Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a

aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile

investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.
Această prevedere expresă în capitolul referitor la regulile generale în ceea ce privește
probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii, care nu exista în vechea
reglementare, are rolul de a asigura și de a garanta dreptul la un proces echitabil
persoanelor acuzate de comiterea unor fapte penale, având în vedere dezechilibrul
care s-ar putea crea în această situație între acuzare și apărare, prin încălcarea
principiului egalității armelor. Folosirea acestor declarații nu este interzisă în procesul
de apreciere a probatoriului, însă valoarea acestora este condiționată, pe de o parte de
coroborarea acestora cu alte probe directe sau indirecte suficient de puternice de
vinovăție, iar pe de altă parte de obligația organelor judiciare de a oferi posibilitatea
acuzatului să combată aceste probe în mod eficient, de pildă prin posibilitatea
adresării de întrebări acestei persoane, referitoare la depoziția făcută.
În legătură cu noțiunile de „investigator sub acoperire” și „colaborator”, acestea
trebuie înțelese prin raportare la prevederile art. 148 al. 4 și 10 din CPP[49]. Potrivit
art. 148 al. 8 CPP, investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia pot fi audiați
ca martori în cadrul procesul penal, în aceleași condiții ca și martorii amenințați.
Întrucât dispozițiile menționate nu fac deosebire între investigatorii acoperiți și cei cu
identitate reală, apreciem că valoarea probatorie a declarațiilor acestora în procesul
penal este identică, fiind deci condiționată de caracterul exclusiv sau determinant al
acestora. Potrivit art. 150 al. 6 CPP, investigatorul cu identitate reală, care a
desfășurat activitățile autorizate, poate fi audiat ca martor în cadrul procesului penal,
cu respectarea dispozițiilor privind audierea martorilor amenințați, dacă organul
judiciar apreciază că audierea este necesară. Rezultă din aceste dispoziții faptul că
audierea investigatorilor și colaboratorilor nu este obligatorie în procesul penal, însă
în cazul în care se consideră că audierea lor este necesară, aceasta se va putea face cu
asigurarea protecției lor, prin audierea ca martori amenințați[50]. Apreciem că și
actele întocmite de investigatorii sub acoperire sau cu identitate reală, respectiv
procese-verbale, reprezintă mijloace de probă condiționate, putând fi avute în vedere
în procesul de apreciere a probelor ca și declarațiile date de aceștia.