CURS 9 AN IV

INFLAMAŢIA PULPEI LA DINŢII TEMPORARI

Definiţie: inflamaţia pulpei = pulpită (inflamaţia pulpară evoluează similar cu cea din
orice ţesut conjunctiv).
Etiologie
- caria netratată (cauză bacteriană)
- tratamente incorecte (cauză medicamentoasă / traumatică = cauză iatrogenă)
- traumatisme dento-parodontale

Clasificarea pulpitelor
1. Clasificare bazată pe criterii clinice şi histopatologice
 hiperemia preinflamatorie (predomină vasodilataţia)
 pulpite acute:
- pulpită seroasă (predomină edemul pulpar prin extravazarea fluidelor din vase
crescând presiunea intrapulpară, apar tromboze pulpare cauzate de încetinirea
fluxului sanguin)
 pulpită seroasă parţială (o parte din pulpă este inflamată adică pulpa
coronară sau pulpa coronară şi o parte din pulpa radiculară)
 pulpită seroasă totală (toată pulpa este inflamată)
- pulpită purulentă (predomină diapedeza prin care elementele figurate sanguine
în special cele din seria albă extravazează iniţiind abcese în ţesutul pulpar care
cresc şi mai mult presiunea intrapulpară → pulpa se autoştrangulează şi se
necrozează):
 pulpită purulentă parţială
 pulpită purulentă totală
 pulpite cronice care pot apărea ca o continuare a inflamaţiei acute prin
drenarea spontană a lichidului acumulat intrapulpar sau pot apărea de sine stătător.
Aspecte histopatologice: infiltrat pulpar limfocitar, capilare proeminente, activitate
fibroblastică activă, fibre de colagen îngroşate, ulceraţii pulpare superficiale, polipi
pulpari, microabcese ce apar în cazul unor reacutizări). Reactivitatea ţesutului conjunctiv
prin depunere de colagen în jurul zonelor inflamate asigură limitarea extinderii infecţiei
în ţesuturile profunde.
În funcţie de deschiderea sau nu a camerei pulpare sunt:
- pulpite cronice deschise (polipoasă / ulceroasă). Pulpitele cronice polipoase
sunt foarte frecvente la copii şi adolescenţi şi sunt caracterizate printr-o reacţie
proliferativă excesivă (ţesut de granulaţie) datorată gradului mare de rezistenţă şi
reactivitate la factorii agresori a ţesutului pulpar. Sensibilitatea dureroasă este mai
redusă din cauza unui număr mai mic de fibre nervoase. Dinţii frecvent implicaţi sunt M1
permanenţi care au un aport sanguin excelent datorat apexurilor deschise. şi molarii
temporari
- pulpite cronice închise (propriu-zisă / granulom intern)
2. Clasificare bazată pe criterii clinice şi de răspuns la tratament (este mai potrivită pentru
DT)
 pulpite reversibile (asimptomatice) care se vindecă prin tratament conservator:
- hiperemia preinflamatorie
- pulpita seroasă parţială în stadiul incipient (de debut)
  pulpite ireversibile (simptomatice) care se vindecă prin tratament conservator:
- pulpita seroasă parţială în stadiul avansat
- pulpitele seroase totale
- pulpitele purulente
- pulpitele cronice (deschise / închise).
Particularităţile pulpitelor la DT
1. interesarea precoce a pulpei explicată prin particularităţile morfo-funcţionale ale DT:
 grosime mică a structurilor dentare dure
 structură mai poroasă şi mai permeabilă a smalţului şi dentinei DT
 camera pulpară mai voluminoasă cu coarne pulpare foarte apropiate de suprafaţă
 canaliculi dentinari mai largi spre smalţ
2. reducerea numerică a formelor clinice cu selecţionarea unor anumite forme
clinice:
 la vârste mici – apar frecvent pulpite acute totale (cele reversibile sunt scurte)
 la vârste mari – apar mai frecvent pulpite cronice şi pulpite purulente cu reducerea
posibilităţilor de tratament
 RR şi procesul de regresie pulpară avansează în acest timp accentuând această
particularitate şi conduce la scăderea progresivă a puterii de apărare pulpară
3. extinderea procesului patologic se face rapid fără tendinţă de limitare indiferent de
forma clinică, de la pulpa coronară la cea radiculară şi de la o formă de pulpită mai
uşoară la una mai gravă până la necroza sau gangrenă
4. amestecul de forme clinice care coexistă în acelaşi organ pulpar (ex pulpită cronică pe
un canal şi gangrenă pe celelelalte canale)
5. simptomatologia nu este corelată cu modificările histopatologice (modificările sunt
mai avansate şi durerea este cu un pas mai în urmă).
TOATE ACESTE PARTICULARITĂŢI FAC CA DIAGNOSTICUL SĂ FIE DIFICIL
Diagnosticul
Se pune pe baza următoarelor aspecte:
- anamneza
- examen subiectiv
- examen obiectiv
- examene complementare (teste vitalitate, Rx, probe terapeutice).
Examen subiectiv
Particularităţile durerii la DT cu inflamaţie pulpară:
1. Intensitatea durerii :
 ştearsă, instabilă, jenă, absentă în pulpitele reversibile şi p. cronice
Cauzele sensibilităţii mai reduse a DT sunt:
- particularităţilor morfo-funcţionale ale pulpei (VEZI curs 5);
- diferenţele dintre integrarea pe scoarţă a durerii şi percepţia locală a durerii;
- limbaj insuficient maturat (nu pot explica ceea ce simt).
 de mare intensitate în pulpitele ireversibile acute
2. Caracterul durerii:
- spontan (p ireversibile acute) - provocat (p reversibile);
- lancinant (p seroasă totală) - pulsatil (p pur. totală);
- localizat (p reversibile) - iradiat (p ireversibile acute).
 3. Durata durerii: este mai scurtă decât la DP (la p. reversibile de scurtă durată
uneori încetează odată cu excitantul; la p. ireversibile acute maximum ½ oră-
câteva ore)
4. Exacerbarea/calmarea durerii
- exacerbare la rece (p seroase) şi la cald (p purulente ) şi calmare paţială la cald
respectiv rece
- antialgicele nu mai calmează durerea la pulpitele acute ireversibile
Concluzii:
Pulpite reversibile: dureri provocate, de mică intensitate şi de scurtă durată, inconstante,
localizate
Pulpite seroase totale: durere spontană şi provocată, exacerbată de rece, lancinantă,
intensă, 30-câteva ore, iradiată.
Pulpite purulente totale : dureri intense, pulsatile, iradiate, spontane şi provocate, 30 min.
- câteva ore.
Pulpite purulente parţiale: durere spontană şi provocată, exacerbată de cald, intensă,
prelungită în timp peste 10 min, iradiată, pulsatilă.
Pulpite cronice ulceroase: durere ştearsă, provocată de masticaţie şi la atingere cu sonda
Pulpite cronice polipoase : jenă, durere şi sângerare la masticaţie
Pulpitele cronice închise : durere surdă sub obturaţii mari.

Examen obiectiv
Inspecţia
- semnele obişnuite de carie cavitară în general cu evoluţie acută (vezi curs 8)
- obturaţii fracturate /obturaţii cu carie secundară → p acute
- obturaţii vechi, întinse în suprafaţă → p cr închise
- polip pulpar de culoare roz (polip epitelizat) sau roşie (polip neepitelizat) → p cr.
deschise polipoase
- pulpa descoperită de culoare roşie, ulcerată sângerândă → p. cronice ulceroase.
Palparea
Palparea cu sonda furnizează următoarele date:
- semne obişnuite de carie (vezi curs 8)
- deschideri ale camerei pulpare (sensibilitate şi sângerare, puroi).
Percuţia
Percuţia este o investigaţie care are caracter orientativ pentru diagnostic deoarece
este încărcată de mult subiectivism fiind influenţată de starea emoţională a pacientului.
- percuţia se poate face cu mânerul sondei sau cu mâna.
- percuţia va fi efectuată comparativ cu dinţi vecini sau omologi
- percuţia este pozitivă sub formă de jenă doar în pulpitele acute totale şi în rest
este negativă.
Teste complementare (paraclinice)

Radiografia
- deschideri ale camerei pulpare de către carie
- fără modificări ale spaţiului periapical / interadicular
- aspecte normale ale structurilor dento-parodontale: RR, d. succesor, osul
alveolar
Teste de vitalitate (termice, electrice)
- dau răspunsuri eronate
- hiperexcitabilitatea pulpei la teste vitalitate la p seroase şi hipoexcitabilitate
în p purulente şi p cronice
Probe terapeutice
- pansament calmat pe bulete cu dentocalmin (xilină+fenol+mentol) sau cu
soluţie Bonain (cocaină+fenol+mentol) calmează durerea în pulpite şi o
exacerbează în gangrene
- forajul explorator produce sângerare şi durere în pulpite, eliminarea unei pic.
de puroi în p. purulente şi nu produce durere şi nici sângerare în
necroză/gangrenă
- investigaţia pulpară directă se face cu sonda, ace Miller, ace Kerr după ce se
deschide camera pulpară: culoare, sg, cantitate şi culoare, consistenţă
o pulpite seroase → pulpă roşie cu sângerare mică/moderată ce se opreşte în
2-3 minute cu mijloace obişnuite de hemostază (presiuni cu bulete uscate,
H2O2, ser fiziologic)
o pulpite cronice → sângerare abundentă, închisă la culoare, pulpa este mai
puţin sensibilă
o pulpite purulente → puroi urmat de sângerare crescută cantitativ, închisă
la culoare
o gangrenă/ necroză → pulpă gri, fără durere şi durere

Evoluţie
- necroză şi gangrenă
- RR accelerată la apex
- RR aberante, patologice pe traseul canalului radicular sau la nivelul camerei
pulpare

Diagnostic diferenţial

- Pulpitele reversibile cu caria simplă, gangrena simplă, pulpite ireversibile

- Pulpitele ireversibile cu pulpitele reversibile, parodontita apicală acută,
parodontita apicală cronică acutizată, sindrom de sept, pulpita seroasă cu cea
purulentă şi invers
- Pulpitele cronice închise cu caria simplă, pulpitele reversibile, gangrena
simplă, parodontita apicală cronică

Tratament
Obiectivele tratamentului
- amendarea simptomatologiei dureroase
- păstrarea dintelui funcţional pe arcadă până la exfoliere
- nemodificarea RR.
Alegerea metodei de tratament pulpar este dificilă datorită greutăţii de precizare a dg.
Metode de tratament: tratament conservator / extracţia
Criterii de alegere a metodei de tratament :
- diagnostic (p. reversibile-pulpotomie; p ireversibile-pulpectomie)
 - starea fiziologică a DT (DT imatur-coafaje sau pulpotomie, DT matur-orice
tratament, DT îmbătrânit-pulpectomie parţială sau pulpotomie)
- vârsta pacientului (în funcţie de gradul RR)
- gradul distrucţiei coronare (>2/3 extracţie; <2/3 conservator + obturaţii/coroane
prefabricate)
- importanţa DT pe arcadă (M2 se păstrează)
- starea de sănătate generală (bolile cronice pot limita succesul în cazul
metodelor de conservare totală sau parţială a pulpei)
TRATAMENTUL CONSERVATOR
a. conservarea în totalitate a pulpei prin coafaje (indirect, natural, direct) (vezi LP)
b. conservarea parţială a pulpei prin amputaţie (pulpotomie) vitală/devitală
c. îndepărtarea pulpei în totalitate extirpare (pulpectomie) vitală/devitală.
Caracteristicile tehnicilor vitale/devitale de terapie pulpară
Tehnicile vitale:
- cu anestezie
- Insensibilizarea pulpei este reversibilă
- şedinţe mai puţine
- şedinţe mai lungi
- modifică puţin RR
- nu modifică aspectul pulpei dacă anestezia nu a fost efectuată cu VC
- nu este acceptată de copii
Tehnici devitale:
- cu medicamente devitalizante
- insensibilizarea pulpei este ireversibilă
- şedinţe mai multe
- şedinţe mai scurte
- modifică mai mult RR (accelerează sau încetineşte)
- modifică aspectul pulpei
- este acceptată de copii.
PULPOTOMIA (AMPUTAŢIA) VITALĂ
Definiţie
Pulpotomia este o metodă de tratament pulpar care constă în îndepărtarea pulpei
coronare îmbolnăvite şi păstrarea pulpei radiculare vii, sănătoasă care va fi tratată în
diferite moduri, în funcţie de tehnica de amputaţie folosită.
Indicaţiile pulpotomiei vitale
- pacienţi sănătoşi şi cooperanţi la care se poate efectua anestezia
- DT cu eşecuri după coafaje
- DT cu pulpite reversibile
- DT cu FCP (deschidere de camerei pulpare în care nu se poate aplica coafajul
direct)
- dinte restaurabil prin obturaţii sau coroane prefabricate < 2/3.
Contraindicaţii
- pulpite ireversibile
- semne de degenerescenţă pulpară (calcificări pulpare)
- dinţi cu resorbţie radiculară patologică (internă/externă) ambele evaluate pe
radiografie
 - afectarea parodonţiului apical:
o mobilitate anormală a dintelui
o durere intensă spontană şi exacerbată la masticaţie sau la
percuţie în ax
o semne de exteriorizare ale proceselor periapicale:
congestie, abces, fistulă, tumefacţie,
o radiotransparenţă periapicală sau la furcaţie.
- afectarea dintelui succesor
- dinte nerestaurabil (distrucţie coronară mare)
- dinte temporar care se va exfolia în curând

Principalele preparate şi metode folosite în pulpotomia vitală sunt :

- Fixative: formocrezol , glutaraldehidă
- Ag. mineralizanţi şi/sau bacteriostatici: Hidroxid de Calciu, fosfat tricalcic,
- Sigilante paliative: Zinc Oxid Eugenol
- Ag. mineralizanţi, bacteriostatici, obturatoare: Mineral Trioxid Agregat
- Coagulante: sulfat feric, clorură de Al
- Antibiotice: eritromicină, altele
- Ag. de vindecare tisulară: colagen
- Antiinflamatoare: corticosteroizi
- Pastă mumifiantă (paraformaldehidă)

Formocrezolul este preparatul de elecţie pt pulpotomia vitală la DT

1. Formocrezolul 20%
Pulpotomia cu formocrezol continuă să reprezinte tratamentul de elecţie pentru
DT cu pulpite reversibile, deschideri ale camerei pulpare cu pulpă vie inflamată
incipient. 
Soluţia de formocrezol iniţială a lui Buckley are următoarea compoziţie:
- crezol 35%
- formaldehida 19%
- glicerină 25%
- apă 21%.
Alternative la tehnica clasică cu FC 19% 5 minute :
- diluţia 1:5 a FC Buckley s-a dovedit la fel de eficace
- reducerea timpul de fixare la 2-3 minute
Mecanismul de acţiune:
- crezolul produce necroza superficială a ţesuturilor şi de asemenea este
puternic antiseptic
- formaldehida este eliberată din soluţia de formocrezol şi difuzează în pulpă
unde se combină cu proteinele celulare, producând o zonă largă de fixare a
ţesuturilor. Din cauza reversibilităţii acestei fixări ţesutul pulpar fixat poate
mai târziu să fie înlocuit de ţesut de granulaţie vital.
- sub această zonă, fixarea este incompletă iar spre apex filetul pulpar rămâne
viu.
Pulpotomia vitală cu FC – timpi operatori (tehnica de lucru – vezi LP):
 tehnica într-un timp:
- excizia pulpei coronare (pulpotomia)
 - hemostază
- aplicarea peste orificiile canalelor radiculare a unei bulete cu formocrezol
19% timp de 1-2 minute sau a unei bulete cu formocrezol diluţie 1/5
timp de 5 minute
- îndepărtarea buletei şi verificarea aspectului pulpei radiculare (trebuie să
aibă aspect brun-negricios nesângerând)
- se aplică apoi eugenat de zinc cu priză rapidă (Caryosan) primul strat mai
moale şi apoi de consistenţă mai chitoasă
- obturaţie definitivă în aceiaşi şedinţă
 tehnica în 2 timpi:
Indicaţii:
- la copii neliniştiţi care se plicatisesc repede
- dacă se mai observă sângerare pulpară după aplicarea buletei cu
formocrezol
- dacă plaga radiculară s-a contaminat cu salivă (izolare pierdută).
Timp I:
- se aplică buleta cu formocrezol în diluţie 1/5
- obturaţie provizorie timp de 7 zile
Timp al II-lea:
- se acoperă pulpa radiculară cu pastă cu formocrezol (oxid de zinc, eugenol
± formocrezol în părţi egale)
- obturaţie provizorie cu Caryosan (ZOE cu priză rapidă)
- postoperator se prescriu antialgice (paracetamol). Dacă apar dureri mari
care persistă peste 24 ore revine la tratament
- obturaţie definitivă în şedinţa următoare
- urmărire timp de 6-12 luni.
Dezavantajele folosirii formocrezolului:
- zona de fixare este reversibilă aşa încât există posibilitatea de
desfacere a legăturii realizate urmată de difuzarea substanţei în
circulaţia generală de unde se fixează în diferite organe ficat, rinichi,
păr etc.
- FC pretinde timp îndelungat de acţiune şi un exces de soluţie pentru a
fixa ţesuturile
- preparatul poate trece dincolo de apex deoarece are moleculă mică
provocând afectări ale dinţilor permanenţi aflaţi în formare (hipoplazia
de smalţ de cauză locală)
- efecte cancerigene, caracter mutagen
- reacţii alergice sau autoimune
Succesul metodei poate fi apreciat: clinic, radiologic şi histologic. Eficacitatea
metodei folosind criterii clinice este mare dar dacă se folosesc criterii histologice metoda
nu pare a fi ideală deoarece nu produce vindecarea pulpară. Rata succesului clinic este
relativ mare 85-100% după 3-5 ani.
2. Sulfat feric 15,5 % (Astrigendent)
Sulfatul feric a fost folosit pentru prima dată de Landau & Johnson în 1988 în terapia
pulpară la animale demonstrând un oarecare succes ca medicament de pulpotomie.
 Dintre toate medicamentele care au mai fost folosite pentru pulpotomia vitală, sulfatul
feric pare, de departe, cea mai promiţătoare alternativă la FC., deoarece în studii clinice, a
dovedit un succes similar cu cel al FC.
Efecte:
- hemostatic
- bacteriostatic.
Mecanism de acţiune:
- sulfatul feric, la contactul cu sângele aglutinează proteinele sanguine producând
complexe între ionii de fier şi proteinele din sânge care blochează mecanic capilarele şi
controlează astfel hemoragia producând hemostaza
Tehnică:
- se pune o picătură de sulfat feric 15,5% cu seringa pe bonturile pulpare.
- se lasă lichidul în contact cu pulpa radiculară 2-5 secunde
- se spală sulfatul feric cu apă sterilă din abundenţă
- dacă hemoragia continuă se repetă
- hemoragia ar trebui să fie stăpânită în 5-10 secunde.
Avantaje
- previne apariţia problemelor ce apar din cauza cheagului după îndepărtarea pulpei
coronare
- produce reacţii inflamatorii şi resorbţii interne minime Schroder [1978], care sunt
factori importanţi de eşec.
Rata succesului pulpotomiei cu sulfat feric a fost de 92,7% şi cu FC diluat de
84,8% asemănătoare cu rata succesului folosind formula tradiţională a lui Buckley.
3. Glutaraldehida 2-4%
Glutaraldehida este o alternativă la formocrezol având potenţial de înlocuire a
acestui preparat în pulpotomiile vitale la dinţii temporari. Totuşi majoritatea clinicienilor
preferă în continuare să folosească formocresolul. 
Efecte:
- locale: rapida fixare ireversibilă a ţesutului,   fixarea ţesuturilor se face
instantaneu , penetrarea în adâncime este limitată, restul pulpei rămâne vitală.
- generale :
 glutaraldehida nu difuzează dincolo de apex deoarece are moleculă mare
 are o distribuţie sistemică mică imediat după aplicare, 
 are o mică afinitate pentru legarea de ţesuturi
 este rapid metabolizată,
 are toxicitate şi antigenitate mică în comparaţie cu FC.
Concentraţiile sau timpul ideal de aplicare mai trebuie să fie cercetate.  
Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formocrezolului. Rata succesului
este de 88%.
3. Hidroxidul de calciu
Efecte:
- la contactul cu pulpa, datorită pH-ului intens bazic (12) se produce o zonă de
necroză superficială.
- efectul iritant al preparatului se manifestă şi prin apariţia unei bariere de ţesut
dentinar sclerotic
- sub care filetul pulpar este menţinut viu, asigurându-se astfel vindecarea.
 Dezavantaje:
- dacă diagnosticul de pulpită reversibilă nu este corect (frecvent la dinţii
temporari) şi pulpa radiculară este sediul unei inflamaţii cronice mascate
aplicarea hidroxidului de calciu este nefavorabilă producând resorbţii interne.
- preparatul este foarte susceptibil la cheagurile de sânge, aşchiile de dentină
alterară care îl dezactivează.
Hidroxidul de calciu este rar indicat pentru pulpotomia vitală la dinţii temporari
fiind preparatul de elecţie folosit la pulpotomia vitală la dinţii permanenţi fiind folosit în
lipsa altor preparate. Acest material este considerat preparatul de elecţie folosit pentru
pulpotomia vitală la dinţii permanenţi.
4. Eugenatul de zinc
- neodentinogenetic
- produce inflamaţii pulpare cronice şi resorbţii interne
- se foloseşte în lipsa altor preparate
5. Trioxid Mineral Agregat ca agent de pulpotomie a dovedit rate ale succesului clinic şi
radiologic apropiate cu cele ale FC. Preparatul este încă insuficient testat.
MTA a fost descoperit de Dr. Torabinejad la Universitatea Loma Linda în 1993. 
MTA este un ciment endodontic, de mare viitor, care este extrem de
biocompatibil, capabil de a stimula vindecarea.
Preparate : MTA, ProRoot MTA (Dentsply Tulsa Dental)
     Compoziţie
TMA este pulbere hidrofilă care conţine un amestec de 3 oxizi (oxid tricalcic,
oxid de bismut, oxid silicat) şi alte particule hidrofile (silicat tricalcic, bicalcic şi
aluminat tricalcic, aluminoferit tetracalcic, sufat calcic. MTA este identic cu cimentul
Portland dar conţine în plus oxid de bismut. 
Proprietăţi
MTA este un material de reparaţie ideal: biocompatibil, bacteriostatic,
neresorbabil, iniţiază vindecarea şi asigură o bună sigilare.
MTA pare a avea toate caracteristicile unui ciment ideal pentru sigilarea
comunicării dintre pulpă şi cavitatea orală (deschiderile mecanice, accidentale sau prin
evoluţia procesului de carie ale camerei pulpare) precum şi dintre pulpă şi parodonţiu
(perforaţii interradiculare şi laterale, apexuri deschise, resorbţii radiculare interne şi
externe). Astfel :
- MTA are pH alcalin 10,2 în timpul manipulării şi 12,5 după 3 ore ceea ce îi explică
proprietăţile biologice şi histologice care sunt comparabile cu cele ale Ca(OH)2. 
- MTA face priză în mediu umed. Prin hidratarea pulberii de MTA se produce un gel
coloidat alcalin. Gelul se solidifică în aproximativ 3-4 ore. Este o proprietate care îl
deosebeşte de toate celelalte materiale. MTA nu este afectat de umezeală (sânge, alte
fluide tisulare) ba chiar umezeala este necesară pentru priză
- MTA are o foarte bună biocompatibilitate Induce rapid cementogeneza, osteogeneza
şi dentinogeneza (depunere de dentină de reparaţie asemănător Ca(OH)2 fără a
produce un răspuns inflamator sau cu un răspuns inflamator minim.
- MTA are solubilitate mică
- MTA are proprietăţi antibacteriene superioare amalgamului, IRM (ciment ZOE întărit
cu polimetil metacrilat, SuperEBA (ciment ZOE întărit cu oxid de aluminiu şi cu acid
etoxibenzoic). Totuşi spectrul său antibacterian este limitat şi în cazul în care se
 bănuieşte o contaminare bacteriană este recomandat să se folosească suplimentar în
prealabil, pentru 1 săptămână, Ca(OH)2
- Proprietăţile de adaptare marginală şi sigilare sunt de departe superioare
amalgamului, IRM şi SuperEBA ceea ce face ca infiltraţia să fie extrem de redusă
- rezistenţa la compresiune a MTA este egală cu a IRM sau SuperEBA dar mai mică
decât a amalgamului
Indicaţii
- pentru acoperirea pulpei expuse accidental sau prin evoluţia procesului de carie (coafaj
direct)
- acoperirea pulpei în pulpotomie (parţială, cervicală) în cazul pulpitelor reversibile,
- repararea perforaţiilor interradiculare sau laterale,
- apexificarea la dinţii permanenţi tineri cu gangrenă la care accesul visual direct spre
apex este posibil,
- rezecţie apicală şi obturaţie retrogradă
- resorbţia internă şi externă. 

Tehnici alternative:
- electrocoagularea
- coagularea laser.
Laserul şi electrochirurgia sunt alte metode folosite în pulpotomia dinţilor
temporari care sunt în curs de experimentare.
Laserul
A apărut printre tehnicile folosite la pulpotomie datorită efortului cercetătorilor de
a găsi agenţi sau metode mai biologice şi mai eficace decât formocresolul în terapia
pulpară. Folosirea laserului se numără printre tehnicile non-farmacologice de hemostază
în pulpotomia dinţilor temporari alături de electrochirurgie. Dacă, rata succesului
pulpotomiei cu electrochirurgie este variabilă folosirea laserului pentru pulpotomia
dinţilor temporari este încă insuficient studiată.
Totuşi, unele studii au demonstrat potenţialul de vindecare crescut pe care îl are
folosirea laserului asupra ţesuturilor dentare, stimularea dentinogenezei şi păstrarea
vitalităţii pulpei dentare.
Indicaţiile laserului în Pedodonţie:
- decapuşonarea dinţilor în erupţie,
- pulpotomia vitală,
- tratamentul cariilor dinţilor temporari şi permanenţi,
- terapia de sigilare laser,
- tratamentul chistelor de erupţie,
- incizia şi drenajul abceselor dinţilor temporari,
- tratamentul mucocelului,
- reparaţia intraorală a unor menţinătoare de spaţiu rupte sau a altor
aparate ortodontice fixe.
Electrochirurgia
Ca metodă de hemostază (electrocoagulareea) în pulpotomia vitală a fost folosită
prima dată în 1964. Ea presupune aplicarea unor curenţi electrici de intensităţi reduse
(140 volţi). O sondă chirurgicală în U (Ellman) se foloseşte cu intensitatea 3 sau 4 (140
volţi).
Timpi:
- o aplicaţie de obicei este suficientă, dar dacă mai trebuie să se repete este necesară o
pauză de 10 secunde între aplicaţii
- ţesutul pulpar a trebui să devină maro închis.
- apoi se aplică eugenat de zinc cu priză rapidă peste bonturile radiculare
- obturaţie definitivă.
2. Dacă hemoragia nu poate fi controlată în 5 minute, se efectuează pulpectomia.

Succesul pulpotomiei
Depinde de: corectitudinea diagnosticului şi a tehnicii de lucru
Variază în funcţie de preparatul medicamentos folosit.
Succesul este marcat de: absenţa durerilor spontane, de absenţa abcesului, de
absenţa durerii la percuţie în ax, de absenţa radiotransparenţei periapicale şi la furcaţie,
de absenţa resorbţiilor interne, de absenţa calcificărilor pulpare şi posibilitatea folosirii
dintelui în masticaţie.
     Acceptarea internaţională a tehnicilor de pulpotomie 
ÎN LUME: formocrezol 67%, Ca(OH)2 17%, glutaraldehidă 9%  
ÎN U.S.A. ŞI CANADA: formocrezol 94%