Metode Numerice Inginerie Electrica an II 2011-2012 Curs 5 + 6 Metode numerice de interpolare i aproximare a funciilor Aplicaii n ingineria electric Parte I

Noiuni de interpolare a funciilor numerice

dr. ing. mat. Dan D. MICU Director - Laborator de Cercetare n Metode Numerice Departamentul de Electrotehnic, Inginerie Electric E-mail: Dan.Micu@et.utcluj.ro

Exemple de aplicaii practice din ingineria electric n care intervine aproximarea prin interpolare a funciilor

Aplicaie 1 - Amplasarea tablourilor de distribuie Amplasarea tablourilor de distribuie a energiei electrice ntr-o construcie industrial se face n faza proiectrii instalaiei electrice, pe baza determinrii momentelor minime ale curenilor cerui. n relaiile de calcul a acestor momente ale curenilor cerui n instalatie, intr coeficientul numit: de influen. Acest coeficient este determinat experimental in cateva valori in functie de numarul receptoarelor! Dac se cunoate o form analitic de variaie a acestui coeficient, identificarea punctelor de minim ale momentelor curenilor cerui devine o problem relativ simpl, fiindc se reduce la evaluarea unei funcii analitice, datorat coeficientului dependent de numrul de receptoare Aplicatia se rezolva prin aproximarea unei curbe de variatie a coeficientului de influenta cu ajutorul metodelor numerice

Este dat un set de valori experimentale pentru coeficientul de influenta, care cu functii elementare adoptate dupa modul de variatie grafica a punctelor, se va proceda la aproximare

Aplicatia 2- Testarea izolatorilor liniilor electrice aeriene n faza de fabricaie a izolatorilor siliconici de pe liniile electrice aeriene, testarea rezistenei superficiale a acestora reprezint o problem de importan considerabil!

Strpungerea izolatorilor

Metoda de testare presupune alimentarea bornelor unui izolator cu o tensiune foarte ridicat i efectuarea mai multor msurtori de ncercare, pn la strpungerea izolaiei, conform schemei electrice de principiu de mai jos

Montaj de testarea a izolatorilor n urma efecturii ncercrilor se stabilesc funcii numerice de dependen ntre valorile rezistenei de izolaie i nivelul tensiunilor aplicate. Pentru aflarea rezistenei pentru orice nivel de tensiune electric, se apeleaz la interpolarea numeric a funciilor de dependen reieite.

Aplicatia 3 - Stabilirea cantitilor de energie consumate, pe baza nregistrrilor de putere curba de sarcin zilnic (prelucrarea curbelor de sarcin prin interpolare)
Se consider un receptor de energie electric pentru care se cunoate curba de sarcin zilnic referitoare la puterea activ consumat. Se cere s se determine energia activ zilnic consumat de receptor, pe baza prelucrrii curbei de sarcin prin integrare numeric

Aplicatie 4 - Aproximarea numeric a caracteristicii de mers n gol a unui generator sincron cu polinoame de interpolare i funcii spline Se consider un generator sincron, pentru care s-a obinut experimental (prin msurarea tensiunii la bornele generatorului pentru anumite valori, de regul echidistante, ale curentului de excitaie, n condiii de mers n gol) caracteristica de mers n gol care reprezint dependena tensiunii la borne U de curentul de excitaie Ie, n condiii de funcionare n gol (curent statoric I=0 sau, cu alte cuvinte, sarcin nul la bornele generatorului).
U 1.25
1 0.75 0.5 0.25 0 0 0.25 0.5 0.75 1 1.25 1.5 I e

Valorile determinate pe cale experimental constituie cele n +1 puncte distincte cunoscute ale funciei y = f (x) n intervalul [ a , b ] , unde y reprezint tensiunea la borne , iar x curentul de excitaie Ie

ncrcarea inteligent a vehiculelor electrice smart charging, pentru mentinerea echilibrului n sistemele de distributie a energiei electrice; Evaluarea dinamic a ncarcarii LEA, datorit fermelor eoliene i variatiei vitezei vntului; pe masur ce crete viteza vntului, crete i puterea generat de fermele eoliene, dar se realizeaz i o ventilaie natural accentuat a liniilor electrice de evacuare a puterii, deci crete capacitatea de ncrcare a liniilor existente; Alimentarea ventilatoarelor electrice de la panouri fotovoltaice aproximarea curbelor de functionare; Aplicatie: ferme avicole; Evaluarea rezistivitii volumice a materialelor utilizate la terminalele cablurilor de medie tensiune; Se studiaz posibilitatea apariiei unor defecte prin descrcri pariale; Determinarea caracteristicilor de strpungere a gazelor de stingere a arcului electric din ntreruptoarele de nalta tensiune;

Discriminarea ntre curenii interni de defect i curentii de magnetizare ntr-un transformator; Aplicaie: implementare curb analitic n relee digitale de protecie; Standardizarea prin aproximare a variaiei spaiale a curenilor de ntoarcere ai trsnetelor, pe baza unor curbe numerice; Aproximarea curbelor de magnetizare corespunztoare fenomenului de fero-rezonan - poate genera supratensiuni i supracureni n sistemele energetice; Aproximarea variaiei spaiale a inductivitii unui motor liniar cu reluctan variabil; pe baza acestei caracteristici, se studiaz performanele motorului n diferite condiii de alimentare; Stabilirea caracteristicii flux curent n proiectarea senzorilor de cmp magnetic; Aplicaii: detectarea conductelor metalice, detecia submarinelor, msurtori geofizice; Aproximarea polinomial sau cu funcii hiperbolice a curbelor de magnetizare a materialelor magnetice Variaia cu temperatura a punctului optim de funcionare al pilelor electrice de combustie;

LEA de nalt tensiune se modeleaz prin cuadripoli; Atunci cnd lungimea unei linii este mai mare de 300 km, iar tensiunea de linie mai mare de 220 kV, acestea pot fi asimilate unor linii electrice lungi. n consecin, n calculul parametrilor cuadripolilor trebuie aplicate anumite funcii de corecie, pentru luarea n considerare a caracterului uniform distribuit al acestor parametri; Aproximarea caracteristicii de mers n gol a hidrogeneratoarelor: dependena tensiune la borne curent de excitaie; n funcie de aceast caracteristic i reglajele efectuate, se realizeaz cuplarea la reea / intrarea n sistemul energetic al generatoarelor

Aproximare polinomial pentru caracteristica semiconductoare si eroarea introdusa prin aproximare:

u v i(u ) = Is e 1, Is = 10 6 (A ), v = 0.027(V )

unei

diode

S se determine o aproximare polinomial pentru caracteristica de magnetizare si eroarea introdusa prin aproximare
H , 0 = 410 7 , Bs = 1.7(T ), = 10 4 0 B = 0 H + Bs th B s

Determinarea valorilor tensiunii electrice induse n conductele metalice subterane, datorit influenelor electromagnetice exercitate de ctre liniile electrice aeriene de nalt tensiune; Determinarea valorilor magnetostriciunii n miezul magnetic al motoarelor electrice; magnetostriciunea conduce la vibratii nedorite; Investigarea fenomenului corona n gazele compozite care formeaz mediul de izolaie al ntreruptoarelor de nalta i medie tensiune; Interpretarea rezultatelor pneumografiei (tomografie pulmonar), aplicat pacienilor din zonele miniere; pune n eviden prezena prafului feromagnetic; Studiul descreterii cu temperatura a rezistenei nfurrilor mainilor electrice utilizate n pompajul fluidelor criogenice; Aplicaii: transportul gazelor naturale sub form lichid;

Introducere

n aplicaiile din domeniul electrotehnic nu se cunoate expresia analitic a funciei care trebuie aproximat ci doar valorile ei ntrun anumit numr de puncte (tabelate - obinute din calcule sau msurtori experimentale) urmrindu-se determinarea aproximativ a valorilor corespunztoare unor alte puncte diferite de cele date. Aproximarea unei funcii exprimat analitic sub forma unor formule explicite, implicite sau parametrice, sub forma unor serii, sau a unui algoritm se face cu scopul simplificrii calculelor de evaluare a mrimii funciei , a derivatelor acesteia sau a integralei definite.

Evaluarea unei funcii definit sub form numeric (dat tabelar) n urma unor msurtori experimentale, presupune aproximarea ei (interpolarea) n intervalele dintre nodurile reelei n orice punct al domeniului de definiie. Cea mai simpl metod de interpolare a unei funcii definit sub form numeric prin coordonatele (xi,yi) ale unor puncte numite noduri, const n aproximarea funciei cu un polinom pentru a putea fi prelucrat n continuare (interpolare, derivare, integrare etc) evaluarea funciei reducndu-se la operaii aritmetice elementare (adunri i nmuliri). Se msoar la momente discrete x0, x1...,xn (noduri), valorile unor funcii f(x) i se pune problema de a gsi valorile sale n alte puncte diferite de noduri.

Funcia de aproximare este de forma:

f ( x ) g ( x; a 0 , a1 ,..., a n )

- model matematic.

g ( x, a 0 ,..., a n ) = a 0 g 0 ( x) + a1 g1 ( x) + ... + a n g n ( x)
g ( x; a 0 , a1 ,..., a n ) = a 0 + a1 x + a 2 x 2 + ... + a n x n

- interpolare liniar - interpolare polinomial

g ( x; a0 , a1 ,..., a n ) = a0 + a1e xi + a 2 e 2 xi + ... + a n e nxi , i = 1

- interpolare trigonometric

a 0 + a1 x + ... + a n x n g ( x; a 0 ,..., a n , b0 ,..., bm ) = b0 + b1 x + ... + bm x m

- interpolare raional

Dac nu exist informaii asupra problemei tehnice care a generat modelul matematic, atunci cel mai des se utilizeaz pentru interpolare polinoame! Avantaje: valoarea polinoamelor se calculeaz uor; sumele, diferenele, produsele de polinoame au ca rezultat polinoame; prin derivare i integrare (care se fac uor), rezult tot polinoame; teoria interpolrii polinomiale este simpl i bine pus la punct.

Aproximarea prin polinoame a funciilor

Se pornete de la teorema lui Weierstrass care are urmtorul enun:

Fie f o funcie definit i continu pe intervalul [a , b], f C[a , b ], > 0, p n (x ) polinom de gradul n

x [a , b]

f (x ) p n (x ) <

I. Interpolarea polinomial n aplicaiile electrotehnice alegerea funciei de aproximare se bazeaz i pe cunoaterea formei funciei care trebuie aproximat innd cont de informaiile asupra aplicaiei practice care a generat modelul matematic. Problema care se pune este determinarea polinomului pn(x) care satisface relaia de mai sus.
x 0 , x1 , ..., x n [a , b] f (x 0 ), f (x1 ), ..., f (x n ), x i x j , i j

p n (x i ) = f (x i ), i = 0, n

Demonstratie pe tabla 1: Unicitatea polinomului de interpolare

Problema interpolrii presupune parcurgerea etapelor: determinarea coeficienilor polinomului de interpolare prin rezolvarea unui sistem liniar de ecuaii algebrice evaluarea polinomului de interpolat

Aceast variant de interpolare poate fi aplicat doar pentru valori mici ale gradului polinomului (n<5) deoarece are dou mari dezavantaje: Efort de calcul mare pentru determinarea coeficienilor (Cramer). Erorile soluiei sunt mari deoarece sistemul poate fi ru condiionat pentru valori mari a gradului polinomului

II. Interpolarea Lagrange Metoda de interpolare bazat pe polinomul de interpolare Lagrange elimin dezavantajele metodei clasice de interpolare polinomial, n schimb timpul necesar evalurii polinomului de interpolare crete de la ordinul liniar O(n) la cel ptratic O(n2).
Fie o funcie f(x) definit pe [a,b], ale crei valori yi sunt cunoscute numai n nodurile

xi , y i = f ( xi ) i [0, n] - interpolare liniar

xi - noduri de interpolare

Polinomul de interpolare Lagrange

Tabel de valori - din msurtori experimentale

Se numete polinom de interpolare asociat tabelului de valori un polinom p de grad mai mic sau egal cu n, cu coeficieni reali astfel nct:

p( x i ) = y i
are loc formula aproximativ:

f ( x ) p ( x ) x [ a , b ]
f ( x i ) = p( x i ) = yi , i [0, n ]

unde p(x) este unic pentru un tabel dat iar f i p au aceleai valori n nodurile fixate. Observaie: Polinomul p(x) permite calculul valorilor sale i n punctele x xi deci ntre noduri, ceea ce justific denumirea de interpolare.

Pentru orice k, 0 k p,se introduce li (i [0, n ]) polinomul elementar baza: In nodurile in care se cunoaste functia In nodurile in care nu se cunoaste functia

li (x i ) = 1

li (x k ) = 0, k i

Deoarece se cere ca li s se anuleze n n puncte rezult c acesta are forma:

x 0 , x1 ,..., x i 1 , x i +1 ,..., x n

li (x ) = ci (x x 0 )...(x x i 1 )(x x i +1 )...(x x n )

- ci este o constant

Punnd n aceast relaie x = x i i innd cont c li (x i ) = 1 rezult constanta:

ci =

(x i x 0 )...(x i x i 1 )(x i x i +1 )...(x i x n )

nlocuind constanta ci n relaia de mai sus rezult polinomul baz:

(x x 0 )...(x x i 1 )(x x i +1 )...(x x n ) = n x x j l i (x ) = x x (x i x 0 )...(x i x i 1 )(x i x i +1 )...(x i x n ) j= 0 i j

j i

Se construiete polinomul de interpolare Lagrange de grad cel mult n: not n n }

Ln ( x ) =
n

f ( xi ) l i ( x ) = y i l i ( x )
i =0 i =0

( x x0 )...( x xi 1 )( x xi +1 )...( x xn ) Ln ( x ) = yi ( xi x0 )...( xi xi 1 )( xi xi +1 )...( xi xn ) i =0

Ln (xi ) = yi li (xk ) = yi = f (xi )

Deci Ln(x) este polinomul Lagrange de interpolare asociat tabelului de valori
i =0

Functia f i polinomul Ln au aceleai valori n nodurile fixate!!!

Demonstratie pe tabla 2- Exemplificarea unei interpolari Lagrange de gradul I Dac n=1 atunci se cunoate funcia n dou noduri

x 0 , x1 f (x 0 ), f (x1 )

f (x1 ) f (x0 ) L1 x = f (x0 ) + x x0 x1 x0

()

Interpolarea Lagrange de ordinul I

L1(x) este polinomul Lagrange unic care trece prin punctele (x0,y0) i (x1,y1) i aproximeaz funcia f(x) pe intervalul [x0, x1]. Generalizare: polinom de grad cel mult n care trece prin n+1 puncte n care funcia se cunoate!
Demonstratie pe tabla 3 Masuratori rezistenta statica si dinamica

Exemplu:

f (x) = ex

1 1 1, , 0, ,1 - noduri 2 2

Se interpoleaz pe intervalul [-1,1] funcia dat prin polinomul Lagrange Ln(x):

1 1 (x + 1) (x 0) x 1 (x 1) x + (x 0 ) x (x 1) 1 2 2 2 1 e + e 2 + L n (x ) = 1 1 1 1 1 1 1 + 1 0 1 1 + ( 1 0 ) 1 ( 1 1) 2 2 2 2 2 2 2 (x + 1) x + 1 x 1 (x 1) (x + 1) x + 1 (x 0) (x 1) 1 2 2 2 e0 + + e2 + 1 1 1 1 1 (0 + 1) 0 + 1 0 1 (0 1) + 1 + 0 1 2 2 2 2 2 2 2

(x + 1) x + 1 (x 0) x 1
+

2 1 2 e 1 1 (1 + 1) 1 + (1 + 0) 1 2 2

L n (x ) = 1.0 + 0.99 x + 0.49 x 2 + 0.17 x 3 + 0.04 x 4

Exemplu: f ( x ) = 1
x
l 0 (x ) =

{x 0 = 0, x1 = 2.5, x 2 = 4}

Se interpoleaz pe intervalul [1,5] funcia dat prin polinomul Lagrange de ordinul II:

(x 2.5) (x 4) = (x 6.5)x + 10 f (x 0 ) = f (2 ) = 0.5; f (x 1 ) = f (2.5) = 0.4; (2 2.5) (2 4) f (x 2 ) = f (4 ) = 0.25 (x 2) (x 4) = ( 4x + 24)x 32 l1 (x ) = (2.5 2) (2.5 4) 3 2 (x 2) (x 2.5) = (x 4.5)x + 5 P(x ) = L2 (x ) = li (x ) f (x i ) = (0.05x 0.42) x + 1.15 l 2 (x ) = i =0 (4 2) (4 2.5) 3
O aproximaie pentru f (3) = este

1 = 0.333 3

Interpolare Lagrange de ordinul II

f (3) L 2 (3) = 0.325

Demonstratie pe tabla 4 Evaluarea erorii de interpolare Lagrange

Formula de interpolare a lui Lagrange de ordin n:

f ( x ) = Ln ( x ) + R n ( x )

f ( n +1) () R n (x) = ( x x 0 )( x x1 )...(x x n ) - restul Lagrange de ordin n (n + 1)!

- este un punct din cel mai mic interval care conine nodurile x0, x1,...xn si variabila x.

Demonstratie pe tabla 5 - Aplicatie evaluarea erorii

III. Interpolarea Newton cu diferene divizate Demonstratia pe tabla 6 Ideea - diferente divizate
Presupunem c Ln(x) este polinomul Lagrange de grad n care interpoleaz funcia f(x) n nodurile distincte x0, x1,,xn
Diferenele divizate ale funciei f(x) sunt utilizate pentru a exprima polinomul sub forma lui Newton Nn(x), el se va scrie sub o form generalizat - Taylor:

N n (x ) = a0 + a1 (x x0 ) + a 2 (x x0 )(x x1 ) + ... + a n (x x0 )(x x1 )...(x xn 1 )

Pentru determinarea constantelor a0, a1,...an, evalum polinomul n nodurile:

f (x1 ) f (x 0 ) x = x1 f (x 0 ) + a1 (x1 x 0 ) = N n (x1 ) = f (x1 ) a1 = x1 x 0

Tabelul de valori rezultat din msurtori experimentale:

x = x 0 .a 0 = N n (x 0 ) = f (x 0 )

f ( x i ) f ( x i 1 ) i = 1,..., n x i x i 1
f [x i 1 , x i ] sau [ x i 1 , x i ; f ]

- diferene divizate de ordinul I ale lui f pe nodurile xi - se noteaz

Diferenele divizate de ordinul 0 pe un nod

f [x 0 ] = f (x 0 )
f [x 0 , x1 ] = f [x1 ] f [x 0 ] x1 x 0
f [x1 , x 2 ] f [x 0 , x1 ] x2 x0

Diferenele divizate liniare de ordinul 1 pe dou noduri:

Diferenele divizate de ordinul 2 pe trei noduri:

f [x 0 , x1 , x 2 ] =

Diferenele divizate de ordinul n pe n+1 noduri:

f [x 0 , x1 , x 2 ,...x n ] =

f [x1 , x 2 ,...x n ] f [x 0 , x1 ,...x n 1 ] xn x0

Se noteaz astfel:
.

f (x1 ) f (x 0 ) a1 = = f [x 0 , x1 ] x1 x 0

a k = f [x 0 , x1 ,..., x k ]

Proprieti:

f [x 0 , x1 ] = f [x1 , x 0 ]

f [x1 ] f [x 0 ] f [x 0 , x1 ] = + x1 x 0 x 0 x1
f [x 0 , x1 , x 2 ] = f [x 2 ] f [x1 ] f [x 0 ] + + (x 2 x 0 )(x 2 x1 ) (x1 x 0 )(x1 x 2 ) (x 0 x1 )(x 0 x 2 )
n

f [x 0 , x1 ,..., x n ] =
i =0

f [x i ] (x i x 0 )(x i x1 )...(x i x n )

a. Pentru f funcie liniar

f [x 0 , x ] = f [x 0 , x1 ] - o funcie liniar pentru care valoarea derivatei este constant.

f [x 0 , x ] =

f [x ] f [x 0 ] f [x ] = f [x 0 ] + f [x 0 , x ] (x x 0 ) - funcia i polinomul coincid x x0

b. Pentru f funcie neliniar

f [x ] = f [x 0 ] + f [x 0 , x1 ] (x x 0 ) + R 1 (x )
f [x ] f [x 0 ] R 1 (x ) = f [x ] f [x 0 ] f [x 0 , x 1 ] (x x 0 ) R 1 (x ) = (x x 0 ) (x x ) f [x 0 , x 1 ] 0

R 1 (x ) = (x x 0 ) (f [x 0 , x ] f [x 0 , x1 ]) = (x x 0 )(x x1 )

(f [x 0 , x ] f [x 0 , x1 ])
xx 144 2444 4 1 3
f [x , x 0 , x1 ]

R 1 (x ) = (x x 0 )(x x1 ) f [x , x 0 , x1 ]

Polinomul construit este polinomul de gradul 2 de interpolare sub forma Newton cu diferene divizate considernd nodul x2 nod intermediar:

N 2 (x ) = f [x 0 ] + (x x 0 )f [x 0 , x1 ] + (x x 0 )(x x1 )f [x 2 , x 0 , x1 ] 1444 2444 3 14444244443 4 4

N1 ( x )= f ( x ) R 0 ( x )= f ( x ) R1 ( x )

Nn (x) = f [x0 ] + (x x0 )f [x0 , x1 ] + (x x0 )(x x1 )f [x0 , x1 , x 2 ] + ...+ (x x0 )...(x x n1 )f [x0 ,...,x n ] 1444 24444 14444244443 4 3 4 4 N1( x =f ( x )R0 ( x )= ( x ) R1( x ) 144)4444f444 24444444444 4 3

R n (x ) = (x x 0 )...(x x n )f [x , x 0 , x1 ,..., x n ]

N2 ( x )

Exemplu: Se cunosc valorile funciei n punctele

f (0) = 5, f (1) = 1, f (3) = 25, f (4) = 55

S se calculeze valoarea funciei n 0.5 utiliznd un polinom de interpolare Newton de gradul I.

N1 (x ) = f [x 0 ] + (x x 0 ) f [x 0 , x1 ]
R 1 (x ) = (x x 0 )(x x1 ) f [x , x 0 , x1 ]

N1 (0.5) = 5 + (0.5 0) 6 = 2
R1 (0.5) = (0.5 0)(0.5 1) 2 = 0.5

Exemplu:
S se scrie polinomul de interpolare Newton cu diferene divizate de gradul II pentru funcia

1 1 f (x ) = sin(x ) i nodurile x 0 = 0, x1 = , x 2 = 6 2

Comentarii asupra metodelor numerice de interpolare utilizate Polinomul de interpolare de tip Lagrange Polinomul de interpolare Lagrange permite calculul valorilor sale i n dintre noduri, ceea ce justific denumirea de interpolare; Eroarea aproximrii este dificil de estimat, necesitnd cunoaterea valorilor derivatei de ordinul n+1; Se elimin dezavantajele metodei clasice de interpolare polinomial adic efort de calcul mare i erori mari ale soluiei; Funciile de baz li(x) se aleg astfel nct s se anuleze n n puncte; Timpul necesar evalurii polinomului de interpolare crete de la ordinul liniar O(n) la cel ptratic O(n2); Are acuratee a aproximaiei pe ntreg intervalul.

Polinomul de interpolare de tip Newton cu diferene divizate n cazul n care se adaug un nod de interpolare, fa de cazul interpolrii Lagrange, interpolarea Newton nu necesit ntreaga recalculare; Realizeaz un compromis ntre evaluare i construcia algoritmului care este stabil din punct de vedere al erorilor numerice; Permite mrirea gradului polinomului de interpolare prin adugarea unui nod nou n reeaua de interpolare cu reutilizarea coeficienilor de la gradul anterior care nu se modific; Coeficienii polinomului Newton reprezint diferenele divizate ale funciei de interpolat ceea ce uureaz calculul numeric al derivatelor polinomului de interpolare; Timpul de calcul este dependent de eroarea impus avnd valori mari doar n cazurile n care se dorete o precizie ridicat

Aproximarea cu polinomul de interpolare Taylor Se considera polinomul de interpolare Taylor sub forma
p n (x ) = f (x ) = f (x 0 ) + (x x 0 ) f ' (x 0 ) + 1 1 2 n (x x 0 ) f '' (x 0 ) + ... + (x x 0 ) f ( n ) (x 0 ) + R n ( x ) 2! n!

(x x 0 )n +1 f (n +1) (), R n (x ) = (n + 1)!

cu [x; x 0 ]

Demonstratia 2 Curs 2 - Determinarea restului in formula lui Taylor!!!

Aproximarea cu abatere medie ptratic minim -metoda celor mai mici ptrate- least squares data fitting
Se utilizeaz pentru aproximarea funciilor definite prin noduri ale cror coordonate prezint un oarecare grad de incertitudine. Este cazul funciilor ce exprim dependene obinute experimental prin msurtori sau ca urmare a unor calcule care folosesc rezultatele msurtorilor, nu se recomand ntrebuinarea metodelor de aproximare Lagrange care uneori pot amplifica aceste erori. Prin folosirea unui polinom de aproximare al crui grad m este mai mic dect cel al polinomului Lagrange corespunztor se obine o aproximare cu abatere ptratic minim.

Metoda urmrete minimizarea erorii calculate de norma euclidiana (suma ptratelor abaterilor dintre datele experimentale i cele determinate teoretic). Metoda se aplic nu numai la aproximarea caracteristicilor neliniare dar i la rezolvarea problemelor inverse, unde conceptul este echivalent cu pseudosoluia. Metoda este cunoscut i sub numele metoda celor mai mici ptrate a lui Gauss va fi prezentata pe larg - Master an I

Aproximarea cu funcii spline Termenul de spline eng. numele unui instrument folosit de desenatori pentru a trasa curbe netede care s treac printr-un anumit numr de puncte date. Acest instrument este format dintr-o rigl elastic, pe care sunt dispuse greuti, astfel nct ea s se aeze dup o curb care trece prin punctele date. Poziia curbei corespunde energiei poteniale minime, ceea ce nseamn curbur minim. Metoda va fi prezentata pe larg - Master an I
i g i ( x) = Pm ( x) ,

x [ x i 1, x i ] , i = 1,2,L, n

m = 2 ,funcii spline de interpolare parabolic

g i ( x ) = a i + b i ( x x i 1 ) + c i ( x x i 1 ) 2 , x [ x i 1, x i ] , i = 1,2,L, n

m = 3 ,funcii spline de interpolare cubic

g i ( x ) = a i + b i ( x x i 1 ) + c i ( x x i 1 ) + d i ( x x i 1 ) , x [ x i 1, x i ] , i = 1,2,L, n
2 3

Aplicaia 1

1. Se cunoaste un sir de valori ale sarcinii electrice de pe un fir intr-un plan cu sistem de coordonate adoptat, in puncte de abscise cunoscute. Care este, in aceasta situatie, functia numerica de distributie de sarcina electrica pe fir in planul considerat? Datele problemei:

-- coeficient de multiplicare pentru afisare grafica optima

m := 10

1 1.2 2 2.5 3.4 mm x := 6 7.6 8 9 10

-- lungimea firului:

0.5 0.6 0.8 1.4 2.4 10 6 m Coulomb Q( x) := 3.5 5.7 6 8 20

L := 15 mm

In aceasta problema se urmareste exprimarea functiei numerice dupa care variaza sarcina unui corp bidimensional, cand sunt determinate, posibil experimental, valori ale sarcinii in puncte diferite de pe corp (fir). Astfel, se ajunge la densitatea lineica de sarcina pentru corpul considerat, pe baza careia se pot calcula intensitatea campului electric, potentialul electric in orice punct din plan.

. Modelul matematic la care se reduce problema: Q( x) Functie ( x) dQ L( x) dx L( x) Functie1 ( x)

In vederea calcularii functiei de repartitie se apeleaza la metoda numerica de interpolare Lagrange (interpolare polinomiala). -- metoda consta in gasirea unui polinom, cu coeficienti reali, a carui valori in abscisele cunoscute sa fie egale cu valorile sarcinii in acele puncte, iar pe intervalul de lungime a firului functia de repartitie sa fie egala cu polinomul respectiv; -- intervalul considerat este lungimea firului cu sistemul de coordonate fixat la inceputul acestuia; -- polinomul este unic pentru setul de valori prescris;

-- intervalul ales:

L := 0 .. 15

mm i := 0 .. n 1 j := 0 .. n 1

-- numarul de valori stabilite:

n := 10

-- valorile absciselor dispuse orizontal (se apeleaza din meniul Vector and Matrix Palette, obiect Matrix Transpose, ori Ctrl+1): x =
T 0 0 1 2 3 4 5 6 7 8 8 9 9 10

1 1.2

2 2.5 3.4

6 7.6

-- valorile ordonatelor (sarcinii): y ( x) =

T 0 0 1 2 3

y ( x) := Q( x)
4 5 6 7 6 8 8 9 20

0.5 0.6 0.8 1.4 2.4 3.5 5.7

-- coeficienti de calcul cu instructiunea de conditionare 'if' (daca i=j, valoarea coeficientului este 1): coef :=
i

if(i
j

j) , 1 , x x

( i j)

-- functie intermediara necesara rularii metodei (polinom de ordinul n-1, obtinut prin inmultire): intermediar( z) :=

(z xj)
j

z este variabila functiilor intermediare si finala, de interpolare;

-- formula definita a polinomului initial Lagrange:

z x , 1 , intermediar( z) l( i, z) := if i z x ) coef ( i i
-- polinomul de interpolare, numit Lagrange: L( z) :=

l(i, z)y(x)i
i

-- forma functiei de interpolare pentru lungimea corpului incarcat cu sarcina: z := 0 , 0.1.. 10

20 L( z ) y ( x) 10

4 z,x

10

D.

Determinarea functiei de interpolare si reprezentarea ei grafica este posibila si prin utilizarea unor functii predefinite in Mathcad, care metode au la baza algoritmi interni precum cel prezentat anterior. In continuare, se exemplifica o functie predefinita de interpolare din butonul 'Insert Function', linterp(x,y,z). B( z) := linterp( x, y( x) , z) z := 0, 0.001.. 10

20

B( z ) y ( x) 10

4 z, x

10

Observatie: Acuratetea de reprezentare este evidenta, in cazul graficelor de mai sus. Astfel, cand se cere o aproximatie cat mai apropiata de adevar metoda numerica expusa se dovedeste mai avantajoasa, atat pentru figurarea variatie cat si pentru calculul in puncte aflate in domeniul celor cunoscute.

-- in vederea exemplificarii ultimului argument se stabileste un set de valori de pe lungimea corpului pentru care se calculeaza valorile sarcinii:

1.5 3 X := 7 9.5

k := 0 .. 3 LX

( k) =
0.591 2.051 5.044

B X

( k) =

0.675 1.956 4.875 14

11.776

metoda numerica

functia predefinita

Obtinerea cat mai exacta a functiei de interpolare depinde si de gradul polinomului de interpolare; daca acesta este inferior si precizia va fi de nivel scazut; cresterea gradului este insa limitata si superior.

Aplicaia 2

Intre doi electrozi cilindrici coaxiali de lungime egala, perfect conductori, este dispus un material de conductivitate data. Pentru lungimea cilindrilor si pentru raza cilindrului exterior se dau cate un set de valori in functie de raza cilindrului interior. Se cere determinarea valorii rezistentei dispozitivului coaxial pentru orice valoare a razei cilindrului interior pe baza variatiei seturilor de date furnizate.

:= 5.7 10

1 m

(conductivitatea materialului)

0.1 0.2 a := 0.35 m 0.65 1

10.05 9.40 L := 8.98 m 9.96 14.04

2.20 3.42 b := 5.26 m 9.06 13.72

A-B. Rezistenta electrica a dispozitivului poate fi privita ca o suma de rezistente infinitezimale de forma cilindrica cu peretii de grosime dr, unde r este raza unui contur cerc situat intre cei doi cilindri supraconductori. Astfel, redarea analitica a dependentei de marimile geometrice a rezistentei totale rezulta prin integrarea rezistentelor infinitezimale considerate a fi in serie:
b

1 S

dr

1 2 r L

dr

1 2 L

ln

C. Deoarece parametrii L si b sunt determinati de parametrul a, variatia rezistentei se va face dupa o functie compusa din combinatia dependentelor celor doi parametrii de raza cilindrului mic, deci va avea o forma analitica necunoscuta. Corespondenta rezistenta electrica - raza cilindru interior se va exprima prin interpolare, pe baza datelor din cele 3 seturi: a, L si b. L f ( a) b g ( a) => R 1 2 f ( a) ln

g ( a)

--> setul de valori ale rezistentei dupa parametrul geometric a, in conditiile in care s-au inglobat si ceilalti parametri in formula arata in modul urmator: i := 0 .. last ( b ) 1 --> numarul de indici ale valorilor din set --> calculul individual al fiecarei valori

bi R := ln i ai 2 L i

0.04895 0.04807 R = 0.04803 0.0421 0.02969

--> in acest stadiu se aplica metoda lui Newton cu diferente divizate de interpolare a functiei data in puncte . --> algoritmul de scriere a metodei face apel la paleta de programare din Mathcad, se prezinta mai jos si este explicat pentru fiecare linie: --> se incarca intr-un vector intern sirul := X a Matrice_dif_div valorilor lui a; --> se incarca in alt vector sirul valorilor R Y R --> se stabileste numarul de linii si coloane n last ( X ) ale matricei cu diferente divizate, n; for j 0 .. n A for
j, 0

j 1 .. n for k 0 .. n j A A
k, j

--> prima coloana a matricei primeste valorile vectorului Y incarcat anterior; --> printr-un calcul recursiv se ocupa toate elementele superioare diagonalei principale cu diferentele divizate de ordin 1 pe a doua coloana, de ordin 2 pe a 3, s.a.m.d. --> celorlalte elemente, de sub diagonala principala, li se atribuie valoarea 0. --> algoritmul returneaza matricea Matrice_dif_div completata.

k + 1 , j 1

A X

k , j 1 k

k+ j

for i 1 .. j A A A := Matrice_dif_div A
10 10 10 10 10 n j+ i , j

--> redenumirea matricei 1.546 10 4.711 10 3.467 10 6.222 10 0

10 12 10 10

8.588 8.433 A = 8.426 7.386 5.208

10 10 10 10 10

5.995 10 7.6 10

10

2.472 10 4.202 10 0 0 0

3.214 10 0 0 0 0

10 10

10

4.238 10 0 0

--> functia de interpolare Newton apeleaza elementele matricei, care constituie difere divizate, construind astfel aproximarea: j := 1.. last(a) last(a) = 4 N(t) :=
j1 A t (a)i + A0, 0 0, j i =0

--> reprezentarea grafica a variatiei rezistentei dupa parametrul a se figureaza mai jos domeniul limitat inferior si superior de minimul, respectiv maximul sirului dimensiunii a
0.05 N( t) 0.04 R 0.03 0.02

0.2

0.4

0.6 t,a

0.8

D. Varianta oferita de Mathcad pentru identificarea numerica si grafica a variatiei rezistentei electrice in functie de dimensiunea parametrului a, implica apelarea functiei de interpolare linterp cu argumente: sirul valorilor lui a, sirul valorilor lui R inmultit cu si o variabila notata: f ( z) := linterp( a , R , z) --> denumirea functiei de interpolare cu variabila notata z;

--> in continuare se reprezinta grafic dependenta rezistentei 'R' de 'a':

Variatia rezistentei dupa parametrul a

R( dim_a) := N( dim_a)
a1 := 0.25 m R( a1) = 8.429 10 R( a2) = 8.249 10
10 10

R f ( z) N ( z )

0.04

a2 := 0.47 m

0.03

0.02

0.2

0.4 a, z

0.6

0.8

E. In grafic se compara caracteristica trasata de functia de interpolare Newton cu diferente divizate si caracteristica trasata de functia linterp de interpolare liniara; ultima functie uneste punctele prin segmente de dreapta, ceea ce reduce precizia de calcul. Avand exprimata functia de interpolare Newton cu diferente divizate este posibila calcularea rezistentei electrice pentru orice valoare numerica a dimensiunii 'a'. Se dau cateva exemple:

Aplicaia 3

1. Se dau urmatoarele rezultate ale unor masuratori, in functie de distanta, ale valorilor tensiunii electrice. Se cer valorile polinomului de interpolare Lagrange, de un grad fixat in jurul unui punct z in m+1 puncte, acest polinom aproximand functia. Sa se reprezinte grafic punctele masurate si polinomul de interpolare si sa se calculeze valoarea lui in z=1100 cu un polinom de gradul doi.

1 5 x := 9 12 20
d :=
i

6 1 U( x) := 4 13 28
( z) :=
i

n := 4

i := 0 .. n

j := 0 .. n

if( i j) , 1 , ( xi xj)
L( z) =
-12.158 -6 -2.262 -0.243 0.668 1 1.19 1.591 2.468 4 6.277

(z xi)

l( i, z) := if z

x , 1,
i

(z xi) di
( z)

L( z) :=

l(i, z)U(x)i
i

z := 0 .. 10 z=
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

L( 10) = 6.277 z := 1 .. 20
40 U ( x) i 20 L( z ) 0 20

L( 8) = 2.468 \\ pentru reprezentarea grafica;

10 xi , z

15

20

Aplicaia 4

2. Intr-un mediu de dimensiuni foarte mari, se masoara in puncte spatiale egal distantate consecutiv, pe o linie dreapta pornind de la o origine bine fixata, un set de valori ale potentialului electric, creat de un camp electric static. Pe baza acestor masuratori si a faptului ca starea electrica a mediului se considera a avea simetrie, se urmareste determinarea distributiei de potential in intreg mediul. Prin ce modalitate este posibila realizarea acestei optiuni? Datele problemei: -- sirul de valori spatiale cunoscute: ( 0 , 0 , 0) ( 1 , 1 , 1) ( 2 , 2 , 2) ( 3 , 3 , 3) ( 4 , 4 , 4) ( 5 , 5 , 5)

-- starea numerica a potentialului in punctele de masura in ordinea definirii lor: Vp := ( 0 0.5 0.7 0.86 1 0.86)V

D.

Solutionarea problemei se poate realiza si prin apelul la o functie predefinita in Mathcad; aceasta functie, numita 'cspline' are ca algoritm intern o metoda de interpolare polinomiala, la care precizia de calcul este, dupa cum va fi aratat, diferita de metoda utilizata mai sus.

0 1 2 t := 3 4 5

0 0.5 0.7 w= 0.86 1 0.86

S := cspline ( t , w)

g ( r) := interp ( S , t , w , r)

-- reprezentarea grafica a functiei:

1.5

1 g( r) 0.5

2 r

var := 0 , 0.5.. 5 f ( var ) =

0 0.312 0.5 0.616 0.7 0.778 0.86 0.942 1 0.993 0.86

--> esantion de valori ale variabilei spatiale g ( var) =

0

--> valorile functiei definita dupa metoda

0.307 0.5 0.618 0.7 0.777 0.86 0.945 1 0.985 0.86

valorile functiei definita intern in Mathcad <--

Reprezentarea grafica tridimensionala a distribuitiei de potential electric: A

i, j

:= f x sin rot

( i) ( j)

i, j

:= f y cos rot

( i) ( j)

i, j

:= f z

( i)

( A , B , C)

Aplicaia 5

Functii Mathcad pentru interpolarea unei suprafete in 2D Se introduce omatrice patraticacare genereaza o suprafata: 2 4.7 12 Mz := 2 9 0
0.9 2 5 8 5 8.9 17 9.2 7 9 0.9 3 7.1 5 9 2

12 1 1 3

0.1 0.8 3.4 0.8 9.6

12 0 7 3.2 0

rows ( Mz) = 6 cols ( Mz) = 6 n := rows ( Mz) n=6

Se scriu vectorii X si Y cu n-linii care determina reteaua: 0 1 2 X := 3 4 5 0 1 2 Y := 3 4 5

rows ( Mxy ) = 6

Mxy := augment ( sort ( X) , sort ( Y) )

Coeficientii functiei spline

S := cspline ( Mxy , Mz )

S , Mxy , Mz , x fit( x, y ) := interp y

Suprafata originala realizata doar prin unirea cu segmente a punctelor matricei:

2D Spline- Suprafata interpolata in care punctele intermediare sunt calculate si afisate:

Mz

FIT