FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE

ADMINISTRATIVE, BUCUREȘTI

PROIECT

NORME CONFLICTUALE PRIVIND ACTELE

JURIDICE

DISCIPLINA-DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

CADRU DIDACTIC:
NICOLETA DIACONU
DOCTOR în lucrări
STUDENT:
IONIȚĂ COSMIN-MUGUREL
GRUPA 405
ANUL IV, IFR
SEMESTRUL I

AN UNIVERSITAR 2021-2022
 CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................3
1. Forma actelor juridice. Legea aplicabilă formei actelor juridice.........................................3
1.1. Definiție.Clasificare..............................................................................................................3
2. Normele conflictuale privind fondul actului juridic...............................................................4
2.1.Legea aplicabilă condiţiilor de fond. Aplicarea legii alese de partea (părţile) actului juridic
(lex voluntatis).............................................................................................................................4
2.2.Determinarea legii aplicabile actului juridic după criterii obiective (localizarea obiectivă a
actului juridic)..............................................................................................................................6
3.Normele conflictuale privind forma actului juridic................................................................7
4. Legea aplicabilă formei actului juridic....................................................................................9
4.1. Legea aplicabilă formei actului potrivit Codului civil român..............................................9
4.2. Legea aplicabilă formei actului potrivit Regulamentului Roma I.......................................10
4.3. Alte reglementări importante ale Regulamentului Roma I privind forma actelor juridice. 11
5. Regimul (legea aplicabilă formei) actelor juridice unilaterale care au legătură cu
contractul......................................................................................................................................12
5.1.Legea aplicabilă formei contractelor încheiate cu consumatorii..........................................13
5.2. Legea aplicabilă formei contractelor care au ca obiect un drept real imobiliar sau un drept
de locațiune asupra unui imobil.................................................................................................13
5.3. Legea aplicabilă mijloacelor de probă a contractului și a actului juridic unilateral legal de
un contract..................................................................................................................................14
6. Domeniul de aplicare a legii formei actului juridic..............................................................14
7. Alte forme ale actului juridic..................................................................................................16
7.1. Forma de publicitate............................................................................................................16
7.2. Forma de abilitare...............................................................................................................16
7.3. Forma de procedură............................................................................................................17
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................18

2
 NORME CONFLICTUALE PRIVIND ACTELE JURIDICE

INTRODUCERE

1. Forma actelor juridice. Legea aplicabilă formei actelor juridice

1.1. Definiție.Clasificare.

Forma actului juridic este reprezentată de o serie de elemente care-l exteriorizează.

Aceste elemente compun , pe de o parte, forma exterioară a actului și, pe de altă parte,
forma interioară (intrinsecă) a acestuia.

Forma exterioară desemnează o modalitate de manifestare a voinței de a încheia un act

juridic, în vreme ce forma interioară exprimă voința părților din cuprinsul actului juridic.

Pentru a produce efecte juridice, voința interioară a părților trebuie formulată în forma
exterioară precizată de lege, iar în tăcerea legii, părțile au libertatea de a opta pentru modul de
exprimare a voinței lor.

Normele conflictuale cu privire la forma actelor juridice unilaterale și a contractelor își au

sediul, în principal, în Regulamentul Roma I (Regulamentul (CE) nr.593/2008 privind legea
aplicabilă obligațiilor contractuale.

La data aplicării sale (17 decembrie 2009) Regulamentul Roma I a înlocuit normele
conflictuale privind condițiile de formă ale actului juridic cuprinse în Legea nr.105/1992.

De asemenea, Codul civil român (2009) prevede că legea aplicabilă obligațiilor

contractuale (inclusiv pentru aspectele de formă) se determină în conformitate cu dreptul Uniunii
Europene, adică cu Regulamentul Roma I (art.2640 C.civ.). Regulamentul European se aplică
obligațiilor contractuale născute atât în materie civilă cât și contractuală.

Normele conflictuale privind forma contractelor și actelor juridice unilterale sunt

aplicabile tuturor contractelor, atât celor menționate în mod explicit (care sunt cele din art.4,
art.8) cât și celelalte contracte care cad sub incidența Regulamentului european.

3
În materia formei actelor juridice, atât legiuitorul european cât și cel național român au adoptat
soluția aplicării alternative a mai multor legi, dând prioritate motivelor de validare și nu de
invalidare a contractului (in favorem negoti), prin invocarea aplicării legii mai favorabile (mitior
lex).

2. Normele conflictuale privind fondul actului juridic

2.1.Legea aplicabilă condiţiilor de fond. Aplicarea legii alese de partea (părţile)

actului juridic (lex voluntatis).

Prin condiţii de fond ale actului juridic înţelegem acele cerinţe legale ce sunt necesare a fi
îndeplinite pentru încheierea, executarea şi stingerea unui raport juridic de drept privat.

Legea competentă pentru a reglementa condiţiile de fond şi efectele actului juridic se numeşte
„lex actus”, iar în cazul contractelor „lex contractus”.

În principiu, legea actului (contractului) este aleasă de părţi, prin voinţa lor, caz în care este
desemnată prin noţiunea de „lex voluntatis”. În lipsa manifestării de voinţă a părţii (părţilor)
privind legea aplicabilă fondului actului juridic (contractului), acesta este localizat în sfera unui
sistem de drept în funcţie de criterii obiective, stabilite de lege.

Potrivit art. 2637 alin. (1) din noul Cod civil, condiţiile de fond ale actului juridic sunt stabilite
de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său.

Din această dispoziţie legală, rezultă că, în principiu, condiţiile de fond ale actului juridic
unilateral sau după caz, ale contractului, sunt supuse legii alese de către autorul sau autorii
actului/contractului prin clauza „electio juris” (alegerea sistemului de drept).

Aşa cum am arătat deja, lex voluntatis este principiul potrivit căruia părţile au posibilitatea să
aleagă sistemul de drept aplicabil raportului juridic cu element de extraneitate.

Lex voluntatis reprezintă o expresie vie a principiului autonomiei de voinţă, principiu ce

guvernează condiţiile de fond şi efectele actelor juridice civile.

4
În dreptul internaţional privat, acest principiu constă în aceea că, pe lângă determinarea
conţinutului actului juridic, părţile sunt libere să aleagă şi sistemul de drept care va cârmui pe
fond, în calitate de „lex causae”, actul juridic pe care părţile îl încheie.

Structura normei conflictuale care face trimitere la „lex voluntatis” are ca punct de legătură
voinţa părţilor, iar conţinutul acestei norme este dat de condiţiile de fond ale actului juridic pe
care părţile îl încheie.

În ceea ce priveşte modalităţile de exteriorizare a „lex voluntatis”, precizăm că aceasta se poate

exprima atât în mod expres, cât şi în mod tacit.

Acest lucru rezultă cu claritate din prevederile art. 2637 alin. (2) N.C.C. potrivit căruia alegerea
legii aplicabile actului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau
din circumstanţe.

Cât priveşte manifestarea de voinţă expresă, în mod practic, părţile vor proceda fie la inserarea
unei clauze în sensul alegerii legii aplicabile actului, fie la încheierea separată a unui contract în
acest sens, contract care trebuie să facă trimitere expresă la contractul pe care părţile au înţeles să
îl supună unui anumit sistem de drept.

Clauza prin care părţile aleg legea aplicabilă contractului lor este denumită, în literatura de
specialitate, „pactum de lege utenda” sau „electio juris” (clauza de alegere).

După cum am arătat, pactul de lege utenda reprezintă el însuşi un contract a cărui validitate va fi
apreciată în raport de legea pe care părţile au desemnat-o pentru a fi aplicabilă contractului.

În ceea ce priveşte momentul exteriorizării voinţei părţilor privitor la legea aleasa, precizăm că,
de regulă, părţile aleg sistemul de drept aplicabil anterior ivirii unui litigiu în legătură cu
contractul în cauză. Bineînţeles, că alegerea legii aplicabile poate fi făcută şi ulterior naşterii
litigiului chiar în faţa organului jurisdicţional.

De asemenea, este de menţionat că potrivit art. 2637 alin. (3) N.C.C. părţile pot alege legea
aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic.

5
De asemenea, remarcăm supunerea condiţiilor de fond ale unui act juridic la două legi aparţinând
unor sisteme de drept diferite, nu este recomandabilă deoarece conduce la separarea juridică a
actului juridic şi, pe cale de consecinţă, la situaţii aproape imposibil de soluţionat.

Conform art. 2637 alin. (4) din noul Cod civil, înţelegerea privind alegerea legii aplicabile poate
fi modificată ulterior încheierii actului. Modificarea are efect retroactiv, fără să poată totuşi:

a) să infirme validitatea formei acestuia; sau

b) să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terţi.

Modificarea legii alese de către părţi pentru a guverna actul juridic este tot o expresie a
principiului autonomiei de voinţă („lex voluntatis”) care, după cum am văzut, nu poate să aducă
atingere validităţii formei actului juridic deoarece acesta ar putea fi lovit de nulitate şi nu poate
să aducă atingere drepturilor dobândite de terţi anterior modificării legii alese, aceasta din urmă
fiind inopozabilă acestor terţi.

2.2.Determinarea legii aplicabile actului juridic după criterii obiective (localizarea

obiectivă a actului juridic)

A.Aplicarea, în principal, a legii statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai
strînse

În ipoteza în care părţile nu au facut o „electio juris”, în sensul că nu au desemnat, prin propria
lor voinţă, legea aplicabilă actului juridic în cauză, se va aplica în mod subsidiar legea (sistemul
de drept) determinată prin localizarea obiectivă.

Potrivit art. 2638 alin. (1) din noul Cod civil, în lipsa alegerii, se aplică legea statului cu care
actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate fi identificată, se
aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat.

Se poate observa cu claritate că localizarea obiectivă se aplică atât în privinţa actelor unilaterale,
cât şi a contractelor, ea reprezentând un procedeu cu caracter subsidiar faţă de aplicarea legii
alese prin consens de către părţi (lex voluntatis). Altfel spus, în lipsa de „lex voluntatis”se va
putea utiliza procedeul localizării obiective a actului juridic în cauză.

6
Noul Cod civil reglementează un criteriu principal de localizare obiectivă a actelor juridice –
legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse – precum şi un criteriu
subsidiar de localizare obiectivă – legea locului unde actul juridic a fost încheiat (lex loci actus).

Conform art. 2638 alin. (1) N.C.C. în lipsa alegerii se aplică legea statului cu care actul juridic
prezintă legăturile cele mai strânse, iar potrivit alin. (2) al art. 2638 N.C.C. se consideră că există
atare legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice sau, după caz, autorul
actului are, la data încheierii actului, după caz, reşedinţa obişnuită, fondul de comerţ sau sediul
social. Astfel, legiuitorul român în art. 2638 alin. (2) din noul Cod civil a calificat noţiunea de
„legăturile cele mai strânse” arătând că există asemenea legături cu legea statului în care
debitorul prestaţiei caracteristice (sau, după caz, autorul actului) îşi are, la data încheierii actului,
elementele de identificare (reşedinţa obişnuită, fondul de comerţ sau sediul social).

B.Aplicarea, în subsidiar, a legii locului încheierii actului (lex loci actus), în ipoteza în care
legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse nu poate fi identificată

În situaţia în care părţile nu au desemnat legea aplicabilă actului juridic, iar acesta nu poate fi
localizat în mod obiectiv deoarece legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai
strânse nu poate fi identificată, se va aplica, în subsidiar, legea locului unde actul juridic a fost
încheiat (lex loci actus).

Legea locului încheierii actului se aplică, în subsidiar, pentru localizarea obiectivă atât a actelor
juridic unilaterale, cât şi a contractelor.

Punctul de legătură al normei care trimite la lex loci actus este locul încheierii actului juridic.

Locul încheierii contractului trebuie calificat după „lex fori” (legea forului).

3.Normele conflictuale privind forma actului juridic

Noţiunea de formă a actului juridic civil are, în general, două accepţiuni şi anume:
 lato sensu înţelegem condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească un act
juridic civil pentru valabilitatea sa, pentru probaţiunea sa, cât şi pentru
opozabilitatea faţă de terţi;

7
  stricto sensu prin formă a actului juridic se desemnează modul în care se
exteriorizează voinţa internă a părţilor actului juridic, adică modalitatea de
exprimare a consimţământului .

Principiul care guvernează materia formei actului juridic civil este cel al consensualismului,
potrivit căruia pentru încheierea unui act juridic este suficientă exprimarea consimţământului
părţilor actului juridic respectiv.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă condiţiilor de formă, art. 2639 alin. (1) din noul Cod civil
prevede: „Condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi cârmuieşte
fondul”.

Potrivit art. 2639 alin. (2) N.C.C. actul se consideră totuşi valabil din punct de vedere al formei,
dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una dintre legile următoare:

a) legea locului unde a fost întocmit (locus regit actum);

b) legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit;
c) legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează
validitatea actului juridic (auctor regit actum).
În cazul în care legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic impune, sub
sancţiunea nulităţii, o anumită formă solemnă, nici o altă lege dintre cele menţionate la alin.
(2) al art. 2639 N.C.C. nu poate să înlăture această cerinţă, indiferent de locul întocmirii
actului [art. 2639 alin.(3) N.C.C.].

Noul Cod civil reglementează o normă conflictuală principală şi mai multe norme conflictuale
subsidiare în materia formei actelor juridice.

Astfel, în principal, condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi
cârmuieşte fondul.

Actul juridic este valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de
legea locului unde a fost întocmit, regula locus regit actum având un caracter subsidiar.
Articolul 2639 alin. (2) lit. „a”) se aplică deopotrivă actelor juridice unilaterale, cât şi
contractelor.

8
Actul juridic este valabil din punct de vedere al formei şi în cazul în care îndeplineşte condiţiile
prevăzute de legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit.
Dispoziţiile legale cuprinse în art. 2639 alin. (2) lit. „b’) sunt compatibile numai cu actele
juridice unilaterale.

Potrivit prevederilor art. 2639 alin. (2) lit. „c” din noul Cod civil, actul juridic se consideră
valabil din punct de vedere al formei şi în cazul în care îndeplineşte condiţiile legii aplicabile
potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului. În această
ipoteză se aplică, în subsidiar, regula auctor regit actum.

În principiu, această regulă se aplică atât actelor juridice unilaterale, cât şi celor bilaterale (sau
multilaterale).

4. Legea aplicabilă formei actului juridic

4.1. Legea aplicabilă formei actului potrivit Codului civil român

Regula : legea fondului : Potrivit art.2639 C.civ., condițiile act juridic sunt stabilite de
legea care îi guvernează fondul.

Legea fondului aplicabilă condițiilor de formă se aplică atât în cazul actului juridic
unilateral cât și în situația contractului.

Aplicarea legii fondului actului are caracter prioritar în raport cu celelalte legi incidente.
Această concluzie rezultă, cu o claritate din dispozițiile art.2639 alin.(3) C.civ. potrivit cărora,
în cazul în care legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune o anumită formă
solemnă, sub sancțiunea nulității, nicio altă lege dintre cele menționate nu poate să înlăture
această cerință, indiferent de locul întocmirii actului.

Excepție: legea locului întocmirii actului

În conformitate cu dispozițiile art.2639 alin.(2) C.civ., aplicarea legii locului întocmirii

actului are caracter alternativ (lex loci actus).

Ea privește regula ”locus regit actum” și se aplică atât actelor juridice unilaterale, cât și
contractelor.

9
 Textul de lege din Codul civil evocat [alin.(2), art.2639] prevede că actul juridic se
consideră totuși valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplinește condițiile prevăzute de
una din următoarele legi:

- legea locului unde a fost întocmit;

- legea cetățeniei sau legea reședinței obișnuite a persoanei care l-a consimțit;
- legea aplicabilă potrivit dreptului intenațional privat al autorității care examinează
validitatea actului juridic.

Așadar, actul juridic va fi valid dacă îndeplinește condițiile de fond din cel puțin una din
legile precizate în cele ce preced sub condiția de a nu încălca norma din legea fondului care
impune o formă solemnă sub sancțiunea nulității.

4.2. Legea aplicabilă formei actului potrivit Regulamentului Roma I

Regulamentul Roma I reglementează legea aplicabilă formei contractului făcând o

distincție între două situații diferite, și anume:

a) – contractele încheiate între persoanele aflate în aceeași țară la data

încheierii lor;
b) – contracte încheiate între persoane aflate în țări diferite la momentul
încheierii lor.

a) Cazul contractelor încheiate între persoane aflate în aceeași țară la data încheierii
acestora

Potrivit art.11 alin.(1) din Regulamentul (CE) nr.593/2008, contractul încheiat între
persoane (reprezentanți ai acestora) aflate în aceeași țară la momentul încheierii este considerat
valabil sub aspectul formei, dacă îndeplinește condițiile de formă prevăzute de legea care
reglementează contractul de fond, în conformitate cu prezentul regulament sau de legea țării în
care actul se încheie.

Rezultă că sunt reglementate două norme conflictuale alternative care determină ca un

contract să fie valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplinește condițiile cuprinse în una
din legile:

10
 - legea care cârmuiește fondul contractului (lex contractus), stabilită conform
Regulamentului;
- legea locului în care a fost înheiat contractul (lex loci contractus).

b) Cazul contractelor încheiate între persoane aflate în țări diferite la momentul

încheierii acestora.

În conformitate cu dipozițiile art.11 alin.(2) din reglementarea europeană, contractul

încheiat între persoane (reprezentanți ai acestora) aflate în țări diferite la momentul încheierii
este considerat valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplinește condițiile de formă
prevăzute de legea care reglementează contractul de fond, potrivit prezentului regulament, sau
de legea oricărei țări în care se află oricare dintre părți (reprezentanți) la momentul încheierii
contractului, sau de legea țării în care își avea reședința obișnuită oricare dintre părți la data
respectivă.

Rezultă că sunt reglmentate trei norme conflictuale alternative care determină ca un

contract să fie valabil sub aspectul formei, dacă îndeplinește condițiile reglementate de una din
legile:

- legea care i se aplică fondului contractului (lex contractus), stabilită potrivit

Regulamentului;
- legea oricărei țări în care se află oricare dintre părți (reprezentanți) la momentul
încheierii contractului;
- legea țării în care își avea reședința obișnuită oricare dintre părți la data încheierii
contractului.

4.3. Alte reglementări importante ale Regulamentului Roma I privind forma actelor
juridice

Pe lângă legea aplicabilă formei contractului, Regulamentul Roma I reglementează și:

- regimul de drept internațional privat al actelor juridice unilaterale care au legătură cu

contractele prevăzute de Regulament;
- legea aplicabilă formei contractelor încheiate cu consumatorii;

11
 - legea aplicabilă formei contractelor care au ca obiect un drept real imobiliar sau un
drept de locațiune asupra unui imobil.

5. Regimul (legea aplicabilă formei) actelor juridice unilaterale care au legătură cu

contractul

În conformitate cu normele cuprinse în art.11 alin.(3) din Regulament, actul juridic

unilteral destinat să producă efecte juridice, aflat în legătură cu un contract încheiat sau care
urmează să fie încheiat se consideră valabil sub aspectul formei dacă îndeplinește cerințele de
formă prevăzute de:

- legea care reglementează sau ar reglementa contractul pe fond potrivit prezentului

Regulament, sau
- de legea țării în care a fost încheiat actul sau
- de legea țării în care autorul actului își avea reședința obișnuită la acea dată.

În doctrină s-a subliniat că prin noțiunea de act juridic unilateral ”aflat în legătură cu un
contract” se înțelege un act unilateral care are caracter accesoriu 1 în raport cu contractul ce intră
în domeniul de aplicare a Regulamentului Roma I.

Regimul fixat de Regulamentul Roma I vizează actele juridice unilaterale care se află în
legătură cu un contract, fie deja încheiat, fie care urmează a fi încheiat.

Această din urmă situație se referă la actele juridice unilaterale efectuate în faza
anterioară încheierii unui contract, dacă, bineînțeles contractul se materializează.

Ca atare, reglementarea legii aplicabile actelor juridice unilaterale potrivit art.11 alin.(3)
din Regulamentul Roma I, se distinge de prevederile art.1 alin.(2) lit.i) din același regulament
potrivit cărora obligațiile care decurg din înțelegeri, adică din acorduri de voință încheiate înainte
de semnarea unui contract, nu se supun prevederilor Regulamentului Roma I, ci intră în sfera
obligațiilor contractuale cărora li se aplică Regulamentul Roma II.

12
 5.1.Legea aplicabilă formei contractelor încheiate cu consumatorii

Potrivit art.11 alin.(4) din Regulament, alineatele (1), (2) și (3) din acest articol nu se
aplică contractelor care intră în sfera de aplicare a articolului 6, forma unor astfel de contracte
fiind reglementate de legea țării în care își are reședința obișnuită consumatorul.

În cazul contractelor cu consumatorii, legea reședinței obișnuite a acestora se aplică atât

fondului, cât și formei actului, ca unică soluție. În situațiile prevăzute în alin.(1) – (3) ale art.11
pezentate mai sus, legea fondului este alternativă cu alte legi aplicabile formei.

5.2. Legea aplicabilă formei contractelor care au ca obiect un drept real imobiliar
sau un drept de locațiune asupra unui imobil

Art.11 alin.(5) din Regulament prevede că fără a aduce atingere dispozițiilor de la alin.
(1) – (4), contractului care are ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de locațiune asupra
unui imobil îi sunt aplicabile condițiile de formă prevăzute de legea țării în care este situat
bunul imobil în măsura în care, conform legii respective, condițiile în cauză sunt aplicate
indiferent de țara în care este încheiat contractul, indiferent de legea care îl reglementează și de
la respectivele dispoziții nu se poate deroga prin convenție.

Așadar, contractele care au ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de locațiune
asupra unui imobil sunt supuse condițiilor de formă prevăzute de lex rei sitae, dacă sunt
îndeplinite, cumulativ, două condiții, și anume:

a) condițiile în cauză sunt prevăzute de lex rei sitae pentru a se aplica și atunci când
contractul este încheiat în altă țară și este supus unei legi străine. Altfel spus,
condițiile în cauză trebuie să aibă caracter universal (opozabil erga omnes) și nu
numai aplicabilitate internă;
b) de la dispozițiile respective să nu se poată deroga prin convenție, adică să aibă
caracter de ordine publică în sfera dreptului internațional privat al statului a cărui
lege este lex rei sitae.

13
 5.3. Legea aplicabilă mijloacelor de probă a contractului și a actului juridic
unilateral legal de un contract

În conformitate cu normele cuprinse în art.18 alin.(2) din Regulamentul Roma I,

contractul sau actul juridic menit să producă efecte poate fi probat cu orice mijloace de probă
admise fie de legea forului, fie de oricare dintre legile menționate la articolul 11 în temeiul
cărora contractul sau actul respectiv este valabil din punct de vedere al formei, singura condiție
care se cere fiind ca mijloacele de probă respective să poată fi administrate în fața instanței
sesizate.

Rezultă că mijloacele de probă a contractelor și a actelor juridice unilaterale sunt supuse

prevederilor a două legi, care se aplică alternativ.

Totodată, se aplică legea forului (lex fori). Aplicarea legii forului reprezintă soluția
conflictuală principală, pentru că este menționată mai întâi și pentru că nu este supusă niciunei
condiții, așa cum stau lucrurile în privința celei de-a doua norme conflictuale.

Pe de altă parte, mijloacele de probă pot fi supuse oricăreia dintre legile prevăzute de
art.11, ce guvernează valabilitatea de formă a actului.

Numai că, pentru aplicarea acestor legi trebuie îndeplinite două condiții:

- actul să fie declarat valabil sub aspectul formei, în temeiul oricăreia dintre legile
aplicabile formei. Dacă o lege invalidează actul din punct de vedere formal, aceasta
nu se poate aplica mijloacelor de probă;
- mijloacele de probă prevăzute de legea formei (care este o lege străină prin ipoteză)
să poată fi administrate în fața instanței sesizate (legea forului). Prin sintagma ”să
poată fi administrate” se cere ca mijlocele de probă să fie legale în țara forului, și
posibil materialmente de administrat.

6. Domeniul de aplicare a legii formei actului juridic

Regulamentul Roma I și Codul civil român nu reglementează în mod explicit domeniul

de aplicare a legilor relative la valabilitatea de formă a actelor juridice. Stabilirea domeniului

14
acestor legi este o problemă de calificare, pe care este chemat să o soluționeze judecătorul sau
arbitrul investit cu soluționarea unui litigiu.

Cu toate acestea, literatura de specialitate a consemnat elementele ce formează domeniul

de aplicare a legii formei actului juridic.

Acestea sunt în principal:

 forma în care trebuie exteriorizat actul juridic, în sensul de negotium. Legea aplicabilă va
prevede dacă actul juridic trebuie să îmbrace o formă scrisă sau nu. În ipoteza în care se cere
forma scrisă a actului, se va menționa natura acestuia : ad validitatem sau ad probationem. În
cazul în care este necesară remiterea materială a bunului, la contractele reale, se va arăta
acest lucru. Aspectele reale ale tradițiunii sunt supuse legii locului situării bunului (lex rei
sitae).

 condițiile de redactare a actului juridic în sensul de înscris. Legea aplicabilă va preciza dacă
înscrisul va conține anumite mențiuni (dublul exemplar, mențiunea ”bun și aprobat”, etc),
condițiile formale pe care trebuie să le respecte, persoanele competente să realizeze actul
solemn etc.

 durata valabilității actului juridic. Legea aplicabilă va menționa dacă înscrisul are o
existență limitată în timp.

 mijloacele de probă a actelor juridice. Legea formei actului juridic va reglementa : forța
probantă și admisibilitatea înscrisurilor ca mijloace de probă preconstituite, dacă actul are
putere doveditoare până la înscrierea în fals/la proba contrară, valoarea înscrisului sub
semnătură privată, valoarea înscrisului ca început de dovadă scrisă, valabilitatea copiei de pe
actele autentificate în străinătate, admisibilitatea probei cu martori a actului juridic.

15
 sancțiunea aplicabilă actului juridic. În cazul nerespectării condițiilor de formă ale actului
juridic, legea aplicabilă va menționa care sunt consecințele ce trebuie suportate (de pildă,
nulitatea actului, felul și regimul juridic al acestuia etc).
 condițiile de validitate formală a convențiilor de alegere a legii aplicabile contractului
(clauza de electio juris).

7. Alte forme ale actului juridic

În afară de forma exterioară, actul juridic se poate exprima prin alte forme, cum ar fi:
forma de publicitate, forma de abilitare și forma de procedură.

7.1. Forma de publicitate

Forma de publicitate a actului juridic este supusă legii locului unde are loc publicitatea.
Forma de publicitate asigură ocrotirea intereselor terțelor persoane2.

În ceea ce privește bunurile, formele de publicitate realizate în orice mod sunt guvernate
de legea aplicabilă la data și locul unde se îndeplinesc, exceptând cazurile când prin dispoziții
speciale se prevede altfel. Aceste forme de publicitate și cele cu efect constitutiv de drepturi
referitoare la un bun imobil sunt cârmuite de legea statului unde se găsește situat imobilul, chiar
dacă temeiul juridic al nașterii, transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanției
reale s-a constituit prin aplicarea altei legi (art.2626 C.civ.).

Cu privire la mijloacele de transport, formele de publicitate privitoare la actele prin care

se constituie, transmit și sting drepturile reale și de garanție asupra navei sau aeronavei sunt
guvernate de legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei [art.2621 lit.d)
C.civ.].

Formele de publicitate referitoare la persoane sau evenimente care prezintă interes sunt
cârmuite de legea aplicabilă la locul reședinței obișnuite a persoanei fizice sau juridice.

7.2. Forma de abilitare

Această formă este reglementată de legea personală a celui în cauză. Realizarea formei
de abilitare are loc după lex fori.

16
Rațiunea aplicării legii personale pentru forma de reabilitare ține de interesul general al ocrotirii
minorilor și interzișilor.

7.3. Forma de procedură

Forma de procedură este supusă legii forului (lex fori). Această lege se aplică și
administrării mijloacelor de probă (litis ordinatoria), cum ar fi propunerea martorilor, înscrierea
în fals sau luarea interogatoriului.

De asemenea, aprecierea probelor se face tot potrivit legii forului.

De la aplicarea legii forului există și unele excepții. Acestea sunt:

 calitatea procesuală a părților și sarcina probei ce le incumbă, elemente guvernate de legea

care reglementează fondul raportului juridic. Cu titlu de exemplu, se supun acestei legi
prezumțiile legale, mărturisirea judiciară, convențiile referitoare la probă;

 mijloacele de probă preconstituite. Legea aplicabilă acestora este legea care le guvernează
forma. Astfel, condițiile de formă de validitate, forța probantă a mijloacelor, valoarea
începutului de dovadă scrisă sunt stabilite de legea locului de încheiere a actului sau de legea
autonomiei de voință a părților;

 formele procedurale ale executării unei hotărâri judecătorești. Acestea vor fi determinate de
legea locului unde se face executarea. A se face distincții între administrarea dovezilor,
guvernate de litis ordinatoria, pe de o parte, și admisibilitatea probelor, (litis decisoria),
cârmuită de legea locului încheierii sau legea fondului.

17
 BIBLIOGRAFIE

Tratate, Manuale, Cursuri

Tratate, Manuale, Cursuri
Tratate,Manuale,Cursuri

 Albu, I., Drept civil. Introducere în studiul obligaţiilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1984.

 Antonescu, M.V., Regimul juridic al străinilor în România. Străinul – persoană fizică,

Editura All Beck, Bucureşti, 2001.

 Aurescu, B., Sistemul jurisdicţiilor internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.

 Bîrsan, C., Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a II-a, revăzută şi adăugită,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007.

 Chelaru, E., Drept civil. Partea generală, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.

 Ungureanu, O., Drept civil. Introducere, ed. a VIII-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2007.

 Boroi, Gabriel, Anghelescu, Carla, Curs de drept civil.Partea generală, Editura

Hamangiu,2011.

18
1. Boroi, Gabriel, Anghelescu, Carla,
Curs de drept civil. Partea generală, Ed.
Hamangi

19