Capitolul 1.

Noţiuni fundamentale

Capitolul 1
NOŢIUNI FUNDAMENTALE

1.1. Definiţia şi obiectul Mecanicii Fluidelor

Stiinta care se ocupa cu studiul curgerii fluidelor se

numeste Mecanica Fluidelor.

Mecanica fluidelor este o subdisciplină a mecanicii

mediilor continue, aşa cum este ilustrat şi în tabelul de mai jos[4]:

Tabelul 1.1.

Mecanica Elasticitatea: descrie materiale

mediilor care revin la forma iniţială după
continue: Mecanica ce au fost supuse unor încercări
obiect de Solidelor: obiect mecanice, în speţă unor tensiuni
studiu al de studiu al aplicate .
fizicii fizicii mediilor Plasticitatea:
mediilor continue cu descrie materiale Reologia:
continue . forme definite, care rămân studiul
aflate în deformate materialelor cu
echilibru static. permanent după caracteristici ce
aplicarea unei aparţin atât
tensiuni solidelor cât şi
Fluide Non- fuidelor.
Newtoniene

2
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

Mecanica
Fluidelor: obiect
de studiu al
fizicii mediilor
Fluide Newtoniene.
continue care iau
forma
recipientului în
care se află.

Din punct de vedere mecanic, fluidul este un mediu care

nu suportă tensiuni de forfecare (deformaţii unghiulare);
din acest motiv fluidul în echilibru ia forma vasului în care
se găseşte[4].

Mecanica fluidelor ţine cont de câteva consideraţii privind

materialul studiat. Aceste presupuneri sunt transpuse în ecuaţii,
care sunt valabile numai cu condiţia ca presupunerile făcute să fie
reale.

Fluidul, definit ca mediu perfect continuu în structura sa,

se poate deforma continuu şi infinit (deci poate curge) la acţiunea
unui efort tangenţial[1,4].

Fluidele pot exista in următoarele stări de agregare: lichide, gaze

şi plasme.

 lichidele, care sunt foarte puţin compresibile, în

contact cu un gaz posedă o suprafaţă liberă;
 gazele, care sunt foarte compresibile, pot umplu
întreg spaţiul; ele nu rămân în repaus decât în spaţii
închise.
 plasmele, care deşi pot fi considerate ca fiind gaze
ionizate, pe ansamblu neutre din punct de vedere
3
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

electric, totuşi sunt o stare de agregare distinctă,

având proprietăţi specifice.

Curgerea fluidelor reprezintă un fenomen complex al cărui

studiu impune, pentru fiecare aplicaţie în parte, o serie de ipoteze
simplificatoare. Ipoteza fundamentală în mecanica fluidelor este
aceea a continuităţii: la scara de studiu a fenomenului, care este
una macroscopică, toate funcţiile ataşate proprietăţii de curgere
(viteze, presiuni, densităţi etc.) sunt de clasă C1 (funcţii continue
şi derivabile) pe domeniul considerat, cu excepţia unor suprafeţe
de discontinuitate[4].

Fluidele se consideră a fi medii continuu deformabile şi

izotrope, posedând un set de proprietăţi care caracterizează
comportamentul lor real. Forţele care se manifestă în mecanica
fluidelor se clasifică în două mari categorii: forţe masice şi forţe
de suprafaţă. În interiorul fluidelor nu se pot să exercita decât
eforturi de compresiune, nu şi de tracţiune sau de forfecare[4].

Din punct de vedere istoric, bazele mecanicii fluidelor au

fost puse utilizând modelul de fluid ideal. Fluidele ideale sunt
medii omogene şi continue, fără vîscozitate, adică nu opun
rezistenţă la deformare[10].

Ulterior, a fost dezvoltat şi modelul de fluid real. Fluidele

reale sunt tot medii omogene şi continue, dar care opun rezistenţă
la deformare, care este determinată de forţele de frecare dintre
straturile fluidului în curgere. Proprietatea fizică ce caracterizează
intensitatea acestor forţe de frecare este vîscozitatea[13].

Forţele care acţionează asupra fluidelor sunt :

• forţe masice exterioare, acţionează asupra întregii
mase de fluid şi sunt datorate unui câmp de forţe
exterioare;
4
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

• forţe masice interioare, se exercită între două

particule învecinate de fluid şi se anuleaza
reciproc;
• forţe de presiune exterioare, se exercită pe
suprafaţa exterioară a fluidului .
 forţe de presiune interioare, se exercită de o
parte şi de cealaltă a unei suprafeţe oarecare ce
străbate fluidul (sunt orientate după aceeaşi
direcţie şi de sensuri opuse şi deci se anihilează
reciproc).

Condiţia de echilibru a unui volum de fluid este:suma fortelor

masice si a fortelor de presiune ce se exercita asupra unui volum
de fluid este zero.

 

 Fm F p  0, 1.1

valabila pentru miscarea uniforma.

Ecuaţia de mişcare pentru fluidul ideal este:

  

 F m   F p  m  a , 1.2

valabilă pentru mişcarea uniform variata.

Presiunea într-un punct din mediul fluid este o mărime
scalară.

5
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

1.2. Proprietăţile generale ale fluidelor

1.2.1.Densitatea ρ
Pentru un fluid neomogen, densitatea este limita
raportului dintre masa de fluid din jurul punctului considerat şi
volumul de fluid corespunzător atunci când acest volum tinde
către 0, adică:

m dm
lim  , 1.3
V 0 V dV

Pentru un lichid omogen:

m  kg 
 ,  3 , 1.4
V m 
Densitatea apei se ia in calcule   1000kg / m 3 .

Densitatea unui fluid variază cu temperatura după formula:

0
  , 1.5
1  t 
unde
 0 -densitatea la 00 C;
 -densitatea la temperatura  ;
 t -coeficient de dilatatie termica a volumului de fluid.
Densitatea lichidelor nu variaza cu presiunea. Deci fluidele se
considera incompresibile, spre deosebire de gaze, care sunt
compresibile.
Inversul densităţii se numeste volum specific:

1
 1.6

6
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

1.2.2. Greutatea specifică γ

Greutatea specifică reprezinta limita raportului dintre
greutatea fluidului şi volumul corespunzător, atunci când
volumul tinde către 0.

G dG
  lim  , 1.7
V 0 V dV

Pentru fluidele omogene relatia greutatii specifice devine:

G N
  ,  3, 1.8
V m 
In calcule se considera ca greutatea specifica a apei este 9810
N/m3 .
Inlocuind in relatia 1.8 cu formula lui G=mg, si tinand cont de
realtia densitatii in functie de masa si volum, se obtine:

  g, 1.9

1.2.3. Compresibilitatea izotermă

Se defineste prin raportul dintre variatia volumului sub
actiunea unei compresiuni, raportata la volumul initial:
V
  p , 1.10
V

7
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

La o creştere a presiunii din jurul fluidului de exemplu,

loc o comprimare rapidă a acestuia, fapt ce se realizează la o
temperatură constantă şi de aceea compresibilitatea este
izotermă.
Se poate deduce expresia coeficientului β:

1 V
   . 1.11
V p
In cazul transmiterii de unde în interiorul unui lichid,
acesta nu mai poate fi considerat incompresibil. In aceasta situatie
exista o corelatie intre coeficientul de compresibilitate izoterma si
coeficientul de elasticitate  :

1 dp
  V  . 1.12
 dV
Transmiterea de unde sonore intr-un fluid se realizeaza cu
viteza c, data de relatia de mai jos, dar fluidul nu mai este
considerat incompresibil:

 dp 1
c  . 1.13
 d d
dp
Se defineste numarul lui Mach cu relatia

v
Ma  , 1.14
c
unde,
v-viteza fluidului;
c-viteza sunetului care se propaga in mediul fluid.

8
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

1.2.4. Dilatarea termică

Se defineste prin raportul dintre variaţia relativă a

volumului de fluid raportata la volumul initial.Ea este direct
proportionala cu variatia de temperatura:
V
  t  T . 1.15
V0

Volumul final obtinjut ca urmare a cresterii de temperatura

se poate determina cu relatia:
V1  V0 1   t  T  . 1.16

1.2.5. Adeziunea la un perete

Un strat de fluid aflat in imediata apropiere a unui perete

rămâne în repaus împreună cu peretele sau efectueaza impreuna
cu el aceeasi miscare.Spunem că stratul de fluid aderă la perete.
Grosimea stratului de fluid este foarte mica:

Fig.1.1.
Forţa de adeziune este mai mare decât cea de
coeziune(vezi paragraful .1.2.9).

1.2.6. Viscozitatea

Viscozitatea este proprietatea unui fluid de a opune

mişcării relative a particulelor constituente[1,2,3].

9
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

Viscozitatea este percepută ca o rezistenta pe care o opun

fluidele la curgere. Astfel apa, cu viscozitate mică, este fluidă, în
timp ce uleiul, cu viscozitate mare, este vâscos. Toate fluidele
reale sunt vâscoase, cu excepţia celor superfluide.

Un fluid nevâscos este considerat fluid ideal.

Observatie.Cuvântul viscozitate face parte din familia cuvântului

vâscos şi în limba română este admisă şi pronunţia ca atare.
Conform normelor ortografice actuale, termenul ar trebui
ortografiat vâscozitate. Această formă este în conflict cu radicalul
visc- din care derivă familia de cuvinte şi se abate de la termenul
internaţional. Ca urmare, în textele scrise se recomandă folosirea
formei viscozitate, prezentă în toate dicţionarele şi în toate
lucrările tehnice.

Tensiunea tangenţială  între două straturi de fluid este

proporţională cu gradientul de viteza ∂u/∂y pe directia normalei
pe straturi. Aceasta reprezinta legea lui Newton, exprimata prin :

u
   . 1.17
y

Coeficientul η este se numeste viscozitate dinamică.

Raportul dintre viscozitatea dinamică şi densitatea

fluidului se numeste viscozitate cinematica:


 . 1.18


Viscozitatea dinamică variază puţin cu presiunea si foarte

mult cu temperatura.
10
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

In literatura de specialitate se mentioneaza valoarea

viscozitatii la anumite temperaturi de lucru.

Fluidele care respecta legea lui Newton se numesc fluide

newtoniene.. Fluidele care nu respecta legea lui se numesc fluide
nenewtoniene. Stiinta care studiaza curgerea fluidelor viscoase se
numeste reologie.

In practica, viscozitatea se masoara cu viscozimetre.

Acestea pot fi de mai multe tipuri:

 Viscozimetre rotative, care determină viscozitatea

dinamică.
 Viscozimetre cu element vibrator,care determină
viscozitatea dinamică, dar necesita in prealabil o etalonare
cu un fluid etalon.
 Viscozimetre cu capilară,care determină viscozitatea
cinematică, prin compararea cu un fluid etalon
 Viscozimetru Engler, care determină viscozitatea
cinematică, prin compararea cu un fluid etalon, la curgerea
printr-un orificiu. Valorile măsurate se exprimă în grade
Engler (ºE).
 Viscozimetre cu bilă,care determină viscozitatea
cinematică, dar prin etalonare. Se folosesc în practica.

Pentru fluide nenewtoniene se folosesc reometre.

1.2.6.1.Viscozitatea dinamică

În SI unitatea de măsură a viscozităţii dinamice este

Pascal-secunda (Pa s), care este egală cu 1 kg m−1 s−1.

Dacă între două plăci situate la distanţa d se pune un fluid

cu viscozitatea de 1 Pa .s iar placa este deplasată lateral sub o
11
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

tensiune de 1 Pa, ea se va deplasa în timp de o secundă pe distanţa

d. Pentru unitatea Pa s s-a propus denumirea de Poiseuille (a nu se
confunda cu poise).

În sistemul CGS unitatea de măsură a viscozităţii dinamice este

poise, numită după Jean Louis Marie Poiseuille.

1 poise=1 P = 1 g cm−1 s−1. 1.18

In practica se foloseşte un submultiplu: centipoise (cP).

Relaţia dintre poise şi Poiseuille este:

10 P = 1 kg m−1 s−1 = 1 Pa s; 1.19

1 cP = 0,001 Pa s = 1 mPa s. 1.20

1.2.6.2.Viscozitatea cinematică

În SI unitatea de măsură a viscozităţii cinematice este m² s−1.

În sistemul CGS unitatea de măsură a viscozităţii dinamice este

stokes (St), numită după George Gabriel Stokes.

In practica se foloseste submultiplu centistokes (cSt):

1 stokes = 100 centistokes = 1 cm2 s−1 = 0,0001 m2 s−1.

1 centistokes = 1 mm²/s. 1.21

Viscozitatea cinematică exprimată în grade Engler se poate

transforma in unităţi SI cu relaţia:[4]

12
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale


   7,32 0 E 
6,31 
0
6
  10 , m s .
2 1
1.22
 E

1.2.7. Conductibilitatea termică

Se defineste ca fiind proprietatea fluidului de a transmite

căldură.

Transmiterea de căldură este definita de fluxul termic ϕ al

q
cărui sens este de la placa mai caldă spre placa mai rece .

Fluxul termic de la placa superioară la cea inferioară este

dat de formula lui Fourier :


 q  k q  , 1.23
h
unde kq-coeficient de conductibilitate termica. Semnul „-”
indica transmiterea fluxului termic in sens invers axei Oy.

1.2.8. Difuzia lichidelor

Difuzia este pătrunderea moleculelor unui corp, printre

moleculele altuia, fără să existe curenţi[4].

La o temperatură mai ridicată, viteza de difuzie este mai

ridicată. În interiorul unui gaz sau lichid, există o presiune care
provine din ciocnirea moleculelor între ele şi pereţii vasului. Ex:
cerneala şi apa. Se auto-amestecă, deci nu există curenţi.

13
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

Agitaţia termică este mişcarea dezordonată a moleculelor

unui corp. La o temperatură mai ridicată, agitaţia termică este mai
intensivă.

Difuzia apare la corpurile aflate in toate starile de

agregare.

Difuzia masică este proprietatea unui fluid de a se

răspândi în interiorul unui alt fluid, proces datorat agitatiei
termice moleculare .
Fluxul masic ϕm este dat de legea lui Fick:
ϕm =km . ΔC/h, 1.24
unde

k reprezintă coeficientul de difuzie masică.

m

El se produce în sensul pozitiv al axei Oy, adică din

locatia mai concentrata spre locatia mai putin concentrata, in
sensul echilibrarii concentratiei.

1.2.9.Coeziunea

Forţele de coeziune într-un lichid sunt forţe atractive care menţin

legate moleculele dar nu reuşesc să le menţină într-o poziţie fixă,
aşa cum sunt în solide. Pe suprafaţa liberă, forţele de coeziune dau
naştere fenomenelor de tensiune superficială.

Atunci când lichidul este conţinut într-un vas, masa de lichid din
stratul superficial aflat în vecinătatea pereţilor solizi ai vasului
este supusă acţiunii a două forţe: Fcoez , datorită forţelor de
coeziune din lichid şi Fadez , datorită forţelor de adeziune, adică
forţelor dintre moleculele solidului şi cele ale lichidului.

14
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

Fcoez este îndreptată spre interiorul lichidului iar Fadez spre

interiorul solidului. În condiţii de echilibru, suprafaţa liberă a
lichidului este perpendiculară pe rezultanta forţelor. Pot exista
două cazuri, reprezentate schematic în Fig. 1.2, care descriu zona
de contact lichid - solid.

1) forţa de adeziune este mai mare decât cea de coeziune,

suprafaţa liberă în contact cu peretele solid este concavă; se spune
că lichidul udă peretele(fig.1.2a).

2) forţa de coeziune este mai mare decât cea de adeziune,

suprafaţa liberă este convexă; se spune că lichidul nu udă
peretele(fig.1.2b).

a) b)

Figura 1.2.Comparatie intre forta de adeziune si de coeziune

15
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

1.3.Proprietatile specifice lichidelor

1.3.1. Tensiunea superficiala

Forţa care se exercită pe unitatea de lăţime la suprafaţa exterioară

a fluidului este coeficientul de tensiune superficială σ.

Legea lui Laplace defineste foarte bine corelatia intre presiunea

din interiorul unui fluid si exteriorul lui:

 1 1 
p1  p 2      , 1.25
 R1 R2 

Fig.1.2

pentru un corp cu doua raze de curbura, sau in cazul in care

R1=R2=R(sfera):

2
p1  p 2  . 1.26
R

16
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

1.3.2.Capilaritatea

In practica de zi cu zi s-a constatat ca fenomenele de capilaritate

se manifestă atunci când lichidul este conţinut într-un tub cu
secţiunea internă foarte mică, numit tub capilar (raza de ordinul
0.5mm). Fie un tub capilar de sticlă într-un recipient plin cu
lichid. Se poate observa că nivelul suprafeţei libere a lichidului în
capilar , h, este diferit faţă de cel din recipient şi anume este mai
înalt dacă lichidul udă pereţii capilarului (cazul apei)(a) şi mai
scăzut dacă lichidul nu udă pereţii capilarului (cazul
mercurului)(b)

In primul caz, relatia care defineste diferenta intre cele doua

nivele este:

2
 gh . 1.27
R
Raza curburii R a nivelului suprafetei libere este legată de raza R'
a capilarului prin relaţia R'=Rcos, unde  este unghiul de
contact.In aceasta situatie

2 cos
h . 1.28
gR 

Atunci cand lichidul uda complet peretii vasului =0 si

2
h 1.29
g R 

Relatia 1.29 reprezinta legea lui JURIN cu ajutorul careia putem

determina si coeficientul de tensiune superficiala.
17
 Capitolul 1. Noţiuni fundamentale

1.3.3. Adsorbtia gazelor

Poate fi definit ca fenomenul in care gazele si vaporii care

alcatuiesc faza absorbita, patrund prin difuziune in masa unui
lichid-faza adsorbanta-prin suprafata de separare dintre cele doua
faze.Absorbtia se produce cand concentratia componentelor fazei
absorbite in stare gazoasa este mai mare decat cea
corespunzatoare echilibrului fata de absorbanta la presiunea si
temperatura data si creste odata cu cresterea presiunii.

1.3.4. Degajarea gazelor(desorbtia)

Este definita ca fiind procesul invers absorbtiei si consta in

trecerea gazelor dizolvate din solutie in faza gazoasa. Aceasta se
produce atunci cand concentratia fazei absorbite in stare dizolvata
este mai mare decat concentratia de echilibru corespunzatoare
presiunii si temperaturii respective si creste odata cu descresterea
presiunii.

1.3.5. Cavitatia

Este fenomenul care apare in portiunile lichidului in miscare in

care presiunea scade pana la valoarea presiunii de vaporizare la
temperatura data si consta in formarea unor bule de vapori de
gaz(in urma vaporizarii lichidului si degajarii gazelor dizolvate)
care produce zgomote puternice, suprapresiuni, temperaturi foarte
mari si coroziune chimica.

18