I.

INTRODUCERE

    1.1 Definiții și abordări ale geloziei

 Gelozia este o emoție naturală, instinctivă, resimțită de fiecare dintre noi în diferite situați. La
origine, gelozia a apărut odată cu dezvoltarea teoriilor și cunoștințelor din medicină. În medicină,
oamenii de știință împreună cu medicii au studiat-o ca gelozie obsesivă, care mai târziu a fost
inclusă în cercetările legate de paranoia. La începutul secolului XX, au avut loc primele cercetări
asupra geloziei, ca și fenomen general. Apărută destul de devreme în istoria omenirii, gelozia
este reprezentată ca o conștiință de sine, care este influențată de rivalitatea instinctivă moștenită
de la animale și mediul social. Teoriile legate de această emoție, sunt foarte variate datorită
cercetătorilor care au analizat-o la diferite niveluri și din perspective psiho-sociale diferite.
Astfel, toate aceste perspective variate îngreunează procesul de sumarizare a unor idei principale,
datorită și diferențelor de terminologii utilizate de către cercetători în diverse studii.

Fundamentul emoțional al geloziei și procesele care dau naștere acestei emoții sunt încă
dezbătute. S-au elaborat diferite teorii cu privire la natura acestei emoții: o teorie susține că
gelozia implică și alte emoții ca și furie, tristețe și chiar frică; Sharpsteen susține că toate aceste
emoții se exprimă simultan (Sharpsteen, 1991); altă teorie susține că emoțiile se schimbă în urma
unui episod de gelozie; White și Mullen susțin că gelozia este un termen care ar cuprinde o serie
de gânduri și sentimente care apar într-un context social specific, adică într-un triunghi amoros
( White & Mullen, 1989); alți cercetători văd gelozia ca și o emoție distinctă de altele, care are
propriul set de motivații care duc mai departe la manifestarea unui set de comportamente prin
care să se prevină destrămarea unei relații prin apariția unui rival, protejând astfel relația
romantică.

Din perspectiva paradigmei psihanalitice, gelozia este trăită pentru prima dată încă în
copilărie, odată cu complexul Oedip. Fiecare copil trece printr-o experiență în care părinții să nu
poată să fie pe o lungă perioadă de timp doar cu ei. Conform lui Freud, iubirea este întotdeauna
ambivalentă, acolo unde este iubire, sigur este și ură. Prin anii 1922, Freud începe să vorbească
despre gelozie asemănând-o cu doliul. El susține că acolo unde gelozia nu se manifestă, ea ,,
există în viața psihică inconștientă însă este supusă unei refulări puternice”(Freud, 1922).
 Potrivit studiului realizat de către Paul Mullen si Gregory White din 1989, aceștia susțin
existența a trei tipuri de gelozie: gelozia normala, care nu este provocată de probleme
psihologice sau de natură emoțională; gelozia patologică, care este cauzată de diferite tulburări și
de experiențe emoționale care ajung să afecteze sever relația și gelozia simptomatică, care este
determinată de o serie de dereglări la nivelul sistemului nervos, precum paranoia, schizofrenie
sau alte afecțiuni organice ale creierului (Mullen și White, 1989).

O altă abordare tridimensională a geloziei este cea realizată de Pfeiffer și Wong, care propun
următoarele trei forme de gelozie: gelozia preventivă, se referă la comportamentele voluntare
care necesită un efort suplimentar prin care partenerul impune o serie de restricții pentru a
împiedica partenerul în inițierea unei relații cu un rival; gelozia reactivă presupune experiențierea
unui complex de emoții negative în contextul unei infidelități emoționale sau sexuale; gelozia
anxioasă, se explică prin crearea unor reprezentări la nivel mental a unor gânduri ruminative de
acte de infidelitate, care generează neîncredere și suspiciune față de partenerul de viață.

La momentul actual, cele mai validate perspective cu rol în înțelegerea fundamentelor și

rolului geloziei în viața interpersonală a cuplului, sunt teoria evoluționistă și teoria stilurilor de
atașament (Reevy, 2011).

Deși inițial este catalogată drept o emoție dăunătoare, potrivit psihologilor evoluționiști
această emoție nu trebuie reprimată, deoarece are rol de semnalizare a unui pericol sau
amenințări de eroare a relației. Gerrod Parrott susține și el că emoțiile negative pot îndeplini și un
caracter adaptativ dacă au rol de semnalizare a unei disfuncții la nivel de relație, care se poate
readapta și comunica asertiv. Pentru Lazarus gelozia este,, o stare în care celălalt este învinuit
pentru ceea ce ne lipsește sau am pierdut, motiv pentru care furia este un aspect atât de important
al geloziei” (Lazarus, 2011, p. 388). Volling, Kennedy și Jackey vin și ei în abordarea geloziei și
susțin complexul acesteia ca fiind,, un set de modele de reacții emoționale, cognitive și
comportamentale exprimate de persoana geloasă în sistemul de relații interpersonale între cele
trei persoane implicate, adică persoană geloasă, cea iubită și rival”(Volling, Kennedy și Jackey,
2010 p. 388). Este considerată o emoție complexă deoarece necesită abilități sociocognitive
fundamentale cum ar fi dezvoltarea atașamentului sau diferențierea dintre sine și ceilalți. Pentru a
înțelege funcționarea geloziei, este necesar un anumit nivel de dezvoltare cognitivă și al
conștiinței de sine. Deși gelozia este resimțită în mai multe tipuri de relații inter-umane ca:
gelozia fraternă, triunghiul oedipian, accentul cade în special pe relațiile de tip romantice și
căsătoriile. Cu toate acestea studiile arată că, pe lângă gen și factorii culturali și psihologici
influențează modalitatea de manifestare a geloziei.

Conform lui Chelcea, pe lângă emoțiile negative disfuncționale pe care le cauzează gelozia,
aceasta mai provoacă și o scădere semnificativă a stimei de sine. El susține că, uneori partenerii
induc gelozia fie prin rival real sau imaginar, mai ales la începutul relației, cu scopul de a marca
apartenența puterii în relație (Chelcea, 2006).

Adeseori gelozia este asociată și de foarte multe ori chiar confundată cu alte emoții complexe
negative, mai ales cu invidia. Există o tendință înnăscută a psihicului uman de a le identifica ca
fiind una și aceeași datorită suprapunerilor existe în viața cotidiană. Deși existente aceste
suprapuneri, se pot identifica diferențe semnificative între cele două concepte. Comparativ cu
invidia, gelozia este o emoție de o intensitate mai mare și este în strânsă legătură cu relațiile
interpersonale ale celui care o resimte (Smith, Kim și Parrot, 1989).

1.2 Factori declanșatori ai geloziei

1.2.1 Diferențe de gen

Evoluționiști susțin și că gelozia este o emoție cu bază biologică cât și cu una emoțională:
femeile prezintă un distres mai mare în față unei infidelități emoționale, în timp ce bărbații
prezintă un distres mai mare în fața infidelității sexuale (Buss 2000; Buss, Larseu, Westen &
Semmelroth, 1992; Clanton, Smith, 1998). Această trădare emoțională, odată cu trecerea
timpului a evoluat la femei fiind o importantă soluție pentru evitarea pierderilor resurselor.
Studiile care cercetează gelozia reală și nu ipotetică, au concluzionat că nu există diferențe
semnificative de gen în gelozie. Un exemplu de studiu în acest sens, a fost efectuat pe femei și
bărbați cu vârste diferite și orientări sexuale diferite, prin care s-a concluzionat că atât femeile cât
și bărbații s-au concentrat mai mult pe latura emoțională a geloziei, în detrimentul celei sexuale
(Harris,2003).
 Diferențele de gen se pot explica și din punct de vedere al atașamentului: persoanele cu un
atașament evitant nu se implică emoțional în relație, lăsând totul la un nivel sexual. Întrucât acest
tip de atașament apare mai des la bărbați decât la femei, gelozia sexuală este mai intensă în cazul
bărbaților (Levy&Kelly,2010).

O altă explicație a diferențelor de gen este oferită de către teoriile evoluționiste. Conform
acestor teorii, gelozia se manifestă diferit de la un sex, la altul, tocmai datorită presiunilor
evoluționiste care susțineau că, la bărbat, infidelitatea sexuală reprezintă o amenințare reală
pentru succesul reproductiv, în timp ce la femei, infidelitatea emoțională reprezintă o amenințare
mai mare și mai profundă ( Buss, Larsen, Westen, & Semmelroth, 1992).

Cu toate acestea, cercetări recente au descoperit că aceste diferențe în cadrul aceluiași gen,
sunt explicate de factori ca: cultură, natura socială, natura psihologică, care au impact direct
asupra modului în care aceștia resimt gelozia. S-a demonstrat că și femeile simt mai intens
infidelitatea sexuală, iar bărbații sunt capabili să resimtă puternic infidelitatea emoțională
(Harris, 2003b; Levy&Kelly,2010).

1.2.2 Stiluri de atașament

Indivizii cu atașamentul securizant-reactivitate scăzută, au o stimă de sine crescută, au

încredere mai mare in propria persoană și în partenerii lor, fiind astfel mai puțin geloase. De
asemenea, persoanele cu acest stil de atașament văd relația ca o sursă de fericire și bunăstare a
vieții lor. În schimb, indivizii cu un stil de atașament securizant-reactivitate ridicată, sunt
persoane care au un nivel mai ridicat de gelozie sau chiar la fel ca și alte stiluri de atașament. În
acest sens, sunt studii care să susțină ambele ipoteze.

Indivizii cu atașamentul insecurizant-anxios, manifestă puțină încredere în partenerii lor.

Aceștia au o frică accentuată de abandon și se consideră nedemni de iubirea partenerului lor. De
asemenea, sunt persoane care prezintă vulnerabilitate la praguri mici de amenințare astfel că sunt
predispuse la a manifesta mai des crize de gelozie. Într-un studiu experimental condus de
Powers, participanților le-au fost aleși parteneri pe perioada experimentului. După aceste
distribuiri, partenerului i-a fost arătat un video prin care partenerul care i-a fost destinat inițial,
filtra cu o altă persoană. Rezultatele au arătat că indivizii cu atașament anxios au avut un nivel
mai ridicat de gelozie, comparativ cu indivizii cu atașament securizant sau chiar cei cu atașament
insecurizant-evitant (Powers, 2000).

Atașamentul insecurizant-evitant, presupune persoane care investesc foarte puțin în relații și

astfel riscă mai puțin în a se simți amenințate de un rival. Sunt persoane care au foarte puține
remușcări referitoare la încheierea unei relații(Simpson,1991). În urma unei gelozii, indivizii cu
atașament insecurizant-evitant tind să își direcționeze furia către rival și nu către partener.
Potrivit lui Powers, când indivizii cu acest atașament au oportunitatea de a-și arăta agresivitatea
față de rival, s-a demonstrat că sunt cei la agresivi. În acest sens, Powers justifică oarecum
această agresivitate, ca fiind datorată lipsei comportamentului subiectiv, pe care nu l-a exprimat
direct, ei simțind cel mai puțin gelozia și furia în raport cu celelalte stiluri de atașament (Powers,
2000).

1.2.3 O altă clasificare a factorilor care declanșează gelozia

Potrivit lui Brehm(1985) gelozia are ca și cauze 3 factori diferiți: insecuritatea, sentimentul că
relația erotică e amenințată și necesitatea de exclusivitate sexuală. Toți acești factori se regăsesc
și în principiile psihologului Paul Hauck (1994)care susține că gelozia are cauze variate care
pornesc de la comportamente care duc la gelozie până la stări emoționale complexe care pot
intensifica sentimentul de gelozie.

O caracteristică a personalității care stă în spatele comportamentelor de gelozie este

complexul de inferioritate. Acest complex de inferioritate este o caracteristică majoră a
persoanelor posesive și geloase. Deprinderea care a dus la gelozie, ca și emoție negativă, este
autoînvinuirea. Potrivit lui Paul Hauck, autoînvinuirea face referire la faptul că ,,vă apreciați
propria persoană după actele, performanțele, realizările,, prietenii și bunurile dumneavoastră.”
Astfel, măsură în care sunteți sau nu iubit de partenerul de viață, măsură în care se manifestă
persoană iubita sau nu, va face să vă considerați și să vă judecați în termini de persoană lipsită de
valoare sau persoană cu valoare.

O altă dimensiune din cele 6 care este manifestată de persoanele geloase și care este foarte
des întâlnită în cupluri este dimensiunea stăpân-sclav. Această ,,metaforă psihologică”
conceptualizează ideea conform căreia persoanele geloase sunt interesate doar de împlinirea lor
personală și romantică, fără a le păsa de sentimentele partenerului. Astfel, ei trăiesc după
propriile lor reguli și le impun și partenerilor lor seturi de reguli. Comportamentul
autodistrugător face referire la gelozia prin care persoanele geloase și posesive au ca și dușman
principal și major pe ei înșiși. Singura preocupare a lor este de a ține sub control relația,
distrugându-și-o chiar singuri prin exagerările lor: deși conștienți de exagerări, continuă să le
facă.

O altă dimensiune specifică indivizilor geloși este dificultatea în asumarea responsabilității: în

acest sens ei nu recunosc gelozia resimțită și faptul că sunt total responsabili pentru gelozia
resimțită, aruncând toată ,,vina” asupra partenerului. De asemenea, egoismul și lipsa de
maturitate sunt și ei factori cu rol major în identitatea persoanelor  geloase. Persoanele egoiste se
gândesc doar la binele sinelui, fără a ține cont că pentru al obține pot să afecteze persoanele dragi
lor. Lipsa de maturitate este cel mai bine observată în comportamentul persoanelor geloase prin
egoism desigur, dar și prin cererile ,,exagerate” pe care le are față de persoană iubita, fără a oferi
în schimb la fel.

Anxietatea este și ea o dimensiune a geloziei deoarece   persoanele geloase tind să observe un

pericol în orice situație: pericolul de a pierde persoana iubită sub diferite ,,măști”. Anxietatea la
ei, atinge cote maxime și este resimțită ca o competiție continuă în a ține lângă ei persoană
iubită. Tot aici putem vorbi și despre atașamentul anxios: A.Nuța (2006) susține că la bază,
gelozia e constituită din 2 nevoi fundamentale: nevoia de a fi cu cineva și nevoia de control.
Toate aceste nevoi stau la baza unuia dintre predictorii recurenți ai geloziei dezadaptative și
anume atașamentul anxios ( Kim, Feeney, & Jakubiak, 2018).

Și totuși, care sunt mecanismele din spatele acestor dimensiuni? Care sunt fundamentele care
duc la manifestarea geloziei sub aceste forme? Trecând de barierele paradigmei  behavioriste și
pornind de la modelul teoriei lui Albert Elis, gelozia dezadaptativă nu este o emoție pe care ne-o
dorim să o simțim, ci ea este cauzată de o gândire disfuncțională(în care avem gânduri
negative)care mai apoi conduce la comportamente disfuncționale. 

Propunerea de cercetare are la bază teoria lui Albert Elis prin care se dorește a face o
distincție între modul în care inducerea geloziei prin afirmații de tip rațional sau irațional, pot să
influențeze nivelul intensității geloziei și cum percep aceștia infidelitatea emoțională din
perspectivă rațională/irațională.

Un exemplu în care gândirea disfuncțională poate să fie dusă la extrem este reprezentată de
White, care a constatat cu stupoare că 73% dintre participanții unui studiu, au recunoscut că au
provocat gelozie intenționată partenerului lor. Ca și justificare, s-au descoperit o serie de motive
pentru acest comportament. Unul dintre aceste motive este corelația dintre provocarea geloziei și
creșterea stimei de sine: provocând gelozie, aceasta crește stima de sine a actorului. O altă
explicație a fost aceea că durerea cauzată de gelozie poate fi folosită ca și metodă de răzbunare
pentru un comportament anterior al partenerului și inclusiv ca și o formă de pedeapsă.

În 2018, s-a derulat un studiu condus de Wegner et al., prin care au dorit să examineze
indirect efectul stilurilor de atașament asupra geloziei induse, prin stilul de comunicare în relație
al individului. Studiul a fost derulat pe 263 de participanți, între 18-62 ani, fiind de mai multe
etnii. Procedura studiului a constat într-un survey online pe care au trebuit să îl completeze în 35
de minute. Întrebările adresate participanților vizau mai multe scale, printre care ,,Scala Inducerii
Geloziei Romantice” (Mattingly et al. 2012). Prin utilizarea acestei scale au măsurat care este
probabilitatea ca un participant care este într-o relație cu X, ipotetic, să facă una din următoarele
lucruri, folosind o scală likert de la 1 (deloc probabil) la 7 (foarte probabil): a) să vorbească
despre o relație trecută, b) să vorbească despre relația actuală, c) să filtreze cu altcineva, d) să
stabilească întâlnire cu altcineva sau să întrețină relații intime, e) să mintă legat de existența unui
rival. O altă formă de măsurare utilizată în studiu a fost ,,Chestionarul Relației” (Bartholomew &
Horowitz, 1991). Participanților li s-au oferit 4 afirmații care descriau fiecare câte un stil de
atașament: securizant, evitant, anxios, preocupat, iar cerința pentru acest chestionar a fost să
indice cât de bine se pliază aceste afirmații cu stilul lor de relație actual, pe o scală de la 1( deloc
asemănător) la 7( foarte asemănător). ,,Chestionarul Relației Intime” (Yesmont, 1992) a fost o
altă scală de 14 itemi cu ajutorul căruia s-a măsurat înclinația spre agresivitate, asertivitate și
nonasertivitate în relația intimă. Fiecare item din chestionar este prezentat sub forma unui
scenariu dintre participant și un ipotetic partener, iar la fiecare item în parte participantul a fost
solicitat ă evalueze măsura în care este posibil să ofere cele trei răspunsuri pe o scală de la
1(,,deloc ca mine”) la 5(,,la fel ca mine”), unde scenariul 1 a fost despre agresivitate, al doilea
despre asertivitate, iar al treilea despre nonasertivitate. O ultimă scală de măsurare utilizată în
acest studiu a fost ,, Scala de Reducerea la Tăcere a Sinelui” (Jack & Dill, 1992). Această scală
cuprinde 9 itemi și măsoară ,,tendința de inhibare a expresiilor și acțiunilor propriei persoane
pentru a evita conflictele în relația intimă”. Participanții au trebuit să evalueze spre exemplu,
afirmația ,,Consider că e mai bine să păstrez pentru mine sentimentele, având în vedere că ar
putea cauza un conflict cu partenerul meu”, de la 1(dezacord puternic) la 5( acord puternic). În
urma survey-ului, rezultatele studiului au arătat că dintre stilurile de atașament, numai stilul
preocupat era semnificativ corelat pozitiv cu inducerea geloziei, iar la stilurile de comunicare în
relație au fost corelate semnificativ pozitiv cu inducerea geloziei, cu excepția stilului de
comunicare asertiv.

Un alt studiu de laborator condus de Harmon-Jones, Peterson, & Harris, s-a focalizat pe
inducerea geloziei prin situații de respingere. În acest studiu participantul trebuia să joace
Cyberball, un analog computerizat al unui joc cu mingea, cu alți 2 participanți care erau doar
simulați pe calculator. Participantului real i s-a oferit oportunitatea de a alege unul dintre ceilalți
2 jucători dintr-un set care conținea 8 fotografii, atât cu femei cât și cu bărbați. În timp ce aceștia
jucau jocul computerizat, Cyberball, fotografia jucătorului care a fost selectat anterior, cât și al
unui alt jucător de același gen cu participantul, era afișată pe un ecran. La scurt timp,
participanții au fost aleși să joace iar(era o condiție de control) sau unii dintre ei erau
respinși(condiția de gelozie) de un jucător de către care a fost ales anterior. Inițial, ochii
partenerului ales s-au fixat asupra participantului, în schimb ce în situația de respingere, ochii
partenerului care îl respinge pe participant se mișcă, într-un fel în care acesta să țintească un al
treilea jucător. În urma acestui experiment, participanții au raportat o gelozie mai puternică în
faza de respingere, decât în cea de control, fiind mai geloși când au fost respinși de un partener
de sex opus. Un al doilea studiu s-a focalizat pe condiția în care un participant de sex masculin a
fost respins de către o parteneră de sex feminin, în favoarea unui alt participant de sex opus.
Această condiție a fost utilizată pentru a înregistra activitatea neurală în contextul experienței
active de gelozie. În urma înregistrării activității neurale cu electroencefalograma atât pe
perioada de respingere, cât și pe cea în care participantul nu a fost respins, s-a înregistrat o
creștere a activității în cortexul frontal stâng în momentul în care participantul a simțit gelozia
fiind respins, existând astfel o corelație între cele două. (Harmon-Jones, Peterson, & Harris,
2009).
 Un alt studiu bazat pe inducerea geloziei active este cel al lui Harris și Darby (2010). Aceștia
au indus gelozia în relațiile romantice stabile prin metodă computerizată. Pentru a se asigura că
relația primară nu este afectată, la sfârșitul experimentului acesta a anunțat partenerii că nu este
nimic real, totul fiind un dialog ireal ecranizat pe calculator. Experimentul propriu zis, a constat
într-un dialog pe calculator pe care unul dintre parteneri l-ar fi avut cu un alt participant la
experiment (rival). Această paradigmă are avantajul de a testa gelozia activă direct și în același
timp de a remedia situația dintre parteneri la sfârșit, explicând că nu există o a treia persoană și
nici un dialog nepotrivit între ei. În urma acestui studiu, s-au înregistrat creșteri la nivelul
arousalului fiziologic (Harris & Darby, 2010).