Aprecierea probelor

Potrivit art. 103 CPP „(1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi
sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor
probelor administrate în cauză.
(2) În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului
instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea
se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită
dincolo de orice îndoială rezonabilă.
(3) Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de
amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe
declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.”

Codul de procedură penală nu instituie o ierarhie a probelor care pot fi

administrate în cursul procesului penal. Valoarea acestora nu este stabilită de
lege, ci este supusă liberei aprecieri a organelor judiciare, după evaluarea de către
acestea a tuturor probelor administrate. Acest proces este unul sistematic și
continuu, plecând din faza urmăririi penale, când procurorul verifică și apreciază
probatoriul administrat de către organele de cercetare penală, continuând în faza
judecății, când instanța, readministrând probele administrate de către organele
de urmărire penală sau administrând probe noi, poate da o apreciere proprie
probatoriului, terminându-se în fața instanței de apel, care, după ce controlează
modul de stabilire a faptelor de către prima instanță pe baza lucrărilor și a
materialului din dosarul cauzei, putând readministra probele administrate la
prima instanță sau putând administra probe noi, poate da motivat o nouă
apreciere probelor.