PATOCHIMIA AFECŢIUNILOR

GLANDEI TIROIDE
«fără tiroidă orice civilizație ar fi absentă»
(C.I.Parhon)
 PARTEA I: Structura, biosinteza și metabolismul hormonilor tiroidieni
(recapitulare)
1. Structura chimică a hormonilor glandei tiroide
2. Biosinteza hormonilor tiroidieni
3. Transportul plasmatic al hormonilor tiroidieni
4. Catabolismul hormonilor tiroidieni
5. Mecanism de acțiune și efectele metabolice ale hormonilor tiroidieni
I. Hormonii tiroidieni. Structura chimică.
 Sunt derivaţi ai tirozinei (Tyr):
1. T3- triiodtironina
2. T4- tiroxina, tetraiodtironina
Structura chimică a hormonilor glandei tiroide este redată în figura 1.
Fig. 1. Structura chimică a hormonilor tiroidieni

II. Biosinteza hormonilor tiroidieni

Este un proces complex care se desfășoară la interfața celulelor tiroidiene și
coloid. Implică un aparat enzimatic complex, participarea iodului și tireoglobulinei
ca precursori.

Etapele sintezei de hormoni tiroidieni (figura 3) sunt:

I. Captarea ionilor de iodură din plasmă
II. Organificarea iodului - oxidarea iodului și iodurarea unor resturi de
tirozil din tireoglobulină
III. Cuplarea resturilor de monoiodtirozină (MIT) şi diiodtirozină (DIT) cu
formarea de T3 şi T4 (părţi componente a tireoglobulinei)
IV. endocitoza tireoglobulinei din coloid în celule, hidroliza proteinei,
eliberarea lui T3 şi T4 și secreția acestora în sânge.

Tireoglobulina – precursorul celor doi hormoni tiroidieni (T4 –

tetraiodotironina şi T3 – triiodotironina), este o glicoproteină, fiind proteina
majoritară din coloidul intrafolicular. Tireoglobulina umană conţine aproximativ
110 reziduuri ale aminoacidului tirozină care prin iodare formează hormonii
tiroidieni.
Aportul zilnic recomandat de iod este 150 μg/zi pentru adulți, 90-120 μg/zi
pentru copii și 200 μg/zi în sarcină.
În glanda tiroidă normală concentrația iodului este de 30 de ori mai mare ca
concentrația sa în plasmă. Iodul este transportat activ din fluidul extracelular în
celula foliculară tiroidiană.
I. Captarea ionilor de iodură din plasmă
Iodul pătrunde în organism sub formă de ioni de iodură (alimente, apă, sare de
bucătărie). Celulele tiroidiene captează iodul din plasmă cu ajutorul unei pompe
de iod localizate la nivelul unei membrane bazolaterale. Această pompă este un
sistem de sinport Na+/I- (NIS) care cuplează transferul a doi ioni de sodiu cu cel al
unui de iod. Astfel iodul este transportat împotriva gradientului său de
concentrație cu ajutorul gradientului electrochimic pentru sodium (fig.2). Pentru a
menține gradientul electrochimic pentru sodiu, Na+/K+ ATP- aza elimină trei ioni
de sodiu în schimb cu doi ioni de potasiu, cu consum de energie. Difuziunea pasivă
a potasiului din celulă menține potențialul membranar.
Captarea iodului în tiroidă este inhibată de ioni ca : SCN -; ThO4 -; ClO4 - ,
competitori ai iodului pentru mecanismul de transport. Ultimul (percloratul), se
foloseşte în clinică pentru a evalua capacitatea tiroidei de a organifica iodul: se
administrează percloratul după câteva ore de la o doză trasoare de radioiod, se
blochează astfel influxul ulterior de radioiod, dar difuziunea pasivă a iodului
anorganic continuă din celula foliculară în fluidul extracelular (fig.2). Pacienţii
care au un defect de organificare, prezintă o eliberare masivă de iod din tiroidă care
se traduce printr-o scădere a radioactivităţii tiroidiene.
Iodul care pătrunde în celulele foliculare prin membrana bazolaterală
difuzează în celulă și pentru a ajunge în lumenul folicular este exportat la nivelul
membranei apicale printr-un transportor de iod independent de sodiu denumit
pendrină.
II. Organificarea iodului
Oxidarea iodului are loc pe suprafața apicală a celulelor tiroidiene unde este
localizată tireoperoxidaza ce catalizează reacția:
I - +H2O2 +2H + → I+ +2H2O2
 Peroxidul de hidrogen se formează intracelular sub acțiunea unei oxidaze
NADPH dependente:
NADPH + H+ + O2 → NADP ++ H2O2
Diverși compuși pot inhiba oxidarea iodului și incorporarea sa în MIT sau
DIT. Cei mai importanți sunt medicamentele tioureice utilizate ca agenți
antitiroidieni datorită capacității lor de a inhiba sinteza hormonilor tiroidieni în
această etapă.
Sub acțiunea tireoperoxidazei are loc iodurarea resturilor de tirozil din
tireoglobulină cu formarea de mono- sau diiod- tirozinei (MIT sau DIT).

Figura 2. Captarea iodului și încorporarea lui în celiulă

III. Cuplarea resturilor de monoiodtirozină (MIT) şi diiodtirozină (DIT) cu

formarea de T3 şi T4
Are loc cuplarea resturilor de MIT și DIT cu formare de T3 și T4, ce sunt
componente ale tireoglobulinei: MIT+DIT=T3; DIT+DIT=T4
Tireoglobulina iodurată este păstrată în coloid și reprezintă o rezervă ușor
mobilizabilă de hormoni tiroidieni.
IV . Eliberarea și secreția lui T3 și T4
Eliberarea T3 și T4 din tireoglobulină implică pătrunderea proteinei în
celulele tiroidiene. Suprafața apicală a celulelor înglobează picături de coloid și
prin endocitoză picăturile sunt internalizate. Urmează apoi fuziunea picăturilor de
coloid cu lizozomii și hidroliza tireoglobulinei cu eliberarea de aminoacizi,
peptide, T3, T4, MIT, DIT. Hormonii T3 și T4 sunt secretați în sînge. MIT și DIT
 sunt supuse unui proces de deiodurare (sub acțiunea unei deioduraze NADP /
dependente) și iodul este recuperat ca I – , reutilizat în iodurarea tireoglobulinei.
Acest proces oferă de aproape de 2 ori mai mult iod pentru sinteza hormonală
decât NIS, având un rol important în biosinteza hormonilor tiroidieni.
Secreția zilnică a lui T4 este de este de 80-100 μg/zi, iar cea de T3 este de 4-
5 μg/zi. Acest raport sanguin T4/T3 variaza intre 10:1 si 20:1 în funcție de vîrsta,
temperatură, alimentație, balanța hormonală (concentrațiile altor hormoni
“importanți” din organism), activitate fizică, etc.. La tineri / sportivi / cei ce traiesc
la temperaturi mai scăzute, raportul T4/T3 este mai apropiat de 10:1 în timp ce la
persoanele în vârstă / sedentare / care traesc la temperaturi înalte acest raport e de
20:1.
Fig.3. Etapele biosintezei hormonilor tiroidieni

III. Transportul hormonilor tiroidieni:

o Hormonii tiroidieni (T4 și T3) circulă în plasmă legați de proteine:
1. Globulina tiroxinoliantă (TBG,”Tyroxine-Binding-Globulin), – 75%
2. Transtiretina sau prealbumina tiroxinoliantă -15%
3. Albumina – 10%
 și în formă liberă (free, fT4, fT3)
1. fT3 – 0,3%;
2. fT4- 0,03%
Se știe însă că doar fracțiunea hormonală liberă (free, FT4, FT3) este activă
biologic și poate difuza la nivel celular. În plus, forma hormonală activă este T3,
la nivel periferic având loc conversia T4 la T3 sub acțiunea unei deiodinaze.
Majoritatea T3 circulante (peste 85%) provine din conversia T4, doar restul fiind
secretat de tiroidă.
În ciroza ficatului, unde se observă o hipoalbuminemie, se observă micşorarea
T3 şi T4 total, pe cînd fracţiile libere de T3 şi T4 sunt în limitele normale şi
pacientul nu prezintă semne clinice de hipotireoidie.
IV. CATABOLISMUL HT
Are loc la nivel hepatic, renal şi în alte organe.
Se realizează prin:
1.Deiodinare: T4 este transformat în T3 şi în rT3,sub acţiunea 5’-deiodinazei şi 5-
deiodinazei. Deiodinarea în trepte este redată în figura 4.
Figura 4 Tipuri de deiodinaze

Ỉn stress, scade producţia de T3, în favoarea celei de rT3.

2.Conjugarea hepatică a T3 şi T4 cu acid glucuronic şi sulfuric.
3.Dezaminarea oxidativă, din care apar derivaţi ai acidului acetic: TETRAC şi
TRIAC.
4.Decarboxilarea HT, din care rezultă tiroxinamina.
5.Ruperea legăturii eterice dintre cele 2 cicluri fenolice, catalizată de
mieloperoxidaza leucocitară.
Figura 5. Metabolismul hormonilor tiroidieni

V. Reglarea secreţiei
1. Axul hipotalamo-hipofizar – sinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni se află
sub controlul unui sistem feedback negativ la care participă TSH, hormonul
hipotalamic eliberator de tireotropină (TRH) şi hormonii tiroidieni circulanţi
(fig.6).
Figura 6. Reglarea secreției hormonilor tiroidieni

- Sinteza şi secreţia de TRH este controlată de centri nervoşi din creier prin
intermediul hormonilor tiroidieni din plasmă. Nivele scăzute de T3 stimulează
formarea de TRH care determină sinteza şi secreţia de TSH.
- TSH acţionează asupra tiroidei (via AMPc) activînd sinteza şi secreţia
hormonilor tiroidieni.
- Creşterea nivelului plasmatic al hormonilor tiroidieni inhibă secreţia de TRH şi
TSH. În aceste mecanisme reglatorii participă T3.
2. mecanism de autoreglare (autocontrol) :
– în deficienţa de iod, tiroida secretă mai mult T3 decât în mod normal (T3 este
mai sărac în iod dar mai activ biologic). Pentru compensarea scăderii iodului
plasmatic are loc şi o creştere a captării iodului în tiroidă.
- surplusul de iod inhibă tranzitoriu organificarea iodului la nivel tiroidian,
fenomen cunoscut drept efectul Wolff-Chaikoff. Astfel iodura de potasiu inhibă
sinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni. La indivizii normali acest efect dispare în
câteva săptămâni, în timp ce la pacienţii cu guşă multinodulară excesul de iod
provenit din medicamente (amiodaronă) sau din substanţe de contrast pot induce
tireotoxicoza prin prezenţa în exces a substratului (efect Jod – Basedow).

VI: Mecanismul de acţiune al hormonilor tiroidieni:

Este citozolic-nuclear. Hormonii tiroidieni acţionează prin legarea la receptori
nucleari specifici α şi β. Aceştea conţin un domeniu de legare de ADN şi un
domeniu C terminal de legare a ligandului. Legaţi de receptori, hormonii tiroidieni
activează transcrierea unor gene și sinteza de noi proteine (fig.7).
 Efecte metabolice:
 La nivel nuclear – produc creşterea sintezei de ARN m – sinteza de proteine -
stimulează creşterea şi diferenţierea celulară
 La nivelul membranei plasmatice –stimulează Na+-K+-ATP-aza, intensifică
transportul activ al ionilor prin membrane celulare.
 La nivel celular HT cresc numărul numărul de mitocondrii, cresc în dimensiuni
cristele, activează enzimele redox din mitocondrii
 HT sunt implicați în controlul metabolismului oxidativ, proceselor de ardere prin
care se obţin ATP şi căldură – acţiune calorigenă
 Cresc viteza metabolismului bazal: HT cresc activitatea metabolică în aproape
toate țesuturile organismului.

Fig.8 Acțiunea hormonilor tiroidieni

Metabolismul proteic:
În concentrații fiziologice HT măresc sinteza proteinelor, stimulează procesele de
creștere și diferențiere celulară. În hipersecreția lor se denotă intensificarea
catabolismului proteinelor – BA negativ.
Metabolismul glucidic:
În concentrații fiziologice:
-  absorbtie intestinala de glucoza;
-  captarea glucozei în tesutul adipos, muscular (potențeaza efectul insulinei);
- Intensificarea glicolizei
- Creșterea secreției de insulină
Exces:
- glicogenoliza, hiperglicemie (adrenalina)
- gluconeogeneza
- creste degradarea insulinei
Metabolism lipidic:
- lipoliza tesut adipos - AGL – accelerarea oxidării acestora, termogeneza;
patologic: ↓[T] ⇒↑ [Colest] ⇒↑ Risc ateroscleroză; cresc TAG
[T] ⇒ colesterol plasmatic, TAG, FL.