O surpriză neașteptată

Elev - Holtei Iancu

Într-o după amiază friguroasă de iarnă, mă întorceam de la școală spre casă. La

fiecare al doilea pas, îmi suflam în pumni pentru a-mi încălzi mâinile degerate.
Deodată, de undeva dintre arbuștii înghețați de pe marginea trotuarului, mi se
părut că aud un scâncet slab.

Am încetinit pasul și am ascultat mai atent, iar privirea mi-am îndreptat-o spre
golurile de sub arbuști. Nu știam dacă mi s-a părut sau dacă a fost aievea. Puțin
emoționat, m-am aplecat și am zărit un petec de pătură maro, care se mișca
încetișor. Apoi, un alt scâncet! De data asta mult mai clar!

Cu teamă, am întins mâna și am dat la o parte pătura zdrențuită. M-au întimpinat

un botic și doi ochișori cafenii. Erau ai unui cățeluș plăpând și înfrigurat. Se uita la
mine, implorându-mă, parcă, să îl salvez.

Prin cap mi-au trecut o serie de întrebări: Ce să fac cu el? Să îi caut stăpânul? Dar
unde? Să îl las acolo? Dar oare nu va îngheța de frig? Să îl iau acasă? Știam că
mama nu este de acord să ținem animale în casă. După câteva secunde de
dezbateri interne, mi-am luat inima în dinți și am hotărât că cea mai bună soluție
pentru bietul cățel ar fi să îl iau cu mine. Mi-am spus că îmi voi asuma îngrijirea
lui. Tot ce mai rămânea de făcut era să o conving pe mama să mă lase să îi
construiesc pe balcon o căsuță dintr-o cutie de carton. Să îl găzduim până vom
hotărî ce vom face pe viitor cu el.
Zis și făcut. L-am ridicat și l-am acoperit cu haina mea. Încetișor, tremuratul lui,
dar și al meu, au încetat. Căldura corpului lui mi-a dat încredere că finalul va fi
pozitiv bietu, Pufi! Îl botezasem, tocmai când am ajuns în fața blocului.

În dreptul ușii, cu cățelușul în brațe, aveam inima puțin strânsă. Îmi era teamă că
mama m-ar putea trimite să îl duc înapoi, unde l-am găsit.

Mare mi-a fost uimirea când mama mi-a deschis ușa și, zărind ochișorii triști ai lui
Pufi mijind de sub haina mea, mi-a spus:

— Dragul meu, nici nu știi ce bucurie mi-ai făcut! Nu credeam, că de ziua mea voi
primi un cadou viu.
—Dar, mama, eu credeam că nu vrei să ținem animale în apartament.
— Da, dragul meu, dar asta se întâmpla atunci când nu te aveam pe tine. Orice
cadou din partea băiatului meu este cadoul perfect pentru mine.
— Îți mulțumesc, mama, pentru că ai încredere în mine și pentru că ești de acord
să salvăm împreună un suflet de cățel!

A fost o zi de neuitat!