Universitatea Babeș Bolyai – Educație fizică și sport

Activitatea fizică și obezitatea

Pap Robert-Imre

Anul I. IFR Gr.II

 Activitatea fizică cuprinde orice mișcare corporală produsă de mușchii scheletici care
duce la o creștere substanțială a consumului de energie față de perioada de odihnă (nemișcare sau
repaus)(Trifa,2017)

În cadrul acestui larg concept de activități fizice, trebuie să se ia în considerare activitățile

de petrecere a timpului liber, exercițiile fizice, activitățile sportive, diferite forme de deplasare
(cum ar fi mersul pe jos,mersul cu bicicleta, urcatul scărilor, etc.), activitate la locul de muncă și
treburile gospodărești. (Bouchard, Blair, Haskell 2007)

Consumul de energie asociat cu activitatea fizică reprezintă singura component

discreționară din totalul cheltuielilor de energie din viața de zi cu zi. Consumul de energie în
activitățile fizice la o persoana sedentară reprezintă doar 25% din consumul total de energie
pentru o zi,în timp ce acesta pote fi mai mare de 50% pe zi, în cazul unui atlet de performanță în
zilele de antrenament sau la persoanele care desfășoară muncă fizică susținută pentru multe ore
în decursul unei zile. Consumul de energie zilnic poate ajunge să crească în anumite condiții și
de 2 sau 3 ori față de perioada de odihnă. ( Trifa, 2017)
 În 1967, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a descries sănătatea ca ”o stare de
bunăstare fizică,mentașă și social și nu doar absența bolii sau a infirmității”. ( ACSM GETP,
2010)

Mulţi consideră că pot fi activi doar dacă practică sporturi sau se abonează la o sală
de gimnastică. A fi activ înseamnă mult mai mult decât a practica sport sau a face gimnastică.

În şcolile din România orele de educaţie fizică nu contribuie suficient la inducerea

unui stil de viaţă activ. Tendinţa elevilor este de a se scuti pe motiv de boală, doar pentru a
putea înlocui activitatea fizică cu sedentarismul. Astfel, pe lângă faptul că orele de educaţie
fizică sunt puţine, numărul celor scutiţi este în continuă creştere.Pentru a putea realiza
modificări semnificative în modul de gândire al oamenilor, este important să se înceapă de
timpuriu, de la grădiniţă sau ciclul primar de şcoală, implementarea unui stil de viaţă active
(Bogdan, Bogdan, 2009)

Activitatea fizică moderat-intensă este recomandată pentru efectele asupra sănătății pe

termen scurt și lung, fiind importantă atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală.
Activitatea fizică susținută îmbunătățește performanțele cognitive și academice. Activitatea
fizică este asociată cu o bună stare de sănătate cardiovasculară și musculo-scheletală, precum și
cu o reducere a depresiei și a anxietății în rândul copiilor. Lipsa activității fizice susținute
asociată cu alte comportamente sedentare conduce la apariția obezității, una dintre cele mai
importante probleme de sănătate publică în Europa și Statele Unite ale Americii (Iannotti, 2009,
Martinez-Gomez, 2011)

Numeroși speciliști din domeniul sănătății au observant că persoanele sedentare par să

sufere de mai multe boli decăt persoanele active. Vergerius și Vittorino de Feltre susțin
necesitatea desfășurării exercițiilor fizice regulate de către copii, iar medical spaniel Cristobal
Mendez a prescris exercițiile fizice persoanelor în vârstă pentru a-și menține sau recîștiga starea
de sănătate.(Bouchard, Blair;Haskell, 2007)

Studiile realizate de cercetătorii americani din cadrul Universităţii Duke, (S.U.A.)

arată că persoanele care fac eforturi fizice de trei ori pe săptămână, a câte o jumătate de oră, se
vor apăra cel puţin la fel de eficient împotriva melancoliei şi a depresiilor la fel ca şi cei care
iau medicamente pentru îmbunătăţirea bunei dispoziţii” Cu toate că beneficiile activităţilor
fizice sunt numeroase, oamenii nu tind să adopte un stil de viaţă care să cuprindă şi
activităţile de acest fel. Acest fapt se poate observa din statisticile prezentate de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, care arată că populaţia efectuează foarte puţin exerciţii fizice sau chiar
deloc. Sedentarismul şi obezitatea reprezintă unii dintre cei mai importanţi factori de risc în
declanşarea unor boli, la diferite vârste. ( Bogdan, Bogdan, 2009)

Activitatea fizică este un element terapeutic de prima importanță care trebuie, totuși,
individualizat și adaptat la patologia asociată. Efortul fizic potentează scăderea în greutate indusă
de dieta hipocalorică, reduce insulinorezistența și diminua masa adipoasă intraabdominală
Activitatea fizică limitează reducerea masei musculare indusă de unele diete hipocalorice.
Numeroase studii au arătat că activitatea fizică reduce simptomatologia și riscurile tuturor
comorbidităților. În general, se recomandă efectuarea de exerciții fizice de minim 3 ori pe
saptamână, cu o durata de 30 - 60 minute și o intensitate de 50 - 70 % din capacitatea individuală
de efort.
 Obezitatea este o afecţiune complexă, multifactorială, caracterizată prin creşterea
greutăţii corporale pe seama ţesutului adipos. În ultimele decade, a devenit una din cele mai
frecvente boli de nutriţie din lume, având amploarea unei pandemii, conform raportului OMS
2011, fiind considerată boala secolului XXI (Flynn, McNeil, Maloff, 2006).
Obezitatea se poate defini prin indicele de masă corporală (IMC, indicele Quetelet),
metoda cea mai folosită în practică şi în studiile epidemiologice. Cea mai corectă definire a
obezităţii la copil este dată de conţinutul de masă grasă corporală măsurată prin impedanţă
bioelectrică. Până la vârsta de 16 ani copilul este considerat obez dacă masa grasă depăşeşte cu
mai mult de 20% valoarea de referinţă pentru vârstă şi sex, iar peste 16 ani diagnosticul de
obezitate presupune o masă grasă mai mare de 25% din greutatea corporală la băieţi şi peste 32%
la fete.
La adult gradele de obezitate au fost clasificate de Organizația Mondială a Sănătății
(OMS) pe baza Indicelui de Masă Corporală (IMC) care este calculată prin raportul
greutate/înălțime. Așadar putem deduce următoarele: subponderalitate dacă IMC<18.49, greutate
normală dacă IMC este între 18.50-24.99, supraponderalitate dacă IMC variază între 25-29.99,
obezitate de gradul I la IMC 30-35.99,obezitate gradul II la IMC 35-39.99 și obezitate gradul IV
dacă IMC este mai mare de 40.
Apariţia obezităţii presupune interacţiuni multiple între factori genetici, sociali,
comportamentali, metabolici, celulari şi moleculari în urma cărora se produc modificări ale
balanţei energetice (Popa I., Brega D, Alexa A, 2001).
Clasificarea etiopatogenică (după Moran, 1997) a obezităţii la copil şi adolescent ((Popa
I., Brega D, Alexa A, 2001):

I. OBEZITATEA PRIMARĂ (comună, idiopatică, esenţială), 95-97%

• tipul comun (cu comportament alimentar abuziv, sedentarism sau ambele), debutează între 4-6
ani, dar aspectul caracteristic este realizat la pubertate;
• tipul „cushingoid" rar (2%); debut de obicei la 5-6 ani;
• obezitatea pletorică familială rară (5%), debutează la vârsta de sugar.
II. OBEZITATEA SECUNDARĂ (simptomatică, endogenă, de cauză cunoscută)
1. Endocrină: sindrom Cushing, sindrom Stein-Leventhal, hipotiroidism, insulinom
2. Hipotalamică: sindromul Babinski-Fronhlich
3. Boli genetice (sindromul Prader-Willi, osteodistrofia ereditară Albright, sindromul Bardet-
Biedl, sindromul Fanconi, sindromul Cohen, sindromul Alström, sindromul Turner, sindromul
Mehmo, etc.)
4. Boli de stocaj: glicogenoza de tip I von Gierke, sindrom Mauriac
5. Boli cu depunere particulară de ţesut adipos: paralipodistrofia, lipomatoza

Bolile netransmisibile precum bolile cardiovasculare, diabetul zaharat sau obezitatea sunt
probleme majore de sănătate publică, iar numărul cazurilor se așteaptă să crească în următorii
ani. În timp ce acestea au fost considerate în mod clasic boli ale adultului, prevalența lor a
crescut și în rândul copiilor, iar dintre acestea obezitatea la copil a atins cote alarmante.
Creşterea la nivel global a prevalenţei obezităţii şi supraponderii se datorează, pe de o
parte, creşterii aportului energetic, în special de alimente cu densitate calorică crescută, bogate în
grăsimi, zaharuri, iar pe de altă parte, scăderii activităţii fizice ca urmare a creşterii
sedentarismului. Riscul copiilor care au dezvoltat obezitate în primii ani de viaţă de a deveni
adulţi obezi este de 80% pentru cei cu ambii părinţi obezi şi de 40% pentru copiii cu un singur
părinte obez (8,9).
Etapele managementului obezitatii include prevenirea creșterii în greutate, promovarea
menținerii greutății și promovarea scădere în greutatea (WHO,2000)
Negres distinge urmatoarele metodele antiobezitate:
 Modificarea stilului de viață : aceasta constând într-o dieta hipocalorică și practicarea de
activități consumatoare de energie (aproximativ 3 ore de efort fizic pe saptămână).
 Interventiile chirurgicale (chirurgia bariatica) , care reduc volumul gastric, au rezultate
spectaculoase dar un grad ridicat de risc. Acestor intervenții li se asociaza mereu
schimbarea regimului de viață.
 Măsuri farmacologice/terapia medicamentoasă  instituită atunci când IMC ≥30kg/m2 și
care are drept scop reducerea cu minim 5% a greutății corporale. Este însoțită mereu de
modificarea stilului de viață (Negres,2013)

În conluzie putem afirma că o abordare eficienta pentru combaterea obezitatii presupune:

consiliere si terapie comportamentala, adoptarea unui regim corespunzator de activitate fizica
(indispensabila pentru a inclina balanta energetica a organismului inspre cresterea consumului de
calorii) si a unei diete hipocalorice – adica modificarea stilului de viata. Se recomanda o dieta cu
continut crescut de proteine, cu surse de carbohidrati de calitate, bogati in fibre, dar si fructe si
legume. Regimul considerat ideal pentru prevenirea obezitǎtii sau pentru o slǎbire adecvatǎ
trebuie sǎ fie bogat in proteine si sǎrac in glucide si grǎsimi animale, cu o cantitate micǎ de
carbohidrati.
Bibliografie
American College of Sports Medicine (GETP,2010) ACM`s Guidelines for Exercice Testing and
Prescription, 8th Ed.Philadelphia Lippirincot Williams and Wilkins
Bogdan V, Bogdan A.,(2009), Rolul sanogenetic al activităţilor fizice, Palestrica Mileniului
III ‒ Civilizaţie şi Sport, Volumul X, Nr. 1 (35), Martie 2009, 48‒53
Bouchard C., Blair S.,N., Haskell W., (2007) Physical and Health, Human Kinetics
Iannotti RJ et al., (2009) , HBSC Physical Activity Focus Group. Interrelationships of
adolescent physical ac- tivity, sedentary behaviour, and positive and negative social and
psychological health. International Journal of Public Health, 54(Suppl. 2) :191–198.
Martínez-Gómez D et al. and the AVENA Study Group.(2011) Active commuting to school
and cognitive performance in adolescents : the AVENA study. Archives of Pediatrics &
Adolescent Medicine, 165(4) :300–305.
Flynn MA, McNeil DA, Maloff B., et al. (2006) Reducing obesity and related chronic disease
risk in children and youth: a synthesis of evidence with 'best practice' recommendations,
Obes Rev.; Suppl. 1:7-66, ISSN 1467-7881.
Popa I., Brega D, Alexa A., Obezitatea copilului şi ţesutului adipos, Editura Mirton, Timişoara,
2001.
Negres S (sub redactia), Chirita C, Zbarcea CE, Velescu BS, Buzescu A, Seremet O, Stefanescu
E, Farmacoterapie Volumul I, Editura Printech, 2013; 93-96.
Trifa. I., „Activitatea fizică și starea de sănătate- Îndrumar pentru studenții de la facultățile de
neprofil”,disponibil online la:
https://fefsoradea.ro/fisiere/cadre/Activitatea_fizica_si_starea_de_sanatateINDRUMAR_STUDE
NTI.pdf
WHO – Obesity: Preventing and Managing The Global Epidemic. Chronic diseases associated
with obesity. WHO 2000; (II): 46-55; 157
https://www.cdt-babes.ro/articole/obezitatea.php