Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca

Învățământul DUAL

ESEU
Tema: „Tulburări de limbaj”

La început, copilul învaţă pronunţarea sunetelor prin imitaţie şi prin joc, apoi realizează cuvintele,
propoziţiile şi frazele. În acest proces de însuşire a limbajului oral, aproape toţi copiii mici prezintă probleme
de tip dislalic. Unele trec neobservate, dar altele, netratate la timp pot crea complexe, pot împiedica
învăţarea şcolară şi pot constitui o piedică în procesul dezvoltării personale.
Logopedia a apărut ca necesitate de a sintetiza cunostiintele despre limbaj şi de a elabora procedee specifice
pentru stimularea şi corectarea vorbirii. Această ramură ştiinţifică aflată între psihologie şi pedagogie îşi
are sursele încă din antichitate, asta pentru că din toate timpurile au existat oameni care să se confrunte cu
dificultăţile de vorbire.

Asupra individului uman actioneaza o mulțime de factori, dintre care unii sunt nocivi. Aceștia pot
influența negativ dezvoltarea sa, dar organismul are o anumită rezistență ce îi permite o evolutie normala și
numai în anumite condiții de fragilizare generala sau partiala,acestea determinând dereglari psihice.
Pentru acestea, se impune o analiza globală a principalelor categorii de factori care pot influența negativ
dezvoltarea limbajului și care pot determina oricare disfunctie de limbaj.
Cunoasterea cauzelor este necesara nu numai pentru a le preveni, dar și pentru adaptarea unei
metodologii științifice în stabilirea diagnosticului diferențial și a modalităților de corectare a limbajului tulburat,
însă nu întotdeauna se pot stabili cu exactitate cauzele; care au provocat o tulburare sau alta de limbaj și că de
cele mai multe ori la baza unei dereglări sau nedezvoltări normale se afla un complex de cauze.
Prin urmare cauzele care determina handicapuri de limbaj pot acționa în trei etape diferite: în perioada
intrauterina a dezvoltării fătului, în timpul nașterii și după nașterea individului.
Dintre cauzele care pot acționa în timpul sarcinii, cităm: diferitele intoxicatii și infectii, bolile
infecțioase ale gravidei, incompatibilitatea factorului PH, carențele nutritive, traumele mecanice care lezeaza
fizic organismul fătului, traumele psihice suferite de gravidă, începând cu neacceptarea psihică a sarcinii și
terminând cu trăirea unor stresuri, frământări interioare, spaime care-și pun pecetea asupra dezvoltării
funcționale a fătului.
Din categoria cauzelor care acționează în perioada nașterii le menționăm pe următoarele: nasterile grele
și prelungite care pot provoca leziuni ale sistemului nervos central, asfixiile ce pot determina hemoragii la
nivelul scoarței cerebrale, diferite traume fizice, cum ar fi lovirea capului de oasele pelviene, accidentele
mecanice, etc.
Cauzele care actioneaza după naștere alcătuiesc grupa cea mai mare. Ele pot fi împărțite în patru
categorii:
- Cauzele organice de natura centrala sau periferica.
Avem în vedere diferitele traumatisme mecanice care influențează negativ dezvoltarea sistemului nervos central
sau afectează nemijlocit auzul și organele fonoarticulatorii. În baza unor leziuni la nivelul sistemului nervos
central se pot produce printre alte tulburări, disfuncții ale limbajului ce au o mare varietate, cu cât zona lezata
este mai intinsa sau mai profundă, cu atât tulburările sunt mai ample și cu un înalt grad de complexitate pentru
ca, de cele mai multe ori, sunt atinși mai mulți centri corticali implicați în realizarea diferitelor funcții psihice,
Lezarea timpanului împiedica receptia corecta a limbajului și emiterea normala a sunetelor, iar anomaliile
dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizată a tuturor elementelor necesare realizarii procesului
vorbirii.O asemenea situație are loc în prognatism și progenie, ca si in macroglossia sau microglosie. O anumită
frecvență o au infectiile si intoxicațiile cu substanțe chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta,
organic sau funcțional mecanismele neurofiziologice ale limbajului. Și unele boli ale primei copilării, ca
meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot da tulburări de limbaj atat pe cale centrala, cât și
periferică.
- Cauze functionale:
Aceste cauze pot produce tulburări ale limbajului care privesc atat sfera senzorială(receptoare), cât și cea
motorie(efectoare).Cauzele funcționale pot afecta oricare din componentele pronunțării: expiratie, fonatie,
articulatie. Astfel apar dereglari ale proceselor de excitatie, inhibitie, de nutritie la nivelul cortexului,
insuficiente ale auzului fonematic, putand încetini traseul normal al limbajului.
- Cauze neurologice care influențează mai cu seama pe acei subiecti care congenital au o construcție
anatomo-fiziologica fragila sau cu tendinte patologice.Asemenea alienatii mintal la cei cu tulburări de
memorie și de atenție, la cei cu tulburări ale reprezentărilor optice și acustice. Din aceasta categorie fac
parte și subiecții care se supraapreciaza infatuatii, aceste manifestări influentand negativ structurarea
personalității și limbajului.

- Cauze psihosociale: Frecvența lor este relativ mare, iar efectele lor negative impieteaza nu numai asupra
dezvoltării limbajului ci și asupra întregii dezvoltări psihice a omului.
Din aceasta categorie fac parte unele metode greșite, în educație (iatrogeniile și didactogeniile), slabă
stimulare a vorbiri copilului în ontogeneza timpurie, încurajarea copilului mic în folosirea unei vorbiri corecte
pentru amuzamentul părinților, adulților, ce duc la formarea unor modele cu o vorbire incorectă în perioada
constituirii limbajului, trăirea unor stări conflictuale, stresante, suprasolicitarile, care favorizează oboseala
excesiva, bilingvismul(obligarea copilului să învețe o limba straina înainte de a-și forma deprinderile necesare
comunicării în limba maternă.,s.a.

Pornindu-se de la etiologia tulburarilor de limbaj, ca și de la simptomatologia și natura acestora,

literatura de specialitate contine o varietate de clasificari. Astfel, în logopedie exista mai multe tipuri de
clasificari ale tulburarilor de limbaj care au de cele mai multe ori un caracter limitat. Pentru faptul ca în toate
aceste clasificari se adopta de obicei un singur criteriu, ele sunt unilaterale și nu reflecta varietatea
handicapurilor de limbaj. O clasificare la care se tine seama de mai multe criterii în același timp, pare mult mai
adecvata: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic. ( ,p. ).

Cele mai întâlnite tulburări de limbaj la copiii de vârstă preşcolară şi şcolară sunt:
● Tulburările de pronunţie: este afectată pronunţia unuia sau a mai multe sunete: dislaliile, rinonaliile,
dizartria
● Tulburările de ritm şi fluență : bâlbâiala, tahilalia: vorbirea accelerată, bradilalia: vorbirea foarte lentă
● Tulburări ale limbajului scris-citit: dislexo-disgrafia
Dislaliile reprezintă cele mai frecvente tulburări de limbaj intâlnite la copiii de grădiniţă. Dislalia constă
în deformarea, substituirea, omiterea, înlocuirea sau inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană cât şi în
cea reprodusă. Sunetele cele mai frecvent afectate sunt consoanele, în special cele care apar mai târziu în
vorbirea copilului R, S, S, L,J, Z.
Este important de ştiut că există sunete cu puncte de articulare apropiată care formează "perechi": "R şi
L", "F şi V", "C şi G", "S şi Z", "S şi J", "T şi D" etc. De multe ori, când copilul nu poate emite unul dintre
sunetele unei perechi, îl înlocuieşte cu celălalt. De exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul "R" va
spune în loc de "rată" "lată".
 Cauzele acestor tulburări pot fi determinate de malformaţii ale organelor care participă la actul
vorbirii( buze, limba, maxilare, boltă palatină, dinţi), modelul verbal greşit al părintelui, educatoarei, pe care
copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie.
Încă de bebeluş şi se continuă în copilăria mică, părinţii, bunicii se adresează folosind multe diminutive
şi astfel se ajunge în situaţia în care copilul pronunţă defectuos pentru a se alinta. Ori cât de drăguţ şi haios,
poate părea, nu este bine să încurajăm acest comportament verbal.
Până la vârsta de 3 ani şi jumătate/ 4 ani aceste dificultăţi de a pronunţa corect sunetele şi cuvintele nu sunt
problematice pentru că sunt datorate particularităţilor sistemului nervos central şi nematurizării aparatului
fonoarticulator.
Terapia tulburărilor de limbaj cuprinde activităţi care impun o dezvoltare armonioasă a mai multor
planuri:
● Exerciţii generale ( imitarea mersului, mişcări ale braţelor şi gâtului şi rotirea acestora, imitarea
aplaudatului, exerciţii pentru întărirea musculaturii toracice şi abdominale, etc).
● În funcţie de diagnostic, se pot efectua exerciții de gimnastică cu diferite părţi ale corpului. De exemplu,
în tulburările limbajului scris se exersează braţul, mâna, degetele)
Mobilitatea aparatului fonoarticulator :
● Exerciţii de mobilitate a maxilarelor : exerciţii de închidere/ deschidere a gurii, exerciţii de coborâre şi
ridicare a maxilarelor, muşcătura,
● Exerciţii de mobilitate pentru limba: jocuri cu limba : „pisica bea lapte„ , tic-tac-ul ceasului, pronunţarea
repetată şi rapidă a silabei „la”
● Exerciţii pentru buze şi obraji: mişcări de sugere a obrajilor, mişcări de tuguierea buzelor, vibrarea
buzelor, zâmbet, umflarea obrajilor,
● Exerciţii pentru vălul palatin: imitarea căscatului, exerciţii de deglutitie.
Aceste exerciţii se fac numai în faza iniţială, înainte de articularea sunetelor, iar apoi se vor folosi numai acele
exerciţii care sunt necesare impostarii sunetului.

Educarea respiraţiei.
În general, tulburările de limbaj se însoţesc de labilitatea ritmului respirator, cât şi de deficienţe ale tipului de
respiraţie. Exerciţii de respiraţie se vor centra pe două coordonate:
● Dezvoltarea respirației nonverbale prin exerciţii pentru expiratie: suflă nasul, stinge lumânarea, umflă
balonul, etc, exerciţii pentru inspiraţie: miroase florile, câinele la vânătoare, inspiraţie diferenţială
● Dezvoltarea respiraţiei de tip verbal: exerciţii de pronunţie a vocalelor, prelung , rară, exerciţii de
pronunţie într-o expirație, a unei consoane, exerciţii ritmice de respiraţie însoţite de mişcare şi cântec
( de ex: în timp ce merge copilul numără sau cânta)
Exerciţii de respiraţie cer un spaţiu aerisit şi se efectuează în faţă oglinzii, la început împreună cu logopedul şi
apoi tot mai mult independent. Aceste exerciţii sunt eficiente la începutul orelor de terapie, dar şi în momentele
când intervine oboseala.

Dezvoltarea auzului fonematic

Auzul fonematic este o particularitate a auzului uman prin care sunetele vorbirii sunt percepute că
elemente semantice sau foneme. Tulburarea auzului fonematic se referă la lipsa de maturizare a acestei
particularităţi şi la lipsa de exersare a laturii expresive a limbajului verbal.
Înainte de a-l învăța pe copil să pronunţe corect trebuie făcute exerciţii de „analiză auditivă” a sunetului
afectat. Aceste exerciţii se vor face împreună cu exerciţiile de articulare a sunetului.
● imitarea sunetelor din natură şi pronunţarea de onomatopee, de exemplu : şarpele: s-s-s
● paronime pronunţate în serii: pă-pe-pi-po-pu ba-be-bi-bo-bu
 ● diferenţierea consoanelor surde de cele sonore: papa- baba
● transformarea cuvintelor prin înlocuiri de sunete
● analiza fonetică: indicarea primului sunet/ ultimul sunet al cuvântului
● pronunţarea ritmică
● jocuri hazlii: ”că ăla măr, că la par, că la dinte, dinți laș, ieşi afară iepuraş.
● frământări de limbă: licurici cu aripi mici şi cu lampa de pitici ce tot vezi pe câmp aici?
Unele dintre aceste exerciţii se pot realiza, cu uşurinţă, împreună cu părinţii. Este util ca acest lucru să se
realizeze cât mai des, iar copilului să i se explice care este rolul lor.

Este importantă implicarea şi motivarea copilului în vederea corectării. Dacă se realizează colaborarea
între părinţii şi logoped, respectiv educatoare, cu succes, progresele vor fi sesizate mai curând, şi ele vor fi
prilej de bucurie pentru copil.
Corectarea tulburărilor de limbaj presupune un număr variabil de şedinţe, în funcţie de dificultăţile pe care le
întâmpină copilul, dar şi de felul în care el evoluează pe parcurs.
Fiecare copil are un ritm al său şi de aceea nu se pot obţine rezultate imediate.