4.

Cuplajul parazit prin circuitul de masă

4.1. Introducere

Masa este conductorul, ideal echipotenţial, considerat referinţă de tensiue într-un

sistem electronic.
In general, conductorul de masă este conectat la unul din polii sursei (surselor) de
alimentare ale sistemului. De regulă, sursele de alimentare au impedanţa internă foarte mică,1
practic nulă, încât pentru semnalele utile şi pentru majoritatea semnalelor perturbatoare, toate
conductoatrele de alimentare sunt masă.
In introducere, s-a arătat că circuitele simetrice sunt – sau pot fi realizare, cu o mare
imunitate la perturbaţiile de mod comun, cele mai frecvente şi cu nivele mai mari. Circuitele
simetrice sunt însă mult mai complicate ca cele asimetrice, necesitând mai multe componente
şi conductoare. Din această cauză, de regulă circuitele electronice sunt asimetrice, incluzând
eventual unul sau două etaje simetrice – de regulă cele de intrare, mai sensibile la perturbaţii.
In circuitele asimetrice masa reprezintă calea de întoarecere a curenţilor de semnal,
comună întregului ansamblu. Pentru a înţelege circulaţia curenţilor prin conductorul de masă,
se consideră circuitul simplu din fig. 4.1, cu cele două AO alimentate de la surse separate;
componentele sunt plasate pe cablaj ca în figură.
6 7 8 9

E2 +
E1 +
AO1 AO2
Vs1 Vs2
a
Vs Is0 r1 Is1 r2 Is2
R

0
1 2 3 4 5

6 7 8 9

+
+ E2
E1 AO1 AO2
Vs1 Vs2
b
Vs Is0 Is1 Is2
R
Is11 Is21

0
1 2 3 4 5
Fig. 4.1. Circulaţia curenţilor prin conductoarele de masă: curenţii de semnal (a) şi curenţii totali (b)

Dacă se consideră numai schemele echivalente ale AO, circulaţia curenţilor de semnal
este ca în fig. 4.1.a. In acest caz s-a presupus implicit că masa este echipotenţială.
In realitate, sursele comandate Vs1 şi Vs2 sunt modele ideale, AO fiind realizate cu
componente pasive şi active care sunt polarizate. Curenţii de polarizare (cc) şi de semnal sunt
furnizaţi de către sursele de alimentare. Ca urmare, curenţii circulă de fapt ca în fig. 4.1.b.
1
Intotdeauna există condensatoare de decuplare a alimentărilor cu impedanţă neglijabilă pentru semnal. In cazul
surselor stabilizate cu amplificator de eroare rezistenţa internă este neglijabilă şi pentru semnal lent variabile.

1
 4.2. Cuplaje parazite prin conductor comun de masă

Atunci când o porţiune din conductorul de masă este folosit drept cale de întoarcere a
curenţilor din mai multe circuite, etaje, blocuri, este posibilă apariţia cuplajului parazit prin
conductor comun de masă. Situaţia poate fi schematizată ca în fig. 4.2.
Porţiunea de masă 12 este parcursă de
Is1 şi Is2. La intrarea amplificatorului se aplică, Is1
în serie cu tensiunea de semnal util şi căderea
de tensiune determinată de Is2 pe impedanţa
Is2 1
masei Zm12: ∆U p12 = I s 2 Z m 12 . V R2 R1
s1
Fie o situaţie în AF, când contează numai rezis-
tenţa masei. Cablajul este stratificat placat cu Cu Vs2
cu grosimea g = 35µm; conductorul de masă are
lungimea l12 = 10cm şi lăţimea b= 5mm. Is1 =
100mA (de la AF de putere). 3 Zm12 2
l 12 −6 0,1
Z m 12 = ρ = 0,0172 ⋅ 10 ⋅
b⋅ g 0,005 ⋅ 35 ⋅ 10 − 6 Fig. 4.2. Cuplajul prin conductor de masă comun
Z m 12 ≈ 0,1 Ω. Tensiunea perturbatoare este:
∆U p12 = 10 mV, o valoare mare pentru AF de intrare.
Pentru evidenţierea cazurilor de cuplaj prin conductor de masă comun, se consideră
circuitul din fig. 4.1, dar cu alimentare de la o singură sursă, ca în fig. 4.3.
5 6 7

I1 I2
+
A1 A2
E Cd Vs1 Is1 Vs2 Is2
a
Is0 R
Vs
Is0 + I1 + I2 I1 + I2

4 0 1 2 3

6 7 5
I1
I2
+
A1 A2
Vs1 Vs2 Cd E
b
Is0 Is1 Is2 R
Vs

I1 + I2

0 1 2 3 4

Fig. 4.3. Cuplajul prin conductor comun de masă (a) şi reducerea acestuia prin reconfigurarea circuitului (b)
In fig. 4.3.a se observă cuplajul prin porţiunea de masă 01 (cea mai periculoasă) şi 12.
O simplă rearajare a punctului de alimentare, ca în fig. 4.3.b, rezolvă în mare măsură proble-
ma – curentul cel mai periculos (I2) nu mai intersectează traseul masei semnalului de intrare.

2
 Referitor la tratarea masei, se poate enunţa regula 1: masa se execută dinspre alimen-
tare, mai întâi la etajele de semnal mare şi apoi spre cele de semnal mic, astfel încât curen-
ţii mari să nu circule pe traseele de masă parcurse de semnalele mici.
Aparent, situaţia din fig. 4.3.b rezolvă situaţia. De fapt, se elimină numai apariţia unei
tensiuni perturbatoare la intrarea amplificatorului de intrare în serie cu semnalul. In realitate,
mai apare o problemă, datorită faptului că, în multe cazuri, circuitele cu dispozitivele active
sunt sensibile la tensiuni variabile suprapuse peste tensiunea de alimentare. Circuitele sunt
polarizate la intrări de la tensiunea de alimentare şi perturbaţiile suprapuse se transmit, mai
mult sau mai puţin atenuate, la aceste intrări. In fig. 4.3.b se observă că porţiunile 34 şi 57
sunt parcurse de I1 + I2; pe impedanţa acestora apar căderi de tensiune suprapuse peste tensiu-
nea de alimentare a lui A1 şi, dacă etajul nu are o bună rejecţie a acestor variaţii, la ieşire apar
perturbaţii. Sunt două soluţii ale problemei, ilustrate în fig. 4.4.a şi b.
6 7 5
Rd1 I1 I2
Cd1 +
A1 A2
Vs1 Vs2 Cd E
a
Is0 Is1 R
Is2
Vs

0 1 2 3 4
6 7 5
Rd1 I1 I2
Cd1 +
A1 A2
Vs1 Vs2 Cd E
b
Is0 Is1 R
Is2
Vs

0 1 2 3 4

6 I1 7 5

Cd1 I2
+
A1 A2
Vs1 Is1 Vs2 Cd E
c
Is0 Is2 R
Vs

2
0 1 3 4

Fig. 4.4. Reducerea cuplajului prin circuitul de alimentare prin filtrare (a), filtrare şi masă stelată (b)
şi prin alimentare şi masă stelată (b)

3
 O primă soluţie constă în introducerea unor filtre trece – jos pe alimentările circuitelor
de semnal mic, mai sensibile, ca în fig. 4.4.a – grupul Cd1 Rd1; uneori se folosesc celule LC
pentru a nu pierde tensiune pe R. Totuşi nici această soluţie nu elimină definitiv cuplajul
parazit şi deseori se procedează la filtrare şi separarea masei – masă stelată ca în fig. 4.4.b.
Când nici această configuraţie nu este satisfăcătoare, se separă ambele căi ale alimentării –
masă şi alimentare în stea, ca în fig. 4.4.b; masa şi alimentarea circuitelor de semnal mic şi a
celor de semnal mare sunt complet separate, având punct comun numai la sursa de alimentare.
Această tratare a masei implică însă consum de spaţiu, complică într-o măsură realizarea
circuitelor. Deseori, numai masa se realizează stelat iar alimentarea se filtrează cu grup RC.
Se poate enunţa regula 2: în cazul circuitelor sensibile la perturbaţii, se separă căile
se circulaţie a curenţilor mari de cele ale curenţilor mici şi/sau se decuplează alimentările
cu filtre trece-jos.
Situaţiile în care se impune masă stelată sunt destul de frecvente, în sisteme în care se
vehiculează semnale de tip şi nivel diferite: amplificatoare audio, convertoare AD şi DA,
sisteme de comandă incluzând părţi digitale, de putere şi circuite de semnal mic etc.

Din expunerea de mai sus, rezultă două posibilităţi de conecatre a circuitelor la masă:
în serie ca în fig. 4.3 şi 4.4.a şi în paralel (stelat) ca în fig. 4.4.b şi 4.4.c.
In majoritatea sistemelor se foloseşte o combinaţie de legare la masă în serie şi în
paralel, deoarece legarea în serie este mult mai simplă. Prin aceasta se realizează un compro-
mis între cerinţa de protecţie la perturbaţii şi circuite de semnal
simplitatea în execuţie a cablajelor. Combina- mare şasiu,
rea se realizează prin gruparea la aceeaşi masă circuite de (putere,digitale, carcasă,
a circuitelor care vehiculează un acelaşi tip de semnal mic releee, motoare, ...) ecran
semnal şi ca urmare se poate vorbi despre ma-
M1 M2 M3
să de semnal mic, masă de semnal mare, masă
de semnal digital, ... şi separat despre şasiu, Punctul de
carcasă, ecran general – fig. 4.5. In cadrul unui alimentare
grup, se poate folosi masă în serie. Atenţie,
când se vorbeşte despre masă, în contextul Fig. 4.5. Conectarea diferitelor mase într-un
actual, se face referire la toate conductoarele singur punct
de alimentare.
Astfel, mai multe circuite de semnal mic (amplificatoare de variate tipuri) pot fi
grupate la aceeaşi masă de semnal mic, în serie; se pot forma mai multe astfel de grupuri.
Circuitele de semnal mare pot fi şi acestea grupate cu masa în serie – masa de semnal mare,
eventual stelată într-un centru intermediar. Pentru partea numită uneori “hardware”, adică
motoare, relee, sisteme de acţionare electromecanice, se formează o masă hardware. Separat
există şasiul şi carcasa, frecvent legate la Pământ; uneori, partea electronică are masa izolată
de carcasă, dar mai des, din motive de ecranare electrică, trebuie să existe legătură – în acest
caz aceasta se execută într-un singur punct.
Pentru ilustrare, se prezintă tratarea masei în cazul unui magnetofon digital cu 9 piste
– fig. 4.6. Se observă că s-a acordat deosebită atenţie circuitelor de semnal mic: amplifica-
toarele sunt grupate în două grupe (4 + 5) cu mase (de semnal mic) separate. Circuitele de
scriere, interfaţare si control sunt digitale, de semnal mare şi au masă separată (de semnal
mare). Circuitele motoarelor, ale bobinelor şi releelor sunt foarte zgomotoase şi de aceea au o
masă separată (masă motoare şi relee). Toate aceste mase (conductoare de masă) sunt legate
pe căi separate la un punct comun, la sursă. In acelaşi punct se conectează carcasa şi şasiul –
masa “hardware”. Tot în acest punct se leagă şi conductorul împământării de protecţie.
Pentru a se urmări clar modul corect de conectare la masă, este recomandabil să se
întocmească o schemă de legături la masă ca în fig. 4.6.

4
 9 amplificatoare de citire
mase semnal mic

9 circuite de scriere

circuite digitale de circuite digitale de

masă semnal mare

interfaţă control

circuitul motorului circuitul motorului circuitul motorului

cabestanului rolei superioare rolei inferioare
masă motoare, relee

sursa de alimentare bobine şi relee

masa “hardware”
carcasa

Fig. 4.6. Traseele de masă la un magnetofon digital cu 9 piste

4.3. Cuplaje parazite prin buclă de masă

O buclă de masă apare atunci când ambele capete ale unui circuit sunt legate la masă
în două puncte diferite – fig. 4.7. Din varii
motive, aceste puncte se pot afla la potenţiale Circuit Circuit
diferite; tensiunea perturbatoare Vm determină 1 2
curenţi perturbatori prin circuitele de semnal. buclă de masă
Se observă că acest cuplaj este de mod comun,
Vm fiind cuplată cu ambele conductoare prin
impedanţele de intrare şi ieşire ale circuitelor. Vm
Deoarece este foarte puţin probabil ca sistemul Fig. 4.7. Formarea unei bucle de masă
să fie simetric şi echilibrat, are loc conversia
perturbaţiei de mod comun în una de mod diferenţial.
Tensiuni de tipul Vm apar când cele două conexiuni sunt împământări, datorită circu-
laţiei curenţilor. De asemnea, în buclă se induc t.e.m. de către fluxuri magnetice produse de
diverşi curenţi (de la reţeaua de 220V/50Hz, de exemplu).
Este bine ca legăturile la masă să fie astfel încât să se evite formarea buclelor. Aceasta
nu este posibil întotdeauna. In aceste cazuri, trebuie întreruptă bucla pentru curenţii perturba-
tori. Aceasta se poate face: (a) cu transformator, (b) cu optocuplor, sau (c) cu şoc longitudinal.

5
 a. Intreruperea buclei de masă cu transformator se realizează după schema din fig.
4.8. Se poate folosi transformator fără ecran (fig. 4.8.a), dacă capacitatea primar – secundar
este destul de mică, sau cu transformator cu înfăşurări ecranate cu unul sau două ecrane ca în
fig. 4.8.b şi c. Dezavantajul procedeului este că nu se transmite componenta continuă iar
comportarea în JF şi IF este nesatisfăcătoare.

ecran TR ecran TR

Circuit Circuit Circuit Circuit Circuit Circuit

1 2 1 2 1 2

a b c

Fig. 4.8. Intreruperea buclei de masă cu transformator neecranat (a), cu 1 ecran (b) cu 2 ecrane (c)

b. Intreruperea buclei de masă cu optocuplor

este un procedeu destul de folosit (fig. 4.9). Cuplajul Circuit Circuit
între circuite se realizează prin intermediul fluxului 1 2
luminos emis de fotodiodă şi captat de fototranzistor.
Ca urmare, se realizează o izolaţie aproape perfectă
între circuite. Optocuploarele sunt foarte utile în circui-
tele digitale unde nu interesează un răspuns liniar. In
analogic, apar dificultăţi din cauza neliniarităţii carac- Fig. 4.9. Intreruperea buclei de masă
cu optocuplor
teristicii de transfer.
b. Intreruperea buclei de masă cu şoc longitudinal se foloseşte când este necesar un
răspuns bun în c.c. şi JF.
Prin şoc sau bobină de şoc se înţelege o bobină cu reactanţa inductivă mare (foarte
mare) faţă de impedanţele din jur la frecvenţe peste o limită de interes.
Socul longitudinal (numit şi transformator de neutralizare) este un transformator care,
conectat într-un anume mod, realizează o impedanţă neglijabilă pentru curenţii de semnal,
inclusiv în c.c. şi o impedanţă mare (foarte mare) pentru curenţii perturbatori.
Socul longitudinal (SL) se realizează bobinând câteva spire din cablu bifilar, torasad
sau coaxial, pe un miez magnetic, de regulă toroidal, ca în fig. 4.10.
Curenţii de semnal prin cele două
Is
conductoare sunt egali şi cu sensuri opuse,
iar conductoarele sunt foarte apropiate. Ca circuit circuit
1 Is 2
urmare, câmpul creat de Is în miez este
practic nul, deci şocul prezintă o reactanţă
neglijabilă pentru curentul diferenţial (sau Ip
transversal) de semnal.
Curenţii perturbatori, de mod co-
mun (sau longitudinal) au valori foarte Fig. 4.10. Plasarea şocului longitudinal în circuit
diferite în cele două conductoare şi ca
urmare faţă de aceştia bobina prezită o reactanţă (foarte) mare.
Este esenţial ca cele două conductoare să fie apropiate, adică strâns cuplate, astfel
încât câmpul creat să fie practic nul; de aceea, bobinajul se execută cu cablu coaxial (optim),
fire torsadate sau fire paralele. Pe acelaşi miez se pot executa mai multe bobinaje pentru
semnale diferite, fară să se influenţeze între ele (în centralele telefonice mai vechi sunt şocuri
cu 25 ... 50 de circuite).

6
 Pentru analiza funcţionării şocului longitudinal se 1 L1 R1
1
foloseşte schema echivalentă din fig. 4.11, în care apar
inductanţele şi rezistenţele conductoarelor (L1, L2, R1, R2), Vs M RL
inductanţa mutuală (M), sarcina (RL) şi cele două surse:
de semnal (Vs) şi perturbatoare în bucla de masă (Vm). 2
L2
2
R2
Deoarece cele două conductoare sunt bobinate
identic, practic inductanţele sunt egale: L1 ≈ L2. Cele două Vm
A B
conductoare sunt foarte strâns cuplate magnetic (ca în
cazul cablului ecranat, §3.2.1), inductanţa mutuală este Fig. 4.11. Schema echivalentă a
egală cu inductanţa proprie. Aşadar: şocului logitudinal
L1 ≈ L2 ≈ M (4.1)
De asemenea, rezistenţele conductoarelor sunt egale şi 1 Is1 L1 R1 1
foarte mici faţă de sarcină, adică:
R1 ≈ R2 ≈ R (4.2) R << R L (4.3) Vs M R
a. Pentru calculul comportării la semnal util, se Is2
pasivizează Vm şi circuitul devine ca în fig. 4.12. Ca şi în 2 L2 R2
2
/
§3.2.1, pe ochiul A22 B se poate scrie:
( jωL2 + R2 )I s 2 − jωMI s1 = 0 ; cu (4.1), (4.2) şi notaţiile A Ism = Is1 – Is2 B
din fig. 4.12: ( jωL + R )( I s1 − I s 2 ) − jωLI s1 = 0 şi
Fig. 4.12. Schema echivalentă a şocului
jω jω R logitudinal pentru semnalul util
I s 2 = I s1 = I s1 ; ωt = (4.4)
jω + R L jω + ω t L
ωt este frecvenţa de tăiere a cablului (bifila, coaxial).
Din (4.4) rezultă că, pentru frecvenţe mai mari decât ≈5ωt practic tot curentul de
semnal circulă prin conductoarele cablului, ca şi cum şocul nu ar fi prezent. Practic, şocul se
dimensionează ca la frecvenţa minimă de semnal util (fmin) inductanţa să fie destul de mare:
L ≥ 5 R 2πf min . 1 Ip1 L1 R1
1
b. Pentru calculul comportării faţă de semnalul
perturbator, se pasivizează Vs; circuitul este în fig. 4.13. M ∆Up RL
/ /
Ecuaţiile lui Kirchoff pe ochiurile A11 B şi A22 B sunt: Ip2
Vm = ( jωL1 + R1 )I p1 + jωMI p 2 + R L I p1 2
L2
2
R2
Vm = ( jωL2 + R2 )I p 2 + jωMI p1 Ip
Vm = ( jωL1 + R1 + R L )(I p − I p 2 ) + jωMI p 2
A Vm B

Vm = ( jωL2 + R2 )I p 2 + jωM (I p − I p 2 ) Fig. 4.13. Schema echivalentă a şocului

logitudinal faţă de perturbaţie
Tinând seama de (4.1), relaţiile devin:
Vm = ( jωL + R1 + R L )(I p − I p 2 ) + jωLI p 2
Vm = ( jωL + R2 )I p 2 + jωL(I p − I p 2 )
din care rezultă:
Vm (R1 + R2 + R L ) V m R2
Ip = I p1 =
R2 (R1 + R L ) + jωL(R1 + R2 + R L ) R2 (R1 + R L ) + jωL(R1 + R2 + R L )
V m (R1 + R L ) (4.5)
I p2 =
R2 (R1 + R L ) + jωL(R1 + R2 + R L )
Relaţiile se pot încă simplifica ţinând seama de (4.3):
RL R2 R1 + R2
I p ≈ Vm ; I p1 ≈ V m ; I p 2 ≈ V mV (4.6)
R2 R L + jωLR L R2 R L + jωLR L R2 R L + jωLR L
Tensiunea efectiv perturbatoare este ∆Up la bornele sarcinii (fig. 4.13):

7
 R2 R L ∆Up/Vm
∆U p = R L I p1 = V m sau
R2 R L + jωLR L
1 1
∆U p = V m ; ∆U p = V m (4.7)
1 + jω L R 2 1 + (ωL R2 )
2

∆Up variază cu frecvenţa ca în fig. 4.14. Pentru

frecvenţe mai mari decât ω 1 = R2 L , nivelul perturbaţiei se
reduce semnificativ. Impunând o frecvenţă minimă fpmin ω1 = R2/L ω
peste care nu trebuie să apară perturbaţii, inductanţa se Fig. 4.14. Variaţia tensiunii efectiv
dimensionează după: perturbatoare cu frecvenţa în cazul
L >> R2 2πf p min L (4.8) utilizării şocului longitudinal

4.4. Masa în radiofrecvenţă

In prezent, domeniul frecvenţelor utilizate în radiocomunicaţii se extinde de la 30kHz

la circa 60GHz (lungimi de undă λ = 10km ... 5mm). De îndată ce conductoarele au dimensi-
uni comparabile cu λ, se impune tratarea acestora ca linii, ca elemente cu constante distribuite.
In funcţie de geometrie (formă, dimensiuni), conductoarele în regim de linii, se comportă ca
inductanţe, capacităţi sau circuite rezonante. Aceaste proprietăţi sunt frecvent folosite în FIF
şi mai ales în UIF şi EIF pentru cuplarea etajelor, filtrare, transmisia energiei. Totuşi, regula
este ca etajele cu componente active (oscilatori şi amplificatori), mai ales cu semiconductoare,
şi mai ales cele de mică putere (circuitele integrate, de exemplu) să fie realizate cu dimensiuni
destul de mici pentru ca componentele pasive şi conductoarele să fie tratabile (cu oarecare
aproximaţie) ca elemente cu constante concentrate – cazul circuitelor integrate este tipic.
Indiferent de modul de realizare, orice circuit de RF necesită un conductor de referinţă
pentru potenţiale, adică un conductor de masă, care, pe cât posibil să fie echipotenţial. O serie
de fenomene specifice în RF complică realizarea unei mase echipotenţiale.
Primul şi probabil cel mai important, este faptul că orice conductor are o inductanţă
care, chiar mică, determină o reactanţă destul de mare la frecvenţe foarte mari. La aceasta se
adaugă efectul pelicular1 care determină creşterea rezistenţei conductoarelor. Pe de altă parte,
este foarte greu să se realizeze circuite simetrice în RF, din cauza dificultăţilor de egalizare a
reactanţelor parazite; marea majoritate a circuitelor de RF sunt asimetrice (sunt şi excepţii).
Se stie că inductivitatea unui conductor plat (bandă) este mai mică decât a unuia
rotund cu aceeaşi secţiune, cu atât mai mică cu cât raportul grosime/lăţime este mai mic.
Ca urmare, în RF se preferă conductoare plate, cu atât mai late cu cât lungimea este
mai mare; de regulă se urmăreşte scurtarea la minim a conexiunilor, a terminalelor.
Masa în RF se realizează de regulă sub forma unui plan de masă, care poate fi unul
din straturile plăcii de cablaj sau o placă metalică, şasiul sau carcasa echipamentului. Prin
aceasta: (1) se asigură impedanţă minimă (R şi L) între două puncte; (2) există posibilitatea
conectării componentelor la masă pe cele mai scurte trasee; (3) planul de masă are şi rol de
ecranare; (4) curenţii “de întoarcere” prin planul de masă se influenţează reciproc în mică
măsură şi buclele de masă au arii mici din cauză că aceşti curenţi urmează traseul imagine al
curentului prin conductorul “cald” plasat la mică distanţă de planul de masă.

1
Efectul pelicular constă în modificarea densităţii de curent de IF în secţiunea conductorului: densitatea de cu-
rent este mare la periferie şi mică spre centru. La frecvenţe destul de mari, curentul circulă practic numai printr-
un strat – o peliculă superficială cu grosimea (adâncimea) δ. In cazul conductoarelor rotunde, dacă δ << Rcond.,
grosimea peliculei este: δ ≈ 2 ρ ωµ (ρ – rezistivitatea, µ – permeabilitatea, ω = 2πf); la Cu: δ ≈ 0,66 f

8
 Conexiunile la masă se execută cu conductoare cu secţiune mare şi mai ales cât mai
scurte. Pentru o şi mai bună protecţie, la bornele fiecărui etaj, pe alimentare se montează
condensatoare de decuplare.