Alexandru Lapusneanul

de Constantin Negruzzi
 In cadrul celui de al treilea capitol este atins punctul culminant al acestei nuvele . In
acest capitol Lapusneanul ii invita pe toti boierii la un ospat care are loc intr-o zi de
sarbatoare dupa slujba religioasa la care domnitorul participa. Acesta intarzie la slujba, si
dupa ce aceasta se incheie Lapusneanul se inchina la icoane si saruta cu mare smerenie
moastele lui Ioan. Acesta se suie din nou in strana si se caieste de faptele sale
promitandu-le boierilor ca le va aduce pacea. Mai mult domnitorul le cere boierilor iertare
si apoi ii invita la un ospat.
 Banuind intentiile necurate ale domnitorului, un boier ii sfatuieste pe Spancioc si Stroici sa
nu se duca la masa domneasca, pierzandu-se apoi in multime. Cei doi au ascultat sfatul si nu s-au
dus. Confirmand temerile celor doi boieri ospatul se transforma pe neasteptate intr-un macel in care
sunt ucisi 47 de boieri. Poporul vine la palat amenintand sa forteze portile. Toate nemultu mirile
multimii se indreapta impotriva lui Motoc, considerat a fi cauza tuturor relelor, de aceea poporul
cere intr-un glas capul lui, norodul mentionand ca au fost jefuiti de acesta.
 Alexandru Lapusneanul il arunca pe Motoc
multimii care, omorandu-l, se razbuna
pentru suferintele indurate. Dupa ce Vornicul
Motoc este ucis de norod, Alexandru
Lapusneanul porunceste sa fie taiate capetele
boierilor din care face o piramida pe care o arata
doamnei Ruxandra, acesta fiind leacul de
frica promis. Dupa ce ucide pe boieri, domnitorul
porunceste sa fie cautati Spancioc si Stroici insa
acestia reusesc sa treaca granita, dar nu inainte
de a-i transmite domnitorului ca se vor vedea
inainte de a muri.
 Cititorul este prevenit despre dramatica derulare a faptelor ce
vor urma: „impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea,
era imbracat…”. Domnitorul, ca un mare actor, isi regizeaza, astfel,
scena, urmarind cu atentie reactiile celorlalti. Stapan al artei
disimularii, el dovedeste inteligenta, tact, dar mai ales un echilibru
interior desavarsit.
Lupta dintre boieri si slugile inarmate ale Lapusneanului
alcatuieste o secventa scurta, in care miscarea se epuizeaza fara
comentarii, vazuta de la distanta, intr-un decor redus la minim.
Abundenta verbelor la imperfect, timpul miscarii care semnifica
acea ultima zbatere deznadajduita, inclestarea stingandu-se in
sangele amestecat cu vinul pe lespezile de piatra, il consacra
pe Negruzzi ca „pictor al unei literaturi”.
 Cinismul, sangele rece, coportamentul fata de Motoc, dezvaluie o fata diabolica a
domnitorului. Pentru prima data in literatura romana, Negruzzi surprinde psihologia colectiva.
Multimea adunata la poarta curtii domnesti „se intarata de mult in mai mult”. Dezorientata,
nestiind sa-si exprime doleantele, „prostimea ramase cu gura cascata… Venise fara sa stie
pentru ce au venit si ce vrea. Incepu a se strange in cete, cete si a se intreba unii pe altii ce sa
ceara”. Apoi, ca intr-un suvoi, toate glasurile „se facura un glas” si el striga: „Capul lui Motoc
vrem”.
 Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice, cu o
gradatie dramatica si de o maxima concentrare. – cei cinci ani ai celei de-a doua
domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).