Psihologie Socială – Sem 2 – Curs – Rezumat

(I)raționalitatea raționalității
„Iraționalitatea” raționalității
Daniel Kahneman – Premiul Nobel pentru economie din 2002 & Amon Tversky (d.1996) pun în discuție
temeiurile raționalității și relativitatea acestora.
Ceea ce oamenii desemnează drept „raționalitate” e un construct foarte fluid, căci criteriul fundamental al
acesteia – consistența – este încălcat și influențat de perspectiva – mereu amprentată situațional – prin care privim
contrarietatea lumii.
Stanford (Tversky) și Berkley și Princeton (Kahneman) – „Încadrarea deciziilor”
- Participanții – două grupe – sunt invitați șă își imagineze că „Statele Unite se pregătesc pentru izbucnirea
unei boli asiatice neobișnuite, capabile să declanșeze, datorită unui virus, o epidemie” – 600 de victime
o Gr.1 – „dacă se adoptă programul A, vor fi salvate 200 de persoane” iar „dacă se adoptă programul
B, există 1/3 șanse ca toți cei 600 de oameni să fie salvați și o probabilitate de 2/3 ca nici un om
să nu fie salvat.” (Condiția „salvare”)
o Gr.2 – „dacă se adoptă programul C, vor muri 400 de oameni”, iar „dacă se adoptă programul D,
există o probabilitate ca 1/3 ca nimeni să nu moară, și de 2/3 ca toți cei 600 de oameni să moară.”
(condiția „pierdere”)
- Programele A și C, descrise în termeni cuantificabili explicit, au aceeași finaltiate: vor fi salvate 200 de
persoane și 400 vor muri. De asemenea, dacă depășim estimările exacte și operăm cu probabilități,
scenariile B și D ilustrează același deznodămând adică o probabilitate de 1/3 ca toți să fie salvați și 2/3 ca
toți să fie pierduți.
- În condiția vieți „salvate” 72% dintre subiecți aleg programul A, în schimb în condiția de vieți „pierdute”,
opțiunea e cea opusă, în 78% dintre situații subiecții aleg varianta D.
Când privim scenariul prin grila câștigurilor (aici, a „salvării”), optăm pentru varianta mai fermă,
neriscantă, în schimb atunci când privim desfășurarea evenimentelor prin prisma pierderii („câți vor
muri”), alegem varianta riscantă, în care perspectiva salvării tuturor este, măcar marginal, prezentă.
Care este decizia corectă și care este decizia rațională, întemeiată pe fapte?
Ambele soluții rezultate în urma deciziei sunt la fel de raționale, deși sunt opuse.
Întrucât, pornind de la datele contextului, nu putem proba rezultatul unei deliberări ca înclinând „obiectiv”
spre una sau alte dintre decizii, și înțelegând că ceea ce e decisiv în judecata ultimă este ceva profund relativ
(încadrarea/grila specifică de legătură a situației), atunci nu putem conchide decât că raționalitatea este
fundamental... irațională, căci recuză exigența consistenței.
Și cum asumarea „raționalității” este criteriul ultim al spiritului științific și al inferențelor
întemeiate pe date „obiective”, „măsurabile” și „replicabile”, iată că simpla schimbare a încadrării
judecăților noastre despre lume răstoarnă certitudinile legate de autenticitatea raționalității noastre, care
apare mai degrabă o etichetă prefabricată pentru calificarea unei realități, care e mereu remodelabilă
semantic în raport cu particularitățile contextelor în care se articulează judecata.
Setul mental sau „pilotul automat” în procesarea cognitivă din viață
Mind set = set mental
Abraham S. Luchins – „problema vaselor de apă” (B-A-2C)//(A-C)
- 83% dintre subiecți vor conserva „metoda veche” în raport cu cea „nouă”, mult mai simplă, prin ceea ce
autorul studiului a numit „mecanizare cognitivă”
- Mai mult, fenomenul se activează independent de statusul social sau profesional al subiecților (și cei cu
studii puține, și ceu cu diplomă universitară) și independent de gen sau vârstă (adulții, întocmai ca și
copiii)
- În comparație cu condiția martor, în care subiecții urmau să realizeze doar ultimul grup de sarcini, fără să
fi acumulat soluția rutinieră, majoritatea covârșitoare a celor implicați în procedură opteau pentru soluția
banală imediată.
R. Sternberg & K. Sternberg (2016) = soluție posibilă pentru detașarea de aceste hărți cognitive implicite o
constituie procesul de „incubație”, în care se petrece o relaxare a concentrării atenției *subiectul iese din rutină
pentru a începe o activitate diferită, care nu are nici o legătură cu sarcina angajantă de până atunci, precum o
pauză sau o modificare a cadrului), ceea ce determină emergența unor idei mai periferice, care pot oferi abordări
alternative creative la problemele noastre.
E. Langer și M. Moldoveanu (2000) = „Acest memorandum trebuie înapoiat imediat la camera 238 prin curier
poștal” / 40 de secretare / 90% dintre secretare au înapoiat documentul exact cum le-a fost solicitat = rutină
cognitivă / atenționare prealabilă (50%)
Pentru a ieși din starea de „pilot automat”, se cade să învățăm să fim prezenți la viața noastră atunci
când miza interacțiunii cu semenul nostru e semnificativă și, cultivându-ne discernământul, se impune să
refuzăm în a ne lăsa „duși de valul” soluțiilor prefabricate, care poate fi foarte costisitoare.
Activarea stereotipurilor și amorsarea simbolică
John Bargh – profesor de psihologie socială la Yale
Amorsarea în categoria semantică a „politeței” interpersonale produce o lectură stereotipă a realității, conversând
cu semantica implicită activată
Experiment – 34 de subiecți puși să decodifice un cuvânt-stimul
- G1. = „răbdător”, „ascultător”, „disponibil”, „binevoitor”, etc.
- G2. = „a deranja”, „a perturba”, „intruziv”, „bădăran”, etc.
- G3. = cuvânt neutru
După realizarea sarcinii, subiecții părăsesc camera pentru „a-i căuta pe experimentatori, în vederea înmânării foii
de răspuns”. În mod deliberat, aceștia erau „prinși” într-o conversație cu un interlocutor care „nu dădea semne că
va opri curând dialogul.”
VD = ponderea subiecților care îl întrerup pe psiholog și îi „atrag atenția” că „așteaptă excesiv”
o G1. = 18% dintre subiecți „și-au pierdut răbdarea” și au întrerupt conversația experimentatorului
o G2. = 64% dintre subiecți în condiția amorsării „bravadei agresive”
o G3. = 36% dintre participanți au intervenit și au întrerupt dialogul psihologului
Experiment – stereotipuri legade te vârstă:
- 30 de subiecți din două grupe
o G1. = expuși la cuvinte-stimul care se cereau decodate asociindu-le cu ideea de „bătrânețe”
o G2. = grup-martor – cuvinte fără vreo legătură cu vârsta
- VD – timpul scurs de la ieșirea din sala laboratorului psihologic până la liftul care îi conducea la ieșirea
din clădire, pe o distanță a holului respectiv – 9,75m
- Expunerea inițială la stimulii amorsați în semantica implicită a „bătrâneții” i-a făcut pe subiecți să parcurgă
distanța până la lift în medie mai „bătrânește”, având nevoie de o secundă mai mult decât cei din condiția-
martor
Amorsarea (subliminală) a prejudecăților rasiale – Experiment:
- Subiecții – evaluați dpdv al atitudinilor rasiste + sarcină foarte plictisitoare
o G1. = imagini cu chipurile unor tineri albi-caucazieni – sub pragul perceptiv
o G2. = imagini ale unor afro-americani – sub pragul perceptiv
- Apoi, sub pretextul „blocării calculatorului” – sunt rugați să reia sarcina; însă psihologii constată că
„munca subiecților s-a salvat și, în consecință, nu mai este necesară reluarea sarcinii”.
- VD. = nivelul de ostilitate exteriorizat de participanță în cele două condiții experimentale imediat ce au
aflat că „trebuie să o ia de la capăt”
- Studiul a pus în evidență prezența unei diferențe statistic semnificative între G1 și G2 – cei expuși la
imaginea afro-americanilor s-au dovedit a fi mai ostili.
Iluzia introspectivă
Richard & Nisbett & Timothy Wilson
- Iluzia invocată conduce oamenii să genereze „explicații de încredere”, dar eronate pentru propria conduită
= „teorii cauzale” & predicții lipsite de acuratețe ale viitoarelor stări mentale proprii
Emily Pronin (2009) – iluzia introspectivă – patru componente distincte:
 Oamenii acordă o importanță semnificativă „evidențelor introspective” atunci când se
autoevaluează
 Dar ei nu atribuie aceeași însemnătate acestei resurse când îi evaluează pe alții
  Oamenii diminuează importanța propriilor comportamente când se evaluează pe sine (dar
nu și pe alții)
 Propriile introspecții sunt mult mai valorizate decât cele ale altora, considerând nu doar că
avem un acces mai precar la introspecțiile celorlalți, dar le și considerăm mai puțin
pertinente.
Experiment:
- Profesorul („belgian”/cu accent)
o G1. = generos, binevoitor – era vădit un dascăl căruia îi place să predea
o G2. = ursuz, acid – era clar că realizează sarcina într-un chip disprețuitor
- Ulterior = evaluare a:
o Aspectului fizic
o Caracterului
o Maniferelor
o Accentul (engleză)
- G1. = profesorul devenea „firesc” mai atractiv, cu maniere mai gingașe și chiar cu un accent mai plăcut
pe baza „efectului de aură”
& atenționare post-experimentală („căldură”/„răceală” – posibile erori) – studenții au răspuns cvasiunanim că
„sunt sigură” că simpatia/antipatia față de profesor nu le-a afectat judecățile produse asupra caracteristicilor sale
individuale.
Marconi, 2002 – Harvard Classics – preț de 2 ori mai mare + același conținut = orice bun simbolic
 Rămânem „obscuri” la tot ce invalidează ideea noastră deja îngemănată despre „celălalt”, oricât de
costisitoare este această opțiune (Wilson, 2003)
Mesaje subliminale și luarea deciziilor
Cel mai celebru experiment în condiții naturale – New Jersey, USA = 1957 = patronul unei firme care dorea să
își sporească profiturile, James Vicary (1957)
- Popcorn & Coca-Cola // Cinema („expunere” de 0,03s = „beți Coca-Cola”/„mâncați pop-corn”) = creștere
18% Coca-Cola // 58% - pop-corn
Gafford, 1957/1995 – CIA – „raport oficial”/interdicția de a difuza mesaje subliminale introdusă în legislație.
1962 – J. Vicary = recunoaște farsa
DAR
- S. Neuberg (1988)
o „bombardament” subliminal = „tendința spre cooperare” & cea spre „competiție” = comportament
convergent cu direcția influenței
- M. Sampar (2005)
o „Sinuciderea Rock’n Roll. De ce nu pot fi făcuți răspunzători muzicienii heavy-metal de acțiunile
violente ale ascultătorilor lor”
o James Vance și Raymond Belknap au încercat să se sinucidă prin împușcare (Belknap a murit)
o Judas Priest „Better by you, better than me” – conținea mesajul subliminal „do it”
o Despăgubiri de 6 milioane de dolari
o Instanța = în argumentarea deciziei – studii din domeniul psihologiei cognitive, a decis că nu există
„probe suficiente” care să susțină ideea că un mesaj subliminal poate conduce o persoană la
sinucidere.
Anthony Greenwald et al (1991), publicat în Psychological Science
- Râvneau să își îmbunătășească memoria (condiția 1)
- Doreau să își sporească respectul de sine (condiția 2)
o Terapii cognitive – potențatoare, dar inversate – pentru cultivarea respectului de sine/îmbunătățirea
memoriei
o Rezultatele „așteptate”
Luarea deciziei în condiții de grup
Primind = procedură experimentală prin care un stimul anume influențează răspunsul la un stimul subsecvent,
fără un control conștient sau intențional al subiectului implicat în sarcină.
 Stimulii pot fi perceptuali, semantici sau conceptuali și acționează inconștient asupra subiectului expus la
succesiunea de mesaje.
De exemplu, cuvântul „elev” este recunoscut mai repede urmat de cuvântul „profesor”, decât de cuvântul „asfalt”
D. Kahneman (2012) = Nature – moderație
Cartografierea metaforică și asocierile spațiale
o L. Boroditsky (2000) – domeniul abstract al timpului își stabilește relația sa structurală cu
domeniul mai concret al spațiului, prin ceea ce autorul numește structurarea metaforică, care este
engramată diferit în raport cu un referent social (ego-mapping) sau neutru (object-moving)
„Dumnezeu”, „puterea” și semantica ascunsă a verticalității
o B. Meier et al (2007) – Journal of Personality and Social Psychology – „Ce se întâmplă cu
Dumnezeu? Spațiul vertical ca reprezentare a divinului”
o Cuvintele care sunt asociate implicit cu D-zeu sunt catecorizate mai rapid când apar în partea
superioară a ecranului pe baza unui operator asociativ ascendent legat de ideea de „divinitate”,
care este „inevitabi”, „sus”, iar cuvintele asociate implicit cu diavolul sunt catecorizate mai repede
când sunt expuse în partea de jos a monitorului, pe baza unui operator „ascuns” care „coboară”
constructele lingvistice și semantice, atâta vreme cât sunt asociate „celui rău”
o Thomas Schubert (2005) – „puterea”/„slăbiciunea” // „sus” – „jos”
o A. Fiske (2004) – teoria emergenței normelor – reificare a unor simboluri perceptuale
Amorsarea „sensului intimității” și semantica implicită a „căldurii”
o H. Ijezerman și G. Semin (2010) – ideogramă = avatarul „celuilalt”/similaritate/acele persoane
care s-au declarat „mai similare” apreciază temperatura camerei în care au realizat sarcina ca fiind
mai ridicată (camera e „caldă”), spre deosebire de cei care declară că nu sunt atât de asemănători
cu cei evaluați, care califică temperatura ambientală ca fiind mai scăzută (camera e considerată
„rece”)
o C. Zhong și G. Leonardelli (2008) – Toronto University – reamintirea unei situații de
respingere/acceptare în grup = temperatura ambientală raportată = 21/24 grade Celsius
o Y. Ly, E. Johnson și L. Zaval (2011) – temperatura percepută a zilei curente și credințele privitoare
la schimbarea climatică
 Persoanele care apreciază că ziua curentă este mai „călduroasă” decât de obicei cred în mai
mare măsură în „urgența problemei” și sunt mult mai preocupate de tema „încălzirii
globale”, în comparație cu persoanele care apreciază ziua curentă mai „rece” decât în mod
obișnuit
o A. Szymkow (2013) de la Warsaw School of Social Sciences and Humanities
 „Agent pozitiv” („inteligență”, „eficientă”), un „agent negativ” („ignorant”, „leneș”), un
„agent pozitiv comunitar” („onest”, „prietenos”), respectiv un „agent negativ comunitar”
(„bădăran”, „neprietenos”)
 Feedback pentru recenta renovare a școlii
 Temperatura curentă a camerei în care se află = condiția „comunitar-pozitivă” = estimare
a temperaturii camerei mai ridicată decât participanții care au fost plasați în condiția
„negativă”
 = căldura relațională = căldura fizică
Modelarea enviromentală și rezonanța comportamentală
o H. Aarts și A. Dijksethuis (2003) – Journal of Personality and Social Psychology – „Liniștea
bibliotecii” – liniștea = bibliotecă + îndemnul de a o vizita
Dependența de scop și modelarea deciziei
o goal-dependency of unconscious thought - M. Bos, A. Dijksterhuisși R. Van Baaren (2008)
o 3 mașini și 3 parteneri de cameră în căminul din rezidența studențească
o gîndirea inconștientă ”orientată” modela convergent alegerea finală
Amorsarea simbolisticii ”războinice” sau ”domestice” în influențarea deciziei
o Chang, Lu, Li, & Li, 2011 - bărbații expuși în prealabil la un stimul reprezentat de o femeie
atractivă = răspunsul produs va fi semnificativ mai rapid în reperarea unor imagini care sunt
amorsate în simbolistica războiului, pe baza a aceea ce autorii numeau asocierea atracție-
amenințare (mating-warring association)
o presupoziții implicite legate de alegerea partenerului = etichetele agresive joacă un rol care nu
poate fi neglijat (Cosmides, & Tooby, 1993, 2010; Smith, 2007),
o studiile lui V. Griskevicius și ale colaboratorilor (2009) indică înclinația subiecților bărbați,
encodată biologic, de a fi mai ”mobilizați” în activarea unor ancore comportamentale agresive
pentru a ”impune” în fața unei femei, decît femeile în raport cu bărbații.
Amorsarea ”prieteniei” și ”generozitatea deciziei”
o G. Fitzsimons și J. Bargh (2003)
o subiecții plasați în condiția amorsării (asocierii implicite) cu ”prietenul” (friend-priming condition
– varianta 1) au fost statistic semnificativ mai dipuși să participe la un studiu ulterior, față de cei
din condiția asocierii implicite cu ”colegul de servici” (coworker-priming condition – varianta 2)
/ B>F // ”prietenul”
Amorsarea performanței și performanța efectivă
o J. Bargh și colaboratorii (2001) - studiu despre ”voința automată” – puzzle
o obținerea unui rezultat statistic semnificativ mai bun pentru subiecții care au experimentat condiția
”performanță” (26 de cuvinte găsite), față de condiția martor (21.5 cuvinte indicate, fără ca
subiecții să poată intui care este sursa acestei reușite.
Influența subliminală și amorsarea afectivă în luarea deciziei
o D. Bem (2011) - tonalitatea afectivă a expunerii subliminale influențează alegerea finală a
subiecților, care devine mai pozitivă sau mai negativă nu datorită deliberării conștiente și alegerii
lor voluntare, ci contaminării afective, de care subiecții nu sunt conștienți.
Teorii cauzale apriori și judecată socială
o R. Nisbett și N. Bellows (1977) – “evaluarea candidatei” - particularitățile proceselor introspective,
care sunt mai puțin bazate pe introspecție, cît pe teorii cauzale apriori, modulate de către experiențe
socializatoare implicite
Amorsarea lui ”mai puțin este mai bun” ca secret al ”succesului”
o C. K. Hsee (1998) - ”Mai puțin este mai bine” (Less is better)” - ilustrații care prezintă niște porții
de înghețată de la unul sau doi potențiali vînzători.
o subiecții realizează fie o evaluare separată a ”ofertei”, fie o evaluare a porțiilor ”împreună”
o în condiția ”separată”, participanții sunt dispuși să plătească mai mult pentru porția mai
”concentrată, mai mică” (L) din punctul de vedere al volumului, spre deosebire de evaluarea
”împreună”, în care subiecții preferă să plătească mai mult pentru porția mai ”voluminoasă” (H) –
bias în răspărul alegerii raționale.
o iPod (pachetul mai mic – ”mai scump” – dispuși să plătească mai mult) / 242 $ vs 177 $
o ”unicitatea” și ”noutatea” unui produs.
Manipularea riscului perceput și a ”jocului destinului” ca sursă a deciziei
o Y. Rottenstreich și K. Hsee (2001) - Bani, săruturi și șocuri electrice. Despre psihologia afectivă a
riscului - Psychological Science
 în condiția ”certitudine” = să își imagineze că ar putea avea parte ”fie de oportunitatea de
a întîlni nemijlocit și a primi un sărut de la actorul/actrița de film favorit(ă)” // fie aceea de
intra în posesia a ”50 de dolari, bani-gheață”. Acești participanți decid care din cele două
alegeri le preferă.
 participanții din condiția ”probabilitate redusă” sunt invitați să își imagineze că ar putea
participa la o loterie care le oferă șansa de 1% de a ”cîștiga oportunitatea întîlnirii și
obținerii unui sărut de la actorul/actrița de film favorit/ă”, fie șansa de 1% de a ”cîștiga 50
de dolari cash”
  în condiția ”certitudine”, 70% dintre participanți preferă ”banii din mînă” în locul
”sărutului prezumtiv”, în schimb în condiția ”probabilității reduse”, 65 % dintre
participanți optează pentru ”cîștigul sărutului la loterie”
 în dileme care implică riscul, trăirea unor afecte specifice (speranță, frică) pot avea
consecințe decisive asupra deliberărilor noastre (probabilitatea de 1 % pentru un ”sărut” –
infimă - nu este la fel de costisitoare în termeni de experiențe emoționale potențial negative
ca cea pentru ratarea a 50 de dolari ”fermi”, care ne pot ”scăpa din mînă”)
o J. Riesen și T. Gilovich (2008) - a ”nu forța mîna destinului” (tempting fate) – Journal of
Personality and Social Psychology
 Jon tocmai ce a absolvit liceul și aplică pentru diverse universități, printre care prestigioasa
universitate Stanford reprezintă ”visul” său / tricoul cu sigla Stanford University /
participanții care au care au ”forțat mîna destinului” îmbărcîndu-se imediat cu tricoul
respectiv au statistic semnificativ mai puține ”șanse” să primească acceptul de la Stanford,
decît cei care au pus tricoul în dulap.
 Loterie – ”manevrabilitatea loteriei” – cogniții ilicite
Dileme morale, raționalitate și angajament emoțional – Joshua Greene
- Joshua Greene – profesor la Harvard University
Dilemele morale reprezintă confruntarea cu un scenariu cît mai realist în care personajul implicat trebuie să
producă o alegere între două opțiuni, care generează un conflict moral între acțiuni, principii, comportamente sau
valori concurente.
Agentul în act înțelege că este ”tras în direcții contrare” de temeiuri morale opuse și este pe deplin conștient că
cele două opțiuni sunt incompatibile, deși fiecare are ”îndreptățirea” sa, dar dintr-o perspectivă diferită
(Christensen & Gomila, 2012)
Exemple:
- ”dilema tramvaiului” (trolley dilemma)
- ”dilema macazului” (switch dilemma)
- ”dilema pasarelei” (the footbridge dilemma)
Modelul dual al deciziei morale (Greene et al., 2004; Greene & Paxton, 2009)
- susținut de scanări de imagistică neuronală (fMRI) = cum în situația care implicarea personală este mult
mai consistentă, se produc ”activități emoționale” mult mai puternice atestate neurologic.
- ideea de a produce un rău într-un context personal, implicat, generează emoții de tip alarmă, care
stimulează interdicția de a opta pentru soluția ”calcul rațional” (”salvez cinci și omor unul”), în care
cognițiile sunt subordonate emoțiilor, și subiectul este mai puțin preocupat de consecințele efective ale
deciziei sale.
- în schimb, în scenariul impersonal, neimplicant, în care intervenția se petrece la distanță și fără
interacțiunea directă cu ”victimele”, nu se mobilizează cu aceeași pregnanță interdicția de a nu provoca
un rău, ceea ce potențează opțiunea pentru un comportament ”calculat” (”sacrific o persoană, dar salvez
alte cinci”). (Greene, 2014) rațional, în termeni de ”costuri și beneficii.
Judecată morală vs. contextul judecății (Grey & Wegner, 2009)
Judecata morală este puternic influențată de contextul judecății și nu se articulează ”liniar”, ci într-o încrengătură
semantică rareori accesibilă subiectului care produce evaluarea, în care semnificațiile atribuite actorilor implicați
în situație ordonează deliberarea
- David este un profesor de științe care predă la un liceu & Alex (agent al Crucii Roșii/băiețel de 11 ani) &
David (neutru)
o Condiția agentică: Alex – angajat al Crucii Roșii & pilot & medic al Armatei britanice
(curaj/bravură)
o Condiția ”suferință” – băiețel orfan (părinții pierduți într-un accident), orfelinat ▪ Parteneri de
călători cu trenul / TERORIȘTI / / ”revoltă spontană”
- Se observă cum în situația în care pilotul Crucii Roșii Alex, ”eroul-salvator de vieți”, intră în rol,
protagonistul devine statistic semnificativ mai agentic decît ”orfanul” Alex, și, de asemenea, semnificativ
mai puțin sensibil la durere decît copilul ”părăsit”. De asemenea, ținta neutră David este văzută ca fiind
 semnificativ mai agentică și mai voluntară în condiția experimentală în care este alăturat orfanului, decît
în situația în care apare în scenariu alături de pilot. Totodată, David este apreciat ca mai sensibil la durere
cînd e împreună cu pilotul, decît însoțit de orfan
Percepția caracteristicilor morale ale ”țintei” depinde nu atît de ”ceea ce este” aceasta, ci de ”perechea”
cu care se află în asociere.
Și totuși, cum putem fi mai „raționali” în deciziile noastre? Perspectiva furnizată de teoria rațional-emotiv și
comportamentală
REBT = Rational emotive behavior therapy
Teoria rațional emotivă şi comportamentală = a fost dezvoltată de Albert Ellis (1955/2011)
Se bazează pe ideea că emoțiile şi comportamentele apar în urma proceselor cognitive, mai exact în urma
interpretării pe care fiecare om în parte o dă situațiilor, şi nu ca urmare a evenimentelor.
Teoria care stă la baza acestor principii susține că este posibil ca oamenii să schimbe emoţiile şi
comportamentele pe care le experienţiază, modificânduşi gândurile şi ideile.
Teoria propusă de Ellis este una biopsihosocială, deoarece include o serie de factori de ordin:
- biologic (predispoziții cu care ne naştem), •psihologic (cognițiile pe care le avem, înnăscute sau dobândite)
şi
- social (gândurile, comportamentele şi emoțiile pe care le avem sunt interconectate cu lumea în care trăim).
Aaron Beck = Cognitive Therapy – 1960
CBT – Modelul ABC
A. Corespunde oricărui eveniment activator, care reprezintă ceea ce consideră (în mod eronat) oamenii că le
cauzează probleme
B. Corespunde sistemului de convingeri sau percepțiilor oamenilor despre evenimentul activator
C. Corespunde consecințelor emoționale sau comportamentale care apar în urma percepțiilor
Consecinţe = pot fi
(1) sănătoase, ca şi urmare a unor percepţii raţionale, sau
(2) nesănătoase, ca şi rezultat al unor percepţii distorsionate, iraţionale.
Convingeri/percepții RAȚIONALE/IRAȚIONALE
punctul A al modelului, care se referă la orice situație activatoare (externă sau internă) care doar
declanşează, însă nu determină consecințele.
= gândurile şi convingerile noastre sunt cele care determină consecințele de ordin emoțional sau
comportamental.
Convingeri raționale/iraționale
Convingerile iraţionale = experienţierea unor emoţii dezadaptative de tipul depresiei, anxietăţii, vinei sau furiei.
+ conduc la comportamente negative de tipul agresivităţii şi impulsivităţii (Bernard, 1990).
DECI convingerile iraţionale nu duc la atingerea scopurilor ci, dimpotrivă, împiedică atingerea lor.
Convingerile raţionale = experienţierea unor emoţii moderate care ajută la atingerea scopurilor şi obţinerea
satisfacţiei în viaţă (Smith, 1982).
Scopul CBT
Managementul emoțiilor care pot avea efecte negative (precum furia, depresia, vina, anxietatea) şi pot
interfera cu atingerea scopurilor (DiGiuseppe, 1990)
“Nu putem schimba trecutul, dar putem schimba felul în care gândim, simţim şi ne comportăm”. (Albert Ellis)
Valori umane de bază (Ellis, 1974)
valori umane de bază:
(1) să supravieţuiască;
(2) să fie relativ ”fericiţi” = satisfacţie şi lipsa durerii;
(3) să trăiască şi să se înţeleagă bine cu membrii unui grup sau a unei comunităţi;
(4) să relaţioneze în mod intim (şi satisfăcător) cu câţiva dintre membrii preferați ai grupului
sau comunităţii.
Raționalitate și cunoaștere
Ellis se întreabă dacă se poate sau nu cunoaşte pe deplin natura umană în termeni ştiinţifici, verificabili,
sau dacă aceasta transcede înţelegerea ştiinţifică. Concluzia este că nimic nu e absolut, aici incluzând puterea
raţionalităţii, a ştiinţei şi chiar a REBT-ului, iar că personalitatea (şi natura umană în sine) este pur şi simplu prea
complexă pentru a putea fi acoperită de o singură abordare, fie aceasta chiar ştiinţa (Ziegler, 2000).
Modelul ABC – CBT
A. Evenimentul activator. Extern. Intern
B. Convingerile despre eveniment
Raționale (preferințe, toleranță moderată la frustrare, acceptare de
sine/acceptarea celorlalți necondiționată, evaluare obiectivă)
Iraționale (cerințe absolutiste, toleranță scăzută/crescută la frustrare,
evaluări globale, catastrofale)
C. Consecințe emoționale sau comportamentale
Pozitive
Negative funționale (tristețe, preocupare, nemulțumire, remușcare,
dezamăgire)
Negative disfuncționale (depresie, anxietate, furie, vină, rănire)
Convingeri iraționale
1. Trebuie să mă descurc bine şi să câştig aprobarea celorlalţi pentru performanţele mele, altfel voi părea că
sunt o persoană fără valoare.
2. Ceilalţi trebuie să mă trateze cu respect, exact aşa cum doresc eu să fiu tratat; dacă nu procedează astfel,
societatea şi întregul univers ar trebui să-i condamne, să-i blameze şi să-i pedepsească pentru lipsa lor de
consideraţie relativ la persoana mea.
3. Condiţiile în care trăiesc trebuie să fie în aşa fel aranjate încât eu să obţin practic tot ceea ce-mi doresc
într-un mod confortabil, rapid şi uşor, şi să nu am parte de nimic din ceea ce nu-mi doresc. ( Ellis, 1980,
p. 5-7 )
Atitudini neproductive
1. Lipsa valorii ca şi persoană (“Sunt o persoană lipsită de valoare dacă nu mă descurc excelent
şi nu câştig aprobarea celorlalţi în măsura în care vreau eu”).
2. Exagerarea (“Este teribil şi îngrozitor dacă nu fac totul aşa cum trebuie”).
3. Intolerabilitatea (“Nu suport lucrurile care mi se întâmplă şi care nu trebuia să aibă loc”)
Modelul ABC – etapele E și D
După ce se identifică setul de credinţe iraţionale, se poate trece la etapele D şi E ale modelului ABC.
Etapa D (disputarea) presupune provocarea convingerilor iraţionale prin chestionarea asumpţiilor referitoare la
un anumit eveniment. Iar după ce are loc disputarea şi convingerile raţionale le înlocuiesc pe cele iraţionale, apar
emoţii mult mai moderate (etapa E – găsirea unei soluţii eficiente).
Convingeri iraționale vs convingeri raționale
Convingeri raționale
- Sunt adevărate
- Pot fi susținute prin dovezi
- Sunt logice
- NU sunt comenzi și cerințe absolute; sunt dorințe, speranțe și preferințe
- Produc emoții moderate de genul tristeții, iritării și preocupării
- Ajută la atingerea scopurilor
Convingerile iraționale
- Sunt false
- Conduc la deducții incorecte
- Sunt adesea suprageneralizări
- Reprezintă comenzi și nevoi de genul „trebuie”
- Conduc la apariția unor emoții negative de genul depresiei, furiei și anxietății
 - Împierdică atingerea scopurilor
Stiluri de gândire disfuncțională
Cerințe absolutiste – ”anumite lucruri trebuie să se întâmple” sau, dimpotrivă, ”să nu se întâmple” şi că anumite
condiţionări (dragostea şi aprobarea celorlalţi, succesul) sunt necesităţi categorice.
Catastrofarea - se exagerează consecinţele unor evenimente trecute, prezente sau viitoare („îngrozitor”, „teribil”,
„oribil”, „catastrofal”)
Toleranţa la frustrare - comportamentul de a nu putea suporta un anumit eveniment, o anumită situaţie (”nu
suport”, ”nu tolerez”)
Evaluarea globală - evaluare a propriei persoane sau a celorlalţi şi reprezintă o suprageneralizare bazată pe un
eveniment unic, o trăsătură sau un singur comportament.
Tehnici REBT – cognitive/emoționale/comportamentale
T. Cognitive
 Analiza rațională;
 Disputa standardelor duble;
 Scala catastrofării;
 Avocatul diavolului;
 Reformularea.
T. cognitive
 Proiecția în timp;
 Tehnica exploziei.
T. emoționale/imagerie
 Expunerea;
 Atacul de rușine;
 Asumarea riscurilor;
 Amînarea recompensei.
b. Modelul dual de procesare a informațiilor (Bargh, 1984; Kahneman, 2011; Strack & Deutsch,
2015)
Două subsisteme de operare cognitivă:
- ”sistemul 1”, care operează cu rapiditate, automat, fără efort și inconștient, independent de intelect sau
motivație,
- ”sistemul 2”, analitic, conștient, ”controlat”, reflexiv, care are nevoie de ”timp”, și care angajează un efort
semnificativ pentru a delibera și are nevoie de resurse motivaționale.
Nassim Nicholas Taleb - rolul adaptativ al sistemului 1: ”Se presupune că emoțiile sunt arma pe care Sistemul 1
o folosește pentru a ne dirija și a ne forța să acționăm rapid. Ele mediază evitarea riscului mult mai eficient decît
sistemul nostru cognitiv.” (Taleb, 2007, p. 111)
Dar aderența redusă la datele realității transformă sistemul 1 într-unul care produce, deseori, erori.
EXEMPLU = un mecanism care apare frecvent în activarea unui răspuns rapid = substituția de atribuire
(Kahneman & Frederick, 2005) = prin care atunci cînd suntem solicitați să răspundem la o întrebare dificilă, care
presupune elaborări cognitive complexe, sistemul 1 reconfigurează întrebarea inițială cu una care ”are, aparent,
legătură cu ea”, și în care există o doză de similaritate, dar e mult mai simplă și la care poate livra, aproape rutinier,
răspunsul, ”pretinzînd” că a răspuns la întrebarea grea.
Sistemul 2, în schimb, are calitatea de a integra și analiza mai multe informații simultan, și este mult mai ”atent”
la informațiile verificabile, testabile. Doar că pentru a produce răspunsul corect, sistemul 2 are nevoie de timp, de
date pertinente și resurse cognitive semnificative, precum accesarea unei memorii de lucru considerabile.
În condițiile, atît de frecvente în viața reală, în care intervine:
- presiunea timpului / sau /
- informațiile provenite din mediu nu sunt acurate / sau /
- memoria de lucru este încărcată cu alte sarcini - sau // toate aceste circumstanțe reunite -, sistemul 1
intervine ”salvator” și produce răspunsul, sau, cel puțin, va influența decisiv răspunsul (Evans &
Stanovich, 2013; Diederich & Trueblood, 2018) = stereotipuri / prejudecăți / ”țapul ispășitor”
Subiecții înclină către favorizarea implicită a unuia sau altuia din aceste două sisteme în modul în care produc
”cunoașterea” lumii, unii fiind mai degrabă intuitivi, iar alții mai degrabă analitici.
Specialiștii vorbesc despre un:
- stil cognitiv intuitiv de procesare, în care unii oameni sunt dominați de răspunsurile imediate,
”prefabricate”, și, de asemenea,
- stil analitic de procesare, în care subiecții de acest tip sunt precumpănitor reflexivi (Diederich &
Trueblood, 2018).
- un rol foarte important îl joacă și emoțiile = euristicile afective (Lerner, Li, Valdesolo & Kassam, 2015).
Euristicile afective (D. Kahneman)
= pentru multe dintre deciziile pe care le producem nu numai raționalitatea este cea care ordonează alegerile pe
care le facem , iar multe dintre angajările noastre sociale sunt puternic marcate de intuiție, rutină și emoții, ca
factori care interferează uneori decisiv în construirea ”înțelesului lumii”
”Oamenii își formează opinii și iau decizii care exprimă în mod direct sentimentele și tendința lor
elementară de implicare sau evitare, adeseori fără să știe că procedează astfel. Euristica afectivă este un exemplu
de substituție, în care răspunsul la o întrebare ușoară ”Ce simt față de asta?” servește drept răspuns la o întrebare
mult mai grea ”Ce cred despre asta?” (Kahneman, 2012, p. 219)
N. Taleb (2007, p.113), care a lucrat sistematic cu estimarea probabilităților, a indicat și el rolul
senzaționalului și al emoțiilor asupra aprecierilor noastre: ”Faptul că înțelegem greșit Lebăda Neagră poate fi
atribuit în general modului în care folosim Sistemul 1, adică narațiunile și senzaționalul – ca și emoționalul –,
ceea ce ne înfățișează o hartă greșită a probabilității evenimentelor”.
Deliberările pe care le realizăm asupra incidenței probabile a evenimentelor este influențată puternic nu
numai de datele realității ”obiective”, ci și de experiențierea subiectivă a raportării la evenimentul respectiv,
îndeosebi de activarea registrului emoțional al evenimentului.
Atracția interpersonală
Rolul afectelor in generarea atracției
Premisa = afectele noastre constituie principala resursă mobilizatoare și clarificatoare a aprecierii
„celuilalt”. Astfel, când emoțiile noastre privitoare la partenerul de relația sunt pozitive, evaluările pe care le
producem la adresa sa sunt favorabile, iar când emoțiile sunt negative, evaluările, la rândul lor, devin nefavorabile.
Factori care influențează afectele => modul în care aceștia structurează specific atracția interpersonală
Factorii care influenteaza atractia interpersonala:
 Proximitatea
o Fizica-rezidentiala/anticiparea interactiunii
o Simbolica/tipul de lume partajat;
o In raport cu o serie de criterii arbitrare(ordonarea alfabetica intr-o colectivitate)
 Natura emotiilor
o Contaminarea intre totalitatea emotiilor(+/-) si sensul evaluarii “celuilalt”
 Atractivitatea fizica(fizionomica/”constitutional”)
o Configuratii fizionomice;
o Somatotipuri
 Similaritatea atitudinala
Proximitatea = exercita o influenta critica asupra evaluarii “celuilalt”, proximitatea generand o sursa
interpersonala importanta: familiaritatea
Efectul simplei expuneri = Robert Zajonc (1968) – expunerea repetata la un stimul slab negative, neutru sau
pozitiv conduce la o progresiva evaluare pozitiva a stimulului.
Proximitatea rezidentiala ca predictor al atractiei
- J. Bassard – 5000 de cupluri ce s-au căsătorit în Philadelphia la începutul deceniului patru:
o In 1/3 cazuri mirii locuiau inainte de nunta la nu mai mult de 5 locuri distanta,
o Iar in 2/3 cazuri la nu mai mult de 20 de blocuri distanta.
Tendințe similare: Davie, Reeves, 1939/New Haven; Ebbeson, Kjos, Konecni, 1976/în zonele marginale ale
marilor metropole
Corelatia proximitate - atractie si in cazul rezidentilor universitare(Lundberg, Beazley, 1948)
o Relatie de proportionalitate aproape aritmetica intre prietenia dintre student si dintre camerele din
campus ale acestora.
o Pentru studentii primilor ani de facultate, alegerea partenerului la o intalnire este in functie de
distanta dintre rezidentele acestora, variabila proximitatii jucand in multe cazuri un rol decisiv
Nu alaturarea singura este cea responsabila de sporirea atractiei, ci si un element adaptativ important al subiectului
care intervine in jocul relatiei: anticiparea interactiunii
Rolul unor factori arbitrari: distribuirea alfabetica in colectivitati.
Distributia aleatorie a elevilor sau studentilor in sala de clasa sau seminar la inceputul semestrului conduce la o
dezvoltare a relatiilor interpersonale in funtie de distanta dintre locuri.
Model al atractiei centrat pe afecte – D. Byrne
o Aprecierea “tintei” este mai pozitiva sau mai negatica, dupa cum:
o subiectii participant sunt expusi la filme cu happy-end sau filme cu final nefericit
o asculta vesti bune sau vesti proaste la radio;
o dau curs aprecierilor intr-o incapere placut luminata, imbietoare, calda sau, una
rece, cu un iluminat strident si impersonal.
Motivatia cunoasterii “celuilalt”
 Nevoia de afiliere = nevoia de a fi acceptat intr-un grup de referinta.
 Ca stare/ca trasatura de personalitate.
C.Hill (1987) a identificat 4 cauze ale nevoii de afiliere ca trasatura a personalitatii:
o stimularea pozitiva;
o evaluarea corecta a situatiei;
o suportul emotional;
o nevoii de gratificatii simbolice.
- nevoia de afiliere ca stare a personalitatii argumenteaza cum faptele externe pot sa sporeasca nevoia de a
fi impreuna.
 Perspectiva grava a suferintei si a infruntarii unui context amenintatotr adduce oamenii laolalta intr-un
camp al comunicarii si cooperarii neobisnuite.
 Experimentul lui S. Schachter (1959) – care descrie ingemanarea relatiilor de afiliere atunci cand subiectii
sunt confruntati cu o situatie nefericita, reala sau imaginara:
 amenajarea profitabila a anxietatii.
Teoria compararii sociale - Leon Festinger(1954)
Fiecare fiinta umana este preocupata de evolutia propriilor competențe. Acestea se transferă în
comportamente specifice, care generează cogniții privitoare la capacitatea subiectului de a se adecva șid e a
controla situația. Cognițiile includ două registre: opiniile și abilitățile. Prin urmare, pentru a evita consecințele
nefericite ale actelor noastre trebuie să realizăm evaluări corecte.
Tendinta subiectilor este de a alege criteriile cele mai obiective cu putinta in sprijinul judecatilor pe care
le formuleaza;
Actorul in rol are inclinatia de a realiza comparatii cu “ceilalti” care sunt similari si semnificativi.
Factori care genereaza atractia
 Reactia la trasaturile observabile ale “celuilalt”
o Activitatea fizica = devine hotaratoare cand o persoana judeca dezirabilitatea de a fi cu
“celalalt” la o intalnire, cantarind mai greu decat alte considerente.
Barbatii sunt foarte marcati de frumusetea partenerelor lor atunci cand se angajeaza intr-o relatie, iar la
femei, atractivitatea fizica a barbatilor nu este elementul hotarator al alegerii “celuilalt”
 Asocierea stereotipala a ansamblului caracteristicilor de personalitate ale “celuilalt” in jurul atractivitatii
fizice.
Atractivitatea fizica
 Anxietatea datorata infatisarii-K. Dion (1999)
o A. Farina si echipa sa de la Universitatea din Connecticut (1977) – bolnavii
psihici/infatisare.
o Dar exista si atribute negative associate unei infatisari atragatoare – reprezentarea sociala
a femeilor foarte frumoase le defineste ca fiind mai vanitoase, limitate si materialiste, iar
infatisarea cuceritoare a femeilor politician nu constituie intotdeauna un avantaj.
o Detaliile fizice care construiesc atractivitatea sunt aproape consensuale in lumea
occidental, stabilite printr-o definitie sociala implicita.
M.R. Cunningham (1986) = („fata cu flori de câmp”), adică ochi mari, depărtați, un nas și o bărbie mică/dar și
ale celor care erau caracterizate prin trăsături mature, adică maxilare proeminente, obraji înguști, pupile mari, cu
zâmbet larg.
“Ce se intelege prin atractivitate?” – J.H.Longlois si L.A. Roggamn – procedeu de digitalizare a fotografiei /
concluzie:
- ceea ce se apropie de ce este comun, consensual si mai frecvent identificabil in realitate pare a fi pretuit
mai mult decat cee ace este exceptional din punct de vedere al frumusetii.
Studiile lui Ben Jones(ex)- FACTORII EVOLUTIVI IN ALEGEREA PARTENERULUI
 Subiecti barbati = prezenta mai pronuntata a trasaturilor feminine (un maxilar mai mic si obraji mai
“plini”) coreleaza cu nivelul de atractivitate al unei femei. Gradul de atractie perceput=indicator direct al
sanatatii, tineretii, fidelitatii relationale.
 Trasaturile “feminine” sunt asociate unui nivel mai ridicat al hormonului feminine estrogen, ce are o
legatura directa cu succesul reproductive.
 Subiecti femei: rezultat similar: femeile preferă un barbat mai “masculine” pentru relatii de scurta durata,
dar unul mai putin “masculine” pentru o relatie de lunga durata, fiind posibil ca cel din urma sa reprezinte
o variant “mai de incredere” in cee ace priveste cresterea copiilor.
 Ex/studiu asupra unui esantion de barbate heterosexuali sanatosi = imagini composite ce infatisau fetele
unor femei = au intrebat barbatii care sunt femeile cu care si-ar dori sa aiba o relatie de scurta durata+care
sunt cele cu care si-ar dori sai aiba o relatie de lunga durata.
 Cercetatorii au realizat 2 versiuni ale fiecarei fete – una mai “feminină” si alta cu mai multe trasaturi
“masculine”. Fetele erau de origine europeana, sau japoneza.
 Atunci cand era vorba de o relatie de scurta durata, barbatii alegeau mai ales femeile cu trasaturi feminine
= mai ales in cazul barbatilor care se gaseau intr-o relatie solida, de lunga durata.
 Atunci cand este vorba de relatii de lunga durata, barbatii prefer femeile mai putin atragatoare, cu mai
putine trasaturi feminine.
 Este mai probabil ca femeile atragatoare sa fie infidel, mai ales in cazul in care partenerul lor este “mai
putin atragator” – se explica de ce barbatii prefera mai putin atragatoare pentru relatiile de lunga durata:
“Daca partenera il inseala, atunci barbatul risca sa creasca un copil care nu este al lui”.
“Frumusetea” si judecata sociala
 Influenta atractivitatii fizice a subiectului condamant(de regula de gen feminine) asupra deciziile din
justitie (M. Efran, 1974)
o Punea in discutie temeiul sistemul juridic modern (“toti suntem egali in fata legii”)
Concluzii:
- Desi atractivitatea acuzatului este verbal acuzata ca neimportanta, s-a observant ca “acuzatii” plini de
farmec erau mult mai rar desemnati “vinovati”, iar pedepsele acordate acestora erau mult mai blande. In
plus, indulgenta devenea extrema in conditia juriului format din barbate care judeca o acuzata femeie
foarte frumoasa.
Cercetare a lui B. Thornton (1992) = caz dramatic de atentat la identitatea subiectului (violul) – evidentiaza in ce
masura frumusetea fizica a victimelor influenteaza verdictele juriului.
- Previzibil, juratii femei au decis condamnari mai severe pentru acuzati decat furatii barbate, dar in ambele
variante de gen ale juuratilor pedeapsa a fost mai aspra pentru violator atunci cand victima era o femeie
foarte frumoasa
- Prin urmare, nu s-a pedepsit egal fapta, ci un ansamblu de relatii simbolice care inzestreaza victim cu un
capital social inegal in functie de atractivitatea sa, dar care se reproduce inconstient in multe domenii ale
vietii publice.
Efectele situationale – generarea atractiei
 Studiile lui S.Nada si J. Koon, B. Gladue si H. Delaney: “The girls all get prettier at the closing time”
-natura contextului: pe masura trecerii timpului, numarul potential al partenerilor “liberi” scadea, ceea ce
determina aprecieri tot mai positive ale acestora.
 Fenomenul potrivirii: o potrivire consistenta in privinta atractivitatii reprezinta o garantie a calitatii si
longevitatii relatiei.
Influenta somatotipurilor
 R. Gardner si Y. Tockerman au modelat pe calculator imaginea aceleiasi persoane, facandu-i trupul mai
largit sau mai ingust  tendinta subiectilor de a atribui trasaturi de personalitate negative “persoanei”
endomorfe (cea rotunda si grasa); spre deosebire de portretul identitar echilibrat atribuit „persoanei”
smezomorfe („musculoasă” și „proporționată”) ori ectomorfe („subțire și filiformă”)
 Statura subiecților (Eysenck)
o „Domnul England” = prezentat progresiv unei serii de studenți dintr-un colegiu pe un spectru
identitar din ce în ce mai prestigios
 Începând cu „Domnul England, student la Cambridge”
 Sfârșind cu „Profesorul England de la Cambridge”
Rolul factorilor situationali in atractie
A. Elliot si D. Nesta – red attraction link
 Asocierea transculturala intre culoarea rosie si atractivitatea exercitata de catre chipurile feminine
(Europa, SUA, Africa)
- caracter operational al unui cod semnatic implicit amorsat cromatic.
Parti constitutionale/atractie
 J. Wiggins( 1984)
- subiectilor, studenti ai Universitatii Illinois, le-au fost prezentate colectii de nuduri feminine cu forme
foarte diverse. S-a observant ca cele mai “pretuite” sunt femeile care aveau fese mici, picioare lungi si
sani generosi.
Rolul similaritatii in atractie
 Th. Newcomb: 2 eșantioane diferite, formate din 17 studenți de gen masculin, dintre cei admiși să
frecventeze cursurile. Universității Michigan în doi ani consecutivi.
 Teoria balantei, care postuleaza ca atractia creste proportional cu sporirea atitudinilor similar, obtinandu-
se o functie practic liniara ce descrie variatia celor doi factori
𝑁𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑚𝑒 𝑓𝑎ță 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑏𝑖𝑒𝑐ț𝑖𝑖 𝑎𝑢 𝑎𝑡𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑖𝑙𝑎𝑟𝑒
𝑝=
𝑁𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑚𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡𝑒𝑎𝑧ă 𝑠𝑢𝑏𝑖𝑒𝑐ț𝑖𝑖
Variații interculturale asociate similarității atitudinale
Regiunile ce întrețin valori conservatoare, expresie a închiderii, în care există o cultură dominantă,
exclusivă, iar „celălalt” este doar tolerat, rata de creștere atracție-similaritate este mai moderată.
În spațiile precumpănitor multiculturale, favorabile deschiderii față de alteritate, în care există o istorie a
relației inter-etnice și interconfesionale generoasă și în care „celălalt” este integrat, rata de creștere este
considerabil mai înaltă, fapt dovedit și în anii din urmă în studiile interculturale
Similaritatea atitudinala ca temei al atractiei
 Teza complementaritatii in atractie- R. Winch
- ceea ce ne atrage la “celalalt” nu sunt elementele identitatii sale ce se aseamana cu ale noastre, ci cele care
satisfac nevoile noastre profunde, fie ele si autodistructive.
- semnalata la nivel individual, in acest din urma caz, indeosebi in mediile deviante, abuzate, o asemenea
inclinatie perverse poate explica de ce un tip de personalitate victim cauta cu infrigurare calaul care poate
s-o struneasca prin provocarea suferintei si prin de-responsabilizare.
Dragostea ca fenomen psihosocial
Dragostea și stilurile de atașament
Studiul dragostei – ilustrează reumanizarea psihologiei prin centrarea pe fenomenele de interes major ale
subiectului, privit în integralitatea universului său de aspirații și angajamente.
Legătura dintre dragoste – atracție personală
- Stil de atașament (SA) = tipar relațional/„celălalt” = dobândit în socializarea primară: stilurile de
atașament, odată dobândite, se conservă de-a lungul întregii vieți și constituie tipare durabile de raportare
la partenerul de relație
- Consolidarea teoriei clasice a lui John Bowlby (1980) – 3 stiluri de atașament (sigur-securizant/anxios-
ambivalent/evitant) // Mary Ainsworth – dobândit precumpănitor în relația mamă-copil (copil-persoană
de referință
- 3 tipuri de SA:
o Stilul securizant
o Stilul evitant
o Stilul ambivalent
Stiluri de Stilul de atațament Stilul de atașament Stilul de atașament ambivalent
atașament/ securizant evitant
Context specific
Anticiparea: Competent când se Incompetent când se Competență variabilă în angajarea în
comportamentul angajează în angajează în activitate activitate
copilului înainte activitate Centrat pe sine Conjunctural din punctul de vedere al
ca prietenia să fie Exteriorizat Exprimă o afectivitate exteriorizării, eprimându-se într-un
stabilită Exprimă afecte mai degrabă negativă, mod cel mai adesea instrumental.
pozitive anxioasă Activează cu ușurință comportamente
Caută să fie fizic în Nu caută activ apropierea detașate, chiar agresive.
apropierea fizică de prietenul Variază gradul de apropiere de
prietenului potențial prietenul potențial
potențial
Întâlnirea: Acceptă cu ușurință Simte nevoia de a fi în Variabil în privința proximității față de
Comportamentul apropierea fizică și preajma altui copil alți copii
copilului după ce chiar atingerea Se angajează într-o Bunî coordonare a activității, dar slabă
relația a fost „celuilalt” singură activitate în locuri interacțiune
inițiată și își caută Se angajează în bine precizate Se simte fizic confortabil cu alt copil,
parteneri de joacă multe activități în Teamă de intimitate, se dar evită „înbrâncirile”
locuri foarte diferite simte inconfortabil atunci Instabil, alternare între extreme
Nu exclude alți când ajunge la un contact emoționale și relaționale
copii fizic cu alți copii, motiv
Se simte fizic pentru care refuză
confortabil cu alte atingerile „celuilalt”
persoane similare, Dependent, neîncrezător
acceptă jocuri în „celălalt”, retractil
precum „trânta”,
 Interdependent,
încrezător în
„celălalt”, prietenos
Crearea relației: Foarte creativ, Angajare mecanică în joc Evită frecvent jocurile obișnuite
Elaborarea elaborează sau Jocurile acceptate sunt Inițiază și pune capăt relațiilor
jocurilor și imaginează jocuri simplu structurate sau Nu are parte de conflicte
tratarea cu roluri chiar sunt paralele, autiste
conflictelor complementare, nu Evită provocările
exclusive Este cel mai adesea
Înfruntă înfrânt în conflicte
provocările
Capabil de
gestionarea
conflictelor din care
cel mai adesea iese
câștigător
D. Griffin și K. Bartholomew (1994)
Patternul stilului securizant (secure style) Patternul stilului preocupat (preoccupied style)
Anxietate scăzută Anxietate ridicată
Nu îl evită pe „celălalt” Nu îl evită pe „celălalt”
Se implică în relație Se implică în relație

Imagine de sine pozitivă Imagine negative de sine

Patternul stilului evitant (dismissing style) Pattern-ul stilului temător (fearful style)
Anxietate scăzută Anxietate ridicată
Îl evită pe „celălalt” Îl evită pe „celălalt”
Ezitant în a se implica în relație Ezitant în a se implica în relație
Studiile ulterioare au urmărit funcționalitatea acestor studii: similaritatea stilului de atașament influențează
semnificativ partenerul pe care dorim să-l avem alături, deopotrivă, în cadrul prieteniei autentice, ce implică
înțelegere, încredere, preocupare pentru „celălalt”, dar și în cadrul relațiilor de dragoste, care implică și
dimensiunea erotică a relației (Whitebeck, Hoyt, 1994)
Actorul exprimă preferința pentru partenerul care validează propriul său concept despre sine (Swann,
DeLaRonde, Hixon, 1994)
Motivația primară în căutarea partenerului = dimensiune influentă a personalității care mobilizează
energia relațională: sociosexualitatea, clarificată de J. Simpson și S: Gangstead.
Sociosexualitatea Orientare sociosexuală Orientare sociosexuală nerestrictivă
subiecților/ restrictivă
Registre comportamentale și
motivaționale
Preferințe în dragoste Preferă un partener în Preferă un partener în dragoste care este amabil,
dragoste care este fizic cald, înțelegător, credincios, loial și cu care
seducător, cu mult sex- împărtășește aceleași valori și credințe: care este
appeal privit ca un potențial bun părinte, care își dorește
copii
Comportament nonverbal în Bărbații: zâmbesc frecvent, Bărbații: zâmbesc, glumesc și flirtează rar, mult
interacțiunea cu un glumesc, „agață”, flirtează; mai frecvent fiind reținuți și ocolind cel mai
necunoscut atractiv rar își ascund privirea adesea privirea „celuilalt”

Femeile: aproape imobile din punctul de vedere al

expresivității gestuale
 Femeile: se apropie de
partener, înclină insesizabil
capul, se aplează discret
Dragostea, o definiție ambiguă. Teoria emoțiilor
Sondaj – 1993 – SUA = eșantion reprezentativ nord-american de 1000 de subiecți a indicat că trei pătrimi dintre
cei interogați au declarat că „iubesc”
Inge Seiffge-Krenke et al (2010) = 17 culturi naționale din 7 regiuni ale lumii și 4 contimente, cu un titlu evocator
(”All they need is love?”) = însemnătatea simbolică decisivă, transculturală a „iubirii” în asigurarea echilibrului
identitar.
Robert Baron și Donn Byrne (2009)
Definiție = prietenia dintre un bărbat și o femeie, reclădită ca o relație de apropiere interpersonală
progresivă în care cei doi subiecți ajung reciproc să se perceapă ca potențiali parteneri sexuali
Teoria emoțiilor – Stanley Schachter și Jerome Singer (1962)
Dragostea = proces cognitiv de evaluare și atribuire, în care, dacă furnizăm o explicație nonemoțională
pentru starea de excitație, rezultatul nu va fi trăirea unei emoții autentice.
Experimentul lui D. Maranon – epinefrina.
- Etichetarea eronată a excitării
- Modelul incertitudinii în dragoste, deschis de Sharon Brehm (1988) = atâta timp cât angajamentul
persoanei iubite rămâne nesigur, suspendat, nici dobândit întru-totul, nici pierdut definitiv, excitarea
rămâne activată, iar „dragostea” calificată ca intensă.
- „Efectul Romeo și Julieta” = cu cât tinerii care se iubesc au de înfruntat o ostilitate a părinților mai
înverșunată, cu atât tensiunea creată generează o stare de excitare mai neplăcută, interpretată ca „dragoste
copleșitoare”
Dragostea = o înțelegere eronată a adevăratei surse a excitării
Stuart Valins (1966)
Subiecții trebuie, oare, să trăiască efectiv o stare de excitație desemnată drept emoție sau este suficient ca
ei să creadă că se află într-o asemenea stare? EKG/ Playboy/ sunetele amplificate ale bătăilor inimii lor
atractivitate.
Transferul excitării, care postulează că excitarea generată de un stimul, dacă este suprapusă peste excitarea
cauzată de un alt stimul, determină o rezultantă a dublei excitări, ce este atribuită, printr-un proces cognitiv, numai
celui de-al doilea stimul
Excitația neplăcută, precum cea generată de frustrare, deznădejde sau teamă poate amplifica dorința de a
fi cu „celălalt”. Studiul cel mai cunoscut care ilustrează tendința descrisă anterior a fost realizat de Donald Dutton
și Arthur Aron (1974) – puntea suspendată.
Prevenirea surescitării – identificarea sursei nonemoționale a excitării // mai eficace este să-i anihilăm de
la bun început supraexcitarea.
Emoții sociale complexe: Gelozia
Setul de emoții și cogniții mobilizate în urma convingerii integrate de către subiectul de referință A, care califică
relația sa cu B drept una „specială” și „foarte prețuită”, iar această relație este puternic amenințată de încercările
lui C de a forma cu B o „relație echivalentă”
- „Scenariul de evadare”/comparare socială – Abraham Tesster
- Ș. Boncu (2000) = eul real/eul ideal
- Peter Salovey & Judith Rodin (1989) = „ignorare selectivă” / diminuarea relevanței persoanei rivale =
Tangney & Salovey, 2010 - self serving bias/agresivitate explicită = posesivitate obiectuală.
Tipuri de dragoste
Oamenii pot fi clasificați și după felul lor de a iubi
Stil de Trăsături Formulări tipice cu care subiectul se identifică Procentul
dragoste subiecților
care s-au
recunoscut în
 stilul
corespunzător
EROS Atracție fizică intensă față „Când ne-am întâlnit întâia oară, am sfârșit prin a 34%
Dragostea de partener: dansa și a sta de povești toată noaptea. A fost un fel
pasională Emoții puternice trăite în de dragoste la prima vedere.”
compania sa „Iubitul meu și cu mine am fost atrași unul de altul
din prima clipă
STORGE Dezvoltare progresivă a „Noi suntem prieteni foarte apropiați, ne 66%
Dragostea relației împărtășim toate experiențele și trăirile, dar nu cred
prietenească Absența unor emoții că prietenia noastră se va transforma vreodată în
compleșitoare. iubire”
Este întemeiată pe „Dragostea noastră este mai degrabă o camaraderie
afecțiune adâncă decât o emoție mistică, misterioasă”
LUDUS Absența angajamentului „Mă consider atrăgător pentru alte fete și e de-a 2%
Dragostea emoțional dreptul captivant să le las să se înfrunte pentru
ca joacă Subiectul e predispus să mine”
întrețină simultan relații „Câteodată am avut doi iubiți doar pentru a-i face
cu mai mulți parteneri să se descopere cu furie unul pe celălalt. Doar
atunci mă simțeam cu adevărat încântată”
MANIA Foarte susceptibil și gelos „Vreau să fim mereu împreună. Faptul că nu pot sta 2%
Dragostea Se întemeiază pe teama tot timpul lângă ea mă înnebunește. Simt că dacă nu
posesivă continuă și obsesivă de a- voi fi vigilent, mă va înșela”
l pierde pe partener „Nu pot sta liniștită o clipă la gândul că partenerul
meu este acum cu altcineva. Simt cum treptat relația
noastră a devenit insuportabilă, dar cu atât mai mult
vreau să fie numai al meu”
PRAGMA Este dragostea „logică”, „Când l-am înâlnit, am început să realizez că el 17%
Dragostea în care subiectul îl caută reunește toate calitățile posibile dorite la un bărbat.
practică pe acel partener ce Toate trăsăturile fixate în lista mea obligatorie se
reunește criteriile regăsesc în el, precum și multe altele la care nici nu
pragmatice de visasem anterior.”
dezirabilitate socială „E o femeie la locul ei, credincioasă, gospodină, are
grijă de copii, ce să-mi doresc mai mult?”
AGAPE Generos, dorește să ofere „Suntem amândoi persoane care ne deschidem cu 2%
Dragostea mereu mai mult decât drag unul celuilalt, ne dăruim reciproc, ne
altruistă primește preocupăm de nevoile și așteptările celuilalt. E ca și
cum sufletele noastre ar fi reunite în unul singur.”
„Aș prefera mai degrabă să sufăr eu decât să-i
provoc suferință iubitei mele”
- Bărbații sunt într-o măsură mult mai mare decât femeile implicați în dragostea pasională și în dragostea
ca joacă
- Gemeile, mult mai frecvent decât bărbații, de identifică cu dragostea prietenească, rațională și posesivă;
mai mult, femeile manifestă o agresivitate verbală și chiar fizică mai mare decât bărbații în cadrul
cuplurilor articulate pe baza dragostei posesive
- Persoanele care au interiorizat adânc valorile religioase se angrenează mai degrabă în dragostea
prietenească, cea practică și cea altruistă
 - Dragostea ca joacă este caracteristică pentru subiecții care se concentrează în primul rând propriei
peronalități și a independenței lor, indicatorul ce corelează puternic cu acest tip de dragoste fiind un grad
ridicat de self-monitoring
- Dragostea ca joacă se regăsește mai rar printre persoanele căsătorite decât printre persoanele singure,
nefiind atât de stabilă ca și celelalte stiluri
Dragostea ca poveste
Nr. Categoriile generale din povești
Crt Metafora Formule Narative Roluri
reprezentativă complementare
1 Povești asimetrice (cu roluri inegale între parteneri în raport cu puterea/experiența angajată în relație)
Povestea profesor- Unul dintre noi e profesorul care îl „învață” pe celălalt „cele cu Prosesor-învățăcel
învățăcel adevărat importante”, pentru ce a „trăit” mai multe și „știe” mai
multe
Povestea sacrificiu Mă sacrific pe „altarul dragostei” de dragul iubitei/iubitului cu „orice Martir și beneficiar
preț”, renunând mai degrabă la mine și la „nevoile mele” al sacrificiului
Povestea ca un Între noi, cineva e „șeful” care „dictează ce se cade să facem în Șef-subordonat
control al „celuilalt” cuplu”
Povestea polițistă Cineva dintre noi este „polițistul” care monitorizează și Polițist și suspect
supraveghează, plin de suspiciune și cu maximă atenție,
partenerul/partenera, pentru ca el/ea să nu încalce regulile
conjugale.
Povestea Suntem împreună pentru a „experimenta” cele mai „exotice” și mai Actori în filme de
pornografică „intense” experiențe erotice și numai asta „contează” adulți
Povestea de groază Savurez să îl terorizez pe „celălalt”, care este „fericit” să fie „strivit” Călău și victimă
de mine
2 Povești obiectivitate (partenerul și relația devin un mijloc pentru atingerea unui scop care este dincolo de „celălalt”
și nu are legătură cu „celălalt”, iar raportul dintre parteneri este preponderent obiectual)
Povestea științifico- Îl prețuiesc pe celălalt pentru „ciudățenia” și „stranietatea” sa, ca și Pământean și
fantastică cum ar fi de pe „altă lume/planetă” extraterestru
Povestea colecție Partenerul este parte a „achiziției” unor „bibelouri”/„obiecte Colecționar și
artizanale” din „colecțiile mele de obiecte de valoare” obiect de colecție
Povestea artă Trupul tău este asemenea unei picturi de Botticelli, pe care îl Admirator de operă
venerez de artă și obiect
artistic
Povestea domestică Singurul semn sigur al împlinirii dragostei noastre este să avem o Gospodar și casnică
gospodărie bine așezată și întreținută
Povestea „Suntem împreună pentru a te vindeca de trauma care te-a lovit”, Terapeut și bolnav
videcătoare iar dominația relației este dependența dintre vindecător-vindecat;
se „evită” vindecarea propriu-zisă, căci dispare mobilul relației
Povestea religioasă „Dragostea noastră ne salvează de răul lumii și ne apropie de Profeți ai salvării de
Dumnezeu” și devine o „religie în sine” „răul lumii”
Provestea joc „Suntem mereu într-un joc imaginativ” în care „experimentăm Câștigător și învins –
erotismul” și în care, pe rând, „unul pierde și altul câștigă”, ceea ce roluri circulare
„ne motivează să o luăm mereu de la capăt”
3 Povești parteneriale (în care protagoniștii relației de cuplu se coordonează și colaborează pentru „reușita relației”
Povestea ca o „Suntem parteneri romantici într-o călătorie în doi prin viața Perteneri de
călătorie noastră”, în care „ne stabilim împreună destinațiile, opririle, călătorie
explorările, bilanțul”
Povestea tricotaj „Ne urzim împreună firul vieții” într-un chip „original, care ne Parteneri de țesut
reprezintă”, în care ne imaginăm „creativ” tiparul după care ne
„croșetăm” viața
 Povestea grădină Trebuie să avem grijă permanent de relația noastră, asemenea unei Parteneri de
grădini pe care o ocrotim zi de zi pentru a nu crește buruienile și a grădinărit
nu fi lovită de molime care să o usuce
Povestea afacere Viața noastră este asemenea unui „business” bine „manageriat”, în Parteneri de afaceri
care stabilim, pentur binele cuplului o diviziune a muncii foarte
precisă și atent monitorizată și în care „investiția” noastră în relație
se cade să aducă profit, iar creditul nostru în celălalt să asigure o
dobândă rezonabilă
Povestea drog „Suntem dependenți unul de celălalt până la sufocare”, iar „dacă ne- Codependenți
am despărți, sevrajul reciproc ne-ar ucide”
4 Povești narative (partenerii se pliază conform unui scenariu narativ pe care îl asumă cu naturalețe
Povestea fantezie „Suntem asemenea protagoniștilor unui basm și nu vrem să se mai Prinț și zână
termine vreodată”, iar tu „ești zâna mea cea bună”, iar eu sunt
„prințul tău fermecat”
Povestea istorie „Trecutul este mereu cel care determină prezentul nostru”, așa Personaje istorice
încât „trebuie să lăsăm umbra trecutului – inclusiv a relației noastre ale poveștii de viață
– să ne călăuzează mereu”
Povestea știință Se cade să privim relația noastră asemenea omului de știință care se Om de știință și
apleacă cu obiectivitate și detașare asupra obiectelor sale de studiu obiect studiat
Povestea carte de Pentru a fi fericiți, se impune să știm să ne „condimentăm” potrivit Bucătari
bucate relația, în dozaje bine stabilite de bucătarii cu experiență
5 Povești tematice de gen (în care protagoniștii se introduc într-un tipar narativ dominat de o temă specifică)
Povestea război Povestea noastră romantică este o continuă „bătălie”, în care de la Războinic
un punct încolo, nici nu mai contează cine câștigă – căci oricum o cuceritor/cucerit –
luăm de la capăt imediat – ci „forțele pe care le mobilizăm în luptă”, roluri circulare
care ne hrănesc fericirea
Povestea teatru „Deseori jucăm teatru unul în fața celuilalt și ne facem niște scene Coactori/actor-
pe cinste”, iar viața noastră este o „continuă succesiune de comedii spectator
și tragedii”, în care nu suntem decât niște „bieți actori”, care trebuie
să „își însușească un scenariu”
Povestea umoristică „Viața noastră împreună e asemenea unei glume bune, mereu Coumoriști
reînnoite”, nu e ceva „serios, scrobit și rigid”, iar conflictele
inevitabile „pot fi mereu detensionate prin umor”
Povestea mister „Îl țin atras pe partenerul meu prin misterul pe care îl cultiv și îl Explorator și
întrețin zi de zi”, căci „întotdeauna rămâne un ceva nerostit între cultivator de
noi, care merită pătruns pentru a menține relația intensă” mistere

Dragostea ca poveste
Portofoliu de povești
Variații interculturale
- Într-o cultură puternic individualistă, centrată pe autonomie personală, precum cea idn SUA
o Subiecții de gen masculin favorizau „povestea artă”, „povestea colecție” și „povestea film
pornografic”
o În schimb subiecții de gen feminin optau preferențial pentru „povestea călătorie” și „povestea
grădină”, dar respingeau cu putere „povestea de groază„
o Pe ansamblul eșantionului, „povestea fantezie” și cea „război” apăreau foarte frecvent evocate ca
povești-reper
- Într-o cultură puternic colectivistă, centrată pe interdependență, precum cea chineză, rezultatele au fost
foarte diferite ca ponderi. Astfel, pentru eșantionul chinez, „povestea grădină” și „povestea mister” erau
cele mai relevante
Tipare ale iubirii = love schemas
 Modelul triunghiular al
dragostei – Robert
Sternberg
Modelul pe care îl propune
psihosociologul american
combină:
 Pasiunea – înțeleasă
ca atracție fizică printr-o
întâlnire intensă consumată
în plan sexual
 Intimitatea – care
presupune apropierea caldă
a două persoane în plan
afectiv
 Angajamentul – ce
angrenează factorul
cognitiv și care se
dovedește vital în
menținerea relației
Impactul celor trei registre
(fizic, afectiv, cognitiv),
precum și dinamica lor // în
funcție de gen, iar luarea în
considerare a acestor
specificități constituie o
condiție a unui raport interpersonal reciproc recompensator.
Psihologia evoluționistă și psihologia socială a dragostei
- Steven Gangestad și Christine Garver-Apgar, de la Universitatea New Mexico = logica
evoluționistă/perioada ovalatorie/atracție
- James Roney, Universitatea Santa-Barbara – influența decisivă a determinărilor hormonale în alegerile
interpersonale
- Studiile lui Vlad Griskevicius – 2010 – 2019 – University of Minessota:
 Exp. 1 – The eyes have it – ochelari (”cei mai populari” (”Over a million sold”)/”cei mai... unici”
(”A real king stands out from the crowd”)) // alăturarea cu imagini de habitat urban normal /
simboluri erotice (magazin de ”profil” în fundal) – versiunea 2 – opțiunea pentru ”unic” (peste
60% - subliminal lust cues) – explicația evoluționistă = bărbații sunt în competiție cu alți bărbați
pentru ”acapararea” atenției femeilor.
 Exp. 2 – Muse for rent – CM/C EXP (interacțiune cu o „muză” – Kate) – desen liber (mult mai
„viu”, „dinamic”, „expresiv”, „energizant”) – bărbații devin mai „creativi” în jurul femeilor
- Alessandra Rellini (2014, 2018) – University of Vermont – Studii de laborator asupra fizio-psihologiei
dragostei – biologia dorinței sexuale – (tehnici de măsurare a excitabilității genitale, activitate cardiacă,
presiunea sangvină, conductibilitatea electrică a pielii//răspunsuri comportamentale la stimuli
auditivi/vizuali cu încărcătură sexuală)
 Exp 3 – Porno vs Promo (film documentar neutru despre „cultura rusă”/film erotic explicit) –
aparat prin care subiecții să califice „cât de excitați sunt”:
o F – se „cenzurează” în condiția porno
o B – se „mobilizează” în condiția porno
Perspectiva evoluționistă: femeile trebuie să fie mai „atente” decât bărbații – o alegere „proastă” pentur o femeie
o poate „împovăra” cu o sarcină, fără să își asigure prezența unui „soț” care să o îngrijească pe ea și pe copilul
care se poate naște
- Leander van der Meij – VU Amsterdam University – măsurători obiective a testosteronului X3
  Exp 4 – Hot or not – bărbați heterosexuali – eșantion de salivă (pentru a măsura testorsteronul) +
femeiel „stimul” („start chatting”) – puzzle + altă rpelevare de salivă + chestionar („cât de atras ai
fost de femeia pe care ai întâlnit-o?”) – unii o descriu „foarte atractivă”/alții „nu, nu e genul meu”
– dar testosteronul e mai „sus”, indiferent de calificarea cognitivă, explicitată verbal
 Corpul este pregătit în prajma unei femei să „acționeze”
 Comportamentul bărbațilot se schimbă, „deschizându-se” – tonul vocii, gesturile, postura,
zâmbetul
Comportamentul este moderat de reacțiile hormonale – impuls biologic al bărbațiloe la anumite „părți” ale
corpului femeilor
- Anna Rose Childress – University of Pennsylvania – creierul bărbaților/sex
o B/F răspunsuri diferite la nivelul creierului la stimuli sexuali
 Tomograf – imagini obișnuite/imagini „incitante”
 Prima reacție – amigdala (recepționează) + „middle-management” = ventral striatum –
produce dopamina + cortexul frontal median
 La B – procesul suprimării este „încetinit” (sau inhibat)
Psihologia evoluționistă – ”costurile sarcinii” sunt incomparabil mai mari pentru F / B = de unde achiziția
”precauției”
 Exp 5 – Put on the brakes – C M (nu este nimic care să distragă atenția șoferilor) / C Exp („blonda”)
– scade viteza de deplasare / trotuar femeie foarte frumoasă („frâna” atracției) etapa 3 – 2.5 sec –
reiau mersul
 Exp 6 – Hot and helpful – F arată mai multă „grijă” unei alte femei în nevoie după ce se angajaseră
în prealabil într-o conversație cu un bărbat.
- Lori Brotto - University of British Columbia – Vancouver – femei cu ”dorințe sexuale deficiente” (30-
40% - F – raportează deficit de atracție – cronic) (Brotto & Yule, 2011; Brotto, Yule & Gorzalka, 2015)
- Terapie personalizată – another flavour of life (”stafida”) – expunere genetică (predispoziție) remodelată
comportamental.
- Dean Hamer – National Cancer Institute – genetician (”gay gene”)
- ADN – Personalitate (inclusiv ”risky sex” –mutații gena relaționată cu dopamina)
- O mutație conectată cu serotonină = intercourse anxiety - corelează cu ”sex drive” (predispoziție pentru
libido-ul exploziv)
- Martie Haselton – UCLA Department of Psychology – Evolutionary Psychology (lust vs love) – Test =
sentimentele de dragoste pot suprima/controla sentimentele/emoțiile provocate de atracția sexuală.
 Exp 7 – Lovers and lusters – cupluri – povești despre relația lor într-o ”confesiune privată”
în fața camerei video. Condiții
o A. – rememorare a ”celei mai intense experiențe sexuale în cuplu” – atractivitatea
unor necunoscuți (fotografii...)
Rezultat = califică drept mai atractivi pe cei mai ”incitanți”, tineri (de gen opus) =
plus = ”întîrzie” mai mult în vizionarea imaginii incitante (timp de reacție).
o B. – rememorare – a celei mai intense experiențe de dragoste în cuplu //
atractivitatea unor necunoscuți (love condition // încearcă să apese ”cît mai repede”
pe tasta ”ispititoare”....) / moderație
Tipurile de cupluri și diversitatea interculturală a fețetelor dragostei
Tip de cuplu / Caracteristicile tipului de cuplu
Pondere socială
Simetric – 42% Credințele soților sunt egalitare; Atât soțul cât și soția au slujbe proprii; Sarcinile casnice
nu sunt divizate după gen; Soții petrec puțin timp liber împreună; 36% au copii.
Paralel – 27% Soțul prezintă principala sursă de câștig; Sarcinile casnice sunt divizate după gen; Soții
petrec puțin timp liber împreună; Soțul preferă să-și petreacă timpul liber cu prietenii, iar
soția în primul rând cu rudele; 78% au copii.
 Diferențiat – 21% Ambii soți lucrează, dar slujba soțului primează simbolic și financiar; sarcinile casnice
sunt divizate după gen; soții petrec cea mai mare parte a timpului liber împreună și sunt
în mod egal implicați în relațiile cu rudele și prietenii; 71% au copii
Inversat – 10% Soția este angajată în muncă, soțul e șomer sau neangajat; sarcinile casnice nu sunt
diferențiate după gen; relația este asemenea unei camaraderii; soțul își petrece timpul cu
prietenii și rudele; 50% au copii.
Funcționalitatea cuplului, legată îndeosebi de asigurarea satisfacției maritale, poate fi întreținută în cadrul
unor patternuri relaționale diferite, care țin cont deopotrivă de personalitatea partenerilor, contextul social și
istoria relației.
Deși valorile dragostei romantice hrănite de individualism reprezintă specificul celor mai numeroase
căsătorii în societățile individualiste, unele trăsături ale individualismului psihologic fac dificilă menținerea
relației între parteneri.
O abilitate relațională foarte importantă, care poate contribui la întreținerea relației, o constituie
compromisul interpersonal, ce păstrează balanța echilibrată între cerințele afirmării de sine cu orice preț și
imperativele intimității
Fericirea – Sau despre psihologia „celor cu adevărat importante”
Fericirea ca „obiect” de studiu al psihologiei sociale
Fericirea a ajuns să fie considerată în prezent „variabila dependentă supremă a științelor sociale”
La nivelul simțului comun, tematica fericirii a devenit centrală, fapt atestat de inflația (mai mult
cantitativă, decât calitativă) a „manualelor” de self-help care populează rafturile librăriilor sau a rețelelor sociale
Suport empiric pentru „beneficiile” fericirii
Studiile atestă cum ”abilitatea de a fi fericit” = factor esențial care contribuie la obținerea unei
adaptabilități superioare și a unei bune sănătăți mentale
Rol important în dobândirea unor gratificații sociale mai consistente (precum rata mai ridicată a
nupțialității și incidența mai scăzută a divorțurilor, construirea unei rețele sociale alcătuite din mai mulți prieteni,
un suport social mai însemnat și interacțiuni sociale mai bogate
Predictori ai ”stării de bine”, precum statusul demografic, trăsăturile de personalitate și atitudinile sau
caracteristicile scopului acțiunii în care este implicat subiectul și-au dovedit pertinența încă din anii '90. De
asemenea, persoanele mai fericite raportează și o performanță mai bună la locul de muncă, însoțită de o creativitate
crescută în sarcinile asumate, o productivitate superioară, o muncă mai de calitate și un venit mai ridicat, dar și
mai multă energie și dinamism intra și interpersonal.
Calificarea subiectivă a fericirii s-a arătat a fi în relație cu starea de sănătate fizică și psihică, potențând
tendințele de auto-control, auto-reglare și abilitățile de coping, și consolidează, totodată, sistemul imunitar.
Persoanele ”fericite” ajung să trăiască în mod efectiv mai mulți ani decât cele ”nefericite” și să se arată a fi –
contrar stereotipului cultural individualist, care sugera caracterul mai degrabă centrat pe sine și egoist al
subiecților din această arie culturală – mai deschise către ”cel aflat în nevoie”, mai pro-sociale şi mai caritabile.
Fericirea ca „proiect” societal
Eduart Diener, Martin Seligman, Daniel Kahnema // ori politicieni de prim-plan, precum premierul
britanic David Cameron // = au adus în centrul atenției și dezbaterii publice, dincolo de retorica PIB-ului ca „țintă
a bunăstării”, idealul de „fericire” și „satisfacția în viață” ca măsuri mult mai pertinente pentru evaluarea globală
a „succesului” unei societăți. Mesajul din spatele acestor pledoarii este acela care susține că dacă oamenii se
califică pe sine mai fericiți, țara respectivă o „duce mai bine” cu adevărat mai bine.
Dar, perspectiva critică subliniază că starea de bine nu cuprinde doar calificarea sa subiectivă (să li se pară
oamenilor că sunt fericiți), ci este privit ca un proces dinamic care conferă oamenilor un SENS pentru viețile lor
și care se articulează în interacțiunea dintre circumstanțe, activități și resurse psihologice, privite ca și ”capital
mental”. Acest proces încorporează nu doar dimensiuni personale, dar și sociale, aduce alături sentimente, precum
și evaluarea capacității oamenilor de a-și realiza propriul potențial sau de a acționa rezilient și le furnizează
acestora capacitatea funcțională de a experimenta împlinirea personală și comunitară.
Sursele fericirii. „Cultivarea” fericirii – Sonja Lyubomirsky
- trei surse majore ale stării ”cronice” de fericire:
 o Tendințele genetice (cu o pondere a predictorului de aproximativ 50%) = set point = pondere
foarte ridicată a moștenirii biologice în generarea calificării subiective a fericirii (uneori până la
praguri de 80%, cele mai multe, însă, se evidențiază o pondere de aproximativ 50 % din totalul
varianței SWB), ceea ce sugerează că fiecare persoană are un nivel ”cronic” propriu al fericirii.
 trăsăturile de personalitate - R. McCrae și P. Costa (1990, 1994) atestă cum neuroticismul
(-) și extraversiunea (+) corelează cu starea de bine subiectivă
 culoarul hedonic (hedonic treadmill) la care făceau referire P. Brickman și D. T. Campbell
(1971) – fiecare subiect = avantaj/handicap originar // culoar //
o Conjuncturile (10%) - P. Brickman, D. Coates și R. Janoff-Bulman (”norocoșii”) – loterie – după
12 luni – ”la fel de fericiți” // inclusiv în traume
o Activitatea intențională (40%) = PRACTICAREA VIRTUȚILOR (Peterson & Seligman, 2004),
precum gratitudinea (Emmons & McCullough, 2003), iertarea (McCullough, Pargament, &
Thoresen, 2000), auto-reflecția profundă (thoughtful self-reflection) (King, 2001; Lyubomirsky,
Sousa, & Dickerhoof, 2006; Lyubomirsky & Fritz, 2018).
 intervenții bazate de operaționalizarea scopurilor personale ale participanților (Sheldon
et al., 2002) sau tehnici de activare a iertării și gratitudinii (ca și demersuri cognitive),
bazate pe o filosofie de viață care operează cu valori sociale generoase (onestitatea,
respectul, refuzul judecării celuilalt, toleranța față de alteritate, speranța)
Ce contează cu adevărat?
- Răspunsuri „evidence-based”
o 1 – de „sus în jos” (dispre perspectivă sociologică înspre cea psihologică)
o 2 – de „jos în sus” (dinspre persoana individuală înspre tipul social)
1. Perspectiva descendentă (de „sus” în „jos”) – dinamici macro-sociale înspre profile identitare individuale
– Ron Inglehard (University of Michigan)
- World Values Survey = peste 130 de culturi naționale – 1981 – 2019
o Mutații înspre valorile post-materialiste = materialitatea vieții NU se află în relație cu ”fericirea”
o Explozia consumerismului experiențial = Gilovich, T., & Kumar, A. (2015). We’ll always have
Paris: The hedonic payoff from experiential and material investments. In Advances in
experimental social psychology (Vol. 51, pp. 147-187). Academic Press) – posesivitate
experiențială (un alt ”a avea”)
o Omul post-materialist confundă scopul cu mijloacele + își mobilizează resursele pentru a
acumula mijloace care devin scopuri în sine, uitînd ținta.
o Kenneth Gergen – Saturated Self (”selful saturat”) - Gergen, K. J. (2007). Saturated Self. The
Blackwell Encyclopedia of Sociology.
o Helliwell, J., Layard, R., & Sachs, J. (2018). World happiness report. New York: Sustainable
Development Solutions Network = reconfirmarea paradoxului Easterlin
2. Perspectiva ascendentă (de la dinamici identitare individuale înspre profile sociale) – Robert Waldinger
- Studiul Harvard ”despre fericire” (1938 – prezent...) – Cel mai îndelungat / amplu / complex studiu
longitudinal
- 724 de subiecți (19 ani)
 268 – studenți în anul 2 la Harvard
 456 – tineri din cele mai sărace cartiere ale Bostonului
 monitorizați mai bine de 75 de ani
o Principalul obiectiv = identificarea – printr-o analiză științifică sistematică – factorilor care pot
contribui la menținerea sănătății și a fericirii pe parcursul vieții
o Chestionare specifice / interviuri comprehensive / fișele medicale / analize de sînge / scanări ale
creierului / interviuri structurate cu partenerele de viață și cu copiii șamd – din 2 în 2 ani
o În prezent, deși sunt nonagenari – mai există 60 de supraviețuitori...
o Starea de sănătate (fizică și mentală) precum și fericirea se află în relație nu cu ”banii” /
”succesul” / ”munca”...., ci cu bogăția și calitatea relațiilor cu ”ceilalți” semnificativi.
Paradoxul alegerii
O paletă tot mai largă de alegeri posibile, = una din trăsăturile de bază ale omului ”post-materialist”, expresia cea
mai fidelă a mutației înspre dominanța tipului identitar ordonat de freechoice (Inglehart, 2015).
O retorică explicativă aproape rutinieră în caracterizarea funcționalității sociale mai ridicate a modelului
democrației liberale se bizuie pe asumpția care afirmă că pentru a ridica nivelul de bunăstare al cetățenilor, se
impune să maximizăm libertatea lor individuală, căci libertatea este în sine bună, valoroasă și meritorie, iar calea
privilegiată prin care se poate maximiza libertatea este reprezentată de maximizarea alegerilor.
Studiile indică, însă, în chip neașteptat, că această multiplicare progresivă a alegerilor noastre nu este însoțită de
satisfacție și ”împlinire personală”, fiind, dimpotrivă, sursa numeroaselor tulburări identitare.
Paradoxul alegerii – Barry Schwartz – Universitatea Penssylvania
- Ceea ce ar trebui să constituie ingredientul ”fericirii” (multitudinea de opțiuni) generează mai degrabă
nefericire
- Costul unei alegeri devine din ce în ce mai ridicat, întrucît cel care produce alegerea trebuie să o
confrunte cu un ansamblu de alegeri potențiale refuzate prin însăși actul alegerii, toate însoțite, însă, de
beneficii ”probabile”. Iar tensiunea astfel creată ne face să ne bucurăm tot mai puțin de ”ceea ce avem”
și să devenim ”paralizați” într-un soi de virtualitate impură de scenarii alternative ”care ar fi putut fi,
poate, mai bune”
- Prin multiplicarea alegerilor ne maximizăm așteptările, căutînd ”perfecțiunea”, iar rezultatul concret este
că deseori ne ”blocăm” în a nu mai putea să alegem nimic și uităm să mai trăim ”spontaneitatea proaspătă
a lumii” și să experimentăm ”bucuria neașteptată a unei surprize plăcute”
- Costul de oportunitate - ”motivul pentru care totul era mai bun atunci când totul era mai rău e că atunci
cînd totul era mai rău era de fapt posibil ca oamenii să experimenteze surprize plăcute. În ziua de azi, în
lumea în care trăim — noi, cetățenii post-industriali și care am depășit impasul sărăciei și insecurității și
care așteptăm perfecțiunea — cel mai bun lucru pe care-l poți spera e că lucrurile vor fi atît de bune cît
te aștepți să fie. Nu vei fi niciodată plăcut surprins, deoarece așteptările tale și ale mele se înalță pînă la
cer. Secretul fericirii s-ar cuveni să devină să înveți să ai așteptări moderate și echilibrate” (Schwartz,
2015) = v. fenomenul privării relative (Easterlin / Runciman)
- Deși ”o ducem mai bine” în plan obiectiv, ajungem ”să ne simțim mai rău”, pentru că alegerea însăși, cît
mai diversă, pentru experiențe cît mai intense, mai ”exotice”, mai fragmentare, mai ”perfecte”, devine
un criteriu al ”calității vieții”, în care ajungem să confundăm mijloacele (oportunitățile multiple) cu
scopul vieții, iar goana după alegeri multiple ca predictor al ”fericirii” devine un scop în sine.
Ceea ce contează în viață este în altă parte.
Jocul încrederii și al interdependenței
Încrederea și „sănătatea” socială/perspecftiva sociologică (nivel societal)
Încrederea = resursa cea mai bogată a capitalului social
Capitalul social = calitatea democrației
Teoria capitalului social = un capital social bogat constituie un temei solid al democrației, iar un capital social
diminuat este specific societăților dezechilibrate, caracterizate printr-o conflictualitate accentuată și un dialog
social precar, de genul societăților ieșite de sub povara totalitarismului.
Privită fiind prin grila rețelelor de încredere, societatea românească se arată a fi doar „de fațadă”
democratică. În conseicnță, refacerea rețelelor de încredere, deși situată în zona temeiurilor subiective ale
democrației, reprezintă o premisă necesară pentru recompunerea sănătoasă a edificiilor formale, „obiective”, ce
compun organismul instituțional și țesăturile sociale.
Încrederea – perspectiva psihologiei sociale (nivel interpesonal)
 Teoria suportului social – J.S. House, K. Landis & D. Umberson (1988)
J.S.House et al, R.Waldinger & M. Schultz = perspectivă longitudinală = suportul social este un predictor mai
consistent pentru starea de sănătate fizică sau mentală a subiecților, comparativ cu orice alt factor identitar,
rpecum cel somatic (boli cardiovasculare, diabet, obezitate, etc) sau celc are ține de status („prestigiu”, „avere”)
 „Teoria atașamentului” (Bolwby, May & Solomon), „teoria dezvoltării psihologice
stadiale” (Erickson & Erickson) = nivelurile crescute de încredere interpersonală
 dezvoltate în copilărie creează o fundație psihosocială sănătoasă pentru dezvoltarea unor
relații mai împlinite și mai funcționale la maturitate.
Operaționalizarea încrederii
2 tradiții de studiere a încrederii ca și construct psiho-sociale
- Tradiția comportamentalistă de studiere a încrederii, care califică precumpănitor încrederea ca pe un
comportament decizional rațional, întocmai precum alegerile de tip cooperant sau non-cooperant din
jocurile experimentale.
o Cu cât tiparul autoritar este mai pregnant în respectiva societate, cu cât nivelul de încredere
generalizată este mai scăzut cu cât fatalismul domină raportarea la scenariile proiective în care
este angrenat subiectul în act, cu atât opțiunea non-cooperantă se impune ca majoritară.
- Tradiția holistică de studiere a încrederii, care încearcă să surprindă complexitatea proceselor
interpersonal implicate (emoții, cogniții) în comportamentul care implică încredere.
Încrederea și reciprocitatea
Există numeroase evidențe empirice în domenii foarte diverse (psihologie, antropologie culturală,
sociologie, economie), care atestă valențele reciprocității ca ingredient esențial al comportamentului uman, și care
scot în evidență omniprezența comportamentului de reciprocitate în raporturile interpersonale și în rețelele sociale
Ex. A. Gunnthorsdottir et al (2002) – existența unei corelații (-) între reciprocitate și înclinații manipulative.
P.A. Van Lange (2015) = „încrederea generalizată” este mai degrabă înrădăcinată cultural
- Este articulată în cadrul experiențelor care însoțesc interacțiunile sociale (începând cu cele din fragedă
copilărie, dar merg dincolo de ele) + rețelele în care este integrat actorul social, precum și expunerile la
agenții socializatori (școala, mass-media, etc)
- Sunt societăți cu „grade de încredere ridicat” și altele cu „grad de încredere scăzut”, și aceste tipare sunt
„funcționale social”, în funcție de climatul general caracterizat de dialog social, autenticitate
interpersonală, meritocrație sau dictatură, duplicitate și impostură.
- Este adaptativ să „setezi” o „doză rezonabilă” de încredere în „celălalt”, fără de care orice construcție
socială (de la cele din microgrupurile din organizații, până la raporturile inter-instituționale la nivel
macrosocial) este șubrezită considerabil.
Dilemele sociale și jocul interdependenței
„Dilemă socială” = acele situații în care subiectul individual trebuie să producă alegeri de pe urma cărora, cel mai
adesea, opoziția este între prevalența beneficiilor, care sunt distribuite către cine sau către „celălalt”/grup.
Robys Dawes (1980) = contextele societale în care decizia pe baza dilemelor sociale dobândește mize
semnificative
 Suprapopularea
 Epuizarea resurselor solului (pășuni, păduri) și solului (minereuri)
 Poluarea
 Consumul de energie
 Barierele vamale
 Plata taxelor către stat
- 2 caracteristici principale ale dilemelor sociale
o Aparent, cel puțin, fiecare om are beneficii mai mari dacă adoptă un comportament non-cooperant
(bunăoară, dacă poluează sau dacă folosește toate resursele disponibile sau refuză plata tuturor
taxelor către stat), decât dacă ar alege soluția cooperantă
o Însă, grupul/comunitatea care conține subiecții individuali care compun poate obține beneficii
certe mai consistente dacă toată lumea cooperează, decât dacă refuză cooperarea.
- G. Hardin – „tragedia comunelor”
Teoria jocurilor
- matematicienii - John Von Neumann și Oskar Morgenstern, încă din anii 40 ai secolului trecut
 - psihologi, sociologi, economiști, antropologi au preluat modelările matematice din teoria jocurilor și le-
au aplicat în propriile domenii, furnizînd o cunoaștere dintr-o perspectivă nouă, îmbogățită, a vieții
sociale reale (Brams, 2011; Colman, 2013, 2016; Aumann, 2017).
- în asemenea jocuri, nu se poate produce o convergență deplină a intereselor partenerilor (pierderile și
cîștigurile sunt relative), spre deosebire de ”jocurile cu sumă nulă”, în care pierderea unui partener devine
cîștigul ”absolut” al ”celuilalt”.
- dilema prizonierului // (prisoner’s dilemma) - R. D. Luce și H. Raiffa (1957, 2012) = studiile din
psihologia socială care au operat cu dilema prizonierului au fost interesate de examinarea cooperării în
rețelele sociale, în care investiția de ”încredere în celălalt” este însoțită de maximizarea cîștigurilor
partenerilor de rol, dar și investigarea competiției, în care s-a urmărit opțiunea egoistă, de a cîștiga ”cît
mai mult” în raport cu ”celălalt”, activînd un tipar al neîncrederii
Dilema prizonierului a avut parte de numeroase sinteze peste ani, de dezvoltări ale unor designuri de cercetare
care explorează aspecte noi ale fenomenului deciziei, dar și de meta-analize consistente.
Încrederea și economia comportamentală
Temeiurile psihologice ale deciziilor economice:
- Daniel Kahneman – Premiul Nobel pentru economie – 2002 (eroarea sofistică a planificării – minimizăm
durata de timp și costurile implementării unui proiect)
- Richard H. Thaler – Premiul Nobel pentru economie – 2017
- Nassim Nicholas Taleb – ”lebăda neagră” - 2007
„jocul schimbului de cadouri” (Fehr, Kirchsteiger, & Riedl, 1993) & „jocul încrederii” (Berg, Dickhaunt, &
McCabe, 1995)
Fehr, E., & Gächter, S. (2002). Altruistic punishment in humans. Nature, 415(6868), 137-140.
Fehr, E., & Fischbacher, U. (2003). The nature of human altruism. Nature, 425(6960), 785-789.
Fehr & Rangel, 2011; Fehr & Williams, 2018 = demersurile coordonate de E. Fehr aveau să scurtcircuiteze
rutinele raționalității, care sa dovedește a fi doar parțial implicată în deciziile din viața reală, în contexte de
interdependență.
Minciuna și economia comportamentală
Dan Ariely
- Experimentele Matrix (the Matrix Experiments) - 40000 de subiecți / procedură de rezolvare de probleme
(20/ 5 minute / sumă de bani = răsplată) 4 / 6 //2/3 – livrează o minciună ”profitabilă” / ambiguitatea în
rol.
- MIT – Coca-Cola / 6 bancnote de 1 dolar - (Mazar, Amir, & Ariely, 2008)
- Manipularea experimentală a minciunii (2 => minciună ”consistentă”) = contaminantă
Caracterul funcțional al minciunii
o omul devine prea sătul ca să spună adevărul (Mead, Baumeister, Gino, Schweitzer, & Ariely, 2009
) = minciuni ”neutre”
- D. Ariely – fudge factor (”factorul vrăjeală”) - ”înclinația fabulatorie” ”mărul stricat va ajunge să strice
întregul butoi cu mere” = tendința de a maximiza beneficiile secundare ale minciunii
Încrederea și reciprocitatea
”Ceea ce leagă” țesuturile sociale și dă viață organismului comunitar este încrederea & reciprocitatea =
Jonathan Haidt (2007) - ”Ipoteza fericirii” (The Happiness Hypotesis) = cea mai importantă trăsătură care
însuflețește relațiile sociale este reciprocitatea, iar pentru ca o asemenea resursă să se activeze este necesar să fie
mobilizat ”darul încrederii”.
Dincolo de înclinațiile noastre ipocrite, în care ne autogratificăm simbolic și decidem că ”noi suntem
suntem cei buni și onești”, iar atunci cînd ne deschidem cu ”generozitate” (deci, inclusiv cînd ”oferim încredere”)
o facem ”asemeni unui plasament bancar inteligent” (Gouldner, 1960), pe termen mediu și lung încrederea și
reciprocitatea sunt cele mai importante ”energii sociale” care asigură coeziune, funcționalitate instituțională, dar
și relații de calitate cu semenii semnificativi din viețile noastre.
Autocontrolul, amânarea recompensei și încrederea
Stanford University - Walter Mischel = (Mischel & Ebbesen, 1970; Mischel, Ebbesen & Zeiss, 1972) =
efectele benefice ale gestionării propriilor ”porniri” în vederea obținerii unei gratificări imediate, în raport cu o
recompensă ulterioară mai consistentă (experimentul bezelei (the marshmallow experiment) - copii de 4-5 ani /
15 minute).
(Mischel, Shoda, & Peake, 1988; Mischel, Shoda & Rodriguez, 1989; Shoda, Mischel, & Peake, 1990) –
studii longitudinale - Science sau Journal of Personality and Social Psychology - cum copiii care au izbutit să își
reprime gratificația imediată și au fost capabili să aștepte primirea celei de-a doua bezele s-au dovedit peste ani
- tineri cu scoruri mai ridicate la testele școlare standardizate de evaluare (precum SAT-ul, pe baza căruia
se face admiterea la colegiile și universitățile americane),
- au înregistrat o incidență mai scăzută a abuzului de substanțe și alcool,
- o probabilitate mai scăzută în a deveni obezi, au dovedit un răspuns mai adecvat la stres și
- abilități sociale mai bune, raportate de către părinții lor.
o (aspecte somato-fiziologice // relaționale // reușita profesională)
= Universitatea Rochester - publicată în Cognition (Kidd, Palmeri, & Aslin, 2013), reia procedura lui Mischel =
scenariul ”demn de încredere” = logica decizională marcată de încrederea în cel care oferă gratificarea.
Nevoai de încredere și biasul pozitivității – ipoteza Pollyana
”Pollyana. Taina mulțumirii” (1913) = Eleanor H. Porter
- ”jocul mulțumirii” – prin care încearcă și reușește să descopere ”binele” și ”frumusețea lumii” în toate
cele care o întîmpină (”partea plină a paharului”)
J. Boucher și C. Osgood (1969), întrucît creierul uman procesează informațiile plăcute, pozitive într-o manieră
mai acurată decît cele neplăcute, încărcate negativ
M. Matlin (2004) = favorizăm cuvintele plăcute/încărcate semantic pozitiv, în raport cu cuvintele
neplăcute/negative în procesările cognitive,
Anumiți semeni au o înclinație mai pronunțată în a căuta expunerea la stimuli pozitivi, pe care îi
gestionează cognitiv mai eficient, decît pe cei neutri sau negativi – e ca și cum ar căuta ”frumusețea” și
”bunătatea” lumii, și nu ”urîțenia” și ”răutatea” ei, iar o asemenea alegere le clarifică în sens ”luminos” lectura
vieții
- ”personalitatea pollyanică” (Levine, 2007; Kammrath & Scholer, 2011; Kaur & Chadha, 2016) =
construct robust. F > B // E. Kross, O. Ayduk, și W. Mischel (2005) perspectivă detașată de sine (self-
distanced) sau dintr-o perspectivă asumată (immersed) = reactivitatea emoțională este mai scăzută cînd
participanții la studiu se gîndesc la un eveniment negativ dintr-o perspectivă detașată, decît dintr-una
asumată/imersată
J. Boucher și C. Osgood / D. Sears (1983) / S. Taylor - biasul pozitivității personalității (a person positivity bias)
= oamenii evaluează persoanele individuale mai favorabil decît grupurile.
Consturirea scenariilor sociale: autoconfirmarea profețiilor
1. Istoria conceptului
- ”telepatie socială”
Conceptul (self-fulfilling prophecy) a fost consacrat în cîmpul disciplinei în urma volumului de referinţă
al lui R.K. Merton: Social Theory and Social Structure (1949/1968). Tendinţa actorilor sociali rezultată în urma
unei definiri false a situaţiei de a se conforma prescripţiilor scenariului construit la nivelul imaginarului colectiv,
validînd, astfel, noul înţeles atribuit acţiunilor şi modelînd contextul conform determinantelor sale.
o logică socială perversă.
Parabolă sociologică (R. K. Merton):
- Last National Bank / Cartwright Millingville
- perversitatea conflictelor sociale expresive (Coser, 1956/1982; 1968)
- ţapul ispăşitor („ungurul“, „evreul“, „ţiganul“, „minerul“, „intelectualul“)
Referința recentă: L. Jussim şi Cr. Fleming în Self Fulfilling Prophecies and the Maintenance of Social
Stereotypes: The Role of Diadic Interactions and Social Forces (1996).
 2. Aplicarea fenomenului autoconfirmării profeției
- Educația
- Reporturile interetnice și interrasiale
- Raporturile minoritare-majoritare
Educație – Fenomenul Pygmalion sau Efectul Oglindei Identitare
(Rosenthal, Jacobson, 1968) – epxectanțele generoase de rol îmbunătățesc nemijlocit performanța „celuilalt”
Efectul Pygmalion
E. Bahad și F. Bernieri (1991): așteptările inițiale ale profesorilor legate de elevii sau studenții cărora li se
adresează modelează semnificativ expresivitatea lor discursivă și relațională.
D. Jamieson (1990/2007): influențele nu sunt însă doar într-o singură direcție – dinspre profesor către elev – ci
bilaterale.
Sunt însă situaţii cînd aşteptările reunite pentru performanţă ale profesorului şi elevului se întîmplă să nu
se potenţeze, ci să se inhibe reciproc. Cînd mereu se aşteaptă performanţa maximă de la elev, acesta înclină să
dezvolte o atitudine anxioasă, căci imaginea eşecului potenţial (fie el şi minor) devine un factor perturbator
important, deturnîndu-i atenţia de la sarcina pe care o efectuează şi diminuînd pe termen mediu performanţa sa
globală (Zanna et al., 1975).
Raporturile interetnice sau interrasiale
Autoconfirmarea stereotipurilor, al lui C.Word, M.Zanna și J.Cooper (1974), în care se promovează inechitățile
sociale pe baza prejudecăților etnice sau rasiale.
Odată pornită, printr-un efect cumulativ, „profeția” tinde să se autorealizeze.
Raporturile minoritare-majoritare
Autoconfirmarea profeţiilor = tendinţa de a diminua identitatea „celuilalt“ şi de a menţine cu orice preţ structura
socială şi simbolică a unei societăţi.
P. Bourdieu (1970/1973, 1979, 1980/2007) = capitalul simbolic moştenit se conservă într-o societate, iar drumul
prin viaţă al subiecţilor individuali sau colectivi se scurge pe albii deja trasate, chiar dacă retorica statului
democratic şi a ideologilor proprii modernităţii politice nu le recunosc ca atare.
Pierre Bourdieu – Capitalul simbolic și logica hegemonică
„Moştenitori“ fiind, ducem cu noi în lumea socială o logică implicită a conservării „a ceea ce este“, chiar
dacă formal declarăm că „toţi avem şanse egale în viaţă“ şi că „schimbarea este înnoitoare şi, deci, necesară“.
Desigur, o astfel de logică va confirma stereotipurile sociale dominante. Majoritatea defineşte o situaţie socială
şi impune hegemonic minorităţii ordinea lucrurilor existentă, astfel încît minoritatea şi-o integrează ca „naturală“.
Pe această cale se perpetuează un echilibru social cel mai adesea strîmb şi inechitabil.
Minoritățile majoritare
Cazul României, însă, este exemplar şi prin ceea ce am putea numi, într-o cheie paradoxală, majorităţile
marginale sau chiar majorităţile minoritare. Sociologic majoritare, acestea îşi asociază o marginalitate simbolică
şi socială, dobîndind toate atributele specifice unei minorităţi sociale, în primul rînd interiorizarea stării de
victimă.Trăim într-o Românie a marginalilor, întrucît săracii, femeile, minorităţile de vîrstă (copiii, pensionarii),
minorităţile etnice formează straturi sociale tot mai semnificative, majoritare în realitatea socială locală, care îşi
dezvoltă o identitate segregaţională şi autarhică, orientată spre supravieţuire
Sindromul de codependență – Paul & Jean Michelson
Printr-o analogie cu modelul psihiatric al codependenţei, internalizat de copiii proveniţi din familii abuzive, în
care mediul dement conduce la o înlocuire a dezvoltării şi evoluţiei cu strategiile de supravieţuire —, România
ca societate disfuncţională ne înfăţişează o cale de abandon social consimţit, întărit de logica hegemonică a
corpului comunitar mai larg. Această dezangajare individuală şi colectivă este însoţită de o serie de simptome,
precum:
- negarea evidenţelor;
- condamnarea victimelor;
- tacticile şi discursurile de acoperire;
- evacuarea responsabilităţii atît a victimelor, cît şi a celor care victimizează;
 - aprecierea victimizării arbitrare ca act de justiţie;
- climatul general de anxietate şi suspiciune;
- sentimentul de nesiguranţă:
- mecanismele de autoiluzionare şi raţionalizarea care justifică orice oroare;
- refuzul realităţii;
- memoria selectivă, ceea ce transformă victimizarea într-o trăsătură comună a contextelor violente, fie
ele publice sau private.
În România se produce pe scară largă un fenomen de instituţionalizare a marginalităţii.
Mecanismele de autoiluzionare la nivel interpersonal
D. Gilbert (1991) – Descartes vs Spinoza
 R. Descartes, care susținea că înțelegerea și încrederea sunt procese separate (mai întîi
”cunoaștem” lumea, iar apoi, pe baza acestor informații primare, ajungem să ”credem” în
”ceea ce am aflat”) vs. viziunea lui B. Spinoza, care afirma că procesul înțelegerii a lumii
cuprinde și încrederea în pertinența acestei înțelegeri (ceea ce înseamnă că ne putem
modifica ulterior ”viziunea despre lume”, dacă avem date care contrazic acea ”înțelegere”
prealabilă, dar pînă în acel moment înclinăm să ”credem totul”).
G. Quattrone și A. Tversky (1984) - ”studiu ce vizează aspectele psihologice și medicale ale atletismului”= starea
de sănătate
 (tipul de inimă 1 ”bolnavă” vs 2 ”sănătoasă”/ vas cu apă foarte rece + efort fizic +
informația că ”inima 2 tolerează mai bine apa rece” vs ”exercițiul fizic produce o diminuare
a toleranței la apa rece) = dezvoltare conform scenariului din mintea subiecților (diferența
= +/- 8-10 secunde) = conservarea iluziei & mecanismele autoamăgirii
În mod similar - M. Lepper, D. Greene și R. Nisbett (1973) – pasiunea pentru desen = creativitate / recompensă
= iluzia de libertate
E. Deci, R. Koestner și R. Ryan (1999) – meta-analiză - 128 de studii
 recompensele materiale au un efect negativ important asupra motivației intrinseci a
subiecților implicați, îndeosebi cînd cei care realizează sarcina o fac în acord cu propria lor
”vocație” și ”chemare” = bias-ul supra-justificării
R. Wenzlaff și D. Wegner (2000) – teoria proceselor ironice – mecanism postreprimare.
3. Modelul teoretic al autoconfirmării profețiilor
Mark Snyder şi W.B. Swan jr. (1978, apud Chelcea, Radu, Ciupercă, 1999, p. 30) au pus în evidenţă
caracterul circular al fenomenului şi rolul de matrici formative comportamentale al schemelor cognitive în
formarea aşteptărilor faţă de „celălalt“.
Definirea eronată a situaţiei poate fi involuntară, printr-o evaluare deficientă a contextului, sau deliberată,
generînd o manipulare socială, prin obţinerea unor beneficii din antrenarea scenariului.
Imaginea eronată despre o persoană conduce la autorealizarea profeţiei şi la confirmare comportamentală.
M.Snyder, E. Tanke şi E. Berscheid (1977):
- Studenți ai Universităţii Minesota - sunt puşi să dialogheze la telefon cu o tînără pe care nu o cunoşteau,
dar căreia îi văd în prealabil fotografia.
L. Jussim și S. Stevens (2016) au descris mecanismul autoconfirmării profeţiilor în patru etape:
- subiectul elaborează anumite expectanţe faţă de „celălalt“, observînd acţiunile acestuia, şi le
interpretează pe baza trăsăturilor de personalitate pe care le-a „descoperit“ printr-un efect de confirmare
perceptuală („ajungi să vezi ceea ce vrei să vezi“).
- expectanţele încurajează noile comportamente ale partenerului de relaţie, care, la rîndul lor, confirmă
aşteptările iniţiale,
- comportamentul „celuilalt“ este determinat de angajarea implicită în rolul conturat de iniţiatorul relaţiei,
- în stadiul cel mai profund se ajunge pînă la conversiune, adică subiectul supus scenariului prescris
trăieşte o reală schimbare în imaginea sa de sine.
 Perversitatea fenomenului autoîndeplinirii profeţiei se datorează şi contagiunii pe care o răspîndeşte în
cadrul relaţiilor interpersonale.
 exemplu = studiul lui M. Snyder şi W. Swann (1978) ◦ tiparul comportamental agresiv
achiziţionat în diada anterioară se perpetuează în timp, vechea victimă fiind cea care
iniţiază acum autoconfirmarea profeţiei ce face o nouă victimă: „inocentul“ care devine şi
el agresiv.
Efectul de experimentator: R. Rosenthal și K. Fode
Experimentatorul poate să influenţeze prin însăşi prezenţa sa, prin prejudecăţile sale, prin dorinţa nerostită
de a i se confirma ipotezele, aşadar prin aşteptările sale, rezultatele experimentului printr-un fel de autoconfirmare
mascată a profeţiilor (adică a anticipării a ceea ce se va obţine). / v. ”reușita în viață”.
3. Scenarii perverse în grup: dezindividualizarea
Dezindividualizarea = starea psihică a subiecţilor care consideră că nu mai pot fi identificaţi, datorită unor cauze
de natură fizică (de exemplu, întunericul) sau de natură socială (de exemplu, starea de mulţime) (Chelcea,
1999/2008, p. 112).
Trăsătura principală a acestui proces de diminuare a fiinţei este nonidentificabilitatea, care determină o
trăire a pierderii identităţii
Dezindividualizarea
Conceptul a fost preluat, prin opoziţie, din gîndirea lui C.G.Jung şi reprezintă o noţiune contrapusă
procesului de individuaţie.
„Întrebuinţez noţiunea de individuaţie, afirmă Jung, în sensul acelui proces care produce un individ
psihologic, adică o unitate separată, indivizibilă, un întreg (…)“ capabil de „a deveni propriul sine“ (Jung
1939/1996, p. 404)
Astfel, deindividualizarea devine procesul de diminuare progresivă a individualităţii subiectului, adică de
pierdere a capacităţilor sale de afirmare independentă, unitară şi creatoare
Dezindividualizarea – factori
a. Anonimatul
- L. Festinger, A. Pepitone şi Th. Newcomb (1952): subiecţii sunt mai atraşi de grupurile care le-au
îngăduit în mai mare măsură deindividualizarea.
- J. Singer, C. Brush, S.Lublin, (1965) / pasaj din D.W. Lawrence „Amantul Doamnei Chatterley“ –
standardul pornografiei (CSJ US)
- Philip Zimbardo – The human choice: Individuation, reason and order versus deindividuation, impulse
and chaos (1970/2007)
o anonimat — apreciat ca factor central —, +:
o activitatea în grup;
o mărimea grupului;
o iresponsabilizarea;
o remodelarea perspectivei temporale, prin privilegierea prezentului, expulzarea trecutului şi a
viitorului din evaluarea de sine;
o excitarea senzorială intensă (de exemplu, muzica hard);
o implicarea nemediată în act;
o inducerea unor stări de conştiinţă modificată (prin alcool, euforizante, droguri).
o comportamentele asociate sunt caracterizate prin:
 impulsivitate;
 trăiri afective paroxistice;
 iraţionalitate;
 regresivitate;
 ignorarea stimulilor externi
Dezindividualizarea – paradigme experimentale
P. Zimbardo – ”mașina abandonată” – New York / Palo Alto
Violenţa colectivă – sinucideri cu ”galerie”.
Elementele favorizante ale deindividualizării- L. Mann:
întunericul,
distanţa mare dintre victimă şi „galerie“,
căldura excesivă,
numărul mare al martorilor (de ordinul sutelor).
Dezindividualizare și comportament prosocial
- „cazul Kitty Genovese“
o caz real al unei femei ucise brutal în New York în martie 1964, întrun episod de violenţă extremă
ce a durat 45 de minute, sub privirile a 38 de vecini-martori care, în dosul ferestrelor, au auzit
strigătele victimei, dar nu au făcut nimic pentru a o ajuta.
o cu cît numărul ”spectatorilor” crește = scade șansa de a primi ajutor.
Dezindividualizare – paradigme experimentale
- P. Zimbardo – glugile Ku-Klux-Klan / șocuri electrice.
o În condiţia asigurării anonimatului, şocurile electrice erau foarte intense şi prelungite, indiferent
de comportamentul generos sau dezagreabil al „victimei“.
o Diener et al, 1976 – Halloween
 Variabila dependentă = numărul de bomboane pe care copiii le „furau“ după ce gazda se
retrăgea în grabă.
Dezindividualizarea - factori
b. Diminuarea conștiinței de sine
a. Factorii situaționali din grup împiedică subiectul să fie focalizat asupra propriei sale interiorități
b. D = /tranzitorie/neutrăpoate fi instrumentalizată