Disputa creștină cu gândirea clasică

Războiul apologetic al Bisericii primare se desfășura simultan pe două fronturi,

căci teologii polemizau în același timp și cu cealaltă componentă esențială a
gândirii acelei epoci, și anume clasicismul. Confruntați cu această dificultate,
apărătorii creștinismului puteau să ia Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul drept
model și să repudieze gândirea păgână cu toate operele și sistemele sale, așa cum
repudiaseră în mod unanim cultul imperial; sau puteau să descopere în sânul
clasicismului analogii cu teza continuității și discontinuității pe care cu toții au
găsit-o în iudaism.

Multe dintre atacurile din partea clasicismului păgân și, drept urmare, multe
dintre luările de poziție ale creștinismului nu erau tocmai doctrinare în esență.
Două dintre dintre principalele acuzații care s-au repetat se refereau la încurajarea
nesupunerii civile și la practicarea imoralității. Spre exemplu, una dintre cele mai
grvă dintre acuzații asupar creștinismului a fost aceea că practicanții mănâncă
carne de om și „pâine înmuiată în sânge”. Această acuzație se întemeia pe limbajul
folosit de creștini cu privire la Euharistie, căci se pare că vorbeau cu atâta realism
despre prezența trupului și sângelui lui Hristos încât au trimis cu gândul la
canibalism.

Una dintre acuzațiile de natură doctrinară ale păgânismului era aceea potrivit căreia
creștinii răspândeau mituri absurde. Hesiod și Homer au fost treptat spiritualizate și
transformate în alegorii de către maeștrii gândiri clasice, care ,,au înnobilat ceea ce
era comun”, până când au putut vorbi despre ,,divinitate” și despre „ființă” într-un
limbaj care rareori mai trăda descendența ideilor lor din mitologia greco-romană
clasică. Uneori, atacurile păgâne loveau în inima Evangheliei creștine. Criticii
păgâni au înțeles unicitatea lui Iisus Hristos într-un mod care era deseori mai
tranșant decât teologia apologeților creștini, determinând prin această provocare o
afirmare a doctrinei creștine.

Cea mai răspândită teorie propusă de Părinții Bisericii pentru a justifica adevărul în
păgânism sugera proveniența acestuia din Vechiul Testament. Nu era o idee tocmai
nouă, ci fusese folosită de apologeții evrei. Clement Alexandrinul susținea de
asemenea că doctrinele lui Platon vin „de la evrei”