Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Revolutia de La 1821
Revolutia de La 1821
Iuliana
Revolutia de la 1821
Insa Revolutia de la 1821 a avut un caracter national evidentiat de relatiile lui Tudor
Vladimirescu si a boierimii din Tara Romaneasca cu Eteria, masurile luate pentru transformarea
unor obiective civile din Oltenia in baze militare, preocuparile de organizare militara a
Adunarii Norodului si disciplina instaurata in armata. Din motive de diplomatie dar si pentru ca
avea anumite retineri fata de organizarea eteristilor si fata de posibilitatea interventiei rusilor in
sprijinul romanilor si grecilor, Tudor a cautat sa menajeze susceptibilitatile Portii Otomane. De
aceea, pentru a nu atrage interventia rapida a turcilor, documentele oficiale ale revolutiei nu
precizeaza inlaturarea dominatiei otomane ca obiectiv national.
Parascanu Gabriela
Iuliana
Documentul program al Revolutiei din 1821 care preconiza organizarea interna a tarii a fost
definitivat in cursul lunii februarie si se numea Cererile Norodului Romanesc. El prevedea
suprimarea abuzurilor din administratie, desfiintarea vamilor interne, reducerea impozitelor,
formarea unei armate nationale. Aceste masuri vizau modernizarea societatii romanesti dar nu
subminau total puterea economica si politica a boierimii, in conditiile in care era nevoie de
unitatea tuturor fortelor sociale pentru inlaturarea dominatiei turco-fanariote.
Tudor a parasit Oltenia si s-a indreptat in fruntea armatei revolutionare spre Bucuresti, unde a
ajuns in cursul lunii martie, in acelasi timp cu armata eterista condusa de Alexandru Ipsilanti,
care venise din Moldova si urma sa se indrepte spre Dunare, pentru a declansa lupta de
eliberare din Balcani impotriva turcilor. In conditiile in care Rusia a condamnat atat miscarea
revolutionara a lui Tudor cat si actiunea eteristilor, Tudor a inteles ca este imperios necesar sa
colaboreze cu boerimea pentru a legitima regimul politic instaurat la Bucuresti. Timp de
aproape doua luni el a condus Tara Romaneasca in caliate de domn si si-a exprimat intentia de
a colabora cu elita politica din Moldova, pentru a-si atinge obiectivele comune.
In luna mai a anului 1821, armata turca a intrat in tara. Constient ca armata sa de 6000 de
oameni impreuna cu trupele eteriste nu va putea sa-i invinga pe turci, Tudor a continuat
tratativele cu Poarta, initiate anterior si a refuzat sa lupte alaturi de eteristi impotriva armatei
otomane. Atitudinea sa a fost considerata de greci ca o tradare, drept pentru care Eteria l-a
condamnat la moarte si la executat. In scurt timp armata revolutionara romana s-a dezintegrat
iar la inceputul lunii iunie 1821, trupele eteriste au fost invinse succesiv de turci la manastirea
Nucet si apoi la Dragasani.
În asemenea condiții, Tudor Vladimirescu a inițiat discuții cu conducerea mișcării eteriste, iar
concomitent, prin intermediul boierilor Divanului, a inițiat tratative cu reprezentanții
otomanilor – pașalele din Silistra, Vidin și Brăila – dar și cu principalele puteri interesate în
zonă.
După ce Alexandru Ipsilanti a evitat mai multă vreme să accepte o întâlnire cu Vladimirescu,
la sfârșitul lunii martie cei doi conducători s-au întâlnit la marginea Bucureștiului. Tudor a
respins și de această dată cererea eteriștilor de unire a celor două mișcări, practic de
subordonarea a armatei pandurilor comandamentului armatei revoluționare grecești. Tudor a
protestat față de intrarea eteriștilor în București, susținând că rezolvarea problemelor interne
ține exclusiv de competența pandurilor, iar sprijinul extern trebuind să se limiteze doar la
intervenții diplomatice.Întânirea dintre cei doi conducători s-a încheiat cu o înțelegere
fragilă, în așteptarea unei medieri internaționale și a părăsirii teritoriului național de eteriști.
Ipsilanti s-a retras la Târgoviște iar oamenii săi au ocupat județele din nord. Vladimirescu a
întărit tabăra de la Cotroceni.
În condițiile în care o parte a boierilor înspăimântați încercau să fugă din Capitală iar Eteria se
înstăpânise în nordul Munteniei, Tudor a pus sub pază pe unii dintre membrii Divanului care
intenționau să se refugieze la Târgoviște sau în Transilvania. În colaborare cu boierii rămași
în București și cu clerul din Capitală, Tudor a continuat negocierile. Rezultatele negocierilor
au fost nesatisfăcătoare, pașalele cerând în primul rând dezarmarea armatei pandurilor și
reprimarea eteriștilor. Cum Tudor nu a acceptat condițiile turcilor, iar oastea Porții se
pregătea de ofensivă, Tudor Vladimirescu a luat singura decizie corectă din punct de vedere
militar: retragera în zona întărită a Olteniei și organizarea unei rezistențe de durată. La
începutul lunii mai 18.000 de soldați otomani au intrat în Moldova pe la Brăila, iar alți 15.000
de militari turci au traversat Dunărea pe la Calafat, Giurgiu și Oltenița în Muntenia. În
concepția lui Vladimirescu, durata mare a rezistenței românești ar fi putut atrage atenția
puterilor occidentale, care ar fi putut interveni la rândul lor pe lângă Poartă pentru acceptarea
revendicărilor românilor. Pe 15/27 mai, oastea revoluționară de sub comanda lui Tudor a
început retragerea pe direcția București – Pitești – Râmnicu Vâlcea. Pe 18/30 mai oastea
revoluționară ajunsese în apropiere de Golești. Eteriștii, deși ar fi dorit să oprească retragerea
lui Tudor către bazele de rezistență din Oltenia, nu se sințeau în stare să reușească acest lucru,
pe de-o parte datorită tăriei forțelor de sub comanda liderului român, pe de alta datorită
amenințării exercitate de garnizoanele pandurilor aflate pe malul drept al Oltului, gata să iasă
în întâmpinarea comandantaului lor.
Asasinarea lui Tudor Vladimirescu a lipsit revoluția de conducerea unitară de până în acel
moment, iar „Adunarea norodului” a început să se dezorganizeze încet. Destrămarea armatei
pandurilor nu s-a petrecut imediat, aceștia luptând separat sau în alianță cu eteriștii cu
otomanii până spre sfârșitul lunii iunie.
Alexandru Ipsilatinti, după ce încercase fără succes să reziste otomanilor în fața Târgoviștei pe
25 mai/7 iunie, a hotărât să reia parțial planul lui Tudor de rezistență îndelungată în zonele
fortificate ale Olteniei. Pentru a-și croi drum spre Oltenia, eteriștii ar fi trebuit să înfrângă
unitățile otomane de la Drăgășani. Aici, pe 7/19 iunie s-a scris ultimul episod important al
confruntărilor Eteriei , ajutați de detașamente ale pandurilor cu trupele otomane. Turcii,
superiori din punct de vedere numeric și al dotării au reușit să-și înfrângă adversarii. Ciocniri
sporadice dintre turci și panduri s-au mai înregistrat până în luna august. Mai multe căpetenii
ale pandurilor, printre care și Papa Vladimirescu (fratele lui Tudor Vladimirescu) au căzut
prizonieri și au fost duși la sud de Dunăre.