Nr.

15 • Primăvară 2011 • Tema: Perspective ale mişcării antroposofice

EDITORIAL
A privi în perspectivă mişcarea antroposofică, în lume şi
în România, înseamnă a creiona amprenta biografică a unui
organism sufletesc-spiritual viu – antroposofia, în naşterea, Cuprins
devenirea şi manifestarea ei lume. Este o temă importantă şi
extrem de complexă, iar autorii articolelor din acest număr Antroposofia în viaţa noastră
au avut curaj în a-şi expune, cu francheţe şi seriozitate, 2 Mişcarea şi Societatea Antroposofică,
viziunea proprie, în idei valoroase şi documentate. Totuşi, între curenţi ai timpului şi eternitate
atrag atenţia cititorilor că ar mai fi foarte multe de spus
Gheorghe Paxino
privitor la temă, deci să nu se grăbească să tragă concluzii
doar din ceea ce citesc în cuprinsul numărului de faţă. 4 Despre importanţa lucrurilor „mărunte”
Antroposofia sau Ştiinţa Spirituală, adusă omenirii de Bogdan Geantă
Rudolf Steiner, se manifestă în principal în trei mari domenii 6 Nimic nu mai vine de la sine
ce corespund planurilor fizic, sufletesc şi spiritual. Bogdan Szabo
Componenta fizică, cea mai vizibilă şi în care ea 7 Antroposofia în România secolului XXI
acţionează direct în lume, este formată din aplicaţiile practice Silvana Higyed
ale antroposofiei: arta (euritmia, arta vorbirii, pictura, 9 Imperativul înnoirii educaţiei prin
arhitectura), medicina antroposofică, pedagogia Waldorf, ştiinţa spirituală
agricultura biodinamică, biografia, domeniul bancar, dar şi Ileana Vasilescu
prezentarea rezultatelor obţinute prin cercetare ştiinţifică
10 Misiunea şcolii Waldorf
suprasensibilă – ca să le enumăr doar pe cele mai cunoscute.
Ele sunt accesibile şi pot fi utile tuturor oamenilor, chiar Verginia Petrovici
dacă nu au auzit niciodată de antroposofie. Ştiinţa spirituală
Planul sufletesc se vădeşte în special în noile comunităţi 12 O perspectivă asupra progresului social
antroposofice, multe din ele prinse sub egida şi coordonarea Rudolf Steiner
Societăţii Antroposofice, despre al cărei istoric puteţi citi în
cuprinsul revistei. Aici, în interacţiunile sufleteşti şi Evenimente
comunicarea dintre antroposofi, se nasc noi impulsuri de 13 Misterul Pământului şi evoluţia cosmică
înnoire socială şi iniţiative practice, ce pot transforma lumea Asociaţia Terra Act
într-un loc mai bun. Tot aici este – sau ar trebui să fie – locul 14 Despre seminarul de agricultură
principal de desfăşurare conştientă a ceea ce am putea numi
biodinamică
„Noile Misterii”: întâlnirea autentică dintre oameni. Se
creează un spaţiu sufletesc comun, un câmp de inspiraţii
Lucian Popescu
spirituale, dar uneori şi de posibile provocări şi lupte 14 Curs de formare în pedagogia Waldorf
sufleteşti. Deşi de nedorit, acestea din urmă sunt de înţeles, Bogdan Szabo
într-un fel, în contextul naşterii şi dezvoltării sufletului Biografie
conştienţei în omenire, în care atacurile balaurului
15 Fiecare om, un artist
materialismului şi dogmei sunt tot mai puternice.
Iar planul spiritual este relaţia directă, individualizată, a Andrei Pinţă
fiecăruia cu antroposofia. Ea bate la poarta inimii fiecărui Pagina artistică
om, spunându-i: „Dă-mi voie să intru, căci eu sunt tu însuţi; 16 Suprema ardere
eu sunt adevărata ta fiinţă ca om”. De strădania individuală a Lucian Blaga
fiecarui antroposof în a deveni mai bun, mai conştient,
depinde misiunea antroposofiei în lume. Conferinţă
Aceste trei domenii am încercat sa le prezentăm în 17 Secretul noilor Misterii
numărul de faţă. Marius Gabor
De asemenea, vă anunţ pe această cale că revista Pământ
iubit va apărea de acum câte un număr în fiecare anotimp. 20 Anunţuri
Aşteptăm contribuţii pentru cele trei teme ce urmează a fi
scoase în acest an: „Basmele şi spaţiul mitic”, „Viaţa publică
şi viaţa lăuntrică”, „Rolul marilor religii”.
Delia Soare
1
Pământ iubit
Mişcarea şi Societatea Antroposofică
între curenţi ai timpului şi eternitate
Despre relaţia real individuală faţă de antroposofie
Gheorghe Paxino
Iată că un număr al acestei reviste – rod al muncii din
ultimii ani în cadrul SAR şi mijloc de comunicare electronic
folosit din iniţiativa generaţiei mai tinere – ajunge să fie
dedicat unei tematici faţă de care anul 2011 se arată a fi la o
confluenţă de ritmuri pline de semnificaţie1. Prin modul în
care a fost formulată, tematica solicită o abordare atât
reflexivă, cât şi prospectivă. Iar a ajunge la o perspectivă cât
mai reală mai înseamnă să poţi cuprinde lucrurile în
amploarea lor, fără să pierzi unele aspecte de profunzime;
adică a reuşi să fi un contemporan care cunoaşte şi contextul
devenirii acestor lucruri.
O încercare de intrare în temă
Să luăm mai întâi câteva stări de fapt reprezentative,
încercând, totodată, să depăşim unilateralitatea, adică
nelăsându-ne fascinaţi de ceea ce ne întâmpină doar dintr-o
direcţie: În octombrie 2008 a apărut, în revista Info3 din
Stuttgart2, propunerea ca Societatea Antroposofică,
încheindu-şi misiunea la 100 de ani de la întemeiere, să se
autodizolve în anul 2012. Există şi persoane care pun la
îndoială Societatea Antroposofică Generală ca asociaţie în
continuitatea juridică a evenimentului Întrunirii de la
Crăciunul din 1923.
1
În principal, este vorba de 150 de ani de la naşterea lui Rudolf Steiner, dar
ar mai putea fi menţionată şi o serie de alte ritmuri importante: 3x33 de ani
de la întemeierea – în premieră – a Societăţii Antroposofice, 3x7 ani de la
reîntemeierea Societăţii Antroposofice din România.
2
Revista este pusă la dispoziţie unui public antroposofic de spectru larg.
Redacţia
Colectivul editorial este alcătuit din:
Delia Soare, Bogdan Szabo, Radu Dascălu,
Maria Ana Jurj.
Această revistă găzduieşte articole pe teme ce ţin de
antroposofie, sau sunt tratate dintr-o astfel de perspectivă.
Persoanele care doresc să publice în paginile ei sunt rugate
să ia legătura cu noi la adresa de e-mail de mai jos.
Revista poate fi citită în format pdf şi html, accesând pe
Internet pagina noastră.
Pagină web: www.septima.ro
E-mail: pamant.iubit@yahoo.com
Prezentul număr reproduce picturi de Vasili Kandinski.
2
Primăvară 2011
ANTROPOSOFIA ÎN VIAŢA NOASTRĂ
La rândul său, Goetheanum-ul din Dornach se confruntă
cu reale, declarate dificultăţi financiare, deşi anul trecut
existau, în 53 de ţări de pe toate continentele, 46.559 de
membri (170 în România).
Iar, pe de altă parte, numai în Germania, numărul
Şcolilor Waldorf a ajuns la 215, cu peste 80.000 de elevi, iar
pedagogia Waldorf este recunoscută ca partener de
UNESCO. Acţiunea Eliant pentru recunoaşterea iniţiativelor
antroposofice a fost semnat deja de mai mult de 1.000.000 de
europeni, numai din România au fost peste 5.000 de
semnături. Societatea civilă care, în diferite contexte, are
de-a face cu contribuţii ale antroposofiei la cultura actuală,
va putea, deci, să participe, din anul 2012, la configurarea
agendei Parlamentului European. În ultimii 7 ani, mai multe
instituţii de pregătire a cadrelor didactice Waldorf au fost
acreditate la nivel universitar, fiindu-le acordate, între timp,
aproape 20 de titluri de profesor universitar (unul chiar şi în
arta vorbirii!).
Cele de mai sus pot fi acum privite într-un cadru mai
amplu:
De mai mult timp, se spune: în secolul trecut, omenirea a
trecut (de regulă, în mod inconştient) Pragul spre lumile
spirituale. În acest sens, să luăm doar două aspecte:
atitudinile omului la întâlnirea cu aşa-numitele forţe ale
Binelui şi Răului şi răspunsul (de la individ, până la contexte
sociale tot mai ample) la provocările ce iau naştere datorită
procesului mondializării.
Detalii despre publicaţie
Revista a fost concepută pentru a putea
fi uşor accesibilă persoanelor din fiecare
localitate. O rugăminte către cititori este
de a face această publicaţie accesibilă şi
altor persoane din ramurile locale.
Revista se distribuie în mod gratuit. Ea
este deschisă contribuţiilor tuturor celor în
care trăiesc interesul şi strădania sincere
pentru antroposofie.
Teme pentru numerele următoare:
- Basmele şi spaţiul mitic
- Viaţa publică şi viaţa lăuntrică
- Rolul marilor religii
Pământ iubit
Se poate remarca imediat interacţiunea celor două
aspecte, aceasta putând să fie luată ca reper pe baza căruia
am putea trata tematica noastră. Să privim, deci, şi aici în
ambele direcţii. În secolul trecut, fiinţa omului a fost
confruntată cu forţe distructive, ca cele ale naţional-
socialismului şi stalinismului, care produceau groază şi
rătăcire. În epoca actuală, ea trebuie să facă faţă mai ales
acţiunii forţelor mamónice purtate de un capitalism ce, pe
anumite planuri, lezează tot mai mult demnitatea umană (să
luăm numai procesele de la bursă şi fenomenul multi-
milio/miliardarilor în opoziţie cu cel al şomajului şi
foametei), producând un fel de neantizare lăuntrică cu
urmări dramatice.
Din secolul trecut până în prezent, găsim reînnoiri
(datorate antroposofiei şi nu numai) fără precedent în
domeniul artistic, medical, pedagogic, bancar, religios,
agricol, se dezvoltă o mişcare civică, ecologică etc. Fiinţei
omului i s-au oferit posibilităţi nemaiîntâlnite de cunoaştere,
de implicare în viaţa intimă a naturii şi a lumii spirituale.
Secvenţe istorice ale căutării unei configuraţii sociale
adecvate misiunii antroposofiei
În cadrul secţiunii germane a Societăţii Teosofice (cu
2500 de membri) se formează, în 16.12.1911, o Confederaţie
pentru munca antroposofică, din care ia naştere, un an mai
târziu (în 28.12.1912), Societatea Antroposofică. Acesteia i
se asociază mai mult de jumătate din foştii membri teosofi şi
alte persoane. Astfel îşi începe acţiunea o Societate3 alcătuită
din ramuri active în tot mai multe ţări, societate aflată în faza
de căutare a unor forme adecvate de promovare a ştiinţei
spirituale, prin care să fie luate în seamă necesităţile diferite
ale membrilor aparţinând unor generaţii diferite. Proces
dificil, cu succese şi eşecuri, de o asemenea natură că, în
septembrie 1915, Rudolf Steiner afirma4: „.. să presupunem
ca o ipoteză... că s-ar pune problema dizolvării Societăţii...
Dacă Societatea Antroposofică ar fi o asociaţie ca oricare
alta, bineînţeles că ar putea fi dizolvată şi în locul ei pusă o
alta, în cadrul căreia lipsurile respective să fie eliminate...
Asemenea asociaţii, întemeiate pe baza unui program cu
atâtea puncte programatice în statut, pot fi oricând
3
Sediul ei central a fost mutat, în timp, de la Köln la Berlin, la Stuttgart
(Germania) şi, în final, la Dornach (Elveţia).
4
Conferinţa din 10.09.1915 (GA 253).
Primăvară 2011
dizolvate. Dar, stimaţi prieteni, dacă noi am dizolva
Societatea Antroposofică, ea nu ar fi, de fapt, dizolvată...
Deoarece, în calitate de Societate Antroposofică, ce este o
Societate pentru o Mişcare de ştiinţă spirituală, ea se
deosebeşte de alte societăţi tocmai prin aceea că noi nu
avem ca suport puncte programatice, adică ceva ireal, doar
ceva mental, ci noi întemeiem pe ceva real, noi stăm pe un
fundament adevărat.”
Evoluţia situaţiei acestei Societăţi aflate în lupta de
găsire a unei configuraţii potrivite, situaţia din Europa de
după Primul război mondial şi incendiul primului
Goetheanum au condus la convocarea Adunării Generale de
la Crăciunul din 1923, în cadrul căreia a fost întemeiată
Societatea Antroposofică Generală. Rudolf Steiner, ce până
atunci efectuase în principal munca spirituală şi nu îşi
asumase decât rolul de consilier, devine membru al acestei
noi organizaţii. În cadrul ei, se avea în vedere unirea fostei
Societăţi Antroposofice – ce avusese în principal un rol
administrativ – cu Mişcarea Antroposofică, purtătoare a
curentului esoteric-antroposofic, care urma să se dezvolte
plenar în cadrul unei Şcoli Superioare de Ştiinţă a Spiritului.
La acest eveniment au participat reprezentanţi din 15 ţări. În
acest fel, lua naştere o confederaţie de societăţi naţionale (cu
consilii directoare şi sedii centrale proprii) care urmau să
creeze un cadru adecvat pentru promovarea unor activităţi în
care „Antroposofia ne va apărea tot mai mult ca ceva fiinţial
viu. Şi atunci vom ajunge să remarcăm cum antroposofia
bate la poarta inimii noastre şi spune: dă-mi voie să intru,
căci eu sunt tu însuţi; eu sunt adevărata ta fiinţă de om.”5
Ar fi de remarcat câteva dintre „principiile” prevăzute în
statutul iniţial: nu este vorba de o societate secretă, politica
de orice fel nu ţine de misiunea ei, sectarismul şi
dogmatismul sub orice formă trebuie excluse. Până în ziua
de azi, practica a arătat cât de dificilă este însă respectarea
riguroasă, şi pe plan spiritual, a acestor principii, chiar şi
pentru oameni cu strădanii înalte, cu cele mai bune intenţii.
Mai ales după îmbolnăvirea neaşteptată şi apoi moartea lui
Rudolf Steiner. Nu au putut fi evitate tensiuni, polarizări,
anul 1935 reprezentând un punct de culminaţie. Pe de o
parte, antroposofia era tot mai prezentă în cadrul civilizaţiei
umane prin instituţiile sale (în pedagogie, medicină şi
agricultură, în domeniile artistic şi religios); pe de altă parte,
existau conflicte cu consecinţe dureroase. Al doilea război
mondial a însoţit şi el aceste procese de Încercare a
Sufletelor – ca un reper temporal pentru ajungerea la o stare
de reală împlinire a eforturilor de integrare şi armonizare a
tuturor curentelor se ia anul 1963.
Valenţe ale conceptului: „contemporan”
În mod normal, ne simţim contemporani, având
conştienţa unui curent de cauzalitate istoric-temporală, care
înglobează evenimentele de acum prin raportarea la alte
evenimente anterioare. Dar un alt gen de contemporaneitate
poate consta în aceea că ne situăm pe un curent a ceea ce
vine nu dinspre trecut, ci dinspre viitor! Atunci atingem alte
dimensiuni ale acestei noţiuni, obţinem moduri diferenţiate
de a determina mobilul faptelor noastre. Va apărea, în mod
firesc, întrebarea: cum poate să existe ceva „înainte de
prezent”? Într-adevăr, fizica ne vorbeşte despre
5
Cuvinte rostite la festivitatea de întemeiere a Societăţii Antroposofice din
Olanda (18.11.1923, GA 259).
3
Pământ iubit
ireversibilitatea fenomenelor, lucru corect dintr-un punct de
vedere fizic, spaţio-temporal. Dar sfera Realităţii, a
Adevărului este mai cuprinzătoare. Schema de mai jos ne
poate ajuta să părundem logica unei asemenea problematici:
Iar, cu ajutorul ei, putem merge chiar şi mai departe.
După ce a luat decizia de a se uni în mod nemijlocit, în
calitate de membru, cu această Societate – configurare
socială fără precedent –, în dimineaţa lui 25 decembrie 1923,
Rudolf Steiner spunea6 că: „...după un deceniu de furtuni ale
războiului... luând în considerare taina ce se desfăşoară
6
În Constituirea Societăţii Antroposofice Generale şi a Şcolii Superioare
Libere de Ştiinţă a Spiritului (GA 260 - în lb. germană).
Despre importanţa lucrurilor „mărunte”
Bogdan Geantă
În lucrarea Ştiinţa ocultă în rezumat, Rudolf Steiner
consideră că adevărul spiritual-ştiinţific poate fi susţinut prin
argumente care, în general, pot fi atacate. Există, totuşi, unul
singur care nu poate fi respins. El se referă la forţa
sufletească generată de cunoaşterea antroposofică. A o nega
ar fi ca şi cum călătorul obosit şi însetat, după ce şi-a potolit
setea, ar nega valoarea apei.
Toţi oamenii care au făcut loc, cu adevărat, antroposofiei
în viaţa lor ajung să conştientizeze, mai devreme sau mai
târziu, cât de benefic este acest lucru. Iar dacă prin aceasta
vor ajunge să simtă mai puternic şi mai profund încercările
sufleteşti ale vieţii lor, să fie siguri că vor ajunge astfel mai
4
Primăvară 2011
spiritual-sufleteşte între ritmul inimii şi ritmul Universului”7,
a ajuns momentul să fie depusă în inimi acea Piatră
Fundamentală, imaginativ dodecaedrică, ce: „...îşi ia
substanţa din iubirea cosmică a oamenilor...” Bineînţeles că
au importanţă formalităţile şi respectarea legislaţiei; dar, în
contextul de faţă, cred că esenţial este un alt aspect: la
Adunarea Generală de Crăciun din 1923, avem de-a face cu
un act sacru, un profund Misteriu, în continuitate organică
creştin-rosicruciană. Este ceva ce nu face, în principal,
obiectul dosarelor, ci care a fost înscris în inimi: acolo se uită
Îngerii, nu în statute. Din acest punct de vedere, Societatea
Antroposofică este ceva nemuritor.
Unele consecinţe practice
Tema noastră poate fi abordată la nivelul unui podium
de discuţii purtate amiabil, la care se efectueză doar „un
schimb de păreri”, la care unele persoane ar vorbi despre
„dezamăgirile” provocate de una sau alta, altele ar vorbi cu
mândrie despre realizări spectaculoase, un altul ar vorbi cu
modestie şi căldură despre eforturile făcute împreună cu
prieteni de drum, cu reuşitele şi nereuşitele lor. Foarte bine.
Dar am putea lua şi un alt mod de a vedea lucrurile:
judecata cu care judecăm lucrurile să fie măsura în care ne
implicăm real-individual în relaţia noastră nemijlocită faţă
de Fiinţa Antroposofia. Căci, după cum spuneam, Îngerii nu
se uită la ce este scris pe hârtie, sau la ce stă pe limba
omului, ci la ce este în inima lui atunci când vorbeşte. Ei
vieţuiesc modul în care configurăm deciziile, privesc sferele
fiinţei noastre din care stabilim priorităţile, atunci când luăm
decizii privind eforturile noastre sufleteşti, fizice sau
financiare.
De fapt, tema noastră poate fi abordată nu numai
reflectiv sau prospectiv, ci şi implicativ.
7
„De sunt în ale spiritului profunzimi,
Atunci în ale sufletului propriu temelii
Se umple a egoităţii iluzie deşartă
Cu a Cuvântului cosmic forţă de foc
Din ale inimii lumi de iubire.”
(v. R. Steiner, Calendar al Sufletului – săptămâna a 40-a – Editura Arhetip,
2007).
repede să cunoască şi pacea adâncă, şi limpezimea unui
suflet mai curat.
Este ştiut că, intrând într-o relaţie conştientă cu propria
karmă şi cu cea a umanităţii în ansamblu, suntem puşi în
situaţia de a resimţi întreaga responsabilitate ce decurge de
aici. Într-adevăr, pe lângă aspectele particulare ale drumului
său şi, am putea spune, chiar plecând de la ele, omul angajat
spiritual are sarcina de a pregăti o nouă epocă de cultură. În
ceea ce ne priveşte, încercăm să facem acest lucru cultivând
viaţa spirituală antroposofică şi, în consecinţă, ridicând
nivelul calitativ al relaţiilor, al interacţiunilor cu oamenii pe
care îi întâlnim într-un context sau altul.
Pământ iubit Primăvară 2011
Responsabilitatea, aşa cum aprecia şi Eckhart Tolle,
trebuie să fie, în primul rând, pentru ceea ce se petrece în
sufletul nostru, pentru tot ceea ce gândim şi simţim. Şi
suntem responsabili în măsura în care suntem, în tot ce
facem, o sursă de pace, de echilibru la nivel spiritual-
sufletesc.
Este foarte uşor ca, prin raportare la scopurile drumului
nostru spiritual şi la sarcinile ce decurg de aici, sarcini care
ar putea să pară dificile, să fim nemulţumiţi de ceea ce putem
face la un moment dat. Dar, spune Rudolf Steiner, „trebuie
să ne dăm seama că, dintr-un anumit punct de vedere, lucrul
cel mai mic şi lucrul cel mai mare pe care îl putem înfăptui
sunt la fel de importante pentru întreg. Viaţa se prezintă ca
un mozaic alcătuit din pietre mici. Cel care adaugă o mică
pietricică nu este mai puţin important decât cel care a
conceput planul mozaicului. În raport cu ceea ce numim
«ordinea divin-spirituală a lumii», elementul cel mai mic
este la fel de important ca elementul cel mai mare.”1 De
aceea, „antroposoful face un lucru bun atunci când el însuşi
îşi clarifică, în mod repetat, în adâncire interioară, cât de
puţin corespunzător ar fi pentru marea ordine cosmică dacă
vreo situaţie oarecare din viaţă i-ar cauza nemulţumire.
Întreaga esenţă a evoluţiei lumii nu şi-ar putea urma cursul
dacă noi nu am putea să îndeplinim ceea ce este – aparent –
lucrul de cea mai mică însemnătate în viaţă. Atunci vom
putea avea şi sentimentele corecte faţă de marile evenimente
ale existenţei. Abia atunci ne vor apărea măreţia şi
Închei aceste rânduri cu un mesaj cordial rostit de
importanţa care se află în următoarea frază: «Fiecare dintre
Rudolf Steiner la sfârşitul uneia din nenumăratele sale
noi trebuie să facă din sine însuşi, în sensul înţelepciunii
conferinţe, mesaj care străbate, de fapt, timpul şi spaţiul
lumii, cât de mult poate, în afară de ceea ce reprezintă el pe
pentru a ajunge la toţi cei care se simt, cu adevărat, discipoli
planul fizic». Însăşi dezvoltarea antroposofică trebuie să o
ai săi: „Cine are astăzi ocazia de a se consacra cunoaşterii
vedem ca pe ceva necesar. Unii spun: la ce foloseşte evoluţia
spirituale se bucură de o favoare a karmei.
antroposofică dacă eu nu mă pot face util prin aceasta în
A şti aceste lucruri înseamnă să creezi în sufletul tău
viaţă? – Să observăm, însă: karma vieţii ne va arăta ceea ce
siguranţă, dăruire de sine şi pace, să faci să domnească
trebuie să facem în viaţă, când vom învăţa să înţelegem mai
liniştea în suflet şi să-ţi îndrepţi privirea cu siguranţă şi
întâi semnele pe care ni le face karma vieţii. Nu avem numai
speranţă spre ceea ce este de aşteptat pentru evoluţia în
sarcina de a face un lucru sau altul, ci avem cu adevărat
următoarele milenii. Trebuie ca toţi oamenii care cunosc
sarcina de a face din noi înşine atât de mult cât putem.
aceste lucruri să simtă ca pe un noroc excepţional, ca pe ceva
Trebuie să ne ridicăm la gândul: în noi există nenumărate
ce trezeşte forţele cele mai elevate ale omului, ce poate
forţe şi capacităţi; nu trebuie să le lăsăm să piară în sufletul
acapara ca un foc totul în sufletul său, tot ce pare să se opună
nostru. Ceea ce face ordinea divin-spirituală cu ceea ce am
la ceea ce este în curs să se stingă, pare a fi dizarmonie sau
făcut noi din sufletul nostru trebuie să o lăsăm pe seama
merge spre decadenţă. Entuziasmul, focul, însufleţirea devin
ordinii divin-spirituale a lumii. Când lucrăm la sufletele
şi sănătate, şi fericire în viaţa exterioară. Cel care învaţă în
noastre şi luăm seama la semnele karmei, vom vedea ce vom
mod serios să cunoască aceste lucruri, care poate dezvolta în
avea de făcut într-un loc sau altul. (...)
sine dăruirea necesară pentru aceste lucruri, acela va vedea
S-ar putea întâmpla ca, prin poziţia în care suntem
deja câtă fericire şi armonie interioară îi aduc ele. Dacă
plasaţi în viaţă, să nu fim în stare să folosim în lume ceea ce
cineva, în Societatea noastră, nu observă acest lucru pentru
prelucrăm în suflet. Gândul că numai acela este un bun
sine, ar trebui să se dăruiască o dată unei astfel de cunoaşteri,
antroposof care pune în valoare în lume ceea ce a învăţat ar
încât să spună: Dacă eu nu am simţit încă aşa ceva, aceasta
putea fi cel mai fals gând din câte ar putea exista. S-ar putea,
este numai din vina mea, căci de mine depinde să mă cufund
de pildă, timp de decenii, să nu fim în stare să folosim ceva
adânc în secretele pe care le-am putut auzi astăzi, aici. De
din ceea ce este impuls antroposofic în noi. S-ar putea să ne
mine depinde să mă simt ca om, ca verigă a unui lanţ, care
întâlnim apoi cu cineva în gară şi să spunem tocmai atunci
ţine de la începutul până la sfârşitul evoluţiei, lanţ în care
un cuvânt important, pe care altfel nu l-am fi putut spune.
sunt înglobaţi ca nişte verigi toţi oamenii, toate
Acest act ar putea fi, pentru întregul vieţii, mult mai
individualităţile, Bodhisattvii, Buddha şi Hristos. Trebuie
important decât un act de amploare. Trebuie să ne fie
să-mi spun: Sunt o asemenea verigă, o simt ca pe o
limpede ceea ce putem face şi să ştim că valorificarea a ceea
conştienţă a adevăratei mele demnităţi umane. Trebuie să
ce facem va fi adusă la ceasul potrivit de un semn dat de
presimt aceasta, trebuie să o simt.”3
karmă.”2

3
1
Rudolf Steiner, Creştinismul esoteric, trad. Victor Oprescu, Ed. Univers
Rudolf Steiner, Evenimentul apariţiei lui Christos în lumea eterică, trad. Enciclopedic: Bucureşti, 1998, conf. a II-a despre Jeşu ben Pandira.
Agenor Crişan, Ed. Triade, Cluj-Napoca, 1999, p. 63.
2
Ibidem, p. 64.

5
Pământ iubit
Nimic nu mai vine de la sine
Bogdan Szabo
Din vremurile vechi s-a păstrat formula abracadabra,
deşi pentru noi nu mai este decât o zicală de show cu
magicieni. Originea ei pare incertă, fiind probabil un derivat
al cuvintelor aramaice avra kedavra („ceea ce s-a rostit s-a
îndeplinit” sau „voi crea prin vorbire”). Aceasta arată că
popoarele din străvechime credeau în forţa originară a
cuvintelor, a spiritului limbii, ce era chiar mijlocul de
revelare a divinităţii. Prin intermediul său nu doar se
transmitea înţelepciunea sfântă, ci se acţiona în modul cel
mai profund pentru comuniunea oamenilor. Sufletele lor erau
în mod natural permeabile la impulsurile transmise de către
iniţiaţii pregătiţi în Misterele sacre.
Prezentul nu recunoaşte încă la justa sa valoare calitatea
vieţii sociale pe care omenirea a avut-o în urmă cu mai multe
milenii. Ea era rodul unor acţiuni sufleteşti cu mult mai
profunde decât putem experimenta prin actuala cultură a
superficialităţii. Principala calitate a acesteia este totuşi
faptul că azi avem posibilitatea să decidem singuri în ce
direcţie ne dorim să ne dezvoltăm individual. O evoluţie
personală, independentă faţă de cerinţele comunităţii, nu a
fost niciodată posibilă în trecut, iar societăţile moderne au
putut învăţa un grad de toleranţă exterioară nemaiîntâlnit.
Din păcate, majoritatea oamenilor rezolvă încă această
sumedenie de opţiuni şi posibilităţi de dezvoltare printr-o
non-alegere. A perpetua vechile modele, perimate şi lipsite
de vlagă, nu înseamnă în fond decât a ceda în faţa unei
libertăţi cu care nu ştii ce ai putea face.
Un exemplu comun în ce priveşte această debusolare în
faţa vieţii este dat de stereotipul „vorbele nu se mănâncă”.
Este frecventă, mai ales între tineri, părerea că ideile şi
conceptele nu au o valoare atâta timp cât nu aduc niciun
profit. Dintr-o lene interioară de a aborda viaţa cu o minimă
profunzime, auzim tot mai des asemenea vorbe nemestecate,
prin aceasta emintentul închipuindu-şi că dă dovadă de simţ
practic.
De fapt, cel care are încredere în forţa de pătrundere a
gândirii dobândeşte o extraordinară siguranţă în viaţă. Sigur
că această forţă trebuie antrenată, aşa cum indică, de pildă,
Rudolf Steiner, în exerciţiile despre Educarea practică a
gândirii. Un asemenea exerciţiu este ca, în momentele de
relaxare, să evităm să ne gândim în mod automat la grijile
zilnice sau la ce am dori să facem, ci să ne luăm dinadins un
gând pe care nu l-am duce altfel până la capăt în cursul
obişnuit al zilei, adâncindu-ne în fiinţa lui. Se dezvoltă pe
această cale capacitatea – în măsura în care reuşim să ne
desprindem, în timpul exerciţiului, de imediat – de a putea
percepe o idee la momentul potrivit, de a putea primi gânduri
în împrejurările practice ale vieţii.
De ce este necesar să facem astfel de exerciţii interioare
active, în loc să ne lăsăm într-o stare de contemplare
impersonală a naturii? Fiindcă, spre deosebire de vechea
cultură a Misterelor, care dăruia oamenilor siguranţa vieţii
prin însăşi deschiderea lor sufletească originară, omul
modern e bine ţintuit în propria carapace, iar cultura în care
trăieşte este deplin desacralizată.
Să presupunem că vom lăsa, în continuare, în voia
conjuncturilor evoluţia culturală a viitorului. Vechile repere
6
Primăvară 2011
morale se vor stinge, treptat, de la sine, fără să apară nimic
care să le ia locul. Chiar şi ceea ce ni s-a dat acum un secol
ca antroposofie ar dispărea, în absenţa unei treziri sufleteşti
energice.
Acest lucru
este, în opinia
mea, un risc
major chiar şi la
Goetheanum, în
Elveţia, unde
încetul cu încetul
se perimează
impulsuri
moştenite de la
Rudolf Steiner.
La recenta mea
vizită acolo, am văzut cum persoane mult-stimate vorbesc
despre un „război” intern (chiar aşa îl numesc), urmare
naturală a încercărilor de conservare şi „îmbălsămare” duse
de multe decenii. Este dezamăgitor să vezi că un sălaş
spiritual, fără o muncă meditativă şi de cercetare de
anvergură, poate să cadă pradă polemicilor seci şi personale,
ce sunt purtate în ultimii ani. Nu vreau însă să îi întristez pe
cei care preţuiesc multele lucruri dăruite de-a lungul vremii
de personalităţi din Dornach, care, fără îndoială, acum se
străduiesc să învingă tensiunile.
Încheind această paranteză, cred că este momentul să ne
căutăm în noi înşine punctul de sprijin, şi să nu cedăm
cultura în mijlocul căreia ne-am născut fenomenului de
dispariţie. Dar pentru asta nu e suficient să conservăm ceea
ce s-a păstrat, ci să devenim într-adevăr creativi culturali, să
ne impunem prin exerciţiu şi dăruire o dispoziţie sufletească
activă.
Dacă aşteptăm precum vechile popoare, care primeau,
prin iniţiaţi, de la zeii pe care îi venerau, forţele călăuzitoare
de modelare socială şi evoluţie culturală, vom constata că
izvorul lor a secat cu desăvârşire. Divinitatea, sub orice
formă va fi fost percepută, a lăsat în cele din urmă omul pe
cont propriu, într-o lume plină de daruri, dar lipsită de
înţelepciunea originară ce îi insufla odinioară viaţă. Este
necesar efortul nostru, spre a nu epuiza aceste daruri fără să
punem bazele unei culturi în care noi înşine să devenim
creatori.
De la sine nu va mai veni nimic, oricât am aştepta.
Dimpotrivă, societatea se va abrutiza tot mai tare, până când
omul va înţelege că are un destin pe care nu trebuie să-l lase
pradă vremurilor şi mediului economic presant. Putem s-o
luăm aşadar ca pe o provocare, că sunt atâtea lucruri ce pot fi
îndreptate şi atât de multe descoperiri ce ne aşteaptă, încât
este păcat să punem punct aici unei evoluţii ce are loc de
milenii. Să avem curajul să experimentăm şi să fim deschişi
către fiecare, oricât de neimportant ar părea, căci asta
înseamnă cu adevărat cultul social şi nu a privi mereu spre
personalităţi mult-stimate, care să ne ofere în continuare idei
gata digerate. Esenţial este să nu ne considerăm nici prea
neimportanţi, nici atot-ştiutori, încât să ne putem trezi în
mijloculul culturii noastre ca parte activă şi creativă a ei.
Pământ iubit
Antroposofia în România secolului XXI
Silvana Higyed
Antroposofia – cunoaşterea omului. Antroposofia este
un curent spiritual apărut la începutul secolului trecut,
întemeiat de Rudolf Steiner, pe care noi toţi îl cunoaştem
foarte bine sau credem că-l cunoaştem foarte bine din ceea
ce ne-a dăruit. Îl iubim şi mulţi dintre noi îl venerăm,
încercând să urmăm cât mai fidel linia pe care a pornit, fără a
înţelege, însă, că el însuşi, dacă ar trăi astăzi, ar vedea altfel
lucrurile.
Să nu uităm că Rudolf Steiner se adresa atunci unui
public absolut diferit, care tocmai începea să admire tot ce
putea oferi nou gândirea intelectualistă: ştiinţa mecanicistă,
medicina bazată pe studierea exclusivă a corpului mort,
psihologia „dezinhibată” a lui Freud, filosofia unor Eduard
von Hartmann, Oswald Spengler, Herbert Spencer etc. Omul
modern se săturase de „obscurantismul” epocilor trecute,
voia cu tot dinadinsul să fie total obiectiv, să disece totul cu
ajutorul logicii. Trăirile sufletului păleau în faţa
argumentelor logice. Simţirea era percepută ca un lucru care
te împiedică în evoluţie, care te derutează şi trebuie reprimat.
Puţinii oameni care mai erau atraşi de spirit se îndreptau spre
un jalnic spiritism – tot o dovadă a pierderii capacităţii
umane de a intui şi discerne între o manifestare spirituală
adevărată şi o fantasmagorie. Pe scurt, omul îşi pierduse
capacitatea de a-şi întreba conştienţa în legătură cu sine
însuşi şi cu ceea ce-l înconjura.
Această perioadă şi-a avut rolul ei în evoluţia umană,
dar, dacă Rudolf Steiner ne-ar vorbi astăzi, ar formula totul
altfel, cu mult mai simplu, fiindcă omul zilelor noastre poate
înţelege multe lucruri fără să facă apel la cunoştinţele
acumulate sau la alte păreri. În scrierile şi conferinţele sale,
Rudolf Steiner era nevoit mereu să răspundă părerilor
„autorizate” ale epocii, era mereu nevoit să prezinte totul în
aşa fel încât adversarii lui să nu-l poată acuza de
obscurantism şi misticism, fiind mereu în gardă la atacurile
care ar fi putut veni din partea lor. Ceea ce în ziua de azi nu
ar mai fi nevoie. Limbajul ar putea fi cu mult mai direct şi
multe lucruri nu ar trebui să fie explicate atât de amănunţit,
fiindcă omul le-ar intui imediat. În esenţă, omul de astăzi
este cu mult mai deschis spre spiritual, în sensul că este cu
mult mai dornic să-şi dezvolte o gândire proprie, bazată pe
propriile experienţe, şi cu mult mai puţin dispus să ia de bun
tot ce „se învaţă”, „se spune” şi „se ştie”.
Se consideră ceva negativ faptul că generaţiile actuale
nu se mai simt atrase de cititul cărţilor, dar acest lucru se
întâmplă şi din cauză că tinerii din zilele noastre au venit cu
o altfel de gândire, care doreşte să investigheze şi să
experimenteze singură. Oamenii maturi, în general, caută
cărţi de spiritualitate, în care doresc să găsească metode şi
soluţii pentru a se cunoaşte pe ei înşişi tot mai profund şi
pentru a înţelege ceea ce scapă intelectualismului de la care
s-au adăpat în tinereţe.
Mai demult, cultura generală, care se construia cu
ajutorul unei lungi liste de lecturi citite, filme educative
vizionate, concerte audiate, sau prin acumularea
cunoştinţelor pe care ţi le oferea şcoala, era la mare preţ.
Faptul că ai citit mult şi cunoşti clasicii până la a-ţi împânzi
Primăvară 2011
discursul cu citate era un punct forte, era dovada
superiorităţii tale în faţa celorlalţi. Acum, însă, acest lucru nu
mai smulge vreun murmur de admiraţie. Fiecare doreşte să
iasă în evidenţă prin ceea ce este el însuşi ca persoană, în
aceste vremuri deosebit de tolerante în comparaţie cu cele
trecute. În sfârşit, antroposofia trebuie privită în această
lumină, cu totul nouă, poate chiar şi pentru Rudolf Steiner.
Antroposofia este ştiinţa despre om, despre omul
întreg, despre omul fizic, sufletesc şi spiritual. Omul întreg
cuprinde tot Pământul, toate planetele, tot Universul. Omul e
cuprins în lume, dar, în acelaşi timp, prin latura lui spirituală,
el cuprinde, la rândul său, lumea în sine. Ştim de la Rudolf
Steiner că după moarte omul se extinde în tot spaţiul şi
trăieşte în tot Universul. De aceea, chiar şi când este
încarnat, el cuprinde cumva în sine tot Universul. El este un
microcosmos. Cu atât mai mult, omul cuprinde în sine tot ce
există pe Pământ, elementele, formele de relief, fenomenele
meteorologice, bolta cerească, animalele, plantele. Cu cât
omul se ridică spre un nivel superior de conştienţă, este tot
mai convins de aceste lucruri, simţind el însuşi cât se poate
de clar că este responsabil de tot ce se petrece în această
lume.
El devine, totodată, conştient de subiectivismul lui. Este
chiar benefic să devenim conştienţi de acest subiectivism, să
înţelegem că nu putem să ne debarasăm de el total atât timp
cât suntem încarnaţi şi că el, până la un punct, ne este chiar
de folos în evoluţie. Însă, această acceptare nu trebuie
nicidecum să ne oprească paşii ce duc la descoperirea şi
însuşirea adevărului legilor morale cosmice. Să-ţi accepţi
limitările este cea mai bună metodă de a te feri de orgoliu.
Ideea că am putea cunoaşte, încă de pe acum, toate
adevărurile, şi de a le percepe în mod cu totul obiectiv,
visând la perfecţiune, este o copilărie. Tocmai această idee îi
împiedică pe mulţi antroposofi – şi m-a împiedicat şi pe
mine mulţi ani – să realizeze ceva concret. Acest drum te
duce uşor la orgoliu şi egoism, rupându-te de ceilalţi oameni
şi de lume, în general. Perfecţiunea, aşa cum o înţelegem azi
mulţi dintre noi, este de natură luciferică. Perfecţiunea
presupune o finalitate. Probabil că perfecţiunea e o invenţie
umană fără acoperire în realitatea spirituală. Cuvântul
„împlinire” l-ar înlocui cu mult mai bine. Împlinirea lasă loc
unei dezvoltări ulterioare, este mai mult o stare de spirit.
Cu certitudine, îi admir pe antroposofii care au rezistat
„pe metereze” în epoca ceauşistă, străduindu-se să facă
schimb de manuscrise şi foi dactilografiate cu lucrări de
antroposofie. Desigur, atunci totul rămânea mai mult la nivel
de acumulare a cunoştinţelor, era o perioadă de acomodare
cu revelaţiile antroposofiei, totul era relativ nou şi
nemaiauzit pentru majoritatea. Antroposofii doreau să
citească mai mult, era o adevărată sete care trebuia
astâmpărată. Acum, această perioadă „de tatonare” a trecut.
După Revoluţia din 1989, au apărut câteva reviste de
antroposofie. Cărţile traduse pe ascuns au putut vedea
lumina tiparului şi au ajuns în librării datorită unor edituri ca
Triade, Univers Enciclopedic ş.a. Românilor li s-a deschis
calea spre cunoaşterea lumilor spirituale prin lectură şi
7
Pământ iubit
studiu. Aceste lucruri sunt minunate şi aveam nevoie de ele
ca de aer.
Totuşi, viitorul antroposofiei stă în fapte concrete. Cred
că vremea studiului exclusiv individual sau în grup a trecut şi
că românii antroposofi ar trebui să înţeleagă că nu e nevoie
neapărat să atingi o anumită treaptă de iniţiere, să vezi
„lumea de dincolo” sau să fii asemenea lui Rudolf Steiner ca
să ai valoare ca om. Este o dorinţă justificată, dar egoistă,
care ne îndepărtează de misiunea noastră ca oameni trimişi
pe Pământ cu un scop. Acceptarea subviectivismului este
curajul de a-ţi asuma un punct de vedere diferit faţă de al
celorlalţi, punctul tău de vedere. Este nevoie în acest
moment ca tu să te afli tocmai în acest loc în lume, de aceea
toate experienţele tale de până acum te-au adus să priveşti
lumea tocmai din acest unghi. Acceptarea subiectivismului
mai înseamnă, totodată, acceptarea celorlalţi, acceptarea ideii
că nu poţi face nimic de unul singur, că părerea ta, munca ta
trebuie să se alăture muncii celorlalţi, cu care ţi-a fost dat să
te întâlneşti. Curentul antroposofic, ca să-şi atingă ţelul, nu
are nevoie numai de iniţiaţi.
Cred că antroposofia are un viitor în România dacă vom
şti să ne oferim cunoştinţele la momentul şi locul potrivit.
Antroposofia a pătruns în foarte multe domenii: învăţământ,
medicină, agricultură, chimie, fizică, artă etc. Dar cu paşi
foarte firavi, aş spune. Se pare că totul merge bine, dar încă
foarte greoi. Mi se pare că la noi curentul antroposofic curge
oarecum pe lângă albia cerinţelor societăţii.
Unde este nevoie de un suflu nou în România? În
învăţământ, în medicină, în agricultură, în artă şi, bineînţeles,
în viaţa religioasă.
Deocamdată, viaţa religioasă poate fi peticită cu
diferitele curente spirituale care au apărut după Revoluţie. Ea
ar putea fi reîmprospătată pe baza cunoştinţelor esoterice
oferite de antroposofie. Din păcate, cărţile de antroposofie
sunt greu de înţeles pentru publicul larg, de aceea noile
curente care au răsărit ca ciupercile după ploaie în ultimele
decenii au câştigat teren în faţa antroposofiei. Tocmai de
aceea cred că modul de prezentare al cunoştinţelor
antroposofice este cam elitist şi complicat. De frică să nu se
rătăcescă de pe drumul arătat de Rudolf Steiner, mulţi
antroposofi au ajuns să se încadreze într-un fel de tipar, să
8
Primăvară 2011
folosească un anumit limbaj, poate învechit puţin pentru
zilele noastre. Am impresia că unii au în minte o imagine
foarte clară a felului cum trebuie să arate şi să se exprime un
antroposof, ceea ce este, după părerea mea, rezultatul unei
plafonări. Nu, antroposoful nu trebuie să fie o specie aparte
de om, ci el trebuie să fie un om care a reuşit să-şi cizeleze
cât mai armonios propria personalitate (da, personalitatea,
încă avem mare nevoie de ea!) şi să „se simtă bine în pielea
lui”.
Medicina, agricultura, învăţământul, asistenţa socială,
artele – cele oficial recunoscute – din România sunt „la
pământ”, şi nu numai din cauze politice şi economice, acesta
este doar vârful aisbergului. Cauzele sunt, cum bine ştim,
spirituale. Pur şi simplu, nu mai merge aşa cum a mers în
epoca intelectualistă. Aici antroposofia ar putea fi soluţia.
Trebuie să acceptăm că lucrurile se pot învăţa din mers, că
greşelile sunt inerente. Antroposofia nu este ceva încremenit,
ci trebuie să fie ceva viu, care se adaptează treptat la
cerinţele epocii. Nu ar trebui să ne mai întoarcem mereu în
urmă ca să-l întrebăm pe Rudolf Steiner ce e de făcut, ca
nişte copii nesiguri. Cred că trebuie să ne acceptăm fiecare
locul în lume, chiar dacă nu e sus, în vârf, să ne descoperim
aptitudinile reale şi să avem curajul de a ne exprima acolo
unde ni se iveşte ocazia.
Şi astăzi, bineînţeles, studiul individual al antroposofiei
este absolut necesar pentru a înţelege omul întreg şi
Universul. Nu spun că toţi antroposofii ar trebui să se apuce
să facă ceva concret. Într-adevăr, sunt sigură că unii dintre ei
chiar trebuie să aibă o activitate preponderent pe plan
spiritual. Dar fiecare, la locul unde se află, poate face ceva
concret, cât de modest, pentru a aduce în plan pământesc
spiritualul.
Cred că agricultura ar avea de câştigat dacă mai mulţi
antroposofi ar fi dornici să-şi murdărească cizmele şi mâinile
cu pământ. Pentru ţara noastră, agricultura este atuul. Dacă
priveşti relieful României e imposibil să nu-ţi dai seama de
asta. Deşi acum totul este foarte anevoios, dacă doreşti să-ţi
faci o fermă, şi probabil că sunt multe pierderi, sunt sigură că
fermele biodinamice sunt singura soluţie pentru omenire în
viitor, acum, când toată lumea doreşte o hrană naturală.
Întregul învăţământ ar trebui şi el să fie restructurat. Mă
miră faptul că profesorii s-au luptat mereu doar pentru
salariile şi sporurile lor, dar niciodată nu s-a ridicat vreo
voce care să ceară schimbarea programei total depăşite sau
care să ceară ceva pentru elevi. Sunt sigură că oamenii din
învăţământ ştiu cu mult mai bine care sunt obstacolele şi,
totuşi, nimeni nu le îndepărtează. Unde este copilul,
adolescentul, în toată această nebunie a protestelor din
învăţământ? El a avut numai de suferit. Profesorii nu-i bagă
în seamă pe copii din cauză că au salarii mici? Dezolant.
Oare sunt ei dornici să descopere sufletul celor cu care
lucrează, să-i cunoască şi să-i educe sau doar să câştige cât
mai bine?
Medicii, de asemenea, par cu totul depăşiţi de situaţie şi
condamnaţi la blazare. Într-un fel, este tragic să constaţi la o
anumită vârstă că toate cunoştinţele tale sunt inutile şi că nu
te ajută să salvezi oamenii care vin la tine cu speranţe. De ce
nu se apelează la medicina antroposofică?
Arta este, în general, lipsită de prospeţimea trăirilor
proprii. Creaţiile sunt concepute sub influenţa aceloraşi
tipare şi stiluri de acum cincizeci sau chiar o sută de ani!
Modernismul în arta de azi frizează de multe ori nebunia şi
angoasa. Artiştii se inspiră doar din cele mai tenebroase
niveluri ale subconştientului, în loc să se ridice în sferele
Pământ iubit
supraconştientului şi să aducă de acolo frumosul şi armonia.
Şi aici antroposofia a adus foarte mult, însă artiştii consacraţi
desconsideră tot ce nu se potriveşte cu ce au învăţat ei la
institut.
Din fericire, sunt şi oameni care au reuşit să pună în
practică, în mod rodnic, cunoştinţele antroposofice. Clinica
de Medicină Integrală de la Maşloc, judeţul Timiş, condusă
de doctorul Corneliu Băbuţ, este un exemplu în acest sens.
Aici, în ciuda tuturor greutăţilor, s-a realizat ceva deosebit.
Clinica este frumoasă, bolnavii se bucură de o îngrijire atentă
şi medicamentele sunt obţinute doar prin metode
antroposofice. Tratamentul ţine seama de omul întreg,
implicând şi latura sufletesc-spirituală a bolii. Este demn de
menţionat, de asemenea, faptul că, în cele aproape două
decenii de existenţă, Clinica a organizat anual simpozioane
de specialitate foarte interesante, însoţite de ateliere artistice
– modelaj, pictură, euritmie etc. – care au atras mulţi
participanţi.
Imperativul înnoirii educaţiei prin ştiinţa spirituală
Ileana Vasilescu
Întrezăresc adesea, în discursul diverselor persoane,
felurite imagini a ceea ce ar putea schimba în bine oamenii,
societatea, comunicarea la nivel social ori individual,
lumea... Dar singurele, cred eu, care pot schimba în mod real
ceva sunt educaţia şi autoeducaţia.
Trăim într-o lume ce consideră că gândeşte şi acţionează
liberă de dogme, dar este afundată în dogmatism, o lume
care crede că are de-a face cu realităţi, cufundându-se în cele
mai teribile abstracţiuni, o lume în care indiferenţa afectivă
paralizează voinţa şi coboară adesea omul în sfera
impulsurilor şi nevoilor primare. Gândirea epocii moderne se
caracterizează prin stabilirea de dogme şi pretinde ca un om
instruit să se conformeze lor. Faptele ştiinţelor naturale
materialiste (frecvent corecte) sunt abstractizate şi
extrapolate. Nu se acordă nicio importanţă vieţii indivizilor
umani şi se aspiră la umplerea capului cu aceste dogme şi
considerarea abstracţiunilor drept esenţă a lucrurilor şi
faptelor. Din această atitudine iau naştere grupări şi facţiuni
de adepţi ai principiilor, tezelor şi dogmelor, care pentru ei
reprezintă esenţialul...
Ştiinţa spirituală nu presupune recunoaşterea unor
principii pe bază de credinţă şi conduce omul la o viaţă
socială bazată pe legături de reciprocitate fondate pe
încrederea dintre personalităţi şi punerea în prim plan a
valorii individului. Adică se găsesc şi se reunesc oameni ce
au încredere unii în alţii, oameni care-şi spun: tu eşti omul de
care am nevoie, nu pentru că ai anumite idei şi dogme, ci
pentru ceea ce faci, pentru că poţi realiza un anumit lucru şi
nu stâjeneşti cu activitatea ta munca altora. Este uşor să-l
urmezi pe cel cu care eşti în deplin acord, dar adevărata
libertate şi mobilitate interioară sănătoasă presupun o
colaborare bazată pe înţelegerea individualităţii fiecăruia şi
disponibilitatea autoeducării. Şi pentru ca, social, să ajungem
la o astfel de colaborare interumană, şcoala şi educaţia
trebuie înnoite, actualizate.
Primăvară 2011
De asemenea, în România funcţionează cu succes câteva
Şcoli Waldorf la Cluj, Iaşi, Bucureşti, Timişoara. Aceşti
copii – puţini, din păcate – beneficiază de o înţelegere şi o
educaţie mult mai adecvate evoluţiei lor. La Simeria Veche
există şi un centru de pedagogie curativă pentru copii care au
nevoie de îngrijiri speciale.
Şi totuşi, de ce medicina, învăţământul, agricultura
însetează după noi metode, ignorând ceea ce a adus lumii
antroposofia?
Probabil că nu suntem încă destul de maturi pentru a
face ceva. Sau nu suntem destul de puternici? Sau nu suntem
destul de înţelepţi?
Cu aceste întrebări – pe care mi le adresez şi mie însămi,
fiindcă nici eu nu prea am făcut nimic concret până acum –
închei aceste reflecţii cu promisiunea interioară de a-mi urma
propriile îndemnuri spre mai multă implicare.
Mentalitatea, răspândită în lumea materialistă, potrivit
căreia cel ce nu acceptă ceea ce altuia i se pare just este un
cap pătrat, un retrograd, nu are ce căuta în mijlocul
antroposofilor, care au o concepţie despre lume conformă
spiritului.
În lumina Ştiinţei spirituale, apare clar că omul din 1950
nu mai este identic cu grecul ori romanul şi nici măcar cu
omul evului mediu ori al epocii moderne, după cum este
evident că cei ce au acum 50-60 de ani sunt structural diferiţi
de tinerii de 17-21 de ani şi aceasta pentru că fiecare este o
treaptă de evoluţie şi este configurat potrivit propriei karme,
dar şi celei terestre ori general umane.
Deci educaţia de azi nu poate fi ca cea de la începutul
secolului sau a romanului ori grecului şi nici ca cea din evul
mediu. Ştiaţi că profesorul care stă în faţa clasei pe un
podium, în spatele unei catedre şi a unui catalog care să îi
dea autoritatea pe care propria valoare nu poate, magisterul,
deci, este moştenire din evul mediu, când profesorul era
doctor şi le ştia pe toate prin simplul fapt că toate ştiinţele
erau la început?!
Antroposofia ne învaţă că ţine de destinul omului faptul
de a dezvolta, la o vârstă sau alta, diferite forţe şi este
necesară o permanentă înnoire a educaţiei, a artei educaţiei
(cunoscută ca pedagogie Waldorf) ca şi a autoeducaţiei.
Astfel karma atinge şi problema educaţiei, deoarece educaţia
este karma omului în tinereţe.
În educaţie, ar trebui să fim bine lămuriţi asupra a ceea
ce corespunde pentru karma generală a umanităţii, fiecărei
vârste şi să ştim şi să facem ceea ce este just. Dacă nu se face
ceea ce este just pentru fiecare vârstă a copilului, se
păcătuieşte împotriva karmei lui, ştiut fiind că perioada 0-21
ani influenţează major întreaga viaţă a individului.
Viaţa sufletească a omului are doi poli: viaţa de voinţă şi
viaţa de gândire; între cele două se ţese viaţa de sentiment. În
starea de veghe, este deosebit de activă viaţa de reprezentări
şi de gânduri. De faptul că în acest timp voinţa este foarte
9
Pământ iubit
puţin activă aproape că nu suntem conştienţi. Mai întâi avem
un gând şi abia apoi apare impulsul de voinţă. Ştiinţa
spirituală ne arată că în timpul somnului totul este invers:
gândirea este inactivă şi devine trează şi activă voinţa.
Când un om atinge starea de clarvedere şi poate pătrunde
în domeniul imaginativ, el observă că voinţa se trezeşte
tocmai când gândurile dorm.
Slăbim voinţa unui om când îl punem să facă sau să
înveţe ceva pentru care nu este încă - fizic, sufleteşte şi
spiritual - pregătit (intelectualizare prematură). Slăbirea
voinţei duce la trezirea precoce a pasiunilor şi senzualităţii.
Mulţi susţin cu tărie precocitatea copiilor de astăzi,
semnalând-o ca pe o contrazicere ori cădere în desuetitudine
a principiilor pedagogice steineriene. Dar aceştia nu văd, nu
conştientizează potopul tehnologic care-l împresoară pe copil
din prima zi de viaţă, slăbindu-i voinţa şi maturizându-l
fiziologic prematur.
Când această slăbire a voinţei este însoţită de trăirea
stărilor de frică, spaimă şi disperare (pe care copiii din ziua
de azi o trăiesc pentru că mama nu poate sta lângă propriul
copil până la 4 ani, cum ar fi normal, iar după aceea nu are
oportunitaţi pentru part-time) vom avea oameni tot mai
slăbiţi de energie, incapabili să-şi dobândească, în mod
spiritual, energia necesară existenţei terestre.
Cultivarea şi dezvoltarea unei vieţi sufleteşti nuanţate şi
bogate presupune o cultivare a stării de atenţie pentru tot ce
se petrece în jur şi în interior. Nedezvoltarea unui spirit de
observaţie şi a atenţiei (televizorul, calculatorul, stresul
omoară spiritul de obvservaţie asupra viului şi toceşte
atenţia) duc la indiferenţă. Nu ne mai interesează nimic din
ceea ce se întâmplă cu oamenii, pentru că „sensibilitatea”
noastră este „tratată” încă de la ora 7 dimineaţa cu crime,
violuri, abandon de sugari, violenţă în familie, accidente
rutiere, incendii, execuţii mafiote, calamităţi naturale ori, în
cazul copiilor, cu desene animate violente şi nu mai vibrează
la orice „nimic”... şi, astfel, mişcările noastre sufleteşti sunt
conduse spre mânie, furie, frustrare şi ceea ce decurge din
ele.
Starea de veghe a voinţei este legată de întregul fiinţei
umane. Dacă prin educaţie în copil (şi, în adult, prin
autoeducaţie) sunt cultivate seninătatea şi calmul ori,
dimpotrivă, irascibilitatea, vom avea o voinţă sănătoasă sau o
voinţă bolnavă şi necapacitată la nevoile etapei actuale a
dezvoltării fiinţei omeneşti. Starea de sănătate sau boală a
voinţei influenţează vitalitatea fizică. O voinţă nesănătoasă
se revarsă în timpul somnului în corpul fizic şi este
Misiunea şcolii Waldorf
Verginia Petrovici
Şcoala Waldorf nu a fost gândită ca o simplă instituţie
care oferă servicii sociale, ci, dupa cum afirma Dirk Kruse
într-o conferinţă, la Simeria, profesorii Waldorf trebuie să
acţioneze ca nişte vindecători ai culturii! Ce înseamnă acest
lucru?
Avem comunităţi economice, unde principiul de bază
este eficienţa, productivitatea, avem instituţii sociale: spitale,
şcoli, asociaţii ştiinţifice, culturale, artistice, religioase, unde
10
Primăvară 2011
principala cauză a unor boli de mai târziu, cărora nu li se
găseşte niciodată cauza reală.
Pacea interioară, acceptarea calmă a karmei acţionează
binefăcător asupra sănătăţii fizice. O afectivitate sănătoasă
cultivată de la începutul vieţii duce la creativitate,
perspicacitate, ingeniozitate. Jocurile copiilor trebuie să pună
în mişcare viaţa sufletească, imaginaţia, să fie puşi în situaţia
de a gândi jocul. Dacă îi dau un model după care să aşeze
cuburile (sau, mai târziu, cuvinte încrucişate), copilul va
dezvolta doar o disponibilitate spre condiţionare, şi nu
inteligenţa. Ingeniozitatea se dezvoltă când îl las pe copil să
construiască în nisip sau să hoinărească prin pădure şi să
adune material de construcţie (crengi, frunze, conuri, crengi
etc). Oricât de puţin s-ar crede, astfel de jocuri, ce dispun
copilul la ingeniozitate, generează linişte sufletească,
armonie, mulţumire.
Cultivarea şi dezvoltarea unei gândiri vii se face, contrar
prejudecăţilor contemporane, prin dezvoltarea şi cultivarea
unor sentimente care, în aparenţă, nu au legătură cu gândirea
logică: dăruire de sine, devotament, spirit de observaţie. Cu
cât ne aplecăm mai plini de interes, cu dăruire pentru
problemele pe care le pune lumea şi omenirea, prin
intensificarea atenţiei, prin străduinţa de a înţelege oameni
complicaţi, cu atât mai mult ne vom dezvolta gândirea.
Dacă în copilărie părinţii şi şcoala ne îndrumă spre
dezvoltarea devotamentului, vom avea mai târziu, în viaţă, o
gândire clară şi transparentă, în caz contrar vom avea o
gândire dispersată şi ilogică ce conduce, de obicei, la
imoralitate.
Pedagogia Waldorf fondată de Rudolf Steiner pe
principii sănătoase are ea însăşi nevoie de forme şi mijloace
noi care să răspundă atât realităţilor terestre, cât şi nevoilor
sufletesc-spirituale ale copiilor, în caz contrar ea îşi creează
premisele dispariţiei. O înnoire a pedagogiei Waldorf şi a
educaţiei în general se poate face numai prin dascăli cu o
viziune vastă asupra lumii şi vieţii, dobândită prin
cunoaşterea şi exersarea cunoaşterii din Stiinţa spirituală.
Dacă omenirea nu va decide să înnoiască educaţia pe
bazele oferite de Ştiinţa spirituală, vor apărea tot mai multe
generaţii cu voinţa slăbită nu doar în exterior, ci şi în
interior, cu o gândire materialistă mortificatoare, cu o viaţă
de sentiment cantonată la nivelul impulsurilor.
Şi, chiar dacă nu ne place s-o recunoaştem, înnoirea
educaţiei şi a autoeducaţiei este responsabilitatea fiecăruia
din noi!
omul primeşte îngrijiri pentru a putea „funcţiona” mai bine,
de unde îi vin confortul, frumosul, dar despre deschiderea
primei Şcoli Waldorf, in 1919, Rudolf Steiner afirma că ne
aflam în faţa unui act de importanţă cosmică. Ea trebuie să
devină o comunitate, o instituţie spirituală, un loc misterial,
unde arta, religia şi ştiinţa merg mână în mână, pregătind
sufletul uman pentru a primi spiritul, pe Christos, în el!
Pământ iubit Primăvară 2011
Ce înseamnă a lucra într-o instituţie / comunitate Îndrăznesc să afirm aici, cu toată tăria, că Şcoala
spirituală? Waldorf trebuie să fie un laborator în care să se cerceteze,
− A intra în zona nevăzutului, din zona perceptibilă a în mod sacru, frumuseţile lumii, fără a le distruge viaţa!
vieţii senzoriale în zona forţelor creatoare a fenomenelor, Şcoala trebuie să devină templul în care să se venereze
deci a lucra cu noi calităţi ale gândirii: Imaginaţia, Inspiraţia creaţia divină, să se creeze frumosul ce ne este necesar zi de
şi Intuiţia; zi, să se chestioneze temeiurile lumii cu toată evlavia. Şi
− A lucra cu forţele de viaţă, aduse la nivel de doar astfel omenirea poate intra într-un proces de vindecare.
cunoaştere (pomul vieţii şi pomul cunoaşterii), a deveni
creativ (nu lucrezi după planuri de învăţământ, manuale,
programe prestabilite);
− A te pune în context universal cu fiinţa şi munca ta;
− A oficia un ritual ca în centrele de misterii
(ritmicitate, ziceri-mantre, evlavie, sacralitate la întâlnirea
dintre suflete, cu destinul celuilalt, strădanie pe drumul de
dezvoltare interioară, exactitate, punctualitate, seriozitate
maximă şi responsabilă de orice gest, vorbă, gând);
− A recunoaşte în libertate o ierarhie a valorilor, care
se impune de la bază şi e mereu în schimbare după diferitele
domenii de lucru (adevărul nu se stabileşte cu majoritate de
voturi!);
− A conlucra armonios către un ţel, fiecare membru
regăsindu-se, cu ale sale calităţi, în colectivitate, iar
colectivitatea reflectându-se în sufletul individual.

Scopul Şcolilor Waldorf este acela de a crea un surplus

de forţe cu care lumea spirituală să poată lucra: prin lucrul cu
copiii, cu noi înşine, cu colegii şi cu părinţii.

Cum creăm acest surplus de forţe?

− Ne pregătim pentru o sarcină 120% (a învăţa mai
mult decât se cere e baza pedagogiei Waldorf);
− Facem efortul de a fi prezenţi, cu toată atenţia
noastră, într-o anumită situaţie, ceea ce are ca rezultat
mirarea, o legătură intimă, afectivă cu situaţia, persoana,
obiectul respectiv;
− Aprofundăm o experienţă suficient de mult, ne
acordăm timp pentru a medita asupra unei întrebări, a unei
sarcini, a unei situaţii;
− Există un surplus de forţe acolo unde există o mare
intensitate a voinţei, în felul acesta oamenii punându-se în
contact cu Spiritul timpului, Mihael.
Mai recent, A. Antonovsky, definind conceptul de
salutogeneză, găseşte ca bază, pentru sănătatea durabilă,
coerenţa în viaţa personală, ce poate fi obţinută prin
dezvoltarea unor capacităţi, precum: capacitatea de a
înţelege lumea în interconexiuni, capacitatea de a interveni
şi de a schimba lumea, capacitatea de a descoperi sensul
lucrurilor şi al propriei vieţi. Şcoala Waldorf a fost
concepută ca să pună bazele pentru formarea unor astfel de
calităţi umane.
Tot in termenii ştiintei actuale, au fost definite abilităţile
a ceea ce se numeste inteligenţa spirituală. Enumăr doar
câteva dintre ele: conştienţa misiunii, a ierarhiei valorilor, a
eului superior, a legilor spirituale, experienţa unicităţii
transcendente, hotărârea de a te dezvolta spiritual, căutarea
ghidării spirituale, prezenţa calmă, vindecătoare.1
Aşadar, încă de la întemeierea ei, Şcoala Waldorf s-a
situat într-o perspectivă cosmică, perspectiva care începe să
fie percepută tot mai clar de omenirea începutului de secol
XXI.
1
Cindy Wigglesworth,
http://www.consciouspursuits.com/SI/SpiritualIntelligence.aspx.
Un exerciţiu menit să dezvolte această nouă atitudine în
viaţă este dat de R. Steiner, în lucrarea Aspectul interior al
problemei sociale:
,,În loc să arăt interes doar în propriul fel de a gândi şi în
ceea ce consider eu că e drept, trebuie să dezvolt un interes
neegoist în fiecare opinie pe care o întâlnesc, oricât de
greşită aş considera-o. Cu cât se mândresc mai mult oamenii
cu propriile opinii dogmatice şi sunt interesaţi doar în ei
inşişi, cu atât mai departe sunt ei de Christos în acest
moment al evoluţiei omenirii.
Oamenii trebuie să dezvolte un interes frăţesc, social în
părerile altora, chiar dacă consideră că ceilalţi greşesc. Ei
trebuie să lase opiniile celorlalţi să trimită lumina lor asupra
propriei gândiri şi să arate acelaşi interes în posibila gândire
greşită a celuilalt, la fel cum fac cu gândurile proprii pe care
le consideră bune. Cu cât sunt mai capabili să facă acest
lucru, cu atât mai mult vor simţi, în adâncul sufletului lor,
spusele lui Christos, care azi trebuie interpretate în
adevăratul lor sens.
Christos spune: Atât cât faci pentru cel mai umil frate al
Meu, atât faci tu pentru Mine. Christos nu încetează să ni se
arate mereu - până la sfârşitul lumilor. Şi astfel vorbeşte el
celor ce vor să-l asculte astăzi: În orice gândeşte cel mai
umil frate al tău, trebuie să recunoşti că Eu gândesc în el; că
Eu intru în sentimentele tale de fiecare dată când aduci
gândirea altuia în relaţie cu a ta şi oricând simţi un interes
frăţesc pentru ceea ce se petrece într-un alt suflet. Indiferent
de opinia, de atitudinea de viaţă ce o descoperi în cel mai
umil semen al tău, acolo mă cauti tu pe Mine.”
Putem, vrem noi să ne apropiem de acest ideal? Cu
siguranţa putem să ne străduim şi, cu asta, devenim mai
oameni!
11
Pământ iubit
O perspectivă asupra progresului social
Rudolf Steiner
Note din cuprinsul lecţiei esoterice ţinute la Hamburg, pe 3 martie 1906 (GA 206-1)
Oricine vrea să devină un esoterist în înţelesul teosofic1
trebuie să-şi antreneze viaţa de gânduri, astfel încât orice
gând să fie gândit în mod suficient. Gândirea succintă, prea
laconică este semnul unui om materialist. Esoteristul teosof
nu trebuie să cadă în această gândire confortabilă.
Luaţi gândul democraţiei sociale: dacă am schimba
circumstanţele, omul va spori în ce priveşte condiţiile sociale
de muncă şi viaţă. – Aceasta este o credinţă a
materialismului, scurtă şi seducătoare. Această credinţă este
paralizantă în cel mai înalt grad pentru orice studiu al
[adevăratei] vieţi sociale.
Acum, cum poate un teosof să se elibereze de această
credinţă materialistă, cum că existenţa şi chiar moralitatea
s-ar îmbunătăţi, dacă s-ar îmbunătăţi doar condiţiile
exterioare?
Să începem cu reflecţia că totuşi fiecare schimbare
trebuie să aibă loc prin fiinţele omeneşti şi, de aceea, fiecare
condiţie indusă ordinii sociale porneşte din gândurile şi
simţămintele omeneşti. Odată ce am apucat cu mâna acest
gând, putem să ne eliberăm de perspectiva materialistă, că
totul ar fi cauzat numai prin determinările externe. Trebuie
să ajungeţi la vieţuirea unor astfel de fapte. Trebuie să
vieţuiţi totodată cât de paralizant acţionează credinţa că omul
ar fi un produs al circumstanţelor exterioare.
Următorul pas trebuie astfel făcut, încât esoteristul în
devenire să-şi adune dovezile pentru faptul că nicio
îmbunătăţire a lumii nu apare prin introducerea unor condiţii
exterioare mai bune. Nu trebuie să mergi prea departe pentru
a primi suficient material de contemplare, fiindcă reformiştii
lumii strigă pe toate drumurile că omul trebuie să schimbe
doar condiţiile exterioare. Nu este atât de uşor să urmezi
gândurile acestor reformişti, fără să te laşi paralizat tu însuţi
de ele. – Mulţi oameni se iau după ei, şi prin gândirea şi
simţirea lor devin reformişti ai lumii.
Acum să fim maturi şi să gândim mai departe. Acest
gând e următorul: Are o importanţă dacă un om bun sau unul
rău gândeşte şi simte despre reformarea lumii?
Teosofia ne spune că ordinea socială este creată de
oameni şi că aceasta este rezultatul gândurilor şi
simţămintelor omeneşti.
Deci gândurile şi simţămintele trebuie să fie cultivate, şi
nu să schimbăm ordinea socială. Ce vrea să realizeze un
adevărat social-democrat, când doreşte să schimbe ceva? El
vrea să schimbe legile, astfel încât oamenii neexperimentaţi
să nu fie la cheremul unora sau altora. Se poate verifica
aceasta în fiecare caz particular, cum intră o lege în uz.
Social-democratul nu vrea să-i instruiască pe oameni, adică
să le purifice şi să le cultive gândirea, să le rafineze
sentimentele, pentru a forma o omenire experimentată, care
să-şi poată determina singură faptele.
Un esoterist întreabă: de unde apare această stare [a
ordinii sociale] care necesită schimbarea? Şi dacă această
1
Termenul de „teosofie” folosit în această perioadă avea să fie mai târziu
înlocuit cu cel de „antroposofie”.
12
Primăvară 2011
ŞTIINŢA SPIRITUALĂ
stare nu este impusă de natură, el va observa că starea a fost
introdusă prin gândurile şi impulsurile volitive ale oamenilor
care au trăit înaintea lui. Deci conjuncturile sunt aşa cum
arată astăzi, fiindcă oamenii cu gândurile lor insuficiente şi
cu simţămintele insuficiente le-au alcătuit astfel.
Dacă social-democratul, precum teoreticienii sociali cei
mai radicali, vrea să stabilească noi circumstanţe, aceste
circumstanţe vor deveni tot atât de insuficiente ca şi cele
precedente, fiindcă el creează din aceleaşi gânduri
insuficiente şi simţăminte insuficiente precum cei care au
introdus înaintea lui această stare.
Ce vrea aşadar ştiinţa spirituală? Ea vrea să aducă o
educaţie robustă a forţelor noastre sufleteşti celor mai intime,
astfel încât viaţa socială să se formeze din altfel de gânduri şi
altfel de simţăminte. Aceasta nu înseamnă altceva decât:
ştiinţa spirituală nu are nicio reţetă patentată, despre cum ar
trebui să fie făcut un lucru sau altul într-o funcţie sau alta; nu
prescrie nimănui judecata ei, ci are încredere necondiţionată
că fiecare ajunge personal la o judecată potrivită, dacă este
pătruns de adevărurile fundamentale.
Şi vă voi indica o astfel de propoziţie din adevărurile
fundamentale: Sărăcia, mizeria şi suferinţa nu sunt nimic
altceva decât o urmare a egoismului. Putem privi acest lucru
precum o lege a naturii. Dar această propoziţie nu trebuie
privită ca şi cum ar trebui să se vădească întrucâtva în cazul
omului individual. Poate apărea în cu totul alte locuri.
Şi aici este vorba de a nu gândi succint, ci să înconjurăm
în adâncime circumferinţa unei asemenea propoziţii. Tocmai
am spus public: Un om trăieşte sub principiul egoismului,
imediat ce trăieşte cu principiul: trebuie să fiu personal
remunerat; ceea ce muncesc trebuie să-mi fie plătit. Sau un
egoism ascuns: trebuie să fiţi răsplătiţi personal, căci ceea ce
munciţi voi trebuie să vă fie plătit.
Un esoterist trebuie să-şi pună problema acum, dacă
munca este atunci într-adevăr cea care susţine viaţa. Munca
în sine nu are absolut nicio importanţă, dacă nu este condusă
cu înţelepciune! Numai prin înţelepciunea ascunsă în oameni
poate fi produs şi realizat ceea ce le serveşte oamenilor. Cine
nu înţelege aceasta şi păcătuieşte chiar şi în detaliu,
păcătuieşte împotriva gândirii sociale [adecvate] timpului
prezent.
Să pătrunzi aceasta, în toate fazele sale posibile,
întăreşte gândirea. Cine – precum social-democraţii – se
gândeşte cum să creeze locuri de muncă, pentru a scăpa de
şomaj, gândeşte antisocial în cel mai înalt grad. Totul
depinde cu mult mai mult de faptul ca munca, în cele din
urmă, să fie folosită în folosul oamenilor, pentru a crea
bunuri cu sens.
Şi astfel ajungeţi la străvechea propoziţie a oricărui
esoterism: Într-o comunitate socială, impulsul pentru muncă
nu trebuie să stea niciodată în personalitatea individuală a
omului, ci numai şi numai în devoţiunea pentru întreg.
De aici reiese că adevăratul progres social este posibil
numai atunci când eu fac lucrul la care muncesc în slujba
întregului. Cu alte cuvinte: Ceea ce muncesc eu nu trebuie
Pământ iubit
să-mi servească mie însumi. Din cunoaşterea acestei
propoziţii, că o persoană nu trebuie să vrea să aibă răsplata
muncii sale sub forma unei remuneraţii personale, depinde
întregul progres social.
Atâta vreme cât social-democraţia prilejuieşte
muncitorimii această gândire: omul trebuie să ceară întregul
venit al muncii sale, în aceeaşi măsură va ajunge omenirea în
situaţii din ce în ce mai rele.
Ştiinţa spiritului trebuie să dezvolte contrariul din
gândire şi simţire: Omul nu trebuie să-şi dorească să aibă
pentru sine nimic din lucrul la care munceşte. Omul
datorează comunităţii sociale muncă. În mod convers, omul
trebuie să-şi restrângă existenţa numai şi numai la ceea ce
comunitatea socială îi dăruieşte.
Contrapartea unei astfel de gândiri sociale trebuie să fie
urmată însă în mod exact. Cunoaşteţi exemplul cu o
cusătoreasă care lucrează pentru un salariu mic, iar social-
democraţia le spune muncitorilor: Sunteţi exploataţi! Dar
acum cusătoreasa se duce şi îşi cumpără o rochie ieftină
pentru a merge duminică la dans. Ea cere o rochie ieftină. De
ce este însă rochia ieftină? Pentru că un alt muncitor a fost
exploatat. În final, cine exploatează muncitorul? Cu
siguranţă, cusătoreasa, care poartă la dansul de duminică
rochia ieftină.
Cursul „Misterul Pământului şi evoluţia cosmică”
Asociaţia Terra Act
IniŃiativa cursului a pornit de la întrebarea: de ce atâtea
instituţii de învăţământ superior sau asociaţii culturale îşi
oferă serviciile publicului larg, iar antroposofia, care are
multe de dăruit lumii, este prea discretă în raportul cu cei ce
caută această cunoaştere? De ce nu am putea oferi
căutătorilor o cale de formare spiritual-ştiinţifică, care va
mulţumi cu mult mai bine chemările cele mai adânci ale
sufletului, decât o pot face alte medii de răspândire a
cunoaşterii spirituale?
Asociaţia Terra Act a decis astfel, din iniţiativa lui
Bogdan Szabo şi datorită susţinerii energice oferite de
Sebastian Stănculescu, să introducă primul studiu
fundamental antroposofic din România. Acesta se desfăşoară
sub titlul Misterul Pământului şi evoluţia cosmică şi
cuprinde 7 module, împărţite pe aproape 3 ani de studiu.
Deschiderea primului modul, în martie 2011, a fost realizată
prin conferinţe ale domnilor Gheorghe Paxino şi Zoltan
Andras, din partea Societăţii Antroposofice din România,
care certifică aceste studii.
Programul generic al celor 7 module este următorul:
I. Omul şi evoluţia
II. Religie şi ştiinţă
III. Temporalitate şi spaţiu sacru
IV. Microcosmos şi Macrocosmos
V. Drumul omului între trecut, prezent şi viitor
VI. Iniţiere veche şi modernă
VII. Altruismul: acţiunea pentru omenire
Primăvară 2011
Cine vrea să gândească clar în acest caz, depăşeşte
repede distincţia dintre bogat şi sărac, căci aceasta nu are
nimic de-a face cu bogăţia şi sărăcia. De aceea trebuie create
mai întâi fundamentele pentru ca, în viitor, oamenii să
muncească destul de harnic şi devotat, fără să se gândească
la folosul personal.
Imaginaţi-vă că ar descoperi cineva un remediu şi ar
vrea să-l patenteze imediat. Ce arată prin aceasta? El arată că
se gândeşte imediat la folosul personal şi nu e condus deloc
de iubirea pentru această creare a remediului, că nu este
deloc plin de iubirea pentru întreaga umanitate. Căci, dacă
sănătatea oamenilor ar fi cel mai important lucru pentru el, ar
fi fost bucuros dacă şi alţii ar produce remediul, pentru a
servi omenirii. Da, el ar arde imediat de dorinţa de a face
cunoscut ceea ce cuprinde remediul, şi cum este produs. Şi
încă un lucru s-ar întâmpla: ar fi entuziasmat că orice
remediu, care e produs cu această atitudine, este mai bun.
Aici am ajuns la o propoziţie importantă, care joacă un
mare rol în esoterism: Trebuie să creăm modalităţi prin care
sufletul este înnobilat. Cine îşi foloseşte gândirea pentru a
obţine un progres binefăcător, trebuie să îndrepte în primul
rând forţa gândirii ca sufletele omeneşti să fie înnobilate.
Cu aceasta vom aşeza ca încheiere zicerea rosicruciană:
De sub acea stăpânire care fiinţele le ţine
Se eliberează omul care se-nvinge pe sine.
EVENIMENTE
Fiecare modul cuprinde 12 săptămâni de studiu,
împărţite la rândul lor în 3 capitole. Săptămânal, va fi
susţinut câte un curs, un seminar şi un atelier artistic, menite
să se adreseze formării de aptitudini teoretice, practice şi
social-creatoare.
Acest curs se adresează publicului larg care doreşte să se
familiarizeze cu conceptele şi metodele ştiinţei spirituale. Nu
sunt necesare cunoştinţe prealabile, astfel încât vom încerca
să răspundem îndeaproape tuturor întrebărilor şi aşteptărilor
participanţilor, cursurile fiind prezentate de o serie de lectori
cu activitate îndelungată în domeniul antroposofic.
Înainte de orice, prin acest studiu ne dorim să
descoperim echilibrul între misiunea terestră a omului şi
originea sa cosmică, astfel încât să ne putem forma valori şi
aptitudini noi în viaţă. Organizatorii şi-au asumat formarea
unei atmosfere de deschidere către orice ne întâmpină, cu
atât mai mult cu cât suntem în faţa unui eveniment nou, care
trebuie să fie gestionat cu grijă, ca orice iniţiativă care apare
în lume.
În paralel cu grupa care urmează primul modul în
această primăvară, vor mai fi introduse alte grupe de lucru,
care vor aborda studiul începând cu primul modul. Suntem
încredinţaţi că, în timp, se va forma o practică de lucru
rodnică, putând aduce fiecărui participant ceea ce caută prin
destinul care l-a condus spre acest curs. Totodată, înţelegem
efortul nostru ca formă de sprijin faţă de activitatea Societăţii
Antroposofice, care trebuie să se dezvolte spre a conduce
omul la conştienţă şi claritatea în viaţa prezentului.
13
Pământ iubit
Despre seminarul de agricultură biodinamică
Lucian Popescu
Pe data de 23 octombrie 2010 a avut loc la Simeria
Veche un seminar de Agricultura biodinamică. Întâlnirea s-a
desfăşurat la iniţiativa lui Liviu Tomoş, doctor în agricultură,
ce predă în cadrul masteratului în agricultura organică de la
Universitatea din Cluj-Napoca. Scopul seminarului l-a
constituit familiarizarea cu principiile agriculturii
biodinamice a grupei de masteranzi în agricultură, a
profesorilor care i-au însoţit, precum şi a celorlalţi câţiva
participanţi din mediul antroposofic care au dorit să fie
prezenţi la această iniţiativă.
În deschidere Marius Gabor a vorbit despre viaţa lui
Rudolf Steiner, menţionând începutulrile agriculturii
biodinamice, anul 1923, când, la întrebarea pusă de un grup
de fermieri despre posibilităţile de înnoire a agriculturii,
Rudolf Stener a susţinut mai multe prelegeri care au fost
reunite apoi în „Cursul de agricultură”. Am mai reţinut şi
deosebirile dintre agricultura ecologică, agricultura organică
şi cea biodinamică – ultima având drept caracteristică
conceperea fermei ca o individualitate în sine, şi nu numai ca
un organism viu sau însufleţit. De asemenea, Marius Gabor a
subliniat faptul că scopul principal al agriculturii
biodinamice nu este obţinerea unei producţii cât mai mari, ci
crearea unei legături între sol şi procesele cosmice, prin
intermediul preparatelor, care intensifică tocmai relaţia
planetelor cu solul. Aici, de mare importanţă sunt cercetările
Mariei Thun şi calendarul lunar de lucrări agricole rezultat în
urma acestor cercetări, calendar larg folosit în fermele bio-
dinamice. Am aflat şi de metodele de cercetare spirituală
asupra dezvoltării plantelor elaborate în prezent de Tanja
Iniţiativă: Curs de formare în pedagogia Waldorf
Bogdan Szabo
Am purtat de curând o discuţie cu Ileana Toma de la
grădiniţa Waldorf Christophori din Bucureşti, şi membru
fondator al Asociaţiei Christophori Internaţional. M-am
bucurat mai ales de spiritul practic pe care îl dovedeşte, şi
ne-am propus să privim împreună către necesităţile imediate
ale pedagogiei Waldorf în România. Care sunt aşteptările
faţă de ea? Mai este necesară această formă de educaţie?
Poate ea să ofere un suflu de viaţă în atmosfera rarefiată din
învăţământul românesc?
Nu am vrut să elogiem şcolile Waldorf, căci este
limpede că punctul la care au ajuns, în România, nu este cel
mai ofertant. În ciuda muncii asidue dusă de o mână de
oameni care ţin sistemul, e deosebit de vizibilă
deprofesionalizarea constantă. Nemaiexistând o instituţie de
formare de durată în ţară, pregătirea profesorilor care nu au
avut norocul să prindă mai vechiul seminar Waldorf din anii
’90 rămâne în seama „cursurilor de perfecţionare”, din
păcate încă mult prea rare pentru necesităţile sistemului.
Am ajuns inevitabil la ideea că numai cu noţiuni
„împrumutate”, cu mulţi profesori veniţi din şcoli
convenţionale, care nu au parcurs cel puţin antropologia
14
Primăvară 2011
Baumgartner, prin euritmie, sau Dorian Schmidt, în
domeniul eteric.
În continuare Liviu Tomoş a făcut o prezentare a
preparatele biodinamice, vorbind despre modul lor de
obţinere, ca şi despre acţiunea specifică a fiecăruia asura
diferitelor culturi. Participanţii au aflat astfel multe lucruri
utile despre rolul preparatele biodinamice sau despre
pregătirea compostului, mulţumită experienţei bogate pe care
Liviu Tomoş a dobândit-o în urma practicii la diferite ferme
biodinamice din Germania şi Elveţia sau a implicării sale
active la ferme din zona Simeriei.
Apoi am ieşit cu toţii la ferma din cadrul Centrului de
terapie din Simeria Veche, unde îndrumaţi de Tiberiu
Resiga, pe o vreme însorită, lângă apele Streiului, am lucrat
împreună cu bucurie la realizarea preparatelor de corn cu
gunoi de grajd şi corn cu coajă de stejar.
Întâlnirea s-a încheiat cu o binevenită masă pregătită cu
generozitate de gazdele noastre primitoare, precum şi cu
intenţia profesorilor şi a masteranzilor de la Cluj de a realiza
pe terenurile Universităţii de Ştiinţe Agricole un proiect de
cercetare. Ar fi primul proiect ştiinţific de agricultură
biodinamică de o asemenea anvergură realizat în România!
De asemenea, am stabilit să ne reîntâlnim la Simeria
Veche în prejma echinocţiului de primăvară, pentru un nou
seminar, la care să scoatem la lumină şi să utilzăm
preparatele pe care le-am pregătit şi le-am pus spre păstrare
în pământ pe perioada iernii!
Evident, şi la această nouă întâlnire va fi binevenit
oricine este interesat de acest domeniu şi doreşte să
participe!
antroposofică, în zece ani cu greu va mai putea exista
educaţie Waldorf în România.
S-a născut aşadar propunerea de a forma un grup de
lucru, pentru organizarea unor module de formare pe teme de
bază în pedagogia Waldorf. Acestea ar putea avea loc, într-
un prim stadiu, în mod intensiv, câte un weekend lunar,
incluzând studii fundamentale de antropologie, seminarii
despre studiul de bază, activitatea ritmică, predarea artelor şi
elemente de antroposofie.
Cum motivaţia interioară trebuie să vină de la
participanţi, dorinţa de implicare sau de urmare a unui
asemenea studiu ar trebui să fie luate cu maturitate şi în
paralel cu pregătirea didactică formală din instituţiile de
învăţământ superior. Nu ne-am propus aşadar să ţinem un
discurs de promovare, ci să vedem dacă există persoane în
care îşi găseşte ecou acest demers.
Vrem, pe această cale, să adresăm rugămintea de a ne
contacta pe adresa redacţiei tuturor celor care văd în
pedagogia Waldorf o necesitate a timpului şi pot contribui la
susţinerea cursului, sau şi-ar dori să participe la un astfel de
program. Împreună putem găsi apoi şi formulele de
implementare practică.
Pământ iubit
Fiecare om, un artist
Andrei Pinţă
Joseph Beuys a fost un artist şi antroposof german care a
lăsat umanităţii idei care au potenţialul de a schimba lumea.
Ideile lui vorbesc Eului, nouă. Manifestul său artistic este:
„Fiecare om, un artist”, lucru care este posibil acum, în
epoca în care omul stă în lume ca un simbol şi un agent al
libertăţii. Căci în lume există acum noi forţe ale libertăţii
reprezentate de fiinţa umană, care nu existau acum 200, 500
sau 1000 de ani.
Ultima sa instalaţie, omagiu adus fiinţelor omeneşti de
pretutindeni, s-a numit Palatul regal. Pe pereţii sălii de
expoziţie, Beuys a fixat nişte foi de aur în care vizitatorii îşi
puteau privi chipul. Astfel, Beuys a vrut să arate că a trecut
vremea împăraţilor şi împărăteselor, iar acum fiecare dintre
noi este un suveran.
Dar să ne întoarcem la „Fiecare om, un artist”. Beuys a
zis asta răspunzând unei întrebări de-o viaţă: Care este
funcţia artei şi ce-o justifică? Nu l-a mulţumit vechiul
concept de artă al clasei-mijlocii, nici ideea că obiectele de
artă ar fi nişte copii ale realităţii. Beuys vroia ca arta sau
producţia artistică să fie fundamentul pentru orice lucru pe
care orice fiinţă umană îl înfăptuieşte. Astfel, toţi oamenii
împreună, şi cei care au trecut în lumea spirituală, şi cei
prezenţi pe pământ, au făcut ca lumea să fie aşa cum este
acum. Dar acum, în epoca libertăţii, crearea unei noi ordini
sociale poate fi un act artistic al fiecăruia dintre noi, alături
de co-colaboratori suprasensibili.
Arta lui Beuys a încercat, în repetate rânduri, să
transforme ideea de sculptură sau de artă. El a dorit ca
obiectele sale artistice să provoace gânduri despre ceea ce
sculptura poate fi. Instalaţiile sale, făcute din materiale
neobişnuite, cum este grăsimea sau pâsla, nu erau fixe sau
date. În ele, procesele continuă, chiar şi după moartea lui:
reacţii chimice, fermentare, schimbarea culorii, uscare,
decădere. Totodată, Beuys a extins conceptul de sculptură la
materiale invizibile folosite de toată lumea, cum sunt, de
pildă, forţele eterice:
Forme – gândite (gânduri) – Cum ne modelăm gândurile;
Forme – vorbite – Cum dăm formă gândurilor noastre în
cuvinte rostite;
Sculptură socială – Cum modelăm şi formăm lumea în care
trăim.
Beuys nu avea în minte doar lucruri din acestea mari,
cum este o nouă ordine socială, când se gândea la „Fiecare
om, un artist”. Şi curăţarea unui cartof poate fi un act artistic.
De pildă, cineva pregăteşte masa, dar înainte începe cu un
ritual în care îşi exprimă recunoştinţa pentru cartofi Soarelui
şi Pământului şi tuturor fiinţelor care au contribuit la crearea
acestui cartof, care acestei persoane îi va permite să-şi ducă
viaţa mai departe, apoi curăţă acest cartof plin de modestie,
gest încărcat cu o deosebită importanţă şi cu valoare estetică.
Lucrul acesta are legătură cu o idee importantă a lui Dirk
Kruse1 cu privire la crearea de elementali. De pildă, cineva
lucrează cu o lopată, duce nisip dintr-o parte în alta. Felul în
1
Simpozionul de Sânziene, Craiova, 2010.
Primăvară 2011
BIOGRAFIE
care se mişcă, mişcările membrelor, răbdarea interioară, îl
pot ajuta să facă o muncă bună, care să nu-l epuizeze. Iar
această creaţie îl va determina ca şi data viitoare să poată
face munca aceasta în această tihnă, obişnuinţele sale de data
trecută revenindu-i. Sau ar putea s-o facă repede,
grăbindu-se, fără să aibă timp să-şi tragă răsuflarea, fapt ce
l-ar putea face să obosească repede. Iar această fiinţă
elementală gâtuită s-ar întoarce şi data viitoare, când omul
respectiv ar avea de dat nisip cu lopata.
Prin noţiunea extinsă de artă, Beuys credea că şi-a adus
propria contribuţie imaginii lui Christos. „Acest concept de
artă nu este teorie, ci un fel de a gândi... un fel de a lucra
care spune că ochiul interior este de mai mare importanţă
decât imaginile externe care apar.” Forţa christică, principiul
evolutiv „se poate revărsa acum din fiinţa umană, căci
vechea formă de evoluţie a luat sfârşit. Acesta este motivul
crizei. Tot noul care se întâmplă pe Pământ trebuie adus de
fiinţa umană... Cei care încearcă să vadă cu ochiul interior
văd că El este de ceva timp din nou aici. Nu mai este în
formă fizică, ci într-una dinamică, într-o substanţă invizibilă
ochiului extern. În alte cuvinte, respiră în orice cameră şi în
fiecare moment, într-un fel substanţial. Deci, este foarte
aproape. Pragul la care Se află este foarte aproape de
umanitate, mai mult decât oricând în istorie. Ceea ce lipseşte
este deschiderea de a trăi acest lucru şi apoi să te schimbi
fundamental... Forma în care această încorporare a lui
Christos se petrece este elementul mişcării per se. Cel care
se mişcă. Forma pur spirituală – dacă pot să vorbesc
metaforic pentru un moment – este acolo, în acelaşi fel în
care o persoană este încă acolo după moarte... Deci este
principiul Învierii: vechea formă care a murit sau s-a
rigidizat, trebuie să fie transformată într-o formă vie care
pulsează, dătătoare de viaţă, plină de suflet şi impregnată de
spirit. Acesta este conceptul extins de artă.”2
În încheiere, aş vrea să amintesc unele opere ale sale
care mi-au atras atenţia: „7000 de stejari”, „Cum să explici
imagini unui iepure mort?” (How to Explain Pictures to a
Dead Hare), „Mie-mi place America şi America mă place pe
mine” (I Like America and America Likes Me) şi altele.3
2
What is art? – Conversation with Joseph Beuys, Clairview.
3
Pe vodpod.com se găseşte un interviu interesant cu Joseph Beuys.
15
Pământ iubit Primăvară 2011
PAGINA ARTISTICĂ

Suprema ardere
Lucian Blaga

Ard molcom lumânările

de ceară în sfeşnice.
Un tâlc s-alege sibilin
prin umbrele veşnice.

Pe vetre şi în capişte
s-aţâţă jeraticul.
S-aprinde ambra pentru zei,
şi mirtul, sălbaticul.

Şi arde untdelemnul în
opaiţul cu toartele,
pentru vieţi ce vor veni,
dar şi pentru moartele.

Dacă lumina ar cânta

vărsându-şi puzderia,
noi am vedea cum cântecul
consumă materia.

16
Pământ iubit
Secretul noilor Misterii
Marius Gabor
7 iunie 2003
Rog să se ţină cont că această conferinţă descrie situaţia
Societăţii Antroposofice din România de acum 7-8 ani, când
a fost ţinută. După părerea mea, de atunci lucrurile s-au
schimbat mult, deoarece Societatea, atât prin membrii săi
cât şi prin formele pe care le are azi, s-a trezit la viaţă ca şi
Cenuşăreasa din somnul de o sută de ani. Acum, după cum
se poate vedea în mod constant, avem o mult mai mare
angajare si conlucrare a membrilor ei şi se străbate o
perioadă fastă, de acumulare pentru viitor.
(Conferenţiarul)
Acum o săptămână Agenor Crişan a fost la Simeria
Veche la inaugurarea sălii festive şi mi-a spus nişte lucruri
care se îl preocupă, legate de Societatea Antroposofică, de
grupele de lucru antroposofice şi de modul în care se
lucrează în ele şi din acestea am luat impulsul de a vorbi
acum.
Se zice că înainte de ’89 merge un miliţian la librărie şi
zice: Daţi-mi vă rog cartea „Ce e miliţienii şi ce vrea ei”.
Vânzătoarea îi răspunde: Ne pare rău, s-a epuizat. El zice:
Nu-i nimic, daţi-mi-o şi aşa epuizată. Şi cu Societatea
Antroposofică eu văd că lucrurile au o oarecare asemănare,
s-a cam epuizat.
Lăsând gluma la o parte, mă doare inima când văd câţi
suntem aici. Mă doare la modul cel mai serios inima când
văd câţi suntem aici, când ştiu de fapt că există un număr
foarte mare de oameni care caută într-un mod mai mult sau
mai puţin conştient aceste lucruri. Şi nu ajunge să spunem că
acolo afară este lumea rea, lumea care nu pricepe nimic, ci
de fapt o mare parte din vină ne aparţine nouă. Pentru că nu
reuşim să venim în întâmpinarea acestor oameni care poartă
ca un impuls al inimii lor acestă căutare a antroposofiei,
după cum spunea Sorin Toma, citind textele din Rudolf
Steiner. Această căutare a antroposofiei este o nevoie la fel
cum îţi este sete sau cum îţi este foame. Haideţi să vedem ce
se întâmplă cu mişcarea antroposofică din jurul nostru.
Câţi din cei care sunt în sistemul Waldorf şi care au o
relaţie cu antroposofia sunt aici? Aproape nimeni. Din
agricultori a venit doar unul. Iniţiativele care s-au desprins
din antroposofie s-au îndepărtat de Societatea Antroposofică,
nu sunt parte a ei. Ăsta este adevărul. Şi se pune foarte serios
întrebarea ce este de fapt o grupă antroposofică de lucru.
Întrebarea se pune atât de serios, mai ales începând din anul
1923.
În anul 1923 exista deja o Societate Antroposofică, al
cărei membru Rudolf Steiner nu era şi nu fusese niciodată;
începuse de asemenea mişcarea Waldorf, erau diverse „fiice”
ale mişcării antroposofice, care erau active în lume, dar nu
mai aveau o relaţie cu Societatea. Apoi luase foc
Goetheanum-ul. Era o perioadă cu conflicte între cei tineri şi
cei bătrâni, într-atât nu se înţelegeau încât se intenţiona
înfiinţarea unei aşa-zise Societăţi Antroposofice Libere,
pentru cei care nu se simţeau acasă în cea existentă. A fost
un an foarte mişcat, acest lucru se poate citi. Rudolf Steiner
Primăvară 2011
CONFERINŢĂ
nu prea ştia ce să facă, aştepta să vadă ce se mai întâmplă. La
un moment dat s-a gândit să facă un fel de ordin spiritual, cu
48 de membri cu care să se retragă undeva din lume. Nu l-a
făcut, poate în mare parte pentru că a venit cineva şi i-a pus o
întrebare: Cum e cu Misteriile în ziua de astăzi, unde sunt
Misteriile cele noi? Şi aici e un lucru interesant, pentru că
antroposofia, ca învăţătură, în cea mai mare parte exista.
Rudolf Steiner ţinea până la trei conferinţe pe zi, avea cărţi
publicate. Dar Misteriile noi unde sunt? Şi acum se pune
întrebarea: Unde era ceea ce se numea Misteriile noi?
Când Ita Wegman i-a pus această întrebare, se
povesteşte că Rudolf Steiner a mers la ea şi a prins-o
călduros de mâini şi i-a spus: „Dacă mă ajutaţi, o vom face!”
Şi a înfiinţat Societatea Antroposofică Generală, cea pe care
o ştim noi acum şi care l-a avut pe el ca prim conducător. Ce
era nou acolo? Despre asta vreau să discutăm noi acum. Care
sunt lucrurile noi? Şi îmi permiteţi acum, ca termen tehnic,
să numesc ceea ce era până atunci drept Societatea Teosofică
şi cea de atunci încolo Societatea Antroposofică, chiar dacă
înainte s-a numit o perioadă de timp tot Antroposofică.
Să zicem că noi suntem nişte oameni care vrem să facem
antroposofie împreună într-o grupă. Nu mă refer la Societate
în întregul ei, asta e un pic mai greu, astăzi vreau să vorbesc
despre comunitatea mică dintr-un oraş. Oamenii se întâlnesc,
lucrează împreună. Ce se întamplă acolo? Primul lucru este
să vedem cum se raportează omul la o asemenea grupă. O
asemenea grupă să zicem că este un fel de instituţie, e ceva
care s-a creat de către om. Sunt nişte legături între oameni.
În decursul evoluţiei omenirii vedem că, la începuturi, când
oamenii au început să facă ceva împreună, era mai important
ce făceau ei, decât persoana care era activă acolo. Respectiv
individul în acel moment era în slujba instituţiei – şi spun
instituţie la tot ce era, chiar dacă numim asta familie sau un
templu egiptean. Atunci nu conta individul, atunci conta
instituţia. Se mergea atât de departe în aceasta, ca să vă dau
un exemplu, încât, la egipteni, dacă cel care oficia cultul în
templu făcea o greşeală în timpul oficierii, după aceea era
omorât. Conta mai puţin omul, sau chiar deloc – conta
instituţia. Dar astăzi cine s-ar lăsa omorât, chiar dacă a făcut
greşeli imense? Nimeni! Şi nu mai găsim acest lucru normal.
Şi astăzi spunem: Bine, eu vin la această instituţie, dar la ce
îmi foloseşte mie? Şi acest lucru este corect! În ziua de
astăzi, când trăim în epoca de cultură a individualităţii, nu
mai este omul cel care trebuie să slujească instituţiei, ci
instituţia trebuie să slujească omului. Este o regulă de bază.
Deci o grupă de lucru antroposofică nu este făcută de dragul
grupei, ci este făcută ca să slujească oamenilor care lucrează
în ea. Şi ce dispare atunci? Ce este potrivit timpului nostru?
Trebuie să dispară orice impuls autoritar. Nimic ce are de-a
face cu autoritatea nu mai este potrivit timpului nostru. A
fost unul dintre lucrurile pe care Rudolf Steiner s-a străduit
să le aducă în viaţă. De ce?
Existau în perioada aceea, aşa cum am spus, diverse
grupări şi persoane pornite din antroposofie care ziceau:
17
Pământ iubit Primăvară 2011
„Eu nu mai am nimic cu Societatea asta care există, cei de dacă eu nu încerc să îmi dezvolt acele facultăţi, de a-mi pune
acolo îmi sunt străini”. Erau acolo structuri ierarhice, un mod un pic lateral faţă de mine, pentru anumite momente cel
formal de a se comporta unul cu altul care venea din puţin, partea pe care nu o stăpânesc, aşa-numitul dublu.
tradiţiile burgheze şi aristocratice. Mulţi din cei legaţi de Să zicem că avem pentru prima dată în istoria omenirii o
antroposofie spuneau: „Eu nu vreau să am nimic de-a face cu instituţie care încearcă să nu practice autoritarismul. Să ne
astea, eu mă simt îngrădit prin structurile impuse de întoarcem la Misteriile mai vechi, ca să facem o comparaţie.
autoritate”. Şi unul dintre primele lucruri a fost atunci ca, la La egipteni autoritatea şcolii de Misterii era atât de
înfiinţarea Societăţii Antroposofice Generale, să se lase la o puternică, încât mergea până în viaţa de zi cu zi a felahului
parte acest mod formal-ierarhic, să nu mai existe în sensul care trăia pe malul Nilului, care, când se spăla, făcea un act
acesta nicio autoritate. cultic, pentru că aşa i se spusese la templu. Când îşi făceau
Cine lucrează cu tinerii în ziua de azi – şi eu iubesc să meseria acei oameni, făceau un act cultic; când s-au construit
lucrez cu tineri – observă că toţi se răzvrătesc împotriva piramidele, în perioadele de înflorire a culturii egiptene, acei
oricărei autorităţi. Şi este firesc. Dar atunci, brusc, dacă eşti oameni nu erau sclavi, aşa cum erau în epoca greco-romană,
consecvent acestui principiu, ai în jurul tău oameni pe care ci era un serviciu divin pe care îl făceau. Şi îl făceau pentru
nu îi mai poţi controla, care fac lucruri care poate nu îţi plac. că li se spunea din aceste centre iniţiatice. Este foarte
Se întâmplă de multe ori, nu? Vine câte-un ciudat şi face interesant de studiat cum era conştienţa unui egiptean. Să vă
ceva, de exemplu vă vorbeşte ceva aici şi trebuie să îl dau un exemplu exoteric. Puteţi vedea că în Egiptul antic
ascultaţi. Şi se naşte întrebarea: ce facem într-o asemenea există multe probleme de matematică, care au doar enunţ şi
situaţie? Şi este clar că singura soluţie este de a dezvolta rezultat, fără a se arăta rezolvarea. De ce? Pentru că
toleranţa. Fără toleranţă nu mai merge, dreptul pe care mi-l egipteanul obişnuit nu putea să gândească. Nu putea să spună
acord mie, de a fi eu însumi, trebuie să îl acord şi celuilalt, că, dacă a este egal cu b, şi b este egal cu c, atunci a este
de a fi el însuşi. Dacă nu cultiv această toleranţă consecvent, egal cu c. Asta era ceva ce îl depăşea şi care a apărut abia în
voi merge doar din conflict în conflict, sau mă voi măcina pe cultura greacă. Egipteanul nu era în stare să facă aceste
mine însumi. Dar, dacă sunt consecvent din aceste motive, să lucruri şi, de aceea, avea nevoie de autoritate şi o recunoştea
le zicem noi pentru început „igienice”, dacă nu vreau să într-un mod firesc. Astăzi însă putem fiecare gândi şi nu mai
distrug ceva, să îmbolnăvesc ceva, mă voi strădui să fiu acceptăm o ghidare străină şi nici norme de comportare.
tolerant. Dar pot eu să mă lupt să clădesc această toleranţă în
mine? Evident, doar într-o oarecare măsură, pentru că
întotdeauna cel din faţa noastră îmi trezeşte o trăire
interioară, pe care nu o pot controla decât în parte. Iar dacă
încerc să evit aceste trăiri pe care nu le pot controla, în mod
normal observ că ar trebui să dezvolt, în loc de toleranţă,
indiferenţă. Însă indiferenţa nu duce niciunde, ci ne separă
de ceilalţi.
Acum ajungem la un alt lucru care se cere legat de o
ramură antroposofică de studiu. Nu se cere, în sensul că ne
cere cineva, dar este un lucru care urmează firesc, şi el este
educaţia de sine. Trebuie să mă educ pe mine, trebuie să îmi
educ slăbiciunile mele, dacă vreau să fiu tolerant, şi nu să mi
se ridice părul în cap când face unul ceva care, din cauza
modului în care eu sunt constituit, îmi cade greu să suport.
Pentru că mintea poate foarte uşor să spună: „Acum voi fi
tolerant”. Dar partea din mine pe care nu o controlez nu face
asta, din păcate. Şi în mod firesc ajungem la o educaţie de
sine, şi în mod firesc ajungem la întrebarea: Cum mă
comport faţă de slăbiciunile mele? Şi nu mai devine atunci
dezvoltarea esoterică ceva ce fac ca să tind către stele, sau
din cine ştie ce alte impulsuri egoiste, ci devine un fapt de
viaţă concret. Dacă în inima mea port la modul cel mai
cinstit acest impuls, de a face antroposofie împreună cu alţii,
din această necesitate dezvoltată consecvent ajung la o
dezvoltare esoterică. Îmi dau seama că, pentru a fi în stare să
fac lucrul acesta, trebuie să mă schimb eu pe mine. Şi vedem
deja două gesturi pe care le presupune o comunitate, o Dar atunci, cum ne găsim orientarea? Putem să facem ce
ramură antroposofică. O dată este socialul, am de-a face cu vrem, însă care sunt lucrurile care sunt „ale noastre”? Cele
ceilalţi, şi cum mă manifest faţă de ei. Dar coloana vertebrală ale noastre sunt cele legate de destinul nostru. Cum le
a acestui lucru este de fapt educaţia de sine, sau hai să îi găsim? Rudolf Steiner s-a exprimat foarte radical:
spunem educaţia esoterică a fiecărui om din grup, liber individualitatea noastră în sensul adevărat, Eul nostru
consimţită, fără autoritate, fără a da socoteală. superior nu se găseşte în noi, ci în jurul nostru. Eul de zi cu
Vreau să discutăm şi despre unde duce această educaţie zi, individualitatea obişnuită, discursivă, egoistă, trebuie doar
esoterică. Va duce în mod obligatoriu la ceea ce Rudolf să discearnă din întrebările rostite sau nerostite, pe care ni le
Steiner a descris drept întâlnirea cu Micul Păzitor al pune viaţa, pe cele care sunt cele legate de miezul nostru
Pragului, întâlnirea cu dublul nostru. Este foarte greu să fiu adevărat şi să le dea urmare. Ea singură, doar din ea însăşi,
nepărtinitor şi, în acelaşi timp, participant la viaţa socială, nu este în stare să-şi găsească orientarea.
18
Pământ iubit
Aici vreau să vă dau un exemplu. Emil Molt era patronul
fabricii de ţigarete Waldorf Astoria din Stuttgart şi un
antroposof convins. Dorind să facă ceva pentru angajaţii săi,
a organizat pentru aceştia, proveniţi dintr-un mediu social
scăzut, cursuri de educare. Apoi, într-o zi, a făcut o călătorie
în Elveţia şi a trecut şi pe la Dornach, pentru a-l auzi pe
Rudolf Steiner, şi s-a nimerit că acesta tocmai a vorbit într-o
conferinţă despre faptul că Eul superior ne întâmpină în
întrebările pe care ni le pune viaţa. Mişcat de cele auzite şi-a
adus aminte că muncitorii săi îi spuseseră cum că, ce-i drept,
este foarte frumos ce face el pentru ei, însă ei sunt adulţi şi
mult mai bine ar fi să îi ajute pe copiii lor. Din recunoaşterea
acestei întrebări a apărut în Emil Molt impulsul care s-a
concretizat în înfiinţarea primei Şcoli Waldorf.
Fiecare dintre noi are asemenea „întrebări”, trebuie doar
să le auzim şi astfel ne vom găsi orientarea. Nu contează cât
de mari sau de mici sunt cele ce le vom descoperi, ci
contează să le găsim, iar aceasta se face doar în relaţia cu
cele din jur. Foarte concret, trebuie să ne reprezentăm că noi
suntem, de fapt, cele din jurul nostru, că într-un anumit sens
este o iluzie să ne reprezentăm a fi ca destin punctuali în
trupul nostru, ci doar că noi dobândim conştienţă de sine şi
recunoaşterea a ceea ce suntem ca destin de împlinit în şi
prin acesta, iar atunci vom recunoaşte ce avem de făcut.
Acest lucru nu ne fură libertatea, ci o împlineşte cu adevărat,
pentru că el este o recunoaştere a ceva, o cunoaştere din nou
a ceva ce odată am ştiut, atunci când încă nu eram născuţi,
însă acum am uitat şi trebuie să ne aducem din nou aminte.
Nicio cunoaştere nu ne obligă la ceva, ci ne ajută, iar în
modul în care putem reacţiona faţă de ea se manifestă
întotdeauna individualitatea şi, implicit, libertatea noastră.
Această cunoaştere de sine, în sensul cunoaşterii Eului
superior care vorbeşte din alţii sau din situaţii, este din nou
un exerciţiu esoteric. Eul superior nu este ceva abstract, ci
foarte concret, manifestându-se în dorinţa, cel mai adesea
nouă, inconştientă, de devenire. Este inconştientă dorinţa a
ceea ce vrea el să devină prin faptă, pentru că centrul
conştienţei noastre este prea plin de eul mărunt, de zi cu zi.
Împlinirea unei grupe de oameni ce au de-a face unii cu alţii
se face cu atât mai bine, cu cât cei din ea se ocupă mai
intensiv de acestea. Lăsaţi-i pe ceilalţi să vă „spună” cine
sunteţi şi ce aveţi de făcut. Sau, chiar mai mult, aflaţi în acest
sens cine sunt ceilalţi şi sprijiniţi-i, fie pe ei înşişi, sau duceţi
voi la împlinire cele ce ei ar trebui să fie şi dintr-o cauză sau
alta nu sunt. Credeţi că este important cine anume face un
lucru care se cere făcut în acest sens? Nu, nu este deloc, doar
pentru eul de zi cu zi poate fi aceasta important.
Aceasta este o a doua calitate cerută de dezvoltarea
noilor Misterii, aşa cum se poate înţelege că a vrut să le
fondeze Rudolf Steiner. Dacă se urmăreşte viaţa sa, se poate
vedea că toate cele date de el au venit ca răspunsuri la
întrebările din jurul său. Educaţia Waldorf, agricultura
biologic-dinamică, medicina antroposofică, pedagogia
curativă, cultul Comunităţii Creştinilor, toate au venit ca
urmare a unor întrebări.
Dar această căutare a Eului superior în sens esoteric
conduce în ziua de azi către exerciţiile karmice. Practicarea
lor duce la aflarea vieţilor trecute proprii sau ale altora, arată
cauzalităţi, conştientizează şi mai intens direcţii de
dezvoltare, explică lucruri care altfel ar părea de neînţeles.
Ar fi greşit să ne imaginăm că doar Rudolf Steiner a fost în
stare să afle câte ceva despre vieţi trecute, ci în ziua de azi,
datorită schimbărilor în constituţia omenească, tot mai mulţi
oameni o pot face. Există cărţi cu asemenea relatări
Primăvară 2011
pertinente, există simpozioane, grupe de lucru. Am întâlnit
asemenea oameni şi am întâlnit şi situaţia în care şi eu şi un
altul descriam o viaţă trecută a unei persoane în acelaşi fel.
Vă spun aceasta nu pentru că cel care practică asemenea
exerciţii riguros şi ştiinţific ar avea nevoie de o confirmare
exterioară, ci pentru a vedea că pot avea loc întâlniri
spirituale care să le cuprindă şi pe acestea.
S-a vorbit mai înainte de mine despre destinul
membrilor Societăţii Antroposofice, despre apartenenţa lor la
curentul platonic sau aristotelian. Aş vrea acum să dau un
exemplu aflat din cercetarea spirituală a unor asemenea
apartenenţe şi a urmărilor lor. Se va vedea cum explică ele o
anumită situaţie din perioada actuală.
În perioada egipteană a templelor exista o tânără fată a
cărui destin poate fi urmărit până în ziua de azi. Respectiva
fată, când era mică, avea perioade de absenţă, şi părinţii au
remarcat că este ceva cu ea care îi creează o anumită
deschidere către spiritual, iar ca urmare au dus-o la templu.
La templu a fost luată şi pregătită şi şi-a făcut iniţierea, cum
se făcea iniţierea pe acele vremuri. Erau o serie de exerciţii
care culminau cu aşa-numita perioadă a somnului iniţiatic
sau a morţii iniţiatice de trei zile. Preoţii vedeau dacă o
iniţiere a reuşit după modul cum se trezea cel care a fost în
somnul mistic, vedeau ce aduce el din lumea spirituală. În
acea perioadă, sufletele celor aflaţi în somnul iniţiatic trăiau
o călătorie în lumea spirituală, se întorceau înapoi în trup şi
se imprima în trup amintirea celor trăite, iar ei puteau apoi să
vorbească despre lumea spirituală ca despre o experienţă
concretă. Nu mai era un lucru care era dat în povestiri,
imagini, prin participare la cult, ci era ceva concret trăit. Ei,
la această fată, care nu mai era acum aşa de tânără – ea a stat
câţiva ani acolo, era tânără, dar nu mai era copil – s-a
remarcat următorul lucru: în momentul în care a ieşit din
starea respectivă, a fost în stare ca, pentru anumite momente
şi după iniţiere, să se facă pe ea însăşi ca un fel de vas, ca un
fel de receptacul, în care acţionau fiinţe spirituale. Şi atunci
vorbea şi spunea lucruri de natură spirituală, pe care nici
măcar ea nu le înţelegea, total diferite de conştienţa ei de zi
cu zi. V-am spus că egiptenii erau foarte diferiţi şi nu
înţelegeau raţional acele lucruri, deşi ele aveau şi un caracter
logic. Caracterul logic, raţional, va conta abia mai târziu.
Ceea ce reuşea ea să intermedieze celorlalţi, asta era
important. Uneori, oamenii care o ascultau sufereau prin
această ascultare o transformare sufletească. I s-a permis
acestei fete să trăiască acolo în templu, oarecum izolată de
ceilalţi, să nu participe la munca de templu, care era un cult,
un ritual care se repeta, ci să stea singură şi să împletească
coşuri. Din când în când veneau oameni la ea pentru a o
asculta şi pentru a-şi găsi prin aceasta legătura cu spiritualul.
Exista acolo o altă femeie care îi aducea crengile din care se
făceau coşurile. Cele două au avut o relaţie foarte
interesantă, un destin antroposofic, căci despre asta vreau să
vorbesc.
În viaţa următoare s-au născut în Sudan, ca evrei. Au
existat evreii care proveneau din curentul pornit de la regina
din Saba, iar ei erau de data aceasta doi bărbaţi, doi tineri,
care avuseseră o pregătire spirituală, aşa cum aveau pe
vremea aceea evreii, şi erau în perioada platonismului. Nu
aveau de-a face cu Grecia, trăiau acolo în Sudan. Egiptenii
au făcut o incursiune războinică în ţinutul lor, iar ei au fost
prinşi şi luaţi sclavi, iar apoi au fost vânduţi în Grecia unui
aristocrat, care aparţinea şcolii platonice. Care aristocrat
mergea la şcoala platonismului şi venea acasă şi era aşa de
entuziasmat de ceea ce învăţau ei – şi ştiţi că grecii, atunci
19
Pământ iubit
când citeau, nu citeau în gând, ci citeau cu voce tare – încât
venea acasă şi citea cu voce tare, şi nu numai că citea, ci îi
plăcea să spună aceste lucruri, şi acolo era sclavul de faţă,
care fusese respectiva împletitoare de coşuri în Egipt. În acea
perioadă oamenii încă îşi puteau transmite unul altuia într-un
mod care s-ar numi astăzi telepatic cele gândite, iar aceasta
era o metodă folosită în şcolile greceşti de filosofie. Era
suficient ca un om să gândească ceva intensiv, şi acele
gânduri se desfăşurau şi în cei ce îl ascultau cu dăruire. Şi
aşa a ajuns să ia acel sclav în el influenţe ale culturii
filosofice greceşti, pe când celălalt sclav – fata care în viaţa
trecută aducea crengile – a avut toată viaţa faţă de primul o
atitudine pe care aş putea-o descrie aşa: De ce te-ai lăsat dus
de acest curent cultural, noi suntem aşa cum suntem, noi
suntem evrei sudanezi, avem propria noastră moştenire
culturală, avem propriul nostru drum cultural, de ce ai
acceptat tu ceea ce vine din cealaltă parte, de la greci? Cei
doi aveau o relaţie foarte strânsă, au trăit până la sfârşitul
zilelor în aceeaşi casă, iar tensiunea aceasta a continuat între
ei. Şi este interesant de văzut – o să sar acum peste nişte vieţi
– este interesant de văzut cum s-au găsit cei doi,
împletitoarea de coşuri şi cea care îi aducea crengile în
secolul XX. Şi, pentru că au avut mai multe vieţi împreună,
şi pentru că au avut mai multe conflicte, au hotărât ei ca
destin să se căsătorească. Împletitoarea de coşuri s-a legat de
mişcarea antroposofică, iar cea care îi aducea crengile doar
în parte. Şi în viaţa aceasta, dacă îţi îndrepţi atenţia asupra
lor, se poate vedea – şi ştiţi acum care a fost motivul –
continuarea problemei avute în încarnarea din perioada lui
Platon. Nu au fost în contact cu Platon, au fost în contact cu
unul din elevii şcolii care provenea de acolo. Pentru că
cealaltă a spus: Eu nu vreau să am de-a face cu lucrul acesta,
îmi este străin, în viaţa aceasta acea aducătoare de crengi
poartă în ea – cumva inconştient – întrebarea: Oare cum ar fi
chestia asta cu antroposofia, este ceva care mie îmi spune
ceva? Însă nu are deschiderea atât de firească şi naturală pe
care o are cealaltă, şi trebuie să se lupte cu ceea ce nu a luat
cu câteva vieţi înainte, pentru că trăieşte în ea o atitudine
ambivalentă, în acelaşi timp observă că în antroposofie este
ceva valoros, şi totodată are şi o oarecare respingere a ei, ca
şi cum prin ea şi-ar pierde propria identitate.
Se poate vedea deci că, în momentul când ajungi să
cunoşti legături karmice, să le vezi, mult mai clar îşi poţi da
seama cum ai putea să-ţi orânduieşti viaţa. Am spus asta,
acum trebuie să recunosc, şi ca o mică experienţă, pentru că
nu am mai prezentat niciodată asemenea rezultate concrete
de cercetare spirituală în România. Dar, trecând peste asta,
lăsând povestea la o parte, atunci când cauţi un mod de a
vedea cum să-ţi organizezi viaţa – pentru că, deşi avem acum
libertatea ca posibilitate, spre deosebire de vechii egipteni,
noi avem astăzi un număr mult mai mare de încarnări, din ce
în ce mai personalizate, mai individualizate, şi acestea
creează karmă. Egiptenii nu aveau nici pe departe o karmă
atât de intensă cum avem noi, şi atunci îţi dai seama că, în
interacţiunea cu ceilalţi, poţi să descoperi ce ai de împărţit cu
ei. Şi să faci ceva din lucrul acesta. Asta nu te obligă la
nimic, nu te forţează, dar este un ajutor. Se poate vedea din
nou cum educaţia esoterică apare ca o necesitate. Dacă iei
lucrurile astea în serios, apare ca o necesitate. Şi să nu vă
închipuiţi că oamenii care pot să vadă asemenea legături
karmice sunt atât de rari – nu, sunt mulţi. Am avut şansa de a
întâlni mulţi asemenea oameni. Aşa este. Şi să discut lucruri
care s-au revelat prin cercetare spirituală, şi să văd cum
coincid. În momentul când unul şi altul descriu o viaţă a
20
Primăvară 2011
cuiva la fel, dobândeşti un sentiment de încredere, nu? Şi vă
recomand din toată inima să luaţi lucrurile astea în serios, să
le priviţi în acelaşi timp ca sfinte şi totuşi nu atât de sfinte
încât să credeţi că nu sunt cu putinţă şi să nu le practicaţi.
Lucrul acesta apare acum ca o datorie. Dacă eşti într-adevăr
antroposof, iei lucrurile astea în serios şi faci ceva cu ele.
Dar încă nu am ajuns la ceea ce aş putea numi esenţa
noilor Misterii. Am pus întrebarea: De ce sunt aceste Misterii
noi, de ce nu a fost de-ajuns maldărul de cărţi şi de
conferinţe ţinute până în anul 1923? Rudolf Steiner a zis:
Facem totul nou, acum, noile Misterii. Înainte Misteriile erau
făcute ca o revelaţie de sus, inclusiv până în 1923 aşa erau.
În ce sens? Bineînţeles, conştienţi în gândire de
individualitate, putem spune: Dar mergea omul la el în
cameră şi acolo medita şi afla ceva despre lumea spirituală.
Sau lua de exemplu ceva din natură şi studia, făcea
goetheanism. Sunt lucruri care până în ziua de astăzi sunt
absolut valabile.
Ce e nou atunci? Dacă la primul criteriu pe care l-am
văzut, cel al toleranţei şi al libertăţii, am putea spune că are
de-a face cu legea sociologică fundamentală, cum a descris-o
Steiner, cu instituţia faţă de care, la începutul umanităţii,
individul era total în slujba ei, iar odată cu evoluţia ajunge să
se elibereze de instituţie, şi instituţia să fie în slujba lui, noile
Misterii au de-a face cu ceva ce Steiner numeşte fenomenul
social originar. În momentul în care doi oameni se află faţă
în faţă şi unul dintre ei vorbeşte, cel care vorbeşte se
străduieşte permanent să fie treaz, să îşi menţină conştienţa
trează, iar celălalt, dacă ascultă cu adevărat, face un gest de
deschidere sufletească, de retragere a individualităţii într-o
oarecare măsură din sufletesc-spiritualul lui şi lasă sufletesc-
spiritualul celuilalt să se manifeste în el.
Dieter Brüll a avut o idee genială şi a comparat aceasta
cu cultul religios. Şi zice aşa: Există nişte faze ale cultului
religios care sunt aceleaşi ca şi fazele unei discuţii în sensul
fenomenului social originar. Prima fază a cultului religios
este vestirea, a doua este jertfa, a treia transsubstanţierea şi a
patra este comuniunea.
Vestirea sau curăţarea au loc în momentul când mi le las
pe ale mele deoparte şi îl ascult pe celălalt. A doua fază,
sacrificiul, cere nu numai să îmi las propriile porniri, ci
efectiv să renunţ la o parte din conştienţa de sine, pentru că
nu pot să îl ascult pe celălalt cu adevărat şi în acelaşi timp să
am o conştienţă de sine perfectă, totală. Deci fac un
sacrificiu. După aceea transsubstanţierea este atunci când, în
Pământ iubit
sacrificiul acela care a avut astfel loc, celălalt îmi poate
depune ceva, transsubstanţiază sufletesc-spiritualul meu cu
sufletesc-spiritualul lui. Şi după aceea fac o mişcare, a patra,
revin la mine. Şi văd cu Eul meu ce am descoperit în mine
însumi. Ce am găsit acolo ca urmare a celor depuse de
celălalt? Şi s-ar putea, ca urmare a ce mi-a spus celălalt, să
urmeze nişte vorbe, sau o faptă, sau o intenţie, ştiu eu ce.
Aceasta este un fel de comuniune între mine şi celălalt.
Aceasta este esenţa noilor Misterii, aceasta este esenţa
care, în educaţia esoterică, nu a mai fost niciunde până atunci
în lume, şi această esenţă o găsim la Anonimii Alcoolici, la
mişcările New Age, unde oamenii vorbesc unii cu alţii
de-adevăratelea. Şi o găsim din păcate destul de puţin la
mişcarea antroposofică, unde se vorbeşte mult în sensul
vechilor Misterii, încă intelectual, la nivel de cap, autoritar.
Şi astea aparţin de ceea ce v-am spus că voi numi teosofie.
Ce nu au celelalte mişcări spirituale care au apărut în
ziua de astăzi şi care poartă ceva din caracterul noilor
Misterii? Nu au caracterul ştiinţific, deci ei au între ei acele
schimburi intense, dar nu au caracterul ştiinţific al înţelegerii
celor trăite spiritual şi spun aiureli de te doare mintea.
Inclusiv unii antroposofi zic aiureli, cu fiinţe elementale cu
cizme de cauciuc roz. Dar este părerea mea profundă că
Steiner, când a expus noile Misterii, nu a adus încă o
învăţătură nouă, adăugată la acelea pe care le-a dat până
atunci. Nu învăţătura, ci acest mod – ca atunci când oamenii
stau de vorbă unii cu alţii să se reveleze ceva de la unul la
altul – este inima noilor Misterii.
Şi acum, dacă tot e vorba să fim aşa docţi cu cât am citit
noi antroposofie, se poate căuta în conferinţa „Ce face
îngerul în corpul nostru astral?”, şi acolo zice Steiner că
religia viitorului va fi perceperea spiritualului în celălalt om.
Şi, credeţi-mă, asta se întâmplă, şi toată lumea dacă are un
ochi cu adevărat deschis, va vedea că se întâmplă. Să vă dau
un exemplu. Eram la Brachenreuthe, în Germania, unde
lucram pedagogie curativă cu copii cu handicap. Şi se făcea
acolo aşa-numita conferinţă pedagogică – creată de Karl
König, care şi el a fost un om care a făcut multe lucruri bune
–, şi aceea avea un mers foarte strict. Se adunau acolo toţi
oamenii care aveau de-a face cu un copil, puteau să fie şi 20.
Mai întâi se face o descriere fizică a copilului, copilul
nefiind prezent. După aceea se face anamneza, mersul vieţii,
absolut tot, rapoarte, cum e acasă, cum e la şcoală, cum e la
terapii, cum e acolo, cum e dincolo, după anumite puncte de
vedere. Se încearcă să se facă o imagine care să trăiască în
sufletul tuturor celor prezenţi. Se poate discuta cum astea se
aseamănă – dar acum timpul nu ne permite – fazelor prin
care trece omul şi când îşi face meditaţiile la el în cameră, şi
merge până la intuiţie şi aşa mai departe. Se întâmpla şi
acolo, într-o grupă – şi nu era o meditaţie în genul celor de la
New Age, că stăm toţi pe podea, unul zice ceva şi vai ce
frumos am meditat împreună. Ci era un lucru perfect
conştient şi controlabil şi se putea trăi cu adevărat cum apare
acolo, în grup, o imagine a copilului. Oamenii construiau
acea imagine, discutau după aceea liber şi plecau acasă. Şi se
întâlneau peste câteva zile şi vedeau ce le-a vorbit acea
imagine, ce impulsuri s-au născut în ei. Aceasta este o
inspiraţie, iar prima fază de descriere şi aprofundare în
imaginea copilului este o imaginaţie.
Să vă dau un exemplu: aveam o fetiţă care nu avea un
handicap foarte puternic, putea să priceapă destul de mult,
dar avea o personalitate extrem de slabă. O colegă de cameră
şi o prietenă de-a ei, care era foarte voluntară, făcea cu ea ce
vroia. Dacă i-ar fi spus: mergi la fereastră şi scoate limba,
Primăvară 2011
aproape că s-ar fi dus. Cei care aveam de-a face cu ea ne-am
întrebat: cum să-i dezvoltăm conştienţa de sine? Conştienţa
de sine, în sensul acesta, se dezvoltă în comunicarea cu
ceilalţi, în opoziţia faţă de lume, aşa este prima dată. Şi, din
cel puţin două locuri, a venit în mod independent exact
acelaşi impuls, aceeaşi idee. Această idee nu se putea deduce
mecanic-intelectual, şi nici nu era ceva de găsit în cărţi. Am
zis: O îndrumăm să se joace cu respectiva colegă de cameră
jocuri de genul „Nu te supăra, frate”. Pentru că la „Nu te
supăra, frate” te confrunţi cu celălalt, încerci să îi iei piesele,
dar confruntarea nu este nici cu ceartă, nici cu supărare. Dar
e o confruntare de la Eu la Eu, care duce la întărirea
conştienţei de sine. Sau când joci „Roşu prinde”, din nou,
încerci să iei cărţile celuilalt, deci tu să îi faci ceva celuilalt,
dar într-o formă de joc.
Se putea trăi în aceste conferinţe cum fiinţa copilului
devine acolo atât de vie în noi, şi cum aduceam acest
element inspirativ, cum acel element inspirativ trăia în noi
când ne întâlneam şi ne făcea să spunem: Aha, în direcţia
asta trebuie să mergem. Deci începeam să dăm direcţii
terapeutice, pe care, după aceea, le puneam în practică în
viaţa de zi cu zi. Iar punerea lor concretă în practică, nu în
mod mecanic, ci viu, în moment, era o intuiţie.
Eu cred că aceasta este cheia noilor Misterii. Noile
Misterii sunt cele care se întâmplă de la om la om. În acest
sens se revelează spiritualul. După cum am spus, nu în mod
intelectual. Şi, dacă grupa respectivă de oameni lucrează aşa
cum trebuie împreună, nu numai că află unul despre altul
lucruri deosebite, dar se poate percepe clar, cel puţin la nivel
de simţire sufletească, cum în acea grupă ajung să trăiască
fiinţe spirituale. Îngeri, de exemplu. Sau alte fiinţe de altă
natură, care acţionează în grupă. Un om nu poate să facă asta
singur. Drumul vechi îşi păstrează şi el complet
îndreptăţirea. La ceea ce facem noi în cămăruţa noastră se
adaugă însă acest drum nou şi, dacă-l practicăm, acest drum
nou aduce rezultate. Şi nu trebuie să fii un iniţiat, nu trebuie
să fii un om perfect, nu trebuie să fii cine ştie ce, ca să-l
practici – trebuie să ai dorinţa de a-l întâlni pe celălalt.
Vedem acum ce omoară acest drum. Pentru că, în aceeaşi
măsură cu noul, trăiesc în noi şi impulsurile vechi, care îl
omoară: autoritatea, intelectualismul, vorbitul doar din ceea
ce am citit şi nu din ceea ce am trăit, teama de a spune
lucruri care să ne pătrundă până în adevărul fiinţei noastre.
Aşa sunt lucrurile că eu lucrez cu împreună cu Tiberiu
Resiga la proiectul de agricultură biologic-dinamică. De fapt,
el lucrează şi eu mai stau de vorbă cu el, că eu am altă slujbă.
Şi noi trebuie să comunicăm, să vedem ce e de făcut. Şi cum
stăteam noi de vorbă i-am zis: Măi Tibi, ştii care au fost
momentele cele mai bune pe care le-am avut împreună? Cele
în care am fost cu maşina, că uneori mergem la Mediaş şi ne
ia 3 ore dus, 3 ore întors. Sau mergem la Sibiu, sau la Cluj,
sau mai ştiu eu pe unde am fost noi. Şi atunci stăm de vorbă
în maşină despre tot felul de lucruri. Tibi mi-a dat dreptate.
Care au fost urmările acestui stat de vorbă? Tibi vorbeşte,
îmi spune multe şi eu încerc să îmi fac o imagine, pentru că
eu nu prea îmi dau seama ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi a
activităţii lui, pentru că nu sunt acolo, dar datorită faptului că
am avut un pic aşa de deşteptăciune să-l ascult, am schimbat
radical proiectele noastre, şi ceea ce vroiam să facem, de cel
puţin două ori. Sunt lucruri de care nu mi-a spus el direct că
trebuie schimbate, pentru că nu îi erau conştiente, deşi le
purta în el. El a vorbit, eu am ascultat, am făcut acest gest de
a lua în mine cele spuse şi după aceea când am venit la loc,
după cum am descris mai sus. În acea comuniune i-am zis:
21
Pământ iubit
Dar, măi Tibi, n-ar fi mai bine dacă aşa şi aşa? Iar el a zis:
Ba da, să ştii că ai dreptate.
De fapt, el m-a învăţat pe mine, dar nu a ştiut că mă
învaţă. Şi astea sunt lucruri care se pot trăi. Şi astea sunt
lucruri care se pot trăi şi într-o grupă de studiu. Şi, dacă
grupa de studiu nu trăieşte asta, nu e antroposofică, pentru că
– să îmi fie acum cu iertare, voi fi acum un pic unilateral –
acum câţiva ani m-a întrebat un prieten din afara ţării cum e
cu Societatea Antroposofică din România, iar eu i-am zis:
Avem o Societate Teosofică care se numeşte Antroposofică.
Cum am zis, un pic exagerat. Dar şi adevărat în acelaşi timp.
Acuma haideţi să ne uităm la ce înseamnă antroposofie
în Estul Europei, ce înseamnă antroposofie în Vestul
Europei. Numesc Vest, restul Europei. Există aici, în Est,
faţă de Vest, o tendinţă instinctivă şi firească, aş zice, către
ceea ce se cheamă înţelepciune. Stai aici de vorbă cu un om
oarecare de pe stradă şi îţi spune aşa nişte lucruri pline de
înţelepciune. Estul are această tendinţă către înţelepciune.
Dar nu este personalizată, nu este lucrată şi pătrunsă. Şi este
o tendinţă către sectarism. Noi suntem aceştia, antroposofii,
în grupă închisă, acolo este lumea rea, şi avem o tendinţă de
a rămâne în lumea ideilor şi de a nu pătrunde pe plan
sufletesc. Dar binecuvântaţi sunt acei oameni care reuşesc să
se întâlnească pe plan sufletesc.
În Est există tendinţa de a avea conducători spirituali,
care au o uşoară alură de guru, „în Societatea Antroposofică,
cutare a zis că...” Educaţia de sine este un lucru despre care
se vorbeşte, dar se face mult prea puţin. Îmi spunea Johanna
Spalinger, într-un moment de disperare: Le vorbesc de
educaţia de sine oamenilor care sunt activi în pedagogie
curativă şi terapie socială şi ei nici măcar nu înţeleg despre
ce este vorba. Poate era exagerat, dar este un adevăr că eu
am lucrat în alte ţări cu tineri de 19 ani care spuneau: Asta
trebuie să schimb la mine, dacă vreau să lucrez cu acest
copil. Şi se străduiau să schimbe!
Pe de altă parte, vin aici la noi tot felul de oameni din
Vest – aş descrie că ei suferă de acţionarism, vin şi fac şi mai
au şi bani uneori, şi prin asta putere. Ei stăpânesc tehnici de
dezvoltare sufletească şi tehnici de dezvoltare socială, şi ei
ştiu lucrurile acestea şi le imprimă imediat în voinţă.
Tendinţa Estului e, cum vine cineva din străinătate, să spună:
Ce frumos, acum o să vină acela şi totul o să fie bine. Trăiam
aşa o prostie, că o şcoală Waldorf aştepta să vină cutare din
Germania, un om cu anumite calităţi reale, să îi înveţe cum
Fii viu! – Cum îmi descopăr drumul?
Secţiunea pentru tineri
Simeria Veche, 29 iulie-5 august 2011
În această vară paşii ne poartă din nou pe drumul spre alt
simpozion pentru tineri la Simeria Veche. El are-a face cu
perioada întrebărilor arzătoare despre destin, misiune, ideal.
Astfel, ceea ce-i leagă pe tinerii din Secţiunea pentru Tineri
sunt întrebările pe care le poartă în suflet, întrebări care se
referă la fiinţa sufletesc-spirituală a omului care trăieşte
într-o lume impregnată de spirit.
Ce ne uneşte în cadrul acestei mişcări spirituale de
tineret?
22
Primăvară 2011
să ţină conferinţa în şcoală, pentru că ei nu reuşesc să tacă în
timpul conferinţei, vorbesc toţi odată – ştiu unde s-a
întâmplat aşa ceva. Iar cei care vin, cu acest acţionarism, fac,
dreg, pun iniţiative pe picioare, pleacă, şi majoritatea
iniţiativelor făcute astfel, ce se întâmplă cu ele? Cad. Da, aşa
este.
Bineînţeles că am descris aici cazuri extreme, tendinţe
de care cele două părţi de lume trebuie să se ferească, pentru
că există şi multe exemple pozitive, constructive, acolo unde
oamenii sunt conştienţi de pericolele care îi pasc şi
acţionează ca atare.
Ce lipseşte şi Estului şi Vestului de fapt, în modul de a fi
firesc, netrecut prin autoeducare? Lipseşte o cultură a
mijlocului, lipseşte o cultură a inimii, lipseşte o cultură a
întâlnirii. Dar nu numai a întâlnirii, că ne întâlnim şi mergem
împreună să bem o cafea sau o bere – deşi şi asta poate avea
o importanţă enormă – ci în acel sens adevărat, al
fenomenului social fundamental. Care, după cum am văzut,
cere în acelaşi timp acea coloană vertebrală a educaţiei
esoterice a fiecăruia. Să zicem a educaţiei de sine. Rudolf
Steiner şi-a dorit ca Societatea Antroposofică să aibă o totală
deschidere faţă de lume, să fie cea mai deschisă, cea mai
democratică instituţie din lume, care să practice în acelaşi
timp cel mai profund esoterism. Şi cred că, dacă ne-am
apropia, în mică parte, de lucrurile pe care le-am descris, am
face nişte paşi în faţă.
Când am fost la ultimul simpozion de tineret de la Sibiu,
a fost acolo un tânăr student venit pentru prima dată la o
asemenea întâlnire. El ne-a spus: Eu am fost la tot felul de
mişcări spirituale, dar o asemenea toleranţă ca la voi nu am
văzut niciunde. Aşa a spus el. Mi-a săltat inima-n piept. Ce e
drept, la acea întâlnire am reuşit să cultivăm acea toleranţă.
Nu a fost nimeni cu autoritate, nu a fost nimic forţat şi
generaţia tânără caută asta. Caută întâlnirea. Poţi să stai de
vorbă pe teme antroposofice profunde de nu se poate, cu
aproape orice om de pe stradă pe care ajungi să îl cunoşti. Şi
să ai acel moment de întâlnire cu el. Eu trăiesc într-un mediu
unde nu sunt antroposofi în viaţa mea de zi cu zi.
Nevastă-mea, atât, în rest nimeni. Şi pot să am asemenea
întâlniri cu ceilalţi, dar nu atunci când vin cu dogme, ci când
stau să îi ascult cu adevărat şi când răspund cu ceea ce
într-adevăr trăieşte în mine. Şi cred că acesta este secretul
noilor Misterii.
Vă mulţumesc.
ANUNŢURI
Străduinţa de a evolua spiritual având la bază ştiinţa
spirituală sau antroposofia, ştiinţă introdusă de Rudolf
Steiner, unul din marii iniţiaţi moderni, la începutul secolului
al XX-lea. Aşadar idealul tinerilor din această mişcare
globală este unul spiritual, izvorât dintr-o sete faţă de
cunoaşterea spiritualului din om şi din lume.
Această sete ne conduce la idealul Fii viu! – ce va fi
purtat de noi în suflete în acest an la Simeria Veche. Detalii
pe www.simpozion.org.