Trimful teologiei

Desfințarea școlii filozofice de la Atena a fost privită ca o victorie a teologiei

asupra gândirii clasiciste. Studiul filozofiei grecești a scaăzut mult în intesitate o
dată cu creșterea autorității teologiei ortodoxe creștine.

Importanța filozofiei pentru doctrina sa nu trebuie să fie căutată cu precădere în

observațiile măgulitoare la adresa persoanelor sau chiar a ideilor filozofilor, în
special Socrate și Platon, ci mai curând în influența platonismului din perioada de
mijloc asupra gândirii sale despre doctrine creștine esențiale precum natura omului
și persoana lui Hristos. Pe om îl descria ca pe o făptură duală, asemenea
centaurului din miturile clasice, alcătuit din trup și suflet. În definițiile lui Platon,
sacrina omului era lupta pentru eliberarea sufelutului de sub robia trupului,
pregătindu-se pentru eliberarea finală, moartea. Acest caracter însă este prezentat și
de scriitorii creștini, spre exemplu Clement Alexandrinul.

Origen este un alt teolog reprezentat ca un elenist înverșunat; unul dintre

contemporanii săi păgâni spunea despre el că „în vreme ce felul lui de viață era
creștin și opus legii, gândea ca un grec, împletind idei ale grecilor cu legende
străine”. Prin urmare, tensiunea dintre doctrina biblică și cea filozofică era cu atât
mai acută la Origen.

Ca nu cumva exemplele oferite de Origen și Tertulian să fie considerate

nereprezentative, pe motiv că ambii au fost considerați eretici, verticalitatea
doctrinară incontestabilă a lui Grigorie de Nyssa poate fi luată ca dovadă a tezei că
tensiunea dintre doctrina biblică și cea filozofică a continuat să caracterizeze
teologia ortodoxă a tradiției universale.
Probabil cele mai convingătoare indicii ale continuei influențe a filozofiei grecești
asupra teologiei creștine sunt două doctrine creștine: doctrina nemuririi sufletului
și doctrina absolutității lui Dumnezeu.