Curs 2-Masini Hidraulice

Volumul 2.
Mecanica fluidelor si Masini hidraulice pentru Ingineria

mediului.Masini hidraulice
Panaitescu Mariana Panaitescu Fanel-Viorel
MECANICA FLUIDELOR SI MASINI

HIDRAULICE PENTRU INGINERIA MEDIULUI.
Volumul 2
MASINI HIDRAULICE
Editura Nautica 2016

Constanta
1
Volumul 2. Mecanica fluidelor si Masini hidraulice pentru Ingineria
Capitolul 8
8.1.CLASIFICAREA MAŞINILOR
HIDRAULICE
A. După natura fluidului motor:

• Maşini hidraulice - fluidul motor este un lichid
(apă, ulei ş.a.)
• Maşini pneumatice - fluidul motor este un gaz
B. După sensul transformării energetice:
• generatoare hidraulice
• motoare hidraulice
• transformatoare hidraulice.
C. După modul de deplasare a fluidului motor în interiorul
maşinii
• turbomaşini
• maşini volumice.
Generatoarele hidraulice sunt maşini de forţă care transformă
energia mecanică în energie hidraulică. Sunt cuprinse majoritatea
tipurilor de pompe şi ventilatoare (cu toate că funcţionează cu gaz,
ventilatoarele au un grad de comprimare redus, gazul putând fi
considerat ca un fluid incompresibil). Noţiunea de pompă este mai
largă, comparativ cu generatorul hidraulic. Pompa poate asigura şi

creşterea energiei unui fluid, pentru a asigura deplasarea acestuia.
266
Motoarele hidraulice sunt maşini de fortă care transformă
energia hidraulică în energie mecanică. Sunt cuprinse toate tipurile
de turbine hidraulice şi motoare.
Transformatoarele hidraulice sunt masini care mai poartă
denumirea de transmisii hidraulice şi asigură succesiv,
transformarea energiei mecanice în energie hidraulică, urmată de
transformarea, din nou, în energie mecanică. În această categorie
intră ambreiajele hidraulice, convertizoarele hidraulice ş.a. Un caz
particular îl reprezintă transformatorul hidraulic în circuit deschis
care asigură transformările succesive: energie hidraulică→ energie
mecanică → energie hidraulică.
În turbomaşini există un flux continuu de lichid între
secţiunile de intrare şi ieşire ale maşinii, transferul de energie
realizându-se prin interacţiunea hidrodinamică dintre curentul de
lichid şi rotorul maşinii, prevăzut cu palete profilate. În această
categorie intră pompele centrifuge, pompele axiale, turbinele
FRANCIS KAPLAN ş.a.
În maşinile volumice se deplasează periodic volume
determinate de lichid între secţiunile de intrare şi ieşire ale maşinii.
In aceasta categorie sunt incluse pompele cu piston, pompele cu
palete culisante, pompele cu roţi dinţate, motoarele liniare etc.
3
8.2.PARAMETRII ENERGETICI AI
GENERATOARELOR ŞI MOTOARELOR HIDRAULICE
Pentru a caracteriza funcţionarea maşinilor hidraulice, se

utilizează mărimi referitoare la cantitatea de fluid motor şi la
eficienţa transformării energetice din maşină.
Tabelul 8.1. Analiza comparativa generatoare-motoare

hidraulice
Generatoare hidraulice Motoare
hidraulice
1.DEBITUL Q [m3 /s]- cantitatea de lichid care trece pr
secţiunea de ieşire în unitatea de timp.
2. ÎNALŢIMEA DE 2.CĂDEREA LA
[ ] [ ]
POMPARE H m , Y kg -
J [ ] [ ]
TURBINĂ H m , Y J kg - energia
energia specifică totală primită de specifică totală cedată de lichid la
lichid la trecerea sa prin maşină trecerea sa prin maşină (diferenţa
(diferenţa dintre energia totală dintre energia specifică totală a
specifică a lichidului la ieşirea şi, lichidului la intrarea şi, respective,
respectiv, intrarea în maşină). ieşirea din maşină).
3.PUTEREA UTILĂ 3.PUTEREA UTILĂ
P u(kW) – reprezintă puterea P u(kW) – reprezintă puterea
transferată lichidului. dezvoltată de maşină.
4. PUTEREA 4.PUTEREA
[ ]
ABSORBITĂ P kW - reprezintă [ ]
DISPONIBILĂ P kW - reprezintă
puterea aplicată maşinii pentru a puterea cedată de lichid la trecerea sa
realiza pomparea lichidului. prin maşină.
Pu
5. RANDAMENTUL η= caracterizează efic
P
transformării energetice din maşină.
n
Turaţia specifică s poate fi privită ca turaţia unei maşini
asemenea geometric cu cea dată şi care dezvoltă o putere egală cu
unitatea, asigurând un transfer energetic H = 1J / N = 1m . Deoarece
şi turaţia specifică este dimensională, este necesară precizarea
unităţilor de măsură cre le utilizează. Turaţia n se exprimă în
rot / min , iar puterea în kW .
P P
n n
nD P
1
ρ ρ
n s∗ = n11∗ P11∗ = ( 3
) =2
5
= 5
;
Y 2 2 4 4
D Y Y ( gH )
8.1
1
nD P n P
n s = n11 Q11 = ( 3
)2 = 5
.
H 2
D H2 H 4
8.2
8.3.Caracteristicile turbopompelor la diferite turatii
Clasificarea turbopompelor este recomandabil a fi realizată cu

ajutorul unui număr caracteristic definit de relaţia:
2πn Q 2πnrQ
K= 3
= 3
.
4 4
( gH ) Y
8.3
5
Se observă că numărul caracteristic k derivă din turaţia

cracteristică adimensională . în numărul caracteristic k , turaţia n se
introduce în rot / s ,iar restul mărimilor în unităţi de măsură SI.
Pentru clasificarea constructivă a pompelor se utilizează
n n
frecvent turaţia specifică s şi turaţia caracteristică q . Înlocuind în
expresia (1.67) a turaţiei specifice relaţia de definire a puterii utile,
considerând apa drept lichid de lucru şi exprimând mărimile aferente
în unităţi de măsură SI, rezultă:
P ρgQH 1 ρg Q
ns = n 5
=n 5
= n 5
= 3,132 ⋅ nq
4
1000 4
1000 4
H H H
8.4
S-a stabilit atfel legătura dintre turaţia specifică
n s şi turaţia caracteristică nq . Pentru determinarea legăturii
n
dintre turaţia caracteristică q şi numărul caracteristic k , se
porneşte de la deginirea turaţiei caracteristice (rel. 1.65),ţinând
seama că în relaţia de definire turaţia se introduce în rotaţii pe
minut:
2π n [rot / min] 60 Q
3
Q 60 g 4
Q
nq = n = g =
4
2πn [rot / s] ≅ 53 ⋅ K
3
4
2π 60 3
4
2π 3
4
H ( gH ) ( gH )
8.5
Prin urmare, există relaţiile de legatură:
n s = 3,132 ⋅ nq = 166 ⋅ K .
8.6
8.4. SCHEMA CONSTRUCTIVĂ A POMPEI CENTRIFUGE
Fig.8.1.Elementele constructive ale turbopompelor
Pompele centrifuge acoperă un domeniu larg de funcţionare

(k=0,2…2,55; ns=35…423; nq=11…135), schema lor constructivă
fiind prezentată în figura 8.1.
Rotorul 1, prin intermediul căruia se realizează transferul
energetic, este fixat cu ajutorul unei pene pe arborele 2, care se roteşte
în corpul cu lagăre 3. Antrenarea in mişcare de rotaţie se realizează cu
ajutorul unui motor care se cuplează la capătul liber al arborelui.
Pentru a putea funcţiona, este necesar ca atât rotorul pompei cât
şi conducta de aspiraţie prevăzută cu racordul de aspiraţie 4 să fie
umplute cu lichid (pompa să fie amorsată). Buşonul 5 se roteşte la
verificarea umplerii complete a pompei. Când rotorul se învârte, lichidul
existent în interiorul rotorului este împins spre periferie sub acţiunea
forţelor centrifuge. În acest fel, se creează o deplasare de lichid dinspre
intrare spre ieşirea din rotor. Lichidul care iese din rotor trece prin
statorul 6, care poate fi sau nu prevăzut cu palete. Rolul statorului este
de a dirija curentul şi de a transforma o parte din energia cinetică a
curentului în energie potenţială de presiune. La ieşirea din stator,
lichidul (Fig. 8.1) intră în camera spirala 7. Aceasta are rolul de a
conduce lichidul la stator spre racordul de refulare 9. De cele mai multe
ori, camera spirala are aria secţiunii transversale continuu crescătoare,
7
pentru a putea colecta întregul debit de lichid ce iese din stator. O

asemenea cameră colectoare se numeşte cameră spirală.
Camera colectoare se termină cu difuzorul 8, care are rolul de a
transforma o parte din energia cinetică a lichidului în energie potenţială
de presiune, întrucât, de regulă, este necesar ca presiunea furnizată de
pompă la racordul de refulare 9 să fie cât mai mare.
La trecerea arborelui prin carcasă este prevăzut un sistem de
etanşare 10, a cărui construcţie depinde de turaţia arborelui, de natura
lichidului vehiculat, precum şi de eventualele restricţii privind
posibilitatea contaminării mediului exterior cu lichidul vehiculat.
Rotorul învârtindu-se în corpul piesei, există spaţiu liber între
cele două piese. Aceasta permite crearea unui curent de lichid de la
ieşirea către intrarea în rotor, prin exteriorul rotorului. Pentru reducerea
la minimum a acestui debit, în zona 11 din interiorul pompei este
prevăzut un sistem de labirinti.
La demontarea pompei, pentru a asigura golirea ei completă de
lichid, este prevăzut buşonul de golire 12, în partea cea mai de jos a
camerei spirale. Aceste elemente sunt întâlnite la toate pompele
centrifuge monoetajate, dar pot exista şi unele particularităţi
constructive determinate de natura lichidului vehiculat, de
condiţiile de funcţionare etc.
8.5. CURBE CARACTERISTICE
8.5.1. Generalităţi
Funcţionarea din punct de vedere energetic a unei

turbopompe, în reţeaua de conducte la care este cuplată, este
determinată de legăturile care există între mărimile Q, H sau Z, P,
n, η – legături ce pot fi materializate printr-o funcţională de forma
(Q, H sau Z, P, n, η)=0. Datorită complexităţii ridicate a acestei
funcţionale, se obişnuieşte reprezentarea în plan a unei dependenţe
de două variabile, purtând denumirea de curbă caracteristică. Ca
variabilă independentă se alege întotdeauna debitul Q, iar ca

parametru constant turaţia n. Există trei categorii de curbe
caracteristice:
• curba caracteristică a înălţimii de pompare, H(Q) sau

Y(Q);
• curba caracteristică a puterii absorbite, P(Q);
• curba caracteristică a randamentului, η(Q).
Orice tip de pompa se caracterizeaza prin urmatorii parametrii de
functionare:
Debitul pompei – se noteaza cu Q si reprezinta cantitatea de
lichid care trece prin sectiuneade iesire in unitatea de timp
Sarcina sau inaltimea de pompare H
– reprezinta energia specifica totala primita de lichidla trecerea lui prin
pompa
Puterea utila Pu-– este puterea transferata lichidului
Turatia n-– de antrenare a pompei.
Cele mai utile curbe pentru din punct de vedere al exploatarii
turbopompelor sunt
• f a m i l i a d e c u r b e H = f ( Q ) pentru n constant – numite
curbe de sarcina sau curbe caracteristice interioare de sarcina;
• familia de curbe P=f(Q) pentru n constant – acestea
exprima variatia puterii absorbite cu debitul la turatie constanta;
• familia de curbe ɳ =f(Q)– sunt importante pentru cunoasterea
comportarii turbopompei la diferite debite.Suprapunearea celor 3
familii de curbe este chiar caracteristica universala de
functionare a turbopompei si poate fi urmarita in figura 8.2
Ansamblul celor trei caracteristici determină complet
funcţionarea pompei la o anumită turaţie. De fapt, este suficientă
cunoaşterea doar a două dintre ele, cea de-a treia rezultând ca
urmare a relaţiilor de legătură dintre mărimi.
Curbele caracteristice pot fi determinate atât teoretic, cât şi
experimental. Totuşi, determinarea teoretică este laborioasă şi
necesită precizarea unor constante ce intervin în calculul
9
disipaţiilor. Din acest motiv se preferă determinarea pe cale

experimentală a curbelor caracteristice.
Fig.8.2. Caracteristica de functionare a turbopompei
8.6. FUNCŢIONAREA POMPELOR CENTRIFUGE ÎN

REŢEA
Comportarea energetică a unei pompe (parametri

funcţionali, randamente, consumuri de energie ş.a.) depinde şi este
definită de reţeaua pe care o deserveşte. Schema din figura 8.3
ajută la definirea funcţiilor energetice ale unei pompe.
Fig.8.3.Functionare in retea a turbopompelor
Aplicând relaţia lui Bernoulii pentru principalele puncte ce

definesc funcţionarea în reţea, rezultă:
• pentru traseul de aspiraţie:
p v2 p v2
z a + a + a − ha = z i + i + i = H i ; 8.7
γ 2g γ 2g
• pentru traseul de refulare:
11
v r2
pr p e ve2
zr + + − hr = z e + + = He . 8.8
γ 2g γ 2g
Sarcina efectivă pe care trebuie să o asigure pompa este:
pr − pa v r2 − v r2 ∆p v r2 − v r2
H = H e − H i = zr − za + + + hr + ha = ∆z + + ∑ h pr
γ 2g γ 2g
8.9
Cu indicele „a” s-au notat parametrii corespunzători
punctului de aspiraţie, cu „r”, cei ai refulării, cu „i” cei
corespunzători intrării în pompă şi cu „e”, cei corespunzători
ieşirii din pompă.
Din expresia 8.9 rezultă că funcţiile energetice ale unei
pompe legate la reţea sunt:
• ridicarea lichidului pompat pe o înălţime ∆z ;
• creşterea cu ∆p = p r − p a a presiunii statice între două
rezervoare;
• modoficarea nivelului de energie cinetică prin creşterea
vitezei de la v a la v r .
Pompa poate îndeplini una sau toate cele trei funcţii simultan, dar
întotdeauna în condiţiile învingerii pierderilor hidraulice de
sarcină pe traseele de aspiraţie şi de refulare:
∑ h pr = ha + hr . 8.10
Pentru o reţea, pierderile hidraulice se pot determina cu

relaţia:
l v2
∑ h pr = ha + hr = ∑ (λ a ,r d
+ ∑ξ )
2g
8.11
şi deoarece:
Q 4Q
v= = ,
A πd 2
(2.40)
rezultă:
l 8Q 2
∑ h pr = ∑ (λ
d
+ ∑ξ ) 2 4 .
π gd
8.12
De asemenea, se poate scrie:

v r2 − v a2 Q 2 1 1 8Q 2 1 1
= ( 2 − 2) = 2 ( 2 − 2).
2g 2 g Ar Aa π g dr da
8.13
Aşadar, sarcina care trebuie asiguraă de pompă este:
∆p l 8Q 2 8Q 2 1 1
H = ∆z + + ∑ (λ + ∑ξ ) 2 + 2 ( 4 − 4 ) =
γ a ,r d π g π g dr da
∆p 8 l 1 1 1
= ∆z + + [ ∑ (λ ∑ξ ) d +( − 4 )]Q 2
γ π g
2
a ,r d 4 4
dr da
8.14
Apreciind că, în domeniul de utilizare a reţelei, λ = ct şi
∑ ξ = ct , se defineşte drept caracteristica reţelei sau
caracteristica exterioară a unui sistem pompă-reţea expresia :
∆p ∆p
H = ∆z + + ∑ h pr = ∆z + + krQ 2 = H s + krQ 2 ,
γ γ
8.15
unde H s este sarcina statică :
13
∆p
H s = ∆z + , 8.16
γ
iar k r Q 2 reprezintă piederile de sarcină ale reţelei, unde

constanta k r rezultă prin identificare:
8 l 1 1 1
k r = 2 [∑ (λ + ∑ ξ ) 4 + ( 4 + 4 )] . 8.17
π g a ,r d d dr da
În figura 8.4 sunt prezentate grafic formele generale al

caracteristicilor unei reţele hidraulice. Reprezentarea cuprinde
domeniul normal de utilizare al reţelei, în regim de refulare către
rezervorul considerat ( H = H s − k r Q 2 ) . De asemenea, prezenţa
unui robinet sau a unui alt organ de reglaj în reţea poate conduce
la modificarea valorii constantei k r . Cele trei curbe prezentate
corespund la trei grade diferite de închidere a organului de reglaj.
Se numeşte caracteristică interioară (sau caracteristica
maşinii) reprezentarea grafică H = f (Q) , pentru maşina
hidraulică respectivă, caracteristică ce poate fi determinată pe cale
analitică sau pe cale experimentală, aşa cum am văzut anterior.
Întrucât prin funcţionarea unei pompe racordată la o reţea
este evident că acestea vor lucra în acelaşi condiţii de debit şi de
sarcină, punctul dde funcţionare F se va situa la intersecţia
reprezentărilor grafice ale caracteristicilor interioară şi ,respectiv,
exterioară(fig. 8.4.b.c şi d).
Alegerea optimă, din punct de vedere economic, are loc
atunci când punctul de funcţionare F se găseşte în zona de
randament maxim al pompei (în apropierea punctului M al
caracteristicii interioare ).
Această situaţie poate fi asigurată prin alegerea unei
pompe corespunzătoare ( cu o caracteristică interioară adecvată).
Dacă acest lucru nu este posibil, se poate realiza apropierea
punctelor F şi M prim modificarea formei caracteristicii reţelei

(caracteristicii exterioare).
În acest sens, cea mai simplă soluţie constă în modificarea
valorii constantei k r prin modificarea mărimii coeficienţilor de
rezistenţă locală ξ ai organelor de reglaj, operaţie care conduce la
glisarea punctului de funcţionare pe caracteristica pompei, în
sensul dorit (fig. 8.4.c). Cealaltă soluţie de modificare a
caracteristicii reţelei o reprezintă modificarea sarcinii sale statice
H s (fig.8.4.d).
8.6.1. Cuplarea în paralel
Cuplarea în paralel a două sau mai multe pompe are drept

scop principal-mărirea debitului trimis pe o reţea. Din schema de
montaj prezentată în figura 8.5.a, se observă că, în timpul cuplării,
sarcina cuplajului este aceeaşi cu sarcinile celor două pompe
( H = H 1 = H 2 ), în timp ce debitul obţinut prin montaj este:
Qc = Q1 + Q2 .
8.18
Prima condiţie este o consecinţă a autoechilibrării
sistemului pompe reţea, iar cea de-a doua este rezultatul legii de
continuitate a masei fluidului în mişcare.
Analiza comportării cuplajului se face grafic, cu ajutorul
caracteristicilor interioare ale pompelor. Există două tipuri de
cuplare în paralel:
cu pompe identice;
cu pompe diferite.
Graficul cuplării în paralel a două pompe identice este reprezentat
în figura 8.6. cele două pompe fiind identice, vor aveea aceeaşi
15
caracteristică interioară( P1 = P2 ), iar caracteristica cuplajului se

obţine prin însumarea debitelor corespunzătoare, la diferite sarcini
(curba P1 + P2 se obţine prin dublarea abciselor curbei de sarcină
a unei singure pompe). În consecinţă, ansamblul de pompe cuplate
în paralel se comportă ca şi cum în reţea ar funcţiona o maşină
unică, având caracteristica de sarcină P1 + P2 (fig. 8.6).
În cazul în care cuplarea pompelor se face la o reţea cu
caracteristica R1 cunoscută, atunci C s estte punctul de
funcţionare al unei singure pompe, care funcţionează idependent
în reţea, iar punctul Fc (cu parametrii de lucru H c şi Qc )
corespunde cuplajului în paralel al celor două pompe. Rezulttele
obţinute prin cuplare sunt direct determinate de forma
caracteristicii reţelei deservită de cuplaj.
Astfel, din figura 8.7, rezultă că la o reţea de tipul R2 ,
sporul de debit ∆Q2 este mai mic decât diferenţa ∆Q1 care
corespunde reţelei de tip R1 . Cu alte cuvinte, creşterea debitului
livrat unei reţele prin cuplare în paralel a două pompe devine
numai în situaţia în care caracteristica exterioară a reţelei este de
tip „lent”, adică reţeaua dispune de rezistenţe locale mici ţi de
pierderi liniare specifice ţi la o sporiere a sarcinii (creşterile ∆H 1
şi ∆H 2 din figura 8.7), definită şi ea de forma caracteristicii
reţelei.
Se defineşte randamentul cuplajului drept raportul dintre
puterea utilă a cuplajului (corespunde debitului Qc şi sarcinii H c -
fig.8.7) şi puterea consumată de cele două pompe:
γQ H
η cp = c c .
P1 + P2
8.19
Întrucât, în timpul cuplajului, cele două pompe lucrează în
Qc
punctul F, debitul livrat de fiecare din ele este QF − , iar
2
randamentele sunt η1 = η 2 = η (fig. 8.7), rezultă:
γQ H 1 γQC H C
P1 = P2 = F C = . 8.20
η 2 η
Prin urmare, randamentul cuplajului în paralel este:

γQC H C
η cp = =η . 8.21
1 γQC H C 1 γQC H C
+
2 η 2 η
Aşadar, la cuplarea în paralel a două pompe identice,

randamentul cuplajului este egal cu randamentul total al tipului de
pompă folosit, corespunzător punctului de funcţionare F.
În cazul cuplării în paralel a două pompe având
caracteristici interioare diferite, caracteristica cuplajului se obţine
în mod asemănător, prin însumarea debitelor celor două pompe la
sarcină constantă (de această dată, însă, debitele instantanee ale
celor două pompe sunt diferite).
Din diagrama cuplajului reprezentat în că, pentru sarcini
ale cuplajului H C > H critic = H pc , pompa mai slabă P1
funcţioneză pe caracteristica de „frânare” şi apar recirculări de
fluid în interiorul ei. În consecinţă, cuplajul este raţional numai
pentru reţelele ale căror caracteristici întretie cracteristica
cuplajului pe porţiunea situată sub punctul PC (de ex.:
caracteristica R1 din figura 8.8). În caz contrar (de ex.: R2 din
fig. 8.8), punctul de funcţionare Fe ’ este situat între
caracteristicile celor două pompe, ceea ce înseamnă că debitul
livrat este mai mic chiar decât cel al unei singure pompe ce ar
lucra separat în reţea.
17
Randamentul cuplajului se determină în mod

asemănătorcazului precedent. Trasându-se o paralelă la abcisa
digramei, corespunzătoare sarcinii H C a cuplajului, se determină
punctele de funcţionare F1 şi F2 ale celor două pompe pe timpul
cuplajului. Pot fi astfel stabilite valorile celor două randamente ale
pompelor η1C şi η C , randamentul cuplajului în paralel a două
pompe diferite fiind:
γQC H C QC
η cp = = . 8.22
γQ1 H C γQ2 H C Q1 Q2
+ +
η1C η 2C η1C η 2C
În concluzie, două pompe cuplate în paralel se comportă ca

şi cum ar exista o singură pompă, având caracteristica P1 + P2 .
Caracteristica cuplajului va reflecta particularităţile fiecărui
participant la cuplaj, procedeul de lucru este acelaşi, adică se
însumează debitele tuturor pompelor şi se obţine o caracteistică
rezultantă a cuplajului.
8.6.2. Cuplarea în serie
Cuplarea în serie a pompelor centrifuge se face, în

principiu, în scopul măririi sarcinii hidraulice a fluidului debitat
de ansamblu. Din schema de montaj prezentată în figura 8.5.b, se
observă că agregatele sunt montate succesiv, ceea ce înseamnă că
debitul ce trece prin pompe este acelaşi ( QC = Q1 = Q2 ), iar
sarcina cuplajului este dată de suma sarcinilor produse de fiecare
pompă în parte ( H C = H 1 + H 2 ). Şi în acest caz, sunt posibile
cele două ctegorii de montaj:
• cu pompe identice;
• cu pompe diferite.
Fig.8.9.Cuplarea in serie a doua pompe identice
În figura 8.9 este reprezentată schema de determinare a

cuplării în serie a două pompe identice.
Principiul de construcţie a caracteristicii cuplajului este
similar celui precedent, dar, de această dată, se însumează
ordonatele aferente fiecărui debit în parte ( H C = H 1 + H 2 ). Din
caracteristica interioară a cuplării, rezultă că şi în acest caz
eficacitatea montajului depinde de forma caracteristicii reţelei.
Deşi are ca scop principal sporirea sarcinii, cuplarea în serie
conduce şi la o mărire a debitului trimis în reţea (fig.8.9).
Randamentul cuplării în serie este definit asemănător celei

în paralel. Astfel, întrucât FC este punctul de funcţionare în
timpul cuplajului (adică QC = Q1 = Q2
19
şi H C = H 1 + H 2 = 2 H 1 = 2 H 2 ), iar η1 = η 2 = η , se obţine:
γQC H C γQC H C
η cs = = =η .
P1 + P2 γQ1 H 1 γQ2 H 2
+
η η
8.23
Cuplarea în serie a două pompe diferite este reprezentată

în figura 8.9. Construcţia caracteristicii cuplajului se face după
acelaşi principiu, adică se însumează sarcinile corespunzătoare la
diferite debite ( H C = H 1 + H 2 şi QC = Q1 = Q2 ).
Şi în acest caz apare un punct critic PC , corespuzător
debitului critic Qcr . Punctul PC marchează începutul unei zone
(pentru QC > Qcr ) în care funcţionarea cuplajului devine iaţională,
deoarece sarcina cuplajului este inferioară celei pe care o poate
asigura o singură pompă care ar funcţiona independent în reţea (cu
caracteristica R2 în fig.8.9). în acestă zonă o parte din sarcina
furnizată de pompa mai „puternică” P2 este folosită pentru a
compensa funcţionaerea celeilalte pompe pe ramura negativă a
curbei de sarcină (în domeniul de debite mai mari decât cel
corespunzător sarcinii nule).
Randamentul cuplajului este:
γQC H C HC
η cs = = ,
γQ1 H 1 γQ2 H 2 H 1 H 2
+ +
η1c η 2c η1c η 2c
8.24
valoarea sa depinzând, prin urmare, de poziţia punctului de

funcţionare a cuplajului şi de randamente corespunzătoare ale
celor două pompe.
Cuplarea în serie se poate efectua şi cu mai mult de două
pompe, modul de determinare a caracteristicii cuplajului fiind
acelaşi, adică prin însumarea sarcinilor fiecărei pompe. O aplicaţie
a utilizării acestui gen de cuplaj o constituie pompele cu mai
multe etaje, la care rotoarele înseriate au fiecare propria
caracteristică interioară, iar caracteristica agregatului (pompei
multietajate) rezultă din însumarea acestora.
8.6.3. Aspiraţia pompelor centrifuge
8.6.3.1. Procesul de aspiraţie

Procesul de aspiraţie (ridicarea lichidului din rezervorul de
alimentare la pompă) are loc, în mod normal, datorită depresiunii
care se formează în rotor în timpul funcţionării.
Fig. 8.10
21
p a − p1 v12
H asp = − (1 + ξ ) − ∑ hra .
γ 2g
p a − pv v12
H asp max = − (1 + ξ ) − ∑ hra ..
γ 2g
8.6.3.2. Calculul înălţimii de aspiraţie

În ultimii ani, pe plan internaţional, s-a impus utilizarea
unei alte metode de calcul a înălţimii de aspiraţie (v. STAS
7215.80).
Principiul de calcul se bazează pe două noţiuni:
• ÎNĂLŢIMEA NETĂ ABSOLUTĂ LA
ASPIRAŢIE NSPHi ,(Net positive Suction Head),
definită ca „înălţimea totală absolută netă
(micşorată cu înălţimea potenţială a vaporilor
lichidului pompat) la intrarea în pompă şi raportată
la planul de referinţă al pompei”:
p − pb v a2 p v
NSPH i = i + − − H 1g − ∑ hra .
γ 2g γ
8.25
• ÎNĂLŢIMEA TOTALĂ NETĂ ABSOLUTĂ LA

ASPIRAŢIE NSPH , definită ca „ valoarea minimă
a îmălţimii nete absolute totale (micşorate cu
înălţimea potenţială a vaporilor lichidului) la
intrarea în pompă, raportatăla planul de referinţă al
pompei şi necesară funcţionării pompei fără
cavitaţie” :
pi + pb va2 pv p + p − p v2
NSPH = ( + − − H1g ∑ hra )min = ( i b v + 1 + z )min
γ 2g γ γ 2g
8.26
Valoarea NSPH-ului, la un moment dat şi pentru o turaţie
dată, este specificată de către constructorul pompei. În aceste
condiţii, se poate scrie:
p + pb v a2 p v
H àsp max = H 1g max = i + − − ∑ hra −NHSH .
γ 2g γ
8.27
De asemenea, valoarea H àsp < H àsp max este:
pi + pb
v a2 p v
H àsp = H 1g = − + − ∑ hra −NHSH i .
γ 2g γ
8.28
Metoda de calcul este foarte simplă, dar necesită
cunoaşterea valorii termenului NSPH, stabilit numai de către
constructorul pompei.
8.6.4. Pompele centrifuge multietajate
Pompele cu un singur rotor asigură obţinerea unor sarcini

de ordinul a (0,6...0,8) ⋅ 10 6 N / m 2 .
23
Fig.8.11.-a-rotoare inseriate; b-rotoare duble
Pentru asigurarea unor sarcini mai mari, este necesară

înserierea a două sau mai multe pompe, cu mai multe etaje, la care
rotoarele sunt înseriate (fig. 8.11a). în acest fel, se pot folosi
rotoarele mici cu turaţii specifice ce conduc la randamente
ridicate.
Modalitatea de analiză a funcţionării pompelor
multietajate este similară celei utilizate la cuplarea în serie a
pompelor centrifuge monoetajate. În mod curent, se utilizează
pompe cu 2-20 etaje, dar s-au realizat agregate şi cu 30-32 etaje.
În acest fel, se pot atinge sarcini de refulare de 250-300 bar.
Numărul necesar de etaje este definit de diverse criterii, cum sunt:
viteze periferice u2 egale, turaţii specifice sensibil constante pe
etaj şi având mărimile dictate de obţinerea unor randamente cât
mai bune (de obicei nq=30…35) etc.
Din ecuaţiile de bază ale turbomaşinilor rezultă că debitul
este proporţional cu turţia n, dar şi cu diametrul de ieşire din rotor
D2. Cum ambele valori sunt limitate, iar alegerea unor viteze
ridicate de circulaţie ale lichidului prin rotor ridică probleme din
punct de vedere al cavitaţiei, apare şi în acest caz necesitatea
utilizării unor soluţii constructive asemănătoare cuplării în paralel
a pompelor. Soluţia cea mai simplă este cea a rotoarelor duble
(fig. 8.11b), la care, în afară de obţinearea unor debite ridicate, se
mai realizează şi o autoechilibrre a forţelor de împingere axială,
produse de devierea curentului de lichid la trecerea prin rotor.
Cerinţele producerii unor debite şi sarcini ridicate pe un
singur agregat au impus realizarea unor soluţii constructive , unde
rotoarele montate în serie şi în paralel pot conduce la realizarea
unor debite de 125.000-150000 m3/h şi a unor sarcini de 250-300
bar.
8.6.5. Fluxul prin pompa axială
Se consideră cazul unei pompe echipată atât cu aparat

director, cât şi cu stator, pentru care se reprezintă în plan o
secţiune cilindrică în rotor, la raza r. Din reţeaua de profile
anterotorice, rotorice şi statorice, se prezintă, pentru simplificare,
câte un singur profil (fig. 8.12).
Fig. 8.12. Fluxul prin pompa axială
În punctul 1 al bordului de atac al paletei rotorice, viteza

absolută v1 rezultă din compunerea vitezei periferice u1 cu viteza
relativă w1 , tangentă la paletă. O intrare fără şoc va fi asigurată
atunci când viteza de ieşire din aparatul director v01 va coincide ca
direcţie cu v1 . Din acelaşi considerent, la intrarea în aparatul
director se asigură α= 90° . La ieşirea din rotor, în punctul 2,
25
viteza w2, tangentă la bordul de fugă, conduce prin compunere cu

viteza periferică u2 , la viteza absolută v2 , cu care fluidul intră în
stator. Aici, o parte din energia cinetică a curentului se transformă
în presiune. În acelaşi timp, statorul îndeplineşte şi funcţia de
redresare a fluxului de lichid în direcţie axială, prin anularea
componentei tangenţiale a vitezei v3 .
La maşinile axiale cu mai multe etaje (cazul ventilatoarelor
axiale cu două etaje şi al compresoarelor axiale), statorul
îndeplineşte şi rolul de dirijare către următorul rotor.
Triunghiurile de viteze pe paleta rotorică diferă de la o
rază la alta, din cauza modificării corespunzătoare a vitezei
tangenţiale u= r ⋅ ω . Pe de altă parte, relaţia energiei specifice
teoretice, transmisă lichidului în absenţa aparatului director
( v1 v=
= a ; vu1 0 ) este identică cu cea de la pompele centrifuge:
yt = gH t = u ⋅ vu 2 = r ⋅ ω ⋅ vu 2 8.29
Eficienţa procesului hidrodinamic va fi maximă atunci

când fiecare rotor elementar, de anvergură dr, va transmite aceeaşi
energie specifică lichidului.
În practică, este bine ca profunzimea profilului paletei să
crească de la butuc spre periferie, astfel încât raportul 1/t să se
modifice între limitele 1,25 şi 2, rezultate din date experimentale.
În sfârşit, din considerentul evitării fenomenului de cavitaţie, se
urmăreşte ca parametrul cz (coeficientul de portanţă al profilelor)
să scadă treptat spre preferinţe, în aşa fel încât secţiunile prin
paletă să devină din ce în ce mai plate. Condiţia concordă cu
realizarea unei rezistenţe mecanice corespunzătoare, forma
secţiunii longitudinale a paletei amintind de grinda de egală
rezistenţă la încovoiere.
8.6.6. Statorul pompei axiale
Statorul pompei axiale îndeplineşte funcţia de redresare a

curentului de fluid, prin atenuarea componentei tangenţiale a
vitezei absolute la iesirea din paleta rotorului vu 2 , deci a mişcării
elicoidale de după rotor. Simultan, în stator are loc o transformare
a energiei cinetice în energie de presiune. Amploarea acestor
transformări depinde de rapiditatea şi de gradul de reacţie al
maşinii. La pompele axiale foarte rapide, componenta tangenţială
a vitezei absolute este relativ mică, iar statorul nu-şi mai găseşte
justificarea.
Fig. 8.13. triunghiul vitezelor la pompe axiale foarte rapide
După cum se observă în figura 8.13, paleta statorică se

orientează cu bordul de intrare pe o direcţie tangentă la viteza
absolută v2 . Spaţiul dintre rotor şi stator fiind mic, componenta
tangenţială a vitezei absolute vu 2 se conservă. În cazul unei
redresări totale a curentului în stator, viteza vu 3 se anulează –
situaţie mai rar întâlnită în practică, întrucât cresc mult pierderile
prin devierea curentului. La dimensionarea statorului, mai sunt
27
necesare mărimea şi direcţia vitezei v∞ , valori ce pot fi

determinate cu ajutorul relaţiilor:
2
v 
=
v∞ vas2 +  u 2  8.30
 2 
2v
β ∞ = arctg as 8.31
vu 2
8.6.7. Randamentele pompei axiale
Randamentele se definesc şi au aceleaşi semnificaţii, ca şi

la pompele centrifuge. Valoric, ele sunt mai mari, deoarece
procesele energetice din pompa axială se desfăşoară în condiţii
mai bune, comparativ cu pompa centrifugă.
Randamentul hidraulic, în cazul unei pompe fără aparat
director, este:
y H H t − ∑ hr h +h
ηh = = = = 1 − rr rs
yt H t Ht Ht
8.32
unde hrr şi hrs reprezintă pierderile de sarcină în rotor şi,
respectiv, în stator.
Pierderile din rotor se pot evalua cunoscând faptul că
pierderea de putere datorită rezistenţei profilului este dată de
produsul w∞ ⋅ Fx . De asemenea, debitul gravimetric axial în spaţiul
dintre două palete are valoarea:
γ ⋅ b ⋅ t ⋅ ( w∞ )a = γ ⋅ b ⋅ t ⋅ w∞ ⋅ sin β ∞ 8.33
unde ( w∞ )a este componenta axială a vitezei w∞ .
Raportând puterea consumată pentru învingerea rezistenţei
de debit, rezultă:
w∞ ⋅ Fx Fz ⋅ tgϕ c l tgϕ
hrr= = = z ⋅ ⋅ w∞2
γ ⋅ b ⋅ t ⋅ w∞ ⋅ sin β ∞ γ ⋅ b ⋅ t ⋅ sin β ∞ 2 g t sin β ∞
8.34
29
iar randamentul hidraulic al rotorului devine:

cz l tgϕ
⋅ ⋅ ⋅ w∞2
h 2 g t sin β ∞
ηhr =−1 rr =− 1
1 l u
H ⋅ ⋅ ⋅ cz ⋅ w∞2 ⋅ sin ( β ∞ + ϕ )
2 g ⋅ cos ϕ t va
8.35
Observând că va = w∞ sin β ∞ , se obţine în final:
w∞ sin ϕ
ηhr =−
1 ⋅ 8.36
u sin ( β ∞ + ϕ )
La rândul lor, pierderile în stator depind de mărimea
vitezei vu 2 şi se pot calcula cu o relaţie de tipul:
vu22
hrs= ξ ⋅ 8.37
2g
în care, la majoritatea construcţiilor, coeficientul ξ ia valori
cuprinse între 0,15 şi 0,25. Randamentul volumic se exprimă prin
relaţia:
Q
ηv = 8.38
π
⋅(D − d
2 2
)⋅v
a
4
unde Q este debitul real refulat de pompă, în timp ce numitorul

reprezintă debitul prin suprafaţa „măturată” de palete. În general,
ηv este cuprins între 0,95 şi 0,99.
Randamentul total este:
η = ηv − η h − η m 8.39
unde randamentul mecanic ηm are valorile egale cu 0,98…0,99.
Randamentul total a pompelor axiale este cuprins, astfel, între
0,70 şi 0,90.
8.6.8. Curbe caracteristice.

Reglarea pompelor axiale
Curba caracteristică energetică Y(Q), respectiv H(Q), are

forma caracteristică din figura 8.14. Panta caracteristicii creşte
odată cu turaţia. Curbele randamentului, la turaţiile considerate, au
puncte maxime situate pe o curbă care, la rândul ei, prezintă un
maxim ce indică regiunile optim de debit, înălţime de pompare şi
turaţie.
Fig.8.14. Curbele caracteristice la pompe axiale
Punctul de funcţionare optimă a pompei în reţea se va găsi

în zona verticalei punctului de randament maxim, la intersecţia cu
caracteristica reţelei. În legătură cu alura caracteristicilor de
sarcină şi de randament, la maşinile axiale, trebuie subliniat faptul
că ele sunt deosebit de sensibile la schimbarea regimului.
Explicaţia constă în faptul că, la baza procesului de lucru, stă
31
comportarea aerodinamică a profilelor paletelor. Modificarea

debitului conduce la modificarea unghiului de incidenţă şi, din
teoria profilelor aerodinamice, se ştie că parametrul cz scade brusc
atunci când unghiul de incidenţă diferă de cel optim, căruia îi
corespunde cz max.
8.7. VENTILATOARELE CENTRIFUGE
CONSTRUCŢIE ŞI FUNCŢIONARE
Rotorul ventilatoarelor centrifuge este alcătuit dintr-un

număr de palete asamblate pe un contur cilindric (fig. 8.15).
Rotorul este montat în carcasa ventilatorului, care are, de obicei, o
formă spirală. Când rotorul este antrenat în mişcare de rotaţie de
către sistemul de acţionare, se imprimă o mişcare de rotaţie şi
aerului conţinut în spaţiile dintre palete. Forţele centrifuge
determină deplasarea particulelor de aer spre spaţiul dintre carcasă
ţi vârful paletelor. Locul acestora este luat de alte particule de aer
care pătrund prin orificiul de aspiraţie al ventilatorului.
Fig. 8.15.Rotoare de ventilatoare centrifuge

a-cu pale curbate inapoi; b-cu pale curbate inainte; c-cu pale radiale; d-cu profil
aerodinamic inclinate inapoi.
Carcasa ventilatorului colectează aerul care iese din

canalele rotorului şi îl dirijează spre colectorul (orificiul sau gura)
de refulare. Forma spirală a carcasei corespunde necesităţii de a se
majora secţiunile de curgere spre colectorul de refulare, în
concordanţă cu creşterea continuă a volumului de aer care intră în

carcasă.
Presiunea aerului în ventilator creşte din două cauze
independente:
• forţa centrifugă imprimată aerului în rotor şi în carcasă;
• energia cinetică imprimată aerului ca urmare a vitezei cu
care aceasta iese din rotor.
Transformarea energiei cinetice în energie de presiune se

realizează, la rândul ei, datorită formei spirale a carcasei care
determină reducerea vitezei şi presiunii statice în creştere în
direcţia de curgere. La aceeaşi transformare contribuie şi forma de
difuzor a carcasei înaintea orificiului de refulare (fig. 8.15). Forma
şi dimensiunile carcasei nu permit transformarea integrală a
energiei cinetice în energie de presiune. Din această cauză, este
avantajoasă montarea unui difuzor în colectorul de refulare al
ventilatorului.
Fig. 8.16. Elementele constructive ale ventilatorului centrifugal
Elementele componente ale ventilatorului (fig. 8.16) sunt:

1 – rotorul;
2 – camera spirală;
3 – colectorul de aspiraţie;
33
4 – colectorul de refulare.
Intrarea în rotor se realizează pe direcţie axială, prin

racordul de aspiraţie, în timp ce ieşirea se desfăşoară spre camera
spirală după direcţii radiale. Rotorul se poate construi cu palete
curbate înapoi (fig. 8.15.a), palete curbate înainte (fig. 8.15.b) sau
cu palete radiale (fig. 8.15.c). O perfecţionare importantă o
reprezintă paletele cu profil aerodinamic înclinate înapoi(fig.
8.15.d).
Forma paletei influenţează caracteristicile de debit,
presiune, randament, chiar şi dimensiunile de gabarit. Astfel,
paleta curbată înapoi asigură randamente bune şi caracteristici
de presiune stabile la debite relativ mici, pe când paleta curbată
înainte realizează presiunile totale maxime, debite relativ mari,
dar au randamente scăzute. Paletele radiale se utilizează mai
rar, dar ele sunt indicate la acele construcţii de ventilatoare care
trebuie să funcţioneze în ambele sensuri de rotaţie (de exemplu,
ventilatoarele de răcire a motoarelor electrice).
În afară de forma paletelor, există şi alte criterii de
clasificare a ventilatoarelor centrifuge. Astfel, în funcţie de
numărul racordurilor de aspiraţie, ventilatoarele pot fi
monoaspirante (fig. 8.16.a) sau dubluaspirante (fig. 8.16.b)
Parametrii funcţionali ai ventilatorului sunt:

• Debitul volumic de gaz, Q;
• Presiunea totală reală a ventilatorului ∆pt , definită ca
diferenţa dintre presiunea totală medie la refulare şi cea
de la aspiraţie:
 ρ v2   ρ v2 
∆pt=  psr + r r  −  psa + a a 
 2   2 
8.40
unde: psr şi psa sunt presiunile statice, iar vr şi va – vitezele

medii în secţiunile de refulare şi, respectiv, de aspiraţie. Dacă
∑ ∆p reprezintă pierderile de presiune din interiorul
ventilatorului, atunci:
∆pt =∆p+∞ − ∑ ∆p 8.41
• Puterea utilă (puterea netă transferată gazului) este:
Pu= Q ⋅ ∆pt [W ] 8.42
cu Q în m3 / s şi ∆p în N / m 2 .
• Puterea absorbită, definită ca putere preluată de
arborele ventilatorului de la motorul de antrenare:
P= Ph + Pm 8.43
unde Ph este puterea aerodinamică utilizată de ventilator pentru
vehicularea gazului, iar Pm – puterea pierderilor mecanice (în
lagăre, etanşări, inclusiv frecarea dintre gaz şi discul rotorului).
• Randamentul global, definit prin raportul dintre puterea
utilă şi cea absorbită:
P
η= u 8.44
P
În afara parametrilor menţionaţi, în domeniul
ventilatoarelor se mai folosesc coeficienţii funcţionali
adimensionali şi relaţiile de similitudine specifice. Mărimile
adimensionale utilizate înglobează şi exprimă dependenţele
dintre parametrii funcţionali (debit, presiune, putere) şi cei
geometrici, respectiv cinematici (dimensiuni principale, turaţie,
viteze). Cele mai importante mărimi adimensionale utilizate
sunt:
• Coeficientul de presiune:
35
∆pt
Ψ= 8.45
u2
ρ 2
2
• Coeficientul de debit:
- pentru ventilatoarele centrifuge:
4Q
ϕ= 8.46
π D22u2
- pentru ventilatoarele axiale:
4Q
ϕ=
π D2 (1 − υ 2 ) u2
2
8.47
D1
unde υ = .
D2
• Coeficientul de putere:
P ρΨ
=λ = 8.48
ρ 3 π 2 η
⋅ u2 ⋅ ⋅ D2
2 4
• Coeficientul de rapiditate (funcţia caracteristică):
3
−
n  ∆pt  4
= τ Q ⋅  8.49
28,5  ρ 
cu n în rot/min şi p in N/m2. Expresia de calcul a acestui
parametru poate fi particularizată în formele:
- pentru ventilatoarele centrifuge:
ϕ
τ= 3
8.50
Ψ 4
- pentru ventilatoarele axiale:

(1 − υ ) ⋅ ϕ
τ= 3
8.51
Ψ 4
• Turaţia specifică:
Q
ns = 20 ⋅ π ⋅ n ⋅ 3
8.52
 ∆pt  4
 ρ 
 
Cu ajutorul coeficienţilor funcţionali adimensionali,
caracteristicile ∆pt (Q) , P (Q) şi η (Q) - la n constant sau
variabil – reprezintă trei familii de curbe şi se reduc la trei
caracteristici adimensionale (fig. 8.17) care descriu
comportarea unei întregi familii de ventilatoare care au aceeaşi
turaţie specifică (sau aceeaşi funcţie caracteristică) şi sunt
asemenea geometric.
Fig. 8.17. Curbele caracteristice ale ventilatoarelor
37
Tipul de ventilator este caracterizat prin mărimea funcţiei

caracteristice: domeniul ventilatoarelor centrifuge corespunde
valorilor τ=0,1…0,8şi n s<1400, iar cel al ventilatoarelor axiale
valorilor τ=0,72…2şi n s>1400.
FUNCŢIONAREA VENTILATOARELOR ÎN REŢEA
Ventilatoarele pot funcţiona cu conductă de aspiraţie şi

conductă de refulare (cazul general) numai cu conductă de
aspiraţie (exhaustoarele) sau numai cu conductă de refulare
(ventilatoarele refulante). În toate cazurile interesează calculul
presiunii totale a ventilatorului ∆pt .
VENTILATORUL CU CONDUCTĂ DE ASPIRAŢIE
Se utilizeaza următoarele mărimi:
psa – presiunea statică absolută la aspiraţie;
psr – presiunea statică absolută la refulare;
pda şi pdr – presiunile dinamice în aspiraţie şi refulare;
pta şi ptr – presiunile totale absolute în aspiraţie şi refulare;
∆pt – presiunea totală a ventilatorului.
VENTILATOARELE AXIALE
Generalităţi. Schema constructivă
În domeniul debitelor mari şi al presiunilor reduse se

folosesc cu precădere ventilatoarele axiale, caracterizate prin
simplitate constructivă, gabarite reduse şi randamente bune.
Construcţia obişnuită comportă carcasa 1, din tablă roluită
prevăzută la capete cu flanşe, rotorul 2, în cele mai multe cazuri
cuplat direct pe arborele motorului 3 şi statorul, format din
paletele statorice 4 şi calota 5 (fig. 8.18). Rolul statorului este

de redresare a curentului la ieşirea din rotor şi, în acelaşi timp,
de susţinere mecanică a arborelui ventilatorului sau motorului
electric de antrenare. La unele construcţii se prevede un aparat
director 6 cu calotă de dirijare (fig. 8.19). În fine, pentru
realizarea unor presiuni mai mari se folosesc ventilatoare axiale
etajate (fig. 8.20) unde rotoarele 2 şi 2’ sunt separate printr-un
stator intermediar 7.
Fig.8.18. Constructie clasica ventilator axial

1-carcasa; 2-rotor; 3-arbore motor; 4-palete stator; 5-calota
Fig.8.19. Constructie ventilator axial cu aparat director(6) cu

calota de dirijare
39
Fig.8.20. Ventilatoare axiale etajate
CAPITOLUL 9
POMPE VOLUMICE
9.1. POMPE CU PISTON
La pompa cu piston clasică, principiul de funcţionare

constă în deplasarea unui piston într-un corp de pompă, variaţia
de volum creată în acest fel asigurând aspiraţia şi refularea
lichidului, în construcţia clasică pompele cu piston se întâlnesc
din ce în ce mai rar, dar deţin încă o pondere importantă în
utilajul petrolier. Performanţele acestor maşini sunt mai bune
la construcţiile orizontale, la care puterile pot ajunge la l500
kW, iar debitele până la 1m/min; ta construcţiile verticale
puterile şi debitele sunt mai mici de 150 kW, respectiv de
0,15m/mim. Presiunile pot atinge şi chiar depăşi 300 bar. în
figura de mai jos este reprezentată schema constructivă a unei
pompe monocilindru, cu piston şi mecanism bielă manivelă.
Distribuţia se realizează cu două supape, una de aspiraţie şi
cealaltă de refulare; în cazul presiunilor mari se folosesc câte

două supape (înseriate) pe fiecare circuit.
Fig. 9.1. Elementele componente ale pompei cu piston
Debitul mediu efectiv este mi mic din cauza pierderilor

la etanşarea pistonului şi la supape, şi anume:
Q = η V ⋅ Qt (η V = 0,93...0,96)
Debitul instantaneu rezultă de forma:
 r 
q = A ⋅ v = A ⋅ r ⋅ ω  sin γ − sin 2γ  = k ⋅ q * ,
 2L 
(k = A ⋅ r ⋅ ω ) 9.1
Cilindreea pompei (volumul de lichid refulat pe

cursă) este v = πD 2 h / 4 , D fiind diametrul, iar h cursa
pistonului. La n rot/min ale arborelui de antrenare, rezultă
debitul mediu teoretic.
n πD 2 n
Qt = V ⋅ = h 9.2
60 4 60
41
9.2. POMPE CU PISTONAŞE RADIALE
Construcţie şi principii de funcţionare
Pompele cu pistonaşe radiale se utilizează cu

precădere în acţionările hidraulice, realizând presiuni şi în
special debite mari:p = 210 bar; Q = (0,02...0,75) m3/min.
Între rotorul l şi statorul pompei 3 (fig. 9.2) există
excentricitatea e, datorită căreia fiecare piston radial 2
execută o cursă h = 2e; distribuţia se face prin axul central
fix, care cuprinde canalizaţia de aspiraţie şi cea de refulare.
Statorul are rol de ghid, contactul pistonaşelor la suprafaţa de
ghidare fiind menţinut datorită forţei centrifuge. Cilindreea
pompei poate fi modificată în timpul funcţionării, prin
deplasarea statorului în sensul creşterii sau scăderii
excentricităţii.
O asemenea variantă constructivă are avantajul unei
reglări continue a debitului între limitele 0 şi Qmax .
Fig. 9.2. Elemente componente pompe cu pistoanaşe radiale
Calculul debitului şi valoarea momentului de antrenare
Cilindreea pompei cu z pistonaşe radiale de diametru d, lucrând

cu excentricitatea e, este dată de relaţia:
( ) ( ) (
x = r + e − q = r + e − e ⋅ cos ϕ + r ⋅ cos α , )
9.3
unde r este raza statorului şi α -unghiul pe care această rază îl face
cu axa pistonaşului considerat.
Debitul teoretic mediu, refulat de pompă la n rot/min, este:
43
π ⋅d2 n
Qt = e⋅ z
2 60 9.4
Debitul instantaneu se poate calcula, observând că

deplasarea radială a unui pistonaş corespunzătoare unui unghi de
rotaţie ϕ este vdt.
Deoarece unghiul α este mic cos α ≈ 1 deci x = e(1− cos ϕ ) viteza

pistonaşului este:
dx dϕ
v= = e sin ϕ = eω sin ϕ ,
dt dt
9.5
iar debitul instantaneu este:

π ⋅d 2
q= e ⋅ ω ⋅ sin ϕ
4
9.6
Fig.9.3. Distributia fortelor pe pistonase
Debitul total instantaneu are valoarea:

π ⋅d 2
Qϕ = e ⋅ ω ⋅ ∑ sin ϕ j
4 j
9.7
sau
π ⋅d 2
Qϕ = e ⋅ ω{sin ϕ + sin (ϕ + γ ) + ... + sin[ϕ + (m − 1)γ ]}
4
9.7”
45
în care ϕ j ≤ π , iar în perioada de refulare se pot găsi cel mult
m = ( z + 1) pistonaşe; γ = 2π este unghiul dintre două

2 z
pistonaşe vecine. Debitul total instantaneu este maxim când suma
tuturor sinusurilor este maximă. Coeficientul de neuniformitate al
debitului ψ Q = Qϕ max / Qt variază în raport cu numărul de
pistonaşe z. Alegerea unui număr impar de pistonaşe favorizează
scăderea coeficientului de neuniformitate ψ Q , respectiv a
pulsaţiilor debitului. În cazul când, pentru a mări debitul pompei,
se montează n rânduri de cilindri pe acelaşi ax, pulsaţiile vor fi
minime dacă defajazul între doi cilindri va avea valoarea
β = 2π nz .
Momentul de antrenare al rotorului poate fi determinat
observând schema forţelor la contactul pistonaşului cu statorul,
în punctul de contact, rezultanta N se descompune în forţa F pe
direcţia axei pistonului şi T- perpendiculară pe aceasta; forţa F
determină presiunea de refulare, iar T valoarea momentului în
raport cu axa de rotaţie a rotorului. Se pot scrie relaţiile:
2
T = F ⋅ tgα ; F = p ⋅ π ⋅ d ; ρ = e ⋅ cos ϕ + r ⋅ cos α
4
9.8
Întrucât e   r se poate considera în primă aproximaţie că

ρ = r , valoarea momentului fiind:
M ρ = T ⋅ ρ = F ⋅ r ⋅ tgα
9.9
În fine, unghiul α fiind mai mic, iar tgα ≈ sin α = (e ⋅ sin ϕ ) ,

r
rezultă mai departe:
π ⋅d 2
Mϕ = p e ⋅ sin ϕ
4
9.9’
Momentul sumă pentru m pistonaşe care refulează este:
π ⋅d 2
∑ Mϕ = p e{sin ϕ + sin (ϕ + γ ) + ... + sin[ϕ + (m − 1)γ ]}
4
9.10
Valoarea momentului este maximă o dată cu valoarea

debitului total instantaneu. Pompele cu pistonaşe radiale sunt
reversibile, adică alimentate cu lichid sub presiune devin
motoare hidraulice. În cazul în care maşina lucrează în regim
de pompă, este evident că va debita la orice regim reglat; în
regim de motor însă rotaţia rotorului va fi posibilă numai
când valoarea momentului sumă creat de pistonaşe va depăşi
valoarea momentului forţelor de frecare şi a momentului
rezistent exterior.
9.3. POMPE CU PISTONAŞE AXIALE
Construcţie
Pompele cu pistonaşe axiale sunt cele mai utilizate din
clasa pompelor cu piston. Asigură presiuni de până la 350 bar,
pentru debite variind între 8 şi 580 1/min; randamentele sunt
dintre cele mai bune pentru întreg domeniul pompelor cu
piston: η m ≤ 0,98 şi η V ≤ 0,98. Sunt cele mai răspândite maşini
47
în acţionările hidraulice şi se realizează într-o mare varietate

constructivă, atât cu debit constant, cât şi cu debit variabil.
Mai des se întâlnesc trei principii constructiv-funcţionale şi
anume:
• pompe cu corp înclinat
• pompe cu disc înclinat
• pompe cu disc fulant
Între primele două nu există diferenţe esenţiale.
În figura de mai jos (9.4) este prezentată o pompă cu

pistonaşe cu disc înclinat.
Fig. 9.4. Pompa cu pistonaşe axiale cu disc înclinat
1-arborele pompei; 2-disc; 3-blocul pistonaselor; 4-arbore cardanic; 5-

pistonase; 6-biela dublu articulata; 7-disc de distribuţie.
Pompa cu disc înclinat se deosebeşte de pompa cu corp

înclinat numai prin modul de reglare al unghiului α , care în
cazul acesteia se realizează cu ajutorul discului 2 în jurul
articulaţiei din dreapta axului 4.
Pompele cu pistonaşe axiale sunt în general construcţii

pretenţioase, suprafeţele de lucru trebuind realizate la
rugozităţi foarte mici. Este vorba în special de pistoane,
alezaje cilindrice, distribuitor şi articulaţiile sferice ale
bielelor.
Calculul debitului si valoarea momentului de antrenare
Debitul pompei se determină din cinematica mecanismului

din figura 9.4. La o rotaţie a discului cu unghiul ϕ , punctul A
se deplasează în D şi, corespunzător, pistonul către dreapta cu
distanţa x, reprezentând o fracţiune din cursa h. Din
triunghiurile AEC şi OCD rezultă:
x = AC sin α = (OA − OC ) sin α = (R − R cos ϕ ) sin α

9.11
R fiind raza discului de antrenare.
Viteza pistonului este:
49
dϕ
= [R(1 − cos ϕ ) sin α ] = R sin α sin ϕ
dx d
v= = R ⋅ ω ⋅ sin α sin ϕ
dt dt dt
9.12
iar debitul instantaneu specific este:
 π ⋅d 2 
q = A ⋅ ω ⋅ R ⋅ sin α ⋅ sin ϕ ;  A = 
 4 
9.13
Debitul total instntaneu este:
π ⋅d 2
Qϕ = A ⋅ ω ⋅ R sin α ∑ sin ϕ i = R ⋅ ω ⋅ sin α {sin ϕ + sin (ϕ + γ ) + ... + sin[ϕ + (m − 1)γ ]}
4
γ = 2π z
în care , z fiind numărul total de pistonaşe care se
găsesc în poziţia de refulare.
Dacă dV p = Adx = qdt = AR sin α ⋅ sin ϕ ⋅ dϕ este cilindreea
elementară, debitul mediu al unui piston este dat de relaţia:
π
π ⋅d 2
V p = AR sin α ∫ sin ϕdϕ = R sin α ,
0
2
9.14
iar debitul mediu al pompei la n rot/min are valoarea teoretică:
π ⋅d 2
Qt = V p ⋅ z ⋅ n = R sin α
2
9.15
Ca şi la pompele cu pistoane radiale, legea de variaţie
a debitului instantaneu (pentru a = constant) este sinusoidală.
Şi în acest caz, pulsaţiile vor fi mici în cazul unui număr
impar de cilindri.
Valoarea momentului la arbore se determină din analiza

forţelor la contactul pistonaş-disc. În figura de mai jos (9.5.)
este reprezentată schema forţelor la pompa cu pistonase axiale:
a) b)
Fig. 9.5. Schema forţelor la pompa cu disc înclinat (a), respectiv

la pompa cu corp înclinat(b)
Notând cu R p raza cercului pe care sunt aşezate pistoanele în

bloc, momentul de rotaţie pentru un piston este
M ϕ = T ⋅ R p sin ϕ
şi, cum T = P ⋅ tgα , rezultă mai departe:
p ⋅ π ⋅ d 2 R sin ϕ sin α
M ϕ = PR p sin ϕ ⋅ tgα = PR sin ϕ sin α = .
4
Valoarea momentului total este dată de expresia:
51
π ⋅d 2
∑ Mϕ =p R sin α {sin ϕ + sin (ϕ + γ ) + ... + sin[ϕ + (m − 1)γ ]}
4
, 9.16
în care γ este unghiul la centru pe cercul de rază R corespunzător

poziţie a două pistonaşe vecine.
Se mai observă din schema forţelor că, în cazul pompei cu disc
înclinat, forţa normală N=P/cos α este mai mare, în timp ce la
pompa cu corp înclinat forţa N = Pcos α este mai mică decât forţa P
= p ⋅ π ⋅ d 2 / 4 . Din acest motiv, unghiul de înclinare în primul caz
este mai mic ( ≅ 20°) decât în cazul al doilea ( ≅ 25°).
9.4. POMPE CU ROŢI DINŢATE
Construcţie si principii de funcţionare

Datorită unor avantaje, printre care simplitate
constructivă, siguranţă în exploatare, domeniu mare de presiuni şi
debite, pompele cu roţi dinţate sunt larg utilizate în instalaţiile de
ungere şi în tehnica acţionărilor hidraulice. În construcţii obişnuite,
pot realiza presiuni de până la 175 bar, iar în cazuri speciale chiar
250 bar; debitele pot depăşi 600 l/min.
Variantele constructive principale sunt două şi anume:
• pompă cu angrenare exterioară;
• pompă cu angrenare interioară.
În figura alaturata (9.6.) se prezintă construcţia clasică a
unei pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară, care
cuprinde două pinioane în angrenare 1 şi 2 (din care unul este
pinion motor) şi carcasa 3, cu canal de aspiraţie 4 şi cel de
refulare 5. Sensul de rotaţie este dat de săgeata care pleacă din
punctul de angrenare către racordul de aspiraţie. Lichidul este
transportat volum cu volum de către golurile dinţilor spre
orificiul de refulare, etanşarea spaţiului de înaltă presiune de cel

de joasă presiune făcându-se prin contactul dinţilor în zona de
angrenare. Precizia execuţiei roţilor dinţate (respectiv uzura lor)
are o mare influenţă asupra parametrilor realizaţi de pompă.
Evitarea uzurilor excesive şi deci menţinerea unor jocuri
corespunzătoare necesită măsuri de echilibrare a presiunilor pe
partea de lucru a carcasei.
Fig. 9.6. Pompe cu roti dintate
53
1-pinion motor (conducator); 2-pinion condus; 3-carcasa; 4-canal aspiratie; 5-

canal refulare
9.5. POMPE CU ŞURUB
Construcţie şi principiu de funcţionare

Pompele cu şurub fac parte din categoria pompelor cu
angrenaje, cu particularitatea că angrenarea este axială.
Cilindreea este constantă, pulsaţia debitului inexistentă, iar
funcţionarea deosebit de silenţioasă.
Pot realiza presiuni de până la 175 bar şi debite de până
la (45-50) l/min.
Se întâlnesc în variante constructive:
• cu un şurub,
• cu două sau mai multe (trei sau cinci) şuruburi.
În figura de mai jos (9.7) este reprezentată o pompă cu trei

şuruburi din care cel central este motor, iar celelalte două laterale
sunt conduse.
Filetul şurubului central este pe dreapta, iar al şuruburilor

laterale - pe stânga;filetele se execută de regulă cu două
începuturi, cu profil cicloidal. Deoarece spaţiile sub presiune
înconjoară şuruburile în angrenare, forţele laterale (radiale) asupra
acestora se autoechilibrează.
Randamentul acestor pompe este totuşi mai mic decât al
pompelor cu roţi dinţate, datorită frecărilor relativ mari în
angrenări. Se remarcă că fluidul debitat nu se roteşte în interiorul
pompei ci se deplasează rectiliniu, rotorul comportându-se ca un
piston fără sfârşit care se mişcă în mod continuu.
Pompele cu un şurub prezintă o construcţie simplă şi o
funcţionare sigură pentru domeniul de presiuni de (10...30)bar şi
debite de la 3 la 700 l/min. Aceste pompe se utilizează destul de

mult în agricultură şi în industria chimică pentru transportul unor
substanţe de vâscozitate mare, sau o lichidelor cu conţinut ridicat de
suspensii. în figura 9.7 este reprezentată construcţia unei pompe
de acest tip, care comportă un rotor l, realizat sub forma unui şurub
cu filet foarte alungit, proiecţia în planul secţiunii longitudinale a
axului suprafeţei laterale a şurubului fiind o sinusoidă notată prin
b, c, d.
În domeniul naval, se utilizează în instalaţiile de alimentare
cu combustibil a motoarelor Diesel care funcţionează cu
combustibil greu (păcură).
Fig. 9.7. Construcţia unei pompe cu şurub
55
9.6. POMPE CU PALETE CULISANTE
Construcţie şi principii de funcţionare
Pompele cu palete glisante se folosesc în acţionările

hidraulice pentru debite de maxim 200 l/min şi presiuni de (60-
70)bar. Sunt maşini reversibile şi se construiesc atât în varianta cu
debit constant, cât şi cu debit reglabil. Pompele cu simplă acţiune
pot fi cu aspiraţie exterioară (fig.9.8) sau cu aspiratie prin rotor
(fig.9.9). Pompele cu dublă acţiune realizează două cicluri
aspiraţie-refulare pe rotaţie şi sunt, în general, cu debil constant.
În fig.9.10 este reprezentată construcţia unei pompe cu dublă
acţiune, care comportă un stator 1, cu calea de ghidare realizată
printr-o alternare de arce de cerc şi de elipsă un rotor 2 şi un
număr de palete radiale 3, glisante în canale rotorice 4.
La fiecare rotaţie se produc două procese de aspiratie (prin A1 şi
A2 ) şi două de refulare (prin R1 şi R 2 ). Poziţionarea orificiilor de
aspiraţie şi refulare la periferia statorului permite o echilibrare
totală a eforturilor radiale. Contactul dintre vârfurile paletelor şi
stator se menţine datorită forţei centrifuge şi, de asemenea,
datorită presiunii de refulare care acţionează prin construcţie şi la
baza canalizaţiilor paletelor.
Fig. 9.8. Pompa cu palete culisante cu aspiratie exterioara
Fig. 9.9. Pompa cu palete culisante cu aspiratie interioara
57
Fig. 9.10. Pompe cu palete culisante cu dublu efect

CAPITOLUL 10
MOTOARE HIDRAULICE
10.1. MOTOARE OSCILANTE
Schema constructivă de principiu a unui motor oscilant

este prezentată în figura 10.1. În carcasa cilindrică 1, rotorul
motorului, format din arborele 2 şi paleta3, poate executa
deplasări unghiulare, într-un sens sau în celălalt, în funcţie de
modul de alimentare. Piesa de etanşare 4 limitează unghiul de
basculare la 270…280˚.
Forţa hidrostatică pe paletă are valoarea:
b(D − d )
F = ( pa − pc ) ⋅ 10.1
2
unde:
pa - presiunea de alimentare;
pc – contrapresiunea;
b – lăţimea paletei;
D – diametrul interior al statorului;
d – diametrul rotorului.
59
Fig. 10.1. Motor oscilant
Punctul de aplicaţie al acestei forţe este situat la distanţa:

D+d
R= 10.2
4
faţă de axa de rotaţie.
Prin urmare, momentul la arbore este:
D2 − d 2
M t = R ⋅ F = ( pa − pc ) ⋅ ⋅b 10.3
8
Dacă, la nivelul razei R, viteza tangenţială a paletei este
u = Rω , rezultă debitul în motor:
D−d ω ⋅b
Q = u⋅ ⋅b = ⋅ ( D2 − d 2 )
2 8
10.4
Invers, dacă se cunoaşte debitul, expresia de mai sus

permite calculul vitezei unghiulare ω a motorului. Datorită
frecărilor interioare de debit, valorile reale sunt mai mici:
M= ηm ⋅ M t 10.5
8Qηv
ω= 10.6
b ( D2 − d 2 )
unde ηm şi ηv reprezintă randamentele mecanic şi, respectiv
volumic al motorului.
Motoarele oscilante hidrostatice se utilizează în practică
până la presiuni de 200 bar şi momente de 7500 daN.m.
10.2. MOTOARE LINIARE
Motoare liniare, cunoscute şi sub numele de cilindri de forţă, sunt

elementele de execuţie cel mai des întâlnite în sistemele de
acţionare hidraulică. Construcţia acestora, reprezentată schematic
în figura 10.2, cuprinde:
- cilindrul 1;
- pistonul 2;
- tija pistonului 3;
- capacul cilindrului 4;
- sistemul de prindere al tijei 5;
- sistemul de prindere (fixare) al cilindrului 6.
În cazul reprezentării din figura 10.2.a, tija pistonului, de diametru

d, străbate ambele capace ale cilindrului, suprafeţele de lucru ale
pistonului fiind egale. Drept urmare, la aceeaşi valoare a debitului,
 
vitezele vor egale în ambele sensuri: v1 = v2 ; dacă şi presiunile
61
 
sunt egale, şi forţele dezvoltate de motor vor fi aceleaşi: F1 = F2 .
Acest motor liniar este de tip nediferenţial.
Fig. 10.2. Constructia pistonului la motoare liniare

Dacă suprafeţele de lucru ale pistonului sunt diferite (fig. 10.2.b):

π D2 π (D2 − d 2 )
A1 = şi A2 = 10.7
4 4
motorul este de tip diferenţial. În acest caz, la aceleaşi valori ale
debitului şi presiunii de alimentare, rezultă viteze şi forţe diferite:
Q Q
v1 = < v2 = 10.8
A1 A2
F1 = p ⋅ A1 > F2 = p ⋅ A2
63
CAPITOLUL 11
ACŢIONĂRI HIDRAULICE
11.1. GENERALITĂŢI
Un sistem de acţionare hidraulică este, în esenţă, o

transmisie hidraulică volumică la care generatorul şi motorul
hidraulic nu sunt situate în aceeaşi carcasă. Acţionarea în sine
presupune deci o conversie de tipul mecano–hidro–mecanică, în
scopul învingerii unor forţe sau cupluri rezistente, conform unui
program dat. Principial sistemul conţine o sursa primara de
energie ME (motor electric), un generator hidraulic GH (o pompă
hidrostatică), un element de execuţie – motorul hidraulic cu
mişcare de rotaţie MHR sau translaţie MHL şi instalaţiile
auxiliare, cuprinzând aparatura de distribuţie, reglare şi control
ACR, aparataj auxiliar AA (conductele de legătură rezervoarele de
lichid, acumulatoarele, filtrele etc.) şi organ de lucru antrenat OL
(fig. 11.1).
Fig. 11.1. Schema de principiu a unui sistem de actionare

hidraulica
Sistemul de acţionare prezentat se numeşte hidrostatic

întrucât energia specifică a lichidului purtător este preponderent
potenţială. Sistemele care folosesc turbotransmisii sunt
hidrodinamice, energia fluidului purtător fiind în proporţie mare
de natură cinetică. Aparatura de distribuţie, reglare şi control
asigură fazele de lucru ale motorului şi totodată reglează debitul şi
presiunea la valorile QM şi pM la care va lucra motorul. Acesta
 
antrenează organul execuţie OE asigurându-i forţa F şi viteza v ,
dacă mecanismul este de translaţie sau momentul M şi turaţia n,
dacă este de tip rotativ. Antrenarea pompei se poate face cu motor
electric ME sau termic.
În ultimele decenii, dezvoltarea tehnicii a fost profund
marcată de răspândirea largă a acţionărilor hidraulice în domenii
cum sunt construcţia de maşini unelte, autovehicule, construcţii
navale. Deşi folosirea energiei hidraulice în acţionări presupune
generarea ei cu complicaţiile inerente (o altă sursă de energie
electrică sau termică şi în consecinţă pierderi suplimentare) totuşi
acest tip de acţionare se extinde datorită următoarelor avantaje:
• Gabarit şi greutate reduse pe unitatea de putere;
• Inerţie redusă şi posibilitatea inversării uşoare a sensului
mişcării;
• Funcţionarea fără şocuri şi vibraţii;
• Posibilitatea realizării unor sisteme cu elemente tipizate
sau modulizate;
• Posibilitatea deservirii centralizate a unui grup de maşini
în cazul liniilor automate.
Acţionările au şi unele dezavantaje:

• Influenţa mare a temperaturii asupra vâscozităţii;
• Pierderile hidraulice mari;
• Tehnologii complicate de fabricaţie;
65
• Exploatare dificilă.
11.2. APARATURA DE COMANDĂ ŞI CONTROL
Viteza motoarelor hidraulice se realizează prin variaţia

debitului admis folosindu-se în acest scop două procedee:
- reglarea volumică;
- reglarea rezistivă.
a) Reglarea volumică
Procedeul presupune existenţa unei pompe cu debit
reglabil şi se remarcă prin randament bun, lipsind pierderile
prin laminare. Se aplică în cazul puterilor mari şi pentru
domenii largi de variaţie a vitezei. Schema de principiu este
prezentată în continuare (Fig. 11.2):
Fig. 11.2. Schema de principiu pentru reglaj volumic

Din ecuaţia de echilibru a pistonului motorului

hidraulic:
∑F ,
p1 A1 − p2 A2 = 11.1
în care ∑ F este suma forţelor rezistente; se poate
calcula presiunea de alimentare:
F p2 A2
p=1 + , 11.2
A1 A1
observându-se că aceasta depinde de suma forţelor
rezistente.
Utilizând şi condiţia de continuitate:
Q=1 q pα=
n A1v + ∆q , 11.3
unde:
Q p - debitul pompei;
q p - debitul specific;
α - parametrul reglabil;
∆q - debitul de pierderi în sistem la o presiune p.
Rezultă valoarea vitezei motorului hidraulic sub forma:
q pα n ∆q
= v − , 11.4
A1 A1
q pα n
care este maximă (teoretic) atunci când ∆q =0 , deci vt = .
A1
Aşadar, o creştere a sarcinii ∑F determină o creştere a
presiunii p1 , respectiv a debitului ∆q , deci o variaţie ∆v cu
atât mai mare.
Acest dezavantaj poate fi substanţial remediat prin
instalarea supapei de contrapresiune Sc, care asigură presiunea
67
p2 şi deşi face mai puţin sensibilă variaţia presiunii p1 cu

sarcina.
b) Reglarea rezistivă
Se aplică în cazul pompelor cu debit constant şi în cazul
puterilor mici (sub 10 kW). Procedeul constă în intercalarea pe
circuit a unei rezistenţe hidraulice reglabile, denumită drosel.
(Fig. 11.3).
Fig. 11.3. Schema de principiu pentru reglaj rezistiv
În cazul a, debitul admis de motor trece prin drosel

QM = Qdr , iar debitul pompei este Q0 = QM + QV; unde Q0
=constant, (o pompa de debit constant), rezistentele
hidraulice corespunzatoare supapei maximale (RHV),
motorului hidraulic (RHM), o rezistenta reglabila pentru
reglarea debitului (RHR). Debitul pompei Qo se imparte in
cele doua debite QM si QV in raport invers proportional cu
rezistentele celor doua circuite, astfel incat putem scrie
relatiile:
Q0 = QM + QV ; 11.5
QM / QV = RHV / RHR + RHM . 11.6
Rezistentele hidraulice reglabile se numesc drosele si

sunt aparate hidraulice in care fluidul trece printr-o rezistenta
locala, unde are loc o cadere de presiune, determinandu-se
debitul tranzitat ec.11.7).
Modificând rezistenţa droselului se acţionează direct
asupra debitului motorului în timp ce QV este returnat la
rezervor printr-o supapa, absolut necesară pentru menţinerea
presiunii de refulare a pompei, în scop de protecţie. Debitul ce
trece prin drosel se determină cu relaţia de la debitul pentru
curgerea prin orificii:
2∆p
Qdr = µ Adr , 11.7
ρ
Unde (funcţie de tipul constructiv al droselului):
Adr - secţiunea de trecere (reglabilă);
µ - coeficientul de debit.
Sectiunea de trecere (drosare Adr) poate avea diferite forme
in functie de care avem diferite tipuri de drosele, reglarea
marimii ei realizandu-se prin modificarea cotei h (fig.
11.4).
Fig. 11.4. Sectiunea de trecere
Constructiv, există foarte multe tipuri de drosele:

69
- cu fantă;
- cu ac;
- cu diafragmă;
- cu cep.
Reglarea prin drosel este simplă, dar nu asigură

stabilitatea vitezei, fapt care se constată imediat observând că
p2 A2 F
∆p = p1 − p2 iar,= p1 + ; rezultă deci valoarea debitului
A1 A1
şi respectiv viteza motorului liniar, dependentă de ∑F :
Qdr µ Adr p A −∑F
=v = 2 p 1 . 11.8
A1 A1 ρ A1
Droselul cu stabilizator prezentat în figura 11.3, va
menţine constant debitul şi deci viteza motorului hidraulic. În
paralel cu droselul propriu-zis Dr se leagă o supapă specială cu
resort care poate obtura orificiul de ieşire e. Echilibrul supapei
este dat de egalitatea:
p2' A + Fa =p2 A sau ( p2 − p2' ) A =
Fa , 11.9
de unde rezultă că debitul prin drosel rămâne la o valoare

constantă. Reglarea este posibilă prin modificarea forţei arcului
Fa .
Regulatoare de debit (sau stabilizatoare de viteza)

Sunt aparate hidraulice pentru reglarea debitului care permit
reglarea acestuia si asigura stabilizarea lui la variatiile sarcinii la
motor, fiind alcatuite dintr-un drosel de reglare si o supapa
stabilizatoare a caderii de presiune pe draosel. Dupa modul de
legare a celor doua elemente componente, regulatoarele de debit
pot fi: cu doua cai, avand in serie cu droselul o supapa normal
deschisa (cele mai utilizate); cu trei cai, avand in paralel cu

droselul o supapa normal inchisa.
a) Regulatoare de debit cu doua cai (Fig. 11.5)
a b
Fig. 11.5 Regulatoare de debit cu doua cai
In figura 11.5a este prezentata schema functionala a

regulatorului cu doua cai, din care se observa ca supapa
regulatoare S este comandata de caderea de presiune pe droseul
Dr, astfel incat rezistenta supapei compenseaza variatia
rezistentei motorului mentinand astfel constanta caderea de
presiune pe drosel, deci si debitul. In figura 11.5b este prezentat
simbolul conventional simplificat al regularorului de debit cu
doua cai, la unele regulatoare droselul functionand si ca o
supapa de sens permitand trecerea libera a lichidului in sens
invers.
b) Regulatoare de debit cu trei cai. Sunt alcatuite dintr-un
drosel de reglare Dr si o supapa regulatoare S de tip normal
inchisa legata in paralel cu droselul, conform figurii alaturate
(Fig. 11.6).
71
Fig. 11.6. Regulatoare de debit cu 3 cai
Prin cel de al treilea orificiu supapa deverseaza permanent o

cantitate de lichid la rezervor, astfel incat randamentul
regulatoarelor cu trei cai este mai redus decat al celor cu doua
cai (Fig.11.6a). Regulatorul cu trei cai se poate monta numai pe
circuitul de intrare in motor, iar pentru a functiona corect, el
trebuie alimentat la debit constant (conditie mai greu de
indeplinit), avand in consecinta o utilizare mai redusa. Figura
11.6b prezinta simbolurile conventionale ale regulatoarelor cu
trei cai
Supapele de siguranţă servesc la protecţia sistemului de

acţionare şi se conectează în general în apropierea pompei. Deşi
varietatea constructivă este mare, elementele comune sunt
camera de comanda, ventilul supapei, corpul supapei,
obturatorul (sertar cilindric,obturator conic) resortul şi şurubul
de reglaj (fig. 11.7).
Fig. 11.7. Elementele unei supape
Relaţia debitului prin supapă într-un regim staţionar este

identică cu relaţia debitului prin drosel:
2∆p
Q = µ As , 11.10
ρ
în care As este secţiunea de trecere prin supapă, pentru o
anumită poziţie h a ventilului în raport cu semnul xxx supapei.
Caracteristica statică a supapei
∆p =f ( Q ) , 11.11
sau
h = f (Q ) , 11.12
este deci neliniară, şi în cazul acţiunii directe, este în mod
obligatoriu pozitiv crescătoare datorită arcului, care la mărirea
săgeţii determină mărirea forţei şi deci, a presiunii.
Condiţia de echilibru static înainte de deschiderea
supapei este:
d2
k ( f0 − f ) =
p1π , 11.13
4
unde:
k – constanta elastică a arcului;
( f 0 − f ) - lungimea comprimată a acestuia.
73
Simbolizarea supapelor de presiune se face astfel (fig. 11.8):
Fig. 11.8. Simbolizarea supapelor de presiune

a) de limitare a presiunii; b) de succesiune; c) de reducere a presiunii;
d) de conectare.
Supapele de sens servesc la trecerea fluidului numai intr-un
sens de curgere a fluidului intr-un sistem hidraulic, cu exceptia
celor deblocabile care permit trecerea si in sens invers.
Constructiv, ele sunt compuse dintr-un element de inchidere 1,
arc de compresiune 2, corpul supapei 3, inel(scaun) de sprijin 4
(fig. 11.9). Simbolizarea conventionala este prezentata in fig.
11.9.
Fig. 11.9. Supape de sens-constructie, simbolizare

Arcul 2 este dimensionat la o forta mica, necesara doar

pentru inchiderea supapei, astfel incat cand lichidul circula
de la dreapta spre stanga supapa se deschide la o presiune
mica permitand trecerea lichidului ≈(R0). In sens invers
supapa se inchide automat, blocand trecerea (R= ∞) (Fig.
11.10).
Fig. 11.10. Simbolizareaa supapelor de sens pentru curgere

inversa
La supapele deblocabile deschiderea se realizeaza fortat
printr-o comanda externa la orificiul x ,lichidul putand sa
circule si de la B la A (fig. 11.10). Supapele duble
deblocabile sunt constructii monobloc, cele doua supape
fiind cuplate intre ele, decuplandu-se astfel reciproc. Cand
lichidul sub presiune vine pe conducta A el comanda
deblocarea celeilalte supape astfel ca acesta poate circula
si de la B1 la B, si reciproc. O aplicatie frecvent intalnita a
supapelor de sens duble deblocabile este pentru mentinerea
in repaus a motoarelor hidraulice liniare, atunci cand
asupra acestora actioneaza forte R destabilizatoare, sau la
deplasarea sarcinilor pe verticala. Ele pot realiza acest
lucru deoarece prezinta o etansare mult mai buna decat
75
distribuitoarele hidraulice prin care sunt comandate

miscarile.
11.3. APARATURA AUXILIARA
Rolul aparatajului auxiliar este de înmagazina şi

conduce lichidul de lucru asigurând în acelaşi timp menţinerea
parametrilor de calitate a mediului hidraulic.
Rezervoarele de lichid sunt necesare pentru

înmagazinarea întregii cantităţi de lichid din sistem, asigurarea
răcirii lichidului şi separarea bulelor de gaz ca şi decantarea
suspensiilor solide. Dacă din bilanţul termic rezultă o încălzire
a lichidului de peste (60…70) ˚C rezervoarele se prevăd cu
schimbătoare de căldură.
În unele cazuri se recurge la o uşoară presurizare, pentru
a se facilita aspiraţia pompelor.
Dupa presiunea lichidului din rezervor, acestea pot fi:
- rezervoare deschise, in care lichidul se afla la presiunea
atmosferica;
- rezervoare inchise, sub presiune, sau acumulatoare hidraulice.
Rezervoarele deschise sunt alcatuite din urmatoarele elemente
componente (Fig. 11.11): 1- corpul rezervorului ( carcasa
exterioara), prevazut cu pereti interiori 2 de compartimentare si
picioare de distantare a fundului rezervorului 3 fata de
pardoseala in vederea circularii aerului de racire; 4- capac
superior de inchidere; 5- capac de vizitare, prevazut cu gura de
umplere 6,indicatorul de nivel 7 si busonul de aerisire 8; 9-
capac de golire si curatare; 10- grupul de pompare ( motor
electric si pompa); 11- conducta de retur a lichidului in
rezervor; 12- gura de golire; 13- filtre de absorbtie (sorb).
Volumul rezervorului se determină din condiţia de bilanţ
termic cu relaţia:
3
 Q 
 ⋅10  m 
−3
= v 
3
11.14
 T − T0 
T – temperatura de funcţionare;
T – temperatura mediului exterior;
=Q 860 (1 − η ) P - cantitatea de căldură degajată în sistemul de
acţionare;
P[kW] – puterea pompei;
η - randament total al sistemului.
Fig. 11.11. Rezervor deschis
Filtrele constituie un echipament obligatoriu în orice

schemă de acţionare hidraulică. Poluarea mediului cu particule
metalice rezultate din eroziune şi cu compuşi chimici are efecte
din cele mai negative putându-se ajunge la compromiterea în
întregime a funcţionării sistemului de acţionare.
Se cunosc mai multe metode de filtrare:
- mecanica, prin utilizarea unui material poros (cea mai
utilizata);
- magnetica, pentru retinerea impuritatilor dure metalice
foarte fine ;
77
- centrifugala, pentru lichide puternic poluate cu

impuritati de densitate mare;
- electrostatica, pentru impuritati izolatoare electric.
Filtrarea mecanica, pentru a se evita colmatarea rapida a
filtrului, se realizeaza in mai multe etape:
1. prin sita metalica amplasata in gura de umplere a
rezervorului;
2. cu filtru sorb, montat pe conducta de absorbtie a
pompei;
3. cu filtru fin de presiune, montat pe conducta de
refulare din pompa;
4. cu filtru fin de joasa presiune, pe retur.
Filtrele pot fi de joasă presiune montate pe conducta de
aspiraţie a pompelor sau de înaltă presiune montate în refulare.
Elementul de filtrare propriu-zis se execută din sită
metalică, pâslă, material ceramic poros sau pulberi sinterizate.
Căderea de presiune pe filtru ∆p creşte cu durata
funcţionării ajungându-se chiar la o obturare totală. O supapă
de tip maximal în paralel cu filtrul protejeaza sistemul în
asemenea cazuri.
Alegerea filtrului se face in functie de: finetea de filtrare, de
marimea debitului filtrat si de caderea de presiune admisa pe
filtru, cu relatia:
S = Q / ά . Δpf , 11.15
ά este capacitatea specifica de filtrare, functie de materialul

cartusului filtrant ( hartie de filtru, sita metalica, pasla lamele,
materiale sinterizate).
Acumulatoarele sunt dispozitive care echipează unele
sisteme de acţionare îndeplinind următoarele funcţii:
- mărirea siguranţei în funcţionare în cazul opririi
pompei;
- asigurarea unei funcţionări economice în cazul

regimurilor variabile;
- reducerea şocurilor;
- îmbunătăţirea regimului de presiune din sistem.
Un acumulator hidraulic este în fond un dispozitiv de

înmagazinare a energiei hidrostatice şi se poate realiza
hidromecanic (cu arc, cu greutăţi) sau pneumohidraulic.
Acestea înmagazinează energia hidrostatică prin

comprimarea unei mase de gaz şi se construiesc fără element
separator sau cu element separator. În figura de mai jos este
reprezentat modul de conectare a acumulatorului într-o schemă
hidrostatică (fig. 11.12).
Fig. 11.12. montarea in circuit a unui acumulator hidraulic

1-acumulator hidraulic; 2-supapa de siguranta; 3-drosel reglabil;
4-pompa hidraulica; 5-supapa de sens.
Dupa principiul constructiv si functional:
- mecanice (gravitationale, sau cu arcuri);
- pneumohidraulice (cu piston , sau cu membrana , cilindro-
sferice, sau sferice).
Dupa presiune, pot fi:
- de presiune constanta (cele gravitationale),
79
- de presiune variabila (celelalte tipuri).

Gazul utilizat poate fi: aer, azot, sau gaze inerte.
Elemente de legatura si racordare
Elementele de legatura
Asigura curgerea lichidului intre aparatele si masinile hidraulice
din instalatie. Ele pot fi:
- conducte metalice rigide, din teava trasa (rugozitate interioara
mica) din otel, alama sau cupru; au rigiditate mare, sunt ieftine, si
se folosesc pentru transmiterea lichidului la distanta, intre
elemente fixe. Pentru legaturi la distanta variabila se pot folosi
cunducte rigide articulate plan sau spatial;
- conducte flexibile (furtunuri) din cauciuc sau mase plastice, cu
unul sau mai multe straturi de insertie, textila sau metalica, in
functie de presiune, folosite pentru legaturi la distante mici intre
elemente mobile.
Elementele de racordare
Asigura racordarea elementelor de legatura intre ele si a acestora
cu aparatele hidraulice:
- pentru racordarea conductelor rigide: nipluri (Fig. 11.13(a)),
reductii, coturi, teuri, etc;
- pentru racordarea conductelor flexibile; racorduri cu schimbare
rapida (pentru standurile de proba);
- placi de legatura pentru montarea aparatelor hidraulice
interschimbabile;
- placi modulare, pentru montarea mai multor aparate care
formeaza un modul functional.
Fig. 11.13. Exemplu de racordare cu nipluri

Aparate de masura si control
Servesc la masurarea parametrilor principali ai mediului hidraulic:
- temperatura,
- presiunea, si
- debitul.
In instalatiile de cercetare se masoara in plus si alte marimi
precum: deplasarea, viteza, cuplul sau forta, turatia,etc.
Temperatura
Fig. 11.14. Masurarea temperaturii
Influenteaza parametrii functionali ai instalatiei prin vascozitate si

prin dilatare termica. Se masoara cu termometre (Fig. 11.14a), cu
traductoare de temperatura (care afisaza digital valoarea
masurata), sau utilizand instalatii de termostatare prevazute cu
schimbatoare de caldura (Fig. 11.14b).
Presiunea
81
a) b) c)
Fig. 11.15. Aparate de masurat presiunea
Este o marime foarte importanta care determina forta dezvoltata

de motor si randamentul instalatiei. Se masoara cu manometre
care se conecteaza succesiv in diferitele puncte de masurare cu
ajutorul unor distribuitoare speciale (Fig. 11.15a), cu relee de
presiune (Fig. 11.15b) care emit un semnal electric la atingerea
unei anumite valori a presiunii, sau cu traductoare de presiune
(Fig. 11.15c). Debitul . Este necesar sa fie masurat pentru
determinarea vitezei, dar mai ales la instalatiile de testare sau la
cele de cercetare. Pot fi cu turbina axiala, cu turbina tangentiala
sau de tip volumice cele mai precise.
Retele de conducte
Prin instalatie hidraulica se intelege o reuniune de masini si
aparate hidraulice interconectate in scopul realizarii unor sarcini
de actionare. O instalatie hidraulica contine mai multe circuite
hidraulice, fiecare circuit indeplinind o sarcina simpla specifica.
Instalatia hidraulica se reprezinta grafic prin schema hidraulica,
utilizand in acest scop simboluri conventionale.
Clasificarea circuitelor hidraulice se poate face dupa mai multe
criterii:
1. dupa modul de circulatie a lichidului: circuite deschise (cu
rezervor), circuite inchise ( fara rezervor);
2. dupa marimea reglata: circuite pentru reglarea vitezei
(debitului), pentru reglarea fortei (presiunii), combinate;
3. dupa complexitate: circuite simple (cu o pompa si un motor),

circuite complexe (cu mai multe motoare);
4. dupa destinatie: pentru miscarea principala, pentru miscari de
avans, pentru miscari auxiliare;
5. dupa natura miscarii: pentru miscarea de rotatie, pentru
translatie;
6. dupa modul de comanda :cu comanda manuala, cu comanda
automata, de reglare automata;
7. dupa natura fluidelor utilizate: circuite pur hidrauluce circuite
pneumohidraulice.
Circuite inchise
Se caracterizeaza prin aceea ca nu au rezervor de lichid, lichidul
refulat de pompa intra in motor, iar cel refulat din motor este
direct absorbit de pompa si reintrodus in circuit, astfel ca instalatia
are gabarit si cost minim.
Circuite deschise
Sunt prevazute cu rezervor care stocheaza o cantitate de lichid de
cateva ori mai mare decat cea necesara umplerii instalatiei, astfel
incat lichidul stationeaza un timp in rezervor inainte de a fi
reintrodus in circuit, realizandu-se racirea naturala a acestuia.
83

Curs 2-Masini Hidraulice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 2-Masini Hidraulice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Volumul 2.

Mecanica fluidelor si Masini hidraulice pentru Ingineria

Panaitescu Mariana Panaitescu Fanel-Viorel

MECANICA FLUIDELOR SI MASINI

Editura Nautica 2016

A. După natura fluidului motor:

largă, comparativ cu generatorul hidraulic. Pompa poate asigura şi

Pentru a caracteriza funcţionarea maşinilor hidraulice, se

Tabelul 8.1. Analiza comparativa generatoare-motoare

8.3.Caracteristicile turbopompelor la diferite turatii

Clasificarea turbopompelor este recomandabil a fi realizată cu

Se observă că numărul caracteristic k derivă din turaţia

8.4. SCHEMA CONSTRUCTIVĂ A POMPEI CENTRIFUGE

Fig.8.1.Elementele constructive ale turbopompelor

Pompele centrifuge acoperă un domeniu larg de funcţionare

pentru a putea colecta întregul debit de lichid ce iese din stator. O

8.5. CURBE CARACTERISTICE

Funcţionarea din punct de vedere energetic a unei

variabilă independentă se alege întotdeauna debitul Q, iar ca

• curba caracteristică a înălţimii de pompare, H(Q) sau

disipaţiilor. Din acest motiv se preferă determinarea pe cale

Fig.8.2. Caracteristica de functionare a turbopompei

8.6. FUNCŢIONAREA POMPELOR CENTRIFUGE ÎN

Comportarea energetică a unei pompe (parametri

Fig.8.3.Functionare in retea a turbopompelor

Aplicând relaţia lui Bernoulii pentru principalele puncte ce

• pentru traseul de refulare:

Sarcina efectivă pe care trebuie să o asigure pompa este:

Pentru o reţea, pierderile hidraulice se pot determina cu

De asemenea, se poate scrie:

Aşadar, sarcina care trebuie asiguraă de pompă este:

iar k r Q 2 reprezintă piederile de sarcină ale reţelei, unde

În figura 8.4 sunt prezentate grafic formele generale al

punctelor F şi M prim modificarea formei caracteristicii reţelei

8.6.1. Cuplarea în paralel

Cuplarea în paralel a două sau mai multe pompe are drept

caracteristică interioară( P1 = P2 ), iar caracteristica cuplajului se

Prin urmare, randamentul cuplajului în paralel este:

Aşadar, la cuplarea în paralel a două pompe identice,

Randamentul cuplajului se determină în mod

În concluzie, două pompe cuplate în paralel se comportă ca

8.6.2. Cuplarea în serie

Cuplarea în serie a pompelor centrifuge se face, în

Fig.8.9.Cuplarea in serie a doua pompe identice

În figura 8.9 este reprezentată schema de determinare a

Randamentul cuplării în serie este definit asemănător celei

Cuplarea în serie a două pompe diferite este reprezentată

valoarea sa depinzând, prin urmare, de poziţia punctului de

8.6.3. Aspiraţia pompelor centrifuge

8.6.3.1. Procesul de aspiraţie

8.6.3.2. Calculul înălţimii de aspiraţie

• ÎNĂLŢIMEA TOTALĂ NETĂ ABSOLUTĂ LA

8.6.4. Pompele centrifuge multietajate

Pompele cu un singur rotor asigură obţinerea unor sarcini

Fig.8.11.-a-rotoare inseriate; b-rotoare duble

Pentru asigurarea unor sarcini mai mari, este necesară

8.6.5. Fluxul prin pompa axială

Se consideră cazul unei pompe echipată atât cu aparat

Fig. 8.12. Fluxul prin pompa axială

În punctul 1 al bordului de atac al paletei rotorice, viteza

viteza w2, tangentă la bordul de fugă, conduce prin compunere cu

Eficienţa procesului hidrodinamic va fi maximă atunci

8.6.6. Statorul pompei axiale