Tema 1 - Politica Agricolă Comunitară

Obiective:

 Creşterea productivităţii în agricultură, prin asigurarea unei dezvoltări

raţionale a producţiei, precum şi printr-o folosite optimă a factorilor de
producţie, îndeosebi a resurselor umane;

 Asigurarea unui nivel de viaţă echitabil pentru populaţie,

 Stabilizarea pieţelor,

 Garantarea securităţii aprovizionării;

 Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori.

Principii:

 Liberalizarea comerţului cu produse agricole şi comercializarea

acestora la preţuri unice comunitare;

 Preferinţa comunitară;

 Compensarea pierderilor înregistrate în cazul exporturilor pe pieţele

externe;

 Solidaritatea financiară,

 Protejarea agriculturii de concurenţa externă printr-un mecanism

complex de bariere comerciale tarifare şi netarifare;

Mecanismul funcţional al PAC:

 Preţurile indicative (orientative)

 Preţurile de intervenţie

 Preţurile prag sau de ecluză

 Restituirile comunitare

Obiectivele reformei din 1992:

 menţinerea Comunităţii în rândul producătorilor şi exportatorilor de

produse agricole, prin creşterea competitivităţii agricultorilor săi, atât
pe pieţele interne, cat şi pe pieţele de export;

1
  diminuarea producţiei până la nivelul cererii manifestate pe piaţă;

 concentrarea ajutorului pentru susţinerea veniturilor asupra acelora ce

au în mod evident cea mai mare nevoie de sprijin;

 încurajarea agricultorilor să nu-şi abandoneze terenurile;

 protejarea mediului şi dezvoltarea potenţialului natur

Noul model european de agricultură- Agenda 2000

 un sector agricol competitiv care să facă faţă competiţiei de pe pieţele

internaţionale fără a fi nevoie de subvenţii;

 metode de producţie sănătoase şi care protejează mediul;

 forme diverse de agricultură, bogate în practici tradiţionale care nu

sunt numai orientate către un nivel mare de producţie, dar caută să şi
menţină şi frumuseţile naturii, generând şi menţinând nivelul de
ocupare al forţei de muncă;

 o politică agricolă mult mai simplă şi mai simplu de înţeles, care

stabileşte clar liniile de separaţie între deciziile ce trebuie luate în
comun şi cele ce rămân de competenţa Statelor Membre;

 o politică agricolă care stabileşte clar ca cheltuielile pe care ea le

implică sunt justificate de serviciile pe care fermierii le furnizează
societăţii în sens larg.

Reforma din 2003

 o singură plată pentru fiecare fermă, independent de nivelul

producţiei obţinute;

 suma ce urmează să fie plătită va fi în mod direct legată de

respectarea anumitor standarde de mediu, siguranţă
alimentară, sănătatea plantelor şi animalelor, precum şi de
anumite cerinţe în ceea ce priveşte menţinerea în bună stare a
pământului agricol (“cross-compliance”);

 în cazul nerespectării acestui principiu, plăţile directe vor fi reduse

proporţional cu nivelul respectivului risc sau pagubei produse;

2
  o politică de dezvoltare rurala întărită prin alocarea unor sume
mai mari din bugetul Comunităţii, promovarea de măsuri noi în ceea ce
priveşte protecţia mediului, calitatea produselor, bunăstarea
animalelor, ce va ajuta fermierii europeni să îndeplinească standardele
referitoare la producţie;

 reducerea plăţilor directe pentru fermele mari (“modulation”)

pentru a finanţa noua politică de dezvoltare rurală

 instituirea unui sistem care să asigure disciplina financiară, care să

nu permită depăşirea cheltuielilor prevăzute;

 revizuirea politicilor sectoriale:

 reduceri asimetrice ale preţurilor în sectorul laptelui;

 reformarea pieţelor orezului, grâului, cartofilor şi furajelor uscate;

 instituirea unui sistem de consiliere pentru fermieri

Derogări cerute de România

 România a solicitat şi a obţinut o perioada de tranziţie de 3 ani, până

la 31.12.2009, pentru modernizarea şi retehnologizarea abatoarelor şi
alinierea la cerinţele europene a unităţilor de procesare a cărnii (26
unităţi)

 România a solicitat şi a obţinut o perioada de tranziţie de 3 ani, până

la 31.12.2009, pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de
procesare a cărnii de pasare (2 unităţi).

 România a solicitat şi a obţinut o perioada de tranziţie de 3 ani, până

la 31.12.2009, pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de
procesare a laptelui (28 unităţi), precum şi pentru organizarea
centrelor de colectare şi a celor de standardizare lapte.

 România a solicitat şi a obţinut o perioada de tranziţie de 3 ani, până la

31.12.2009, pentru conformarea la cerinţele comunitare a fermelor de
animale de lapte şi la calitatea laptelui crud obţinut

3
  România a solicitat şi a obţinut încadrarea în categorii a zonelor viti-
vinicole

 România a solicitat şi a obţinut o perioada de tranziţie de 8 ani, până

la 31.12.2014 pentru defrişarea suprafeţelor de 30.000 ha ocupate cu
hibrizi interzişi şi replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis
vinifera, cu recunoaşterea dreptului de replantare

 România a solicitat şi a obţinut drepturi suplimentare de plantare a

vitei de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine controlata
şi struguri de masa, de 1,5% din suprafaţă totala cultivata cu vita de
vie

Tema 2 - Politica bugetară a U.E

 Controversele pe probleme bugetareau reprezentat o constantă, chiar

dacă natura lor a fost diferită

 Problemele specifice primilor 20 de ani au fost:

• Unificarea instrumentelor bugetare

• Creşterea autonomiei financiare

4
 • Realizarea unui echilibru instituţional

 Pachetul Delors a adus următoarele modificări:

• Plafonul total al resurselor proprii, pentru toate categoriile, este

fixat ca procent din PNB-ul CEE şi nu din TVA;

• Introducerea unei planificări financiare, centrată pe dimensiunea

plurianuală;

• Prelevarea TVA a fost corectată pentru a ţine cont de diferenţele

între structurile economice naţionale(ponderea consumului în
PNB –ul statelor membre)

• O soluţie pentru “problema britanică”

• O linie directoare pentru problema agricolă;

• Introducerea unei rate maxime de creştere a cheltuielilor

neobligatorii.

Principiile politicii bugetare

 Principiul unităţii

 Principiul universalităţii

 Principiul anualităţii

 Principiul echilibrului

 Principiul specializării

Sistemul resurselor proprii

Sistemul actual cuprinde:

 Taxele vamale

 Prelevările variabile (20-30 % din total)

 Resursa TVA

 A patra resursă un procent din suma PNB-ului statelor membre -

ulterior transformat in Venit National Brut (GNI) - calculat la pretul
pietei.

5
 Caracteristici ale acestui sistem propriu de resurse:

 Netransparent

 Complicat

 Limitează autonomia financiară

 Costuri de administrare mai reduse

 Asigură o finanţare relativ suficientă

Ordinea de importanţă a cheltuielilor

• Dezvoltarea sustenabilă

• Management al dezvoltării durabile şi al protecţiei resurselor

naturale;

• Cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie

• UE ca partener global

• Administraţie

Procedura bugetară

 Comisia pregăteşte o schiţă bugetară preliminară

 Această schiţă este prezentată Consiliului care decide cu majoritate

calificată forma în care aceasta va fi înaintată Parlamentului;

 Din 1975, parlamentul poate propune amendamente la această schiţă,

şi varianta modificată după prima lectură este returnată Consiliului;

 La a doua lectură, Consiliul decide cu majoritate calificată atât pentru

acceptarea cât şi pentru respingerea amendamentelor Parlamentului;

 A doua lectură a bugetului este concentrată, la Parlament , pe

cheltuielile neobligatorii,

 În cazul în care Parlamentul nu respinge întregul buget, acesta se

declară adoptat;

Perspectiva financiara 2007-2013 vizeaza:

6
  Sporirea competitivitatii UE prin cresterea cheltuielilor alocate
cercetarii si transporturilor;

 Pentru programele de ajutor regional, in 2013 se vor cheltui 51 mld.

Euro, depasind sumele alocate agriculturii;

 Cresc cheltuielile alocate PESC, pt combaterea imigratiei ilegale si a

crimei organizate.

Tema 3 - Politica comercială a Uniunii Europene

Determinanţii:

 A fost de la începuturile procesului de integrare unul dintre cele mai

sensibile aspecte;

 Conform prevederilor GATT, ca uniune vamală era nevoie de

liberalizarea schimburilor reciproce şi de adoptarea unui tarif vamal
comun;

 Decidenţii comunitari au optat pentru o abordare mai cuprinzătoare;

 La momentul debutului şi pe măsura avansării procesului de integrare

s-au ridicat următoarele întrebări:

• Trebuiau cuprinse toate bunurile?

• Trebuia acordat un regim special anumitor categorii de

bunuri?

• Era necesară şi cuprinderea serviciilor?

• Trebuia conexată cu celelalte aspecte ale politicii externe a

grupării?

7
Pentru realizarea uniunii vamale s-a prevăzut:

 Liberalizarea treptată a schimburilor comerciale reciproce;

 Adoptarea unei politici comerciale comune faţă de terţi;

 Adoptarea unor reguli comune privind concurenţa;

 Adotarea unui sistem unitar de impozitare indirectă la nivel comunitar.

De ce o politică comercială comună?

 Din considerente legate de aplicarea principiului subsidiarităţii;

 Creşterea forţei de negociere şi armonia juridică pentru reducerea

costurilor de tranzacţie;

 Câştigurile de bunăstare

Principiul – “o economie de piaţă deschisă cu liberă concurenţă”

Obiectivele:

 Dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial

 Eliminarea progresivă a restricţiilor în cadrul comerţului internaţional

 Diminuarea rolului barierelor tarifare

 Favorizarea comerţului liber şi menţinerea în limite rezonabile a

comerţului admnistrat

 Creşterea forţei concurenţiale a firmelor europene

În funcţie de obiectivele de PC urmărite ţările membre se grupează în:

 Ţări cu o mai pronunţată orientare liberală-Germania, Olanda,

Danemarca şi MB, -care promovează o mai mare deschidere
comercială, susţin reducerea protecţionismului şi promovează
multilateralismul comercial;

 “Oportuniştii”- Italia, Belgia, Luxemburg şi Spania- interesate de

protejarea intereselor sectoriale;

 Apărătorii PAC- Franţa, Irlanda, Belgia şi ţările din sudul UE, susţinuţi
de Comisie- carepromovează protecţionismul agricol agresiv;

8
  Ţările mai sărace-Irlanda, Grecia şi Portugalia susţinătoare ale
protecţionismului.

Caracteristicile Tarifului Vamal Comun sunt:

 Utilizarea predilectă a taxelor vamale ad-valorem la produsele

industriale, şi a celor specifice la produsele agricole;

 Toate taxele sunt în general consolidate la niveluri rezonabile;

 Vârfuri tarifare sunt puţin frecvente la produsele industriale;

 Se practică o escaladare tarifară pentru anumite produse .

Tema 4 - Politica regională a Uniunii Europene

Disparităţile regionale se măsoară cu:

 P.I.B pe locuitor;

9
  Decalajele între gradul de instruire şi nivelul şi structura ocupării forţei
de muncă;

 Nivelurile productivităţii muncii şi ale competitivităţii externe a

diferitelor sectoare;

 Disponibilitatea şi accesibilitatea resurselor materiale, umane şi de

capital;

 Densitatea şi calitatea infrastructurii;

 Ponderea sectoarelor în declin industrial.

Intervenţia organismelor comunitare se justifică prin raţiuni:

 De eficienţă- pentru că concentrarea activităţilor în anumite regiuni

împiedică alocarea eficientă a resurselor şi diminuează efectele de
bunăstare;

 De echitate- repartizarea echitabilă a bunăstării între regiuni şi

categorii sociale este privită ca un “ act de solidaritate” al regiunilor
mai bogate cu cele mai sărace;

Etape ale instituirii politicii regionale

 Tratatul de la Roma Art. 235, enunţa “preocuparea ţărilor membre de

a întări unitatea economiilor lor şi de a asigura o dezvoltare
armonioasă, reducând decalajele dintre regiuni şi întârzierile din
partea celor mai puţin favorizate”. Tratatul prevedea creareaunui FSE
menit să sprijine mai buna ocupare a forţei de muncă şi mobilitatea
lucrătorilor;

 O politică regională efectivă a fost lansată în perioada 1972-1975 după

prima extindere a grupării;

 În 1975 a fost creat FEDER.

 Aderarea Greciei, paniei şi Portugaliei a condus la accentuarea

disparităţilor regionale şi la dublarea populaţiei aflate în zone mai puţin
favorizate;

 În 1986- adoptarea Actului Unic a declanşat un proces de definire mai

clară a obiectivelor, principiilor şi instrumentelor de PR;

10
  În 1988 a fost lansată o reformă a PR care viza “redefinirea sarcinilor
şi obiectivelor şi creşterea eficacităţii fondurilor structurale” precum şi
“ coordonarea activităţilor şi sarcinilor specifice ale diferitelor fonduri
structurale şi coordonarea acestora cu operaţiunile BEI şi ale altor
instrumente financiare”;

 În 1993 prin Tratatul de la Maastricht s-a procedat la o nouă reformă a

PR care viza prioritar criteriile de eligibilitate a proiectelor pentru a
beneficia de finanţare europeană.

 A fost introdus Fondul de coeziune economică pentru Spania,

Portugalia, Grecia şi Irlanda.

Reforma din 1988 a stabilit următoarele obiective specifice:

 Obiectivul 1- dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în

urmă din punct de vedere al dezvoltării;

 Obiectivul 2 – reconversia regiunilor grav afectate de declinul

industrial;

 Obiectivul 3 – combaterea şomajului de lungă durată, inserţia

profesională a tinerilor şi promovarea egalităţii de şanse între bărbaţi
şi femei;

 Obiectivul 4 – adaptarea forţei de muncă la mutaţiile industriale şi la

evoluţia sistemelor de producţie;

 Obiectivul 5a – adaptarea structurilor agricole, modernizarea şi

restructurarea pescuitului;

 Obiectivul 5b – dezvoltarea zonelor rurale;

 Obiectivul 6 – dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor având o

densitate a populaţiei foarte redusă( introdus ulterior după aderarea
Suediei şi Finlandei).

În 1999 s-a procedat la o nouă reformă care viza:

 Ameliorarea eficienţei instrumentelor structurale prin concentrarea pe

un număr mai mic de obiective;

 Clarificarea partajării responsabilităţilor între diferiţi participanţi;

 Menţinerea nivelului bugetar al coeziunii economice şi sociale;

11
  Extinderea eforturilor privind coeziunea regională în rândul viitoarelor
ţări membre.

Obiectivele au fost reformulate astfel:

 Obiectivul 1 – promovarea dezvoltării şi a ajustărilor structurale a

regiunilor întârziate din punct de vedere al dezvoltării economice;

 Obiectivul 2 – susţinerea reconversiei economice şi sociale a regiunilor

care se confruntă cu dificultăţi structurale;

 Obiectivul 3 – cuprinde toate acţiunile în favoarea dezvoltării

resurselor umane;

Principiile politicii regionale:

 Principiul programării multianuale a finanţării proiectelor de dezvoltare

regională;

 Principiul subordonării;

 Realizarea de parteneriate la nivel local, naţional, regional între

autorităţile comunitare, naţionale şi locale;

 Caracterul adiţional, complementar al măsurilor comunitare de sprijin;

 Sincronizarea măsurilor de politică regională cu celelalte politici

sectoriale;

 Principiul concentrării eforturilor spre regiunil cele mai puţin

dezvoltate.

Instrumentele Politicii Regionale

 Fondurile structurale - FEDR, FSE, IFOP.

 Instrumentele financiare de coeziune

 Instrumentele financiare gestionate de BEI

 Iniţiativele Comisiei

Fondul European de Dezvoltare Regionala ( FEDR)

 Este fondul structural care sprijină regiunile mai puţin dezvoltate, prin
finanţarea de investiţii în sectorul productiv, infrastructură, educaţie,

12
 sănătate, dezvoltare locală şi întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi la
conversia economică şi socială pentru zone care se confruntă cu
dificultăţi structurale

 Măsuri eligibile

 Investiţii productive care permit crearea sau menţinerea de

locuri de muncă permanente;

 Investiţii in infrastructura, cu diferite scopuri în funcţie de

Obiectivul de intervenţie;

 Dezvoltări indigene: dezvoltare locală şi a IMM-urilor.

Fondul Social European ( FSE)

 Este fondul structural destinat politicii sociale a Uniunii Europene, care

sprijină măsuri de ocupare a forţei de muncă şi dezvoltare a resurselor
umane.

 Contribuie la:

 promovarea oportunităţilor pentru angajarea forţei de muncă -

şomeri şi grupuri dezavantajate, prin creşterea mobilităţii lor şi
facilitarea adaptării lor la schimbările industriale;

 implementarea Strategiei Europene pentru Ocuparea Forţei de

Muncă.

 Măsuri eligibile:

 Asistenţă pentru persoane: instruire educaţională şi vocaţională,

ajutor pentru angajare, educaţie superioară în ştiinţă şi
cercetare, informare asupra unor noi surse de locuri de muncă;

 Asistenţă pentru structuri şi sisteme: îmbunătăţirea sistemelor

de educaţie şi instruire, modernizarea serviciilor de angajare a
forţei de muncă, dezvoltarea de sisteme care să anticipeze
nevoile de calificare;

 Măsuri însoţitoare: conştientizare, servicii, etc.

Instrumentul Financiar pentru Orientare Piscicolă (IFOP)

13
  Este fondul structural destinat politicii comunitare din domeniul
pescuitului, care sprijină măsuri pentru creşterea competitivităţii
sectorului piscicol, în condiţiile asigurării unui echilibru durabil între
resurse şi capacitatea de exploatare.

 Contribuie la adaptarea si modernizarea industriei pescuitului in

regiunile Obiectiv 1 şi in alte regiuni, prin:

 crearea unui echilibru durabil între resursele marine şi folosirea

lor;

 creşterea competitivităţii companiilor;

 îmbunătăţirea furnizării şi dezvoltării de produse de pescuit şi

acva-cultură;

 susţinerea revitalizării zonelor dependente de pescuit.

PRINCIPII DE PROGRAMARE A FONDURILOR STRUCTURALE

 A. Complementaritate: acţiunile comunitare trebuie să fie

complementare sau să contribuie la operaţiunile naţionale
corespondente.

 B. Parteneriat: acţiunile Comunitare trebuie realizate printr-o

strânsă consultare între Comisie şi Statele Membre, împreună cu
autorităţi şi organisme numite de Statele Membre, cum ar fi autorităţi
regionale şi locale, parteneri economici şi sociali. Parteneriatul trebuie
să acopere pregătirea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea
asistenţei financiare. Statele Membre trebuie să asigure asocierea
partenerilor relevanţi la diferite stadii ale programării.

 C. Subsidiaritate: Fondurile Structurale nu sunt direct alocate

proiectelor alese de Comisie. Principalele priorităţi ale programului de
dezvoltare sunt definite de autorităţi naţionale/regionale în cooperare
cu Comisia, dar alegerea proiectelor şi managementul lor sunt sub
responsabilitatea exclusivă a autorităţilor naţionale şi regionale.

 D. Adiţionalitate: Ajutorul Comunitar nu poate înlocui cheltuieli

structurale publice sau altele echivalente ale Statelor Membre.
Bugetele Programului pot include atât fonduri UE cât şi fonduri
naţionale din surse publice sau private.

14
 E. Compatibilitate: Operaţiunile finanţate de Fonduri Structurale
trebuie să fie în conformitate cu prevederile Tratatului UE, precum şi
cu politicile şi acţiunile UE, inclusiv regulile privind concurenţa,
achiziţiile publice, protecţia mediului, eliminarea inegalităţilor,
promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei.

 F. Multianualitate: acţiunea comună a Comunităţii şi Statelor

Membre trebuie să fie implementată pe o bază multianuală printr-un
proces de organizare, luare de decizii şi finanţare bazat pe formularea
de strategii integrate şi coerente multi-anuale şi definirea de obiective
concrete.

 G. Concentrare: Fondurile Structurale sunt concentrate pe câteva

obiective prioritare; de fapt, o mare parte a cestora acoperă un număr
limitat de zone, care au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea lor, iar
resursele rămase sunt dedicate anumitor grupuri sociale care se
confruntă cu dificultăţi în toată Uniunea Europeană, fără a satisface
criterii geografice speciale.

Obiective prioritare ale Fondurilor Structurale

1. Obiectivul Convergenţă

 promovează dezvoltarea şi ajustările structurale ale regiunilor

care înregistrează întârzieri în dezvoltare

 Este finanţat prin FEDR, FSE, Fond de Coeziune.

 Acoperă zone NUTS nivel II (nivel-regiune), al căror PIB pe

locuitor este sub 75% din media UE.

2. Obiectivul Competitivitate regională şi ocuparea forţei de

muncă

 sprijină regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul

Convergenţă

 Este finanţat de FEDR şi FSE

 Acoperă zonele NUTS nivel III (nivel-judeţ) sau mai mici,

inclusiv zone cu schimbări socio-economice în sectoarele
industrial şi de servicii, zone rurale în declin, zone urbane în
dificultate şi zone dependente de pescuit.

15
 3. Obiectivul Cooperare teritorială europeană

 sprijină regiuni, judeţe şi zone transnaţionale

 Este finanţat de FEDR

 Acoperă zonele NUTS (Nomenclatorul Unitatilor Teritorial

Statistice) nivel III(nivel-judeţ) ce sunt graniţe interne ale UE,
precum şi anumite graniţe externe.

Noi provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană:

 Realizarea stadiului de UEM;

• Politica regională trebuie să reacţioneze adecvat la evoluţiile

nefavorabile care se pot înregistra în zona euro;

• În cadrul UEM singurele mecanisme de ajustare şi de reducere a

dezechilibrelor regionale vor fi:

 Favorizarea mobilităţii forţri de muncă;

 Modificarea politicilor salariale;

 Transferurile fiscale

 Extinderea spre est

• A ridicat problema sporirii fondurilor alocate;

• S-a accentuat necesitatea redefinirii criteriilor de eligibilitate a

proiectelor finanţabile;

• Se vor accentua disparităţile regionale;

• Se va amplifica dezechilibrul între contribuţia acestor ţări la

bugetul comunitar şi nevoile lor de finanţare:

• Pentru aceste ţări s-au creat: PHARE, ISPA, SAPARD

ISPA

 Va fi deschis tuturor ţărilor candidate;

16
  Repartizarea fondurilor se va face în funcţie de: suprafaţă,
populaţie, PIB, capacitatea de absorbţie şi dificultăţile
identificate de către Comisie;

 Domeniile vizate sunt infrastructura şi protecţia mediului;

SAPARD

 Vizează dezvoltarea agriculturii şi dezvoltarea rurală;

 Statele membre au convenit asupra menţinerii sub

incidenţa acestui fond a două măsuri: investiţiile în
holding-urile agricole si imbunătăţirea prelucrării şi
comercializării produselor agricole.

 Proiectele care vor fi finanţate trebuie să fie de tipul:

• Investiţiilor în societăţile agricole;

• Îmbunătăţirii structurilor instituţionale pentru

controlul calităţii şi sănătăţii produselor;

• Creării de forme de asistenţă şi servicii manageriale

pentru agricultori;

• Sprijinirii asocierii agricultorilor;

• Îmbunătăţirilor funciare;

• Clasificării terenurilor;

• Dezvoltării infrastructurii rurale

17
Tema Nr. 5 - Concurenţă şi politică în domeniul
concurenţei
 O politică adecvată în domeniul concurenţei devine necesară pentru că
actorii economici privaţi şi autorităţile publice se comportă de o
manieră care poate imperfecta mediul concurenţial dintr-o varietate de
motive şi printr-o diversitate de mecanisme şi instrumente cum ar fi:

• Companiile producătoare percep presiunile concurenţei drept

mijloace de a le limita libertatea de mişcare;

• Concurenţa generează incertitudine şi manifestări distorsionante

percepute ca modalităţi de a face mediul organizaţional al firmei
mai predictibil;

• Firmele caută noi mijloace pentru a menţine şi spori marja de

profit iar acţionând pe calea diverselor tipuri de aranjamente
comerciale şi a abuzului de poziţie dominantă pot practica
preţuri mai mari şi pot obţine o serie de avantaje competitive de
multe ori discutabile.

 Politica în domeniul concurenţei este concepută şi practicată pentru a

preveni sau combate un comportament anticoncurenţial din partea
tuturor actorilor economici;

 Mijloacele cu care operează PC au un rol negativ întrucât sunt

concepute să îngrădească nu să promoveze anumite acţiuni ale
actorilor economici.

Obiectivele vizate de PC

 Creşterea bunăstării consumatorilor;

 Protecţia consumatorilor;

 Redistribuirea veniturilor;

 Protejarea firmelor mici şi mijlocii;

 Considerente de natură regională, socială sau distorsiuni ale unor

sectoare;

18
  Integrarea pieţelor

Structura instituţională a PC

 La baza filozofiei supranaţionale a PC au stat Comisia şi CEJ;

 Comisia este organismul care determină principalele reglementări,

efectuează investigaţiile şi decide soluţiile care se impun

 De PC se ocupă DG IV .

 Valorile dominante la nivelul DG IV sunt:

• Credinţa în individualism;

• Respectul faţă de consumator;

• Atitudinea circumspectă faţă de marile corporaţii;

• Respingerea intervenţiei statelor în funcţionarea pieţelor

Ancorele PC:

1. Practicile comerciale restrictive

Conform Art. 85(81) sunt considerate incompatibile cu principiile PUI

acordurile, deciziile sau practicile concertate care:

 Determină direct sau indirect preţurile de vânzare sau de

cumpărare sau alte condiţii de comercializare;

 Conduc la limitarea sau controlul producţiei, pieţelor, dezvoltării

tehnologice sau fluxurilor de investiţii;

 Prevăd partajarea pieţelor de desfacere sau a surselor

deaprovizionare;

 Stabilesc condiţii diferite în cazul unor parteneri comerciali,

plasându-i în dezavantaj competitiv;

 Duc la încheierea contractelor condiţionat de acceptarea de

către parteneri a unor obligaţii suplimentare care prin natura lor
sau conform uzanţelor comerciale nu au legătură cu obiectul
tranzacţiei respective.

19
De la prevederile Art. 85 s-au conturat în timp o serie de derogări individuale
şi de derogări cadru.

De derogări cadru beneficiază înţelegerile care conduc la:

• îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei unor bunuri sau servicii;

• promovează progresul tehnic sau oferă unele avantaje consumatorilor;

• nu oferă participanţilor posibilitatea de a elimina concurenţa pe o pate

umportantă a pieţei comunitare.

Pentru a beneficia de o derogare individuală sunt necesare următoarele

condiţii:

• Aranjamentele trebuie să aibă efecte favorabile la nivelul UE iar

avantajele să depăşească dezavantajele;

• Să producă efecte semnificative pentru consumatori;

• Restricţiile care afectează concurenţa să fie absolut necesare pentru

atingerea obiectivelor companiilor implicate;

• Să nu producă o afectare semnificativă a concurenţei.

Aranjamente care nu fac obiectul excepţiilor:

 Între concurenţi

• Care limitează producţia şi vânzările;

• Care conduc la fixarea preţurilor;

• Care restricţionează produsele oferite consumatorilor

 Între non concurenţi

• Referitoare la preţurile de vânzare(sunt permise preţurile

maxime sau cele orientative);

• Referitoare la restrângerea zonei de vânzare sau a segmentelor

de cumpărători;

• Referitoare la restrângerea vânzărilor la sisteme selective de

distribuţie;

20
 • Limitarea doar la distribuţia proprie a pieselor de schimb către
cumpărători sau către atelierele de reparaţii.

2. Poziţia dominantă

 Politica referitoare la monopoluri a constituit veriga mai slabă a PC;

 Guvernele ţărilor membre şi organismele comunitare s-au aflat într-o

puternică dilemă;

 Ieşirea din această dilemă s-a făcut prin abordarea “de la caz la caz”;

 Problema monitorizării monopolurilor comportă două aspecte:

dovedirea poziţiei dominante şi probarea abuzului de poziţie
dominantă;

 Pentru ca un monopol să fie monitorizat de către DG IV este necesar

ca:

• Acesta să deţină o poziţie dominantă;

• Acţiunile sale se genereze efecte asupra întregii pieţe comune

sau asupra unei părţi semnificative a acesteia;

• Acţiunile întreprinse să afacteze comerţul dintre statele membre

 În determinarea poziţiei dominante, Comisia s-a bazat pe piaţa

relevantă şi pe puterea de piaţă;

 Analiza întreprinsă de Comisie ia în considerare:piaţa produsului,

piaţa în sens geografic şi piaţa în dimensiune temporală

Piaţa relevantă a produsului- cuprinde toate produsele şi

serviciile care pot fi considerate substituibile de către consumatori
d.p.v. Al caracteristicilor produselor, al preţurilor şi al intenţiilor de
folosire;

Piaţa relevantă în sens geografic-cuprinde acea zonă încare

firmele sunt implicate în furnizarea produselor sau serviciilor şi în care
condiţiile concurenţiale sunt suficient de omogene

 Comisia mai ia în considerare:

21
 • Evoluţiile recente;

• Rezultatul studiilor de piaţă;

• Percepţia clienţilor şi a concurenţilor;

• Preferinţele consumatorilor;

• Barierele din calea accesului şi costurile acestora;

• Diferitele categorii de discriminări ale consumatorilor şi

strategiile de preţuri diferenţiate.

 Se consideră că o firmă abuzează de poziţia dominantă atunci când:

• Vinde la preţuri foarte ridicate sau foarte scăzute pentru a

înlătura concurenţii;

• Reduce producţia sau tratează diferit anumite segmente de

piaţă;

• Refuză să furnizeze produsele sau serviciile în anumite cazuri;

• Impune acorduri de cumpărare pentru anumite categorii de

produse;

• Îşi consolidează poziţia dominantă prin achiziţii sau fuziuni cu

scopul de a înlătura concurenţii;

• În timp s-a consacrat principiul justificării obiective conform

căruia “ceea ce a fost interzis în anumite circumstanţe poate fi
acceptat în alte condiţii dacă există motive întemeiate”

 Penalizările pentru comportament anticoncurenţial:

• Practici de mai mică importanţă. Acestea includ restricţii de

regulă de natură verticală cu impact limitat asupra pieţei.
Penalizările se situează între 1000 şi 1 milion de Euro;

• Practici abuzive cu impact serios.sunt aranjamente de

integrare orizontală sau verticală cu impact notabil asupra pieţei
sau abuzul de poziţie dominantă. Amenzile sunt de 1-20 mil.
Eoro;

22
 • Practici abuzive cu impact foarte serios. Sunt restricţii
orizontale de tipul cartelurilor, partajării cotelor de piaţă care
distorsionează serios funcţionarea PUI. Penalizările depăşesc 20
mil. Euro. Amenda nu depăşeşte de regulă 10% din cifra de
afaceri.

 Circumstanţe agravante şi atenuante

• Agravante

 Practici repetate de acelaşi tip ale aceleiaşi firme;

 Refuzul de a coopera cu experţii Comisiei;

 Rolul de iniţiator sau instigator al practicii;

 Practicarea unor măsuri de retorsiune asupra firmelor care

nu participă.

• Atenuante

 Rol pasiv sau de “follow my leader”

 Nepunerea în practică a măsurii;

 Încetarea măsurii imediat ce s-a sesizat Comisia;

 Practica abuzivă este rezultatul neglijenţei;

 Cooperarea operativă cu experţii Comisiei.

3. Politica cu privire la achiziţii şi fuziuni

 S-a dovedit a fi cea mai sensibilă pentru DG IV.

 Trebuiesc monitorizate de către comisie acele fuziuni care îndeplinesc

următoarele criterii:

 Firmele care participă la fuziune au o cifră de afaceri agregată la

nivel global de peste 5 miliarde euro;

23
  Cel puţin două dintre firmele implicate au realizat o cifră de
afaceri la nivel european de peste 250 mil. Euro;

 Cel puţin una dintre firmele participante nu realizează mai mult

de 2/3 din cifra de afaceri la nivel european într-o singură ţară
membră.

 În analiza cazului Comisia trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

 În ce măsură concentrarea economică respectivă intră sub

incidenţa reglementărilor comunitare;

 În ce măsură fuziunea este compatibilă cu principiile pieţei

comune;

 Dacă se crează sau se consolidează o poziţie dominantă pe piaţa

comună sau pe o parte substanţială a acesteia.

 Comisia poate aplica o procedură de analiză simplificată atunci când:

 Cifra de afaceri a concentrării şi activele sale totale sunt

fiecare sub 100 mil. Euro;

 Firmele care fuzionează sau sunt preluate nu operează în

acelaşi sector sau pe aceeaşi piaţă;

 Deşi operează pe aceeaşi piaţă, cota lor de piaţă nu este

mai mare de 15% în cazul unui aranjament de integrare
orizontală şi de 10% în cazul celui de integrare verticală;

 Părţile notificatoare au descris piaţa relevantă; dacă acest

lucru este dificil de realizat nu se va aplica procedura
simplificată.

4. Politica în domeniul ajutoarelor de stat

 Acest segment al PC este cel mai original;

 Este o componentă a PC pur supranaţională şi inexistentă în nici-o altă

arhitectură legislativă;

 Procedura de monitorizare a ajutoarelor de stat este următoarea:

24
 • Schemele de ajutor public trebuiesc notificate Comisiei;

• Dacă DG IV consideră că acestea sunt incompatibile cu

reglementările comunitare declanşează o anchetă;

• Dacă se obţin probele incompatibilităţii şi efectelor

distorsionante se va cere statului respectiv să nu pună în
aplicare respectiva schemă;

• Dacă statele membre nu agreează această poziţie se pot adresa

Curtii Europene de Justitie.

 Ajutoarele de stat distorsionează concurenţa pentru că:

• Nu exercită un efect pozitiv asupra mediului economic, nici

asupra dobânditorilor;

• Pot afecta existenţa şi evoluţia pe piaţă a celorlaţi agenţi

economici nesusţinuţi;

• Se sprijină activităţi sau actoricare şi-au pierdut avantajele

comparative;

• Se realizează o redistribuire ineficientă a veniturilor în economie;

• Se încalcă principiul concurenţei corecte.

5. Politica cu privire la sectorul de stat

 Crearea unui mediu autentic concurenţial a depins şi de introducerea

concurenţei corecte în domeniul utilităţilor publice;

 Multă vreme, sectoare cum ar fi telecomunicaţiile, energia, serviciile

poştale şi de transport au fost exceptate de la reglementările
comunitare în domeniul concurenţei;

 Izolarea utilităţilor publice de presiunile concurenţei a condus la:

• Servicii deseori de mai slabă calitate;

• Ineficienţă la nivelul acestor sectoare;

• Preţuri foarte diferite de la o ţară la alta;

25
 • Întârzierea restructurării;

• Incompatibilitate între diferite reţele naţionale.

Provocări cu care se confruntă PC

 Flexibilitatea administrativă este în mare măsură duală;

 Regimul concurenţial este încă puternic politizat;

 Directoratul General IV dispune de resurse limitate pentru a putea

pune în aplicare numeroasele sarcini care-i revin;

 O politică sectorială impredictibilă nu permite companiilor să se înscrie

în cadrul legal, de aceea PC trebuie să devină mai transparentă şi să
cultive parteneriatul cu mediul de Aplicarea principiului subsidiarităţii
s-a dovedit un lucru dificil de realizat;

 Provocarea eficacităţii;

 Provocarea deficitului democratic afaceri,

26