ZEII GRECIEI

HERMES

Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede
din leagăn, zvârlise scutecele şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să
umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat
să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, subțiri. Din ele şi-a-mpletit sandale, născocind, deci,
încălţămintea.
Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-
al celor care călătoresc în lumea largă.
Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci
şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă.
Iar lui Poseidon îi furase tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de
aur.
Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-
astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise.
Având la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat
apoi în seamă gimnastica şi tinereţea.
Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel
de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza
şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la
judecată, toată noaptea.
Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să
fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea
negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte.

HADES
Hades este zeul Infernului, sălășluind în împărăția umbrelor, pe care o cârmuie alături
de soția sa, Persefona. Nu se cunoaște exact semnificația numelui, dar se presupune
că vine de la „cel nevăzut”.
Hades nu este tradițional considerat un zeu olimpian, deoarece nu stă pe Muntele
Olimp, ci în tărâmul morților, care se numește de asemenea „Hades”. Această împărăție
cuprinde în general Tartarul, Câmpia Asfodelor și tărâmul paradisiac destinat eroilor și
celor favorizați de zei, precum și sufletelor oamenilor virtuoși, numit Elysium sau
Câmpiile Elizee.
Nu se cunoaște precis originea numelui lui Hades, dar este, în general, tradus ca „cel
nevăzut”.
Hades conduce un car aurit condus de patru armăsari negri. Poartă un coif care-l face
pe purtător invizibil, dăruit de ciclopi, și un sceptru care poate despărți pământul în
două. Cheile lumii de dincolo mai sunt un simbol, deși acestea mai sunt câteodată
ținute de ușierul său, Aiacus. Trăiește într-un palat de aur, unde primește morții așezat
pe un tron de aur, înconjurat de cei trei judecători ai morților. Poarta către casa lui
Hades este păzită de Cerber, câinele cu trei capete. În spatele palatului este o grădină
de rodii. Hades mai are o cireadă de vaci negre, pe care păstorul Menoite le mână pe
câmpiile de asfodel.

POSEIDON
În mitologia greacă, Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos și al Rheei. Ca și ceilalți
frați ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară.
În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun.
Poseidon a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a
făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea
subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună
cu soția sa, Amfitrita, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat
de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule
la iveală sau le scufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri
sau să se închege lacuri. Odată el a încercat împreună cu Hera și cu Atena să-l pună în
lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături de
preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.
Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el și zeița Atena atunci
când a fost să-și împartă între ei pământul Atticei. Un alt episod îl înfățișează pe zeul
mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit
pentru munca sa a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, și faptul
că Odiseu i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polifem, l-a determinat pe puternicul zeu să-l
urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile și aruncându-l de
pe un țărm pe altul.

HEFAISTOS
Hefaistos reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al metalelor și al metalurgiei, al
fierarilor, sculptorilor și artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan. Fiul șchiop al Herei,
meșter fierar neîntrecut, creațiile sale extraordinare uimindu-i chiar și pe zei: făurește
arme și armuri miraculoase, obiecte care se mișcă singure (un fel de roboți
superperfecționați), sau chiar pe Pandora și cutia acesteia. Este personificarea focului
în cele trei ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic,
care poate fi folosit în diferite activități, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum și focul
atmosferic.
Hefaistos, divinul întemeietor al artelor metalurgice, era reprezentat de cele mai multe
ori, cu înfățișarea unui fierar puternic, cu brațele musculoase și cu pieptul acoperit de
păr. Avea părul lung și vâlvoi; o barbă ascuțită îi împlinea fața ce exprima atât bonomie
cât și răutate. Purta pe cap o bonetă de piele rotunjită și ascuțită. Haina de muncitor era
scurtă și fără mâneci; era despicată în partea dreaptă și lasă descoperite umărul, brațul
și o jumătate din piept. În mâna dreaptă ținea un ciocan, iar în stânga cleștele. Deși era
șchiop, artiștii nu înfățișau acest lucru sau îl făceau abia vizibil.
A fost căsătorit cu Afrodita. Căsătoria cu Afrodita a avut loc din cauză că, fiind supărat
pe mama lui, el a făurit un jilț fermecat cu care a prins-o pe zeiță. Drept răsplată a cerut
să se căsătorească cu Afrodita. Zeii s-au mirat: Cum să se însoare slutul cu zeița
frumuseții?
Hefaistos avea un fiu, uriașul Perifete. Zeul și-a crescut fiul în vulcanul Etna și i-a făurit
o ghioagă turnată în bronz. Perifete a ajuns un tâlhar ce omora și jefuia călătorii din
apropierea cetații Epidaur. A fost ucis de Tezeu in drumul acestuia spre Atena si
ghioaga i-a fost luată de acesta.

ARES
Ares este zeul războiului în mitologia greacă. El se numără printre cei doisprezece mari
zei ai Olimpului și este fiul lui Zeus și al Herei. El reprezintă deseori aspectul fizic,
violent și neîmblânzit al războiului, în contrast cu sora sa, Atena, ale cărei funcții ca
zeiță a înțelepciunii includ strategia militară și capacitatea de a administra cu succes o
armată.
Grecii aveau două atitudini față de Ares: deși întruchipa bravura și puterea fizică,
ambele indispensabile succesului în război, el era, totuși, o forță periculoasă. Cu toate
acestea, era disprețuit de părinții săi și de către ceilalți zei, mai ales de către Atena,
datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui,
zeul apare adesea înfrânt, deși era simbolul forței războinice, brutale.
În războiul troian, la care participă luptând alături de Hector, el este rănit de către
Diomede cu ajutorul Atenei și nevoit să fugă.
De numele lui Ares este legat și Areopagul, colina unde, la Atena, era locul unde se
judecau crimele de natură religioasă. Se credea că la poalele acestei coline Ares l-ar fi
ucis pe Hallirrhothius, fiul lui Poseidon, fiindcă voia să-i necinstească fiica, pe Alcippe.
Adus de către Poseidon în fața judecății zeilor, pe aceeași colină, spre a fi pedepsit
pentru crima săvârșită, Ares a fost însă iertat.