Sunteți pe pagina 1din 4

TODORAN EDUARD-GABRIEL

Cls a XI-a A 7 dec. 2020

Pendulul gravitational

Date teoretice:

Pendulul gravitațional reprezintă un sistem fizic, format dintr-un corp de


masă m suspendat de un punct fix printr-un fir de lungime l, care efectuează o mișcare
oscilatorie sub acțiunea forței gravitaționale. El a fost studiat pentru prima dată în profunzime
de savantul italian Galileo Galilei și aplicat în studierea mișcării corpurilor.

Pendulul ideal reprezintă un model matematic, unde se consideră că firul pendulului este


inextensibil și nu are greutate proprie, iar corpul este punctiform și toată masa sa este
concentrată în punctul respectiv.

Perioada unei oscilații efectuate de un pendul gravitațional rămâne constantă, indiferent


de masa corpului atârnat de fir, atunci când oscilațiile sunt mici.
Oscilațiile cu o amplitudine mare, unde deviația firului față de poziția de echilibru
depășește 5-6°, nu sunt izocrone. Pentru ca oscilațiile să aibă aceeași perioadă indiferent de
amplitudine traiectoria circulară trebuie înlocuită cu o traiectorie cicloidală, după cum a
demonstrat Christiaan Huygens, care a folosit acest principiu când a construit pendulul cicloidal.
În cazul oscilațiilor de amplitudine mică perioada unei oscilații complete efectuate de pendulul
galilean este dată de formula:

unde
T = perioada (măsurată în secunde)
π = 3,1415926... (raportul dintre lungimea circumferenței unui cerc și diametrul lui)
l = lungimea firului (exprimată în metri)
g = accelerația gravitaționala aproximativ 9,81 m/s2 (depinde de locul de pe glob unde
se efectuează măsurarea și de altitudine)
La amplitudini mai mari perioada se poate calcula folosind o serie infinită:

unde θmax este amplitudinea unghiulară a pendulului...


TODORAN EDUARD-GABRIEL
Cls a XI-a A 7 dec. 2020

Formule folosite:

T=t/n
Gt=m*g*sin a
Gn=m*g*cos a
TODORAN EDUARD-GABRIEL
Cls a XI-a A 7 dec. 2020

Realizarea experimentului:

Am luat o sfoara de diferite lungimi pe care am legat-o de un corp de masa m iar apoi l-am
suspendat in pozitie verticala. In spate am pus o foaie de hatie pe care am marcat de la 0 pana
la 180 de grade, din cinci in cinci pentru a demonstra conditia de izocronism. Pentru aceasta
conditie am folosit prima formula, avand in vedere ca distanta era foarte mica, aproape
insesizabila.

Daca am fi dorit sa pornim de la o inclinatie mai mare, trebuia sa folosim a doua formula.
TODORAN EDUARD-GABRIEL
Cls a XI-a A 7 dec. 2020

Tabel de valori:

Nr. crt. Lungimea Nr. de Timpul (s) T=t/n(s) g(m/s^2) gm(m/s^2)


firului (m) oscilatii

1 10 16.77 1.677 9,82576


2 10 16.82 1.682 9,76743
3 9 14.95 1.661 10,016
4 9 15.09 1.676 9,83749
5 0.70 8 13.17 1.646 10,1994
6 8 13.60 1.700 9,56168
7 7 11.74 1.677 9,82576
8 7 11.80 1.685 9,73268
9 6 10.12 1.686 9,72114
10 6 10.05 1.675 9,84924
11 9 11.89 1.321 9,7274
12 9 11.71 1.301 10,0288
13 8 10.43 1.303 9,99801
14 8 10.33 1.291 10,1847
15 0.45 7 8.99 1.284 10,2961
9,796595
16 7 9.19 1.312 9,86132
17 6 8.03 1.338 9,48179
18 6 7.80 1.300 10,0442
19 5 6.68 1.336 9,5102
20 5 6.37 1.274 10,4584
21 7 5.50 0.785 10,2498
22 7 5.60 0.800 9,86902
23 6 4.81 0.801 9,84439
24 6 4.87 0.811 9,60312
25 0.16 5 4.03 0.806 9,72264
26 5 3.97 0.794 10,0187
27 4 3.22 0.805 9,74681
28 4 3.15 0.787 10,1978
29 3 2.45 0.816 9,4858
30 3 2.37 0.790 10,1205

S-ar putea să vă placă și