Costache Negruzzi se încadrează in perioada literara pașoptista, opere aparținând acestei perioade

avem Alexandru Lăpușneanul, Sobieski si romanii, Cântec vechi, etc.

Alexandru Lăpușneanul este o nuvela istorica romantica având toate caracteristicile acesteia.Nuvela
este opera epica in proza, având dimensiuni intre a povestirii si a romanului in care conflictul este
puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului.

Orice nuvela istorica prezintă următoarele particularități. Tema de inspirație este trecutului
neamului. Numele operei este dat de personajul principal, fiind o figura marcanta de domnitor, în
jurul acestuia gavitând alți boieri uneltitori. Se realizează o intriga complexa care duce la un final
neașteptat. Se realizează culoarea locala a epocii prin încercarea de evocare sub toate aspectele
perioadei istorice in cauza.

Perioada pașoptista aduce mari schimbări in ceea ce privește viziunea asupra literaturii române.
Mihail Kogălniceanu pune bazele criticii romanești odată cu editarea revistei “Dacia literara“. In
articolul intitulat “Introducție“, Mihail Kogălniceanu pe lângă alte aspecte teoretice si critice, indica
temele romantice ale literaturii originale : istoria neamului, natura, folclorul. Ca urmare a publicării
acestui articol, Costache Negruzzi realizează prima nuvela istorica româneasca pe care o publica in
revista “Dacia literara” in anul 1840.

Titlul, din punct de vedere morfologic, este alcătuit dintr-un substantiv propriu, care in sens
denotativ indica o personalitate istorica, domnitor al Moldovei care a domnit de doua ori, fiind
detronat prima oara datorita trădării boierilor si care s-a întors a doua oara la tron, impunându-se cu
ajutor străin. In sens conotativ, titlul surprinde personajul principal al operei, tipul de domnitor crud,
despot si tiran, caracterizat prin disimulare si o buna cunoaștere a psihologiei umane. Folosirea
acestui nume in titlu indica o trăsătura a nuvelei istorice.

Tema o constituie istoria neamului, tema de inspirație romantica, fiind surprinsa a doua domnie a lui
Alexandru Lăpușneanul, scriitorul realizând o fresca sociala pentru perioada 1564-1569.

Naratorul operei este obiectiv, fiind omniscient si omniprezent, iar perspectiva narativa este
obiectiva.

Opera este construita in capitole simetrice care urmăresc in mod gradat conflictul. Fiecare capitol
poarta ca titlu un motto sugestiv ce reia replica unui personaj si rezuma acțiunea capitolului. Motto-
urile celor 4 capitole sunt “Daca voi nu mă vreți eu va vreu”. (Acest motto este spus de Alexandru
Lăpușneanul când afla ca nu este vrut de boieri), ” Ai sa dai sama, doamna!” (Al doilea mott-o este
spus de o văduva când se plângea la Ruxanda de faptele șotului sau.), “Capul lui Motoc vrem” (Al
treilea este replica spusă de popor când erau in fata porții casei lui Lăpușneanu) si “De mă voi scula,
pre mulți am sa popesc si eu”. (Ultimul este replica Lui Alexandru Lăpușneanul când afla ca a fost
călugări.)

Momentele subiectul urmează o desfăşurare ascendentă şi o clasică evoluţie a momentelor.

În expoziţiunea: Alexandru Lăpuşneanu revine în Moldova cu scopul de a-şi relua scaunul domnesc,
după ce, cu eforturi îndelungate, izbutise să-l alunge „pre răpitorul” Ştefan Tomşa, care-i urmase la
domnie. Lăpuşneanu fusese înlăturat de pe tron din cauza trădării unor boieri, aceiaşi care acum îl
întâmpină aproape de graniţă: vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici.
Aceştia vor să-l convingă să renunţe la tron, deoarece „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”.

Intriga: Mânios, cu ochii scânteind „ca un fulger”, Alexandru Lăpuşneanu este hotărât să se instaleze
pe tronul Moldovei răspunzând boierilor cu fermitate: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu […] şi dacă
voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi […] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul
îndărăpt”.

Desfăşurarea acţiunii: Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanu, Moţoc cade în genunchi şi-l roagă să
nu-i pedepsească după fărădelegile lor, dar acesta le promite să-i cruţe, ba mai mult, îi făgăduieşte că
„sabia mea nu se va mânji în sângele tău”. După fuga lui Tomşa, Lăpuşneanu se aşează pe tronul
Moldovei şi trece la pedepsirea aspră a boierilor, le ia averile, iar „la cea mai mică greşeala
dregătorească, la cea mai mică plângere […], capul vinovatului se spânzura în poarta curţii […] şi nu
apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul”. Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanu şi fiica
„bunului Petru Rareş”, înspăimântată de cruzimile şi crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă să nu
mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile, impresionată fiind de cuvintele văduvei unui boier ucis,
care o ameninţase „Ai să dai samă, doamnă!”. Zâmbind, Alexandru-vodă îi promite „un leac de frică”.

Punctul culminat: începe odată cu al treilea capitol “Capul lui Motoc vrem…”. Alexandru Lăpușneanul
făcuse de știre tuturor boierilor sa participe împreuna la slujba de la Mitropolie, după care erau cu
toții invitați sa prânzească la curte cu scopul de a împaca pe domnitor cu boierii. La ospățul de
împăcare de la curtea domneasca, Lăpușneanul poruncește sa fie uciși 47 de boieri ale căror capete
sunt așezate după ranguri, intr-o uriașă piramida. Văzând acesta dovada de cruzime, doamna
Ruxandra leșină neacceptând acest “leac de frica”.

In acest timp, putinii slujitori aflați in curte venise la porțile curții domnești. Aceștia au început sa
strige “Capul lui Motoc vrem”. Lăpușneanul îl dădu pe Motoc mulțimii si intr-o clipa îl făcu bucăți,
pedepsind astfel un alt boier tratator.

Deznodământul coincide cu ultimul capitol care are ca moto “De mă voi scula pre voi am sa popesc si
eu…”. Timp de 4 ani Alexandru Lăpușneanul nu a mai tăiat capetele boierilor, dar născocise alte
moduri de a-I schingiui pe bănuiți: scotea ochi, tăia mâini.

Aflat in cetatea Hotinului, domnitorul se îmbolnavește grav si dorește sa se călugăreasca. Mitropolitul

ii îndeplinește dorința dându-I numele de Paisie. Auzindu-si numele de călugăr ii alunga cu jigniri si
amenințări pe frații săi intru credința : “M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să
popesc și eu! Iar pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți împreună cu țîncul ei, ca să nu mai
asculte sfătuirile boaitelor și a dușmanilor mei... Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt
călugăr, sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!... Săriți, flăcăi!Unde-s voinicii mei?... Dați! dați de tot! Eu vă
poruncesc. Ucideți-i pre toți... Nici unul să nu scape.”

Îngrozita de amenințările lui Lăpușneanu, Doamna Ruxandra accepta sfatul lui Spancioc de a-I pune
șotului ei otrava in băutura.

Alexandru Lapusneanul, lăsând o pata de sânge in istoria Moldovei, a fost înmormântat la manastirea
Slatina unde se vede si astăzi portretul lui si al familiei sale.
Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si descrierea obiceiurilor care ne introduc in
acel timp. Înainte de a ajunge la mitropolie, Alexandru Lăpușneanul era imbracat astfel ” cu toata
pompa domneasca. Purta corona Paleologilor, si peste dulama poloneza de catifea roșie, avea
cabanița turceasca”. Ruxanda, șotia lui Alexandru, după ce i se plânge văduva, merge la el si ne este
prezentata “imbracata cu toata pompa cuvenita unei șotii, fiice si surori de domn. Peste zobonul de
stofa aurita, purta un benisel de felendres albastru blanit cu samur, a cărui manice atarnau dinapoil
era inchisa cu un colan de aur, ce se inchia cu mari paftale de matostat”. “Parul ei, după moda de
atunci se impartea despletit pe umerii si spatele sale.” La ospat, avem o deschiere a meniului servit,
care este prezentat astfel “In Moldavia, pe vremea aceea, nu se introdusese inca moda mâncărurilor
alese”. După borșul polonez, veneau mâncăruri grecești fierte cu verdețuri, apoi pilaful turcesc si
fripturi cosmopolite. Pe masa erau șervetele si o pânza de filaliu țesute in casa. Tipsiile pe care
aduceau bucatele, talgeriile si paharele erau din argint, iar ca băutura, se servea vin, in curte, in
poloboace desfundate.

Modurile de expunere prezente in acest text sunt dialogul, descrierea si narațiunea. Dialogul are rolul
de a marca replicile personajelor si conturarea caracterizării prin limbaj. Descrierea are rolul de a
expune toate trataturile personajelor si împrejurimilor, pentru a oferi cititorului o imagine cat mai
ampla asupra acțiunii. Narațiunea are rolul de a organiza acțiunea cu ajutorul unui narator obiectiv
sau subiectiv si ajuta la caracterizarea personajelor.

Limbajul operei este foarte complex deoarece găsim cuvinte arhaice, populare, regionalisme. El are
rolul de a prezenta cu exactitate timpul istoric. Avem ca si exemple “Moldavia”, “monastirea”,
“lespezi”, “mesii”, “vornic”, “pre”, “ocărați”, “ferte”.

Paul Cornea afirmând despre Costache Negruzzi în Montesquieu si ideologia aripei moldovenești a
pașoptismului în vol. De la Alexandrescu la Eminescu, E.p.l., 1966, p. 105. „Negruzzi era un burghez
cu legături in lumea feudala prin moșie, relații de familie si raporturi sociale, situat ca înalt slujbaș
intr-o poziție de dependenta fata de autoritate; in ordinea spiritului, el încearcă sa se elibereze, însa,
de ingerințele puterii si de lestul inerției conservatoare; voia sa meargă cu veacul si înțelegea ca
înaintarea spre o orânduire noua e inevitabila; avea idei mai limpezi sau mai tenebroase, câteodată
nimerea adevărul si alteori bajbaia sa-l descopere, dar prin întreaga structura a mintii si prin telul
catarilor lui, participa deplin la universul valorilor burgheze.”

Având in vedere aceste caracteristici, opera “Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi este o
nuvela istorica romantica.