STADIALITATEA

Ciclurile vieții reprezintă perioade de vârstă relativ asemănătoare pentu toţi oamenii, fiind descrise
și clasificate sub forma stadiilor dezvoltării.

Stadiile genetice indică specificul dimensiunilor cognitive, afective și social- morale.

Stadiile de vârstă in perspectiva evoluției caracteristicilor vieții psihice, nesuprapunându-se cu

stadiile genetice ale proceselor psihice.
Sub influenţa unei multitudini de factori care acţionează diferit la diferite niveluri ale structurării fiinţei
umane, aceasta se transformă pe parcursul vieţii, manifestând comportamente din ce în ce mai diversificate şi
mai eficiente în raport cu nevoile sale adaptative.Dezvoltarea fizică (la nivelul corpului); dezvoltarea
personală (la nivelul personalităţii) şi dezvoltarea socială (la nivelul modalităţilor de interelaţionare cu alţii)
sunt transformări ale fiinţei umane care se intercondiţionează, îşi pot potenţa sau limita manifestările
specifice. Dezvoltarea psihică exprimă restructurările care au loc la nivelul psihicului uman şi se diferenţiază
de cele două aspecte ale dezvoltării ontogenetice a individului menţionate, creşterea şi maturizarea. Din
majoritatea modelelor descriptiv-explicative ale dezvoltării psihice umane nu lipsesc referiri la: factori
condiţionali sau determinanţi, stadii, repere psihogenetice ale aprecierii procesului dezvoltării (Golu, 1985).

Stadialitatea dezvoltării psihice este un reper semnificativ pentru optimizarea intervenţiei instructiv-
educative În fiecare ciclu de viaţă sau perioadă şcolară, individul, pe lângă diferenţele individuale
determinate de zestrea lui genetică, de mediul şi educaţia de care a beneficiat, manifestă însuşiri comune
ciclului vieţii sau perioadei şcolare în care se află. Aceste însuşiri comune se referă la: particularităţile bio-
fizice, ale proceselor psihice şi ale personalităţii, la tipul fundamental de activitate, la relaţiile sociale în
care se angajează şi la tensiunile şi contradicţiile interne pe care le are de depăşit în procesul adaptării.
Stadialitatea dezvoltării psihice este o realitate cu importante consecinţe în plan educativ.
Stadiile dezvoltării psihice exprimă niveluri diferite de adaptare psihică ce se pot demarca după următoarele
criterii: tipul fundamental de activitate, tipul de relaţii specifice în care se angajează individul, tipuri de
tensiuni şi consumuri de energie (U. Şchiopu, 1980, p. 90).

1
 Teorii privind dezvoltarea psihică

• Teoria dezvoltării cognitive (constructivismul piagetian) – Jean Piaget

• Abordarea psihodinamică(teoria psihanalitică) – Sigmund Freud
• Teoria dezvoltării morale – L. Kohlberg
• Teoria dezvoltării psihosociale – Erik Erikson

Teoria dezvoltării cognitive – J. Piaget

Piaget spune că schimbările în inteligenţă apar secvenţial, fiecare stadiu depinzând de cel anterior.
Dezvoltarea inteligenţei se realizează în secvenţe invariabile/stadii;
Dezvoltarea cognitivă este mai mult decât acumularea de noi fapte şi idei existente în stocurile
noastre de informaţii, ea exprimă transformările în modalitatea de a da sens lumii în care trăim, de a obţine şi
organiza informaţia care permite construirea acestui sens. Procesele cognitive se schimbă radical de la
naştere la maturitate sub influenţa a 4 factori

• stadiul senzoriomotor (0-18/24 de luni): copilul achiziţionează schema obiectului, limbajul şi

gândirea simbolică;
• stadiul preoperaţional (2-5/7 ani): copilul de vârstă preşcolară achiziţionează gândirea logică;
• stadiul operaţiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gândi logic probleme „concrete”, „acum şi
aici”; gândirea devine reversibilă, înţelege deducţia cunoscând proprietăţile obiectelor;
• stadiul operaţiilor formale (12/13 ani): adolescenţii sunt capabili să opereze mental cu probleme
abstracte, ipotetice; au o gândire ştiinţifică, capabili de deducţii sistematice în baza unor ipoteze.

2
Abordarea psihodinamică a dezvoltării - S. Freud
Sigmund Freud (1856-1939) a observat că majoritatea tulburărilor nevrotice manifestate
la pacienţii săi, păreau să îşi aibă originea mai degrabă în experienţele traumatice din trecut şi
nu în bolile fizice.

Un element central în teoria psihanalitică se referă la importanţa mecanismelor de apărare

cum ar fi: refularea (îndepărtarea experienţelor dureroase din
memorie); regresia (întoarcerea la moduri de comportament de nivel
inferior); proiecţia (exprimarea propriilor atitudini ca şi cum ele ar proveni de la o altă
persoană); sublimarea (exprimarea instinctelor bazale, printr-o activitate, creaţie artistică);
identificare (asemănarea dintre comportamentul copiilor şi generaţiile mai învârstă).
Stadiile psihosexuale (după Freud)
Stadiul oral (de la naştere, la 1 an): energia libidinală este centrată la nivelul gurii, copilul
obţinând satisfacţie prin supt şi muşcat. Freud opina că:
Stadiul anal (al doilea an de viaţă): senzaţiile de plăcere sunt localizate la nivelul mucoaselor
rectului. Aşadar, senzaţiile de plăcere asociate cu „expulzarea” sau „retenţia” se asociază cu
comportamentul care are implicaţii sociale.
Stadiul falic (de la 3 la 6 ani): energia libidinală se centrează asupra organelor genitale.
Freud a descris specificul complexelor Oedip și Electra. Fanteziile sexuale ale băieţelului
accentuează invidia relaţiei intime a tatălui cu mama şi se teme de pedeapsa sub forma
castrării dorinţelor sale interzise. Complexul Oedip este rezolvat când copilul se identifică cu
tatăl.
Complexul Electra descrie trăirea de către fetiță a sentimentului castrării, deoarece nu
posedă penis, suferind de invidie de penis, motiv pentru care
se atașează de tată, posesorul
unui penis, iar în final se identifică cu mama pentru a fi caa.eIntegrarea satisfăcătoare a
complexelor Oedip şi Electra are ca efect identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex.
Perioada de latenţă (de la 6 ani la pubertate)
: perioada dezvoltării Eului, a deprinderilor
sociale şi intelectuale.
Stadiul genital (pubertatea): se intensifică interesul pentru plăcerea sexuală

3
 Teoria dezvoltării morale (L. Kohlberg) - stadii ale genezei raţionamentului moral:

1. nivelul premoral sau preconvenţional(4-10 ani): sunt integrate etichete culturale ale
anturajului: bun/rău, are dreptate/se înşeală, cuminte/obraznic, faptele fiind judecate după
consecinţele lor şi nu din prisma cauzalităţii.
2. nivelul convenţionalităţii morale (10-13 ani): conformarea la normele exterioare
solicitate în familie şi grupuri de apartenenţă, pentru a primi recunoaşterea statutului,
respectiv a aprecierii.
a) moralitatea bunelor relaţii: copilul respectă norma din dorinţa de a fi recunoscut ca un băiat
„bun” sau o fată „bună”. Se prefigurează judecarea faptelor după intenţie şi nu numai după
consecinţe;
b) moralitatea legii şi ordinii: reglementează conduita tuturor, în beneficiul personal;
3. nivelul autonomiei morale sau al interiorizării şi acceptării personale a principiilor
morale (după 13 ani, la tinereţe sau niciodată).
a) moralitatea contractuală: acceptarea democratică a legii şi a standardelor morale, rezultat al
unei decizii mutuale;
b) moralitatea principiilor individuale de conduită (propriul sistem de valori: justiţie,
reciprocitate, egalitate, demnitate).
Teoria dezvoltării psihosociale (Erik Erikson)
Erikson propune opt stadii care acoperă perioada întregii vieţi:
Primul an de viata (stadiul oral) – încredere/neîncredere (dependența copilului de calitatea
îngrijirii).
Stadiul 1 – 3 ani – autonomia și emanciparea/simțul rușinii și al îndoielii.
Stadiul 4 – 5 ani – constituirea inițiativei/ vinovăția. În cazul în care inițiativa nu este
îngrădită, ea devine caracteristică psihică.
Stadiul 6 – 11 ani – sârguința/ inferioritatea.
Stadiul 12 – 18 / 20 ani – conștientizarea identității Eului/ confuzia rolurilor.
Vârsta mijlocie 20 – 30/35 ani – intimitate/ izolare.
Vârsta adultă mijlocie 35 - 50/60– altruism/ egocentrism.
Anii bâtrâneții 60... ani – realizare/ disperare.