ROLUL MAGNEZIULUI IN ORGANISMUL UMAN

Magneziul este al doilea mineral predominat in celulele vii, dupa potasiu.

Nivelul total al magneziului din corp este la adult de 25 g. Aproximativ 60% din magneziul
corpului este in oase, 20% in muschi si 20% in tesuturile moi si ficat. 99% din magneziul total din
plasma este intracelular sau depozitat in oase, cu doar 1% prezent in spatiul extracelular, 80% din
magneziul plasmatic este ionizat sau formeaza complexe cu ioni: oxalat, fosfat, citrat si este astfel
disponibil pentru filtrarea renala, in timp ce 20% este legat de proteine.
Biochimistii denumesc magneziul un mineral care promoveaza senzatia de somn. Pe langa
acest lucru magneziul mentine calmul si temperatura corpului pe timpul lunilor fiebinti
de vara. Ajuta la relaxarea nervilor si pe langa acest lucru este necesar in activitatea tuturor
muschilor. Acest mineral este un activator al majoritatii enzimelor din sistem incluzand carbohidrati,
grasimi si proteine in reactiile de producere a energiei.
Este implicat in secretia de lecitina care previne cresterea nivelului de
colesterol si a unei posibile ateroscleroze. Magneziul promoveaza un sistem cardiovascular sanatos si
lupta impotriva depresiei. Ajuta la prevenirea depozitarii calciului si a pietrelor la rinichi.
Fiecare mineral cand se dizolva in fluide are o caracteristica electrica numita valenta. Mineralele cu valenta
unu sunt: sodiul si potasiul, iar cele cu valenta doi sunt: cupru, zinc, mangan si magneziu. 
Magneziul ajuta in secretia hormonului calcitonin, de care este nevoie in
producerea calciului in oase. De asemenea, ajuta in mentinerea nivelului optim de aciditate din sange,
caci un nivel prea mare de acid poate afecta structura oaselor.

Magneziul este important in mentinerea functiei celulare normale. Deficitul de magneziu

este implicat si in osteoporoza, nefrolitiaza si diabet. Cel mai afectat este cardiovascularul si
sistemul nervos central si periferic. Manifestarile neuromusculare ale hipomagnezemiei cuprind
slabiciune musculara, tremor, convulsii, parestezii, tetanie, La nivel cardiovascular apar anomalii ale
EKG si aritmii: torsada virfurilor, extrasistole ventriculare, fibrilatie ventriculara.

Absorbtia magneziului. 
Magneziul este un component al clorofilei, este absorbit in intestinul subtire prin transport
activ si pasiv. Absorbtia magneziului alimentar are loc mai ales in ileon. Este excretat in
scaun si urina, dar reglarea magneziului seric se afla sub control renal. Absorbtia renala are
loc in tubul proximal si ramul ascendent al ansei Henle. In hipomagnezimii, rinichii pot excreta mai
putin de 1 mEq/l. In plus magneziul poate fi luat din oase in timul deficitelor, deoarece acestea contin
rezerve de Mg.  Rinichiul joaca un rol important in homeostazia magneziului. 80% din
magneziul este ultrafiltrat. In conditii normale 95% din magneziu este reabsorbit renal. 
Expansiunea volumului extracelular creste excretia calciului, sodiului si magneziului.
Reabsorbtia magneziului in ansa lui Henle este redusa prin cantitatile mari de apa si sodiu renale. 
Acidoza metabolica cronica determina pierdere renala a magneziului, in timp ce alcaloza
metabolica cronica determina efecte reverse. 

Magneziul joaca un rol important in numeroase dintre functiile celulei, incluzind transferul
de energie, stocarea si folosirea ei, metabolismul grasimilor, proteinelor si al carbohidratilor,
mentinerea unei functii membranare celulare normale si reglarea hormonului paratiroid ca secretie. 
Sistemic, magneziul scade presiunea sanguina si altereaza rezistenta vasculara periferica.
 Anomaliile nivelurilor de magneziu pot determina disfunctii in orice organ si sistem si poate
cauza complicatii potential fatale: aritmii, vasospasm coronarian arterial, deces subit.
Hipomagnezemia este astazi recunoscuta a cauza aritmie cardiaca. Tulburarea clinica cea
mai severa este asocierea dintre hipomegnezemie usoara si aritmie ventriculara la pacienti cu boala
cardiaca. Pacientii la risc includ pe cei cu ischemie miocardica acuta, insuficienta cardiaca congestiva,
bypass cardiopulmonar recent. 
Hipertensiunea pare a fi caracterizata de scaderea uniforma a magneziului, prin tonus
vascular crescut si recativitate, care cresc rezistenta periferica totala. 
Deficitul de magneziu este asociat cu hipertensiune, hipercolesterolemie, tromboza si
reactivitate crescuta vasculara. Acesti factori sunt importanti in infarctul miocardic. 

Manifestarile neuromusculare. 
Cele mai precoce manifestari clinice ale deficitului de magneziu sunt cele neuromusculare si
neuropsihice, cea mai comuna fiind hiperexcitabilitatea. Iritabilitatea neuromusculara, incluzind
tremorului, fasciculatiile, tetania, semnul Chvostek si Trousseau si convulsiile sunt descrise. Alte
manifestari includ apatia, slabiciunea, anorexia, varsaturi, crampe, hiperreflexie, depresie. 

Manifestarile osoase. 
Deficitul de magneziu este implicat si in osteoporoza. Continutul de magneziu al osului
trabecular este semnificativ redus la pacientii cu osteoporoza, iar aportul de magneziu la osteoporotici
este mai scazut fata de cei normali. Femeile postmenopauzale sunt incurajate sa consume 1000 mg de
calciu pe zi conducind la alterarea raportului calciu-magneziu. Aceasta suplimentare a calciului reduce
eficacitatea magneziului, absorbtia sa si potentiaza efectele demineralizante ale lipsei estrogenului si
ale PTH-ului ridicat. Suplimentarea cu magneziu este benefica in osteoporoza si creste densitatea
osoasa, opreste deformarea vertebrala si scade durerea osteoporotica. Condrocalcinoza este asociata cu
deficitul de magneziu cronic. 

Manifestarile renale. 
Magneziul urinar este un inhibitor al formarii de cristale urinare. Deficitul de magneziu conduce
la formare de calculi urinari. 

Asocierea hipomegnezemiei cu diabetul. 

Pacientii cu diabet zaharat sunt deficienti de magneziu. Deficitul de magneziu scade secretia de
insulina si sensibilitatea la hormon, este asociat cu dezvoltarea microangiopatiei diabetice, dar si a
hipertensiunii si hiperlipidemiei. 

Tratament
Terapia hipomegnezemiei variaza cu severitatea manifestarilor clinice. Reinlocuirea orala este necesara
pentru pacientii asimptomatici. Pacientii cu hipopotasemie si hipocalcemienecesita suplimentarea
acestor ioni. Pacientii cu disfunctie renala necesita administrare de clorat sau gluconat de calciu.
 BIOCHIMIA MAGNEZIULUI

Magneziul este un macroelement mineral esential organismului prin functiile indeplinite

si prin procentul relativ ridicat pe care il reprezinta in structurile corpului. Organismul adult
contine, in medie, 20-30 de grame de magneziu, peste 50% din acesta fiind in oase (sub forma
de fosfat de magneziu si carbonat de magneziu).

Rolurile magneziului sunt predominant metabolice, fiind implicat in producerea si

transportul energiei necesare diverselor procese fiziologice. Este implicat in proteinogeneza, in
metabolismul lipidelor si glucidelor, catalizeaza o mare parte din reactiile biochimice, are rol in
contractia si relaxarea musculara.

Printre cele mai cunoscute functii sunt cele care implica homeostazia calciului si
procesul de mineralizare, in care magneziul are un rol activ, regland echilibrul calcic (prin
favorizarea absorbtiei si metabolizarii acestuia) si impiedica precipitarea lui cu formare de
calculi (renali, biliari).

Magneziul este un mineral care, asemanator calciului, are capacitatea de a deprima

excitabilitatea neuromusculara. Din aceasta proprietate deriva efectul lui tranchilizant.

Magneziul este un mineral raspandit in natura, fiind continut in legume verzi, in special
in frunze (spanac, salata verde, urzici, ceapa verde). Cantitati insemnate de magneziu sunt
aduse insa si de produsele din soia (cum ar fi tofu), seminte, nuci, migdale, cereale integrale
(orez brun), fasole, mazare, fructe (avocado, banane, caise deshidratate), smochine, crustacee.

Absorbtia magneziului este redusa in prezenta acidului oxalic, acidului fitic si excesului

de celuloza, precum si in cazul unui regim predominat carnat. Organismul asimileaza mai bine
acest mineral in prezenta vitaminei B6.

Magneziul este un mineral a carui absorbtie intestinala este controlata de catre organism
si este adaptat in permanenta nevoilor.

In general, dintr-o dieta echilibrata, mixta, in conditiile unui necesar normal, organismul
preia 30-40% din aport (acest procent insa variaza in functie de starea metabolica, intre 20-
70%). Deoarece utilizarea sa digestiva este in permanenta controlata, niveluri toxice de
magneziu se ating foarte rar si de obicei au ca substrat patologii complexe sau administrari
irationale (mult peste necesar) de suplimente dietetice.
Suplimentele nutritionale continand magneziu nu sunt indicate pacientilor cu probleme
renale (insuficiente renale cronice, litiaze) sau biliare, deoarece concentratia ridicata de
magneziu din acestea le poate agrava sau precipita simptomatologia.

Deficitul de magneziu este si el destul de rar intalnit. Se manifesta de obicei prin cefalee,

astenie, hiperexcitabiliate si somnolenta, tremor muscular, parestezii, labilitate emotionala.
Carenta de magneziu este de obicei expresia unor boli concrete si cu interesare sistemica, cum
ar fi ciroza hepatica, diabetul zaharat (in special in faza de acidoza diabetica), diareea cronica,
alcoolismul cronic, malnutritia si orice alta patologie de natura digestiva care scade absorbtia
(interventii chirurgicale, boli infectioase). Exista medicamente care pot asocia scaderea
magneziului din organism (cum ar fi diureticele). Hipocalcemia este o alta stare care poate
duce la deficitul de Mg.

Carenta de magneziu se manifesta prin 3 categorii de simptome:

- simptome ce apar precoce: iritabilitate, anorexie (scaderea apetitului), astenie, insomnie si
spasme musculare; apar de asemenea si tulburari de memorie, apatie, confuzii si scaderea
capacitatii de asimilare a cunostintelor noi
- deficitul moderat se traduce prin tulburari ale ritmului cardiac si alte modificari de natura
cardio-vasculara
- in carenta severa pacientul are convulsii, crize de tetanie, apatie generala, halucinatii si delir.