Propunător: Prof.

SILVIANA SIMEANU

POVESTEA LUI HARAP- ALB de Ion Creangă

„Povestea lui Harap-Alb” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Creangă, pentru faptul că în
ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul
original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea textului în specia basmului cult. O primă trăsătură
evidentă o reprezintă fabulosul, căci întâmplările reale se îmbină cu cele fantastice. Personajele poartă valori
simbolice:binele şi răul, timpul şi spaţiul sunt nedeterminate. Totodată, sunt prezente formulele iniţiale, mediane şi
finale, obiecte magice, cifre magice. Conflictul dintre bine şi rău se încheie întotdeauna cu victoria binelui.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, dar nu obiectiv în
totalitate, deoarece intervine deseori în text ,,Ce să vă spun mai mult?”. Focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din spate”.
Titlul este alcătuit din substantivul ,, Povestea” care simbolizează drumul vieţii şi oximoronul ,,Harap-Alb” ce
reflectă condiţia duală a personajului: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).
Tema basmului e lupta dintre bine şi rău, încheiată prin victoria binelui. De asemenea, eroul parcurge o
călătorie iniţiatică, a maturizării, pentru dobândirea unor valori morale. Motivele narative specifice sunt: superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, probele, pedepsirea răufăcătorului, căsătoria.
Compoziţional, basmul este alcătuit din 7 micronaraţiuni, despărţite prin formula mediană ,,şi merse, şi merse”.
Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic şi se observă simetria dintre incipit şi final dată de formulele iniţială şi
finală. Formula iniţială e modificată, autorul punând vorbele pe seama altcuiva ,,Amu cică era odată”, iar formula finală
conţine o comparaţie a celor două lumi: a fabulosului şi a realului ,,Şi a ţinut veselia ani întregi. Cine se duce acolo...,
iar pe la noi...”
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea fixează diferite
aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, naraţiunea are funcţie de reprezentare a realităţii, iar dialogul susţine
veridicitatea şi concentrarea epică.
Indicii spaţio-temporali sunt vagi. Timpul e mitic,,,illo tempore”, iar spaţiul sugerează dificultatea aventurii
eroului care trebuie să ajungă de la un capăt la altul al lumii (în plan simbolic, de la imaturitate, la maturitate).
Acţiunea basmului presupune un lanţ de acţiuni convenţionale care corespund momentelor subiectului.
Situaţia iniţială (expoziţiunea) presupune o stare de echilibru: Craiul are trei fii, iar la alt capăt al lumii, Verde
Împărat are trei fiice. Tulburarea echilibrului (intriga) e dată de ,,cartea” trimisă de Verde Împărat, care-i cere Craiului
un fiu pentru moştenirea tronului. Din acest moment începe acţiunea de recuperare a echilibrului (desfăşurarea acţiunii).
Proba curajului de la pod e trecută de mezin, cu ajutorul Sfintei Duminici. El va repeta iniţierea tatălui, având hainele,
armele şi calul acestuia din tinereţe. Podul sugerează trecerea la o altă etapă a vieţii, iar tatăl îi dă interdicţia de a se feri
de omul spân şi omul roş. În pădurea labirint se rătăceşte şi încalcă interdicţia, luând călăuză un Spân. Lipsa de
maturitate e sancţionată, iar la fântână îşi pierde identitatea şi e transformat, prin vicleşug de către Spân, în rob. Aici
primeşte numele Harap-Alb. La curtea lui Verde Împărat, e supus la trei probe iniţiatice: să aducă ,,sălăţi” din Grădina
Ursului, pielea cu nestemate din Grădina Cerbului şi pe fata lui Roş Împărat. Ultima probă presupune altă serie de
încercări pe care Harap –Alb le va trece cu bine: casa de aramă încinsă (Gerilă îl ajută), ospăţul (Flămânzilă şi Setilă),
alegerea macului de nisip (furnicile), păzirea fetei noaptea (Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă), dedublarea/ghicitul (albina)
şi aducerea celor trei smicele de măr, apă vie şi apă moartă (calul). În urma acestora, Harap-Alb acumulează o serie de
calităţi necesare în viaţă: răbdare, curaj, loialitate, capacitate de comunicare şi colaborare, ascultare. Când se întoarce la
Verde Împărat, fata lui Roş Împărat demască Spânul, iar acesta îl ucide pe Harap-Alb, crezând că şi-a călcat jurământul
dat la fântână (punctul culminant). Spânul e pedepsit de cal, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu ajutorul obiectelor magice.
Prin moartea şi învierea sa, eroul va trece într-o altă etapă existenţială, la o altă identitate, căci devine împărat. Nunta şi
schimbarea statutului social completează maturizarea lui Harap-Alb. Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi
răsplata eroului.
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul.
Harap-Alb este protagonistul care nu are puteri supranaturale, nici capacitatea de a se metamorfoza, dar
dobândeşte prin trecerea probelor, o serie de calităţi necesare unui împărat. Spânul este antagonistul şi are rolul
iniţiatorului. Reprezintă ,,un rău necesar” şi va fi pedepsit doar în final, când iniţierea e completă. Sfânta Duminică, cei
cinci şi calul sunt ajutoarele eroului, iar furnicile şi albinele reprezintă donatorii.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: regional, moldovenesc, termeni
populari, proverbe şi zicători. Stilul basmului e marcat de oralitate şi umor. Oralitatea se realizează prin interogaţii,, Ce
pot să zic?”, exclamaţii ,,Mă rog, foc de ger ce era!”, interjecţii ,,trosc”, adresare directă către cititori ,,Eu sunt dator să
vă spun povestea, iar voi să ascultaţi.”, dativul etic ,,mi ţi-l înfăşcă”, proverbe ,,La plăcinte înainte şi la răsboiu înapoi.”
Umorul reiese din ironie ,,Doar unu-i Împăratul Roş, vestit pentru bunătatea lui cea nemaipomenită.”, diminutive cu
valoare augmentativă ,,buzişoare”, ,,băuturică”, porecle ,,Buzilă”, scene comice-cearta din casa de aramă.
În opinia mea, întâlnirea cu basmul „Povestea lui Harap-Alb” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă,
deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind un basm cult, aduce în faţa lectorilor un
model de conduită morală. Călătoria şi evoluţia eroului de la naivitate la maturitate, fac din text un bildungsroman.
În concluzie, în basmul lui Creangă, datorită viziunii despre lume a autorului, fabulosul este tratat în mod
realist. Creangă conturează în eroul său, concepţia sa despre conducătorul luminat 930 cuvinte