Părţile contractante au facultatea de a decide care clauze sunt necesare

pentru a încheia acordul de voinţă şi a da naştere raporturilor juridice contractante.

1.Identificarea părţilor contractante este clauza în care se indică numele,
domiciliul, forma juridică şi alte atribute de identificare a contractului cu
specificarea împuternicirilor, statutul societăţii, procura, etc.
2.Clauze referitoare la obiectul contractului sunt acele prevederi care definesc
prestaţia ce trebuie să le efectueze părţile. Dacă obiectul contractului îl constituie o
marfă în contract se înserează următoarele stipulaţii:
- denumirea şi alte semne de individualizare a produsului,
- clauze referitoare la cantitatea mărfii,
- clauze referitoare la calitatea mărfii(documente de certificare a calităţii
mărfii),
- clauze referitoare la modul şi termenul privind cantitatea şi calitatea
mărfii,
- clauze referitoare la ambalare, marcare şi etichetare.
3.Clauze referitoare la preţ>se stablesc criteriile de determinare a
contraechivalentului bănesc al diferitor prestaţii, care poate îmbrăca forme variate,
în funcţie de natura contractului, preţul mărfii,navlul,primele de asigurare,
comisionul, dobânda bancară..
4.Clauze referitoare la executarea obligaţiilor contractuale care determină
condiţiile, modul termenul, locul efectuării prestaţiei.

5.Clauze referitoare la efectele neexecutorii, sau cu întârziere a obligaţiilor

contractuale. Doctrina nu le socoate clauze esenţiale, deoarece lipsa lor nu duce la
ineficienţa contractului dar reprezintă o importanţă primordială la acest capitol.
a. Excepţia de neexecutare este stipulaţia ce prevede dreptul creditorului de a
refuza îndeplinirea propriei sale prestaţii, dacă debitorul nu îndeplineşte
prestaţia la care s-a angajat.
b. Acordarea unui termen suplimentar pentru executare
c. Desfacerea contractului
d. Daune interese. Neexecutarea unei obligaţii contractuale dă creditorului
dreptul la daune- interese pentru a compensa prejudiciile.
• Prin clauze de menţinere a valorii contractului comercial internaţional
înţelegem stipulaţiile contractuale care permit repartizarea resurselor monetare
între părţile tranzacţiei internaţionale.
Dacă aceste clauze lipsesc, furnizorul dintr-un contract de vânzare –
cumpărare internaţional riscă să primească o valoare bănească mai redusă decăt cea
la care a contat la momentul încheierii contractului- dacă între data când a fost
perfectat contractul şi data plăţii, moneda asupra căreia s-a convenit şi-a pierdut
din valoarea sa iniţială şi invers, când se înregistrează o creştere a cursului de
schimb, atunci suferă cumpărătorul, deoarece plăteşte un preţ mai mare decât cel
preconizat.
• Clauza valutară- are menirea să protejeze părţile dintr-un CCI împotriva
riscului ce poate rezulta din variaţia monedei de plată cu cea de cont.
Moneda de cont- este aleasă de părţi şi arată valoarea obligaţiei monetare.
Moneda de plată- permite determinarea cantităţii şi naturii semnelor
monetare- debitorul se liberează de obligaţia sa. Între ele se diferă. Ex: Un
vânzător moldovean vinde unui cumpărător american o marfă al cărei preţ
este evaluat în SUA pe baza parităţii determinate 1&=4.8. În ziua
executării contractului & valora 4,3 lei. Vânzătorul are o pierdere de 0,5
pentru fiecare & adică 11%. Şi invers.
• b. Clauza de revizuire a preţului - se prezintă ca o clauză de protecţie
economică pentru asigurarea menţinerii valorii prestaţiei în funcţie de
evoluţia economică a ramurilor de producţie de care este legat contractul.
• c. Clauza de opţiune a monedei liberatorii. Li se acordă dreptul să aleagă
moneda de plată a preţului. Toate monedele prevăzute în contract sunt
unit. de cont.
• d. Clauza de opţiune a locului de plată. Oferă creditorului dreptul să încaseze
valoarea creanţei în locul pe care creditorul îl alege.
• Clauze de adaptare a contractului la noile împrejurări, care se referă la
contractele de lungă durată.
 • a. Clauza ofertei concurente. Cumpărătorul beneficiază de o ofertă mai
favorabilă, asupra obiectului contractat.
• b. Clauza clientului cel mai favorizat. Stipulaţia contractuală în baza căreia
vânzătorul se obligă faţă de cumpărător să-i acorde cele mai favorabile
condiţii pe care le-ar acorda pe parcursul executării contractului. Această
clauză are ca scop adaptarea contractului pe termen lung la condiţiile de
piaţă. Din momentul când unui terţ i-au fost acordate condiţii mai
favorabile, aceleaşi condiţii urmează a fi aplicate şi partenerului din
contractul iniţial.
• c. Clauza de hardship (impreviziune). Situaţia în care, în perioada de acţiune
a unui contract încheiat pe termen lung, se produc unele evenimente care
schimbă stipulaţiile pe care părţile le-au avut în vedere la momentul
încheierii contractului. Impreviziunea capătă forţă juridică directă, când
există două condiţii:
1.pe de o parte, evenimentele se produc fără nici o culpă din partea
contractanţilor
2.evenimentele respective schimbă în mod substanţial elementele contractului
pe care părţle le-au avut în vedere la momentul încheierii acestuia.
Folosirea de către părţi a unei clauze harship denotă tendinţa de a asigura
stabilitatea contractului comercial cu ajutorul unui mecanism juridic de adaptare a
acestora la condiţiile pieţii.
• d. Clauza de forţă majoră- este o împrejurare de fapt care este imprevizibilă
la momentul încheierii contractului. Indiferent de specificul contractului
împrejurările ce constituie forţa majoră se caracterizează prin următoarele
particularităţi comune:
-prezintă caracter imprevizibil;
-prezintă exteriorul celui care o invocă;
-împedică ori fac imposibilă executarea contractului;
-intervenţia împrejurărilor ce constituie forţa majoră se produce fără culpă
din partea debitorului.