ECHIPAMENTE ŞI

INSTALAŢII DE
ÎNCĂLZIRE
PRODUCEREA
CĂLDURII ÎN
INSTALAŢIILE
TERMICE
INDUSTRIALE
Obţinerea cantităţilor de căldură necesare pentru realizarea proceselor de încălzire în
incinta cuptoarelor industriale se poate realiza:
— prin ardere – proces chimic prin intermediul căruia substanţa combustibilă
reacţionează cu oxigenul rezultând gaze de ardere (principalii purtători ai
căldurii eliberate);
— prin transformarea energiei electrice în energie calorică şi anume: prin
trecerea curentului printr-un mediu conductor (încălzire prin rezistenţă),
prin intermediul trecerii curentului electric printr-un gaz sau prin aer
(încălzire cu ajutorul arcului electric), prin intermediul energiei cinetice a
unui fascicol de electroni acceleraţi în vid într-un câmp electric puternic,
prin inducţie electromagnetică ş.a.
Producerea căldurii prin intermediul
combustibililor

1. Definirea şi clasificarea
combustibililor
 Prin combustibili se înţeleg acele materiale (în general de origine organică
naturale, artificiale sau sintetice) solide, lichide sau gazoase care au proprietatea de
a arde, producând căldură utilizabilă în procese industriale şi care sunt folosite în
acest scop.
Clasificarea combustibililor industriali se face în funcţie de originea lor şi de
starea de agregare .
Combustibilii gazoşi şi lichizi, larg utilizaţi în industrie, prezintă o eficienţă mai
mare decât combustibilii solizi datorită următoarelor avantaje:
- transport comod, prin conducte, sub presiune convenabilă procesului;
- ardere cu exces redus de aer, datorită amestecării optime a aerului cu gaz;
- posibilitatea dirijării cantităţii de căldură pe mai multe arzătoare;
- posibilitatea reglării geometriei flăcării funcţie de geometria cuptorului, astfel
încât rezultă reglarea procesului de ardere şi a cantităţii de combustibil în funcţie de
necesităţi;
- lipsa totală a cenuşii ( ce rezultă cu precădere în urma utilizării combustibililor
solizi) din camera de ardere.
De menţionat că, aproape în totalitate, datorită originii organice, principalii
componenţi ai unui combustibil sunt carbonul şi hidrogenul sub diferite combinaţii
chimice. Pe lângă aceste elemente, în compoziţia combustibililor se mai găsesc, tot
sub formă de diverşi compuşi, oxigen, azot, sulf, precum şi apă şi cenuşă (cenuşa
reprezintă componentul mineral necombustibil şi este formată din: Al2O3, SiO2,
CaO, FeO, Fe2O3 etc.).

Clasificarea combustibililor industriali

Starea Solizi Lichizi Gazoşi
Origine
Lemn
Turbă
Lignit Gaze naturale
Naturali Ţiţei
Cărbune brun Gaze de sondă
Antracit
Huilă
Mangal Benzină Gaz de furnal
Semicocs Motorină Gaz de cocserie
Artificiali Rumeguş Păcură Gaz de apă
Deşeuri combustibile Petrol Gaz de huilă
Gudroane Gaz de aer (sărac)
Dezvoltarea cantităţii de căldură în cazul tuturor combustibililor este dată de reacţiile
oxigenului (în exces) cu carbonul şi hidrogenul, eventual cu sulful.
Orice combustibil, indiferent de natura sa, prezintă în compoziţie carbon, hidrogen,
azot, oxigen şi sulf, cu observaţia că, în cazul combustibililor gazoşi, acestea se
găsesc sub formă de gaze distincte (CH4, H2, CO2, CO, N2, SO2, O2 etc.).
Combustibilii solizi şi lichizi se caracterizează prin compoziţia elementară
exprimată în procente de masă, iar combustibilii gazoşi se caracterizează prin
compoziţia volumetrică, exprimată în procente de volum.
Combustibili solizi
Combustibilii solizi pot fi împărţiţi în două mari categorii:
a) naturali – lemn, turbă, cărbune brun, huilă, antracit, etc.;
b) artificiali – cărbune de lemn, cocs, praf de cărbune, etc. Aceşti combustibili
se obţin din combustibilii naturali prin diferite metode fizico-mecanice (îmbogăţire,
clasare, brichetare, etc.) şi fizico-chimice (carbonizare, cocsificare, etc.).
Combustibilii solizi naturali sunt de origine vegetală şi sunt caracterizaţi, în afară de
datele analizei chimice elementare şi prin datele aşa numitei analize tehnice. Prin
analiză tehnică se determină:
- umiditatea;
- materiile volatile;
- conţinutul de cenuşă;
- conţinutul de sulf;
- puterea calorifică.
Pentru combustibilii solizi naturali sau de origine vegetală, îmbogăţirea în carbon a
avut loc prin procese chimice de lungă durată, prin care lemnul s-a transformat mai
întâi în turbă, apoi în cărbune brun (lignit) şi, în cele din urmă, în huilă şi antracit.
Utilizarea cărbunilor în procesele de ardere s-a extins mult în ultimii ani şi există
tendinţa ca şi în viitor aceştia să constituie o sursă importantă în producerea energiei
electrice şi termice. În funcţie de vârsta geologică, cărbunii naturali se împart în:
- turbă (T), rezultă în urma unui proces incomplet de carbonificare, având culoarea
de la galben deschis până la brun – negru;
- cărbuni bruni (B), pot fi: brun – pământoşi (BP), cu aspect sfărâmicios, de culoare
brun închis, bruni – lemnoşi (BL), cu aspect de fibră lemnoasă, culoare galben brun
până la negru; bruni – maţi (BM), cu aspect mat şi culoare brun până la negru; bruni
cu luciu smolos (BS), cu aspect smolos, lucios, de culoare brun până la negru şi
structură compactă; bruni – huiloşi (B/H), care fac tranziţia între cărbunii bruni şi
huile, având culoare neagră, cu fâşii alternative lucioase şi mate;
- huilele (H), se împart în: huile cu flacără lungă (HL), de culoare neagră cu fâşii
alternative lucioase şi mate; huile pentru gaz (HG), de culoare neagră cu stratificare
puţin clară, lucioasă; huilă grasă (HGr), de culoare neagră, luciu puternic,
sfărâmicioasă şi prăfoasă; huilă pentru cocs (HC); huilă slab degresantă (HS); huilă
antracinoasă (H/A), ce prezintă caracteristici de trecere între huilă şi antracit;
- antracitul (A) este de culoare neagră, cu luciu metalic şi rezistenţă mecanică
scăzută.
 Combustibili lichizi
Combustibilii lichizi sunt amestecuri de hidrocarburi lichide şi compuşi ale
acestora cu oxigenul, sulful şi azotul, care se obţin prin distilarea fracţionată sau prin
dizolvarea din ţiţei, şisturi sau nisipuri bituminoase.
Combustibilii lichizi prezintă în compoziţie, preponderent, carbon şi
hidrogen, conţinutul de umiditate şi cenuşă fiind foarte scăzut (sub 1%).
Combustibil lichid natural este doar ţiţeiul, care în stare brută nu se foloseşte ca şi
combustibil deoarece distilarea lui este mult mai economică. Ca şi combustibili
lichizi artificiali avem produsele care rezultă în urma procesului de distilare a
ţiţeiului.
Combustibilii lichizi artificiali se împart în:
- benzine, amestecuri de hidrocarburi uşoare care fierb între 30 0C şi 205 0C;
- petroluri, amestecuri de hidrocarburi uşoare care fierb între 150 0C şi 2800C;
- motorine, amestecuri de hidrocarburi mai grele care fierb între 200 0C şi
3800C;
- păcură, amestecuri de hidrocarburi grele care fierb între 3000C şi 550 0C, fiind
vâscoase la temperatura mediului ambiant;
- combustibil lichid uşor, amestec de produse petroliere (motorină şi păcură)
utilizate în instalaţii de ardere de mărime redusă.
 Compoziţia masei combustibile Puterea
Conţinutul de
Nr. calorifică
Combustibilul O mc
N mc
cenuşă A
ann

Crt C mc H mc Se mc inferioară
,%

1. Benzină 85 14,9 0.05 0.05 0 760

2. Petrol 86 13.7 0.2 0.1 0 42.901
Combustibil
3. pentru motoare 86,3 13.3 0.3 0.1 Urme 42.569
Diesel şi tractoare
4. Motorină 86.5 12.8 0.3 0.4 0.2 42.276
Păcură cu
5. conţinut redus de 87.5 11.2 0.6 0.7 0.2 39.360
sulf
Păcură cu
6. conţinut ridicat de 85 11.8 2.5 0.7 0.15 40.227
sulf
7. Metanol 37.5 12.5 - 50 - 792
 Combustibili gazoşi
Aceşti combustibili sunt amestecuri de gaze combustibile, oxigen, azot şi
umiditate. La fel ca şi la combustibilii lichizi şi în cazul acestor combustibili avem:
a) Combustibil gazos natural – gazul metan;
b) Combustibili gazoşi artificiali – obţinuţi prin prelucrarea termică a cărbunilor
(gaze de gazogen, de furnal, de cocserie, de gazeificare subterană) sau de prelucrare
a produselor petroliere (gaze de rafinării, de cracare etc.).
Aceşti combustibili prezintă unele avantaje faţă de ceilalţi combustibili prezentaţi
până acum:
- posibilitate mai bună de amestecare cu aerul necesar arderii;
- arderea complectă, se poate realiza cu exces minim de aer;
- transportul combustibilului la consumator se poare realiza mai uşor;
- exploatarea instalaţiilor de ardere este mai uşoară şi mai sigură;
- nu se produc reziduuri de ardere.
Pe lângă aceste avantaje utilizarea combustibililor gazoşi prezintă şi unele
dezavantaje:
- prezintă pericol mai mare de explozie;
- puterea calorifică este mai mică.
Compoziţia câtorva gaze naturale
Compoziţia volumică
Denumirea
CH 4 C2 H 4 C3 H 8 C 4 H 10 C3 H 12 C6 H 14 CO2 Aer
Gaz natural din
99.51 - 0.8 - - - - 0.6
Ardeal, Saroş
Botorca 99.88 - - - - - - 0.12
Sărmăşel 99.20 - - - - - 0.10 0.70
Gaze de sondă
Gaz bogat de
78.00 9.24 6.23 3.46 1.10 1.77 0.20 -
Boldeşti
Gaz sărac de
Moreni, Gura 95.93 1.19 1.35 0.73 0.46 0.34 - -
Ocniţei
Gaz sărac de
99.80 - - - - - 0.20 -
Măneşti, Vlădeni
Gaz sărac de
95.00 2.00 - - - - 3.00 -
Ariceşti
Procesul de
gazeificare
 Procesul de gazeificare
Utilizarea gazelor naturale în industria petrochimică impune dezvoltarea
proceselor de gazeificare a combustibililor solizi în vederea obţinerii combustibililor
gazoşi artificiali. Procesul de gazeificare se realizează prin intermediul oxigenului
sau vaporilor de apă în contact cu cărbunele, în instalaţii numite gazogene, ceea ce
conduce la formarea de monoxid de carbon şi bioxid de carbon, hidrogen, metan ş.a.
Zonele de reacţie dintr-un gazogen sunt redate în figura

Zonele de reacţie dintr-un gazogen

Principalele tipuri de gazogene se construiesc: cu grătar fix, cu grătar rotativ, cu strat
fluidizat şi cu cărbune pulverizat.
Procesul de gazeificare cu aer este următorul:
 2
C  O 2  CO  123.07 KJ
2

2CO  CO 2  C  162.42KJ
CO  C  2CO  162.42KJ
 2

Primele două reacţii chimice au loc la anumite temperaturi. La temperaturi
ridicate are loc a treia reacţie chimică şi la temperaturi mai coborâte, a doua reacţie
chimică. În procesul de gazeificare este de dorit, în concluzie, o temperatură ridicată.
În cazul gazeificării cu aer se degajă căldură, conform relaţiilor:
1
1 kmol C  kmol O 2  1 kmol CO
2
1 kmol C  12 kg
1 kmol gaz  22,4 m 3N
22,4 3
12 kg C  m N O 2  22,4 m 3N CO
2
0,535 kg C  0,5m 3N O 2  1 m 3N CO
Puterea calorică inferioară a câtorva substanţe şi combustibili
Puterea
Puterea calorică
Combustibilul calorică Combustibilul
inferioară
inferioară
Cărbune amorf 34.115,9 Oxid de carbon (CO) 12.767,3
Sulf (S) 9.062,69 Hidrogen (H2) 10.716,16
Cărbune din flacără (gaz) 30.557 Metan (CH4) 35.832,16
Cărbune gras 31.395 Hidrocarburi grele 71.162
Cărbune slab 31.395 Etilenă (C2H6) 59.943,52
Cocs de mină 29.553,16 Gaz de cocserie 16.865,39
Brichete de lignit 20.092,8 Gaz de oraş 15.542
Petrol 41.834,88 Gaz de apă 10.544
Gaz lampant 40.269,32 Gaz de generator (cocs) 4.956,22
Petrol din lignit 40.227,46 Gaz de furnal 4.273,9
Petrol din huilă 37.674 Gaz natural (92% CH4) 32.650
Gaz lichefiat 46.046 Metan de Solchteren 30.139
 Utilizând puterile calorice obţinem:
0.535  34115.9KJ  0  12767.3KJ  5484.7 KJ
Din această relaţie, rezultă că fiecare metru cub de gaz are 12767.3 kJ puterea
calorică, la care se mai adaugă (deoarece reacţia este exotermă) 5484.7 kJ.
De aici, rezultă că este de dorit, pentru a nu pierde cantitatea de căldură
suplimentară (5484.7 kJ), ca generatorul să fie construit lângă cuptorul de încălzire.
În cazul gazeificării cu aburi, procesul chimic este următorul:
C  2H 2 O vap  CO 2  2H 2

C  H 2 O vap  CO  H 2

CO  H 2 O vap  CO 2  H 2
Observaţie: Calitativ, reacţiile pentru formarea gazului de apă sunt:
1KmolC  1kmolH 2 O  1KmolCO  1KmolH 2
1
12KgC  18KgH 2 O  22.4m 3N CO  22.4m 3N H 2
22.4
0.535KgC  0.8KgH 2 O  1m 3N CO  1m 3N H 2
Utilizând tabelul se obţine:
18252 KJ  0  12767.3KJ  10717.2KJ  5232.5KJ
Deci, reacţia este endotermă (cu absorbţie de căldură) şi pentru o desfăşurare
continuă a procesului este necesară o sursă exterioară de căldură.
 Gazul tehnic de generator (gazul mixt). Acest tip de gaz se obţine
combinând avantajele procedeelor de obţinere a gazului de aer şi a gazului de apă,
cantitatea de căldură obţinută suplimentar fiind utilizată pentru celelalte reacţii.
Cantitatea teoretică maximă posibilă de gaz mixt, utilizând echilibrarea
relaţiilor din punct de vedere al necesarului şi excesului de căldură, este:
1 
1KmolC  KmolO 2  1KmolCO 
2 
1.05KmolC  1.05KmolH 2 O  1.05KmolCO  1.05KmolH 2 
1
2.05KmolC  KmolO 2  1.05KmolH 2 O  2.05KmolCO  1.05KmolH 2
2
Din tabel rezultă:
22.4 3
2.05 12KgC  m N O 2  1.05 18KgH 2 O  1
2 
22.4
 2.05  22.4m N CO  1.05  22.4m N H 2
3 3

37424.9KJ  0  0  256172.9KJ  11251.96Kj

Obţinerea gazului tehnic de generator se realizează în generatoare de gaz
tehnic (gaz mixt) cu grătar rotativ.
Este de dorit să se cupleze în practică cele două procedee de gazeificare astfel
încât cantitatea de căldură necesară unui procedeu să fie obţinută prin degajarea
căldurii din celălalt procedeu, obţinându-se astfel gaz mixt în condiţii energetice
optime.