Ecuaţii diferenţiale de ordinuln

Unitatea de învăţare nr. 17

Ecuaţii diferenţiale de ordinul n

Cuprins Pagina

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 17 2

17.1 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n, liniare şi omogene; ecuaţii diferenţiale de 2
ordinul n liniare şi neomogene
17.2 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n, liniare, cu coeficienţi constanţi 5
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr.17 7
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 7
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 17 8

1
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 17

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 17 sunt:

• Înţelegerea noţiunii de ecuaţie diferenţială de ordinul n
• Integrarea ecuaţiilor diferenţiale liniare de ordinul n

17.1 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n, liniare şi omogene; ecuaţii

difernţiale de ordinul n liniare şi neomogene
Ecuaţii diferenţiale de ordinul n, liniare şi omogene

Definiţia 17.1: Ecuaţia a 0 ( x) y ( n ) + a1 ( x) y ( n −1) + ... + a n −1 ( x) y ′ + a n ( x) y = f ( x) se numeşte

ecuaţie diferenţială de ordinul n, liniară şi neomogenă.
a 0 , a1 ,..., a n , f ∈ C[a, b] şi a 0 ( x) ≠ 0, (∀) x ∈ [a, b].
Dacă f ( x) ≡ 0 , atunci ecuaţia se numeşte ecuaţie diferenţială de ordinul n, liniară şi
omogenă.
Ln [ y ] = 0 , unde Ln este operatorul liniar
dn d n −1 d
a 0 ( x) n + a1 ( x) n −1 + ... + a n −1 ( x) + a n ( x)
dx dx dx
Ln [ y ] = 0 . Observăm că dacă y1 , y 2 sunt soluţii ale ecuaţiei Ln [ y ] = 0 , atunci c1 y1 + c2 y 2 , unde
c1 , c 2 ∈ R ( sau C ) sunt soluţiile ecuaţiei omogene.
Deci se pune problema determinării soluţiilor y1 , y 2 ,..., y n şi a condiţiilor pe care acestea
trebuie să le îndeplinească astfel încât y = c1 y1 + c 2 y 2 + ... + c n y n să fie soluţia generală a
ecuaţiei liniare omogene pe [a,b].

Definiţia 17.2: Sistemul de funcţii y1 , y 2 ,..., y n este liniar dependent pe [a,b] dacă există
constantele c1 ,..., c n , nu toate nule, astfel încât c1 y1 + c 2 y 2 + ... + c n y n = 0, (∀) x ∈ [a, b] .
Altfel, sistemul y1 , y 2 ,..., y n este liniar independent.

Definiţia 17.3: Fie funcţiile y1 , y 2 ,..., y n ∈ C ( n −1) [a, b] . Determinantul

y1 y2 ... yn
y1′ y 2′ ... y n′
W ( y1 ,..., y n ) = se numeşte determinantul lui Wronski (wronskianul
... ... ... ...
y1( n −1) y 2( n −1) ... y n( n −1)
funcţiilor y 1 , y 2 ,..., y n ).

2
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinuln

Teorema 17.1:
Dacă y1 , y 2 ,..., y n sunt liniar dependente pe [a,b], atunci W ( y1 ,..., y n ) ≡ 0, (∀) x ∈ [a, b] .
Demonstraţie:
(∃) c1 ,..., c n ∈ R nu toate nule, astfel încât c1 y1 + c 2 y 2 + ... + c n y n = 0 . Derivând succesiv de (n-1)
ori, obţinem un sistem liniar omogen care admite şi soluţii nebanale, deci are det=0, ceea ce
duce la W ( y1 ,..., y n ) = 0, (∀) x ∈ [a, b] .

Consecinţă: Dacă y1 , y 2 ,..., y n sunt soluţii liniar independente ale ecuaţiei Ln [ y ] = 0 , atunci
W ( y1 ,..., y n ) ≠ 0, (∀) x ∈ [a, b] .

Definiţia 17.4: n soluţii particulare ale ecuaţiei Ln [ y ] = 0 care sunt liniar independente
formează un sistem fundamental de soluţii.

Teorema 17.2 Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale de ordinul n, liniară şi omogenă,

Ln [ y ] = 0 , este de forma y GO = c1 y1 +c 2 y 2 + ... + c n y n , unde c1 ,..., c n ∈ R şi { y1 ,..., y n } sunt
(soluţii) sistem fundamental de soluţii ( y1 , y 2 ,..., y n soluţii particulare ale ecuaţiei Ln [ y ] = 0 şi
W ( y1 ,..., y n ) nu este identic nul pe [a,b]).

Observaţii:
x
a1 ( x )
− ∫ a0 ( x ) dx
i) W ( x) = W ( x 0 )e x0
formula lui Ostrogradski-Liouville.
ii) Ştiind { y1 ,..., y n } sistem fundamental de soluţii, se poate construi ecuaţia diferenţială de
y y ′ ... y ( n )
y1 y1′ ... y1( n )
ordinul n prin dezvoltarea determinantului =0
... ... ... ...
yn y n′ ... y n( n )

Teorema 17.3 Dacă y1 este o soluţie particulară a ecuaţiei diferenţiale Ln [ y ] = 0 , atunci prin
schimbarea de funcţie y = y1 z se reduce ordinul ecuaţiei cu o unitate.

Observaţia iii): Dacă se ştiu k soluţii particulare ale ecuaţiei diferenţiale Ln [ y ] = 0 , atunci
ordinul ecuaţiei se poate reduce cu k unităţi.

Teorema 17.4 (soluţia problemei Cauchy)

Fie ecuaţia Ln [ y ] = 0 şi { y1 ,..., y n } sistem fundamental de soluţii pe [a,b]. Atunci există o unică
soluţie y(x) care în punctul x0 ∈ [a, b] satisface condiţiile iniţiale
y ( x0 ) = y 0 , y ′( x0 ) = y 0′ ,..., y ( n −1) ( x0 ) = y 0( n −1) , unde y 0 , y 0′ ,..., y 0( n −1) ∈ R .

3
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n

Ecuaţii diferentiale de ordinul n, liniare si neomogene

Teorema 17.5 Soluţia generală a ecuaţiei liniare neomogenă Ln [ y ] = f ( x) este suma dintre
soluţia generală a ecuaţiei liniare omogene Ln [ y ] = 0 şi o soluţie particularî (oarecare) a
ecuaţiei neomogenă ( y GN = y GO + y PN ) .

Demonstraţie: Fie y PN o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene.

Facem schimbarea de funcţie y = y PN + z
Ln [ y PN + z ] = Ln [ y PN ] + Ln [ z ] = f ( x)
 ⇒ Ln [ z ] = 0
Dar Ln [ y PN ] = f ( x) 
⇒ y GN = c1 y1 + ... + c n y n + y PN , unde c1 ,..., c n ∈ R şi { y1 ,..., y n } sistem fundamental de soluţii
pentru ecuaţia Ln [ y ] = 0 .
- O soluţie particulară a ecuaţiei liniare neomogene se determină prin metoda variaţiei
constantelor (Lagrange):
y PN = c1 ( x) y1 + ... + c n ( x) y n , unde c1′ ( x),..., c n′ ( x) sunt soluţiile sistemului:

c ′ y + ... + c ′ y = 0
 1 1 n n

c1′ y1′ + ... + c n′ y n′ = 0


.............................. ,
c ′ y ( n − 2 ) + ... + c ′ y ( n − 2 ) = 0
 1 1 n n

 ( n −1) f ( x)
c1′ y1 + ... + c n′ y n( n −1) =
 a 0 ( x)
iar { y1 ,..., y n } este sistem fundamental de soluţii pentru ecuaţia L n [ y] = 0 .

Aplicaţii:
1. Să se rezolve ecuaţia: x 2 y ′′ − 5 xy ′ + 8 y = x

Rezolvare:
x 2 y ′′ − 5 xy ′ + 8 y = 0 ; y1 = x 2 şi y 2 = x 4 sunt soluţii ale ecuaţiei omogene şi
x2 x4
W ( y1 , y 2 ) = = 3x 5 ≠ 0 (∀) x ∈ R * ,
2x 4x 3
⇒ y GO = c1 x 2 + c 2 x 4 pe orice interval A ⊂ R * .
Determinăm y PN = c1 ( x) x 2 + c 2 ( x) x 4 prin metoda variaţiei constantelor
c1′ x 2 + c 2′ x 4 = 0
 1 1 1 1
 x ⇒ c1′ = − 2 şi c 2′ = 4 ⇒ c1 = , c2 = − 3 .
c1′ 2 x + c 2′ 4 x = 2
3
2x 2x 2x 6x
 x

4
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinuln

 1 1  1
y GN = y GO + y PN = c1 x 2 + c 2 x 4 +  x 2 − 3 x 4  = c1 x 2 + c 2 x 4 + x, x ∈ R *
 2x 6x  3

Test de autoevaluare 17.1

1. Să se rezolve ecuaţia: xy ′′ + y ′ = x, x > 0
2. Ce metodă se aplică pentru aflarea soluţiei particulare a ecuaţiei
liniare neomogene?

17.2 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n, liniare, cu coeficienţi

constanţi

Definiţia 17.5: L[ y ] = a 0 y ( n ) + a1 y ( n −1) + ... + a n −1 y ′ + a n y = f ( x) ecuaţie diferenţială de ordinul n,

omogena (f ≡ 0)
liniară, cu coeficienţi constanţi  , a 0 , a1 ,..., a n ∈ R, a 0 ≠ 0
 neomogena
Pentru aceste ecuaţii se poate determina întotdeauna un sistem fundamental de soluţii.
Astfel, căutând soluţia y = Ae rx , A ≠ 0 , obţinem ecuaţia caracteristică ataşată ecuaţiei
diferenţiale L[ y ] = 0 : a 0 r n + a1 r n −1 + ... + a n = 0 . Rezolvarea ecuaţiei caracteristice furnizează
sistemul fundamental de soluţii pentru ecuaţia liniar omogenă L[ y ] = 0 , astfel:
a) ecuaţia caracteristică are toate rădăcinile reale distincte r1 ,..., rn ⇒
⇒ y1 = e r1x ,..., y n = e rn x sistem fundamental de soluţii.
b) r = α ± iβ rădăcini simple ale ecuaţiei caracteristice ⇒ y1 = e αx cos βx şi y 2 = eαx sin βx
soluţii liniar independente.
c) r rădăcină reală multiplă având ordinul de multiplicitate p ⇒ y1 = e rx , y 2 = xe rx ,... y p = x p −1e rx
sunt p soluţii liniar independente
d) r = α ± iβ rădăcină multiplă de ordin p ⇒ îi corespund 2p soluţii liniar independente:
y1 = e αx cos βx, y 2 = xeαx cos βx , ..., y p = x p −1e αx cos βx,
y p +1 = e αx sin βx, y p + 2 = xeαx sin βx , ..., y 2 p = x p −1e αx sin βx.

Teorema 17.6 Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale liniare neomogene de ordin n, cu

coeficienţi constanţi; L[ y ] = f ( x) , este y GN = y GO + y PN , unde yGO este soluţia generală a
ecuaţiei diferenţiale liniare omogene, y PN se poate determina prin metoda variaţiei
constantelor sau prin metoda coeficienţilor nedeterminaţi (ţinând seama de forma lui f(x)).
Astfel:
i) f ( x) = Pm ( x) polinom de grad m în x
5
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n

▪ y PN = Qm (x) dacă r=0 nu e rădăcină a ecuaţiei caracteristice.

▪ y PN = x k Qm (x) dacă r=0 este rădăcină de ordinul k a ecuaţiei caracteristice.
ii) f ( x) = e αx Pm ( x)
Dacă r = α este rădăcină de ordinul k a ecuaţiei caracteristice, atunci căutăm
y PN = x k e αx Qm (x) .
iii) f ( x) = e αx [ Pm1 ( x) cos β x + Qm2 ( x) sin βx]
Fie m = max(m1 , m2 )
- Dacă r = α + iβ nu este rădăcină a ecuaţiei caracteristice, atunci căutăm
y PN = e αx [ P m* ( x) cos βx + Qm* ( x) sin βx]
- Dacă r = α + iβ este rădăcină de ordinul k a ecuaţiei caracteristice, atunci
y PN = x k e αx [ P m* ( x) cos βx + Qm* ( x) sin βx]
iv) f ( x) = f 1 ( x) + ... + f p ( x) , unde f i (x) este de tipul (i), (ii) sau (iii), (∀) i = 1, p .
Atunci y PN = y 1 + ... + y p , y i corespunzând lui f i (x) , conform cu primele 3 situaţii.

Aplicaţii:
1. Să se rezolve ecuaţia: y ′′ + 2 y ′ + 2 y = xe − x + e − x cos x

Rezolvare:
y ′′ + 2 y ′ + 2 y = 0 ⇒ r 2 + 2r + 2 = 0 ⇒ r1, 2 = −1 ± i
y GO = c1e − x cos x + c 2 e − x sin x , unde c1 , c 2 ∈ R .
f ( x) = f 1 ( x) + f 2 ( x) = xe − x + e − x cos x . Căutăm y PN de forma:
y PN = y 1 + y 2 = e − x (ax + b) + xe − x (c cos x + d sin x)
Introducem în ecuaţia liniară neomogenă şi apoi identificăm coeficienţii
1 1
⇒ a = 1, b = 0, c = 0, d = , deci y PN = e − x x + xe − x sin x
2 2
1
Rezultă y GN = e − x (c1 cos x + c 2 sin x + x + x sin x), c1 , c 2 ∈ R
2

Test de autoevaluare 17.2

1. Să se integreze ecuaţia: y ( 4 ) − 5 y ′′ + 4 y = 0
2. Să se rezolve ecuaţia: y ( 4 ) − y (3) − y ′ + y = e x

6
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinuln

De reţinut!

• Determinarea soluţiei generale a unei ecuaţii diferenţiale de ordinul n,

liniară şi neomogenă

• Metoda coeficienţilor nedeterminaţi pentru integrarea ecuaţiilor

diferenţiale de ordinul n liniare cu coeficienţi constanţi

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 17

1. Să se rezolve ecuaţia: x 2 y ′′ + 4 xy ′ + 2 y = ln(1 + x)

2. Să se rezolve ecuaţia: y ′′ − 5 y ′ + 6 y = 6 x 2 − 10 x + 2

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele

de autoevaluare

Test de autoevaluare 17.1

1. Ecuaţia omogenă xy ′′ + y ′ = 0 are soluţiile y1 = ln x şi y 2 = 1 .

C1′ ( x) ln x + C 2′ = 0 C1′ ( x) = x 2

 1 cu soluţiile 
C1′ ( x) x + C 2′ ⋅ 0 = x C 2′ ( x) = − x 2 ln x

 x3
 1
C ( x ) = +A
3
 3 3
C ( x) = − x ln x + x + B
 2 3 9
x3
Soluţia generală a ecuaţiei este: y = + A ln x + B
3

2. Metoda variaţiei constantelor (Lagrange)

Test de autoevaluare 17.2

1. Ecuaţia caracteristică r 4 − 5r 2 + 4 = 0 are rădăcinile reale distincte
r1 = −2 , r2 = −1 , r3 = 1 , r4 = 2 . Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale

7
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul n

este: y = C1e −2 x + C 2 e − x + C 3 e x + C 4 e 2 x

2. Ecuaţia caracteristică este: r 4 − r 3 − r + 1 = 0

x
− 3 3
⇒ yGO = C1e + C 2 xe + e (C3 cos
x x 2
x + C 4 sin x)
2 2
Deoarece r = 1 este rădăcină dublă a ecuaţiei caracteristice, soluţia
1 1
particulară va avea forma: y PN = Ax 2 e x ⇒ A = şi y PN = x 2 e x , iar
6 6
soluţia generală a ecuaţiei neomogene este:
x
− 3 3 1
y GN = C1e x + C 2 xe x + e 2 (C 3 cos x + C 4 sin x) + x 2 e x
2 2 6

Recapitulare

• Ecuaţia a 0 ( x) y ( n ) + a1 ( x) y ( n −1) + ... + a n −1 ( x) y ′ + a n ( x) y = f ( x) se numeşte

ecuaţie diferenţială de ordinul n, liniară şi neomogenă.
a 0 , a1 ,..., a n , f ∈ C[a, b] şi a 0 ( x) ≠ 0, (∀) x ∈ [a, b].
• Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale de ordinul n, liniară şi
omogenă, Ln [ y ] = 0 , este de forma y GO = c1 y1 +c 2 y 2 + ... + c n y n , unde
c1 ,..., c n ∈ R şi { y1 ,..., y n } sunt (soluţii) sistem fundamental de soluţii
( y1 , y 2 ,..., y n soluţii particulare ale ecuaţiei Ln [ y ] = 0 şi W ( y1 ,..., y n ) nu
este identic nul pe [a,b]).

Bibliografie
1. Constantinescu E, Deleanu D, I.M. Popovici, Analiză matematică II.
Note de seminar, Editura Crizon, Constanţa, 2007
2. Chiriţă S., Probleme de matematici superioare, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1994.
3. Roşculeţ N.M., Culegere de probleme de analiză matematică, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1988.
4. Roşculeţ N.M., Analiză matematică, vol I, II, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1996.

8
Analiză matematică II – Curs şi aplicaţii