Chirița în provinție (provincie)

-1855-

de Vasile Alecsandri

ACTUL I

SCENA IV
(Cei dinainte, ION - venind pe poartă) – „venind”- verb la gerunziu. Denotă graba și urgența
personajului Ion. Acest verb îi oferă actorului posibilitatea de a intra grăbit și abia să-ți mai țină
(să-și. Incearcă o altă exprimare. Nu e greșită, dar îmi sună ciudat) respirația de atâta alergătură.
„Pe poartă” – deix care ne plasează în spațiul universului operei – curtea. Toată acțiunea care
urmează se petrece în curtea conacului Coanei Chirița.
Conac = casă boierească pe o moșie

ION: Cocoană, cocoană... Iaca un răvaș de la Ieși. – Act locuționar. Ion cunoaște
urgența unui „răvaș” venit de la Ieși. „Cocoană, cocoană” – repetiție prin care se poate observa
urgența intrării în spațiu a lui Ion. De asemenea, repetiția scuză modul în care acesta intră în
spațiul de joc – curte – scenă.

CHIRIȚA (tresărind): De la Ieși? A fi de la d-lui... Cine l-o adus?

d-lui= dumnealui

Ieși = Iași

„Cine l-o/ l-a adus?” - este un vector de lansare a discursului.

ION: Un jăndar de la isprăvnicie... Cică-i grabnic.

„jăndar” = jandarm (Jandarmeria a fost înființată în România la data de 30 martie 1830).

Definiția acestei structuri este dată de Costachi Conachi: „militia purtătoare de arme”. Ideea de o
(unei structuri instituționalizate sună mai bine) structură instituționalizată provine din Franța.
Napoleon a fost cel care a inventat această structură internă de protecție a cetățenilor. La
Caragiale vom găsi „căpitan în garda civică”, care avea același rol ca cel al jandarmeriei, singura
diferență era că persoanele care făceau parte din „garda civică” erau voluntari, deci neplătiți.

Isprăvnicie = funcție de ispravnic, Instituție condusă de ispravnic, reședința acestuia. Ispravnic=

Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca
reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik.

„Cică-i grabnic” este un vector de lansare a discursului. Prin grabinic înțelegem „urgent”.
Alăturarea termenilor grabnic-ispravnic denotă urgentarea și rezolvarea unei probleme care nu
mai poate fi amânată. De asemenea, prin folosirea consecutivă a celor doi vectori de lansare a
discursului începe să se contureze o viitoare situație comică. Ne putem gândi la falimentul de
cuvinte pe care E. Ionesco în teatrul al absurdului îl utilizează pentru a da naștere comicului.

CHIRIȚA: Grabnic?... adă... (Vrea să ieie răvașul și se oprește.) Da așa s-aduce răvașul, măi
oblojitule?

„adă” = adu-mi! dă-mi! – verb la imperativ, deci performative.

„(Vrea să ieie răvașul și se oprește)”- intraparantetic/ didascalii. Se comunică necesitatea unei

ținute a lui Ion atunci când îi oferă răvașul Chiriței. Bineînțeles că prin acesta se stârnește
comicul. Cum am spune: „Țara arde și baba se piaptănă”

„Da așa s-aduce răvașul, măi oblojitule” act locuționar prin care se stârnește comicul. Este și act
ilocuționar. E un enunț făcut cu intenția de a-l obliga pe Ion să-i aducă răvașul
cum se obișnuiește în lumea bună, a la carte.

„oblojit”= bolnavule, jignire prin care se stârnește râsul. Are mai degrabă sensul de bolnav
pansat. Bolnav plin de bandaje.

ION: Apoi cum?

CHIRIȚA: Cum?... Nu ți-am spus c-acum îi moda s-aducă răvașele pe talgere?... Ha? –
performative – acum deixă temporală prin adverb demonstrativ

Moda – deixă (face referire la cum trebuia să te comporți și ce ținută să afișezi față ce ceilalți în
anul 1855)

„Ha?” – interjecție.
ION: Iaca... parcă răvașele-s alivenci. = act locuționar.

„Aliveci” = ALIVÁNCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut

și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 

CHIRIȚA: Ce-ai zis?... lipsești de-aici... și doar nu mi le-i aduce acu îndată după modă... c-
atâta-ți trebuie.

„lipsești de aici” = pleacă de aici.

„acu îndată” = performative

„după modă” = deixe

„c-atâta-ți trebuie” = amenințare.

Deixe spațio-temporale : aici, acu

ION: Da unde să găsesc eu talgere, cucoană?... că nu-s sofragiu. = Este un vector de

lansare al dialogului.

„talgere” = taler. Linge blide sau linge talgere = lingău. Lingău = (s.m) om care mănâncă mult
sau (adj) om care lingușește, slugarnic

Sofragiu = s.m 1) Slujbaș în timpul epocii fanariote la curtea domnească sau în casele boierești,
care avea grijă de masă și de tacâmuri. 

CHIRIȚA: Du-te sus la jupâneasa de cere un talger ș-un șervet.

„du-te”= performative

„sus” – deixă

ION: Și șervet?

CHIRIȚA: Și după ce-i pune șervetu pe talger și răvașu pe șervet... să mi-l prezentezi
frumos... ai auzit?

„Si după ce-i pune șervetu pe talger și răvașul pe șervet …” este un act locuționar prin care îi
comunică personajului Ion cum vrea să primească răvașul. Orice act locuționar e
și un act ilocuționar.
„să mi-l prezentezi frumos” = răspunde la felul cum vrea să primească răvașul, adică frumos, de
asemenea, prezentezi = prezinți – performativ.

„ai auzit?”- performative

ION: Am auzit. (Se duce în casă zicând) Să pun talgeru pe șervet și răvașu pe șervet...
ba șervetu pe răvaș... ba...

(Se duce în casă zicând) – informație intraparantetică/ didascalie.

Casă = deixă.

SAFTA: Bine, soro, cum ai răbdare s-aștepți, când îi răvaș grabnic de la frate-meu poate?
Act ilocuționar.

CHIRIȚA: Fie măcar de la Pori-împărat... am hotărât să introduc în provinție obiceiurile din

Ieși, doar ne-om mai roade puțintel și noi...N-am dreptate, monsiu Șarlă?

„am hotărât”, „să introduc” – performative. Ne indică statutul pe care Coana Chirița îl are. Faptul
că acesta vrea ca și în provincie să fie respectate „obiceiurile din Ieși”, denotă
dorința ei de a conduce și de a nu uita supușii cine este stăpână.

„N-am dreptate, monsiu Șarlă?”- vector de lansare a discursului.

Monsiu Șarlă – comic de nume. Șarlă este varianta românizată fonetic a lui Charles. Sau e cum ai
scris tu mai jos.

ȘARL: Mult dreptat, mult... în care pricin?

Stâlcirea limbii române pentru a da posibilitatea nașterii comicului, implicit a rezultatului

acestuia – râsul.

CHIRIȚA: În predmetul civilizației.

PREDMÉT, predmeturi, s. n. (Mold., rusism învechit) Afacere, cauză, chestie. M-ai îndatori

mult dacă mi-ai comunica părerea d-tale în acest predmet. ALECSANDRI, S. 81.
◊ L o c . p r e p .  În predmetul (cuiva) = în privința..., în chestiunea..., relativ la... Gata-i
anaforaoa cătră vodă în predmetul sării? ALECSANDRI, T. 1389.

ȘARL: Civilization... cu serviette?

SERVIÉTĂ, serviete, s. f. Geantă (mare), mai ales de piele, cu una sau mai multe despărțituri, în
care se poartă acte, cărți etc. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. serviette.

CHIRIȚA: Pe assiette.

Assiette- farfurie (fr)

ȘARL: C’est l’ étiquette?

CHIRIȚA: Cu serviette.

GUGULIȚĂ: Pe assiette.

ȘARL: Au fait... (În parte.) Je n’y suis pas du tout.*

*Apropo. Nu sunt deloc acolo.

Tot acest moment este comic. Prin îmbinarea limbii române cu limba franceză se naște un comic
de sens pe care fiecare personaj nu îl înțelege. Prin acțiunea de a nu înțelege se crează confuzie,
iar din confuzie, comic.

ȘARL = șarlatan sm [At: CUGETĂRI II, 4471 / V: (înv) cear~ (S și: ciar-), (pop) șăr~,

șărlăt~, țar~ / Pl: ~i / E: fr charlatan, it ciarlatano, ngr τσαρλάτανος] Persoană necinstită care își
atinge scopurile profitând de naivitatea sau de buna-credință a cuiva Si: escroc,
farsor (1), impostor, înșelător, (reg) panglicar, papugiu, pasmarghiol, șalvir1 (2), șoltic (1),
(pop) șnapan (1), (îrg) șuier1 (2). (Vezi pronunția pentru Coana Chirița!)

Coana Chirița = CHIR s. m. (Înv.; urmat de un n. pr. de persoană) Domn, jupân. [Scris și: kir] –
Din ngr. kír[ios].

Ion = Ioan sau Ion (scurtat Io) m. numele inițial în titulatura Domnilor români: Ion Mateiu-

Voevod și Domn a toată Țara Ungro-Vlahiei. [Acest nume ar veni dela Ioan I sau Ioanițiu,
primul împărat al Ungro-Vlahilor].

Ion, fiul lui Xuthus, regele Peloponnesului (într-o altă versiune, al lui Apollo), și al Creusei, fiica
regelui Erechtheus. La moartea tatălui său, a pornit cu război împotriva egialienilor. Selinus,
regele acestora din urmă, i-a dat-o însă de soție pe fiica sa, Helice, lăsîndu-i totodată moștenire
tronul. De la numele lui Ion țara a luat și ea numele de Ionia, iar locuitorii ei s-au numit ionieni.
(Vezi și Ioan Botezătorul) Ce tareee !

Safta = Elisavetaâ

Guguliță = giugiulit1 sn [At: DELAVRANCEA, S. 5 / V: gug~, gugu~ / Pl: ~uri / E: giugiuli] 1-

3 Giugiulire (1-3). Gugulire = sf [At: DA ms /
V : gug~,gugu~ / Pl: ~ri / E: giugiuli] 1 Mângâiere. 2 Gudurare. 3 Împerechere.