Sunteți pe pagina 1din 1

Nr. 10082022-01/10.08.

2022

COMUNICAT

În calitatea sa de partener activ de dialog social, Federația Națională a


Părinților-EDUPART a elaborat un număr de 105 amendamente la proiectul Legii
învățământului preuniversitar România Educată, pe care le va susține, atât în cadrul
discuțiilor pe care le va avea cu reprezentanții Ministerului Educației, astăzi,
10.08.2022, ora 14:00, ca parte a procesului de consultare publică, cât și în cadrul
demersurilor ulterioare.

În elaborarea acestor amendamente, federația și-a asumat opinia majorității


părinților care au completat chestionarul online, pus la dispoziția lor în perioada 25-
31.07.2022, susținând ca Evaluarea Națională să fie unicul examen de admitere a
elevilor în învățământul liceal și susținerea examenului de bacalaureat să se facă la
aceleași probe și discipline ca în prezent, cu diferențierea probelor la disciplinele de
profil.

În plus, Federația a propus mai multe amendamente în capitolele de lege


referitoare la bursele școlare, la finanțarea și organizarea sistemului preuniversitar
etc., solicitând rescrierea capitolului V, „Educația specială și educația incluzivă”,
demers pentru care consideră necesare consultări separate cu specialiști din cadrul
Ministerului Educației.

Federația Națională a Părinților-EDUPART își asumă rolul de a contribui activ la


îmbunătățirea proiectului de lege, susținând necesitatea unor modificări
legislative care să contribuie la asigurarea unui învățământ de calitate pentru toți
elevii din România.

ROMÂNIA
Bucuresti, str. Apusului 67, bl. 50, sc C, et3, ap 53
Adresă corespondenţă: str. Cuza Vodă, nr. 99 bis, Alexandria, Teleorman
email: cristache.iulian@gmail.com tel. 0736 614 918
1

S-ar putea să vă placă și