Editori

Silviu Dragomir
Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial
Magdalena Mărculescu

redactor
Raluca Hurduc

DESIGN
Alexe Popescu

Director producţie
Cristian Claudiu Coban

Dtp
Răzvan Nasea

Corectură
Lorina Chițan
Eugenia Ursu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Titlul original: The Invisible Presence.

a României
Gurian, Michael
Prezenţa invizibilă : bărbatul şi
femeile din viaţa lui / Michael Gurian ;
trad.: Brânduşa Popa. - Bucureşti :
Editura Trei, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-973-707-623-6
I. Popa, Brânduşa (trad.)
How a Man’s Relationship with His
Mother Affects All His Relationships
with Women.
Autor: Michael Gurian
Copyright © 1994, 2010 by Michael
Gurian
Ediție publicată prin acord cu editura
Wiley-Blackwell, parte a grupului
editorial John Wiley & Sons.

159.922.1 Copyright © Editura Trei, 2012

pentru prezenta ediţie
ISBN 978-973-707-623-6
C.P. 27-0490, Bucureşti
Tel./Fax: +4 021 300 60 90
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
www.edituratrei.ro
Pentru mama şi tatăl meu,
Julia şi Jay P. Gurian,
şi familia Herzog
Cuprins

Prefaţă la ediţia din 2010 .................................................9

Mulţumiri ......................................................................12

Introducere .................................................................... 17

Partea întâi
Cum influenţează relaţia mamă–fiu
viaţa unui bărbat................................................. 29

1 În căutarea bărbatului din oglindă ............................33

2 Dansând în oglinzile mamelor noastre ................... 69

3 Dansând în oglinzile iubitelor noastre .................. 115

Partea a doua
Vindecarea relaţiei mamă–fiu: O călătorie
iniţiatică ghidată ...............................................143

4 Începutul căutării voastre eroice ...........................145

5 Stai cu picioarele pe pământ şi spune cine eşti ......168

6 Înţelepţii ce merg alături de mine ..........................184

7 Furând ochiul graielor ........................................... 212

8 Acceptarea darurilor nimfelor .............................. 233

9 Confruntarea cu Meduza ...................................... 260

10 Întâlnirea cu Andromeda: recuperarea

Femininului Adorat .............................................. 306

11 Reuniunea cu Zeiţa‑Mamă ................................... 326

Epilog: dansând cu Luna .............................................. 337

Bibliografie ................................................................. 342

Mulţumiri speciale ....................................................... 347

Teme de studiu pentru femei ......................................... 348

Prefaţă la ediţia din 2010

De la prima ediţie a acestei cărţi (publicată în 1994,

sub titlul Mothers, Sons and Lovers) am primit multe
scrisori şi e‑mailuri interesante, atât de la femei, cât
şi de la bărbaţi. Multe au fost de la femei care scriau:
„Ajutaţi‑mă să înţeleg mai bine relaţia cu soţul meu“ sau
„Ajutaţi‑mă să‑mi cresc fiul cât mai bine“. Ghidul inclus
la sfârşitul acestei noi ediţii are rolul de a oferi ajutor
femeilor în interacţiunile lor cu băieţii şi bărbaţii.
Când am scris această carte, mi‑am propus să ofer
atât un curs de vindecare şi dezvoltare personală pentru
bărbaţi, cât şi un plan pentru mamele de băieţi şi femeile
aflate în relaţie cu bărbaţi. Ca terapeut şi cercetător al
psihologiei ataşamentului şi dezvoltării creierului uman,
precum şi ca practician al teoriei arhetipale jungiene, am
sperat să scriu o carte ce va dezvălui relaţia mamă–fiu cu
claritate şi forţă. Am crezut — şi încă mai cred — că în
acea relaţie fiecare putem găsi, în mod individual, şi cu
toţii în mod colectiv, forţa vitală a civilizaţiei noastre.
Titlul acestei noi ediţii nu este întâmplător. El este
rezultatul meditării asupra răspunsurilor cititorilor şi
al activităţii mele clinice continue. Sunt mai convins ca

9
niciodată că relaţia primordială a unui băiat cu o figură
feminină rămâne o prezenţă invizibilă de‑a lungul
întregii sale vieţi. Forţa acestei prezenţe invizibile,
splendoarea şi constanţa ei se dezvoltă înăuntrul
complexelor reţele de iubire între bărbat şi femeie, reţele
ce sunt menite să fie atât rigide, cât şi flexibile. Prin
aceasta vreau să spun că unele legături iniţiale stabilite
între un băiat şi mama lui trebuie să rămână puternice
de‑a lungul vieţii amândurora; în acelaşi timp, multe
altele trebuie să fie rupte pentru ca un bărbat să devină
independent de voinţa psihologică a mamei lui şi să facă
astfel paşi în direcţia devenirii bărbatului iubitor, înţe-
lept şi de succes de care au nevoie partenera şi copiii lui.
„Prezenţa invizibilă“ poate rămâne activă între iubiţi
până târziu în viaţa unui bărbat. În perioada pe care
o numim „maturitate“ — când, aparent, am renunţat
cu toţii la copilărie — putem fi în continuare derutaţi
de relaţiile noastre timpurii. Atunci când căutăm să ne
ataşăm de persoane iubite, dorim ataşamente extrem
de puternice, dar care să nu sufoce tendinţa fiecărei
persoane spre o independenţă psihologică stabilă. De
multe ori, totuşi, am putea simţi că firele invizibile
ţesute între noi şi partenerele noastre au fost împletite
cu mult timp în urmă, mult înainte chiar de a le întâlni,
şi simţim acest lucru dinăuntrul unei cuşti ce nu ne
permite libertatea de a ne iubi unul pe celălalt cu graţie
şi cu toată fiinţa noastră.
Pentru un bărbat, iubirea însoţită de graţie este un
lucru teribil de dificil şi aproape imposibil, dacă relaţia
cu mama lui nu este deplin înţeleasă. Odată înţeleasă,
această relaţie poate deveni la fel de misterios de fru-
moasă şi la fel de folositoare pe cât a fost în copilăria lui.
Pentru o femeie, iubirea pentru un bărbat şi iubirea
unui bărbat pot deveni dificile şi pot părea, după anii de
început ai dominaţiei feromonilor, hormonilor şi altor

10 Prezenţa
invizibilă
generatori ai fericirii, ca o capcană, ca o cuşcă, chiar ca
un coşmar deprimant. Dacă relaţia unei femei cu tatăl ei
şi relaţia unui bărbat cu mama lui n‑au fost înţelese, o
legătură pe termen lung sau o căsnicie s‑ar putea pur şi
simplu să nu se întâmple.
Iar pentru mamele de băieţi, dragostea pentru un
băiat în creştere este atât o experienţă imediată şi
concretă, cât şi una vizionară, pe termen lung. Dacă o
mamă îşi creşte cu devotament fiul în timp ce nu con-
ştientizează pânza psihologică pe care o ţes împreună,
poate duce lipsă deseori de ajutorul practic de care are
nevoie atât în maternaj, cât şi pentru realizarea viziunii
ei privind maturitatea lui sănătoasă.
Am scris iniţial această carte despre provocările trăite
de bărbaţi, iubiţi şi mame şi mă simt profund onorat
de faptul că editura Shambala îmi publică această nouă
ediţie. Aş vrea să le mulţumesc pentru toate cărţile lor
minunate şi aş dori să mulţumesc familiei mele pentru
sprijinul ei susţinut. Am avut întotdeauna o relaţie
complexă cu propria mea mamă. Aş vrea să‑i mulţumesc
pentru darurile ei. Soţia mea, cu care sunt căsătorit de
douăzeci şi patru de ani, Gail, şi fiicele mele, Gabrielle
şi Davita, m‑au susţinut în perioada în care eu şi mama
mea am trecut prin procesul de elucidare a ţesăturii
complicate a relaţiei noastre.
Sper că, pe măsură ce citiţi această carte, veţi simţi
nu doar energia profesională a terapeutului, ci şi energia
personală a unui bărbat ce a avut, drept companion
intim în călătoria lui, o prezenţă invizibilă pe care la un
moment dat n‑a fost capabil s‑o înţeleagă, dar care în
prezent îl hrăneşte.
Vă doresc toate cele bune în călătoria pe care o par-
curgem împreună în înţelegerea prezenţei invizibile. Fie
să găsiţi în darurile acestei prezenţe o parte însemnată a
satisfacţiei şi scopului vieţii de bărbat sau de femeie.

11
Mulţumiri

Această carte nu ar fi putut fi scrisă fără sprijinul

acordat de Linda Whittenberg, William H. Houff,
Julia Bjordahl şi Sandy Hank, Sally Green, Jo Stowell,
Jim Connor, Ron Hansen, Terry Trueman, Bob Cole,
Gene Dire, Roy Carpenter şi Herm Ryans; doresc, de
asemenea, să mulţumesc agentului meu, Ned Leavitt;
editorului meu, Dave O’Neal, cel a cărui tenacitate
discretă m‑a ajutat să găsesc cartea dinăuntrul meu;
fiicei mele Gabrielle; şi lui Gail — soţia, prietena şi
partenera mea.
Profesorii Școlii de Psihologie Sacră a Zeiţei şi
Eroului au fost extrem de importanţi în dezvoltarea mea
personală şi a operei mele. În moduri inefabile şi im-
posibil de identificat, fragmente ale lucrului lor apar în
propria mea activitate. Doresc să‑i menţionez în special
pe Robert Bly, Jean Shinoda Bolen, Joseph Campbell,
Carlos Castaneda, Clarissa Pinkola Estes, Douglas
Gilette, Jean Houston, Robert Johnson, Carl Jung, Sam
Keen, John Lee, Michael Meade, Robert Moore, Carol
Pearson, Starhawk, Barbara Walker şi Marion Woodman.
Mulţumirile mele tuturor acestor bărbaţi şi femei.

12 Prezenţa
invizibilă
 Mulţumiri profesorilor mei amerindieni, în special
lui Jim McNeill, acest subtil practicant al tradiţiei
şamanice, şi în special tribului Southern Ute şi tatălui
meu pentru prima mea iniţiere în tradiţia indienilor
americani.
Această carte a fost profund influenţată de activitatea
lui John Bradshaw, Robert Hopcke, Alice Miller, Daniel
Wakefield, Warren Farrell, Victor Turner, Joseph
Palmour, Linda Schierse Leonard, Sam Osherson, Dan
Kiley, Ken Druck şi Aaron Kipnis. Mulţumirile mele
pentru toată munca voastră valoroasă.
Se cuvine să le mulţumesc îndeosebi lui David
Feinstein şi Stanley Krippner, a căror lucrare revoluţio-
nară Personal Mythology (Mitologie personală) a ajutat
mulţi bărbaţi şi multe femei să‑şi găsească înţelepciunea
şi potenţialul de dezvoltare lăuntrice. Meditaţiile lor
dirijate au influenţat partea a doua a acestei cărţi.
Într‑un final, toate eforturile verbale sau scrise de a
înţelege şi vindeca relaţiile mamă–fiu ar fi imposibile
în lipsa curajului oamenilor care se confruntă cu acest
tip de probleme. Am observat acest curaj în grupuri,
ateliere, şedinţe de consiliere, în casele lor, în şcoli şi
în seminarii special dedicate. L‑am simţit de‑a lungul
emisiunilor pe care le realizez pe cuprinsul ţării şi cel
mai frecvent am răspuns la această întrebare adresată
de femei: „Sunt mămică de băieţi. Cum să mă comport
cu ei?“ De asemenea, am simţit prezenţa acestui curaj
la seminariile internaţionale pentru bărbaţi, destinate
explorării şi vindecării relaţiei mamă–fiu.
Tuturor acestor bărbaţi şi femei, care mi‑au permis
să lucrăm împreună, le transmit mulţumirile mele cele
mai profunde.

13
Prezenţa invizibilă
Introducere

Se întorsese la mama lui … Oricine

altcineva putea să se dizolve, estompeze
în afară de ea. Era ca şi cum ea era centrul
şi axa vieţii sale, de care nu poate scăpa
niciodată.
– D.H. LAWRENCE, Fii şi îndrăgostiţi

Un bărbat avea un vis recurent. Se făcea că păşeşte

dincolo de uşa imensă a unui castel după o plimbare în
pădurea din vecinătate. Casa, prietenii şi familia lui se
aflau într‑un sat de dincolo de pădure.
Bărbatul simţea cât de pustiu era castelul — fără
copii, fără servitori, fără animale de companie. Şi cu
toate acestea, pe măsură ce urca treptele, percepea o
prezenţă uriaşă şi străveche. Această prezenţă îi inspira
frică şi adoraţie. Nu era o iubită, dar cumva ştia că are
nevoie de ea pentru supravieţuire. Nu era o zeitate şi
totuşi era cumva mai mult decât o fiinţă umană. Nu era o
prietenă, dar îl cunoştea atât de bine, încât nu era nevoie
de multe cuvinte între ei.

17
 Bărbatul urcă până în capătul treptelor. Ştia că
prezenţa îl aştepta dincolo de una dintre uşile imense de
stejar din faţa lui. Pe care să intre? El mai experimentase
această confuzie. Îşi dorea cu ardoare ca o prezenţă mas-
culină, cum ar fi tatăl lui sau un bătrân, să‑l întâmpine
şi să‑i spună ce să facă. Dar în acest castel nu întâlnise
niciodată vreun bărbat.
Se îndreptă spre prima uşă, o deschise şi nu găsi
nimic înăuntru. Intră pe a doua. Nimic. Apoi pe
următoarea. Deschise primele şase uşi, negăsind nimic
şi simţindu‑se din ce în ce mai uşurat şi din ce în ce
mai temător.
Intră şi pe cea de‑a şaptea uşă. Şi iat‑o. Mama lui.
Stătea în faţa unui vast perete — oglindă. Jumătate
din faţa ei era zâmbet, cealaltă jumătate, furie. Cum
putea să‑şi sculpteze o asemenea expresie pe chip? Şi
totuşi reuşise.
— Închide uşa, îi spuse ea. Vino la oglindă.
El făcu aşa cum îi spuse ea. Ar fi vrut din tot sufletul
să i se împotrivească, dar n‑a fost în stare.
— Dansează, dragul meu, îi spuse ea.
El s‑a supus. A dansat aşa cum o făcuse când era un
băieţel, învârtindu‑se, ţopăind, făcând toate gesturile pe
care ea obişnuia să le îndrăgească. Ea bătea din palme
şi el râdea. Momentul dansului a fost extatic. Urmărind
ochii mamei sale, şi el s‑a transformat într‑o oglindă,
privindu‑se dansând în apa ei.
Un val de frică îl copleşi dintr‑o dată. Dansatorul pe
care îl privea în oglindă nu era deloc bărbat — era el
însuşi, copil. Îl năpădiră amintirile — amintirile tuturor
momentelor în care venise şi dansase aici. Amintirile a
cât de mult iubea acest vârtej extatic şi cât de mult ura să
se privească în oglindă.
Pentru un moment, rămase paralizat. Apoi şi‑a smuls
un pantof şi l‑a aruncat în oglindă. Oglinda nu s‑a spart.

18 Prezenţa
invizibilă
A alergat spre oglindă şi a lovit‑o cu pumnul. Oglinda a
rămas intactă. Şi, ciudat, nici n‑a simţit durerea vreunei
răni în mâna care lovise. I‑a aruncat mamei lui o privire
neputincioasă. Ea îl observa cu atenţie, tăcută, cu o
privire de nepătruns.
Fugi din cameră ruşinat, alergând spre ieşirea din
castel. Fugi prin pădure, înfricoşat, ruşinat, încercând să
se stăpânească. Ajunse înapoi în casa lui. Soţia şi familia
lui l‑au văzut alergând spre ei. I‑au recunoscut agitaţia —
o mai văzuseră şi în alte dăţi. S‑au îmbrăţişat, găsind
altceva de lucru. Nu le spusese niciodată unde fusese sau
de ce scurtele plimbări prin pădure îl tulburau atât de
mult, dar ştiau că aceste plimbări aveau darul de a‑l lăsa
zdrobit zile întregi.
Ultimul lucru pe care şi‑l amintea bărbatul înainte de
a se trezi erau confuzia, frica şi mânia de pe faţa soţiei
sale care îl privea, ca întotdeauna, aşteptând ceva de
la el, ceva ce el nu ştia cum să‑i ofere — ceva după care
tânjea şi el: ceva eliberator.

Acest vis era al meu. Precum cei mai mulţi bărbaţi pe

care îi cunosc, pe care i‑am cunoscut, cu care am lucrat şi
pe care i‑am descoperit în cercetările mele — într‑adevăr,
precum şi cei mai mulţi bărbaţi din cultura noastră — am
crescut într‑o familie şi un sistem social care îmi ofereau
o idee de masculinitate predefinită. Ceasul meu fiziologic
a bătut la ora exactă şi iată că am devenit bărbat prin
dezvoltarea organelor sexuale şi a părului de pe corp.
Ceasul meu social a bătut la ora exactă şi am devenit din
nou bărbat învăţând să conduc maşina, părăsind casa
părintească, mergând la facultate, luându‑mi o slujbă
responsabilă, căsătorindu‑mă, întemeindu‑mi o familie.
Ceasul meu psihologic, totuşi, în ciuda masculinităţii
mele fiziologice şi sociale, se târa cam pe la „şi jumătate“.
Nu eram încă matur decât pe jumătate.

19
 Şi tot aveam acest vis cu mama.
Ca la majoritatea bărbaţilor, ceasul meu psihologic se
oprise undeva prin adolescenţă. Acest lucru nu mă făcea
cu nimic mai prejos decât alţii. Cu toate acestea, ca atâţia
alţii, mă simţeam inferior altor bărbaţi cu care mă aflam
în competiţie şi femeilor pe care le iubeam, ascunzând
tuturor sentimentul că sunt un impostor, creându‑mi
puţine relaţii apropiate, intime. În anumite momente
am încercat chiar să compensez acest ceas oprit
prin grandomanie şi hipermasculinitate. Am avut şi
momente, luni de zile chiar, în care m‑am bucurat de o
maturitate iubitoare, înţeleaptă şi solidă. Eram aşa cum
sunt cei mai mulţi bărbaţi. Anumite experienţe — cum ar
fi nunţile, naşterea copiilor, munca susţinută şi reali-
zările personale, o relaţie care merge bine, succesele
copiilor — ne dau sentimentul, uneori destul de durabil,
că într‑un final ceasul s‑a repornit, a bătut la ora exactă
şi am ajuns la sfârşitul călătoriei, am crescut, am reuşit.
Apoi, cel mai adesea, coborâm de la înălţimea
evenimentului, relaţiei sau realizărilor respective şi ne
simţim din nou ca nişte impostori, incapabili să spunem
cu adevărat ce înseamnă să fii bărbat, în ce fel suntem
bărbaţi şi de ce anume avem cu adevărat nevoie de la
viaţă. Mulţi dintre noi nu se confruntă cu această criză
până la mijlocul vieţii, atunci când ne îngrijorăm că
am realizat foarte puţine lucruri şi avem un fundament
spiritual foarte sărac. Unii dintre noi încep mai devreme
călătoria interioară spre maturitate.
Unii dintre noi sunt suficient de norocoşi să le fi fost
împlinite nevoile de dezvoltare în primii douăzeci de
ani ai vieţii, astfel încât să poată face călătoria interioară
mai mult ca un experiment de creştere personală decât
ca o trecere spre maturitate. Unii dintre noi nu între-
prind această călătorie deloc, neadmiţând niciodată că
ceasul lor este oprit, că se simt izolaţi şi impostori şi că,

20 Prezenţa
invizibilă
dacă ar avea ocazia, s‑ar întoarce într‑o clipă în oglinda
mamei, deoarece această oglindă este singura lume în
care s‑au simţit cu adevărat întregi.
În calitate de bărbaţi ai secolului XX, cei din generaţia
noastră au fost crescuţi de oameni care ne‑au iubit, dar
cărora le lipsea un aspect esenţial de cunoaştere legat de
educaţia noastră şi care nu au fost sprijiniţi de cultura
din care fac parte pentru desăvârşirea creşterii noastre.
În perioada în care aveam visul recurent despre oglinda
mamei şi pe când începeam, la mijlocul celui de‑al doilea
deceniu al vieţii, călătoria spre maturizarea masculi-
nităţii mele, am început să observ cât de deformate au
devenit familiile noastre. Descoperirea mea a început
cu propria mea familie, la care la început m‑am gândit
foarte vag în termenii atenţiei ei faţă de nevoile mele
ca bărbat în devenire. Am descoperit repede confuziile
familiei mele, legate de creşterea băieţilor, care erau
foarte asemănătoare cu cele ale majorităţii familiilor din
cultura noastră.
Familia mea era relativ nucleară. Tata era plecat în
cea mai mare parte a timpului, aşa că mama trebuia să
îndeplinească cele mai multe sarcini parentale. Între
noi s‑a dezvoltat o legătură psihologică prin care eu îi
suplineam hrana emoţională în absenţa tatălui meu, la
fel de mult cum ea îmi furniza hrana de care are nevoie
un copil. Ea nu ştia cum să renunţe la mine şi nici eu
nu ştiam cum să renunţ la ea. Când am încercat să ne
separăm în timpul adolescenţei, astfel încât ceasul meu
să ticăie spre individuaţie şi maturitate, ea s‑a speriat de
perspectiva de a mă pierde, iar eu m‑am simţit vinovat
că o părăsesc. Între timp, de la tatăl meu şi alţi bărbaţi
am învăţat foarte puţine lucruri concrete despre viaţa
afectivă şi spirituală a unui bărbat. Mare parte din cele
învăţate despre relaţiile cu femeile erau lucruri deru-
tante şi blocate cumva în relaţia cu mama mea. Când am

21