Capitolul 1

I.Formele si modalitatile de aparare a drepturilor civile

1.Definitie
Forma de aparare a dreptului reprezinta o categorie de drpet procesual care consta dintr-un anumit tip de
activitate a organelor competente,in vederea apararii unui drpt sau intees legitim al persoanei,activitate
reglementata de norme juridice.
2.Descrieti formele de aparare.
1. judiciară - apărarea drepturilor în instanța judecătorești;
2. administrativ-judiciară - apărarea drepturilor prin activitatea consecutivă și cumulativă a organului
administrativ ierarhic superior și a instanței judecătorești;
3. arbitrală - apărarea drepturilor în instanța arbitrală (instituțională sau ad-hoc);
4. neguvernamental-jurisdicțională - apărarea dreptului prin activitatea consecutivă a organului neguvernamental
și a instanței judecătorești;
5. autoapărarea - apărarea dreptului de către titularul acestuia prin notificarea directă a subiectului pasiv;
6. medierea - apărarea dreptului în afara unui proces formalist prin intervenția mediatorului/mediatorilor.

2.Notiunea de procedura civila si forma procedurala civila.Trasaturile esentialaale formei proceduarle

civ
1.1Definitie si sarcina. Este activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare care participă la
înfăptuirea justiţiei în cauzele civile în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile supuse
judecăţii şi executării civile a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii conform procedurii prevăzută
de lege.
Sarcina: garantare si ocrotirea dr civile de catre stat desfasurata de org de justitie si de persoane.
1.2caracterizati forma procedurala civ si determinati importanta ei. Forma proceduarala civila reprez acea
forma de aparare a dr si intereselor legitime ale pers care este realizata de catre inst judecatoresti si reglementata
de normele de procedura civila. Din punct de vedere al criteriului subiectiv aceasta forma este o activitate
realizata de institutiii specializate numite-inst de judecata care sunt independente fata de organelle puerii
executive si legislative ale stat is in ansamblu alcatuiesc cea de a treia putere in stat- puterea judecatorasca.
Importanta:
1judecarea justa si in termen rozonabil a cauzelor de aparare a dr inkalcate sau contestate, a libert si interes
legitime
2 apararea intereselor stat si societatii.
3 consolidarea legalitatii si a ordinii de dr si prevenirea caz de incalcare a legii.
1.3 Evidentiati trasaturile esentiale ale formei procedurale civ.
1Temeiul-initiativa pers interesate;
2 cauya se solutioneaza de judecatori care au un statut special;
3la solutionarea pricinii civ participa participantii la proces;
4 ordinea de examinare si solutionare a pricinilor civile de atacare a hotar judecator si de executare a acestora
este detaliat si imprerativ reglementat de N DPC;
5 sedintele de judecata de regula sunt publice;
6 hotar judecator se adopta in numele legii si treb sa fie intemeiata pe circumstantele constatae nemijlocit de
catre inst si pe probele cercetate pe sedinta de judecata;
7 este unika pt toate categoriile de cauza de un anumit gen parcurgind succesiv mai multe etape numite faze ale
proces civ.
I.Felurile de procedura in procesul civil
1. definitia. Felurile de procedura civila reprezinta ordinea procesuala de intentare , examinare si solutionare a
unui grup de cauze civile determinate de caracterul si specificcul drpetului material sau a interesului legitim ce
urmeaza a fi aparat pe cale judiciara.
2.Motivati prin ce se explica in procesul civil existenta mai multor forne de procedura
Legislaţia procedurală civilă stabileşte modalitatea de judecare a pricinilor în acţiuni civile ce rezultă din
raporturi juridice civile, familiale, de muncă, locative, funciare, ecologice şi din alte raporturi juridice.
Din aceste considerente legislatia prevede pt anumite categorii de cauze reguli de examinare distincte ,astfel
putem spune ca procedura civila cunoaste mai multe feluri de proceduri.

3.Descrieti succinct particularitatile esentiale a fiecarui fel de procedura

I.Fazele procesului civil si sarcinile fiecarei faze.
1.Definiti notiunea de faza .
Faze a procesului civil este o totalitate de acte procedurale indeplinite de catre instanta de judecata si a
participantii la process, la o anumita etapa a desfasurarii procesului, indreptate spre atingerea unui scop unic
apropiat.
2.Numiti fazele obligatorii si facultative
Faza obligatorie a procesului civil este faza pe care inevitabil o parcurge orice cauza civila in cadrul
desfasurarii procesului,indifferent de solicitarea participantilor la proces.
Fazele obligatorii ale procesului civil sint :
1.intentarea procesului civil
2.pragatirea pricinei pt dezbateri judiciare
3.dezbaterile judiciare.In cadrul acestei faze sunt mai multe etape:
-partea pregatitoare
-judecarea pricinei in fond
-sustinerile orale si replicile
-delibirarea, adoptarea si pronuntarea hotarirei
4.executarea hotarirei.
Faza facultative a procesului civil este faza pe care o poate parcurge examinarea unei cauze,in dependenta de
solicitarea participantilor la process.Faze facultative ale procesului civil sint:
1.caile de atac:apelul-recursul impotriva hotaririlor pt care nu este prevazuta calea apelul-recusrul impotriva
deciziilor instantei de apel-revizuirea hotaririlor irevocabile.
2.executarea silita hotarirlor judecatoresti.
3.Descrieti sarcinile fiecarei faze a procesului civil.
1.Faza intentarii procesului civil are ca sarcina primirea cererii,dua caz refuzul cererii ,restituirea cererii sau nu
da curs cererii.
2.In faza pregsatirii pricinei pt dezbateri judiciare sarcina principala este asigurarea judecarii juste si prompte a
pricinei in cauza.Aceatsa faza are ca scop precizarea legii care urmeaza a fi aplicata si determinarea rapoturilor
juridical dintre parti,constatarea circumstanetlor care au o importanta pt solutionarea justa a pricinei,stabilirea
componentei participantulor la process si implicarea in ptoces a alor persoane,prezentarea de probe.
3.Dezbaterile judiciare au ca sarcina generala audierea partilor la process si examinarea tutror probelor.

Capitolul 2
Izvoarele dreptului procesual civil.
Izvor, în sens material, reprezintă voinţa poporului ridicată la rang de lege, fiind bazată pe condiţiile materiale
ale societăţii.
Prin izvor de drept, în sens formal, înţelegem forma de exprimare a normei juridice, a dreptului, pentru a căpăta
putere obligatorie.
Putem evidentia 2 categor de izv: interne si internationale
Interne:Consit RM, Legile organice, CPC, Cod de executare; alte legi (Leg Contencios Adm, Leg
insolvabilitatii, leg cu privire la taxa de stat, leg cu privire la notariat, leg cu privire la procuratura, leg cu privire
la avocatura, CM, CF-infiintarea adoptiei, CFisc)
Internat: CEDO, Conv privind procedura civ, Conv de arbitsaj comercial internat, Conv pr recunoasterea si
executarea sentintelor arbitrale strain, Conv cu priv la asistenta juridika in materie civila si penala, Trat
bilaterale.
Acţiunea normelor de procedură  civilă în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.
a) La aplicarea asupra persoanelor a normelor de procedură  civilă se are în vedere principiul egalităţii în faţa
instanţelor judecătoreşti a tuturor persoanelor, indiferent de: naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
apartenenţă politică sau origine socială – principiu consfinţit în Constituţie, care se aplică în egală măsură
cetăţenilor RM, străinilor sau persoanelor fără cetăţenie.
b) Aplicarea normelor de procedură civilă în timp. În materia dreptului procesual civil, actele de procedură
efectuate sub imperiul legii vechi rămîn valabil efectuate dacă au fost respectate dispoziţiile  legii respective, iar
după intrarea în vigoare a legii noi, actele de procedură vor fi efectuate potrivit prevederilor acesteia din urmă.
c) Aplicarea normelor de procedură civilă în spaţiu. Legile de procedură civilă sunt legi teritoriale şi se aplică pe
teritoriul ţării unde se desfăşoară judecata excluzînd legea altui stat.

Capitolul 3
Notiunea. Raportul juridic procesual civil reprezintă o relaţie socială reglementată de normele dreptului
procesual civil, care apare între instanţa de judecată şi persoanele care participă la activitatea judiciară ce se
desfăşoară în vederea examinării şi soluţionării pricinilor civile.
În sistemul relaţiilor procesual civile se face distincţie între raporturi:
a) Principale –raporturile dintre reclamant şi instanţa de judecată, instanţa de judecată şi pîrît.
b) Secundare – raport între instanţa de judecată şi intervenienţii, instanţa de judecată şi procurorul.
c) Auxiliare – raport între instanţa de judecată şi persoanele - martorul, expertul, specialistul,
interpretul, translatorul.
Particularităţile raporturilor

1. Prima particularitate este că vizează forma lui juridică. Raporturile juridice procesual – civile iau naştere,
se modifică şi se sting numai în baza normelor de drept procesual civil.
2. Subiect obligatoriu al raporturilor procesual – civile este instanţa de judecată. Raporturile procesual civile
sunt întotdeauna bilaterale, aşa cum fiecare dintre subiectele participante la proces interacţionează de sine
stătător cu instanța de judecată.
3. Raporturile procesual civile constituie un sistem de relaţii care se desfăşoară în mod succesiv, înlocuind
un raport cu altul.

2.Subiecţii raporturilor procesual – civile şi clasificarea lor. Obiectul şi conţinutul acestor raporturi.

Raportul juridic procesual civil este compus din 3 elemente:

1. Subiect;
2. Obiect;
3. Conţinut.

Subiecţii sunt toate persoanelor şi organelor cărora le sunt atribuite anumite drepturi şi obligaţii în baza
normelor dreptului procesual civil şi care participă în cadrul unui raport juridic procesual civil. Deosebim trei
grupe de subiecţi ai raporturilor juridice procesual – civile:
I grupă – instanţa de judecată. Ea are sarcina de a examina şi a soluţiona litigiile ce apar între persoanele fizice
şi/sau juridice, ele neputând să refuze rezolvarea acestor diferende. Ea are 2 funcţii:
–          Examinarea cauzei;
–          Soluţionarea cauzei.
II grupă – participanţii la proces
a)      Persoanele care participă la proces din numele propriu în apărarea drepturilor şi intereselor personale,
având un interes material şi procesual juridic. Aici se includ părţile, adică reclamantul şi pîrîtul (sau creditor şi
debitor). La această categorie de participanţi se mai atribuie şi intervenienţii, care se împart în:
ü  intervenienţi principali – terţele persoane care intervin în proces, pentru a-şi apăra drepturile sau interesele cu
privire la obiectul litigiului sau drepturile legate de acesta.;
ü  intervenienţi accesorii – persoanele care au intervenit sau au fost atrase în proces, pentru că hotărîrea care se
va pronunţa poate să influenţeze drepturile sau obligaţiile lor faţă de una din părţi.
IP este participantul la proces care intervine intrun proces intentat inaintind pretentii proprii asupra obiectului
obiectului litigiului prin depunerea unei actiuni.IP inainteaza pretentii prorpii asupra obiectului litigiului.Aceste
pretentii pot fi identice cu cele inaintate de catre reclamant;similare;sau diferite. Daca actiunea IP este depusa cu
respectarea regulilor generale si este achitata taxa de stat,judecatorul printro incheiere va dispune primirea spre
examinare a actiunii intervenientului principal concomitent cu actiunea initiala a reclamantului.IP inainteaza
pretentii asupra intregului obiect al litigiului sau asupra unei parti a acestuia..
IP are drepturi si obligatii de reclamant.Astfel el poate inainta o actiune,sa administreze probe ,sa
renunte la pretentii,sa incehie tranzactii de impacare,etc.Dar aceasta nu inseamna ca ipostaza lui procesuala este
identica cu cea a reclamantului sau coreclamantului in cadrul aceluiasi proces. Totodata,daca IP va incheia o
tranzactie de impacare cu una din parti sau ambele,litigiul dintre reclamant si pirit nu va inceta.
IP se deosebeste de reclamant/coreclamant prin urm.:1-coreclamantii intenteaza sau pot intenta
actiunea in comun,dar IP intervine intrun proces deja pornit intre alte persoane.2-interesele coreclamantilor
coincid si totodata sint in contradictie cu cele ale piritului,interesle IP nu coincid si sint de regula in contradictie
cu interesele ambelor parti.

b)      Persoanele care participă în proces din numele propriu în apărarea drepturilor şi intereselor altor
persoane având în proces un interes doar procesual nu şi material:

 procurorul, care porneşte procesul în apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor,
persoanelor în vârstă, persoanelor incapabile, unui număr nelimitat de persoane, în interesele statului şi
societăţii;
 organele autorităţilor publice, organizaţiile şi persoanele fizice care participă la proces în cazurile
prevăzute de lege în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane.

III grupă – persoanele care contribuie la înfăptuirea justiţiei (auxiliarii). Specific acestor subiecte este lipsa
interesului juridic atît material, cît şi procesual în examinarea şi soluționarea cauzei, iar dacă se va constata
cointeresarea lor acestea se vor abţine de la judecată sau vor fi recuzaţi. Aici intră:
ü  reprezentanţii;
ü  martorii;
ü  experţii şi specialiştii;
ü  translatorii și interpreții, etc.
Obiectul raportului juridic procesual civil este conduita subiectelor care rezultă din drepturile și obligațiile
lor procesuale. Obiectul raportului juridic procesual civil se compune din:

 obiectul general – specific pentru toate raporturile procesuale şi constă în cauza concretă care se
examinează de instanţa de judecată. Exemplu: respectarea ordinii în instanţă.
 obiectul special – specific pentru fiecare raport procesual şi constă în acţiunile procedurale concrete ale
instanţei de judecată, ale participanţilor la proces şi ale auxiliarilor justiţiei. Exemplu: prezentarea
probelor, depoziţiile martorilor, etc.

Conţinutul raportului juridic procesual civil constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor

procesului civil. Normele de drept procesual civil stabilesc volumul drepturilor și obligațiilor subiecților
procesului civil în funcție de scopul participării și de calitatea lor procesuală.
 Capitolul 4
Principiul de drept procesual civil reprezintă o idee, regulă esenţială care determină structura internă a
procesului civil şi pe temeiul căruia se stabilesc raporturile procesuale dintre părţile în litigiu, precum şi cele
dintre acestea şi instanţa de judecată.

 Principiul înfăptuirii justiţiei în mod egal în faţa legii şi a instanţei - justiţia în procesele civile se
înfăptuieşte numai de către instanţele de judecată
 Egalitatea în faţa legii şi a justiţiei - Justiţia se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor,
independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică,
  Principiul legalităţii - Legalitatea constă în îndeplinirea exactă și uniformă a normelor de drept de către
instanța de judecată, de către toți participanții la proces și persoanele care contribuie la înfăptuirea
justiției în cadrul examinării și soluționării cauzelor civile.
  Principiul dreptului la apărare judiciară - Art. 26 din Constituţia RM garantează dreptul la apărare şi
stipulează că în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau desemnat
din oficiu.
 Principiul imparţialităţii și independenței judecătorilor şi supunerii lor numai legii - Judecătorii
instanţelor judecătoreşti sunt imparţiali, nepărtinitori şi obiectivi, adică la înfăptuirea justiţiei în
pricinile civile judecătorii sunt obligaţi să procedeze conform justiţiei.
 Principiul rolului diriguitor al judecătorului - În conformitate cu art.9 C.P.C. al RM, în cadrul
înfăptuirii justiției în cauzele civile, judecătorul are un rol activ și diriguitor în organizarea și
desfășurarea procesului civil, contribuind la crearea condițiilor favorabile pentru exercitarea de către
participanții la proces a drepturilor sale procedurale și crearea condițiilor necesare bunei desfășurări a
procesului.
 Principiul publicităţii dezbaterilor judiciare - şedinţele de judecată sunt publice.
 Principiul celeritatii
 Principiul limbii desfăşurării procesului şi dreptului la interpre - Persoanele care nu posedă sau nu
vorbesc limba de stat au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului și de a vorbi în
instanţă prin interpret.
 Principiul disponibilităţii -  disponibilitatea constă în posibilitatea părţii de a dispune liber de obiectul
procesului (dreptul litigios dedus judecății) şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.
 Principiul contradictorialităţii - părţile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe şi să
pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a
procesului
 Principiul  îmbinării procedurii orale cu cea scrisă - astfel cererii de chemare în judecată, referinţei şi
cererii reconvenţionale care sunt redactate în scris li se dă citire în cadrul şedinţei de judecată, iar
depoziţiile martorilor, susţinerile părţilor făcute oral se consemnează în scris în procesul – verbal al
şedinţei de judecată.
 Principiul nemijlocirii constă în obligaţia instanţei de a cerceta imediat toate elementele, probele care
interesează dezlegarea pricinii și să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanțelor constatate și al
probelor cercetate și verificate în ședința de judecată.
 principiul securității raporturilor juridice - cetăţenii trebuie protejaţi „contra unui pericol care vine chiar
din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze

Principiile internaţionale ale dreptului procesual civil

1. Prioritatea tratatelor şi convenţiilor internaţionale. Dacă printr-un tratat internaţional la care a aderat
R.M. se stabilesc alte reguli decît cele prevăzute de legislaţia naţională, se aplică normele
internaţionale.
2.  Acordarea regimului naţional străinilor. Cetăţenii străini şi apatrizii, organizaţiile străine şi
organizaţiile internaţionale beneficiază în faţa instanţelor judecătoreşti ale RM de aceleaşi drepturi şi au
aceleaşi obligaţii procedurale ca şi cetăţenii şi organizaţiile RM.
3. Principiul reciprocității în acordarea asistenței juridice. Prin regimul reciprocității se înțelege că
anumite drepturi sunt acordate străinilor numai în măsura în care și statul străin asigură un tratament
identic cetățenilor noștri aflați în țările cărora le aparțin străinii
4. Legea forului, în materie de procedură (legea țării în care se judecă cauza). Procedura de examinare și
soluționare a cauzelor cu element de extraneitate este prevăzută de legea țării unde se judecă pricina,
chiar dacă una din părți este străină.
5. Imunitatea judiciară ale statelor străine şi organizaţiile internaţionale (art.457 C.P.C.)
Intentarea în instanţa judecătorească a RM a unei acţiuni către un alt stat, antrenarea acesteia în proces
 în calitate de pîrît sau intervenient, punerea sub sechestru a bunului său amplasat pe teritoriul RM ş.a.
măsuri procedurale se pot face numai cu consimţămîntul organelor competente ale statului respectiv
dacă legea naţională sau tratatul internaţional la care RM este partea nu prevede altfel.
6. Executarea si recunoasterea hotărîrilor judecătoreşti străine (art.466 CPC)
Hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sunt recunoscute şi se execută de plin drept în RM,
fie dacă astfel se prevede în tratatul internaţional la care RM este parte, fie pe principiul reciprocităţii în
ceea ce priveşte efectele hotărîrilor judecătoreşti străine.
7. Respectarea jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti străine (art.459-462 CPC)
În măsura în care legile unui stat nu atribuie competența în dreptul internațional privat instanțelor sale,
înseamnă că în mod indirect recunosc o asemenea competență instanțelor altui stat.

Capitolul 5
2.1 definitia. Competenta generala este aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti sau unui alt
organ cu activitate jurisdictionala de a examina si solutiona o anumita cauza.
2.2 felurile competetei generale.

2.2 Analizati efectele procesuale ale incalcarii norlemor de competenta generala.

1 la intentarea proc civil:
a)cind ne adresam in inst de judecata care de fapt e de competenta unor altor organe- refuzul de a primi cererea,
ceea ce exclude posibilitatea adresarii repetate in judecata a aceluiasi reclamant cu aceeasi actiune.
b)restituirea cererii- cind reclamantul nu a respectat procedura de solutionare prealabila a pricinilor pe cale
extrajudiciara prevazute de lege pt categoria respectiva de pricini sau de contractul partilor.
2 dezbaterile judicare:
a)incetarea procesului civil- pricina nu urmeaza a fi judecata in procedura civila;
b) scoaterea cererii de pe rol- reclamantul nu a respectat procedura prealabila de solutionare a pricinii pe cale
extrajudiciara;
c ) scoaterea cererii de pe rol- cind partile au incheiat un contr prin care litigiul urmeaza a fi solutionat pe cale
arbitrala iar pina la examinarea pricinii in fond piritul a ridicat obiectii impotriva solutionarii litigiului in
judecata.
3 caile de atac:
a)hotar primei instante se caseaza;
b)scoaterea cererilor de pe rol;
c) incasarea integrala sau partiala a hotararii primei instante dispunidn incetarea procesului
 Capitolul 6
Dacă pricina civilă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, persoana interesată trebuie să cunoască la care
dintre numeroasele instanţe judiciare ce există în cadrul organizării judecătoreşti a R. M. urmează a se adresa cu
cererea sa.
    norme de competenţă jurisdicţională materială (de gen) - reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei
instanţe judecătoreşti de un anumit grad de a examina şi soluţiona o anumită cauză civilă
    norme de competenţă jurisdicţională teritorială (de loc) - reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei
instanțe judecătorești de același grad de a examina şi soluţiona o anumită cauză civilă.

Felurile. Competenta jurisdictionala teritoriala poate fi de mai multe feluri:

1-generala-care este determinata dupa domiciliului/sediul sau locul de aflare a piritului.este numita genrala
deoarece se aplica in toate cazurile cu exceptia celor pt care legea prevede expres altfel.
2-alternativa-care este determinata de reclamant.In astfel de cazuri legea investeste mai multe instante de
judecata cu aptitudinea de a judeca o cauza concreta,iar alegerea unei sau alteia este pusa pe seama
recalamantului.
3-exclusiva-care este atribiuita expres de lege unei anumite instantei de judecata in exclusivitate.Normele care
rglementeaza competenta exclusiva sint imperative,de la ele nu se admite nici o derogare.
4-dupa legatura intre cauze-care este determinata dupa instnat in care se examineaza o alta cauza.

Potrivit art. 43 CPC, instanţa strămută pricina spre judecare la o altă instanţă:
    dacă ambele părţi solicită strămutarea pricini la instanţa de la locul aflării majorității probelor;
    dacă pârâtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut cere strămutarea pricinii la instanţa domiciliului său atestat
prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reședință;
    dacă după recuzarea unuia sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate substituirea  lor în
instanţa respectivă devine imposibilă;
    dacă în cursul judecării pricinii la instanţa respectivă s-a constatat, că ea a fost reţinută spre judecare cu
încălcarea regulilor de competenţă jurisdicțională,
    există motive pentru măsuri de securitate publică;
    există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea
participanţilor la proces;
    în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
Instanța este obligată să remită instanței competente dosarul în 5 zile de la rămânerea încheierii irevocabile.
Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a intentat procesul anterior strămutării pricinii au efect juridic în
măsura în care noua instanţă consideră că nu este necesară modificarea lor.

Capitolul 7
Definitie Părţile în procesul civil sunt persoanele (fizice şi/sau juridice) participante la proces, litigiul cărora cu
privire la dreptul subiectiv sau interesul ocrotit prin lege instanţa de judecată trebuie să-l examineze şi să-l
soluţioneze.
conditiile pt a fi parte in proces.
1.    să aibă calitate procesuală (activă sau pasivă);
2.    să aibă interes (folosul practic imediat pe care îl are o parte în vederea justificării procesului);
3.    să dispună de capacitate procesuală (capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu).
Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii într-un proces civil, care
este recunoscută în egală măsură tuturor cetăţenilor – persoane fizice de la naștere, cît şi persoanelor juridice de
la înregistrare. 
Capacitatea procesuală de exerciţiu este aptitudinea de a-şi exercita personal sau printr-un reprezentant
drepturile şi obligaţiile procedurale în instanţa de judecată.

2.    Coparticiparea procesuală. Temeiurile şi felurile ei.

Coparticiparea este o instituţie procesuală desemnînd situaţia cînd în proces participă mai mulţi reclamanţi 
și/sau mai mulţi pîrîţi, interesele cărora nu se exclud reciproc.
Temeiurile coparticiparii procesuale sint:
    a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;
    b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor şi pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept;
    c) drepturile şi obligaţiile ce formează obiectul litigiului sînt de aceeaşi natură.
felurile
a.    după un prim criteriu de clasificare, criteriul procesual-juridic deosebim:
    coparticipare activă – mai  mulţi coreclamanţi;
    pasivă – mai mulţi copîrîţi;
    mixtă – mai mulţi coreclamanţi şi copîrîţi.

b.    reieşind din criteriul material-juridic coparticiparea poate fi:

    obligatorie (necesară); Coparticiparea obligatorie nu depinde de instanta de judecata,de reclamant sau de
pirit ci este determinate de prvederile legii si de caracterul raportului material litigious cu mai multi subiecti.
Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în drept să admită examinarea
concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant către
mai mulţi pîrîţi, ori de mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd fiecare pretenţie
poate fi examinată şi executată de sine stătător), cînd ele se află în conexiune prin raportul material juridic dintre
coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune şi cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi
procedură şi de aceeaşi instanţă.
    facultativă (posibilă).
Capitolul 8
2.1Formulati notiunea de reprezentare judiciara in PC si enumerati persoanele care nu pot fi
reprezentati in judecata.
Reprezentarea judiciara este o institutie procesual civila in cadrul careia o persoana numita
reprezentant in baza imputernicirilor acordate indeplineste in judecata actele de procedura in numele si in
interesele altei persoane.
Nu pot fi reprezentanţi în judecată judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală, poliţiştii,
deputaţii, cu excepţia cazurilor participării lor la proces în calitate de împuterniciţi ai acestor autorităţi sau în
calitate de reprezentanţi legali.Nu poate fi reprezentant în judecată persoana care a acordat sau acordă în pricina
respectivă asistenţă judiciară unor persoane ale căror interese sînt în contradicţie cu interesele persoanei pe care
o  reprezintă, sau care a participat în calitate de judecător, de procuror, de ofiţer de urmărire penală, de expert. În
cazul existenţei unor astfel de circumstanţe, reprezentantul poate fi recuzat de participanţii la proces.
2.2Indicati temeiurile si felurile reprezentarii judiciare.
Temeiurile reprezentarii sunt:
1.imposibilitatea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor procesuale de catre persoanelor care nu au
capacitate procesuala de exercitiu.
2.imposibilitatea sau nedorinta persoanelor cu capacitate procesuala de exerctiu de a participa personal la
process.
3.acordarea asistentei juridice profesionale participantilor la process4.specificul exerciatrii drepturilor si
executarii obligatiilor procesuale de cater PJ participanti la proces.
Din punct de vedere a vointei reprezentatului:
a) Reprezentarea judiciara obligatorie este reprezentarea care are loc indifferent de vointa reprezentatului.
b) Reprezintare judiciara voluntara este reprezentarea care poate avea loc in dependenta de vointa
reprezentatului.
In functie de temeiul de aparitie a reprezentarii avem:
1.reprezentare legala-temeiul aparitiei este legea.Calitatea persoanei de reprezentant trebuie sa fie confirmata de
actele prezentate in judecata.
2.reprezenytare contractual-temeiul reprezentarii este contractul care poate fi oneros sau gratuity
3.reprez.statutara-in cazul dat nu exista o relatie intre reprezentat si reprezentant.
4.reprezentarea din oficiu.Are loc atunci cind: în cazul în care partea sau intervenientul sînt lipsiţi sau limitaţi în
capacitatea de exerciţiu şi nu au reprezentanţi legali sau dacă domiciliul pîrîtului nu este cunoscut; dacă instanţa
constată un conflict de interese între reprezentant şi reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exerciţiu;
dacă persoana a cărei spitalizare în staţionarul de psihiatrie se cere nu este reprezentată în judecată de avocat,
judecătorul desemnează un avocat din oficiu pentru a-i apăra interesele;dacă, după  pornirea procesului privind
limitarea persoanei în capacitatea de exerciţiu sau declararea incapacităţii ei, aceasta nu este asistată  în judecată
de avocat, pentru apărarea intereselor ei în proces judecătorul numeşte din oficiu un avocat, care va dispune de
împuternicirile unui  reprezentant legal.
5.reprez.obsteasca-temei este calitaea de membru intro asociatie obsteasca.
6.In literature de specialitate mai este mentionata si reprezentarea consulara.

Capitolul 9
Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de apărare a drepturilor încălcate sau a intereselor ocrotite
de lege, prin intermediul căruia se inițiază activitatea instanței de judecată cu privire la examinarea și
soluționarea litigiului.
Elementele acțiunii civile constituie acele părți componente care în ansamblu caracterizează structura acțiunii
civile și permit individualizarea unei acțiuni față de altele.
Acţiunea civilă este compusă din două elemente:

 temeiul acţiunii; îl constituie acele circumstanţe ce dau naştere acţiunii şi anume sunt împrejurările de
fapt pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile faţă de pârât
 obiectul acţiunii. îl reprezintă pretenţia material juridică adică ceea ce reclamantul pretinde de la pârât.
Ex: obiect al acţiunii de revendicare a unui bun sau a unei sume de bani
Clasificări ale acțiunilor civile în funcție de diferite criterii.
1.      În dependenţa de conţinutul său, distingem următoarele feluri de acţiuni:
 a)      acţiunea în realizare (executare) a unui drept este cea în care se solicită de a constrânge prin
intermediul hotărâri instanţei judecătoreşti pe pârât la executarea unei obligaţii sau la abţinerea de la efectuarea
unei acţiuni. În aceste acțiuni nu se pune la îndoială existența raportului juridic material litigios, acestea având
drept scop confirmarea existenței ori lipsei unui drept sau obligații dintre părți.
b)      acţiunea în constatare (recunoaştere, confirmare) a unui drept este cea prin care se urmăreşte
confirmarea printr-o hotărâre judecătorească a existenţei sau inexistenţei unui raport material juridic între părţile
litigante.
c)      acţiunea în constituire (transformare) de drepturi este cea prin care se tinde ca printr-o hotărâre
judecătorească să se creeze o situaţie juridică nouă – modificarea sau desfiinţarea raportului juridic existent între
părţile litigante
2.      În dependenţă de natura dreptului ce se valorifică prin acţiune – delimitează:
a)      acţiuni personale sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte valorificarea unui drept personal care se naşte
dintr-un act juridic sau din lege. Ex: acţiunea pentru plata pensiei de întreţinere;
b)      acţiuni reale, prin care se valorifică un drept real. Ex: acţiunile în revendicare prin care se apără dreptul
de proprietate;
c)      acţiuni mixte, prin care se valorifică în acelaşi timp un drept personal şi un drept real, în cazul în care
drepturile invocate se găsesc într-un raport de conexiune.
3.      După categoria relaţiei de drept material distingem:
a)      acţiuni de plată a pensiei alimentare;
b)      acţiuni ce decurg din litigii de muncă;
c)      acţiuni ce ţin de dreptul locativ;
d)     acţiuni de reparare a prejudiciului cauzat;
e)      acţiuni ce decurg din dreptul de autor, inventator etc.

Pârâtul nu rămâne pasiv după intentarea procesului împotriva lui, ci are la dispoziţie următoarele mijloace de
apărare:

 dreptul de a obiecta împotriva acţiunii; prezentarea împrejurărilor de fapt şi de drept care ar stinge
pretenţiile înaintate de reclamant. Contraargumentele fi de ordin material sau procesual.
 dreptul de a intenta acţiune reconvenţională. Acţiunea reconvenţională. Acţiunea reconvenţională este
pretenţia material – juridică înaintată de pârât de sine stătător împotriva reclamantului până la începerea
dezbaterilor judiciare pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială.

Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile:

  a)      să urmărească compensarea acţiunii iniţiale a reclamantului. De ex: locatorul cere de la locatar
plata pentru chiria apartamentului, iar acesta, la rândul său, solicită costul reparației capitale pe care a
făcut-o în apartament.
 b)      să excludă în tot sau în parte admiterea cererii principale. De ex: în cadrul examinării acțiunii de
achitare a pensiei de întreținere pentru copilul minor, pârâtul solicită contestarea paternității sau în
procesul de divorț pârâtul solicită declararea nulității căsătoriei ori în acțiunea de partaj a bunurilor
succesorale pârâtul –succesor legal contestă legalitatea testamentului.
 c)      între cererea reconvenţională şi cea principală să existe o legătură reciprocă şi judecarea lor
simultană să ducă la o soluţionare promptă şi justă a litigiului. De ex: în procesul de desfacere a
căsătoriei pârâtul cere partajul averii sau plata pensiei de întreținere.
Schimbarea temeiului acţiunii presupune schimbarea circumstanțelor de fapt sau de drept prin trecerea de la
ipoteza unei norme juridice la ipoteza altei norme juridice. De ex: temeiul acţiunii de reparare a daunei poate fi
modificat prin stabilirea faptului că dauna a fost pricinuită  de mijlocul de pericol sporit, ceea ce va duce la
aplicarea unei alte norme de drept sau altă situaţie când pretenţiile sunt îndreptate împotriva mai multor  pîrîţi.
Schimbarea obiectului acţiunii  este vorba despre schimbarea pretenţiilor de drept material faţă de pârât. Nu se
admite schimbarea concomitentă a temeiului şi obiectului acţiunii.
Ex: pretenţia cumpărătorului faţă de vânzător despre înlocuirea bunului care nu corespunde calităţii cu un alt
bun poate fi schimbată prin cererea de a fi restituiţi banii echivalenţi costului acestui obiect. În acest caz unele şi
aceleaşi împrejurări în una şi aceeaşi relaţie socială pot duce la aplicarea diferitor norme de drept.
Renunţarea la acţiune  Motivele renunțării pot fi diverse: nejustificarea pretențiilor sau imposibilitatea de a le
proba, precum și onorarea benevolă a obligațiilor de către pârât. Renunţarea poate fi: totală sau parţială.
Recunoaşterea acţiunii presupune acceptarea de către pârât a pretenţiilor bazate pe împrejurările de fapt şi de
drept ale reclamantului formulate în cererea de chemare în judecată. În acest fel, pârâtul renunță la apărarea
intereselor sale, ceea ce, de regulă, condiționează admiterea acțiunii. Recunoaşterea, la fel poate fi: totală sau
parţială.
Tranzacţia reprezintă un contract prin care părţile încetează  un proces început sau preîntâmpină un proces ce
se poate naşte, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi săvârşite
ori promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul litigios. Motivele încheierii unei
tranzacții de împăcare pot fi diverse: de regulă, dificultatea probării și nedorința de a fi implicat într-un proces
îndelungat. Tranzacția de împăcare poate fi încheiată pe tot parcursul procesului.
5.      Măsurile de asigurare a acţiunii civile
Măsuri asiguratorii -posibilitatea recunoscută de lege reclamantului de a solicita  măsuri de indisponibilizare şi
conservare, de natură să împiedice pe pârât, în timpul procesului, să distrugă sau să înstrăineze bunul ce
constituie obiectul litigiului sau activul patrimonial, când obiectul litigiului este o sumă de bani.
Instanţa sau judecătorul poate lua următoarele măsuri asiguratorii:

 să ordone punerea unui sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani care aparţin pârâtului şi care se află
la el sau la alte persoane;
 să interzică pârâtului de a săvârşi anumite acte;
 să interzică altor persoane de a transmite bunuri pârâtului sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii;
 să suspende vânzarea bunurilor sechestrate, dacă se face cererea de ridicare a sechestrului pus pe ele;
 să suspende urmărirea ce se face pe baza unui document investit cu formulă executorie contestat de
debitor prin acţiune, dacă asemenea contestaţie este admisă de lege.

Capitolul 10

Probaţiunea în procesul civil este activitatea logico-practică bazată pe principiul contradictorialităţii, îndreptată
spre dobândirea unor cunoştinţe juste despre circumstanțe fapt ce au importanţă pentru soluţionarea cauzei,
desfășurată de către toți subiecții procesului civil.
Etapele probaţiunii judiciare
1.    Determinarea circumstanțelor de fapt pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile părților. Inițial,
determinarea obiectului probațiunii este pusă pe seama părților, dar totuși determinarea definitivă a
circumstanțelor importante pentru justa soluționare a cauzei revine instanței.
2.    Determinarea, colectarea și prezentarea probelor care confirmă sau infirmă existența circumstanțelor de fapt
pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile părților.
3.    Cercetarea probelor – perceperea lor de către instanța de judecată.
4.    Aprecierea probelor se face prin admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea
preferinței unor probe față de altele.

Clasificarea probelor
1.    După izvorul de obţinere a probei:
    probe personale – ce constau în fapte ale omului, izvor de probă fiind persoanele. Ex: explicaţiile părţilor şi
a intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile experţilor şi specialiştilor;
    probe materiale – izvor de probă sunt obiectele materiale, adică lucrările care prin starea lor însăşi sau
particularităţi dovedesc raportul dedus judecăţii. Ex: înscrisuri, înregistrările audio – video, dovezi materiale.
2.    După modul de formare a probei:
    primare (nemijlocite) – care implică un raport nemijlocit între probă şi fapt. Ex: înscrisurile în original,
depoziţiile de martori oculari cu privire la unele împrejurări;
    secundare (mijlocite) – care provin din a doua sau treia sursă. Ex: copiile de pe înscrisuri, depoziţiile
martorilor cu privire la împrejurările auzite de la alte persoane.
3.    După legătura conţinutului probei
    probe directe – care au o legătură directă cu faptul de probaţie şi se poate face o singură concluzie cu privire
la existenţa sau inexistenţa faptului;
    probe indirecte – care au cu faptul de probaţie o legătură multiplă şi de aceea în cadrul examinării probei se
poate face o concluzie cu mai multe versiuni cu privire la faptul de probaţie. 4.    După locul de formare a
probei:
    probe judiciare – care se constituie în cadrul judecăţii. Ex: depoziţiile martorilor.
    probe extrajudiciare – care se formează în afara judecăţii. Ex: probele obţinute de instanţă în urma
îndeplinirii delegaţiilor judecătoreşti.
5.    După modul în care judecătorul percepe faptele:
    probe percepute personal de judecător. Ex: cercetarea la faţa locului, examinarea directă a unui obiect;
    probe constând în perceperea faptelor de alte persoane. Ex: depoziţie de martor.

Obiect al probatiunii.Pot fi evidenţiate trei grupe de fapte ce constituie obiect al probațiunii:

1.     Faptele juridice cu caracter de drept material – stabilirea acestor fapte este necesară pentru aplicarea
corectă a normei de drept material ce reglementează relaţia socială litigioasă între părţi. Ex: pentru a determina
dacă pârâtul datorează o anumită sumă de bani reclamantului conform contractului de împrumut este necesar a
stabili dacă a fost sau nu încheiat acest contract, care este obiectul, termenul contractului, obligaţiile părţilor.
Aceste circumstanțe constituie baza obiectului probațiunii și necesită a fi neapărat constatate și elucidate pe
deplin în fiecare cauză.
2.    Faptele probatorii – sunt acele fapte care fiind dovedite permit prin deducţie logică a face concluzia
temeiniciei pretenţiilor reclamantului. Ex: în acţiunea de recunoaştere a paternităţii, pârâtul poate face trimitere
la aşa fapte sau împrejurări ce confirmă lipsa îndelungată a acestuia la locul de domiciliu al reclamantei, în
legătură cu ce se exclude prezenţa paternităţii;
3.    Faptele ce au exclusiv importanţă procesuală – de aceste fapte este legată exercitarea dreptului
reclamantului de a înainta acţiunea, numai după respectarea procedurii prealabile când aceasta este cerută de
lege, dreptul instanței de a suspenda sau amâna procesul, ori de a înceta procesul sau a scoate cererea de pe rol,
când sunt prezente temeiurile prevăzute de lege pentru aceasta.
Comisiile rogatorii reprezintă o procedură utilizată pentru administrarea unor dovezi de o altă instanţă decât
aceea care judecă fondul litigiului.
Explicațiile ca mijloc de probațiune se pot manifesta sub formă de:
    afirmație – acea explicație care conține informația cu privire la circumstanțele importante pentru justa
soluționare a cauzei.
    recunoaștere (mărturisire) – acea explicație care constă în recunoașterea sau încuviințarea de către o parte a
circumstanțelor pe care cealaltă parte își întemeiază pretențiile sau obiecțiile, având ca rezultat eliberarea de
obligația dovedirii lor.
Înscrisurile pot fi clasificate după următoarele criterii:
1.    După provenienţa înscrisului
    oficiale –  care sunt eliberate de organele de stat, persoanele oficiale, organizaţii etc.
    neoficiale (personale) – care provin de la persoane fizice, fără intervenţia vreunui organ de stat, persoane
oficiale sau a unei organizaţii, întreprinderi.
2.    După conţinutul înscrisului avem:
    dispoziţionale (ordonatoare) – care certifică faptele ce au un caracter ordonator, cum ar fi de exemplu,
actele organelor de stat fără caracter normativ, actele întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor date în limitele
competenţei sale, convenţiile îndeplinite de părţi în scris;
    informative – conţin descrierea, confirmarea faptelor şi evenimentelor care au însemnătate juridică sau
probatorie pentru pricină. Ex: adeverinţe, procese – verbale, dări de seamă, scrisori de afaceri şi cu caracter
personal.
3.    După forma înscrisului:
    înscrisurile expuse în formă simplă sub semnătură privată. Ex: contractul de împrumut a banilor;
    înscrisurile cu un conţinut şi formă strict stabilită. Ex: act comercial, adeverinţă de căsătorie;
    înscrisurile autentificate de notar sau alte organe competente. Ex: contractul de vânzare – cumpărare a unei
case.
Capitolul 11

Actul de procedură este orice act (operaţiune juridică, manifestare de voinţă sau înscris concretizat într-o
anumită formă prevăzută de lege), realizat pentru declanşarea procesului de către instanţa de judecată,
participanţii la proces şi auxiliarii justiţiei în vederea producerii unor efecte juridice determinate.

Condiţiile de valabilitate ale actelor de procedură se împart în 2 categorii:

1.    De fond (conţinut);
2.    De formă.

Actele de procedură trebuie să  îndeplinească următoarele condiţii:

a)    Actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă pentru a se putea dovedi mai uşor existenţa lor şi
pentru a asigura conservarea acestor acte. Actele de procedură făcute verbal în faţa completului de judecată vor
fi consemnate în scris, în procesul verbal al şedinţei de judecată.
b)    Actele de procedură trebuie îndeplinite în limba de stat chiar dacă procedura se desfăşoară într-o altă limbă.
c)    Actele trebuie să fie întocmite în termenele stabilite de lege sau de instanţă.
d)    Pe lîngă aceste condiţii generale, unele acte de procedură trebuie să îndeplinească un şir de condiţii speciale
stabilite de lege pentru fiecare în parte. Exemplu: art. 66, Cod procedură civilă.(exclus)
Clasificare
1.    În raport de organele sau persoanele care le întocmesc:
a)    Actele persoanelor. Exemplu: explicaţiile părţilor.
b)    Actele instanţei. Exemplu: încheieri, hotărîri, decizii, etc.
c)    Actele auxiliarilor justiţiei. Exemplu: raportul de expertiză, procesul verbal întocmit de grefier.
2.    După natura lor:
a)    Acte judiciare, care se îndeplinesc în cadrul procesului şi în faţa instanţei. Exemplu: depoziţiile martorilor 
în sala de şedinţe.
b)    Acte extrajudiciare, care se îndeplinesc în cadrul procesului, dar în afara instanţei. Exemplu: delegaţiile
judecătoreşti, asigurarea dovezilor, etc.
3.    În funcţie de conţinut:
a)    Ce conţin o manifestare de voinţă. Exemplu: renunţarea la acţiune, cererea de chemare în judecată.
b)    Care constată o operaţiune procesuală. Exemplu: citaţia, procesul verbal al şedinţei de judecată.
4.    În funcţie de modul de executare:
a)    Scrise. Exemplu: expertul prezintă raportul de expertiză.
b)    Orale. Exemplu: depoziţiile martorilor.
5.    După caracterul lor:
a)    Judiciare, ce privesc soluţionarea litigiilor. Exemplu: pronunţarea hotărîrii.
b)    Administrative, legate de soluţionarea litigiului. Exemplu: formarea completului de judecată.

Capitolul 12
Termenul este intervalul de timp în care trebuie încheiate actele de procedură sau dimpotrivă, este oprită
îndeplinirea actelor de procedură de către subiecţii dreptului procesual civil.

Importanta: termenilor procedurali reiese din faptul că ritmează timpul procesului civil, stimulează părţile
solicitîndu-le să-şi realizeze drepturile şi obligaţiile, iar alteori termenele semnifică un compromis, lăsînd
părţilor timpul suficient pentru a reflecta şi decide.

Clasificarea termenilor procedurali

1.    După caracter:
a)    Imperative onerative (peremptorii), unde trebuie să fie îndeplinit un act de procedură. Exemplu: apelul
trebuie să fie soluţionat în 30 zile de la data pronunţării hotărîrii judecătoreşti.
b)    Imperative prohibitive, unde este interzisă îndeplinirea unui act de procedură. Exemplu: instanţa nu poate
fixa data şedinţei de judecată, pînă cînd cauza nu este bine pregătită pentru dezbateri.
c)    De recomandare. Exemplu: termenul acordat de instanţă pentru lichidarea neajunsurilor cererii de chemare
în judecată. Termenul este acordat la latitudinea instanţei.
2.    După modul în care sunt stabilite:
a)    Legale, stabilite de lege pentru instanţa de judecată, părţile la proces şi auxiliarii justiţiei.
b)    Judiciare, stabilite de instanţa de judecată pentru participanţii la proces şi auxiliarii justiţiei. Exemplu:
termenul pentru prezentarea probei.
3.    Reieşind din sancţiunea pentru nerespectarea termenelor:
a)    Absolute, nerespectarea cărora afectează validitatea actelor de procedură. Exemplu: termenului acordat
reclamantului pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de chemare în judecată.
b)    Relative, nerespectarea cărora nu  afectează validitatea actului de procedură, atrăgînd după sine sancţiunea
disciplinară sau pecuniară. Exemplu: nerespectarea termenului pentru motivarea hotărîrii atrage sancţiunea
disciplinară pentru judecători şi nu sancţiunea nulităţii hotărîrii.
4.    După durata lor:
a)    Pe ore;
b)    Pe zile;
c)    Pe săptămîni;
d)    Pe luni;
e)    Pe ani.