Mica sămânţă

de Eric Carle

A venit toamna.
Suflă un vânt puternic. Vântul ridică în aer seminţele florilor şi le poartă
pe toate pe tot întinsul pământului. Una dintre seminţe e tare măruntă, mai
mică decât toate celelalte. Va putea să ţină pasul cu ele? Şi încotro, oare, se duc
toate?
O sămânţă zboară mai sus decât celelalte. Sus, sus, tot mai sus! Atât de
sus încât razele soarelui o ard. Dar semincioara noastră zboară mai departe cu
cele rămase.
Altă sămânţă cade pe vârful de gheaţă al unui munte. Acolo, gheaţa nu
se topeşte niciodată şi sămânţa nu poate rodi. Restul seminţelor zboară mai
departe. Dar semincioara noastră merge mai încet decât ele.
Acum zboară deasupra oceanului. O sămânţă cade în apă şi se îneacă.
Celelalte merg mai departe, purtate de vânt. Dar semincioara noastră zboară
mai jos decât ele.
O sămânţă cade în deşert. Deşertul e fierbinte şi uscat. Sămânţa nu
poate rodi acolo. Acum, semincioara noastră s-a lăsat foarte jos, dar vântul o
suflă tot înainte cu suratele ei.
În cele din urmă, vântul se stinge şi seminţele cad uşor pe pământ. O
pasăre vine şi mănâncă o sămânţă. Dar nu pe semincioara noastră. Este atât
de mică încât pasărea nici nu o vede.
A venit iarna.
După lunga lor călătorie, seminţele stau locului. Par gata să se culce sub
pământ. Cade zăpada şi le înveleşte cu o pătură moale şi albă. Un şoarece
flămând, care locuieşte şi el sub pământ, mănâncă o sămânţă. Dar semincioara
noastră rămâne complet nemişcată şi şoarecele nu o vede.
Acum a venit primăvara.
După mai multe luni, zăpada s-a topit. E chiar primăvară! Trec păsări
în zbor. Soarele străluceşte. Plouă. Seminţele cresc atât de rotunde şi pline
încât încep să se crape un pic. Acum nu mai sunt seminţe. Sunt plante. Mai
întâi le cresc rădăcini în pământ. Apoi încep să le crească tulpiniţe către soare
şi aer. Este acolo o plantă care creşte mai iute decât cele mici, o buruiană mare
şi grasă. Ia toata lumina şi ploaia de la toate plantele mici. Iar planta cea mică
se ofileşte şi moare.
Semincioara noastră nu a început încă să crească. Să nu se facă prea
târziu! Grăbeşte-te! Dar, în cele din urmă, din ea a început să crească o plantă.
Vremea frumoasă scoate copiii afară la joacă. Au aşteptat şi ei primăvara
şi soarele. Un copil nu se uită la plante în timp ce alearga şi, vai, a călcat pe o
plantă. Planta n-o să mai crească.
Mica plantă care a ieşit din semincioara noastră creşte repede, dar
vecina ei creşte şi mai repede. Înainte ca mica noastră plantă să aibă trei frunze,
cealaltă face şapte! Ia te uită, si un mugur, ba chiar şi o floare acum!
Dar ce se întâmplă? La început se aude zgomot de paşi. Peste floare se lasă o
umbră. Apoi, o mână se lasă în jos şi rupe floarea. Un băiat a cules floarea
pentru o fată.
A venit vara.
Mica plantă răsărită din semincioara noastră creste mereu şi nu se
opreşte. Soarele se revarsă peste ea şi ploaia o udă. Are o mulţime de frunze.
Creşte tot mai înaltă. E mai înaltă decât oamenii. E mai înaltă decât copacii şi
casele. Şi iată!..o floare creşte din ea. Oamenii vin de departe să se uite la floare.
Este cea mai înaltă floare pe care au văzut-o vreodată. Este o floare uriaşă.
Toată vara vin păsări, albine şi fluturi în vizită. N-au mai văzut niciodată
o floare frumoasă şi mare ca ea.
A venit din nou toamna.
Zilele se scurtează, nopţile se răcesc. Pe lângă floare, vântul poartă în
zbor frunze galbene şi frunze roşii. Câteva petale se desprind din floarea uriaşă
şi plutesc împreună cu frunzele frumos colorate până cad pe pământ.
Vântul suflă mai tare. Floarea şi-a pierdut aproape toate petalele. Se
clatină şi se îndoaie în bataia vântului. Dar vântul se înteţeşte şi scutură
floarea. Acum, sacul ei cu seminţe se crapă. Din el ies o puzderie de
semincioare şi îşi iau zborul deodată, purtate de vânt tot mai departe.