Evaluare sumativa

Tema: Caracterizarea personajului Alexandru Lăpușneanu din “Alexandru

Lăpușneanu” de Costache Negruzzi
Alexandru Lăpușneanu este personajul principal al nuvelei “Alexandru
Lăpușneanu” de Costache Negruzzi. Este un personaj istoric ,caracteristic fiind
inspirația autorului din a doua domnie al lui Lăpușneanu. Acest personaj
reprezintă tipul domnitorului cred, rece, nemilos față de dușmanii săi, și într-un
fel blând cu soția sa. Principala trăsătură de caracter al personajului fiind dorința
de răzbunare. Ce ține de portretul moral al personajului, pot spune că Alexandru
Lăpușneanu era o persoană nemiloasă, crudă față de dușmani, vitează și blândă
cu o singură persoană – Ruxanda.

În urma obsedării acestuia de dorința de răzbunare si ne renunțarea la planul

său, la rugămințile boierilor el răspunse cu multă ipocrizie: „-Dacă voi nu mă
vreţi, eu vă vreau, răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, şi
dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia
voastră. Să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A!
Nu mă vrea ţara? Nu mă vreţi voi, cum înţăleg?”. Lăpușneanu este un fin
psiholog care sesizează cu ușurinta caracterul și psihologia celor din jur.
Alexandru Lăpușneanu este ilustrat și ca o persoană vicleană, spunând la toți
boierii că el face o masă ca de sărbătoare dar de fapt, ca să ii omoare: “ De cu
seară se făcuse de știre tuturor boierilor să se adune a doua zi, fiind sărbătoare, la
mitropolie, unde era să fie și domnul, ca să asculte liturghia și apoi să vie să prînzească la
curte. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse și boierii erau toți adunați.”,
“Adunîndu-se, boierii, 47 la număr, Lăpușneanul se puse în capul mesii, avînd în dreapta
pre logofătul Trotușan și în stînga pre vornicul Moțoc.”, “. Pe lîngă părete sta așezate în
rînd mai multe ulcioare pîntecoase, pline de vin de Odobești și de Cotnar și la spatele
fieștecăruia boier dvorea cîte o slugă, care dregea. Toate aceste slugi erau înarmate.”, “Și
cu adevărat era groază a privi această scenă sîngeroasă. Închipuiască-și cineva într-o sală
de cinci stînjeni lungă și de patru lată, o sută și mai mulți oameni ucigași și hotărîți spre
ucidere, călăi și osîndiți, luptîndu-se, unii cu furia deznădejdei, și alții cu aprinderea beției.
Boierii, neavînd nici o grijă, surprinși mișălește pe din dos, fără arme, cădeau făr-a se mai
împotrivi. Cei mai bătrîni mureau făcîndu-și cruce; mulți însă din cei mai juni se apărau cu
turbare; scaunele, talgerele, tacîmurile mesii se făceau arme în mîna lor; unii, deși răniți, se
încleștau cu furie de gîtul ucigașilor și, nesocotind rănele ce priimeau, îi strîngeau pîn-îi
înădușeau. Dacă vreunul apuca vreo sabie, își vindea scump viața. Mulți lefecii periră, dar
în sfîrșit nu mai rămasă nici un boier viu. Patruzeci și șepte de trupuri zăceau pe parchet!”

După caracterizarea lui Nicolae Iorga „sufletul unui bolnav ce-și află
alinarea unei suferințe tainice, numai la vederea și auzul suferinței altora”,
putem spune că dorința lui Lăpușneanu de a se răzbuna a apărut din cauza
exilării acestuia pe insula Rhodos.

Din punctul meu de vedere, vodă nu a procedat corect aducând-o pe soția sa

să vadă piramida sângeroasă de capete făcută de el, deoarece fiind la current că
femeile sunt ființe firave și gingașe, putea prevede reacția soției la așa
“surpriză” din partea lui Lăpușneanu, iar dacă vorbind de decizia de a ucide în
așa mod cei 47 de boieri pentru răzbuare, aș spune că e o pedeapsă exacerată,
acționând în locul acestuia prin exilarea pe insula Rhodos pe viață fără provizii
sau alte surse de hrană.

Aș compara acest personaj cu personajul din opera “ Mara” de Ioan Slavici-

Mara. Una din asemănări este că ambii sunt adevărați deschizători de drumuri:
Mara fiind precupeață fiind socotită ca prima femeie capitalistă din literatura
română, iar Alexandru Lapusneanul ocupă, la rândul său, un loc de excepție,
deoarece este primul protagonist de nuvela istorică și romantică din literatura
română. Cele două personaje sunt, de asemenea, eponime și principale, dar se
deosebesc prin faptul că sunt construite cu modalități artistice diferite, de aceea
pot constitui subiectul unei paralele literare, prin edente asemănări caracteriale
cât și importante deosebiri.