Sunteți pe pagina 1din 178

Introducere

Introducere

Cursul se adresează studenţilor care parcurg Programul universitar de


formare în domeniul Pedagogie pentru Învăţământul Primar şi Preşcolar
adresat cadrelor didactice din mediul rural, în regim de studiu la distanţă.
Cursul cuprinde patru unităţi de învăţare, fiecare finalizată cu o lucrare
de verificare.
Informaţia este structurată în două părţi importante: Ştiinţe şi
cunoaşterea mediului (unităţile 1, 2 şi 3) care furnizează un bagaj informativ
de bază din domeniul extrem de vast al ştiinţelor naturii şi Didactica ştiinţelor
şi cunoaşterii mediului în învăţământul primar şi preşcolar care oferă variante
de organizare a procesului de predare- învăţare în vederea realizării unui
învăţământ de calitate în învăţământul primar şi preşcolar.
Fiecare unitate de învăţare cuprinde:
 conţinuturi esenţiale;
 aplicaţii practice;
 teste de autoevaluare;
 lucrare de verificare.
Conţinuturile din fiecare unitate de învăţare au fost organizate
respectând principiile accesibilităţii, continuităţii şi sistematizării.
Aplicaţiile practice propuse, posibil de realizat cu un minim de
materiale uşor de procurat, vizează familiarizarea cu tehnicile de explorare/
experimentare specifice ştiinţelor naturii.
Testele de autoevaluare urmăresc aplicarea cunoştinţelor însuşite şi
generalizarea informaţiilor, fiind concepute în concordanţă cu obiectivele
fiecărei unităţi de învăţare. Răspunsurile şi comentariile oferă studentului
posibilitatea autoevaluării periodice.
Lucrările de verificare se află la sfărşitul fiecărei unităţi de învăţare au
cerinţe clare, îndrumări şi criterii de notare şi evaluare.
Aceste lucrări se redactează pe suport de hârtie şi se transmit tutorelui
pentru evaluare.
Lucrările de verificare au o pondere de 50% din nota finală, iar
examenul o pondere de 50%.
Pentru o învăţare eficientă, studenţii pot să utilizeze şi alte surse de
informaţii recomandate la bibliografie (atlase botanice, zoologice, anatomice,
enciclopedii, reviste de specialitate, Internet, etc.)

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Cuprinsul modulului ………………………………………………….. pagina

I. Unitatea de învăţare Nr. 1- Fenomene fizice şi chimice

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1


1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor
1.2.1 Masa corpurilor
1.2.2 Volumul corpurilor
1.2.3 Densitatea corpurilor
1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare
1.3.1 Topirea. Solidificarea
1.3.2 Vaporizarea. Condensarea
1.3.3 Circuitul apei în natură
1.4. Substanţe şi amestecuri
1.5. Metode de separare a substanţelor din amestecuri
1.5.1 Decantarea
1.5.2 Filtrarea
1.5.3 Cristalizarea
1.5.4 Distilarea
1.6. Soluţii
1.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi aplicaţiile propuse
1.8. Lucrarea de verificare 1
Bibliografie selectivă ……………………………………………

II. Unitatea de învăţare Nr. 2- Plante

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare 2


2.2. Organizarea unei plante cu flori
2.3. Rădăcina

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.4. Tulpina
2.5. Frunza
2.6. Funcţiile frunzei
2.6.1. Fotosinteza
2.6.2. Respiraţia
2.6.3. Transpiraţia
2.7. Floarea
2.8. Fructul şi sămânţa
2.9. Sensibilitatea şi mişcarea la plante
2.10. Principalele grupe de plante
2.11. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
2.12. Lucrarea de verificare 2
Bibliografie selectivă ………………………………………

III. Unitatea de învăţare Nr. 3- Animale

3.1 Obiectivele unităţii de învăţare 3


3.2 Organizarea generală a unui mamifer
3.3 Funcţiile de relaţie
3.3.1 Mişcarea
3.3.2 Sensibilitatea
3.4 Funcţiile de nutriţie
3.4.1 Digestia
3.4.2 Respiraţia
3.4.3 Circulaţia
3.4.4 Excreţia
3.5 Funcţia de reproducere
3.6 Regnul animal- nevertebratele

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.6.1 Spongieri
3.6.2 Celenterate
3.6.3 Viermi
3.6.4 Moluşte
3.6.5 Artropode
3.6.6 Echinoderme
3.7 Regnul animal- vertebrate
3.7.1 Peşti
3.7.2 Amfibieni
3.7.3 Reptile
3.7.4 Păsări
3.7.5 Mamifere
3.8. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi aplicaţiile propuse
3.9. Lucrarea de verificare 3
Bibliografie selectivă ………………………………………

IV. Unitatea de învăţare Nr. 4- Didactica ştiinţelor şi a cunoaşterii mediului


în învăţământul primar şi preşcolar

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare 4


4.2. Metodica predării cunoaşterii mediului/ ştiintelor naturii
4.3. Particularităţi psihologice ale copiilor de vârstă şcolară
4.4. Prezentarea generală a disciplinelor
Cunoaşterea mediului (clasa I şi clasa a II- a)
şi Ştiinţe ale naturii (clasa a III- a şi a IV-a )
4.5. Proiectarea activităţii didactice
4.5.1 Programa şcolară
4.5.2 Planificarea calendaristică
4.5.3 Proiectarea unităţilor de învăţare

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

4.5.4 Proiectarea lecţiilor de Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale naturii


4.6. Cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar
4.6.1 Importanţa activităţilor de cunoaştere a mediului în învăţământul preşcolar
4.6.2 Particularităţi psihologice ale preşcolarului
4.6.3 Obiective şi conţinuturi ale activităţilor de cunoaşterea mediului în
învăţământul preşcolar
4.6.4 Elemente de proiectare a activităţii didactice
4.7 Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
4.8 Lucrarea de verificare 4
Bibliografie selectivă ………………………………………………

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Unitatea de învăţare Nr. 1

FENOMENE FIZICE ŞI CHIMICE

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1

Pe parcursul şi la sfârşitul unităţii de învăţare, studentul va fi

capabil:

• să explice fenomene/ procese fizice şi chimice prin utilizarea

corectă a terminologiei de specialitate;

• să utilizeze investigaţia şi experimentarea dirijată pentru

evidenţierea şi explicarea unor fenomene şi procese fizice şi chimice;

• să rezolve probleme cu caracter teoretic şi aplicativ.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1.2.1 Masa corpurilor

Un corp se află în repaus într- un interval de timp oarecare


dacă, în orice moment din acel interval de timp, corpul ocupă
aceeaşi poziţie faţă de un corp referinţă.
Un corp se află în mişcare într- un interval de timp oarecare
dacă, există momente diferite în acel interval de timp, în care corpul
ocupă poziţii diferite faţă de corpul de referinţă.
Pentru a pune în mişcare un corp, pentru a- i opri sau pentru
a- i schimba traiectoria trebuie să acţionăm asupra lui. La orice
acţiune exterioară care caută să- i schimbe starea de repaus sau
de mişcare rectilinie uniformă, corpul se opune, reacţionează.
Masa Mişcarea rectilinie uniformă este mişcarea în care traiectoria
corpului este o linie dreaptă şi viteza este constantă.
corpurilor
Inerţia este proprietatea unui corp de a- şi menţine starea
de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă în absenţa acţiunilor
exterioare, respectiv de a se opune la orice acţiune care caută să- i
schimbe starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă în
care se află.
Masa este mărimea fizică ce măsoară inerţia unui corp.
Unitatea de masură este kilogramul.

Determinarea masei corpurilor

Instrumentul utilizat pentru măsurarea masei unui corp este


cântarul de tip balanţă. Măsurarea masei cu ajutorul balanţei se
numeşte cântărire. Aceasta constă în compararea masei unui corp
cu mase marcate (corpuri cu mase cunoscute a căror valoare este
înscrisă pe ele). Două corpuri sunt in echilibru pe talerele unei
balanţe dacă au aceeaşi masă.

Atenţie !

Nu confunda masa corpului cu greutatea lui. Greutatea unui


corp reprezintă forţa cu care Pământul atrage acel corp.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Aplicatii practice

Încearcă să realizezi un număr cât mai mare din experimentele propuse.


Numai după ce ai notat propriile tale observaţii, citeşte rezultatele sau constatările.

Experimentul 1.1 Evidenţierea inerţiei corpurilor

Materiale necesare: pahar cu apa


Cum procedezi?
- deplasează paharul, pe masa pe lucru, pe direcţie orizontală;
- observă ce se întâmplă cu suprafaţa apei dacă măreşti sau micşorezi viteza de
deplasare a paharului;
Ce observi ?
Notează observaţiile tale, pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………….
Când punem paharul brusc în mişcare, apa se varsă în spate, în sensul opus mişcării,
deoarece apa tinde să rămână pe loc, în repaus.
Dacă oprim brusc paharul, apa se varsă în faţă, în sensul mişcării, deoarece apa tinde
să- şi continuie mişcarea.
În concluzie, corpurile se opun schimbării stării de mişcare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1.2.2 Volumul corpurilor

Fiecare corp ocupă un loc in spaţiu ce reprezintă volumul


corpului respectiv.
Unitatea de măsură pentru volum este m3 .
În cazul corpurilor cu formă geometrică regulată, volumul
se determină folosind diferite formule matematice (exemplu:
volumul paralelipipedului, cubului, cilindrului, sferei).
Volumul corpurilor cu formă neregulată se determină cu
ajutorul cilindrului gradat, procedând astfel:
- se introduce apă in cilindrul gradat şi se citeşte indicaţia
de pe cilindru care reprezintă de fapt volumul apei din cilindru;
- se introduce în cilindrul cu apă, corpul al cărui volum
vrem să-l determinăm şi se citeşte noua gradaţie a cilindrului
care reprezintă volumul apei din cilindru plus volumul corpului;
- se scad cele două valori citite pe cilindru şi se
determină volumul corpului din cilindru.

Aplicaţii practice

Experimentul 1.2 Determinarea volumului unui corp solid

Materiale necesare: cilindru gradat, apă, cartof


Determină volumul unui cartof cu ajutorul cilindrului gradat folosind explicaţiile de mai
sus.
Observaţiile se vor nota în spaţiul delimitat de chenar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1.2.3 Densitatea corpurilor

Aplicaţii practice

Experimentul 1.3 Masa corpurilor

Materiale necesare: 2 cuburi cu acelaşi volum din materiale diferite (lemn si plumb),
balanţă sau cântar cu arc.
Cum procedezi?
- măsoară masa celor doua corpuri cu ajutorul balantei sau a unui cântar cu arc
Ce observi ?

Observaţiile se vor nota în spaţiul delimitat de chenar.

Cântărind cele două cuburi ai descoperit ca masa cubului de


plumb este mult mai mare decât masa cubului de lemn. Explicaţia
constă în faptul ca particulele de plumb sunt mult mai apropiate
unele de altele comparativ cu cele de lemn. Spunem că densitatea
plumbului este mai mare decât densitatea lemnului.
Densitatea este o mărime fizică ce caracterizează substanţa
din care este alcătuit un corp. Densitatea este definită prin raportul
dintre masa unui corp si volumul acestuia. Se noteaza cu ρ iar
unitatile de masura sunt kg/m3 sau g/ cm3 .
1 kg/m3 este densitatea unei substante, dacă un corp cu
volumul de 1 m3 realizat în acea substanţă are masa de 1 kg.
Densitatea apei este de 1000 kg/m3, adică 1 m3 de apă are masa
de 1000 kg. Folosind tabelul din Figura 1.1 poţi compara densităţile
unor substanţe:

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Substanta Densitatea kg/ m3


Ulei alimentar 800
Benzina 800
Gheaţa 917
Apa 1000
Lapte 1030
Sticla 2500
Aluminiu 2700
Otel 7800
Fier 7880
Argint 10500
Plumb 11350
Mercur 13550
Aur 19310
Platina 21460

Fig. 1.1
Plumbul are densitatea mai mare decât argintul, fierul, oţelul,
aluminiul şi sticla, dar mai mică decât densitatea platinei, aurului şi
mercurului. Datorită densităţii mari pe care o are, plumbul este
folosit ca material de protecţie împotriva radiaţiilor (materialele
radioactive se transportă în containere speciale căptuşite cu
plumb).
Aluminiul are o densitate mică, deci este foarte uşor. În aliaje
cu alte metale, el este folosit pentru construirea aeronavelor, a
căror masă trebuie să fie foarte mică.

Plutirea şi scufundarea corpurilor

Ai constatat, probabil, că un corp pare mai uşor în apă decât


în aer, că un corp din fier se scufundă în apă în timp ce un corp din
lemn pluteşte pe suprafaţa apei. Pentru a scufunda o minge în apă
trebuie să acţionezi asupra ei cu o forţă. Atunci când este lăsată
liberă mingea scufundată iese la suprafaţă.
Un lichid exercită, pe suprafaţa corpurilor cu care este în
Plutire/ contact, forţe de apăsare datorate presiunii hidrostatice. Rezultanta
scufundare tuturor forţelor (de împingere) cu care lichidul, datorită presiunii
hidrostatice, acţionează asupra unui corp scufundat în lichid se
numeste forţă arhimedică. Forţa arhimedică are direcţie verticală
şi sensul de jos în sus..

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Punctul de aplicaţie al forţei arhimedice se numeşte centru


de presiune. El coincide cu centrul de greutate al corpului dacă
acesta este omogen si complet scufundat în lichid..
Legea lui Arhimede: Un corp scufundat într-un lichid este
împins de jos în sus cu o forţă verticală numeric egală cu greutatea
lichidului dizlocuit de acel corp.
Toate corpurile sunt supuse gravitaţiei (forţei de atracţie a
Pământului) şi atunci când sunt introduse în apă. Dacă greutatea
Legea lui
corpului este mai mică decât forţa arhimedică corpul urcă la
Arhimede suprafaţă şi rămâne în echilibru fiind parţial scufundat. Porţiunea
scufundată dizlocuie un volum de lichid a cărui greutate este egală
cu greutatea corpului. În acest caz corpul pluteşte.
Vapoarele plutesc deşi sunt confecţionate din materiale a
căror densitate este mult mai mare decât a apei.
Datorită formei lor care asigură dizlocuirea unui volum foarte
mare de apă şi a prezenţei unui număr mare de spaţii pline cu aer,
densitatea totală a acestor vapoare este mai mică decât densitatea
apei. Supraîncarcarea vapoarelor poate duce la scufundarea lor.
Din această cauză, fiecare vapor are gradat pe suprafaţa laterală
un semn care indica nivelul maxim de scufundare a vaporului
încărcat (linia de încărcare, linia de plutire).
Pentru determinarea densităţii lichidelor se foloseşte un
instrument special- densimetru.
Aplicaţii Determinarea densităţii are aplicaţii în diferite domenii, de la
practice verificarea calităţii laptelui, la determinarea conţinutului de alcool al
unei băuturi, de la verificarea antigelului, la verificarea stării
acumulatorului unui autovehicul.
În medicină, măsurătorile de densitate permit determinarea
stării fluidelor din corp (sângele şi urina).
Deoarece densitatea sângelui creşte cu creşterea
concentraţiei hematiilor, o densitate mai mică a sângelui indică o
anemie.
Alte boli duc la eliminarea excesivă a sărurilor din organism
şi pot fi depistate datorită creşterii densităţii urinei.
Legea lui Arhimede este valabilă şi în gaze. Un balon umplut
cu hidrogen sau heliu (gaze mai puţin dense decât aerul) şi lăsat în
aer, se ridică datorită forţei arhimedice.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 1

1. Două corpuri cu volume egale au mase diferite. Care dintre ele are densitatea
mai mare ?

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

2. Două corpuri cu mase egale au volume diferite. Care dintre ele are densitatea
mai mare?

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

3. Care dintre afirmaţiile urmatoare, referitoare la un lichid, sunt corecte?


a. dublând masa lichidului, se dublează densitatea sa;
b. densitatea lichidului nu depinde de masa sa;
c. densitatea lichidului nu depinde de volumul său;
d. dublând volumul lichidului, se dublează densitatea sa;
e. dublând volumul lichidului, densitatea sa se micşorează de doua ori.

4. Citeşte cu atenţie afirmaţiile şi încercuieşte una din literele A (adevărat) sau F


(fals):

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

a. plumbul are densitatea mai mare decât materialul plastic A/ F;


b. un cm3 de lemn cântăreşte tot atât cât un cm3 de fier A/ F;
c. densitatea este o mărime fizică ce caracterizează substanţa din care este
alcătuit un corp A/ F.

Răspunsuri şi comentarii se află la pagina 27.

1.3 Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare

În natură, substanţele se află în diferite stări de agregare.


Stările de agregare sunt: solidă, lichidă, gazoasă. Corpurile, în
funcţie de starea de agregare în care se află au diferite proprietăţi:
Stări de - solidele- au volum, au formă proprie, nu curg;
agregare - lichidele- au volum propriu, nu au formă proprie (iau
forma incintei în care se află), curg;
- gazele- nu au volum propriu (sunt expansibile), nu au
formă proprie (iau forma incintei în care se află), sunt fluide.
Aceste proprietăţi sunt datorate interacţiunilor dintre
moleculele corpului (particule extrem de mici, care nu se văd cu
ochiul liber).
Un corp poate să existe în cele trei stări de agregare: solidă,
lichidă şi gazoasă. Uneori, el trece dintr- o stare de agregare în
alta, adică îşi schimbă starea de agregare. Astfel, apa poate fi în
stare de agregare: solidă (gheaţă), lichidă (apă) şi gazoasă (vapori
de apă).
Schimbarea stării de agregare a unui corp are loc prin
schimb de căldură între corp şi mediul exterior.

1.3.1 Topirea. Solidificarea

Trecerea unei substanţe din starea solidă în stare lichidă se


numeşte topire (exemplu: trecerea naftalinei din starea solidă în
starea lichidă, topirea gheţii). Pentru a se topi, corpurile absorb
căldură.
Topire. Trecerea unei substanţe din starea lichidă în starea solidă se
Solidifiare numeşte solidificare. Solidificarea este fenomenul invers topirii.
Pentru a se solidifica corpurile cedează căldură (exemplu: trecerea
apei din stare lichidă în stare solidă- gheaţă, trecerea naftalinei din
stare lichidă în stare solidă).
Temperatura la care se topeşte sau se solidifică o substanţă
se numeşte temperatură de topire sau de solidificare şi este o
caracteristică a fiecărei substanţe:

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- temperatura de topire (solidificare) a naftalinei- 800C;


- temperatura de topire (solidificare) a gheţii- 00C.
În timpul topirii (solidificării), volumul substanţei se modifică.
De regulă, volumul creşte prin topire şi se micşorează prin
solidificare. Excepţie face apa, la care volumul creşte prin
solidificare. Această mărire a volumului apei prin solidificare
provoacă spargerea ţevilor radiatoarelor şi a oricăror instalaţii dacă
nu sunt golite înainte ca temperatura să scadă sub 00C.
În industrie, fenomenul de topire şi solidificare a metalelor
este folosit la obţinerea prin turnare a unor piese.

1.3.2 Vaporizarea. Condensarea

Procesul de trecere a sunstanţelor din stare lichidă în stare


de vapori se numeşte vaporizare.
Vaporizarea care se produce la suprafaţa lichidului se
numeşte evaporare. Vaporizarea în toată masa lichidului se
numeşte fierbere. Prin fierbere apa trece în stare de vapori.
Fiecare lichid fierbe la o anumită temperatură (apa la 100 0C,
alcoolul la 780C).
Vaporizarea. Unele lichide (acetonă, alcool) se evaporă repede la
Condensarea temperatura camerei şi se numesc volatile.
Evaporarea se produce mai repede atunci când suprafaţa
lichidului este mai mare (se evaporă mai repede alcoolul dintr- un
vas întins faţă de alcoolul dintr- o eprubetă).
Procesul de evaporare se produce mai repede atunci când
există deplasări ale aerului care înlătură vaporii formaţi (exemplu:
vântul produce uscarea rufelor ude).
Evaporarea este mai rapidă dacă temperatura mediului
înconjurător este mai ridicată (evaporarea apei din lacuri, râuri,
mări şi oceane este mai pronunţată în zilele călduroase).
Vaporizarea este un proces ce are loc cu absorbţie de
căldură.
Procesul de trecere a unei substanţe din stare de vapori în
stare lichidă se numeşte condensare. Dacă în bucătărie fierbe apă
într- un vas, pe geamul ferestrei se depune un strat subţire de
lichid. Suflând pe un geam rece, pe lentilele ochelarilor sau pe
oglindă acestea se aburesc. Vaporii de apă din aerul expirat se
condensează pe obiecte transformându- se în lichid.
Condensarea se produce cu cedare de căldură.
Unele substanţe (iodul, naftalina, camforul) trec direct din
stare solidă în stare gazoasă (au sublimat). Trecerea din stare
solidă în stare gazoasă se numeşte sublimare. Fenomenul invers
sublimării se numeşte desublimare şi reprezintă trecerea unei

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

substanţe din stare gazoasă în stare solidă. Prin desublimarea


dioxidului de carbon se obţine zăpada carbonică (artificială).
În concluzie, prin absorbţie sau cedare e căldură corpurile îşi
pot schimba starea de agregare.

1.3 Circuitul apei în natură

În natură, apa trece dintr- o stare de agregare în alta datorită


variaţiilor de temperatură din atmosferă. Căldura soarelui evaporă
apa de la suprafaţa lacurilor, mărilor, oceanelor şi de la suprafaţa
pământului sub formă de vapori. Vaporii de apă se ridică în aer şi
formează norii. Norii sunt purtaţi de vânt la diferite înălţimi. Din nori
cad pe pământ precipitaţii sub formă de ploaie sau zăpadă.
Precipitaţiile iau naştere prin condensarea vaporilor de apă atunci
când întâlnesc straturi de aer mai reci.
În timpul nopţilor reci, vaporii de apă din atmosferă vin în
contact cu corpurile mai reci, se condensează în picături fine de
apă şi formează roua. Dacă temperatura coboară sub 00C se
formează bruma.
Iarna, atunci când temperatura coboară sub 00C, picăturile
de apă se transformă în cristale de gheaţă de diferite forme şi
dimensiuni ce formează fulgii de zăpadă.
Apa rezultată din ploi sau topirea zăpezilor ajunge din nou în
râuri, mări, oceane sau pătrunde în pământ. Circuitul continuu pe
care îl realizează apa în natură, trecând dintr- o stare de agregare
în alta se numeşte circuitul apei în natură.
În fiecare an, aproximativ 450000- 500000 km3 de apă se
evaporă şi revin la suprafaţa pământului sub formă de precipitaţii.

Aplicaţii practice

Experimentul 1.4 Evidenţirea stării gazoase

Materiale necesare: eprubetă, tub deschis la ambele capete, vas cu apă


Cum procedezi?
- încearcă să introduci o eprubetă cu capătul deschis, în paharul cu apă;
- repetă experimentul folosind un tub deschis la ambele capete.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Ce observi ? Explică. Notează observatiile pe spaţiile punctate.


……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Apa nu urcă în eprubetă pentru că deşi pare goală ea conţine de fapt aer. Aerul este
un gaz. Ca toate gazele, aerul nu are formă proprie şi ia forma vasului în care se află.
În cazul tubului deschis la ambele capete, apa urcă în interiorul tubului. Apa a împins
aerul în exteriorul tubului.

Experimentul 1.5 Evidenţirea fenomenului de topire

Materiale necesare: două eprubete, cleşte pentru eprubete, spirtieră, cristale de


naftalină, ceară
Cum procedezi?
- pune într- o eprubetă cristale de naftalină iar în altă eprubetă puţină ceară;
- încălzeşte eprubetele la flacăra spirtierei şi măsoară timpul necesar pentru
topirea conţinutului acestora.
Ce observi ? Notează observatiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Naftalina şi ceara se topesc în intervale de timp diferite deoarece căldura necesară
topirii acestora este diferită.

Experimentul 1.6 Evidenţirea vitezei de evaporare a lichidelor

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Materiale necesare: trei eprubete, trei vase întinse (farfurii), acetonă, alcool, apă
Cum procedezi?
- toarnă acelaşi volum (5 ml ≈o linguriţă) de acetonă, de alcool şi de apă în cele
trei vase identice;
- observă şi notează în cât timp se desfăşoară evaporarea;
- repetă experimentul folosind eprubete.
Ce observi ? Notează observatiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatări
Alcoolul se evaporă mai repede decât apa, dar mai încet decât acetona. Viteza de
evaporare depinde de natura lichidului şi de suprafaţa liberă a lichidului (lichidul din
farfurie se evaporă mai repede decât cel din eprubetă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 2

I. Asociază ce se potriveşte:

1. Topirea
a. trecerea din stare lichidă în stare
2. Condensarea solidă
b. trecerea din stare gazoasă în
3. Solidificarea stare lichidă
c. trecerea din stare solidă în stare
lichidă
d. trecerea din stare lichidă în stare
gazoasă

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

II. Răspunde la următoarele întrebări:

1. Pentru a proteja îmbrăcămintea de molii se pun în dulapuri cristale de naftalină.


După un timp mai îndelungat deşi mirosul naftalinei se simte, naftalina a dispărut.
Cum explici?
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
2. De ce usucă mai repede rufele când bate vântul?
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
3. De ce se sparge o sticlă plină cu apă dacă este pusă în congelator?

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..

III. Explică circuitul apei în natură.


Incadrează răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Răspunsuri şi comentarii se află la pagina 27.

2.4Substanţe şi amestecuri

Tot ceea ce ne înconjoară este materie. Corpurile sunt


porţiuni limitate de materie (exemplu: o piatră, apa dintr- un pahar,
aerul dintr- un balon, etc).
Formele heterogene de materie cu o compoziţie variată se
numesc materiale (exemplu: lemn, sticlă, ciment).
Atomi Formele omogene de materie cu o compoziţie constantă se
Molecule numesc substanţe: (exemplu: oxigen, dioxid de carbon, azot, apă,
Substanţe aur, argint, etc).
Materiale Substanţele sunt alcătuite din particule foarte mici, invizibile
cu ochiul liber, numite molecule. Moleculele reprezintă o grupare
de unul sau mai mulţi atomi. Atomii şi moleculele alcătuiesc toate
corpurile care ne înconjoară şi au o caracteristică importantă şi
anume aceea de a se afla într- o continuă mişcare întâmplătoare.
Chiar şi moleculele unui corp solid se mişcă în permanenţă însă,
deplasarea moleculelor se face pe distanţe atât de mici încât
această mişcare nu poate fi observată.
Aerul care ne înconjoară este şi el alcătuit din molecule
(oxigen, azot) şi atomi (argon). Atomii şi moleculele din aer se
mişcă cu viteze apreciabile dar nu se pot observa direct.
Datorită mişcării lor neîncetate, moleculele unei substanţe
pot pătrunde cu uşurinţă printre moleculele altei substanţe.
Fenomenul de pătrundere a moleculelor unei substanţe printre
moleculele altei substanţe se numeşte difuzie. Aşa se explică de
ce în apropierea unei benzinării se simte în permanenţă mirosul
caracteristic al benzinei.
Difuzia este procesul prin care obţinem un ceai punând un
plic de ceai într- o cană cu apă fierbinte.
Difuzie Factorii care influenţează difuzia sunt temperatura şi starea
de agregare (vezi aplicaţiile practice).

Aplicatii practice

Experimentul 1.7 Evidenţirea procesului de difuzie

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Materiale necesare: două sticluţe identice cu alcool şi ulei


Cum procedezi?
- deschide în acelaşi timp cele două sticluţe şi depărtează- te câţiva paşi de
acestea.
Ce simţi? Notează observatiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Mirosul alcoolului ajunge până la tine relativ repede, pe când mirosul de ulei nu se va
simţi.
De ce? Notează observatiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………

Experimentul 1.8 Evidenţirea factorilor care influenţează difuzia


(temperatura)
Materiale necesare: pahar cu apă caldă, pahar cu apă rece, cerneală, pipetă.
Cum procedezi?
- toarnă cu ajutorul pipetei câteva picături de cerneală în paharul cu apă rece şi
apoi în paharul cu apă caldă;
- observă cum difuzează cerneala, în apa din fiecare pahar;
- notează observaţiile.
Ce observi? Notează observatiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Constatare

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Apa din paharul cu apă caldă s- a colorat omogen, pe când în apa rece difuzia nu s- a
realizat omogen. Difuzia este influenţată de temperatură (procesul se desfăşoară mai
repede la temperatură mai ridicată).
Şi starea de agregare influenţează procesul de difuzie. Particulele unui gaz se mişcă
mult mai repede decât particulele unui lichid (mirosul unui parfum sau al alcoolului se simt
imediat, pe când cerneala are nevoie de un timp pentru a se amesteca cu apa).

În natură există substanţe pure a căror compoziţie rămâne


neschimbată prin operaţii fizice (exemplu: oxigen, hidrogen, azot).
Substanţele pot fi simple (oxigen, carbon, mercur) şi
compuse (sunt alcătuite din 2 sau mai multe substanţe- oxidul de
Amestecuri mercur este alcătuit din oxigen şi mercur; oxidul de aluminiu este
alcătuit din oxigen şi aluminiu).
Amestecurile de substanţe se obţin prin punerea împreună
a două sau mai multe substanţe (exemplu: aerul, apa minerală).
Amestecurile de substanţe se clasifică în:
- amestecuri omogene (au în masa lor aceeaşi
compoziţie şi aceleaşi proprietăţi);
- amestecuri neomogene (au compoziţie diferită în masa
lor şi proprietăţi diferite);

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1.5 Metode de separare a substanţelor din amestecuri

1.5.1 Decantarea

Aplicatii practice

Experimentul 1.9 Separarea nisipului de apă


Materiale necesare: pahar, apă, nisip
Cum procedezi?
- pune în pahar apă cu nisip;
- amestecă cu o baghetă de sticlă (poţi folosi şi un creion)
Ce fel de amestec ai obţinut?
Lasă amestecul în repaus, câteva minute.
Ce observi? Notează observatiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare

Amestecul de apă cu nisip este un amestec neomogen. Nisipul se depune pe


fundul paharului, deoarece are o densitate mai mare decât apa.

Decantarea este metoda de separarea unui solid dintr- un


amestec neomogen solid- lichid. Această metodă de separare se
Decantarea foloseşte atunci când densitatea solidului este mai mare decât a
lichidului.
În practică, decantarea este folosită pentru obţinerea apei
potabile din ape naturale, pentru purificarea sării extrase din salină
sau pentru obţinerea aurului şi a argintului din minereu, în
decantoare speciale.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1.5.2 Filtrarea

Aplicatii practice

Experimentul 1.10 Separarea pulberii de cărbune de apă


Materiale necesare: 2 pahare, pâlnie, apă, pulbere de cărbune, hârtie de filtru
Cum procedezi?
- pune puţină pulbere de cărbune într- un pahar cu apă;
- agită sau amestecă cu o baghetă amestecul. Ce amestec ai obţinut?
- într- o pâlnie pune o hârtie de filtru, toarnă amestecul, prin pâlnie, într- un
pahar.
Ce observi? Notează observatiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Constatare
Amestecul de apă şi pulbere de cărbune este un amestec neomogen solid- lichid.
Pulberea de cărbune se depune pe hârtia de filtru iar în pahar s- a separat apa.

Filtrarea este metoda de separare a unui solid dintr- un


amestec neomogen solid- lichid, cu ajutorul unui filtru permeabil
Filtrarea numai pentru lichid. Se utilizează când densitatea solidului este mai
mică sau egală cu lichidului.
Lichidul care trece prin hârtia de filtru se numeşte filtrat. În
practică, filtrarea este folosită pentru obţinerea apei potabile. Ca
materiale filtrante se folosesc straturi succesive de pietriş şi nisip.
Există şi filtre de aer folosite pentru purificarea aerului.

1.5.3 Cristalizarea

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Aplicatii practice

Experimentul 1.11 Extragerea sării din apa sărată

Materiale necesare: capsulă de porţelan, trepied, sită de azbest, apă, sare de


bucătărie, spirtieră.
În lipsa acestor materiale foloseşte o lingură metalică şi o spirtieră
Cum procedezi?
- într- o capsulă de porţelan toarnă apă cu sare de bucătărie:
- încălzeşte capsula în care se află amestecul cu ajutorul spirtierei până la
evaporarea completă a apei.
Ce observi? Notează observatiile pe spaţiile punctate
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Prin încălzire până la fierbere apa se evaporă iar în capsulă rămâne sarea.

Cristalizarea este operaţia de trecere a unei substanţe


solide din soluţie în stare cristalină. Cristalele sunt corpuri solide,
Cristalizarea omogene, cu formă geometrică definită.
În practică, metoda cristalizării este folosită pentru obţinerea
zahărului din trestia de zahăr şi pentru obţinerea sării de bucătărie
din apa mării.

Atenţie!
Cristalizarea nu se foloseşte în cazul lichidelor inflamabile.

Cristalizarea poate avea loc în adâncul Pământului prin


solidificarea magmei formându- se roci magmatice (granit, bazalt).

1.5.4 Distilarea

Distilarea este operaţia de separare a componenţilor


Distilarea dintr- un amestec omogen de lichide, prin fierbere urmată de
condensare. Această metodă de separare este utilizată la obţinerea
alcoolului şi în prelucrarea ţiţeiului în rafinării pentru obţinerea
benzinei, petrolului lampant şi a motorinei.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Perspective

Alte metode de separare a substanţelor din amestecuri sunt


magnetizarea şi electrizarea. Consultă bibliografia recomandată.
1.6 Soluţii

Amestecurile omogene fomate din două sau mai multe


substanţe, între care nu se produc fenomene chimice se numesc
soluţii. În fiecare zi, amestecăm apa cu diverse substanţe solide,
lichide sau gazoase, cum ar fi: zahărul, sarea de bucătărie, oţetul,
alcoolul, sucurile concentrate de fructe, dioxidul de carbon. În acest
mod se obţin soluţii.
Fenomenul în urma căruia o substanţă solidă, lichidă sau
gazoasă se răspândeşte printre particulele altei substanţe rezultând
Dizolvare soluţii se numeşte dizolvare.
Dizolvant O soluţie este formată din două componente: dizolvantul
Dizolvat sau solventul (substanţa în care se face dizolvarea) şi dizolvatul
sau solvatul (substanţa dizolvată).
Exemplu: în soluţia de apă cu zahăr, apa este dizolvantul iar
zahărul este dizolvatul.
În majoritatea soluţiilor, dizolvantul este apa. Există şi alţi
dizolvanţi: alcoolul, benzina, acetona, eterul. Când soluţia este
formată din două lichide se consideră dizolvant, lichidul aflat în
cantitate mai mare.
Proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă
se numeşte solubilitate. În funcţie de solubilitatea intr- un anumit
solvent, substanţele se clasifică în: substanţe solubile, substanţe
Solubilitate greu solubile şi substanţe insolubile (sarea este solubilă în apă,
nisipul este insolubil în apă).
Solubilitatea substanţelor este influenţată de natura
dizolvantului şi a dizolvatului şi de temperatură.

Aplicatii practice

Experimentul 1.12 Evidenţierea factorilor care influenţează solubilitatea


(natura dizolvantului şi a dizolvatului)
Materiale necesare: pahare transparente, apă, acetonă, lac de unghii
Cum procedezi?
a) pune o picătură de lac de unghii într- un pahar cu apă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Ce observi? Ce fel de amestec se obţine? Notează observaţiile pe spatiile


punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
b) pune o picătură de lac de unghii într- un pahar care conţine o cantitate mică de
acetonă
Ce observi? Ce fel de amestec se obţine? Notează observaţiile pe spatiile
punctate.
………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Constatare

Solubilitatea este influenţată de natura dizolvantului şi a dizolvatului. Lacul de


unghii nu se dizolvă în apă dar se dizolvă în acetonă.

Experimentul 1.13 Evidenţierea factorilor care influenţează


solubilitatea (temperatura)

Materiale necesare: 2 pahare transparente, apă caldă, apă rece, zahăr, linguriţă.
Cum procedezi?
- pune într- un pahar apă caldă, iar în celălalt pahar un volum egal de apă rece;
- adaugă în fiecare pahar câte o linguriţă de zahăr.
Ce observi? Notează observaţiile pe spatiile punctate.

……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare

Cristalele de zahăr se dizolvă mai repede în apa caldă. Solubilitatea substanţelor


solide depinde de temperatură. Viteza de dizolvare creşte odată cu creşterea
temperaturii.
Cantitatea de substanţă dizolvată într- o anumită cantitate de soluţie se numeşte
concentraţie. După concentraţie soluţiile pot fi: soluţii diluate (conţin cantitate mică de
substanţă dizolvată) şi soluţii concentrate (conţin o cantitate mare de substanţă
dizolvată).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Experimentul 1.14 Obţinerea unei soluţii concentrate

Materiale necesare: pahar transparent, apă, zahăr, linguriţă


Cum procedezi?
- într- un pahar cu apă pune o linguriţă de zahăr;
- amestecă cu ajutorul linguriţei. Ce obsevi?
- adaugă din ce în ce mai mult zahăr în apă.
Ce observi? Notează observaţiile pe spatiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Adăugând din ce în ce mai mult zahăr în apă, la un moment dat, acesta nu se mai
dizolvă.

Soluţia care conţine cantitatea maximă de substanţă dizolvată la o anumită


temperatură se numeşte soluţie saturată. Soluţia care poate dizolva noi cantităţi de
substanţă se numeşte soluţie nesaturată.
Cantitatea de substanţă dizolvată în 100g soluţie se numeşte concentraţie
procentuală.
md= masa dizolvatului
ms= masa soluţiei
md+ m apei= masa soluţiei
c= (md × 100)/ ms

Exemplu:
1. Care este concentraţia în procente a unei soluţii obţinută prin dizolvarea a 20g
sare de lămâie în 80g de apă?
md = 20g
m apei= 80g
c= (md × 100)/ ms
ms= md + m apei
c= (20 × 100)/ (20+ 80)
c= 20%
2. Care este concentraţia în procente a soluţiei obţinută prin dizolvarea a 30g sodă
caustică în 270g de apă?
c= (md × 100)/ ms
ms= md + m apei
c= (30 × 100)/ (30+ 270)
c= 10%

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Atenţie!
Masa dizolvatului, masa apei, masa soluţiei se exprimă în
aceeaşi unitate de măsură (g, kg, etc).

Testul de autoevaluare nr. 3


I. Alege răspunsul corect:
1. Când ambele componente ale unei soluţii sunt în aceeaşi stare de agregare
(lichid), se consideră solvent substanţa aflată în cantitate:
a) mai mică;
b) mai mare;
c) indiferent care dintre.
Notează observaţiile pe spatiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
2. Soluţiile sunt:
a) amestecuri omogene:
b) substanţe pure;
c) amestecuri neomogene.
Notează observaţiile pe spatiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
3. Vărsând o cantitate de soluţie dintr- un pahar, soluţia:
a) se concentrează;
b) se diluează;
c) rămâne la aceeaşi concentraţie.
Notează observaţiile pe spatiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
4. Concentraţia unei soluţii obţinute prin dizolvarea a 40g de sodă caustică în 260g
de apă este:
a) 20%;
b) 13,33%;
c) 10%.
Notează observaţiile pe spatiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
II. Explică cum poţi separa un amestec de nisip, sare şi apă.
Notează observaţiile pe spatiile punctate.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
III. Activitate experimentală

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Umple un pahar pe trei sferturi cu apă şi pune înăuntru un ou întreg. Ce observi? Scoate
oul din apă şi dizolvă în aceasta cât mai multă sare. Pune oul în apa sărată. Ce observi?
Notează observaţiile pe spatiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

Testul de autoevaluare nr. 1

1. Corpul cu masa mai mare are densitatea mai mare.


2. Corpul cu volumul mai mic are densitatea mai mare.
3. b, c
4.
a) adevărat;
b) fals;
c) adevărat

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit,
îţi recomand să revezi pagina corespunzătoare.

Testul de autoevaluare nr. 2

I. 1c, 2b, 3a
II.
1. Naftalina trece din stare solidă în stare gazoasă prin procesul de sublimare.
3. Procesul de evaporare a apei se produce mai repede atunci când există
deplasări ale aerului care înlătură vaporii formaţi.
4. În timplul procesului de solidificare a apei se produce o creştere a volumului
III. vezi pagina ………..

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit,
îţi recomand să revezi pagina corespunzătoare.

Testul de autoevaluare nr. 3

I. 1. b

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1. b
2. c
3. b
c= (md × 100)/ ms
md= masa dizolvantului
ms= masa soluţiei
md+ m apei= masa soluţiei
c= (40 × 100)/ (40+ 260)
c= 13,33%
II. Separarea se realizează în două etape. Prin decantare, se separă soluţia de
apă cu sare de nisipul care se depune la fundul vasului. Prin evaporarea apei se
separă sarea, prin metoda cristalizării.
III. Densitatea unui ou este puţin mai mare decât densitatea apei de la robinet, oul
se va scufunda.
Apa sărată are o densitate superioară celei a oului şi de aceea, oul va pluti în apa
sărată.

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit,
îţi recomand să revezi pagina corespunzătoare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Sinteza unităţii de învăţare nr. 1

Inerţia- proprietate unui corp de a- şi menţine starea de repaus sau de mişcare


rectilinie uniformă în absenţa acţiunilor exterioare, respectiv, de a se opune la
orice acţiune care caută să- i schimbe starea de repaus sau de mişcare
rectlinie în care se află;
Masa- mărimea fizică ce măsoară inerţia unui corp;
Greutatea- forţa cu care Pământul atrage un corp;
Volumul- spaţiul ocupat de un corp;
Densitatea- mărimea fizică definită prin raportul dintre masa unui corp şi volumul
acestuia;
Legea lui Arhimede- un corp scufundat într- un lichid este împins de jos în sus cu o
forţă verticală numeric egală cu greutatea lichidului dizlocuit
de acel corp;
Solidele- au volum propriu, au formă proprie, nu curg;
Lichidele- au volum propriu, nu au formă proprie (iau forma incintei în care se află),
sunt fluide;
Gazele- nu au volum propriu, nu au formă proprie, sunt fluide;
Topirea- trecerea unei substanţe din stare solidă în stare lichidă;
Solidificarea- trecerea unei substanţe din stare lichidă în stare solidă;
Vaporizarea- trecerea unei substanţe din stare lichidă în stare de vapori;
Condensarea- trecerea unei substanţe din stare de vapori în stare lichidă;
Sublimarea- trecerea unei substanţe din stare solidă în stare gazoasă;
Desublimarea- trecerea unei substanţe din stare gazoasă în stare solidă;
Difuzia- fenomenul de pătrundere a moleculelor unei subtanţe printre moleculele altei
substanţe;
Decantarea- metoda de separare a unui solid dintr- un amestec neomogen solid-
lichid;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Filtrarea- metoda de separare a unui solid dintr- un amestec neomogen solid- lichid
cu ajutorul unui filtru permeabil numai pentru lichid;
Cristalizarea- operaţia de trecere a unei substanţe solide din soluţie în stare
cristalină;
Distilarea- operaţia de separare a componentelor dintr- un amestec omogen de
lichide, prin fierbere urmată de condensare;
Dizolvarea- fenomenul prin care o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă se
răspândeşte printre particulele altei substanţe rezultând soluţii;
Dizolvant (solvent)- substanţa în care se face dizolvarea;
Dizolvat (solvat)- substanţa dizolvată;
Solubilitatea- proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă;
Soluţie saturată- soluţia care conţine cantitatea maximă de substanţă dizolvată, la o
anumită temperatură;
Concentraţie procentuală- cantitatea de substanţă dizolvată in 100g soluţie.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1.8 Lucrarea de verificare 1

I. Uniţi ceea ce se potriveşte: 1p (0,25 × 4)

1. Ploaia a. Precipitaţie formată din cristale de gheaţă care se unesc în fulgi.


b. Amestec de ploaie şi ninsoare care cade când temperatura
2. Poleiul
aerului este aproximativ 00C
3. Lapoviţa c. Precipitaţie lichidă formată din picături de apă.
d. Se formează în dimineţile răcoroase, când vaporii de apă se
4. Ninsoarea
condensează foarte aproape de pământ.
e. Se formează în anotimpul rece, când picăturile de apă din ploaie
sau din burniţă ingheţă în contact cu suprafaţa terestră formând un
strat transparent de gheaţă.

II. Completaţi spaţiile punctate cu noţiunile potrivite: 1p (0,25 × 4)

1. Apa din râuri, mări, oceane şi de la suprafaţa solului se ridică în atmosferă prin
………………………
2. În straturile reci ale atmosferei picăturile de apă se transformă în fulgi de zăpadă
prin …………………
3. Trecerea unui corp din stare de vapori în stare lichidă se numeşte ………………….
4. Naftalina trece din stare solidă în stare gazoasă prin …………………………

III. Exerciţii şi probleme 2p (0,50 × 4)


1. Te afli într- un autobuz, în picioare. Ce se întâmplă dacă autobuzul
frânează brusc. Dar dacă porneşte brusc. Explică.
2. Nivelul apei dintr- un cilindru gradat se află în dreptul indicaţiei de 150
cm3. Prin introducerea unui corp cu masa de 31,2g, nivelul apei a urcat
până în dreptul indicaţiei de 154 cm3 . Din ce material este realizat corpul?
Foloseşte tabelul de la pagina 9.
3. Care este volumul unui corp din plumb, care are masa de 452g şi
densitatea de 11,3g/ cm3.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

4. Care este concentraţia unei soluţii obţinută prin dizolvarea a 20g de sodă
caustică în 180g de apă?
IV. Alcătuiţi un eseu cu titlul “Apa în natură” după următorul plan: 5p
- stările de agregare ale apei;
- transformări ale stărilor de agregare;
- circuitul apei în natură şi importanţa sa;
- principalele tipuri de precipitaţii;
- reprezentarea schematică a circuitului apei în natură;
- importanţa apei (sursă de energie; suport al vieţii, etc);
- pagube produse de apă (inundaţii, etc).
Poţi folosi surse suplimentare de informaţii (cărţi, reviste, Internet). Eseul va avea
maxim 3- 4 pagini.

Se acordă un punct din oficiu.

Lucrarea de verificare 1 este relevantă pentru aprecierea nivelului de pregătire


după parcurgerea primei unităţi de învăţare. Lucrarea va fi transmisă tutorelui pe suport
de hârtie, va fi analizată, punctată şi va fi returnată.

Criterii de evaluare şi notare

- identificarea şi explicarea unor fenomene fizice şi chimice


I-1p (0,25 × 4) şi II- 1p (0,25 × 4);
- rezolvarea de probleme: III- 2p (0,50-4);
- realizarea unor conexiuni interdisciplinare (fizică, chimie, biologie) şi formularea
unor concluzii, utilizând corect terminologia adecvată;
- utilizarea unor surse suplimentare de informare IV- 5p.
Se acordă un punct din oficiu.
Lucrările de verificare au o pondere de 50% din nota finală.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Corega, C., Haralamb Dorel, Talpalaru Seryl- Fizică, manual pentru clasa a VI- a,
Editura Teora, 1998, pag. 22- 46;
2. Corega, C., Haralamb Dorel, Talpalaru Seryl- Fizică, manual pentru clasa
a VIII- a, Editura Teora, 2000, pag. 20- 27, 47- 59;
3. Turcitu Doina, Pop Viorica- Fizică manual pentru clasa a VIII a, Editura Radical,
2000, pag. 7- 47;
4. Fătu Sanda, Stroe Felicia, Stroe Constantin- Chimie, manual pentru clasa a VII- a,
Editura Corint, 1999, pag. 3- 25;
5. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena- Manualul învăţătorului, clasa a III- a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2001;
6. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena- Manualul învăţătorului, clasa a IV- a,
Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2002;
7. Pacearcă Ştefan, Constantinescu Rodica, Popescu Maria- Luiza- Ştiinţe clasa
a IV- a, Editura Cartea Universală, 2003;
8. Bogheanu Maria Magdalena, Ilarion Niculina- Ştiinţe ale naturii clasa a IV- a
experimente, evaluare, autoevaluare, Eitura Humanitas Educational, 2002;
9. Pârâială Viorica, Pârâială Dumitru, Filoti Carmen- Ştiinţe ale naturii, auxiliar pentru
elevi, cadre didactice şi părinţi, Editura Euristică, Iaşi, 2002.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Unitatea de învăţare Nr. 2

PLANTE

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2

Pe parcurs şi la sfârşitul unităţii de învăţare, studentul va fi capabil:

• să identifice principalele componente ale plantelor, precum şi

funcţiile acestora;

• să descrie principalele caracteristici ale organelor plantelor

utilizând un limbaj ştiinţific adecvat;

• să utilizeze investigaţia şi experimentul pentru evidenţierea şi

explicarea funcţiilor organismelor vegetale;

• să analizeze relaţiile cauzale: structură- funcţie, organism vegetal-

mediu, unitate- diversitate, evoluţie;

• să precizeze caracterele generale ale principalelor grupe de

plante.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.2. Organizarea unei plante cu flori

Lumea vie Lumea vie este alcătuită din 5 regnuri:


- Regnul Monera în care sunt încadrate bacteriile;
- Regnul Protista în care sunt încadrate organisme
asemănătoare cu plantele (algele) şi organisme
asemănătoare animalelor (euglenă, amibă, parameci
etc.);
- Regnul Fungi (ciuperci);
- Regnul Plante;
- Regnul Animal.

Plantele cu flori fac parte in Regnul Plante şi sunt


considerate cele mai evoluate.

Părţile componente ale unei plante cu flori se numesc


organe. Acestea sunt: rădăcina, tulpina, frunza, floarea, fructul şi
sămânţa. Rădăcina, tulpina şi frunzele asigură în principal hrănirea
Organizarea
plantei şi se numesc organe vegetative. Floarea reprezintă
unei plante organul de înmulţire a plantei pentru că din flori se formează
fructul şi seminţele.
cu flori Organele plantelor sunt alcătuite din celule de forme şi
mărimi diferite grupate în ţesuturi. Celula vegetală este unitatea de
bază structurala şi funcţională a plantei. În celulă se desfăşoară
toate procesele ce întreţin viaţa plantei.
Părţile componente ale celulei sunt: membrana, citoplasma
si nucleul. Membrana sau învelişul celulei are rol protector şi
selectează substanţele ce intră sau ies în/ din celulă. În citoplasmă
se află diferite componente celulare cu rol de captare a luminii
(clorofila), de producere, de depozitare şi de eliminare a diferitelor
substanţe. Nucleul controlează şi coordonează înmulţirea celulei.
Celula vegetală, spre deosebire de alte celule, are un perete
protector situat la exteriorul membranei celulare.
Mai multe celule care au aceeaşi formă, structură şi funcţie,
formează asociaţii de celule numite ţesuturi.
Principalele tipuri de ţesuturi sunt:
- ţesuturi de protecţie: acoperă diferite părţi ale plante şi
le protejează împotriva factorilor de mediu, a
dăunătorilor;
- ţesuturi de conducere: asigură circulaţia sevei în corpul
plantei;
- ţesuturi de susţinere: conferă rezistenţă şi elasticitate
plantelor;
- ţesuturi asimilatoare: asigură captarea luminii solare şi
prepararea hranei;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- ţesuturi de depozitare: înmagazinează diferite


substanţe de rezervă (amidon, uleiuri);
- ţesuturi de creştere: asigură dezvoltarea plantelor
(creşterea în înălţime, grosime).

Aceste tipuri de ţesuturi se regăsesc în structura organelor


unei plante.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.3. Rădăcina

Rădăcina este organul vegetativ al plantei care se dezvoltă


în sol. Rădăcinile au forme şi mărimi variate. Majoritatea rădăcinilor
au o porţiune centrală mai groasă, numită rădăcina principală şi
ramificaţii mai subţiri numite rădăcini secundare.

Tipuri de rădăcini (fig. 2.1)


Rădăcina - rădăcina fasciculată (firoasă), la care toate ramificaţiile
au aceeaşi formă, lungime şi grosime (cereale, lalea);
- rădăcina lemnoasă prezentă la arbori şi arbuşti.
- rădăcina pivotantă, la care rădăcina principală are
formă de tăruş (fasole, morcov, trifoi);

Fig. 2.1 – Tipuri de rădăcini

Vârful rădăcinii prezintă mai multe zone: (fig. 2.2):


- scufia (1), un înveliş rezistent cu rol de protecţie;
- zona netedă (2), ce asigură creşterea în lungime a
rădăcinii;
- zona perişorilor absorbanţi (3)- firişoare subţiri cu rol în
absorţia apei şi a sărurilor minerale din sol;
- zona aspră (4), zona unde au căzut perii absorbanţi după
10- 20 zile.

Fig. 2.2 – Vârful rădăcinii

Funcţiile Rădăcina fixează planta în sol şi absoarbe apa cu sărurile


minerale (seva brută). Unele rădăcini depozitează substanţe de
rădăcinii
rezervă: morcov, sfeclă, ridiche.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 1

1. Notează organele unei plante cu flori :


………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………
2. Subliniază plantele care au rădăcini modificate pentru depozitarea unor substanţe
hrănitoare.
fasole, ţelină, grâu, ridiche, porumb, sfeclă.
3. Utilizează un atlas botanic pentru a observa diferite tipuri de rădăcini. Notează câteva
exemple de plante care au:
rădăcina pivotantă: ………………………………….
rădăcina firoasă: …………………………………….
rădăcina lemnoasă: …………………………………..
4. Scrie denumirea zonelor in vârful unei rădăcini.

1-
2-
3-
4-

Fig. 2.3

5. Alege răspunsul corect.


Rădăcina creşte în lungime prin:
a. scufie
b. zona netedă
c. zona perişorilor absorbanţi
d. zona aspră

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare se află la pagina ………….

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Aplicatii practice

Incearcă să realizezi un număr cât mai mare din experimentele propuse. Numai
după ce ai notat propriile tale observaţii, citeşte rezultatele sau constatările.

Experimentul 2.1 Evidenţierea prezenţei sărurilor minerale în apă.


Materiale necesare: lingură de metal, spirtieră, apă de la robinet, pipetă.
Cum procedezi ?
într- o lingură pune cu pipeta câteva picături de apă;
cu ajutorul spirtierei fierbe apă până la evaporarea completă;
analizează suprafaţa lingurii.
Ce observi ? Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Rezultate

După evaporarea apei de la robinet sunt vizibile urme de săruri minerale. Dacă repeţi
experimentul folosind apă distilată nu vei obţine urme după evaporare deoarece apa
distilată nu conţine săruri minerale.

Experimentul 2.2 Evidenţierea rolului rădăcinii în absorbţia apei.


Materiale necesare: plantă cu rădăcină, vas de sticlă, ulei
Cum procedezi ?
- aşază planta cu rădăcină, într- un vas cu apă, peste care
se adaugă o peliculă foarte fină de ulei;
- marchează nivelul apei din vas (cu ajutorul unui marker);
- după 2- 3 zile marchează din nou nivelul apei şi
compară- l cu cel iniţial.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Ce reprezintă diferenţa de nivel ? Care este rolul uleiului ? Reprezentaţi schematic


experimentul. Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
………………………………………………………………
………………………………………………………………
…………………………………………………………

Rezultate

Diferenţa de nivel reprezintă apa absorbită de către rădăcină. Rolul uleiului este de
a împiedica evaporarea apei din vas.

Experimentul 2.3 Evidenţierea absorţiei apei la nivelul zonei


perişorilor absorbanţi.

Materiale necesare: plantele de fasole încolţite (rădăciniţa să aibă 4- 5 cm), vase de


sticla (eprubete), ulei, apă.
Cum procedezi ?
- pune plantele de fasole în câte un vas de sticlă ce
conţine apă şi ulei astfel încât: în vasul 1, zona perişorilor absorbanţi să se afle în
apă, în vasul 2, zona perişorilor absorbanţi să se afle în ulei, iar vârful rădăcinii în
apă;
- observă plantele după 2- 3 zile

Ce observi ? Notează observaţiile pe spaţiile punctate.


……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………

Rezultate
Planta la care zona perişorilor absorbanţi se află în ulei s- a ofilit. În concluzie,
plantele absorb apa cu ajutorul perişorilor absorbanţi ai rădăcinii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2. 4. Tulpina
Tulpinile au forme variate în funcţie de mediul de viaţă al
plantelor. După locul unde cresc, tulpinele sunt aeriene (ierboase,
lemnoase) şi subterane.
Cele mai multe plante au tulpini drepte (ortotrope) cu
ţesuturi de susţinere bine dezvoltate. Astfel de tulpini au majoritatea
plantelor ierboase (grâu, porumb, floarea- soarelui), ca şi
majoritatea plantelor lemnoase (arbori şi arbuşti).
Tulpina lemnoasă a arborilor prezintă: trunchiul, axul
coroanei şi ramuri principale, secundare şi de rod.
Tulpina Arborii şi pomii fructiferi prezintă diferite forme ale coroanei:
sferică, conică, cilindrică, pletoasă.
Alte plante au tulpini târâtoare (căpşuni), volubile (cu
ţesuturi de susţinere slab dezvoltate- fasole, liane) şi agăţătoare
(cu frunze sau cu ramuri transformate în cârcei- mazăre, viţa de
vie).
Tulpinile aerine ale unor plante s- au adaptat la funcţii noi:
tulpinile cactuşilor acumulează apă. În absenţa frunzelor, aceste
tulpini încărcate cu clorofilă asigură fotosinteza.
Tulpinile subterane (subpământene) sunt reprezentate de:
bulb (ceapă, lalea, crin), tubercul (cartof) şi rizom (ferigă,
stânjenel). În aceste tulpini subterane se depozitează substanţe de
rezervă (hrănitoare). La unele plante, înmulţirea se realizează prin
bulbi, tubercului sau rizomi şi se numeşte înmulţire vegetativă.
O particularitate a tulpinii este prezenţa mugurilor, diferiţi
după poziţia, forma şi rolul pe care îl deţin în dezvoltarea ramurilor,
a frunzelor şi a florilor.
Categorii de muguri:
- muguri de creştere situaţi în vârful tulpinii;
- muguri foliari din care se formează frunzele;
- muguri florali in care se formează florile;
- muguri micşti care dau naştere atât la frunze cât şi la
flori.
În alcătuirea plantei există celule specializate în conducerea
apei şi a sărurilor minerale. Ele sunt reprezentate de vasele
lemnoase, celule lungi, puse cap la cap, între care nu există pereţi
despărţitori. Prin vasele lemnoase circulă apa cu sărurile minerale
care formează seva brută.
Apa cu substanţele hrănitoare produse de frunze formează
Funcţiile seva elaborată ce circulă prin vasele liberiene ale tulpinii spre
tulpinei toate celelalte organe ale plantei.
Circulaţia sevei brute şi a sevei elaborate prin plantă
reprezintă funcţia de conducere a tulpinii. Prin ţesuturile de

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

susţinere pe care le conţine, tulpina asigură funcţia de susţinere a


ramurilor, frunzelor, florilor.
Tulpina plantei creşte în înălţime dar şi în grosime. Plantele
lemnoase prezintă creşteri anuale sub formă de inele cu ajutorul
cărora poate fi apreciată vârsta arborilor. Culoarea inelelor
Creşterea lemnoase este diferită. Astfel, cele care se formează primăvara
tulpinii sunt mai deschise la culoare comparativ cu cele de toamnă care
sunt mai închise la culoare După grosimea inelelor de culoare
deschisă pot fi apreciate condiţiile de mediu din anul respectiv
(inele late - an ploios, inele înguste - an secetos).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 2

1. Asociază tipurile de tulpini cu plantele corespunzătoare. (Foloseşte la nevoie atlasul


botanic).
tulpină agăţătoare cartof
tulpină dreaptă porumb
tubercul viţă de vie
rizom ferigă
tulpină volubilă fasole
ceapă

2. Citeşte cu atenţie afirmaţiile. Încercuieşte una din litere: A (adevărat), F (fals), I


(informaţii insuficiente)
a. Vasele lemnoase conduc seva brută. A/F/I
b. Din mugurii micşti ai tulpinii se dezvoltă flori. A/F/I
c. Tulpinele plantelor asigură conducerea sevei brute şi a sevei elaborate. A / F/ I
d. Tuberculii reprezintă rădăcinile modificate pentru depozitarea substantelor
hrănitoare ale plantei. A / F/ I
3. Alege răspunsul corect.
Inelele anuale de creştere ale arborilor reprezintă:
a. îngroşarea scoarţei;
b. vasele lemnoase;
c. vasele liberiene;
d. îngroşarea măduvei.
4. Alege răspunsul corect.
Planta cu tulpină subterană este:
a. bradul;
b. stânjenelul;
c. grâul;
d. trandafirul.
5. Alege răspunsul corect.
Bulbul este:
a. rădăcină subterană;
b. tulpină târâtoare;
c. tulpină subterană;
d. rădăcină modificată pentru depozitarea hranei.

Răspunsurile şi comentariile la testul de autoevaluare se află la pagina ……………

2.5. Frunza

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Frunza este organul aerian la plantei ce creşte pe tulpină. Ea


îşi are originea în frunzuliţele mugurelui foliar. O frunză completă
(fig. 2.4) alcătuită in:
- limb- partea cea mai lată a frunzei, străbătută de o reţea
de vase conducătoare care formează nervurile;
- peţiol- codiţa frunzei;
- teacă- partea lăţită a peţiolului cu care frunza se prinde
de tulpină.

Fig. 2.4 Frunză de muşcată

La unele plante, peţiolul lipseşte. În acest caz, limbul se


Alcătuirea leagă de tulpină prin teacă, care înfăşoară o parte a tulpinii (la grâu,
externă a la porumb). La alte plante, pot lipsi şi teaca şi peţiolul, iar limbul se
frunzei leagă direct de tulpină (frunzele de mazăre).
Frunzele plantelor se deosebesc după forma marginii
limbului care poate fi lobată (fig. 2.5 a), dinţată (fig. 2.5 b), întreagă
(fig. 2.5 c).

a b c
Fig. 2.5 Marginea frunzei

Frunzele diferă şi după forma limbului (fig. 2.6). Există:


a. frunza aciculară- în formă de ace lungi (brad, molid,
pin);
b. frunza liniară- în formă de panglică (grâu, porumb);
c. frunza ovală (păr, prun);
d. frunza cordată- în formă de inimă (muşcată);
e. frunza reniformă- în formă de rinichi (pochivnic);
f. frunza sagitală- în formă de săgeată (săgeata apei).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Fig. 2.9

Fig. 2.6 Frunze simple

Spre deosebire de plantele cu frunze simple, unele plante au


Frunze limbul frunzelor alcătuit din mai multe foliole şi se numesc frunze
compuse (fig. 2.7), frunza trifoliată (la trifoi), penată (salcâm) şi
simple şi frunza palmată (castan).
compuse

Fig. 2.7 Frunze compuse

Dispoziţia frunzelor pe tulpină diferă de la o plantă la alta.


Frunzele se dispun astfel încât să primească o cantitate de lumină
cât mai mare, condiţie esenţială pentru desfăşurarea fotosintezei.
Pe tulpină, frunzele pot fi dispuse (fig. 2.8): în rozetă la baza tulpinii
(a), opus (b) sau altern (c).

a b c
Fig. 2.8
Structura Structura internă a frunzei este adaptată pentru îndeplinirea
internă a funcţiilor de fotosinteză, respitaţie şi transpiraţie.
frunzei Privit la microscop, limbul frunzei este format din două foiţe
cu rol protector (epiderma superioară si epiderma inferioară)

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

între care se află mezofilul (miezul frunzei) ce conţine celule pline


cu clorofilă.

Epiderma are ca formaţiuni carateristie stomatele prin are


se realizează schimbul de gaze dintre plante şi mediul exterior şi
eliminarea apei prin procesul de transpiraţie.
O stomată este alcătuită din două celule de forma boabelor
de fasole, aşezate faţă în faţă între care ramâne un orificiu prin
care se realizează schimbul de gaze. Numărul stomatelor variază
de la o plantă la alta între 100- 1000 stomate/mm2 de frunză.
Stomatele se închid şi se deschid în funcţie de factorii de
mediu şi de nevoile plantei.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 3

Observă frunzele următoarele plante: stejar, grâu şi pin. Foloseşte material natural
sau un atlas botanic.
Notează pentru fiecare frunză observaţiile tale legate de:
- tipul de frunză (frunză simplă/ frunză compusă);
aspectul frunzei (neted, păros, cerat, etc.);
forma frunzei;
marginea limbului (întreagă, dinţată, lombată, etc.);
modul în care sunt aşezate frunzele pe tulpină;
alte observaţii.
Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

Răspunsurile şi comentariile la testul de autoevaluare nr. 3 se află la pagina ………..

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.5.1. Fotosinteza

Frunza este considerată un mare laborator al naturii în care


se sintetizează hrana plantei. Apa şi sărurile minerale absorbite din
Funcţiile sol de către rădăcină, cu ajutorul perişorilor absorbanţi ajung la
frunzei frunză. Seva brută ia calea vaselor lemnoase din rădăcină şi
tulpină, apoi prin nervurile frunzei, ajunge în celulele din mezofilul
(miezul) frunzei. În frunză, intră prin stomate şi dioxidul de carbon
(CO2). Clorofila are un rol activ în procesul de fotosinteză, ea
absoarbe şi reţine radiaţiile solare luminoase care vor fi
transformate în energie chimică necesară procesului de
fotosinteză. În acelaşi timp, lumina este indispensabilă pentru
formarea clorofilei.
Din apă, săruri minerale şi dioxid de carbon (CO2), frunza
sintetizează substanţe organice (glucide, proteine, lipide) ce vor
circula prin vasele conducătoare liberiene sub formă de sevă
elaborată în totul corpul plantei.
O parte din substanţele organice produse se depozitează
sub formă de rezerve nutritive în diferite părţi ale plantei: în
frunze, seminţe, bulbi, tuberculi sau rizomi. Substanţe dulci
(amidon, zaharuri) depozitează cartoful, grâul, sfecla. Substanţe
grase (lipide) se depozitează în seminţele de nuc, rapiţă, floarea-
soarelui, soia. O importantă sursă de proteine vegetale sunt
boabe de fasole, linte şi mazăre.
În urma procesului de de fotosinteză se eliberează oxigen
(O2), gaz indispensabil vieţii.

Reţine !

În procesul de fotosinteză, plantele folosesc dioxidul de


carbon din aerul atmosferic şi eliberează oxigen. Schimburile de
gaze se realizează prin stomatele de la nivelul frunzelor.
Fotosinteza se desfăşoară în prezenţa luminii.

Principalii factori care influenţează fotosinteza sunt apa,


lumina şi temperatura.
Apa şi sărurile minerale sunt necesare ca materie primă în
Factorii procesul de fotosinteză. Procesul de fotosinteză se intensifică o
care dată cu creşterea cantităţii de apă, când apa este în exces,
fotosinteza se opreşte. Sărurile minerale din sol provin din
influenţează
descompunerea resturilor vegetale şi animale şi din azotul
fotosinteza atmosferic care ajunge în sol prin apele de ploaie şi zăpezi.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

O altă sursă importantă de săruri minerale o reprezintă


îngrăşămintele organice naturale (gunoiul de grajd) şi chimice
(azotaţi, sulfaţi, fosfaţi).
Fotosinteza începe la lumină slabă ( o dată cu apariţia
primelor raze solare şi creşte ca intensitate o dată cu creşterea
intensităţii luminii. Dacă lumina este foarte intensă, fotosinteza
începe să scadă. În concluzie, fotosinteza se desfăşoară cu
randament maxim în orele dimineţii şi spre amiază.
Fotosinteza începe la o temperatură de 00 C, creşte în
intensitate până când temperatura atinge 20- 250 C, după care
încetineşte treptat şi la 45- 520 C se opreşte.
Plantele cu frunze verzi şi iarna (conifere, grâu) desfăşoară
procesul de fotosinteză şi la temperaturi sub 00 C.
Cunoaşterea modului în care temperatura influenţează
fotosinteza are aplicaţii în agricultură pentru stabilirea datelor la
care se realizează însămânţările la diferite plante de cultură.

Plantele verzi care îşi produc singure substanţele organice


cu care se hrănesc se numesc plante autotrofe. Alte plante, fiind
Tipuri lipsite de clorofilă, nu au posibilitatea de a realiza fotosinteza şi îşi
de procură substanţele organice gata preparate, din mediul în care
nutriţie trăiesc- plante heterotrofe. Din categoria plantelor heterotrofe fac
parte plantele parazite, semiparazite şi simbionte. Plantele
parazite nu au clorofilă, trăiesc parazit pe alte plante, se
caracterizează prin lipsa frunzelor verzi şi prezenţa unor formaţiuni
speciale pentru hrănire (rădăcini sugătoare- haustori). Plantele
parazite au un număr mare de flori, fructe şi seminţe.
Plante parazite:
- muma- pădurii (parazită pe rădăcinile arborilor din
păduri);
- torţelul (parazit pe tulpinile de lucernă, trifoi, viţă de vie).
Plantele semiparazite, deşi au clorofilă şi realizează
fotosinteza, iau o parte din substanţele organice necesare din alte
plante. O asfel de plantă semiparazită este vâscul care preia
substanţe hrănitoare din tulpina arborelui gazdă.
Plantele simbionte sunt un exemplu interesat de convieţuire
între o plantă autotrofă şi un organism heterotrof. O asfel de
simbioză există între plantele leguminoase (trifoi) şi bacteriile
fixatoare de azot care trăiesc pe rădăcinile acestor plante.
Bacteriile pun la dispoziţia plantei leguminoase, azotul necesar
procesului de fotosinteză, iar plantele leguminoase furnizează
bacteriilor substanţe organice rezultate din fotosinteză.
Convieţuirea în avantajul ambelor organisme, poartă denumirea de
simbioză. Astfel de plante sunt importante pentru agricultură
deoarece îmbogăţesc solul în azot.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.6.2. Respiraţia

Plantele, ca toate celelalte vieţuitoare, au nevoie de oxigen.


Ele utilizează oxigenul pentru arderea substanţelor organice la
nivelul celular şi producerea energiei necesare pentru
desfăşurarea tuturor proceselor: creştere, înflorire, formarea
fructelor, etc.
Plantele respiră prin toate organele, dar mai ales prin
frunze.

Procesul de respiraţie se desfăşoară în mod continuu, ziua


Respiraţia şi noaptea. În urma procesului de respiraţie, plantele elimină
dioxidul de carbon. Schimburile de gaze se realizează şi la nivelul
respiraţiei, prin stomate.

Reţine !

În procesul de respiraţie, plantele folosesc oxigenul din aer


şi elimină dioxiul de carbon. Procesul se desfăşoară în mod
continuu. Schimburile de gaze au loc la nivelul stomatelor.

2.6.3. Transpiraţia

În procesul de fotosinteză, planta utilizează numai o mică


parte din energia solară pentru a o transforma în energie chimică.
O parte importantă din această energie se transformă în căldură.
Acest lucru determină ridicarea temperaturii frunzelor şi duce
la pierderea apei sub formă de vapori.

Transpiraţia este procesul de eliminarea a apei sub formă


de vapori. Eliminarea apei se realizează prin stomate. Prin
Transpiraţia procesul de transpiratie apare în plantă forţa de sucţiune (sugere)
fără de care absorţia unor noi cantităţi de apă cu săruri minerale din
sol, nu ar fi posibilă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Aplicatii practice
(fotosinteză, respiraţie, transpiraţie)

Experimentul nr. 2. 4 Evidenţierea gradului de deschidere al


stomatelor.
Materiale necesare: frunza, benzină, pipetă.
Cum procedezi ?
- pune o picătură de benzină cu ajutorul pipetei, pe dosul frunzei.
Ce observi ? Explica.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………..

Rezultate şi constatări
La nivelul frunzelor se află structuri specializate prin care se realizează schimburile
de substanţe dintre plante şi mediu, structuri ce se numesc stomate.
Dacă stomatele sunt deschise, benzina pătrunde în frunză şi apar pete de culoare
închisă. Dacă stomatele sunt închise nu apare nici o modificare la nivelul frunzei.

Experimentul 2.5 Evidenţierea conducerii sevei brute prin tulpină


şi frunze.
Materiale necesare: plantule de fasole cu 2- 3 frunze, vas cu apă, cerneală
Cum procedezi?
toarnă câteva picături de cerneală în vasul cu apă;
pune plantule de fasole în vasul cu apă colorată;
realizează observaţii după 2 zile;
(în locul plantelor de fasole poţi folosi ramuri de muşcată cu 2- 3 frunze).
Ce observi ? Explica.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………
Rezultate
Apa colorată a urcat prin vasele conducătoare ale tulpinii, apoi prin nervuri şi a colorat
frunzele.

Experimentul 2. 6 Evidenţierea fotosintezei prin producerea de


oxigen.
Materiale necesare: plantă acvatică (ciuma- apelor), eprubete
Cum procedezi ?
secţionează oblic baza unei ramuri de ciuma- pădurilor;
pune planta într- o eprubetă cu apă, cu partea secţionată orientată în sus.
aşază eprubeta la lumină;
- repetă experimentul aşezând eprubeta la o distanţă de
20 cm faţă de becul unei veioze
Ce observi ? Explică.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………..
Rezultate

Prin partea secţionată a tulpinii de ciuma- apelor ies bule de gaz (oxigen).
Producerea oxigenului demonstrează că în frunze se desfăşoară procesul de fotosinteză.
Plantele au nevoie de lumină pentru a realiza procesul de fotosinteză. Creşterea
intensităţii luminii determină intensificarea fotosintezei (creşte numărul bulelor de gaz
degajate).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Experimentul 2. 7 Evidenţierea fotosintezei prin producerea de


amidon.

Materiale necesare: tubercul de cartof, ghiveci cu muşcată, staniol, alcool etilic


96%, iod, pipetă.
Cum procedezi ?
- pe o secţiune dintr- un tubercul de cartof pune 2- 3
picături de iod (apare o coloraţie albastră care demonstrează prezenţa
amidonului);
- pe o secţiune dintr- un tubercul de cartof pune 2- 3
picături de iod (apare o coloraţie albastră care demonstrează prezenţa
amidonului);
- fixează pe ambele feţe ale unei frunze de muşcată o
fâşie de staniol pentru a împiedica pătrunderea luminii în frunză (nu detaşa
frunza de plantă!!);
- expune planta la lumină timp de câteva ore;
- detaşează frunza şi îndepărtează staniolul;
- decolorează frunza prin fierbere în apă şi alcool.
(Atentie ! Fierberea se realizează astfel: într- un vas cu apă, se introduce un vas
mai mic cu alcool etlic în care se pune frunza).
toarnă câteva picături de iod pe frunza decolorată .
Ce observi ? Explică.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Frunza se colorează în albastru sau brun numai în porţiunile unde nu a fost
acoperită de staniol ceea ce demonstrează că amidonul s- a format în frunză numai în
portiunile expuse la lumină. Partea de frunză acoperită cu staniol nu se colorează
(datorită absenţei luminii nu s-a desfăşurat fotosinteza şi nu s-a sintetizat amidon).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Experimentul 2.8 Evidenţierea respiraţiei prin consumul de oxigen.


Materiale necesare: semiţe încolţite de grâu sau fasole, borcan închis emetic,
lumânare, sârmă
Cum procedezi ?
- în borcanul care se poate închide ermetic cu un capac introduci 20- 30 de
seminţe încolţite;
- după 2 zile, deschide capacul şi introdu o lumânare aprinsă fixată la capătul
unei sârme.
Ce observi ? Explică.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Lumânarea se stinge deoarece în borcan nu mai există oxigen care să întreţină
arderea. Prin respiraţie, seminţele au consumat tot oxigenul din borcan.

Experimentul 2. 9 Evidenţierea procesului de transpiraţie.


Materiale necesare: plantă în ghiveci, pungă de plastic
Cum procedezi ?
fixează părţile aeriene ale plantei într- o pungă de plastic;
închide punga de plastic prin legare sau cu scotch timp de o oră.
Ce observi ? Explică.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………..
Rezultate

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Pe punga din plastic apar picături de apă rezultate din condensarea vaporilor
eliminaţi de plantă prin transpiraţie.
2.7. Floarea

Floarea este organul de înmulţire a plantei. Din flori se


formează fructele şi seminţele.
Florile sunt aşezate pe tulpină, câte una (flori simple) sau
Floarea sunt grupate mai multe la un loc formând inflorescenţe.
Inflorescenţele au formă de :
- ciorchine (liliac, salcâm, viţă de vie);
- spic (grâu, pătlagină);
- disc (floarea- soarelui, muşeţel);
- ştiulete (porumb);
- umbrelă (soc, morcov);
- mâţişori (mesteacăn).

Alcătuirea unei flori simple

O floarea simplă este alcătuită din mai multe elemente.


Pedunculul este codiţa florii. Receptaculul este partea terminală,
Alcătuirea lăţită a peduncului pe care se prind celelalte componente ale florii.
unei flori La floarea receptaculul are forma unei cupe (la alte flori, receptacul
are formă de cilindru, con, etc.).
simple

Fig. 2.9 Floarea de măr

Pe receptacul se prinde învelişul floral format din sepale


(frunzuliţe verzi, cu rol de apărare a florii) şi petale divers colorate.
Totalitatea sepalelor formează caliciul floral. Sepalele pot fi libere
(neunite) sau concrescute (unite). Totalitatea petalelor formează
corola. Petalele au forme, mărimi şi culori diferite şi pot fi libere sau
concrescute.
Tot de receptacul se prind şi staminele, organele de
reproducere bărbăteşti. Fiecare stamină are câte un filament în

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

vârful căruia este fixată o umflătură plină cu granule de polen


(anteră). Fiecare grăuncior de polen conţine două celule sexuale
bărbăteşti. În centrul florii se află pistilul, organul de reproducere
femeiesc. Pistilul are formă de pară, iar baza sa, umflată se
numeşte ovar. Ovarul conţine ovulele, care sunt celulele sexuale
femeieşti. Ovarul se prelungeşte cu un tub subţire, stilul, terminat
printr- o umflătură, stigmatul.
Nu toate florile prezintă această alcătuire. Florile de grâu
sunt diferite de cea prezentată: sunt verzi, grupate în spic, fără
petale şi sepale, nu au decât elementele esenţiale ale florii,
staminele şi pistilul.
Spre deosebire de florile simple, florile compuse au o altă
Alcătuirea structură. O asfel de floare este floarea- soarelui alcătuită de fapt,
dintr- un ansamblu de flori, susţinute de un receptacul lăţit, în formă
unei flori de disc. Receptaculul este înconjurat de frunze mici, de culoare
compuse verde.
Florile exterioare, de culoare galbenă, sunt petale unite între
ele şi sunt sterile (din ele nu se formează seminţe). Florile interne
au petale mici, unite în formă de tub. Aceste flori tubulare sunt
fertile, din ele se formează fructe şi seminţe.

Transformarea florii în fruct presupune două etape:


polenizarea şi fecundaţia.
De la Polenizarea presupune transportul polenului unei flori spre
floare pistilul alteia cu ajutorul vântului şi al insectelor (albine, fluturi, etc.).
la fruct Când un grăuncior de polen cade pe stigmatul unei flori, el
germinează, producând tubul polinic care coboară prin stil şi
ajunge în ovar. Celulele sexuale bărbăteşti, prezente la capătul
tubului polinic, fuzionează cu celulele sexuale femeiesti. Acesta
este procesul de fecundaţie care duce la formarea a două celule
noi care vor da naştere seminţei.
Imediat după fecundaţie, petalele şi sepalele se veştejesc şi
se scutură, stilul şi stigmatul se usucă şi cad, ovarul creşte, se
îngroaşă şi se trasformă în fruct.
Fructele conţin seminţe care provin din ovulele fecundate.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.8. Fructul şi sămânţa

Fructul se formează din ovar, ca urmare a procesului de


fecundaţie şi are rol de protecţie a seminţei din care se va forma o
noua plantă.

Clasificarea fructelor:
• Fructele uscate sunt tari şi lipsite de substanţe de
rezervă. Unele se deschid la maturitate eliberând seminţele:
Fructul păstaia (fasole, salcâm) şi capsula (mac). Alte fructe uscate nu se
deschid la maturitate: aluna, ghinda, cariopsa (grâu, floarea-
şi soarelui) etc.
sămânţa • Fructele cărnoase au miezul bogat, zemos în vitamine
şi sustanţe hrănitoare.
- fructe cărnoase, cu mai multe seminţe (bacă): roşii,
castraveţi, struguri, portocale.
- fructe cărnoase, cu o sămânţă închisă într- un sâmbure
(drupă): caise, piersici, prune, cireşe.
- fructe cărnoase false (poamă) - la formarea fructului
participă, pe lângă ovar şi alte părţi ale florii, de exemplu
receptaculul: mere, pere, gutui.
- fructe cărnoase multiple: zmeură, căpşuni, fragi.

La toate plantele cu flori, seminţele sunt închise în fructe.


După formă şi dimensiuni există o mare diversitate de seminţe.
Sămânţa de fasole (fig. 2.19) prezintă un înveliş cu rol de
protecţie- tegument (1), două cotiledoane (2)- formaţiuni cărnoase
în care se găsesc rezervele de hrană ale seminţei şi embrionul
alcătuit din rădăciniţă (3), tulpiniţă (4) şi muguraş (5).
Din embrion se va dezvolta viitoarea plantă. Embrionul
foloseşte rezervele de hrană din cotiledoane până la formarea
primelor frunze. Din seminţele cu două cotiledoane se dezvoltă
plantele dicotiledonate.
La sămânţa de grâu (fig. 2.10), embrionul are un singur
cotiledon, iar substanţele grănitoare se găsesc în afara
cotiledonului. Din seminţele cu un cotiledon iau naştere plantele
monodicotiledonate.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Fig. 2.10 Bobul de fasole

În condiţii favorabile, seminţele încolţesc (germinează) şi


embrionul începe să se dezvolte şi se transformă în plantulă apoi
Germinţia în plantă adultă. Puterea de germinaţie depinde de substanţele
seminţelor hrănitoare înmagazinate în seminţe şi se realizează numai în
prezenţa apei, a oxigenului şi numai la o anumită temperatură.
Seminţele nu au nevoie de lumină pentru a încolţi.

Etapele germinaţiei:
- îmbibarea seminţelor cu apă şi umflarea acestora;
- ruperea tegumentului şi apariţia rădăciniţei;
- formarea perişorilor absorbanţi şi transfomarea
rădăciniţei în rădăcină;
- creşterea tupliniţei şi apariţia primelor frunze;
- uscarea cotiledonului.

Reţine !

Germinaţia presupune toate procesele prin care trece


embrionul din sămânţă, de la starea de repaus, la starea activă de
creştere.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Test de autoevaluare nr. 4

1. Completează spaţiile libere cu denumirea părţilor componente ale unei seminţe


de fasole. Ce lipseşte din alcătuirea ei ?

1. ………………………………

2. ………………………………

3. ………………………………

4. ………………………………
5. ………………………………

Fig. 2.11 Bobul de fasole

2. Scrie, în casete, ordinea în care se dezvoltă planta.

Fig. 2.12

3. Ordonează stadiile de creştere şi de dezvoltare ale plantei: înflorire, polenizare,


formarea rădăcinii, sămânţa, fecundaţia, formarea tulpinii, germinaţia, formarea frunzelor.

a. ……………………………. e. ………………………………
b. ……………………………. f. ………………………………
c. ……………………………. g. ……………………………..
d. ……………………………. h. ……………………………..

Răspunsurile şi comentariile testului de autoevaluare se află la pagina …………..

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Aplicaţii practice
(floare, fruct, sămânţă)

Experimentul 2.11 Modelarea componentelor unei flori.


Materiale necesare: plastilină de diferite culori, plaşetă pentru modelaj, imagini ale
unor flori
Cum procedezi ?
modelează toate componentele florii din plastilină;
aranjează- le, asfel încât să obţii diferite flori.

Experimentul 2.12 Evidenţierea componentelor seminţei de


fasole.
Materiale necesare: 4- 5 seminţe de fasole, farfurioare, vată.
Cum procedezi ?
- pune la încolţit seminţele de fasole pe farfurioare, având
grijă ca vata să se menţină permanent umedă;
- după 2 zile observă cele două jumătăţi ale seminţei.
Ce observi ?
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Se observă tegumentul de culoare albă care se desprinde acum cu uşurinţă, cele
două cotiledoane şi embrionul cu rădăciniţa, tulpiniţa şi muguraşul.

Experimentul 2.13 Observaţii asupra etapelor germinaţiei şi a


factorilor care influenţează germinaţia

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Materiale necesare: seminţe de grâu, fasole sau porumb, ghivece cu pământ.


Cum procedezi ?
- pune la încolţit seminţele şi urmăreşte zilnic transformările suferite în
procesul de încolţire;
- notează într- o fişă de observaţie toate transformările care au loc (apariţia
rădăcinii, tulpinii, etc.);
- observă ce se întâmplă cu seminţele dacă:
• sunt udate zilnic cu o cantitate mică de apă;
• sunt udate de trei ori pe zi cu o cantitate mare de apă;
• nu sunt udate deloc.
observă şi compară seminţele puse la încolţit:
• în condiţii de lumină;
• la întuneric (într- o cutie).
observă şi compară seminţele puse la încolţit:
• la temperatura camerei;
• într- un loc friguros
Notează observaţiile tale.
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Seminţele au nevoie de apă şi căldură pentru a încolţi. Unele seminţe încolţesc şi
la temperaturi mai scăzute (seminţele de grâu). Seminţele nu au nevoie de lumină pentru
a încolţi. Lumina este necesară plantelor după apariţia primelor frunze.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.9. Sensibilitatea şi mişcarea la plante

Sensibilitatea este însuşirea organismelor vegetale de a


răspunde la acţiunea unor factori de mediu (lumină, temperatură).
Cea mai frecventă formă de răspuns a plantei este mişcarea.
Sensibilitatea Mişcarea este o însuşire caracteristică întregii lumi vii, deci
se manifestă nu numai la animale ci şi la plante.
şi
Mişcările plantelor sunt de fapt, mişcări ale unor organe ale
mişcarea plantelor şi sunt reprezentate de:
- Mişcările autonome: mişcări de răsucire determinate de
creşterea neuniformă a organelor plantelor întâlnite la
plantele volubile şi agăţătoare (fasole, zorele, mazăre,
viţă de vie).
- Miscările induse (tropisme şi nastii): mişcări de
orientare ale organelor plantelor determinate de acţiunea
unor factori externi (lumină, temperatură, forţa de
gravitaţie).

Fototropismul este mişcarea de orientare a organelor


plantelor către lumină ( orientarea frunzelor spre lumină).
Termonastiile sunt mişcări determinate de variaţia
temperaturii (închiderea- deschiderea florilor) în funcţie de
temperatură.
Geotropismul este mişcarea de orientare a organelor
plantei determinată de acţiunea forţei de gravitaţie (tulpinile cresc în
sus, în sens antigravitaţional, rădăcinile în jos în acelaşi sens, cu
forţa gravitaţională).
La unele plante, se întâlnesc mişcări determinate de
alternanţa zi- noapte. În acest caz, se pare că mişcările sunt
determinate de variaţii ale luminii cât şi ale temperaturii. Florile de
regina- nopţii se deschid seara, iar dimineaţa se închid;
inflorescenţele de păpădie se deschid la lumină şi se închid la
întuneric.

Stiai că, cercetătorii indieni au fost primii care au demonstrat


că plantele iubesc muzica? Plantele supuse unui “tratament” muzical
cresc mai repede şi sunt mai rezistente la boli. Încearcă şi tu acest
lucru !

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Aplicaţii practice
(sensibilitatea şi mişcarea la plante)

Experiment 2.14 Evidenţierea fototropismului.


Materiale necesare: plante în ghiveci (exemplu: muşcată)
Cum procedezi ?
- aşază ghivecele la fereastră timp de câteva zile
Ce observi ?
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Frunzele plantelor s- au orientat către lumină. Experimentul a evidenţiat mişcarea
de orientare a plantelor către lumină adică fototropismul.

Experiment 2.15 Evidenţierea termonastiilor.


Materiale necesare:
Cum procedezi ?
- pune o floare de lalea într- un vas cu apă la temperatura de 300C
Ce observi ?
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
pune aceeaşi floare într- un vas cu apă rece (2- 3 cuburi de gheţă)
Ce observi ?

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Introdusă în apă la temperatura de 300C, floarea se va deschide în câteva minute.
Aceeaşi floare, trecută în vasul cu apă rece se va închide. Mişcările determinate de
variaţia temperaturii se numesc termonastii.

Experiment 2.16 Evidenţierea fototropismului rădăcinii seminţei


de fasole încolţite.
Materiale necesare: borcane, sugativă
Cum procedezi ?
- într- un borcan, fixează pe o sugativă umedă, câteva
boabe de fasole încolţită (vezi fig. 2.13);
- aşază borcanul în poziţia laterală;
- observă cum se orientează rădăcinil, după 2 zile.

Fig. 2.13
Ce observi ?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Rădăcinile se orientează în jos, în acelaşi sens cu forţa de gravitaţională.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Experiment 2.17 Evidenţierea geotropismului tulpinii.

Materiale necesare: seminţe de fasole, ghivece cu pământ


Cum procedezi ?
- pune la încolţit seminţele de fasole, în ghivece;
- după răsărirea plantelor de fasole, aşază ghivecele în
poziţie orizontală timp de 2- 3 zile.
Ce observi ?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Plantele de fasole şi- au îndreptat tulpinile în sus, în sens antigravitaţional
ajungând din poziţia orizontală, în cea verticală.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2.10. Principalele grupe de plante

Plantele sunt organismele vii cel mai des întâlnite pe


pământ. Ele pot avea forme foarte variate, însă toate conţin
clorofilă datorită căreia îşi obţin singure hrana, prin procesul de
fotosinteză.
Regnul Plante cuprinde: muşchii, ferigile, gimnospermele şi
angiospermele.
Muşchii sunt primele plante verzi de uscat. Cresc mai ales
în locuri umede şi umbroase, pe sol, stânci, scoarţa copacilor. Au
Muşchi tulpină şi frunze dar nu au rădăcini adevărate. Organele lor nu
prezintă ţesuturi conducătoare, astfel muşchii sunt consideraţi
plante inferioare.

Ferigile sunt plante foarte vechi. Strămoşii lor, creşteau


acum 400 de miloane de ani şi, în era primară, speciile gigantice
Ferigi alcătuiau adevărate păduri. Ele se întâlnesc în regiunile cu
umiditate mare, în păduri. Corpul unei ferigi este alcătuit din
rădăcină, tulpină şi frunze străbătute de vase conducătoare. Sunt
considerate primele plante superioare. Unele ferigi nu prezintă
tulpină aeriană ci numai una subpământeană numită rizom.
Ferigiile nu au flori. Se înmulţesc prin sporii aflaţi pe dosul
frunzelor.
În regiunile tropicale, unele specii de ferigi au dimensiunile
unui arbore (ferigi arborescente).
În regiunile temperate, ferigile, au dimensiuni mult mai
reduse.

Fig. 2.14 Feriga

Coniferele îşi datorează numele faptului că organele lor de


Conifere şi reproducere au formă de conuri. Există conuri mascule şi conuri
femele. Seminţele aflate în conuri femele nu sunt protejate de un
plante înveliş. Din acest motiv, coniferele sunt numite gimnosperme
înrudite (gimnos- descoperit, sperma- sămânţă), adică plante cu sămânţa

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

neprotejată. Frunzele coniferelor au îndeosebi formă de ace şi


majoritatea speciilor (brad, molid, pin) le păstrează şi pe timpul
iernii. Sub scoarţă, au structuri care secretă răşină, de unde şi
denumirea de răşinoase (fig. 2.15).

Fig. 2.15

Plantele cu flori au apărut pe pământ acum mai bine de 100


de milioane de ani. Au rădăcini, tulpini şi frunze ca şi ferigile şi
Plantele coniferele, dar ele se deosebesc vizibil de acestea prin prezenţa
cu flori florilor, organ esenţial pntru înmulţirea plantelor.
La toate plantele cu flori, seminţele sunt închise în fruct.
De aceea, se numesc angiosperme (angios- acoperit, sperma-
sămânţă).
Plantele cu flori se clasifică în două grupe. Cele ale căror
seminţe conţin un singur cotiledon se numesc monocotiledonate
(vezi fructul şi sămânţa, pag. ……..). Este vorba despre cereale
(grâu, porumb), sau despre plante ornamentale (lalele, crini,
orhidee) dar şi despre unii arbori, cum sunt palmierii.
Alte plante cu flori produc seminţe cu două cotiledoane şi se
numesc dicotiledonate. Pomii fructiferi (cireş, prun, cais, măr),
arborii ce alcătuiesc pădurea (stejar, fag) dar şi un număr mare
dearbuşti (măceş, trandafir, zmeur, mur) fac parte din această
categorie.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Sinteza unităţii de învăţare nr. 2

Celula vegetală- unitatea de bază a plantelor;


Ţesutul- asociere de celule cu acelaşi rol;
Organe vegetative- organe care au rol în hrănirea plantelor (rădăcină, tulpina, frunzele);
Floarea- organul de înmulţire al plantei;
Seva brută- soluţia de apă cu săruri minerale absorbită de plantă din sol;
Seva elaborată- soluţia de apă cu substanţe organice, produsă în frunză;
Fotosinteza- procesul de obţinere a substanţelor organice în frunză, în prezenţa luminii;
Respiraţia- procesul de ardere a substanţelor organice în corpul plantei (la nivelul
celular), cu ajutorul oxigenului pentru obţinerea energiei;
Transpiraţia- eliminarea apei din frunze, sub formă de vapori;
Sensibilitatea- capacitatea plantelor de a reacţiona la diferiţi factori de mediu (lumină,
temperatură);
Gimposperme- plante ale căror seminţe nu sunt protejat de un înveliş;
Angiosperme- plante ale căror seminţe sunt închise în fruct;
Monocotiledonate- plante ale căror seminţe conţin un singur cotiledon (rezerva nutritivă
a seminţei);
Dicotiledonate- plante ale căror seminţe au două cotiledoane.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

Testul de autoevaluare nr. 1

1. Organele unei plante cu flori sunt: organele vegetative (rădăcina, tulpina,


frunza) şi organul de înmulţire (floarea) din care se formează fructul şi
seminţele.
2. Plantele ale căror rădăcini sunt modificate pentru a depozita substanţe
hrănitoare sunt: ţelina, ridichea şi sfecla.
3. Plante cu rădăcină pivotantă: mazăre, fasole, porumb, varză. Plante cu
rădăcina firoasă: grâu, ceapă, usturoi, lalea. Plante cu rădăcină lemnoasă:
cireş, fag, stejar, trandafir, măceş, etc.
4. Vârful rădăcinii prezintă: 1- scufia; 2- zona netedă; 3- zona perişorilor
absorbanţi; 4- zona aspră.
5. b

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit, îţi
recomand să revezi paginile corespunzătoare.

Testul de autoevaluare nr. 2

1. Tulpina agăţătoare- viţa de vie; tulpină dreaptă- porumb; tubercul- cartof; rizom-
ferigă; tulpină volubilă- fasole;
2. a- A; b- I (din muguri micşti se dezvoltă frunze şi flori); c- A; d- F (tuberculii nu
sunt rădăcini, ci tulpini subterane).
3. b.
4. b- rizom.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

5. c. Tulpina agăţătoare- viţa de vie; tulpină dreaptă- porumb; tubercul- cartof;


rizom- ferigă; tulpină volubilă- fasole;
Testul de autoevaluare nr. 3

Frunza de stejar- frunză simplă alcătuită din limb, peţiol, teacă; formă lobată,
aspect lucios, etc.
Frunza de pin- frunze simple, aciculare (formă de ace lungi), aspect cerat, aşezate
câte două frunze într- o teacă, conţin răşină etc.
Frunza de grâu- frunză simplă, alcătuită in limb şi teacă (lipseşte peţiolul), formă
de panglică, margini întregi, dură, tăioasă, nervuri paralele, etc.

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit, îţi
recomand să revezi pagina corespunzătoare.

Testul de autoevaluare nr. 4

1. 1- tegument; 2- cotiledon; 3- rădăciniţă; 4- tulpiniţă; 5- muguraş.


Lipseşte al doilea cotiledon.
2.
2 1 4 3

3.
a. sămânţa;
b. germinaţie;
c. formarea rădăcinii;
d. formarea tulpinii;
e. formarea frunzelor;
f. înflorire;
g. polenizare;
h. fecundaţie.

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit, îţi


recomand să revezi pagina corespunzătore.

Lucrare de verificare nr. 2

1. Alegeţi varianta care nu denumeşte o funcţie a rădăcinii: 1p


a. absorbţia;
b. respiraţia;
c. fixarea plantei;
d. fotosinteza;
2. Alegeţi varianta care denumeşte procesul prin care plantele obţin energia
necesară creşterii şi dezvoltării: 1p
a. transpiraţia;
b. absorţia;
c. fotosinteza;
d. respiraţia.
3. Pentru fiecare noţiune din coloana A găsiţi 3 noţiuni potrivite în coloana
B. 1p
Exemplu: celulă- membrană, citoplasmă, nucleu.
A B
Celulă Cireşe, apă cu săruri minerale,
Frunză peţiol, membrană, agăţătoare,
Fruct cotiledon, dioxid de carbon, petale,
Floare lumină, pară, stamine, dreptă,
Rădăcină clorofilă, limb, alună, scufie,
Sămânţa târâtoare, peri absorbanţi, cotiledon,
Fotosinteză tegument, nucleu, nervuri, petale,
Tulpină citoplasmă.

4. Prezentaţi un experiment pe care l- ai realizat din cele propuse la


aplicaţiile practice. Notează materialele de care ai avut nevoie, cum ai
procedat, ce ai observat.
Menţionează dacă ai întâmpinat dificultăţi în realizarea experimentului şi care a
fost natura acestora. 2p

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

5. Alcătuiţi un eseu cu titlul ”Funcţiile frunzei” după următorul plan: 4p


structura frunzei;
funcţiile frunzei;
importanţa proceselor de fotosinteză, respiraţie şi transpiraţie;
tipuri de nutriţie.
Poţi folosi surse suplimentare de informaţii (cărţi, reviste, Internet). Eseul va
avea maxim 3- 4 pagini.
Se acordă un punct din oficiu.
Lucrarea de verificare 2 este relevantă pentru aprecierea nivelului de pregătire
după parcurgerea unităţii de învăţare nr. 2. Lucrarea va fi transmisă tutorelui pe
suport de hârtie, va fi finalizată, notată şi va fi returnată.

Criterii de evaluare şi notare

Punctajul acordat:
1- 1 punct;
2- 1 punct;
3- 1 punct;
4- 2 puncte;
5- 4 puncte (utilizarea unor surse suplimentare de informaţii- 1p).

Se acordă un punct din oficiu.


Lucrările de verifiare au o pondere de 50% din nota finală.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Grinţescu I., Botanică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.


2. Boldor O., Raianu O., Trifu M., Fiziologia plantelor- Lucrări practice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
3. Todor V. şi colaboratorii, Metodica predării biologiei la clasele V- VIII, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
4. Gheţe M., Grosu M., Activităţi practice de biologie pentru gimnaziu, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2002, pag. 12- 32.
5. Copil V. şi colaboratorii, Biologie, Manual pentru clasa a V-a, Editura Sigma, 1997,
pag.28- 78.
6. Ţibea F., Atlas şcolar de biologie, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,
Bucureşti, 2004.
7. Enciclopedia pentru tineri Larousse- Plante şi animale, Editura Rao, 1996, pag. 8-
29.
8. Atlas botanic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
9. Opriş T., Bios

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Unitatea de învăţare Nr. 3

ANIMALE

3.1 Obiectivele unităţii de învăţare 3

Pe parcursul şi la sfârşitul unităţii de învăţare, studentul va fi

capabil:

• să identifice principalele componente structurale ale

sistemelor de organe la animale, precum şi a funcţiilor acestora;

• să descrie principalele caracteristici ale sistemelor de

organe utilizând un limbaj specific adecvat;

• să compare modalităţile de realizare a funcţiilor vitale

fundamentale ale organismelor, evidenţiind unitatea şi diversitatea

lumii vii, evoluţia lumii vii;

• să precizeze caracterele generale ale principalelor grupe de

animale.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.2 Organizarea generală a unui animal

Prezentarea organizării unui animal se va realiza la un


mamifer la care întâlnim un maxim de complexitate. Mamiferele
sunt animale care nasc pui pe care-I hrănesc cu lapte secretat de
mamele.
Organismul unui animal este alcătuit din sisteme adică din
grupe de organe care îndeplinesc anumite funcţii. Organele sunt
alcătuite din tesuturi- mai multe celule cu formă şi structură
asemănătoare, care îndeplinesc aceeaşi funcţie.
Celula este unitatea de bază, structurală şi funcţională a
oricărui animal alcătuită din membrană, citoplasmă şi nucleu. În
Organizarea organism există patru tipuri fundamentale de ţesuturi:
general - ţesutul epitelial- acoperă sau căptuşeşte organele
corpului (pielea sau tegumentul); unele epitelii intră în alcătuirea
ăa unor organe de simţ. Alte epitelii intră în alcătuirea unor glande.
unui - ţesutul conjunctiv- are rol de susţinere şi de hrănire
(însoţeşte ţesuturile epiteliale); intră în alcătuirea sângelui şi a
oaselor (ţesutul conjunctiv dur);
- ţesutul muscular- intră în alcătuirea muşchilor, este
capabil de contracţie permitând mişcări ale întregului organism
sau ale organelor interne;
- ţesutul nervos- coordonează funcţionarea întregului
organism, este alcătuit din celule nervoase (neuroni).

Funcţiile organismului animal

Organismul animal îndeplineşte trei categorii de funcţii:


- funcţiile de relaţie- realizează legătura dintre organism
Funcţiile şi mediul înconjurător asigurând integrarea organismului şi
organi adaptarea sa la condiţiile de mediu; mişcarea şi sensibilitatea
smului sunt funcţii de relaţie;
- funcţiile de nutriţie- asigură schimbul permanent de
animal
substanţe şi energie între organism şi mediul înconjurător;
digestia, respiraţia, circulaţia şi excreţia sunt funcţii de nutriţie;
- funcţia de reproducere- asigură perpetuarea speciei
prin descendenţi.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.3 Funcţiile de relaţie

3.2.1 Mişcarea

Mişcarea şi sensibilitatea sunt funcţii de relaţie.


Mişcarea este însuşirea fundamentală a intregii lumi vii. La
mamifere, mişcarea se realizează cu ajutorul sistemului osos şi al
sistemului muscular.
Sistemul osos este alcătuit din totalitatea oaselor
(scheletul). Oasele sunt legate între ele prin articulaţii. Oasele
Mişcarea sunt ţinute într- o anumită poziţie şi puse in mişcare cu ajutorul
ligamentelor, tendoanelor şi muşchilor. Toate acestea sunt
conectate în aşa fel încât să permită oaselor să se mişte şi să
execute mişcări variate. Oasele cresc în lungime şi în grosime.
Scheletul este alcătuit din :
- scheletul capului: cutia craniană, oasele feţei (maxilar,
mandibulă etc.);
- scheletul trunchiului: coloana vertebrală, coaste, stern;
- scheletul membrelor: oasele memebrelor anterioare şi
posterioare.
Sistemul muscular este alcătuit din totalitatea muşchilor
din organism. Muşchii se prind de oase prin tendoane. În
organism există 3 tipuri de muşchi:
- muşchi striaţi- se prind de schelet (muşchii scheletici) şi
determină mişcarea oaselor; se contractă rapid (îşi scurtează
lungimea) şi asigură postura normală a corpului se numesc striaţi
datorită aspectului striat observabil la microscop.
- muşchi netezi- intră în alcătuirea organelor interne ale
corpului; nu sunt sub controlul conştient al creierului;
- muşchi striat de tip cardiac- formează miocardul sau
muşchiul inimii; are o structură asemănătoare muşchiului striat;

Principalele grupe de muşchi:


- muşchii capului
- muşchii gâtului
- muşchii trunchiului: muşchii toracelui,
muşchii abdomenului
- muşchii membrelor: muşchii membrelor superioare,
muşchii membrelor inferioare

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.2.2 Sensibilitatea

Sensibilitatea este asigurată de către sistemul nervos şi


organele de simţ. Organismul primeşte informaţii din mediul
Sensibilitatea înconjurător prin intermediul organelor de simţ. Aceste informaţii
sunt transformate în senzaţii de văz, de auz, de miros etc. prin
intermediul creierului.
Sistemul nervos este esenţial pentru percepţia senzorială,
controlul mişcărilor şi reglarea tuturor funcţiilor organismului.
Funcţiile de relaţie realizează legătura organismului cu mediul
înconjurător. În acest mod , animalul se deplasează, se
orientează şi se adaptează la conditţiile mediului inconjurător.
Sistemul osos este alcătiut din:
- sistem nervos central- format din encefal (creier) şi
Sistemul osos măduva spinării;
- sistem nervos periferic- format din ganglioni nervoşi şi
nervi.
Unitatea structurală şi funcţională a ţesutului nervos este
celula nervoasă (neuronul). Neuronii sunt legaţi între ei prin
sinapse formând o reţea in tot corpul prin care circulă informaţiile.

Organele de simţ sunt: ochiul, urechea, nasul, limba şi


pielea.

Ochiul- organul de simţ al văzului

Ochii sunt aşezaţi în orbite şi sunt alcătuiţi din globul ocular


şi structurile anexe(muşhii globului ocular, glandele lacrimale şi
pleoapele).
Organele de Globul ocular- prezintă trei membrane (tunici) dispuse
simţ concentric.
- tunica externă- sclerotica: culoare alb- sidefie, opacă în
partea anterioară prezintă corneea transparentă;
- tunica medie- coroida: culoare neagră, bogat
vascularizată, cu rol în hrănirea globului ocular; în partea
anterioară prezintă irisul (partea colorată care înconjoară pupila);
- tunica internă- retina: conţine celule sensibile la lumină
care transmit mesaje spre creier prin intermediul nervului optic.
Mediile transparente ale globului ocular sunt:
- corneea transparentă
- umoarea apoasă (lichid aflat în camera interioară a
ochiului, aflată între cornee şi cristalin)
- cristalinul- lentilă biconvexă
- corpul vitros (substanţă cu consistenţă de gel,
transparentă, aflată în camera posterioară a ochiului, între
cristalin şi retină)

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Structurile anexe ale globului ocular sunt:


- pleoapele- sunt căptuşite cu o membrană numită
conjunctivă care produce un lichid care lubrifiază globul ocular,
pleoapele apără ochiul de praful din aer;
- muşchii globului ocular- controlează mişcările globului
ocular în orbite;
- glandele lacrimale- se află în vecinătatea ochilor şi
produc fluidul ce menţine umed globul ocular.

Urechea- organul de simţ pentru auz şi echilibru

Urechea este formată din:


Urechea externă- este formată din pavilion şi conductul
auditiv extern. În capătul conductului auditiv extern se află
timpanul.
Urechea medie- comunică cu faringele prin trompa lui
Eustachio (egalizează presiunea aerului de o parte şi de alta a
timpanului, conţine un lanţ de trei oscioare (ciocanul, nicovala şi
scăriţa) articulate între ele, care preiau vibraţiile sonore de la
timpan şi le transmit spre urechea internă.
Urechea internă- este formată din mai multe cavităţi ce
alcătuiesc labirintul osos. În labirintul osos se află labirintul
membros alcătuit din 3 canale semicirculare, vestibul şi melc
membranos. În canalele semicirculare şi vestibul se află receptorii
pentru simţul echilibrului iar în melcul membranos se află receptorii
pentru simţul auzului.
Celulele receptoare transformă vibraţiile în impulsuri
nervoase şi le transmit prin nervii vertibulo- cohlear spre creier,
unde ia naştere senzaţia de auz, şi respectiv, informaţia despre
poziţia corpului în spaţiu.

Limba- organul de simţ pentru gust

Limba este un organ musculos ce prezintă pe suprafaţa sa


proeminenţe mici, numite papile. Papilele conţin numeroşi
muguri gustativi- recepţionează diferite substanţe dizolvateîn
Organe de salivă. Pe suprafaţa limbii sunt percepute gusturile primare: dulce,
simţ amar, acru şi sărat. Senzaţiile gustative sunt complexe datorită
combinării gusturilor primare.

Nasul- organ de simţ pentru miros

Fosele nazale sunt căptuşite de mucoasa olfactivă care


conţine receptori olfactivi ce detectează substanţele volatile din

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

aerul insiprat. Impulsurile nervoase ajung în creier, unde sunt


transformate în senzaţii olfactive.

Pielea- organul pentru simţ tactil, termic şi dureros

Pielea conţine numeroşi receptori. În plus pielea, are


multiple funcţii.

Sistemul endocrin este alcătuit din glande endocrine,


organe specializate în secreţia unor substanţe, numite hormoni,
care se varsă în sânge şi acţionează la distanţă stimulând sau
Sistemul inhibând activitatea altor organe sau ţesuturi.
endrocrin Glandele endocrine sunt o condiţie esenţială pentru
asigurarea proceselor de creştere, nutriţie şi reproducere.
La aceste procese se adaugă rolul pe care îl au hormonii în
reglarea mecanismelor de adaptare a organismului la condiţiile de
mediu.
Principalele glande endocrine sunt: hipofiza, tiroida, glandele
paratiroide, glandele suprarenale, glandele sexuale şi pancreasul
endocrin.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 1


I. Alege răspunsurile corecte.
Care dintre următoarele componente intră în alcătuirea celulei animale?
a) membrană
b) citoplasmă
c) ţesut
d) clorofilă
e) nucleu
II. Completează schema:
de relatie
- ……………….
- ………………..
Funcţiile organismului de ………………..
- …………………….
- …………………….
- …………………….
- excreţia
de reproducere
III. Alege răspunsurile corecte:
1. Scheletul trunchiului este format din:
a) coloana vertebrală
b) oasele membrelor anterioare
c) stern
d) femur
e) coaste
2. Sistemul nervos central este format din:
a) encefal
b) nervi
c) ganglioni
d) măduva spinării
e) articulaţii
3. Tunicile globului ocular sunt:
a) sclerotica
b) cristalinul
c) retina
d) irisul
e) coroida
4. Receptorii pentru echilibru se află în:
a) melcul membranos
b) urechea medie
c) canalele semicirculare
d) vestibul
e) timpan
Răspunsuri şi comentarii se află la pagina ………….

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.3 Funcţiile de nutriţie

Funcţiile de nutriţie sunt: digestia, respiraţia, circulaţia şi excreţia.

III.3.1 Digestia

Digestia reprezintă totalitatea transformărilor suferite de


alimente de-a lungul tubului digestiv. Prin digestie alimentele sunt
transformate în substanţe solubile ce pot fi absorbite şi utilizate de
Digestia organism.
Digestia se realizează de către sistemul digestiv.
Sistemul digestiv este alcătuit din:
- tub digestiv: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac,
intestin subţire, intestin gros;
- glande anexe ale tubului digestiv: glande salivare,
ficat, pancreas.
Cavitatea bucala are organe specializate: limba şi dinţii.
Limba este un organ musculos cu rol în mestecarea alimentelor,
înghiţire şi în vorbire. La nivelul limbii se află receptorii pentru
gust.
Dinţii sunt organe specializate pentru tăierea, sfărâmarea
şi zdrobirea alimentelor.
Tipurile de dinţi sunt: incisivii, caninii (colţii), premolarii şi
Tubul digestiv molarii.
În urma impregnării cu salivă se formează bolul alimentar
care este înghiţit (deglutiţie).
Faringele este un tub la nivelul căruia se încrucişează
calea digestivă cu cea respiratorie. În timpul înghiţirii, alimentele
sunt împiedicate să patrundă în calea respiratorie.
Alimentele trec prin esofag şi ajung în stomac.
Stomacul este organul cavitar situat între esofag şi
intestinul subţire. Stomacul depozitează şi lichefiază alimentele
prin amestecarea acestora cu sucul gastric formând chimul
gastric.
Intestinul subţire are rol în absorţia substanţelor nutritive
din alimente. Chimul gastric care conţine acid clorhidric este
neutralizat de sucul intestinal, de bila (produsă de ficat) şi de
sucul pancreatic ( produs de pancreas). Bila are rolul de a
emulsiona grăsimile.
În urma digestiei, alimentele se transformă în nutrimente
(aminoacizi, acizi graşi şi glicerol şi monozaharide).
Nutrimentele trec în sânge care le transportă până la
nivelul celulelor. Resturile nedigerabile trec în intestinul gros.
Intestinul gros este situat în continuarea intestinului
subţire. Prezintă trei porţiuni: cecum, colon şi rect. La nivelul
intestinului gros se realizează absorbţia apei. Pe lângă procesele

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

de fermentaţie şi de putrefacţie, flora bacteriană a intestinului gros


intervine în sinteza vitaminelor: B, B1, B2, B6 si K.

Glandele anexe ale tubului digestiv

Glandele salivare- produc saliva ce conţine o enzimă cu


rol în digestia amidonului (se clasifică în glande salivare
sublinguale, submaxilare şi parotide).
Ficatul- este cea mai mare glandă din organism, produce
bila (fierea) ce se acumulează în vezica biliară (rezervor de
Glande anexe depozitare a bilei în timpul repausului digestiv).
Pancreasul- produce sucul pancreatic cu rol în digestie.

III.3.2 Respiraţia

Respiraţia reprezintă totalitatea proceselor biologice prin


care organismele descompun substanţele organice, eliberând
energia chimică stocată în acestea.
Respiraţia se realizează de către sistemul respirator.
Sistemul respirator este alcătuit din totalitatea organelor
Sistemul care efectuează schimbul de gaze intre organism şi mediu.
respira Sistemul respirator este alcătuit din căi respiratorii
tor (extrapulmonare şi intrapulmonare) şi plămâni.

1. Căile respiratorii sunt reprezentate de:

- fosele nazale- primul segment al căilor respiratorii prin


Căi respiratorii care aerul atmosferic pătrunde în organism;
extrapul - faringele- locul unde se încrucişează calea respiratorie
monare cu cea digestivă;
- laringele- situat între faringe şi trahee are o funcţie
respiratorie şi o funcţie fonatorie (producerea sunetelor);
- traheea- tub cartilaginos paralel cu esofagul şi adaptat
pentru conducerea aerului, fără a împiedica înaintarea bolului
alimentar prin esofag;
- bronhiile- formate din bifurcarea traheei: primele
Căi respiratorii ramificaţii ale traheei se numesc bronhii principale. Bronhiile
intrapulm principale pătrun îm plămâni şi se ramifică arborescent formând
onare căile respiratorii intrapulmonare. Ultimile ramificaţii ale bronhiilor
se numesc bronhiole. Aceste bronhiole prezintă o serie de
structuri veziculare numite alveole pulmonare la nivelul cărora
se realizează schimbul de gaze respiratorii.
În inspiraţie aerul pătrunde în plamâni. Oxigenul luat de sânge
este transportat la inimă şi de aici la celule, contribuind la
oxidarea unei părţi din substanţele organice prin care rezultă
energia necesară organismului animal. În urma acestor oxidări

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

(arderi) rezultă şi dioxid de carbon pe care sângele îl transportă


la plămâni, de unde este eliminat prin expiraţie.
În concluzie, respiraţia cuprinde:
- respiraţia externă- (inspiraţia, expiraţia)- schimburile
gazoase dintre organism şi mediu;
- respiraţia internă- transportul gazelor respiratoriii ( O2 şi
CO2) la celule/ de la celule;
- respiraţia celulară- procesele biologice de la nivel
celular.

2. Plămânii sunt organele respiratorii pereche, situate în


Plămânii cavitatea toracica. Fiecare plămân este protejat de o membrană
dublă extensibilă numită pleură. Plămânii sunt alcătuiţi din lobi şi
lobuli pulmonari. Lobul pulmonar este elementul anatomic şi
funcţional al plămânului având în alcătuirea sa alveolele
pulmonare la nivelul cărora se realizează schimburile de gaze.

3.3.3 Circulaţia

Circulaţia este realizată de sistemul cardiovascular (inimă


şi vase de sânge). Sângele este principalul lichid circulant din
organismul mamiferelor.
Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate
(celulele sângelui). Plasma, partea lichidă a sângelui îndeplineşte
funţia de transport a substanţelor nutritive, a sărurilor minerale şi a
apei).
Elemente figurate:
Sângele - globulele roşii (eritocitele)- conţin hemoglobina care
asigură transportul gazelor respiratorii (oxigen şi dioxid de
carbon);
- globulele albe (leucocitele)- sunt implicate în procesele
de apărare contra agenţilor patogeni (imunitate) prin
producerea de anticorpi sau fagocitoză (digeră
microorganismele);
- trombocitele (pachetele sangvine)- intervin în
fenomenul de coagulare.
Sistemul cardiovascular este alcătuit din inimă şi vase de
sânge (artere, vene, capilare).

Inima mamiferelor este un organ muscular, cavitar


Inima tetracameral (2 atrii şi 2 ventricule) situat în cavitatea toracică. Cele
2 atrii sunt situate superior şi primesc sângele de la vene. Cele 2
ventricule cu pereţii mai groşi pompează sângele spre organe şi
ţesuturi prin artere. Din ventriculul stâng pleacă artera aortă, iar din
cel drept arterele pulmonare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Peretele inimii este alcătuit din trei straturi: epicard, miocard


şi endocard. Miocardul sau muşchiul inimii este un tip special de
ţesut striat. În miocard se află un ţesut specializat format din celule
miocardice modificate care asigură contracţiile inimii chiar şi atunci
când inima este scoasă din corp (automatismul cardiac).
Contracţiile inimii se numesc sistole iar relaxările de
numesc diastole.
Vasele de sânge (artere, vene, capilare) alcătuiesc o reţea
Vasele de prin care sângele circulă de la inimă către organele corpului
sânge (artere) şi de aici înapoi la inimă (vene). Capilarele sunt vase de
calibru foarte mic, la nivelul cărora se realizează schimburile între
sânge şi ţesuturi.
Prin contracţie, inima pompează sângele în cele două
circulaţii:
- circulaţia sistemică (marea circulaţie)- în care sângele
cu oxigen şi substanţe nutritive este pompat din inimă prin aortă
până la ţesuturi; după schimbul de gaze de la nivelul ţesuturilor,
sângele cu dioxid de carbon se întoarce la inimă prin venele cave;
- circulaţia pulmonară (mica circulaţie)- în care sângele
cu dioxid de carbon este transportat de la inimă la plămâni prin
arterele pulmonare; după nivelul schimbului de gaze de la nivelul
plămânilor sângele cu oxigen se întoarce la inimă prin venele
pulmonare.
La mamifere, circulaţia sângelui este închisă (sângele circulă
prin vase de sânge cu pereţii proprii) şi dublă (sângele trece de
două ori prin inimă, formând marea şi mica circulaţie).

3.3.4 Excreţia

Excreţia- eliminarea substanţelor nefolositoare din organism


este realizată de:
- rinichi- elimină substanţe nefolositoare sub formă de urină;
- piele- elimină substanţele toxice prin procesul de
transpiraţie;
- plamâni- elimină prin expiraţie dioxid de carbon;
- intestinul gros- elimină resturile nedigerate sub formă de
materii fecale.
Sistemul excretor este format din rinichi şi căi urinare.
Rinichii sunt organe pereche situate de o parte şi de alta a
Sistemul coloanei vertebrale. Au o culoare roşie-brună şi formă
excreto asemănătoare bobului de fasole.
r Unitatea morfologică şi funcţională a rinichiului este
nefronul, la nivelul căruia se produce urina. Fiecare rinichi conţine
peste un milion de nefroni. Urina este eliminată prin căile urinare
intrarenale şi extrarenale (uretere, vezică urnară şi uretră).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.5 Funcţia de reproducere

Reproducerea este funcţia prin care organismele dau


naştere la urmaşi şi asigură perpetuarea speciilor. Reproducerea
Sistemul este realizată de către sistemul reproducător.
reprod Mamiferele se reproduc sexuat. Reproducerea sexuată
ucător implică participarea a doi indivizi de sexe diferite şi fecundaţia
(toate mamiferele au fecundaţie internă). Organele reproducătoare
sunt reprezentate la masculi de testicule care produc
spermatozoizi (celule reproducătoare bărbăteşti) iar la femele de
ovare, care produc ovulele (celule reproducătoare femeieşti). În
plus, organele reproducătoare secretă hormonii sexuali care
asigură condiţiile propice reproducerii).
În cursul dezvoltării embrionare, mucoasa uterină a
majorităţii mamiferelor contribuie la formarea placentei, organul
prin care se realizează schimbul de substanţe dintre mamă şi
embrionul în dezvoltare (mamifere placentare).
La mamiferele marsupiale, placenta este slab dezvoltată,
puii se nasc incomplet dezvoltaţi şi continuă dezvoltarea în
marsupiul matern. Mamiferele nasc direct pui (vivipare) cu
excepţia mamiferelor inferioare care depun ouă (ovipare).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 2

I. Notează componentele sistemelor digestiv şi respirator

tub digestiv - cavitatea bucală


-
-
-
-
-
1. Sistemul digestiv
…………….. - glande salivare
-
-
căi respiratorii
-
-
-
-
-
2. Sistemul respirator

organe respiratorii ………………


II. Alegeţi răspunsurile corecte:
1. Schimbul de gaze se face la nivelul:
a) căilor respiratorii
b) alveolelor pulmonare
c) bronhiilor
d) pleurei
……………………………
2. Inima mamiferelor este alcătuită din:
a) 2 atrii şi 1 ventricul
b) 2 atrii şi 2 ventricule
c) arteră aortă
d) patru camere
……………………………..
III. Asociază noţiunile:
a) asigură imunitatea
1. globulele roşii b) intervin în coagularea sângelui
2. globulele albe c) transportă gazele respiratorii
3. trombocitele d) conţin hemoglobină
e) produc anticorp
Răspunsuri şi comentarii se află la pagina ……………

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.6 Regnul animal- NEVERTEBRATE

Totalitatea speciilor de animale de pe glob formează regnul


animal. Regnul animal este, la rândul său este împărţit în 2 mari
grupe: nevertebratele (animale lipsite de coloană vertebrală) şi
vertebratele (animale care au coloană vertebrală).
Animalele nevertebrate reprezintă un grup foarte numeros
Regnul (peste un milion de specii) care cuprinde animale care diferă foarte
animal mult între ele precum spongierii, meduzele, coralii, viermii,
moluştele sau insectele. Datorită diversităţii lor este dificil să se
identifice trăsături comune pentru toate aceste animale.
Nevertebratele sunt răspândite în toate mediile de viaţă atât pe
pământ cât şi în apele dulci sau sărate. Formele cele mai variate se
întâlnesc în mediul marin.

Principalele grupe de nevertebrate

3.6.1 Spongierii (bureţii de apă)

Spongierii sau bureţii de apă sunt nevertebrate inferioare cu


o organizare simplă, care trăiesc în ape dulci sau marine. Trăiesc
fixaţi pe suporturi stâncoase fiind animale sedentare.
Duc o viaţă solitară sau pot forma colonii.
Pe suprafaţa corpului se observă numeroşi pori. Un curent
Spongieri de apă străbate în permanenţă porii spongierului ducând în
(bureţi interiorul animalului resturi de animale sau de plante cu care se
de apă) hrăneşte şi oxigenul necesar respiraţiei. Scheletul spongierilor este
de natură minerală fiind format din carbonat de calciu (bureţi
calcaroşi) fie din bioxid de siliciu (bureţi silicoşi) sau de natură
organică format din spongină (buretele de baie pe care îl vedem
în magazine este scheletul unui spongier de acest tip).

Fig. 3.1 Burete marin

3.6.2 Celenterate

Din această grupă fac parte meduzele şi coralii.


Meduzele sunt animale marine care plutesc duse de valurile
mării. Unele meduze sunt mici, altele ajung la un diametru de un
metru. Au formă de umbrelă deschisă cu tentacule pe margini.
Meduzele se deplasează prin contracţii ale corpului. Tentaculele
prezintă mii de celule urzicătoare cu care meduzele îşi paralizează

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

prada. Veninul unor specii de meduze poate ucide un om în mai


puţin de câteva minute.
Meduzele şi
Coralii trăiesc în mări şi oceane izolaţi sau în colonii.
coralii Prezintă un schelet calcaros ce susţine partea vie a animalului.
Datorită formei, culorii şi imobilităţii lor, ei au fost multă vreme
consideraţi plante. Scheletele lor formează în timp recife de corali.
Aceste recife pot ajunge la sute de kilometrii lungime şi prezintă un
mediu de viaţă pentru numeroase specii de animale. O colonie de
corali este formată din milioane de indivizi.
Ei se întâlnesc în special în apele calde ale Oceanului
Pacific şi ale Oceanului Indian la adâncimi ce nu depăşesc
niciodată 50 de metri. Cel mai mare recif de corali este “Marea
barieră de corali” situat la nord- est de Australia.

Fig. 3.2 Meduza

3.6.3 Viermi

În această grupă sunt incluse animale cu corp moale, de


formă alungită, fără schelet. Cele trei tipuri importante de viermi
sunt: viermii plaţi, viermii cilindrici şi viermii inelaţi. Organele de
înmulţire sunt foarte bine dezvolate şi aceste animale depun un
foarte mare număr de ouă.
Viermii laţi au corpul aplatizat sub forma unei frunze (viermi
Viermi marini) sau a unei panglici (tenia).
Tenia este un vierme lat parazit în corpul unui animal sau al
omului.
Viermii cilindrici se numesc astfel datorită formei cilindrice
a corpului. Din această grupă fac parte viermi paraziţi: limbricul,
oxiurul şi trichina (consumul cărnii infestate cu acest vierme poate fi
periculos pentru om).
Viermii inelaţi se caracterizează printr- un corp cilindric
alcătuit din mai multe inele identice (corp inelat).
Acest grup cuprinde numeroşi viermi marini care trăiesc
îngropaţi în mâl sau nisip. Din acest grup de viermi inelaţi fac parte
râma şi lipitoarea.
Râma se hrăneşte cu substanţe organice din sol, pe care le
înghite când îşi sapă galeriile în pământ. Reţine substanţele
folositoare iar pământul este eliminat prin orificiul anal contribuind
astfel la afânarea solului.
Fig. 3.3 Râma
Lipitoarea este un vierme inelat care trăieşteîn lacuri, bălţi şi
mlaştini. Este un parazit temporar care se hrăneşte cu sângele
animalelor din apă. Ea are o ventuză bucală prevăzută cu trei piese
cornoase care îi servesc la fixat şi la tăiat tegumentul animalelor
acvatice, de unde aspiră sângele. Lipitoarea secretă o substanţă
anticoagulantă numită hirudină.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Aplicatii practice

Experimentul 1.1 Evidenţierea rolului râmelor în afânarea


solului
Materiale necesare: un borcan mare de sticlă, pământ, frunze uscate, nisip, hârtie
neagră, apă.
Cum procedezi?
- umple borcanul de sticlă cu straturi alternative de pământ, nisip şi deasupra, un
nou start de pământ;
- stropeşte cu puţină apă pentru a umezi tot conţinutul vasului ;
- sapă pământul dintr- o grădină (de preferat după ploaie) şi vei decoperi râmele;
- alege 2- 3 râme pentru a le instala în borcanul de sticlă pregătit;
- înveleşte vasul de jur îmrejur cu hârtie neagră astfel încât să nu pătrundă
lumina;
- stropeşte zilnic pământul cu puţină apă şi hrăneşte râmele cu zarzavaturi
tocate (morcov, salată, etc.);
- observă ce s- a îmtâmplat în borcan după o săptămână
Notează observaţiile tale în spaţiul rezervat. Numai după ce ai notat propriile
observaţii citeşte mai departe.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………….
Observaţii
Râmele au săpat numeroase galerii în pământ. Cele 3 straturi au fost amestecate
(râmele sunt considerate “pluguri biologice” ce contribuie la afânarea solului.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.6.4 Moluşte

Moluştele sunt animale cu corpul moale alcătuit din trei părţi:


capul, masa viscerală (cuprinde organele interne) şi piciorul folosit
pentru deplasare. Moluştele sunt nevertebrate adaptate la mediul
acvatic şi terestru. Din această grupă fac parte: melcii
(gasteropodele), scoicile şi cefalopodele (sepia, caracatiţa).

Melcii

Există în jur de 100000 de specii de melci. Unii trăiesc pe


Melcii pământ (melcul de livadă, limaxul), alţii în apa mărilor. Corpul este
acoperit de o cochilie calcaroasă adesea răsucită în spirală.
Limaxul nu are decât un rest de cochilie ascunsă sub tegument. La
nivelul capului se află 2 perechi de tentacule. În vârful tentaculelor
lungi se află ochii. Melcii se deplasează cu ajutorul piciorului foarte
dezvoltat, musculos, în formă de talpă lăţită.
Melcii acvatici respiră prin branhii iar speciile terestre respiră
prin plămâni.

Fig. 3.4 Melc


Din grupul lamelibranhiatelor fac parte scoicile, stridiile şi
Scoicile midiile. Sunt animale exclusiv acvatice cu branhii în formă de lame.
Cochilia lor este formată din 2 valve de unde şi celălalt nume al lor-
bivalve. Cele două valve sunt legate între ele printr- o articulaţie
prevăzută cu muşchi speciali astfel încât valvele pot fi perfect
închise sau se pot deschide pentru a lăsa să treacă o parte din
corp. Aceste animale se deosebesc de celelalte moluşte deoarece
sunt lipsite de cap. Piciorul musculos se înfinge în mâl, fixând
animalul pe fundul apei. Există şi scoici care se deplasează prin
salturi succesive produse de închiderea bruscă a valvelor.

La cefalopode (calmar, sepie, caracatiţă) piciorul se divide


în două părţi: una anterioară înconjoară capul şi se prelungeşte cu
multe braţe (tentacule) prevăzute cu ventuze, cealaltă posterioară
are formă de tub (pâlnie) şi serveşte la propulsarea animalului.
Unele cefalopode au o cochilie atrofiată, situată în grosimea
tegumentului (osul de sepie). La caracatiţă, cochilia lipseşte.
Singurul cefalopod posesor de cochilie este Nautilus.
Caracatiţele au opt tentacule de aceeaşi lungime. Calmarii şi
Cefalopodele sepiile au zece: opt scurte şi două foarte lungi. Ventuzele de pe
tentacule sunt folosite pentru prinderea prăzii.
Sunt animale active, de pradă. Cefalopodele au o mare
sensibilitate tactilă şi vizuală reuşind să distingă unele forme prin
pipăit şi văz.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Chiar şi creierul este mai dezvoltat decât cel al altor


nevertebrate şi, spre deosebire de alte moluşte se deplasează
relativ repede, ele produc un jet puternic de apă printr- un orificiu
aflat în partea anterioară a corpului, care le propulsează în sens
invers. În caz de pericol, ele elimină un nor de cerneală. Speciile
care trăiesc la adâncime mare au posibilitatea de a emite lumină cu
ajutorul unor organe luminoase speciale fixate pe tentacule folosite
ca mijloc de apărare. O armă de apărare eficientă a cefalopodelor
este homocromia, adică posibilitatea lor de a lua culoarea
mediului în care trăiesc.
Un fenomen specific pentru cefalopode este faptul că se
înmulţesc o singură dată, când ajung la maturitate, în jurul vârstei
de 2- 4 ani.

3.6.5 Artropode

Din grupa artropodelor fac parte: păianjenii (arahnide), racii


(crustacee), miriapodele şi insectele. Corpul lor este acoperit de
un schelet extern (exoschelet). Pentru a putea creşte artropodele
trebuie să se deprindă din el şi să- şi formeze un alt înveliş mai
mare, fenomen ce poartă denumirea de năpârlire. Picioarele lor
sunt articulate iar corpul este împărţit în segmente. Fiecare
segment poartă câte o pereche de apendice (antene, picioare sau
mandibule) articulate şi mobile.

Arahnidele (păianjeni, scorpioni, acarieni) au corpul


Păianjenii alcătuit din două părţi: cefalotorace şi abomen. La nivelul
cefalotoracelui se află ochii (4 perechi), 2 fălci tăioase, 2 chelicere
(apendice în formă de cleşte) şi 4 perechi de picioare cu gheare.
La nivelul abdomenului se află orificiile prin care se elimină
o substanţă cleioasă care în contact cu aerul se întăreşte formând
firul de mătase din care păianjenii îşi ţes pânza.
Plasele păianjenilor sunt folosite ca adăposturi, pungi pentru
ouă sau capcane pentru prinderea insectelor.
Femelele depun ouă pe care le acoperă cu un cocon de
mătase. Din aceste ouă apar păianjeni mici, identici cu adulţii.
Acarienii sunt arahnide minuscule, majoritatea parazite la
plante, animale şi om (căpuşele, sarcoptul râiei). Alţi acarieni
trăiesc în pământ sau în praful din casă.

Scorpionii se recunosc după abdomenul segmentat. Ultimul


Scorpionii segment se termină cu un ac, care este în legătură cu o pereche de
glande ce secretă venin. Înţepătura unor sorpioni din zona tropicală

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

este mortală. Sunt animale active noaptea, ziua se ascund în locuri


răcoroase. După împerechere, femelele îşi devorează masculul la
numeroase specii de scorpioni.

Miriapodele sunt artropode care au un număr mare de


Miriapodele picioare. În general, ele trăiesc în pământ, în locuri umede
(exemplu: urechelniţa).

Crustaceele au corpul acoperit cu o crustă alcătuită din


chitină şi calcar. În cursul vieţii, crustaceele năpârlesc de mai multe
ori.
Majoritatea crustaceelor trăiesc în apele mărilor (crabi,
Crustacee languste) sau în apă dulce (raci) şi respiră prin branhii. Există şi
specii terestre care respiră prin organe asemănătoare unor
plămâni. Crustaceele inferioare ( dafniile sau “puricii de apă”)
folosesc antenele ca nişte vâsle pentru înot în apa bălţilor sau
iazurilor. Corpul lor are o carapace transparentă. Crustaceele
superioare (crabi, raci, creveţi, homari) au corpul alcătuit din 2
părţi: o parte anterioară numită cefalotorace şi o parte posterioară,
abdomenul.
Prezintă 5 perechi de picioare articulate, cu care înoată sau
merg. La unele specii (rac, crab, homar), prima pereche de picioare
prezintă cleşti.
Crustaceele prezintă două perechi de antene care servesc
la perceperea vibraţiilor şi la menţinerea echilibrului lor.

Insectele constituie grupul cel mai numeros de animale


Insectele (peste 1.000.000 de specii). Ele sunt adaptate la cele mai diverse
condiţii de mediu. Sunt singurele nevertebrate capabile să zboare.
Ca toate artropodele, au picioare articulate şi corpul acoperit cu un
înveliş mai mult sau mai puţin rigid, alcătuit din chitină.
Corpul insectelor este alcătuit din 3 părţi: cap, torace şi
abdomen. Capul prevăzut cu doi ochi compuşi (alcătuiţi din mii de
ochi simpli), două antene şi un aparat bucal de forme variate în
funcţie de modul de hrănire. Toracele insectelor este format din trei
segmente şi prezintă trei perechi de picioare articulate şi doua
perechi de aripi.
Abdomenul prezintă orificii mici, numite stigme, prin care
aerul intră într- un sistem de tuburi cu rol în respiraţie numite
trahee.

Clasificarea insectelor se realizează după trei criterii:


- forma şi dimensiunea aripilor;
- metamorfoza (dezvoltarea larvei în animal adult);
- tipul aparatului bucal;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

a. Libelule
- au aripi transparente, egale ca lungime, care nu se pliază
în lungul corpului;
- prezintă doi ochi compuşi de dimensiuni mari;
- sunt răpitoare, prind prada din zbor;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză incompletă
(ou- larvă- adult);
- larvele se aseamănă cu adulţii, fără să aibă aripi;
b. Lăcuste, greieri
- au aripi care se pliază în evantai (în repaus);
- se deplasează în salturi;
- emit sunete, prin frecarea unor părţi ale corpului;
c. Albine, viespi, furnici
- au două perechi de aripi subţiri, transparente, străbătute de
nervuri;
- trăiesc în grupuri mari (insecte sociale);
- aparatul bucal este adaptat pentru supt şi lins;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă (ou-
larvă- nimfă- adult).
Fig. 3.5 Albina
d. Muşte, ţânţari
- au o singură pereche de aripi pentru zbor, cealaltă pereche
este redusă şi serveşte la menţinerea echilibrului în timpul
zborului (balansiere);
- picioarele se termină cu perniţe moi care aderă pe
suprafeţe netede sau lucioase;
- aparatul bucal este adaptat pentru supt (muscă) sau
înţepat şi supt (ţânţari);
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă.
e. Gândaci (coleoptere)
- au două perechi de aripi: prima pereche de aripi sunt tari,
chitinoase (elitre), a doua pereche sunt aripi membranoase;
- aparatul bucal este adaptat pentru tăiat şi mestecat;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă.
f. Fluturi ( lepidoptere)
- au două perechi de aripi mari, acoperite cu solzi
microscopici, adesea coloraţi;
- aparatul bucal în formă de trompă le permite să aspire
lichide, în special nectarul florilor;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă (ou-
larvă- omidă- nimfă- pupă- adult);
- există fluturi diurni (activi în timpul zilei) şi nocturni (activi în
timpul nopţii).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.6.6 Echinoderme

Sunt animale care trăiesc în mediul marin. Din acest grup


fac parte stelele de mare, aricii de mare, crinii de mare. Au un
schelet intern şi o simetrie radială (corpul este format din cinci părţi
identice dispuse în jurul unui ax central- ca spiţele unei roţi).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 3

1. Completează schema:

SPONGIERI - exemple:

NEVERTEBRATE …………… - exemple

VIERMI - …………….. - exemple:


- cilindrici - exemple:
- …………. - exemple:

………….. - ………………- exemple:


- ………………… - exemple: scoici
- cefalopode – exemple:

ARTROPODE - ………………..- exemple:


……………….. – exemple:
insecte – exemple:
ECHINODERME

2. Completează tabelul încadrând animalele următoare, în grupa sistematică din care fac
parte: melcul de livadă, albina, buretele de apă, racul, meduza, ţânţar, scoica, lipitoare,
coralul alb, libelula, crevete, steaua de mare, cărăbuş, scorpion, caracatiţă, tenia.

Grupa Mediul de
Specia Caractere generale
sistematică viaţă
Melcul de livadă moluşte terestru Corp acoperit de cochilie, prezintă
picior musculos, cu rol în deplasare

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3. Completează în tabel caracterele generale ale animalelor nevertebrate.

Caractere generale

Spongieri
Celenterate
Viermi
Moluşte
Artropode
Echinoderme

3.7 Regnul animal- vertebrate

Sunt animalele cele mai evoluate, care populează toate


mediile de viaţă (terestru, aerian, acvatic şi subteran). Numele lor
este dat de existenţa unui schelet intern a cărui parte principală
este coloana vertebrală.
Corpul este alcătuit la majoritatea din: cap, trunchi şi
membre, adaptate la diferite moduri de locomoţie.

Clasificarea vertebratelor

Vertebratele sunt împărţite în 5 clase:


- Peşti
- Amfibieni
- Reptile
- Păsări
- Mamifere

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.7.1 Peşti

Peştii sunt animale acvatice care respiră cu ajutorul


branhiilor şi au corpul acoperit, la majoritatea speciilor, cu solzi.
Se deplasează prin înot cu ajutorul înotătoarelor. Au un
organ special- vezica înotătoare (pungă plină cu aer) care îi ajută
să urce şi să coboare în apă. Rechinii nu au această vezică
înotătoare. Peştii sunt de mai multe feluri:
a. Peşti cartilaginoşi- au schelet cartilaginos pe toată
durata vieţii: rechinul, pisica de mare, vulpea de mare,
Peşti etc.
b. Peşti cartilaginoşi osoşi- au schelet cartilaginos cu
porţiuni osificate şi corpul acoperit de plăci osoase:
(morun, nisetru, păstrugă).
c. Peşti osoşi- au schelet osos: ştiuca, bibanul, şalăul,
crapul, păstrăvul.
Majoritatea speciilor sunt ovipare, adică puii se formează
în ou. Femela elimină ovulele în apă (icrele), apoi masculul
răspândeşte deasupra lor spermatozoizi (lapţii)- (fecundaţie
externă).
La rechini, fecundaţia este internă iar dezvoltarea
embrionului se face în interiorul corpului (specii vivipare). Unele
specii mor după ce dau naştere puilor (anghile).
Sunt animale cu temperatura corpului variabilă
(poikiloterme).
Fig. 3.6 Şalău

Aplicatii practice

Realizarea unui acvariu

Materiale necesare: un vas din sticlă, apă, nisip, pietriş, plante acvatice, peşti.
Cum procedezi?
- spală bine vasul de sticlă;
- pune pe fundul său un strat gros ( cca 4 cm) alcătuit din nisip şi pietriş bine
spălat;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- în acest strat de pietriş şi de nisip plantează câteva plante, pe care le poţi


culege de la marginea râurilor sau a bălţilor;
- umple vasul cu apă fără a împrăştia nisipul; după umplere, lasă apa, circa 48
de ore şi numai după aceea poţi introduce în acvariu peştişorii;
- hrăneşte peştişorii cu purici de baltă uscaţi pe care îi poţi achiziţiona de la
magazinele specializate.
Dacă ai destulă răbdare, vei putea face observaţii deosebit de valoroase asupra
peştilor (morfologie externă, adaptări la mediu, comportament, etc.)

Sfaturi practice
- evită să dai peştilor prea multă hrană şi înlătură resturile de
mâncare cu o mică plasă;
- la fiecare două zile, schimbă parţial apa din vasul de sticlă, fără
a scoate peştii din vas.

3.7.2 Amfibieni

Amfibienii sunt animale adaptate atât la mediul acvatic cât


şi la cel terestru.
Corpul este împărţit în: cap, trunchi şi membre (sunt animale
tetrapode- au patru membre). Unii amfibieni au coadă (salamandra
Amfibieni şi tritonul), alţii nu au coadă (broasca adultă, brotăcelul). În zona
tropicală trăiesc şi amfibieni fără picioare.
La majoritatea amfibienilor fecundaţia este externă şi
dezvoltarea se realizează prin metamorfoză.
Femela depune ouă în apă şi din ele ies larvele numite
mormoloci care au corpul lung, fără picioare şi o coadă lungă,
turtită lateral, înconjurată de o înotătoare membranoasă.
Mormolocii au respiraţie branhială (branhii externe şi branhii
interne). Apoi, acestea dispar şi se formează plămânii.
Asemănarea mormolocilor cu peştii demonstrează înrudirea cu
acest grup.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Respiraţia amibienilor este pulmonară. Rol în respiraţie are


şi pielea bogat vascularizată şi umedă.
La “broaştele- ucigaşe” care trăiesc în America de Sud
pielea secretă toxine foarte puternice.
Amfibienii sun animale cu temperatura corpului variabilă
(poikiloterme).
Fig. 3.7 Broasca

3.7.3 Reptile

Reptilele sunt primele vertebrate complet adaptate la mediul


terestru. Au apărut acum 300 de milioane de ani. Multe dintre ele
au dispărut (dinozaurii).
O serie de caracteristici fac din reptile un grup de animale
bine adaptate la mediul teresctru:
Reptile - au plămânii care le permit să respire;
- pielea uscată, îngroşată este acoperită de solzi cornoşi (în
perioada de creştere, pielea este înlocuită prin fenomenul de
năpârlire);
- temperatura corpului este variabilă;
- majoritatea se deplasează prin târâre, de unde şi numele
de târâtoare;
- au patru membre scurte dispuse lateral şi terminate cu
degete cu gheare;
- fecundaţia este internă, înmulţirea se face fără
metamorfoză;
- reptilele sunt ovipare (depun ouă), puţine specii sunt
vivipare (nasc pui).

Clasificarea reptilelor

a. Şopârlele
- au corpul alungit, coadă lungă şi ascuţită care se poate
rupe cu uşurinţă, se deplasează cu multă agilitate;
- exemple: ( şopârla cenuşie, guşterul, iguane, cameleonul);
b. Şerpii
- au corpul cilindric, lipsit de membre;
- pielea se schimbă o singură dată în timpul vieţii, ochii nu
au pleoape, au posibilitatea de a înghiţi prăzi întregi datorită unui os
(osul pătrat) care se articulează mobil cu craniul;
- exemple: şarpele de casă (neveninos), vipera
(veninoasă), pitonul, şarpele cu clopoţei, şarpele boa.
c. Broaştele ţestoase
- au corpul acoperit de o carapace alcătuită din solzi
cornoşi (rol de protecţie);
- are un cioc cornos lipsit de dinţi;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- există ţestoase de apă dulce, ţestoase marine şi ţestoase


de uscat;
d. Crocodilii
- reptile adaptate secundar la mediul acvatic;
- au corpul alungit, acoperit de solzi şi o coadă puternică
folosită atât drept cârmă cât şi ca vâslă;
- degetele membrelor posterioare sunt unite printr- o
membrană interdigitală, urechile şi nările se inchid la intrarea în
apă;
- dinţii sunt înfipţi în alveole dentare;
- exemple: crocodilul de Nil, aligatorul.
Fig. 3.8 Crocodil

3.7.4 Păsări

Sunt vertebrate superioare adaptate la zbor, având corpul


aerodinamic. Membrele anterioare sunt transformate în aripi iar
membrele posterioare sunt adaptate la diferite moduri de locomoţie
(mers, înot).
Corpul este acoperit cu pene, fulgi şi puf care protejează
animalul de frig şi îl ajută să zboare.
Culoarea penelor diferă în funcţie de vârstă, sex chiar dacă
ne referim la animale de aceeaşi specie.
Scheletul păsărilor este alcătuit din oase pline cu aer
(pneumatice). Pentru a pune aripile în mişcare, muşchii pectorali
sunt bine dezvoltaţi şi fixaţi pe o prelungire a sternului numită
carenă.
Păsările nu au dinţi ci un cioc de natură cornoasă, foarte dur,
a cărui formă diferă în funcţie de hrana folosită (lung şi drept la
păsările insectivore, curbat la păsările răpitoare).
Respiraţia este exclusiv pulmonară. Cei doi plămâni sunt în
legătură cu saci aerieni de la care pornesc ramificaţii care ajung la
oase. Sacii aerieni au rol de a regla respiraţia în timpul zborului şi
de a micşora greutatea corpului.
Păsările sunt animale homeoterme (au temperatura
corpului constantă).
Înmulţirea păsărilor se realizează prin ouă pe care le clocesc
în cuiburi, construite special.
La majorotatea speciilor, puii sunt îngrijiţi de părinţi.
În perioada de reproducere, multe păsări execută dansuri
nupţiale înainte de împerechere.

Clasificarea păsărilor

Păsările sunt împărţite în două mari grupe:


1. acarenate (lipseşte carena)
2. carenate (carena este prezentă)

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1. Acarenatele sunt reprezentate prin struţi. Struţul este o


pasăre alergătoare cu picioare înalte, puternice şi
musculoase care îi servesc la alergat. Aripile sunt scurte
iar corpul greoi, cu oase pline cu măduvă.

Fig. 3.9 Struţ


2. Carenatele cuprind numeroase grupe de păsări:
- păsărelele: rândunica, ciocârlia, vrabia, privighetoarea;
- păsările scurmătoare: găina, cocoşul de munte,
prepeliţa;
- păsările picioroange: barza, bâtlanul, cocorul;
- păsările răpitoare de zi ( uliul- găinilor, şorecarul) şi
păsările răpitoare de noapte (bufniţa, cucuveaua);
- păsări agăţătoare: ciocănitoarea;
- păsări înotătoare: gâsca, raţa.

3.7.5 Mamifere
Sunt cele mai evoluate vertebrate. Alături de păsări,
mamiferele sunt singurele animale capabile să- şi regleze
temeperatura internă (homeoterme) ceea ce le permite să trăiască
în toate zonele geografice şi în toate mediile de viaţă: terestru,
acvatic, aerian.
Mamiferele au pielea acoperită de peri care formează blana.
La unele animale aceşti peri s- au transformat în ţepi (la arici).
Mamiferele îşi datorează numele faptului că femelele au
mamele şi îşi hrănesc puii cu lapte.
În funcţie de modul de dezvoltare al puilor, se împart în 3
grupe:
1. Monoterme
2. Marsupiale
3. Placentare

1. Monotremele sunt cele mai primitive mamifere. De la


Monotremele strămoşii lor reptilieni, aceste animale şi-au păstrat
particularitatea de a epune două. Puii sunt hrăniţi cu
lapte secretat de glandele mamare.
Monotremele trăiesc numai în Australia şi Noua Guinee şi
sunt reprezentate de ornitorinc şi ecohidnă.
Ornitorincul este un animal semiacvatic, cu un cioc lăţit, fără
dinţi, ca de raţă şi degetele unite printr- o membrană înotătoare.
Echidnele se aseamănă cu nişte arici, având corpul acoperit cu păr
şi ţepi.
Fig. 3.8 Echidna
2. Marsupialele

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Din această grupă fac parte cangurul, ursuleţul Koala,


opoposumul, veveriţa marsupială, lupul marsupial, etc. Caracteristic
Marsupialele
este faptul că la naştere, puiul este incomplet dezvoltat. El îşi
continuă dezvoltarea în marsupiu, unde se găsesc glandele
mamare.

Foarte numeroase acum 100 de milioane de ani,


marsupialele numai sunt reprezentate decât de circa 250 de specii,
majoritatea fiind întâlnite în Australia.

Fig. 3.9 Cangur


3. Placentarele
Caracteristic pentru placentare este prezenţa placentei prin
care embrionul este aprovizionat cu substanţe nutritive şi oxigen.
Placentarele Puii se nasc complet dezvoltaţi şi după naştere sunt hrăniţi
cu laptele secretat de glandele mamare.
Dinţii sunt diferenţiaţi şi specializaţi pentru un anumit regim
alimentar, criteriu esenţial pentru identificarea principalelor categorii
de placentare:
- insectivorele: au talie mică, bot alungit, numeroşi dinţi
ascuţiţi conici cu care perforează învelişul chitinos al insectelor
(ariciul, cârtiţa, chiţcanul);

- chiropterele (liliecii): sunt singurele mamifere capabile să


zboare, au oasele subţiri, uşoare, carenă la nivelul sternului;
prezintă un pliu tegumentar (membrană) care uneşte membrele
anterioare cu laturile corpului, membrele posterioare şi coadă;
primul deget al membrului anterior se termină cu o gheară care îi
permite animalului să se agaţe; sunt animale nocturne (active în
timpul nopţii); emit ultrasunete şi le captează cu urechile prevăzute
cu pavilioane; majoritatea speciilor sunt insectivore, există lilieci
“vampiri” care se hrănesc cu sângele altor mamifere.
- edentatele: sunt mamifere lipsite de dinţi (furnicarul) sau
au dinţi slab dezvoltaţi pe care nu- i folosesc (leneşul). Prind prada
cu limba lungă, acoperită de o substanţă lipicioasă.
- rozătoarele: cele mai numeroase mamifere (cca 2000 de
specii) adaptate la toate mediile de viaţă, au dentiţie de tip rozător
(incisivi lungi, cu creştere continuă, caninii lipsesc, molarii au creste
transversale). Multe din rozătoare au “buzunare bucale” folosite
pentru stocarea hranei. Rozătoare: veveriţa, hârciogul, popândăul,
şobolani, şoareci, etc.
- carnivorele: majoritatea animale de pradă cu dinţi adaptaţi
corespunzător (canini ascuţiţi pentru a ucide şi sfâşia, carnasiere
puternice); unele vânează solitar, altele vânează în haite; simţurile

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

sunt bine dezvoltate şi mişcările agile. Carnivore: lupul, vulpea,


pantera, leul, ursul brun.
- pinipedele: carnivore acvatice, cu membrele transformate
în înotătoare; corpul este fusiform, acoperit cu peri subţiri şi aspri.
Reprezentanţi: foca, morsa.
- cetaceele: mamifere exclusiv acvatice, cu corpul acoperit
de piele sub care se află un strat de grăsime foarte gros; membrele
anterioare transformate în lopeţi iar cele posterioare lipsesc; coada
cu 2 lobi orizontali formează o înotătoare; nu au dinţi au însă lame
cornoase numite fanoane. Reprezentanţi: balena, delfinul,
caşalotul.
- proboscidienii (elefanţii): mamifere ierbivore de talie mare
cu degetele învelite în copite; pielea este groasă, lipsită de păr; au
trompă cu multiple funcţii şi incisivi cu creştere continuă- fildesii.
- ierbivorele: mamifere cu copite perechi (mistreţ,
hipopotam, cerb, vacă, cămila, oaie, girafă) sau neperechi (cal,
zebra, rinocer). Unele ierbivore au stomac simplu (hipopotam,
mistreţ), altele (vaca, oaia) au stomac împărţit în patru camere
(burduf, ciur, foios, cheag).
- primatele: mamiferele cele mai evoluate; ochii sunt aşezaţi
frontal; degetele sunt terminate cu unghii, au o singură pereche de
mamele; dentiţia este de tip omnivor; sunt plantigrade (merg
sprijinind pe sol întreaga mână sau întregul picior) şi pot apuca
obiecte, deoarece degetul mare al mâinii este opozabil celorlalte
degete; creierul lor este mai dezvoltat decât al celorlalte mamifere.
Reprezentanţi: maimuţe cu coadă (cercopitecul) şi maimuţe fără
coadă (gorila, cimpanzeul, urangutanul).

Testul de autoevaluare nr. 4

1. Completează în tabel, caracteristicile generale ale animalelor vertebrate (mediul de


viaţă, adaptări, respiraţie, înmulţire, etc).

Caractere generale

Peşti

Amfibieni

Reptile

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Păsări

Mamifere

Răspunsuri şi comentarii se află la pagina ………….

Sinteza unităţii de învăţare nr. 3

I. Funcţiile organismului animal:


- sensibilitatea – asigurată de sistemul nervos şi organele de
simţ
1. Funcţiile de relaţie:
- mişcarea – realizată de sistemul osos şi sistemul muscular

2. Funcţia de nutriţie:

- digestia – sistem digestiv - tub digestiv: cavitatea bucală, faringe, esogfag, stomac,
intestin subţire, intestin gros
- glande anexe: glande salivare, ficat, pancreas

- respiraţia – sistem respirator – căi respiratorii: fose nazale, faringe, laringe, trahee,
bronhii
- organe respiratorii: plămânii

- circulaţia – sistem circulator - inimă


- vase de sânge: artere, vene, capilare

- excreţia – sistem excretor - organe excretorii: rinichi


- căi urinare: uretere, vezică urinară, uretră

3. Funcţia de reproducere – sistem reproducător

II. Principalele grupe de animale

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Nevertebrate: spongieri, celenterate, viermi, moluşte, artropode, echinoderme

Vertebrate: peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere

Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

Testul de autoevaluare nr. 1

I. a, b, e
II.
de relatie
- sensibilitatea
- mişcarea
Funcţiile organismului de nutriţie
- digestia
- respiraţia
- circulaţia
- excreţia
de reproducere

III.
1. a, c, e
2. a, d
3. a, c, e
4. c, d

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit, îţi


recomand să revezi pagina corespunzătore.

Testul de autoevaluare nr. 2

I.
tub digestiv - cavitate bucală
- faringe
- esofag
- stomac
- intestin subţire
- intestin gros
1. Sistemul digestiv
glande anexe - glande salivare
- ficat
- pancreas
căi respiratorii
- fose nazale
- faringe
- laringe
- trahee
- bronhii
2. Sistemul respirator

organe respiratorii - plămânii

II.
1. b
2. b, d

III.
1. c, d
2. a, e
3. b

Atenţie !

• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit, îţi
recomand să revezi pagina corespunzătore.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Testul de autoevaluare nr. 3


1.
SPONGIERI - exemple: bureţi de apă

NEVERTEBRATE CELENTERATE – exemple: meduze, corali

VIERMI - plaţi - exemple: tenia


- cilindrici - exemple: oxiur, limbric
- inelaţi - exemple: râma, lipitoarea

MOLUŞTE – gasteropode - exemple: melci


- lamelibrahiate - exemple: scoici
- cefalopode – exemple: sepia, caracatiţa

ARTROPODE - arahnide- exemple: păienjeni, scorpioni


- miriapode – exemple: urechelniţa
- crustacee – exemple: raci, crabi, homari, creveţi
- insecte – exemple: albina, libelula, cărăbuşul,
furnica
ECHINODERME
2.
Grupa Mediul de
Specia Caractere generale
sistematică viaţă
Melcul de Moluşte- terestru corp acoperit de cochilie;
livadă gasteropode - prezintă un picior musculos cu rol în
deplasare.
Albina Artropode- aerian - animale sociale, cu 2 perechi de aripi cu

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

insecte nervuri;
- aparat bucal adaptat pentru supt şi lins;
- dezvoltare prin metamorfoză completă.
Burete de Spongieri acvatic (ape animale sedentare solitare şi coloniale;
apă dulci şi - schelet de natură minerală (de natură
marine calcaroasă sau silicioasă) sau de natură
organică,
Racul Artropode- Acvatic/ - corp acoperit cu o crustă alcătuită din
crustacee terestru cefalotorace şi abdomen;
năpârlesc;
respiraţie branhială.
Meduza Celenterate acvatic - formă de umbrelă deschisă cu tentacule pe
margini;
- se deplasează prin contracţii ale corpului;
au celule urzicătoare.
Ţânţar Artropode- aerian - animale cu o pereche de aripi pentru zbor şi o
insecte pereche de balansiere pentru echilibru;
- aparat bucal adaptat pentru înţepat şi supt;
dezvoltare prin metamorfoză completă.
Scoica Moluşte- acvatic - corp acoperit de o cochilie alcătuită din 2
lamelibranhiate valve;
sunt lipsite de cap;
au branhii în formă de lamele.
Lipitoarea Viermi- vierme acvatic - animal parazit temporar pe corpul animalelor
inelat (lacuri, bălţi, acvatice;
mlaştini) - se hrăneşte cu sângele animalelor parazitate;
secretă o substanţă anticoagulantă.
Coralul alb Celenterate acvatic (mări, animale solitare sau coloniale;
oceane) - prezintă schelet calcaros
- formează recifele de corali
Libelula Artropode- aerian - corp alcătuit din: cap, torace,
insecte abdomen
- prezintă ochi compuşi;
- respiraţie traheală;
- dezvoltare prin metamorfoză
incompletă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Crevete Artropode- acvatic - corp acoperit cu o crustă;


crustacee - corp alcătuit din cefalotorace şi abdomen;
- respiraţie branhială.

Atenţie !
• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit, îţi
recomand să revezi pagina corespunzătore.

3. Vezi pagina ………

Testul de autoevaluare nr. 4

Caractere generale

- animale acvatice;
- forma corpului este hidrodinamică;
- corp acoperit cu solzi sau plăci osoase;
Peşti
- respiraţie branhială;
- temperatura corpului este variabilă (poikiloterme);
- la majoritatea specilor, fecundaţia este externă.
- trăiesc în apă şi pe uscat;
- corp acoperit cu piele umedă, subţire, puternic vascularizată;
- respiraţie pulmonară şi cutanată (larvele respisă prin branhii
Amfibieni
externe);
- temperatura corpului este variabilă;
- dezvoltare prin metamorfoză.
- animale care trăiesc în mediul terestru (şerpi, şopârle) şi mediul
acvatic (ţestoase marine, crocodili);
- corp acoperit cu solzi cornoşi;
Reptile
- respiraţie pulmonară;
- temperatura corpului este variabilă;
- înmulţire prin ouă
Păsări - animale adaptate la zbor;
- corp acoperit de pene, fulgi, puf;
- respiraţie pulmonară;
- oase pneumatice;
- temperatura corpului este constantă (homeoterme);

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- înmulţirea prin ouă, pe care le clocesc


- animale adaptate la diferite medii (terestru, acvatic, aerian);
- corp acoperit cu păr;
- dinţi adaptaţi la modul de hrănire;
- respiraţie pulmonară;
Mamifere - temperatura corpului este constantă;
- nasc pui pe care îi hrănesc cu lapte produs de glandele mamare
(monotremele se înmulţesc prin ouă, marsupialele nasc pui
incomplet dezvoltaţi, placentarele au un organ special numit
placentă.

Lucrarea de verificare nr. 3

1. Completaţi schema: (1 punct)

de …………………
- sensibilitatea
- ……………………
Funcţiile organismului de ………………….
- …………….
- ……………...
- …………….
- …………..
de ……………………

2. O persoană, după ce a suferit de otită a urechii drepte, în urma căreia s- a


perforat timpanul, nu mai recepţionează semnalele sonore cu urechea respectivă.
De ce? (1 punct)

3. Prezentaţi circulaţia sângelui în organism pornind de la interpretarea


următoarelor scheme: (2 puncte)

a)
ventriculul stâng – artera aortă – organe – vene cave – atriu drept
( O2) (CO2)

schimb
de gaze

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

b)
ventricul drept – artera pulmonară - plămâni – vene pulmonare – atriu stâng
(CO2) ( O 2)

schimb
de gaze

4. Completaţi tabelul, încadrând următoarele animale în grupa sistematică din


care face parte: broasca de lac, delfinul, carbul, scorpionul, furnica, caracatiţa, vipera,
balena, crapul, crabul, cangurul, pinguinul, liliacul. (3 puncte)

Specia Animal vertebrat/ Grupa sistematică Mediu de viaţă


nevertebrat
Broasca de lac vertebrat amfibieni Acvatic şi terestru

5. Scrieţi cel puţin 10 informaţii de tipul “Ştiaţi că?” referitoare la animale (ca
sursă de documentare foloseşte materialele indicate în bibliografie sau alte surse). 2
puncte

Se acordă un punct din oficiu.

Lucrarea de verificare nr. 3 este relevantă pentru aprecierea nivelului de pregătire


după parcurgerea unităţii de învăţare nr. 3 (Animale). Lucrarea va fi transmisă tutorelui pe
suport de hârtie, va fi analizată, punctată şi va fi returnată.

Criterii de evaluare şi notare

Punctajul acordat:
1.
- completarea corectă a schemei 1 punct

2.
- alcătuirea urechii 0, 5 puncte
- identificarea rolului timpanului 0, 5 puncte
- explicaţii

3.
- marea circulaţie 1 punct

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- mica circulaţie 1 punct

4. 3 puncte (0, 25 puncte pentru fiecare animal încadrat corespunzător)

5. 2 puncte (0,20 × 10)

Se acordă un punct din oficiu.

Lucrările de verificare au o pondere de 50% din nota finală.

BIBLIOGRAFIE:

1. Ariniş Ioana, colaboratorii- Biologie, manual pentru clasa a IX-a, Editura All,
Bucureşti, 2000
2. Ariniş Ioana, Cristescu D.- Biologia animală şi vegetală, ghid metodologic, Editura
paralela 45; Piteşti, 2006
3. Vodă Claudiu- Cercetător la …. zece ani, Editura Aramis, Bucureşti, 2001
4. Gheţe M., Grosu M., Activităţi practice de biologie pentru gimnaziu, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2002
5. Opriş Tudor- Aceste uimitoare plante şi animale, Editura Ion Creangă, Bucureşti,
1988
6. Întrebări şi răspunsuri- Ştiinţa în viaţa cotidiană, Enciclopedia Rao, Grupul Editorial
Rao, 2005
7. Întrebări şi răspunsuri- Natură şi animale, Enciclopedia Rao, Grupul Editorial Rao,
2005
8. Enciclopedia pentru tineri Larousse- Plante şi animale, Editura Rao, 1996
9. Ţibea, Florica- Atlas şcolar de biologie- Anatomia omului, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004
10. Ţibea, Florica- Atlas şcolar de biologie (Regnul Protista, Regnul Animal), Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2004
11. *** Arborele lumii

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

12. *** MEC- Programul Naţional “Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”,
Ghid pentru cadre didactice (suport informativ), 2004

Unitatea de învăţare Nr. 4

DIDACTICA ŞTIINŢELOR ŞI A CUNOAŞTERII MEDIULUI ÎN


ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare 4

Pe parcursul şi la sfârşitul unităţii de învăţare, studentul va fi

capabil:

• să definească metodica predării cunoaşterii mediului/

ştiintelor naturii;

• să descopere noile abordări din domeniul predării ştiinţelor

naturii;

• să identifice principalele particularităţi psihologice ale

copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

• să elaboreze planificări calendaristice;

• să proiecteze unităţi de învăţare şi activităţi/ lecţii.

4.1 Metodica cunoaşterii mediului/ ştiinţelor naturii


- abordări teoretice-

Etimologic, termenul de metodă, provenit din grecescul


methodos (“odos”- cale, drum şi “metha”- către, spre) înseamnă
“drum spre…”, “cale de urmat” în vederea aflării adevărului. În
învăţământ, metoda reprezintă o cale pe care cadrul didactic o
urmează pentru a- i face pe elevi să ajungă la realizarea
obiectivelor propuse.
Metoda este o cale de acţiune comună profesor- elev prin
care se realizează eficient instrucţia şi educaţia.
Metodica Metodica este o “disciplină ştiinţifică, componentă a
sistemului ştiinţelor pedagogice, care au ca obiect studierea
organizării procesului de învăţământ- ca proces instructiv- educativ
la un anumit obiect din planul de învăţământ” (Dicţionar de
pedagogie, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, pag. 270).

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

În această categorie a metodicilor se încadrează şi metodica


predării cunoaşterii mediului/ ştiintelor naturii.
La disciplina metodică, studenţii care vor deveni cadre
didactice în învăţământul preşcolar şi primar obţin informaţii cu
privire la organizarea procesului de predare- învăţare- evaluare la
disciplina cunoaşterea mediului/ ştiinte ale naturii.
Metodica predării “Cunoaşterii mediului/ Ştiinţelor naturii”
trebuie să răspundă ca orice metodică, la următoarele întrebări:

1) Care sunt obiectivele disciplinei? (în ce scop se


învaţă?);
2) Care este conţinutul disciplinei? (ce urmează să
înveţe elevii);
3) Cum se desfăşoară procesul de predare- învăţare-
evaluare?

4.2 Particularităţi psihologice ale copiilor


de vârstă şcolară

Elevul de vârstă şcolară mică se caracterizează printr- o


deosebită receptivitate faţă de realitatea înconjurătoare, dar
percepţia sa este globală, uneori superficială.
Gândirea este predominant concretă dar este vorba de un
concret mai puţin imediat, mai detaşat de percepţia directă.
Există posibilitatea asimilării unor cunoştinţe care depăşesc
sfera manipulării practice sau a contactului nemijlocit cu obiectele şi
fenomenele realităţii. În acest mod, din intuitivă gândirea devine
operaţională.
Gândirea copilului se organizează în jurul câtorva noţiuni
fundamentale de timp, de spaţiu, de număr, de cauză, de mişcare,
etc.
Complexitatea dezvoltării psihice a elevilor din ciclul primar
conferă şcolii un rol special. Şcoala contribuie atât la formarea şi
educarea inteligenţei, cât şi a caracterului. Întregul proces de

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

învăţământ trebuie să ţină seama de caracteristicile fizice, psihice


şi sociale.
Perioada şcolară mică se caracterizează printr- o
permanentă solicitare a gândirii, a cunoaşterii sistematice a
realităţii. Piaget considera că la 6- 7 ani are loc trecerea de la
gândirea intuitivă, de la intuiţia articulată, la organizarea unor
structuri mentale concrete care operează cu lungi serieri şi
clasificări. Caracteristice pentru această perioadă sunt modificările
evidente ale potenţialului de activitate intelectuală şi formarea a
numeroase categorii de noţiuni. Acum se poate vorbi despre stadiul
operaţiilor concrete caracterizat prin apariţia grupărilor operaţionale
care permit conceptualizări şi coordonări de concepte (Popescu-
Neveanu, Paul şi colaboratorii- Psihologie, manual pentru clasa a X- a
şcoli normale şi licee, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,
1997, pag. 52- 53).
Tot în perioada şcolară mică are loc o creştere simţitoare a
caracterului explicit al înţelegerii. Curiozitatea se diversifică, se
dezvoltă imaginaţiea reproductivă, cât şi cea creatoare. Micul
şcolar se obişnuieşte treptat cu efortul de a- şi organiza atenţia
voluntară ca expresie a cerinţei de a respecta şi îndeplinii un
program impus de activitate. Atenţia se modifică din punct de
vedere calitativ, este mai stabilă, mai flexibilă şi distructivă.
În această perioadă şcolară se diferenţiază stilurile
cognitive, adică modul în care elevii răspund varietăţii sarcinilor şi
problemelor intelectuale.
Copiii impulsivi au un ritm de conceptualizare rapid şi
tendinţa de a da primul răspuns care le vine- n minte. Copiii
reflexivi au nevoie de o perioadă de gândire, fiind preocupaţi de
calitatea răspunsului şi nu de rapiditatea cu care este oferit acesta.
Copiii cu stil cognitiv analitic pleacă în conceptualizare de la
detalii iar cei cu stil tematic iau în considerare întregul.
Cunoaşterea de către profesor a particularităţilor psihice ale
copiilor reprezintă un punct de plecare pentru organizarea unui
proces instructiv- educativ de calitate.
Între aceste caracteristici învăţarea prin acţiune constituie
elementul principal. Adevărata învăţare având loc în condiţiile
activităţii proprii de gândire.
Spre deosebire de învăţământul tradiţional centrat pe
materia de învăţat, învăţământul modern, centrat pe elev
prezintă o serie de avantaje:
• învăţarea este individualizată în funcţie de interesele şi
nevoile celui care învaţă;
• învăţarea este înlesnită prin identificarea unor pretexte-
problemă motivante pentru elevi;
• explorarea experimentală stă la baza procesului de
învăţare;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

• reconsiderarea rolului cadrului didactic (înlesneşte


demersul didactic al elevului, orientează şi facilitează
accesul elevilor la informaţii);
• încurajarea iniţiativei elevilor, responsabilizarea şi
motivarea elevilor pentru eficientizarea procesului de
comunicare;
• realizarea de proiecte individuale sau de grup cu rolul
de a dezvolta elevilor “deprinderi de proiect”.

Testul de autoevaluare nr. 1

1. Definiţi metodica.
2. Enumeraţi cel puţin patru particularităţi ale copilului de vârstă şcolară.

Răspunsul va fi redactat în spaţiul de mai jos.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

4.3 Prezentarea generală a disciplinelor


Cunoaşterea mediului (clasa I şi a II-a)
şi Ştiinţe ale naturii (clasa a III-a şi a IV-a)

Disciplina “Cunoaşterea mediului” realizează o punte de


legătură între elementele de cunoaştere a mediului acumulate de
copii în grădiniţe şi disciplina “Ştiinte ale naturii” studiată în clasele
Cunoaşterea a III-a şi a IV-a. Se asigură, în acest fel o continuitate a obiectivelor
mediului

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

ciclului de achiziţii fundamentale (grupa mare, clasa I şi clasa a IIa),


ce vizează:
• stimularea copilului în vederea perceperii şi cunoaşterii
mediului apropiat;
• stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a
imaginaţiei acestuia.
Cunoaşterea mediului îşi propune să înlesnească
înţelegerea naturii prin participarea activă şi conşţientă a elevului
la descoperirea şi redescoperirea fenomenelor şi proceselor
naturale.
Punctul de plecare îl reprezintă experienţa de viaţă a
elevilor, nevoile lor reale de cunoaştere.
Obiectivele acestei discipline nu vizează însuşirea de
cunoştinţe, ci dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi
înţelegere a realităţii din mediul înconjurător.
Procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se
desfăşoară în strânsă relaţie cu particularităţile psiho- fizice ale
şcolarului mic. Procesul de familiarizare cu mediul înconjurător
începe din etapa preşcolară în care copilul acumulează un bagaj
eterogen de cunoştinţe despre lumea care îl inconjoară. În cazul
şcolarului mic (6- 7 ani) prima treaptă a cunoaşterii o constituie
intuirea, adică observarea plantelor, a animalelor, a obiectelor şi
fenomenelor concrete.
Un alt obiectiv major al disciplinei “Cunoaşterea mediului” îl
reprezintă educaţia pentru sănătate a copiilor, pentru respectarea
unor reguli de igienă individuală şi colectivă (igiena corporală,
igiena locuinţei, igiena clasei, etc.).

Conform notei de prezentare a programei disciplina de


Ştiinte ale învăţământ “Ştiinţe ale naturii” vizează “observarea şi perceperea
naturii lumii în întregul său, cu componentele, procesele şi fenomenele
caracteristice, ca şi învăţarea prin înţelegere şi aplicare”.
Demersul didactic se deplasează de la “Ce se învaţă?” la
“De ce se învaţă?”.
Această deplasare asigură creşterea caracterului formativ al
învăţarii şi are rolul de a stimula interesul pentru cunoaştere al
copilului.
Noile programe evidenţiază necesitatea pregătirii elevului nu
ca pe un “om de ştiinţă” ci ca pe un “cetăţean care să utilizeze
demersul ştiinţific în vederea înţelegerii şi participării active la viaţa
socială”.
Prin predarea “Ştiinţelor naturii” nu se urmăreşte o
acumulare de fapte şi de informaţii ştiinţifice ci raportarea copilului
la mediul în care trăieşte.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

4.4 Proiectarea activităţii didactice

Proiectarea didactică este o activitate de anticipare a


etapelor şi a acţiunilor concrete de realizare a obiectivelor. A
proiecta înseamnă a elabora un plan de acţiune pentru organizarea
Etapele şi desfăşurarea unei activităţi didactice.
proiectării
Proiectarea didactică presupune:

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1. Studierea programelor şcolare


2. Elaborarea planificărilor calendaristice anuale şi
semestriale
3. Proiectarea unităţilor de învăţare
4. Proiectarea lecţiilor

4.4.1 Programa şcolară

Programa şcolară este un document care cuprinde


Programe obiectivele (ţintele de atins prin activitatea didactică),
şcolare conţinuturile şi activităţile de învăţare.
Lectura programei se realizează pe orizontală, pornind de la
obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă la conţinuturile şi
activităţile de învăţare.
Programa şcolară trebuie parcursă de toate cadrele
didactice, dar poate fi adaptată, personalizată de către fiecare
cadru didactic în funcţie de: cerinţele şi condiţiile fiecărei clase, de
oferta materială a şcolii, de pregătirea profesională a cadrului
didactic, etc.
Personalizarea demersului didactic se realizează prin
identificare aunităţilor de învăţare care grupează conţinuturile în
mod eficient pentru realizarea obiectivelor.
Obiectivele cadru, obiective cu un grad ridicat de
generalitate şi complexitate se referă la formarea unor capacităţi şi
atitudini specifice disciplinei de-a lungul mai multor ani de studiu.
Din obiectivele cadru derivă obiectivele de referinţă ce
specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în
achiziţia de competenţe şi cunoştinţe de la un an de studiu la altul.
Pentru realizarea obiectivelor propuse pot fi organizate
diferite tipuri de activităţi de învăţare. Programa oferă cel puţin un
exemplu de astfel de activităţi pentru fiecare obiectiv de referinţă în
parte. Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel încât
să pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se
integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de
învăţare. Programa este astfel concepută încât să nu îngrădească
gândirea independentă a cadrului didactic precum şi libertatea
acestuia de a alege şi de a organiza activităţile de învăţare cele mai
adecvate pentru atingerea obiectivelor propuse.

Clasa I- Cunoaşterea mediului

Obiectivele cadru ale disciplinei Cunoaşterea mediului:

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

1. Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi


înţelegere a realităţii din mediul înconjurător;
2. Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea în comunicare a
unor termeni specifici, pentru a descrie fenomene observate în
mediul înconjurător;
3. Formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul
înconjurător prin stimularea interesului faţă de păstrarea unui mediu
echilibrat şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a
acestuia;
Exemple de obiective de referinţă specifice fiecărui obiectiv
cadru:
1.1 să descrie caracteristici ale mediului social şi cultural;
1.2 să enumere caracteristici specifice ale unor vieţuitoare
din mediul apropiat;
1.3 să observe şi să denumească fenomene din mediul
înconjurător.
2.1 să utilizeze un limbaj specific ştiintelor naturii în
descrierea unor vieţuitoare, fenomene din mediul
înconjurător;
2.2 să formuleze întrebări în legătură cu fenomenele
observate;
2.3 să utilizeze simboluri şi informaţii referitoare la
fenomene observate în mediul înconjurător;
3.1 să manifeste interes pentru cunoaşterea mediului
înconjurător ;
3.2 să conştientizeze influenţa activităţii copilului asupra
mediului apropiat;
3.3 să motiveze protecţia mediului înconjurător pe baza
informaţiilor primite;
3.4 să participe la acţiuni de îngrijire şi protejare a mediului;
3.5 să precizeze câteva regului de igienă a corpului şi a
alimentaţiei pe baza informaţiilor primite;
3.6 să întocmească oral un program zilnic de activitate a
şcolarului.
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa cuprinde mai
multe exemple de activităţi de învăţare.

Conţinuturile învăţării- clasa I

• Elemente ale mediului social şi cultural:


- Obiective sociale din cartier, localitate;
- Obiective culturale din cartier, localitate.
• Plante şi animale:
- Observarea unor plante/ unor animale din mediul
apropiat al copilului şi/ sau de la colţul viu al clasei;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- Recunoaşterea părţilor componente ale unei plante


(ale corpului unui animal);
• Fenomene ale naturii:
- Fenomene ale naturii: ploaie, ninsoare, vânt, fulger,
tunet- recunoaşterea în natură sau cu ajutorul unor
materiale didactice;
- Anotimpurile: denumire, caracteristici, lunile
anotimpurilor.
• Educaţie pentru sănătate:
- Igiena corpului;
- Igiena alimentaţiei;
- Programul zilnic al şcolarului.
• Mediul înconjurător şi protejarea lui:
- Acţiuni ale copiilor care dăunează plantelor şi
animalelor;
- Contribuţia copiilor la protejarea mediului

Clasa a II- a - Cunoaşterea mediului

Obiectivele cadru ale disciplinei Cunoaşterea mediului:

1. Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi


înţelegere a realităţii din mediul înconjurător;
2. Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea în comunicare a
unor termeni specifici pentru a descrie fenomene observate în
mediul înconjurător;
3. Formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul
înconjurător prin stimularea interesului faţă de păstrarea unui mediu
echilibrat şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a
acestuia;
Exemple de obiective de referinţă specifice fiecărui obiectiv
cadru:
1.1 să descrie caracteristici ale mediului natural;
1.2 să identifice asemănări şi deosebiri între vieţuitoare din
mediul apropiat;
* să identifice asemănări şi deosebiri între vieţuitoarele din
diferite zone geografice;
1.3 să observe şi să denumească efectele unor fenomene
din natură asupra vieţuitoarelor
2.1 să utilizeze un limbaj specific ştiinţelor naturii în
descrierea unor vieţuitoare, fenomene din mediul
înconjurător;
2.2 să formuleze întrebări în legătură cu fenomenele
observate;
2.3 să utilizeze simboluri şi informaţii referitoare la fenomene
observate în mediul înconjurător;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3.1 să manifeste interes pentru cunoaşterea mediului


înconjurător;
3.2 să conştientizeze influenţa activităţii copilului asupra
mediului înconjurător;
3.3 să motiveze protecţia mediului înconjurător pe baza
informaţiilor primite;
3.4 să participe la acţiuni de îngrijire şi de protejare a
mediului;
3.5 să enumere şi să descrie câteva acţiuni proprii pentru
păstrarea igienei locuinţei şi a clasei.
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa prezintă mai
multe sugestii de activităţi de învăţare.

Conţinuturile învăţării- clasa a II-a

• Elemente ale mediului natural:


- Forme de relief: munţi, câmpii
• Plante şi animale:
- Asemănări şi deosebiri între plante şi animale;
- *Asemănări şi deosebiri între unele plante şi animale
din alte zone geografice;
- Influenţa factorilor de mediu asupra plantelor şi a
animalelor.
• Efectele unor fenomene ale naturii asupra
vieţuitoarelor:
- Modificări în viaţa plantelor şi a animalelor
determinate de succesiunea anotimpurilor;
- Activităţi ale omului specifice fiecărui anotimp, în
mediul rural sau urban.
• Educaţie pentru sănatate:
- Igiena locuinţei;
- Igiena clasei;
• Mediul înconjurător şi protejarea lui:
- Acţiuni ale copiilor care dăunează mediului natural;
- Protejarea mediului de către copii.

Clasa a III-a – Ştiinţe ale naturii

Obiectivele cadru ale disciplinei Ştiinţe ale naturii:


1. Înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor termeni şi
concepte specifice ştiinţelor naturii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2. Fomarea şi dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor de


experimentare şi explorare/ investigare a realităţii,
folosind instrumente şi procedee specifice.
3. Dezvoltarea interesului şi a responsabilităţii pentru
menţinerea unui mediu natural echilibrat, propice vietii.
Exemple de obiective de referinţă specifice fiecărui obiectiv
cadru:
1.1 să indice asemănări şi deosebiri dintre corpuri pe baza
unor observaţii proprii;
1.2 să ordoneze obiecte, organisme, fenomene şi
evenimente pe baza unor criterii date;
1.3 să comunice în forme diverse observaţii şi comparaţii
asupra corpurilor studiate şi asupra experimentelor
realizate;
1.4 *să descrie proceduri simple, de natură ştiinţifică,
utilizate în experimente.
2.1 să înregistreze în formă grafică observaţii ale unor
fenomene şi procese din mediul înconjurător;
2.2 să măsoare cu instrumente convenţionale şi
neconvenţionale, comparând rezultatele cu propriile
estimări;
2.3 să deruleze experimente simple pe baza unui plan de
lucru;
2.4 să aplice observaţia ca demers al cunoaşterii de tip
ştiinţific;
2.5 *să respecte regulile de comunicare şi comportament
negociate, în desfăşurarea activităţilor de grup;
2.6 *să confecţioneze jucării/ produse, imitând obiecte din
mediul înconjurător
3.1 să conştientizeze efecte ale activităţii omului asupra
mediului înconjurător;
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa prezintă
sugestii de activităţi de învăţare.

Conţinuturile învăţării- clasa a III-a

Caracteristici şi proprietăţi ale corpurilor

1. Formă, culoare, dimensiune (lungimea ca rezultat al


măsurării în unităţi standard; volumul (capacitatea) ca
rezultat al măsurării/ comparării în unităţi nestandard);
2. Stări de agregare (solid/ lichid/ gaz)- identificare în
funcţie de formă, volum;
3. *Dizolvarea şi condiţii de creştere a vitezei de dizolvare;
4. *Amestecuri şi separarea amestecurilor prin filtrare,
decantare;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

5. Corpuri cu viaţă şi fără viaţă: plante şi animale, materiale


naturale şi prelucrate. Utilizări.
6. Rolul structurilor de bază ale organismelor vii
• rolul componentelor observabile la plante:
rădăcină, tulpină, frunză, floare, fruct, sămânţă.;
• rolul componentelor observabile şi a unor
organe interne la animale şi la om: cap, trunchi,
membre, organe de simţ, stomac, plămâni, rinichi,
schelet;
7. Principalele grupe de animale (mamifere, păsări, peşti,
reptile, insecte)- caracteristici generale;
8. Modalităţi de menţinere a stării de sănătate: dietă, igienă
personală, exerciţiul fizic, etc.
9. *Reacţia la stimuli şi organele de simţ.

- Transformări ale corpurilor şi materialelor

1. Soarele- sursă de schimbări periodice în mediul


înconjurător: lumină- întuneric, zi- noapte, anotimpurile).
2. Transformări de stări de agregare (topire, solidificare,
vaporizare, condensare). Circuitul apei în natură.
3. Surse de energie (vântul, soarele, căderile de apă,
arderea combustibililor, hrana). Utilizări.

- Omul şi mediul

1. Apa, aerul, solul. Surse de apă- tipuri, localizare, utilizări.


2. Consecinţe ale variaţiei factorilor de mediu (lumină, apă,
aer, sol, surse de căldură) asupra organismelor vii;
vieţuitoare dispărute şi pe cale de dispariţie.
3. Protejarea mediului. Deşeurile şi *reciclarea lor.

Clasa a IV-a- Ştiinţe ale naturii

Obiective cadru ale disciplinei Ştiinţe ale naturii:

1. Înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor termeni şi


concepte specifice ştiinţelor naturii;
2. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor de
experimentare şi explorare/ investigare a realităţii,
folosind instrumente şi procedee specifice;
3. Dezvoltarea interesului şi a responsabilităţii pentru
menţinerea unei mediu natural echilibrat, propice vieţii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Exemple de obiective de referinţă specifice fiecărui obiectiv


cadru:
1.1 să identifice relaţii între părţile
componente ale unui sistem studiat;
1.2 să descrie relaţii între sisteme din mediul
înconjurător;
1.3 să comunice în maniere diverse observaţii
privind relaţiile dintre părţile componente ale unui sistem
şi/ sau dintre sistemele studiate;
1.4 *să formuleze ipoteze pe baza utilizării
unor procedee de natură ştiinţifică.
2.1 să interpreteze succesiunea unor fenomene şi procese
din natură;
2.2 să pună în evidenţă regularităţi ale fenomenelor pe baza
măsurătorilor efectuate, prezentând adecvat rezultatele;
2.3 să realizeze experimente simple pe baza unor ipoteze
date;
2.4 să aplice procedee de natură ştiinţifică în activitatea proprie;
2.5 *să reprezinte prin modele aspecte familiare din mediul
înconjurător.
3.1 să conştientizeze efecte ale mediului înconjurător asupra
propriului organism;
3.2 *să aprecieze importanţa protejării propriului corp faţă de
factori dăunători de mediu.

Conţinuturile învăţării- clasa a IV-a

• Caractertistici şi proprietăţi ale corpurilor


- Echilibru şi cântărire (masa ca rezultat al cântăririi în
unităţi standard): cântarul cu arc, balanţa;
- Volumul (capacitatea ca rezultat al măsurării în unităţi
standard: litrul, multipli şi submultipli);
*Densitatea ca rezultat al comparării maselor unor
corpuri confecţionate din materiale diferite, dar de volume
identice.
*Plutirea corpurilor.
- Comportamente de adaptare la plante şi animale:
reacţii de apărare şi adaptare la lumină; *umiditate,
*vânt, *frig;
- Proprietăţi ale metalelor şi utilizări ale acestora.
Magneţi. Circuite electrice simple.
- Surse de lumină. Comportamentul luminii- producerea
curcubeului, culorile, umbra, vizibilitatea corpurilor.
- Planetele sistemului solar.
• Transformări ale corpurilor şi materialelor

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- *Încălzire şi răcire; căldura absorbită şi căldura cedată


- Forţe care determină mişcarea corpurilor (gravitaţia,
forţe de împingere şi tragere). Mişcare şi repaus
- Ciclul vieţii: naştere, creştere şi dezvoltare, înmulţire,
moarte. Cicluri de viaţă ale organismelor (plante,
fluturi, broaşte, oameni).
- Transformări ale materialelor în alte materiale cu
proprietăţi diferite: ruginirea, putrezirea, alterarea,
arderea, coacerea.
• Omul şi mediul
- Medii de viaţă: grădina, pădurea, balta, *delta,
*peştera, *mările calde, *oceanul. Relaţii de hrănire
- Resurse naturale: apă, soluri, roci, minerale, lemn,
combustibili, hrană. Protejarea lor.

4.4.2 Planificarea calendaristică

Realizarea planificării calendaristice (anuală şi semestrială)


este o operaţie de anticipare a activităţii didactice care presupune o
viziune clară, de ansamblu a obiectului de studiu, cunoaşterea
obiectivelor cadru şi de referinţă, specifice disciplinei, cunoaşterea
conţinuturilor.
Planificarea Elaborarea planificării calendaristice presupune:
calendaristică 1. realizarea asocierii dintre obiectivele de referinţă şi
anuală şi conţinuturi;
2. identificarea unităţilor de învăţare şi ordonarea lor în
semestrială
concordanţă cu logica internă a disciplinei;
3. stabilirea tipurilor de activităţi: predare- învăţare,
recapitulare şi sistematizare, evaluare;
4. precizarea ritmului de parcurgere a materiei (timpul
alocat fiecărei unităţi de învăţare).
Planificarea calendaristică se poate întocmi, pornind de la
următoarele rubricaţii (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CNC-
Ghid metodologic de aplicare a programei de Ştiinţe ale naturii la
clasele a III- a/ a IV-a, pag. 7).

Instituţia de învăţământ ……………


Disciplina …………………….
Anul şcolar ………………..
Profesor ………………..
Clasa ………………
Nr. ore pe săpt./ Tip de curriculum …………………

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Planificare calendaristică

Unitatea de Obiective de
Conţinuturi Nr. ore Săptămâna Observaţii
învăţare referinţă

Unităţile de învăţare- se indică prin titluri stabilite de către profesor.


Obiectivele de referinţă- se trec numerele obiectivelor de referinţă din programa
şcolară (1.1, 1.2, 2.2, etc).
Numărul de ore alocate fiecărei unităţi de învăţare se stabileşte de către profesor
dar, în general, nu trebuie să depăşească 7- 8 ore.

Atenţie!
Prezentul curs nu- şi propune să ofere modele de planificări
calendaristice.
Planificările calendaristice propuse au rolul de a te familiariza
cu tehnica elaborări acestor planificări.

Şcoala generală nr. 157


Disciplina Cunoaşterea mediului
Institutor Maria Magdalena Boghianu
Clasa I
Nr. ore- 1oră/ săpt.
Planificare calendaristică
Unitatea de Obiective Conţinuturi Nr. Săptămâna Obse

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

de
învăţare ore rvaţii
referinţă
 Elemente ale mediului
social şi cultural: obiective
1.1, 1.2, sociale din cartier, obiective
Spre şcoală 1.3, 1.4 culturale din cartier, 2 17- 24 sept.
localitate;
 Observarea unor plante din
mediul apropiat.
 Fenomene ale naturii:
1.1, 1.2, - fenomene ale naturii: ploaie,
Calendarul 1.3, 1.4, vânt, fulger, tunet-
2 1- 8 oct.
naturii 2.1, 2.2, recunoaşterea în natură sau
2.3 cu ajutorul unor materiale
didactice.
1.1, 1.2,
Vreau să
1.3, 1.4,  Educaţie pentru sănătate: 15, 22, 29
cresc 3
2.1, 2.2, - igiena corpului oct.
sănătos
2.3, 3.3
12, 19, 26
1.1, 1.2,  Anotimpurile: denumire, noiembr.
Iarna,
1.3, 1.4, lunile anotimpurilor, 3, 10, 17
bucuria 10
2.1, 2.2, succesiunea lor, dec.
copiilor
2.3 caracteristici 14, 21, 28
ian.
 Observarea unor plante de
la colţul viu al clasei;
1.1, 1.2,
 Recunoaşterea şi 11, 18, 25
În lumea 1.3, 1.4,
denumirea părţilor 4 febr.
plantelor 2.1, 2.2,
componente ale unei plante 4 martie
2.3
(rădăcină, tulpină, frunze,
flori, fruct).
 Observarea unor animale
din mediul apropiat al
1.1, 1.2,
În lumea copilului; 11, 18 martie
1.3, 1.4,
animalelor  Recunoaşterea şi 5 8, 15, 22
2.1, 2.2,
domestice denumirea părţilor aprilie
2.3
componente ale unui animal
(cap, trunchi, membre).

Obiective
Unitatea de Nr. Obse
de Conţinuturi Săptămâna
învăţare ore rvaţii
referinţă
Soseşte 1.1, 1.2,  Fenomene ale naturii, 4 29 aprilie
primăvara! 1.3, 1.4, modificări în lumea vie şi 6, 13, 20 mai
2.1, 2.2,

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

activităţi ale oamenilor specifice


2.3
fiecărui anotimp.
1.1, 1.2,
 Recunoaşterea şi denumirea
Animale 1.3, 1.4, 27 mai
părţilor componente ale unui 2
sălbatice 2.1, 2.2, 3 iunie
animal (cap, trunchi, membre).
2.3

Testul de autoevaluare nr. 2

1. Elaboraţi o planificare calendaristică anuală la disciplina Cunoaşterea mediului/


Ştiinţe ale naturii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Răspunsul va fi redactat în spaţiul de mai jos.

4.4.3 Proiectarea unităţilor de învăţare

Unitatea de învăţare este o structură didactică deschisă şi


flexibilă, având următoarele caracteristici:
• Unitatea de
este coerentă în raport cu obiectivele de referinţă;
• este
învăţare
unitară tematic;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

• se desfăşoară continuu pe o perioadă de timp;


• subordonează lecţia, ca element operaţional;
• se finalizează prin evaluarea sumativă*
(Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CNC- Ghid metodologic de
aplicare a programei de Ştiinţe ale naturii la clasele a III- a/ a IV-a,
pag. 7, 12).:

În ce scop Cum voi Cât s-a


voi
Ceface?
voi face? Cu ce voi face? face? realizat?

Determinarea Stabilirea
Identificarea
Selectarea Analiza activităţilor de instrumentelor
obiectivelor
conţinuturilor resurselor învăţare de evaluare

Organizarea demersului didactic corespunzător fiecărei


unităţi de învăţare trebuie să ţină cont de parcurgerea secvenţelor
de:
- familiarizare;
- structurare;
- aplicare.

Etapa de familiarizare are ca scop acomodarea elevului cu


noile conţinuturi prin intermediul unor situaţii problemă date spre
rezolvare sau experimentare. Rezolvarea acestor probleme
presupune folosirea unor tehnici de lucru specifice ştiinţelor. Un astfel
de demers didactic dezvoltă la elev o atitudine reflexivă, exprimată
printr- un efort propriu de observare, comparare, experimentare.
În această etapă, cadrul didactic propune activităţi de
învăţare variate care au rolul de a dirija învăţarea, pas cu pas.
Sarcinile de lucru concepute gradat dau elevilor posibilitatea
de a găsi soluţii prin efort propriu.
Cadrul didactic se abţine să definească termeni, noţiuni, să
explice noul concept până când elevii nu au efectuat suficiente
experimente. Rolul său este de a orienta demersul de căutare fără să
ofere soluţii prestabilite pe care elevii să le memoreze. În această
etapă, explorarea experimentală stă la baza activităţii de învăţare.
În etapa de structurare se esenţializează şi se
sistematizează observaţiile realizate de elevi.
Rolul cadrului didactic este de a- i conduce pe elevi spre o
structurare a noţiunilor, a conceptelor cu care operează.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

În etapa de aplicare se realizează consolidarea şi


aprofundarea noilor concepte. Intervenţia cadrului didactic va fi
centrată pe întărirea unor tehnici şi proceduri, pe aplicarea teoriei
pentru rezolvarea unor situaţii particulare.
Aplicaţiile propuse favorizează individualizarea învăţării şi
oferă cadrului didactic un feed- back eficient în ceea ce priveşte
nivelul de formare a noţiunilor şi comptenţelor dobândite de elevi la
un anumit moment (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CNC- Ghid
metodologic de aplicare a programei de Ştiinţe ale naturii la clasele a III- a/
a IV-a, pag. 24).

Proiectul unităţii de învăţare poate fi întocmit pornind de la


următoarea rubricaţie:

Proiectul unităţii de învăţare

Disciplina …………………………..
Clasa …………….
Unitatea de învăţare ……………………
Nr. ore alocate ………………..

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Conţinuturi Obiective de Activităţi de


Resurse Evaluare Obs.
(detalieri) referinţă învăţare

Conţinuturi- se detaliează conţinuturile din cadrul unităţii de învăţare.


Obiective de referinţă- se trec obiectivele de referinţă (ex. 1.1; 2.3; etc.).
Activităţi de învăţare- se notează activităţile propuse de programă sau alte
activităţi de învăţare propuse de profesor.
Resurse- se notează resursele materiale necesare (materiale didactice, mijloace
de învăţământ), resursele procedurale (metode de predare/ învăţare, forme şi modalităţi
de organizare a activităţii) şi resursele temporale (alocarea de timp).
Evaluare- cuprinde menţiuni cu privire la tipul de instrumente de evaluare folosite
(important este să fie evaluată nu cantitatea de informaţie stocată de elev ci mai ales
ceea ce poate să facă, utilizând informaţia pe care o deţine).

Atenţie!

Prezentul curs nu- şi propune să ofere modele de proiecte ale


unităţilor de învăţare ci să ofere studenţilor posibilitatea de a “învăţa”
tehnica proiectării.

Proiectul unităţii de învăţare

Disciplina Ştiinţe ale naturii


Clasa a IV-a
Institutor Maria Magdalena Boghianu
Unitatea de învăţare: Vieţuitorele şi mediul lor de viaţă
Nr. ore alocate 10

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Obiective
Conţinuturi
de Activitaţi de învăţare Resurse Evaluarea Obs.
(detalieri)
referinţă
Recunoaşterea Reactualizarea
componentelor vii cunoştinţelor privind Observarea
dintr- un mediu natural/ caracteristicile lumii vii sistematică
amenajat; prin observaţii în natură
Enumerarea însuşirilor sau pe imagini, film Probă scrisă
Comportamen specifice componentelor didactic, albume, ilustraţii
te de 1.1, 1.2, vii din mediul cu plante şi animale în
supravieţuire 1.3, 2.1, înconjurător; mediul lor de viaţă.
la plante şi 2.3 Descrierea părţilor Fişe pentru
animale componente a unei caracterizarea corpurilor
plante, a unui mamifer şi Fişe cu desene pentru
precizarea rolului recunoaşterea părţilor
acestora. componente ale unei
plante/ ale unui animal Proba orală
1 oră.
Determinarea Experimente
experimentală a demonstrative cu plante/
condiţiilor în care animale în condiţii
supravieţuiesc variabile de mediu
componentele lumii vii (lumină, temperatură,
(plantă/ animal): umiditate, vânt, hrană,
Identificarea condiţiilor de etc.) favorabile şi Probe practice
mediu necesare nefavorabile vieţii.
supravieţuirii; Teste, chestionare Observarea
Observarea şi descrierea 1 oră sistematică
unor comportamente ale Experimente care Experiment
Procese care
vieţuitoarelor (plantă, evidenţiază schimbul de Autoevaluare
asigură
animal) faţă de condiţiile gaze, hrănirea, reacţii la Referat
supravieţuirea
1.1, 1.2, necesare supravieţuirii: factorii de mediu, Probe orale şi
(sensibilitate,
1.3, 2.2 lumină, temperatură, creşterea şi dezvoltarea, scrise
respiraţie,
umiditate, vânt, etc. inmulţirea;
hrănire,
Compararea condiţiilor Truse de laborator,
înmulţire)
din medii favorabile/ material biologic, fişe de Experiment
nefavorabile dezvoltării activitate, fişe de Observarea
vieţii; evaluare sistematică
Demonstrarea 1 oră Probă practică
experimentală şi
observarea proceselor
specifice vieţuitoarelor:
schimbul de gaze,
hrănirea, reacţii la factorii
de mediu, creşterea şi
dezvoltarea, inmulţirea.
Reacţii de 1.3, 2.1, Observarea şi descrierea Înregistrarea în fişe de Probă scrisă
apărare şi 2.2, 3.2 schimbărilor din natură observaţii/ jurnal a
adaptare la pe parcusrul transformărilor care se Autoevaluarea
stimuli anotimpurilor; produc în natură pe
Identificarea parcursul anotimpurilor.
transformărilor ciclice ale Studiu de caz: pădurea
vieţuitoarelor pe (parcul, livada, etc) de-a
parcursul celor patru lungul unui an : album,
anotimpuri. diapozitive, film didactic.
Investigaţii practice în

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

mediul înconjurător-
excursie didactică.
Fişe de activitate, fişe de
evaluare 1 oră
Experiment pentru Investigaţie
demonstrarea reacţiilor
Compararea modurilor de
vieţuitoarelor la factorii de Probă practică
reacţie a vieţuitoarelor la
mediu: temperatura,
factorii de mediu:
umiditatea, lumina,
temperatură, umiditatea,
sunetele, etc.
lumina, sunete, alte
Fişe de activitate, fişe de
vieţuitoare, etc.
evaluare, albume, atlase
Demonstrarea mişcării
biologice 1 oră
tuturor vieţuitoarelor.
Experimente pentru
punerea în evidenţă a Expriment/
mişcării plantelor. investigaţie
Investigarea modalităţilor
de deplasare a
animalelor.
Construirea de acvarii/
terarii pentru investigarea
comportamentelor de
adaptare/ adaptare ale
vieţuitoarelor;
Material biologic viu,
diapozitive, truse de
laborator, fişe de lucru,
fişe de evaluare 1 oră
Investigarea unor reacţii
de apărare/ adaptare a
vieţuitoarelor la factorii de
Recunoaşterea reacţiilor
mediu;
de apărare/ adaptare a
Film didactic, atlas Experiment/
vieţuitoarelor la factorii de
botanic, atlas zoologic, investigaţie
mediu
diapozitive, fişe de Observare
observaţie 1 oră sistematică
Medii de viaţă: 1.1, 1.2, Descrierea Observaţii în natură sau Probă orală
grădina, 1.3, 2.2, componentelor şi pe planşe, albume, etc. a
pădurea, balta 2.3, 3.1 particularităţilor unor unor medii de viaţă din Investigaţii
medii de viaţă: grădina, pădure, baltă, grădină;
pădurea, balta; Investigaţii directe în
Compararea natură şi/ sau imagini
caracteristicilor privind caracteristici
morfologice ale observabile
vieţuitoarelor din acelaşi (macroscopice,
mediu de viaţă; morfologice) ale Probă scrisă
Recunoaşterea şi vieţuitoarelor din pădure,
descrierea unor baltă, grădină;
caracteristici specifice Compararea diversităţii
vieţuitoarelor dintr- un vieţuitoarelor din pădure,
mediu terestru/ acvatic. baltă, grădină (observate
direct în natură sau în
imagini din albume, filme,
etc.
Completarea de fişe de
observaţie privind

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

caracteristici observabile
(macroscopice,
morfologice) ale
vieţuitorelor din pădure,
baltă, grădină;
Fişe de observaţie,
atlase, planşe, colecţii de
plante, animale 1 oră
Alcătuirea de colecţii cu
vieţuitoare din pădure,
baltă, grădină: insectare,
ierbare, naturalizări, etc.
Exerciţii de identificare pe
planşe, ierbare, albume,
a unor vieţuitoare din
pădure, baltă, grădină;
Dezbaterea cu tema
“Efectele unui dăunător
în medii naturale
amenajate” în urma
vizionării unui film
Probă practică
didactic;
Alcătuirea unor proiecte
Autoevaluare
Identificarea privind intervenţia unor
caracteristicilor prin care factori perturbatori în
se deosebesc un mediu mediul înconjurător
Proiect
natural (pădurea) şi un familiar;
mediu amenajat prin Observaţii asupra unor
intervenţia omului plante cultivate în grădină
Probă orală
(grădina); utilizand material biologic
Identificarea importanţei natural, ierbarizat,
practice a plantelor planşe, albume;
cultivate şi spontane Conversaţie euristică
Observare
privind utilizările unor
sistematică
plante/ animale din
mediul natural şi mediul
amenajat de om.
Fişe de observaţie,
atlase, planşe, colecţii de
plante, animale 1 oră

4.4.4 Proiectarea lecţiilor de cunoaşterea mediului/ ştiinţe ale naturii

Lecţia reprezintă componenta operaţională a unităţii de


învăţare.
Proiectarea lecţiilor permite afirmarea creativităţii cadrului
didactic.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Proiectarea lecţiei se realizează prin parcurgerea


următoarelor etape:
Proiectarea 1. Identificarea obiectivelor de referinţă din programă şi
lecţiei corelarea lor cu activităţile de învăţare şi conţinuturile;
2. Selectarea şi structurarea logică a conţinutului
presupune identificarea elementelor fundamentale,
absolut necesare pentru înţelegerea conţinuturilor.
Predarea ştiinţelor are ca scop transmiterea unui mod de
gândire ştiinţific prin implicarea elevilor în activităţi
experimentale şi nu memorarea unor informaţii ştiinţifice.
3. Stabilirea obiectivelor operaţionale
Operaţionalizarea obiectivelor presupune respectarea a trei
condiţii:
a) descrierea comportamentului (observabil, măsurabil) al
Proiectarea elevului cu ajutorul verbelor “de acţiune”: “a identifica”, “a
enumera”, “a completa”, “a recunoaşte”, “a distinge”, “a
lecţiei aplica”, “a utiliza”, “a analiza”, “a argumenta”, “a valida”,
etc.
b) precizarea condiţiilor în care se va desfăşura acţiunea
respectivă- prezentarea situaţiei în care vor fi puşi elevii
pentru a proba asimilarea comportamentelor (ex. “având
la dispoziţie”, “cu ajutorul”, “după prezentarea”)
c) performanţa- stabilirea criteriului folosit pentru evaluarea
performanţei elevilor.
4. Alegerea tipului şi a variantei de lecţie- se realizează
în funcţie de natura conţinutului şi de caracteristicile
obiectivelor propuse, de particularităţile de vârstă ale
elevilor şi de mijloacele de învăţământ existente.
5. Stabilirea strategiilor didactice presupune organizarea
şi conducerea procesului de predare- învăţare- evaluare,
pe baza îmbinării eficiente a metodelor şi mijloacelor de
învăţământ folosite pentru realizarea obiectivelor
propuse, în raport cu un anumit conţinut.
Caracterul intuitiv al disciplinelor Cunoaşterea mediului/
Ştiinţe ale naturii necesită folosirea unor metode centrate
pe elev ca: experimentul, învăţarea prin descoperire,
problematizarea, modelarea, etc.
Mijloacele de învăţământ, în calitate de instrumente de
acţiune sau purtătoare de informaţie, intervin direct în
procesul de instruire, sprijinind eforturile de învăţare ale
elevilor.
Cele mai eficiente sunt mijloace de exersare şi formare a
priceperilor şi deprinderilor cu care se efectuează
experinţe şi lucrări practice pentru că stimulează
gândirea şi imaginaţia.
6. Elaborarea proiectului de lecţie

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Proiectul de lecţie trebuie să ofere o perspectivă de


ansamblu asupra lecţiei, să fie simplu şi operaţional, să fie flexibil
lăsând posibilitatea de intervenţie, de autoreglare pe parcursul lecţiei.
În practică, se utilizează diferite metode de proiecte de
lecţie.

Proiect de lecţie

Aria curriculară: Matematică şi Ştiinţe


Dispciplina: Ştiinţe ale naturii
Clasa a IV-a
Unitatea de învăţare: Caracteristici şi proprietăţi ale corpurilor
Subiectul lecţiei: Separarea substanţelor din amestecuri

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Tipul lecţiei: formarea de priceperi şi deprinderi

Scopuri:
• utilizarea unor tehnici de separare a substanţelor din amestecuri (filtrare,
decantare, cristalizare);
• formarea deprinderilor de a realiza experienţe simple în scopul redescoperirii
unor metode de separare a substanţelor din amestecuri;
• identificarea modalităţilor concrete de utilizare în viaţa cotidiană a metodelor
de separare a substanţelor din amestecuri.

Obiective de referinţă vizate:


2.3 să deruleze experimente simple pe baza unui plan de lucru;
1.3 să comunice, în forme diverse, observaţii şi comparaţii asupra corpurilor
studiate şi asupra experimentelor realizate

Obiective operaţionale
O1- să identifice cel puţin două stări de agregare ale corpurilor puse la dispoziţie;
O2- să separe substanţele din amestecuri prin realizarea unor experimente simple;
O3- să identifice cel puţin două metode de separare a substanţelor din amestecuri,
pe baza experienţelor realizate;
O4- să identifice situaţii practice de folosire a acestor metode de separare (cel puţin
un exemplu pentru fiecare metodă).
Metode şi procedee: experimentul, conversaţia, explicaţia, problematizarea,
munca independentă, jocul didactic, demonstraţia
Mijloace de învăţământ:
• apă, nisip, pietriş, lapte, făină;
• vase transparente, pâlnie, hârtie de filtru, baghetă, lingură, spirtieră;
• fişe de lucru.

Forme de organizare: frontal, în echipă, individual


Material bibliografic:
Ghid metodologic de aplicare a programei şcolare de Ştiinţe ale naturii la clasele a
III-a, a IV-a, MEdC, CNC, Bucureşti, 2001
Elena Huţanu, Daniel Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a IV-a, ghidul învăţătorului,
EDP, Bucureşti, 2002

Nr. Obiective Secvenţele Strategii


Conţinutul învăţării Evaluarea
crt. operaţionale activităţii didactice
1. Moment Pregătirea elevilor pentru lecţie
organizatoric Pregătirea materialelor didactice

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

2. Verificarea A. Rebus Joc didactic Frontală


cunoştinţelor 1 SUBSTANŢE
anterioare 2 DIZOLVARE
3 NISIP
4 SARE
5 ZAHĂR
6 DIZOLVANT
7 PARFUM
8 DIFUZIE

1. Corpurile sunt alcătuite din


………….
2. Soluţiile se obţin în urma
fenomenului de ………………
3. Substanţă insolubilă ……..
4. Substanţă solubilă ………
5. Altă substanţă solubilă ……
6. Dacă sarea şi zahărul s- au
dizolvat în apă, spunem că apa este
un …………
7. Când deschid o sticluţă, mirosul
plăcut de …….. se simte în întrega
cameră.
Conversaţia
8. Are astfel loc fenomenul de …....
B. Întrebări de verificare a
cunoştinţelor
- Ce este dizolvarea?
- Ce înţelegeţi prin dizolvant?

3. Captarea Elevii realizează două amestecuri Experienţe


atenţiei apă şi nisip; apă şi pietriş.

4. Anunţarea Elevii descoperă titlul noii lecţii prin Descoperire


temei şi a citirea cuvântului rezultat pe
obiectivelor verticală.
operaţionale Se anunţă obiectivele operaţionale. Explicaţia
Se scrie titlul lecţie pe tablă şi în
caiete

Nr. Obiective Secvenţele Conţinutul învăţării Strategii Evaluarea


crt. operaţionale activităţii didactice
5. O1 Dirijarea Experimentul nr. 1
învăţării Se foloseşte amestecul de apă Problematizare
şi nisip realizat în momentul de

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

captare a atenţiei. Se cere


elevilor să agite amestecul cu
bagheta. Se solicită elevilor să
precizeze în ce stare de
agregare se află componentele
amestecului?
Se creează o situaţie problemă:
O2 “Cum puteţi separa substanţele
O3 din acest amestec cu
materialele pe care le aveţi la
dispoziţie?”
Elevii realizează experienţe Descoperire
notează observaţiile în fişa de
lucru şi prezintă diferite soluţii.
Se alege soluţia corectă: se
aşază în pâlnie hârtia de filtru şi Explicaţia
se răstoarnă treptat amestecul
într- un vas. Se observă că în Problematizare
filtru a rămas nisipul, iar apa a Descoperire
curs în vas.
Se comunică faptul că au
O2 realizat o operaţie de
O3 separare a unei substanţe
solide prin dintr- un filtru-
filtrare.
Elevii notează în caiete această
metodă de separare a
substanţelor din amestecuri.
Filtrarea- operaţia de separare
printr- un filtru a unei substanţe
solide de lichidul în care este
amestecată.
Elevii sunt solicitaţi să identifice
situaţii practice în care este
O4
folosită această metodă (ex.
strecurarea supei, separarea
laptelui coagulat de zer,
prepararea sucurilor din fructe
proaspete, prepararea cafelei
la filtru, etc.

Nr. Obiective Secvenţele Conţinutul învăţării Strategii Evaluarea


crt. operaţionale activităţii didactice

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Experimentul nr. 2
Se foloseşte amestecul pietriş
cu apă realizat anterior.
O2 Elevii sunt solicitaţi să separe cele
O3 două substanţe după ce au agitat
amestecul cu bagheta.
Cum puteţi separa cele două Problematizare
substanţe (apa şi pietrişul) având
la dispoziţie doar un pahar? Descoperire
Elevii identifică diferite soluţii de
rezolvare a problemei.
O2 Se alege soluţia corectă: se lasă
O3 amestecul în stare de repaus,
până când pietrişul se depune pe
fundul paharului, se toarnă apa în Explicaţia
alt pahar.
Se comunică elevilor faptul că au
realizat o operaţie de decantare-
separarea unei substanţe solide
(care nu se dizolvă) dintr- un
lichid.
Elevii notează în caiet această
metodă de separare a
substanţelor din amestecuri.
Decantarea- operaţia de Problematizare
separare dintr- un lichid a unei Descoperire
substanţe solide (care nu se
dizolvă în lichidul respectiv).
Elevii sunt solicitaţi să identifice
O4 situaţii practice în care este
folosită această metodă (ex.
separarea aurului şi argintului din
Problematizare Demonstraţia
minereuri în aparate speciale,
numite decantoare, etc.)
Experimentul nr. 3
Se realizează un amestec de
apă cu sare (soluţie).
“Cum puteţi separa sarea din
Descoperire
apă?”
Eevii propun diferite metode de
O2
separare.
O3 Se alege soluţia corectă: se
încălzeşte amestecul într- o
lingură de metal cu ajutorul flăcării
unei spirtiere până când se
evaporă toată apa.

Nr. Obiective Secvenţele Conţinutul învăţării Strategii Evaluarea


crt. operaţionale activităţii didactice

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Elevii observă cristalele mici de Explicaţia


sare care au rămas în lingură.
Se explică faptul că s-a realizat o
operaţie de cristalizare.
Elevii notează în caiete metoda de
separare a substantelor din
amestecuri.
Cristalizarea- operaţia de
trecere a unei substanţe din
soluţie din stare lichidă în stare
solidă (cristale).
O4 Elevii sunt solicitaţi să identifice
situaţii practice în care este
folosită această metodă (ex.
fabricarea zahărului în instalaţii
speciale, etc.). Problematizare

Obţinerea Se cere elevilor să identifice


perfomanţei metodele prin care se poate
separa un amestec de nisip, sare
şi apă.
Se precizează soluţia corectă:
separarea se realizează în 2
etape (în prima etapă, prin
decantare, se separă apa cu sare
de nisipul care se depune pe
fundul vasului; în a doua etapă,
prin cristalizare, se obţine sarea Conversaţia
sub formă de cristale în urma Explicaţia
evaporării apei.
Intensificare Se citeşte lectura “Mineralele” din
a retenţiei şi manual,
asigurarea Se prezintă şi alte metode de Joc didactic
transferului separare (magnetizarea, Instructaj verbal
electrizarea).
Se organizează un joc didactic
“Cine merge pe drumul cel bun
către fântână?”

Încheierea Se apreciază activitatea


activităţii desfăşurată (colectiv, individual).
Se notează elevii.
Tema pentru acasă.

Proiect de lecţie
Şcoala generală nr. 157

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Clasa: I
Învăţător: Maria Magdalena Bogheanu
Disciplina: Cunoaşterea mediului

Tema lecţiei: Rămas bun, toamnă!

Tipul lecţiei: lecţie de consolidare


Scopul:
- dezvoltarea capacităţii de a observa mediul înconjurător
- dezvoltarea curiozităţii elevilor prin angajarea lor în acţiuni concrete de
explorare

Tema săptămânii
„Animalele se pregătesc de iernat”

Obiective operaţionale
O1: Să recunoască pe baza imaginilor prezentate, fenomene ale naturii caracteristice
anotimpului toamna. Obiectivul se consideră realizat dacă elevii recunosc principalele
fenomene ale naturii.
O2: Să utilizeze simboluri, desene referitoare la fenomenele observate pentru întocmirea
calendarului naturii. Obiectivul se consideră realizat dacă cel puţin 17 elevi rezolvă corect
toate cerinţele.
O3: Să numească fenomene ale naturii. Obiectivul se consideră realizat dacă elevii
numesc principalele fenomene ale naturii.
O4: Să stabilească legături între lumea vie şi anotimpurile anului, pe baza explicaţiilor
primite. Obiectivul se consideră realizat dacă toţi elevii identifică cel puţin o legătură între
anotimpuri şi lumea vie.
O5: Să manifeste o atitudine pozitivă faţă de mediul înconjurător.
Strategii didactice:
- Metode şi procedee: observaţia, conversaţia euristică, jocul didactic, jocul de mişcare,
jocul muzical.
- Material didactic: calendarul naturii, semne convenţionale confecţionate de elevi,
desene înfăţişând anotimpurile, plicuri, cutia poştaşului, frunze uscate, fructe etc
- Organizarea activităţii: frontal, individual, pe grupe

Bibliografie:
1. Manolescu Marin, Curriculum pentru învăţământul primar, Universitatea Bucureşti,
Editura Credis, 2004
2. Ghidul programului de informare/formare a institutorilor/învăţătorilor- Curriculum
pentru clasele I-II

Obiective
Etape Strategii şi
operaţion Activităţi de învăţare Evaluare
resurse
ale

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Moment
organizatoric
Observarea transformărilor din natură
Captarea O1 Observaţia zilnică Observaţia, Evaluare
atenţiei conversaţia frontală
• Descrierea zilei (se deschid Activitate I: observă şi
geamurile, elevii se deplasează în frontală (2') descriu starea
dreptul ferestrelor, observă starea vremii la
vremii, poartă discuţii între ei, descriu momentul
în cuvinte proprii ce au observat) respectiv

• Completarea calendarului cu Conversaţia Evaluare


O2 semnul convenţional corespunzător Activitate frontală
zilei I: identifică
Identificarea semnului convenţional frontală (2')
Verificarea semnul
însuşirii potrivit Calendarul convenţional
conţinuturilor Aşezarea semnului convenţional naturii, semne corespunzător
anterioare potrivit cu vremea de afară convenţionale
confecţionate
O2 Caracteristici ale anotimpului de elevi

studiat Joc: „Soseşte Evaluare


poştaşul!” (4') individuală
• Fiecare elev va primi un desen
I: aleg desenul
(realizat de un alt coleg) care să
Desene potrivit
înfăţişeze unul din anotimpurile anului.
înfăţişând
Dintre acestea, le vor selecta doar pe
anotimpurile,
acelea care înfăţişează anotimpul
plicuri, cutia
toamna, vor motiva alegerea, le vor
poştaşului
introduce în plicuri şi le vor preda
O1
„poştaşului”

O1 • Dezlegarea unor ghicitori


Joc: „Cine Evaluare
• Selectarea unor obiecte şi a unor sunt” (6') frontală
simboluri care fac referire la anotimpul Activitate pe I: dezleagă
toamna (frunze, fructe, flori, nori, stropi perechi/grupe ghicitoarea
de ploaie, desene care înfăţişează I: Selectează
activitatea oamenilor, păsărele) obiecte şi
• Amenajarea clasei: „Colţul simboluri care
anotimpurilor” fac referire la
O1 Experienţă anotimpul
Transmiterea/ Identificarea acţiunii vântului asupra (Cum fac să se toamna
asimilarea mişte o frunză Evaluare
noilor mediului înconjurător aşezată pe individuală
conţinuturi O3: • Discutarea unor aspecte legate bancă fără să o I: răspund la
de: ating?) întrebare
Conversaţia Evaluare
alte fenomene ale naturii (ploaie,
euristică, frontală
ninsoare, ceaţă, curcubeu etc)
problematizare I: numesc
importanţa acestor elemente în a fenomene ale

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

natură (vântul atrage norii, ploaia udă Activitate naturii


pământul) individuală (4')
O4: Conversaţia de
verificare (4')
Fixarea- I: formulează
schimbări în Legătura plante, animale om şi Joc: întrebări şi
viaţa plantelor „Formulează o răspunsuri
anotimpul toamnă
întrebare”
• Discutarea unor aspecte legate Activitate
de: frontală (10')
- Schimbări în viaţa copiilor
(îmbrăcăminte jocuri,)
- Schimbări în viaţa oamenilor
(îmbrăcăminte, anotimpul roadelor,
prezentarea produsului „Cărticica
O5 fructelor şi a legumelor”, ocupaţii
specifice anotimpului) I: exprimă
păreri
Feed-back • Formularea şi exprimarea personale
propriilor păreri Conversaţia
• Discutarea unor aspecte legate Activitate
de: frontală (10')
- anotimpul care urmează;
Tema pentru - celelalte anotimpuri;
acasă - succesiunea lor.

4.5 Cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

4.5.1 Importanţa activităţilor de cunoaştere a


mediului în învăţământul preşcolar

O componentă importantă a educaţiei copiilor preşcolari, cu


un impact deosebit în dezvoltarea lor intelectuală, o reprezintă
cunoaşterea mediului.
Activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător contribuie
în mod deosebit la formarea şi îmbogăţirea reprezentărilor
despre natură şi societate, contactul direct cu obiectele dezvoltă
şi perfecţionează sensibilitatea tuturor analizatorilor. În procesul
cunoaşterii mediului înconjurător se dezvoltă spiritul de
observaţie care contribuie la creşterea calităţii percepţiei, a
dezvoltării capacităţilor copiilor de a sesiza însuşirile caracteristice,
esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor. Participarea activă a
copiilor în procesul de cunoaştere asigură dezvoltarea gândirii.
Contactul direct cu lumea înconjurătoare constituie sursa
cea mai importantă a îmbogăţirii şi activizării vocabularului, a
formării unei exprimări clare, corecte şi coerente.

4.5.2 Particularităţi psihologice ale preşcolarului

Preşcolaritatea, stadiul care se întinde între 3 şi 6/ 7 ani se


caracterizează printr- o dezvoltare fizică şi psihică accentuată.
Vârsta preşcolară este perioada celei mai intense receptivităţi,
perioada imaginaţiei, fanteziei şi a jocului. Prin joc, se îmbogăţeşte
sfera vieţii psihice a copilului, curiozitatea, se conturează interesele
şi se extind relaţiile interpersonale care asigură socializarea.
Preşcolarul de 4- 5 ani se adaptează cu mare uşurinţă
mediului grădiniţei. Maxima receptivitate faţă de tot ceea ce- l
înconjoară îi dezvoltă percepţia care devine un proces orientat cu
sarcini şi modalităţi proprii de realizare. În această perioadă,
socializarea copilului se realizează într- un ritm accelerat şi se
instalează unele trăsături de personalitate.
Curiozitatea vie şi permanentă a copilului îl îndeamnă spre
cunoaştere, investigare. Prin intermediul senzaţiilor, copilul
primeşte informaţii despre însuşirile obiectelor şi fenomenelor din
lumea înconjurătoare. Copilul percepe culoarea, forma, mărimea
obiectului, greutatea lui.
În această perioadă se dezvoltă sensibilitatea vizuală,
auditivă, tactilă, chinestezică, gustativă şi olfactivă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Gândirea preşcolarului fiind legată de prezenţa obiectelor,


de imagine are un caracter intuitiv, concret. Generalizarea şi
abstractizarea sunt încă slab dezvoltate. Strâns legat de evoluţia
gândirii este limbajul care, pe parcursul frecventării grădiniţei, se
îmbogăţeşte cantitativ şi calitativ.
Memoria preşcolarilor se caracterizează prin mai multe
particularităţi. La această vârstă, copiii memorează cu uşurinţă şi
rapiditate diferite imagini, povestiri, cântece, poezii dar durata de
păstrare a informaţiilor este redusă. De aceea în procesul
recunoaşterii şi reproducerii, preşcolarii pot confunda cu uşurinţă
obiecte asemănătoare.
O altă particularitate a memoriei este caracterul intuitiv,
plastic, concret. Preşcolarii pot evoca cu uşurinţă imaginea
obiectelor, jucăriilor frumoase, viu colorate, atractive. Randamentul
memoriei creşte dacă volumul de cunoştinţe nu este prea mare,
dacă se face o memorare logică, dacă materialul trezeşte copiilor
emoţii şi sentimente.
În această perioadă, sub influenţa gândirii şi limbajului
începe procesul organizării atenţiei voluntare. Mijloacele care
contribuie la dezvoltarea şi educarea atenţiei preşcolarilor sunt:
fixarea sarcinilor, precizarea obiectivelor, îndrumarea permanentă
şi exprimarea clară, caldă şi expresivă.
Cunoaşterea acestor particularităţi ale preşcolarilor este
primul pas în desfăşurarea unei activităţi de calitate.

4.5.3 Obiective şi conţinuturi ale activităţilor de


Cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar

Grădiniţa de copii, ca parte integrantă a învăţământului


preuniversitar, are scopul de a oferi copiilor de vârstă preşcolară
condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină.
Nu atât însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe
copil apt pentru şcoală, ci mai ales achiziţionarea unor capacităţi şi
abilităţi intelectuale care să- i înlesnească munca de învăţare.
Programa pentru învăţămăntul preşcolar prezintă obiectivele
cadru, obiectivele de referinţă şi exemple de comportamente de
care educatoare trebuie să ţină seama în desfăşurarea activităţilor
de cunoaştere a mediului. Astfel, sunt stabilite trei obiective cadru,
şi anume:
• Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a
mediului înconjurător, precum şi stimularea curiozităţii pentru
investigarea acestuia;
• Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor
fenomene din natură şi din mediul înconjurător;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

• Formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi


ocrotire a mediului încojurător, în vederea educării unei atitudini
pozitive faţă de acesta.
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa activităţilor
instructiv- educative oferă şi exemple de comportamente ce trebuie
urmărite la copiii de grădiniţă.
Obiectiv de referinţă: să cunoască unele elemente
componente ale lumii înconjurătoare (corpul uman, plante, animale,
obiecte).
Exemple de comportamente:
- să descopere elemente componente ale mediului
înconjurător prin antrenarea organelor de simţ;
- să enumere părţi componente ale corpului uman, ale
plantelor, ale animalelor;
- să identifice formele de relief;
- să descrie caracteristici ale mediului natural şi social;
- să analizeze/ compare reacţii ale plantelor, animalelor şi
omului în diferite situaţii, sub influenţa factorilor de mediu.
Obiectiv de referinţă: să recunoască anumite schimbări şi
transformări din mediul înconjurător.
Exemple de comportamente:
- să recunoască fenomene ale naturii în momentul
producerii lor;
- să cunoască modul de producere a acestora şi efectele pe
care le produc asupra mediului;
- să identifice caracteristicile anotimpurilor;
- să observe şi să enumere modificări apărute în viaţa
omului, plantelor, animalelor; să le descrie şi să le compare.
Obiectiv de referinţă: să exploreze şi să descrie verbal/
grafic obiecte, fenomene, procese din mediul înconjurător.
Exemple de comportamente:
- să efectueze experinţe simple (dizolvare, colorare,
combinare, separare, ardere, fierbere, evaporare,
solidificare, plutire, etc.) folosindu- se instrumente
diferite;
- să observe pe o perioadă dată un proces (dezvoltarea
unei plante, hrănirea unui animal).
Obiectiv de referinţă: să cunoască elemente ale mediului
social şi cultural.
Exemple de comportamente:
- să denumescă, identifice elemente locale specifice
(obiective socio- culturale, economice, religioase,
istorice);
Obiectiv de referinţă: să cunoască existenţa corpurilor
cereşti, a vehiculelor cosmice.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Exemple de comportamente:
- să denumească/ descrie, sumar corpuri cereşti pe
baza criteriilor perceptive, pe baza datelor oferite de
diverse materiale din sfera audio- vizualului şi a
cărţilor.
Obiectiv de referinţă: să comunice impresii, idei pe baza
observărilor efectuate.
Exemple de comportamente:
- să cunoască existenţa mai multor medii de viată şi
factorii care le pot influenţa;
- să exprime descoperirile şi ideile sale, utilizand un
limbaj adecvat;
- să comunice în cadrul grupului rezultatele
investigaţiilor;
Obiectiv de referinţă: să manifeste disponibilitate în a
participa la acţiuni de îngrijire şi protejare, aplicând cunoştinţele
dobândite.
Exemple de comportamente:
- să participe, alături de adulţi, la acţiuni practice de
ingrijire, ocrotire şi protejare a mediului;
- să- şi asume responsabilităţi de îngrijire şi ocrotire a
mediului;
- să motiveze necesitatea protecţiei mediului de către
om.
Obiectiv de referinţă: să aplice norme de comportare
specifice asigurării sănătaţii şi protecţiei omului şi naturii.
Exemple de comportamente:
- să respecte reguli de igienă individuală şi colectivă;
- să utilizeze în acţiuni simple, unelte de curăţare a
mediului ambiant;
- să cunoască existenţa unor comportamente excesive
care pot afecta sănătatea;
- să respecte regulile de convieţuire socială;
- să cunoască regulile de protecţie a naturii şi să
anticipeze pericolele încălcării lor;
- să înţeleagă efectele secundare, negative, ale
activităţii omului asupra mediului.
Obiectivele de referinţă care sunt urmărite în activităţile de
cunoaşterea mediului vizează obiective ale educaţiei cognitive şi de
limbaj, ale educaţiei psiho- motrice şi fizice, ale educaţiei estetice,
ale educaţiei afective, ale educaţiei pentru societate.
De aceea, se acordă o mare importanţă stabilirii şi selecţiei
conţinuturilor activităţilor de cunoaşterea mediului, ţinându- se

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

seama de particularităţile de vârstă, de dezvoltarea psiho- fizică a


copiilor preşcolari.

Conţinutul activităţilor de cunoaşterea mediului


1. Omul
• Înfăţişare (caracteristici, asemănări, deosebiri);
• Îmbrăcăminte, încălţăminte;
• Condiţiile de viaţă, de igienă personală şi colectivă,
protecţia vieţii şi sănătăţii;
• Activitatea omului în familie, la locul de muncă, în
societate;
• Manifestări afective, pozitive fată de oameni;
• Comportamente civilizate, comportamnte morale.
2. Natura (plante, animale, fenomene ale naturii)
• Înfăţişare (caracteristici, asemănări, deosebiri);
• Elemente primare în natură: apa, aerul, focul, pământul;
• Clasificare; plante, animale, fenomene (după criterii
date, folosire, de exemplu: după mediul geografic, anotimp,
etc.);
• Condiţii de dezvoltare a plantelor şi animalelor: îngrijire,
folosire, foloase şi pagube, protecţia mediului ecologic;
• Sentimente, comportamente pozitive individuale şi de
grup faţă de natură, de plante, de animale, de fenomene ale
naturii.
3. Familia, grădiniţa şi şcoala
• Denumire;
• Adresa: topografia locului (recunoaşterea
împrejurimilor);
• Activităţi specifice copilului în familie, în grădiniţă, în
şcoală, semnificaţia acestor activităţi;
• Sentimente, comportamente pozitive individuale şi
relaţii de grup în familie, în grădiniţă, în şcoală.
4. Localitatea natală şi ţara
• Denumire;
• Elemente locale specifice (de relief, aşezare
geografică, obiective socio- culturale, economice, istorice,
religioase, etnice);
• Comportamente şi sentimente de apartenenţă făţă de
acestea.
5. Universul
• Pământul, planeta oamenilor;
• Cosmosul, corpuri cereşti (soare, lună, stele);
• Sentimente şi comportamente pozitive de ocrotire a
vieţii pe pământ.
6. Drepturile copilului

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

• Dreptul de a fi protejat şi de a avea o familie;


• Dreptul la o viaţă socială decentă, la îngrijire, educaţie
şi instrucţie, la asistenţă medicală;
• Dreptul de a se forma în spiritul înţelegerii, toleranţei şi
păcii;
• Dreptul copilului aparţinând grupului minoritar sau
populaţiei indigene la propria cultură, la practicarea propriei
religii şi limbi;
• Dreptul de a creşte în siguranţă, de a fi respectat pentru
gândurile şi ideile sale.
7. Elemente de fizică şi chimie
• Plutirea şi scufundarea unor obiecte;
• Transfomarea culorii unor lichide în amestec cu diferite
substanţe (infuzie de ceai, limonadă, etc.);
• Dizolvarea unor substanţe în lichide (zahăr, sare);
• Transformarea alimentelor în procesul pregătirii hranei;
• Determinarea greutăţii obiectelor prin cântărirea lor;
• Intuirea, măsurarea dimensiunii, capacităţii/ volumului
unor obiecte, corpuri;
• Atracţia unor obiecte (ex. magnetizarea metalelor);
• Mişcarea aerului în natură;
• Perceperea timpului şi a succesiunii diferitelor acţiuni,
evenimente.

4.5.4 Proiectarea activităţilor de cunoaşterea mediului

Prin activităţile de cunoaşterea mediului bine planificate,


copiii află date despre condiţiile de mediu (mai ales din zona
geografică a localităţii) şi despre influenţa lor asupra vieţii plantelor
şi animalelor, identifică fenomenele naturii, sunt călăuziţi prin
cosmos, realizează experienţe fizice, chimice pentru a avea
revelaţia bucuriei de a descoperi prin efort propriu unele secrete ale
naturii, li se formează şi li se dezvoltă o atitudine corectă faţă de
mediu.
În proiectarea activităţilor se va ţine seama de nivelul grupei,
de ecosistemele predominante în jurul localităţii şi de tipul acesteia.
Indiferent de zona în care locuim, la câmpie, deal, munte
sau la malul mării, peste tot, în oraşe sau sate, pot fi realizate
observaţii directe pentru a cunoaşte o lume extraordinară, populată
de plante şi tot felul de vieţuitoare, pot fi studiate şi descoperi
condiţiile de viaţă de care au nevoie acestea pentru a trăi.
Nu trebuie să mergem prea departe. Un întreg univers, încă
necunoscut copiilor, se află la doi paşi, în imediata noastră

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

apropiere: în propria cameră, în grădina casei, în jurul grădiniţei, pe


stradă, în parc, în pădure.
Programa activităţilor instructiv- educative din grădiniţa de
copii stabileşte doar o singură activitate obligatorie de cunoaşterea
mediului pe săptămână, la fiecare grupă.
Dacă temele mari planificate sunt cam aceleaşi pentru toate
grupele din grădiniţă, conţinuturile sunt stabilite diferenţiat pentru
fiecare grupa de vârstă.
La grupa mică copiii sunt familiarizaţi doar cu fiinţe, lucruri,
ocupaţii şi meserii apropiate de activitatea lor şi a adulţilor din
familie şi grădiniţă.
Prezentându- i- se cu precădere animale, plante, fenomene
ale naturii, obiecte uzuale ale lumii materiale, copilul trebuie să- şi
însuşească denumirea corectă a acestora precum şi principalele
acţiuni din activitatea îndeplinită de ei, de părinţi de şi personalul
din grădiniţă.
Astfel, el învaţă să denumească corect legume ca: ridichea,
salata, ceapa, usturoiul, roşia, ardeiul, castravetele; fructe: mere,
pere, cireşe, căpşuni; flori: ghocelul, laleaua, margareta,
crizantema, etc.
Referitor la om, preşcolarul mic îl percepe ca înfăţişare,
cunoaşte activitatea părinţilor sau a celor apropiaţi lui.
Dintre temele propuse pentru grupa mică menţionăm:
Observări: Mărul, Crizantema, Strugurele, Ghiocelul,
Laleaua, Ridichea, Salata, Pisica, Căţelul, Ursul, Vulpea; Băiatul şi
fetiţa, etc.
Lecturi după imagini: “Jocul copiilor iarna”, “Spune ce face
copilul”, Să ne îmbrăcăm corect”, “La ce foloseşte” (recunoaşterea
mobilierului, a obiectelor de veselă).
Lecturi ale educatoarei: “Coada veveriţei” de E: Jianu,
“Iarna în pădure” de E. Jianu, “Mănuşa”, “Povestea lui Moş
Crăciun”, etc.
Discuţii libere: “Ce ştim despre …”, “Să îngrijim plantele”,
“Fructele şi vitaminele”, “Legumele şi sănătatea”, etc.
Familiarizarea preşcolarului mic cu mediul şi viaţa din jur, cu
ajutorul experienţei senzoriale, constituie un proces activ care
implică o intensă activitate psihică a copilului. Treptat se
perfecţionează activitatea de percepere a realităţii şi formarea
spiritului de observaţie. Contactul cu obiectele şi fenomenele
înconjurătoare crează ocazii favorabile pentru apariţia dorinţei
copiilor de a cunoaşte, stimulează curiozitatea şi interesul.
La grupa mijlocie, cercul de cunoştinţe dobândite la grupa
anterioară, se lărgeşte atât prin introducerea unor amănunte legate
de activitatea părinţilor, acasă şi la serviciu, cât şi în legătură cu
activitatea adulţilor din grădiniţă şi din afara grădiniţei. La această
grupă, copiii capătă cunoştinţe depre munca oamenilor din

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

magazinele apropiate, de pe şantierul de construcţie, despre unele


aspecte ale muncii agricole (arat, semănat, secerat, plantat). Copiii
încep să se familiarizeze cu unele obiecte şi unelte folosite de
adulţi în timpul muncii, cât şi cu unele mijloace de transport.
Raportul cunoaştere- înţelegere se modifică treptat în
favoarea celei din urmă, copilul fiind capabil la sfârşitul grupei
mijlocii să precizeze, să exemplifice, să exprime şi să explice cu
cuvinte proprii însuşirile obiectului sau ale fiinţei observate,
necesitatea folosirii unor instrumente sau a unor norme de
comportare, să clasifice după anumite criterii, etc.
În percepţia copiilor intervin o serie de progrese vizibile care
fac posibilă trecerea de la diferenţierea însuşirilor contrastante la
sesizarea unor deosebiri mai fine.
O dată cu îmbogăţirea experienţei senzoriale se crează la
preşcolari premisele dezvoltării gândirii abstracte precum şi a
diverselor operaţii ale acesteia.
Din punct de vedere al conţinutului activităţilor de
cunoaşterea mediului înconjurător, copiilor grupei mijlocii li se
îmbogăţesc noţiunile despre fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii,
ocupaţii şi meserii, mijloace de transport.
Cunoştinţele despre animale şi plante nu se limitează doar la
recunoaşterea şi denumirea corectă a acestora ci şi la sesizarea a
2- 3 carateristici, şi se îmbogăţesc cu noţiuni referitoare la
înfăţişare, părţi componente, la hrana specifică, la adăpost sau
locul unde cresc sau vieţuiesc, la îngrijirea lor.
Exemplu: Lectură după imagini: “Copiii îngrijesc plantele”,
“La fermă”, “În pădure”, etc.
Jocuri didactice: “Cine a venit?” (animale, păsări, hrana lor,
modul de viaţă), “Să facem bugheţele de flori” (clasificarea florilor
după culoare, după anotimp), etc.
Cunoştinţele despre anotimpuri se îmbogăţesc prin
cunoaşterea fenomenelor caracteristice fiecărui anotimp, a
activităţilor ale adulţilor şi copiilor în diferite anotimpuri, măsuri de
adaptare la schimbările din natură.
Exemplu: Lecturi după imagini: “A sosit toamna” (iarna,
primăvara, vara), “Munca oamenilor în grădină” (livadă, pe ogor,
etc.).
Jocuri didactice: “Ştii când?” (clasificări de activităţi după
anotimp), “Ce se potriveşte?” (anotimpuri), etc.
Povestiri: “Povestea castanelor”, “Ce mi-a povestit un greier
mic” de M. Pop, etc.
Ca o noutate pentru această grupă, s- au introdus noţiuni
referitoare la orientarea în timp (cunoaşterea şi înţelegerea
succesiunii diferitelor momente ale zilei, diferenţierea acestora;
perceperea trecerii timpului şi precizarea reprezentărilor de

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

prezent- azi, viitor- mâine, trecut- ieri; învăţarea denumirii zilelor


săptămânii, în succesiunea lor).
La grupa mare, se aprofundează şi mai mult cunoştinţele
dobândite în grupele anterioare.
Începând cu vârsta de 5 ani este deja consolidată
coordonarea între mişcările mâinii şi ale ochiului în procesul de
explorare şi cunoaştere a obiectului cercetat.
Analiza şi sinteza sunt mai profunde şi realizate la un nivel
superior celui atins în perioada anterioară.
Începând cu această vârstă aplicarea în practică a
cunoştinţelor dobândite, capătă un rol tot mai important.
Rezolvarea fişelor de muncă independentă devine tot mai
eficientă pentru evaluarea cunoştinţelor copiilor.
Se îmbogăţesc şi se sistematizează cunoştinţele copiilor
referitoare la fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, ocupaţii şi meserii,
mijloace de locomoţie.
Copiii încep să facă diferenţieri din ce în ce mai nuanţate
între obiecte şi însuşirile acestora, dobândesc capacitatea de a
descrie fenomenele observate, de a relata, pot efectua singuri
experienţe simple (Apa şi transformările ei”, “Plutirea obiectelor”,
“Germinaţia plantelor”, etc.).
În procesul de formare a noţiunilor despre om,
îmbrăcăminte, obiecte dintr- o locuinţă, hrană, obiecte de toaletă,
copiii grupelor mari îşi formează deprinderi igienice corporale,
alimentare, etc. conştientizează necesitatea de a respecta igiena
personală în toate împrejurările de viaţă şi cunosc efectele negative
rezultate din încălcarea acestor norme.
Exemple de activităţi desfăşurate la grupa mare şi
conţinuturile specifice cunoaşterii mediului înconjurător.

Noţiuni de fiinţe:
3. Animale
- domestice: “Ferma de animale, “Animalele domestice şi
puii lor”, “Animalele din curtea bunicului”;
- sălbatice: “Animale sălbatice din ţara noastră”, “Grădina
zoologică”, “Cine nu aparţine grupului”, “Curiozităţi din lumea
animalelor”.
2. Plante
- necultivate: “Pădurea, prietena noastră”, “Plante
medicinale”;
- cultivate: “Pomii fructiferi”, “Legume de toamnă”, “Spicul de
grâu”, “Încolţirea”, “Înmugurirea şi înflorirea”.
3. Omul
- înfăţişare: “Ce ştim despre corpul nostru”, “Ce simţim, cum
simţim”, “De câte feluri sunt oamenii”;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

- cunoştinţe şi deprinderi igienice: “Curat şi sănătos”, “Cu


păpusa la doctor”;
- activităţi specifice: “Ce meserii cunoaştem?”, “Din
activitatea poliţistului” (doctorului, tâmplarului, etc.);
- relaţia cu lumea înconjurătoare: “Aspecte din viaţa de
familie”, “Ziua celor dragi”, “Cu ce călătorim”.

Medii de viaţă: “O plimbare la pădure”, “În împărăţia apelor”.


Fenomene ale naturii: “Ce ne povesteşte vântul”, “Ploaia”,
“Curcubeul”, “Bruma”, “Poleiul”.
Anotimpurile: “Viaţa în cele patru anotimpuri”, “Când se
întâmplă”, “Roata timpului”, “De ce se schimbă vremea”.
Pământul şi alte corpuri cereşti: “Planeta pe care locuim”, “O
călătorie cosmică”, “Vehicule cosmice”, “Ocrotirea vieţii pe pământ”.
Noţiuni de fizică şi chimie/ experimente: “Apă, aer, foc-
elemente ale vieţii”, “Apa şi transformările ei”, “Plutirea şi
scufundarea”, “Dizolvarea”, “Amestecarea şi separarea”, “Focul şi
efectele lui”, “La bucătărie”, “Micii chimişti”.
Conţinutul activităţilor cuprinse în planificarea instructiv-
educativă, trebuie astfel conceput încât să nu fie o repetare
monotonă a sarcinilor.
A proceda în acest fel însemnă a îmbunătăţii elementele
învăţate anterior, pe de o parte şi pe de altă parte, a completa
progresiv tema, ducând la o înţelegere mai largă şi la transferul
învăţării.

Planificarea anuală orientativă cuprinzând domeniile


specifice de cunoaştere (Elena Rafailă şi colaboratorii- Metode
orientative de lucru cu preşcolarii, Editura All Pedagogic, Bucureşti,
1999)

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

GRUPA SEMES TEMA (săptămâna) SUBTEMA


TRUL
MICĂ Evaluare iniţială
Familie, grădiniţă Familia mea
Familie, grădiniţă Încăperile grădiniţei
Familie, grădiniţă Familiarizarea cu personalul grădiniţei
Natura Fructe de toamnă
Natura Legume de toamnă
Natura Flori
Omul Înfăţişarea omului
Omul Obiecte de toaletă şi uz personal
I. Natura Animale domestice (pisica)
Natura Animale sălbatice (ursul)
Natura Caracteristicile iernii (început de iarnă)
Localitatea natală Obiceiuri şi tradiţii de iarnă (vie Moş Crăciun)
EVALUAREA SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Familie, grădiniţă - De acasă la grădiniţă
Natura - Legume, fructe, flori
2. Omul - Cum arăt? (Înfăţişarea); Cum mă îngrijesc?
3. Natura - Animale domestice
- Animale sălbatice- viaţa în timpul iernii
II. Natura Fenomene specifice
Natura Jocurile copiilor iarna
Natura Pădurea şi animalele în timpul iernii
Omul Munca în familie (activitatea omului)
Familie, grădiniţă E ziua mamei
Natura Flori de primăvară
Natura Aspecte de primăvară
Localitatea natală Oraşul nostru. Cartierul în care locuiesc
Natura Munci de primăvară (pe câmp)
Natura Munci de primăvară (în grădină)
Localitatea natală Mijloace de locomoţie şi transport (pe uscat)
Localitatea natală Mijloace de locomoţie şi transport (pe apă)
Natura Aspecte de vară (început de vară)
Natura Fructe de vară (cireşe)
Drepturile copilului Copilărie fericită (1 iunie)
EVALUARE SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Natura Flori pentru mama
2. Localitatea natală Cu ce putem călători

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3. Omul Oraşul nostru în acest anotimp


Localitatea natală Munca oamenilor
Natura

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

GRUPA SEMES TEMA (săptămâna) SUBTEMA


TRUL
MARE I. Evaluare iniţială
Familie, grădiniţă Grădiniţă, casa noastră dragă
Natura Fructe de toamnă
Natura Legume de toamnă
Natura Flori de toamnă
Natura Animale domestice
Natura Animale sălbatice
Natura Pădurea în acest anotimp
Omul Înfăţişarea omului
Omul Alimentele şi sănătatea
Omul Îmbrăcămintea şi încălţămintea
Natura Fenomene ale naturii
Localitatea natală Obiceiuri şi tradiţii de iarnă
EVALUARE SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Natura Masa cu legume, fructe, flori
2. Natura Cartea cu animale (sălbatice, domestice- mod
de viaţă în anotimpul rece)
3. Omul Cine sunt? Cum mă îmbrac? (Despre sănătatea
omului)
II. Omul Despre prieteni
Omul Meseriile omului
Omul Accidente şi viaţa
Familie, grădiniţă Comportarea şi activitatea în familie
Omul E ziua mamei
Natura Flori de primăvară pentru mama (ghiocelul şi
vioreaua)
Localitatea natală, ţara Oraşul meu primăvara
Localitatea natală Ţara mea
Universul Pământul (Obiceiuri de Paşti)
Localitatea natală, ţara Mijloace de locomoţie şi transport
Familie, grădiniţă, Şcoala din apropierea grădiniţei
şcoala
Natura Flori
Natura Legume specifice anotimpului
Natura Fructe
Drepturile copilului Viaţa copiilor din ţara noastră
EVALUAREA SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Familie, grădiniţă, Activitatea în familie şi societate (comportare,
şcoală meserii, prevenirea accidentelor)
2. Localitatea natală, Călătorie în jurul pământului (despre oraş, ţară,
ţara Pământ, mijloace de transport)
Universul

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

3. Natura Când se întâmplă? (Anotimpuri- legume, fructe,


flori)

Proiect de lecţie
Grupa mare
Disciplina: Cunoaşterea mediului

Tema lecţiei: “Ghiocelul şi vioreaua”


Tipul lecţiei: observare

Obiective generale:

• însuşirea unor cunoştinţe ştiinţifice elementare despre plante de primăvară (ghiocel şi


viorea)- alcătuire externă, asemănări/ deosebiri, importanţă;
• îmbogăţirea vocabularului cu o serie de cuvinte noi: bulb, tulpină subpământeană,
tulpină aeriană;
• dezvoltarea acuităţii senzoriale (vizuală, tactilă, olfactivă), a spiritului de observaţie;
• dezvoltarea operaţiilor gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea,
generalizarea), a atenţiei voluntare şi a unui limbaj adecvat;
• educarea dragostei faţă de natură, plante, a dorinţei de a îngriji florile, de a le folosi
pentru înfrumuseţarea mediului ambiant.

Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii copiii vor fi capabili să:

O1: Să recunoască ghiocelul şi vioreaua, stabilind caracteristicile fiecărei plante, pe baza


materialului pus la dispoziţie;
O2: Să indice părţile componente ale celor două plante pe baza materialului natural şi a
planşelor;
O3: Să explice rolul fiecărei părţi componente, pe baza explicaţiilor educatoarei;
O4: Să identifice asemănări şi deosebiri între ghicel şi viorea în urma observării prin
comparaţie acelor două plante.

Strategii didactice:

- Metode şi procedee: observaţia, conversaţia, demonstraţia, problematizarea,


explicaţia.
- Mijloace de învăţământ: material distributiv: ghiocei şi viorele (plante întregi) pentru
fiecare copil, material demonstrativ: planşe, lădiţe cu pământ, ghiocei, viorele, alte flori
de primăvară, casetă muzicală.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Bibliografie:
1. Maria Comănescu, Doina Gheorghe- Cunoaşterea mediului- grupa
pregătitoare, ghidul educatoarei, Editura Didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti,
1998
2. Mica enciclopedie pentru prichindei, Editura RAO.

Etape Obie
Activităţi de învăţare Strategii şi resurse Evaluare
ctive
Moment Asigurarea condiţiilor optime pentru Metode: conversaţia,
organizatoric desfăşurarea activităţii: aerisirea sălii de instructajul verbal.
grupă, pregătirea materialelor necesare.

Captarea Se realizează prin audierea unei casete Metode: conversaţia, Evaluare


atenţiei audio de conţine o “ceartă” între flori de audiţia. frontală
primăvară, referitoare la frumuseţea, Mijloace: casetă audio,
parfumul şi culoarea acestora. Dintre casetofon., material
acestea se remarcă ghiocelul şi natural
vioreaua.

Anunţarea Metode: conversaţia,


temei şi a Se anunţă tema şi obiectivele activităţii Mijloace: planşe,
obiectivelor
pe înţelesul copiilor: observarea unor material natural,
plante care înfloresc primăvara (ghiocelul ghioocei şi viorele.
şi vioreaua).

Dirijarea
Se va intui materialul, apoi se va trece
învăţării
la observarea părţilor componente ale
Metode: observarea,
celor două plante, prin comparaţie.
conversaţia,
1. Rădăcina – la ambele plante :
problematizarea,
Evaluare
-firişoare subţiri, albicioase care cresc în demonstraţia,
frontală
pământ; explicaţia.
-susţin planta şi absorb apa cu sărurile Mijloace: material
minerale din pământ. natural (ghiocei,
4. Tulpina viorele) şi planşe.
subpământeană
În pământ plantele au o tulpină
O1 subpământeană:
-bulb asemănător cepei, alcătuit din
frunze care se acoperă unele pe altele;
-bulbul este numit “cămara plantei”- în el
se află substanţe hrănitoare.
3. Tulpina aeriană
-porneşte din bulb, este subţire şi de
O2 Metode: observarea,
culoare verde la ambele plante;
conversaţia,
-prin tulpină apa şi substanţele problematizarea, Evaluare

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

hrănitoare sunt transportate către frunze. demonstraţia, frontală


4. Frunzele explicaţia.
-două frunze de culoare verde, lungi şi Mijloace: material
ascuţite la vârf; natural (ghiocei,
-frunza este “bucătăria plantei”- aici se viorele) şi planşe.
pregăteşte hrana necesară plantei;
-la ghiocel, în vârful tulpinii aeriene se
O3 găseşte o frunză mică, cu vârful ascuţit,
ce protejează floarea;
-la viorea tulpina aeriană este învelită
până la jumătate de două frunze lungi
care se deschid; din interior apare o
codită spre vârful căreia apar florile. Metode: observarea,
conversaţia,
Sinteza parţială. Copiii vor recapitula problematizarea,
cele învăţate despre rădăcină şi cele demonstraţia, Evaluare
două tipuri de tulpină. explicaţia. frontală
Mijloace: material
5. Floarea natural (ghiocei,
viorele) şi planşe.
- ghiocelul are o singură floare, în vârful
tulpinii, formată din petale albe moi şi
catifelate;
-are forma de clopoţel;
-miros specific, de primăvară;
-vioreaua are mai multe floricele mici
formate din petale de culoare albastră;
O4 -miros specific.

Sinteza parţială este realizată de copii


pe baza celor învăţate despre floare.

6. Mediul de viaţă Metode: observarea,


-cresc îndeosebi în pădure, dar şi în conversaţia,
grădini de flori; problematizarea,
Evaluare
demonstraţia, Frontală
-înfloresc primăvara devreme (plante de
explicaţia.
primăvară), iar pentru a creşte au nevoie
Mijloace: material
de lumină, căldură şi apă, substanţe
natural (ghiocei,
hrănitoare.
viorele) şi planşe.
7. Înmulţirea plantelor
Metode: exerciţiul,
Fixarea - se realizează prin bulb. explicaţia, conversaţia.
cunoştinţelor Mijloace: piese tip
şi realizarea 8. Importanţa şi modul de îngrijire al
O2 puzzle.
feed- back- celor două plante.
ului Individuală
Sinteza finală. Este realizată de copii pe
baza materialului ilustrativ.
Evaluarea
Are caracter aplicativ: copiii vor

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

O4 reconstitui cele două plante din


materialul primit, motivând alegerea
Încheierea diferitelor părţi, aşezarea şi succesiunea
activităţii acestora.
Aprecieri referitoare la modul de
desfăşurare a activităţii.
Copiii vor răsădi plantele cu rădăcină în
lădiţe şi le vor îngriji.

Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

Testul de autoevaluare nr. 1

1. Metodica este o disciplină ştiinţifică, componentă a sistemului ştiinţelor


pedagogice, care are ca obiect studierea organizării procesului de învăţământ- ca proces
instructiv- educativ la un anumit obiect din planul de învăţământ.
2. Vezi paginile corespunzătoare.

Testul de autoevaluare nr. 2

Cursul conţine exemple de planificări anuale. Consultă paginile corespunzătoare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

4.8. Lucrarea de verificare 4

1. Proiectaţi o unitate de învăţare la disciplina Cunoaşterea


mediului/ Ştiinţe ale naturii (învăţământ primar)
Sau

Elaboraţi o planificare semestrială şi săptămânală (învăţământ preşcolar) 4p

Proiectaţi o activitate/ lecţie de Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale naturii. 5p

Se acordă un punct din oficiu.

Sugestii:
- alegeţi tema specifică domniului preferat (învăţământ preşcolar sau primar);
- abordaţi forma de proiect care vă este accesibilă; urmaţi paşii necesari pentru
proiectarea unei activităţi/ lecţii.

Criterii de evaluare şi notare

4p
5p

Se acordă un punct din oficiu.


- stabilirea corectă a obiectivelor operaţionale- 0,50p;
- alegerea metodelor de predare şi a unităţii de învăţare- 1p;
- structura lecţiei- 2,50p;
- abordări personale- 1p.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru


Curriculum- Ghid metodologic de aplicare a programei şcolare
de ştiinţe ale naturii la clasele a III- a şi a IV-a, Bucureşti,
2001;
2. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centru Naţional de formare a
personalului din învăţământul preuniversitar- Ghidul
programului de informare/ formare a institutorilor/ învăţătorilor-
curriculum pentru clasele I şi a II-a, Bucureşti, 2003;
3. Gheorge, Alexandru; Pavelea, Daniel, Tudor şi colaboratorii-
Tehnologia didactică şi a tipurilor de lecţie în învăţământul
preuniversitar, Editura “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2005;
4. Maria, Comănescu, Androne, Constanţa- Ştiinţe, clasa a II-a,
Ghidul învăţătorului, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1996;
5. Elena, Huţanu; Daniel, Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a III-a,
Manualul învăţătorului, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,
Bucureşti, 2001;
6. Elena, Huţanu; Daniel, Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a IV-a,
Manualul învăţătorului, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,
Bucureşti, 2002;
7. Elena, Rafailă şi colaboratorii- Modele orientative de lucru cu
preşcolarii, Editura All Pedagogic, Bucureşti, 1999.

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:

1. Corega, C., Haralamb Dorel, Talpalaru


Seryl- Fizică, manual pentru clasa a VI-
a, Editura Teora, 1998, pag. 22- 46;
2. Corega, C., Haralamb Dorel, Talpalaru
Seryl- Fizică, manual pentru clasa a VIII-
a, Editura Teora, 2000, pag. 20- 27, 47-
59;
3. Turcitu Doina, Pop Viorica- Fizică manual
pentru clasa a VIII a, Editura Radical,
2000, pag. 7- 47;
4. Fătu Sanda, Stroe Felicia, Stroe
Constantin- Chimie, manual pentru clasa
a VII- a, Editura Corint, 1999, pag. 3- 25;
5. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena-
Manualul învăţătorului, clasa a III- a,
Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,
Bucureşti, 2001;
6. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena-
Manualul învăţătorului, clasa a IV- a,

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

Editura Didactică şi Pedagogică, R. A.,


Bucureşti, 2002;
7. Pacearcă Ştefan, Constantinescu Rodica,
Popescu Maria- Luiza- Ştiinţe clasa a IV-
a, Editura Cartea Universală, 2003;
8. Bogheanu Maria Magdalena, Ilarion
Niculina- Ştiinţe ale naturii clasa a IV- a
experimente, evaluare, autoevaluare,
Eitura Humanitas Educational, 2002;
9. Pârâială Viorica, Pârâială Dumitru, Filoti
Carmen- Ştiinţe ale naturii, auxiliar pentru
elevi, cadre didactice şi părinţi, Editura
Euristică, Iaşi, 2002;
10. Grinţescu I., Botanică, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1985;
11. Boldor O., Raianu O., Trifu M., Fiziologia
plantelor- Lucrări practice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;
12. Todor V. şi colaboratorii, Metodica
predării biologiei la clasele V- VIII, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982;
13. Gheţe M., Grosu M., Activităţi practice de
biologie pentru gimnaziu, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,
2002, pag. 12- 32;
14. Copil V. şi colaboratorii, Biologie, Manual
pentru clasa a V-a, Editura Sigma, 1997,
pag.28- 78;
15. Enciclopedia pentru tineri Larousse-
Plante şi animale, Editura Rao, 1996, pag.
8- 29;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

16. Atlas botanic, Editura Didactică şi


Pedagogică, Bucureşti;
17. Opriş T., Bios;
18. Ariniş Ioana, colaboratorii- Biologie,
manual pentru clasa a IX-a, Editura All,
Bucureşti, 2000;
19. Ariniş Ioana, Cristescu D.- Biologia
animală şi vegetală, ghid metodologic,
Editura paralela 45; Piteşti, 2006;
20. Vodă Claudiu- Cercetător la …. zece ani,
Editura Aramis, Bucureşti, 2001;
21. Opriş Tudor- Aceste uimitoare plante şi
animale, Editura Ion Creangă, Bucureşti,
1988;
22. Întrebări şi răspunsuri- Ştiinţa în viaţa
cotidiană, Enciclopedia Rao, Grupul
Editorial Rao, 2005;
23. Întrebări şi răspunsuri- Natură şi animale,
Enciclopedia Rao, Grupul Editorial Rao,
2005;
24. Enciclopedia pentru tineri Larousse-
Plante şi animale, Editura Rao, 1996;
25. Ţibea, Florica- Atlas şcolar de biologie-
Anatomia omului, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004;
26. Ţibea, Florica- Atlas şcolar de biologie
(Regnul Protista, Regnul Animal), Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti,
2004;
27. *** Arborele lumii;

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

28. *** MEC- Programul Naţional “Educaţia


pentru sănătate în şcoala românească”,
Ghid pentru cadre didactice (suport
informativ), 2004;
29. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul
Naţional pentru Curriculum- Ghid
metodologic de aplicare a programei
şcolare de ştiinţe ale naturii la clasele a
III- a şi a IV-a, Bucureşti, 2001;
30. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centru
Naţional de formare a personalului din
învăţământul preuniversitar- Ghidul
programului de informare/ formare a
institutorilor/ învăţătorilor- curriculum
pentru clasele I şi a II-a, Bucureşti, 2003;
31. Gheorge, Alexandru; Pavelea, Daniel,
Tudor şi colaboratorii- Tehnologia
didactică şi a tipurilor de lecţie în
învăţământul preuniversitar, Editura
“Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2005;
32. Maria, Comănescu, Androne, Constanţa-
Ştiinţe, clasa a II-a, Ghidul învăţătorului,
Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1996;
33. Elena, Huţanu; Daniel, Ovidiu Crocnan-
Ştiinţe, clasa a III-a, Manualul
învăţătorului, Editura Didactică şi
Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2001;
34. Elena, Huţanu; Daniel, Ovidiu Crocnan-
Ştiinţe, clasa a IV-a, Manualul

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Introducere

învăţătorului, Editura Didactică şi


Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2002;
35. Elena, Rafailă şi colaboratorii- Modele
orientative de lucru cu preşcolarii, Editura
All Pedagogic, Bucureşti, 1999.

Proiectul pentru Învăţământul Rural