„Ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid

suprafiresc de dulce, incapabil să ne împotrivim, să ne

scuturăm de farmec, deșteptându-ne. Mi-e greu să descriu
emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața
căreia sufletul nu opunea nici o rezistență; o beatitudine a
simțurilor care depășea senzualitatea, ca și cum ar fi
participat la o fericire cerească, la o stare de har. La început,
starea se susținea numai prin priviri. Apoi am început să ne
atingem mâinile, fără a ne despărți totuși ochii. Strângeri
barbare, mângâieri de devot. Au urmat, firesc, sărutările pe
mâini. Era atât de pierdută, își mușca atât de pătimaș buzele,
încât aș fi putut-o săruta pe buze, aș fi putut face tot. M-am
reținut cu multă greutate.”

„Îi spusei atunci că o iubesc. Nu știu cum au răsunat cuvintele

mele, căci ea își acoperi ochii și nu răspunse. Mă apropiai și
repetai mai cald, mai sincer, acele câteva cuvinte de iubire pe
care le puteam spune în bengali.”

„Mă apropiai, o luai în brațe și o sărutai iarăși, înnebunit de

neînțelegere, întunecat de pasiune. O sărutai pe gură și-i
întâlnii buzele umede, fragede și parfumate, cum niciodată nu
aș fi crezut că îmi va fi dat să sărut.”