Sunteți pe pagina 1din 2

Către

SINDICATELE AFILIATE
În atenţia Doamnei / Domnului Preşedinte

Stimaţi colegi,
Astăzi, 10 Februarie 2022, la sediul FSLI, a avut loc ședința comună a
Birourilor Operative ale Federației Sindicatelor Libere din Invățământ și Federația
Sindicatelor din Educație ,,SPIRU HARET”.
Discuțiile s-au axat pe identificarea unor soluții și căi de acțiune pentru a
convinge decidenții politici să soluționeze cea mai importantă nemulțumire a
salariaților din învățământ – aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017 cât mai
repede posibil.
Așa cum se știe, amânarea semnării Acordului cu Guvernul României este
cauzată de indecizia membrilor Executivului în ceea ce privește stabilirea
termenului de aplicare a actului normativ amintit.
Concluziile conturate după întâlnirea de astăzi sunt:
1. Dacă Guvernul României nu agrează ca în Acord să apară explicit modul în
care se va aplica Legea 153/2017, conducerile executive să facă toate demersurile
pentru a avea o discuție cu conducerile partidelor care alcătuiesc actuala coaliție
aflată la guvernare și să le convingă pentru a se angaja, printr-un Acord să
soluționeze această problemă, având oportunitatea să o facă în perioada
următoare în Parlamentul României, prin Legea de aprobare a Ordonanței
130/2021 privind măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2022. Dacă s-ar accepta
această variantă, atunci s-ar putea semna cu reprezentații Guvernului României un
Acord care să conțină celelalte solicitări de interes pentru membrii noștri.
2. În situația în care, într-o săptămână, nu se va tranșa problema aplicării Legii
153/2017, federațiile reprezentative din educație vor stabili un calendar al
acțiunilor de protest, propunându-se, de exemplu, ca în fiecare zi de miercuri să se

1
picheteze sediul Guvernului, sediile principalelor partide care formează actuala
coaliție și prefecturile din țară. Aceste acțiuni propuse sunt premergătoare
declanșării unei greve generale.
3. Alte propuneri făcute:
- trimiterea unei scrisori deschise Președintelui României, prin care să se
solicite intervenția pentru medierea conflictului dintre federațiile sindicale din
învățământ și Guvernul României;
- trimiterea unei scrisori către senatori prin care să le solicităm să susțină
amendamentele celor trei federații din învățământ, propuse la proiectul de lege
privind aprobarea OUG 130/2021;
- timp de cel puțin 5 zile profesorii să nu predea și să nu evalueze elevii, ci
doar să îi supravegheze;
- boicotarea simulărilor la examenele naționale și neparticiparea cadrelor
didactice la nicio activitate a comisiilor din unitățile din învățământ.

PREŞEDINTE, PREȘEDINTE,

Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

București, 10 Februarie 2022

S-ar putea să vă placă și