Caracterizare - Harap-Alb

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat in anul 1877 și contureaza lupta dintre
bine si rau, invingand intotdeauna binele.
Personajul principal al operei este Harap- Alb, care, din punct de vedere social, beneficiaza
de mai multe statuturi: la inceput este creionat ca un fiu de crai neexperimentat, apoi devine sluga
Spanului (dupa ce acesta il pacaleste in padure) , ca in final sa ajunga imparat.
Din desfasurarea actiunii se detaseaza portretul eroului, Harap-Alb, tanarul naiv si necopt
ce pleaca in calatoria initiatica pentru a parcurge propriul traseu al maturizarii. Harap-Alb este din
punct de vedere al statutului epic, un personaj eponim, principal, masculin, individual, pozitiv,
prezent si rotund., iar ipostazele diferite in care este surprins, dar si trasaturile complexe il
lumineaza din perspective multiple, lucru caracteristic protagonistului unui basm.
Portretul fizic al eroului nu este clar redat, personajul nefiind individualizat, pentru a putea
ramane la stadiul generalitatii. Are insa o infatisare placuta, evidentiata pe parcursul textului “cam
boboc de felul sau” , “cam fricos”, expresii ce evidentiaza teama, milostivenia si inocenta sa.
Portretul moral este conturat atat prin modalitati directe – aprecieri ale naratorului, ale altor
personaje sau ale personajelor insasi, cat si prin modalitati indirecte – fapte, replici, ganduri,
gesture, relatia cu celalalte personaje, mediul de viata, caci personajele basmelor sunt complexe,
fiind surprinse in diferite situatii de viata ce le lumineaza diferitele trasaturi.
Astfel, vocea obiectiva a naratorului il prezinta direct pe erou incadrandu-l in colectivitatea
tinerilor neinitiati: “era cam boboc de felul sau”. Este inocent, fricos si naiv. “Sunt deprins a
asculta de tata” sugereaza caracterul sau reiesit din propriile cuvinte(autocaracterizre), iar
aprecierile Sfintei Duminici : “luminate craisor”, “slab de inger”, “mai fricos decat o femeie”,
“gaina plouata”, ale calului “nu te steam asa de fricos”, ale spanului “pentru vrednicia lui mi l-a dat
tata”(caracterizare directa realizata de celelalte personaje) , ii pun in evidenta trasaturile definitorii.
Eroul este definit mai ales prin caracterizare indirecta - faptele, replicile, gandurile si
mediul in care traieste ne evidentiaza un personaj complex, un adevarat fiu de crai, ce isi
dovedeste pe parcurs nobletea. In ciuda conflictului major, el isi respecta juramantul cu credinta,
este tolerant si milos. Faptele sale demonstreaza acest lucru : “ ca tovaras, era partas la toate, si la
paguba si la castig, si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii, in calatoria sa la
imparatul Ros”. Este ajutat, sfatuit, indrumat de cei care ii apreciaza bunatatea sufleteasca. Aceasta
este trasatura morala esentiala dezvaluita de multe dintre secventele narative: miluirea cersetoarei
cu un banut, ocolirea furnicilor pentru a nu le strica nunta, gasirea adapostului pentru roiul de
albine. De astfel, Sfanta Duminica ii aminteste mereu “puterea milosteniei si inima ta cea buna te
ajuta”. Numele sau sugereaza pierderea identitatii precum si necesitatea revenirii la aceasta.
Gesturile ii evidentiaza naivitatea si neputinta de a vedea dincolo de aparente : o ignora pe batrana
cersetoare cu toate ca aceasta ii ofera suficiente motive pentru a se face crezuta. Nu tine seama de
sfaturile ei si loveste “calul grebanos, dupuros si slab”. Ca orice tanar, este instabil sufleteste,
trecand cu usurinta de la o stare la alta. Bate calul si-l numeste “ghijoaca uricioasa” cand acesta ii
pare o “gloaba” si o “rapciuga”, fiind manios, dar i se adreseaza cu “dragul meu tovaras” si
“calutul meu” cand isi da seama de puterile sale neobisnuite.
Harap- Alb isi dezvaluie calitatile si defectele prin relatiile cu celelalte personaje. Este un
fiu iubitor care sufera cand isi vede tatal amarat : “ros cum ii gotca, iese afara din gradina si incepe
a plange in inima sa”.Cu Spanul este in relatii conflictuale, fiind capabil de ura, dar ramand
credincios juramantului facut: “ Da, stapane, zise Harap-Alb, lasand ochii-n jos”. Alte sentimente
il leaga de Sfanta Duminica pe care o considera “maicuta” lui, in fata careia se arata neprefacut,
temator, descurajat. De calul sau este atasat mai mult decat de un prieten, il alinta si-l pretuieste,
descoperind in el cel mai bun confident : “Ei, calutul meu, cand ai sti tu in ce necaz am intrat”.
In opinia mea, evolutia eroului de la un simplu fiu de crai, la un imparat se inscrie in tema
basmului – triumful binelui asupra raului. Desi nu dispune de puteri supranaturale sau insusiri
exceptionale, reuseste sa invinga raul si sa capete o serie de calitati datorita probelor la care este
supus. Cu toate acestea, eroul nu si-ar putea indeplini scopul drumului initiatic fara ajutorul
Spanului si de aceea, acesta are rolul de a-l ajuta in formarea sa spirituala.
In concluzie, consider ca prin personajul Harap-Alb, Creanga a reusit sa creeze un
personaj fascinant, care aminteste mai degraba de eroul din Amintiri din copilarie decat de Fat-
Frumos, dar care ne atraga de partea lui in drumul maturizarii sale, amintindu-ne de drumul pe care
noi insine l-am parcurs sau suntem pe cale sa o facem.