Clemens din Alexandria

Titus Flavius Clemens, cunoscut cu numele Clement al Alexandriei (greacă c.150 -

c.215) sau Clement Alexandrinul, membru al Bisericii Ortodoxe a Alexandriei, a
fost primul teolog creștin.
Principalele sale opere sunt: Protrepticus („Cuvânt de îndemn către
greci”), Paedagogus („Pedagogul”) și Stromata („Diverse”; în limba
greacă stromata însemnând „covoare” sau „țesături”, pentru a indica varietatea
argumentelor tratate).
Calitatea educației sale este evidențiată prin faptul că el citează în mod constant din
poeții și filozofii greci. 
Prima carte tratează despre bazele religioase ale moralei creștine, iar a doua și a treia
despre cazuri individuale de conduită. Cât despre Epictetus, virtuțile adevărate se
arată ele înseși în dovezile externe printr-un mod de viață natural, simplu și
moderat. Stromata merge mai departe și vorbește despre perfecțiunea vieții creștine
prin introducerea în cunoașterea deplină. Prima dintre aceste lucrări se adresează
neconvertiților, a doua celor proaspăt convertiți iar a treia se adresează credincioșilor
vechi
Cel mai important impact al activității lui Clement l-a avut încercarea sa de a uni
filozofia greacă cu creștinismul. El a arătat pe larg faptul că filozofii datorează o mare
parte din cunoașterea lor scrierilor din Vechiul Testament și își exprimă o convingere
personală când descrie filozofia ca o acțiune directă a Logosului divin, lucrând prin
aceasta la fel de bine ca și prin lege și ca prin revelația directă din Evanghelie pentru a
comunica oamenilor adevărul.
Clement pune un mare accent pe îndeplinirea obligațiilor morale. În exprimările sale
etice, el este influențat puternic de către Platon și stoici, de la care împrumută mare
parte din terminologie. El îl laudă pe Platon pentru că a recomandat ca scopul vieții
trebuie să fie obținerea celei mai mari asemănări posibile cu Dumnezeu; iar portretul
lui pentru gnosticul perfect se asemănă puternic cu cel al omului înțelept așa cum a
fost el desenat de stoici. Prin urmare, el își sfătuiește cititorii să-și scuture lanțurile
cărnii cât mai repede posibil, să trăiască de parcă ar fi deja în afara trupului și, astfel,
să se ridice deasupra lucrurilor lumești. El este un grec adevărat prin prețuirea pe care
o arată pentru moderație; dar cel mai înalt ideal de urmat rămâne mortificarea tuturor
sentimentelor care pot tulbura sufletul. Pentru Clement, calea de unire cu Dumnezeu
(îndumnezeirea) este calea Bisericii. Credința simplă a creștinilor botezați conține
toate informațiile esențiale ale celei mai înalte înțelepciuni; prin Euharistie,
credinciosul se unește cu Logosul și cu Duhul și devine parte din nestricăciune.
Conform lui Clement, toate disciplinele care nu fac parte din filozofie sau nu sunt de
cultură generală nu sunt altceva decât o „propedeutică” (pregătire) a filozofiei care, la
rândul ei, este o propedeutică a credinței. Doar credința ne oferă adevărata cunoaștere,
numită și „înțelepciune” (sophìa) și gnoză (înțeleasă ca o cunoaștere obținută cu
ajutorul credinței, și nicidecum un privilegiu acordat de Dumnezeu doar unor inițiați,
cum pretindeau gnosticii). Scrie Gilson: „După cum științele liberale sau
enciclopedice, cum li se mai spune, slujesc filozofia care le e stăpână, filozofia la
rândul ei are ca scop să pregătească Înțelepciunea. Într-adevăr, filozofia urmărește
dobândirea Înțelepciunii, știință a lucrurilor dumnezeiești și omenești și a cauzelor
acestora. Înțelepciunea este deci stăpâna filozofiei, după cum filozofia este stăpâna
«științelor pregătitoare»” .
Cel care-l conduce pe om la filozofie și de la filozofie la înțelepciune, este, pentru
Clement, Pedagogul, Logosul sau Cuvântul divin, care luminează rațiunea umană.
Între conținutul filozofiei, care este rațională, și conținutul credinței, care este
revelată, nu există așadar nici un contrast, ci o perfectă armonie. Desigur că nu toate
ideile filozofilor pot fi acceptate, însă filozofia lui Platon și cea a stoicilor, pot fi
considerate ca fiind iluminate de Logosul Divin. Creștinul este, conform lui Clement,
adevăratul gnostic. Credința este principiul și fundamentul filozofiei. Aceasta din
urmă are o mare importanță pentru creștinul care vrea să aprofundeze propria credință
prin intermediul rațiunii. Logosul, primește la Clement, un triplu sens:
 principiu creator a lumii;
 principiul oricărei forme de înțelepciune, care i-a inspirat pe profeți și pe
filozofi;
 principiu al mântuirii (Logosul întrupat);