See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/275210056

Metode de calcul a puterii transformatoarelor de forţă

Article · January 2002

CITATIONS READS

0 3,323

1 author:

Dragos Pasculescu
University of Petrosani
196 PUBLICATIONS   261 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Certificates of Achievement View project

EXPLORE THE BEST AND OFFER IT View project

All content following this page was uploaded by Dragos Pasculescu on 21 May 2015.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

METODE DE CALCUL A PUTERII TRANSFORMATOARELOR DE FORTA

Prep.univ.ing.Păsculescu Dragoş Universitatea din Petroşani

ABSTRACT

În lucrare se face o analiză comparativă a metodelor de dimensionare a puterii

transformatoarelor de forţă din dotarea posturilor şi staţiilor de transformare. Se prezintă de
asemenea domeniile de aplicare a fiecărei metode în parte.
Metode de determinare, puterea transformatoarelor de forţă, domenii de aplicare.

1. GENERALITATI.

Dimensionarea staţiilor şi posturilor de transformare se face la proiectarea alimentării cu

energie electrică a noilor consumatori şi pentru verificările periodice ale puterii instalate
(determinarea gradului de încărcare). Redimensionarea se impune în condiţiile modernizării
tehnologiilor, avansării fronturilor de lucru în cazul intreprinderilor miniere, retehnologizării
proceselor de producţie, a schimbării profilului de fabricaţie sau când se pune problema reducerii
consumurilor de energie electrică.
În cazul dimensionării transformatoarelor de putere se alege la început numărul şi locul de
amplasare a acestora, se stabilesc prin calculul puterile nominale aparente, precum şi tipul
constructiv, în funcţie de condiţiile de mediu.
Gruparea receptoarelor pe tablouri de distribuţie se face în aşa fel încât să să nu se
depăşească sarcina admisă, având în vedere următoarele considerente :
- existenţa unor corelaţii funcţionale în procesul tehnologic;
- utilizarea eficientă a transformatoarelor şi tablourilor de distribuţie tipizate precum şi a
altor echipamente electrice (celule, aparate de comutaţie, etc.);
- tarifarea identică a consumatorilor racordaţi;
- lipsa perturbaţiilor reciproce între receptoare;
- limitări de putere cerute de furnizorul de energie electrică;
- asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, în funcţie de
categoria lor de importanţă;

2.DETERMINAREA PUTERII TRANSFORMATOARELOR DE FORŢĂ.

Puterea postului (staţiei) de transformare se stabileşte în funcţie de puterea cerută de

consumatorii racordaţi. De corectitudinea determinării acesteia depind toţi indicatorii sistemului de
alimentare cu energie electrică şi anume : investiţii, cheltuieli de exploatare, pierderi de putere şi
energie, consum de material conductor şi alte materiale.
La stabilirea puterii cerute de consumatori se ia în considerare evoluţia în timp a sarcinii
acestora precum şi apariţia de noi consumatori [1,4,9].

2.1. Determinarea sarcinilor de calcul.

Stabilirea necesarului de putere (energie) electrică a unei întreprinderi (secţie sau sector) cu
un profil industrial bine conturat, necesită o serie de informaţii, în funcţie de care se stabileşte
metoda de calcul.
 Se consideră cazul în care se cunoaşte structura receptoarelor (tip, număr, putere), regimul
de funcţionare, condiţiile de exploatare şi cerinţele privind continuitatea în alimentarea cu energie
electrică. Pentru determinarea sarcinilor de calcul se poate utiliza una din metodele următoare:
a. Metoda consumului specific de energie.
Puterea activă de calcul se determină cu relaţia

w oA
Pc = Pmed =
T
[ kW] (1)

în care,
T - este timpul (perioada de timp) pentru care se estimează (ani, zile);
wo - este consumul specific pe unitatea de produs în kWh/buc(t);
A - producţia planificată în intervalul (an, zile, schimb) în buc(t);
Această metodă se utilizează pentru calcule estimative, dând rezultate pentru intreprinderile
cu producţie de serie mare şi diversitate redusă a produselor;
b. Metoda sarcinilor specifice pe unitatea de suprafaţă.
Această metodă se foloseşte pentru aprecierea puterii pe o secţie (intreprindere), atunci când
se cunoaşte puterea specifică po [kW/m2]:
Puterea cerută se determină cu relaţia :

Pc = po . S [kW] (2)

în care S este suprafaţa de producţie în m2.

Metoda se recomandă pentru halele de producţie cu număr mare de receptoare (construcţii de
maşini) şi pentru calculul puterii instalaţiilor de iluminat.
c. Metoda formulei binome.
Sarcina de calcul pentru un grup de receptoare se determină cu relaţia :

Pc = a . Pm + b . Pn [kW] (3)

Când sunt mai multe grupe de receptoare, ce diferă între ele, calculul se face cu relaţia :

n
Pc = (aPm ) max + ∑ (b P )[ kW]
i =1
i ni (4)

în care : Pn este suma puterilor nominale ale tuturor receptoarelor dintr-o grupă de
consumatori;
Pm este suma puterilor celor mai mari receptoare;
a şi b sunt coeficienţii formulei binome, ale căror valori sunt date în tabelul 1.1 [4].
Tabelul 1.1.

Grupa de receptoare X a b cosϕ

Maşini electrice pentru acţionarea maşinilor unelte 5 1 0 1

Ventilatoare, pompe, compresoare 5 0 1 1

Utilaje de ridicat şi transportat 3 0 0 1

Utilaje de sudură 0 0 0 1

Cuptoare electrice cu rezistenţe 2 0 1 1

Metoda se poate aplica în multe cazuri cu toate că sarcinile rezultate sunt supraevaluate;
Se mai pot utiliza metoda coeficientului de maxim, metoda analizei directe, metoda
probabilistică;
Pentru stabilirea puterii nominale aparente necesare unui transformator de putere, se pot
utiliza două metode şi anume :
- metoda coeficientului de cerere;
- metoda coeficientului de umplere a curbei de sarcină;

2.2. Metoda coeficientului de cerere.

Această metodă se bazează pe adoptarea unui curent nominal al transformatorului IN, cel
puţin egal cu suma vectorială a curenţilor Ii, ceruţi de consumatorii pe care îi alimentează :

→ i=n →
IN ≥ ∑I
i =1
i (5)

Plecând de la acest considerent, încălzirea transformatorului va fi cel mult egală cu valoarea

ei admisibilă şi se demonstrează că puterea nominală aparentă SN se determină cu relaţia [8,9]

i=n
c ∑P
i =1
ni
SN = (6)
η r η med cos ϕ med

în care : Pni este puterea nominală a consumatorului I, iar n numărul acestora;

c este coeficientul de cerere egal cu produsul dintre coeficientul de simultaneitate ks şi
coeficientul de încărcare kî (c = ks kî);
Valorile coeficientului de cerere s-au determinat experimental, pe baze statistice, pentru
diferite grupe de receptoare [B.4] şi sunt prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2.
Coeficientul de cerere pentru diferite categorii de receptoare
Denumirea ki Cosϕc tgϕc
receptoarelor
Receptoare electro- Mecanice

Aeroterme 1 1 1

Compresoare 1 1 1

Macarale 0,1-0,2 1 1

Maşini unelte 0,12-0,25 1 1

Pompe 0,7-0,8 1 1

Ventilatoare 0,65-0,75 1 1

Receptoare electro- Termice

Generatoare de sudare 0,3-0,35 0,5-0,6 1,73-1,33

Convertizoare de 0,4-0,6 0,6-0,7 1,33-1,00

sudare
Cuptoare de inducţie 1 0 3

Cuptoare cu 0,6-0,8 1 0
rezistoare
Redresoare pentru 1 1 1
electrochimie
Receptoare de 0,7-0,9 0,55-0,9 1,51-0,48
iluminat

ηr este randamentul reţelei;

ηmed, cosϕmed sunt valorile medii ponderate ale randamentului, respectiv ale factorului de
putere ale celor n consumatori, racordaţi la transformator.
Valorile medii ponderate ale randamentului şi factorului de putere, se determină cu relaţia
i= n

∑P
i =1
ni η i
: η med = i=n
(7)
∑P
i =1
ni
 i= n

∑P
i =1
ni cos ϕ i
cos ϕ med = i= n
(8)
∑P
i =1
ni

Metoda coeficientului de cerere, conduce de regulă la o supradimensionare a puterei

transformatorului şi nu ţine cont de capacitatea de suprasarcină a acestuia;

2.3. Metoda coeficientului de umplere a curbei de sarcină.

Această metodă înlătură dezavantajul amintit anterior, dar pentru o aplica este necesar să se
cunoască curba de sarcină a transformatorului, care reprezintă variaţia puterii active P[kW], în
decursul unei zile [24 ore], (fig.1.)

Fig.1

În fig.1, s-au folosit următoarele notaţii : Pmax - puterea maximă din curba de sarcină; Pmed -
puterea medie cerută în decursul a 24 de ore, care reprezintă acea putere constantă cu care ar trebui
încărcat transformatorul, pentru a consuma aceeaşi energie electrică, ca şi în cazul sarcinii
variabile; deci se poate scrie :
24

24 ∫ Pdt A
∫
Pmed .24 = Pdt , sauPmed = = (9)
0

0
24 24
în care A, este aria haşurată din figura precedentă.
Puterea nominală aparentă a transformatorului, SN, se alege egală cu treapta standardizată
imediat inferioară puterii maxime din curba de sarcină, adică după relaţia:
 Pmax
SN p (10)
cosϕ med

în care cosϕmed este valoarea medie pe o zi a factorului de putere a consumatorilor. Transformatorul

ales în acest fel va funcţiona atât la sarcini mai mici cât şi mai mari decât cea nominală, astfel că
mărirea duratei de serviciu cauzată de funcţionarea cu sarcini reduse va fi compensată de scăderea
acesteia, datorită funcţionării sale în regim de suprasarcină.
Pentru ca această compensare să fie completă, s-a stabilit ca la fiecare micşorare a
coeficientului de umplere (u), a curbei de sarcină cu 10 %, se admite o suprasarcină ΔS de 3 %,
astfel că verificarea se face cu relaţia :

3(100 − u%)
ΔS = p ΔS max (11)
10

unde ΔS max are valoarea 20 % pentru montaj interior şi 30 % pentru montaj exterior.
Observaţie : Coeficientul de umplere a curbei de sarcină (u) reprezintă raportul dintre
energia reală (Wreal) consumată, egală cu suprafaţa A şi energia maximă (Wmax) care s-ar consuma
dacă sarcina se menţine la valoarea Pmax, timp de 24 ore [8,9].

24

Wreal
Pdt∫ P .24 Pmed
u= = 0
= med = (12)
Wmax Pmax .24 Pmax .24 Pmax

3. CONCLUZII
Fiecare dintre cele două metode expuse are domeniul său de aplicare. Metoda coeficientului
de cerere este mai expeditivă, mai puţin exactă şi se utilizează când nu se cunoaşte curba de sarcină
a transformatorului.
Metoda coeficientului de umplere a curbei de sarcină se preferă întotodeauna când se poate
determina curba de sarcină a transformatorului. Ea se utilizează la verificarea, înlocuirea unor
transformatoare existente, când curba de sarcină se poate ridica prin măsurători. În proiectare,
metoda se poate aplica doar la transformatoarele care lucrează pe baza unor ciclograme, când curba
de sarcină se poate determina prin calcul [1].

4. BIBLIOGRAFIE
1. Comşa, D. Darie, S. ş.a. - Proiectarea instalaţiilor electrice industriale.EDP. Bucureşti 1979.
2. Dinculescu, D., Sisak, F.- Instalaţii şi echipamente electrice. EDP. Bucureşti 1981.
3. Iordănescu,I., Iacobescu, Gh.,- Alimentarea cu energie electrică a intreprinderilor industriale.
EDP. Bucureşti 1979
4. Mircea, I.- Instalaţii şi echipamente electrice.EDP Bucureşti 1996
5. M.M.P.S.- Legea protecţiei muncii nr.90/1996 şi normele metodologice de aplicare. Buc.1996
6. M.M.P.S. şi M.S- Norme generale de protecţie a muncii. Buc.1996.
7. Păsculescu, M. ş.a.- Instalaţii electrice miniere. EDP. Buc. 1983
8. Păsculescu, M. ş.a.-Electrificarea exploatărilor miniere. ET. Buc.1988
9. Pietrăreanu, E. - Agenda electricianului. Ediţia a IV-a, revăzută şi completată. ET, Bucureşti 1986

View publication stats