TEMA 1.

Dreptul drogurilor

Începand cu anul 1928 prin legea 58, nu s-a folosit conceptul de drog ci de
stupefiant.
Deosebiri: în notiunea de drog intra mai multe categorii de substanțe, inclusiv
stupefiantele.
Izvoarele dr. penal al drogurilor: -izvoare de dr. intern romanesc ( totalitatea actelor
normative cu putere de lege ce reglementeaza relatiile de aparare sociala cu privire
la asigurarea si mentinerea sanatatii publice. Acte normative inferioare legii ) ,
drept comunitar (legislatia europeană) , drept international (dispozitiile cuprinse in
conventiile internationale care stabilesc regimul acestor substante la nivel
international).
Definiția: acel segment al dreptului penal partea speciala care cuprinde ansamblul
normelor penale care reglementeaza relatiile de aparare sociala cu privire la lupta
traficului ilicit de droguri stabilind faptele de constituie infractiuni si sanctiunile ce
se aplica in scopul protejarii si mentinerii sanatatii publice impotriva pericolulului
ce se prezeinta pt societate toxicomania prin droguri ilicite.
Obiectul: relațiile de aparare socială privitoare la sanatatea publica a carei
mentinere si asigurare depinde de stricta respectare de catre toti destinatarii lg
penale a dispozitiilor legale care reglementeaza regimul juridic al drogurilor in tara
noastra.
Concepte:
I.concepte prevazute în lg 143/2000: ce se intelege prin substante interzise de
lege,conceptul de droguri, prin droguri de mare risc, droguri de risc, conceptul de
precursori, inhalanți chimici toxici, consum ilicit de droguri, consumatori de
droguri, consumator dependent de droguri, program reintegrat, circuit integrat de
asistenta a consumatorilor/ dependenti de droguri, program terapeutic, program
psihologic si social, circuit terapeutic, evaluare a unui toxicoman.
II. concepte prevazute în convenția unica din 1961: termenul de canabis, expresia
”planta de canabis”, expresia ”rasina de canabis”, termenul de coca, frunza de coca,
termenul de cultura, termenul de stupefiant, trafic ilicit, termenii de import si

1
export, termenul de fabricație/ producție, termenul de opiu medicinal, termenul de
opiu curat, expresia mac opiaceu, pai de mac, preparat.
Părțile care au aderat la convenție nu sunt obligate să respecte prevederile atunci
sunt folosite in scop industrial.
III. concepte conventia 1971 substante psihotrope: ce se intelege prin susbtanta
psihotropă, preparat.
IV. concepte conventia din 1988: stabileste masuri represive impotriva traficului
ilicit. Explică termene precum: bunuri, confiscare, stat de tranzit, inghetare, livrare
supravegheată, termenul de produs.
Definiție stupefiant: isi gasesc adevarata intrebuintare numai în terapia medicală,
deoarece proprietatilor lor farmacodinamice și datorita calitatii pe care o au,
intrebuintarea lor, inlatura senzatia de durere. Au si un aspect mai putin favorabil,
folosirea lor în timp indelungat duce la obisnuința, devi dependent.
Definitie medicală stupefiant: este acea substanță care introdusă in organism
produce la inceput unu efect ametitor, urmat de o stare de euforie trecatoare, iar
când este folosit în mod sistematic duce la o intoxicare lentă, care duce la
dependență.
Termenul de stupefiant mai este folosit si într-o alta aceptiune, cea juridică. Pentru
dreptul penal al drogurilor se intelege orice fel de substanta sau produs (indiferent
de efectul asupra sist nervos) se bucura de protectie si sunt declarate prin conventii
internationale fiind supuse unui riguros control national si international.
CLASIFICARE:
A.Stupefiante naturale - Poartă denumirea de naturale, deoarece provin din diferite
plante care cresc in mod spontan in natură sau sunt cultivate. Principalele plante ce
contin stupefiante care stau la baza traficului ilicit mondial de droguri: - macul de
opium( somnifer papaverum), alcaloizii care se extrag din opium- morfina, codeina,
papaveina;    - planta de coca (cocaiere), se cultiva in America de Sud, fiind
originală din Peru. Denumirea botanica: eritroxilon coca. Din frunzele sale se
extrage cocaina. 1878 pielea a devenit insesnibila în locul în care s-a injectat
cocaina. Înainte se folosea ca anestezic. ; - planta de canabis (canabis sativa), creste
în sălbăticie, 5m maxim. Drogul cu care se face cel mai mare trafic. ; - alte plante
ce contin stupefiante: plante care creaza tulburari ale sist nervos central- cactus
cataetulis, frunzele lui contin substanțe cu proprietatii stimulatorii. - cactus Uiliams,

2
forma de morcov lipsit de ace (se obtine mescalina, produce halucinații). -ciuperci
cu substante halucinogene, fam. psilocine.
B.Stupefiante sintetice sau de sinteză - Nu se gasesc in stare pura in natura. Se
obtin din prelucrarea stupefiantelor naturale ori pe cale industriala. Pricipalele
subst: Morfina, codeina, cocaina, steroina, metadona.
Notiune substante psihotrope: Sunt acele susbtante care administrate org omenesc
actioneaza asupra sist nervos central stimulandu-l, producand halucinații. Se obtin
prin sinteză. Sub denumirea generică există 3 categorii in functie de efectul pe care
il au asupra sist nervos central.
1. Subst. depresive: 2 subgrupe: tranchilizante(linistitoare), barbiturice (somnifere).
2. Subst. Stimulatorii: sunt folosite pentru a spori activitatea intelectuala sau pentru
a înlatura starea de oboseală. (Benzebrina) soldatii japonezi au utilizat aceasta
substanta in timpul razboiului
3. Subst. halucinogene: LSD

Temă: În evul mediu, în vechia persie, la porțile unei cetati, au sosit 3 calareti.
Fiind trecut de miezul noptii portile erau inchise și nu au putut să intre în cetate.
Primul calaret le spune celorlalti 2: este inadmisibil, sa fortam poarta si sa intram in
cetate, al doilea calaret: cerul este înstelat, timpul este frumos, hai sa dormim la
portile cetatii si maine sa intram. Cel de-al 3-lea le spune: de ce va suparati? Cand
putem sa intram chiar si acum.. cum ? Prin gaura cheii. Sub influenta carui drog se
afla fiecare calaret?
traian.dima@univnt.ro

3
TEMA 2
Evoluția istorică a reglementărilor juridice internaționale de punere sub
control a opiului și a principalilor alcaloizi ai acestora, dar și a altor plante ce
conțin stupefiante până la izbucnirea Primului Război Mondial

Prima manifestare internațională de punere sub control internațional al

opiului
Considerații introductive privind folosirea abuzivă a stupefiantelor naturale în
diferite epoci istorice:
Încă din antichitate, oamenii de atunci, au cunoscut acțiunea binefăcătoare sau
toxică a anumitor plante sau a produșilor izolați din ele, din acest motiv se poate
afirma că abuzul întrebuințării stupefiantelor naturale dăinuie de foarte multă
vreme.
Teofrast, grec, elevul lui Aristotel, în sec al III-lea î. Cr., în scrierile sale vorbește
despre opiu, pe care îl denumea „meconium”.
În cursul sec. al II-lea, î. Cr., Heraclide, recomanda administrarea de doze masive
de opiu contra mușcăturilor de șerpi veninoși, iar Pedanio Dioscorides în sec I, i.
Cr, farmacolog erudit al antichității romane, făcea recomandări pentru prepararea și
folosirea siropului de mac.
Homer, în Odiseea, a descris băutura magică contra tristeții pe care o denumea
„leacul pentru a uita”, punând la baza preparării ei opiul.
Într-o legendă din antichitate se spune că frumoasa Elena punea opiu în vinul
apărătorilor Troiei, din dorința de a le împrăștia tristețea.
Opiul a fost apreciat în medicină atat în trecut, cât și în prezent, pentru efectul său
sedativ și somnifer. Dar, la începuturi, a fost întrebuințat în practicile magice, în
scop divin.

Cât de important a fost opiul în viața….

Un medic elvețian, în sec. al XVI-lea, denumea opiul „piatra nemuririi” și îl
recomanda pentru a fi folosit în practica medicală sub formă de tinctura de opiu.

4
Medicul Helmend (doctor Opiatus) în anul 1780 spunea „printre remediile pe care
le-a voit natura…..”
Cultura si intrebuintarea opiului a fost raspandita in asia mica in regiunile
invecinate iar mai apoi în China. Opiul, considerat secole de-a randul de cei mai
buni medici chinezi ai vremii ca un medicament sanitar a fost introdus în aceasta
tara in cursul secolului al 19 lea in cantitati uriase cu toate ca in anul1729
autoritatile chineze au interzis fumarea opiului si au dispus inchiderea fumoarelor,
vanzatorii de opiu prinsi fiind condamnați la moarte prin spanzurătoare.
În anul 1839,    ca urmare a sechestrării in localitatea Canton ( China ) de catre
autoritatile chineze a unei nave engleze ce facea contrabanda cu opiu, intre China si
Anglia a izbucnit Primul Razboi al opiului care s-a incheiat in anul 1842 cu victoria
englezilor.
Împaratul de atunci al Chinei a fost constrans sa semneze un tratat la data de 27
octombrie 1842. Tratatul prevedea o serie de pretentii ale englezilor invingatori:
restituirea opiului confiscat in anul 1839, deschiderea a noi 5 porturi pt navele
engleze si cedarea de catre chinezi a insulelor Hong Kong.
Cu toate ca prin Tratatul de la Nanking, Anglia a pus bazele unui trafic ilicit de
opium catre China, aceasta tara a continuat sa interzica comertul cu opiu pe
teritoriul sau, fapt ce-i deranja pe englezi, astfel ca in anul 1956 izbucneste un al
doilea razboi al opiului intre China    Franța si Anglia.
Sub presiunea trupelor anglo - franceze, în baza Tratatului incheiat, China a fost
silita prin forta armelor sa legalizeze comertul cu de opiu si cultura macului pe
teritoriul sau.
In afara de opiu, medicii chinezi foloseau cannabisul ca anestezic in chirurgie, iar
obiceiul mestecarii frunzelor de coca de catre indienii din Peru a fost semnalat inca
de pe vremea cucerii acestei tari de catre spanioli.
Folosirea cânepei indiene ( cannabis indica) din timpuri îndepărtate, în scopuri
mistice sau religioase este dovedită de unele practici religioase rămase până în
zilele noastre la unele etnii precum si din unele relatari ale celebrului calator
venetian Marco Polo care afirma ca in secolul al 12 -lea, in Liban unele capetenii
isi dograu bandele cu cannabis ca sa poata teroriza populatia bastinasa. Din scrierile
istoricului grec Plutarh rezulta ca faraonii egipteni foloseau un    parfum cuprinzand
aproape 50 de ingrediente printre care si cannabis si care spre stiinta noastra a fost
reconstituita in zilele noastre de specialistii francezi. Tot in zilele noastre o

5
companie de bauturi alcoolice din Cehia a scos pe piata un lichior cu aroma de
marijuana. Semnalam ca in ultima vreme s-au vehiculat informatii potrivit carora
cannabisul ar avea valente medicale.
Astfel, o societate britanica farmaceutica, a anuntat omologarea primului
medicament denumit SATIVEX impotriva durerii si fabricat pe baza de cannabis.
Din Spania a venit informatia ca mai multe farmacii din aceasta tara vor
comercializa    canabisul in scopuri medicale. O stire din Olanga ne informeaza ca
in orasul Groningen se va deschide prima farmacie destinata comercializarii
cannabisului de cea mai buna calitate si la preturi convenabile cu utilizare in
calmarea durerilor.
In fine, se sustine ca in plan medical, semintele de cannabis ar ajuta la
eliminarea pietrelor la rinichi. Totusi, observam ca printr-o Conventie internationala
cannabisul are o interdictie totala, putandu-se folosi doar in scopuri stiintifice.
In anul 1803 a fost descoperita morfina, substanta care este folosita in interes
terapeutic si in zilele noastre, dar care si-a gasit intrebuintarea de catre toxicomani
in scopul drogarii
In anul 1898 a fost sintetizat pt prima data heroina un stupefiant de 5 ori mai
toxic decat morfina si care este astazi unul dintre cele mai la moda droguri care se
folosesc de catre toxicomani pentru drogare inclusiv in tara noastra. ( Dupa ce s-a
descoperit morfina medicii foloseau heroina ca sa faca dezintoxicarea celor cu
morfina).
In anul 1860 austriacul Nieman, a izolat pentru prima data cocaina din
frunzele de coca care este un puternic excitant al SNC.
Este in afara de orice indoiala ca omul preistoric a cunoscut efectele
deosebite ale plantelor asupra organismului sau descoperindu-le accidental
proprietatile ca urmarea a mestecarii frunzelor si radacinilor unor plante sau arbusti
pe care le culegea din arealul in care traia. Prin repetitii aceste trasaturi ale plantelor
folosite, s-a format in memoria colectivitatii efectele curative ori excitante ale
diferitelor plante acestea capatand o aura magica exploatata    in timp de cei
interesati de acest lucru ( vraci, șamani, preoti). Acordand drogurilor o esenta
divina in acele vremuri, omul credea atunci ca prin consumarea lor poate accede in
lumea zeitatilor responsabile de viata si sanatatea sa. Din aceste scurte observatii
asupra stupefiantelor natural se poate observa ca initial folosirea lor s-a facut in
scopuri medicale sau religioase, iar odata cu disparitia acestor practici prin trecerea
timpului au aparut primii germeni ai consumului abuziv al acestor substante.
6
Aparitia fenomenului traficului si consumului abuziv de stupefiante, nu poate fi
raportat la o anumita data precisa in timp, dar se poate sustine ca el a existat inca
din Antichitate sub diferite forme.
2 Necesitatea punerii sub control international a plantelor si produselor
stupefiante obtinute din ele
Documentele istorice atesta ca in anumite regiuni ale lumii in secolul al 15-
lea se practica traficul ilegal cu opiu si consumul abuziv al acestui stupefiant
natural.
De exemplu în secolul al 16-lea obiceiul fumarii opiului era foarte raspandit
in China si Turcia. Avand in vedere numarul mare de opiomani ce exista in lume, in
acea perioada, datorita pericolului de raspandire acestui obicei, autoritatile din
Turcia au fost primele care au interzis fumarea opiului. La randul lor, autoritatile
chineze amenintate cu acelasi pericol al cresterii numarului de opiomani, in anul
1729 au interzis comertul de opium, au inchis fumoarele interzicand consumul
acestui stupefiant.
Asa cum aratat, in urma celui de al 2 lea razboi al opiului din anul 1858, sub
amenitarea armelor China a legalizat comertul cu opiu si a permis cultura macului
opiaceu pe teritoriul sau. Ca urmare, datele statistice aratau spre exemplu ca    in
1879 importurile chineze de opiu din India au atins cote alarmante pt    ca in anul
1895, importurile de opiu sa reprezinte aproape jumatate din cantitatea de opiu ce
se consuma in aceasta tara cealalta jumatate provenea din cantitatea de opiu asigura
prin productia interna. Datorita acestei situatii s-a creat in China dar și in Anglia
unde luase amploare fumatul de opiu, o miscare anti-opiu. Sub presiunea Bisericii
anglicane si a misionarilor care au cerut interzicerea culturii macului de opium,
clerul englez a nominalizat in anul 1893 o comisie indo-engleza care sa studieze
fenomenul consumului de opiu prin fumat care luase proportii alarmante in India și
China si sa gaseasca niste propuneri. Raportul intocmit de comisie care a cuprins
aproape 2500 de pagini, a concluzionat ca opiomania din China a capatat
dimensiuni impresionante si ca va fi nevoie de o certa lupta pentru combaterea unui
obicei de secole, a unui popor cum este fumatul de opiu. In acelasi timp, concluziile
raportului au sporit considerabil posibilitatea interzicerii consumului de opiu și în
Anglia.
3. Primele manifestari internationale impotriva consumului de opiu
3. Primele manifestari internationale impotriva consumului de opiu

7
 Observandu-se consecintele, gravitatea si implicatiile pe care le ridica
traficul de opiu si consumul abuziv al acestuia care era foarte raspandit in randul
populatiei chineze dar si la alte popoare s-a simtit nevoia unei reactii din partea
comunitatii internationale la acea vreme. Drept urmare, miscarea antiopiu din
China si Anglia s-a internationalizat, astfel ca, la sfarsitul secolului al 18-lea si
inceputul secolului al 19-lea in campania anti-opiu a intrat si SUA. SUA inca din
anul 1895 a adoptat regulamente speciale privitoare la controlul opiului si altor
stupefiante pe teritoriul sau cat si in posesiunile sale din Oceanul Pacific dar erau
nemultumite ca exemplul lor nu a fost urmat de tarile din Europa si Extremul
Orient care aveau si ei posesiuni in alte tari, sa ia si ei masuri de rezolva problema
consumului de opiu (Un alt pericol asupra SUA era ca, consumul de opiu incepuse
sa se răspândească și pe teritoriul SUA mai cu seama in Philippine care era o
posesiune americana motiv pentru care Guvernul american s-a hotarat sa actioneze
pentru a stopa fenomenul care incet-incet cuprindea America).
In anul 1903 Guvernul american a numit o comisie națională de anchetă
având drept scop identificarea unor mijloace care sa poată duce la suprimarea unor
practici imorale ce exista in China de fumare a opiului.
Printre membrii numiți să facă parte din comisie s-a numărat și Monseniorul
Brent, episcop de Manila, personaj care va juca un rol capital in istoria drogurilor la
nivel mondial. La data 24 06 1906 Brent i-a trimis președintelui de atunci al SUA,
Theodor Roosvelt , o scrisoare în care îi propunea:
- crearea unui monopol de stat pentru opiu
- interzicerea fumarii acestuia intr-un    interval de timp de 30 de ani,
- convocarea unei conferinte internationale in acest sens.
In urma concluziilor comisiei americane Senatul american a votat o rezolutie
contra opiului facând urmatoarea apreciere a situației:
„Unei epoci, in care o societate echilibrata si religioasa reclama prohibitia opiului
pentru fumat, America poate decide luarea unor masuri la varf pentru cresterea
mondiala a civilizatiei si poate pretinde inlaturarea unor obiceiuri necivilizate cum
sunt consumul de droguri si bauturi alcoolice.”
In anul 1909 la initiativa presedintelui, la Shanghai în China a avut loc prima
Conferinta Internationala dedicata analizarii consumului si traficului abuziv
de opiu in lume si luarea unor masuri pentru stoparea acestui fenomen. Putem
sa spunem ca acest moment a insemnat razboiul impotriva opiului.
8
 Conferinta din 1909 de la Shanghai a fost prezidata de Monseniorul
Brandt si la ea au participat 13 delegati. Lucrarile Conferintei au fost marcate de
divergente puternice intre delegatiile care erau de acord cu interzicerea comertului
international cu opiu si cele care nu erau de acord cu aceasta masura cautand sa-si
promoveze interesele economice.
Conferinta nu s-a incheiat cu semnarea unui tratat international in materie
deoarece reprezentantii la conferinta nu aveau imputerniciri din partea statelor lor
pentru a semna un astfel de document. In schimb, la Conferinta au fost adoptate un
numar de 9 rezolutii care au stat la baza conventiilor incheiate mai tarziu in materia
stupefiantelor.
În primul rand, Conferința a avut meritul ca pentru prima oara in istorie s-au
formulat restricții in comerțul mondial cu opiu. Era pentru prima oara in istoria
umanității cand statele au acceptat om idee fundamentala, si anume reducerea
exporturilor de opiu pentru protejarea altor state care erau lovite de consumul
abuziv al acestui stupefiant.
In al doilea rand, Conferința aceasta a impus un principiu fundamental care
va fi aplicat ulterior tuturor drogurilor vatamatoare și anume: limitarea comertului
cu opiu numai in scopuri medicale.
În al treilea rand, SUA si aliatii in urma acestei Conferinte au putut sa se prevaleze
de o recunoastere cu caracter unriversal ca in politicile lor a stat si problema
opiului.
Prin cele 9 rezolutii adoptate, SUA si-au impus pentru viitor politica sa in
materia opiului si a altor droguri vatamatoare.
Prima Conventie Internationala asupra opiului
Activitatea de punere sub control international a opiului in urma Conferintei
din 1909, a continuat prin semnarea la Haga in anul 1912 a primei Conventii
internationale asupra opiului. Potrivit acestei Conventii: fabricarea si comertul cu
opiu medicinal cu morfina si cu alti alcaloizi ai opiului, cu cocaina si cu alte
asemenea substante erau permise a se efectua numai in scopuri medicale sau
stiintifice. Pentru desfasurarea unor activitati cu opiu in scopurile mentionate
Conventia precizeaza ca: „ Producerea si distributia opiului brut este supusa sub
control international.” Conventia mai prevedea ca: fabricarea si intrebuintarea
opiului pentru fumat sa fie progresiv interzisa, iar statele sa instituie un control
international asupra fabricarii si distribuirii opiului si derivatelor in opiu. În

9
ansamblul ei, Conventia trasa statelor semnatare in materia opiului trei directii
principale de actiune:
- pentru opiul brut statele trebuiau sa elaboreze legi si regulamente nationale
prin care sa reglementeze productia si distributia opiului, da si masuri pentru
limitarea comertului international cu opiu;
- obligatiile statelor cu privire la opiul ce era destinat sa fie consumat in mod
traditional pentru fumat. În acest sens, statele semnatare trebuiau sa
intreprinda masuri pe teritoriul lor de suprimare treptata a fabricarii,
comertului interior    si intrebuintari opiului penrtru fumat;
- cea de-a treia direcție ,viza opiul medicinal, morfina si preparatele in
compoziția carora intrau si pentru care statele urmau sa emită regulamente
privind folosirea lor numai in scop medical si farmaceutic.
Meritul acestei Conventii a fost acela ca ea a instituit pentru prima oara un
control international asupra opiului si a deschis calea unui drept international in
materia stupefiantelor.
Delegatia SUA a plecat nemultumita de la aceasta conferinta la care s-a
semnat Conventia deoarece nu a reusiti sa impuna prin aceasta Conventie limitarea
folosirii opiului numai in scopuri medicale. O alta nemultumire a americanilor a
fost aceea ca aceasta conferinta ca a avut loc si Conventia semnata, nu a reusit sa
creeze un organ permanent care sa fie insarcinat cu urmarirea respectarii de catre
parti a prevederilor Conventiei. In lipsa unui organ de specialitate, partile
participante la incheierea Conventiei partile au convenit sa depuna prin intermediul
Guvenului Olandei textele de lege pe carele vor elabora pentru controlul pe plan in
ternational al opiului precum si statisticile pe care le cerea Conventia si pe care
statele semnatare urmau sa le intocmeasca.
Procedura de ratificare a Conventiei a slabit forta ei internationala deoarece unele
tari participante la conferinta nu au semnat Conventia, dovedind inca odata
interesele diferite ale tarilor producatoare de opiu și tarile pe teritoriul carora se
consuma prin fumare opiu.
Cu toate bunele intentii, Conventia internationala de la Haga din anul 1912,
nu a intrat imediat in vigoare, deoarece pana la data de 31.12.1912 nu toate partile
au ratificat-o, iar intre timp izbucnise Primul Război Mondial. Convenția a intrat in
vigoare dupa incheierea Tratatelor de pace de la Versailles din anii 1919-1920.

10
II. Liga Națiunilor Unite și îmbunătățirea controlului internațional asupra
stupefiantelor și altor droguri vătămătoare
1 Dupa Primul Razboi Mondial, sarcina de a supraveghea la executarea
prevederilor Convetiei de la Haga din 1912 asupra opiului, care intrase in vigoare a
revenit Ligii Natiunilor, organ international creat dupa Primul Razboi Mondial,
pentru a veghea asupra pacii    mondiale. Potrivit articolului 23 din Pactul Ligii
Națiunilor, aceasta isi asuma dreptul de control asupra stupefiantelor in lume fiind
insarcinata in acest sens de catre Pact „cu controlul general al acordurilor relative la
traficul cu opiu si alte droguri vatamatoare.” Avand in vederea aceasta obligatie
mentionata in pactul de infiintare a Ligii Natiunilor, pentru a putea fi indeplinita
Liga a infiintat in anul 1920 pentru a se ocupa de problema arzatoare a opiului
„ COMISIA CONSULTATIVA A TRAFICULUI DE OPIU SI ALTE DROGURI
VATAMATOARE”. Aceasta a jucat un rol important in combaterea traficului si
consumului abuziv de opiu. Ea a reprezentat pentru prima oara primul organ
international administrativ in materie de stupefiante avand ca principala atributie sa
tina la curent comunitatea internationala cu problemele pe care le ridicau cu traficul
ilicit si consumul abuziv de opiu prin fumat. Tot Comisia a fost aceea care a
semnalat ca in statele ce se fabricau stupefiantele cat si in cele care furnizau
materia prima vegetala traficul ilicit si consumul abuziv de stupefiante reprezentau
o grava problema sociala la nivel mondial. De aceea Comisia Consultativa a servit
comunitatea internationala ca centru pentru schimbarea intre state a unor puncte de
vedere asupra problemelor pe care le ridica controlul international al stupefiantelor
si mai ales cele ce priveau traficul ilicit cu stupefiante. In egala masura, comisia
consultativa s-a preocupat de imbunatatirea reglementarilor juridice internationale
in materia controlului international al stupefiantelor si al traficului ilicit elaborand
unele proiecte de conventii    prin care se urmarea ameliorarea regimului
international de control asupra stupefiantelor si inlesnea lupta impotriva
traficantilor la nivel international.
2 Conventiile de la Geneva din anul 1925
Activitatea pe plan international pentru combaterea traficului ilicit si a consumului
abuziv de opiu in lume, a continuat si sub egida Ligii Natiunilor. Astfel, in luna
noiembrie 1924, un numar de 41 de state membre ale Ligii, urmand o recomandare
a Adunarii Generale a Ligii, au participat la o conferinta generala consacrata
problematicii opiului. In acel an nu s-a putu ajunge la elaborarea unui instrument
juridic    internatonal cu privire la stupefiante deoarece in timpul dezbaterilor un
numar de 10 delegatii importante printre care cea a Chinei si a SUA s-au retras de

11
la conferință. Delegatia Chinei s-a retras pentru ca la acea data Guvernul Chinei
permitea prin legislatia s-a natională intrebuintarea opiului preparat pentru fumat si
nu era    dispusa sa accepte punctul de vedere al delegatiei americane de suprimare
a opiului pentru fumat, intr-un termen rezonabil si precis. Pe de alta parte delegatia
SUA s-a retras fiind nemultumita    de faptul ca tarile producatoare de stupefiante
nu au acceptat propunerea ei de a limita productia de opiu brut care sa fie destinat
numai nevoilor medicale si stiintifice.
Conventia pentru suprimarea comertului si intrebuintarea opiului preparat
din 11 februarie 1925.
La aceasta Conferinta Internationala au participat12 delegatii care erau interesate
de problema opiomaniei pe teritoriul lor. Dupa cum indica denumirea ei, aceasta
Conventie avea un caracter prohibitiv urmarindu-se prin ea interzicerea fumatului
opiului preparat in zonele traditionale ale lumii unde exista acest obicei. La aceasta
conferinta unde s-a semnat aceasta Conventie, un grup de tari participante compus
din Anglia Franța și India au incercat sa convinga celelalte state participante ca de
fapt intrebuintarea opiului preparat pentru fumat in tarile din Extremul Orient nu
este nociv deoarece acest obicei dainuie de secole si nu va fi posibil sa fie inlaturat
printr-o simpla Conventie internationala. Dimpotriva s-a sustinut de catre cele trei
tari ca prohibitia fumatului opiului preparat va duce la inflorirea contrabandei si a
traficului ilicit. In opinia celor trei tari, cel mai bine ar fi ca productia si distributia
opiului preparat sa se faca sub controlul autoritatilor nationale si sa fie monopol de
stat. In acest fel, bugetul tarii va putea fi alimentat cu resurse financiare importante.
Reglementarea adoptata de aceasta Conventie, a avut in vedere exact opinia celor 3
tari mentionate si a prevazut dispozitii prin care se interzicea vanzarea opiului
preparat catre minori, reducerea numarului de fumoare, reducerea culturilor de mac
etc.
O prevedere indrazneata a fost aceea potrivit careia in urmatorii 50 de ani consumul
de opiu prin fumat sa fie treptat suprimat in lume ( ceea ce nu s-a realizat). La
propunerea SUA s-a votat infiintarea unei Comisii pe langa Liga Natiunilor care sa
se ocupe cu controlul aplicarii dispozitiilor acesti Conventii din 1925. Prin
prevederile acestei Conventii se adicea atingere marelui principiu formulat de
Monseniorul Brent arhiepiscop de Manila care in anul 1909    la Conferinta de la
Shanghai a soliciatat statelor sa fie de acord ca stupefiantele ( in speta opiul) sa nu
fie folosite in alte scopuri respectiv pentru fumat, numai in interes medical    sau
stiintific. In concluzie, in cadrul Conferintei internationale din 11.02.1925, s-au
confruntat si conturat 2 curente: curentul realist partizan al unei reglementari legale
12
a distributiei opiului preparat, respectiv Anglia China Franta și India si curentul
idealist partizan al prohibitiei foilosirii opiului pentru fumat al carui reprezentant
principal a fost SUA.
Cea de a doua, incheiata in anul 1925 a fost la 19 februarie Conventia
Internationala asupra Opiului semata la Geneva. In esenta, dispozitiile aceste
Conventii erau aplicabile asupra a trei categorii de stupefiante naturale: opiu,
cannabis si coca, dar si a principalelor derivate: morfina, hasisul si cocaina. Aceasta
Conventie a pus bazele unui sistem de licente, inregistrari in toate tranzactiile
referitoare la cele trei categorii de stupefiante naturale si impus statelor semnatare
sa furnizeze informatii si statistici detaliate in privinta productiei si a consumului
de stupefiante.
Conventia de la Geneva din anul 1931 un numar de 57 de state au participat la
Geneva la o Conferinta internationala    consacrata stupefiantelor. Astfel, ca la 13
iulie 1931, statele participante au adoptat Conventia pentru limitarea fabricarii si
reglementarii distribuirii stupefiantelor, conventie intrata in vigoare in anul 1933.
Conventia pentru reprimarea traficului ilicit de droguri vatamatoare de la
Geneva din anul 1936- a fost ultimul document international in materia
stupefiantelor incheiat sub egida Ligii Natiunilor. Pe perioada celui de al doilea
razboi modial, controlul international a fost asigurat numai de catre Comitetul
Central Permanent al Opiului si Organul de control al stupefiantelor. Comisia
consultativa a traficului de opiu si altor droguri vatamatoare dupa ultima sa
reuniune din anul 1940 s-a autodizolvat, ea disparand odata cu fosta Liga a
Natiunilor Unite.
TEMA:
Răspundeți la întrebarea dacă în România consumul de droguri constituie
infracțiune sau contravenție sau niciuna nici alta.

Tema 3

13
Aparitia ONU si continuarea perfectionarii cadrului juridic international in
materia stupefiantelor pana in anul 1961
Cu toate stradaniile depuse de comunitatea internationala pentru combaterea
traficului si consumului abuziv de stupefiante în lume, pana la izbucnirea celui de
Al doilea Război Mondial in privinta controlului riguros international al
stupefiantelor existau inca foarte multe lacune
ONU care a mostenit de fosta Liga a Natiunilor si problema controlului
international al stupefiantelor stabilit prin sistemul de Conventii si acorduri
existente pana atunci a trebui sa depuna serioase eforturi pentru crearea unui
mecanism de control cu adevarat eficient. Acest lucru se impunea pe motivul ca
Conventiile incheiate intre 1912-1936 comportau inca, o serie de neajunsuri
majore ce ar putea fi sistematizate in urmatoarele directii principale:
a) Conventiile nu permiteau un control complet asupra productiei si comertului
interior al statelor cu produse vegetale ( opiu frunze de coca si canabis) care
impreuna cu capetele de mac constituiau materia prima pentru extractia
tuturor stupefiantelor si care alimentau traficul ilicit mondial;
b) Conventiile limitau intrebuintarea stupefiantelor manufacturate numai in
scopuri medicale si stiintifice, dar nu prevedeau interzicerea intrebuintarii
opiului, canabisului si frunzelor de coca in alte scopuri decat medicale :
folosirea macului de opiu pt mancat si fumat, fumarea tigarilor cu marijuana
sau mestecarea frunzelor de coca obicei foarte raspandit in Peru;
c) ele nu prevedeau in lista cu stupefiante puse sub control international
stupefiantele sintetice o problema nou aparuta a carui rezolvare nu putea
fisub nici un chip facuta in cadrul juridic existent inainte de cel de Al Doilea
Razboi Mondial
I. Consolidarea controlului international asupra stupefiantelor sub
egida ONU
Dupa sfarsitul celui de Al doilea Razboi Mondial, lupta comunitatii
internationale pentru combaterea traficului ilicit si a consumului abuziv de
stupefiante cat si un control mai eficient asupra acestor ssubstante a continuat si
sub egida noii ONU noi consituite.
Un prim pas a fost facut de catre Consiliul Economic si Social de pe langa
ONU    care in prima sa reuniune din februarie 1946, a creat Comisia
Stupefiantelor ca un organism tehnic care a preluat functiile fostei Comisii
14
 Consultative a Traficului de opiu si altor droguri vatamatoare care nu mai
functiona din anul 1940. Aceasta Comisie a Stupefiantelor alaturi de Comitetul
Central Permanent al Opiului si Organul de Control al Stupefiantelor au dus mai
departe lupta impotriva traficului ilicit si consumului abuziv de stupefiante in
lume si au contribuit decisiv la realizarea obiectivelor Natiunilor Unite pentru
consolidarea controlului international al stupefiantelor si perfectionarea cadrului
juridic international al acestor substante.
In 1946 la 11 decembrie in SUA a fost semnat un protocol prin care au fost
amendate toate Conventiile si Protocoalele privind stupefiantele incheiate pe
plan international pana atunci. Potrivit acestui Protocol statele parti la el, luand
in considerare Acordurile, Conventiile si Protocoalele incheiate in materie de
stupefiante o data cu dizolvarea Ligii Natiunilor, au considerat ca este necesar sa
se ia masuri in continuare pentru asigurarea inndeplinirii obligatiilor ce rezultau
din instrumentele internationale incheiate in aceasta materie si in acest sens au
hotarat sa transfere aceste sarcini ONU și OMS.
Fata de obiectivele pe care le urmarea ONU si situatia creata pe plan
international ca urmare a cercetarilor stiintifice in domeniul farmacologiei munca
Comisiei Stupefiantelor, nou creata, a fost din ce in ce mai complexa.
Astfel, daca in 1946 numarul de substante sau produse stupefiante pe care aceasta
le avea sub control era in jur de 20, in 1966 numarul lor se ridicase la 90.
La cea de a 17-a sesiune a Comisiei Stupefiantelor, Comisia a decis sa examineze
substantele care prezentau proprietati vatamatoare sanatatii analoage stupefiantelor
si care inca nu erau puse sub control international neavand nici o reglementare. In
activitatea ei, Comisia a colaborat in problema stupefiantelor si cu alte organisme
internationale de pe langa ONU cum ar fi: Organizatia Natiunilor Unite pentru
Alimentatie si Agricultura (FAO) care isi dadea avizul asupra culturilor ce trebuiau
sa inlocuiasca culturile de mac opiaceu, cocaieri si de canabis. A mai colaborat cu
OIPC interpol in prinderea si descoperirea unor periculosi traficanti internationali.
Bineinteles, a mai colaborat cu OMS in privinta punerii sub control international a
unor noi substante aparute pe piata farmaceutica.
In activitatea sa, Comisia Stupefiantelor s-a bazat pe un comitet de experti,
grupe de studiu, conferinte, seminarii regionale și s-a bucurat de asistenta tehnica
din partea OMS ( furniza Comisiei informatii legate posibilitatea    ca anumite
substante sa creeze dependentă).

15
Printre importantele probleme asupra care Comisia Stupefiantelor s-a pronuntat
imediat dupa infiintarea sa si le-a pus in fata ONU si prin aceasta asupra intregii
lumi mentionam:
a) necesitatea abolirii fumatului opiului in lume. Ca urmarea a masurilor
propuse si actiunilor intreprinse pe plan international de catre Comisie
aceasta practica a devenit ilicita incepand cu anul 1959 in aproape toate tarile
lumii;
b) necesitatea punerii sub control international a stupefiantelor sintetice. In
aceasta directie, Comisia Stupefiantelor a atras atentia Comunitatii Mondiale
de a se face o diferentiere fundamentala intre stupefiantele sintetice si
stupefiantele naturale extrase din opiu, frunzele de coca, rasina de canabis
capetele de mac care prin ele insele sunt stupefiante si sunt supuse
controlului international;
c) necesitatea limitarii productiei de materie prima pentru fabricarea
stupefiantelor.
La 19 noiembrie1948 se incheie la Paris un protocol. Acesta a avut ca obiect
punerea sub control international a unor droguri care nu erau vizate de
Conventia din 1938. Protocolul a intrat in vigoare la 19 decembrie 1949. În
baza acestui protocol OMS era imputernicita sa supuna regimului international
de control al stupefiantelor orice nou drog obtinut oriunde in lume si neplasat
înca sub control si care potrivit specialistilor prin intrebuintarea lui repetata
dadea obisnuinta ori putea sa fie transformat intr-un alt drog care sa creeze
obișnuință prin folosire.
Comisia s-a preocupat de necesitatea limitarii productiei de materie prima
pentru fabricarea stupefiantelor urmarind prin aceasta diminuare surselor de
trafic ilicit. Acest lucru a fost necesar deoarece conventiile încheiate inainte de
cel de Al Doilea Razboi Mondial nu prevedeau dispozitii pentru limitarea
productiei de materie prima necesara fabricarii stupefiantelor.
Avand in vedere aceasta situatie, in 1953 s-a incheiat din nou un protocol care
viza limitarea si controlul culturilor de mac opiaceu pentru productia de opiu,
limitarea comertului international cu opiu, limitarea consumului de opiu necesar
in lume in scopuri medicale si stiintifice. Acesta a intrat in vigoare la 8 august
anul 1953.

16
 Protocolul din 1953 prevede interzicerea consumului de opiu in scopuri
nemedicale si infiinta un sistem de evaluari anuale a cantitatilor de opiu
necesare pt fiecare tara. Prin acelasi Protocol erau autorizate sa produca pe
teritoriul national opiu pentru export doar un numar de 7 tari ( Bulgaria, Grecia
India, Turcia, Iran, fosta Iugoslavie si fostul URSS). Aceste tari desi au fost
autorizate sa produca opiu au fost obligate în acelasi timp sa si reduca simtitor
productia de opiu ce urmau sa o realizeze anual.
Prin acelasi protocol, Comitetul Central Permanent al Opiului care functiona
pe langa ONU era imputernicit pentru a lua masuri de supraveghere al tarilor
care exportau opiul cat si a celor care importau iar in cazul in care se constatau
nereguli se putea institui un embargou asupra importului sau exportului de opiu.
II. Lupta Comisiei Stupefiantelor de pe langa ONU pentru punerea sub
control international a materiei prime de origine vegetala destinata
fabricarii stupefiantelor naturale
In 1950 peste 70 de tari suverane erau deja parti la una sau mai multe din
conventiile internationale in materia stupefiantelor ce au fost adoptate pana la
cel de Al Doilea Razboi Mondial. Ca urmare, aplicarea dispozitiilor din
conventiile in materie devenise universala.
In realizarea caracterului universal al conventiilor adoptate in materia
stupefiantelor un rol important l-a jucat „Conventia pentru limitarea
fabricarii si reglementarea distribuiri stupefiantelor” semnata la 13 iulie
1931 la Geneva de catre 57 de state si care a intrat in vigoare in 1933. Aceasta
Conventie a adus o inovatie in tehnica legislativa internationala consacrata
stupefiantelor mentionand care sunt principalele masuri de control instituite prin
ea, ele devenind in toate tarile si teritoriile din lume odată cu ratificarea sa de
catre partile semnatare. Comisia s-a preocupat pentru: punerea sub control
international a productiei mondiale de opiu si canabis, frunzelor de coca.
III. Preocuparea Comunitatii internationale pentru suprimarea intrebuintarii
stupefiantelor in scopuri nemedicale:
- preocuparea pt interzicerea folosirii opiului pt fumat;
- preocuparea pt abolirea masticatiei frunzelor de coca:
- preocuparea pt abolirea consumului canabis in scopuri euforice
IV. Istoria stupefiantelor sintetice

17
 Descoperirile chimiei si dezvoltarea cercetarilor farmacologice dupa Primul
Razboi Mondial au facut ca omenirea sa fie confruntata cu o noua problema
grava: stupefiantele sintetice. Aceste substante se numesc sintetice sau de
sinteza pt ca ele nu se gasesc in stare pura in natura ci sunt obtinute pe cale
industriala prin prelucrarea unor materii prime derivate din gudronul de huila si
din petrol. Intre substantele stupefiante naturale si cele sintetice exista
deosebirea numai in ceea ce priveste originea lor. In timp ce din prima categorie
fac parte numai substantele stupefiante extrase in mod natural din plante ( opiu,
hasis, cocaina etc) in cea de-a 2 categorie intra substantele obtinute pe cale
industriala. Ceea ce pune insa semnul egalitatii intre aceste doua categorii de
substante este efectul lor analgezic asupra organismului uman precum si
producerea dependentei prin folosirea lor repetata.
Dupa 1939 un numar mare de medicamente cu efecte analgezice si apte sa
produca toxicomanie au fost obtinute prin sinteza . Debutul este facut in 1939, a
fost obtinut primul stupefiant sintetic numit phetidina pentru ca la sfarsitul celui
de Al Doilea Razboi Mondial,    chimistii germani au reusit sa sintetizeze un alt
stupefiant sintetic denumit metadona.
In anul 1943 chimistul Hofmann, salariat al firmei Sandoz, a reusit sa
sintetize din acidul lisergic unul dintre cele mai puternice stupefiante cu efect
halucinogen care a primit denumirea de LSD-25 (diethylamida acidului lisergic).
Fata de efectele vatamatoare ale stupefiantelor sintetice si lipsa unui control
international asupra acestora, Comisia Stupefiantelor a manifestat o atentie
deosebita si a desfasurat o munca sustinuta pentru a remedia aceasta situatie. Ca
urmare a eforturilor depuse de Comisie, la 19 noiembrie 1948 Adunarea
Generala a ONU a adoptat „Protocolul pt punerea sub control international
a unor droguri nespecificate in Conventia din 13 iulie 1931 pentru limitarea
fabricarii si reglementarea distributiei stupefiantelor.”
Potrivit prevederilor Protocolului, statele semnatare atunci cand considera ca
un medicament nou descoperit intrebuintat in scopuri medicale sau stiintifice
este susceptibil de a provoca abuzuri de acelasi gen si de a avea efecte tot atat de
vatamatoare ca si substantele specificate in Conventia din 1931 au obligatia de a
incunostiinta despre acest lucru pe secretarul general al ONU caruia ii va
transmite si toata documentatia de care dispune.
Secretarul general al ONU, la randul sau va comunica si va notifica trimitand si
documentatia OMS. Daca OMS analizand medicamentul in discutie constata ca
acesta este susceptibil a provoca toxicomania, va indica ca acesta sa fie supus
18
regimului prevazut de Conventia din 1931. Aceasta concluzie a sa OMS o aduce
la cunostinta secretarului general al ONU care la randul sau ia masuri de
incunostiintare catre toate statele membre ale Organizatiei, Comisiei
Stupefiantelor, Comitetului Central Permanent al Opiului.
La initiativa Comisiei Stupefiantelor, in anul 1959 dupa o suita de
recomandari ale acesteia, Consiliul Economic si Social al ONU a invitat toate
statele    sa examineze posibilitatea punerii sub control provizoriu a tuturor
noilor substante analgezice descoperite si folosite in medicina pana cand OMS
se va pronunta daca acele substante pot sau nu pot produce toxicomania. Odata
cu dezvoltarea stiintei numarul substantelor stupefiante sintetice a crescut
vertiginos. Aceasta crestere care avea tendinta de a se accelara a facut extrem de
dificila misiunea organelor vamale cu ocazia controlului trecerii frontierei
executat asupra bunurilor si persoanelor.
Dificultatea era sporita si de faptul ca multe medicamente erau comercializate
sub diferite denumiri fapt ce facea ca identificarea lor sa fie anevoioasa. Pt a
elimina acest neajuns Comisia Stupefiantelor si Consiliul Econimic si Social al
ONU au cerut statelor sa reduca numarul de stupefiante sintetice aflate in
comert si a recomandat sa fie interzise acelea care nu ofereau niciun avantaj
terapeutic, iar cele cu proprietati toxicogene sa fie marcate pe ambalaj. Comisia
Stupefiantelor si Consiliul Economic si Social al ONU au recomandat statelor sa
faca comert cu stupefiante sintetice, numai cu unele dintre el,e si acestea sa fie
supuse controlului international. Prin aceeasi recomandarea Comisia
Stupefiantelor si Consiliul Economic si Social al ONU au facut sa se nasca acel
obiectiv foarte indepartat si anume acordarea de denumiri internationale comune
pentru toate stupefiantele sintetice.

Tema
Inculpatul a    fost trimis in judecata pt faptul ca a desfasurat operatii ilegale cu
canabis, in sensul ca a vandut in mai multe randuri un astfel de drog unor
persoane. Raportul de expertiza al canabisului a relevat faptul ca materialul
vegetal ce a facut obiectul traficului de catre inculpat contine o cantitate infima
de THC. In proces avocatul inculpatului a cerut achitarea acestuia deoarece
canabisul traficat conform raportului de expertiza nu contine o cantitate
suficienta de THC astfel ca masa vegetala comercializata numai poate fi
considerata drog in acceptiunea legii 143/2000 nemaiproducand efectele unui

19
 drog veritabil in caz de consumare. Cu toata sustinerea avocatului inculpatului,
judecatorul l-a condamnat pt trafic de droguri de risc.
Intrebare:
Pe ce dispozitie legala s-a bazat judecatorul    cand a decis condamnarea in
raport cu sustinerea avocatului incupatului?

Tema 4
Cadrul juridic international actual al drogurilor. Conditia unica a
stupefiantelor din 1961 de la New York
Pt examen de stiut foarte foarte bine!!!!!!!!!
    -     Lg 143/2000    repub in mon 163 din 6 martie 2014 cap coada la perfectie
    - Hot de guvern 860/2005 privind reg de aplicare a legii 143

    - Lg 339 /2005 privind regimul plantelor prod … pub in m of nr 1095 din 5 dec
2005 pe dinafara
    - Normele metodologice de aplicare a legii 339/2005 pub in mon of nr 18 din 11
ian 2005

Tema 4 pt acasa
Numitul AD aflat la munca in Spania a trimis in Romania printr-o firma de
transport international un colet postal in care a introdus 5 kg de hasis pe adresa
numitului BC din Bucuresti. Politia din Spania a anuntat BCCO din inspectoratul
general al politiei despre acest transport de droguri si s-a decis ca acest colet postal
sa fie livrat destinatarului sub supraveghere. La sosirea coletului in Bucuresti, la
sediul firmei de transport, cu ordonanta de la procuror, ofiterii din BCCO au
inlocuit total cele 5 kg de hasis ce se gaseau in colet cu alte materiale, sigiland
coletul la loc dupa care BC a fost instiintat ca are de ridicat un colet trimis din
Spania ce se afla in magazia firmei de transport cu sediul in gara de nord.
Dupa primirea instiintarii, numitul BC l-a contactat pe numitul MG pe care l-a
rugat sa mearga in locul lui la sediul firmei de transport sa ridice coletul si sa i-l
aduca acasa, fapt pt care va fi recompensat cu 300 euro. Numitul BC l-a atentionat
pe MG sa fie foarte atent deoarece in acel colet sunt droguri. Numitul MG s-a
deplasat la sediul firmei din Gara de Nord, a ridicat coletul si cu autoturismul
proprietate personala s-a deplasat la domiciliul lui BC unde a dus coletul.

20
Dupa ridicarea coletului de la sediul firmei, numitul MG a fost luat in filaj de
politie. Dupa intrarea in locuinta lui BC, ofiterii de pol au patruns in domiciliul
acestuia , avand autorizatie de perchezitite domiciliara. Acolo au fost surprinsi BC
si MG si coletul adus de acesta din urma. La desfacerea coletului,in fata celor 2 s-a
constatat ca acesta nu continea niciun fel de droguri decat anumite materiale ce au
fost introduce in locul celor 5 kg de hasis.
Intrebare: ce fapta se va retine in sarcina lui MG in raport cu situatia de fapt?

CADRUL JURIDIC    INTERNATIONAL ACTUAL AL DROGURILOR

(CONVENTIA UNICA A STUPEFIANTELOR DIN 1961 DE LA NY)

Necesitatea adoptarii unei conventii unice a stupefiantelor

Multitudinea de intrumente internationale referitoare la stupefiante, mutatiile
petrecute in lume cu privire la traficul si consumul ilicit de droguri dar si progresele
inregistrate de stiinta medicala si cercetarile chimico-farmaceutice care au condus
la descoperirea a noi si noi stupefiante sintetice au facut ca pe plan international sa
se simta nevoia unei reglementari unice si precise a controlului international a subst
si prod stupefiante.
Pentru a se ajunge la aceasta conventie, consiliul economic si social de pe langa
ONU a insarcinat Comisia Stupefiantelor si i-a dat mandat pentru ca aceasta sa
pregateasca un proiect de conventie care sa cuprinda si sa inmanuncheze in mod
concis toate dispozitiile referitoare la stupefiante existente in conventiile anterioare.

In anul 1958 , Comisia Stupefiantelor a propus cel de-al 3-lea proiect al conventiei
unice, Consiliului Economic si Social al ONU, proiect care tinea seama de
recomandarile facute si avea urmatoarele obiective:
Inlocuirea conventiilor anterioare cu una singura
Completarea lacunelor ce dainuiau in reglementarea juridica a controlului
international al stupefiantelor din celelalte conventii
Simplificarea sistemului de control international greoi cu unul mai flexibil
Prin conventie se urmarea imbunatatirea controlului national al statelor in materia
stupefiantelor

Tot in anul 1958, Consiliul Economic si Social al ONU, cu ocazia prezentarii

proiectului conventiei unice , a propus Comisiei Stupefiantelor sa tina o conferinta
internationala la NY la inceputul anului 1961 pentru dezbaterea proiectului
conventiei.

21
In zilele de 24 si 25 ian 1961 a avut loc conferinta planificata iar la 30 martie a fost
adoptata Conventia Unica a Stupefiantelor.
Conventia unica a stupefiantelor din 61 care a intrat in vig in 64 a reprezentat o
incununare cu succes a eforturilor depuse de catre natiuni incepand cu anul 1909 in
ce priveste fixarea unui cadru juridic international al controlului stupefiantelor
precum si reprimarea traficului ilicit.

Conventia unica a inlocuit si abrogat toate conventiile anterioare in materie de

stupefiante, adoptata la NY in 1961 de 77 de delegatii care au participat la
conferinta , in prezent fiind ratificata de peste 190 de state , conventia unica a
capatat un puternic caracter universal . La data intrarii in vig a conventiei, aceasta
avea ca anexa 4 tabele- cuprindea la acea vreme un nr de 120 plante si substante
naturale si sintetice care erau puse sub control international.
Asa cum s-a subliniat in doctrina de specialitate, dispozitiile conventiei in
ansamblu, reflecta compromisul ce a existat intre tarile producatoare de stupefiante
si tarile unde consumul de stupefiante era abuziv si reprezenta o grava problema
sociala.

II.STUPEFIANTELE SUPUSE CONTROLULUI DE CATRE CONVENTIE

Conv unica, la data intrarii in vigoare, avea in anexa 4 tabele in care erau
enumerate substantele si produsele stupefiante ce urmau sa fie supuse controlului
international. Ponderea cea mai mare era detinuta de substantele si produsele
stupefiante cuprinse in tabelul 1 care la data intrarii in vigoare a conv cuprindea un
nr de 91 de subst si produse . In tabelul 2 erau prevazute doar 7 substante. Tabelul 3
cuprindea la acea data preparatele unui nr de 6 substante precum si preparatele pana
la o anumita cantitate ce contineau opiu, morfina si alte amestecuri.Cel de al 4-lea
tabel cuprindea un nr de 4 substante si sarurile lor.

III.MODIFICARILE CAMPULUI DE APLICARE

Substantele stupefiante prevazute in cele 4 tabele-anexa la conventie au regimuri de
control diferite acesta fiind in functie de periculozitatea pe care o reprezenta
substanta respectiva pentru sanatatea publica.
Cum in lume pot aparea substante noi neprevazute in niciun tabel care sa fie nocive
pentru sanatatea individului consumator, iar folosirea lor abuziva sa duca la
toxicomanie , dupa cum tot atat de bine practica ar putea demonstra ca o substanta
nu mai prezinta temeiul sa figureze intr-un tabel ci in altul,conv a promovat o
conceptie elastica permitand unele modificari.
Potrivit conventiei, modificarile erau premise si posibil de efectuat numai in baza
unei proceduri reglementate tot de conventie, o procedura complicata.

22
IV.OBLIGATIILE GENERALE ALE STATELOR SI ORGANELE
INTERNATIONALE DE CONTROL A STUPEFIANTELOR STABILITE PRIN
CONVENTIA UNICA
              Obligatiile generale ale statelor
Potrivit conventiei unice, statelor semnatare le revin urm obligatii:
Sa ia toate masurile legislative si administrative pentru punerea in executare a
dispozitiilor conventiei pe teritoriul lor
Statele sa coopereze intre ele in vederea executarii dispozitiilor conventiei
Sub rezerva disp constitutionale ale fiecarui stat , acestea trebuiau sa intreprinda
masuri pentru a limita in mod exclusiv la scopuri medicale si stiintifice
productia ,fabricarea ,exportul, importul, distributia , comertul , intrebuintarea si
detinerea stupefiantelor
Pe langa aceste obligatii generale, partile sunt obligate sa transmita secretarului
general al ONU toate informatiile care le sunt cerute de comisia
stupefiantelor.Informatiile ce trebuiau trimise comisiei stup se refera la urm
aspecte:
Un raport anual relativ la modul de aplicare a conv pe teritoriul lor
Sa trimita textele tuturor legilor si ale tuturor regulamentelor elaborate in vederea
punerii in aplicare a conventiei
Trebuiau sa raspunda la precizarile pe care le cerea comisia stupefiantelor in
legatura cu unele afaceri de trafic ilicit
Trebuie sa comunice numele si adresele autoritatilor administrative in drept a
elibera autorizatiile sau certificatele de import/export

Organele internationale create de conventia unica

Comistia stupefiantelor
A fost create de consiliul economic si social in febr 1946 .In plan
administrative ,comisia stup reprezinta o comisie tehnica ce functioneaza in cadrul
CES sub autoritatea Adunarii Generale ONU.
Se constituie ca un organ specializat legislative, un fel de mini parlament de drept
international al stupefiantelor.
Compozitia comisiei este rezultatul unui compromise istoric intre tarile
producatoare de stupefiante si cele consumatoare.
Membrii comisiei sunt alesi in asa fel incat sa reprezinte un echilibru intre
reprezentatii principalelor tari producatoare de stupefiante si reprezentantii tarilor
unde traficul si consumul ilicit de stupefiante reprezinta o grava problema sociala.
La data infiintarii, comisia cuprindea 54 de membri alesi pe o perioada de 4 ani.
Practic membrii comisiei stupefiantelor se reunesc o data pe an in sesiune ordinara
la NY sau in sedinta extraordinara si decid asupra marilor probleme privind
controlul international al stupefiantelor

23
Functiile comisei se desprind din carta ONU iar pe de alta parte sunt stab de
conventiile internationale in materie de subst stupefiante si psihotrope

Potrivit conventiei unice, comisia are urm atributii:

Sa modifice tabelele-anexa la conv in conf cu procedura stab de conventie
Sa atraga atentia organului international de control al stupefiantelor asupra tuturor
probl ce ar avea legatura cu functiile acestuia
Sa formuleze recomandari statelor semnatare in vederea punerii in aplicare corecta
a dispozitiilor conventiei unice
Sa atraga atentia statelor care nu sunt parti la conventie asupra hotararilor
recomandarilor sale in conformitate cu atributiile pe care I le ofera conventia

Organul international de control al stupefiantelor(OICS)

A fost infiintat de conventia unica a stupefiantelor in locul fostului comitet central

permanent al opiului creat prin conventia internationala asupra opiului din 19 febr
1925 de la Geneva si in locul organului de control al stupefiantelor creat prin
conventia de la Geneva din 13 iulie 1931 .
OICS joaca un rol de organ mini administrativ si mini judiciar care il face sa se
afirme ca autoritate administrativa cu caracter international .
Compunerea si atributiile OICS sunt precis stabilite prin disp art 9 si art 15 din
conv unica
9(2) –conv de la viena 1971
Art 22 si 23 – conv de la viena din 1988
Componenta OICS difera de cea a comisiei stupefiantelor in sensul ca membrii sai
sunt alesi in nume personal si nu reprezinta un stat ;aceasta diferenta asigura
independent OICS in raport cu partile la conventie.Conv unica impune alegerea in
OICS a unor personalitati cu renume mondial care prin competenta lor profesionala
si impartialitate inspira increderea generala.
OICS e alc din 13 membri;acestia sunt alesi de CES. Primii 10 sunt alesi de CES de
pe o lista de personae propuse de catre membri ONU.Ceilalti 3 membri sunt alesi
de catre CES de pe o lista intocmita cu mai multe personae de catre OMS
Persoanele propuse de OMS sunt personae recunoscute pe plan mondial cu
experienta medicala, farmacologica si de farmacie.
In timpul mandatului lor care este pet imp de 5 ani , membrii OICS nu trebuie sa
ocupe niciun post si nici sa se dedice vreunei activitati care ar fi de natura sa le
impiedice exercitarea cu impartialitate a atributiilor lor(un fel de conflict de
interese)
La alegerea membrilor OICS,CES are in vedere pricipiul unei repartizari geografice
echitabile precum si de interesul pe care-l reprezinta cuprinderea in OICS intr-o

24
proportie echitabila a persoanelor care sunt la curent cu situatia din domeniul
stupefiantelor din tarile producatoare, fabricante si consumatoare.
Atributia principala a OICS este aceea de a colabora cu guvernele statelor in
vederea limitarii cultivarii, producerii, fabricarii si utilizarii stupefiantelor numai la
cantitatile necesare scopurilor medicale si stiintifice si impiedicarea cultivarii
productiei si fabricarii ilicite a stupefiantelor precum si combaterea traficului si
intrebuintarea ilicita acestor substante.
Masurile luate de OICS in realizarea atributiilor sale au in vedere promovarea
cooperarii cu toate guvernele pentru a face posibilul dialog permanent intre el si
aceste guverne in vederea realizarii scopurilor conventiei unice
CES
In material controlului international al stupefiantelor , CES al ONU are rol de organ
suprem.Astfel, toate hotararile sau recomandarile adoptate de comisia
stupefiantelor pentru a fi puse in aplicare de catre toate statele membre trebuie mai
intai sa fie adoptate de CES.
Tot CES este cel care allege/revoca membri OICS.cand locul unui membru alo
OICS devine vacant in timpul mandatului titularului sau , CES e cel care
completeaza aceasta vacanta, desamnand un nou membru
Atunci cand se ivesc situatii de neindeplinire a disp conv unice sau de aparitie pe
teritoriul unui stat a unor centre    de trafic ilict si e necesara o colaborare la nivel
international pentru remedierea ei , consiliului economic si social ii revine sarcina
de a atrage atententie adunarii generale ONU asupra acestei chestiuni.
Tot CES este acela care primeste rapoartele anuale intocmite de OICS cat si
rapoartele intocmite tot de OICS cu privire la situatia existenta in aplicarea
Conventiei Unice si le transmite tuturor partilor.

5.APLICAREA REGIMULUI DE EVELUARI SI STATISTICI

Unul din marile merite ale conventiei unice este acela de a fi instituit un regim de
evaluari ale necesarului de stupefiante pentru fiecare tara si pe care partile sunt
obligate sa le comunice OICS-ului prin centralizarea tuturor evaluarilor , OICS
poate aprecia in permanenta nevoile justificate de stupefiante in scop medical si
stiintific la nivel mondial.
OICS fixeaza pentru fiecare tara data la care evaluarile vor trebui sa fie predate de
catre state si hotaraste modelele de formulare ce vor fi folosite in acest scop.
Partile trimit OICS in fiecare an pe formulare furnizate de acestea,evaluarile
solicitate care constau in anumiti indicatori.
Aplicarea regimului statisticilor

25
Potrivit conventiei, partile sunt obligate sa transmita OICS in modul si forma pe
care acesta o stabileste statisticile cerutte de acesta. Se refera la raportarea unor
date cum ar fi:
Productia sau fabricarea de stupefiante
Utilizarea stup in vederea fabricarii de altele
Consumul de stupefiante licit din acea tara
Importul si exportul de stupefiante
Confiscari de stup din traficul ilicit
Suprafetele care sunt ocupate cu culturile

VI.LIMITAREA FABRICARII SI IMPORTULUI DE STUPEFIANTE

Din disp conventiei unice se degaja tendinta pe care o are aceasta conv de a limita
pe cat posibil fabricarea si importul de stupefiante in lume.
O prima problema-limitarea productiei de opiu- in baza Conventiei unice,
producerea de opiu de catre orice tara trebuie sa fie organizata si controlata in asa
fel incat sa se asigure pe cat este posibil ca intreaga cantitate de opiu produsa in
orice an sa nu depaseasca evaluarea opiului sa fie produs in lume.(produc cat
aproba OICS-ul)
Deoarece opiul reprezinta materia prima principala pentru producerea
stupefiantelor, Conventia unica stipuleaza o serie de restrictii in legatura cu
productia de opiu destinata comertului international.
Conventia unica obliga orice parte care autorizeaza cultura macului opiaceu in
vederea productiei de opiu sa infiinteze unul sau mai multe organe de stat care sa se
ocupe pe plan national de problemele legate de cultura,productia, importul si
exportul de opiu.
Conventia mai cuprinde disp privind controlul paiului de mac, controlul cocaerilor
si controlul plantei de cannabis.

VII.COMERTUL SI DISTRIBUIREA STUPEFIANTELOR

Comertul si distributia stup se poate efectua intr-o tara numai pe baza unei licente
in afara de cazul in care comertul sau distribuirea sunt efectuate prin una sau mai
multe intreprinderi de stat
Partile contractante la conv sunt obligate sa exercite supravegherea tuturor pers si
intreprinderilor care se ocupa cu comertul sau distribuirea de stup; sa supuna unui
regim de licenta localurilor in care se executa…?
Exportul unor stup cu destinatia unei tari nu poate fi efectuat de nicio parte la
conventie decat in conformitate cu legile sau regulamentele acelei tari si numai in
limita totalului evaluarilor acelor tari.

26
Conventia mai cuprinde dispozitii speciale privind transportul stupefiantelor in
trusele de prim ajutor alel navelor sau aeronavelor ce efectueaza curse
internationale.
Ea mai cuprinde ! dispozitii penale in materia traficului ilicit prevazute de
conventia unica

Dat fiind pericolul pe care-l prezinta traficul de stup pentru sanatatea publica si a
individului consumator, conventia unica recomanda partilor sub rezerva
dispozitiilor lor constitutuionale sa incrimineze spre a fi sanctionate fapte precum:
- Cultura si productia
- Fabricarea
- Extragerea
- Prepararea
- Detinerea
- Oferirea
- Punerea in vanzare
- Distribuirea
- Procurarea
- Vanzarea
- Livrarea
- Trimiterea
- Expedierea prin    tranzit
- Transportul
- Importul/exportul
Conventia recomanda ca pedepsele ce se vor aplica sa fie pe cat posibil privative de
livertate
Recomanda partilor ca participatia internationala la sav oricareia din faptele
incriminate cum ar fi asocierea in vederea sav astfel de fapte, tentative, operatiunile
financiare sa constituie infr sanctionate cu ped privative de lib
Recomanda ca condamnarile pronuntare in strainatate trb luate in seama la recidiva

Masuri impotriva abuzului cu stupefiante

Potrivit Conventiei unice, partile sunt obligate sa intreprinda masuri practice pt

prevenirea consumului abuziv si depistarea cat mai urgenta a persoanelor
toxicomane.
Conventia spune ca intrebuintarea opiului in scopuri nemedicale va fi trebuit
interzisa 50 de ani; masticatie Frunze coca 25 ani; cannabis in alte scopuri decat
medicale si stiintifica- interzisa 25 ani.

27
 Tema 5

Conventia Internationala asupra substantelor psihotrope de la Viena din 1971

I. Necesitatea punerii sub control international a substantelor psihotrope

1. Observatii preliminare
Avantul continuu al cercetarilor stiintifice in domeniul medicamentelor dupa
intrarea in vigoare in 1964 a Conventiei Unice, au facut ca pe piata mondiala sa
apara o serie de substante care fara a fi toxicogene, in sensul conventiilor
internationale adoptate pana atunci, ce refereau la stupefiante au retinut atentia
specialistilor, deoarece si astfel de medicamente psihotrope in anumite imprejurari
sunt susceptibile de a provoca toxicomania    ca urmare a unui consum abuziv.
Aceste droguri nou aparute si vatamatoare fac parte din    clasa substantelor
psihotrope.
Ce sunt substantele psihotrope?
- Sunt substantele care administrate organismului uman actioneaza asupra
sistemului nervos central, stimulandu-l depresurandu-l, iar in unele cazuri,
produc intense halucinatii.
Abuzul de substante psihotrope sub forma unor medicamente prezinta un serios
pericol pentru sanatatea persoanei consumatoare deoarece s-a dovedit ca, consumul
abuziv al acestora prezinta pericolul toxicomaniei avand din acest punct de vedere
aceleasi efecte ca si substantele naturale sau sintetice. Din definitia ce s-a dat
substantelor psihotrope, se desprinde faptul ca sub aceasta denumire generica
„psihotrope” in functie    de efectul pe care il au asupra sistemului nervos central al
omului, ele se pot clasifica in urmatoarele categorii de substante:
a) Depresive,
b) Stimulatorii,
c) Halucinogene.
Substantele depresive- asa cum se cunoaste din farmacologie, opiul, morfina si
heroina, sunt substante depresive pentru sistemul nervos central, dar astfel de
proprietati depresive au si alte substante, care fara a fi stupefiante sunt folosite
in scop medical fie pentru a crea o stare de depresiune fie pentru a produce
somnul. Sub aspectul finalitatilor, substantele ( medicamentele) depresive pot fi
clasificate la randul lor in doua subgrupe:
- Substante psihotrope depresive tranchilizante ( linisititoare),
- Substante depresive barbiturice (somnifere)
Se numesc tranchilizante acele substante (medicamente) care administrate
persoanei umane ii reduc starea de tensiune psihica, diminueaza anxietatea si o

28
calmeaza fara a-i produce somnul. Din clasa acestor substante mentionam:
HIDROXIZNA, NERVATILUL, AZACICLONOLUL si MEPROBAMATUL.
Barbituricele cuprind clasa substantelor ( medicamentelor) inhibante ale sistemului
nervos central. Ele sunt folosite prin excelenta pentru producerea somnului. Cele
mai cunoscute medicamente barbiturice sunt: BARBITALUL (venoralul)
Fenobarbitalul ( luminalul) Ciclobarbitalul. Aceste substante prin influenta lor
asupra sistemului nervos central accentueaza indiferenta fata de stimulii externi
(zgomotul) si ajuta astfel somnul natural atunci cand situatia inconjuratoare nu este
favorabila. De regula, o substanta barbiturice produce somnul intr-un interval de
20-60 de minute. Abuzul de substante barbiturice duce la toxicomanie. Obisnuinta
fata de barbiturice in sensul dependentei psihice nu este rara, constatandu-se ca
atunci cand dupa o perioada de administrare constanta a medicamentului intervine
intreruperea consumului anumite persoane pot prezenta tulburari psihice.
Caracteristicile toxicomaniei cu substante barbiturice sunt asemanatoare cu ale
toxicomaniei prin stupefiante.
Substantele stimulatorii -    sunt calea care actionand asupra sistemului
nervos central, provoaca o accelerare a activitatii cerebrale si pe cale de consecinta
organismul este stimulat pentr desfasurarea unei activitati mai sustinute. Deseori,
substantele stimulatorii sunt folosite pentru a mari activitatea intelectuala a
organismului pentru a inalatura oboseala si a fortifica organismul, pentru sporirea
fortei fizice a individului, atunci cand se gaseste sub efectul lor. Din grupa
substantelor stimultorii ( medicamente) cele bazate pe amfetamina prezinta pericol
deoarece folosirea lor abuziva duce la toxicomanie. Din punct de vedere medical,
studiile efectuate arata ca amfetamina are un domeniu terapeutic limitat.
Amfetamina a fost descoperita in anul 1927 si a fost comercializata pentru prima
data de o firma americana sub forma unui medicament a carui denumire comerciala
era MAXITON. In Germania s-a comercializat pentru prima data medicamentul
PERVITIN care continea metilamfetamina. Amfetamina folosita in medicamentul
benzedrina a fost folosita in mod masiv de catre combatantii din cel de AL Doilea
Razboi Mondial. Surse istorice dezvolta faptul ca pilotii englezi in batalia pentru
Anglia au consumat cantitati enorme de benzedrina, iar pilotii japonezi foloseau
acelasi medicament in misiunile lor sinucigase.
In prezent, in lume, exista un mare consum abuziv de amfetamina. Din clasa
substantelor stimulatorii, care folosite in mod abuziv duce la toxicomanie, legislatia
romana le-a pus sub control pe cele mai periculoase cum sunt: amfetamina,
dexamfetamina, metamfetamina, metilfenidatul, femetranzina, sarurile acestor
substante precum si toate produse farmaceutice in compozitia carora intra aceste
substante.
Substantele halucinogene -    cercetarile de psihofarmacologie au pus in evidenta o
serie de substante care administrate organismului produc intense halucinatii de

29
unde si denumirea de halucinogene. Substantele halucinogene nu sunt nici
depresive dar nici stimulatorii, in schimb ele sunt deosebit de periculoase pentru
om atunci cand sunt consumate deoarece, actionand asupra sistemului nervos
central produc intense halucinatii si boli mentale. De cele mai multe ori, odata
ajunse in organism, sustantele halucinogene duc la pierderea cunostintei. Din clasa
substantelor halucinogene, cele mai cunoscute sunt: mescalina, LSD-25 si
xilocibina. LSD-ul poate exista sub forma de solutie din care se pune o picatura pe
un cub de zahar dupa care se suge. Aceasta solutie poate fi impregnata intr-o
sugativa, poate fi impregnata in timbre postale.
II. SCURT ISTORIC AL PUNERII SUB CONTROL INTERNATIONAL
AL SUBSTANTELOR PSIHOTROPE.
Problema punerii sub control international a substantelor psihotrope s-a pus
dupa instituirea sistemului de Conventii internationale destinate controlului
international ale opiaceelor. Fabricarea prin sinteza a primelor barbiturice a
coincis practic cu inceputul negocierilor pentru punerea sub control international
a opiaceelor. Amfetaminele si-au facut aparitia cu un sfert de secol mai tarziu
decat barbituricele pentru ca in anul 1950 sa apara tranchilizantele. Toate aceste
substante nou nu au fost prevazute de Conventia Unica din 1961, dar cu toate
acestea unele state din proprie initiativa au instituit un control la nivel national
asupra unor astfel de substante. De ex Franta, printr-o Lege din 2 octombrie
1967 a pus sub control national mai multe substante psihotrope intre care s-au
numarat amfetamina si dexamfetamina.
Pentru prima oara in anul 1955 Comisia Stupefiantelor de pe langa Consiliul
Economic si Social al ONU, a subliniat necesitatea instituirii unui control
international asupra substantelor si medicamentelor psihotrope pe baza de
amfetamina. Aceasta recomandare a Comisiei Stupefiantelor de a pune sub control
Amfetamina a avut la baza rezultatele cercetarilor intreprinse de un Comitet de
experti in droguri care implica pericolul toxicomaniei de pe langa OMS. Comitetul
de experti a evidentiat riscul pe care il comporta abuzul de barbiturice in anul 1950,
abuzul de tranchilizante in anul 1956, dar si al halucinogenelor in anul 1963
recomandand punerea sub control national si international al acestor psihotrope. In
mode corespunzator, avand in vedere rezultatele cercetarilor comitetului de experti
ai OMS cu privire la substantele psihotrope, Comisia Stupefiantelor a facut
recomandari statelor pentru punerea sub controlul national al acestor substante.
Cand isi ia proprietatile toxicogene ale unor medicamente psihotrope au fost
recunoscute de toate statele, in anul 1962 mai multe tare au prezentat o motiune in
cadrul Organizatiei Natiunilor Unite    prin care cerea statelor membre a ONU ca
productia, desfacerea si intrebuintarea unor substante psihotrope in fabricarea unor
medicamente sa fie supusa unui control national riguros. In cursul anilor urmatori,
s-a constat ca aceasta recomandare nu a fost suficienta, existand un mare abuz de

30
amfetamine, barbiturice si tranchilizante in lume in special in andul tinerilor, in
consecinta, Comisia Stupefiantelor de pe langa Consiliul Economic si Social a creat
un Comitet Special pe care l-a insarcinat sa studieze posibilitatea punerii sub
control national al substantelor psihotrope aparute deja, si a celor ce mai apareau
intre timp. In anul 1966, in reuniunea sa din luna august, Comitetul special creat de
Comisia Stupefiantelor a atras atentia ca problema cea mai presanta si urgenta era
punerea sub control international a LSD-ului care facea ravagii in America de Nord
si unele tari europene. Ivindu-se numeroase cazuri de intoxicatie si cu alte substante
psihotrope Comitetul special a propus instaurarea pe cat posibil a unui control
international general, nefiind suficient unul partial. Comisia Stupefiantelor a
accentuat la randul ei recomandarea comitetului special si ca si el a examinat
posibilitatea includerii substantelor psihotrope in art. 3 din Conventia
Stupefiantelor din 1961. Ca urmare, statele trebuiau sa execute un control nu numai
asupra productiei si distributiei, dar mai ales asupra importului    si exportului avand
in vedere in permanenta limitarea folosirii substantelor psihotrope numai pentru
cercetari stiintifice si nevoi medicale. La sesiunea a 22-a a Comisiei Stupefiantelor
din anul 1968 un nr. de 22 de state au raportat ca deja aveau luate masuri la nivel
national pentru controlul substantelor psihotrope si in special asupra LSD-ului. Tot
la aceasta sesiune, s-a decis posibilitatea incheierii unui Acord International in
materia substantelor psihotrope, care pe langa masurile nationale sa prevada si
unele masuri de control international partial al acestora. In anul 1970 Comisia
Stupefiantelor in prima sa sesiune speciala, a pregatit un nou Proiect de protocol
relativ la substantele psihotrope. Printr-o Rezolutie, Comisia Stupefiantelor a
propus convocarea unor conferinte internationale in vederea adoptarii unei
conventii cu privire la substantele psihotrope. Aceasta Conferinta s-a desfasurat
intre 11-20 februarie 1971 la Viena. La lucrarile acestei Conferinte a participat si o
delegatie a Romaniei in calitate de observator. Lucrarile Conferintei de la Viena s-
au desfasurat pe baza unui proiect de protocol privind substantele psihotrope ce a
fost elaborat de diferite Comisii si care fusese adoptat de Comisia Stupefiantelor cu
ocazia unei sesiune extraordinare ce a avut loc in luna ianuarie 1970. In cadrul
lucrarilor conferintei de la Viena din anul 1971 s-a exprimat ideea ca fenomenul
abuzului de substante psihotrope depaseste limita frontierelor nationale si constituie
un pericol potential chiar si pentru tarile care la acea data nu prezenta nici o
gravitate. La 20 februarie 1971 s-a incheiat Conventia de la Viena privind
substantele psihotrope si, in mare ea viza reglementarea productiei, desfacerii,
consumului si combaterii traficului ilicit cu astfel de substante.
Conventia cuprinde:
- Reglementari referitoare la controlul preparatelor ce contin substante
psihotrope;

31
 - Principiul utilizarii substantelor psihotrope numai in scopuri medicale si
stiintifice;
- Raspunderea pentru aplicarea dispozitiilor Conventiei;
- Reglementari speciale privind substantele psihotrope prevazute in tabelul 1al
Conventiei;
- Sistemul de licente;
- Prescrierea de catre medici a substantelor in scop medical;
- Obligatiile ce revin partilor cu privire la conditionarea si anunturile
publicitare privind substantele psihotrope;
- Dispozitii referitoare la evidenta productiei si miscarile substantelor
psihotrope;
- Dispozitii referitoare la comertul international cu substante psihotrope;
- Interdictii si restrictii prevazute de Conventie pentru exportul si importul de
substante psihotrope;
- Dispozitii speciale privind transportul substantelor psihotrope in truse de
prim ajutor, pe nave, aeronave, sau alte mijloace de transport public, ori care
circula pe trasee internationale;
- Informatii ce trebuie trimise de catre parti organelor internationale abilitate
in legatura cu aceste substante;
Lupta impotriva traficului ilicit cu substante psihotrope:
- Conventia consacra lupte impotriva traficului cu substante psihotrope o serie
de prevederi aplicabile la nivel international sau la nivelul statelor privite
individual
- Pentru realizarea acestui deziderat, partile trebuie sa intreprinda o serie de
masuri
Prevederi de natura penala:
In mod asemanator Conventiei Unice a stupefiantelor din anul 1961, Conventia de
la Viena asupra substantelor psihotrope din anul 1971, recomanda partilor
instituirea unor incriminari penale pentru nerespectarea regimului impus de
Conventie si de catre state la nivel national.
In acest sens, Conventia solicita statelor:
- Sa considere drept infractiune pasibila de pedeapsa orice act comis
intentionat prin care se incalca regimul substantelor psihotrope si sa se ia
masurile necesare pentru ca faptele grave sa fie sanctionate cu inchisoare sau
orice alta pedeapsa privativa de libertate;
- Atunci cand persoane toxicomane prin substante psihotrope savarsesc
infractiuni la regimul acestora partile in loc de a le condamna la inchisoare
sau a le aplica alta sanctiune penala sa dispuna fata de aceste persoane
masuri de tratament, de educare, de readaptare si reintegrare sociala conform
prevederilor Conventiei;

32
 In materie penala Conventia face urmatoarele recomandari:
- Daca o serie da actiuni infractionale au legaturi intre ele si au fost comise in
diferite tari, fiecare din aceste infractiuni sa fie considerata ca infractiune
distincta;
- Partile sa prevada ca infractiuni pedepsite cu pedeapsa inchisorii participarea
internationala la savarsirea infractiunilor la regimul substantelor psihotrope
sau asocierea in vederea savarsirii lor sa se pedepseasca tentativa si actele
pregatitoare in vederea savarsirii unei astfel de infractiuni;
- Condamnarile pronuntate in strainatate pentru savarsirea de infractiuni la
regimul substantelor psihotrope sa fie luate in calcul la stabilirea starii de
recidiva;
- Infractiunile grave la regimul substantelor psihotrope sa fie considerate drept
cazuri de extradare;
- Toate substantele psihotrope ce fac obiectul traficului ilicit ori materialele
destinate savarsirii acestor infractiuni se vor confisca;
- Nici o dispozitie din Conventie nu poate aduce atingere    legislatiei nationale
a unui stat in materie de competente;
- Toate faptele prevazute de Conventie ca fiind infractiuni vor fi urmarite si
pedepsite conform legislatiei nationale a fiecarei parti.
Prevederi de natura medicala
Conventia recomanda statelor ca sa ia masuri pentru a preveni consumul abuziv
de substante psihotrope sa asigure depistarea prompta a toxicomanilor sa creeze
toate conditiile de ordin medical pentru a asigura tratamentul, educatia, perioada
postcura, readaptarea si reintegrarea sociala a acestora. In atingerea acestor
obiective, Conventia prevede ca partile trebuie sa ia masuri pentru formarea
unui personal medical calificat care sa asigure tratamentul, perioada postcura
readaptarea si reintegrarea sociala a toxicomanilor.
Conventia prevede ca partile trebuie sa ajute persoanele care au nevoie in
exercitarea profesiilor sa dobandeasca cunostintele necesare referitoare la
problemele pe care le ridica consumul abuziv de substante psihotrope si
prevenirea lui. Partile trebuie sa difuzeze cunostinte in randul marelui public
daca exista temeri justificate ca abuzul de substante psihotrope ar putea sa
capete amploare.

Tema:
Care este meritul Monseniorului Brent episcop de Manila de a fi intrat definitiv
ca un personaj celebru in istoria drogurilor?
Tema 6

33
Reprimarea traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope
prin Conventia Internationala de laViena din anul 1988

I. ADOPTAREA CONVENTIEI DIN ANUL 1988

Dupa eleborarea acestor conventii realitatea dovedea ca, cu tot sistemul

international de control international creat în materie de droguri la nivel planetar
traficul si consumul de droguri s-a intensificat pe plan mondial, datorita cererii
mereu crescande pe piata neagra ca urmare a cresterii numarului de toxicomani in
lume. Fata de aceasta grava situatie la nivel mondial, Adunarea Generala a ONU a
adoptat la 14 decembrie 1984 o declaratie privind lupta impotriva......
Prin aceasta declaratie s-a facut auzit glasul comunitatii internationale prin care se
urmarea ...... impotriva traficului si consumului ilicit de droguri.. lumii
considerandu se ca aceste ca aceste activitati ilicite, prin amploarea si efectele lor s-
au transformat intr-o afacere criminala internationala careia trebuia sa i se acorde
atentie urgenta de catre toate natiunile. In    aceste conditii ale realitatii, Adunarea
Generala a ONU a propus statelor membre convocarea in anul 1985 a unei
conferinte internationale consacrata luptei contra abuzului si traficului ilicit de
droguri in lume. Din diferite motive, conferinta programata nu s-a putut tine in anul
1985, dar s-a tinut in anul 1988. Astfel, in 25 noiembrie si 20 decembrie 1988 la
Viena a avut loc Conferinta la care s-a adoptat Conventia Natiunilor Unite
impotriva traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope. Aceasta Conventie
a intrat in vigoare la 11 noiembrie 1990. Ca urmare, in anul 1990 a fost infiintat
Programul Natiunilor Unite pentru Controlul international al Drogurilor
( PNUCID). Acest nou organism creat a fost rezultatul fuziunii in anul 1990 a 3
structuri existente pana atunci: Secretariatul Organului International de Control al
Stupefiantelor, Divizia de Stupefiante de pe langa ONU și Fondul Natiunilor Unite
pentru lupta abuzului de droguri.
1. Necesitatea adoptarii Conventiei din 1988

Cu ocazia Conferintei de la Viena din 1988 reprezentantii statelor participante care

s-au perindat la microfonul tribunei si-au manifestat la unison ingrijorarea fata de
amploarea cresterii productiei a cererii si traficului ilicit de substante stupefiante si
psihotrope care asa cum s-a subliniat atunci reprezenta o grava amenintare pentru
sanatatea și bunastarea persoanelor avand in acelasi timp si efecte nocive asupra
principiilor economice, culturale si politice ale societatii, o problema de siguranta
nationala pentru fiecare stat in parte.
Dorind sa elimine cauzele profunde ale problemei abuzului de stupefinate si
substante psihotrope mai ales cererea ilicita de astfel substante cat si castigurile
enorme rezultate din traficul ilicit de droguri participatii la conferinta au convenit
34
ca sunt necesare masuri pentru controlul anumitor substante inclusiv a
precursorilor, produselor chimice si solventilor care sunt utilizate de către traficanti
in fabricarea ilicita a stupefiantelor și substanțelor psihotrope si a căror scăpare de
sub control a provocat o creștere a prelucrării clandestine acestor substanțe si
stupefiante psihotrope.

2.                               Importanta Conventiei de la Viena din 1988

Aceasta Convenție este importanta pentru ca ea promoveaza mult mai clar si
mai eficient decât convențiile anterioare, cooperarea internationala intre state in
scopul combaterii cu mai mare fermitate a diverselor aspecte ale traficului ilicit cu
stupefiante si substanțe psihotrope care cunostea o amploare la nivel planetar.
Deoarece fenomenul traficului si consumului ilicit de droguri nu se oprește la
frontierele unui singur stat ci le penetrează pe toate, Comunitatea Internationala era
conștientă că numai printr-o acțiune comuna coordonată la nivel internațional mai
exista o sansa ca acesta sa poata fi redus. De aceea in cadrul acestei cooperari
internaționale pe baza Convenției    din 1988, statele la nivel national , trebuiau sa
ia masuri in plan legislativ pentru reprimarea traficului ilicit de droguri si substante
psihotrope dar si masuri preventive.
Convenția a fost ratificata de peste 142 de state între care și Romania campul
de aplicare al acestei Conventii este foarte larg, putandu-l compara cu acela al
Conventiei Unice a stupefiantelor din anul 1961. Conventia din 1988 a oferit
statelor cadrul juridic necesar sa permita combaterea mai eficienta a traficului ilicit
internațioal. In acest sens mentionam ca, Conventia cuprinde dispozitii privind
extradarea infractorilor si cooperarea internationala intre politiile statelor, dar
promoveaza in acelasi timp si unele metode de munca speciale (livrarile
supravegheate)

II.Principalele prevederi ale Convenției de la viena din anul 1988 in materie

penală
1. Prevederi cu privire la infractiuni
Art. 3 al Conventiei este consacrat problemelor referitoare la incriminarea si
sanctionarea de catre parti in legislatia lor interna a    faptelor de trafic ilicit de
droguri. In acest sens, a incriminarii, Conventia recomanda statelor sa procedeze
la aceasta activitate de incriminare avand in vedere 4 mari directii:
- Sa incrimineze ca fiind infractiune oricare din urmatoarele activitati savarsite
cu intentie    ( prevazute art. 2,3,4 Legea 143/2000)
- Partile sa incrimineze instigarea publica la savarsirea de trafic ilicit de
droguri sau la folosirea ilicita a unor astfel de substante;
- Statele sa incrimineze participatia penala la trafic, tentativa și complicitatea
la savarsirea infractiunii traficului de droguri;

35
 - Sa incrimineze fapta de detinere si cumparare de droguri pentru consumul
propriu (art. 4 din Legea 143/2000);
- In legatura cu aceasta incriminare, Conventia prevede ca sub rezerva
principiilor sale si conceptelor fundamentale din sistemul său juridic fiecare
parte poate sa adopte masurile necesare pentru a-i conferi caracterul de
infractiune faptei de detinere si cumparare    de de stupefiante si substanțe
psihotrope, cat si cultivarii de plante in vederea extragerii de stupefiante
destinate consumului personal.
2. Prevederi privind sanctionarea penala a faptelor de trafic de droguri
Conventia obliga partile ca pentru infractiunile de trafic de droguri, in functie de
gravitatea lor, acestea sa fie pedepsite cu inchisoare sau alte pedepse privative de
libertate, cu amenda si dispunerea masurii confiscarii speciale.
In cazul in care, autorul unei infractiuni de trafic de droguri este si toxicoman
Conventia recomanda ca fata de aceste persoane, pe langa pedeapsa inchisorii sa se
dispuna ca măsură complementară condamnării, supunerea condamnatului la
masuri de tratament medical, educatie postcura, readaptare si reintegrare socială.
Conventia merge chiar mai departe, recomandand partilor ca in cazul savarsirii
unor infractiuni minore de catre o persoana toxicomană, fata de acesta sa nu se mai
dispuna sancțiuni penale si ( doar) nu mai măsuri de tratament si reintegrare
socială.
3. Cu privire la aplicarea de circumstante agravante
Conventia considera ca savarsirea infractiunii de trafic de droguri in anumite
imprejurari, confera faptei un grad mai mare de pericol social motiv pentru care, in
astfel de situatii pedepsele pronuntate trebuie sa fie mai aspre. În consecinta,
Conventia enumera aceste imprejurari pe care partile trebuie sa le ia in calcul ca
fiind circumstante agravante.
4. Alte dispozitii cu caracter penal prevazute in Convenție   
a) Dispozitii privitoare la liberarea conditionată – Conventia recomanda partilor
ca in cazul liberarii conditionate, pentru condamnatii pentru infractiuni de
trafic de droguri dispozitiile nationale sa prevada conditii mai aspre pentru
liberarea conditionate;
b) Dispozitii privind prescrierea raspunderii penale- Conventia recomanda
partilor ca in cazul infratiunilor de trafic ( cei care au fost condamnati) partile
sa prevada in legislatia nationala penală termene de prescriptie mai lungi
decat in cazul celorlalte infractiuni;
c) Dispozitii privind confiscarea specială.
Conventia din 1988 consacra o multitudine de dipsozitii care trebuie avute in
vedere de parti atunci cand se pune problema extradarii unui infractor care a
savarsit o infractiune de trafic de droguri pe teritoriul uni stat si s-a refugiat pe
teritoriul unui alt stat.

36
 Partile pot lua in considerare posibilitatea ca in cazul unui condamnat la
pedepse privative de libertate a unor persoane ce s-au facut vinovate de trafic ilicit
de droguri acestea sa execute pedeapsa inchisorii in tara a carei cetateni daca acest
transfer este necesar unei mai bune administrari a justitiei.
III. Principalele prevederi Conventii de la Viena in materie procesual
penala
a) Competenta de urmarire si judecata a infractiunii de trafic de droguri
- Competenta dupa locul savarsirii infractiunii
- Competenta dupa calitatea persoanei
- Competenta in cazul refuzului extradarii
- Dispozitii referitoare la asistenta judiciara intre parti. Ea prevede ca partile
trebuie sa-si acorde mutual asistenta juridica    pe scara larga în cauzele
prinvind infractiunile de trafic.
IV. Conventia si lupta antidrog
Conventia prevede formele de cooperare intre state in lupta antidrog si de
asemenea dispozitii privind formarea cadrelor care sunt implicate in lupta antidrog.
Conventia prevede dispozitii privind cooperarea internationala si asistenta tehnica
acordata statelor de tranzitare a drogurilor.
Livrarile supravegheate - Conventia din 1988 instituie ca metoda speciala ca lupta
contra traficului ilicit de droguri livrarea supravegheată. Conventia prevede:
a) Daca principiile fundamentale ale sistemelor juridice interne o permit, partile
iau masurile necesare ținând cont de posibilitatile lor pentru a permite
recurgerea adecvata la livrări supravegheate la scara internationala pe baza
unor acorduri sau aranjamente pe care ele le-au incheiat in scopul
indentificării indivizilor implicați in traficul ilicit de droguri si pentru a se
putea strange probe in vederea începerii urmăririi penale împotriva lor.
b) Decizia de a recurge la livrări supravegheate este luată pentru fiecare caz în
parte și înțelegerile financiare în ceea ce privește exercitarea competentelor
de catre partile interesate.
V. Eliminarea culturilor ilicite de plante din care se extrag stupefiante
si suprimarea cererii ilicite de stupefiante si substanțe psihotrope
- Măsuri pentru eliminarea culturilor de plante din care se extrag stupefiante;
- Suprimarea cererii ilicite de stupefiante și substanțe stupefiante. In acesta
ultima situatie partile trebuie sa dispuna masuri adecvate pentru suprimarea
cererii ilicite de stupefiante sau de substanțe psihotrope în scopul diminuării
numărului de toxicomani si reducerii câștigurilor ilicite din traficul ilicit de
droguri.
VI. Prevenirea traficului ilicit de droguri pe uscat si pe mare

37
- Dispozitii privind transportul comercial – partile trebuie sa ia masuri si sa se
asigure ca mijloacele de transport exploatate de catre transportatorii
comerciale nu vor servi la comiterea infracțiunilor de trafic de droguri;
- Traficul ilicit pe mare – in acest sens Conventia recomanda partilor sa
coopereze intre ele in conformitate cu prevederile dreptului international
maritim;               
- Prevenirea traficului ilicit de droguri prin folosirea serviciilor postale
internationale - Convenlia obliga partile ca in executarea obligatiilor ce revin
din Conventie Uniunea Postala Universala si statele semnatare ale
Conventiei trebuie sa intreprinda masuri pentru a pune capat utilizarii
serviciilor postale in scopul traficului ilicit si sa coopereze intre ele in acest
sens.
VII. Rolul organelor internationale in aplicarea dispozițiilor Conventiei
de la Viena din anul 1988
- Aceasta chestiune vizeaza informații pe care trebuie sa le furnizeze statele in
aplicarea Conventiei catre aceste organe internationale
VIII Organe internationale europene si institutii specializate cu atributii in
control, prevenirea si combaterea traficului și consumului ilicit de droguri:
- OMS
- Organizatia de politie criminala (OIPC INTERPOL) - a fost creat in 1923
principalul obiectiv ala acestei organizatii după inființarea sa a fost
dezvoltarea colaborarii intre polițiile diferitelor state in vederea prevenirii si
reprimarii criminalitatii. OIPC este astazi o organizație interguvernamentală
cu sediul la Grenoble ( Franța) care dispune de o vasta retea de birouri
nationale existente in cele 178 de state membre. Misiunea OIPC este de a
culege informatii din diverse tari, sa le analizeze si sa le confrunte si sa le
redifuzeze politiilor nationale pentru a le exploata. Traficul de droguri ocupa
o mare parte din activitatea OIPC incă de la crearea sa. Acesta activitate a
fost recunoscuta de catre ONU. Astfel, printr-o rezolutie din anul 1971
Consiliul Economic si Social al ONU a instituit o colaborare permanentă
intre OIPC INTERPOL si Comisia Stupefiantelor. Drept urmare, OIPC are
calitatea de observator si participa la lucrarile Comisiei Stupefiantelor. In
aceasta calitate de observator, OIPC este in masura sa initieze diferite
proiecte de legi prin care sa se inasprească sanctiunile aplicabile traficantilor
de droguri. Principala activitate a OIPC consta in exploatarea informatiilor
pe care le culege. Astfel, in cadrul OIPC exista o subdiviziune care se ocupa
numai cu problema drogurilor. OIPC coordoneaza in egala masura anumite
actiuni polițienești la nivel international cooperand cu politiile celorlalte tari
in anihilarea unor retele internaționale de traficanti de droguri.

38
 Romania si INTERPOLUL    file de istorie
La data de 27 noiembrie 1972 Ministerul de Interne al Romaniei a obtinut
aprobarea Guvernului (României) pentru afilierea la Interpol. Dupa primirea
aprobarii la data de 4 decembrie 1972 o delegatie a Ministerului de Interne condusa
pe atunci de generalul maior Nicolae State ( pe atunci seful militiei romane)s-a
deplasat la Paris la sediul Secretariatului General al Interpol unde    s-a intalnit    cu
domnul Jean Nepote pe atunci secretarul general al Interpol, caruia i-a inmanat
scrisoarea ministrului roman de externe continand cererea Romaniei de aderare la
Interpol.
In anul 1973 in 2-9 octombrie la Viena s-a desfasurat cea de-a 42 a sesiune a
Adunarii Generale OIPC. La aceasta Adunare a participat si o delegatie a Militiei
Romane, condusa atunci de generalul maior Jean Moldoveanu. La inceputul
derularii ordinii de zi a Adunarii seful delegatiei romane a prezentat in fata
Adunarii motivele si dorinta Romaniei de a contribui la largirea cooperarii
internationale de cooperare polițieneasca. Supusa la vot, cererea Romaniei de
intrare in Interpol a fost aprobata cu 92 de voturi pentru, un vot contra și două
abtineri.
Inca inainte de desfasurarea celei de – a 42 a sesiuni Adunarii Generale a OIPC, la
10 ianuarie 1973, in cadrul Inspectoratului General al Militiei s-a infiițat pentru
prima data in istorie Biroul National INTERPOL, in prezent denumirea este de
Centrul de Cooperare Politieneasca din cadrul Ministerului    Administratiei si
Internelor, care a pus bazele principiilor si procedurilor de munca in acest domeniu.
La data de 21 mai 1974 a sosit in Romania, la invitatia Militiei Romane secretarul
general al Interpol, domnul Jean Nepote care a prezentat o expunere cu tema
„Sarcinile actuale ale OIPC”, ocazie cu care a facut aprecieri pozitive la adresa
Militiei Romane si a poporului român considerand ca Romania își merita locul in
OICP Interpol in lupta contra criminalitati internationale. Ca un omagiu al
reintoarcerii Romaniei in Interpol, domnul Jean Nepot a inmanat oficialitatilor
romane medalia demicentenarului Interpol.
La data de 2 septembrie 1992, un alt secretar general al OIPC, domnul
Raymond Kendall la invitatia Politiei Romane a sosit intr-o vizita in Romania. La
intalnirea pe care a avut-o cu conducerea Politiei Romane la care a participat si
presa domnul Kendall a apreciat pozitiv rezultatele politistilor romani,
profesionalismul acestora, evidențiind importanta formarii si perfectionarii
continue a pregatirii cadrelor, a cooperarii politienesti internationale mai cu seama
ca in lupta impotriva unor infractiuni care afecteaza comunitatea internationala,
cum ar fi traficul de droguri, crima organizata, traficul de fiinte umane, falsul de
moneda si altele. In ultima zi a vizitei sale in Romania, domnul Kendall a fost
oaspetele Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza. Aici, s-a intalnit cu rectorul
acestei instituii la acea vreme, domnul general maior, Vasile Dobrinoiu. Impreuna

39
au vizitat principalele sali de curs, laboratoare si cabinete. In discutia pe care a
purtat-o cu comanda Academiei, domnul Kendall a relatat ca a fost incantat de
modul in care aceasta institutie    de invatamant superior politienesc pune bazele
pregatirii unor cadre competente atat din punct de vedere a specializarii cat si a
formarii juridice elemente foarte importante pentru orice stat de drept. Urmare a
acestei vizite au venit in Romania si au facut expuneri in fata studentilor Academiei
de Politie specialisti straini care au prezentat teme de mare actualitate privind
evolutia criminalitatii internationale, mijloacele si caile de combatere a acestora.
Primul oaspete strain care a sustinut o astfel de expunere a fost domnul Manfred
Glinique reprezentant al politiei austriece specialist in problema criminalitatii
economico-financiare si care s-a aflat in Romania in perioada 6-11 noiembrie1993.

TEMĂ:
Cand a fost infiintată Comisia Consultativa a traficului de opiu si a altor droguri
vatamatoare si cand si-a incetat activitatea?

Tema 7

Evolutia istorica a punerii sub control national a substantelor

stupefiante în Romania pana in anul 1990

40
 1. Scurt istoric
Stramosii nostri geto-daci , fiind o natiune infloritoare la vremea respectiva si
participand la schimburilor culturale si comerciale ale timpului au cunoscut
stupefiantele acestea facand parte integranta din viata lor. Stupefiantele erau
folosite la acele vremuri cu predilectie in cadrul ritualurilor religioase si la
vindecarea unor boli.
Istoricul grec Herodot, în lucrarea lui de căpătâi „Istorii” relateaza despre unele
practici de interes farmacologic    observate la sciții din regiunea Dunarii de Jos.
„Sciții” spune Herodot „ iau asadar samanta de canepa se strecoare sub cortul
facut din păturisi arunca samanta peste pietrele incinse. Samanta aruncata peste
pietre se incingea si raspandea un fum parfumat si facea atata abur incat nici o
baie elineasca nu putea sa o intreaca. Ametiti de dogoarea aburului, sciții se
apucau sa urle.”. Istoricul nostru Vasile Pârvan, aminteste ca asemenea fumigatii ar
fi fost cunoscute si de catre tracii din Sudul Dunarii. Acest lucru pare verosimil
deoarece mai tarziu acest procedeu de fumigatii a fost cunoscut si de catre geto-
daci. Merita atentie informatia cu privire la fumigatia de canepa deoarece ea pune
in evidenta legaturile scitilor cu popoarele din Orient, respectiv cunostintele lor
despre efectul euforic al unui stupefiant. In cazul in care afirmatia lui Herodot
corespunde intru totul realitatii, se spune ca: scitii trebuiau sa fi intrebuintat seminte
de canabis sativa ( datorita legaturilor comerciale ele si-au procurat varietatea
canabis sativa indica, varietate care continea mult tarhidocanabinol).
In tara noastra, primele reglementari ale ierburilor otravitoare ale substantelor
toxice si ale distribuirii lor prin spiterii ( farmacii) se pierd in negura vremurilor.
Deoarece ierburile si otravurile se vindeau prin spiterii, primele reglementari in
legatura cu aceste vegetale au avut in vedere tocmai aceste locuri unde ele erau
comercializate. O spiterie nu putea fi deschisa decat de un spițer atestat ( care avea
diploma) si era supusa controlului politiei. Dreptul de a vinde astfel de ierburi si
otravuri il avea doar proprietarul spițeriei, iar cumparatorii erau numai doctori sau
vraci.
In anul 1863 a intrat in vigoare Regulamentul Framaceutic al Pripatelor Unite
Romane si Regulamentul pentru Comertul cu medicamentoase si otravitoare in
Principatele Unite Romane. In anul 1874 este promulgata Legea sanitara care
cuprindea dispozitii privind autorizarea functionarii farmaciilor de catre Ministerul
de Interne. Intre anii 1885-1893 apar noi reglementari sanitare in care se punea sub
control anumite substante toxice pentru ca mai tarziu, intre anii 1886-1893 sa fie
revizuite acele reglementari din 1874 si in anul 1910 a intrat in vigoare o noua lege
care reglementa activitatea de farmacist. Romania, s-a aflat printre primele state ale
lumii care a aderat la Conventia Internationala a Opiului de la Haga din 1912.
Semnarea acestei Conventii nu a atras atunci elaborarea vreunei legi in plan
41
national cu privire la opiu sau alti derivati ai acestuia. Aceasta situatie s-a datorat
faptului ca la acea vreme nu se punea problema traficului sau consumului ilicit de
stupefiante in Romania. O activitate mai sustinuta in privinta reglementarii
substantelor otravitoare ce se puteau distribui populatiei prin farmacii o inregistram
incepand cu anul 1921 cand la data de 21 aprilie a fost publicat „ Regulamentul
drogurilor si vanzarii substantelor medicamentoase brute”. Potrivit acestui
regulament, tinerea si vanzarea medicamentelor brute, a materialelor toxice si
produselor chimice ale fabricilor indigene si straine cu o intrebuintare in medicina
sau in industrie era permisa numai in baza unei autorizari din partea Directiei
Generale ale Serviciului Sanitar din Ministerul Sanatatii. Regulamentul acesta
cuprindea dispozitii cu privire la cultivarea de plante ce contin stupefiante, la
depozitarea, fabricarea, prepararea si desfacerea substantelor stupefiante si toxice.
Acest regulament, ne dezvaluie noua astazi grija pe care o manifestau autoritatile
acelor vremuri, de a institui un cadru juridic special pentru substantele stupefiante
si toxice cu privire la: fabricarea, depozitarea si comertul cu astfel de substante in
vederea protejarii sanatatii publice.
La 18 mai 1928, Romania a ratificat Conventia Internationala a Opiului de la
Geneva din 10 ianuarie 1925.
Discursul lui I. Gh. Duca:
„ Domnilor, Romania are obligatiunea de a da partea sa de contributie in lupta
contra abuzului consumului de stupefiante cu atat mai mult cu cat acest obiceiu a
prins radacini si la noi. In acesta lupta Romania are datoria de a pune stavila
introducerii clandestine in tara a substantelor stupefiante, de a apara sanatatea
populatiunii de consecintele grave ale abuzului consumului de stupefiante, de a
institui sanctiuni severe celor care ar nesocoti dispozitiile luate, exercitand un
comert nepermis cu astfel de substante. In acest fel, aparand sanatatea propriei
sale populatii, Romania apara si interesele celorlalte tari contribuind la stavilirea
unei plagi sociale care atins o buna parte a omenirii. Pentru a-si atinge aceste
scopuri, Romania, desi nu este o tara producatoare si exportatoare de astfel de
substante, ci numai importatoare, totusi, pentru considerentele de mai sus, din
scopul de a-si indeplini angajamentele internationale este nevoie sa le consfintim
prin ratificare Conventiei de la Geneva din anul 1925.”.
Romania a ratificat si Conventia din 13 iulie 1931 de la Geneva pentru
limitarea traficarii si distribuirii stupefiantelor.
2. Primele    reglementari legale privind regimul juridic al substantelor
stupefiante in Romania
Dupa aderarea Romaniei la Conventia Internationala a Opiului de la Geneva din
anul 1925, potrivit principiului „ pacta sunt servanda”, autoritatile din tara noastra,
trebuiau sa transpuna in plan national prevederile acestei Conventii pe care o
semnase. In anul 1926 se constituie o comisie pentru a se redacta proiectul unei legi

42
a stupefiantelor. La 21 martie 1928 adunarea deputatilor a votat legea pentru
combaterea abuzului cu stupefiante, iar la 3 aprilie 1928 ea a fost votata si de
senatul Romanie. Aceasta lege, este Legea nr. 58/1928 pentru combaterea
abuzului cu stupefiante . Adoptarea acestei Legi a fost determinata de 2 momene
importante pentru Romania:
a) Guvernul Romaniei ratificase Conventia Internationala a Opiului in 1925,
b) Participarea Romaniei la Conferinta internationala de la Varsovia din 1
noiembrie 1927. La Conferinta de la Varsovia s-a decis inscrierea in codurile
penale ale tarilor participante la Conferinta, a infractiunii de trafic de
stupefiante. Prin aceasta inscriere in codurile penale, se urmarea ca
infractiunii de trafic de stupefiante sa i se atribuie un caracter de infractiune
care tulbura ordinea internationala pentru a putea fi urmarita independent de
nationalitatea infractorului sau a locului unde s-a comis.
Potrivit legii 58 /1928 erau mentionate ca stupefiante urmatoarele: opiul,
preparatele sale sub orice forma, principii sai activi derivati din opiu precum/.
Morfina, codeina, etc, hasisul si preparatele sale, eterul in stare pura sau amestecat
cu orice alte substante destinate de a fi luate intern precum si orice alte substante
naturale sau sintetice cu efecte similare. Toate substantele si produsele supuse
controlului legii 58/1928 erau enumerate intr-o anexa a regulamentului de aplicare
a acestei legi. Legea prevede ca importul, fabricare, debitarea si comertul cu
substante stupefiante erau interzise afara de institutiile care aveau autorizatie din
partea Ministerului Sanatatii de a desfasura activitati cu astfel de substante.
Legea 58/1928 sanctiona penal pe:
a) Cei care importau sau incercau sa importe clandestin precum si pe acei care
fabricau sau incercau sa fabrice substante stupefiante fara autorizatie speciala
din partea Ministerului Sanatatii. Pentru astfel de fapte lege prevedea
inchisoarea de la 1 la 2 ani si amenda de la 10000 la 100000 lei.
b) Care detineau orice cantitatea sau care erau gasiti purtand asupra lor fara
motiv legitim astfel de substante sau cei care prin mijlocul ordonantelor
medicale ( retete) fictive, vor fi obtinut sau incercat de a obtine stupefiante.
Pentru astfel de fapte, pedeapsa era inchisoarea la 6 luni la 1 an    si amenda
de la 10,000 la 100,000 de lei.
c) Acei care intrebuintau in societatea altora sus-zisele substante sau ofereau,
inlesneau altora in mod gratuit sau cu plata, fie procurand in acest scop un
local, fie prin orice alt mijloc. Pentru astfel de fapte, pedeapsa era de la 6 luni
la 1 an si amenda de la 10000-100000 lei. Din aceasta reglementare rezulta
ca legiuitorul din anul 1928 sanctiona penal consumul de droguri in grup
indiferent unde acest grup se afla, respectiv intr-un loc public sau intr-un
spatiu privat. Daca legiuitorul sanctiona consumul de droguri in grup,

43
 datorita periculozitatii unor asemenea fapte, legea 58/1928 nu sanctiona
penal consumul individual de droguri.
d) Medicii care inlesneau procurarea si intrebuintarea abuziva a stupefiantelor
precum si farmacistii care vindeau astfel de substante fara retata medicala
sau cu retete fictive. Pentru astfel de fapte, pedeapsa era inchisoarea de la 6
luni la 1 an si amenda de la 10000 la 100000 lei. In aceasta reglementare,
medicii erau sanctionati deoarece inlesneau procurarea de stupefiante prin
prescrierea pentru un consumator de astfel de substante in baza unui
diagnostic fictiv.
e) Pe cei care in urma punerii in aplicare a acestei legi vor detine stupefiante
fara autorizatie legala si nu le-au declarat autoritatilor in termen de 20 de
zile, pedeapsa era inchisoarea de la 6 luni la 1 an si amenda de la 10000 la
100000 lei. Acesta reglementare sanctiona de fapt, detinerea fara drept de
stupefiante de catre fostii patroni de farmacii care nu mai detineau farmacii,
retragandu-se din afacere dar care mai detineau cantitati de stupefiante pe
care nu apucase sa le vanda.
f) Agentii vamali si alti functionari care inlesneau introducerea frauduloasa in
tara de stupefiante erau socotiti complici si se pedepseau ca atare. In toate
cazurile de incalcare a reglementarilor penale prevazute in Legea 58
stupefiantele se confiscau.
Activitatea de reglementare juridica a stupefiantelor a continuat in tara noastra si
dupa intrarea in vigoare a Legii 58/1928. Astfel la 24 iulie 1933 a intrat in
vigoare Regulamentul privind Monopolul de Stat al Stupefiantelor . in urma
intrarii in vigoare a regulamentului, in Romania, importul, depozitarea,
fabricare, debitarea, punerea in circulatie si comercializarea in intreaga tara a
tuturor produselor si substantelor stupefiante precum si a diferitelor preparate, a
conditionarilor in orice forma farmaceutica ce contineau stupefiante, reprezenta
un drept exclusiv al statului exploatat prin monopolul stupefiantelor. Astfel toate
activitatile cu stupefiante, cultura plantelor, se putea desfasura numai in baza
autorizatiei emise de Ministerul Sanatatii si cu avizul Comisiei Monopolului
Stupefiantelor. Potrivit regulamentului, comisia monopolului stupefiantelor,
exercita controlul asupra fabricarii, importului si desfacerii stupefiantelor si a
preparatelor cu acelasi continut pe intreg teritoriul tarii. Introducerea in tara a
substantelor si produselor stupefiante se putea face potrivit Regulamentului
numai in doua puncte: Vama Antrepozite și Vama Poștei din București unde
erau vamuite in prezenta unui membru al Comisiei Monopolului Stupefiantelor.
In doctrina s-a subliniat ca institutia monopolului de stat al stupefiantelor a
contribuit intr-o proportie mult mai insemnata la stavilirea fenomenului
toxicomaniei in tara noastra si la impiedicarea alimentarii subterane a acesteia

44
 cu substante si produse stupefiante deturnate din circuitul medico-farmaceutic
legal decat legea cadru in materie.
Urmarea Conferintei internationale de la Varsovia din    1 noiembrie 1927 a
reprezentantilor comisiei de codificare la care a participat si Romania cat si a
elaborarii Legii 58/1928 in Codul Penal de la 1936 a fost introdusa infractiunea
de trafic de stupefiante cu urmatorul continut :
- „ Acela care fara autorizatie importa, prepara sau detine substante in scop
de a le vinde in mod clandestin sau fraudulos, precum si acel care vinde
clandestin sau fraudulos astfel de substante, comite delictul de comert
clandestin de stupefiante si se pedepseste cu inchisoare corectionala de la 1
la 3 ani si amenda de la 2000 la 5000 de lei.”.
- In alineatul 2 al acestui articol se prevedea: „Acela care fara autorizatie sau
fara prescriptie medicală detine substante stupefinate, le ofera gratuit altora,
se pedepseste cu inchisoarea corectionala de la 3 luni la 1 an si amenda de
la 2000 la 5000 de lei.”
- Alin.(3) : „Pedeapsa prevazuta la alineatul 1se aplica si aceluia care
intrebuinteaza sau lasa sa se intrebuinteze un local pentru intalnirea mai
multor persoane care servea consumului de stupefiante.”
- Alin. (4) „ Medicul care prescrie unei persoane substante stupefiante fara
nevoie temeinica precum si farmacistul care le vinde fara prescriptie
medicala sau le va vinde cu prescriptie medicala falsa, se pedepsesc potrivit
alin. (1) al acestui articol.”
Originea articolului 382 Cod Penal din 1936 se afla in articolul 1    si 2 din Legea
58/1928 pentru combaterea abuzului cu stupefiante. Articolul 382 a fost introdus in
Codul Penal din 1936 in Titlul 8 intitulat „ Delicte contra sanatatii publice”. Din
plasarea traficului de stupefiantele sub Titlul 8 rezulta ca obiectul ocrotirii juridice
prin incriminarea acestei fapte il constituie sanatatea publica adica, bunastarea din
punct de vedere biologic al membrilor colectivitatii. Legiutorul din anul    1928 a
socotit ca sanatatea publica poate fi grav atinsa daca abuzul de substante
stupefiante nu ar intalni niciun fel de obstacol si din acest motiv el a reglementat
regimul stupefiantelor prin Legea 58/1928 in care au fost prevazute si unele fapte
ilicite. Dar, societatea care are interesul ca sanatatea publica cu valoare sociala sa
fie pusa la adapost de orice pericol, nu ar fi fost suficient aparata daca legiuitorul
Codului Penal de la 1936 nu ar fi prevazut sanctiuni mai sever fata de cele
prevazute de Legea 58/1928. Raul contra caruia societatea reactiona prin
incriminarea faptelor prevazute in art.382 il reprezinta pericolul care rezulta pentru
sanatatea publica din vanzarea clandestina, din procurarea frauduloasa, din
inlesnirea intrebuintarii in scop nemedical a substantelor stupefiante. Prin
incrimarea unor astfel de fapte comise de particulari care in esenta reprezinta un
comert ilicit cu stupefiante, aceasta infractiune ( traficul de stupefiante) capata un

45
caracter international. În reglementarea C. Pen. din 1936 infractiunea de trafic de
stupefiante cunostea si doua forme agravate, potrivit teoriei obiective de agravare a
infractiunilor dupa rezultat. Astfel in art. 383 erau prevazute doua forme agravate
ale faptelor prevazute de art. 382. Dispozitiile inscrise in art. 382 C.pen. au abrogat
dispozitiile penale din Legea 58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante,
numai in masura in care faptele incriminate in aceasta lege, au fost inglobate in
art.382 C.pen., celelalte fapte prevazute in Legea 58 dar care nu au fost reluate in
art. 382 au continuat sa-si produca efectele ca infractiuni.
In anul 1950, a aparut Decretul 27/1950 care a abordat o noua reglementare
a regimului stupefiantelor in Romania tinandu-se seama de noile reglementari
juridice internationale. Acest Decret cuprindea o dispozitie care prevedea ca:
„Nerespectarea dispozitiilor Decretului se sanctioneaza potrivit legii penale ”.
In anul 1953 prin Decretul 202 textul art. 382 C. Pen. din 1936 a fost
modificat in continut, capatand o noua reglementare: „ Prepararea, procurarea,
detinerea sau vanzarea fara drept a produselor sau substantelor stupefiante sau
toxice precum si cultivarea in scop industrial a plantelor care contin asemenea
substante se pedepsesc cu inchisoare corectionala de la 1 la 5 ani.
-alin.(2) „Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza prescrierea de catre medici
fara temeinica nevoie a produselor sau substantelor stupefiante precum si
organizarea sau ingaduirea consumului de asemenea produse sau substante.”
Acelasi Decret 202/1953, introduce in Codul Penal art.382' si 382 '' :
Art. 3821. -
Nerespectarea dispozițiunilor legale privitoare la condițiunile de înregistrare, păstrare,
manipulare și circulație, a produselor sau substanțelor stupefiante sau toxice, se
pedepsește cu închisoare corecțională de la 3 luni la 3 ani.

Art. 3822. -
Produsele și substanțele stupefiante sau toxice sunt cele stabilite de Ministerul Sănătății."
Potrivit Decretului 456/1952, in Romania, fabricarea, producerea, experimentarea,
prelucrarea, vanzarea, cumpararea, transportul, detinerea sau intrebuintarea
substantelor si produselor toxice erau permise numai organelor si institutiilor de
stat si intreprinderilor si organizatiilor economice.
Odata cu adoptarea noii legislatii penale in anul 1968 si elaborarea unui nou
Cod penal au fost aduse modificari in continutul infractiunii de trafic de stupefiante
fata de cum era prevazuta in codul din 1936 cu modificarile aduse prin Decretul
202/1953. Astfel, fapta de trafic de stupefiante prevazuta de acest cod nou din 1968
la art. 312 a fost plasat in capitolul al 2-lea din Titlul 9 intitulat ”Infractiuni contra
sanatatii publice”. Au fost si unele modificari nesemnificative in redactarea

46
textului art. 312 din Codul din 1912 fata de reglementarea din art. 382 din Codul
penal din 1936.
La 29 decembrie 1969 a fost adoptata Legea 73/1969 privind Regimul
produselor si substantelor stupefiante in Romania, lege care a guvernat 36 de ani,
fiind inlocuita in anul 2005 prin Legea 339. Aparitia Legii 73/1969 nu a fost
intamplatoare, ea a reprezentat rezultatul evolutiei reglementarilor juridice
internationale in materia stupefiantelor. Astfel, multitudinea conventiilor
internationale referitoare la stupefiante, dar si progresele facute de cercetarile
farmaceutice au dus la descoperirea stupefiantelor sintetice ce au facut ca pe plan
international sa se simta nevoia unei reglementari unice si precise a regimului
international al stupefiantelor. Acest lucru s-a intamplat in 1961, cand la New York
a fost semnata Conventia Unica a Stupefiantelor care a intrat in vigoare in 1964.
Pentru aplicarea Legi 73/1969 Ministerul Sanatatii a emis Intructiunile nr.
103/1970 pentru executarea dispozitiilor acestei legi, iar prin hotararea Consiliului
de ministri nr. 899/1970 au fost stabilite si sanctionate contraventiile la normele
privind regimul produselor si substantelor stupefiante.
TEMA
... se relateaza ca au fost doua razboaie ale opiului. Intre cine si cine au avut loc
aceste razboaie, in ce perioada si din ce motiv. ( Micul cv)

47