Romeo Si Julieta La Mizil 10 2016 2017

https://biblioteca-digitala.
ro
Antologie alcătuită de
LAURENȚIU BĂDICIOIU, CLAUDIU-REMUS MINEA, VASILE CORNEL
Coperți realizate de Andreea Smedoiu
Dedicăm acest volum jubiliar dragelor noastre familii,

care ne-au sprijinit în toate proiectele pe care le-am întreprins!
Volum apărut cu sprijinul:

FUNDAŢIEI CULTURALE „ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”,
LICEULUI TEORETIC „GRIGORE TOCILESCU”,
CASEI CORPULUI DIDACTIC PRAHOVA,
INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA,
MINISTERULUI EDUCAŢIEI NAȚIONALE
Caseta CIP
Coordonatorii Festivalului „Romeo și Julieta la Mizil”: Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea
ACELEAȘI ALESE MULŢUMIRI DOMNULUI INGINER VASILE CORNEL,

fost elev al Liceului Industrial Mizil,
în prezent Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”!
https://biblioteca-digitala.ro
Festivalul Internaţional de Poezie și Epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”,
EDIȚIA A X-A, JUBILIARĂ!
ORGANIZATORII MULŢUMESC
RGS COMPANY COMĂNEȘTI MENCȘ, ISJPH, CCD, PRIMĂRIEI MIZIL ȘI CONSILIULUI LOCAL,
S.C.ZAVETA CONSULTING FUNDAŢIEI CULTURALE „ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”,
RONTESA COM SRL BIBLIOTECII NAȚIONALE A ROMÂNIEI, INSTITUTULUI „EUDOXIU
S.C. DIVERTAS M HURMUZACHI” PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI,
PROCTER & GAMBLE URLAȚI ASOCIAȚIEI „LITERATURA DE AZI”, EDITURII CD PRESS,
S.C.ANA ȘI CORNEL BIBLIOTECII JUDEȚENE „NICOLAE IORGA”, COLEGIULUI
S.C. OCTATIB SERV SRL NAȚIONAL „I.L.CARAGIALE” PLOIEȘTI, CENTRULUI CULTURAL
S.C. CASYSTECH SERV SRL BUCOVINA, PRIMĂRIEI COMUNEI MĂNĂSTIREA HUMORULUI,
EURO INTER TRADE PROTOIERIEI URLAȚI, PAROHIEI „ADORMIREA MAICII
FUNDAȚIEI SPANDUGINO DOMNULUI”, DIRECȚIEI GENERALE DE EDUCAȚIE, TINERET ȘI
TIMCO SRL CLUJ SPORT CHIȘINĂU, FUNDAȚIEI DRAGHIȘTEA CHIȘINĂU,
RAIFFEISEN BANK SOCIETĂŢII DE ŞTIINŢE MATEMATICE
GALDUM IMPORT-EXPORT SRL
AVON COSMETICS ROMÂNIA
D-LUI CĂLIN PANAIT
D-LUI BOGDAN DUMITRESCU
D-NEI MĂDĂLINA TOMA
D-LUI ION GHIURCĂ
Membrilor juriului:
Corneliu Berbente, George Corbu, Ion Diviza, Mihai Morar
Cristina Marian Ionescu, Dumitru Sârghie, Lucia Olaru Nenati
Colegilor din Liceul Teoretic „GrigoreTocilescu”, care au donat cei 2%

Fundaţiei Culturale „Romeo şi Julieta la Mizil”
Angajaţilor FI-BA Baloteşti, care au donat cei 2%
Doamnei inginer Ștefanela Bădicioiu
Domnului Florin Matei, fotograf profesionist
Elevilor voluntari din Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”
2
Cu prilejul aceste ediţii jubiliare, organizatorii mulţumesc celor care au jurizat de-a lungul
celor 10 ediţii! Aşadar, mulţumim următorilor: Adrian Botez, Anca Hirschpek, Constantin Titus-Vîjeu,
Corneliu Berbente, Corneliu Leu, Cristina Marian-Ionescu, Dan Lupescu, Daniel Cristea-Enache,
Emil Proşcan, Florian Abel, George Corbu, George Stanca, Ion Busuioc, Ion Diviza, Ioan Petru
Gârda, Ioan Toderaşcu, Lucia Olaru Nenati, Lucian Mănăilescu, Marius Grama, Mihai Moleşag,
Mihai Morar, Mihaela Meravei, Nicolae Dragoş, Nicuşor Constantinescu, Victoria Milescu.
„Romeo și Julieta la Mizil”
Mircea Ionescu-Quintus
Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” a găzduit, pe 28.01.2017, festivitatea de premiere a
Festivalului „Romeo și Julieta la Mizil”, proiect inițiat și organizat de Fundația Culturală „Romeo și
Julieta la Mizil”, având ca partener principal Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” și aflându-se sub egida
Inspectoratului Școlar Județean Prahova și a Ministerului Educației Naționale..
Organizatorii au comemorat amintirea Profesorului și Academicianului Solomon Marcus. În
onoarea acestuia a fost oferit un trofeu unic d-nei Lavinia Spandonide, director al editurii Spandugino,
editură la care Solomon Marcus a tipărit în ultima vreme tot ceea ce scria. Și nu puține sunt cărțile
apărute, ca niște bijuterii culturale la această editură…
Au participat, la ambele secțiuni, Poezie și Epigramă, 519 concurenți, 167 la Epigramă și 352
la Poezie, dintre aceștia foarte mulți fiind elevi, studenți și profesori. Ediția s-a caracterizat printr-o
participare eterogenă, elevii debutanți concurând cu scriitorii consacrați, ca de obicei. Îmbucurător este
faptul că la fiecare nouă ediție participă tot mai mulți elevi, ceea ce a determinat organizatorii să
instituie de anul acesta recompense speciale pentru cei mai bine clasați în clasamentul general, acesta
fiind Premiul „Junior”. Din cei 519 participanți, 98 au fost elevi, respectiv 93 la Poezie și 5 la Epigramă.
Au fost la Mizil, în neîncăpătoarea (la propriu!) Sală de festivități a Liceului Teoretic „Grigore
Tocilescu”: Mircea Ionescu-Quintus, prof.univ.dr.Ștefan Cazimir, prof. univ.dr.ing. Corneliu Berbente,
George Corbu, Nicolae Dragoș, Cornel Udrea, Daniela Vlădescu, prof.univ.dr. Alexandru Șonea,
prof.univ.dr. Lazăr Avram, prof.univ.dr. Alexandru Țiclea, prof.univ.dr. Dan Popescu, caricaturistul
Marian Avramescu, muzicologul Constantin Rusnac din R.Moldova, insp.școlar general Nicolae
Angelescu, insp.șc.gen.adj. Liliana-Otilia Țenescu, inspector drd. Mihai Morar, inspector dr. Cristina-
Marian Ionescu, inspector Cristina Petre, Odilia Roșianu, prof. Christian Crăciun, o delegație a raionului
Ialoveni, direcția Învățământ, Victoria Milescu, artista plastică Constanța Abălașei-Donose, scriitorii
Vasile Ladaniuc, Ion Popa-Pădure din R.Moldova și artistul acordeonist Maxian Deladolna din
R.Moldova, Iulia Modiga-de la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” al Românilor de Pretutindeni. Delegația
Liceului Teoretic Puhoi, condusă de d-na directoare Maria Sultan, prezentă pentru a doua oară la Mizil.
Epigramiști de valoare din toată țara, dar și poeți, au onorat festivitatea de premiere: Laurențiu
Ghiță – redactor-șef al revistei „Epigrama”, Ion Diviza și Gheorghe Bâlici–organizatorii Festivalului
Național de Epigramă și Fabulă de la Chișinău, Sorin Cotlarciuc–organizator al Festivalului Internațional
de literatură satirico-umoristică „Umor fără frontiere în Țara de Sus”-Vama, jud. Suceava, Alexandru
Cățcăuan-organizator al Festivalului „Mărul de aur”, de la Bistrița, Mihai Moleșag, George Corbu,
Corneliu Berbente,Virgil Petcu, Florina Dinescu, Alexandru Țiclea, Daniel Ionuţ Ţucă, Nae Bunduri,
Laurențiu Ghiță, Corneliu Zeană, Dan Norea, Ioan Petru Gârda, Florian Abel, Ștefan Al.Sașa, Virgil
Petcu, Ioan Toderașcu, Aurel Cehan, Cătălina Orșivschi, Dan Culicovschi, Petru Brumă, Ion Busuioc.
De notat atât prezența reputatului umorist constănțean Ananie Gagniuc cât și a cunoscutului rebusist
ploieștean, Ion Mazilu, autorul unor frumoase careuri tematice despre „Romeo și Julieta la Mizil”.
A revenit la Mizil autenticul Gheorghe Căpușan, curator al Muzeului „Poarta de su` Feleac”,
din Cluj-Napoca, muzeu cu exponate etno-folclorice, dar și Cătălina Orșivschi-care deține împreună cu
Letiția, sora sa, splendidul Muzeu al Oului în localitatea Vama, jud. Suceava.
Mulțumim din nou d-lui director al Casei de Cultură din Urziceni, Nicolae Petrache, pentru
menținerea expoziției de caricatură-expusă în timpul festivalului!
Din partea Asociaţiei Literare „Păstorel” şi „Universul Prieteniei” din Iaşi au fost prezenți Rodica
Rodean, Vasile Larco, Valentin Tălpălaru, ultimul și redactor la Radio România Iași, Mulțumim Rodicăi
Rodean pentru mediatizarea evenimentului și pentru efortul de a face poze în timpul evenimentului și
de a le posta foarte repede pe facebook!
„Peisajul” feminin, de origine basarabeană, a fost firav reprezentat prin prezența mignonei
Rodica Grigore, reporter la Tele Moldova1 și a poetei Elena Mihalachi, din Răzeni, R. Moldova.
Au mai fost invitați, dar nu au putut veni, din diverse, dar temeinice motive: prof.dr. Doru
Dumitrescu, inspector în Ministerul Educație Naționale, dr. Lucia Olaru Nenati, acad. Nicolae Dabija,
acad. Vasile Tărâțeanu, prof.univ.dr. Nicolae Rotaru, prof.dr. Elis Râpeanu, Elena Vorotneac,
Constantin Moldovan, Violetta Petre, Mihai Haivas.
Mass-media: TVR1-Gabriel Degeratu, Tele Moldova 1-Rodica Grigore și Ștefan Ursan, Radio
România Actualități-Alexandru Rusu, Radio România Iași-Valentin Tălpălaru.
La secțiunea Poezie premiile au fost acordate astfel:
Marele premiu „George Ranetti”-Ana Drăgoianu, Țânțăreni, Gorj
Premiul „Grigore Tocilescu”-Alina Neagoe, Drăgășani, Vâlcea
Premiul „Agatha Bacovia”-Dorel Gaftoneanu, Botoșani
Premiul I „Junior”-Andrada Badea, Horezu, Vâlcea (Cel mai bine plasat elev în clasamentul general)
La secțiunea Epigramă juriul a acordat premiile astfel:
Marele premiu „George Ranetti” – Gheorghe Bâlici, Chișinău
Premiul „Grigore Tocilescu” – Vasile Vajoga, Iași
Premiul „Agatha Bacovia” – Mihai Moleșag, Tulcea
La dezbaterea intitulată „Starea umorului românesc contemporan”, dezbatere inițiată și propusă
organizatorilor de academicianul Solomon Marcus la ediția a VIII-a, au participat: prof. univ. dr. Ştefan
Cazimir, umoristul Cornel Udrea, prof. univ.dr.ing. Corneliu Berbente și George Corbu. Din păcate (din
fericire? ) dezbaterea a fost întreruptă de sosirea seniorului Mircea Ionescu-Quintus, aplaudat și
ovaționat de întreaga audiență.
Momentele cele mai aplaudate ale festivalului s-au datorat lui Mircea Ionescu-Quintus și
minunatei soprane de la Constanța, Daniela Vlădescu. Seniorul Mircea Ionescu-Quintus, recunoscut ca
un reper în lumea elitistă a epigramiștilor și nu numai, a strălucit, la aproape 100 de ani, printr-o vervă
și spontaneitate nealterate de trecerea timpului. Aflat la venerabila și greu egalabila vârstă de... un
quintus (noua unitate de măsură a duratei vieții egală cu 100 de ani), a intrat în dialog cu publicul, care
i-a dedicat catrene, madrigaluri etc. A fost aplaudat în picioare la intrarea în sală și i s-a cântat „La mulți
ani!” și a fost primit de organizatori cu șampanie și tort. De asemenea, organizatorii i-au acordat o
medalie aurită și Diploma Opera Omnia pentru îndelungata și prodigioasa activitate în slujba spiritului și
a neamului românesc. Au vorbit despre Domnia Sa, au adresat întrebări sau au citit epigrame: George
Corbu, Ștefan Cazimir, Olimpia Popescu, I.P. Gârda, Dumitru Sârghie, Laurențiu Ghiță, Leonard Roșu,
Gheorghe Bâlici, Virgil Petcu, Florina Dinescu, Vasile Larco, Corneliu Berbente, Eugen Grigore.
Organizatorii au dedicat seniorului Mircea Ionescu-Quintus volumul de epigrame intitulat
Quintus 100%! Peste 100 de epigrame. Peste 100 de epigramiști. 1 Quintus, apărut la Editura Opera
Magna, Iași, 2017, proiect susținut de Fundația culturală „Romeo și Julieta la Mizil”, sub egida Uniunii
Epigramiștilor din România, a revistei Epigrama, dar și în colaborare cu unii epigramiști, cum ar fi Vasile
Larco din Iași. Coordonatorii volumului: subsemnatul și Victor Minea. Despre această carte dl. Mircea
Ionescu-Quintus a afirmat: În legătură cu cartea pe care au pregătit-o pentru mine gazdele, aceasta e o
plăcută cinstire, onorabilă pentru mine, onorantă. Da, e o frumuseţe, acest „Quintus 100%!”
În prefața volumului, președintele Uniunii Epigramiștilor din România, George Corbu, scria:
Consider că aceste „provocări” aparținând unor remarcabili oameni de cultură stau, cu îndreptățire,
alături de cele care, în selecția organizatorilor Festivalului Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo
și Julieta la Mizil”, inițiat și coordonat de zece ediții, însemnând 10 ani (0,1 quintuși), de entuziaștii
profesori Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea, cinstesc pe omul bogat în ani, înfăptuiri și duh Mircea
Ionescu-Quintus, coleg, confrate și prieten al celor mai mulți dintre colaboratorii acestui volum omagial.
Încredințat că mult iubitul maestru va avea, în continuare, parte de sănătate și umor, că inspirația îl va
păstra în grații ca și până acum, în numele obștei noastre literare, căreia celebrissimul centenar îi
aparține de facto și de iure, să mi se îngăduie să preschimb în urare nădejdea exprimată mai înainte,
fără a mai face trimitere la ani, fiindcă știm de la Topârceanu că ei „trec ca apa”. Și mai știm din
învățătura „poporană” că dacă apa trece, pietrele e musai să rămână. Mai ales când unele dintre ele
sunt de hotar, ca în cazul acestui om ales: o valoare și un simbol național.
În final, Mircea Ionescu-Quintus a spus: De când mă știu eu am venit cu mare plăcere și cu
mare bucurie în acest măreț oraș al județului nostru, Mizil. Aș dori să întreb dacă acest oraș încă nu e
municipiu? Eu nu prea mai sunt activ în politică, dar am avut grijă de localități ca Sinaia, Mizil, Vălenii
de Munte, prahoveni de-ai noștri… Mizilul este, deci, este o localitate importantă, bine administrată,
indiferent de cine, de-a lungul timpurilor, a fost primar, cum și acum primarul se îngrijește cu atenție de
treburile dumneavoastră, n-are importanță din ce partid este, important este să fie un primar bun.
În legătură cu cartea pe care au pregătit-o pentru mine gazdele, aceasta este o plăcută
cinstire, onorabilă pentru mine, onorantă. Da, este o frumuseţe, acest „Quintus 100%!”. Și, de aceea,
am să spun aşa: Lângă genialul Will, (Will de la William Shakespeare…) Lângă genialul Will,/ Quintus,
literat discret,/ A păşit tiptil, tiptil,/ Sută-n sută la Mizil.
Înainte de a pleca dintre dumneavoastră, vreau să vă mulțumesc din suflet, să mulțumesc celor
de la Romeo și Julieta... Mie îmi place să zic numai Julieta... Era odată o fată foarte frumoasă, eram
tânăr, în Ploiești, se numea Julieta și în jurul ei erau foarte mulți Romeo. Frumos nume v-ați ales,
statornicește bine aici, continuați treaba asta că este în interesul culturii românești și al dezvoltării
orașului dumneavoastră, Mizil. Încă o dată vă mulțumesc din suflet pentru frățietatea pe care am simțit-
o și cu care m-ați primit aici și vă asigur că atunci când va fi posibil și, dacă medicii mi-ar îngădui, dacă
mă mai îngăduie și Dumnezeu, o să fim iar împreună. Vă mulțumesc din suflet!
Organizatorii țin să-i mulțumească distinsei soprane Daniela Vlădescu–o artistă desăvârșită!
Publicul a vibrat și s-a înălțat spiritual prin vocea ei cristalină, vie, de neuitat!
Mulțumiri se cuvin a fi adresate sponsorilor și partenerilor tradiționali ai festivalului, dar și d-lor
Constantin Rusnac și Laurențiu Ghiță, care au colaborat la realizarea imnului festivalului, primul
compunând aranjamentul muzical, celălalt versurile. De altfel, pentru alegerea versurilor, am rugat mai
mulți epigramiști valoroși să se implice (Mulțumim!). Redăm mai jos și celelalte versiuni ale imnului.
Menționăm că alegerea variantei versurilor a aparținut compozitorului Constantin Rusnac, din Chișinău.
Festivalul a avut ca prezentatoare pe d-na Luiza Toboc, de la TV Valea Prahovei.
A consemnat
prof. drd. Laurențiu Bădicioiu
Totu-n sală e sublim
POVESTEA IMNULUI FESTIVALULUI Şi-ntr-o ploaie de confetti
„ROMEO ȘI JULIETA LA AMIZIL” Recunoaştem unanim
Că prin pana lui Ranetti
(Varianta aleasă) Ne cunoaşte azi planeta
Ing. Laurențiu GHIȚĂ, București Aducând în mod util,
„Romeo şi Julieta
Ca un semn de vreme bună, …la Mizil”.
Când e Anul Nou copil,
Epigrama se adună E cu noi Caragiale
Prima dată, la Mizil. Astăzi, într-o zi solemnă,
Fără hoţi şi haimanale
Fie viscol sau furtună, Şi cu o figură demnă,
Pice bombe cu trotil, Urmărind atent sceneta,
În ianuarie se sună Vede ca-ntr-un vodevil
Adunarea la Mizil. „Romeo şi Julieta
…la Mizil”.
Refren: Bogza, mare călător
În această zi de gală, Peste apele-n şuvoi,
Să ne bucurăm, vă zic: Dornic şi el de umor,
Azi, Mizilu-i capitală, Ca să fie printre noi
Capitala-i mizilic! Întrerupe azi naveta
Şi priveşte-n chip docil,
Suntem iarăși împreună, „Romeo şi Julieta
Scriitori cu ștaif și stil, …la Mizil”
La liceul cu cunună:
Tocilescu, din Mizil. Iar la anul care vine
Bucureștiul să depună Vă promitem, tot solemn,
Mari proteste, inutil, Că aşa cum se cuvine,
Că o dată într-o lună, Cu al inimii îndemn,
Capitala-i la Mizil. Vom reedita placheta
Literară – de profil –
Refren. „Romeo şi Julieta
Invitați de primă mână, …la Mizil”.
Printr-un recital abil,
Fac ca limba cea română Prof.univ.dr. Nicolae ROTARU
Să triumfe la Mizil.
Sub bolta de senin a României,
Și, când soarele-o s-apună La fel ca hohotul unui copil,
După zare, în exil, S-aude-o altă oda bucuriei –
Mărturie-o să depună Al nostru Festival de la Mizil.
Și în China, de Mizil.
Şi-n patru zări, în ritm de vodevil,
Ing. Nae BUNDURI, Brașov Se-ndreaptă-n vers satira şi umorul,
„Romeo şi Julieta la Mizil”
Azi e mare sărbătoare Ridică-n faimă-n lume Tricolorul.
Şi vom ridica pocalul
Când poeţi, cu mic, cu mare, Întrecere a minţii iuţi, zglobii,
Vin cu versul sau sceneta Cum ar fi spus Nea Iancu Caragiale,
Să înceapă festivalul Mizilu-i gazdă cu belşug de vii
Plin de farmec şi de stil, Şi cu răsplăţi de ambră în pocale.
„Romeo şi Julieta
…la Mizil”. Sus mintea, inima şi harul sus,
„Tocilescu” nu sucombă Sus naţia cum ne-ndemna Poetul,
Că-n liceul de renume, Urbea Mizil cu haz fără de-apus,
Vin epigramişti în trombă, V-aşteaptă la concurs, porniţi cu dreptul!
Vin să facă multe glume,
Să se bată cu floreta Vivat umorul, versul să trăiască,
Într-un festival subtil, Sub sceptrul de amoruri carpatine!
„Romeo şi Julieta Ave talent şi limbă românească!
…la Mizil”. Să râdem azi că ieri am trăit bine!
Ghiță
Gheorghe GURĂU – Galați ………………………………...........................
În timpul ăsta-n berărie
Festivalul, Mizil-ul Caragiale… vodevil.
și Caragiale… Schița din toc o ironie
(„Romeo și Julieta la Mizil”, „O zi solemnă la Mizil”!
ed. a X-a)
Vasile LARCO, Iași
Azi Festivalul împlinește Festivalul „Romeo și Julieta
Decarul existenței sale la Mizil” sărbătorește zece
Motiv de-a merge voinicește ani de existență
Să-l caut pe… Caragiale…
Ediții nouă au trecut,
Am poposit un timp în gară A zecea-i în expres pe drum,
Ca Geo Bogza, vezi matale Ce-oprește și-n Mizil acum,
Când se opri, trecând prin țară Precum de-o lume-i cunoscut.
Să-l vadă pe… Caragiale…
E sărbătoare în liceu
Ranetti însuși, dramaturgul Cu epigramele în frac,
Respect, în cinstea dumisale Să fie orișicui pe plac,
Scrută un timp pe cer amurgul De nouă ani așa-s mereu.
Să-l vadă pe… Caragiale…
Romeo, Julieta este
În fine, fapta provocară Simbolul unui Festival,
Ovații, bucurii, urale Ce n-are nicăieri egal,
Și toate astea-n fapt de seară; Ajuns pe strălucite creste.
Se anunță… Caragiale…
În al gerarului decor,
Chiar Geo Bogza (îi știm genul) Mizilu-i de invidiat,
Un scriitor cu angarale Cu vorbe mari e încărcat,
Uită de timp, scăpară trenul Prin poezie și umor.
De dragul lui… Caragiale…
Că-s Minea, Bădicioiu-n top,
Se-opri din scris, dar nu-i nimica La Tocilescu-s adunați
Ranetti, brav, găsind cu cale Profesori, oameni talentați,
Să nu mai scoată nici… Furnica Uniți toți sub același scop.
Pe glorie nu dau doi bani,
Iar eu mărunt, în așteptare Dar vor să prindă în șirag
Pe străzi pășind, la pas, agale Un Quintus, nume rar și drag:
Mă pierd timid în depărtare Acea o sută-n cap de ani.
DEZBATERE DESPRE STAREA
UMORULUI ROMÂNESC CONTEMPORAN
-La sugestia d-lui academician SOLOMON MARCUS-
CORNEL UDREA
Stimaţi oaspeţi, dragi intelectuali şi Ananie Gagniuc. Vă spun eu cine este Ananie Gagniuc. Ȋn
program scrie că trebuia să participe şi d-na Elis Râpeanu. Dânsa, din păcate, n-a putut veni,
fericiților. Știți ce spun și nu voi continua. Care este starea umorului românesc? Aceea de anul trecut,
de acum doi ani, de acum trei ani, de acum 100 de ani.
Ne întâlnim la câte un festival în geografia mare a
țării, ne citim între noi, câteodată mai avem și
spectatori din localitățile respective, dar de obicei vin
elevi împinși cu genunchiul în sală și săracii copii nu sunt
vinovați pentru că trebuie să ne asculte, ei nu înțeleg, nu
avem cum să îi ajutăm într-o zi de festival, să priceapă care
este preocuparea noastră. Nouă, de pildă, ne-ar trebui un
congres al scriitorilor de umor care să se termine cu o
revistă de umor și cu multă, multă activitate, cum v-am mai
spus, să ieșim în față să îndrăznim, să fim obraznici.
Noi nu facem acest lucru, ne limităm ca în catrenele noastre
să-i plesnim în dreapta și în stânga și cu ce se alege din
toată această treabă, încă o carte în bibliotecă, încă un premiu la un festival, nu este bine. Să știți că în
țările care au un umorul dezvoltat, există niște organizații extraordinar de puternice, care umblă prin
toată geografia, se întâlnesc oamenii aceia cu localnicii, scriitorii de umor sunt foarte respectați și în
primul rând, sunt luați în serios. Ar fi multe , sigur, de povestit. Vreau să vă informez cu bucurie
nedisimulată că am scos o carte, “Dacă prostia ar durea”, împreună cu Ananie Gagniuc. Va fi lansată
și puteți s-o cumpărați de la Noni. Cum mi-a venit idea? A fost… Ideea s-a născut la festivalul de la
Vama. Stăteam la masă, la cină, lumea-și vedea de discuții, de admirația clorofilei, că ai ce vedea în
Bucovina. L-am văzut la un moment dat pe Ananie Gagniuc făcând o chestie extraordinară, și-a turnat
un pahar cu apă plată, a degustat cu o teamă înscrisă pe figură, a înghițit, a așteptat vreo două minute
să vadă dacă există ceva efecte devastatoare și când a observat că nu se întâmplă nimic, a zâmbit
electoral și a umplut un pahar cu țuică de Ardeal și l-a băut în stilul smuls, revenind la calitatea pe
care i-o cunoaștem de om vesel, optimist, iar ideea aceasta nu este nouă, am găsit-o și la alți scriitori,
la Frații Grimm, la Ilf și Petrov, și la câți și mai câți scriitori. Eu am contribuit cu texte de umor în
această carte, Noni a venit cu texte. A acceptat oferta mea probabil pus pe gânduri de faptul că m-a
văzut la bustul gol în casa bunicii domnului Sorin Cotlarciuc. Vama… Că acolo s-a întâmplat toată
această poveste, dormeam în încăperi alăturate, din motive lesne de înțeles. Ananie Gagniuc mai
folosește drujba aceea veche, cu lanț, este un mecanism care produce un zgomot capabil să declanșeze
războaie, isterii în masă, fugă din azile și câte și mai câte, sau înscrierea în alte partide. Din păcate,
noi, scriitorii de umor, suntem concurați puternic, iată au apărut noii concurenți, o tânără speranță a
umorului românesc, Grindeanu, este un băiat “xerox”, așa l-am numit, repetă exact cuvintele șefului,
patriarhului de Teleorman, care are în anexă o mustăcioară, să spun
mustăcioara lui pana corbului, îl jignesc pe George, și nu intenționez așa
ceva. Acum pentru că îl văd fremătând aici pe Noni și cu adrenalina ridicată în
vârful picioarelor, vă rog să îl ascultați cum încearcă să însăileze o frază.
ANANIE GAGNIUC
Eu mi-am notat pentru că nu am nici memoria, nici cărțile în număr de
120 ale distinsului prieten, cu care mă salvez, fost prieten, și am zis că aici la
Mizil îl văd pe Udrea parcă scăpat de la azil, m-am cuplat cu acest crocodil
zoofil, insuportabil, Cornel Udrea, un pistil futil și de altfel scriitor admirabil,
10
agreabil cu venă și stil, dar abăutor, afumător și afemeiat, ultimul adjectiv invectiv nefiind valabil că
nu mai e nici capabil, nici abil, doar abominabil și ferind “abdominabil”, textele și le semnează
indescifrabil, umorul e deplorabil, comportament dezagreabil, detestabil, iar pentru ce primar are la
Cluj, e chiar condamnabil. Doar când lipsește de la astfel de manifestări e cât de cât acceptabil. Am
băgat acest fitil cu trotil ca mobil să-l aplaudați pe acest necrofil la Mizil. Merită! Când l-am sunat, a
răspuns soția care m-a informat : “Da, mai trăiește ca animalul pe lângă casa mamei mele. Se hrănește
cu zilele nostre fripte. De când nu mai bea, nu mai fumează și nu mai fu... (aici a intervenit un bâzâit
în receptor), e belea! Până și ultima sa amantă, Doinea Cordea, l-a întrebat la ultima vizită pe care i-a
făcut-o, dar nu i-a făcut-o, dacă măcar pensia i s-a mărit! Cucu! Ciuciu! Nici pomeneală!”
Am rămas mut ca Iohannis. Ce mai! Pas cu pas, parastas! Acum, serios vorbind, dragul de el,
Cornel Udrea este un strălucit autor de safire și umor, bucurie și prietenie de la Ananie, onoare și
favoare că a acceptat să edităm împreună cartea, “Dacă prostia ar durea”. Volumul este într-adevar de
milioane… Noi l-am evaluat la 60 de lei, prietenul lui, Ion Bordar, 30 de lei doar, mie și prietenii lui
și ai lui fani tot acești bani, tot 30, partea mea ca
să-i iau rochie de Revelion lui nevastă-mea. A întrebat cineva din sală: „Dar prietenii comuni?”.
Firește, prietenii comuni dau 60 de lei, ăia sunt adevărații prieteni. Așadar, vă oferim dragi iubitori de
umor, cartea trebuie să dispară de pe piață, la vânzare, pe tarabe sau pe mese să nu mai stea, așa că vă
rog, pe ea! Vă mulțumesc!
CORNEL UDREA
Zilele trecute, un teolog și teozof metafizic al religiei creștine, cel ca George Becali, supărat
pe un fotbalist de la Astra care a îndrăznit să nu semneze cu el, deci al 6-lea jucător de la Astra, a
aruncat o amenințare cu reverberație metafizică cum spuneam, ”Fotbaliștii are viață scurtă” , în felul
în care o spune el încrâncenat și plin de arme albe, e clar, domnul Mircea Ionescu Quintus nu a jucat
fotbal în viața lui...
BĂDICIOIU LAURENȚIU
Ba da! La 16 ani era fotbalist la Petrolul, are legitimație de fotbalist, nu ați citit!
CORNEL UDREA
Bun, atunci ăla a fost alt fotbal, îți dai seama...Becali nici nu era în urma Mioriței dacă ne
gândim bine... Și uitându-mă așa peste creștetele acestea, în majoritate atât de plăcut ninse, deci media
de vârstă a noastră, a umoriștilor, este excepțională, este bine că avem câțiva tineri, avem procurorul
acela de la Tulcea (Medgidia, n.n.), ne ajută la nevoie dacă suntem acuzați noi de viol sau cine știe ce
chestii de felul acesta. Și acum îl rog pe domnul Corneliu Berbente să treacă la fapte și chiar să intrăm
în acest subiect, în starea umorului românesc.
CORNELIU BERBENTE
A vorbi despre umor este greu. O modalitate a fost adoptată deja, și anume hai să spunem
lucrurilor cum sunt că lumea va trage și niște concluzii pe lângă râs. Eu, referindu-mă probabil și la
Solomon Marcus, profesor de matematici, am zis să iau mai serios că poate lumea ascultă mai bine.
Ce este umorul? Și am început să caut prin dicționar.
La francezi: umorul este o formă de spirit, care caută să pună în valoare cu haz caracterul
ridicol, insolit sau absurd al unor aspecte ale realității. Bun. Mergem la englezi și la americani, că au
președinte nou, găsim că: umorul este o calitate care apelează la simţul ridicolului sau nepotrivitului,
de asemenea, percepţie tăioasă a ridicolului şi nepotrivitului. Bun, mergem la nemţi. În dicţionarul
german-german citim: un dar al omului de a preîntâmpina inaccesibilitatea lumii şi a omului,
greutăţile din viaţă şi nenorocirile cotidianului. În dicţionarul limbii române citim: umorul este o
înclinare spre glume, ascunse sub o aparenţă de seriozitate. Reţinem aşadar: 1. Formă de spirit; 2.
Calitate 3; Dar al omului; 4. Înclinare spre glume şi ironii. Reţinem că dicţionarele, a căror
importanţă este mare din cauza numărului de cititori care consultă dicţionarele, definesc umorul prin
calităţile omului, ci nu prin efectele asupra omului, cum am văzut aici, cum ar fi râsul, zâmbetul sau
rămânerea pe gânduri.
Dacă cineva îți spune ceva cu haz şi tu nu ai simţul umorului, atunci e degeaba. Dar şi
vorbitorul și ascultătorul trebuie să aibă umor. In extremis, poţi râde şi singur de ce ai spus.
11
Voi aborda câteva modalităţi de a exprima umorul, una fiind, desigur, epigrama.
Varietatea acestor modalităţi este, însă, enormă. Înainte de a trece la miniatura care este
epigrama şi eventual catrenul, voi aminti mari umorişti care au făcut literatură umoristică, să zicem,
Mark Twain. La noi , voi aminti pe Anton Pann cu „Povestea vorbei”, bineînţeles, pe I.L. Caragiale,
pe George Topîrceanu, în versuri, pe George Ranetti cu a sa ,,Romeo și Julieta la Mizil” . În acest fel,
am vrut să atrag atenţia că se poate construi un umor şi la scară mare. Este vorba de o construcţie
globală, coerentă, care nu se deduce la suma unor situaţii amuzante. Consider că principala modalitate
de a exprima ceva cu umor este interacţiunea nouă, inedită, dintre diverşi oameni, diverse situaţii, care
necesită şi o anumită cultură […] (Continuarea este mai jos.)
N.B. Dezbaterea a fost întreruptă spectaculos de intrarea în sala de festivități, în aplauze și
urale, a seniorului Mircea Ionescu Quintus. Din acest motiv, dl prof. univ.dr.ing. Corneliu Berbente
nu a mai terminat alocuțiunea. De asemenea, nici dl. prof.univ.dr. Ștefan Cazimir nu a mai luat
cuvântul. Am convenit cu aceștia să adăugăm aici materialele pe care urmau să le prezinte la festival.
CORNELIU BERBENTE
[...] şi, în mod fericit, cultivă, adică este şi generatoare de cultură, sub diverse aspecte şi în
anumite proporţii.
Vom folosi termenul de „umorist” pentru cel care este capabil să-şi exprime umorul în scris-şi
nu numai-menţinându-şi această capacitate şi după cele spuse de mine acum. Avem un doctorat în
epigramă: D-na Elis Râpeanu, sub conducerea maestrului Ştefan Cazimir. Avem epigramişti mari în
Moldova şi Republica Moldova. Mă refer la George Petrone, Efim Tarlapan şi mulţi alţii. Au scris
cărţi şi studii de epigramă: George Zarafu, Nicolae Petrescu; George Corbu are, printre altele, o carte
de epigramă a absurdului, inspirat de Urmuz. Constantin Tudorache are cărţi de epigrame excelente,
dar şi studii dedicate epigramelor; face şi critică de pigramă. Esta şi un bun caricaturist.
Mă opresc aici şi trec mai concret la umorul cuprins în forme scurte, în special, în epigrame,
în schiţe şi în anecdotică. Aceste forme scurte conţin haz şi ironie, pot fi aforistice, filozofice şi pot
privi chiar spre veşnicie, fără a teologhisi neapărat. Ele se pot restrânge la o singură temă principală,
sau pot lega două teme principale, atingând eventual şi alte teme, secundare. Pot fi ocazionale, sau pot
viza chiar o epocă. Să amintim că „epigrama” vine din greceşte, şi are semnificaţie mai largă: :epi” se
traduce „pe”, iar „grama” înseamnă „inscripţie”. Ori, o inscripţie poate fi: pe un vas, monument sau
mormânt, dar şi pe suflet, inimă, caracter.
Să începem cu epigramele care abordează prostia omenească (ne amintim aici de Ion Creangă
cu povestea drobului de sare):
1.O singură temă (prostia):
„Doi proşti când vrei să se compare,
Spui:”prost mai mic” şi „prost mai mare”.
(Ar fi greşit şi chiar nedrept
Să spui că unu-i „mai deştept!)
2.Se ating două teme, aşa cum se vede mai jos:
„Întreb: scăpare de prostie
Prin re-ncarnare, poat-să fie?
Nu! Fără minte dacă-ai fost,
Te re-ncarnezi tot într-un prost!
3.O extindere hiperbolică la veşnicie este făcută de Vasile Alecsandri:
„Privind fără-ncetare prostia omenească,
De lung urât cuprinsă, Eternitatea cască.”
4.Extindere spaţială (maestrul M. I. Quintus):
„ În universul nostru strimt,
Plin de virtuţi şi de ocară,
Prostia este o povară
Pe care cei ce-o duc n-o simt.
Continuăm cu teme socio-umane:
„Credem că politiceşte
Poţi alege două ţinte:
Fie mintea ce gândeşte,
12
Sau gândirea care minte!” Aici se pune accentul pe minciună care face casă bună cu politica.
Sunt însă şi alte aspecte de criticat:
„Corupţia e capitală,
Încât oraşul-capitală
Al ţării noatre româneşti
A fost numit Ciu-Bucureşti!”
Vasile Larco arată cum lucrează justiţia:
Loterie politică
„La noi corupţii-s arestaţi,
Într-una cu dosare plouă,
Dar prea puţini sunt condamnaţi:
Vreo 6 doar din 49!”
Au avut loc „schimbări” neesenţiale:
„Să ne plângem nu-s motive,
Căci avem alternative:
Cum doriţi: ca-comunismul,
Sau vreţi ca-capitalismul?”
De multe ori, ceea ce stârneşte râsul este uin joc de cuvinte, inteligent şi neaşteptat, utilizarea
unor cuvinte cu dublu înţeles, uneori cu o modificare de accent. Folosite cu măiestrie, în forme
curgătoare, simple, neforţate, aceste construcţii pot avea efecte remarcabile. Iată-l pe maestrul Ştefan
Cazimir, cu o epigramă antologică:
„Rugai vecinul, când coboară,
Să-mi ia „Gazeta literară”,
Dar mi-a răspuns politicos
Că nu coboară-atât de jos!”
George Petrone are o epigramă excelentă, bazată pe comparaţie de niveluri:
„Când te cocoţi spre apogeu,
Având un sprijin amical,
Să-mi fii superior nu-i greu:
E mult mai greu să-mi fii egal!”
Iată şi alte construcţii bazate pe posibilitatea unei duble interpretări:
Unei edituri (Corneliu Berbente)
„Mi-au scos aşa puţine exemplare,
Încât mi-am zis:-Am fost un dobitoc,
Că n-am zvârlit volumul meu în foc,
Căci soba are un „tiraj” mai mare!”
Sau,(după V.D.Popa):
„Înainte, la portiţă,
Te rugam să-mi dai guriţă,
Dar acuma, ce n-aş da,
Să mai scap de gura ta!”
Să intrăm acum în altă gamă:epitaful. De fapt, nu se glumeşte cu moartea, ci se ironizează defecte ale
celor vii, modul cum unii oameni se văd după moarte. Mark Twain are chiar o scriere intitulată
„Vorbesc din mormânt” în care spune unele lucruri pe care a evitat să le spună in viaţă. Iată o
epigramă (a lui V.D.Popa?) adresată unei familii de arhitecţi care şi-au făcut un cavou luxos ,la Bellu:
„Când v-am văzut mai ieri, la Bellu,
Cavoul-marmură grecească,
Mi-am zis pe gânduri, cum mi-e felul:
-Mă, ăştia ştiu cum să trăiască!”
Iată şi un alt epitaf:
„Ca om normal,
Era banal,
Aşa, ca prost,
Ce mare-a fost!”
Maestrul M.I.Quintus are următorul autoepitaf:
13
„În locuinţa mea de veci,
Tot mai aştept să vină-o fată,
Căci nu e nimeni pe poteci
Şi am intrare separată!”
Un participant la concursul de la Mizil, în acest an, are următoarea epigramă- epitaf:
„ Aicea zace nea Ilie,
Jelit amar de satul tot,
Dar nu va sta prea mult sub glie,
Căci va ieşi curând la vot!”
Prezentăm acum,în registrele filozofiei şi teologiei. câteva miniaturi:
Sonet(după Shakespeare):
„Nu aur,lucru întocmit de mână
Voi folosi, ci vers iertat şi cântul,
Şi-a ta lumină veşnic să rămână,
Mă voi ruga la Dumnezeu-Cuvântul.”
Sau:
„Dau laudă asinului
Că-i decât omul mai smerit:
L-a odihnit pe crucea lui
Pe Domnul, nu L-a răstignit!”
Sau:
„Când dificil natura te întreabă,
Răspunsu-i filozofic, mai degrabă;
Filozofiei însă tu să-i rogi
Smerit răspuns să-i dea, pe teologi.”
Sau încă, folosind şi o inovaţie, epigrama cu morală:
„Ştiinţa este necesară,
Dar nu e şi suficientă.
Condiţia e foarte clară,
Căci matematica-i atentă.
Morală:În teoreme, e ştiinţa,
În axiome, e credinţa.”
Acum, ceva despre fiinţă şi existenţă:
„Zice unul cu tupeu:
-Nu există Dumnezeu!
-Frate, dacă te gândeşti,
El există, tu nu eşti!”
Într-adevăr, cum poţi exista fără Însuşi Izvorul fiinţei?
Revenind la definiţiile prezentate la început: umorul este calitate, dar, stare de spirit cu care
preîntâmpinăm, cu seninătate şi calm, ridicolul şi absurdul din lume, inaccesibilitatea acestei lumi.
Umorul şi râsul nu sunt însă suficiente pentru a obţine liniştea şi pacea. Nichita Stănescu are un binom
remarcabil:”râsu-plânsu”. Vom spune şi noi, împreună cu Nichita:
„ E bun umorul, e un scut,
Dar este doar un început,
Căci râsul fără plâns amarnic,
Se poate dovedi zadarnic!”
Vom încheia cu un sfat:
„În tot ce faci, că e uşor sau greu,
Aşează şi un gând la Dumnezeu,
Căci nici un lucru nue împlinit,
De n-are-n el „un pic de infinit”.
14
GEORGE CORBU
Humorul
01.09.2017
Umorul-pe care eu îl scriu cu „h”-ia, uneori, forma unei ironii a soartei. Evident, și reciproca
e valabilă, ba-aș spune, mai valabilă ca oricând, adică ne interesează și soarta ironiei, că doar ne
pretindem bipezi. De pildă, un individ, sufletește veștejit, poartă patronimicul hilariant, caricatural
CLIPICI. Sau un cimitir, denumit mobilizator, PROGRESUL! Deci, ce ar putea fi humorul?
În calitate de remarcabil negociator, humorul și-a propus să reconcilieze concepte, facultăți
sufletești sau afecte ale căror semne distinctive flutură la intrarea pe domeniul său; verificând
scrisorile de acreditare ale acestor plenipotențiari, vom distinge însemnele: inteligenței(antipodul
prostiei); bunătății(luată drept echivalent al aceleiași); spiritului(sinonim pentru Voltaire);
sentimentului (fărăsentimentalisme, totuși!); ironiei (rămânând de văzut dacă este o altă față a
melancoliei sau, dimpotrivă, un antonim al acesteia); culturii (într-un ambalaj furnizat de civilizație;
dar, la urma urmelor, câți oameni mai știu că nu știu nimic?) etc.
Și, totuși, ce este humorul?
Humoriștii adevărați nu sunt nici pentru, nici contra unei definiții și-culmea-nici nu se abțin,
preferând să-l ofere ca atare, fără a se sinchisi dacă este definit, nedefinit sau indefinit. Tudor
Mușatescu mi-a declarat, odată, că „humorul trebuie să fie satiric, iar ruda sa de sânge-satira-trebuie
să aibă neapărat humor.”
Cei ce nu afișează vreun orgoliu, academic sau de altă sorginte, cât de modestă, se îndărătnicesc să
creadă că humorul în viață e ca sarea în bucate.
N-am experimentat, din lipsa unui laborator utilat corespunzător, dacă „delictele de neomenie
sunt săvârșite aproape întotdeauna de oameni fără simțul humorului”(teorie proprie). Cât despre cei ce
la Gura Humorului!...
Dar despre humor se poate glosa la infinit, cu o condiție: să se vorbească serios. Cum însă
arcul nu poate sta multă vreme întins, iată încă o situație humoristică: bonomia (ca expresie a
simplității?), apărând în pielea unei fiare: Râsul!
P.S. Aflu, în ultimul moment, că humorul ar putea fi „gluma unui om care, glumind, păstrează
o înfățișare serioasă” (Taine). Și eu care ajunsesem la o concluzie-ritmată și rimată-de o ambiguitate
nulă:
Când râsetele nu ajung
Să-i facă lui plăcere,
Humorul e un zâmbet lung
Ce râs cu lacrimi cere.
Umorul românesc. De azi.

Cel scris, în speranţa că va deveni literatură. În comparaţie cu numărul poeţilor, cel al
scriitorilor de umor este patetic de mic, iar în ochii vultureşti şi estetici ai criticii, aproape de zero.
Domnii aceştia, care n-au ajuns nici poeţi, nici prozatori, nexam dramaturgi, au ales, fiind orgolioşi,
dornici de afirmare şi notorietate, încă din clasa a IX-B, unde fetele nici nu-i băgau în seamă, altceva:
critica. Dacă s-a nimerit să fie critica literară, norocul lor, blestemul nostru. Pentru critica literară
umoriştii nu există, în cel mai bun caz sunt asimilaţi cu produsele naturiste (cupletele botanice) ale
familiei Catena, sau ale unor politicieni care urăsc limba română, şi de aceea preferă să tacă în
engleză.
Se scrie mult umor. E bine. Editurile cu scopuri lucrative (nedeclarate) ascunse sub formulări
de marketing estetic, eclectic, management găunos, publică în devălmăşie, tot ceea ce pică. Nu e bine.
Subcultura tipărită periclitează trecutul, moştenirea literară, prin generalizarea fenomenului şi care
promite viitorul social al literaturii naţionale. Am întâlnit o samă de veleitari, deja cu un public al lui,
momit pe face-book, sedus cu acadele frumos ambalate, care nu sunt altceva decât rebut literar,
literatură de minimă calitate intelectuală, din vecinătatea vulgarului cucernic, ipocrit.
Avem privilegiul existenţei unui număr important de autentici, dăruiţi cu har: epigramişti,
poeţi satirici, prozatori care ne singularizează în Europa şi nu numai.
Din nefericire, deja mineralizată, cei care răspund de destinul şi supravieţuirea culturii sunt
incompetenţi în interesul serviciului, cu sarcini de partid care, orgolioşi, aleg metode personalizate de
a da cu bâta în baltă.
15
S-a gândit, vreodată, un scriitor de umor, să spargă piaţa cu o carte despre cum se face
educaţie fizică, adică despre cum efectuează copiii tumbe, fac genuflexiuni şi aleargă, despre cum se
ţin coatele lipite de corp? Pot să fie complexaţi: geniile didactice le-au dat cu flitul, plus că au băgat la
teşcherea nişte lovele, pe care nici un onirist de profesie nu le-a visat.
Scriitorii de umor, până la urmă, sunt pe cont propriu: o lansare în librărie este un lux, dar şi
un risc, de aceea, piaţa de desfacere viabilă o reprezintă festivalurile de umor. Din păcate, la orizont
nu vedem să vină către noi tineri scriitori de umor. Media de vârstă a actualilor este una de avarie, şi
în chip firesc se naşte o întrebare: cine va continua? Pentru cei de acum, care formează o mică frăţie
personalizată, viitorul este, încă, o metaforă agreabilă, însă un sentiment de insularizare devine tot mai
des, până la obsesie.
Televiziunile nu şi-au inclus în strategie, în grila de programe, scriitorul de umor. E păcat,
fiindcă pierd mult, mult şi ireversibil. Cu ce să le convingem? Întrebarea devine retorică şi se însoţeşte
cu un zâmbet resemnat. Vaslui, Slatina, Mizil, Vama, Cluj-Napoca, desigur lista e incompletă,
formează o geografie festivalieră unică, un teritoriu ludic de exprimare al umoriştilor. Până să ne ştie
Europa, ne terminăm noi. Cel puţin, e foarte bine că avem farmacia aproape şi nepoata unui coleg de
şcoală e farmacistă-şefă. Aşa-i ce mult contează?
CORNEL UDREA
16
MIRCEA IONESCU-QUINTUS, 100 DE ANI!
Transcrierea înregistrării momentului dedicat seniorului
la „Romeo și Julieta la Mizil”, ediția a X-a
Prezentatoarea Luiza Toboc: Doamnelor și

domnilor, este o deosebită onoare pentru noi toți
să îl avem alături pe dl.Mircea Ionescu-Quintus!
E firesc ca fiecare să aibă emoții, dar, când te
afli în fața unui astfel de om, așa cum spunea Laurențiu mai devreme,
OM cu litere mari, într-adevăr emoțiile sunt copleșitoare. Cred că, de
fapt, cuvintele nu-și mai au rostul în momentul de față pentru că, dacă
domnului Mircea Ionescu-Quintus nu i-a lipsit ceva de-a lungul celor
aproape 100 de ani, ei bine, nu i-au lipsit cuvintele. Vă spun și eu La
mulți ani, sănătate multă și să fiți alături de noi încă foarte, foarte mult
timp pentru că Mizilul, Prahova, România are nevoie de oameni ca dumneavoastră!
George Corbu: Onorată asistență, suntem martorii unui eveniment
cultural excepțional, un eveniment care cinstește, deopotrivă, obștea
oamenilor de spirit din România, aceștia sunt umoriștii și, în același
timp, cultura și politica românească. Un exemplar de elită al rasei
noastre se află printre noi, la o sărbătoare în cinstea spiritului, a
demnității umane și a literaturii române, în general.
Pentru că avem privilegiul să-l avem printre noi și poate că și
dumneavoastră veți vrea să exprimați unele gânduri, eu mă voi rezuma
la o urare versificată. Acum, când maestrul Mircea Ionescu-Quintus,
care este președintele de onoare al Uniunii Epigramiști lor din România,
onoare pe care o resimțim și pe care ne străduim s-o merităm: Când maestrul centenar, /Plin
de verbe și de har, /Din postură de pontif, /Cu știutul său talent /A înălțat un monument
epigramei /E un motiv îndelung să-l preamărim /În consensul unanim, /Noi, confrații lui de
pix, /Azi, când face suta fix!”(Va mai fi până atunci, dar anticipăm.)
Deși liberal onest, /De la sută nu dă rest. /Timpul, nesfârșitul zbor, /A trimis protocolar /Anii
acestui luptător /Patru ori câte-un pătrar, /Să ciocnim deci un pahar , /Unul dintr-o sută
doar, /Sănătate și umor /Acum și-n viitor, /Iubite maestre!
În același timp, omagiem aici dinastia Quintus, omagiem pe doamna Viorica Ionescu
Quintus, admirabila domniei sale doamnă și să ne bucurăm!
Mircea Ionescu-Quintus: De când mă știu eu am venit cu mare
plăcere și cu mare bucurie în acest măreț oraș al județului nostrum,
Mizil. Acest oraș încă nu e municipiu?! Eee, eu nu prea mai sunt activ
în politică, am avut grijă de localități precum Sinaia, Mizil, Vălenii de
Munte, prahoveni de-ai noștri. Mizilul e o localitate importantă, bine
administrată indiferent de cine a fost primar, cum și acum primarul se
îngrijește cu atenție de treburile dumneavoastră, n-are importanță din
ce partid este, important este să fie primar și
să fie al orașului dumneavoastră.
George Corbu: Maestre, sunteți continuatorul unei ilustre familii,

întemeietoare de blazon dinastico-literar, așa că sunteți pentru noi
un reper și un exponent al spiritualității noastre, unul dintre cei mai
importanți epigramiști pe care îi are țara, literatura noastră, care are
17
un brand național, epigrama! Acesteia nu i s-a acordat însă importanța cuvenită în ciuda
existenței în rândurile noastre a unor admirabili reprezentanți ai genului, cum este ilustrul
sărbătorit de astăzi. Sperăm ca acțiunile care vor urma în continuare până la 18 martie și
după, să readucă în actualitate cu mai multă forță, cu vigoare, acest produs literar specific
românesc și să se bucure de o considerație specială din partea exigențelor, a criticilor și
istoricilor literari. Acum vorbește maestrul Corneliu Berbente.
Corneliu Berbente: Scurt: Atunci când Domnul te ajută,/ Ai zile și încă
îți mai rămân./ E Quintus Mircea cel Bătrân?/ Nu! E abia pe prima sută!
George Corbu: Doamna Elis Râpeanu n-a putut veni
din motive obiective, medicale. M-a rugat însă și am
bucuria să îi aduc mesajul domniei sale, direct la
cunoștință maestrului sărbătorit, următorul madrigal:
Umorul de la tată este dat , /Dar a păstrat și duioșia
mamei /Și atâția ani de viață a adunat /Sorbind din
elixirul epigramei. Urmează maestrul Laurențiu Ghiță,
redactorul șef al revistei „Epigrama”, vicepreședintele Uniunii noastre,
care are de comunicat un lucru important.
Laurențiu Ghiță: Profit de faptul că am
pus mâna pe acest microfon, sunt
emoționat pentru că sunt alături de un
venerabil maestru al epigramei,
ploieștean ca și mine de origine, de aceea
îmi permit din partea mea un cadou
pentru dânsul, amator de fotbal, iubitor
al echipei Petrolul Ploiești, este o
antologie a istoriei acestui club de la
înființare până la momentul actual. Din
păcate sunt doar primele două volume,
următorul volum, volumul 3, abia aștept să vi-l înmânez, maestre, împreună cu o mică
înțepătură: Cu agerimea-ți cunoscută, /Maestre, zău, te cam întreci, /Fiindcă arăți acum la
sută /De parcă ai fi la 90!
Mircea Ionescu-Quintus: Dacă mi-a
venit rândul, am să vă rog să aveți
puțintică răbdare, doar vin din orașul lui
Caragiale, și să vă spun că din
înțelepciunea proverbelor românești eu
am învățat foarte multe. Unul din ele
este așa: Vorba lungă, sărăcia omului.
Și ori de câte ori vorbesc, mă străduiesc
să nu sărăcesc, nici pe mine, nici pe cei
care mă ascultă. Prin urmare vreau să vă
spun că n-am de gând să vă țin un
discurs, deși onoarea care mi se face, cu
atâtea personalități împrejurul meu, ar fi
trebuit să știu să mulțumesc. Dacă zic mulțumesc, înseamnă că este tot ce pot să spun mai
frumos despre sărbătorirea asta. Vreau să vă spun că mă rog lui Dumnezeu să mă țină măcar
până împlinesc 100 de ani că văd că festivitățile astea au început cam devreme, până la 18
martie mai e. Am un preot foarte tânăr care ne vizitează din când în când și spune că în
fiecare slujbă se roagă la Dumnezeu să ajung eu la 100, i-am zis: rugați-vă la Dumnezeu să
18
mă treacă de 100. Chiar mi-ar plăcea să mor la 100 de ani și o zi. Prin urmare n-am de gând
să vă țin un discurs.
M-am gândit cum aş putea eu să mă apropii mai mult de
dumneavoastră decât referindu-mă la nişte catrene, că politică nu fac,
sunt preşedintele de onoare şi la partidul meu, fac politica epigramei.
Vreau să vă spun că, din punct de vedere istoric, familia mea-nu
contează în ce partid a fost, nu are importanţă-familia mea, spuneam,
a făcut istorie în ţara noastră. Bunicul meu, fost primar la Ploieşti, a
fost în 1875 fondatorul Partidului Naţional Liberal, urmat de tatăl
meu care a îndeplinit diverse funcţii și de nefericitul care vă vorbeşte,
care de vreo 60 de ani nu se poate desprinde, nu de Partidul Național
Liberal, ci de istoria acestei ţări. Să nu uitaţi că eu m-am născut cu
aproape doi ani înainte de Marea Unire. Eu existam, singurul de aici
și foarte puţini se mai apropie de vârsta mea. În orice caz, n-am sărbătorit la doi ani, dar
părinţii mei au trăit acest moment mare al Marii Uniri.
Prin urmare, după bunic, după tată, şi după ce am izbutit sau nu am izbutit să fac eu,
ne-am înscris în istoria ultimei sute de ani. Ar fi foarte greu să vă spun prin câte am trecut
pentru că am trecut prin toate. Am rămas la 16 ani orfan de tată, de care aveam atâta nevoie.
După aceea mi-am terminat liceul şi a trebuit să mă zbat cu o jumătate de normă ca să-mi
întreţin familia. Tatăl meu n-a fost bogat şi l-am moştenit din punctul ăsta de vedere, trăiesc
în casa de zestre a soției. N-am luat un metru de pământ nicăieri, deşi soţia mea ar fi vrut să
aibă câte o bucăţică de pământ. Nu avem niciun fel de avere că nu m-a interesat averea, m-a
interesat ce pot să adun aici, în capul meu şi ceea ce pot să dau eu. De aceea vă spun că în
aşa-zisele cuvinte pe care vi le adresez am să fac referire la viața şi la personalitatea mea, să
vă spun câteva bioepigrame şi cât mai pătrund, m-am gândit să spun şi câteva autoepigrame,
ceea ce am însemnat eu sau n-am însemnat pentru cei din jurul meu.
Mă onorează foarte mult să vă spun că două personalităţi ale culturii româneşti, este
vorba de Adrian Păunescu şi de Radu Beligan, în diverse împrejurări, mi s-au adresat foarte
epigramatic şi am să încep cu Adrian Păunescu care, de la tribuna Senatului, eram atunci
preşedintele Senatului, mi-a zis aşa: Atâtea fire ca argintu-s, pe capul lui aproape spân, în
ziua-n care Mircea Quintus devine Mircea cel Bătrân. Şi eu mi-am permis şi i-am spus aşa,
citându-l, evident, pe Eminescu: Tu eşti Mircea? Da, Împărate! Dar bătrânul ce-l priveşti, nu
e om de rând, ci frate, cu Nichita din Ploieşti.
Şi toate acestea sunt trecute în procesele verbale ale dezbaterilor Senatului. Al doilea
om, care din fericire trăiește și este una din cele mai stimabile personalități ale culturii
noastre, este vorba de domnul Radu Beligan. Am fost la un spectacol şi în pauză ne-am văzut,
și când s-a întors înainte de a relua piesa, mi s-a adresat aşa: Richard, în cumplitea-i dramă,/
Un regat dădea pe-un cal./ Quintus, pentru epigramă, /Dă Partidul Liberal. Şi replica mea a
fost: Un partid, de bună seamă, nu se dă, că nu-s câmpean, dar aşa o epigramă pentru Radu
Beligan.
El are nişte reveniri care m-au onorat în mod deosebit şi în funcţiunile pe care le-am
avut în Senat şi în Camera Deputaţilor, am încercat întotdeauna să
trezesc interesul colegilor mei parlamentari pentru epigramă şi de multe
ori am făcut comentarii care nu sunt trecute însă aici, la anumite
discursuri și aşa mai departe.
Am să încerc încet, încet să-mi aduc aminte ce voiam să vă spun
din aceste catrene, de data aceasta, autobiografice. Este vorba de
apropiatul centenar: Vreo sută anii mi se adună, /Cum prin păduri
semeții brazi, /Dar s-or găsi destui să spună: /Ce mai înseamnă suta
azi? Iar eu am răspuns: O sută înseamnă o sută de parale./ Hârtie care
19
prețuiește /De când edilul Caragiale /De pe o parte te privește. Apoi,
dacă Dumnezeu mă ajută și prietenii mă sprijină, vreau să pregătesc
până la suta de ani un volum căruia să-i spun “Cireș amar la centenar”.
Să vă spun de ce “cireș amar”: pentru că după părerea mea, așa cum am
spus, prin cenacluri literare, și madrigaluri îndulcite și cireșele amare.
După părerea mea, epigrama este pentru cine apreciază dulceața de
cireșe amare, epigrama este o cireașă amară. O guști cu plăcere, iar
dacă este epigramă îi simți amărăciunea. Deci „Cireșul amar la
centenar” înseamnă ceea ce am încercat eu să fiu și am să mă refer la
cireș amar: Undeva mai sus pe deal, /Mai aproape înspre cer, /Un
bătrân cireș amar /Stă să moară în picioare. Cireșul amar trebuie să
moară în picioare și asta este datoria noastră, să nu lăsăm pe nimeni să-l taie. Știți că și fratele
meu care a ieșit dintre noi avea și el o vârstă foarte apropiată de mine: „Frații Quintus,
bunăoară, /Epigrame-au scris, nu fleacuri, /Și-mpreună adunară /Două vieți cât două
veacuri!
Mi-am zis odată, când eram la munte, pe un vârf de munte, undeva stingher, văzând
atâtea stele de pe cer, mi-am zis acolo-n vârf de munte de ce n-am una și pe frunte? Și nu
voiau deloc să cadă. Aldădată îmi spuneam că n-am izbutit în lume nimic măreț, sublim, și
nici măcar un nume, ci un pseudonim. Mi-am lăsat și-un testament: Las, când mă gătesc de
moarte, /Să mă-ngroape un amic. /Și-așa se temuse foarte /Că nu-i voi lăsa nimic!
Și-ți spuneam eu o epigramă veche: La locuința mea de veci, /Tot mai aștept să vină o fată,
Că nu e nimeni pe poteci /Și am intrare separată. Acum însă, după ce am mai vizitat locurile
astea de veci, am zis: La locuința mea de veci/ Nu mai aștept eu nicio fată…/ Că s-au stricat
acele poteci/ Și poarta la intrare e stricată!
Şi după aceea, o să vă rog să mă întrebaţi ce credeţi că vă mai pot spune eu. Am să mă
adresez şi în legătură cu această plăcută cinstire, onorabilă pentru mine, onorantă. Da, o
frumuseţe, acest „Quintus 100%”, această carte. Am să spun aşa: Lȃngă genialul Will, Will
de la William Shakespeare, Lȃngă genialul Will,/ Quintus, literat discret,/ A păşit tiptil, tiptil,
/Sută-n sută la Mizil.
Vreau să vă mai spun că am doi medici prieteni, de altfel medicii trebuie să fie
prieteni cu pacienţii, ca să lămurim, şi ca să mai lămuresc o treabă cu ce se întȃmplă astăzi pe
la noi, cu graţieri, cu amnistii, am zis aşa, să văd dacă-mi aduc aminte: Doamne, iartă-ne, Te-
ndură, /Slăbănogi şi-avem nevoi, /Aşa cum iertăm şi noi, /Pe cei mari care ne fură”. Iartă-ne
Doamne cum iertăm şi noi pe ai noştri, dar noi îi graţiem, nu-i iertăm. Şi eu cred că nici
graţierile astea nu trebuie să depăşească o limită, chiar dacă ştiu de cȃnd eram Ministrul
Justiţiei că în închisorile noastre este o înghesuială de nepermis, dar eu am fost Ministru al
Justiţiei în '92, de-atunci s-a scurs destul timp. Am început să fac Penitenciarul de la Ploieşti,
pe care l-au terminat alţii după mine, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic, din păcate. Irosim
banii pe-aici, pe colo, dar în momentul în care cineva este stabilit sigur că a încălcat legea, şi-
şi pierde libertatea, nu trebuie să fie batjocorit. Ăsta este sfȃntul adevăr!
Vreau să vă spun că era 1992, exact, cȃnd am fost Ministru al Justiţiei, primul meu
drum unde credeţi că l-am făcut? Deşi am pătimit în timpul lui Ceauşescu cu lagăre, cu
închisori, Doamne fereşte! Primul meu drum l-am făcut la Jilava, unde erau închişi toţi foştii
membri ai Biroului Politic, nu ştiu cum se spuneau pe vremea aceea, unde l-am întȃlnit pe
fratele lui Ceauşescu, pe fiul lui Ceauşescu, pe Manea Mănescu, pe cele două mari doamne
comuniste. Manea Mănescu am copilărit cu el, din acelaşi cartier al Ploieştiului eram. N-am
putut să vorbesc cu el pentru că a plȃns tot timpul. Zice: „Eu n-am fost în stare să fac treaba
asta cȃnd erai dumneata închis, cum o faci dumneata”. Păi zic: „E altă diferenţă, dacă veneai
să mă vezi la închisoare probabil că rămȃneai acolo”.
20
Şi multe aş vrea eu să vă spun şi poate că îmi dă Dumnezeu această uitare ca să nu vorbesc
mai mult decȃt trebuie. Prin urmare, am să vă rog după ce vă voi mulţumi încă o dată că v-aţi
adunat atȃţi într-o zi de tihnă şi aţi venit să stăm împreună şi să comemorăm o persoană care
este mai puţin întȃlnită la vȃrsta asta. Nu e rău comemorare, să ştiţi. Dacă o spun alţii mai
mari ca mine, pot să spun şi eu. Hai, să aniversăm ca să fie vorba de... să omagiem,
dumneavoastră pe mine, eu doar vă mulţumesc. Şi chiar dacă vă socotesc numai simpli
cetăţeni ai Mizilului, Mizilului meu drag. Ori de cȃte ori m-am dus, şi m-am dus deseori spre
Moldova, spre Buzău sau prin alte părţi, m-am oprit aici, nu ştiu dacă mai e ce primeam, ce
găseam eu atunci, o admirabilă franzelă, o pȃine foarte bună era şi dacă ştiţi că mai e, vă
promit că la plecare mă opresc şi mai iau una. Adică să fiu şi eu în pȃine, cum se spune.
Bădicioiu Laurențiu, Minea Victor: Această medalie coincide şi cu jubileul nostru şi cu
împlinirea a 100 de ani pe 18 Martie, 2017, a seniorului Mircea Ionescu Quintus. I-o oferim
din partea fundaţiei culturale „Romeo şi Julieta la Mizil” şi a Liceului Teoretic „Grigore
Tocilescu”. Este o singură medalie, deci ediţie foarte limitată, cum este şi seniorul Mircea
Ionescu Quintus, în ediţie la fel de limitată.
Mircea Ionescu-Quintus: Eu am înţeles, de cȃte ori vreţi să tac, daţi
drumul la muzică, bun, am înţeles, nu vă mai obosiţi. Vreau să vă spun
că fratele poetului Avramescu, şi el talentat ca şi Lucica Avramescu,
mi-a făcut o mare o plăcere cu această caricatură, rugându-mă să nu mă
supăr. Păi zic: ”Unde nu mai sunt eu tȃnăr ca acolo.”. Indiferent cât era
nasul de mare sau să mă ierte Dumnezeu... Te sărut, Marian
Avramescu, îmi pare rău că nu e și Lucica aici, dar îți mulțumesc din
suflet, m-ai făcut, vai de mine! Sunt în albumul tău, al personalităților,
cu o fotografie, cu un portret admirabil. Uite, asta nici nu am văzut-o.
Vai ce frumoasă e, o frumusețe! Da, am promis că vorba multă e
sărăcia omului. Vai de mine, vai de mine și asta e grea! (N.n. A primit cadou un album de
artă) Știți că duc foarte greu greutățile, greutatea vârstei este cea mai puțin suportabilă, dar pe
astea le primesc cu mare plăcere.
Aș ruga, dacă aveți niște curiozități în legătură cu foarte îndelungata mea viață, să nu
mă întrebați de cele rele prin care am trecut, că am trecut prin destule. Mi-e suficient să vă
spun că, în 1938, am intrat să îmi fac serviciul militar și m-au eliberat în 1945, șapte ani am
stat sub uniformă militară, ceea ce mi-a folosit enorm, pentru că, păcat că nu se face serviciu
militar obligatoriu, păcat, era un prilej de educație pentru tinerii noștri care văd că iubesc mai
mult țările străine decât țara noastră, de aici. Dar mi-a folosit, am făcut toate campaniile, am
intrat ca elev sergent, în perioada asta, și acum crescând din grad în grad, sunt general al
Armatei Române, adică nu ca acel Oprea care, din sergent major, s-a trezit general cu patru
stele. O singură stea pe care o prețuiesc cu un decret oficial, cu tot ce trebuie. Mi-am făcut
datoria atunci, apoi mi-am făcut datoria să protestez împotriva sugrumării drepturilor noastre
elementare, în timpul regimului lui Ceaușescu, care ne-a răscolit de așa manieră încât nici
acum nu ne venim în fire. Să știți că nu este de vină generația spre care se tot dă mereu, ne-a
stricat regimul acesta, ne-a stricat relațiile de familie, de prietenie, ne-a stricat sufletul nostru
și va trebui să schimbăm de două, trei ori generațiile ca să revenim la mărețul și vrednicul
popor al nostru, poporul român.
Vreau să vă spun că, dacă mă mândresc cu ceva în viața mea, este că sunt român și
această mândrie, din păcate, a cam început să dispară mai ales la tineri, cei care aveți copii,
am și eu, dar ei sunt deja oameni aproape de pensie, cei care aveți copii, învățați-i că nu se
poate trăi nicăieri mai bine decât în țara noastră. Am fost prin străinătăți, adevărat, ca
demnitar. Niciodată nu m-am simțit mai bine decât atunci când mă întorceam acasă. Când
tinerii noștri se vor simți bine întorcându-se acasă, trecem de necazul acesta al stricării
sufletului nostru.
21
Eu mă tot lungesc, dar dacă aveți vreo curiozitate, să mă întrebați ceva, nu mă ocoliți
cu nimic, chiar dacă s-ar putea să nu îmi facă plăcere, orice răspuns mie îmi face plăcere
pentru că răspund, în limita adevărului și a vieții mele. Vă mulțumesc!
Ștefan Cazimir: Îngăduiți-mi, stimate
domnule Mircea Ionescu-Quintus, să vă întreb
dacă ați revăzut vreodată orașul în care v-ați
născut?
Mircea Ionescu-Quintus: Cred că mi-a dat
prin minte drăcia asta, de ce să nu recunosc,
eram cu armata noastră undeva, aproape de
Stalingrad, dar nu la Stalingrad, că nu a ajuns
nimeni acolo, ăsta e adevărul, la vreo 50 de km
de Stalingrad de unde vedeam ce se întâmplă
la Stalingrad. Prin urmare, cât era pe Don, Doneț, nu știu cum se numea exact și eram în
corpul de ofițeri, al statului major Copol 5 la armată și aveam o relație bună cu, Dumnezeu
să-l odihnească, cu generalul Niculescu, mi se pare că se numea, și am zis: Nu sunt foarte
departe de Herson, locul unde m-am născut, nu era foarte departe, dar erau câteva sute de
kilometri, dar cu o motocicletă se putea ajunge și vreau să vă spun că mi-a dat voie, mi-a dat
o motocicletă și un motociclist, eu în ataș, am ajuns la Herson. Putea să se întâmple un lucru
într-adevăr, așa episodic, a fost bombardat Hersonul puternic de ruși pentru că era ocupat de
nemți și de noi, un bombardament incredibil în care puteam să sfârșesc, închipuiți-vă că,
printr-o întâmplare, m-am născut la Herson și o să vă spun și această întâmplare care este
episodică și apoi după ani de zile să mor tot acolo.
Născut şi mort în afara ţării, nu din vina mea! Ce s-a întâmplat? Tatăl meu era deputat,
parlamentar, ţara era ocupată de trupele germane și Parlamentul, aşa cum e regula în ţările
astea cu Parlament, s-a refugiat la Iaşi, ca să nu fie prins la Bucureşti. După o vreme,
apropiindu-se pericolul şi pentru Iaşi, s-a luat hotărârea ca parlamentarii care erau însoţiţi de
familiile lor ca să nu cadă femeile, mai ales, în mâna nebunilor. Ne-am strămutat la aliatul
nostru de atunci, ruşii, Rusia, şi noi am ajuns vreo patru sau cinci, tata avea şi pe mama şi pe
sora mea şi pe o nepoată, deci trei femei lângă el şi eu eram în pântecul mamei atunci, şi au
stat acolo până când s-a aflat că nişte parlamentari români, şi-au aflat şi ele insurgenţele, că
începuse revoluţia. Deci era 1917, martie, începuse, şi într-o bună (vorba vine) dimineaţă
gărzile astea ruseşti au venit şi i-au ridicat pe cei patru-cinci parlamentari români, care erau la
un hotel acolo, în Herson şi i-au dus, unde… pe un vas în portul Herson, Herson e un port
important, să-i execute, şi acum începe minunea minunilor. Să nu vă închipuiţi că vorbesc
aiurea. Comisarul politic pe acel vas era un evreu ploieştean pe care tatăl meu îl ajutase să
plece, că era să fie închis, era atunci o persecutare aiurea a aşa-zişilor comunişti. Şi omul ăsta
a plecat, el era comunist, a ajuns acolo şi a devenit comisar politic pe vasul unde erau părinţii
mei ca să fie executaţi. Înainte de a se ordona, el trebuia să ordone tragerea, l-a recunoscut pe
tata şi a zis: „Dar dumneata nu eşti...?!” „Eu sunt domnule.”, a răspuns tata. Mi se pare că îl
chemă Herşcovici, pe omul ăsta care ne-a salvat, şi în clipa aia a zis: „Se ridică orice
măsură!” Ne-a dat, i-a dat tatălui şi celorlalţi parlamentari care au fost
martori la procesul după patru ani, că eu n-am avut act de naştere timp
de patru ani. M-aş putea da cu patru ani mai tânăr. Ne-a dat o hârtie, un
zapis, nu ştiu cum le spuneau ei, ca să putem călători şi să ieşim şi aşa
ne-am întors noi în ţară, prin această minunată întâmplare. E de
necrezut, dar eu o ştiu de la tatăl meu şi tatăl meu nu avea de ce să mă
mintă. Prin urmare iată câte întâmplări în legătură cu întrebarea
dumneavoastră. Sper să fiu mai succint mai încolo. Altcineva, vă rog!
Un spectator: În primul rând, doresc să vă urez viaţă lungă şi sănătate!
22
Mircea Ionescu-Quintus: Lungă a fost destulă. Sănătate îmi mai trebuie…
Un spectator: O întrebare care poate fi o nouă bilă pentru ei. În timpul campaniei din Est ați
avut ocazia, am citit într-un interviu, de a fi faţă-n faţă cu Mareşalul Antonescu.
Mircea Ionescu-Quintus: De mai multe ori.
Un spectator: Este de acum istorie, dar oricum, ca participant direct, oare omul ăsta a ajuns
criminal şi o ruşine pentru România? Pentru că am auzit și eu de la oamenii bătrâni, care au
făcut războiul, care au fost înainte de război şi de la cei de după ‘44, şi totuşi există
antagonisme destule.
Mircea Ionescu-Quintus: Ce vreţi să ştiţi de la mine?
Un spectator: Ce e adevărat?
Mircea Ionescu-Quintus: Iată, e foarte greu, e foarte greu de răspuns. Părerea mea este că
substanţa principală a personalităţii lui a fost patriotică. Clar. Eu l-am cunoscut, deşi de două
ori a luat nişte măsuri nedrepte în privinţa mea. Când eram la Roman, la comandamentul
Corpului 5 de armată, într-o duminică, a venit în inspecţie. Generalul era plecat acasă iar eu,
ca locotenent, eram de serviciu pe comandament. M-am prezentat şi a început să mă întrebe:
unde-i ăla, unde-i ăla, unde-i ăla, şi am spus: sunt acasă. Apoi m-a întrebat care este situaţia
trupelor noastre. Asta nu e o întrebare pe care să i-o pui unui locotenent de serviciu pe
garnizoană. Iar eu, atât mi-a dat mintea: „Foarte proastă, domnule general!” Unde trimiteam
iscoade la inamic, dezertau sau erau prinse. O stare morală proastă a armatei noastre şi i-am
spus adevărul. Dumnezeu să-l odihnească, cum a venit generalul, i-a spus: „Pe ăsta să-l
trimiţi pe front, că nu ştie ce vorbeşte.” La două zile am fost făcuţi praf, acolo la Ruginoasa,
adică exact ceea ce am spus eu. Prin urmare, avea o asemenea atitudine, îi plăcea să i se
spună numai ce este bine şi, din păcate, probabil că multe rele care se petreceau în ţară nu le-a
ştiut. Însă, pentru bărbăţia lui, pentru modul în care şi-a dat sfârşitul, l-am iertat de orice păcat
ar fi făcut. Patriot a fost, fără îndoială, E nemeritat să se astupe nişte busturi de ale lui prin
pieţe, spitale etc. dar ăștia suntem.
Florina Dinescu: Maestre, eu nu am să vă întreb nimic din amintirile dumneavoastră...
Mircea Ionescu-Quintus: Atunci am să vă răspund cu mare plăcere!
Florina Dinescu: Ca să duc mai departe clubul pe care l-ați condus
dumneavoastră în Ploiești și care poartă numele tatălui, Ion Ionescu
Quintus, îmi permit, legat de toate funcțiile pe care le-ați avut, să citesc
o epigramă a lui Constantin Smarandache care v-a fost dedicată: Nu
cunosc motivul dramei /Da-i penibil, e sinistru, /Ca din Prinț al
epigramei, /Să ajungi un biet ministru.
Mircea Ionescu-Quintus: Domnul Tudorache… Tudorache nu este un
om chiar agreat în uniunea noastră, dar eu îl cunosc…
Un spectator: Smarandache! Smarandache!
Mircea Ionescu-Quintus: Aaa... Smarandache... Atunci mă opresc... Eu mă refeream la
Tudorache, care este un tânăr epigramist plin de sevă.
Florina Dinescu: Două catrene vi le dedic:Maestrul să rămână în veci pe val, /Să-și păstreze
integral ținuta, /Și aștept să-mi facă dânsul madrigal, /Când voi serba și eu în fine suta.
Mircea Ionescu-Quintus: Bine că nu îmi cereți să vă fac altceva!
Madrigal vă fac cu plăcere.
Florina Dinescu: La centenarul împlinit, /Să aibă parte de delicii, /Să
fie și astăzi mult iubit, /Așa cum și-a iubit amicii!
Mircea Ionescu-Quintus: Da! I-am iubit! Din păcate nu și ei pe mine la
fel, dar asta e, după perioada ceaușistă. Am uitat să fim prieteni...
Prof. Olimpia Popescu: Totuși, cred că apare o frumoasă prietenie de
dinainte de 1940 cu profesorul Ion Grigore.
Mircea Ionescu-Quintus: Fără îndoială! Dumnezeu să-l odihnească!
23
Prof. Olimpia Popescu: Sunt o amică și o admiratoare a lui. V-a făcut la un moment dat o
epigramă care cred că v-ar face plăcere să vi-o spun! El ni le zicea la întrunirile profesorilor
de matematică din județul Prahova inclusiv epigramele pe care le-a făcut pentru
dumneavoastră. Vă mai rog, cum v-am rugat, /Să semnați numerotat! (apropo de dinastia
Quintus) Ca să știm care-i din voi, /Quintus unu, Quintus doi!
Și dumneavoastră ați răspuns: După tată, de ne iei, /Vine Quintus doi și trei, /De socoți
poanta și rima, /Cred că suntem Quintus... prima!
În memoriile profesorului în cartea de cam 400-500 de pagini vorbește foarte frumos despre
dumneavoastră...
Mircea Ionescu-Quintus: Da… știu... Dumnezeu să-l odihnească.
Prof. Olimpia Popescu: Și închei cu o întrebare. El spune că după ce v-a propus în ’90 să fiți
președinte, dumneavoastră l-ați propus pe el. Dar el a spus că e prea bătrân ... Trece-mă pe o
listă ca să aduc votul Partidului Liberal... așa spune el în mesaj.
Mircea Ionescu-Quintus: Așa e!
Olimpia Popescu: Elogiază , vorbește foarte frumos și, în final eu, ca cititoare, am rămas
puțin nedumerită... Dar nu știu ce a făcut el la Strasbourg, la piața comună. Așa încheie
profesorul Grigore.
Mircea Ionescu-Quintus: Da. Dacă citeați ziarele de atunci, cum eu le păstrez pentru că mă
mândresc cu treaba asta, se spune că am fost primul ambasador român care a cerut intrarea în
Uniunea Europeană. Asta am făcut eu la Strasbourg.
Spectator: Domnul Ionescu, mă numesc Grigore Eugen din Mizil, actualmente pensionar în
cadrul militar, ce părere aveți despre armata română la ora actuală?
Mircea Ionescu-Quintus: Foarte bună!
Spectator: Vă mulțumesc!
Mircea Ionescu-Quintus: Și de aceea sunt mândru că sunt general al armatei române!
Spectator: Am mai vorbit cu dumneavoastră la Casa de Cultură , am avut onoarea când v-am
întrebat ce părere aveți despre noua lege a pensiilor militare. Și atunci ați spus doar trei
cuvinte! “Nu este bună!” Atât!
Mircea Ionescu-Quintus: Da. Între timp s-a mai îmbunătățit, dar nu destul, nu destul…
Spectator: Vă mulțumesc, să trăiți 200 de ani!
Mircea Ionescu-Quintus: Aoleu! Ferească Dumnezeu! Vă dați seama ce pensie iau eu după
200 de ani? Vreau să vă spun că eu nu iau pensie de general. Doamne ferește! Iau pensie de
fost avocat și atât e că mi-am plătit cotizația la Parlament, o pensie de o mie și ceva de lei de
parlamentar. Nu din astea nesimțite, că pe astea nu le-am solicitat, dar militarii care de-a
lungul vieții au făcut sacrificii mari, nu vorbesc în timp de războaie... în timp de pace,
mutându-se dintr-o garnizoană în alta, neputând să facă alte treburi decât serviciu militar, au
dreptul la niște pensii care să le asigure o bătrânețe liniștită.
?: Prezent că n-am fost invitat edițiile trecute la Mizil, am făcut și eu un catren:
,,Să merg acuma n-am fost demn, /Din rațiuni necunoscute, /Dar sper că voi primi un semn
/Când face Quintus 200”
Mircea Ionescu-Quintus: Asta înseamnă că trebuie să trăiți dumneavoastră mai mult decât
se poate.
Dumitru Sârghie: Am și eu o epigramă!
Mircea Ionescu-Quintus: Da, desigur, nu toți odată că....
Dumitru Sârghie: Viața e de calitate, /Când în quintuși o trăiești, /Căci există riscul, frate,
/S-o trăiești în iliești.
Mircea Ionescu-Quintus: Eu vă spun că mi-aș asuma acest risc. Se trăiește foarte bine, da...
Laurențiu Ghiță: Maestre, într-unul din numerele recente ale revistei „Epigrama”, ne-ați dat
un interviu și un articol foarte documentat. Referitor la starea epigramei, cu caracterizări
asupra unor generații, ați folosit niște termeni: generația de aur, de diamant ș.a. Aș vrea să vă
24
întreb, sunteți încă la curent cu fenomenul epigramatic românesc actual, cum vedeți viitorul
epigramei în contextul în care tot mai multă lume spune că limita de vârstă crește?
Mircea Ionescu-Quintus: Ce legătură are limita de vârstă cu epigrama? Dacă eu, la limita
limitelor, încă mai scriu epigrame... Vreau să vă spun însă că în momentul de față cu
președintele și cu conducerea Uniunii Epigramiștilor din România alături de mine aș spune
că, din păcate, epigrama este acum în perioada ei de argint, dar oricând argintul se poate
transforma în aur.
Laurențiu Ghiță: Maestre, din experiența dumneavoastră, ați trăit atâția ani, atâtea vremuri
ați parcurs, cum vedeți viitorul, se vor schimba vremurile, ce limbi străine e bine să învățăm?
Chineză, rusă, engleză?
Mircea Ionescu-Quintus: Ce limbi străine să învățăm noi? Sau mă întrebați pe mine? Eu nu
mai pot învăța nici o limbă acum.
Laurențiu Ghiță: Nu, eu vă întreb pe dumneavoastră viitorul Uniunii Europene.
Mircea Ionescu-Quintus: Foarte grea întrebare. Nu am suficiente date, cel puțin în ultimii
ani, ca să îmi dau seama ce ne așteaptă. Pot să vă spun că sper ca această Uniune să reziste
pentru binele țărilor mai puțin dezvoltate, da.
Laurențiu Ghiță: Vă mulțumim!
Gheorghe Bâlici: Un madrigal pentru dumneavoastră, inclus în cartea
apărută aici: Călător în timp de ceață, /Ce a scris cu strălucire, /Ai un
super an de viață, /Restul sunt de nemurire!
Mircea Ionescu-Quintus: Foarte frumos, foarte frumos!
Vasile Larco: Acum știți cum se mai spune, una caldă, alta rece.
M-a inspirat tortul din fața dumneavoastră:
În ziua când un tort îmi dați,
Prea buni prieteni și confrați,
Eu râd și chiar mă bucur tare,
Că pot să suflu în lumânare.
Mircea Ionescu-Quintus: Vreau să spun că m-ați convins,
lumânările s-au stins. Mi-a spus cineva: „Ce păcat că nu
îmbătrânește și spiritul dumitale de replică”, iar eu am spus: Lasă-
l acolo, că e singurul care mă mai dăinuie!
Vasile Larco: Maestre, spunea distinsul epigramist, Gheorghe Bâlici de la
Chișinău care a câștigat premiul 1 aici la Mizil, cartea care s-a editat în
onoarea dumneavoastră cu ocazia vârstei pe care o aniversați, peste 100 de
epigrame, dar mă așteptam să spună domnul Director Minea treaba
aceasta, pentru că ideea-mi aparține privind realizarea unui pliant, eu am
aprins numai scânteia, focul l-a întreținut distinsul binom de la Mizil, și cu
ocazia asta…
Mircea Ionescu-Quintus: Stați să pun și eu o întrebare, mai există un
distins binom ?
Victor Minea: Nu, nu un altfel de binom. Am spus atât de multe lucruri încât mai puteam să
spun și asta? Nu ne mai numim binom, maestrul Quintus a sesizat deja nuanța, suntem
tandem.
Mircea Ionescu-Quintus: Dar ideea vă aparține, am văzut pe un pliant.
Laurențiu Bădicioiu: Ideea nu ne aparține, Daniel Cristea-Enache ne-a numit așa.
Mircea Ionescu-Quintus: Treaba asta cu tandemul e bine să nu se prea folosească, unii au
început să spună că poate fi tandem între femeie femeie, bărbat și bărbat, mulțumesc de așa
tandem! Asta nu înseamnă că negăm dreptul cetățeanului să trăiască cum vrea el.
Vasile Larco, Iași: Două epigrame, maestre: Maestrul Mircea Ionescu-Quintus Distins
epigramist, în dinastia epigramei clar, /Maestrul Quintus vrea să spună /Că ajungând acum
25
la centenar, /A mai făcut o poantă bună; Firul epigramei toarce, /Quintus Mircea în
București, /Iar necazul și-l întoarce /Cam așa, ca la Ploiești.”
Mircea Ionescu-Quintus: Asta cu întorsul de la Ploiești nu o să o înțeleg niciodată că era
vorba de gară.
Vasile Larco, Iași: E o sintagmă care se folosește.
Mircea Ionescu-Quintus: Dumneavoastră faceți o revistă sau îmi puneți mie o întrebare?
Vasile Larco, Iași: Nu, întrebare. Și ce a scris maestrul George Corbu: Se afirmă neîncetat
/Că în plan de epigrame, /Quintusul va fi urmat /De mai multe corbigrame!
Mircea Ionescu-Quintus: Și foarte bune corbigrame, fiindcă în scorburi mai sunt corburi.
Virgil Petcu? : Vă rog, ca un elev al dumneavoastră, v-am făcut un mic catren: O sută ani,
multă sănătate /Vă urează astăzi un confrate, /Iar de acum încolo, doamne ajută, /Să mai
bem un șpriț și peste o sută!”
Mircea Ionescu-Quintus: Până atunci o să se trezească
vinul. Înțeleg că am satisfăcut?
Romeo și Julieta la Mizil Când fugiseră de pana
autorului lor, Will, /Romeo și Julieta au trecut pe la Mizil,
/Aici în ceasul de taină, un egumen mult citit /Le-a
pecetluit destinul și în lege i-a numit. Și catrenul care are
și întrebare oarecum: Decanul din Parlament, /În
centenară prezență, /Mircea Quintus evident, /E reala
chintesență?
Da, bine că am înțeles bine. E greu la vârsta mea să mai fii

chintesență, fiindcă te evapori, te diluezi, te împrăștii, dar
legătura cu epigrama, este bine făcută și mi se pare că de
la Corbu se trage piesa cu chintesența, dacă nu greșesc eu.
Caricatură de Marian Avramescu Vreau să vă mai spun altceva: doi medici,

și medalie unicat prieteni buni de-ai mei,refuzându-mi dreptul
oferită lui Mircea Ionescu-Quintus de a mă duce la întâlnirile politice,
de Fundația Culturală „Romeo și Julieta la Mizil” spunându-le ce se întâmplă aici, la Mizil,
mi-au spus:
„Dacă promiteți că stați o oră, vă dăm voie”. Mă apropii cam de două ore, care nici nu știu
cum au trecut și câtă plăcere am simțit. Aș vrea să vă spun că exact la ora 14, cu îngăduința
dumneavoastră și fără supărare, dacă vreți în lipsa mea să ciocniți, să mă duc să îmi văd de
treabă. Să știți că vârsta nu e o plăcere. Vârsta e plăcere până pe la 70-75 de ani, cât mai poți
să te simți tânăr, după aceea este o povară și este foarte important să știi să duci această
povară fără să te prăbușești.
Și eu am de gând, am ambiția asta, măcar să împlinesc 100 și după aia mai vedem. 
Înainte de a pleca dintre dumneavoastră, vreau să vă mulțumesc din suflet, să
mulțumesc celor de la Romeo și Julieta! Mie îmi place să zic numai Julieta…  Era odată o
fată foarte frumoasă, eram tânăr, în Ploiești; se numea Julieta și în jurul ei erau foarte mulți
Romeo...
Dragii mei, frumos nume v-ați ales, statornicește bine aici cum am zis și eu, genialul
Will. Continuați treaba asta fiindcă este în interesul culturii românești și al dezvoltării
orașului dumneavoastră.
Încă o dată vă mulțumesc din suflet pentru frățietatea pe care am simțit-o și cu care
m-ați primit aici și vă asigur că atunci când va fi posibil și dacă medicii mi-ar îngădui, dacă
mă mai îngăduie și Dumnezeu, o să fim iar împreună.
Vă mulțumesc din suflet!
26
Organizatorii mulțumesc d-lui Serghie Bucur și publicației Informația Prahovei
pentru interesul constant pe care-l arată festivalului încă de la prima ediție!
La Centenarul lui Mircea Ionescu Quintus, BANCHETUL EPIGRAMIŞTILOR
Sâmbătă, 18 martie 2017, scriitorul Mircea Ionescu Quintus împlineşte vârsta de O sută de
ani!!! În onoarea distinsului om politic şi om de cultură, confraţii de breaslă – Uniunea Epigramiştilor
din România – invită publicul simpatizant la „Banchetul Epigramiştilor”.
Iniţiatorii Dovada că Mizilul a intrat pe orbita umorului mondial o confirmă volumul intitulat
„QUINTUS 100 %!”, editat la „Opera Magna”, Iaşi, ianuarie 2017, pus la cale şi îngrijit de domnii
prof. drd. Laurenţiu Bădicioiu şi prof. Victor Minea – fondatori ai Festivalului Internaţional de Poezie
şi Epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”. Coperta cărţii adaugă sub titlul amintit, altele – ajutătoare,
explicând destinaţia conţinului său: „Peste 100 de epigrame”, „Peste 100 de epigramişti”, „1
Quintus”.
Portret de scriitor Sărbătoritul este autorul volumelor „Haz de necaz”, „Epigrame”,
„Epigrame şi epitafuri”, „Lacrima scoicilor”, „Cazul Dorin Condrea”, „Mărturie mincinoasă” şi
„Citaţie pentru un necunoscut”. În 2001 a publicat volumul „Moara dracilor” – versuri din perioada
detenţiei, cu aproape 50 de ani în urmă. Colaborează la reviste de umor precum „Gluma”, „Păcală”,
„Mitică”, Urzica”, „Moftul Român”, „Palatul de Justiţie”, „Cronica Română” etc. Coautor la
numeroase culegeri de epigrame editate de Clubul „Cincinat Pavelescu” din Bucureşti.
Portret istoric În deschiderea cărţii „Quintus 100 %!”, dr. Mihai Moşneag prezintă textul
„Mircea Ionescu Quintus pe frontul de Est”. Cităm un fragment din această lucrare, publicată în
„Magazin istoric” , iunie 2015, pp. 20-22, fragment preluat, precizează coordonatorii volumului
aniversar, cu acordul autorului. „La 22 iulie 1941 m-am prezentat la mobilizare şi am fost reţinut la
partea sedentară până la 14 octombrie, când am fost trimis pe front. Regimentul meu lupta la Odessa
şi din cauza încetării focului, la 16 octombrie, am rămas la Tiraspol circa două săptămâni, de unde m-
am retras în ţară şi am fost desconcentrat la 17 octombrie 1941”. Între 5 august 1942 şi 20 februarie
1943, participă cu comandamentul Corpului de campanie, în regiunea Cotul Donului, „fiind decorat
de regele Mihai I cu Ordinul „Coroana României” clasa a V-a cu spade. Am luat parte la campania
din Cotul Donului între 5 august 1942 – 20 februarie 1943 în cadrul Comandamentului Corpului 5
Armată, îndeplinind funcţia de ofiţer subaltern la Biroul 2 Informaţii. În deplasare, spre front, am
trecut prin Taganrog, Rostov şi Morozovskaia, stabilindu-se postul de comandă la Perelasowskij, prin
septembrie 1942, unde am rămas în permanenţă până în noiembrie, când a fost rupt frontul. În
retragere am trecut prin Kamensk, Millerovo, Voroşilovski, Voroşilovgrad şi Stalino”. „Am fost
chemat sub arme la începutul anilor 1944, iar la sfârşitul aceleiaşi luni deplasat operativ în campania
din Moldova, care s-a încheiat cu retragerea din august 1944. În funcţia de ofiţer subaltern al Biroului
2 am avut postul de comandă în oraşul Roman, iar mai târziu în comunan Boghicea, jud. Roman. De
la începutul lunii septembrie 1944, când comandamentul s-a regrupat la Breaza – Prahova, am
îndeplinit funcţia de aghiotant al generalului comandant, până la 20 mai 1945, când am fost
desconcentrat definitiv”.
Poftiţi la Banchet!
„Azi, la mare jubileu,
Quintus – pe a vieţii rută,
L-a-ntrebat pe Dumnezeu:
Doamne, n-ai să-mi schimbi o sută?” (Alexandru Gecse, Braşov)
„Veşnic tânăr – vrei, nu vrei –
Făr’ să facă vreo bravadă,
Azi... se ţine de femei –
Doar atât... cât să nu cadă!” (Aurel Cehan, Huşi)
„Ca să ajungeţi centenar,
Am o reţetă-originală:
Trei linguri de esenţă liberală
Şi mult umor făcut cu har” (Cezar Duca, Iaşi)
„Atunci când Dumnezeu te-ajută,
Ai zile şi-ncă-i mai rămân.
27
- E Quintus MIRCEA cel BĂTRÂN?
- Nu, e abia la prima sută!” (Corneliu Berbente, Bucureşti)
„Caragiale şi Nichita
Sunt iluştri ploieşteni,
Dar tristă le-a fost ursita:
N-au ajuns QUINTUSIENI!” (Dan Culicovschi, Ploieşti)
„O sută e abia un rest,
Dacă ne referim la bani,
Dar ea devine Everest
La Quintus, de-o măsori în ani!” (Dragomir Ignat, Baia Mare)
„Cu spirit fin, pătrunzător
Cu versul lui surprinzător,
A străbătut zâmbind uşor
Un centenar plin de umor!” (Emilia Constantin, Brăila)
„La ce valoare are-n ani
L-aş tipări acum pe bani,
Şi fără niciun gând de „caşcaval”
L-aş declara şi... bun naţional!” (Gavril Moisă, Cluj-Napoca)
„Călător în timp de ceaţă
Ce a scris cu strălucire,
Ai o sută ani de viaţă,
Restul sunt de nemurire!” (Gheorghe Bâlici, Chişinău)
„Convins fiind ca liberal
Că sunt şi clipe de derută,
S-a consacrat pe plan local
Epigramist... sută la sută!” (Gheorghe Gurău, Galaţi)
„În umorul românesc
Quintus este os domnesc!
În politică, ţi-am zâs,
Liberalii-l fac de râs!” (Gheorghe Solcan, Gura Humorului)
„Îi dau un act să îl semneze
Lui Quintus să mă înfieze,
Că am un dor ce-mi arde buza,
Să-mi lase moştenire muza!” (Ion Micuţ, Râmnicu-Vâlcea)
„Aniversându-ne oşteanul,
Epigramişti să-i dăm onorul
Că are-n tolbă prahoveanul
Un „Quintus”... de servit umorul!”(Ion Ruse, Basarabi, Cosntanţa)
„După sensul şi-anvergura
Probităţii ce-o reclamă,
Va fi Quintusul măsura
Etalon în Epigramă” (Laurenţiu Ghiţă, Bucureşti)
„Acum, c-aţi dat un veac la spate,
O recunosc pân’ şi duşmanii:
Sunteţi un om şi jumătate,
Dar, neluând în calcul... anii!” (Liviu Sergiu Manolache, Italia)
La epigrama Maestrului, „Ultima dorinţă”: „La locuinţa mea de veci / Tot mai aştept să vie-o fată, /
Că nu e nimeni pe poteci / Şi am intrare separată!”, iată răspunsul cuvenit: „Păi, fetele ar fi venit - /
Erau frumoase şi deştepte – / Dar între timp s-au prăpădit / Că le-ai lăsat cam mult, s-aştepte!”
(Constantin Moldovan, Mânăstirea Humorului). ... La 101 ani ai Maestrului, cu toţii din nou la Mizil!
Serghie Bucur
Articol apărut în Informația Prahovei, nr. 4155, 8-14 III 2017
28
Ediţia jubiliară a Festivalului „ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”
Ultima sâmbătă a lunii ianuarie 2017 a ocazionat, pentru a X-a oară consecutiv, ridicarea
cortinei pe scena umorului românesc, în oraşul cândva al celebrei Fabrici de Mobilier Relaxa, cu
prilejul ediţiei jubiliare a Festivalului Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”.
„Naşul” Numele Festivalului – de 10 ani devenit renume! – îl datorăm remarcabilului
publicist interbelic, dramaturg şi poet George Ranetti, născut la Mizil pe 19 octombrie 1875, decedat
pe 2 mai 1928 la Bucureşti, autorul comediei teatrale „Romeo şi Julieta la Mizil” – „Parodie de
situaţii shakespeariene în condiţiile provinciei natale a scriitorului” (cf. Dicţionarului Personalităţilor
Prahovene, ediţia 2003, pag. 323).
Fondatorii Festivalul cu acelaşi nume are temeiul moral şi juridic în Fundaţia Culturală
omonimă, întemeiată – în 2012 – de domnii prof. Laurenţiu Bădicioiu, preşedinte, prof. Victor Minea,
vicepreşedinte, ec. Claudiu-Remus Minea, secretar, av. Ion Busuioc şi prof. univ. dr. Alexandru
Cristian Minea, care „îşi doreşte să contribuie la promovarea spirituală a comunităţii prin iniţiative
culturale locale, regionale, naţionale şi internaţionale” şi pentru „îmbunătăţirea vizibilităţii Liceului
Teoretic „Grigore Tocilescu”.
Asaltul creatorilor Ediţia jubiliară – 2017 – a magnetizat autorii de versuri clasice şi „albe”,
precum şi pe aceia de ironii rimate – într-atâta încât numericul lor a trebuit notat cu trei cifre. La
secţia Poezie, 352 participanţi iar la secţia Epigramă, 167 participanţi. Juriile au întrunit personalităţi
specializate în celor două genuri literare.
Programul Organizatorii–consacraţii diriguitori ai Culturii mizilene, profesorii Victor Minea
şi Laurenţiu Bădicioiu–au proiectat a X-a ediţie pe aniversarea marii personalităţi a Culturii
Naţionale, liberalul şi epigramistul Mircea Ionescu-Quintus, care, pe 18 martie 2017, va împlini
admirabila vârstă de o sută–100 de ani!!! Am relevat personalitatea marelui om politic şi de litere în
reportajul recent apărut. Programul a reiterat fundalul artistic-creativ al Festivalului care, prin geniul
lui Ranetti, permanentizează adagiul shakespearian într-o provinicie românească, cu participări
eminente precum Ştefan Cazimir, George Corbu, Corneliu Berbente, Cornel Udrea, Daniela Vlădescu,
Alexandru Şonea, Lazăr Avram, Alexandru Ţiclea, Dan Popescu, Vasile Cornel, Marian Avramescu,
Constantin Rusnac, Nicolae Angelescu, Liliana-Otilia Ţenescu, Mihai Morar, Cristina Marian
Ionescu, Cristina Petre, Christian Crăciun, Constanţa Donose, o delegaţie a raionului Ialoveni –
Basarabia, Vasile Ladaniuc, Ion Popa-Pădure, Iulia Modiga.
Scurtă reculegere S-a păstrat un minut de reculegere în memoria unora dintre vedetele
ediţiilor precedente ale Festivalului, plecate dintre cei vii, cele mai recente fiind scriitorul Corneliu
Leu şi apoi academicianul Solomon Marcus.
Spectacolul Reuniunea s-a deschis cu intonarea Imnului Naţional, urmat de Imnul
Festivalului. Luiza Toboc a prezentat programul, într-o agreabilă succesiune de momente eclatante.
Evocând excepţionala presonalitate a acad. Solomon Marcus, profesorii Victor Minea şi Laurenţiu
Bădicioiu au portretizat viaţa şi opera ilustrului om de ştiinţă în secvenţe alternative susţinute în faţa
numerosului public. Au vorbit despre Festival şi despre Mircea Ionescu Quintus prof. Nicolae
Angelescu, şeful ISJPH, Galina Vieru, şefa Invăţământului pe raionul Ialoveni – R. Moldova, prof.
univ.dr. Alexandru Şonea, dl. Negraru – primarul Mizilului, Dumitru Sârghie, din partea juriului de
Poezie. Armonia ritmurilor romantice a adus-o minunata Daniela Vlădescu, a cărei voce, scăpată cu
bine de o răceală rebelă, a fermecat asistenţa cu arii şi şlagăre din muzica de operă, operetă şi de dans.
Parada premiaţilor Juriile care au prezidat au decretat câştigătorii locurilor 1, 2 şi 3, câtorva
dintre aceştia oferindu-li-se prilejul să-şi recite din creaţiile care le-au adus prestigioasele trofee.
Primii trei clasaţi la Poezie au fost: Ana Drăgoianu – Ţânţăreni, Gorj – Marele premiu „George
Ranetti”; Ana Neagoe, Drăgăşani, Dâmboviţa–Premiul „Grigore Tocilescu”; Dorel Gaftoneanu,
Botoşani–Premiul „Agatha Bacovia”; eleva Andrada Badea–Horezu, Vâlcea – Premiul I Junior.
Primii trei clasaţi la Epigramă: Gheorghe Bâlici, Chişinău–Marele premiu „George Ranetti”; Vasile
Vajoga–Iaşi, Premiul „Grigore Tocilescu”; Mihai Moleşag, Tulcea–Premiul „Agatha Bacovia”.
Media Mega-evenimentul de la Mizil, desfăşurat în 28 ianuarie 2017, a fost prezentat de TVR
1, TVR2, Tele Moldova, Radio România Actualităţi şi Radio România Iaşi, revista on-line „Literatura
de azi”, prin reportajul de faţă, azi, pentru a 5-a oară, de săptămânalul Informaţia Prahovei.
Serghie Bucur
Reportajul a apărut în Informația Prahovei, nr. 4152, 15-21 II 2017
29
AZI, cu un OM de IERI, într-un MIZIL de aprilie
Îmi place să păstrez subiectele care se pretează – după experienţa de foarte vechi jurnalist (50
de ani) –la prefacerea în reportaje sau, dacă izbutesc, în texte epice şi, după un răstimp în care capătă
asemenea unor sculpturi, o patină, să le aşez sub lumina tiparului. Un prilej mi l-a oferit o
excepţională personalitate cu care, în ziua de 7 aprilie 2015, Mizilul mi-a ocazionat o întâlnire
seducătoare, istorică. Urmarea abnegaţiei a doi mari altruişti: Victor Minea şi Laurenţiu Bădicioiu.
Nume în Renume
Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” este unul din
reperele number one ale Mizilului! Faima acestui
„templu şcolar” e deja un atribut moral şi
educaţional de proporţii naţionale, prin prestigiul
pe care i l-a inoculat o mare personalitate a
Culturii noastre, născută în orăşelul cu denumire
de staţie de poştă şi cai: Menzil, devenit Mizil:
Grigore Tocilescu, născut pe 26.10.1850. Aflăm
din Dicţionarul Personalităţilor Prahovene, editat
în 2003, de profesorii Marian Chirulescu, Paul D.
Popescu, Gabriel Stoian, încolaborare cu Mihai
Apostol şi Maria Necula, că ilustrul mizilean a
fost Doctor în Filosofie, Profesor universitar de istorie antică şi epigrafie al Universităţii bucureştene,
Director al Muzeului Naţional de Antichităţi, Secretar General în Ministerul Cultelor şi de Instrucţie
publică, Inspector General, Cercetător ştiinţific în Italia, Vicepreşedinte al Ateneului Român, Membru
corespondent şi apoi titular al Academiei Române, Membru al societăţilor arheologice din Paris,
Roma, Bruxelles, Atena şi Moscova, întemeietor şi director de reviste ştiinţifice, publicist, deţinător al
Premiului Academiei Române. Între lucrările sale ştiinţifice se distinge volumul „Dacia înainte de
romani”. Firul acestei exemplare vieţi se frânge pe 18 septembrie 1909, la Bucureşti!
„Vinovaţii” ...De întâlnirea în aula Liceului „Grigore Tocilescu” sunt domnii profesori Victor
Minea, directorul şcolii şi Laurenţiu Bădicioiu, eminent cadru didactic, fire de artist şi de împătimit
globetrotter, un temperament care, la puterea polivalenţei sale, face minuni pentru Cultura Mizilului,
între altele, împreună cu prof. Victor Minea, Festivalul
Internaţional de Epigramă şi Poezie „Romeo şi Julieta la
Mizil”! Al treilea „vinovat” este domnul colonel în
retragere, Ştefan Eugen Lemnaru, un personaj de
amploare în Istoria celuia de-al Doilea Război Mondial (şi
print-un dramatic „Jurnal de Front, Mărturii şi Evocări”),
ca şi fratele domniei sale, Nicolae Rădulescu-Lemnaru,
născut în 1908, profesor de Matematici în Ploieşti, poet şi
romancier consacrat în literatura de factură istorică. De
unde până unde venerabilul ofiţer superior, stabilit în
municipiul Moreni, oaspete al domnilor profesori Minea şi
Bădicioiu, dascăli de platină ai învăţământului mizilean?
Rădăcină regăţeană Sunt colonel în retragere , veteran de război
Lemnaru Ştefan Eugen, născut în 1921 în comuna Sălciile – Prahova, o aşezare
la 20 de km de oraşul Mizil. Raportându-mă la acest an 1921, mi-aş permite a
mă compara drept leat cu Majestatea Sa Regele Mihai şi, de ce nu, chiar şi cu
actuala emblematică vârstă a prestigiosului dumneavoastră lăcaş de Cultură,
purtând numele istoricului, arheologului academician Grigore Tocilescu.
Gaudeamus igitur!!! La mulţi ani spre împlinirea Centenarului, spre Colegiu
Naţional; „Per aspera ad astra!” = „Pe căi anevoioase se ajunge la stele!”.
Cândva, liceean aici „În anul 1933 am intrat prin concurs la acest liceu, absolvindu-l în
1941, director fiind eminentul profesor de limba latină Liviu Ciungan, originar din B... Liceul
dispunea şi de un internat situat la acea vreme pe strada Mihai Bravu având ca edificii limitrofe
Primăria şi Moara Dorobanţu.
30
Iată-mă la o depărtare în timp de 74 de ani, cu regret. În acele vremuri se impunea o
atmosferă sobră, bazată pe educaţia elevului; disciplină, corectitudine, seriozitate în însuşirea
cunoştinţelor, respectul în faţa profesorului şi a corpului didactic. Abaterile grave nu se încheiau cu
scăderea notei la purtare (sic!), ci cu excluderea din şcoală fără drept de apel, stigmatizatul fiind privit
cu dispreţ de către cei din jur. Povara cea mai grea o suportau de obicei părinţii, irosindu-şi nu numai
investiţiile cu odrasla, pentru şcolarizare, dar şi orice urmă de speranţă. Audienţa la cursuri era
austeră, rigorile învăţământului din acea vreme fiind bazate pe disciplina şi conştiinciozitatea elevului,
pe severitatea şi mai ales pe intransigenţa
profesorului. Însuşirea unei culturi generale
temeinice se aprecia în final, în faţa Comisiei de
Bacalaureat – examen de însemnătate
fundamentală, care putea fi obţinut numai de trei
ori, în situaţia unor eşecuri deplorabile! În cazuri
cu totul rare, speciale, nereuşind nici astfel să te
descurci, ţi se recomanda să repeţi ultima clasă!”
Trepte prin viaţă „Încă de pe băncile
şcolii am avut pasiunea pentru desenul artistic,
pentru grafica hărţilor geografice, caligrafie,
scrierile cursivă, gotică, lapidară ori batardă. Îmi
amintesc cu respect de fostul meu profesor de
desen şi mentor, Mihail Menzopol. După
absolvire, am urmat un an Academia de Belle-
Arte (Institutul de Arte Plastice). Privind spre
viitorul apropiat, îndrumat de părinţi, aflat sub
influenţa unui cunoscut aforism al sculptorului
Brâncuşi: „La umbra copacilor bătrâni nu creşte
iarba”, m-am îndreptat către cariera armelor – un
vis al tinereţii, copilăriei, fiind înălţat la gradul de
sublocotenent după doi ani de pregătire în Şcoala
Militară de Ofiţeri Activi – Infanterie, Bucureşti”.
Mizilul de-atunci „Situat în zona de contact
dintre Dealul Mare şi Câmpia Română, în zona
renumitului vin de Tohani, târgul era plin de
forfota ţăranilor, negustorilor şi geambaşilor
veniţi din împrejurimi pentru schimburi
comerciale, constând în vânzarea cerealelor,
animalelor etc, asigurându-şi aprovizionarea cu
cele necesare familiei şi gospodăriei. În acele zile
de febrilitate, de târguială, în mediul ambiant se
simţea o emanaţie plăcută, olfactivă, un melanj al
mirosurilor de gogoşi „înfuriate”, pastramă, peşte
etc. Din punctul de vedere al divertismentului, se
mai rătăcea uneori câte o echipă de teatru din
Bucureşti, vreo cântăreaţă de folclor sau spectacole de circ (Zidul Morţii) etc. Unicul cinematograf
situat pe miniaturalul bulevard, rar prezenta câte un film cu Stan şi Bran sau Charlie Chaplin etc.
Firma zugrăvită pe zid purta o denumire convenţională ciudată: „Cinema sonor şi vorbitor”! O atracţie
mai aparte ne era oferită de către Batalionul 5 Jandarmi, prin concertele fanfarei şi a parăzilor
militare; acele fanfare ale căror imagini şi parăzi s-au păstrat în memoria talentatului compozitor
Temistocle Popa, prin şlagărul „Trecea fanfara militară”, fiind ireproşabil interpretat de către
regretatul Dan Spătaru”. Venerabilul Invitat a mai vorbit despre „lipsa apei curente, a canalizării şi a
băii publice şi despre două generatoare care asigurau iluminatul numai noaptea; despre ateliere
deservite de iscusiţi meşteri fierari şi tâmplari care lucrau căruţe fiabile, frumos decorate” de meşteri
pictori-vopsitori.
31
Pe front Al Doilea Război Mondial a însemnat pentru viaţa d-lui Ştefan Eugen Lemnaru
epoca aceea care a îndoliat planeta şi ţara proprie, a rămas o istorie cumplită – ştiută, la 60 de ani de la
oprirea genocidului planetar, încă parţial, culpabilizabilii existând şi astăzi. Din această istorie
odioasă, o secvenţă dramatică are acum valoarea unui document moral şi etic extraordinar, incredibil
– şi totuşi de o omenie tipică pentru numeroşi combatanţi care au supravieţuit conflagraţiei. Ne-o
relatează ilustrul nostru interlocutor, în tonalitatea generaţiei cu educaţie creştină: „Lăsând la o parte
date care privesc arhivele militare, mă voi limita la o operaţiune de blocare a unei principale căi de
acces: Ploieşti-Câmpina-Pădurea Păuleşti – acolo unde se grupaseră importante rămăşiţe ale armatei
germane de sub comanda generalului Kundera, aflate în imposibilitatea de a se retrage pe Valea
Prahovei. Lipsite de apă, de hrană şi de combustibil, în încercarea de a pătrunde în oraş dinspre codrii
Păuleştilor, disperarea lor s-a încheiat printr-o aprigă luptă aproape de cimitirul Viişoara, urmărindu-
ne printre cavouri şi morminte, în răpăitul infernal al armelor automate, prin pâclele fumigenelor şi
iureşele ucigaşe ale grenadelor, însoţite de comenzile, ţipetele, vaietele îngrozitoare ale răniţilor. La
cerere, primind sprijinul a încă unui pluton, aflaţi în superioritate numerică, compania a cărei
comandă am deţinut-o, a obligat adversarul să capituleze. Dezarmaţi, descurajaţi, sfârşitul ne-a afectat
pe toţi emoţional. Îngroziţi, nemţii ne implorau: „Mein rusland! Mein rusland...!” La un moment dat,
din grupul lor s-a desprins inopinant un tânăr blond feldwebel care, cu lacrimile şiroindu-i pe obraz,
îmi întinde o fotografie şoptindu-mi: „Unsere lieben meine Frau mit zwei kinder!”, adică: „Soţia mea
şi cei doi copii!” A urmat un sfîşietor moment de tăcere apăsătoare... Impactul a fost covârşitor! Lupta
a încetat din lipsă de... luptători!!!”
Vrând să adaug doar: No comment! Nu am uitat nici acum chipurile celor 12 juni şi june care,
într-un dialog de circa un ceas, au aflat de la venerabilul domn colonel în retragere Ştefan Eugen
Lemnaru, răspunsuri cutremurătoare la întrebările care nu se mai terminau...
Serghie Bucur
Articol apărut în Informația Prahovei, nr. 4080, 24-30 VI 2015
În ajunul centenarului vieţii sale, la Mizil,

a fost sărbătorit MIRCEA IONESCU-QUINTUS
Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, liberalul şi scriitorul

Mircea Ionescu Quintus a fost sărbătorit în ajunul împlinirii
apropiatului centenar de viaţă, ediţia a X-a a Festivalului
Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi Julieta la
Mizil” fiindu-i dedicată în exclusivitate.
Pleiada Mizil Ctitorii Festivalului „Romeo şi Julieta la
Mizil”, profesorii Victor Minea şi Laurenţiu Bădicioiu,
eminenţi dascăli ai Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu”,
au invitat, la fiecare din cele 10 ediţii ale acestui prin
excelenţă evenimemt de talie europeană, câte o personalitate a Culturii şi Ştiinţei româneşti, atrăgând,
astfel, valori naţionale în efortul de educare şi formare a noilor generaţii de elevi născuţi în oraşul a
două mari nume ale acestei localităţi: Leonida Condeescu, primar al Mizilului şi George Ranetti,
dramaturg, poet şi publicist, autorul parodiei „Romeo şi Julieta la Mizil”. Galeria acestora
reverberează puternic şi onorant: Vasile Tărâţeanu, Nicolae Dabija, Ştefan Cazimir, Corneliu Leu,
Daniel Cristea Enache, Alexandru Mironov, Mircea Dinescu, Dan C.Mihăilescu, Efim Tarlapan,
Solomon Marcus şi, în ianuarie abia trecut, Mircea Ionescu Quintus.
Trei Centenari Cultura noastră Naţională a deprins caratele a trei dintre marii ei creatori, în
2016 – prin istoricul Neagu Djuvara – o sută de ani de viaţă în august şi filosoful Mihai Şora – o sută
de ani de viaţă în noiembrie: anul recent început l-a adus în centrul opiniei publice pe omul politic şi
scriitorul Mircea Ionescu Quintus – descendent din falanga liberală Quintus, care, la 18 martie va
rotunji venerabila vârstă centenară, unul dintre cei mai de seamă adepţi ai genului literar căruia
Cincinat Pavelescu şi Păstorel Teodoreanu i-au dat o strălucire universală.
Brandul Quintus Premiera aniversării centenarului naşterii lui Mircea Ionescu Quintus o
marchează şi elogiosul volum, conceput şi coordonat de prof. drd. Laurenţiu Bădicioiu şi prof. Victor
Minea, intitulat „QUINTUS 100 %!”, cu subtitlurile „Peste 100 de epigrame, Peste 100 de
epigramişti, 1 Quintus”. În mai mult de 160 de pagini abundă ofrandele în patru versuri, impecabile
32
„zâmbete” dedicate Maestrului epigramei
româneşti contemporane, preşedintele de onoare al
Uniunii Epigramiştilor din România. Cartea se
încheie cu textul „Un nume devenit brand naţional
în politica şi epigrama românească”, din care
subliniem: „Numele Quintus apare pentru prima
oară oficial, conform mărturisirii d-lui Mircea
Ionescu-Quintus, abia în 1921, deoarece Domnia
Sa nu are actul de naştere din 1917. Abia când
urma să fie dat, la 4 ani, la grădiniţă, în 1921, tatăl
îi cere mamei actul de naştere şi atunci se constată
că acesta nu deţinea un act de naştere. Tatăl său, pe
nume Ion Gh. Ionescu, Quintus fiind pseudonimul
din prima carte pe care a publicat-o, a înaintat un
act în justiţie cerând să se recunoască naşterea copilului Mircea Ionescu în 1917. Grefierul a trecut în
act ca reclamant pe Mircea Ionescu-Quintus şi, astfel, atunci când s-a dat hotărârea, a scris în ea că se
recunoaşte naşterea copilului Mircea Ionescu Quintus”.
Micro cv Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917 la Cherson, în Crimeea, unde
familia sa, cu vechi tradiţii liberale, era refugiată. Tatăl său, Ionescu-Quintus, avocat de profesie, a
avut două mandate de parlamentar. Între 1927 şi 1934 este elev la liceul „Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel”. Intră în rândurile tineretului liberal, sub înrâuririle lui Gheoghe Tătărescu, Ion Ghe. Duca şi
Nicolae Iorga. În 1938-1940 absolvă Dreptul penal şi e avocat în baroul Bucureşti. 1945-1947,
membru al Partidului Naţional Liberal. În 1947 se căsătoreşte cu Viorica, membră PNL de la 17 ani.
În 1948 şi 1952-1954 e deţinut politic. În 1952 i se naşte unicul fiu, Răzvan Quintus. La 20 mai 1990
e ales deputat de Prahova, pe lista PNL.Între 1991şi 1993, profesor la catedra de Drept constituţional
şi administrativ a Universităţii Bucureşti. De la 16 X 1991 la 19 XI 1992 e ministrul Justiţiei în
guvernul Theodor Stolojan. 1993-2001, e preşedintele PNL Prahova. E Cetăţean de Onoare al oraşelor
Ploieşti, Baia Mare, Orşova, Băile Herculane. Valoarea operei scriitorului Mircea Ionescu-Quintus a
fost recunoscută cu premiul „Ştefan Tropcea” Brăila 1989, Diploma editurii „Românul” 1990,
Diploma de Merit a Uniunii Juriştilor din România, 1990, premiul „Cincinat Pavelescu” al Societăţii
Academice „Titu Maiorescu” 1992, premiul „Cronica Română” pentru activitate politică şi premiul
Asociaţiei Umoriştilor Români pentru epigramă 1993. În anul 2009, pe Aleea Celebrităţilor din
Ploieşti, Mircea Ionescu-Quintus a primit o Stea, iar preşedintele de atunci al României, Traian
Băsescu, i-a acordat gradul de general de brigadă în retragere.
Portretul Epigramişti de seamă,
profesori, colegi de profesie şi de
detenţie au evocat ilustrat personalitate a
Domnului Mircea Ionescu Quintus, în
continuarea pro-domo-urilor cu emoţie
citite alternativ de fervenţii moderatori
Laurenţiu Bădicioiu şi Victor Minea,
florilegiul elogiilor întregit fiind de
umorişti precum George Corbu, Corneliu
Berbente, Cornel Udrea, Ion Petru
Gârda, Gheorghe Bâlici şi Ştefan
Cazimir. O expoziţie de caricaturi ale
Maestrului a animat publicul, apoi o
Diplomă de Onoare şi o Medalie cu efigia sărbătoritului i-au fost înmânate de gazde, după care
Liberalul şi Maestrul Mircea Ionescu-Quintus a răspuns întrebărilor venite din rândurile publicului –
martor al unui moment istoric unic şi demn de povestit urmaşilor, cu afectuos respect!
Serghie Bucur
Reportaj publicat în Informația Prahovei, nr. 4151, din 8-14 II 2017
33
Argeşeni la Mizil
Ediţia a IX-a a Festivalului şi Concursului Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi

Julieta la Mizil”, care a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie 2016 în clădirea liceului „Grigore
Tocilescu” din acest oraş, a fost asaltată de câteva sute de creatori ai acestor genuri literare. Domnii
profesori Victor Minea, directorul liceului şi Laurenţiu Bădicioiu, fondatorii acestui Festival Concurs,
au editat, după fiecare din ediţiile anterioare, o Antologie de Poezie şi Epigramă în care au fost
publicaţi, cel puţin în paginile ediţiei despre care scriem, 382 de autori de versuri şi 160 de autori de
catrene. Juriul ediţiei a X-a, care s-a ţinut în 28 ianuarie 2017, a primit lucrările a 352 de candidaţi la
Poezie şi 167 la Epigramă. În 29 ianuarie 2018, Antologia în pregătire, de care se ocupă prof.
Laurenţiu Bădicioiu, va publica lucrările acestora, de la primii 3 laureaţi la aceia cărora li s-au acordat
menţiuni. Ediţia jubiliară 2017 a fost dedicată, ca în toate cele precedente, unei personalităţi a Culturii
Naţionale, şi anume omului politic şi de litere Mircea Ionescu Quintus, pe care Festivalul l-a sărbătorit
în ajunul împlinrii vârstei de 100 de ani, la 18 martie 2017.
Revenind la Antologia poeţilor şi epigramiştilor, printre cei 382 de autori – din toată
România, inclusiv Republica Moldova, şi din Israel, Germania, Franţa, Anglia şi Italia – s-au aflat şi 7
concurenţi din Piteşti şi alte câteva localităţi ale judeţului Argeş, precum şi doi la epigramă. „Nobless
oblige” murmur în faţă domniile lor şi a acelora care sprijină fenomenul poetic argeşean, şi vi-i
prezint scurtissim, cu sentimentul că merită menţionaţi şi felicitaţi:
Adriana Papuc din Mioveni, cu poemele Vremuri trecute, Iarna, Cartea şi revista, Fă-mă
Doamne!; Carmen Popescu din Piteşti, cu Femeie, În linişte, Confuzie, Pregătire; Alexandru
Drăgănoaia din Stolnici: Câine bolnav, Balul de sâmbăta morţilor (sic!), Felinare, Lume lume soră
lume; Oana Constantin din Piteşti: Cuvânt înainte, Condeiul, Sfărşit, În cuvinte; Marius Zincă din
Piteşti: Toamna anilor, Zbor fără aripi, Cu mine, de vorbă, Dincolo de adânc. În lista generală a
participanţilor întâlnim numele altor argeşeni precum Creţu Alexandru din Turceşti, Geambaşu
Valentina din Mioveni şi Mira Gheorghe din Costeşti.
La Epigramă o regăsim pe aceeaşi Papuc Adriana din Mioveni, în lista concurenţilor, precum
şi pe Mira Gheorghe din Costeşti, căreia i se publică 4 catrene: Lung e drumul spre Mizil, Bona,
Simonei Halep, Unui somnoros. Pentru vigoarea umorului, vi le proprun pe ultimele două:
„Şi pe zgură te mişti bine, / Şi pe iarbă... Eşti vedetă! / Aş juca şi eu cu tine / Dar n-am scut
antirachetă” (Simonei Halep); „Noapte bună” mi-a urat / Când în pat se tolănise, / Terminasem de
căscat, / I-am răspuns, dar adormise” (Unui somnoros).
Serghie Bucur
Articol apărut în Suplimentul cultural al cotidianului Argeșul, nr. 7746 din 21 II 2017
34
GHEORGHE BÂLICI, Chișinău
Marele Premiu „George Ranetti”
Orașul Mizil, organizator al unui

Festival de Epigramă și Poezie
E un oraș ce merită cunună

De flori stropite doar cu apă vie,
Fiindcă Epigrama cea mai bună
Alături stă de Marea Poezie!
Drumurile noastre
Guvernu-n vremea asta grea,

Cum bani de drumuri nu prea are,
Ne poate face, de-o să vrea,
Un drum spre rai la fiecare!
Fabulistică
Toți luptătorii temerari,

Ce vor să scape de măgari,
Ajung de foarte multe ori
Să fie țapi ispășitori!
Unui donjuan trecut de prima tinerețe
De fata dulce-i pare rău

Că vrea s-o-nșele un flăcău,
Dar rău nu i-ar părea defel,
De ar putea s-o-nșele el…
VASILE VAJOGA, Iași

Premiul „Grigore Tocilescu”
Competitivitate
Mizilu-i o arenă de rodeo,

În care, vrând că cucerească miza,
Par palizi Julieta și Romeo
În fața unui Bâlici sau Diviza!
35
Revelion neofolcloric
De când primaru-a conectat

La internet întregul sat,
I-auzi pe puștii-mbujorați:
Yahoo, yahoo, copii și frați!
Exemplu la vârf de Anul nou
Fiindcă-n clipa când se schimbă, anii-s

Prilej să faci urări ce-ntrec măsura,
Nevestei îi urez să-i meargă gura
Precum a președintelui Iohannis!
Scandalul Volkswagwen
Mașina e supusă, evident,

La teste cu nuanță foarte dură,
Că scoate noxe pe eșapament
Ca un parlamentar român pe gură!
MIHAI MOLEȘAG, Tulcea

Premiul „Agatha Bacovia”
Mizil – punct de referință
Îți pare viața mai frumoasă

Când pui un pom, zidești o casă,
Apoi o carte, un copil
Și-o epigramă cu Mizil.
La „Tema liberă” am realizat

un grupaj parodistic, sub genericul „Vin... în sprijinul lui Păstorel”
Să ne închipuim că Păstorel intră într-un birt și comandă vin.

Până se întoarce crâșmarul, Păstorel compune următorul catren :
Cum adevărul e în vin și, deci,

Apreciind expresia latină,
Crâșmarul se coboară iute-n beci
Să scoată adevărul la lumină !
Gustând, Păstorel își dă seama că vinul

e „botezat” și compune un nou catren :
Când în vin adaugi apă,

Lumea poate să priceapă
Că la tine-n vin sunt una
Adevărul și minciuna !!
Cum și ulterior se repetă aceeași fraudă, intervin eu, teribil de revoltat :

Crâșmar jegos ce puți a boască
Și veșnic umbli să ne-nșeli,
Mai scade apa din fetească
Și folosește-o să te speli !
36
BĂLĂCEANU GHEORGHE, Iași Eveniment
Mențiune
Să-mbin plăcutul cu utilul
Iubitul meu soț Luând în calcul performanţa
Prin Bădicioiu, azi, Mizilul
Când „crema” umoriştilor din ţară Se-nfrăţește cu Constanţa!
La Festivalul din Mizil se strânge,
Ar fi şi pentru mine-o şansă rară DAVID VALENTIN, Orăștie
Să-ţi fac şi-un bebe cu umoru-n sânge! Mențiune
Vis spulberat Mezalianțe electorale
Maimuţa-n van a coborât din pom Ranetti ar avea succes cu carul,

Şi-şi smulge părul dând cu capu-n zid, Scriind și actul doi, un vodevil:
Că n-are cum să mai devină om… Romeo e Vanghelie, Primarul,
De vreme ce e membră de partid! Și Julieta -Oana lui Mizil.
Lansări de carte Scribul
La tot mai multe cărţi ce sunt lansate Scriindu-și textele caduce,

De cei pătrunşi de-al scrisului nesaţiu, Furând din opere, brutal,
Progresul evident, e că mai toate Plagiatorul reproduce...
Rămân… pe undeva pierdute-n spaţiu! Deci e un soi de papagal.
La alegere Cel mai deștept cedează
Fiind o doamnă, caracter integru, Citind zicătoarea-nțeleaptă,

Când s-a surprins cam mult în dubiu stând Declar fără falsă emfază
Că nu putea opta-ntre alb şi negru, Că-mi place femeia deșteaptă...
Şi-a zis c-ar fi corect... să-i ia pe rând. Fiindcă-n mod sigur cedează!
APOSTOL CONSTANŢA, Galați Daruri divine

Mențiune
Tot ce de sus sosește, cadou e de la zei;
Constatare Nu sunt ateu, dar sigur nu sunt nici idolatru:
Accept când mă inundă vecinul de la trei...
Nu mai e azi nici un mister Și când mă vizitează vecina de la patru.
C-avem cu toţi acelaşi cer,
Dar de n-ai studii, ţine cont GÂRDA IOAN PETRU, Cluj-Napoca
Că nu şi-acelaşi orizont! Mențiune
Interpretare medicală Celebritate
Femeia, ca medicament, Vă vin catrene-n poștă, câte-un kil,

O cer bărbaţii-n mod frecvent Iar spre final poeme vin cu tona,
Când tânără-i frumoasa fată, Căci sunt și Bădicioiu și Mizil
Pe urmă-i contraindicată! Mai cunoscuți ca Shakespeare și Verona.
Precizare Mizilul – Poarta Bărăganului (Caragiale)
M-am convins, şi nu o dată, Din cei ce-ajung, ca invitați -

Luna este populată. De-i soare, ninge ori de plouă -
Am şi cunoscut deja O parte vin că-s consacrați,
Foarte mulţi căzuţi din ea! O parte vin... LA POARTĂ NOUĂ.
37
Beneficiu Poţi învăţa să ai umor ?
Mă ține soața neiubit - Înveţi să mergi pe bicicletă,

Și, Doamne, ce mă enervează - Să nu te-atingi de ce-i tabu,
C-a tot citit și-a auzit Să scrii frumos, să fii vedetă,
Că astăzi sexul nu contează. Umorul, însă,-l ai ori nu.
Învestiri în România
Lupul paznic la oi
Popor de oameni blânzi și de cucernici,
Naivi, creduli, sfielnici, generoși, Mi-am pus un ciobănaş la stână,
Îi „ungem” pe tot felul de nemernici, Să-mi strângă brânză, miei şi lână;
Pe urmă ne mirăm că-s unsuroși. El, priceput în toate cele,
Le-a strâns şi…a plecat cu ele.
TODERAŞCU IOAN, Costești, Vaslui
Mențiune „În poezie trebuie să arzi”
Cupluri celebre din Mizil „Să arzi în poezie-i necesar,

Şi-amarnic să te mistui când reciţi!”,
Vizavi de notorietate, Zicea poetul şi acum mi-e clar
Cuplul lui Ranetti e de zece, De ce mai toţi aezii sunt „pârliţi”.
Dar, de-o vreme-ncoace – noutate! –
Minea-Bădicioiu mi-l întrece! BUNDURI NICOLAE, Brașov
Mențiune
Paradox
În vizită la MIZIL
Vedem, în a vieții vâltoare,
Un fapt ce cu greu se explică; Mizilul, centru de cultură,
Cu cât gentilețea-i mai mare, L-au vizitat ca pe-un muzeu,
Cu-atât e franchețea mai mică. Celebrităţi de anvergură:
Caragiale, Bogza... eu.
Adevărul despre vin
Rugăciune
Cu-aroma sa, ce-i dă un gust divin,
Mai beau și eu, cum face tot creștinul, Cum nu-s o fire ipocrită,
Dar nu cred că-adevărul e în vin, Pe Dumnezeu îl rog - decent,
Când văd ades ce-nșelător e vinul… Să nu mă ducă în ispită
(Sau altfel spus, în Parlament).
Optimismul românilor
„Viaţa la ţară”
Cum traiul nostru, azi, e tot mai greu,
Credință-avem cu toții-n Preaînaltul; Ţăranii – baza într-un stat,
Speranța moare ultima mereu... Trecând ades pe la hotare,
Iar noi ne ducem unul după altul! Trăiesc mai bine azi, în sat...
Adică chiar în Satu-Mare!
ŢUCĂ IONUŢ DANIEL, Medgidia
Mențiune La senectute
„Romeo şi Julieta la Mizil”, Eu bătrâneţea mi-o petrec,

ediţia a X-a, jubiliară De mult uitat de Dumnezeu
Şi zilele degrabă-mi trec...
La Mizil, c-un mic hei-rup, Dar nopţile, extrem de greu!
În concurs m-aş avânta;
Nu ştiu premiu dacă pup,
Dar pe Quintus, sigur da.
38
SLAVU VALI, Aninoasa, Hunedoara Sănătate! Sănătate!
Mențiune Că-i mai bună decât toate.
Previziuni despre La mine, la Laborator,

„Romeo și Julieta la Mizil” În orice zi, din săptămână,
De vrei să-ți recoltez ușor,
Îi este-acestui festival menit Te rog să vii... când ești ,,în vână’’!
S-ajungă, sigur, la superlativ,
Ca Premiile Oscar – renumit GHIŢĂ LAURENŢIU, București
Și ca maestrul Quintus – longeviv. Mențiune
Cine râde la urmă Vine, vine, primăvara!
Probându-și costumația bizară, E semn de nouă primăvară,

Se uită în oglindă-o domnișoară, Remarcă veseli optimiștii,
Pufnește-n râs și-și vede-apoi de drum, Când berzele sosesc în țară
Oglinda, însă, râde și acum! Și la Mizil epigramiștii.
Revelația soțului, Dispută

la întoarcerea de la cârciumă
Noi toți iubim Mizilul pentr-un „ceva” al său,
Știa că adevărul e în vin, Deși pe hartă este plasat, în mod viclean,
Dar, când nevasta furioasă tare, Aproape de Ploieștiul ce nu-l vrea de Buzău,
C-o sticlă-n cap, l-a „mângâiat” puțin, Dar și lângă Buzăul ce nu-l vrea prahovean.
A înțeles că... adevărul doare!
V.V. Ponta a propus construirea
Un turist ghinionist megamoscheei din București
Extaziat de propria idee,
Văzând că-i ruinat acest hotel Grăi creștinul Ponta-n expozeu:
În care tocmai s-a cazat sărmanul, „Vom ridica în București moschee;
Simți că cerul a picat pe el, Așa să ne ajute Dumnezeu”!
Dar s-a-nșelat. Picase doar tavanul!
Noroc s-avem, că restul...
BODEA EMIL, Cluj-Napoca
Mențiune Trecut prin al istoriei soroc,
Acest popor confirmă un concept:
Evrika! La cât - în vremuri - a avut noroc,
Ce-i trebuia să fie și deștept?
Dragii mei, s-avem pardon!...
De aproape un deceniu, CONŢEVICI CLAUDIU, Constanța
La Mizil, la poligon, Mențiune
Trag doar trupele de geniu.
Mizilul şi cultura
Tezaurul României și Revoluția bolșevică
Mizil, un loc străvechi, de mii de ani,
Aveam tezaur și soluții E, azi, celebru şi-n literatură.
Dar, noi, ca noi, povestea-i spusă, Dar, să-mi astâmpăr setea de cultură,
Temându-ne de revoluții Prefer să dau o fugă la Tohani.
Am finanțat-o pe cea rusă.
Flagrant delict
Trafic. Ro
De mergi la Prut, de Sărbători, Hoțul, prins cu telefonul
Și de te uiți, în patru zări, În coteț, se disculpa,
În locul ,,podului de flori’’, Dar, în traistă, pokemonul
Vezi doar podețe... de țigări. Cârâia.
39
Epitaf electoral La Sfânta Paraschiva
Aicea zace nea Ilie, La coada lungă - șapte kilometri -

Jelit amar de satul tot… Vreo douăzeci de babe-au leșinat
Dar, nu va sta prea mult sub glie, Cu tensiunea mult sub parametri.
Căci va ieşi-n curând, la vot. Noroc cu Sfânta! Nouășpe-au scăpat!
După nuntă Transporturi
Socrii mari sunt foc şi pară, Autostrada nouă e sfințită

Mirele-i posac, De un impunător sobor de popi
Căci mireasa-a fost fecioară Și-o inaugurează o elită
Doar în zodiac. De tipi din minister ce dau în gropi.
NICĂ JANET, Ostroveni, Dolj Unui supraponderal

Mențiune
Un somalez sărman și slab
Regret Ce doarme sub un baobab
Și duce lipsă de mâncare...
Nu vreau, nicicum, aplauze să storc, Și-a tatuat o burtă mare.
Dar n-aș veni la premiu, la Mizil,
Căci pensia, cât firul de fitil, PEIA IOAN, Giurgiu
Nu mi-ar ajunge să mă și întorc! Mențiune
Prea târziu Filozofie
Deși în minte am năluci, O incomodă axiomă

Pricep, ca fiu de vechi oștean: Îmi tulbură etern relaşul:
Ni-i țara, astăzi, pe butuci, Că viaţa-i doar un tren fantomă
Căci toți românii dorm… buștean! Iar eu călătoresc cu naşul!
Elevii, azi O, fortuna!
Din iubire pentru țară, Minunat e, măi vecine,

Mulți, la școală, trag din greu: Să mai ai şi zile faste:
Unii, chiulul, mai mereu, Dă norocul peste tine
Alții, zilnic, din țigară! Şi... îţi rupe şapte coaste!
Speranțe Văduva la-nmormântare
În școala noastră-aproape, sau departe, Pentru iubitul soţior

Școlarul, depășind un handicap, – Deşi atât de-ndurerată –
Mai pune mâna, uneori, pe carte, A dat o mână de-ajutor
Să-i dea, cu ea, colegului, în cap! … În care-avea şi o lopată!
NOREA DAN, Constanța Scurtă definiţie

Mențiune
Mizilu-i locul de-ntîlnire
Minea și Bădicioiu (acrostih) Unde se duc, de ani la rând,
Mulţi scribi, cu gânduri de mărire,
Inimoși, ne-au dat fenomenal Şi când se-ntorc... înjură-n gând!
Zece ani la rând de festival,
Insă dornici de o viață lungă,
La un Quintus speră să ajungă!
40
ŞTEFAN AL. SAŞA, Câmpina Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu,
Mențiune a făcut economii de 500 mil. lei
pe care-i vărsa la buget (știre la TV)
Oraș Shakespeare-ian
Vlad al nostru cel gripat
În fiecare iarnă la Mizil, Are bani `napoi de dat...
Ne-ațâță Julietele de „ramă”, Aste cifre-s colosale :
Cu multă frumusețe și cu stil, Câți gândaci sunt în spitale!
Iar noi le-apreciem c-o epigramă!
MOLDOVAN CONSTANTIN,
Menu aluziv Mănăstirea Humorului
Mențiune
Soția îmi gătește excelent,
Ea orișice prepară, bine face, Rugă
Începe cu friptura „Testament”;
Și-ncheie cu plăcinta „Dormi în pace”! Când văd Mizilul plin de toți artiștii
Mă rog, discret, pupându-mi amuleta,
Flirt la bătrânețe Să ia toți banii, ei, epigramiștii,
Iar mie să-mi rămână Julieta!
Dulceață fata-avea cu carul,
Dar ce folos, s-o ia „pustia”, În Basarabia, microbuzului
Că-n loc să-mi crească „necesarul”, i se zice rutieră...
Mi-a ridicat doar glicemia.
Am rămas puțin confuz –
Mulțumirea mamei Recunosc în premieră –
Când, urcând în microbuz,
Copiilor li-s foarte dragă, M-am trezit în...rutieră!
Mulțam părintelui ceresc,
Că pensia le-o dau întreagă, Organizatorilor...
Iar ei nepoții ca să-i cresc.
Vă rog să-l îndemnați pe Cupidon
TOPOR NICOLAE, Tătulești, Olt Să își ascundă, naibii, arbaleta,
Mențiune Că m-a lovit, greşit, într-un tendon
Şi n-am putut s-o prind pe Julieta!
Propoziții
Când zici Mizil și mizilic, Medicul i-a spus domnului Mircea Ionescu
Gândim a fi ceva prea mic, Quintus că vârsta este singura lui boală
Dar văd că, în literatură,
Mizilul face mare gură. E drept că mai tușește, mai strănută,
Dar anii sunt problema cea reală
Guvernul Cioloș a angajat un fotograf Și tare mi-aș dori, făcând o sută,
de nuduri (știre la TV) Să am, la rândul meu, aceeași boală!
Fotograful ăsta, prea calificat, BRUMĂ PETRU, Constanța

Care funduri goale multe a pozat, Mențiune
Bine-ar fi să ceară, că-i puțin zălud,
Mai întâi guvernul să-l pozeze nud. Focul dinăuntru
Sebastian Ghiță i-a restituit Oaspeții basarabeni și nerăbdarea

d-nei Kovesi cu bufnițe De a ajunge la Festivalul Romeo și Julieta
Au fost prieteni amândoi, Ca vântul estic, Prutul trec, Siretul...

O bufniță și un bufnițoi... Spre oaza de căldură, înainte!
Acum s-au despărțit și pace, Nici la Mizil nu dă în foc Radetul,
Căci lui culoarea mov nu îi place. Doar că acolo sufletu-i fierbinte.
41
Efect garantat Că de mult nu se mai poartă
Moda retro cu natură,
Cătălin Tolontan și gestul Ca urmare... s-o las moartă!
sinucigaș al lui Romeo
Urmându-și către neființă charma, MORARU ION, Galați

A înghițit fatala băutură Mențiune
Din șipul neumplut de Hexi Pharma-
Altfel, s-ar fi ales cu o arsură. Primarul Leonida Condeescu
și Expresul București-Berlin-via Mizil
Notorietate nemeritată
Isaura și iubirea serafică a Julietei Când Condeescu, la Palat,
S-a dus să-și pună iar obrazul,
În fapt, ce-a fost? Ca la puștani- Spre viitorul meritat
O simplă palpitare, chioară. Mizilul a schimbat... macazul!
Păi eu, la paisprezece ani
Eram gravidă- a treia oară. Unuia
Alternativă benefică E fumător, curvar și băutor

Elevii de azi la lecția cu tema Și, parcă vicii n-ar avea destule,
Romeo și Julieta, de W. Shakespeare Aud acum că e și cartofor
Fiindcă vinde-n piață... barabule!
Marcați profund de drama lui și-a ei,
Școlarii-și dau emoția pe față: În casă nouă
I’m sorry, prof… În combinații gay
De-ar fi intrat, se bucurau de viață. Cureaua iar am început a strânge
În casa ce-am sfințit-o cu aghiasmă
GAFTONEANU DOREL, Botoșani Și fac din nou economii ,,la sânge”
Mențiune Ca să îmi cumpăr, în sfârșit, o...,,plasmă”!
Festivalului Dilema unui politician

„ROMEO ȘI JULIETA LA MIZIL” în campanie electorală
Mizil cu bombe de tot hazul, Acum se-ntreabă iarăşi ce să facă,

Perechea ta sinucigașă Iar noi îl înţelegem într-un fel:
Ți-a subțiat enorm obrazul, Să-ncerce, ca de-atâtea ori, să tacă
Iar gluma încă se îngroașă! Sau să vorbească gura fără el?!
Mondenă BRATU DANIEL, Iași

Menţiune
Cum pachiderma, ofensată,
S-a plâns că-i foarte slab portretul, Mizilul, Mizilul…
I-am zis că schița-i retușată,
Altfel, n-o rabdă șevaletul! Mizilul… pe-aicea trăieşti
De-a pururi şi nu tocmai rău -
Grevă parlamentară În cozi au covrigi de Buzău
Toţi cânii, întorşi din Ploieşti.
De sala goală intrigat,
Privea pierdut ca Fiul Ploii, Unui preşedinte rusofon
Și l-am simțit pe deputat
Că nu-i erau acasă boii! Cred că mă-sa poartă vina
De a-l fi-nvăţat greşit
Criticul, expert în artă... Că şi la apus, lumina
Vine de la răsărit.
Mi-a șoptit cu-o strâmbătură
42
Paradox (definiţie) Perspectivă mioritică
Epigrama-i fata cea Deşi previziunile sunt sumbre,

Pe care - vorbind laconic - Păşim spre viitor nutrind speranţa
O iubesc foarte platonic Că vom răzbi chiar prin lumini şi umbre,
Cei care-şi bat joc de ea. De nu se va fura şi… siguranţa!
Reclamă subtilă Denunţătorul şi bolile profesionale
Ca să-şi vândă leopardul La DNA i-a dat în gât,

Foarte lacom şi rebel, Nemaiputând să îi înghită,
Cât de colorat e gardul, Pe-atât de mulţi corupţi încât
Tot l-ar mai vopsi niţel. A şi făcut… amigdalită!
ALBU EUGEN, Cluj-Napoca Ultima soluţie împotriva indolenţei

Menţiune unor parlamentari
La marele festival Cum ţara-i permanent în criză,

În Parlament aleşii noi
La Mizil e iarnă dură, Ar trebui băgaţi în priză,
Cu troiene şi cu ger, Că poate mişcă mai vioi!
Dar la festival, eu sper
Că ne-aşteaptă cu căldură.
PETCU VIRGIL, Ploiești
Fapt banal Menţiune
Pe cerşetorul care vine Peripeție mizileană

La uşa mea de sărbători,
Prin urbe-l văd adeseori, Am mers să mă destind către Mizil,
Da-ntotdeauna-n limuzine. Așa cum mai făcusem și-n alți ani.
Dar, încurcând drumeagul dificil,
Nimic nou sub soare Am nimerit... în crama din Tohani.
Mulţi români, chiar fără vină, Minifabulă

Fac azi cozi la DNA,
Ca pe vremuri la benzină, Boii - cei cu beteșug,
Optimişti că se va da. Au rămas în sat la plug;
Iar câțiva, mai acătării,
Altruism Au ajuns la cârma țării .
Să nu mă creadă-un om zgârcit, Zvonuri, zvonuri...

I-am dat toţi banii şi paltonul,
Inelul, ceasul, telefonul... Se zvonește c-o să fie,
C-avea doar masca şi-un cuţit. Un impozit pe prostie.
Și alt zvon. C-o să-l plătească,
CHITUL GRIGORE, Bistrița Cei ce vor să-l legiuiască .
Menţiune
D`ale justiției
Romeo şi Julieta la Mizil
De vrei dreptatea-ți dovedi.
Când Julieta i-a produs frisoane, O cale singură-ar mai fi :
Sub luna din Mizil, cu romantism, De-a apela la o instanță,
I-a spus Romeo: „Nu urc în balcoane Să pierzi...și ultima speranță !
Ce n-au certificat de urbanism…”
43
ROTARU FLORIN, Buzău Robotul chirurgical Da Vinci
După spectacolul `Romeo şi Julieta` De la o vreme și robotul

(Ducă-se șpaga pe pustii)
La teatru, sub efectul reveriei, S-a învățat să pună botul:
Nevasta mea mi-a sugerat subtil Piese de schimb și baterii.
C-ar vrea să vadă locul tragediei;
Am dus-o patru zile la Mizil...
PISTOL ANGELA, Iași
Convieţuire de poveste
Unor soți
Cu Romeo, cel din carte,
Mă compar în căsnicie: Le place mult căsătoria,
Cu iubirea - sunt departe, Sunt plini de dragoste și zel,
Dar îl iau la tragedie... Ea este-ades' topitoria,
Când el se crede de oțel!
Turism cultural
Provensală
Verona îşi trăieşte drama,
Turismul a scăzut masiv, „Unde-i unul nu-i putere”
Că azi, de când cu epigrama, La furat, la strâns avere,
Mizilu-i mult mai atractiv. D-aia avem noi permanent
Un Guvern și-un Parlament.
Realităţi mizilene
Unei superbe doamne
Mizilul, cum îl ştim, nu se dezminte,
A dat literaturii nume mari Este veselă, zglobie,
Şi sigur ar fi dat şi-un preşedinte, Și pot spune, chiar, șarmantă,
De-ar fi avut şi saşi minoritari. Aș lua-o de soție,
Dacă nu mi-ar fi amantă!
PAPAS CHIRIŢĂ ADRIAN, Târgoviște
Romeo și Julieta la Mizil
A fost odată...
Romeo și Julieta,
O „Julietă” din Mizil Eroii dintr-o veche dramă,
Și un „Romeo” anecdotic: La Mizil, schimbă sceneta:
El – plin de „romantism” senil Se aruncă-n.... epigramă!
Și ea, ca gelul Osteotic.
Cauza efectului... DINESCU FLORINA, Ploiești
Ea îi dădu o sărutare, Motivaţie în iubire

El îi răspunse înmiit...
Păcat că a intervenit Romeo-i norocos la o adică
Guvernul cu... denominare. Şi-ndrăgostit dovadă dă de stil
Căci Julieta, a Veronei „fiică”,
Lumina de la capătul tunelului E dulce... ca oţetul de Mizil!
Lumina ce-o căta cu zel Vă pare cunoscut?

Și cu răbdare, muritorul,
A fost zărită (în tunel) E peticit săracu-n dos,
De cetățeanul Lae Chiorul! Chiştocu-l ţine strâns cu dinţii,
De brâu i-atârnă un lanţ gros,
Precis că l-au scăpat părinţii...
44
Semne bune Rugă
Când e natura sidefie La Tine, Doamne, cheamă-i că doar poți,

Sub grea mantie a zăpezii, Pe cei corupți, plagiatori și hoți
E semn de mare bogăţie. Și te-aș ruga invita-i, după caz,
(Aşa afirmă ortopezii.) Și pe epigramiști, când nu au haz.
Femeia, ca artă Președintele României-Protectorul Artelor
Creată-a fost cu chip divin, Dacă azi, anume, poză îți făcuși
Cu două fine mâini dibace, Pe un scaun lângă„Masa” lui Brâncuși,
Cu trupul violoncelin… Mâine să încaleci, de socoți că-i cazul,
Şi ce mai „muzică” îţi face! Calul și statuia lui Mihail Viteazul!
ZEANĂ CORNELIU, București Spre lămurirea mea
Festival de epigramă I-am oferit vecinei mele flori,

Când barza i-a adus un prunc în zori;
Sosim aici cu sufletul la gură, Ea mi-a zâmbit și-a precizat apoi:
Cu gâtul însetat de băutură, Să știi că n-a fost barză-ci bărzoi!
Dar mai venim, desigur, din amor
Pentru umor.
ŞCHIOP GHEORGHE,
Tohani Porumbacu de Jos, Sibiu
Gândirea-mi nu-i de fel carteziană, Risc major

Căci prețuiesc Tohaniul elevat
Ce urcă spre cutia craniană Când va erupe la Mizil vulcanul
Și-acolo-n epigramă-i distilat Umorului prin ași ce-n urbe îs
Cutremur comic fi-va-n Bărăganul
Epigramiști de la Mizil Întreg și mulți s-or prăpădi. De râs.
Din epigramă să ne facem scut În van?!

Venim din nou degrabă la Mizil.
E locul unde mințile se-ascut Există încă doritori
Cu vin ales, la litru, și cu umor la kil Ambițioși ce nu au scuză
Că vor s-ajungă mari valori
Vot decisiv Ce mama țară le refuză.
S-au înmulțit peste măsură hoții Iubirea de patrie

Ce dovedesc un spirit intrepid
Și cum votează uniform cu toții, Oriunde pleacă în afară
Partidul lor e marele partid. Un demnitar român, mereu
În suflet poartă sfânta țară,
Iar sufletul în portmoneu.
CONSTANTINESCU NICUŞOR,
București Paradox
Alternativă Visând ai vieții munți să-i suie,

Pe-alunecosul drum spre creastă,
Eu cred că la Verona noi mergem inutil, Își bate prostu-n talpă cuie,
Căci ce-întâlnim acolo, găsim și la Mizil: Deci cum să-i zici bătut în țeastă?
Lorenzzo Bădicioiu-Romeo propriu zis:
Și-n rolul Julietei o văd doar pe Elis!
45
CENAN EMIL, Cluj-Napoca Păstorel n-ar fi scris
„175 de minute la Mizil”
Testul Mizil
În loc de Bogza, Păstorel,
Mizil e cel mai aprig test În zonă,-adulmecând feteasca,
Că-i situat la dracu-n praznic Scria – întârziind nițel –
Cu vânt tăios dinspre nord-est „Juma' de an, la Budureasca!”
Şi-un juriu… ce-i şi mai năprasnic.
HAIVAS MIHAI, Iași
Sărbătoare la Mizil
Motivația lui Ranetti
La Mizil e sărbătoare
Armonie-ntre confraţi Când la Mizil făcea naveta,
Atmosfer-asurzitoare, Ranetti cunoscu în gară
De la vinul de Urlaţi ! Pe-o fată dulce, Julieta,
Spunând la toţi că-i este „vară”.
Prognosticuri sportive
Unui politician în „stațiune”
Vii dispute cauzează
Fotbalul din Prima Ligă. Zice mărunţel din gură,
Spune-mi cine arbitrează, Stând în pat, întins pe spate:
Ca să-ţi spun cine câştigă. Hainele mi-s pe măsură...
Doar atât, că sunt vărgate!
Să nu vorbim de lucruri sfinte
Regalitate
Luând politica la rând
Şi unii preoţi de la noi „Regină”-ntre plante rămâne
Pozeaz-ades în mielul blând Doar viţa de vie, iar „rege”,
( Ce suge de la două oi ). Acum şi din timpuri păgâne,
E vinul din ea ce s-alege.
GOGU LIVIU, Poșta Câlnău, jud. Buzău
Îndrăgostiții în vacanță
Dacă Romeo și Julieta ar fi trăit în Mizil
I-a demonstrat lui că se poate
S-ar fi produs atunci o gravă S-ajungă după o idilă,
Schimbare-n piesa colosală: Din starea de ebrietate
Fără pumnal, fără otravă, Direct în starea cea civilă.
Cei doi mureau de plictiseală.
IVAN RADU, Bistriţa
Ultimele cuvinte închipuite ale lui Romeo,
adresate Julietei Mizilul-Paralela 45
Tu ia, iubito,-al meu cuțit În oraşu-n care crama

Și moartea fie-ți dar divin! Te îndeamnă să cinsteşti,
Eu beau pocalul otrăvit, Fetele şi epigrama
Că, sânge, dacă văd… leșin. Se-nvârtesc... ca la Ploieşti !
Inscripție pe-o urnă funerară Schimbarea orei
Un senator cu cinci mandate, Bate vântu-acestei toamne,

Aici a vrut să se „retragă”, Ceasurile-şi fac sepuku...
Fiindcă-n viață, dintre toate, Numai soţul unei doamne
Lui… urna i-a fost cea mai dragă. Vrea să i se schimbe cucu’.
46
Dar... de Crăciun În câmpul muncii
De-atâtea coborâri „pe coş”, Romeo nu mai este- acel copil

Văzând cum gluma se îngroaşă, Să își dea viața pentru-o Julietă:
I-a dus vecinei, de la Moş, Probează salteluțe la Mizil!
O invitaţie la moaşă. Cumpărătoare? Câte o cochetă...
Fata din vie Armata e cu noi
Calcă strugurii-n picioare, Un tren cu explozibil spre Mizil

Mustul curge într-o oală, Se-ndreaptă, netrecut în diagrame,
Se apleacă fata mare Dar fiți pe pace, nu-i război civil:
Şi... se scoală ! Urmează iar concurs de epigrame!
Ex-președintelui Băsescu
MANOLACHE LIVIU, Bergamo
DNA-ul de-l popește,
Din an în an Nu e pagubă prea mare:
Mânăstire-și construiește,
La Mizil, nu văd tot anul Stareță școlită are...
Bec aprins pe strada mea,
Dar noroc cu Festivalul:
Mai apare câte-o stea! OLTEAN ALEXANDRU, Bistrița
Oglinda, bat-o vina! Pentru Romeo și Julieta…
O văd că nu-și mai e pe plac Va fi-n Gerar o zi mai călduroasă,

Și are,-n felul ei, dreptate, O zi înveșmântată-n poezie…
Că, de un timp, nu se mai fac Cum la Mizil se simt precum acasă
Oglinzi de bună calitate! Propun să le-acordați cetățenie!
Tot ei? Schimbare sau…metehne vechi?
Se rotesc la guvernare O altă clasă vine după vot;

Și degeaba țipă gloata: Și e firescă primă întrebare:
Vina nu-i a lor, se pare, Putea-va ea schimba a țării stare
Doar n-au inventat ei roata! Sau va claca la cea… durere-n cot!
Unui electrician Sute de volume ,,stiințifice’’scrise

de ,,penali’’ la ,,beciul domnesc’’…
E meseriaș și-i place,
Eu, în fața lui, m-aplec, Un salt măreț în știința românească:
Însă nu prea știu cum face... Volume publicate, spre o mie!
Calcă uneori pe bec! Acum c-au învățat la beci să scrie
Ei vor putea-n curând și să citească!
MOROŞAN VALERIA, Vatra-Dornei Consolare
Croitoreasă de top Aleargă la epuizare

Prin ger, furtună, timp frumos...
Bărbatu'-n cap cu o fetească, Și are-o dulce consolare,
Uimit de harul ei privește: De-o fi, să moară sănătos!
Nici nu apucă să clipescă,
La cât de repede-l cârpește.
47
RUSE ION, Băneasa, Constanța Constatare
La Mizil în 2016 Ştiam de mult, chiar de copil

Şi nu o spun să-i simt aroma,
Cu pieptul scos, părând Napoleoni - Că drumurile duc la Roma.
Cu gesturi, cu ocheade sau cu slova - Acuma duc doar la Mizil.
Mulţimea de „Romeo”-autohtoni
Vânară Juliete... din Moldova. PIETREANU RADU, București
La Liceul Tocilescu Guvernului
Pe Julieta, mai mereu, Guvernul face treabă bună

O întâlnim la festival Și noi și ei salarii mari
Fiindcă, sigur, la liceu... Opt milioane-avem pe lună
E repetentă anual. La noi lei vechi, la ei... dolari
Miziliană La Mizil
E-ngrijorată Julieta, serios, Ce străzi frumoase-s în Mizil,

Că va-mplini, ca Mircea Quintus, veacul; Ce parcuri, bănci, clădiri cu stil...
Atunci Romeo -un profesor cam gelos, Condiția să le zărești :
O va lăsa să promoveze BAC-ul. Când treci prin el, să nu clipești...
Primire la Mizil Politicienilor
Ne-ntâmpinară: Julieta De hoții ăștia sunt sătul

Şi cu Romeo -şef de gară, Parcă electric guvernează
Ţinând în mână el cascheta Trăiește bine cine-i „nul”
Iar ea trăgând dintr-o ţigară. Și moare cel ce e „pe fază”
Unui sniper mediocru

CUŢULENCU MIHAIL, Buzău
Nu-l bârfi că nu ochește
Lumini și umbre Omu-i bun, mai ține-ți clonțul.
Sută-n sută nimerește
Orbit de frumuseţea ei divină Locul unde intră glonțul...
Ce trupu-i l-a-mbrăcat precum o haină,
Din întuneric a făcut lumină
Să vadă numai locul ei de taină. BUD IOAN, Baia Mare
Tratament de durată Mizil- Capitala umorului
Dependenţa de femei Acum îmi dau prea bine seama

Unii, mai deştepţi ca alţii Că la Mizil o epigramă,
Spun că s-ar trata în trei, De n-are stil și mult umor,
Poate patru . . . generaţii. Mai bine treci și fă... amor.
La stomatolog Vocea unui pacient
Vazând cum doctorul “cutare” Sănătatea bat-o vina

Î-mi scoate cu emfază dinţii, Îmi spunea un bun amic:
I-am spus că data viitoare N-o găsește medicina,
Să fie clar, vin cu părinţii. De nu-i pui ceva în plic.
48
Pretenția soției Sesizare
Ai, te rog, puțină milă: Desigur e o greșeală

Nu-ți cer bani și nici o vilă, În detrimentul tuturor,
Ci să-mi dai că ești galant, Că nu-i Mizilul capitală
O mașină... cu amant. De județ, ci doar de-umor!
Lauda unei doamne Avertisment
Ca tânără făceam prăpăd, Nu știu de-ajută usturoiu’,

Dar astăzi, nu obțin un zlot, Dar la Mizil, spun făr’ocol,
Căci cei mai tineri, nu mă văd, Cică e unu, Bădicioiu,
Iar cei bătrâni de-acum... nu pot. Care-n umor e dracu’ gol!
TEOGNOSTE MIHAI, La concurs

Cluj-Napoca
La Mizil, cam de-un deceniu,
Mândrie Particip făr’să iau nimic...
Mă rog, n-oi fi fost eu de premiu,
Mai sunt produse și la noi, Dar se putea un... mizilic!
Cu gust, savoare, farmec, stil,
Cum sunt cârnații de Pleșcoi
Și epigrama de Mizil. DIMITRIE SORIN PANĂ,
Titu, jud. Dâmbovița
Frumoasa
Prezidenţială
Moșul ei milionar
A lăsat-o, dar c-un dar; Ca şi în cazul marinarul,
Nu averea-i uriașă, La DNA n-a mai rămas,
Dar ce-i trebuie: o moașă. Azi, nicio filă din dosarul
Ce-l urmărise... Pas cu Pas!
Vox populi
Revanşa Elenei
Președinția-mi onorează
Ce am eu drept, aproape tot; În competiţiile pierdute
Un singur fleac mi-l neglijează: A fost lipsită de noroc,
Ce-a zis ștampila mea la vot. Şi vrea revanşă-n Gala Bute,
Şi cu Predoiu şi cu Boc.
Fraudă
Carieră
-Moș Crăciune, ai votat
Altfel decât noi, perenii. Ca jurnalist acoperit
-Zău, eu nu sunt vinovat; Şi-a încântat mereu conaşu,
Au votat, în locu-mi, renii. De care-a fost descoperit
La un trial făcut de Naşu.
PERŢA LUCIAN, Voinţă

Vișeu de Sus, Maramureș
A respectat constant reţeta
La temă Chiar şi într-un climat ostil,
Să poată fi cu Julieta,
Despre Mizil ce să mai scrii, A lui Romeo... la Mizil!
Ranetti l-a epuizat,
Teatru, schițe, poezii,
Orice-ai mai scrie-i...plagiat!
49
ORŞIVSCHI CĂTĂLINA Viața îmi atârnă
De un fir de păr!
Remarcă
La o întâlnire în plină iarnă
Cum azi UE e veşnic un trotil
Ce-l afli în Italia cu tona, Chiar dacă este iarnă grea, cumplită,
Decât o Julietă la Verona, Toți cei veniți rigorilor fac față,
Mai bine Julietă la Mizil. Iar „floarea cea vestită” e primită
Cu-mbrățișări, dar și cu flori… de gheață!
Aglomerație în oraș la festival
SOFIAN FLORIAN,
Cum în Mizil doar eu am azi cazare, Oltenița, jud. Călărași
Pe moşul meu nu-l duc să-şi facă toana
De-a sta-n Tohani, cu vin pe-or’ce cărare, Schimbare de domiciliu
Ci sigur o să-l las la Baba Ana.
Cei doi tineri din Verona
Mizilul se învecinează la sud cu comuna Baba Și-au schimbat al vieții stil
Ana, iar la 7 km distanță de oraş se află satul Și fiindcă le plăcu zona
Tohani. Se mutară la ...Mizil.
Evidențe Stil nou
Grâu bun se macină la moară, Julieta din Mizil

În brutării avem făina Apelă la silicon
Şi-n lumea ce ne înconjoară, Are sânii în alt stil
,,Sus’’ sunt tărâţea şi neghina... Dar, nu mai are ...balcon.
Geneză Mobilul meu
Atunci când Dumnezeu a preschimbat Am de-acuma un ”mobil”

Un bulgăre de humă în bărbat, Să ajung azi la Mizil
Nemulţumit fiind de ce-a ieşit, Ca să iau premiul final
Creat-a pe femeie, la sfârşit. La vestitul festival
Surpriză
LARCO VASILE, Iași
Romeo tiptil, tiptil
„175 de minute la Mizil” și Festivalul de Vine la Julieta în pat
epigramă: „Romeo și Julieta” Știre bombă la Mizil
Patul era ...ocupat.
De-ajungi, iar, Geo Bogza prin Mizil,
Vei observa că-n cel mai clasic stil, BANCU ALICE
Pe soclul pus de Marțial, odată, Bucureşti
Stă epigrama în granit sculptată!
Neregulamentară
Două state românești
Pe roșu-accelerează-n scuar –
Sunt vecine care ard Modern îmi pare-un vechi tablou,
Pe un prag de așteptare Când îl privesc și râd amar,
Și comunică prin gard… Imaginându-mi car cu… bou.
Că n-au poartă de intrare.
Reabilitare
Instantaneu medical
Chelul stând pe-o bârnă, Matinali mariachi pe schele,
Spune-un adevăr: Abil acordând bormașinile grele.
50
Ferestrele-nchid, serenada răzbate – 1M=10Q!
E zgomot în tot, epigramă în toate.
Suta este centenar
Universitară La un homo longevivus,
Dar pentru un milenar
Îmi vine iar să râd incontrolabil Măsurăm valoarea-n …Quintus!
În mijloc sec de curs sforăitor;
Un gând sâcâitor și inefabil Drama universala a bărbatului
Îmi înmulțește glumele cu spor.
Nu are rost să ne-amăgim,
Romeo și Julieta evadează Că-n logica fundamentală
Quintus e un antroponim,
De-atâtea secole sătui Soția e…Quinta roială!
Să joace-un rol deloc facil,
Pleacă la drum acum hai-hui, Replică la „Dorința de pe urmă”(1980 și
În city break, pân’ la Mizil. „Între vis și realitate” 2004 de Mircea
Ionescu-Quintus:
GURĂU GHEORGHE, Galaţi
La locuința cea de veci
Caragiale și Mizil-ul Pe doamna-n negru s-o petreci,
Că noi te vrem din nou ministru
A scris în ritm de vodevil Ca-n vis: pe ruta Tisa- Nistru!
Caragiale, om cu clasă
O zi solemnă la Mizil… DAN SILVIA
Iar restul zilelor acasă! Bucureşti
Propunere de schimbare a datei Festivalului Mizil
În toamnă la Tohani susțin Ne-am așezat să bem cafea amară,

Ca Festivalul să se ție Dar geanta ei reverbera subtil.
Surpriza celor care vin? ̶ Ce-ai în poșetă, dragă domnișoară?!
Trei zile de cules la vie! ̶ Doar mizilicuri calde de Mizil!
Peisaj stradal de altădată Medicamentul

(fiecare cu ce poate)
Să bei, e bine, doctorul ne spune
Prin Mizil, așa li-i felu’ Că vinul e curat medicament.
După cum spunea… bibica Și ca să mă tratez cum se cuvinte,
Damele ies cu cățelu’… Am farmacie în apartament...
Iar Ranetti cu… FURNICA!
Puțină politică
La alegeri, ca la alegeri…
Sunt apolitică și-mi dau dreptate.
În satul nos să se-înțeleagă Dar mă întreb, cu totul insipid,
Cu toții s-au mobilizat Chiar dacă nu am vreo afinitate...
Și-au mers la școală să aleagă… Când îi înjur, ader la vreun partid?
El a ales… TV-ul plat!
Sărutul mâinii
SGORCEA VASILE, Craiova
Sărutul mâinii s-a întors
Capitală de umor: cu spatele; și peste noapte
Sunt capitale culturale, Să pupi pe cineva în dos
Folclorice și medievale; Dovadă-i de intimitate...
Propun, pentru umor cu stil,
O capitală….la Mizil!
51
GOGA CONSTANTIN, Curiozitate:
Feteşti
M-a-ntrebat copilul:
De Romeo şi Julieta „Tati, Caragiale
A lăsat Mizilul
Ce-ar zice marele Will, Pentru… HAIMANALE?”
De-acest cuplu din Verona,
Azilant, pe la Mizil, NECHITA COSTICĂ,
Ca să-şi liciteze clona?! Tg. Frumos, Iaşi
Unui urmaş de-al meşterului Manole De-ale vremii
În lume, tu vei fi vestit, Vrând să facă o plimbare, Romeo plecă cu

Mai mult ca şi strămoșul tău, Geta…
De-ţi faci harem, pentru zidit, A vrut și el o schimbare mai cu stofă, mai cu
Neveste... după visul tău! stil
Și în graba-i arzătoare o lăsă pe Julieta
Din ginta latină Nu în stradă, nici în casă, ci în târgul din
Mizil!
Ştefan şi cu Bonaparte,
Mici la stat, dar mari în fapte. Par(lamentare)
Dacă n-aveau bătălie,
Se luptau cu vreo femie... Tot vorbind, de plictiseală, unii chiar au
obosit.
Unui amic epigramist Alții, dacă bagi de seamă, poate că au și
muncit!
Când nu ai inspiraţie, Doar că de privesti mai bine la cei ce s-au
La poanta epigramei, ostenit,
Tu, din consideraţie, Vezi că sporul cel mai mare l-au avut la
Să baţi la poarta cramei!... sforăit!
LICĂ PAVEL, Alegeri

Bucureşti
Mă gândesc de n-ar fi bine
Machiaj: Să furăm și noi cu toții
Și n-ar fi nici o rușine
De când soacra se machiază Că în frunte ne stau hoții!
Parcă este altă viaţă:
Faţa-ntreagă-mi radiază Publicitate
Că nu pot s-o văd la faţă!
Lume multă, zăpăceală, parcă-i zi de iarmaroc!
Revelaţie: Totul astăzi e mișcare, nimeni nu are hodină;
Doar prin rafturi de vitrină prețurile stau pe loc
Că-s bătrân, eu am aflat Și te vezi ajuns acasă doar c-o pungă de făină!
Când, cu gândul la femei,
M-am întins, să dorm, în pat,
Separat de… dinţii mei! TARHON ROMEO, Bucureşti
Precauţie: Eu, Romeo, la Mizil
Cândva, ca tânăr, cum eram boem, Mare moft c-a stat trei ore
Muşcam mulţi sâni, aş spune în sinteză, La Mizil și Bogza Geo...
Mai pot şi-acum, normal, însă mă tem Epocal și uimitor e
Să nu rămân cumva fără proteză! C-a ajuns însuși... Romeo !
52
Quintus-ul, egal un veac VAL OLTEAN
La ediția a zecea, Or să-mi dea, de bună samă,

Unitatea pentru veac, Cei de la Mizil,
Pe care deja îl trece,- a Diplomă de pus în ramă
Devenit „Quintus”, un fleac... Când voi fi senil!
Viză de Mizil Unui poet transformat în critic literar
Romeo și Julieta, Văzând ca muza-i are toane,

Convingându-l pe edil, Şi-l vizitează tot mai rar,
După ce-au bătut planeta Sătul de-atâtea seci canoane,
Și-au luat viză de... Mizil. S-a făcut citic literar.
Shakespeare la Mizil Postelectorală

(după alegeri, localităţile sunt pline de afişe
An de an, de un deceniu, electorale)
Shakespeare la Mizil revine;
Astă dată, duhul-geniu Au făcut-o, iarăşi, lată:
A venit și pentru... mine. Ce de nume! Ce de branduri!
Era un proverb, odată,
Despre numele pe garduri...
URSEI NICHI, Rm. Vâlcea
Consoartei mele
Atenţie, umorişti!
Când o aud ce mult vorbeşte,
Vino cu lucrarea-ţi scrisă Pe toate cum le iscodeşte.
Că pe plaiuri mizilene Mă-ntreb, năuc. de nu cumva
Poarta inimi-i deschisă M-am însurat cu soacă-mea!
Însă nu pentru hiene!
VIDRAȘCU DOREL, București
România, încotro?
Întrebare
Se bat fraţii şi vecinii
Pier insectele de mamă Nu am de gând să fiu subtil,
Şi se înmulţesc rechinii Întrebarea mea e clară:
Ca instruşi-n eprigramă! Când mai privim înspre Mizil,
Prin fereastra... literară?
Tupeu
Tic verbal
Când şeful are doar un crez
Însă sancţiuni şi în acuze, Iubita mea, cu tandre fițe,
Mă-nfoi, m-agit şi comentez... Mă-ndeamnă-oricând la cugetare:
Să am motiv a-i cere scuze! E prima-n Topul de VIP-ițe,
Dorindu-și numai <foarte tare>.
Consolarea unor „doctori”
Vacanțele aleșilor
Sunt toţi cu mâinile curate
Şi diplomele-şi pun în ramă; Ei numai la Miami Beach
S-a plagiat la doctorate Își toacă, în desfrâu, dolarii;
Dar nu aşa ca-n epigramă... Se văd giganți printre pitici,
Se cred și docți – parlamentarii.
53
Alegeri parlamentare Judecând după filmele turcești
Stau în fața unei urne Par turcoaicele de-acuma

Și-mi las gândul să mai scurme Raze mândre între astre,
Prin diurne și nocturne: Dar mă tem că toate-s numa’
Prea mulți lupi – puține turme! Curcituri de ale noatre...
Contradicții
URFET SACHIR, Mangalia
Acesta-i este vieții vrerea,
La Mizil În care simt și răutate:
Îmi scade ne-ncetat vederea
Se joac-o piesă la Mizil Și cresc mereu în greutate...
Şi nu-i povestea englezească.
Din an în an, tot mai subtil, COGE MARIN, Craiova
E versu-n scena mizilească.
Nedumerire
Energie
Când spun Mizil simt sete mare
Să fii mereu locomotiva, Și nu știu cine vină are:
Mereu în foc de artificii, Ciulinii Bărăganului,
Căci tu ai fost şi eşti lumina Ori cramele Tohaniului!?
Nemuritoarelor delicii!
Parlamentarul
Campanie electorală
Nu prea pare-a fi netot
Azi se-mpuşcă-n vorbe unii, Dar e foarte bun de gură,
Ca să prindă un ciolan Mai întâi ne smulge-un vot,
Şi servesc miere mulţimii Mai târziu, o-njurătură.
Cu acelaşi vechi slogan.
Roluri în viață
Iubire oarbă
În teatrul ăsta colorat
De-ar fi ştiut iubirea că e oarbă Își joacă fiecare rolul:
Şi fură inimi făr’ ca să întrebe, Femeia-i pomul lăudat,
N-ar fi aşteptat ca o cotoarbă Bărbatul e culegătorul.
Să-şi vâre nasu-n oala ce nu-i fierbe.
Vizita la medic
CHIRTOACĂ MARIA, Câmpulung Muscel De la doctor,să-ți iei hapul,

Îi deschizi ușa cu capul,
Ca să vezi! Hoțul rezolvă misterul
Deschizând cu...levierul.
În Mizil, la o cișmea,
Apa are gust de vin.
Am băut puțin din ea COZMEAN COSMINA,
Și nici azi nu-mi mai revin… Sebeș, jud. Alba
Impozit pe cultură Julieta şi Romeo la Mizil
Pentru-o carte de doi lei Julieta și Romeo la Mizil

Sunt chemată la ANAF Au apărut din nou, fenomenal,
Nu să-i dau autograf, Tot cum îi știm, copilă și copil,
Ci, să-i las din bani și ei… Și fără doza de venin fatal...
54
Centenarul jubiliar OLEŞ IULIAN, Mizil
La Mizil s-au reunit în acest an Firmei austriece Schweghofer

Epigramiştii de rasă și de soi
La centenarul cvasiquintusian Ați pus și drujba și securea,
Cu vechi talent și epigrame noi... Munții noștri au rămas goi,
Voi ați bărbierit pădurea,
Quintus-ul Noi vă bărbierim pe voi!
Quintus-ul de acuma, la Mizil Ministeriat tehnocrat

Este măsura unui centenar
Al unui lung destin trăit febril Astăzi o știe orice babă,
Pe rugul de cuvânt incendiar. Zeița Themis este oarbă,
Dar n-am crezut-o niciodată,
Julieta la Mizil De când cu Prună... e și beată!
O candidă și tristă Julietă Unei investitoare românce

Pe Shakespeare l-a vrăjit cuminte,
Gelos, Romeo la Mizil, vedetă, Sistemul e ticăloșit și pentru ea,
S-a hotărât să se prezinte... Așa e când se-alege praful,
Scapă azi de DNA
Și mâine o agață ANAF-ul!
DINCĂ NICOLAE, Slatina
Unui foarte discret mason din Mizil
Guvernanților noștri
Ești cunoscut om de cultură,
Sunt atât de „fericit” Deștept, bogat, de mare preț,
Pentru cum ne-ați cârmuit, Fă-ne, de poți, o figură:
Încât, să-mi înec amarul, Spune ce ascunzi în șorțuleț!
V-aș felicita. Cu parul.
PRACSIU TEODOR
LUI csibi barna!
Văzurăm c-a spânzurat
A Tribunului momâie; Când Shakespeare a creat faimoasa dramă
Ai lui l-au aplaudat, A demonstrat cât este de subtil :
Ai mei i-ar fi dat... tămâie! Povestea-i din Verona –bag de seamă –
Dar epilogul duce…la Mizil!
Unui împătimit al șprițului
Soacrei mele –Paradox
Într-atât îi place șprițul,
Că-l bea până-l ia sughițul; Deși nu știe șah (că n-a-nvățat ),
Pe urmă mai cere-un șpriț Această soacră-mi pare belicoasă:
Ca să scape... de sughiț. Face mutări strategice prin casă
Și în curând…o să mă facă mat.
Rugăciunea unui epigramist necunoscut
Parteneriat strategic
–Sunt scriitorul Ygrec,Tată Sfânt.
Îndrumă-mi pașii, te implor umil, Pentagonul e în stare de alertă
Spre premiul cel mai bun de pe pământ! Și a ticluit un plan abil :
–Du-te la festivalul din Mizil! Să dezamorseze (știre certă!)
Bomba cu umor…de la Mizil!
55
Lângă parcul Copou din Vaslui se află o Romeo şi Julieta-scena balconului-
groapă mare, datând din 1989
Cuvinte spuse pe-nserat
Cu tâlc făcută-i ,de saftea, La un balcon, şi nu-mi explic,
Deci nu-i o groapă ca oricare , Atunci cum s-a exagerat
Ca vasluieni –cu mic, cu mare, Că azi, ar fi un… MIZILic.
Să poată da…oricând în ea.
Solidaritate epigramatică
DODAN VIOREL, Boboc, jud. Buzău Că moldovenii-ncep dieta

A zis Dodon, şi, iată criza!
Către El De anul ăsta Julieta
Îi dă o votcă lui…Diviza.
Dacă ar fi, în viața asta,
Să plec de-acasă în exil,
Sau, de m-ar alunga nevasta, OLEŞ CRISTINA, Mizil
M-aș duce, Doamne, la Mizil!
Unor megacorupți
Cenaclul cu sume de milioane de euro
Ca să intri în cenaclu, Așa cum pare și firesc,

Nu-ți trebuie vreun șperaclu. Au vizitat ,,Beciul Domnesc”,
N-ai nevoie nici de chei! Acum sunt liniștiți, fac nani,
Doar simțire și condei… Pentru c-au rămas cu banii!
Instinct Directiva Uniunii Europene

privind E-urile în alimentație
Că omu-i animal, asta o știm
Și că se-adună uneori în turme. De când cu Directiva și la noi acasă,
Iar asta, cel mai des descoperim, Trăim cu toții cinic ev,
Când ne-ndreptăm buluc, la urne… În loc de hrană, avem la masă
Aproape tot...Tabelul lui Mendeleev!
Temere
Domnului fost comisar
Personal, eu am o teamă: pentru agricultură, Dacian Cioloș
Vinul merge cu pastramă!
Dar întreb, nu fac o dramă: Nu știm ce ai făcut pe-afară,
Cu ce merge-o epigramă? Eu cred că tu mai bine știi,
Dar cu agricultura-n țară,
Ai cam dat-o-n ... bălării!
DRAGOIANU ANA, Țânțăreni, Dolj
Fostului primar de Mizil, Emil Proșcan
Bunduriană
Fostul nostru drag edil,
Orgoliu-n mine mai suspină, Supărat ca un copil,
Căci la Mizil n-ajung de fel, La votul ăla... ghinionul,
Dar Nae, sigur, o să vină N-a mai prins... ,,Poștalionul”!
Că se votează tot… pe el.
MANOLE VASILE, Galați
Anul trecut la Mizil
Un Romeo modern
Romeo-a răscolit planeta În Mizil a mers odată
Mânat, vă spun, de legea urii, Şi-o idee-avu grozavă,
I-a dat un ,,like’’ lu’ Julieta Când găsi un drac de fată
De-a rupt şi gura lui Bunduri. Şi-l luă în loc de-otravă.
56
Temă liberă CORINI MARIA
Bologna, Italia
O familie de oameni de ştiinţă
Datini (puse de mămăligă...)
Amândoi s-au înşelat
Cu destulă uşurinţă, La Mizil – alai de stele
Unu’ nu s-a sesizat, Fanii simt literatura:
C-au făcut-o cu ştiinţă. Lângă rime stau și ele
(Printre glume și ulcele) -
La ofiţerul Stării Civile Mămăliga și friptura!
Un domn ajuns la senectute Curierului

Era c-o tânără-n putere,
Cu analizele făcute Și transmite-ți-i lui Will,
Şi I.S.U. în apropiere. Dacă tot mai zăbovește,
Că aicea la Mizil
În flagrant delict Comedia/Mămăliga se-nvârtește!
Bănuia că îl înşeală R&J „cicliști”

Până a elucidat,
Când şi-a prins soţia goală, La Mizil de mă opresc
Cu un “Pokemon” în pat. Văd Romeo și Julieta -
Ei și-acum se mai iubesc
Trec prin timp cu bicicleta!
BĂICAN AUREL, Iași Pe undă de vis
Mizilul La Verona pe Shakespeare,

Dacă-l întâlnești, bădie,
Când a cunoscut Mizilul, Zi-i să vină la Mizil,
Cu datini faine, ca-n povești, Poate scrie-o comedie...
Românul pricepe șpilul…
Cum se întoarce…. La Ploiești. CRĂCIUN VASILICA,
Sîntandrei, jud. Bihor
Limba de lemn
Întîlnire la Mizil
Eludând indicatorii
De onoare (demnitate), Nu-s Julieta, preafrumoasa fată,
O rostesc, în societate, Și nici Romeo, cavaler cu stil,
Ștabii și susținătorii. Dar tot visez - nărod - ca vreodată
Să mă-ntîlnesc cu dînșii la Mizil.
Liderii politici
Unor politicieni
Rezistând la critici crunte,
Șefii dornici de rocadă, Din clici penale, mari ”boieri”
La „Programe” sunt în frunte, Ați devenit genii, poeți,
Dar la fapte… sunt în coadă! Romancieri dintre oieri
Și doctori dintre nătăfleți.
Soarta cărților cu epigrame
Unui epigramist obosit
Incluzând bărbați și dame,
Cu hibe, cât și coțcării, A cam ruginit penița,
Cărțile cu epigrame Dormi în sală la spectacol,
Se-ngălbenesc …. în librării. Ți-a tăcut chiar și gurița
Iar noi te credeam oracol.
57
Juriului de la Mizil ”Prieteni loiali” și dupa moartea mea
Aș fura premiul dar mi-e frică Vor da numele meu, tacit,

De-un Shakespeare născut la Mizil La o stradă oarecare,
Ce-are să scrie cu-al său stil: Să reușească, în sfârșit, ...
Ce trist! Și nici n-avea... urzică. Să mă calce în picioare.
CURELARU ADRIAN, Discuție între soți

Vișina, jud. Olt
Ce-mbătrânește prima oară,
Romeo și Julieta la aniversare La un bărbat,întreabă ea ?
El îi răspunde dând-o-n bară:
Cei doi iubiți ciocnesc din nou pahare, Cred că nevasta,draga mea.
Dar nu de Chianti, ci de Dealu Mare,
Căci, dacă Shakespeare i-a lăsat să moară, DUCA CEZAR, Iaşi
Mizilu-i reînvie-a zecea oară !
Mizil
Relansarea industriei din Mizil
Julieta şi Romeo,
Noi am încercat din toate cele: Reportajul scris de Geo,
Mobilă și poliuretan, saltele… Nenea Iancu cel cu stil…
Dar acum, am regăsit cărarea: Au ştampilă de Mizil.
Cel mai bun atac e…Apărarea!
Mulți medici părăsesc țara Vânătoarea de la Balc
Săraci cu banii, dar bogați în carte, Vin barosani cu scumpe carabine

Un singur zbor de Londra îi desparte, Să scoată porcii din bârloage
Iar eu, când sufăr tare, mă visez Căci spune-o vorbă foarte bine
Ori Superman, ori…pacient englez. Că frate, tot la frate… trage!
Alegătorilor bucureșteni Elena Udrea- împotriva daciştilor
Un deputat cu foarte multă minte Să mă lăsaţi cu dacii voştri

Vă propunea în câteva cuvinte Nu-mi place nici de Dacian,
Canal spre Dunăre. Aveți habar Romanii sunt strămoşii noştri,
Cât de util ar fi spre…Murfatlar? Iar împărat a fost Traian!
Monorimă
CURIMAN PAUL, Brașov
Demnitarii, toţi, când jură,
Oțet ecologic din vin neprelucrat La solemna-nvestitură,
Ţin o mână pe scriptură.
Vinul învechit din sate, Apoi, cu-amândouă… fură.
E vândut și e util,
În sticle etichetate, ...
„OȚET –Fabrica Mizil” MÂNDRU ELENA, Iași
Don am fost,...”Don” am rămas Romeo și Julieta –

eroi ai festivalului de la Mizil
De multe ori n-aveam un ban,
Dar totdeauna am iubit. În orăşelul liniştit,
Am fost un fel de Don Juan, Mult timp de ei nu s-a vorbit,
Acum... sunt ”Donul liniștit”. Dar un BinoM, în mod subtil,
I-aduce-n scenă la Mizil.
58
Unui „sărman” parlamentar CUZUIOC ION, Chișinău
Eu sunt persoană prea miloasă, Cu mândrie despre Mizil!

Observ şi spun cu ochii rouă:
Avea când a venit, o casă, Ani la rând prin epigramă,
Acum când pleacă... numai nouă! Au slăvit acest oraș;
Ca să-l i-au și eu în seamă,
Rezolvarea unei cochete Mă declar al lui urmaș!
Duduia-ntruna-i la oglindă, Decizie

Deşi-i gunoiul până-n grindă,
Dar un constructor a adus Trofee, premii la Mizil,
Şi-i mută grinda mult mai sus. Au luat mai mulți cu zel;
Conchid și eu c-un glas subtil:
Serviciul medical ireproșabil Are rost să mergi la el!
Dusă e-n deşert speranţa, Iarna la vârsta a treia

Astăzi, din păcate, ne uimim:
Cât de mică e distanţa Când ziua ninge-afară,
Dintre un spital şi ţintirim! C-un gând sunt dus la pat;
Dar cum ajung spre seară,
În pat… parcă-s plouat?!
VAȘCAN ION,
Cioburciu, R. Moldova Iluzii
Deznodământ De mult se vrea și el bogat,

(La ,,Romeo și Julieta la Mizil”de G. Ranetti) Cu mașini, palate, vile,
Dar șanse n-are azi la stat
După ce-i făcu bucata, …Cât sărac mai este-n pile.
Zice Mișu către Veta:
-Tat-to s-o-mpăcat cu tata, MICUŢ ION, Rm. Vâlcea
Nu mai ești tu Julieta.
Mirajul
Cunoaște-te pe tine…
Tot la Mizil, Romeo vine,
Buze și-a făcut de rață, Dar nu împins de romantism,
Și-a schimbat ținuta, portul, Vrea la Boboci, că-i face bine,
Și, ținând oglinda-n față, Să scape de reumatism.
Cere doamnei pașaportul.
În stradă la Guvern
Greșeli gramaticale
În toamna asta protestară,
O doamnă, bună-nvățătoare, Mii de grevişti bătuţi de ploi
La domnul profesor vestit Ş-au obţinut stând în noroi,
Căta un semn de exclamare Doar o viroză pulmonară.
Și doar o virgulă-a găsit.
Nu mă joc cu dinamita
Deșărtăciune
Când şeful m-a rugat frumos
Comori în cer să adunăm mai multe, Să-i fac şi lui o epigramă,
Părintele ne-nvață-ntotdeauna, Eu i-am răspuns politicos,
Bancnote să n-aducem de cinci sute, Că de şomaj îmi este teamă.
Dar de o mie ori de câte una.
59
Iubirea de părinţi De-terminare
De tatăl lor, pensionar, S-au promovat metode noi

Copiii ş-au legat iluzii, Să scoată ţara din gunoi,
Să-l ţină-n viaţă cu perfuzii, Dar vremurile se schimbară
Că-i vine pensia lunar. Şi toate scot gunoi din ţară!
AGA LUCIA-SELENITY, Similitudini

Brașov
Iar ne zgâim la supralună
Patrihoți Ca la monede, calpuzanii,
Ştiind că-i mult mai mare-o lună
Voi v-aţi dat drept patrioţi, În care-ajung doar o zi banii.
Ce s-a întâmplat pe drum?
Că nu sunteţi hotentoţi, MIHU DANIEL,
S-aveţi plus un "h" acum... Ploiești
Mizilului Bancnote
Faci magie-n plină iarnă, La Mizil hârtia-i bună

Cu Romeo și Julieta, Unde scriem epigrame
Ascunzând o mare taină: Ca devin bancnote-n glumă
Ea pierduse verigheta... Ce ajung de milioane!
Unei profe de mate Nudişti
Nu te știu decât din gară, La nudişti o damă bine

Când trenul staționa; Se uita apoi în zare
Te-aș iubi o primăvară Şi-a zis mai mult pentru sine:
Dar n-ai mai raționa... Bine că-i şi ceva….mare!
Umor alegători Independenţa
Vin alegeri, vin îndată, Independenţa s-a uscat de vie

Să vă-nghesuiti, votanții! Sub ploi de-o eleganţă lentă
Neștiind c-o faceți lată, Credeam că sunt ape de colonie,
Votând doar ce va zic alții! Dar ele sunt … de toaletă!
CALOTĂ RODICA, Împiedicatul

Tg.-Jiu
Când se-mpiedica în soartă
Adaptare De o balegă pe cale
Se-ntreba: să cad pe-o piatră
Romeo, pierdem timp cu drama, Sau să cad pe ceva moale…
Căutând otrăvuri, strigă Will,
Când, la Mizil, cu epigrama,
Murim de râs, ce, eşti copil ? VULPAŞU VASILE,
Strehaia
Retroversiune
„Romeo și Julieta” la Mizil
Stânga,-n engleză, spunem left ,
Dar şcoala vieţii ne învaţă La Mizil se-adună crema
Că, dacă nu-l achiţi pe drept, Așilor în epigramă,
Rămâi mai lefter ca la piaţă ! Dar în minte-mi stă dilema:
Fără mine-i mare...dramă!
60
Recunoaștere JIANU LIVIU,
Craiova
Mi-au lipsit bani și palate,
Limuzine și-alte toate, Statele Unite ale Alb-astrei Terra Nova
Fără vorbă, doar am temei,
Că nu spun asta...de femei! Eu, Statelor – urez – de când li-e matca -
Să-ajungă, cu-a lor dragoste, Sisific -
Cu ochii în patru... America, spre Est, până-n Kamceatka,
Și Rusia, spre Apus, până-n Pacific!
Cum sunt pe fază și nu iert
Mai pică-n plasă câte-o “poamă” Necrolog Regal
Și eu nu cred că este dramă
Să am din când în când...desert! Pe când povestea unei vieți – de-acasă,
Ascult – conchid – senin – român – și bun,
Femeia-i ca o carte Că Regii – au – și carne – chiar – pe masă,
Poporul – este carne doar – de tun -
Așa-i femeia cea iubită
Cu mari pretenții, delicată, Minunea interesului național
Și nu se vrea doar răsfoită
Dorește-a fi și studiată! În Deșteptarea noastră trează,
Minunea țării e deplină:
Poporul se prost situează
Că vrea să ia, prea mult… lumină!
IANCU ALEXANDRU, La Julieta…
București
Pân’la Julieta din Mizil,
Dedicaţie pentru manelist E-o cale-atât de lungă…!
Mergeam cu trenul – de copil…
De la tine ai da zile Azi – cine s-o ajungă?
În număr nelimitat,
Dar nu poţi să dai Mizile
Căci Mizilu-i unicat! ŢICLEA ALEXANDRU,
Mizil/București
Sfat
Fostului primar al orașului Mizil
În viaţă ordonat să fii,
E important şi ştii de ce: În precedentele mandate
Degeaba pui punctul pe i A vrut să aibă străzi curate
Când ai sărit de punctul g! Și-a scris atâtea poezii,
Că-i plin Mizilul de hârtii!
Explicaţie
Constatare
Eşti cea ce mănânci, este ideea
La care-i necesar ca să te-ntorci Adesea proștii deranjează
Spre a înţelege mai uşor femeia Că sunt bogați și dau povețe,
Care a numit bărbaţii porci! Dar cel mai mult ne enervează
Succesul lor pe la ”istețe”.
Unicului Efim Tarlapan
in memoriam la ediţia jubiliară Ghici cine e?
Cu toţii am dorit să fim Doctus-orator el este;

Dar tu ne-ai păcălit ,Efim, Cine poate să-l conteste?
Ca şi din ceruri să mai poţi Prost, vorbește excelent,
Să râzi văzându-ne netoţi! Însă tace cu talent.
61
Unui autor fericit
Schimbare
Deloc nu-i supărat
Că este plagiat. Când au vrut cu toţi schimbare
Trăiește fericit: Şi-un guvern mai tehnocrat,
A fost și el citit! Mers-a lumea la votare –
Doar ştampila s-a schimbat...
ORŢAN VALI, București
Rețetă de longevitate
La toate concursurile de epigramă
aceiaşi premianţi „tineri” - Care-i reţeta dumitale?
- Păi, zilnic câte trei femei!
Or sa-mi dea, de bună samă, - Şi, moşule, vârsta matale!?
Cei de la Mizil, - Păi, ani să am vreo...treizeci ş’trei!
Diplomă de pus în ramă
Când voi fi senil! FĂRCĂŞANU IOAN, Galați
Unui poet transformat în critic literar Paradox
Văzând ca muza-i are toane, Un post TV. ce-i agreat de fani,

Şi-l vizitează tot mai rar, Prezintă un concurs de câţiva ani;
Sătul de-atâtea seci canoane, El „Vocea României” se numeşte
S-a făcut critic literar. Iar concurenţii cântă englezeşte.
Postelectorală Destăinuire
(după alegeri, localităţile
sunt pline de afişe electorale) -cu o sinceritate ieşită din comun, un fost
secretar al comitetului judeţean de partid,
Au făcut-o, iarăşi, lată: apostrofează activul prezent la o consfătuire:
Ce de nume! Ce de branduri!
Era un proverb, odată, -Să vă spun ce-am auzit:
Despre numele pe garduri... Unii spun că sunt tâmpit;
Cei din sală, râd prosteşte;
Consoartei mele -Nu mai râdeţi, c-aşa este!
Când o aud ce mult vorbeşte, Meteorologică

Pe toate cum le iscodeşte.
Mă-ntreb, năuc. de nu cumva De când s-au tăiat păduri,
M-am însurat cu soacă-mea! Ne cuprind temperaturi
Ce pârjolesc totu-n zare,
EPURE SIMONA, București Se ard fetele la mare.
112 Tanti Veta de la Mizil
Azi, la Mizil, e zarvă mare, Îmi spunea, ieri Tanti Veta:

SMURD-ul, pe loc, a fost chemat: -Ce Romeu? Ce Julieta?
Câţiva căzut-au din picioare, La mine de vii o dată:
Cu râsul când s-au ȋnecat. Uiţi de mamă, uiţi de tată!
Diferență RITI RICK,

Brașov
Un quintus e-asemănator
C-o sută, totuşi, să-ţi explic: Spiritul Mizilului
Pe el poţi să-l duci la doctor,
Da’ nu-l poţi pune şi ȋn plic. Un oraș ca o gravură,
62
Unde ești ales primar,
Dacă știi să dai din gură... COBZAC VICTOR,
Literar. Chișinău
Chestiune de optică De ce m-aș teme?
Soția, fire practică, se teme Îmi curge adevăr prin vene,

Că scrisul meu e pierdere de vreme; Român de dincoace de Prut,
Eu, foarte afectat, o lămuresc Cu sânge scriu, de ce m-aş teme?
Că vreme pierd doar cei ce... mă citesc. De cine scriu, sunt de temut!
Afaceri de familie Lipsa rimei –pușcăria
Cum îmi iau o secretară De epigrama scrisă fără rimă,

Dulce, ca o înghețată, Pe la Mizil demult se ştie,
Jumătatea mea o zboară Călcatu-n străchini e o crimă,
Și-mi aduce... o casată. Ea costă ani de puşcărie!
Ultima soluție La Mizil de dragul rimei
Deși ideea mă-ntristează, Nu sunt Romeo nici Julieta

Voi emigra din România, Şi nici nu sunt de vârsta lor,
Că guvernanții mă 'nervează... De dragul rimei fac naveta,
La fel de tare ca soția. La vatra… e-pi-gra-me-lor!
VASILE MIRELA, Un lup la guvernare

Ulmetu, jud. Dâmbovița
Lupul o face des pe oaia,
La Mizil Dar nimerind la guvernare,
Nu s-a prea mulţumit, potaia,
Ce-i cu concursul? M-a-ntrebat În turmă nu prea sunt mioare.
Un bun amic, așa-ntr-o doară –
Trimit catrenul la Mizil DRAGU ION,
Și-aștept răspuns... la primăvară. Tulcea
Elevii azi Vine tiptil, bagă fitil,

Cotroceniul în Mizil
De-i întrebi de autori „Republica de la Ploiești,
Sau de specii literare, Farsă, via... București!”
Îți răspund că n-au habar,
Căci pe Facebook n-au cătare. Constatare
(Soției)
Despre iubire
Mi-ai spus cândva: „Câmd m-ai luat,
De când cu mărul de demult Minte n-aveam și m-ai fentat”.
Iubirea e doar o poveste: Azi, după ani și ani constat,
Văzut, plăcut, căsătorit Că ești la fel, nu te-ai schimbat!
Și... despărțit de trei neveste.
Îngrijorare
Suflet împăcat (Aviara, iarăși la granițele României)
Când părul este râu de spumă Cugeta Ion aseară,

Și brazdă-adâncă chipul tău, Neștiind ce va fi mâine:
Privește-ți sufletul cu ochii „Oare, gripa aviara,
Fără să ai păreri de rău. O vor pune și pe câine?”.
63
Afecțiuni „aproape” ocular Soluționare
Când mă supără muierea, Pe ură și răutate

Sănătatea mea-i prăpăd; Și pe mediocritate,
Am probleme cu vederea, Fără nicio ezitare,
Nu am ochi să o mai văd! Aș pune... impozitare.
HOBINCU SIMONA, Am carte, cer parte

Suceava
Vreau repede o strategie
Unui medic corupt Și-nvățământul „curățat”,
Altfel ajung în pribegie
Cînd își ia în plic „surplusul” De la atâta învățat.
Și-apoi spune că-i cinstit,
Nu-i un mare HIPOCRATE,
Ci-i un mare IPOCRIT! CEAUŞU GEORGE,
Cîrna, jud. Dolj
Lui Adrian Păunescu
Sfat
Păunescu este bun
Și ar fi un EMINESCU Ca să scrii în pușcărie-
Dac-alături de un ESCU Locu-acela fi’nd propice-
Nu ar fi și un PĂUN! Trei lucrări științifice,
Mai fă o găinărie.
Unui medic candidat la Primărie Dispariție
Ce-i mai bine pentru oameni? Petre dus la Șef să-i spună
Mă întreb și n-am habar: De-acel rom răpus de volți,
Să avem PRIMAR un MEDIC Când s-a-ntors cu vorba bună...
Sau s-avem MEDIC PRIMAR? Raiul nu mai avea porți.
Unui politician acuzat de abuz în serviciu Celui mai tăcut președinte
OM POLITIC ești ...cu state! Persiflat în faptul serii

Dar vedem, în realitate, C-a stat la Masa tăcerii
Cînd la DNA te duc, Mutulică le răspunde:
Că ești doar un POLITRUC! „Dacă nici acolo, unde?”
ILLE ANTONIU, Scopul scuză mijloacele

Beiuș, Bihor
Ca s-ajung în toiul iernii,
Mizilul romantic La Mizil, fără de stres
M-am gândit să-mprumut renii
Când Romeo a plătit Moșului... c-au GPS.
Julietei silicoane,
În Mizil s-a clevetit, CROITORU MARGA,
Dar s-au construit balcoane. Focșani
Apel național Unei judecătoare sportive
Pădurea din România Se plânge de-oboseal’ ades:

Se taie toată – asta-i cert, “Of,nu mai pot! Ce muncă grea!”
Dispare Transilvania Un lucru nu l-am prea-nţeles:
Și lasă loc la Trans-deșert. La sală cum de-o mai putea?!
64
„Romeo şi Julieta la Mizil” POPA PĂDURE ION,
Strășeni, R.Moldova
Privind la Brexit vă uimiţi?
În lume multe s-au schimbat... Mizil și neamul
Cei doi celebri-ndrăgostiţi Am o convingere, că-așa mi-i harul,
Chiar la Mizil azi s-au mutat! Să mă prefac te rog nu-mi cere:
Mizil ne-adună-ntruna Neamul
Politicienii de azi Într-un gând și într-o vrere.
La mesele rotunde reuniţi Unui nemulțumit

Se duelează-n vorbe pân’la moarte. Scos din bălți la suprafață,
Se-acuză reciproc că sunt bandiţi Curățindu-l de rahat,
Şi culmea: fiecare-are dreptate! El îți spune drept în față,
Că mai mult l-ai încurcat...
Elevii noştri
Neșcolitul
Elevii de-astăzi sunt pătrunşi de-un falnic ţel: Un școlit de-a doua mână
Ei sunt ai patriei de mâine port-drapel Pe la școli de-o săptămână.
Şi-al ţării nume va fi pomenit cu veacul. Se perindă prin Guvern,
Dar pân-atunci mai au de trecut “bacul”... Socotindu-se etern.
DUŞA ALEXANDRU, Câmpeni, Alba Unui ales (care se mai vrea ales)
Final de poveste la Mizil Din zi în zi de azi și mâine,

Știind cât rău tu ai adus acestui stat
Romeo şi Julieta dau de veste, Privesc exact ca la un câine,
Că-s pensionari şi şi-caută azilul … Ce se întoarce la ce a vărsat.
Pentru sfârşitul de poveste
Au ales, necunoscut, … Mizilul! GRIGORE MIRELA, Rm. Sărat
Furt legal La Mizil s-a produs o minune

Orașul cu parfum provincial,
Să furi o găină? Lucru fatal! Cu un miros și iz medieval,
Te-nghite iute puşcăria… Trăiește azi momentul crucial:
Mai bine-nvaţă meseria Romeo a-nviat... prin festival!
De la guvern: fură legal!
Nevasta lui Moș Crăciun
Repetent
Visez și eu, ca orișicine,
Să vină Moșul și la mine.
Fostul meu coleg de şcoală,
El, an de an, în pas domol,
Ce era veşnic repetent,
Se-ntoarce doar… cu sacul gol!
Ne-o făcu la toţi nasoală,
Căci ajunse-n… Parlament!
Unele defecte omenești au soluții
La noi e ceartă zi de zi:
Un parlamentar cinstit
Ea: Ești bețiv! Eu: Ești o slută!
Da’-s bucuros: când m-oi trezi,
În parlament azi – mare scandal,
Eu voi fi treaz, ea, tot urâtă!
Sunt indignaţi că au găsit,
Printre ei – fenomenal! Să scape de moțăială, politicienii
Un parlamentar… cinstit! vor ține ședințele de plen la Mizil
Adesea s-au purtat cam infantil,
Din moțăit nu s-au putut abține,
De-aceea.... vor purcede la Mizil!
... se doarme pe ,,Relaxa” mult mai bine!
65
ENEA GELA, Craiova Sfânta cruce
Nunta anului Bucăţi din ea s-au răspândit,

Creştinii şi-astăzi mai au parte,
D.N.A. și S.R.I. Că niciun om obişnuit,
Și-au pus astăzi pirostrii, Ci doar Isus putea… s-o poarte!
Însă-i cam strânge inelul
Și-or să scape... porumbelul! Dialectică de măritiș
Ce-i face o Julietă unui oltean Să fie un bărbat avut,

Înscris în finanţiste norme,
Spre Mizil luai un dakos, Să corespundă-n conţinut
Din Oltenia natală, Cu-atrăgătoarele ei…forme!
Când eram mai plin de patos,
Îmi fu dragostea... fatală! CLIPICIOIU GHEORGHIȚĂ, Tg.-Jiu
Conjugală Cǎzǎturǎ în… literaturǎ
Din bucata mea de viață Suferit-a el, “menzilul”,

Am hrănit un pui de cață, O sincopǎ, o… cǎzǎturǎ,
Acum, că s-a făcut mare, Însǎ azi, pǎstrându-şi stilul
Dă și altora mâncare! Poştǎ e-n literaturǎ!
Decizie Surprizǎ
Din când în când și eu voi scrie Vorbesc la clasǎ folosind

La festivaluri de umor, Şi un limbaj livresc –se pare-,
Căci niciodată nu se știe Iar ei, elevii mei, privind,
Al cui va fi norocul chior! Se pregǎtesc doar de… culcare.
Lecție inversǎ
GOHOR IULIAN,
Gohor, Galați Azi, pentru o notǎ micǎ,
L-am atins pe umǎr… bine!
Festival 2017 la Mizil -Dacǎ-s trupul tǎu, mǎmicǎ,
Nu te doare şi pe tine?!
S-a luminat întreg Mizilul,
Începe lumea să aclame Dialog literar cu elevii mei
Că s-a aprins din nou fitilul
La explozive…epigrame! -Dragi elevi, cǎ vine toamna,
Azi un vers vreau sǎ primesc…
Unui om politic „-Obosit m-am nǎscut, doamna,
Trǎiesc sǎ mǎ odihnesc”.
De dumnealui ce pot să zic,
Să fiu în elementul său,
Că n-a făcut nimica rău
Şi rău că n-a făcut nimic!
66
SFATURI /IDEI ȘI COMENTARII PENTRU EPIGRAMIȘTI
Nicolae Bunduri, Brașov
I. Succinte analize epigramatice
Voi încerca să spun câteva cuvinte despre epigramă, în constatările mele şi mă voi referi
la epigrama modernă, adică la aceea de la Cincinat încoace, fără să am pretenţia că sunt
specialist în domeniu. Epigrama modernă este un catren în care se respectă în totalitate
prozodia şi poanta.
Iată vectorii după care mă voi ghida în cele ce urmează:
1.Poanta; 2. Pregătirea-construcţia; 3. Rima; 4. Ritmul; 5. Eufonia; 6. Originalitatea
1. Poanta. Este condiţia sine qua non în epigramă. Voi exemplifica la final.
2. Pregătirea-construcţia. Este partea cea mai elaborată şi se axează pe o poantă care trebuie să fi fost cristalizată deja.
Poanta ţi-o dă Dumnezeu, prozodia trebuie să ţi-o faci singur. Această operaţie constă în închegarea primelor trei versuri cât
se poate de logic şi fără cuvinte sau expresii superflue cum ar fi: să vezi măi frate, cum să vă spun, cum se ştie etc.
Pregătirea poantei nu înseamnă totuşi o trimitere direct, ci crearea unei piste false care să-l determine pe cititor să se
gândească la una şi tu să-i serveşti alta, surpriza, care să facă deliciul acestei specii, atât de marginalizată. Ca şi la rebus,
ambele piste ar putea fi valabile, dar cu cât îl determini pe cititor să se gândească la cealaltă, cu atât epigrama este mai
gustată. În construcţia epigramei se poate folosi şi dialogul, dar cu precauţie. Iată o epigramă dialog:
La divorţ (de Ghe. Chirilă)
Se plânge dumneaei, anume:
- Se-mbată, nu mă scoate-n lume!
El: - Minte, uneori o scot,
Cu ţoale, cu copii, cu tot...
Cursivitate, logică, prozodie, poantă... tot ce vrei. Iată în schimb alta, în care lucrurile nu stau bine:
Bahică
-S-a umplut paharul, nu te mai suport!
- Vrei să-nebunesc?
-Dai de băut, fac un efort
Şi-l golesc...
Un dialog dezlânat, greoi, poanta slabă, finalizare cu un vers şchiop, nefericit. La exemplele negative nu voi da numele
autorilor. Apropo de versul şchiop. Se poate folosi atunci când nu afectează prozodia. Iată un exemplu de Mircea Trifu :
La cuşca maimuţei
Stau copiii şi se joacă
Toţi se strâmbă şi-o irită
Iar maimuţa, ce să facă
...îi imită.
În epigramă este de evitat, pe cât posibil, utilizarea numelor proprii (cu excepţia duelului). Sunt mulţi epigramişti care
folosesc nume proprii pentru a satisface rima.
În cazul unor rime foarte rare (Europa-Penelopa) mai merge, dar nu şi în cazul de mai jos:
Epitaful unui demnitar
Aici zace-un deputat,
Vasilescu Calistrat,
Într-o şedinţă a aţipit
Şi nu s-a mai trezit.
Dacă Vasilescu Calistrat ar exista şi ar fi deputat, ar merge într-un duel, dar câtă vreme este vorba de un personaj fictiv,
devine ridicol. Şi dacă ar fi numai asta. Un alt aspect negativ în epigramă este repetiţia atunci când devine supărătoare. Iată
un caz jenant:
Fidelitate
A făcut şi puşcărie,
La ieşire-a căutat-o,
Şi cu mare bucurie,
Tot pe ea a violat-o.
Trei verbe la perfect compus: a făcut, a căutat şi a violat în patru versuri. Sau:
Replică
Nu voi vrea în frunte stea
Cât fruntea îmi va fi frunte
Doar muza tare aş vrea
67
Docilă să mă asculte.
De prozodie nici nu mai vorbesc. Substantivul frunte apare de trei ori în patru versuri iar verbul a vrea, de două ori. O altă
categorie de epigrame este aceea în care se versifică bancuri. Iată o glumă arhicunoscută, utilizată de un autor în catren,
transformând-o în epigramă:
Vinul roşu, vrei nu vrei,
Este fără contestaţii
Bun mai mult pentru femei...
Atunci când îl beau bărbaţii.
Ştiaţi poanta, nu-i aşa? Mai există categoria de construcţii greoaie, încâlcite, care nu fac altceva decât să-i obosească pe
cititori:
Eterna Eva
Geloase-s toate fetele, chiar castele,
Deci, Eva, sprea afla de nu o înşeală
Adam, cu-o ipotetică rivală,
Îi numără în orice seară, coastele.
Vă invit s-o citiţi de zece ori. Garantez că am copiat-o fidel din volumul autorului. Spre comparaţie, iată o epigramă marca
Trifu:
În speranţa că-ţi convine,
Îţi ofer avizul meu:
Şanse ai să scrii mai bine...
Că mai prost e foarte greu!
Epigramă adevărată care poate fi chiar un răspuns la cea de mai sus, cu Adam şi Eva.
Pe lângă forma de catren, în epigramă se acceptă distihul care se practică mai rar, nefiind spaţiu suficient pentru pregătire.
Dar şi când e reuşit te unge la suflet. Iată o mostră (epitaf) semnată de Smarand Popescu:
Nomina odiosa
Aici zace ...
Bine face !
În patru cuvinte autorul spune cât alţii nu pot spune nici într-o sută.
Madrigalul este tratat de puţini epigramişti, dat fiind că, de regulă, nu presupune poanta în mod deosebit.
3. Rima. Ca şi celelalte componente ale prozodiei, rima contribuie la eufonie, la acea parte care te gâdilă plăcut la ureche.
Vă voi da câteva exemple, dar nu înainte de a face o categorisire a rimelor. Există rimă împerecheată (aabb), rimă
încrucişată (abab), rima îmbrăţişată (abba) şi monorima (aaaa). În epigramă sunt de preferat primele două. Rimele pot fi
masculine (inculpat-arestat), feminine (măritată-fardată), sărace, în care rima se realizează doar cu o vocală (sta-contempla)
sau rime excesiv de bogate, în general gerunziile (mergând - plăngând) De preferat e să se evite extremele, adică ori prea
sărace, ori prea bogate. Versurile care rimează între ele trebuie să aibă acelaşi număr de silabe exceptând cazul versului
șchiop şi este de preferat să nu depăşim endecasilabul. Iată ce ne spune Ştefan Tropcea:
Unui şef
Subalternii dumnitale,
Astăzi, după cum se-aude,
Unii sunt aduşi de şale,
Alţii sunt aduşi de rude!
Rimă perfectă, spre deosebire de următoarea:
Cuplu
După tatonări mai multe
În sfârşit sunt amândoi:
El ar vrea să o sărute,
Ea... vrea episodul doi.
Cât de bine rimează multe cu sărute vă rog să apreciaţi! Iar amândoi şi doi fac parte din aceeaşi familie de cuvinte. Când
rima este vocalică trebuie să fie identice atât ultima cât şi penultima vocală. Ca în exemplul următor (de Sorin Pavel):
Unei cochete
Unghii de-un albastru-nchis
Etalează azi păpuşa,
Asta-i moda la Paris,
Sau şi le-o fi strâns cu uşa?!
Observaţi penultima vocala u şi ultima ase regăsesc la ambele substantive (păpuşa-uşa).
4. Ritmul este unul din factorii hotărâtori în realizarea epigramei şi nu numai. Dacă rima asigură muzicalitate la sfârşitul
fiecărui vers, ritmul o face în totalitate. Ritmul poate să strice o poantă şi în aceeaşi măsură să-i dea valoare. Mulţi
epigramişti primesc de la Dumnezeu poante deosebite pe care le omoară cu schimbările de ritm. Există mai multe feluri de
ritm: Trohaic (silabele 1,3,5,7,9,11 accentuate şi 2,4,6,8,10 neaccentuate); Iambic(1,3,5,7,9,11 neaccentuate celelalte
accentuate); Amfibrah (2,5,8 accentuate, celelalte neaccentuate); Dactilic (1,4,7 accentuate, celelalte nu); Anapest (1,2
68
neaccentuate, 3 accentuat, 4,5 neaccentuate, 6 accentuat). În epigrama modernă se folosec cu precădere troheul, iambul şi
amfibrahul. Dar cel mai important lucru este că indiferent pe care ritm îl abordăm, să rămânem la el, cap-coadă, în cadrul
unei epigrame. Este o sinucidere să faci schimbare de la troheu la iamb sau invers, din mers, în acelaşi catren. Pentru
început vă voi da exemple din fiecare, cu lucrări bine realizate apoi unele cu greşeli de ritm spre a ne da seama cât de mult
contează omogenitatea ritmului. Troheu: La muzeul Luvru (de M. Trifu)
Venus-toată numai graţii -
N-are mâini şi e păcat:
Ascultând ce spun bărbaţii...
Ce mai palme le-ar fi dat!
Prezintă o lecturare uşoară, plăcută auzului, odihnitoare şi chiar uşor de memorat.
Iamb: Concurentul (de Ghe. Constantinescu)
Concursul nu a fost uşor,
Intransigent şi fără milă
Dar a ieşit învingător
La diferenţă de o... pilă.
Aceeaşi muzicalitate, aceeaşi uşurinţă în lecturare ca și troheul.
Amfibrah: Statistică (de Sorin Pavel)
Din câţi în al vieţii bazar
Fac umbră acestui pământ,
Puţini sunt mai mult decât par,
Destui par mai mult decât sunt!
Un ritm ceva mai pretenţios, de aceea e şi mai rar, dar se pretează bine la epigrama-metaforă. Din păcate sunt şi multe
catrene care suferă la capitolul ritm:
Amestec troheu-iamb: Soacra mea
Soacra mea vorbeşte tare,
Deranjul e foarte mare
Şi nu pot nici ca să dorm
Că vorbeşte şi în somn.
Nu comentez rima (dorm-somn), foarte proastă, ci ritmul. Autorul începe cu troheu primul vers şi cu iamb al doilea. Citiţi-o vă
rog, de două, trei ori şi veţi vedea că ritmul impus în primul vers te determină ca în al doilea să pui accentul pe silaba jul din
cuvântul deranjul, ceea ce rupe cursivitatea, muzicalitatea, ba chiar deranjeaza lecturarea!
Sau: Unui primar
Zici că eşti un bun primar
Cu studii superioare
Dar cum ne conduci, e clar,
Că ai doar cursuri primare!
Tot aşa, începe cu troheu primul vers, altfel bine realizat, dar schimbă ritmul în versul doi astfel încât ai tendinţa să pui
accentul pe silaba diide la cuvântul studii. La fel în versul patru, în care ești tentat să accentuezi silaba suri de la cuvântul
cursuri. În zilele trecute, Atropa Beladona a noastră, de pe Agonia, îmi trimite o şarjă pentru care poate s-o invidieze orice
epigramist. Scrisesem eu o epigramă la adresa lui Nicolae Nicolae, un mare epigramist din Caransebeş:
Lui Nicolae, Nicolae
Întreb doar, nu iau la bătaie:
Pe când va scrie-n fum de cramă
Şi Nicolae, Nicolae ,
O epigramă, epigramă?!
Iată răspunsul Atropei:
La Bunduri, luaţi seamă
Şi-nţelegeţi ce vă spun:
Epigrama-i epigramă
Că-i de două ori N. Bun.
Mi-a plăcut foarte mult dar mai citiţi-o o dată şi observaţi ceva! Apoi citiţi varianta de mai jos:
De Bunduri, ţineţi seamă
Şi-nţelegeţi ce vă spun:
Epigrama-i epigramă
Că-i de două ori N. Bun.
Aparent nu-i mare deosebire, dar în prima variantă oare nu deranjează accentul pus forţat pe lu din cuvântul luaţi? Parcă e
mai firesc ţineţi cu accentul peţideoarece prin structura lui are accentul pe prima silabă şi se încadrează mai bine în ritmul
trohaic predominant în catren. Să mă scuze Atropa, dar am recunoscut că e o şarjă pe cinste. Sunt multe cazuri în care,
dacă poanta e bună, se poate repara prozodia.
5. Eufonia (muzicalitatea). Se realizează dacă le respectăm pe toate cele de mai sus.
69
6. Originalitatea. Aici problema este cu dichis. Se întâmplă şi la case mari plagiatul. Cu voie sau fără de voie. Cel cu voie e
foarte condamnabil, cel fără de voie, discutabil. Se întâmplă mai ales la vârste înaintate să uiţi. Apoi, din memoria
sedimentată necontrolat, poate să-ţi vină o idee de poantă pe care ai citit-o cândva. Ai uitat şi eşti tentat să crezi că-ţi
aparţine. Revenim la poantă şi, ca să închei în ton optimist, prezint câteva epigrame care mi-au plăcut.
Poanta metaforică
Meditaţie (de Şt. Tropcea)
Stejarilor cu fruntea-n soare,
Li-i dat să moară în picioare,
De nu cumva un ram de-al lor,
Ajunge coadă de topor.
Plâns de toamnă (de Stelian Ionescu)

Când norii plâng şi când copacii
Îşi plâng pierduta boltă verde,
Iar câmpul gol îşi pierde macii
Eu râd... că nu mai am ce pierde!
De data asta repetiţia este benefică, transmiţând emoţie şi o imagie excepţională, culminând cu o poantă dureros de
adevărată.
Constatative:
Axiomă (de Sorin Pavel)
Nu intră nici la blând îndemn,
Nici la poruncă de satrap,
Chiar orice cui în orice lemn,
Chiar orice gând în orice cap.
Autoironice:
Poetul (de Ionică Pop)
M-am studiat în mod definitiv
Şi am ajuns la rezultat concret:
Nu sunt poet întâmplător beţiv,
Ci sunt beţiv întâmplător poet.
Poanta surprinzătoare:
Întoarcerea eschimoşului (de Al. Clenciu)
În caiac vâslind se-ndreaptă
Către ţărm unde-l aşteaptă,
Rumenă de ger la faţă,
Eschimoaşă-sa pe gheaţă.
Joc de cuvinte:
Cântăreaţa, în concurs (de Giuseppe Navarra)
Concurenta-i bunicică
Pricepută la cântări
Însă e la mijloc, cică,
Un concurs de-mprejurări.
Pistă falsă :
Unui secretar P.C.R. (de Gavril Glodeanu)
Vila lui domină zarea,
Perlă strălucind în soare,
Din balcon se vede marea...
Marea Clasă Muncitoare.
Se pare că de la această epigramă i s-a tras moartea lui Glodeanu, fiind citită în public prin anul 1987. De fapt nu a fost
singura epigramă dizidentă, tot Glodeanu a scris renumitul distih:
Cuget deci exist...
Dar nu mai rezist!
Cam tot în perioada aia.
70
II. Atacul epigramatic
Vom încerca să dezbatem problema atacului epigramatic. Când spun atac, nu mă gândesc la o lovitură sub centură, ci
pur şi simplu la atingerea unei coarde sensibile a celui vizat. Atacul epigramatic cuprinde două categorii importante: Corecția
şi Duelul (dialogul). Corecţia, în general, este adresată unei persoane (de preferinţă unei personalităţi) căreia i se pun în
evidenţă, în stil epigramatic, unele tare, unele obiceiuri care contravin bunului simţ sau chiar îi afectează material şi spiritual
pe cei din jur. Corecţia este de obicei fără ecou, cel vizat nefiind prins în acest joc şi chiar dacă ar fi, nu întotdeauna este şi
epigramist. Este și motivul petru care am zis „Corecţie” şi nu „Replică”, deoarece replica presupune un dialog. În această
categorie intră catrenele scrise fie într-un volum, fie în reviste, ziare etc. Catrenul-corecţie este lecturat, gustat şi cam atât.
Nu poţi citi în public un astfel de atac deoarece toţi cei din sală aşteaptă şi un răspuns pe care, din păcate, nu îl ai. Iată un
astfel de exemplu:
După o emisiune TV de trei ore, cu Florin Piersic:
Deşi nu-i sunt lui Piersic, fan,
Eu îl admir şi mult îmi place:
În film, pe marele ecran...
Acolo, cât de cât... mai tace.
(de M. C. Dinescu)
O constatare spusă frumos şi cu mult tâlc. Plăcută cititorului, gustată prin faptul că se redescoperă un adevăr pe care tu, ca
neduelgiu, nu puteai să-l redai în acest mod. Acest atac intră in categoria Corecţie şi nu duel, dat fiind faptul că între
epigramist şi actor este o barieră pe care nu o prea putem trece, actorul făcând parte din altă lume şi nu poate veni cu o
replică decât în cazuri rare şi atunci doar dacă se pricepe la epigramă. Mai există, din păcate, şi atacuri dure, directe care
nu au nici urmă de rafinament:
Valentin Silvestru a lansat cartea „Un bou pe calea ferată”:
Nu e de zootehnie
Şi nu e nici serafică,
După cât îmi pare mie
E-autobiografică.
După ce că e prost realizată ca epigramă, mai are şi un atac dur. Într-un mod cu totul brutal şi transparent, autorul îl face
bou pe V.S., un geniu în literatură și mai ales în critică. O altă categorie de atac ar fi cea adresată unor persoane
pseudocunoscute sau chiar necunoscute.
Ex: lui Şerban Cionof (?), redactor la Realitatea.
Ori bea ceai, ori votcă tare,
El e în aceeaşi stare,
E constant cu-activitatea
Asta e... Realitatea.
Această epigramă(!) rimează... şi atât. Cât despre Şerban Cionof... să mă ierte, dar aşa cum nu mă cunoaşte Domnia Sa pe
mine, aşa şi invers.
Iată, în chimb, una cu ţintă cunoscută:
Lui Florian Pitiş (de Al Clenciu)
Scurtează-ţi chica lungă şi bogată,
Că printre tineri e vreun fitecine
Ce ar putea să creadă că eşti fată...
Şi mai păţeşti maestre vreo ruşine!
Cine nu ştie ce plete purta Florian Pitiş şi cine putea să spună ce risc comportă, mai bine decât Clenciu?! Iată o altă corecţie
adresată, ce-i drept, unei personalităţi, dar care suferă la alte capitole:
Previziune
Gorbaciov, îţi mulţumim,
Ne-ai scăpat de comunism!
Taică-meu spunea, săracu:
Scapi de el şi dai de dracu!
O strigătură prost realizată prozodic iar despre poantă ce să mai vorbim!? Ar mai fi atacurile dure care se referă la unele
infirmităţi independente de voinţa purtătorului.
Iată:
Un soţ beţiv
De când lumea e făcută,
Bachus e de ne-ntrecut:
Bea bărbatul de urât,
Însă şi de-a lui... urâtă.
Fără comentarii.
71
A doua categorie este Duelul. Acest mod de atac presupune şi contraatacul deci o cursivitate a luptei în care protagoniştii se
cunosc, au în spate o mai veche prietenie, ba chiar aş spune o intimitate care le permite o păruială mai zdravănă, dar cu
limite, care să facă deliciul cititorului sau ascultătorului.
Ei, aici apare în scenă şi ascultătorul. Nimic nu poate să distreze publicul, mai bine ca un duel epigramatic reuşit. Şi asta
deoarece intervine competiţia. Dar nuca la uşa cortului sau la unele emisiuni TV în care încăierarea este corp la corp şi
fără menajamente. Duelul epigramatic trebuie să aibă poantă, rafinament, uneori chiar gingăşie diluată în ironie (sau invers),
să ţină feţele celor din sală mereu senine şi zâmbitoare, să ciupească atât cât să declanşeze hohote de râs şi în nici un caz
să se transforme în bălăcăreală. Duelul, cum spuneam, are la bază o cunoaştere reciprocă a combatanţilor. După ani de
colaborare cei doi „cocoşi” atât de bine se cunosc încât un duel îl pot fabricaad-hoc. Şi duelul trebuie să se bazeze pe
prozodie şi mai ales pe poantă, iar poanta să fie oglinda celui vizat. Să i se potrivească precum mănuşa. Atenţie! În cazul
duelului, apare ceva nou în comparaţie cu corecţia. În duel este obligatoriu să laşiloc de replică. De aşa manieră să îţi
construieşti atacul, încât să-i laşi loc partenerului să te atace. În astfel de cazuri, duelgiii adevăraţi chiar intuiesc ce replică
vor primi şi ca atare au capacitatea să anticipeze cursul duelului. Dacă se dă o replică încuietoare, duelul riscă să se
întrerupă sau să-şi schimbe radical tema. Acest fenomen l-am observat pe propria-mi piele, la alţi confraţi şi dacă nu e cu
supărare, chiar şi pe Agonia. În ideea de a-l face praf pe adversar, îl loveşti atât de tare încât rămâne fără replică. Nu voi da
decât exemple pozitive de duel, gândindu-mă că am vorbit destul de mult despre celelalte.
Iată mai jos un duel Alexandru Clenciu vs. Nicolae Ghiţescu (Fiind prieteni de-o viaţă, şi-au permis şi înţepături mai tari):
N.G. lui Al. C.
Şi eu de-aş fi un cunoscut,
În bronz n-aş vrea să fiu turnat,
Să stau în parc o veşnicie,
Cu găinaţul pe chelie!
Replica lui Al. C.
De găinaţ nici pomeneală...
Că vine ploaia şi ţi-l spală,
Problema-i ce te faci bădie,
Cu celălalt...de sub chelie?!
........................................
Al. C. atacă
Lasă focului bădie
Mutra asta pesimistă:
Nu ai doctore, chelie,
Ai un păr... ce nu există!
N.G. ripostează
Mă uluieşti într-adevăr
Cu bogăţia ta de păr
Şi nu pot faptul să-mi explic:
Cum creşte părul pe nimic?
Etc. Duelul celor doi continuă, dar mă opresc aici.
În cazul duelului trebuie să găsim replica cea mai rafinată chiar dacă cel vizat simte înţepătura unei florete cu vârful bine
ascuţit, totul e să nu cădem în brutal, să evităm replici din categoria bă tu eşti prost!, eu nu sunt ca tinesau tot mai crezi în
câte-un bou etc. Este chiar de evitat folosirea termenilor: măgar, bou, porc, vită care sunt specifici fabulei sau... zootehniei.
III. Tema şi respectarea ei în epigramă
Recent am avut o mică discuţie cu colegii Rodean, Orăşanu (alias, Calimero) şi Gârda, privind tema şi respectarea ei
în concursurile de epigramă. M-a bucurat stilul colegial şi elegant în care s-au dezbătut problemele în frumoasa noastră
pasiune. Pasiune mult mai restrânsă şi neglijată decât multe altele. Reiau firul celor discutate anterior privind necesitatea
respectării temei, fără să mai vorbesc de exemplele disputate anterior. De altfel, chiar Calimero ne-a sugerat ideea.Un lucru
este cert: O temă emisă, indiferent cât este de generoasă, trebuie respectată. Despre „tragerea” la temă o să dau un
exemplu, nu înainte de a vă spune că acest procedeu, repudiat, se foloseşte (fără succes) şi în rebus. Cine s-a ocupat de
rebus, ştie. Iată un catren hazliu (numele autorului l-am uitat, dar nu-mi cer scuze deoarece epigrama este croită după un
banc vechi) catren cu care ne putem juca, exemplificând posibilităţile de tragere la temă:
- Ţi-am văzut asear nevasta
În porumb, c-un derbedeu!
-Şi ce-mi pasă mie de-asta...
Ce, era porumbul meu?
Prin extenso, ca să nu mai repet expresia tragere la temă, putem să trimitem catrenul la un concurs cu tema
Searadeoarece cuvântul apare în catren. Dar acţiunea se putea petrece la fel de bine, dimineaţa, la prânz sau noaptea.
Deci, NU! Sau la un concurs cu tema Porumbul, dar tot la fel de bine amorezii se puteau desfăşura într-un lan de floarea
72
soarelui. Deci, NU! Ar fi mers oare la tema: Derbedeul? Păi, la fel de bine putea infidela de nevastă să-şi facă de cap cu un
pompier. Deci, NU! Putem în schimb să-l trimitem la concursul cu tema:Naivitatea. Este adevărat ce spune Calimero în
ceea ce priveşte exploatarea temei prin a evada în metaforă. Dar ideea de bază trebuie să rămână. Iată un exemplu care
îmi vine pe moment: la tema Poarta să zicem. Desigur, majoritatea concurenţilor vor face trimitere la poarta de fotbal, la
poarta casei sau la poarta şurii. Dar un epigramist inspirat poate să exploateze sensul metaforic: o portiţă de scăpare care
nu este nici din lemn, nici din oţel ci o metaforă, o expresie spiritual, dar folosită în concurs fără să te abaţi de la temă. În
ceea ce priveşte concursurile, vorbesc de unele dintre ele, mai nou se fac nişte artificii care şi-ar dori să confere
originalitate, dar nu fac altceva decât să dăuneze. De exemplu obligativitatea de a folosi cuvântul temă, ca atare, în câmpul
catrenului. Acest fenomen nu numai că reduce posibilitatea de exploatare a domeniului, dar crează şi o monotonie în
volumul de lucrări din concurs. Vor fi astfel multe similitudini, tratări directe ale temei sau chiar catrene fără poantă. Am
întâlnit chiar concursuri (unele încă pe rol) care impun trei sau chiar patru cuvinte obligatoriu de a fi regăsite în catren. Ori
asta chiar că reduce drastic varietatea poantelor, care varietate, în ultimă instanţă, ar face deliciul concursului. Imaginaţi-vă
că aţi citi o mie de epigrame de genul acesta,cu trei cuvinte obligatorii. Eu am încercat recent dar după vreo 50 de catrene
am renunţat. În concursurile clasice,în care se dă o temă şi nici o constrîngere în ceea ce priveşte construcţia,o sută de
epigramişti pot aborda o sută de idei diferite, la aceeaşi temă, fără să se „calce pe picioare”. Poate cu două-trei asemănări.
Iată două exemple pozitive:
La tema Căciula
Acoperământ miţos
Care, chiar când e de miel,
Poate fi mai valoros
Decât ceea ce-i sub el.
(Mircea Trifu)
Acestei epigrame (deşi e o mică greşeală de ritm în ultimul vers) aproape că nici nu-i mai trebuie titlu, atât de bine
sugerează tema. Sau:
La tema Kitsch-ul
Cumpărat de mulţi, prosteşte,
E, de-l măsurăm mai just,
Lucru-n care străluceşte
...prostul gust. (Mircea Trifu)
La fel ca în epigrama de mai sus, un epigramist bun poate să intuiască tema chiar şi fără ca autorul să scrie titlul. Iată şi un
exemplu negativ la tema Pasărea:
Pasărea
O transmisie-n eter
Spre un strop de fericire
Şi o punte de unire
Dintre pământeni şi cer.
Dacă nu ar fi titlul, oare la ce ne-am gândi? La avion, la rachetă? La undele ultrascurte? Mai ales că pasărea nu-i o
transmisieci pur şi simplu... o pasăre care-şi ia singură zborul. Această epigramă nu face parte din categoria celor care nu
respectă tema, ci sunttrase la temă prin titlu. Iată una în care se înscriu cuvinte din sfera temei în câmpul catrenului... de
patru ori.
La tema Fumatul
Ţigări de lux fumam odată,
Când ne-ntâlneam pe ulicioară...
Iubirea noastră de-altădată
S-a dus ca fumul de ţigară.
Lăsând la o parte rima: odată-altădată, observaţi patru cuvinte din sfera temei în patru versuri:ţigări, fumam, fumul, ţigară.
Şi ce a ieşit? Un catren fad, fără poantă ci, cel mult, o metaforă străvezie:
S-a dus ca fumul de ţigară, care numai poantă (nici măcar metaforică) nu e.
IV. Câte ceva despre poantă, în epigramă

Ce este poanta în epigramă şi cât de mult îi influenţeză acesteia valoarea artistică s-a spus şi se va mai spune atâta
vreme cât există epigramişti şi contraepigramişti. Poanta este condiţia fără de care nu se poate scrie o epigramă. Fără a
intra în amănunte, pot spune doar că există catrene (cu pretenţia de a fi epigrame) fără poantă, epigrame cu poantă slabă,
voalată, epigrame cu poantă bună, foarte bună, sclipitoare. Dar nu asta vreau să scot în evidenţă, ci o clasificare după
modul în care este structurată şi gândită poanta. Deci, nu fac aprecieri asupra calităţii poantei, ci cel mult tangenţial şi caut
să fac un fel de clasificare după modul în care este prezentată.
73
Poanta îndemn
Iată de exemplu un catren cu poantă îndemn. (pentru a nu crea discuţii, voi da şi numele autorilor)
Crez
În sutele de epigrame
Produse-n diferite game,
Să-i vezi pe alţii-i foarte bine...
Dar să te vezi întâi pe tine!
(Valerian Lică)
Face parte din categoria poantelor voalate, slabe, vine cu un îndemn uman, e adevărat, dar fără sclipire, fără acea
sprinteneală a minţii care să te facă să zâmbeşti cu materia cenuşie. Acest îndemn l-am tot auzit de zeci de ori chiar dacă
nu în versuri.
Un alt îndemn sau aş zice chiar sfat ar fi următoarea:
Reţetă de slăbire
În vraja marilor iubiri
Crescând prea mult în greutate,
Când vrei să scazi, pe săturate,
Să bei oţet de...trandafiri!
(Petre Chiva Coadă)
Nu ştiu dacă există oţet de trandafiri, dar chiar dacă ar fi, nu sfătuiesc pe nimeni să consume aşa ceva, înaintea autorului-
Mersi de astfel de sfaturi şi... epigrame!
Poanta prelungită
Lăsând la o parte prefigurarea poantei în versul trei sau chiar din titlu, de multe ori autorii, din dorinţa de a fi mai
convingători, lungesc inutil poanta în versul patru, diluând-o, făcând cititorul să nu se bucure de un final exploziv ci să
parcurgă o enumerare inutilă şi plictisitoare.
Avantajele integrării
Învăţăm de-acum să fim şi noi abili,
Să urmăm exemple, idoli şi modele,
Să ne perfecţionăm în toate cele...
Droguri, homosexuali şi pedofili.
(Valerian Lică)
În versul patru, partea negativă în carene perfecţionămşi care ar vrea să constituie poanta, este redată de trei ori la rând
chiar dacă diferă zona din care vin problemele cu care ne confruntăm. În felul ăsta, lista putea să continue cu încă zeci de
astfel de tare ale societăţii în care trăim. Hoţi, corupţi, criminali, trădători, curve, traficanţi de carne vie etc. Toată lista asta
trebuia concentrată. Asta ar fi făcut un epigramist autentic şi în asta constă surpriza şi talentul autorului.
Din aceeaşi categorie:
Femeia şi coastele bărbatului
Dumnezeu mi-a luat o coastă,
C-am avut doar o nevastă,
De-aveam trei, ca un nerod,
Azi eram infirm, schilod,
(Nicolae Dărăbanţ)
Desigur că a fi schilod înseamnă o infirmitate. Deci, era suficient ca autorul să spună :
Eu acum eram...schilod, astfel dădea și puţin suspans lăsând surpriza la urmă fără să o anticipeze prin dublare. Ca şi
următoarea:
Epitaf
Sub o piatră fără formă,
Mare cât mausoleul,
Îngropată de reformă
Stă moneda noastră, leul.
(Viorel Frâncu)
Aici autorul doar ne reaminteşte care e moneda noastră naţională. Deşi, cei care nu umblă toată ziua cu valută, ştiau. Uh!
Acelaşi lucru spus de două ori şi nu oriunde. În versul patru al unei presupuse epigrame.
Poanta joc de cuvinte

Această metodă este deosebit de periculoasă putând duce la căderea în derizoriu. Se întâmplă rareori să iasă
ceva pe gustul cititorului. Îmi amintesc cu plăcere o discuţie cu regretatul Mircea Trifu care nu agrea această metodă
rebusistă, dar care accepta unele jocuri sclipitoare. Iată un fragment dintr-un discurs al lui Şerban Cioculescu privind acest
74
procedeu. Citez din Cioculescu: „Cu venirea lui Mircea Trifu la conducerea cenaclului, epigrama nu se mai difuzeazăci
setrifuzează.” Desigur, joc inteligent. Spre deosebire de alte situaţii în care autorul forţează acest procedeu:
Pe-al politicii urcuş
Să nu faci nicio greşeală,
Când America stă-n Bush
Iar noi stăm în zăBUŞeală.
(Constantin Mândruţă)
În primul rând zăbuşeală nu există în dicţionare, iar în al doilea, nu zăpuşeala ar fi cel mai mare necaz al românilor. Sunt
altele mult mai sufocante. Un alt catren în care jocul de cuvinte pune mari semne de întrebare:
Metoda garantată
Acuma, când privim direct spre NATO,
Corupţia (şi faptul e notoriu)
E atacată deci... în sanatoriu
Am interNAT-O!
(Eugen Deutsch)
Aici nu numai că e un scenariu suprarealist, corupţia atacată probabil de vreo boală, autorul a trimis-o în sanatoriu dar a şi
interNAT-O şi în cuvânt este cuprinsă acea siglă, NATO. Dar atât. Fără alte comentarii.
Sunt şi jocuri de cuvinte interesante, hazlii şi care rămân în sfera realului, nu sunt străine de o oarecare logică şi au chiar
umor. Iată o epigramă bazată pe fapte reale chiar dacă are un uşor iz macabru.
Din aviaţia română

Atâtea-n cârcă ni s-au pus,
Că nu ne ţinem pe picioare
Şi după cum am presupus,
Ne prăbuşim cu MIG cu mare!
(Ghe.Constantinescu Geko)
Aici parcă înţelegem ceva.
Poanta născută din contraste

Dacă este frumos pregătită şi spontan exprimată, această poantă poate genera o anumită satisfacţie cititorului,
satisfacţie care nu se poate exprima în cuvinte ci în trăiri. Această subspecie îşi făureşte poanta, sau cel puţin aşa ar vrea,
la ciocnirea dintre versul trei şi versul patru. Iată un catren binişor realizat, cu un contrast firesc, dar nu exploziv, ci doar
plăcut şi uşor constatativ:
La Palatul Justiţiei
La palatul unde toate
Cauzele văd lumină,
Unii caută dreptate,
Alţii caută... pricină
(George Caranfil)
Ceva normal într-un tribunal: acuzaţi şi acuzatori. Iată mai jos un alt catren din aceeaşi sferă care redă situaţia mult mai
elegant şi cu o poantă de toată frumuseţea:
Tribunalul
Săli aglomerate
De împricinaţi.
Unii au dreptate,
Alţii avocaţi.
(Ştefan Tropcea)
Orice comentariu de-al meu ar jigni cititorii acestor rânduri. La o fază de fotbal de toată frumuseţea, urmată de un
gol superb, crainicul ar trebui să tacă. La fel fac şi eu la epigrama Marelui Tropcea. Vă las să o gustaţi. Din păcate şi la
acest capitol sunt şi catrene care se termină în coadă de peşte. Iată unul:
Justiţia în tranziţie
Azi nu ştii ce să mai zici,
De aceşti justiţiari.
Pe-o uşă intră hoţii mici,
Pe alta ies cei mari.
(Corneliu Costăchescu)
La acest catren autorul ar trebui să vină cu explicaţii. Dacă are.
Ca să închei acest subcapitol pe un ton optimist, citez câteva epigrame marca Tropcea bazate pe contrast:
Servilism
75
Servilismul, în esenţă,
-Şi indiferent de eră-
Pentru unii e carenţă
Pentru alţii... carieră.
Colaborare
Încă mai vedem perechea
Ilustrând colaborarea:
Unul aplecând urechea,
Altul aplecând spinarea.
Unui şef
Subalternii dumitale,
După câte se aude,
Unii sunt aduşi de şale
Alţii sunt aduşi de rude.
Poanta născută din dialog

Un dialog bine condus şi finalizat cu tâlc, poate fi pe placul tuturor cititorilor dacă, şi numai dacă, poanta este la
înălţime. Iată un astfel de : Jurământ
-Iubita mea, îţi jur smerit,
Pe Zeus, chiar şi pe Apollo
Că te iubesc la infinit!
-Şi când vom merge noi acolo?
(Dan Căpruciu)
Reacţia la declaraţia iubitului vine spontan, surprinzătoare prin imaginea creată iubitei de către autor, o iubită ori pierdută cu
firea la declaraţia iubitului, ori pierdută pentru lumea cu minimă inteligenţă. În mintea ei, probabil că infinitul e un tărâm al
îndrăgostiţilor în care Făt frumoso va duce călare pe un cal alb. Iată însă şi o epigramă-dialog bazată pe o glumă
arhicunoscută şi în acelaşi timp fără o cursivitate plăcută auzului din cauza versului doi, forţat introdus pentru rimă şi rupt de
restul catrenului:
În noaptea nunţii
-Am să-ţi pun o întrebare,
Doar acum îi este locul:
Eşti, Mărie, fată mare?
-Apăi cum ţi-o fi norocul!
(P. Gigea Gorun)
Un final amărui şi pentru ginerică şi pentru cititor, cunoscut ca şi o glumiţă care circulă pe stradă . În următoarea epigramă
dialogul are nerv duce la o poantă surprinzătoare deşi lasă uşoare urme de cinism. Acest catren a făcut pe vremuri
înconjurul ţării pe la festivaluri.
Sacrificiu
Merge la spital s-o vadă
Şi ea geme: -Mor, Marine!
Lui, nu-i vine să o creadă:
- Faci tu asta pentru mine?
(Leonida Secreţeanu)
Am zis că e puţin cinică dar nu mai tare decât un epitaf la care de multe ori ne distrăm. Şi după una caldă iar una rece:
Nepotul sentimental
-Vin de la spitalul unde-i internată,
Scumpa mea mătuşă, proaspăt operată,
-Şi ce zic că are, dragul meu Tănase?
-Un cont în valută şi vreo două case.
(Gheorghe Păun)
Acest catren se poate încadra la cele cu poanta prelungită, dar pentru dialog este mai semnificativ. În sensul negativ,
evident. Poanta nu mai este de mult o surpriză. Ce poţi aştepta de la o mătuşă pe patul de moarte? Evident, ce aşteaptă
autorul de mai sus şi mulţi alţii, nefiind o poată chiar inedită. Şi să închei într-un ton mai vesel iată un catren hazliu şi cu
poantă uşor de prins la publicul larg:
Îl dojeneşte ea pe el:
-Nu-s toate fufele la fel?
El o privi cu ochii grei:
-E fiecare-n felul ei!
76
ORDONAŢI ALFABETIC
1 AGA LUCIA-SELENITY, Brașov

2 ALBU EUGEN, Cluj-Napoca
3 ALMĂJANU DUMITRU,Săcelu, Dolj
4 APOSTOL CONSTANŢA, Galați
5 BĂICAN AUREL,Vlădiceni, Ismail, R.Moldova
6 BĂLĂCEANU GHEORGHE, Iași
7 BÂLICI GHEORGHE, Chișinău
8 BANCU ALICE, București
9 BEJAN DANIELA, Piatra Neamț
10 BIVOLU VICTOR, Buzău
11 BODEA EMIL, Cluj-Napoca
12 BRATU DANIEL, Vânători, Iași
13 BRUMĂ PETRU, Constanța
14 BUD IOAN, Baia Mare
15 BUNDURI NICOLAE, Brașov
16 BUŢU ELENA, Craiova
17 CALOTĂ RODICA, Târgu-Jiu
18 CAPRIŞ VIRGIL, Oradea, Bihor
19 CĂTANĂ PETRU, Sfântu Gheorghe, Covasna
20 CEAUŞU GEORGE, Câlna, Dolj
21 CENAN EMIL, Cluj-Napoca
22 CHIRTOACĂ MARIA
23 CHITUL GRIGORE, Bistrița-Năsăud
24 CIOCHINĂ RADU, Vulcan, Hunedoara
25 CIURARU AUGUSTIN,
26 CLIPICIOIU GHEORGHIŢĂ
27 COBZAC VICTOR, Chișinău
28 CODREAN RODICA, Arad
29 COGE MARIN, Craiova
30 CONSTANTINESCU NICUŞOR, București
31 CONŢEVICI CLAUDIU, Constanța
32 CORINI MARIA, Bologna, Italia
33 COZMEAN COSMINA, Sebeș, Alba
34 CRĂCIUN VASILICA, Sîntandrei, Bihor
35 CROITORU MARGA, Focșani, Vrancea
36 CURELARU ADRIAN, Vișina, Olt
37 CURIMAN PAUL, Brașov
38 CUŢULENCU MIHAIL, Buzău
39 CUZUIOC ION, Chișinău
40 DAN SILVIA, București
41 DAVID FLORICA, Sârbii-Măgura, Olt
42 DAVID VALENTIN, Orăștie, Hunedoara
43 DIMITRIE SORIN PANĂ, Titu, Dâmbovița
44 DINCĂ NICOLAE, Slatina
45 DINESCU FLORINA, Ploiești
46 DMITRI NEDELCEV, Chișinău
47 DOBREA MARA, Vărbilău, Prahova
48 DODAN VIOREL, Râmnicu-Sărat, Buzău
49 DRAGOIANU ANA, Țânțăreni, Gorj
50 DRAGU ION, Tulcea
51 DUCA CEZAR, Iași
52 DUŞA ALEXANDRU, Câmpeni, Alba
53 ENEA GELA, Craiova
54 EPURE SIMONA, București
55 FĂRCĂŞANU IOAN, Galați
56 FILIPOIU MARIA, București
57 GĂBAN VIVIANCE, Dr. Turnu Severin
58 GAFTONEANU DOREL, Botoșani
77
59 GÂRBU VICTOR, Târgoviște
60 GARDA IOAN, Cluj-Napoca
61 GHEORGHE MARIANA, Fulga de Jos
62 GHIŢĂ LAURENŢIU, București
63 GOGA CONSTANTIN, Fetești
64 GOGU LIVIU, Buzău
65 GOHOR IULIAN, Gohor, Galați
66 GOMOJA LUDMILA, Chișinău
67 GRIGORE MARINIUC, Udești, Suceava
68 GRIGORE MIRELA, Râmnicu-Sărat, Buzău
69 GURĂU GHEORGHE, Galați
70 HAIVAS MIHAI, Iași
71 HOBINCU SIMONA, Suceava
72 HOLINGHER ROXANA, Tg.-Jiu, Gorj
73 HORGA VALERIU, Iaşi
74 IANCU ALEXANDRU, Bucureşti
75 ILIE VASILICA, Bucureşti
76 ILLE ANTONIU, Beiuş, Bihor
77 ION SORINA, Spiru Haret, Brăila
78 IORDACHE MARIA, Turceni, Gorj
79 IVAN RADU, Bistrița-Năsăud
80 JIANU LIVIU, Craiova
81 LADANIUC VICTOR, Chișinău
82 LARCO VASILE, Iași
83 LAZĂR CLAUDIA, Bucureşti
84 LAZĂR IOAN, Bencecu de Sus, Timiş
85 LICA PAVEL, București
86 MÂNDRU ELENA, Iași
87 MANOLACHE LIVIU, Bergamo, Italia
88 MANOLE VASILE, Galați
89 MANOLE VICTOR, Întorsura Buzăului, Covasna
90 MAXIAN GHEORGHE, Chișinău
91 MICUȚ ION, Rm. Vâlcea
92 MIHU DANIEL, Ploieşti
93 MIULESCU EUGENIA, Târgu-Jiu
94 MOLDOVAN CONSTANTIN, Mănăstirea Humorului
95 MOLEȘAG MIHAI, Tulcea
96 MORARU ION, Galați
97 MOROŞAN VALERIA, Vatra Dornei
98 MORUZI MARIA, Iaşi
99 NECHITA COSTICĂ, Târgu Frumos, Iaşi
100 NICĂ JANET, Ostroveni, Dolj
102 NOREA DAN, Constanța
103 OLEŞ CRISTINA, Mizil
104 OLEŞ IULIAN, Mizil
105 OLTEAN ALEXANDRU, Bistrița-Năsăud
106 ORŞIVSCHI CĂTĂLINA, Vama, Suceava
107 OSIPOV ALINA, Ermoclia, Ştefan Vodă, R.Moldova
108 PACHIŢU DAN, Vaslui, jud. Vaslui
109 PANĂ DIMITRIE, Titu, Dâmboviţa
110 PAPAS CHIRIŢĂ ADRIAN, Târgovişte
111 PEIA IOAN, Giurgiu
112 PERŢA LUCIAN, Vișeu de Sus
113 PETCU VIRGIL, Ploiești
114 PETRILĂ FLORIN, Iaşi
115 PETROVICI CEZAR, Satu Mare
116 PIETREANU RADU, Craiova
117 PISTOL ANGELA, Iaşi
118 PITULICE ELENA, Dudeşti, Brăila
119 PLĂTICĂ PETRU, Cernăuţi, Ucraina
78
120 POPA PĂDURE ION, Strășeni, R. Moldova
121 POPA LILIANA, București
122 POSTELNICU GHEORGHE, Dridu, Ialomiţa
123 PRACSIU TEODOR, Vaslui
124 RADI CODRUŢ, Comarnic, Prahova
125 RĂDULESCU LELIANA, Craiova, Dolj
126 RITI RICK, Braşov
127 ROTARU FLORIN, Buzău
128 RUSE ION, Săcele, Constanţa
129 RUSNAC CONSTANTIN, Chișinău
130 ŞCHIOP GHEORGHE, Porumbacu de Jos, Sibiu
131 ŞERBAN LARISA, Brăeşti, Buzău
132 ŞFICHI EUGEN, Bacău
133 SGORCEA VASILE, Craiova, Dolj
134 SÎRBU DOREL, Giurgiu
135 SLAVU VALI, Aninoasa, Hunedoara
136 SOFIAN FLORIAN, Olteniţa, Călărași
137 STĂNCIULESCU GABRIEL, Snagov
138 ŞTEFAN AL SAŞA, Câmpina
139 TAFLAN ANDREEA, Viziru, Brăila
140 TARHON ROMEO, București
141 TEOGNOSTE MIHAI, Cluj-Napoca
142 ŢICLEA ALEXANDRU, București/Mizil
143 TIGER DANIELA, Craiova
144 TODERAŞCU IOAN, Costești, Vaslui
145 TODICĂ GABRIEL, Fălticeni, Suceava
146 TOPOR NICOLAE, Tătulești, Olt
147 ŢUCĂ IONUŢ DANIEL, Medgidia
148 URFET ŞACHIR, Mangalia
149 URSEI NICHI, Rm-Vâlcea
150 VAJOGA VASILE, Iași
151 VAL OLTEAN, Balș, Olt
152 VĂŞCAN ION, Chișinău
153 VASILE MIRELA, Vârfuri, Dâmbovița
154 VAVURĂ ANDREEA, Fântânele, Gorj
155 VIDRAŞCU DOREL, București
156 VLĂDĂU ION, Câmpulung, Argeș
157 VULPAŞU VASILE, Strehaia
158 ZADNIPRU VICTORIA,Cimișlia, R. Moldova
159 ZEANĂ CORNELIU, București
160 MIHĂILĂ SIMONA, Greaca,
161 STOICA CONSTANTIN, Motru,
162 ŞTEFAN ALINA, Fetești, Ialomița
163 JITARU NICOLETA, Teșila, Valea Doftanei, Prahova
164 ONEA OCTAVIAN, Ploiești
165 ORŢAN VALI, București
166 PÎRVU MARIA, Valencia, Xirivella, Spania
167 CONDRAT PLEŞCA MIHAI
Îi felicităm pe toți cei care au participat și-i invităm să se înscrie și la ediția a XI-a!
Înscrierea se face pe www.romeojulietalamizil.ro sau prin poştă:
prof. Laurenţiu Bădicioiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”,
str. N. Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova,
cod 105800, cu menţiunea:
pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a XI-a
Perioada de înscriere:
10.09.2017 – 10.12 2017
Detalii găsiți pe www.romeojulietalamizil.ro
79
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 M I R C E A „DEZBATERI JURIDICE”
2 O CAREU DEDICAT MAESTRULUI
MIRCEA IONESCU-QUINTUS,
3 N LA CEAS ANIVERSAR
4 E ORIZONTAL :
5 S 1. Delict care constă în însușirea unor
bunuri străine
6 C 2. Curată ca lacrima
7 Q U I N T U S Aranjament care are un plan cu
dedesubturi reprobabile
8 3. Aflat în culmea fericirii după o
dispoziție favorabilă
9 4. Închiși în regim de siguranță, cu
posibilitate de scăpare
10 Mutilat la față !
11 5. Prinse la ieșire . . . din arest !
Probă materială folosită pentru o nouă
înfățișare (șic)
Bază obiectivă într-o cercetare laborioasă
6. Punct de atracție al unei acțiuni demne de un spectacol
Carte de căpătâi privind regulile unor . . . îmbrobodiți (șic)
7. Proverbialul condamnat care ispășește pedepsele . . . altora
8. Reținut . . . pentru o plată, în natură
Pronunțare dată . . . cu un timp în urmă
9. Plătit scump pentru o expunere în văzul lumii (șic)
La drept vorbind, e un găinar în felul lui
10. Demers încheiat . . . la recurs !
Aflată sub influența unei dispoziții . . . de tot râsul
11. A complota prin fals în declarații
Dispoziție de condamnat ; invocată adesea ca circumstanță atenuantă
VERTICAL :
1. Peștii cei mari , mai greu de prins în zilele noastre (șic)
Să fie într-un ceas bun !!
2. Închise în regim de siguranță
3. Căi de atac, pentru ajungerea la ce ne-am propus
Falsuri cu băuturi . . . descoperite la botez (sg;șic)
4. Sume de bani date pentru eliberare . . . provizorie
Limitele unui spațiu vital !
5. Încadrat de la unu la șase . . .după cum este norocul . . .
Apanajul celor cu probleme infracționale
6. Catalogat ca un măgar într-o manifestare atipică
Cunoscut ca o . . . pramatie
7. Prezentat moale . . . unde nu curge și nu pică nimic !!
Ședințe la care nu se prezintă . . . unul tare-n gură ! (șic)
8. Se prezintă ca un cazier
Prezentat curat . . . fără nici o pată
9. Folosit drept . . . cozi de topor
Folosită drept probă într-o realitate obiectivă
10. Pregătită pentru schimbarea condițiilor de încadrare
11. A avea un termen de pronunțare . . . foarte apropiat
Umblă cu avocatul prin tribunale
80
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
1
2 ETERNA POVESTE... LA MIZIL
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
Ion Mazilu a debutat în cotidianul „Prahova”, în 1991.

Este colaborator la publicațiile „Cheia succesului”,
„Argus”, „Prahova”, „Rebus Optim”, „Rebus” și,
recent, la „Rebus Maxim”. A mai publicat și-n revista
„Alb și negru”. Este pensionar, după 47 de ani de
activitate ca maistru instructor, ultimii trei activând ca
profesor de psihologie la Liceul Tehnologic „Theodor
Diamant”, Boldești-Scăeni
81
S-au implicat în activitățile de dinaintea, din timpul și după finalizarea festivalului numeroși elevi-
voluntari, după cum urmează: XIIC–Drăgan Florina-Alexandra, Tănase Andreea-Roberta, Sava Bianca Dorinela,
Smedoiu Andreea-Luciana, Stanciu Andreea; XIID–Matache Mădălina, Stanciu Nora Deaconescu Mădălin,
Gheorghe Robert; XIA–Drăgoțel Andreea-Elena; XIB–Dumitru Andra, Banu Maria, Bîrcă Georgiana-Alexandra,
Ghiță Virgil-Iulian, Mocanu Bogdan-Iancu, Ilie Valentina; XA–Paraschivoiu Adriana Teodora, Bălan Bogdan
Florin, Bălan Mihai, Colț George, Diaconu Cătălina, Dobru Ana-Maria, Ene Florina Loredana, Frusinoiu Andreea
Alexandra, Gheorghe Emilia Ioana, Gleveșeanu Ștefan, Mihalcea George, Mîndricel Irina, Negraru Vlad, Preda
Diana, Simion Ana-Maria, Ștefan Cătălin Andrei, Olteanu Gabriela; XC–Florea R. Anca Maria , Paraschivescu
V.C. Oana Teodora, Tănase D. Loredana Andreea, Neagu G. Valentina Oana, Drosu M.N. Elena Valentina,
Ghidia Claudia Andreea, Ilioiu Iuliana, Tudor Ionela Claudia, Moise Viorica Alexandra, Lazăr Andrei; XD–Tudorie
Miruna-Florina, Dumitrescu Maria-Alexandra, Alexandra Stan Cătălina, Stoica Andreea-Camelia, Enache
Cristina-Georgiana, Gociu Andreea, Toma Diana, Ion Andreea-Florentina, Matache Elena Cristiana, Ghiță
Alexandra-Nicoleta, Pătraşcu Ionuț-Alexandru, Iancu Ramona–Gabriela, Perșinaru Andi-Florin, Persinaru Dragoș
Adrian, Drăgoțel Cosmin, Boeangiu Răzvan, Stan Roxana–Nicoleta, Stanciu Andrei-Mădălin, Guțoiu Cătălin-
Constantin; VII–Coman Raluca, Dinu Ana Alexia, Barbu Ramona Georgiana, Militaru Daria Elena, Cazacu
Roxana Maria, Popoace Andreea Nicoleta, Mareș Mihaela Cătălina, Iordache C.G. Robertino Marian, Stan
Daniel Antonio, Ilinca Andrei Ionuț.
82
De-a lungul celor zece ediții au fost implicați în activități de voluntariat pentru proiectul festivalului
peste 1000 de elevi din Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”.
Le mulțumim tuturor!
Le mulțumim pentru devotament, efort și ideile cu care au contribuit!
Mulțumim profesorilor și celorlalți angajați ai școlii care s-au implicat în fiecare an!
Spre reamintire, oferim mai jos un colaj fotografic reprezentativ.
83
84
85
DESPRE POET ȘI POEZIE…
Mărturia unui membru
al juriului la secțiunea Poezie
DUMITRU SÂRGHIE, Slatina

Poetul adevărat nu-i „inteligent”.
El e, pur și simplu, creator. Scrie poezie, fără să știe că e
poet, așa cum cântă pasărea în zbor, neavând conștiința trilului său.
Poezia există sau nu…
Nu poți face antrenament sau exerciții fizice pentru a scrie poezie.
Poetul e, prin definiție, nativ și naiv.
Există măreție în poezie doar atunci când poetul suportă, cu adevărat, zbaterea
lăuntrică a scrierilor sale. Sângele poemelor sale, care se împrăștie pe toți pereții…
Credeți că poetul adevărat ar suporta chinul poeziei, dacă Dumnezeu nu l-ar fi
înzestrat cu talent? Dacă poezia n-ar fi, aprioric, o sentință fără apel?
Poetul adevărat lucrează cu transcendentul, fără să știe acest lucru, căci dacă ar ști, din
poet ar deveni cămătar sau negustor de hot-dogs și shaorma…
Am citit cele peste 1000 de titluri din acest concurs și am găsit lucruri sublime, dar
am depistat, pe ici pe colo, și aroganța celor care scriu, dorind, cu orice chip, să ne arate că
sunt mari poeți, uitând – practic – de poezia în sine.
I-am depunctat pe aceștia și i-am apreciat pe cei care și-au văzut de poezie și mai
puțin de a arăta cititorului că au vaste cunoștințe de filosofie, geografie, istorie, psihologie
ș.a.m.d.
Mă opresc aici, permițându-mi, cu oarecare umilință, să le spun competitorilor să
zăbovească mai mult asupra limbii române! Poezia asta ultramodernă, cu versuri, uneori, atât
de albe, aproape invizibile, pe foi imaculate, nu te scutește de tragedia și păcatul de a nu fi
învățat, la timp, gramatica limbii române.
Și, încă o recomandare, pentru cei care simt că nu pot trăi fără să scrie versuri și care
se află la începutul carierei lor poetice: citiți cât mai multă poezie adevărată și scrieți cât mai
puțin! S-ar putea să aveți succes!
86
DRĂGOIANU ANA, Țânțăreni, Gorj
Marele Premiu „George Ranetti”
Femeia de rezervă
ea are braţe de foc şi te cuprinde în noapte

ca pe unicul adevăr al acestei lumi
şi cercuri se strâng în tot întunericul
strigăt peste strigăt
caii se întorc obosiţi la ieslea bătrână
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
îţi iubeşte rănile
îţi ascute simţurile
prin păduri trec îngeri îndoliaţi
taie văzduhul în două
caii nechează
femeia te strânge la pieptul ei
e cald
încă ţi-e teamă
ca oricărui soldat
auzi gloanţele şuierând şi păsările tresărind în copaci
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
e vremea să numeri rănile adânci
să lustruieşti adevărul
să-ţi chemi calul şi să pleci înapoi
ca orice soldat
femeia asta te-a iubit ca pe un copil rătăcit
în propria poveste
şi toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
87
Câteodată şi cei îngropaţi de vii
ne mai spun câte-o poveste

cu degete subţiri
mai bat în fereastra timpului
zguduie din temelii adevărul
şi taie cu sabia văzduhul mohorât
câteodată ne pun în faţă toate dezastrele lumii

ca pe nişte biblii
şi noi le adoptăm
le primim binecuvântarea
cei îngropaţi de vii ne conduc orbeşte
prin castele de gheaţă
ne tulbură sângele
cu poveşti de la marginea universului
câteodată se ridică în vârful degetelor

ca semn de revoltă şi ne dau să bem
din amarul nopţilor fiecare picătură
tot răul se dilată
carnea devine moale
vânătă
şi simţim până la ultima particulă de nisip
că viaţa noastră
e cea mai mare iluzie
Poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
îţi învaţă pe de rost
carnea
sângele
strigătul
te traversează ca pe anotimpuri
sunt mereu tineri
frumoşi
cu degetele moi ca iarba îţi ating zilele
nopţile
adevărul
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
cuvintele lor vindecă rănile adânci
ard până şi ultimul gând sinucigaş
rătăcit prin minţile bolnave
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
cu buze fierbinţi caută adevărul din carnea ta
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
se taie în forme perfecte
stabilesc întodeauna conexiuni
aleargă desculţi prin sufletul tău
aşa sunt poeţii grozavi
cu mâinile lor subţiri
sapă şanţuri adânci în carnea ta
88
netezesc cuvintele
îngenunchează şi se roagă la fiecare muză
ca la un Dumnezeu binecunoscut
Timpul se va întoarce în bârlogul lui
ca un animal bătrân şi bolnav

cu gâtul uscat cu limba pleoscăind
se va trânti în ţărână
ceasurile vor bate anemic
şi sângele vremii va înnopta pe buzele noastre
ca un sărut de adio
moartea se va aşeza pe braţele lui scorojite
şi vor visa împreună mări şi oceane
dezastre şi nebunii
aşa cum visează toţi oamenii creduli
vor cuge râuri de smoală
flăcări apocaliptice vor cuprinde gândurile
timpul se va întoarce învins

cu oasele zdrenţuite
cu fălcile încleştate
şi va gusta ţărâna de sub mantia-i neagră
ca un soldat rănit pe front
iar moartea se va aşeza pe braţele lui
ca o femeie plătită să-i iubească neliniştea ultimei pulsaţii
şi vor visa împreună munţi şi păduri
flăcări apocaliptice
şanţuri adânci
timpul se va întoarce în bârlogul lui

ca un câine urmărit de hingheri
ca un poet fără pâine şi vin la o cină de taină
unde iluziile
ca nişte femei goale l-ar vinde pe nimic
NEAGOE ALINA, Slatina

Premiul „Grigore Tocilescu”
Aceeași poveste
Iubito, nu-ți grăbi spre pierzanie pasul de tânără păună,
Nu-ți strica pantoful prețios pe un drum de ceață şi fără întoarcere,
Nu rosti în van cuvintele potrivite...
Prea multă filosofie dăunează uneori, ştiai? Te-ai lăsat absorbită
de citit, Nennius, Gildas...
Lespede de marmură este inima
mea, iubito,
Iar spada-mplântată în ea mult prea grea pentru mâinile tale de fum!
Frumoasă eşti tu, cea mai frumoasă din neamul tău
De iubite cu o singură viață, cu o singură umbră,
Cu o singură inimă!
Leapădă-ți straiele strălucitoare, schimbă-ți inima, într-o noapte fără
lună, cu inima unei miele, jură tăcere veşnică, lasă ciocârliile să
vorbească în locul tău
89
Şi caută-mă în casa mea în care nu m-a găsit nimeni cu adevărat,
Caută-mă cum îți cauți în fiecare zi sufletul,
Cercetează drumul pe care umbli
Şi nu te lăsa furată de sclipirile ceții...
Te aştept în casa din deal, casa din stâncă neagră în care
Soarele se teme să intre, iar eu mă tem să-l poftesc;
Ia-ți nouă rânduri de opinci, vei avea de străbătut nouă rânduri de ceruri,
Şi vino, iubito, vino să mă-mprieteneşti din nou cu Lumina,
Vino să benchetuim la masa mea veche cu două cuvinte,
Un cântec de ciocârlie şi fructele tale de pădure de pe meleaguri novăcene,
Prea multă ambrozie ucide!
Scrisoare pentru Danielle
Ma chere Danielle,
Am primit scrisoarea ta chiar în dimineața asta,
După ce ronțăisem fără nicio grijă marginile unei prăjituri grozave
Și îmi pusesem, cu fason,
Câteva panglici în păr și ruj roz (nepotrivit anotimpului) pe buze,
Eu, aceeași eu și, totuși, alta, o alta pe care o cunosc și nu o cunosc,

Dar îmi e drag să o privesc în toate ferestrele de prin casă,
E frumoasă și fericită.
Știi, după ce am gustat din cele mai ciudate prăjituri,
Am băut cele mai ciudate licori și am vărsat cele mai ciudate lacrimi,
Am aflat că dragostea are gust de struguri albi, tămâioși,
De struguri albi tămâiați sub sărutările nerușinate ale toamnei
Ce-și ascunde vârsta pe sub frunze și folosește, obsesiv,
Mai multe parfumuri franțuzești deodată.
Ghinionul nu m-a părăsit, încă mă iubește, e foarte statornic în sentimente,
Doar că Nu-l mai iubesc eu, îl ignor și i-am acoperit cu creion dermatograf
Ziua din calendar, va să zică i-am radiat foarte convingător existența,
Iar el, cum fusese un birocrat înrăit, s-a supus.
Nu, nu mi-am mai schimbat țara, doar prietenii,
De fapt am renunțat la ei, am rămas doar cu iepurele alb care, între timp,
A obosit să alerge și și-a deschis o prăvălie cu dulciuri și suveniruri, millefiori...
Îmi pare rău să aud că Moartea s-a întors...
Ce-ai făcut?...Ai uitat să închizi ușa, ai sedus-o,
Ai crezut din nou în flori, în munți, în primăvară?
Ai aprins focul în sobă...?
Fericită sunt eu la capătul pământului,
Vezi bine, eu nu mai cred în primăvară iar focuri nu mai aprind...
Sper să poți termina cântecul, Doamne, cât de frumos cânți și, apoi,
Cine ar putea trăi cu doar jumătate din cântecul munților, ciobanilor?
Cui ar rămâne susurul Jaleșului?
Nu te certa cu Moartea, ia-o cu încetul,
Cântă-i în strună și du-o la stână într-o noapte-n care atacă lupii,
Oferă-i spectacole, sunt o grămadă de variante,
Umple-i hăul cu morți ieftine și n-o judeca,
Un altcineva a zămislit-o fără voia ei.
Te las puțin, presez frunze și flori în Solenoid, o să abandonez o vreme verdele și primăvara,
Am obosit păzindu-le.
90
Iluminata
Vijelioasă, Noaptea, în calea mea venea

Ca un copil bolnav fugind `naintea mamei,
Cu ochi de suferinți și lacomi îmi cerșea
O ultimă lucire păstrată bir Infamei;
Cu bolta frunții-naltă, cutată și lividă,
Împresurată crâncen de un hățiș aparte
Mi se înfățișă ca-n cioburi de oglindă
Un chip împărătesc ce-n bezne se desparte.
Sclipiri de stele-apuse pe mâna-i ca din stei

Curgeau secătuite, privindu-și trist mormântul;
Să fie-acum sfârșitul atâtor epopei,
Izvoditor de ceruri să fie azi pământul?
Și carnea Nopții, neagră, în chinuri împietrită,
Zvâcnea arar sub haina-i de-mpărătesc mister
Sub giuvaericale, lumină iezuită,
Pulsează suflul morții în trupu-i de eter.
-Fărâmă muritoare de dragoste lumească,

Bob numărat și singur pe-ntinderi de ocean,
Suflarea ta măruntă, căldura omenească
Nu-ți sunt folositoare în clipă, nici în an!
Născut din îndurare, chip frământat din lut,
Sub poala hainei mele, în lut te vei întoarce,
-Bogatul cel de-o noapte, al veșniciei slut-
Izvorul ce te poartă va odihni-n răstoace.
„Prea multă tânguire, și jale, și amar!"

Chimvalul lumii, vechi, în suflet îți răzbate;
În moarte ți-e destinul! De-i racla de cleștar
Și punți de hrisolit…tot te-or purta în Noapte!
Eu suflu boarea neagră în cele patru zări,
Eu risipesc lumina din firele de aur,
Eu învelesc drumețul venit de nicăieri,
Eu schimb în ciumăfaie cununile de laur!
Asemenea dulceții din somn de prunc născut

Prea dulce-mi este firea, prea dulce nențelesul,
Din dragoste de moarte Lumina s-a făcut,
Prea salvator-hazardul, în mine-i stă purcesul.
Înfiorarea lumii din soare se adapă-
Păcatul îşi sleieşte puterile-n amurg;
Tu, lasă dar lumina, azvârle-o de pe pleoapă,
Tiveşte-o şi-o înnoadă-ntr-al cheii brandenburg.
Pădure de-ntristare a semănat Lumina,

În întuneric sfânt cu toate vor fi fost,
Nu bezna-a lepădat-o precum din grâu neghina
Ci raza, ochiul lumii, în hăuri va fi-ntors.
Născutu-te-ai din negru, din linişte adâncă,
Prea blestemat de-o maică ce drumul ți-a pornit,
Legându-te pe veci ca ploile de stâncă,
Râvnind lumina vieții ce gându-a nălucit.
91
Dintru-nceput Luminii -târziu e pentru mine,
Eu am prăsit genunea sub ochiu-nchis şi mut;
Cuvântul mă ajunse sau oacheşe jivine?
Pământ şi Cer şi Ape din mine s-au făcut.
Ci fost-a dar, Lumina, ce zice-se frumoasă,
Purceasă din Cuvântul de nimeni auzit?
Izvod îi sunt doar Eu, a lumii-mpărăteasă,
Iluminata Noapte! Din mine toate sunt!
Şi ochiul negru-al Nopții, în furii se deschise,

Cuprinse zarea-n patru cu-al său tremur crescând
Precum stăpânul, țarini, prea lacom își privise,
Mai multe avuții cătând şi rădicând.
-O, Noapte! Vai, ce Noapte sortită-mi fu vederii,
Blazonul seminției-mi se zdruncină pe trup;
Unde-s cete de îngeri în ceasu-ndolierii?
Cu albul lor prea plin tot hăul să astup…
Plus infinit
Nu plânge, nu mă cerși, nu implora!

Nu irosi lacrima!
Noi doi nu am apucat să învățăm să plângem,
Noi doar am învățat să iubim.
Urcând din adânc, pe sub cămașa ierbii,
Mă voi îmbăta ascultându-ți învierea,
Ne va răsări același dulce senin,
Tu, cer, eu, foc de pământ,
Vom trăi veșnic în același cuvânt:
Draaagoste...draaagoste,
(Cu accentul pe „a” și plus infinit.)
GAFTONEANU DOREL, Botoșani
Premiul „Agatha Bacovia”
Finis coronat opus

,,Totul nu e să învingi, totul e să lupți până la
capăt.”(proverb englezesc)
...Profund predispus la eternă visare,

agale plutind ca un ultim străjer,
cutreier prin Troia, ținutul terestru,
romantic Tristan ce așteaptă
venirea prințesei Isolda,
captiv cavaler, eșuat, izolat
în Mega-Abis pe planeta Pământ,
fâșie fictivă,
hotar ligament cardinal între Plus Răsărit
și un Minus Apus,
aproape de borna virgină,
reper care taie din Noapte o Zi,
privindu-mi în zare trecutul-tablou,
un glob de cristal șlefuit,
compact, transparent și inert,
precum cunoscutul gropar
92
cu țeasta lui Yorick, nebunul, în mână,
în fața lui Hamlet, un prinț scandinav,
(mă-nșel eu, cumva?... superbă-i tirada:
,,Stăpâne, privește, aceasta pe umeri i-a stat!”)
declam cu o voce teatrală
de bas categoric
spre semnul heraldic-destin-început,
simbol trivalent ce marchează
ca punct de plecare mirific, Izvorul:
Divin-Arhitect-Peste-Toți,
despică-ne-n patru ,,a fi”-ul eretic, căci, iată,
aș vrea să fiu liber,
încerc, însă, totuși, nu sunt,
când funii-distanțe imense
puternic mă strâng,
desigur, vorbesc figurat,
de mâini și picioare
iar mintea îmi zace strivită sub verbul ,,a ști”,
apoi și-,,a avea” îmi ridică
obstacole-ziduri,
canoane din sârmă ghimpată și țepi ascuțiți,
mai mult de atât,
dorind să-mi ocup
extrem de puținul răgaz alocat,
mi-am zis, chinuit de miraje-tentații,
mimând evadarea prin spațiul astral,
să zbor către ceruri ca vechiul Icar,
un dor ce-mi renaște mereu și mereu
din norul-furtună de gânduri,
să trec matematicul prag
de unde se stinge cu totul lumina solară -
mă tem că-mi veți spune deschis,
fatidic consemn, îndoiala
că nu e nimic de făcut,
dar încă insist,
urmându-mi imboldul,
îndemnul din vorba de aur
cu ,,dictum”-ul zis într-un ,, factum” concret,
pe drumul ascet via sacra
ce leagă un vides-omega de alfa-credendo
sau fulgul din vorbă de fapta-troian,
eu sper să-ntrevăd unde-i ținta,
Edenul-Olimp-capitala,
orașul-minune, celest caput mundi,
finalul sublim al acestui gigantic traseu...
***
Confessio
,,Binele poate rezista înfrângerilor. Răul, nu.” (R. Tagore)
...Distinși, respectabili convivi, iertați-mi modestul cuvânt,

solemn vă promit că voi fi cât se poate de scurt,
mai mult de atât, voi fi sincer cu voi,
precum o vedeți, eu admit nonșalant
că sincer n-am fost de demult
sau, fie, mă rog, n-am fost pe de-a-ntregul,
93
dar azi, când mă simt Oratorul,
un pic, Demostene, un pic din poetul Sofocle,
ceva din strategul Pericle,
un pic și din biblic tâlharul de-a dreapta,
vă spun hic et nunc răspicat,
întreg mapamondul să afle:
A-jun-ge! Nu pot să mai tac
când văd cum dispare Morala,
când văd cum Hazardul e rege,
când văd cum se schimbă într-una Cuvântul,
când văd că-i atât de puțin Adevărul,
când văd că-i atât de puțină Lumina,
când văd că-i atât de puțină Dreptatea pe lume,
când văd că nu-i nimeni puternic să-i spună:
A-jun-ge! A-jun-ge! A-jun-ge, acestui torent insipid,
suntem pe o cale greșită
iar farul cu dreptul de veto clipește,
aproape se stinge,
porniți imediat spre un nou început!
...Dispar în șiraguri steluțe stinghere,
amurgul coboară-n priviri de copii,
aud cu chemări disperate părinți strâmtorați,
pământul e mic, tot mai mic, tot-mai-mic,
izvoarele seacă iar apa e aur curat,
și munți, și păduri ca prin farmec dispar,
din albul cel pur ne sfidează catranul,
cu coasa-i tăioasă frenetic ne seceră moartea
încât, doar pro bono, desigur,
cu drag pentru voi mă sacrific
și-n semn de protest solitar, voi pleca pentr-un timp,
atât, nu mai mult, doar un timp, spre înalturi
și sper să revin ca un nou Prometeu
ce-și poartă făclia-addendum
cu foc-elixir-panaceu,
o cheie-răspuns la orice,
ei, culmea ar fi, tocmai eu, evident, am glumit,
căci știm și formal o repet, dim-po-trivă,
tot răul va trece atunci, doar atunci,
odată cu noi,
va trece, de fapt, doar odată cu mine,
persona non grata pe Terra,
umil personajul uman apărut din nimic,
numit pe nedrept, deseori, ca fi-in-ță su-pre-mă,
distinși, respectabili convivi, iertați-mi modestul cuvânt!
***
Spleen
,,Melancolia este fericirea de a fi trist.” (V. Hugo)
...Sub ploaia măruntă de toamnă târzie
cu vreme închisă și rece,
aspid anotimpul tristeții coboară
abrupt, nedorit, schimbător,
avidul tsunami de gânduri amare,
un corpus delicti din cețuri pierdute
se lasă și-afară și-n sufletul meu
94
iar astăzi cu mult,
mai mult ca oricând,
mă cuprinde
și-l simt cum își poartă
frenetic, sălbatic,
convoaiele-valuri rebele
cu spumele-spasme livide,
văd norii lăsați,
perdele cu falduri de plumb
se scurg monoton printre vârfuri de pomi
singuratici,
hilari, deșirați,
din huma strivită,
tentacule mii, rădăcini
de note-iluzii funebre
în marș enigmatic
mă cheamă departe
pe ton insistent
la locul eternei odihne,
tiranic prolog pentru sumbrul îngheț
cu origini străvechi,
temut ritual, intrarea festivă
prin ușa din spate-n regatul tăcerii depline
la capăt de lume,
de unde s-a rupt prematur
un fir sinuos nevăzut
cu care mergeau
din insula Cretei
spre lumea de taină
în șir indian insolit
Ariadne
pe drumuri-de-vis-labirinturi
ce criptic urmează
un zid chinezesc nesfârșit
și-ncerc în zadar să întreb
despre rostul
acestor bizare neliniști-trăiri
în timp ce ecoul intrus
răspunde retoric sinistru din văi și din grote
iar umbra-i repetă silabic
purtându-i mesajul argotic
spre vârfuri de munte:
a-u-di,
vi-di,
si-le,
tu, pe-reg-ri-nus,
străine, ascultă, privește și taci!
***
Eu, OMUL...
,,Dacă omul și-ar aminti mereu de fragilitatea lui, ar învăța să fie modest.” (E. Cioran)
...Pe toți cei prezenți,
95
din primul spre ultimul rând,
vă rog insistent să păstrați un minut,
atât, nu mai mult,
minutul de gravă, profundă tăcere
prieteni, cât timp
o summa mea culpa îmi fac,
căci sunt nevoit să admit,
în sfârșit,
că sunt vinovat a priori
de tot ce e rău pe pământ,
eu singur,
vă spun,
doar eu, altul nu-i,
de-a lungul, de-a latul planetei,
eu, OMUL, un Deus Error,
atipic făptașul moral,
o spun și privesc împietrit
spre beznele nopții ce strâng
imens infinitul cu cercuri de fier
cum suntem striviți de un timp în galop,
cum munții de gheață se crapă
și curg în ocean,
șiroaie de lacrimi amare
din ochi de copil,
pier arbori ce cad secerați la pământ
oftând cu un geamăt adânc -
nu cred să mai fie un colț, unul doar,
din mare, din munte, din deltă, din râu
pe care să-l las neatins,
repet că mă simt apăsat
de fluvii-obsesii candide
în marș triumfal spre cascada
din care minusculi colibri
își toarnă în cupe
culoarea din flori
iar verdele crud singuratic se pierde
cu foșnet de frunze
în văi din abisuri,
și-o spun răspicat,
aș vrea să se afle
că eu, numai eu sunt de vină,
îmi merit exilul
în noaptea cu umbre prelungi,
departe de tot peste nori,
mi-i dor să-mi citiți condamnarea,
umil pelerin pe planeta albastră ce piere,
prieteni, spășit, recunosc,
am greșit,
simbolic voi face și pasul în spate cu capul plecat,
nu caut iertare, nici milă, nici scuze nu am,
vă rog să-mi permiteți să spun doar atât,
ca nume de cod, eu sunt Omul-Onest
deci, sine qua non, fiți convinși
că sunt Prototipul-Perfect-cu-Genom-Ideal
și totuși, vă văd cum zâmbiți,
96
e foarte probabil
că nimeni nu crede că eu chiar exist,
așa, pentru mine-i mai simplu să plec,
și-acum, la sfârșit,
reverența,
ca semn de aleasă ținută,
repet pentru cei ce-ați ajuns mai târziu,
insist să nu bateți din palme,
cu toți, cei prezenți,
din primul spre ultimul rând,
păstrați-mi minutul cerut de tăcere!
***
BADEA ANDRADA, elevă, Horezu, jud. Vâlcea
Mențiune și Premiul „Junior”
Paradoxal
Zdrobește-mi oasele,
cu nepăsarea ta,
s-adun din ele nemurirea,
și tot ce mi-a rămas.
Soarbe-mi vinul,
din paharul cu timp,
secunda când m-ai privit,
ziua când ne-am întâlnit,
ca să-ți aduci aminte,
de gustul clipei,
când sete puternică-ți era,
să te simți din nou bărbat.
Sărută-mi,
trupu-mi neted,
dulce-amar,
și-ți vei aduce aminte
de noaptea când, flămând,
destinul pur ai sărutat…
Zdrobește-mi odată sufletul,
cu nepăsarea ta,
ca să nu mai aud,
agitația gândului,
nimicirea trupului,
batăile-i ce răsună-n mine,
în miez de noapte,
și dorul ce urlă sacadat..
fă din noi cenușă,
arde,
orgoliul, nimicul, minciuna
satură-te,
de surâsu-mi demonic,
poate așa-ți vei mistui odată,
înflămânzirea,
de mine, de noi și de tot.
97
Intersecție de înțeles
Ne intersectăm în creierii abisului.

suntem doi selenari ai propriului amor,
ne palpăm înălțimile dintr-un exces de zel,
să alunecăm apoi... în vagul unei
virulențe corosive dintre ură și dragoste.
ne înghițim infinitul ego ce stă neclintit
între arterele coronare.
presiunea crește și pulsul ne-o ia razna...
desculți de orgoliu, pășim în torace.
ne târâm inimile legate de picioare,
în liniște, să nu ne-mpiedicăm de ele,
să nu alunecăm pe amorul efervescent
ce ne curge prin vene.
ne certăm atingerile nestăvilite
și ne trezim în plămânii universului;
ne găsim inimile atârnate;
de câte-o stea,
de câte-un organ,
stau spânzurate, așteptându-ne intersecția...
ne înțelegem golurile și ne privim ultima zbatere
a fluturilor spânzurați de-un bec.
e deja lumină în intersecție!
buzele noastre nu mai țin pasul
cu arderea ce ne consumă,
și egoul ce pulsează,
o să ne evaporăm curând în stomac...
nici stelele nu mai țin
numărul pașilor făcuți în zadar
pentru a ne despărți apropierea,
nici rinichii și nici fierea
nu mai știu de câte ori
au simțit creierul
mișunând printre ele,
căutând cheia....
în zadar, nu l-a primit inima!
nebuna...
intersecția ne omoară fluturii,
simțim amarnic cum se zbat,
și noi nu știm decât să ne iubim -
intersecția...
în noi trăiesc atâtea universuri,
încât ne dau organele peste cap!
Femeia
Ca pe o ultimă fibră a existenței

Și-o nevoie obscură de adevăr,
Ca pe un ultim simț amorțit,
O dorință inertă de absolut,
În viață, ai întâlnit...
Femeia.
Sărut eternizat al voluptăților parfumate,
98
O ultimă învăluire a cărnii
Ce-ți transcede ființa,
Infern și Paradis pierdut,
Ți-a cuprins gândul în așternut...
Femeia.
Îți străpunge și-ți îmbată orgolii,

Îți redeșteaptă simțuri,
Nostalgii, melancolii.
Și gândurile-ți închistate-n fantezii...
Femeia.
Îți macină fiece margine a firii nestingherite,

Îți ofilește orice regret și-ți tremură în vene...
Până la ultima suflare, pâna la ultima strigare
E absolutul ce nu cunoaște așteptare –
Femeia.
Smulge-ți orgoliul frenetic,

Ce sângerează în inima ta,
Ca un ultim Paradis pierdut,
Iubești ca pe-o ultimă închipuire
A vieții puerile...
Femeia.
Stors de amor,
Îngerii par că mor...
Și când ai vrea tacit s-o săruți,
O sete apocaliptică de amor...
Femeia.
Un paradis pierdut în carne-ți,

Lacrima pământului muritor,
Voluptatea scrisă-i pe trupul seducător,
Un infinit predestinat pentru bărbat,
O pasiune cu gust efemerizat,
În mintea bărbatului s-a ermetizat...
Femeia!
Dialog frapant cu fâșiile
O nelinște sfredelitoare
Mă cuprinde și mă împinge
Către grotescul ființei mele;
Mii de ochi stau ascunși în mine
La pânda nefirescului
Și a absolutului amor.
Căci nu-l găsesc,
A înghețat timpul în mine;
Eu nu mai pot iubi!
Și mă întreb neîncetat
De plăgile, renunțările...
Și neputințele-mi congelate
În paroxismul lumii.
99
Câte lumi congelate
Se află oare
Pierdute-n singurătate?
Cât putregai să mai zacă
În inima mea?
Clocotește-n mine neajunsul,
Atâtea priviri zămislitoare
Mă strigă:
- Decandența decadențelor!
Încât mă întreb:
„Pe Tine, de ce nu te mai văd?”
Atâta ascuns ș-atâta congelare!
De te-aș vedea, m-aș dezlega
De putregaiul ce-l am,
De neîmplinirea neîmplinirilor!
Și poate așa…
Aș mai iubi din nou
Ce eram când nu eram,
Când eram absolut!
DIMITRIE SORIN PANĂ, Titu,Dâmbovița În bradul încă verde, luminile se-aprind

Mențiune Şi magii se adună, în grabă, peste toţi,
Se-aşterne iar Crăciunul, şi aburi de colind
Crăciunul din vis Se scutură din grindă, nu-s lacăte la porţi.
De după dealuri, noaptea se-ascunde după zori E linişte-ntre semeni şi focul stă aprins
Să-şi lepede din haine, căci ora-i de culcare, În fiecare casă, parfum de cozonac,
Iar îngerii-şi coboară din stele urători Se scurge din covată, iar cerul stă deschis
Veniţi să ne colinde, în prag de sărbătoare. Să-şi lecuiască morţii, de boli fără de leac.
Copii ai suferinţei la geamuri se adună Copilul se trezeşte din lumea ireală

Să-mprăştie lumină, la fiecare pas, Fără să ştie, însă, că totu-a fost un vis,
Din toată sărăcia, credinţa le răsună Îşi leagă-n spate traista cu rugile din şcoală
Peste cuvântul iernii, mânaţi de-acelaşi glas. Ce-l însoţesc în lume, c-aşa îi este scris.
În traista peticită e loc pentru de toate Peste omătul proaspăt, tăcerea se aşterne
Ce n-au avut de-o vreme, la uşa nimănui, Lăsând magia iernii să viscole prin ani,
Primesc o portocală şi mere degerate Cuvinte poleite, născute a se cerne
De prea puţina milă, şi totuşi par sătui. Prin visele din iarna copiilor sărmani.
Căciuli le cad pe frunte, privirile-s tăcute, Cuprinsul necuprins

Sub gândurile mate, speranţe dau în pârg, (in memoriam Mihai Eminescu)
Iar viscolul astupă cărările pierdute
În lumea deznădejdii, ciubotele îi strâng. În fiecare început de vară,
Când versu-ţi rătăceşte pe alei,
Pe uliţa ce duce la moara fără gard Acorduri provizorii se coboară
Un câine vrea să-l muşte pe ultimul venit, La marginea istoricului tei.
Alunecă pe gheaţă şi lacrimile-i ard
Obrajii, plini de semne, şi sufletul rănit . Sunt vorbe ticluite cu migală
De demagogi, cu dreptul la cuvânt,
Prin scâncetele oarbe, o uşă dă să crape, Şi lacrime secate de morală
Când două braţe, calde, de umeri îl ridică, Ce curg, neîmpăcate, în pământ.
Icoana din perete o simte mai aproape
Decât i-a fost vreodată, şi nu-i mai este frică. Prezentul se desprinde de trecut,
Acoperit fiind de-aceeaşi moină,
100
În ţara-n care dorul s-a pierdut, Văd chipuri fără mască şi semne de-ntrebare
Lăsându-ne cu bocetul din Doină. A sfintelor duminici, pe lângă traista goală,
Doar minima credinţă le-aduce alinare,
Aleatoriu lumea se închină, Hrăniţii fiind, în noapte, de-o mamă virtuală.
Căci inimile bat în dezacord,
Peste Moldova, ce-a rămas străină, Îmbrăţişări ascunse în lăzile de zestre
Ca-ntreaga Bucovină, de la Nord. Le-mbracă neputinţa şi setea din suspine,
Când îngerii din ceruri roiesc pe la ferestre
Am renunţat demult la moştenirea Şi visele, de noapte, ajung să se dezbine.
Revendicată într-un cerc deschis,
Dar n-am uitat c-ai prorocit unirea, Sub haina resemnării pereţii dau să tacă
Şi nici complotul care te-a ucis. Iar miza vieţuirii devine oneroasă,
În satul dintre dealuri lumina se îmbracă
Ştim că te-apasă suferinţa morţii Cu liniştea uitării din cea din urmă casă.
Ce i-a ales pe oamenii de rând,
Că nu suporţi să vezi în faţa Porţii Rugă către tata
Lingăi, fără onoare şi cuvânt.
Mi-e dor de tine, tată! Îmi este-atât de dor
Priveşti prin geamul vechilor taverne Cum rar mi-a fost vreodată, aş vrea să te
La ne-mpăcaţi ce şi-au ieşit din minţi, ascult,
La jocul umilinţelor eterne Să-mi spui de-i rău în ceruri ori dacă ţi-e uşor,
Ce-a despărţit părinţii de părinţi. Şi de mai treci pe-acasă, căci n-ai mai fost
demult.
N-ai loc în timp şi nicidecum în şcoale
N-avem curaj a te iubi postum, Să-mi poţi deschide poarta şi să mă strângi la
Cuprinsul necuprins al vieţii tale piept
Şi-aşteaptă peţitorii şi acum, Cum o făceai, aievea, în serile cu nea,
Când pomeneai că viaţa e strâmbă cu cel drept,
Ca-n fiecare început de vară, Şi fără să mă sperii, să calc pe urma ta –
La marginea istoricului tei,
Printre acorduri triste, de vioară, Prin toată moştenirea cuvântului legat
Când versu-ţi rătăceşte pe alei. De anii de pe urmă, prin dorul de părinţi,
Ce-i sinonim cu moartea, şi necondiţionat
Liniştea uitării Să ţin credinţa-n suflet, printre-amintiri
cuminţi –
În satul dintre dealuri, lumina se îmbracă
Cu liniştea uitării din cea din urmă casă, Unde m-aşteaptă mama, din noapte până-n
Sub haina resemnării pereţii dau să tacă zori
Iar miza vieţuirii devine oneroasă. Cu inima aprinsă, de umbre fără ham,
Ce-i bântuie odaia când luna-i dă fiori,
Nevinovate umbre mocnesc pe după focuri Cu-a ei nemărginire, ce lumină prin geam.
Aprinse cu căinţă şi resturi de tristeţe,
Sub minţi deja bolnave de miza unor jocuri Nu mai există leacuri, ecoul a cedat
Ce naşte-obedienţă şi lacrime pe feţe. Dând gir singurătăţii, ce joac-un ultim rol,
În mugurii durerii trecutul s-a predat,
Un el şi-o ea se roagă sub patrafirul serii Iar oiştea neputinţei se leagănă în gol.
Ecoul nu răspunde şi gânduri se rănesc
De cumpenele vieţii, din postul disperării Răbdarea-i înhumată, din ceruri spre pământ
Ce nu se mai sfârşeşte în satul românesc. Cad fulgere latente, deşertul m-a cuprins,
Apari, mai rar, în vise, şi lacrime se vând
Întinşi pe lutul reavăn copiii-şi culcă somnul În târgul de iluzii, doar versul stă aprins.
Şi-aleargă-ntre luceferi, departe de urgie,
Spre lumea-n care cerul i-apropie de Domnul, Nici că mai pot să urlu, căci pulsul mi-e turbat
Lăsând în urmă drumul, urzit pe sărăcie. Şi bufniţe mă-ngână, de când ai asfinţit,
Profeţii se adapă din somnul înecat
101
În gândurile nopţii, prezentu-i răstignit. de când mă ştiu,
au existat 9 păsări.
Mi-e dor de tine, tată! Îmi este-atât de dor că erau vrăbii, ciori,
Cum rar mi-a fost vreodată, aş vrea să te rândunici, nu conta.
ascult, erau acolo, şi tot timpul,
Să-mi spui de-i rău în ceruri ori dacă ţi-e uşor, câte 9.
Şi de mai treci pe-acasă, căci n-ai mai fost deasupra noastră
demult. un cer, unul singur,
dintre toate
ORŢAN VALI, București cele 9.
Mențiune
moşteniri
azimut
n-am văzut niciodată
uneori apă transformată în vin.
busola dă rateuri, doar sânge îmbătându-se
nordurile dispar cu apă neîncepută.
şi simţi că te-ai rătăcit. n-am văzut niciodată
păşeşti fără să vezi, copaci căzând din frunze.
şi fără să ştii, doar frunze plecând,
dacă pasul tău lăsându-şi inima,
va atinge pământul, la adăpost,
zidind pasul următor, în trunchiul copacului.
sau va călca în gol, poate, de aceea,
spre un zenit fără aripi. atunci când am impresia
uneori că mă urmăreşte cineva,
nordurile dispar. întorc capul şi
nu văd decât
autumnală ziua de ieri...
din când în când, CĂLUGĂREANU LILI, Mizil

privirea mea Mențiune
piaptănă toamna.
din când în când, Autograf
scot ceasul din buzunar, Am spart oglinda hâdă a chipului meu
îi desfac capacul şi și cu unul dintre cioburi,
vad că strâns puternic în mâini,
am scris cu sângele ce țâșnea puternic
acolo, între 2 şi 3, a rămas din degetele tăiate de neputință
o mireasmă de iarbă numele meu.
proaspăt cosită. Literele erau caraghioase
că, acolo, între 5 şi 6, ca și cum scrierea ar fi fost în bătaie de joc
există un iz desprinsă din rânjetul unui satir bătrân.
de briză a unei mări Iar sângele se coagula agonizant
albastre şi limpezi. pe marginea unui autograf strâmb
mai departe doar frunze. încercând să dea viață unui nume
frunze mocnind a rugină pe care nici măcar cel care îl purtase odată
pe sânii verii. nu îl mai cunoștea.
din când în când, Autograf în moarte... sau în viață,
privirea mea un epitaf prost pentru un chip hâd
piaptănă toamna. ros de invidia imundă
cu care toți ceilalți îl înconjurau
amintiri din copilărie și îi cântau prohodul
într-un cimitir plin de ultima rămășiță
acolo, pe sârma aceea de telegraf, a existenței umane.
102
El gândindu-mă la surâsul privirii tale,
la ochii ce mă cuprind
Viața mea văzută prin ochii lui cu lumina dorului nestins,
pare o repetare inutilă a propriei existențe. la împletirea cuvintelor nespuse de noi.
Ar fi dorit să îi împărtășesc experiențele mele, Iubesc.
să îi cer un sfat, ca unuia ce a trecut, cu inocența copilului
ce a trăit, ce a iubit. ce abia acum descoperă lumea
Dar nu s-a deschis... Nu a deschis niciodată și vede prin ochii tăi esența fericirii,
ușa comunicării dintre noi doi, desprinsă din pulberea fină a universului.
preferând să rămână un simplu observator
și un acid critic al fiecărui pas greșit Ploaie de august
din viața mea.
Pentru el, negrul a fost ori alb, Ți-am adus ploaia în dar.
ori negru și albul a fost ori negru, ori alb, Iar tu mi-ai dăruit fecunditatea
iar nuanțele de gri au fost... gri. stropului primordial
Eu am știut că albul este alb, din care s-a născut prima iubire.
că negrul este negru, Ți-am adus zâmbetul în dar.
iar nuanțele de gri le-am ignorat. Iar tu mi-ai deschis poarta Damascului,
Numai că, deși am știut, nu într-o noapte de mai, ci într-una de august.
am schimbat adeseori culorile existenței, Ți-am adus un suflet în dar.
pentru că mi-a lipsit El, Iar tu l-ai învelit cu palmele tale
cel care să mă înțeleagă, și l-ai aprins cu vâlvătaia nebună
să mă sfătuiască, a primului sărut.
să îmi rupă trăirile cu experiența lui, Ți-am adus... Ce ți-am adus în dar?
așa cum ar trebui să facă orice tată cu un fiu. Nu știu, fiindcă respirația sacadată
Din păcate, noi doi, în locul comunicării, din prima noapte de-amor
am ales să ne războim M-a făcut să fiu fericită
în dueluri verbale inutile. că ai adunat cioburile existenței mele
Am pierdut prea mult timp, și le-ai așezat
iar acum nu mai am timp în cămara ascunsă a sufletului tău.
ca să îi cer iertare pentru că nu am știut
să îl fac să se deschidă către propriul fiu. COZMESCU SIMION,
Degeaba vorbesc, degeaba scriu, Călan, Hunedoara
dacă nu am știut să îl fac pe El Mențiune
să găsească calea dialogului firesc
dintre un tată și un fiu... 1. Rezervare
(Booking)
Sentimente
aş vrea să călătorim
Fin. un dram
cel mai fin desen al ființei tale un crâmpei
se împletește cu degetele mele unul în celălalt
aflate în căutarea sinelui. unul pe pleoapele celuilalt
unul în sufletul celuilalt
Mi-e dor. să vânăm fluturi nesfârşiţi şi neîncepuţi de
simt că sufletul mi s-a topit zborurile
după prima răsuflare a zilei, clarului de somn
după iubirea toridă din miez de noapte. clarului de trezie
seara să ne găsească prin restaurante
Plâng. extravagante
mută de fericirea golite de clienţi şi gânduri imunde
pe care ai revărsat-o fecund să alegem meniuri scabros de scumpe
cu sărutul pasional din zori de zi. vinul să ne fie adus cu escorte armate
din pivniţele secolelor barbare
Zâmbesc. să ne încălzim aşternutul
103
cu pietre filozofale dezvelite când i-am sărutat fruntea.
de sub iarbă şi absint A fost ultima oară
vom face şi dragoste încet când ochii mamei mi-au zâmbit.
cu emoţia clarului de început
în timp ce la uşa camerei străjeri atenţi Secunda târzie
exacţi ca şi acele unui orologiu elveţian
vor rezolva în gând teorema lui Fermat Te privesc cum treci peste tristeţi,
aroma toamnei se prelinge-n urmă din călcâie.
dimineaţa va îngădui nopţii să mai adaste Cu pleoape de aur împrăştii cenuşa unei
câteva ceasuri asupra noastră dimineţi
pe la amiază vom pleca unul din celălalt peste crengi şi inima ce-mi bate, clopot în
te vei desprinde de mine pustie.
ca o caravelă de un galion
după o ciocnire amiabilă Nu am răspunsuri la câte întrebări vei pune,
se vor auzi protestele punţilor nu ştiu ce clipă s-aleg din multele care se-mbie
tropotul marinarilor să ne poarte-acum în vernale, orfice lagune,
fâlfâitul velelor deschise-n nopţi brumate, mirosind a iasomie.
strigătele ciufulite ale nostromului mahmur
apoi linişte Păşim unul prin altul, eşti ceaţa, eu - izvorul.
valuri Două biserici albe - două egrete în câmpie,
albatroşi despărţite de un şuier, strivind în dangăt dorul
la marginea pământului, înclinat dinspre vecie
un petec alb din focul tău —
flutură sfâşiat ne aşteaptă şi îşi amână zborul învelit în
în straiurile mele rugăciune.
Toamna aceasta e o linişte care va să vie
Tulburare prin vene, ape, şuşoteli mâzgălite în cărbune
—
Fiinţa bătrână şi părăsită pe moment de suflet, e acel cuvânt care lipseşte, secunda târzie,
culcată în patul neurotic,
îmi părea un cămin de orfani locuit de cai, cadenţa finală, ultima suflare închisă între
un cimitir abandonat de strigoi. peceţi.
,,Nu eşti real. Reali sunt părinţii mei În alba clipă când te privesc cum treci peste
din cealaltă cameră, tristeţi.
de dincolo de tine.
Cei care aşteaptă să plecăm acasă; Momentul
tu nu eşti cel care spui,
nu eşti tu cel care priveşte, *
tu eşti o amărâtă de privire. eu nu deschid uşi
Dacă ai fi amintire, ai mirosi ca ele, în oameni sau rădăcini
mi-ai aduce cafeaua, în sucul de portocale sau clădiri
m-ai ridica în braţe deasupra capului. nu am bătut cu vânt în ferestre sau migdali
Timpul s-ar scurge marmura nu se teme de mine
altfel în prezenţa ta, nu am săpat o inimă în ea să-i cer iertare
nu aş mai avea senzaţia de timpan gândurile-mi sunt ca norii pe munţi
spărgându-se, călcat în copite de diavol. “ şi iarba nu se întoarce la auzul pasului meu
Pielea gâtului maci albi răsar pe măsură ce îmbătrânesc
părea a fi pielea unei frunze, de mult nu am mai auzit un mac roşu cântând
cu nervuri străbătute de un puls dureros. şi nici nu am mai văzut o tresărire în sufletul
Aşa mă simţeam zeităţii care trece plutind precum argintia lună
eram pulsul prin nervura unei frunze prin poienele cu maci roşii
rătăcind în toamnă. prin poienele cu maci albi
Ochii ei nu tăceau o clipă
(povesteau ceva, cuiva, dincolo de mine). **
Lacrimile mele s-au furişat în ei eu nu voi muri în locul nimănui
104
nu a revendicat nimeni locul morţii mele pe ziduri, pe nisip, prin unghere
nu am revendicat nimănui locul morţii sale Dacă spaţiul de respiro între sărutările de ieri
naşterea a fost o întâmplare în viaţa mea şi cele de azi se-nchide trist,
puteam să trăiesc şi fără să fiu născut Nu mai rămâne loc pentru aripi să se desfacă
şi nu gândeam acum resemnat de lângă trup şi să zboare.
că e firesc să mor Niciun vârf de zahăr în plus,
simt cum mă învăluie linţoliul amintirilor nicio mână de lavandă pusă-ntre rufe ,
cu grijă să nu îmi tulbure sufletul N-ar putea să întoarcă iubirea în catarg,
să nu tulbure apa vie a îngerului însetat dacă ea nu mai este în noi.
Şi astfel, mă gândesc
*** că mai este o şansă la o moarte decentă
norii s-au ridicat cu tot cu vârfurile munţilor A acestor ultime zvâcniri
lăsând mai mult loc cerului la orizont ale venelor dragostei noastre fără perfuzii.
eu rămân mai trist cu un dumnezeu Și îmi doresc împuţinarea durerii
rămân mai fericit cu un înger ca un susur de pârăiaş ce seacă încet,
Ca un miez de pâine ciugulit
FLORESCU CAMELIA, Bolintin Deal pe pervaz de rândunelele înfometate de viață
Mențiune Ca o brazdă de iarbă
crescută în timp peste solzii uitării.
Șansa la o moarte decentă
Cine eşti, străine ?
Poate numai disperarea sedilei prinsă
ca o agrafă sub cuvântul nerostit, Cine eşti, străine? Ce-ai venit să ştergi ?
Sub prima literă a unei conjuncţii Gândurile mele, amintirea lui,
ce leagă apele din noi Celui pentru care viscolul de-afară
Poate numai ţipătul înalt al războirii Mă mai poartă încă peste mari hai-hui?
trupului cu sufletul în prag de dor Cine eşti străine? Ăste rupte crengi
Sub amiaza ce ne suntem unul altuia, Pomul tot din mine, ramurile toate,
Poate numai necuprinsa veghe Sunt bolnave toate de amar albastru
dinspre înlăuntrul albului spre ochiul uitării De nepuse mese, de singurătate.
Sub şenila unui dialog deşuchiat Cine eşti, străine? Şi-unde vrei să mergi?
între mine şi răscumpărarea păcatelor mele, Unde crezi c-adapă dorul , neputinţa,
Poate toate acestea vor aduce lumina înapoi Sau topita tundră din ăst lăstăriş ?
spre şansa la o moarte decentă, Cine-ţi este ţară? Care ţi-e credinţa
A ciocârliilor şi fluturilor Cine eşti străine? unde vrei s-alergi?
cântecelor mele necântate Unde vrei cu tine să mă iei pe culme?
A războitei aşteptări a dragostei mele Unde crezi că poate lumânarea mea
pentru tine. Să mai lumineze, să mai ardă-n lume ?
Poate îmi sunt, poate mă am, Cine eşti străine? Cum poţi să-nţelegi?
dar nu te găsesc în mine când te strig. Nu mai creşte iarbă în cetăţi sub brazde
Poate m-ai chemat, m-ai tăcut în frunze, Nu mai iese seara luna de sub nori
m-ai sorbit în cuşma ploilor, Nu mai suntem oaspeţi, nu mai suntem gazde
Poate ne-am întâlnit la marginea cioburilor de Cine eşti, străine, ce-ai venit să ştergi?
sticlă din secundele tăcerii, Ce-ai venit să tulburi? Ce-ai venit să-mi spui?
Poate ne-am avântat nesocotiţi spre săratele Nu-s decât un ţipăt, scris pe colţ de inimi
lacrimi ale depărtării dintre noi Cât un ceas de patimi, agăţat în cui
Dar cine poate şti dacă ne-am ridicat în altă Cine eşti, străine? Ce-ai venit să-mi spui?
viaţă cetăţi din păducel şi iasomie ?
Cine poate şti câtă iertare mai avem în Cum ne suntem complici
faldurile sufletului nostru albastru?
Dacă îngenunchem în iubire, îngenunghem Cum mă ninge cu dor şi mă’ntoarce-amintirea
şi-n cifrele din vârstă noastră. Cum ne suntem complici în priviri şi în iarnă
Dacă lăsăm metaforele să ne troienească, Cum ne-adună din plânsul de maci răsucirea
lăsăm şi brâul regretelor descheiat Orelor, ce nu vor fără noi să se-aştearnă
Dacă torţele din noi nu mai lasă urme
105
Cum îmi sfâşie carnea palme arse de dor Aşa cum ochii nebunilor venerează poartă
Cum ne suntem complici în iubiri şi păcate infernului
Cum ne-adună din plânsul de ploi un fior Tu să mă iubeşti !
Al orelor ce nu sunt fără noi împăcate, Fără răspunsuri la-ntrebări, fără cuvinte la
nelinişte
Cum mă-nnoadă sub stele arcul inimii trist Fără osânda neîncrederii , fără lacăte la porțile
Cum ne suntem complici în uitări şi iertare inimii
Cum ne-adună la mal un arcuş de artist
Orelor fără noi, să le dăm ascultare Tu să mă întorci spre tine,
Tu să mă culci pe braţe,
Cu zăpadă din cer şi cu libera noapte Tu să m-aştepţi să uit
Cum ne suntem complici azi mai mult decât Şi să mă iubeşti !
ieri
Ştim că numai hotarul de somn ne desparte GEORGESCU CORINA, Motru, Gorj
Şi că orele sunt ai minciunii străjeri Mențiune
Când se sparge din vis orice urmă de tine Ritual

Când eu însămi mă-ntreb dacă ăsta-i noroc
Toate orele noastre uitate-s, vezi bine Mă adulmeci
Şi cum suntem complici ne iertăm reciproc ca un lup hămesit
pe ceafă zulufii mi se înfioară
Şi să mă iubeşti …. palmele tale reci se plimbă triste
pe conturul umbrei mele
Tu să mă-ntorci spre tine! ochii adumbriți de lungi căutări tomnatice
La ceasul când plumbii gândurilor se pironesc grei
muşcă din carnea orelor pe mâinile mele, pe sâni, pe coastele mele mici
Şi luna ca o gutuie galbenă cade flămînd mă atingi cu sufletul
răpusă în dulceţuri de zâmbete și încurcat
Tu să mă-ntorci spre tine! mă alungi.
Pentru că dinspre tine tânguieşte durerea
la porţile înalte şi grele ale inimii dansul nostru e un joc nedrept
Pentru că mişelescul dor pe tine te caută-n căutările se opresc la mijlocul
potecile vremurilor întâlnirilor noastre
Tu să mă culci pe braţe ! dureroase...
Răstignită-n răscruci de cuvinte şi în patimi de
iarbă verde lasă-ți lunecările de lună plină
Umbrită de păcatul aşteptărilor lungi ca nişte lasă-ți soarele să mă ardă în lumină
hoarde de huni lasă-ți ierburile să mă șerpuiască
Tu să mă culci pe braţe! lasă-mă cicoare la urechea
Să nu mă rătăceşti în cernelurile cuvintelor acestui cântec dureros de iubire
nespuse lasă-mă să-ți fiu o masă a tăcerii
Să nu mă uiţi nepromisă , neiubită, netroienită și un pat al lui Eros
de fior (și-o masă și-un pat!)
Tu să m-aştepţi să uit! așa într-un ritual
Să mă ridic dintre coamele adormitelor zăpezi al (re)unirii...
Să mă scutur de boala amintirilor, de
amânările inimii Altă baladă
Tu să m-aştepţi să uit!
Să trag perdelele grele de la ferestrele în mine s-a dărâmat
sufletului de-o vreme podul de piatră,
Să las rândunelele tristeţii să fugă înspre afară el mă ținea în echilibru cu mine,
Tu să mă iubeşti ! cu tine.
Aşa cum neostenită inima-şi iubeşte sângele
tot din ea Iubite,
mi s-au surpat toate măruntaiele lumii,
106
(re)clădește-mă (Miră sau Ană!), nu-i așa că pot lua în brațe tot universul
pune încet piatră cu piatră, să-l cobor pe o scară fără de sfârșit
piatră pe piatră, în ochii tăi?
vezi dacă podul meu mai poate fi ca altădată! Dacă ne așezăm față în față
77 de nopți, de morți își așează ciolanele între patru ochi
și pietrele nu-i așa că putem vedea toate universurile
în lăcașul meu păgân, coborâte și înălțate
sacrifică-mă, de crezi că așa podul în trupurile,
mă poate lega de cer, în luminile,
de nori, de soare, în vibrările noastre?
de flori și de mare...
GHEORGHE MIHAELA
coase-mi rănile sufletului Dobrotești, Dolj
poate vei găsi un fir de aur Mențiune
să-l vadă stelele,
adună-mă în brațele luminii Goană de octombrie
poate mă construiește coloană,
doar o coloană! Dimineață.
Se răzbește vântul de colțurile de bloc.
oasele mele goale sunt pregătite Ne învăluie atingerea lui rece.
pentru altar
sufletul meu e gata demult, Suntem în stație.
a mai rămas umbra ta Ne trântim un dulce salut.
să-mi pună aura...
Scurt. Nu ne cunoaștem.
Mâinile mele nu sunt cuminți Aștept autobuzul.
mâinile mele nu sunt cuminți
te dezbracă de gânduri, de dureri Mă îndrept spre un răsărit dârz, palid.
te caută pe sub pielea și oasele tale pietrificate Suni un taxi.
neputincioase
să găsească lumina, Pleci către apusul liber, occidental.
te caută la inimă să vadă dacă (mai) e vie Înainte de a pleca, să-mi ciupești umbra.
și trăiește fără m(â)ine.
mâinile mele nu sunt cuminți Enervându-se, o va fugări pe a ta.
te cotrobăie prin toate buzunarele sufletului Iar noi să ne întoarcem. Să ne regăsim.
secat Soarele să ne vegheze de după nor
să-ți găsească muzica vibrantă. Le căutăm. Sub umbre de frunze tomnatice.
dorul de tine Printre genele negre ale unui copil
mă face să intru pe sub pielea ta care mănâncă ciocolată.
ca un fior Pe la opt, soarele se arată după streașina
să te găsesc pe câmpurile tale uscate cerului.
pe care să încolțesc cu forțe noi Ne găsim siluetele ținându-se de mâneci
ca un gând… în spatele nostru.
sau ca o lacrimă?! Zâmbesc nevăzut
să destrame cortina de fier a Berlinului.
Dacă...
Scama
Dacă mă așez pe spate
cu ochii spre cer Pășește. Se fâstâcește. Zâmbește țanțoș.
nu-i așa că pot lua în spate tot pământul Sub greutatea minții sale ascuțite șchiopătează
să-l urc pe o coloană fără de sfârșit umbra în urma sa.
către zenit? E geniul ce nu se-nțelege și caută franchețea
convenabilă în minciunile altora.
Dacă mă așez pe spate Un fel de filosof care face să se clatine ideile
cu ochii spre pământ și străpunge lucruri nepătrunse
107
la însângerarea sensului și pierderea logicii nu am reușit să-i înțeleg scrisul.
pe scările rațiunii flămânde.
La un moment dat, se zguduie pavajul din A doua zi, am vrut să-l răsfoiesc doar.
ciment. M-am așezat pe un scaun din spate.
Chelesc copacii de frunze uscate. Era șubred.
Își ia zborul praful de pe pantofii săi. S-a rupt la prima rafală de gând și am căzut
Se-mpiedică orgoliul și se agață de-un colț de în confuzie. Gândurile mele scrise de o altă
treaptă. mână.
Continuă să meargă. Privirea e ridicată spre Și el era un dicționar.
aspirații…
Într-un sfârșit, îi remarcă lipsa. LICĂ PAVEL, București
Se întoarce să-l recapete. Prea târziu. Mențiune
Se agățase deja de o altă haină și se pierduse
prin mulțime Superstiția
Pe când vorbeam cu copacii Copil fiind,

Am vrut să plantez un nuc
Când eram la grădinița din livadă În curtea casei părinteşti,
și ne jucam v-ați ascunselea, După toate regulile
ne împrăștiam ca niște semințe Învăţate la şcoală.
și așteptam să fim găsiți. Tata m-a privit cu drag
Uneori eram grădinarul (nepriceput aș Şi m-a lăsat să pun puietul
adăuga). În groapa pe care o săpasem.
Se uscau semințele A doua zi am observat
în adăpostul lor până ce le udam. Că în locul acela
alteori eram ca ceilalți: trebuia să mă ascund. Se afla un copăcel mai scund,
Dar, rădăcinile mele erau prea înfipte într-un Tot nuc.
loc și nu mă puteam adapta unei alte zone Tata nu era acasă,
geografice. Dar mama mi-a spus
Copăcel prostuț ce ești! – Că el smulsese
îmi ziceam când eram găsit. Nucul plantat de mine,
Pentru că nu voia să mor
Mă tăiau și mă făceau chibrituri; Când nucul va avea tulpina groasă
ardeam de necaz că trebuia Cât gâtul meu.
să o fac iar pe căutătorul. Aşa era o superstiţie pe la noi.
Eu n-am crezut,
Când privesc jocurile noastre înrămate în lemn Dar când nucul plantat de tata
de fag, realizez că o secundă petrecută aici A ajuns la grosimea gâtului său,
s-a scurs printre zecile Am rămas orfan.
de inele dinăuntrul meu. Din clipa aceea am început să merg la biserică
Şi l-am descoperit pe Dumnezeu
Și el era… Căruia îi spuneau, toţi, Tatăl nostru.
L-am rugat să fie şi tatăl meu,
Îmi măsor cunoașterea Dar n-am m-ai plantat niciodată un nuc,
cu un rând dintr-un roman De teamă ca noul meu Tată
pe care nu l-am deschis niciodată. Să nu-l smulgă din locul acela
E așezat pe culmile ultimului rând. Şi să planteze el altul
Colțurile lui zgârie celelalte cărți. Pentru a muri în locul meu!
Nu l-am observat până ce mi-a
mărturisit că m-a văzut într-o zi Întruparea luminii
agățându-mi ideile de un vârf de pix.
(mi-am amintit aceea zi; îmi pătasem La Cincizecime,
mintea cu cerneală.) M-am pierdut în S-a pogorât Duhul Sfânt,
încercarea de a-i citi punctele, încât că Ca niște limbi de foc,
Peste Apostoli,
108
Pentru ca Lumina, A vinu-mbrățișării negustate,
Să poată fi semănată A iarnă - viscolind venele toate -
De ei, Și-a dor tăcut, din cel mai nobil soi.
Oriunde voia Domnul
Să ajungă. Miroase-a brad virgin pe strada mea,
Adică și acolo, A pulsul din colinda ta gângavă,
Unde l-a trimis cândva pe Zamolxis, A vise tremurându-ți pe octavă
Solul învierii din moarte, Și-a ceaiul rece dintr-un fulg de nea.
Să-i învețe pe daci nemurirea.
De aceea, Miroase-a pași mărunți și-a portocale,
Oamenii acestui tărâm A piepturi clocotind pe sub cojoace,
Au primit cu bucurie Lumina, A „te iubesc de câțiva ani încoace”
Care s-a întrupat, Și-a rătăciri - doar să îmi ieși în cale.
În unul născut,
Nu făcut, Mi-e pârjol
Eminescu.
* Mi-este tine, mi-este noi,
Crucificare Mi-e un vis brăzdat de ploi,
Mi-e tăceri și mi-e sărut
Din rănite podgorii, Mi-e balade să ascult.
Vinul
Îneacă apusul, Mi-este noapte, mi-este plâns,
Trezind Luna Mi-e la piept să mă ții strâns,
Să-şi verse lacrimile Mi-e fior și mi-e în gând,
Peste petalele macilor Mi-e grăirea șchiopătând.
Crescuţi printre chiparoşii de ceară
Cu vârfuri în flăcări. Mi-este secol, mi-este clipă,
Dar cântecul cocoşului Mi-e să zbor cu o aripă,
Trezeşte soarele Mi-e amar și mi-e cicoare,
Să bată în cuie Mi-e de plumbul din picioare.
Răsăritul,
Pe crucea Pământului. Mi-este boală, mi-este scris,
Mi-e de tot ce-i interzis,
Speranța Mi-e vulcan și mi-e strigare,
Mi-e de tine cel mai tare.
Dacă dragoste nu e,
Nimic nu e Mi-este fum, mi-este priviri,
Şi nici speranţă Mi-e citate din iubiri,
N-ar mai fi Mi-e vârtej și mi-e lichior,
Fără cele trei peceţi Mi-e de tine să nu mor.
Ale cântului de cocoş
Care, Mi-este vals, mi-este furtună,
În zori, Mi-e când alții se cunună,
A obligat piatra Mi-e altar și mi-e spășire,
Să se aşeze, Mi-e să vii, să-mi vin în fire.
Pentru totdeauna,
La temelia Mi-este iaz, mi-este pârjol,
Luminii. Mi-e „je t'aime comme ça, parol!”,
Mi-e dureri și mi-e târziu,
RADU CRISTINA, Ploiești Mi-e „te vreau e tot ce știu”.
Mențiune
Mi-este tine, mi-este noi,
Miroase a noi Mi-e „te uită înapoi!”,
Mi-e o cruce și mi-e nimb
Miroase-a fum, a nucă și a noi, Mi-e un ceas ce-aș vrea să-l schimb.
109
Te citeam SIMIONESCU ELENA, Rm.Vâlcea
Mențiune
Te citeam la metrou, de pe foi ca de ceară,
Îmi zâmbeai dintr-un vers și uitam de țigară, Artă de cameră
Mă credeau toți nebun - mângâind rânduri
lipsă - Aștept..
Le spuneam c-am rămas tulburat de-o eclipsă. Aștept venirea ta
Aștept venirea lor.
Te citeam în păduri, printre conuri de brad În negura cioplită, culorile palide ale apusului
Și-mi era pulsul tot - rătăciri de nomad Își fac nepăsătoare cu mana.
Și-mi era gândul plin de tablouri cu noi, Trăiesc prin proza aruncată în colțul camerei,
Iar în ochi imi dansau doar mesteceni și ploi. Prin versurile poeziilor găsite la semafor
Adormite pe masa de lemn ieftin,
Te citeam stând în pat, într-o joi, la amiază, Lângă sertarul cu bomboane.
Se-ntindea la citit chiar și floarea din vază Ceașca de cafea stă lipită de noptieră,
Ți-as fi smuls chipul alb dintre slovele mute Stiloul isi usucă cerneala ușor verzuie.
Și-aș fi dat buzelor lanțul jos, să-l sărute. În jurul meu.. babilonie
Idei concepute pentru frumos, dar pierdute în
Te citeam și la bar, când duhnea a tăcere, agonie,
Auzeam : „Azi ce beți? Iarăși whisky? Sau Zburdau haotic prin cameră.
bere? Numai poet să nu fii!
Răspundeam: „Stați putin, să întreb Sau actor!
domnișoara…” Arta e creată pentru artist așa cum artistul este
Și ieșeam să mă-ngân - pe o bancă - cu seara. creat pentru artă.
În visul tău pe jumătate controlat,
Te citeam pe ponton, când plecau pescarușii, Nimeni nu-ți înțelege nebunia
Mai ședeam la taifas cu englezii, cu rușii, Și ești perceput un simplu nebun,
Să te-aud chicotind, de sub titlu, ștrengară Așteptând..
Și să uit că viața, uneori, e amară.
Apus în est
Clipa cu petunii
Ne rătăcim, iubire
Mi-e dor de clipa noastră cu petunii În ceața de afară,
De haina-i - parcă dintr-un timp burghez - În luna cea amară,
Ce-o poartă fără jenă doar nebunii În viața de apoi.
Și - cu sfinţire - pruncii, Ne căutăm, fericire
La botez. Ne încurcăm în noi
În șoapte dezmierdate
Mi-e dor de lumea care-a stat în loc de voci și umeri goi.
Când îți scriam cu plăci de alabastru Și ne strigăm, dispreț
Că pieptu-mi se desprinde de bojoc, de sori uitați
Lăsându-mi nemuriri în răsărituri mute,
În epigastru. fără de soț, cei doi,
Mi-e dor de-a ta uimire abisală înfometați. Emoție.
Cerneala-mi pe silabe degustând Ne întâmplăm cu grijă;
Și-apoi în gol de suflet, ca-ntr-o sală Speranță în etern.
Pe vârfuri - cu silabele - Căci efemerul, -viață-
Dansând. Nevrednic, spunem noi
de o iubire, pură.
Mi-e dor de clipa noastră cu petunii Asemeni unei iele;
Și-o scot din amintiri în plină noapte Neîncetat blestem,
Să jure pe-al tău chip - în fața lunii - Femeia eros,
Că-n veci n-a fi Dulce iubire de scrum.
Nici colb, Ne desfătăm, cu sete.
Nici șoapte. Un consum inert
110
de dragoste, Cu speranțe înșelătoare prindem jocul damelor
de viață, eterne,
de suflete. Prindem fasonul zilelor de astăzi
Îngropate în palavre ieftine.
Ne rătăcim, iubire!
Iar și iar... Tristeți amorțite în lalele ucigătoare,
În luna cea amară. Tristeți de nostalgii în după-amiezi ploioase.
Umbrele negre în zile ploioase Urletul unui gramofon și teama de sinceritate,

Și iubirea sfântă de divin.
Doi ochi care privesc, dar nu văd.
Am mai auzit de ei, SINOV OVIDIU, Iași
Se zice că după o singură privire te-ar putea Mențiune
tulbura.
Doi ochi trişti, Rubiconda
Îmi par cunoscuţi,
I-am mai văzut, Era o un mixtură
Sub umbrela neagră când ploua. de Afrodita cu Dakota Johnson.
Frumoasă. Înaltă şi frumoasă.
Doi ochi care plutesc în Univers, Turiştii se opreau, aruncau cu bomboane
Devorându-l. sau făceau poze
Ce voi face cu ei? sfărâmându-şi privirile de stâncile ţărmului
Ţi-am văzut zâmbetul, în timp ce ieşea din splendoarea fiordului
Nu îmi place. E fals. şi doar luminile bliţurilor, în apus
Îmi plac ochii tăi trişti, face să-i lucească pielea de un roşu trandafiriu.
Sub umbrele negre în zile ploioase.
Să-i văd cum plâng. Ceea ce mă atrăgea la ea era felul în care păşea
şi în care vântul îi răsucea genele.
Doi ochi, ai tăi.
Pot vedea Venus în ei, Îmi plăcea mult şi bulele de lichid
E pustiu şi fierbinte. ce i se prelingeau de pe bust, îi sărutau talia şi
îi căutau coapsele
Ţi-am văzut mâinile. pentru ca mai apoi
Erau banale. să facă nisipul tocit de umbrele norilor
Îmi era dor să le văd tremurând lângă mine. să i se lipească de glezne.
Ţi-am văzut buzele.
Erau crăpate. Şi cât o adoram când îmi spunea
,,poţi să mă ei de mână, vrei?”
Doi ochi priveau asfinţitul,
Două mâini atingeau pătura de lână, La campare
Două buze scriau poveşti, pe piele.
Sub umbrele negre în zile ploioase. Şi ploaia avea gust de curcubeu, mireasma
brizei invada plaja
Tristeți când deja împărţeam aceeaşi foaie de cort,
fără fereastră
Mă apucă o tristețe provincială. doar cu fermoar la intrare
Boala fiecărui student în sesiune. miniliving cu şezlong şi un televizor sport.
Chiar mi-ai spus să-l deschid în timp ce probai
Dor de maci însângerați și floare de salcâm, o lenjerie albă, fresh casual
Dor de ploi istovitoare, astenice. să o tragi peste tine egoist, până sub bărbie
Dor auster de motilitatea norilor de vară. pliurile să-ţi răsfeţe încheieturile
mai fascinant, mai intens, mai pasional decât
Un bufon cu bluza înflorată și mâini curate, în scenetele din ,,50 de umbre ale lui Gray”
O pasăre colibri cântând efemerul. să tresari, să-ţi atingi o sprânceană,
să-ţi muşti puţin buza
111
când asculţi top ten pe m.t.v. şi da, nu mai privim stelele căzătoare
sau te uiţi pe discovery pentru că nu mai avem nevoie
la documentare cu pinguini. să ne punem nici o dorinţă
nici timpul nu-l mai auzim
Să faci o rază de lună să-ţi danseze leneş pe chiar dacă un ceas analog ticăie zgomotos.
umărul drept
când întinzi mâna spre platoul cu fructe Acum dimineţile noastre funcţionează
exotice pe bază de autosugestie şi cafea la ibric.
să te ruşinezi puţin,
să-ţi striveşti un zâmbet de pernă, ZANFIRESCU ELENA, Slatina, Olt
ca mai apoi să închizi ochii doar Mențiune
să îmi laşi impresia că ai aţipit
şi poate din răzbunare (pentru că obişnuiam Ea …
să te sărut pe obraz ori pe frunte)
să îţi ridici privirea de-a lungul claviculei …își rezema capul în palmă ori de câte ori
spre linia gâtului simțea că se-ndreaptă spre ea
uşor, peste conturul buzelor uragane de tristeți de dincolo de oceane….
până îmi întâlneşti irişii. Să mă îmbrăţişezi. Se ascundea printre ele căutându-le inima
și numărând în gând tumultul de sistole și
Complexe diastole lingvistice.
La început a fost CUVÂNTUL….
Încă aveai gust de rodii pe buze Da ….
când le-am găsit în tăcerea nopţii ”Orice-nceput se vrea fecund”….
şi-am aşteptat să se deschidă O atrăgea și azi versul blagian
ca o scoică în apă călduţă. pe care încerca să-l agațe în sine
așa cum se-agață marinarul de steaua polară
Oare cât pierdem din viaţă, aşteptând? sau
Respiraţia îţi intră încet prin pielea cuvintelor. de farul ce-i călăuzește drumul spre casă.
I-ul şi u-ul prind o uşoară nuanţă de roz. În ea avea să rodească conștiința
Apoi restul devin tot mai roşii că ceea ce dădea și primea
iar c-ul din ce în ce mai fierbinte. nu erau decât iubiri născute din faptul
Astfel te eliberezi de complexe că prețuia viața.
şi laşi trecutul în urmă Dintru început și, dacă Dumnezeu va voi, până
zâmbeşti, te bucuri de prezent la final.
iar scopul principal nu este viitorul, ci clipa.
Îţi ştergi lacrima cu manşeta dragostei Cineva se proptise în soneria de la intrare.
şi-ţi prinzi flori de rouă Nu avea chef de nimeni și nimic.
cu agrafe colorate la tâmplă O durea sufletul, și ochii , și viața
în timp ce eu nu pot decât să-ţi accept Viața de căutări într-ale singurătășii
dominatoarea tandreţe. printre cuvinte.
Ea și ele.
Autosugestie Sunetul prelung o deranja.
Când deschise ușa soarele îi inundă fața
Părul încă îţi mirosea a portocale și dintr-o dată n-o mai durea nimic.
când ţi-am răsucit o buclă pe deget apoi am Auzea valuri spărgându-se lângă ea și marea ,
lăsat-o să-ţi cadă pe umăr pe care o atingea cu picioarele ,
moale, rotundă, lucind ca un inel de logodnă. se ghemuia cu tot cu alge în inima ei.
Era fericită!
Nu mai avem de ce să mimăm fericirea. Nu, nu genul acela de fericire
care te face să zâmbești,
Iar dacă dorinţa cere atâta vreme cât dragostea să chicotești,
oferă să te răsfeți!
palmele noastre se despart pentru a se regăsi Nu! Fericirea aceasta o durea .
se regăsesc pentru a ne atinge, O durea atât de tare încât se auzea uneori
pentru a ne îmbrăţişa din nou lacrima căzând și înnegrind marea.
112
Începu să alerge pe nisip Prea multe se cumpără azi!
simțind prin genele ei vântul. Poate cuvintele au rămas totuși neprețuite!
Când le-nchidea se oprea și el din mângâieri… La raionul “De toate pentru toți”
Deschise, îl chemau la joacă…. am dat peste un cuvânt
Joc fericit de sirenă ieșită în larg care m-a făcut să-mi țin respirația.
cu meduze în plete…! Altruism.
Din când în când Îl învățasem de când eram copilă
își ducea palmele la ochi crezând că visează… și îl foloseam tot timpul cu sufletul .
că poate cineva îi face o glumă…. Îl legănam prin orfelinate
Dar îi era bine. sau prin spitalele de copii;
Cerul o întâmpina senin și părea că-și deschide de multe ori joaca devenea un liant
pentru ea toate verile și primăverile, al prieteniilor , al iubirilor și-al râsetelor
toamnele și iernile când uitase să din cartierul mărginaș sau
zâmbească….. din satul din Bărăgan,
Era singură, înconjurată de mare prins în vârtejul ciulinilor
și pentru prima oară simțea nevoia alergați de copii sortiți răscoalei și singurătății.
să vorbească cu cineva. Se afla acolo…încă se mai auzea de el.
O chinuise destul singurătatea ! Altruism!
Alergă pe plajă descoperindu-i mirajul și , Când am intrat în standul de neologisme
din ce în ce mai repede,ca o nebună m-a frapat să observ gustul amar
lăsată pe-o insulă , gonea spre…. al imixtiunii celor care nu-și văd de ale lor.
Spre ce ? Spre cine? Ce-i rămăsese Vânzători nespert și neașteptat de locvace
din ce-a fost? Ce aștepta și pe cine? se năpusteau cu fervoare spre mine:
”Și știi dintr-o dată: aceasta a fost./ că ce doresc,
Și te ridici și-n față vezi spaima.” că acel cuvânt e mai bun decât celălalt,
Era înspăimântată. că să-l iau pe ăla că e mai ieftin…
Era singură și vedea clar Modernitatea se simțea amenințată
cum marea se-ntunecă, de povara profitului. ..
iar ochii ei încercănați Tramvaiul oprise în apropiere
se făcură mici, mici până când dispăru. și cred că deraiase cumva de pe șine.
Liniște . Brusc fețele lor schimonosite
Poveste nescrisă…nespusă... luau cu asalt ferestrele
Nespusă… ca pentru a privi o neverosimilă și groaznică…
Cuvintele nu-i mai erau prietene. treabă.
Nu-l găsea pe cel ce-i definea ființa. Eram iritată.
Zadarnic pendula în registrul stilistic. M-am stresat prea tare
Le pierduse… așa că am urcat la ultimul etaj
Oamenii fac uneori lucruri pe care nu știu să și să beau o cafea.
le explice. Când am primit-o,
Poate mai târziu , zic ei… pe șervețelul de lângă ea
Și tot amână, și amână … se ascundea o lacrimă .
Miracolele nu se amână, Nu-mi venea în minte niciun cuvânt
Cuvintele nu se aruncă și nu se uită; să definesc acea stare.
ele vin să întâmpine frumusețea în doi, în trei , Când fior surd, când spaimă latentă,
în milioane … când durere mocnită și-o greață virulentă. .
Genele îi tremurară, Dacă le pierdem ușor, ușor,
iar sunetul soneriei încă se auzea… așa cum am pierde mănușa?
Marea i se ascunse în picioare Pierdeam un cuvânt
iar dincolo de pragul casei ei o aștepta un om. și nu mai știam
Merse și-i deschise. să spun ce simțeam,
ce eram.
Printre cuvinte Îl cumpărasem cândva
dar cred că-l rătăcisem la raionul de vintage.
Azi am intrat în magazinul de cuvinte.
Am intrat mai mult din curiozitate.
113
O dimineață DUDESCU SILVIU, Brașov
Mențiune
Am terminat o carte de citit .
Nu știu de ce, Ultimul bărbat
dar nu mai are asupra mea nici o putere.
Nici trepte de civilizație, Alin Nebunu locuia la etajul doi.
nici largi coridoare pe care se plimbau La noi, pe Libertății 5, era o persoană foarte
domnițe din istoria lumii. cunoscută;
Poate, zic poate, le făcea cumpărăturile vecinelor, în special
doar Dumnezeul meu se află în mine, bere
cu suspine, și lichior (nu dădea bine ca ele să fie văzute
și alerg în fiecare zi să-L întâmpin cumpă-
ca să m-așez în poala Lui și să-I spun că rând așa ceva de la alimentară).
tata m-a învățat Crezul și La noi, într-un oraș mic, viteza bârfei o
mama să mă-nchin și întrecea pe
Îngerașul meu e aproape de mine. cea a luminii.
Se mai supără din când în când pentru Alin Nebunu avea grijă să spună oricui,
păcatele mele…de aia mai alerg încă să mai inocent cum era, ce-a cumpărat și pentru cine.
bătătoresc pământul și mai las cărțile Îl știam de când aveam vreo 5 ani.
fiindcă nu prea mai au asupra mea nici o El avea, pe-atunci,
putere. vreo 40 și se juca cu noi la tobogane
Până mai ieri eram tot ce-mi doream: sau stătea la mijit și ne căuta pe după gardul
și vrăjitoarea rea și zâna bună. viu ori prin subsolurile
Mă transformam apoi în Julieta și blocului. El era cel care nu schimba niciodată
udam seara florile pe balcon doar -doar să-l jocul. Nu se plictisea niciodată
văd venind . și nu avea niciodată
Zâmbeam mereu fiindcă mă trezea din vis inițiativă.
o pupăză milenară dintr-un tei secular. Uneori, copiii îl strigau de la balcon și, când se
Dar nu mai sunt și azi doar aștept o dimineață , uita
să mă trezesc iar lângă mine în sus, îi aruncau cu pungi cu apă în cap,
mama să mă ia în brațe. chiar și iarna.
Final deschis pentru o viață de poveste Atunci, Alin Nebunu plângea ca un copil.
ce nu mai este. Ne plăcea
asta! Era un adult cu părul grizonat,
Acasă care plângea.
Ne simțeam răzbunați
Soarele se afunda tot mai mult pentru toate răutățile părinților
în spatele decorului întârziat noștri, adulți.
din seara echinocțiului de primăvară Alin Nebunu, în fiecare an,
și fumul focurilor mirosea pe 1 ianuarie, era chemat
a sămânță înmugurită pe culmi. de vecine să le sorcovească.
Pe vale un cântec uitat redeștepta E bine ca în prima zi din
ceata de plozi an să-ți deschidă ușa un bărbat,
porniți prin alunișurile jocurilor pentru a avea noroc
”de-a brândușele și ghioceii ”sau tot timpul anului.
“de-a alergata”. Într-o dimineață,
Alin Nebunu nu s-a mai trezit.
Acasă doar banca aștepta dimineața. Maică-sa, care avea vreo optzeci de ani,
a crezut că
Eu ? se uită la televizor, pe Minimax,
În stațíe, cuminte , postul lui preferat.
căutând în buzunare Alin stătea nemișcat,
mărunțiș cu ochii lui albaștri, deschiși,
pentru un bilet de troleu. plini de înțelegere.
114
Maică-sa l-a plâns mult. A scos de la CEC -Bădie Mihai , las-o mai ușor!
banii ei Că doar suntem la plimbare.
de înmormântare, strânși cu multă trudă, -Astă-i mersul meu cel mai încet,
și i-a făcut spune Eminescu.
cele de trebuință. -Cel mai încet?
L-a iubit mult pe Alin, l-a crescut Parcă ai fi un muscal mărșăluind.
singură, cincizeci și ceva de ani. -Bădie Ioane,
Bărbatu-său i-a pă- cândva o să avem statui pe dealul ăsta.
răsit când avea Alin vrei doi ani -Fugi de aici! Statui! Ce ne trebuie nouă
și-a aflat de la doctor statui? Să se găinățeze ciorile pe ele!
că-i înapoiat mintal, Eminescu râde și se întinde peste un gard,
acuzând-o pe ea de asta, că s-ar să culeagă niste nuci
fi aruncat în neamul ei. care se desfăceau ademenitor.
Nu i-a mai căutat niciodată, Soarele, se ascundea după Ceahlău , iar
nici pensie alimentară n-a plătit. Dracu să-l ia! toamna se retrăgea la garaj, în Râpa Galbena.
Problema e că se apropie sărbătorile de iarnă Pe trotuar, în fața mea, o carte de română,
și toate vecinele sunt îngrozite că, e răsfoită de un vânt indiferent.
în prima zi din an,
mai mult ca sigur, 11 septembrie, personal
nu se va găsi niciun bărbat
să le deschidă ușa. Marea se gudura pe lângă gleznele mele ca o
pisică. Avem blugii suflecați și intrasem în
O zi oarecare de iarnă apă dispus să îmi înec tălpile, după atâta șofat.
M-am întors pe nisip și-am adormit, soarele de
Pentru că zăpada e albă în orice anotimp, septembrie arunca cu raze tocite în mine.
am început Fratele meu , mort în accident, făcea curse
să nu mai disting culorile. ilegale între lumea de dincolo si visele fiicei
Frigul se simte confortabil oriunde: lui , acum domnișoară și, care de vreun an,
convieţuiește a încetat să mai doarmă
liniștit cu ceașca de cafea, cu cureaua lui sub pernă.
jumătate goală, cu pâinea Zece ani au trecut! În bucătăria lui de vară,
uscată de pe masă timpul s-a fixat în acea zi de toamnă – 11
și cu vasele murdare din chiuvetă, septembrie 2006.
rămase de la cină. Mă trezesc și mă scufund în mare cu totul,
Somnul de azi-noapte e dispus să stea în mine, țin ochii închiși și mă copleșesc amintirile
după serviciu, la ore suplimentare. din cele nouă luni prenatale...
Pilota cu care m-am învelit aseară Sufletul în mine, miroase a casă nelocuită ...
avea o inimă care
bătea regulat. M-am simţit bine! CALOTĂ ION, Bucureşti
Frigul a dormit pe Mențiune
canapea, ca orice musafir fără pretenţie.
Deschid ușa casei *
și intru în această zi albă, dispus în fiecare zi încep să scriu câte o poezie
s-o murdăresc, ca să se poată vedea mai bine. pe care nu o termin niciodată
în fiecare zi iau câte ceva din viaţa mea
Iași pun într-o poezie
iar poezia consumă nesătulă din mine
Eminescu și Creangă urcau dealul Copoului; după ce am să reuşesc să o scriu
tocmai ieșise de la casa lui Vasile Pogor, un necunoscut o să vină
nu pentru a citi ceva, şi o să-mi ia toate rănile
ci pentru a-i lăsa o damingeană pe care le voi fi făcut până atunci
de vin de la Solești, încercând să scriu
primită de Creangă de la popa Spiridon. în aceea ultimă zi
Eminescu mergea înainte, iar Creangă un necunoscut
din urmă, nădușind amarnic, zice: o să mă acopere cu cuvinte
115
* cea mai preţioasă monedă
mă trezesc uneori noaptea vom putea ridica o catedrală
şi deschid frigiderul cu o singură poezie
să văd dacă mai trăieşte
mă liniştesc brusc POPESCU CONSTANŢA, Constanța
mi se pare că e mereu seară Mențiune
mă întorc dimineaţa la baie sa mă
bărbieresc dar in loc de barbă Muncă de Sisif
îmi creşte lumină
cineva mă sună de câteva zile insistent Construiesc zilnic scări
ca să îmi vândă umbre din și pe fire de nisip,
aşa că ies în stradă şi rămân imobil le sudez, le tasez
între statui de semafoare reci și zilnic exersez urcușul.
ştiu că într-o zi o să-ţi scriu o poezie Dimineața construiesc tiparul,
fără cuvinte îmi așez gândurile aliniate metodic
ştirea asta e foarte şocantă pe anotimpuri,
cineva iese din televizor la prânz formatul se sparge,
şi îmi mănâncă toată cina dorurile neconsumate aleargă nebune
* și caută să se arunce în oceanul uitării.
dimineaţa bărbatul iese dintr-o viaţă Seara furtuna neîmplinirii
şi intră în alta curăță locul pentru o altă zi,
pentru alt mâine
dimineaţa bărbatul este orb când mă gândesc
nu-şi mai recunoaşte femeia să construiesc o altă scară
nu vede cum se adună în jurul său copiii cu altă destinație.
el trebuie să plece la război dimineaţa Mă întreb în fiecare zi
ca să-şi recapete vederea până când mai există ”mâine”
pe firele de nisip?
dimineaţa bărbatul este orb
el se vindecă doar dacă fiecare zi este Taina atriului drept
duminică
dacă faci dragoste cu el dimineaţa Am scris o carte din striațiile inimii
bărbatul se desfoaie până devine copil bolnavă de neputința
iar sângele lui începe să curgă prin de a face fruntea fericită.
caloriferele casei tale Cute dureroase scrijelite
întreaga lume se mută între pereţii în nopți și zile irosite dar contorizate
pe care el îi construieşte pe răbojul suprem,
desene abstracte, omoară îngerul din privire.
doar seara bărbatul se linişteşte Vorbe, câte vorbe ascunse într-un rid?
se mută într-un tablou Tăceri, câte tăceri din atriile mele
şi cu voce aspră sperie intruşii ar fi putut îmbrățișa pulsul mai slab,
seara bărbatul este doar însetat când cartea își pune coperta tocită
el este pământul care absoarbe apa peste strigătul care omoară dorul?
femeia se apleacă şi coboară în bărbat Cum să se sincronizeze valvele din atriul meu
îl adoarme până îi cresc alţi ochi cu sinapsele din ce în ce mai rare
ale neuronilor uitați de timp și de moarte?
* Între ele captiva fericire,
mă bucur că de un timp s-au ieftinit vinul orfană de dorință, uitată de dor.
şi poezia Suflete cu spatele la oglindă,
ba chiar poezia pot să o iau acum pe datorie sparge tăcerea cu taina inimii
vinul este cel care mă scoate din anonimat ți lasă bucuria să-mi curgă pe frunte!
dar poezia este o clarvăzătoare mută
spun toate astea pentru că mă simt fericit Stropi de poezie
ca după o beţie cu multă poezie
desigur într-o zi poezia va deveni Îmi picură ploaia pe gânduri,
116
până se dizolvă cuvintele, ajung șoapte, Nu vezi? Trec oamenii prin sine
murmur, să pot să aleg literele Și se resorb, se pierd, se duc...
să compun versul care acoperă norii Doar tu te-ai rătăcit de mine
cu umbrele de flori. Și n-ai știut că mă usuc.
Parfumul lor să-mi amorțească gânduri,
vinovate că nu adorm. Mor pluvial și ars de friguri,
Mă rog Doamne în bisericile tale tot mai În lemnul frunzelor mă strâng,
goale, Vino afară să fim singuri
te simt la fiecare pas Când plouă, mă usuc și plâng!
și cu teamă încerc să urc, dar ușile sfânte,
sunt tot mai poleite, încât sfiala mă cuprinde... Nu te ascunde în vedenii
și atunci te întreb, cine-i mai bogat, Și în xilem când mă retrag
cel ce are somn, sau cel ce îmbracă noaptea În frunze, toamna, de milenii
în gânduri și rugi? În care mor confuz și vag,
Eu vinovata urmașă a Evei, mă închin
și-mi spăl păcatul cu stropi de poezie În amintirile din luturi
care-mi inundă gândul... Crepusculare și din sori
nesomnul meu, o mică penitență. De nesfârșite începuturi
De când nu încetez să mor...
Celula vinovată de geniu
Nu vezi? Trec oamenii prin sine,
Lacrimile, perle în palmele tale Se pierd în tainele ce-i dor
când îmi mângâi șoaptele, De ieri pe azi, de azi pe mâine,
în taina vorbelor nespovedite. Cu amintiri din viitor...
Se scurg cuvintele topite,
până ce se evaporă toată ploaia Precum un țipăt din cretacic
plânsă de toamnă. În revelația-mi din somn
Da la gând în jos, toate sunt balade... Simțeam că-n carnea-mi vie, tragic,
Unde de află întâia notă atinsă de arcuș, Se-afirmă larvele-mi de Om.
unde coboară vioara surâsul melodiei celeste,
armonie a celulei vinovată de geniu? Iubito, azi e frig și plouă...
Unde recunosc amprenta privirii Sinucigașă toamnă! Plângi
care îmi dezmiardă tristețea, Și rupe-mi inima în două,
prea ocupată de vacanța eternă? Sunt frunză, vino să mă frângi!
Unde-mi pot îngropa picătura de slăbiciune,
cursă între un oftat și surâsul ucis? Strivește-mă ca pe-o petală,
E vremea să devină diamante pentru Oprește-mi inima cu-n semn..!
arheologi, Urâtă toamnă și fatală!
când toate au fost spuse și puse în colier de Mormântul să mi-l sapi în lemn.
vise.
Parcă nu e toamna noastră
TARHON ROMEO, București
Mențiune Ca un doliu peste țară
Vine din străinătate
Toamnă fatală Toamna tristă și amară
Revărsând fatalitate.
Vino iubito mai pe seară
Într-un noiembrie lichid, Parcă nu e toamna noastră
Te-așteaptă inima-mi afară, Primitoare și domoală,
Tu intră fără să-ți deschid... Cu gutuile-n fereastră
Și cu mustul ca de smoală.
Găsește-mă, necunoscuto,
În frunzele ce le-ai strivit, Parcă nu e românească,
Ia-mi inima-mi din lemn, sărut-o Pântecoasă și mănoasă,
Și nu minți că n-am murit!
117
Crama să o burdușească Iar din oraș abia se-aude
Și cămările din casă. Un scrâșnet surd ca de cavou
Și un tramvai cu geamuri ude
Anotimp de calicie Intră sau iese din depou…
Importat din țări străine,
De atâta sărăcie. De sub o scândură un câine
Parcă nu ne aparține Plânge și geme când și când,
Poate visând un colț de pâine,
Trecând toamnele-n revistă, Ori treaz și singur disperând…
Dorurile câte plâns-am,
Este cea mai pesimistă Nopți după nopți trecând încete
Dintre câte toamne strâns-am. Precum în gări tren după tren,
Aștept oricât să se repete
Toamna asta-i ca o clonă Al nostru unic fenomen…
De sugestie impusă,
Atmosferă monotonă Basarabie orfană
Din literatura rusă...
Basarabie moldavă,
Toamna asta-i o minciună, Mă dor doruri de prăpăd
Însă cel mai rău mă doare Și mi-e inima bolnavă
Că nu suntem împreună De când văd că nu te văd.
Și-ntre frați avem hotare.
Basarabie fecioară
Toamna asta ruginie Siluită în pustiu,
Ca de sânge-nsângerată Dorurile mă omoară
Este cea mai sângerie De când știu că nu te știu.
Peste România toată.
Basarabie furată
Ca un doliu peste țară Vitregită de alint,
Vine din străinătate Mă ascund, sărmană fată,
Toamna tristă și amară De când mint că nu te mint.
Revărsând fatalitate.
Basarabie română
Iubita mea din altre vremuri Te-am pierdut pe veci, presimt,
Și mă simt fără o mână
Iubita mea din alte vremuri, De când simt că nu te simt.
Când vine toamna ca un zvon
În gară între două trenuri Basarabie orfană,
Te-aștept, sunt singur pe peron… Câte lacrimi să mai strâng
Peste lacrima din geană
Din fum și depărtări de șine De când plâng că nu te plâng
Se-aude un marfar de fier
Ce poate pleacă, poate vine Cum aș plânge Mama Țară
Himeric din pământ sau cer… De aș pierde-o, cum mă tem,
Ba, dușmanii toți să piară,
Târziu abia un tren-fantomă, Cu blesteme să-i blestem!
Cu vechi vagoane gri-petrol,
E tras parcă pe targă-n comă ARDELEANU OTTILA, Năvodari
La cap de linie și-i gol… Mențiune
Un om cu șapcă, pe o scară, și n-are cu cine vorbi

Ca o stafie cu un braț,
Pe jumătate înafară eu fac piața pun varza
Și-arată chipul trist de zaț… transmit indexul
plătesc telekomul online
118
sun la engie mă privește așa de umil
urgențe
nu am gaz fata asta strânge gunoaiele din ochii noștri
să fac o baie fierbinte șchioapătă și surâde trist privește drept
să dau jos mirosurile omenirii nu clipește când adună frunzele moarte
și tot praful de pe tobă și fluieră
car plata de șase kile chiar dacă plouă mărunt nu se grăbește fluieră
duc gunoiul trenul de la ora paișpe pufnește
să aibă și oamenii străzii cred că s-a săturat să care
ceva de lucru motorină pentru atâtea mașini care poluează
aș vrea aerul pe care îl respirăm
să omor timpul mai mort decât lumea
într-un creuzet
să scot din el niște îi dau o sacoșă cu lucruri nepurtate în lipsa ta
elemente noi să ne salveze fluieră și se bucură ca trenul care pleacă
de la pierderea iubirii să descarce
toată greutatea lumii surplusuri
singurătatea stă pe pat și tot ce-ar putea inflama
de unu optzeci și 90 60 90 orgolii la saturație maximă
fumează superlong are un zâmbet irascibil deplorabil infect
clipește des mă face să mă simt sub ordinea mileniului
războiul cu siguranța se duce de mult
scris cu iubire e mai grav decât cel de o sută de ani
e ca atunci când dragostea e nevoită
m-ai chemat disperat să se ascundă în bunker
că te dor toate zilele nimic nu e mai frumos
mai cenușii decât cernobâlul decât atunci când lumea știe
păsările mureau când strălucește totuși
înghețate pe ramuri trist mă apropii de ea spunându-i să probeze iubirea
nu puteam sper să i se potrivească
să dau la o parte ceața de pe ochi
dar parcă știe cineva cine este cu adevărat
am sosit într-o fugă așa cum
notele pe pian anunțau viața e făcută din chestii
altfel de momente iubiri trecătoare
gândurile noastre se întorceau dezamăgiri stivă
așteptând să fie duse la marginea lumii
te lăsai scris cu iubire din buricele degetelor așa cum visele mele
suflam în palme apoi mergeam pe umerii tăi cu tine cu nopțile acelea în care
prin geografia trupului până la epuizare îmi spuneai tot felul de lucruri mi se păreau
altfel decât ce știam de pe la ai mei
te înveleam cu propria energie credeam că o să apuc luna de un picior
până nu mai aveam mâini mă rugam și-o s-o arunc în neant ca pe un buzdugan
cu fruntea pe pat ca și când că o să întorc viciile pe partea cealaltă
nu mai rămăsese altceva ca pe un maț o să le curăț până se fac subțiri
din mine s-au auzit sirenele credeam în cuvintele tale în jocurile erotice
în pielea nopții tatuată cu poezii
am accelerat în urma lor mintea din mintea ta făcută să mă dezmintă
o elice vâjâia împotriva înghețului un girofar nu mai eram eu sau poate vremurile erau altele
distanța dintre noi se mărea trăiam clipa și clipa mă trăia
nu pricepeam nimic chestii de autofericire
te pierdeam din ochi din suflet din viață plângeam pe ascuns mă întrebam
dacă este cineva în starea asta
și nici acum Dumnezeu pe care o scriu de ceva ani
nu a reușit să mă convingă și tot nu mă împacă
119
AVRAMESCU COSTEL, Dr.-Tr. Severin Peste furtuni de viaţă, speranţe, împătimiri,
Mențiune Să te sărut pe fruntea ce-ţi cade ostenită
Şi să sorbim nostalgic din cupa de-amintiri!”
Eu sunt ştafeta strămoşilor mei
De pe corabia somnambulă a gândurilor mele,
Setea de viaţă îmi întreţine foamea ontologică, Încerc să deschid uşa şi să descind în realitate;
Car cu mândrie pe tălpi geografia lutului natal; Rezist cu greutate obsesiei talazurilor grele
Fiecare pas, purtându-mi instinctul de muntean Şi,-n visul meu, aleg sirena să merg mai
voievodal, departe.
Pasional, îmi însângerează drumul cu plasma
genealogică. Stăruind în tainica mea frenezie marină,
Cu spuma mării în călimări de gânduri
Am fost înscris la cursa vieţii sub sacru arhipline,
legământ. Mă voi strecura la sânu-i, în nopţi cu lună
Nu mă consider învingător – o spun fără plină
lamentaţie, Să-i arhivez comorile ascunse şi să nu ştie
Dar pot câştiga pe alte meleaguri sau în altă cine.
generaţie;
Ar fi prea simplu ca această cursă să se Ancora a rămas înfiptă în reciful din mine,
consume doar pe Pământ! Pierdut în azimuturi printre valuri şi vestale;
Accepta-voi coroana muzei de mărgăritare
În mine, s-au întâlnit, se dăruiesc şi trăiesc toţi fine,
strămoşii mei; Şi voi sângera albastru la tronul măriei sale.
Într-o permanentă stare de comparaţie, joc
rolul de ştafetă, Chiar şi în această mistuitoare conjunctură,
Pe care Regizorul atent o va preda urmaşilor, Strunindu-mi pofta cu mult calm şi răbdare,
cu etichetă, Visez la o frumoasă şi fructuoasă aventură,
După o cursă dificilă şi discretă, dar nu lipsită Dar gându-mi va rămâne pe vecie tot la mare.
de temei.
Fericirea este răgazul neliniştii
Acest maraton cu multiple sinuozităţi, dar
reguli clare, Cineva îşi măsura fericirea în lungimi de unde,
Nu este altceva decât un album genetic al Alţii, în coltuc de pâine sau grămezi de salbe,
urmelor de paşi; Tu te-ntrebi dacă-ţi ajunge un pumn de
Dizolvat în seva perenităţii veşnice a vieţii de secunde,
urmaşi, Iar eu am o colecţie impresionantă de nopţi
În el, îmi voi arhiva nemurirea, de voi preda albe.
ştafeta-n bună stare.
Am aflat că există doar clipe de fericire
Stare de fapt discrete
Şi că nu există fericire cu adevărat profundă
În amintirile-mi grele, de un timp încoace, Decât a celui ce-şi poate mărturisi pe-ndelete
Ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare; Neliniştea, smulgând din sensul ei o clipă
O sirenă seducătoare nu mă lasă-n pace, fecundă!
Mă ademeneşte într-una cu mărgăritare.
În viaţă, nu există niciodată finaluri fericite;
Ecouri albastre pulsează întoarceri în regretul Finalurile sunt detaliile ei cele mai triste,
lor, Dar fără ele, după o existenţă plină de ispite,
Mă fac să simt îmbrăţişarea mării ca pe-o N-ai cum să afli că fericirea poate să existe.
vrajă,
Emoţia struneşte cu greu dorul de larg al Priveşte-i pe cei care surprind o stea căzătoare
amintirilor, Despre care se spune că simbolizează o veste;
Cu aripi de briză, sirena-mi răscoleşte nisipul Vei putea decela doar o blagoslovită îndurare:
pe plajă: Care dintre ei este fericit şi care nefericit este?
Aş vrea să-ţi mângâi părul şi inima rănită,
120
Mă doare ţărâna cu doruri şi într-un loc neştiut de pe lună
va începe să ningă
Statui înfipte semeţ pe-al inimii piedestal,
Cu timpul, amintirile încep să sporească; Romeo şi Julieta
Pe obsesia lor, zidesc argumente de cristal
Când în vis m-apropii de casa părintească. Vreau să ne ţinem de urât
o noapte,
Şi drumul se grăbeşte dorind să-mi facă loc Să lenevim ca antice feline…
În potopul de lumină necenzurată de amiază, Vreau să ne scriem poezii pe spate
Pieptul îmi pare zidit din cărămizi de foc cu litere păgâne
Ce,-n valul de arşiţă năpraznică, vibrează. anodine
Sângele ştie cel mai bine ce-nseamnă acasă, Vreau

Aşa cum ştie povestea lutului un meşter olar; să jucăm
Fluturii s-au aciuat în stomac ca într-o casă, un joc
Până şi inima s-a mutat cu totul în plexul solar. pe dez-bră-ca-te
Un fals război (sub galeşe mătăsuri
Între cele două semne inverse de întrebare, sunt teritorii vechi neexplorate
Amintirile se aliniază după porunca inimii; de gurile uscate de eresuri)…
Legile ecoului şi ale afinităţii sunt foarte clare:
Acasă este locul unde ne cheamă glasul Cu dinţii
ţărânii. noduri sacre vom desface
şi sâni
Născută cu dorul de lucruri care ard pătimaşe, şi piept
Inima se contopeşte cu trecutul la timpul s-or tachina-n neştire
prezent, iar limba,
Mă torturează presându-mi pieptul cu strângeri ascuţind un vârf de lance,
uriaşe: va îmblânzi întreaga răzvrătire…
(Respir cu teamă să n-o pripăşesc în viitorul Ce haiducie-n gânduri!
absent). Ce frisoane!
Ce nebunie-n simţurile-ardente!...
„Scuteşte-mă de acest înalt privilegiu de a Dorinţa-n vis înalţă lampioane
suferi prin nopţile-n atingeri repetente…
Aşa cum fiecare stalactită plânge pentr-un
capăt de drum! Romeo (fără Julieta)
Ai îngheţa de groază pentru totdeauna dacă ai
şti „pe mine mie redă-mă”
Câte poticniri şi salturi mortale ţi-or mai fi instinctele sfâşie poezia
ursite de-acum!” dacă mă crezi înseamnă că
am murit
BĂLUŢĂ MIOARA, Bacău şi ceva duios s-a stins
Mențiune
nicio salvare nu ne va mai încerca
Miodavinci de acum insomnia
(scurt poem fără Romeo şi Julieta)
totul rămâne undeva
va veni şi vremea liniei negre ca o scrisoare netrimisă
când singurătatea se va cântări în morţi pustiului nu-i scapă niciodată
şi zăpada va acoperi orice urmă ceva şi nici nu i se va putea reproşa
despre distanţe să întrebi numai anul bătrân nimic
plânsul femeilor creează icoane pe umărul lui vreodată
universul e o moară de vânt
e de ajuns să-ţi imaginezi
paharul plin
răsturnându-se
121
Julieta (fără Romeo) șlefuiește spațiului sonoritatea pulsației
înţelege o dată... în caz de rebeliune ar trebui să te uit

bătrânului îi va suna ceasul într-o firidă
lumea va continua să respire ca un peşte până când pielea ta va deveni ignifugă
într-un acvariu abandonat iar altitudinea sigur n-o să te ardă
prin memoria ei va trece ţipătul oraşului şi
o singură umbră culorile
rotindu-se descarcă orgasme cosmice în falange
peste liniştea solară a unui cadran...
imersia în flăcări se plătește cu-o moarte
CHINDEA MARIA, București curată
Mențiune neviolată încă de fluturi
Trebuia să încarc cabrioleta cu fluturi Ca să poți numi într-un fel inefabilul dor
ticăie a ceață caroseria inimii când nu mai poate cânta game stelare
pe o singură coardă
cefalopode uriașe destinului
orașele prind în ventuze oameni ca o soluție extremă drapat sub măști
cu pielea înverzită de vise schimbătoare sufletul meu
cotropiți de miopii candide poate eu poate tu
sunt hrana ratării culoarelor de humă se botează în fa diez de-nsingurare
portalurile n-au zebre
și borne în spectru vizibil de lună plină
strigă nenumitului dor
sacrul își are legea veșniciei în pupă efemerida ”vin către tine iubite cu veșnicia zaharisită
mestecă leneș nemuririle ca o miere florală
una câte una la un ceai de stamine cu eul pe degete”
în laguna unui mister prizonieri refuzăm explozii în lanț

să-i deschidem ferestrele ca un descântec al nașterii vibrează
nu scriem procese verbale de posesie abuzivă de pretutindeni
și nu dăm socoteală nimănui cosmice defulări a luminii-n sinapse
de ce ne-nfloresc coastele din mine
centrifuga recluziunii benevole țâșnesc misterios rădăcini
activează adn-ul nostru stelar înfășoară fiecărei șoapte oamenii vrednici
și sapă meridiane oculte la confluența arterelor să-i poarte tăciunii
răsfoiesc pupile striate și decretez stare de cu inima hrană focului vetrelor sacre nu li se
asediu în clipă decolorează niciodată pulsul
metaforică stare virusează sălbatic
tot ce ating în orice direcție aș toarce timpului
meridiane oarbe
te-aș invita să întoarcem rădăcinile focului vei auzi
în cuvânt renegat ”vin către tine iubite să-ți fiu vestală”
silabe încruzite prea timpuriu în târziul
respirării îmbrăcate pe dos cămășile ploii destramă
de doi incandescențe
amân o secundă la umbra viselor incestuase
sau poate o viață scăpată din lesă soră a tuturor erupțiile solare duc sporii
pentru că trebuie învăț să fiu broderie oțelită voluptăților neconsumate
răbdării în solzii dragonilor
îți las plămânii să ventileze treptat cărbunii celulelor mele nu li s-a găsit
înțelesurilor îmblânzitorul perfect
scrumirea din palme
122
până la capăt n-am să merg nicicând sângele meu întoarce nămeții depărtărilor
spiralat mi-este datul suflării are licență stelară
(prin ce inginerie financiară obținută mai bine
”vin către tine iubite” foșnește aerul în care-mi nu întreba)
adorm iertările
să-mi pot ocupa rotunjirea în hambarele după ce-am iradiat metastazele așteptării
vidului beatific și am eliberat vulturii
materiea știe vibra tonalități din capilare
chei magice descuie portative în epidermă am extras rădăcina pătrată din ispită
sunetului astral
foalele spațiului suflă ardențele matematica vidului beatific
șoaptei mele hipnotice și-a dat corijența în bordelul fantasmelor iar și
”vin către tine iubite în respirul blând al iar
veșnicirilor
să te poți locui ca un zeu” interdicția de a te locui zeic
a fost abolită
însetarea ta fără saț călește oțelul vertebrei
vezi cât de ușor uit la ce folosește o pleoapă
până carnea va cădea de pe oase citindu-ți
invers ecourile Reportaj haute couture
”vin către tine iubite” ca să-ți fiu fără procură
în lagune prea mult întârzii în buticul de visuri
îmi spui angoasat
desfrânare de-albastru la ”banca de iluzii” dividendele au scăzut
îngrijorător
Nedespărțită jertfa în luciul pumnalului câștigul nu mai depășește stratosfera
eșarfele cu feți-frumoși
am reușit de-atâtea ori să fentez vămile (îmbibate grosier cu parfum legendar)
cianoticei clipe și-au mătuit culorile
nu mi s-au deșirat galaxiile în ultima jumătate de secol
de pe buze n-am să te înfășor cochetă în jurul gâtului doar
nenumărați Iuda s-au înghesuit să-mi dea o singură dată
sărutul viermănos
care-ți trimite în exil edenurile și-ți toarnă îți las timp să-ți rumegi bine orgoliile
arsenic genunchii ofiliți
în vene în smerenii de cojunctură
cu toată glazura trădării pe care oameni de războaiele de mucava la care n-ai tras biletul
tablă mi-au turnat-o câștigător
peste feliile zilei fluturele decedat în pupă
mâinile au refuzat să lipească pustiurile și-a amanetat de bună voie polenul azurului
doar a soare miros celulele mele râsul meu

promit că n-am să locuiesc despică mugurii zorilor
în aceeași iubire cu nimeni care nu îmbracă
dimineața mă prind în horă iele nebune
cămașa morții imprimă ritm de magie tălpilor goale
ca pe o togă imperială iureșul crește
persuasiv
am știut întotdeauna alesul e doar la o dai volumul mai tare
respirație distanță spicherița citește cu voce seacă
și un har acceptare lista ultimilor sinucigași haute couture
frânghia de curcubeie cerate
decupează orizont spre tine care-mi lega adevărul (chiar văzut dintr-un
carnea însetată unghi mort)
iubite de vise
123
se rupe în morți iluzorii în jurul lor
și nu știu cum să tac
sub armuri de haos ciuruite podiumul vieții se măcar să îi adorm
surpă o vreme bună
doar eșarfa mea flutură prin veșnicii devreme este Ralf

pastelate chemări și îmi e dor
să țin în brațe
gura balaurului vulturii de gheață
gura să urc pe serpentine
să cobor
înghite ecourile și-n ochii mei
să înflorească ceață
CONSTANTIN CAMELIA, Bolintin Vale să îi atingi
Mențiune cu-o briză selenară
și peste noi
Zăpada cu fluturi o noapte mult polară
să se tot lase
Adună în valea cu fluturi să te văd râzând
liane foșnind a-ntristare, și să te-ating
mătăsuri crescute-n umbrare, cu tot ce-nseamnă viață
mirarea în păr să mi-o scuturi.
colind la umbra mamei
Din vara întoarsă-ntre scânduri
spre inimi ne urcă pumnale, umbra mamei
agale o iau tot la vale a murit demult
noiane de frunze și ziduri. ea a rămas aici
și eu
Adorm și adormi, e-ntuneric, și amintirile
în sângele nostru e tihnă, lumea îmi vine
cocorii se-ntind a odihnă, până la genunchi
un țipăt se-aude isteric. m-am făcut mare deodată
ating cu creștetul stelele
E-un zvon prin zăpezile toate ceasornicarii s-au culcat
că ieri am pornit înspre tine, nu e nimeni
mă trag saltimbanci pe patine să ne măsoare timpul
și-un râs mă răstoarnă spre moarte. mă dă în leagăn
jucăm șotronul
devreme pentru îngeri păpușa din brațe
îmi spune
devreme este Ralf mamă
pe strada ta eu încep să plâng
trec îngerii mama plânge și mai tare
ținându-se de mână de-atâta dor
și este prea târziu au început
a regreta să-mi înghețe picioarele
c-au înflorit micsandre umbra mamei
și-mpreună ține viscolul în brațe
nu le putem atinge îmi pune cireșe la urechi
prea ușor și râd și râd
trec îngeri moi cu gura până la cer
cu straiele în zbor până înghit norii
și vezi se-nserează
acum și tac
zăpezile se-adună
124
Această zăpadă mă poți găsi ușor fără hartă,
timpul te va lăsa la umbra fulgilor în pârg
Această zăpadă ne trece să te adăpostești de ploi.
de umeri, de suflet, de oase, Sărută în drumul tău umerii florilor
de jocul cu îngeri... ierboase închipuindu-ți că sunt buzele mele
câmpii ne vor ține de rece. (ca cerul să se-nvinețească de furie!)
dă numele meu nestrigat fiecărui copac,
Aproape de mine te lasă iar cărările îți vor da cană cu apă,
această zăpadă albastră, lasă fluturii să îngenuncheze plângând
nicicum către viață fereastră, în fața poemelor tale,
pendulele-n creier n-apasă. aripile lor să te aducă la mine
și vom stabili împreună
E bine aici, este beznă pământului reședința!
și toate se-așează în tină,
această zăpadă lumină Am fost cândva străină,
ne pune cătușe pe gleznă. acum sunt iarna dinspre răsărit.
E liniștea asta o cruce, Patimi

s-adorm și să zbor e visare,
iar plânsul o dulce-apăsare, M-am întâlnit aseară cu soarta în răscruce
această zăpadă ne duce... Din piele veritabilă pantofii îi avea,
Mi se părea la mers cumva că ar aduce
LICIU LILIANA, București Cu-n anotimp de vară, c-o stea de cinema.
Mențiune
De braţ ea m-a luat fără măcar să-ntrebe
Și-a luat moartea vacanță Dacă-mi doresc și eu în lumea ei să merg,
Sub fulgerări de patimi, aliniate ca în jerbe
Moartea noastră și-a luat vacanță, Treceam la ochi legată ca printr-un aisberg.
O fi obosit sau poate cine știe
A făcut exces de zel și-n ignoranță Ce mândră se simţea că mă avea alături,
Suferindă-o fi cumva de bulimie. Pe jumătate adormiți, în zarea ce fierbea,
Doar capul își scoateau salcâmii, de sub
Proastă nu-i deloc, nici pe departe, pături,
Uite cum mai stau ca la spovadă, Ce mulţumire nesfârșită pe chip i se citea!
Pe la ușa ei, de parcă-s deșertate
Gândurile toate ca de o paradă. Eu în botine copiate, ea-n pielea de la șarpe,
Se ridica ca la comandă o ceaţă ofuscată,
A tot scris de zor la toți prefața, Pe-acord de allemandă săltau atâtea ape,
A-înnodat, a dezlegat, blasfemiat, Le cântărea tot praful poteca-ntortocheată.
Și-a sulemenit cu atâtea iruri fața,
Ca o demoazelă corpul și-a tunat. Tocmai când începuse să-mi fie și mai dragă
Mi-a dat drumul la mână şi tare încurcată
N-o mai recunoști când trece pe cărare S-a aşezat pe-o piatră, ca sufletul să-şi tragă,
Și ne-mparte mai ceva ca un șpițer Șoptindu-mi la ureche că e debusolată.
Pe la toți cuvinte de îmbărbătare,
Iar durerile dispar ca prin mister. Ne văd duşmanii, soartă, dulăii de pe hat,
Ridică-te îndată, hai, rogu-te, cu mine!
Tocmai ne aceea mă gândesc acum, Taman când se arată tunelul terminat,
Din orgoliul nostru să lăsăm nițel Hai, soartă, nu te face acuma de ruşine!
Dacă tot ea ne-a înscris într-un album,
Să-i dăm morții Premiul Pulitzer! Mi-am părăsit aseară o soartă în răscruce,
Pantofii veritabili din șarpele de apă
Iubitule Și i-a pierdut pe drumul ce trebuia să-l urce,
Dacă vor găsiți, pe nimeni n-or să-ncapă!
Nu mai e acum vrajbă deloc între dealuri,
125
Jertfă Lacom, mă rupi din drumul meu
și mă legi cu stele
Gonește un vânt de vreme prea simplă, din pieptul tău
Clepsidra-și încearcă norocul la joc, mâinile tale încă mă-ntreabă:
O damă de pică neștiind ce se-ntâmplă dacă toată viața din pielea mea
Simbria își poartă prin cercul de foc. s-ar scurge
după, voi mai lumina ochiul tău?
Stele de gumă tot dansează pe bruși,
Parcă ar fi acrobate de-o viață, Biografie
S-a dus orizontul nostru- înspre ruși
Îmbrobodit de cuvinte, atârnând de o ață. La căpătâiul meu stă un Timp,
Iar ochii călugărilor sunt două porți zăbrelite
Aromele iernii nemurirea vestesc, Care se deschid la fiecare cădere a bobului de
Livezi descălțate în herghelie aleargă nisip.
Spre-o lume desprinsă de spațiul ceresc, M-am născut într-un noiembrie devreme,
Cu poame la rând, mâini să le-aleagă! Prea devreme decât de obicei,
Când stele se dădeau cu fard, iar soarele...
Și timpul prădat e de limbile lui, Soarele biciuia trupurile june ale femeilor
Orele mute așteaptă-n grămezi neastâmpărate.
Iertarea din urmă pentru acul haihui. Pe cămașa de in pe care o purtam, mama a
Plânge pământul sechestrat sub zăpezi! scris
Numele străbunicii mele și mi-a prins-o de
Pentru ultima oară vântul sărută destin.
Gleznele iernii, strânse ca-n chingă, Am strâns fâșii de pruni în pumni
Răsună colindul de brumă năucă: Și am calmat bătăile pleoapelor somnoroase
Pân la culesul de vișini să ningă! Cu mirosul de gutui al corpului tău...
Ți-am stors arterele prin care curgea soarta
MIHALACHI ELENA, Răzeni, R.Moldova mea
Mențiune Și am orbit...
Din toată viața mea, au fost 5 secunde când m-
Și după… am simțit copil.
Atunci când visam...
Mâinile tale îmi îndepărtează pielea În rest, Femeia pe care o vezi acum,
de toată lumea agonisită A rupt cuvintele din sânul Mamei și le-a
pentru zile negre îngenuncheat în fața ta.
lacom nu știu cum să păstrez Nu mai știu, dacă idolatrizarea ta îmi va reda:
și îți feresc mâna să n-o pierd Văzul,
te provoc să vii cu alte întrebări Auzul,
și după Gustul,
ochiul tău mă-ntreabă Dar la cât anotimp am trăit în Tine,
de timpul înțepenit în ochiul meu O să sugrum fiecare cuvânt și-l voi face să
nu vreau să-mi furi rețeta vorbească!
așa că las pleoapa cuminte Din toate fântânile în care mi-am pierdut
să te închidă într-o noapte lungă ecoul,
de unde doar cu stele să te aprinzi Azi, beau apă din palmele tale...
ca o candelă
și după Destin atemporal
prin timpanul tău, sunetul dragostei
să-și facă cuib Frunzele își desfac arterele, prin care toată
aș vrea să simt iubirea vara, s-a scurs o singură viață.
cum se închide acolo Pământul, însetat, penetrează toate istoriile din
într-un alt mine ultima răsuflare a lor.
și după S-ar fi împotrivit.. și poate n-ar fi fost
răsuflarea ta să mă întrebe dacă vrea Toamnă...
să mai plec dar lor le place violența gurilor înfometate
126
și a ochilor ascunși în pământ, Voi afla în sfârşit că-nălţările mint
care se înfruptă din nudul lor. Şi-n arene pustii nu pot fi matador.
Ca un simplu muritor...îmi fac loc în cavou...
Sunt voci care mă strigă, Învăţa-voi atunci că în palme de foc
Sunt voci care mă condamnă... Nu pot strânge ninsori dintr-un cer întinat,
Cât am avut viață... m-au iubit! Că se poate muri – implacabil soroc
Sunt o frunză cu simetrii interminabile. Și va fi prea târziu pentru tot ce-am aflat.
Am rezistat și la țipătul cerbilor în bob de
rouă, Regăsire
și la galopul surd al cailor lui Poseidon,
m-am alimentat cu iubiri improvizate, Te uită, mamă, pomii râd,
la fântâini necunoscute... Nechează-n ei flămânzii muguri,
Am murit de-atâtea ori și tot de-atâtea ori am Tu nu-i mai vezi, mereu oftând
reînnăscut.. Strângi amintiri în sparte ciuturi.
Sunt o frunză cu simetrii interminabile...
Rigidă, în toate anotimpurile... Te strig, dar glasul mi-ai uitat,
Şi-n ochii tăi se face seară,
Deranjează-mă Îţi pare atât de-ndepărtat
Printre lumini ce stau să moară.
Sunt goală
Astăzi m-am dezbrăcăt de ultimile vertebre În trup de ceară – suflet ars
și am lăsat să curgă pe oxigenul conturat din Porţi zbuciumul din toiul vieţii
plămîini, Ating uşor al tău obraz
culorile, care, de obicei, le foloseam cînd Şi-ţi simt adânc duhul-blândeţii.
mă pierdeam în dorul unei seri de vară.
Mi-am pus crini la pleoape Te uită, mamă, sunt chiar eu,
și am lăsat vocea ta Copil pierdut prin lumi de gheaţă
să penduleze pe timpanul existenței mele. Şi ne surâde Dumnezeu,
Da, am renunțat la trupul meu Iar cerul a-nflorit cu viaţă.
pentru că de azi mă îmbrac în tine, încet,
îți iau forma, Infinită poveste
iar pielea ta pare un șantaj delicios
pe care îl accept. Agăţat de peretele sufletului
Deranjează-mi liniștea și culorile ceasul arată singurătatea zilei.
de pe trupul meu.
Reinventează-mă! Printr-o coloană fără de sfârșit
Azi sunt mai mult decît ieri. Dumnezeu revarsă
Azi sunt Roșu. lumina.
Poarta sărutului
NĂDEJDE ANGELINA, Iași își așteaptă
Mențiune trecătorii.
Implacabil soroc La masa tăcerii,

noi doi și nerostitele
Când o fi să-nţeleg că iubirile mor cuvinte.
Răstignite pe cruci în piroane adânci,
Fără drept de apel într-un jalnic sobor Ochii își vorbesc
Cu-asfinţituri ce plâng peste suflete stânci. iar inimile s-au îmbrățișat.
Când voi şti că din scrum nu pot cerne scântei Iubesc clipa în care îmi ești
Doar iluzii în ploi şi nefaste izbânzi, și îți sunt infinită poveste.
Că din piatră şi lut nu răsar ghiocei
Şi nici iarbă de leac pentru ochii flămânzi. Doi păgâni și-un sacrilegiu
Când voi vrea să-nteleg că speranţele sunt Fost-am doi, ca-ntr-o poveste
Doar lumini ce se-aprind când căderile dor, Încâlciți în așteptări
127
Tu n-ai prevăzut finalul, cu petice fără saci,
Eu am ocolit cărări, cimitire fără cruci,
Dragostea – ca frunza-n toamnă cu garduri fără uluci
S-a uscat plesnind de ciudă şi poteci fără răscruci…
Și-nspre bruma de pe urmă
N-ai întins măcar o mână. Hai, trezeşte-te şi fugi
Singuratică făptură unde visele-au culoare!
N-am știut să fac un pas… Fă ca fluturii să zboare!
Între noi vârtej și spume Caută în jar cuvinte,
Și banalul – bun ramas. scrie-ţi viaţa înainte.
Am cedat nefericirii Luna neagră

Strânși în colții ei câinoși,
Dezgolindu-ne de viață, Strivit de greutatea noptii,
În iubire – zdrențuroși abia viu,
Și mi-am sugrumat fiorul, chem luna în ajutor.
Tu ai semănat disprețul
Pasiunilor ce-n transă E lună nouă, dar
Își curmau bolnave –sensul. e veche, de la începutul lumii.
Și cum vina se împarte ştie ce trebuie să facă!
Uneori la întâmplare,
Te-ai gândit că numai zborul Luminează-mă, Lună!
Ar fi calea de salvare. iubeşte-mă în creştere!
iubeşte-mă portocaliu!
Cum ne-am profanat altarul
Cu o dragoste-n ruină, Luna mă aude, simt că vine,
Când puteam aprinde jarul dar nu o văd.
Strâns în vatra de lumină? E mai întunecată decât mine!
Ne-ar fi scânteiat destinul
Și-n a lumii catedrală Altceva?
Am fi sugrumat blestemul
Și-a trăirilor sminteală. Vorbim, vorbim
Dar acum, străini și singuri, amândoi de-odată,
Doi păgâni și-un sacrilegiu, şi, în aceeaşi vorbărie,
Între patimi și orgolii fiecare vorbeşte despre altceva:
Suntem umbre-ntru-n cortegiu. Tu îmi spui că o să pierd altceva.
Acest altceva, în promisiunea ta
PANAIT AURELIA, Vâlcănești, Prahova care mă pătrunde ca un vânt fulgurant,
Mențiune e, de fapt, doar un pronume nehotărăt,
e ca o intoxicaţie care-mi lasă bube pe piele.
Vise albe, vise negre Eu altceva mă gîndesc că pierd.
Vise albe, vise negre: Altceva are însemnătate acum.
aripi fără fluture, Eu simt altceva.
boabe fără strugure, Ştiu să pierd orice altceva, în afară de tine.
ape fără tulbure, Învaţă-mă să te pierd,
focuri fără ardere, altceva nu-ţi cer!
cuvânt fără litere… Ce altceva îmi mai trebuie
acum, când noi suntem altceva?
Vise negre, vise albe -Învaţă-mă să te pierd!
stol de corbi zburând spre coarbe,
ciugulind din leşuri oarbe… -Altceva?
Sat de moşi, sălaş de babe,
cu bordeie şi cocioabe, Du-te toamnă!
plin de gropi şi plin de gloabe…
Cu păduri fără copaci, Toamna moartă, toamna vie
128
urcă în livezi şi vie Cu trenul, din Ploiești pâ'n la Mizil,
cu vopsele în cutie Să întâlnesc o nouă Juluetă ?
şi cerneală brumărie,
să picteze şi să scrie. Nu am de gând să lupt - e inutil
Să picteze vieţile, Cu un Romeo dornic de vendetă.
să ne scrie sorţile! De ce nu mai sunt tânăr și agil
Să fiu capabil astăzi de-o navetă ?
Fără pensulă, condei,
te-mbie în lumea ei Dar anii au trecut, și-i inutil
cu vinete şi ardei, Să-ncerc acum soluția concretă
cu porumb şi dovlecei. S-o întâlnesc pe-acea fată cochetă
Cu mere, gutui şi nuci, Când totul pare azi a-mi fi ostil ! ?
cu boabe de struguri dulci,
nici nu simţi că-ncet te duci! De ce nu mai sunt tânăr și agil ?
Că te bate vânturile
şi îţi smulge timpurile! Rondelul ideilor
Toamna vie, toamna moartă E lumea astăzi plină de idei,

face din fiinţe artă: Ce-au fost mai ieri,un univers latent ;
prinde razele de toartă Și se confruntă-ades, indiferent,
şi începe să le-mpartă, Chiar dacă au, sau dacă nu temei.
după cum ţi-a scris în soartă:
ba în pace şi lumină, Între cel slab, și altul competent,
ba-n tristeţe şi rugină. Disputa își rezervă dreptul ei...
E lumea astăzi plină de idei
Şi te strigă şi te-ndeamnă Ce-au fost mai ieri, un univers latent .
ca să iei la aur seamă,
dar cu brumă te înseamnă Auzi acum, ce vrei și ce nu vrei,
şi la veşted te condamnă. Pe stradă,în tramvai și-n parlament,
Iar în acest tumult efervescent,,
Nu răspunde când te cheamă! Apar borfașii deghizați în zei !
Rămâi cât mai mult în vară, E lumea astăzi plină de idei !

unde haina e uşoară.
Unde noaptea e mai mică Rondel pentru urbea mea
şi în păr brumă nu pică.
Unde trupul e-ntărit, Pe sub castanii desfrunziți,
obrazul e netezit, Pășesc ades prin urbea mea ;
auzul e ascuţit, Cu trecătorii zgribuliți,
văzul este înverzit, Străbat troienele de nea .
gustul este căpşunit
şi sufletul înflorit… Azi mulți bătrâni, încărunțiți
Unde vremea-i mai frumoasă, De munca zilei ce-i unea.
Pe sub castanii desfrunziți,
du-te, toamnă, şi ne lasă! Pășesc ades prin urbea mea
Lasă-ne în toamna verii,
în Lumina Învierii! Răpuși de vânt și vreme rea,
Castani 's azi,îimbătrâniți
PETCU VIRGIL, Ploiești Doar tinerii sunt mai grabiți
Mențiune Iar eu , să mai pășesc aș vrea,
Rondel pentru Julieta Pe sub castanii desfrunziți !
De ce nu mai sunt tânăr și agil,

Să fiu capabil astăzi de-o navetă
129
Partidelor politice atâtea ce avem să ne spunem
Vă rog frumos, să nu contați pe mine, ni s-a spus

Mai bine-ați accepta că nu exist ; la ce vă trebuiesc vrăjitoare
Că, eu rămân ce-am fost - un "țărănist", când timpul se strânge
Cu casă,cu mașină și ...vecine de la o zi la alta
Dumnezeu
Nu vreau să credeți că-s oportunist, ridică praful când umblă
Dar mă gândesc la vremea care vine.
Vă rog frumos să nu contati pe mine, prin cetatea cea mare
Eu nu pot fi ca alții optimist . copiilor întorși de la țâță
le este ușor să se teamă
Iar dacă-ar fi, să mă gândesc mai bine, nu de ce ascunde moartea în
Având ceva talent de umorist,, spate
De astăzi, să devin liber schimbist, ci mai degrabă de lutul în
Că nu dau girul meu pentru oricine ! care
au fost modelați pentru viață
Vă rog frumos să nu contați pe mine !
nu mai este loc între noi
PETREA AURELIA, Roma, Italia rămâne un timp să-mi pun
Mențiune capul
de parcă ai cuprinde pe
de ziua pământului cineva drag
iubirea nu alege când te
mi-ai lăsat parfumul trăsnește
în poală pe câmp
o pasăre din apropiere s-a unde să fugi
luat cu atâtea ce avem să ne spunem
după urme a obosit
căutând la mine
amintirea ta proaspătă vei găsi locul unde nimeni
nu huleşte
dă-mi haina jos nu judecă și nu ia piatra de jos
și-ți vei privi goliciunea să o arunce în tine
cum se umple în mine îmi fac un loc de citit și mă
gândesc
nu trebuia să întrebi ce frumos
pietrele Dumnezeu ne grăbește
am fost acolo înainte de
a fi ochiul tău 13 negru
nu ştiai să-mi vezi lipsa
s-a auzit glasul tău
mi-am zis de multe ori deasupra viu este trupul
mă lepăd de tine unde își caută cuib
de râul care te-a scos la mal păsările
tulburat Dumnezeu mi-a
răspuns sângele prin care curge
nu ştii ce faci o parte din mine risipește
hrana celor de mâine
poate că cer prea mult vai pentru cel care pustiește
încă sunt trup altarul
și mă caut de-un un loc unde mi-am închinat
înalt odată iubirea
să-mi înfloresc crinii
130
să nu puneți coroane de dor PIETREANU RADU, Craiova
la mânie Mențiune
pietrele sunt potrivit de
rotunde Când ai spus adio
nici trupul împodobit Când mi-ai spus adio, aripi largi de îngeri
nici casa curată nu Au căzut din ceruri peste cimitir
vorbesc pentru mine Mi-ai înscris pe frunte semnul marii plângeri
Și-am sorbit otrava lungului delir
lăsați stârvul
în grija Când mi-ai spus adio s-a sfârșit o lume
adunăturii de corbi Cinicul dezastru m-a cuprins subit
după cum am iubit N-am găsit putere să te strig pe nume
Și mă-ntreb cu teamă : oare te-am iubit?
nu sunt responsabilă
de ce se aruncă la templu Oare-am plâns aiurea noapte după noapte
ați făcut din el Învelindu-ți trupu-n sărutări fierbinți?
un loc al cuvintelor repezi Dor, fiori, vibrații, gânduri, vise, șoapte
broaștele tulbură apele Au fost doar iluzii ce s-au stins cuminți?
în care v-ați scăldat
odată Zori fără de tine vin ca o sentință
peste morți cresc trandafiri Ziua-i o pedeapsă, clipa-i un coșmar
numai de bine Noaptea mă absoarbe întru neființă
Se repetă-ntr-una tristul calendar
pe drumul Damascului
Cand mi-ai spus adio, însuși Universul
nu mai am forță A-nghețat de-a pururi într-un timp infam
să te urmez Ascunzându-ți ochii, zâmbetul și mersul
iau forma unui vas de sânge Intr-un strop de ploaie spânzurat pe geam
pământul face din trupul meu
un loc sigur unde Inima mi-e urna-n care-am ars destine
animalele nopții Demonii uitării din abis m-ajung
vor căuta Și o neagră ușă se trântește-n mine
să-și ascundă durerea Greu trăgând zăvorul cu ecou prelung
au venit corbii Când mi-ai spus adio ai ucis misterul

mi-au luat partea nemaiauzită Adunat în taina unui ”te iubesc”
petrec înserarea Prăvălind asupră-mi stelele și cerul
întrebând pe la colțuri Ca pe-un giulgiu sacru, orb și nefiresc
unde-mi sunt ochii
Mi s-a stins pe buze ultima suflare
sunetul pașilor tăi Neputând alege între da și nu
sting înainte de vreme Ai comis, în grabă, singura eroare :
în sufletul meu Când mi-ai spus adio ai murit și tu!
arderi de tot
Vino
aleg un munte înalt
cad pietre odată cu tine Îmi stau mărturie ochii arși de soare
mă rog de pustiul acesta Cât mi-a fost de lungă căutarea ta
să înverzească mereu Răsfoind frenetic zeci de calendare
te întorci Sau zdrobind sub talpă zei de mucava
să mă ridici de la poale
Am gonit năpraznic răsturnând dihănii
Călărind pe viscol, devastând prin iad
Pe la porți de gheață am bătut mătănii
Și-am privit cu milă stelele cum cad
131
Iar când însăși soarta îmi părea o farsă Frântură de vis biciuită de vânturi
Pârjolind cărarea înaintea mea Scânteie plăpândă suflată-n zadar
Prin cenușa vremii, cu privirea arsă Un nume și-atât rătăcind pe pământuri
Te-am găsit, iubito, într-o cafenea O umbră de vechi, legănat felinar
Aveai noaptea-n plete și în ochi lumină Din trupul acesta căznit și sihastru
Clocotind de zâmbet și făgăduinți Va plânge un strop dintr-o ploaie în zori
Îmi păreai departe, îmi păreai străină Și doar o legendă în gri și albastru
Și-am căzut sub febra ochilor cuminți Rămâne sub lună, visând uneori...
Sufletul năvalnic s-a smucit în funii Gelozie

Explodând în noaptea tainică și grea
Pasăre de pradă în lumina lunii Îmi fierbe carnea, doamnă, îmi transpiră
M-a purtat în gheare spre lumina ta Și ochii-mi ard ca de un cosmic foc
Iar nervii sângerând din loc în loc
Mi-ai rămas în urmă, ca un vis de iarnă Zvâcnesc întinși ca strunele de liră
Eu gonind cu haita lupilor turbați
Și-am simțit cum cerul însuși se răstoarnă Te-aș duce într-un secol ancestral
Între Eu și Mine, pururi condamnați Prin care oameni nu trecură încă
Și te-aș păzi cu valuri și cu stâncă
Unde ești, frumoaso? Unde ești, străino? Și gărzi de foc pe fiecare mal
Cine te-nvelește-n sărutări în zori?
Leagă timpu-n hamuri, biciuie-l și vino Aș porunci nimic să nu te-atingă
Să-ți ridic castele de argint prin nori Nici vânt, nici cer, nici gândul vreunui sfânt
Să fim atât de singuri pe pamânt
Vino fără teamă, lumea e plecată Și-un dor nebun spre tine sa mă-mpingă
Într-o carantină fără de sfârșit
Să te simt pe buze, cazi în mine toată Dar vai, te-au pângărit priviri profane
Dă-mi să gust din ochii ce m-au înrobit Incestuoase palme te-au corupt
Ți-e trupul ars și zâmbetul abrupt
Iataganul vremii mă despică-n două Și-ți plouă întuneric din tavane
Și m-aruncă hrană disperării reci
Vino-ncet cu stropii când din ceruri plouă Mi-e teamă, doamnă, că-ntr-o crudă iarnă
Vino cât mai iute... Și să nu mai pleci! Te vei topi ca fulgul efemer
Și nu voi ști prin care colț de cer
Trup rătăcitor Privirea mea spre tine se răstoarnă
Prin crângul de oameni, prin codrul de chipuri
Cu voci colorate și triste priviri Te-aș înveli în duhul unei șoapte
Nocturn rătăcesc pe străine nisipuri Spre-a te păstra, gelos și egoist
Sub pașii lunari depănând amintiri Și te-aș picta într-un tablou cubist
Să te admir în fiecare noapte
Și nu e nici noapte, nici zi, nici crepuscul
E-un dans de nebune uitări și zvâcniri Te vreau, te chem, te simt și-ți stau de pază
Sub cerul imens ca un înger minuscul Să nu te fure soarele în zori
Absurd completez buletinul de știri Și răsăritul trist îmi dă fiori
Chemându-te cu fiecare rază
”Vă zic bună seara la toți și la toate
Aflați că, pierdut între mare și cer, Am să mă sting, nebun și singuratic
Un suflet robit a cerut libertate Într-o tavernă dincolo de vis
Apoi a pierit într-un tragic mister” Cu sufletul amarnic și închis
Dorindu-te absurd și enigmatic
Subit încheind cu o știre jurnalul
Mă plec sub destin și dispar fără rost Iar dacă Universul se încheie
Sorbind din otrava ce-mi umple pocalul Lăsând în locul lui cuvântul Dor
Eu nici nu voi fi, nici nu sunt, nici n-am fost Am să te-aștept mereu, nemuritor
132
Convins că vei veni cândva, femeie urcător.
Iubito
Da, sunt intolerabil de gelos ajută – mă
Și-mi smulg adesea inima cu dinții să trec peste toamna asta
Și te blestem pe iad și pe toți sfinții să nu mă mai doară
Să fii a mea, etern și dureros şi să pot respira
prin aripi de înger.
Declar pe propria-mi inconștiență
Că sunt al tău și doar a mea să fii Ulcior
Și că mă voi ascunde zi de zi
În dragoste și ură și demență Ţi-am făcut corpul ulcior
Pe care-l duc pe umeri.
SANDU ROXANA, Slobozia, Ialomiţa Merg să iau apă
Mențiune Poate si un dor.
Mi-e sete
Câmpia Şi beau
Din albastru
Spre linia verde Lipind buzele
sau albastră De marginea arsă
alerg pe o dropie uriaşă A ulciorului
ca să găsesc ploaia. Sau a coapsei ?
Întind mâna şi
cu un spic de grâu SIMA MARIA SIMINA, Buzău
înţep norii. Mențiune
Din cer cad ciocârlii
eroii respiră prin petale de maci Fost-am înger
şi cu florile câmpului
ţi-ating genele. pe marginea patului se odihnește un înger
Pe seară iubito din care am avut grijă
vin să îţi aduc pâinea să scot orice bucățică de puritate,
în care am ascuns soarele. mi s-a părut că zăcea între viață și moarte,
am hotărât să-l omor cu mâna mea,
Frică l-am desfăcut om.
Mi- e frică i-am pus aripile deoparte, prea deoparte,

să- ţi spun je t`aime. i-am înmuiat degetul în marmură,
Am rămas cu o teamă apoi palma, brațul,
din anii optzeci. i-am suflat pământul peste pleoape și apa,
Pereţii au urechi. peste degete,
Suntem ascultaţi i s-a rupt urechea acum ceva timp.
si declaraţi
duşmani ai iubirii. nu mai are piept de când am încercat
Iubite să desenez circumvoluțiuni pe suflet.
mi-e frică
să-ţi spun je t` aime. nu mai aud nimic din tot ce încearcă să-mi
Am rămas cu o teamă șoptească Cerul,
din anii optzeci. am pus rămășag că o să mă îndop
cu bucăți de calcar
Tufişul cu fluturi albaştri până când toată marmura
pe care am pus-o pe mine
Eşti atât de frumoasă. o să cadă de la sine și o să pot
Simt cum îmi cresc rădăcini în inimă. iar să-mi rup aripile printre crengi.
Ţi-am adus în dar Blocul din colțul străzii
tufişul cu fluturi albaştri în spatele blocului meu s-au ciocnit multe
şi ultima petală de trandafir mașini fără să fi mișcat vreun deget,
133
au murit cuvinte trimise spre un bloc VAJOGA VASILE, Iași
pe care l-am urât toată copilăria ; Mențiune
acolo era sfârșitul meu. n-am înțeles niciodată
de ce nu pleacă și de ce nu lasă porumbeii Omul dintre ape
să mănânce de pe pervaz iarna, când erau
temperaturi sub 0, Mă-ndrept spre voi, sunt omul dintre ape,
de ce nu s-a uitat niciodată în ochii mei din Suhatu-n chingi de prunduri mi-i vecin,
moment ce îmi aparținea de la jumătate în sus, Port seva luncii de pe mal sub pleoape
n-am mai mirosit niciodată atât de multă frică Și tot smaraldul crengii de arin.
de la un superior, nici grenadele nu l-ar fi
ajutat Pășesc pe frunze în vârtej de horă,
să mă găsească atunci când eram deasupra Prin fumul de pe haturi, amărui,
tuturor și trasam rutele mașinilor, Când toamna-și scrie-n galben orice oră
avea nevoie doar de o noapte ca să mă închidă Crestată pe-un răboj al nimănui
în el și să nu-mi mai dea drumul,
tot nu înțeleg de ce n-a făcut asta Și pîcle rare mi se prind în barbă
când eram mică ; În liniștea ce stă legată-n snopi
doar se uita pe deasupra capului meu Subt frământarea nopții care, oarbă,
și număra oile ca să adoarmă Se sprijină-n toiege gri de plopi.
în patul ăla de campanie
în care am dormit și eu Mă-ndrept spre voi, sunt omul dintre ape;
atât de adânc încât mi-a rămas amprenta acolo, Beau roua dimineții strânsă-n cești,
o adâncitură în saltea, Port mieii albi ai zării reci sub pleoape
e acolo cu ochii spânzurați de tavan, Și tot argintul solzilor de pești
iar eu mă agăț de genele lui
până când se găsește pe sine. Și calc prin frunza toamnei pân-la glezne,
Ca-ntr-un manej din file de poem,
Rupere definitivă În care cai rotați, gonind prin bezne,
Duc pe copite rugă și blestem.
nu m-am putut rupe de mine decât când mi-am
înfipt Când lutu-n râpi se-acoperă de brume
aripile în spate și am zburat de tot ce mi-a fost Clipind pieziș, ca ața de paing
frică vreodată Țesută din balade fără nume,
să găsesc în dulapul în care, până de curând, În zori de zi când aștrii-n cer se sting,
locuiau monștri care se întorceau acasă
de fiecare dată când îi chemam. Mă-ndrept spre voi, sunt omul dintre ape,
Să nu mă ocoliți ca pe-un străin;
monedă Cu fiecare pas sunt mai aproape,
Mă prind cu toamna braț la braț și vin!...
am găsit o monedă în nisipul din marginea ta,
a fost lucioasă până ieri la prânz. Balada...
mi-am dat seama că n-am căutat niciodată
mai departe de cer, nici măcar nu știu ce e Demult, de-atunci sunt ani,
acolo, La umbra de castani
poate îmi spui tu. De pe-un maidan sosise-o panoramă
la marginea ta miroase a coji de portocale Și-n roiuri de țânțari,
uscate pe calorifer între 1945 și mine, O mână de circari
nu mă mai satur să pun praf de pușcă Jucau pe scenă propria lor dramă.
din primul război mondial între mine și tine,
poate mă oprești tu. Maimuțe și pitici,
Și-un clovn cu o ochii mici,
Cu nasul roșu și nădragi cu ciucuri,
C-o gheată și-un bocanc,
La prețul de un franc
Ne-nveseleau pe toți cu giumbușlucuri.
134
Dar, într-o zi de mai, Prinși de brațe sub râpile spâne,
Lîngă-un vagon cu cai Ca în vremea când noi doi eram
Înconjurat de muște și de vrăbii, Plămădire din luturi păgâne.
Acoperit de cer,
În fracul său mizer, Primiţi-mă, hangii!
Muri bătrânu-nghițitor de săbii.
Sunt Cerșetorul Iernii, sosit de pe coclauri
Iar trupa, fără dric, La han, să beau în crâșma bătrânului hangiu
În țintirim calic Și vin din cartea veche cu prinți și cu balauri
L-a dus pe umeri să-l coboare-n tină, De pe-un tărâm pe care nici basmele nu-l știu.
Într-un sicriu de lemn
În care sta, solemn, N-am nici hogeac, nici țară și sunt străin de
Sub giulgiul sfâșiat dintr-o cortină. neamuri,
Iar anii din desaga-mi poți greu să-i mai aduni;
Și nimeni nu l-a plâns; Când trec, toți caii nopții se zbat mușcând din
Castanii doar strâns hamuri,
Să îl jelească-așa cum știu castanii, Iar nucii se apleacă, smeriți, ca-n rugăciuni,
Ce-n loc le lumânări,
Cu fum de smirnă-n nări Văzduhu-și trage, vânăt, de-a latul pân-aiurea,
Purtau pe brațe candelabre stranii. Cortine destrămate, din care scame cad
........................................................ Și unde gârla curge, de-ngână-n glas pădurea,
Maidanul de cândva, Năluci de pâclă rară dansează peste vad,
Decor de mucava,
Plecă prin vremi cu câinii și cu macii, Răchițile pe luncă prind flori de ger în plete
Iar simplul fapt divers, Și cu argint se-mbracă rugina-n crengi de tei;
Pretextu-mi pentru vers, Roiesc prin aer fluturi pe ritm de menuete,
Va fi știut când vor vorbi copacii. Iar zarea de cenușă se-acoperă cu miei...
Vreau să vii Atunci, vreau prin troiene să merg ca printr-o

iarbă,
Vreau să vii cum ai fost și cum ești, Desculț, sub tălpi răcoarea s-o simt ca toți cei
Către ziuă când cântă cocoșii, vii,
Din tărâmul nescrisei povești Cu neaua prinsă-n plete și năpădită-n barbă,
Unde, azi, sunt moșnegi Feți-Frumoșii. Sunt Cerșetorul Iernii, primiți-mă, hangii!
Vreau să vii către mine din lunci, ZAHARIA GINA, Buzău

Într-o noapte când boncăne cerbii, Mențiune
Să pășim iar desculți, ca atunci,
Prin răcoarea de rouă a ierbii. cu soarele în bagaje
Vreau să vii cum demult n-ai venit încă mai văd imaginea aceea cu noi
La salcâmii ce stau să se roage, rostogolind soarele
Cu privirea spre plus infinit voiam să-l ascundem undeva să fie al nostru
Când harbujii se coc prin văioage. în ceruri și pe ape
ce mici eram ce arși și ce orbi
Vreau să vii de pe drumul spre târg ne-am trezit într-un sanatoriu de lumină
Și din plete cicoarea s-o scuturi, nu avea legătură cu intenția
Când pe deal dau livezile-n pârg, de a sfredeli pământul cu inima
Iar pe miriști mor ultimii fluturi. eram niște hoți dar ne mândream
că l-am înghesuit în bagaje
Vreau să vii lângă balta cu stuh,
Pe aceleași cărări iluzorii, a doua zi ne-au forțat să ridicăm ziduri
Când a toamnă miroase-n văzduh să ne despărțim ca războiul de libertate
Și, țipând, pleacă-n cercuri cocorii. puneam cărămidă peste lacrimă
Vreau să vii când sunt nucii la hram, apoi mă înălțam pe vârfuri să te văd
135
dar am rămas jumătate dincolo așa am găsit muguri de care habar nu aveam
și vântul a respirat prin plămânii mei apoi am zărit orașul de sub ape
la început ne-a fost dor apoi frig cine știe câți prizonieri
soarele se culcase în muzeul de peste drum cântaseră la același pian cu noi
dar ne privea pe furiș cine știe câți au mers prin păduri
când a văzut că devenim umbre de cactuși cu tălpile goale
ne-a luat de mână înainte de seceta boreală
și ne-a însoțit pe drumul orbilor important era să lăsăm urme
atunci am găsit cărți poșatele scrise pe care să nu le șteargă timpul
în toate limbile pământului și am ajuns două golfuri flămânde
niciuna nu ajunsese la mine
dragostea era captivă într-o plasă de fluturi de câte ori a venit refluxul m-a găsit dormind
așa se face că nu știu
poarta de lângă rai cum e să-ți răpescă cineva dragostea
din adâncuri
am mers prin păduri în flăcări drumul era plin nici să tremure la gândul că singurul nostru
de miere și furnici acoperiș este cerul
trebuia să ajung la galeria minunilor de ceară din care cad săgeți
acolo viermele din mărul de lumină în care ne țintuim focul
se răsucea într-o busolă derutantă
tocmai se derula un film cu violonistul anonim cenușă de mai
mi-a rămas imaginea lui cu pasărea spin
atingând pământul nu mă dau îndărăt lupilor chiar
am zăcut trei zile a patra am pus lacăt la inimă dacă ați venit cu ceata
peste scorbura mea
aveam dulceața fragilor dar nu-mi era de ajuns am aici toate armele pentru iarnă
trepte de gheață mă împiedicau să ajung la tine nu uitați că v-am păstrat sufletul
m-am transformat în vultur peste lanuri de când v-ați îmbătat
maci am trecut și era mai gata să vă dați de gol
am zgâriat duminici întregi că ați sfâșiat cel mai frumos cântec de dragoste
m-am hrănit o dată pe an
din fuioare de ceață mi-am învelit trupul l-am peticit cu flori-de-colț
uneori aveam mânecile prea strâmte am turnat peste el cenușă de mai
alteori mă dureau coatele și-n fir de lână veche
de atâta mers pe furiș l-am îmbrăcat
apoi am urcat pe o scară deasupra temerilor
de câteva ori am atins stânca-idol de fapt în brațele asfințitului l-am păzit
și eu eram o statuie nereușită ca pe un sfânt fără nimb
lângă mine spadasinii aveau purgatoriul lor voi nu știți de câte ori
vis-a-vis o școală de blândețe au trecut batalioane de diavoli
își deschidea ferestrele frumos îmbrăcate
alfabetul ei era tocit de încercări le erau ochii stele șirete curgea rășină din ele
am jurat să învăț șerpii jocul peste prăpăstii nici drumul nu le primea lumânări
încă se mai aude scârțâind poarta nici vântul nu le mătura
cu miros de mentă doar eu mângâiam de zor
de lângă rai coama fulgerelor
golfuri flămânde SERGHIE BUCUR, Florești, Prahova

Mențiune
eram doi pescăruși fosforescenți
zburam deasupra Amazonului din când în când Rugăciune
atingeam cu aripile umărul lui Apollo Îmbracă-te cu gîndurile mele
eu trăiam muzica valurilor tu îmbrăcai nopți Armura lor-cărări de Dumnezeu
cu pelerine albastre Venerele invidiilor grele
cineva trântea copaci peste maluri Să le-ngreune pleoapele mereu
136
Sonata Lunii să ademenească adaști în mine sanctuară
Romantic miezul nopții pământești ardentele simțiri stârnești
Iar moartea să ne moară într-o flască pe treptele urcând livrești
Uitare că mai sunt și că mai ești în vârful crud a primăvară
Din Mozart brațul tău să ningă Fântâna grea de așteptare

Pe-un Brahms în neguri concertante Împăturește noaptea-n lună
Altarul cu icoane să te-atingă O flacără te-arunci nebună
Sfințindu-ți nădejdile vacante Pe umbra mea de sărbătoare
Prelinse umbre peste puntea lumii Ne bate în ferestre timpul

În cruciada pornită amândoi Violoncelul singur cântă
Ne-or arbora printre atomii humii Te-adaugă și te descântă
Nimicul în starea de război Împlumbuindu-te-anotimpul
Apoteoză CALOTĂ RODICA, Tg.-Jiu
Nu se adună așa melcii structuri disipative

Mi-a zis Ion Barbu
cărarea se dizolvă sub paşi
Învață să mături mucigaii aşa cum păsări albe se dizolvă-n văzduh
M-a apostrofat Tudor Arghezi degustând cu aripi triste asfinţitul
privesc prin cerul scorojit din cana cu infuzie
Te-am prins la Necuvinte de crin
Mi-a tras un șut Nichita Stănescu umbra mea bâlbâindu-se printre stâlpi
nu suntem la fel de departe de munte
Du mormântul Eminescului pe cât este el de noi
La malul Cerului și ascultă cel mai departe suntem noi de noi
Cum se cunună teii doar inima îşi roade rezerva de lacrimi
Mi-a vorbit Dumnezeu unde să-mi duc eu sufletul atât de incomplet
Cu înțelegere… să nu-mi mai aduc aminte de alge
eu salvez tigrii de la o moarte de gazele
Epistolă prinzându-le cu piuneze splina vetustă
ghiozdane de carton suicidare
Cu rouă scrisă necitită dac-ar şti puii că în carcasa de lup
Lumina vie în fereastră am sârmă ghimpată şi feşe
Așezi o liniște albastră albastru de metil şi albastru de Voroneţ
Pe insomnia mea cernită ar arunca în mine cu drumuri mototolite
mi-ar sparge cearcănul mov al Sinai-ului
Preludiu grav și în derivă cu picamerul
Dorința e crepusculară m-ar spânzura de prima zăpadă
Epistola rescri-o iar mi-ar deşira sicriul descuamat
Cu patimă și maladivă făcând din el hamac de porumbei
m-ar dezveli de idiomul cald
Iubirea fuge incolor să îmi plesnească sufletul stârnit
De piatră așteptarea-i zid din frenezia viselor de-o şoaptă
Arcușul rece si palid împuns de oase ar da pe dinafară
Sonata Lunii – Nevermore. şi n-ar fi nimeni să-i refolosească
iasca iubirii în prea stinşii semeni
Reazemul eu şi acum mai dau de-a dura vorbe
să râdă răsturnaţii îngeri
Se ruinează universul crezând că-s bolovani de soare
Planetele în ecuații am învăţat să mor multiplu
Îi fecundează alte spații acum că ştiu ce mă aşteaptă
și-i calculează iarăși mersul îmi fac rezerve de însingurare
137
mă-ntorc cu toată moartea învelită-n mine din bhagavad-gita înlemnesc
cum se-ntoace-n trupul ce-l născu de groază că mi se va evapora sufletul
braţul basarab legat de-o puşcă. înainte să creez o metaforă filată -
băltoacă traforată în semn de respect
naştere amânată pentru vulpea electromagnetică
spulberându-mi vertebrele
orizontul uşor strepezit dar temperatura venirii comunicarea a atins paroxismul
pe lume ideală fiecare răcneşte din fiecaritatea lui
norul negru ca stibina la locul lui chiar frumos la fiecaritatea celuilalt sub oxizii balcanici
scămoşat pe margini păcura urcă pieziş prin ciolane
mamă ţine-ţi gândul uşor înclinat, să-mi auzi din orice declaraţie de dragoste
plescăitul în ceruri fără pic de abur pe ea.
încă mai sorb miresme din hăţişul galactic
prunc germinat în uterul Căii Lactee nu mai jurnal din purgatoriu
vreau să mă nasc dintr-odată
mi-e trupul uns cu seu de aurore şi mi-e mă apropii de prima vamă
călduţă pielea unui psalm. plata se face în lucşi noi abia pâlpâim
mai stau în nevenirea mea pe lume mai zburd abia fumegăm nişte lămpi bipede răguşite de
puţin sub streşini de smarald drum
mă scald în apa lunii ofilită şi-n noaptea luna îşi spârcâie pe noi limfa beteagă
pârâind a diamant aşa plini de zoaie ne înfăţişăm
vreau mamă să mai stau preţ de câteva ca nişte crabi îmbâcsiţi de alge
fractaliade la taclale cu Dumnezeu odată scuturaţi de tumoarea verzuie
să-i simt duhul moale aburindu-mi tâmplele. zvâcnim de sub carapacea factice
aici îngerii-s frumos arhivaţi au aripi şi-ncepem a copia febril versete:
plastifiate mamă iartă-mă că nu vreau să mă care din Biblie
nasc care din Coran din Zohar din Cartea Morţilor
mi-e frică de oameni ei nu sunt prevăzuţi cu din cartea de bucate scriem
instalaţii de captare a plânsului cu sete cu furie cu nonşalanţă
aici podul de lacrimi e atât de durabil mâlul lor copiem unii de la alţii
străveziu îmi e hrană şi scut cu spaima de-a nu fi surprinşi
n-o să te plictiseşti aşteptându-mă o să te stacojii de iluzia transgresării
curentez din când în când neglijăm morvul ce se resoarbe
cu fluturi albaştri. ni se vor dărui pentru inimoasa trudă insigne
pe care ni le vom ronţăi cu evlavie
florispiciu ori de câte ori versetele roase de rugini ideale
se cer insidios galvanizate altfel
Bâjbâi cu trupul meu orb printre blocuri vor fi ipotecate
toate construite în epoca de beton zisă şi de aur scuipate ca nişte excremente de muşte
încercând cu disperare să-mi ridic frecvenţele nectarul lor acru ne va fi prana până ce
să nu mi se ciocnească atomii sufletului de priponit de orhideea galactică
stâlpii urbei mentalul nostru inferior va fi cât o gâlmă
să nu se scuture funinginea în coşul pieptului cât un nodul e he suferim voios de boli ovoide
flori de smoală cresc în marile grădini citadine în hamacul aspid al Căii Lactee
noi absorbim roua lor neagră lipicioasă. culegem doar spuma de pe sufletul de grup
Din când în când Dumnezeu urechează nu mai avem acum un suflet al nostru
semaforul fotografiabil suntem asezonaţi cu trup
neatent la schimbarea identităţii porumbeilor nişte materii rotunde din copilărie
în drum spre marele butic mai facem provizii ne îndeamnă să consimţim
de vorbe achiesez se aude schelălăitul de nichel
de stambă pentru felinare din gresie aici începem să devenim nemuritori
de lipici pentru irişi plesniţi sunt trepte diferite de tratare
la noi e civilizaţie cruntă la noi stau funde în cataplasme cu oglinzi din pesmet
frigider stăm zi şi noapte înveliţi în pleoape de îngeri
ciolanul e înlocuit cu hălci din panciatantra doar-doar s-o vindeca elementalul
138
îngerul-şef de la magazie încă desparte cu rigla visele toate-mi par cântărite-apoi răsturnate
trupul de suflet nu toţi le-au separat de-acasă încă o dată privesc
nu toată stocatura se păstrează era toamnă prin septembrie parcă
unii încă-şi mai pipăie aura roasă de molii deodată spre mine
învăţăm să ne construim din azbest altele noi toamna bine ascunsă în întârzierea secundei
nu te poţi obişnui fără o proteză în jurul descumpănite
gândului atât de trecătoare secundă
că şi sufletul are urcuşuri şi coborâşuri
după cum suie ori scade mercurialul iubirii nu va şti nimeni că toamna cu aromele ei
aici omul îngerit se despoaie de vorbe plimbate prin crengi
de trupul secund al feştilei gângave a fost de fapt lumina aceea din verde mătase
ce a aprins de-a latul firii ruguri adorm în sfârşit
el soarbe întunericul din lucruri împănat şi visele uitate în somn
cu rugăciuni prin lumină aleargă
ambalate într-o limbă atât de veche şi tot aşa până noaptea curge în noapte
încât nu se mai poate evita căderea și aduce în cupe întomnate de ceară
în elastice văgăuni de timp. nectarul liniştii de-afară nimicul
în care mi se aud gândurile
COJOCARIU GINA, Botoşani
o mână aproape străină
era toamnă prin septembrie parcă
privesc spre cel care mă iubeşte
visele mele de catifea până când mâinile mele îndrăgostite
au explodat într-un glob de lumină au sete de viață de inimă de cuvinte
prin oraşe ciudate veghind mă-nfior neîntreagă în prag de iubire şoptită
într-o zi m-am smuls din ele cu un fel de dor
de plecare stau în apropierea gândului său şi-mi îngădui
în altă zi am revenit o privire spre înăuntru
căutând toamna cu voalul galben cârpit respir brusc sărbătoare
plutind de plăcerea visării devin în sfârșit cântec desăvârșit sunt
suprapus pe oraşul văruit între timp îmi adun umerii reci lângă palma înviorată de-
era amiază între mâine şi ieri parcă toate alături
laolaltă vin din afara mea tot în mine
pentru un om câte-amintiri a trebuit să îngheț
ca să ajung să mă nasc primăvară
mai ştiu că tot alergam înspre margini de
noapte am scos toate uşile din încăperi
sub peticul de cer îngroșat peste livezi cu traversăm împreună podeaua vărgată de dor
frunze încremenite ne ascundem după geamuri paralele
și mai ales şi scânteie şi foc pleoape
printre copacii aliniaţi în şiruri temeinice înroşite poate chiar scrum
printre milenii de apă incertă tulburată de colorăm aşteptarea printre creneluri
adieri şlefuite de tăcere
deasupra distanţelor reci de tăcere străină
mi-e dat să am fericirea
lângă mine acum o lumină verde-amară nu credeam s-o ating vreodată
lumina ce acoperă umbra m-am grăbit să-mi spânzur în vedere tristețea
se revarsă năucă spre mine de aceea păşesc acum reţinut
o privesc cum se lipeşte de-oglindă dar vreau cu tot dinadinsul să stau de vorbă
cu fiecare clipă tot mai adânc cu luna
îmi roade visul de catifea din pură curiozitate
cu irizări frânte discret resemnat noi doi deodată pe culoarul îngust
o las să gonească spre mai departe la capăt doar lumină şi viu
mă apropii de oglindă cu un semn de mirare presărat în dantele de aer năuce
mă întrevăd înnegurată
139
am ajuns târziu în vorba neîntrebată ninsoare caligrafiată frumos gheaţă în suflete
o mână însingurată aproape străină monotonie îndepărtare sumbru şi goană
mă adăpostesc de mine înlăuntrul ei privit îndelung pe nota de plată
abur cald uneori chiar dogoare cu lumina de oameni răsfrântă de sus
nu e praf și chiar dac-ar fi sau din umbra unsă pe pereţi
din depărtare aceeaşi mână aer de fericire respirat doar prin gaura cheii
devine aproape ziduri mucegăite de ploi palide de deznădejde
multe pete prea multe pete de sânge ascunse
paradox sub zăpezi uriaşe
îmbătrânim într-o toamnă a însingurărilor
acoperişuri înalte cu păianjeni ascunși într-o grăbiţi liberi dar trişti divergenţi
pâclă flori ofilite în miez de lumină
suflete largi de lume în alergare zdruncinate ne spargem de timp ridicăm braţele dintr-o
după ferestre ceţoase cu obloane închise suflare
indiferentă şi oarecare zi numerotată dintr-un minut care a căzut de la noi
plecare de la noi oameni asediaţi de lucruri pline de rugină
victorie cântec sau dans părăsite înfrigurare prin sălbăticie durată
case neprimitoare cu încăperi largi de o mână clar pricepută
cuvinte îndepărtate băutură amară gust metalic de lacrimi
vacanţă timp bleg nemestecat pere moi zemoase trecute de copt
plete albe oameni aproape bătrâni sentimente de unică folosință
ne arată o jumătate de drum râzând tâmp paiete răzleţe în loc de curcubeu
pe spate imposibilă întoarcere serpentine în drum
lumini crescute din noi tulpini îndreptate mutare de stânci
spre în sus umplere incertă de spaţii libere împrăştiere
surzenie decoraţii ieftine pentru eroi inventaţi pe toate oceanele
înfometate tăceri bărci în derivă trăire mai la marginea lumii
oriunde te întorci statui lustruite frenetic departe nesfârşit de departe
nori zdrobitori care aleargă pe cer
acvariu în care înotăm sublim alături
sfredelindu-ne tu mi-ai încălzit braţul când soarele obosise,
măcelărie molimă mizerii senine bucăți mari dar era lumină destulă
de întuneric pe deasupra n-am fost lăsată să pribegesc iar privirile mele
răni strălucitoare de neşters cu mâneca hainei şi-au făcut loc
traversare şi trecere călători şi călători întorcând spre tine raza
spre niciunde întrezărind prin gene asfinţitul care ţipa peste
agăţaţi în decor lume
cu tije prelungi absenţi în viaţă cu muchii ascuţite şi grave
cuvinte domnești chiar regale limba smulsă amurg divizat
stranietate în chiar cartea ta ne-am apropiat umerii încă neadormiţi
stele alungite pe cer culcuş printre lanţuri unul de altul şi-apoi de copaci
oameni ascunşi în frunzişuri vărsate nașteri iar umbrele se roteau în mănunchiuri
neîntrebate înadins să-mi clătească privirea
adâncurile din noi pline de praf
strigăt roşu în pustiu vorbire de sine m-ai îmbrăcat cu timpul tău pe mine
în întuneric întârziind secunda schimbând-o în lacrimă
cîntec de dragoste fără dragoste de dor neplâns
fără vederi colorate mi-ai însoțit ochii pe marginea unor zile
supravieţuim luptelor duse de noi pietrificați mai răcoroase decât visările noastre
degete dure cercetează până la capăt am căutat împreună să uităm
rostul zilelor albe ne-am despărțit adesea de semne de explozie
suntem alei stinghere printre blocuri scări am cumpărat din prăvălii gânduri dese
urcate la întâmplare fumegătoare
am atins strălucirea de lună dar am pus țipete zdravene din tălpile noastre
ziduri între noi ne trezeau dintr-un somn deșirat
140
spre a fi Rondelul ochilor albaştri
tu ai gândit liniştea pentru mine Cândva priveam adânc în ochii tăi

şi răbdarea Să sorb azurul lor dintr-o suflare,
înverzindu-le cu iarbă Pe când erai răpită de visare-
stropindu-le cu steluţe din raze lucioase Şi aşezai misterele în clăi!
căutând o lege-a desăvârșirii
le-am crezut dar te-am urât în numele toamnei Când îmi zâmbeai păreau că scot văpăi,
pe care mă puneai s-o aștept De pietre nestemate prinse-n zare,
am inversat lumea să clădim fericirea Cândva priveam adânc în ochii tăi-
am aprins artificii în firescul naturii Să sorb azurul lor dintr-o suflare!
mereu am înaintat mână-n mână prin șiruri În irişi odihneau albastre văi
mereu ne-am întors Prin care şipoteau tainic izvoare,
cum se retrage marea în sine Ce se-mpleteau cu razele de soare,
am luat în calcul şi o întoarcere imposibilă În clinchetul uşor de zurgălăi-
o oprire firească în drum când e foarte frig
poate izbiți tocmai de flacăra din care ardem Cândva priveam adânc în ochii tăi!
cred că am uitat începuturile noastre rupte Miraj de toamnă

dintr-un argintiu răsărit
de lună alba lună Când treci așa, pășind peste alei,
dar mereu îmi aduc aminte de surâs Cu vraja ce-o aduni în tine toată,
iar acelaşi doar pentru mine Îmi pare că mai sunt pe lume zei-
mă uit contemplativ eşti aici Ce mai zâmbesc si lumii câteodată!
altcuiva îndepărtarea Din curcubeu de frunze îți desfaci,
nu miroşi a poveste rătăcită Mantila de culori ce-o porți pe spate,
din răbdătoare absență ai apărut Ce fac să lăcrimeze din copaci-
ai mers în urma inimii mele Regrete dulci de doruri și păcate!
alături Ba cad și muritorii în extaz,
între eu și mine Când îți răsfiri în vânt de foc cosița,
Ce unduie în valuri de miraj-
NEAGU VASILE, Scânteia, Ialomiţa De zici c-a înviat din mituri Sița!
În urma ta suspină un castan,
Sonetul trandafirului Ce a rămas cu inima vrăjită,
Privind la chipul tău ca un profan-
De trandafirii-ţi plac, acceptă-le şi spinii... De s-a trezit cu frunza înroșită!
Ei sunt călăii cărnii şi sângelui veninul, Când treci, cu mersul tău de Mare Doamnă-
În care se-mpleteşte lumescul cu divinul- Ce victime mai faci prin parcuri, Toamnă!
Cum pe imaşul verde,trifoiul cu ciulinii!
Feerie de toamnă
Durerea, nu plăcerea,e calea spre izbândă,
În ea şi conştiinţa şi spiritul se-ascund, Umblă toamna pe câmpie
Plăcerea e doar valul dorinţelor fecund- Cu obrajii-mbujoraţi,
Ce pregătesc, în taină, a cărnii tale osândă! Cu cosiţa arămie-
Şi cu sânii decoltati!
Durerea e Calvarul,plăcerea e Gomora, Pasul zvelt si apasat
Iubirii, trandafirul, îi este doar simbolul... Ca al fetelor ţara,
De-i vrei numai parfumul, nu simţi Se aude cadenţat-
Mântuitorul- Şi câmpul se infioară!
Ce stă ascuns în el în văzul tuturora! Cu mantila arămie
Dar omu-,n trandafir,iubeşte doar parfumul- Se preumblă printre vii,
Şi este,totdeauna,alăturea cu drumul! Şi strugurii de razachi-
Prind să-i cânte simfonii!
Din rochia-i vişinie Pregătită pentru bal.
141
Doi castani se-aprind făclie- Mă uitam cu „ochi-n patru”, să nu dau peste
Şi-i compun un madrigal! omizi…
Doar salcâmii mai golaşi
Se îngălbenesc de ciudă, Și eram așa de mândră, cu cireșe la urechi,
Şi-o privesc mai cârcotaşi- Împleteam din flori coroane, fluturând din
De toamna nu vor s-auda! sfoare vechi!
Toamnei insă nu-i pasa Și când, mă ruga bunica, îmi părea ceva
Şi îsi vede de-al ei drum. normal,
Soarele se înfoiază- Să alerg cu căldărușa… după balegă de cal…
Ca o coadă de păun!
Mai furam căpșuni mustoase, câte-o dată… la
DĂRĂNUȚĂ DIANA SAVU, Chișinău vecini,
Că erau un pic mai coapte și mai bune la
Copilăria străini…
Și când mama, mânioasă mă striga cu-atâta
În rochiță de mătase cu buline colorate, zor,
Alergam prin troscot verde, pe cărările I-aduceam din scai buchete și credeam că-s
crăpate. dalbe flori…
Și eram mai mult desculță, nu-mi păsa de n-am
sandale, Doamne, buni erau vărzarii, cei cu vișină
Când stârneam pe drumuri colbul și cățeii din aleasă,
mahale. Ne-ntreceam la ploi de sâmburi cu amicii după
Căutam “colacul babei” pe sub gard și prin casă.
ogradă, Aveam urme de plăcinte de la gură la urechi,
Și rupeam susanu-n două, ca să-l îndulcesc în Și purtam o pălărie dintr-o frunză de curechi…
grabă...
Da, smulgeam din toți copacii, fructe verzi si Dar în rest eram cuminte, ajungeam în vârf de
poame acre, nuc,
Le-adunam pe toate-n poală... erau mare Să cobor îmi era teamă, însă nu și să mă urc…
bunătate! Cu umbrela și cu perna mă găsea în vie mama,
Când pitită pe sub tufe, îmi făceam căsuțe
Scotoceam pe mal de râpă, căutam comori vara…
ascunse
Și crezându-mă o zână, ascundeam la sân Mă -ntreceam ades cu vântul, când să șuier
broscuțe... mă-nvățam,
Nu scăpa de mângâiere, nici pisică și nici Și din sâmburi de caise, șuieracuri
câine, meșteream…
I-aduceam pe toți acasă și-i hrăneam pe-ascuns Îmi făceam tartine-alese din pâinică cu zăhar,
cu pâine... Și-așteptam să vină cioara, să-i aduc un dinte-
n dar…
La bunica în grădină, m-ascundeam prin
păpușoi, Răscoleam prin poiețică, prin cuibare, după
Rătăcindu-mă, adesea, nu găseam drumu- ouă
napoi. Și-mi sărea în cap cocoșul cu picioarele-
Împleteam cosițe multe din mătăsuri de știuleți amândouă!
Și-mi făceam păpuși frumoase, să mă laud la Nu eram fricoasă fată, doar putin, poate,
băieți... oleacă…
Și-alergam în râu de lacrimi la bunica, sa mă
De copacul cel de șorcov, îmi plăcea să mă scoată…
apropii,
Dar aveam un fel de frică, să nu dau de „calul Am cântat și la chitară, din vioara lui bunicu…
popii”... Și i-am pieptănat arcușul, să văd unde-i
Fructele erau gustoase, rămâneau mereu pe scârțăitul?!
dinți, Spuneam numai adevărul cu ochi negri de
cărbuni,
142
Și-ascundeam cu palma ceafa, unde-i „groapa Părinte... pe un drum întortochiat,
cu minciuni”. Credeam că întâlnit-am – „bunătatea”...
Ce înrobită și în lacrimi m-a rugat,
Număram pe boltă stele, ce dorințele veghează S-o scot din lanțuri, dându-i libertatea.
Când amurgul cel de basme licuricii
luminează. M-am repezit cu sufletul deschis,
Chiriecii erau sfetnici, ce cântau sub clar de De mi-am jertfit și visuri, și avere...
lună De fapt, tăiam în mine cu-n cuțit,
Și mă trimiteau acasă cu un marș de noapte Încătușându-mă în lanțurile grele...
bună…
Și am căzut rănită la pământ,
Și treceam ca eroina pragul casei părintești, De umbra cea trimisă, să mă-nșele.
Unde mama supărată, îmi da pilde din Mă-ntreb: -Părinte, unde am greșit?
povești… Unde-i sfârșitul drumurilor mele?
Și pe fonul de mustrare, ca o muzica curată,
Eu făceam bulbuci din spumă în ligheanul cel Printre „prieteni” ce prieteni nu pot fi,
cu apă… Când am căzut, ca pasărea răpusă,
Mi-au pus pe cap coroana cea de spini,
Azi, mi-aduc aminte gustul răsăritului de vară, S-au depărtat rânjind, cu „mii de scuze”…
Și mărarul din plăcinte, și pelinul cel de țără…
A plecat copilăria… și zâmbind s-a dus Mi-au amintit apoi cu glas uscat,
departe Să le întorc bucata cea de pâine,
În rochiță de mătase, cu buline colorate… Și au plecat din suflet, încălțați,
Uitând că le-am făcut atâta bine…
În două anotimpuri
Părinte…am ajuns să mă ntreb:
Îmbătrânesc din nou gutuiele-n verandă, -De unde am venit pe astă lume?
Cu ochii blânzi, de geamuri, flămânde se Atom cu suflet într-un veac smintit,
lipesc. Magnet ce strânge-n lanț amărăciune…
Privirea lor gălbuie se-amestecă în iarnă,
Dansând cu fulgii valsul, acela, vienez... Și dacă, nu doresc să mă prefac?
Și dacă nu mai cred în vorba moale?
Din chipuri de lumină, fantoma unei toamne, E vina mea ca nu pot să mă-mpac?
Nu vrea deloc să plece, învălmășind cămara... De-aș răbufni…aș arde totu-n cale!
Făcând dintr-un perete și dintr-un geam
hotare: Părinte…am plecat obraz de-atâtea ori,
Afară-i iarna rece, stăpâna-n casă - toamna... Să mă smeresc…tot asta, îmi vei spune!
Eu n-am uitat de Dumnezeu…mai rar,
Învăluie odaia parfumul de gutuie, Dar tot trimit prin îngeri rugăciune…
Împrăstiind dulceață între pereții singuri...
Se-acoperă cu riduri esența amăruie, Eu știu, El nu m-a părăsit nicicând,
Și-mbătrânește dorul în două anotimpuri... Și mi-a trecut prin sită: oameni și cărare,
Ca mai departe să privesc, s-aud, s-ajung-
Spovedanie... Dar, tot mă doare inima din carne…
Părinte... poate am iubit prea mult? Părinte… sunt și eu un om micuț

Și cineva mi-a aruncat în vânt iubirea, Și te întreb, ducându-mi Crucea și menirea:
Că s-au lovit de stânca și-au căzut, -Când Dumnezeu e dragoste și har,
S-au sfărâmat aripi cu nesimțirea... De ce se pedepsește crunt iubirea?
Și-am mers pe jos, la capăt de pământ Țara mea cu suflet de femeie...

Să le adun, să-mi strâng din cioburi trupul, Țara mea, cu suflet de femeie,
Dar n-am găsit, decât, un pumn de scrum, Vaduvă în ochii de bărbat...
Ce nu-și mai ține minte începutul... Cât de mulți încearcă să te-nșele,
Cu obrazul gros în poartă bat!
143
Din ograda veșnic primitoare, OATU DANIELA, Vaslui
Nu poți șterge urme de bocanci!
Răni și cicatrici la gust amare, M-apropii…
Strigă din obraji imaculați... M-apropii de tot ce-am citit să mă șteargă,
De cupe prea pline din vers să mă soarbă,
Ai tot plâns în pernă, umilită,
Cu baticul negru sfâșiat. De casa de umbre cu ochi de lumină
Și-ai purtat cosița despletită În oglinzi aburite să-ți par mai străină…
Într-un bocet din infern scăpat...
De pleoape prea grele cu numele tău
Și te-au poreclit: „STRUGUR DE POAMĂ”! Semnează c-un deget timid Dumnezeu…
Când ți-au pus portretul pe o hartă,
Și smulgeau „bobițele” din tine Când rănile măștii de mine mă vindecă
Că plângeau copiii după poartă. Glonțul orb al destinului m-ocrotește când
spintecă
În genunchi, cerșit-ai îndurare,
Când treceau cu glontele fierbinte, În miez de răspuns întrebări să mă pască
Când ți-au dat ciubote și lopată, Pe coama de rouă-n galop să mă crească…
Să le sapi copiilor morminte... M-apropii de-un alt eu zăvorât în pădure
Ștrengara zi de mâine din riduri să-mi fure…
Te-au lăsat apoi cu limba frântă,
Și cu sufletul cuminte, răstignit! De îngeri de-ocazie trufaș să mă-mpartă,
Tu ai plâns, dar n-ai avut cuvinte De rondul de noapte adormit peste soartă,
Și nici glas în drum spre răsărit.
De zaruri ce mă vând la schimb de cuvinte
S-a pătat de sânge busuiocul, La lecții de viață să nu iau aminte,
Și-a rămas de veghe-n păretare,
Lângă poze vechi, între prosoape, De ziduri vinovate de tot ce-am rostit
În acea micuță- CASĂ MARE... Noi –mâneci prea largi ale aceluiași mit…
Ia ta cu doru-n cruciuliță, De-al doilea eu ce nu-mi aparține

O mai ții sub lacăt încuiată.Ți-au luat și fotă și De ziua de ieri să mă ungă pe pâine,
catrință De zaruri ce mă vând la schimb de cuvinte,
Și-ai rămas, femeie... dezbrăcată... De centrul pământului în cer
când mă-nvârte…
În ograda ieri, înfloritoare
Azi, se bat cărările cu spini. M-apropii de clopot și-n dangăt visez
Cei rămași copii se duc în lume Că de tine m-apropii …să mă-ndepărtez…
Și cresc flori de dor printre străini...
Pene de înger
Timpul nu le vindecă pe toate,
Poate doar durerea o ascunde. Mama jumulește înc-o zi porumbacă
Dacă a crăpat granitu-n patru, Să nu te superi, cititorule , dacă
Inima de om ce poate spune? Pune pene de înger peste pene de moarte…
Numele meu smuls cine-o să-l mai poarte?
Azi, te uiți cu dor în depărtare
Îmbrăcându-te în visul tricolor, Bufnița –nu… c-are rău de-ntuneric,
Mai visezi la ziua cea cu soare, Apusuri fără clanță așteaptă să le ferec;
Să întorci copii la vatra lor... Nici coala nescrisă …c-are rău de cerneală…
Cum să mai semnez ca să nu o doară?
Și privești a Prutului oglindă,
Mai căruntă, dar frumoasă ca o zee! (La Iasnaia Poliana
Și îți prinzi în plete busuiocul- și astă seară
Țara mea, cu suflet de femeie! Sonia și Lev Tolstoi
de luni până joi
144
- care pe care – Că frunzele pianului nu le-am udat,
,,se jumulesc” în jurnale.) Mă ceartă marea cu mâneci uscate
Că n-am pus valuri la desărat.
Numele meu smuls cine-o să-l mai poarte
Aripă de înger cu pene de moarte? Pe lângă vise-am trecut,să mă limpezeasc-au
uitat
Lujerul gloriei Că-l izbesc corăbii de hârtie de stânca din zări
Mă ceartă trupu-mi abandonat
Îmi intră drumul în casă Nesătule țărmuri îmbrâncind depărtări.
când plouă un pic
întredeschide-mi umbra Că m-am desprins de stup ,așa,deodată,
să-ncapă și trupul gloriei tot mai mic… Să simt supliciul mierii…mă ceartă.
Să se-nfrupte din el Mă ceartă piscul că i-am trăit căderea,

vor toți artiștii din lume Trenul fără bilet c-am mers mai mult pe jos,
și soarele miop Liniștea trage semnalul de-alarmă,
când mării probează alt rând de spume Impozit pe îngeri percepe timpul zelos.
Și Dumnezeu ar pofti… Veșnicia-i la preț de nimic,

să se facă util Poștașul ne-ndeasă orașu-ntre mandate
ne fotografiază câte-un gând Că mi s-au terminat timbrele toate
din profil Mă ceartă inima-n plic.
În timp ce Dali pictează Destinul c-o cheiță întârziată

al cincilea anotimp Mă răsucește amăgitor…mă ceartă.
copilăria ne mai sărută
pe frunte… un timp, PĂTRAŞCU DANIELA, București
din petalele zilelor tot rupe Vreau

între noi făcând punte
se tot ofilesc Vreau să-ţi scriu fără cerneală,
din litere mărunte fără lacrimi sau peniță,
Pământul lucrează fără dor,
la gardul din stele, fără culoare,
bucuroase firele de iarbă fără vis și suferință,
câte-un cui bat și ele fără ploi torențiale,
fără cerul plin de nori,
Când se udă ,ai grijă, vreau să-ţi scriu pe toamna asta
schimbă străzile ,fragilile, ce m-alungă spre ninsori,
coboară-le la prima stație și din frunza ruginită,
toate grijile care m-a îngenunchiat,
vreau să-ţi împletesc speranțe,
Ploaia mă naște-n fiecare an, pe tot ce nu am visat.
știi bine,
s-ajungă departe vor pleca Vreau să-ţi scriu despre tăcere,
și pașii mei cu tine despre chinuri și blestem,
despre Iad,
Poate-o fi dat despre durere,
să ne-ntâlnim cândva… vreau să-ţi picur,
Până la lujerul gloriei să te chem.
te mai doare ori …ba?
Vreau prin bezna asta deasă
Mă ceartă… drumul pur să îl pășesc,
să te-ntorci din nou acasă,
Când pleacă toamna mă ceartă cocorii să-ţi spun iar că te iubesc!
145
Doar o clipă Sub greutatea anilor pustii,
Păstrându-mi neştirbită-n zbor aripa,
O clipă doar aş vrea să fiu Cândva, spre tine, să pot năpusti.
Fărâmă de lumină,
Să-ţi decupez până târziu Dialog
Tristeţi de pe retină.
– Tu ce mai faci? Cum te descurci cu viața?
Să-ţi mângâi sufletul sortit Eu o împart cum mă pricep mai bine,
Pe veci să mă iubească, deși n-am reușit să-nlătur ceața
Să te iubesc necontenit de când pășesc prin lume fără tine.
Cu-o grijă îngerească.
Am încercat să zburd cu-altă aripă,
O clipă doar aş vrea s-adun am încercat să te ascund în ger,
În palme dezmierdarea, n-am reușit s-o fac, în nicio clipă,
Să te sărut şi să îţi spun ești tot aici, în sufletu-mi stingher.
Cât mi-aduci alinarea.
– Cum poți clipi fără să-mi simți privirea?
Să-ţi împletesc un aşternut Eu pot s-o fac silabisindu-mi Iadul,
Din norii mei de-o viaţă te port aici, clădindu-mi nemurirea
Să te îmbrac într-un sărut și te alung mereu, dar nu rup gardul.
În orice dimineaţă.
– Tu ce mai zici? Cu cine-ți mai pierzi timpul?
O clipă doar să-ţi dau în dar Eu mă ascund sub vreascuri de verdeață,
În noaptea asta crudă, mă liniștesc pictându-mi anotimpul
Să uităm de orice coşmar cu frunze ruginite-n siguranță.
Doar cerul să ne-audă.
– Cum poți lipsi din singura mea viață
Să-ţi dăruiesc fără-ncetare atât de mult, încât nu mai pot duce
Lumină din lumină, nici lacrimă, nici dor, nicio… speranță?!?
Să te iubesc la disperare Nu crezi că e prea grea așa o cruce?
Şi fără strop de vină.
Am încercat să-mi înfrânez apusul
O clipă doar aş vrea să zbor cu zori pictați din raze aurii,
Cu a luminii grabă, dar nimeni nu-i ca tine… ești opusul
Să-ţi salvez sufletul din dor nimicului… și-am să te-aștept să vii.
Ca pe-o sfântă podoabă.
PUȘCAŞU RAVAR LILIANA
Să pot zbura Târpești, Neamț
Am să m-agăţ de tot ce mă-nconjoară Gânduri pierdute

Să pot păși numai cu tine-n gând,
N-am de ales, ești singura comoară Cufundă razele îndoliind seninul,
Care m-ajută să zâmbesc plângând. Molipsind de negru, vărsându-şi veninul,
Seara... zvârle-n slăvi tăciune,
Am să m-agăţ chiar și de frunza moartă, Întuneric, gust de-amărăciune.
De visele ce nu le-am împlinit,
De lună chiar, de stele, zori, de soartă, Soseşte din cele patru vânturi,
De tot ce-nseamnă noi, de asfinţit. Ninsoarea fără surle şi cânturi.
Fără cuvinte sau şoapte ,
Am să m-agăţ de lacrima brodată Gândurile-mi pasc în noapte.
În ziua când ai hotărât să pleci
Fără să știi de voi putea vreodată Norii dispăruţi în trepte ,
Să traversez oceane de dor, reci. Coboară fantasme rătăcite
În ape vrăjite sau drepte,
Așa voi izbuti să-ţi mângâi clipa, Fură surâsul ierbii adormite.
146
În stele , înghitite de negru balaur, Tăcerea
Turma-mi de gânduri s-a pierdut.
Luna împunge cu coarne de aur. Tăcerea şi-ascute simţirea ,
Trebuie s-o iau de la-nceput! În vreascuri de timp răsfirat.
Zace beteagă amintirea ,
Când... În pământul slab şi uscat .
Rostogolindu-se în văi dimineaţa ,
Nopţii dând un ultim sărut , Întelepciuni se ascund în taine,
Îmi voi spăla de vise faţa , În drumuri cu strânse curbări,
Să văd unde-au dispărut. Nepăsătoare-au devenit , haine ,
Cocoşate-n semne de-ntrebări.
Gust de fân
Dă în pârg de toamne, uitarea,
Coasei nu-i mai taie fierul, Amintirile au marginile arse ,
În lanul înflorit de trifoi, Stăpână rămâne întrebarea ,
Iar s-a răsturnat cerul De n-au fost... a vieţii farse.
Peste câmpie şi peste noi.
Îmbrăţişez fiecare răsărit,
Locul acesta, de răcoare-i pustiu, Zâmbind cu lacrimi de rouă,
Puzderie de floare-i în osânde . În destin m-am cuibărit,
Haide, iubite , umbră să fiu Pregătită-s dacă plouă .
Braţului ce mă cuprinde !
Răspunsuri în alt anotimp
Brazda , cu mireasmă de fân, Voi căuta în smaralde , în mări ,
Câmpului i-acum sprinceana. Purtată de îngeri , în timp,
Iubite, lângă tine rămân, S-aud a dragostei chemări .
C-un sărut închide-mi geana.
Să-mi car sufletul anevoie,
Zdenţuim ziua-n secunde, N-o să-mi trebuiască soare ,
Timpul nu mai e stăpân. De iubire am nevoie ,
Rodul iubirii fecunde, Iubirea e nemuritoare…
Să-l hrănim cu gust de fân.
BĂLAN GABRIELA, Bârlad
Sfârşit de toamnă
Dor de Nichita
Ecoul, multiplică silabe Privește pe cer, semne!
În coama imenselor spaţii, Nichita Stănescu îți răspunde la scrisori – mai
Fiară nevăzută cu labe, știi cum îi scriai cândva
Zburând pe şale de-aclamaţii. să își acopere inima cu umbra ta?
Nori răsculaţi în pâcle smolite, Primul nor seamănă cu talpa unui picior
Lumina cerului frâng, pecetluit de sărut, următorul
Iarbă, frunze,crengi răscolite, cu un chibrit – înseamnă
Răpirea şi moartea îşi plâng. că poetul va da foc la scrisori
când se va teme
Fiorul urii , în boare profană, că nu te va mai vedea uneori.
Suflat de toamna bolnavă,
Naturii provoacă scheletică rană, Atunci apropie-te de pietre
Lăsând-o despuiată, pribeagă. și taci – au fost cândva statuia unui miel
urcat pe vârfuri până la sânul mamei,
Biciuind cântă-n furtună, a alunecat de pe soclu, s-a spart.
Lovind imense amnare,
Răzbunarea ea îşi tună, Acum poetul mângâie norii
Iernii cere-o amânare. fulguind picuri de lapte
albul te spală de moarte.
147
Prăjitura A scris poezia cu sânge.
Mi-e dor de Greta Garbo, prăjitura Pentru ea ar căra munți in spinare

Cu ferestre din nucă și gem. ar zbura, ar invita-o să zboare
Mama o pregătea de sărbători numai să-i promită că nu moare.
Când se dădea unt pe cartelă,
Făcea semnul crucii pe blat BANCU ALICE, București
Tava intra în cuptor, lumina în inima mea
Siropul din petale dulci de trandafir Duel
Înflorea sub lacrima ei ca o bătaie de aripi de
îngeri. Am mâinile murdare
De sânge scurs din mii de portocale
Pe atunci visam – nu se găsea șerbet Și-n fiecare dintre-asasinate
Noi nu aveam nici coji de portocale. Caut ceva ce știu că nu se poate…
Azi o prepar și eu, din cel mai dulce lapte
M-am îmbătat cu ser de mandarine
Unt de calitate, făina cea mai fină
Fără lacrimi, pe prăjitura mea Dar nu atât încât să uit de mine
Nu se aprind focuri de artificii – are doar Și să mă lepăd, ca de un eres,
gustul De rimă, ritm, măsură, gust și sens.
Dorului de mama.
Și chiar dacă aud spre răsărit
Pe când credeam că nu mai am la ce visa, Tropot de căprioară și mugit
Din lacul amintirilor Venind din tocul pentru ochelari,
Vin lebede de pluș Degeaba mân prin codrii pe cai mari
Cu firmituri din prăjitura mamei.
Eu mă întreb ce mâini vrăjite avea, Când în final nefericita pradă
De ce e atât de amară prăjitura mea? E doar laveta cu bordură albă,
Mărginind pielea moale-a bietei ciute
Retorica diamantină
Ce-mi șterge-abil lentilele stătute.
Cuvintele,
Diamante în templul ochilor mei Închid la loc pădurea în cutie
Printre viață și moarte. Și-n cui îmi pun pofta de nebunie-
N-am să găsesc nici azi în clementine
Poezia, Cuvintele de-absurditate pline
Dincolo de moarte
Un trandafir în genunchi. Pe care le citesc de ani întregi
În poezii ce spun: “Nu mă-nțelegi”
Iubirea, Cu versuri albe prinse-n slabă proză
Zborul pasării din colivia inimii Ce-mi deturnează gândul spre psihoză.
În alt avatar.
Vedem aceeași urbe ireală
Dorul,
Steag alb pe fruntea lui Dumnezeu Prin aburi de alcool sau portocală
Un cer sub care sunt zeu. Și nu pricep de ce vânatul meu
Adus ofrandă publicului-zeu
Pentru ea
E perceput ca fad ori indigest
Pentru ea a deschis cerul ca pe o carte În fața cripticului manifest
s-a închinat la altarul cuvintelor Ce nu ascunde în carcasa goală
a făcut semnul crucii și a fost răcoare Nicio iluzie și nicio boală.
în flacăra lumânării.
Altădată și-a legat de glezne copaci înfloriți
Să nu mai vadă cum plânge.
148
Vezi, curiozitatea mea e rară- Ți-e clar, mă stăpânește-un zel fervent
Și nu din măr, ci dintr-o portocală, De-a desluși secrete scrise în stele.
Ca o Evă modernă aș mușca În orice demnitate-i detriment,
Pentru a-ți înțelege lirica. În orice har se-ascund păcate grele:
Și, crede-mă, nicicând n-am să regret Amprenta mea pe cer îți e opusă
Că mă consideri prinsă-n desuet- Cu fiecare semn și supernovă;
În afectata dumitale ură, Imprevizibilă și nesupusă,
N-ai rimă, ritm, gust, sens și nici... măsură! Sunt alizeul care-ți suflă-n provă.
Astrogramă Și orice-aș face, n-am să pot schimba

Nod Nord și Sud, sau aștri prinși în case.
Am luna-n Scorpion- răzbunătoare Cu-o exaltare nu vom evita
Care mi-a pus bold cu venin în coadă. Exil, peregrinaj, căderi, angoase.
Și Racul ce-napoi merge prin Soare
Mi-a dat în dar perechea de clești dragă. Într-un torid sfârșit de Cireșar,
Ne-a reunit sarcasticul destin.
Săgetătorul stă în ascendent Printre-opoziții pline de amar,
Cu alte arme albe în dotare. Iubește-mă, de poți, măcar puțin.
Și vezi, iubitul meu inconsecvent,
Cât pot, de vreau, să te rănesc de tare. Eclipsă
Fecioara, în exil pe Marte, Nu s-a mai întâmplat nimic de mult, iubite,

Mă-ndeamnă rece să observ esența; Și excavează-n mine-un gol imens-
Doar un sărut îi fur și fug departe, Cavernele de calciu prăfuite
Căci m-a gonit, să nu-i stric pasiența. Plâng hemoptizic după har și sens.
Iar Capricornul, forță nebuloasă, Și-mi e așa de dor de zile-apuse,

M-a învățat, prin orișicare zid, Când amândoi priveam spre-aceleași stele
Să-mpung cu-nverșunare fioroasă Și cuprindeam, în gânduri chiar nespuse,
Pân’ am să mor, ori pân’ am să câștig. Idei de-atâtea înțelesuri grele.
Cealaltă Lună, neagră de necaz, Mi-e sete iar de rost și limpezime

Hrănește Pești ce-n contratimp înoată. Dar nu mai pot să zbor sau să câștig-
M-agăț de agonie sau extaz Din vise-naripate și sublime
Când coada lor spre poli opuși mă poartă. N-au mai rămas decât fiori de frig
Pionier cu domiciliu vechi, Și-aș vrea ca-ntr-un acces de nebunie

De veghe Vărsătorul stă-n Saturn. Să mi se pară, fie doar fugar,
Din cofă-și toarnă ploile-n perechi Că-n scapule alate îmi învie
Asupra mea, zurliu și taciturn. Elan de aripi rupte în zadar.
Justiția ține în mâini Balanța Dar, vai, nu-i timp nicicum de-nchipuiri
Care-mi măsoară fapta neîncetat; Care să mă înalțe pân’ la ține.
Din Jupiter îmi vine impedanța Oglinzile defunctelor iubiri
Pentru orice periplu necurat. Întorc reflexii triste și străine
Și paso-doble-n Venus tot dansează Și mă-nconjor cu sticla argintată

Toreador și Taur la coridă; Pe care-o sparg în cioburi mii și mii-
Roșul aprins al capei baleiază Prins într-o nesfârșită judecată,
În jurul meu, cu patimă avidă. Oricât te chem, nu vei putea să vii.
149
În somn, tăcere, frig și aspră lipsă al strânsorii mele – apus de calendare;
A unei păci după-ndelung război,
Căzând iar în iernatică eclipsă, Nu-i așa că suntem două sure,
Consum încet ce-a mai rămas din noi. pecetluind începutul și sfârșitul?
Două solilocvii solemne, bizare...
Siberiană Cum să nu mai cutez să te iubesc, oare?
Când... ard neisprăvit
sub baldachinul dragostei tale...
Credeai că e zadarnic și-ai spus că n-are rost
Să-mi doresc mereu iarnă, crivăț și permafrost. Dorul meu libert
Poate că ai dreptate, însă iubirea mea
Șabloane-și făurește din stele reci de nea. Să te desprind din mine,
ar fi nebun surghiun, departe...
Ai să cuprinzi vreodată măreața simfonie prigonită de dorul meu libert,
A tundrei cufundate în grea melancolie? dar tot gonind năvalnic pe urma ta,
Și cum să-ntreci ninsoarea, când nici nu știi să- să-mi curmi alcovul depărtării
mi lași cu umbra-ți din deșert –
Ca ea, arctice urme de buze pe obraji? mătase de Damasc, hărăzită mie,
în lucrătura sa Monada mea să-mi pun;
Vers alb zăpada toarce în pură poezie, Îmi pare inima cât firul de nisip,
Inveșmântându-și Polii cu straie de magie. când negura prăvale din platoșa chindiei
și nemuresc sub lipsa-ți,
Și slove glaciare, pe flori de ger purtate,
pân’ zorii prind iar chip.
Aspru-mi sărută fruntea și genele-nghețate.
Să te desprind din mine –
Cu aripi viscolite, o palidă nălucă zadarnică tempestă mi-ar fi toată tăria,
Mi-a prins gândul în brațe, poruncind dor de ca arsă de simun ar tremura
ducă- strivită în nada ta celestă
Și cred, iubitul meu, că știu ce am să fac: și-ntreaga mea slujire mi-ar fi nestisul scrum;
Te las, pentru taigale, și-mi caut un cazac. Lumină, mai cu seamă,
s-apleci pe lumea mea,
BĂRBULESCU MĂDĂLINA, Cârstănești, cu tâmpla eu să șed la pieptul tău, acum,
Vâlcea să-mi spargi cu necuvinte
hotare ce-mi sugrumă cugetul calin
Sub baldachinul dragostei tale și-ntreg de Dumnezeu,
să te întreb, iubite:
Iubitule, hai să ne regăsim în Kufra! „Crezi că aș putea dragoste
Ți-am spus vreodată că sufletul tău să fac doar cu dorul tău?”
are gust de smochină în pârg?
Ți-am spus vreodată că gura ta Dragostea din minaret
mă tăinuiește ferecată în sine,
sub pleoapa de amurg? Cum ne-ar fi dragostea,
Că eu, frumoasa haremului tău dacă timpul nu ar avea muguri?
de virtuți ștrengare, Și-ar fi născut sfârșitul
voi să rătăcesc, dezvelită de mine, în ale deșertului belșuguri?
prin adâncirea ta nevolnică, spre păcat? Sau ar fi fost asemeni unui armatan,
ce-și poartă-n piept nesomnul,
Iubitule, hai să ne contopim în Kufra! fără de liman?
Pe un divan de priințe, cu pathos așezat Îmi rostuiesc neștirea cu-atâtea întrebări,
în panteonul de sub pântec, de parcă n-aș vedea că dragostea
pe cei doi sori din piept, ne este văduvă de moarte,
pe răzvrătirea legii, ce încă o aștept... de parcă n-aș vedea că-n ale ochilor prinsori,
Să-mi cadă vălul pe fruntea șoldurilor, ne este o podoabă cu inimi nestemate...
în năzuințe cutremurătoare; Al timpului caftan și-a pus...
să te-mpresori în parfumul de mosc alb de-a străbătut atâta amar
150
de vieți și reîntoarceri; prin viață
și ne-am găsit, acum, părtașii unui crug până ce am prins contur
și-al veșniciei toarceri; formă și conținut
și ne-am găsit, acum, devoții ei utopici, litere și cuvinte
preaflămânzi de focuri – rugi în zaiafet; mai apoi poeme
iar ea, un muezin, ne cheamă la-nsorire aici viața mea personală s-a oprit
din castu-i minaret; mama continuă să mă iubească și așa
așa cum nu sunt
Mi-a întinerit iubirea... pentru că sunt
rupt din sufletul ei!
Iubite... împărățești lumina-mi
în noaptea constelațiilor din frunțile cerești, toate durerile…
ca un Sahel ce-apleacă un vifor de ardori,
făptura-mi migălind din stoarsele strâmtori pe mama a durut-o sufletul
ale putinței mele, văzând nevăzutul
cu duh înduplecat de cele femeiești. durerea asta e a mea de o viață
La ce-mi slujesc acum scânteieri, ispite? am luat-o asupră-mi
Toate-mi sunt târzii...
Ca un zaraf le-ai dat pe geniul năzuinței port în cârca anilor
și rostu-mi se trezi toate durerile omenirii
în tămâiosul ființei, în al priinței fapt, toate blestemele
iar rodul tău îl cer, adânc în piept să-l bat. și toate mileniile ei
În calea ta, acum, îți sunt suavă pradă;
Fără de poveri tu, acvilă, te lași, de crime și pedepse
pe brațe mi te-adaugi, de dinainte
mă salți din groapa-mi fadă, și de după
cu nedeslușite, umbroase cuvântări,
de-mi faci agapă firii vecii de minunări; Iisus și Dostoevski.
Mi-a-ntinerit iubirea...
se-njugă-n contemplări spre `naltul mărginirii, Necropsie lirică
iar datul tău apare, țesut în aur viu,
precum un iatagan - viaţa mea e un perpetuu tangaj
străjer al legii mele și efor al robirii; pentru a nu mă pierde întru-totul
m-am lăsat pe mine însumi gaj
Crezi că ar putea iubirea mea să-ncapă păstrându-mi viu numai hoitul
în lumea asta mare, ca într-o burka prinsă,
cu alfa și omega tivite la hotare? nu am renunţat la mine doar m-am negat
Crezi că ar putea să fie dezrobită, cuvântul mi-a fost întru Dumnezeu
cu tânga unui fur, chiar din lăcașul tău? mi-a fost Regatul fără Regat
Când ție îți închină întreaga alcătuire, am murit puţin câte puţin ca un Zeu
să fii al ei călău...
peste vremi chiar în vremile noastre
ANDRONACHE VIRGIL, Brăila critici nemiloşi mi-au disecat
măruntaiele putrezite albastru
mama m-a născut fără trup descoperind apocalipse dureri şi dezastre
mama m-a născut fără trup măruntaie mărunţişuri organe

a plâns de fericire literare
și m-a sărutat pe ochi în pietrificaţii de grav
chiar dacă nu mă vedea
m-a ținut în brațe alabastru!
a alăptat nevăzutul om
iar până la urmă mi-a înțeles destinul
și m-a purtat la sânu-i
151
Cadaverica ispită Prin iarba înaltă
Se gudură vântul
va veni barca să mă salveze din adânc? Crețind peste-o baltă.
din dedesubtul tainei din rănile care mă mor
ce-i dincolo de-acest ştiut şi neştiut profund Păunii se strigă,
se simte prin trupul meu inert şi efemer. Privirea-i tăiată
De o rândunică.
să mă ridic să mă avânt să caut hăt...
mă mistuie un foc de dor nemărginit Inspir nebunește,
şi de ce viaţa moare pe deasupra văd! Cafeaua uitată,
ce fel de moarte trăieşte dedesubt? Încet, se răcește.
în zbor se rotunjeste cerul când aripa mi-e Versul pierdut

frântă
când pescăruşi înfometaţi plonjează-n hău În astă noapte am pierdut o poezie.
le simt duhnind cadaverica ispită Pășea pe margini adiindu-și respirarea,
învolburate arcuri frânte gata de plecare stau Culori încete îi țeseau imacularea,
Îmi mângâia visul târziu cât să mă știe.
spre adâncimi...atunci cănd grabnic se unesc
când valurile fluviului ajung să se înece-n doi Părea că mă recită calm pe dinafară,
aştept pe-o bancă rece rătăcit privesc… Gândindu-mă născut din slova ei deschisă,
pân’ dincolo de lumea estetic scăldată în noroi Pe mintea mea înceată și cu acul scrisă,
Își imprima tăcutul țipăt de fecioară.
pe însorite şi curate metereze
să-i ducă spre altă viaţă spre orizonturi noi Nu mă-nduram să-mi chem trezia să-nțeleagă
câte o barcă la mal abrupt să acosteze Și, fermecat, într-o străină amorțeală
toate au aşteptat cândva şi mai apoi... Îmi transformasem rece chihlimbar în smoală.
Ea a plecat făcând din câmp de flori, viroagă...
pe luciul fluviului hrănit cu suflete stinghere
să vină barca ce iar mă va purta regesc Am pieptul spart și-mi curge-n răsuflări
departe de malul unde aştept şi azi ca şi în alte dorința,
ere
doar valuri înspumate iarăşi se ciocnesc Primul să-i fiu am vrut, orgoliu ce mă pune
În loc mizer și strigă-n mine neputința.
fiind plecată-n nicăieri ca Arca
ce nu se mai vede care nu mai vine Viu, sângerând, nu-mi voi cunoaște alinarea,
lângă parâma ce îşi aşteaptă barca O voi simți cum se incumbă printre coaste
sunt singur pe malul fluviului genune! Când voi primi din harul dăruirii caste
Al versului pierdut ce-mi ține căutarea.
BODEAN MIRCEA, Brașov
Nori de piatră (Chemarea lui Praxiteles)
Dimineață de vară
Ce va urma, poveste a fost, ca niciodată:
Gingașe voaluri
Timid desenează Bătrânul săpător al celor ce se-arată
Pălind printre dealuri. sta, sprijinind bărbia, prin gânduri și visare
privindu-și împlinirea har mânurilor sale
Cerc viu de lumină și, cum picuri de viață ai ploii lumii curs
Își vrea lumea trează din nori până-n noroaie privise cum s-au scurs,
În vreme senină. în pânze și lumine, în pietre și strigare
și-a modelat simțirea ferind-o de uitare.
Insecte se-agită Cu mâna tăbăcită și îngherată-n daltă
Cerându-și pământul își trece fierul viu, privind zarea înaltă,
În trai de-o clipită țintind forme ușoare ce bolta le aține
și, răcorindu-și fruntea, rostește pentru sine:
152
„Privesc cum apa vine din nori de nepătruns, Mi-e fruntea brăzdată
dar care lasă, totuși, în piepturi îndeajuns de colții de rechin ai stelelor
loc primenirii rece, adâncă respirare, de dinainte de tu,
apoi devine vie, așa cum dalta-mi pare, apoi, semănată de neliniști păgâne
și, tot ca dalta, mușcă bazaltului din trup căzute precum cenușa
cum timpul vieții țăndări spre moarte i le rup. în curățenia apei,
Se-nchide în făgașe pe care le muncește, ca împotriva deochiului.
se-adună moale-n forme cătând spre a se
crește, Scormonitor de ceuri,
iar pieptului i-e moarte și trupului vigoare, nepăsător de cumuri,
desparte partea lumii sărându-se sub soare… mă întind spre răsărire
Ca apa-mi curge trupul, iar timpul mă îneacă prin emblemele târzii
și, pentru veșnicie, rămâne piatra seacă. ale facerii mele fără sfârșit,
Pygmalion din Cipru, frumoasă Galatheea, răstite spre afară.
te-aduse-n lumea asta și ai fost tu aceea
născându-i lumii patos, durere și tristețe. Spre afară privesc,
Atinge piatra asta, vezi câtă frumusețe? prin ferestrele lacrimilor
Nu am să las ca ploaia în trup să-mi ce nu îmi aparțin
stăpânească și încep să dor așa cum pot,
și curgerea-i grăbită sfârșitul să-mi grăbească. așa cum n-am să știu niciodată să dor.
O prind doar o clipită din zbuciumata-i viață Așa...
și, dacă-mi curge-n plete, e gheață sau e ceață,
în mine e ajunsă cu stare, e stăpână, CĂMUI DAN, Bucureşti
dar eu vreau libertatea, o am în astă mână,
și-i voi opri cu dalta domnia-i, chiar din vatră, grafie cu demon
sorgintea-i efemeră am să i-o sap în piatră,
voi căuta o stană perfectă, să-mi vorbească, un obiect de familie îmi șterge memoria
cristalul rezonându-mi în mintea-mi de parcă aș ține o rună la lumina zilei
omenească observ schimbarea
mă treacă de hotarul vibrândei lumi ascunse. din dragoste pentru tine aș vrea să rămânem
Cu dalta scotocindu-i prin taine nepătrunse acasă
lovind, simțind în frunte a inimii bătaie,
nepăsător ca piatra săpată lung de ploaie, am un album cu pereții orașului
luând din nori ideea în străvezii volute, oricât de nesiguri ar fi împlinesc
voi construi din pulberi și unde nevăzute o sută de ani
fantastice izvoare, ușoare precum vântul, iubirea păstrează-n memorie ultima zi
în timp săpând cu dalta, cu gândul și din copilărie
cuvântul... îmi fac timp pentru cadouri mereu
Apoi mări-voi ploaia: coloane nesfârșite mi se înverzesc degetele
din cea mai fină piatră, minuscule tectite de la picioare lutul amestecat cu fierul
culese din nisipuri pe sub lumina lunii bronzul cu aurul
vor fi ca nestemate la gâtul alb al lumii. par un tablou inspirat de inițiați
Izvoare, râuri, fluvii încremenite toate descopăr perfecțiunea femeii
în marmuri le voi prinde, pentru eternitate, cea mai pură formă de artă
iar pentru mări întinse toții munții voi întoarce, în fața căreia mă simt liber să tac
din lumea asta timpul ca apa îl voi stoarce,
din stei o voi renaște, eternă, nemișcată!” atunci când
creierul trimite semnale spre Proxima Centauri
Așa îl prinse ploaia, cu mâna ridicată. sper că niciun omuleț violet nu se va crede mai
bun
Dor, doar dor decât degetele răsfirate
continente unde frunzele se adună în cer
Mă înec în zborul tău, și plouă din pământ spre vârful munților
vânt legănat între albastru acoperiți cu cimitire vesele
și pătimire. cuvintele caută minți ca ale noastre controlate
153
genetic tinerilor le place să cocheteze cu
diavolul nu rezistă unei nopți în care riscul de cancer are cinci silabe
la sfârșit ne ținem de mână fiecare strigă sufletului meu
arde-le de tot într-un ritual unic
scrie-mi un cântec pe drumul spre moarte
să te bucuri de câmpul cu maci
m-am bucurat că ai plecat și să râzi la tot roșul acela
am vrut să-mi fac singurătatea plăcută
puteam să-mi fierb cafeaua de două ori te-aș iubi încet
să-mi cos ciorapii convins cum te-ar cuprinde un val
că o să te amuzi dacă mă vei găsi moțăind aducând alte valuri
vei pune totul la loc îmi vei lipi înțepătura adâncul tău
din deget sângele a descris o elipsă îmi umple adâncul
prin cele patru camere lăsate vraiște și adâncurile noastre vor naște un pământ
de-un sărut la 220 de jouli din care nimeni nu va rupe o floare
nu fără ca mai întâi să ne mulțumească
nu reprezintă vreo măsură de-a mea
opera omnia
pasărea a deschis fereastra spre tine
scrie-mi un cântec tot citesc despre moarte
în sud bărbații o cred un loc plin de virtuți
am pus mâna pe-o carte precis auzise dacă te iei după cei din nord nu-i cânt mai
și ea frumos
cărțile sunt scrise de cărți frigul urcă o treaptă
am căutat un cuvânt să-mi aducă aminte spiritele au nevoie de somn
de noi n-a vrut să-mi spună nimic inima poate fi trădătoare
și-a ciugulit coada până a trecut un tramvai la fel cuvintele tale pentru nerăbdarea mea
credea că te-ai întors bucuroasă de-a ajunge departe
a sărit pe pervaz înălțam rugăciuni numai dacă răspunsul era
scrie-mi un cântec da
fugeam de săraci
priveam către stradă țigara arsese mă vedeam în ei dezbrăcat de iluzii
până la piele scrisul mi-a adus numai nefericire
starea mea ajunsese mai rea decât cea dinainte ca un întuneric în care îl aud pe Dumnezeu
mi-a luat capul între aripi dând piatra la o parte
scrie-mi un cântec
am scos copacii pe care i-am găsit
apoi a zburat spre copaci mă gândeam în picioare
dacă are vreun pui ieșit din găoace am început să trag scânduri
mi-ar trebui o poveste cu numele noastre te-am pus să țeși pentru corăbii
am găsit semnul tău să-ți imaginezi un basm în care nimeni
sub ziar ochiul stâng mi se bate nu are nevoie de apa vieții
dar am zis să nu-ți spun că nici el nu mă spune în lupta cu moartea
momentul este darul cel mai de preț
până în zori durerea trecuse
pasărea aștepta să-i deschid și totuși iubirea
omul pentru care voiam acel cântec s-a dus femeie frumoasă și aspră
nu mai este nevoie de câte ori vreau mă pui să mor
pentru tine n-am ținut niciodată un corb
mi-ai pus mâna la gură de la numărat literele pe cruce
minunile fug de cei nemulțumiți vopseaua îmi arde mâinile
să nu mă ajungă copacii bat fereastra
dacă mă voi trezi vreodată în cuie
ești primul pe care aș vrea să îl văd corbul acesta încâlcit
gonind pasărea cântătoare a morții
154
la cuvinte nu-mi pare a fi trimisul în noaptea aceea mi-am mâncat lupul
diavolului și-am plâns imaginându-mi
că pe epitaful meu scria
nu-i citiți rugăciuni aceasta e ce a mai rămas dintr-un blestem''
priveam trupul cum se rarefia
CONSTANTIN ROMIŢA, Bucureşti nici o lumânare aprinsă
Dumnezeu cu spatele
infuzii număra pașii
numai cineva îmi râdea în nas la pândă
s-a înserat și a nins flămând de carne
anotimpul acesta e o simplă infuzie de moarte
o ușoară fulguială a plouat cu stropi cenușii și reci
care trece prin vene fără să știi ca atunci când ți-am auzit vocea
sunt momente în care te trezești cu același apoi totul s-a preschimbat în copilărie
gând când am stat să ne potrivim minutarele
în aceeași lume a ta pe care le șterpelisem de la magazinul cu vise
pe urmă vrei să deprinzi felul cum împăturești (de atunci ne-am știut dinlauntrurile mai bine
insectarul cu un șervet că epidermele)
pe care ai ciugulit nu mai știu câte prânzuri apoi s-a făcut un gol și m-am mințit zilnic
și e târziu că vine Crăciunul
nu am aflat dacă durerea ce vine cetățile s-au strecurat în alt timp

e o poartă sau o simplă sinucidere și-a fost de ajuns un țipat
între ceea ce ești și ce va rămâne ca să doboare porțile din încheieturi
din când în când sunt unghiuri moarte apoi a tunat și-a fulgerat
care privesc spre noi cu frica devoratorului restul știi...
de timp
se spune că va veni triumful luminii pământul se învârte la fel
important e să fii viu miroase a cafea în fiecare dimineață
unii mai poartă pancarte în fața Guvernului
desigur fericirea doare mai mult din tot ce știu
oricum nu mai contează parcă îți aud bocancii, iubire...
acum respir ceva comun
nu vreau decât să ducem până la capăt această tri(unghi)
zăpadă
și aceste interminabile tristeți în imediata apropiere
Sofia caută să își schimbe înfățișarea
oamenii sunt tați de Dumnezeu seamănă cu o hartă
pe care este atașată o fotografie veche
câteodată mi-e frig privită de sus
mi-e foame
și te iubesc Daniel abia am înțeles că nu știe nici acum
să încheie o conversație
din curtea spitalului fără să-și muște buza
și să încline capul spre nord
am coborât strada
(nu era nimeni) sunt foarte tanără gândesc
și-am trecut peste formele unor terase bine ascunsă în noapte
înfășurându-mă cu chiștoace de țigări pot asculta foșnetul dantelelor
până în dreptul unei biserici
care nu m-a primit pe motiv că ard crucea cineva trebuie să povestească
despre cum a trecut pe sub fereastră
doi preoți se priveau complice cu câte o s-a așezat în dreptul eclipsei
evanghelie sub braț au deraiat autocamioanele pe autostradă
și mi-au aruncat o prescură în țărână și a plouat cu pești peste câteva ore
155
știam că cineva dinlăuntrul ei se miscă TEODORESCU DAN, Iași
îi dă forme care odată atinse te orbesc
Mă regăsesc
timpul se comprimă
și-mi dă sentimentul că Sofia a intrat în mine Mă regăsesc pierdut ca piatra-n temelie
acum respir același aer cu ea când mă înalţ mereu pe un duios cuvânt
totuși de undeva mă privește cobor apoi ş-aştept lumina vie
ca pe o posibilă iubire absolută ce m-a dorit cu trupul pe pământ.
și același porumbel alb se întoarce acasă
deschizându-mi fereastra Doar în decembrie copacul meu plânge
atunci când se sapă fântâna cu apă stătută
când începe să doară puțin şi-atunci când femeia se frânge în naşterea
lumii,
mă mut din sufragerie în dormitor femeia credinţă, femeia pierdută.
s-a întors circul în oraș pe la ora șase
doi nebuni au aprins o lumânare în întuneric Nepăsările sfinte
și râd
numai un fruct sălbatic la geamul meu Fecioarele mi se întind duios
nu dă semne să cadă printre pleoape,
gândurile mi-au așezat un strat de durere pe acolo unde nimeni
buze nu a pătruns cu sufletul singur,
parcă aș gusta câteva boabe negre ci au mai venit
de pe o farfurie uitată şi mâinile cu timpul
ascunse spre amiezile
în ultima vreme alăptez o ceată de năstrușnici de dor.
cu picioarele spânzurate pe un capac de gunoi
și le țin lumina Am simţit atunci
cu plămânii aprinși cum îmi fuge păcatul
suflu peste ei ca nu cumva să alunece şi îmi cresc pe timpane
nepăsările sfinte.
dimineață mama mi a spus că merge în târg
după brad Când marea nu-i aşa aproape
vin colindătorii
lerui-ler Cândva, mă apasa un gând
le dau o parte din mărul meu să mă ascund sub globul cel de sus
îl spăl de putregai şi să mă las aşa, plutind
și le ating frunțile cu o stea peste pământuri iarăşi dus.
azi noapte a mai căzut un înger
și i-am luat-o de sub mânecă Cândva, mă tot gândeam să fug
apoi le aduc un colac să sorb din sevă de stejar
îmi dau părul după urechi şi să mă-mbăt din undele luminii,
și aștept să se trezească Dumnezeu un soare dur, crepuscular.
mi s-a părut ca îl văd Cândva, mă tot gândeam, de fapt,

la pizzeria din colț că marea nu-i aşa aproape
dormind şi tot secând şi râuri, fluvii
ne-am izvodit din dor şi şoapte.
mușcă din mine
cât timp mama duce mâinile la gură Necredinţă
am să mă aplec cu cealaltă față a mea
de unde nu va curge sânge Pădurea mea nu mai este verde,
și-am să mă ung cu numele tău sărutul nopţii nu se vede
apoi am să mă gândesc la un nou colind când îngeri trişti îmi bat la ferestre
,,steaua sus răsare pământul meu nu mai este...
ca o taină mare''
156
Clopotele nu mai bat să rupă timpul umbra sare într-un singur picior joacă șotron
şi blestemul vechi şi anotimpul numără divizii
şi pământul de la răscruce de euri amintiri-frescă
şi pădurea cea verde, parcă niciunde niciodată zilele nu vor mai avea
numai păcatul meu nu crede... oase de fosfor
Culorile morții
CRISTEA ANGI MELANIA, Craiova, Dolj
în jur s-au îndrăgostit arbori lumii
Salve, singurătate! cu o mie de guri
cerul ca un ochi sticlos s-a aburit
sentimentele aceste păsări cu aripi de ipsos de neînțelepciunea iubirii
îți măsoară prăbușirea agățați de cercul alb al imperfecțiunii
de câte ori te reconstruiești spune salve am dat o reprezentație
singurătății care scurtcircuitează suflete în toate culorile morții
și nu rămâne în colonia oamenilor bântuiți de apoi am înghițit sfera singurătății sublime
fantasme materiale luna ca un vârcolac
sărăcia este un spectru care îți dezgroapă mi-a supt degetul mic de la picior
oasele ca și cum un întreg ca și cum ar fi dorit să mă deztrupeze
cimitir de elefanți s-ar muta în tine să pot să mor lângă un nor vopsit
te împaci greu cu ideea războaielor subterane în chip de pom
care dezbină națiuni lângă iarba străvezie a cuvintelor
de la marea tribună a vieții lumea apare în timp ce liniștea neomenească
mirobolantă un fel de pește ce respiră fără își strigă poeții
branhii și le bea rărunchii cu tămâioasă albă
pe pământ cresc baobabi acolo unde erau dragostea sâsâie în retină
cândva piețe publice doi arbori lunatici evanghelizează
frații împart cerul deasupra mării timpul iubirilor în sepia
iată cum desalinizarea devine o formă de artă
nici măcar umbrele nu mai
au geometria lor Căutătorul de pokemoni
vitele beau din canalul de dejecții și visează
platoul amplu aceia care au încălțăminte de plută
unde a rumega este calea spre echilibru vor fi cei dintâi la finish așa grait-a
de ce oasele noastre nu și-au scris patericul? căutătorul de pokemoni
Încotro nimeni nu este destul de sărac
zboară mitologica pasăre rock? să nu își permită încă o cursă
putem plăti sacralitatea asfințitului cu o cât am gustat lumea cu crinolina ei verde
ancoră? m-am împiedicat de morții-vii
de aici toate au gust de alamă ruginit dacă lungul drum al nopții către zi
s-ar deschide precum un curcubeu
Frescă m-ai așteapta pe singura treaptă
săpată pentru altarul lui Dumnezeu?
zi de zi sap lăcaș pentru umbra apele lumii se umplu de pești
care moare cu demnitatea soldatului împărtășit ce visează limane înguste
Sub lumina lunii barca îmi duce în larg viețile toți pescarii lumii acesteia
se pare că am trăit în locul umbrei mele întind noaptea năvoade
toate morțile posibile pun momeli peste prag la ferestre
de aceea privesc ca la cinematograf între scanduri
cum se rupe înoată suflet al meu peste brazi peste hăuri
din singurătate câte o bucată peste turnurile gemene
pentru condamnații la ultimul apel brutal de sincer tulbure ca vinul din cimitir
sunt războaie ale cerului pe care eu le împart risipit în vase comunicante
cu albatroșii zâmbind sardonic în și dinspre moarte
157
DINA MADELAINE, București de spaima umbrei tremurate
a prăzii din viitorul meu neînfrânt...
Sora lui Icar Se-ntâmplă ceva… se-ntoarce
lumea pe dos, o simt împotrivă-mi,
Călcând pe scoici şi rare flori de mare mă strânge în chingi un zvon tenebros!
cu scânteieri de astre gemelare, De-atâta obidă şi căutare,
dalba copilă îşi uită orizontul mi s-au chircit cumplitele gheare,
privind spre sare-amară din trecut. blana cea aspră, soră cu moartea,
Unde-i topita ceară purtătoare s-a tot rărit prin toamna ruginit-a firii…
de aripa menită visului tăcut?! Limba îmi fuge de colţii lucioşi
În clipa neagră izvorât-a fiere şi mestecă sunete-scâncete
căci fratele-i de lunecoase pietre din volburi uşoare de aer moale…
s-a strivit, sub a ursitei vrere… Iar ochii... ochii îşi pierd din putere!
Acum, adus de-o pală muritoare Zăresc doar hotarul ceţii
de aspru vânt, se unduieşte-n dintre zi şi noapte…
mintea fetei cald un gând. Unde să fie trecerea fulgerată
Ea smulge din ciocul unui pescăruş a clipei în picurul sorţii?!
două fuioare cenuşii de nor, Nici să gonesc nu mai pot!
le împleteşte-apoi cu zor Nesigur păşesc prin cetini şi glod
în aurii şi inelate plete. Uşoare în două picioare, mereu înapoi,
precum albastrul de mare, pe propriile urme, rătăcit în nevoi…
fecioara şi umbra ei se ridică Adio, demon al gheţii!
spre năruitul Olimp. Sunt iarăşi un om!
Pustnicul Soare, în fior împietrit, Mă regăsesc murdar şi mic,
şi-o strigă pe clipă mireasă. neputincios, în veci strivit
Sfielnica de ceţuri albe de spaima tulburată a lupului mitic...
veşmânt pe trup îşi apăsă,
urmând călătoria către himera Puncte de vedere
întâiului zburător căzut. Poposise de neunde pe-al lacului mal.
Din când în când, Soarele Ocrotit de foc şi pământ,
îşi struneşte caii tot mai aproape contra spinilor vremii încropise un scut.
nădăjduind pe fată Rotind privirea în unghi drept,
de ivoriul văl s-o dezbrace. strecurase-n conturul smaraldiu
Atunci ea fiinţa-şi preface plăpânde fire din sine bătute
în ploaie grăbită de vară, în umede urme şi umbre
se prelinge în adânc pâlpâitoare de jur-împrejur.
prin degete de morţi Spre minus infinit întorcând
şi urcă mai apoi spre cer un alt mănunchi de priviri,
sub chip de curcubeu temut. fără chin tăiase adâncul neviu
Păleşte Soarele înspăimântat: şi lichid, risipind şi-nchegând
Icar şi zborul lui chiar nu s-au frânt?! suflarea, rând după rând…
Aşa cernuse aşteptarea,
Involuţie pândind cu nesaţ clipa
Auuuuuuuu… în care să strige: ,,Am văzut lacul
Fiinţa mi-e stânca cea neagră. din toate punctele de vedere!”
Fibră de-oţel îmi joacă-n grumaz, În cele din urmă dorita secundă veni,
ochiul tot arde-n tăcere pădurea căci viaţa i se strânse în cercul finit.
şi lunii scântei îi arunc spre obraz Şi-atunci, imaterial,
prin aburul suflării cu argint ţesut. se prelinse subtil către înalt.
În stânga răzbate fiorul de sânge, Oh, nimic mai fermecat
în dreapta e zvon de reavăn pământ. decât malul filigranat
Scrâşneşte turbarea în dorul de ducă… în roşietice arome de lut
Spre stele? Ori către focul teluric şi verde aspru de iarbă în vânt!
dintr-un răsărit bântuit? De sus, dinspre încremenitul cer
Mi-e poftă de carne crudă, lacul cel veşnic îi păru a fi... el.
158
Agricultura viitorului Sub norii de plumb
De deasupra cărora luna și-a ascuns fața în
Suntem în mileniul fără de număr... palme,
Unii sculptează chipuri în asteroizi, Fiorii reci îți tulbură vorbirea
învăluindu-le cu gaze uşoare, explozive. Și-atunci vino să vezi cum se stinge
Alţii îşi cresc urmaşi printre mangrove, Ruina vie cu suflet înghețat,
la adăpost de firavii prădători Cu lulea ferecată-n sidef și argint,
ce-au mai rămas camuflaţi Ancorată în aburul dimineții
într-un reflux al lanţului trofic. În fumul ce-nvăluie ușor și îndelung
Eu?! Vraja sau taina,
Generat în spectrul îngust Rostuindu-și viața pierdută-n apus de tăcere.
al unui tumul de oase vechi,
am deprins gustul pământului. Balada ceasului târziu
Adăpat dintr-un izvor ruginiu
în abis incert forfotind, Cum să n-auzi glasul plin de căință
botezul fierului am căpătat. Al neisprăvitului cu pași grei și mișcări
Astfel, cu toate noţiunile de bază lățoase,
înscrise pe harta mea genetică, Balansând în șanțul cu fum stătut
am devenit Agricultor. Și în dezordinea cartierului de periferie?
Fragmente din mine,
cornoase, radioactive am plantat Când speranțe șubrede iau locul privirilor
în cuiburi vineţii de foste cârtiţe, învolburate
le-am hrănit cu ploi acide Iar mulțimea turbată strivește fumegând
şi-acum mă pierd în contemplarea minciuna și mizeria,
recoltei sfârşitului de lume: Când țipătul păsării de pradă spintecă
un câmp infinit de chei metalice. batjocura
Se ridică viguroase, Și stana de piatră adăpostește mângâierea,
lucioase, perfecte,
cu dinţi ascuţiţi, Când păcatul și remușcarea amenință orașul
înfipţi într-un portal inutil! pustiu
Sunt toate chei de soi: Iar cei senili strivesc obloanele amintirilor
cheia succesului, cheia speranţei, coșcovite,
cheia sol, cheia săptămânii, Când balamalele ruginite ale deșertăciunii
cheia de boltă, cheia misterului Se înăbușă în propria rană,
unui alt univers ce moare întors către sine…
DUMESCU DARIA, Iași Cum să n-auzi glasul plin de căință

Al neisprăvitului cu pași grei și mișcări
Pierzanie lățoase?
În geamătul timpului ce tulbură noaptea, Portret

În cântec de armonică
Și miros de floare de mătrăgună, Priviți portretul dezordinii regăsite
Cu surâs încremenit în așteptare Cu rătăciri, nimicuri sau gânduri ciudate,
Și ochi bulbucați de lacrimi neplânse, Cu lanuri de grâu ce cheamă cu strigăte grave
Femei aciuate-n cărări de păcat Săraci și bogați, răsfățul sau plânsul amarnic.
Își strâng la piept adălmașul speranței. Priviți portretul bătrânelor marmoreene,
Bărbați ce slobod beția, Firi dezmierdătoare fluturând bucuria
Drumeți ce vâslesc în cețuri mișcătoare așteptării,
Ori târgoveți cheflii cu gânduri ciudate, Torturate de de aburul tulbure al părului cărunt
Cu părul încleiat și sudori lipiocioase, și al basmalelor negre
La un loc, năpârci sau eroi, Sau emoția fără răspuns ascunsă în priviri
În dangătul muzicii vechi din clopotnițe întunecate.
Caută cu mîini tremurânde
A dibui neliniștea fanteziei. Priviți portretul prefăcutei demnități,
159
Cu binefăcători ai ceasului târziu, ursuzi și Oamenii
grosolani,
Învăluiți în lumina domoală a privirilor Cresc în noi ritmuri,
nedumerite, Cresc în noi drumuri,
Refugiați în cutremurătorul templu al Spre infinitul fericirii,
chinuitelor bănuieli. Fericirea de a vorbi,
Fericirea de a simţi,
Priviți, de vă convine! Fericirea de a privi,
Ceea ce oamenii au înţeles
Cântec Din răsărit,
Din viaţă,
Când lumina zvâcnește prin maldăre Din timp.
zdrențuite, Cresc necontenit cu uimirea
Iar nebunul fuge de încheieturile întunericului Pe care fiecare a avut-o
Cu impulsul nevrotic ce sparge agonia Să vadă Pământul,
deșertului, Soarele şi Luna,
Când lumea putrezește în vechiul univers Înţelegând că visele se leagă de timp,
Iar ciorile de câmp se bălăcesc Că fiecare rază are un vers.
În ultimele resturi de ruguri funerare
Și când șacalul mârâie abandonând pustietatea, Viaţa
Eu îți cânt melodia amărăciunii renăscute.
Am păşit în viaţă să spun o poezie, un poem,
Și chiar dacă știi Să spun un cântec nou,
Că trupul de mâine e îndoiala cumplită, Să privesc, să aud.
E murmurul vieții, noroc la-ntâmplare, Am văzut pe scenă o floare,
E iluzia pierdută în depărtarea cerească Am văzut-o în bucurie, în rază.
Ori închinăciunea cu aripi frânte de pedeapsa Am văzut că fiecare om are o poezie de spus,
divină; Are ceva de privit şi ceva de auzit,
Am văzut că pe fiecare-l inspiră ceva,
Și chiar dacă știi Ceva divin, ceva ....
Că trupul de mâine e apusul sângeriu mai Fiecare a văzut că lumea e când urâtă, când
aproape de noapte frumoasă,
Sau emoția plină de nehotărâre și teamă Fiecare are lumea sa,
A dorului tulbure de călătorie, Ca o floare, ca o rază.
Tăcerea amintirii rămase din alte trupuri
Mă îndeamnă să-ți cânt melodia amărăciunii
renăscute. Fericirea
DUMITRAŞCU CĂTĂLINA, Buzău Fericirea e lumină,

Fericirea nu aude şi nu vede,
Râsul adevărat Decât soarele din mare,
Decât luna din ocean,
Am ceva de spus râzând, Fericirea e tăcere,
Am ceva de spus râzând în hohote. Ea nu cere nimănui nimic,
Nu caut adevărul gol, ci adevărul îmbrăcat în Ea dă totul.
adevăr. Fericirea e vioară,
Nu caut să văd ceva ce au văzut toţi, Cântă-n toate anotimpurile,
Caut să văd ce n-a văzut nimeni, În toate sufletele,
Asta caut să văd la tine, Când omul o cheamă la el,
Asta văd. Când omul o caută,
Am ceva de arătat prin comic Prin lumină, prin tăcere şi prin vioară.
Prin comic am să pot arăta ceva din univers.
Râd deschis de toate inteligenţele, de toate
geniile negative,
Pentru că n-au habar ce e râsul meu.
160
DURALIA ANDREI, Motru, Gorj bate vântul
și-mi șoptește de ce nu pot ajunge la tine
Motto:”În vis nimic nu e magic, magic e doar ești ascunsă în umbra ta
visul însuși”(Mircea Cărtărescu) dezbracă-te
ca să te pot vedea
Otrava iubirii dincolo de frunze.
timpul îmi arată acum
sângele tău că nu iubesc
cu o iluzie
sângele meu ci pe tine.
l-am împreunat
acum pulsează fără frunze
în inima mea ești mult mai frumoasă.
o arteră cu otrava ta
(6 litri de otravă) Infinit trist
mi-au rămas
70 la sută dorințe Pe iarba uscată
restul e dragoste?!... a infinitului
o pasăre neagră se înalță
lacrimi ai așezat în ochii mei
între noi din adâncul cerului
și eu mă cheamă la ea
îmi simt sufletul dăruindu-mi aripile
mușcat
sau aflați la înălțime, pe cer
poate (puțin) sărutat pare că străbatem infinitul
spui că trist, însă
simți gustul iubirii rămân fără aripi
eu...otravă. și mor singur
în infinit
Așteptarea cu inima atinsă de spinul iubirii
Mi-ai umbrit umbrele FLOAREA DAN, Bucureşti

mi-ai deschis ușa
din întunericul vieții Drum fără lume
ai strălucit
m-ai luminat Coboară, iubito, privirea, spre mine,
Albastrul uitării să-l mut, sistematic,
Din întuneric Desparte plămânul ce nu se mai ține
am reușit să te luminez În trupul cu viscol târziu și pragmatic.
și eu.
Mai trage un clopot să sperii vecinii,
Din noaptea neagră Un dangăt de coasă în moarte porni-va,
ai luat culoarea Albește pământul - alungă toți câinii,
mi-ai răpit lumina Și-mparte, corect, la nevolnici, coliva.
și mi-ai lăsat
așteptarea. Rămâi o secundă pe umărul serii,
Și cântă, iubito, ne cântă plecarea,
Percepție Pe urmă, aleargă, la marginea mării,
Și-acolo, ascultă, tăcută, chemarea.
Vălul toamnei
mișcă frunzele ruginite Pădurea se-nclină de prea multe gânduri,
m-am îndrăgostit de un copac Foșnește durerea în frunza de după,
frunzele îi poartă magia Mor litere, triste, la mine în rânduri,
și-l ascund Pămăntul de groapă, încet, ne astupă.
161
În mână avem doar bănuțul de vamă, La mare
Tărâmul cu ceață, de tot ne cuprinde,
Tăișul privirilor tale-i o armă, Aseară au murit pescărușii...
Și crapă secunda la noi în morminte. O noapte nebună a nins peste suflete,
Iar inimile lor s-au transformat
Târziu, vom urca pe o scară de rouă în stele căzătoare.
Spre cerul durerilor calde, umile, Aseară au murit pescărușii...
Sfârșit - scrie-n carte...și-n suflete plouă... Mă împiedic, tot mai mult, de cuvintele tale,
Nu cumpăr soluții...n-am bani de pastile. și simt că nu mai am timpane destule
să-ți ascult disperarea.
Mai bine mă culcă, iubito, în noapte Aseară au murit pescărușii...
Și șterge dovada trăirilor noastre, Degeaba aștepți, pe stâncă, un semn de
Miroase-a copil și a frunze necoapte, corabie pierdută. Farul a crăpat în noaptea de
Și flori necesare se-neacă în glastre. după fuga mea și, de atunci, naufragiezi mereu
în visele tale, din ce în ce mai comune.
Peisaj întrerupt Aseară au murit pescărușii...
Arunc peste viața mea un pled prăfuit...și tu
E-un zaț de lume, nu o cană plină, esti acolo...și râzi...sau strigi...
Doar mușuroi cu larve umblătoare, Nu mai știu și nu mai am putere să mai ridic
Nimic din ea, de mult, nu mai alină... un colț de zi.
Doar guri de ruj pe buze de pahare. Aseară au murit pescărușii...
În vaiet. În țipăt. Meduzele se sinucideau
Mă desfășor în nopți neterminate, pe nisipul de sub tălpile noastre și noi,
Respir adânc în tuburi prinse-n venă, striveam, în neștire, castelele copiilor noștri.
Nu vreau să stau în galbene palate, Aseară au murit pescărușii...
N-am loc de somn, când clipa nu-i eternă. În gropi comune. Toți, fără excepție.
Iar noi am privit execuția lor, în direct,
Degeaba viscolul deschide calea, cu ochii prinzând frânturi de suflete ridicate.
Eu nu mai văd poteca înainte,
În geamul meu se naște disperarea Mărturisiri
Și plâng erori, la mine în cuvinte.
Mă iartă, Doamne, de tot și de toate,
Călcăm adânc, cu toc înfipt în oase, Mă iartă de seara de după.
Ne botezam copiii-n catedrale, Mă iartă, Doamne, că n-am fost la cină,
Bunica a plecat și nu mai coase, Mă iartă de ultima cupă.
Pridvoru-i cald dar lămpile sunt goale.
Mă iartă, Doamne, că nu calc biserici,
Vagoane gem în gara fără tine, Mă iartă de vina uitarii.
Nebunii au permisii fără dată, Mă iartă, Doamne, că nu dau pomană,
Parfum de măr...cuțite în retine, Mă iartă de lipsa chemării.
Pământ din cer...idee calculată.
Mă iartă, Doamne, că-njur dimineața,
Pe dealuri, vite urlă a năpastă, Mă iartă că beau în neștire.
Vin vremuri reci în șeminee triste. Mă iartă, Doamne, că prea-mi place viața,
Băiat orfan - bărbat fără nevastă, Mă iartă că nu simt iubire.
Și măști de plumb în pagini de reviste.
Mă iartă, Doamne, că sunt și al lumii,
Respir acum ca pentru toată viața, Mă iartă că uit de poruncă.
În colț de cer, călăul vinde zile... Mă iartă, Doamne, că-i crudă gândirea,
M-așez aici - departe-i dimineața, Mă iartă-n duminici de muncă.
Și-adun, în gând, secundele umile.
Mă iartă, Doamne, că nu pup sutane,
Mă iartă că am doar o cruce.
Mă iartă, Doamne, că strig doar la tine,
Mă iartă că-s vânt ce se duce.
162
Mă iartă, Doamne, că sunt prea departe, De ce să te conducă aserviții,
Mă iartă ca nu știu nici ruga. De ce să suferi pentru că ești drept,
Mă iartă, Doamne, că-n fiece clipă, De ce tot ies în față nesimțiții
Mă iartă că nu pot fi sluga. Și-i dat deoparte omul înțelept.
Mă iartă, Doamne, al meu peste toate, Și totuși, dacă nu te-aș naște viu,
Mă iartă de strofa păgână. Cum aș putea să-mi iert că te-am lipsit
Mă iartă, Doamne, că nu te mai caut, De șansa ta de-a alerga zglobiu
Mă iartă cu cartea în mână. Prin ierburi, prin păduri, prin fân cosit?
GÂRDA IOAN, Cluj-Napoca Cum să te-mpiedic să privești la stele,

Și să visezi că poate vei zbura
Ultimul Romeo Cu nave spațiale printre ele,
Că lumea-ntreagă poate fi a ta?
Ne-a potopit pe veci tehnologia,
Pământul e un circuit imens, Cum să nu vezi în floare liliecii?
E desuetă astăzi poezia Cum să nu simți miresmele de tei?
Și romantismul nu mai are sens. Cum să nu juri iubire pe toți vecii,
Plimbându-te prin parcuri, pe alei?
E secolul rachetă spre niciunde,
De dragoste nici nu mai este loc, Cum să te-mpiedic, iarăși, vinovată,
Sub kitschuri Julieta se ascunde Să mângâi câini și cai, pisoi zglobii?
Și-apoi se dă oricărui dobitoc. Cum să nu simți ce-i dragostea curată
Și fericirea de-a avea copii?
Doar sufletu-mi mai este un taifun,
Doar inima-mi mai este poezie, Am să te nasc, odor al meu, să știi,
Iar sub balconul lumii eu sunt un Și-am să te-ndrum prin viață cum se cere,
Romeo care strigă în pustie. Am să te-nvăț să cauți bucurii
Și-am să-ți arăt că viața-i și durere.
Mamă
Ai să trăiești din plin, înțelegând
Copil al meu din pântec, om al meu, Că trebuie și soare, dar și nori
Mă chinuie dileme nesfârșite Și viu printre asemeni petrecând,
Și nu mă pot decide și mi-e greu Vei învăța, încet, încet, să mori.
Și nopțile mi-s albe, chinuite.
O zi...
Firesc e să te-aduc în astă lume
Spre care te-am pornit și să te nasc, Dacă-mi vei da o zi din viața ta,
Să te botez apoi – să-ți dau un nume, Va fi cum mi-ai fi dat chiar viața toată,
Dar, vai, câte pericole te pasc! C-am să te țin în suflet, ferecată,
Și niciodată n-o să poți pleca.
Va trebui să-nveți durerea ce e,
Să-ți iei din răul lumii și tu partea, Te vei minți că ești eliberată
Să lupți pentru un crez sau o idee, Și vei trăi concret cu-altcineva,
Ca în final să te aștepte moartea. Dar un ecou ciudat te va chema
Spre locul unde-ai fost încătușată.
Mă tem acum că nu vei înțelege
De ce există-n lume ucigași, Chemarea lui mereu o vei simți,
De ce infracțiuni, fărădelege, Urechea vei pleca spre sursa șoaptei
De ce perfizi și trădători și lași. Și ochii închizând, vei ameți
Și nu vei ști atunci de-i zi sau noapte-i...
De ce atâta inegalitate,
De ce flămâzi ce satură-mbuibați, Cu gândul vinovat vei reveni,
De ce acces filtrat la sănătate, Precum un criminal la locul faptei.
De ce atâta ură între frați.
163
Uitare pe bucăți GELA ENEA, Craiova
Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată, Arcadia

Să pleci senină-n reci străinătăți
Și nu te pot uita așa, deodată, la fiecare mort vei descoperi ceva și din
Am să te uit, iubito, pe bucăți. moartea ta / o manșetă de întuneric/ un cui
strâmb în sicriu
Te-am desenat întreagă-n mintea mea, așa se împuținează lumea/ din prea multă
Și ca să-ți trec minunile-n uitare, generozitate
Cum trebuia să-ncep de undeva, ceva din viața ta vei găsi în pulsul unui
Am început de jos, de la picioare. fluture/ căzut la rădăcina florii
așa se naște ascensiunea/ prin puterea de a lua
Mi-am șters din minte degetele reci - în piept stânci imaginare
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Și părțile bătute de poteci - nicio școală nu-ți va deschide cartea/ la lecția
Călcâile și tălpile hoinare. despre suferință
damful de șnaps te face erou numai o zi
Pe glezne m-am plimbat în sus și-n jos, chiuie urlă / în biserica trupului tău
Iubindu-le cu degetele mele, și plătește-ți singur sarea de pus pe rană
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos, dacă iadul te scuipă pe mal
Și mi-am luat adio de la ele. nu huli
scrie frumos/ scrie adevărat
Genunchii i-am luat pe rând în plame când te vor citi să li se pară că urcă un munte
Și m-am jucat o oră pe rotule, abia să-și mai tragă sufletul
Mișcându-le ușor, cu gesturi calme, dar să nu-i părăsească speranța
Atunci când mă iubeai, nicicând destule. că vor ajunge în Arcadia
La coapse-am zăbovit un timp în plus, ghizela mon amour

Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus la fântâna arteziană din centru
Spre zonele-ncărcate cu magie. porumbeii
îți mănâncă din palmă/ firimituri de pâine cu
Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic euri
A le uita, m-am hotărât s-amân... doar spaima are toxicitate pentru ei
Mi-am rezervat o zi pentru buric restul
Și-o lună pentru fiecare sân. ține de comuniunea dintre om și pasăre
acolo ghizela
Am petrecut apoi la gât, la nas am văzut întâia oară punguța/grâu/ secară/
Și la urechi - mi-au fost și ele muze, arpacaș de colivă
Obrajilor le-am spus un bun rămas s-a lipit întrebarea pe buze
Și-am zăbovit un an întreg la buze. m-ai apostrofat…dacă te-au crescut la borcan
de un’ să știi
Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete mi se umpluse semnul întrebării de rușine
De-atâtea ori – să-ți uit mbrățișarea?! - nici pe-al mirării nu mai aveam curajul să-l
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete, chem în ajutor
Apoi, spre a desăvârși uitarea, ghizela ghizela
toate mi s-au tras de la numele ăsta
Ți-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul ai rupt geografia în două cu el
Și m-am oprit un timp pe fruntea ta... cum se laudă unii că rup în două pisica
Dar să accepți, iubito, adevărul eu nu-i cred
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita! pisicile au nouă vieți și din două bucăți cine
știe cu ce te-alegi
așa și cu tine ghizela
164
te-am iubit de frică întâi/ mi se părea că dacă îi remaia
plec atunci o să te iei după mine/ o să arunci și mai țineau un sezon cel puțin
cu boabele alea din pungă dar cea mai vestită tot roza croitoreasa
ar fi rămas porumbeii flămânzi rămânea
prin urmare a fost și un sentiment de întreaga câmpie islaz își făcea costume de
compasiune la mijloc paști la ea
o solidaritate cu poporul înaripat pentru mâna de lucru ieftină
ultima oară ghizela nici nu mai știu în plus
de ce te-am iubit primea de la soru-sa din america
boabele se terminaseră punga era la coș niște nasturi/ țâță de mâță
porumbeii… cu gușile pline unde-au dispărut oamenii ăștia
ai plecat și absența ta a căpătat corporalitate au plecat pe rând/ ori s-au înțeles
mă strângea cu furie de gât/ ah ghizela să plece toți odată
acum știu de ce te-am iubit ultima oară nu știu
nu mai puteam nici să respir acum la roza e beauty salon
cu programare
o, Alexei Maximovici, în casa jidanului yossi
s-a făcut o bancă
îmi vreau inima înapoi! îți dă repede bani
sunt dezmoștenitul Danko, de plătit
mi s-a făcut de-o arșiță-ntre coaste: ajung ratele până la nepoți
la ce bun electricitatea sub frunte/ dacă nici sifonărie nu mai este
nimeni nu-și face casă aici, supermarchetul are prigat nectar coca light
luminez precum tigva dovleacului nu te răcorește nimic precum siropul lui nea
în nopți de Halloween, nicu
vitejia mi-este clei din sânge și praf, dar n-ai ce face
lipește de cotorul istoriei
un ieri peste altul; GHIAUR ANA, Timişoara
m-am visat în filmul cu Apocalipsa,
Alexei Maximovici, Harfa cerului
aveam degetele pline de plastilină;
jur-împrejur, grămăjoare de inimi: Ploaia este harfa cerului,
verzi, albastre, vineții, Pe care cântă vântul,
dar ce ascunzi sub pelerină?! Cu degete prelungi,
Povești de mult uitate,
mărunțișuri Ascunse-n văi și lunci.
aceasta este strada tomis/ nu…era Cu limba-i curgătoare,
Prin ierburile ude,
nea nicu sifonarul da butelca de-un kil cu 25 Șoptește incantații
de bani Pentru lumi viitoare.
punea-n pahar o lingură de sirop Așa, cântând într-una,
turna sifon acidulat Îmi picură în suflet
simțeai până-n suflet aroma și răcoarea O liniște divină,
vișinelor Prin care trece luna.
yossi jidanul
pentru căptușeli folosea numai mătase Metamorfoză
aerial silk
pălăriile sale cu boruri înguste și boboci într-o M-am cuibărit
parte Într-o petală de floare
făceau furori Şi m-am umplut de miresme,
când le puneau pe cap femeile Am adormit
călcau înțepat să semene cu madamele Într-o frunză de copac
dacă ți se deșirau ciorapii Şi-am visat că eram
o apelai pe tanti aglae O boare de vânt.
avea ace de cocleții fiecăruia Mi-am întins rădăcinile
165
Până la Geea, IANCU ALEXANDRU, București
M-am trezit arzând
Ca un fluviu de foc, Viaţa
Am curs înapoi, peste veacuri,
Până când am simţit fiinţa primară este a treia zi când tristeţea
Din care m-am născut. a încercat să se spânzure
Mi-au crescut aripi, în mine şi a eşuat lamentabil
Am zburat cu păsările, ce înseamnă să fii instabil emoţional
Am zărit capul şarpelui fără nici un punct de sprijin
Cu mărul în gură, în imensitatea acestei lumi
Am întins mâna, dar mărul aşa că pentru o nouă consolare
A sărit peste curcubeu, te chem să plângi pe umărul meu stâng
S-a izbit de cruce şi, zbrobit, și lacrimile tale îmi intră
A curs peste ouăle păsării adânc în carne prin porii speriaţi
În care se ascundea mi se amestecă în sânge
Ochiul meu. şi îmi ajung la inimă ducând în ele
o parte din privirea ta
Aș vrea care mă luminează interior
Aș vrea să fiu o pasăre, să zbor, extaziată de carnea mea îndrăgostită de tine
S-ating cu-aripa a iubirii clipă, în timp ce eu complet orb
Să sorb lumina, dincolo de nor, îţi pipăi curbura feselor
Să țes din roua câmpului covor. şi traversez eternitatea fără să am habar
că viaţa este doar o pisică parşivă
Să zburd cu mieii pe câmpii cu soare, care se tot aciuează in sufletele noastre moi
Să-not cu peștii-n apa de izvor, pentru a-şi toarce veșnicia
Să-mi prind în plete floare de cicoare,
S-ascult cum cântă greieri pe răzoare. Pygmalion
Iar seara, prin păduri s-alerg cu cerbii, cu inima zdrenţuită şi scoasă din piept
Să simt sub talpă firul ierbii, ca o sperietoare făcută din carne şi dragoste
Să pasc cu căprioarele-n poiene, te-am păzit întreaga viață de primejdia
Să susur cu izvoarele alene. singurătății
şi am trăit-o în locul tău măcinat de
Să număr stelele printre copaci, întunericul
Să fiu o stea printre luceferi, cuprinderii mele în fiinţa ta subţire si fragilă
Un fir de nufăr să pot fi, aș vrea, nu ți-am văzut înflorirea dar tâmplele mele
În apa cerului, să m-oglindesc în ea. fierbinţi
miroseau intens a tine de parcă eu te gândisem
Dimineaţă de decembrie spre o mai mare neliniște a sângelui scurs
prin gaura dintre coaste
Cerul încărunţit
Îşi scutură pletele Incubaţie
Peste pomi, peste case,
Albul îmi intră în ochi, fosta mea profesoară de limba română
Mă inundă, purta mereu pe umărul drept o geantă verde
Mă goleşte de gând. din piele naturală de şarpe
Pe strada îngropată sub zăpadă, toate fardurile aflate înăuntru
Abia se zăreşte un om, se simţeau atât de bine în pielea reptilei
Viscolul îi şterge faţa. încât începuseră să-i muşte din faţă
Îmi pleacă gândul la munte, de fiecare dată când se farda
Printre crengile încărcate cu omăt, şi venea să împărţim întunericul cunoaşterii
O pasăre rătăcită îşi caută cuibul. aşa ca nu v-aş putea descrie
Ninge, cu exactitate chipul ei în descompunere
Tablou alb dincolo de geam, dar cuvintele ei bântuie şi azi prin mine
Iarna ne aduce cerul mai aproape. și mă clădesc interior ca pe o jertfă necesară
166
fără să mă bănuie rămas acolo pentru Gri stropi de libertate, triști atârnați de cer,
totdeauna Naivitatea pură am pus-o într-un ungher
faţă în faţă cu imaginea radiografiei suferinţei Când pe la prânz tristețea, în ciucuri mă-
mele ngheață.
provocată de atingerea sufletului meu Dar tu ucide-i crud speranței orice gând,
de poezie În seara ei de gheață, din viața ei de rând.
despre care mi-a spus că este sinonimă Naivității pure ce-ncearcă îndrăzneață
cu mersul frecvent la curve Tu pune-i bariere din ziduri de dulceață!
fără să ştii te molipseşti de tristeţea poetului Aseitate dură, nu am ce să-ți mai cer
Noeticu-mi șoptește: misterul e mister!
Foame
Devenire
când ţi-am văzut buzele
atât de roşii şi de senzuale Culeg la nesfârșit florile,
primul meu impuls a fost să mă arunc Apoi le arunc spe cer,
asupra lor şi să ţi le mănânc Din mai-iunie spre noiembrie.
pe loc crude şi goale Culeg apoi cu nesaț fructele
apoi într-un moment de dureroasă luciditate De cireș, de măr, de păr
m-am gândit și la ziua de mâine Și toamna de prun.
şi mi-am întins doar sărutările tale Apoi iarna arunc și adun,
pe o felie mare şi proaspătă de pâine Câteva litere, din lume, spre lume.
mai târziu am crezut că am aflat Ele se așază într-o întrebare:
reţeta dragostei din care ţi-e plămădit trupul - Unde sunt oamenii? Cu O mare.
am luat un un copil nevinovat Așa întreba ploaia, în timp ce colora pădurea,
o femeie obraznică şi un înger exilat Cu lacrimi de zeiță, îndrăgostită de-un vânător.
şi i-am amestecat o eternitate Întregul EU, în acest UNIVERS,
până la omogenizarea completă Mă numesc și mă definesc, cu fiecare picătură
la sfârşit nu mi-a rămas decât să adaug În fiecare atom, în fiecare ființă, vietate sau
nitratatul de argint plantă
în care să-mi privesc eul chinuit Ascult tăcerea adâncă a Pământului,
care şi-a putut imaginat naiv Din care răsună o melodie cu note înalte,
că te-ar putea obţine şi altfel - Unde sunt Oamenii?
decât pe calea normală Am auzit și-n CER aceiași întrebare...
prin dăruire Și deodată a apărut unul și apoi altul
Univers după Univers, Lume după Lume,
MOLDOVAN DUMITRU, Alba Iulia Și toți mi-au spus, cu literă mare,
Că-și doresc un Om, cu O mare
Adiaforia Căci sunt părțile unui MULTIVERS
în mișcare.
Aseitate, azi vreau să te desfid, Izolat într-o galaxie de diamant diform,
Să-mi schimb esența ființei, Eu am știut cum să fac, să mă transform
Născând, să mă ucid, Și-am evoluat într-o floare.
Prin chiar voința forței, Sau poate eram o părticică mișcătoare,
Cu al ei taraxis dur, Despre care nu aveam nici o idee
Ce duce către țelul ataraxiei pur. Ci doar simțeam că sunt o FIINȚĂ VIE,
Speranța, de va fi autotelic scop, Misterioasă, strănă, pustie
Va genera sfârșitul destinului miop, Ciudată împletire de spirit, materie și energie.
Căci șansa libertății vreau s-o desfid
Prin vidul de tenebre, ce lumea ne-o închid. Eu văd hotarul
Dar la trăirea faptei, gândul înțelept
Mi-a spus cu duritate, la ce să mă aștept. O ploaie monotonă de cuvinte
Neantul conștiinței, de vrei, tu poți să-l ceri, Adună-n piuă al visurilor crez
Îl poți cunoaște-n noapte, Se bat încet dorințe fără miez,
prin crude frământări. Iar timpul trudnic, cade în morminte!
Pe cât au fost să fie, în plin de dimineață,
167
Infimă parte e nimicul, „De ce viața pulsează în mii de celule tăcute,
Ce roade-al purului întreg, Spre lumi de altădată ca mâine știute?
Întorc ideile, le-ncheg, - Iubito, mi-ai spus că viitorul o să treacă
Dar nu mai pot întoarce timpul. Că-n fluviul iubirii, rațiunea se-neacă.”
Apoi ceilalți au profanat cuvântul nespus
Când ieri, copil, speram la joacă Și spusele lor au zidit ori distrus
Mulți ani frumoși să-i torc râzând, Speriată tăcerea necoaptă s-a dus,
Puneam prea multe zile-rând, Gândind să revină târziu în Apus.
Și calm priveam cărbunii-n vatră. Și de atunci, dulceața creatoare a lumii,
tot tuna
Dar azi, nu-i ieri, să ard în vatră, Distruge sau creează, dementă furtună
Al vieții timp, ca pe-un blestem, Și ce va fi mâine, precis o să spună.
Întorc al vreascurilor ghem, - Vă spun și eu atunci o vorbă deșartă:
Dar nu un zâmbet de-altădată. Voi îngeri tâmpiți de viță lumească.
De ce vorbiți? Lăsați iubirea să trăiască!
Vin anotimpurile grele,
Le trec cu alb pe cenușiu, MOROŞAN VALERIA, Vatra Dornei
Vin gânduri neîmpăcate, rele
De n-or mai fi, eu o să-ți scriu. Rondelul poeziei bolnave
În cruda timpului vâltoare, Iubite, poezia a răcit:

Tu vezi aceleași dimensiuni. Strănută, e febrilă și tușește,
Deși nu-mi par mereu egale În vorbe goale se înfofolește,
Eu văd simetricele lumi. Chiar și pe critici i-a îmbrobodit!
Și nu-mi mai număr anii tineri. O scrie astăzi orice troglodit

Ce-n zbor nebun i-am petrecut Ce molipsit, cu nasul roș bolește.
Păreri de rău, greșeli, rețineri, Iubite, poezia a răcit:
Le-am transformat în absolut. Strănută, e febrilă și tușește.
Albastru gând de libertate, Coșmaruri are și bolborosește

Să fie al nostru veșnic far Ori bâiguie în somn necontenit.
Din gânduri negre sau obtuze Vaccin de har Poetul mai găsește-
Nicând să nu-ți mai faci hotar. Cuvântul cel de îngeri primenit.
Tăcere Iubite, poezia a răcit...

Dogoarea nemărturisitelor pasiuni
Ne face mai lucizi, ne face mai nebuni. Rondel târziu
Cu un lichid lingvistic, acum mă activez,
Privind paharul gol, stau trist și meditez, Pe crucea vremii, răstigniți cu toții,
Spre ciobul vieții negre, Vom bea din cupa morții cea amară,
cu roz și plin de vorbe, Izbiți mereu de valul rece-al sorții,
Visez, visez, visez. Mult mai bătrâni în fiecare seară.
Se fac ideile mele, se fac și iar se fac,
Din spumă de vise, din creier de drac, Ne vor privi, nepăsători, nepoții
În fața monstrului iubirii satanic, Ademeniți de-a vieții crudă fiară;
Călăul ce ucide rațiunea, tiranic, Pe crucea vremii, răstigniți cu toții,
Îmi spun: „Ce-mi pasă de timpul vorbit, Vom bea din cupa morții cea amară.
Tăcerea-i mireasă, ce-n veci mi-a priit!”
E vremea coaptă și bună de tăcut Mai trag de cer, mințindu-se-ntr-o doară,
Îl iau pe AUD, îl pun pe ASCULT. Doar fiii atârnând în josul torții;
Mai taci. Hai, taci în cămara mea Ne-om odihni privirea-n fapt de seară-
Sau să tăcem împreună în galaxia ta. Păpuși cuminți de ceară-n dosul porții-
În Univers tăiem șirul de șoapte nespuse
Cu gânduri adânci, atât de supuse. Pe crucea vremii, răstigniți cu toții...
168
Vis de toamnă Plutea lumina blândă şi-al trestiilor cânt
Pe frunzele de nufăr de brumă argintate,
Pe șesuri, răsfirate, plâng ierburi gârbovite, Împărtăşind din harul ce vine prin cuvânt,
Încărunțit porumbul s-a înclinat stingher, Sorbind din cupa plină cu buze însetate,
Răzlețe floricele mai înfloresc grăbite,
În toamna ce s-așterne în orișice ungher. Noi ne-am sfinţit iubirea în unde legănate.
Toți plopii au frisoane și-s palizi și subțiri,

Iar via ruginește pe dealuri răvășită, PĂLĂNGEANU DUNIA, Giurgiu
Le-a dăruit din struguri perechilor de miri
Care visează-n taină la ziua fericită. Prorocire
Ascunsă printre arbori, bătrâna mânăstire se scufundă stele

În cuibul ei cel verde își toarce ruga lin fără de hotar
Ce-o poartă către ceruri a sfinților oștire, gândul stă de veghe
În aerul amiezii de-arome fine plin. pustiit și-amar
sentimente reci
Căsuțe văruite, de dealuri apărate iluzii despletite
Mai țes povești de viață în stativele vechi; zile mai puține
Cununi, porumb și ceapă pe culme înșirate- îmi vor fi sortite
Cerceii toamnei blânde- le poartă la urechi. ah,drumule,ah,
scurt și ostenit
Alunec fericită prin visul toamnei mele pulbere mă fac
Și inima-mi tresaltă de-atâta frumusețe... înspre asfințit
Cu pletele cărunte, pe dealuri și vâlcele iarna mă cuprinde
Trăiesc ca-ntr-o minune a doua tinerețe. cu ochiul de-omăt
sorb licori amare
Seninul se prefiră prin frunzele de fagi cu umbre mă-mbăt
Și freamătă pădurea, cântându-și nemurirea; zorile m-apasă
Pășesc înfiorată privind în ochii dragi, străveziu mi-e trupul
Se cern în juru-mi raze ce-mi înfloresc trăirea. rătăcit și pasul
cununat cu lutul.
Și simt al poeziei sfânt spirit nepereche,
Cum se strecoară-n suflet încet, precum o
vrajă; Iernile trec
Un zeu viclean și mândru mi-e sufletul
pereche iernile trec
Ce mi-a robit ființa cu-a zâmbetului mreajă. iernile vin
albastre dimineți
Când nucii își răstoarnă aromele amare, zăvoaie de ceți
E toamnă peste lume și-s ritualuri vechi; zăpezi tot mai rare
Pe când cortegiul morții amenință din zare, și-al frigului spin
Iubirea-mi încă poartă cireșe la urechi...
fuioare de fum
Poveste de toamnă pe uliți pierdute
umbre de arbori pe drum
Noi ne-am sfinţit iubirea în unde legănate când vinul târziu
Pe când făcea pădurea cu toamna legământ începe să cânte
Şi-şi dezbrăca, timidă, din straiele purtate, prin gări părăsite
Lăsându-le să cadă pe-o aripă de vânt. trenul de viscol se pierde
cad stele de gheață
Pe malurile line de ape sărutate, și-un zvon de senin
Păşind cu pietate, ca într-un templu sfânt, și de verde…
Noi ne-am sfinţit iubirea în unde legănate
Pe când făcea pădurea cu toamna legământ.
169
Moartea frunzei Un refuz la penitenţă;
La răscruci de universuri
noapte de smoală Găuri negre-nghit secunde,
perfidă și grea Eu mi-ascund ziua în versuri
ard flăcări de iele Noaptea-n oameni se ascunde.
în odaia mea
o carte deschisă Cerul violet îşi cerne
și un licărit Doliul pe un colţ de lună
cade stins o frunză Şi pe fruntea mea se-aşterne
parcă a murit A-ntrebărilor cunună:
cerul se despică Fantomatic anii-aleargă,
zările tot curg Ori minutul e mai darnic?
luminând desișul Chronos a uitat să meargă,
țărmurile plâng Plâng clepsidrele zadarnic.
trec umbre prin mine
nu mai sunt cărări Astăzi seamănă cu mâine,
din creștet în vine Ieri se mai repetă-odată,
tresar disperări Acelaşi lătrat de câine
hai Muşcă dimineţi de vată;
adio Exilat în nepăsare,
zic Absolvit e de prezenţă,
creanga e pustie Undeva, cu răni de sare
mi-e dor de colinde Timpul e-n convalescenţă.
de-o iarnă candrie.
Are lanţuri la picioare,
Prin reci mansarde Mâinile-n cătuşe groase
Un poem de dor şi doare
plouă trist,ceas de tenebre Se mai clatină prin oase;
stele cad și umbre vin În bandaje de-ntuneric
prin ungherele mansardei Un tic-tac se-mparte darnic,
fulgerată de venin. Un complot din ochiul sferic
Clipa-şi tânguie amarnic.
mă ascund în călimară
al cuvintelor ocnaș În celula infernală
inorog plin de mistere Unde moartea stă la pândă
rătăcit într-un oraș. Vinovat de oboseală
Timpul nu ne mai inundă;
înserări pleacă din mine Terra stă acum pe gânduri
dimineața-i otravită Fără-a timpului prezenţă
de dansul nebun de iele Să strecoare printre rânduri
prin mansarda prăfuită. Un refuz la penitenţă.
plin de friguri liftul suie Vin instanţele astrale

însetat de infinit Convocate la şedinţă,
plânge-n zori o sonerie Sar minutele în cale
sa răspund sau am murit? Să cerşească-ngăduinţă;
Trepăduşi fără valoare
PETRE VIOLETTA, Constanţa Într-o mare de eresuri
Muşcă-nfometaţi din soare
Chronos a uitat să meargă La răscruci de universuri.
(glossă)
O teroare infernală
Plâng clepsidrele zadarnic, Se dezlănţuie spasmodic,
Timpul e-n convalescenţă, În furtuni de îndoială
Clipa-şi tânguie amarnic Anotimpuri pier laconic;
170
În crevase umbre zbiară, Ninge-mă, iubite!
Muşcă mările imunde
Valul preschimbat în fiară, Ninge-mă, iubite, ca pe-un pom de iarnă,
Găuri negre-nghit secunde. Braţele-mi aşteaptă, goale, în tăceri,
Ninge-mă pe aripi, lerul ler să cearnă
Noapte lungă se aşterne Din colinda sfântă-n pragul blândei seri!
Ca ninsori de altădată,
Din poemul meu mai cerne Ninge-mă, iubite, să nu-mi fie teamă
Lacrima nevinovată; Că în mine albul nu-şi găseşte loc,
Dintr-o dimineaţă verde Troieneşte-mi visul, iarna poa’ să geamă,
Mai suspină-un dor de mersuri, Când eşti lângă mine, ninge cu noroc.
Răsăritu-n noi se pierde,
Eu mi-ascund ziua în versuri. Ninge-mă pe gură, cu-n sărut de vară
Şi pe frunte pune-mi stele de argint!
Lilipuţi cu aripi frânte, Umerii sub dorul tău, pot să mă doară,
Orbi cu frunţile plecate Ninge-mă cu doruri, chiar dacă te mint!
Stau nisipul să frământe
Într-o mare de păcate. Fără Dumnezeu
Calea Laptelui se-nchină
Monstrului ce-n minţi pătrunde, mă odihnesc într-un poem neterminat
Un coşmar servesc la cină, la lumina unei dimineţi bolnave,
gestantă a unei zile ce nu s-a mai născut
Noaptea-n oameni se ascunde. firesc am rămas agăţată
Noaptea-n oameni se ascunde, în ultimul amin al utreniei
Eu mi-ascund ziua în versuri, mi-au îngheţat genunchii aşteptând
Găuri negre-nghit secunde împărtăşania cu vin oţeţit
La răscruci de universuri; (sângele lui Iisus nu a mai fost primenit
Un refuz la penitenţă de la interzicerea iubirii)
Clipa-şi tânguie amarnic, tu aştepţi în Purgatoriu un bilet de trecere
Timpul e-n convalescenţă, dincolo de zid
Plâng clepsidrele zadarnic. orb şi fără inimă
şi de ce m-aş mai ruga,
Poemul meu, îmblânzitor de fiare când m-ai înjurat de toţi dumnezeii şi sfinţii?
E noaptea lupilor flămânzi şi luna PRACSIU TEODOR, Vaslui

E plină de blesteme şi de sânge,
Sufocă macii verii mătrăguna Rondelul Mizilului
Şi versul meu abia mai poate plânge. Mizil,oraș cu rezonanțe literare,
Ecou livresc din vremuri parfumate,
Abandonat într-un deşert de sare Nostalgic amintirile-și abate,
Aşteaptă muza-n colţul resemnării, Clepsidră întru timpul care moare.
Apocalipsa ţipă la hotare
Că s-a împiedicat de ţărmul mării. Zâmbind ironic și privind în zare,
Nea Iancu-n spirit ulițe străbate ;
O rimă-mperecheată mai pluteşte, Mizil,oraș cu rezonanțe literare,
Îmbrăţişând metafore pe valuri, ,,Din ceas, dedus…” un clopot care bate.
Un cântec de sirenă împleteşte
Iambi şi trohei în paşii de pe maluri. Ciudat, dar azi e urbea-n sărbătoare,
În mine mai renaşte-a câta oară Parnasul își aduse-aici,, armate”;
Poemul condamnat la răstignire Nu-i capitală de județ - se pare –
Şi cântă lupii-o doină la vioară Dar lira de umor o să se-arate…
Cu lacrimile foamei în privire.
Mizil,oraș cu rezonanțe literare…
Poemul meu îmblânzitor de fiare
Dulceaţa mierii-n versuri o mai are.
171
Rondelul vanității PREDUŞEL ELENA, Craiova
Sunt multe vanități rănite Ploaia

În acest veac alienant,
Când cred destui că-l știu pe Kant Sunetul sec din metalul stingher
Deși-s structuri neinstruite. al frunzelor înduioşate de moartea târzie,
ţipătul gâştelor sălbatice ţintind luna adormită
Orgoliul lor nu le permite cu buza de jos pe Calea Lactee,
Decât un stil filosofant; lava din guşă de liliac stingherit de lumină
Sunt multe vanități rănite modelând linia norocului
Mimând că l-au citit pe Kant. în palma făcută ghem de-atâtea ere de
glaciaţiune,
În aste vremuri troglodite stropi moleculari zdrobind cadenţat ecoul
Ce mai e sincer și vibrant, peşterii
Când spiritele mărginite în care Ahile şi-a odihnit călcâiul poetic
Nu au citit decât pe cant ?... adulmecând din depărtare Calul Troian,
registrul pierdut în cuiburi de sturzi
Sunt multe vanități rănite!... infiltraţi pe Acoperişul ciopârţit în Noaptea de
Cristal a Lumii Noi,
Rondelul minciunii cataplasmă fluidă peste ochii mei orbi
,,Minciuna stă cu regele la masă! ” aşteptând vârcolacii obsedantului deceniu…
Spunea poetul veșnic întristat; Ploaie…
Se pare că nimic nu s-a schimbat,
Lumea-i amorfă, nimănui nu-i pasă. Apa
Mistificând abil, cu o grimasă, Semnul meu e apa,

Vedem adesea câte-un șef de stat ; peşti, firi poetice, atavism,
-,,Minciuna stă cu regele la masă !” drumul spre eşafod,
Ne spune el c-un patos cenzurat. pasienţă franţuzească veche,
misticismul ghemuit
Istoria e însă nemiloasă în aerul atotştiutor,
Și nu o dată știm că s-a-ntâmplat un gând nedus la capăt
Ca adevărul din minciuni să iasă după legea misterioasă
Deci,în zadar –cum s-a și demonstrat – ce întrerupe povestea, agale,
născută decembrist în exil, la Paris.
Minciuna stă cu regele la masă! Coş lăsat în voia interogaţiilor retorice de
lichid amniotic,
Rondelul boemei zădărnicia lui Moise –piatra de care să-şi
împiedice
Boema e o stare și un mit, cinci degete de la piciorul stâng,
Nu ,,poză” ci un mod de existență , Ulise destrămat în pânza Penelopei
E arta de-a trăi în mefiență risipit în molecula timpului neştiutor
Și-un fel de-a contesta ce-i învechit . purtat pe braţe de nimfele iubirilor interzise
şi de fauni cu bărbi de stihuri retrograde
Villon, Stelaru și-alții câțiva admit şi suspendat în Roza Vânturilor …
C-ar fi atins Nirvana ca esență ; Semnul meu e valul sugrumat de neşansă…
Boema e o stare și un mit –
La pragul dintre spleen și penitență. Cântec, fabulă, enigmă
Precum într-un lăcaș un eremit, Cântec, fabulă, enigmă

Boemul e-n cetate o prezență mirosind a iarbă tânără si a pământ reavăn,
Și-și joacă rolul ce i-a fost menit, minciună mitică din timpuri antidaluviene,
Discret, subtil –ritual de excelență… crab negru, pocit care roade pe dinăuntru
roata şi vâsla şi ocheanul sălbatic al ochilor de
Boema e o stare și un mit… pisică
172
muşcând din cumpăna zorilor. că au mai fost și scăpări
Răsfăţ drăgăstos şi vechime şireată, în acest timp
esenţială şi indispensabilă din fețele confuze
când întunericul s-a sustras să construim tavanul și acoperișul
strălucirii până s-a făcut liliachiu de tamariscă- ca atunci când privim în sus
n floare… să putem interpreta
Cu urechea plecată pe stăncile ţepene de la iar și iar
facerea lumii tot ce am făcut
păsările au început să cânte trist, înduioşător până acum
până când s-a crăpat bine de ziuă Hai să construim un regat
şi conştiinţa s-a circumscris cercului înscris în din sentimente și umbre și lumini
ieroglife din tot ce am primit
incifrate melodic… nu e de-ajuns?
înseamnă că ecuația noastră
Spaţii eterne nu are soluții în acest plan
Ei, bine! nu-ți voi spune
Un fluid nevăzut trecea pragul lumilor că vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți
curgând cu capul în jos dar putem încerca
îmbrăcat într-o haină roasă să profităm cât ne ține
de idei ştiinţifice şi fapte înşelătoare această axă a timpului
de un ateism anost şi regretabil… înșirat de-a lungul
Uneltirile diabolice băteau în retragere graficului ce ne limitează viața.
şi duhul otrăvit amâna să-nflorească
în grădina mistică Alchimie
bântuită de intenţii criminale…
M-am întors dintr-un loc, tare de departe, Învățam pentru ora de chimie
din lumea structurată a obiectelor pereche chimie organică-limbă străină pentru mine,
răsturnate şi de nerecunoscut, L 3,carboni peste carboni
umblând prin spaţii întinse şăgalnic legături peste legături
în vise lungi simple, duble, de toate felurile...
şi de-atunci mă urmăreşte o imagine Învăț despre tot felul de substanțe
încărcată de miere, de scorţişoară apoi mă duc
de lumină-nchegată în sânge la dulăpiorul meu cu parfumuri
ocupând colţul stâng din această panoplie și iau o sticlă goală...
de piele veche şi râncedă… o umplu cu apă chioară
Un spirit de castă îngust şi ridicol și vreau să adaug câteva licori (absolut)
se năpusteşte mecanic necesare
prin zăpada de terci nedospit pentru că vreau să-mi fac parfumul potrivit
Prea târziu…am lăsat scutul la picioare şi încerc să fac legătura între
soarele m-a strivit sub copite… inimile noastre
dar nu pot
URETYAN MEDEEA, Motru, Gorj Fiecare avem legăturile în altă parte
așadar, din poțiunea aleasă
Nu există îmi stropec sufletul
să încerc să simt legătura infinită
Hai să construim o casă cu tine...
o casă unică
doar pentru noi... Încă
din zâmbete
putem face pereții Ne păstrăm obiceiul
pentru ca de a ne juca
atunci când ne privim unii cu alții
să zâmbim neoprit cu inimile altora
din lacrimi- ferestrele devine ceva
pentru a ne arăta molipsitor
173
e un medicament de rășina curgerii în viscere
ce se prescrie a minunatelor trăiri îmbălsămate
după o rețetă prestabilită de timp: în așternuturile albe ale plăcerii.
câte o tabletă pe zi
obligatoriu III
luată împreună Zglobiu printre stânci de aur pline
cu apa eternității în taina nopții fermecătoare,
și cu serul antiaging gândul poartă cerul albastru
ca sufletele noastre de senzații pline, când zboară
să rămână calul alb al lui Făt-Frumos,
(tot) tinere. să mă caute pe meleaguri
cântate de dorurile mele.
Târg provincial
IV
am plecat la târg Foșnesc licuricii în
fără bani iarba verde de acasă,
fără obiecte sau animale misterioase luminițe din
sunt vizitator cartea cu povești și
observ tot vibrația
nimeni nu pare să mă cunoască florii de salcâm aduce
trec mai departe mireasma serilor de
ochii nu mă trădează îmbrățișare pe marginea
privesc nicăieri râului cu sclipiri în seara
în față fermecată a întâlnirilor.
la dreapta, la stânga
apoi mă-ndrept spre viață V
zâmbesc Merg, cugetând la aura Soarelui
nu o face nimeni pe margini de învolburată
în masa asta amorfă de măscărici visare,
uneori chiar și eu semăn cu voi o albastră adâncitură a inimii
sunt o simplă marionetă romantice și carul cu boi
a destinului poartă bostanii de Halloween
într-un banal târg de provincie... cu spiritele căutându-mă
în lada de zestre ca niște
ZAMFIR BLENDEA GEORGETA, Brașov comori ale frunzei de foaie
verde
Visul, aură ondulatorie când te îmbrățișez tandru!
I VI
visez pe nori călătorind Privirea de cer armonizează
deasupra sentimentelor trăirea în cânt de privighetoare
ca să se-nfoaie în neguri din copacii mei verzi, în dimineața
cu picurii ploii trăirilor când, „zorii se revarsă”,
și tornado ridică până pe înalta curgere a orizontului
la cer perdeaua tainei tandru
cuprinsă în zvâcniri, din ființa-ți, apariție meteorică
un sânge roșu tranzitând în mersul lent al Planetei,
aprig, să inunde intimele visând înlănțuirea perechii
creații, sublimele adorații! cu fiorii mirobolanți ai
întinderilor
II simțirii pe văi, când
poiana cu iele ce cântă-n „sara pe deal” vine să ne
pădurea vrăjită a simțirii Înștiințeze că nu va muri
devoalează o umbră din Îmbobocirea acerbă de sentimante.
calea tăcerii, ondulându-se
pe vârfuri de brazi înmiresmați
174
Cânt în ritmuri aducătoare de patimă
pe câmpia visărilor,
Veni-va vântul spre fereastră o mulțime de gnomi
Cu o perdea de mister, albastră apar în noaptea venind
Un viers purta-va dinspre munte să cânte la ureche,
Basmul argintiu ca să-l asculte. o simfonie de înlănțuire.
Porni-va inima în șuvoi de sânge CORNELIU ZEANĂ, București

Să bată misterios spre a nu ajunge
La un liman de cruntă despărțire, Autumnală
Se vrea în fapte, într-o înlănțuire.
Sunt un becher tomnatic
Și mintea adânc atinsă de uimire Pățit de două ori,
Îți cere necontenit o tainică-ntâlnire La inimă zănatic
Pe luciul Super Lunii luminos La minte, peste nori
Ca să zbori în cântec melodios. Din visuri semănate
Ici-colo câte-un pic
Picioarele te duc voios, în grabă Pe câmpuri nearate
Pe o potecă șerpuitoare cu zăbavă N-a răsărit nimic
Să stai cu brazii din bătrâna poveste
Prins în armonia strălucitoare ca în clește. Presimțită, iarna rea
Și e vreme de cules
E fructul nopții bleumarine, vrăjitoarea Din risipa de cândva
Venind pe minunatul satelit în înserarea Cu nimic nu m-am ales
Speranțelor tic-tacul, blând bătând Biata-mi inimă ghidușe
În inima cu vise adumbrate, călătorind. Și cu sângele ca vinul
Mai răstoarnă pe cenușe
Orele trec și curg în duioasa împlinire Astăzi golul, ieri prea-plinul
Când ascultăm amândoi o melodie
De dor intens, sfios de fericire Dar, uită rimele de-acuma
Ca o verde, armonioasă, molcomă câmpie. Și muzica înscrisă-n ritmuri
Din versul alb desprinse
Înconjurul Planetei Se-arată nouă frumuseți
M-am întors spre adâncimile Sub valuri caut scoici trăitoare

pornind diamantine din inimă Iar eu le dăruiesc nisip.
cu patima adulmecând Am început să-mi trec timpul astfel,
ființa-ți misterioasă, Aștept…
mai mult decât înconjurul Am răbdare…
Planetei în dimensiunea 5D! Mă-ntrebi: ce-ai adunat ?
Arată-mi câteva măcar!
Armonia vocii mă-nfioară Întrebare condescendentă.
pe aripi de vânt care atrag Măgulire, sau râzi de mine?
minunea simțirilor când Colecția-i săracă,
șoptesc copacii cu Frunze Ce crezi de ea? Dar sincer.
arămii, povești unduitoare. Răspunsul, vârf de cuțit
Desăvârșind tăișul:
Simfonia înlănțuirii Șirag de perle false,
Prea multe astfel par...
Aștept să te aud, în clinchetul Voi căuta mai în adânc,
de zurgălăi, din sania Îmi zic,
trăirilor pasionale, Dar marea se destramă
când fulgii scânteiază ca În lungi fâșii de ceață.
ochii-ți luciri miraculoase,
picuri de râu săltând
175
Când frunze cad, copacul viu rămâne Piramida
Pentru Stela Covaci, fost deținut politic, Un faraon cu gânduri pripite

arestată pe când era o trestie și-o floare. Vru să preschimbe piramida cea mare
Un cer albastru-pal de Grigorescu, În adăposturi pentru vite,
Iar frunzele păreau din el desprinse, Căci ele-i aduceau îmbelşugare:
Nu din copacii mândri și înalți, Pentru cămila ce rabdă şi duce poveri,
Străjerii veghetori peste morminte. Pentru vacile mulse şi astăzi ca ieri
Din majestatea lor încremenită Şi pentru câte alte dobitoace
Ne trimiteau răvașe colorate, Dătătoare de lână, de carne şi piei de cojoace.
Scrisori în felul lor, A încercat o piatră-apoi alta,
Și una câte una, Refuzau toate secera, ciocanul şi dalta.
Plutiri-rotiri, în ritmuri de balet, Fără ciment îmbinate şi strânse-ntre cele
Oprite-o clipă vecine,
Când se-agățau de razele de soare Refuzau zmulgerea cea cu rău sau cu bine.
Ce iar le slobozeau fără zăbavă, Pe faraon îl cuprinse mânia, cumplita,
Așa cum face uneori cu mâna, Pe cei ce-ntârziau să inventeze dinamita,
A pierdere, Urmară alchimiştii, iar apoi
Un om mâhnit ce zice-n sinea sa Toţi filozofii curţii noi
De-acuma ducă-se. Cei cufundaţi într-un sistem eclectic
Așa fu ziua cea de îngropare, Precum materialismul dialectic,
Lăsând departe-n urmă anii tineri Dar pe poeţii -vizionari îi ignorase,
Mult încărcați de vis ai studenției Ei ar fi spus ceva, căci, sub tortură,
Curmate brusc de drumul închisorii… Puţini rezistă sigilaţi la gură.
Ce răscruce! O piatră-anume ţine-acest mister!
Căci fost-a hotărât să poarte cruce E cea din capul unghiului
Iar glezna ei de trestie firavă Înfipt în cer,
Cu fier de lanțuri se văzu cuprinsă… Dacă dispare, celelalte pier.
Absurde judecăți, ocări, De-acolo pleacă, din înalt
Celule Curenţi de forţă-n care stă puterea
În care frigul Trecutul, viitorul şi-nvierea
Prin măduva de oase își strecoară Jertfiţilor
Venin îngemănat de-acum cu foamea. Ce-au fericit pământul
Și iarăși amintiri, peste-amintiri, Cu mari idei
Iar printre ele clipe fericite Şi fapte pe măsură.
Ce s-ar dori să fie deslușite,
Din anii mai de mijloc sau târzii, Nucul
Din vremea când ai re-nceput să scrii, …iar drumul șerpuit spre cel ce-s azi
Să cânți și să te bucuri A izvorât din loc ales, cu brazi,
De copii, Cu aer de mireasmă și păsări cântătoare,
De anotimpuri, Cu visuri ce prind aripi și se deprind să zboare,
De prietenii… Cu străzi pavate-n piatră și garduri de uluci…
Nu peste mult, în locul cel de-acum
Rămâne-vor doar oasele albind, La nou născut se sădea
Purtând prin timp, încremenit în ele, Copacul de mândrețe
Răbojul crunt al lanțurilor grele. Sau pomul cel de rod,
Și frunze s-or așterne rânduri, rânduri, Pre vechiul obicei, să crească, precum frații,
Căci anii trec, mânați de-același ornic, dimpreună
Fără de-oprire, fără de statornic… Semn rău dacă-l trăznea, sau frânt într-o
Dar arborii-și trag seva din adâncuri, furtună.
Din pântecul pământului dospind Nucul hărăzit mie s-a-nfiripat curând.
De visuri ne-mplinite și de cânturi Cireș cu flori gingașe, pentru soră…
Pe care, iar, o pasăre măiastră Pieriră cam de-odată,
Cu glasul ei va ști să le rostească. În plină-mbobocire.
Sunt legi ascunse, mai presus de fire…
176
Urgia se pornise mai apoi, ce putem pune
Pe când ieșise țara din dureros război. în liniștea timpului
După-mpușcați în stradă din ordine de sus ce trece în
Venire dube negre blestemul celui ce
Și arestări masive pleacă în pădurea
Cu duși spre rareori cu revenire. de mesteceni verzi...!
...când terminăm
Nu peste mult, de toate câte ne-am propus
Buldozere cu lama insolentă… în stelele avântului
Cad mărturii de artă ziditoare, de noi
Istorie…cultură… brusc hotărâm să
Pe locul gol de-acum ne liniștim în
Se ridicau betoane și-uzine de otrăvuri negura timpului
Ce rugini-vor grabnic mai apoi, trecut...!
Distrugeri fără rost ...și deodată ne
De-ajuns-au unii odihnim și
Chiar să regrete timpuri care-au fost, încercăm să
Pe când căzuse retezat și nucul, iubim...!
Iar casa părintească, un palat, ...tocmai atunci
Așa credeam, și aici
Distrusă fără noimă, când totul e sărut
Iar apoi, de ce oare
În locu-i, murim...?
Ciment și fier
Dar fără dram de suflet. ...zări!
De-atunci, în pribegie, ...sărim să ne iubim

Duc trei frânturi de piatră prăbușită în zări
Alăturea cu sufletul de nuc... de lună
Cărarea… cum se-ntâmplă plină...!
Să trec pe-alăturea de cei cu el de-o fire, ...ne ascundem pe nori
Opresc o clipă timpul, și cântăm în păr
Cuprind în brațe trunchiul de nuferi albi
Și ascult. Căci urcă din adâncuri și ne depășim
Prin rădăcini, spre-albastru, pe munții
O viață petrecută… iubirii
O poveste de dincolo de
De mine doar știută, pădurea arsă...!
Ce-aș vrea s-o spun și lui. ...și deodată ne
frângem de
BABEI MIHAI, Botoșani săruturile reci
din marmura
...de ce? slută
și prăbușită
...de ce ne în floarea
naștem irisului roz...!
fără să fim ...eu
întrebați...? sunt cel fără
...și ne creștem identitate
unii pe alții care a venit
și ne certăm din trecutul
și ne urâm de dincolo de
și ne vindem zarea prea
și ne cumpărăm...! albastră...!
...apoi adunăm tot ...câteodată mă întreb
177
de ce viața mea trecută
oare de negura
am trăit cu iubirii...!
umbra cea ...mă întorc în timp
neagră și poate că iubirile
după mine...! trecute în pădurile
...multe au fost de mesteceni a
cele planificate părinților ce au
în catalogul suferit pentru ziua
pădurii mute mea blestemată
să zbor nu ajung în
să bântui ceruri de stele
să plutești...! și de amurg...!
...dar toate astea ...mă voi întoarce
au fost vise în altă lume ce nu
doamnă moartea...! mă va condamna
...de multe ori și poate
am pornit cu clopote florile de gheață
în dinți și se vor topi...!
inima plină ...și altcineva abrupt
de clinchete și cu pecete de
de va fi a fi
și am primit mă va cerne
doar erori în fire de
de zâmbete...! mătase...!
...și totuși
lucru m-a bântuit BRATU DANIEL, Iaşi
continuu
imaginea ta Un sat mai puțin
venită de dincolo
de timp În satul meu alăturea de apă,
și curcubee asfaltu-i ca bandajul pe rănit
ce toate și oamenii-s în drumul nesfârșit
s-au scurs...! cu vitele, spre câmpul ce se crapă
...păcat,
toate au fost vise de dorul ploii care n-a venit,
și dumneata de părăsirea fiiilor, ce scapă
doamnă moarte înspre orașe, dând din câte-o mapă
treci zilnic și-amestecați în zborul chinuit.
cu flori de
mătrăgună gri Când, tot mai rar, din nord fără de țară,
celor ce îi anunți mă-ntorc în Bărăgan, ca un ciulin,
de trecerea potecii...! silozul ruginește lângă gară,
...ce perversă
ești iar Ialomița curge mai puțin
doamnă moarte...! decât e lăcrimarea de cu seară
a mamei așteptându-mă să vin,
...o pasăre a tatei stând de strajă pe afară,
plânge într-o stâncă pe lângă gardul rupt ca un destin,
dincolo de noi...! în calea unor lupi ce n-or să piară
...nu pot să cu părul, doar, schimbat și botul plin
cred că de așchiile oaselor și-n gheară
pasărea mă cu ochii plânși, adio și amin!
urmărește
și plânge Din satul meu, plecat spre infinit,
178
va mai rămâne doar un fel de groapă, (erau/sunt anii în care am iubit/iubesc teribil
o ciutură ce astăzi mai adapă, cu sălbăticie
din când în când, o cioară-n asfințit. verdele crud şi coapsele ei
apa vie
Casa cu mănuși a ochilor cu pre-
vederi fugitive, am premoniţii -
Am intrat în casa aceea frumoasă, eram/sunt autobuzul cu diva mea pe el ca pe o
cu faţadă sudistă-n lumină ca-n ochii lui Kinte, copertă
eram pe insula rinocerilor mici de grădină de carte în poziţii care mai de care mai
cuminte, educative).
de mână cu Marcel Proust în forma sa tristă
- lebădă carnivoră ca și floarea Da, sunt condamnat şi fericit.
din pieptul gol al amfitrionului, A fost bine,
cavaler negru cel mai fără de prihană care uitați-mă, e ultima oară cînd privesc lumea de
există. dincolo
prin gratiile cuvintelor lungi,
„Bine muriși mă” spre iarba verde și copacii în uniforme
mi-a strigat din spatele său locotenentul Cel cu dungi.
Kel într-o parte, Ultima pierdere de sine în sine,
îmbrăcat ca la carte, ultimul drum rătăcit.
în cal de ocară sau de bătaie în uşă
cu rânjetul tras peste gură, mănuşă: La radio se anunță din cinci în cinci minute că
„N-ai alt loc de întins cuvintele tale jilave locotenentul fără de păr
la uscat n-ai găsit altă limită zen a suficienţelor a părăsit unitatea
crase
la mine pe strasse cică s-ar fi dus la porțile albastre ale insulei în
umblu doar eu în Arca lui Noe paștele mă-sii.
şi cu Dumnezeu
dacă și când îi dau voie” Cafea cu poem
„La voi e” Te știu, te văd ca-n ploile de stele,

- am încercat cuviincios o scăpare- ești preafrumoasă, dormi, iar eu îți cânt
„procesul unde sunt așteptat un basm dintr-o chitară, ale mele
să particip în calitate de acuzator, martor, corzi îți croiesc din note un veștmânt.
avocat, inculpat,
grefier, scriitor de vagoane cu creta mea ruptă, Zâmbești în somn, ești înger, plus acele
lasă-mă să intru, locotenente Kerber angelic, minuni, de scos toți sfinții dintr-un sfânt,
pus golașe-n raza lunii, dulci inele
întruna pe luptă, ce ard, renasc ori scoală din mormânt.
am primit convocare, uite citația”
Acorduri am în degete, mai grele
„ești condamnat!” mi-a strigat ca albatroșii mari cu zbor înfrânt -
„să știe toată lumea și nația, ești condamnat nu are rost nici cântul, când rebele
dincolo de toată grația porniri mă lasă fără de cuvânt...
doamnei judecătoare-contabile -
se re- Așa că-ți fierb, în zori, neîncetat,
fac unele calcule – cafea și-acest poem, să-ți duc la pat.
pentru că ți-ai pierdut vremea
cu nesfârșite vedenii TE
și ai scris toți anii aceștia numai tâmpenii
în loc să munceşti pe brânci,să dai cu securea- Te bună dimineața, ești cafeaua mea boabe,
n zid, ești ceainicul în care îmi fierb visurile, locul în
cu toporul, care fetele frumoase s-au strâns la șezătoare,
să construieşti viitorul” să îți compună chipul de departe și să îmi
ridice mie soarele deasupra zorilor deasupra
179
zăpezilor, ești cireaşa mea coaptă în orizontul în haina trupului tău,
congelat, eşti partea frumoasă a umbrelor spală-mi lacrimile-mi amare,
noastre îmbrăţişate, mulțumesc! cu atingere suavă de Îngeri,
fără de aripi,
Te bună ziua, eşti ora soarelui perpendicular alungă umbrele răutăcioase
pe curbele terestre, eşti acolo unde aş vrea să ce mă-mpresoară-n noapate,
îmi petrec oaza de relaş cât o viaţă, eşti mierea cu licărirea vie a adâncimii sufletului tău,
topită pe buzele gândului meu, atunci când alintă-mă cu unduitoare şoapte,
gândul meu zboară deasupra livezilor ca un iubeşte-mă fremătător,
stup aruncat din praştia ochilor tăi, eşti muzica cântându-mi cristaline incantaţii
sferelor când poverile tac, eşti aşa cum te fereşte-mă de ninsori, de avalanşe,
doresc fără de limite, într-un vis în care mă de frig, de vulcani clocotitori,
aştern la picioarele tale ca un gazon tuns de de secetă,
buzele căprioarei, de pleoapele amiezilor de inundaţii...
lungi, de ochii tăi mari în ciuda luminilor,
mulţumesc! din stele coborând
Îngerii îmbătrâniţi,
Te bună seara, eşti ruginiul cald al şoaptei pe îmi susură îmbrăţişări tăcute –
deal, eşti fântâna cu ape de limpezit Timpul se răzvrăteşte-n mine
neîncepute, la ora tulnicelor, ești fagurele topit pornind morişca zorilor...
în gura lunii și-a mea, ești carnea zăpezii în
care îmi îngrop obrajii de jar, ești cenușa în urcuş luminând
arderii zeilor și focul Olimpului meu, ești mă scufund în mări de nelinişti –
catifeaua cu nectar în care trupul meu învie și colţuri de vis în suflet se-arcuiesc,
îngerii cântă, ești liniștea albastrelor porți spulberând distanţele,
dintre vis și-nceputuri, ești jocul de iele pe întomnându-mă în dragostea ta,
degetul mic, ești undeva deasupra veghindu- tu – pasăre Phoenix,
mă mut, ești lacrima în care fericirea mea se îţi fluturi aripile la capătul Lumi,
scaldă în ciuda durerii, ești amestecul meu cu în livada tăcută a sufletului meu...
Dumnezeu inutil fără tine, iubita vieţilor şi a
clipelor mele, ești acolo unde n-aș fi ajuns a lepădându-mă de mine...
gândi vreodată, cu gândul, cu vidul, cu tot, cu
nopțile noastre, cu zările, zorile, pentru toate m-am hotărât să respir
acestea fără să reuşesc a-ţi mulţumi deajuns prin inima ta –
vreodată, mulțumesc! un cuvânt al rugăciunii
împărtăşind semenilor
Te bună dimineaţa… durerea din temniţa sufletului tău –
gazdă a mea rătăcitoare
CĂLIN GEORGE, Urziceni, Ialomița aprinsă de dragostea-mi fierbinte,
pierdută-n Simfonia Vieţii...
întomnându-mă în dragostea ta...
m-am hotărât să respir
inundat de fioruri nerostite, prin inima ta –
străfulgerat de privirea ta întristarea trupului tău fără de mine,
învăluitoare, sfinţenia gândurilor de Dragoste,
mă pierd însingurat în mine, blândeţea aşteptărilor în van,
în căutarea Timpului smerenia cu care îţi atingi visele,
plecat în zările de fum, nerăutatea în faţa nemerniciei semenilor,
pe tărâmuri spulberate-n Infinit, simplitatea împodobirii peşterei
nestrăbătute de al meu pas, în care ne ascundem goi,
condamnat la dezamăgiri... îngăduinţa flăcării Iubirii,
ce arde mocnit împrăştiindu-se
din ademenitoarele depărtări în mine,
îmi şopteşti însetată de doruri: în tine,
îmbracă-mă înfierbântată, în noi,
180
răbdarea depărtărilor ce ne leagă, ne-abandonăm neputincioşi
iubirea de dreptate în bezna jertfei, în Simfonii mute de dor –
ascultarea scurgerii Timpului Simfoniile nopţilor de Dragoste...
când înfometaţi de noi trupurile descătuşate din Iubire
cădem neputincioşi se scaldă în roua zorilor
în devorarea trupurilor... născându-ne mai puri, mai îndrăgostiţi,
pierduţi prin Timpul ce ne macină
m-am hotărât să respir în umărul drept al Clepsidrei...
prin inima ta –
lepădându-mă de mine...... ne regăsim răniţi de spadele amintirilor –
picături de fericire ce scaldă
dezbrăcându-mi sufletul... soldaţii războaielor necunoscute
învingători – învinşi,
prinsă-ntr-un joc diabolic amară şi dulce melodie a Vieţii,
de lumini şi umbre, răsfrântă din vise ne-mplinite...
inima-mi rănită refuză să vibreze-n adieri
suave, Timpul desenează pete de Curcubeu,
stropind cu ceaţă-ncărunţită dimineţile-mi Lumea se prăbuşeşte,
înlăcrimate... în jurul nostru,
ne pierdem iarăşi în noi,
mângâindu-mi sufletul vibrând de Iubire...
îmi modelezi aripi de zbor,
prinzându-mă în acest joc satanic CRĂCIUN VASILICA, Sîntandrei, Bihor
tăvălug de tristeţe – fum de amintire,
ascuns în paşi de dans Declarație
prin trecerea Timpului...
mi-e dragă lipsa ta cînd ești alături
un Înger, căzut din întuneric, și te alinți vorbindu-mi pe tăcute
îmi desenează-n lumina ochilor îți simt plecarea ca un zbor de fluturi
zbateri pietrificate de aripi, un strop de vis în patimi neștiute
vise prăbuşite în cântece de Toamnă,
dezbrăcându-mi sufletul când ne sărută trandafirii goi
în umbra unui Curcubeu rătăcit umezi de roua dimineții blînde
ce domneşte peste Eternitatea viselor... mă-mbrățișezi și simt miros de ploi
iar ruginiul toamnei ne aprinde
te zăresc tăcută,
chircită în adâncul sufletului meu, mi-e dragă lipsa și te simt alături
încătuşată în tresărirea unui ultim sărut... chiar dacă fugi în visuri neștiute
te reîntorci la mine-n zbor de fluturi
efemer ne pierdem iubindu-mă cu patimi - pe tăcute
unul în altul,
în ecouri de suspin, O poveste care s-a mai spus
întorcând matinal
o nouă pagină a Vieţii, susură o liniște ciudată
în ticăitul melancolic al Timpului hoinar... peste adîncurile forfotind de doruri
tic-tac.., tic-tac.., tic-tac.., tic-tac... care urlă
închise în scoici rătăcite la țărm
ne pierdem în noi... mă îmbrac în val înspumat
și mă izbesc de țărm
ne pierdem tăcuţi într-o Lume pustie însingurată ca într-o poveste
printre lacrimi, care s-a mai spus
printre zboruri frânte, într-o zi de toamnă
coborând matinal în noi... am să mă scald în absolut
împreună cu răsăritul
ne ridicăm în Amurguri plânse, ascunzîndu-mi viața într-o scoică goală
181
Tăceri asurzitoare Panglici de vise violete
rătăciri mute prin azi Caut punctul care despică

cu dureri înfipte într-un ieri ucis lumina
mă asurzesc Până când ochii se vindecă
plimbîndu-se prin tăcerea din mine de umezeală
nu mai știu Coborâtori pe firul rănii
cine sunt Hașurează arsura și o dizolvă.
unde sunt
chipuri lipite de măști rînjesc Se-ntind poduri
mă înconjoară liniștea care urlă Panglici de vise violete
șerpi îmi oferă păcatul Pașilor îmblânziți pe cărbuni
în mere rotunde încinși
ca niște sîni de fecioară Pe gene port cerul cu
pumnalul lumii
Dacă aș putea Înfipt în membrana
paradisului
dacă aș putea să despart viața
la fel cum despart cuvintele în silabe Când se vor rușina
de o parte aș aduna iubirile Cei care se înfruptă din inimi
de cealaltă aș piti durerile îmbrățișate
rezemat între paranteze - ca niște cerberi - Scuipând în calapodul
mi-aș așeza viitorul Dezbinării
să nu cumva să se piardă printre virgule Doinele oaselor golite
apoi aș lua la braț trei puncte de suspensie de carne
și aș hoinări prin lume Îmi modelează auzul
țopăind ca o exclamare Cu liniștea și seninul din
sau fluierând pe ritm de întrebare o melodie călcâiul Lui Dumnezeu.
dar mai înainte
aș aresta punctul Totul este devenire
care pune capăt oricărui vis
pune timpului căpăstru
CUREA DENISA, Bacău pe copite potcovite
curge-odihna
Introspecţie lin și cald
Zidirea-i măiastră, nimic nu-i lipseşte, cu întunericul ros

I-au dat tencuielii cu anii culoarea; până la încheietura tăcerii
Contemplă asiduu când umbra îi creşte, cum să guști din somn
Din pietre degustă tenace răbdarea. dulceața
rămân nopții de veghe
De lume departe, cu stâncile-n coastă, ochii înfipți în soare
Îşi ţine aprinsă pe umeri făclia
Că numai aceasta îi pare-a fi castă de milenii umbra cărnii
Ca luna ce are-n priviri armonia. curge tulbure
Absintul se toarnă ca pavăză bună, prin tine
O simte în taină şi-i dă reverie masca ți-o topește
La poale nisipuri străine se-adună oarbe și naive
Şi-i pusă să-ndure subit vorbăria. câte oglinzi jelesc micimea
nu se recunosc
Trag brazde în juru-i, lăuntrul se zbate, duc pe umeri luna arsă
Pe frunte se-aşeză lumina-ndreptar, și-o aruncă-n veșnicie
Adastă plăcerea şi uită cât poate drumu-ntoarcerii acasă
De teama-ncercării ce stă la hotar. se bifează în privire
scrum cenușă aurie
182
totul este devenire Şi susurul lui e leagănul meu,
Mi-e dor de iubirea ce-adie plăpândă,
doar priveghi să-ți fie ochiul De firul de iarbă şi flori curcubeu.
și să crezi
să crezi. Şi vântul adie şi-i cerul albastru,
Şi aripi de păsări foşnesc muzical,
Buncărul lumii Lumină! Feerie! Un Soare! Ce soare
Inundă văzduhul de-un roşu fierbinte.
Nici o spaimă nu bântuie
miezul stratificat Descinzi tu ca Zeus din Soare şi Foc
de cunoaștere Fereastra tresare şi zorii surâd.
fiecare celulă deschide Mi-i verde surâsul, adie zefirul,
buzunarul Şi mugurii râd, în hohote râd.
pentru pumnul de aer
proaspăt Covor de petale îţi mângâie paşii,
Miresme suave – parfumuri cereşti,
nu se pleacă din furnicar Lumina îţi arde reţineri şi muguri,
în numele Tatălui Şi flori de surâsuri în dansuri pornesc.
buncărul acestei lumi se topește sub flacăra
inconștienței Mi-s mâinile pline de floare şi ochii
mai bogați cu o ruină punem pancarte Au soare şi lacrimi, lumină şi dor,
sângerânde Eşti însăşi lumina ce ochii mi-i bucuri,
pe diagonala vântului Eşti viaţă, lumină şi cer şi izvor.
ca un ritual inutil în care noaptea-și plânge
copiii nenăscuți Nu se poate defini
cine țipă „A fi” sau „a nu fi”

cine sparge oglinda Iubire sau ură
văzduhului Indiferenţă
Sufletul nu-ndură.
în pupila cu îngeri în pelerinaj Materialitatea iubirii
incendiile iluziilor îngroapă în Nu poate fi definită.
cenușă Ea există – ori nu există.
urma cetății cu pecetea Starea ei de agregare
ispitei în piatră E starea de excepţie a omului
Şi-a poeziei existenţei sale.
câte ploi se-ncumetă să împartă cu smerenie
apă Cât timp ne dai?
călăilor care pun lumina in ghilotină.
Plouă cu petale peste amintiri,
DUMITRAŞCU ALEXANDRINA, Buzău Spinii sunt în suflet, sângerându-i versul,
Sângerând al liniştii pustiu,
Renaştere În amurgul vremilor apuse.
Simt în mine atâta lumină Peste-al timpului mers neiertător,

Cât în toate zilele de Paşti Dator rămâi doar
Şi-o bucurie imensă, divină, Cu algebra regretelor deşarte
Când din cenuşă simt cum renaşti. Nepuse-n ecuaţii.
Eşti primăvara ce-atârnă-n mine, Doamne, toate să le rezolvăm,

De mii de petale, de muguri ce dor Cât timp ne dai?
Pleznind de-aşteptare, de verde, de vise Cât timp ne dai castele să-nălţăm,
Ce-aleargă-nsetate spre un fir de izvor. Drept recunoştinţă,
Pentru câtă iubire dată, Doamne,
Eşti însuşi izvorul şerpuind spre câmpie, Mai păstrăm în fiinţă?
183
Sărutul timpului La adio, nu
Ard mocnit
Pe buza timpului Hai adio, la adio, hai adio şi te pierde
Sărutul lui De păstrat în amintire, de păstrat nu mai am
M-a otrăvit cum.
Şi părul Eu pe-un drum şi tu pe-un drum
Mi l-a-ncărunţit Ce-a fost verde, nu e verde…
Şi numai dorul Scrum e totul şi tot scrum.
Mi-a rămas Şi mă simt, mă simt precum
Muşcându-mi Şi mă simt ca-întâia oară,
Floarea din obraz. Şi mă simt ca o povară,
Mult prea grea să mă tot duc.
NICUCIE SANDA, Bucureşti Nu mi-e iarnă, nu mi-e vară,
Toamnă e pe unde-apuc.
Alungarea din mine Ochiul tău, frunză de nuc
Mă tot dă din viaţă-afară.
Te-aş alunga din mine ca pe-o necesitate
Ţi-aş face-ngropăciune cu popi şi parastase. Suntem două ruine,
În gând ţi-aş da pomană din vieţile rămase, Vise tot mai puţine
Şi-ntreaga veşnicie ţi-aş umple-o de păcate. Şi tăceri cât să-ncapă-n rucsac.
Suntem ai nimănui
Sau te-aş schimba la târguri pe voaluri de Nici o vorbă nu-mi spui,
mătase, Eu deasemenea-ţi tac.
Sau amanet în vamă pentru eternitate,
Urându-ţi toate cele de neam şi sănătate. Fuga la mănăstire
Să nu mai ştiu de tine, pe-un vis de şase şase,
Să fug cu tine la o mănăstire
Să-mi fii cea mai iubire uitată dintre toate. Într-o trăsură care stă să pice,
Tu cea mai grea povară şi cea mai neagră La drum de seară spre nedesluşire
cruce, Şi dacă da, nici gând să se ridice,
Să nu te pot încape, să nu te mai pot duce;
Să te mai las o dată cu rănile-ngheţate, Doar praful de pe tobă în neştire
Ca dorul meu de tine să nu te mai usuce… Mai joacă poartă-n casă şi popice.
Te-aş alunga din mine, dar vai, nu se mai Eu mă închin, şi-a ta milostivire
poate! E gata-gata-n faţă-mi să abdice.
Prin casa viselor… Frumosul meu din basmele cu zmeie,

Sau lupul din scufiţa cu trei iezi,
A fost aşa un fel de aventură, Nu înţeleg cum dracu nu mă vezi!
Un fel de-a explora printe boscheţi. Când eu deţin întreaga lumii cheie,
Nici foarte treji, dar nici extrem de beţi Să nu cumva să-ţi vină vreo idee
Un fel de cal de dar, de mură-n gură De a pleca în lume. Eşuezi...
Spre lungul drum, cu grija altor vieţi. AGA LUCIA-SELENITY, Braşov

Un fel de chinezească picătură,
Fantasmă fără geamuri şi pereţi, Cerul sufletului meu
În casa viselor fără măsură. ουρανό την ψυχή μου
A fost aşa, doar Dumnezeu cu mila Cred

Şi ce a fost n-ai cum să recunoşti. Într-o lume albastră
De-aceea astăzi, când întoarcem filaRămânem Așa cum am visat-o azi-noapte.
goi şi cruzi şi fără măşti, O împleteam aievea,
Laolaltă cu ciorapii ăia noi.
Doi boi nativi ai carului cu proşti Îi mai știi, sweet?
Blocaţi între Craiova şi Brăila. Roz… cu buline albastre…
184
Din bulinele alea am început să modelez cerul Şi zboară
Într-o lume eterică. ‘N tăcere, un plus,
Am renăscut atât de fericită! Dureros pescăruş
Că bine ziceai:
Fericirea e atât de simplă… Şi încă două piruiete,
ουρανό την ψυχή μου Timpanu-i cu tempoul mărit
(Cerul sufletului meu) Tot mai accentuat,
Mai alert,
Altfel Istovitor, dar atât de dorit!
Setos... Se cerne
Tu mă vei căuta în miez de noapte Din umbre eterne
Să faci din inocenta mea iubire; Încă un dans,
Flămândă... Încă o piruietă,
Vreau sa faci din ea trăire, Încă un vis
Când vei sorbi sărutul meu din şoapte... De agată neagră
Voi colora ochiade printre rânduri Lebăda-paradis…
Solare, selenare-n panta rei
Găsite De un cerber
Între rătăcite gânduri.
Vei face serenade din dorinţe M-am născut în ziua în care soarele punea
Când ochii mei îi va privi mult cărbune pe foc,
Pe-ai tăi Lopată după lopată,
Ca un îndemn Una, două, trei, patru, cinci…
Mistic Cine să le mai numere?
Ce curge Poate doar Cerber atunci când m-a văzut
Din Olimp până la Cerber, deziluzionată la ușa lui
Din tălpi spre cer, - Tu?!
Din azimut spre un infern, - Da, eu!...
Spre dulce-amăruiul pielii tale - De ce?!
Şi-apoi, - Ca să…
Râzând de timp - Aaaa… mă rog… treci, dacă asta poftești…
Că o va lua de-a-ndoaselea Și am trecut!
Mişcându-şi limbile într-o dezordine totală, - Stai mult? îl auzii, strigându-mi din urmă.
Nu vom şti - Poate… răspunsei confuză…
CĂ-I AZI, Nici eu nu știam ce căutam pe acolo.
CĂ-I MÂINE, Curiozitatea, pe ea puteam da vina,
CĂ-I IERI... . Deși nu eram convinsă că ea…
Am explorat un timp
Lebăda paradisului de agată Apoi…
Am rupt-o la fugă
Un nou modul de dans? Mă speriasem
Mă ierţi, Doamne, dar pare tot cel de ieri… - Unde fugi? auzii cățelul scâncind…
E un vals.. Dar n-am răspuns,
Un, doi, trei Va zice că-s prost crescută.
Şi aşa mai departe… Să zică!
După trei piruiete, Și mâine este o zi
Lebăda-şi desface aripile, Ca să-i răspund…
Vis de umbre şi de întuneric,
Acelaşi dans AMARIEI EMILIA, Brâncovenești, Mureș
Şi totuşi nou.
Piruetă după piruetă, Te-aș trezi...
Inima începe să bată tot mai puternic. Te-aș trezi uneori, dar mi-e teamă
Un geyser O, iubire, că te-ai îngrozi.
Stă să-i iasă din piept.
185
Și zvâcnind dureros, ca o rană, Agățat de scocul unei case.
De tristețe, de tot ai muri. Pasăre, dă-mi inima-napoi!
Dă-te jos din vârful vieții mele,
Te-aș trezi, te-aș trezi din sfârșitul Nu cânta de jale, căci n-aud!
Prea adânc, prea demult, prea fatal,
Te-aș trezi, dar mă doare cuțitul Brațele-mi ca două rămurele
Care poate străpunge mortal. În albastrul cerului pătrund.
Te ascult respirând în străfunduri, S-a uscat de tot acum copacul

Îngropată adânc, într-un vis, Visului de aripă de dor,
Pe sub ierburi uscate și prunduri Printre spini îmi fulgeră, săracul,
Tu mă-ntrebi cu ce drept te-am ucis. Clipa din galopul cailor.
Pentru cine, sau ce, zaci uitată Pasăre albastră, nu mai plânge,
Într-un somn otrăvit, pe nedrept, Ca un bocet fără de cuvânt,
Te-aș trezi, dar n-aș vrea înc-odată Simt un tril amar scrâșnind prin sânge,
Să-ți înfigă pumnalul în piept. Pasăre de aripă de gând...
Te-aș trezi printre flori de iubire, Scorburi

Te-aș așterne pe-al vieții altar,
Și poeme ți-aș scrie-n neștire, A venit un zvon de toamnă arămie
Dar ma tem că ar fi în zadar. prinsă-n păr de vânt
cu puf de păpădie
Te-aș trezi, căci mă doare durerea Scuturați sunt macii, grâul leagă aur
De-a trăi fără tine, mereu, șușotesc pe ram
Te-aș trezi să-ți mai simt mângâierea, frunzele de laur.
Dar mă tem să nu-ți facă vreun rău.
Vine-așa o veste peste tâmpla lumii,
Te-aș trezi, draga mea, dispărută, gălbenesc degrabă
Te-aș trezi cu-un onor princiar, fagii și alunii,
Dar zăpada prea alb, te sărută cărunțește codrul parcă prea devreme,
Și-i perfect somnul tău glaciar. scorburile merg
până la extreme.
E mut poemul...
BĂLAN ELENA Bărcănești, Prahova
E mut poemul meu în astă seară,
Dar argintie-i luna peste el. Pe vremea când m-am sinucis…
Cuvintele au devenit de ceară,
A obosit bătranul menestrel. Stătea pe un balcon al unui bloc
constuit în 1977, la etajul 7…
E mută noaptea ce sărută munții, Avea în mână o ceașcă de cafea
Doar stelele vibrează la zenit și-n suflet un pahar cu vin…
De parcă mirele, în noaptea nunții, Tocmai ce-a pus la uscat,
Cu zâna cea frumoasă a fugit. pe sârma ruginită,
un cearceaf alb, dar găurit
Și-a plâns mireasa nopții fără nume de neliniștea viselor din nopțile netrăite…
Pân' s-a topit în râuri fără vad, Soarele grijuliu își strecura raza firavă
Ca ploile ce plouă peste lume, prin gaura cearceafului
Iar raiul tot s-a prefăcut în iad. Și-o mângâia pe vreo trei șuvițe de păr
nepieptănat…
Pasăre... Vântul se dădea în leagănul timpului
Și-mprăștia în jur miros de flori tropicale,
Pasăre, care îmi cânți prin oase, aloe vera și balsam… balsam de buze
Frigul tău mă prinde ca un sloi, nesărutate…
Sorbea temător din cafeaua rece:
186
îi era teamă să nu se încălzească prea tare, Delir albastru-violet
căci ar fi trebui să-și dezbrace toate hainele
inimii, chiar acolo, în văzul păsărilor cerului… În mine, stăteau azi de vorbă
Ochii ei clipeau doar ca să fotografieze Două picături de sânge,
fiecare colț nevăzut de lume, Așezate pe un colț de inimă...
să muște cu albastrul lor sticlos Glasul lor sălta la fiecare bătaie
din griul junglei urbane… Și apunea la fiecare tentativă de moarte...
Ce dimineață de Februarie!
Haina scumpă de blană de omăt În mine, se vorbea...
îmbracă umerii goi ai murdăriei stradale… Cu un ritm monoton,
Patinoar de dorințe șoptite cald Pe două voci răgușite, îmbătrânite
pe marginea balconului deschis; De trecerea anilor de schimb...
un balcon dintr-un bloc vechi,
construit în 1977, de la etajul 7… Se vorbea despre mine, despre tine
Amețeală! Și, totodată, despre niciunul dintre noi...
Panică! Era povestită o călătorie grea:
Și-un strop de fericire! Din vârf de deget, până pe scara minții;
Printr-un cearceaf îngălbenit de doruri Din miez de abis, până în pod de univers...
se strecura o rază firavă de soare amar, Ce chin!
Ce căuta, cu disperare, În câte ape de lacrimi ruginite s-au înecat,
Cele 3 șuvițe de păr pe care Câte animale haine le-au prădat
doar Lumina să le pieptene iar… Și câți munți de gânduri au urcat,
Pentru ca mai apoi să se rostogolească la vale!
Nimic hărăzit De câte ori au atins Soarele și l-au gusatat din
cupa Cerului!
Pe-un hol al așteptării, De câte ori au dansat cu stele pe ecourile
Pe-un scaun bătrân, Pământului!
Două picioare se legănau, De câte ori au zburat cu sentimentul pe aripi
Într-un dans al nimicului... de vis!
Chiar așa... de câte ori?
Mi-am strecurat mâinile în suflet ...Au uitat să-mi spună...
Și mi-am tras îngerii de aripi; Acum, iată, mi se odihnesc,
Din ele s-au scuturat triste Pe o buză de suflet...
Petalele negre al demonilor.... Aștepată la poarta lui, să deschidă cineva.
N-au pătruns încă în labirintu-i amețitor
Urletul lor a crăpat tavanul în două, Și nu au zâmbit încă viață în interioru-i...
Iar printre fisuri au început să se scurgă E pustiu, un gol interminabil bântuit doar de
Sentimentele și amintirile uitate... doruri,
Mă identific cu-n colț mucegăit De emoții amânate și de ochi nevăzuți...
Mâ mănâncă tare rău fiecare capilar!
Și-ncerc prin florile-i să mai respir... Suflul vorbelor lor îmi gâdilă pielea
Mugetul lui verzui îmi curge prin vene, Cea întoarsă pe dos!
Iar zâmbetul cu miros de umezeală Durere plăcută, râsete nebune și tristețe
Îmi săruta vârfurile genelor... sumbră;
Toate-mi traversează spre nodul din gât,
Am tras aer în piept: În timp ce-mi aprind toate felinarele
Pereții s-au afumat de suflul negru În sens invers...
Expirat de plămânii ce-au fumat neîntrerupt Demență! Îmi pictează-n delir sinele nedefinit!
O eternă singurătate! Oh! Am uitat să notez...
Pe-un hol al așteptării, În mine, stăteau azi de vorbă

Așezată pe-un scaun bătrân, Două picături de sânge...
Așteptam să-mi fac rezervare la dragoste Un sânge albastru-violet,
Sau măcar la viață... Vărsat din călimară...
187
Războiul copiilor BĂLOI ŞTEFAN, Iancu Jianu, Olt
Prin praful drumului de sat Sfat

S-au pierdut pașii de copii,
Care mai ieri zâmbeau curat, Să trăiești;
Când se-ntreceau cu îngerii... Nimic mai mult.
Să sorbi din cafea
Acum doar vântul mai încearcă Să miroși trandafirii
Să strângă urmele în brațe, Să râzi.
Le cântă viețile în toacă, Nu uita de copilul
Iar scâncetul pe briză zace... ce trăiește în inima ta.
Pe o fereastră sunt pictați doi ochi, Să mori.

Ce urmăresc cu greu pustietatea, Să ajungi să fii
În ei nu-i viață, ci-s doar anii, un simplu moft al vieții.
Ce le-au devorat cu lăcomie soarta... Să lași ceva în urmă,
Să fii amintit,
Sunt două perle de Univers, Să crească flori pe mormântul tău.
Agățate de un suflet adormit,
Din care ploile acide au șters Să iubești:
Orice chip ce-n treacăt a zâmbit.... Cum știi
Cât poți -
Singurătatea se așterne blândă, Toată viața!
Peste orice gând ce mai vibra,
Se crede de acum stăpână Evoluție
Și-ncepe moarte-a strecura...
Am schimbat ceaiul pe cafea
Și a cernut atât amar încât și cana pe ceașcă.
Nici viața nu ne mai trăiește, Am schimbat copilul pe adult
Nimeni nu răsare din mama-pământ, și visele pe realitate.
Nimeni nu se naște, nu iubește... Am agățat sentimentele în cui
și am băgat indiferența în buzunar.
E o cale lină, dar pierdută, Școala a devenit muncă
Printre copaci decolorați și timpul – bani.
E mută, oarbă și e surdă Râd când toată lumea râde
Și lasă-n urmă doar căzuți soldați... și plâng când nimeni nu mă vede.
Coroane cu flori artificiale Omul a devenit păpușă.

Scrâșnesc din dnți la fiecare glonț,
Nu pot fi scuturate de petale,
Dar li se rupe din amintire câte-un colț... Realitate
Dintr-o tornadă de speranță, Corăbiile se leagănă în

Apare un lăstar hoinar, dansul valurilor
Face picturi pe-a lumii ceață Ca un copil în brațele mamei.
Și sculptează pe case câte-un amânar... O javră își linge puii
în colțul străzii
Vrea, cu degetul-creion, Iar un nemernic o gonește.
Să reînvie un spirit în cușcă, Tristul rumegă omul
Să-i cânte la ureche axion, Și candoarea trăiește în javră.
Dar el nu știe că, de fapt, Vaporul luă ancora în spinare
și lăsă portul pustiu
A desenat în praf de pușcă... ca un deșert.
Un cântăreț în stație
își plânge viața
188
pe o coardă înnodată împânzit de ceața timpului;
de chitară. Sunt dar un fenomen istoric.
Nimeni nu aplaudă.
Tristul a înghițit omul, Suntem apa
Și chitara-i moartă...
Suntem apa care poate iubi,
Speranță care simte, care suferă.
Suntem apa pură care respiră,
Am înțepat lumina soarelui care curge prin râul dorințelor.
cu un strigăt ascuțit. Suntem noi - însetați de iubire,
I-am spart razele și le-am făcut iar în suflet dorul naște îngeri
Cioburi dureroase. și se aprind lumini.
Am luat toată strălucirea lui Eu te aștept să vii când plouă
și am înghițit-o; și când ninge,
Dar abisul din mine nu s-a luminat. să ne privim, să ne zâmbim,
Am înghițit toată speranța, dar să nu ne vorbim -
I-am dat-o abisului flămând - să lăsăm necuvintele să spună totul.
Atunci m-am trezit.
Mucegai
BÂTCĂ DANIELA, Ialoveni, R. Moldova
În poemul uitat în scrin de un scriitor
Infuzie de gânduri Înflorește mucegaiul – cum înflorește
mucegaiul
Aș vrea să plec într-o lume de nicăieri, În scriitorul care a uitat de poemul în scrin.
să-mi iau în valiză cuvântul
și să nu mai revin; Se desprinde un măr de pe ram -
să aud doar respirația mea și-a lui Cade jos.
cum se-mpletește cu cea a naturii. Se desprinde un scriitor din artă -
Aș vrea să mă lepăd de umbre, Cade jos.
să las ochiul soarelui să-mi străbată trupul, Se desprinde un popor de la patrie -
iar sufletul să mi se dezbrace de culpe. Cade jos.
Aș vrea în mintea-mi ochii să-ți creez, Înflorește mucegaiul
În el,
de ei să fug și-n ei să mă găsesc. În patrie.
Aș vrea un mit frumos să fiu,
dar toate astea nu sunt decât o infuzie de BRUMĂ COSMIN, Suceava
gânduri.
Titan scufundat în câmp de maci
Cine sunt eu?
Mă scufund
Sunt un freamăt mut al codrului, Teoretic unde ar fi trebuit să fi fost ancorat-
o stea din întreg universul, În pielea ta
un murmur lin de izvor, aşa zicea visul Carlei
un pasager care stă pe peronul cică sunt
numit viață. inhalat ca fum mixat printre fulgere aruncate
Sunt un mirific vis De-o jamaicancă râzând că-i The Master of
ce oricând se poate sfârși, Chaos.
o lacrimă ce se prelinge Arde-un câmp de mac,
pe obrazul unui copil. Dar spinii pe care-i rupeam pe banca aia
Un suav fir de iarbă sunt, singuri în doi
un actor talentat pe scena vieții, Nu ard că-s ignifugaţi cu picături artificiale...
un fulg de nea ce se va topi Nu mai pot să plâng!
cândva, undeva... Evoluez în prezenţa timpului pierdut
Cine sunt eu? Individual şi la un loc chiar nu mai ştiu
Un suflet inocent Cu basul din care-ţi pictam viaţa, un Pacific
189
scurs... Fii calmă-ai să te scufunzi din nou
De pe coardele tale în lecturi motivaţionale.
Vibrând ce le descântam Istoria se schimbă draga mea:
Ca pe capacele blonde de brună. Tristan a abandonat
Fluierând cu vântul s-o mai caute pe Isolda
Trecem prin multe printre iele, poete, picturi şi
şi suntem speciali: cu sania prin apă şi colacul fulgii unei ierni interminabile
pe punte. al unui vis norvegian.
Ciocnim drep toast
un uragan de vorbe Aprilie iubita mea cubistă
Cam cum trebuiau să urle Romulus şi Remus
Sub clar de lună Draga mea Aprilie,
AMÂNDOI maestră-n ceartă,
În ritm Metallica îmi zici în timp ce apune o imperii multinaţionale şi cubism,
stea: (m-am tăiat în muchiile tale
"nothing else matters" de prea multe ori şi-ai început să protestezi)
ne-ai pictat revelaţia de o iarnă
Excursie în pădurea scandinavă cu stil "Guernica",
căci mă priveşti contorsionat acum,
Iarna trecută am mers la ski împreună prin cioburi de decembrie,
*cică să-ţi descopăr sufletul* ianuarie şi-o jumătate de februarie.
sau cel puţin să îl adun de prin atlase, te răzbuni...
şi-am aflat că vrei să-mi scrii o sagă. Îmi ningi cu flori de mai drumul nostru
N-a dat roade parfumul de conifer cu tine, spre cetate!
şi mi te-ai oferit să-mi fii Valkyrie E istorie
(poveştile astea) încărcată cu poze, amintiri, plimbări la răsărit.
dar ca de obicei dai înapoi uitasem şi sms-ul ţie trimis,
- se vede că eşti rac- *astea-s păcate-n lumea mea
şi m-ai abandonat să te găsesc şi eu m-am spovedit*.
din nou prin cartiere Eşti brahmanistă
din pădurea norvegiană. căci să-ţi fiu unică religie am eşuat.
Mă simt cam "Englishman in New York", Crezi că mă poţi îneca cu 2 litri de suflete
deşi ochii tăi când ascultam Sting purificate, dar ai uitat reclama cu excesul.
îmi şopteau în cor cu tine ... M-am saturat să te tot strivesc
sunt acasă. pe tine, gândac ispititor,
BING BANG, îţi sună ceasul Al Domnului zicea bunica,
şi m-ai făcut să fug de simplu, dar doar zicea.
după o carte Mi-ai simţit gustul slăbit de om de aprilie
pe care s-o joc, desigur, pentru full house. şi-mi scrii o rapsodie in Breille,
*îmi plac caracterele complexe şi misterul*- căci multi sunt nevăzători,
al treisprezecelea SMS, dar aud şi simt duritatea,
dar nu te regăsesc nici măcar în pietre adunând punctele puse prea devreme
aruncate-n râu cu mult în urmă. în capitolul tu din viaţa mea.
Sunt mângâiat de ploaia de comete, Degeaba eşti Sherkan,
aşa nu te mai aud râzând. baobab sau fir de păpădie
Oare voi găsi bârlogul lupului? -doar ştii că sunt acelaşi Mowgli
Ai învăţat să-ţi joci la poker soarta care a adus focul în savană.
şi te trezeşti cu favoruri la divinitate. Degeaba vrei să fii soare
Abuzezi de bafta mea şi mă îneci şi-ai ajuns să ştrangulezi turnul bisericii
în şapte mii de vieţi... ca să-mi bronzezi faţa,
În mai m-ai izgonit din Grădina Edenului: mică iluministă ce eşti.
ai făcut cerere să ne vopsească banca. prea târziu...
În iunie m-ai dat afară în furtună, STURM UND DRANG!
fără să mai dansăm ca în serile de demult. strig alături de Goethe.
Arca lui Noe a plecat feministă... Îmi cânţi suferinţa din nou şi din nou,
190
însă Beethoven era surd. -"Ploile nu vin"-
În plânset de Nietzsche, ştii că nu exista Îmi fac poză de profil lângă scânduri ude,
supraom şi continui să-mi compui: ştii că se umflă, mă tem
Rapsodii de primăvară cu vena pe lamă. că vor să se sărute- fără porţi, doar infinituri.
Îmi arunc privirea
Brichetă cu apă de ploaie geometria analitică din cer,
fac schimb de opinii cu el şi aflu în sfârşit:
Păşesc pe clape alunecoase şi număr fiecare ochii mei se uitau după avioane
baltă când m-am născut.
fiecare taxatoare, fiecare abonament. Mă voi apuca de secat nori
Pe scările din faţa blocului mă simt ca pe aşa că poate
plajă, o dăm parte în parte şi poate reuşesc
nu aia cu porumbu', nămolu' şi piatra de baie, să îl supăr pe Bacovia,
ci partea cu atunci cânt ţi-e lene să te trezeşti îi dăm şi lui bricheta, iar când e deşert
să vezi răsăritul. de zâmbete,o ardem, o secăm,
Sunt cu picioarele-n nori de noroi de o vreme o lăsăm fără nimic.
şi sincer mă gâdilă schimbarea CLICK- CLAC: "AM ZIS SĂ PLOUĂ"!
-tulbur fiecare baltă, mă înec în miros de
asfalt-dar în sfârşit pot merge fără sandale, CAPRIȘ VIRGIL, Oradea, Bihor
de mă scurg printre ramurile umbrelei,
întind benzi cu "INTERZIS", De dragoste...
pe traiectoria mustăţilor lui Dali.
Piatra de baie din faţa scării şi mişcările Plutești ca un zefir de vară
de nor(o)i îmi încreţesc de-o vreme tălpile. Pe funigei ce fug spre toamnă
Râd şi bat din plame când văd tunete şi aud Cu gândurile noastre doamnă,
fulgere În dragoste de dor și Țară,
***Es regnet, Gott segnet***
mă ţine în siguranţă în scara de bloc, însă toţi Că noi scăldăm în viața noastră
ştim: Iubiri curate ce n-au maluri,
numărul 7 va ieşi mereu la tablă. Care nu sunt doar simple valuri,
Unde sunt Ci zbor de pasăre măiastra!
porumbeii/ciorile/vrăbiile/pescăruşii când
plouă? Privindu-te pe tine zilnic
Mă chinui să îi găsesc pe indivizi- întorc Mă cresc un Phoenix din cenușă
fiecare scoică Și suflu peste plai din tulnic
dar aud Să se deschidă Sfânta Ușă,
doar marea- Să trecem anunțați de crainic,
de asta fac baie cu ploaie- alungă nisipul Mândri de lup și cățelușă!
din ochi şi ustură sarea.
Cele mai multe zâmbete/ înjurături apar În cuvinte dragi cuprinse
când face figuri umbrela- Să ma aflați, trebuie doar
nu mai umbresc rădăcinile, mă învie apa, Să-mi căutați pașii vorbelor
iar pielea nu ţi se mai usucă... Adulmecând urmele lor
Fac fifty-fifty şi o să tai o felie de salcâm Spălate într-un lavoar
în timp ce învăţ pentru BAC(lacrimă).
Moromete stă în casă când plouă, Cu cerneluri din sonete
eu merg să număr fiecare ultima picătură. Curse din călimări sfinte,
Picioarele inundă fragmente de fulger şi adună Din vechi aduceri aminte,
curent pentru mine Poate cu doruri și sete
ca să fiu donator, am să pun un bec la fiecare
umbrelă, De dragosti închipuite...
BECAUSE serile prin mări de ploaie îmi cer Căutați-le, că-s scrise
un cort, o tu şi o brichetă cu lanternă. Pe vânturile albite
O golesc, strecor ploaia în ea şi o aprindem
când ascultăm Alternosfera Ce au purtat mereu ninse
191
Vremurile rostuite Închide iute poarta, gazdă bună,
În cuvinte dragi cuprinse... Și-agață usturoiul în prăgar,
Sonetul poeziilor din flori Că lupii-n haită urlă pe coline.

De nu mi-e muza-n a mea fire Se face tot mai frig la asfințit.
Nici pana nu mai vrea să-mi scrie Speriată, luna chipul și-l ascunde
Căci dacă ea nu vrea să vie Și-i vai de călătorul rătăcit!
Nu e nici dor și nici iubire...
Scapăr-amnarul,aprinde focu-n sobă,
Dacă-n simțiri ea nu coboară Și coace în cuptor o turtă moale!
Nici în sonete n-am ce spune I-auzi cum latră câinii! Nici o vorbă!
Că fără muză n-am cum nume Afară lupii suri ne dau târcoale.
Să-i dau poemului ce-n moară
Iar de îți pare că de-afar’ te cheamă
Se macină să ia virtute, Pe nume cineva demult plecat,
De-aceea numai ea, în zori, Tu nu-i răspunde și pe loc răstoarnă
Îi dă putere astei lupte Cu fața-n jos ce poate fi mișcat.
S-o urce-n pieptul cu fiori Cu farmece și vrăji, tânăra fată

Pe meterezele ce-s sfinte Cu teamă ursitul vrea să îl vadă-n vis.
Ale poeziilor din flori! Că Sfânt’ Andrei pe an e doar odată.
Iar badea de un an nu i-a mai scris.
Îngere...
(caudatus) Se scuturau a toamnă trandafirii
Învață-mă să mă rog,
Să cred, să nădăjduiesc, Se scuturau a toamnă trandafirii
Să iert, să rabd și să iubesc Când eu, copil fiind, întâia dată
Să n-am sufletul olog... Venit-am să învăț cu Dumneavoastră,
Învățătoarea mea, taina citirii.
Îngere, învață-mă
Să uit toate relele Când norii plumburii chemau furtuna
Și să îmi calc fricile Și fulgere sclipeau peste talazuri,
Și mai apoi, lasă-mă Făcut-ați Dumneavoastră semn cu mâna
Să-mi îmbrățișez dorul Și calea mi-am găsit-o printre valuri.
Că s-a întors acasă
Să împlinească amorul Trecut-au ani de-atunci și multe toamne
Chemau pe-ascuns din colțul amintirii
În vise de mireasă Icoana sfântă a scumpei mele Doamne...
Că eu îi sunt zborul Se scuturau a toamnă trandafirii.
Și ea îmi e crăiasă...
Înger, fii călătorul Mărturisire
Care astfel mă lasă
Să-mi cânt lumii odorul! Dumnezeu nu trebuie căutat printre stele,
în complexe formule matematice sau în
CIOLOMPEA ALIN, Pitești microuniversurile cu design complicat.
Dumnezeu nu trebuie căutat printre stele, în În piept avem doar o bucată de suflet care
complexe formule matematice sau în vibrează urmând o singură lege...
microuniversurile cu design complicat. În Ce simplu ar fi
piept avem doar o bucată de suflet care dacă oamenii mari n-ar încurca
vibrează urmând o singură lege... Ce simplu totul...
ar fi dacă oamenii mari n-ar încurca totul... (Un Copil)
Îți povestesc pentru ultima dată,
Noaptea Sfântului Andrei Cum l-am descoperit pe Dumnezeu,
Se prăvălește soarele pe-o rână, Un scaun vreau,te rog, și niște apă!
Și asfințește licărind arar. De unde să-ncep? Eu, ieri, eram ateu.
192
Mergeam prin ploaie și nu luam seama Dar, după un timp, pisoiul fu bolnav.
La stropii grei plutind în zborul frânt. De-abia mergea, târâș, în trei picioare,
Fluturi apoși căzând, pierind de-a valma Și miorlăia pe limba lui de grozav,
În șuierul rafalelor de vânt. Apoi, slăbit, rămase-n nemișcare.
Lichefiată, luna lucea-n lacuri, Din acea zi păpușa-și aștepta,

Se prelingea în mici sclipiri vibrânde, Prietenul cu ochii ca turcoazul,
Peste copacii goi și peste maluri, Și-n fiecare zi se deștepta,
Plângând amar în unde tremurânde. Cu gândul că o sa-i audă glasul.
Pășeam cu greu cătând în depărtare Curând i se păru că-l vede, parcă,

Un porumbel c-o creangă de măslin, Făcându-i cu lăbuța dintr-un nor
Un semn că voi găsi curând scăpare Și încercă la rându-i semn să-i facă,
De urgia potopului divin. Dar vântul șterse tot, nepăsător.
Un fâlfâit de aripi, o lumină Mănunchi de-argint, lumină și de gheață

Și ploaia se opri în jurul meu. Pătrunde tainic în odaia mea.
În bolta cerului acum senină E ceasul când păpușile prind viață
Mi s-a părut că-l văd pe Dumnezeu. Și îți răspund, de le întrebi ceva.
Tu spui că m-ai zărit de la fereastră - De ce-ți sunt ochii înlăcrimați, Aniță,

Înaintând prin apă și noroi, De ce privești spre nori plângând mereu?
Și-un biet copil orfan cu o umbrelă - Pisoiul a fost cea mai dragă ființă,
Pășea alăturea-mi prin vânt și ploi. Și-atunci, când plânge norul, plâng și eu!
In ochii lui curați zăream iertarea

Și, de-am fost orb, vedeam din nou. Iar eu, Prea târziu
Prin tină, ploi și vânt, urmând chemarea,
L-aveam în dreapta mea pe Dumnezeu. M-ai întrebat demult, cândva,
A ce miroase dragostea?
Mai sunt furtuni pe cale să înceapă, Am dat din umeri și, zâmbind,
Mai sunt alei ce duc spre nicăieri, Ți-am arătat luna lucind.
Mai sunt minuni și minți să le încapă, Apoi, după un timp, doar eu,
Și bucurii mai sunt, dacă mai speri. Mai priveam luna de-aur greu,
Iar ochii tăi de chihlimbar -
Dă-mi pălăria! Voi pleca în grabă Dulci amintiri - zâmbeau amar.
Spre alte uși, cu Dumnezeu în gând. Uniți pe viață doar în vis,
Iertare-ți cer pentr-un pahar cu apă! Trăiam visând ce n-a fost scris
Rămâi cu bine, ori, poate, pe curând! Să se întâmple, dar în zori
Te risipeai printre culori.
Anița
La ora când, tarziu, stelele-adorm Pe o stâncă, două flori,
Visând cuminți la ale zilei fapte, Tu și eu, două viori.
Iar Luna luminează al lor somn, Zbor înalt de porumbei,
Învelindu-le cu raze argintate, Tinerețea mea ș-a ei.
O verighetă și un da,
Păpușa Ana șade pe divan. Ecou în inima mea.
Are ochi triști și păr cârlionțat,
O mână stă întinsă spre tavan, Și am aflat ce nu știam,
Cealaltă e pe șorțul înflorat. Cât te-am iubit, cât te iubeam,
Ce dor mi-era de o cafea
Primită drept cadou de fiica mea, Adusă-n zori de mâna ta...
Păpușa fost ca o soră mai mare,
Pentru-un pisoi cu ochi de peruzea Eșarfa ta păstrează, încă,
Ce îi toarcea tot timpul la picioare. De-atunci parfumul tău fiindcă
193
Îl simt și-acum, chiar de e toamnă. o pasăre floare pe-un vârf de-abis
Urmează iarnă și, iar, iarnă... vede într-un miez de oblică
noapte
M-ai întrebat demult, cândva, lumina ce râde-n petale
A ce miroase dragostea? de vis...
Îți răspund mut, dintr-un album cu poze:
Iubirea-i visul unei tuberoze. Într-un colţ de zâmbet
de lună
Ultimul menuet în murmur de cântec de paşi
se arcuiesc ştrengar
Vrăji aruncă vântul peste ramuri goale, litere albe cu talpa nebună
Tânguiri de frunze se aud încet. de rătăcire
Unde ești, tu, vară, cu zilele tale? prin timpul fugar...
Pretutindeni – toamnă, peste tot - regret.
Cu ochii închişi în cuvinte
Arămii copacii – ovații-n cascadă. şi aripi crescute în tălpi
Pentru show-ul ultim nu mai e bilet. alerg pământ de-aduceri
Emoții-n culise, freamăte în stradă, aminte
Publicul aclamă magicul balet prin iarba crescută peste dureri
şi tremur pe buze muşcate
Care stă să-nceapă din clipă în clipă. de cer
Doi cocori strigară lung de patru ori. zboruri nefrânte...
Rece adiere, zbatere de-aripă,
Soarele sfâșie cortina de nori. tir cu arcul din mirare
Și apoi, tăcere. Vântul înfioară de unde și până unde?

Arborii și iarba, păsări, oameni, flori. te întreb cu un ochi
Frunzele desprinse de pe ramuri zboară: în soare
Balerine-păsări, balerine-flori. cât de mult e prea puținul?
într-un măr
Menuetul mut pentru Regele Soare câți sâmburi oare?
În sclipiri de aur, într-un ritm baroc, caii trag mâța de coadă
Ultima ofrandă a frunzei ce moare, câinii-s încă nenăscuți
După o viață scurtă, fără de noroc. iarba umblă verde
Pe o bancă veche, lâng-o domnișoară, creanga
O frunză căzuse ca, din cer, o stea anii plâng în calendare
Luminându-i chipul pentru prima oară. timpul netrecut...
Galbenă ca păru-i. Singură-i ca ea.
cine de ce iar dispare?
COLŢEA ALINA, Cluj-Napoca de ce când se face floare?
cât de unde începe ghem?
Sonata în DO(i) Major cum cu cine-i în tandem?
unde-i undele plecat?
O herghelie de stele cândul unde-i
întinde lumină îngropat?
pe frunţile norilor
cai ce-şi flutură coama ... știi tu oare?
din iarba puţină
ruptă albastru de verde departe de aproape
din rai...
viitoarele scânduri
La capătul străzii din ciobul sunt garduri
de sticlă, ce nu vor să treacă
pe-o margine ruptă de noi
cu ochi minunaţi câte un ochi
194
deformat de lumină Tardiv vine la mine cu întrebări simpliste.
întinde umbre ascunse sub tălpi Mă atașez prea tare de lucruri neinsemnate…
călcate-n picioare
de aceleași cuvinte
îngropate pe rând Căi spre virtute sunt puține!
în viitoare morminte E nevoie de curaj să poți cere ajutorul,
cândva fântâni E nevoie de invenții să edifici adevărul.
fostele cumpene ridică Uneori descoperi taine doar săpând adânc în
din umeri
tine…
aripi prelinse
pe margini ciobite
în găleți De cunoștință tragi cu dinții!
ce-și fâlfâie umbra Citești mii de cărți până spiritu’ obosește
pe drumuri ferite Și vezi mii de filme până inima-ți orbește.
de garduri Totul devine zadarnic de nu treci prin filtrul
de scânduri…
minții…
zile cu dinți
Dă-mi întrebări profunde să meditez la ele,
scârțâie ziua din încheieturi Asta mi-e dorința mai mare dintre toate.
amorțite
secunde încâlcite, înnodate Și simt iarăși prezența prafului de stele,
urlă ca din gură de șarpe Rapid vine la mine cu întrebări complexe.
în spatele lor oameni grăbiți Mă atașez prea tare de lucruri importante…
pun paie pe foc…
noroc că e soare Plastic
și căușuri de gând.
Stăteau îndoiți la foc oamenii de plastic
CONSTANTIN GEORGE, Punând pe jar pozele vechi, plastifiate.
Dumbrava, Prahova Pozele nu ardeau, ce fețe-ntunecate…
Priveau prin mine cald cu zâmbete de plastic.
Nu mai sunt eu
Priveam cum se topește lumea lor de plastic
O, releveu Punând pe foc momoriile vechi, uscate.
Ce-mi socotești fiorul Memoriile-ardeau, ce clipe blestemate…
Și-mi cântărești cugetul greu, Stăteam și-nduram reci încruntări de plastic.
Să știi că am pierdut controlul.
Nu mai sunt eu, Necesitate
Dar cine-mi duce dorul?
Aud strigăte criante in dezolanta noapte,
Încă trăiesc Indelungată lamentare fără de temei.
Din ce-mi aduc aminte Posteritatea-atârnă de propriile fapte,
Și întainte șovăitor pășesc. Iar maleficul necesită aprobarea victimei.
Am obosit să mă rătăcesc
În amalgame de cuvinte. Vulgarul egocentrism mocnește acum in fire,
Nu mai sunt eu – cel firesc, Raiul tău e iadul altora si arde continuu.
Dar cine mă mai ține minte? Intrinsec moralitatea îndură asuprire,
Prin acțiuni absurde doar tu îți creezi chinul.
Praf de stele
Deschide-ți ochii prăfuiți de nu vezi calea
Dă-mi întrebări succinte să dau pe loc Spre etica fără de care inutil trăim.
răspunsuri, Astfel mintea stearpă-ți descoperă chemarea,
Asta mi-e dorința mai mare dintre toate. Dumerirea despre ceea ce ar trebui să fim.
Spectral mi-apare-n cale ființa din ascunsuri
195
COTLARCIUC SORIN, Iaşi De sus te judecă sub dușul rece,
Doar au imunitate pe vătrai.
Himera apusului
Prin tot ce fac măsura se întrece,
Oculta lume vestică aține Când vezi lichele nu mai ai nici grai,
Naivii oameni, fără de efort, Rușinea lor doar prin stomac petrece.
Cu neaoș buletin ori pașaport
Spre paradisul vieții libertine. Riscuri juvenile
O lege aspră cheamă la raport Adolescenți nezdraveni la „mansardă”,

Noi țeluri, conștiințe, voci, destine, Ai vieții trepidante parcimoni,
Și visul pur din suflete virgine Fug după iluzorii pokemoni,
Ca marfă numai bună de export. Așa vor caloriile să-și ardă.
Răscrucea dintre Răsărit și-Apus, În isteria dată de hormoni,

Pătrunsă de iluzii prea deșarte, Curentul modernist, de avangardă,
Indică universuri paralele, Fiind periculos, ne pune-n gardă,
Să-i apărăm, noi nefiind poltroni.
Dar drumul dificil nu i-au răpus
La gândurile unei alte soarte, Din lumea lor, cea paradisiacă,
Pe cei tratați ca slugi în daravele. Atâția tineri liberi și frumoși
Vor duce trena lumii cu avânt.
Cioburi de speranţă
Nutrind la viața dionisiacă,
Se vede vipia în termometru, Acei ce sunt imberbi sau mai gomoși,
Cuprinde-ntreaga masă de norod, Dispar ca praful orbului în vânt.
Securea stă pe-al păcii eșafod,
Și gâdele te dă lul Sfântul Petru. CURIMAN PAUL, Brașov
Seisme zgâlțâie-al puterii cod, Confesiuni la miez de noapte

E lung al sărăciei diametru,
Nu face pasul înapoi, un metru, M-a vizitat azi noapte Moartea
Azi bunăstarea e la antipod. Și-am discutat cu argumente,
Cum să mă prezint cu sănătatea
S-au dus toți drepții, cine să mai moară? Și dacă iau medicamente.
Cei din spitale, moșii din azil?...
Ne-am pricopsit c-o șleahtă de ocară, Mi-a spus că este evident
C-am devenit clienți de bază,
Eternizată-n rău, cu propriu-i stil, Fiind fruntași pe continent,
Iar jugu-nstrăinării ne doboară La SIDA și tuberculoză.
În preajma unui greu război civil.
Deși părea cam obosită,
Febrilitate De un urcuș greoi pe scară,
Era destul de mulțumită
La unele paiațe-nfierbântate De situația din țară
O modă-i după mintea lor cea creață
Să-și toarne-n cap o ciutură cu gheață Mărturisea că-i fericită,
Din frigider sau alte agregate. De ritmu-n care mor românii,
Dar este,totuși,cam mâhnită,
Se miră-un om normal că are-n față De cum mai judecă azi unii.
Atâta iresponsabilitate,
Cu risc de traume în sănătate Nu-nțelegea de ce ne plângeam,
Ca meningita, febra, stări de greață. Că n-aveam leacuri ca la carte,
Că-n orice caz,la ea ajungem,
Ce mai contează modul lor de trai Că nimeni n-a scăpat de moarte.
196
Privind apoi atent la mine, I-am deschis bucuros poarta,
Cu un surâs care te seacă, Grabnic i-am ieșit în cale,
Mi-a zis că o să-mi fac-un bine A-nceput să plângă biata,
Și-o să mă ia cu ea când pleacă. Degaja atâta jale.
I-am spus că vreau să mai trăiesc, A intrat timid în casă,

Că am prea multe datorii A lăsat desagii goi
Și până când mi le plătesc, Ș-a-ntrebat apoi sfioasă,
Să mă mai lase printre vii. Cum trăim,ce facem noi.
Și culmea,(nu sunt mucalit), Au sărit în sus ca mânjii,

Moartea mi-a prelungit sorocu, Bucuroși,cei doi nepoți,
Cu-n timp în care să m-achit, I s-au înroșit obrajii
De datorii,bat-o norocu. Și ne-a sărutat pe toți.
Cred că-n final s-a simțit bine, Am poftit-o-apoi la masă

Fiindcă,părăsindu-mi casa, S-a-nchinat,ș-a ospătat,
Mi-a spus că i-a plăcut de mine Cu ce am avut prin casă
Și m-a-nțepat discret cu coasa. Și-a șters gura și-a oftat.
Deabia acum urmează partea, O-ntrebai,ca să-mi dau seama,

Care e plină de umor: Ce-o apasă,ce o doare
Făcând convenție cu Moartea, Și plângând mi-a răspuns mama,
Am devenit nemuritor, Este supărare mare.
(Că eu mereu sunt mai dator).
Azi,dragul mamii,oamenii,
Proprietar în țintirim Nu mai sunt precum îi știi,
Au mers la oraș sătenii
De câte ori cutreieram, Și sunt casele pustii.
Coclaurile,teleleu,
Atât de mult doream să am, Grădinile-s nelucrate
Un petic de pământ al meu. Și ogoarele-s pârloagă,
Mai rău de-atâta nu se poate,
Taman atuncea când credeam, Este prăpăd mamă dragă.
C-așa ceva nu se mai poate,
Dorința asta,tam-nisam Venii deci să mă rog ție,
A devenit realitate. De nu e cu supărare,
Să-mi cumperi din prăvălie,
După mulți ani trecuți din viață, Câte ceva de mâncare.
Am reușit să-mi trec pe Rol,
Doi metri plați la suprafață Și mi-oi duce zilele,
Și vre-o trei metri la subsol. Când mai bine,când mai rău,
Să termin pomenile,
Azi viața mea este normală, Pentru bietul taică-tău.
Că am și eu puțin pământ
Și dacă mor, răpus de boală, S-a culcat târziu bătrâna,
Îl iau cu mine în mormânt. După ce-am mai povestit,
I-am sărutat prelung mâna
Mai rău de atâta nu se poate Și obrazul obosit.
A venit aseară mama, M-a surprins treaz dimineața,

Din sătucul de departe, Zorii au venit tiptil,
Îi citeam în priviri teama, Mi-am revăzut toată viața
Nu știa cum să se poarte. Și am plâns ca un copil.
197
Clepsidra Intenţii
Nisipul, Am să pun sufletului tău…

macină timpul, o meşă din paie de grâu
clipă de clipă, să te încurci în plete,
pică,tot pică. să nu mai ştii să citeşti, niciodată,
Un fir altor fete, sonete;
de nisip, am să pun sufletului tău… urechi
este un cip, să-mi audă gândul ce-i răsucit peste inima ta,
care adună cum îţi cântă sonate de viu;
și-apoi însumă, am să pun sufletului tău… o pereche de ochi
timpul ce curge, să-mi vezi iubirea ce o am pusă, ca etichetă,
inima-mi plânge. pe buzele-mi şoptitoare de cuvinte cu-amor;
Se-nvârte Pământul, am să pun sufletului tău… un năsuc mic
ne purtăm povara, să miroşi parfumul vieţii mele, continuu,
devorează timpul, zile şi nopţi albastre, de-a rândul;
Clepsidra Sahara. am să pun sufletului tău… degete
să poţi număra cu ele stelele
DAN AURA, Bucureşti pe care ţi le-am pus pe umbre,
căci doar aşa îmi poţi simţi calea din urme;
Incandescenţa solară am să pun sufletului tău… umeri
să simţi aripile păsărilor călătoare
O roată dintr-un vulcan cum îţi duc, peste mări şi ţări,
aruncată pe mătasea cerului scrisori de dragoste, la îngerii cu lampioane;
s-a rostogolit în ţara Soarelui Răsare am să pun sufletului tău… suflet
şi a determinat, sub tăişul sabiei, să aibă, cu el ca pereche,
bobul de orez să-şi facă seppuku. sufletul meu
aşezat pe o frunză de nufăr alb,
Aceeaşi roată dintr-un vulcan lipit de sufletul tău… mereu.
aruncată pe mătasea cerului Am să pun sufletului tău…
s-a rostogolit în Oceanul Pacific
să fie far pentru balene, Lumea s-a-ntors
ca ele să nu mai eşueze.
Au înnebunit copacii
Aceeaşi roată dintr-un vulcan şi şi-au ridicat rădăcinile,
aruncată pe mătasea cerului aplaudând păsările care au uitat să mai cânte.
s-a rostogolit în sufletele celor ce-şi doresc Au înnebunit săracii,
căldura, îşi pleacă frunzele ruşinate ca nişte eunuci,
ca aceasta să înflorească muguraşii de măr cântând la chitară
şi să înverzească tinereţea naturală a vieţilor. o sârbă pentru cei ce doresc să citească
rondeluri
Tot aceeaşi roată dintr-un vulcan cu rimă în pioneze.
aruncată pe mătasea cerului Au rămas copacii, săracii,
s-a rostogolit peste pământ şi ape, fără şarm,
peste peşti şi pescari, căci lumea-ntreagă s-a-ntors
peste vietăţi şi vânători, cu susul în jos…
peste zâmbet şi lacrimă,
peste tot ce înseamnă rânduială ciclică… Uliul şi iepuraşul
Şi… o roată dintr-un vulcan Într-o pădure de aramă

aruncată pe mătasea cerului plină cu frunze-nrozite
s-a rostogolit… şi scamă,
incandescenţa solară de la apus, la asfinţit. în jurul unui copac oarecare,
un cerc pe post de locaş,
pentru un iepuraş.
198
Un iepuraş stingher, fricos, DAN IOANA, Brașov
pufos
care tremură la orice cădere de frunză, Crenelul sudic
la orice pas făcut pe o creangă
de-o pasăre croancă. Văd lacrima
E liniştit Ultimei păsări de pradă
şi-şi freamătă boticul printre mirosuri de bine, Căzând pe crenelul
printre frici Cel ai sudic al castelului
şi imagini cu năluci. Mort de atâta timp
Al ultimei frunze
Deodată, De septembrie,
din cerul senin cu soarele-mbrăcat în arcaş, Încercând să învie,
un uliu împăturit în cenuşă Cu salinitatea sa,
ce are chef de aruncat noroi Trupurile vrăjitoarelor căzute
şi gunoaie la uşă, De pe măturile deja uscate,
coboară cu viteză de tunet, Din norii cei gri și grei,
să ia la-ntrebări iepuraşul liniştit, fricos, De pe cel mai sudic crenel
pufos Al castelului mort.
şi să-i dea o lecţie,
aşa, doar de amorul artei, Valuri
doar că are el chef.
Albastru mut...
Fără explicaţii, ocean al nemuririi.
cu propriile frici, cu propriile lui temeri, Cristal de gheață
iepuraşul se trezeşte luat pe sus, plăsmuit
între gheare ca sârmele ghimpate, din sufletul mulțimii;
sub un cioc coroiat, cristal din flori
al naibii de simţit între urechi, de-un veac culese...
la un plimbat. ocean cu dor,
Deja nu mai gândeşte, valuri-mirese.
se supune sorţii, Stăpâna-mi dulce,
se şi vede la ceasul viu al morţii. vin-a-mi spune...
Tremură ce te-ncântă
şi visează la cercul lui pe post de locaş, azi
pentru el, pe lume?
fricosul iepuraş…
Dar, Timp
din cerul senin cu soarele-mbrăcat în arcaş,
o săgeată din rază Timp, arzând grăbit
se-nfige în ceafa de cenuşă Spre ultima noapte
a uliului întrebător şi el, din plin zbor, A uitării.
plonjează spre nimic. Timp, stângaci ciuntit
Nimicul cel plin de of, De ultimul om
făcând din iepuraş, planor… Al nopții.
Şi-
într-o pădure de aramă Fragil
plină cu frunze-nrozite Fragil
şi scamă, Mângâi clavicula,
în jurul unui copac oarecare, Oasele umărului
un cerc pe post de locaş, Stâng de atâta dragoste.
a rămas statornic
fricosului iepuraş… Ostil
Mediul din particula
Ce învelește dreptul ochiului
Aprins de atâta dragoste.
199
DAN SILVIA, București prea bătrâni să mai fim mici.
Omul politic Prea cumplit de amândoi.

Umerii din ochi, prea goi.
S-a întors cu capul în jos Prea cuminți și prea firesc
Și-am început să-i număr ochii. Ești un Eu prea nebunesc.
Eram pe Șoseaua Pantelimon;
Nu-i loc poetic, dar îl putem face. Prea devreme, prea de noapte,
În fiecare om este un adevăr Prea iluzie concretă,
Pe care îl vezi atunci când te dezbraci Prea nu pot, prea că se poate
De lumea din jurul tău BCA-uri prea din cretă.
Care îți acoperă trupul.
S-a codit puțin, Prea lumină de-nceput,
Adică s-a uitat, timid, spre coadă. Prea frumos și prea temut.
A început să ningă și să vorbească. Măr prea bun să nu te-neci…
Tramvaiele și autobuzele zâmbesc Prea târziu ca să mai pleci.
Cu dantura lor umană, frumos înghesuită.
Trecătorii își aburesc geamurile, Antebrațul (sau Podul Chinezesc)
Dar pentru el sunt doar procente.
Bate vântul. Să nu-mi iei visul, Doamne,
Nici când durerea devine acută,
Acel om Nici dacă muzica, sceptic lovită
Răsună în timpii pumnilor,
Uneori ai nevoie ca de aer de "acel om";
și-l cauți în toate pietrele de pe drum, Să nu-mi iei visul, Doamne,
care îți îmboldesc tălpile; Nici dacă sfinți răzvrătiți nu ascultă,
îl cauți în asfaltul Nici când cămașa, prea albă...prea ruptă...
care îți poartă amintirea pașilor; Se strânge pe rănile lumilor.
în biletul pe care l-ai scris
acum 7-8 ani și l-ai uitat în agendă; Să nu-mi iei visul, Doamne,
în copacii care au înflorit, Nici când, singură, în pulpa gândirii,
și nu mai știi dacă afară sau în inima ta. Din Centrul Vechi și pânʼ la Unirii
Uneori ai nevoie ca de aer de "acel om"; Îmi bat rugăciunea-n pălmare,
și treceți ca două umbre unul pe lângă celălalt;
ca doi maeștri Kung Fu legați la ochi; Să nu-mi iei visul, Doamne,
ca doi cireși ce încep să ningă prea târziu Nici de-n croșeu îi zâmbesc amintirii,
sufletele. Nici când mă zbat în secundele firii
Și îți strângi secundele în pumni Și rup rațiunile-amare.
și lovești cu setea unui taur
în toate ironiile timpului... Să nu-mi iei visul, Doamne,
în pălmarul prea mic pentru abisul Nici dacă ei vor veni să mi-l ia,
de așteptare adunat în tine. Căci lumea lor o subduce pe-a mea
Atunci ești din nou singur Spre timpuri ce n-au început.
și prăbușești tot ce ai ridicat pe piedestal.
Și te întorci, dezgustat, la tine. Să nu-mi iei visul, Doamne,
Întotdeauna ai fost așa. E despre-a iubi și a respecta.
Întotdeauna ai făcut așa. E despre a fi când nu poți ființa.
Pentru că...uneori ai nevoie ca de aer Și podul se-nalță, tăcut.
de "acel om".
DODAN VIOREL, Râmnicu-Sărat, Buzău
Prea
Firul de iarbă
Prea departe, prea aproape, Azi m-am înțepat într-un fir de iarbă
prea acolo, prea aici, Și abia atunci m-am trezit și am privit mai
prea în suflet, prea în gânduri, îndeaproape...
200
Firavul colț de iarbă, vânturilor?
Mușcă din bucata lui de cer Ce visează o stea, acolo,
Lăsându-l mai sărac cu o clipă de albastru. în imensitatea ei personală?
Abia mijit din frământarea ancestrală, Și de ce o vrea ea să coboare
Râvnește la coroana imensității. din când în când pe pământ,.
Și se căznește să-și adune tot verdele Când are nesfârșirea într-un vârf de rază...
Din negrul pământului. Când are un Luceafăr de adorat...
Cerul râde cu lacrimi de truda lui o Lună de mângâiat?
Zadarnică precum număratul stelelor
Și se înverzește de atâta râs... Copilărie
Colțul de iarbă își găsește liniștea, crescând
Încet, cuminte și previzibil, Copilărie, vârstă inocentă
Amăgindu-se că și-a atins limanul vieții sale Cu parfum de prune coapte
Pentru că imensitatea e și ea tot verde. Și praf gros de uliță de țară, fierbinte
Durerea dulce de genunchi juliți
Să facem câțiva pași.... Prin bolovani, spinii de salcâm din tălpi
Bucuria libertății cu vântul prin păr
Să facem câțiva pași.... Bucuria victoriei nestăpânită, nevinovată
În suflet, urmele să-ți lași Cu sânul plin de cireșe furate
Ușoare, delicate, calde, Cu privirea mamei, dojenitoare, blândă
Iar ploaia, umerii să-ți scalde.... Și promisiunea rușinată că nu mai faci...
Să facem câțiva pași... Uitată după ce ieși pe ușă ca din pușcă
Alene, fără grijă, prin oraș La ceata mânjilor liberi, ce așteptau
Necunoscutul nu-i așa departe Privind prin gard, să zburde prin marea verde
De el, o stradă ne desparte... De grâu, cu valuri mânate de vânt...
Să facem câțiva pași... Imensitatea, nesfârșitul, veșnicia, erau atunci
Suntem doi tineri pătimași ale noastre...
Străini, într-un oraș pustiu
Având în piepturi un foc viu. DRAGOMIR CECILIA, Ploiești
Să facem câțiva pași...
Sau să fugim, ca niște lași Totul înseamnă iubire
De tot și toate câte sunt
De ploaia care cade-ncet, mărunt Chiar dacă Pământul se învârte, orbită având,
Să facem câțiva pași... neavând
Să fim ai timpului vrăjmași, Și-asistă la albe geneze, la stingeri, la foc și
Fugari prin toate ale lumii mări cenușă,
Gonind spre liniștea din depărtări... Cunoaște , dorește și are în suflet și în sevă
curgând
Vis de stea Un drum către marea iubire, spre calda nuntire
o ușă.
Cad stele în iarba vălurită Chiar dacă umblăm azi desculți prin apă, prin
Și vântul le-mprăștie molcom, gând și noroi,
Precum scânteile focului sacru. Hulind, adulând vechi tipare, având, neavând
Se strâng în hore diafane, plutind noi simțiri,
Peste spinări de dealuri obosite de eternitate, Iubim tot ce mintea dezleagă și clipe mustind
La cules de dorințe încă necoapte. de nevoi,
Înlănțuite în uitarea de sine, Formând din corole de timp speranțe și lumi
În beția arderii de-o clipă, de iubiri.
Se oglindesc în câte un ochi limpede de apă....
Ce și-o spune o stea, atunci când își vede Chiar dacă nu suntem perfecți și nici prea
strălucirea? umani uneori,
Ce și-o spune o stea când ajunge Călcăm peste toate și tot, pe tălpi cu răni vii,
pe pământul apelor, sângerânde,
Pe pământul pădurilor, pe pământul Iubim tot ce-avem lângă noi și scoatem din
suflete flori.
201
Trăim acum, departe și aici, Noi, cei cu suflet de copil și umblet
și-n grote amare și oriunde. eminescolog,
Călcăm desculți omătul vremii sfințit, pierdut
Că astfel aleargă iubirea, lejeră în strai și regăsit.
neîngrădit, semantic
Ea țipă, lovește, ne mustră ca o mistificabilă Aceste regăsiri adânci, purtând parfum de
stihie duală, spirit nou,
Purtând pe trupul încercat de vreme un văl Mustind de viață, prinse-n brâul hrisoavelor ce
neprotector și antic, încă știu,
Fiind mereu cameleonică, când fără sens, și Că zile, și rostit, și mers le-au consacrat
când prea jovială. profund ecou,
Ce eclipsează albul iernii în suflet înghețat,
Și în tot cear cuprinde vibrații, și neîntinată, târziu.
sfântă ființare,
Se simte ca balsamul apăsarea, și delicată, și Și cântă imnul poeziei, ce singură în miez de
uneori prea blândă, dor
Hălăduind ca roșie himeră, neconturată bine, Aduce atâta armonie din ochii lui, vii flăcări
cu porniri și stare, reci,
Ne-aduce clipe de iertare, de neobositoare Și ne îmbracă în lumina ce-n piruete și ușor
veghe, de izbândă. Ne patinează peste suflet, ca niște umbre pe
poteci.
Echidistantă și prea parțială, ea ne disecă
respirații vii Sublim! Atâta armonie doar versul lui putea
Și împarte, cu dreptate cam suspectă, iluzii, să-nchidă
rătăciri și șoapte. Și să respire-n el și ziuă, și-amurg și
Cu alură neînțeleasă de stăpână, în suflete nestatornici zori!
rănite și zglobii, Chiar să sfărâme timp și eră în a iubirilor
Aprinde-n inimi scânteieri vocale – clepsidră,
incandescențe libere în noapte. Să le nuntească cu durere, cu inocență, cu
fiori…
Iar când destinul neînțelept și dur, zbor
înrădăcinat ușor înfrânge, Astăzi, când chipul hibernal îl oglindește-n
Ca o furtună ce dezintegrează, cu reguli scrise- crez și-n gând,
n zări distilatoare, Și potențează în zări terestre o nostalgie-n
Iubirea-n brațe largi ne adună, empatizând, cu evocări,
toată lumea plânge, El, sfântul genialității și geniul versului sfânt,
Și-apoi închide ușa lamentării, botează oceane Tot visător și-ndreaptă pașii înspre celeste
cu sclipiri solare. depărtări.
Dorul de luceferi Încă ne povestește-n taină, în stil hindus

filozofând,
Eu nu cunosc formule, definiții pentru a slăvi Că viața aceasta e o scenă cu mici actori, și
genii și sfinți, vechi, și noi,
Nici lumi care să nu îi cânte, nici minți care să Cu mari imperii ce se sting în arca lumii
nu-i încapă, fremătând,
Dar știu că dorul de luceferi se moștenește din Alunecând pe mări străine cu ochi sălbatici,
părinți, triști și goi.
Ca dragostea de cer albastru, de glia țării și de
apă. Că noi, uitând de fond și reguli, suntem rebeli
și epigonici,
Astfel l-am moștenit și noi, ca pe o poruncă-n Cu forme ce nu văd trecutul, nici logicile-n
decalog. fundamente,
Când alb oceanul se-ntinde din miazăzi spre Și suntem cu înțelepciunea din ce în ce mai
infinit, antagonici,
202
Acoperind cu văl noptatic priviri prea juste, Cu ce zări te-ai cununat?
pertinente. Cine ți-a pus pe cap cununa
De tot vii la noi întruna?
În glasul lui spiritual, șoptit, dar grav și Cum ți-ai frânt inima floare,
aproape stins, Și-ai pus-o la cingătoare,
Noi, renăscuții, încercăm să-i deslușim ușor Căutând în rostul ei
menirea, Pașii tăi ușori pe-alei?
Trăind cu vehemență viața versului său în
inimi nins, Zile amare, nopți flămânde
Reconfirmându-i an de an, clipă de clipă, Mi-au șters visele plăpânde.
nemurirea. Mersu-ți legănat pe gânduri
Mi-a strâns frunzele în rânduri,
Minunea Repliind zâmbetul verii,
Azi m-am trezit în ochi cu fericire, Ai rupt porțile tăcerii
Și-ai cuprins în brațe reci
Cum ele mă priveau prin lobi verzui, Vis de toamnă pe poteci.
M-am fâstâcit, și în loc de un salut,
Cu ochii mei șăgalnici și căprui Ai plâns vara-n simfonii,
Le-am țintuit în brațe reci de lut. Îngropând-o în câmpii,
Reci morminte adâncite
Iar printre pete fine de mătase verde, De privirile-ți grăbite.
Un licăr vulnerabil și plăpând Cavaler fără simțire,
Se înalță și ușor, ușor se vede Ce chip ai, ce fel de fire?
Cum se îndepărtează de pământ. Tu, lovești dealuri și-ogoare
Și rupi frunze domnișoare!
O clipă doar, și-o formă minunată
Smaraldul patinat îl pastelează. Verzi, naive și fragile
Un chip din purpură catifelată Îți tot caută-n privire.
Se naște și în rouă se botează. Și, visând la ochi-ți grei,
Se fac mândre pe alei.
E un boboc de floare, gingaș și rătăcit Seduse și-ngândurate
Prin sentimente, suflete, umbriri, Stau pe bănci debusolate.
Cutezător și dornic de iubit, Își plâng dragostea neghioabă
De aventuri, de timp, de reveniri. Colorându-se în grabă.
Și-n vraja lui un cântec se distinge, În obrajii de țărână

Și-o lume nouă în gândul lui apare. Văd iubirea ta nebună,
Acum e soare blând și-n aer ninge Iar în margini zdrențuite
Dorințe, vise, cântec și-așteptare. Stau dorințe-neîmplinite.
Cavalere imoral,
Cu teamă și uimire brațele aplec, de-al lor suflet n-ai habar…?
Minunea s-o ating, s-o pipăi, s-o văd iar. N-ai milă, nici îndurare,
Tresar, mă răsucesc, ezit…și plec, Nici regret, nici remușcare?
Să nu întinez neprețuitul dar!
Flori și frunze păcălite
De vorbă cu vântul Îți plâng pe brațe, despletite,
Stând în seri de toamnă dură Așteptând cu-nfrigurare
Și răstălmăcind cuvântul, Câte-un ochi străin de soare,
Tot privind spre bătătură Câte-o rază altruistă
Am pornit la drum cu vântul. Să le șteargă cu-o batistă,
Și, ca doi prieteni buni Între pleoape să le-nchidă
Ce se-ntrec în confidențe, Uitând dragostea-ți avidă.
Mi-a vorbit despre minuni,
Slab convins de… insistențe. Să le-ntoarcă-n începuturi
- Spune-mi, vântule turbat, Printre muguri moi și fluturi,
203
Când, prin sărutări domoale, cu o plecare în centrul sinelui.
Furau zvârcoliri de soare M-am lovit de limită ca de o trezire
Pentru respirarea-ți vagă… în baia dumnezeirii .
Ți-amintești, vântule dragă? M-am atins de muchia răbdării coapte
Sau … lovit de amnezie, la focul zilelor rotunde,
Ți-amintești ce-ți place ție? sparte în pulbere de stele şi măruntaie de vânt.
Păşisem cu entuziasm
Acum râzi și le ignori, şi teamă pe scara podgoriilor interioare
Și pe frunze, și pe flori, şi fiecare lovitură de marginea drumului
Și pădurea grea-n oftat mă azvârlea între încătuşare şi zbor.
Și izvorul speriat. M-am lovit de limită şi îmi contemplu uimită
El se zbate-n palma-ți mare aruncarea în neant. (29 august 2015)
Căutând o îndurare,
Între maluri de lumină Poziţia sinelui
Ce se tânguie-n grădină…
Stăteam spate în spate ca două universuri
Spune-mi, vântule turbat, paralele.
Cu ce zări te-ai cununat? Nu ne atingeam conturul viselor,
Unde-alergi cu dor nebun catifeaua pielii,
De răstorni totul în drum? nu ne aventuram peste graniţa straielor
De ce vânturi timp târziu nevăzute.
Și sufletul meu pustiu? Eu cu faţa către peretele tâmplei,
Cum strecori gheață-n privire tu cu faţa către peretele inimii,
Nu ți-e milă de iubire? eu alergând pe câmpul bucuriei,
tu înotând în realitatea culorilor.
DRAGOMIR IULIA, Blejoi, Prahova Stăteam spate în spate ca două ape
ce se întretaie când şi când,
Dor la o răscruce de gând roditor,
lângă o baltă de singurătate.
Mi-e dor de tine ca de sfânta împărtăşanie. Rămân pe făgaşul firescului,
Şi ştiu că mă ating de buza păcatului nu mă întind peste semne
cu fiecare gând lipit de pământul cărnii. înspre masca vieţuirii.
Azi suntem aici, Când apele se vor revărsa peste maluri
mâine nu mai ştim dacă vreo umbră vom cunoaşte îmbrăţişarea.
ne va prinde-n plasa fină Stăteam spate în spate,
pierzând lăcaşul de lumină. călători cu ochii scrutând busola inimii,
Contemplu clipele galopând, eu cu spatele către centrul vieţii, tu cu spatele
mi-e dor de tine şi nu ştiu ce-i bine, către malul plăcerii,
când nu se-ndreaptă paşii vremii eu ascultând freamătul ierbii, tu cu privirea
fugărind minutele îndrăgostite către mine. pierdută în zare.
M-a prins biciuirea frigului în furtună, Continuăm căutarea în labirintul ce ni se
afară, descoperită, aşterne între omoplat şi impulsul zvâcnirii,
cu privirea lungită spre cer, către lună. între braţe şi pulsaţia mişcării spre fericire,
Mă plec la pământ, sunt trântită pe pietre de tot spate în spate, de la distanţa viziunii,
vânt. până vom fi atraşi de mirajul altei poziţii.
Mi-e dor de tine ca de soare, de-aici din (30 august 2015)
nevăzuta aşteptare.
Încătușare
Limita
Să-mi dezleg cătușele? Ce aventură!
M-am lovit de limită când am ascultat glasul Să mă dezleg de-a ochilor mișcare
gol al butoiului tomnatec între geana orelor și-a întrebărilor?
din care se scursese întreaga sevă tămâioasă de Sunt încătușată de vise răscolind
zâmbete. întinderea privirii înaripate.
I-am deschis capacul spre libertate Dacă mă ții de mână, mă arunc
204
până în prăpastia imprevizibilei mișcări, Tu să mă ții de mână-n orice anotimp! Zbor
cu încrederea în zborul spre cer. peste abis.Sunt aripă crescută dintr-un vis!
Învățăm să ne înălțăm sprijinindu-ne
unul de altul?Cum ora să ne-alinte? FĂRCĂŞANU IOAN, Galați
Dacă mă ții de mână, gândurile
prind curajul de a se dezbrăca de veșminte. Satul pustiu*
Prinde-mă bine!Alături, învăț să mă preling
dulceag în pieptul tău, pe coline. Niciun locuitor nu mai trăieşte-n sat,
Atinge-mă cu dragostea mereu! Pe ultimu-n urmă c-o zi l-au îngropat:
Ține-mă de mână, de tâmplă, de zori, L-au condus câteva rude apropiate
de sinele cel mai profund, Şi-un preot, înalt, bine adus de spate.
să te simt mai presus de răpitoare vâltori,
de pământ, După cel răposat un câine mai plânge
ține-mă cu gândurile alungite, Şi urlă a pustiu de inima-ţi frânge,
îmbrățișându-mă topit deja de flăcările Refuză mâncarea, nici apă
acum trezite! nu mai bea
Ține-mă cu inima mai ales, așa voi rămâne Şi-aşteaptă stăpânul pe care îl iubea.
lipită de tine până la contopire,
fără putință de împotrivire! Casele vechi trosnesc de singurătate,
Ține-mă cu privirea în care înflorește Şcoala cu ziduri vechi parcă-i o cetate,
frumusețea lumii, Biserica are obloane peste tot;
din care mi-au încolțit lăstarii de emoții, Din nucu-nalt şi-umbros a mai rămas un ciot.
au crescut lăstunii.
Când te simt aproape, nu mă ating răzvrătiri, Gospodăriile din deal s-au dărâmat;
ispita orizontului, rătăciri, Printre pereţi zăreşti mobilier uzat:
drumul nu e poleit de alunecoase năluciri. Vezi un pat, o masă, un scaun mic de fag
Când te simt aproape, îmi râd toate secundele, Pe care nu demult stătea cineva drag.
cu fericirea țâșnitoare în priviri.
Ține-mă cu devotamentul porumbeilor, Din cimitir răzbat sunete ciudate,
cântecului de viori, Frunzele copacilor par agitate,
sunt prinsă în nevăzul, neauzul altor mâini, Morţii sunt supăraţi că cei vii i-au uitat;
altor ochi, altor chemări. Doar vântul mai suspină sub ceru-nnorat.
Am împins toate celelalte foșnete
până la marginea rămânerii în străină zare. *din comunicatele de presă rezultă că peste o
Ține-mă de mână până la final, sută de sate din România au rămas pustii, iar
să trecem tot într-o îmbrățișare printre cauze ar fi: emigrarea în masă a
peste pragul curburilor, populaţiei rurale din motive economice,
fixați în eternitatea darului capital. natalitatea scăzută, mortalitatea crescută
Îmi simți pulsul în mlădiere a persoanelor vârstnice, etc.
lângă pulpa dezmierdată a armoniei?
Simți zvâcnirea așteptării cu încrederea Iubirea noastră
în izvorul bucuriei?
S-a instalat îndrăgostită de palma în care Iubirea noastră e-o scânteie
i s-au cuprins amețitoare avântări Din focul sacru de milenii;
în universul poeziei. E-o-adevărată odisee
Când mă ții de mână, prinși în îmbrățișare, Ce-a-nvins capriciile vremii.
dor, știu că e vrerea cerului să îmi fii zbor. E o eternă primăvară
Urcușu-n sacru se va împlini cu dragostea Cu cântec de privighetori
flămânda, în suflet de copii. Iar flori din ea de-o să răsară,
Doar dragostea ne ține vii. Vom deveni nemuritori.
Și mâna mea în mâna ta rămâne, dans
fremătător, în fiecare deget c-un fior, Telefonul
îmi înfige întreaga respirație-n amor,
mă-nlănțuie în vise peste timp. De-un telefon depinde viaţa mea
Doar trei cuvinte, atâtea eu aştept:
205
-Alo! Ce faci? Mă-ntreabă dragostea A încetat să bată-n pieptu-i
Şi inima-mi puternic bate-n piept. O inimă curată, bună;
Din gura-nchisă pe vecie
Acelaşi gând mă chinuie mereu: Cuvinte dragi n-o să-mi mai spună...
Azi, oare, va suna? Nu va suna? ***
Şi vocea-i caldă de-o aud, cu greu Din somnu-ţi greu ce te-npresoară
Mai pot să-mi stăpânesc emoţia... Priveşte-o clipă-n jurul tău
Să vezi ce lacrimi laşi în urmă
De-un telefon depinde viaţa mea; Şi plânset şi păreri de rău...
Când nu mă sună-s trist şi-ngândurat,
În orice clipă s-o revăd aş vrea, Adio dar o, scumpă mamă
Fiindc-o iubesc cum n-am iubit vreodat'. Să-ţi fie somnul lin pe veci
Sufletu-ţi bun să aibă parte
Ultima revedere De ale raiului poteci.
De pe meleaguri depărtate FILIPOIU MARIA, Bucureşti

Revin acasă-n scurt popas,
S-o mai revăd cu drag pe mama, Rondel toamnei în agonie
Să-i mai aud duiosul glas. Sub bruma toamnei suspină viață,
De vânt ce prin crâng aleargă vioi
Zburaţi voi clipelor mai iute Și lacrima se scurge-n speranță
Că aşteptarea-i tot mai grea Din cer plumburiu cu ceață și ploi.
S-ajung la casa părintească
S-o-mbrăţişez pe mama mea. Când Luna își oglindește față
În iazuri și băltoace cu noroi,
N-am mai văzut-o de-astă vară Sub bruma toamnei suspină viață;
Mi-e gândul doar la ea, mereu, De vânt ce prin crâng aleargă vioi.
Şi simt un dor fără de margini Cum îmi apasă
pieptul greu. Ruginește câmpul cu verdeață,
Sub apa strecurată din zăvoi,
Mai e puţin şi se zăreşte Prin agonie cu frig și ceață
Balconul înflorat de-acasă;
În minte îmi apare mama Ce înveșmântează copacii goi.
Cum mă sărută bucuroasă. Sub bruma toamnei suspină viață,
De vânt ce prin crâng aleargă vioi…
Şi parcă pentr-o clipă timpul,
Înduioşat se-opreşte-n loc: Ultima ninsoare
... Ce minunată-i revederea (sonet iernii)
Şi cum mă strânge de mijloc! Iar mă ninge iarna pe tâmple deja ninse
De zăpezile troienite în anii mei,
Dar când m-apropii mă cutremur: Cu gânduri ce îngheață cuvinte în idei;
Un doliu-atârnă la intrare; Când stele din ochi, de-al vieții viscol sunt
Cum? Imposibil! Nu se poate! stinse.
Să fie pentru mama, oare?
Pe maramă de suflet cos palide scântei
Dar peste-o clipă aveam în faţă Din focul ce pâlpâie în gânduri nescrise,
Tot adevărul crunt, nedrept: Când năzuințe aleargă-n eterne vise
Mai fac un pas şi-o văd pe mama Și dor de viață strigă dintr-o turmă de miei.
Dormind cu mâinile pe piept.
Dar glasul amuțește pe gândul înghețat,
De veghe-i stă o lumânare Cu metamorfozarea vieții-n flori de gheață;
Ce-i face chipul alb, solemn; Iar suflet de viscolul tristeții-i spulberat.
Se odihneşte dup-o viaţă
Într-un modest sicriu de lemn. În giulgiul sufletului îmi înnod speranță,
Dintr-o iubire-n care amintiri am legat;
206
Din ea să crească flori în raiul cu verdeață. Scutură visele
Cine-i poetul? în ploaie de stele,
(odă spiritului poetic) să-i ducă iubire
către veșnicire.
Cine-i poetul și de unde vine?
Se-ntreabă toți cei ce scriu poezie. Topește ninsoare
Iar cine le pune haru-n destine, cu priviri de soare;
Nimeni, vreodată, răspunsul nu-l știe. iar pe vreme bună
stârnește furtună.
În nopți de veghe caut prin suspine,
Un spirit ce-și lasă umbra în muză Gânduri luminate,
Menită să-mi înalțe-n zări senine, cu lacrimi udate
Magia clipei de vers călăuză. duce-n pribegie,
nimeni să nu-l știe.
Cu brațe de slove încerc magie,
În salbă să prefac gândul ciorchine, Pe drumul de stele
Pentru poet născut din veșnicie, duce patimi grele
Când e oaspete în suflet la mine. din ploaia ochilor,
la masa muzelor.
Din seva slovelor adun cerneală
În călimara gândurilor sumbre, Cu lacrimă stoarsă
Să-mi lumineze trecutul de smoală, din privire arsă
Când amintiri în versuri lasă umbre. în foc ideatic,
scrie vis romantic.
Petale de gânduri strâng într-un buchet
Și-n zori le stropesc cu roua ochilor, Lasă moștenire
Când lăcrimează sufletul de poet;Să le-așez pe pentru nemurire,
epitaful zeilor. din altar de gânduri,
veșnicia-n rânduri.
Când spiritul de Domnul e aproape, Cu gândul străbate
În pădure de stele face popas. prin pustietate,
Rugă scrie pe-ale cerului pleoape, steaua să-și găsească
Pentru veșnicirea lirei fără glas. și să-l nemurească.
Crucea poetului GALBĂN GABRIELA, Piatra Neamț

(baladă)
Nostalgie
Poetu-n rai duce
destinul pe-o cruce, Aripile vorbesc cu mine
cu sufletul smerit, despre noul curent de filosofie
de viață părăsit. despre emisiunea Te pui cu blondele
despre disertația instalatorului de gaze
Urcă-n zări albastre, despre dialogul cu sinele...
ideea ce naște ascult și fredonez în gând
lacrimă de ceară aria normalității relative
în soartă amară. și-n plină sete de avânt
În gând cheamă muză, pe-un nerostit cuvânt
să-i scuture spuză gravez o nostalgie.
din cerul nopților,
pe focul slovelor. Poezie de toamnă
Când arde-n privire, Te știu dintr-o privire

focul de iubire, te știu dintr-un alint
așterne pe rânduri, erai o umbră pe asfalt
cenușa din gânduri. când te-am trezit
207
cu-o poezie la neonato
acum ești vis într-o amintire atâta timp cât de Păresimi îmi voi tricota
un zmeu ce zboară-n vânt prezervative din fluxul laminar
și-ntreabă norii al unui aparat de aer condiţionat
ce-o să fie şi voi călători pe un skateboard
și, poate, vei găsi răspuns ţinându-mă de ţevile de eşapament
când strugurii din vie nu doar oamenii vor şti că vor muri
vor mirosi a poezie până şi o mică pată de ulei suptă în obraji
în propriul lor apus. va plânge şi naşte curcubee în apa oceanului
ştiind că se va sfârşi cândva
Fenomenal
de aceea vând tuberoze
şi poeme scrise pe hârtie igienică
Fenomenal
e modu-n care mă trezești vând grimase pe doi bani
din cântecul cotidian şi mă şterg la cur cu felicitările UNICEF
cu-o pană de tăcere vânez femei înalte cu caroseria voluminoasă
pe zâmbetul profan. de limuzine de la servicii funerare
şi mă joc cu centurionii bulevardieri
Fenomenal de-a filmele de capă şi spadă
e modu-n care mă privești apoi ziua alunecă în derizoriu
din timpul integral şi îşi stinge ecourile
cu-o umbră de durere precum un rege ce a scăpătat la ruletă
pe gândul infernal. îmi plătesc slujbaşii cu filosofii aberante
Fenomenal centrala Vaillant e singurul cavaler
e chinul cu care te topești care mă salvează de remiză
din dialogul de final
cu-o undă de iubire Donde estas ?
pe rolul din fundal.
unde eşti tu Sivir păpuşă cu ochii de paiantă
Mi-e dor
ce asculţi Clutching at straws
plimbându-te pe sub streşinele virgine
Mi-e dor de ploile
ce fură mințile din Barbados
statuilor, inima ţi-este o cambie
mi-e dor de stelele şi soarele e flămând după formele tale
ce s-au topit în sine numai negura din priviri anunţă vreme proastă
iubindu-și clipele, pe coasta maritimă
mi-e dor de o murire
în patul cerului unde te vei îmbolnăvi de tunel metacarpian va
sub norul cu iubire, fi în rezervaţia Everglades sau poate când vei
mi-e dor de o citire dărăci lână în Deşertul Sahara??
pe zâmbetul ce-a evadat unde locuiesc grijile tale la polul opus al
într-o scânteie, prudenţei sau în căminele de nefamilişti ale
mi-e dor de tot faimei de o zi ?? te iubesc Sivir pe jumătate
cuprins în toate ruşinată de vinul Prosseco ce îţi perlează
silabe vii într-un cuvânt. dantura te iubesc când ruptă de şale coci lipii
pentru sarazinii de smoală din satul de pescari
GHEGHI ALEXANDRA, București te iubesc ca un fraticello icoana Precistei
te iubesc când donezi pentru Greenpeace şi îţi
Reve-(p)olution crapă smalţul dinţilor într-o cursă de enduro
atât timp cât voi umbla pe ape şi voi acosta tu ştii că eşti contemporană cu moartea Mamei
scafandrii din ambulatoriu Geea şi tot tu arunci în ispită urşii polari
pentru o boală sau pentru o tristeţe eşuată purtaţi de banchize în derivă spre sudul
208
fierbinte au privirea ca o lamă de ras gata să te taie
Donde estas amor? unde să îţi duci moartea
să pască în nopţile de sânziene
omoară-mă, dar nu te preda şi să uşurezi cargo-urile de energie potenţială
să pui embargou pe spaime şi năluci
ţin minte când mi-ai cumpărat 2 blistere eşti o bornă de kilometraj
cu pastile de memorie rotunjită că o piatră funerară
cerul turcoaz ca un buzunar şi nu ştii decât să faci pasul de 7 leghe
întors pe dos scotea limba la mine cu cizmele fermecate
un arsenal al tămăduirii scos din folosinţă să prinzi năpârstoci
erai doar păreai activ să îi scoţi din casa mamelor lor
te dezamorsaseră toţi seniorii crimei ca şi cum ai scoate aligatori
după zăbrelele de oase din conducta principală
te ademeniseră cu zahăr şi mere my friend
şi duhul tău care trăise strâmtorat
acum se umfla se umfla şi ieşea GHIŢĂ MARIA, Craiova
ca un înecat la mal
nu mai erai calul din poveste Gânduri din cireş
uns la subsuori cu ketamină
cu aripile prinse cu scuipat de spate Roiuri de gânduri ascunse sub pat
acum aveai şi caninii ascuţiţi cu o pilă S-au tot bătut în farfuria cu amintiri
şi îţi ţinea de cald o oaie neo-zeelandeză Chiar dacă supa s-a răcit
Ţâşnesc pe haina mea
cu dinţii de lapte care
Şi se agaţă de prezent.
se ocupa de dreptul procesual
Nu vor să se topească odată cu zăpada
iubirea travestită ca de Halloween Nici să se retragă odată cu marea
umbla prin spitalele penitenciare Vor să înflorească cu mugurii de cireş
şi îi băga în sperieţi pe cei ce făceau de gardă Şi să facă lanţ din vârful pixului meu.
se juca poker pe aspirine
ascultând la radio Romantic Coborâre cu ascensorul
Paloma Blanca
Mă îndrept tot mai mult
Military status spre etajele inferioare.
Nu am în ce să mă
aluniţele cu capuşon stau însăilate în piele înfăşor.
sub materialul de cort al pantalonilor Luna îmi strigă
mai urcă un gând sus pe metereze să o apuc
ţinând în plisc vată de sticlă de mânecă.
smulsă din pereţii Radioteleviziunii Un ego din apă
pe pat înmugureşte o floare de dud îmi zice să
fac valuri.
şi în cizmele army un cuţit de vânătoare
Plutesc.
cu lama sticloasă
La fel şi visul meu
se perfecţionează să ucidă bucăţi desprinse dintr-un
arhidiaconul Silvestru a jucat mozaic antic.
în Rambo-Dumbo
şi a primit găitane şi intervenţii gratuite Trepte
de chirurgie estetică
dar ce îndreptar să mai pui la temelie tu urci neofit
când moartea scuipă coji de seminţe câte una mereu
ca un Spitfire nu te grăbeşti
acoperind blancurile memoriei căci ceva curge
şi toate femeile cu părul spiralat doar cu bilet dus
prins în vibrochen mărgele lăsate în urmă
209
se înmulţesc iar şi iar mâini de ținut laolaltă! smerite,
şi se retrag cuminţi și tălpi de umblat către Mine!"
formând o ierarhie astfel gesticula telepatic
în cutia de mucegai. a, și ceva de un copac blestemat.
îl văd venind pe șarpele mut
Regizorul mascat cântând cu solzii la coasta din lut
ca să-l audă numai lutul-
Un cutremur plăcut din sertarul inimii dispari! nu-îndrăzni să-mi renaști ispita!
Face să explodeze toate firele roşii dimprejur. pe copacul acela eu nu mi-l doresc
Sute de constelaţii erup din ochii tăi nici păcatul gândirii nu vreau să-l trăiesc
Şi sandalele mi se prefac în nisip mişcător. insomnia!
Şuviţa de păr rămasă la mine "să-mi fie cu iertare,
Inversează polii şi ajungem în acelaşi iubite,
magazin cu jucării. creatorul a uitat să-mi creeze
Miroase a cappuccino. orchestră
Vântul, poate prea poznaş pentru gustul meu, și singur mă cânt prin tot paradisul.
Dă un bobârnac bilei albastre copac? ce copac?
Şi noi iar ne-ndepărtăm. adevărul ăla de ghiveci?
Aterizez lângă peretele ușor crăpat singurul adevăr îți este iubita
Îmi şopteşte un secret: iubirea naște prin sine ispita
Sunt o marionetă, adevărul ce nu poți să-l seci!"
iar păpuşarul nu eşti tu... iar șarpele, mușcându-și limba
a devenit stilou
GROSU ROBERT, București săvârșindu-și destinul,
inspirația.
eu scriu ca un orb ei, acum că mă gândesc
pentru cei poate chiar mai orbi decât mine, de la adevăr puteam să postesc
eu scriu pentru orbii ce-și citesc dar de la tine...
ca mine în fine,
poezia de pe buzele altor orbi acum povestesc.
și se deprind cu timpul după gust. ți-am gustat de pe buze
de simt cafea, spun fructul oprit
"bună dimineața" închizându-mi ochii spre vis
cu un sărut scurt, căci ziua e lungă, în sărutul nostru
iar pe orbi ziua nu are cum atât adevăr
să-i contrazică- curgând prin crevase
de simt tutun, spun vuind
"și mie mi-a fost dor între buzele noastre
de tine" săruta-mă! s-aud
cu un sărut lung, căci noaptea e scurtă, în pânza freatică
iar pe orbi noaptea nu are cum minciuna plângând.
să-i grăbească. am tăiat copacul
scriu ca să nu crezi că sunt mut, din blestem l-am făcut
de orb nu ai cum să mă știi, hârtie,
iubita mea culoare de contur- din hârtie și din ruj
promit c-am să-ți vorbesc, l-am făcut poezie,
dar acum tac și-ți scriu: "sărută-mă, iar din sărutul poeziei
cuvântul meu Dumnezeu a simțit
să simți și tu întâiul păcat
ce gust are tăcerea. păcatul geloziei.
2. astfel a fost alungat
buze am să vă las de vorbit!" poetul din paradis
ne spuse creatorul despărțit de muza lui... dar,
prin semne. cum aș fi putut să uit
"iar ochi de văzut! c-atunci când ți-a pictat
210
verdele din ochi fac un lung-metraj despre
și-a înmuiat pensula-n apă tot restul vieții mele
și te-am găsit cum te știam știu, am multe role de film
clipind pastel- pline de cadre cu tine
m-am legat la ochi cu tine privind în gol
așa am ajuns să-mi iubesc poate nu ar trebui să le iau chiar pe toate,
insomnia dar știi că nu pot să le tai la montaj.
visându-te ai buze
clipind la fel. ca niște șine de tren
acum, îmi închid în sfârșit ochii privesc pe geam, iar luna
între buzele tale e un pocal din care te sorb din priviri
și-ale mele lumea, un disc
iar Dumnezeu, ca prin vis, ne aude sărutul cu care te văd demachiându-te în fiecare seară
cum îi bate în geam ai buze ca niște șine de tren
și la ușă. rimelul întins pe obraji
3. ochii luminoși, parcă
ai buze mi-aș pune o dorință
ca niște șine de tren când îți cade privirea pe buzele mele-
pe care circulă săruturi ah, iartă-mă, apus!
ceasul merge înainte, se pare că iarăși
înapoi, ticăie în vid te-am trecut cu vederea
îl potrivesc când ți se închid ochii dar... știi că sunt mereu grăbit,
sărutul tău ajunge mereu la fix am și azi un tren de prins
în momentul în care ai mei se deschid. și încă nu știu
paradoxal, urc pe care buză ajunge.
chiar de pe buzele mele 4.
aș vrea să mai fi avut biletul pășesc ciudat de la un timp,
mă tot întreb unde l-am pus se miră de mine și asfaltul
ah, și îmi golisem chiar și celalat picior de cel
toate buzunarele pe care îl târăsc
special pentru el! și viceversa.
resemnat, îmi zic ce să fie? mă întreb,
că o să cobor la prima... mergând tot înainte
îți jur că simt nisipul tot bulversat de propria-mi dinamică
dedesubtul picioarelor mele o fi vreo pietricică
mă împăturesc în jurul tău ca un zmeu când într-un pantof
briza îți bate dinspre umeri când în altul
și îmi ridică pleoapele nu există!
pe care le tragi după tine oriunde ai fugi cum, aceeași pietricică?
trenul ăsta nu are plafon. și merg.
parcă de abia m-am urcat nu mai știu unde mergeam
și aud șoptindu-se de pe hol sunt ferm convins
"urmează stația că nu contează
capătul lumii". o altă pricină retorică:
ai buze merg cu capul înclinat
ca niște șine de tren deja bate la obraz!
de pe care mai deraieaza câte un zâmbet dar, ce bate?
în camera în care îți bei ceaiul nu cred să fie pietricica...
te văd zâmbindu-mi, de pe mal niște buze, ah!
îți simt și din oraș parfumul, plajă uite ce întrebare
marea a căpătat aroma ta. pot să-mi pun!
și mâinile tale sunt așa un peron spre tine tot mergeam
pulsând la apus, mereu
cu suficient loc cât să-mi pun auzi tu, pietricică!
toate bagajele ce pantof?
211
am pe buza mea de sus cascada asta miroase a sânge
o stalactită Şi soarele, săgetând
un sărut calcifiat mă loveşte în tâmple
ce-și așteaptă stalagmita
tot visam, mergând trup de foc se face cuvântul
la o coloană.
Imperturbabil
HĂRĂBOR MAGDALAENA, Brașov leoaica deşerturilor
tâmplelor mele
Dragoste în falduri îmi soarbe cu lăcomie
strălucirea.
,,Câte secunde mai curg în clepsidră
Ce stea înec în mare Ai tânăr cu o ploaie
Ce şoim înalţ în soare
În ce basm mai sunt Plouă cum n-a mai plouat de mult
Nici nu mai ştiu şi
Nici nu mai ştiu inima
În ce culoare mă vei desena ieşită din altar
Iubirea mea?” deschizându-se-n picuri
Nebun, timpul fuge din noi se-apleacă peste lume
Cu paşi de nisip plouă şoptit
Iar pietrele, cum n-a mai plouat de mult
Pietrele tac... ceţuri despletind,
Dragostea în falduri coboară, arcuind ore viscolind

vesperale seminţe de timp...
Din limpezi unduitoare în surâsul
Duminică e în noi de sare
Şi noi suntem duminici, paşii întineresc
Lire urcă pe cer ... din umeri cresc aripi
În pântecele universului
Umbra ta, umbra mea secunda -
Două jumătăţi fremătând fundă
Între ele a iubirii
Curgând , fluidul iubirii. de cer scuturată,
e-un
Doar un prag până... arc de curcubeu
Unghiile mele translucide

înfipte-n carnea-ţi parfumuri
şi carnea ta-bucată din mine ciripiri de văzduh...
devine o piele Plouă cum n-a mai plouat de mult.
scorţoasă,
limbută Mă scriu pe tencuială
arsă pe rugul tăcerii.
...Odaie albă
În urmă Pereţi albi
foşnet, În firişoare de sânge
uşi închise, Numele atârnând
cuvinte moi Numele meu...
şi carnea ta- bucată de mine
devine hotar? Mă scriam pe tencuiala albă
prag de lumină? De sus până jos
În piept De ieri până azi
un izvor Desenam copilul
212
Pe ai mei Și zburd printre maluri de jad
Să nu ne uităm Și port către văi obosite
Să nu ne uite locul/timpul Mirosul pădurii de brad.
Venirii, plecării
Ghimpii din zid Sub crengi umilite de sălcii
Înţepau mâna ca o floare Mă culc liniștit în amurg
Desenam copilul... Și-n somnul cu voce de clopot
Încet, către mare, tot curg.
În văzduh
Femei, cai, copite Ceasurile plate
Mai cădea câte un cal,
O femeie, o floare Mă tot preling prin viață, către eternitate
Deasupra casei cu odăile albe Încet, vîscos și sigur, ca ceasurile plate.
Cântecul cărămizii Să las o umbră-n piatră, tîrîndu-mă, încerc,
Vuia în urechi a scâncet Ca urma procreată de trupul unui melc
Femeile strângeau în braţe copiii Și pe această umbră, să se prelingă toate,
Alăptându-i Procesiuni de ceasuri, curgînd, aplatizate
Plânsul muşca din veşmântul de noapte Și poate că prin timpuri, etern va dăinui
În fire de sânge Cristalizată-n piatră, ca pînza lui Dali.
numele
striga după mine. Inelele din Bicetre
(Inspirată de romanul omonim
al lui G. Simenon)
HOBINCU SIMONA, Suceava
Inelele misterioase
Undeva… Se depărtează rînd pe rînd.
Sînt gînduri ce se văd curgînd
Iubirea margaretelor prea albe Uitate-n apele cețoase.
Cu cer din care a sorbit cicoarea
În taină procrează păsări dalbe, În somnul vechii rațiuni
Înlănțuind tăcerea cu răcoarea... Adormitoarea legănare
Împarte chipuri de străbuni
Încremenită-n sînul ei, grădina Pe monumente funerare.
Plutește-n somnul neștiut durerii
Și doar în brazii bravi zvîcnind, rășina Și pașii ce-au călcat pe gînd
Atinge-n clinchet ciucurii tăcerii. Întorc clepsidre lunecoase
Tresar, pe undele curgînd,
Iar rodul, în adîncul lui mustos Inelele misterioase.
Roșind își proslăvește veșnic pomul
Și-acolo, biciuit de prea frumos ION GHEORGHE, București
Se zbuciumă și plînge, numai omul!
Te regăsesc...
Rîul
Îmi caut drumul care mă caută pe mine
Mă sorb din pămînt, căci sînt rîul, Şi mă retrag în timpul ce mă pofteşte-afară;
Sînt apă de munte, torent De-atâta rătăcire mă regăsesc prin casă
Și-n hăuri imense de stîncă Şi îmi reneg târziul ce urcă şi coboară.
M-arunc cu un hohot dement.
Îmi strig durerea care îmi caută-n privire
Pe umeri duc lespezi de piatră Ea mă răneşte iară cu altă bucurie -
Ce-n cale le scutur grăbit Şi ora se lăţeşte şi timpul mi se strânge
Și vesel țîșnesc în lumină Între o noapte albă şi alta azurie.
Pe pragul de spumă albit.
Alung necunoscutul să îl cunosc mai bine,
Alerg printre ramuri trufașe Mă prăbuşesc în versuri să mă ridic în lume
213
Şi ţes în lumea mare o mică aventură Ultima clipă nu mai cere plată…
Să las, cât sunt în viaţă, povară al meu nume.
Sărind din clipă-n clipă, mă doreşti.
Dar nu mai sunt acelaşi ce s-a pierdut în Iubesc şi caut umbra netimbrată;
toamnă Mă las purtat de nostalgii cereşti,
Şi caut umbra nopţii să mă revăd în tine, Ideilor le trebuie erată...
Dar nopţile-şi dau mâna să nu mă piardă-n
noapte Nu merg şi nu am fost la vreo serată!
Şi în târziul zilei te regăsesc... În fine... Adorm târziu şi mă trezesc când eşti
Iubire-ntreagă... Astfel îmi trezeşti
Încă e toamnă... O nouă viaţă ce va fi prădată...
Încă e toamnă... Frunzele se coc
Şi amintiri pornesc spre începuturi, Nu mai vorbesc şi nu te laşi rugată.
Mai curge apă printr-un ultim scoc, Emoţiile stau ascunse-n ceşti;
Se mai adună gânduri... le înlături Sorbi încă o durere alterată,
Cobori să-mi stingi un dor pe care-l creşti...
Din calea mea... O umbră de noroc
Se-aude-n noapte, visele să-mi strice; Ultima clipă nu mai cere plată –
Revin la ziua care m-a iubit,
Dar mi-a lăsat atâtea cicatrice! JIANU FLORIAN, Craiova
Şi tu priveşti din alte depărtări,
Şi iar mă vrei, dar îmi prescri tăcere Poarta veșniciei dragostei
Că m-am născut din alte întrebări -
Mă vrei căzut... mă vrei fără de vrere... Eu te-am zidit acolo,
Va trece peste noi o altă stea Ana,
Urmată de ideile celeste, Nu pentru că se tot dărâma
Dar fără de iubire numai ea Fără tine, catedrala –
Va răsări în naoptea ce îmi este
Predestinată să îmi fie Cer. Găseam noi până la urmă
Îmi voi petrece ultimele clipe O soluție – o improvizație –
Pe-o insulă... să nu mai pot să-ţi cer O lăsam chiar și neterminată –
Din nebunia ultimei risipe... Dam finalizarea construcției
În folosință – altei generații,
Libertatea alegerii Și – până una alta –
Ne rugam în niște peșteri de piatră –
de azi
nu voi mai scrie poezie Dar așa cum erai tu
de dragoste De curată
Și însărcinată,
nu mi se potriveşte umbra Nu am găsit pe altcineva mai bun
rămasă în De pus în zid,
acele unghiuri ale conştiinţei În raclă –
nu mă mai doare seninul
lăsat în sufletul vostru Ca să nu moară niciodată…
Să tot venim,
timpul care mi-a mai rămas Unul, după altul,
îl voi ceda nebuniei 9 meșteri mari,
ce îmi roade Calfe și zidari,
cuvintele înflorite prea departe Și Manole zece,
de paşii voştri Care-i și întrece,
poate Și atâta alai,
doar gândurile se vor gudura De pus o gură de rai,
pe lângă mine Pe alta,
să mă convingă a le reda
libertatea alegerii... Să îți istorisim necazurile noastre,
214
Și să te rugăm Ați mai scrie?
Să naști, Ana.
Că, uite,
Eliberarea noastră, Azi de dimineață,
De sub poverile lor. Văzând eu o Dacie
Integral echipată,
Și pe când îți citim Chiar și cu sisteme de semnalizare și
Ce avem de spus, avertizare,
Din ce ni se spune, Am remarcat
Noi ne tot frământăm uneltele O situație bizară:
Să găsim funiile, și scândurile, și cuiele,
Dintre greșelile zidirilor altora, Culoarea erau roșie-albă-albastră!
Și greșelile zidirilor noastre –
Ce să însamne asta?
Și ni se face lumină,
Răcoare, și ne cresc aripi, parcă, A ajuns poliția română
De zburat din nou, rusofilă?
Până sus, în altar, la Sau francofila?
Fereastră … De ce nu avea steagul național
Pe chelie?
Tu ești dincolo,
Păi,
În perete, La câte o fi văzut,
Dincolo de rugăciunile noastre, De la un sfert de veac, să nu zic doi, doamne
Nesingur sunt cu tine, ferește și apără,
Și tu, cu mine, nesingură – de mărețe deziluzii deșarte,
Și dacă îmi așez fruntea pe zid, o fi și ea nostalgică

Este ca și cum, integral
Ai vrea să mă mângâi după industria românească
Și să îmi săruți lacrimile rusofilă,francofilă,
Pe care nu sunt în stare să le mai plâng. boemă și calmă
Și totuși… din care

la drept vorbind
Ce este umilința, nici nu prea avea cine, ce să fure…
Decât nodul acesta de lacrimă îngropată, din frățeasca tehnologie…
Care crește în gât?
în afară de cea mai ieftină dragoste…
Și golul,
Din uscatul ochi stâng? și tocmai aici,
nu se înghesuie nimeni…
Și tâmplele tale,
Pe tâmplele mele, toți să ia…
Ridicându-se, altceva…
Gând lângă gând? ce ne cade greu
la dambla…
Renașterea Păsării Phoenix
doar
Măi fraților,
să se nesimtă mai bine…
Cum ar fi,
Dacă ceea ce ați scrie că dragostea este acolo unde te nesimți cel mai
V-ar costa viața? bine…
215
și de patrie Și sinceritate…
să se ocupe poliția…
rusofilă,francofilă… În afaceri…
română…
Dar,
de aceea, Academia aceasta de poliție
vedeți, Știe, măi fraților,
au apărut în istoria noastră,
niște mari anonimi. De la Băilești,
Ăștia nu sunt nimic – De unde altundeva,
nu îi veți întâlni nici măcar la amanuri –
prin nicio listă Cum se fălea grâul la noi,
de ionești neuitați – Odată…
precum: Drojdie de pe fundul butoiului. Nici măcar cu boii..

Și alții…
Cu altceva…
Pe ceilalți, Țineți-vă bine,
Îi știe doar ea… Că asta este o informație de presă de ultima
oră,
Că ea, de pe fundul butoiului, Care va lăsa tot mapamondul
e cel mai sus Cu punga căscată:
Dintre cei care aspiră la buzele lui,
De mai jos. Cu ce credeți că arau geto-dacii?
Toți, nemultumiți… Cu zimbrii!!!

Toți, sictiriți…
De spargerea asta, Nu-i așa că nu vă vine să credeți?
În care nu și-au aflat locul meritat, Cum să ții în frâu
Și rentabil, Un bizon atât de mare?
În istorie,
De glorie. Care te aruncă
De pe un țărm, pe celălalt,
Căci, Peste marea cea mare?
Se știe,
Adevărul – deși unii spun că se află în vin – - Ei cântau…
- Cântau atât de frumos
Vă imaginați ce rod dă vița, - Cântau atât de tare
Nebotezată cu apă, - Cântau atât de semeți și de bucuroși
Tocmai pe fundul butoiului? - Și disprețuitori de sperietoarea cu
moartea
Nici măcar pâine… - Că munții răsunau
- Ca niște buciume
Și pentru că veni - Și văile, și șesurile, și râurile,
Vorba de ea, - Ca niște amplificatoare
- In inimile prea simțitoare ale zimbrilor
Un alt mare aspirant, - Și ei își aplecau pleoapele și urechile
La colanul de aur al drojdiei, mari
De la Potelu, - Peste ochii înduioșați, până la cele mai
Spunea, odată: curate mărgăritare
- Și arau
Lăsați-ne pe noi să fixăm - Așa
Prețul pepitei de grâu, - Între-mare emoție creatoare
Și atunci să vedeți adevăr… - Liberi
- Și neîndemnați de nimeni -
216
- Cu coarnele, prin pământuri, și ceruri - Pentru că el a trăit – și i-a cântat – în
- Știau chiar singuri cele mai vitrege condiții, cu putință, pentru un
- De unde poet – întreaga Istorie.
- Până unde A Vieții.
- Să are Luceafăr – și Demiurg. Trădat.
- De cei mai apropiați prieteni. Și
- Sau se mai adăuga dușmani. Dinăuntru. Și de dinafară.
- La ceea ce îngânau ei Și de iubirea vieții lui.
- Pe limba lor guturală Pe care nu i-a trădat.
- Profundă Și neresemnat.
- Astrală A avut în juru-i, pitici.
- Care i-au fost alături.
- Mult de tot Semnându-i cu vârful degetelor, certificatul de
- Din cealalată parte celebritate.
- A alb+astrului – Uriașii – și păpușile lor – pe ațe – i-au fost
reci, și departe.
Ce se cântă azi? Iar cei care l-au purtat pe brațe – cât nu au fost
Cum se cântă? somați – să stea drepți – au sperat. Privind –
Din ce se cântă? nu spre el – ci spre Bălcescu. Să renască
Mihai Viteazul Arhanghelul. Din istoria
Cine sunt coardele noastre vocale, poeziei noastre scrisă din sânge, grâu, și cer
Antenele noastre, albastru.
Care captează Părăsit a fost, fără soț, pe patul vieții, amputat,
Muzica lovit la cap – de confrați, de presă, de scris, de
De nici nu se știe politică, de vise, de iluzie, de sinceritate,
Pentru avansații ei, adevăr, și de mărturisiri, de medici, de Imperii.
De ce nu se-ajunge El – care nu a aderat la niciun ban.
( Când nu e loc de toată istoria noastră Disprețuitorul Rege Dac, al urcușului,
adevărată ) pedestraș, de la Nistru, pân’la Tisa, pe o
Viața, ca o coloană nesfârșită, curată, (aer comoară de aur. De lacrimi. Din care nu a
curat în nări ) vândut un pocal.
Pentru toată România de zimbri? A băut el, din cupa aceea.
Otrava.
E vremea Națiunii Lui.
Să dea tonul o Pasăre Odată cu piatra.
La mărturisirea aceasta – Și pietrele lui – au fost cântece de bucurie –
care nu au spart niciun geam.:
Și dacă cântecul ei, Pentru că România – Maxima lui Iubire –
O costă doar pe ea, chiar și fără Maxima ei Istorie, Învie.
Viața, Prin Maxima lui Operă.
Plătită așa cum a fost plătită.
Bucurați-vă! Cu Maximul de Suferință, și Minimul de
Simbrie.
Voi toți, Și dacă ziua Nașterii Lui, este Ziua Culturii
Care veți trăi veșnic, Naționale – este pentru că numai El – chiar și
Din renașterea ei singur, chiar și cu un singur Dor – la marginea
Minunată! (aer curat în nări ) mării – chiar și adormit – în somn de ape – ne
este Dragostea, cea atât de aproape…
Taina Graiului – grâului– Graalului– Oricât ar fi de pribeagă…
Geraiului – greului pământului Oricât ar fi de troienite…
Aducerile aminte…
De ce va fi fost, și va rămâne, și este, Domnul Cât timp vor răsări…
- Mihai Eminescu, în Istoria Națiunii Căci au răsărit…
Dragostei Limbii, și Literaturii, și Vieții Și vor răsări…
Române,“nepereche”? Cum l-a înspirat Istoria noastră, pe el.
217
Atâția prieteni… lueferi… mai mari… Să facă
Păcatele toate.
Și nu va mai geme nimeni… Poate
De durere, și întristare… Să tacă.
Va fi doar bucurie,
pace, Poate
și sărbătoare… Să le poarte pe toate.
Și dacă, Pe mare.
Totuși,
poezia aceasta, Căci chemarea gândului
Către mila cea mare,
mai doare… Este liniștitoare.
ea se numește, Ea poate,
Voievodul Palatului Tinereții fără Bătrânețe, Să facă,
și a Vieții fără Moarte, Ce tu,
Nu mai poți bate.
a Poeziei Vieții Limbii și Națiunii noastre, Necuvintele toate.
România Universală! Nedreptățile toate.
Neiertările toate.
( soarele crește ) Răzbunările toate.
( mai ) Neiubirile toate.
Osândirile toate.
Ziua în care ceri peştii
Amintirile toate.
Ei, dar asta nu depinde numai de tine. Și durerile,
Când ești acolo Părăsirile,
În locul acela Înjunghierile,
Care se îngustează Rătăcirile,
În jurul tău Umilirile,
Ca o carceră Și ciuntirile,
Care își strânge pereții Toate.
Peste ce mai rămâne simțirea din tine –
Când nu mai ai De acolo,
Nicio apărare, Din gaura neagră,
Nicio mișcare, măcar, A celui mai fierbinte
Ca să strigi, Mincinos soare,
Cât te doare, Sau genune de geruire,
Când și foșnetul Mai poți salva –
Limbii tale Odată cu tine,
Sub călușul Accidentele…
Băgat, Sinuciderile…
Până-n foame și sete,
Pe gât Altora…
E tăiat – Care au fost…
Sub picioare – Și te vor urma…
Îți mai rămâne Mai poți invita

Un grad de libertate. O fată care vrea să
Gândul. Vadă
„Romeo și Julieta” –
Poate
Să urle Mai poți
Poate Să înveți
218
Pe Lumea atât de avidă Când a terminat
De sinucideri, De predat
A creat
Și neinvitată, Oamenilor și îngerilor
Și nevizitată, Nemurirea…
Să-i salvezi și tu, În preajmă-I!

Odată cu tine,
Pe toți. LADANIUC VICTOR, Chișinău
Banii – Ah, popor iubit

Pe scena aceasta finală –
Au acoperire în viață. Ah, popor iubit, hăituit de himere,
sânge străin infiltrat în sânge milenar
Sinuciderile în azile, rătăcit între vremuri haine şi ere,
Din iubire, cum se face că-aluneci în beznă iar şi iar?
Din boală, Suflet blând, uşor manevrat de oricine,
Din putere-n putere, bântuit de coşmaruri cumplite şi greu,
Din plictiseală-n plictiseală, expulzat prin siberii de forţe vecine,
cum se face că dai în nedreptate mereu?
Sunt fugile
Tale, și ale celor din Aşteptai clipa de azi ca pe-o ultimă oră
Aproape-n aproape, petale – şi-n minciună sfruntată iar eşti pus să
concreşti,
Smulse din sănătate, viață, și dragoste … cum se face că nu ţii la frate, la soră,
că torţionarii tot ţi-i mai iubeşti?
Și pentru că ele, salvările, trebuiau să poarte
un nume, Ah, popor iubit, cumplită îţi văd soarta
Și nu se puteau numi iar pe-acest făgaş de hoţi, escroci şi trădători...
ferecată-ţi e gândirea, ferecată – poarta,
Tată, Mamă, și Fiu, ah, blajinule, din zori şi până-n zori.
Slavă, milă, și rugăminte,
Generaţie nouă
Li s-au spus:
Romeo și Julieta. Pe-aglomerate străzi, pe bulevarde
O piesă de teatru. şi pe lângă vii cu-arome dulci de crască,
Care n-a existat. pe sub cer ce-acum nu ne mai arde
În care nimeni se duc femeile să nască.
N-a murit cu adevărat.
Moaşele se cred cu toate-amfitrioane
Din greșeala şi surorile la fel sunt agitate,
Judecății noastre pe seama-le. la maternitate, prin saloane
dulce-atârnă un miros de lapte.
Doar au jucat
Și au ieșit din viață, Mame-mbujorate duc pruncuţi în braţe
La viață… şi-o lumină caldă în calea lor le plouă,
s-a născut în buna, dulcea dimineaţă
Și dacă, generaţia cea nouă.
Cineva,
A spus: Gândul ce mă sâcâie
“Săvârșitu-s-a!” Mă sâcâie un gând şi mă îndeamnă parcă

Înseamnă să prididesc din stânci într-o câmpie largă
Că Dumnezeu e copilul şi solitar ca să rămân sub stropi de lună,
Perechii iubirii: un nor strălucitor să mi-l aşez cunună,
219
că-aşa m-ar vrea un gând: să stau sub bolta Portalul
largă.
Înțeleptul vrăjit de o himeră,
Îngenuncheat în flori şi ierburi parfumate, Deschide portalul adevărului,
întins între chirăuri, peliniţe mate, Din care ies agate și rubine,
aş vrea să sparg obscurul adormit şi palid, Desprinse din sânul imaginației.
ce-l spulberă un fir de vânt uimit şi candid, Viața e flacără vie
îngenunchez în flori şi ierburi neumblate Șoaptă melodioasă
Adânc crestată în vene.
şi-un greier negru, ca un lăutar de şatră, Palatul zburător se clatină,
urechea să-mi mângâie cu scripca-i idolatră Minciunile zboară speriate
şi aş mai vrea ca în această sfântă feerie, Lumea se tulbură
împresurat de-atâta caldă armonie, Visele se țes colorate.
un fâlfâit de aripi să mă trezească-n zori,
înrourat pe tâmple şi mirosind a flori. Cascada
Romanţă pentru Lucie Laptele curcubeu țâșnește cascadă.

Miroase a copilărie,
Ce bine ar fi fost să nu ne fi ştiut A joacă și veselie.
în cea nostalgică şi veche urbe, Pântecul strigă: „Îmi este dor!”
putea o suferinţă să se curme, Gustul amar al durerii,
să-apună-un dor ar fi putut. Se topește din țurțuri vii.
Îngerii se rostogolesc,
Ce bine ar fi fost de-atunci cădea În jucării se adăpostesc.
peste frunţile fierbinţi ninsoarea, Sâmburii rodesc,
ne răcorea poate atunci suflarea, Vise împletesc din șoapte.
prieteni numai ne lăsa.
Șirag de perle
Dar o limină nevăzută ne-a orbit
şi ne-a cuprins, atotcuprinzătoare, Tremur și cutremur
încât nu pricepusem: ce-a fost oare? În inimă te cuprind.
şi-o viaţă-ntreagă-am suferit. Aprind lumânări,
Desenez spini.
Dar tu te-ai dus spre aurori, înspre zăpezi, Îmbrățișez singurătatea vocii,
iar eu spre strugul alb de busuioacă Pianul tace în amurg.
şi viaţa s-a topit precum o joacă, Dragostea clocotește
să nu te văd, să nu mă vezi. Șirag de perle apare,
Şi-această grea pierzanie îmi stă Pentru fericiri rare.
ca stânca-n calea unui pui de apă,
Plângeam: „Mi-o adă, dorul nu mă-ncape!..” LAZĂR DOREL, Aiud
Dar: „Nu!”, o voce-mi ripostă.
Veșnicie
LAZAR CLAUDIA, București
Nu pot găsi locaș
Hoinar pentru visul
din tine
Rumegușul gândului albastru, unde să fii
Hoinar prin holde gemene, numai tu
Privește răsăritul discului azuriu, și versul meu
Așteptând bucuria clipei, Nu pot gândi
Apariția siluetei tămăduitoare zborul curcubeului
Îngerul din ruga de demult. fără tine
Nimic din tot ce dispărea un pod
Nu îl fermeca între tine și mine
Precum abisul și necunoscutul. dorul tău
220
și al meu balsam netrebnic
visul adăpost peste trecut
de fericire ne va aduce aminte
încă ne unește de viitorul
Tu și versul meu fără trecut
vor dăinui vei ști
mereu visul năpastă
O veșnicie închis în colivia
cu minciuni
Înger păzitor nespuse.
Atunci
Îngerul meu nu-mi fura
păzitor noaptea și luna
a obosit soarele și ziua
căutând cărări și laurii
fără sens fericirii vis
în care ne-am rătăcit
ca un vis rău Reproș
Îngerul meu
păzitor Ști cât este de greu
caută pentru tine ști cum a fost azi
pentru mine ști gândurile mele
soarta poveste duse goale
un fel pe palmele timpului
de poezie ști chemările
nescrisă încă șoptite
Îngerul meu chemări de clipe
păzitor risipite scăldate
are în ochii reci
lacrimi regrete oglindă
și frământări a zilei trecute?
Destinul nostru Ști tăcerea
nu este în mâna lui cu colți de granit
și plânge ce roade
de mila noastră neștiută
de mila lui prezentul?
în orizontul întunecat Când vei ști
al viselor noastre nemiloasa solie
ce bântuie
Crez rătăcită
între noi
Când moare frica vei simți
în mine și vei ști să spui
și revine cât de mult
ca un vis rău doare
în fiecare zi singurătatea…
în fiecare noapte
cred că LAZĂR ROSANA, Beliu, Arad
n-ai cum să ști
că este bine Ambiguu
că este rău
că sunt Am schimbat trupul tău pe oglinzi reci,
în sufletul tău Stă amorţit pe negrul unor şterse crengi,
Când povara Asupra mea se năpustesc cuvintele întregi
amintirilor noastre Şi litere anesteziate de către verbul „mergi”.
221
Am schimbat hotarele pe veci Se sting din când în când cuvintele-ţi iubite...
În cercuri concentrice din casa unor melci
Mi-am scrijelit copacii şi scoarţa lor, dar n-ai Călătoresc fluturii prin mâinile-ţi verzui
să înţelegi, La soare-i frig şi mă îngheaţă norii,
Firele subţiri de aţă cum să le mai dezlegi. La Est e un cutremur provocat de merele gutui
Şi pretutindeni eşti zguduit de-ameninţarea
Am schimbat fiinţele în mare, ploii.
Nemernicul pământ l-am sfărâmat cu coatele Călătoresc fluturii prin mâinile-ţi verzui...
goale, S-au spart paharele prea pline din pustiu,
Cerul l-am lăsat fără de iubitu-i soare, Doar cioburi ascuţite mai supravieţuiesc,
A mai rămas un schimb între eclipsele totale. Se desprind şi scaunele-ntr-un târziu,
Podeaua se răstoarnă, mesele-amorţesc.
Am schimbat trupul tău pe oglinzi reci, S-au spart paharele prea pline din pustiu...
L-aş fi pictat, dar n-ar fi rezistat pe crengi,
Deasupra mea vorbesc ambiguu frunze, lilieci Tu încă respiri aerul curat al primăverii,
Şi litere anesteziate de către verbul „mergi”. În gândul tău obscur e-atât de iarnă
Încât s-au copt de la sine şi merii,
Abis Iar perii s-au săturat de cumplita noastră
toamnă.
Se revarsă ploile în ochii tăi multicolori, Tu încă respiri aerul curat al primăverii...
Mor zguduiţi de-abisul unor linii negre,
Iluzia macabră a nuanţelor de verde-n zori Cad pietrele-n genunchi şi plâng particule de
S-a stins absurd în urma dezastrelor terestre. vânt.
Se revarsă ploile în ochii tăi multicolori... Nu au nici litere, nici sunete, nici fraze
interspaţiale,
Asfixiate se-aştern mormintele din frunze S-a încheiat al astrelor recensământ,
În cadrul unor amăgite scene din Mizil Iar luna a rămas cu zâmbetele-i goale.
Un dialog creat de replici pe-ale tale buze, Cad pietrele-n genunchi şi plâng particule de
În cursul apelor prea reci, ireversibil. vânt...
Asfixiate se-aştern mormintele din frunze...
Se-ascund şi umbrele de praful norilor prea Se şterg nopţile pe rând din calendare
grei, Pe drumuri infectate de parfumul florilor de
Petale moarte se-alătură trei câte trei tei,
Am îngropat fiinţe în aburii de dincolo de vie Spice de grâu se-amestecă cu gusturile-amare,
Şi suflete adorm într-a florilor feerie. În umbre multicolore se pierd şi ochii mei.
Se-ascund şi umbrele de praful norilor prea Se şterg nopţile pe rând din calendare...
grei...
Un felinar veghează deasupra drumului aprins,
Se-alintă cerul amorţit în palma ta, Ascult lumina sedusă de un perfect paralelism,
Nici îngerii, răniţi nu vor să creadă Până şi paşii i-am desenat cu var nestins,
Prevăd un fulg în ceaşca albă de cafea Substanţele pe masă suferă de alocromatism.
În venele-ţi fierbinţi c-are să cadă. Un felinar veghează deasupra drumului
Se-alintă cerul amorţit în palma ta... aprins...
Iar moare cerul negru de deasupra ta Se-aude frenetic a vieţii letargie

Căci ai trezit un uragan printre-ale mele stele Un gol simetric se-aruncă înspre apus
Albastră a fost, acum e roşie lacrima sa Frunzele verzi captează a toamnei astenie,
Şi-un amalgam de vise ai ars încet pe-a Procesul ambiguităţii nu are un recurs.
degetelor piele. Se-aude frenetic a vieţii letargie...
Iar moare cerul negru de deasupra ta...
Mi-e frig până-n măduva oaselor
Se sting din când în când cuvintele-ţi iubite Cromatic pe schelet aşezate,
Pe-acoperişuri aruncate pe rând, toate-n abis, La-ncheieturi uşor uzate
Cad geamuri fumurii necontenit privite S-au aliniat spre viitor.
Şi veşnica-ţi furtună s-a rezumat la necuprins. Mi-e frig până-n măduva oaselor...
222
Se revarsă ploile în ochii tăi multicolori, cu mistere morbide,
Fac baie rece în case diferite pupilele-ţi un pick-up lipit cu scotch,
albastre mahalaua sună a Miles Davis.
Azi am tăiat pământul de sub piciorul unei Cercei rotunzi imenşi
flori, aduc minţi masculine-n paradoxuri,
Şi al iubirii tale ce se ascunde-n glastre. rochii lungi şi înflorate,
Se revarsă ploile în ochii tăi multicolori... o mie de gânduri sumbre,
îngropate şi uitate...
Fluturi că şi umanitatea.
Se pregătesc pentru Sfârşitul lumii chipuri ce Declin

aleargă,
E întuneric şi-o să fie noapte o veşnicie zgârie cu unghii de sidef
întreagă măşti de porţelan
Se prăbuşesc clădiri sub ochii noştri goi, pe care le-ai ascuns
Privind la feţe arse şi cioburi mai apoi. într-un vechi sertar.
unde ţi-e perfecţiunea?
Mai zboară fluturii prin dulcele pustiu te-a părăsit şi ea,
E frig şi se formează ţurţuri pe crengile uscate, au rămas urme de buze
S-au luat de mână, zâmbete transfigurate pe ceştile de cafea.
Dansează oamenii pe trotuarul viu. te-au părăsit şi ochii,
Mai zboră fluturii prin dulcele pustiu? zi-mi, încotro acum
când toţi sunt deasupra ta?
Drepte paralele acoperă-ţi goliciunea,
aruncă-n ochii ăia negri
Mă-ntreabă ochii tăi de ele, iubirea şi timpul ce-a stagnat
Cuvinte răstălmăcite, grele, şi acum adu-ţi aminte, faţă,
Rânduri şterse şi hârtii pătate, tu pentru ce te-ai adunat?
Un paradox al lumii moarte.
Hemoragie
Mă-ntreabă ochii tăi de ele,
Un cer aprins de două stele, Cel mai mare chin,
O mare albă de păcate, neputinţa de a scrie.
Un paradox al lumii moarte. Zac litere în vârf de pix
şi azi şi mâine.
Mâinile tale cuprind cuvinte,
Perfect, simetric, nebănuit, ferbinte, Citadela urlă să fie scrisă,
În palma ta, două sunt drepte paralele, inima da pe afară,
Mă-ntreabă ochii tăi de ele. e plină ochi de slove,
chinuita prelungire a pixului doreşte
LUNCĂ IULIANA, Moreni, Dâmbovița hemoragie de cuvinte
oricât ar durea cuvântul.
Aurora Boreală
Tăcerea omoară poetul
Paturi străine, izuri noi şi vicii, şi decât să plângă mama,
nicotină în trahee, mai bine...
Chopin în timpane şi... omor prin cuvinte.
şi voci noi,
cuvinte grele. Donez suflet
Patru ace nu formează eleganta;
mizerie în minte, Aştept să suni,
încearcă să-ţi păstrezi prestanţa! adună-mă în palmă,
Geamuri deschise în zile toride, cuprinde-mi sufletul
cafea la ibric, în braţe şi strânge...
cărţi de tarot
223
Fiecare aberaţie şi-ai zis:
e o altă donaţie "dragă, mă-ntorc când soarele apune";
şi am sufletul mare, am zâmbit fals & te-am privit ieşind pe uşă,
donez zilnic nu ştiai că n-o să mai fiu aici când ai să vii.
oricui mi-ar acorda atenţie. 10.45
înşir poeme despre mireasma bărbătească
Încă îl aştept pe Soare, care s-a îmbibat în cearşafurile dezordonate,
porumbelul sau voiajor murit-a. zâmbind în continuare -
Mă mint frumos nu ştii ce surpriză te-aşteaptă!
conştientă sunt că 4.20
Soare de pe strada mea fugit-a. soarele încă radiază de strălucire,
eu fac bagajele &
Apari vanitate, strâng rămăşiţele arse din pozele cu noi;
salvează ultima fărâmă de fiinţă încă zâmbesc,
ce par a fi dimineaţa, aruncând cu pernele prin casă de nervi.
doar când mă uit în oglinda 6.30
şi mai văd la dracu cu soarele!
douăzeci şi unu grame de păcat. a apus mai devreme decât mă aşteptam;
tu ai dat buzna în cameră & eu dădeam apă la
MIHAI LARISA, Râmnicu Vâlcea şoareci;
m-ai strâns în braţe, făcând slalom printre
Fă-mă a ta! ţoalele aruncate,
şoptind:
Fă-mă a ta, "ştiam că ai să pleci,
dă-mi un nume, de aceea m-am grăbit, iubito,
pe care doar zeii de la apus să-l poată descifra; acum nu vei mai pleca nicicând, niciunde
murmură-mi cuvinte alambicate, din strânsoarea-mi înflăcărată".
pe care să le-nghit nemestecate; 20.45
propteşte-ţi obrazul tăios pe pântecu-mi fragil mi-ai adormit alături,
şi fă ca respiraţia profundă să-mi perforeze ți-am împins trupul inert,
întreg stratul de piele; am plecat,
îneacă-mă în priviri vicioase, furându-ţi un Pall Mall din buzunar &
dar asigură-te că nu voi supravieţui valurilor scrumând câte puţin pe fiecare rană deschisă;
tulburi; era şi timpul să mă trezesc
spune-mi că mă doreşti, din acest vis nociv!
apoi pleacă şi nu te mai uita înapoi -
aşa ne salvezi pe amândoi. Fast f(ood)urious & co
Fă-mă a ta,
distruge-mi neuronii, Nu ţi se pare ilar?
ce mă-mpiedică să nu mă refugiez în carnea ta, noi trăim din vată de zahăr, shaorma şi pepsi la
unul câte unul; doză,
reînvie-mi apetitul fără ezitare; ei au trăit din pâine, brânză şi roşii;
dă-mi un nume, n-aş da timpul înapoi,
care să curgă de pe buzele-ţi crăpate dar nici înainte -
ca o cascadă interminabilă, nu vreau să trăiesc din terorism, religie şi wi-
în timp ce mă faci a ta fi,
acum şi pentru totdeauna. chiar dacă ultimul mă ţine la curent
cu ce faci, unde eşti, cu cine eşti,
Tic-Tac cu tine... în general;
şi-acelaşi wi-fi mă face să mă dau
8.30 cu capul de pereţi, să zburd pe o pajişte
ți-ai aprins ţigara, ca o alienată ce sunt,
proptind-o tentant între dinții îngălbeniți; rectific... în care m-ai transformat
m-ai lipit de perete, fără baghetă, tu eşti magician modern,
făcându-mă să scap ceaşca de cafea fără vrăji, trucuri sau poante la care publicul
224
nu schiţează niciun zâmbet, ca merele pădureţe şi cireşele trecute;
ci mai degrabă se abţine să nu arunce cu roşiile dacă ne-am reîncarna am fi lilieci -
din kebab. eu floare mov, tu mamifer zburător,
M-ai schimbat, eu în grădină, tu în peşteră,
doar luându-ţi zâmbetul de Mister Popularitate paradis, infern,
- alb, negru,
titlu pe care, apropo, nu l-ai meritat; răsărit, apus,
şi mergând ţanţoş prin faţa mea, nord, sud
în timp ce mă luptam cu o îngheţată delicioasă, eu, tu.
nu e de mirare că ai crezut că acea privire ţi se
adresa! MOISEI ELENA, Sibiu
sau ai avut dreptate?
îngheţată... eu nu mănânc îngheţată iarna; Sărutul
7 ianuarie îţi sună cunoscut?
nici mie... Ştiu doar că am notat această dată Când șoapta curge din cer blândă
prin vreun jurnal mai vechi; Și norul a mușcat din soare,
tu cu ce contribui în societate? În zbor de umbră tremurândă,
numărând berile epuizate în fața LCD-ului & În urma ta miroase-a floare...
memorând replicile din Fast & Furious?
Nu ţi se pare ilar? Și-mi fac din aripă ispită,
trăim în acelaşi secol, Din adieri de vânt, ușoară,
respirăm acelaşi oxigen, Într-un albastru ce palpită,
traversăm acelaşi oraş, Sărutul tău o să mă doară...
ne bem cafeaua în acelaşi loc -
şi nu mă refer la mine acasă, ai vrea tu! Când vântul ne-a luat de mână
sau eu; Și-am rătăcit prelinși în mare,
trecem unul pe lângă altul zilnic & ne Sărutul tău o să rămână,
ignorăm, Fior de umbră călătoare...
şi totuşi... Sunt nimfa muzelor de vară,
ah, cât poate fi de complicată viaţa! Învăluită-n praf de zână...
sau noi o complicăm? Un fluture în zbor de-o seară,
Cu aripi frânte, în țărână...
R.O.G.V.A.I.V
Plutesc pe valuri în picioare,
Pământul îţi poartă seminţele Cu pașii împletiți în vise...
ce cutreieră sângele - Arunc în soare când răsare,
seminţe metamorfozate-ntr-un falnic arbore, Săruturi de petale-aprinse...
ce creşte şi nu se mai opreşte
până nu zgârie cu creanga-i ascuţită curcubeul; În pasul toamnei…
culorile se-ntină şi curg în sincron
pe soarta noastră monocromă, Dormeau adânc, pe-un pat de frunze,
dându-i speranţă, viaţă şi umor; Două picături de rouă...
suntem nişte sadici, doi masochişti, Înghesuite stau ascunse,
ne chinuim unul pe altul fără rost, Tremurânde, amândouă...
ne întrebăm ce am greşit, ce ne dorim,
pentru ce nu luptăm şi până când. În pasul toamnei, rânduri, rânduri,
Încă mai curg culorile... Curg norii-n haine fumurii...
întâi roşu, apoi oranj şi galben - Plutește-n umbre duse-n vânturi,
pe restul le cunoşti prea bine; Parfumul orelor târzii...
verde, albastru, indigo -
ca sufletele noastre într-o zi de iarnă, Un pui de vânt s-a prins în joacă,
căci vara totul se transformă-n violet, Cu-n zuluf căzut pe frunte...
precum liliecii ce-nfloresc inevitabil; Prin flori de iarnă-n promoroacă,
noi nu-nflorim, noi putrezim Tăvălit din nori, se-ascunde...
treptat,
225
Aleargă-n frunze legănate, MUNTEAN CLAUDIA, București
Ce cad în calea mea covor...
Prin crengi de vânturi aplecate, Nostalgii
În urma toamnei, curge-un nor...
Înger arhaic, Înger tăcut,
La margine de lume… din aripile Tale
sfărâmate-n lumină,
Un ciob de lacrimă pierdută, pământenii sculptează
Din partea-ntunecată-a lunii, neîncetat
În umbra nopții neștiută, porţi imaginare,
Se stinge sub cupola lumii... punţi către cel dintâi vis,
din care au ieşit cândva
O șoaptă-n noaptea de tăcere, purtând însemnele desăvârşirii.
În glas de vânt ce-n tremur curge, Înger tăcut, Înger arhaic,
Sub pleoapa nopții în durere, din aura Ta
În icnet nevăzut se smulge... împrăștiată-n fiece inimă,
pământenii își țes
Torcând la margine de lume, neîntrerupt
Cu sufletul stors în țărână, veșminte alese,
În lumea-albastră fără nume, armuri adânc impregnate cu
Doar noaptea m-a ținut de mână... memoria persistentă a matricei iniţiale,
fără a gândi vreodată
Un răsărit albastru moare, că Tu însuți ești adesea
Ucis de pete de rugină... copleşit
Fantasme dorm în camuflare, de nostalgia originilor…
Pierind în licăr de lumină…
Prima Confesiune
Noi râdem amândoi de ploaie…
Sunetele ce i-au înnegrit de-atâta vreme
O lacrimă de nor se scurse, somnul
Povara norilor greoaie… se risipesc acum în alte odăi vechi,
Săruturi de petale plânse, necunoscute.
Alunecă ușor, șiroaie... Nu a fost chip să mai rămână agăţate,
aşa cum obişnuiau, în spaţiul abia perceptibil
Și plouă într-o zi senină... dintre două respiraţii, căci în locul lor,
Și calc pe umbre curgătoare, s-au născut timid, primele mărturisiri
Pe vârful ierbii ce se-nclină, ale copilului zămislit din frică,
Cresc muguri în miros de floare... un copil aproape imaterial,
despre care se spune că
Și de mă cauți, sunt cu vântul, şi-ar fi găsit drept confident
De mână amândoi în ploaie... tocmai absenţa luminii.
Sălbatic zbor peste pământul
Spălat de norii-n vâlvătaie... Neconectare
Și râd cu vântul ce se-nfoaie, Căderea dintr-un timp difuz

Ascunși sub sălcii-nmugurite, înspre marginile fiinţei
Noi râdem amândoi de ploaie, a făcut ca părţi vechi de suflet,
Sub crengile ce-s amorțite... desfigurate cândva
de un vis împrumutat,
Când luna sună a chemare de-a dreptul tăios,
Și ninge peste munți cu stele, să devină fluide.
Plutesc pe aripi călătoare, Desprinsă brutal de glasul
Învăluită în mistere... ce acum îmi suna complet necunoscut,
am refuzat întoarcerea în
temniţa cu chip de grădină.
226
Dar chiar şi în afara ei, Se înfoaie în bretele
timpul pare că împrăştie Și dărâmă niște glugi.
alte vise opace. Le-a făcut apoi surcele;
Mai că-ți vine chiar să fugi!
Falsului Mentor Spiritual
Trece val-vârtej pe uliți
Soare nemăsurat, acoperit de umbre, Răscolind frunzarele,
mii de ochi chipul tău poartă Înarmat cu zeci de suliți
și-n toți cresc cu furie Îți taie picioarele.
răni și iluzii,
iluzii și alte răni, Se repede într-o poartă
somnolențe ce trezesc întunericul. Și o smulge din țâțâni;
Sublimă întrupare a oricărei deșertăciuni… Parcă-i prigonit de soartă
în ritualuri forțate ale detașării, Și de-o ceată de păgâni!
te prefaci că separi
timpul… de gând, N-are gând să se oprească
materia… de vis, Și o ia peste grădini,
Sufletul… de imperfecțiuni, Iar în goana-i nebunească
încercând astfel s-ascunzi Intră cu oiștea-n spini!
propriile-ți alienări din ochii-rană.
Tot mai adesea te zăresc Dar când scapă din strânsoare
rătăcind strident prin lumi egotice, Se avântă peste câmp
în căutarea unor noi adepți Și mânat de ursitoare
cărora nu le vei putea lăsa drept moștenire Se învârte, zici că-i tâmp,
decât alte porți închipuite
ale inițierii. Apoi intră în pădure
Șuierând printre poteci.
NECHITA COSTICĂ, Tg. Frumos, Iași După poftele-i mahmure,
Sigur vin zile mai reci!
Rondelul unui semn de întrebare
Peste noapte fulgi coboară
De n-ar fi fost un început și-o cruce, Peste anii puși grămadă
Lutul, ar fi știut oare să zboare Se așterne iarăși neaua,
Când gândurile mele hăbauce Iar în noaptea din ogradă
Se perpeleau pe vechile altare?! Luminează mândră, steaua!
Când totu-n jurul meu era caduce Magi pornit-au peste vremuri
Și nu mergeam decât la întâmplare, Și pustiuri de retină
De n-ar fi fost un început și-o cruce, Lumii sfărâmate-n cioburi
Lutul, ar fi știut oare să zboare? Să aducă iar lumină.
Toate ar fi rămas la o răscruce Vin spre case călătorii

Precum un semn răpus de-o întrebare. Ce-au fost duși peste hotare,
Nici vântul n-ar fi-avut ce să usuce Pe la geam colindătorii
Cu adierea lui mângâietoare Aduc vești luminătoare.
De n-ar fi fost un început și-o cruce! Pentru cei plecați în umbre

Mai străluce câte-o rază,
Suflă vântul prin salcâmi Iar la cei cu gânduri sumbre
Îngerii s-au pus de pază.
S-a pornit un vânt bezmetic
Să umble printre salcâmi, Pe la focuri se adună
Iar cu suflul lui frenetic Cu-ale lor poveri păstorii
A stârnit doar niște câini. Povestind de Maica bună
Pân’ se lasă de cu zorii.
227
Fulgii urcă și coboară Roșu
Îmbrăcând întreg pământul,
Iar prin liniștea de-afară Râd merele sub dinții tăi de stâncă,
Trece fără grijă vântul! Orchestra asfințitului îți cadențează pulsul,
Șăgalnici maci îți pregătsc culcușul,
Fantasme de lumină Uitând că tu mi-ești până-n zori nălucă.
Tristeți se aștern în tăcere Râd trandafiri uitați în mângâierea palmei,

Și dorm rătăcite în timp; Oricât un spin le-ar scrijeli cascada,
Măciniș de viață-n durere… Șăgălnicia-și uită pasul în bravadă,
Dragoste din alt anotimp! Un țârâit dă-n clocot mustul toamnei.
Picături ce-mi numără zile Turcoaz

Și patimi din alte trăiri
Se-adapă din gânduri senile M-aș gândi la tine, ca la un tei în floare,
Lăsându-mă fără simțiri. să-mi vindeci insomnia paralelor
ce ne condamnă la vânt, la vifor și mare,
Fantasme de alb în lumină dar nu mă lasă toamna să te îngrop în dor
Și cerul prin fulgi licărind și, astfel, te-chid în ploapa mea, ușor,
A vieții balanță înclină, să mă gândesc la tine pe-nserare
Iar ochii clipesc aburind. când curcubeul spală gândul meu de praf,
cu urma ultimului nor.
Pe umeri de ceruri cresc stele
Ce curg peste chipu-mi flămând, Mă voi gândi la tine cu miros de frunză,
Iar norii cu hainele grele cu gustul galben de gutuie-n raft de crengi,
Se-aștern peste mine pe rând. fiindcă s-a dus și cea din urmă buburuză
și mi-au rămas doar cei doi ochi pribegi.
Doar vântul oprit pe colină
Ridică din câmpuri fiori Și-ți număr pașii fără mine, când ziua mă
Când noaptea coboară senină grăbește,
Cu fruntea pe margini de zori! tot sărutând turcoazul tău, orbește.
NENCIU LIA, Madrid, Spania Îmbălsămat, surâsu-ți doarme-n venele-mi

prea reci.
Auriu
OLTEAN ALEXANDRU, Bistriţa-Năsăud
Am primit darul norilor dezlănțuiți,
Urcând și coborând în puls de ciocârlie. Şi las în urmă…
Răpesc o rază și ți-o pun pe ploape,
Iar din gutuie îți tocmesc plămadă, Şi las în urmă Dunărea albastră
Urcușul să nu-ți pară o corvoadă. Şi mă gândesc la ochii tăi căprui
La ce-am putea numi povestea noastră
Gri Ce parcă e, dar parcă totuşi nu-i…
Un tumult coboară printre crengi de prun, Şi las în urmă Dunărea pustie,

Cu griul zâmbetului tău singur, pe aripe. Din depărtare semn cu mâna-i fac
Săgeți de gri-mi rănesc carcasa unui vers Şi mă gândesc la ochii care-mi plac
Și-un croncănit mi-alungă florile pe drum. Privire învăluită-n poezie...
Răboj de gri pe roz covor de roze Şi las în urmă liniştite ape-

Îmi scrijelește ziua-n calendarul zării. Necruţător e timpul ce desparte,
Te-aș mai lua din nou de mână, depărtare, Deşi am fost atâta de departe
Dar ieri m-ai condamnat la un album cu poze! Ai fost cu mine-atâta de aproape.
Şi curge-n vale Dunărea albastră
228
Şi-i las un semn ca să mi-l ducă mării Nu m-am gândit la o iubire-n rate,
Si ea să-l dăruiască neuitării, Aş vrea să uit sărutul blestemat;
Povestea mea, de vrei, povestea noastră…
Să uit minciuna, vorba aruncată
Satul meu Ca nadă să mai prinzi un peştişor;
Povestea ce-o credeam adevărată,
Azi satul drag eu îl privesc de sus, Extazul fericirii-n dormitor!
Un loc anume chiar lângă pădure
Şi-atâtea gânduri vin ca să mă fure De visele cu noi şi casa noastră
Aici copilăria mi s-a dus... Şi de copii cu zâmbet fericit…
Să uit de tot, să plec spre zarea-albastră-
De sărbători, acolo mic cu mare, Azi am aflat că eşti… căsătorit!
Feciori şi fete se prindeau la joc
Tot mai aproape căutam un loc O rugă
Şi mă uitam cu drag la fiecare
Când soarele apune pe creste-nzăpezite,
Şi ani de şcoală...Parc-a fost un vis.. Şi stelele deasupră-mi abia licăresc,
Izvor de nesecată bucurie, Când în amurg pe dealuri fantome hoinăresc,
Și azi îmi par un fel de poezie E ceas de meditaţii şi vise regăsite…
Ce parcă totuşi încă nu s-a scris..
Stai colo lângă apă şi simţi cum lin coboară
Mă plimb acum pe ulițe pustii Fiorul ce te-mbracă în platoşa-i de foc
Grădini întregi de buruieni sunt pline O lume fără seamăn îşi face-alături loc
În multe case nimeni nu mai vine Şi-n aura albastră curând te împresoară…
şi nu e nici un chiot de copii..
Să-i simţi iar mâna rece pe mâna ta-ncleştată,
Ici colo, în grădină, vreo bătrână Ai face câte-n stele să poţi s-o întâlneşti
Pe prispa casei cată-n depărtare Răsună doar ecoul din legile lumeşti.
Pe cei pierduți și lacrimile-amare Tu ştii că n-o să vină nici azi nici altădată
Curate-s ca izvorul din fântână…
Ce forţă nevăzută în lanţuri m-a legat
Aici e mama... .Dumnezeu s-o ţie Şi mai apoi în noapte în piatră mă zideşte ?
Stă singură pierdută în ogradă O rugă către ceruri din inimă porneşte:
Copii, nurori, nepoţi când vin s-o vadă ‘Cer îndurare Doamne… Iubirea-i un păcat?”
Curg lacrimi râu de-atâta bucurie…
PETROVICI ANDREEA, Suceava
E tot mai trist în sat, e tot mai greu
Se duce-ncet și ia ceva din mine Iguana după timp
Aicea m-am simțit atât de bine
Aicea mi-este gândul, tot mereu… desprindeți-mi carnea de pe oase
& aruncați-o câinilor
Şi totuşi vise încă mă răsfaţă atât las
Tânjesc cu dor la gândul fericit, și o falenă în colțul camerei
Că poate totuși satu-mbătrânit, gata gata să te facă
Ca-n vremuri vechi va prinde iar viaţă ! să te simți vie.
Să uit de tot de câte maxilare încleştate e nevoie ca să

empatizezi
Nu-mi pune întrebări, e greu răspunsul decât sânge în chiuvetă
Şi n-o să vină, nu-l mai aştepta- mai bine dați zarului ce-i al zarului
Nu vreau să ştii nimic de-mi vine plânsul, cinci puncte mici
Nici că-mi doresc sau nu venirea ta. pe mâna stângă
Nu voi păstra nimic, să ardă toate dansează morții prin spitale

Cum sufletul îmi arde ne-ncetat; biserica atât de aproape e
229
amenințare şi promisiune cu pumnii și picioarele
iartă-mă Doamne și după te-a iubit
sângele tău în sângele meu încă sângerai atunci
îmi face greață când ghemuită la pieptul lui
te-ai simțit
am mâncat pământ mai în siguranță ca niciodată
am dormit pe iarbă
un ochi roşu închis lângă celălalt când o să înnebunească
mâna ta încolăcită pe lângă gâtul meu să strângă pe cineva în brațe
șarpele îşi sugrumă prada pe străzi să umble despuiată
doar Venus din Milo
cât de linişte în noi
în cel care te ucide A fi întreg
ca să te poate jeli primul.
Îmi târăsc picioarele atât de greu
De ce-s când pe frunte mă apasă toate săruturile
părinteşti.
am pus pariu cu Pascal Din moment în moment cerul ăsta greu o să
și am pierdut 3 lei cadă peste noi
a trebuit să mor şi o să ne lase doar membrele împrăştiate pe
la intersecția dintre rai și iad străzi
miroase a mahoarcă și ce linişte o să fie atunci
mi se pare mie și ce bucurie în tot nimicul ăsta
că vă strâng
toți ficații între coapse Ce înseamnă să fii întreg
m-am desprins de mult(e) nu toate rupturile trebuie să doară
de carne nu mă doare nimic
pot să vă privesc detașată din ce n-are aproapele meu
cum mă asamblați nici gură // nici coate
ca pe un puzzle foarte scump. vârfuri de păr s-au despicat şi ele odată cu tine
oamenii plâng la înmormântări diviziuni roşcate şi bisexuale
fiecare cu gândul la singurătatea lui ale ființei
//îmi plac femeile//
de sus în jos care nu ştiu că sunt frumoase
batic negru aproape la fel de mult cum
rochie de mireasă //îmi plac bărbații//
batic negru care nu ştiu cât sunt de inteligenți.
țigan molfăind colac
privilegiul de a nu şti
în momentul ăsta cineva undeva ce se întâmplă cu dorul după ce ne vedem
face dragoste pentru prima oară ce se întâmplă cu oamenii fără adăpost după
și aruncă haine
peste tine Între mine şi lumea asta
aruncă ăștia țărână se interpune atâta oboseală
nimic nu zici că asta e tot ce poate un somnambul să-i
taci ca proasta reproşeze realității.
nu vrei să deschizi ochii
uite două corpuri inerte de părinți Când te simți vinovat
se apleacă peste tine poți să te sinucizi
or să tragă mormântul după ei Voi tăia funia la timp
până-și termină zilele ca să cobori pentru prima oară
cu picioarele pe pămant.
al tău e beat
ca-n seara aia de beat Din toate blestemele care vor cădea peste tine
când a dat în tine vreo două voi fi eu.
230
Dacă cineva ne-ar jupui de piele Ai întins doar o mână învelită-n mănușă
am simți când ne atingem Și ai dat cu oglinda de pământ, blestemând,
Ai cules doar un ciob chiar din ultimul rând
la autopsie Și-ai plecat nicăieri ferecând vechea ușă.
s-ar găsi în noi chiștoace de măghiran
și clame Sfârșit și geneză
Bărbații merg la teatru Nu-ți plânge desfrunzirea pomule

așteaptă să se stingă luminile întoarce-te la nemurire nud
și încep să plângă. așa cum universul te-a născut
vei fi cărbune,
PODARU ANA, Burgess Hill, Anglia din cercurile anilor trecuți
lăstarul ce-a crescut
Destin…Oedip va înfrunzi din nou
iar tu zâmbește c-ai lăsat
Când fluturii zboară din mâini de copil în urma ta splendoarea înfrunzită
de-atâta splendoare nimic nu mai mișcă a unei vieți
nici vântul nu poate să fie ostil ce poate deveni-va lemn de foc
nici norii să-și verse esența, nu riscă, iar tu vei aduna cenușa ce-a rămas
spectacol, minune, repere morale ca pe-o îmbrățișare
a celor ce uită blândețea din chip a pruncului născut la fel de nud
al unui copil cu mâinile goale la fel de desfrunzit
întinse spre cer...destin... Oedip, ducând spre cer iubirea
pământul îmbracă la brâu curcubeie, a ta, a lui, a tot ce-a înflorit.
se-mbată din ape din pântec de munte,
la poale o ciută-nsetată să beie Șoapte iluzorii
și-acolo-n înalt acvila să cânte,
când aripi se-nalță din ochi de copil Cad petale de magnolii, crengile ca niște brațe
se-oprește furtuna și ninge cu stele, Se apleacă să le strângă, rădăcina ghem se
renaște pădurea din suflet abil face
și seceta moare sub ploi de lalele. De atâta supărare c-a murit floare cu floare
Blestemând cu ură vântul că le zboară pe
Cântul apusului cărare.
Roua se așează iute după-o noapte de-
Ți-ai zărit chipul în oglinda sufletului, așteptare
Te certai cu timpul cu tandrețe-n glas, Să învie o petală ce-a dat pomului splendoare,
Te rugai la prezent...la nisipul rămas Dar sub ea pământul urlă să o ducă în
Să-ți mai dea primăveri...cântul apusului, mormânt
Cu mirarea-n privire te uitai în trecut Ea ascultă ostenită, resemnată, tremurând
Alergai prin poieni fericit...mai apoi Ca o talpă de regină ce-a călcat prin spini pe
Te vedeai tânăr domn ce vânai vânt din ploi, dealuri
Te-ai oprit pe un drum strâmt și necunoscut, Sângerând frunzișul putred nesătul de
Căutai ce-ai pierdut...clipe care s-au dus, idealuri,
Nu priveai către cer ci în miez de pământ Cerul lacrimă din stele să le strângă parcă-ar
La părinti ce-au rămas numai murmur și cânt, vrea,
Lacrima-ți nu cădea, se urca tot mai sus, Dar pământul mâl se face și le-adună-n poala
Ai zâmbit ridicând pleoapele amândouă sa.
Când priveai spre o doamnă agățată de cer Din petale de magnolii și din frunze ruginii
De-ale soarelui raze, leagăn, vers și mister. Țărna își adapă viermii, urlă crengile pustii,
Ai uitat pentr-o clipă că în inimă-ți plouă. Rădăcinile se-nfing și mai tare-n prund și
Nu știai ce va fi, câte nopți ți-au rămas cioate
În oglinda ce ține chipu-ți trist, ostenit, Ca o mână care-și plimbă degetele răsfirate
Ai știut doar un lucru că iubit...ai iubit Să adune-n primăvară toată seva ce-a rămas,
Și-a plecat un ecou rupt din clopot de glas, Să le strângă-n pumn lumina ce s-a stins după
un ceas
231
Răzbunându-se cu sete cu-alte sute de și s-o conserv
magnolii, în
Alte frunze, alte clipe prinse-n șoapte iluzorii. scoica de pe plajă.
POP DORINA, Timișoara Trecut viciat rescris cu indigoul
Etica treptelor Cumpărăm sentimente doar de la second hand,

fiindcă iubirea e un lux ce nu ne e permis.
O virgulă, și încă o virgulă, invadează Oftăm, îmbrățișând în taină moartea,
planșeul transpirat în neputință, și nu găsim soluții, poate... cu degetul pe hartă,
până când pumnul clipei evadând.
scanează
iubirea mucegăită în halta intersecției cu Fuga? Se interpune cu alt început,
pământul. mai dur, în care neprevăzutul își va face cuib.
Iubirea? S-a ascuns în amintiri
Pauza se degradează în echilibrul instabil, și încăpățânată, face un pas înapoi.
în timp ce Ce s-a-ntâmplat cu noi?
momentele colaterale ale șoaptei
sunt accesate de lăbuțele unui motan virtual. Achiziționăm minciună și conservăm,
inconștienți, doar ură.
De pe cea mai înaltă treaptă, Rescriem, sfâșiind cămașa de forță a timpului,
îmbrăcat „la patru ace”, punctul trecutul smuls dintre macabrele subsoluri.
trimite bezele mesenilor tipicari de la parter. Trudim, dar fără rost,
până într-o zi când alții vor constata
Umbra se ascunde în garderobă faptul că
și probează, adunând măruntaie din stânga și inutili am fost.
din dreapta,
vestimentația vintage. Șah la politicianul vărgat
Doar visul Iar au mingea la fileu,

își urmează calea presărată cu cenușă, însă stocul găleților, baloanelor și plaselor
argumentându-și traiectoria goale s-a epuizat.
prin intermediul unui dicționar online. Partidul bucătarilor emancipați
a interzis
Ciocolată cu piper folosirea abuzivă a lozincilor cu mici și bere.
Privesc spre tine, în mod deliberat, Sarmaua? Zace într-un colț, alterată, așteptând
Cum zâmbetul îți încărunțește masca cuminte
Și cade pe un om nevinovat, reintegrarea sa în spațiul mioritic.
pentru ca tu, acum, să-ți strângi la gât... Din păcate s-a umflat orezul,
pedeapsa. emigrând spre vest.
Ridică-te și mergi Ce-a mai rămas?

în labirintul sentimentelor uscate A rămas D.N.A.-ul cu poveștile de adormit
de focul ce-a-nflorit a ta uimire. copiii
și zâmbetul politicianul vărgat, ofilit prin
O paranteză sunt printre biserici.
trofee, La masa de șah a tranziției
iar tu, tu ești o viperă cu colți de lup. Trump face rocada reginei,
Nu m-ai răpus, deși-ai fi vrut iar noi așteptăm resemnați să jucăm table.
ca niciodată să nu guști scorțișoara
din oglindă. Din lipsă de regi, jocul de șah s-a interzis.
Marionetele nu acceptă mat, doar... șase-șase!
Un gând habotnic mă îndeamnă
s-adaug condimente în dulceața de scaieți
232
RÂPEANU RODICA, Năvodari De ce luceferii se scaldă-n ele și curg pe
Negru samsar crucea-nopții, luminând?
De ce, aducătoareo de lumină, viori pe sub
Negru samsar m-aleargă nătâng, arcușuri se răsfrâng?
Mă-mpiedică-n deal și despiedică-n vale, De ce,-n sărutul buzelor profane, icoanele din
Mă-nțeapă sub coastă, cu pintenul stâng monastire plâng?
Și mâna-i de fier se proptește-n zãbale. *
Beții de toamnă
Negru samsar mă biciuie, stând - Mi-aduce toamna,-n rânduri, rânduri,
Privirea lui rece, mă-mproșcă cu zgură Ciubere pline ochi, de gânduri,
Și jalea-mi erupe sub ochiul plăpând, Cu boabe de melancolie
Din lacrimi acide, colir de sulfură. Culese din butuci de vie,
Negru samsar mă-njură de zor În teascuri ce mustesc a suflet,

Și-mi bate potcoave din coase tocite, Cu urme vineții de umblet,
Mă mușcă durerea, de-mi vine să mor, Pe tălpi rănite de taninuri,
Că-mi zice de mamă și neamuri corcite! Din agurida multor chinuri.
Negru samsar m-afumă cu smog, Beții cu-aroma tinereții

Mă sparg peste cruguri - cai mici de criblură - Băute din pocalul vieții,
Tehui mă respiră și bea ca pe drog, Cu gust amar – gust de durere,
Să-i vindec ființa bolnavă de ură! Ce-mi sângerează la vedere,
Negru samsar mă-ncalecă orb, Precum un mur atins cu mâna,

Pariuri câștigă cu mine la manșă, Când i se vrea culeasă vâna,
Mă plimbă-n turniruri – drept hrană de corb - De mure sângerii și coapte
Trofeu al redutei lipsit de revanșă! Sub spini mărunți și frunze moarte.
- Din toate ce-am fost și mai sunt în aval Ma ceartă și mă iartă, Doamne,
Înghite-mă Doamne! ...și scuipă-mă cal! - De-am amețit atâtea toamne,
* Cu boabe verzi de răzăchie
Plânsu-mi-s-a... Zdrobite-n trupul meu de vie!
Plânsu-mi-s-a ploaia-n ropot, N-am nicio vină, și nici frică,

Jalea mă cuprinde-n valuri, Eu știu c-am să-ți devin ulcică -
Stânga bate dintr-un clopot, Și-am să Te-mbăt cum se cuvine,
Mama-i dusă după dealuri... Cu-același vin făcut de Tine...
Toamna i-a furat năframa,
Hoața şi-a pătat cuvântul! SCRIPA TATIANA, București
Un pumn de pământ e mama,
Mama-i una cu pământul... Poza albastră
Pe tulpina răzăchiei, O poză albastră

Foarfeca și-ascute lama, privește prin fereastră...
Tata plânge-n dosul viei,Via plânge, după Razele soarelui
mama... deschid privirea timidă,
cu umbre sfioase în ochi,
*De ce?... a unui bărbat chipeș.
Părul castaniu descoperă,
De ce, când plângi, se-nvolbură izvoare și printre vârtejurile de la tâmpla stângă,
pietrele se sfarmă, suspinând? o cărare dintr-un veac îmbătrânit.
De ce aud cum harfele te-ngână, prin corzile Pe epoleții cu trei liniuțe au apărut
ciupite-atât de blând? câteva pete de culoarea
De ce lucesc, în lacrimile tale, ciopor de stele toamnelor întârziate.
ce-au căzut pe rând? Costumul militar parcă a anticipat
233
trendul modei, cu o jumătate de secol. și se lasă domol pe prispa
Vestonul, haute couture, acoperită cu mireasmă de romaniță.
încheiat până la ultimul bumb, Nucul din fața casei
coboară de pe podium, își apleacă lin urechea la fiece voce...
undeva, în centrul orașului Milano. Poate... este vocea ta...
Doar croiala pantalonilor și plosca atârnată Și pălăria din cui...
de centura de piele descoperă, Cu dorul plin... îți așteaptă atingerea...
vehement, realitatea anilor Acest dor românesc,
când războiul încă nu se terminase atât de pământesc...
și pacea nu venise.
O poză în costum de război, Fără tine...
al cărui ecou mai bântuie și acum
în imensitatea pământului... Aș trăi pe o insulă îndepărtată,
O poză cu privirea nostalgică, în mijlocul apelor irizate
depănându-mi povestea unei vieți: ca brilliantul
– Iată, sunt eu, bunicul tău. din inelul meu de cununie.
Nu am murit, Dar cum... fără tine?
nici nu am dispărut în Cum?! Nu-mi imaginez...
mormântul comun Cine – mi-ar cânta privirea?
de pe lacul Onega. Cui – îi voi aștepta venirea?
Iată, eu, bunicul tău, Cine – mi-ar oferi tandrețea?
mai viu ca oricând... Eu, cui îi voi înălța mândrețea?
Dintr-o poză albastră – Pruncii, cui îi voi naște?
privesc prin fereastră... Lumea asta – lumea noastră –
gingășia feminină și
Dor românesc măreția masculină...
Cum... eu... fără tine?
Trec pragul casei mele... Fără Poarta Sărutului...
Mă întorc de pe alt plai, Fără Coloana Infinitului...
frământată de regrete... Fără taina cea bisericească,
Casa mea, care-mi așteaptă pașii... așteptându-te – la Masa Tăcerii
Iar eu pot veni de-abia în primăvară, de ziua primăverii...
împreună cu o mică rândunică,
ce poartă nostalgia Știi...
casei noastre bătrânești
sub aripioare. Știi... dorm cuibărită la pieptul tău
Amândouă colindăm lumea noapte de noapte.
în lung și-n lat, bântuite de tristețe, Știi... îmi alipesc privirea
căci ne-am depărtat prea tare de ochii tăi și, în fiecare dimineață,
de inima noastră... deschid fereastra lumii.
Amândouă păstrăm Știi... beau cafeaua în tihnă,
miroasele casei părintești să-ți ascult bătăile inimii
și ațipim, cu gândul descoperit... de pe celălalt pol al muntelui tău.
Amândouă... Știi... simt îmbrățișarea mâinilor tale
Ne întoarcem în preajma Paștelui de fiecare dată când mă împiedic
să îmbrățișăm dorul nostru desăvârșit. de o piatră rătăcită.
Ca și fisura perfectă Știi... vocea ta îmi șoptește toate tainele
din partea de răsărit a casei, zămislite de imaginația mea.
unde crește mărul cel sântiliesc... Știi... mă reazăm de umărul tău,
Și ferestra dinspre drum, ciobită când obosesc, strigându-te în pasul de zi
de laba pisoiului dornic și în visul de noapte.
de hornul cald. Știi... și gândurile mele se poartă
Brâul siniliu, tot așa, cu gândurile tale prin faldurile
ca în copilărie, înconjoară casa clipelor nostalgice de la poarta nopții.
Știi... deschid ochii cu grijă
234
la fiecare început de zare și clipesc des-des, Angry & epileptic
cu dragoste, fiindcă acolo trăiești tu...
Știi... te iau de mână când ajung e frig în casă &
la pârâul din valea noastră suntem căpușe afectate de forța coriolis
și trec pe alt mal... băiatul cu pistrui doarme în scara B
Te las aici... tu strâmbi din nas la ciorba reîncălzită
La întoarcere, mă voi uni iarăși cu tine, e umezeală în casă &
cu gândul tău, prin caietele cu limite de funcții
cu pasul tău, ai uitat ce trebuia să scrii
cu răgazul din mâinile tale... conversăm ca doi proști//dacă
Voi lipsi puțin. moartea e straight sau bisexuală
Prea puțin pot trăi fără tine auzi strigăte din bucătărie mereu crezi
pe coama muntelui meu... că-i un claxon de tir
*coordonate google maps. Olanda. om mort
SIBIȘANU CĂTĂLINA, Tulcea aruncat în apă*
citez
Camionul cu produse Altex trece e două dimineața lași becul aprins cauți purici
pe strada Toamnei în fiecare marți la ora 3 când ești atât de aproape de telecomandă
&nu vrei să te ridici din pat
tu te scufunzi în grămezi de lucruri petrecute când îți sufli nasul în hârtie igienică pe ascuns
prea devreme astăzi să nu te prindă maică-ta că iar ai răcit
victimăînstopcardio- o fată aleargă desculță în Oregon
respiratoramnevoiedeajutorarecinevaundefibril și totul pare simplu
ator când privești prin ochii unui câine.
a murit omul H într-un accident de autovehicul
aici contează nota 7.31 și câteva coaste Nici nu mai știu de când suflu sub pleoape
imaginare rupte
șiunu șidoi șitrei șipatru șicinci de când îmi dau aer cu seringa
forța gravitațională se învârte în spițele de la să mănânc de 3 ori pe zi
bicicletă piure de măr cu morcovi
ai decis să îți uiți mobilul acasă de când îmi bagă degetele în ochi mă țin
acum rupi coastele cuiva și vezi cum ești de urechi să schimb programul când începe
salvator doar pe hârtie. românia te iubesc
Vezi cum totul se structurează pe micile îi aud cum țipă cu stropi
decizii ,,cică” se ascund după o ușă de PVC
când ești aici și nu în cine știe ce serial cu o transform în Hubba Bubba, o fac balon
vampiri/Cum Ți-am Cunoscut Mama îmi las respirația să zboare cu două fire de păr
carte cu și despre crimă/iubire/nemurire și un mușchi ciliar
anime R - 17+ (violence & profanity). strigă pe pereți, mânjesc albul
Știi, când jucam let´s pretend și cu violet de gențiană și scot fum roșu
știi, când aruncai cu ouă în geamul bătrânei când nu mă lasă să dorm
care niciodată nu te lăsa să îți iei mingea din am insomnii
curtea ei și de când mă sperie că-mi va necroza
știi, când folosind o ecuație de gradul trei creierul de la atâta Coca-Cola
puteai comanda un meniu BigMac și ce-mi curge prin neurocraniu
știi că acum ceri un tricou cu o singură de când mă amenință că-mi vor tăia părul
necunoscută și o variabilă XL vărs vânătăi pe pereți
valar morghulis și sleep is for the weak nevoia vomit tuburi de vopsea/capete de pensule
de alți oameni te încapsulează într-un plan al Nu e Nimic ce Nu se poate rezolva cu
comunismului unde Narcotice
fiecare stă la coadă și câte cincisprezece îmi zic îmi pun o pastiluță veselă pe farfurie
minute fără a ști ce se dă acolo pe cartelă: urlu la ei trebuie să îmi fac tema la astronomie
prietenie ,empatie, sinceritate sau hârtie sângele urcă în obrazul drept
igienică // principii reduse rămase în cărți pe violete se scurg din ochi și urechi
care nu le citește nimeni. ca acum o săptămână pe două coaste stângi
235
de când nu mai am irisul albastru Călăreți stranii
s-au șters reacții de pe buricele degetelor Așteaptă la graniță
nici nu mai știu Așteptându-i pe barbari.
de când am rămas orfan de casă.
Cu moartea în raniță
A început să se depună praf în colțuri Crainicul urlă-n demență:
Barbarii nu au clemență
sângele nu circulă pe unde e frig Împroașcă doar teamă.
spațiile goale capătă o nuanță de vinețiu &nu Nici o speranță
te mai doare de mult când te lovești de clanță Nevolnicii dau vamă
te împiedici des Zeițele minciunii
într-un spațiu îngust nu poți să cazi decât în Pleacă-nainte de vreme
tine Fără să cheme
alergi &râzi &timpul trece mai repede pe Vocea cea dreaptă a rațiunii.
lângă tine când fugi de-acasă Crainicul vestește război:
ai julituri în cot și palme Barbarii spăimoși
afară e toamnă mâneca scurtă se poartă pe Sunt aici, printre noi.
dedesubt Nu mai e nimeni s-asculte
lași praful să treacă printre degete până curg Toți au plecat la strămoși.
toate petele de roz
ți-e dor de vremea când puteai cumpăra tot// De ce lăsați să moară caii de povară?
cu-un zâmbet de copil.
Cai de povară
SOFIAN FLORIAN, Oltenița, Călărași În dunga albastră de dealuri sterpe
Călăreții stranii
Potop Pierduți în vară târzie
Vreme de-ocară
Potop de flăcări și fum Nimeni nu știe
Mormane de cărți mistuite pe rug De ce soarele greu de bronz
Totu-i scânteie și scrum Se-ascunde-n câmpie
Memorie-ngropată-n abis Sub cocoașele de nisip
Viitorul ucis. Măcinate de vreme.
Țărână și praf Toți vor să cheme
Vise sub călcâi de călăi Vântul preschimbat în urlet
Toate lepădate în drum. Aerul rece și nemișcat în sunet
Doar clovnii rămân. Să înțeleagă și să nu înțeleagă
Așa cum a fost scris Tot ce se leagă și nu se leagă,
Circuitu-i de astăzi deschis. De ce strălucirea cruntă a soarelui
Moare în albia lagunei moarte,
Așteptându-i pe barbari De ce câmpia albă
A zămislit
Călăreți stranii În vreme de belșug și pace
Caii nechează în șoapte Zidul de furtună , neagră
Simfonii de foc De ce nimeni nu întoarce
Nimeni în noapte Caii de povară
N-aleargă, nu stă pe loc. De ce timpul zboară, nu zboară
Crainicul vestește potop: Și-i lasă pe călăreții stranii să plece
Moartea-i la graniță Să se înnece
O poartă în raniță În apa stătută
Barbarii spăimoși Din marea secată
Nimeni n-aleargă, nu stă pe loc Sub ploaia uscată
Crainicul vestește vreme de foc De ce lasă să moară
Spaima îngheață Cai de povară.
Tot ce e viu
Imperiul e tot mai pustiu
236
Trec zile, trec nopți în afara propriei frumuseți.
Într-un gest de totală uitare de sine,
Trec zile, trec nopți, Geronda aprinde un chibrit.
Stelele-s crude Pare o reîncarnare.
Aștri necopți O fetiță cu chibrituri
Și toate sunt nude. a timpurilor moderne
care s-a încurcat
Trec zile, trec nopți, în dilema vedeniei
Drăcești bucurii de dincolo de geam.
Deschid acum porți
Printre zurlii. Căutare
Trec zile, trec nopți, Tu ești departe.

Multe-s zălude Străbat distanțe
Mulți cam netoți înghițind străzi
Și nimeni n-aude. așa cum un ipohondru
înghite un flacon
Trec zile, trec nopți, de medicamente.
Destine coșmar Mi-e teamă.
Sunt trase la sorți Un bold de gheață
Și moartea-i pândar. îmi străpunge inima.
Primăvara e atât de sonoră,
Trec zile , trec nopți, încât nu-ți pot percepe respirația.
Puține sunt vii Tufe de liliac își prelungesc
Mulți morți umbrele printre arabescurile
Și locuri pustii. pașilor tăi nevăzuți.
Ești din ce în ce mai departe.
Trec zile, trec nopți,
Și-ai să mai scrii Big Bang?
Când ai să poți
Doar pentru vii. Câteva particule de lumină
ca piersici înfășurate
TACHE ANASTASIA, Câmpina în crisalidă întunecată de frunze.
Îngerul bate mingea de tenis pe maidan
Pom de iarnă în căutare de Bine.
Mingea lui –
Globul albastru o imensă piersică verde.
ca pleoapa imobilă Nu o să dea prea curând în pârg.
a Crăiesei Zăpezii Multă căutare e în față.
s-a rătăcit prin podul casei. O pisică violet
Ghinionul crește. a închis în ochii ei galbeni
Instalația s-a ars. tot iluminatul stradal.
Geronda 1 se gândește Întuneric făcut ghem.
la lumânări și chibrituri. Întuneric rugos
Găsește doar chibriturile. și dâră de spaimă.
Nehotărârea i s-a întipărit Geronda 2 clipește.
în tot trupul. Apoi sunetul înfundat
Bradul din sufragerie al mingii de tenis
își deschide sfidător și e Lumină.
evantaiul verde –
o curtezană care disprețuiește În iarnă
orice manifestare a frumuseții
Mâinile îmi sunt aspre
1
personaj imaginar care nu face referire la numele
2
real al autorului idem
237
și tu tot presari iarnă peste ele. însă nicăieri nu pleacă, puţin se va răci
Nu iarnă proscrisul își așteptă ursita chiar acolo,
cu straturi groase el cântă ,,aleluia’’ și se va auzi
de zăpadă. cu ochi ascunși în zidul casei arse
O iarnă noaptea rămâne-va-n noapte, nici ziuă nu va fi
cu straturi groase
de neatingere. lumina trecând prin tainica bortă a cheii,
Sângele meu s-a făcut arde-va tainic, încet va pâlpâi
bloc roșu de gheață.
Atinge-mă chiar dacă doare. Toate umbrele au aceeași culoare
Aruncă în mine cu viață.
ce bucurie să privim dimineaţa
TECULESCU MIRCEA, Câmpina paleta aceasta nouă,
plină de culori neîncepute;
Romeo și Julieta
apoi imediat începem
cu felinare în copacii din grădină, să așezăm pe alba pânză a zilei
așa îl întâmpina Julieta, lumea ochilor noștri,
întâmplările zilei nu ţineau vină
în jurul lor, scrise cu creta, iar și iar, fără să ne pese,
fără să înţelegem
refren că toate umbrele au aceeași culoare,
azi există-n rânduri de carte,
la teatru-i regăsim prin foayer, niciuna curcubeul, niciuna
par un subiect ușor la bele-árte
iubit de toţi, anost, rutinier
Ceva nu este în regulă
buna formă numită îmbrăţișare
în secunde îi ţinea ascunși, ceva nu este în regulă
Romeo un vultur era și urca în zare, cu această privire a ta, draga
amândoi de soare erau străpunși, mea, ochii mei o întâlnesc și
deodată nu se mai pot închide
refren chipul îţi stă întors spre locul
azi există-n rânduri de carte, unde lucrurile par că încă există,
la teatru-i regăsim prin foayer, unde se află strânse toate cuvintele
par un subiect ușor la bele-árte ce le stâlceai în copilărie,
iubit de toţi, anost, rutinier unde nimicul are preţul său,
măsurat în ani de tot felul
apoi seara îi compunea din umbre
ce se închideau ca-ntr-un palat, acum chiar pari singură acolo -
zid le făceau vocile sumbre, doar felinare cu inimi primprejur,
cuvântul rosteau de tot voalat îngrădind discretul trecut
când stam fiecare la o altă fereastră
refren și ne uram dragostea,
azi există-n rânduri de carte, și practicam exerciţii de uitare
la teatru-i regăsim prin foayer,
par un subiect ușor la bele-árte iar astăzi, uite,
iubit de toţi, anost, rutinier am risipit deja o mână de cuvinte
și degeaba, ceva nu este în regulă
Autodafé cu această privire a a ta,
ochii mei o întâlnesc și
astăzi pietrele ude vor urca la până la cer apoi nu se mai pot închide;
nori negri să devină și te vor urmări
din aţipire trezi-vor trupul arsei case, ea
238
VIERU GALINA, Chişinău Doar ceea ce-n oglindă se reflectă,
Visam frumoasă ca să fiu, însă eram,
Miezul tăcerii Doar zâmbetu-l purtam după ureche
Ascuns, de supărare că e veche
Ce pot să spun ? Rochiţa albă, din care creşteam...
Tăcerea mă învinge. Ea mi-a cusut-o, mi-a brodat-o, Mama,
Culeg în palme dangăte de clopot, De cîte ori cu acul s-a-nţepat,
În fiecare noapte-o stea se stinge Şi pacea ei şi dragostea nebună
Și nu o poate-nlocui niciuna. Lăsate-n cit, la răsărit de Lună,
Ai dune de nisip pe fața-ntreagă Îmi erau scutul ce m-a apărat.
Și mâini cu mii de drumuri de la țară,
Azi te cuprind, Tu mi-ai brodat iubirea Mă iartă Doamne, azi, prin ochelari,
Și mi-ai turnat la rădăcini tot cerul... Ce mi i-au construit din lupe anii,
Atît de mult regret că doar amarul Pot desluşi ce tata îmi spunea:
Se-adună, când ascundem adevărul. ,,Vei deveni pe cerul meu o stea
Aveai o broșă Tu, cândva, ovală, Şi nu-nceta nici ziua a visa,
Cu piatră neagră, de argint cuprinsă, Că tu nu poţi, ţi-or spune doar golanii”
O caut peste tot, de-o viață-ntreagă, ...şi cât de des mă-mbrăţişa, să ştiu
În ea te reflectai, nefiind ninsă, Că sunt cetate, nu o simplă piatră,
Cred că mai este-n acul ei și-acuma, Şi cât de des mă săruta, să cred
Inima ta, în care-i prinsă Luna. Că sunt în lume cea mai scumpă fată,
De câte ori, mereu îmi repeta:
E fum pe strada de sub verde munte, ,,Copilul meu, tu eşti icoana mea...”
Miroase ca-ntrecut a lemne arse Ştii de ce plâng, te rog, mă iartă, Doamne.
Și iar mașina timpului mă minte, În şcoli, de toate toţi ne-au învăţat
Tu, lângă plită ne gătești iar cina, Şi mai ales c-am fost cândva maimuţe,
Da, cea de taină, pe când sărăcia Sau viermi prin evoluţii ce-au crescut
Era un sinonim cu omenia. Şi am ajuns de nerecunoscut...
Eșarfa albă cade în mister, Dar Tu eşti Noi, ne-ai plămădit din Tine,
Păstrând în noi încă un vis sovietic, Un Univers cu infinite întrebări
Miros trecutul, care nu mai doare, Şi după moarte ne prefaci în zări,
Dar strigă, strigă, strigă pâ-â-ân-la cer ! Şi până a ne naşte suntem Soare,
Sau iarba de sub tălpile cuiva,
Ce pot să spun ? Sau un răspuns dat unei rugăciuni
Nu se mai coace nucul, Prin noi, de tine Doamne, suntem,
E verde, verde, ca și când îl culegeai, Sau visul care-i căutat mereu
Durându-l, dar ungând cu zahăr rana La un alt capăt de pământ, sunt eu...
În dulce chihlimbar îl prefăceai Sau el e tot ce mi-am dorit,
Și-acum te-așteaptă, să îl dori mai tare... De-o viaţă-l ştiu, însă, nu m-am gîndit,
Era prietenul lui tata cel mai bun. Căci suntem muritori la infinit
Spre seară tot privește înspre școală Şi timpul noi l-am inventat, de teamă
Și lacrimi galbene iar picură în drum. Să nu uităm că mâine vom muri,
Azi asfințitul a pictat un înger, Dar Tu eşti noi... Şi a-ncolţit seminţa
În contrajur, e totul ca pe dos, Sădită-n inimi pentru a rodi.
Ce munte fericit, ce stă sub dânsul, Te rog, mă iartă Doamne, iartă,
Cred, tata-i, de la școală s-a întors. Ajută-mă să cred în ce sunt eu,
Să înţeleg cuvântul Dumnezeu,
Duminica iertării Te rog, învaţă-mă mai tare a iubi.
Te rog, mă iartă Doamne, iartă,

De câte ori în mine n-am crezut, Rănile de lut
Privind cu poftă vieţile străine,
Bucata albă-a altuia de pâine... Apa trece prin noi, vindecând răni adânci ca şi
Nici nu ştiam ce fericită sunt. marea,
Vedeam doar vârful marilor gheţari,
239
Timpu-nvârte în ceas, cari ne mănâncă În împletite drumuri şi cărări,
răbdarea, Suspină paşi, din care creşte iarbă,
Din cortine de fier se nasc inimi cu lanţ de Unii se-ntorc, sau duc spre nicăieri,
rugină, Purtând la piept, bucăţi de pâine albă.
Totul trece, dar tot aşteptăm ca trecutul să
vină. Tu, chip de humă, veşnic chemător,
Ne-ai dat aripi şi-adâncă rădăcină,
Lacrimi sarea o beau şi-n bobiţe de dor se Părinte rezemat la geam de dor,
coboară, Iubirea ta în toate e de vină.
Creşte iarbă prin cei ce-au născut lut din lutul
lor, iară, VLEJU ANIŞOARA, Crucea, Suceava
Cruci de lemn case-şi fac printre pânze ţesute
de noapte, Gând
Casa ta, casa mea, au rămas în istorii, departe.
Gândului i se zbate pleoapa,
,,Mamă ai ?"..., ,,Tată n-am...", am un cer cu legătură fină, indisolubilă
iubirile mele, în arterele sufletului.
Fericită mai sunt, tatăl meu dăinuieşte în stele, Un infinit desprins s-a întins
Vin furtuni peste noi, a intimitate pe crengile aspre
pieptul scoate din inimă sânge, sădite în zidul cuminte,
Peste munţii pitici, ochii mei, ochii tăi, înălțat departe
iar încearcă a plânge. de podul palmei.
...şi în bărci de nisip, Văd stropii lucioși
vrem să trecem pe mări şi oceane, depunându-se pe folia albastră
Scriem pe cer ce trăim, a cerului,
pescăruşi ne mănâncă din carne, un sentiment adânc mă izbește în lut,
Apa trece prin noi, spini în piept înfloresc, pornește în larg ca un dement
...şi ce dacă ? și vântul împinge barca
Totul trece, iar noi aşteptăm ca ei să se treacă. mult,
mult...
Noaptea plânge în cer, dornică-n valuri să
cadă, Cald
Albii nori - flori de măr, împletesc din lumină
zăpadă, Vântul îmi depune șuvițe
În lăuntruri de om, timpul ţese păianjeni de pe umerii aștri.
ceară, Pasul moale ca lâna
Apa trece prin noi, însă lutul rămâne să doară. atinge mâinile pietrelor
culcate în nisipul bolnăvicios,
Satule... peste care se coace carnal
praful verii.
Eşti pâinea albă-a cerului şi-a noastră, Mă apropii cu insistență
Chiar de amare lacrimi râuri fac, de haina codrilor,
Spre delta sufletului..., serile albastre ascultarea îmi plânge
La tine-n iarnă, tot miros a liliac. sfioase lacrimi sfinte pe piept
și Dumnezeu vede prin cearcănele mele
Când noaptea vine stelele te ard, plinătatea rugăciunii.
În geamuri unde, aşteptarea tace, Greșesc dacă îmi ridic ochii
Din zbor spre oameni, vise cad şi cad, să cuprind lucrurile în mâinile ample
Din lumea ta se-nalţă numai pace. sau sunt vie să înțeleg forma albastră
a cerului așternut concentric peste mine.
Eşti locul unde primul răsărit Descopăr doar poarta
Ne-a botezat, cu raze de lumină ce vine ca o făptură acidă
Şi tot tu..., unde, unde s-au sfârşit să înhațe lumea din adânc.
Atâtea piese-n teatrul de ţărână. Mai sus sunt fluturi ce curg
din Dumnezeu
240
până ating gurile râului alb Iată, Oarbo, veninul ți-a atins și fetusul
spart de zidurile ierboase deformându-l/ obezitatea lui tinde spre
ale aerului. matusalemică.
Fir de nisip Dumnezeu lovește veninul din tine

de câte ori urci în așternutul prea rece, prea
Văd cum drumul sec;
își astupă porii ne-mascululul tău devenit bibelou
de pe garduri pletoase, stă piront între atele și șuruburi.
malul apei se surpă Nopțile îți trec pline de dorințe și de gânduri
prin bolovanii din mâna lui Dumnezeu. sexuale neacoperite
Ca un fir de nisip și tânjești la .... zilele din Italia.
îmi strecor prin gaura cheii Dar nu vezi/nu încă.
viața,
mi-o multiplic, Te gândești doar la șmenuieli ieftine,
alerg într-o nebunie sumbră la achiziții fără oferte, fără licitații,
să prind ultima urmă la calendare electorale propagandistice,
lasată de Dumnezeu. la detartranți diluați
Ploaia-și șterge pașii și la o cutie pe care „o iau mai târziu”, după
pângăriți de pământul morbid. ora 16.00 când treci spre casă.
Ce vremuri, nu? Tânjești amarnic după ele.
Culori
Pe mine mă amuză teribil cum contabilitatea
Casa se înalță simetric prinde picioare
pe marginea râului, și merge după ...achiziții
de după o stâncă bicisnică -contabilitatea la prietena cu florărie
Dumnezeu îmi întinde o mână, -contabilitatea la prietena cu print-ul
eu apuc iarba de plete. -contabilitatea pe post de magazie
Nu strigă nimeni, Ha - ha – ha
nicio ființă nu crește Bârfa și veninul fac din ce în ce mai bine casă
prin arborii galanți cu tine ...
ce-și îndoaie trupurile Dar nu știi că amândouă au picioarele scurte?
către lumină. Ca și minciuna?!?
Verdele se amestecă Iar când Dumnezeu nu-ți mai suportă veninul
într-o combinație necunoscută, Lovește din nou. Ești pregătită? Că vine...
dând naștere sentimentului
că umbrele sunt false iluzii
ce se țin de oameni. În loc de adio
Nu-i nicio ființă prin jur
să semneze în condica vieții. M-au ars buzele tale …
Ultimul sărut a avut gust de Iudă:
ZAHARIA AIDA, Tecuci, Galați tu te prefăceai că mă vrei,
eu mă prefăceam că nu înțeleg …
Contabilitate infectată cu venin Nu a fost chiar o trădare,
dar jocul murdar era
Dumnezeu chiar pedepsește, Infamo, impus de tine
trăgându-te de mânecă și atingând ce e pe mimat de mine;
lângă tine; tu te-ai desprins de mine, Iubire …
Veninul tău l-a înfipt în inghinalele și în eu doar am acceptat tacit desprinderea ta
șoldurile ne-masculului de lângă tine nu caut dragoste unde nu e …
dovadă sunt coapsele care ți s-au lățit de un n-o cumpăr și nici n-o vând …
metru liniar. pentru mine albul e alb
Știu, veninul nu zace în tine de azi, de ieri; și negrul e negru;
îl ai din copilăria în care vă băteați de foame pentru mine tu ești
cinci pe-o strachină. sau nu ești
241
alegerea este a ta. fără să mă doară și pe mine.
Uneori, Mi-am ascuns iubirea în buzunarul inimii
m-am mulțumit cu jumătatea mea de măsură Să-i pot ierta toate lacrimile
Dar nu te aștepta cu care îmi umple ochii.
să mă mulțumesc cu firimituri.
Poți să mă iubești Mi-am ascuns iubirea în buzunarul inimii …
Sau, poți să nu mă iubești, dacă moare iubirea,
Dar nu poți să te joci cu focul moare și inima
Lângă inima mea. iar eu zbor spre stele.
Stop joc! E iubirea mea ascunsă

De aceea am pus-o în buzunarul inimii.
Îmi ascult inima bătând la încheietura mâinii.
91, 92, 93, …96, …104 CRISTACHE SILVIU, Bucureşti
E ca un ceas cu pendulul stricat.
Mi s-a defectat inima, Iubire !! Romanță
Bate fără mine,
Neascultătoare și obraznică. Romanță prăfuită, scăldată-n eternități
I-aș striga să se oprească din galopul ăsta sangvine,
nebun Abandonată trist, la mijloc de zenit pribeag,
dar mi-e teamă că … nemernica Rostește-n rugăciune un grațios martiriu,
se va opri de tot. Ce șade simplu printre rânduri, în Paradis
perfect.
Cum spui tu, Iubire ???
„Trage semnale” ?!? În sufletul de fum, al vieții șiroinde,
Cred că le trage pe cele din urmă. Și-ascute iar delirul, cicatrizat în gheare,
Ei și ce ?! O umbră de târcoale, mister al existenței
Sunt pregătită. Plecată sub portalul polenului de resturi.
Doar știm amândoi că
De mult mă pândește … Doamna cu coasa. Un murmur de bătaie al crengii șubrezite
Ce contează că sunt doar 40 ? Ce-a motivat mormântul să dea târcoale-n
Bine că nu sunt 50. timp
Și-a înghețat în sine lianele din ziduri
Pentru că trăim epoci moderne … Distrugătoare spaime, scrutate-n depărătări.
Să nu uiți să închizi facebook-ul după mine;
Ți-am lăsat scrise multe, doar ție, O spumă creponată, țesută-n rogojină,
setate la „privat” . Răstimp de hidoșenii, maimuțe tatuate,
În cârje despicate stau ramuri și crenguțe
Să nu plângi, Iubire ! Amestecate-n tuci, cu pene de chitară.
Să te bucuri pentru mine !
Puțini sunt cei care au iubit ca mine, O babă mucalită, cu niscai mucava,
Ca tine, Plutea apoteotic sub roze de căință;
Ca noi doi pierduți dincolo de haosul lumii. Încremenea accente de răsuciri de armă
Uitate-n tomberoane, liturgisite îngerește.
Iubirea mea ascunsă-n buzunarul inimii
O frunză de frântură îndolia ospiciul,
Mi-am ascuns iubirea în buzunarul inimii … Unde curajul fraged al grupului de cioburi
Am ascuns-o de lume să nu mi-o rănească; Răstălmăcea atomul din existența goală
E prea cuminte Al notei muzicale, părtașă-a viermuielii.
Și-i a mea.
Mi-am ascuns iubirea în buzunarul inimii Din veșnicii inculte se tot coboară-n vis
Să nu mi-o ucidă păsările negre din oameni. Prefaceri de căință, răscrăcărate-n lotci,
Resuscitări de fibră în frunze alfabetizate,
Mi-am ascuns iubirea în buzunarul inimii Care nu stiu a scrie în grai de libelule.
Ca să n-o pot răni nici eu
242
Ce protector tot fură credința-n smocuri- Lumini coboară sălbatic din cer , măsluind
gâlme, dansuri pierdute-n nemurirea
Care șoptesc la iarbă – un tăvălug pădure Unui absolut al pieptului înroșit de cruci ce
Sau sfâșie o gașcă de licurici bețivi disprețuiesc zăpezi decojite de singurătate.
Pe care nea Alcoolul îi recomandă simplu.
Ne pierdem în ecuații inutile și umbre de
Un simplu Drosophila, ce din mișcări greoaie baloane colorate-n lumini de suflet,
A retezat un furt al umbrei șiroinde, Ce împing valsul fecioriei adormite spre
Care în loc să zacă cu cinste-n catafalc Muntele Fuji, încovoiat de chakre
Promite doar atingeri de un copac...tăiat. Unde , ascunse-n simplitate, zeități diavolești,
din perspectivă creștină
Mirt Murmură în mângâieri garantate și-ncătușate-n
putregai atrofiat, incantații nedevelopate
Îmbrac în frunze de mirt înflorirea palmelor pompos.
incerte,
Învăluită-n sâni rătăciți de priviri de bărbați Constrânse întrt-un cvartal exceptat de bizar
stângaci, antidot și cețuri închise în miros de trompete
Ce-și caută în robirea poznașă a zborului virgine,
fragmentat de taine Generații de tineri în frac ponosit cu zâmbet
Printre morți picurate din condei de toporiști cretin s-adapă din detestatul stângaci cavalin
londozene. Spart în năucitoare pâraie secate, ce-
Un Jack dezaxat dezmembrează cinstea nsufletesc izvoare fertile dintre bezmeticul
sinuciderii de sine, miraj al junei mirese
Desface învelișul atomului îmbrăcat în Unde sărăcia-și deplânge talentul, sub
versificații înmugurite, singuratic nivel de dreptate.
Din care se înalță timide rațiuni dependente de
osândă, Nedreptele păsări își mistuie cicatricile în
Poleieli de bucle ințepenite de intangibile veșnicia clipei ce arde molcom în scoarța
aritmetici. speranței răscolite,
Unde scântei nepotolite ard crugul poeziei ce-
Desfac pâlpâieli de floare, prilej de țipete și leapădă chemarea din ciocârlii apusuri,
fatale, Care-și trăiesc singurătatea clepsidrei țipătoare
Adumbrite-n crâmpeie de cretinătate subjugată a clipei semidocte din sfertodoct abuz,
de însetare, Ce rumegă desfătarea emisferei dimineții
Care-și mulge veșteda fatalitate de vampă umbrite de petale de șobolani.
lăcomită Un rug e poezia, scrânciob de amintire, rostiri
De acapararea anevoioasei galaxii, în cuptoare de ghem și mâini de statuete uitate-n veșnicie
de lumânări unsuroase. de oxigen stelar;
Spectacol nefericit de blestem singuratic,
Miros etern din spaimele stridente, golite de ademenit în conștiinta reunită a așternuturilor.
sovietici, Sacralitatea singuraticei punți din inimi de
Înfierbântări de aspirine si goliciuni de succes, pribege rădăcini din filozoafe
prăbușiri zboruri,tresare,
Imaginate sacadat în invalidități stridento- Când remușcările se preling pe reinventate
comice, ziduri secerate de locuinte aromate de inimi
Despărțite de forme călcate în ferestre de bețivănite.
vizibilitate.
Dulcegării îmbibate de captivitate umbresc
Inutilități vămile orizontului învăluit de iceberguri,
Senzualitatea spirituală a benevolului colectiv
O zi obișnuită, ca orice noapte polară fumegă tresare în zimțiii fotografiilor 3 D ai
în sacralitatea nobleței; inchizitorului,
Nefirescul abisului existențializează plăceri Ce poartă mască galeșă, de om tomnatic,
surghiunite în rădăcini de rumori. cimentată în fluide de aburi înghesuiți
243
În durabilitatea epuizării amăgite de Adânci bănuieli nesparte de obârșii
”cumsecăderea” spațiului independent al cuminecate-ntre grinzile abisului celest
permanenței interzisului... Mijlocesc prioritar sacralitatea-ntre surâsuri
de pridvor melancolic, al șoaptei criminale,
Ingrediente amestecate sacadat macină trupul
templului reinventat de lumini strânse în Plină de speranțe desfătate de curcubeu
versul catifelat, Corabia lui Charon – vâslașul cel
Ce-si desfată zonele rușinoase dăltuite –n crud
carnea dimineților invadate de universuri de Respiră prin înlănțuirea prizonierilor linși de
sori. lentilele detestate de gângureli,
Adio apostoli ai mincinoaselor atingeri celeste, Acolo unde doar în momente de repaus
decăzute în Yang-ul galaxiile Yinn-ice hipopotamii păstrează momente de reculegere
Ce spintecă pieptul războiului străpuns de Reproduse în zvârcoliri de respect și păcate
frumos, îmbibată –n ultimatum de deflorărări semaforizate țâșnind desuet în dimineți
înțepenite cădelnițate de sconcși
Trup vertical umbrit de pasiunea verticalității În spovedanie textieră a picăturii de whiskey

acoperite, căderi de ploi sfărâmate-n realități ce zace pe un colț de buză crestată de sărut
Ce cuprind cămașa vibrândă, snopită de Calendarul bisect scotocește anonim realitatea
fidelitate, în cactușii supremei îndoieli ,iar tămâia roade indiferența rândurilor de
de unic suflet, enoriași
Trasează bășici de flirt cu amanta Crizanteme zdrobite de vanite infuzate în ziua
experimentată în gărzi de anestezice de apoi ce fâlfâie damnat printre pașii
batjocorite de legi, tambuchiului,
Călcate-n genunchi și rupte-n dos de zei din Râd în dezamăgirea cocardei sărutată de
Olimp, punctați în spasme de afectivitate paloșul sfinților ascunși de sacrificiul ronck-
alcoolică. and roll ului
Interior dilatat de înseminări mortuare, Corăbierii sfâșie văzduhul atingerii de sine,

crucificări de osândă în morți, cuminecate, într-un cântec făurit din chei sol agătat la
Tranșee aciuate-n contopiri de adio, filamente catargul din provă
de iriși răscrăcărați în ghivece stufoase Prizonieri ai propriului scepticism , ridicati din
Comunicări despăgubite de uitare, sfori bunget de codru stors din clipe polare și seu
sincronizate –n pedepse, frământate-n suflet de de focă de mare
oglindă Un înger în miez de tăciune ciocănit în altar
Sapă prin galeriile venelor o cale către ascunde mareea crivățului într-un pumn de
falimentul sucombării de sine. lucși
Împreunați în sărutul mărilor de sidef, de la
Homo australopitecus îsi ascute curcubeul Antipozi rozalii la culoare și rumeni, cu carnea
scindat de texte jurate în introvertiri de de piatră
topoare, Frumoși trecători parfumați a desculț ,
Ce saltă la zenit acidul perfuziei de lămâie păstrează firescul ca bunul de preț ce-n carcasă
storcând concentricitatea ziarului ”18 +” revine,
Mărturisit picătură cu picătură de femei La zi de-ntristare, judecată credință își sfâșie
destupate de ultima frunză a moașei lor, Eva, cu Semiluna sa profanări ilicite ce-s bătute-n
șerpoaica luceferi la trup,
Născută din universul mărturisirii de sine, Stropire de pompă stângace și cioburi de
tâlcuite diform de purtători de fiiință. lichid mușcă din clopotul ce încolăcește
frânghia virtuții
Îmbrățișare-n firesc Unde zeități agramate- și crestează vâslele
amenințate de săgețile domniței, crescute de
Efemere tornade zvârlite-n duhoarea vlăgii de broaște țestoase
cili microscopici crescuți între fante de tâmple,
Nerăbdări pondrate-n duhori de jăratic, de dor
și polen topite-n pocnet poetic,
244
Indescifrabil sentiment traversat de orgasme Doar florile se clatină-a plăcere.
acide, plictis răscumpărat din calc-ul hârtiei
electronice, Broscuțe mici tot saltă pe trotuar
Dintr-un program al perspectivei deplinătați Și râmele-și multiplică lungimea,
asumate în concentrice fire de plumb Furnica necăjită în zadar
ucise de fluturi, Încearcă să-și aducă-acasă cina.
Grohăit murmurat stârpit de noutate din
bungalowul ciolanelor ce aruncă ashramul în Iar frunzele fac dese plecăciuni
eternitate, Spre mulțumirea darului ceresc,
Unde băncile croncăne bezmetic cazul Sub streșini vrăbii ciripesc minciuni,
melancoliei glodului saturat de saramura Privind cum doi hulubi se ciugulesc.
chelită de telekinestezie
Șapte culori pe boltă se aprind,
Fericirirea e distanțată de îmbrățișare-n Și nouri negri-și risipesc zidirea,
firescu´ doctrinei individualiste îndrăgostite Din nou e soare și un copil zâmbind
separat pe din –truna, Și-a înflorit pe față fericirea.
Ce rostește derivate ale lădiței idealismului
ce-și caută sacralitatea în nimfe Miezul nopții
ciobite de idealism doctrinar.
Răstălmăcit în neasemuri fantastice Ne-ndurător, în miezul nopții, ceasul
de perspective ale realității crunte Îmi numără secundele pe rând,
ce zace-n mocirlă de iriși și tâmple, Iar eu ascult cum își grăbește pasul,
Risipite printre sclipirile de diamant Ceasul din mine în urmă rămânând.
ale picărutilor de uraniu ce zac pe vârful
condeiului înțepenit in slova... Prea multe, ah, în gol se prăpădiră
Secunde,clipe, ore, zile, ani…
VAŞCAN ION, Cioburciu, R. Moldova Să-ncerc acum a înnoda iar firul
Cel rupt în multe locuri, e în van.
Revenire
Din ghemul deșirat puțin a mai rămas;
Și-am să cobor din tren lângă un crâng, Centauru-i pe-aproape, mă pândește,
Departe de oraș și ochii lumii, Neputincioasă, Ariadna n-are glas,
Și-am să cuprind pământul, și-am să plâng Cu firul rupt în mână, trist privește…
Și-am să vorbesc cu iarba, ca nebunii.
În miezul nopții neîndurător un ceas
M-oi duce mai apoi lângă-un izvor La haina vremii clipele cârpește.
Și am să beau cu pumnii, din genunchi,
Poate-mi va sta pe suflet mai ușor Celei care cântă
Și m-a lăsa din inimă un junghi.
Tu ești romanța veche-n la major
Voi merge-apoi, din sat în sat pe jos Ce o cântau rapsozi la gura sobei,
Cu ,,Bună ziua’’și cu ,,Doamne-ajută’’ Trecând în do și-apoi în mi, ușor,
Și-am să-nțeleg ce-i bine și frumos, Cu voci profunde și cu tâlcul vorbei.
Că neamul niciodată nu se uită.
Precum refrenul ce coboară-n re
Și am să-mi prind cumetri și nănași, Cuprinsă ești de armonia-ntreagă,
Și am să-i chem la un pahar de cinste, Tu porți în suflet melodia ce
Și-n trenul care pleacă de la Iași Te face mai frumoasă și mai dragă.
N-am să mai urc străin ca înainte.
Ah, lasă timpu-n vălmășag să curgă
Pictură Cu alte ritmuri și alte armonii,
Romanța veche mai cântă-mi ca pe-o rugă:
Cad picături cu sunet de țambal, ,,De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?”
O ploaie cu efect de somnifere,
Nu e nici vânt, nici tunet infernal,
245
ADASCĂLIȚEI MARIANA, Dorohoi Şi cămăşi cu flori cusute, poale albe prinse-n
brâu
Iartă-mă, măicuţă… Straie vechi din in ţesute, prinse-n horă
laolaltă,
Iartă-mă, măicuţă , iartă-mă că azi, Parcă-s iele, parcă-s zâne, ce se pierd în iarba-
Să-ţi aduc o floare, n-am avut răgaz, naltă.
Nici s-aprind să ardă, candela măcar,
Mi-am irosit timpul, mamă, în zadar. Nici n-ating în dans mătasea ierbii fragede si
De o vreme, parcă, toate-o iau la goană moi,
Nu mai avem grijă pentru suflet, mamă. Doar un foşnet ce –nsoţeşte ritmul paşilor vioi,
Nu mai avem timpul pentru somn şi rugă, Se-întinde hora mare… pân” pe malul unei
Doar o lumânare aprindem pe fugă. ape
Prea multe probleme, prea multe nevoi, Unde seara căprioare vin cu puii să se adape.
Nu mai ştim de suflet, nu mai ştim de noi,
Prinşi ca într-un iureş ne învârtim în cerc, Prinsă de o vrajă adâncă, o copilă, o codană,
Dar de mers, ni-i mersul, mamă, ca de melc! Însoţită de-o bătrână cu chip sfânt ca din
Au trecut deodată anii cei de floare, icoană,
Când mergeam cu mieii, vara, la izvoare… Ce purta în mâini o pânză, coală albă de hârtie,
Când cântam cu mierla şi culegeam flori, Să înveţe pe copilă, cum să coase-o mândră
Şi scuturam roua, pe cărări în zori. ie…
Am plecat în lume, lumea nu mă ştie,
Nu-mi cunoaşte portul, limba… inima-i Adunară de pe pajişti florile. Din iarba moale
pustie! Şi din boabele de rouă, au ales mărgăritare…
Geaba fac pe voie şi-mi ascund durerea, Să le prindă acum pe pânză cu mătase şi
Uit cu tot de mine să le fac plăcerea… mărgele,
M-am schimbat, măicuţă, tare m-am Au cules din bolta-naltă, de pe cerul nopţii
schimbat… stele!
Nu mă mai cunoaşte nimenea în sat.
Iartă-mă măicuţă că-s şi eu bătrână… Toate-s prinse-n fir de aur şi de in şi de
Mi-am adus de-acasă un pumn de ţărână! mătase,
Dar nu-i din grădină, e de lângă prag… Mâinile parcă vrăjite, învăţau cu drag să coase.
Unde întotdeauna m-aşteptai cu drag! Şi când ia a fost gata aşa-n văzul tuturora,
Nu-i nici din cărare, nici din faţa porţii, O copilă, o codană… învăţa să joace hora!
E din locu-n care te-ai mutat cu morţii.
Am sădit, să crească, floare-ntr-un ghiveci… Și jalnic sună-un clopot…
Că-i din locu-n care te-ai mutat pe veci!
Eu îl ud măicuţă tot cu lăcrimioare… Of, satul meu cuminte, hai, pune-te pe plâns
Şi lumină-i face veşnic o lumânare! Nici vara asta-n brațe copiii nu ți-ai strâns,
Iartă-mă, măicuţă, că-s şi eu bătrână, O parte vin și pleacă, o parte te-au uitat
Mâine-s lângă tine, un pumn de ţărână…. În tine numai vântul mai trece pe-nserat.
Hora … Așa prăpăd, bătrâne, războiul n-a făcut

Să –ngroape viața-n lacrimi și casele în lut,
Peste câmpul dat în floare priveam cerul ca- Îți vând în taină țarini, bătrâne, și tu taci
ntr-un un vis, Dar vor păstra străinii cărările cu maci?
Iar în jurul meu o horă cât cuprinsul s-a
încins. Izvoarele și crângul unde se-ntorc cocori...
Dar nu-s păsări şi nici fluturi, sunt copile,sunt În cimitir morminte?...și luncile cu flori?
fecioare Unde-odihneau străbunii și unde pășteau miei
Ce aveau priviri de rouă, de iubire şi de Unde jucau mijoarca copiii mititei...
soare…
O, satul meu cu datini, cu urători la geam,
Părul galben, val pe umeri, adieri în lan de Dacă te pierd pe tine, pe lume ce mai am?
grâu… Mi-e plin de jale glasul și sufletul mi-i gol
Străinii te vor șterge, te-or strămuta la Moll.
246
Pe stamba luncii tale, când înfloresc mălinii De cuci și de păsărele,
Cine-ți va-ntinde hora, dând mâna cu străinii Poieniți cu floricele?
Sau doinele pe dealuri din fluier în amurg Macii roșii înfloriți,
Le-or mai cânta, bătrâne?... Tu taci doar Miei pe luncă nepăziți,
lacrimi curg. Fete cu cosițe-n vânt
Și iubire pe pământ???
Mai cheamă-mă, bătrâne, la nuntă și la hram
Și iarna, cu Lumină, să te colind la geam Casele cu mame-n prag,
Mai cheamă-mă când ploaia te-mbracă-n La portiță …dor cu drag,
curcubeu Tril de mierlă în nopți de mai,
Și când privighetoarea te scaldă-n cântul său. Plâns din doină, cânt din nai?
Cai cu coamele în vânt,
Te-au cumpărat străinii, cu țarini și cu grâne Fluieraș pe deal cântând,
Pe-ascuns, în miez de noapte, degeaba plângi Cerbi ducând norii pe coarne…
bătrâne, Vor mai fi vreodată, Doamne?
Ți-au îngropat trecutul și numele în humă Oameni blânzi și luminoși,
Ca pe-un lepros te ceartă, ca pe-un bolnav de Flăcăi mândri și-arătoși,
ciumă... Pomi cu ramul greu de poame…
Vor mai fi vreodată, Doamne?
Încet își duc la capăt, mârșavul plan bolnav Mirese cu ii și-altiță,
Să-nstrăineze neamul plecat prin lume, sclav Miri cu flori pe cămășuță,
Să nu se mai vorbească de vatra ta în veci... Prunci hrăniți la sân de mame,
Tu taci, te-neci în lacrimi, genunchii tăi îi Vor mai fi vreodată, Doamne?
pleci.
Mai cheamă-mă când poama e de cules prin Satul meu, la toți străin
vii Vin la tine să mă-nchin,
Și de prin lume cheamă-ți , bătrâne, ai tăi fii Colbul uliței să-l strâng…
În brațe toți cu milă, cu dragoste te-om strânge Să-mi plângi tu..și eu să-ți plâng!
Iar tu să râzi , hai râde, ai plâns destul,
ajunge... ALEXANDRESCU PUIU, București
Ți-e plin, bătrâne, chipul de lacrimi și mânie dedicație

Și jalnic sună-un clopot, sărmană Românie...
tristețea nedoritelor femei
Vor mai fi vreodată, Doamne… n-a locuit nicicând în ochii tăi,
căci te-am păzit, cu mângâieri
Satul meu ca o lumină, pe-ntreaga ta ființă
Plin de viață și de tihnă cât am știut
Și mereu în sărbătoare și cât mi-a stat putință,
Vei mai fi vreodată, oare? să nu las nenorocul, umbră rea,
Vor mai fi fluturi pe vale, regretelor pieziș făgaș să dea
Să zboare din floare-n floare și să-ți încuie-n piept nimicul greu,
Și izvor să curgă lin, când singură
Dimineți cu cer senin? ai fi putut să fii
mereu.
Vor mai fi privighetori
Și duminice cu hori,
dilema
Pe uliță lume multă…
La strânsuri, la joc, la nuntă? s-a dat semnalul
Vor mai fi flăcăi la coasă, ce păcat!
Pădurea cu frunză deasă, închisă-i poarta la palat
Spic de aur pe ogor, de-acum,
Fetele torcând fuior? pe trepte reci
Prin pădure vor mai fi sau lângă tufe de arțar
Pui de cerbi… și simfonii tu, dragoste,
247
vei odihni BĂLĂCEANU MIHAI, Craiova
și iar
și iar Revedere
ca-n vis
vei aminti ferestrele deschise te sorb la propriu
trupul mlădiu ca pe-un cocktail Blue Curacao
și flacăra pupilelor închise pe o plajă în Caraibe
chiar dacă nu mai e ce-a fost gura ta are gustul madlenei lui Proust
și e trecută vremea sau poate a reversului ei
strivită sub călcâi, căci mă teleportează într-un univers paralel
povestea s-a sfârșit unde mă prind în horă cu Paul Gaugin
și ce rămâne-i fum şi o duzină de superbe exemplare indigene
e chin hehe trebuie să recunoşti că am un rafinament
e doar dilema. aparte când mint
şi tu eşti de o brutalitate dulce când spui
săgeata adevăruri
dar ce mai contează
în zbor ne aspirăm reciproc dintr-un sărut
săgeata este punct până când nu mai rămân din noi decât doi
ecou permis, gravat abil atomi îngemănaţi
captiv în aerul subtil se vede că nu ne-am mai văzut de mult.
supus doar ochiului fertil.
la început e țel Necazul stăncuţei
și-i gând nutrit
dar mai apoi, curând Stăncuţă cu ochi de chihlimbar,
e dovedit Cât amar porţi în suflet,
final atroce Cât amar…
lapidar
în slujba mâinii Oare nu te-apucă tusea
unui ins Când pârjolului din Ghenă tu-i sorbi fumul?
barbar. Oare nu-ţi vine greaţă
Când lumii duse de râpă tu-i mesteci scrumul?
eliberare
Zborul tău suferă de claustrofobie
dezleagă-mă, Căci universul în care te învârţi,
să pot urca pe culme Îmi pare-o gigantă colivie,
acolo unde totu-i vis neîngrădit Din care sârme ieşite ca nişte cârlige
cu pasul ce se-nchide în artere Ţi se-ncârligă în inimă;
eu vreau să fiu un joc Răni şi cheaguri de sânge -
în asfințit A decepţiilor victimă.
cu ultima zvâcnire vinovată
nisipu-l cern atent Prin vene-ţi curge aur negru;
cu ochi zgârcit Pe-ale tale aripi, paraziţi cu ventuze.
și dacă mâine vântul n-o să bată Cand de ei te scuturi, zăpăcită muză,
să torn mai vreau stabil în treaptă Sufletu-ţi clocoteşte a magmă,
ce încă nu s-a irosit Limba-ţi mocneşte a spuză!
nu știu, De pe turnul clopotniţei priveşti

nu țin s-aprind făclie Spre zarea ce gânduri curate-ascunde.
la rugul frunzelor ce mor În cioc, o perlă solară-mi surâde,
din patimi întrupat îți cer doar ție: Iar ochii-ţi de chihlimbar vestesc un cuget:
dezleagă-mă, te rog, “Mâine, mai mult ca sigur o să plouă.
eu vreau să zbor! Poate pâraiele, spălând noroiul,
Vor dezveli o lume nouă…”
248
Şi astfel dispăru stăncuţa. Departe se auzeau cântând firav îngerii din
Înainte, spre apus, ea zboară lire,
Să-şi zidească alte cuiburi, iar o boare de vânt îşi făcea loc, politicoasă,
Tot pe muchie de spadă. printre ramurile de meri.
Totuşi, mai poartă cu dânsa
ADN de primăvară- BELDEANU DIANA, Suceava
Într-o buburuză naufragiată-n
Penele-i din coadă. într-o vreme plaja era goală
Spleen 2.0 suntem 80 la sută apă, trăim după flux reflux

înnebunim după fazele lunii
miros de ghenă şi noxe când cineva descoase umerii și astupă goluri
miros de aurolac şi shaormerie avem realizări bruște
hibrizi olfactivi injectează aerul cu mercur că excesele ne definesc
iar eu îl înspir
iar viaţa se scurge ne e bine după secreții spontane de endorfină
la fel cum anotimpurile se lichefiază în în dansuri ritualice ne pocnește glanda pineală
trotuare neasfaltate
între stânci întunericul e mai sărat
merg mai departe acolo ardem sforile și ne căutăm arhetipul
acolo marea decantează
traficul e-un bâlci de sirene şi claxoane separă nevrozele mari de nevrozele mici & ne
pietonii prea ocupaţi ca să mai trăiască umple
Dâmboviţa martoră în tăcere la violenţa scoicile din piept cu sârme
domestică a pescăruşilor
ei se bat pe-un colţ de pâine pe întuneric rugăciunile sunt auzite mai bine
noi ne batem pe-un colţ de faimă avem amândoi o piele groasă și sărată
deasupra capului
îmi pierd şirul gândurilor în itinerarii absurde ne tăiem triunghiuri în frunte lăsăm chi-ul să
paşii mei desenează felurite raze în cercul iasă
vicios al capitalei
numai de nu m-aş rătăci deplin între lobii noștri temporali e numai apă și
sticlă
Staţiunea a devenit de mult pustie dualitatea n-are sens/ între lobii noștri
temporali e mereu o a treia ființă
O boare de vânt îşi făcea loc, politicoasă, puternică tăioasă rațională
printre ramurile de meri.
Departe se auzeau cântând firav îngerii din în gurile noastre mocnește o lumină roșie
lire. o ploaie de meteoriți ne transformă în pixeli
„N-a mai fost Raiul atât de gol de la Facere”, ne imprimăm pielea pe A1 ne vom xerocopia
spuse Bătrânul, de mii de ori
scobind un cerc cu unghia în trunchiul unui vom deveni negri pe albul foii
pom. vom vărsa cerneală în torace
„În ultimul veac, Doamne, mai toate
autocarele care au parcat între pietre marea sună ca un bol tibetan
în faţa Porţii nu au adus cu ele mai mult de o a treia ființă intră în astral ne urmărește
duzină de călători”, mișcările
remarcă Petru, fiecare ură sau regresie în memoria afectivă
rezemându-şi bărbia în toiagul Domnului.
„Aici, oferta este mai mare decât cererea, plaja se umple
iar staţiunea a devenit de mult pustie.” motoarele se îneacă & ard, în sfârșit,
Bătrânul ştia, desigur, toate acestea sârmele astea din inimi
şi se mulţumi să-i răspundă lui Petru
cu o aplecare uşor vlăguită a capului.
249
stigmata sau în camera mea mică și roșie unde în
fiecare noapte se naște lumea
în acest târg de munte se înnoptează la 4. *
fiecare apus e un răsărit sub venus leon,
fetiș pentru insomniaci te rog să arzi tot ce iubești
mișcările, vibrația, texturile străine inclusiv cărțile neterminate
culorile astea extraterestre, animalice, în care poți lăsa fotoliul să te înghită iar & să te
toți căutăm validare afunde în blues
retrospecția primei apropieri poetul provincial din tine e un lup care dă
singura seară când alcoolul nu ne-a fost mamă senzația de calm.
iar privirile fixe și lungi au salvat curând vei deveni o furtună iar eu
voi uita orice abuz emoțional
timp de 9 ore am strălucit indigo & anemici orice traumă din copilărie. timpanele mele vor
l-am despicat pe dumnezeu în două vibra doar stoicism/ scepticism
și ne-am întors la simboluri
primele cuvinte sticloase & galaxii în carne împreună vom fi din nou sălbatici și tineri
după ani în care golul a fost axă de simetrie
primele poze cu mâini & clavicule îi scriu animalului din mine
constatarea că un lucru-i real dacă-i palpabil și îl rog să lase dragul de oameni să mai stea
are miros îl rog să-mi scrie înapoi să desfacă această
scoică
dansul acesta e un tunel în care poți uita că ești tăvălește-i carnea prin nisip
om să poți vedea grăuncioare umede – trenurile
pe care le-ai pierdut
deftones & atingeri potrivite în sfârșit nu mai
simți dor de casă îl rog să mi-l dea pe murakami pentru o seară
te voi iubi în lowercase & n-o să mai ai ca să pot înțelege de ce nu mai iubesc locuri
coșmaruri de ce am insomnii și kafka pe malul mării nu
nicio emoție reprimată sub răsăritul ăsta mă ajută să let go trebuie să scapi de anxietate
ritualic să nu-ți mai rozi unghiile
doar pene înfipte în omoplați
sunt proprietarul inadaptaților
setul nostru de principii e un ocean la reflux toată viața i-am primit în casă i-am spălat
o perdea bine trasă un păianjen în colțul și i-am iubit cu mâinile goale
camerei și până când am găsit frumusețe în abject
14 cărți începute deodată și armonic în disoluție
soon enough we will know animalul din mine are personalități multiple
why storms are named after people și nu se arătă niciodată
decât prin extremitățile membrelor mele
primele semne ale somnului prin morțile repetate din fiecare noapte
după o sută de zile de vară nedormită
ne e dor de cfr fiindcă scaunul ăsta e rece prin mantrele de curățare
sătui de gări supernove cu panouri led care în zori vor salva
de nopți în care nu poți străbate orașul după
ore de mers acum aștept un dumnezeu să spele
nici după tropăitul sacadat al fetei din vecini dezacordurile/ într-o zi animalul din mine
cea cu picioare lungi si haine prea strâmte va ierta
simbiozele rănesc BICU OANA, Deva

să vedem
cât de departe putem ajunge cu o bicicletă și Unde se termină lumea
miros de piele nouă unde se termină lumea apare paradisul
pe coastă sau în birmingham iar eu devin una cu scrisul.
unde se termină lumea apare apusul,
250
iar eu voi putea atinge universul. mai exact până la ultimul apus,
unde se termină lumea, trandafirii devin negrii, până în ultima zi, totul cu tine are gust.
iar eu voi privi totul prin geamuri fumurii. am auzit că dragostea rămâne din septembrie
unde se termină lumea aspirația devine pentru totdeauna.
interzisă, eu te aștept, tu mai vii?
iar soarta nu va mai fi prezisă.
unde se termină lumea îmi voi lua zborul Răul interior
sunt prea tânără să-mi distrugeți viitorul.
demonii mei se luptă între viață și moarte.
Tânăr artist în societate ultimele picături de sânge scurgându-se pe
pereții minții.
m-a desfigurat societatea, mâinile-mi tremură...
mi-a interzis să-mi folosesc creativitatea armele se păbușesc pe podeaua construită din
m-au dezumanizat simple cuvinte gânduri negative.
spuse de oameni care nu mai sunt ca înainte. inimile încep să cedeze și totul se afundă într-o
m-au deteriorat amintirile tăcere sublimă.
ce au asupra omului efecte incredibile. pereții încep să crape,
m-au mutilat limitele podeaua se destramă...
puse înaintea viselor mele de diamant. înainte de a se evapora tot,
m-au salvat cărțile, poezia grea și muza îmi întind aripile și zbor.
și nu în ultimul rând muzica.
CARP DANIELA, Suceava
În așteptare muzei
Extaz
te voi aștepta în septembrie,
până când ultima frunza va cădea Mă uit la ceas,
și natura ușor-ușor va dispărea. văd că e târziu în noapte
te voi aștepta în octombrie, şi grăbesc pasul,
până cănd ultima picătură de ploaie va atinge trebuie să ajung acasă!
asfaltul Totuşi, ceva în mine nu dispera,
și cerneala va curge peste sute de foi. îmi dicta un cântec
te voi aștepta in noiembrie, la care sufletul dansa:
probabil la un ceai de fructe de pădure cu Feliz Navidad
multă miere. Prospero Ano y Felicidad!
te rog, vino, până nu se răcește!
te voi aștepta în decembrie, Strâng haina pe lângă corp
în viscolul macabru, ca şi cum aş acoperi de privirea celorlalţi
cu inima înghețată și cu brațele deschise. petrecerea din lăuntrul meu
te voi aștepta și la anul în ianuarie chiar dacă strada era goală,
să ne bucuram de artificii. şi din nou:
te voi aștepta în februarie, Feliz Navidad
cu toate că urăsc Valentine’s Day, Prospero Ano y Felicidad!
tu ești cea mai frumoasă surpriză. Într- un târziu ajung acasă,
te voi aștepta în martie, mă dezbrac mecanic, mă demachiez
să fi primul meu ghiocel. dând nas în nas cu propriul chip în oglindă,
te voi aștepta în aprilie, m-am privit lung, în timp ce simţeam
sau poate tu mă vei aștepta la gară. cum ceva în mine dansa necontrolat,
te voi aștepta în mai, după o melodie:
pentru că unul mai bun ca tine nu mai găsesc. Feliz Navidad
te voi aștepta în iunie, Prospero Ano y Felicidad!
să putem fugi de toate
undeva pe o plajă. Într-un final am adormit
te voi aștepta în iulie, în muzica ce-mi cânta neîncetat:
să-mi poți fi soare, să-mi poți fi umbra. Feliz Navidad
te voi aștepta în august, Prospero Ano y Felicidad!
251
Dimineaţa celor trei ore de somn adânc îngropate sub asfalt,
era una ameţitoare de oboseală, simt că a venit vremea
dar salvarea a venit imediat din interior: să fiu gradina unei singure flori
Feliz Navidad şi o voi rodi!
Prospero Ano y Felicidad!
CHIRICUȚĂ TRAIAN, Bucureşti
Peste zi la serviciu, probleme…
dar fericirea se dubla, se tripla amestecată cu Vinul
această melodie,
era un extaz sufletesc nemaitrăit până acum, Mă rog zilnic la Fecioară
totul era minunat oricum ar fi fost! Vinul care m-a-nsurat
Orice situaţie disperată se dizolva Dac-o fi și-o fi să moară
sub dansul amestecat în cântec imaculat: Să rămână ne-ngropat.
Feliz Navidad
Prospero Ano y Felicidad! Mă uitam într-un oftat
Cum se face vinul sat,
Floare de crin Cum îl duc de subsuori
Literele din scrisori.
Plângi suflete ca un pescăruş însângerat,
eliberându-ţi corzile strunite prin strigăt. Îmi dă vinul vin cu șapca
Plângi până o să vină mireasa seară Și plânge să-l iau cu japca,
să-ţi mângâie deznădejdea cu întuneric. Vrea din mine când vreau eu
Plângi suflete, până când îţi va creşte lumina, Să ne facem copârșeu.
să-ţi poată lumina calea rătăcirii tale
în bezna căutării de Dumnezeu! Că-i bătrân, sărac și n-are
Plângi, eliberând frici, dureri, emoţii Unde merge dacă moare.
devenind eul unei flori albe de crin, Vedeam via cum se scoală
fiindu-ţi cupa grea de prihană, Să-mi aducă vin în poală
numai aşa vreau să te port în inima mea!
Pe la prânz când sunt chilie
Preţuieşte Și beau vin cu tot cu vie.
Că în ăla care sânt
Trăieşte cum energiile-ţi permit, Intră vinul ca-n pământ.
Visează-te în stele
Chiar de porţi chip de lut, Vinul când e mititel
Iubeşte-n taină Să rupi haina de pe el,
Căci timpul nu-i pierdut, Să-i bagi buturugi în sân,
Mai ai dorinţe Când îl torni să curgă fân,
În lume de născut,
Puteri ai mari Fân ce fluieră și cântă
Tatăl ţi-e Divin Când își bagă coasa-n burtă.
Preţuieşte-ţi viaţa-Darul Lui sublim! Vine vinul cătinel
Să mă-ntrebe, pentru el,
Piept de asfalt
Cum de au toți anii mei
Peste asfaltul pieptului meu uscat Pe la streașină femei.
astăzi vor sfârâi răpăitor Pe-o scăriță de uitat
stropii mari ai ploii Se dă vinul jos din pat,
iubirii tale,
ca pe o stradă încinsă de soare! Se dă vinul jos din ger
Va tuna răsunător, Și se face-n sate cer.
Semn că augustul vieţii mele, Mă-nveleam cu vin, duios,
e aproape de pârg. Și dormeam în cer pe jos.
Voi aştepta înverzirea malurilor de suflet
ascunse
252
Anotimpul fără zări împletite la firele de
arabesc..
Somnul și-a vândut o ulicioară, note indescifrabile
Vrea să-mi ia cămăși cu mers de flori. pe ce le adun
Poate vine ziua fără seară, în mecanismul similar
Poate anotimpul fără zări. unui ceas zguduit și
ești tu, sunt eu,
A făcut lumina gălăgie readuși acasă
Și-a mușcat grădinile de gât, răniți;
Că n-o las să facă pușcărie ne redeșteptăm culoare,
În biserici bune de băut. curcubeie, maci
și spice care
Cea mai tânără tăcere spală durerea
în aura ambrei înfășurând sângele risipit
Domnul m-a lăsat să iau și-l pierde într-o
Dintre câte versuri știe simplă amintire..
Numai versuri care beau
Și le fluieră sicrie. Cleopatra
Pe un vers de adiere
Viața m-a lăsat să scriu Erai reculeasă la umbra
Cea mai tânără tăcere gândurilor-ceață,
De când îngerii se știu. mama aceea
pe ce n-o mai zăresc,
Pe sub burgul din binețe eclipsată de egoul meu,
Intră-n lume ghiocei un deșert
Și n-au Biblii să-i învețe pe care imaginea îl subliniază.
Să-și ia casele cu ei. Cleopatra,
Uit și ce uitarea uită, o zi te temeai de șerpi,
Uit și ce uitare știu vreau să spun, și din cârpă,
Că-mi dă pietre să-i fac nuntă, și între degete citeai
Uit și ce uitări să fiu. destinul meu..apoi,
alunecată în spațiul unui atom,
Astăzi au tristețile crenguțe văzui forma ta
să mă orbească
Toate întristările zâmbesc, și privirea mea
Astăzi au tristețile crenguțe. țintită
Sunt ca un cuvânt dumnezeiesc spre o picătură a regretului
Pus să pună toamna la căruțe. și a bucuriei fericite.
Se sfărâmă aeru-n iertare, Clara din Assisi

Lângă mine-n brațe s-a adus.
Știe că sunt singura cărare Tenebrele se ușurează
Între Tatăl nostru și Iisus. și însenină deodată,
nu sunt ușor de socotit promisiunile încălcate..
Am cosit în mine mult senin dar tu, alergând pe pajiști roșii, șanțuri,
Cât să-și aibă locul său de casă. ai șters o lacrimă
Mâine întunericul deplin și clipa mai devreme.
Dacă întunericul îl lasă. Casa era părăsită,
zâmbet mizer și știrb,
CIPOLLA LUCA, Milano, Italia mâna ta primitoare
care întindea pâinea.
Back home Am coborât și eu
Rotind, și te aștepta nebunul
celulele mi-am pierdut plecând spre Roma,
și dăruit vântului, m-am împiedicat și pentr-o clipă..
253
apa se lăsa de imprimat pârâul, Doboară podul croit din minciună
nu mai un șopot Și ia-mă cu tine în week-end pe Lună!
sau viers de ciocârlie..
mă reclamă noaptea. Așază-mă azi în ziua de mâine
Sau fă-mă să mușc o felie de pâine
Mătase Cu dinții sticloși pe care să-i crezi...
Zâmbetul tău era mătase, Așa cum i-ai crede pe ochii mei verzi.
catifea primitoare,
pătură, Agață-mi cercei la urechi alintate
doi ochi obsidian Și hai să cântăm că vrem libertate
strălucitori în întuneric, În game majore și pline de vară
cine știe ce caravană Când aerul plânge că vrea pe afară...
în culise
îl însoțea, Solfegiu
ce neînfricați armăsari
pe stepe fierbinți Se plimbă vântul palid și oftează
și apoi..frigul. Că plouă cerul stins peste hotar,
Mătase.. Iar stâncile sărace lăcrimează
iertarea ta, Că n-au Carpații să dea țării dar.
conștiință,
despicai și noaptea Mă strigă Dunărea din piept că-i fuge apa,
ca un far nepieritor Și peștii-i dorm striviți de piruete...
și apoi... te lăsai Pianului din câmp îi tace clapa
prins intangibil La Do minorul sobru de egrete.
marginal, prevalent..
În Marea Neagră cântecu-i mai dulce
CLOPOTARU ROXANA Că Sol majorul scoicii curge-lavă
Gura Ocniței, Dâmbovița Pe la urechea valului, să-l culce
Când apa îi e Soarelui enclavă.
Rămas în drum
Se plimbă stânca goală ca un prunc,
Voi, oameni cu idei si chipuri grele, Dar chipul îi e vechi și plin de țară,
Nu mai zâmbiți la îngeri din icoane! Când vântul mă tot roagă să-l arunc
Se scurge și ecou din acuarele Pe Do minor într-o cafea amară....
Când vă-mbrăcați iluzia în toane...
Azi-albastru
Nu vă prefaceți umbrele în voce
Mâncând cu noduri la minciuni furate! Dacă l-ai avea pe ieri,
Că nu vrea Dumnezeu să vă aloce ai fi un om bogat și încrezut...
Un loc la coada porții colorate... te-ar ruga cerul să-i șoptești
ce părere ai despre nuanța lui de azi,
E prea pustiu si prea e rece zidul iar tu ai striga că ești prea bogat,
Și ți-e rușine când se uită sfinții nu-ți pierzi timpul
Că tu ești azi în gară individul cu o mare de nori care
Ce-ar vrea să muște șinele cu dinții. dintotdeauna a fost albă
și pe care o poți cumpăra oricând.
Hai, lasă-te de toate în tăcere! Dacă l-ai avea pe mâine,
Nu te mai chinui pios s-ajungi la poartă, ți s-ar părea că timpul te obligă
Că trenul a plecat și gara-ți cere să uiți,
Să-ți cauți singur ruta pe o hartă.... să crești,
să uiți că ai crescut
Balada DJ-ului pistruiat și să mori...
Poștașul ți-ar pune în fiecare mâine
Vinde-mi tăcere pe vorbe iscusite, câte o factură
Strecoară ursita prin sute de site, în cutia care scapă neînjurată
254
doar atunci când se rătăcește numai mai spune-mi, o dată doar,
câte o scrisoare de-a vecinului prin ale tale ce ţi-e iubirea?... ce ţi-e iubirea
şi te mai amuzi de micile lui secrete... pe care ţi-o dori în gând?
Altfel, fiecare mâine îți amintește
cât de dator ești. Iubire dincolo de frontiere
Însă dacă l-ai avea pe azi, Dincolo de astre, învăluie-mă în şoapte

nu ți-ar mai fi dor de nimic... şi nu mă uita pe un colţ de stea,
ai ști că gândurile sunt comune lasă-mă să fiu jumătatea ta
și că vântul bate peste tot la fel, o secundă cât un ev,
numai că nu toți copacii să nu ne mai doară
sunt bine scufundați în azi.
Ce e mai frumos la azi? În adâncul din abis, ia-mă de lumină
Sigur că au existat frunze fă-mă licurice numai preţ de-o noapte
și ieri...și mâine lasă-mă să îmi topesc zborul
dar ale lui azi au mai multă culoare, în ora fecundată de somnul raţiunii,
sunt mai proaspete și nu se lasă pictate ce nu ne mai doare
în culorile lui mâine...
Ele sunt sincere și îți spun Peste mareea din briza la apus
când pielea ta este ţine-mă de talaz o fărâmă de-nserare
mai uscată decât pământul când e secetă. şi lasă-mă să-ţi fiu angelică Ofelie înflorită
Ele, atunci când îți cad pe nas, în ziua ce-amurgeşte în prag de lună nouă,
te fac să privești nervos în sus şi ne-adânceşte dorul care doare...
chinuindu-te să înțelegi
cine a îndrăznit să te deranjeze. Apocalipsă în doi
Și tot azi îți trece supărarea
pentru că, plimbându-ți ochii Ne stingem în marea tălăzuită
pe sus, după frunze, de taifunul unor gânduri ciclonice
le-ai dat întâlnire cu văzduhul... şi ne-necăm în pucioasa viselor arse
Și-ti vine să râzi de albul banal pe rugul viforniţei neputinţei noastre
pe care l-ai fi cumpărat ironic ieri. de a ne fi îngeri dincolo de stigmatul morţii.
Azi nu mai e nici alb, nici banal. Ne frângem în apocalipsa începutului
Azi e o mare rafinată de albastru sfârşit în pântecele neantului
ce nu te costă nimic... şi ne-nveninăm fără putinţa de a vrea
pe lama de stilet a vorbelor de plumb în glonţ
COZMEAN COSMINA, Sebeș, Alba Noi cei ce cunoaştem de dinainte de implozie
viaţa ca şi apocalipsă:
Ce ţi-e iubirea? în doi timpi... în răstimp!
Mi-ai spus într-o zi cu cearcăne de brumă Echilibristică

că iubirea ţi-e duh sculptat în piatră
şi că mirarea de a fi iubire Pe aţa întinsă şnur a poeziei vieţii
stă-ntr-o clipă ce suspină Două jumătăţi de dor durut
s-au întâlnit la margine de clipă
Mi-ai zis cândva la răscruce de gânduri şi fac echilibristică pe muchia
că iubirea ţi-e taină încrustată-n umbră şnurului întins către apusul lumii
şi că miracolul de a ne fi iubire în vreme ce crivăţul şuieră în ei
stă-n paradigma vieţii vuind a poezie şi îi aruncă dincolo de firul prea subţire
Mi-ai şoptit în amurg de vise înfrânate dar înarmaţi cu dor de împlinire
că iubirea ţi-e neţărmurit ocean de stele se regăsesc în echilibrul libertăţii-n doi
înstelate prinşi în dansul ameţitor al unui destin
şi că suprema revelaţie e să-ţi mai fi iubire care se vrea ferice...
la căpăt de odiseică trăire în alt univers de gânduri irizante...
Te-am crezut atunci, cum te cred şi-acum
255
CRECIUN AFANAS MARIANA, Chișinău Previzibilitate
Zbor spre nicăieri Am prevăzut binele –

Nu am prevăzut răul.
Norii încearcă
Am prevăzut soarele –
Să-ți lumineze calea,
Nu am prevăzut hăul.
Făurindu-ți un culoar
Am prevăzut dragostea –
Din infinitul albastru,
Nu am prevăzut despărțirea.
Precum un covor,
Dar a venit cea neprevăzută
Din lumea cerească.
În previzibilitatea mea
Presărat cu vise frumoase,
Și a schimbat figurile
Purtate de ani,
De pe tabla de șah –
Peste mări și țări.
A vieții mele,
Cărate în spate,
Planificate.
Gânduri măcinate,
Și din Regină
Despre revenirea firească
M-a prefăcut în nebună,
La dragostea curată,
Devalorificându-mi
La clipele sacre,
Prevederile,
Lâsate de izbeliște,
Visele,
Ca și petalele
Viitorul...
Caisului înflorit,
Care s-au prefăcut în pietre...
Trădătorule!
Privești în golul cerului,
Rege ai rămas
Și-ți luminează fața
Lângă neprevăzuta Regină,
C-un zâmbet larg,
Pentru mine străină...
Binevoitor,
Pentru mine,
Deschis...
Nebuna,
Și lacrimi curg din ochii,
Care stă departe de tine,
Ce zboară-n paradis.
Cu capul plecat
Inima
Și plină de amărăciune,
Întețește bătăile
Ce nimic nu mai poate,
La decolare.
Nici chiar să facă –
Ușa e deschisă,
Previzibilitate...
Scara – la picioare.
Ore de-așteptare...
Jumătăţi
Dar nu vine.
Și te doare...
Ai tăiat soarele
Tare...
În jumătate,
Ai ajuns în nicăieri,
Cu aripa fricii.
Unde
Și acum plânge
Nu te mai așteaptă
La asfințit,
Nimeni,
Cu razele stinse...
Nici astăzi,
Ești un geniu
Nici mâine,
În a distruge,
Nici ieri...
A împărți în jumătăți,
Aripile unui fluture,
Petalele
Unei flori,
256
Inima – DINCĂ NICOLAIE, Slatina
În două părți.
Chiar și luna, Cântec de dragoste
Care a luminat
Mă despart de tine-n orice seară
Pentru noi, Și mă-ntorc în zori la tine iară;
Ai împărțit-o. Tu-mi ești patimă și-mi ești ursită,
Luând Și-mi ești rug, femeia mea iubită.
Jumătate cu tine,
Peste oceane... Se revoltă-n mine legea firii
Ai împărțit, Când mă dor durerile iubirii;
Mintea-mi zăpăcită nu mai știe
Și paginile
Dacă-mi ești blestem sau poezie.
Din ultima carte...
Scrisă de mine M-am gândit să fug în lumea mare
Pentru tine... Și să-mi ferec inima-n zăvoare;
Mi-ai lăsat Poate asta o s-o liniștească
Doar jumătăți, Și-o s-o-mpiedice să te iubească...
Înstrăinate...
Dar la primul pas făcut pe scară
M-a izbit dorul de tine iară;
Nu te las... Cu durerea lui sfâșietoare,
Te iau cu mine, Mi-a turnat tot plumbul în picioare
Nu te las de izbeliște,
În lumea aceasta, Numai tu știi să-mi aprinzi visarea,
Beată de insomnie, Să-mi așterni pe buze alinarea;
Frica mea dispare dintr-odată
Plină de ranchiună,
Când, iubito, mi te dărui toată.
Lume nebună...
Care se hrănește Și mi-e dor, și te iubesc, și sufăr,
Doar cu ore Și îmi plouă ochii flori de nufăr,
Petrecute pe viu... Și te cert, te iert cu disperare,
Te iau de la ei Și de lipsa ta orice mă doare.
Și plecăm în pustiu –
Eteric
În pustiul meu
Și al tău... În visul meu eteric,
Nimic nu a mai rămas Decis ca Diogene,
Acolo, Îți caut printre neguri
Doar o cupă Seraficele gene.
Cu apă,
Pe masă Aprind făclia lunii
Și-i prind lumina-n mână
Și o fereastră
Să pipăi cu privirea
Ce duce Făptura ta de zână.
Spre răsărit,
Îngețată și ea, Tu-mi spui povești suave,
De la gerul cumplit... Cu plăsmuiri de noapte
Te iau cu mine, Și-apoi îmi stingi tăcerea,
Topindu-mă în șoapte.
Să rătăcim în beznă,
Împreună Cu palma ta fierbinte
Cu dragostea De frici inima-mi scuturi,
Noastră, O învelești în ambră
Nebună.. Și-n licăriri de fluturi;
257
Așterni, din suflet, miere Vin și alternează la putere,
Pe ea – peste arsură – Să mai roadă osul înc-un pic,
Și o săruți cuminte Să-și mai lingă mâinile de miere,
Cu cea mai dulce gură. Însă pentru noi nu fac nimic.
Când ne strânge-n piețe disperarea
Atunci zâmbesc în visu-mi, Speră să-i schimbăm pe foști cu...ei(?!),
Voios că te găsesc, Se fac sfinți și ne promit și marea...
Și-aștept să vină zorii Fir-ar ei, în veci, de derbedei!...
Să-ți spun că te iubesc. S-a pornit pe străzi vântul schimbării,
Provocând frisoane-n politruci;
De-aș fi... Dacă este-n interesul Țării,
Să alegem toți să fim haiduci!
De-aș fi cosmos, mi-ai fi stea Țara asta are încă seve,
Și mi te-aș cuprinde-n palmă, Are tineri buni și educați;
Ca să arzi pe pielea mea, Implicați-vă fără rezerve,
Aprigă, ca o sudalmă. Patria-napoi să vă luați!
De-aș fi mare, mi-ai fi strop — GEAMBAȘU CRISTINA, Bușteni, Prahova

Cât o lacrimă de rouă —,
Țărm, sub care să-mi îngrop Rondelul unui mic fiord
Valurile sparte-n două.
Te-aştept cu Ibsen într-un mic fiord,
De-aș fi munte, mi-ai fi cer, Dar raţele sălbatice şi vântul
Mi-ai fi râu — ca o arteră — Îmi fură paginile şi pierd rândul
Plin de șoapte, de mister În care nava ta ajunge-n port.
Și de viață efemeră. Ce linişte a emigrat în nord,
Cu sănii de-aurore ajungându-l!
De-aș fi totul, mi-ai fi vid — Te-aştept cu Ibsen într-un mic fiord,
Un nimic cât universul —, Cu raţele sălbatice şi vântul.
Pe care să-l sorb, timid, Corăbii trec prin zări, ducând la bord
Ca să-mi îndulcească versul. Iluzii, pe Peer Gynt ademenindu-l,
Volumul, foile, și mie gândul.
Dar sunt om, și tu îmi ești Un vals îşi tace ultimul acord
Jumătatea feminină, Cu Ibsen când te-aştept, într-un fiord.
Care știi să mă-ntregești
Cu iubirea ta divină În dragoste poți doar flotant să fii
Țară de haiduci Ne prinde frigul rătăcit pe drum,

ne prăvăleşte ceața-n nicăieri,
Peste țara mea, care își plânge se mută jarul toamnei înspre scrum,
Niște îngeri prea din timp chemați, se mută fumul zării în tăceri,
Se-aciuiară, prea setoși de sânge, se mută iarba-n brumă şi noroi...
Mulți păduchi, urlând ca apucați. Ruină ne e dragostea de ieri
N-ar rata – guzganii! – o clipită şi-mpachetăm, să ne mutăm şi noi.
Să nu-i sugă sângele flămânzi, „În dragoste, poți doar flotant să fii
Se ascund sub haine de elită , - mințeai, şi pretindeam că-s de acord -
Și se străduiesc să pară blânzi. că numai moartea ne va despărți -
Ne conduc politic și ne fură – sunt doar cuvinte rătăcind spre nord.”
Știu că suntem slabi și-i acceptăm– E-un vifor tot mai surd în urma ta,
Și ne-nfig, tot timpul, pumnu’-n gură, se-nchid în mine tot mai multe uşi
Dacă încercăm să-i criticăm. plângând din fiecare balama,
Sunt abili, sunt mulți, se cred puternici nici eu la suflet nu mi-am pus mănuşi,
Și, de ani, ne tot zâmbesc perfid, nici tu nu mai porți floare la rever,
Ocultează cât sunt de nemernici fiorii, frunze veștede, sunt duşi
Și că-și râd de noi, că ne desfid. de vânt, din cartier în cartier.
258
Nu mai există casă pentru noi nişte lacrimi pe o ață,
să ia în spațiu nord, să ia şi sud, vară-a fost, sau doar o viață?
meridianul nu poți să-l îndoi, Tu mi-ai dat-o ca taín,
nimic de tine n-o să mai aud. presărată cu pelin,
Nu mai aveam nici jertfe să-ți ofer, şi-am băut câte puțin.
să-mi fii altar, ți-era și ție greu Mi-ai luat frunzele caduce
când astrul nostru de poliester căzute din ram de cruce,
şi mucava trecu de perigeu. nici nu poți a le mai duce,
„Să ne vedem de drum!”, ai zis şi-am zis. mi-ai lăsat doar ghimpi în toamnă,
Doar dorul nostru, inutil trofeu, învârtindu-se, coroană
îl mai purtăm pe sensul interzis. şi cu roşu-n vârf, de rană.
Mi-ai pus aripile-n trup,
Tâlharii de pe cruce ninge-mă cu salt de lup,
dinspre humă să mă rup.
Tâlharul cel de-a dreapta şi cel din partea Mi-ai dat alb de ochi de orb,
stângă ninge-mă cu zbor de corb,
gustară suferința şi nu puteau să plângă, în înalturi să mă-ngrop.
simțiră-arsura sării pe rana şiroindă De mi-ai dat lacrimi de plângeri,
şi nu ştiau clemența s-o roage, s-o pretindă. şi alegeri, şi constrângeri,
Tâlharul cel de-a stânga şi cel ce sta de-a ninge-mă, Doamne, cu îngeri
dreapta fără aripi, ca şi mine,
arginți nu mai aflară să-şi mituiască soarta, şi uitând să se închine.
cătară prin mulțime şi oamenii tăcură, De-s cetate sau ruine,
perechi de ochi ce n-aveau nici dragoste, nici ninge-mă, Doamne, cu Tine.
ură,
nici scârbă, nici plăcerea cea laşă-a judecării, GHIȚĂ GEORGIAN, Ploiești
nici milă, şi nici greul nesaț al răzbunării,
ci numai uşurarea de-a sta deoparte, lângă Două versuri
tâlharul cel de-a dreapta şi cel din partea
stângă. Vreau să scriu două versuri urâte astăzi;
Tâlharul cel din stânga rupse-n fâşii tăcerea, să scriu ceva de genul: „Orașul iubirii e-n nori.
cu sângele-i scuipând-o, ruşinea şi durerea, El mai respiră doar pe o nară”
batjocura-i din hohot tăie în fibră lemnul
şi-n bârna crucii-nfipse, nepăsător, blestemul, Nuanța vieții aleargă acum spre vest și urlă.
pe când acel din dreapta, scară făcu din cruce,
şi-şi azvârli iertarea, mai lesne s-o apuce, Vreau să scriu două versuri urâte astăzi
şi, pentru prima oară, speră, şi-i fu şi teamă, Eu am privit-o și câteodată și ea m-a privit.
iar crucea îl cuprinse cu brațe moi, de mamă.
Se clătină Olimpul, scuipară-n sân cezarii, În astfel de zile i-am strâns mâna într-a mea,
cum împărțiră lumea c-o cruce doar, tâlharii, mângâind-o cu cealaltă pe banca din parc.
dar nu-nțelese nimeni, nici împărat, nici zeu,
nu doi erau tâlharii, ci unul singur: eu. Eu am privit-o și câteodată și ea m-a privit
Nu puteam să nu privesc tot ce însemna ea.
Ninge-mă
Vreau să scriu două versuri urâte astăzi,
Ninge-mă, Doamne, cu norii, să trăiesc fără ea, să o vreau înapoi,
dacă mi-ai luat cocorii, să simt salopeta neagră, mai neagră decât acest
fiii Tăi, risipitorii, decor.
îneacă-mă-n vijelie Trec camioane încet, duc departe salopete de
cu ultima ciocârlie oameni neiubiți,
ce-am trimis-o-n rai, solie, dar pe cine interesează că străduința mea a
că mi-a fost vara prea scurtă, făcut-o să plece?
distilată în cucută
şi până la fund băută, Ziua nu e limpede, sunt singur, s-a terminat.
mi-ai vândut-o ca la piață, Undeva se aude un glas. Undeva!
259
Inima înjură că nu mai este a mea, precum andreaua mamei,
Ochii mei se zvârcolesc, palma se preface în lângă fotoliul cusut cu ani.
pumn, Din vechile-mi năravuri
dar ea nu mai este a mea. scriu versuri
pe cozorocul îndoit al șepcii.
Tot ziua asta ce transformă blocurile în uriași
cu baroase în mână, Un vis astmatic, dintr-o noapte îmbrățișată de
oamenii de ieri, persoanele de mâine. ger,
în care zgomotul sticlelor de plastic azvârlite
Poate că nu mai țin la ea, dar ah… cât am din tomberonul
ținut. de lângă blocul meu, sperie șobolanii
Glasu-mi aleargă pe o briză ca să-i mângâie înspre burlanele pline cu apă fiartă.
timpanul.
Printre rândurile mele vor dansa mereu
Singură. Tot singură. Ca până să o atingă alți cadrele gri, cu săraci urât mirositori,
ochi. cu animale înfometate care urlă, zgâriind
Vocea ei, corpul firav, părul extras parcă din liniștea,
castanele crescute în curtea Raiului. toate aceste muzee de zâmbete sparte
sub genele unei nopți agitate și albe,
Poate că nu mai țin la ea, dar ah… cât am și toate acestea numai după ce am distrus
ținut. proza
Ce mici sunt scenariile și ce lungi amintirile! din cenușa căreia trebuie ca eu să renasc în
ochii voștri.
În astfel de zile i-am strâns mâna.
Inima înjură că nu mai este a mea Cutie de chibrituri
și de-ar fi asta ultima lacrimă care mai curge,
și de-ar fi astea ultimele două versuri pe care Cutie de chibrituri, cu umerii-n vânt,
le mai scriu… cu fața mucegăită ca plasa de țânțari,
aproape plutind, aproape mângâiind
Brumărel anotimpurile anului.
Cu spatele zgâriat ca piatra de mormânt,
Ah! de-ar fi să mai râd o clipă cu trupul cav
pe umărul acestui brumărel prin care trec gândacii de bucătărie, liberi
ar fi pentru că mi-aș recâștiga speranța spre un nicăieri și mai cav, dorind să iasă.
și nu aș profita
că voi fi mai fericit decât alți oameni Mereu cu burta goală, cu oasele rupte
ce toamna adună recolte de lacrimi aruncate ca într-o pădure arborii lezați,
după o vară lungă și grea. cutie de chibrituri lăsată în întuneric, în uzul
Tu îmi întinzi o palmă, acum, curată, celor fără urme.
ce-mi dă încrederea că voi depăși
bolovanii puși în a mea cale de alți oameni Privită pe fugă, mereu,
dezlănțuiți. și neocolită de soarele de ciment
Pe ea voi scrie poezii cu picioarele încrustate cu nori
din adâncul inimii fără o culoare ce nu o definește.
ce nu mai bate cu aceeași putere Cutie de chibrituri sunt, aruncat din țărână
cu care bătea odată. în țărâna aceasta segregată, vitregă…
Ah! și de-ar fi ca iarna să mă prindă, și tot ce mă-nvelește azi, fără fior
ar fi pentru că mâine va fi cenușă.
tu m-ai ține de mână într-un ceas mincinos,
iar fulgul de nea, ușor, GLUCK DIANA, Giera, Timiş
îmi va șopti o literă înghețată.
Aripi de beteală
Vis astmatic
Ninge înverșunat în visele mele
Stau nepăsător cu constelaţii de doruri
260
din streașina cerului; Timid ,amurgul
și toate miresmele cernute își zidește înălţimea ,
printre șoaptele ce murmurau zefirul iar noaptea se ascunde peste tot.
le-am cuprins în braţele mele În văzduh ,luna se-mbracă în lumină
ca fiind primele nunaţe de lumină în felul ei tăcut și îngeresc.
ce-mi mângâie pleoapele De pe pământ,clipele se dezlipesc
când privind fereastra pline de șoapte neprihănite.
văd trecând în dreptul ei Magnific totul apune într-un vis...
privirea ta ca o lavă fierbinte... Cu aripi diafane,îngerii veghează
mi s-a părut preţ de-un clinchet de gând între tăcere și tumult,
că toate florile nasc viori răstignind zborul.
pe care arcușul înflorit cu petale dalbe
compun simfonia zborului ireal; Rătăcind prin mine
din tumultul abisurilor celeste
se-așează tainic o tăcere E liniște în jur.
plină de zăpezi albastre Din mijlocul neantului
și ninge...ninge înverșunat cu vise timide un strigăt de înger
sub ploapa cerului, se risipește în tăcere
cu șuvoaie de iasomii ce gem printre stele printre filele curcubeului.
te-aștept,vino... Miresme palpită peste
privirea mea se reazimă mereu linţoliul pământului,
în noaptea adâncă, ca vântul înnebunit aşternând un iz dulce de visare.
la ferestre Un gând ca un fir de păianjen
așteptând împlinirea mă poartă peste pleoapele cerului...
pâna atunci... E-atâta lumina!
ninge,ninge înverșunat în visele mele În spatele norilor,
cu constelaţii de doruri lascive. vântul rostogolește raze
la picioarele îngerilor.
Fantasmă O ploaie de senine flori
devine mângâiere pentru o clipă.
Se prăvălesc raze molcome Poate e nălucire sau poate-i mister,
la poalele orizontului, cine să știe?
acoperind atent amurgul Știu doar...că dulcele iz de visare
în tonuri arămii. are izvorul în inima mea.
Clipele zilei se sting
prelingându-se-n taină GOTCA RODICA, Anenii Noi, R.Moldova
pe obrazul înserării,
iar liniștea și somnul „Frig”
pecetluiesc timid trupul pământului.
Luna își dezvelește faţa Mă place cîteodată un vers bacovian,
și picături de lumină Prin vene-mi se strecoară „ninsoarea de
înveșmântează umbre... decembre”.
În liniște ,din irișii cerului Și văd cum trece timpul, bătrînă de un an,
scapără steluţe aurii; Mă uit și-aștept să ningă din sîngele ce fierbe.
feeric se așterne peste tot, Aștept să cadă bruma, ori gerul, ori ce-o fi,
tulburând timpul. Să cadă într-o iarnă ce o să ne răcească.
Vise și dorinţe obosite Bacovia-i departe, departe de-a muri
răsfaţă molcom pleoapele... Iar „eu”-i prea aproape să trăiască.
Amurg Suntem străini de tot și prea răniți de iarnă,

Prea dezbrăcați, chiar goi, în marele omăt.
Potop de raze liliachii Suntem mai efemeri ca fulgul ce-o să cearnă
îmbrăţișează cerul Și poate triști ori suri, ca marele poet.
și stelele se nasc
unde sfârșește seninul. Suntem veniți în frig- ce rece desfătare!
261
Cu buze înghețate în palme aburim, De ani în șir, în mine n-a mișcat.
De parcă am renaște o tînără suflare,
De parcă prin suflare ne naștem și murim! Pesemne că nu-i pricepusem jocul,
Ori n-am găsit cuvîntul potrivit
Jocul- HOMO LUDENS Sau poate m-a abandonat norocul,
În clipa cînd de dînsul am vorbit.
Jucam un joc din fașă îndrăgit-
Silabisind, mototoleam cuvinte Tac și mai scriu, fără să joc cuvinte
Căci în cuvinte lumea am găsit, Înșiruiesc un verb, un substantiv.
Podoabe scumpe și veșminte sfinte. Așa la școală am făcut cuminte,
Cu moduri dure, la superlativ.
Eram un drag de prunc aventurat Mai tac, mai strig împrăștiind cuvinte
Spre un înalt din Babilon ce vine. Atîta am, cu-atîta mai trăiesc.
Cuvîntul era veșnic nepătat, Eu voi găsi cuvîntul ce nu minte
Imaculat și preasfințit în sine. Și-atunci, dragi frați, eu am să mă vorbesc.
Jucam un joc- un mare dar pe lume, Stih tîrziu

Jucam naiv, aproape infantil.
Cuvintele păreau ca niște glume Și iarăși seara îmi alung tristețea,
Ascultătoare, chipul prea umil... Mă încălzește-o ceașcă de cafea.
Amăgitoare este tinerețea,
Eram atît de prinsă de vorbire E-un tren pierdut de mine și de ea.
Încît de scris eu m-am îndrăgostit;
Era cuvîntul marea mea iubire, Doar seara mă așez lîngă o filă,
Credeam în tot ce fuse de rostit. Mi-adun în pumn un gînd neterminat
Și recapitulez o zi umilă
Dar timpul, nemilosul meu amic, În limba unui pix incendiat.
Împrăștiase ghimpii ispitirii,
Părea acum cuvîntul slab și mic Înșir cuvinte goale, despuiate,
Și inutil în tainele vorbirii. Scriu tot ce simt, ce văd și ce visez
Aceste versuri sure, înnoptate
Lăsasem slova la mijloc de rînd. Le port cu mine ziua, le veghez.
Neînceput și nesfîrșit e jocul.
Purtam în mine numai mutul gînd- Acum îmi las tristețea între rînduri
Ce efemer mai este și norocul! Și plec să-mi văd copiii adormiți,
La ei m-aplec cu luminoase gînduri
Din zi în zi, eu- numai căutare, Și le rog îngerii să veghe liniștiți
Numai un gînd pribeag, numai atît.
Doar eu credeam că slova moarte n-are. ÎnStrăinare
Se vede că și-acuma am greșit.
Sîntem departe: azi cu mîine
De zile lungi, ce îmi măsoară anii Către răspîntie ne duc.
Eu tac vorbind și scriu muțește versul, Tu n-ai dreptate: fără mine
Cuvîntul își tot înmulțește fanii, Mai sur rămîi decît un cuc.
Eu însă nu-i găsisem sensul. Nu mai e focul:
Aprins de dor și de noroc.
Mă trec încet, precum o lumînare. Pierdut e jocul:
Cuvîntul meu, tăcut e și morbid. În care unul n-are loc.
Mă lupt cu viața, care sens mai are, Rămînem singuri?-
Un sens mai vechi, al naibii și livid. Tu mă întrebi, eu îți răspund.
Suntem prea siguri:
Mă iau la harță cu a ei privire, Prea-nstrăinați, în prea demult,
Arunc cuvinte noi, de neuitat Eu nu voi plînge:
Dar tabla veche, cea cu figurine Am plîns cîndva și am plîns tot.
262
Tu nu-mi vei zice: și-am domesticit din sălbăticie un Cal,
„Rămîi!”, căci nu mă mai întorc. să-mi fie prieten în toate...
Și Credința în Tine mi-a arătat
Suntem departe- că și-un Epigon poate!
Nu mai e focul.
Tu n-ai dreptate- Iubita mea
Pierdut e jocul. Iubita mea, mă străduiesc de-o viață,
Să-mi dai ce nu poți da la alt bărbat,
Tu nu-mi vei zice- Iar vremea care trece mă răsfață,
Sîntem prea singuri. Că m-ai salvat la timp de celibat!
Eu nu voi plînge-
Rămînem singuri. Nici vara nu mai e așa toridă,
Când rece ești ca gheața în purtări,
GRIGORE MIRELA, Rîmnicu-Sărat Trecutul mi te-a dat o fire-aridă,
În cuplul nostru plin de frământări!
Destin și Soartă
Iubita mea, ascultă-mi glasul dulce,
Ziua în care mi s-a scris destinul era înnorată, Să vezi că eu sunt cel ales de soartă!
Universul avea o vibrație de armonie Nu crezi că vremea, grăitor, ne duce
sincopată, Spre viitorul ce ne bate-n poartă?
Ursa Mică tăinuia cu marte un trigon,
iar eu mă născusem să fiu doar Epigon. Nici iarna nu mai e atât de rece,
Un bumerang cosmic mi s-a înfipt adânc în Când eu mă tot încing și nu mă vrei!
spate, O, draga mea, când timpul nostru trece,
ca să port durerea pe drumul scris de Carte, Privirea mă deprimă pe alei!
misterele Universului sălășuiau în străfunduri
neștiute, Iubita mea cu tâmpla înflorită
care se îndepărtau ușor nevăzute. de ghiocei ce-ți dau înțelepciune,
Acum ești blândă și mă ai ispită,
Tatuate în suflet iubiri și regrete meschine, Dar bătrânețea-mi lasă amărăciune!
mă purtau pe cărări și poteci de neghine,
șoaptele sufletului fugar mă amăgeau, Nici gestul dezghețat de mângâiere,
iar vampirii lumii mele, de vlagă, mă sugeau. Nu mă mai face cel ce-am fost odată,
Energiile furtunilor erau apocaliptice, Că muntele de drag și de plăcere
iar eu înaintam în căutări eliptice, E sterp de-atâta clipă resemnată!
Orion și-a prins în centură o stea,
dar destinul o îndepărta să nu fie a mea. Iubita mea, sunt trecător prin viață
La fel ca tine, însă m-am schimbat,
Înfometat de mine, cel de mâine, Când senectutea mi-a ieșit în față...
am înfipt mâinile în mărăcini ca într-un colț de De-acuma vreau să fiu și eu... bărbat!
pâine
și-am gustat din fructele deșarte ale vieții, Nici ruga ta nu mă oprește acasă,
așezând prezentul nevolnic în Oaza C-am devenit și eu mai înțelept,
Frumuseții. Iar fluturașii, care nu mă lasă,
M-am ridicat să prind o rază de lumină Îi simt în altă parte, ce e drept!
și am căzut în Jungla Hienelor din Grădină,
care mi-au devorat trupul ce era deja stafidit... Iubita mea, acesta-i adevărul
Și nu mă durea, pentru că eu mi-am dorit! Și nu m-ascund, că sunt un om cinstit,
Din pământul plin de sânge mi-am modelat alt A fost doar iad, o viață, dormitorul,
chip, Și-acum, la bătrânețe, m-am trezit!
apoi m-am oglindit în Fluviul Vieții un timp.
M-am aruncat într-un val să mă spăl de păcate Că pe-ale vieții valuri trecătoare,
și am înotat zile-n șir, doar pe spate, Am vrut să fiu o bună jumătate
mi-am desprins bumerangul Și te-am iubit cu-atâta-nfrigurare,
în pietrișul din mal Iar când te am, nu mă mai dai pe spate!
263
Despre noi E-așa de jovial întreg Mizilul,
Când tu combini plăcutul cu utilul
eu și tu... Și este un oraș așa curat,
noi, Că parcă-aș fi la Râmnicu-Sărat.
separați o vreme de logica rațiunii,
infinitul meu, De fapt, la cum sunt toate așezate,
infinitul tău, La cât de evident sunt înșirate,
cândva congruente, Te poți visa în urbea cea mai mare
au alunecat în prăpastia cuvântului, Din țară... Pentru asta, fac prinsoare!
iar sub tălpile mele
nisipul se scurge printre degete Și-n București sunt străzi cu-atâta comic,
măsurând tristețile timpului trecut... Ornate bine, într-un mod ironic,
mă întreb: Cu plușuri și covoare mari, persane,
cine sunt eu să calc timpul în picioare? Apoi baloane, străchini și castroane!
măsor nemărginirea în clipe,
când sub privirile rătăcite se mărginește Azi, în periplul meu prin tot orașul,
infinitul meu, La fel ca și la Cluj, mi-am găsit nașul,
aruncând tot cerul în mare și scufundând Iar după-o zi, când m-am retras spre gară,
dogoarea amiezii Nu mai aveam gentuța la subsoară!
în adâncuri...
se clatină bolta pe oglinda mării, Și-atunci, cu o revoltă evidentă,
iar foșnetul orizontului se prelinge spre mal în Îmi vine o-ntrebare insistentă:
sincope, De ce n-ar fi Mizilul capitală,
când eu număr pescărușii și plâng amarnic Măcar acum, în era digitală?
țipătul lor
care brăzdează văzduhul în arșița zilei... Că și aici mă simt în a mea țară,
mă agăț de gândurile mele care zboară Și-aici e kitsch, și oameni de ocară!...
spre un nou infinit albastru ca marea, Dar mizilenii au ceva... ce-mi place:
scutur nisipul lipit pe fiecare por al pielii, „Fix” un deceniu de umor... vivace!
apoi colind universul încălecând pe un gând
bizar, JITARU NICOLETA, Teșila, Prahova
deschid cartea vieții în doi,
iar în ea povestea noastră nu are sfârșit... Ciclice
opresc pentru o clipă timpul la frontiera dintre
noi, Prestabileşte-mă întâia oară
mă războiesc cu mine, Pe data de… la ora de…
iar tu te pierzi în infinitul meu... Preschimbă-mă în primăvară
O zi la Mizil În loc de planuri şi de vise,

De întâlniri pe data de… la ora de…
Călătorind agale prin Mizil, Eu am să-ţi înfloresc narcise
Mă străduiam să mă strecor tiptil,
Neobservat, că e căldură mare Prestrânge-mă de-acum, odoară,
Și, prin mulțimi, văd hoți de buzunare! La ora de… pe data de…
Preschimbă-mă în miez de vară
Printre arbuști, pe strada principală,
Vezi doar ligheane, căzi și... câte-o școală, În loc de amăgiri adese
Iar unde e o casă princiară, Din data de… la ora de…
Vezi flori și câte-o piatră funerară. Eu am să-ţi înfloresc cireşe
Tronează șiruri de covrigi la poartă,În curți un Precoace-mă dintr-un boboc de doamnă

el cu-o ea, mereu, se ceartă; La ora de… în ziua de…
Un trotuar îngust, făcut cu artă, Preschimbă-mă în toamnă
Te scoate-n stradă și-ți mai ia din soartă.
Şi-n loc de vorbă amăruie
264
Din data de… la ora de… Încotro s-apuc…
Eu am să-ţi înfloresc gutuie.
Ea ştie ce e de ştiut, fireşte,
Preninge-mă, iubite, un secol şi ceva Că-i bătrână, mama asta,
Din data de… la ora de… Cum nu-i bătrân pe lume
Preschimba-mă în iarnă grea Afar’ poate de Domnul
Din care muma-şi smulge coasta.
Şi-n loc de vorbă de ocară
Din data de… la ora de… Această mama sacră, rădăcină infinită
Am să-ţi renasc o primăvară. E fulger şi mister
Şi spovedanie curată,
Virtuală Împărtăşanie cu dulce sânge de cuvinte
Parfumăreasă, la gât cu giuvaier.
peste un câmp de mătase verde, aleargă încet
mângâierea vântului, Ah, mamă, cum mă frânge clipa!
iarba e ‘naltă, ajunge până la brâul gândului Ah, alinare, ce dorul sacru îmi alini!
ce-alunecă însufleţind cărare spre capătul Învaţă-mă să-mi întrec firea,
câmpului Cum să răzbat strânsoarea asta
lăsând în urmă splendoarea cugetului Ce sub petale ascunde spini...
tot zburând cu puterea gândului soare Cum să mai rabd distanţa

m-am rătăcit în lunca verde, mare Şi-amarul ăsta de pelin,
şi-n loc de solz tăios, am fine, albe pene la Când tot ce mă-ndulcea pe lume
picioare Mi-era tot gând de depărtare
şi-o pânză aspră ca o velă în spinare. Şi crezul unui alt destin.
lacheu la cumpăna dintre aceste lumi, De mi-ai ghici în versuri soarta

mărinimoase spaţii virtuale, Rămasă de aci-nainte
nu pot zbura decât stând în genunchi Ţi-aş da la schimb o mână, un picior
ori sufocând întâiul gest reflex Din trupul meu de tânără femeie
în gândul verde campuriu din acea blândă, Ţi-aş da apă să bei din dragi cuvinte
verde mare.
Mamă, nu-mi mai ies din mine
Dragoste imaginară Nici din lumea asta rece.
Gândeam cu chinul că urmai să-mi vii curând Tot ce ieri creştea de sensuri
Mă îndulceam cu cristalele speranţei Azi îmi pare că apune,
Zâmbeam în sine-mi tremurând. De-a-ndărătul trece… trece...
Îţi potriveam o cunună de-nsurătoare pe cap Aş putea trăi ca alţii

Gâdilându-mi orgoliul, închipuindu-mi Împlinind destine absurde
Pe veci, fatidicul “da” la pătrat. Pipăind materialul
Şi-n distracţiile vieţii
Roşeam de plăcere
Prostindu-ne în fel şi chip Să-mi dau zilele pierdute,
Nu una, ci două încheiate luni de miere Dar ceva se zbate-n mine
Imaginându-mi sfinte păcate de moarte Ca o pasăre în cuşcă
Ardeam pe rugul fericirii noastre Şi-un zălug încins în coaste
O viaţă simplă dintr-o netrăită carte. De mă zbat mai tare, mamă,
Mă cheamă Ghimpi mă-mpung cu cap de puşcă.

Mi-ai pus cruce în spinare
Mă cheamă iarăşi, maica, Ca o aripă din piatră
La sânu-i să mă duc Mă striveşte cu puterea-i
Să îmi descânte soarta Ce nu pot s-o duc.
Şi cu enigme grele să-mi răspundă Am să pot s-o fac vreodată?
265
Noaptea doarme-n spume albe Că sfarmă maldărul de pietre,
Şi-n vise de veşnicie, Că îl iubesc ca pe un om, deși nu-s om.
Iar eu plâng la sânul tău Îi mulțumesc că e om cu mine, deși
Plâng şi-adorm Eu nu-s om.
Dragă mama, poezie. Iubesc, de printre toți goblinii
Un om.
LIȚCANU TUDOR, Suceava
Paralela lui Brent
Om
E aproape două, și simt că mă duc.
Biblioteca e plină. Acolo, unde s-au dus toți, în
De cărți goale, cu pagini pline, și Purgatoriul lor,
nu înseamnă nimic, iar Pe o stradă veche a micului orășel
Oamenii lucrează cu ele, Dar, ei s-au dus cu totul, bravo lor.
Doar să vadă cât de săraci sunt. Că eu mă duc doar cu sufletul acolo.
Prin mirosul de tutun ars, mahoarcă, Trupul și mintea mai au treabă aici.
Și coșmaruri de la 5 dimineața, Să găsesc pachetul de țigări al lui mama
Te văd, că nu ești nimic mai mult Și să-l fumez cu vin, ca pe gânduri
sau mai puțin decât un om Poate mai ard și un regret.
Și să găsesc briciul lui tata, să mă tai
Printre goblini Pe spate, că poate îmi ies aripi
Și mă duc și eu.
La 4 decembrie, erai absentă pe Golgota mea,
Tu nu arunci cu pietre într-un răstignit, nu? E aproape Crăciunul. Eu mă simt ca la Paști
Vii, doar, temătoare, după, mă scoți din Mama încă doarme, tata e plecat,
maldărul de bolovani, Prietenii îs beți morți fără mine,
Te uiți și nu te miri, fără alte întrebări, Oamenii aprind candele în brad
Întrebi dacă mi-e bine. Pentru cel care chiar a murit.
Cuiele dor, poziția crucifixă e plictisitoare,
Dar ochii-s încă aceiași. Mai rămâi tu, la tine meditez cu frică,
Privesc cu aceeași admirație omul Nu. Scârbă, frică, teamă, catatonie.
Printre goblini. Aici, nici măcar acidul nu arde regretele,
Nici măcar cuțitul bunicului nu mai taie,
Noaptea, când îngerii nu au trup, doar umbre , În piatra ce am devenit. Rămâne
Se plimbă cu ele pe pereții blocurilor Doar să mergem, acolo, unde ne e locul,
comuniste. În micul nostru cul-de-sac, și să privim
Îi vede lumea îngeri, dar eu îi văd demoni. De pe acoperișul căminului
Mă ascund sub pat, și iau cu mine Cum soarele se deschide în noi.
Foaia ta, ca dar întârziat, ca să mai văd o dată
că știu un om Ai rămas doar tu, aici, marea mea mare a ce oi
Printre goblini. fi tu,
Că nu m-am dus, că tu nu ai apucat,
O vei citi cu scârbă, sau cu lacrimi, Să vezi cum e să iubești,
Oricum, ciocolata din mâncarea de dimineață Și mi-e frică că dacă ai să vezi, nu
Își va păstra gustul, Nu știu care dintre noi prinde aripi.
Dar, oare pielea mea,
Crestată până la os de goblini O să fi tu, nu eu.
Va rămâne albă? Nu o să mă iei oricum.
O să privesc cum se ridică un ocean,
Da, pentru că știu un om,Cu extaz trist în el, ca Și mă lasă sterp, în van,
mine Ca să mă duc și eu cândva,
Până la „un fel”, om. Oricum
Om mereu, îi mulțumesc mereu, Unde nu e el.
Că nu-mi crestează pielea,
266
Eroul Verișaghín Asta pentru că ți-ai pus două dorințe:
să nu cad
Părinții pleacă noaptea, să aducă pâinea, să nu mă pierzi.
Iar eroul Verișaghín aduce fumul de tutun Câte s-au împlinit?
În sufragerie, și poveștile .. În noapte, toate stelele au căzut
Mă ia din somn, fierbe ceaiul, Vertical, izbindu-se în frunțile noastre,
Și arată că Harap – Alb ar fi murit, Și ochii noștri explodează
Că Prâslea cel Voinic s-ar fi înecat În supernove.
În mâlul din tranșei. Prea multă lumină să ne uităm unul la altul,
Calmul lui aprins, și urechea ciuntită Ce a mai rămas?
De la un glonț de Luger, arată că e erou.
Prin sătucele poloneze, Doar praf de stele.
Unde naziștii te așteptau încet Universul nostru, lăsat pe o bordură.
Să ieși din altarul de brazi. Înecat în bere.
Te așteptau cu frică. Urmează să îl salvez de acolo.
Van Gogh a înstelat cerul, Și să ne orbim ..
Tu ai ciobit câmpul și zidurile. În doi quasari ..
Și să rămână lunile între noi.
În timp ce sătucul dârdâia de tărie și spaimă,
În lanul de grâu, tu fumai, beai singur, MĂTĂSARU LAURA, Braşov
Scriai pentru Ana de-acasă, că nu e
singură, că vii, că pleci, că rămâi. Vox populi
Fumai, beai, plângeai. Și eroul plânge.
Azi e silenzio stampa între noi
Rusia. Stalingrad. Leningrad. lumea mă scapă din mână şi n-am shelter
Doar știai de ele, dar tot ai vorbit despre ei. audi, vide, tace, pare util
Despre cum există și un erou Ilici, sau un şi mă compromit în ochii mei – sabotaj
Petrov, că fugeai, sau mergeai încet, o să-mi spui că mama mă ţinea în puf,
La cadență, oricum, iar chipul tău sau că m-am născut cu tenul inimii sensibil
Apăra, cu o ureche ciuntită alte mame..
Divizia V Tanchiști, Maica Rusie. mai deunăzi credeam că părinţii sunt nişte
cochilii
Spre Berlin se urla, pe străzi, pe sub covoare. în care te ascunzi de vicisitudini
În radiouri duduia victoria, iar în vârful lui (asta făceam până la noi)
Brandenburg, de la noi încolo am renunţat la mine
Eroul Verișaghín fuma și bea, şi ei mă sapă pământ moale şi îi las să mă sape
Scria pentru Ana că vine. Se calma. şi pun şi eu mâna pe lopată...
Purtai medalii, dar ai venit cu riduri, oare am rămas fără timp?
Ochii tăi miroseau a pucioasă. învăţasem acum câteva lecţii
Și-a trasat războiul fronturile pe fața ta, să nu merg împotriva curentului
Dar, sub tot praful acela de pușcă: dar unde duce?
calm aprins și așchii din păduri. e vorba de texturi diferite, de forme clare
care nu suportă omogenizare
Toți eroii trăiesc. şi e vorba de...
Prea mulți în mormânt. săpături.
Eroul Verișaghín, cu urechea ciuntită,
Ochii blânzi tot privesc, din pământ, Moulin rouge s-a închis
Iar poveștile tale se ascund sub varul
sufrageriei. Portativul elastic bălăngăne notele muzicale
iubire la sol! iu-bi-Re La Sol!
Fotoni distilați sentimentele au primit aplauze după dansul la
bară
Mi s-au diluat ochii; şi se pregătesc să plece cu echimoze cu tot.
Au dispărut, atât de repede să fi fost prea strâns corsetul, portjartierul?
Ca două stele ce cad în vid
267
frigul ne-a răcit şi-n loc de afecţiune, tot felul iubirea pentru tine e mică, slabă, şi aproape
de afecţiuni – clasice urâtă
n-am să mai las femei şi mi-e frică de mâine de parcă îşi dă copy
cu picioare lungi să danseze cu imaginaţia ta paste
sunt geloasă ca un drum fără parapeţi... ziua de ieri şi nu pot s-o sar – am încercat skip
fuste crăpate ca zidurile Guardiei dar tot retrogradez din tine şi nu mai am ligă.
după cutremurul epitelial dintre noi – rulează
şi eu n-am scene ceilalţi sapă cu unghiile dupa inimi îngropate
am mai multe borcane cu virgule, decât adânc
seducţie... (la noi nu s-a lăsat cu morţi, încă)
dacă n-au ucis acidul citric şi monoglutamatul,
Calamitate nu-mi zgâria stomacul când te sorb din priviri
şi eu n-o să-ţi scot ochii cu degete sătule.
Noapte îmi vine până la gleznă suntem la fel,
sunt inundaţii în Marea Britanie două animale sălbatice care sfâşie carne:
şi te caut pentru hrană, erotic şi divertisment.
din Siria până în Franţa
ca un refugiat te necesito, dar avem detalii sub unghii:
să-ţi bat în inimă (nu ţăruşi) tu iubești cu spaţiu si pause, şi eu tac de biliard
să-mi deschizi! încremenit în suport pe peretele tău...
până nu mă deteriorez
lângă valuri cazino părăsit... MORUZI MARIA, Iași
şi lacrimi îmi vin – bine
le asortez cu pelerina de ploaie. Perdeaua de iederă
averse în toate oraşele inimii
şi frică de înec Iedera se despletea triumfal
întuneric la babord! în parcuri gri,cu statui feminine…
speranţa se clatină Uitarea m-a găsit şi pe mine
de parcă ar fi terminat de dat pe-o banca rece,din ţevi de metal.
pe gât ţoiuri de alcool
pur şi simplu. Umbra copacilor ţepeni e verde.
cu cizme de cauciuc sparte, Muşchii au cucerit totul rece şi impur.
în care până şi dragostea transpiră Tu nu vei veni aici,e clar,se vede!
mai abitir decât în erotic, Perdeaua de iederă cade peste burg.
echipele mele de salvare capitulează
şi renunţă să caute Marilyn Monroe
prin amintiri,
prin măsele excavate Vântul mi-a luat pălăria
resturi din tine. Roasă pe margini,ca urechile motanului…
declar doliu sentimental Oriunde se va odihni,va întâlni prăfăria
şi atât... pe stradă sau pe clapele pianului.
Serviciu contra serviciu Pantofii albi ce-mi împodobeau piciorul

îi ador,dar nu ştiu unde sunt.
Dacă tu mi-ai scoate Atât de mult m-a-mbatat saxofonul,
caracatiţa asta din piept care în apele oceanului i-am văzut înotând.
îmi strânge inima până îi iese printre N-am noroc niciodată-sunt Marilyn-
tentacule... un copil bucălat,orfan,abandonat…
mi-aş arunca outfit-ul de vârcolac Că sunt un suflet divin,
şi aş umbla cu mintea goală fearless Doar motanul meu codat a aflat.
fără vreo armură invizibilă.
(noi doi făcând parte din acelaşi regn) Sunt o legendă-muzică şi film1
De ce mă văd doar o bombă sexy?
tu creşti câini de luptă şi îi aţâţi înspre mine Please,am nevoie de un Pepsi!
Altfel..va arăt un semn cretin.
268
Covor şi flaut când îmi amintesc
o veche poveste de iubire,
Încă ne aşteaptă covorul oriental când mă gândesc la tine,
În culori calde,în tonuri de scorţişoară, când mă întreb cine ești
cu modele întortocheate. și unde să te-ntâlnesc
E totuşi mic,de atât de îmbietor, pentru a-ți înapoia
Sufosmsa te scufunzi comod această bucată blestemată
în el,într-un amor neconvenţional. de Mătase ruginită…
Şi un flaut ne aşteaptă Portret

Amintind de chemări
De dragoste,de muzică,de viaţă… Profilul tău seamănă cu al unui zeu
scăldat în razele soarelui,
Lalea -lumina dansează cu tălpile goale
pe acele obrazului tău-
O pisica negra Părul tău strălucește
ţii pe rochia ta și îți servește drept coroană;
ţesută din roşia lalea Gâtul tău se înalță misterios,
din Caşmir sau tafta. iar vena ce reînvie când inspiri
pulsează pulbere de adrenalină
Rochia îţi flutură în vânt Voi fi mereu pictorul
în pragul castelului însângerat. în căutarea absolutului
Unde ţi-e contele întunecat? de pe pielea ta…
Gingăşia unui fald Subjugare

şi fineţea pielii tale…
În jurul tău ard petale, Orele pun stăpânire pe mine,
pietre reci peste trupul tău cald. clipele mă sufocă în voaluri divine…
Măști păgâne mă atrag
Iar el ţi-o va smulge,ţi-o va jupui în dansul lor straniu și ritmat…
atunci când va veni.
Buzele pe gâtul tău îi vor aluneca Feți frumoși cu coarne-n frunte
crestându-ţi pe el preferata lalea. vor să-mi șoptească,
perfid să mă ispitească
MURĂȘAN LIGIA, Almașu, Sălaj să mă las furată
de-a lor versuri mărunte…
Ceas înghețat Vezi bine, rolurile s-au inversat-
-Totul e-o iluzie și-i răsturnat-
Mereu, la ceasu-acesta blestemat, Nu mai știi ce-i real
îmi amintesc o veche poveste de iubire…. și ce-i debilă minciună,
Când nu mai știu realitatea asta-i un sentiment amar,
dacă-i noaptea din zi urlă Furiile într-o învăluire nebună…
sau viața din noapte
și trăiesc o viață Voi călări pe-aripi de vis
ce nu-i a mea, până la acel nor întunecat, nocturn,
pe care am găsit-o până la idealul meu promis
aruncată de lângă fierbintele Saturn…
la periferia orașului de cenușă
într-o noapte de ger abisal… Univers gol…
Ce-i drept, mi-a încălzit puțin inima,
mi-a topit calcarul de pe corp, Sunt atât de departe de tine…
însă cu timpul, Ne desparte-o galaxie
mi s-a impregnat în sânge… de clipe transparente,
De atunci, mă sufocă un abis nesfârșit de așteptare,
în fiecare noapte un ocean de nisip
269
din clepsidra spartă de tine… istorie și ruine
istorie și ruine
Zbor printre stele de plumb,
respir aer de foc o iubeam într-a-ntâia atât de tare
mă contopesc cu Universul încât m-am îndrăgostit succint de ea
într-o ploaie de cenușă…
ca oricine
Timpul mi-a înghețat inima, ca oricine apoi
plutesc pe cel mai îndepărtat
inel al lui Saturn, a plecat din vacanța de vară tocmai
ca o lună-mpietrită, în accentul ei gălățean
rămasă singură de Dunăre căzută peste mine
să plângă peste mine
toți sorii din ea….
în patruzeci de ani iar nu ne-am văzut
PACHIȚU DAN, Vaslui și o strig în pumni
că nu i-am spus că o iubesc
acum văd și pumnii îmi intră în orbite
concentrice circumterestre
oase caut după ea cu mâini din ce în ce mai lungi,
acum văd oase grămezi din ce în ce mai largi,
imberbi lepădați în școala profesională
scăpați de lecția mecanica motoarelor din ce în ce mai late
zbenguind în groapa comună
mă văd congelat pe scară ghiontul retinei varsă spărtură și cioburi
cu mâinile împingând pereții mi-a împlântat unul sub omoplatul stâng,
cranii cad ca oale surde clasic
vreascuri ruginite scriu în ciment pe la spate
decizia îmi debordează
front
capul uscat
arunca schije de smalț muma își petrecu rodirea
nu l-au luat în cameră pentru estetică ulița suna subțire a încorporare
cineva trebuia pedepsit cu lacrimi sparte
Gabriel pragul recăpătă lucirea
el nu mutase oase șters de înfrigurare
nu inhalase moarte soldatul așeză pe sub bonetă
nu trăise istorie spice coagulate de gloanțe
el se dusese la cantină cafeaua căzu în genunchi în bocanci
de aceea l-au spălat pe dinți cu periuța lui precum un condamnat de Finanțe
cu păr aspru de pe greabăn de porc
cine o fi scormonit ura
poate că dacă i-ar fi spus dincolo de bucătăria de pace
despre spectacolul cafeniu unde femeia a mutat bărbatul
ar fi luat cu mine un rom în cui
ne-am fi privit țeapăn într-un tablou nocturn?
din paturile de fier soarta! își spuse
cu scovergi soarta
până la ochi cu fălcile neunse
de catran și moarte succesivă
cântec cu diapozitive pe frontul binelui de țară!
- dar ar putea să doară! -
nu văd ibovnicul din spatele meu se-mpresură
mai demn decât vremea ce vine, doar - și cine o să moară, dacă
nu tot din soldați?
270
își strânse chinga și cu fanfara-n cască lor
își lepădă alura femeiască şi gheata ce a curs sânge,
hăt, afară îi pot întreba
începea frontul binelui de țară cum şi-au agăţat în cuie, uniformele de
războaie,
până la ochi câştigătoare la ruleta unui joc instigator,
de mame, de prunci ce azi le ating umerii,
sunt o meduză șchioapă de lacrima ce lunecă pe gâtul unei femei
arealul tău îndrăgostite,
e pentru oameni drepți ce nu își trăieşte iubirea,
născuți la șase fix cum s-au avut unul pe altul,
eu mă mulez ei și copiii lor, botezați în aceeași cristelniță,
eu cuprind martori unul altuia
eu sunt venit mai târziu la amintirile lor, pe care le-au înrudit între ele,
la șapte fără zece îmbrăcate şi ele în alb, cu voal de mireasă, ori
nu te apropia de iederă în veşminte
nu te apropia de celenterată cu doliul prins pe cămaşa din in,
nu știi cum e să strângi în brațe o urticarie îşi ştiu unii altora, haina de ucenic
ce caut eu la ziua ta şi salopeta grădinarului cultivând tuberculi de
duhnind a pește infinit,
printre tacâmuri de argint în vântul dintre flori de Lotus, pe plajele
pierde-te de mine unde Seneca îşi purta umbra,
fiindcă complici la câte o poveste de dragoste sau în
dau cataractă haina călăilor
eu te iubesc ce duc la execuție, lacrima lor, pătată de sânge,
dar numai până la ochi
și azi am reveria
SAVA LUCICA, București că încă trecutul se îmbibă în piele şi pot auzi
timbrul vocii lui, suflat cu lanuri grele de
Pe linia a două lumi Floarea Soarelui,
în umbra ce se lăsa
Şi azi pe-un decolteu şi pe diagonala unui fald de
curg stropi de timp, rochie,
pe linia de ape, a două lumi, în care se îl pot striga pe nume să desluşim împreună,
piaptănă ei, cubismul
bărbaţii toţi în costume cu butoane de aur, ale sau cercul pitagoreic de noţiuni
aceluiaşi croitor, pe cerdacul poetic, al unui autor anonim,
se piaptănă ele, unde copii în joaca lor, desfac șireturi la ghete,
una lângă alta, mame şi mătuși, necunoscute, cu haiducii șoimăreşti din foi sadoveniene
în rochii cu umeri dezgoliţi şi mănuşi de fete tinere îşi împărtăşesc secrete,
brocart, bătrânii împart sau îşi opresc pentru ei, vreo
cu ten de porțelan şi mâini de machior, povestire tumultuoasă
pigmentate de fard într-o lumină de culoarea aurului,
într-o imagine retro sau una hollywodiană,
când doar timpul
îi văd fericiţi desface păienjenişul memoriei,
pe ei, părinţi, bunici, străbunici, învârte ceasuri în bătaia vântului, prin acele
într-o fericire simplă, boemă, prinsă-n reflexe lui,
argintii, încinse în fier roşu, ca nişte muniţii, de un
cu sufletul fotografiat recrut
de iureșul ploilor ce îşi făceau patul într-un ce a zidit Teba, Corintul,
măr copt, spulberă uitarea băgată șerpește sub piele,
cu ochi de oglinzi în care le sunt fiică, sufletul mi-l culc în cearșafuri albe, de
nepoată, damasc,
sau doar un nostalgic de care atârn respiraţiile cu amprenta femeilor ce le-au atins,
271
el mai amorsa durerea unei gări pierdute în nu mai vor să le știm,
praf şi istorii își ascund mâinile bătătorite, ca pe un as la un
în iuțimea unui trup joc de cazinou,
trecut prin apă și foc, pe sănii trase de Reni. în amintiri îndesate de lucruri, cândva,
rar se mai râde,
Solitudini rar se mai naște câte o poveste pe ciorne,
tot mai săracă devin,
când şi poveştile de Toamne plimbate cu mine
au crescut şi-mi pun pe spate cortul şi rucsacul și pictate de o călăuză,
unui călător aflat la prima lui, încercare, în lăuntrica lume
se pleacă din ele, în care nu se mai mută nimeni,
cu suflet voalat de păpuși cu breton și de să ţin de braţ, personajul ce dansa
soldăței de plumb, pe podeaua goală,
li-s tabere, cutii de carton prizonier într-un flirt,
timpul e jucătorul să-l bucure într-o zi nimicită de lama unui
în zori noi, ieșiți din cearșafurile unei albii, cuvânt,
face rocada tablei de şah, mută pioni, vreo fată, poate,
le schimbă locuri ipotecate în biblioteca unde să semene cu Gilberte sau Odette,
se plimbă nimeni cu mine printre singurătăţi
printre cărţi cu miros de tutun, aspirante la faimă,
mută chipuri una mai vinovată ca alta, de forma pe care o
în câte o poveste de dragoste sau într-un alt ia,
tumult, mereu alta, fior sartrian,
sub ghiulele unui pustiu tot mai larg să poată picta aburi pe margini de pahar, în
unde doar gândul meu umblă frigul
şi păsări cu unghii albastre, răzuiesc de nori, ce îmi înveleşte părul, frunte,
cerul ce intra pe geam, să târguiască în parfumerii, când am nevoie să-
mi strâng
cei dragi se împrăştie, fiecare miros ca pe o lecţie de estetică,
călători prin ocheanul ochiului lunetist, fac front comun,
ca şi cum în găştile lor, se opera pe cord cu vremea ce și-a trimis la înaintare,
deschis trubadurii
şi-au amanetat graniţe din foi subţiri, de tutun, şi a sondat vâna
în scrisorile acelor oameni frumoşi, de la care mai pot lua
celor plecaţi, trimise ca o înştiinţare zâmbetul
că și-au ars la crematorii, vise ce nu au ce se mai joacă cu mărgelele mele,
pașapoarte, pot lua cu împrumut dimineţi
parcă s-au vorbit toţi împrăştiate în boabe de cafea,
să tacă definitiv, cu ochi aruncați pe trafic până la primul
ori să își dospească pe linii de caiet, inspirația, tramvai,
exersând ca pentru o glorie, în nuditatea cuvintelor, acoperită de un
cu palme de lut și de pământ, să îmi țină lecții comerciant de blănuri,
de olărit, înfrunt solitudini
să-mi injecteze în oase, sporii pădurii, ca unor chipuri fără măști sau machiaj.
antidot
și spun că nu-mi vor învenina trup, Alter ego
nu-mi vor întoarce spatele,
când își vor purta picioarele ca niște linii de ţie mamă Mărie,
tren, îţi pot spune, cum mă îmbracă ca un trenci,
clip,
au amuţit voci, când poeți îşi face patul în audiţia unei
cei buni vorbitori, s-au înregimentat în oștile balerine,
îngerilor, fâşii din întuneric, vor deschide cartea unui
ori nu mai vor să vorbească, povestitor,
unchi și mătuși și-au dosit gândurile, păpuși în pantofi de lac și panglici colorate,
272
iau chipul unor amazoane cu molecule de apă nu îmi cucerea visul devenit
pe ele, cel mai important lucru şi pe care îl citesc
abia ieşite din băi, îşi piaptănă părul ca pe o scriere ieşită din teorie.
cu lama vântului, brici, în oglinda Lunii, îşi fac
perucă, gânduri
atunci noaptea crescute ca nişte cai, cu grâu bun, trag carul
descalecă în zgomotul de copite, auzit ca un unor mărturii în dimineţi încremenite
utilaj greu, de gerul ce sfâşie gradele Celsius,
pe un drum născut dintr-o burtă de cal, sub lama unui plug,
unde basmul începe, hipnotic, meticulos, sufletul face împărţirea,
înghesuind în el, fericiri până la adânci împarte senzaţii,
bătrâneți, cu vârf de creion smuls
aranjând franjurile unei iluzii, dintr-un calcul algebric
şi nu mai ştiu şi tot ce nu s-a putut îngropa în uitare,

de câte ori ochiul iute, al minţii, îşi deconspiră limbaj, conţinut, îşi înalţă
îmi alungă sunetul trecut prin atentate şi muzica,
gloanţe îşi face sculptura
în frontul de oaste, al lui, în mâini de bijutier şlefuind imperfecţiuni,
izgoneşte voci cavernoase, nebunii, e o retorică,
de câte ori mă întorc la plânsul sinistru, al unei la povestea de dragoste, dusă la superlativ
fete, de sufletul ispitit să iasă din întuneric,
cu mâinile durerii pe gâtlejul ei, pe un mulaj empiric,
cu trup tâlhărit de hedonişti, de acuze, întreb cum mai trăiesc eu
înfrângeri, pe urma poetului cu un toc de peniţă,
dincolo de suflete ce învârt roţi de tortură şi antrenat să descrie pofta lui,
mă predau de a scormoni focul din trup,
ca pe o lecţie de suferinţă, altora, să ardă până la capăt,
nu mai ştiu cine se joacă, încă, cu emoţiile mele,
când am putut fi cea mai rea sau cea mai bună în ochi dezgoliţi
în cumul de emoţii ce s-au jucat cu mine, de ca ai unor cadâne,
multe ori cum îmi mai simt mâinile, când cuva lor,
şi am alungat din mine, femei, umple gropi cu pământ
doar pentru o subiectivitate supremă, şi flori mi le culcă, înfăşurându-le
ca o rochie pe silueta lui Nemesis,
un foc de cămin, încălzeşte lumina căzută ca o
placă linii şi forme, culoare,
de aur, pe-un prag de beton le pun pe hârtie,
în noaptea prinsă în şaibe de un armator într-o risipire de alb şi de esenţe volatile
şi-ţi spun, mamă Mărie, prinse ca nişte cârlige de un oraş costumat
de trupul meu, devenit cer, în moş Crăciun,
îl țin de capete, cu mâinile mele, unde o beteală culcă în ea, saxofoniştii nopţii,
în inspirația căutată ca pe o gură de aer, adun, fac rezumate, sumare
trag hățurile unor boi blânzi, înhămaţi la masa la simţuri geamăne cu solfegii,
de scris, dezlănțuite ca nişte martire
unde muze războinice, excentrice într-o iubire măcelărită de privirile curioşilor,
în ţinute pariziene de stradă, pe atunci, iubirea
deschid sufletul unui atelier îndrăgostit sfâşia cu unghiile roşii, lungi, ale unei artiste,
de Povestea Vorbei durerea,
şi de Fluierul lui Anton Pan, încălcam reguli în nopţile lirei,
separ demoni şi îngeri, tineri, spuneam că ne e permis
parteneri la joc de domino, să fim vinovaţi sau creduli,
în setea de a mirosi și adulmeca
nou început în nonconformismul meu, trec solitudini
singur el îmi trasa linii noi, în învoiala empirică, despre cum a fost 2016,
273
cu sufletul agăţat de-un alizeu cu nămeţi, cu în inimă-i regres, iar deraiază trenul,
idile,
pe străzi adormite în camforul unor batiste, pierdem locomotiva şi câteva vagoane,
unde în toamna vieţii, diva, ne pune la plantoane,
câte o anvelopă ridică nor de fum,
gazetari ahtiaţi după ştiri, îşi urmăresc prada şi bate ceasul ora, douăsprezece şi un sfert,
şi râd acum în jocul de cărţi, nemăsluit, e miezul nopţii totuşi şi viaţa-i un regret.
jucat de fantezii sapienţale,
de lucruri pe care nu le pot bifa la poarta sufletului tău
în etalon de măsură,
sau în greutăţi de cântar, la poarta ta demult n-am mai bătut,
râd de tot ce nu mi-a ieşit în cuvinte la poarta sufletului tău,
când au trecut prin ele, pe strada ta demult n-am mai trecut
filosofii ce le-au răstălmăcit, și acuma am păreri de rău,
îmi spun că suflarea pindarică,
al unui risipitor de personificări, pe banca ta demult nu am mai stat
îmi va da răspunsuri la ipoteze, și sufletul tău mi-e străin
că eşecul e doar o lecţie de etică, povești cu tine demult n-am mai aflat,
într-o peisagistică sufletească, demult n-am mai băut un strop de vin,
pe care o pot valida,
demult, demult de tine nu mai știu
la capăt de an, te-ai măritat sau poate ești plecată
continui să îmi vreau visul într-o mie de feluri, de atunci în suflet mi-e pustiu,
în dialog de amfiteatru şi în aceeaşi lecţie de și sufletul mi-e dus la judecată,
semantică,
unde mai mult ca perfectul, gestiona veriga aseară am trecut pe strada ta
dintre azi şi viitor și-un felinar ardea la tine la poartă,
un licăr de lumină se zărea
STEJAREL IONESCU, Timișoara în geamul tău cu sticlă spartă,
viaţa-i un regret era târziu, curtea pustie

un câine mă lătra de după poartă
mai toamnă decât toamna, nu bate în stejari se culegeau și strugurii în vie
nici când dezbracă doamna, nebunii ani și viața mea era deșartă.
hoinari,
casă cu suflet de ţígan
se curăţă aleea cu vânturi şi cu ploi
copacii sunt schelete, de haine ei sunt goi, casă nebună, bătrână casă
casă pictată în mii de culori
răpciugă, norii negri se abat peste troiene, av kathe, rămâi la masă
zig-zag e trupul tău cu umbrele obscene, piranda-ţi aduce pe braţe trei flori,
coboară cerul în pantă, la uşa de intrare casă pictată cu poveşti de bătrânul

şi lasă în pragul vieţii, în geantă o scrisoare, de bătrânul meu tată, atunci când trăia,
cu-n dinte de aur, ţiganul stăpânul
unde printre rânduri, tu ai putea citi mă cheamă la masă, ia frate şi bea,
căci viaţa stă pe gânduri şi ascultă simfonii,
apare o fată de şaisprezece ani
e muzica-n fanfară, pe drum trec batalioane mo, av kathe, fă, la domnii ziariști,
mai pleacă un tren din gară, şi şuieră-n şi toarnă cafele, noi nu avem bani,
vagoane, privesc la ceşcuţe, şi ochi-mi sunt trişti,
se schimbă iar macazul, iar viaţa o ia câş nu vreau Lavazza, nu vreau Expreso
astăzi îmi văd necazul, continui pâş-pâş-pâş, cafeaua aceasta din spuză şi jar
mă acomodez din mers şi tulbure e cerul, e mult mai bună decât e progresul
274
că are în ea inimă de ţigan, Pentru suflete.
Să nu fii desfrânat
mişto avilăn, bine ai plecat Faţă de adoratul tău poem ;
la casa pictată mai stau în târnaţ Să fii melancolic,
arunc o privire apoi peste sat Sau nostalgic,sau trist,
şi-i spun la ţigancă să-mi ghicească în zaţ, Spasmodic,dur sau de nepătruns,
Căci ești artă,cutremur și vis,
din colţ Porumbiţa se uită la mine Zenitudine și paradis.
fătuca frumoasă de şaisprezece ani, Ești infern paradisiac
ţiganca-mi ghiceşte, în cuvinte străine Cu paradise infernale
bani-i refuză, chiar dacă-s sărmani, Și ești ce te-ai născut
Să fii ;
mă îndrept spre maşină şi dau ca să plec Să nu furi buze
ţiganii-mi urează să am drumul bun Pe care nu le vei săruta
mă urc la volan precum un zevzec, Și nici inimi
pornesc în trombă, precum un nebun. Pe care nu le vei atinge nicicând.
Să nu cutezi
te-am căutat Să furi petale
Din grădina unor spini ;
e floarea doar o glastră de cristal, Să nu tăgăduiești
când porţelanul moare pe servante, Lumini,umbre sau culori,
cu rămăşiţele-n copitele de cal, Căci toate-ţi aparţin ;
femeia iar se dă pe la levante, Să nu ridici mincinoase mărturii
Împotriva minții tale ;
te-am căutat femeie, dar tu erai plecată Să nu îngropi
am întrebat groparul, pe preot l-am oprit, Taifunuri
de te-a îngropat aiurea, sau poate ai fost Și să nu fanezi
plantată Petunii nebune.
prin cimitiru-n care cu noaptea ne-am iubit, Tu să taci
Când totul zbiară
de tu îmi eşti lăsată mai rece decât crucea, Și să zbieri
am să mă îngrop cu tine să fiu şi eu mormânt Când totul tace;
cu floarea de liliac ce noaptea lilicea Să pictezi poeme
să stau cu tine acolo în veşnic subpământ. Și să scrii tablouri;
Să amuţești liniștea,
STOICA ELENA, Ploieşti Iar muzica să-ţi fie liniște ;
Să bei stele,
Decalogul Să înfuleci aștri
Și să explorezi constelații;
Fiinţă umană cu chip de artă: Să atingi universul
Să nu te-nchini decât Și să-l lași să te atingă ;
Grandiosului tău vis ; Să nu poftești nimic
Să nu-ţi faci chip cioplit, Din ce posedă lumea,
Nici altă asemănare, Căci tu ești lumea !
A fericirii tale. Ești tablou,ești poem,ești lună,
Să nu iei numele deșertului tău în deșert, Ocean,floare sau furtună,
Căci el îţi sculptează indestructibile oaze; Respectă-ţi poruncile
Adu-ţi aminte de noaptea ielelor tale Si schițează-ţi propriul Rai,
Și pierde-te în hora lor voluptoasă ; Căci ești o fiinţă umană
Cinstește-ţi moartea, Cu chip de artă !
Căci ea te-nvie cu fiecare clipită,
Și cinstește-ţi obscurul, Altfel
Căci el îţi pictează luminoasa aură ;
Să nu ucizi suflete, Cu o monstruoasă stângăcie
Si să nu-ţi ucizi sufletul De sălbăticiuni rănite,
275
Călătorim cu vaporul înflăcărat al lui Hades Galvanizând iupiterian eriniile de valuri,
Înspre o Cale Lactee veşnic verde Pensule de delfin rezistă prn fumurii dealuri.
Şi-un adevăr tulburător de străveziu.
Noi,duhurile ce îmbracă o carne vremelnică Tentații și tentacule se rostogolesc prin nudul
Ne tânguim că nu suntem altfel de umeri,
Decât lumea ce ne sugrumă, Când printre nesăbuințele acuarelelor nesfios
Iar lumea ce-o sugrumăm te numeri.
Se tânguie că nu este altfel Obsidianul cu obstinație ovală mi-e cânt,
Decât noi. Pe retina malformată a bolții demon îți sunt !
Multitudini de ceruri,vicisitudini, Acolo unde tatuajul-semizeu al celestului
Pământuri şi temple nacrit
Ce suntem, Dansează pe sidefia pânză de azur acrit
Ne contopim adeseori cu ce ne-nconjoară, Ce se cafelește cu lamelatele umbrișuri,
Mai adesea însă, ne desprindem Tu ești arhanghelul pictat dintre hățișuri.
Cu gesturi nesfârşit de agresive. Când obsidianul mi-e cânt printre pietrișuri,
Ar trebui să ni se facă o transfuzie de Mefisto îți rămân pe oglinditele tăișuri !
pământean,
Căci am uitat cum e să fii uman. Banca cu branhii
Ce-o mai fi însemnând şi "altfel ” ?
Să săruţi pământul altfel Când orologiul cu șerpi
Decât Glanetaşu ? Se revarsă peste pastelul-bulboană
Să ne ciocnim altfel Ce sughite la capătul bolții,
De castele din nori ? Tu mă aștepți pe-o bancă hoinară
Şi să urlăm rugăciuni Și săruți podul arterei mele
Cu altfel de cuvinte ? Cu talpa obrajilor tăi...
Să ne iubim Sacul cu stele ne îmbracă tabloul,
Cu altfel de inimi ? Iar ochii selenari își caută odraslele
Să ne atingem Prin buzele noastre.
Cu altfel de mâini ? La zenitul tenebrelor,
Dar dacă şi altfelul Bronhiile noastre sunt branhii
Se satură de el însuşi Și pieptu-ți mi-e cearșaf-iureș !
Şi se râvneşte altfel ? Mă sorbi sub razele translucide
Tu-ţi vei dori doar să fii la fel... Ale cărărilor cu pioneze astrale,
Ne construim sanctuare Surâsu-ți supraviețuiește deasupra
Din palate florale şi astrale, Slobodului rug sticlos
Cugetăm Pe care ți-l plantez în tâmple.
Şi măsurăm oceane de ceară, Cu mâini babiloniene
Suntem roze cu toţii Ne pipăim glasurile,
Şi tânjim o ploaie de vară, Degustând tăcerea.
Numai că ea va înlăcrima Cremene-ți sunt buzele înmiresmate
Toate petalele ce i se închină. Când mă săruți pe banca cu mulatru oțel.
Avem altfel de amoruri cu fiecare clipă, Te strâng la pieptu-mi pribeag
Altfel de şoapte, Și mi te pierd prin oase...
Altfel de mişcări, Mă plimb acum într-o carbogazoasă
Altfel de priviri solitudine,
Şi altfel de omoruri. Pășind peste cioburi de maci
Suntem altfel Și reating banca de iarbă,
În fiecare secundă ce se scurge, Ah,vreau să mă cotropească seva de roșu
Mon amour, Ce s-a prelins printre așchiile ei
Suntem altfel toujours. Și să mă inunde peștii din iaz !
În ultimul iconostas al demonilor pleșuvi,
Anamorfoză celestă Te iubesc tardiv cu bărci de izlaz
Și mi se lichefiază pelerina printre nervurile
Obsidianul cu obstinație ovală mi-e cânt, lemnului.
Pe retina malformată a bolții demon îți sunt ! La nadirul dimineții,
276
Când branhiile noastre sunt bronhii, Un tânăr student la filosofie
Martor mi-e coșmarul frunzelor, Studia sub un copac cu taine gri
Te părăsesc cu noaptea.. Sisteme cosmogonice în antiteză
Care tânjeau să-şi afle adevărul
ȚĂRANU ANCA, Botoșani În merele cu coji portocalii.
O vodkă pentru două vieţi Întinde braţele spre Absolut

Dar nu atinge merele decât cu unghia.
Îţi ascunzi tristeţea în racle îmbuteliate cu vise Ar vrea să cunoască sferele roşii
albastre Ale Adevăratului Soare.
Te dezbraci de aburul parcului poleit cu alb Ar vrea să se transforme în pagini de lumină
Îţi desenezi pe trup contraste de lumini Însă condiţia lui de om profan
Cu praf de înger. Îl ţine prizonier în astă lume
Te laşi molatec în braţele unor neoane Unde piticii se hrănesc
Care îţi toarnă în palmă Cu mere viermănoase
Balsamul unui timp parfumat. Şi cu sclipiri diurne.
Îţi scalzi trupul
Între privirile mele încordate. Sanctuarul picăturilor de ceară
Îţi tai unghiile pe o bucată de ziar
În care profeţii timpului Venustian Sub cripta unui sărut crud
Ţi-au învelit inima cu vene roşii. Sanctuarul picăturilor de ceară
Am muşcat dintr-un măr... Portretizau icoane palide
Dar nu avea gustul tău. Născute dintr-o tânără fecioară.
Am vrut să îmi tai neantul Himera chipului tău alb
Cu cioburile unui pahar Şi ochii tăi mici
Din care am băut o vodkă Tăiaţi în arcuiri de migdală
Pe vremuri,cu tine. Îmi aminteau de sufletul meu geamăn
Ce aştepta tăcut într-o sordidă gară.
Îţi mai aminteşti? Nu te cunosc decât dintr-o fotografie
Era într-o seară uitată de zăpadă Ce încă mai poartă sărutul tău
Atunci când Decembrie desena Amorfizat în palidă cosmogonie
Doar praf şi mentă în ceai. Jucându-se placid în gândul meu.
Ai băut mai mult ca niciodată.
Ai devenit violent cu tine Inimi decorticate
Însă m-ai lăsat să te adun
Dintr-un ocean sintetic Inimi decorticate
Alcătuit din nuanţe difuze Bat sub cupola unei lumi
De alb şi monoton. Ermetizate-n senzualismul
Ţi-ai aşternut monografia Amanţilor cu chip de vidră
Pe un câmp cu ilustrate murdare Ce îşi plătesc păcatele
Apoi m-ai lăsat să te privesc Cu scoici purtate
În timp ce îţi spălai părul De şcolari la gât.
Cu ghearele unui timp scăzut din plastic. Inimile decorticate
Erai atât de matur dar atât de frumos... Îşi pansează distanţa
Poate că lumea nu ar fi de acord Cu zgomotul cald
Cu ceea ce singură am descoperit că există Al unui surâs pictat
Dincolo de fiinţa ta în care încă mai persistă Cu aripi ce-adună amintiri
O vodkă pentru două vieţi tăcute. Polarizate în globuri erotice.
Inimi decorticate
Pe aşchii mute de cuţit Se aud bătând
De după cortinele
Pe aşchii mute de cuţit Unui teatru nupţial
Plângeau bătrânii sâmburi Care le-a sfărâmat
Scobiţi brutal din fiinţa unui măr Pulsaţia roşului
Ce-a putrezit sub douăzeci de frunze. Sub tocurile
277
Cabotinilor verzi. comfortably numb
Inimi decorticate
Se aud şoptind am făcut focul vara
Ecoul unei cosmogonii poluate. mamă țipă ca și cum aș avea demență
Inimi decorticate îşi plâng destinul i-am zis că aș fi un bunic bun
Într-o tăcută carte. uitarea fețelor & obișnuința
Inimi decorticate să găsești vergeturi
Se-agită leneş în cavou ar deveni un comfortably numb
Departe.
Buddha demenților e cel care are un scop atât
ȚEBREAN ANA MARIA, Suceava de înalt
încât îl citește pe etichete și nu-l știe
a fost nevoie să urmele nimfelor lasă în pielea mea senzația
erotică
să nu reduc drama cuiva la zero a mănușilor folosite/ scopul meu neștiut
a fost nevoie să moară un elefant e un medic oftalmolog care să mă orbească
un elefant sau un câine de dilatat e doar cea mai mare orbire
ca să nu mă cred un geniu pe ochii mei e un chist ca o molie păroasă
//A river flows in me// paraziți care se izbesc de becuri care nu există.
și niciodată n-am să pot să văd mai bine i-am zis bunicului că o să fiu poet
decât cu ochii în pumni și o să-l fac să orbească
se moare de demență că să nu poată citi în el scopul lui
se moare de estetica o să dansez hipnotic cu el până animalele
umbrelelor vândute pe un vot împăiate & suma tuturor lucrurilor moarte
ce poți să faci ce poți să faci ce poți să faci să fie mai mare ca zero
să nu poți am să mă plimb în cișmigiul pe care nu l-am
să fii văzut niciodată
și am să țip despre
mai puțin. // răsăritul demenților//
vorbesc de mine ca de este vorba de o binecuvântare hedonistă
femeia fără copii e plăcerea din orbire / din parbrizul
femeia fără să fie mamă caleidoscopic
femeia fără să fie femeie care mă atinge și apoi nu
//A river flows in me// de Crăciun vom mânca pământul de la
într-o noapte n-am găsit ceva destul de mormântul lui Iisus.
semnificativ
să mă facă mai puțin de o adolescentă acneică cine mai crede în fericire
mi-am redus drama la zero
High hopes încep cu amăreala de după comă
varicele bunicii sunt pe mine nu începe nimic // clopotele de la biserică
varicele evei totul se termină cu tine urlând.
varicele Ei oh e începutul fericirii
sunt la tv vorbesc despre politică nu pot citi de pe pereți dacă nu-mi pun
Dumnezeule ochelarii care se ondulează
redu-mi drama la 0 lipsa de cafea a creat un gol pe care nu-l umple
niciun decret guvernamental
Adolescentă acneică moare nu-mi pasă cine mă conduce
la primul impozit nu-mi pasă de sforile care trag carnea
drama a murit carbonizată
în prima zi
de foame o să jucăm ping-pong spațiul cu ochii celor
care ne conduc
o să râdem și o să-i zicem fericire rebeliunii
noastre
278
Iar noi chiar nu știm nimic de de suferințe ancestrale
///// the endeless river//// se târau spre aripi albe
noi nu știm nimic și ne inducem paralizie în freamătul unor după amieze
oasele gelatinoase nu pot fi controlate în care nu se poate face nimic
ce e apatia generată pentru că niciun canal nu mai are rezonanță,
ce e sacrificiul culorile au fugit dintr-un curcubeu îndoliat,
pisicile și câinii mor de foame bocind apusul șifonat
la radio se vorbește de modă și democrație al frunzei, al furtunii, al meu, al...
am prins gustul sec al labirintului
cine mai crede în fericire Răscruci
cobalt#2 Între noi s-a căscat hăul incertitudinilor,

tu ești de-o parte, eu de cealaltă lege
l-am slăvit pe cobalt din mine universală,
din egoismul meu se naște cel mai absurd zeu dar amândoi ascultăm, tomnatic, adierea ce ne
zeul mănușilor de plastic care se numește răscolește venele
doctor spulberate de atâtea amăgiri interioare,
pot trece peste asfalt ca pe o plajă complexă exteriorizate arbitrar,
plajă oamenilor resemnați despre care nimeni la răscrucea unor puncte cardinale fără sensuri
nu scrie nimic niciodată unice,
îmbrăcate, ostentativ, în liane pierdute în
resemnarea e lipsă lui Dumnezeu/ Buddha/ labirinturi stelare.
Zen
resemnarea ca un ateism poetic Liniște
e asemenea unui nevrotic în mulțime
mereu în așteptare/ Căutare Martori insignifianți acoperă adevărul din
mereu pe zeroul balanțelor de plată. pereți uscați,
femeile care nu plâng în baie că în telenovele aprodul citește ordinea unui calendar încopciat
cubaneze sunt cele mai oneste în reversul medaliei.
realitatea e ecstasy-ul celor nebuni Liniște...
zilele se fagocitează până rămân în stand-by Mă dor urechile de atâta liniște,
urăsc numele complicate mă încorsetează în chingile unui gând colorat
urăsc muzica care-mi absoarbe cerebelul în cearcăne.
nu sunt un om resemnat Foile, răsfiră amintiri la fel de insignifiante
scopurile se ciocnesc în accese peste un catafalc
tușesc în pat până sare praful din cearșafuri rupt din același calendar cu nume de sfânt.
zilele mele se termină în cobalt Liniște...
în acel egoism cumplit al oamenilor care vor Liniștea roșie a unor jocuri de culise.
și nu pot să iubească. Actorii se joacă în culise?
TIGER DANIELA, Craiova, Dolj Pură matematică
Era vremea acea... Planurile geometriei nu se potrivesc niciodată,

(niciodată, m-auzi?)
Era vremea aceea când mă rostogoleam ca un cu planurile ticluite de noi la ceasul
semn de întrebare când dorm candelabrele,
între brațele adormite ale unui timp când bătăile orologiilor
incandescent, se aud în corduri deschise la provocări.
cuprindeam, cu toate celulele disponibile, Degeaba curg idei languroase
marea scursură de gânduri, peste trupuri nude,
adulmecam mirosul distorsionat murdare, tangențial,
al unui plai de doină în trecerea dintre două corpuri intergalactice,
fără să aud tânguit de caval obosit. reușind, în cele din urmă,
să alunge plictiseala din recitarea cu intonație
Era vremea aceea când trupuri golite a tablei înmulțirii.
279
Nici conurile de brad nu mai au rezonanță aproape de cer aure roșiatice nostalgic întinse
în ecoul cenușiu al codrilor de pâine, peste gâtul de lebădă al minaretelor, chemările
Nici tu, iubire, nu mai știi fatidica cifră trei din răsună
regulă... repetat și o mare de oameni în rugă sărută
Și era atât de simplă... atât de pură... pământul
cum cerul în dune nisipul fierbinte
URMĂ ANA, Vaslui
ergo sum
O zi și o noapte bate lăuntric un clopot în perete de suflet
ergo sum
Răsfoim împreună atlasul
în căutarea celui mai frumos loc de pe pământ dincolo de spațiu și timp, cu mulțimea deodată
visăm cu ochii deschiși înroșind un oraș de cinci ori într-o noapte și-o zi îmi chem
printre dune dumnezeul
în bagajul cu haine ușoare mai punem o carte pe pământul străin, degete de răcoare îmi trec
un ghid în franceză și o hartă cu vechi peste frunte
minarete broboanele blând ca și roua deșertului pe
la fel însemnate cu roșu, repetăm în berberă coroana de spini
salut, mulțumesc, pâine, apă
la pas hoinărind ne-nvăluie stele, fâșii de
trecem medine pe jos catifea și
mână în mână pe străduțe înguste ușor amețiți umbre prelungi adevărate bolgii ne însoțesc
de preaplinul poveștii cu derviși rotitori pe fidele
tăișuri o treaptă, încă una, lin sanctuarul nopții
de săbii, cu tălpile arse de părelnice de oase și pânzele-și destramă
așchii fierbinți, serbări, execuții și daruri ademeniți de vraja răsăritului pe marea de
regale nisip refacem
coloniști din istorii citite cândva rătăcesc neuitării firul cu jurăminte noi, promitem altor
în mugetul elefanților stinși zboruri
ocolim bazarul, vânzătorii de aur și perle, la aceleași regăsiri, revin din larg corăbiile pline
docuri aromitoare semințele mirării au încolțit pe
privim îndărat șiraguri de vase legănate de foaia alba
vânt și cresc, și cresc
imense jucării cu pânzele strânse
e ceasul rugăciunii se ating în glasuri muiezinii Scrisoarea unui părinte către fiul său
rostind cu sârg adhanul, nepăsător un soare de
șofran De ziua ta copile nu uita să ridici tricolorul
alunecă pe cupole de aur spre ape tu să cauți un loc mai înalt, mai curat, cum e
sufletul
piața un mușuroi fantastic încontinuu albit în credința de a fi luminat
ca și noi o mulțime de oameni conduși de cum e omul în duh glăsuind pe o gură de rai
arome Nu uita
scorțișoară, tarhon și vanilii, sosuri, tajine, arborează-l pe cel mai înalt dintre munți
curry tu copile să-i duci mai departe culorile vii
strălucind în apus pe tarabe de parcă la oră de fie vremea mai bună, mai rea, nu uita
vârf de Mihai al unirii, de Ioan, de bunicul și tata
cineva înadins răsturnat-a caravana cu de cetatea zidită cu piatra lucindă a neamului
mirodenii a lumii tău
pe cufere de aur se întrec scamatorii cu păsări, în urcare spre locul primit moștenire să mai
maimuțe pui
și lei, îmblânzitori de șerpi, magnific câte-un stâlp, cărămizi sau o mână din lut
spectacolul străzii temelia-i săpată adânc, armătura e bună
tânguinde acorduri, alăute-n apusul fierbinte și să aprinzi felinare-n firide când vreun sol
dansul înserează la noi, nu uita nici de pâinea cu sare
frenetic pe cărbunii aprinși de-ți vor cere, tu le dă câte-un bob din avutul
280
primit la botez, dă tămâie și smirnă, lumina se aşază la masă de lucru
din aurul minții ...niciodată pământul îi știu tăcerile,
cu atât mai puțin, sufletul tremurul pupilelor respirând în metafore
și apoi odihna în silabe tăcute
Să stai drept în furtună, ține stema neamului își poartă iubirea prin imperiul celest
dârz scrutând depărtările, așteptările și ajungerea
unii, alții, vreodată de-ți vor cere nedreaptă în cerul cuvintelor unde se-aude o inimă
socoată inima lui
tu să sapi mai adânc până-n gând vei găsi flori nu bate, nu strigă, întrebări nu mai are
de mină dinspre nord proaspăt albul întors pe rănile-i
să le scoți la lumină și atunci să le spui unse
de Mihai al cuvintelor, de Nichita, de printre stele adună întuneric și frig,
Quintus... are timp de reflecții
să le spui că o sută de ani e măsura inelului în scris, salvat ca un pictor
pus pe propria pânză alege
pe un deget de soartă și că unii în timp au între propoziţii și fraze, litere împăcând,
trecut alianţe reface
o mare unire, un război după altul și-o mare sparge tocmelilor crusta,
revoltă cântă dragostea lui și marea
ca acum un umil cântăreț toate astea să-ți marea bucurie de a fi
spună
degete reci apasă mecanic pe taste, în scenarii
De te-ntorci de prin locuri toride cu reguli interne joacă și ultimul zar dar ce zar
nu uita de fântâna săpată pe deal de bunicul și metodic punctat de lapislazuli, bobițe zvâcnind
tata în suflare învie cuvinte și gândul o ia înainte
și când ciuturii sorbi tot albastrul de cer nu uita printre gratii de coastă o pasăre vie trecând
să le spui de vitejii lui Ștefan, de Mihai, de cuvintele lui
Vaslui,
de Mizil sau Hobița uneori mă privește în ochi emigmatic
irișii se ating răsfoind întuneric și frig eterat
De-i vedea om căzut, tu întinde-i o mână exilați în felii de liniști adânci în poeme trăim
de-i vedea că în jur pacea lumii se surpă deși separat facem schimb de idee temeinic
să te rogi liniștit ca un sfânt pustiu și apoi bulgări de sare topiți în grădini subterane
în lume revino tăcut, înțelept, cu rănile unse lustruiesc blânda limbă de clopot în cuget
povestește copiilor tăi de Mihai, de Ioan albastre sclipiri pe valuri privirea-i purtând
și de oamenii păcii, nu uita să le spui de paradisuri mai clare, obscure, abstracte
bunicul
și tata, să nu uiți în auguste tăceri ai cinat și cu între două coperte au loc revoluţii
sfinții mecanisme subtile învârt de cheiţe un rând
din alt loc din alt timp ei vor ști și privi încă unul sunt suportul avid următoarelor
zâmbitori semne
un copil povestind despre țară de basm din ca şi cum un intrus ar şopti şi promite viitoare
Carpați cuvinte
cu ape, cu văi și câmpii unde aurul verde în viitoare iubiri și o dragoste mare
rod se preface
cuvântul în hrană și clopote bat în ...limba metafora clipei este priza în alb mirosind a
română opium
cerneală de sepii pe o foaie Apatru pierdut și
Tăcerile noastre găsit drumul liniştii lui mă învață pe mine
să mai pun o haină fiinţei, urechii proteze
Din clipa cand raze alunecă-n noapte vederii pe plus dioptrii, de albastru
și ultimii paşi dispar în locante secrete până pădurea respiră în carte iar gându-i alb
cu obloane lăsate, cu zăvoarele trase, lumina presat ca floarea va dăinui în miezul filelor
difuză
poposind într-o carte nevăzut
281
Unde cade lumina Lângă piersic, lângă prun
Rând pe rând
soarele ca o minge de foc a trecut de solstiţiu Verde suflet, frunză verde,
bat în poarta magiei sânzâiene cu ape și… Soarele-n cenuşi se pierde
fantoma ei curgătoare a uitat drumul lung Uite, vezi?
înspre mare, se aud forfotesc încă Dintre nouri ţi-aş aduce
în grădina vecinului de peste munţi Până-n braţe cerul dulce
Să mă crezi
după atentate, arsuri, e.coli, moartea
din nou a lovit în pământ cu falange prelungi Până când să prind de veste
a împins încet lângă încet, picătură lângă A căzut tot timpul peste
picătură Ce-am avut
până s-au făcut perete de apă mergător şi totuşi Şi din cântecul de seară
Trista lacrimă coboară
supraveţuim după înfrângeri, victorii În trecut
un pic obosiţi în pădurea de la mijlocul vieţii Vin doar zorile să-mi spună
întunericul e normal doar aşa se ţese lumina Dimineaţa: "Noapte bună!"
chiar dacă pe cadrane orele se învârt anost şi ...Somnul greu...
egal Păsări cântă-n geamuri sparte
săpând inestetic canale în pereţii ulcioarelor Numai tu rămâi departe,
pline Visul meu...
tainic cerul cu iarba se amestecă împletind
rădăcinile Despre muzică şi scrum
într-un loc cu inserții de crom unde cade
lumina Trec noaptea cu trenul prin vis
ca şi îngerii şi toate gările se numesc “Boris Vian”
fumez cu setea spânzuratului de laţ
prin vitralii cu unghiuri precise şi în plămânii mei cresc nuferi negri
înclinaţii şi linii sau planuri perfecte prin crăpăturile peroanelor
acel punctum sensibil anume lăsat în adâncuri răsar pianine cu rădăcini adânci
tulburat de o stea, de un înger, de căderea în pe clape se aşază
sine fluturi cu metehne de degete
loc unde nu simt oboseala, deznădejdea sau muzica aceasta
frica cu neputinţă de fredonat mai târziu
unde căderi se adună și lasă în urmă lumina aduce aminte de lucruri
delicat ca petalele unei flori lângă cana de lut pe cât de frumoase
însoțind un ulcior tot de lut două mâini pe atât de nefolositoare care
neștiute când le-a fost vremea
întorc în clepsidre același nisip, păsări vin nu s-au întâmplat
beau pe rând din lumina și apoi tot se duc scrumul e semnul neputinţei
nu uita există la tine în suflet un loc în lumi perfide
unde cade lumina, nu-nceta să îl cauți ce se mistuie pe nesimţite
cerul deschis la solstițiu aprinde o stea
pune semn și păzește-l Poem
unde cade lumina totdeauna e cald! Ceaţă pe stradă, lupi rătăciţi

Iz de mistere contemporane
ZOICAȘ CRISTIAN, Baia Mare Câini vagabonzi, lilieci ipocriţi
Răscruci de idei în oglinzi şi ecrane
Cântec de spart ferestrele Scena întâi...unica, practic
Personaje, secunde şi principale
Mi se zbate frunza-n pleoapă, Muşcături sau săruturi de uz profilactic
Ochiul meu e ochi de apă Sentimente întregi sau cu trei zecimale
Tu - în gând
Vântul joacă danţ nebun Singurul eu, mereu însoţitul
282
O tâmplă cu cifre, cealaltă cu gheare Prea buna mea, Maria, de-atâta lună nouă,
Tristul de mine, mereu fericitul... Eu sparg fereastra poştei, cu-n bulgăre de rouă,
Ecuaţii cu rimă şi cuvinte impare... Şi mor de râs poştaşii, că-n timp ce-aştept
scrisori,
Lăsarea cortinei, huiduieli şi ovaţii Din carnea mea-şi iau zborul, spre nicăieri
Ochii-mi atenţi drept baricadă cocori.
Aer cuprins de uşoare vibraţii
Lupi rătăciţi, ceaţă pe stradă Prea simpla mea, Maria, de-atâta iarbă verde,
Pe sub pământuri grele, probabil, mă vei
Sonet viking pierde,
Şi mor de râs eu însumi, că-n albă zi de Paşti,
O, suflet războinic, tu nu mai ai pace Culcându-te cu alţii, chiar tu o să mă naşti !
Ai uitat cum să râzi, să te bucuri, să ierţi
Ai privirea-ngheţată şi cuvinte sărace Ai plecat
Parcă-ai vrea şi cu zeii din cer să te cerţi
Pe rugurile mari ard iarăşi nume,
Viking ceţos, cu pletele ninse Poemele se prăvălesc în vene,
Şi-a crescut spada rădăcină în mână Iar barzii îşi înmoaie pana-n lume,
Cu ea ai zdrobit tot ce zarea cuprinse Ducând pe cap corolele perene.
Şi poate doar Moartea să-ţi fie stăpână
Tu ai plecat din lume pân-acasă,
Ţi-e scutul crăpat şi platoşa spartă Şi clipele au început să fiarbă,
Vezi noaptea acelaşi vis de oţel Când la părinţi te-ai dus, de ieri, la coasă,
Pentru ce mai întinzi lupta-ţi deşartă, Să împleteşti din crini cămăşi de iarbă.
Viking îngheţat cu suflet de fier?
Te-ai strămutat de-acasă pân’-la cer,
Ai uitat cum să râzi, să te bucuri, să ierţi La heruvimi strămoşii să-i revezi,
Parcă-ai vrea şi cu zeii din cer să te cerţi. Cu flori în mâini şi-n ochi cu lerui-ler,
Stând sprijinit cu fruntea de zăpezi.
IVAN RADU, Bistrița-Năsăud
Te-ai înălţat din ceruri pân’la stele,
Rondelul cailor Însângerat de morile de rouă,
Ce-au măcinat destine şi, rebele,
Nu mai miroase şesu-a cai Aşteaptă să ne vină rândul nouă.
Şi hamurile-mi par hilare,
Copite-aud în depărtare... Precum Sisif, te-ai contopit cu naltul,
Toţi sfinţii sunt călare-n rai. Urcând mereu cuvântul pe aripă,
Zidindu-te în zbor ca nimeni altul,
Focoase iepe, păr bălai, Un curcubeu , din suverana clipă.
Roteau pământu-n goana mare,
Nu mai miroase şesu-a cai... Tu ai plecat din lume pentru veci,
Şi hamurile-mi par hilare. Străluminându-ţi calea licuricii,
Că ai plecat, când nu voiai să pleci,
Azi, singur, fără de alai, Spre-acest incert pavilion al fricii !
Mă simt cuprins de disperare,
Cu ochi mijiţi privesc în zare, Srisoare
Şi urlu peste lume: Vai,
Nu mai miroase şesu-a cai ! Eu sunt plecat, iubito, călător,
Să caut rimă şi la alte nume,
Scrisoare către Maria Însă, de tine, prea pribeag prin lume,
Prea buna mea, Maria,-mi este dor.
Prea dulcea mea, Maria, de-atâta primăvară,
Ca un beţiv, oraşul, stă rezemet de gară, Din câte-un pat emancipat sonor,
Şi mor de râs acarii, că-n vreme ce te-aştept, Şi-mbălsămat de spray-uri mult prea fine,
Înfipt pân’la prăsele, port un cuţit în piept. Plec călător spre altul dar, de tine,
283
Prea simpla mea, Maria,-mi este dor. Cum să-mi spui ca nu mi-ai inhalat niciodată
Femeile frumoase mă mai vor, mirosul de crizanteme uscate
Şi mă vor vrea în veci, dară de tine, presărate pe piele?
Când prea îndestulat, mă uit pe mine, -Nu este adevarat, dimpotrivă!mi-ai spus.
Prea dulcea mea, Maria,-mi este dor. Bine atunci,dar...
Cum să îmi spui că nu ai uitat să mănânci ?
Şi te mai rog, scriindu-ţi despre mine, Cum să îmi spui că nu ai uitat să bei?
Să mă salvezi de-atât-amar de bine ! Cum să îmi spui că nu ai uitat să dormi?
Cum să îmi spui că nu ai uitat să respiri?
MĂRIUŢ GIULIA,Torino, Italia Cum?Cum să îmi spui toate acestea
iar apoi să mi te acuzi că ai uitat să mă iubeşti?
Răceala
Friguri
În aer pluteau greoi tăciunii penelor
de lebădă neagră -nmuiate în var. Mă cuprinde uneori o cumplită teamă
Aşteptam înmărmurită să mă cauți, Că vreodată vom merge amândoi
s-aud măcar un țipăt. Pe aceeaşi străduță,
Cum ai putut?Spune-mi,cum ai putut, Că vreodata ne vom revedea,
Să mă exilezi afară , Că ne vom regăsi printre ceilalți,
în deşertul alb lipsit de lumini, Şi ridicându-ne privirile ne-am coase ochii
Ca să nu mai simt focul încălzindu-mi Am încremeni acolo ca marmura
călcâiele? Iar timpul ar rămâne-n loc.
Ca să nu mai simt focul respirându-mi în gât, Uneori mă cuprinde o teamă cumplită
sărutându-mă ? Că nu ne vom mai întâlni niciodată
În praful argintat prin care mi-ai tăvălit Atunci timpul nu va mai avea rost...
sufletul se înfig acum roiuri muribunde
de lacrimi,firave ca nişte aripi de molie... Înger
Acum doar vântul mă mai ajută să scrijelesc Erai altfel,
cu unghiile roase, scoarța nucului Tu nu făceai jertfa
pe care ai scris astă vară. din trandafirii cei sângerânzi
Minciuni!Numai minciuni! Ci umpleai vaza cu buruieni veştede,
Astă vara era CALD.Era cald, nu-i aşa? mirosind a mort ,
Primeşte-mă înapoi, te implor, sau aruncă-mi Tu nu te repezeai să înfuleci
măcar cârpa de şters picioarele, ca să-mi Biscuitele vărsat
acopăr sufletul împietrit, pe care ni-l dăruia bunica în fiecare joi
învelit de floricele albăstrui. Ci îl ascundeai în buzunarul de la blugi
De ce nu îmi răspunzi? Şi mi-l dădeai mie marțea ,
Bat deja de câteva ceasuri mințindu-mă că iar a venit bunica.
în geamul aburit de la bucătărie. Dar eu ştiam, oh, ştiam că ea vine doar joia.
În zadar!Nu mai e nicio lumină ! Tu nu puteai zbura pentru ca aveai rădăcini
Te-ai culcat de mult iar eu refuz să intru, împrejurul încheieturilor.
deşi pumnii reci şi învinețiți
strâng tremurând cheile de la intrare... BOTIŞ RADU, Ulmeni, Maramureş
Cum? Vine iarăşi Domnul Sfânt
Cum să te trezeşti dimineața fără să-ți înfigi Lerui ler, scobor din cer
colții în carnea crudă a privirilor mele? Îngeri sfinţi, în rugăciune
Cum să rezişti atât fără să te adapi Dorind parcă a ne spune
din apa pârâiaşului Adevăr dintru mister.
în care ți-am scuipat sângele supt din răni? Colindăm colinda sfântă
Cum să nu mă cauți măcar în vise, ştiind că Glasul bunului creştin,
doar acolo se evaporă barele de fier ruginit Lumea întreagă azi cuvântă
care ne despart în realitate? Fraţi creştini, mai buni să fim.
284
Iar străbatem prin troiene Pleca-vom, mai apoi
S-aducem în casa voastră,
Veşnicia, la fereastră; Nici timp nu e și vremea a trecutS-așterne din
Din înalt zăpada cerne. adânc tacerea
Par umbre, mituri vechi, demult
Vine iarăşi Domnul Sfânt La uși închise bate re-nvierea.
Într-o clipă de împăcare,
Dăruind, la fiecare Sub curcubeu se-ntinde si finitul
Mântuitorul Cuvânt. În temple doar tăcerea fremătând,
Ne sufocăm, nu mai e loc, doar vântul
Împrejur cad fulgi de nea Împrăștie pustiul, adiind.
Slova sfântă-n rugăciune,
Domnul cerului ne spune Cat s-a zidit pe drumul pân’ la cruce
Iar s-a născut steaua Mea. Lăuntric nu e chip de resemnări,
O simfonie, din înalt, aduce
Până când... Lumina-n preajma ultimei chemări.
Pentru Dumnezeu, pentru ţara lui Pleca-vom, mai apoi, strivindu-ne în umbră
Legea este sfântă, grija orişicui, În clipa neștiută, în ziua cea mai sumbră.
Nu mai este vreme, nu vrem împrumut
Apărăm cu cinste tot ce am avut. Lumina
Ne zâmbesc străinii hulpavi la hotar Lumina din Lumină

Stropii cu otravă întind în pahar, În sufletul tău,
Copii îi adună de pe străzi, din case Fă numai bine,uită ce-i rău
Mame privesc jalea, plâng neputincioase. Revarsă în suflet pacea divină.
Soarele nu-i soare, raze pârjolesc Lumina din cerească Lumină

S-a întins prea mult pustiul grotesc, Adună mereu împrejur,
Bucăţi din ţarină s-au vândut bizar Acela pe cruce jertfitu-s-a pur
Lacrimi, umilinţă, seceta, amar. Viaţa întreagă doar Lui o închină.
Până când se strânge lanţul umilinţei Lumina mereu din Lumină

Până când se întinde timpul neputinţei, Fii însuţi pe-a lumii cărări,
Până când cu toţii în genunchi vom sta Odată,spre ceruri,deschide-Va zări
Până când, o Doamne, mai putem răbda?! Aici, tu fii pururi speranţa, lumina.
Români, România-grădina sfinţită BUNEA CĂTĂLINA, Rm.Vâlcea

Vin alţii, o lasă mereu neîngrijită,
Neghina tot creşte iar bobul de grâu La şevalet
Se scutură-n locul secatului râu.
Dă-mi nuferii albi din tabloul lui Monet
Umiliţi atâta,trupu’ istovit și haide să prindem fluturii pe lac,
Pare fără vlagă, TU ne-ai părăsit În arșița verii ...
Întristaţi am spune în necazu’ nost; Aleargă-mă pe câmpul cu maci din tabloul lui
- Iisuse reînalţă NEAMUL cum a fost. Monet,
Și ține-mi în brațe trupul rămas o tufă cu spini
Asta ni-i rugarea, fie în bun ceas dintr-un buchet de trandafiri ....
Oricine s-audă lacrima din glas, Du-mă in gară! În gara Saint Lazare din
Inima ce plânge, zbuciumul firesc tabloul lui Monet
Din suflet strigarea în grai românesc. Să-mi prind palmele în chipul tău
și trenul fantomatic spre iubire.
Du-mă in portul Damount din tabloul lui
Monet!
285
Acolo, unde amurgul îmi sfâșie pânza și Iar eu iubeam...
pescărușii plâng, Când zorii se crăpau de ziuă
Acolo, marea iți atinge talpile cu sfială. și calul alb îmi galopa prin vene!
Caută-mă în gradina din tabloul lui Monet, Mă dor iar gândurile;
Caută-mă, când zorii se scurg pe sub lileci, și nu-mi mai găsesc pantofii...
Ca să-mi săruți obrajii palizi.
Dragoste la prima vedere
Îndrăgostiți prin univers
Ce tristă e lumea!
Visătorii, O văd pe drum, la semafor,
au un sigur ochi prin care privesc , pe gânduri. ...
pe ascuns, Întotdeauna gândurile îşi vorbesc și se
Stelele...! distorsionează.
Un televizor non-color, în care se vorbește Chicotesc!
limba stelară, Trag la maşina de cusut,
şi o bicicletă cu roți din care fac constelații. cercuri fără sfârșit
Au un mecanism lăuntric de construcții pe și stele în suflet.
cer. De aceea o stea se naște
Amețiții ! de fiecare dată la semafor.
Umblă cu capul în nori Dar parcă îşi vorbesc dîntre ele
aidoma unor cerbi fară coarne. să-şi ia rămas bun
Oare să le dăm aripi, Pe aceeași stradă...
sau să-i lăsăm să fie stele căzătoare? Să se privească un ceas,
Visătorii, adesea două ,
Au o singură ureche prin care trece, ca mai apoi să dispară -
la orice oră, Pentru că acum ,
Un țipăt de cometă! sufletele și-au luat și ele trotuar.
Un gramofon surd din praf de stele,
care-şi mișcă acul sacadat , Arta de a ne vorbi
Și plânsul. fără a ne spune nimic;
Visătorii, Acel fragment de timp
sunt caii cu inima-n galop, când cazi pradă unor priviri triste și reci,
hoinărind printre himere, ori pline de compasiune.
Fără țintă în dansul lor sălbatic... Când începi a iubi un suflet
Dragostea în alb și negru și un trup străin...
Când sufletul tău devine un meteorit...
Iubeam... Tu n-ai să uiți că inima-ți e arsă !
Am suferit și de această boală, CONDRAT IULIAN, Siliştea, Suceava

care se înghite cu greutate.
Acum, mă joc șah... Spice de grâu..
Deasupra unei clădiri cu multe etaje-
și alerg în zig-zag, ca un nebun Deschis-am ochii noștri, ‘nainte să ne naștem
pe drumul crucial al unui haos... Și-n jur cu ei văzut-am, doar negru abanos..
Când am nevoie de iubire, Ne-am căutat tăcut, vrut-am să ne cunoaștem
Îmi arunc pantofii și rămân desculț; Povestea s-o-ncrestăm, în al timpului os..
Atunci îmi simt pieptul, desfăcut de-a
lungul.... După pedepse aspre, în neamul omenesc
Ce scrise-au fost cu soare, și secetă amară,
S-a osândit decât acela care a furat iubirea - Deasupra Ta, pe câmpul strămoșesc
Singur eu m-am osândit! Din cer a prins a curge, o ploaie seculară.
Și încă-naintez, clătinându-mă cu amărăciune,
S-o rog a-mi astupa chinurile grele. Îți ascultam smerit, la coaja ce se crapă
Și-nmugurirea Ta, mă mângâia pe mine..
Afară e întuneric și plouă, Aș fi putut să mor, în a focului groapă
286
Acum că fir de grâu, ți s-a născut din ”vine”.. Făcutu-m-am și cer, și nor.
Plouatu-m-am peste tine
Cioară de fier, cu penele tăciune C-apoi Soare să fiu, lumină să îți cânt..
În ciocul ei purta, un bob rotund de rouă, Nicicând n-am vrut, decât să îți fiu bine,
Iar eu strigam, tăcerea-n rugăciune Dar poate că n-am fost, decât un rece vânt.
Ilie, prea-mărite.. La mine când mai plouă?
Tulpina-ți de cleștar, mușcat-am c-un sărut.
Cioara muri, se transformă în fum Frunze ți-am sărutat, și blândele petale
Și-apa din ciocul ei, la mine-și făcu loc. Cu înghețata frică, în piept eu le-am ținut,
Tu erai verde.. în vânt priveai spre drum, Acum într-o cutie, le-ascult cum plâng cu jale.
Iar eu cu Dumnezeu, făceam al vieții troc.
Din lutul mântuirii, făcutu-mi-ai amintiri
Acum nu-mi mai vorbeai, nu-mi mai cântai cu Ce le păstrez pe veci, în cufere de oase,
dor, Cu-al tău polen, mi-ai scris pe cer trăiri
Poate ai și uitat, a noastră căutare. Acum îngălbenite, mă prind în a lor plase..
Eu Te priveam din țăr’nă, ca pe un sfânt odor
Pe când priveai și Tu, la orz, în depărtare.. Neagră tăcere, între noi s-a cernut
Precum ‘cei negri fulgi, ce cad după război
Și ai crescut înaltă, cu pletele de aur Singur acum eu sunt, în rece așternut
Eu am rămas chircit, în paiu-mi înegrit, M-aș spânzura cu drag, în plinul nos’ zăvoi.
Tu va să fii, precul întâiul faur
Eu doar netrebnic, călcat și jecmănit. Ceasul iar s-a oprit, cu acele ascunse,
Sub haina ce din mine, croit-am pentru tine.
Se zbate-n cer un înger, cu palmele de nea Petalele-ți uscate, de-uitare sunt pătrunse
Și în văzduhul rânced, se simte secerișul.. În așteptarea Vremii, ce parcă nu mai vine.
Veni-vor ei, țăranii.. Pe Tine te-or lua
Eu singur ‘oi rămâne, mi-oi pregăti „culcușul”. Prin venele uscate, sângele nu-mi mai este,
Doar vinul se mai scurge, în al lumii potop.
Pe masă când vei fi, o pâine împletită, Iubirea ce ți-o port, născut-a o poveste
Pe cel mai bun ștergar, lângă apa de râu Pe care o s-o strig, în sicriu-mi de plop..
Să știi că Tu ai fost, a mea boabă iubită.
Ți-o spune din trecut, a Ta boabă de grâu.. Te-ai veștezit, în verde-mi epitaf,
Pe care-acum, eu o să plâng plăpând.
Flori de veșnicuțe.. Aș vrea să pier, să mă transform în praf
Căci astăzi tot ce-mi ești.. E-o floare-ntr-un
Spre cer, se-ntind, în liniște, copacii mormânt..
Și Soarele zâmbește, cu ochii lui de jar.
În praf mă pierd, cum se pierdeau cazacii Draga mea..
Când cu-al lor paloș, ei semănau amar.
Doar noi, și norii, ne adânceam în timp
Timpul nu se scurgea, în cerc înțepenise Plecați eram, de-atât amar de vreme..
Eu eram mort... Și mort te căutam, Vântul ne mângâia, din când în când
Din pomul cel înalt, o frunză îmi zâmbise, Cu arma-n mâini, sufletu-n mine geme
Cu palma-mi putrezită, cu drag o sărutam.
Tu floare încolțită, c-obraji îmbujorați Și pașii ne petrec, departe-n zarea neagră

Făcutu-m-ai să cred, în clipa reînvierii. Iar fumul ne înțeapă, iar ochii azi ne plâng.
Pe câmpul meu căprui, și-obraji nesărutați Când casa ce-am lăsat-o e-o amintire vagă
Încet... încet crescut-ai, în cântecul tăcerii. Aș vrea să uit războiul, dar doar din dinți eu
strâng
Născutu-m-ai cu drag, din pântece de suflet
M-ai legănat curat, în sfintele povești, Mărșăluim în rând, mărșăluim cu toții
Mi-ai mângâiat cu părul, nespusul aspru cuget Și fiecare-n parte, poartă cu el un dor..
Buze mi-ai sărutat, prin sticle din ferești . Mărșăluim macabru, zâmbind în față morții
Aș vrea să o mai văd, înainte să mor!
287
Dormim sub ceul liber, cu Luna felinar COSTOV CRISTINA, Chișinău
Pleoapele mi se-nchid, și-adorm în visul meu..
Pe buzele-ți adorm, și-n suflet ți-s hoinar, Centaur
Și dulce îmi șoptești, ”cu tine sunt mereu”
. Oasele mele sângerează abundent
Dar strigăt de durere, de mine se și sparge atunci când coși dantelă zâmbetului
Cum undele se sparg, de malul de cristal din ochii tăi sălbatici.
Și văd un camarad, cum pe altul îl trage Mirul buzelor tale îmi aruncă
Și moartea își încheie, întâiul dulce val! șiraguri de perle oceanice ce se încrustează în
pielea mea.
Plouă cu ramuri rupte, de plumbii rătăciți. Abia atunci înțeleg replicile tatălui:
Iar Dumnezeu se scaldă, în râuri de-amintiri.. ”Tu meriți coama soarelui!”
Plângem poate în minte.. Nu mai suntem Alergi pe muchia sufletului meu
uimiți aruncându-mi străluciri,
Căci am uitat cu toții, de rugi și de slujiri! una câte una, care se așează
pe marginea genelor speriate de ochii larg
Un clopot bate-n ceruri, și bate-a moarte crudă deschiși,
Eu nu mai știu de frică, ci simt în mine-un vrând să se arunce în abisul irișilor
bine.. despăgubiți de culoarea razelor de centaur,
Aud departe toaca, aud cum bate surdă.. ce trăiesc în inima mea.
Și știu că amândouă, bătut-au pentru mine! Mustang sălbatic, atras de albul laptelui
însăilat în epiderma croșetată de mama mea
Căzând sărut pământul, în palme eu strâng și vrei să ajungi să iscodești tăria
iarba, mușchilor, ce abia, abia se prevăd pe sub
Mi-e dor de chipul tău. Tu poate m-ai uitat.. gheața
Și-acum departe mor.. .of Doamne, înnegrită de voma cascadelor trecutului,
lua-m-ar naiba! în care s-au otrăvit bicepșii gândurilor negre.
Tu să rămâi cu bine... pe veci eu sunt plecat.. Vei găsi cu siguranță
mituri grecești în respirația rapidă
Zorii serii.. a unui semizeu contopit cu mustangul din tine
Și abia atunci, vei căuta cine este Heron...
Din depărtări pustii, cu vântul lung alături ca să înțelegi ceea ce ai altoit
Cu paşii arşi, în colb fierbinte lasă, în acidul ribonucleic
Urme adânci, şi-albeaţă-n flori şi muguri stors din lacurile sângelui, a unui fost adept al
Şi-orbecăieşte-aşa, departe de-a sa casă. păcii,
contopite cu electrolizele profanate de
Prin câmp de foc, izvor rece îi este nerăbdarea ta...
Şi-n caldul alb, miraj născut-ai mintea,
Că nu e singur… ca e într-o poveste Ochii frunzelor
Şi că Iisus îi pune, şi-acum pe masă lintea!
Prin umbrele sure ale toamnelor reci,
Covor de nea, picioar’le-i arse gustă Arunci ochii tăi măslinii peste mine
Când totul e nimic, iar golul nu-i destul, Și frunzele moarte cu ochii deschiși
Soarele azi, dâmb de suflet îi mustră Ne urmăresc cu opace priviri,
Fi-va-mai el oare, ca altă dat’ sătul ? Stând adunate-n mormane maro
Îți sfâșie sufletul c-un tremur deschis,
Şi-l crede-acolo, el, pe Dumnezeu Morminte comune, frunziș dezmembrat
Dar El e dus, şi dus va fi-n vecie, Și plouă și plouă de parcă-i un vis.
Aşa cum stelele de aur, apun, în zori mereu Dar știi? Nu mi-e frig și frica s-a dus
Aşa cum slujbele bătrâne dusu-mi-s-au şi mie. chiar dacă mi-ai smuls
cu ochii tăioși un cearcăn de piele.
Şi cade el, şi El, şi eu, îmbrăţişând Pământul Zâmbesc îndesat și părul meu ud,
Cade şi Luna, şi cu cerul, cad aştri peste noi, s-a alipit ca magnetul de față.
Iar în văzduh, mai aleargă doar gândul, Cu ochii tăi aspri ai ros epidermă
Că-n zorii serii veni-vei înapoi…
288
și ploaia cu săbii m-a decojit! Să îți lipesc pe buze credința-n altă zi!
Acum, îmi vezi miezul, Zâmbește-mi a petale din flori de busuioc,
Iubire frigidă, Să te admire lumea!
Găsita-i momentul să mă adori... Doar cu priviri profunde,
Când frunzele cad și natura tresare Tu poți topi ghețare
Iar cerul se scurge în vene deschise Și înflori alei ce s-au uscat în gând.
Eu sunt fericită, fardată cu sare Dar cine ești femeie?
De lacrimi plăpânde și-n burtă fiori. Nici nimfă, nici amantă
Nici o soție blândă
Sicrie din lemn Ești TOT,
Iubita mea!
Zboară prin aer sicrie din lemn,
Duc caravane carnale în zare. COVACI PETRU, Aleșd, Bihor
Să le oprească cine e demn?
Sicrie din lemn coboară agale. Strada șaizecișișase
Unde se-ascund inimi din lemn? mă întreb ce caut

Cine le numără prin infinit? printre moluștele acestea nesigure
Oameni din lemn în faguri din lemn.
Nimeni nu știe ce e menit. spărgând liniștea cadaverică
(a unui fel de sicriu)
Sicrie din lemn zboară în stoluri,
Nu se opresc din drumul lor. mașina ceremoniilor trece
Ele închid a țarinei goluri. (pe ultimul drum) spre cetatea promisă
Și se ascund pisând urma lor. (din ... poemul postum)
Capace din lemn încheie prohoduri. văzduhul hodorogit acoperă bătrânele aripi
Sicriile-n rând așteaptă nămol. ce-mi desenează (sub unghii) cleștii unui
Oameni din lemn cu ruptele ploduri, călugăr (obsedat de inchiziția sa)
Sicriele-n rând așteaptă zăvor. (pe o vreme de rouă, când
până și Lui Dumnezeu
Aș vrea să orbesc, să nu văd zarea plină
Îi tună și-I plouă)
De lemn pentru trupuri în simplu decor.
Sicrie din lemn în zarea senină,
... cerul pare, și el, obosit
E drumul din lemn al tău,
pe drumul acesta, bătătorit
căci ești om!
*
pânzele anilor se destramă
Cine ești femeie? și cu ultimii bani cumpăr
... semințe de ani
Miros de lăcrămioare desprins din chipul
tău, modelând lumina din vise
Admir aroma fină și ochii mi-i închid,
Să pot găsi salvarea miresmelor alese, pas cu pas ca trecerea plină de flori
Din ochi de diamante și buze din bujori. (printre jerbe de nori)
Și cine ești făclie
Ce-mi spulberi sărutarea? Cântec de iarnă
Cu mușcătura-ți fină înfiptă drept în cord?!
Și semne am pe suflet, pe cărarera plină de viermi
pe mâini, pe gât, pe frunte cu bâta plină de amintiri
Săruturilor tale de foc încinse-n noapte. păzim ... trecerea lupilor
Ești o copilă dulce, cu ochi de păpădie,
Cu glas de romaniță și orhidee-n păr. o! – zicem, s-a înțepenit roata
Aș vrea să te-ocrotesc și preotul înmulțește cântările,
De vânt, de nepăsare,
289
împarte vorbele (cerul va respira a cugetare și- Decât
a plâns) (se zvonește că ...
cel sanctificat s-a așezat pe se roagă de-a curmezișul bucățile de moloz
umerii calzi ai cuvintelor) așternându-se peste întinderi ciudate
(ca bibliile ce întrețin bucuria)
o șoaptă va scăpa din înțelegere alunecarea în jos pare o stratagemă reușită
și va pluti (frunza încolțește în cuibul drapat cu rănile ei)
* o arătare
pe drumul către oradea țigăncușa îmi face
semne disperate: „hai să ne ... !” – strigă ochii hrănește imaginația, întărește auzul
ei (mari, cât o prună)
„veniți de luați lumină!” –
țigăncușa și-a pierdut inocența strigă reprezentantul administrației locale
în poala largă (a primelor mirări) alimentându-ne cu taxe, dăruindu-ne cele
câteva somații legale
poate au sărăcit și cele câteva iluzii
(țesute cu ața albă, a întrebărilor) noi însă ne rugăm de-a curmezișul
* și
mă reîntorc să regăsesc vomăm berea băută (cu trudă) împrietenindu-
puii pierzaniei coasa bunului simț o fixez ne cu
pe un perete imaginar (cuiul imaginar poate fi vânzătoarea de la wc-ul public
scos apoi
ne dăm seama că
apoi ... poate să înceapă chiar în micul nostru orășel
nu mai există wc-uri publice, nu mai există
Marea Explozie!) stații de autobuz ori
numere câștigătoare la loto
vântur sămânța delicată (a îndoielii)
(orgoliul pare nemăsurat) decât
câini vagabomzi și târfe profesând
ca un olog (pe drumul cunoașterii) nemurirea
(cum ai porni în vizită Criticul literar

la străbunici)
în orășelul unde se fac și se desfac
istoria se repetă (istoria lor imperiile, unde câini nevinovați latră
se repetă) vântul pare o reptilă angajată la circ lozincile luate de vânt
pârjolind clipa
în orașul (ca un rest
(femeia (îmbrăcată în alb) coboară de zădărnicie, putreziciune, nimicuri)
ca o icoană „mamă, mamă!” – aș vrea să o
strig dar ea îmi mângâie fruntea și mă (cu dascăli care nu se vor revolta
îndeamnă să cânt) niciodată!)
undeva, unde doar zorii pot exista o monedă de schimb va fi despicată

mi-e dor de lumina ei și încep să număr de mâna vlăguită a cerșetorului
frunzele adormite de parcă aș vorbi cu mimând
rămânerea disperarea (aproape angelică)
* (vom studia, împreună, impactul privirii
regii (care au ars) compun zicerea mea asupra puținului?)
(de cenușă) porumbeii super-dotați
de parcă ar ninge (cu tristețea de-a fi) (peste vor zbura deasupra unei tranșe de adevăr
încă o viață, peste încă o învinșii și învingătorii vor fi fe-ri-ciți
trecere, peste încă o zi)
290
se vor destupa șampaniile (din care a băut îngenunchează la altarul Poeziei
stalin) torcând luminile albastre
(pe fundul sticlelor poate-au rămas câțiva în giulgiul speranței.
stropi de ̶ Uite, strigam, zborul lor
se înalță pe bolta ninsă
... frică domestică) cu păsări, îngeri și fulgi de lumină,
hai, nu fii animal! – răbufnește topindu-se în adâncul de-azur
securistul de omenie al Universului.
care, de la o vreme Înaripată-n cuvânt

visează că este ... criticul meu literar
Melopée de gânduri pot fi...
DRĂGAN BUCŞĂ, Brașov ecou în Re minor sau “Oda Bucuriei”
dansând în menuet pe tâmple
Melancolii de galben ninse de fluturi și poeme;
Pot fi... lebădă mută
Din pleoape eterne sau foșnet de chiparos
se cerne Lumina, ce-și leagănă fruntea
̶ Ce minune! Ce miracol! pe harfe de smarald.
E atâta albastru crud de visare De-ți va fi dor...
încât uneori… pot fi icoană de curcubeu
aș vrea să-mi îngrop pe catapeteasma cerului
rotirea de aripi sau mireasmă de rai
în a Zeului neant, ce respiră-n vitralii de-azur.
topindu-mă ușor ̶ Dar iată, în templul sufletului
în adâncul mut al nemărginirii zidită-mi este o rugăciune...
prin herghelia de stele virgine salvată sunt în căzutul himeric,
ce vor cânta albul Prohod; de-acum mă-naripez în Cuvânt
călare pe un Heruvim îmbătat de iubire,
Din somnu’ adânc să las moștenire Condeiului-Zeu
de mă trezesc… cufundat în albastrul tăcut al călimării,
prin pletele încâlcite cugetele prelinse-n Univers
cu melancolii de galben cu freamăt de păsări albe,
vor râde castanele lumini și umbre...
ninse de atâta culoare îngropate-n adâncul Poeziei.
iar arborii... arborii,
botezați în ploi de lumină Lespede de cer
își vor răsufla adierea
din ramuri de cer Uneori Doamne...
peste tâmplele-mi arse aș vrea să mă nasc
de rotiri de soare. din lutul frământat în Lumină
un copac în grădină,
Geneza cugetului să-mi dezbrac în taină
umbra din ramuri
Fulgere de gânduri în Psalmul sihastru al vântului
hălăduiesc la porțile mele, și să-mi astâmpăr setea
stau la pândă... cu agheasma nesecată
și se strecoară înaripate a Cerului Tău.
prin Vămile cugetelor Alteori...
picurând rouă Vie aș vrea să fiu doar o lebădă
într-un ocean de visări. ce-ți soarbe izvorul Viu
Alteori, se adâncesc sihastre sau un porumbel cu aripi de Înger
la icoana Cuvântului Sfânt. să zbor adânc și nemărginit...
În labirintul Pandorei, și să pot fii zidită apoi
doar cugetele virgine într-o lespede uitată de Cer.
291
Mi-e teamă că aripile mele să luminez ȋn coşmar.
ar putea încremeni uneori Inima
printre planetele ninse de întuneric ȋnchisă ȋn gratiile toracelui
și aș putea rătăci zborul pâlpâie sub stern
până la ieslea de Lumină din instinct primar.
a Cerului Tău... Pulsul
Vibrat ȋn epiderma braţului
ENE MIHAELA, Fulga Se zbate radial,
ȋn ritm amar,
De toamnă ȋn luna zeului roman.
M-am ȋntâlnit cu fiecare lună- GURĂU GHEORGHE, Galaţi

bătrână,
pe-o bancă bacoviană, Despre suiș
ȋn parc-găunos.
Simt a octombrie- …și suie și-i șuie această cărare
exoftalmic. pe care o calcă o lumea-n picioare
Copii cu bunici de mână și urcă, tot urcă aburcă pe-o pantă
Gustă toamna- se-agață cu mâna de-o tânără plantă…
aguridă,
suflând ȋn rachete de frunze- …liană-n poiană crescută se pare
Apollo 13. Cu frunze mai rare, cu frunze amare
și urcă, tot urcă, se-agață galantă
Flăcări o ață-împletită lăsând printr-o fantă…
Ploaie-nvăpăiată, ȋn stern …să treacă oleacă de raze de soare

topeşte lapoviţa. de sus indispus o simt că o doare
Mă plouă iar ȋn suflet cum urcă și urcă o plantă savantă
Cu pară de foc, când n-are ce are e interesantă…
ȋntr-o combustie
a toamnei. …susține și ține, o vreme dispare
Noiembrie. se-ascunde de unde când simte că moare
Stacojiu. dar urcă și urcă aburcă pe-o pantă
își poartă spre poartă de sus parapantă…
Descântec de decembrie
…și suie și-i șuie această cărare
Cu riduri adânci ridică-se pe care o calcă o lume-n picioare!...
ȋnfrigurat,
dezmembrat, Frânturi de cer
din prospeţimea zăpezii
noi, Frânturi de cer se oglindesc în baltă
moi: să-și vadă stelele sclipind
fantomă o lună plină galbenă tresaltă
cu-aromă ‚n aceeași apă clipocind…
de axiomă;
fantasmă E noaptea neagră și săpată-n daltă
de plasmă, simt astrele ce greu se prind
cu urme de melasmă, mai simt în atmosferă cum se saltă
sorbind melasă ȋntr-o reverie grupări de stele ce se-aprind…
de decembrie, Privesc la cerul încărcat de stele
sperioasă?! ce se înclină în neant
rămân uimit că multe dintre ele
Torţa lui Ianu se vor ascunde elegant…
Nu mă lăsa cu mine, E cerul plapumă brodat-n cele
să ȋntunec neuroni, sclipiri, minuni, interesant!...
292
Pastel în plină vară Dinspre câmpie, adevăruri vechi
aleargă prin iarbă trezind
Pulbere pământ/iarbă uscătură păsările cu pene arse
Nici boare de vânt/flăcări în natură care vin să fure amintirile
Soare roșu-aprins/cerul tavă-încinsă din vremea când cireşii înfloreau prima oară.
Arșița ne-a prins/nu se dă învinsă… - Te doare? întrebă frunza verde-verde
- Mă doare. Am crezut că voi cădea spre
Păsări transpirând/fără încetare cer
Ploile… nici gând/nori în așteptare ***
Urme de arsuri/fără îndoială Cealaltă nu mai întrebă nimic. Era prea
Terra în călduri/sferă boreală… târziu… Era lut. Mut.
Gata să primească ploaia…şi alte frunze.
Foc urme de jar/neștiind de milă
Frunze de stejar/fără clorofilă Dialog într-un codru… nu prea verde
Asfințit târziu/seară îmbâcsită
Mort tot ce e viu/viață obosită… Insensibil şi solitar, un bătrân sultan-arţar,
scârţar, doar asculta, frunzele foşnind a bârfă
Vipie pârjol/desfrunzite ramuri grea:
Iar ne dau ocol/raze niște flamuri - Ce găunos moşneag ne ţine! Pe lângă
Soare roșu-aprins/cerul tavă-încinsă scorburi, ce ruşine!
Arșița ne-a prins/ nu se dă învinsă!... - Soro, păcat de mine şi de tine! Cu
frăgezimi şi cu nervuri, cu tinereţe şi cu nuri,
Tristețe de toamnă cu fine clorofile trăsături…
- Că bine zici! Ce bine-ar fi să fim şi noi
Curg lacrimi crude și reci și amare în alt harem!
Îngheață până și cerul noros - S-avem stăpân vreun tei boem! Să ne
Copacii mor timpuriu în picioare îmbete cu miresme, pe noi, tinere mirese şi să
Covor de frunze se-întinde pe jos… ne legene berbant pe-un tănăr ascuţit
versant,din ramul lui vânjos, să ştim că n-o să
E tristă natura până în zare picăm jos, niciuna dintre noi, din frica ploii de
Se anunță un timp încă ploios apoi….
Toamna e doamna cu haine murdare - Sau a vreunei tinere brume nebune!
Sfârșit de Răpciune un timp urâcios… - Păcat că nu suntem ace de brad sau cel
puţin creştine! Fiecare frunză cu copacul ei…
Pe uliți suflă un vânt rece hoinar stăpână pe buget şi pe idei; să aibă fiecare
Și poarta-i deschide lui Brumărel muguraş, de copilaş, o pensie de urmaş!
O lume-îmbrăcată-n ceață sumar… Că, ei nu au nicio vină! Apar din scoarţă şi
lumină, din fotosinteză, cum scrie la Geneză.
Răpciune-i ieșit azi din calendar Prima frunză, legănându-se pe peţiol, tăcu
Țarina plânge, plâng umbre-n duel privind în gol. În mintea ei se perinda Adam
Tristețe de toamnă cuibărită-n hambar!... şi cu nevastă-sa şi fructul interzis din pierdutul
Paradis:« Frunza, pe atunci, era primordial
GUSUL PROCOPIE, Lațcu Vodă, Suceava costum, acoperea puţin şi nu ştiu cum, păcatul
făcut pe furiş, prin luminiş, prin lăstăriş… »
Ultime zboruri, în nervure Bătrânul arţar, cuprins de furii şi de spasme,
nervos pe femininele fantasme, se scutură
Două frunze s-au desprins de lume vertiginos. Jos, lângă trunchiul găunos, un
una verde-verde, cealaltă galbenă maldăr gros de frunze veştede treceau grăbit
călătoreau de pe ram spre pământ, vrând- în altă vreme….
nevrând, ***
prin ploaie şi vânt. Pământul, realist, le primea,
Deşi nu sunt surori, cad împreună, le amesteca, le putrezea…
la umbră de lună. Nu era loc de închipuiri cu frunze şi nuntiri,
Destinul le-a trimis pe pământ cu o mie una de basme şi cu alte mariaje-
într-o noapte de toamnă. fantasme…
293
Era doar o trecere oarecare a Firii spre alte pe stână, pe oier
lumi precare, o repetabilă-ntâmplare. ca jarul dintr-un rug
Era doar un amestec de materie atrasă sunt ochii tăi sărați
gravitaţional, într-un codru tradiţional, mă ții când vreau să fug,
De-un arămiu tomnatic şi banal. m-alinți când vreau să tac.
Ce-i cu tine?
Trimite-mă pe lună Hai sa-mpărțim împreună toamna!
E aer greu… IACOB MIRCEA RUCĂREAN

Un Brad privește către cer
- Sunt singur, Doamne, și îți cer O lacrimă de iarnă
să mă trimiți pe lună.
Privește… A doua iarnă a fost a mea.
în jur sunt numai cruci, Mai vino ca să-mi vie cerbii
nici mierla nu mai cântă, În luntrea mea de aur grea
iar fluturii rămași omizi Adio patrie a ierbii
își plâng tăcut osânda.
Și mâini ce-mpodobeau crenguțe Adio doamnă nemiloasă
la sărbători și îmi zâmbeau Ce nu-mi vezi lacrima-n obraz
azi au un topor și lanțuri ce rup Cum plânge greu și trist rănita
bucăți din carnea mea. Inchisă-n veci în Alcatraz
- Trimite-mă pe Lună, Doamne,
chiar dacă-i semn că a mai fost pe-acolo omul, Adio doamna mea frumoasă
în jurul meu s-au stins toți frații, Adio cerbul meu rănit
iar liniștea îmi strică rostul. Uscată-i lacrima pe față
Omul nu-mi mai este frate, Frumos miroase fânul meu cosit
nici codrul nu mai e, s-a dus,
mă doare trunchiul, îmi arde fața, A doua iarnă a fost a mea
e plin de praf și rumeguș Ce dacă vine primăvara
și mă-nconjoară zi și noapte Nici iarba nu mai crede-n ea
căpușe cu mental redus, Degeaba-i cântă-n fir fanfara
aici nu am pe nimeni, Doamne,
toți frații mei au devenit produs. Adio doamnă-n zori apusă
Doar trei pași în atmosferă Adio plânset fără rost
atât mai cer… Prefer o iarnă-ncet supusă
e ultima dorință-a mea Cu-n pui de căprior anost.
ca să mai văd odată cerul
să pot uita, să-nvăț să iert Iubire de mai
al topoarelor concert.
Prin crângul străbătut de lună
Poate negru, poate dalb De primavară înflorit
Pribeagă trecea o nebună
Ce-i cu tine? Cântând cu părul despletit
Când luna-și plimbă falnic
grumazul ei de jar Iar luna poleită-n stele
pe rugul tandru încă neaprins, Îi asculta atentă glasul
râd sevele bizare, Mă simt ca-n visurile mele
o floare să-nflorească Iubirii nu-i pot ține pasul
flori de tulburare,
crescând, Copilă dragă fii cuminte
din apă și pământ. Și nu iubi în luna mai
Îți sărut O, nu te-ncrede-n jurăminte
când mâinile, când umbra Făcute toate-n luna mai
cu buzele-mi de fier
atunci când cade bruma Când codrul freamătă în verde
294
La ceas târziu de lună plină Iar din a toamnei risipire
Și glasul ei încet se pierde A mai rămas doar...amintire
Să fie stelele de vină?
Alei strigau să mai rămân
Sau eu nebunul nopții albe Dar un alt gând,un gând păgân
Visând cu mâinile spre cer Mă îndemna să plec să fug
I-am dat iubire și flori dalbe Să scap de-al desparțirii rug
Crezând ca sunt un nou Homer.
Și pomii mă puneau să plâng
O, fată dragă fii cuminte În brațe să nu te mai strâng
Și nu iubi în luna mai Să te sărut ultima oară
Nu te încrede-n jurăminte Toamna din parc să nu ne doară
Rostite toate-n luna mai
Am vrut sa te mai țin o clipă
Iubire de o vară La piept ca pe o frunză mică
Să nu devi doar amintire
Era o zi toridă Cu tot cu frunza ta subțire
Ca dragostea de o vară
Când te-am văzut aievea Când vântul a-nceput să bată
Prin lanul de secară Prin păru-ți frunza răsfirată
Mi-a fost de-ajuns doar o privire
M- au năpădit fiorii Ca să-mi rămâi doar amintire
Au ars toți rugii-n mine
Amor firbinte -n crâng
M -am contopit cu tine MIREA FLORINA, Craiova, Dolj
O altă zi toridă Dansează, David!

Același trup fierbinte
Apoi sub clar de lună Dansează, David,
Aceleași jurăminte Pocnește-ți bătrânele oase
Și scutură praful din case,
Să ne iubim frumos Mai adu-ne sfântul chivot
Cât să mai treacă un an Cu larmă și chiot;
Să nu ne stingă vara Dansează, David!
Visul de licean
Dansează, David,
S-a năruit speranța Descoperă-ți hârca în soare
La ceas fierbinte-n seară Și scutură-ți inima floare,
S-a terminat vacanța Mai adu-ne-n suflete foc
Iubirea mea de o vară Cu cântec și joc;
Dansează, David!
Amintire de toamnă
Chirurgul
Ne-am despărțit în parc plângând
Și frunzele cădeau pe rând chirurgul e marele preot
În jurul nostru era toamnă cu o mină solemnă,
Ce la tristețe te condamnă îmbrăcat în haine sacerdotale,
cu pense și bisturie
Nici nu știam de mai exiști – însemnele puterii lui -
Copacii toți păreau mai triști jertfește bubele, infecțiile, tumorile nevinovate
Natura a-nceput să țipe pentru binele general al trupului
Rememorând pierdute clipe păcătos și bolnav
O frunză mică a căzut în părul tău

Când părul tău era tăcut
295
unde-o fi zăpada? Pe salteaua de trifoi,
Plină de șopârle șchioape.
e gerul uscat, împietrit, Unde-i loc și pentru doi,
încruntat, Și pentru iubiri...mioape!
a murit Iarna
şi sunt disperat Adrenalină
n-am lacrimi Iubito, mi-ar plăcea să te urc

n-am suflet pe toartele cerului unde odată,
n-am giulgiu Și tu m-ai urcat, dar te duc
s-o spăl, s-o jelesc, pe o planetă roșie, fardată.
s-o îmbrac Nu vor fi nuferi și nici albe lacuri
în care să îți scalzi genunchiul plin
unde-o fi zăpada? cu gărgărițe, cu maci sau cu macuri.
(Nu știu exact pluralul), sunt agil
ninge doar a te prinde-n zbor ca pe un flutur
cu-n ochi albastru de cicori sau in.
ninge De-amare întrebări vreau să te scutur
peste munte, deal şi ogor peste-un ciorchin de vinuri sau de ...vin.
pâinea cea de toate zilele doarme Pe nori de ceață sau poate de lapte,
Din sânul unui Marte sau Neptun,
ninge Noi vom dansa și-n spintecata noapte,
peste oraş, sat şi maternitate Te voi iubi ca Pluto pe Saturn.
viaţa cea de toate zilele doarme Pământul va deschide-n glezna lunii,
O altă poartă către iad sau rai.
ninge O să te zbor pe umerii furtunii.
peste spital, cimitir şi capelă Nu spune ,,NU,, când eu insist cu ...,,hai,,!
moartea cea de toate zilele doarme
ninge Tremurături
Îmi tremură ideea-n elefanți

NEDEA MARIOARA, Giurgiu și în reptile nedomesticite
de pinguinii sobri și infanți,
Iubiri mioape Migrând spre continente travestite.
Îmi tremură arcușu-n coarda ta
Nu-mi mai dezgropa crâmpeie păgână, nimfomană, vanitoasă.
de iluzii cabotine. Și sunetele mai țâșnesc abia
Trupul meu ar vrea să steie ca niște lacrimi de lămâie, stoarsă.
doar o noapte lângă tine. Te-aș răsturna pe solzi de iguană.
Nu e ceea ce gândești. Pe rugii de măceș octogenar.
Nu vreau dragoste carnală. Dar mi te zbați într-o lascivă geană,
Vreau un timp, să mă primești, Și-n pulsul meu cu sânge placentar.
În odaia-ți hibernală. Te-aș mai strivi de cumpenele serii.
Să mă învelești lasciv, Să mă răzbun atroce și nativ.
Cu omături misogine. Dar te mai iert, că-n roșul înserării,
Să mă-mbăt fără motiv, Te simt în cord, și nu mai am... motiv!
cu distihuri libertine.
Ține-mă o zi sau două Constrângere
dezbrăcată și flămândă.
Și când luna va fi nouă, În dimineți fără hotar,
Însetată și nătângă, Cu-n soare jalnic, fără dinți,
Să-ți sorb din priviri nectarul Prin abajururi îmi tresar
colbuit de așteptări. din cer ploios, tăceri fierbinți.
Și să-mi irosesc tot harul E ziua fără început.
de-a strivi îmbrățișări, Mă cert cu un alfabetar,
296
Să-mi dea o literă-mprumut, Tot mai jos,
Să te rescriu, elementar. Etanş, riguros.
În cerul gurii iar s-a rupt Plouă înciudat,
un biet triftong intermitent. Apăsat,
Și-n ploaia care ne-a corupt, Nervos.
Migrăm tacit spre-un continent La pensiune :
în care mi se face dor, Uniune!
S-alerg prin tine și să strig. În cartea de impresii
Să te constrâng să faci amor, Se consemnează depresii.
Cu umbra soarelui, pe dig. O mână muncită, murdară,
Sfărâmă stâncile din munte;
PODEA SILVIU, Popești-Leordeni, Ilfov Prin oraş, din piepturi mărunte
Urcă speranţa plenară..
Straja
Numai ea, pe tocul jos
Lângă gară, seară de seară,
Aşteptau un război
Clatinând din capu-i frumos,
Care nu începea
Niciodată; Soarbe languros,
Din proletara-i țigară.
Trebuiau să păzească
Ceea ce era de păzit,
Şi apoi să moară, Argotică cu bulevard şi tinereţe
Fără a se fi luptat
Vreodată. Ce tineri eram!
Sacou de tanana,
Aşteptau cu ochii închişi,
Pantalon văcar,
Înghesuiţi unii într-alţii,
Pantofi de ţuţăr
Nemişcaţi şi întinşi,
Suflet hoinar...
Cu capetele în saci
Ce tineri ne credeam!
Şi picioarele-n gol,
Se fuma în redacţie
Sfidând abisul...
Fără restricţie,
Murmurau în barbă
Râdeam de proştii
Gândurile lor
În pulovere zaza
Cu braţele încolăcite
Cu anchior verde,
Pe paturile armelor
Cu bască panama,
Ce căpătaseră
În evazaţi maro,
Nume de femei,
În ciocate şevro,
Şi rugină,
Freză boldean,
Într-un târziu,
Batistă caro...
Vorbi unul dintre ei:
Ce tineri eram!
- L-am întâlnit ieri pe Homer,
Calea Victoriei
Vedea!
Se supunea cuminte
Când o scăldam
Proletcultism
În cuvinte,
Şi credeam
Ah, ce împietate
Că nimeni nu minte.
Ca pâlnia saxofonului uriaş
Ce tineri eram!
Să absorbă polifon toate
Un tot,
Angoasele din oraş!
Şi-un nimic,
Pe trotuarul de la gară,
Lambadele, şi-acum
Solitara domnişoară
Mai dau din buric.
Cufundată în ceaţă
- Revoluţie!
Promite o incendiară,
Vă zic.
Roşie dimineaţă.
Peste urbanul glorios
Covorul noros Volare
Eu sunt tipul
Se lasă gros,
Infatuat,
297
Îmi dăltuieşte timpul Şi ţi-ar fi plăcut
Aerul bărbat. Să mă ştii...
Da, eu sunt tipul Dar nu m-ai simţit,
Necesar vouă Nu m-ai văzut;
Mă dezvolt rapid Zborul meu este
Înre gări Atât de tăcut...
După ora două,
Sunt bob VIŞAN DIMITRIU, Craiova, Dolj
De rouă!
Nu aveţi cum Aur și argint
Să mă rataţi;
Afişez candoare Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
Dar vă-nşelaţi! când gândurile-ți toate, purpurii,
Sunt numai fervoare... îți urcă pân’ la nori și te îndeamnă
Din impetuoasa-mi să le urmezi, ca ele să devii.
Alergare
Mă opresc Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
Numai dacă voiesc în ritm ce-ți face sângele torent
Şi-atunci pretind ce îți inundă trupul și cutează
Onoare, să-ți fie, al dorinței, stimulent.
Şi elogiul omenesc!
Sunt ironic, dar dur! Te lași în voia cerului o vreme,
Vă conving, și îți alinți un dor neîmplinit,
Vă conjur, plutești în rubiniul cu poeme
Sunt curajos al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.
Dar şi laş,
În loc să vorbesc În liniștea apusului, îți pare
Scriu un răvaş... că Soarele, pe drumul său de foc,
Stau între etaje e timpul ce se scurge într-o mare
Nu ajut la bagaje; în care anii nu-s decât un joc.
În schimb , dau sfaturi
Sublime, Îți cauți gândurile - se-nserează -
Vorbesc le-aduni sub raze care nu te mint
Numai despre mine, din Luna ce, acum, îți luminează
Şi-atunci ... în rime! cărarea cu șuvițe de argint.
Oraşul?
Banal, Intrusul
Lume prea mică,
Trecătoare, Era tăcut, ofta din greu,
Visez monumental Și nu puteam să îl alin
La reţeua unică, Pe-acel pribeag ciudat, străin,
De socializare... Ce se-ascunsese-n pieptul meu.
Traversez gânduri
Citesc printre rânduri, Știam de el atât: că e,
Sunt zburătorul Dar nu l-am cunoscut defel,
Nopţilor fierbinţi, Nici n-am știut ce face el,
Şi numai eu ştiu, Și-acum mă chinuie. De ce?
Când minţi.
Am mobile demodate, Nu am fugit, doar am plecat
Plutesc printre arte, Din calea ta, din lumea ta
Aud şoapte Atât de rece și de rea.
Mii şi mii... Te-am ocolit, te-am evitat,
Ce nu mă ating, Și-am căpătat povară grea:
Nu mă înving. Un dor ce-n mine a intrat.
Ai auzit despre mine;
298
Străjerul pădurii Iubitule, intrăm într-o altă decadă
De dragoste care preacrește-n vene.
A înghețat văzduhul sub norii cenușii
Ce–acoperă un munte cu straiul din molid Ai făcut popas în creierul meu,
În care o cabană împrăștie, timid, Te-ai cangrenat în flori de bine,
Lumina dintr-o lampă, un strigăt spre stihii. Ca un copil ce veșnic înalță câte-un zmeu,
Te-nrădăcinezi în pori de uit de mine.
E totul alb: cărarea cu urme înghețate, Ai întrupat tu chintesența universului ce-l
Copaci cu crengi supuse poverii lor de nea, profilam mereu
Sprâncenele ce-arată o altă iarnă grea, Imi atingi și huzurești pielea nevăzută și
Și umerii ce poartă atâția ani în spate. gândurile latente,
Tu ești vrednicul meu Prometeu,
El merge în tăcere privind un jur pustiu Drăgostește-mă la ralanti, festina lente!
În care simte viața ascunsă cum pulsează
Prin trunchiurile drepte, prin ramuri ce oftează Suprarealism
Dorindu-și o schimbare în cerul plumburiu.
Azi mă dezintegrez.
I-a fost străjer pădurii, i-a fost și fiu și frate O falcă-n cer şi una-n pământ. Fizic.
În anii mulți în care prin ea a colindat, Un ochi în pom şi unu-n nor.
Ferind-o de aceia cu gândul necurat Scuip seminţe de floarea soarelui cu două guri.
Ce-ar fi lovit-o, aprig, în nopți întunecate. Am patru mâini că să cuprind soarele
şi trei picioare că un câine şchiop.
Cabana e aproape, lumina-i e reper, Malformată zâmbesc.
Dar el se-oprește, pune-n zăpadă un genunchi, Zâmbesc altfel pentru că nu sunt nicicum.
Cu mâinile-adunate și degete mănunchi, Nu simt parfum de rândunică pe nas,
Își caută salvarea pădurii lui, în cer. ci pe peste tot.
Şi rad cu corpul meu diform.
Balanța Şi plâng de jos în sus
într-o lume întoarsă pe dos ca o maletă
Te-apleci sub povara mulțimii de ani aruncată pe fotoliu.
Veniți să apese pe trupul slăbit, .....................
Stricând echilibrul balanței, dușmani Revin cu cele trei picioare pe pământ.
Ce talerul tău îl apasă, grăbit. Două
Unu
Pe celălalt taler e gândul stigher, Mă-ntorc în mine.
Credința străbună, dorințele noi Defulez.
Trimise în ceruri spre stele ce pier, Implozie.
Și faptele tale, și rugi pentru-apoi.
Calendar
Mai sunt și speranțe în binele lor, E luni. Omoară-mă.
Al celor pe care-i aștepți și iubești, E marţi. Repară-mă.
Și grijile tale, mai vechi ajutor E miercuri - pictează-mi sfârcurile în miere
În talerul ce să coboare dorești, zaharisită.
E joi - lungeşte ziua până luni.
Dar ele-s puține de-acum și nu pot E vineri - ţine post negru la viaţă.
Balanța s-o-ndrepte, iar anii ce vin Nu trăi azi.
Sunt grei, sunt o boală ce n-are-antidot E sâmbătă. Dansăm capoeira cu căşti pe ochi.
Și vine pe-o cale numită destin. E duminică.
Mă îmbrac frumos cu tine.
GÂRLEA ALEXANDRA, București Îmi iau pianul în ghiozdan şi joc cățelușu'
şchiop.
Mitologie carnalo-poetică Pentru că vine luni.
Şi mă omori. Iar marţi mă prefac iar că mă
Te-am pierdut pe tine-n mine, FAC şi tac scriind.
Tu te perinzi pe-a mea autostradă,
299
Sare în stare făRă de margini dor, și cA pe-o scumpă, dragă
soră,
Ne intâmplăm și-mi pare că gust din tine Arzând de nerăbdare, cavalereşte-o Invită,
emoția gândurilor. găsind-U-i cel mai de cinSte loc,
Ochii ți-i ascult la gramofonul desuet, In atât de-a noastră, de acolo, de la vaTră,
Te-am construit piano în desișul gândurilor, străMoşească horă.
Candoarea-ți nu-i farmec obsolet. Sunetul magic al legendarei trestii, cu ramurile
de zeul Pan în deznădejde
Caldă piele, moale, dragă, rEtezate, pornit de veacuri în căutarea
Muzici, fildeș și joben. dragostei curate,
Metresa zboară întru tine într-o doară, Obrintit de tângă şi durere – această plină de
Lăsând în urma ei polen. tristețe,
Născută de iubitoare inimă, vibrație –
Muzica are patru picioare.
Ii trezi în suflet o ancestrală vrere,
Pătrunde în odăi obscure la amurg,
care, miraculos, se Transformă-n
In carcasa-mi efemeră tropăie culoare
Vocație! ...de atunci perpetuu sună pe al
Si gust de dragoste în pârg.
nostru, însetat de ale
frumusețiI ritmuri, plai; din acea zi, magnific,
RUSNAC CONSTANTIN, Chişinău
în
Lunca dacicului neam răsună instrumentul
Cu sufletul în legendă
zeilor – fermecătorul NAI...
(Acrostih-Odă naiului și naistului Vasile Iovu)
... azi Sunetele lui, ale trestiei cu tuburile-
ngemănate, sparg cu voluptate
Vântul gingaş mângăie legendara trestie
Universul și, în orișicare parte-a lumii, doina,
de pe mAlul râului de altădată,
balada, hora sânt percepute
Inima-n lăuntru-i, cuprinsă de neliniște,
ca un Temerar elogiu, ca o veșnică chemare a
tremură și, ca pe vRemuri, iar tresaltă:
splendidei nimfe Sirinx din
Amintirile, cum lacrimile-o podidesc – ...ele
E T E R N I T A T E
vin din timpuri pe când ea,
o prea frumoasă faTă, neam domnesc,
Gusturi
O luă la fugă prin pădurea deasă, înspre
salvatorul râu cu mal de piatră,
O lacrimă
de urâtul Pan îndrăgostItul
Se umplú de durere
Speriată, ...văzând chipul nimfei disperat, ce îl
Până la refuz.
implora să o ajute,
Geana ochiului
zeul râului Ladon, penru a Salva fecioara
Abia de mai putea s-o ţină
(adineaori
În suspans.
Veselă, zglobie), de înamoratul cornorat,
Forţele-i secară.
îi transformă făpTura elegantă
Lacrima căzu,
Intr-o etern-nemuritoare melodie, care, peste
Rostogolindu-se
munți și ape curgătoare,
Pe obraz.
sfIdând necruțătorul timp, întortocheat ca
Pe obrazul care
drumul lui Ulyse, de
A rămas entuziasmat
Unda dorului prin univers purtată – izvor din
De gingaşa atingere
inimă curată de neprihănită fată –
A perlei cristaline.
Neîncetat și insistent, de-o viață bate, în
Doar buzele se încreţiră
Lacătul uitării de la a sufletului poartă...
Într-o grimasă neplăcută :
...Sunắ a destinului oră: și el, profetic
– Vai, ce sărată e !
îndemnat de soartă,
Vraişte uşa-i deschise, bucuros, de parcă-un
Individualitate
mărțișor drept inimă își prinse –
...era pe-aTunci precoce june, un tânăr plin de
Oglinda,
elan, ambițios, cutezător... și-anume
Toată.
El cercă s-o pripășească în al său suflet, ca pe
Se prefăcu în țăndări.
uN inocent,
300
Cioburile Atâta timp
Îmi multiplicară Cât dăinui-va-n lume
Chipul: Sentimentul de Iubire,
Și... Atâta timp
”Eu”-l meu Cât omul va-nţelege
Se transformắ în Că Cerul şi Pământul,
Gloată. Creat de
Dumnezeu,
Odă bucuriei Să existe
Nu pot în genune
Primăvara din suflet Fără culori de
M-a îndemnat să scriu Curcubeu
O odă. Pe care,
O odă bucuriei. Din copilărie,
Din păcate, În suflet le purtăm:
Cerneala din stilou Şi
Mi se uscase Tu,
Şi nu aveam hârtie. Şi
Dorinţa, însă, Ea,
Mi s-aprinse – Şi
Întregii lumi El,
Visam să o dedic Şi
Şi n-aş fi vrut s-o sting Eu!
Dintr-un banal motiv.
Atunci, GOGA CONSTANTIN, Feteşti
Din ale curcubeului culori,
Pe cer, Ceru-și deschide ușa
Am desenat
Un portativ. în ramă e tabloul
Şi, şi liniile-n next
De cu seară Din foc mai e cenuşa
Până-n zori, Ce-o duce vânt de seară,
Ajutat Ceru-şi deschide uşa,
De ale lunii raze Rana se-ntoarce-n lut,
Muiate în Clopotul în aramă,
Argint de stele, Metafora-n cuvânt
Am încropit iar umbra în mormânt..
O partitură:
Din speranţele tale, New snow
Din aşteptările ei,
Din visele mele... New snow next month
Şi-această, Next snowfall memory
Strigătoare la cer Fără numele răpit
Partitură, Când m-ascund în infinit
Am dăruit-o în albastru
Omenirii – Alabastru
Să se audă Şi în muntele
La fiecare-n Sihastru...
Bătătură...
Știu, Zicere
Ea,
Oda, Lasă, lasă, la octave,
Răsuna-va, Nu mai pritoci otrave,
Ca un clopot, Lasă seara, lasă noaptea,
Întru mântuire, C-a fost liber şi-ncă-i badea;
301
Pe la una, pe la alta Sub plopii albi înlăcrimați cu luna
Meşter la sculptat cu dalta Mireasă argintie-n infinit
Steaua cu sinusuri line Și toropiți de dragoste nebună.
In oceane de lumine;
Dar ştiu încă "a tăcé" Și ei au fost ca voi înalți, frumoși
Şi în astă zicere Și ei crezut-au în poieni cu vise
Cum fuse şi la Arghezi, Și eu s-au rătăcit sublimi sfioși
Când căta, în coarne, iezii... În lacrima iubirilor ucise
Cabale Și ei ca voi în primăvara cu flori

Trăit-au lumea basmului cea vie
Ştim că-n tropi Și ei și-au spus că sunt nemuritori
şi in tropare Fără ca drumu-adevărat să-l știe.
se fâşnesc nişte cabale;
Când Parcele torc noaptea Și ei au râs și-au plâns și au visat
pentru stele de rubin Cutremurați sub stelele mioape
un adagio divin... Și azi sub cerul vast și-nstrăinat
Lumina scursă nu îi mai încape
MILITARU GEORGE, Tăriceni, Prahova
În asfințit plâng amintiri șuvoi
Pădure de gânduri Se răsucește luna din tărie
Îmbrățișată-n plopii muți și goi
Acum, când scriu aceste gânduri O lacrimă se scurge-n agonie
Eu tot la tine mă gândesc.
Văd luna lunecând pe ape Istorie
Și codri cum se prăbușesc.
Ne-acopeream cu ploaie și cu vânt
E o pădure grea de gânduri Și tremuram prin cețuri la Rovine.
Se-apleacă luna peste plai, Mâncam dureri ascunse sub pământ
Tresare vraja din adâncuri Cu visul libertății pentru tine.
Și zările unde erai
Sub lacrimile lunii, pe un alt
Și te zăresc aici, în mine, Crâmpei de cer, noi ne-am suit spre stele
Lumina vastă, de demult, Și-am sângerat la Podul cel Înalt
Văd iarba verde de acasă, Să apărăm lumina grea din ele.
Tăcerile ți le ascult.
Am răsuflat puțin pe la poieni
E-același cer, aceleași ape, De dor, copacii ne vegheau hodina-
Numai copilul s-a pierdut Când nu cădeam pe la Călugăreni,
În vremea care curge-ntruna Ne ridicam din pulbere cu vina
Spre un tărâm necunoscut.
De-a fi români, de-a pururea, și frați
Și ei Cu dragoste de cele pământești.
Am tremurat cu soarele-n Carpați,
Și ei au râs și-au plâns și au visat Cu țara-n suflete la Mărășești.
Cutremurați de depărtări de ape
Și ei sub cerul vast s-au căutat Ne înveleam cu ploaie și cu vânt
În stelele albastre unde-ncape Prin valuri reci, la Dunărea bătrână,
Ca să rămână viu acest pământ
Nemărginirea toată într-un dor. Și țara asta-ntreagă să rămână.
Și ei s-au legănat în valuri line
Plutind pe aripi candide ușor Pe țărmul depărtat din aspra zare,
Spre zările acelea diamantine. Atâți eroi cu visul s-au jertfit
Ca să dureze România Mare
Și ei s-au sărutat în asfințit În spațiul pontic veșnic neclintit.
302
Și-acum voi vindeți și pământ, si ape, Tu știai că ele alunecă de pe umeraș,
Și codri milenari, și bogăția doar că să danseze noaptea în dulapuri?
Cu care-am stat de Dumnezeu aproape?
Și mama noastra, însăși România? Peretele
Opriți-vă, vă spun, e mult prea mult. A să mă pun în vag

Ne plâng străbunii din adânci morminte cu spatele la un perete,
Și doinele, ce murmură, demult, și cu restul corpului la ceilalți 3.
Lumina patriei care nu minte. unul va vrea să mă tragă de o mână,
altul de cealaltă,
Aici am fost, aici să fim mereu, unul va încerca să ma prindă
În vatra veche-a vechilor hotare, de coloana mea vertebrală,
Cu soarele pe boltă, același Zeu să o dezbine os cu os,
La Dunăre, eterni, Carpați și Mare. și să fie parte din el,
continuând în veșnicie, îmbrățișați.
Destin iar celălalt perete,
Laurei își va întinde simplu, 2 braţe ruginite,
și mă va chema la el.
Lângă o piatră
sta o umbră Flori
Lângă o umbră Flori albe cer,

sta o tristețe flori sub palmele mele,
flori în ochii tăi,
Lângă o tristețe în respirații grele.
zace o speranță Flori ce acoperă troieni,
munți, ape, văi,
Lângă o speranță flori ce acoperă tristețe,
surâde o viață inimi goale și ochi goi.
Sunt flori.
Lângă mine flori de pe verandă,
ești tu. flori de noapte bună,
flori de jurăminte,
RUS MITCO KARINA, Arad flori de pe morminte.
Ce-ul de-ului de întrebare Sunt felul oamenilor

de a spune despre
când ai să mă întrebi ”de ce?” viața lor.
am să îți răspund că e ce-ul de-ului de rădăcină goală,
întrebare. și doi ochi goi.
când ai să mă întrebi ”de când?” Şi alte flori
am să îți răspund că de un timp neexistențial țesute-n nori
parțial nesigur. cu înclinări-n valuri
când ai să mă întrebi ”cu ce motiv?” lovind stânci de pe foi.
am să îți răspund că e cu motivul ce-ului cu.
și am să îți zic toate acestea, spunându-ți SAVA BIANCA, Gradiştea, Prahova
de ce ce-ul întrebării e motivul ce-ului cu,
într-un timp neexistențial parțial nesigur. Vârâtă-n moda cu papuci de seară
Hainele dansează în dulapuri Vârâtă-n moda cu papuci de seară

peştele tău din apă,-o să mă doară
Știai că hainele dansează noaptea în dulapuri, şi umbra ta zglobie-o să mă doară
că se prind de mâneci și se îmbrățișează, scâteie-n jurul rugului de seară.
că își fură sărutări de ațe,că se deșiră și se rup,
atunci când alte haine le întorc spatele? Îmi voi turna cenuşa ta din pipă
303
în pieptu-mi dezgolit de o aripă mortul îşi arde zilele în pipă
în dragostea-mi izbită de aripă viul înalţă-n pajişte momâi.
ce-o frunzăreşti clipind tăcută
ca pe o carte albă, mută. În ceasul acela roagă-te de trei ori
cu braţele cusute pe piept a binefacere,
Şi-aş cere pescăruşilor de ploaie ia fluturele negru în vizor
s-alunge marea tristă din odaie (cel ce-a numit seraficul desfacere ),
şi să recheme îngerii. În straie aţâţă luna să înghită câini
de postăvare negre, fără scame (o căpşunime varză patrupede )
să îi prefacă în pantofi de dame linge-ţi năuc amarul de pe mâini
la balul însurat al ăstei toamne. şi nu privi-n pământ căci nimeni nu te vede,
Iar eu vârâtă până-n gât Esenţa-şi are lacrima-n cuvânt

în moda aspră a papucilor de seară ţâşneşte doar când târnăcopul sparge,
să-mi joc norocul la urât mierea îngroapă viespile plângând
topindu-mi manechinele din ceară, cum marea-nghite oarbele catarge,
lângă statuia verde-a rugului nebun cum sentimentul că ai ceas (o timp! )
sfiosul peşte să-l ucid convins ţi-ngăduie reflecţii despre tunet,
cum zeii se răsfaţă în Olimp
Când toamna se cutremură de frunze cu fulgerul şi propriul lor tunet
când toamna se cutremură de frunze şi mortu-şi arde zilele în pipă

şi din lămâi se storc pupile verzi şi viu-nalţă-n pajişte momâi
(broboane legănate pentru naşteri la ceasu-n care mâţa-şi înfiripă
din spate-aduse, legănate perle torsul în ghemotoace aurii
pătrunse-n emisfera unei bălţi )
vin peştii zimţuiţi de solzii pilei Bondar nu, însă fluture
şi-aruncă bule de ciment pe grinzi, Bondar nu, însă fluture-am zis
ar trebui să-i slujească cineva şi greierului
cutii cu gurile deschise a oroare ţinând în mână nopţi de paradis
vor să închidă temelia-n burţi, aşternute în inima creierului.
se nasc principii izolate de fantasme Poate rob unui dinte amar

roţi se îmbarcă-n care de smarald – m-am ţinut de băierile pungii şi-am zis
uitări neşterse astăzi, care mă voi înflăcăra, mă voi înflăcăra iar
separă de picioare lutul groaznic din jarul care nu mi-e permis,
şi se-nveşmântă osia-n copaci.
îmi voi apropia depărtarea
Fecioarele vin la-ntâlniri ca flori perene (şarpe poate să dorm numai în vis )
flăcăii se ucid doar să le crească părul nu apă, nu lapte, nu mare
ca iarăşi să se scuture zglobia bondar nu, însă fluture-am zis
imaculata, alba tinereţe
a confruntării vântului cu iarba
a-nmuguririi tânărului plop
(vegheat doar de stihiile lucernei )
ş-a fluturelui îngrăşat miop,
ah, iar se va încinge danţ de iele
peste cuprinsul străbătut de-argint
când se cutremura-va-n sânge bruma
cu tot ce-i putrezit, frumos, în jur
La ceasu-n care mâţa...
La ceasu-n care mâţa-şi înfiripă

torsul în ghemotoace aurii
304
Ordonaţi alfabetic
1. ABĂLAŞEI CONSTANȚA, Brăila 51. CHIRTOACĂ MARIA, Câmpulung

2. ADĂSCĂLIŢEI MARIANA, Dorohoi, Muscel, Argeș
Botoșani 52. CIOLOMPEA ALIN, Pitești, Argeș
3. AGA LUCIA-SELENITY, Brașov 53. CIPOLLA LUCA, Milano, Italia
4. ALDEA IRINA, Pitești, Argeș 54. CIURARU AUGUSTIN, București
5. ALEXANDRESCU PUIU, București 55. CLOPOTARU ROXANA, Gura Ocniței,
6. AMARIEI EMILIA, Brâncovenești, Dâmbovița
Mureș 56. COBZAC VICTOR, Chişinău
7. ANDRONACHE VIRGIL, Brăila 57. COCOR ANDREEA, Motru, Gorj
8. ANESCU MIHAI, Priporu,Gorj 58. COJOCARI CONSTANTIN, Edineţ, R.
9. ARDELEANU OTTILA, Năvodari Moldova
10. AVRAM VLAD, Rm. Vâlcea 59. COJOCARIU GINA, Botoşani
11. AVRAMESCU COSTEL, Dr.Tr.Severin 60. COLȚEA ALINA, Cluj-Napoca
12. BADEA ANDRADA , Horezu, Vâlcea 61. CONDRAT IULIAN, Liteni, Suceava
13. BĂLĂCEANU MIHAI, Craiova, Dolj 62. CONSTANȚA POPESCU, Răzvad,
14. BĂLAN ELENA, Bărcănești, Prahova Dâmbovița
15. BĂLAN GABRIELA, Bârlad 63. CONSTANTIN CAMELIA, Bolintin
16. BĂLOI ȘTEFAN, Iancu Jianu, Olt Vale, Giurgiu
17. BĂLUȚĂ MIOARA, Bacău 64. CONSTANTIN GEORGE, Dumbrava,
18. BANARI ADRIANA, Chișinău Prahova
19. BĂNCIULEA IONELA, Târgu-Jiu, Gorj 65. CONSTANTIN MĂLINA ROMIȚĂ,
20. BANCU ALICE , București Bucureşti
21. BĂRBULESCU MĂDĂLINA, 66. CORINI MARIA , Bologna, Italia
Cârstănești, Vâlcea 67. COSTACHE ANCA, Oltenița, Călărași
22. BAROANA OTILIA, Sânnicolau-Mare, 68. COSTOV CRISTINA, Chișinău
Timiș 69. COTLARCIUC SORIN, Iași
23. BELDEANU DIANA, Suceava 70. COȚOVANU VICTOR, Hâncești, R.
24. BICU OANA MARIA, Deva Moldova
25. BÎTCĂ DANIELA, Ialoveni, R. Moldova 71. COVACI PETRU, Aleșd, Bihor
26. BOCOV DIANA, Hânceşti, R.Moldova 72. COZMEAN COSMINA, Sebeș, Alba
27. BODEAN MIRCEA, Brașov 73. COZMESCU SIMION, Călan, Hunedoara
28. BODLEV CRISTINA, Cahul, R.Moldova 74. CRĂCIUN ADRIANA, Tecuci, Galați
29. BOSTAN MĂDĂLINA,Cahul,R.Moldova 75. CRĂCIUN DOINA, Chișinău
30. BOTIȘ RADU, Ulmeni, Maramureş 76. CRĂCIUN VASILICA, Sîntandrei, Bihor
31. BRATU DANIEL , Vânători, Iași 77. CRAFCIUC MARIANA, Focșani
32. BRUMĂ COSMIN, Suceava 78. CRECIUN AFANAS MARIANA,
33. BUCUR SERGHIE, Florești, Prahova Chișinău
34. BULAI DIANA , N. Bălcescu, Bacău 79. CRISTACHE SILVIU, Oltenița, Călărași
35. BULDUM ELENA, Girona, Italia 80. CRISTEA ANGI MELANIA, Craiova,
36. BUNEA CĂTĂLINA, Rm.Vâlcea Dolj
37. BURCEACOVSCHI CRISTINA, 81. CROITORU VIOLETA, Florența, Italia
Cimișlia, R.Moldova 82. CUCOȘ MARIUS, Târgu Neamț
38. CĂLIN GEORGE, Urziceni, Ialomița 83. CURCĂ CRISTIAN, Buzău
39. CALOTĂ RODICA, Târgu-Jiu, Gorj 84. CUREA DENISA, Bacău
40. CALOTĂ ION, Bucureşti 85. CURIMAN PAUL, Brașov
41. CĂLUGĂREANU LILI, Bucureşti 86. DAN AURA, Bucureşti
42. CĂMUI DAN, Bucureşti 87. DAN IOANA, Brașov
43. CAPRIȘ VIRGIL, Oradea, Bihor 88. DAN SILVIA, Bucureşti
44. CARP DANIELA, Suceava 89. DĂRĂNUȚĂ DIANA, Chișinău
45. CĂTANĂ PETRU, Sf.Gheorghe, Covasna 90. DIMITRIE SORIN PANĂ, Titu,
46. CENAN EMIL, Cluj Napoca Dâmbovița
47. CHINDEA MARIA, București 91. DINA MADELAINE, Bucureşti
48. CHIRIAC NICOLETA, Hânceşti, R. 92. DINCĂ NICOLAIE, Slatina
Moldova 93. DMITRI NEDELCEV, Chișinău
49. CHIRICUȚĂ TRAIAN, Bucureşti 94. DOBRE LORENA, Lipova, Arad
50. CHIRIȚĂ ALEXANDRA, Galați 95. DODAN VIOREL , Râmnicu-Sărat,
Buzău
305
96. DRĂGAN BUCȘĂ, Brașov 147. GROSU ROBERT, București
97. DRĂGOI SEBASTIAN NARCIS, 148. GROZAV SEBASTIAN, Cenad,Timiș
Berezeni,Vaslui 149. GURĂU GHEORGHE, Galați
98. DRĂGOIANU ANA, Tânțăreni, Gorj 150. GUSUL PROCOPIE, Lațcu Vodă, Siret
99. DRAGOMIR CECILIA, Ploiești 151. HAJAS TIMEA, Arad
100. DRAGOMIR IULIA, Blejoi, Prahova 152. HARABOR MAGDALENA, Brașov
101. DRĂGUȘIN OANA, Braşov 153. HOBINCU SIMONA, Suceava
102. DUDESCU SILVIU, Brașov 154. HODOIU LOREDANA, Telega, Prahova
103. DUMESCU DARIA, Iași 155. HULUBEI ANDREI PETRONELA, Iași
104. DUMITRĂCHESCU IOANA, Oradea 156. IACOB MIRCEA RUCĂREAN
105. DUMITRAȘCU ALEXANDRINA, 157. IANCU ALEXANDRU, București
Buzău 158. IANCU LARISSA, Bacău
106. DUMITRAȘCU CĂTĂLINA, Buzău 159. IHORA ADINA, București
107. DUMITRU CRISTINA, Pitești 160. ILIUȚĂ MIRUNA, București
108. DUMITRU MARIUS, Ploiești 161. ÎNDOITU DORIN, Ialoveni
109. DURALIA ANDREI, Motru, Gorj 162. ION ALEXANDRA, Tecuci, Galați
110. ENE MIHAELA, Mizil, Prahova 163. ION GHEORGHE, București
111. ENE ȘTEFAN, Mizil, Prahova 164. IONESCU MARIA, București
112. EREMIA MĂDICA, Dumitra, Bistrița- 165. IONIȚĂ ALEXANDRA, Blejoi, Prahova
Năsăud 166. IORDACHE LAURA, Mizil, Prahova
113. FĂRCAȘ ANGELICA, Arad 167. IORDACHE MARIA, Turceni, Gorj
114. FĂRCĂȘANU IOAN, Galați 168. IORGOVAN DANIELA, Telești, Gorj
115. FERARU GEORGIANA, Gura Vitioarei, 169. IRIMESCU DANIEL, Sibiu
Prahova 170. ISTUDOR FLORENTIN, Ștefești,
116. FILIPOIU MARIA, Bucureşti Prahova
117. FLOAREA DAN, Bucureşti 171. IVAN RADU, Bistrița
118. FLORESCU CAMELIA, Bolintin Deal, 172. JECALO IOVĂNESCU GEANINA,
Giurgiu Lipova, Arad
119. FONCEA RĂZVAN, Căbeşti, Bihor 173. JIANU FLORIAN, Craiova, Dolj
120. GAFTONEANU DOREL, Botoșani 174. JITARU NICOLETA, Teșila, Prahova
121. GĂINARU GEORGE, Galați 175. LADANIUC VICTOR, Chișinău
122. GALBĂN GABRIELA, Piatra Neamț 176. LAZĂR CLAUDIA, București
123. GANCIU RODICA, Isaccea, Tulcea 177. LAZĂR DOREL, Aiud
124. GÂRDA IOAN PETRU, Cluj-Napoca 178. LAZĂR ROSANA, Beliu, Arad
125. GÂRLEA ALEXANDRA, București 179. LICĂ PAVEL, Bucureşti
126. GAVRA LUCIAN, Sânpetru-Mare, Timiș 180. LICIU LILIANA, Pantelimon, Ilfov
127. GEAMBAȘU CRISTINA, Bușteni 181. LITCANU TUDOR, Suceava
128. GELA ENEA, Craiova 182. LIUBĂ POZNEACOV, Hânceşti,
129. GEORGESCU CORINA, Motru, Gorj R.Moldova
130. GHEGHI ALEXANDRA, Bucureşti 183. LUCA ȘTEFAN, Brașov
131. GHEORGHE MARIANA, Fulga de Jos, 184. LUNCĂ IULIANA, Moreni, Dâmboviţa.
Prahova 185. MANOLACHE MARA, Roman
132. GHEORGHE MIHAELA, Dobrotești, 186. MANOLACHE MARIA, Tecuci, Galați
Dolj 187. MANOLE LILIA, Bălţi, Republica
133. GHIAUR ANA, Timişoara, Timiș Moldova
134. GHIȚĂ GEORGIAN, Ploieşti 188. MANOLE VICTOR, Întorsura Buzăului,
135. GHIȚĂ MARIA, Craiova, Dolj Buzău
136. GÎRBU VICTOR, Chișinău 189. MAREȘ ANGELA, Măgurele, Prahova
137. GLUCK DIANA, Giera, Timiş 190. MĂRIUȚ GIULIA , Traian, Bacău
138. GOGA CONSTANTIN, Fetești 191. MĂTĂSARU LAURA, Braşov
139. GOMOJA LUDMILA, Chișinău 192. MATEI TEODORA, Negrești, Vaslui
140. GOREANU OLESEA , Ialoveni, 193. MAXIAN GHEORGHE, Orhei,
R.Moldova R.Moldova
141. GOTCA RODICA, Anenii Noi, 194. MIHAI LARISA, Râmnicu Vâlcea
R.Moldova 195. MIHAI MARIAN, Buzău
142. GRECU ANA, București 196. MIHĂILĂ SIMONA, Greaca, Giurgiu
143. GRECU RUXANDRA, București 197. MIHALACHI ELENA, Iași
144. GRIGORE DORINA, Răcari, Dâmboviţa 198. MIHU DANIEL, Ploiești
145. GRIGORE MARINIUC, Iași 199. MILITARU GEORGE, Șirna, Prahova
146. GRIGORE MIRELA, Rm. Sărat, Buzău 200. MILU ADRIANA, Pucioasa, Dâmbovița
306
201. MÂNZĂREANU ANDREI, București 256. POP DORINA, Timișoara
202. MIREA FLORINA, Craiova, Dolj 257. POPA LILIANA, București
203. MIRON VASILICĂ, Ghindărești, 258. POPESCU DANIELA
Constanța 259. POSTELNICU GHEORGHE, Dridu,
204. MOCĂNAȘU ALEXANDRU, Tulcea Ialomița
205. MOCANU BOGDAN, Călugăreni, 260. POVÂRNĂ ALEXANDRU, București
Prahova 261. PRACSIU TEODOR, Vaslui
206. MODVAL NICOLETA, Ialoveni, R. 262. PREDUŞEL ELENA, Craiova, Dolj
Moldova 263. PUȘCASU RAVAR LILIANA, Târpești,
207. MOGOȘ IONUȚ, Văcăreni, Tulcea Neamț
208. MOISEI ELENA, Sibiu 264. RADI CODRUȚ, Comarnic, Prahova
209. MOLDOVAN DUMITRU, Alba Iulia 265. RADU CRISTINA, Ploiești
210. MOROȘAN VALERIA, Vatra Dornei 266. RĂDUCEA CĂTĂLIN, Fulga de Sus,
211. MORUZI MARIA, Iași Prahova
212. MOȘNEANU MIHAELA, Orşova, 267. RĂDULESCU LELIANA, Craiova, Dolj
Mehedinți 268. RĂDULESCU RALPH, Pitești, Argeș
213. MUNTEAN CLAUDIA, București 269. RAFILA RADU, Iași
214. MURĂRAȘU RALUCA, Ploieşti 270. RĂPEANU RODICA, Năvodari
215. MURĂȘAN LIGIA, Almașu, Sălaj 271. RĂUȚ ANCA, Iași
216. MURUG CRISTINA, Chișinău 272. RURAC DANIELA, Clococenii Vechi,
217. NĂDEJDE ANGELINA, Iași R.Moldova
218. NEAGOE ALINA, Drăgășani, Vâlcea 273. RUS MITCO KARINA, Arad
219. NEAGU ISABELA, Ploieşti 274. RUSNAC CONSTANTIN, Chișinău
220. NEAGU VASILE, Scânteia, Ialomiţa 275. RUSU ARIANA, Iași
221. NECHITA COSTICĂ, Tg. Frumos, Iași 276. RUSU OTILIA, Constanța
222. NEDEA MĂRIOARA, Giurgiu 277. SANDU ROXANA, Slobozia, Ialomiţa
223. NEGUȚ ROXANA, București 278. SĂRĂMCIUC MARINA, Chișinău
224. NENCIU LIA, Madrid, Spania 279. SAVA BIANCA, Grădiştea, Prahova
225. NEŞ RADU, Murfatlar 280. SAVA LUCICA, București
226. NICHIȚEAN VALERIU, Suceviţa, Sv. 281. SCRIPA TATIANA, București
227. NICUCIE SANDA, București 282. SERGHIE BUCUR, Floreşti, Prahova
228. OATU DANIELA, Vaslui 283. ŞERBU CAMELIA, Oltenița, Călărași
229. OLTEAN ALEXANDRU, Bistrița 284. SIBIȘANU CĂTĂLINA, Tulcea
230. ONEA OCTAVIAN, Ploieşti 285. SIMA MARIA SIMINA, Buzău
231. ONUȘI ANDREEA, Chiselet, Călărași 286. SIMION MARIAN, București
232. ORBAN MIRELA, Bistrița 287. SIMIONESCU ELENA, Râmnicu-Vâlcea
233. ORŢAN VALI, Bucureşti 288. SINOV OVIDIU, Iași
234. OSIPOV ALINA, Ermoclia, R.Moldova 289. SOFIAN FLORIAN, Oltenița, Călărasi
235. PACHIȚU DAN, Vaslui 290. SOLTAN FELICIA, Puhoi, R. Moldova
236. PĂLĂMĂRCIUC VLADISLAV,Chișinău 291. SOREANU ZÂNA, Deleni, Iași
237. PĂLĂNGEANU DUNIA, Giurgiu 292. SPĂTARU ELENA, Moinești, jud Bacău
238. PANĂ DIMITRIE, Titu, Dâmboviţa 293. ȘTEFAN ALINA, Feteşti, Ialomiţa
239. PANAIT AURELIA, Vâlcănești, Prahova 294. ȘTEFAN DENISA, Beiuş, Bihor
240. PÂRVU MARIA, Valencia, Spania 295. ȘTEFAN SERGIU, Hânceşti, R.Moldova
241. PĂTRAȘCU DANIELA, București 296. STEGARI ELENA, Chișinău
242. PEIA IOAN, Giurgiu 297. STEJĂREL IONESCU, Simeria,
243. PETCU VIRGIL, Ploiești Hunedoara
244. PETRACHE VALENTINA, Țipala 298. STEȚIU MIHAELA, Paris, Franța
245. PETRE VIOLETTA, Constanţa 299. STOICA ELENA, Ploieşti
246. PETREA AURELIA, Roma, Italia 300. STOICULESCU ȘTEFAN, Breaza,
247. PETROVICI ANDREEA, Suceava Prahova
248. PETROVICI CEZAR, Satu Mare 301. TACHE ANASTASIA, Câmpina, Prahova
249. PIETREANU RADU, București 302. TĂFLAN ANDREEA,Viziru, Brăila
250. PÎRVU MĂLINA, Buzău 303. TALPOȘ VLAD, Izvoru Rece, Vâlcea
251. PITICĂ DIANA, Bacău 304. ȚĂRANU ANCA, Botoșani
252. PLĂTICĂ PETRU, Cernăuți, Ucraina 305. TARHON ROMEO, București
253. PLINSCHI CĂTĂLINA, Telenești, 306. ŢĂRMUREAN MARIA, București
R.Moldova 307. ŢEBREAN ANA MARIA, Suceava
254. PODARU ANA, Burgess Hill, Anglia 308. TECULESCU MIRCEA, Câmpina
255. PODEA SILVIU, Popești-Leordeni, Ilfov 309. TEODORAN VALENTINA, Bistra, Alba
307
310. TEODORESCU DAN, Iași
311. TEODORESCU ROXANA, Bacău
312. TETICU GEANINA,Tecuci, Galați
313. TIGER DANIELA, Craiova, Dolj
314. TIMOTIN GABRIELA,Puhoi, R.Moldova
315. ŢÎMPĂU MĂDĂLINA, Fundu Moldovei,
Suceava
316. TIRCHI DANIELA, Ialoveni, R. Moldova
317. TODICĂ GABRIEL, Fălticeni, Suceava
318. TOMA ROXANA, Braşov
319. TRANDAFIR ALEXANDRU, Măgurele
320. TRIFANOV ELENA, Vărbilău
321. TUDORIU CODRUȚA, Galați
322. TURCU MARIA, Băbeni
323. URETYAN MEDEEA, Motru, Gorj
324. URFET SACHIR, Mangalia, Constanţa
325. URMĂ ANA, Vaslui
326. VAJOGĂ VASILE, Iași
327. VAȘCAN ION, Cioburciu, R. Moldova
328. VASILE GEORGETA, Ploiești, Prahova
329. VASILE MIRELA, Vârfuri, Dâmbovița
330. VASILE NEAGU, Scânteia, Ialomiţa
331. VELCEA CONSTANŢA, Giurgiu
332. VIDICAN OANA, Oradea, Bihor Îi felicităm pe toți cei care au participat
333. VIDRAŞCU DOREL, București și-i invităm să se înscrie și la ediția a XI-a!
334. VIERU GALINA, Chișinău Înscrierea se face pe www.romeojulietalamizil.ro
335. VIȘAN DIMITRIU, Craiova, Dolj
sau prin poştă:
336. VLAS ALEXANDRA, Galați
337. VLĂSCEANU ALISE, Galicea, Vâlcea prof. Laurenţiu Bădicioiu, L.T. „Grigore Tocilescu”,
338. VLEJU ANIȘOARA, Crucea, Suceava str. N. Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova,
339. VULCAN TEODOR, Focșani cod 105800, cu menţiunea:
340. ZAHA CRISTINA, Lipova, jud. Arad pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a XI-a
341. ZAHARIA AIDA, Tecuci, Galați Perioada de înscriere:
342. ZAHARIA GINA, Buzău 10.09.2017 – 10.12 2017
343. ZAMFIR BLENDEA GEORGETA,
Brașov Detalii găsiți pe www.romeojulietalamizil.ro
344. ZANFIRESCU ELENA, Slatina, Olt
345. ZEANA CORNELIU, București
346. ZOICAȘ CRISTIAN, Baia Mare
347. ZUGRĂVESCU MIHAELA, București
348. BABEI MIHAI, Botoșani
349. TOMA ȘTEFAN, Ploiești
350. ARTENIE IONEL, Golești,Vrancea
351. NENCIU LIA, Madrid, Spania
352. CRISTEA DIANA, Măxineni, Brăila
353. MANDAGIU ELENA, Mercogliano,
Italia
354. NASTASA MIHAELA, Călărași
355. PERŢI ELENA, Timișoara, Timiș
356. BAROIAN ROXANA, Verneşti, Buzău
308
309
310
311
312
313
314
315
316
Daniel Cristea-Enache – Concursul de la Mizil e o fericită excepţie. Mă refer la secţiunea poemelor de
dragoste, de un foarte bun nivel în ansamblu, cu câteva individualităţi poetice deja conturate. Am citit
cu reală surpriză şi cu efectivă încântare texte publicabile în orice publicaţie culturală centrală. (III)
Ştefan Cazimir – Festivalul de la Mizil? Un zâmbet şi o floare…(IV)
Mircea Dinescu – Toată simpatia pentru elevii ce vor zbura spre ţări mai calde. (IV)
Corneliu Berbente – Am onoarea şi mândria de a fi primul câştigător al Marelui Premiu „George
Ranetti”-secţiunea Epigrame, calambururi, ed. I a concursului, ianuarie 2008. (V)
George Stanca – Un festival de dimensiuni naţionale, cu premianţi proaspeţi”, dovedind că
manifestarea capătă dimensiuni naţionale. Un progres uriaş pentru dinamica literaturii! (V)
Corneliu Leu – O încărcată şi plină de duh manifestare culturală mizileană, unde cei ce semnăm în
mai multe publicații bucureştene, ne-am întâlnit, am înflorit idei, am petrecut, am râs, am plâns
împreună cu confraţii noştri care scriu în frumoasă limbă română publicaţii din Chişinău şi Cernăuţi. (VI)
Sorin Preda-Într-o dimineaţă de iarnă, la Mizil, la cel mai tare concurs de umor din ţară, fără
farfastâcuri, ifose sau alte aere închipuite, Mizilul a strâns la un loc, pentru câteva ceasuri, oameni
simpli şi academicieni, smeriţi autori de epigrame şi scriitori consacraţi. (VI)
Ecaterina Andronescu – Aici e o întâmplare pe care n-ai cum s-o uiţi. E prima dată când vin şi, dacă
mă mai invitaţi sau nu, eu vă promit că o să „recidivez” fiindcă, realmente, ce se întâmplă aici, la Mizil, e
aproape un miracol. (VI)
Miron Oprea – Mare festival la Mizil dedicat Poeziei, Epigramei. Sunt foarte fericit că am participat
prima dată. (VIII)
Christian Crăciun- Mă încântă ceea ce se întâmplă la Mizil:salvarea prin cultură. Pare o utopie de
intelectual palid, dar sunt convins că, pe termen lung, victoria va fi de partea mizilenilor ca entitate.
Evenimentul are rezonanță națională (includ Chișinăul) și ar trebui luat ca studiu de caz (VIII)
Al. Zorica Popescu – Festivalul Dvs. este o întâlnire în contemporaneitate între atitudini de eroare şi
confuzie superficială, dar acceptată plauzibil în autenticitatea valorilor de adâncime. (VIII)
Doru Dumitrescu – A fost cea mai bună ediție, după umila mea părere. Totul a mers ca pe roate. Nu
au existat sincope, nu au fost improvizații. Totul a fost rotund, cum se spune. (IX)
Alexandru Țiclea – Scriitorii participanţi la festival, de valoare incontestabilă, fac Mizilul faimos, acesta
devenind, măcar pentru o zi, capitală culturală a judeţului Prahova, şi de ce nu, a întregii ţării. (IX)
Marian Avramescu–„Julieta și Romeo”( să mă ierte Mr. Shakespeare, cultura română așează pe soclu
mai întâi femeia) made by Mizil, pentru mine e în primul rând o revelație, un suces de proporții. (IX)
Ion Diviza – Deja al 9-lea an când, în preajma zilei marelui Caragiale, toate drumurile duc spre Mizil,
oraș ce devine în aceste momente epicentrul poeziei și epigramei românești. Comparativ cu alte
întruniri de gen, „Romeo și Julieta la Mizil” se evidențiază aproape la toate capitolele: promovare de
excepție, de unde și numărul foarte mare de participanți la concursuri, organizare exemplară –avem
multe de învățat de la colegii noștri Victor Minea şi Laurenţiu Bădicioiu!–, program deosebit de bogat
atât sub aspect creativ-cognitiv, distractiv, atmosferă sărbătorească și multă căldură sufletească…
Într-un cuvânt, formidabil! (IX)
Dumitru Sârghie-Anul acesta, la ediția a X-a, Festivalul «Romeo și Julieta la Mizil» a beneficiat de
prezența emblematică a lui Mircea Ionescu Quintus, politician și epigramist, liberal din tată-n fiu, român
integral, «Cavaler al epigramei românești» și «Patriarh al spiritului românesc», după cum l-au catalogat
cronicarii noștri contemporani. (X)
Daniela Vlădescu-Este o binecuvântare să întâlnești Oameni, Oameni minunați, devotați Artei,
Culturii,Binelui și Frumosului. Este un miracol să existe Locuri unde se întâmplă evenimente de suflet,
pline de Căldură și realizate cu Iubire și Responsabilitate. Toate s-au petrecut la Mizil, cu mai multa
încărcătură emoțională decât în multe mari metropole, cu oameni entuziaști și talentați, cu organizatori
debordând de energii pozitive, cu participanți emoționați și receptivi la poezie și umor fin. (X)
317
MIRCEA IONESCU-QUINTUS, Ploiești
Scriitor, liberal
PRIETEN (vechi) AL FESTIVALULUI
De când mă știu eu, am venit cu mare plăcere și cu

mare bucurie în acest măreț oraș al județului nostru. Aș dori
să întreb dacă acest oraș încă nu e municipiu? Eu nu prea mai
sunt activ în politică, dar am avut grijă de localități cum sunt
Sinaia, Mizil, Vălenii de Munte, prahoveni de-ai noștri…
Mizilul este, deci, este o localitate importantă, bine
administrată, indiferent de cine, de-a lungul timpurilor, a fost
primar, cum și acum primarul se îngrijește cu atenție de
treburile dumneavoastră, n-are importanță din ce partid este, important este să fie un primar bun.
Iar, în legătură cu cartea pe care au pregătit-o pentru mine gazdele, aceasta este o plăcută
cinstire, onorabilă pentru mine, onorantă. Da, este o frumuseţe, acest „Quintus 100%!”. Și, de aceea,
am să spun aşa: Lȃngă genialul Will, Will de la William Shakespeare…
Lȃngă genialul Will,
Quintus, literat discret,
A păşit tiptil, tiptil,
Sută-n sută la Mizil.
Înainte de a pleca dintre dumneavoastră, vreau să vă mulțumesc din suflet, să mulțumesc
celor de la Romeo și Julieta... Mie îmi place să zic numai Julieta... Era odată o fată foarte frumoasă,
eram tânăr, în Ploiești, se numea Julieta și în jurul ei erau foarte mulți Romeo. Frumos nume v-ați
ales, statornicește bine aici. Continuați treaba asta că este în interesul culturii românești și al
dezvoltării orașului dumneavoastră, Mizil. Încă o dată vă mulțumesc din suflet pentru frățietatea pe
care am simțit-o și cu care m-ați primit aici și vă asigur că atunci când va fi posibil și, dacă medicii
mi-ar îngădui, dacă mă mai îngăduie și Dumnezeu, vom fi iar împreună. Vă mulțumesc din suflet!
(Fragmente extrase din discursul Seniorului Mircea Ionescu-Quintus, discurs transformat
aproape permanent într-un dialog cu spectatorii prezenți la ediția a X-a a festivalului, ediție
jubiliară care a fost dedicată Domniei Sale).
ALECU CRĂCIUN, Dărmănești, jud. Bacău

Administrator la Almalex Prod SRL, Tg-Ocna
PRIETEN (recent) AL FESTIVALULUI
Romeo și Julieta! Descoperirea epigramei! Redescoperirea!! O dulce zi de
sâmbătă în care am trăit spiritul românesc alături de oameni deosebiți!!! De
voi, cei care ați organizat acest minunat eveniment! De minunații invitați!
Maestrul Mircea Ionescu-Quintus a fost mirific! Participanții au vibrat și s-au
înălțat spiritual alături de seniorul Mircea Ionescu-Quintus, de profesorul
Ștefan Cazimir, de minunata Daniela Vlădescu și de toți ceilalți. Am venit
acasă și am cercetat toate edițiile anterioare! O feerie!!!
Mulțumesc, Mizil! Aștept cu nerăbdare să ne revedem la anul!!!
ALEXANDRU RUSU, București

Redactor la Radio România Actualități
Dacă i-ai spune cuiva că să mergi la Mizil e o bucurie, s-ar uita la tine ca şi
cum ai vota noaptea legea amnistiei. Dacă mai are răbdare să te asculte şi
n-a rupt-o la fugă, ar afla că e o adevărată bucurie să participi la Festivalul
„Romeo şi Julieta la Mizil”. Să faci un act de cultură în România de azi,
acolo unde nu se întâmplă nimic trebuie să fi sinucigaş sau să te cheme
Minea sau Bădicioiu. Şi, iată, că festivalul ajuns la a zecea ediţie. Pardon, a
trecut de a zecea ediţie. Una de gală! Cu Mircea Ionescu-Quintus
efervescent la 100 de ani. Cu epigramişti spumoşi şi poeţi de viţă nobilă
318
(doar suntem pe calea vinului).De aceea spun: Eu aici mai vin! Şi încă ceva, că tot am vorbit de 100
de ani. Tare sunt curios ce va scrie urmaşul lui Alexandru Rusu despre urmaşii lui Minea şi
Bădicioiu la ediţia 100. (S.n.)
Prof.univ.dr. ALEXANDRU ȘONEA, București

Preşedintele Senatului USAMV Bucureşti
Mizilul este locul unde (la sfârșitul lunii ianuarie) se desfășoară

– Festivalul Internațional de poezie și epigramă ,,Romeo și Julieta la
Mizil”. Sfârșitul lunii ianuarie reprezintă ziua în care putem beneficia de
un Regal de RÂS și SPIRIT greu de concurat, ori de egalat, întrucât
Mizilul reușește an de an, să adune cei mai talentați epigramiști alături de
iubitorii de umor și poezie.
Aici ai șansa ca pentru o zi să beneficiezi de TERAPIE PRIN
RÂS și să fii alături de personalități cu nume sonore și importante ale
culturii românești. Toate acestea au făcut ca MIZILUL să fie tot mai căutat, în timp ce sala de
spectacole a L.T. ,,Grigore Tocilescu” devine tot mai mică pentru OAMENII uniți de și prin cultură.
Această ediție pare mai tristă deoarece Academicianul SOLOMON MARCUS nu a mai putut
să răspundă prezent, dar avem șansa să întâlnim marile personalități ale culturii și literaturii române în
frunte cu MIRCEA IONESCU-QUINTUS și cu minunatul auditoriu iubitor de poezie și epigramă.
Astfel Mizilul devine pentru o zi – CENTRUL SPIRITUAL DE
CULTURĂ. Din praf și țărână, îngheț și furtună Domnii MINEA VICTOR
și BĂDICIOIU LAURENȚIU, folosind ecuații și formule miraculoase, au
reușit să adune timp de zece ediții elevi și studenți, absolvenți, profesori și
academicieni, poeți și epigramiști, oameni de cultură, români de
pretutindeni care, timp de o zi, uită de tot, vibrând în ton cu poezia și
epigrama. Aici, epigramiștii și-au demonstrat măiestria (spre deliciul
asistenței), iar auditoriul a beneficiat de TERAPIA PRIN RÂS (20 secunde
de râs = 3 minute de mers rapid, 1 minut de râs = 10 minute de alergare, 1
minut de râs = 45 minute de relaxare etc.). Râsul este o activitate psiho-
neuro-endocrino-imunologică, putând fi folosită în scopul susținerii sănătății
și a combaterii stresului.
În epigrama intitulată Avertizare, Gh. Grosu spunea:Să nu pățești, cumva, ceva, oribil/Să-ți
facă viața grea și zbuciumată,/Ferește-te pe cât este posibil/De omul ce nu râde niciodată.”
Disponibilitatea la glumă/umor și relaxare se corelează cu gradul de cultură și de sănătate al
fiecărei persoane. Acest eveniment reprezintă Sărbătoarea Liceului (a orașului), este locul unde se
descoperă talente și unde se dau premii. Însemnătatea acestei zile este dată de valoarea concurenților,
de perenitatea acestei acțiuni și mai ales de personalitățile care anual participă la acest eveniment.
Mulțumim școlii și mai ales Profesorilor noștri care ne-au educat/învățat, contribuind
semnificativ la formarea noastră ca oameni și/sau specialiști!
ALINA ELENA NEAGOE, Drăgășani, Vâlcea

Avocat, Premiul „Grigore Tocilescu”, secțiunea Poezie
"Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeșteptare, ziua

florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua și a unui alt mare
triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un
ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit
dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic
Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat
în viața lui pentru o idee mare, numai acela care și-a jertfit liniștea,
odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înțelege importanța zilei de 1 mai 1900." Am
aflat că Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil” a început în 2007,
319
respectiv la 100 de ani de la publicarea comediei omonime, având ca autor pe mizileanul George
Ranetti iar toate edițiile organizate au avut loc la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”.
Într-un mod cu totul personal și fără a insista asupra motivelor ce nu sunt importante în
expunerea de față, afirm că de ceva timp decisesem a nu mai participa la concursurile de poezie
organizate la nivel național, rămânându-mi în acest sens să raportez poezia doar la sclipirile sau
umbrele născute odată cu lectura ei în ochii cititorilor mei. De data aceasta ceva a fost altfel, ceva m-a
îndemnat să particip la concursul de poezie "Romeo și Julieta la Mizil", decizie luată într-un timp
foarte scurt, aproximativ cu doua zile înaintea expirării termenului pentru trimiterea creațiilor.
Am fost plăcut surprinsă de prezența mea în rândul premiaților, împrejurări ce au determinat
prima mea vizită a orașului Mizil pe care, mărturisesc că anterior nu îl descoperisem.Nu pot găsi nici
un cusur festivalului, modului în care s-au desfășurat activitățile pregătite de către organizatori, au
fost momente emoționante în care am fost fericită să împart aceeași încăpere cu oameni minunați,
minți strălucite, artiști desăvârșiți dar, în ceea ce mă privește, lumina zilei au dăruit-o elevii liceului
"Grigore Tocilescu", implicați trup si suflet în organizare, ce ne-au fost alături cu atâta dăruire si
convingere a rolului pe care cultura îl are în contextul social prezent.
Organizatorii au dedicat această ediție, a X-a, 2017, d-lui Mircea Ionescu Quintus, care a
împlinit venerabila vârstă de 100 de ani de la naștere, împrejurări in care organizatorii au "instituit" o
nouă unitate de măsură a duratei vieții, QUINTUS-ul, egală cu un secol. Printre organizatori,
remarcabilă prestația domnului profesor Laurențiu Bădicioiu. Am prețuit fiecare moment petrecut în
acest ambient, am găsit de-a dreptul uimitoare și revigorantă prezența distinsului sărbătorit al
festivalului, dl.Mircea Ionescu-Quintus, pot afirma că mi-a modificat constructiv perspectiva
personală asupra vieții și modului în care îmi construisem propria-mi piramidă de valori și, pentru
prima dată în existența mea, m-am simțit foarte bătrână alături de spiritul incredibil de tânăr al
sărbătoritului, poate pentru că, într-adevăr, "ce mai e suta în ziua de azi", sau poate pentru că o etică
absolută, neaproximativă, este izvor de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Felicitări sincere organizatorilor, voi participa la festival și în anul următor, rămân cu
amintirea unor clipe înălțătoare.
Prof.univ.dr. ALEXANDRU ȚICLEA, București

Avocat, participant la Epigramă, rector al Universității Ecologice
din București, membru Honoris Causa al Universității de Stat din
Republica Moldova. PRIETEN (vechi) AL FESTIVALULUI
Cea de a X-a ediție a Festivalului „Romeo și Julieta la Mizil“ a

fost excepțională! Nu întâmplător a fost a X-a. Eu îi acord nota 10, dacă
se poate 10 plus! Este o notă pe care o merită din plin, MAGNA CUM
LAUDE, cei doi profesori-organizatori: Victor Minea și Laurențiu
Bădicioiu. Datorită acestei grandioase manifestări, Mizilul este un nume,
de rezonanță, pe harta cultural-literară a României Mari. Ideea de a
dedica această a X-a ediție seniorului Mircea Ionescu-Quintus a fost
genială. O sută de ani de viață reprezintă o minune divină. Și nu este vorba de orice viață, ci de una
bogată în evenimente și fapte, la îndemâna doar a marilor valori. Scriitor, epigramist, om de cultură,
avocat, fin intelectual, mare politician al țării și patriot, participant activ la cel de-al doilea război
mondial, acum general în retragere, centenariusul Mircea Ionescu-Quintus reprezintă un summum de
calități. Și le-a probat încă o dată prin excelenta dizertație expusă în cadrul Festivalului.
Mă integrez și eu comunității prezente la cea de a X-a ediție cu urarea de LA MULȚI ANI
venerabilului intelectual magister dicendi Mircea Ionescu-Quintus!
320
ANA DRĂGOIANU, Țânțăreni, jud, Gorj
Marele premiu „George Ranetti” la Poezie
Şi s-a întâmplat la Mizil… În anul de graţie 2017, când am

primit o veste excepţională, că am obţinut Marele Premiu la
secţiunea Poezie. Pot să afirm că Oltenii au cucerit Mizilul?
Dacă în anul 2016 domnul Dumitru Sârghie a fost marele
câştigător, tot la secţiunea Poezie, a Festivalului internațional de
Epigramă și Poezie „Romeo şi Julieta la Mizil”, iar la secţiunea
Epigramă, domnul prof. Janet Nică, redactor-şef al revistei
„Cugetul”, Craiova, a câştigat o menţiune, ca şi în anii trecuţi,
atunci spunem ca: Da!!! Tot din Oltenia s-au remarcat: Alina Neagoe din Drăgăşani, jud. Vâlcea, care
a obţinut premiul al doilea la poezie şi Andrada Badea, din Costeşti, jud. Vâlcea, care a avut prima
mențiune la Poezie și Premiul I „Junior”.Festivalul a avut invitaţi din toate colţurile ţării, dar şi din
Basarabia, căci organizatorii au depus eforturi mari pentru a aduce personalităţi marcante ale culturii
şi literaturii contemporane: George Corbu, Ştefan Cazimir, Laurenţiu Ghiţă, soprana Daniela
Vlădescu şi alţii. Aşadar, în perioada 27-29 ianuarie, 2017, Mizilul a devenit Capitala Culturală a
ţării! Ar fi multe de spus, însă cel mai gustat moment din acest program a fost întâlnirea cu maestrul
Mircea Ionescu-Quintus care, la cei aproape 100 de ani, a demonstrat că poate să ridice în picioare o
sală întreagă, stârnind hohote de râs. Deci 100 de ani de istorie, cu un om extraordinar şi 10 ani de
festival, unde oltenii au fost la înălţime. Mulţumim, din suflet, celor doi Oameni, care au luptat să fie
totul la superlativ, domnul director Victor Minea şi domnul prof. Laurenţiu Bădicioiu!
ANANIE GAGNIUC, Constanța, Amiral pe funcție de umorist

După calendar e sfârşit de ianuarie, dar pentru scriitorii de umor,

poeţii şi epigramiştii din ţară e un început şi-un motiv de bucurie
literară: pornesc la drum festivalurile de gen. Primul, iată, s-a şi încheiat
- „Romeo şi Julieta la Mizil”. O reuşită deplină, cu doi inimoşi profesori
ai Liceului „Gr. Tocilescu” - Victor Minea şi Laurenţiu Bădicioiu. Lume
bună, organizarea a mers strună, au participat şacali ai umorului, adunaţi
la a zecea ediţie a festivalului – sărbătoare a poeziei şi epigramei. Public
ales, invitaţi pe măsură, profesori, elevi ai liceului, mizileni doritori de
umor, toţi ne-au întâmpinat cu căldură şi cu pasiune pentru literatură.
Invitat de onoare, Mircea Ionescu-Quintus, celebră personalitate a lumii
politice, dar şi a epigramei româneşti, care peste nici două luni face....suta de ani!
Nu voi nominaliza premianţii, îi puteţi afla întrebând despre manifestare, vreau doar să înşir (-
te mărgărite!) pe câţiva creatori de top cu care m-am întâlnit-îmbrăţişat-pălmuit-pupat-cinstit-şarjat
(fără o ordine anume): Ștefan Cazimir, George Corbu, Cornel Udrea, Vasile Larco, Norea Dan,
Laurenţiu Ghiţă, Gârda, Diviza, Bunduri, Sorin Cotlarciuc, Toderașcu, Abel Florian, Cătălina, Any
Drăgoianu, Sârghie, Dorel Gaftoneanu, Aurel Cehan şi autoarea superbelor fotografii, Rodica Rodean.
Ne-a cântat–încântat Daniela Vlădescu, completând fericit echipa constănţenilor (Norea, Gagu, Petru
Brumă, Ionuţ Ţucă) Dragi umorişti, sus steagu’! Vă-ndeamnă Gagu.
P.S. M-am reîntâlnit şi cu un prieten din adolescenţă – Virgil
Ciornei, acum mizilean... Noian de amintiri!
ANDRADA BADEA, Horezu, Vâlcea

Elevă, mențiune la Poezie și Premiul I Junior tot la Poezie
Cine iubește poezia, iubește și epigrama, iar cine le iubește cu

adevărat pe amândouă nu are cum să nu se îndrăgostească profund și
iremediabil de Mizil. Acest sentiment m-a cuprins când am pășit pentru
prima dată la Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă de la Mizil,
321
ediția a X-a. Cu adevărat un festival de nota 10! Cât de prestigioasă
și de nobilă poate fi unirea unor oameni onorabili, oameni care
apreciază frumosul, oameni care nu uită că forța culturii unui popor
este cea mai puternică... Oaza noastră de speranță s-a așternut în
sufletele a doi oameni speciali, domnul Bădicioiu Laurențiu și
domnul Victor Minea cei ce pun bazele acestei manifestații în fiecare
an. Doi oameni care fac primitoare și călduroasă atmosfera
festivalului prin felul lor de a face totul cu pasiune și dăruire.
Să fii la Mizil e o binecuvântare, iar 28 ianuarie s-a dovedit a fi cu
atât mai intensă, prezența domnului Mircea Ionescu-Quintus fiind de-
a dreptul emoționantă.
Am fost onorați să-l ascultăm, să regăsim în cuvântul său
frumusețea absolută datorată unei bogate experiențe de viață, unor valori morale și unei voci de elită,
iar în umorul său de calitate gustul dulce amar al cireșelor. Căci după cum spunea și acesta: „epigrama
are gustul cireșelor, la început când o guști e dulce, iar la sfârșit dacă e epigramă îi simți
amărăciunea”.
Poezia e vie la Mizil, Mizilul însuși e o poezie... Festivalul ocupă un loc special în sufletul
fiecărui iubitor de cultură, fiind deschis participanților de toate vârstele, ceea ce îl face cu atât mai
remarcabil, mai plin de spirit și de creație desăvârșită.
Am fost fericită să văd că într-o generație tumultoasă ca a noastră putem trăi la cel mai înalt
nivel și putem celebra cultura printr-o organizare și preocupare a unor oameni deosebit de valoroși,
prin oameni de spirit din toată țara. Fericită, pot spune că m-am îndrăgostit de acest Festival la o
vârstă fragedă, dar mai fericită că la 17 ani am avut onoarea de a interacționa cu un simbol, un inedit
28 ianuarie la Mizil, un simbol al prolificului, al speranței și al valorii.
Felicitări tuturor celor care au dat aripi acestui Festival!
ANDREEA STANCIU, Mizil

Elevă voluntară, clasa a XII-a C, L.T. „Grigore Tocilescu”, Mizil
Am fost extrem se bucuroasă când am aflat că pot participa la

festival. Acesta a reprezentat pentru mine ocazia perfectă de a cunoaște
valorile societății atât din România, cât și din Republica Moldova. Deși
eram printre cele mai tinere persoane, toți participanții vorbeau cu
mine cu respect și se comportau cu atenție pentru că și asta face
festivalul: elimină orice diferență socială, de vârstă sau intelectuală. M-
am simțit ca într-o familie numeroasă. Mulțumesc festivalului pentru
ceea ce face din oameni!
Participarea mea la festival a constat în recitarea unei poezii
scrisă de o concurentă care nu a putut ajunge. Emoțiile stăteau ascunse
în mine cu câteva zile înainte, dar în acea zi au explodat. Un amalgam
de sentimente a pus stăpânire pe mine și nu știu cum am putut să rostesc primele cuvinte. Eram o
simplă elevă care simțea că își dă primul examen din viața ei în fața scriitorilor, profesorilor și
televiziunilor prezente.
AUREL CEHAN, Huși, jud. Vaslui

Participant la secțiunea Epigramă
Sunau clopotele...la Mizil
Se anunţa... sărbătoare mare! Aşa a fost! Festivalul ,,Romeo

şi Julita la Mizil”, festival internaţional de poezie şi epigramă, la a
zecea ediţie, ediţie jubiliară, închinată seniorului Mircea Ionescu-
Quintus, om de vastă cultură şi educaţie, politician de clasă,
322
epigramist de renume, care se apropie cu paşi repezi de vârsta de 100 de ani, devenit simbolic
,,Mircea cel Bătrân !”
Am avut onoarea să fiu invitat la acest festival, invitaţie greu de refuzat. După ce am primit
acordul mamei, şi ea a împlinit frumoasa vârstă de 93 ani, mi-am făcut băgăjelul şi am pornit la drum.
Umorul are şi el libertatea lui!
În trenul de Iaşi-Mizil, am întâlnit prieteni frumoşi de spirit, de la Iaşi (Vasile Larco, Sorin
Cotlarciuc, Gheorghe Bălăceanu, Rodica Rodean, Valentin Tălpălaru) şi de la Chişinău (Gheoghe
Bâlici, Ion Diviza, Elena Mihalachi). O întâlnire de suflet, prietenească.
La Mizil totul a fost la superlativ: gazde bune, masă, cazare, distracţie. Festivitatea de
premiere şi cinstirea lui Mircea Ionescu-Quintus... a făcut sala neîncăpătoare. Daniela Vlădescu,
soprană de elită, invitată de onoare, a ridicat sala în picioare! Epigramiştii de top şi-au spus şi ei
cuvântul. A fost prezentată cartea de epigrame,,QUINTUS 100%!”, carte care cuprinde peste 100 de
epigramişti, peste 100 de epigrame şi 1 Quintus. Ananie Gagniuc a prezentat cartea de umor „Dacă
prostia ar durea !”, autori Cornel Udrea şi prezentatorul. Au participat personalităţi din toată ţara şi
din Republica Moldova. Peste tot oameni luminoşi și multă căldură sufletească.
Diploma şi placheta jubiliară pe care le-am primit, le păstrez cu sfinţenie!
Mulţumim,Victore! Mulţumim, Laurenţiu!! Mulţumim, Mizil !!!
Din cartea ,,Quintus 100%!”, epigrama care-mi aparţine :
Virilitate
(D-lui M.I. Quintus)
Veşnic tânăr- vrei,nu vrei-
Făr` să facă vreo bravadă,
Ş-azi...se ţine de femei,
Doar atât...cât să nu cadă!
BOGDAN BĂLAN, Mizil

Elev voluntar, cls. a X-a A, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”
Poate că întâmpinarea a peste 30 de oameni importanți în timp ce stai pe

hol nu pare prea distractivă, dar nu și atunci când acele personalități te
salută cu zâmbetul pe buze, de parcă tu ai fi cel important, unii dintre ei
făcând glume foarte amuzante și inteligente. Am avut și prietenii în
preajma mea, deci atmosfera a fost una foarte plăcuta și sper, îmi
doresc să repet experiența
CAMELIA FLORESCU – Bolintin Deal, jud. Giurgiu

Mențiune la Poezie, PRIETENĂ A FESTIVALULUI
Mă consider o norocoasă să fi participat la ediţia jubiliară (a X-a,

2016-2017) a acestui festival despre care auzisem atâtea lucruri
frumoase, dar unde n-am avut niciodată atâta curaj să trimit poeziile
mele. Întâmplarea este cu atât mai fericită, încât invitatul şi sărbătoritul
ediţiei, Mircea Ionescu-Quintus, a fost deliciul propriu zis al zilei, a
încununat spontan şi efervescent munca de a organiza un astfel de regal
a minunaţilor profesori Laurenţiu Bădicioiu şi Victor Minea.
Să mai menţionez că „norocul începătorului” mi-a adus şi o menţiune la secţiunea de poezie şi
veţi înţelege exaltarea mea, fluturii din stomac, aiurările şi bătăile inimii, aflându-mă în mijlocul
atâtor minunaţi oameni de litere, poeţi, epigramiști, autori şi artişti unici în peisajul românesc de gen.
Mă motivează şi mă onorează apartenenţa mea la o astfel de adunare selectă şi promit să revin anul
viitor pentru că : S-a‘ncetățenit se pare obiceiul la Mizil
An de an să vină lumea cu umoru’n buzunar
Versul e la el acasă, e când tandru când subtil
Epigrama-i fericită să se-arunce pe altar .
(pe altarul lui Romeo, că-s mai mulţi confraţi bărbaţi
Juliete suntem Doamne, mai puţine decât vrem
323
De câ nd lumea însă-i scrisă vorba printre fraţi şi tați:
„O femeie nu-i de-ajuns .Noi am vrea toţi un harem!”)
Mă „sacrific” şi la anu’ şi-o să plec din timp, se ştie
Să am rând la rugăciune pe la cruci, pe la icoane
Să fiu muza vreunui Quintus, orice-ar mai putea să-mi scrie
Vreun confrate: el Romeo, la Mizil, pe sub balcoane.
CĂTĂLINA ORȘIVSCHI, Vama, jud. Suceava

Mențiune la Epigramă, PRIETENĂ (veche) A FESTIVALULUI
Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil”, ținând cont de strălucirea,

de importanța și de ordinea cronologică, este prima stea din constelația
festivalurilor de poezie și epigramă, ce strălucește întotdeauna la sfârșit
de ianuarie și adună în juru-i stele minunate ale culturii românești.
Anul acesta am avut parte de un regal, trăind momente
emoționante pe care cu siguranță le poți întâlni doar o singură dată într-
o viață de om: a fost sărbătorit centenarul maestrului Mircea Ionescu-
Quintus, care, cu vocea-i vibrantă, cu un umor fin și cu o vivacitate
ieșită din comun, care ne-a captivat pe toți, a început să depene
amintiri, să recite epigrame, să dea replici, electrizând întreaga
asistență. Cum noi, cu entuziasm, am adoptat „quintus-ul”, unitatea de măsură pentru timp, propusă de
inimoșii organizatori ai acestei manifestări mizilene, domnul director Victor Minea și domnul
profesor Laurențiu Bădicioiu, unitate ce însumează o sută de ani, nu pot să nu îi fac o urare
festivalului ce a împlinit anul acesta un deceniu:
Eu îi urez să fie-n top, pe val,
„Un quintus” să-mplinească-ăst festival
Ici, la Mizil şi, ca un semizeu,
Prezent să fie Quintus tot mereu.
Dacă stau bine și mă gândesc la viitor, aș face unele schimbări acestei unități de măsură,
„quintus-ul”:
Noi ne-am dori, zeci, sute, mii de fani,
Un „quintus” la o altă-aniversare
Ca să se schimbe şi-astfel să măsoare
O sută douăzeci, treizeci de ani...
Ne dorim așa să fie și, bineînțeles, ne și visăm prezenți cu toții la acea aniversare viitoare a
maestrului. Și dacă tot putem visa în voie, o vedem și atunci alături de noi pe celebra soprană Daniela
Vlădescu, ce ne-a încântat cu glasul ei de privighetoare.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mr. CONSTANTIN CROITORU, Ploiești

Prof înv.preșc. VASILE GEORGETA Ploiești
Grădinița cu PP și PN Licurici Ploiești
În primul rând, mulțumim pentru atenția acordată pe parcursul

participării noastre și pentru timpul de calitate petrecut alături de dvs și
alte personalități marcante ale culturii românești!
Uniți în cuget și-n simțire cu frații noștri de peste Prut, ne-am
adunat la Mizil mulți oameni frumoși, deschiși la suflet, pentru a scoate
la iveală înțelesuri bogate, îmbrățișând o stare de mult bine. Acest
festival ne-a dat posibilitatea să pătrundem într-o lume a frumosului și să
ne detașăm măcar pentru o zi de problemele zilnice.
Ospitalitatea dumneavoastră și atmosfera destinsă de la festival
n-au făcut decât să ne întărească convingerea că putem avea o colaborare
frumoasă și la celelalte ediții. De asemenea, momentele de discuție propuse în cadrul evenimentului ni
s-au părut interesante și ne-a determinat să vedem cu alți ochi lucrurile frumoase care ne înconjoară.
324
CONSTANTIN GR. GOGA, Fetești, Ialomița
Participant la Poezie și Epigramă,
Locus animi
Orașul meu natal, în Festival, își estompează determinismul
geografic dintre deal și câmpie, dintre Buzău și Ploiești, potențând
destinul dintre cer și lut. O nouă identitate, culturală, între epigramă
și poezie, între concurenți și juriu, între luciditatea funcțională a
temelor și libertatea de expresie ca tropic al discursului literar…
Feed-back-ul asigură domnilor Victor Minea și Laurențiu
Bădicioiu perspectiva obiectivă de „excelsior” din sfera managerială
a Festivalului în sfera identității de corifei ai spiritului creator și
participativ la Mizil, ca locus animi... consecință a acestui regal…
imperial din ediția a X-a…
Prof.univ.dr.ing. CORNELIU BERBENTE, București

Vicepreședintele Clubului „Cincinat Pavelescu”,
membru al juriului la Epigramă
Această a X-a Ediţie a fost într-adevăr de nota 10(zece)! Nu

glumesc, o spun fără a-mi călca pe inimă, eu, cel care, la secţiunea
Epigramă, nu am acordat mai mult de 8.50! E o notă meritată, pentru
organizarea excelentă, a unui program excepţional, de mare diversitate
şi bogat în conţinut, cu subiecte interesante, unu şi unu, pe măsura
binomului Director Victor Minea şi Prof. Laurenţiu Bădicioiu (tot unu
şi unu!). Remarcăm şi salutăm ideea realizării unui IMN AL
FESTIVALULUI. Desigur, au cântat elevii, nu s-a apelat la Daniela
Vlădescu. Această Doamnă ne-a încântat cu trei serii de interpretări,
bucăţi bine alese din operete, canţonete şi muzică uşoară. Personal, mi-ar fi plăcut dacă s-ar fi inclus
şi “Ciobănaş cu trei sute de oi”. Eu am tradus cândva acest cântec în franţuzeşte (Petit berger avec
trois cents moutons!) şi i-am convins pe nişte belgieni (valoni, desigur) că este un cântec popular
comun celor două ţări, România şi Belgia.
Premiile la poezie, ca şi la epigramă, au fost acordate cu mărinimie şi competenţă, cu
comentarii umoristice în cazul poeziei, şi lirism în cadrul epigramei, însoţite de portretele lui George
Ranetti, Grigore Tocilescu şi Agatha Bacovia.
A avut loc şi dezbaterea pe tema “Starea actuală a umorului românesc”, unde am reţinut
intervenţia lui Cornel Udrea.
Momentul culminant a fost însă sărbătorirea Seniorului Mircea Ionescu-Quintus a cărui
prezenţă, plină de spirit nealterat în cei 100 de ani, a constituit un adevărat regal. Maestrul a încălcat
recomandarea medicului personal (şi, îmi închipui, şi a consoartei ) de a nu zăbovi mai mult de o oră
la Mizil, acordându-ne două ore, semn că s-a simţit bine.
Momentele din viață evocate de maestru sunt uimitoare, multe din ele fiind dramatice, dar şi
de memorat pentru noi toţi şi, mai ales, de cei care se gândesc să prindă suta.
Cu aceste prilej a avut loc şi lansarea cărţii “QUINTUS 100%”, cuprinzând prezentări ale
vieţii şi activităţii Maestrului, sonete şi epigrame adresate lui Mircea Ionescu-Quintus.
M-aş referi la două epigrame din volum:
Alexandru Gecse din Braşov, îi dedică epigrama:

Azi, la mare jubileu,
Quintus-pe a vieţii rută,
L-a-ntrebat pe Dumnezeu:
Doamne, n-ai să schimbi o sută?
325
Comentariul meu: Dumnezeu cred c-o să-i spună:
Altă sută n-am mai bună!
Aurel Cehan, din Huşi, a scris epigrama:
Virilitate
Veşnic tânăr-vrei, nu vrei-

Făr’să facă vreo bravadă,
Azi…se ţine de femei-
Doar atât…cât să nu cadă!
Comentariul meu:
Maestrul însă-a replicat:
Da, să nu cad… dar în păcat!
Şi încă un comentariu:
Cu vârsta lui, Maestru-a ridicat
Ediţia a zecea… la pătrat!
În încheiere, aş dori să închin un gând matematicianului, acad. Solomon Marcus, acum decedat. Dacă
ar fi în viaţă, ar fi venit, cu siguranţă, la Mizil; îmi permit să-i adresez o epigramă, în ton:
Copiilor de patru ani ;
Le zice Marcus: -Dragi puştani,
Păi, sunteţi centenari şi voi,
Cu vârsta scrisă-n baza doi!*)
*) „100 în baza doi = 4 în baza zece”!
Dr. CORNELIU ZEANĂ

Mențiune la Epigramă
Festivalul de anul acesta a menținut stacheta la cote de excelență.

Prestigiul său este atât de mare încât e de ajuns un semnal și se adună
spuma umoriștilor din toată țara Românească și cea a Moldovei.
Felicitări organizatorilor, au alocat mult timp, energie și nu numai.
Cred că a sosit vremea separării umorului de poezie, deoarece
volumul de opere supus jurizării este prea mare. Ar trebui să rămână
doar festival de umor, care să includă proza scurtă, fabula și
caricatura. Un festival al râsului, cu material din abundență și atât.
În viziunea Domnului Președinte G. Corbu, s-ar putea naște o
Societate a Umoriștilor, având ca pivot central epigrama. Genurile sunt prea distincte ca să rămână
amestecate.
Prof. CHRISTIAN CRĂCIUN, Moreni

Scriitor, PRIETEN (vechi) AL FESTIVALULUI
Cine mai vine la Mizil…
Nu numai că oprește expresul București – Berlin, nu numai că

au venit Romeo și Julieta… Mizilul a devenit, de ceva vreme, grație
câtorva oameni cu devotament și pasiune rare în jemanfâșismul general,
un loc de popas cultural îndelungat (la noi deceniul pentru o faptă
culturală este deja durată lungă). Printr-o rară (la fel) con-lucrare între
forțe care, îndeobște, își dau la gioale ca pe maidan: administrația locală,
326
școala, biserica, Mizilul a devenit oraș cultural.
Eu unul, profesând într-o urbe similară ca decădere economică, dar complet inexistentă ca
întâmplări culturale, am o tandră invidie care înseamnă admirație pentru ceea ce fac oamenii aceștia.
Au venit aici personalități culturale ale țării, au fost dezbateri, au fost cinstite modele culturale de care
toți recunoaștem că avem atâta nevoie. Îmi voi aminti mereu cu emoție spiciurile profesorului
Solomon Marcus, umorul erudit caustic al profesorului Ștefan Cazimir, pitorescul plebeian jucat al lui
Mircea Dinescu ș.a.m.d. Îmi rămân poeziile atâtor scriitori consacrați sau debutați la concurs, sau
duelurile epigramistice.
Anul acesta a avut ceva deosebit: am avut în față un monument viu, venerabilul Mircea
Ionescu-Quintus sărbătorit de o sală arhiplină la centenarul care urmează în cam o lună. Este, în
cultura noastră, al treilea centenar în câteva luni: Neagu Djuvara, Mihai Șora l-au precedat cu puțin.
Îmi place să citesc în această succesiune un semn al cărui înțeles nu stau să-l deslușesc aici. Dar un
semn de sus este. Prezența Seniorului a fost copleșitoare prin spontaneitate și profunzime. La Mizil se
întâmplă ceva. E greu, uneori, de ajuns în februarie în orașul izolat de viscole. Dar merită să veniți la
Mizil. Se întâmplă ceva…
Prof. CONSTANȚA VICĂ, director al Palatului Copiilor Ploiești

PRIETENĂ (veche) A FESTIVALULUI
Gânduri din suflet pentru Festivalul internațional

de poezie și epigramă „Romeo și Julieta la Mizil”
Trecut-au anii și s-au adunat zece, un deceniu. Cât de frumos sună!Un

festival care a crescut an de an, un festival care aduce împreună tineri și
vârstnici, talente, iubitori în făurirea cuvintelor, a versurilor, a
epigramelor. A fost și va fi mereu locul de întâlnire a bucuriei, a
dragostei pentru scris, a dragostei pentru frumos și trăire sufletească.
Festivalul se află pe harta literară a României și nu numai. Răzbat de
dincolo de Prut cuvinte meșteșugite frumos și cu suflet... Prezența la festivitățile de la sfârșit de
ianuarie 2017 a unor oameni de valoare, a unor scriitori faimoși, a fost încununată de cunoscutul
Mircea Ionescu-Quintus, un adevărat și mare om de cultură și de stat care la cei 100 de ani fără câteva
zile a ”vrăjit” întreaga adunare și căruia îi aducem multe mulțumiri.
Lectura versurilor, cuvintele rostite, muzica au făcut parte din noi cei prezenți, au făcut parte
din clipele noastre de viață toate acestea să ne aducă bucurie, să ne facă mai buni, mai înțelepți.
Felicitări întregii echipe a Liceului ”Grigore Tocilescu” Mizil, domnului director Victor
Minea, domnului profesor Laurențiu Bădicioiu, sufletul festivalului pentru realizarea festivalului și
mult succes la edițiile viitoare.
Prof. dr. CRISTINA MARIAN-IONESCU, Ploiești

Inspector de limba și literatura română ;
membră a juriului la secțiunea Poezie
Şi a fost ediţia a X-a… JUBILEUL…

Am avut din nou onoarea de a fi membru al juriului la secţiunea
Poezie. Dificultatea jurizării pare că a crescut cu fiecare ediţie. Nu
sporirea numărului de concurenţi a determinat aceasta, ci calitatea
scrierilor în versuri. Poezia se scrie cu sufletul. Să apreciezi obiectiv
emanaţiile sufletului… Greu!... Apoi, a fost participarea ,, în direct”, la
sfârşit de ianuarie. Ce zi! Ce trăiri!
Pentru iniţiatori/organizatori n-a existat un alt obiectiv al
acţiunii culturale decât acela de a asigura prestigiul festivalului, prin
obţinerea de colaborări tot mai prestigioase, de mijloace materiale pentru premierea laureaţilor, pentru
editarea antologiei, pentru sărbătorire. An de an, ne-am bucurat de prezenţa unor NUME ale culturii
româneşti care şi-au deschis sufletul şi mintea stârnindu-ne atenţia crescândă, curiozitatea, uimirea,
327
admiraţia. Aceasta s-a întâmplat şi acum, la a zecea ediţie: l-am admirat cu toţii pe seniorul Mircea
Ionescu-Quintus- un veac de experienţă, un cumul de luciditate si coerenţă, fin spirit umoristic,
capabil, cum puţini sunt, de conexiuni, analogii şi rememorări uimitoare.
Este dificil să creionezi un profil al participantului la festival, fie el concurent, invitat sau doar
spectator, să spunem. De la elevi, profesori, inspectori, miniştri, la scriitori, critici, matematicieni,
artişti plastici, muzicieni, până la academicieni, iubitorii festivalului sunt, cu precădere, intelectuali de
diverse profesii, toţi având în comun pasiunea pentru literatură, pentru cultură, în genere.
Seriozitatea promovării şi organizării a avut ecou atât în creşterea numărului de participanţi,
invitaţi, simpatizanţi, cât şi în creşterea valorii concurenţilor. Să recunoaştem, festivalul a contribuit
substanţial la creşterea calităţii vieţii culturale a judeţului Prahova, a renumelui oraşului-gazdă, Mizil,
pentru că a ajuns, în timp, un focar de cultură.
Întrevedem străduinţa organizatorilor de a plasa festivalul, cu fiecare ediţie, într-un orizont
valoric cât mai înalt. Îi felicităm pentru perseverenţa de a promova cultura într-un mod unic şi urăm
Festivalului multe, multe ediţii strălucite!
DAN ANDRONIC, redactor-șef la Evenimentul zilei
Există și oameni fericiți! Într-o lume în care discutăm despre

arestări, cătușe, protocoale secrete, DNA, SRI, Dragnea, Iohannis,
CSAT, Băsescu, din când în când descoperi și oameni care
zâmbesc. Fericiți. Pentru că au participat la ediția a zecea a
Festivalului de Poezie și Epigramă din Mizil! Văzând fotografia, m-
a pălit o melancolie vecină cu depresia. Nu cred că realizăm cum
trece viața pe lângă noi, ocupați să trăim pe repede înainte... Hai că încep să semăn cu Tony
Poptomas. Felicitări, Bădicioiu Laurențiu! U made my day!
Prof. DAN CULICOVSCHI, Ploiești

Participant la secțiunea Epigramă
PRIETEN AL FESTIVALULUI
Pe seniorul MIRCEA IONESCU QUINTUS îl cunosc de o viață.
Și ca avocat (coleg și bun prieten cu regretatul meu tată) și ca scriitor și
epigramist (a cărui operă o cunosc foarte bine) si ca suporter al Petrolului
(ne-am întâlnit de multe ori în tribunele stadionului ploieștean). Acum
câțiva ani am avut și bucuria de a-mi fi acceptat invitația la emisiunea ÎN
LUMINA RAMPEI, rezultând o ediție de colecție, în care aproape fiecare
întrebare a mea era ocazionată de către una dintre epigramele dumnealui. Iată de ce salut inițiativa
organizatorilor festivalului de a-i dedica seniorului această a zecea ediție. Ediție la care am avut din
nou bucuria de a participa, ceea ce, ca de fiecare dată, a reprezentat UN FESTIN INTELECTUAL.
Așa că îi urez festivalului să atingă UN QUINTUS DE VIAȚĂ, pentru că O MERITĂ CU
PRISOSINȚĂ !
DAN NOREA, Constanța,

Președintele Cenaclului Umoriștilor Constănțeni, CUC
Unii oameni au tabieturi zilnice,

săptămânale, anuale, alții încearcă să evite
monotonia. Dar între oamenii de cultură, între
umoriștii din toată țara, a apărut un tabiet
comun: dacă e sfârșit de ianuarie, e Mizil!
Când ești invitat, n-ai voie să lipsești! Nu știi
niciodată la ce să te aștepți! Lista de
personalități prezente de-a lungul celor zece
ediții e impresionantă, dar crește continuu. Programul întâlnirii diferă,
328
cadourile primite sunt și ele la fel de surprinzătoare, încât te miri de unde atâta energie și fantezie la
organizatori. Cum la ediția a 10-a, tema festivalului a fost QUINTUS, devenit sinonim cu vârsta de
100 ani a lui Mircea Ionescu Quintus, mare personalitate prezentă la festival, urez organizatorilor ca
festivalul să atingă ediția numărul QUINTUS! Pentru asta, le doresc celor doi organizatori, Laurențiu
Bădicioiu și Victor Minea (ordinea e alfabetică) viață lungă și urmași pe măsură!
Prof.univ.dr. DAN POPESCU, București

Academia de Studii Economice, PRIETEN AL FESTIVALULUI
Modestie, profesionalism, deontologie, pasiune, dedicație,

entuziasm.... Sunt numai câteva adjective care exprimă cu mult mai mult
decât poate reda tiparul… Folosesc acest prilej pentru a vă transmite
întreaga mea gratitudine pentru atenția acordată, pentru onoarea de a mă
invita la un eveniment de excepție, de la care fiecare dintre participanți
are ce învăța! Iar dacă o și face, înseamnă că ați fost cu mult mai utili și
mai importanți decât v-ați fi închipuit, făcând parte din categoria celor
foarte puțini care fac astfel încât lucrurile să se întâmple! Iar maestrul
QUINTUS, 100%, el însuși! Am fost onorat și mândru de a fi fost
invitat la un eveniment UNIC în viața fiecăruia dintre noi!
DANIELA VLĂDESCU, Constanța, soprană,

director al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”,
Este o binecuvântare să întâlnești Oameni, Oameni minunați,
devotați Artei, Culturii,Binelui și Frumosului. Este un miracol să existe
Locuri unde se întâmplă evenimente de suflet, pline de Căldură și
realizate cu Iubire și Responsabilitate. Toate s-au petrecut la Mizil, cu
mai multa încărcătură emoțională decât în multe mari metropole, cu
oameni entuziaști și talentați, cu organizatori debordând de energii
pozitive, cu participanți emoționați și receptivi la poezie și umor fin.
Da, m-am referit în câteva cuvinte (prea sărace pentru
importanța evenimentului, dar destule pentru a nu plictisi), la o
minunată ofrandă adusă poeziei și epigramei: Festivalul „Romeo și
Julieta la Mizil”, manifestare ajunsă la a 10-a ediție. Răspunzători
pentru calitatea de excepție a evenimentului, pentru succesul fiecărei ediții în parte și pentru reușita
menținerii acestei tradiții sunt coordonatorii proiectului cultural, Domnul director Victor Minea și
Domnul Laurențiu Bădicioiu. Eu nu pot decât să îi felicit din tot sufletul,să le mulțumesc pentru
încrederea acordată, pentru calda prietenie și pentru minunatele clipe petrecute împreună cu
participanții și oaspeții de seamă în zilele de 27-28 ianuarie la MIZIL! Vă mai mulțumesc din suflet
pentru că m-ați considerat potrivită și demnă de a mă alătura reușitului eveniment pe care l-ați
organizat cu atâta răspundere, emoție și iubire. Sunteți minunat, Domnule Mircea Ionescu-Quintus!
Am fost onorată să petrec câteva momente în compania Dumneavoastră! MIZILUL este model pentru
orice mare metropolă în promovarea culturii, în pasiunea pentru valoare și bun gust.
DOREL M. GAFTONEANU, Botoșani

Premiul „Agatha Bacovia” la Poezie
și Mențiune la Epigramă
... Reper distinct în continuă mișcare pe linia continuă a
autostrăzii de lux I.L. Caragiale-George Ranetti-Geo
Bogza-Agatha Bacovia-Grigore Tocilescu, Mizilul
rămâne copilul teribil al manifestărilor culturale de
amploare la nivel național. Sincere aprecieri pentru
această foarte frumoasă ediție a X-a cu memorabilele
momente ale întâlnirii cu Mircea Ionescu-Quintus la (aproape) 100 de ani și cu recitalul Danielei
Vlădescu! Festivalului internațional de literatură de aici, vivat, crescat, floreat!
329
DUMITRU SÂRGHIE, Slatina
Scriitor, publicist, membru al juriului la secțiunea Poezie,
PRIETEN AL FESTIVALULUI
„Romeo și Julieta la Mizil” ne consolează de puținul

omenescului din lumea politică în care trăim!
Există o țară în care Cultura continuă să fie proscrisă…

Aceasta se numește România și are niște conducători pe care
Cultura română nu i-a inspirat niciodată. Soarta Culturii
românești – această flacără care ne luminează calea, arzând în
palma lui Dumnezeu – continuă să fie tristă.
În absența ei, a Culturii, țara se manelizează cu acordul forurilor „competente”, Eminescu
rămâne, de-a pururi, „scheletul din debara”, ministrul Educației pune virgulă între subiect și predicat,
șeful Senatului nu știe să utilizeze acuzativul în discursurile sale sterpe, iar Președintele nu poate, în
ruptul capului, să pună în acord, același etern subiect cu predicatul.
Românii vor Sănătate, vor Locuri de muncă, vor Fericire (așa cum e ea definită în
Sociologie), vor o Viață bună, trăită în Adevăr… Corolar al tuturor acestor dorințe, românii vor
Cultură… Dacă la primele cinci dorințe, așa cum se vede cu ochiul liber, cărările sunt blocate, când
este vorba de Cultură, în anumite cazuri, slavă Domnului – fericite!, ei găsesc soluții înlăuntrul
demnității lor, dând astfel măsura patriotismului lor (desuet cuvânt pentru unii – nu-i așa?) și felului în
care ei au fost educați, atât în cei șapte ani de acasă, cât și, ulterior, luându-și traista-n băț și pornind,
cu un zeu pe umărul drept, la Școală. Ca să ia… Lumină!
Dragi prieteni… așa mi-i imaginez eu pe cei doi profesori, Victor Minea și Laurențiu
Bădicioiu, ca pe niște luminători de cale care, de 10 ani încoace, se străduiesc, până la sublimare, să
organizeze Festivalul de Umor „Romeo și Julieta la Mizil”, manifestare care a reunit, în chip
magistral, în cei zece ani, de la prima ediție, multe dintre capetele luminate și înarmate aristotelic ale
Neamului românesc.
Cultura românească, precum „o fântână săritoare într-un deșert” (Emil Cioran), a activat
îndeajuns „nebunia spirituală” a celor doi dascăli români, care – iată – prin deja celebrul festival de
umor, ne consolează de puținul omenescului persistent în lumea asta politică mizerabilă în care ne
ducem veacul…
Anul acesta, la ediția a X-a, Festivalul «Romeo și Julieta la Mizil» a beneficiat de prezența
emblematică a lui Mircea Ionescu Quintus, politician și epigramist, liberal din tată-n fiu, român
integral, «Cavaler al epigramei românești» și «Patriarh al spiritului românesc», după cum l-au
catalogat cronicarii noștri contemporani. Spirit spontan, condeier de mare rafinament, român de înaltă
ținută morală și patriotică, Mircea Ionescu-Quintus, care va împlini, în curând, venerabila vârstă de
100 de ani, a încântat auditoriul cu vorbele sale de duh, cu istorisirile sale din perioada celui de-Al
Doilea Război Mondial (domnia-sa fiind ofițer în armata comandată de Ion Antonescu), cu
epigramele sale, cu prestigiul și farmecul său inegalabile.
Organizatorii festivalului i-au închinat seniorului, cu acest prilej, un volum de epigrame,
apărut la Editura Opera Magna (Iași, 2017), coordonat de profesorii Victor Minea și Laurențiu
Bădicioiu.
S-a recitat poezie de calitate, s-au spus cele mai inspirate epigrame, a cântat celebra cântăreață
de operă Daniela Vlădescu, iar câștigătorii la Poezie și Epigramă au demonstrat, încă o dată, că
Dumnezeu nu s-a născut în Exil (așa cum ne spunea marele nostru compatriot, câștigător al Premiului
Goncourt, Vintilă Horia) ci s-a născut la Mizil, acolo unde cei doi profesori ne demonstrează că, prin
cultură, putem să ne câștigăm libertatea. Felicitări!
ELENA FRUNZĂ, R. Moldova

Director al Gimnaziului ,,Mitropolit Gurie Grosu”, satul Nimoreni, raionul Ialoveni
Pentru mine, participarea la proiectul internațional de cooperare bilaterală între Inspectoratul

Școlar Județean Prahova și Direcția Generală Educație Ialoveni a fost o experiență inedită, prin
330
implicarea în diverse activități care au facilitat cunoașterea sistemului educațional din județul
Prahova. Ne-am împărtășit cunoștințele și bunele practici în domeniul managementului educațional.
O revelație deosebită a fost participarea la ediția jubiliară a Concursului Internațional ,,Romeo și
Julieta la Mizil”, organizată la Liceul Teoretic ,,Grigore Tocilescu”. Participanți la festival au fost
oameni selecți , oameni de artă, atât din România, cât și din Republica Moldova. Promovarea valorilor
naționale a trecut ca un fir roșu pe tot parcursul festivalului. Un punct forte al programului a fost
lansarea cărții ,,Quintus 100%!”, volum dedicat seniorului Mircea Ionescu-Quintus. În cadrul acestui
festival am fost calificați ca oaspeți de onoare și această senzație am avut-o pe tot parcursul acestei
vizite de studiu, fapt pentru care aduc mulțumiri echipei de coordonare a proiectului.
FLORIAN ABEL, Grindu, Ialomița

Mizilul e un oraș dominat de paradoxuri. Multe localități din

România sunt asemănătoare, așezări mai puțin binecuvântate de soartă,
de poziția geografică sau de condițiile economice, reușind totuși să
supraviețuiască, în pofida unor guvernări care se străduiesc parcă din
răsputeri să distrugă ceea ce s-ar numai comunitate și spirit comunitar.
Mizilul pare condamnat a fi prizonier într-o breșă temporală,
supraviețuind mai mult prin ceea ce au lăsat moștenire câțiva dintre fiii
cu renume ai urbei. Pe această moștenire de sprijină și renașterea unui
segment din spiritualitatea acestui oraș de la intersecția furtunilor
Bărăganului cu liniștea munților.
Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil” oglindește în el două paradoxuri generale. Primul ar fi
că într-un orășel aproape uitat, un liceu, o entitate cu ambiție invers proporțională posibilităților, are
curajul minunat de a produce și a perpetua un festival cu care orice oraș de mare întindere, inclusiv
capitala, s-ar mândri. Celălalt paradox privește festivalul în sine, manifestarea lui într-o formulă
neîncăpătoare pentru forțele pe care le-a descătușat. Valoarea incontestabilă a festivalului, prin
rezonanța numelor ce îi trec pragul și a mediatizării de excepție (care surclasează orice altă
manifestare de gen) ar merita o organizare structurală pe măsură. Adică desfășurarea activității
centrale, premierea și alocuțiunile invitaților, să se desfășoare într-o sală de spectacole cu public, cu o
mai mare marjă de timp alocată momentelor poetice și umoristice.
În plus, s-ar impune câteva întâlniri ale generației tinere cu scriitori mai mult sau mai puțin
consacrați, de dragul unui feedback pe măsura festivalului. Există mai multe sugestii pe care unii
scriitori le vor face cu siguranță până la demararea următoarei runde. Personal, aș sugera ca la
secțiunea Poezie să se introducă obligativitatea participării cu o poezie în vers clasic, pentru a elimina
nechemații ce vor să-și facă loc în literatură fără a lăsa în urmă vreun text demn de trecut în necrolog.
Cât despre ediția jubiliară a festivalului, ce mai pot spune? Prezența marelui omniprezent în
epigramă, maestrul Mircea Ionescu-Quintus, a fost pentru mine un moment de sublimă umilință.
Capacitatea maestrului de a da replici versificate instantaneu, ar trebui să-i îndemne la stat acasă pe
cei care se căznesc minute în șir sau chiar ore, pentru o replică sfrijită. Și au mai puțin de jumătate din
vârstă dânsului. Dar și mai puțin de un sfert din valoare! Atât, și
mulțumiri nemăsurate organizatorilor, pentru nemărginita atenție
nemeritată pe care ne-au acordat-o!
FLORINA DINESCU DINU, Ploiești

Şi a fost şi cea de-a zecea ediţie a Festivalului „Romeo şi Julieta

la Mizil”! Ca de obicei, o sărbătoare a spiritului, o reuşită incontestabilă a
domnilor Victor Minea şi Laurenţiu Bădicioiu, dar şi a tuturor
oficialităţilor şi sponsorilor care şi-au dat seama că avem nevoie de
cultură. Lume multă, prieteni dragi, autori cunoscuţi sau începători, toţi
au creat o atmosferă plăcută aşa încât nici nu ne-am dat seama când a
trecut vremea. Evident că ediţia festivalului din acest an a fost marcată în
331
primul rând de sărbătorirea maestrului liberal Mircea Ionescu-Quintus, cel născut într-o zi de 18
martie, perioadă în care românii serbau pe Zeiţa Liberalia!!! Deci iată un semn care probabil l-a
marcat pe magistrul nostru contemporan, un om care a rămas la fel de sclipitor ca în tinereţe şi la
această venerabilă şi rarissimă vârstă!
Un alt eveniment cu totul deosebit a fost recitalul doamnei Daniela Vlădescu, cea care, vădit
marcată de viroză, a susţinut cu talent şi nobleţe un potpuriu de arii celebre, o adevărată încântare
pentru cunoscători sau profani.
Mi-aş fi dorit să aud mai multă poezie şi mai multe epigrame, dar aşa cum spuneam şi cum se
ştie,timpul e duşmanul nostru de temut. Sperăm însă că la viitoarele ediţii va fi cel puţin la fel de bine.
Mulţumim organizatorilor, mulţumim sponsorilor şi oficialităţilor care au făcut posibilă
această manifestare culturală de marcă!
GABRIEL DEGERATU, București

Redactor la TVR, PRIETEN (vechi) AL FESTIVALULUI
28 ianuarie 2017. Pășesc împreună cu colegul meu, Iulian

Canache la a zecea ediție cu „Romeo şi Julieta la Mizil” în urbea lui
George Ranetti. Vremea este frumoasă, timpurile sunt tulburi. Revăd
oameni care au câștigat în ultimii ani festivalul, ori s-au situat pe locurile
fruntașe.
Epigramistul brașovean Nicolae Bunduri încearcă să-l concureze
pe caricaturistul Marian Avramescu din Sângeru de Prahova, e coada mare
la artist, este o mare bucurie în sală și pe hol, dar și o emoție intensă în
rândul organizatorilor și al oaspeților. Toată lumea știa ca va asista la o
pagină de istorie, întâlnirea cu Mircea Ionescu-Quintus, eminentul epigramist aflat în prag de
centenar. Venirea maestrului a însuflețit asistența, iar discursul lui a electrizat, constituind momentul
de glorie al festivalului. Suntem bucuroși că am fost acolo, ne-a cuprins și nostalgia, sperăm să ne
revedem cu venerabilul, dorim să ne reîntâlnim cu toții...
De zece ani e sărbătoare
Binomul Minea-Bădicioiu stă tiptil
La festival e frumusețe mare...
GABRIEL NICULAE, Moinești, jud. Bacău

Director General SC Rontesa Com SRL Moinești
Am fost solicitat insistent să-mi spun impresia despre Festivalul Internațional Romeo și
Julieta la Mizil! Am tot evitat să o fac din cauza timpului restrâns de care am parte în ultima perioadă,
dar onorabilul Profesor Laurențiu Bădicioiu, unul dintre organizatorii acestui magnific eveniment, a
ținut în mod expres să-mi comunice, după ce mi-a trimis două impresii scrise de către alți invitați, că:
„ – Hai, că au mai scris 52...”. Vă întrebați poate: „Ce-i cu punctele alea?”. Păi așa a lăsat-o, în
suspans. Parcă-l văd cum se uită reprobabil la mine împingându-și degetul arătător în obrazu-i educat,
adicătelea să-mi fie olecuță rușine. Păi ce mai, ÎMI ESTE! Așa că scriu.
În urma unei invitații primite de la colegul meu, care a fost prezent la toate edițiile
festivalului, am decis că ar fi timpul să văd și eu despre ce este vorba. Așa că, după o cursă
automobilistică de vreo 250 de kilometri, presărată pe alocuri cu încălcări evidente a regulilor de
circulație, am ajuns la Mizil. Având în vedere cum începuseră lucrurile, m-am gândit că va fi un alt
maraton obositor de week-end după care mă voi strădui o săptămâna întreagă să nu adorm la serviciu.
Și așa a fost! Un maraton! Dar un maraton de Cultură. Un eveniment surprinzător, după o lungă
perioadă de abstinență culturală pentru mine. Nu vă puneți prea multe întrebări, este o altă poveste...
După cum vă spuneam, am nimerit în mijlocul unui eveniment unic pentru mine, în mijlocul
unei atmosfere intime unde plutea dragostea pentru poezie şi epigramă, unde umorul de calitate se
simţea la el acasă, în mijlocul unor oameni de înaltă ţinută intelectuală, scriitoricească şi artistică. Am
332
rămas profund impresionat de prezenţa şi participarea a numeroşi poeţi şi epigramişti, unii dintre ei
foarte tineri, semn de longevitate a Festivalului, ajuns de altfel la ediţia a X-a.
Momentul culminant a fost prezența la Festival a Domnului Mircea Ionescu-Quintus, Festival
ce i-a fost dedicat, care a adus pe rând, linişte deplină, rumoare, hohote de râs și aplauze furtunoase. O
prezenţă impresionantă datorită veacului de spiritualitate ce apasă pe umerii Seniorului.
Vreau să mulţumesc Domnilor Profesori Victor Minea şi Laurenţiu Bădicioiu pentru clipele
minunate pe care le-am trăit la acest Festival, pentru tirul de umor fin la care am fost supus, pentru
emoţiile şi trăirile ce mi-au fost împărtăşite de participanţi şi invitaţi, şi nu în ultimul rând pentru
faptul că mi-au oferit ocazia să fiu părtaş la un eveniment ce ar face invidios pe orice edil de
municipiu din aceasta ţară. Mă simt onorat să mă aflu printre cunoscuţii dumneavoastră, şi sper de
asemenea să mă număr printre invitaţi şi la ediţiile viitoare.
P.S. Am dormitat la serviciu toată săptămâna. 
GABRIEL STĂNCIULESCU, Snagov, Ilfov

Participant la secțiunea Poezie, specialist în Comerț Exterior,
Am participat pentru prima oară la festivalul internațional de poezie

și epigramă Romeo și Julieta la Mizil. S-a întâmplat să fiu prezent la o ediție
jubiliară, a X-a, și mă încearcă deja regretul că am pierdut primele nouă
ediții, dar îmi fac curaj sperând că voi fi prezent la următoarele...
Am realizat, cu mult timp înaintea întâlnirii noastre din 28 ianuarie
2017, că este vorba de un eveniment cultural de amploare, unul pentru care
trebuie depus mult efort și folosită, de către organizatori, experiența edițiilor
anterioare.
Prin urmare, felicit organizatorii, pe Domnii Profesori Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea
pentru efortul, strădania și dăruirea totală, pentru reușita acestui festival.
Simt nevoia să adaug, ca o sugestie, că efortului uriaș depus de organizatori ar fi utilă o
susținere mai mare, eventual chiar din partea participanților, pentru a beneficia de o locație mai
generoasă, de fonduri suplimentare, solicitările de participare fiind foarte numeroase, iar perspectiva
încurajatoare.
Am savurat, de-a lungul a multe ore petrecute la Mizil, momente unice în compania
organizatorilor, confraților poeți și epigramiști, a numeroase personalități: Mircea Ionescu-Quintus,
George Corbu, Ștefan Cazimir, Corneliu Berbente, Cornel Udrea etc. Sunt onorat!
O îmbinare potrivită a momentelor cuprinse în programul zilei, de la primirea în stil
tradițional românesc, cu pâine și sare, până la încântarea muzicală oferită de soprana Daniela
Vlădescu, în final, un festin reușit care are un viitor frumos!
Felicitări tuturor participanților, organizatorilor, invitaților! Este foarte frumos ce se întâmplă
la Mizil, în fiecare an, în luna Ianuarie. Îmi doresc să revin la Mizil, la ediția a XI-a.
La mulți ani, festivalului „Romeo și Julieta la Mizil”!
GALINA NIȚĂ, Chișinău

Șef Direcția Generală Educație Ialoveni, Republica Moldova
Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă ,,ROMEO ȘI

JULIETA LA MIZIL”, un eveniment cultural deosebit,
unicat prin amploare și organizare
A fost o nebunie!!! Am fost întâmpinați de elevii liceului cu

pâine și sare; care ne-au prins cocarde tricolore, am fost salutați
prietenos. Am intrat într-o altă lume. Lume de peste lume… Sala de
festivități a liceului era arhiplină. La acest festival internațional s-au
întrunit toți românii iubitori de poezie. Un festival care a luat amploare,
fiind la a X-a ediție, organizat de Fundația Culturală ,,Romeo și Julieta la Mizil” și Liceul Teoretic
,,Grigore Tocilescu”, coordonatorii proiectului cultural fiind domnul director al liceului, prof. Victor
333
Minea și prof. Laurențiu Bădicioiu. De menționat că Imnul festivalului este pe muzica domnului
Constantin Rusnac, din Chișinău, care a fost prezent la eveniment, iar versurile de Laurențiu Ghiță,
din Ploiești. Deci, cum am spus mai sus, s-au întrunit românii de pretutindeni. (,,În această zi curată ,/
Dăm de veste -n mod subtil,/ Că-n ianuarie, o dată, /Capitala-i la Mizil!”)
Această ediție a fost dedicată d-lui Senior Mircea Ionescu-Quintus sărbătorit (în
avanpremieră). Mircea Ionescu-Quintus va împlini, la 18 martie curent, 100 de ani de la naștere. Cu
acest prilej, organizatorii au sugerat să se instituie o nouă unitate de măsurare a duratei vieții:
QUINTUS-ul, unitate de măsură egală cu un secol.
Epigramiști din sală au citit epigramele lor, în primul rând, dedicate epigramistului Mircea
Ionescu-Quintus. Surpriza festivalului a fost marea soprană Daniela Vlădescu, care ne-a fascinat cu
muzică bună. Avem nevoie de poezie bună, de umor de calitate, muzică ce pătrundă în sufletele
noastre, de toate acestea am avut parte la Liceul Teoretic ,,Grigore Tocilescu” Mizil.
Aducem mulțumiri pentru invitație coordonatorilor de proiect din cadrul Inspectoratului
Școlar Județean Prahova: prof. Nicolae Angelescu, inspector școlar general I.S.J. Prahova, prof.
Cristina Petre, inspector școlar pentru activitatea extrașcolară și educație permanentă, prof. Coralia
Matei, inspector școlar pentru învățământ primar, prof. Claudia Teju, prof. Petre Vulpe, inspectori
școlari management instituțional, precum și organizatorilor festivalului.
Conducerii Liceului Teoretic ,,Grigore Tocilescu” le dorim sănătate, putere de muncă și să
continue cu aceeași eficiență desfășurarea Festivalului Internațional ,,Romeo și Julieta la Mizil”.
Sperăm că vom avea și-n continuare o colaborare excelentă!
GHEORGHE BĂLĂCEANU, Iaşi

Mențiune la secțiunea Epigramă
O pagină de istorie
Pentru a doua oară la gala premiaţilor Festivalului Internaţional
de Poezie şi Epigramă de la Mizil, înclin să cred că, raportându-se la felul
în care a debutat, puţini ar fi putut să prevadă evoluţia acestui minunat
festival.
Dacă de la cea de-a cincea ediţie la care am mai fost invitat, încă
mai păstrez o amintire fulgurantă a unui soare cu dinţi care ne „mângâia”
cu ascuţimea celor 25 de grade sub zero, la această ediţie jubiliară,
marcând zece ani de existenţă a acestui minunat festival, deşi în plin miez
de iarnă care făcuse adevărate ravagii în multe zone ale ţării şi ameninţa
în continuare cu ninsori şi geruri, cu doar o zi înainte parcă şi vremea s-a răzgândit şi ne-a permis să
ne simţim ca la o adevărată sărbătoare a poeziei şi epigramei. Sala de festivităţi a Liceului „Grigore
Tocilescu” s-a dovedit, ca de obicei, neîncăpătoare pentru cele câteva zeci dintre cei mai apreciaţi
umorişti invitaţi, poeţi, profesori, jurnalişti, etc., într-un cuvânt, mulţi oameni care simt cu adevărat că
dacă e ceva care dă continuitate unui popor, aceea este cultura, de la care nu avem voie să facem
niciun fel de rabat.
Sigur că nu putem uşor uita căldura din zâmbetele elevilor care ne-au întâmpinat chiar de la
intrare, atmosfera de umor caragialian, intervenţiile pline de substanţă ale unor adevărate personalităţi
ale culturii româneşti, amabilitatea sinceră a directorului Victor Minea şi a simpaticului profesor
Laurenţiu Bădicioiu, satisfacţia de pe chipurile laureaţilor, încununate de minunatul recital al Danielei
Vlădescu, făcând ca această întâlnire să fie o adevărată sărbătoare.
Dar e puţin spus sărbătoare, deoarece putem afirma că pe 29 ianuarie 2017, la Mizil s-a
scris o filă de istorie! (S.n.) Şi asta deoarece prezenţa lui Mircea Ionescu-Quintus, în pragul celor o
sută de ani, un OM cu adevărat deosebit, poate fi considerat un eveniment cu adevărat istoric, care nu
ştim când s-ar mai putea repeta cu o personalitate de un asemenea calibru! Am avut ocazia să
admirăm minunatul său simţ al umorului, dialogul plin de substanţă, memoria deosebită, luciditatea
remarcabilă şi judecata profundă, la acest mare OM care peste câteva zile va trece pragul a o sută de
ani! Simt că aş fi pierdut un eveniment irepetabil dacă nu aş fi fost prezent la această ediţie a
festivalului de la Mizil.Cred că datorăm cu toţii mulţumiri deosebite celor doi minunaţi organizatori ai
acestui festival, cel puţin pentru acest fericit prilej de a fi printre cei care am fost prezenţi la un
moment în care s-a scris o pagină de istorie !
334
GHEORGHE BÂLICI, Chișinău,
câștigătorul Marelui premiu „George Ranetti” la Epigramă
Un festival de nota 10!
Nu e un simplu joc de cuvinte titlul de mai sus, pentru că a fost

cea de-a 10-a ediție, și nici nu se leagă cumva de faptul că am luat Premiul
Mare „George Ranetti”. S-a văzut cu ochiul liber experiența acumulată de
către principalii organizatori, distinșii profesori Victor Minea și Laurențiu
Bădicioiu, dar și sufletul pe care îl pun în această predilectă activitate.
Contrar efortului depus, acești oameni cu inimă mare întineresc prin ceea
ce fac cu abnegație și multă pricepere. Evenimentul a devenit unul de anvergură națională și nu poate
fi confundat cu niciunul similar. Trofeul In memoriam Efim Tarlapan, instituit cu deosebită grijă
pentru înaintași, ne apropie și mai mult, pe noi, basarabenii, de acest Festival și ne face să-l așteptăm
într-o oricare următoare ediție, la care ne-am dori să fim prezenți, considerând că ni se acordă o mare
onoare. Vă dorim câte un Quintus de viață (unitate de măsură egală cu un secol) și … până la noi
întâlniri în această perioadă de înflorire a mișcării poetice și epigramatice.
ION DIVIZA, Chişinău,

membru al juriului,dublu câştigător la Epigramă,ed. aVI-a şi a IX-a
În "La steaua care-a răsărit" - Festivalul Internațional "Romeo și Julieta

la Mizil" - e-o cale... nu prea lungă, de doar 10 ani, însă aceștia
echivalează cu o eternitate. Demiurgii Festivalului ("binomul literatură-
matematică"), Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea, și-au înălțat,
precum Pușkin odinioară, "un monument etern", însă, evident, nu au
făcut-o pentru ei înșiși, ci pentru omagierea marelui lor concitadin,
George Ranetti, pentru eternizarea spumoasei sale parodii dramatice
"Romeo și Julieta la Mizil", de la scrierea căreia au trecut exact 110
ani, pentru promovarea tinerelor talente poetice și a epigramei de
valoare, adică, în definitiv, pentru noi, cei care bat, mai mult sau mai
puțin insistent, la porțile literaturii, dar și pentru literatura română în general.
Mie personal, Festivalul Internațional "Romeo și Julieta la Mizil" mi-a oferit nesperata șansă de a
deveni, de două ori, edițiile a VI-a și a IX-a, laureat al Marelui Premiu "George Ranetti". Și,
respectiv, să fiu, în două rânduri, membru al juriului, inclusiv la această a X-a ediție. A fost
bineînțeles, cea mai reușită , pentru că întotdeauna ultima ediție e cea mai bună. A fost marcat
memorabil și un alt jubileu - Centenarul marelui epigramist și distinsei personalități politice Mircea
Ionescu-Quintus. Pe scurt, a fost o Ediție de pomină. Mulțumim organizatorilor pentru efortul lor
enorm și imensa lor generozitate. Și, vorba unui confrate, așa ceva mai dă, Doamne, și la anul!
ION MAZILU, Ploiești

Rebusist, PRIETEN AL FESTIVALULUI
TRĂIASCĂ MIZILUL!
Dacă oamenii își doresc încă de acum asigurarea unui loc pentru
participarea la… noul FESTIVAL, ce vă mai puteți dori stimați
organizatori și deținători ai acestui BRAND fenomenal care se
numește „Romeo și Julieta” la Mizil?! Mizilul e CEVA;
dumneavoastră sunteți CINEVA! Dacă ediția a X-a a fost de nota 10,
tendința de autodepășire a fost constantă de la an la an. Mă întreb unde
ajungeți cu acest ritm?! De la venire până la plecare totul este o
sărbătoare . Mă bucur – în nume personal – că am anticipat faptul devenirii FESTIVALULUI de la
Mizil, un FENOMEN! Invocând Imnul Festivalului: Că odată într-o lună, Capitala-i la Mizil, mă
bucur că particip, alături de niște valori naționale și invitați de onoare la un adevărat REGAL.
Felicitări domnilor Minea și Bădicioiu, care se depășesc în a fi, de la an la an GAZDE
MEMORABILE !
335
IOAN PETRU-GÂRDA, Cluj
Mențiune la secțiunea Epigramă
Fără îndoială, Festivalul „Romeo şi Julieta la Mizil” este cea

mai mare manifestare de gen din ţară, prin numărul mare de
participanţi la concursuri, prin numărul mare de participanţi la festival,
prin calitatea invitaţilor şi prin amploarea manifestărilor. Prin toate
aceste aspecte, festivalul a crescut an de an şi sunt curios până unde va
putea merge.
Particularitatea, în acest an, a fost prezenţa, ca invitat de onoare,
a ilustrului om politic şi epigramist Mircea Ionescu–Quintus, în mare
vervă la cei 100 de ani, ocazie cu care a fost sărbătorit şi omagiat.
Ediţia a X-a îmi va rămâne în minte şi în suflet mai ales prin
acest eveniment, dar şi prin întâlnirea cu alţi mari oameni de spirit, prieteni dragi, cu care m-am simţit
excelent la masă, sau în scurtele pauze dintre diverse evenimente.
Mulţumesc Fundaţiei Romeo şi Julieta la Mizil, personal d-lui director Victor Minea şi d-lui
profesor Laurenţiu Bădicioiu pentru invitaţie.Urez celor doi sănătate şi putere de muncă în continuare!
Arh. Ing. ION POPA-PĂDURE, Măgurele, Ungheni, R. Moldova

Scriitor, participant la Epigramă, PRIETEN AL FESTIVALULUI
A fost pentru a doua oară când am participat la ediția a X-a a
Festivalului internațional de Poezie și Epigramă ,,Romeo și Julieta la
Mizil” și pot spune că a fost la cel mai înalt nivel de organizare și
competență. Cel mai mult m-a impresionat participarea Marelui Om
politic Mircea Ionescu-Quintus, care pe 18 martie 2017 va împlini 100 de
ani. Am avut marea onoare și norocul să stau alături de acest Om –
legendă. Spre marea mea surpriză m-am regăsit printre epigramiști în
volumul de epigrame ,,Quintus 100%!” cu o epigramă dedicată seniorului,
lucru care-mi face o onoare deosebită.
Se zvonea că Romeo și Julieta vin la Mizil iarna când e viscol și frig ca să
sperie basarabenii și să nu poată răzbate prin troiene la festival pentru a lua premiile celor de pe loc,
dar la ultimele ediții s-a depus atâta energie pozitivă între frații de pe ambele maluri ale Prutului, că
iarna a cedat și basarabenii nu numai că au participat cu echipe tot mai numeroase , dar au câștigat și
Marele premiu ,,George Ranetti” la secțiunea Epigramă la ediția a IX-a, Ion Diviza și la ediția X-a,
Gheorghe Bâlici. Cred că Efim Tarlapan ne veghează din ceruri și se bucură de succesele foștilor
colegi de breaslă. În plan organizatoric, festivalul a fost organizat impecabil ca întotdeauna, oaspeții
n-au dus lipsă de confort. Pentru prima dată s-a interpretat cu forțele liceenilor imnul festivalului.
Socot că ceea ce fac Președintele festivalului, prof. Laurențiu Bădicioiu și Directorul Liceului
Teoretic ,,Grigore Tocilescu”, domnul Victor Minea depășesc potențialul unui minister întreg.Sincere
felicitări pentru succesele ediției a X-a, unde umorul s-a aflat la el acasă și unde stăpână a fost, cum
am mai spus Cucoana Epigramă. Felicitări organizatorilor și tuturor care au contribuit la buna
desfășurare a Festivalului! Să ne reîntâlnim în anul 2018 într-o Țară reunită și să putem sărbători și
împărtăși cu bucurie cei 100 de ani de la Marea Unire, chiar și cu mai mult umor și poezie de calitate.
IONUȚ-DANIEL ȚUCĂ, PRIETEN (recent) AL FESTIVALULUI

Mențiune la secțiunea Epigramă, Medgidia, jud. Constanța
Mizilul deschide în mod fericit și elegant sezonul ”festibalurilor” de

literatură umoristică petrecute pe meleaguri autohtone. Spun fericit pentru
că, grație minunaților profesori Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea, acest
festival a devenit un brand, îmbinând armonios știința, umorul, muzica și
antrenul. Fără îndoială, ediția din 2017 a stat sub blazonul ”Mircea
Ionescu-Quintus”, venerabilul și spiritualul nostru epigramist, un model
uman pentru noi toți. Îi urăm - și pe această cale - multă sănătate și putere
de creație, iar organizatorilor le prezentăm recunoștință deplină.
336
LAURENȚIU GHIȚĂ, București, red.-șef al revistei EPIGRAMA,
Mențiune la secțiunea Epigramă, PRIETEN (vechi) AL
FESTIVALULUI
Anul Nou începe cu Plugușor și imediat, cu Festivalul de la Mizil. De
fiecare dată aștept cu nerăbdare invitația de la prietenii de la Liceul
„Grigore Tocilescu”, ca o confirmare a faptului că mai începe un an și
îmi va merge bine. Iar dacă în acest an am avut și marea șansă a vieții ca
acest eveniment să se combine și cu sărbătorirea patriarhului epigramei
românești, venerabilul Mircea Ionescu-Quintus, ajuns la o întreagă sută
de ani de viață, fericirea nu poate fi altfel decât maximă. Felicitări
organizatorilor pentru excepționala inspirație de a-l aduce în mijlocul
breslei pe Maestru! Mulțumesc pentru frumoasa zi și pentru frumoasele
vise de după! Mulțumesc maestrului Constantin Rusnac pentru bucuria de a colabora la naștera
Imnului acestui Festival și sper ca, măcar prin atâta, să rămân și eu, peste veacuri, pe frontispiciul
edițiilor centenare ale Festivalului „ROMEO ȘI JULIETA LA MIZIL”!
Prof.univ.dr.ing. LAZĂR AVRAM, Directorul Departamentului

Forajul Sondelor, Extracția și Transportul Hidrocarburilor (FET),
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești (UPG).
Până în 1997, când am fost preşedinte de bacalaureat la Liceul
„Grigore Tocilescu”, ştiam despre Mizil ceea ce ştie toată lumea: oraş
situat în estul județului Prahova, în preajma vestitelor podgorii ale
Tohanilor; un oraş în care funcționează fabrici de mobilă, armament,
centru viticol și de vinificație ş.a. În 1997, am avut deosebita bucurie de
a-l întâlni pe profesorul de matematică Victor Minea - directorul liceului
– un om cu zâmbet ironic, vânăt şi rece la limbajul agresiv şi viclean al
mediocrităţilor din toate timpurile, preocupat de binele şcolii şi refractar la geometria luminii din
inima lui de aur. Atunci am aflat că personalităţi ale lumii noastre academice şi culturale, pe care eu le
cunoşteam şi le admiram pentru binele şi frumosul pe care ni l-au dat cu tot sufletul lor şi cu
amândouă mâinile, erau din Mizil: George Ranetti, poet și publicist; Octav Mayer, matematician,
membru titular al Academiei Române; Grigore Tocilescu, academician, istoric, arheolog, folclorist;
Cătălin Avramescu, filosof, publicist; Georgică Matei, profesor de limba română, probabil cel mai de
seamă inspector general al învăţământului preuniversitar pe care l-a avut Ploieştiul vreodată, etc. Am
participat la Festivalul de la Mizil în anii de graţie 2011 şi 2012 şi 2017. Ţin minte că, atunci când dl.
director Victor Minea m-a invitat la Evenimentul din 2012, a ţinut să sublinieze, dintru început, că
printre invitaţii de seamă sunt şi domnii Solomon Marcus şi Mircea Ionescu-Quintus. Şi-atunci mi-am
permis, pe loc, să-i pun întrebarea: „Dacă-l vezi pe domnul Quintus / Şi îţi vine un gând, zi-l: / Câţi
încap în spiţa MARCUS / Cinci IONESCU de Mizil?”
Cum a evoluat Festivalul? În ciuda aparenţei de indiferenţă şi comic, privirile şi trăirile fiilor
Mizilului mi-au spus cu totul altceva: oricât de fabuloase ne-ar fi căutările,
cele mai sigure merinde de drum lung rămân tot visurile înhămate la căruţa
amintirilor... Ediţia a X-a, jubiliară, este, într-adevăr, o bornă importantă
pentru lungul drum al poeziei şi epigramei început la Mizil.
LĂCRĂMIOARA BELDIMAN, Ploiești
PRIETENĂ (devotată ) A FESTIVALULUI
Felicitări pentru organizare! A fost o îmbinare specială a oamenilor
deosebiți, a poeziei, a epigramei, a muzicii, a exemplului că se poate trăi
frumos și demn până la onorabila vârsta a maestrului Quintus, toate
conducând la ideea că există încă vie dragostea pentru cultură, iubirea
versurilor și puterea de a zâmbi. Acolo, la Mizil, se creează ceva cu adevărat
de neuitat ce rămâne împământenit în inimile celor ce pășesc înlăuntrul
sufletului Festivalului! Repet: ediție de nota 10!!
337
Dr.ec.ing.jr. LEONARD ROȘU, Ploiești
Manager al Spitalului „Sf. Filofteia”, Mizil
Mă simt ca un absolvent a zece clase de „Romeo și Julieta la

Mizil”. Chiar dacă nu mă ajută la găsirea unui serviciu, calculul pensiei
sau a ajutorului de șomaj, mă face să mă simt tânăr și plin de viață, viață
pe care o descoperi alături de oameni cu calități remarcabile precum
sensibilitatea, istețimea minții și umorul, asociate poeziei și epigramei.
LILI CĂLUGĂREANU, Mizil

Operator grafică-TV Kanal D,
Mențiune la Poezie,
Într-o țară în care încă primează PCR (pile, cunoștințe și

relații) uite că se întîmplă și ceva bun. Unde? La Mizil!
Doi profesori inimoși (unul de limba și literatura română și
altul de matematică), se luptă de 10 ani încoace să aducă o rază de
lumină în orașul unde am crescut și m-am format. Laurențiu
Bădicioiu și Victor Minea organizează an de an Festivalul Internațional de poezie și epigramă, festival
la care participă cine vrea și cine crede că are ceva de spus. Acești oameni au reușit, cu resurse
minime, să facă un adevărat eveniment de cultură și să strîngă alături oameni de valoare din toate
colțurile țării și nu numai. Deși sunt mizileancă, am auzit de festival de pe net și am simțit cum crește
inima în mine că se întîmplă în orășelul meu. În Mizil m-am născut și am trăit cei mai frumoși ani din
viață. Adevărat că pe vremea aceea nu erau prea multe posibilități, am îndurat frigul zi de zi în
apartamentul mic al părinților, nu aveam programe tv ca acum, dar aveam bibliotecă, casă de cultură
și un cinematograf. După liceu mi-am luat zborul în căutarea unei vieți mai bune, dacă am reușit sau
nu, nimeni nu poate spune, cert este că iubesc și iarba care crește la Mizil.
Anul acesta mi-am luat inima în dinți și am trimis cîteva poezii pentru concursul de la Mizil.
Știam că este un concurs greu, mai ceva ca o admitere la facultate, că participă nume grele ale poeziei,
oameni care au citit cîteva biblioteci, dar prietena mea, scriitoarea Zully Mustafa m-a încurajat
întotdeauna spunîndu-mi: „Dă-i bătaie. Fiecare are publicul lui. Și tu îl vei avea pe al tău”.
Mențiunea pe care am primit-o m-a făcut să dansez două ore de fericire. În primul rînd că nu
mi-am făcut orașul de rîs, în al doilea rînd că asta mă motivează să merg mai departe.
Fraților, pot să spun cu semeață bucurie că am spart gheața la Mizil!!! La mai mareee!!!
Felicitări tuturor, forță și inspirație, iar organizatorii să aibă puterea de a aduce lumină an de an în
orașul nostru drag!
Prof. MARIA SOLTAN, Puhoi, R. Moldova, director al Liceului
Teoretic Puhoi, R.Moldova, PRIETENĂ A FESTIVALULUI
Sunt onorată de faptul, că am avut marele Noroc să cunosc

Mizilul cu faimosul Liceu GRIGORE TOCILESCU, care este gazda
festivalului ROMEO ȘI JULIETA LA MIZIL. Am revenit la acest
concurs pentru a doua oară. Am revenit ca acasă , deoarece aici am
întâlnit oameni interesanți, oameni de valoare.
Ediția a X-a a fost ceva neobișnuit. Am rămas încântată de
marele epigramist român Mircea Ionescu-Quintus. O mare
personalitate!Datorită organizatorilor, binomului MINEA-BĂDICIOIU,
festivalul dat are un răsunet aparte în Liceul Teoretic Puhoi, raionul
Ialoveni. Mulțumesc pentru organizarea foarte reușită întregului colectiv
al Liceului GRIGORE TOCILESCU. Succese !
338
MARIAN AVRAMESCU, București
Caricaturist, PRIETEN AL FESTIVALULUI
Cea mai recentă ediție a Festivalului „Romeo și Julieta la Mizil”,

cea cu numărul 10, ce tocmai și-a închis porțile, din perspectiva
caricaturistului Marian Avramescu, a fost un real succes, un motiv de
încântare pentru cei ce și-au îngăduit privilegiul de a participa, devenind
astfel, parte a unui fenomen cultural unic prin prezența unor personalități
ale culturii românești și mondiale, mereu altele. Demersurile, bănuite,
deloc simple, de a-l aduce pe scena Festivalului pe marele maestru al
epigramei românești Mircea Ionescu-Quintus, puțin înainte de împlinirea
venerabilei vârste de 100 de ani, făcute de neobosiții amfitrioni ai
manifestării, domnii profesori Victor Minea și Laurențiu Bădicioiu, au
fost încununate de succes. Maestrul Quintus, un admirabil orator și,
datorită formației avocățești a Domniei Sale, a încântat auditoriul printr-un discurs în care a împletit
admirabil politicul cu elementele de istorie trăită, amintiri personale, toate învelite într-un umor de un
rafinament de excepție. M-a onorat amintind că mie îmi datorează două dintre cele mai bune portrete
care i s-au făcut vreodată. Pe unul dintre ele am avut prilejul de a i-l oferi în timpul manifestării. Bun
prieten al fratelui meu, Lucian Avramescu, maestrul m-a întrebat ușor nedumerit „de ce nu este
Lucică aici ?”. I-am răspuns oarecum convențional că au să se întâlnească la ediția următoare. Fiind
desemnat „Caricaturistul festivalului”, am făcut portretele tuturor doritorilor pe parcursul întregii zile,
încercând să-i surprind. N-am avut momente de pauză, semn că dorința oamenilor de a se descoperi în
interpretări caricaturale este mare. I-am surprins și pe Ananie Gagniuc-Amiralul constănțean al
epigramei românești și pe scriitorul clujean Cornel Udrea cu două portrete elaborate și
contextualizate, făcute digital, care i-au încântat spontan. Mi-am întâlnit cunoștințe mai vechi și mai
noi din lumea epigramei românești și moldovenești, artiști deschiși, prietenoși, având mereu la
îndemână replici savuroase.
Festivalul a fost o reușită și o încântare, felicitări celor două „ motoare” ale Festivalului
„Romeo și Julieta la Mizil ” , profesorii Victor Minea (directorul Liceului Teoretic „Grigore
Tocilescu”) și Laurențiu Bădicioiu, gazde admirabile cărora caricaturistul Marian Avramescu le
mulțumește, urându-le succes pentru edițiile viitoare!
MARIUS VLĂSCEANU, Buzău

Scriitor, PRIETEN AL FESTIVALULUI
Pentru mine, Mizilul este al doilea oraș de suflet, după Buzău și
revin aici cu mare plăcere! Sunt profund onorat să particip an de an la
Festivalul de poezie și epigrama, întrucât aici revăd prieteni dragi
sufletului meu, aflu cunoștințe importante despre noi poeți ori
epigramiști și mai ales văd cum cultura românească este promovată la
justa ei valoare! Le mulțumesc din inimă organizatorilor pentru invitație
și le urez mult succes pe mai departe, promițând solemn că le stau la
dispoziție pentru a le întinde o mână de
ajutor atunci când voi fi solicitat! O fac cu
mare plăcere și din toată inima!
Prof. MIHAI CONSTANTIN, Ploiești

În așteptarea… BOIERULUI!
Gerar capricios… Ca orice „liber cugetător”, îmi fac zilnic
cruce și-l implor pe Cel de Sus să trimită în marea lui bunătate, cât mai
multă căldură… spre Mizil. Observat-am că am fost fără de păcate, căci
ruga mi-a fost ascultată. Ratat-am cândva întâlnirea cu… Julieta
339
Mizileanca din cauza codului roșu de ninsoare și nu mai doream...o altă ratare.
Mizilul 2017 e ca Mizilul 2016 (sau poate mi-au crescut mie dioptriile). În jurul Liceului Teoretic
”Grigore Tocilescu”, forfotă prevestitoare de… eveniment excepțional. Atmosferă de sărbătoare…
Primire ca în anii trecuți și ceva pe deasupra. Copii frumoși, deferenți și care îmi întăresc - pentru a
câta oară?- convingerea că frumusețea fizică și – cred – cea morală are viitor pe plaiurile mioritice. (A
se citi…mizilene!) În cancelarie… căutări furișe, strângeri de mână și pupături protocolare, zâmbete
de suprafață, pe care le bănui că acoperă pe … „tu, nu-i așa că arată mai rău anul acesta?”.
Mă duc spre … colțul meu și-l întâlnesc pe sfiosul meu prieten, Sorin Bocioacă. (Nu te
supăra, omule, pentru deconspirare.) Privesc în jur, dar nu-l zăresc… Nu îndrăznesc să întreb care-i
cauza… lipsei, spre a nu stârni zâmbete răutăcioase despre ignoranța mea.
Onorându-mă cu aleasa-i prietenie de un …semicentenar, dl director V. Minea mă invită spre sală.
Mă grăbesc să-mi ocup locul și pentru orice eventualitate… mai țin unul. Cum Cel de Sus știe
să le aranjeze pe toate, intră în sală dl. ex-inspector general adjunct, Nică și cum privirile ni s-au
încrucișat, locul ținut și-a găsit ocupantul. Programul își continuă cursul… Nu-mi găsesc liniștea
pentru că nu-l văd în sală. Fericit că i-am întâlnit pe A. P. Zorica, C. Leu, E. Tarlapan, S. Marcus ș.a.
(iertată-mi fie ierarhizarea) îl aștept pe „10x10=C”. Întâlnitu-l-am pe „C” de multe ori, dar niciodată
ca proaspăt…secular. Și vestea își face apariția: e în drum spre noi! Drumul se micșorează, lumea se
ridică în picioare, aplaudă, iar …BOIERUL MIRCEA IONESCU-QUINTUS își face apariția în carne
… mai puțină… și oase. Mă bucur că le pot spune celor patru nepoți ai mei că am avut privilegiul să
mă întâlnesc de câteva ori și să respire același aer cu…M.I.-Q. Ușor obosit, cu o adiere de
stinghereală, urcă la… prezidiu și de acolo, vin spre noi tinerești dovezi de perfectă luciditate.
Programul continuă, iar lumea are ochi numai pentru „BOIER”. I se pun întrebări – unele
stupide, altele ușor deplasate, puține decente – la care se răspunde cu…seculara vervă. Sfânta
oboseală își spune… cuvântul. Ca și când ar fi vinovat de propria-I stare, se retrage lăsându-ne mai
săraci. Trimit spre „C” un :
BOIER MIRCEA, v-aș ruga
Ține cont de dorința
Unuia care ar vrea
Să se vadă cu MATA,
Pân-se termină … ața !
Din starea de pauperitate ne scoate, îmbogățindu-ne, Daniela Vlădescu. Sărut mâna, Doamnă, pentru
recital ! Ies… Sfântă mare bucurie… Dau cu ochii de M. Avramescu, ce-mi face onoarea să mă …
creioneze. Multumesc, om bun ! După o asemenea zi, ce să-ți mai dorești ?
Venit-am sărac și plecat-am … îmbogățit. Să fim sănătoși si să ne revedem în `18, `19, `20, `21…
P. S. Domnule Primar,
Văzutu-i-ați pe cei doi - V. Minea și L. Bădicioiu – cum se ... zbăteau? Ce-i mâna pe ei în luptă?
La câtă... onoare aduc la Mizil, la sfârșit de Gerar – și nu numai – n-ați putea umbla la cutia cu
„CETĂȚEAN DE ONOARE AL ORAȘULUI MIZIL” și să scoateți de acolo două hârtii?
MIHAI MOLEȘAG, Tulcea

Premiul „Agatha Bacovia” la secțiunea Epigramă
Impresii ? Cât se poate de frumoase despre ce s-a întâmplat la Mizil

pe 28 Ianuarie 2017. La Liceul „Grigore Tocilescu” a fost un eveniment
dedicat cărții, desfășurat cu fast și dinamism, o forfotă plină de
entuziasm și emoție urmată de un regal de spirit și încântare.
Festivalul? Greu! Invitații? Grei! Organizatorii? Impuls și echilibru:
Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea. Mulțumim pentru tot !
340
Prof.drd. MIHAI MORAR, Ploiești
Inspector de limba și literatura română,
membru al juriului la Epigramă,
Faptul că Festivalul a ajuns la ediţia a X-a – „Mircea Ionescu-

Quintus” – , evidenţiază nu numai consecvenţa organizatorilor, ci şi
valoarea acestuia, conservată de-a lungul timpului prin tot ceea ce
reprezintă mai frumos creația (epigramă şi poezie), indiferent de vârsta
participanţilor.
În calitate de membru al juriului, nu pot decât să mă declar onorat
că am făcut parte din echipă alături de eminenţe ale epigramei românești,
oameni de caracter, cu o verticală a demnităţii asociată bunului simţ.
Avem convingerea că, şi de această dată, cei mai buni au câştigat,
sperând ca ediţiile viitoare să convingă valoarea de pretutindeni să se alăture Festivalului
Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”. Îi aşteptăm pe toţi!
NAE BUNDURI, Brașov

Un Mizil de nota 10!
Dacă eternitatea s-a născut la sat, cu siguranţă liniştea s-a
născut şi trăieşte la Mizil. Venind de la Braşov, un oraş destul de
aglomerat şi uneori zgomotos, am păşit la Mizil cu aceeaşi sfială cu
care o făcusem cu ani în urmă. Acelaşi orăşel cu caracter patriarhal,
fără tramvaie zgomotoase sau injurii între şoferi, aceiaşi oameni simpli
şi oneşti, aceiaşi copii care te salută pe uliţă chiar dacă nu te cunosc şi,
nu în ultimul rând, aceiaşi inimoşi profesori Victor Minea şi Laurenţiu
Bădicioiu. În curtea liceului întâi am fost salutaţi de impozantul
„Grigore Tocilescu” zâmbind pe sub mustaţa din bronz, apoi la intrare, datorită unei frumoase tradiţii,
nişte fete minunate ne-au tratat cu pâine şi sare dar asta nu e totul. Am primit de la fiecare şi câte un
zâmbet sincer de bun venit.
Se tot vorbeşte pe la colţuri că tineretul din ziua de azi nu este educat sau că preferă cluburile
şi barurile, lucru infirmat de aceşti tineri frumoşi de la Mizil. Am putut vedea şi asculta adevărate
talente poetice la aceşti copii abia trecuţi de pubertate. Aici la liceul „Grigore Tocilescu” plaja de
vârste a fost mai mare decât cea de la Neptun, fiind invitat maestrul Mircea Ionescu Quintus la câţiva
paşi de suta de ani, privit şi admirat de elevii de liceu care ar putea fi stră… strănepoţii maestrului
Quintus. Dacă uneori se vorbeşte despre lupta dintre generaţii, la Mizil am asistat… la pacea dintre
generaţii. Dacă politica în lumea asta dezbină, cu siguranţă că poezia uneşte. Chiar dacă s-au putut
observa şi mici stângăcii iar veteranii au mai făcut şi observaţii, copiii au primit sfaturile fără să
manifeste nici măcar din priviri, nemulţumire sau supărare.
Pe lângă unele poezii de mare valoare, am ascultat şi reascultat
epigramele maestrului Quintus spuse cu aceeaşi voce caldă dar nu lipsită
de tâlc, am văzut alte şi alte caricaturi ale unor autori din lumea întreagă şi
cel mai important a fost că ne-am revăzut cel puţin în parte, ca adevăraţi
confraţi şi prieteni. Ca de obicei, festivalul „Romeo şi Julieta la Mizil” îţi
lasă un gust bun. La mulţi ani!
NECULAI ZAMFIRESCU, Râmnicu-Sărat/Mizil/Buzău/Prahova
Organizatorilor, deopotrivă, tuturor concurenţilor,

A fost o bucurie pentru mine să ascult şi să citesc epigramele
festivalului, o bucurie înduioşată. Aşa au fost, desigur, poeziile lirice
341
acelea pe care le-am ascultat, aşa de simple, aşa de bune, aşa de strălucitoare. Nu ştiu ce vor spune
străinii de urbe, despre ce au văzut şi auzit la noi în ianuarie 2017. Şi nu ştiu ce vor scrie cei ce n-au
fost acolo, iar pe urmă şi cei care n-au trăit astăzi. Sigur va veni vremea când urmaşii vor sta uimiţi
înaintea paginilor festivalului Mizilean citind o nobilă şi mândră carte, intrată desigur, în literatura
universală. Şi, mult timp după noi, ei vor mulţumi acelora care nu s-au mulţumit să facă numai, ci au
spus lumii, în pagini care nu vor pieri, ce a fost slova dreaptă a epigramei la Mizil. =ă al domniilor
voastre mişcat cititor.
NICOLAE BRÂNZEA, Director General adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”

pentru românii de pretutindeni, PRIETEN AL FESTIVALULUI
Mesaj de felicitare
La ediția aniversară a Festivalului Internațional de Poezie și
Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil” putem afirma că evenimentul
s-a constituit ca brand al orașului Mizil, la care vreme de 10 ani au
contribuit și vor contribui, sperăm încă o sută, atât românii talentați
din Țară, cât și cei din Republica Moldova, din comunitățile istorice
și din diaspora. Felicităm pe această cale organizatorii, participanții
și câștigătorii Festivalului pentru aportul la valorificarea potențialului
cultural și educațional românesc și pentru sprijinul în conservarea și
afirmarea identității culturale și lingvistice românești, de aici și de
pretutindeni!
Dorim să urăm succes și inspirație în actul creației tuturor participanților și să ne reîntâlnim în
această sărbătoare a umorului și a poeziei de bună calitate și în edițiile viitoare, în care vom fi alături,
ca parteneri, într-un mod substanțial. Vă mulțumesc!
ODILIA ROȘIANU, București, redactor-șef la Literatura de azi

PRIETENĂ A FESTIVALULUI
Înainte de orice, Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil” înseamnă

doi muschetari care, iată, de 10 ani stau braț la braț și reușesc să nască în
fiecare an câte un Făt Frumos.
Apoi, întâlnirile de la Mizil înseamnă, în aceeași măsură, zâmbete
și lacrimă, dulce și înțepător, emoție și sarcasm. Așa cum înseamnă, în
aceeași măsură, atât epigramă, cât și poezie.
Iar când, exact la a X-a ediție, este prezentă și o personalitate cu
umor ce-și sărbătorește centenarul–Mircea Ionescu-Quintus
fiind vinovatul – deja totul este complet, nu-ți mai poți dori altceva.
Sigur, aș putea vorbi despre premianți (mai ales că revista Literatura de azi, pe care am
reprezentat-o, a girat premiul cel mare la secțiunea de poezie), despre creații, despre invitați–dar
aceste detalii sunt deja consemnate, filmate și comentate. Iar ceea ce contează la Mizil este spiritul și
atmosfera.
Ca urmare, așa a fost în ianuarie la Mizil–zile cu soare, la propriu și la figurat, datorită lui
Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea, cei care te fac să aștepți cu nerăbdare edițiile următoare.
Prof. OLIMPIA POPESCU, Ploiești

Fostă inspectoare de matematică în județul Prahova,
PRIETENĂ A FESTIVALULUI
Mizilul pe harta culturală a județului Prahova

Până nu de mult, orașul Mizil era cunoscut, mai ales în presa
județeană, pentru unele fapte antisociale din renumitul său cartier Fefelei, sau,
așa cum de mai multe ori Eugen Lovinescu îl numește în memoriile sale:
„prăfuitul Mizil”. Dar să nu uităm că în chiar acest renumit cartier, Fefelei, la
342
1850, se năștea și apoi își începea educația, marele filolog, arheolog, etnolog și epigrafist,
Academicianul Grigore Tocilescu. Mizilul a dat țării noastre mari personalități ale culturii naționale.
Aici s-au născut și și-au început educația personalități ca: marele matematician, prof.univ.dr. Octav
Mayer, membru al Academiei Române, rector al Universității din Iași, ziaristul, poetul și epigramistul
George Ranetti, scriitoarea și poeta Agatha Bacovia, fostă Agatha Grigorescu-Bănică.
Prin înființarea, cu peste cinzeci de ani în urmă, a celor două licee, numărul intelectualilor
din „prăfuitul Mizil” a crescut considerabil și, odată cu acesta, a sporit forța spirituală a orașului,
factor de care unii scriitori au uitat să țină cont. De altfel, nici Eugen Lovinescu n-ar mai putea să-l
numească acum așa cum o făcea în vremea sa, căci nu se compară numărul străzilor asfaltate acum cu
cele de atunci, mai ales că orașul a avut parte în ultimii 30 de ani de doi primari inimoși și gospodari,
Bulete și Emil Proșcan. Viața culturală a orașului Mizil a făcut un salt, chiar mai mare decât se credea.
Doi profesori de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, Bădicioiu Laurențiu (lb. română și
engleză) și Minea Victor (matematică) au inițiat o a activitate cultural-spirituală „marca Mizil”, unică
în felul ei în țara noastră. Este vorba despre festivalul-concurs internațional de poezie și epigramă
„Romeo și Julieta la Mizil”. Festivalul are un regulament de organizare, desfășurare și premiere, iar
participanții, în cei zece ani, am putea spune chiar că s-au înscris în număr mare-peste 3000 de
participanți. Unii au participat la toate cele 10 ediții, se cunosc între ei, și abia așteaptă ultima
sâmbătă a lunii ianuarie pentru a se întâlni la Mizil. S-a creat o atmosferă unică în felul ei, mai ales
că la grupul de concurenți români s-a atașat un grup de scriitori și epigramiști și poeți numeros din
Republica Moldova. Pentru jurizarea și stabilirea premiilor a fost nevoie de personalități de vază ale
culturii noastre, de scriitori, cadre didactice universitare, de specialiști ai genului literar abordat de
participanți. Din juriu au făcut parte, la Poezie: Lucia Olaru Nenati, prof.dr. Cristina Marian-Ionescu,
inspector de specialitate, Dumitru Sârghie; din juriul la Poezie a mai făcut parte George Stanca, care
s-a retras înainte de a începe jurizarea din motive personale; la Epigramă: inspector de specialitate,
drd. Mihai Morar, prof.univ.dr.ing. Corneliu Berbente, George Corbu, Ion Diviza.
Titlul festivalului a fost pus astfel ca să stârnească interesul participanților și să amintească de
celebra revista umoristică FURNICA, (1919-1928), editată de umoristul mizilean George Ranetti,
autor al comediei politice „Romeo și Julieta la Mizil”, publicată în 1907.
Chiar de la primele ediții, interesul participanților a fost surprinzător de mare. Poeți, ziariști,
epigramiști etc. s-au înscris cu producțiile lor la concurs și, ca urmare, cei mai merituoși au fost
răsplătiți cu premii substanțiale.
Trebuie să recunoaștem că, până în 1989, epigramiștii se străduiau să „muște” prin epigramele
lor în mod subtil și subversiv din problemele sociale ale acelei perioade, iar altele circulau, tot
subversiv, pe cale orală. La Ploiești exista un grup de epigramiști, printre care profesorul Ion Grigore,
Mircea Ionescu-Quintus, Nelu Quintus, profesor Stănescu, Closca, Geo Olteanu ș.a care participau
regulat la ședințele Cenaclului „Cincinat Pavelescu”, la București, pe lângă faptul că, și la Ploiești,
funcționa un cerc de epigramiști. Așa cum am mai spus, la festival au participat și numeroși poeți,
scriitori, epigramiști, muzicieni, profesori, primari din Basarabia sau Ucraina, printre care amintim pe:
acad. Nicolae Dabija, Efim Tarlapan, acad. Vasile Tărâțeanu, Constantin Rusnac, Ion Diviza,
Gheorghe Bâlici, Ion Popa Pădure, Maxian Deladolna, Vasile Ladaniuc, prof. Nina Nicula, prof.
Galina Nița, prof. Ion Busuioc, prof. Maria Soltan, prof. Tatiana Soltan, prof. Tamara Cerbușca, Elena
Mihalachi, Zina Bivol, Elena Vorotneac, Diana Ciugureanu-Zlatan, Cristina Costov, Doina
Gumeniuc, Liliana Chisari, Alexandra Hanganu ș.a. În acest context s-au legat, în decursul celor zece
ediții, strânse prietenii între scriitorii și oamenii de litere din Moldova de peste Prut și cei din țară, s-
au lansat monografii ale unor comune din această parte a țării, în care vedem că suferințele fraților
noștri au fost mult mai mari decât ne închipuim noi. S-au înfrățit localități, așa cum este cazul
comunelor Măgurele, din raionul Ungheni și Măgurele din Prahova, care au adoptat același imn.
Dintre personalitățile care au îndrăgit această manifestare culturală, participând la dezbaterile
despre umor, la prelegerile pe aceeași temă, la duelul epigramelor, al înfruntărilor de spirit,
menționăm pe Solomon Marcus, Ştefan Cazimir, Nicolae Dabija, Corneliu Leu, Daniel Cristea-
Enache, Dan C. Mihăilescu, Mircea Ionescu Quintus, Mircea Dinescu, George Stanca, Nicolae
Dragoș, Sorin Roșca Stănescu, Dan Lupescu, George Corbu, Corneliu Berbente, Alexandru Mironov,
Ecaterina Andronescu, Nicolae Rotaru, Lucia Olaru Nenati, Sorin Preda, Aurel Antonie, Efim
Tarlapan, Zina Cenușă, Florian Chelu-Madeva, Vasile Tărâțeanu, Mihai Stănescu, Marian
Avramescu, Vlad Leu, Alexandru Șonea, Gabriel Mardare, Doru Dumitrescu, Ion Popescu Longin,
343
Radu Gologan, Costin Diaconescu, Gheorghe Brezeanu, Mihail Milea, Cristiana Maria Purdescu,
Daniela Vlădescu, Mircea Vintilă, Alexandrina Chelu, Walter Ghicolescu și Eugen Doinaru, dar și
valoroși epigramiști, poeți, umoriști, critici precum: dr. Elis Râpeanu, George Corbu, Corneliu
Berbente, Cornel Udrea, Nae Bunduri, Laurențiu Ghiță, Christian Crăciun, Violetta Petre, Victoria
Milescu, Mihaela Meravei, Dumitru Sârghie, Raluca Dumitran, Marius Grama, Claudiu Val
Conțevici, Florian Abel, Ion Moraru, Constantin Moldovan, Vasile Larco, Gheorghe Bălăceanu, Sorin
Cotlarciuc, Ion Diviza, Gheorghe Bâlici, Mihai Moleșag, Grigore Chitul, Gheorghe Gurău,Vasile
Manole, Ioan Petru Gârda, Florin Rotaru, Ica Ungureanu, Lică Pavel, Dorel Gaftoneanu, Alexandru
Țiclea, Virgil Petcu, Nicușor Constantinescu, Ioan Toderașcu, Corneliu Zeană, Florina Dinescu,
Valentin Ursu, Ștefan Al. Sașa, Elena Leach, Cătălina Orșivschi, Mihai Haivas, Ananie Gagniuc, Dan
Norea, Ionuț Daniel Țucă, Ion Ruse, Petru Brumă, Aurel Cehan ș.a.
Interes deosebit pentru acest festival a manifestat academicianul Solomon Marcus, care a
legat activitatea de preocupările sale pentru lingvistica matematică, ceea ce aproape că l-a determinat
să participe chiar și într-o zi de viscol cu cod roșu. Așa se face că trei ani a condus manifestarea și a
susținut câte o expunere pe temele abordate de participanți. Alături de el a fost și matematicianul
Alexandru Popescu-Zorica, asistentul profesorului Dan Barbilian (poetul Ion Barbu), academicianul
ce ar fi putut să fie, dacă în 1948 n-ar fi fost dat afară din facultate de cei care veniseră din
învățământul mediu fără studii doctorale și ulterior închis. Așa că am rămas uimită când, în 1961,
alături de mine, la examenul de definitivat, trăgea bilet un domn mult mai în vârstă ca noi și tuns în
cap: acesta era profesorul Alexandru Zorica, proaspăt eliberat din detenție. Anul acesta, festivalul, pe
lângă concursul și premierea participanților, a avut în program și un punct de mare interes, care l-a
onorat și a făcut ca participarea să fie și mai numeroasă. În cadrul festivalului a fost sărbătorit omul
politic, avocatul și epigramistul Mircea Ionescu-Quintus pentru cei o sută de ani pe care urmează să-i
împlinească pe 18 martie. Venerabilul liberal nu numai că a onorat festivalul cu prezența sa, dar ne-a
demonstrat o vioiciune nemaipomenită a spiritului său, o memorie de admirat și o luciditate demnă de
un adolescent. A răspuns cu înțelepciune l-a toate întrebările asistenței, ne-a recitat, din memorie,
unele epigrame, a uimit asistența prin prezența sa de spirit și înțelepciunea sutei sale de ani.
Participanții i-au recitat unele dintre epigramele făcute de prietenii săi de-a lungul anilor și care au
fost publicate în diverse culegeri. Oricum, unele elemente din biografia sa pot fi considerate model
pentru actualele generații. Drept semn al prețuirii pe care organizatorii și participanții la festival și nu
numai, i-o poartă, acesta a primit din partea organizatorilor volumul „QUINTUS 100%! Peste 100 de
epigrame. Peste 100 de epigramiști. 1 QUINTUS” și medalia jubiliară având chipul seniorului în
efigie. Editarea volumului, precum și a antologiilor, au beneficiat de generosul aport al d-lui ing.
Vasile Cornel, fost elev al Liceului Teoretic Mizil.
RODICA GRIGORIU, Chişinău

Redactor al emisiunii TV-Bună Dimineaţa, TV Moldova 1
Festivalul „Romeo și Julieta la Mizil” m-a cucerit prin felul în care a fost
organizat, cu oameni de valoare, cu versuri, glume și bună dispoziție.
Toate acestea molipsesc pe oricine de talent și inspirație. Vă mulțumesc
pentru invitație! Mi-a făcut mare plăcere! Vă doresc să ajungeți la cât mai
multe ediții cu acest festival!
SERGHIE BUCUR, Florești, Prahova

Scriitor, publicist, PRIETEN (vechi) AL FESTIVALULUI
CARTE POȘTALĂ
În dimineața aceea iernoasă, de ianuarie 2017, era o zi de sâmbătă,
drumul până la Mizil, așa de drept de parcă Dumnezeu l-a trasat cu rigleta,
a durat 50 de minute; asul de la volanul propriei mașini, domnul Răghinaru,
pur și simplu a zburat, de la Florești, via Blejoi-Valea Călugărească,
344
ocolind Ploieștii cu verva pasionatului de viteză. Ora matinală de 8 fără 5 era în clipa în care,
împreună cu dr.Christian Crăciun, urcam scările Liceului „Grigore Tocilescu”, speriați că suntem
primii dintre primii, încât doamnele și domnișoarele gazde atunci începeau să gătească mesele din sala
de protocol cu bunătățile Casei.
Cam pe la a cincea ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta
la Mizil” fiind noi de față, ne țineam promisiunea drept răspuns la invitația domnilor Laurențiu
Bădicioiu și Victor Minea, de a lua parte – din nou – la excepționalul eveniment cultural mizilean, ca
vechi admiratori ai acestui cu adevărat european Festival al Cuvintelor puse de minți inteligente pe
portativele rimelor și/sau ale simbolurilor.
Miza teribilă, profund istorică, au dat-o distinșii ctitori ai Festivalului, pentru 2017–a X-a, în
calendarul consecvenței cu strășnicie ținut – aniversării – în avanpremieră națională – a domnului
Mircea Ionescu-Quintus, care se apropie de ziua sa de naștere – 18 martie 2017, când, adăugându-se
matusalemicilor Neagu Djuvara și Mihai Șora, trecuți de vârsta de o sută de ani, în toamna lui 2016, și
Domnia Sa urcă spre Centenarul vieții pe Pământ!
Fervorile, emoțiile și amintirile au sporit temperatura epigramelor și a caricaturilor dedicate
lui Mircea Ionescu-Quintus. Efervescențele s-au întrecut – prin rime umoristice și calambururi geniale
– odată cu valurile de râs și sănătoase aplauze, printre ritmurile și acordurile unor arii și vechi
tangouri mirific interpretate de Daniela Vlădescu, protagonistul real al momentului, Mircea Ionescu-
Quintus primind onorul epigramiștilor din toată România, prin cartea „QUINTUS 100 %!”, în
rezonanța imperială a nemuritorilor Romeo și Julieta, pe care George Ranetti i-a adus la Mizil, cu
pașapoarte unice și eterne. Răsfățat de ospitalitate și amiciție naturală, onestă, tipic mizileană, m-am
întors în limuzina domnului Răghinaru cu regretul că, la priza lui Kronos racordată, clepsidra trăgea
pe cerul Mizilului cortina înserării.
Fotografia de grup – tradiționala imagine în care suflarea venită să-l aplaude pe Mircea
Ionescu-Quintus – ocrotit de grațiile personajelor shakespeariene, a rămas în memoria invenției lui
Loumiere, sub ninsoarea despărțirilor până la anul – 2018 – pe vremea asta...
European, orașul lui Ranetti
E al umorului inteligent azil;
Romeo, Julieta împrăștie confetti,
Iubindu-se armonic la Mizil!
SILVIU CRISTACHE, Oltenița, jud. Călărași

PRIETEN (vechi și devotat) AL FESTIVALULUI,
participant la Poezie și Epigramă
Cu bune, cu rele, a mai trecut un an. Un an in care am scos noi

titluri de cărți, pe care le-am dăruit altora, am așteptat sa ne revedem
vechii prieteni, un an in care ne-am făcut prieteni noi, de suflet, poate din
celălalt colt al țării.
A fost anul si va rămâne unicul an, în care au fost prezenți 10
Romeo (ce coincidență fericită...tocmai ediția a–X-a) într-unul singur: dl.
Mircea Ionescu, prințul încoronat al epigramei, care la venerabila vârstă
de… 1 Quintus a ținut în suspans întreaga sală cu amintiri din zorii vieții
sale, cu frânturi din epigramele scrise, cu memoria și pofta sa de viață.
Ne vedem anul viitor, dragi prieteni !
Dr. SORIN COTLARCIUC, director al Festivalului „Umor fără

frontiere în Țara de Sus”, Vama, jud. Suceava
Festivalul ,,Romeo şi Julieta la Mizil” a dat primul deceniu la spate!

Ediția a zecea a Festivalului de poezie și epigramă „Romeo și
Julieta la Mizil” a fost dedicată maestrului Mircea Ionescu Quintus, care a
împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. S-a desfăşurat în aceeaşi locaţie,
pregătită sărbătoreşte, a Liceului ,,Grigore Tocilescu” din Mizil,
345
organizarea şi desfăşurarea de nota zece, fiind asigurată de către distinsul director al Liceului,
profesorul Victor Minea şi de apreciatul profesor Laurenţiu Bădicioiu.
Ca de obicei, sala a fost neîncăpătoare, fiind prezenţi, pe lângă maestrul Mircea Ionescu
Quintus: profesori, poeţi şi epigramişti, printre care şi concurenţii celor două secţiuni: poezie şi
epigramă, apoi, personalităţi din conducerea Uniunii Epigramiştilor din România, alte personalităţi
județene, locale, elevi etc. M-a impresionat profund discursul epigramistului, poetului, omului politic,
Mircea Ionescu Quintus, care şi-a prezentat pe scurt autobiografia marcată de cel de-al doilea război
mondial, a recitat epigrame şi a răspuns întrebărilor celor prezenţi. Şi la această ediţie au fost prezenţi,
dând o notă aparte prin luările de cuvânt, domnii: Ştefan Cazimir,George Corbu, Cornel Udrea, care s-
au întreţinut cu sărbătoritul acestei ediţii, iar programul muzical a fost, de asemenea, de nota maximă,
10!
Toţi cei prezenţi i-au urat maestrului Mircea Ionescu Quintus, preşedintele de onoare al Uniunii
Epigramiştilor din România, viaţă lungă, sănătate şi aceeaşi putere creatoare.
La finele celei de a zecea ediţii a Festivalului, am avut prilejul să spun, privind în viitor pe arcul
timpului, fără să dezamăgesc pe nimeni:Chiar de viaţa vă răsfaţă,/Spun acelora de faţă:
Dând la spate un deceniu,/Mai aveţi, doar...un mileniu!
TEODORA-ADRIANA PARASCHIVOIU, Mizil

Elevă voluntară, clasa a X-a A, la L.T. „Grigore Tocilescu”
Pentru prima dată am avut onoarea de a participa la festivalul

„Romeo şi Julieta la Mizil” ca voluntar şi ca elevă în clasa a X-a, la a X-
a ediţie. Aceste mici “detalii” au realizat o ambianţă unică pe holurile
liceului în care învăţ, unde am întâlnit persoane extraordinare, talentate,
genii, oameni care te uluiau prin mesajul îndestulat exprimat în atât de
puţine vorbe profunde pe care le rosteau. Toţi eram zâmbitori, atât
voluntarii, cât şi invitaţii, tineretul se bucura de o atmosferă inteligentă,
respiram acelaşi aer cu personalităţile prezente, trăiam un moment
senzaţional… Festivalul m-a convins de magia sa, sper ca în fiecare an
să particip, să am onoarea din nou de a simţi că lumea mea este mică,
infimă, faţă de a celor din jur, să ard de nerăbdare, să trăiesc dorinţa de a cunoaşte, să respect
personalitățile din sală.
Voluntară la festival, am îndrumat invitaţii către sală şi am fost printre puţinii care au reuşit să
discute cu ei, „impresia mea de pe hol”, aprobată de colegii mei, a fost specifică tineretului : „Ȋnaintaţi
în vârstă, dar cu suflet şi umor de copil”, sunt visători ce se unesc o dată pe an pentru a-şi împărtăşi
sentimentele faţă de Mizil, faţă de viaţă, faţă de viitor!
Sunt mizileancă 100%, din părinţi mizileni, care au învăţat şi ei în acelaşi liceu, colegi cu domnul
Bădicioiu, care acum îmi este diriginte, un om ce mi-a devenit mentor. El a readus bogăţia spirituală
Mizilului, l-a rescris, m-a făcut să-mi iubesc oraşul, să fiu mândră de el şi de oamenii unici ce fac
acest loc special. Mizilul este unul singur şi toţi sunt geloşi că nu e al lor! Mulţumesc festivalului,
invitaţilor, organizatorilor, mizilenilor pentru această mândrie pe care în sufletu-mi o port!
VARVARA STAVRI, R. Moldova

Directoare a Liceului Teoretic Zâmbreni
M-a încântat ideea festivalului de epigrame și poezii pentru românii din toată lumea.A fost frumoasă
legătura dintre copiii și scriitorii din România și Republica Moldova, fiindcă învățăceii au demonstrat
că sunt interesați de creația literară. Festivalul s-a desfășurat în incinta Liceului Teoretic „Grigore
Tocilescu” din Mizil, ceea ce a însemnat dezvoltarea parteneriatului dintre instituțiile de învățământ și
societăți ale scriitorilor. Am rămas plăcut surprinsă că premiul mare a fost câștigat de epigramistul din
Moldova, Gheorghe Bîlici. Au participat și elevii din satele Răzeni, Puhoi, raionul Ialoveni. A lăsat
impresii deosebite și participarea la festival a epigramistului Mircea Ionescu- Quintus, care ne-a
captivat cu umorul și inteligența sa inedite. Am urmat exemplu frumos al festivalului și am organizat
la nivel de liceu întâlnire cu scriitorii G. Drăgan și C. Dragomir. Elevii au rămas foarte mulțumiți de
povețele primite. Au procurat cărțulii care le servesc drept îndrumător în formarea personalității lor.
346
VASILE LARCO, Iași
Scriitor, epigramist, participant la secțiunea Epigramă
Mai mulți de 10 la Mizil

A zecea ediție a Festivalului de poezie și epigramă „Romeo și
Julieta la Mizil” s-a încheiat recent, obținând nota 10 privind organizarea
și desfășurarea manifestărilor culturale. Această ediție a fost dedicată
maestrului Mircea Ionescu Quintus, distins om politic, poet și epigramist,
care a împlinit de zece ori câte zece ani. La mulți ani cu sănătate!
Eu am participat la nouă din cele zece ediții, obținând câteva
mențiuni, iar la ediția a doua am fost onorat cu premiul „Grigore
Tocilescu”. De la recenta ediție am plecat cu un gust amar, deoarece…
sunt mai în vârstă cu zece ani față de la prima ediție, dar dându-mi seama că acum sunt cu zece ani
mai tânăr față de ediția a XX-a, parcă mai prind curaj, așteptând cu nerăbdare edițiile viitoare.
Și la această manifestare, trebuie să felicit pe cei care au fost creierul, inima și sufletul
festivalului, anume pe distinșii profesori Victor Minea și Laurențiu Bădicioiu, pe alte cadre didactice
ale Liceului „Grigore Tocilescu”, pe toți cei care au contribuit la reușita desfășurării acțiunilor care au
avut loc. Prezența a fost numeroasă, creațiile literare au fost deosebite, la un înalt nivel calitativ,
intervențiile din sală au stârnit interes major, fiind prezente distinse cadre didactice, poeți, scriitori,
epigramiști, elevi.
Interesantă mi s-a părut ideea că maestrul Cornel Udrea, poet, scriitor, dramaturg și epigramist,
s-a prezentat în fața elevilor în sala de festivități, cu o zi înaintea festivalului, cărora le-a dat sfaturi de
viață, de comportament, de studiu individual, fiind o întâlnire interactivă. Felicitări! Urez tuturor, din
suflet, viață lungă, sănătate și împlinirea dorințelor de bine, încheind cu o destăinuire:
De la Iași pân` la Mizil/Drumul nu e dificil,/Dar îmi vine foarte greu/Din Mizil să plec mereu!
VICTOR LADANIUC, Chișinău

Poet, jurnalist, scriitor, participant la secțiunea Poezie
Mi se povestiseră deja multe despre Festivalul de Poezie şi

Epigramă de la Mizil, dar trebuie să recunosc: porneam cam sceptic spre
Valea Prahovei, deşi deja îl cunoscusem pe dl. Laurenţiu Bădicioiu,
sufletul şi inima festivalului, şi aveam invitaţia domniei sale. Altceva,
gândeam, dacă festivalul s-ar desfăşura la Bucureşti, Alba Iulia, Braşov,
Ploieşti sau mai ştiu eu în care alt municipiu mare din România, dar la
Mizil! Despre Mizil nu auzisem şi nu ştiam nimic despre el. Drept că nici
acum nu ştiu prea multe. Personal, am participat prima dată la acest
festival şi m-am întors acasă plin de impresii plăcute. Aş puncta doar
câteva dintre impresiile mai puternice prilejuite de acest festival.
În primul rând, cel mai mult m-a uimit că un liceu dintr-un oraş nu prea mare, nefiind măcar
nici centru judeţean, a îndrăznit să inaugureze un mare şi foarte important festival, de rang naţional şi
a reuşit în cele 10 ediţii ale sale să cuprindă toată Ţara.
S-au găsit în acest liceu doi pedagogi (care nu sunt nici poeţi, nici epigramişti, dar care iubesc
mult limba şi literatura română!), Laurenţiu Bădicioiu şi Victor Minea, directorul liceului, care au
frământat ideea festivalului şi i-au dat contur, ca să urce, treaptă după treaptă, tot mai sus şi să
cucerească încrederea şi susţinerea zecilor şi sutelor de poeţi din România şi diasporă. Îi costă,
desigur, multă bătaie de cap, multă nelinişte, mult zbucium, poate chiar şi sănătate, dar au fost
consecvenţi, insistenţi şi munca nu le-a fost în zadar.
Încă un moment extraordinar al festivalului a fost participarea la el a Seniorului Mircea
Ionescu-Quintus, care la 18 martie 2017, adică ceva mai mult de peste o lună de zile va rotunji
venerabila vârstă de 100 de ani. De fapt, toată ediţia X a festivalului i-a fost dedicată Domniei Sale.
Politician, om de stat şi epigramist, Mircea Ionescu-Quintus este binecunoscut şi iubit în toată
România. Cu toate că medicii i-au permis să se afle în mijlocul nostru nu mai mult de o oră, el s-a
347
reţinut chiar două ore bune, demonstrând o erudiţie şi o memorie fenomenală, precum şi o reacţie
promptă la toate intervenţiile şi întrebările asistenţei. A întâmpinat cu satisfacţie şi epigramele lui
Gheorghe Bâlici, care a ocupat locul I la secţiunea de epigrame a festivalului.
În fine, graţie unei participări active la ediţiile festivalului, nouă, unui mic grup de basarabeni,
ne-a fost organizată şi o întâlnire memorabilă în comuna Măgurele din acelaşi judeţ, unde am avut o
întâlnire memorabilă cu dl. primar şi cu preşedintele Fundaţiei culturale „Mihai Viteazul” din Ploieşti
Mircea Cosma, fost preşedinte al judeţului Prahova.
Cu regret, festivalul a durat numai o singură zi, mult prea puţin pentru a savura şi poezia cea
bună. Cu regret, n-am trecut pragul măcar al unei librării ca să procurăm măcar o carte, iar de târgul
de cărţi organizat la festival din cărţile noastre au beneficiat numai liceenii, pentru că noi,
participanţii, eram ocupaţi în scenariul de bază.
VICTORIA MILESCU, Bucureşti

Scriitoare, jurnalistă, PRIETENĂ (veche) A FESTIVALULUI
Din 2007, la Mizil, se organizează an de

an, cu mult entuziasm şi generozitate, un festival
internaţional de poezie şi epigramă, care adună
într-o singură zi, cât durează manifestarea, în sala
Liceului Teoretic ,,Grigore Tocilescu“
(neîncăpătoare, dar caldă şi intimă), incredibil de
multe personalităţi pe metrul pătrat, reprezentanţi
din diferite medii artistice şi ştiinţifice,
participanţi de vârste diferite, care vibrează, prin
emoţia poeziei şi şarja epigramei, într-o
splendidă comuniune spirituală.
Festivalul ,,Romeo şi Julieta la Mizil“ reuşeşte, nu ştim cum (dar e secretul organizatorilor),
să fie de fiecare dată altfel, păstrându-şi totuşi aceeaşi identitate, acelaşi farmec. Îi doresc viaţă lungă
şi fericită, astfel încât să ajungă la ediţia 100, adică atâţia ani câţi a împlinit seniorul Mircea Ionescu-
Quintus, sărbătoritul şi invitatul de onoare întâmpinat cu aplauze, flori, şampanie, tort şi un volum de
epigrame care i-au fost dedicate, ,,Quintus 100% ! “, la ediţia din 2017, una sută la sută antologică.
348
349
•
350
351
352
Societatea Culturală STEAUA NORDULUI Botoșani, reprezentată prin:
• Petruț Pârvescu- scriitor,
• Gabriel Alexe- scriitor,
• Mihai Cornaci- numismat,
• Paul Mircea Iordache- scriitor,
• Dumitru Monacu- scriitor,
• Gheorghe Hreapcă- epigramist
și subsemnatul, pe post de purtător de cuvânt al acesteia, având în vedere

personalitatea de excepție, cu o vastă activitate profesională ca diriguitor de instituție
respectiv ca dascăl, de asemenea ca organizatori implicați în nu mai puțin de 10
ediții ale Festivalului Internațional ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL și în promovarea
spiritului eminescian în chip de ambasadori culturali, binecunoscuți și recunoscuți
prin nenumărate distincții și onoruri, pe baza criteriilor consacrate ale asociației
noastre culturale: DEMNITATE, MUNCĂ, GENEROZITATE, criterii derivate din
atribute de caracter, decernează medalia STEAUA NORDULUI cu inscripționarea
,,Per aspera ad astra” în cel mai înalt grad posibil Excelențelor Lor Culturale, d-lui
director VICTOR MINEA și d-lui prof. LAURENŢIU BĂDICIOIU.
Distinși laureați, din partea grupului nostru de pasionați de cultură, vă dorim din
tot sufletul multă sănătate Dvs. și familiilor Dvs. alături de tradiționala urare de ,,La
Mulți Ani”!
Societatea Culturală STEAUA NORDULUI Botoșani,

președinte, ing. D.M. Gaftoneanu
353
La despărțirea de Mircea Ionescu-Quintus
Cu o intensitate emoțională deloc diminuată, în numele Uniunii Epigramiștilor din România, al cărei președinte de
onoare a fost maestrul Mircea Ionescu-Quintus, exprim copleșitoarea tristețe la despărțirea de o personalitate exemplară,
unanim admirată, care ne-a părăsit la 15 septembrie anul curent, la exact șase luni de la împlinirea unui secol de existență.
Chiar dacă s-a întrerupt, prin plecarea dintre noi a celui ce făcea obiectul prețuirii obștești, anul 2017 va rămâne în
inimile și conștiința membrilor breslei noastre Anul centenarului nașterii sale. S-a stins ultimul reprezentant al celebrei
dinastii Ion Ionescu Quintus, părinte și Nelu Ionescu-Quintus, fratele decedat, de asemenea, la o vârstă înaintată: 95 de ani.
Cel de la care ne-am luat rămas bun n-a fost numai „liberal din tată-n fiu”, cum și-a intitulat una dintre cărțile sale,
ci și „epigramist din tată-n fiu”, devenind, la rându-i, un clasic al genului.
U.E.R., organizaţie de scriitori cu o existenţă de peste un pătrar de veac, a fost deosebit de onorată de a-l avea în
frunte pe cel căruia comilitonii săi îi aduceau, în permanenţă, mărturii ale respectului şi stimei nemărginite.
La 100 de ani de la naştere, seniorul spiritului românesc s-a bucurat de o consideraţie aparte la scară naţională. În
cuvântul aniversar, preşedintele României a produs o deosebită impresie citând unul dintre catrenele lirico-epigramatice ale
celui sărbătorit, o premieră absolută în discursul politic autohton-centenarul naşterii scriitorului devenind astfel unul dintre
momentele faste ale epigramei româneşti, un prilej, fericit, de a aduce cinstire nu doar celui elogiat, ci şi societăţii umoriştilor
pe care acesta a patronat-o cu distincţie şi nedezminţită solidaritate întru năzuinţe.
Omagiilor publice adresate remarcabilului om politic şi de Stat li s-a asociat şi Poşta română, instituţie
bicentenară, care a imprimat un plic cu o dublă efigie a acestuia, reproducând şi una dintre epigramele sale antologice, cu
textul şi semnătura în facsimil.
Maestrul a trăit intens mulţumirea de a primi reunite însemnele aprecierii superlative din partea confraţilor de ieri şi
de azi, sub forma unui frumos volum („Quintus 100%!”) oferit de organizatorii Festivalului Internațional de Poezie și
Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil” (profesorii Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea, din cadrul Liceului Teoretic „Grigore
Tocilescu”), la ediția a X-a, jubiliară, a acestei prestigioase manifestări culturale prahovene. Festivitatea din ziua de 28
ianuarie 2017 a constituit unul din momentele de neuitat ce s-au gravat adânc în memoria celor prezenți. Maestrul s-a
întreținut cu cei prezenți timp de două ore, răspunzând la numeroase întrebări, unele deosebit de incitante.
Se cuvin menționate și cele peste 35 de menționări bibliografice, câte am identificat până la data încheierii acestor
rânduri, consacrate ilustrului centenar, atât ante cât și post- mortem.
Prin încetarea din viață a acestei personalități de seamă a vieții noastre politice și a epigramisticii naționale,
confreria noastră a suferit una dintre cele mai grele și dureroase pierderi. Ampla și valoroasa sa creație de gen a contribuit
nu numai la revigorarea acestuia în contemporaneitate, ci și la consolidarea sa în cadrele poeziei lirice.
Dacă ultima sa victorie într-o viață plină de zbucium și frământări a fost sărbătorirea de la 18 martie 2017 a
împlinirii a unui veac de existență, ultima sa dorință, pentru a cărei concretizare a depus mari eforturi, îndeosebi în lunile din
urmă viza editarea volumului antologic Cireș amar, pe care-l pregătise pentru tipar și care, din păcate, va apărea postum.
Printr-un gest de mare eleganță și delicatețe sufletească, caracteristic comportamentului său, maestrul ne-a desemnat
postfațatorul acestuia (prefața, semnată de Radu D. Rosetti, fiind preluată din volumul de debut Haz de necaz, 1943)-încă o
dovadă a constantei prietenii ce ne-a arătat de-a lungul a peste 45 de ani-fapt ce va constitui, în ceea ce ne privește, în mod
incontestabil, un titlu de mândrie căruia cu greu i s-ar putea găsi un echivalent. Am avut satisfacția de a-i fi înmânat, la puțin
timp de la primirea print-ului, postfața-studiu așteptată, însă maestrul nu va mai putea ține în mână acest volum care,
semnat de un centenar, ar fi reprezentat și o premieră în materie editorială.
Cu firească emoție, am primit și ultima creație a maestrului-adeverire a profundelor sale sentimente patriotice-
catrenul compus pentru volumul de catrene pe care Uniunea noastră îl va dedica centenarului Marii Uniri din 1918:
„Regele și-un brav popor
Au unit pe veșnicie
Sub drapelul tricolor
Marea noastră Românie.”
Prin acest catren, deopotrivă liric şi patriotic, maestrul a ţinut să întâmpine, alături de noi toţi, aniversarea
grandiosului act istoric din viaţa naţiunii noastre şi în acelaşi timp cea mai mare sărbătoare a acesteia.
Sunt, considerăm, suficiente temeiuri pentru a releva meritele pe plan literar ale inegalabilului maestru şi
desăvârşitului confrate, aportul său excepţional la instaurarea moralităţii în viaţa publică. Suntem încredinţaţi că, cel puţin
noi, umoriştii, am asimilat marea lecţie pe care ne-a transmis-o de-a lungul atâtor ani de colaborare benefică şi de
împărtăşită comuniune spirituală.
Avem sentimentul că împreună cu minunata sa familie-doamna Viorica, devotata soţie şi distinsul fiu, Răzvan, dar
și cu toți cei care l-au cunoscut, am fost contemporani cu un om cu adevărat mare, cu un om ales, în sensul nobil al
cuvântului, a cărui memorie o vom păstra ca pe un bun de foarte mare preț.
Credem că una dintre posibilele inscripții de pe piatra sa tombală ar putea fi următoarea: Plecând spre zarea ce-l
așteaptă,/A părăsit această lume/Pe care a-ncercat s-o-ndrume/Spre-a fi mai bună și mai dreaptă!
George Corbu, București,15 octombrie 2017
354
CUPRINS
Mulțumim sponsorilor și partenerilor! – 2

Mulțumim juriului festivalului! – 3
Jubilee: „Romeo și Julieta la Mizil”– ediția a X-a
Mircea Ionescu QUINTUS sărbătorit la 100 de ani, Laurențiu BĂDICIOIU – 4
Imnul festivalului, muzica: Constantin RUSNAC, versuri: Laurențiu GHIȚĂ – 8
Jubiliară, jubiliară, jubiliară, Gheorghe GURĂU-Festivalul, Mizilul și Caragiale
Vasile LARCO-Romeo și Julieta la Mizil-10 ani – 9
Dezbatere despre starea umorului românesc contemporan – 10
Cornel UDREA
Corneliu BERBENTE
Ștefan CAZIMIR
George CORBU
Mircea Ionescu-QUINTUS-100 de ani – 17
Mass media – 26
Serghie BUCUR, La centenarul lui Mircea Ionescu-QUINTUS, Banchetul epigramiștilor-27
Ediția jubiliară a festivalului Romeo și Julieta la Mizil – 29
AZI, cu un om de IERI, într-un Mizil de APRILIE – 30
În ajunul centenarului vieții sale, la Mizil, a fost sărbătorit Mircea Ionescu-QUINTUS-32
Argeșeni la Mizil – 34
(Articolele au apărut în Informația Prahovei și în cotidianul Argeșul)
Secțiunea EPIGRAMĂ – 35
Sfaturi, idei și comentarii pentru epigramiști, Nicolae BUNDURI – 67
Participanții la secțiunea Epigramă – 77
Ion MAZILU, Ploiești
Dezbateri juridice, careu dedicat lui Mircea Ionescu-QUINTUS, la ceas aniversar – 80
Eterna poveste... la Mizil – 81
Zece ani de voluntariat – 83
Mulțumiri adresate voluntarilor; colaj de imagini de la cele 10 ediții
Dumitru SÂRGHIE, Despre poet şi poezie – 86
Secţiunea POEZIE – 87
Participanţii la secţiunea POEZIE-305
JUBILEU în Cartea de Onoare a Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu” – 309
Impresii de la 1 la 10 – 317
Impresii de (ediția) 10 – 318
Diplome pentru elevii participanți și profesorii lor îndrumători – 349
Medalia STEAUA NORDULUI – 353
George CORBU, La despărțirea de Mircea Ionescu-QUINTUS, 354
355
356

Romeo Si Julieta La Mizil 10 2016 2017

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Romeo Si Julieta La Mizil 10 2016 2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.

Dedicăm acest volum jubiliar dragelor noastre familii,

Volum apărut cu sprijinul:

Coordonatorii Festivalului „Romeo și Julieta la Mizil”: Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea

ACELEAȘI ALESE MULŢUMIRI DOMNULUI INGINER VASILE CORNEL,

Colegilor din Liceul Teoretic „GrigoreTocilescu”, care au donat cei 2%

Umorul românesc. De azi.

Prezentatoarea Luiza Toboc: Doamnelor și

George Corbu: Maestre, sunteți continuatorul unei ilustre familii,

Da, bine că am înțeles bine. E greu la vârsta mea să mai fii

Caricatură de Marian Avramescu Vreau să vă mai spun altceva: doi medici,

În ajunul centenarului vieţii sale, la Mizil,

Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, liberalul şi scriitorul

Ediţia a IX-a a Festivalului şi Concursului Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi

Orașul Mizil, organizator al unui

E un oraș ce merită cunună

Guvernu-n vremea asta grea,

Toți luptătorii temerari,

Unui donjuan trecut de prima tinerețe

De fata dulce-i pare rău

VASILE VAJOGA, Iași

Mizilu-i o arenă de rodeo,

De când primaru-a conectat

Exemplu la vârf de Anul nou

Fiindcă-n clipa când se schimbă, anii-s

Mașina e supusă, evident,

MIHAI MOLEȘAG, Tulcea

Mizil – punct de referință

Îți pare viața mai frumoasă

La „Tema liberă” am realizat

Să ne închipuim că Păstorel intră într-un birt și comandă vin.

Cum adevărul e în vin și, deci,

Gustând, Păstorel își dă seama că vinul

Când în vin adaugi apă,

Cum și ulterior se repetă aceeași fraudă, intervin eu, teribil de revoltat :

Vis spulberat Mezalianțe electorale

Maimuţa-n van a coborât din pom Ranetti ar avea succes cu carul,

Lansări de carte Scribul

La tot mai multe cărţi ce sunt lansate Scriindu-și textele caduce,

La alegere Cel mai deștept cedează

Fiind o doamnă, caracter integru, Citind zicătoarea-nțeleaptă,

APOSTOL CONSTANŢA, Galați Daruri divine

Interpretare medicală Celebritate

Femeia, ca medicament, Vă vin catrene-n poștă, câte-un kil,

Precizare Mizilul – Poarta Bărăganului (Caragiale)

M-am convins, şi nu o dată, Din cei ce-ajung, ca invitați -

Mă ține soața neiubit - Înveţi să mergi pe bicicletă,

Cupluri celebre din Mizil „Să arzi în poezie-i necesar,

„Romeo şi Julieta la Mizil”, Eu bătrâneţea mi-o petrec,

Previziuni despre La mine, la Laborator,

Cine râde la urmă Vine, vine, primăvara!

Probându-și costumația bizară, E semn de nouă primăvară,

Revelația soțului, Dispută

Aicea zace nea Ilie, La coada lungă - șapte kilometri -

După nuntă Transporturi

Socrii mari sunt foc şi pară, Autostrada nouă e sfințită

NICĂ JANET, Ostroveni, Dolj Unui supraponderal

Prea târziu Filozofie

Deși în minte am năluci, O incomodă axiomă

Elevii, azi O, fortuna!

Din iubire pentru țară, Minunat e, măi vecine,

Speranțe Văduva la-nmormântare

În școala noastră-aproape, sau departe, Pentru iubitul soţior

NOREA DAN, Constanța Scurtă definiţie