Rpgcsmi (1) Curs

RISCURI PROFESIONALE GENERATE DE
COMPONENTELE SISTEMULUI DE MUNCĂ

(1-MEDIUL DE MUNCĂ)
Termeni şi expresii din Legea 319/2006 precum şi din normele metodologice de aplicare
ale acesteia şi înţelesul lor
Lucrător Persoană angajată de către un angajator, inclusiv elevi şi

studenţi în practică, precum şi ucenici şi alţi participanţi
la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care
prestează activităţi casnice.
Angajator Persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de
muncă ori de srviciu cu lucrătorul şi care are
responsabilitatea întreprinderii sau a unităţii.
Îndatoriri de Sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de
serviciu muncă, regulamentul intern sau regulamentul de
organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise,
dispoziţiile scrise sau verbale ale conducătorului direct
sau ale şefilor ierarhici ai acestuia.
Sănătate şi Ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop
securitate în asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea
muncă procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi
psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane
participante la procesul de muncă.
Accident de Vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
muncă profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sua în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă
incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile
calendaristice, invaliditate ori deces.
Accident Accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în
colectiv acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment.
Accident de Accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de
muncă de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat
traseu vătămarea sau decesul
Accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în
locuri organizate de angajator, pe trseul normal al deplasării de la
locul de muncă la locul unde se ia masa şi invers şi care a
antrenat vatamarea sau decesul
Accidentul survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de
muncă la locul unde înşi încasează salariul şi invers şi care a
antrenat vătămarea sau decesul
Accident uşor Eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale

care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale
şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică
de 3 zile.
Intoxicaţie actută Stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii
profesională organismului la noxe existente la locul de muncă.
Boală Afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei
profesională meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici,
chimici ori biologici caracteristici locului de muncă,
precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme
ale organismului, în procesul de muncă.
Boală legată de Boala cu determinare multifactorială, la care unii factori
profesiune determinanţi sunt de natură profesională.
Incident periculos Eveniment identificabil, cum ar fi explozia, incendiul,

avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat
din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui
echipament de muncă sau/şi din comportamentul
neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii,
dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a
cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale
Eveniment Accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale
organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de pesoană
dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în
condiţii în care au fost implicate persoane angajate,
incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală
profesională sau legată de profesiune.
Echipament de muncă Orice maşină, aparat, unealtă su instalaţie folosită în

muncă
Echipament de Orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un
protecţie lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai
multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol
securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi
orice supliment sau accesoriu proietat pentru a
îndeplini acest obiectiv
Pericol grav şi iminent Situalţia concertă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar
de accidentare prilejul declanşator pentru a produce un accident în
orice moment
Zone cu risc ridicat Acele zone din cadrul întreprinderii şi sau unităţii în care
şi specific au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau
boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile,
respectiv deces sau inveliditate.
Invaliditate evidentă Pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări
evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în
urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de
încdrare într-un grad de invaliditate de către organele în
drept.
RISCURI PROFESIONALE GENERATE DE
COMPONENTELE SISTEMULUI DE MUNCĂ
(1-MEDIUL DE MUNCĂ)
Consideraţii generale asupra accidentelor de muncă
Procesul de producţie
-reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate cu ajutorul mijloacelor

de muncă şi a proceselor naturale care au loc în legătură cu
transformarea obiectelor muncii în produse finite
ELEMENTE:
Procesul tehnologic
- reprezintă transformarea cantitativă şi calitativă a obiectelor muncii,
prin modificarea formei, a dimensiunii, a structurii interne, deseori
transformările fizice sau chimice fiind datorate proceselor naturale,
timp în care procesele de muncă se opresc complet sau parţial
Procesul de muncă
- reprezintă activităţile executanţilor în sfera productivă sau
îndeplinirea unor atribuţii în sfera neproductivă, efectuate cu ajutorul
uneltelor de muncă asupra obiectelor de muncă, în vederea
transformării lor în bunuri materiale.
După Victor BOLCHIS
Sistemul de muncă - ansamblul de elemente componente cu relaţii de

intercondiţionare între ele, pe parcursul desfaşurării în spaţiu şi timp a
diferitelor activităţi, cu scopul transformării intrărilor în sistem (materiale,
subansamble, energie, etc. cumpărate / aprovizionate) în ieşiri din sistem
(produse, servicii, etc. livrate / vândute) pentru satisfacerea unor necesităţi de
piaţă.
Cel mai simplu sistem de muncă este format din elementele care concură la
realizarea procesului de muncă şi anume:
• executant;
• sarcină de muncă;
• mijloace de producţie;
• mediu de muncă.
Sistemul de muncă reprezintă sursa generatoare de factori periculoşi (factori

de risc), sub forma abaterilor de la normal ale elementelor sale componente.
Factorii de risc de accidentare
În fazele anterioare producerii vătămării, factorii de risc reprezintă cauze

potenţiale de accidentare sai îmbolnăvire profesională.
După accident sau îmbolnăvire, factorii, care potenţial puteau conduce la un

asemenea rezultat, devin cauze reale, efective, ale accidentului de muncă sau bolii
profesionale.
Prin urmare, cauzele reale de accidentare şi îmbolnăvire nu sunt altceva decât

acei factori de risc a căror prezenţă şi manifestare s-a finalizat prin producerea
efectivă a vătămării.
În terminologia uzuală, pentru a delimita şi a sublinia relaţia cu accidentul sau

boala profesională, se folosesc noţiunile “factori de risc” (cauze potenţiale) şi
“cauze de accidentare în muncă şi îmbolnăvire profesională” (cauze reale).
Noţiunile de “factori de risc” şi “cauze de accidentare sau îmbolnăvire

profesională” nu sunt diferite ca esenţă.
Dinamica fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
Pentru ca un accident sau o îmbolnăvire profesională să aibă loc este necesară

acţiunea simultană a doi de factori de risc, unul obiectiv şi unul subiectiv.
Această acţiune simultană este suficientă pentru a se produce impactul între

agentul material care afectează organismul şi victimă.
Factorul obiectiv este este o cauză proprie mijloacelor de producţie sau

mediului de muncă.
Factorul subiectiv, propriu executantului, constă cel puţin în prezenţa

persoanei într-o zonă periculoasă.
Acţiunea celor doi factori de risc reprezintă prima ultimă verigă a unor
înlănţuiri de manifestări ale diverşilor factori de risc prezenţi într-un sistem de
muncă.
În dinamica producerii accidentului se disting trei etape:
Etapa I: Constituirea situaţiei de accidentare
Etapa a II a: Desfăşurarea situaţiei de accidentare
Etapa a III a: Producerea leziunii

Etapa I: Constituirea situaţiei de accidentare – începe cu cauza situată cel

mai departe de momentul leziunii, caracterizată prin următoarele:
• este aparent nediferenţiată faţă de situaţia normală – pericolul nu poate fi

sesizat decât printr-o urmărire specială;
• apare o situaţie periculoasă sesizabilă – care este iniţiată de factorul uman;
• de regulă se poate intreveni pentru prevenirea accidentului, atât de către

executant cât şi de factorii de decizie.
Etapa a II a: Desfăşurarea situaţiei de accidentare – constă în înlănţuirea şi

îmbinarea mai multor cauze, generând cauza finală;
Caracteristicile etapei sunt:
• are loc înlănţuirea şi îmbinarea mai multor cauze într-un interval scurt de timp;
• datorită crizei de timp, acţiunile de prevenire ale executantului pot fi

agravante;
• Există totuşi posibilitatea, foarte limitată faţă de faza anterioară, de a se

interveni pentru prevenirea producerii leziunii.
Etapa a III a: Producerea leziunii, etapă în care acţionează cauza finală:
Caracteristicile etapei sunt:
• este etapa definitorie accidentului;
• are loc impactul omului cu elemente ale mijloacelor de producţie sau ale
mediului fizic ambiant, care provoacă leziunea;
• se produce într-un timp foarte scurt, astfel încât singurele posibilităţi de a

acţiona sunt reacţiile reflexe de autoapărare ale executantului.
Cauze ale accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale
Cauzele accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale reprezintă factori

proprii elementelor componente ale sistemului de muncă (însuşiri, procese,
fenomene, comportamente) ce au provocat accidentul sau boala profesională şi
care, înainte de producerea acestor evenimente erau prezenţi în sistem ca factori
periculoşi (factori de risc).
După importanţa lor în cadrul dinamicii producerii accidentului
-Cauze principale
- Cauze secundare (favorizante).

Cauze principale – prin a căror înlăturare în faza de risc, s-ar fi putut evita
producerea accidentelor sau bolilor profesionale.
Cauze secundare – care au favorizat producerea efectelor provocate de

cauzele principale şi a căror înlăturare în faza de factori de risc nu constituie o
garanţie a neproducerii accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale.
După modul în care participă la producerea vătămării:
-Cauze directe
- Cauze indirecte
Cauze directe
- care au provocat nemijlocit accidentele şi bolile profesionale;
- cauzele finale ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

Cauzele directe:
- produc vătămarea organismului;
- determină natura şi gravitatea leziunii;
- întotdeauna sunt de natură materială;
- sunt proprii mijloacelor de producţie şi mediului de muncă (ex. explozie,

temperatură excesivă, iluminat intens etc.)
Cauze indirecte – care au provocat accidente şi boli profesionale în mod indirect,

ca substrat al cauzelor directe ale acestor fenomene.
Prin îmbinarea cauzelor indirecte cu o cauză directă se iniţiază o situaţie de

accidentare.
Cauzele directe şi indirecte pot fi:
- principale, a căror contracatrare prin măsuri adecvate împiedică producerea

leziunii;
- secundare, a căror eliminare nu conduce obligatoriu la evitarea accidentului sau

bolii, obiective sau subiective.
Cauze obiective – care în situaţia dată nu au depins de factorul uman.
Cauzele obiective sunt dependente de mijloacele de producţie şi mediul de muncă.
După esenţa lor sunt:
- fizice;
- chimice;
- biologice.
Cauze obiective
După funcţionalitatea în cadrul procesului, pot fi:
- cauze funcţionale (utile procesului de producţie;
- nefuncţionale (neutre faţă de procesul de producţie, dar inerente desfăşurării lui);
- disfuncţionale (împliedică desfăşurarea procesului de producţie).
Întotdeauna cauza finală a producerii accidentului sau bolii profesionale este o

cauză obiectivă.
Cauze subiective – care în situaţia dată au depins de factorul uman.
Apar întotdeauna sub forma unei erori (omisiune sau acţiune greşită), care
poate fi:
- de recepţie (omisiuni în detectarea semnalelor, nediferenţierea şi

neidentificarea semnalelor, false identificări, etc.)
- de prelucrare/interpretare a informaţiei (nesesizarea datelor esenţiale,

substituirea unor date cu altele, etc.)
- de decizie (stabilirea neadecvată a obiectivelor, alegerea neadecvată a

mijloacelor şi variantelor de acţiune, aprecierea eronată a condiţiilor de
desfăşurare a acţiunii, calcularea greşită a funcţiilor de utilitate şi de risc, a
raportului dintre rezultatul acţiunii şi consecinţele ei, etc.)
- de autoreglare (neglijarea disfuncţiilor apărute în sistem, amânarea cu mult

timp a intervenţiei carectoare, înlocuirea unor informaţii, decizii şi acţiuni
greşite cu altele tot greşite, etc.)
În producerea unui accident cauzele acţionează într-un anumit mod.
Prin împrejurarea a producerii unui accident de muncă se înţelege situaţia

concretă şi modul în care au interacţionat cauzele în dinamica unui accident de
muncă.
Împrejurarea, în cadrul cercetării accidentului de muncă, constituie baza stabilirii

măsurilor de securitate a muncii în vederea prevenirii unor accidente similare,
precum şi a vinovăţiei.
Risc şi evaluare a riscului – noţiuni de bază
(după Dr.ing. Stefan Pece INCDPM)
Daniel Bernoulli
"RISCUL ESTE SPERANŢA MATEMATICĂ A FUNCŢIEI PROBABILISTICE A UNUI
EVENIMENT“
= valoarea medie a consecinţelor evenimentelor înmulţită cu probabilitatea lor
Sursa: „Specimen theoriae novae de mensura sortis ”, 1738

STANDARD CEI 812/1985
-Defineşte riscul: probabilitatea producerii unei vătămări sau

afecţiuni a organismului uman cu anumită gravitate şi frecvenţă a
consecinţelor
Relaţia risc – securitate
În terminologia de specialitate, securitatea omului în procesul de muncă

este considerată ca acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă
posibilitatea de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice

pericol, iar riscul – posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, pericol potenţial
Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale acestor termeni, se poate defini
securitatea ca starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare şi
îmbolnăvire este zero.
Prin urmare, securitatea şi riscul sunt două noţiuni abstracte, contrare, care se
exclud reciproc.
În realitate, datorită trăsăturilor oricărui sistem de muncă, nu se pot atinge

asemenea stări cu caracter de absolut.
Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul potenţial de accidentare

sau îmbolnăvire; apare întotdeauna un risc „rezidual", fie şi numai datorită
imprevizibilităţii acţiunii omului.
Dacă nu se fac intervenţii corectoare pe parcurs, acest risc rezidual creşte, pe

măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin „îmbătrânire".
În consecinţă, sistemele pot fi caracterizate prin „niveluri de securitate",

respectiv „niveluri de risc", ca indicatori cantitativi ai stărilor de securitate,
respectiv de risc.
Definind securitatea “y” ca o funcţie de risc “x”,

1
y = f(x), unde: y=
x
se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai sigur, cu cât nivelul de risc va fi mai
mic şi reciproc.
1 1
y = → +∞; y= →0
0 +∞
Astfel, dacă riscul este zero rezultă că

securitatea tinde către infinit, iar dacă
riscul tinde către infinit, securitatea tinde
către zero.
În acest context, în practică trebuie admise:
- o limită de risc minim, respectiv un nivel al riscului diferit de zero, dar suficient
de mic pentru a se considera că sistemul este sigur;
şi
- o limită de risc maxim, care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de

securitate, încât să nu mai fie permisă funcţionarea sistemului.
Riscul - probabilitatea cu care, într-un proces de muncă, intervine un accident sau
o îmbolnăvire profesională, cu o anumită frecvenţă şi gravitate a consecinţelor.
Dacă admitem un anumit risc, putem să-l reprezentăm, în funcţie de gravitatea Y

şi probabilitatea X de producere a consecinţelor, prin suprafaţa unui dreptunghi
F1, dezvoltat pe verticală; aceeaşi suprafaţă poate fi exprimată şi printr-un pătrat
F2 sau printr-un dreptunghi F3 extins pe orizontală.
În toate cele trei cazuri riscul este la fel de mare. În consecinţă, putem atribui
unor cupluri gravitate “Y” – probabilitate “X”, diferite, acelaşi nivel de risc.
Pentru reprezentarea riscului funcţie de gravitate şi probabilitate, standardul
CEN-812/85 defineşte hiperbola C=X*Y drept „curbă de acceptabilitate a riscului"
Această curbă permite diferenţierea între

riscul acceptabil şi cel inacceptabil.
Riscul de producere a unui eveniment A, cu consecinţe grave, dar frecvenţă foarte

mică, situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil;
Riscul evenimentului B, cu consecinţe mai puţin grave, dar cu o probabilitate mai

mare de apariţie, ale cărui coordonate se situează deasupra curbei, este
inacceptabil.
Ex. Pentru centralele atomice se iau astfel de măsuri încât riscul unui eveniment
nuclear – fie el riscul evenimentului A – este caracterizat printr-o gravitate
extremă a consecinţelor, dar de o probabilitate de producere extrem de mică.
Din cauza frecvenţei foarte reduse de apariţie, activitatea este considerată sigură
şi riscul acceptat de societate.
În schimb, dacă pentru riscul evenimentului B luăm ca exemplu accidentul rutier

din activitatea unui conducător auto, deşi acest tip de eveniment provoacă
consecinţe mai puţin grave decât un accident nuclear, probabilitatea de producere
este atât de mare (frecvenţă foarte ridicată), încât locul de muncă al şoferului este
considerat nesigur (risc inacceptabil).
Orice studiu de securitate are drept obiectiv stabilirea riscurilor acceptabile.
O asemenea tratare a riscului ridică două probleme:
- cum se stabilesc coordonatele riscului: cuplul gravitate – probabilitate;
- ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a delimita zonele de

acceptabilitate de cele de inacceptabilitate.
Evaluarea riscurilor: - activitatea prin care se identifică factorii de risc

existenţi la posturile de lucru şi se cuantifică dimensiunea riscurilor;
Răspunde la întrebarea: ce riscuri sunt la postul de lucru şi cât de mari sunt

ele;
Este o examinare sistematică a riscurilor legate de toate componentele

procesului de muncă:
-echipamente de muncă şi materiale
-mediul de muncă
-lucrător
-sarcina de muncă
În urma evaluării riscurilor rezultă:
- ce riscuri există la postul de lucru evaluat;
- ce riscuri pot fi eliminate;
- ce măsuri de prevenire şi protecţie trebuie luate pentru a ţine

sub control riscurile care nu pot fi eliminate
STANDARD EN ISO 12100-1:2003 (fost EN 292-1)

- Parametrii de cuantificare a riscului: gravitatea şi frecvenţa consecinţei
maxime previzibile a acţiunii factorului de risc asupra organismului uman
STANDARD EN ISO 14121-1:2007 (fost EN 1050)

- Stabileşte principiul de evaluare a riscului: identificarea factorilor de risc
din sistemul analizat şi cuantificarea dimensiunii riscurilor pe baza
combinaţiei între gravitatea şi frecvenţa consecinţei maxime previzibile a
acţiunii factorului de risc asupra organismului uman
- Prezintă în rezumat şase metode de evaluare a riscurilor (HAZOP, MOSAR,

AMDEC, DELPHI, WHAT IF, APR)
Risc real - cel transformat în accident

sau boală profesională
(rezultă din statistică)
Risc potenţial – cel care poate produce

un accident sau o boală
profesională (se evaluează)
Risc rezidual – cel care rămâne

după luarea tuturor
măsurilor cunoscute
Agenţia Europeană pentru SSM – situaţia morbidităţii profesionale
205 milioane angajaţi în Europa
7 milioane accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale pe an
159 000 decese cauzate de bolile profesionale
7 460 decese provocate de accidentele de muncă
La fiecare 3,5 minute există în Europa un accident de muncă soldat

cu deces
La fiecare 4,5 secunde un lucrător european este implicat într-un

accident de muncă cu ITM de cel puţin 3 zile
Accidentele implică în mod direct costuri:
- Costuri umane pentru angajaţi şi familiile lor

(în spatele fiecărei statistici se află oameni)
- Costuri financiare pentru companii/organizaţii

(absenţe în caz de accident sau boală, costuri de asigurare,
productivitate, profit, competitivitate etc.)
- Costuri pentru întreaga societate

(o povară din ce în ce mai mare pentru sistemele de sănătate)
De ce este necasară evaluarea riscurilor?
În condiţii reale resursele financiare ale firmei sunt limitate…
Stabilirea priorităţilor în alocarea resurselor pentru măsurile de prevenire şi

protecţie (în funcţie de ierarhizarea riscurilor)
Fişa de riscuri şi fişa de măsuri de prevenire rezultate din evaluare – suport

pentru instruirea la locul de muncă
- Compararea diverselor sisteme de muncă din punct de vedere al

periculozităţii, cu aplicaţii în acordarea stimulentelor, respectiv sancţiunilor
- Permite gestionarea computerizată a riscurilor la posturile de lucru dacă se

constituie bănci de date cu rezultatele evaluării
Baza legală a evaluării riscurilor
PE PLAN EUROPEAN:
DIRECTIVA CADRU 391/1989 (Art. 6, alin.2, pct.b)
-Stabileşte răspunderea angajatorului pentru evaluarea riscurilor la toate
posturile de lucru din companie/organizaţie
PE PLAN NAŢIONAL:
LEGEA 319/2006
 Art. 6, alin.2, pct.b
- Stabileşte răspunderea angajatorului pentru evaluarea riscurilor la
toate posturile de lucru din companie/organizaţie
 Art 12, alin.1, pct.a
- Evaluarea riscurilor la posturile de lucru – prima atribuţie a
personalului din cadrul serviciilor interne de prevenire şi protecţie
Lista de identificare a riscurilor
D. Pericole – factori de risc proprii mediului de muncă ( Me )
În acţiunea de evaluare a riscurilor pentru componenta „mediul de muncă”,

constatarea pericolelor - factori de risc proprii mediului de muncă se face prin
verificarea procesului tehnologic şi climatului psihosocial la fiecare loc de muncă,
anume:
Factori de risc fizic:
-Temperatura aerului ( impusă de procesul tehnologic) :
- ridicată;
- scăzută
Umiditatea aerului ( impusă de procesul tehnologic):

-ridicată;
- scăzută
- Curenţi de aer;
- Presiunea aerului ( impusă de procesul tehnologic) :

- ridicată;
- scăzută .
-Zgomot;
- Vibraţii;
- Iluminat;
•nivel de iluminare scăzut, strălucire, pâlpâire
Radiaţii:
- electromagnetice:;
- infraroşii;
- ultraviolete;
- microunde;
- laser.
- Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie, vânt, grindină, seisme);
- Pulberi pneumoconiogene.
Factori de risc chimic:
Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici;
Pulberi în suspensie în aer;
Gaze sau vapori inflamabili
Gaze sau vapori explozivi

Factori de risc biologic:

Microorganisme în suspensie în aer:
Bacterii;
Virusuri;
Richeţi;
Ciuperci etc
Caracterul special al mediului:
Subteran;
Aerian etc.
Climatul psihosocial:
- Relaţii neprincipiale între şefi şi subordonaţi;
- Relaţii neprincipiale între membrii colectivului;
- Activitate în condiţii de izolare socială;
- Stări de panică;
- Alte cauze potenţiale.

RISCURI GENERATE DE ILUMINAT
1. CONDIŢII DE ILUMINAT LA LOCURILE DE MUNCA
Iluminatul este cel mai important element din mediul vizual.
Un iluminat eficient, de calitate, asigură prin confort, o productivitate crescută,

precum şi un grad sporit de securitate.
În momentul actual pot exista neconformităţi apărute din necunoaşterea sau

nerespectarea reglementărilor legislative din domeniu, procedurilor şi
instructiunilor de lucru legate de proiectarea, realizarea şi întreţinerea
sistemelor de iluminat.
2. CERINTE DE ILUMINAT PENTRU SPATIILE DE LUCRU
Conceperea sistemelor de iluminat este un proces complex care trebuie sa

armonizeze cerinţele pentru:
- asigurarea unui mediu de lucru confortabil;
- în condiţii corespunzătoare din punct de vedere funcţional;
…. cu cerinţele estetice, economice şi de securitate a muncii.

Conform standardului SR 6646-1:1997 "Iluminatul artificial. Condiţii tehnice
pentru iluminatul interior şi din incintele ansamblurilor de clădiri“ alegerea
sistemelor de iluminat se face ţinându-se seama de exigenţele vizuale şi tehnico-
economice, având în vedere:
- destinaţia încăperii (spaţiului);
- distribuţia locurilor de muncă;
- condiţii de calitate a iluminatului;
- categoriile de lucrări vizuale;
- consumul de energie, cheltuieli de investiţie şi întreţinere;
- condiţiile specifice de calitate a iluminatului;
- cerinţele beneficiarului/investitorului.
Prin condiţii de iluminat pentru spaţiile de lucru se înţeleg valorile care se dau
diverşilor parametri cu care se caracterizează ambianţa luminoasă asigurată de o
instalaţie de iluminat.
NP-061-2002 - Normativ de proiectare a instalaţiilor interioare de iluminat

interior
NP-062- 2002 - Normativ de proiectare a instalaţiilor de iluminat exterior
I7-2011- Normativ pentru proiectarea, executia si exploatarea instalaţiilor

electrice aferente cladirilor
Obiectivul instalaţiei de iluminat constă în:
- furnizarea în zona de lucru a unei cantităţi de lumină capabilă să asigure

perceperea corectă şi rapidă a sarcinii vizuale;
- repartizarea acestei lumini astfel încât să se realizeze un bun echilibru al

luminanţelor în încăpere şi pe suprafaţa de lucru;
- redarea corectă a culorilor;
- asigurarea securităţii utilizatorilor instalaţiei electrice de iluminat;
- asigurare unui coeficient de utilizare bun, astfel încât obiectivele menţionate

mai sus să se obţină un maximum de economie privind cheltuielile de investiţie
şi exploatare (întreţinere, energie electrică).
Principalii parametri prin care se caracterizează ambianţa luminoasă a unui spaţiu sunt:
- iluminarea medie pe planul general sau pe suprafaţa de lucru;
- uniformitatea iluminării;
- coeficienţi de reflexie ai principalelor suprafeţe (plafon, pereţi, suprafaţă de lucru,
pardoseală, utilaje, instalaţii);
- raportul dintre luminanţele suprafeţei de lucru şi din câmpul vizual general;
- raportul dintre iluminările principalelor suprafeţe care compun structura câmpului vizual;
- unghiul de protecţie al corpurilor de iluminat general şi local;
- aspectul suprafeţelor cu care se lucrează;
- caracterul pulsatoriu al luminii care ajunge pe planul de lucru;
- indicele de redare a culorilor aferent surselor de lumină folosite;
- direcţia luminii;
- factorii de depreciere a iluminatului.
Nivelul de iluminare (parametru cantitativ)
Iluminarea suprafeţelor, sau a obiectelor trebuie să aibă o valoare suficient de mare, astfel
încât să corespundă activităţilor ce se execută in spaţiul deservit de sistemul de iluminat.
În funcţie de mărimea detaliilor, de contrastul dintre detalii şi fond şi de luminozitatea

fondului, normele de securitate a muncii stabilesc nivelurile de iluminare pentru spaţii de
lucru interioare, exterioare, şi căile de circulaţie, care trebuie asigurate în funcţie de lucrările
vizuale de realizat.
În spaţiile cu activitate normală, continuă, valoarea iluminării dată de instalaţia de iluminat

general trebuie să fie de cel puţin 200 lx pe planul orizontal limitat de pereţii încăperii şi
situat la înălţimea de 0,8 m până la 1 m faţă de pardoseală.
La determinarea nivelului de iluminare pe spaţiul de lucru se ia în considerare şi deprecierea

în timp a sistemului de iluminat, depreciere care este funcţie de categoria de depreciere a
corpului de iluminat şi de elementele care influenţează caracteristica mediului de muncă
(ex: degajări de particule de la surse interioare, degajări de la surse exterioare, condiţii de

adezivitate, culoarea particulelor de praf).
Uniformitatea iluminării (parametru calitativ)
Instalaţiile de iluminat general sau local nu pot să asigure o iluminare constantă pe

suprafaţa de lucru sau pe planul general.
Pentru a nu perturba procesul vederii, variaţia iluminării trebuie să se menţină în

anumite limite.
Uniformitatea iluminării se exprimă prin factorii de uniformitate Emin/Emed şi

Emin/Emax ale căror valori limită sunt date în standardele in vigoare
(SR EN 12464 –1 :2011 "Lumină şi iluminat. Iluminatul locurilor de muncă. Partea
1: Locuri de muncă interioare", SR EN 12464 –2 :2007 "Iluminatul locurilor de
muncă. Partea 2: Locuri de muncă exterioare",).
Pentru menţinerea în timp a uniformităţii iluminării, înlocuirea lămpilor uzate se

face cu lămpi de cel puţin aceeaşi putere, eficacitate luminoasă şi având aceeaşi
culoare luminoasă a luminii.
Calitatea ambianţei luminoase (parametru calitativ)
Nivelurile de iluminare asigură eficienţa vizuală preconizată.
Sunt satisfăcute următoarele aspecte privind calitatea ambianţei luminoase:
- evitarea sau limitarea orbirii directe sau reflectate;
- evitarea efectului pulsatoriu a luminii emise sau al efectului stroboscopic în

cazul folosirii lămpilor cu descărcări în gaze;
- redarea cât mai corectă a culorilor;
- modelarea corespunzătore a structurii câmpului vizual general

Calitatea ambianţei luminoase
Evitarea sau limitarea orbirii directe sau reflectate
Calitatea iluminatului se apreciază prin valoarea luminanţei ce se obţine, în cazul

unei instalaţii de iluminat, pe fiecare dintre suprafeţele care compun structura
câmpului vizual.
Prezenţa la un moment dat, în câmpul vizual, a unei suprafeţe cu luminanţă mult

mai mare decât luminanţa la care ochii sunt adaptaţi poate produce fenomenul
de orbire, care are drept consecinţă reducerea eficienţei vizuale şi a confortului
vizual.
Toate sursele de lumină artificială, suprafeţele de culoare deschisă puternic

iluminate, precum şi imaginea acestora pe suprafeţele lucioase pot produce
fenomenul de orbire.
Pentru evitarea sau limitarea orbirii directe şi reflectate se urmăresc următorii

parametri:
- finisajele principalelor suprafeţe din încăpere;
- raportul luminanţelor pe suprafeţele de lucru;
- raportul dintre iluminările principalelor suprafeţe care delimitează câmpul vizual

general;
- unghiul de protecţie al corpurilor de iluminat;
- aspectul suprafeţelor cu care se lucrează.

În acest sens, se recomandă adoptarea uneia sau a mai multora dintre măsurile
precizate în continuare:
-amplasarea privitorului sau a suprafeţelor cu luminanţă ridicată astfel încât

unghiul dintre linia de privire şi sursa de orbire să fie cât mai mare de regulă
peste 45 de grade;
- reducerea ariei sau eliminarea suprafeţelor cu luminanţă ridicată în direcţia de

privire, folosind ecrane adecvate;
- menţinerea între anumite valori, de regula 1/3 şi respectiv 1/10, a rapoartelor

dintre luminanţa detaliului şi luminanţa suprafeţelor imediat înconjurătoare
fondului;
- creşterea luminanţei suprafeţelor care înconjoară sursa de orbire prin vopsirea

lor în culori deschise prin creşterea luminării pe acestea.
Ambianţa cromatică
Ambianta cromatica rezultă din interacţiunea coloristicii suprafeţelor din zonă cu

lumina şi produce la om reacţii fiziologice şi psihice.
Ea se foloseşte ca factor de ameliorare a climatului psihologic al lucrătorilor, a

iluminatului la locul de muncă.
Redarea corectă a culorii
Aspectul culorii obiectelor şi al detaliilor depinde de distribuţia spectrală a sursei

de lumină folosită pentru iluminarea acestora.
Modelarea structurii câmpului vizual general
Aspectul câmpului vizual general este bun atunci când persoanele şi obiectele
sunt astfel iluminate încât pot fi văzute în mod clar ca formă şi amplasare.
Mijloace şi soluţii de realizare a iluminatului
Sursele de lumină, corpurile de iluminat şi sistemele de iluminat constituie

mijloace prin care se realizează iluminatul conform cerinţelor vizuale din fiecare
spaţiu de lucru
TIPURI DE ILUMINAT
Iluminatul natural
În cazul iluminatului natural, sursa de lumină este radiaţia solară şi a bolţii cereşti, radiaţie
ce pătrunde în încăperile de lucru prin golurile practicate în elementele de construcţie.
Lumina naturală se caracterizează prin variaţie permanentă - în proiectarea iluminatului

natural nu se consideră o anumită valoare a iluminării, ci raportul dintre iluminarea
interioară şi iluminarea exterioară.
Iluminatul artificial
Iluminatul artificial, se realizează, de regulă, cu surse de lumină alimentate din reţeaua de

energie electrică de joasă tensiune.
Iluminatul artificial este destinat completării iluminatului natural şi trebuie să asigure pe

planul de lucru, împreună cu iluminatul natural, cel puţin iluminarea nominală prevăzută.
Variaţia iluminării naturale se compensează prin amplasarea şi orientarea corpurilor de

iluminat şi prin sectorizare şi/sau prin dispozitive de variaţie a iluminatului artificial.
La proiectarea şi realizarea iluminatului se vor lua în considerare următoarele:
-destinaţia încăperii (spaţiului);
-distribuţia locurilor de muncă;
- categoriile de lucrări vizuale şi nivelul de iluminare;
- calitatea ambianţei luminoase (uniformitatea iluminării, distribuţia luminanţelor,

existenţa fenomenului de orbire, culoarea luminii, redarea culorilor etc.);
- sistemul de iluminat;
- corpul de iluminat;
- posibilitatea întreţinerii instalaţiilor de iluminat şi a suprafeţelor vitrate.

Iluminatul se realizează prin următoarele sisteme:
- iluminat general uniform;
- iluminat general localizat;
- iluminat general uniform completat cu iluminat local.
Nivelul de iluminare, calitatea şi alegerea adecvată acestuia pot influenţa într-o

măsură importanta eficienţa activităţii lucrătorilor.
Unele sisteme de iluminat trebuie adaptate la aspecte fiziologice ale ochiului (de
exemplu lucrările de montaj, lucrări de mecanică etc.), iar altele trebuie să aibă
în vedere şi o importantă componentă de psihologie umană (de exemplu în sălile
de curs, sau în sălile sportive etc.).
Există mai multe tipuri de iluminare, care se diferenţiază în functie de efectele
pe care dorim să le obţinem:
- lumina pentru vedere – presupune o iluminare generală, obţinută prin

plafoniere, lampadare şi aplice;
- lumina pentru privire – trebuie să ofere o maximă intensitate luminoasă, în

acest scop folosindu-se lămpi de masă şi corpuri suspendate;
- lumina pentru contemplare – facilitează observarea unui tablou, a unei mobile,

a unui obiect preţios, care este evidenţiat în centrul unei insule de lumină spre
care converg fasciculele luminoase direcţionate;
-lumina care se contemplă – reprezintă un tip de iluminat cu rol exclusiv

decorativ.
Un sistem de iluminat modern trebuie să îndeplinească în acelaşi timp

următoarele cerinţe: să fie funcţional, estetic şi rentabil.
Iluminatul de siguranţă.
Pentru evitarea rămânerii în întuneric la întreruperea accidentală a

alimentării cu energie electrică a instalaţiei de iluminat normal, spaţiile
de lucru se prevăd cu iluminat de siguranţă.
Transferul de la alimentarea cu energie electrică normală la alimentarea

din sursele prevăzute pentru iluminatul de siguranţă se face prin
intermediul dispozitivelor de comutare automată, în cazurile în care
iluminatul de siguranţă nu funcţionează în paralel cu iluminatul normal
de lucru.
Termeni si definirea acestora
1 Cale de evacuare Cale de circulaţie funcţională sau special destinată evacuării, care
se foloseşte în cazul evacuării spaţiului de lucru, de la locul de
muncă până într-un punct unde nu mai există pericol de
accidentare. (Daca nu se fac alte precizari, latimea ei se considera
de 2m.)
2 Corp de iluminat de Corp de iluminat cu sau fără sursă proprie de alimentare cu

siguranţă energie electrică, folosit pentru realizarea iluminatului de
siguranţă.
3 Iluminat de siguranţă Iluminat electric destinat a fi folosit în anumite zone ale spaţiului
în industrie de lucru interior sau exterior şi pe căile de evacuare, la ieşirea
accidentală din funcţiune a iluminatului normal, în vederea
protejării persoanelor ce se află în spaţiile respective.
4 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă în care sursa de lumină şi sursa de
mobil alimentare proprie sunt amplasate pe o platformă mobilă.
5 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă ale cărui surse de lumină intră în funcţiune
nepermanent numai după ieşirea accidentală din funcţiune a iluminatului
normal.
6 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă ale cărui surse de lumină funcţionează

permanent concomitent cu cele ale iluminatului normal.
7 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă destinat să asigure identificarea şi folosirea

pentru evacuare în condiţii de securitate a căilor de evacuare din spaţiile de lucru.
8 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă destinat să asigure efectuarea intervenţiilor

pentru intervenţie la elementele de scoatere din funcţionare a echipamentelor şi
utilajelor sau de reglaj a parametrilor aferenţi acestora, în vederea
protejării lor sau persoanelor, la ieşirea din funcţiune a
iluminatului normal, precum şi pentru operarea în caz de
incendiu.
9 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă destinat să asigure condiţiile necesare
pentru continuarea continuării activităţii după ieşirea accidentală din funcţiune a
lucrului iluminatului normal, pentru o perioadă de timp prestabilită sau
până la revenirea iluminatului normal.
10 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă destinat să asigure parcurgerea în condiţii

pentru circulaţie în de securitate a căilor de circulaţie către zonele de intervenţie sau
spaţiile de lucru de continuare a lucrului.
11 Iluminat de siguranţă Iluminat de siguranţă asigurat cu echipament portabil, prevăzut

portabil cu alimentare electrică proprie.
12 Iluminat normal Iluminat instalat în spaţiile de lucru, alimentat de la reţeaua

electrică de bază, prevăzut pentru a funcţiona în lipsa luminii
naturale, atât timp cât în spaţiul respectiv se găsesc persoane.
13 Înălţime de montare Distanţă pe verticală între centrul geometric al corpului de

iluminat şi nivelul suprafeţei de circulaţie (pardoseală, treaptă,
platformă, sol).
14 Timp de funcţionare Timpul considerat necesar pentru funcţionarea instalaţiei de
al instalaţiei de iluminat de siguranţă, în raport cu cerinţele fiecărui caz în parte,
iluminat de siguranţă din momentul în care instalaţia de iluminat normal iese din
funcţiune.
15 Timp de intrare în Timpul ce se scurge de la întreruperea instalaţiei de iluminat

funcţiune al normal, până la intrarea în funcţiune a instalaţiei de iluminat de
instalaţiei de siguranţă nepermanent.
iluminat de
siguranţă
nepermanent
16 Uniformitatea Raportul dintre iluminarea minimă (Emin) şi iluminarea maximă

iluminării (Emax) ce se realizează la nivelul suprafeţei de circulaţie
(pardoseală, sol etc).
REGLEMENTARI REFERITOARE LA ILUMINATUL LOCULUI DE MUNCA
Standardul SR 12294:1993"Iluminatul artificial. Iluminatul de siguranţă în

industrie" stabileşte condiţiile pentru iluminatul de siguranţă în industrie şi
regulile de verificare şi întreţinere ale acestuia.
Standardul conţine date referitoare la amplasarea corpurilor de iluminat

pentru iluminatul de siguranţă de evacuare şi a indicatoarelor luminoase şi
precizeaza, de asemenea, valoarea minimă a iluminării pe calea de
evacuare.
Standardul SR 12294 / 1993 conţine recomandări privind:
- iluminatul de siguranţă pentru evacuare
- iluminatul de siguranţă pentru intervenţie
-iluminatul de siguranţă pentru continuarea lucrului
-iluminatul de siguranţă pentru circulaţie
- iluminatul de siguranţă de marcare a hidrantilor
- iluminatul de siguranţă de panică

Iluminatul de siguranţă pentru evacuare
Iluminatul de siguranţă pentru evacuare se prevede pentru orice spaţiu

de lucru interior sau exterior şi pe căile de evacuare unde ieşirea din
funcţiune a iluminatului normal conduce la un risc de accidentare pentru
personalul care se găseşte în spaţiul de lucru respectiv.
Iluminatul de siguranţă pentru evacuare trebuie să asigure :
- marcarea clară a căii de evacuare ;
- parcurgerea căii de evacuare fără risc de accidentare.

Corpurile instalaţiei de iluminat de siguranţă pentru evacuare se montează
la înălţimea de 2,5 m faţă de suprafaţa ce trebuie luminată.
Corpurile instalaţiei de iluminat de siguranţă pentru evacuare se

amplasează, în principal, lângă fiecare uşă, trapă sau acces de pe traseul
de evacuare şi lângă punctele unde este necesar să se evidenţieze situaţii
potenţial periculoase, cum sunt :
-intersecţii de coridoare ;
- schimbări de direcţie pe trasee ;
- scări ;
- modificări de nivel în pardoseală sau sol ;
- indicatoare de securitate ce trebuie văzute în astfel de situaţii.

Nivelul de iluminare medie, orizontală, în axa căii de evacuare la nivelul
suprafeţei de circulaţie trebuie să fie de minim:
- 0,5 lx în spaţii de lucru interioare, în care există pericol de explozie,

incendiu sau pericol de intoxicaţie acută ;
- 0,3 lx în celelalte spaţii de lucru interioare ;
- 0,3 lx în spaţiile de lucru exterioare, unde există pericol de explozie sau

intoxicaţie acută ;
- 0,2 lx în celelalte spaţii de lucru exterioare.
În orice punct al căii de evacuare valoarea iluminării nu trebuie să fie mai

mică de 0,1 lx.
În situaţiile în care nu se poate defini traseul căii sau căile de evacuare,
nivelul de iluminare medie, la înălţimea de 0,2 m deasupra pardoselii sau
solului, trebuie să fie de 1 lx pe întreaga suprafaţă unde se pot afla
persoane.
La calculul iluminării pe calea de evacuare se ia în consideraţie numai

componenta directă.
Uniformitatea iluminării în axa căii de evacuare sau pe suprafeţele iluminate

trebuie să fie Emin/Emax ≥ 1/40.
În situaţiile în care prin instalaţia de iluminat de siguranţă pentru
evacuare nu se poate asigura în mod clar direcţia de parcurs către ieşire,
se prevăd indicatoare luminoase de traseu.
Indicatoarele luminoase sunt:
•iluminate din interior;
•iluminate din exterior;
•cu emisie proprie (fotoluminiscente, fosforescente etc.)

Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru intervenţie
Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru intervenţie se prevede în acele zone

ale spaţiului de lucru în care se află părţi ale instalaţiilor tehnologice asupra
cărora trebuie să se acţioneze pentru scoaterea din funcţiune a acestora sau
pentru reglajul unor parametri, în vederea protejării bunurilor şi persoanelor,
precum şi pentru operarea în caz de incendiu
concret:
-în locuri în care sunt montate armături şi dispozitive de comandă şi control ale
unor instalaţii sau utilaje ce trebuie acţionate în caz de incendiu;
- în încăperea centralei de semnalizare a incendiilor;
- în încăperi de garare a utilajelor PSI;
- pentru marcarea hidranţilor.

Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului
Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului se prevede

în toate cazurile în care procesul tehnologic nu permite întreruperi din
motive de securitate a persoanelor sau a echipamentelor.
Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului se

montează numai în zonele în care se desfăşoară activităţi specifice.
Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului trebuie să

asigure pe planul de lucru cel puţin 10 % din iluminarea normală.
În cazurile justificate tehnic şi economic, se pot asigura valori mai mari

ale iluminării de siguranţă pentru continuarea lucrului.
Iluminatul de siguranţă pentru continuarea lucrului poate fi permanent
sau nepermanent.
În cazul în care se foloseşte iluminatul nepermanent, timpul de intrare în

funcţiune a instalaţiei de iluminat de siguranţă pentru continuarea
lucrului este de max. 15 s.
Sursa de alimentare a instalaţiei de iluminat de siguranţă pentru

continuarea lucrului trebuie să asigure funcţionarea instalaţiei pe durata
de timp stabilită în funcţie de cerinţele procesului tehnologic, conform
prescripţiilor specifice.
Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru circulaţie
Instalaţia de iluminat de siguranţă pentru circulaţie se prevede pentru

toate căile ce se parcurg în vederea efectuării operaţiilor de intervenţie
sau de continuare a lucrului, în cazul când instalaţiile de iluminat de
siguranţă respective nu asigură şi iluminarea acestor căi.
Nivelul de iluminare şi uniformitatea iluminării pentru iluminatul de

siguranţă pentru circulaţie au aceleaşi valori cu cele prevăzute pentru
iluminatul de evacuare.
Timpul de funcţionare şi timpul de intrare în funcţiune a instalaţiei de

iluminat de siguranţă pentru circulaţie au aceleaşi valori cu cele
prevăzute pentru instalaţia de iluminat de siguranţă pe care o
completează.
Măsurarea iluminării
Standardul STAS 8313:1992, ”Construcţii civile, industriale şi

agrozootehnice. Iluminatul în clădiri şi în staţiile exterioare. Metodă de
măsurare a iluminării şi de determinare a iluminării medii” se referă la
metoda de măsurare a iluminării într-un punct şi de determinare a
iluminării medii pe planul general de lucru sau pe suprafaţa de lucru pentru
spaţiile la care se face referire în titlu.
Conform acestui standard, suprafaţa planului general de lucru (daca nu se

fac alte precizări) se consideră la înălţimea de 0,8 ... 1 m faţă de pardoseală
în clădiri şi la 0,3 m faţă de sol în exteriorul acestora.
Măsurarea iluminării
Măsurarea iluminării pentru stabilirea conformităţii cu prescripţiile în

vigoare sau cu datele din proiecte se face cu un luxmetru a cărui eroare
trebuie să fie de maxim 5 %.
Dacă măsurarea se face pentru a obţine date referitoare la întreţinerea

instalaţiilor de iluminat sau pentru compararea mai multor instalaţii de
iluminat, luxmetrul poate avea o eroare de max. 10 %.
Măsurarea iluminării:
Înainte de începerea măsurării, fotoreceptorul se expune timp de 5

minute la condiţiile de iluminat existente în spaţiul în care se măsoară
iluminarea.
Instalaţia de iluminat se pune în funcţiune înainte de începerea

măsurărilor cu cel puţin 5 min în cazul lămpilor cu incandescenţă şi cu
30 min în cazul lămpilor cu descărcări.
Fotoreceptorul se aşează în poziţie orizontală sau verticală în punctul

fixat pentru măsurare.
Se aplică corecţiile necesare la valorile citite pe aparatul de măsură

conform prospectului şi fişei de reetalonare a aparatului.
MASURAREA PARAMETRILOR DE ILUMINAT
La punerea în funcţiune a obiectivelor noi, în cazul modernizării

instalaţiilor de iluminat din unităţile existente si de cate ori este necesar
să se verifice valorile parametrilor care caracterizează ambianţa
luminoasă în cazul iluminatului normal de lucru şi de siguranţă.
Iluminarea, luminanţa suprafeţelor şi coeficienţii de reflexie ai acestora se

măsoară cu aparate special concepute în acest scop.
Rezultatele măsurărilor se înscriu într-un buletin de evaluare a iluminării

conform recomandarilor STAS 8313:1992, ”Construcţii civile, industriale şi
agrozootehnice. Iluminatul în clădiri şi în staţiile exterioare. Metodă de
măsurare a iluminării şi de determinare a iluminării medii”
Buletinul de evaluare a iluminării conform recomandărilor STAS 8313:1992
trebuie să cuprindă:
- denumirea aparatului cu care s-a făcut măsurarea iluminării;
- numărul şi data buletinului de reetalonare a aparatului
- denumirea spaţiului în care s-a efectuat măsurarea;
- poziţia punctului în care s-a efectuat măsurarea iluminării sau a suprafeţei

pentru care s-a determinat iluminarea medie;
- valoarea iluminării într-un punct sau a iluminării medii, după caz;
- tipurile surselor de lumină, a corpurilor de iluminat, înălţimile de montaj şi

distanţele între corpurile de iluminat;
- menţiuni privind starea instalaţiilor de iluminat în momentul măsurării;
- data efectuării măsurării şi semnătura operatorului

Hotararea de Guvern nr.1091 din 16 august 2006 “privind cerinţele
minime de securitate şi sanatate pentru locul de munca", instituie in
sarcina angajatorului obligația de a asigura un iluminat corespunzator
locurilor de munca.
Iluminatul, atat cel natural, cat și cel artificial, trebuie sa fie suficient și
adecvat pentru sanatatea și securitatea lucratorilor.
Instalatiile de iluminat din incaperile cu posturi de lucru si de pe caile de

acces si de circulatie trebuie amplasate in asa fel incat sa nu existe riscul
de accidentare a lucratorilor ca rezultat al tipului de iluminat montat.
Locurile de munca in care lucratorii sunt in mod deosebit expuși riscurilor

in caz de intrerupere a iluminatului artificial trebuie sa fie prevazute cu
iluminat de siguranța/urgența de o intensitate suficienta.
Instalatiile de iluminat trebuie sa asigure iluminarea uniforma a planului
de lucru și a incaperii.
Iluminatul trebuie sa evite fenomenul de orbire.
Locurile de munca in aer liber trebuie sa fie iluminate corespunzator cu un

sistem de iluminat artificial, daca lumina naturala nu este suficienta.
Astfel, iluminatul general si iluminatul local - lampi de lucru - trebuie sa

asigure conditii de iluminat satisfacatoare si un contrast corespunzator
intre ecran si mediul inconjurator, tinand seama de tipul de activitate si de
necesitatile vizuale ale utilizatorului.
Stralucirile si reflexiile suparatoare pe ecran sau pe orice alte echipamente

trebuie evitate prin amenajarea locului de munca si a postului de lucru in
functie de amplasarea si caracteristicile tehnice ale surselor de lumina
artificiala.
Posturile de lucru trebuie sa fie amenajate astfel incat sursele de lumina,
cum ar fi ferestrele si alte deschideri, peretii transparenți sau translucizi,
precum si echipamentele si peretii de culori deschise, sa nu provoace
straluciri orbitoare directe si sa antreneze cat mai putin posibil reflexii pe
ecran.
Ferestrele trebuie prevazute cu un sistem adecvat de acoperire, cu

posibilitati de reglare pentru a atenua lumina naturala la postul de lucru.
Toate radiatiile, cu exceptia partii vizibile a spectrului electromagnetic,

trebuie reduse la niveluri neglijabile in ceea ce priveste protectia sanatatii
si securitatea lucratorilor.
REGULI DE VERIFICARE ŞI ÎNTREŢINERE A INSTALAŢIEI DE ILUMINAT DE
SIGURANŢĂ
La punerea în funcţiune a instalaţiei de iluminat de siguranţă se verifică:
- nivelurile de iluminare medie;
- uniformitatea iluminării şi amplasarea corpurilor de iluminat şi

indicatoarelor luminoase;
- sursele şi circuitele de alimentare ale instalaţiei de iluminat de siguranţă

pentru conformitate cu prevederile prezentului standard şi prescripţiile
specifice, privind durata maximă de funcţionare şi căderile de tensiune;
Se verifică zilnic:
-funcţionare corectă a lămpilor la instalaţiile de iluminat de siguranţă

permanent, inclusiv indicatoarele luminoase;
- indicaţiile aparatelor de control şi/sau panourile de comandă ale

instalaţiilor centrale de baterii şi grupurile motor-generator;
- înscrierea în registrul de evidenţă a defecţiunilor şi remedierilor

operate în instalaţiile de iluminat de siguranţă;
- starea de funcţionare a echipamentului din instalaţia de iluminat de

siguranţă portabil sau mobil.
Se verifică lunar:
- starea de funcţionare a acumulatoarelor şi a altor surse proprii de

alimentare, conform prescripţiilor producătorului;
- starea de funcţionare a instalaţiei de iluminat de siguranţă

nepermanent prin simularea ieşirii din funcţiune a instalaţiei de iluminat
normal pe o durată scurtă de timp (până la 15 min);
- starea de funcţionare a instalaţiei de automatizare pentru intrarea în

funcţiune, după timpul reglat, a instalaţiei de iluminat de siguranţă.
Periodic, la cel mult 3 ani, se repetă verificările menţionate la punerea în

funcţiune a instalaţiei de iluminat de siguranţă.
Curăţarea corpurilor de iluminat din instalaţiile de iluminat de siguranţă

se face cel puţin cu frecvenţa prevăzută în programul de curăţare a
instalaţiei de iluminat de lucru, conform reglementarilor in vigoare.
EFECTELE ILUMINATULUI ASUPRA SANATATII LUCRATORILOR
Iluminatul este esenţial pentru asigurarea desfăşurării corespunzătoare a

procesului de muncă.
In cazul in care nu sunt asigurate condiţii de iluminat corespunzător, pot apare

diverse efecte nedorite (accidente) in desfăşurarea activităţilor de munca (de la
oboseala - datorată unui nivel de iluminat scăzut, orbire momentană – datorată
luminii şi/sau caracterul pulsatoriu, până la accidente de natura electrică –
datorate instalaţiei electrice de iluminat).
Un mediu luminos inconfortabil produce scaderea randamentului activitatii

umane, conducând de multe ori si la efecte negative (afectiuni ale vederii, stres).
Energia luminoasă îşi exercită influenţa asupra proceselor fiziologice din
organism.
Aceasta, modifică:
- metabolismul substanţelor;
- frecvenţa pulsului;
- ritmul somnului şi al stării de veghe;
- stările psihice;
- se intensifică activitatea respiraţiei;
- se influenţează transformările chimice ale substanţelor azotate şi minerale din

organism.
Condiţiile nefavorabile de iluminat natural şi artificial, pe lângă faptul că produc anumite
îmbolnăviri ale ochiului, aduc după sine scăderea capacităţii de muncă fizică şi
intelectuală.
In incaperile care sunt echipate cu plafoane casetate, lamelare sau din ghips-carton,
iluminatul este realizat prin corpuri incastrate in plafoane, cea mai larga utilizare având-o
CIL-urile echipate cu tuburi fluorescente si spoturi incastrate.
Rezulta sisteme de iluminat care satisfac doar sarcinile vizuale, dar nu rezolva echilibrul
ambiental al distributiei luminantelor.
In cele mai multe cazuri apar contraste suparatoare intre corpul de iluminat si plafon,
care duc la aparitia fenomenului de „orbire psihologica”.
Efectul poate fi eliminat fie prin folosirea corpurilor de iluminat echipate cu gratare din
aluminiu dublu parabolice sau cu dispersoare din policarbonat, fie prin folosirea unui
iluminat indirect.
Iluminatul indirect se poate realiza prin corpuri cu distributie asimetrica: aplice

decorative, lampadare, proiectoare si spoturi incastrate orientabile.
In conditiile in care nu sunt respectate reglementarile in vigoare cu privire la
iluminatul la locurile de munca pot sa apara diferite afectiuni ale aparatului
vizual cum este astenopia acomodativă datorata suprasolicitării vizuale, în
special în condiţii de iluminat nefiziologic cantitativ şi calitativ;
Aceasta boala se manifesta prin vedere din ce in ce mai slaba, dureri de cap,
amețeli și agravarea unor afecțiuni oculare mai vechi.
Iluminatul necorespunzator reduce eficiența muncii, conducand la tulburari de

concentrare.
Angajatorul trebuie sa puna la dispoziție ochelari antireflexie, pentru a diminua

efectele monitorului, și lampi de birou acolo unde lumina nu e suficienta.
Compromisurile in construcții și lipsa reglementarilor legale fac ca multe dintre
spațiile de birouri sa sufere de lipsa luminii naturale.
Avand o piața a cladirilor de birouri in continua creștere, arhitecții romani, tinand

cont de prevederile legislative privind iluminatul spațiilor de lucru, au sugerat
cateva standarde minime dupa care trebuie ridicata orice cladire de birouri.
Astfel, distanța de la fațada cu lumina naturala pana la ultimul birou trebuie sa fie
de maximum 6 m.
A doua condiție este reprezentata de posibilitatea aportului de aer proaspat in

incaperile de lucru, preferabil non-stop prin instalații de climatizare, și de protecții
solare corespunzatoare pentru zonele de lucru vecine cu ferestrele sau pereții
vitrați.
Riscuri generate de vibraţii
Sanatatea in munca si principalele efecte ale vibratiilor
Efectele actiunii vibratiilor sunt transmise intregului corp.
Principalele efecte ale vibratiilor asupra lucratorului se produc

asupra sanatatii acestuia.
Exista foarte multi receptori in om care raspund la acest tip de
vibratii:
-partea corpului care este in contact cu suprafata vibranta;
- interiorul corpului unde se transmit vibratiile (receptorii pielii,

urmati de sistemele si centri receptori din diferite tesuturi);
-aparatul auditiv care reactioneaza la vibratii, cand acestea

actioneaza asupra intregului corp.
Orice parte a corpului poate fi lezata de expunerea la o valoare
suficient de mare a vibratiilor.
Partile corpului care vor fi lezate cel mai probabil in timpul

expunerii la vibratii cu actiune generala sunt influentate de
distributia vibratiilor in corp, aceasta distributie depinzand de
frecventa si directia vibratiilor si de modul de cuplare a corpului la
sursa de vibratii.
Vederea este mecanismul de perceptie afectat cu multa usurinta
de actiunea vibratiilor, deoarece chiar si miscari mici ale unei
imagini pe retina ochiului pot degrada acuitatea vizuala.
Vibratiile de joasa frecventa (1-20Hz) provoaca lombagii,

lombosciatice, hernii de disc, boli care pot sa apara dupa un
anumit timp de expunere la vibratii.
Vibratiile de foarte joasa frecventa (sub 1Hz), ca urmare a actiunii

variatiilor de acceleratie asupra labirintului urechii interne, produc
dezechilibrari si senzatii de voma (raul de mare, de autovehicul, de
avion, etc.)
Deteriorarile mecanice:
- se pot produce daca acceleratiile sunt destul de
mari si se manifesta prin:
-fracturi ale oaselor;
- deteriorarea plamanilor;
- leziuni ale peretelui interior al intestinului;
- leziuni ale craniului;
- deteriorari cardiace.
Supravegherea sanatatii, prevenirea si diagnosticarea rapida
Supravegherea sanatatii trebuie sa contribuie la prevenirea si

diagnosticarea rapida a oricarei afectiuni legate de expunerea la vibratii
mecanice.
Trebuie sa se asigure supravegherea medicala corespunzatoare atunci

cand:
• expunerea lucratorilor la vibratii este de asa natura incat poate fi stabilita

o legatura intre aceasta expunere si o boala identificabila sau efecte
daunatoare asupra sanatatii;
• este probabil ca afectiunea sau efectele sa apara in conditiile de lucru

specifice ale unui anumit lucrator;
• exista tehnici testate pentru detectarea afectiunii sau a efectelor

daunatoare asupra sanatatii.
Atunci cand, in urma supravegherii starii de sanatate, se constata ca un
lucrator sufera de o anumita boala sau de efecte negative asupra sanatatii,
pe care un medic sau un medic specialist de medicina muncii le considera a
fi rezultatul expunerii la vibratii mecanice la locul de munca,
A. lucratorul trebuie:
- sa fie informat de catre medic sau de medicul specialist de medicina

muncii cu privire la rezultatul care il priveste personal;
- sa primeasca informatii si sfaturi cu privire la orice supraveghere a

sanatatii la care trebuie sa se supuna dupa incheierea perioadei de
expunere.
B. angajatorul trebuie:
• sa fie informat cu privire la orice rezultate semnificative ale supravegherii

sanatatii, cu respectarea secretului medical;
• sa revizuiasca evaluarea riscurilor generate de vibratii;
• sa revizuiasca masurile prevazute pentru eliminarea sau reducerea riscurilor

generate de vibratii;
• sa tina seama de recomandarile medicului specialist de medicina a muncii sau

ale autoritatilor judetene de sanatate publica sau a municipiului Bucuresti,
pentru punerea in aplicare a oricaror masuri necesare pentru eliminarea sau
reducerea riscului, inclusiv sa aiba in vedere posibilitatea de a atribui
lucratorului un alt post de lucru unde nu exista riscuri de expunere;
• sa asigure supravegherea continua a sanatatii si sa ia masuri pentru a fi

reexaminata starea de sanatate a oricarui alt lucrator care a fost expus in mod
similar.
Expunerea profesionala la vibratii si afectarea sanatatii
Cum se manifesta vibratiile ca factor de risc pentru sanatatea

lucratorilor?
Organismul uman poate fi supus actiunii vibratiilor in urmatoarele

situatii:
• cand masinile cu care se deplaseaza vibreaza impreuna cu acestea,
• cand omul se afla in incaperi in care sunt in functiune masini si

instalatii
• cand asupra anumitor parti ale corpului uman actioneaza nemijlocit

vibratiile de frecventa joasa produse de masini vibratoare, diferite unelte
pneumatice.
Pentru precizarea corecta a actiunii vibratiilor asupra organismului uman
trebuie luati in considerare simultan doi dintre parametrii mecanici care
caracterizeaza vibratiile, pe de-o parte frecventa si pe de alta parte
deplasarea, acceleratia sau energia vibratiei.
De asemenea, o importanta deosebita o prezinta locul de contact al

corpului cu sursa de vibratii.
Astfel, avem doua tipuri de vibratii:
1) vibratii transmise sistemului mana-brat - genereaza riscuri pentru

sanatatea lucratorilor, in special afectiuni vasculare, leziuni osoase sau
articulare, afectiuni neurologice sau musculare;
2) vibratii transmise intregului corp - genereaza riscuri pentru sanatatea
lucratorilor, in special lombalgie si traumatisme ale coloanei vertebrale
In fine, dar nu in ultimul rand, efectul expunerii la vibratii depinde de

durata actiunii acestui factor de risc asupra lucratorului.
Care sunt efectele vibratiilor asupra sanatatii lucratorului?
Efectele actiunii vibratiilor transmise sistemului mana-brat
Gravitatea efectelor biologice ale vibratiilor transmise sistemului mana-brat, in

conditiile de lucru, este influentata de mai multi factori:
• Timpul de expunere si metoda de lucru - durata, frecventa si

secventionalizarea perioadelor de lucru si de pauza; depunerea sau pastrarea in
mana a utilajului oprit in timpul pauzelor de lucru etc.; importanta este si durata
expunerii pe zi de lucru si durata cumulativa pe zi de lucru;
• Directia vibratiei transmisa mainii cat si marimea si directia fortelor aplicate de

operator prin mainile sale, uneltei si corpului in timpul expunerii (adica,
unghiurile articulatiilor degetelor, mainii, pumnului, cotului si umarului);
• Suprafata si partea mainilor/bratelor expuse la vibratii;

• Tipul si starea mecanismelor vibratoare, ale uneltelor manuale
sau ale piesei prelucrate;
• Metoda de lucru si calificarea operatorului sunt factori de care

trebuie sa se tina cont;
• Factori din mediul de munca:

-in special microclimatul;
- zgomotul;
- agentii chimici
…precum si anumite probleme medicale individuale, prezenta

agentilor care afecteaza circulatia periferica, cum ar fi fumatul sau
anumite medicamente.
Care sunt obligatiile angajatorului pentru protectia lucratorilor
impotriva riscurilor generate de expunerea la vibratii?
Stabilirea si evaluarea riscurilor generate de vibratii
Angajatorul trebuie sa evalueze si, daca este necesar, sa masoare

nivelurile de vibratii mecanice la care sunt expusi lucratorii.
Evaluarea si masurarea trebuie sa fie planificate si efectuate de

catre servicii competente, la intervale corespunzatoare.
La evaluarea riscurilor generate de vibratii, angajatorul trebuie sa
acorde atentie urmatoarelor elemente:
a) nivelul, tipul si durata expunerii, inclusiv orice expunere la

vibratii intermitente sau la socuri repetate;
b) valorile limita ale expunerii si valorile de expunere de la care se

declanseaza actiunea;
c) orice efecte asupra sanatatii si securitatii lucratorilor expusi la

riscuri deosebite
La evaluarea riscurilor generate de vibratii, angajatorul trebuie sa acorde atentie
urmatoarelor elemente:
d) orice efecte indirecte asupra securitatii lucratorilor, care rezulta

din interactiunile dintre vibratiile mecanice si locul de munca sau
alte echipamente de lucru;
e) informatiile furnizate de producatorii echipamentelor de

munca, potrivit legislatiei in vigoare;
f) existenta echipamentelor similare, proiectate astfel incat sa

reduca nivelurile de expunere la vibratiile mecanice;
g) prelungirea expunerii la vibratii transmise intregului corp in

afara programului de lucru normal, sub responsabilitatea
angajatorului;
La evaluarea riscurilor generate de vibratii, angajatorul trebuie sa acorde atentie
urmatoarelor elemente:
h) conditiile de munca specifice, cum ar fi temperaturile scazute;
i) informatiile corespunzatoare obtinute din supravegherea

sanatatii, inclusiv informatiile publicate, in masura in care este
posibil.
Valorile limita ale expunerii la vibratii si valorile de expunere de la

care se declanseaza actiunea sunt prevazute in HG nr. 1876/2005
privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la
expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii, cu
modificarile si completarile ulterioare.
Evitarea sau reducerea expunerii la vibratii
Riscurile care decurg din expunerea la vibratiile mecanice trebuie

sa fie eliminate la sursa sau reduse la minimum.
Din momentul in care valorile de expunere la care se declanseaza

actiunea sunt depasite, angajatorul trebuie sa instituie si sa puna
in aplicare un program de masuri tehnice si/sau organizatorice
menite sa reduca la minimum expunerea la vibratii mecanice si
riscurile legate de aceasta, tinand seama in special de:
• adoptarea altor metode de lucru care implica o expunere mai
scazuta la vibratii mecanice;
• alegerea echipamentelor de munca adecvate, proiectate

corespunzator din punct de vedere ergonomic, care sa produca
cele mai putine vibratii posibile, tinand seama de activitatea
pentru care sunt destinate;
• furnizarea de echipamente auxiliare care reduc riscul leziunilor

provocate de vibratii, cum ar fi scaunele care atenueaza efectiv
vibratia intregului corp si manerele care reduc vibratiile transmise
sistemului mana-brat;
• programe corespunzatoare de intretinere pentru echipamentele

de munca, locul de munca si sistemele de la locul de munca;
• proiectarea si amplasarea locurilor de munca si a posturilor de
lucru;
• informarea si formarea adecvata a lucratorilor in vederea

utilizarii corecte si sigure a echipamentelor de munca, pentru a le
reduce la minimum expunerea la vibratiile mecanice;
• limitarea duratei si intensitatii expunerii;
• programe de lucru corespunzatoare cu perioade de odihna

adecvate;
• furnizarea de imbracaminte pentru protejarea impotriva frigului

si umezelii a lucratorilor expusi.
Riscuri generate de zgomot
Sanatatea in munca si principalele efecte ale zgomotului
Zgomotul este un sunet nedorit sau dăunător.
Cele două caracteristici importante ale sale sunt:
- frecvenţa, măsurată în Herţi (Hz);
- intensitatea, măsurată în decibeli (dB).

Urechea umană este capabilă să detecteze frecvenţe cuprinse între
20 Hz şi 20.000 Hz.
Frecvenţa joasă produce un sunet grav, iar frecvenţa înaltă, un

sunet înalt, ascuţit.
Înălţimea sunetului este percepţia pe care o avem asupra frecvenţei

sunetului.
Frecvenţa de acord normal, la de sus faţă de do central, este de 440

Hz.
Sunetele sub 20 Hz (infrasunete) şi cele peste 20.000 Hz

(ultrasunete) pot determina disconfort şi leziuni, chiar dacă nu pot
fi auzite.
Prin intensitate sonoră (în sens fiziologic) se înțelege
senzația pe care o produce asupra organului nostru
auditiv amplitudinea (elongația maximă pe care o efectuează
mișcarea vibratorie față de poziția de echilibru) unei vibrații
sonore, altfel spus, volumul vibrației.
Cu cât amplitudinea vibrațiilor este mai mare, cu atât crește

și intensitatea sunetului rezultat, și invers.
Amplitudinea unei vibrații depinde de următorii factori:
- cantitatea de energie ce se imprimă mișcării vibratorii și se

transmite mediului ambiant;
- distanța la care se află corpul vibrator față de aparatul

auditiv receptor;
- calitatea mediului în care se propagă (aer liber, sală închisă,

prezența unor obstacole absorbante etc.).
Intensitatea sunetului sau tăria acestuia, se măsoară prin unitățile
denumite în fizică foni sau decibeli (1fon = 1 decibel).
Scara intensităţii sunetului este logaritmică.
Pentru a lua în considerare sensibilitatea urechii la frecvenţă,

intensitatea zgomotului la locul de muncă se măsoară în dB(A), unde
0 dB(A) este pragul de audibilitate.
Senzaţia de durere se simte în jurul nivelului de 140 dB(A).

Niveluri tipice ale sunetului:
Există patru factori care determină nocivitatea zgomotului:
•Intensitatea sau tăria sunetului (măsurată în dB)
•Frecvenţa sau tonalitatea (măsurată în Hz)
•Periodicitatea – frecvenţa de repetare
•Durata – perioada de timp cât durează.

Cum poate afecta zgomotul sănătatea şi securitatea lucrătorilor
Protejarea lucrătorilor faţă de efectele zgomotului poate fi o sarcină

dificilă deoarece trebuie luate în considerare atât caracteristicile
particulare ale zgomotului la locul de muncă, cât şi alte riscuri
existente la locul de muncă.
Zgomotul poate contribui sau poate fi un factor
determinant pentru:
•Deficienţe de auz;
•Leziuni ale urechilor, prin asocierea cu expunerea la

substanţe ototoxice;
•Stresul în muncă;
•Risc crescut de accidentare la locul de muncă;
•Vătămarea fătului în timpul sarcinii lucrătoarelor.

Deficienţe auditive
Aproape toţi ne începem viaţa cu cca. 23.000 de cili microscopici din

cohleea, parte a urechii noastre interne.
Aceşti cili detectează vibraţiile sunetului şi transmit semnale

corespunzătoare către creier.
Cu timpul, cilii şi terminaţiile nervoase ale acestora se degradează în

mod natural cauzând deficienţele auditive legate de vârstă.
Zgomotul excesiv poate, de asemenea, să afecteze cilii, conducând

la pierderea auzului indusă de zgomot.
De asemenea, zgomotul puternic poate cauza tinitus, precum şi alte

deficienţe auditive.
La un zgomot de cca. 140 dB, o singură expunere poate provoca o
leziune permanentă a urechii.
- acest nivel de expunere la zgomot la locul de muncă este rar.
În mod normal, vătămarea cauzată de zgomot se produce în timp.
Expunerea prelungită la zgomot puternic poate conduce la dificultăţi

de auz.
Pentru protecţia lucrătorilor, Directiva UE din anul 2003 referitoare la

zgomot, stabileşte o valoare limită a expunerii zilnice (8 ore) la
zgomot de 87dB(A).
Pierderea auzului indusă de zgomot
Pierderea auzului indusă de zgomot, descrisă de Organizaţia

Mondială a Sănătăţii ca fiind “ boala industrială ireversibilă cea mai
frecventă”, este cauzată, de regulă, de expunerea prelungită la
zgomot excesiv, de peste 85 decibeli (dB (A)).
Deşi rareori dureroasă, leziunea este permanentă.
Primul simptom este, de regulă, incapacitatea de a auzi sunetele

ascuţite.
În cazul în care continuă expunerea la zgomot excesiv, auzul se
deteriorează în continuare şi există riscul de a nu mai fi auzite
nici sunetele mai puţin ascuţite.
De regulă, acest fenomen afectează ambele urechi.
Pierderea auzului nu numai că poate priva o persoană de a lucra

la întreaga sa capacitate, dar poate distruge şi viaţa socială a
persoanei respective, izolând-o de comunitatea din jur.
Tinitus
Tinitus-ul este o senzaţie auditivă de ţiuit, şuierat sau zumzăit.
Studiile au indicat faptul că o expunere prelungită la zgomot

aproape că dublează riscul de tinitus.
S-a constatat o incidenţă a riscului de tinitus de 54%, printre

lucrătorii expuşi la niveluri ridicate de zgomot pe o durată de peste
10 ani.
În cazul expunerii la zgomot cu caracter de impuls, incidenţa riscului

de tinitus poate atinge 70 %.
Şocul acustic
În centrele de apel, precum şi în alte locuri de muncă, lucrătorii pot

fi expuşi la şocuri acustice.
Şocul acustic se defineşte ca o creştere bruscă a zgomotului cu

frecvenţă înaltă transmis prin căşti; acesta poate fi determinat de
interferenţe pe linia telefonică.
Expunerea la aceste şocuri poate cauza durere, leziuni ale urechii, şi

poate fi un factor al stresului în muncă.
Deplasarea temporară a pragului de audibilitate
Nu întotdeauna pierderea auzului are caracter permanent.
O expunere de scurtă durată la zgomot puternic, cum ar fi muzica

din cluburi, sau la zgomote cu caracter de impuls, cum ar fi
exploziile, poate conduce la pierderea temporară a auzului la sunete
înalte precum şi la tinitus; de obicei, auzul normal revine după
câteva zile.
Acest fenomen este cunoscut sub numele de "deplasare temporară

a pragului de audibilitate".
Interacţiunea cu "agenţii toxici“
Diverse substanţe, inclusiv unii solvenţi şi metale grele, sunt

ototoxice.
Expunerea la aceste substanţe chimice poate afecta urechea.
Studiile evidenţiază că expunerea atât la unele substanţe ototoxice,

cât şi la zgomot, amplifică riscul de afectare a urechii.
Stresul în muncă
Sunetele puternice şi bruşte declanşează reacţii instinctive de tipul

"luptă sau fugi", generând eliberarea de adrenalină şi cortizon.
Aceşti doi hormoni măresc ritmul cardiac, presiunea arterială şi

metabolismul, generând starea de "stres“.
Conform studiilor, unul din patru angajaţi din cadrul Uniunii

Europene suferă de stres în muncă, ceea ce generează, la nivelul
Uniunii Europene, costuri de miliarde de euro sub formă de timp de
lucru pierdut, cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii şi alte cheltuieli.
În general, stresul în muncă este determinat de mai mulţi factori de
risc, unul dintre aceştia fiind zgomotul.
Zgomotul nu trebuie să fie neapărat puternic pentru a cauza starea

de stres.
De exemplu, uneori este suficient un zumzăit slab, dar persistent.

Modul în care zgomotul afectează nivelul de stres al lucrătorilor
depinde de un ansamblu de factori, printre care, în special:
•natura zgomotului, inclusiv volumul, tonul şi previzibilitatea

acestuia;
•complexitatea sarcinii de muncă efectuate de lucrător;
•limita stresului şi forma fizică a fiecărei persoane, inclusiv starea de

oboseală.
Riscul crescut de accidentare
În Europa se înregistrează anual peste 7,5 milioane de accidente de

muncă.
Deşi este dificil de cuantificat rolul zgomotului în producerea acestor

accidente, logica şi datele indică faptul că acest rol poate fi
semnificativ.
Zgomotul poate conduce la accidente prin:
•perturbarea comunicării verbale între lucrători;
•mascarea sunetului emis de un pericol iminent sau de semnalele

de avertizare;
•distragerea atenţiei lucrătorilor, cum ar fi şoferii;
•creşterea stresului în muncă.

Vătămarea fătului
Zgomotul puternic poate afecta fătul în timpul sarcinii, chiar în

condiţiile în care lucrătoarea gravidă poartă echipamentul individual
de protecţie auditivă.
Directivele europene transpuse în legislaţia Statelor Membre solicită

angajatorilor să protejeze lucrătoarele gravide faţă de riscuri,
inclusiv faţă de riscul indus de zgomot.
Incidenţa zgomotului în muncă
Statistici ale UE
•Pierderea auzului indusă de zgomot este una dintre cele mai

frecvente boli profesionale din Europa, alături de afecţiunile
dermatologice şi afecţiunile osteo-musculo-scheletale.
•29% dintre lucrătorii din Europa sunt expuşi la niveluri ridicate de

zgomot pe o durată care depăşeşte de un sfert din timpul lor de
lucru.
•20% dintre lucrătorii din Europa trebuie să ridice tonul peste nivelul
normal al conversaţiei, cel puţin jumătate din timpul lor de lucru,
pentru a se putea face auziţi.
•Se estimează că 39,5 milioane de lucrători din cele 25 de State
Membre ale UE sunt expuşi la un nivel atât de ridicat de zgomot la
locul de muncă încât trebuie să ridice vocea pentru a putea
comunica cu alte persoane, cel puţin jumătate din timpul lor de
lucru sau chiar mai mult.
•Acest număr este echivalent cu întreaga populaţie a Spaniei (cifre

din anul 2000).
•Aproximativ 7% dintre lucrătorii din Europa consideră că munca lor

le afectează sănătatea sub forma deficienţelor auditive – ceea ce
reprezintă peste 13,5 milioane de lucrători.
Date sectoriale
Agenţia a identificat un număr de sectoare de activitate în care

zgomotul excesiv prezintă un risc deosebit.
Date bazate pe studii efectuate în Europa
Printre aceste sectoare se află următoarele:
•Agricultura, pescuitul şi silvicultura – tulburări auditive

considerabile - principala cauză - "zgomotul excesiv produs de
tractoarele şi maşinile agricole".
•Centrele de apel – peste o cincime dintre operatorii unui centru
de apel au declarat că au suferit un şoc acustic.
•Construcţii – 35% dintre lucrătorii în construcţii din UE au declarat

că au fost expuşi la zgomot jumătate din timpul lor de lucru sau
chiar mai mult.
•Educaţie – peste jumătate din profesori şi educatori trebuie să

ridice vocea pentru a comunica, ceea ce reprezintă un număr mai
mare decât în multe alte meserii din industrie.
•Divertisment – pianiştii corepetitori sunt expuşi la 94 dB(A) în
timpul repetiţiilor, iar o soprană la peste 104 dB(A).
•Industria agro-alimentară – Nivelurile de zgomot în incinta liniilor

de îmbuteliere a laptelui se ridică la 90 – 95 dB(A).
•Industria metalurgică şi siderurgică – o treime din cazurile de

surditate din industrie sunt în sectorul metalurgic
•Transporturi (în special terestru şi aerian) – Peste 10% dintre

lucrătorii din transporturi şi comunicaţii în cadrul a 15 state ale UE
au considerat că sănătatea lor este supusă unui risc de afectare a
auzului.
Soluţii pentru reducerea riscurilor generate de zgomot
Trei măsuri constituie cheia succesului:
•Efectuarea unei evaluări de risc
•Luarea măsurilor de prevenire sau de control a riscurilor
•Supravegherea şi analizarea periodică a eficienţei măsurilor puse în

aplicare.
Efectuarea unei evaluări de risc
Înainte de a se lua orice măsură preventivă este esenţial să se
evalueze riscurile induse de zgomot, inclusiv efectuarea de
măsurări, dacă este cazul.
Metoda utilizată pentru evaluarea riscului va depinde de condiţiile

predominante la locul de muncă (de ex. tipul, durata şi nivelul de
expunere) şi poate să includă eşantionări ale nivelului de expunere
individuală a lucrătorilor la zgomot.
• Se identifică diferitele riscuri legate de zgomot în cadrul
organizaţiei.
De exemplu:
-există persoane expuse mai mult la zgomote puternice, cu risc
potenţial de pierdere a auzului indusă de zgomot?
- zgomotul de fond din diferite zone de lucru ale organizaţiei

creează personalului dificultăţi de comunicare, contribuind la
creşterea riscului de accidentare?
- este natura zgomotului aceea care contribuie la nivelul ridicat de

stres în cadrul organizaţiei?
•Se evaluează modul în care este afectat fiecare lucrător, inclusiv
personalul angajat temporar sau cu timp parţial de muncă, precum
şi lucrătorii mai vulnerabili, cum sunt lucrătoarele gravide.
•Se evaluează măsurile care sunt puse deja în aplicare pentru

controlul nivelului de zgomot.
- Sunt aceste măsuri suficiente?
•Se înregistrează toate concluziile şi se comunică lucrătorilor,

inclusiv explicarea semnificaţiei acestora şi a riscurilor potenţiale.
•Care sunt problemele de rezolvat?

Măsuri de prevenire sau de control a riscurilor
•Eliminarea sursei de zgomot, dacă este posibil
Introducerea unei politici de achiziţii "fără zgomot sau cu zgomot

scăzut" pentru toate echipamentele tehnice din cadrul organizaţiei
voastre.
Multe state membre au o bază de date cu echipamentele care pot

contribui la acest proces.
Modul în care se instalează echipamentul – şi locul unde este acesta

este amplasat – pot avea un efect deosebit asupra expunerii la
zgomot a lucrătorilor, în aceeaşi măsură ca şi proiectarea locului de
muncă.
•Controlul zgomotului la sursă
În multe cazuri, eliminarea surselor de zgomot este imposibilă atât

din punct de vedere fizic, cât şi practic.
Totuşi, există o serie de posibilităţi de reducere a expunerii

lucrătorilor, şi anume:
•Izolarea sursei de zgomot, de exemplu prin reamplasarea sau

închiderea echipamentului într-o incintă.
•"Atenuarea" zgomotului sau vibraţiei echipamentului, de
exemplu:
• prin utilizarea unor suspensii metalice sau pneumatice

• sau prin introducerea unor amortizoare sau atenuatoare de
zgomot la eşapări.
-O soluţie posibilă este reducerea vitezei de lucru a utilajului.
- O altă soluţie se referă la utilizarea curelelor de transmisie în

locul roţilor dinţate zgomotoase;
-Utilizarea sculelor electrice în locul celor pneumatice.

•Efectuarea unei întreţineri preventive periodice atunci când:
-componentele sunt uzate sau deteriorate;
- nivelurile de zgomot au tendinţa să crească.
Această operaţie oferă, de asemenea, posibilitatea de înlocuire

a componentelor cu altele mai silenţioase.
•Ori de câte ori se modifică un echipament, trebuie să se ia în

considerare impactul ergonomic al modificării asupra celor care
îl utilizează !!!
…Există tendinţa de a înlătura sau modifica acele măsuri care

creează personalului dificultăţi în utilizarea echipamentului,
ceea ce face ca măsurile să devină inutile.
Măsuri colective de control
În cazul în care zgomotul nu poate fi controlat în mod corespunzător

la sursă, atunci expunerea lucrătorilor la zgomot poate să fie redusă
prin modificări ale:
•Locului de muncă – absorbţia zgomotului într-o încăpere poate
avea un efect semnificativ asupra reducerii expunerii lucrătorilor la
zgomot
•Organizarea muncii – utilizarea metodelor de lucru care necesită o

expunere mai redusă la zgomot (de ex. prin izolarea zonei de lucru
zgomotoase şi restricţionarea accesului în această zonă)
•Echipamentul de lucru – modul de instalare şi amplasare a

utilajelor şi instalaţiilor poate avea o mare importanţă în ceea ce
priveşte reducerea expunerii la zgomot.
Echipamentul individual de protecţie (EIP)
Echipamentul individual de protecţie:

-antifoanele interne şi externe
… trebuie să fie utilizat ca o ultimă soluţie, după au fost epuizate

toate eforturile de a elimina sau reduce zgomotul la sursă sau
emisiile în mediul de muncă.
Atunci când trebuie să se utilizeze EIP se iau în considerare
următoarele aspectele:
•EIP trebuie să fie ales corespunzător pentru tipul şi durata

zgomotului. De asemenea, acesta trebuie să fie compatibil cu alte
echipamente individuale de protecţie utilizate;
•Lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea de a alege între mai multe

variante de echipamente individuale de protecţie auditivă astfel
încât să selecteze cea mai confortabilă soluţie;
•EIP trebuie să fie depozitat şi întreţinut în mod corect;
•Trebuie asigurată instruirea lucrătorilor privind modul de utilizare,

depozitare şi întreţinere a echipamentului individual de protecţie
auditivă.
Informare şi instruire
Lucrătorii trebuie să fie informaţi şi instruiţi în scopul sprijinirii lor

pentru a înţelege şi gestiona riscurile legate de zgomot.
Informarea şi instruirea trebuie să includă următoarele aspecte:
•Tipurile de risc, precum şi măsurile care pot fi luate pentru

eliminarea sau reducerea acestora;
•Concluziile evaluării riscurilor, inclusiv explicarea semnificaţiei

acestora şi riscurile potenţiale;
Informare şi instruire
•Utilizarea corectă a măsurilor de protecţie auditivă, inclusiv a EIP;
•De ce şi cum sunt identificate şi raportate simptomele privind

tulburările auditive;
•Situaţiile în care lucrătorii au dreptul la supraveghere medicală şi

scopul acesteia.
Supravegherea periodică a riscurilor şi măsuri de control
În funcţie de natura locului de muncă şi de expunerea la zgomot,

poate fi necesară supravegherea stării de sănătate şi controlul
zgomotului.
Lucrătorii au dreptul legal la supraveghere medicală

corespunzătoare în anumite situaţii, inclusiv la testarea
audiometrică preventivă.
În astfel de situaţii trebuie să se întocmească un dosar medical

individual, iar informaţiile se vor pune la dispoziţia lucrătorilor.
Cunoştinţele dobândite ca urmare a supravegherii medicale se vor

utiliza pentru analiza riscurilor şi a măsurilor de control.
RISCURI GENERATE DE COMPONENTELE SISTEMULUI
DE MUNCĂ INDUSTRIAL
Riscuri generate de agenţi biologici

Def.
Microorganismul este o entitate microbiologică, celulară sau nu,

capabila să se reproducă sau să transfere material genetic.
Microorganismele – bacterii, paraziţi, virusuri, ciuperci – sunt

prezente în mediul înconjurator şi în mediul de muncă.
Anumite microorganisme pot provoca singure boli infecţioase

mai mult sau mai putin grave.
Def.
Agentii biologici sunt microorganisme, inclusiv microorganismele
modificate genetic, culturile celulare şi endoparazitii umani, care
sunt susceptibile sa provoace infecţie, alergie sau intoxicaţie
Infecţiile provocate de agenţii biologici pot avea origine:
- bacteriană – bacilul tuberculozei, stafilococi, streptococi,

pneumococi, coli, salmonela, antrax, leptospira, legionella etc.;
- parazitară – tenia, scabia, giardia etc.;
- fungică – candida albicans, histoplasma, actinomiceta,

aspergillus etc.;
- virală – adenovirusurile, herpesvirusurile, virusurile hepatice,

HIV, virusurile gripale, virusul rujeolic, enterovirusurile etc.
Agentii biologici pot pătrunde în organism pe urmatoarele căi:
1. Pe cale respiratorie - care este cea mai probabilă cale de

infectare microbiană.
-Propagarea agentilor biologici se poate face la distante mari şi

infecţiozitatea lor depinde de natura agentului contaminant şi de
starea de imunorezistenţă a persoanei ce riscă să fie contaminată.
2. Pe cale digestivă - datorită unor deficienţe de igienă şi erorilor

de manevrare în timpul activităţii.
3. Pe cale cutanată.
- Trecerea microorganismelor prin piele se poate face prin

patrunderea accidentală (răni, înţepături, muşcături) şi în cazul
oricaror leziuni ale pielii, invizibile cu ochiul liber.
4. Prin mucoasă.
- Mucoasa bucală şi a căilor respiratorii superioare pot fi căi de

pătrundere a agenţilor biologici, de asemenea, ochiul, fiind foarte
vascularizat, reprezintă o cale foarte importantă de contaminare,
mai ales prin împroşcare oculară.
Care sunt efectele agenţilor biologici asupra sănătăţii
Efectele expunerii la agenţii biologici pot fi foarte diferite, de la

simple infecţii până la cancer.
Infecţiile şi bolile infecţioase
Cand bacteriile, endoparaziţii, virusurile, drojdiile sau ciupercile se

multiplică într-un ţesut, într-un lichid corporal, pe suprafaţa pielii sau
pe mucoase se vorbeşte despre o infecţie.
Dacă această multiplicare conduce la tulburări ale sănătăţii, se
declară existenţa unei boli infecţioase.
Anumiţi endoparaziţi unicelulari (protozoare) sau multicelulari

(viermi) pot provoca, de asemenea, infecţii denumite infestări.
Intoxicaţiile
Anumite microorgonisme sunt toxicogene, fie că secretă substanţe
toxice (exotoxine), fie că acestea se eliberează dupa moartea lor
(endotoxine).
Aceste toxine pot provoca febră, dificultăţi respiratorii, miocardite,
nefrite etc.
Alergiile
Alergiile sunt induse prin substanţe (alergeni) care provoacă o
reacţie a sistemului imunitar.
Care sunt tipurile de imbolnaviri profesionale ce pot aparea în
contactul cu agentii biologici?
- boli infecţioase şi parazitare cauzate de paraziţi, virusuri şi bacterii;
- alergii provocate de expunerea la mucegaiuri, praf de natură

organică;
- otravire sau intoxicatie;
- infectii ale căilor respiratorii superioare sau ale sistemului digestiv

ca urmare a inhalării sau înghiţirii microorganismelor.
Care sunt activitatile care pot expune lucratorii la agenti
biologici cu risc pentru sanatate?
- Producerea de alimente:
- brănză;
- iaurt;
- salam;
- Producere de aditivi alimentari;
-Brutării
- mucegaiuri/drojdii, bacterii şi acarieni cauzând alergii;
- praf organic de grane, lapte praf sau făina, contaminate cu
agenti biologici; toxine
-Ingrijirea sanătăţii
-diverse infecţii virale sau bacteriene cum sunt HIV, hepatita sau
tuberculoza;
-înteparea cu ace de seringă contaminate;
Laboratoare:
- infecţii şi alergii provocate de manipularea microorganismelor şi

a culturilor de celule, cum sunt cele ale ţesuturilor umane;
-scurgeri accidentale de sânge şi înţepături cu ace de seringă

contaminate
- Industria procesării metalelor şi a lemnului
- probleme dermatologice datorate bacteriilor şi astm bronşic

provocat de mucegaiuri/drojdii din fluidele recirculate în
procese industriale, de exemplu cele utilizate pentru
rectificarea metalelor, producerea celulozei;
- fluidele pentru tăierea metalului şi a pietrei.
- Zone de lucru cu sisteme de aer condiţionat şi umiditate ridicată
- alergii şi tulburări respiratorii datorate mucegaiurilor/drojdiilor

-Arhive, muzee, librarii
- mucegaiuri/drojdii şi bacterii cauzând alergii şi afecţiuni
respiratorii
Industria construcţiilor:
- procesarea materialelor naturale (de exemplu argila, paiele,

trestia)
- restructurarea clădirilor – mucegaiuri şi bacterii datorate

deteriorării materialelor de construcţie
Riscuri de îmbolnăvire profesională legate de expunerea la
agenţi biologici
În funcţie de importanţa riscului de infecţie pe care îl prezintă,

agenţii biologici sunt clasificaţi în 4 grupe de risc:
Grupa 1 – compusă din agenţi biologici care nu sunt susceptibili să

provoace o boală la om.
Grupa 2 – compusă din agenţi biologici care pot provoca o

boală omului şi constituie un pericol pentru lucrători.
Propagarea acestor agenţi biologici în colectivitate este

improbabilă.
Exista, în general, o profilaxie sau un tratament eficace.

Grupa 3 – compusă din agenţi biologici care pot provoca
imbolnăviri grave la om şi constituie un pericol serios pentru
lucrători.
Acesti agenţi biologici pot prezenta un risc de propagare în

colectivitate, dar există în general o profilaxie sau un tratament
eficace.
Grupa 4 – compusă din agenţi biologici care pot provoca boli grave
omului şi constituie un pericol serios pentru lucrători.
Acesti agenţi biologici pot să prezinte un risc ridicat de propagare în

colectivitate şi nu există în general o profilaxie sau un tratament
eficace.
Atentie!
Daca un agent biologic care trebuie evaluat conform conform

legislatiei in vigoare nu poate fi clasificat clar în una din cele 4 grupe
de risc prezentate mai sus, el trebuie clasificat în grupa cu riscul cel
mai ridicat dintre grupele posibile.
Clasificarea agenţilor biologici – bacterii, virusuri, paraziţi,

ciuperci – în funcţie de cele 4 grupe de risc se regăseşte în
anexa nr. 3 la Hotărârea guvernului nr. 11.092//2006 privind
protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la
agenţi biologici în muncă, publicată în M.Of. nr. 762 din 7
septembrie 2006.
Măsuri pentru înlocuirea agenţii biologici şi reducerea
riscurilor generate de aceştia
Daca natura activităţii o permite, trebuie să evitati utilizarea unui

agent biologic periculos, înlocuindu-l printr-un agent biologic care, în
funcţie de conditiile de utilizare şi de stadiul actual al cunoştinţelor,
nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătatea
lucrătorilor.
Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere a

lucrătorilor la agenţi biologici, dvs., în calitate de angajator, trebuie
să asiguraţi determinarea naturii, nivelului şi duratei de
expunere, pentru a putea evalua orice risc pentru sănătatea şi
securitatea lucrătorilor şi pentru a putea stabili măsurile ce trebuie
luate ca urmare a acestei evaluări.
Dacă evaluarea riscurilor relevă existenta unor riscuri generate de
prezenţa agenţilor biologici, trebuie luate masurile necesare pentru
ca expunerea la aceste riscuri să fie evitată.
Dacă acest lucru nu este tehnic posibil, angajatorul trebuie să

reducă riscul de expunere profesională la un nivel suficient de
scăzut prin aplicarea următoarelor măsuri:
a) limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil, a numărului de

lucrători expuşi sau care pot fi expuşi;
b) conceperea proceselor de muncă şi a măsurilor de control tehnic,

astfel încât să se evite sau să se reducă la minimum diseminarea
agenţilor biologici la locul de muncă;
c) măsuri de protecţie colectivă şi/sau măsuri de protecţie

individuală, atunci când expunerea nu poate fi evitată prin alte
mijloace;
d) măsuri de igienă adecvate obiectivului de prevenire sau reducere
a transferului ori diseminării accidentale a unui agent biologic în
afara locului de muncă;
e) utilizarea panourilor care semnalizează pericolul biologic şi a altor

semne de avertizare relevante;
Semnul de pericol biologic se regăseşte în Anexa nr. 2 la Hotararea

Guvernului nr. 1. 092/2006 privind protectia lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă, publicată
în M.Of. nr. 762 din 7 septembrie 2006.
Constituie contravenţie şi se sanctionează cu amendă de la 5.000

lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate şi
sănătate în muncă privind prevenirea prezenţei peste limitele
maxime admise a agenţilor biologici, conform art. 39 alin. (9) lit. b)
din Legea nr. 319/2006.
f) elaborarea unor planuri care să fie puse în aplicare în caz de
accidente ce implică prezenţa agenţilor biologici;
g) dacă este necesar şi tehnic posibil, detectarea în afara izolării

fizice primare a prezenţei agenţilor biologici utilizaţi în procesul de
muncă;
h) utilizarea de mijloace care permit colectarea, depozitarea şi

eliminarea deşeurilor în deplină securitate de către lucrători, dacă
este cazul, după tratarea acestora, inclusiv utilizarea unor
recipiente sigure, uşor identificabile;
i) masuri care sa permită manipularea si transportul fără risc ale

agenţilor biologici la locul de muncă.
Toate aceste masuri sunt valabile pentru activităţile care implică
utilizarea de agenţi biologici din grupele de risc 2, 3 si 4.
Dacă rezultatele evaluării riscurilor profesionale arată că

expunerea şi/sau potenţială expunere se raportează la un agent
biologic din grupa 1 fără risc identificabil pentru sănătatea
lucrătorilor, atunci angajatorul trebuie să respecte doar prevederile
generale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi principiile
unei bune igiene la locul de muncă.
Cum se realizeaza evaluarea riscurilor profesionale generate
de agentii biologici?
Pentru toate activităţile susceptibile de a prezenta un risc de

expunere la agenţi biologici aparţinând mai multor grupe, riscurile
sunt evaluate pe baza pericolelor reprezentate de către toti agenţii
biologici periculoşi prezenţi.
În evaluarea riscurilor profesionale generate de agentii biologici se

va tine cont in primul rând de următoarele tipuri de informaţii:
a) Clasificarea agenţilor biologici care constituie sau pot constitui

un pericol pentru sănătate.
b) Recomandările emise de inspectorii de muncă şi/sau de
inspectorii autorităţilor de sănătate publică, ce indică necesitatea
ca agentul biologic să fie controlat în scopul de a proteja
sănătatea lucrătorilor care sunt sau pot fi expuşi acestui agent
biologic, în cursul activităţii lor.
c) Informaţiile asupra bolilor ce pot fi contractate datorită unei

activităţi profesionale a lucrătorilor.
d) Efectele alergice şi toxicogene ce pot sa rezulte ca urmare a

activităţii lucrătorilor
e) Informaţiile privitoare la bolile de care suferă un lucrător şi care

sunt legate direct de munca sa.
Evaluarea riscurilor trebuie reînnoita periodic şi, în orice caz, la
orice modificare a condiţiilor de lucru care pot să determine
expunerea lucrătorilor la agenţi biologici, precum şi atunci când
creste numărul bolilor profesionale înregistrate
Dacă rezultatele evaluării riscurilor profesionale relevă existenţa

unui risc pentru securitatea sau sănătatea lucrătorilor, angajatorul
trebuie să pună la dispoziţia inspectorului de muncă şi a medicului
specialist de medicina muncii la cererea acestora, informaţii
privind:
-rezultatele evaluarii riscurilor profesionale;
- activitatile în cursul cărora lucrătorii au fost sau pot fi expuşi

la agenţi biologici;
- numărul de lucrători expuşi;

- numele si competenta persoanei responsabile cu sănătatea şi
securitatea la locul de muncă;
- măsurile de protecţie şi de prevenire luate, inclusiv procedeele

şi metodele de lucru;
- un plan de urgenţă pentru protecţia lucrătorilor împotriva

expunerii la un agent biologic din grupa 3 sau 4, în cazul unei
defectări a izolării fizice.
Lista lucrătorilor expuşi şi notificarea activităţilor care implică
agenţi biologici
Angajatorul trebuie sa aibă lista lucrătorilor expuşi la agenţi

biologici din grupele 3 şi/sau 4 care indică activitatea efectuată şi,
atunci când este posibil, agentul biologic la care lucrătorii au fost
expuşi şi, după caz, datele referitoare la expuneri, la accidente şi
incidente.
Lista lucrătorilor expusi la agenti biologici din grupele 3 şi/sau 4

este pastrată timp de cel putin 10 ani de la terminarea expunerii,
conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Lista este păstrată pe o perioada mai îndelungată, care poate
atinge 40 de ani de la ultima expunere cunoscută, in cazul
expunerilor susceptibile să antreneze infecţii:
a) produse de agenţi biologici despre care se ştie ca pot provoca

infecţii persistente sau latente;
b) care, ţinând seama de stadiul actual al cunoştinţelor, nu pot fi

diagnosticate înainte ca boala să se declanşeze, mulţi ani mai
târziu;
c) a căror perioadă de incubaţie prealabilă declanşării bolii este

deosebit de lungă;
d) care produc boli ce pot prezenta recrudescenţă după un timp

îndelungat, în ciuda tratamentului aplicat;
e) care pot lăsa sechele grave pe termen lung.

Medicul de medicina muncii inspectorul de muncă pe domeniul
securităţii şi sănătătii în muncă, precum şi orice altă persoană
responsabilă cu sănătatea şi securitatea la locul de muncă trebuie
să aibă acces la lista prevazută la alin. (1).
Angajatorul trebuie sa notifice în prealabil autorităţii de sănătate

publică judeţene şi inspectoratului teritorial de muncă utilizarea
pentru prima dată a agenţilor biologici din grupele 2, 3 şi 4, cu cel
puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii.
Sub rezerva alin. (2), se notifică, de asemenea, în prealabil

utilizarea pentru prima dată a oricarui alt agent biologic din grupa
4, precum şi utilizarea oricărui alt agent biologic nou din grupa 3,
care este clasificat provizoriu astfel chiar de către angajator.
Laboratoarele care furnizează servicii de diagnostic pentru agenţii
biologici din grupa 4 trebuie doar să notifice intenţia lor.
De fiecare dată când procedeele şi/sau procedurile suferă modificări

importante trebuie efectuată o nouă notificare.
Notificarea prevazută conţine:
a) denumirea şi adresa întreprinderii şi/sau unităţii;
b) numele si competenţele lucrătorului desemnat cu securitatea şi

sănătatea la locul de muncă;
c) rezultatele evaluării riscurilor profesionale;
d) specia agentului biologic;
e) masurile de protecţie şi de prevenire avute în vedere.

Programul de masuri de prevenire si protecţie pentru locuri de
munca cu expunere la agenţi biologici
Diferenţa esentială dintre agenţii biologici şi alte substanţe

periculoase constă în capacitatea acestora de a se reproduce.
În condiţii favorabile, un microorganism se poate înmulti

considerabil, într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în locuri de muncă cu

expunere la agenţi biologici este necesară stabilirea unui program
de măsuri de prevenire şi protecţie, în care accentul este pus pe
supravegherea sănătăţii şi prevenirea riscurilor.
Orice program de măsuri de prevenire şi protecţie pentru locuri de
muncă cu expunere la agenţi biologici va cuprinde în mod
obligatoriu următoarele etape:
- cunoaşterea exactă a locului de muncă analizat;
- identificarea factorilor de risc biologic;
- evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională,

natura, nivelul si durata de expunere;
- propunerea masurilor de prevenire şi protecţie necesare, rezultate

din evaluarea locului de muncă sub aspectul riscurilor de
îmbolnavire profesională existente.
Stabilirea şi punerea în aplicare a programului de masuri de
protectie in cazul existentei riscului de expunere la agenti biologici
presupune implicarea următoarelor persoane din organizatie:
a) Angajatorul
Evaluarea riscurilor stă la baza definirii măsurilor de prevenire şi

protecţie.
Angajatorul este cel care are obligaţia să asigure identificarea şi

evaluarea riscurilor pentru sănătatea lucrătorilor.
Evaluarea riscurilor apelează în mod obişnuit la procedeul

cuantificarii.
În cazul special al agentilor biologici, măsuratorile sunt scumpe,
dificile şi deseori puţin reprezentative.
- Nu conteaza numărul de agenţi patogeni.
Contează:
… gradul lor de periculozitate;
… de propagare in colectivitate;
… existenta unui tratament eficace.
Metodologia de evaluare consta in:
- observarea si identificarea agentilor biologici;
- incadrarea agentilor biologici depistati in una din cele 4 grupe de

risc;
-stabilirea masurilor de prevenire, in functie de gradul de

periculozitate, pentru a reduce riscul la un nivel acceptabil,
reducand gravitatea efectelor;
- adoptarea masurilor necesare de inlocuire si reducere a riscurilor

de catre angajator, pentru ca expunerea lucratorilor sa fie evitata,
in cazul in care evaluarea releva existenta unui risc pentru
securitatea si sanatatea lor.
Daca natura activitatii permite, angajatorul trebuie sa evite
utilizarea unui agent periculos, inlocuindu-l cu un agent biologic
nenociv sau mai putin periculos.
In cazul in care rezultatul evaluarii riscurilor profesionale releva

existenta unui risc pentru sanatatea si securitatea lucratorilor,
angajatorul trebuie sa informeze imediat autoritatea de sanatate
publica (judeteana sau a municipiului Bucuresti), medicul
de medicina muncii si inspectoratul de munca.
Informarea se va referi la orice accident sau incident care ar putea

provoca diseminarea unui agent biologic periculos si va prezenta
lista lucratorilor expusi la agenti biologici, precum si dosarul lor
medical.
Pentru toate activitatile in care se utilizeaza agenti biologici,
angajatorul trebuie sa ia toate masurile de igiena si protectie
individuala.
De asemenea, angajatorul trebuie sa ia masurile corespunzatoare

pentru ca lucratorii si reprezentantii acestora sa primeasca sub
forma de instructaj si informari cunostintele necesare privind
riscurile pentru sanatate si masurile care trebuie luate pentru
evitarea expunerii.
b) Medicul de medicina muncii sau serviciul de medicina
muncii
Medicul de medicina muncii sau serviciul de medicina muncii aflat

intr-o relatie contractuala cu angajatorul, supravegheaza starea de
sanatate printr-un examen medical corespunzator, inainte de
expunerea profesionala si in continuare, periodic, facand astfel
posibila aplicarea programelor de profilaxie ocupationala
din medicina muncii;
Medicul de medicina muncii sau serviciul de medicina

muncii participa la evaluarea riscurilor profesionale si identifica
lucratorii pentru care sunt necesare masuri de protectie speciale,
indica vaccinurile necesare, daca lucratorii nu sunt imunizati
impotriva agentului biologic la care pot fi expusi.
c) Lucratorul desemnat, serviciul intern de prevenire si
protectie sau serviciul extern de prevenire si protectie
d) Lucratorul
Niciun program de masuri nu poate fi aplicat fara cunoasterea

situatiei de munca. Lucratorul este cel care cunoaste nemijlocit
locul sau de munca si activitatea ce se desfasoara la acel loc de
munca. De aceea, chiar daca nu are o formare in ceea ce priveste
problemele de securitate si sanatate in munca, lucratorul poate sa
identifice factorii de risc si sa propuna masuri de prevenire si
protectie
Cum se verifica atmosfera intr-un spatiu inchis
Verificarea atmosferei în timpul lucrului într-un spaţiu închis

trebuie efectuată permanent sau la intervale prestabilite de timp,
în funcţie de particularităţile spatiului închis.
Când se verifică atmosfera dintr-un spatiu închis trebuie

respectate următoarele cerinţe:
- se efectuează într-o anumită ordine;
- se efectuează la anumite niveluri.

Operatiile de verificare a atmosferei dintr-un spatiu închis se vor
efectua numai în următoarea ordine:
a) verificarea concentraţiei de oxigen;
b) verificarea naturii şi concentraţiei de gaze şi/sau pulberi

inflamabile;
c) verificarea naturii şi concentraţiei de gaze, vapori foarte

toxici, nocivi, corozivi şi/sau iritanţi;
d) verificarea conţinutului de agenţi biologici periculoşi şi/sau

pulberi, altele decât cele inflamabile.
Verificarea atmosferei într-un spaţiu închis trebuie facută la
diferite niveluri, ţinându-se seama de următorii factori:
– posibilitatea existenţei pungilor de gaze;
– arhitectura spaţiului închis;
– concentraţia gazelor existente;
– gradul de toxicitate, corozivitate, infectare al gazelor existente;
– densitatea gazelor şi posibila variaţie a acesteia în funcţie de

temperatură;
– cantitatea de gaze degajate de reziduurile existente.

Dupa verificarea atmosferei spatiului inchis se va proceda şi la
verificarea absenţei animalelor periculoase din acestea.
Operaţiile de verificare a atmosferei în spaţii închise trebuie

efectuate iniţial numai de persoane autorizate.
Pentru accesul şi lucrul fără aparate de protecţie respiratorie într-
un spatiu închis, atmosfera acestuia trebuie
sa corespundă următorilor parametri:
a) concentraţia de oxigen, în procente de volum, trebuie să fie

cuprinsa între 20% şi 22%;
b) gazele şi/sau vaporii toxici, nocivi, corozivi sau iritanţi ori

pulberile sau agenţii biologici trebuie să fie sub valorile-limită de
expunere admisibilă prevazute în reglementările în vigoare.
Semnalele de avertizare
… emise de aparatura automată:
- de detectare;
- măsurare;
- semnalizare;
- supraveghere a atmosferei spaţiului închis
… trebuie să poată fi percepute concomitent:
-de supraveghetor;
- şi de lucrătorii aflaţi în spaţiul închis.

Aparatura automată de detectare, măsurare, semnalizare şi
supraveghere:
- trebuie să fie în stare bună de funcţionare;
- şi trebuie verificată periodic de organismele de metrologie
… fiind interzisă utilizarea aparaturii:
- cu termen de verificare depaşit şi/sau;
- cu clasă de precizie inadecvată.

Aparatura care urmează să fie utilizată în atmosfere potenţial explozive
trebuie să fie certificată din punctul de vedere al protecţiei la explozie.
Aparatura trebuie să emită semnale de avertizare perceptibile cu usurinţă şi

de supraveghetor, şi de către lucrătorii care lucrează în spaţiul închis, în
cazul atingerii valorilor limită admisibile.
Orice lucrător implicat în activităţile desfaşurate într-un spaţiu închis,

precum şi reprezentanţii legali ai lucrătorilor, au dreptul să consulte
înregistrările rezultatelor operaţiilor de verificare a atmosferei spaţiului
închis.
Înainte de începerea spălării spaţiilor închise, acestea trebuie aerisite până

la reducerea concentraţiei de gaze inflamabile în aer sub 20% din limita
inferioară de explozie a atmosferei acestora.
Este interzisă continuarea sudării, polizării sau a oricarei activităţi
generatoare de scăntei în spaţiul închis în care pot apărea atmosfere
explozive, la valori ale concentraţiilor de gaze sau vapori ori ceţuri
sau pulberi mai mari de 20% din limita inferioară de explozie a
acestora.
Este interzisă oprirea ventilatoarelor de aeraj general şi parţial fără

aprobarea conducătorului locului de muncă.
Este interzisă utilizarea aparatelor de protecţie respiratorie cu filtru în

atmosferele cu deficit de oxigen.
În aceasta situaţie se vor utiliza numai aparate de protecţie izolante

autonome sau neautonome.
RISCURI GENERATE DE
COMPONENTELE SISTEMULUI DE
MUNCĂ INDUSTRIAL
Riscuri generate de agenţi chimici
CE ESTE UN AGENT CHIMIC PERICULOS
Agentul chimic periculos este orice substanţă sau preparat care, din
cauza proprietăţilor fizico-chimice sau toxicologice şi a modului de
folosire sau prezenţei acestora la locul de muncă, prezintă risc pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
La locul de muncă angajaţii pot fi expuşi la acţiunea agenţilor chimici

periculoşi, fie accidental (explozii, incendii, deteriorări de conducte sau
rezervoare etc.), fie în mod curent în timpul utilizării, manipulării sau
transportului.
Agenţii chimici periculoşi pot fi întâlniţi ca:
- materii prime;
- produse intermediare;
- produse finite;
-reziduuri.
Agenţii chimici periculoşi pot fi sub formă:
- solidă (pulberi, granule, fulgi, solzi etc.);
- lichidă (solvenţi organici, acizi, baze etc.);
- gaze sau vapori (clor, monoxid de carbon, vapori de solvenţi).

Poate fi afectat personalul care lucrează:
-în secţiile de producţie;
- la ambalare;
- în depozite;
- la întreţinere;
- la curăţenie;
- subcontractanţi.
Efectul asupra personalului depinde de:
- agentul chimic periculos prezent;
- nivelul de expunere (concentraţia agentului chimic în mediul de

muncă);
- timpul de expunere al lucrătorului.

Un agent chimic periculos poate provoca riscuri de îmbolnăvire profesională sau
accidente de muncă prin:
- proprietăţi toxicologice;
…ex. substanţele foarte toxice, toxice, nocive, corozive, iritante, care
provoacă alergii;
…substanţele care provoacă:
- cancer;
- sterilitate;
- malformaţii congenitale.
În această categorie intră şi substanţele care pot provoca eczeme în urma unui
contact prelungit cu pielea.
Concentraţiile mari de pulberi pot avea efecte nocive pentru căile
respiratorii, chiar şi în cazurile în care compoziţia lor chimică nu este
clasificată drept periculoasă;
- temperatură ridicată şi/sau scăzută, spre exemplu, apa fierbinte şi

aburul fierbinte sau stropii de metal fierbinte care se pot forma;
- radioactivitate, spre exemplu, deşeurile radioactive, care necesită

condiţii speciale de securitate în muncă;
- inflamabilitate, explozivitate, instabilitate, reactivitate etc.
- înlocuirea oxigenului din aer, spre exemplu, azotul care în principiu nu

este periculos, atunci când concentraţia sa depăşeşte proporţia naturală
din aer, scade proporţia de oxigen şi aerul respirat devine sufocant.
Compoziţia aerului se poate modifica şi în urma unor procese chimice

sau biologice care consumă oxigen.
Exemple de agenţi chimici ce pot deveni periculoşi prin creşterea riscului
de incendiu, explozie sau altă reacţie chimică periculoasă:
- vaporii multor solvenţi organici se aprind uşor şi pot cauza explozii;
- hidrogenul acumulat în timpul încărcării acumulatorilor cu plumb, poate

da naştere unei atmosfere potenţial explozivă;
- anumite metale, de exemplu zincul, intrat în reacţie cu acizii în cazul

unei acoperiri galvanice conduce la formarea de hidrogen favorizează
apariţia unei atmosfere potenţial explozive;
Alte exemple de agenţi chimici ce pot deveni periculoşi prin creşterea
riscului de incendiu, explozie sau altă reacţie chimică periculoasă:
- amestecul de pulberi de lemn şi aer din instalaţia de ventilaţie, poate fi

aprins de o scânteie produsă de o piatră sau un şurub care a pătruns în
instalaţia de ventilaţie;
- vaporii de tricloretilenă, în cazul sudurii, sau a altor lucrări la cald, pot

forma fosgen, un gaz foarte toxic;
- la sudarea materialelor inoxidabile se formează fum de sudură care

conţine printre altele crom şi nichel toxic.
Agenţi chimici periculoşi pot fi şi:
Substanţe care se află pe suprafaţa unui material.
Un exemplu în acest sens sunt substanţele de combatere a dăunătorilor

cu care sunt trataţi puieţii dintr-o pepinieră, care pot provoca leziuni
celor care se ocupă de manipularea acestora.

Substanţe care se află în interiorul unui material şi îi expun la riscuri pe
cei care-l manipulează sau îl prelucrează.
De exemplu, substanţa cu care este impregnat lemnul poate fi eliberată

în procesul de prelucrare.
Agenţi chimici periculoşi pot fi şi:
Substanţele chimice care în mod normal nu sunt periculoase dar care, în

urma unor transformări suferite în timpul procesului de producţie, pot
deveni periculoase.
Ex: pulberea rezultată în urma prelucrării blocurilor de piatră cu

concentraţie mare de cuarţ sau emanarea de gaze periculoase ca
urmare a încălzirii unui material plastic.
Diverse substanţe utilizate în procesul de muncă devin factori de risc
pentru securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorului în funcţie de
proprietăţile lor chimice.
Se disting următoarele categorii generale de substanţe:
- substanţele toxice;
- substanţele caustice;
- substanţele inflamabile;
- substanţele explozive;
- substanţele mutagene;
- substanţele cancerigene.
Substanţele toxice
Substanţele toxice sunt cele care, pătrunzând în organism, îi perturbă

funcţiile şi provoacă intoxicaţii acute sau cronice.
Intoxicaţia acută are loc atunci când substanţa toxică pătrunde în

organism în cantitate mare şi într-un interval scurt de timp, generând
tulburări intense şi imediate.
Intoxicaţia cronică are loc atunci când substanţa toxică pătrunde în

organism în cantităţi mici, dar în interval mare de timp.
Ex:
Expunerea pe o durată mică la vapori de benzen produce dureri de cap,

vâjâieli în urechi, iar expunerea timp îndelungat poate provoca cancer;
Expunerea, o perioadă lungă la pulberi ce conţin crom hexavalent poate

cauza leziuni ale mucoaselor căilor respiratorii sau chiar cancer.
Substanţele toxice pot pătrunde în organism:
- pe cale respiratorie prin inhalare (circa 90% din intoxicaţii);
- prin piele sau cutanat;
- prin tubul digestiv prin ingerare.

În funcţie de efectul lor asupra organismului, substanţele toxice se pot
clasifica astfel:
- Substanţe toxice neuroparalitice – acţionează asupra sistemului

nervos central şi, în concentraţii mari, provoacă moartea.
Din aceasta categorie fac parte substanţe puţin utilizate în industrie, cum
ar fi derivaţii halogeno-fosfonaţi ai hidrocarburilor alifatice.
- Substanţe toxice asfixiante afectează mai ales aparatul respirator,

împiedicând intrarea oxigenului în cantităţi suficiente în plămâni.
Exemple de astfel de substante sunt: oxidul de carbon, compuşii cianici,

clorul, cloracetaţii etc.
- Substanţe toxice iritante – produc inflamarea şi iritarea ţesuturilor şi
mucoaselor.
Exemple de astfel de substanţe sunt: triclor-nitrometanul, acetofenona,

amoniacul, clorura de fenil-carbil-amina etc.
-Substanţe toxice narcotice – pătrunzând în organism acţionează

asupra sistemului nervos şi provoacă narcoza.
Exemple de astfel de substanţe sunt: protoxidul de azot, derivaţii

halogenaţi ai hidrocarburilor, alcoolii, aldehidele, esterii, nitrobenzenul
etc.
- Substanţe toxice diverse – nu pot fi încadrate în niciuna din grupele de

mai sus, cum ar fi compuşii volatili ai unor metale – mercurul, plumbul,
fosforul etc.
Substanţele caustice
Substanţele caustice sunt cele care, în contact cu organismul, provoacă

arsuri.
Arsurile chimice constituie accidente de muncă şi se caracterizează prin

leziuni organice de intensitate diferită, în funcţie de natura, concentraţia şi
durata contactului cu substanţa caustică.
Dupa localizarea lor, arsurile chimice pot fi: cutanate, oculare, arsuri ale
căilor respiratorii, ale tubului digestiv sau ale altor organe.
Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai grave sunt cele ale
căilor respiratorii şi ale tubului digestiv.
Substanţele inflamabile
Inflamarea este o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori ai unui

lichid combustibil cu oxigenul din aer şi se produce în urma creşterii locale
a temperaturii datorită unei surse externe de căldură.
Noţiunea de inflamare este legată numai de lichidele combustibile.
… “aprinderea” este comună tuturor substanţelor combustibile, indiferent

de starea de agregare.
Punct de inflamabilitate - temperatura minimă la care vaporii unei
substanţe formează cu aerul un amestec inflamabil.
În funcţie de punctul de inflamabilitate lichidele pot fi grupate în

următoarele categorii:
•lichide inflamabile – benzen, eter, sulfură de carbon, acetona etc.
• lichide uşor inflamabile – petrol lampant, gazolina, terebentina, alcool

metilic etc.
•lichide combustibile – fenol, anilina, păcură, motorină, uleiuri, acizi graşi

etc.
Substanţele explozive
Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice foarte

rapide, când într-un timp foarte scurt rezultă produşi noi, cu degajare de
căldură.
Substanţele explozive se descompun sub acţiunea temperaturii, cu

formare de cantităţi mari de gaze.
Substanţele mutagene
Substanţele mutagene sunt cele care provoacă apariţia bruscă a unui

caracter genetic nou, ce reflectă o modificare corespunzătoare a
materialului ereditar.
Ele sunt, de asemenea, substanţe care au proprietatea de a reacţiona

cu materialul genetic sau de acţiona asupra acestuia, producând mutaţii.
Substanţele cancerigene
Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne,

caracterizate printr-o înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe.
S-a constatat ca 80-90% dintre compuşii chimici carcinogeni, care

pot provoca apariţia unor tumori maligne, au şi efect mutagen.
INFORMAŢII DESPRE AGENŢII CHIMICI PERICULOŞI PREZENŢI LA
LOCUL DE MUNCĂ
Etapele necesare pentru a obţine informaţii utile despre agenţii chimici

periculoşi prezenţi în unitate:
1. Identificarea locurilor de muncă în care se folosesc sau din care

pot rezulta agenţi chimici periculoşi.
2. Strângerea informaţiilor despre riscurile chimice şi despre

mijloacele de prevenire.
3. Organizarea transmiterii informaţiilor, privind agenţii chimici,

către angajaţi.
1. Identificarea locurilor de muncă în care se folosesc sau din
care pot rezulta agenţi chimici periculoşi.
În acest sens angajatorul:
- Verifică unde sunt folosiţi şi depozitaţi agenţii chimici periculoşi.
Este recomandat să se identifice locurile de muncă, grupurile de

angajaţi expuşi şi modul de contaminare.
- Estimează ce substanţe periculoase pot rezulta în timpul unei

faze tehnologice ca produse intermediare, finite, reziduuri,
deşeuri, emisii sau scăpări accidentale.
- Estimează agenţii chimici folosiţi sau rezultaţi în activităţile
complementare.
…Ex: în timpul întreţinerii sau reparaţiilor curente sau capitale, în

timpul operaţiilor de curăţenie sau cercetare.
- Estimează şi agenţii chimici care pot apărea atunci când se

repară o clădire.
2. Strângerea informaţiilor despre riscurile chimice şi despre
mijloacele de prevenire.
Pentru a obţine aceste informaţii angajatorul poate consulta:
- eticheta;
- fişa cu date securitate a substanţei sau amestecului chimic

periculos
comercializat;
- medicul de medicina muncii;
- alţi specialişti în domeniu;
- internetul.
a) Eticheta
Eticheta de pe ambalaje oferă informaţii scrise despre pericole şi

avertismente grafice.
Acest tip de etichetă se aplică pe produsele utilizate, depozitate

sau vândute.
Legislaţia de clasificare şi etichetare a substanţelor şi a

amestecurilor chimice periculoase este în curs de intrare în
vigoare etapizat.
- amestecurile se etichetează până la data de 1 iunie 2015 conform
unei legislaţii naţionale, respectiv H.G. nr. 1408/2008
…. privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor

periculoase;
…şi H.G. nr. 937/2010
… privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe

piaţă a preparatelor periculoase.
Transpun directivele (Directiva substanţe periculoase 67/548/CEE

– DSP, Directiva preparate periculoase 1999/45/CE – DPP);
- pentru substanţe la 1 dec. 2010 a intrat în vigoare Regulamentul

nr. 1272/2008/CE privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi a amestecurilor (denumit şi Regulamentul CLP).
Eticheta pentru transport a fost concepută conform reglementării privind
transportul materialelor periculoase.
Eticheta se aplică pe containere, rezervoare mobile şi alte mijloace

utilizate pentru transportul agenţilor chimici şi oferă informaţii despre
riscurile legate de produsele transportate prin pictograme aplicate în
partea superioară a unui romb.
Conform CLP, atunci când substaţele şi amestecurile periculoase sunt

ambalate într-un singur ambalaj, de ex. butoi sau container, furnizorul
poate decide să omită orice pitogramă CLP dacă aceasta este identică cu
cea de pe eticheta ataşată conform legislaţiei de transport al mărfurilor
periculoase.
Exemplu de etichetă combinată pentru trasnport şi comercializare
b) Fişa cu date de securitate
Angajatorul trebuie să verifice dacă agenţii chimici periculoşi

achiziţionaţi sunt însoţiţi de fişa cu date de securitate a furnizorului,
importatorului sau distribuitorului.
Din legislaţie…
Fişa cu date de securitate trebuie să ofere informaţii complete privind
riscurile şi mijloacele de protecţie şi trebuie să cuprindă cele 16 rubrici
prezentate mai jos. (R1907/2006 Art. 31, Anexa II )
Producătorii importatorii sau distribuitorii produsului periculos au

obligaţia să întocmească fişa tehnică de securitate şi să o transmită
utilizatorilor. Fişa cu date de securitate cuprinde 16 rubrici obligatorii.
(R1907/2006 Art. 31 (1) şi (10)
Fişa cu Date de Securitate se difuzează obligatoriu pentru:
- Substanţe clasificate periculoase conform Regulamentului CLP nr.

1272/2008. Atenţie! Până la 1 iunie 2015 în FDS se menţionează şi
clasificarea veche conform H.G. nr. 1408/2008.
- Amestecuri clasificate periculoase conform HG 1408/2008 si HG

937/2010. Atenţie! Până la 1 iunie 2015 în FDS se poate menţiona si
clasificarea nouă (Regulamentul CLP 1272/2008).
R1907/2006 Art. 31 (1) şi (10)

Fişa cu Date de Securitate se distribuie la cererea beneficiarului pentru
amestecuri care nu îndeplinesc criteriile de clasificare ca preparat
periculos, dar conţin:
- cel puţin o substanţă periculoasă pentru sănătatea umană în

concentraţie ≥ 1% (greutate) pentru lichide şi solide;
- o substanţă pentru care există în Comunitate limite de expunere la

locul de muncă.*
R1907/2006 Art. 31 (3)
* Directiva 2000/39/CE stabileşte valori limită de expunere (VLE)

orientative pentru 61 substanţe, Directiva 2006/15/CE pentru 33
substanţe iar Directiva 2009/161/CE pentru 19 substanţe. Toate acestea
sunt preluate cu titlu de obligativitate în H.G. nr. 1218/2006 modificată.
Furnizarea FDS nu este obligatorie atunci când substanţele şi
preparatele clasificate periculoase puse pe piaţă sunt însoţite de suficient
de multe informaţii pentru a permite utilizatorilor să ia măsurile de
protecţie adecvate
R1907/2006 Art. 31 (4) şi art. 32(1) lit. d)
FDS se păstrează disponibilă cel puţin 10 ani după ultima utilizare a

substanţei / amestecului la producător, la importator, la utilizatorul din
aval.
FDS este pusă la dispoziţia oricărei autorităţi competente la cerere.

R1907/2006 Art. 31 (3)
Angajatorul este obligat să asigure accesul lucrătorului la FDS.
Având în vedere că FDS sunt documente relativ mari, angajatorii pot face
un rezumat, o fişă de produs care să conţină principalele riscuri şi
măsuri.
FDS este pusă şi la dispoziţia medicului de medicina muncii din cadrul

întreprinderii.
…se poate stabili, eventual, o supraveghere medicală specială a

lucrătorilor, în funcţie de riscurile pe care le prezintă un anumit produs
utilizat.
R1907/2006 Art. 35
HG1218/2006 Art. 30
c) Medicul de medicina muncii
HG 355/2007: Angajatorul poate solicita medicului de medicina muncii

informaţii referitoare la riscurile pe care le implică un anumit agent chimic
periculos, mijlocele de prevenire şi organizarea supravegherii stării de
sănătate a angajaţilor expuşi (v. Anexa 5.4).
d) Alţi specialişti în domeniu
Angajatorul poate solicita informaţii despre pericolele substanţelor şi

amestecurilor periculoase unor specialişti şi experţi din institute de
cercetări sau din societăţi comerciale care oferă servicii de sănătate.
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Muncii –

Bucureşti a elaborat şi pune la dispoziţia angajatorilor fişe tehnice de
securitate pentru peste 500 de substanţe şi preparate chimice.
e) Internet
3. Organizarea transmiterii informaţiilor, privind agenţii chimici,
către angajaţi
Un agent chimic periculos nu poate fi folosit înainte de a fi puse la

dispoziţia angajaţilor informaţii scrise privind riscurile produsului şi
protecţia necesară.
În acest sens angajatorul:
- Întocmeşte şi afişează lista proprie cu agenţii chimici periculoşi. Se

recomandă ca lista să fie actualizată, specificându-se data ultimei
modificări.
- Întocmeşte şi afişează instrucţiuni proprii de lucru corect şi în siguranţă

specifice locului de muncă, cu precizarea riscurilor şi a mijloacelor de
protecţie.
- Verifică etichetarea corespunzătoare a produselor chimice prezente la

locul de muncă.
- Controlează dacă la locul de muncă, unde se produc sau se utilizează
agenţi chimici periculoşi, există:
• lista substanţelor chimice periculoase;
• informaţii scrise adresate angajaţilor cu privire la riscurile, măsurile şi

mijloacele de protecţie.
VALORI LIMITĂ DE EXPUNERE PROFESIONALĂ PENTRU
AGENŢII CHIMICI HG 1218/2006
Agenţii chimici periculoşi prezenţi în mediul de muncă pot constitui

factori de risc adică pot provoca accidente de muncă şi/sau îmbolnăviri
profesional. Aceştia sunt denumiţi noxe profesionale.
Valorile limită naţionale pentru agenţii chimici periculoşi şi pulberi în

atmosfera locurilor de muncă, care în România au caracter obligatoriu,
trebuie reduse cât mai mult posibil, chiar atunci când concentraţiile sunt
sub valorile limită admise.
Valoarea limită de expunere profesională - dacă nu se specifică altfel,

reprezintă media ponderată cu timpul, pe o perioadă determinată (durata
unui schimb de muncă sau termen scurt -15 min.), a concentraţiei
agentului chimic în aer, în zona în care respiră lucrătorul.
Zona respiratorie a lucrătorului – este zona în formă emisferică,
situată la nivelul feţei lucrătorului, având raza de 0,3 m, măsurată de la
mijlocul unei linii imaginare ce uneşte urechile.
Valoarea limită biologică a unui agent chimic - reprezintă

concentraţia limită a agentului în mediul biologic corespunzător, a
metabolitului lui sau a indicatorului de efect.
Valoarea limită admisibilă pentru pulberi - concentraţia de pulberi la

nivel respirator al angajatului, corespunzătoare unui schimb (o
determinare pe toată durata schimbului de lucru sau media ponderată
cu timpul a mai multor determinări corespunzătoare fazelor
tehnologice).
În legislaţia specifică sunt prezentate:
- valori limită obligatorii naţionale de expunere profesională ale agenţilor

chimici; HG 1218/2006 Anexa 1
- valori limită biologice; HG 1218/2006 Anexa 2
- valori limită de expunere profesională pentru pulberi. HG 1218/2006 Anexa 4

Valorile limită de expunere profesională sunt utilizate în evaluarea
calităţii aerului la locul de muncă şi pot constitui un punct de plecare în
alegerea produsului, a metodei de lucru sau în dimensionarea
dispozitivelor de ventilaţie.
Metodele standardizate de măsurare şi de evaluare a concentraţiilor

agenţilor chimici din aer la locul de muncă în legătură cu valorile limită
de expunere profesională se stabilesc în conformitate cu recomandările
practice elaborate de Comisia Europeană.
HG 1218/2006; Instrucţiuni practice cu caracter nerestrictiv privind

protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
prezenţa agenţilor chimici la locul de muncă (articolele 3, 4, 5, 6 şi
punctul i al anexei ii din Directiva 98/24/CE), 2005
ALEGEREA PRODUSELOR ŞI A METODEI DE LUCRU
În alegerea produselor chimice periculoase trebuie să se ţină

seama de toate riscurile de îmbolnăvire sau accidentare ce pot
apărea în utilizarea acestora, cu alte cuvinte nu se va ţine cont
doar de riscurile chimice.
Alegerea produselor presupune în principiu evaluarea riscurilor

pe care le implică diferitele alternative. Adeseori, posibilitatea de
a alege dintre două substanţe chimice este simplificată prin
identificarea proprietăţilor care le diferenţiază şi evaluarea făcută
pe baza acestor proprietăţi.
Angajatorul trebuie să evite folosirea unui agent chimic periculos
prin înlocuirea lui cu un agent chimic sau un proces tehnologic
care nu este periculos sau este mai puţin periculos decât
precedentul, pentru sănătatea şi securitatea angajaţilor.
Înlocuirea unui produs poate implica schimbarea modului de

lucru.
De aceea, este importantă evaluarea riscurilor prezentate de

combinaţia produs chimic-metodă de lucru şi luarea în
considerare şi a riscurilor cauzate de muncile monotone sau
repetitive.
http://www.subsport.eu/
http://www.inspectiamuncii.ro/ssmimm/linkuri/substituirea%
203%20ro.pdf
RISCURI GENERATE DE
COMPONENTELE SISTEMULUI DE
MUNCĂ INDUSTRIAL
RISCURILOR PROFESIONALE
PSIHOSOCIALE
după…
Roland Iosif Moraru, dr.ing. conf.univ., Universiatea din Petroşani
Introducere
Ultimii cincizeci de ani au schimbat în profunzime natura

societăţii, în general, şi a locurilor de muncă, în special.
- modificări explozive a tehnologiilor;
- penetrare agresivă a proceselor de informatizare;
- modernizarea sistemelor manageriale.

Începând cu privatizările din vestul Europei, (ex.UK 1987)
Continuând după anii 1990 cu:
- iniţierea şi derularea unor procese manageriale care includ

operarea la nivelul marilor privatizări şi fuzionări ale coloşilor industriali;
- procese de “reengineering” – (metamorfozare, reiventare, adaptare

activă);
- dezvoltare ale unei economii de piaţă foarte active;
…bazate pe schimbările fundamentale din Europa – (colapsul

socialismului).
Odată cu schimbarea accentului luptei de pe politic pe
economic, în Europa şi în lume, aprecierea şi
managementul riscurilor a devenit una din preocupările
constante ale specialiştilor din domeniul SSM.
- Competiţia economică dură - angrenează viaţa socială

prezentă;
… această competiţie este considerată semn sau reacţie

generatoare a „stresului profesional” sau „stresului
ocupaţional”;
…securitatea şi sănătatea în muncă este tot mai frecvent

abordată din perspectiva riscurilor psihosociale
emergente.
- Globalizarea conduce la numeroase schimbări ale
mediului de lucru.
- Cu certitudine, caracteristica principală a schimbărilor

recente este viteza cu care acestea se desfăşoară.
- Viteza şi amplitudinea schimbărilor, precum şi

incertitudinile care rezultă din acestea, sunt percepute astăzi ca
o ameninţare.
…Uneori se invocă faptul că nu mai există timpul necesar

pentru a evalua formele de organizare, aflate în schimbare
continuă, şi noile metode şi tehnologii.
La nivel naţional şi european, organismele însărcinate cu
prevenirea şi controlul riscurilor, asiguratorii, partenerii
sociali şi autorităţile publice încearcă să abordeze noile
riscuri şi ameninţări la adresa sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale, riscuri contopite în vocabula „riscuri
emergente”;
…aceste riscuri, ca şi cele considerate „clasice”, trebuie

prevenite şi controlate, în baza obligaţiilor care le revin
angajatorilor în conformitate Directiva-Cadru 89/391/CEE şi
a directivelor derivate din aceasta.
Complexitatea sistemelor moderne de management
presupune un rol major pentru politicieni în determinarea
nivelului de risc acceptabil din punct de vedere social.
…apare necesitatea stabilirii de modele de prevenire,

luând în considerare aspectele sociale şi economice, culturale
şi etice.
- Responsabilitatea socială a întreprinderii are o importanţă

din ce în ce mai mare.
- Adoptarea voluntară a valorilor sociale de către

întreprinderi – garantează respectarea individului şi constituie
un complement preţios al reglementărilor.
…Liniile directoare pot fi mai folositoare decât tradiţionalele

reglementări normative obligatorii.
Complexităţii mediului de muncă i s-au adăugat şi
schimbările recente, cum sunt:
- restructurarea;
- redimensionarea;
- privatizarea marilor companii;
- noile relaţii contractuale (de exemplu, subcontractarea şi

munca temporară);
- lucrul la distanţă etc.

- În plus, descentralizarea şi diversificarea nivelelor
decizionale şi a actorilor-cheie presupun un management al
riscurilor din ce în ce mai dispersat.
Stresul în muncă este în prezent, ca importanţă, a doua

problemă de sănătate în muncă, ca răspândire, afectând
28% dintre lucrătorii din Uniunea Europeană, respectiv
peste 40 de milioane de persoane.
Numărul persoanelor care suferă de stres cauzat sau

agravat de condiţiile de muncă s-a dublat, în raport cu anul
1990.
Este necesar un dialog între diferite grupuri ale societăţii:
- experţi în securitate şi sănătate în muncă;
- reprezentanţi ai angajatorilor şi lucrătorilor;
- factori de decizie care se ocupă de problemele economice;
- factori de decizie care se ocupă de problemele de

securitate şi sănătate în muncă;
- factori de decizie care se ocupă de afaceri sociale.

Emergenţa stresului şi a celorlalte riscuri psihosociale în
procesele de muncă necesită:
- adoptarea unei atitudini anticipative;
- un nivel constant de vigilenţă

…pentru identificare şi evaluare.
Această realitate impune organismelor de prevenire a

riscurilor profesionale organizarea pentru a anticipa.
Se reduce astfel durata de timp dintre evidenţierea unui

nou risc şi aplicarea practică a unei măsuri de prevenire
adecvate.
Evaluarea riscului a fost adaptată astfel încât să abordeze
aspectele psihosociale, promovând îmbunătăţiri realiste în
ceea ce priveşte concepţia şi managementul muncii.
Aceasta reflectă o abordare holistică, organizaţională,

care-i implică atât pe angajatori cât şi pe angajaţi.
Pentru majoritatea experţilor, originea stresului se situează în
zona disfuncţiilor întreprinderii.
Prevenirea stresului implică identificarea surselor de difuncţii

la nivelul întreprinderii şi eliminarea acestora, printr-o mai
bună organizare a muncii.
Angajatorii, angajaţii, cercetătorii şi practicienii vor trebui să

stabilească relaţii de parteneriat constructive, atât la nivel
naţional cât şi supra-naţional, în vederea consolidării
comunicării dintre cercetare şi practică în domeniul SSM, în
ambele sensuri.
Dezvoltările ulterioare trebuie să includă:
-o strategie comună de responsabilitate socială;
… care să integreze măsuri de sporire a gradului de

conştientizare şi politici de punere în practică
….factori cruciali pentru prevenirea eficientă a stresului în

muncă.
RISCURILE PROFESIONALE EMERGENTE. DEFINIRE ŞI FACTORI DE
INFLUENŢĂ
Un studiu din august, 2008 al EUROGIP – Franţa a oferit

cadrul necesar conceptualizării, mai bunei definiri şi clasificării
riscurilor emergente în funcţie de criterii relevante.
Studiul„OSH: Stress at work – Figures and facts” (2009), -

elaborat de Agenţia Europeană pentru SSM, evidenţiază
creşterea nivelurilor de stres profesional raportate în Statele
Membre ale UE 27.
Evoluţii înregistrate pe piaţa muncii
Organismele naţionale de prevenire a riscurilor

profesionale, partenerii sociali europeni, ca şi instanţele
comunitare împărtăşesc opinii foarte apropiate referitoare la
evoluţiile actuale ale pieţei muncii.
Economia mondială se globalizează.
Recurgerea la noi tehnologii ale informaţiei şi comunicării,

precum şi la noi tehnologii de producţie este un aspect curent
al activităţilor profesionale.
Dacă noile tehnologii aplicate pe scară largă contribuie,
pe de o parte, la ameliorarea condiţiilor de lucru, ele pot, pe
de altă parte, să genereze riscuri noi, puţin cunoscute şi
insuficient controlate.
Printre exemplele cele mai elocvente situându-se

domeniul nanotehnologiilor.
S-a ajuns, în mod consensual, la recunoaşterea absenţei

actuale a cunoştinţelor privind eventualele lor consecinţe
negative asupra sănătăţii umane, a securităţii lucrătorilor şi a
mediului în general.
Dintre tehnologiile de vârf, cele ale informaţiei şi
comunicării au generat dezvoltarea de noi meserii, cum este
cazul tele-consilierilor centrelor de apeluri telefonice.
În paralel cu progresele tehnologice, se înregistrează o

tendinţă semnificativă de „îmbătrânire” a populaţiei şi
creştere a ponderii populaţiei feminine în ansamblul
populaţiei active.
Creşterea limitei legale a vârstei de pensionare, în

majoritatea ţărilor europene, coroborată cu scăderea
demografică generală, au făcut ca ponderea lucrătorilor
„seniori” în totalul populaţiei active să crească considerabil.
Această creştere este, de altfel, „afişată” ca
reprezentând un obiectiv european [82].
Gradul mediu de angajare a lucrătorilor cu vârste

cuprinse între 55 şi 64 ani trebuie să depăşească o
pondere de 50% în anul 2010, faţă de 42,5% în 2004.
O proporţie în creştere a populaţiei salariate se află

într-o situaţie ocupaţională precară, instabilă.
…această categorie “beneficiază” de niveluri
necorespunzătoare ale:
- condiţiilor de muncă;
- instruirii în domeniul SSM;
- şi al monitorizării de medicină a muncii;
… în raport cu angajaţii permanenţi.
…de obicei, această categorie este supusă în mai

mare grad solicitărilor fizice şi psihice.
Aceste tendinţe de evoluţie influenţează organizaţiile,
condiţiile de muncă şi modul de organizare al activităţii de
prevenire a riscurilor profesionale.
Dezbaterile actuale angajate în materie de riscuri

profesionale (suicidul la locul de muncă [82], riscurile
psihosociale, dependenţele [84]), constituie o mărturie
elocventă a acestor mutaţii.
Afecţiunile musculo-scheletice, riscurile psihosociale,

agresiunile sunt tot mai frecvent citate ca fiind asociate
serviciilor personale şi intensificării ritmului de lucru.
Noi solicitări ale văzului, sistemului auditiv, capacităţilor fizice
şi mentale, sistemului osteo-musculo-articular şi a celui
cardiovascular, fără a neglija riscurile chimice şi biologice, se
semnalează constant ca fiind, total sau parţial, de origine
profesională.
Totodată, a evoluat semnificativ şi modul de percepţie a

riscurilor profesionale.
Ele nu mai sunt acceptate cu fatalism ca „făcând parte din

meserie”.
Peste aceste evoluţii specifice se suprapune şi tendinţa

generală de „judiciarizare” a societăţii şi a relaţiilor de muncă.
Organismele însărcinate cu prevenirea şi controlul riscurilor,
asiguratorii, partenerii sociali şi autorităţile publice, atât cele
naţionale, cât şi cele europene, încearcă să abordeze noile
riscuri şi ameninţări la adresa sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale, riscuri contopite în vocabula „riscuri
emergente”;
…şi aceste riscuri, ca şi cele considerate „clasice” trebuie

prevenite şi controlate, în baza obligaţiilor care le revin
angajatorilor în conformitate Directiva-Cadru 89/391/CEE şi a
directivelor derivate din aceasta.
Definirea conceptului de risc emergent
Termenul „risc emergent” are un caracter destul de

ambiguu în general, dar prezintă avantajul de a permite
realizarea unei distincţii faţă de riscurile tradiţionale care se
menţin în actualitate (căderile de la înălţime, căderile de la
acelaşi nivel prin dezechilibrare sau alunecare, transportul şi
manipularea sarcinilor constituie şi în prezent principalele
cauze ale accidentelor de muncă în Europa).
Def.
După OSHA, un „risc emergent pentru SSM” este orice

risc care este atât nou, cât şi în creştere.
Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă

(EU-OSHA), cu sediul la Bilbao, Spania)
Nou înseamnă că:
• riscul era inexistent înainte şi că este cauzat de:
-noi procese;
- noi tehnologii;
- noi tipuri de locuri de muncă;
- schimbări sociale ori organizaţionale;
• o problemă foarte veche este considerată acum ca fiind un

risc, datorită:
- unor noi cunoştinţe ştiinţifice;

- unei schimbări în percepţia publică.
Riscul este în creştere dacă:
•numărul de factori care contribuie la geneza unui

anumit risc este în creştere;
•probabilitatea expunerii la pericole este în creştere

(nivel de expunere şi/sau număr de lucrători expuşi);
•efectele pericolelor asupra sănătăţii lucrătorilor se

agravează (consecinţele efectelor asupra sănătăţii şi/sau
numărului de lucrători expuşi).
Riscurile fizice emergente evidenţiate de Agenţia
Europeană din Bilbao se concentrează, în principal, pe
următoarele aspecte:
- lipsa sau insuficienţa activităţii fizice;
- expunerea combinată la afecţiuni musculo-scheletice

(AMS) şi la riscuri psihosociale;
- complexitatea crescândă a noilor tehnologii;

riscurile multifactoriale;
-vulnerabilitatea crescută a lucrătorilor de la nivelurile
inferioare;
-disconfortul termic;
- expunerea la radiaţii ultraviolete, vibraţii, poziţii de lucru

incomode.
Prin extensia acestui mod de definire:
- riscuri emergente şi riscuri mai vechi, ca urmare a
evoluţiei percepţiei sociale asupra problematicii considerate.
Ex. diferite forme de manifestare a violenţei, care existau

şi înainte, sunt tot mai puţin admise în cadrul profesional.
- progresul ştiinţific face să evolueze viziunea asupra unui

subiect datchi, transformându-l progresiv într-un risc
profesional, fapt ilustrat de sporirea atenţiei acordate în ultimii
ani riscurilor biologice.
Factorii de risc biologic evidenţiază şi efectele creşterii

riscului de expunere.
Numărul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în
ramura industrială de sortare şi reciclare a deşeurilor este în
creştere
….creşte şi riscul expunerii la agenţi biologici şi metale grele.
Dezafectarea centralelor nuclearo-electrice a căror fază

operaţională a încetat, se încadrează în aceeaşi categorie a
activităţilor a căror pondere va creşte.
Principalii factori generatori de riscuri emergente
Încadrarea precisă într-o clasificare riguroasă a riscurilor

emergente reprezintă un demers complex şi dificil
…categoriile identificate şi inventariate sunt caracterizate
de limite vagi, care se suprapun şi/sau se întrepătrund.
Clasificarea riscurilor emergente se poate face mai

degrabă în funcţie de factorii care le generează decât de
consecinţele pe care le produc.
…patologiile sau accidentele rezultate sunt cauzate de

acţiunea mai multor factori.
…multifactorialitatea riscurilor emergente.

Trei categorii principale de factori :
•evoluţia proceselor de muncă;
•dezvoltarea unor noi tehnologii şi sectoare de activitate;
•apariţia de noi profesii, coroborată cu evoluţiile demografice

particulare.
Evoluţia proceselor de muncă
Factorii psihosociali - principala cauză de îngrijorare

Datele şi informaţiile disponibile confirmă constatarea că
aspectele psihosociale ale muncii deţin o parte preponderentă
în ansamblul factorilor de risc emergent.
Riscurile psihosociale decurg din influenţa contextului

uman, organizaţional, social şi tehnic al procesului de muncă,
asupra lucrătorului.
Anchetele şi studiile bibliografice dezvăluie că riscurile

psihosociale emergente pentru securitate şi sănătate în
muncă sunt adesea rezultatul unor schimbări tehnice sau
organizaţionale.
Se consideră că introducerea frecventă şi rapidă a noilor
tehnologii şi produse s-ar afla la originea acestei categorii de
riscuri.
Rotaţia rapidă a produselor pe piaţă este percepută ca un

factor de intensificare a solicitării în muncă.
…generează evoluţii rapide ale modului de organizare al

întreprinderilor:
- volumul tot mai mare de informaţii ce trebuie
gestionat;
- presiunea termenelor de execuţie a obiectivelor şi,

implicit, a sarcinilor de muncă.
Se încadrează în această categorie:
- fenomenele de epuizare;
- depresiile;
- creşterea nivelului de solicitare mentală şi psihomotorie;
- teama legată de prezervarea locului de muncă;
- acutizarea conştientizării necesităţii menţineri statutului de

„angajat”.
Stresul în muncă, care tinde să devină un termen
generic care desemnează ansamblul riscurilor psihosociale.
El este analizat ca o manifestare a dezechilibrului

existent între obligaţiile lucrătorului şi mijloacele şi
competenţele de care dispune acesta pentru a-şi îndeplini
sarcina de muncă.
Cum se poate cuantifica ?

Dificil de cuantificat în sine, stresul în muncă poate fi
apreciat prin intermediul unor indicatori cum sunt:
- absenteismul;
- şi fluctuaţia personalului în cadrul întreprinderilor.

În anul 2005:
- peste 20 % dintre lucrătorii din cele 25 de state membre ale

Uniunii Europene considerau că sănătatea lor se află în
pericol din cauza stresului legat de muncă.
- În anul 2002, costul economic anual al stresului de origine

profesională din UE-15 era estimat la 20 miliarde Euro
…el reprezentând cauza a 50 – 60% din numărul total de zile

de muncă pierdute
Rezultate la “A patra anchetă privind condiţiile de muncă din Europa” efectuată de Fundaţia
Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor Viaţă şi de Muncă cu sediul la Dublin.
Stresul nu este recunoscut ca atare drept boală
profesională dar se admite că, suportat un timp îndelungat,
stresul este susceptibil să inducă efecte adverse asupra
sănătăţii.
Poate produce:
- afecţiuni ale sistemului cardiovascular;
- tulburări musculo – scheletale;
- dereglări metabolice;
- deficienţe imunitare;
- depresii.
Violenţa la locul de muncă este un risc emergent, fie că
este vorba de utilizarea efectivă a violenţei sau de simpla
ameninţare cu violenţa.
Violenţa la locul de muncă este frecvent citată ca fiind o

cauză importantă a riscurilor psihosociale.
Se încadrează aici agresiunile, dar şi diferitele forme de

hărţuire (verbală, morală, fizică, sexuală), atât în interiorul, cât
şi în exteriorul întreprinderii (lucrătorii supuşi violenţei clienţilor
sau a publicului).
Strategiile de prevenire ce urmează a fi identificate vor
trebui să se concentreze asupra lucrătorilor şi să se
adreseze diferitelor dimensiuni ale violenţei în muncă.
- obiectul a diverse măsuri legislative în mai multe ţări

europene, dintre care amintim Belgia, Finlanda , Franţa,
Olanda, Suedia.
- Profesorii şi asistenţii medicali, în mod obişnuit, sunt

caracterizate printr-un risc redus, se confruntă din ce în ce
mai des cu cazuri de violenţă.
- În Parlamentul Belgiei a fost introdus un proiect de lege

având scopul de a-i constrânge pe angajatori să adopte o
abordare pro-activă în ceea ce priveşte combaterea
violenţei la locul de muncă.
Numărul crescând al incidentelor raportate privind violenţa
în muncă va trebui analizat în contextul creşterii violenţei
din societate, care se manifestă în forme cum sunt:
-violenţa la volan;
- şi violenţa domestică.
- Angajatorii au nevoie de asistenţă tehnică de la

autorităţile competente deoarece inspectorii de muncă sunt
în general, insuficient pregătiţi pentru a face faţă
problemelor legate de violenţa în muncă sau de riscurile
psiho-sociale.
Intensificarea muncii: componentă revelatoare a
evoluţiilor de pe piaţa muncii
Pentru a fi capabili să răspundă unor solicitări tot mai presante,

lucrătorul trebuie să îşi mobilizeze tot mai mult propriile
capacităţi fizice şi cognitive.
Aprecierea gradului de intensificare a muncii constituie un

demers delicat - poate lua forme variate:
-un volum mai mare de informaţii care trebuie procesate mai

rapid;
- o căutare constantă „erorii zero”.

Exemple de factori care contribuie la accelerarea intensităţii
muncii:
• necesitatea periodică de a dobândi noi cunoştinţe;
• obligativitatea de a stăpâni noi tehnici şi echipamente de

muncă, care induce noi solicitări legate de modificarea
procedurilor de lucru şi contribuie la perimarea deprinderilor
formate;
• progresia orarelor de lucru atipice;

•Exemple de factori care contribuie la accelerarea intensităţii
muncii:
•presiunea temporală;
•accelerarea cadenţei de lucru

… impusă, la rândul ei, de tehnologiile în schimbare.
Există opinii care consideră că noile tehnologii ale

informaţiei sunt „complice”, dintr-un anumit punct de vedere
ale acestui proces de intensificare.
În ceea ce priveşte flexibilitatea proceselor de muncă,
caracteristicile acesteia sunt dependente de variaţiile orare
şi de ritmul de lucru impus de presiunea exercitată de
beneficiari.
Programele de muncă flexibile sau variabile constituie o

cauză de suprasolicitare
… diminuează nivelul de atenţie, concentrare şi, mai ales,

vigilenţa
…pot reprezenta cauze ale accidentelor de muncă.

Organizarea muncii
Există o dependenţă certă între modul de organizare a

muncii şi tipul de întreprindere pe de o parte, şi satisfacţia
lucrătorilor, pe de altă parte.
Anumite tipuri de organizare generează mai mult stres sau

un număr mai ridicat de afecţiuni musculo – scheletale decât
altele.
Ex. o organizaţie economică caracterizată de orare
flexibile şi un ritm de lucru impus de clientelă corespunde
profilului de întreprindere în care lucrătorii sunt mai mult expuşi
violenţelor fizice şi psihice.
Dimpotrivă, în cadrul întreprinderilor caracterizate de un

mod de lucru automatizat se manifestă cel mai frecvent
riscuri fizice, chimice şi riscul de suprasolicitare.
Noile forme de organizare deplasează responsabilităţile de la o
categorie de lucrători la alta.
Acest gen de transfer poate fi perceput de lucrător drept o

evoluţie profesională pozitivă, însă consecinţa este deseori un
nivel mai ridicat de stres şi o sarcină de muncă suplimentară.
Foarte frecvent, una dintre originile stresului la locul de muncă

este legată direct de organizarea inadecvată a muncii şi, în
general, de un management necorespunzător al securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Ex.
Afecţiunile musculo - scheletale sunt direct cauzate de
manipularea sarcinilor grele şi de gesturile repetitive;
…stresul combinat cu aceste constrângeri fizice va
reprezenta un factor agravant în apariţia patologiilor
specifice.
Acţiunea combinată este greu de cuantificat ca pondere - risc

emergent multifactorial, cu determinare multiplă.
Stresul în muncă
După:
Sef departament medicina muncii: Dr. Octavian Luchian, medic

primar medicina muncii
Dr. Bogdan Parvu, medic medicina muncii
Dr. Crenguta Derscariu, medic medicina muncii
Dr. Codruta Enculescu, medic medicina muncii
Monica Manu, psiholog psihologia muncii si organizationala
Cristina Anton, psiholog psihologia muncii si organizationala
Profesia si locul de munca reprezinta un aspect important
in viata fiecaruia dintre noi.
In afara de aspectul evident de a fi principala sursa de

venituri locul de munca conteaza si din multe alte puncte de
vedere, ca imagine de sine, ca viata sociala, etc.
Din toate aceste motive un loc de munca constituie

adeseori (si) o importanta sursa de stres.
Chiar si locurile de munca cele mai bune au termene-
limita, evaluari periodice si responsabilitati.
...adauga si stresul corespunzator acestora...
In anumite limite stresul poate fi un factor motivator

insa atunci cand depaseste o anumita limita poate sa scape
de sub control.
Apare ceea ce numim "anxietatea de performanta" si

tindem sa punem jobul mai presus decat orice alte
considerente, familie, viata personala sau viata sociala.
Multe din aspectele vietii companiei, schimbarile la varf,
restructurarile sau simplele zvonuri se adauga la stresul
obisnuit legat de locul de munca, amplificandu-l.
S-au facut studii care au aratat de exemplu ca accidentele de

munca tind sa creasca in organizatiile care isi diminueaza
activitatea.
Stresul prelungit la locul de munca poate sa afecteze pe

termen lung, in primul rand, sanatatea, inducandu-se un stil de
viata nepotrivit: obiceiuri alimentare vicioase, un mediu social
perceput ca fiind ostil, multe ore efectuate peste program, etc.
Stresul cauzat de locul de munca este principalul factor
pentru sindromul burnout, o forma de epuizare emotionala
asociata cu atitudini negative, cinice fata de sine sau de
ceilalti.
Stresul poate fi combatut mai intotdeauna printr-o combinatie

potrivita de:
- exercitii de relaxare;
- miscare;
- o alimentatie corecta;
- o mai buna gestionare a timpului
- imbunatatirea abilitatilor sociale.
In ceea ce priveste timpul, cel mai simplu sfat:
- respectati pauzele pe are vi le puteti permite.
O plimbare scurta, o discutie cu un coleg pe alte teme

decat locul de munca sau o tehnica de relaxare simpla.
Imbunatatirea abilitatilor sociale poate face minuni in

reducerea sentimentului de mediu ostil si implicit a stresului.
In Uniunea Europeana, stresul in munca reprezinta a doua
problema de sanatate legata de activitatea profesionala, dupa
afectiunile dorsale, printre cele mai des intâlnite problemele de
sanatate de la locul de munca.
Acesta afecteaza 28% dintre angajatii UE.
Stresul in munca poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum ar

fi:
-proiectarea activitatilor, organizarea muncii si management
Ex: solicitari profesionale deosebite si posibilitati reduse de

control asupra propriei activitati sau probleme cum ar fi violenta
si hartuirea la locul de munca.
Unele riscuri fizice cum sunt zgomotul si temperatura din
mediul de munca pot, de asemenea, sa cauzeze stresul in
munca.
Prevenirea stresului in munca constituie unul din obiectivele

formulate in Comunicatul Comisiei Europene privind noua
strategie in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Ce reprezinta stresul in munca ?
El este analizat ca:
… o manifestare a dezechilibrului existent între obligaţiile

lucrătorului şi mijloacele şi competenţele de care dispune acesta
pentru a-şi îndeplini sarcina de muncă.
Stresul în muncă - tinde să devină un termen generic care

desemnează ansamblul riscurilor psihosociale.
Stresul nu este o boala in sine, dar daca este intens si de
durata, poate sa conduca la aparitia unor probleme de
sanatate mentala si fizica.
Starea de presiune, poate sa imbunatateasca performantele

si sa aduca o anumita satisfactie in munca, prin atingerea
obiectivelor urmarite.
Când solicitarile si presiunile depasesc anumite limite, ele

conduc la stres, iar aceasta situatie nu este favorabila nici
pentru angajati, nici pentru intreprindere.
Cât de serioasa este problema stresului in munca si cine poate
fi afectat ?
Stresul in munca este cauza a peste un sfert din totalul

concediilor medicale a caror durata reprezinta cel putin doua
saptamâni de absente de la locul de munca.
Dupa estimarile din anul 1999, costurile datorate stresului in

munca in statele membre UE reprezinta circa 20 miliarde de
euro pe an.
Stresul in munca poate genera stari ca: depresie, anxietate,

nervozitate, oboseala si afectiuni cardiace.
In afara de acestea, stresul antreneaza perturbari
considerabile pe planul:
- productivitatii;
- creativitatii;
- competitivitatii.
Fiecare dintre noi poate fi victima stresului legat de

activitatea profesionala, indiferent de domeniul de activitate
sau de marimea intreprinderii in care lucram.
Legislatie
Comisia Europeana - Directiva cadru (89/391) prevede

reglementari fundamentale in domeniul securitatii si sanatatii in
munca, care afirma cu claritate obligatia angajatorilor de a
asigura securitatea si sanatatea la locurile de munca, inclusiv
cu referire la efectele stresului in munca.
Toate statele membre au implementat aceasta directiva in

legislatia proprie iar unele dintre acestea au elaborat, in
completare, ghiduri de prevenire a stresului in munca
In conformitate cu abordarile din Directiva cadru, pentru a
elimina sau a reduce stresul in munca, angajatorii trebuie:
•Sa previna riscurile de stres in munca;
•Sa evalueze riscurile de stres in munca, prin identificarea

acelor solicitarii si presiuni ale activitatii care ar putea sa
genereze niveluri crescute si de durata ale stresului si prin
stabilirea angajatilor care pot fi afectati.
•Sa actioneze in mod adecvat pentru evitarea vatamarilor

produse de stres.
Evaluarea riscurilor si prevenirea stresului in munca
Stresul in munca poate fi evitat si actiunile de reducere a

acestuia pot fi foarte rentabile.
Evaluarea riscurilor de stres in munca implica aceleasi

principii si procese de baza ca si evaluarea celorlalte riscuri de
la locul de munca.
Includerea angajatilor si a reprezentantilor lor in procesul de

evaluare este indispensabila reusitei acestuia.
Angajatii trebuie consultati pentru identificarea cauzelor

stresului, a grupelor care sunt victimele acestuia, precum si a
solutiilor care trebuie adoptate pentru a ajuta la diminuarea
riscului.
Etapele procesului de evaluare a riscurilor pot fi
sintetizate astfel:
• identificarea riscurilor;
• stabilirea persoanelor care pot fi afectate de stres si in
ce mod;
• evaluarea riscului prin:
•identificarea masurilor care au fost deja adoptate;
•verificarea daca masurile adoptate sunt suficiente, si,
daca nu sunt suficiente, stabilirea unor masuri
suplimentare care ar putea fi adoptate;
•inregistrarea rezultatelor;
•reexaminarea acestei evaluari la intervale adecvate si
verificarea impactului masurilor adoptate.
1. A depista existenta unei probleme
Factorii de risc care trebuie identificati sunt urmatorii:
•„cultura” sau „atmosfera” organizatiei si modul de abordare a

problemei stresului in munca;
•solicitarile locului de munca, cum sunt sarcina de munca si

expunerea la riscuri fizice din mediul de munca;
1. A depista existenta unei probleme
•controlul asupra propriei munci – cât de mult pot influenta

angajatii modul in care realizeaza propria lor munca ?
•relatiile de munca, in special intimidarile si hartuirea la locul

de munca;
•schimbari in organizarea locului de munca - cum sunt

conduse si comunicate schimbarile organizatorice;
2. A decide cine poate fi afectat de stres si in ce mod
Factorii nominalizati in continuare ajuta la stabilirea

persoanelor care sunt expuse riscului.
Organizatie
Participare:
•Absenteism si fluctuatie a personalului, nerespectarea
programului de lucru, probleme de disciplina, intimidari,
comunicari agresive, izolare.
•Rezultate:
•Reducerea performantelor sau a calitatii produselor
ori serviciilor, accidente de munca, procese decizionale
deficitare, erori.
Cheltuieli:
•Cresterea cheltuielilor de compensare sau a celor pentru
ingrijiri medicale, solicitarea serviciilor de sanatate.
Individ
Comportament
•Consumul abuziv de tutun, alcool sau droguri, violenta,

intimidare sau hartuire.
Pe plan psihologic
•Tulburari ale somnului, anxietate, depresie, incapacitate de
concentrare, iritabilitate, probleme in relatiile familiale, epuizare.
Sanatate
•Dureri ale coloanei dorsale, probleme cardiace, ulcere
gastrice, hipertensiune, afectarea sistemului imunitar, afectiuni
endocrinologice.
3. A evalua riscurile
Pentru fiecare dintre factorii mentionati la etapa 1, trebuie

formulate urmatoarele intrebari:
•Ce actiuni au fost intreprinse ?
•Aceste actiuni sunt suficiente ?
•Ce mai trebuie facut ?

Idei concrete privind ceea ce trebuie urmarit si ceea ce
trebuie facut in privinta riscurilor mentionate.
Cultura organizationala
Exista o buna comunicare in organizatie?

Exista o sustinere adecvata si respect reciproc intre
angajati ?
Se tine cont de parerea angajatilor si a reprezentantilor
lor?
Daca nu, trebuie imbunatatita comunicarea, in special

pentru personalul care lucreaza la distanta.
Solicitarile locului de munca
Personalul are prea multe sarcini de munca sau prea putine

(supra sau subincarcarea activitatilor);
- dispune de aptitudinile si capacitatile necesare pentru

realizarea sarcinilor de munca?
Exista factori de risc fizic (zgomot, vibratii, ventilatie,

iluminat etc.) si psihosociali (violenta, intimidare etc.) in mediul
de munca?
Trebuie alocate resursele necesare daca exista probleme
cum ar fi, de exemplu, stabilirea unei alte ordini de prioritate
a sarcinilor de munca.
Instruirea trebuie efectuata astfel incât personalul sa

devina apt sa indeplineasca cu competenta sarcinile de
munca.
Control
Are personalul un cuvânt de spus asupra modului de

realizare a propriei activitati?
Personalul trebuie sa aiba posibilitatea de a controla

planificarea propriei activitatii, de a decide asupra modului in
care trebuie sa fie realizata aceasta activitate si asupra
solutiilor de rezolvare a problemelor curente.
Sarcina de munca trebuie imbogatita astfel incât personalul

sa-si poata utiliza in mod optim competentele.
Este esential sa se instaureze un climat de munca favorabil.

Relatii de munca
Ce tip de relatii exista intre colegii de munca si intre acestia

si conducatorii locurilor de munca?
Care sunt relatiile intre conducatorii locurilor de munca si

administratie?
Exista dovezi ca ar exista intimidare sau hartuire?
Se pot institui proceduri, cum sunt cele de ordine si de

solutionare a reclamatiilor, pentru a tine sub control orice
comportament inacceptabil.
Trebuie dezvoltata o cultura favorabila increderii reciproce

intre angajati si recunoasterii contributiei fiecaruia la locul de
munca.
Schimbari organizatorice
Exista o stare de neliniste in rândul angajatilor in ce

priveste siguranta locului de munca sau a statutului de
angajat?
Exista o stare de derutare sau confuzie in legatura cu
schimbarea postului de lucru si cum percep angajatii aceste
schimbari?
O comunicare clara si concisa sustine procesul de

schimbare in toate fazele sale: inainte, in timpul si dupa
efectuarea acestuia.
Dând personalului posibilitatea de a-si spune cuvântul si

de a influenta schimbarile de la locul de munca, se obtine o
mai mare implicare si participare a acestuia la procesul
schimbarii.
Rol
Exista solicitari contradictorii (conflict de rol) sau neclaritati

in fisa postului (ambiguitate de rol)?
Rolul si responsabilitatile personalului trebuie sa fie clar

definite in fisa postului.
Sustinere, instruire si factorii individuali
Exista o instruire adecvata a noilor angajati si a

personalului care a fost transferat pe un alt post de lucru?
Beneficiaza personalul de sprijin social?
Se tine cont de diferentierile individuale ?
Unele persoane pot lucra bine cu termene strânse pe

când altele au nevoie de mai mult timp pentru planificare.
Personalul trebuie sprijinit prin discutii si incurajari chiar

când lucrurile nu merg bine. Implicati personalul si valorificati
diversitatea.
Trebuie sustinute activitatile de promovare a SSM si de

mentinere a echilibrului vietii profesionale.
4. Inregistrarea principalelor rezultate
O buna practica consta in inregistrarea principalelor

rezultate ale evaluarii si in informarea angajatilor si a
reprezentantilor acestora.
Inregistrarea rezultatelor ajuta la monitorizarea

progreselor.
CAUZELE STRESULUI LA LOCUL DE MUNCA
Exista nenumarate cazuri in care locul de munca este unul

placut – dar pot exista totusi anumiti factori care intervin in
activitatea de rutina si provoaca: stresul, (ceea ce specialistii
numesc boala secolului).
Cu cat nivelul de stres este mai mare, cu atat angajatul

incepe sa se confrunte cu probleme si la locul de munca:
- oboseala;
- pierderea capacitatii de concentrare;
- scaderea performantelor;
- iritare;
- demoralizare, pierderea interesului pentru activitatile de la
birou etc.).
Multi specialisti considera ca stresul este natural, intensitatea
cu care acesta se manifesta, in cazul multor angajati,
transforma aceasta stare in una negativa, cu efecte puternice
in viata profesionala, dar si personala a acestora.
De exemplu, orice tensiune poate genera o stare de stres, cu

toate ca nu toate tensiunile sunt negative.
Unele dintre ele pot energiza corpul, punand sangele in

miscare si mintea la contributie.
Modul in care individul percepe tensiunea respectiva si o

gestioneaza este cel care faciliteaza sau nu instalarea starii
de stres.
Dar ce anume poate determina aparitia stresului la locul de
munca?
Factorii personali care pot accentua o tensiune

transformand-o in stres:
- oboseala;
- graba;
- teama;
- probleme de sanatate;
- senzatia de pierdere a controlului;
- excese etc.)
Exista la locul de munca si o serie de surse specifice care
pot genera stres:
-Prea multe sarcini efectuate in acelasi timp
- in fisa de post sunt stipulate o serie de responsabilitati,

sarcini, activitati si actiuni specifice.
-daca angajatul ajunge sa desfasoare simultam mai

multe astfel de indatoriri se generata de teama de a nu
gresi poate ajunge la starea de stres in niciuna dintre
activitatile sale.
Presiunea deadline-urilor
– Termenele limita de predare pot deveni extrem de

stresante mai ales pentru cei care nu si-au gestionat in mod
corect timpul si actiunile si ajung sa fie presati de timp.
De asemenea, deadline-urile pentru proiectele la care

colaboreaza si alte persoane care nu si-au indeplinit
sarcina la timp, poate deveni o sursa de stres pentru
angajatul care, cu toate ca si-a indeplinit sarcinile, nu poate
preda lucrarea conform cererilor conducerii.
Lipsa unei bune pregatiri sau instruiri pentru activitatea
desfasurata.
Exista nenumarate situatii in care unele persoane sunt puse

sa faca anumite activitati cu toate ca nu au pregatirea
aferenta sau nu li s-a facut o instruire adecvata.
In aceste conditii, este si firesc ca persoana respectiva sa

fie „suprasolicitata”, ceea ce ii determina o stare de stres
accentuata de greutatea desfasurarii actiunilor.
Prea multi „sefi”
– In momentul in care o persoana are mai multi superiori,

fiecare dintre acestia cerandu-i o serie de rapoarte sau
actiuni, unele care se suprapun sau chiar intra in
contradictie, angajatul devine dezorientat, nemaistiind cui i
se subordoneaza si ce anume are de facut.
Incertitudine
– Atunci cand angajatul, fie nu are siguranta locului de

munca sau fie cand nu stie foarte clar ce anume are de facut
sau care este ierarhia in organizatia din care face parte,
stresul se instaleaza extrem de usor.
•Lipsa unor bune conditii de lucru
– Conditiile fizice de la locul de munca pot deveni stresante

mai ales atunci cand exista:
- prea mult zgomot de fond, bruiaj, vibratii;
- lumina slaba;
- temperatura prea scazuta sau prea ridicata (sau variatii ale
temperaturii);
- spatiu redus, neaerisit;
- expunere la substante toxice;
- lipsa echipamentelor necesare etc.
Oricare dintre acestea poate determina aparitia stresului,

reducand, in acelasi timp, si satisfactia la locul de munca.
•Politica organizationala si/sau tipul de management
– Modul in care functioneaza organizatia si tipul de

management se reflecta si in starea generala a angajatilor.
O companie care are un management echilibrat si orientat

spre angajat, va avea salariati relaxati, productivi si atrasi de
ceea ce fac.
In schimb, un management autoritar, o politica rigida si

nepermisiva va insufla in permanata angajatilor o starea de
teama care se finalizeaza prin stres.
•Neintelegeri intre angajati
– In momentul in care intre doi angajati exista o serie de

neintelegeri care nu sunt indepartate, starea de tensiune care
apare este o sursa sigura de stres atat pentru cei implicati,
cat si pentru restul angajatilor care fac parte din colectivul
respectiv.
In aceasta situatie, conducerea ar trebui sa intervina pentru

detensionare, fie prin lamurirea problemei, fie prin separarea
partilor combatante.
•Supravegerea prin camere de luat vederi
– Efectul „big brother” este extrem de puternic mai ales in

prima faza in care angajatii constientizeaza faptul ca fiecare
miscare le este urmarita si analizata prin intermediul
camerelor de luat vederi.
Stresul se instaleaza in timp datorita presiunii psihologice

exercitate de sistemele de urmarire.
Stresul nu apare brusc si la cote maxime.
El trece prin mai multe faze care ii permit individului sa ia

masurile potrivite pentru ameliorarea starii si inlaturarea
factorilor generatori.
Din acest motiv, pentru a evita ca stresul sa afecteze un

numar mare de angajati, managementul, sustinut de
departamentul de resurse umane, poate analiza pe baza
chestionarelor interne, care sunt sursele de stres ale
salariatilor si sa incerce inlaturarea acestor factori negativi
AGENTII STRESORI
Munca devine stresanta din cauza unor agenti stresori, de

care trebuie sa tineti cont la o analiza a activitatii companiei
dvs. Iata care sunt acestia:
1. Agenti stresori legati de continutul muncii
2. Agenti stresori legati de conditiile de la locul de munca

(ergonomie, securitatea muncii)
3. Agenti stresori legati de relatiile de munca

1. Agenti stresori legati de continutul muncii:
•munca multa nenormata;

•ritm de lucru mult prea rapid;
•munca prea dificila fata de posibilitatile angajatului;
•prea putin de lucru;
•munca monotona sau cu cicluri prea scurte;
•prea multe sau prea putine responsabilitati;
•exigente putin precizate;
•foarte putina libertate in executarea operatiunilor.
2. Agenti stresori legati de conditiile de la locul de munca:
•munca periculoasa (substante chimice, lucru sub tensiune

electrica mare, lucru la inaltime etc.);
•zgomot, vibratii, iluminat necorespunzator;
•temperatura, ventilatia, umiditatea necorespunzatoare a

aerului;
•pozitia de lucru necorespunzatoare a corpului;
•echipamente necorespunzatoare;
•ore suplimentare excesive;
•modalitatea de organizare a muncii sau nerespectarea

pauzelor.
3. Agenti stresori legati de relatiile de munca:
•perspectiva slaba in ceea ce priveste cariera;
•salarizare inechitabila;
•recompensare mult sub asteptari;
•nesiguranta locului de munca;
•modalitatea de distribuire a sarcinilor;
•insuficienta sustinere la locul de munca;
•hartuire de orice tip (inclusiv sexuala);
•jigniri;
•discriminari
Lucrul in conditii de stres conduce la oboseala cronica sau
surmenaj.
Angajatul isi pierde capacitatea de munca, iar firma se

confrunta cu fenomenul de absenteism cauzat de imbolnavirile
cronice.
Atunci cand se organizeaza sau reorganizeaza activitatea

companiei, trebuie verificat cat de mare este riscul de a avea
angajati stresati.
Trebuie parcursa lista de control de mai jos si bifate acele

surse de stres care se manifesta efectiv la locurile de munca
din firma.
Lista de control a surselor de stres (permite identificarea
factorilor ASUPRA CARARORA TREBUIE ACTIONAT pentru
a tine stresul sub control)
•Evenimente majore recente: accidente de munca, concedieri,

sanctiuni, pierderea unor clienti importanti etc.
•Schimbari majore ale instructiunilor si procedurilor de lucru
•Lucrul frecvent peste orele de program
•Reorganizari majore ale firmei la intervale de timp prea

scurte
•Supraincarcarea in munca a angajatilor si asteptarile
nerealiste (prea mult de lucru intr-un timp prea scurt)
•Stiluri de conducere demotivante (de exemplu, frecventa

criticare a angajatului atunci cand greseste si lipsa
recompensei cand acesta lucreaza bine)
•Conflicte intre angajatii care lucreaza la proiecte comune
•Standarde lipsa sau confuze (lipsa fisei postului, roluri

ambigue sau conflict de roluri, lipsa de comunicare in firma
etc.).
EFECTELE BIOLOGICE ALE AGENTILOR STRESORI
1. Boli cardiovasculare
Multe studii sugereaza ca locurile de munca unde stresul

este crescut, unde angajatii au un control minim asupra
procesului de lucru creste riscul de boli cardiovasculare.
2. Tulburari endocrine
Stresul este un complex de modificari ale homeostaziei

organismului, iar nivelurile hormonale sangvine sunt o parte
integranta ale acestora.
3. Tulburari musculo-scheletice
Este larg raspandita ideea ca stresul la locul de munca

sporeste riscul pentru dezvoltarea de afectiuni musculo-
scheletale ale coloanei vertebrale si extremitatilor superioare.
4. Afectarea functiei imune
Unele studii sugereaza o relatie intre conditiile stresante de

lucru si aceste probleme de sanatate.
5. Accidente la locul de munca
Exista o ingrijorare crescanda ca stresul la locul de munca

interfera cu lucrul in conditii de siguranta si predispune la
aparitia accidentelor la locul de munca.
6. Tulburari psihologice
Exista studii care sugereaza ca diferentele in ratele de

aparitie a problemelor de sanatate mintala (cum ar fi depresia
si sindromul de burnout) pentru diferitele ocupatii se
datoreaza in parte diferentelor nivelului de stres ale locurilor
de munca;
- (diferentele economice si cele dintre stilul de viata pot, de

asemenea, contribui intr-o oarecare masura la unele dintre
aceste probleme)
1. Boli cardiovasculare
In timp ce cunostintele generale legate de stresul la locul
de munca si bolile cardiovasculare sunt minime, majoritatea
expertilor sunt de acord cu privire la urmatoarele aspecte:
1. Stresul contribuie la aparitie sau agravarea bolilor de

inima la unele persoane.
2.Stresul, contribuie la aparitia hipertensiunii arteriale,

hipercolesterolemie, precum si a altor comportamente cu
risc cardiac (de exemplu, fumatul, excesul de greutate,
alcoolism, consum de medicamente sau droguri, etc).
Daca un angajat cu un loc de munca stresant a avut
recent un infarct miocardic, accident vascular cerebral sau
alte boli cardiovasculare
… este rezonabil sa se presupuna ca stresul a jucat un rol

important (daca nu ca agent cauzal direct, macar cu un rol
secundar) in cauzarea bolii.
RECOMANDAREA PSIHOLOGULUI
Pentru a face fata stresului la locul de munca si evita complicatiile

neplacute care pot sa apara, psihologul va recomanda urmatoarele
modificari in comportamentul de serviciu:
1. Reduceti presiunile pe care le puneti voi insiva asupra voastra. Un

grad mai mare de relaxare in tot ceea ce faci, indiferent de presiunea
care vine din afara, iti permite sa rezolvi mai usor lucrurile.
2. Diminuati asteptarile pe care le aveti de la ceilalti. Un factor

suplimentar de stres vine din partea asteptarilor ridicate pe care le avem
de la colegi sau subalterni. De câte ori acestia nu produc rezultatele pe
care le vrem, ne enervam inutil.
3. Nu amânati sarcinile. Sentimentul de amânare ne urmareste ca o

umbra apasatoare. In plus, sarcinile amânate se strâng si ne doboara.
4. Respectati pauzele. Mintea are nevoie de realaxare periodica.

Eficienta scade daca muncesti fara intrerupere.
RECOMANDAREA PSIHOLOGULUI
5. Nu va luati de lucru acasa. Viata personala trebuie separata clar de

viata de serviciu, presiunea de la job trebuie sa ramâna la birou.
6. Spuneti “nu pot, nu stiu, am nevoie de ajutor”. Unii oameni nu pot

spune “nu”, dintr-un anumit blocaj psihologic. Acesta trebuie depasit: ai
nevoie sa-ti evaluezi corect resursele si sa ceri ajutor atunci când simti ca
nu poti face fata sarcinilor.
7. Beti multa apa in timpul zilei. Nu lichide, in general, ci apa. Apa ne

pastreaza un tonus bun si reuseste sa ne diminueze stresul.
In acelasi timp, psihologul recomanda, ca in cazul in
care angajatii nu reusesc sa faca aceste lucruri sau prima
reactie la citirea lor este - "asa ceva nu se poate", "as vrea
eu", "usor de zis" sau altele asemenea - sa caute un
serviciu de asistenta psihologica sau terapie cognitiv-
comportamentala si sa-l aceseze
De regula, in ciuda faptului ca tot mai multi angajati au

dificultati emotionale cauzate de problemele de la serviciu,
acestia apeleaza la psiholog abia dupa luni sau chiar ani de
la aparitia simptomelor, dupa ce incearca, fara succes, sa
faca fata singuri acestor probleme.

Rpgcsmi (1) Curs

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rpgcsmi (1) Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RISCURI PROFESIONALE GENERATE DE

COMPONENTELE SISTEMULUI DE MUNCĂ

Lucrător Persoană angajată de către un angajator, inclusiv elevi şi

Accident uşor Eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale

Incident periculos Eveniment identificabil, cum ar fi explozia, incendiul,

Echipament de muncă Orice maşină, aparat, unealtă su instalaţie folosită în

-reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate cu ajutorul mijloacelor

Sistemul de muncă - ansamblul de elemente componente cu relaţii de

Sistemul de muncă reprezintă sursa generatoare de factori periculoşi (factori

Factorii de risc de accidentare

În fazele anterioare producerii vătămării, factorii de risc reprezintă cauze

După accident sau îmbolnăvire, factorii, care potenţial puteau conduce la un

Prin urmare, cauzele reale de accidentare şi îmbolnăvire nu sunt altceva decât

În terminologia uzuală, pentru a delimita şi a sublinia relaţia cu accidentul sau

Noţiunile de “factori de risc” şi “cauze de accidentare sau îmbolnăvire

Dinamica fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

Pentru ca un accident sau o îmbolnăvire profesională să aibă loc este necesară

Această acţiune simultană este suficientă pentru a se produce impactul între

Factorul obiectiv este este o cauză proprie mijloacelor de producţie sau

Factorul subiectiv, propriu executantului, constă cel puţin în prezenţa

În dinamica producerii accidentului se disting trei etape:

Etapa I: Constituirea situaţiei de accidentare

Etapa a II a: Desfăşurarea situaţiei de accidentare

Etapa a III a: Producerea leziunii

Etapa I: Constituirea situaţiei de accidentare – începe cu cauza situată cel

• este aparent nediferenţiată faţă de situaţia normală – pericolul nu poate fi

• apare o situaţie periculoasă sesizabilă – care este iniţiată de factorul uman;

• de regulă se poate intreveni pentru prevenirea accidentului, atât de către

Etapa a II a: Desfăşurarea situaţiei de accidentare – constă în înlănţuirea şi

Caracteristicile etapei sunt:

• datorită crizei de timp, acţiunile de prevenire ale executantului pot fi

• Există totuşi posibilitatea, foarte limitată faţă de faza anterioară, de a se

Etapa a III a: Producerea leziunii, etapă în care acţionează cauza finală:

Caracteristicile etapei sunt:

• este etapa definitorie accidentului;

• se produce într-un timp foarte scurt, astfel încât singurele posibilităţi de a

Cauzele accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale reprezintă factori

După importanţa lor în cadrul dinamicii producerii accidentului

- Cauze secundare (favorizante).

Cauze secundare – care au favorizat producerea efectelor provocate de

După modul în care participă la producerea vătămării:

- care au provocat nemijlocit accidentele şi bolile profesionale;

- cauzele finale ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

- produc vătămarea organismului;

- determină natura şi gravitatea leziunii;

- întotdeauna sunt de natură materială;

- sunt proprii mijloacelor de producţie şi mediului de muncă (ex. explozie,

Cauze indirecte – care au provocat accidente şi boli profesionale în mod indirect,

Prin îmbinarea cauzelor indirecte cu o cauză directă se iniţiază o situaţie de

Cauzele directe şi indirecte pot fi:

- principale, a căror contracatrare prin măsuri adecvate împiedică producerea

- secundare, a căror eliminare nu conduce obligatoriu la evitarea accidentului sau

Cauze obiective – care în situaţia dată nu au depins de factorul uman.

Cauzele obiective sunt dependente de mijloacele de producţie şi mediul de muncă.

După esenţa lor sunt:

După funcţionalitatea în cadrul procesului, pot fi:

- cauze funcţionale (utile procesului de producţie;

- nefuncţionale (neutre faţă de procesul de producţie, dar inerente desfăşurării lui);

- disfuncţionale (împliedică desfăşurarea procesului de producţie).

Întotdeauna cauza finală a producerii accidentului sau bolii profesionale este o

Cauze subiective – care în situaţia dată au depins de factorul uman.

- de recepţie (omisiuni în detectarea semnalelor, nediferenţierea şi

- de prelucrare/interpretare a informaţiei (nesesizarea datelor esenţiale,

- de decizie (stabilirea neadecvată a obiectivelor, alegerea neadecvată a