Tema 1 : Pedagogia socială, consideraţii generale

Sintagma pedagogie socială denumeşte o direcţie importantă de cercetare, un curent care a

marcat pedagogia de la sîrşitul secolului al XIX-lea. Este teoria şi concepţia pedagogică ce propune
înţelegerea şi explicarea procesului educativ în funcţie de fundalul istoric, social şi cultural în care se
desfăşoara acesta , care urmăreşte transformarea şi articularea individului la orientările valorice
dominante şi la contextul social concret. Lipschii (cercetator rus) considera ca obiectul de studiu e
relatia om – societate in diversitatea aspectelor si contextelor.

Pedagogia socială urmăreşte ca finalitate tocmai aceste obiective integrarea socială a

individului uman, accesul lui la diferite valori şi modele acţionale promovate de societate, ea
reprezintă o teorie general de formare a omului , cu accent aparte pe asistenţa educativă , oferită de
stat şi societate în afara cadrului şcolii. Pedagogia socială explică diferenţele cultural dar şi politice ,
economice, sociale, istorice şi importanţa lor în actul formativ, în trecut sau în prezent.

Obiectul de studiu al P.S sunt fortele educationale ale societatii , modalitatile actualizarii
lor , in dependenta de contextul social , caile de integrare in institutiile sociale , crearea conditiilor
realizarii pozitive a realitatii.

Scopul major- formarea omului in si pentru societate. Faptele sociale (educative) sunt
exterior omului si au o forta constringatoare. Finalitatea majora a educatiei este socializarea.

Socializare- aspecte ale esentei de socializare

1. cultivarea spiritului de disciplina
Premisele (care favorizeaza):
- tendinta omului de a imita
- capacitatea de a asculta si a se subordona
2. atasarea individului la grup social
Se realizeaza pe 3 cai:
- cunoasterea societatii si a valorilor pe care le-a creat
- obisnuinta de atria in comun(contribuie la formarea virtutilor cetatenesti)
- desfasurarea activitatilor social uitle(munca)
3. realizarea autonomiei , vointei ca expresie a acceptarii normelor sociale
Formarea deprinderilor de discipline si atasarea la grup contribuie la formarea autonomiei, vointei si
solidaritatii sociale. In final- spune ca educatia e pregatire pentru viata: copilul se subordoneaza
scopurilor sociale si-si domina dorintele.

Pedagogia socială poate fi analizată prin 4 prisme :

 În procesul conlucrării omului cu societatea şi influenţa şui a diferitor situaţii din viaţă.
 În procesul influenţei din partea statului la situaţia vieţii unor sau altor categorii de oameni
 În procesul de creare a condiţiilor de dezvoltare a personalităţii, de educaţie.
 În procesul de autodezvoltare, autoeducare a persoanei.

Socializare-interiorizarea de catre o persoana a culturii societati in care sa nascut ca proces de

asimilare a comportamentului, socializarea il ajuta sa indeplineasca rolul social. Membrii noi ai
grupului la inceputul procesului trebuie sa manifeste cel putin loialitate ce se poate transforma in
devotement. Pe parcursul comunicarii persoanele preiau valorile membrilor grupului, realizeaza
normele standart astfel devenind membru al grupului.