Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe - REPUBLICARE

Legea 8/1996 din 2018.06.14

Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 4 aprilie 2022 până la 30 aprilie 2022

Intră în vigoare:
26 iunie 1996 An

Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe - REPUBLICARE

Dată act: 14-mar-1996
Emitent: Parlamentul

TITLUL I:Dreptul de autor

PARTEA I:Dispoziţii generale

CAPITOLUL I:Dispoziţii introductive

Art. 1
(1)Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor
opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest
drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.
(2)Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la
cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.
(3)Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai în condiţiile respectării prevederilor legislaţiei
naţionale în materia prelucrării datelor cu caracter personal.

Art. 2
Recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia
acordată prin alte dispoziţii legale.
Art. 21
(1)În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după urmează:
a)serviciu online auxiliar - un serviciu online care constă în furnizarea către public, de către
sau sub controlul şi responsabilitatea unui organism de radiodifuziune sau televiziune, de
programe de televiziune sau radio, simultan cu difuzarea lor de către organismul de
radiodifuziune sau televiziune ori în cursul unei perioade definite de timp după această
difuzare, precum şi a oricărui material care are caracter auxiliar în raport cu această difuzare;
b)retransmisie - orice retransmitere simultană, nealterată şi integrală, alta decât retransmisia
prin cablu, pentru recepţionarea de către public a unei transmisii iniţiale pornind din oricare
stat membru de programe de televiziune sau de radio destinate recepţionării de către public,
în cazul în care o astfel de transmisie iniţială este efectuată prin mijloace cu fir sau fără fir,
inclusiv prin satelit, dar nu online;
c)mediu gestionat - un mediu în care un operator al unui serviciu de retransmisie furnizează o
retransmisie securizată unor utilizatori autorizaţi;
d)introducere directă - un proces tehnic prin care un organism de radiodifuziune sau
televiziune îşi transmite semnalele purtătoare de programe unui organism care nu este un
organism de radiodifuziune sau televiziune, astfel încât semnalele purtătoare de programe nu
sunt accesibile publicului în timpul transmisiei respective;
e)organizaţie de cercetare - o universitate, inclusiv bibliotecile acesteia, un institut de
cercetare sau orice altă entitate al cărei scop principal este efectuarea de cercetări ştiinţifice
sau desfăşurarea de activităţi educaţionale care includ, de asemenea, efectuarea de cercetări
ştiinţifice, fără scop lucrativ sau prin reinvestirea tuturor profiturilor în cercetarea ştiinţifică
ori în temeiul unei misiuni de interes public, recunoscută prin lege, astfel încât de accesul la
rezultatele generate de o astfel de cercetare ştiinţifică să nu poată beneficia, în mod
preferenţial, o entitate care exercită o influenţă decisivă asupra unei astfel de organizaţii;
f)extragerea textului şi a datelor - orice tehnică analitică automatizată care vizează analizarea
textului şi a datelor în formă digitală pentru a genera informaţii precum modele, tendinţe şi
corelaţii, fără însă a se limita la acestea;
g)instituţie de conservare a patrimoniului cultural - o bibliotecă deschisă publicului sau un
muzeu, o arhivă sau o instituţie de conservare a patrimoniului cinematografic sau sonor,
precum şi orice alte instituţii publice de cultură care desfăşoară activităţi în domeniul
educaţiei, organizate în afara sistemului naţional de învăţământ formal, având drept scop
păstrarea şi promovarea culturii naţionale;
h)publicaţie de presă - o colecţie alcătuită în principal din opere literare cu caracter
jurnalistic, dar care poate include şi alte opere sau alte obiecte protejate;
i)editor de publicaţii de presă - furnizor de servicii la iniţiativa, pe răspunderea editorială şi
sub supravegherea căruia este publicată, în orice formă de mass-media, scrisă sau online, o
publicaţie de presă în sensul dispoziţiilor prezentei legi;
j)serviciu al societăţii informaţionale - un serviciu astfel cum este definit la art. 4 alin. (1)
pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi
realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice,
precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele
membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările
ulterioare;
k)furnizor al unui serviciu online de partajare de conţinut - un furnizor al unui serviciu al
societăţii informaţionale, al cărui scop principal sau unul dintre scopurile principale este acela
de a stoca şi de a oferi publicului acces la un volum semnificativ de opere protejate prin drept
de autor sau de alte obiecte protejate încărcate de către utilizatorii săi, pe care le organizează
şi le promovează direct sau indirect, spre exemplu, prin utilizarea unor mijloace de
promovare ţintită, în scop lucrativ.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b) trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a)retransmisia să fie efectuată de o altă parte decât organismul de radiodifuziune sau
televiziune care a efectuat transmisia iniţială sau sub controlul şi responsabilitatea căruia a
fost efectuată transmisia iniţială, indiferent de modul în care partea care realizează
retransmisia obţine semnalele purtătoare de program de la organismul de radiodifuziune sau
televiziune în scopul retransmisiei; şi
b)atunci când retransmisia se face printr-un serviciu de acces la internet, astfel cum este
acesta definit la art. 2 pct. 2 paragraful 2 din Regulamentul (UE) 2015/2.120 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2015 de stabilire a unor măsuri privind accesul la
internetul deschis şi de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal şi
drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile electronice de comunicaţii şi a
Regulamentului (UE) nr. 531/2012 privind roamingul în reţelele publice de comunicaţii
mobile în interiorul Uniunii, aceasta să aibă loc într-un mediu gestionat.
(3)Pentru a fi considerată publicaţie de presă în sensul prevăzut la alin. (1) lit. h) este
necesară îndeplinirea următoarelor criterii:
a)constituie un element individual în cadrul unei publicaţii periodice sau publicaţii actualizate
regulat sub un singur titlu, cum ar fi un ziar sau o revistă de interes general ori de specialitate;
b)are scopul de a oferi publicului larg informaţii referitoare la ştiri sau alte subiecte;
c)este publicată în orice formă de mass-media, scrisă sau online, la iniţiativa, pe răspunderea
editorială şi sub supravegherea unui furnizor de servicii organizat potrivit legii.
(4)Nu reprezintă publicaţii de presă, în sensul alin. (1) lit. h), publicaţiile periodice care sunt
publicate în scop ştiinţific sau academic, cum ar fi revistele ştiinţifice.
(5)Enciclopediile online fără scop lucrativ, arhivele educaţionale sau ştiinţifice fără scop
lucrativ, platformele de elaborare şi de partajare de softuri cu sursă deschisă, prestatorii de
servicii de comunicaţii electronice, astfel cum sunt definite/definiţi la art. 4 alin. (1) pct. 9 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările
ulterioare, pieţele online, serviciile cloud destinate întreprinderilor ori serviciile cloud care le
permit utilizatorilor să încarce conţinuturi pentru propriul uz nu sunt considerate prestatori de
servicii online de partajare de conţinut în sensul alin. (1) lit. k).

CAPITOLUL II:Subiectul dreptului de autor

Art. 3
(1)Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera.
(2)În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului
persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul.
(3)Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite în condiţiile legii.
(4)Sunt recunoscuţi şi protejaţi ca titulari ai dreptului de autor persoanele fizice sau juridice,
care au dobândit această calitate prin moştenire sau cesiune, în condiţiile legii, precum şi
editorii de opere muzicale şi de opere scrise, pentru drepturile care le-au fost transferate în
baza unor acorduri individuale şi care au dreptul cel puţin la o parte din veniturile provenite
din drepturi.
(5)Este considerat utilizator orice persoană fizică sau juridică care întreprinde acţiuni
condiţionate de autorizarea de către autori sau titularii de drepturi, de remunerarea acestora
sau de plata unor compensaţii către aceştia şi care nu acţionează în calitate de consumator.

Art. 4
(1)Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost
adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică.
(2)Când opera a fost adusă la cunoştinţa publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim
care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau
juridică ce o face publică având consimţământul autorului, atât timp cât acesta nu îşi
dezvăluie identitatea.

Art. 5
(1)Este operă comună opera creată de mai mulţi coautori, în colaborare.
(2)Dreptul de autor asupra operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care unul poate
fi autorul principal, în condiţiile prezentei legi.
(3)În lipsa unei convenţii contrare, coautorii nu pot utiliza opera decât de comun acord.
Refuzul consimţământului din partea oricăruia dintre coautori trebuie să fie temeinic
justificat.
(4)În cazul în care contribuţia fiecărui coautor este distinctă, aceasta poate fi utilizată separat,
cu condiţia să nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalţi coautori.
(5)În cazul utilizării operei create în colaborare, remuneraţia se cuvine coautorilor în
proporţiile pe care aceştia le-au convenit. În lipsa unei convenţii, remuneraţia se împarte
proporţional cu părţile de contribuţie ale autorilor sau în mod egal, dacă acestea nu se pot
stabili.

Art. 6
(1)Este operă colectivă opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot,
fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre
coautori asupra ansamblului operei create.
(2)În lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei
fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată.

CAPITOLUL III:Obiectul dreptului de autor

Art. 7
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul
literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de
exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:
a)scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte
opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
b)operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare,
manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c)compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d)operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e)operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f)operele fotografice, fotogramele peliculelor cinematografice, precum şi orice alte opere
exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g)operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului,
desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări
practice;
h)operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează
proiectele de arhitectură;
i)lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în
general.

Art. 8
Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al
dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente, şi anume:
a)traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice
alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă
intelectuală de creaţie;
b)culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile,
colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care,
prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.

Art. 9
Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele:
a)ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau
conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de
preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b)textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale
ale acestora;
c)simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi:
stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d)mijloacele de plată;
e)ştirile şi informaţiile de presă;
f)simplele fapte şi date.
g)fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice şi altele asemenea;
h)materiale rezultate dintr-un act de reproducere a unei opere de artă vizuală, al cărei termen
de protecţie a expirat, cu excepţia cazului în care materialul rezultat din actul de reproducere
este original, în sensul că reprezintă o creaţie intelectuală proprie a autorului.

Art. 91
Se consideră că o operă sau un alt obiect protejat se află în afara circuitului comercial atunci
când se poate presupune, cu bună-credinţă, că întreaga operă sau întregul obiect protejat nu se
află la dispoziţia publicului prin canalele comerciale obişnuite, după ce s-a depus un efort
rezonabil pentru a determina dacă este disponibil(ă) publicului.

CAPITOLUL IV:Conţinutul dreptului de autor

Art. 10
Autorul unei opere are următoarele drepturi morale:
a)dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
b)dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c)dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
d)dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări,
precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa;
e)dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare,
prejudiciaţi prin exercitarea retractării.

Art. 11
(1)Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.
(2)După moartea autorului, exerciţiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) se
transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există
moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care a
administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr de
membri, din domeniul respectiv de creaţie.

Art. 12
Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi
utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii.

Art. 13
Utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului
de a autoriza sau de a interzice:
a)reproducerea operei;
b)distribuirea operei;
c)importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul
autorului, după operă;
d)închirierea operei;
e)împrumutul operei;
f)comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea
operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment
ales, în mod individual, de către public;
g)radiodifuzarea operei;
h)retransmiterea prin cablu a operei;
i)realizarea de opere derivate.
j)retransmisia operei.

Art. 14
Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a
uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin
orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau
audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu
mijloace electronice.

Art. 15
(1)Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înţelege vânzarea sau orice alt mod de
transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi
oferirea publică a acestora.
(2)Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept
de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul
de drepturi sau cu consimţământul acestuia.

Art. 16
Prin import, în sensul prezentei legi, se înţelege introducerea pe piaţa internă, cu scopul
comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel
de suport.

Art. 17
Prin închiriere, în sensul prezentei legi, se înţelege punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru
un timp limitat şi pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere.

Art. 18
(1)Prin împrumut, în sensul prezentei legi, se înţelege punerea la dispoziţie spre utilizare,
pentru un timp limitat şi fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei
opere prin intermediul unei instituţii care permite accesul publicului în acest scop.
(2)Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului şi dă dreptul acestuia
la o remuneraţie echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunţări.
(3)Remuneraţia echitabilă prevăzută la alin. (2) nu se datorează în cazul în care împrumutul
este realizat prin bibliotecile instituţiilor de învăţământ şi prin bibliotecile publice cu acces
gratuit.
(4)Împrumutul unor opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale nu poate avea loc
decât după 6 luni de la prima distribuire a operei.
(5)Dreptul de împrumut nu se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de
drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţă, efectuat sau
consimţit de titularul de drepturi.

Art. 19
Dispoziţiile prezentei legi privind închirierea şi împrumutul nu se aplică:
a)construcţiilor rezultate din proiecte arhitecturale;
b)originalelor sau copiilor operelor de design ori de artă aplicată, utilizate pentru realizarea
produselor de consum;
c)originalelor sau copiilor operelor, realizate în scopul comunicării publice ori pentru a căror
utilizare există un contract;
d)lucrărilor de referinţă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituţii;
e)operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt
utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.

Art. 20
(1)Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin
orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună
un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al
cunoştinţelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate
publică de execuţie ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă
plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură, proiecţia publică a operelor
cinematografice şi a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea
într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi
prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate.
De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau
fără fir, realizată prin punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de
calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din
orice loc sau în orice moment ales în mod individual.
(2)Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziţia
publicului a operelor nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de
punere la dispoziţia publicului.
(3)În vederea aplicării principiului ţării de origine, actele de comunicare publică şi de
punere la dispoziţia publicului a operelor sau altor obiecte protejate, prin mijloace cu
fir sau fără fir, astfel încât membrii publicului să poată avea acces la acestea în orice loc
şi în orice moment ales în mod individual, care au loc în cazul furnizării către public:
a)a unor programe de radio; sau
b)a unor programe de televiziune care sunt:
(i)programe de ştiri şi actualităţi;
(ii)producţii proprii finanţate integral de organismul de radiodifuziune, când aceste acte de
comunicare publică sau de punere la dispoziţia publicului sunt efectuate în cadrul unui
serviciu online auxiliar de către sau sub controlul şi responsabilitatea unui organism de
radiodifuziune, precum şi actele de reproducere a operelor sau altor obiecte protejate care
sunt necesare pentru furnizarea, accesarea sau utilizarea acestui serviciu online pentru
aceleaşi programe, în scopul exercitării dreptului de autor şi a drepturilor conexe relevante
pentru respectivele acte, se consideră a avea loc numai în statul membru în care organismul
de radiodifuziune îşi are sediul principal.
(4)La stabilirea remuneraţiei pentru drepturile cărora li se aplică principiul ţării de origine,
părţile iau în considerare toate aspectele serviciului online auxiliar, cum ar fi caracteristicile
serviciului, inclusiv durata disponibilităţii online a programelor furnizate în cadrul
serviciului, audienţa şi versiunile lingvistice oferite.
(5)Criteriile stabilite la alin. (4) nu exclud calcularea remuneraţiei pe baza veniturilor
organismului de radiodifuziune sau televiziune, provenite din activitatea serviciului online
auxiliar.
(6)Aplicarea principiul ţării de origine nu aduce atingere libertăţii contractuale a titularilor de
drepturi şi a organismelor de radiodifuziune sau televiziune de a încheia acorduri, în
conformitate cu dreptul Uniunii Europene, de limitare a exploatării respectivelor drepturi,
inclusiv a drepturilor prevăzute la art. 14, art. 15 alin. (1) şi art. 20 alin. (1).
(7)Prevederile alin. (3) lit. b) nu se aplică transmisiilor de evenimente sportive, de opere şi
alte obiecte protejate incluse în acestea.

Art. 21
În sensul prezentei legi, prin radiodifuzare se înţelege:
a)emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice
mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a
reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepţionării de
către public;
b)transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau
prin orice alt procedeu similar, inclusiv prin introducere directă, cu excepţia reţelelor de
calculatoare, în scopul recepţionării ei de către public.

Art. 22
Prin retransmisie prin cablu, în sensul prezentei legi, se înţelege retransmiterea simultană,
nealterată şi integrală, prin cablu sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte pentru
recepţionarea de către public a unei transmisii iniţiale sau a retransmisiei ce are loc pe
teritoriul naţional ori, după caz, a unei transmisii iniţiale pornind din alt stat membru, prin
mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv prin satelit, de programe de televiziune sau de radio
destinate recepţionării de către public, indiferent de modul în care operatorul unui serviciu de
retransmisie prin cablu obţine semnalele purtătoare de program de la organismul de
radiodifuziune sau televiziune în scopul retransmisiei.

Art. 23
Prin realizarea de opere derivate, în sensul prezentei legi, se înţelege traducerea, publicarea
în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă
aceasta constituie creaţie intelectuală.

Art. 24
(1)Autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice
beneficiază de un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preţul net de
vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor,
precum şi dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.
(2)Dreptul menţionat la alin. (1) se aplică tuturor actelor de revânzare a unei opere originale
de artă grafică sau plastică ori a unei opere fotografice care implică, în calitate de vânzători,
cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum şi orice comerciant de opere de
artă.
(3)În sensul prezentei legi, copiile operelor originale de artă sau fotografice, care au fost
făcute într-un număr limitat de către însuşi autorul lor sau cu aprobarea acestuia, sunt
considerate opere de artă originale.
(4)Suma datorată în temeiul alin. (1) se calculează conform următoarelor cote, fără a
putea depăşi 12.500 euro sau contravaloarea în lei:
a)de la 300 la 3.000 euro - 5%;
b)de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%;
c)de la 50.000,01 la 200.000 euro - 3%;
d)de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%;
e)de la 350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%;
f)peste 500.000 euro - 0,25%.
(5)Vânzătorul trebuie să îi comunice autorului informaţiile prevăzute la alin. (1), în termen de
două luni de la data vânzării, răspunzând de reţinerea procentelor sau cotelor din preţul de
vânzare, fără adăugarea altor taxe, şi de plată către autor a sumei datorate conform
prevederilor alin. (4).
(6)Beneficiarii dreptului de suită sau reprezentanţii acestora pot solicita, timp de 3 ani de la
data revânzării, persoanelor prevăzute la alin. (2) informaţii necesare pentru a asigura plata
sumelor datorate conform prevederilor alin. (4).
(7)Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.

Art. 25
Proprietarul sau posesorul unei opere este dator să permită accesul autorului operei şi să o
pună la dispoziţia acestuia, dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său de
autor şi cu condiţia ca prin aceasta să nu se aducă atingere unui interes legitim al
proprietarului sau al posesorului. În acest caz, proprietarul sau posesorul poate pretinde
autorului operei o garanţie suficientă pentru securitatea operei, asigurarea acesteia la o sumă
ce reprezintă valoarea pe piaţă a originalului, precum şi o remuneraţie corespunzătoare.

Art. 26
(1)Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi
autorului ei la preţul de cost al materialului.
(2)Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o
copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.
(3)În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale
operei şi de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor.

CAPITOLUL V:Durata protecţiei dreptului de autor

Art. 27
(1)Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice se naşte din momentul
creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare.
(2)Dacă opera este creată, într-o perioadă de timp, în părţi, serii, volume şi în orice alte forme
de dezvoltare creativă, termenul de protecţie va fi calculat, potrivit alin. (1), pentru fiecare
dintre aceste componente.

Art. 28
(1)Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 şi 24 durează tot timpul vieţii autorului, iar
după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de
70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică în mod legal. Dacă
nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă
mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune
colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie. Remuneraţiile
colectate din utilizări se fac venit la fondul social cultural al organismului de gestiune
colectivă care exercită aceste drepturi.

(2)Persoana care, după încetarea protecţiei dreptului de autor, aduce la cunoştinţa publică, în
mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte beneficiază de protecţia echivalentă
cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecţiei acestor drepturi este de 25 de
ani, începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţa publică în
mod legal.

Art. 29
(1)Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunoştinţa publică în mod legal,
sub pseudonim sau fără indicarea autorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunoştinţa
publică a acestora.
(2)În cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoştinţa publică înainte de expirarea
termenului prevăzut la alin. (1) sau pseudonimul adoptat de autor nu lasă nicio îndoială
asupra identităţii autorului se aplică dispoziţiile art. 28 alin. (1).

Art. 30
(1)Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor realizate în colaborare este de 70 de ani de
la moartea ultimului coautor.
(2)În cazul în care contribuţiile coautorilor sunt distincte, durata drepturilor patrimoniale
pentru fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la moartea fiecărui coautor.
(3)Termenul de protecţie a unei compoziţii muzicale cu text încetează după 70 de ani de la
decesul ultimului supravieţuitor dintre textier şi compozitor, indiferent dacă aceştia au fost
sau nu desemnaţi drept coautori, cu condiţia ca contribuţia adusă respectivei compoziţii
muzicale cu text să fi fost creată în mod special pentru aceasta.

Art. 31
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70 de ani de la data aducerii
operelor la cunoştinţa publică, în cazul în care aceasta nu se realizează timp de 70 de ani de la
crearea operelor, durata drepturilor patrimoniale expiră după trecerea a 70 de ani de la crearea
operelor.

Art. 32
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieţii
autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o
perioadă de 70 de ani.

Art. 33
Modificările neesenţiale, adăugările, tăieturile sau adaptările aduse în vederea selecţiei ori
aranjării, precum şi corectarea conţinutului unei opere sau colecţii, care sunt necesare pentru
continuarea activităţii colecţiei în modul în care a intenţionat autorul operei, nu vor extinde
termenul de protecţie a acestei opere sau colecţii.

Art. 34
Termenele stabilite în prezentul capitol se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului
următor morţii autorului sau aducerii operei la cunoştinţa publică, după caz.

CAPITOLUL VI:Limitele exercitării dreptului de autor

Art. 35
(1)Sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii,
următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţa publică, cu condiţia ca
acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi
să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:
a)reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative
ori pentru scopuri de siguranţă publică;
b)utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu
titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
c)utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de
radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv
învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de
învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în
măsura justificată de scopul urmărit;
d)reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul
bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau
ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei
opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al
pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
e)reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituţiile de
învăţământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii unui
avantaj comercial sau economic, direct ori indirect;
f)reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera,
distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică,
fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care
imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau
comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;
g)reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ,
exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul
publicului să fie fără plată;
h)utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate
de o autoritate publică;
i)utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expoziţiilor cu
acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă, ca mijloc de
promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.

(2)În condiţiile prevăzute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea,

radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect,
comercial sau economic:
a)de scurte extrase din articole de presă şi reportaje radiofonice sau televizate, în scopul
informării asupra problemelor de actualitate, cu excepţia celor pentru care o astfel de utilizare
este, în mod expres, rezervată;
b)de scurte fragmente ale conferinţelor, alocuţiunilor, pledoariilor şi ale altor opere de acelaşi
fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiţia ca aceste utilizări să aibă ca unic scop
informarea privind actualitatea;
c)de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informaţiilor privind evenimentele de actualitate,
dar numai în măsura justificată de scopul informării;
d)de opere, utilizate în scopul unic de ilustrare didactică sau de cercetare ştiinţifică;
e)de opere, în beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap şi
în limita cerută de handicapul respectiv.
(3)Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, în condiţiile prevăzute la alin. (1), actele
provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi
esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei
reţele între terţi, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect
protejat şi care nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare.
(4)În toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) şi la alin. (2) trebuie să se
menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi
imposibil; în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură trebuie să se
menţioneze şi locul unde se găseşte originalul.
Art. 351
(1)Sunt permise, fără consimţământul titularului oricărui drept de autor sau al oricărui
drept conex şi fără plata vreunei remuneraţii, reproducerea, distribuirea, comunicarea
către public, punerea la dispoziţia publicului, radiodifuzarea, închirierea şi împrumutul
unei opere sau altui obiect protejat, cu condiţia ca acestea să nu contravină exploatării
normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor, în scopul:
a)realizării, de către o persoană beneficiară sau o persoană care acţionează în numele
acesteia, a unui exemplar în format accesibil al unei opere sau al unui alt obiect protejat prin
drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana beneficiară are acces în mod legal, pentru
uzul exclusiv al persoanei beneficiare;
b)realizării, de către o entitate autorizată, a unui exemplar în format accesibil al unei opere
sau al unui alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana
beneficiară are acces în mod legal sau comunicarea publică, punerea la dispoziţie, distribuirea
sau împrumutul, fără scop lucrativ, al unui exemplar în format accesibil către o persoană
beneficiară sau o altă entitate autorizată în scopul utilizării exclusive de către o persoană
beneficiară.
(2)Expresia persoană beneficiară prevăzută la alin. (1) înseamnă, indiferent de orice
alte dizabilităţi, o persoană care:
a)este nevăzătoare;
b)are deficienţe de vedere ce nu pot fi corectate pentru a obţine o funcţie vizuală echivalentă,
în esenţă, cu cea a unei persoane fără astfel de deficienţe şi care, drept urmare, nu poate citi
opere tipărite în aceeaşi măsură, în esenţă, ca o persoană care nu este afectată de o astfel de
deficienţă;
c)are un handicap de percepţie sau dificultăţi de citire şi, în consecinţă, nu poate să citească
opere imprimate în aceeaşi măsură, în esenţă, ca o persoană care nu suferă de un astfel de
handicap;
d)suferă de un handicap fizic ce o împiedică să ţină în mână ori să manipuleze o carte sau să
îşi concentreze privirea ori să îşi mişte ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod
obişnuit pentru citire.
(3)În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos, prevăzute la alin. (1), au
următoarele semnificaţii:
a)operă sau alt obiect protejat înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte,
publicaţie periodică, ziar, revistă sau alte tipuri de scrieri, notaţii, inclusiv partituri, precum şi
ilustraţiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărţile
audio, şi în format digital, care este protejată prin drept de autor sau drepturi conexe şi care
este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziţia publicului în mod legal;
b)exemplar în format accesibil înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect
protejat, care este realizat într-un mod sau o formă alternativă şi care îi permite persoanei
beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte protejate, inclusiv acces în condiţii la fel de
viabile şi confortabile ca cele de care se bucură o persoană care nu suferă de niciuna dintre
deficienţele sau de niciunul dintre handicapurile prevăzute la alin. (2);
c)entitate autorizată înseamnă o entitate care este autorizată sau recunoscută de un stat
membru în vederea furnizării, fără scop lucrativ, către persoane beneficiare, de servicii de
educaţie, formare pedagogică, citire adaptativă sau acces la informaţii, incluzând şi instituţiile
publice sau organizaţiile fără scop lucrativ, care oferă aceleaşi servicii persoanelor
beneficiare ca una dintre activităţile lor de bază sau dintre obligaţiile lor instituţionale, sau ca
parte a misiunilor acestora de interes public. În scopul luării în evidenţă, entităţile autorizate
au obligaţia să notifice Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care urmează să comunice
informaţiile către punctul central de acces al Uniunii Europene şi către punctul de acces la
informaţii instituit de Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate
Intelectuală.
(4)În vederea realizării unui exemplar în format accesibil în conformitate cu prevederile
alin. (1) sunt exceptate de la dreptul de reproducere:
a)orice acte necesare pentru a modifica, a converti sau a adapta o operă sau alt obiect protejat
prin drept de autor sau drepturi conexe;
b)furnizarea mijloacelor necesare pentru a parcurge informaţiile într-un exemplar în format
accesibil;
c)modificările care ar putea fi necesare atunci când formatul unei opere sau al unui alt obiect
protejat este deja accesibil pentru anumite persoane beneficiare, în timp ce ar putea să nu fie
accesibil pentru alte persoane beneficiare, din cauza diferitelor deficienţe sau handicapuri sau
a diferitelor grade ale respectivelor deficienţe sau handicapuri.
(5)Utilizările prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure şi să respecte integritatea operei sau
obiectelor protejate prin drept de autor sau prin drepturi conexe, ţinând seama în mod
corespunzător de modificările necesare pentru ca opera sau alt obiect al protecţiei să devină
utilizabile în formatul accesibil.
(6)Orice dispoziţie contractuală care are drept scop înlăturarea sau limitarea în orice mod a
utilizărilor permise conform alin. (1) este nulă de drept.
Art. 352
(1)Entităţile autorizate care desfăşoară activitatea prevăzută la art. 351 alin. (1) lit. b) au
obligaţia stabilirii şi respectării unor proceduri clare şi transparente cu ocazia
îndeplinirii următoarelor obligaţii:
a)distribuie, comunică şi pun la dispoziţie exemplare în format accesibil numai către
persoanele beneficiare sau alte entităţi autorizate;
b)adoptă măsurile corespunzătoare pentru a descuraja reproducerea, distribuţia, comunicarea
către public sau punerea la dispoziţia publicului în mod neautorizat a exemplarelor în format
accesibil;
c)dă dovadă de grija cuvenită atunci când tratează operele sau alte obiecte protejate, precum
şi exemplarele în format accesibil ale acestora şi ţine evidenţa acestor operaţiuni;
d)publică şi actualizează, pe site-ul propriu, dacă este cazul, sau prin intermediul altor canale
online sau offline, informaţii cu privire la modul în care îşi respectă obligaţiile prevăzute la
lit. a)-c);
e)respectă dispoziţiile legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale
persoanelor beneficiare.
(2)Orice persoană beneficiară sau entitate autorizată, din România sau din alt stat membru al
Uniunii Europene, are dreptul să obţină, de la o entitate autorizată care desfăşoară activitatea
prevăzută la art. 351 alin. (1) lit. b) şi care are sediul în România, un exemplar în format
accesibil al unei opere sau alt obiect protejat, dacă acesta este disponibil.
(3)Entităţile autorizate din România au posibilitatea să solicite şi să obţină de la o entitate
autorizată din alt stat membru al Uniunii Europene un exemplar în format accesibil al unei
opere sau al altui obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe sau accesul la un
astfel de exemplar, în condiţiile legii naţionale a statului respectiv.
(4)La cererea persoanelor beneficiare, a altor entităţi autorizate sau a titularilor de
drepturi de autor, entitatea autorizată care desfăşoară activitatea prevăzută la art. 351
alin. (1) lit. b) este obligată să pună la dispoziţie, într-o formă accesibilă, următoarele
informaţii:
a)lista operelor sau a altor obiecte protejate prin drept de autor sau drepturi conexe, pentru
care dispune de exemplare în format accesibil, precizând formatele disponibile;
b)numele şi datele de contact referitoare la entităţile autorizate cu care a efectuat schimburi
de exemplare în format accesibil.
(5)Exportul de exemplar în format accesibil, efectuat de o entitate autorizată stabilită într-un
stat membru către o ţară terţă, care este parte la Tratatul de la Marrakesh, precum şi importul
de asemenea exemplare, dintr-o ţară terţă, membră a Tratatului de la Marrakesh, efectuat de o
persoană beneficiară sau de o entitate autorizată dintr-un stat membru, se efectuează în
condiţiile Regulamentului (UE) 2017/1.563 al Parlamentului European şi al Consiliului din
13 septembrie 2017 privind schimbul transfrontalier între Uniune şi ţările terţe de exemplare
în format accesibil ale anumitor opere şi ale altor obiecte ale protecţiei prin drept de autor şi
drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu
dificultăţi de citire a materialelor imprimate.

Art. 36
(1)Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei legi, reproducerea unei
opere fără consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei
familii, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţa publică, iar reproducerea să
nu contravină utilizării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul
drepturilor de utilizare.
(2)Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se
pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi pentru aparatele concepute
pentru realizarea de copii, în situaţia prevăzută la alin. (1), se va plăti o remuneraţie
compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi.
Art. 361
(1)Sunt permise reproducerea şi extragerea de text şi de date efectuate de către organizaţiile
de cercetare şi de instituţiile de conservare a patrimoniului cultural în scopuri de cercetare
ştiinţifică, din opere sau alte obiecte protejate, la care au acces în mod legal.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul drepturilor prevăzute la art. 141 alin. (1).
(3)Copiile operelor sau ale altor obiecte protejate realizate în conformitate cu alin. (1) se
păstrează cu luarea unor măsuri de securitate adecvate şi pot fi păstrate în scopuri de
cercetare ştiinţifică, inclusiv pentru a verifica rezultatele cercetării.
(4)Titularilor de drepturi li se permite să aplice măsuri menite să asigure securitatea şi
integritatea reţelelor şi a bazelor de date în care sunt găzduite operele sau alte obiecte
protejate, fără ca astfel de măsuri să excedeze ceea ce este necesar pentru atingerea
obiectivului respectiv.
(5)Titularii de drepturi, organizaţiile de cercetare şi instituţiile de conservare a patrimoniului
cultural pot să elaboreze, de comun acord, practici referitoare la aplicarea dispoziţiilor
înscrise în alin. (1)-(4).
Art. 362
(1)Sunt permise reproducerile şi extragerile din opere şi din alte obiecte protejate accesibile
în mod legal în scopul extragerii textului şi a datelor.
(2)Reproducerile şi extragerile efectuate în conformitate cu alin. (1) pot fi păstrate atât timp
cât este necesar pentru extragerea textului şi a datelor.
(3)Excepţia prevăzută la alin. (1) se aplică cu condiţia ca utilizarea operelor şi a altor obiecte
protejate să nu fi fost rezervată în mod expres de către titularii de drepturi în mod
corespunzător, cum ar fi mijloace care pot fi citite automat în cazul conţinutului făcut public
online.
(4)Aplicarea prezentului articol nu aduce atingere aplicării art. 361.
Art. 363
(1)Prin excepţie de la dreptul de comunicare publică şi dreptul de punere la dispoziţia
publicului, precum şi de la drepturile prevăzute la art. 74 alin. (1) şi art. 141 alin. (1),
sunt permise utilizările digitale ale operelor şi ale altor obiecte protejate, inclusiv în
mediul online şi cel transfrontalier, în măsura justificată de scopul necomercial urmărit,
de obiectivul unic de ilustrare didactică, cu condiţia ca o astfel de utilizare:
a)să aibă loc sub responsabilitatea unei instituţii de învăţământ, în clădirea acesteia sau în alt
loc, ori într-un mediu electronic securizat la care au acces doar elevii sau studenţii şi cadrele
didactice ale instituţiei de învăţământ;
b)să fie însoţită de indicarea sursei, inclusiv a numelui autorului, cu excepţia cazurilor în care
acest lucru se dovedeşte imposibil;
c)să nu urmărească un scop comercial;
d)să nu înlocuiască sau să afecteze achiziţionarea materialelor destinate pieţei educaţionale.
(2)Dacă instituţia de învăţământ care utilizează operele şi alte obiecte protejate în scopul unic
de ilustrare didactică prin intermediul unor medii electronice securizate, în conformitate cu
dispoziţiile prezentului articol, se află sub jurisdicţia României, se consideră că utilizarea are
loc numai pe teritoriul naţional.
Art. 364
Se exceptează de la dreptul de reproducere, precum şi de la drepturile prevăzute la art. 74
alin. (1) şi art. 141 alin. (1), realizarea de copii ale operelor sau obiectelor protejate aflate în
colecţiile permanente ale instituţiilor de conservare a patrimoniului cultural, în orice format
sau pe orice tip de suport, în scopul conservării şi în măsura în care este necesar pentru o
astfel de conservare.
Art. 365
(1)Orice dispoziţie contractuală care nu respectă excepţiile prevăzute la art. 361, 363 şi 364 nu
are forţă executorie.
(2)Prevederile art. 361, 363 şi 364 se aplică doar în cazuri speciale, cu condiţia să nu
contravină exploatării normale a operei sau altui obiect protejat şi să nu îl prejudicieze pe
autor sau pe titularii drepturilor.
(3)Titularii de drepturi care au instituit măsuri tehnice de protecţie au obligaţia de a pune la
dispoziţia beneficiarilor prevederilor art. 361, 363 şi 364 mijloacele necesare pentru accesul
legal la opere sau la oricare alt obiect al protecţiei.
(4)Titularii de drepturi pot să limiteze numărul copiilor realizate în condiţiile aplicării
prevederilor art. 361, 363 şi 364.

Art. 37
Transformarea unei opere, fără consimţământul autorului şi fără plata unei remuneraţii, este
permisă în următoarele cazuri:
a)dacă este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia
publicului;
b)dacă rezultatul transformării este o caricatură, parodie sau pastişă, cu condiţia ca rezultatul
să nu creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia;

c)dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor;

d)dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu
menţionarea autorului.

Art. 38
(1)În scopul de a testa funcţionarea produselor la momentul fabricării sau vânzării, societăţile
reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, care produc ori vând înregistrări sonore sau audiovizuale, echipament pentru
reproducerea ori comunicarea publică a acestora, precum şi echipament pentru receptarea de
emisiuni de radio şi de televiziune pot reproduce şi prezenta extrase din opere, cu condiţia ca
aceste operaţiuni să fie reduse la dimensiunile necesare testării.
(2)Pentru supravegherea utilizării repertoriului propriu de către terţi, organismele de gestiune
colectivă pot monitoriza prin orice mijloace activitatea utilizatorilor, fără a fi necesară
autorizarea acestora şi fără plată, putând solicita în acest scop şi informaţii de interes public,
deţinute, potrivit legii, de instituţiile publice competente.

Art. 39
(1)Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau
de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru nevoile propriilor emisiuni, în
scopul realizării, o singură dată, a radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări a
operei astfel înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, în schimbul
unei remuneraţii care nu poate face obiectul unei renunţări. Dacă în termen de 6 luni de la
prima radiodifuzare nu se solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă.
(2)În cazul înregistrărilor temporare ale unor opere realizate prin mijloace proprii de
organismele de radiodifuziune sau de televiziune pentru propriile emisiuni, conservarea
acestor înregistrări în arhivele oficiale este permisă în cazul în care prezintă o valoare
documentară deosebită.

CAPITOLUL VII:Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor

SECŢIUNEA I:Dispoziţii comune

Art. 40
(1)Autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai
drepturile sale patrimoniale.
(2)Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la anumite drepturi, pentru
un anumit teritoriu şi pentru o anumită durată.
(3)Drepturile patrimoniale ale autorului sau ale titularului dreptului de autor se pot transmite
prin cesiune exclusivă ori neexclusivă.
(4)În cazul cesiunii exclusive, însuşi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în
modalităţile, pe termenul şi pentru teritoriul convenite cu cesionarul şi nici nu mai poate
transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fi
expres prevăzut în contract.
(5)În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuşi opera şi
poate transmite dreptul neexclusiv şi altor persoane.
(6)Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său unei alte persoane decât cu
consimţământul expres al cedentului.
(7)Cesiunea unuia dintre drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de autor nu are
niciun efect asupra celorlalte drepturi ale sale, dacă nu s-a convenit altfel.
(8)Consimţământul menţionat la alin. (6) nu este necesar în cazul în care cesionarul, persoană
juridică, se transformă prin una dintre modalităţile prevăzute de lege.
Art. 401
(1)Atunci când acordă licenţe neexclusive sau îşi cesionează drepturile exclusive pentru
exploatarea operelor sau a altor obiecte protejate, autorii şi artiştii interpreţi sau executanţi au
dreptul să primească o remuneraţie adecvată şi proporţională în raport cu valoarea economică
a drepturilor autorizate sau cesionate, ţinând cont de contribuţia la ansamblul operei sau al
altor obiecte protejate, sau de exploatarea ei/lor efectivă, precum şi de practicile de piaţă.
Fără să reprezinte regula şi în lipsa unor clauze contrare, plata unei sume forfetare poate
constitui o remunerare adecvată şi proporţională.
(2)La punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) se ţine seama de principiul
libertăţii contractuale şi de cel al unui just echilibru între drepturile şi interesele părţilor, fiind
utilizate mecanisme precum acordurile colective sau contractele colective de muncă, după
caz.
(3)Aplicarea principiului prevăzut la alin. (1), în ceea ce priveşte licenţele neexclusive, nu
constituie o interdicţie pentru autorii şi artiştii interpreţi sau executanţi de a autoriza
utilizările necomerciale conform art. 144 alin. (4) lit. b), precum şi utilizările gratuite ale
operelor sau altor obiecte protejate, realizate prin intermediul licenţelor neexclusive.
Art. 402
(1)Autorii şi artiştii interpreţi sau executanţi primesc din partea succesorilor lor în drepturi
sau a părţilor cărora le-au acordat o licenţă sau le-au transferat drepturile lor, informaţii
privind exploatarea operelor şi a interpretărilor sau execuţiilor lor, în funcţie de
particularităţile fiecărui sector.
(2)Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să:
a)permită accesul la date recente, complete, relevante şi pertinente privind exploatarea
operelor şi a interpretărilor sau execuţiilor;
b)acopere toate modalităţile de exploatare şi toate sursele de venituri, inclusiv, dacă este
cazul, veniturile generate de produsele promoţionale sau veniturile relevante generate la nivel
mondial;
c)fie pe înţelesul autorului sau al artistului interpret sau executant şi să permită evaluarea
efectivă a valorii economice a drepturilor în cauză;
d)fie transmise periodic, cel puţin o dată pe an.
(3)În cazul în care drepturile prevăzute la alin. (1) au făcut ulterior obiectul unei licenţe,
autorii şi artiştii interpreţi sau executanţi sau reprezentanţii acestora primesc, la cerere, de la
subcontractanţi, informaţii suplimentare în cazul în care primul lor partener contractual nu
deţine toate informaţiile care ar fi necesare în sensul alin. (1).
(4)În cazul prevăzut la alin. (3), când se solicită informaţii suplimentare, primul partener
contractual al autorilor şi al artiştilor interpreţi sau executanţi furnizează informaţii cu privire
la identitatea subcontractanţilor. Cererile se pot adresa direct subcontractanţilor, de către
autori sau artiştii interpreţi sau executanţi ori pot fi adresate prin intermediul partenerului
contractual al autorului sau al artistului interpret sau executant.
(5)Obligaţia prevăzută la alin. (1) este proporţională şi eficace pentru a asigura un nivel
ridicat de transparenţă în fiecare sector.
(6)În cazuri justificate în mod corespunzător, în care sarcina administrativă generată de
obligaţia prevăzută la alin. (1) ar deveni disproporţionată în raport cu veniturile nete generate
de exploatarea operei ori a interpretării sau execuţiei, obligaţia se limitează la tipurile şi
nivelul de informaţii care pot fi aşteptate în mod rezonabil în astfel de cazuri.
(7)Obligaţia stabilită la alin. (1) nu se aplică în cazul în care contribuţia autorului ori a
artistului interpret sau executant nu este semnificativă având în vedere opera ori interpretarea
sau execuţia în ansamblu, cu excepţia cazului în care autorul sau artistul interpret sau
executant indică faptul că are nevoie de informaţii pentru exercitarea drepturilor sale
prevăzute la art. 451 alin. (1) şi (2) şi solicită informaţiile în acest scop.
(8)Obligaţia stabilită la alin. (1) nu se aplică în cazul contractelor încheiate de către
organismele de gestiune colectivă sau entităţile de gestiune independente.

Art. 41
În cazul cesiunii dreptului la reproducere a unei opere se prezumă că dreptul la distribuirea
copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat, cu excepţia dreptului la import,
dacă nu se prevede altfel prin contract.

Art. 42
(1)Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale
transmise şi să menţioneze, pentru fiecare dintre acestea, modalităţile de utilizare, durata şi
întinderea cesiunii, precum şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Absenţa oricăreia
dintre aceste prevederi dă dreptul părţii interesate de a cere rezilierea contractului.
(2)Cesiunea drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului,
nominalizate sau nenominalizate, este lovită de nulitate absolută.

Art. 43
Existenţa şi conţinutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai
prin forma scrisă a acestuia. Fac excepţie contractele având drept obiect opere utilizate în
presă.

Art. 44
(1)Remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se
stabileşte prin acordul părţilor. Cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional cu
încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.
(2)Când remuneraţia nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor
jurisdicţionale competente, potrivit legii, stabilirea remuneraţiei. Aceasta se va face avându-
se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeaşi categorie de opere, destinaţia şi durata
utilizării, precum şi alte circumstanţe ale cazului.
(3)[textul din Art. 44, alin. (3) din titlul I, partea I, capitolul VII, sectiunea I a fost abrogat la
04-apr-2022 de Art. I, punctul 15. din Legea 69/2022]
(4)[textul din Art. 44, alin. (4) din titlul I, partea I, capitolul VII, sectiunea I a fost abrogat la
04-apr-2022 de Art. I, punctul 15. din Legea 69/2022]
Art. 45
(1)În lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuţiilor
de serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparţin
autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terţi,
numai cu consimţământul angajatorului şi cu recompensarea acestuia pentru contribuţia la
costurile creaţiei. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu
necesită autorizarea angajatului autor.
(2)În cazul în care clauza prevăzută la alin. (1) există, aceasta urmează să cuprindă termenul
pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor. În absenţa precizării
termenului, acesta este de trei ani de la data predării operei.
(3)După expirarea termenelor prevăzute la alin. (2), în lipsa unei clauze contrare, angajatorul
este îndreptăţit să îi pretindă autorului plata unei cote rezonabile din veniturile obţinute din
utilizarea operei sale, pentru a compensa costurile suportate de angajator pentru crearea
operei de către angajat, în cadrul atribuţiilor de serviciu.
(4)La expirarea termenului menţionat la alin. (2) drepturile patrimoniale revin autorului.
(5)Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă îşi păstrează dreptul
exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creaţiei sale.
Art. 451
(1)În absenţa unor acorduri colective sau a unor contracte colective de muncă, în care să fie
prevăzut un mecanism comparabil cu mecanismul stabilit în prezentul articol, autorii şi
artiştii interpreţi sau executanţi au dreptul, inclusiv prin reprezentanţii lor, la o remuneraţie
suplimentară adecvată şi echitabilă din partea părţii cu care au încheiat un contract pentru
exploatarea drepturilor lor sau a succesorilor în drept ai acesteia, atunci când remuneraţia
convenită iniţial se dovedeşte a fi, în mod clar, disproporţionat de scăzută în raport cu toate
veniturile nete relevante ulterioare şi semnificativ mai mari decât estimările iniţiale, obţinute
din exploatarea operelor ori a interpretărilor sau a execuţiilor.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul contractelor încheiate cu organismele de gestiune
colectivă sau cu entităţile de gestiune independente ori în cazul în care autorul sau artistul
interpret sau executant este remunerat proporţional cu veniturile nete generate de utilizarea
operelor, interpretărilor sau a execuţiilor sale.
Art. 452
(1)Conflictele referitoare la obligaţia de transparenţă prevăzută la art. 402, precum şi cele
referitoare la mecanismul de ajustare a contractelor prevăzut la art. 451 pot face obiectul
medierii.
(2)Asociaţiile şi organizaţiile profesionale ale autorilor şi ale artiştilor interpreţi şi executanţi
pot iniţia procedura medierii prevăzută la alin. (1), la cererea specifică a unuia sau mai multor
autori ori artişti interpreţi sau executanţi.

Art. 46
(1)În lipsa unei convenţii contrare, titularul dreptului de autor asupra unei opere apărute într-o
publicaţie periodică păstrează dreptul de a o utiliza sub orice formă, cu condiţia să nu
prejudicieze publicaţia în care a apărut opera.
(2)În lipsa unei convenţii contrare, titularul dreptului de autor poate dispune liber de operă,
dacă aceasta nu a fost publicată în termen de o lună de la data acceptării, în cazul unui
cotidian, sau în termen de 6 luni, în cazul altor publicaţii.

Art. 47
(1)În cazul contractului de comandă pentru opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare,
drepturile patrimoniale aparţin autorului.
(2)Contractul de comandă a unei opere viitoare trebuie să cuprindă atât termenul de predare,
cât şi termenul de acceptare a operei.
(3)Persoana care comandă opera are dreptul să denunţe contractul dacă opera nu îndeplineşte
condiţiile stabilite. În caz de denunţare a contractului, sumele încasate de autor îi rămân
acestuia. Dacă, în vederea creării unei opere care a făcut obiectul unui contract de comandă,
s-au executat lucrări pregătitoare, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate.

Art. 48
(1)Autorul poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul
în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă şi dacă, prin
aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil.
(2)Autorul nu poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune, dacă motivele de neutilizare
sau de utilizare insuficientă se datorează propriei culpe, faptei unui terţ, unui caz fortuit sau
de forţă majoră.
(3)Desfiinţarea contractului de cesiune, menţionată la alin. (1), nu poate fi solicitată înainte
de expirarea a 2 ani de la data cesionării dreptului patrimonial asupra unei opere. În cazul
operelor cedate pentru publicaţiile cotidiene, acest termen va fi de 3 luni, iar în cazul
publicaţiilor periodice, de un an.
(4)Proprietarul originalului unei opere de artă plastică sau fotografică are dreptul să o expună
public, chiar dacă aceasta nu a fost adusă la cunoştinţa publică, în afara cazului în care
autorul a exclus în mod expres acest drept prin actul de înstrăinare a originalului.
(5)Autorul nu poate renunţa anticipat la exercitarea dreptului său de a solicita desfiinţarea
contractului de cesiune menţionat la alin. (1).
(6)Dobândirea proprietăţii asupra suportului material al operei nu conferă prin ea însăşi un
drept de utilizare asupra operei.
Art. 481
(1)În cazul în care un autor sau un artist interpret sau executant a acordat o licenţă exclusivă
sau şi-a transferat în mod exclusiv drepturile în ceea ce priveşte o operă sau un alt obiect
protejat, autorul ori artistul interpret sau executant are dreptul de a revoca integral sau parţial
licenţa sau transferul de drepturi în caz de neexploatare a respectivei opere sau a altui obiect
protejat.
(2)Mecanismul de revocare prevăzut la alin. (1) se aplică ţinându-se seama de
următoarele:
a)aspectele specifice sectoarelor muzical, audiovizual şi editorial şi diferitele categorii de
opere şi de interpretări sau execuţii;
b)importanţa relativă a contribuţiilor individuale şi a drepturilor şi intereselor legitime ale
tuturor autorilor şi artiştilor interpreţi sau executanţi, afectaţi de aplicarea mecanismului de
revocare de către un autor sau un artist interpret sau executant individual, în cazul în care o
operă sau un alt obiect protejat conţine contribuţia mai multor autori sau artişti interpreţi sau
executanţi.
(3)Autorii sau artiştii interpreţi sau executanţi pot alege să înceteze caracterul exclusiv al
contractului în loc să revoce licenţa sau transferul drepturilor, conform alin. (1).
(4)Revocarea prevăzută la alin. (1) nu poate fi solicitată înainte de expirarea a trei ani de la
data încheierii contractului de licenţă sau de transfer al drepturilor asupra operelor sau altor
obiecte protejate. În cazul operelor din publicaţiile cotidiene şi publicaţiile periodice, acest
termen este de un an. În cazul operelor audiovizuale, prezentul alineat se aplică fără a încălca
prevederile art. 72 alin. (3).
(5)În vederea aplicării prevederilor alin. (4), autorul sau artistul interpret sau executant
notifică persoana căreia i-au fost acordate licenţe sau transferate drepturile şi stabileşte un
termen adecvat, dar nu mai puţin de un an, până la care urmează să se exploateze drepturile
care fac obiectul licenţei sau care au fost transferate.
(6)După expirarea termenului stabilit conform alin. (5), autorul ori artistul interpret sau
executant poate alege să înceteze caracterul exclusiv al contractului, potrivit alin. (3).
(7)Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care neexploatarea drepturilor este cauzată, în
principal, de circumstanţe pe care autorul sau artistul interpret sau executant poate să le
remedieze.
(8)Clauzele contractuale care derogă de la mecanismul de revocare prevăzut la alin. (1) sunt
permise doar în cadrul acordurilor sau contractelor de negociere colectivă.
(9)Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul operelor sau altor obiecte protejate dacă aceste
opere conţin contribuţiile mai multor autori sau artişti interpreţi sau executanţi.
Art. 482
Clauzele contractuale care încalcă dispoziţiile art. 402, 451 şi 452 sunt interzise.

SECŢIUNEA II:Contractul de editare

Art. 49
(1)Prin contractul de editare, titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei
remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera.
(2)Nu constituie contract de editare convenţia prin care titularul dreptului de autor îl
împuterniceşte, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce şi, eventual, a distribui
opera.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (2) se aplică prevederile de drept comun referitoare la
contractul de antrepriză.

Art. 50
Titularul dreptului de autor poate ceda editorului şi dreptul de a autoriza traducerea şi
adaptarea operei.

Art. 51
Cesiunea către editor a dreptului de a autoriza alte persoane să adapteze opera sau să o
utilizeze în orice alt mod trebuie să facă obiectul unei prevederi contractuale exprese.

Art. 52
(1)Contractul de editare trebuie să cuprindă clauze cu privire la:
a)durata cesiunii;
b)natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii;
c)numărul maxim şi minim al exemplarelor;
d)remuneraţia autorului, stabilită în condiţiile prezentei legi;
e)numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;
f)termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii sau, după caz, ale fiecărui
tiraj;
g)termenul de predare a originalului operei de către autor;
h)procedura de control al numărului de exemplare produse de către editor.

(2)Absenţa oricăreia dintre clauzele prevăzute la lit. a), b) şi d) dă dreptul părţii interesate de
a cere anularea contractului.

Art. 53
(1)Editorul care a dobândit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum are, faţă de
alţi ofertanţi similari, la preţ egal, dreptul prioritar de publicare a operei în formă electronică.
Editorul trebuie să opteze în scris, în cel mult 30 de zile de la primirea ofertei scrise a
autorului.
(2)Dreptul menţionat la alin. (1) este valabil timp de 3 ani de la data publicării operei.

Art. 54
Editorul este obligat să permită autorului să aducă îmbunătăţiri sau alte modificări operei în
cazul unei ediţii noi, cu condiţia ca aceste îmbunătăţiri sau modificări să nu mărească esenţial
costurile editorului şi să nu schimbe caracterul operei, dacă în contract nu se prevede altfel.

Art. 55
Editorul va putea ceda contractul de editare numai cu consimţământul autorului.

Art. 56
Editorul este obligat să înapoieze autorului originalul operei, originalele operelor de artă,
ilustraţiile şi orice alte documente primite pentru publicare, dacă nu s-a convenit altfel.

Art. 57
(1)În lipsa unei clauze contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite
sau după epuizarea ultimei ediţii convenite.
(2)Se consideră epuizate ediţia sau tirajul al căror număr de exemplare nevândute este mai
mic de 5% din numărul total de exemplare şi, în orice caz, dacă este mai mic de 100 de
exemplare.
(3)Dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit
dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul
păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata remuneraţiei integrale
prevăzute în contract.
(4)Dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat
să o publice în termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia.
(5)În cazul în care editorul intenţionează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o
perioadă de 2 ani de la data publicării, şi dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta
este obligat să le ofere mai întâi autorului.

Art. 58
(1)În cazul distrugerii operei datorită forţei majore, autorul este îndreptăţit la o remuneraţie
care îi va fi plătită numai dacă opera s-a publicat.
(2)Dacă o ediţie pregătită este distrusă total, datorită forţei majore, înainte de a fi pusă în
circulaţie, editorul este îndreptăţit să pregătească o ediţie nouă, iar autorul va avea drept de
remuneraţie numai pentru una dintre aceste ediţii.
(3)Dacă o ediţie pregătită este distrusă parţial, datorită forţei majore, înainte de a fi pusă în
circulaţie, editorul este îndreptăţit să reproducă, fără plata remuneraţiei către autor, numai
atâtea copii câte au fost distruse.

SECŢIUNEA III:Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală

Art. 59
(1)Prin contractul de reprezentare teatrală ori de execuţie muzicală titularul dreptului de autor
cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a executa în public o
operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică ori
o pantomimă, în schimbul unei remuneraţii, iar cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o
execute în condiţiile convenite.
(2)Se pot încheia contracte generale de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală şi prin
intermediul organismelor de gestiune colectivă, în condiţiile prevăzute la art. 162 lit. d).

Art. 60
(1)Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală se încheie în scris, pe o durată
determinată ori pentru un număr determinat de comunicări publice.
(2)Contractul trebuie să prevadă termenul în care va avea loc premiera sau singura
reprezentare ori execuţie a operei, după caz, caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii,
teritoriul, precum şi remuneraţia autorului.
(3)Întreruperea reprezentărilor sau execuţiilor timp de 2 ani consecutivi, dacă nu s-a prevăzut
un alt termen prin contract, dă dreptul autorului de a solicita rezilierea contractului şi daune
pentru neexecutare, potrivit dreptului comun.
(4)Beneficiarul unui contract de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală nu îl poate
ceda unui terţ, organizator de spectacole, fără consimţământul scris al autorului sau al
reprezentantului său, în afară de cazul cesiunii concomitente, totală sau parţială, a acestei
activităţi.

Art. 61
(1)Cesionarul este obligat să permită autorului să controleze reprezentarea sau executarea
operei şi să susţină în mod adecvat realizarea condiţiilor tehnice pentru interpretarea lucrării.
De asemenea, cesionarul trebuie să trimită autorului programul, afişele şi alte materiale
tipărite, recenzii publice despre spectacol, dacă nu este prevăzut altfel în contract.
(2)Cesionarul este obligat să asigure reprezentarea sau executarea publică a operei în condiţii
tehnice adecvate, precum şi respectarea drepturilor autorului.

Art. 62
(1)Cesionarul este obligat să comunice periodic titularului dreptului de autor numărul de
reprezentaţii sau de execuţii muzicale, precum şi situaţia încasărilor. În acest scop, contractul
de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală trebuie să prevadă şi perioadele de
comunicare, dar nu mai puţin de o dată pe an.
(2)Cesionarul trebuie să plătească autorului, la termenele prevăzute în contract, sumele în
cuantumul convenit.

Art. 63
Dacă cesionarul nu reprezintă sau nu execută opera în termenul stabilit, autorul poate solicita,
potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În această
situaţie, autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata remuneraţiei
integrale prevăzute în contract.

SECŢIUNEA IV:Contractul de închiriere

Art. 64
(1)Prin contractul de închiriere a unei opere, autorul se angajează să permită utilizarea, pe
timp determinat, cel puţin a unui exemplar al operei sale, în original sau în copie, în special
programe pentru calculator ori opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale.
Beneficiarul dreptului de închiriere se angajează să plătească o remuneraţie autorului pe
perioada cât foloseşte acel exemplar al operei.
(2)Contractul de închiriere a unei opere este supus dispoziţiilor de drept comun privind
contractul de locaţiune.
(3)Autorul păstrează dreptul de autor asupra operei închiriate, cu excepţia dreptului de
distribuire, dacă nu s-a convenit altfel.

PARTEA II:Dispoziţii speciale

CAPITOLUL VIII:Operele cinematografice şi alte opere audiovizuale

Art. 65
Opera audiovizuală este opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar
cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mişcare,
însoţite sau nu de sunete.

Art. 66
(1)Regizorul sau, după caz, realizatorul operei audiovizuale este persoana fizică care, în
contractul cu producătorul, îşi asumă conducerea creării şi realizării operei audiovizuale, în
calitate de autor principal.
(2)Producătorul unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce îşi asumă
responsabilitatea producerii operei şi, în această calitate, organizează realizarea operei şi
furnizează mijloacele necesare tehnice şi financiare.
(3)Pentru realizarea unei opere audiovizuale, forma scrisă a contractului dintre producător şi
autorul principal este obligatorie.

Art. 67
Sunt autori ai operei audiovizuale, în condiţiile prevăzute la art. 5, regizorul sau realizatorul,
autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru
opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie,
când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei. În contractul dintre
producătorul şi regizorul sau realizatorul operei părţile pot conveni să fie incluşi ca autori ai
operei audiovizuale şi alţi creatori care au contribuit substanţial la crearea acesteia.

Art. 68
(1)În cazul în care unul dintre autorii prevăzuţi la art. 67 refuză să definitiveze contribuţia sa
la opera audiovizuală sau se află în imposibilitatea de a o face, el nu se va putea opune
folosirii acesteia în vederea definitivării operei audiovizuale. Acest autor va avea dreptul la
remuneraţie pentru contribuţia avută.
(2)Opera audiovizuală se consideră finită când versiunea definitivă a fost stabilită de comun
acord între autorul principal şi producător.
(3)Este interzisă distrugerea suportului original al versiunii definitive a operei audiovizuale în
forma copiei-standard.
(4)Autorii operei audiovizuale, alţii decât autorul principal, nu se pot opune aducerii la
cunoştinţa publică, precum şi utilizării specifice a versiunii definitive a operei, integral sau
parţial.

Art. 69
(1)Dreptul la adaptarea audiovizuală este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor
asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală.
(2)Cesiunea dreptului prevăzut la alin. (1) se poate face numai pe baza unui contract scris
între titularul dreptului de autor şi producătorul operei audiovizuale, distinct de contractul de
editare a operei.
(3)Prin încheierea contractului de adaptare, titularul dreptului de autor asupra unei opere
preexistente transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare şi de includere a
operei respective într-o operă audiovizuală.
(4)Autorizarea acordată de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie să
prevadă expres condiţiile producţiei, difuzării şi proiecţiei operei audiovizuale.

Art. 70
Drepturile morale asupra operei finite sunt recunoscute numai autorilor stabiliţi potrivit art.
67.

Art. 71
(1)Prin contractele încheiate între autorii operei audiovizuale şi producător, în lipsa unei
clauze contrare, se prezumă că aceştia, cu excepţia autorilor muzicii special create, îi cedează
producătorului drepturile exclusive privind utilizarea operei în ansamblul său, prevăzute la
art. 13, precum şi dreptul de a autoriza dublarea şi subtitrarea, în schimbul unei remuneraţii
echitabile.
(2)În lipsa unei clauze contrare, autorii operei audiovizuale, precum şi alţi autori ai unor
contribuţii la aceasta, îşi păstrează toate drepturile de utilizare separată a propriilor
contribuţii, precum şi dreptul de a autoriza şi/sau de a interzice utilizări în afară celei
specifice a operei, integral sau parţial, cum ar fi utilizarea unor fragmente din opera
cinematografică pentru publicitate, alta decât pentru promovarea operei, în condiţiile
prezentei legi.

Art. 72
(1)În lipsa unei clauze contrare, remuneraţia pentru fiecare mod de utilizare a operei
audiovizuale este proporţională cu încasările brute rezultate din utilizarea operei.
(2)Producătorul este obligat să remită autorilor, periodic, situaţia încasărilor percepute după
fiecare mod de utilizare. Autorii primesc remuneraţiile cuvenite fie prin intermediul
producătorului, fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectivă a
drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii. Pentru
dreptul de închiriere, autorii primesc remuneraţia conform prevederilor art. 119.
(3)Dacă producătorul nu finalizează opera audiovizuală în timp de cinci ani de la încheierea
contractului sau nu difuzează opera audiovizuală într-un an de la finalizarea acesteia,
coautorii pot cere rezilierea contractului, dacă nu s-a convenit altfel.

CAPITOLUL IX:Programele pentru calculator

Art. 73
(1)Prin prezenta lege, protecţia programelor pentru calculator include orice expresie a unui
program, programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie
în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.
(2)Ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice şi principiile care stau
la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza
interfeţelor sale, nu sunt protejate.

Art. 74
(1)Titularul dreptului de autor al unui program pentru calculator beneficiază în mod
corespunzător de drepturile prevăzute de prezenta lege, în partea I a prezentului titlu,
îndeosebi de dreptul exclusiv de a realiza şi de a autoriza:
a)reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice
mijloc şi sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de
instalarea, stocarea, rularea sau executarea, afişarea sau transmiterea în reţea;
b)traducerea, adaptarea, aranjarea şi orice alte transformări aduse unui program pentru
calculator, precum şi reproducerea rezultatului acestor operaţiuni, fără a prejudicia drepturile
persoanei care transformă programul pentru calculator;
c)distribuirea şi închirierea originalului sau ale copiilor, sub orice formă, ale unui program
pentru calculator.

(2)Prima vânzare a copiei unui program pentru calculator pe piaţa internă de către titularul
drepturilor sau cea făcută cu consimţământul acestuia epuizează dreptul exclusiv de
autorizare a distribuirii acestei copii pe piaţa internă.

Art. 75
În lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru
calculator, create de unul sau de mai mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori
după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urmă.

Art. 76
(1)În lipsa unei clauze contrare, printr-un contract de utilizare a unui program pentru
calculator se prezumă că:
a)utilizatorului i se acordă dreptul neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator;
b)utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului pentru
calculator.

(2)Cesiunea dreptului de utilizare a unui program pentru calculator nu implică şi transferul

dreptului de autor asupra acestuia.

Art. 77
În lipsa unei clauze contrare, nu sunt supuse autorizării titularului dreptului de autor actele
prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. a) şi b), dacă acestea sunt necesare pentru a permite
dobânditorului legitim să utilizeze programul pentru calculator într-un mod corespunzător
destinaţiei sale, inclusiv pentru corectarea erorilor.

Art. 78
(1)Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără autorizarea
titularului dreptului de autor, o copie de arhivă sau de siguranţă, în măsura în care aceasta
este necesara pentru asigurarea utilizării programului.
(2)Utilizatorul autorizat al copiei unui program pentru calculator poate, fără autorizarea
titularului dreptului de autor, să analizeze, să studieze sau să testeze funcţionarea acestui
program, în scopul de a determina ideile şi principiile care stau la baza oricărui element al
acestuia, cu ocazia efectuării oricăror operaţiuni de instalare, afişare, rulare sau executare,
transmitere ori stocare a programului, operaţiuni pe care este în drept să le efectueze.
(3)Dispoziţiile art. 10 lit. e) nu se aplică programelor pentru calculator.

Art. 79
Autorizarea titularului dreptului de autor nu este obligatorie atunci când reproducerea codului
sau traducerea formei acestui cod este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor necesare
interoperabilităţii unui program pentru calculator cu alte programe pentru calculator, dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)actele de reproducere şi de traducere sunt îndeplinite de o persoană care deţine dreptul de
utilizare a unei copii a programului sau de o persoană care îndeplineşte aceste acţiuni în
numele celei dintâi, fiind abilitată în acest scop;
b)informaţiile necesare interoperabilităţii nu sunt uşor şi rapid accesibile persoanelor
prevăzute la lit. a);
c)actele prevăzute la lit. a) sunt limitate la părţile de program necesare interoperabilităţii.

Art. 80
Informaţiile obţinute prin aplicarea art. 79:
a)nu pot fi utilizate în alte scopuri decât la realizarea interoperabilităţii programului pentru
calculator, creat independent;
b)nu pot fi comunicate altor persoane, în afara cazului în care comunicarea se dovedeşte
necesară interoperabilităţii programului pentru calculator, creat independent;
c)nu pot fi utilizate pentru definitivarea, producerea ori comercializarea unui program pentru
calculator, a cărui expresie este fundamental similară, sau pentru orice alt act ce aduce
atingere drepturilor titularului dreptului de autor.

Art. 81
Dispoziţiile art. 79 şi 80 nu se aplică, dacă se cauzează un prejudiciu titularului dreptului de
autor sau utilizării normale a programului pentru calculator.

Art. 82
Dispoziţiile cap. VI din prezentul titlu nu se aplică programelor pentru calculator.
Art. 821
Prevederile art. 401, 402, 451, 452 şi 481 nu se aplică autorilor unui program pentru calculator.

CAPITOLUL X:Operele de artă plastică, de arhitectură şi fotografice

Art. 83
Persoana fizică sau juridică organizatoare a expoziţiilor de artă răspunde de integritatea
operelor expuse, luând toate măsurile pentru înlăturarea oricărui risc.

Art. 84
(1)Contractul de reproducere a unei opere de artă trebuie să conţină indicaţii care să permită
identificarea operei, cum ar fi o descriere sumară, o schiţă, un desen, o fotografie, precum şi
referiri la semnătura autorului.
(2)Reproducerile nu vor putea fi puse în vânzare fără ca titularul dreptului de autor să fi
aprobat exemplarul ce i-a fost supus spre examinare.
(3)Pe toate exemplarele trebuie să figureze numele ori pseudonimul autorului sau orice alt
semn convenit care să permită identificarea acestuia.
(4)Modelele originale şi alte elemente ce au servit celui care a făcut reproducerile trebuie să
fie restituite deţinătorului cu orice titlu al acestora, dacă nu s-a convenit altfel.
(5)Instrumentele special create pentru reproducerea operei trebuie să fie distruse sau făcute
inutilizabile, dacă titularul dreptului de autor asupra operei nu le achiziţionează şi dacă nu s-a
convenit altfel.

Art. 85
(1)Studiile şi proiectele de arhitectură şi urbanism expuse în apropierea şantierului operei de
arhitectură, precum şi construcţia realizată după acestea trebuie să poarte scris numele
autorului, la loc vizibil, dacă prin contract nu s-a convenit altfel.
(2)Construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parţial după un alt proiect, nu
poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.
Art. 86
[textul din Art. 86 din titlul I, partea II, capitolul X a fost abrogat la 04-apr-2022 de Art. I,
punctul 19. din Legea 69/2022]

Art. 87
(1)Dreptul autorului unei opere fotografice de a utiliza propria operă nu trebuie să
prejudicieze drepturile autorului operei de artă reproduse în opera fotografică.
(2)Drepturile patrimoniale asupra operei fotografice, care a fost creată în executarea unui
contract individual de muncă sau la comandă, se prezumă că aparţin, pentru o perioadă de 3
ani, celui care angajează sau persoanei care a făcut comanda, dacă prin contract nu s-a
prevăzut altfel.
(3)Înstrăinarea negativului unei opere fotografice are ca efect transmiterea drepturilor
patrimoniale ale titularului dreptului de autor asupra acesteia, dacă prin contract nu s-a
prevăzut altfel.

Art. 88
(1)Fotografa unei persoane, atunci când este executată la comandă, poate fi publicată,
reprodusă de persoana fotografiată sau de succesorii săi, fără consimţământul autorului, dacă
nu s-a convenit altfel.
(2)Dacă numele autorului figurează pe exemplarul original al fotografiei, el trebuie să fie
menţionat şi pe reproduceri.

CAPITOLUL XI:Protecţia portretului, a destinatarului corespondenţei şi a secretului

sursei de informare

Art. 89
(1)Utilizarea unei opere care conţine un portret necesită consimţământul persoanei
reprezentate în acest portret, în condiţiile prevăzute de art. 73, 74 şi 79 din Codul civil*).
De asemenea, autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul să o reproducă
ori să o utilizeze fără consimţământul succesorilor persoanei reprezentate, timp de 20
de ani după moartea acesteia, cu respectarea şi a dispoziţiilor art. 79 din Codul civil*).
____
*)
A se vedea Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare.

(2)În lipsa unei clauze contrare, consimţământul nu este necesar dacă persoana
reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza
pentru acel portret. De asemenea, existenţa consimţământului se prezumă în condiţiile
art. 76 din Codul civil*).
____
*)
A se vedea Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare.
Art. 90
Utilizarea unei corespondenţe adresate unei persoane necesită consimţământul destinatarului,
iar după moartea acestuia, timp de 20 de ani, al succesorilor săi, dacă destinatarul nu a dorit
altfel, în toate cazurile, sunt deopotrivă aplicabile dispoziţiile art. 71 alin. (1) şi (2), art. 72, 74
şi 79 din Codul civil*).
____
*)
A se vedea Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare.

Art. 91
Persoana reprezentată într-un portret şi persoana destinatară a unei corespondenţe pot exercita
dreptul prevăzut la art. 10 lit. d), în ceea ce priveşte utilizarea operei ce conţine portretul sau a
corespondenţei, după caz.

Art. 92
(1)Editorul sau producătorul, la cererea autorului, este obligat să păstreze secretul surselor de
informaţii folosite în opere şi să nu publice documentele referitoare la acestea.
(2)Dezvăluirea secretului este permisă cu consimţământul persoanei care l-a încredinţat sau
în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

TITLUL II:Drepturile conexe dreptului de autor şi drepturi sui-generis

CAPITOLUL I:Dispoziţii comune

Art. 93
(1)Drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere drepturilor autorilor. Nicio
dispoziţie a prezentului titlu nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exerciţiului
dreptului de autor.
(2)Drepturile patrimoniale recunoscute în prezentul titlu pot fi cesionate, în tot sau în parte, în
condiţiile prevăzute la art. 40-44, care se aplică prin analogie. Aceste drepturi pot să facă
obiectul unei cesiuni exclusive sau neexclusive.
Art. 94
Sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiştii interpreţi
sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi
producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări, organismele de
radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de programe, şi editorii
de publicaţii de presă, pentru propriile publicaţii de presă.

Art. 941
(1)Editorul unei publicaţii de presă are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau
de a interzice utilizarea online a propriilor publicaţii de presă de către prestatorii de
servicii ai societăţii informaţionale prin:
a)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc şi sub orice
formă, în totalitate sau în parte, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acestora pe
dispozitive de orice natură şi în orice formă;
b)punerea la dispoziţia publicului, prin mijloace cu fir sau fără fir, prin internet, alte reţele de
calculatoare sau prin orice alt procedeu similar, astfel încât acestea să poată fi accesate, în
orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public.
(2)Drepturile prevăzute la alin. (1) nu se aplică în următoarele cazuri:
a)utilizarea publicaţiilor de presă în scop privat sau necomercial de către utilizatori
individuali;
b)introducerea de legături către pagini de internet, precum şi în cazul raportării în publicaţiile
de presă a unor simple fapte;
c)utilizarea unor cuvinte individuale sau a unor extrase foarte scurte, de maximum 120 de
caractere, dintr-o publicaţie de presă, în măsura în care nu afectează eficacitatea drepturilor
prevăzute la alin. (1) sau nu conduce la înlocuirea publicaţiei de presă sau la determinarea
publicului să nu mai acceseze publicaţia de presă.
(3)Drepturile prevăzute la alin. (1) nu pot fi invocate:
a)împotriva autorilor sau altor titulari de drepturi ale căror opere sau alte obiecte protejate
sunt încorporate într-o publicaţie de presă, drepturile acestora rămânând intacte, astfel încât
aceştia să îşi poată exploata operele şi alte obiecte protejate independent de publicaţia de
presă în care sunt încorporate, în condiţiile legii şi ale înţelegerilor dintre părţi;
b)pentru a interzice utilizarea de către alţi utilizatori autorizaţi, atunci când dreptul de a
încorpora o operă sau un alt obiect protejat într-o publicaţie de presă a fost acordat pe baza
unei licenţe neexclusive;
c)în cazul utilizării operelor sau a altor obiecte protejate a căror protecţie a expirat.
(4)Prevederile art. 35-39, art. 93, 94, art. 114-118 şi art. 123 se aplică în mod corespunzător şi
titularilor de drepturi prevăzuţi la alin. (1).
(5)Drepturile prevăzute la alin. (1) expiră după doi ani de la data de 1 ianuarie a anului care
urmează datei în care respectiva publicaţie de presă a fost publicată.
(6)Autorii operelor încorporate într-o publicaţie de presă au dreptul la o parte
corespunzătoare din veniturile pe care le obţin editorii publicaţiilor de presă în urma utilizării
publicaţiilor lor de presă de către prestatorii de servicii ai societăţii informaţionale, ţinându-se
însă seama de principiul libertăţii contractuale şi de cel al unui echilibru just între drepturile
şi interesele părţilor. Plata unei sume forfetare poate constitui o remunerare corespunzătoare.
(7)Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul editorilor publicaţiilor de presă pentru drepturile
dobândite în contextul relaţiilor de muncă şi drepturile cu privire la care au dobândit calitatea
de titulari în condiţiile art. 3 alin. (4).
Art. 942
În cazul în care un autor şi-a transferat un drept sau a acordat o licenţă unui editor de
publicaţii de presă, transferul sau licenţa respectivă constituie temeiul juridic pentru ca
editorul să fie îndreptăţit la o parte din compensaţia pentru utilizarea operelor efectuate în
temeiul unei excepţii de la dreptul care face obiectul transferului sau al licenţei ori în temeiul
unei limitări a acestui drept.

CAPITOLUL II:Drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi

Art. 95
În sensul prezentei legi, prin artişti interpreţi sau executanţi se înţelege: actorii, cântăreţii,
muzicienii, dansatorii şi alte persoane care prezintă, cântă, dansează, recită, declamă, joacă,
interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă modalitate o operă literară sau
artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăţi, de circ ori de marionete.

Art. 96
Artistul interpret sau executant are următoarele drepturi morale:
a)dreptul de a pretinde recunoaşterea paternităţii propriei interpretări sau execuţii;
b)dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul său să fie indicat ori comunicat la fiecare
spectacol şi la fiecare utilizare a înregistrării acestuia;
c)dreptul de a pretinde respectarea calităţii prestaţiei sale şi de a se opune oricărei deformări,
falsificări sau altei modificări substanţiale a interpretării ori execuţiei sale sau oricărei
încălcări a drepturilor sale, care ar prejudicia grav onoarea ori reputaţia sa.

Art. 97
(1)Drepturile prevăzute la art. 96 nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.
(2)După moartea artistului interpret sau executant, exerciţiul drepturilor morale prevăzute la
art. 96 se transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată, iar
exerciţiul drepturilor patrimoniale prevăzute la art. 98 se transmite în aceleaşi condiţii, pe
durata prevăzută la art. 102. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine
organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile artistului interpret sau
executant ori, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul
respectiv. Remuneraţiile colectate din utilizări se fac venit la fondul social cultural al
organismului de gestiune colectivă care exercită aceste drepturi.

Art. 98
(1)Artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de
a interzice următoarele:
a)fixarea interpretării sau a execuţiei sale;
b)reproducerea interpretării sau a execuţiei fixate;
c)distribuirea interpretării sau a execuţiei fixate;
d)închirierea interpretării sau a execuţiei fixate;
e)împrumutul interpretării sau al execuţiei fixate;
f)importul în vederea comercializării pe piaţa internă a interpretării sau a execuţiei fixate;
g)radiodifuzarea şi comunicarea publică ale interpretării sau ale execuţiei sale, cu excepţia
cazului în care interpretarea ori execuţia a fost deja fixată sau radiodifuzată;
h)în situaţia specificată la lit. g) au dreptul numai la remuneraţie echitabilă;
i)punerea la dispoziţia publicului a interpretării sau a execuţiei sale fixate, astfel încât să
poată fi accesată, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;
j)retransmiterea prin cablu a interpretării sau a execuţiei fixate.
k)retransmisia interpretării sau a execuţiei fixate.

(2)În sensul prezentei legi, se consideră fixare încorporarea sunetelor, imaginilor ori a
sunetelor şi imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora pe suport care permite
perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor, cu ajutorul unui dispozitiv.
(3)Remuneraţia echitabilă prevăzută la alin. (1) lit. g) se stabileşte şi se colectează conform
procedurii prevăzute la art. 163-165 şi 168.
(4)Definiţiile prevăzute la art. 14-18, art. 20 alin. (1), art. 21 şi 22 se aplică în mod
corespunzător şi drepturilor prevăzute la alin. (1).

Art. 99
(1)În sensul prezentei legi, execuţia sau interpretarea unei opere este colectivă, în cazul în
care interpretările ori execuţiile individuale formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura
interpretării sau execuţiei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre artiştii participanţi
asupra ansamblului interpretării sau execuţiei.
(2)În vederea exercitării drepturilor exclusive privind autorizarea prevăzută la art. 98, artiştii
interpreţi sau executanţi care participa, în mod colectiv, la aceeaşi interpretare ori execuţie,
cum ar fi membrii unui grup muzical, ai unui cor, ai unei orchestre, ai unui corp de balet sau
ai unei trupe teatrale, trebuie să mandateze, în scris, dintre ei, un reprezentant, cu acordul
majorităţii membrilor.
(3)Sunt exceptaţi de la prevederile alin. (2) regizorul, dirijorul şi soliştii.

Art. 100
În cazul unei interpretări sau execuţii efectuate de un artist, în cadrul unui contract individual
de muncă, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 98, care sunt transmise angajatorului,
trebuie să fie expres prevăzute în contractul individual de muncă.

Art. 101
În lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la realizarea
unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se
prezumă că cedează producătorului acesteia, în schimbul unei remuneraţii echitabile, dreptul
exclusiv de utilizare a prestaţiei sale astfel fixate, prin reproducere, distribuire, import,
închiriere şi împrumut.

Art. 102
(1)Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi
este de 50 de ani de la data interpretării sau executării, cu următoarele excepţii:
a)în cazul în care fixarea executării, altfel decât pe o fonogramă, face obiectul unei publicări
legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile
încetează la 50 de ani de la prima publicare sau de la prima comunicare către public, în
funcţie de care dintre aceste date este prima;
b)în cazul în care fixarea executării pe o fonogramă face obiectul unei publicări legale sau al
unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 70 de
ani de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, în
funcţie de care dintre aceste date este prima.

(2)Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor
faptului generator de drepturi.

Art. 103
(1)În cazul în care, la 50 de ani de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel
de publicări, la 50 de ani de la comunicarea legală a acesteia către public, producătorul
fonogramei nu oferă copii ale fonogramei spre vânzare într-o cantitate suficientă sau nu pune
fonogramă la dispoziţia publicului, prin cablu sau fără cablu, în aşa fel încât membrii
publicului să aibă acces individual din locul şi momentul alese, artistul interpret sau executant
poate rezilia contractul prin care a cesionat unui producător de fonograme drepturile asupra
fixării executării sale, denumit în continuare contract de cesiune.
(2)Dreptul de reziliere a contractului de cesiune poate fi exercitat cu condiţia ca producătorul,
în termen de un an de la notificarea de către artistul interpret sau executant a intenţiei sale de
a rezilia contractul de cesiune în temeiul alin. (1), să nu desfăşoare cele două activităţi de
exploatare prevăzute la alin. (1).
(3)Dreptul de reziliere nu poate face obiectul unei renunţări din partea artistului interpret sau
executant.
(4)În cazul în care pe fonogramă sunt înregistrate interpretările mai multor artişti interpreţi
sau executanţi, aceştia îşi pot rezilia contractele de cesiune în conformitate cu legislaţia
naţională aplicabilă. În cazul în care contractul de cesiune se reziliază în temeiul prezentului
articol, drepturile producătorului de fonograme asupra fonogramei încetează.
(5)În cazul în care contractul de cesiune prevede dreptul artistului interpret sau executant la o
remuneraţie unică, acesta are dreptul de a primi de la producătorul de fonograme o
remuneraţie suplimentară anuală pentru fiecare an întreg imediat următor celui de-al 50-lea
an de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de publicări, celui de-al 50-lea
an de la comunicarea legală a acesteia către public.
(6)Dreptul de a obţine o remuneraţie anuală suplimentară nu poate face obiectul unei
renunţări din partea artistului interpret sau executant.
(7)Suma totală pe care producătorul de fonograme trebuie să o aloce pentru plata
remuneraţiei suplimentare anuale prevăzute la alin. (5) corespunde unui procent de 20% din
veniturile pe care producătorul de fonograme le-a obţinut în cursul anului anterior celui
pentru care se plăteşte remuneraţia, din reproducerea, distribuirea şi punerea la dispoziţie a
fonogramelor respective, după cel de-al 50-lea an de la publicarea legală a fonogramei sau, în
lipsa unei astfel de publicări, după cel de-al 50-lea an de la comunicarea legală a acesteia
către public.
(8)Producătorii de fonograme trebuie să furnizeze, la cerere, artiştilor interpreţi sau
executanţi care sunt îndreptăţiţi la plata remuneraţiei suplimentare anuale orice informaţie
necesară pentru asigurarea plăţii respectivei remuneraţii.
(9)Dreptul de a obţine remuneraţia suplimentară anuală, astfel cum este prevăzut la alin. (5),
este gestionat de organismele de gestiune colectivă.
(10)În cazul în care un artist interpret sau executant are dreptul la o remuneraţie plătită
treptat, nici plăţile în avans, nici reducerile definite în contract nu se deduc din plăţile
efectuate către artist după cel de-al 50-lea an de la publicarea legală a fonogramei sau, în
lipsa unei astfel de publicări, după cel de-al 50-lea an de la comunicarea legală către public a
acesteia.

CAPITOLUL III:Drepturile producătorilor de înregistrări sonore

Art. 104
(1)Se consideră înregistrare sonoră sau fonogramă, în sensul prezentei legi, fixarea sunetelor
provenite dintr-o interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a reprezentării digitale ale
acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări incorporate într-o operă cinematografică sau
în altă operă audiovizuală.
(2)Producătorul de înregistrări sonore este persoana fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi
asumă responsabilitatea organizării şi finanţarea realizării primei fixări a sunetelor, fie că
acestea constituie sau nu o operă în sensul prezentei legi.

Art. 105
În cazul reproducerii şi distribuirii înregistrărilor sonore, producătorul este în drept să înscrie
pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de ambalare, pe
lângă menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul
primei publicări, marca de comerţ, precum şi numele ori denumirea producătorului.

Art. 106
(1)În condiţiile prevăzute la art. 93 alin. (1), producătorul de înregistrări sonore are
dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:
a)reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor înregistrări sonore;
b)distribuirea propriilor înregistrări sonore;
c)închirierea propriilor înregistrări sonore;
d)împrumutul propriilor înregistrări sonore;
e)importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a copiilor legal realizate ale propriilor
înregistrări sonore;
f)radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia celor
publicate în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remuneraţie echitabilă;
g)punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi
accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;
h)retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări sonore.
i)retransmisia propriilor înregistrări sonore.

(2)Definiţiile de la art. 14-18, art. 20 alin. (1), art. 21 şi 22 se aplică, prin analogie, şi
drepturilor prevăzute la alin. (1).
(3)Producătorul de înregistrări sonore are dreptul de a împiedica importul de copii ale
propriilor înregistrări sonore realizate fără autorizarea sa.
(4)Dispoziţiile alin. (1) lit. e) nu se aplică atunci când importul este făcut de o persoana
fizică, fără scopuri comerciale, în bagajul personal legal admis.

Art. 107
(1)Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme este de 50
de ani de la data primei fixări. Cu toate acestea, dacă în decursul acestei perioade fonograma
face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, durata de protecţie a
drepturilor este de 70 de ani de la data la care a avut loc prima dintre acestea.
(2)Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor
faptului generator de drepturi.

CAPITOLUL IV:Drepturile producătorilor de înregistrări audiovizuale

Art. 108
(1)Se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă, în sensul prezentei legi, orice
fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite sau nu de
sunet, oricare ar fi metoda şi suportul utilizate pentru această fixare.
(2)Producătorul unei înregistrări audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are
iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi realizării primei fixări a unei opere
audiovizuale sau a unor secvenţe de imagini în mişcare, însoţite ori nu de sunet şi, în această
calitate, furnizează mijloacele tehnice şi financiare necesare.

Art. 109
În cazul reproducerii şi distribuirii propriilor înregistrări audiovizuale, producătorul este în
drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de
ambalare, numele ori denumirea producătorului, pe lângă menţiunile privind autorul şi
artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerţ,
precum şi numele ori denumirea producătorului.

Art. 110
(1)Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a
autoriza sau de a interzice următoarele:
a)reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale;
b)distribuirea originalului sau a copiilor propriilor înregistrări audiovizuale;
c)închirierea propriilor înregistrări audiovizuale;
d)împrumutul propriilor înregistrări audiovizuale;
e)importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a propriilor înregistrări audiovizuale;
f)radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări audiovizuale;
g)punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări audiovizuale, astfel încât să poată fi
accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;
h)retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări audiovizuale.
i)retransmisia propriilor înregistrări audiovizuale.

(2)Definiţiile de la art. 14-18, art. 20 alin. (1), art. 21 şi 22 se aplică, prin analogie, şi
drepturilor prevăzute la alin. (1).

Art. 111
(1)Durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări audiovizuale este de 50
de ani de la data primei fixări. Totuşi, dacă înregistrarea în decursul acestei perioade face
obiectul unei publicări sau al unei comunicări publice licite, durata drepturilor este de 50 de
ani de la data la care a avut loc pentru prima oară oricare dintre acestea.
(2)Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor
faptului generator de drepturi.

CAPITOLUL V:Dispoziţii comune autorilor, artiştilor interpreţi sau executanţi şi

producătorilor de înregistrări sonore şi audiovizuale

Art. 112
(1)Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a
reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către
public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o
remuneraţie unică echitabilă.
(2)Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii
prevăzute la art. 163-165.
(3)Colectarea remuneraţiei unice se efectuează în condiţiile prevăzute la art. 168.
(4)Organismele de gestiune colectivă beneficiare stabilesc, printr-un protocol, care se depune
la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, proporţia repartizării remuneraţiei între cele
două categorii de beneficiari. În cazul în care beneficiarii nu depun protocolul la Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
metodologiilor, remuneraţia se împarte, în mod egal, între cele două categorii de beneficiari.
(5)În sensul prezentei legi, o fonogramă se consideră publicată în scop comercial atunci când
este pusă la dispoziţia publicului prin vânzare sau prin mijloace cu fir sau fără fir, în aşa fel
încât oricine să poată avea acces la ea în locul şi la momentul ales în mod individual.
Art. 113
Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de
proprietate asupra originalului ori a copiilor unei înregistrări sonore sau audiovizuale pe piaţa
internă, de către titularul de drepturi ori cu consimţământul acestuia.

Art. 114
(1)Autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin înregistrări sonore sau audiovizuale pe
orice tip de suport, precum şi cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hârtie, direct ori
indirect, în condiţiile prevăzute la art. 36 alin. (1), au dreptul, împreună cu editorii,
producătorii şi cu artiştii interpreţi sau executanţi, după caz, la o remuneraţie compensatorie
pentru copia privată, conform art. 36 alin. (2). Dreptul la remuneraţia compensatorie pentru
copia privată nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor.
(2)Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se plăteşte de fabricanţii şi/sau
importatorii de suporturi de aparate, prevăzute la art. 36 alin. (2), indiferent dacă procedeul
folosit este unul analogic sau digital.
(3)Importatorii şi fabricanţii de suporturi şi aparate, prevăzute la art. 36 alin. (2), sunt obligaţi
să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul Naţional al Copiei
Private, şi pot desfăşura activităţile respective de import sau de producţie numai după
obţinerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare.
Acest certificat se eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor
privind obiectul de activitate declarat legal şi a Certificatului unic de înregistrare la registrul
comerţului, în termen de 5 zile de la depunerea acestora.
(4)Lista suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia
compensatorie pentru copia privată, precum şi cuantumul acestei remuneraţii se
negociază din 3 în 3 ani, dacă una dintre părţi o cere, în cadrul unor comisii constituite
din:
a)câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează
pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte;
b)câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de fabricanţii şi
importatorii de suporturi şi aparate, numit de respectivele structuri asociative, şi câte un
reprezentant al primilor 3 fabricanţi şi importatori majori de suporturi şi aparate, stabiliţi pe
baza cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă din domeniul respectiv, cu condiţia ca acestea să fie
declarate în acest scop la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, pe
de altă parte.
(5)În vederea iniţierii negocierilor potrivit procedurilor prevăzute la art. 163 alin. (2)-(5),
organismele de gestiune colectivă sau structurile asociative ale fabricanţilor şi importatorilor
de suporturi şi aparate vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere
conţinând lista suporturilor şi aparatelor, cerere ce va fi publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile
de Autor, precum şi cuantumurile remuneraţiilor ce urmează să fie negociate. Lista se
elaborează în mod distinct pentru aparatele şi suporturile din domeniul sonor şi audiovizual şi
pentru aparatele şi suporturile din domeniul grafic şi se negociază în două comisii.
(6)Remuneraţiile sunt procentuale şi se calculează la valoarea în vamă, în cazul
importatorilor, şi, respectiv, la valoarea fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a produselor
de către producători, şi se plăteşte în luna următoare importului sau datei de facturare.
(7)Remuneraţiile negociate de părţi sunt procentuale şi sunt datorate pentru aparatele şi
suporturile prevăzute la art. 36 alin. (2), inclusiv pentru coli de hârtie pentru copiator format
A4 şi suporturi digitale.
(8)Remuneraţia compensatorie pentru copia privată reprezintă o cotă procentuală din
valoarea specificată la alin. (6), după cum urmează:
a)coli de hârtie pentru copiator, format A4; 0,1%;
b)alte suporturi: 3%;
c)pentru aparate: 0,5%,
(9)Negocierile pentru stabilirea listei aparatelor şi suporturilor pentru care se datorează
remuneraţia compensatorie se convoacă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în
termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a cererii de
negociere.

Art. 115
Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se colectează de către un organism de
gestiune colector unic pentru operele reproduse după înregistrări sonore şi audiovizuale şi de
către un alt organism de gestiune colector unic pentru operele reproduse de pe hârtie, în
condiţiile prevăzute la art. 168 alin. (6)-(8). Cele două organisme de gestiune colectivă, cu
atribuţii de colector unic, sunt desemnate prin obţinerea votului majorităţii organismelor de
gestiune colectivă beneficiare, la prima convocare, sau prin obţinerea celui mai mare număr
de voturi la o a doua convocare, indiferent de numărul celor prezenţi. Organismele de
gestiune colectivă desemnate prin vot vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor procesul-verbal prin care au fost desemnate. În termen de 5 zile lucrătoare de la data
depunerii, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va numi colectorul unic prin decizie a
directorului general, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 116
(1)Remuneraţia compensatorie pentru copia privată încasată de organismele de
gestiune colectoare unice se repartizează beneficiarilor, astfel:
a)în cazul suporturilor şi aparatelor pentru copii înregistrate sonor, prin procedeu analogic,
40% din remuneraţie revine, în părţi negociabile, autorilor şi editorilor operelor înregistrate,
30% revine artiştilor interpreţi sau executanţi, iar restul de 30% revine producătorilor de
înregistrări sonore;
b)în cazul suporturilor şi aparatelor pentru copii înregistrate audiovizual, prin procedeu
analogic, remuneraţia se împarte în mod egal între următoarele categorii: autori, artişti
interpreţi sau executanţi şi producători;
c)în cazul copiilor înregistrate prin procedeu analogic, pe hârtie, remuneraţia se împarte în
mod egal între autori, editori şi editorii publicaţiilor de presă.
(2)În cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, pe orice tip de suport, remuneraţia se
împarte în mod egal între autori şi editori, artişti interpreţi sau executanţi, producători şi
editorii de publicaţii de presă.

Art. 117
Remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu se plăteşte în cazul în care suporturile
audio, video sau digitale neînregistrate, fabricate în ţară sau importate, se comercializează
angro către producătorii de înregistrări sonore şi audiovizuale sau către organismele de
radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiuni.

Art. 118
Dispoziţiile art. 114 nu se aplică importului de suporturi şi aparate ce permit realizarea de
copii, efectuat fără scop comercial, în bagajul personal legal admis.

Art. 119
(1)În cazul în care un autor sau un artist interpret sau executant a transferat ori a cedat dreptul
său de închiriere sau împrumut, în ceea ce priveşte o fonogramă ori o videograma, unui
producător de fonograme sau de înregistrări audiovizuale, acesta păstrează dreptul de a obţine
o remuneraţie echitabilă.
(2)Dreptul de a obţine o remuneraţie echitabilă pentru închiriere nu poate face obiectul unei
renunţări din partea autorilor sau artiştilor interpreţi ori executanţi, în calitate de beneficiari.
(3)Autorii şi artiştii interpreţi sau executanţi vor primi remuneraţiile cuvenite fie direct de la
producători, conform contractelor încheiate cu aceştia, fie de la utilizatori, numai prin
organismele de gestiune colectivă, conform contractelor dintre beneficiarii remuneraţiei şi
producători.

Art. 120
Dispoziţiile privind limitele exercitării drepturilor prevăzute la art. 35-39 se aplică în mod
corespunzător şi titularilor de drepturi conexe dreptului de autor.

Art. 121
În cazul în care titularii de drepturi beneficiază, prin efectul legii, de o remuneraţie
obligatorie, aceştia nu se pot opune utilizărilor care o generează.

Art. 122
(1)Este considerată operă orfană acea operă sau fonogramă, prevăzută la art. 7, 8 şi art. 104
alin. (1), în cazul în care niciun titular al drepturilor de autor asupra operei sau fonogramei nu
este identificat sau, chiar dacă unul sau mai mulţi dintre titulari sunt identificaţi, niciunul nu
este localizat, în pofida efectuării şi înregistrării unei căutări diligente a titularilor drepturilor
de autor.
(2)Statutul de operă orfană se aplică următoarelor categorii de opere şi fonograme care
sunt protejate prin drepturi de autor şi care au fost publicate pentru prima dată într-un
stat membru sau, în absenţa publicării, care au fost difuzate pentru prima dată într-un
stat membru:
a)operelor sub formă de cărţi, jurnale, ziare, reviste sau alte scrieri care se găsesc în colecţiile
bibliotecilor, instituţiilor de învăţământ sau muzeelor accesibile publicului, precum şi în
colecţiile arhivelor sau ale instituţiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
b)operelor cinematografice, audiovizuale şi fonogramelor aflate în colecţiile bibliotecilor, ale
instituţiilor de învăţământ sau ale muzeelor accesibile publicului, precum şi în colecţiile
arhivelor sau ale instituţiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
c)operelor cinematografice şi audiovizuale şi fonogramelor produse de organismele publice
de radiodifuziune şi de televiziune până la 31 decembrie 2002 inclusiv şi aflate în arhivele
acestora;
d)operelor şi fonogramelor prevăzute la lit. a)-c), care nu au fost niciodată publicate sau
difuzate, dar care au fost puse la dispoziţia publicului de către instituţiile prevăzute la art. 123
alin. (1), cu consimţământul titularilor drepturilor de autor, numai dacă este rezonabil să se
presupună că titularii drepturilor de autor nu s-ar opune utilizărilor prevăzute la art. 123;
e)operelor şi altor obiecte protejate care sunt integrate sau încorporate în operele ori
fonogramele prevăzute la lit. a)-d) sau care constituie parte integrantă a operelor sau
fonogramelor respective.
(3)În situaţia în care titularul dreptului de autor este identificat ori localizat ulterior, opera sau
fonogramă respectivă îşi încetează statutul de operă orfană.
(4)Atunci când o operă sau o fonogramă are mai mulţi titulari de drepturi de autor şi nu toţi
sunt identificaţi sau, chiar dacă sunt identificaţi, nu sunt localizaţi în urma unei căutări
diligente şi nu sunt înregistraţi în conformitate cu prevederile art. 125, opera sau fonogramă
poate fi utilizată în conformitate cu prevederile art. 14 şi 20, cu condiţia ca aceia dintre
titularii de drepturi care au fost identificaţi şi localizaţi să fi autorizat, în legătură cu drepturile
pe care le deţin, instituţiile prevăzute la art. 123 alin. (1) să efectueze reproducerea şi să o
pună la dispoziţia publicului.
(5)Prevederile alin. (1) nu aduc atingere drepturilor asupra operei sau fonogramei ai cărei
titulari au fost identificaţi şi localizaţi.
(6)Dispoziţiile privind operele orfane nu se aplică în privinţa operelor anonime sau sub
pseudonim.

Art. 123
(1)Utilizarea operelor sau fonogramelor orfane de către biblioteci, instituţii de
învăţământ şi muzee accesibile publicului, precum şi de către arhive, de către instituţii
ale patrimoniului cinematografic sau fonografic şi de către organismele publice de
radiodifuziune şi de televiziune, pentru a realiza obiective legate de misiunile lor de
interes public, se poate realiza prin:
a)punere la dispoziţia publicului, în sensul art. 20;
b)reproducere, în sensul art. 14, în vederea digitizării, punerii la dispoziţie, indexării,
catalogării, conservării sau restaurării.
(2)Instituţiile prevăzute la alin. (1) pot utiliza o operă orfană numai în scopul realizării
obiectivelor legate de misiunile lor de interes public, în special conservarea operelor şi
fonogramelor aflate în colecţiile lor, restaurarea acestora şi furnizarea de acces în scop
cultural şi educaţional la acestea. Aceste organisme pot obţine venituri din utilizarea operelor
orfane în scopul exclusiv de acoperire a costurilor legate de digitizarea şi de punerea acestora
la dispoziţia publicului.
(3)Instituţiile prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a preciza numele autorilor identificaţi şi ale
altor titulari ai drepturilor de autor în toate utilizările unei opere orfane.
(4)Dispoziţiile prezentei legi nu aduc atingere libertăţii contractuale a instituţiilor prevăzute
la alin. (1) în ceea ce priveşte exercitarea misiunilor lor de interes public, îndeosebi în ceea ce
priveşte acordurile de parteneriat public-privat.
(5)Titularii drepturilor de autor care pun capăt statutului de operă orfană al operelor sau
fonogramelor lor beneficiază de o compensaţie echitabilă pentru utilizarea de către instituţiile
prevăzute la alin. (1) a acestor opere sau fonograme, în condiţiile legii.
(6)Compensaţia echitabilă, prevăzută la alin. (5), se stabileşte în funcţie de numărul de
copii/reproduceri realizate după opera sau fonograma respectivă.

Art. 124
(1)În scopul stabilirii statutului de operă orfană, instituţiile prevăzute la art. 123 alin. (1) se
asigură că pentru fiecare operă individuală sau fonogramă se efectuează o căutare diligentă şi
de bună-credinţă, prin consultarea surselor corespunzătoare pentru fiecare categorie de opere
sau fonograme în cauză.
(2)Căutarea diligentă se efectuează obligatoriu înaintea utilizării operei sau fonogramei.
(3)Dacă există indicii că s-ar putea găsi informaţii relevante cu privire la titularii drepturilor
de autor în alte ţări, se consultă, de asemenea, sursele de informaţii disponibile din ţările
respective.
(4)Sursele prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite, prin decizia directorului general al Oficiului
Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în
urma consultării cu titularii de drepturi de autor şi cu utilizatorii, pentru fiecare categorie de
opere sau de fonograme.
(5)În cazul cărţilor publicate, sursele includ următoarele:
a)depozitul legal, cataloagele din biblioteci, fişierele de autoritate deţinute de biblioteci şi de
alte instituţii;
b)asociaţiile editorilor şi autorilor din ţara respectivă;
c)bazele de date şi registrele existente, WATCH (Writers Artists and their Copyright Holders
- scriitori, artişti şi deţinătorii de drepturi de autor ai acestora), ISBN (International Standard
Book Number - numărul internaţional standard pentru cărţi) şi bazele de date cu cărţile
tipărite;
d)bazele de date ale organismelor de gestiune colectivă relevante, în special ale organismelor
de reprezentare a drepturilor de reproducere;
e)surse care integrează baze de date şi registre multiple, inclusiv VIAF (Virtual International
Authority Files - Dosare Virtuale Internaţionale de Autoritate) şi ARROW (Accesible
Registries of Rights Information and Orphan Works - registre accesibile ale informaţiilor
privind drepturile de autor şi ale operelor orfane).
(6)În cazul ziarelor, revistelor, jurnalelor şi periodicelor, sursele includ următoarele:
a)ISSN (International Standard Serial Number - numărul internaţional standard pentru
publicaţii seriale), pentru publicaţiile seriale;
b)indexuri şi cataloage aparţinând fondurilor şi colecţiilor bibliotecilor;
c)depozitul legal;
d)asociaţii ale editorilor, ale autorilor şi ale jurnaliştilor din ţara respectivă;
e)bazele de date ale organismelor de gestiune relevante, inclusiv ale organismelor de
reprezentare a drepturilor de reproducere.
(7)În cazul operelor vizuale, şi anume cele din categoriile artelor plastice, fotografiei,
ilustraţiilor, designului şi arhitecturii, precum şi în cazul schiţelor acestor opere şi ale
altor astfel de opere care figurează în cărţi, jurnale, ziare şi reviste, sau în cazul altor
opere, sursele includ următoarele:
a)sursele prevăzute la alin. (5) şi (6);
b)bazele de date ale organismelor de gestiune colectivă relevante, în special în cazul artelor
vizuale, inclusiv organismele de reprezentare a drepturilor de reproducere;
c)bazele de date ale agenţiilor de imagini, dacă este cazul.
(8)În cazul operelor audiovizuale şi al fonogramelor, sursele includ următoarele:
a)depozitul legal;
b)asociaţii ale producătorilor din ţara respectivă;
c)bazele de date ale instituţiilor patrimoniului cinematografic sau sonor, după caz, şi ale
bibliotecilor naţionale;
d)bazele de date cu standarde şi identificatori pertinenţi, cum ar fi ISAN (International
Standard Audiovisual Number - Numărul Internaţional Standard pentru Opere Audiovizuale)
pentru materialul audiovizual, ISWC (International Standard Music Work Code - numărul
internaţional standard pentru opere muzicale) pentru opere muzicale şi ISRC (International
Standard Recording Code - numărul internaţional standard pentru înregistrări) pentru
fonograme;
e)bazele de date ale organismelor de gestiune colectivă relevante, în special în cazul autorilor,
artiştilor interpreţi sau executanţi, producătorilor de fonograme şi producătorilor din
domeniul audiovizual;
f)genericul şi alte informaţii care figurează pe ambalajul operelor;
g)baze de date ale unor asociaţii relevante care reprezintă o categorie specifică de titulari de
drepturi.
(9)Căutarea diligentă se efectuează în statui membru în care opera a fost publicată pentru
prima dată sau, în absenţa publicării, în statul membru în care opera a fost radiodifuzată
pentru prima dată, cu excepţia operelor cinematografice sau audiovizuale al căror producător
îşi are sediul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru, caz în care căutarea diligentă se
desfăşoară în statul membru în care producătorul îşi are sediul sau reşedinţa obişnuită. În
acest caz, căutarea diligentă se efectuează în statul membru în care se află organismul care a
pus la dispoziţia publicului opera sau fonograma, cu consimţământul titularului drepturilor de
autor.
(10)Instituţiile prevăzute la art. 123 alin. (1) păstrează evidenţa căutării lor diligente şi
furnizează următoarele informaţii autorităţii naţionale competente, respectiv Oficiului
Român pentru Drepturile de Autor:
a)rezultatele căutărilor diligente pe care le-au efectuat şi care au condus la concluzia că o
operă sau o fonogramă este considerată operă orfană;
b)utilizarea operelor orfane;
c)orice schimbare privind statutul de operă orfană;
d)datele de contact.

Art. 125
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor adoptă măsurile necesare pentru ca informaţiile
prevăzute la art. 124 alin. (10), primite din partea instituţiilor prevăzute la art. 123 alin. (1), să
fie comunicate Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne, pentru a fi înregistrate în
baza de date online unică, accesibilă publicului, creată şi administrată de către acesta, în
conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 19 aprilie 2012 privind atribuirea către Oficiul pentru Armonizare în cadrul
Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) a unor sarcini legate de asigurarea
respectării drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv reunirea reprezentanţilor sectorului
public şi privat în cadrul Observatorului European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate
Intelectuală.

Art. 126
(1)În cazul în care o operă sau o fonogramă este considerată operă orfană într-un alt stat
membru al Uniunii Europene, conform art. 122, atunci este considerată orfană şi pe teritoriul
României şi poate fi utilizată şi accesată în conformitate cu prezenta lege.
(2)Această prevedere se aplică şi operelor şi fonogramelor prevăzute la art. 122 alin. (4), în
măsura în care este vorba despre drepturile titularilor de drepturi de autor neidentificaţi sau
nelocalizaţi.

Art. 127
Nicio dispoziţie a prezentei legi, privitoare la operele orfane, nu aduce atingere dispoziţiilor
privind brevetele, mărcile înregistrate, desenele şi modelele industriale, modelele de utilitate,
topografia semiconductoarelor, caracterele tipografice, accesul condiţionat, accesul serviciilor
de radiodifuziune sau televiziune la transmisia prin cablu, protecţia tezaurelor naţionale,
cerinţele privind depozitele legale, practicile restrictive şi concurenţa neloială, secretele
comerciale, securitatea, confidenţialitatea, protecţia datelor şi respectarea vieţii private,
accesul la documente publice, dreptul contractual, libertatea presei şi libertatea de exprimare
în mijloacele de informare în masă.

Art. 128
Titularul drepturilor de autor asupra unei opere sau fonograme considerate a fi operă orfană
are, în orice moment, posibilitatea de a pune capăt statutului de operă orfană.
Art. 1281
(1)Se consideră că furnizorul de servicii online de partajare de conţinut realizează un act de
comunicare publică sau un act de punere la dispoziţia publicului atunci când acordă
publicului acces la opere protejate prin drept de autor sau la alte obiecte protejate încărcate de
către utilizatorii săi.
(2)Un furnizor de servicii online de partajare de conţinut trebuie să obţină o autorizaţie din
partea autorilor, artiştilor interpreţi sau executanţi, producătorilor de fonograme şi
videograme, precum şi din partea organismelor de radiodifuziune şi televiziune şi/sau
editorilor publicaţiilor de presă, de exemplu prin încheierea unui contract de licenţă, pentru a
comunica public sau a pune la dispoziţia publicului operele sau alte obiecte protejate.
(3)Autorizaţia prevăzută la alin. (2) acoperă şi actele de comunicare publică sau de punere la
dispoziţia publicului realizate de utilizatorii serviciilor online de partajare de conţinut, atunci
când aceştia nu acţionează în exercitarea unei activităţi comerciale sau activitatea lor nu
generează venituri semnificative în ceea ce priveşte actele relevante care fac obiectul
autorizaţiei acordate furnizorului de servicii online.
(4)Prin derogare de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic,
republicată, cu modificările ulterioare, atunci când un furnizor de servicii online de partajare
de conţinut efectuează un act de comunicare publică sau un act de punere la dispoziţia
publicului în condiţiile prevăzute în prezenta lege, exonerarea de răspundere nu se aplică.
(5)Mecanismul de exonerare de răspundere prevăzut la art. 14 alin. (1) din Legea nr.
365/2002, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cel prevăzut la art. 1282 nu se
aplică furnizorilor de servicii care practică sau facilitează pirateria în materia dreptului de
autor şi drepturilor conexe.
Art. 1282
(1)Furnizorii de servicii online de partajare de conţinut au obligaţia de a obţine
autorizaţiile necesare, iar în cazul în care nu au obţinut aceste autorizaţii aceştia
răspund pentru actele de comunicare publică neautorizate, inclusiv pentru punerea la
dispoziţia publicului a operelor protejate prin drepturi de autor sau a altor obiecte
protejate, cu excepţia cazului în care furnizorii de servicii demonstrează că au îndeplinit
cumulativ următoarele:
a)au depus cele mai bune eforturi pentru a obţine o autorizaţie;
b)au depus, în conformitate cu standarde ridicate de diligenţă profesională din domeniu, cele
mai bune eforturi pentru a asigura indisponibilitatea operelor şi a altor obiecte protejate
specifice în privinţa cărora titularii de drepturi au oferit prestatorilor de servicii informaţii
relevante şi necesare;
c)au acţionat cu promptitudine şi eficienţă, la primirea unei notificări motivate suficient din
partea titularilor de drepturi, pentru a bloca accesul la operele sau alte obiecte protejate
notificate sau pentru a le elimina de pe site-urile lor, şi au depus cele mai bune eforturi pentru
a preveni viitoare încărcări ale acestora în conformitate cu lit. b).
(2)Pentru a stabili dacă furnizorul de servicii respectă obligaţiile care îi revin potrivit
alin. (1), se aplică principiul proporţionalităţii şi se iau în considerare următoarele
elemente:
a)tipul, audienţa şi dimensiunea serviciului şi categoria de opere sau alte obiecte protejate
încărcate de utilizatorii serviciului;
b)disponibilitatea unor mijloace adecvate şi eficiente şi costurile acestora pentru prestatorii de
servicii.
(3)În cazul furnizorilor care au pus la dispoziţia publicului din Uniunea Europeană
propriile servicii de mai puţin de trei ani şi care au o cifră de afaceri anuală mai mică de
10 milioane euro, calculată în conformitate cu Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003
privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii
(2003/361/CE), condiţiile în cadrul regimului de răspundere prevăzut la alin. (1) se
limitează la respectarea cumulativă a următoarelor:
a)au depus cele mai bune eforturi pentru a obţine o autorizaţie;
b)au acţionat cu promptitudine şi eficienţă, la primirea unei notificări suficient motivate,
pentru a bloca accesul la opere şi alte obiecte protejate sau pentru a le elimina de pe site-ul
lor.
(4)În cazul furnizorilor de servicii prevăzuţi la alin. (3), dacă numărul mediu lunar de
vizitatori unici a depăşit 5 milioane, calculat în cursul anului calendaristic precedent, aceştia
trebuie să demonstreze, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), faptul că au
depus cele mai bune eforturi pentru a preveni noi încărcări ale operelor şi altor obiecte
protejate notificate în privinţa cărora titularii de drepturi au furnizat informaţii relevante şi
necesare.
(5)Cooperarea dintre furnizorii de servicii online de partajare de conţinut şi titularii de
drepturi nu trebuie să conducă la împiedicarea disponibilităţii operelor sau a altor obiecte
protejate încărcate de utilizatori, care nu încalcă dreptul de autor şi drepturile conexe, inclusiv
în cazul în care astfel de opere sau alte obiecte protejate fac obiectul unei excepţii sau
limitări.
(6)Utilizatorii se pot baza pe oricare dintre următoarele excepţii sau limitări existente
atunci când încarcă şi pun la dispoziţie conţinuturi generate de utilizatori în cadrul
serviciilor online de partajare de conţinut:
a)citate, critici, recenzii;
b)utilizarea în scopuri de caricatură, parodiere sau pastişe.
(7)Cooperarea prevăzută la alin. (5) nu trebuie să conducă la nicio obligaţie generală de
supraveghere.
(8)Furnizorii de servicii online de partajare de conţinut prezintă titularilor de drepturi, la
cererea acestora, cu respectarea legislaţiei privind secretul comercial, informaţii adecvate
privind funcţionarea instrumentelor şi tehnologiilor utilizate de către aceştia în ceea ce
priveşte cooperarea menţionată la alin. (1) şi, în cazul în care se încheie contracte de licenţă
între furnizorii de servicii şi titularii de drepturi, informaţii cu privire la utilizarea conţinutului
care face obiectul contractelor.
Art. 1283
(1)Furnizorii de servicii online de partajare de conţinut au obligaţia să instituie un
mecanism eficace şi rapid de soluţionare a disputelor care să fie disponibil pentru
utilizatorii serviciilor acestora în caz de litigii privind:
a)blocarea accesului la opere sau la alte obiecte protejate încărcate de utilizatori;
b)eliminarea de către furnizorii de servicii online de partajare de conţinut a operelor sau
obiectelor protejate încărcate de utilizatori;
c)blocarea accesului la opere sau la alte obiecte protejate încărcate de aceştia sau care au fost
eliminate de către furnizorii respectivi.
(2)Atunci când titularii de drepturi solicită blocarea accesului la operele lor sau la alte obiecte
protejate ale lor sau eliminarea respectivelor opere sau alte obiecte protejate, aceştia trebuie
să justifice în mod corespunzător motivele care stau la baza cererii lor.
(3)Plângerile depuse în cadrul mecanismului prevăzut la alin. (1) sunt prelucrate fără
întârzieri nejustificate, iar decizia furnizorului de servicii online de partajare de conţinut prin
care se blochează accesul sau se elimină conţinutul încărcat de un utilizator face obiectul unei
analize umane.
(4)Litigiile menţionate la alin. (1) pot fi soluţionate prin mediere sau pe cale judecătorească,
în condiţiile dreptului comun.
(5)Furnizorii de servicii online de partajare de conţinut au obligaţia să îşi informeze
utilizatorii, prin intermediul termenilor şi condiţiilor proprii, că au posibilitatea să utilizeze
opere şi alte obiecte protejate în temeiul excepţiilor sau limitărilor privind dreptul de autor şi
drepturile conexe prevăzute în prezenta lege sau dreptul Uniunii Europene.
Art. 1284
(1)Un organism de gestiune colectivă, în conformitate cu mandatele sale din partea
titularilor de drepturi, poate încheia o licenţă neexclusivă pentru scopuri necomerciale
cu o instituţie de conservare a patrimoniului cultural pentru reproducerea, distribuirea,
comunicarea publică sau punerea la dispoziţia publicului a operelor sau altor obiecte
protejate aflate în afara circuitului comercial care sunt prezente în colecţia permanentă
a instituţiei, chiar dacă nu toţi titularii de drepturi vizaţi de licenţă au mandatat
organismul de gestiune colectivă, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)organismul de gestiune colectivă să fie, pe baza mandatelor sale, reprezentativ în privinţa
titularilor de drepturi pentru categoria relevantă de opere sau alte obiecte protejate şi în
privinţa drepturilor care fac obiectul licenţei;
b)tuturor titularilor de drepturi să li se garanteze egalitate de tratament în ceea ce priveşte
condiţiile licenţei.
(2)Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, dreptul de comunicare publică şi
dreptul de punere la dispoziţia publicului, precum şi de la drepturile prevăzute la art.
74 alin. (1) şi art. 141 alin. (1) utilizările efectuate pentru a permite instituţiilor de
conservare a patrimoniului cultural să pună la dispoziţie în scopuri necomerciale opere
sau alte obiecte protejate, aflate în afara circuitului comercial, prezente în colecţia lor
permanentă, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)numele autorului sau al oricărui alt titular de drepturi identificabil să fie indicat, cu excepţia
cazului în care acest lucru se dovedeşte imposibil; şi
b)astfel de opere sau alte obiecte protejate să fie puse la dispoziţie pe site-uri necomerciale.
(3)Excepţia prevăzută la alin. (2) se aplică numai categoriilor de opere sau altor obiecte
protejate pentru care nu există un organism de gestiune colectivă care să îndeplinească
condiţiile stabilite la alin. (1) lit. a).
(4)Titularii de drepturi au dreptul, în orice moment, să excludă efectiv unele opere sau alte
obiecte protejate ale acestora ori toate operele sau obiectele protejate de la mecanismul de
acordare a licenţelor stabilit la alin. (1) sau de la aplicarea excepţiei prevăzute la alin. (2),
inclusiv după încheierea unei licenţe sau după începutul utilizării operelor sau obiectelor
protejate respective.
(5)Instituţia de conservare a patrimoniului cultural solicită licenţele prevăzute la alin. (1) de
la organismul de gestiune colectivă care este reprezentativ pentru categoria relevantă de opere
sau alte obiecte protejate.
(6)Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplică unor ansambluri de opere sau alte obiecte
protejate aflate în afara circuitului comercial, dacă, în condiţiile prevăzute la art. 91,
există dovezi că astfel de ansambluri constau preponderent din:
a)opere sau alte obiecte protejate, cu excepţia operelor cinematografice sau audiovizuale
publicate pentru prima dată sau, în absenţa publicării, difuzate pentru prima dată într-o ţară
terţă;
b)opere cinematografice sau audiovizuale ale căror producători îşi au sediul sau reşedinţa
obişnuită într-o ţară terţă;
c)opere sau alte obiecte protejate ale unor titulari de drepturi resortisanţi ai unor ţări terţe, în
cazul în care, după luarea în considerare a oricărei dovezi uşor accesibile cu privire la
disponibilitatea operelor sau a obiectelor protejate respective, în circuitele comerciale
obişnuite, nu s-a putut determina un stat membru sau o ţară terţă, potrivit lit. a) sau b).
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), prezentul articol se aplică atunci când organismul
de gestiune colectivă este reprezentativ, în înţelesul alin. (1) lit. a), în privinţa titularilor de
drepturi din ţara terţă în cauză.
(8)În sensul prezentei legi, paginile de internet de prezentare şi promovare a activităţii
instituţiilor de conservare şi punere în valoare a patrimoniului nu reprezintă site-uri
comerciale, în sensul prevăzut de alin. (2) lit. b), chiar dacă pe aceste pagini se
comercializează bilete, abonamente sau suveniruri, dacă acestea aparţin sau vizează
activitatea sau serviciile instituţiei respective.
Art. 1285
(1)Licenţele acordate în conformitate cu art. 1284 permit utilizarea operelor sau a altor obiecte
protejate aflate în afara circuitului comercial de către instituţii de conservare a patrimoniului
cultural în oricare stat membru al Uniunii Europene.
(2)Utilizările operelor şi ale altor obiecte protejate, în temeiul excepţiilor prevăzute la art.
1284 alin. (2), se consideră că au loc pe teritoriul acelui stat unde îşi are sediul şi instituţia de
conservare a patrimoniului cultural care recurge la respectiva utilizare.

CAPITOLUL VI:Organismele de radiodifuziune şi de televiziune

SECŢIUNEA I:Drepturile organismelor de radiodifuziune şi de televiziune

Art. 129
Organismele de radiodifuziune şi de televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza
sau de a interzice, cu obligaţia pentru cel autorizat de a menţiona numele organismelor,
următoarele:
a)fixarea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune;
b)reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor emisiuni şi servicii de
programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au
fost transmise prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit;
c)distribuirea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune
fixate pe orice fel de suport;
d)importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a propriilor emisiuni şi servicii de
programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
e)retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune
sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt
procedeu similar, precum şi prin orice alt mod de comunicare către public, inclusiv
retransmiterea pe internet;
f)comunicarea publică a propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de
televiziune în locuri accesibile publicului, cu plata intrării;
g)închirierea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune,
fixate pe orice tip de suport;
h)împrumutul propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune
fixate pe orice fel de suport;
i)punerea la dispoziţia publicului a propriilor emisiuni şi servicii de programe de
radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost emise
prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit, astfel încât să poată fi accesate în orice loc
şi în orice moment ales, în mod individual, de către public.
j)retransmisia propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune şi televiziune.

Art. 130
(1)Prin reemitere, în sensul prezentei legi, se înţelege emiterea simultană, de către un
organism de radiodifuziune, a unui program al altui organism de radiodifuziune.
(2)Definiţiile de la art. 14-18, art. 20 alin. (1), art. 21, 22 şi 98 alin. (2) se aplică, prin
analogie, şi drepturilor prevăzute la art. 129.

Art. 131
(1)Organismele de radiodifuziune şi de televiziune au dreptul exclusiv de a împiedica
importul de copii ale propriilor programe de radiodifuziune sau de televiziune, realizate fără
autorizarea lor şi fixate pe orice tip de suport.
(2)Dispoziţiile art. 129 lit. d) nu se aplică atunci când importul este făcut de o persoană fizică,
fără scop comercial, în bagajul personal legal admis.

Art. 132
Durata drepturilor prevăzute în prezentul capitol este de 50 de ani, începând cu data de 1
ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima radiodifuzare a emisiunii sau a
serviciului de programe ale organismului de radiodifuziune ori de televiziune.

Art. 133
Dreptul de distribuire a unui program de radiodifuziune ori de televiziune, fixat pe orice fel
de suport, se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate
asupra originalului ori a copiilor acestuia, pe piaţa internă, de către titularul de drepturi sau cu
consimţământul acestuia.

Art. 134
Dispoziţiile cuprinse în art. 35, 36 şi 38 se aplică, prin analogie, şi organismelor de
radiodifuziune şi de televiziune.
Art. 1341
(1)Actele de retransmisie a programelor, realizate de către alţi titulari de drepturi decât
organismele de radiodifuziune sau televiziune, trebuie să fie autorizate de către titularii care
deţin dreptul exclusiv de comunicare către public.
(2)Titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita dreptul de a acorda
sau de a refuza autorizarea pentru o retransmisie numai prin intermediul unui organism de
gestiune colectivă.
(3)Dacă un titular de drepturi nu a transferat gestiunea dreptului prevăzut la alin. (2) unui
organism de gestiune colectivă, se consideră că organismul de gestiune colectivă care
gestionează drepturi din aceeaşi categorie pentru care operatorul de servicii de retransmisie
doreşte să obţină drepturi de retransmisie este îndreptăţit să acorde sau să refuze autorizarea
de retransmisie pentru respectivul titular de drepturi.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), în cazul existenţei mai multor organisme de gestiune
colectivă care gestionează drepturi din respectiva categorie, se stabileşte, prin decizie a
directorului Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, pe baza principiului
reprezentativităţii, organismul de gestiune colectivă care va avea dreptul de a acorda sau de a
refuza autorizarea de retransmisie.
(5)Un titular de drepturi are aceleaşi drepturi şi obligaţii, decurgând dintr-un acord între
operatorul unui serviciu de retransmisie şi un organism de gestiune colectivă, ca şi titularii de
drepturi care au mandatat organismul sau organismele de gestiune colectivă care vor avea
dreptul de a acorda sau de a refuza autorizarea de retransmisie.
(6)Titularul de drepturi prevăzut la alin. (5) îşi poate revendica drepturile respective în termen
de trei ani de la data retransmisiei care include opera sa sau alt obiect protejat.
Art. 1342
(1)Prevederile art. 1341 nu se aplică drepturilor de retransmisie exercitate de un organism de
radiodifuziune sau televiziune asupra propriilor transmisii, indiferent dacă aceste drepturi îi
aparţin sau i-au fost transferate de alţi titulari de drepturi.
(2)Dacă organismele de radiodifuziune sau televiziune şi operatorii serviciilor de retransmisie
încep negocieri cu privire la autorizarea retransmisiei, aceştia au obligaţia să le desfăşoare cu
bună-credinţă.
Art. 1343
(1)În cazul în care un organism de radiodifuziune sau televiziune transmite prin introducere
directă semnalele sale purtătoare de programe unui distribuitor de semnale fără ca organismul
de radiodifuziune sau televiziune să transmită, el însuşi, simultan, respectivele semnale
purtătoare de programe direct publicului, iar distribuitorul de semnale transmite respectivele
semnale purtătoare de programe către public, se consideră că organismul de radiodifuziune
sau televiziune şi distribuitorul de semnale participă la un act unic de comunicare publică
pentru care trebuie să obţină o autorizare din partea titularilor de drepturi.
(2)Pentru introducerea directă ce constituie un act unic de comunicare publică, prevăzută la
alin. (1), trebuie obţinută autorizarea din partea titularilor de drepturi de către organismul de
radiodifuziune sau televiziune pentru radiodifuzare şi de către distribuitorul de semnal pentru
retransmisie sau retransmisie prin cablu, după caz.

SECŢIUNEA II:Comunicarea publică prin satelit

Art. 135
(1)Organismele de radiodifuziune şi de televiziune, care au ca obiect de activitate
comunicarea publică a unor programe prin satelit, trebuie să îşi desfăşoare activitatea cu
respectarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe protejate prin prezenta lege.
(2)În sensul prezentei legi, prin comunicare publică prin satelit se înţelege introducerea, sub
controlul şi responsabilitatea unui organism de radiodifuziune sau de televiziune situat pe
teritoriul României, a semnalelor purtătoare de programe destinate captării de către public,
într-un lanţ neîntrerupt de comunicare ce conduce la satelit şi revine la pământ.
(3)În sensul prezentei legi, prin satelit se înţelege orice satelit care operează pe benzi de
frecvenţă rezervate, conform legislaţiei privind telecomunicaţiile, pentru radiodifuzarea
semnalelor în scopul recepţionării de către public sau pentru comunicarea individuală privată,
în acest din urmă caz este totuşi necesar ca recepţia individuală să se poată face în condiţii
comparabile celor din primul caz.

Art. 136
(1)În cazul în care semnalele purtătoare de emisiuni sau de servicii de programe sunt difuzate
sub o formă codificată, introducerea lor în lanţul de comunicare este considerată comunicare
publică, dacă dispozitivul de decodificare a emisiunii este pus la dispoziţia publicului de către
organismul respectiv sau cu consimţământul său.
(2)Responsabilitatea comunicării publice, în cazul în care semnalele purtătoare sunt
transmise de un organism situat în afara României sau într-un stat care nu este
membru al Uniunii Europene şi care nu asigură nivelul de protecţie prevăzut de
prezenta lege, este asigurată astfel:
a)dacă semnalele sunt transmise satelitului prin intermediul unei staţii de legătură
ascensională, responsabilitatea revine persoanei care, situate pe teritoriul României sau al
unui stat membru al Uniunii Europene, utilizează staţia;
b)dacă nu se apelează la o staţie de legătură ascensională, dar comunicarea către public a fost
autorizată de un organism cu sediul principal în România sau pe teritoriul unui stat membru
al Uniunii Europene, responsabilitatea revine organismului care a autorizat-o.

Art. 137
(1)Titularii dreptului de autor pot cesiona drepturile lor pentru comunicarea publică prin
satelit unui organism de radiodifuziune sau de televiziune, numai printr-un contract încheiat
fie prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, fie individual.
(2)Contractul-cadru încheiat între un organism de gestiune colectivă şi un organism de
radiodifuziune sau de televiziune, pentru comunicarea publică prin satelit a unei categorii de
opere aparţinând unui anumit domeniu, îşi poate produce efectele extinse şi faţă de titularii de
drepturi care nu sunt reprezentaţi de organismele de gestiune colectivă, dacă această
comunicare către public prin satelit are loc simultan cu radiodifuzarea terestră efectuată de
către acelaşi organism emiţător. Titularul de drepturi nereprezentat are posibilitatea în orice
moment să înlăture producerea efectelor extinse ale contractului-cadru, printr-un contract
individual sau colectiv.
(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică operelor audiovizuale.

SECŢIUNEA III:Retransmiterea prin cablu

Art. 138
(1)Titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru
autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de
gestiune colectivă.
(2)Cuantumul remuneraţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe se
stabileşte printr-o metodologie negociată între organismele de gestiune colectivă a
drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi structurile asociative ale distribuitorilor
prin cablu, potrivit procedurilor prevăzute la art. 163 şi 164, cu excluderea de la calcul
a programelor a căror retransmitere prin cablu este obligatorie conform legii.*)
_____

*)
Prin Decizia nr. 571/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din
28 iunie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 121 alin. (2), devenit art. 138 alin. (2) prin renumerotare.
(3)În cazul în care părţile nu pot stabili metodologii prin negociere, înainte de iniţierea
procedurii de arbitraj prevăzute de art. 165 alin. (3), acestea pot conveni să recurgă la o
procedură de mediere facultativă. Această mediere este efectuată de unul sau mai mulţi
mediatori aleşi de părţi în aşa fel încât independenţa şi imparţialitatea lor să nu poată fi puse
la îndoială. Mediatorii au ca sarcină să ajute negocierile şi pot să notifice o propunere
părţilor.
(4)În termen de 3 luni de la prezentarea propunerii de către mediatori, părţile vor notifica
mediatorilor şi la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor respingerea propunerii sau
acceptarea acesteia prin semnarea protocolului privind metodologiile. Notificarea propunerii,
precum şi a acceptării sau respingerii acesteia se face în conformitate cu regulile aplicabile
notificării actelor juridice. Acceptarea de către toate părţile este prezumată în cazul în care
niciuna dintre ele nu a notificat respingerea propunerii în acest termen.
(5)Dacă unii titulari de drepturi nu au încredinţat gestiunea drepturilor lor unui organism de
gestiune colectivă, organismul care gestionează drepturile din aceeaşi categorie este
considerat de drept a fi şi gestionarul drepturilor lor. Dacă există în acelaşi domeniu mai
multe organisme de gestiune colectivă, titularul de drepturi poate opta între acestea.
Revendicarea drepturilor de către aceşti titulari se poate face în termen de 3 ani de la data
notificării.

Art. 139
Prevederile art. 138 alin. (1) nu se aplică drepturilor exercitate de organismele de
radiodifuziune sau de televiziune cu privire la propriile emisiuni şi servicii de programe,
indiferent dacă drepturile în cauză le aparţin ori le-au fost cesionate de alţi titulari de drepturi
de autor sau de drepturi conexe. În acest caz, exercitarea dreptului de retransmitere prin cablu
de către un organism de radiodifuziune sau de televiziune se face prin contracte încheiate cu
distribuitorii prin cablu, cu excepţia cazurilor în care retransmiterea prin cablu este
obligatorie prin lege.

CAPITOLUL VII:Drepturile sui-generis ale fabricanţilor bazelor de date

Art. 140
(1)Dispoziţiile prezentului capitol privesc protecţia juridică a bazelor de date, în orice formă a
lor.
(2)În sensul prezentei legi, prin bază de date se înţelege o culegere de opere, de date sau de
alte elemente independente, protejate ori nu prin drept de autor sau conex, dispuse într-o
modalitate sistematică ori metodică şi în mod individual accesibile prin mijloace electronice
sau printr-o altă modalitate.
(3)Protecţia prevăzută în prezentul capitol nu se aplică programelor pentru calculator utilizate
la fabricarea sau funcţionarea bazelor de date accesibile prin mijloace electronice.
(4)În sensul prezentei legi, fabricantul unei baze de date este persoana fizică sau juridică ce a
făcut o investiţie substanţială cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii, verificării sau
prezentării conţinutului unei baze de date.

Art. 141
(1)Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza şi de a
interzice extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii sau a unei părţi substanţiale din aceasta,
evaluată calitativ sau cantitativ.
(2)În sensul prezentei legi, se înţelege prin:
a)extragere: transferul permanent sau temporar al totalităţii ori al unei părţi, evaluată calitativ
sau cantitativ, substanţiale din conţinutul bazei de date pe un alt suport, prin orice mijloc sau
sub orice formă;
b)reutilizare: orice formă de punere la dispoziţia publicului a totalităţii sau a unei părţi
substanţiale a conţinutului bazei de date, evaluată calitativ sau cantitativ, prin distribuirea de
copii, prin închiriere sau sub alte forme, inclusiv prin punerea la dispoziţia publicului a
conţinutului bazei, astfel încât oricine să poată avea acces la aceasta în locul şi la momentul
alese în mod individual. Prima vânzare pe piaţa internă a unei copii a bazei de date de către
titularul dreptului sui-generis sau cu consimţământul acestuia epuizează dreptul de a controla
revânzarea acestei copii.
(3)Împrumutul public al unei baze de date nu este un act de extragere sau de reutilizare.
(4)Dreptul prevăzut la alin. (1) se aplică în mod independent de posibilitatea de a proteja baza
de date sau conţinutul acesteia prin dreptul de autor sau alte drepturi. Protecţia bazelor de
date prin dreptul prevăzut la alin. (1) nu prejudiciază drepturile existente cu privire la
conţinutul lor.
(5)Nu este permisă extragerea sau reutilizarea, repetată şi sistematică, de părţi nesubstanţiale
ale conţinutului bazei de date dacă aceasta ar presupune acte contrarii unei utilizări normale a
acestei baze sau ar cauza un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale fabricantului bazei
de date.

Art. 142
(1)Fabricantul unei baze de date, care este pusă la dispoziţia publicului prin orice modalitate,
nu poate împiedica utilizarea legitimă a acesteia prin extragerea sau reutilizarea de părţi
nesubstanţiale din conţinutul său, oricare ar fi scopul utilizării. În cazul în care utilizatorul
legitim este autorizat să extragă sau să reutilizeze numai o parte a bazei de date, dispoziţiile
prezentului alineat se aplică acestei părţi.
(2)Utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziţia publicului în orice
modalitate, nu poate efectua acte care intră în conflict cu utilizarea normală a acestei baze de
date sau care lezează în mod nejustificat interesele legitime ale fabricantului bazei de date.
(3)Utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziţia publicului în orice
modalitate, nu poate să aducă prejudicii titularilor unui drept de autor sau conex care se referă
la opere ori la prestaţii conţinute în această bază de date.
(4)Utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziţia publicului prin
orice modalitate, poate, fără autorizarea fabricantului bazei de date, să extragă sau să
reutilizeze o parte substanţială a conţinutului acesteia:
a)în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării private a conţinutului unei baze de
date neelectronice;
b)în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării pentru învăţământ sau pentru cercetare
ştiinţifică, cu condiţia indicării sursei şi în măsura justificată de scopul necomercial urmărit;
c)în cazul în care se face o extragere sau reutilizare având ca scop apărarea ordinii publice şi
a siguranţei naţionale ori în cadrul unor proceduri administrative sau jurisdicţionale.
d)în cazul în care orice act de reproducere, distribuire, transformare, extragere sau reutilizare
se face în scopul prevederilor art. 351.

(5)Utilizatorul legitim al unei baze de date sau al unei părţi dintr-o bază de date poate efectua,
fără consimţământul autorului acesteia, orice act de reproducere, distribuire, comunicare
publică sau transformare, necesar utilizării normale şi accesului la baza de date sau la o parte
din aceasta.

Art. 143
(1)Drepturile fabricantului bazei de date iau naştere o dată cu definitivarea bazei de date.
Durata protecţiei este de 15 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului imediat următor
definitivării bazei de date.
(2)În cazul în care baza de date a fost pusă la dispoziţia publicului în orice modalitate înainte
de expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), durata protecţiei se calculează începând cu data
de 1 ianuarie a anului imediat următor celui în care baza de date a fost pusă la dispoziţia
publicului pentru prima oară.
(3)Orice modificare substanţială, evaluată calitativ sau cantitativ, a conţinutului unei baze de
date, constând, în special, în adăugări, suprimări sau schimbări succesive şi pentru care se
poate considera că s-a efectuat o nouă investiţie substanţială, evaluată calitativ sau cantitativ,
permite atribuirea unei durate de protecţie proprii bazei de date rezultate din această
investiţie.

TITLUL III:Gestiunea şi apărarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

CAPITOLUL I:Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe

SECŢIUNEA I:Dispoziţii generale

Art. 144
(1)Autorul sau titularul dreptului de autor sau drepturilor conexe îşi exercită drepturile
recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau colectiv, cu respectarea prevederilor
prezentei legi.
(2)Gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse
anterior la cunoştinţa publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai
pentru interpretări sau execuţii fixate ori radiodifuzate anterior, precum şi pentru fonograme
ori videograme aduse anterior la cunoştinţa publică.
(3)Titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu pot cesiona drepturile patrimoniale
recunoscute prin prezenta lege către organisme de gestiune colectivă.
(4)Autorul sau titularul dreptului de autor sau drepturilor conexe are următoarele
drepturi ce se cuprind obligatoriu în statutul organismelor de gestiune colectivă:
a)de a alege pentru ce drepturi, categorii de drepturi sau tipuri de opere, de alte obiecte
protejate sau teritorii autorizează, pe bază de mandat scris, un organism de gestiune colectivă
pentru gestionarea acestora, indiferent de naţionalitate, de reşedinţă sau de locul de stabilire a
organismului de gestiune colectivă sau a titularului de drepturi;
b)de a acorda licenţe pentru utilizările necomerciale ale oricăror drepturi, categorii de
drepturi sau tipuri de opere şi de alte obiecte protejate;
c)de a revoca mandatul de gestiune sau de a retrage organismului de gestiune colectivă, la
alegere, orice drepturi, categorii de drepturi, tipuri de opere sau alte obiecte protejate, cu un
preaviz rezonabil care nu trebuie să depăşească 6 luni;
d)de a încasa remuneraţiile ce i se cuvin pentru actele de exploatare care s-au produs înainte
de intrarea în vigoare a revocării sau restrângerii mandatului de gestiune.
e)de a fi informat anual cu privire la modul de repartizare către membri a remuneraţiilor
colectate de la utilizatori, inclusiv a metodologiei/formulei de calcul utilizate de către
organismul de gestiune colectivă pentru calcularea remuneraţiei ce i se cuvine pentru actele
de exploatare care s-au produs înainte de intrarea în vigoare a revocării sau restrângerii
mandatului de gestiune.

(5)Organismele de gestiune colectivă nu pot restrânge exercitarea drepturilor prevăzute la

alin. (4) prin impunerea condiţiei ca gestiunea drepturilor, categoriilor de drepturi sau
tipurilor de opere sau de alte obiecte protejate, care fac obiectul revocării sau al retragerii, să
fie încredinţate unui alt organism de gestiune colectivă.
(6)În cazul în care autorizează un organism de gestiune colectivă, autorii sau titularii de
drepturi îşi dau acordul, în formă scrisă, pentru fiecare drept, categorie de drepturi sau tip de
opere şi alte obiecte protejate.
(7)Autorii sau titularii de drepturi care nu sunt membri ai unui organism de gestiune
colectivă, dar care au o legătură juridică directă cu acesta, prin lege, cesiune, licenţă sau
printr-un alt tip de contract decât cel de mandat, au următoarele drepturi:
a)de a comunica, inclusiv prin mijloace electronice, cu organismul de gestiune colectivă, în
scopul exercitării drepturilor din a căror exploatare este îndreptăţit să primească remuneraţii;
b)de a fi informaţi cu privire la operele, tipurile de opere sau alte obiecte protejate, drepturile
pe care acesta le gestionează în mod direct sau prin acorduri de reprezentare şi teritoriile
acoperite;
c)de a primi răspuns în scris, motivat, în termen de maximum 30 de zile, la plângerile
formulate referitoare la autorizaţia de gestionare a drepturilor şi revocarea sau retragerea
acestora, colectarea, repartizarea şi plata remuneraţiilor, metodologia/formula de calcul
utilizată de către organismul de gestiune colectivă pentru calcularea remuneraţiei, reţinerile
aplicate inclusiv în cazul drepturilor online asupra operelor muzicale, conform procedurilor
instituite la nivelul organismului de gestiune colectivă.

(8)Organismul de gestiune colectivă informează autorii sau titularii de drepturi în privinţa

drepturilor prevăzute la alin. (4) şi (7), precum şi în privinţa condiţiilor aferente dreptului
prevăzut la alin. (4) lit. b), înainte de a obţine acordul acestora pentru gestionarea oricărui
drept, a oricărei categorii de drepturi sau a oricărui tip de opere şi de alte obiecte protejate.
(9)Oficiul Român pentru Drepturile de Autor centralizează informaţiile primite de la
instituţiile de conservare a patrimoniului cultural, organismele de gestiune colectivă sau
autorităţile publice relevante şi le comunică către Portalul online unic administrat de
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, în conformitate cu
Regulamentul (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19
aprilie 2012 privind atribuirea către Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne
(Mărci, desene şi modele industriale) a unor sarcini legate de asigurarea respectării
drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv reunirea reprezentanţilor sectorului
public şi privat în cadrul Observatorului European al Încălcărilor Drepturilor de
Proprietate Intelectuală, într-un termen care să permită publicarea, cu cel puţin 6 luni
înainte ca operele sau alte obiecte protejate să fie distribuite, comunicate public sau
puse la dispoziţia publicului în conformitate cu licenţa acordată conform art. 1284 alin.
(1) sau în temeiul excepţiei sau limitării prevăzute la art. 1284 alin. (2), de îndată ce sunt
disponibile şi atunci când sunt relevante, următoarele:
a)informaţii primite de la instituţiile de conservare a patrimoniului cultural, organismele de
gestiune colectivă, în scopul identificării operelor sau a altor obiecte protejate aflate în afara
circuitului comercial;
b)informaţiile despre drepturile titularilor prevăzute la art. 1284 alin. (4);
c)informaţiile privind părţile contractului de licenţă, privind teritoriile vizate şi privind
utilizările operelor sau obiectelor protejate respective.
(10)Organismele de gestiune colectivă iau măsuri adecvate de publicitate, astfel încât titularii
de drepturi să cunoască faptul că organismul respectiv are posibilitatea să acorde licenţe
pentru opere sau alte obiecte protejate în conformitate cu art. 1284, precum şi cu privire la
utilizările în temeiul excepţiei prevăzute la art. 1284 alin. (2) şi drepturile titularilor prevăzute
la art. 1284 alin. (4). Măsurile respective de publicitate trebuie să acopere şi alte state membre
sau ţări terţe dacă există dovezi că gradul de conştientizare al titularilor de drepturi ar putea fi
amplificat.

Art. 1441
(1)Părţile care se confruntă cu dificultăţi legate de acordarea unei licenţe atunci când
urmăresc să încheie un acord pentru punerea la dispoziţie a unor opere audiovizuale prin
servicii video la cerere pot recurge la mediere, efectuată de unul sau mai mulţi mediatori aleşi
de părţi, în aşa fel încât independenţa şi imparţialitatea lor să nu poată fi puse la îndoială.
(2)Mediatorii oferă părţilor asistenţă la negocierile acestora şi ajută părţile să ajungă la un
acord, inclusiv prin prezentarea unor propuneri în acest sens.

Art. 145
(1)Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:
a)dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată;
b)dreptul la remuneraţie echitabilă pentru împrumutul public prevăzut la art. 18 alin. (2);
c)dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale;
d)dreptul la remuneraţie echitabilă unică recunoscut artiştilor interpreţi sau executanţi şi
producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor
publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora;
e)dreptul de retransmitere prin cablu;
f)dreptul de retransmisie;
g)dreptul la compensaţie echitabilă pentru operele orfane.
(2)Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi
reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Art. 1451
(1)Sunt supuse gestiunii colective extinse următoarele drepturi:
a)dreptul de comunicare publică a operelor muzicale;
b)dreptul de comunicare publică prin satelit;
c)drepturile de reproducere, distribuire, comunicare publică sau punere la dispoziţia
publicului a operelor sau altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial;
d)drepturile de reproducere şi punere la dispoziţia publicului a operelor aparţinând
editorilor de publicaţii de presă, prevăzute la art. 941 alin. (1) şi art. 1281 alin. (2).
*) ATENŢIE! Potrivit art. III alin. (7) din Legea nr. 69/2022, dispoziţiile art. 1451 alin. (1) lit.
d) intră în vigoare la 6 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I
(respectiv 1 octombrie 2022).

(2)Autorizaţiile licenţe neexclusive acordate în temeiul prezentului articol de

organismul de gestiune colectivă reprezentativ se aplică şi pentru titularii de drepturi
care nu au acordat mandat sau nu au autorizat respectivul organism de gestiune
colectivă, sub rezerva respectării următoarelor garanţii:
a)organismul de gestiune colectivă, pe baza mandatelor sale, este reprezentativ pentru titularii
de drepturi, categoria relevantă de opere sau alte obiecte protejate şi pentru drepturile care fac
obiectul licenţei pentru teritoriul României, în condiţiile art. 159;
b)autorii şi titularii de drepturi care sunt membrii organismului de gestiune colectivă
reprezentativ, precum şi cei care nu sunt membrii acestuia se bucură de egalitate de tratament,
în special în ceea ce priveşte condiţiile licenţei, accesul la informaţiile privind acordarea
licenţelor şi repartizarea remuneraţiilor;
c)autorii şi titularii de drepturi care nu au autorizat organismul de gestiune colectivă
reprezentativ pot exclude de la autorizare toate sau o parte din operele şi obiectele lor
protejate, printr-o notificare transmisă organismului de gestiune colectivă, atât înainte de
încheierea licenţei, cât şi pe parcursul derulării ei, conform prevederilor alin. (3);
d)sunt luate măsuri de publicitate adecvate înainte ca operele sau alte obiecte protejate să fie
utilizate în temeiul licenţei, conform prevederilor alin. (4).
(3)În termen de 30 de zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (2) lit. c), organismul de
gestiune colectivă informează utilizatorii despre excluderea respectivelor opere şi obiecte
protejate din repertoriul gestionat, eliberează licenţe noi din care exclude respectivele opere şi
obiecte protejate şi actualizează licenţele aflate în derulare până la încheierea termenului de
30 de zile. Excluderea nu afectează remuneraţiile cuvenite autorilor şi titularilor de drepturi
pentru utilizările realizate în baza licenţelor încheiate de organismele de gestiune colectivă
anterior primirii notificării.
(4)Măsurile de publicitate trebuie să fie adecvate şi eficace, fără ca organismele de gestiune
colectivă să fie obligate să informeze fiecare titular de drepturi în parte. Cu 30 de zile înainte
ca operele sau alte obiecte protejate să fie utilizate în temeiul licenţei, organismele de
gestiune colectivă postează pe site-ul propriu informaţii cu privire la acordarea licenţei şi la
posibilităţile titularilor de drepturi menţionate la alin. (2) lit. c).
(5)În cazurile în care titularii de drepturi nu respectă procedura notificării sau organismele de
gestiune colectivă nu respectă măsurile de publicitate, utilizările sunt valabil realizate.
(6)Mecanismul de acordare a licenţelor prevăzut la alin. (2) se aplică numai drepturilor
supuse gestiunii colective extinse, nu aduce atingere dispoziţiilor art. 145-147 şi se utilizează
cu protejarea intereselor legitime ale titularilor de drepturi şi utilizatorilor.
(7)Mecanismului de acordare a licenţelor prevăzut la alin. (2) i se aplică prevederile art. 144
alin. (7) şi (8).

Art. 146
(1)Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:
a)dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;
b)dreptul de comunicare publică a operelor, cu excepţia operelor muzicale, şi a prestaţiilor
artistice în domeniul audiovizual;
c)dreptul de împrumut, cu excepţia cazului prevăzut la art. 145 alin. (1) lit. b);
d)dreptul de radiodifuzare a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual;
d1)drepturile online asupra operelor muzicale, prevăzute la art. 173;

e)dreptul la remuneraţie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la

art. 119 alin. (1).
f)dreptul de suită.

(2)Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1) organismele de gestiune colectivă îi

reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat şi elaborează metodologii,
în limita repertoriului gestionat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 162 lit. a),
sau negociază direct cu utilizatorii contractele de licenţă. Organismele de gestiune colectivă
vor permite, la cererea utilizatorilor, accesul prin mijloace electronice de transmitere la
distanţă la repertoriul de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant, în forma prevăzută
la art. 153 alin. (2), precum şi la lista titularilor de drepturi de autor şi de drepturi conexe,
români şi străini, pe care îi reprezintă. Această activitate de gestiune colectivă se află sub
supravegherea şi controlul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în calitate de garant
al aplicării legii.

(3)Organismele de gestiune colectivă autorizează, la cerere, utilizarea operelor de creaţie

intelectuală, numai în baza documentelor care certifică existenţa mandatului titularilor de
drepturi de autor sau conexe, cu excepţia cazurilor de gestiune colectivă obligatorie.

Art. 147
Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 145 şi 146, pot
fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului
special acordat de titularii de drepturi.

Art. 148
În negocierile cu titlu individual privind drepturile recunoscute prin prezenta lege, existenţa
organismelor de gestiune colectivă nu îi împiedică pe titularii drepturilor de autor şi ai
drepturilor conexe să se adreseze unor intermediari, persoane fizice sau persoane juridice
specializate, pentru a fi reprezentaţi.

Art. 149
(1)Autorii sau titularii de drepturi pot încredinţa, prin contract, gestiunea drepturilor lor unor
entităţi de gestiune independente.
(2)Entităţile de gestiune independente sunt persoane juridice cu scop lucrativ, ce funcţionează
potrivit reglementărilor legale privind societăţile şi al căror obiect de activitate unic sau
principal ori unul dintre obiectele de activitate principale îl reprezintă gestionarea drepturilor
de autor sau drepturilor conexe.
(3)Entităţile de gestiune independente nu pot fi deţinute sau controlate, direct sau indirect,
total sau parţial, de autori sau titularii de drepturi şi nu li se transferă sau nu li se transmit
drepturi de autor şi drepturi conexe ori utilizarea acestora.
(4)Entităţile de gestiune independente au obligaţia ca în termen de 15 zile de la înfiinţare să
informeze Oficiul Român pentru Drepturile de Autor asupra acestui lucru, în vederea luării în
evidenţă.
(5)Producătorii de opere audiovizuale, producătorii de înregistrări sonore şi audiovizuale,
organismele de radiodifuziune şi televiziune, editorii, managerii sau impresarii nu pot
funcţiona sau acţiona ca entităţi de gestiune independente.
(6)Entităţile de gestiune independente pot încheia contracte de reprezentare cu autorii sau
titularii de drepturi de autor sau drepturi conexe, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(7)Entităţile de gestiune independente sunt autorizate să reprezinte autorii sau titularii de
drepturi în relaţia cu organismele de gestiune colectivă, pe baza contractelor prevăzute la alin.
(6) şi în limitele impuse de prezenta lege.
(8)Entităţile de gestiune independente au următoarele obligaţii:
a)să colecteze sumele datorate de utilizatori şi să le plătească autorilor sau titularilor de
drepturi, potrivit prevederilor contractuale;
b)să furnizeze informaţii autorilor sau titularilor cu privire la gestionarea drepturilor acestora;
c)să furnizeze informaţii organismelor de gestiune colectivă şi altor entităţi de gestiune
colectivă, la solicitarea acestora, cu privire la repertoriul gestionat;
d)să acorde licenţe pentru utilizarea drepturilor online asupra operelor muzicale, în limita
repertoriului gestionat;
e)să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o dare de seamă anuală în formatul
stabilit prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor;
f)să întocmească un raport anual privind numărul, modalitatea şi termenul de soluţionare a
plângerilor, pe care îl publică pe pagina proprie de internet;
g)să asigure autorilor sau titularilor de drepturi şi autorităţilor cu atribuţii de control şi
supraveghere accesul la informaţiile privind orice aspect al activităţii de colectare a sumelor
datorate de utilizatori şi de plată a acestora către autori sau titularii de drepturi;
h)să acorde asistenţă de specialitate autorilor sau titularilor de drepturi şi să îi reprezinte în
cadrul procedurilor legale, în limita obiectului de activitate, la cererea acestora.
i)să emită facturi fiscale către utilizatori, care vor fi transmise inclusiv prin sistemul naţional
privind factura electronică RO e-Factura către utilizatori.

(9)Oficiul Român pentru Drepturile de Autor verifică îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la

alin. (8).

SECŢIUNEA II:Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor

conexe

Art. 150
(1)Organismele de gestiune colectivă sunt, în sensul prezentei legi, persoane juridice
constituite prin liberă asociere, având drept obiect de activitate, unic sau principal, gestiunea
drepturilor de autor sau drepturilor conexe dreptului de autor, categoriilor de drepturi,
tipurilor de opere sau de alte obiecte protejate, care le este încredinţată de către mai mulţi
autori sau titulari de drepturi de autor, în beneficiul colectiv al acestora.
(2)Organismele de gestiune colectivă nu pot avea ca obiect de activitate utilizarea
repertoriului protejat pentru care au primit un mandat de gestiune colectivă, în exercitarea
mandatului, în condiţiile prezentei legi; organismelor de gestiune colectivă nu li se transferă
sau nu li se transmit drepturi de autor şi drepturi conexe ori utilizarea acestora.
(3)În sensul alin. (1), gestiunea colectivă a drepturilor, categoriilor de drepturi, tipurilor de
opere sau de alte obiecte protejate include acordarea de licenţe, monitorizarea utilizării
drepturilor sau tipurilor de opere gestionate, asigurarea respectării acestor drepturi,
colectarea, repartizarea şi plata sumelor cuvenite autorilor sau titularilor de drepturi de autor
sau de drepturi conexe, provenite din remuneraţiile plătite pentru exploatarea drepturilor
gestionate sau din investirea veniturilor obţinute din drepturi.

Art. 151
(1)Organismele de gestiune colectivă prevăzute în prezentul capitol se constituie în condiţiile
legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, şi funcţionează potrivit
reglementărilor privind asociaţiile fără scop patrimonial şi potrivit prevederilor prezentei legi.
(2)Aceste organisme sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor
conexe, persoane fizice ori juridice, şi acţionează în limitele mandatului încredinţat şi pe baza
statutului adoptat după procedura prevăzută de lege.
(3)Organismele de gestiune colectivă pot fi create în mod separat pentru gestionarea de
categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie, precum şi
pentru gestionarea de drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari.
Art. 152
Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să comunice publicului, prin mijloace de
informare în masă, următoarele date:
a)categoriile de titulari de drepturi pe care îi reprezintă;
b)drepturile patrimoniale pe care le gestionează;
c)categoriile de utilizatori şi categoriile de persoane fizice şi juridice care au obligaţii de plată
a remuneraţiilor compensatorii pentru copia privată către titularii de drepturi;
d)actele normative în temeiul cărora funcţionează şi colectează remuneraţiile cuvenite
titularilor de drepturi;
e)modalităţile de colectare şi persoanele responsabile de această activitate, pe plan local şi
central;
f)programul de lucru.
g)metodologia/formula de calcul utilizată pentru calcularea remuneraţiei ce revine autorilor
sau titularilor de drepturi.

Art. 153
(1)Avizul prevăzut la art. 151 alin. (1) se acordă organismelor de gestiune colectivă cu
sediul în România, care:
a)urmează să se constituie sau funcţionează potrivit reglementărilor legale la data intrării în
vigoare a prezentei legi;
b)depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor repertoriul de opere, interpretări şi
execuţii artistice, fonograme şi videograme, aparţinând propriilor membri şi pe care îl
gestionează, precum şi contractele încheiate, pentru gestionarea de drepturi similare, cu
organisme străine;
c)au adoptat un statut care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege;
d)au capacitate economică de gestionare colectivă şi dispun de mijloacele umane şi materiale
necesare gestionării repertoriului pe întregul teritoriu al ţării;
e)permit, potrivit procedurilor exprese din propriul statut, accesul oricăror titulari ai
drepturilor de autor sau drepturi conexe din domeniul pentru care se înfiinţează şi care doresc
să le încredinţeze un mandat.

(2)Repertoriul menţionat la alin. (1) lit. b) se depune în regim de bază de date, protejat
potrivit legii, în format scris şi electronic, stabilit prin decizie a directorului general, şi
conţine cel puţin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de
identificarea artiştilor interpreţi şi executanţi, a fonogramelor sau videogramelor.
(3)Avizul de constituire şi funcţionare pentru organismul de gestiune colectivă se acordă prin
decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectivă.

Art. 154
(1)Toţi membrii organismului de gestiune colectivă au dreptul de a participa şi dreptul de a
vota în cadrul adunării generale a membrilor.
(2)Convocarea adunării generale se face cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării,
prin publicarea informaţiilor privind data, locul şi ordinea de zi, atât pe pagina de internet, cât
şi prin orice alt mijloc de comunicare în masă, inclusiv electronic.
(3)În cazul în care la data stabilită pentru adunarea generală nu se întruneşte cvorumul
statutar, adunarea generală se va reconvoca în termen de cel mult 15 zile. Hotărârile adunării
generale reconvocate se vor lua cu majoritatea simplă a membrilor care şi-au exprimat votul.
(4)Adunarea generală decide cel puţin în privinţa următoarelor aspecte:
a)politica generală de repartizare a sumelor datorate autorilor sau titularilor de drepturi;
b)politica generală privind utilizarea sumelor care nu pot fi repartizate;
c)politica generală de investiţii, în ceea ce priveşte veniturile provenite din drepturi şi orice
venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi;
d)politica generală privind reţinerile din veniturile provenite din drepturi şi din orice venituri
derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi;
e)politica de gestiune a riscurilor;
f)aprobarea oricărei achiziţii, vânzări sau ipotecări a unor bunuri imobile;
g)aprobarea fuziunilor şi a alianţelor, a înfiinţării de filiale, a achiziţiilor de alte entităţi ori de
părţi sociale sau drepturi în alte entităţi;
h)aprobarea propunerilor de contractare de împrumuturi, de acordare de împrumuturi sau de
constituire de garanţii pentru împrumuturi;
i)aprobarea dării de seamă anuale;
j)aprobarea salariilor sau plăţilor cuvenite directorului general, membrilor consiliului director
şi membrilor comisiilor interne.
(5)Adunarea generală poate delega organului care exercită funcţia de supraveghere, prin
hotărâre, competenţele prevăzute la alin. (4) lit. e)-h).

Art. 155
(1)Organismul de gestiune colectivă are obligaţia de a asigura posibilitatea participării şi
exprimării votului pentru toţi membrii săi în cadrul adunării generale.
(2)Fiecare membru al organismului de gestiune colectivă are dreptul de a desemna, printr-o
împuternicire, o altă persoană sau entitate, pentru a participa şi vota în numele său, în cadrul
adunării generale, cu condiţia ca această desemnare să nu conducă la un conflict de interese.
(3)Condiţiile de participare şi instrucţiunile de exercitare a votului sunt prevăzute expres în
împuternicire, aceasta fiind valabilă pentru o singură adunare generală.
(4)În cadrul adunării generale, reprezentantul se bucură de aceleaşi drepturi pe care le-ar avea
membrul care l-a desemnat.

Art. 156
(1)Darea de seamă anuală se întocmeşte în maximum 8 luni de la sfârşitul exerciţiului
financiar din anul precedent.
(2)Darea de seamă anuală se publică pe pagina proprie de internet a organismului de
gestiune colectivă, unde rămâne la dispoziţia publicului minimum 5 ani, şi conţine cel
puţin următoarele informaţii:
a)bilanţul contabil, contul de venituri şi cheltuieli şi o situaţie a fluxurilor de trezorerie;
b)un raport al activităţilor din exerciţiul financiar;
c)informaţii privind refuzurile de acordare a licenţelor, conform dispoziţiilor art. 162 lit. b);
d)lista organelor de conducere centrale şi locale, componenţa comisiilor interne şi lista
reprezentanţilor locali;
e)informaţii privind valoarea totală a sumelor plătite directorului general, membrilor
consiliului director, precum şi ale membrilor comisiilor interne, precum şi alte beneficii
acordate acestora;
f)informaţiile privind remuneraţiile colectate, defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi
pe tipuri de utilizări;
g)informaţii financiare privind comisionul reţinut autorilor sau titularilor de drepturi pentru
acoperirea cheltuielilor ocazionate de colectarea, repartizarea şi plata remuneraţiilor, care să
conţină cel puţin date cu privire la costurile reale, defalcate pe categorii de drepturi
gestionate, şi acolo unde costurile sunt indirecte şi nu pot fi atribuite uneia sau mai multor
categorii de drepturi, justificări cu privire la acestea, inclusiv veniturile provenite din
investirea, plasamentele şi depozitele bancare ale comisionului;
h)informaţii financiare privind suma totală repartizată şi suma totală plătită autorilor sau
titularilor de drepturi, defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi pe tipuri de utilizare,
inclusiv datele la care au fost efectuate plăţile, cu defalcarea acestora pe perioade de
colectare/repartiţie;
i)informaţii financiare privind suma totală colectată şi nerepartizată, precum şi cu privire la
suma totală repartizată şi neplătită titularilor de drepturi, defalcate pe categorii de drepturi
gestionate şi pe tipuri de utilizare, cu indicarea perioadelor în care au fost colectate aceste
sume, a motivelor întârzierilor şi a modului de evidenţiere a sumelor;
j)informaţii financiare privind sumele ce nu pot fi repartizate, precum şi modul utilizării
acestora;
k)informaţii financiare privind sumele primite de la alte organisme de gestiune colectivă cu
care se află în raporturi juridice prevăzute de prezenta lege, precum şi comisioanele de
gestiune şi alte reţineri din aceste sume, defalcate pe categorii de drepturi, pe tipuri de
utilizări şi pe organisme de gestiune colectivă;
l)informaţii financiare privind sumele colectate, repartizate şi plătite altor organisme de
gestiune colectivă cu care se află în raporturi juridice prevăzute de prezenta lege, precum şi
comisioanele de gestiune şi alte reţineri din aceste sume, defalcate pe categorii de drepturi, pe
tipuri de utilizări şi pe organisme de gestiune colectivă, cu indicarea perioadei de
colectare/repartiţie;
m)informaţii financiare privind sumele colectate, repartizate şi plătite în mod direct autorilor
sau titularilor de drepturi, defalcate pe categorii de drepturi, pe tipuri de utilizări, cu indicarea
perioadei de colectare/repartiţie;
n)un raport special, dacă este cazul, cu privire la sumele reţinute în scopul prestării de servicii
sociale, culturale şi educaţionale, defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi pe tipuri de
utilizări, precum şi modalitatea de utilizare a acestora.
(3)Sumele prevăzute la alin. (2) referitoare la comision şi alte reţineri se prezintă atât ca
valoare, cât şi ca procent, comparativ cu remuneraţiile colectate în exerciţiul financiar în
cauză, defalcate pe categorii de drepturi.
(4)Informaţiile contabile şi financiare prezentate în darea de seamă se verifică de organul care
îndeplineşte funcţia de supraveghere, cu cel puţin 30 de zile înaintea desfăşurării adunării
generale anuale, iar raportul întocmit, inclusiv rezervele exprimate în acesta, se reproduc
integral în darea de seamă.

Art. 157
(1)Statutul organismului de gestiune colectivă cuprinde cel puţin dispoziţii cu privire la:
a)condiţiile de aderare şi cazurile de refuz privind acordarea calităţii de membru;
b)condiţiile în care se realizează gestionarea drepturilor autorilor şi titularilor de drepturi care
sunt membri ai organismului de gestiune colectivă, precum şi ale celor care nu sunt membrii
acestuia, pe baza principiului egalităţii de tratament, inclusiv în situaţiile prevăzute la art. 145
şi 1451;

c)modalitatea de revocare a mandatului de gestiune, de retragere a oricăror drepturi, categorii

de drepturi, tipuri de opere sau de alte obiecte protejate, precum şi data intrării în vigoare a
revocării sau a retragerii;
d)drepturile şi obligaţiile membrilor în raporturile cu organismul de gestiune colectivă;
e)modalitatea de stabilire şi de achitare a taxei de aderare şi a cotizaţiilor, în cazul în care
acestea sunt prevăzute în sarcina membrilor;
f)modalitatea de stabilire a sumelor ce urmează a fi repartizate membrilor şi regulile
aplicabile repartizării remuneraţiilor colectate, proporţional cu utilizarea reală a repertoriului
autorului sau titularului de drepturi, precum şi cele aplicabile drepturilor colectate pentru care
nu se poate stabili utilizarea reală;
g)nivelul minim de la care se poate face plata în cazul în care sumele repartizate sunt mai
mici decât costurile gestiunii;
h)reguli privind regimul sumelor care nu au putut fi repartizate sau care nu au fost
revendicate;
i)reguli privind modalitatea de stabilire a metodologiilor ce urmează a fi negociate cu
utilizatorii, inclusiv reprezentarea în cadrul negocierilor;
j)modalităţile de stabilire a comisionului datorat de autori sau titularii de drepturi, pentru
acoperirea cheltuielilor necesare funcţionării;
k)modalităţile de verificare a gestiunii economice şi financiare de către membri;
l)regulile generale privind utilizarea veniturilor provenite din drepturi şi a veniturilor derivate
din investirea veniturilor provenite din drepturi;
m)prevederi referitoare la exercitarea funcţiei de supraveghere;
n)prevederi referitoare la numirea şi eliberarea din funcţie a organelor de conducere.

(2)Orice propunere de modificare a statutului se supune avizării Oficiului Român pentru

Drepturile de Autor, cu două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune
colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie supusă aprobării.
(3)Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează avizul prevăzut la alin. (2) în termen
de 10 zile lucrătoare de la solicitare. În cazul în care avizul este negativ, acesta trebuie
motivat.
(4)În termen de 10 zile de la data desfăşurării adunării generale în cadrul căreia modificarea a
fost aprobată, organismul de gestiune colectivă are obligaţia de a depune modificarea
statutului, avizul şi hotărârea adunării generale la instanţa judecătorească, în vederea
înregistrării modificării.
(5)Hotărârile judecătoreşti definitive privind înregistrarea modificărilor la statut se depun la
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în termen de 5 zile de la data comunicării.
(6)Orice modificare a statutului efectuată şi înregistrată la instanţa judecătorească fără avizul
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor este nulă de drept.

Art. 158
(1)Mandatul de gestiune colectivă este acordat direct, prin contract scris, de către autor sau
titularul de drepturi de autor sau drepturi conexe.
(2)Exercitarea gestiunii colective încredinţate prin contractul de mandat nu poate restrânge în
niciun fel drepturile patrimoniale ale autorului sau titularului de drepturi.
(3)Poate fi membru al unui organism de gestiune colectivă autorul, titularul de drepturi de
autor, o entitate de gestiune independentă sau alte organisme de gestiune colectivă şi asociaţii
de autori sau titulari de drepturi, care îndeplinesc condiţiile de aderare prevăzute în statut.
(4)Organismul respectiv este obligat să accepte gestionarea acestor drepturi pe baza gestiunii
colective în limita obiectului său de activitate.
(5)Organismul de gestiune colectivă poate refuza acordarea calităţii de membru în cazul
în care titularul:
a)nu face dovada drepturilor pretinse;
b)nu depune repertoriul de opere, interpretări şi execuţii artistice, fonograme, videograme şi
alte obiecte protejate;
c)nu indică ce drepturi patrimoniale, tipuri de opere sau alte obiecte protejate alege să îi fie
gestionate de organismul de gestiune colectivă;
d)este membru al altui organism de gestiune colectivă pentru aceleaşi drepturi asupra
aceloraşi opere, interpretări şi execuţii artistice, fonograme, videograme şi alte obiecte
protejate pentru care solicită gestionarea;
e)a pierdut anterior calitatea de membru al organismului de gestiune colectivă prin excludere;
f)a fost condamnat, printr-o decizie rămasă definitivă, la pedeapsa cu amendă penală sau cu
închisoarea, pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia din domeniul proprietăţii intelectuale.
(6)În cazul în care situaţia prevăzută la alin. (5) lit. f) intervine ulterior aderării, organismul
de gestiune colectivă poate hotărî asupra menţinerii sau încetării calităţii de membru.
(7)Statutul organismelor de gestiune colectivă poate cuprinde şi alte motive de refuz al
acordării calităţii de membru, cu condiţia ca acestea să fie obiective, transparente şi
nediscriminatorii. Refuzul acordării calităţii de membru se motivează în scris.
(8)Calitatea de membru al unui organism de gestiune colectivă nu se moşteneşte.

Art. 159
(1)În situaţiile prevăzute la art. 145 şi 1451, dacă un autor sau un titular de drepturi nu este
asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competenţa revine organismului din
domeniu cu cel mai mare număr de membri, desemnat ca atare de către Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor, prin decizia directorului general. La emiterea deciziei vor fi luate în
considerare inclusiv capacitatea economică de gestionare colectivă şi categoria de drepturi
gestionate.

(2)În cazul în care sumele datorate autorilor sau titularilor de drepturi nu pot fi repartizate,
deoarece nu au putut fi identificaţi sau localizaţi, iar excepţia de la acest termen nu se aplică,
aceste sume se înscriu separat în conturile organismului de gestiune colectivă.
(3)Revendicarea sumelor prevăzute la alin. (2) de către autori sau titularii de drepturi se poate
face în termen de 3 ani de la data notificării.
(4)Notificarea sumelor nerepartizate sau nerevendicate se face în scris şi electronic,
inclusiv pe pagina proprie de internet a organismului de gestiune colectivă, în termen de
3 luni de la încheierea exerciţiului financiar în care au fost colectate, şi va conţine
următoarele informaţii, dacă sunt cunoscute:
a)titlul operei sau al obiectului protejat;
b)elementele de identificare a artiştilor interpreţi şi executanţi, a fonogramelor sau a
videogramelor;
c)numele editorului sau al producătorului respectiv;
d)orice alte informaţii care ar putea facilita identificarea titularului de drepturi.
(5)Pentru identificarea şi localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, în termen de 3
luni de la data efectuării repartiţiei, organismul de gestiune colectivă pune informaţii
privind operele şi alte obiecte protejate la dispoziţia:
a)membrilor pe care îi reprezintă sau a entităţilor care reprezintă titulari de drepturi;
b)organismelor de gestiune colectivă din domeniul respectiv, precum şi celor cu care a
încheiat acorduri de reprezentare, după caz;
c)publicului, pe pagina proprie de internet.
(6)Pentru identificarea şi localizarea autorilor sau titularilor de drepturi, organismul de
gestiune colectivă are obligaţia să verifice toate evidenţele la care are acces.

Art. 160
(1)Drepturile, obligaţiile, responsabilităţile şi incompatibilităţile directorului general, ale
membrilor consiliului director şi ale membrilor celorlalte comisii care funcţionează în cadrul
organismului de gestiune colectivă se stabilesc prin statut. Directorul general este membru al
consiliului director şi prezidează şedinţele acestuia.
(2)Membrii organismului de gestiune colectivă nu au dreptul la remuneraţii pentru funcţiile
deţinute, altele decât cele prevăzute la alin. (1).
(3)Directorul general şi membrii consiliului director au obligaţia să completeze şi să
prezinte adunării generale o declaraţie individuală anuală, cu respectarea prevederilor
legale privind protecţia datelor cu caracter personal, care să conţină următoarele
informaţii:
a)orice interese avute în organismul de gestiune colectivă;
b)orice sumă primită de la organismul de gestiune colectivă pe durata exerciţiului financiar
anterior, inclusiv sub formă de salarii, plăţi compensatorii sau alte beneficii de natură
pecuniară şi nepecuniară;
c)orice sumă primită din partea organismului de gestiune colectivă pe durata exerciţiului
financiar anterior, în calitate de autor sau titular de drepturi;
d)orice conflict existent sau potenţial între interesele personale şi cele ale organismului de
gestiune colectivă sau dintre obligaţiile faţă de organismul de gestiune colectivă şi îndatoririle
faţă de altă persoană fizică sau juridică.
(4)Directorul general nu poate deţine alte funcţii, remunerate sau neremunerate, după
cum urmează:
a)în cadrul altui organism de gestiune colectivă;
b)în cadrul unei entităţi de gestiune independentă;
c)în calitate de membru al unui grup de interes economic cu activitate în domeniul de
gestiune al organismului de gestiune.
(5)Declaraţia prevăzută la alin. (3) se depune la adunarea generală şi se publică pe pagina
proprie de internet.

(6)Formatul declaraţiei prevăzute la alin. (3) se stabileşte prin decizie a directorului general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Art. 161
(1)În scopul supravegherii şi monitorizării permanente a activităţii desfăşurate de organismul
de gestiune colectivă, de directorul general şi de consiliul director, la nivelul fiecărui
organism de gestiune colectivă funcţionează un organ cu funcţie de supraveghere, format
dintr-un număr impar de membri.
(2)În cadrul organului de supraveghere, reprezentarea diverselor categorii de membri ai
organismului de gestiune colectivă trebuie să fie echitabilă şi echilibrată.
(3)Fiecare membru al organului de supraveghere are obligaţia completării declaraţiei
prevăzute la art. 160 alin. (3), în termen de 10 zile de la numire.
(4)Organul de supraveghere se întruneşte periodic şi are cel puţin următoarele
atribuţii:
a)exercitarea atribuţiilor ce i-au fost delegate de adunarea generală, conform art. 154 alin. (5);
b)monitorizarea activităţii şi a îndeplinirii obligaţiilor de către directorul general şi consiliul
director, inclusiv punerea în aplicare a hotărârilor adunării generale, în special a politicilor
prevăzute la art. 154 alin. (4) lit. d);
c)orice alte atribuţii prevăzute prin statut.
(5)Organul de supraveghere întocmeşte un raport anual asupra activităţii sale, îl prezintă
adunării generale şi îl comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

SECŢIUNEA III:Funcţionarea organismelor de gestiune colectivă

Art. 162
Organismele de gestiune colectivă au următoarele drepturi şi obligaţii:
a)să acţioneze în interesul membrilor pe care îi reprezintă şi să nu impună acestora obligaţii
care nu sunt necesare în mod obiectiv pentru protecţia drepturilor şi a intereselor lor sau
pentru gestionarea eficientă a drepturilor acestora;
b)să acorde autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de
utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii. Organismele de gestiune
colectivă răspund în termen de maximum 10 zile la cererea acestora, indicând orice alte
informaţii necesare acordării licenţei. În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu
intenţionează să acorde licenţa neexclusivă pentru un anumit serviciu, va motiva refuzul în
scris;
c)să elaboreze metodologii pentru domeniile de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale
cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul în care
modul de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către autorii sau titularii de
drepturi;
d)să încheie, în numele membrilor care le-au acordat mandat sau pe baza convenţiilor
încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu organizatorii de
spectacole, cu utilizatorii care desfăşoară activităţi de comunicare publică, cu organismele de
radiodifuziune ori de televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu,
având ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat;
e)să colecteze sumele datorate de utilizatori şi să depună toate diligenţele necesare pentru
repartizarea şi plata acestora, în cel mai scurt timp, către membrii săi sau către alte organisme
de gestiune colectivă, inclusiv în temeiul acordurilor de reprezentare, potrivit prevederilor din
statut;
f)să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora să furnizeze, în format scris şi electronic,
în termen de 30 de zile de la solicitare, informaţiile şi documentele solicitate pentru
determinarea cuantumului remuneraţiilor, precum şi informaţii privind operele utilizate,
ştampilate şi semnate de reprezentantul legal;

g)să asigure tratament egal membrilor, autorilor sau titularilor de drepturi ale căror drepturi le
gestionează în temeiul art. 145 şi 1451 sau al unui acord de reprezentare, în special în privinţa
comisionului de gestiune, a regulilor privind colectarea, repartizarea şi plata remuneraţiilor,
precum şi a condiţiilor de acordare a licenţelor;

h)să actualizeze în permanenţă bazele de date conţinând lista de membri şi repertoriile

acestora;
i)să asigure accesul propriilor membri, fără discriminare, la informaţiile privind orice aspect
al activităţii de colectare a sumelor datorate de utilizatori şi de repartizare a acestora;
j)să îndeplinească orice altă activitate, conform mandatului special primit de la membrii săi,
în limita obiectului de activitate;
k)să asigure autorităţilor cu atribuţii de control şi supraveghere accesul la informaţiile privind
activitatea de colectare şi repartizare a remuneraţiilor;
l)să asigure transparenţa activităţii de gestiune colectivă în raporturile cu membrii săi,
autorităţile publice şi utilizatorii;
m)să asigure corespondenţa cu membrii, utilizatorii şi cu organismele de gestiune colectivă
cu care are încheiate acorduri de reprezentare, prin orice mijloace, inclusiv electronice;
n)să protejeze interesele membrilor, în ceea ce priveşte gestionarea drepturilor cuvenite, ca
urmare a utilizării repertoriului acestora, în afara teritoriului României, prin încheierea de
acorduri de reprezentare, în formă scrisă, cu organismele similare din străinătate;
o)să acorde asistenţă de specialitate membrilor săi şi să îi reprezinte în cadrul procedurilor
legale, în limita obiectului de activitate;
p)să prezinte în sistemul informatic pe care îl deţin date şi informaţii actuale, corecte şi
complete în vederea organizării evidenţei şi a simplificării plăţii remuneraţiilor provenind din
dreptul de autor şi drepturile conexe de către utilizatori, precum şi a repartiţiei remuneraţiilor
colectate. Informaţiile existente în sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă
sunt stabilite prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de
Autor;
q)să răspundă în scris, în cel mai scurt timp posibil, plângerilor, în special în ceea ce priveşte
gestionarea drepturilor, revocarea mandatului sau retragerea drepturilor, condiţiile de aderare,
colectarea sumelor datorate autorilor sau titularilor de drepturi, reţinerile şi repartizarea
acestora;
r)să păstreze separat în conturile sale veniturile provenite din drepturi sau derivate din
investirea acestor drepturi, precum şi orice active proprii pe care le-ar putea deţine acesta şi
orice venituri care provin din aceste active, din comisioanele de gestiune sau din alte
activităţi;
s)să încheie contracte sau acorduri de reprezentare, prin care mandatează un alt organism de
gestiune colectivă să gestioneze drepturile pe care le reprezintă.
t)să emită facturi fiscale către utilizatori, care vor fi transmise inclusiv prin sistemul naţional
privind factura electronică RO e-Factura către utilizatori.

Art. 163
(1)În vederea iniţierii procedurilor de negociere a metodologiilor, organismele de gestiune
colectivă, utilizatorii sau structurile asociative ale utilizatorilor prevăzuţi la alin. (3) lit. b) şi
c) trebuie să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere, însoţită de lista
părţilor propuse pentru negociere şi elementele de identificare ale acestora, metodologiile
propuse a fi negociate, precum şi dovada notificării acestora în vederea negocierii.
Nedepunerea listei sau depunerea unei liste incomplete, precum şi lipsa dovezii notificării
atrag respingerea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere.
(2)Metodologiile se negociază în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului
general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 15 zile de la
primirea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere. Decizia directorului general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I, pe cheltuiala entităţii solicitante.
(3)Comisia de negociere a metodologiilor este constituită din:
a)câte un reprezentant al fiecărui organism de gestiune colectivă, care funcţionează pentru
câte un domeniu de creaţie şi pentru o categorie de drepturi;
b)câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel
naţional, şi câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliţi pe baza cifrei de
afaceri, cu condiţia ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor,
pe propria răspundere. Instituţiile publice, inclusiv societăţile publice de radiodifuziune şi de
televiziune, care fac parte din comisia de negociere, sunt exceptate de la declararea cifrei de
afaceri;
c)câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local
sau, în lipsa acestora, a reprezentanţilor a 2 utilizatori locali notificaţi de organismele de
gestiune colectivă şi care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de
participare în respectiva comisie.
(4)În funcţie de propunerea primită în vederea emiterii deciziei de constituire a comisiei de
negociere, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate convoca şi desemna în comisia de
negociere orice entitate care are un interes legitim.
(5)Decizia de desemnare a comisiei de negociere se comunică părţilor prin scrisoare
recomandată, împreună cu propunerea de metodologii depusă de entitatea solicitantă.

Art. 164
(1)Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii
prevăzuţi la art. 163 alin. (3) lit. b) şi c), ţinându-se seama de următoarele criterii
principale:
a)categoria titularilor de drepturi, tipurile de opere şi alte obiecte protejate şi domeniul pentru
care se poartă negocierea;
b)categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalţi
utilizatori desemnaţi să negocieze;
c)repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi
pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reciprocitate;
d)proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;
e)proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte
directe cu titularii de drepturi;
f)veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul pentru a cărui
utilizare se negociază metodologiile;
g)practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de
gestiune colectivă.

(2)Organismele de gestiune colectivă pot solicita în negocieri, de la aceeaşi categorie de

utilizatori, fie remuneraţii forfetare, fie remuneraţii procentuale stabilite ca parte procentuală
din veniturile obţinute de fiecare utilizator prin activitatea în cadrul căreia se utilizează
repertoriul sau, în lipsa veniturilor, din cheltuielile ocazionate de utilizare. Pentru activitatea
de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remuneraţii
procentuale, diferenţiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare
utilizator-organism de televiziune sau de radiodifuziune a repertoriului gestionat colectiv în
această activitate.
(3)Remuneraţiile prevăzute la alin. (2) trebuie să fie rezonabile în raport cu valoarea
economică şi ponderea utilizării drepturilor în cauză, ţinând seama de caracteristicile şi de
sfera de utilizare a operelor şi a altor obiecte protejate, precum şi de valoarea economică a
serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă. Organismele de gestiune colectivă şi
utilizatorii motivează modul de stabilire a acestor remuneraţii.
(4)Remuneraţiile forfetare sau procentuale prevăzute la alin. (2) pot fi solicitate numai dacă şi
în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe
protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege.
(5)În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 145,
metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e),
repertoriile fiind considerate repertorii extinse.
(6)În cazul drepturilor gestionate colectiv extins, metodologiile se negociază cu prezentarea
listei autorilor şi titularilor de drepturi care au optat să excludă operele şi alte obiecte
protejate de la mecanismul prevăzut la art. 1451.

Art. 165
(1)În cazul în care părţile nu pot stabili metodologii prin negociere, acestea pot recurge la
mediere.
(2)Negocierea metodologiilor se desfăşoară conform programului stabilit între cele două
părţi, pe o durată de maximum 60 de zile de la data constituirii comisiei.
(3)Înţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol
care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Protocolul se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala entităţii care a iniţiat procedura de
negociere, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
emisă în termen de 10 zile de la data depunerii.
(4)Pot face obiectul unei medieri litigiile care privesc un organism de gestiune colectivă
care acordă licenţe multiteritoriale pentru drepturile online asupra unor opere
muzicale, cum ar fi:
a)litigii cu un furnizor de servicii muzicale online existent sau potenţial referitoare la
dispoziţiile art. 173 alin. (4), art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a)-c) şi e) şi alin. (3);
b)litigii cu unul sau mai mulţi titulari de drepturi referitoare la dispoziţiile art. 173 alin. (4) şi
art. 174-178;
c)litigii cu un alt organism de gestiune colectivă referitoare la dispoziţiile art. 174-177.
(5)În termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de mediere, părţile au obligaţia
notificării Oficiului Român pentru Drepturile de Autor asupra rezultatului obţinut, cu
respectarea regulilor aplicabile notificării actelor juridice.
(6)În cazul în care părţile nu au convenit asupra metodologiei prin negociere sau mediere, pot
să se adreseze, în termen de 15 zile de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) sau (5),
instanţei judecătoreşti.
(7)Hotărârea definitivă cu privire la metodologii se comunică părţilor, Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe
cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general
emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile
tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la
plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.
(8)Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (2)-(6) nu sunt opozabile
utilizatorilor care la data declanşării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs
de negociere directă a unui contract de licenţă sau au încheiat deja aceste negocieri cu
organismele de gestiune colectivă.
(9)Metodologiile stabilite conform prevederilor alin. (3) sunt opozabile tuturor utilizatorilor
din domeniul pentru care s-a negociat şi tuturor importatorilor şi fabricanţilor de suporturi şi
aparate pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, conform art.
114.
(91)Penalităţile de întârziere sau, după caz, neplată se calculează exclusiv cu aplicarea
dobânzii legale.
(92)Organismele de gestiune colectivă sunt obligate să notifice utilizatorii cu privire la
încetarea valabilităţii autorizaţiilor neexclusive cu 30 de zile înainte de termen.
(93)În caz de întârziere sau neplată a remuneraţiilor, organismele de gestiune colectivă sunt
obligate să îi notifice pe utilizatori cu un termen rezonabil privind cuantumul datoriei,
modalităţile şi termenele de plată.

(10)Sunt interzise clauzele oricărui contract-licenţă neexclusivă şi ale oricărei

metodologii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, care încalcă regulile
de concurenţă prevăzute de articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene, în special cele care:
a)stabilesc şi impun utilizatorilor remuneraţii inechitabile sau orice alte condiţii de
tranzacţionare a licenţelor neexclusive inechitabile;
b)aplică, în raporturile cu utilizatorii, remuneraţii inegale sau alte condiţii inegale la prestaţii
echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
c)condiţionează încheierea contractelor-licenţă neexclusivă de acceptarea de către utilizatori a
unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu dispoziţiile legale, nu
au legătură cu obiectul acestor contracte.
(11)Părţile interesate pot apela la unul sau mai mulţi mediatori, prevederile alin. (1)-(10)
urmând a se aplica şi în cazul retransmisiei programelor de radio şi televiziune, în cazul în
care nu se încheie niciun acord între organismul de gestiune colectivă şi operatorul unui
serviciu de retransmisie sau între operatorul unui serviciu de retransmisie şi organismul de
radiodifuziune ori televiziune în ceea ce priveşte autorizaţia de retransmisie a programelor
difuzate.

Art. 166
(1)Organismele de gestiune colectivă, utilizatorii sau structurile asociative ale utilizatorilor
prevăzuţi la art. 163 alin. (3) lit. b) şi c) pot formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor
de negociere a tarifelor şi metodologiilor numai după 3 ani de la data publicării lor în formă
definitivă în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)În cazul negocierilor prevăzute la art. 114 alin. (4), oricare dintre părţi poate formula o
nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a metodologiilor numai după 3 ani de la
data publicării acestora în formă definitivă în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3)Până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii.

Art. 167
Remuneraţiile stabilite în sumă fixă se pot modifica anual, începând cu prima lună a anului
următor celui în care s-au publicat metodologiile, de către organismele de gestiune colectivă,
pe baza indicelui de inflaţie, stabilit la nivel naţional. Aceste modificări se depun la Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor, urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general
al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de cinci zile de la data
depunerii. Modificările devin efective începând cu luna următoare publicării.

Art. 168
(1)Colectarea sumelor datorate de utilizatori sau de alţi plătitori se face de organismul de
gestiune colectivă al cărui repertoriu se utilizează, exclusiv în baza facturii fiscale emise
aferente perioadei curente şi transmise inclusiv prin sistemul naţional privind factura
electronică RO e-Factura. Neemiterea facturii presupune exonerarea obligaţiei de plată.

(2)În situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru acelaşi
domeniu de creaţie, organismele beneficiare stabilesc printr-un protocol care se depune
la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în vederea publicării în Monitorul Oficial
al României, Partea I, pe cheltuiala acestora, următoarele:
a)criteriile repartizării între organisme a remuneraţiei;
b)organismul de gestiune colectivă care urmează să fie numit dintre acestea, prin decizie a
directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, drept colector în
domeniul respectiv;
c)modalitatea de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor
de colectare ale organismului de gestiune colector.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), dacă organismele de gestiune colectivă beneficiare nu depun
la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor protocolul menţionat, în termen de 30 de zile de
la data intrării în vigoare a metodologiilor, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
desemnează dintre acestea colectorul în domeniul titularilor de drepturi în cauză, pe baza
reprezentativităţii, prin decizie a directorului general.
(4)Pentru situaţia prevăzută la alin. (3), colectorul unic desemnat de Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor nu poate repartiza sumele colectate nici între organismele beneficiare,
nici propriilor membri, decât după depunerea la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a
unui protocol încheiat către organismele beneficiare prin care se stabilesc criteriile privind
repartizarea sumelor colectate. Cheltuielile de colectare, în acest caz, se evidenţiază distinct şi
trebuie să fie justificate prin documente privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale
organismului de gestiune care este colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză.
(5)La expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (3), oricare dintre organismele de
gestiune colectivă poate recurge la mediere sau se poate adresa instanţei judecătoreşti.
(6)Sumele colectate de organismul de gestiune colectivă, în calitate de colector unic,
potrivit prevederilor art. 115 alin. (1), art. 138 alin. (2)*) şi ale alin. (1) şi (3) ale
prezentului articol, se evidenţiază în conturi analitice distincte.
________
*)
Prin Decizia nr. 571/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din
28 iunie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 121 alin. (2), devenit art. 138 alin. (2) prin renumerotare.
(7)Organismul de gestiune colectivă, care este colector unic, are obligaţia să elibereze
autorizarea prin licenţa neexclusivă în forma scrisă, în numele tuturor organismelor de
gestiune colectivă beneficiare, şi să asigure transparenţa activităţilor de colectare, precum şi a
costurilor aferente în raporturile cu organismele de gestiune colectivă beneficiare. Acestea au
obligaţia de a sprijini activitatea de colectare. Organismul desemnat colector unic primeşte, în
numele organismelor de gestiune colectivă beneficiare, datele transmise de utilizatori
conform art. 162 lit. f) privind operele utilizate şi privind determinarea cuantumului
remuneraţiilor, le transmite acestora şi colaborează cu acestea pentru stabilirea repartiţiei
remuneraţiilor colectate.

(8)Prevederile art. 169 alin. (1) lit. c) se aplică în mod corespunzător şi organismelor de
gestiune colectivă care sunt colectori unici.
(9)Organismele de gestiune colectivă pot conveni printr-un protocol care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizie a directorului general al Oficiului
Român pentru Drepturile de Autor, desemnarea unui colector comun pe un domeniu de
plătitori, privind remuneraţiile cuvenite categoriilor de titulari de drepturi reprezentate de
acestea. De asemenea, organismele de gestiune colectivă pot înfiinţa, cu avizul Oficiului
Român pentru Drepturile de Autor, organisme comune de colectare pentru mai multe
domenii, care să funcţioneze potrivit prevederilor legale referitoare la federaţiile de persoane
juridice de drept privat fără scop patrimonial, precum şi potrivit prevederilor exprese privind
organizarea şi funcţionarea organismelor de gestiune colectivă din prezenta lege.

Art. 169
(1)Gestiunea colectivă se exercită potrivit următoarelor reguli:
a)deciziile privind metodele şi regulile de colectare a remuneraţiilor şi a altor sume de la
utilizatori, cele de repartizare a acestora către autori sau titularii de drepturi, precum şi cele
privind aspecte importante ale gestiunii colective se iau de membri, în cadrul adunării
generale, potrivit statutului;
b)remuneraţiile încasate de organismele de gestiune colectivă nu sunt şi nu pot fi asimilate
veniturilor acestora;
c)sumele rezultate din plasamentele remuneraţiilor nerevendicate şi nerepartizate, aflate în
depozite bancare sau obţinute din alte operaţiuni efectuate în limita obiectului de activitate,
precum şi cele obţinute cu titlu de despăgubiri, ca urmare a încălcării dreptului de autor ori
drepturilor conexe se cuvin şi se repartizează titularilor de drepturi şi nu pot constitui venituri
ale organismului de gestiune colectivă;
d)sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează şi se plătesc
membrilor săi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în cel mai scurt termen
posibil, dar nu mai târziu de 9 luni de la încheierea exerciţiului financiar în care au fost
colectate, cu excepţia cazului în care aceste termene nu pot fi respectate din motive obiective,
care ţin în special de raportările din partea utilizatorilor, de identificarea drepturilor, a
titularilor de drepturi sau de stabilirea corespondenţelor dintre informaţiile privitoare la opere
şi alte obiecte protejate, pe de o parte, şi titularii de drepturi, pe de alta, sau în cazul în care
membrii săi sunt împiedicaţi de motivele prevăzute mai sus să respecte acest termen;
e)nivelul minim de la care se poate face plata se prevede în statut;
f)dispoziţia prevăzută la lit. e) se aplică inclusiv în relaţia dintre organismul de gestiune
colectivă desemnat colector unic şi organismele beneficiare;
g)în cazul contractelor de reprezentare, sumele colectate de un organism de gestiune colectivă
se repartizează în cel mai scurt termen posibil, dar nu mai târziu de 9 luni de la încheierea
exerciţiului financiar în care au fost colectate remuneraţiile, cu excepţia cazului în care
organismul de gestiune colectivă este împiedicat să respecte acest termen din motive
obiective, care ţin în special de raportările din partea utilizatorilor, de identificarea drepturilor
sau a titularilor de drepturi;
h)comisionul de gestiune reprezintă procentul reţinut autorilor sau titularilor de drepturi, din
veniturile provenite din drepturi sau din orice venit derivat din investirea veniturilor provenite
din drepturi, pentru acoperirea tuturor cheltuielilor ocazionate de funcţionarea organismului
de gestiune colectivă, colectarea, repartizarea şi plata remuneraţiilor. Comisionul datorat de
membri şi de titularii de drepturi care au o legătură directă cu organismul de gestiune
colectivă se reţine la momentul efectuării repartiţiei şi nu poate depăşi 15% din sumele
repartizate individual;

i)comisionul reţinut de organismul de gestiune colectivă care este colector unic, cumulat cu
comisionul reţinut propriilor membri de organismele de gestiune colectivă beneficiare, nu
poate fi mai mare de 15% din sumele repartizate fiecăruia;
j)comisionul reţinut de organismul de gestiune colectivă care este colector unic se reţine din
sumele repartizate fiecărui organism de gestiune colectivă beneficiar la momentul efectuării
plăţii;
k)comisionul de gestiune se aplică pentru fiecare drept gestionat;
l)comisioanele sunt stabilite pe bază contractuală în cazul drepturilor gestionate pe bază de
mandat special, precum şi în cazul contractelor de reprezentare;
m)organismele de gestiune colectivă pot decide ca revocarea sau retragerea mandatului de
gestiune colectivă a drepturilor, categoriilor de drepturi sau tipuri de opere şi de alte obiecte
protejate să intre în vigoare numai la sfârşitul exerciţiului financiar.

(2)Organismele de gestiune colectivă păstrează separat în conturi:

a)sumele colectate, evidenţiate în conturi analitice distincte pentru fiecare sursă de colectare;
b)orice venituri prevăzute în statut, inclusiv comisionul de gestiune, activele proprii, taxele de
aderare, cotizaţiile, donaţiile, sponsorizările, dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea
veniturilor, evidenţiatei conturi analitice distincte;
c)sumele nerevendicate, evidenţiate şi păstrate în conturi analitice distincte timp de trei ani de
la data notificării.

(3)În cel mult 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) lit. c), sumele
nerevendicate se repartizează atât membrilor organismului de gestiune cât şi, în cazul
drepturilor gestionate colectiv obligatoriu sau extins, membrilor organismelor beneficiare, în
mod proporţional cu remuneraţiile repartizate în anul generării acestora.

(4)Organismele de gestiune colectivă nu au dreptul de a utiliza veniturile provenite din

drepturi sau orice venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi în alte
scopuri decât repartizarea către autori sau titularii de drepturi, cu excepţia reţinerii
comisioanelor de gestiune şi a serviciilor prevăzute la alin. (6).
(5)În cazul în care un organism de gestiune colectivă investeşte veniturile provenite din
drepturi sau orice venituri derivate din investirea veniturilor provenite din drepturi,
acest lucru trebuie să se realizeze în interesul comun al membrilor săi, în conformitate
cu politica prevăzută la art. 154 alin. (4) lit. c) şi e) şi cu respectarea următoarelor
reguli:
a)dacă există un potenţial conflict de interese, organismul de gestiune colectivă se asigură că
investiţia se realizează exclusiv în interesul membrilor săi;
b)activele se investesc într-un mod care să asigure siguranţa, calitatea, lichiditatea şi
profitabilitatea portofoliului în întregul său;
c)activele sunt diversificate în mod corespunzător, pentru a se evita dependenţa excesivă de
un anumit activ şi acumulările de riscuri la nivelul întregului portofoliu.
(6)În cazul în care, prin statut, se prevede posibilitatea ca un organism de gestiune colectivă
să poată presta servicii sociale, culturale sau educaţionale finanţate prin intermediul
reţinerilor din veniturile provenite din drepturi sau din orice venituri derivate din investirea
veniturilor provenite din drepturi, aceste servicii se prestează pe baza unor criterii echitabile,
în special în ceea ce priveşte accesul la aceste servicii şi amploarea lor.
(7)Utilizatorii au obligaţia să furnizeze organismelor de gestiune colectivă în termenul şi în
formatul convenit sau prestabilit informaţiile pertinente aflate la dispoziţia lor cu privire la
utilizarea drepturilor reprezentate de organismul de gestiune colectivă, care sunt necesare
pentru colectarea veniturilor provenite din drepturi şi pentru repartizarea şi plata către autori
sau titularii de drepturi a sumelor datorate. Organismele de gestiune colectivă şi utilizatorii
ţin seama, în măsura posibilului, de standardele facultative de la nivel de sector, cu privire la
formatul în care trebuie puse la dispoziţie aceste informaţii.

Art. 170
(1)Orice membru are dreptul de a solicita, în nume personal sau prin reprezentant autorizat,
informaţii detaliate şi documente privind sumele ce i-au fost repartizate în ultimele 12 luni,
provenienţa, modul de calcul al drepturilor şi reţinerile aplicate, precum şi verificarea
concordanţei acestor date cu prevederile regulamentului de repartizare.
(2)Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să publice, pe pagina proprie de
internet, cel puţin următoarele informaţii actualizate:
a)statutul;
b)lista membrilor, a organelor de conducere centrale şi locale, componenţa comisiilor interne
şi lista responsabililor locali;
c)metodologiile în baza cărora colectează remuneraţiile cuvenite membrilor, precum şi
deciziile prin care organismul de gestiune colectivă a fost desemnat colector;
d)denumirea colectorului unic, în cazul în care remuneraţiile sunt colectate prin intermediul
acestuia;
e)contractele standard de acordare a autorizaţiilor neexclusive;
f)lista acordurilor de reprezentare încheiate cu alte organisme de gestiune colectivă,
denumirea acestora, precum şi lista contractelor de reprezentare încheiate cu organismele
similare din străinătate;
g)modalităţile de colectare şi repartizare a sumelor datorate autorilor sau titularilor de
drepturi, precum şi persoanele responsabile de aceasta activitate, pe plan local şi central;
h)procedurile de soluţionare a plângerilor şi situaţia litigiilor şi a medierilor;
i)informaţii privind adunările generale desfăşurate în ultimii 5 ani, cum ar fi: data şi locul
convocării, ordinea de zi şi hotărârile adoptate, după caz;
j)darea de seamă anuală.
(21)Organismele de gestiune colectivă, începând cu data de 1 ianuarie, au obligaţia de a
publica trimestrial, până în ultima zi a primei luni ce urmează trimestrului de referinţă, prin
afişare la sediul acestora, precum şi în format electronic, pe pagina proprie de internet, pentru
trimestrul anterior, sumele colectate pe categorii de utilizatori sau alţi plătitori, sumele
reţinute, costul gestiunii şi sumele repartizate pe categorii de titulari, provenienţa acestora,
modul de calcul al drepturilor, precum şi reţinerile aplicate.

(3)Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să pună la dispoziţia organismelor de

gestiune colectivă cu care au încheiate acorduri de reprezentare, prin orice mijloace,
inclusiv electronice, cel puţin o dată pe an, la sfârşitul exerciţiului financiar, şi la cerere,
ori de câte ori le este solicitat, cel puţin următoarele informaţii, pentru perioada la care
se referă informaţiile:
a)sumele repartizate, sumele plătite, defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi pe tipuri
de utilizări pentru drepturile pe care le gestionează în temeiul unui acord de reprezentare,
precum şi orice sume repartizate şi neplătite, pentru orice perioadă;
b)comisionul de gestiune reţinut şi orice alte reţineri stabilite prin acordul de reprezentare.
(4)Contractele de reprezentare încheiate de organismele similare din străinătate, prevăzute la
alin. (2) lit. f), se încheie în formă scrisă, cu menţionarea modului de realizare a schimbului
de informaţii privind repertoriul părţilor, a drepturilor gestionate, a duratei şi a modalităţilor
de plată.
(5)Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să pună la dispoziţia autorilor sau
titularilor de drepturi cărora le-au repartizat venituri provenite din drepturi sau în
beneficiul cărora au efectuat plăţi în perioada la care se referă informaţiile, cel puţin o
dată pe an, prin orice mijloace, inclusiv electronice, la sfârşitul exerciţiului financiar, şi
la cerere, ori de câte ori le este solicitat, cel puţin următoarele informaţii:
a)orice date de contact pe care organismul de gestiune colectivă a fost autorizat de către autor
sau titularul de drepturi să le utilizeze pentru identificarea şi localizarea sa;
b)sumele repartizate membrului respectiv, defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi pe
tipuri de utilizări;
c)cuantumul sumelor plătite de organismul de gestiune colectivă membrului respectiv,
defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi pe tipuri de utilizări;
d)perioada în care au avut loc utilizările care corespund sumelor repartizate şi plătite
membrului respectiv, cu excepţia cazurilor în care organismul de gestiune colectivă nu poate
furniza aceste informaţii din raţiuni obiective, legate de raportările efectuate de către
utilizatori;
e)comisionul de gestiune reţinut, defalcat pe categorii de drepturi gestionate şi pe tipuri de
utilizări;
f)orice reţineri în scopul prestării de servicii sociale, culturale sau educaţionale;
g)orice remuneraţii sau venituri provenite din drepturi repartizate autorului sau titularului de
drepturi şi neplătite, pentru orice perioadă.
(6)Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să pună la dispoziţia titularilor de
drepturi nemembri, dar care au o legătură directă cu organismul de gestiune, precum şi
a organismelor de gestiune colectivă cu care au încheiate acorduri de reprezentare, prin
orice mijloace, inclusiv electronice, cel puţin o dată pe an, la sfârşitul exerciţiului
financiar, şi la cerere, ori de câte ori îi este solicitat, cel puţin următoarele informaţii:
a)veniturile provenite din drepturi repartizate, sumele plătite de organismul de gestiune
colectivă defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi pe tipuri de utilizări pentru drepturile
pe care le gestionează în temeiul unui acord de reprezentare, precum şi orice venituri
provenite din drepturi repartizate pentru orice perioadă, care sunt neachitate;
b)reţineri operate în contul comisioanelor de gestiune;
c)orice reţineri în scopul prestării de servicii sociale, culturale sau educaţionale;
d)informaţii privind orice licenţe acordate sau refuzate cu privire la opere şi alte obiecte
protejate care fac obiectul acordului de reprezentare;
e)hotărâri adoptate de adunarea generală a membrilor, în măsura în care aceste hotărâri sunt
pertinente pentru gestiunea drepturilor în temeiul acordului de reprezentare.
(7)Într-un interval de 30 de zile înainte de adunarea generală, orice membru are dreptul
să consulte, la sediul organismului de gestiune colectivă sau prin mijloace electronice, cu
respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal,
următoarele:
a)darea de seamă anuală;
b)rapoartele anuale întocmite de directorul general, consiliul director, comisia permanentă
specială privind accesul la informaţii, comisiile interne şi de organul de supraveghere;
c)textul şi expunerile de motive ale fiecărui proiect de hotărâre ce urmează a fi supus
aprobării adunării generale;
d)salariile individuale ale angajaţilor;
e)situaţia sumelor din conturile bancare, a plasamentelor şi a dobânzilor obţinute la
închiderea ultimului exerciţiu financiar;
f)situaţia privind categoriile de utilizatori, numărul notificărilor, numărul plătitorilor din
fiecare categorie şi suma globală colectată de la fiecare categorie;
g)situaţia litigiilor;
h)orice tranzacţie sau eşalonare de plată a utilizatorilor aprobată de consiliul director;
i)declaraţiile de incompatibilitate şi venituri.
(8)Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (7) se face pe bază de cerere scrisă şi cu limitarea
accesului la datele personale ale angajaţilor organismului de gestiune colectivă.
(9)În cadrul unui organism de gestiune colectivă funcţionează comisia permanentă specială
privind accesul la informaţii, desemnată de adunarea generală, formată din 5 membri, care nu
sunt angajaţi şi nu fac parte din organele de conducere sau de supraveghere.
(10)Persoanele care considera că li s-ar fi încălcat dreptul de acces la informaţiile solicitate
pot sesiza, în termen de 3 zile, comisia prevăzută la alin. (9). Comisia este obligată să
răspundă, în termen de 7 zile, atât celui care a formulat sesizarea, cât şi directorului general.
(11)Comisia prevăzută la alin. (9) întocmeşte un raport anual asupra activităţii sale, pe care îl
înaintează adunării generale şi Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
(12)Organismul de gestiune colectivă pune cel puţin următoarele informaţii, prin
mijloace electronice şi fără întârzieri nejustificate, la dispoziţia oricărui organism de
gestiune colectivă în numele căruia gestionează drepturi în temeiul unui acord de
reprezentare sau a oricărui titular de drepturi ori a oricărui utilizator:
a)operele sau alte obiecte protejate pe care le reprezintă, drepturile pe care le gestionează în
mod direct sau prin acorduri de reprezentare şi teritoriile acoperite;
b)în cazul în care, din cauza domeniului activităţii desfăşurate de organismul de gestiune
colectivă, astfel de opere sau alte obiecte protejate nu pot fi stabilite, tipurile de opere sau alte
obiecte protejate pe care le reprezintă, drepturile pe care le gestionează şi teritoriile acoperite.

Art. 171
Entităţile de gestiune independente au obligaţia să pună la dispoziţia autorilor sau titularilor
de drepturi cărora le gestionează drepturile, prin orice mijloace, inclusiv electronice, o dată pe
an, la sfârşitul exerciţiului financiar şi, la cerere, ori de câte ori îi este solicitat, cel puţin
următoarele informaţii:
a)orice date de contact pe care entitatea a fost autorizată de către autor sau titularul de
drepturi să le utilizeze pentru identificarea şi localizarea acestuia;
b)sumele repartizate autorului sau titularului de drepturi;
c)cuantumul sumelor plătite de entitatea de gestiune independentă autorului sau titularului de
drepturi, defalcate pe categorii de drepturi gestionate şi pe tipuri de utilizări;
d)perioada în care au avut loc utilizările care corespund sumelor repartizate şi plătite
autorului sau titularului de drepturi, cu excepţia cazurilor în care entitatea de gestiune
independentă nu poate furniza aceste informaţii din raţiuni obiective legate de raportările
efectuate de către utilizatori;
e)sumele reţinute pentru activitatea de gestiune a drepturilor de autor sau drepturilor conexe;
f)orice remuneraţii repartizate autorului sau titularului de drepturi şi neplătite, pentru orice
perioadă.

Art. 172
(1)Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să depună la Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor, în termen de 15 zile de la desfăşurarea adunării generale:
a)darea de seamă anuală;
b)repertoriul actualizat;
c)contractele de reprezentare cu organismele similare din străinătate.

(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se depun la Oficiul Român pentru Drepturile
de Autor, în formatul stabilit prin decizie a directorului general al Oficiului.

SECŢIUNEA IV:Acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile online asupra

operelor muzicale de către organismele de gestiune colectivă

Art. 173
(1)În sensul prezentei legi, prin licenţă multiteritorială se înţelege o licenţă privind dreptul de
reproducere şi dreptul de comunicare publică, care include şi dreptul de punere la dispoziţia
publicului, pe internet sau alte reţele de calculatoare, şi care acoperă teritoriul mai multor
state membre ale Uniunii Europene. Cele două drepturi pot fi gestionate separat.
(2)Drepturi online asupra operelor muzicale înseamnă oricare dintre drepturile prevăzute la
alin. (1) şi care sunt necesare pentru prestarea unui serviciu online.
(3)Prin operă muzicală licenţiată multiteritorial pentru drepturile online se înţelege orice
operă muzicală, inclusiv cele cuprinse în operele audiovizuale. Sunt exceptate de la
prevederile prezentului titlu operele muzicale sub forma partiturilor.
(4)Prin furnizor de servicii muzicale online, denumit în continuare furnizor; se înţelege orice
persoană fizică sau juridică, care este responsabilă de conţinutul serviciului muzical online,
prin intermediul căruia sunt reproduse în scopul comunicării publice opere muzicale.
Furnizorii sunt obligaţi să raporteze cu exactitate utilizarea reală a acestor opere.
(5)Organismul de gestiune colectivă care acordă licenţe multiteritoriale pentru
drepturile online asupra operelor muzicale trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a)are capacitatea de a identifica cu exactitate, integral sau parţial, operele muzicale, teritoriile
acoperite, drepturile şi autorii sau titularii de drepturi corespunzători pentru fiecare operă
muzicală sau fiecare parte a acesteia, pe care este autorizat să le gestioneze;
b)are capacitate de prelucrare electronică a datelor necesare pentru administrarea licenţelor,
de identificare şi monitorizare a utilizării repertoriului, de colectare, repartizare şi plată a
remuneraţiilor datorate membrilor săi şi de emitere a facturilor către utilizatori;
c)utilizează coduri unice pentru identificarea autorilor sau titularilor de drepturi şi a operelor
muzicale, ţinând cont de standardele şi practicile din domeniu, elaborate pe plan internaţional
sau în cadrul Uniunii Europene;
d)utilizează mijloace adecvate pentru a soluţiona cu rapiditate şi eficacitate neconcordanţele
identificate între datele şi informaţiile deţinute de acesta şi alte organisme de gestiune
colectivă care acordă licenţe multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor
muzicale.

Art. 174
(1)La cererea furnizorilor, a altor organisme de gestiune colectivă sau a membrilor pe
care îi reprezintă, organismul de gestiune colectivă care acordă licenţe multiteritoriale
furnizează, prin mijloace electronice, informaţii actualizate care să permită
identificarea repertoriului muzical online pe care îl gestionează, inclusiv:
a)operele muzicale gestionate;
b)drepturile gestionate integral sau parţial;
c)teritoriile acoperite.

(2)Organismul de gestiune colectivă care acordă licenţe multiteritoriale adoptă măsuri pentru
a proteja acurateţea şi integritatea datelor deţinute, pentru a controla reutilizarea acestora şi
pentru a proteja informaţiile sensibile din punct de vedere comercial.
(3)Organismul de gestiune colectivă care acordă licenţe multiteritoriale permite membrilor,
altor organisme de gestiune colectivă şi furnizorilor să solicite o rectificare a datelor
prevăzute la alin. (1), atunci când aceştia consideră că datele sunt inexacte. În cazul în care
aceste solicitări sunt justificate, organismul de gestiune colectivă corectează, în regim de
urgenţă, datele sau informaţiile deţinute.

Art. 175
(1)Cu privire la gestionarea drepturilor online asupra operelor muzicale licenţiate
multiteritorial, organismul de gestiune colectivă care acordă licenţe multiteritoriale are
următoarele obligaţii:
a)să monitorizeze utilizarea operelor muzicale pe care le gestionează, integral sau parţial, de
către furnizorii cărora le-a acordat o licenţă multiteritorială pentru drepturile respective;
b)să asigure mijloacele electronice necesare furnizorilor, pentru raportarea utilizării reale a
operelor muzicale licenţiate multiteritorial pentru drepturile respective. Pentru schimbul
electronic al acestor date, se utilizează cel puţin o metodă de raportare care ţine cont de
standardele sau practicile facultative din domeniu elaborate pe plan internaţional sau în cadrul
Uniunii Europene;
c)după raportarea utilizării reale de către furnizori, să emită facturile şi să le transmită
acestora, în cel mai scurt timp, inclusiv prin mijloace electronice, utilizând cel puţin un
format care ţine cont de standardele sau de practicile facultative din domeniu elaborate pe
plan internaţional sau în cadrul Uniunii Europene;
d)să repartizeze şi să plătească, cu exactitate şi fără întârzieri, remuneraţiile datorate autorilor
sau titularilor de drepturi ale căror opere muzicale au fost utilizate în temeiul acestor licenţe,
furnizând la fiecare plată informaţii despre perioada şi teritoriile în care au avut loc aceste
utilizări, sumele colectate de la fiecare furnizor şi repartizate, comisionul şi alte reţineri
aplicate;
e)să asigure mijloacele electronice prin care autorii sau titularii de drepturi ale căror opere
muzicale sunt incluse în propriul repertoriu, precum şi cei care i-au încredinţat gestiunea
drepturilor online, să îi furnizeze informaţii privind operele lor muzicale sau drepturile
aparţinând acestora, precum şi teritoriile pentru care mandatează organismul de gestiune
colectivă.

(2)Dispoziţiile alin. (1) lit. d) se aplică şi în cazul în care un organism de gestiune colectivă
mandatează un alt organism de gestiune colectivă să acorde licenţe multiteritoriale pentru
drepturile online asupra unor opere muzicale în conformitate cu prevederile art. 176.
Organismul de gestiune colectivă care mandatează este responsabil pentru repartizarea
ulterioară a acestor sume către autori sau titularii de drepturi şi pentru informarea acestora, cu
excepţia situaţiei în care organismele de gestiune colectivă convin altfel.
(3)Dispoziţiile alin. (1) lit. e) se aplică şi în cazul în care un organism de gestiune colectivă
mandatează un alt organism de gestiune colectivă să acorde licenţe multiteritoriale în
conformitate cu prevederile art. 176 şi 177, cu excepţia cazului în care acestea convin altfel.
(4)Organismul de gestiune colectivă poate refuza să accepte rapoarte transmise de furnizori
într-un format protejat prin drepturi exclusive dacă organismul permite utilizarea pentru
raportare a unui standard acceptat la nivel de sector pentru schimbul electronic de date.
(5)Furnizorul nu poate refuza să accepte factura din cauza formatului acesteia în cazul în care
organismul de gestiune colectivă utilizează un standard acceptat la nivel de sector.
(6)Facturile prevăzute la alin. (1) lit. c) trebuie să cuprindă date exacte şi cel puţin titlul
operelor şi drepturile licenţiate, integral sau parţial, precum şi informaţii privind utilizările
reale puse la dispoziţie de furnizor.
(7)Furnizorul poate contesta exactitatea informaţiilor cuprinse în facturile emise de unul sau
mai multe organisme de gestiune colectivă, care au ca obiect aceleaşi drepturi online pentru
aceeaşi operă muzicală.
(8)În cazul în care un organism de gestiune colectivă mandatează un alt organism de gestiune
colectivă să acorde licenţe multiteritoriale pentru drepturile online asupra unor opere
muzicale, organismul de gestiune colectivă mandatat repartizează remuneraţiile colectate cu
exactitate şi fără întârziere.

Art. 176
(1)Orice acord de reprezentare în baza căruia un organism de gestiune colectivă mandatează
un alt organism să acorde licenţe multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor
muzicale din propriul repertoriu are caracter neexclusiv. Organismul de gestiune colectivă
mandatat gestionează aceste drepturi în mod nediscriminatoriu.
(2)Organismul de gestiune colectivă care mandatează îşi informează membrii în privinţa
principalelor condiţii ale acordului de reprezentare, inclusiv în privinţa duratei acestuia şi a
costului serviciilor prestate de organismul de gestiune colectivă mandatat.
(3)Organismul de gestiune colectivă mandatat are obligaţia informării organismului de
gestiune colectivă care mandatează cu privire la condiţiile în care sunt acordate licenţele
multiteritoriale pentru drepturile online, inclusiv natura utilizării, toate dispoziţiile referitoare
la comisionul de acordare a licenţei sau care influenţează acest comision, durata licenţei,
perioadele contabile şi teritoriile vizate.

Art. 177
(1)În cazul în care un organism de gestiune colectivă nu acordă licenţe multiteritoriale
pentru drepturile online asupra unor opere muzicale aflate în propriul repertoriu,
acesta solicită încheierea unui acord de reprezentare unui alt organism de gestiune
colectivă care:
a)agregă alte repertorii şi nu acordă licenţe multiteritoriale exclusiv pentru propriul
repertoriu;
b)nu se limitează la agregarea de drepturi privind aceleaşi opere în scopul acordării de licenţe
comune pentru dreptul de reproducere şi dreptul de comunicare publică.

(2)Organismul de gestiune colectivă căruia i se adresează solicitarea are următoarele

obligaţii:
a)să accepte cererea, dacă acordă deja licenţe multiteritoriale pentru aceeaşi categorie de
drepturi online asupra unor opere muzicale aflate în repertoriul unuia sau mai multor
organisme de gestiune colectivă;
b)să răspundă în scris, în cel mai scurt timp posibil, organismului de gestiune colectivă
solicitant;
c)să gestioneze repertoriul organismului de gestiune colectivă solicitant în aceleaşi condiţii pe
care le aplică în cazul gestionării propriului repertoriu;
d)să includă repertoriul organismului de gestiune colectivă solicitant în toate ofertele pe care
le adresează furnizorilor.
(3)Comisionul de gestiune reţinut organismului de gestiune colectivă solicitant nu poate
depăşi costurile rezonabile suportate de organismul de gestiune colectivă căruia i se adresează
solicitarea.
(4)Organismul de gestiune colectivă solicitant pune la dispoziţia organismului de gestiune
colectivă căruia i se adresează solicitarea repertoriul şi informaţiile necesare pentru acordarea
de licenţe multiteritoriale pentru drepturile online.
(5)În cazul în care informaţiile prevăzute la alin. (4) sunt insuficiente sau furnizate într-o
formă care nu permite organismului de gestiune colectivă căruia i se adresează solicitarea să
se conformeze cerinţelor prezentului articol, acesta din urmă are dreptul să factureze costurile
contractate în limite rezonabile pentru îndeplinirea acestor cerinţe sau să excludă operele
pentru care informaţiile sunt insuficiente sau nu pot fi utilizate.

Art. 178
(1)Autorii sau titularii de drepturi care au autorizat un organism de gestiune colectivă să le
gestioneze drepturile online asupra operelor muzicale pot retrage mandatul acordat, în cazul
în care acesta nu acordă licenţe multiteritoriale sau nu solicită altui organism de gestiune
colectivă încheierea unui acord de reprezentare în acest sens.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), autorii sau titularii de drepturi au posibilitatea de a acorda ei
înşişi sau prin intermediul unei alte sau altor părţi licenţele multiteritoriale, retrăgându-şi
drepturile din organismul de gestiune colectivă iniţial, în măsura necesară şi având
posibilitatea să lase aceleaşi drepturi pentru acordarea de licenţe monoteritoriale.

Art. 179
(1)Dispoziţiile prevăzute la art. 173-178 nu se aplică în cazul licenţelor multiteritoriale
acordate de organismele de gestiune colectivă pentru:
a)opere muzicale necesare unei societăţi de radiodifuziune pentru a comunica sau a pune la
dispoziţia publicului programele sale de radio sau de televiziune simultan sau ulterior acestei
transmisii;
b)orice material online produs de societatea de radiodifuziune sau pentru aceasta, care are un
caracter auxiliar faţă de transmisia iniţială, în scopul completării, previzualizării sau
revizualizării programului, inclusiv avanpremierele.

(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică dacă conduc la denaturarea concurenţei cu alte servicii
care oferă consumatorilor acces online la opere muzicale sau individuale şi nu trebuie să
conducă la practici restrictive, cum ar fi împărţirea pieţei sau a clienţilor.

CAPITOLUL II:Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Art. 180
(1)Oficiul Român pentru Drepturile de Autor funcţionează ca organ de specialitate în
subordinea Guvernului, fiind autoritate unică de reglementare, evidenţă prin registre
naţionale, supraveghere, autorizare, arbitraj şi constatare tehnico-ştiinţifică în domeniul
drepturilor de autor şi al drepturilor conexe.
(2)Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Oficiului Român pentru Drepturile de
Autor se face integral şi distinct de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului Ministerului
Culturii şi Identităţii Naţionale, ministrul coordonator fiind ordonator principal de credite.
(3)Organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii
atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului.
(4)Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este coordonat de ministrul culturii şi identităţii
naţionale şi este condus de un director general, ajutat de un director general adjunct, numiţi
prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului coordonator.

Art. 181
(1)Principalele atribuţii ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor sunt
următoarele:
a)reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii;
b)elaborează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate;
c)ţine evidenţa repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă;
d)organizează şi administrează contra cost înregistrarea în registrele naţionale şi în alte
evidenţe naţionale specifice, prevăzute de lege;
e)eliberează contra cost marcaje holografice utilizabile în condiţiile legii în domeniul
drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, la valoarea preţului de achiziţie la care se adaugă
un comision de administrare de 30%;
f)avizează constituirea şi supraveghează funcţionarea organismelor de gestiune colectivă;
g)avizează, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, potrivit legii, înscrierea
în registrul aflat la grefa judecătoriei a asociaţiilor şi fundaţiilor constituite în domeniul
drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, inclusiv în ceea ce priveşte asociaţiile pentru
combaterea pirateriei;
h)controlează, pe cheltuială proprie, din oficiu sau în urma unei sesizări scrise, respectarea
legislaţiei din domeniu, funcţionarea şi activitatea organismelor de gestiune colectivă,
inclusiv prin permiterea accesului la sistemul informatic al acestora, şi stabileşte măsurile de
intrare în legalitate sau aplică sancţiuni, după caz;
i)colaborează cu autorităţile similare din statele membre ale Uniunii Europene în scopul
monitorizării aplicării prevederilor Uniunii Europene referitoare la dreptul de autor şi
drepturile conexe;
j)efectuează contra cost, pe cheltuiala inculpaţilor, în cazul în care s-a dovedit vinovăţia,
constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de
drepturi de autor sau de drepturi conexe, la solicitarea organelor de cercetare penală;
k)efectuează expertize contra cost, pe cheltuiala părţilor interesate sau la cererea organelor
judiciare;
l)desfăşoară activităţi de informare privind legislaţia din domeniu, pe cheltuiala proprie,
precum şi activităţi de instruire, pe cheltuiala celor interesaţi;
m)desfăşoară activităţi de reprezentare în relaţiile cu organizaţiile de specialitate similare şi
cu organizaţiile internaţionale din domeniu, la care statul român este parte;
m1)ţine evidenţa entităţilor autorizate să desfăşoare activităţile prevăzute la art. 351 alin. (1)
lit. b) şi furnizează atât Comisiei Europene, cât şi punctului de acces la informaţii instituit de
Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală denumirea şi
datele de contact ale entităţilor autorizate, precum şi orice alte date colectate în urma
comunicării voluntare a acestora, de către entităţile autorizate;

m2)consultă titularii de drepturi, organismele de gestiune colectivă şi instituţiile de conservare

a patrimoniului cultural din fiecare sector înainte de a stabili cerinţe specifice în temeiul art.
91 şi încurajează dialogul periodic între organizaţiile de reprezentare ale utilizatorilor şi
titularilor de drepturi, inclusiv organismele de gestiune colectivă, şi alte organizaţii ale
părţilor interesate relevante, pentru fiecare sector, cu scopul de a îmbunătăţi relevanţa şi
utilizarea mecanismelor de acordare a licenţelor stabilite la art. 1284 alin. (1) şi de a asigura
eficacitatea garanţiilor pentru titularii de drepturi;
m3)informează Comisia Europeană cu privire la domeniul de aplicare al licenţelor
neexclusive acordate în temeiul art. 1451, la scopul şi tipurile licenţelor care pot fi introduse
în temeiul respectivelor dispoziţii, la datele de contact ale organismelor care eliberează
licenţe în conformitate cu respectivul mecanism de acordare a licenţelor şi cu privire la
mijloacele prin care se pot obţine informaţii despre acordarea de licenţe şi despre drepturile
titularilor prevăzute la art. 1451 alin. (2) lit. c);
m4)notifică Comisiei Europene mediatorii menţionaţi la art. 1441, incluzând, dacă este
disponibilă, sursa unde pot fi găsite informaţiile relevante despre mediatorii aleşi;

n)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

o)furnizează Comisiei Europene, în timp util, informaţii relevante şi utile cu privire la
domeniul gestionat de acesta.

(2)Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc tarifele operaţiunilor ce pot fi efectuate de Oficiul

Român pentru Drepturile de Autor contra cost. Contravaloarea operaţiunilor prevăzute la alin.
(1) lit. j) se va include în cheltuielile de judecată.
(3)Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin lege Oficiul Român pentru Drepturile
de Autor are acces la informaţiile necesare în mod operativ şi gratuit de la Centrul
Naţional al Cinematografiei, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Autoritatea
Naţională a Vămilor*), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la Poliţia de
Frontieră Română, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de
Date şi Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,
precum şi de la instituţiile financiar-bancare, în condiţiile legii.
___
*)
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
473 din 30 iulie 2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 182
Cu ocazia controalelor efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor potrivit
prevederilor art. 181, persoana controlată este obligată să prezinte orice documente şi
informaţii solicitate de organele de control şi să predea copii după acestea, dacă sunt
solicitate.

Art. 183
(1)Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prevăzută la art. 181
alin. (1) lit. h), se desfăşoară numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune
colectivă controlat, comunicându-se totodată şi obiectivele controlului. Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor poate efectua controale generale o dată pe an, notificate cu 10 zile înainte
de efectuarea controlului, precum şi controale punctuale privind probleme care fac obiectul
unor reclamaţii, ori de câte ori este nevoie, notificate cu trei zile înainte.
(2)Cu ocazia controalelor efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor,
administratorul general este obligat să prezinte orice documente şi informaţii solicitate de
organele de control şi să predea copii după acestea, dacă sunt solicitate. Organele de control
pot lua note explicative în legătură cu situaţiile constatate, atât administratorului general, cât
şi altor persoane angajate.
(3)Concluziile organelor de control ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
împreună cu observaţiile administratorului general, se consemnează într-un proces-verbal.
(4)Pe baza concluziilor controlului, în cazul constatării unor nereguli, Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor poate decide comunicarea procesului-verbal către adunarea generală a
organismului de gestiune colectivă în cauză care îl va dezbate în prima şedinţă ordinară.
Art. 184
(1)În cazul în care Oficiul Român pentru Drepturile de Autor constată, în urma unui control
programat sau a unei sesizări, că organismul de gestiune colectivă nu respectă obligaţiile
impuse prin prezenta lege, cu excepţia celor a căror încălcare se pedepseşte contravenţional
sau penal, dispune măsurile necesare intrării în legalitate şi acordă prin decizie a directorului
general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor un termen de 3 luni pentru
îndeplinirea acestora.
(2)În cazul în care organismul de gestiune colectivă prezintă argumente justificate referitoare
la neîndeplinirea sau la îndeplinirea parţială a măsurilor de intrare în legalitate, termenul
poate fi prelungit o singură dată, pentru cel mult o lună, prin decizie a directorului general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, la solicitare.
(3)Măsurile dispuse conform alin. (1) trebuie să fie clare, precise şi cu indicarea temeiului
legal pe care se bazează.
(4)Oficiul Român pentru Drepturile de Autor verifică îndeplinirea măsurilor dispuse, iar în
cazul în care constată că acestea nu au fost îndeplinite decide suspendarea activităţii
organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor. Pe perioada suspendării activităţii, organismul de gestiune
colectivă poate să îşi exercite drepturile statutare, cu excepţia celor prevăzute la art. 162 lit.
b), d), e), f), s) şi la art. 169 alin. (1) lit. d) şi g).
(5)Deciziile prevăzute la alin. (1), (2) şi (4) pot fi atacate pe calea contenciosului
administrativ.
(6)Măsura suspendării se revocă prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor, după îndeplinirea măsurilor dispuse conform alin. (1).
(7)Dispoziţiile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în cazul entităţilor de gestiune
independente, pentru prevederile legale care vizează aceste entităţi.

CAPITOLUL III:Măsuri de protecţie, proceduri şi sancţiuni

SECŢIUNEA I:Măsuri tehnice de protecţie şi informaţii privind regimul drepturilor

Art. 185
(1)Autorul unei opere, artistul interpret sau executant, producătorul de fonograme ori de
înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau de televiziune, fabricantul de bază
de date şi editorul unei publicaţii de presă pot să instituie măsuri tehnice de protecţie a
drepturilor recunoscute prin prezenta lege.

(2)Prin măsuri tehnice, în sensul prezentei legi, se înţelege utilizarea oricărei tehnologii, a
unui dispozitiv sau a unei componente care, în cadrul funcţionarii sale normale, este destinată
să împiedice sau să limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute
prin prezenta lege.
(3)Măsurile tehnice sunt considerate eficiente atunci când utilizarea unei opere sau a oricărui
alt obiect al protecţiei este controlată de către titularul de drepturi prin aplicarea unui cod de
acces sau a unui procedeu de protecţie, precum criptarea, codarea, bruierea sau orice
transformare a operei ori a altui obiect al protecţiei sau printr-un mecanism de control al
copierii, dacă măsurile îndeplinesc obiectivul de asigurare a protecţiei.
(4)Titularii de drepturi care au instituit măsuri tehnice de protecţie au obligaţia de a pune la
dispoziţia beneficiarilor excepţiilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a), c) şi e), art. 35 alin. (2)
lit. d) şi e), art. 351 şi 39 mijloacele necesare pentru accesul legal la opera sau la oricare alt
obiect al protecţiei. Totodată, aceştia au dreptul să limiteze numărul copiilor realizate în
condiţiile de mai sus.

(5)Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică în cazul operelor protejate, puse la dispoziţia publicului,
conform clauzelor contractuale convenite între părţi, astfel încât oricine din public să poată
avea acces la acestea în orice loc şi în orice moment, alese, în mod individual.

Art. 186
(1)Titularii drepturilor recunoscute prin prezenta lege pot să furnizeze, în format electronic,
asociat unei opere sau oricărui alt obiect al protecţiei sau în contextul comunicării publice a
acestora, informaţii privind regimul drepturilor.
(2)Prin informaţii privind regimul drepturilor, în sensul prezentei legi, se înţelege orice
informaţie furnizată de titularii de drepturi care permite identificarea operei sau a oricărui alt
obiect al protecţiei prin prezenta lege, a autorului sau a altui titular de drepturi, precum şi
condiţiile şi modalităţile de utilizare a operei sau a oricărui alt obiect al protecţiei, precum şi
orice număr sau cod reprezentând aceste informaţii.

SECŢIUNEA II:Proceduri şi sancţiuni

Art. 187
(1)Încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă,
contravenţională sau penală, după caz, potrivit legii. Dispoziţiile procedurale sunt cele
prevăzute în prezenta lege, care se completează cu cele de drept comun.
(2)În cadrul unei acţiuni referitoare la încălcarea drepturilor protejate de prezenta lege
şi ca răspuns la o cerere justificată a solicitantului, instanţa are dreptul să solicite
furnizarea informaţiilor privind originea şi reţelele de distribuţie a mărfurilor sau a
serviciilor care aduc atingere unui drept prevăzut de prezenta lege, fie de la făptuitor,
fie de la orice altă persoană care:
a)a deţinut în scop comercial mărfuri-pirat;
b)a utilizat în scop comercial servicii prin care încalcă drepturile protejate de prezenta lege;
c)a furnizat, în scop comercial, produse sau servicii utilizate în activităţi prin care se încalcă
drepturile prevăzute de prezenta lege;
d)a fost indicată, de oricare dintre persoanele prevăzute la lit. a), b) sau c), ca fiind implicată
în producerea, realizarea, fabricarea, distribuirea sau închirierea mărfurilor-pirat ori a
dispozitivelor-pirat de control al accesului sau în furnizarea produselor ori serviciilor prin
care se încalcă drepturile protejate de prezenta lege.
(3)Informaţiile prevăzute la alin. (2) cuprind, după caz:
a)numele şi adresa producătorilor, fabricanţilor, distribuitorilor, furnizorilor şi ale celorlalţi
deţinători anteriori ai mărfurilor, dispozitivelor sau ai serviciilor, inclusiv ale
transportatorilor, precum şi ale angrosiştilor destinatari şi ale vânzătorilor cu amănuntul;
b)informaţii privind cantităţile produse, fabricate, livrate sau transportate, primite ori
comandate, precum şi preţul obţinut pentru mărfurile, dispozitivele sau serviciile respective.
(4)Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică fără a aduce atingere altor dispoziţii legale, care:
a)acordă titularului dreptul de a primi informaţii mai extinse;
b)prevăd utilizarea în cauzele civile sau penale a informaţiilor comunicate în conformitate cu
prezentul articol;
c)prevăd răspunderea pentru abuzul de drept la informare;
d)dau posibilitatea să se refuze furnizarea de informaţii care ar constrânge persoana
menţionată în alin. (1) să admită propria sa participare sau pe cea a rudelor sale apropiate la o
activitate prin care se încalcă drepturile protejate de prezenta lege;
e)prevăd protecţia confidenţialităţii surselor de informare sau prelucrarea datelor cu caracter
personal.

Art. 188
(1)Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de
judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi
constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea
prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de
drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de
către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform
mandatului acordat în acest sens. Când o acţiune a fost pornită de titular, persoanele
autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces,
solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat.
(2)La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:
a)fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat,
beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara
factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;
b)fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate
pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica
criteriile prevăzute la lit. a).
(3)Dacă titularul dreptului de autor sau una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) face
dovada credibilă că dreptul de autor face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau
iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să
ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. Instanţa judecătorească
poate să dispună în special:
a)interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor;
c)luarea măsurilor necesare pentru a asigura repararea pagubei; în acest scop, instanţa poate
dispune luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei
presupuse a fi încălcat drepturile recunoscute de prezenta lege, inclusiv blocarea conturilor
sale bancare şi a altor bunuri. În acest scop, autorităţile competente pot să dispună
comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzător la
informaţiile pertinente;
d)ridicarea sau predarea către autorităţile competente a mărfurilor cu privire la care există
suspiciuni privind încălcarea unui drept prevăzut de prezenta lege, pentru a împiedica
introducerea acestora în circuitul comercial.
(4)Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în prevederile Codului de procedură
civilă referitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
(5)Aceleaşi măsuri pot fi cerute, în aceleaşi condiţii, împotriva unui intermediar ale cărui
servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.
(6)Măsurile prevăzute la alin. (3) şi (5) pot să includă descrierea detaliată, cu sau fără
prelevare de eşantioane, sau sechestrarea reală a mărfurilor în litigiu şi, în cazurile
corespunzătoare, a materialelor şi instrumentelor utilizate pentru a produce şi/sau a distribui
aceste mărfuri, precum şi documentele care se referă la ele. Aceste măsuri vor fi avute în
vedere şi în aplicarea dispoziţiilor art. 169-171 din Codul de procedură penală.
(7)Instanţa poate să autorizeze ridicarea de obiecte şi înscrisuri care constituie dovezi ale
încălcării drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în original ori în copie, chiar şi atunci
când acestea se află în posesia părţii adverse. În cazul încălcărilor comise la scară comercială,
autorităţile competente pot să dispună, de asemenea, comunicarea de documente bancare,
financiare sau comerciale ori accesul corespunzător la informaţiile pertinente.
(8)Pentru adoptarea măsurilor prevăzute la alin. (3) şi (7), sub rezerva asigurării protecţiei
informaţiilor confidenţiale, instanţele judecătoreşti vor pretinde reclamantului să furnizeze
orice element de probă, accesibil în mod rezonabil, pentru a dovedi cu suficientă certitudine
că s-a adus atingere dreptului său ori că o astfel de atingere este iminentă. Se consideră ca
reprezentând element de probă suficient numărul de copii ale unei opere sau ale oricărui alt
obiect protejat, la aprecierea instanţei de judecată. În acest caz, instanţele judecătoreşti pot să
ceară reclamantului să depună o cauţiune suficientă pentru a asigura compensarea oricărui
prejudiciu care ar putea fi suferit de pârât.
(9)Măsurile de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stări de fapt dispuse de instanţă
vor fi duse la îndeplinire prin executor judecătoresc. Titularii drepturilor ce se presupune că
au fost încălcate ori cu privire la care există pericolul de a fi încălcate sau reprezentanţii
acestor titulari au dreptul de a participa la punerea în executare a măsurilor de asigurare a
dovezilor ori de constatare a unei stări de fapt.
(10)Titularii drepturilor încălcate pot cere instanţei de judecată să dispună aplicarea
oricăreia dintre următoarele măsuri:
a)remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit;
b)distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror
destinaţie unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit;
c)scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare şi distrugere, a copiilor efectuate ilegal;
d)răspândirea informaţiilor cu privire la hotărârea instanţei de judecată, inclusiv afişarea
hotărârii, precum şi publicarea sa integrală sau parţială în mijloacele de comunicare în masă,
pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta; în aceleaşi condiţii instanţele pot dispune măsuri
suplimentare de publicitate adaptate circumstanţelor particulare ale cazului, inclusiv o
publicitate de mare amploare.
(11)Instanţa de judecată dispune aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (10) pe cheltuiala
făptuitorului, cu excepţia cazului în care există motive temeinice pentru ca acesta să nu
suporte cheltuielile.
(12)Măsurile prevăzute la alin. (10) lit. b) şi c) pot fi dispuse şi de procuror cu ocazia clasării
sau renunţării la urmărirea penală. Dispoziţiile alin. (10) lit. c) nu se aplică pentru
construcţiile realizate cu încălcarea drepturilor privind opera de arhitectură, protejate prin
prezenta lege, dacă distrugerea clădirii nu este impusă de circumstanţele cazului respectiv.
(13)În dispunerea măsurilor prevăzute la alin. (10), instanţa de judecată va respecta principiul
proporţionalităţii cu gravitatea încălcării drepturilor protejate de prezenta lege şi va lua în
considerare interesele terţilor susceptibili de a fi afectaţi de aceste măsuri.
(14)Autorităţile judiciare sunt obligate să comunice părţilor soluţiile adoptate în cauzele de
încălcare a drepturilor reglementate de prezenta lege.
(15)Guvernul României, prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, sprijină elaborarea,
de către asociaţiile şi organizaţiile profesionale, a codurilor de conduită la nivel comunitar,
destinate să contribuie la asigurarea respectării drepturilor prevăzute de prezenta lege, în
special în ceea ce priveşte utilizarea codurilor ce permit identificarea fabricantului, aplicate
pe discuri optice. De asemenea, Guvernul României sprijină transmiterea către Comisia
Europeană a proiectelor codurilor de conduită la nivel naţional sau comunitar şi a evaluărilor
referitoare la aplicarea acestora.

Art. 189
(1)Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate
procedurile, negocierile şi actele juridice, pe toată durata şi în orice stadiu al procesului civil
sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.
(2)Pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi pentru retragerea plângerii
prealabile şi împăcarea părţilor, mandatul se consideră special, dacă este dat pentru
reprezentarea titularului de drepturi de autor sau de drepturi conexe, în orice situaţie de
încălcare a drepturilor sale.

Art. 190
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele
fapte:
a)încălcarea prevederilor art. 24 alin. (5);
b)încălcarea prevederilor art. 89 şi 90;
c)încălcarea prevederilor art. 114 alin. (3);
d)încălcarea prevederilor art. 149 alin. (4) sau (8);
e)încălcarea prevederilor art. 162 lit. b), e), g), i), k), l), p) şi q), ale art. 170 alin. (21) şi ale
art. 172 alin. (1);

f)fixarea, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta

lege, a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de
televiziune;
g)comunicarea publică, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor
recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe.
h)încălcarea prevederilor art. 352 alin. (2) şi, de către utilizatori, a prevederilor art. 162 lit. f).

Art. 191
(1)Constituie contravenţie, dacă nu reprezintă infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la
10.000 lei la 50.000 lei şi cu confiscarea mărfurilor-pirat sau a dispozitivelor-pirat de control
al accesului fapta persoanelor juridice ori a persoanelor fizice autorizate de a permite accesul
în spaţiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, în
vederea săvârşirii de către o altă persoană a unei contravenţii prevăzute de prezenta lege.
(2)Pentru repetarea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1), care a avut ca rezultat săvârşirea
infracţiunilor prevăzute la art. 193 în termen de un an, organul constatator poate aplica şi
sancţiunea complementară de suspendare a activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei
juridice pe o durată de până la 6 luni.

Art. 192
(1)Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 190 se aplică şi persoanelor juridice. În cazul
în care contravenientul, persoana juridică, desfăşoară activităţi care implică, conform
obiectului său de activitate, comunicarea publică de opere sau de produse purtătoare de
drepturi de autor sau drepturi conexe, limitele amenzilor contravenţionale se măresc de două
ori.
(2)Contravenţiile prevăzute la art. 190 şi 191 se constată şi se aplică de persoanele
împuternicite de directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor sau de
ofiţerii ori de agenţii de poliţie din cadrul poliţiei locale sau al Ministerului Afacerilor Interne
cu competenţe în domeniu.
(3)[textul din Art. 192, alin. (3) din titlul III, capitolul III, sectiunea II a fost abrogat la 24-
aug-2018 de Art. 25, alin. (1) din capitolul VI din Legea 203/2018]

Art. 193
(1)Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă următoarele fapte:
a)realizarea, în scopul distribuirii, de mărfuri-pirat;
b)plasarea mărfurilor-pirat sub un regim vamal definitiv de import sau de export, sub un
regim vamal suspensiv ori în zone libere;
c)orice altă modalitate de introducere a mărfurilor-pirat pe piaţa internă.
(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi oferirea, distribuirea, deţinerea ori
depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii.
(3)În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în scop comercial, acestea
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(4)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se pedepseşte şi închirierea sau oferirea spre închiriere
de mărfuri-pirat.
(5)Promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor
electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a
cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(6)În sensul prezentei legi, prin mărfuri-pirat se înţelege toate copiile, indiferent de suport,
inclusiv copertele, realizate fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal
autorizate de acesta şi care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs
purtător de drepturi de autor ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele
acestora.
(7)În sensul prezentei legi, prin scop comercial se înţelege urmărirea obţinerii, direct sau
indirect, a unui avantaj economic ori material.
(8)Scopul comercial se prezumă dacă marfa-pirat este identificată la sediul, la punctele de
lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care
au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea ori transportul
de produse purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

Art. 194
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără
drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale
fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul
să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

Art. 195
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă
reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare
dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere
în reţea internă.

Art. 196
(1)Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimţământul titularului
drepturilor recunoscute de prezenta lege:
a)reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
b)distribuirea, închirierea sau importul pe piaţa internă al operelor ori al produselor purtătoare
de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;
c)radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
d)retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
e)realizarea de opere derivate;
f)fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de
radiodifuziune sau de televiziune.

(2)Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înţelege interpretările sau execuţiile

artistice fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe ale
organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.

Art. 197,
(1)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o
prezintă ca o creaţie intelectuală proprie.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 198
(1)Producerea, importul, distribuirea, deţinerea, instalarea, întreţinerea sau înlocuirea, în orice
mod, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile
de programe cu acces condiţionat, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană
la servicii de programe cu acces condiţionat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul
promovării dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces
condiţionat, precum şi expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a
informaţiilor necesare confecţionării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul
neautorizat la serviciile de programe precizate, cu acces condiţionat, ori destinate accesului
neautorizat în orice mod la astfel de servicii, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu
închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(4)Vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani.
(5)În sensul prezentei legi, prin dispozitive-pirat de control al accesului se înţelege orice
dispozitiv a cărui confecţionare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute
prin prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces
condiţionat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.

Art. 199
(1)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă, prin orice
mod, spre vânzare sau închiriere, ori deţine, în vederea comercializării, dispozitive ori
componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care prestează
servicii care conduc la neutralizarea măsurilor tehnice de protecţie sau care neutralizează
aceste măsuri tehnice de protecţie, inclusiv în mediul digital.
(2)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
fapta persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte
produse protejate ori modifică pe acestea orice informaţie sub formă electronică privind
regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil.

Art. 200
(1)Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă
autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia
dintre infracţiunile prevăzute la art. 193, permiţând astfel identificarea şi tragerea la
răspundere penală a celorlalţi participanţi.
(2)Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 193 şi care, în timpul
urmăririi penale, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor
persoane care au săvârşit infracţiuni legate de mărfuri-pirat sau de dispozitive-pirat de control
al accesului, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
(3)În cazul în care persoanele care au săvârşit infracţiuni prevăzute de prezenta lege au
reparat, până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe, prejudiciul cauzat
titularului de drepturi, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

TITLUL IV:Aplicarea legii. Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 201
Beneficiază de protecţia prevăzută de prezenta lege următoarele:
a)operele ai căror autori sunt cetăţeni români, chiar dacă nu au fost aduse încă la cunoştinţa
publică;
b)operele ai căror autori sunt persoane fizice sau juridice cu domiciliul ori cu sediul în
România, chiar dacă nu au fost aduse la cunoştinţa publică;
c)operele de arhitectură construite pe teritoriul României;
d)interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi ori executanţi care au loc pe teritoriul
României;
e)interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi ori executanţi care sunt fixate în înregistrări
protejate de prezenta lege;
f)interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi ori executanţi care nu au fost fixate în
înregistrări, dar sunt transmise prin emisiuni de radiodifuziune sau de televiziune protejate de
prezenta lege;
g)înregistrările sonore sau audiovizuale ai căror producători sunt persoane fizice sau juridice
cu domiciliul ori cu sediul în România;
h)înregistrările sonore sau audiovizuale a căror primă fixare pe un suport material a avut loc
pentru prima dată în România;
i)programele de radiodifuziune şi de televiziune emise de organisme de radiodifuziune şi de
televiziune cu sediul în România;
j)programele de radiodifuziune şi de televiziune transmise de organisme transmiţătoare cu
sediul în România.

Art. 202
Persoanele fizice sau juridice străine, titulare ale drepturilor de autor sau ale drepturilor
conexe, beneficiază de protecţia prevăzută prin convenţiile, tratatele şi acordurile
internaţionale la care România este parte, iar în lipsa acestora beneficiază de un tratament
egal cu cel al cetăţenilor români, cu condiţia ca aceştia să beneficieze, la rândul lor, de
tratament similar în statele respective.

Art. 203
În completarea prevederilor prezentei legi se pot adopta reglementări speciale pentru
stabilirea unor măsuri, inclusiv privind aplicarea şi utilizarea codurilor de identificare a
sursei, în vederea combaterii importului, producerii, reproducerii, distribuirii sau închirierii
de mărfuri-pirat ori dispozitive-pirat de control al accesului, utilizate pentru serviciile de
programe cu acces condiţionat, precum şi pentru utilizarea de marcaje speciale pentru
atestarea plăţii remuneraţiei compensatorii pentru copia privată.

Art. 204
(1)În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înfiinţează
Registrul Naţional de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor,
înregistrarea este facultativă şi se face contra cost, potrivit normelor metodologice şi tarifelor
stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(2)Existenţa şi conţinutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin
includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.
(3)Autorii şi alţi titulari de drepturi sau deţinătorii de drepturi exclusive ale autorilor, la care
se face referire în prezenta lege, au dreptul să înscrie, pe originalele sau pe copiile autorizate
ale operelor, menţiunea de rezervare a exploatării acestora, semnalată conform uzanţelor,
constând într-un simbol reprezentat prin litera C, în mijlocul unui cerc, însoţit de numele lor,
de locul şi anul primei publicări.
(4)Producătorii de înregistrări sonore, artiştii interpreţi sau executanţi şi alţi deţinători de
drepturi exclusive ale producătorilor sau ale artiştilor interpreţi ori executanţi, la care se face
referire în prezenta lege, au dreptul să înscrie, pe originalele sau pe copiile autorizate ale
înregistrărilor sonore sau audiovizuale ori pe învelişul care le conţine, menţiunea de rezervare
a exploatării acestora, semnalată conform uzanţelor şi constând într-un simbol reprezentat
prin litera P, în mijlocul unui cerc, însoţit de numele lor, de locul şi anul primei publicări.
(5)Până la proba contrară, se prezumă că drepturile exclusive, semnalate conform uzanţelor,
prin simbolurile menţionate la alin. (3) şi (4) sau prin menţiunile prevăzute la art. 105 şi 109,
există şi aparţin persoanelor care le-au utilizat.
(6)Dispoziţiile alin. (3)-(5) nu condiţionează existenţa drepturilor recunoscute şi garantate
prin prezenta lege.
(7)Autorii de opere şi titularii de drepturi, odată cu includerea operei lor în repertoriul
organismului de gestiune colectivă, îşi pot înregistra şi numele literar sau artistic, exclusiv în
vederea aducerii acestuia la cunoştinţa publică.

Art. 205
(1)Actele juridice încheiate sub regimul legislaţiei anterioare îşi produc toate efectele
conform aceleia, cu excepţia clauzelor care prevăd cesiunea drepturilor de utilizare a
totalităţii operelor pe care autorul le poate crea în viitor.
(2)Beneficiază de protecţia prezentei legi şi operele, inclusiv programele pentru calculator,
interpretările sau execuţiile, înregistrările sonore sau audiovizuale, precum şi programele
organismelor de radiodifuziune şi de televiziune realizate anterior intrării în vigoare a
prezentei legi, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3)Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a
prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform
procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în
prezenta lege. Prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 206
(1)Utilajele, schiţele, machetele, manuscrisele şi orice alte bunuri care servesc direct la
realizarea unei opere ce dă naştere unui drept de autor nu pot face obiectul unei urmăriri
silite.
(2)Sumele datorate autorilor, ca urmare a utilizării operelor lor, beneficiază de aceeaşi
protecţie ca şi salariile şi nu pot fi urmărite decât în aceleaşi condiţii. Aceste sume sunt
supuse impozitării conform legislaţiei fiscale în materie.

Art. 207
Litigiile privind dreptul de autor şi drepturile conexe sunt de competenţa organelor
jurisdicţionale, potrivit prezentei legi şi dreptului comun.

Art. 208
(1)Comisia Europeană va fi informată cu privire la intenţia de adoptare a unor dispoziţii
naţionale de reglementare a unor noi drepturi conexe, precizându-se motivele esenţiale care
justifică reglementarea acestor drepturi, precum şi durata de protecţie corespunzătoare.
(2)Vor fi comunicate Comisiei Europene orice dispoziţii naţionale adoptate în domeniul
reglementat de prezenta lege.
(3)Va fi transmisă Comisiei Europene lista organismelor de radiodifuziune cărora le sunt
aplicabile dispoziţiile art. 137 alin. (2).
(4)Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este responsabil de efectuarea comunicărilor
prevăzute la alin. (1)-(3) către Comisia Europeană.

Art. 209
Prezenta lege transpune prevederile următoarelor acte normative comunitare:
a)Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006
privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în
domeniul proprietăţii intelectuale, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial al Uniunii
Europene (JOUE) cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007;

b)Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind

protecţia juridică a programelor pentru calculator, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (JOUE) cu numărul 111L din data de 5 mai 2009;

c)Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind armonizarea anumitor

dispoziţii referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe
prin satelit şi retransmisiei prin cablu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
nr. L 248 din 6 octombrie 1993;
d)Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de
protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. L 290 din 24 noiembrie 1993;
e)Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 96/9/CE din 11 martie 1996 privind
protecţia juridică a bazelor de date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
nr. L 077 din 27 martie 1996;
f)Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind
armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea
informaţională, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 006 din 10
ianuarie 2002;
g)Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/84/CE din 27 septembrie 2001
privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 272 din 13 octombrie 2001;
h)Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind
asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. L 157 din 30 aprilie 2004;
i)Directiva 2011/77/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2011 de
modificare a Directivei 2006/116/CE privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a
anumitor drepturi conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 265
din 11 octombrie 2011;
j)Directiva 2012/28/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012
privind anumite utilizări permise ale operelor orfane, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L, nr. 299 din 27 octombrie 2012;
k)Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014
privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de
licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe
piaţa internă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 84 din 20 martie
2014.
l)Directiva (UE) nr. 2017/1.564 a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 septembrie
2017 privind anumite utilizări permise ale anumitor opere şi ale altor obiecte ale protecţiei
prin drept de autor şi drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de
vedere sau cu dificultăţi de citire a materialelor imprimate şi de modificare a Directivei
2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe
în societatea informaţională, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria
L, nr. 242 din data de 20 septembrie 2017.

m)Directiva (UE) 2019/789 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 de

stabilire a normelor privind exercitarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, aplicabile
anumitor transmisii online ale organismelor de radiodifuziune şi anumitor retransmisii ale
programelor de televiziune şi radio şi de modificare a Directivei 93/83/CEE a Consiliului,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 130 din 17 mai 2019;
n)Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019
privind dreptul de autor şi drepturile conexe pe piaţa unică digitală şi de modificare a
Directivelor 96/9/CE şi 2001/29/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(JOUE), seria L, nr. 130 din 17 mai 2019.

Art. 210
Organismele de gestiune colectivă care funcţionează la data intrării în vigoare a prezentei legi
sunt obligate să se conformeze dispoziţiilor art. 151, în termen de 6 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei legi*).
____
*)
A se vedea art. 212 alin. (1), fost art. 154 alin. (1) anterior republicării.

Art. 211
Dispoziţiile prezentei legi se completează cu dispoziţiile dreptului comun.

Art. 212
(1)Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial
al României**).
_____
**)
Legea nr. 9/1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26
martie 1996.

(2)Pe aceeaşi dată se abrogă Decretul nr. 321 din 21 iunie 1956 privind dreptul de autor, cu
modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
(3)În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi***), partea din
metodologiile prevăzute la art. 163 şi 164, care priveşte suma minimă pentru
radiodifuzorii locali, se va renegocia pe baza modificărilor aduse de prezenta lege,
pentru a respecta proporţionalitatea cu potenţialii receptori ai emisiunilor.
________
***)
Alin. (3) al art. 212, fost alin. (3) al art. 154 anterior republicării, a fost modificat prin
Legea nr. 261/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 5
noiembrie 2015.
-****-

NOTĂ:

Reproducem mai jos:

- prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 329/2006, care nu sunt încorporate în forma
republicată a Legii nr. 8/1996 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii actului
modificator:

"- Art. II

(1)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă următoarele

prevederi legale:

a)art. 96 alin. (1) lit. c) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare;

b)art. 5 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 7/2004 privind protecţia juridică a serviciilor bazate
pe acces condiţionat sau constând în accesul condiţionat, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2004;

c)art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru
combaterea producerii şi comercializării neautorizate a fonogramelor, publicată în Monitorul
Oficial al României. Partea I, nr. 41 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 624/2001;

d)art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea
pirateriei în domeniile audio şi video, precum şi a programelor pentru calculator, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 2 septembrie 2000, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 213/2002;

e)art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 143/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind
utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a
tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi
producătorilor de fonograme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din
10 martie 2003;
f)art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind
utilizarea repertoriului de opere audiovizuale al organismelor de gestiune colectivă şi a
tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale, cu
excepţia autorilor muzicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 10
martie 2003.

(2)La data prevăzută la alin. (1) atribuţiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, stabilite prin
acte normative anterioare prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi încetează aplicabilitatea."

- prevederile art. II din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care nu sunt care nu sunt încorporate în forma
republicată a Legii nr. 8/1996 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii actului
modificator:

"- Art. II

(1)Organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe au

obligaţia modificării statutelor, în acord cu prevederile cuprinse la art. I, în termen de 12 luni
de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(2)Metodologiile prevăzute la art. 131*) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în vigoare până la
expirarea duratei pentru care au fost încheiate.

____
*)
A devenit art. 163 în forma republicată, prin renumerotare.

(3)Dispoziţiile din metodologiile elaborate conform art. 131*) şi 1311**) din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, care
conţin prevederi referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul
radiodifuzării, contrare dispoziţiilor art. 1311 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate
prin prezenta lege, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de
la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

____
*)
A devenit art. 163 în forma republicată, prin renumerotare.
**)
A devenit art. 164 în forma republicată, prin renumerotare."

____
*)
Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 268 din 27 martie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996 şi a fost modificată şi completată
prin:

- Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările
ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013;

- Legea nr. 285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de
autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 30
iunie 2004;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii

nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 843 din 19 septembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 329/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 31 iulie
2006;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în
procesul de integrare europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1179 din 28 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 332/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006;

- Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010;

- Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, rectificată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011, cu modificările şi
completările ulterioare;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2011 pentru modificarea unor acte normative în
vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din
sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 6
septembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 17/2012, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012;

- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai
2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012,
rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu
modificările ulterioare;
- Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind
dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din
14 august 2013, cu modificările ulterioare;

- Legea nr. 53/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de
autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 25
martie 2015;

- Legea nr. 210/2015 pentru completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie
2015;

- Legea nr. 261/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de
autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 5
noiembrie 2015.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 489 din data de 14 iunie 2018

Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie - Republicare*)

Legea 64/1991 din 2014.08.19

Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 19 august 2014
Text consolidat

Intră în vigoare:
21 ianuarie 1992 An

Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie - Republicare*)

Dată act: 11-oct-1991
Emitent: Parlamentul

___
*)
Republicată în temeiul art. 18 din Legea nr. 83/2014 privind invenţiile de serviciu,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 26 iunie 2014, dându-se
textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 64/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8
august 2007, a fost rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 18
septembrie 2007 şi ulterior a fost modificată prin:

- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai
2012, cu modificările ulterioare;

- Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012,
rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu
modificările ulterioare.

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 1
(1)Drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin
acordarea unui brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în
condiţiile prevăzute de lege.
(2)Sunt, de asemenea, recunoscute şi apărate drepturile decurgând din brevetul european,
conform legii.

Art. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a)brevet european - brevetul acordat conform Convenţiei brevetului european;
b)cerere internaţională - cererea de protecţie a unei invenţii, înregistrată conform Tratatului
de cooperare în domeniul brevetelor;
c)consilier în proprietate industrială - persoana specializată în acordarea asistenţei în
domeniul proprietăţii industriale (invenţii, mărci, desene, modele etc.), care desfăşoară legal
această activitate;
d)Convenţia brevetului european - Convenţia privind brevetul european, adoptată la
Munchen la 5 octombrie 1973, astfel cum a fost amendată prin Actul de revizuire a art. 63 din
Convenţia din 17 decembrie 1991 şi prin deciziile Consiliului de administraţie al Organizaţiei
Europene a Brevetelor din 21 decembrie 1978, 13 decembrie 1994, 20 octombrie 1995, 5
decembrie 1996 şi 10 decembrie 1998, precum şi prin Actul de revizuire a acesteia, adoptat la
Munchen la 29 noiembrie 2000;
e)Convenţia de la Paris - Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie
1883, Paris, astfel cum a fost revizuită şi modificată;
f)descriere - prezentarea în scris a invenţiei;
g)inventator - persoana care a creat invenţia;
h)mandatar autorizat - consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi calitate de
reprezentare în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
i)OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
j)predecesor - persoana fizică sau juridică îndreptăţită la brevet anterior depunerii cererii de
brevet;
k)publicare - difuzarea informaţiei într-un mod accesibil publicului
l)solicitant - persoana fizică sau juridică care cere acordarea unui brevet de invenţie;
m)succesor în drepturi - orice persoană fizică sau juridică căreia i s-a transmis fie dreptul la
acordarea brevetului de invenţie, fie drepturile care decurg dintr-un brevet de invenţie
eliberat;
n)revendicare - partea de brevet care cuprinde obiectul protecţiei solicitate şi al cărei conţinut
determină întinderea protecţiei;
o)titularul brevetului - persoana fizică sau juridică căreia îi aparţine dreptul conferit prin
brevet;
p)unitate - persoana juridică care funcţionează legal;
q)persoana care exploatează invenţia - persoana fizică sau juridică care o pune în aplicare în
mod legal. Persoana care exploatează invenţia poate să fie identică cu titularul brevetului.

Art. 3
Dreptul la brevet de invenţie aparţine inventatorului sau succesorului său în drepturi.

Art. 4
(1)În cazul în care invenţia a fost creată împreună de mai mulţi inventatori, fiecare dintre
aceştia are calitatea de coautor al invenţiei, iar dreptul aparţine în comun acestora.
(2)Dacă două sau mai multe persoane au creat aceeaşi invenţie, independent una de alta,
dreptul la brevet aparţine aceleia care a depus o cerere de brevet a cărei dată de depozit este
cea mai veche.

Art. 5
Persoanele fizice sau juridice străine având domiciliul sau sediul în afara teritoriului
României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile tratatelor şi convenţiilor
internaţionale privind invenţiile, la care România este parte.

CAPITOLUL II:Invenţia brevetabilă

Art. 6
(1)Un brevet poate fi acordat pentru orice invenţie având ca obiect un produs sau un
procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca aceasta să fie nouă, să implice o
activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.
(2)Invenţiile din domeniul biotehnologiei sunt brevetabile dacă se referă la:
a)un material biologic care este izolat din mediul natural sau este produs prin orice procedeu
tehnic, chiar dacă înainte se producea în natură;
b)plante sau animale, dacă posibilitatea tehnică de realizare a invenţiei nu se limitează la un
anumit soi de plante sau la o anumită rasă de animale;
c)un procedeu microbiologic sau la un alt procedeu tehnic ori un produs, altul decât un soi de
plante sau o rasă de animale, obţinut prin acest procedeu;
d)un element izolat al corpului uman sau altfel produs printr-un procedeu tehnic, inclusiv
secvenţa sau secvenţa parţială a unei gene, chiar dacă structura acelui element este identică cu
structura unui element natural.

Art. 7
(1)Nu sunt considerate invenţii, în sensul art. 6, în special:
a)descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice;
b)creaţiile estetice;
c)planurile, principiile şi metodele în exercitarea de activităţi mentale, în materie de jocuri
sau în domeniul activităţilor economice, şi nici programele de calculator;
d)prezentările de informaţii.

(2)Prevederile alin. (1) nu exclud brevetabilitatea obiectelor sau activităţilor prevăzute în

acest alineat decât în măsura în care cererea de brevet de invenţie ori brevetul de invenţie se
referă la astfel de obiecte sau activităţi considerate în sine.

Art. 8
(1)Nu se acordă brevet de invenţie, potrivit prezentei legi, pentru:
a)invenţiile a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri,
inclusiv pentru cele dăunătoare sănătăţii şi vieţii persoanelor, animalelor ori plantelor, şi care
sunt de natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiţia ca această excludere să nu
depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă printr-o dispoziţie legală;
b)soiurile de plante şi rasele de animale, şi nici pentru procedeele esenţial biologice pentru
obţinerea plantelor sau animalelor. Prevederea nu se aplică procedeelor microbiologice şi
produselor obţinute prin aceste procedee;
c)invenţiile având ca obiect corpul uman în diferitele stadii ale formării şi dezvoltării sale, şi
nici pentru simpla descoperire a unuia dintre elementele sale, inclusiv secvenţa sau secvenţa
parţială a unei gene;
d)metodele de tratament al corpului uman sau animal, prin chirurgie ori prin terapie, şi
metodele de diagnosticare practicate asupra corpului uman sau animal.

(2)Dispoziţiile alin. (1) lit. d) nu se aplică produselor, în special substanţe sau compoziţii
pentru utilizare în oricare dintre aceste metode.

Art. 9
(1)O invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.
(2)Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o
descriere scrisă ori orală, prin folosire sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de
brevet de invenţie.
(3)Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conţinutul cererilor depuse la OSIM şi al cererilor
internaţionale pentru care s-a deschis fază naţională în România sau al celor europene
desemnând România, aşa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit anterioară
celei prevăzute la alin. (2) şi care au fost publicate la sau după această dată, potrivit legii.
(4)Prevederile alin. (2) şi (3) nu vor exclude brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii
cuprinse în stadiul tehnicii, pentru utilizarea acesteia într-o metodă dintre cele prevăzute la
art. 8 alin. (1) lit. d), dacă utilizarea sa în oricare dintre aceste metode nu este cuprinsă în
stadiul tehnicii.
(5)Prevederile alin. (2) şi (3) nu vor exclude brevetabilitatea oricărei substanţe sau compoziţii
prevăzute la alin. (4), pentru orice altă utilizare specifică în orice metodă dintre cele
prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. d), dacă această utilizare nu este cuprinsă în stadiul tehnicii.

Art. 10
(1)În aplicarea art. 9, divulgarea invenţiei nu este luată în considerare dacă a intervenit
în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet şi dacă rezultă direct
sau indirect ca urmare a:
a)unui abuz evident în privinţa solicitantului sau predecesorului în drepturi al acestuia;
b)faptului că solicitantul sau predecesorul în drepturi al acestuia a expus invenţia într-o
expoziţie internaţională oficială sau oficial recunoscută, în sensul Convenţiei privind
expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, cu revizuirile ulterioare.
(2)Prevederile alin. (1) lit. b) sunt aplicabile numai dacă la înregistrarea cererii de
brevet de invenţie solicitantul declară că invenţia a fost expusă efectiv şi dacă, în
termenul şi în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi*), depune
un document în susţinerea declaraţiei sale.
___
*)
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie a fost aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 547/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 456 din 18 iunie 2008.

Art. 11
(1)O invenţie este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de
specialitate, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii.
(2)Cererile de brevet prevăzute la art. 9 alin. (3), deşi fac parte din stadiul tehnicii, nu sunt
luate în considerare pentru aprecierea activităţii inventive.

Art. 12
(1)O invenţie este considerată ca fiind susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său
poate fi fabricat sau utilizat într-un domeniu industrial, inclusiv în agricultură.
(2)Aplicabilitatea industrială a unei secvenţe sau a unei secvenţe parţiale a unei gene trebuie
să fie dezvăluită în cererea de brevet de invenţie.

CAPITOLUL III:Înregistrarea, publicarea şi examinarea cererii de brevet, eliberarea

brevetului

Art. 13
(1)Cererea de brevet de invenţie, redactată în limba română, trebuie să cuprindă:
a)solicitarea acordării unui brevet;
b)datele de identificare a solicitantului;
c)o descriere a invenţiei;
d)una sau mai multe revendicări;
e)desenele la care se face referire în descriere sau revendicări.

(2)Dacă solicitantul nu este acelaşi cu inventatorul, cererea de brevet de invenţie va conţine şi

indicaţii care să permită stabilirea identităţii inventatorului şi va fi însoţită de un document
din care să reiasă modul în care solicitantul a dobândit dreptul la acordarea brevetului.
(3)Documentul prevăzut la alin. (2) va putea fi depus până la luarea unei hotărâri asupra
cererii de brevet.
(4)Depunerea cererii de brevet poate fi făcută de persoana îndreptăţită la acordarea
brevetului, personal sau în orice mod prescris de regulamentul de aplicare a prezentei
legi**).
__
**
) A se vedea nota de subsol de la art. 10 alin. (2).
(5)În toate procedurile în faţa OSIM, solicitantul este considerat a fi persoana îndreptăţită la
acordarea brevetului.
(6)Cererea de brevet se depune la OSIM, la alegerea solicitantului, pe hârtie sau sub o altă
formă şi printr-un mijloc de transmitere acceptat de OSIM şi prevăzut de regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
(7)Cererea de brevet este însoţită de un rezumat care se depune cel mai târziu cu 2 luni
înainte de data publicării cererii.
(8)Rezumatul serveşte în mod exclusiv informării tehnice; acesta nu poate fi luat în
considerare pentru alte scopuri, în special pentru determinarea întinderii protecţiei solicitate,
şi nici pentru aplicarea prevederilor art. 9 alin. (3).

Art. 14
(1)Data de depozit a cererii de brevet de invenţie este data la care au fost înregistrate
următoarele:
a)o indicaţie explicită sau implicită că se solicită acordarea unui brevet de invenţie;
b)indicaţii care să permită stabilirea identităţii solicitantului sau care să permită contactarea
acestuia de către OSIM;
c)o parte care, la prima vedere, să pară a fi o descriere a invenţiei.

(2)În cazul în care lipseşte o parte a descrierii, în scopul atribuirii datei de depozit, aceasta
poate fi depusă ulterior, data de depozit fiind data la care această parte a fost depusă şi la care
taxa pentru înregistrarea acestei părţi a fost plătită.
(3)Dacă partea lipsă a descrierii prevăzute la alin. (1) lit. c), depusă ulterior, este retrasă, data
de depozit va fi data la care sunt îndeplinite cerinţele la care se face referire la alin. (1).
(4)Condiţiile de depunere ulterioară şi cele de retragere a părţii lipsă a descrierii care a fost
depusă ulterior conform alin. (2) sunt prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(5)În cazul în care cererea de brevet de invenţie nu conţine o parte care, la prima vedere, să
pară a fi o descriere, în scopul acordării datei de depozit, în cererea de brevet de invenţie
poate fi făcută referire, în limba română, la o cerere depusă anterior la un oficiu care
înlocuieşte descrierea, cu respectarea prevederilor regulamentului de aplicare a prezentei legi.
În caz contrar, nu se acordă dată de depozit, iar cererea nu va fi tratată ca o cerere de brevet
de invenţie.
(6)Cererea de brevet de invenţie se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse.
Până la publicarea datelor din acest registru în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială,
acestea nu sunt publice, potrivit legii speciale.
(7)Revendicările şi desenele privind invenţia pot fi depuse şi în termen de două luni de la data
de depozit a cererii de brevet, cu plata taxei legale.
(8)În cazul cererii internaţionale de brevet sau a cererii de brevet european, data de depozit
este data care rezultă din tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi
această dată se înscrie în Registrul naţional al cererilor de brevet depuse.

Art. 15
(1)Persoanele fizice sau juridice pot, pentru motive justificate, să depună descrierea,
revendicările şi desenele într-o limbă străină cu condiţia ca, în termen de două luni de la
înregistrarea cererii sau, după caz, de la data deschiderii fazei naţionale, să depună la OSIM o
traducere conformă, în limba română, a acestor documente şi să fie plătită taxa legală.
(2)Se consideră că îndeplinesc condiţiile privind forma şi conţinutul unei cereri din
prezenta lege:
a)cererile internaţionale care îndeplinesc condiţiile privind forma şi conţinutul prevăzute de
Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor, adoptat de Conferinţa diplomatică de la
Washington la 19 iunie 1970, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 81 din 2 martie
1979, cu modificările ulterioare;
b)cererile internaţionale care îndeplinesc condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute de
Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor şi cerute de OSIM sau de Oficiul European de
Brevete, atunci când acţionează pentru OSIM, după ce a început prelucrarea sau examinarea
acestora.
(3)De asemenea, vor fi respectate orice alte cerinţe cu privire la forma şi conţinutul cererii
prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4)Dacă sunt îndeplinite prevederile art. 13 alin. (1) sau ale art. 15 alin. (1), depozitul cererii
produce efectele unui depozit naţional reglementar.
(5)Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru
stabilirea datei la care a fost depusă cererea, oricare ar fi fost soarta ulterioară a acesteia.

Art. 16
Orice persoană care a depus, în conformitate cu art. 13 alin. (1) şi art. 15 alin. (1), o cerere de
brevet la OSIM sau succesorul său în drepturi beneficiază de un drept de prioritate, cu
începere de la data depozitului cererii faţă de orice alt depozit, privind aceeaşi invenţie, având
o dată ulterioară.

Art. 17
(1)Invenţia trebuie să fie dezvăluită în cererea de brevet suficient de clar şi complet, astfel
încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza.
(2)Dacă invenţia se referă la un material biologic sau la utilizarea unui material biologic la
care publicul nu a avut acces şi care nu poate fi descris în cererea de brevet de invenţie într-
un mod care să permită unei persoane de specialitate în domeniu să realizeze invenţia,
condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt considerate îndeplinite numai dacă solicitantul dovedeşte
printr-un document că, anterior datei de depozit a cererii de brevet de invenţie, materialul
biologic a făcut obiectul unui depozit la o autoritate de depozit internaţională.
(3)Revendicările definesc obiectul protecţiei solicitate şi trebuie să fie clare, concise şi să fie
susţinute de descrierea invenţiei.

Art. 18
(1)Cererea de brevet trebuie să se refere numai la o singură invenţie sau la un grup de invenţii
legate între ele de o asemenea manieră încât să formeze un singur concept inventiv general.
(2)Cererea de brevet care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (1) poate fi divizată de
către solicitant, din proprie iniţiativă sau la cererea OSIM, până la luarea unei hotărâri asupra
cererii de brevet.
(3)Într-o cerere rezultată în urma divizării se pot revendica numai obiecte care nu depăşesc
dezvăluirea din cererea iniţială. Cererile rezultate în urma divizării care îndeplinesc această
cerinţă au aceeaşi dată de depozit ca şi cererea iniţială şi fiecare va beneficia de dreptul de
prioritate revendicat în aceasta.

Art. 19
(1)Orice persoană care a depus, în mod regulamentar, în orice stat parte la Convenţia de la
Paris pentru protecţia proprietăţii industriale sau stat membru la Organizaţia Mondială a
Comerţului, o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate sau de certificat de utilitate
ori succesorul său în drepturi beneficiază, pentru a efectua depunerea unei cereri ulterioare de
brevet de invenţie în România pentru aceeaşi invenţie, de un drept de prioritate pe o perioadă
de 12 luni calculată de la data de depozit a cererii anterioare.
(2)Orice depozit care are valoarea unui depozit naţional reglementar potrivit legislaţiei
naţionale a oricărui stat parte la Convenţia de la Paris sau stat membru la Organizaţia
Mondială a Comerţului în care a fost constituit va fi recunoscut ca dând naştere unui drept de
prioritate.
(3)O cerere de brevet european desemnând România şi pentru care a fost acordată o dată de
depozit are în România valoarea unui depozit naţional reglementar, luându-se în considerare,
atunci când este cazul, şi prioritatea revendicată pentru cererea de brevet european.
(4)Solicitantul unei cereri de brevet de invenţie poate beneficia de prioritatea unei cereri de
brevet anterioare pentru aceeaşi invenţie, dacă depune odată cu cererea de brevet o declaraţie
în care revendică prioritatea cererii anterioare, justificată prin acte de prioritate, în condiţiile
regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(5)Într-o cerere de brevet se poate recunoaşte revendicarea unor priorităţi multiple, cu
condiţia respectării prevederilor alin. (1), numai pentru acele elemente ale cererii de brevet
care sunt cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicată; priorităţile
multiple pot fi revendicate, după caz, şi pentru aceeaşi revendicare.
(6)Prioritatea poate fi recunoscută doar pentru acele elemente care sunt clar dezvăluite în
cererea de brevet luată în totalitatea sa.
(7)Prioritatea poate fi recunoscută şi pentru o cerere de brevet care revendică sau ar fi
putut revendica prioritatea unei cereri de brevet anterioare, la o dată de înregistrare
ulterioară datei de expirare a termenului de prioritate, dar nu mai mult de două luni de
la data expirării acestui termen, cu plata taxei legale, dacă:
a)o cerere expresă este formulată în acest sens, în condiţiile prevăzute de regulamentul de
aplicare a prezentei legi;
b)cererea este formulată în termen;
c)cererea prezintă motivele pentru care termenul de prioritate nu a fost respectat;
d)OSIM constată că cererea de brevet ulterioară nu a fost depusă în termenul de prioritate,
deşi solicitantul a depus toate diligenţele în acest scop sau când nerespectarea termenului nu
s-a produs cu intenţie.
(8)În cazul în care solicitantul cererii de brevet de invenţie revendică un drept de prioritate
aparţinând altei persoane, pentru recunoaşterea priorităţii este necesară depunerea la OSIM a
unei autorizaţii din partea cedentului, din care să rezulte că solicitantul are dreptul să
revendice prioritatea cererii anterioare.
(9)Termenul de depunere a autorizaţiei este de maximum 3 luni de la revendicarea priorităţii.

Art. 20
(1)Dacă într-un termen de 12 luni de la data de depozit a unei cereri de brevet de invenţie
acordată de OSIM este depusă o cerere de brevet de invenţie ulterioară de către solicitantul
cererii anterioare sau de către succesorul său în drepturi, atunci în cererea ulterioară poate fi
revendicat un drept de prioritate pentru aceeaşi invenţie, denumit drept de prioritate internă.
Dacă a fost revendicat un drept de prioritate internă într-o cerere ulterioară, cererea anterioară
a cărei prioritate a fost revendicată este considerată ca fiind retrasă, dacă nu s-a luat o
hotărâre.
(2)Prioritatea internă poate fi revendicată odată cu depunerea cererii ulterioare sau într-un
termen de două luni de la data depunerii acestei cereri.
(3)Prioritatea internă a unei cereri anterioare, revendicată într-o cerere ulterioară, nu
va fi recunoscută dacă:
a)cel puţin una dintre cererile de brevet de invenţie a beneficiat de o prioritate, în condiţiile
prevăzute la art. 16;
b)în cererea anterioară au fost revendicate priorităţi interne şi una dintre ele are dată
anterioară termenului de 12 luni calculat de la data de depozit a cererii ulterioare;
c)actul de prioritate internă nu a fost depus în termenul prevăzut de regulamentul de aplicare
a prezentei legi.

Art. 21
(1)În cazul în care solicitantul a omis să revendice prioritatea odată cu depunerea cererii,
revendicarea poate fi făcută în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei
legi, cel mai târziu în termen de două luni de la această dată, cu plata taxei legale.
(2)Actele de prioritate se depun într-un termen de 16 luni de la data celei mai vechi priorităţi
sau, după caz, în 4 luni de la data deschiderii fazei naţionale.
(3)În cazul în care OSIM consideră că în procedura de examinare este necesară traducerea
unei cereri de brevet anterioare, care a servit ca bază pentru revendicarea priorităţii, invită
solicitantul să depună o traducere conformă în limba română a cererii anterioare, cu
respectarea prevederilor regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(4)În cazul neîndeplinirii prevederilor alin. (2) sau ale art. 19, OSIM hotărăşte, în termen de 6
luni de la data de depozit sau de la data deschiderii fazei naţionale, că prioritatea nu este
recunoscută.

Art. 22
(1)Cererile de brevet de invenţie depuse pe cale naţională, pentru care a fost constituit
depozitul naţional reglementar, sunt publicate imediat după expirarea unui termen de 18 luni
de la data de depozit sau, dacă a fost recunoscută o prioritate, de la data acestei priorităţi, cu
excepţia celor prevăzute la art. 38 alin. (2).
(2)Cererile de brevet de invenţie depuse conform Tratatului de cooperare în domeniul
brevetelor se publică imediat după expirarea unui termen de 6 luni de la deschiderea fazei
naţionale.
(3)La cererea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite publicarea se poate face într-un termen
mai scurt decât cel prevăzut la alin. (1) şi (2), în condiţiile regulamentului de aplicare a
prezentei legi.
(4)În cazul în care hotărârea de acordare a brevetului este luată înaintea datei de expirare a
termenului prevăzut la alin. (1), cererea de brevet de invenţie este publicată împreună cu
menţiunea privind hotărârea de acordare.
(5)Cererile de brevet de invenţie prevăzute la art. 38 alin. (2) vor fi publicate în termen de 3
luni de la data declasificării informaţiilor cuprinse în acestea.
(6)Cererea de brevet de invenţie nu se publică dacă până la expirarea termenului de 18 luni o
hotărâre de respingere a fost luată sau dacă cererea a fost retrasă ori declarată ca fiind
considerată retrasă.
(7)Publicarea cererii se menţionează în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi se face
în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Art. 23
(1)La cererea solicitantului, OSIM întocmeşte un raport de documentare însoţit, după caz, de
o opinie scrisă privind brevetabilitatea şi publică raportul de documentare, în condiţiile
prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2)Dacă raportul de documentare nu a fost făcut public odată cu cererea, acesta se va publica
ulterior.

Art. 24
(1)Examinarea cererii de brevet de invenţie poate fi cerută la data de depozit a cererii de
brevet sau, după caz, la deschiderea fazei naţionale ori în termen de 30 de luni de la una
dintre aceste date.
(2)Pentru cererile de brevet de invenţie care conţin informaţii clasificate ca secrete de stat,
solicitarea examinării poate fi cerută la data de depozit a cererii sau în termen de 3 luni de la
declasificare, dar nu mai târziu de 30 de luni înainte de expirarea duratei brevetului,
prevăzută la art. 30.

Art. 25
OSIM examinează dacă:
A.cererea de brevet de invenţie respectă:
a)dispoziţiile art. 5;
b)condiţiile privind depozitul, prevăzute la art. 13-15;
c)condiţiile pentru recunoaşterea priorităţii prevăzute la art. 19, 20 şi 21;
d)condiţia de unitate a invenţiei prevăzută la art. 18 alin. (1);
 B.invenţia care constituie obiectul cererii:
a)este dezvăluită potrivit art. 17;
b)nu este exclusă de la brevetare, potrivit art. 7 alin. (1), sau nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute la art. 8;
c)îndeplineşte condiţiile de brevetabilitate prevăzute la art. 6 şi art. 9-12.

Art. 26
(1)OSIM are dreptul să ceară solicitantului lămuririle şi actele pe care le consideră necesare
în legătură cu identitatea solicitantului sau a inventatorului, cu depozitul naţional reglementar
constituit sau cu îndeplinirea condiţiilor de brevetare.
(2)În toate procedurile privind cererea sau brevetul de invenţie OSIM poate transmite
notificări solicitantului, titularului sau persoanei interesate, iar aceştia pot transmite la OSIM
comunicări, cu respectarea termenelor prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi,
aceste termene putând fi prelungite de către OSIM la cerere, cu plata unei taxe legale.
(3)Absenţa notificării nu absolvă pe solicitant, titular ori persoană interesată de obligaţia
respectării dispoziţiilor prezentei legi.
(4)Solicitantul va depune la OSIM toate documentele publice în legătură cu invenţia sa,
inclusiv copii de pe brevetele acordate în alte state.
(5)La cererea OSIM sau din iniţiativa sa, solicitantul ori succesorul său în drepturi poate
modifica cererea de brevet până la luarea unei hotărâri, cu condiţia ca dezvăluirea invenţiei să
nu depăşească conţinutul cererii la data de depozit.

Art. 27
(1)OSIM hotărăşte prin Comisia de examinare de specialitate, pe baza raportului de
examinare a cererii de brevet de invenţie, acordarea brevetului de invenţie sau respingerea
cererii de brevet.
(2)OSIM hotărăşte respingerea cererii de brevet de invenţie în următoarele situaţii:
a)cererea de brevet de invenţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5, art. 15 alin. (1) şi
(4) şi la art. 37 alin. (2);
b)invenţia care constituie obiectul cererii este exclusă de la brevetare, potrivit prevederilor
art. 7, sau se încadrează în prevederile art. 8 ori nu îndeplineşte condiţiile de brevetabilitate
prevăzute la art. 6, 9, 11 şi 12;
c)invenţia care constituie obiectul cererii nu îndeplineşte condiţiile art. 17;
d)termenul de deschidere a fazei naţionale pentru cererile înregistrate internaţional a fost
depăşit;
e)la expirarea unui termen de 12 luni de la data la care cererile aflate în situaţia prevăzută la
alin. (4) lit. b) au fost considerate retrase;
f)s-a solicitat respingerea cererii de brevet de invenţie, potrivit art. 63 alin. (2) lit. c);
g)solicitantul, altul decât inventatorul, nu a făcut dovada, în cadrul termenului prevăzut la art.
28 alin. (2), că este îndreptăţit la acordarea brevetului;
h)nu s-a solicitat examinarea cererii de brevet de invenţie în vederea acordării brevetului în
termenele prevăzute la art. 24.
(3)OSIM ia act de retragerea cererii de brevet de invenţie dacă solicitantul cere retragerea în
scris, în mod expres.
(4)Sunt declarate ca fiind considerate retrase cererile de brevet de invenţie aflate în
următoarele situaţii:
a)inventatorii nu au fost declaraţi în termen de 18 luni de la data solicitării examinării în fond;
b)solicitantul nu a dat curs notificărilor OSIM, în termenul acordat de OSIM, privind
aducerea formei descrierii şi desenelor în concordanţă cu conţinutul revendicărilor admise;
c)cererea a constituit baza revendicării priorităţii într-o cerere ulterioară depusă pe cale
naţională sau pe cale internaţională, pentru care s-a deschis fază naţională în România;
d)cererea de brevet de invenţie se află în situaţia prevăzută la art. 63 alin. (2) lit. b);
e)solicitantul nu a depus revendicările în termenul prevăzut la art. 14 alin. (7);
f)una dintre taxele legale, respectiv de înregistrare, de depunere ulterioară a revendicărilor, de
deschidere a fazei naţionale, de publicare, de examinare, nu a fost plătită, în cuantumul şi la
termenele prevăzute de lege şi de regulamentul de aplicare a prezentei legi;
g)cererea de brevet pentru care s-a luat o hotărâre de acordare şi pentru care nu a fost
achitată, în termenul prevăzut de lege, taxa de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului.
(5)Toate hotărârile OSIM privind cererile de brevet de invenţie sunt motivate, se înscriu în
Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse şi se comunică solicitantului în
termen de o lună de la data luării hotărârii. În acelaşi registru se înscriu şi menţiunile privind
cererile de brevet retrase sau menţiunile privind declaraţiile conform cărora cererile de brevet
sunt considerate ca fiind retrase, care, de asemenea, se comunică solicitantului.
(6)Menţiunea hotărârii de acordare a brevetului de invenţie sau de respingere a cererii de
brevet se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de o lună de la data
la care a expirat termenul prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei şi în condiţiile
prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(7)OSIM publică menţiunea hotărârii de acordare a brevetului şi, odată cu publicarea, pune la
dispoziţia publicului descrierea şi desenele brevetului, sub condiţia achitării taxei de
publicare, tipărire şi eliberare a brevetului.
(8)În cazul în care taxa de publicare, tipărire şi eliberare a brevetului nu este achitată în
termenul prevăzut de lege, cererea de brevet este considerată retrasă, iar brevetul este
considerat ca nefiind acordat.
(9)Hotărârea de acordare a brevetului va avea efect începând cu data publicării menţiunii
acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(10)În cazul hotărârilor de acordare a unui brevet de invenţie care conţine informaţii
clasificate, după declasificarea acestora se aplică prevederile alin. (7) şi (9) şi ale art. 22 alin.
(4).
(11)În cazul decesului solicitantului, persoană fizică, sau în cazul dizolvării persoanei juridice
solicitante, procedura de examinare se suspendă până la comunicarea la OSIM a succesorului
în drepturi, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(12)Când se instituie proceduri judiciare în privinţa dreptului la brevet sau a dreptului la
acordarea brevetului, procedura de brevetare se suspendă până când hotărârea judecătorească
rămâne definitivă şi irevocabilă.
(13)Persoana interesată va comunica la OSIM hotărârea prevăzută la alin. (12).
Art. 28
(1)OSIM poate proceda din oficiu la revocarea hotărârilor sale, pentru neîndeplinirea
condiţiilor prevăzute în prezenta lege, până la comunicarea acestora.
(2)Dacă OSIM constată pe baza unor dovezi temeinice că solicitantul, altul decât
inventatorul, nu este îndreptăţit la acordarea brevetului de invenţie, se poate proceda la
amânarea comunicării hotărârii luate, fără a depăşi un termen de 6 luni de la data acesteia; în
cazul în care în acest termen solicitantul nu poate dovedi că are calitatea de persoană
îndreptăţită la acordarea brevetului, hotărârea de acordare se revocă potrivit alin. (1) şi
cererea de brevet se respinge.

Art. 29
(1)Brevetul de invenţie este eliberat de directorul general al OSIM, în temeiul hotărârii de
acordare a acestuia. Pentru brevetul european OSIM certifică validitatea brevetului în
România, conform legii.
(2)Data eliberării brevetului de invenţie este data la care menţiunea hotărârii de acordare este
publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(3)Brevetele se înscriu în Registrul naţional al brevetelor de invenţie.
(4)Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, brevetul de invenţie european se înscrie
în Registrul naţional al brevetelor de invenţie.

Art. 30
(1)Durata brevetului de invenţie este 20 de ani, cu începere de la data de depozit.
(2)Pentru brevetul european durata prevăzută la alin. (1) curge de la data constituirii
depozitului reglementar al cererii de brevet, conform Convenţiei brevetului european.
(3)Pentru medicamentele sau produsele fitofarmaceutice brevetate se poate obţine un
certificat suplimentar de protecţie, în condiţiile Regulamentului (CEE) nr. 1.768/92 al
Consiliului din 18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie
pentru medicamente şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.610/96 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 23 iulie 1996 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecţie pentru
produse fitofarmaceutice.

CAPITOLUL IV:Drepturi şi obligaţii

Art. 31
(1)Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe
întreaga sa durată.
(2)Este interzisă efectuarea fără consimţământul titularului a următoarelor acte:
a)fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii,
oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs;
b)utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în
aceste scopuri al produsului obţinut direct prin procedeul brevetat, în cazul în care obiectul
brevetului este un procedeu.
(3)Întinderea protecţiei conferite de brevet sau de cererea de brevet este determinată de
conţinutul revendicărilor. Totodată, descrierea şi desenele invenţiei servesc la interpretarea
revendicărilor.
(4)Pe perioada până la acordarea brevetului, întinderea protecţiei conferită de cererea de
brevet este determinată de revendicările publicate potrivit art. 22.
(5)Brevetul, aşa cum a fost acordat ori modificat în procedura de revocare sau de anulare în
parte, va determina retroactiv protecţia conferită de cererea de brevet, în măsura în care
aceasta nu a fost extinsă.
(6)Pentru determinarea întinderii protecţiei conferite de brevet se va ţine seama de orice
element echivalent unui element specificat în revendicări. Dacă obiectul brevetului este un
procedeu, protecţia conferită de brevet se extinde la produsul obţinut în mod direct prin
procedeul brevetat.
(7)Protecţia conferită printr-un brevet referitor la un material biologic având caracteristici
specifice se extinde asupra oricărui material derivat, pe baza celui brevetat, prin reproducere
sau multiplicare, sub formă identică ori diferenţiat şi cu aceleaşi caracteristici.
(8)Protecţia conferită printr-un brevet referitor la un procedeu permiţând producerea unui
material biologic având caracteristici specifice se extinde asupra materialului biologic direct
obţinut prin acest procedeu, asupra oricărui altui material biologic derivat din materialul
biologic direct obţinut prin acel procedeu, precum şi asupra oricărui altui material obţinut
plecându-se de la materialul biologic direct obţinut prin reproducere sau multiplicare, sub
formă identică ori diferenţiat şi având aceleaşi caracteristici.
(9)Protecţia conferită printr-un brevet de produs conţinând o informaţie genetică sau constând
într-o informaţie genetică se extinde asupra oricărui altui material în care produsul este
încorporat şi în care informaţia genetică este conţinută şi îşi exercită funcţia, cu excepţia
corpului uman în diferite stadii de formare ori dezvoltare.
(10)Protecţia prevăzută la alin. (7)-(9) nu se extinde asupra materialului biologic obţinut prin
reproducerea sau multiplicarea unui material biologic comercializat ori oferit spre vânzare pe
teritoriul României de către titularul de brevet sau cu consimţământul acestuia, când
reproducerea ori multiplicarea rezultă în mod necesar din utilizarea pentru care materialul
biologic a fost pus pe piaţă, cu condiţia ca materialul obţinut să nu fi fost utilizat ulterior
pentru alte reproduceri sau multiplicări.

Art. 32
Cu începere de la data publicării cererii de brevet, în conformitate cu prevederile art. 22 alin.
(1)- (3), cererea asigură solicitantului, în mod provizoriu, protecţia conferită potrivit
dispoziţiilor art. 31.

Art. 33
(1)Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 şi 32:
a)folosirea invenţiilor în construcţia şi în funcţionarea vehiculelor terestre, aeriene, precum şi
la bordul navelor sau la dispozitivele pentru funcţionarea acestora, aparţinând statelor
membre ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale privind invenţiile, la care România este
parte, când aceste vehicule sau nave pătrund pe teritoriul României, temporar sau accidental,
cu condiţia ca această folosire să se facă exclusiv pentru nevoile vehiculelor sau navelor;
b)efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) de către o persoană care a
aplicat obiectul brevetului de invenţie sau cel al cererii de brevet, aşa cum a fost publicată, ori
a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii sau folosirii lui cu bună-credinţă pe
teritoriul României, independent de titularul acesteia, cât şi înainte de constituirea unui
depozit naţional reglementar privind invenţia sau înainte de data de la care curge termenul de
prioritate recunoscută; în acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană,
în volumul existent la data de depozit sau a priorităţii recunoscute, şi dreptul la folosire nu
poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei ori cu o fracţiune din patrimoniul afectat
exploatării invenţiei;
c)efectuarea oricăruia dintre actele prevăzute la art. 31 alin. (2) exclusiv în cadru privat şi în
scop necomercial; producerea sau, după caz, folosirea invenţiei exclusiv în cadru privat şi în
scop necomercial;
d)comercializarea sau oferirea spre vânzare pe teritoriul Uniunii Europene a acelor exemplare
de produs, obiect al invenţiei, care au fost vândute anterior de titularul de brevet ori cu
acordul său expres;
e)folosirea în scopuri experimentale, exclusiv cu caracter necomercial, a obiectului invenţiei
brevetate;
f)folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de
către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi
revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană,
în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi
transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din
patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei;
g)exploatarea de către terţi a invenţiei sau a unei părţi a acesteia la a cărei protecţie s-a
renunţat.

(2)Orice persoană care, cu bună-credinţă, foloseşte invenţia sau a făcut pregătiri efective şi
serioase de folosire a invenţiei, fără ca această folosire să constituie o încălcare a cererii de
brevet sau a brevetului european în traducerea iniţială, poate, după ce traducerea corectată are
efect, să continue folosirea invenţiei în întreprinderea sa ori pentru necesităţile acesteia, fără
plată şi fără să depăşească volumul existent la data la care traducerea iniţială a avut efect.

Art. 34
(1)Inventatorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în brevetul
eliberat, în carnetul de muncă*), precum şi în orice acte sau publicaţii privind invenţia
sa.
__
*
) A se vedea prevederile art. 279 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.

(2)În cazul în care titularul este altul decât inventatorul, acestuia din urmă i se eliberează un
duplicat al brevetului de invenţie.
(3)La solicitarea expresă a inventatorului, numele şi prenumele acestuia nu se publică;
această solicitare este supusă plăţii taxei legale.

Art. 35
În cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet prevăzute la art. 40 alin. (3), titularul
poate cere la OSIM revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la
data publicării decăderii. În termen de 60 de zile de la înregistrare OSIM hotărăşte asupra
cererii de revalidare, sub condiţia plăţii taxei legale. Menţiunea revalidării brevetului se
publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă şi irevocabilă a hotărârii.

Art. 36
(1)Titularul poate renunţa, în tot sau în parte, la brevet, pe baza unei declaraţii scrise
înregistrate la OSIM.
(2)În cazul invenţiilor de serviciu, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului
intenţia sa de renunţare la brevet; la cererea inventatorului, titularul este obligat să îi
transmită acestuia dreptul asupra brevetului, precum şi înscrisurile în legătură cu brevetul,
sub condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă pentru invenţia
brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin prevederi specifice
ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice, condiţiile de
acordare se stabilesc prin acordul părţilor.
(3)Dacă brevetul a făcut obiectul unui contract de licenţă, renunţarea este posibilă numai cu
acordul beneficiarului licenţei.
(4)Invenţia sau partea din aceasta, la a cărei protecţie s-a renunţat, poate fi liber exploatată de
către terţi.
(5)La un brevet acordat pentru invenţiile care conţin informaţii clasificate potrivit
prevederilor art. 38 alin. (2), titularul poate renunţa numai după declasificarea informaţiilor şi
publicarea menţiunii hotărârii de acordare a brevetului de invenţie şi a descrierii,
revendicărilor şi desenelor invenţiei brevetate, potrivit prevederilor art. 27 alin. (6).
(6)Renunţarea se înregistrează la OSIM în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi
produce efecte începând cu data publicării acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială.

Art. 37
(1)În procedurile în faţa OSIM solicitantul cererii, cesionarul sau titularul ori o altă persoană
interesată poate fi reprezentată printr-un mandatar, în baza unei procuri înregistrate la OSIM,
în condiţiile şi la termenele prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2)Pentru persoanele menţionate anterior, care nu au domiciliul sau sediul pe teritoriul
României, reprezentarea prin mandatar este obligatorie, cu următoarele excepţii, cazuri
în care se poate acţiona în nume propriu:
a)înregistrarea unei cereri de brevet de invenţie, în scopul atribuirii datei de depozit;
b)plata unei taxe;
c)depunerea unei copii de pe o cerere anterioară;
d)eliberarea unei notificări a OSIM privind orice procedură prevăzută la lit. a), b) şi c).
(3)Taxa de menţinere în vigoare poate fi plătită de orice persoană.
(4)În cazul revocării procurii semnătura mandatarului nu are efectul semnăturii solicitantului,
a titularului sau a persoanelor interesate care l-au desemnat.

Art. 38
(1)Invenţia care face obiectul cererii de brevet depuse la OSIM nu poate fi divulgată fără
acordul solicitantului, până la publicarea acesteia, şi are caracterul stabilit de legea specială
până la publicare.
(2)Informaţiile din domeniul apărării sau siguranţei naţionale conţinute într-o invenţie creată
pe teritoriul României, obiect al unei cereri de brevet de invenţie, pot fi clasificate de
instituţiile în drept ca informaţii secrete de stat; în acest caz, solicitantul este înştiinţat de
instituţia care a clasificat informaţiile şi poate beneficia, pe bază de contract, de acordarea
unei compensaţii din partea acestei instituţii, în condiţiile prevăzute de regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
(3)Informaţiile clasificate ca secrete de stat pot fi declasificate numai de instituţia care le-a
atribuit acest caracter.

Art. 39
(1)Brevetarea în străinătate a invenţiilor create de persoane fizice române pe teritoriul
României se face numai după înregistrarea cererii de brevet de invenţie la OSIM.
(2)În cazul invenţiilor care conţin informaţii secrete de stat, brevetarea în străinătate se poate
face numai dacă informaţiile au fost declasificate potrivit art. 38 alin. (3).
(3)În vederea brevetării în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. (1) solicitanţii sau
titularii de brevet români pot beneficia de sprijin financiar, potrivit legii.
(4)Brevetarea în străinătate a invenţiilor prevăzute la alin. (1) se aduce la cunoştinţa OSIM de
către persoanele fizice române care le-au creat sau de către succesorul lor în drepturi.
(5)Pentru înregistrarea cererilor internaţionale în vederea brevetării invenţiilor în alte state, în
conformitate cu prevederile Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor, OSIM acţionează
în calitate de oficiu receptor.

Art. 40
(1)Procedurile efectuate de OSIM privind cererile de brevet de invenţie şi brevetele de
invenţie prevăzute de prezenta lege şi de regulamentul de aplicare a acesteia sunt supuse
taxelor, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege.
(2)Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de
menţinere în vigoare a brevetului.
(3)Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet.
Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de
invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Taxele de menţinere în
vigoare pot fi plătite şi anticipat, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a
prezentei legi, pentru o perioadă care nu poate depăşi 4 ani.
(4)Taxele datorate de persoane fizice sau juridice străine se plătesc în valută, în contul OSIM.
(5)Contestaţiile având ca obiect numai îndreptarea unor erori materiale sau omisiuni nu sunt
supuse plăţii taxelor.

Art. 41
(1)Solicitantul sau titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un
termen în procedurile în faţa OSIM este repus în situaţia anterioară, dacă prezintă o cerere
motivată în termen de două luni de la încetarea cauzei care l-a împiedicat să acţioneze, dar nu
mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă termenele legale nu au fost respectate în
următoarele situaţii:
a)revendicarea priorităţii, potrivit art. 19 alin. (5) sau (6) şi art. 21 alin. (1);
b)depunerea traducerii descrierii, revendicărilor sau desenelor conform art. 15 alin. (1);
c)plata taxelor de înregistrare şi de efectuare a unui raport de documentare, conform art. 40
alin. (1);
d)înregistrarea unei cereri de revocare conform art. 49;
e)depăşirea termenului de divizare a unei cereri de brevet de invenţie, prevăzut la art. 18 alin.
(2);
f)depăşirea termenului de depunere a unei noi cereri de brevet, conform art. 63 alin. (2) lit. b);
g)plata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.
(3)De asemenea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (2) lit.
e) şi f), alin. (4) lit. d) şi e) şi la art. 48.
(4)Cererea de repunere în situaţia anterioară va fi supusă plăţii unei taxe, în cuantumul
prevăzut de lege pentru înregistrarea unei contestaţii, cu excepţia cazului prevăzut la art. 27
alin. (4) lit. b), pentru care nu se percep taxe.

CAPITOLUL V:Transmiterea drepturilor

Art. 42
(1)Dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg din brevet pot fi
transmise în tot sau în parte.
(2)Transmiterea se poate face prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau neexclusivă, sau
prin succesiune legală ori testamentară.
(3)Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în Buletinul
Oficial de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.
Art. 43
(1)La cererea oricărei persoane interesate Tribunalul Bucureşti poate acorda o licenţă
obligatorie la expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau a
unui termen de 3 ani de la acordarea brevetului, socotindu-se termenul care expiră cel mai
târziu.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică numai dacă invenţia nu a fost aplicată sau a fost insuficient
aplicată pe teritoriul României, iar titularul brevetului nu poate să îşi justifice inacţiunea şi
dacă nu s-a ajuns la o înţelegere cu acesta privind condiţiile şi modalităţile comerciale de
aplicare a invenţiei.
(3)Tribunalul Bucureşti va autoriza licenţa obligatorie dacă va aprecia, pe baza
circumstanţelor date, că, deşi persoana interesată a depus toate eforturile, nu s-a ajuns la o
înţelegere într-un termen rezonabil.
(4)În afara situaţiilor prevăzute la alin. (2), o licenţă obligatorie poate fi autorizată de
Tribunalul Bucureşti:
a)în situaţii de urgenţă naţională;
b)în alte situaţii de extremă urgenţă;
c)în situaţii de utilizare publică, în scopuri necomerciale.
(5)Acordarea licenţei obligatorii pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (4) nu impune
îndeplinirea condiţiilor menţionate la alin. (2). Totuşi beneficiarul licenţei va înştiinţa
solicitantul sau titularul brevetului despre autorizarea dată de instanţă, în cel mai scurt timp.
(6)În situaţii de utilizare publică în scopuri necomerciale, Guvernul sau terţii autorizaţi de
acesta, atunci când cunosc sau au motive demonstrabile de a cunoaşte dacă un brevet de
invenţie valid este sau va fi utilizat de Guvern, respectiv de terţi, vor anunţa titularul
brevetului despre utilizarea acestuia, într-un timp rezonabil.
(7)În cazurile în care un brevet nu poate fi exploatat fără să aducă atingere drepturilor
conferite de un alt brevet, acordat pentru o cerere de brevet a cărei dată de depozit
naţional reglementar este anterioară, o licenţă obligatorie pentru exploatarea brevetului
ulterior va putea fi autorizată numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele
condiţii suplimentare:
a)invenţia revendicată în brevetul ulterior presupune un progres tehnologic important, de
interes economic substanţial în raport cu invenţia revendicată în brevetul anterior;
b)titularul brevetului anterior are dreptul la o licenţă reciprocă, în condiţii rezonabile pentru
utilizarea invenţiei revendicate în brevetul ulterior;
c)utilizarea autorizată în raport cu brevetul anterior este netransmisibilă, cu excepţia cazului
în care este transmis şi brevetul ulterior.

Art. 44
(1)Licenţele obligatorii sunt neexclusive şi se acordă de Tribunalul Bucureşti, în condiţii
determinate în ceea ce priveşte întinderea şi durata acestora, precum şi nivelul remuneraţiei
cuvenite deţinătorului dreptului, stabilit în raport cu valoarea comercială a licenţelor acordate.
(2)Beneficiarul licenţei obligatorii poate fi inclusiv Guvernul sau terţii autorizaţi de acesta.
(3)Licenţele obligatorii vor fi autorizate în principal pentru aprovizionarea pieţei.
(4)Întinderea şi durata licenţelor obligatorii vor fi limitate la scopurile pentru care acestea au
fost autorizate. În cazul invenţiilor din domeniul tehnologiei de semiconductoare, licenţa va fi
acordată numai pentru scopuri publice necomerciale sau pentru a remedia o practică stabilită
ca fiind anticoncurenţială, ca urmare a unei proceduri judiciare sau administrative.
(5)În cazul în care titularul unui brevet pentru soi de plantă nu îl poate exploata fără să aducă
atingere unui brevet de invenţie anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru
invenţia protejată prin acest brevet.
(6)În cazul în care titularul unui brevet de invenţie referitor la o invenţie din domeniul
biotehnologiei nu poate să o exploateze fără să aducă atingere unui brevet de soi de plantă
anterior, acesta poate solicita o licenţă obligatorie pentru exploatarea soiului de plantă
protejat prin brevet.
(7)În cazul în care o licenţă obligatorie este autorizată pentru a remedia o practică
anticoncurenţială, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (3) şi (4) şi art. 44 alin. (3).

Art. 45
Licenţa obligatorie nu este transmisibilă decât împreună cu partea din întreprindere sau cu
fondul de comerţ care beneficiază de această utilizare.

Art. 46
(1)La solicitarea motivată, prezentată de persoana interesată, Tribunalul Bucureşti poate
retrage licenţa obligatorie, atunci când circumstanţele care au condus la acordarea acesteia au
încetat să mai existe, cu condiţia ca interesele legitime ale persoanei care a dobândit-o să fie
protejate într-o manieră corespunzătoare. Licenţa nu va fi retrasă dacă circumstanţele care au
determinat acordarea acesteia riscă să se producă din nou.
(2)Hotărârile Tribunalului Bucureşti privind autorizarea utilizării unei licenţe obligatorii,
precum şi cele privind remuneraţia prevăzută în raport cu utilizarea acesteia sunt supuse
numai apelului la Curtea de Apel Bucureşti.

Art. 47
Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile privind acordarea sau, după caz, retragerea
licenţei obligatorii se comunică de persoana interesată la OSIM, care le înregistrează în
Registrul naţional al cererilor de brevet de invenţie ori, după caz, în Registrul naţional al
brevetelor de invenţie şi publică menţiunea acestor hotărâri în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială în termen de o lună de la comunicare.

CAPITOLUL VI:Apărarea drepturilor privind invenţiile

Art. 48
(1)Orice hotărâre luată de Comisia de examinare poate fi contestată la OSIM în termen de 3
luni de la comunicare.
(2)Contestaţia poate avea ca obiect şi o limitare a brevetului, în condiţiile prevăzute de
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 49
(1)Orice persoană are dreptul să formuleze în scris şi motivat la OSIM o cerere de
revocare a brevetului de invenţie, în termen de 6 luni de la publicarea menţiunii
acordării acestuia, dacă:
a)obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 6-9, 11 şi 12;
b)obiectul brevetului nu dezvăluie invenţia suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană
de specialitate în domeniu să o poată realiza;
c)obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost depusă.

(2)Dacă motivele de revocare se referă numai la o parte a brevetului, acesta va fi revocat în

parte.

Art. 50
(1)Contestaţia sau, după caz, cererea de revocare se soluţionează, în termen de 3 luni de
la înregistrarea acesteia la OSIM, de către o comisie de reexaminare din Departamentul
de apeluri din cadrul OSIM*).
__
*
) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea
Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 345 din 11 septembrie 1998, cu modificările ulterioare.

(2)Atribuţiile comisiei de reexaminare, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor şi

a cererilor de revocare sunt prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Art. 51
(1)Un brevet de invenţie acordat de OSIM, precum şi un brevet european cu efecte în
România pot fi anulate, la cerere, dacă se constată că:
a)obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 6-9, 11 şi 12;
b)obiectul brevetului nu dezvăluie invenţia suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană
de specialitate în domeniu să o poată realiza;
c)obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost depusă;
d)protecţia conferită de brevet a fost extinsă;
e)titularul de brevet nu era îndreptăţit la acordarea brevetului.

(2)Dacă motivele de anulare se referă numai la o parte a brevetului, acesta va fi anulat în

parte.
(3)Anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit.

Art. 52
(1)Cererea de anulare se poate face după împlinirea termenului prevăzut la art. 49, în care
poate fi formulată o cerere de revocare, cu excepţia situaţiilor înscrise la art. 51 alin. (1) lit. d)
şi e), pe toată durata de valabilitate a brevetului, şi se judecă de către Tribunalul Bucureşti.
Hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen
de 30 de zile de la comunicare.
(2)Hotărârile Curţii de Apel Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare.
(3)Hotărârea de anulare definitivă şi irevocabilă se înregistrează la OSIM de către persoana
interesată.
(4)Menţiunea hotărârii de anulare se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în
termen de 60 de zile de la înregistrarea hotărârii la OSIM.

Art. 53
(1)Neîndeplinirea uneia sau mai multor condiţii de formă privind cererea de brevet de
invenţie nu poate constitui motiv de revocare ori de anulare, în tot sau în parte, a brevetului
de invenţie, decât în cazul în care aceasta este rezultatul unei intenţii frauduloase.
(2)Un brevet nu poate fi revocat sau anulat, în tot sau în parte, fără ca titularul să aibă
posibilitatea să prezinte observaţii asupra revocării sau anulării şi să aducă într-un termen
rezonabil modificările sau rectificările admise de lege şi de regulamentul de aplicare a
prezentei legi.

Art. 54
(1)Hotărârea comisiei de reexaminare, motivată, se comunică părţilor în termen de 30 de zile
de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti în termen de 30 de
zile de la comunicare.
(2)Hotărârile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate numai cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.
(3)Dispozitivul hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, luată de comisia de
reexaminare, precum şi dispozitivul hotărârii definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa
judecătorească se înscriu în registrele naţionale şi se publică în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de
către persoana interesată.
(4)OSIM înscrie în registrele naţionale modificările intervenite ca urmare a unor hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile şi le publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana
interesată.

Art. 55
(1)Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de inventator constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 56
(1)Încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) constituie infracţiunea de contrafacere şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală.
(3)Pentru prejudiciile cauzate, titularul ori beneficiarul unei licenţe are dreptul la despăgubiri,
potrivit dreptului comun, şi poate solicita instanţei judecătoreşti competente să dispună
măsura confiscării sau, după caz, a distrugerii produselor contrafăcute. Aceste dispoziţii se
aplică şi materialelor şi echipamentelor care au servit nemijlocit la săvârşirea faptelor de
contrafacere.
(4)Încălcarea drepturilor prevăzute la art. 31 alin. (1) de către terţi după publicarea cererii de
brevet de invenţie atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit
dreptului comun, titlul pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului.
(5)Prin excepţie de la dispoziţiile art. 31 alin. (1), actele prevăzute la art. 31 alin. (2) efectuate
de un terţ anterior datei la care s-a publicat cererea de brevet sau datei la care solicitantul i-a
făcut o somaţie, însoţită de o copie autentificată a cererii de brevet de invenţie, nu sunt
considerate a aduce atingere drepturilor conferite de brevet.

Art. 57
În cazul în care actele prevăzute la art. 31 alin. (2) continuă să fie efectuate şi după somare,
instanţa, la cerere, poate ordona încetarea acestora până la luarea de către OSIM a unei
hotărâri cu privire la cerere. Această măsură va putea fi ordonată cu plata de către solicitant a
unei cauţiuni stabilite de instanţă.

Art. 58
(1)În cazul încălcării dreptului titularului unui brevet de procedeu, prevăzut la art. 31 alin. (2)
lit. b), sarcina probei în stabilirea faptului că procedeul utilizat pentru obţinerea unui produs
identic este diferit de procedeul brevetat incumbă persoanei prezumate a fi încălcat acest
drept.
(2)În aplicarea prevederilor alin. (1), orice produs identic care a fost realizat fără
consimţământul titularului de brevet va fi considerat până la proba contrarie a fi fost
obţinut prin procedeul brevetat în cel puţin una dintre următoarele circumstanţe:
a)dacă produsul obţinut prin procedeul brevetat este nou;
b)dacă există o probabilitate substanţială că produsul identic a fost obţinut prin procedeul
respectiv şi titularul brevetului nu a putut, în ciuda unor eforturi rezonabile, să stabilească ce
procedeu a fost de fapt utilizat.
(3)La prezentarea probelor contrarii de către titularul de brevet se va ţine seama de interesele
legitime legate de secretele de fabricaţie şi de secretele comerciale ale persoanei prezumate
că a încălcat drepturile titularului.

Art. 59
(1)Divulgarea de către personalul OSIM, precum şi de către persoanele care efectuează
lucrări în legătură cu invenţiile a datelor cuprinse în cererile de brevet până la publicarea lor
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)OSIM răspunde faţă de inventator pentru prejudiciile aduse ca urmare a săvârşirii
infracţiunii prevăzute la alin. (1).
Art. 60
(1)Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte
drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului
din contractele de cesiune şi licenţă, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
(2)Persoana interesată va comunica la OSIM hotărârea judecătorească în termen de 30 de zile
de la data la care aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă, spre a fi înscrisă în Registrul
naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse sau în Registrul naţional al brevetelor de
invenţie şi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. În lipsa publicării în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, hotărârea nu este opozabilă terţilor.

Art. 61
(1)Dacă titularul unui brevet de invenţie sau persoanele titulare ale unui drept de proprietate
industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în
drept, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate
drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără
consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia, sau orice
altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului
face dovada credibilă că dreptul său de proprietate industrială protejat printr-un brevet de
invenţie face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi
cauzeze un prejudiciu greu de reparat poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri
provizorii.
(2)Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
a)interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de
proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi
completările ulterioare.
(3)Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă
privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
(4)Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt
utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.

Art. 62
(1)Autorităţile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului de brevet,
suspendarea vămuirii la importul, exportul sau plasarea sub un regim vamal suspensiv a
mărfurilor ce intră sub incidenţa art. 56 alin. (1).
(2)Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectării la frontieră a drepturilor
privind brevetele de invenţie aparţin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală *),
potrivit Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării
drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire.
___
*
) A se vedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru
îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum
şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 63
(1)În cazul în care printr-o hotărâre judecătorească se constată că o altă persoană decât cea
care figurează în brevetul de invenţie este îndreptăţită la acordarea brevetului, OSIM
eliberează brevetul persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului.
(2)Dacă, înainte de acordarea de către OSIM a brevetului de invenţie, printr-o hotărâre
judecătorească se constată că dreptul la brevet aparţine unei alte persoane decât
solicitantul, persoana căreia i-a fost recunoscut acest drept poate, în termen de 3 luni de
la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii şi în condiţiile prevăzute de
regulamentul de aplicare a prezentei legi:
a)să continue în locul solicitantului procedura privind cererea de brevet depusă ca pentru o
cerere proprie;
b)să depună o nouă cerere de brevet pentru aceeaşi invenţie. Pentru elementele care nu extind
conţinutul cererii iniţiale depuse cu respectarea prevederilor art. 18, cererea iniţială este
declarată de OSIM ca fiind considerată retrasă începând cu data de depozit a noii cereri;
c)să solicite respingerea cererii.

Art. 64
(1)La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze actele, documentele şi
informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită, recuperând aceste acte în final.
Citarea în instanţă se va face numai în acest scop.
(2)Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe
judiciare.

CAPITOLUL VII:Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind

invenţiile

Art. 65
OSIM este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea
Guvernului**), cu autoritate unică pe teritoriul României în domeniul protecţiei proprietăţii
industriale, în conformitate cu legea şi cu prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale
la care statul român este parte.
___
**
) Conform art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor
măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, corelat cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 20 februarie
2013, rectificată, cu modificările şi completările ulterioare, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi
Mărci trece din subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului în subordinea
Ministerului Economiei.

Art. 66
În domeniul invenţiilor, OSIM are următoarele atribuţii:
a)coordonează politica de proprietate industrială în România;
b)înregistrează, publică şi examinează cererile de brevet de invenţie, în vederea acordării şi
eliberării brevetului de invenţie;
c)este depozitarul Registrului naţional al cererilor de brevet de invenţie depuse şi al
Registrului naţional al brevetelor de invenţie în care se înscriu datele privind cererile de
brevet şi cele privind brevetele;
d)este oficiu receptor pentru cererile de brevet de invenţie înregistrate internaţional de către
solicitanţi români, în conformitate cu prevederile Tratatului de cooperare în domeniul
brevetelor;
e)administrează, conservă şi dezvoltă, prin schimburi internaţionale, colecţia naţională de
descrieri de invenţie şi realizează baza de date informatice în domeniul invenţiilor, pe orice
fel de suport informaţional;
f)efectuează, la cerere, servicii de mediere şi servicii de informare tehnică din descrierile de
invenţii româneşti şi străine şi din publicaţiile oficiale de proprietate industrială, precum şi
servicii de depozitare în regim nepublic a unor documente conţinând soluţii nebrevetabile de
natura celor prevăzute la art. 7 alin. (1);
g)atestă şi autorizează consilieri în domeniul proprietăţii industriale, ţine evidenţa acestora în
registrul naţional al cărui depozitar este şi publică periodic date din acest registru;
h)întreţine relaţii cu organizaţiile guvernamentale şi interguvernamentale similare şi cu
organizaţiile internaţionale de specialitate la care statul român este parte;
i)organizează cursuri de instruire pentru formarea şi perfecţionarea specialiştilor în acest
domeniu;
j)editează şi publică periodic în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială date privitoare la
cererile de brevet de invenţie şi la brevetele de invenţie.

CAPITOLUL VIII:Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 67
Cererile de brevet de invenţie înregistrate la OSIM în condiţiile Legii nr. 62/1974***), pentru
care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau respingere, se soluţionează potrivit prevederilor
prezentei legi.
__
***
) Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, publicată în Buletinul Oficial nr. 137
din 2 noiembrie 1974, a fost abrogată prin Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 21 octombrie 1991. Art. 70,
devenit art. 74 în forma republicată a Legii nr. 64/1991 în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 752 din 15 octombrie 2002, a fost abrogat prin art. I pct. 70 din Legea nr.
28/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Art. 68
(1)Brevetele de invenţie, inclusiv cele de perfecţionare, acordate anterior intrării în vigoare a
prezentei legi şi valide pe teritoriul României au durata de protecţie prevăzută la art. 30.
(2)Pe toată durata de valabilitate a brevetului de perfecţionare exploatarea invenţiei se va face
în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (7).
(3)Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial
recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor
negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia. În aceste cazuri, negocierea va
începe de la drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă
la data înregistrării cererii de brevet. În cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor
stabili potrivit prevederilor art. 60.
(4)Dreptul asupra brevetului de invenţie se transmite inventatorului prin efectul legii, în
cazurile în care la data intrării în vigoare a prezentei legi întreprinderea care a devenit
titulară prin efectul cesiunii legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 62/1974****) nu a
aplicat invenţia sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei.
___
****
) Legea nr. 62/1974 privind invenţiile şi inovaţiile, publicată în Buletinul Oficial nr. 137
din 2 noiembrie 1974, a fost abrogată prin Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 21 octombrie 1991.

Art. 69
Brevetele de invenţie în vigoare reprezintă active necorporale şi se înregistrează în
patrimoniul titularului, persoană juridică.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 613 din data de 19 august 2014
Legea 83/2014 privind invenţiile de serviciu

Legea 83/2014 din 2014.06.26

Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 26 iunie 2014

Intră în vigoare:
29 iunie 2014 An

Legea 83/2014 privind invenţiile de serviciu

Dată act: 24-iun-2014
Emitent: Parlamentul

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I:Domeniul de aplicare şi definiţii

Art. 1
(1)Prezenta lege se aplică invenţiilor create de un inventator individual sau de un grup
de inventatori atunci când inventatorul individual sau cel puţin un membru al grupului
de inventatori este salariat al unei persoane juridice:
a)de drept privat;
b)de drept public.

(2)Prezenta lege se aplică invenţiilor prevăzute la alin. (1), care pot fi protejate prin brevet de
invenţie sau prin model de utilitate înregistrat.

Art. 2
(1)În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea
semnificaţie:
a)salariat - orice persoană fizică ce prestează, în temeiul unui contract individual de muncă, o
activitate remunerată pentru şi sub autoritatea unei persoane din cele prevăzute la art. 1 alin.
(1);
b)consilier în proprietate industrială al angajatorului - persoana fizică salariată, atestată, care
îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 privind
organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată.
(2)Expresia "cercetare-dezvoltare" are înţelesul prevăzut la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL II:Invenţii de serviciu

Art. 3
(1)Invenţiile de serviciu sunt invenţiile prevăzute la art. 1, care îndeplinesc următoarele
condiţii:
a)au rezultat din exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inventatorului, încredinţate în mod
expres în cadrul contractului individual de muncă şi în fişa postului sau stabilite prin alte acte
obligatorii pentru inventator, care prevăd o misiune inventivă;
b)s-au obţinut, pe durata contractului individual de muncă, precum şi pe o perioadă de
maximum 2 ani de la încetarea acestuia, după caz, prin cunoaşterea sau utilizarea experienţei
angajatorului prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca urmare a pregătirii şi
formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin grija şi pe cheltuiala
angajatorului ori prin utilizarea unor informaţii rezultate din activitatea angajatorului sau puse
la dispoziţie de acesta.

(2)Misiunea inventivă prevăzută la alin. (1) lit. a) stabileşte domeniul tehnologic în care se
încadrează problema sau problemele tehnice pentru a căror rezolvare inventatorul salariat are
o obligaţie contractuală sau care decurge din alte acte obligatorii să aducă o contribuţie
creativă corespunzător atribuţiilor de serviciu.

Art. 4
(1)Angajatorul are competenţa de a decide cu privire la încadrarea sau nu a unei invenţii
realizate de către un salariat în categoria invenţiilor de serviciu şi cu privire la tipul invenţiei
de serviciu, în raport cu situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1).
(2)Salariatul care creează o invenţie are obligaţia să comunice de îndată angajatorului
prezentarea invenţiei, în care să descrie soluţia problemei rezolvate cu date suficient de clare
pentru a defini invenţia şi condiţiile în care invenţia a fost creată.
(3)În absenţa unui termen mai lung prevăzut în regulamentul intern al angajatorului, în
termen de 4 luni de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), angajatorul înştiinţează
inventatorul salariat asupra încadrării invenţiei în categoria invenţiilor de serviciu şi dacă
revendică dreptul asupra acesteia.
(4)Inventatorul poate contesta modul de încadrare a invenţiei sale de către angajator, la
instanţa judecătorească competentă, potrivit dreptului comun, în termen de 4 luni.

Art. 5
(1)Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) aparţine angajatorului.
(2)Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) aparţine angajatorului, în
absenţa unei prevederi contractuale contrare, dacă acesta este persoană de drept public şi are
în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea.
(3)Dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) aparţine inventatorului salariat,
dacă angajatorul de drept privat sau de drept public nu revendică invenţia în condiţiile art. 4
alin. (3).
(4)Dreptul asupra invenţiilor create de salariaţi şi care nu se încadrează în niciuna dintre
situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) aparţine inventatorului salariat, în condiţiile prevăzute de
Legea nr. 34/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 6
Pentru invenţiile de serviciu prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) care au fost revendicate de către
angajator, inventatorul salariat are dreptul la o remuneraţie stabilită de către angajator, în
condiţiile prevăzute la art. 7.

Art. 7
Angajatorul defineşte prin prevederi specifice din regulamentul intern criteriile de stabilire a
remuneraţiei. În lipsa prevederilor specifice, angajatorul are în vedere, în funcţie de fiecare
caz concret, unul sau mai multe dintre următoarele criterii:
a)efectele economice, comerciale şi/sau sociale care decurg din exploatarea invenţiei de către
angajator sau de către terţi cu acordul angajatorului;
b)măsura în care angajatorul este implicat în realizarea invenţiei de serviciu, inclusiv
resursele puse la dispoziţie de angajator pentru realizarea acesteia;
c)aportul creativ al inventatorului salariat, când invenţia a fost creată de mai mulţi
inventatori.

Art. 8
(1)În cazul în care dreptul asupra invenţiei de serviciu aparţine angajatorului, acesta este
îndreptăţit să depună o cerere de brevet de invenţie sau de înregistrare a unui model de
utilitate în România şi/sau în alte state, cu revendicarea dreptului de prioritate din România.
(2)În aplicarea alin. (1), cererea de brevet de invenţie sau de înregistrare a modelului de
utilitate este însoţită de actul din care rezultă dreptul asupra invenţiei.
(3)În situaţia prevăzută la art. 5 alin. (4), inventatorul salariat este îndreptăţit să solicite
protecţia în România şi/sau în alte state, cu revendicarea dreptului de prioritate din România.
(4)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3), inventatorul salariat şi angajatorul au obligaţia să se
informeze reciproc în scris asupra depunerii unei cereri de brevet de invenţie sau de
înregistrare a unui model de utilitate.

Art. 9
(1)După depunerea cererii de protecţie pentru invenţia de serviciu, angajatorul înştiinţează
inventatorul salariat în legătură cu derularea procedurilor de obţinere a protecţiei.
(2)La cererea angajatorului, inventatorul salariat îi acordă acestuia asistenţă pentru obţinerea
protecţiei şi a valorificării invenţiei.
(3)În situaţia în care angajatorul nu mai doreşte continuarea procedurilor ulterioare depunerii
cererii de protecţie pentru invenţia de serviciu sau nu este interesat să protejeze invenţia de
serviciu în anumite state, altele decât România, angajatorul cedează salariatului dreptul la
acordarea protecţiei, sub condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă
pentru invenţia brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin
prevederi specifice ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi
specifice, condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul părţilor. Angajatorul transmite, în
timp util, şi înscrisurile necesare continuării procedurilor.
(4)La solicitarea salariatului, pentru statele în care angajatorul comunică salariatului că nu
este interesat să obţină drepturi de proprietate industrială, angajatorul cedează salariatului
dreptul de a solicita protecţia invenţiei de serviciu, într-un termen care să îi permită să
beneficieze de termenele de prioritate prevăzute de convenţiile şi tratatele internaţionale din
domeniul proprietăţii industriale, la care România este parte.

Art. 10
(1)Invenţiile care se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) pot face obiectul unui secret
comercial.
(2)Inventatorul salariat are obligaţia de a nu divulga sau publica invenţia care se încadrează în
prevederile art. 3 alin. (1), fără acordul scris al angajatorului. Obligaţia de a nu divulga sau
publica o are şi angajatorul, precum şi persoanele, altele decât inventatorul care, prin natura
atribuţiilor de serviciu, au luat cunoştinţă de existenţa invenţiei.
(3)În cazul divulgării invenţiei de serviciu de către persoanele prevăzute la alin. (2), poate fi
antrenată răspunderea rezultând din contractul individual de muncă încheiat între salariat şi
angajator, când acesta conţine o clauză de confidenţialitate.
(4)Când contractul individual de muncă nu conţine o clauză de confidenţialitate, iar
divulgarea invenţiei de serviciu este făcută de către persoanele prevăzute la alin. (2) şi are
drept consecinţă cauzarea unui prejudiciu, aceasta poate atrage răspunderea civilă, aşa cum
este reglementată de art. 1.349 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 1.357 din Codul civil.

Art. 11
(1)Pentru invenţiile de serviciu realizate de salariaţi ai angajatorilor - persoane de drept
public, care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, revendicate de către angajator
conform prevederilor prezentei legi sau conform unui contract între părţi şi valorificate de
către angajator, salariatul inventator are dreptul la o cotă procentuală din valoarea venitului
realizat de angajator, în urma aplicării invenţiilor.
(2)Procentul prevăzut la alin. (1) nu poate fi mai mic de 30%.

Art. 12
(1)Pentru invenţiile rezultate în urma unor activităţi de cercetare-dezvoltare sau didactice
desfăşurate într-o instituţie de învăţământ superior, titulară a dreptului de protecţie, aceasta
acordă inventatorului la cerere, cu titlu gratuit, un drept de exploatare a invenţiei în domeniul
său de activitate didactică şi de cercetare, în baza unui contract de licenţă neexclusivă, chiar
dacă inventatorul nu este salariat.
(2)Contractul prevăzut la alin. (1) are o durată de valabilitate egală cu durata desfăşurării de
către inventator a activităţilor didactice şi de cercetare.

Art. 13
Consilierul în proprietate industrială al angajatorului, care îşi desfăşoară activitatea în
domeniul invenţiilor, acordă asistenţă inventatorului salariat, la cererea acestuia, pentru
întocmirea comunicării prevăzute la art. 4 alin. (2).

Art. 14
(1)Litigiile dintre angajatori şi salariaţi în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi
sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
(2)Neîndeplinirea obligaţiilor decurgând din prezenta lege poate atrage răspunderea civilă
delictuală a persoanei vinovate şi/sau, dacă este cazul, răspunderea penală conform
prevederilor legale incidente.

CAPITOLUL III:Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 15
Angajatorul elaborează şi promovează politici şi programe în vederea sporirii capacităţii de
inovare pentru o mai mare competitivitate şi creare de locuri de muncă.

Art. 16
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după
cum urmează:
1.Articolele 5 şi 36 se abrogă.
2.La articolul 38, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul invenţiilor de serviciu, titularul brevetului este obligat să comunice
inventatorului intenţia sa de renunţare la brevet; la cererea inventatorului, titularul este
obligat să îi transmită acestuia dreptul asupra brevetului, precum şi înscrisurile în legătură
cu brevetul, sub condiţia ca salariatul să acorde angajatorului o licenţă neexclusivă pentru
invenţia brevetată. Condiţiile de acordare a licenţei neexclusive se stabilesc prin prevederi
specifice ale regulamentului intern al angajatorului. În lipsa acestor prevederi specifice,
condiţiile de acordare se stabilesc prin acordul părţilor."
3.Articolul 42 se abrogă.
4.La articolul 63, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 63
(1) Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la
alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale
 inventatorului din contractele de cesiune şi licenţă sunt de competenţa instanţelor
judecătoreşti."
5.Articolul 73 se abrogă.

Art. 17
(1)Cererile de brevet de invenţie depuse în temeiul art. 5 din Legea nr. 64/1991, republicată,
cu modificările ulterioare, precum şi cererile de model de utilitate ale inventatorilor salariaţi
depuse la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înainte de data intrării în vigoare a prezentei
legi şi pentru care nu s-a luat o hotărâre urmează regimul juridic prevăzut de normele legale
aplicabile la data depunerii cererii titlului de protecţie solicitat.
(2)Dispoziţiile Legii nr. 64/1991, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr.
350/2007 privind modelele de utilitate, cu modificările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului
nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind
brevetele de invenţie, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.457/2008 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 350/2007 privind modelele de utilitate se aplică în
mod corespunzător şi invenţiilor reglementate de prezenta lege.
(3)În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Guvernul modifică corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 547/2008
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de
invenţie.

Art. 18
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, cu modificările ulterioare, precum şi cu
modificările dispuse prin prezenta lege, se republică în Monitorul Oficial al României, Partea
I, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi

ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 471 din data de 26 iunie 2014
Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice - REPUBLICARE

Legea 84/1998 din 2020.09.18

Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 18 septembrie 2020
Text consolidat

Intră în vigoare:
23 iulie 1998 An

Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice - REPUBLICARE

Dată act: 15-apr-1998
Emitent: Parlamentul

_____
*)
Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 603 din 9 iulie 2020, rectificată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 675 din 30 iulie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice a mai fost republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 8 mai 2014 şi a mai fost modificată prin Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi
tarifele nefiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 26 mai
2014, aprobată prin Legea nr. 165/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 905 din 12 decembrie 2014.

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 1
(1)Drepturile asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi apărate pe
teritoriul României, în condiţiile prezentei legi.
(2)Prezenta lege se aplică mărcilor de produse şi servicii, individuale, colective şi de
certificare, ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări de înregistrare în România, ca
urmare a unei protecţii europene ori pe cale internaţională, precum şi indicaţiilor geografice.
(3)Persoanele fizice sau juridice străine cu domiciliul, respectiv sediul în afara teritoriului
României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor internaţionale
privind mărcile şi indicaţiile geografice la care România este parte.
Art. 2
Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau
desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului
produsului sau sunetele, cu condiţia ca aceste semne să fie capabile:
a)să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; şi
b)să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităţilor
competente şi publicului să stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite
titularului lor.

Art. 3
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a)înregistrarea mărcii - modul de dobândire a drepturilor asupra unei mărci, în temeiul
prezentei legi sau al convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte;
b)marca anterioară - marca înregistrată, precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată în
Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată;
c)marca Uniunii Europene - marca înregistrată în conformitate cu Regulamentul (UE)
2017/1.001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca
Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 154
din 16 iunie 2017;
d)marca notorie - marca larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat
pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau
utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă;
e)marca colectivă - o marcă desemnată astfel la data depunerii cererii şi care este în măsură
să facă distincţia între produsele sau serviciile membrilor unei asociaţii care deţine drepturile
asupra mărcii şi produsele sau serviciile altor întreprinderi;
f)marca de certificare - marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este
utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte materialul, modul de fabricare a
produselor sau de prestare a serviciilor, calitatea, exactitatea sau alte caracteristici şi care este
aptă să distingă aceste produse sau servicii de produsele sau serviciile care nu beneficiază de
o astfel de certificare;
g)indicaţia geografică - denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară,
regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte
caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice;
h)solicitant - persoana în numele căreia este depusă o cerere de înregistrare a mărcii;
i)titular - persoana fizică sau persoana juridică de drept public sau de drept privat pe numele
ori pe denumirea căreia marca este înregistrată în Registrul mărcilor; în sensul prezentei legi,
sunt asimilate persoanelor juridice şi celelalte entităţi care au capacitatea, în nume propriu, de
a fi titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, de a încheia contracte sau de a efectua alte
acte juridice şi de a sta în judecată;
j)mandatar autorizat - consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi calitatea de
reprezentant în procedurile în faţa OSIM, denumit în continuare mandatar;
k)OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
l)Registrul mărcilor - baza de date, administrată de OSIM, care cuprinde mărcile înregistrate
în România, precum şi toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrări, indiferent de
suportul pe care sunt păstrate aceste date;
m)Registrul indicaţiilor geografice - colecţia de date, administrată de OSIM, care cuprinde
indicaţiile geografice înregistrate în România, precum şi toate datele înscrise referitoare la
aceste înregistrări, indiferent de suportul pe care sunt păstrate aceste date;
n)Convenţia de la Paris - Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie
1883, Paris, aşa cum a fost revizuită şi modificată, ratificată de România prin Decretul nr.
1.177/1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969;
o)ţările Uniunii de la Paris - ţările cărora li se aplică Convenţia de la Paris şi care sunt
constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale;
p)Aranjamentul de la Madrid - Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea
internaţională a mărcilor din 14 aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat
de România prin Decretul nr. 1.176/1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie
1969;
q)Protocolul referitor la Aranjament - Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la
Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, ratificat de
România prin Legea nr. 5/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11
din 15 ianuarie 1998;
r)Clasificarea de la Nisa - clasificarea instituită prin Aranjamentul de la Nisa privind
clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15
iunie 1957, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 şi la Geneva la 13 mai 1977 şi modificat la
2 octombrie 1979, şi la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998 privind aderarea
României la aranjamentele instituind o clasificare internaţională în domeniul proprietăţii
industriale;
s)Regulamentul privind marca Uniunii Europene - Regulamentul (UE) 2017/1.001 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene,
denumit în continuare Regulament privind marca Uniunii Europene;
ş)întreprindere - orice entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de natura sa
juridică ori modul ei de finanţare.

CAPITOLUL II:Protecţia mărcilor

Art. 4
(1)Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM.
(2)Mărcile Uniunii Europene beneficiază de protecţie pe teritoriul României, potrivit
prevederilor Regulamentului privind marca Uniunii Europene.

Art. 5
(1)Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru
următoarele motive absolute:
a)semnele care nu pot constitui o marcă în sensul art. 2;
b)mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
c)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul
curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;
d)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ
pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau
data fabricaţiei produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
e)semnele constituite exclusiv din forma produsului sau din altă caracteristică impusă chiar
de natura produsului sau care este necesară obţinerii unui rezultat tehnic ori care dă valoare
substanţială produsului;
f)mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare, de exemplu cu privire la
provenienţa geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
g)mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii
Europene, ale legislaţiei naţionale sau ale acordurilor internaţionale la care Uniunea
Europeană sau România este parte, care prevăd protecţia denumirilor de origine şi a
indicaţiilor geografice;
h)mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii
Europene sau ale acordurilor internaţionale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd
protecţia menţiunilor tradiţionale pentru vinuri;
i)mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii Europene
sau ale acordurilor internaţionale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd protecţia
specialităţilor tradiţionale garantate;
j)mărcile care sunt compuse din sau reproduc în elementele lor esenţiale o denumire
anterioară a unui soi de plante, înregistrată în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene sau
cu legislaţia naţională ori cu acordurile internaţionale la care Uniunea Europeană sau
România este parte, care conferă protecţie drepturilor de proprietate asupra unui soi de plante
şi care se referă la soiuri de plante din aceeaşi specie sau din specii înrudite îndeaproape;
k)mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al
unei persoane care se bucură de renume în România;
l)mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios;
m)mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
n)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de
steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane,
aparţinând ţărilor Uniunii Europene şi care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la
Paris;
o)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de
steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa art. 6 ter din
Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din
care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii Europene;
p)mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, insigne,
blazoane, semne heraldice de interes public, altele decât cele prevăzute la art. 6 ter din
Convenţia de la Paris.

(2)Înregistrarea unei mărci nu este refuzată sau, după caz, înregistrarea nu este anulată în
conformitate cu dispoziţiile alin. (1) lit. b), c) sau d) dacă înainte de data de depozit a cererii
de înregistrare sau înainte de data depunerii cererii de anulare marca a dobândit caracter
distinctiv ca urmare a utilizării.
(3)Dispoziţiile alin. (2) se aplică şi în cazul în care caracterul distinctiv a fost dobândit după
data depunerii cererii de înregistrare, dar înainte de data înregistrării mărcii.

Art. 6
(1)O marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată
pentru următoarele motive relative:
a)dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este
solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este
protejată;
b)dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din
motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le
desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de
asociere cu marca anterioară.

(2)În sensul alin. (1), sunt mărci anterioare:

a)mărcile Uniunii Europene, mărcile înregistrate în România sau mărcile înregistrate în baza
unor acorduri internaţionale şi având efect în România, a căror dată de depozit este anterioară
datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, a dreptului de prioritate
invocat în susţinerea acesteia;
b)mărcile Uniunii Europene în privinţa cărora este invocată, în mod valabil, senioritatea,
potrivit prevederilor Regulamentului privind marca Uniunii Europene, chiar dacă această din
urmă marcă a expirat sau a făcut obiectul unei renunţări;
c)cererile de înregistrare a mărcilor prevăzute la lit. a) şi b), sub condiţia înregistrării
ulterioare a mărcilor;
d)mărcile care, la data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, la data
priorităţii invocate, sunt notorii în România, în sensul art. 6 bis al Convenţiei de la Paris.
(3)O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost
înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă:
a)este identică sau similară în raport cu o marcă anterioară înregistrată în România, sau în
Uniunea Europeană, în sensul prevederilor alin. (2), indiferent dacă produsele sau serviciile
pentru care aceasta este solicitată sau înregistrată sunt identice, similare sau nu sunt similare
cu cele pentru care marca anterioară este înregistrată, atunci când marca anterioară se bucură
de un renume în România, sau, în cazul mărcii Uniunii Europene, se bucură de renume în
Uniunea Europeană şi dacă utilizarea mărcii ulterioare ar duce fără motiv justificat la
obţinerea unor foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare
sau ar aduce atingere acestora;
b)există o cerere de înregistrare a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice
depusă în conformitate cu legislaţia naţională sau cu legislaţia Uniunii Europene înainte de
data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii sau de data priorităţii invocate în sprijinul
cererii, sub rezerva înregistrării sale ulterioare, iar denumirea de origine sau indicaţia
geografică respectivă conferă persoanei autorizate să o folosească dreptul de a interzice
utilizarea unei mărci ulterioare în România;
c)există un semn asupra căruia au fost dobândite drepturi anterior datei de depunere a cererii
de înregistrare a mărcii sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul
cererii de înregistrare a mărcii şi dacă acest semn conferă titularului său dreptul de a interzice
utilizarea unei mărci ulterioare în România;
d)înregistrarea acesteia este solicitată de către mandatarul sau reprezentantul titularului
mărcii, în nume propriu şi fără consimţământul titularului mărcii, cu excepţia situaţiei în care
mandatarul sau reprezentantul titularului îşi justifică demersul;
e)există un drept anterior, altul decât cele prevăzute la lit. c) şi alin. (2), în special un drept la
nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială;
f)marca poate fi confundată cu o marcă anterioară protejată în străinătate, cu condiţia ca, la
data depunerii cererii, solicitantul să fi acţionat cu rea-credinţă.
(4)O marcă nu este refuzată la înregistrare sau, după caz, nu este susceptibilă a fi anulată
atunci când titularul unui drept prevăzut la alin. (2) sau alin. (3) lit. a) - c), e) sau f) este de
acord cu înregistrarea mărcii ulterioare.

Art. 7
(1)Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii nu constituie
niciun obstacol la înregistrarea acesteia.
(2)Atunci când există motive pentru respingerea înregistrării unei mărci numai pentru o parte
din produsele sau serviciile pentru care această marcă a fost solicitată, respingerea
înregistrării acoperă numai produsele sau serviciile în cauză.

CAPITOLUL III:Cererea de înregistrare a mărcii

Art. 8
Dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de
înregistrare a mărcii.

Art. 9
(1)Cererea de înregistrare a mărcii, depusă la OSIM, redactată în limba română şi conţinând
elementele prevăzute la alin. (2), constituie depozitul reglementar al mărcii.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii conţine următoarele elemente:
a)solicitarea explicită a înregistrării mărcii;
b)datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului;
c)o reprezentare a mărcii în conformitate cu cerinţele prevăzute la art. 2 lit. b);
d)lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
e)dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii.
(3)Suplimentar cerinţelor prevăzute la alin. (2), cererea cuprinde menţiuni exprese
privind:
a)culoarea sau culorile revendicate ca element distinctiv al mărcii;
b)tipul mărcii, dacă aceasta este tridimensională sau de un alt tip decât cele verbale sau
figurative;
c)o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii, atunci când marca
este compusă, în tot sau în parte, din alte caractere decât cele latine ori din alte cifre decât
cele arabe sau romane sau dintr-unul ori mai multe cuvinte într-o altă limbă decât limba
română.
(4)Cererea se referă la o singură marcă şi este prezentată în condiţiile prevăzute de
regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
_____
*)
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010.
(5)Cererile de înregistrare depuse în baza Aranjamentului de la Madrid sau a Protocolului
referitor la Aranjament trebuie să îndeplinească condiţiile acestor tratate.
(6)Depunerea cererii de înregistrare a mărcii se poate face la registratura OSIM, prin
poştă sau pe cale electronică, în condiţiile prevăzute de regulamentul*) de aplicare a
prezentei legi.
_____
*)
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010.

Art. 10
(1)Produsele şi serviciile pentru care se solicită protecţia mărcii sunt indicate de către
solicitant cu suficientă claritate şi precizie pentru a permite autorităţilor competente şi
operatorilor economici să determine întinderea protecţiei solicitate.
(2)Produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrarea unei mărci se clasifică în
conformitate cu sistemul de clasificare stabilit de Clasificarea de la Nisa. Produsele şi
serviciile sunt grupate pe clase, fiecare grup de produse sau servicii fiind precedat de numărul
clasei căreia îi aparţine, în ordinea claselor.
(3)Utilizarea unor termeni generali sau a indicaţiilor generale cuprinse în titlurile claselor din
Clasificarea de la Nisa se interpretează ca incluzând toate produsele sau serviciile acoperite
de sensul literal al indicaţiei sau al termenului respectiv.
(4)Produsele şi serviciile nu pot fi considerate ca asemănătoare pe motiv că figurează în
aceeaşi clasă şi nici nu pot fi considerate ca fiind diferite pe motiv că figurează în clase
diferite ale Clasificării de la Nisa.

Art. 11
(1)Titularii mărcilor înregistrate în raport cu întreg titlul unei clase din Clasificarea de la Nisa
pot declara că intenţia lor la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii a fost de a solicita
protecţia unor produse sau servicii în afara celor acoperite de sensul literal al titlului clasei
respective, cu condiţia ca produsele sau serviciile astfel indicate să fie incluse în lista
alfabetică a clasei respective din ediţia Clasificării de la Nisa în vigoare la data depunerii
cererii de înregistrare a mărcii.
(2)Declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune la OSIM până la data de 30 septembrie 2020 şi
precizează în mod clar şi precis produsele şi serviciile, altele decât cele acoperite de sensul
literal al indicaţiilor oferite de titlul clasei, la care se referea iniţial intenţia titularului. OSIM
modifică Registrul mărcilor în mod corespunzător.
(3)Formularea declaraţiei prevăzute la alin. (1) nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor art. 26
alin. (4), art. 55 alin. (1) lit. a) şi art. 59 alin. (1).
(4)În cazul mărcilor pentru care nu se depune nicio declaraţie în termenul prevăzut la alin. (2)
se consideră că de la expirarea termenului respectiv acestea desemnează doar produsele sau
serviciile acoperite de sensul literal al indicaţiilor cuprinse în titlul clasei respective.
(5)În cazul în care Registrul mărcilor este modificat conform dispoziţiilor alin. (2),
drepturile exclusive conferite de marcă nu împiedică un terţ să continue utilizarea unei
mărci, dacă utilizarea pentru produsele sau serviciile respective:
a)a început înainte ca registrul să fie modificat; şi
b)nu a încălcat drepturile titularului în considerarea sensului literal al înregistrării produselor
şi serviciilor în registru la momentul respectiv.
(6)Modificarea listei de produse sau servicii conform dispoziţiilor alin. (2) nu conferă
titularului mărcii dreptul de a se opune unei mărci ulterioare sau de a depune o cerere
de anulare a înregistrării unei mărci depuse ulterior, dacă:
a)marca depusă ulterior era deja utilizată sau era deja depusă o cerere de înregistrare a mărcii
pentru produse sau servicii înainte ca registrul să fie modificat; şi
b)utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective nu a încălcat sau nu ar fi încălcat
drepturile titularului în considerarea sensului literal al desemnării produselor şi serviciilor în
registru la momentul respectiv.

Art. 12
(1)Data depozitului reglementar este data la care a fost depusă la OSIM cererea de
înregistrare a mărcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute la art. 9
alin. (1).
(2)Când o cerere de înregistrare a mărcii a fost reglementar depusă pentru prima dată într-o
altă ţară membră a Uniunii de la Paris sau membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului,
solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de înregistrare în România a
aceleiaşi mărci, cu condiţia ca această din urmă cerere să fie depusă la OSIM în termen de 6
luni de la data constituirii primului depozit.

Art. 13
(1)Dacă solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii sub o marcă în cadrul unei
expoziţii internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Convenţiei privind
expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, ratificată de România prin
Legea nr. 246/1930, revizuită la 30 noiembrie 1972, organizată pe teritoriul României sau
într-un stat membru al Convenţiei de la Paris, şi dacă o cerere de înregistrare a mărcii sub
care au fost prezentate aceste produse şi servicii a fost depusă la OSIM într-un termen de 6
luni de la data primei prezentări în expoziţie, solicitantul beneficiază de un drept de prioritate
de la data introducerii produsului în expoziţie.
(2)Termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1) nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la
art. 12 alin. (2).

Art. 14
(1)Drepturile de prioritate prevăzute la art. 12 şi 13 trebuie invocate prin cererea de
înregistrare a mărcii, justificate prin acte de prioritate, şi sunt supuse taxei legal stabilite.
(2)Actele de prioritate se depun şi taxa legală se plăteşte în maximum 30 de zile de la data
cererii de înregistrare a mărcii.
(3)Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) atrage nerecunoaşterea priorităţii invocate.

Art. 15
(1)Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană,
direct sau printr-un mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de
regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

(2)Reprezentarea solicitantului prin mandatar este obligatorie când solicitantul nu are nici
domiciliul, nici sediul şi nicio unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională pe
teritoriul Uniunii Europene ori în Spaţiul Economic European, cu excepţia depunerii cererii
de înregistrare a mărcii.

Art. 16
(1)Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va comunica, odată cu cererea sau cel târziu în
termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la OSIM, dovada plăţii taxei de examinare a
cererii, în cuantumul prevăzut de lege.
(2)În cazul neplăţii taxelor în termen se consideră că solicitantul a renunţat la înregistrarea
mărcii şi cererea se respinge.

Art. 17
(1)Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate care se referă la
mai multe produse sau servicii poate solicita la OSIM divizarea cererii iniţiale sau a
înregistrării mărcii în două sau mai multe cereri ori înregistrări, indicând produsele sau
serviciile în cadrul cererilor sau înregistrărilor divizionare, cu plata taxei prevăzute de lege.
(2)Cererile sau înregistrările divizionare păstrează data de depozit a cererii iniţiale şi, dacă
este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 12 alin. (2) sau art. 13 alin.
(1).
(3)În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost deja publicată conform art. 19 alin.
(1) sau art. 25 alin. (4), divizarea şi cererea divizionară se publică în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială. Prin publicare nu se deschide o nouă perioadă de depunere a
opoziţiilor sau observaţiilor.
(4)Cererea de divizare poate fi depusă la OSIM oricând în cursul procedurii de înregistrare a
mărcii sau după încheierea acesteia.
(5)Cererea de divizare nu este admisibilă:
a)dacă este formulată înainte de atribuirea datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii;
b)dacă este formulată în termenul de opoziţie prevăzut la art. 26 alin. (1);
c)dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei opoziţii, până
la data rămânerii definitive a deciziei de soluţionare a opoziţiei sau de retragere a opoziţiei;
d)dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei cereri de
anulare sau de decădere, până la soluţionarea definitivă a acesteia;
e)după înscrierea în Registrul mărcilor a unei măsuri de executare silită, până la radierea
acesteia.
(6)Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate va depune
documentele cerute de OSIM pentru divizarea cererii sau înregistrării iniţiale şi va plăti taxa
legală în termen de 30 de zile de la data solicitării divizării. În caz contrar, OSIM va lua act
că solicitantul sau titularul a renunţat la divizarea cererii sau înregistrării iniţiale.

CAPITOLUL IV:Procedura de înregistrare a mărcii

Art. 18
(1)În termen de 7 zile de la data primirii cererii de înregistrare a mărcii, OSIM examinează
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi, în caz afirmativ, atribuie dată de
depozit cererii.
(2)Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1), OSIM va notifica
solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 30 de zile pentru depunerea
completărilor. În cazul în care solicitantul completează în termen lipsurile notificate de
OSIM, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a mărcii a fost completată
conform art. 9 alin. (1). În caz contrar, cererea se respinge.

Art. 19
(1)În termen de 7 zile de la atribuirea datei de depozit, cererea de înregistrare a mărcii care
îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2) se publică, în format
electronic, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2)Cererile de înregistrare a unor mărci vădit contrare ordinii publice sau bunelor moravuri
nu se publică.
(3)Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2),
OSIM va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 30 de zile pentru
depunerea completărilor. În cazul în care solicitantul completează în mod corespunzător
lipsurile cererii în termenul acordat de OSIM, cererea de înregistrare a mărcii se publică în
condiţiile prevăzute la alin. (1). În caz contrar, cererea se respinge.
Art. 20
(1)În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii, conform art.
19, orice persoană fizică sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii,
producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau consumatorii pot formula observaţii
scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute la
art. 5 alin. (1).
(2)Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (1) nu dobândesc calitatea de
parte în procedura de înregistrare a mărcii.
(3)Observaţiile prevăzute la alin. (1) sunt comunicate solicitantului, care poate formula
comentarii cu privire la acestea.

Art. 21
(1)OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii sub condiţia achitării taxelor de
examinare a cererii prevăzută de lege şi hotărăşte admiterea cererii de înregistrare a mărcii, în
tot sau în parte, ori respingerea acesteia, în termen de 6 luni de la publicarea cererii.
(2)OSIM examinează:
a)calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) şi i), după caz;
b)condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;
c)motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) şi, dacă este cazul, observaţiile formulate.
(3)În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), OSIM este obligat la restituirea
taxelor percepute.

Art. 22
(1)Când un element neesenţial al mărcii este lipsit de caracter distinctiv şi dacă acest element
este de natură să creeze îndoieli asupra întinderii protecţiei mărcii, OSIM cere solicitantului
să declare, în termen de 30 de zile de la data notificării, că nu invocă un drept exclusiv asupra
acestui element. Declaraţia se publică odată cu admiterea cererii de înregistrare a mărcii.
(2)În lipsa declaraţiei prevăzute la alin. (1) cererea de înregistrare a mărcii se admite în parte
sau se respinge, după caz.

Art. 23
(1)Examinarea motivelor de refuz privind marca notorie se face potrivit unor criterii,
cum ar fi:
a)gradul de distinctivitate, iniţială sau dobândită, a mărcii notorii în România;
b)durata şi întinderea utilizării în România a mărcii notorii în legătură cu produsele şi
serviciile pentru care o marcă se solicită a fi înregistrată;
c)durata şi întinderea publicităţii mărcii notorii în România;
d)aria geografică de utilizare a mărcii notorii în România;
e)gradul de cunoaştere a mărcii notorii pe piaţa românească de către segmentul de public
căruia i se adresează;
f)existenţa unor mărci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare,
aparţinând altei persoane decât aceea care pretinde că marca sa este notorie.
(2)Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), OSIM
poate cere de la autorităţi publice, instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept
privat documente, în vederea stabilirii notorietăţii mărcii în România.

Art. 24
Când un motiv de refuz, dintre cele prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse
sau servicii pentru care înregistrarea mărcii a fost solicitată, înregistrarea va fi refuzată numai
pentru aceste produse sau servicii.

Art. 25
(1)Dacă în urma examinării cererii de înregistrare a mărcii, potrivit prevederilor art. 21, se
constată îndeplinirea condiţiilor legale, OSIM hotărăşte admiterea acesteia.
(2)Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mărcii, OSIM notifică
solicitantul, acordându-i un termen de 30 de zile în care acesta să îşi poată prezenta punctul
de vedere ori să îşi retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu încă 30 de zile, la cererea
solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
(3)La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), OSIM va decide, după caz, admiterea cererii
de înregistrare a mărcii, respingerea acesteia ori va lua act de retragerea cererii.
(4)Cererea de înregistrare a mărcii admisă potrivit prevederilor alin. (1) şi (3) se publică în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în format electronic, în vederea formulării
opoziţiilor.
(5)În cazul respingerii cererii de înregistrare a mărcii potrivit alin. (3), decizia de respingere
se publică după ce a rămas definitivă.

Art. 26
(1)În termen de două luni de la data publicării admiterii cererii de înregistrare a mărcii,
conform art. 25 alin. (4), orice persoană interesată poate formula opoziţie la înregistrarea
mărcii pentru motivele relative de refuz prevăzute la art. 6.
(2)Opoziţia trebuie să fie formulată în scris, să cuprindă temeiurile de drept şi motivele pe
care se sprijină şi să fie însoţită de dovada plăţii taxei prevăzute de lege.
(3)Opoziţia poate fi formulată pe baza unuia sau mai multor drepturi anterioare, cu condiţia
ca toate drepturile invocate să aparţină aceluiaşi titular.
(4)La cererea solicitantului, titularul unei mărci anterioare care a formulat opoziţia
depune la OSIM dovada că:
a)în decursul unei perioade de 5 ani care precedă data depunerii sau data de prioritate a cererii
de înregistrare a mărcii, marca anterioară a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul
României pentru produsele şi serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;
b)există motive justificate pentru neutilizarea mărcii cu privire la care s-a formulat opoziţie.
(5)Dispoziţiile alin. (4) sunt aplicabile dacă marca anterioară a fost înregistrată cu cel puţin 5
ani anterior datei depunerii sau datei de prioritate a cererii de înregistrare a mărcii cu privire
la care s-a făcut opoziţie.
(6)Oponentul prezintă dovezile de utilizare prevăzute la alin. (4) în termen de cel mult două
luni de la primirea notificării din partea OSIM. În absenţa dovezilor de utilizare, opoziţia se
respinge.
(7)În cazul în care marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene, utilizarea efectivă a
acesteia se stabileşte în conformitate cu art. 18 din Regulamentul privind marca Uniunii
Europene.
(8)Dacă marca anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau
serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul
examinării opoziţiei, decât pentru acea parte de produse sau servicii.
(9)În cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), se consideră că opoziţia nu a fost
făcută.

Art. 27
(1)OSIM notifică solicitantului cererii de înregistrare a mărcii opoziţia formulată, acordând
un termen de două luni în vederea unei soluţionări amiabile. La cererea comună a părţilor,
acest termen poate fi prelungit cu o perioadă care va fi indicată în mod expres de părţi şi care
nu poate depăşi 3 luni.
(2)Dacă în termenul acordat conform alin. (1) părţile nu ajung la o înţelegere, OSIM notifică
oponentul, acordând acestuia un termen de 30 de zile pentru a prezenta probe şi argumente în
susţinerea opoziţiei.
(3)OSIM comunică solicitantului mărcii înscrisurile depuse în susţinerea opoziţiei conform
alin. (2) şi acordă acestuia un termen de 30 de zile în care să îşi prezinte punctul de vedere cu
privire la motivele opoziţiei.
(4)În lipsa punctului de vedere al solicitantului, opoziţia se soluţionează pe baza actelor
existente la dosar.
(5)Dovezile de utilizare depuse conform dispoziţiilor art. 26 alin. (4) sunt comunicate
solicitantului care, în termen de 30 de zile de la comunicare, îşi poate prezenta punctul de
vedere cu privire la acestea.
(6)Opoziţia se soluţionează pe baza argumentelor şi înscrisurilor depuse de părţi cu
respectarea termenelor acordate de OSIM în acest sens.
(7)Înscrisurile depuse în cadrul procedurii de opoziţie sunt prezentate în atâtea exemplare
câte sunt necesare pentru comunicare şi un exemplar pentru OSIM.

Art. 28
(1)Opoziţia formulată împotriva înregistrării mărcii se soluţionează de o comisie din
cadrul Serviciului mărci şi indicaţii geografice al OSIM, potrivit regulamentului*) de
aplicare a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

(2)În cel mult două luni de la expirarea termenului prevăzut la art. 27 alin. (2) sau (3), după
caz, comisia emite o decizie motivată privind soluţionarea opoziţiei, care se comunică părţilor
în termen de 30 de zile de la pronunţare şi care poate fi contestată conform procedurii
prevăzute la art. 97 alin. (1).

Art. 29
(1)Procedura de opoziţie poate fi suspendată în următoarele situaţii:
a)când se bazează pe o cerere de înregistrare a mărcii, până la luarea unei decizii definitive
privind înregistrarea acesteia;
b)când există dovezi că marca opusă face obiectul unei acţiuni în anulare sau de decădere,
până la soluţionarea definitivă a cauzei.

(2)Decizia de suspendare a opoziţiei motivată se comunică părţilor şi poate fi contestată în

termen de 30 de zile de la comunicare conform procedurii prevăzute la art. 97 alin. (1).
(3)Pe durata suspendării, oricare dintre părţi poate cere reluarea soluţionării opoziţiei, dacă
motivul de suspendare nu mai subzistă.

Art. 30
(1)Solicitantul poate, în orice moment, să îşi retragă cererea de înregistrare a mărcii sau să îşi
limiteze lista de produse sau de servicii. Când cererea a fost deja publicată, retragerea sau
limitarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii poate fi modificată, la cererea solicitantului, numai pentru
rectificarea numelui sau a adresei solicitantului, a unor greşeli de exprimare sau de transcriere
sau a unor erori evidente ori pentru alte rectificări ce nu modifică în mod substanţial marca
sau nu extind lista de produse ori de servicii. În cazul în care asemenea modificări vizează
reprezentarea mărcii sau lista de produse sau servicii şi sunt aduse după publicarea cererii de
înregistrare a mărcii conform art. 19 şi art. 25 alin. (4), cererea se publică astfel cum a fost
modificată.
(3)În situaţia publicării cererii modificate în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), dispoziţiile
art. 26 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(4)Orice modificare cerută de solicitant care afectează substanţial marca ori lista de produse
sau de servicii trebuie să facă obiectul unei noi cereri de înregistrare a mărcii.

Art. 31
În cursul procedurii de înregistrare a mărcii, OSIM poate cere solicitantului lămuririle şi
actele pe care le consideră necesare, dacă există o îndoială asupra exactităţii sau a
conţinutului elementelor cererii de înregistrare a mărcii.

Art. 32
(1)OSIM înscrie în Registrul mărcilor acele mărci admise la înregistrare pentru care s-a
încheiat procedura de înregistrare şi eliberează certificatul de înregistrare a mărcii, cu plata
taxei legale, în termen de 30 de zile de la data notificării titularului privind încheierea
procedurii de înregistrare a mărcii. Data încheierii procedurii de înregistrare a mărcii se
înscrie în registru.
(2)Procedura de înregistrare a unei mărci se consideră încheiată la data la care cererea de
marcă admisă la înregistrare nu mai poate face obiectul unei opoziţii sau, în cazul în care a
fost depusă o opoziţie, la data la care decizia privind opoziţia a devenit definitivă sau opoziţia
a fost retrasă. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi cererilor de înregistrare
internaţională a mărcilor.
(3)În cazul neachitării taxei legale în termenul prevăzut la alin. (1), se consideră că titularul a
renunţat la înregistrarea mărcii. Renunţarea se înscrie în Registrul mărcilor şi se publică în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(4)Mărcile înscrise în Registrul mărcilor conform dispoziţiilor alin. (1) se publică în Buletinul
Oficial de Proprietate Industrială.
(5)Registrul mărcilor este public.

CAPITOLUL V:Durata, reînnoirea şi modificarea înregistrării mărcii

Art. 33
(1)Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al
mărcii, pentru o perioadă de 10 ani.
(2)La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen
de 10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege.
(3)Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi făcută de către titularul mărcii
sau de către orice altă persoană autorizată în acest sens prin lege sau în baza unui
contract, într-un termen de cel puţin 6 luni anterior datei expirării înregistrării, în
condiţiile prevăzute în regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).
(4)Reînnoirea înregistrării mărcii operează începând cu ziua imediat următoare expirării
duratei de protecţie în curs.
(5)Taxa pentru reînnoirea înregistrării mărcii este datorată odată cu cererea de reînnoire.
Cererea de reînnoire poate fi făcută şi taxa poate fi plătită şi în următoarele 6 luni de la
expirarea duratei de protecţie, cu majorarea prevăzută de lege.
(6)Neplata taxei în condiţiile prevăzute la alin. (5) este sancţionată cu decăderea titularului
din dreptul la marcă.
(7)OSIM informează titularul mărcii cu privire la expirarea înregistrării, cu cel puţin 6 luni
înainte de data acestei expirări, fără ca lipsa unei astfel de informări să atragă răspunderea
oficiului.

Art. 34
(1)Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii va conţine:
a)solicitarea expresă a reînnoirii înregistrării mărcii;
b)datele de identificare a titularului şi, dacă este cazul, numele şi domiciliul, respectiv sediul
mandatarului;
c)numărul de înregistrare a mărcii în Registrul mărcilor;
d)data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a mărcii.

(2)Când titularul solicită reînnoirea numai pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în
Registrul mărcilor, acesta va indica şi numele acelor produse sau servicii pentru care se
solicită reînnoirea înregistrării mărcii.

Art. 35
(1)Dacă OSIM constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea
înregistrării mărcii, notifică aceasta titularului, care poate prezenta un răspuns în termen de
30 de zile de la primirea notificării. În lipsa unui răspuns în termen, cererea de reînnoire a
înregistrării mărcii se respinge.
(2)Solicitantul cererii de reînnoire poate contesta decizia de respingere a reînnoirii
înregistrării, în termenul şi cu procedura prevăzute la art. 97.

Art. 36
(1)Reînnoirea înregistrării mărcii se înscrie în Registrul mărcilor şi se publică în Buletinul
Oficial de Proprietate Industrială, în termen de maximum 3 luni de la depunerea la OSIM a
cererii de reînnoire.
(2)OSIM eliberează titularului un certificat de reînnoire a înregistrării mărcii.

Art. 37
(1)Pe durata protecţiei mărcii, titularul poate solicita la OSIM, cu plata taxei prevăzute de
lege, introducerea de modificări neesenţiale ale unor elemente ale mărcii, sub condiţia ca
acestea să nu afecteze în mod substanţial marca sau caracterul distinctiv al mărcii. Lista de
produse şi servicii nu poate fi extinsă.
(2)OSIM va înscrie în Registrul mărcilor modificările introduse, conform alin. (1), şi va
publica marca, astfel cum a fost modificată.

Art. 38
În tot cursul perioadei de protecţie a mărcii, titularul acesteia poate solicita OSIM, cu plata
taxei prevăzute de lege, înscrierea modificărilor intervenite cu privire la numele, denumirea,
adresa sau sediul titularului în Registrul mărcilor. Modificările înscrise în Registrul mărcilor
se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

CAPITOLUL VI:Drepturi conferite de marcă

Art. 39
(1)Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
(2)Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii
cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul acesteia poate cere
instanţei judecătoreşti competente, printr-o acţiune în contrafacere, să interzică terţilor
să utilizeze, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său:
a)un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost
înregistrată;
b)un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din
cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un
risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;
c)un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii identice,
similare sau diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a
dobândit un renume în România şi dacă prin utilizarea semnului fără motiv justificat se obţin
foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce atingere
acestora;
d)un semn identic sau asemănător cu marca care este utilizat în alt scop decât acela de a
distinge produsele sau serviciile, atunci când utilizarea acestui semn, fără motive întemeiate,
atrage obţinerea de foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori
aduce atingere acestora.
(3)În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special,
următoarele acte:
a)aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestor produse;
b)oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz,
oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;
c)importul sau exportul de produse sub acest semn;
d)utilizarea semnului pe documente comerciale sau pentru publicitate;
e)utilizarea semnului ca denumire comercială ori ca parte a unei denumiri comerciale;
f)utilizarea semnului în publicitatea comparativă într-un mod care contravine Legii nr.
158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, republicată.
(4)În cazul în care există riscul ca ambalajul, etichetele, elementele sau dispozitivele de
securitate ori de autenticitate sau orice alte suporturi pe care se aplică marca să poată fi
utilizate pentru produse sau servicii într-o manieră care ar constitui o încălcare a
drepturilor titularului unei mărci conform alin. (2) şi (3), titularul mărcii respective are
dreptul de a interzice, atunci când acestea sunt efectuate în activitatea comercială,
următoarele acte:
a)aplicarea unui semn identic sau similar cu marca pe ambalaje, etichete, elemente sau
dispozitive de securitate ori de autenticitate sau pe orice alte suporturi pe care se poate aplica
marca;
b)oferirea, introducerea pe piaţă sau deţinerea în aceste scopuri, precum şi importul sau
exportul ambalajelor, etichetelor, elementelor sau dispozitivelor de securitate sau de
autenticitate sau a oricăror alte suporturi pe care se poate aplica marca.
(5)Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau
de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul unei mărci înregistrate este îndreptăţit
totodată să împiedice terţii să introducă în cursul activităţii comerciale produse pe teritoriul
României, fără a le pune în liberă circulaţie în România, în cazul în care aceste produse,
inclusiv ambalajele acestora, provin din ţări terţe şi poartă, fără a fi autorizate, o marcă
identică cu marca înregistrată în România pentru respectivele produse sau care nu poate fi
diferenţiată, în aspectele sale esenţiale, de marca înregistrată.
(6)Dreptul titularului mărcii prevăzut la alin. (5) se stinge dacă, în cursul procedurilor de
constatare a contrafacerii mărcii înregistrate, iniţiate în conformitate cu Regulamentul (UE)
nr. 608/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale şi de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1.383/2003 al Consiliului, declarantul sau deţinătorul produselor
prezintă dovezi potrivit cărora titularul mărcii înregistrate nu este îndreptăţit să interzică
introducerea produselor pe piaţă în ţara de destinaţie finală.

Art. 40
(1)Într-o acţiune în contrafacere întemeiată pe prevederile art. 39, la cererea pârâtului,
titularul unei mărci anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data
introducerii acţiunii, marca a fost utilizată în mod efectiv pentru produsele sau serviciile
pentru care aceasta a fost înregistrată şi care sunt invocate, sau dovada că există motive
justificate pentru neutilizarea mărcii, cu condiţia ca procedura de înregistrare a mărcii
anterioare să fi fost încheiată de cel puţin 5 ani la data introducerii acţiunii. În caz contrar,
acţiunea se respinge.
(2)În cazul în care marca anterioară a fost utilizată doar pentru o parte dintre produsele sau
serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta se va considera înregistrată doar pentru acea
parte de produse sau servicii.
(3)În cadrul acţiunilor în contrafacere întemeiate pe dispoziţiile art. 39, titularul unei mărci nu
este îndreptăţit să interzică utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, dacă această marcă
ulterioară nu ar putea fi anulată în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (3), art. 58 şi art.
59.
(4)În cadrul acţiunilor în contrafacere întemeiate pe dispoziţiile art. 39, titularul unei mărci nu
este îndreptăţit să interzică utilizarea unei mărci a Uniunii Europene înregistrate ulterior în
cazul în care această marcă ulterioară nu ar putea fi anulată potrivit prevederilor art. 60 alin.
(1), (3) sau (4), ale art. 61 alin. (1) sau (2) ori ale art. 64 alin. (2) din Regulamentul privind
marca Uniunii Europene.
(5)În cazul în care titularul unei mărci nu este îndreptăţit să interzică, potrivit prevederilor
alin. (3) sau (4), utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, titularul mărcii ulterioare nu este
îndreptăţit să interzică utilizarea mărcii anterioare, chiar dacă acest drept anterior nu mai
poate fi invocat împotriva mărcii ulterioare.

Art. 41
În cazul în care reproducerea unei mărci într-un dicţionar, într-o enciclopedie sau lucrare de
referinţă similară pe suport hârtie sau electronic creează impresia că aceasta constituie
denumirea generică a produselor sau a serviciilor pentru care este înregistrată marca, la
cererea titularului mărcii, editorul se asigură de îndată că reproducerea mărcii este însoţită de
indicaţia că este o marcă înregistrată, iar în cazul lucrărilor pe suport hârtie, cel târziu în
ediţia următoare a lucrării.

Art. 42
(1)În cazul în care o marcă este înregistrată pe numele mandatarului sau al
reprezentantului titularului acelei mărci, fără consimţământul titularului, acesta din
urmă este îndreptăţit să facă cel puţin unul dintre următoarele demersuri:
a)să se opună utilizării mărcii sale de către mandatarul sau reprezentantul său;
b)să solicite cesiunea mărcii în favoarea sa.

(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care mandatarul sau reprezentantul îşi justifică
demersul.
(3)Cererea de cesiune în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) se depune potrivit prevederilor art. 6
alin. (3) lit. d) în locul unei cereri de anulare.

Art. 43
(1)Titularul mărcii poate cere ca terţilor să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art.
39 numai după publicarea înregistrării mărcii conform art. 32 alin. (4).
(2)Pentru actele prevăzute la alin. (1), săvârşite ulterior publicării cererii de înregistrare a
mărcii conform dispoziţiilor art. 19, titularul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Art. 44
(1)Dreptul asupra mărcii se epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea
acesteia pentru produse care au fost puse în comerţ în Uniunea Europeană şi în Spaţiul
Economic European sub această marcă de titularul însuşi sau cu consimţământul său.
(2)Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă există motive temeinice care justifică opoziţia
titularului la comercializarea ulterioară a produselor, în special atunci când starea produselor
este modificată sau alterată după punerea lor în comerţ.

Art. 45
(1)Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ utilizarea în activitatea sa
comercială:
a)numele sau adresa terţului, în cazul în care terţul este o persoană fizică;
b)semne sau indicaţii care nu sunt distinctive sau care privesc felul, calitatea, cantitatea,
destinaţia, valoarea, originea geografică sau data fabricaţiei produsului ori a prestării
serviciului sau alte caracteristici ale produselor sau serviciilor;
c)marca, dacă acest lucru este necesar pentru a identifica sau a face o trimitere la produse sau
servicii ca fiind ale titularului respectivei mărci, mai ales atunci când utilizarea mărcii în
cauză se impune pentru indicarea destinaţiei unui produs sau a unui serviciu, în special pentru
accesorii sau piese de schimb.

(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca utilizarea de către un terţ a elementelor
prevăzute la lit. a) - c) ale acestuia să fie în conformitate cu practicile loiale în materie
industrială sau comercială.

CAPITOLUL VII:Transmiterea drepturilor asupra mărcii

Art. 46
(1)Drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licenţă, fuziune, pe cale
succesorală, în baza unei hotărâri judecătoreşti sau prin orice altă modalitate prevăzută de
lege pentru transferul dreptului de proprietate.
(2)Este, de asemenea, considerată transmitere de drepturi şi executarea silită a debitorului,
titular al mărcii, efectuată în condiţiile legii.
(3)Înscrierea transmiterii de drepturi asupra mărcilor aflate în litigiu se suspendă până la data
rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti cu privire la acestea.

Art. 47
(1)Drepturile cu privire la marcă pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea
fondului de comerţ în care aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie făcută în scris şi
semnată de părţile contractante, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia cazului în care rezultă
dintr-o hotărâre judecătorească sau în urma executării unor obligaţii contractuale.
(2)Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate produsele
sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea;
cesiunea, chiar parţială, nu poate limita teritorial folosirea mărcii pentru produsele sau
serviciile la care se referă.
(3)În cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această
transmitere are ca efect şi transferul drepturilor cu privire la marcă, cu excepţia cazurilor în
care există o convenţie contrară sau aceasta rezultă în mod evident din împrejurări.
Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al
dreptului la marcă.
(4)Mărcile identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru
produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate şi
numai către o singură persoană, sub sancţiunea nulităţii actului de transmitere.

Art. 48
(1)Cererea de înscriere a cesiunii conţine informaţii privind identificarea mărcii, a noului
titular, a produselor şi/sau serviciilor la care se referă cesiunea şi va fi însoţită de actul
doveditor al schimbării titularului mărcii. În plus, cererea va cuprinde, dacă este cazul,
informaţiile privind datele de identificare a mandatarului noului titular.
(2)OSIM poate refuza înscrierea cesiunii dacă rezultă în mod evident faptul că prin aceasta
publicul este indus în eroare cu privire la natura, calitatea sau originea geografică a
produselor sau serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, cu excepţia situaţiei în care
cesionarul acceptă să limiteze cesiunea mărcii la produsele sau serviciile pentru care marca
nu este înşelătoare.
(3)La cererea uneia dintre părţi prezentată în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cu plata taxei
prevăzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mărcilor şi o publică în Buletinul
Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea este opozabilă terţilor de la data publicării
acesteia.
(4)În cazul în care condiţiile pentru înscrierea cesiunii nu sunt îndeplinite, OSIM informează
solicitantul cu privire la deficienţele constatate în termen de 30 de zile de la depunerea cererii
conform alin. (1). Dacă deficienţele constatate nu sunt remediate în termen de două luni de la
primirea informării din partea oficiului, cererea de înscriere a cesiunii se respinge.
(5)În situaţia unei cesiuni parţiale, orice cerere formulată de titularul iniţial aflată în curs de
soluţionare este valabilă şi în ceea ce priveşte marca rezultată în urma cesiunii parţiale. În
cazul în care cererea este condiţionată de achitarea unor taxe şi acestea au fost deja achitate
de către titularul iniţial, noul titular nu este obligat să achite taxe suplimentare pentru
respectiva cerere.

Art. 49
(1)Titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească
marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o
parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Licenţele pot fi
exclusive sau neexclusive.
(2)Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de marcă împotriva licenţiatului care a
încălcat clauzele contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata utilizării, forma acoperită
de înregistrare sub care marca poate fi utilizată, natura produselor sau a serviciilor pentru care
licenţa a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi utilizată, calitatea produselor fabricate
sau a serviciilor furnizate de licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenţa.
(3)Pe durata contractului de licenţă de marcă, licenţiatul este obligat:
a)să folosească, pentru produsele cărora li se aplică marca, numai marca ce face obiectul
contractului de licenţă, având totuşi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând
că el este fabricantul acestora;
b)să pună menţiunea sub licenţă alături de marca aplicată pe produsele ce fac obiectul
acesteia, conform contractului.
(4)Licenţele se înscriu în Registrul mărcilor, la cererea titularului mărcii sau a beneficiarului
licenţei însoţită de actul doveditor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică în Buletinul
Oficial de Proprietate Industrială, conform procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a
prezentei legi. Licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.

Art. 50
(1)Dacă în contractul de licenţă nu este stipulat altfel, licenţiatul nu poate introduce în justiţie
o acţiune în contrafacere fără consimţământul titularului mărcii.
(2)Titularul unei licenţe exclusive poate introduce o acţiune în contrafacere, dacă, după ce a
notificat titularului mărcii actele de contrafacere de care a luat cunoştinţă, acesta nu a acţionat
în termenul solicitat de licenţiat.
(3)Când o acţiune în contrafacere a fost pornită de către titular, oricare dintre licenţiaţi poate
să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea mărcii.
(4)Lipsa înscrierii unei licenţe la OSIM nu afectează:
a)valabilitatea înregistrării mărcii care face obiect al licenţei ori cu privire la protecţia licenţei
mărcii;
b)intervenţia într-o acţiune în contrafacere angajată de titular ori obţinerea, în cadrul acestei
proceduri, de daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al licenţei.
(5)Înscrierea licenţei nu este o condiţie pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenţei
să poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor
referitoare la dobândirea, menţinerea validităţii ori la apărarea drepturilor cu privire la acea
marcă.
(6)Dispoziţiile alin. (1) - (3) sunt aplicabile şi persoanelor autorizate să utilizeze o marcă
colectivă.
(7)În cazul în care persoanele autorizate să utilizeze o marcă colectivă au suferit prejudicii în
urma utilizării neautorizate a acesteia, titularul mărcii colective este îndreptăţit să ceară, în
numele lor, repararea prejudiciului.

Art. 51
(1)O marcă poate, independent de întreprindere, să facă obiectul unui drept real ori să facă
obiectul unor măsuri de executare silită.
(2)Înscrierea în Registrul mărcilor a drepturilor reale şi a măsurilor de executare silită se face
la cererea persoanei interesate însoţită de documente justificative, cu plata taxei legale
prevăzute pentru înscrierea transmiterilor de drepturi, potrivit procedurii prevăzute în
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3)În situaţia în care titularul mărcii intră în procedura insolvenţei, la cererea oricărei
persoane interesate însoţită de documente justificative, OSIM face menţiune despre aceasta în
Registrul mărcilor.

Art. 52
Dispoziţiile art. 46-51 se aplică în mod corespunzător şi cererilor de înregistrare a mărcilor.

Art. 53
Înscrierile în Registrul mărcilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 46-52 pot fi
modificate sau radiate, cu plata taxelor legale, la cererea persoanei interesate, însoţită de
documentele justificative corespunzătoare.

CAPITOLUL VIII:Stingerea drepturilor asupra mărcilor

Art. 54
(1)Titularul poate să renunţe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele
sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
(2)Renunţarea la marcă se declară în scris la OSIM de către titularul mărcii sau de către
persoana împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting, cu privire la produsele
şi serviciile la care marca se referă, la data înscrierii renunţării în Registrul mărcilor.
(3)Dacă o licenţă a fost înregistrată, renunţarea la marcă este înscrisă numai dacă titularul
mărcii probează că a notificat licenţiatului despre intenţia de a renunţa la marcă.
(4)În situaţia în care sunt înscrise în Registrul mărcilor garanţii reale sau măsuri de executare
silită, renunţarea la marcă nu poate fi înscrisă decât cu acordul beneficiarului garanţiei sau
după radierea înscrierii măsurilor de executare silită.

Art. 55
(1)Orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecţie a
mărcii decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă:
a)într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data încheierii procedurii de înregistrare,
marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele sau
serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a
nu fi fost utilizată;
b)după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului,
desemnarea uzuală în comerţ a produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistrată;
c)după data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul
acestuia, marca a devenit susceptibilă a induce publicul în eroare, în special cu privire la
natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor ori serviciilor pentru care a fost
înregistrată;
d)marca a fost înregistrată pe numele unei persoane neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit.
h) şi i).

(2)Este asimilată folosirii efective a mărcii:

a)utilizarea mărcii sub o formă care diferă de cea înregistrată prin anumite elemente ce nu
alterează caracterul distinctiv al acesteia, indiferent dacă marca în forma utilizată este sau nu
înregistrată în numele titularului;
b)imposibilitatea folosirii mărcii din circumstanţe independente de voinţa titularului, cum ar
fi restricţiile la import sau ca urmare a altor dispoziţii ale autorităţilor publice vizând
produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată;
c)aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului;
d)folosirea mărcii de către un terţ având consimţământul titularului sau de către orice
persoană abilitată să utilizeze o marcă colectivă sau o marcă de certificare, fiind considerată
ca folosire a mărcii de către însuşi titularul acesteia.
(3)Titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale dacă, în perioada de la expirarea
termenului prevăzut la alin. (1) lit. a) şi până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost
folosită efectiv. Totuşi, dacă începerea sau reluarea folosirii mărcii a avut loc cu 3 luni înainte
de prezentarea în justiţie a cererii de decădere, folosirea mărcii nu este luată în considerare
dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a
luat la cunoştinţă de faptul că ar putea fi introdusă o cerere de decădere.
(4)Dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia şi poate fi făcută prin orice mijloc de
probă.
(5)Decăderea produce efecte de la data introducerii cererii de decădere. La cererea uneia
dintre părţi, poate fi stabilită o dată anterioară de la care a intervenit unul din motivele de
decădere.
(6)Marca se radiază din Registrul mărcilor şi menţiunea radierii se publică în Buletinul
Oficial de Proprietate Industrială.

Art. 56
(1)Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută în perioada de protecţie a mărcii de
către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive:
a)înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1);
b)înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) sau (3);
c)înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă.

(2)O cerere de anulare a înregistrării unei mărci poate fi depusă pe baza unuia sau mai multor
drepturi anterioare, cu condiţia ca toate acestea să aparţină aceluiaşi titular.
(3)Cererea de anulare întemeiată pe o marcă anterioară nu este admisă dacă nu ar fi
fost admisă la data depunerii cererii de marcă ulterioară sau la data de prioritate a
mărcii ulterioare, pe baza unuia dintre următoarele motive:
a)marca anterioară, care poate fi anulată pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 5 alin.
(1) lit. b) - d), nu a dobândit un caracter distinctiv potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiaşi
articol;
b)cererea de anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b), iar marca anterioară
nu a dobândit încă un caracter suficient de distinctiv pentru a susţine existenţa unui risc de
confuzie în sensul acestor dispoziţii;
c)cererea de anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. a), iar marca anterioară
nu a dobândit încă un renume în sensul acestor dispoziţii.
(4)Anularea înregistrării mărcii va avea efect retroactiv, începând cu data depozitului
reglementar al mărcii.

Art. 57
Anularea înregistrării mărcii potrivit prevederilor art. 56, 66 sau 73, precum şi decăderea din
drepturi a titularului mărcii potrivit prevederilor art. 55, 65 sau 74 pot fi solicitate:
a)pe cale judiciară, la Tribunalul Bucureşti; sau
b)pe cale administrativă, la OSIM.*)
____
*)
Dispoziţiile art. 471 lit. b), devenit art. 57 lit. b) în forma republicată, intră în vigoare la data
de 14 ianuarie 2023, potrivit prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 112/2020 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august 2020.

Art. 58
(1)Titularul unei mărci anterioare dintre cele prevăzute la art. 6 alin. (2) sau al unui semn ori
drept anterior dintre cele prevăzute la alin. (3) lit. a), c) sau e) al aceluiaşi articol, care a
tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani utilizarea în România sau în Uniunea Europeană,
după caz, a unei mărci ulterioare, având cunoştinţă despre această utilizare, nu poate să ceară
anularea şi nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pentru produsele şi serviciile pentru
care această marcă ulterioară a fost utilizată, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii
ulterioare a fost cerută cu rea-credinţă.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), titularul mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune
utilizării mărcii anterioare sau semnului anterior, chiar dacă acestea nu mai pot fi invocate
împotriva mărcii ulterioare.

Art. 59
(1)În cadrul procedurii de anulare a înregistrării unei mărci în care este invocată existenţa
unei mărci înregistrate cu o dată de depunere sau cu o dată de prioritate anterioară, la cererea
titularului mărcii ulterioare, titularul mărcii anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5
ani care precedă data depunerii cererii de anulare, marca anterioară a fost utilizată în mod
efectiv, în condiţiile prevăzute la art. 55, pentru produsele sau serviciile pentru care marca
este înregistrată şi care sunt invocate în cererea de anulare sau că există motive întemeiate
pentru neutilizare, cu condiţia ca procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost
încheiată cu cel puţin 5 ani anterior datei depunerii cererii de anulare.
(2)În cazul în care, la data depunerii sau la data de prioritate a mărcii ulterioare, perioada de 5
ani în care marca anterioară ar fi trebuit să fie utilizată efectiv, astfel cum se prevede la art.
55, a expirat, titularul mărcii anterioare prezintă, pe lângă dovada prevăzută la alin. (1),
dovada că marca anterioară a fost utilizată în mod efectiv în perioada de 5 ani care precedă
data de depunere sau data de prioritate a mărcii ulterioare ori că au existat motive întemeiate
pentru neutilizare.
(3)În absenţa dovezilor prevăzute la alin. (1) şi (2), o cerere de anulare întemeiată pe
existenţa unei mărci anterioare se respinge.
(4)În cazul în care marca anterioară a fost utilizată, în condiţiile prevăzute la art. 55, doar
pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta se
consideră înregistrată, în sensul examinării cererii de anulare, doar pentru acea parte de
produse sau servicii.
(5)Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică şi în situaţia în care marca anterioară este o marcă a
Uniunii Europene, caz în care utilizarea efectivă a acesteia se stabileşte în conformitate cu art.
18 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.

Art. 60
(1)Dacă un motiv de decădere sau de nulitate există numai pentru o parte a produselor sau a
serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte
numai cu privire la aceste produse sau servicii.
(2)În cazul în care pentru o marcă a Uniunii Europene este invocată senioritatea unei mărci
naţionale sau a unei mărci înregistrate potrivit prevederilor unor acorduri internaţionale,
anularea mărcii sau decăderea din drepturi a titularului acestei mărci care stă la baza invocării
seniorităţii poate fi pronunţată şi după momentul la care marca a făcut obiectul renunţării sau
a expirat, cu condiţia ca anularea mărcii care stă la baza invocării seniorităţii sau decăderea
din drepturi a titularului acesteia să fi putut fi pronunţată la momentul renunţării sau expirării.
În acest caz, senioritatea încetează să producă efecte.
Art. 61
(1)Anularea înregistrării unei mărci sau decăderea titularului din drepturi, solicitate pe
cale administrativă la OSIM, se soluţionează de către o comisie de specialitate din
cadrul OSIM ai cărei membri au ca atribuţii doar soluţionarea cererilor de anulare şi
decădere, fără a fi implicaţi în nicio altă procedură desfăşurată la nivelul OSIM în
privinţa mărcilor şi fără a interfera cu activitatea Comisiei de contestaţii din cadrul
OSIM, formată din trei membri cu experienţă în domeniul juridic, potrivit procedurii
prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi. **)
_____
**)
Dispoziţiile art. 491, devenit art. 61 în forma republicată, intră în vigoare la data de 14
ianuarie 2023, potrivit prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 112/2020 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august 2020.

(2)Hotărârile motivate ale comisiei prevăzute la alin. (1) se comunică părţilor în termen de 3
luni de la pronunţare şi pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la
Tribunalul Bucureşti.
(3)Hotărârea Tribunalului Bucureşti de soluţionare a contestaţiei prevăzute la alin. (2) este
supusă numai apelului la Curtea de Apel Bucureşti.

CAPITOLUL IX:Mărci colective

Art. 62
(1)Asociaţiile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii sau comercianţi care, în
conformitate cu legislaţia care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de
drepturi şi obligaţii, de a încheia contracte sau de a întocmi alte acte juridice şi de a sta în
justiţie, precum şi persoanele juridice de drept public pot solicita la OSIM înregistrarea de
mărci colective.
(2)Solicitantul înregistrării unei mărci colective va depune, odată cu cererea de înregistrare
sau cel târziu în termen de 30 de zile de la data notificării de către OSIM, un regulament de
utilizare a mărcii colective. Cererea va fi supusă cerinţelor prevăzute la art. 9 şi 10.
(3)În regulamentul de folosire a mărcii colective solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va
indica persoanele autorizate să folosească marca colectivă, condiţiile care trebuie îndeplinite
pentru a deveni membru al asociaţiei, condiţiile de folosire a mărcii, motivele pentru care
această utilizare poate fi interzisă unui membru al asociaţiei, precum şi sancţiunile care pot fi
aplicate de asociaţie.
(4)Regulamentul de folosire a mărcii colective poate să prevadă că marca colectivă nu poate
fi transmisă de către titular decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei.

Art. 63
(1)În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei
mărci individuale, cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) privind semnele sau
indicaţiile care pot servi pentru desemnarea în comerţ a provenienţei geografice a
produselor sau a serviciilor, o marcă colectivă este respinsă la înregistrare, dacă:
a)solicitantul nu are calitatea prevăzută la art. 62 alin. (1);
b)nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 3 lit. e), art. 62 alin. (2) sau (3);
c)regulamentul de utilizare a mărcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.

(2)Cererea de înregistrare a mărcii colective se respinge şi în cazul în care există riscul ca

publicul să fie indus în eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi, mai
ales, dacă există probabilitatea ca aceasta să nu fie considerată o marcă colectivă.
(3)Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin.
(1) şi (2), ca urmare a modificării regulamentului de utilizare a mărcii colective.
(4)În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii colective, orice
persoană fizică sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii,
producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau consumatorii pot formula observaţii
scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute la
art. 5 alin. (1) şi pentru motivele de respingere prevăzute la alin. (1) şi (2).
(5)Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (4) nu dobândesc calitatea de
parte în procedura de examinare a cererii de înregistrare a mărcii.
(6)După publicarea mărcii colective şi a regulamentului de utilizare a acestei mărci, titularul
unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu
privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geografică protejată, la
un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi orice altă persoană
interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1), opoziţie la
înregistrarea mărcii colective.
(7)Marca colectivă constituită din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea, în
comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor nu îndreptăţeşte titularul să
interzică unui terţ utilizarea în cursul schimbului comercial a acestor semne sau indicaţii, atât
timp cât sunt folosite de către terţ conform practicilor loiale în domeniul industrial sau
comercial. O astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ care este îndreptăţit să utilizeze o
denumire geografică.

Art. 64
(1)Titularul mărcii colective trebuie să comunice la OSIM orice modificare a regulamentului
de folosire a mărcii.
(2)Modificarea regulamentului de folosire a mărcii produce efecte numai de la data înscrierii
modificării în Registrul mărcilor. Modificarea nu este prevăzută în registru, dacă
regulamentul de utilizare a mărcii modificat nu corespunde cerinţelor prevăzute la art. 62
alin. (2) şi (3) şi art. 63 alin. (1) şi (2).

Art. 65
(1)Pe lângă motivele de decădere prevăzute la art. 55 alin. (1), orice persoană interesată
poate cere, oricând în perioada de protecţie a mărcii, decăderea titularului din
drepturile conferite de o marcă colectivă, când:
a)titularul a utilizat marca în alte condiţii decât cele prevăzute în regulamentul de utilizare
sau, după caz, în modificările acestuia înscrise în registru ori nu a luat măsuri adecvate pentru
a preveni o astfel de utilizare;
b)modul în care marca a fost utilizată de către persoanele abilitate a avut drept consecinţă
posibilitatea ca marca să inducă publicul în eroare în sensul art. 63 alin. (2);
c)modificarea regulamentului de utilizare a mărcii a fost prevăzută în registru prin încălcarea
dispoziţiilor art. 64 alin. (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o
nouă modificare a regulamentului de utilizare, condiţiile stabilite de articolul respectiv.

(2)Dispoziţiile art. 55 alin. (2) - (6) se aplică în mod corespunzător.

Art. 66
(1)Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării unei mărci colective, dacă există
unul dintre motivele prevăzute la art. 56 alin. (1), cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit.
d), privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei
geografice a produselor sau a serviciilor, sau dacă marca a fost înregistrată cu nerespectarea
cerinţelor prevăzute la art. 63 alin. (1) şi (2).
(2)Dispoziţiile art. 63 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3)Cerinţele prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) sunt îndeplinite atunci când o marcă colectivă
este utilizată în mod efectiv de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă.

Art. 67
Mărcile colective sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se
prevede altfel.

CAPITOLUL X:Mărci de certificare

Art. 68
(1)Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv instituţiile, autorităţile şi organismele de drept
public, poate solicita la OSIM înregistrarea unei mărci de certificare, cu condiţia ca
persoanele respective să nu desfăşoare o activitate economică ce implică furnizarea de
produse sau servicii de tipul celor certificate.
(2)Înregistrarea unei mărci de certificare nu poate fi obţinută în cazul în care solicitantul nu
are competenţa de a certifica produsele sau serviciile pentru care urmează să fie înregistrată
marca.

Art. 69
(1)Solicitantul înregistrării unei mărci de certificare va depune, odată cu cererea de
înregistrare, prezentată conform art. 9, ori cel mai târziu în termen de 30 de zile de la
data notificării de către OSIM:
a)regulamentul de folosire a mărcii de certificare;
b)autorizaţia sau documentul din care să rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare
ori, dacă este cazul, dovada înregistrării mărcii de certificare în ţara de origine.

(2)Regulamentul va indica persoanele autorizate să utilizeze marca, elementele şi

caracteristicile care trebuie să fie certificate prin marcă, modul în care autoritatea competentă
de certificare trebuie să verifice aceste caracteristici şi să supravegheze folosirea mărcii,
taxele care trebuie plătite pentru folosirea mărcii, procedurile de reglementare a diferendelor.
(3)Orice persoană fizică sau juridică, furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi
autorizată să folosească marca de certificare sub condiţia respectării prevederilor
regulamentului de folosire a mărcii de certificare.
(4)Titularul mărcii de certificare va autoriza persoanele îndreptăţite să folosească marca
pentru produsele sau serviciile care prezintă caracteristicile comune, garantate prin
regulamentul de folosire a mărcii.
(5)Dispoziţiile art. 19 se aplică în mod corespunzător.

Art. 70
(1)În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci
individuale, cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care
pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a
serviciilor, o marcă de certificare este respinsă la înregistrare şi pentru nerespectarea
dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi ale art. 68 şi 69.
(2)Marca de certificare constituită din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea,
în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor nu îndreptăţeşte titularul să
interzică unui terţ utilizarea în cursul schimbului comercial a acestor semne sau indicaţii, atât
timp cât sunt utilizate de către terţ conform practicilor loiale în domeniul industrial sau
comercial. O astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ care este îndreptăţit să utilizeze o
denumire geografică.

Art. 71
(1)În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii de certificare,
orice persoană fizică sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii,
producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau consumatorii pot formula observaţii
scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la
art. 3 lit. f), art. 5 alin. (1) şi art. 68.
(2)Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (1) nu dobândesc calitatea de
parte în procedura de examinare a cererii de înregistrare a mărcii.

Art. 72
(1)După publicarea admiterii cererii de înregistrare a mărcii şi a regulamentului de utilizare a
acesteia, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept
anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie
geografică protejată, la un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi
orice persoană interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1),
opoziţie la înregistrarea mărcii de certificare.
(2)Dacă utilizatorii unei mărci de certificare nu respectă regulamentul, titularul poate să
retragă autorizaţia de a utiliza marca sau să aplice alte sancţiuni prevăzute în regulament.

Art. 73
(1)Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării mărcii de certificare,
oricând în perioada de protecţie a acesteia, dacă:
a)există unul dintre motivele prevăzute la art. 56 alin. (1), cu excepţia prevederilor art. 5 alin.
(1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a
provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor;
b)înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f);
c)marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 68 şi art. 69 alin. (1) -
(3).

(2)Cerinţele prevăzute la art. 55 sunt îndeplinite atunci când o marcă de certificare este
utilizată în mod efectiv de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă.

Art. 74
(1)Orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecţie a
mărcii de certificare decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă:
a)într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data încheierii procedurii de înregistrare,
marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele sau
serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a
nu fi fost utilizată;
b)după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului,
desemnarea uzuală în comerţ a produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistrată;
c)după data înregistrării şi ca urmare a utilizării mărcii de către titular sau cu consimţământul
acestuia, marca a devenit susceptibilă a induce publicul în eroare, în special cu privire la
natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor ori serviciilor pentru care a fost
înregistrată.

(2)Dispoziţiile art. 55 alin. (2) - (6) se aplică în mod corespunzător.

Art. 75
(1)Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de către titularul mărcii.
(2)Transmiterea dreptului asupra mărcii de certificare se stabileşte prin hotărâre a
Guvernului.
Art. 76
Când o marcă de certificare a încetat să mai fie protejată, ea nu poate fi nici depusă, nici
utilizată înainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data încetării protecţiei.

Art. 77
(1)Mărcile de certificare sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege
nu se prevede altfel.
(2)Taxele prevăzute de lege pentru mărcile colective se aplică şi mărcilor de certificare.

CAPITOLUL XI:Înregistrarea internaţională a mărcilor

Art. 78
Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi înregistrărilor internaţionale ale mărcilor, efectuate
conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi
extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin aceste convenţii nu se prevede
altfel.

Art. 79
Cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă înscrisă în Registrul mărcilor, conform
Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă
depusă sau scrisă în Registrul mărcilor, conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi
examinată de OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege.

CAPITOLUL XII:Marca Uniunii Europene

Art. 80
(1)O cerere de marcă a Uniunii Europene sau o marcă a Uniunii Europene poate fi
transformată într-o cerere de marcă naţională în condiţiile art. 139-141 din Regulamentul
privind marca Uniunii Europene, cu plata taxelor pentru procedura de examinare a unei cereri
naţionale prevăzute de lege.
(2)OSIM notifică solicitantului necesitatea achitării taxelor de depunere şi publicare şi a
desemnării unui mandatar, în situaţiile în care aceasta este obligatorie, acordând un termen de
două luni care curge de la data notificării.
(3)Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) atrage respingerea cererii.

Art. 81
Dispoziţiile art. 103-105 şi ale art. 107 sunt aplicabile şi încălcărilor aduse drepturilor
titularului unei mărci a Uniunii Europene.

Art. 82
(1)Litigiile având ca obiect mărci ale Uniunii Europene, pentru care Regulamentul privind
marca Uniunii Europene atribuie competenţa tribunalelor de mărci ale Uniunii Europene, sunt
de competenţa Tribunalului Bucureşti, care judecă în primă instanţă.
(2)În vederea executării în România a hotărârilor emise de Oficiul Uniunii Europene pentru
Proprietate Intelectuală, executorii conform art. 110 alin. (1) din Regulamentul privind marca
Uniunii Europene, verificarea autenticităţii este de competenţa Tribunalului Bucureşti.

CAPITOLUL XIII:Indicaţii geografice

Art. 83
(1)Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora
la OSIM, potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi
pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care
aceste indicaţii au fost înregistrate.
(2)Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilită de prezenta lege, indicaţiile geografice
care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale
încheiate de România.
(3)Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în România, pe baza
convenţiilor prevăzute la alin. (2), va fi înscrisă la OSIM în Registrul indicaţiilor geografice
şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Art. 84
(1)Au calitatea de a solicita OSIM înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de
producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele
indicate în cerere.
(2)Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerută la OSIM, direct sau prin mandatar, şi
este supusă taxei prevăzute de lege.
(3)Cererea de înregistrare a unei indicaţii geografice conţine elementele prevăzute în
regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).
(4)În termen de 3 luni de la depunere, OSIM examinează cererea şi îndeplinirea condiţiilor
prevăzute la art. 86 şi 87.

Art. 85
(1)Cererea de înregistrare a indicaţiei geografice se publică în condiţiile prevăzute de
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2)În termen de două luni de la publicarea cererii, orice persoană interesată poate face
opoziţie la înregistrarea indicaţiei geografice.
(3)Opoziţia la înregistrarea unei indicaţii geografice se soluţionează conform prevederilor
referitoare la marcă.
Art. 86
OSIM înregistrează indicaţiile geografice şi acordă solicitantului dreptul de utilizare a
acestora după ce autoritatea publică centrală de specialitate sau, după caz, autoritatea
competentă din ţara de origine a solicitantului certifică:
a)indicaţia geografică a produsului, care urmează a fi înregistrată;
b)produsele care pot fi comercializate sub această indicaţie;
c)aria geografică de producţie;
d)caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru
a putea fi comercializate sub această indicaţie.

Art. 87
Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care:
a)nu sunt conforme dispoziţiilor art. 3 lit. g);
b)sunt denumiri generice ale produselor;
c)sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere
şi calităţii produselor;
d)sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.

Art. 88
(1)Dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, OSIM decide înregistrarea
indicaţiei geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi acordarea dreptului de utilizare a
acesteia solicitantului.
(2)Dreptul de folosire a indicaţiei geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine
membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicată la OSIM.

Art. 89
(1)În termen de două luni de la data deciziei de înregistrare a indicaţiei geografice, aceasta
este înscrisă în Registrul indicaţiilor geografice.
(2)Înscrierea unei indicaţii geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi eliberarea către
solicitant a certificatului de înregistrare a indicaţiei geografice şi de acordare a dreptului de
utilizare a acesteia sunt supuse taxelor prevăzute de lege.

Art. 90
Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători nu constituie
obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către orice altă asociaţie având calitatea cerută
la art. 84.

Art. 91
(1)Durata de protecţie a indicaţiilor geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM şi
este nelimitată.
(2)Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani,
cu posibilitatea de reînnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care acest drept a fost
dobândit.
(3)Cererea de reînnoire este supusă taxei prevăzute de lege.

Art. 92
Persoanele autorizate să folosească o indicaţie geografică pentru anumite produse au dreptul
să o folosească în circuitul comercial, aplicată numai pe aceste produse, în documente
însoţitoare, reclame, prospecte, şi pot să aplice menţiunea indicaţie geografică înregistrată.

Art. 93
(1)Este interzisă folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane
neautorizate, chiar dacă se indică originea reală a produselor ori dacă se adaugă menţiuni ca:
gen, tip, imitaţie şi altele asemenea.
(2)Persoanele autorizate de OSIM să utilizeze o indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru
produse spirtoase pot să interzică folosirea acestei indicaţii de către orice altă persoană pentru
vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicaţia
geografică respectivă, chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este
menţionată expres ori în cazurile în care indicaţia geografică este utilizată în traducere sau
este însoţită de expresii, cum sunt: de genul, de tipul şi altele asemenea.

Art. 94
Autoritatea publică centrală de specialitate poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei
persoane interesate, la controlul produselor puse în circulaţie sub indicaţia geografică
înregistrată.

Art. 95
Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate să facă obiectul niciunei transmiteri.

Art. 96
(1)Pe întreaga durată de protecţie a indicaţiei geografice oricare persoană interesată poate
cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrării acesteia, dacă înregistrarea indicaţiei
geografice s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 86 şi 87.
(2)Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi a caracteristicilor specifice produselor din
zona la care se referă indicaţia geografică, autoritatea publică centrală de specialitate sau
oricare altă persoană interesată poate solicita Tribunalului Bucureşti decăderea din drepturi a
persoanelor autorizate de OSIM să folosească indicaţia geografică înregistrată.
(3)Sentinţa Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă se comunică OSIM de către persoana
interesată. OSIM radiază indicaţia geografică din Registrul indicaţiilor geografice şi publică
radierea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de două luni de la
comunicare.
 CAPITOLUL XIV:Apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice

Art. 97
(1)Deciziile OSIM privind cererile de înregistrare a mărcilor, precum şi cererile de
înregistrare privind indicaţiile geografice pot fi contestate la acest oficiu de partea interesată,
în termen de 30 de zile de la comunicare, cu plata taxei legale.
(2)Deciziile OSIM privind înscrierea transmiterilor de drepturi în Registrul mărcilor pot fi
contestate la acest oficiu de persoanele interesate, în termen de 30 de zile de la comunicare
sau, după caz, de la publicarea acestora.
(3)Contestaţiile formulate conform prevederilor alin. (1) şi (2) se soluţionează de o comisie
de contestaţii din cadrul Direcţiei juridice a OSIM, potrivit procedurii prevăzute în
regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Art. 98
Dacă înregistrarea unei mărci, reînnoirea înregistrării sau înscrierea unei modificări în
Registrul mărcilor a fost efectuată în mod evident din eroare materială, OSIM poate, în
termen de maximum două luni, cu începere de la data înregistrării sau de la data înscrierii,
după caz, să revoce motivat înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificării efectuate;
revocarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Art. 99
(1)Hotărârea comisiei de contestaţii, motivată, se comunică părţilor în termen de 3 luni de la
pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile
de la comunicare. Hotărârea Tribunalului Bucureşti este supusă numai apelului la Curtea de
Apel Bucureşti.
(2)Hotărârile pronunţate în cazurile prevăzute la art. 39, art. 57 lit. a) şi art. 96 pot fi atacate
cu apel.

Art. 100
Pentru procedurile derulate de OSIM potrivit prevederilor prezentei legi, părţile sau
reprezentaţii acestora desemnează o adresă oficială pentru toate comunicările cu OSIM.

Art. 101
(1)La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze acesteia actele,
documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
(2)În toate litigiile privind mărcile citarea titularilor este obligatorie.

Art. 102
(1)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte:
a)contrafacerea unei mărci;
b)punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă
înregistrată pentru produse identice ori similare;
c)punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că
produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de
origine.

(2)Prin contrafacerea unei mărci se înţelege realizarea sau utilizarea fără

consimţământul titularului de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn:
a)identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost
înregistrată;
b)care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau
asemănarea produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile
pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie,
incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;
c)identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care
marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea
semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele
mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
(3)Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea
lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi
importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.
(4)Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracţiuni dacă au fost săvârşite înainte de data
publicării mărcii.
(5)În cazul infracţiunii prevăzute la alin. (1) lit. a), împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 103
(1)Dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci ori unei indicaţii
geografice sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu
consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra
mărcii ori indicaţiei geografice face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că
această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei
judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.
(2)Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
a)interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de
proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi
completările ulterioare.
(3)Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă
privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
(4)Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt
utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.
Art. 104
Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 102, persoanele vinovate
pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Art. 105
(1)Instanţa va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente probatorii de care
dispune, pentru a dovedi că este deţinătorul dreptului ce a fost încălcat ori a cărui încălcare a
fost inevitabilă.
(2)În cazurile în care mijloacele de probă în susţinerea pretenţiilor reclamantului se află sub
controlul pârâtului, instanţa va putea să ordone ca probele să fie produse de către pârât, sub
condiţia garantării confidenţialităţii informaţiilor, potrivit legii.
(3)Instanţa poate dispune ca reclamantul să plătească toate daunele cauzate pârâtului ca
urmare a exercitării abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau indicaţia
geografică protejată.

Art. 106
Titularul mărcii sau, după caz, autoritatea publică centrală de specialitate implicată poate
solicita instanţei obligarea autorului încălcării dreptului la furnizarea de informaţii imediate
privind provenienţa şi circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, precum şi
informaţii despre identitatea fabricantului ori comerciantului, cantitatea de marfă fabricată,
livrată, primită sau comandată.

Art. 107
Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectării drepturilor asupra mărcilor şi
indicaţiilor geografice protejate aparţin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit
legii.

CAPITOLUL XV:Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

Art. 108
OSIM este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, unica autoritate care
asigură pe teritoriul României protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice, potrivit prezentei
legi.

Art. 109
În domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice, OSIM are următoarele atribuţii:
a)ia în evidenţă, examinează şi publică cererile de înregistrare a mărcii;
b)examinează mărcile înregistrate sau depuse spre înregistrare la Organizaţia Mondială a
Proprietăţii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la
Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia acestora pe teritoriul României;
c)ia în evidenţă şi publică cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă protecţie
acestora pe teritoriul României;
d)eliberează certificate de înregistrare a mărcilor;
e)eliberează certificate de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă dreptul de utilizare a
acestora;
f)organizează şi ţine Registrul mărcilor şi Registrul indicaţiilor geografice;
g)eliberează certificate de prioritate pentru mărci;
h)efectuează cercetări prealabile înregistrării unei mărci;
i)administrează, conservă şi dezvoltă colecţia naţională de mărci şi de indicaţii geografice şi
realizează baza de date informative în domeniu;
j)întreţine relaţii cu organe guvernamentale similare şi organizaţii regionale de proprietate
industrială; reprezintă România în organizaţii internaţionale de specialitate;
k)dezvoltă relaţii de cooperare cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală,
precum şi cu alte oficii de proprietate intelectuală pentru a promova convergenţa practicilor şi
a instrumentelor legate de examinarea şi înregistrarea mărcilor;
l)editează publicaţia oficială privind mărcile şi indicaţiile geografice ale produselor şi asigură
schimbul de publicaţii cu administraţiile naţionale similare străine şi cu organismele şi
organizaţiile internaţionale de profil;
m)informează Comisia Europeană cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate în scopul
transpunerii Directivei (UE) 2015/2.436 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16
decembrie 2015 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (reformare),
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 336 din 23 decembrie
2015;
n)îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege.

Art. 110
(1)În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege OSIM solicită şi prelucrează date cu
caracter personal.
(2)În sensul prezentei legi, prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează în
conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de
abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 119 din 4 mai 2016.

CAPITOLUL XVI:Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 111
(1)Cererile de înregistrare a mărcilor pentru care nu s-a luat o decizie până la data intrării în
vigoare a prezentei legi sunt supuse prevederilor acesteia.
(2)Până la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de
aplicare a acesteia*).
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).
Art. 112
(1)Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al
României, Partea I**).
_____
**)
Legea nr. 84/1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23
aprilie 1998.

(2)Pe aceeaşi dată se abrogă:

- Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în
Buletinul Oficial nr. 114 din 29 decembrie 1967;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 77/1968 privind aplicarea Legii nr. 28/1967, publicată
în Buletinul Oficial nr. 8 din 27 ianuarie 1968;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.057/1968 pentru aprobarea Regulamentului privind
compunerea, organizarea şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea litigiilor privind
mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai
1968;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2.508/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele legale privind invenţiile, inovaţiile şi raţionalizările, precum şi
mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 159 din 31
decembrie 1969;
- orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
*
Prezenta lege transpune Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
22 octombrie 2008 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (versiune
codificată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 299 din 8
noiembrie 2008.
-****-

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august 2020, care nu sunt încorporate
în forma republicată a Legii nr. 84/1998 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii
actului modificator:

"- Art. II

(1)Cererile de înregistrare a mărcilor şi cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice

depuse şi aflate în procedurile de examinare urmează procedurile prevăzute de legea în
vigoare la data depunerii spre înregistrare la OSIM.
(2)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi dispoziţiile pct. 26 ale art. I sunt
aplicabile şi mărcilor admise la înregistrare care nu au fost înscrise în Registrul mărcilor
pentru lipsa taxelor.***)
______

***)
Cu referire la art. 29, devenit art. 32 în forma republicată a Legii nr. 84/1998;

- Art. III

(1)Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României,

Partea I, cu excepţia dispoziţiilor art. I. pct. 47 referitoare la art. 471 lit. b)****) şi ale art. I pct.
51 referitoare la art. 491*****) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,
republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin
prezenta lege, care intră în vigoare la data de 14 ianuarie 2023.

_____
****)
Devenit art. 57 lit. b) în forma republicată a Legii nr. 84/1998;
*****)
Devenit art. 61 în forma republicată a Legii nr. 84/1998.

(2)În termen de două luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei legi,
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010, se va modifica în mod corespunzător.

Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2015/2436 a Parlamentului European şi a Consiliului

din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci
(reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 336 din 23
decembrie 2015."

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 856 din data de 18 septembrie 2020

Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor - REPUBLICARE

Legea 129/1992 din 2014.04.04

Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 4 aprilie 2014
Text consolidat

Intră în vigoare:
8 ianuarie 1993 An

Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor - REPUBLICARE

Dată act: 29-dec-1992
Emitent: Parlamentul

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 1
(1)Drepturile asupra desenelor şi modelelor sunt dobândite şi protejate în România prin
înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, denumit în continuare O.S.I.M., în
condiţiile prezentei legi.
(2)Prezenta lege se aplică desenelor şi modelelor ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări
de înregistrare în România ori care îşi produc efectele în România, ca urmare a unei protecţii
comunitare sau internaţionale.
(3)Străinii cu domiciliul sau sediul în afara teritoriului României beneficiază de prevederile
prezentei legi în condiţiile convenţiilor internaţionale privind desenele şi modelele, la care
România este parte.

Art. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii sau expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a)Aranjamentul de la Haga - Aranjamentul privind depozitul internaţional de desene şi
modele industriale, adoptat la Haga la 6 noiembrie 1925, cu modificările şi completările
ulterioare, la care România a aderat prin Legea nr. 44/1992;
b)autor - persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înţelegeri, care
a creat desenul sau modelul;
c)certificat de înregistrare - titlul de protecţie acordat de O.S.I.M. pentru desenele şi modelele
înregistrate;
d)desen sau model - aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două
sau trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii,
contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale ale produsului în sine şi/sau ornamentaţia
acestuia;
e)desen sau model comunitar - desenul sau modelul protejat în condiţiile Regulamentului nr.
6/2002/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 3 din 5 ianuarie
2002, de către Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă, cu efect pe întregul teritoriu al
Comunităţilor Europene;
f)detalii nesemnificative - acele elemente grafice sau de formă, care nu determină caracterul
individual al desenului sau modelului;
g)înregistrare - modul de dobândire a drepturilor asupra desenelor şi modelelor în temeiul
prezentei legi sau al convenţiilor internaţionale la care România este parte;
h)mandatar autorizat - persoana care exercită profesiunea de consilier în proprietate
industrială în condiţiile legii şi care poate reprezenta o parte interesată în procedurile în fata
O.S.I.M.;
i)produs - orice articol obţinut printr-un proces industrial sau artizanal, conţinând printre
altele şi elemente concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaje, forme de
prezentare, aranjamente, simboluri grafice, caractere tipografice; programele de calculator nu
sunt considerate produs;
j)produs complex - un produs compus din elemente multiple ce pot fi înlocuite de o manieră
care să permită dezasamblarea şi reasamblarea produsului;
k)solicitant - persoana fizică sau juridică ce solicită la O.S.I.M. înregistrarea, respectiv
eliberarea unui certificat de înregistrare a unui desen sau model;
l)titular - persoana fizică sau juridică căreia îi aparţin drepturile conferite prin înregistrarea
desenului sau modelului şi pentru care se eliberează certificatul de înregistrare.

Art. 3
(1)Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine autorului desenului sau
modelului ori succesorului său în drepturi, pentru desenele şi modelele create în mod
independent.
(2)În cazul în care mai multe persoane au creat în mod independent un desen sau model,
dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparţine persoanei care a depus prima
cererea de înregistrare.
(3)În cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte cu misiune
creativă sau de către salariaţi, în cadrul atribuţiilor de serviciu, dreptul aparţine persoanei care
l-a comandat.

Art. 4
Până la proba contrară, solicitantul este prezumat a avea dreptul la eliberarea certificatului de
înregistrare a desenului sau modelului.

Art. 5
(1)Drepturile asupra unui desen sau model dobândite conform prezentei legi nu prejudiciază
drepturile asupra desenelor sau modelelor neînregistrate, mărcilor şi altor semne distinctive,
brevetelor de invenţie şi modelelor de utilitate, caracterelor tipografice, topografiilor de
produse semiconductoare.
(2)Protecţia desenului sau modelului înregistrat în conformitate cu prezenta lege nu exclude
şi nu prejudiciază protecţia prin drept de autor a acestuia.

CAPITOLUL II:Condiţii pentru protecţia desenelor şi modelelor

Art. 6
(1)Obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model, în
sensul art. 2, este nou şi are un caracter individual.
(2)Un desen sau model este considerat nou dacă niciun desen ori model identic nu a fost făcut
public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată
prioritatea, înaintea datei de prioritate.
(3)Se consideră că desenele sau modelele sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice
diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative.
(4)Se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o
produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea
utilizator de orice desen ori model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de
înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.
(5)La evaluarea caracterului individual trebuie să se ia în considerare gradul de libertate a
autorului în elaborarea desenului sau modelului.
(6)Dacă un desen sau model aplicat la un produs ori încorporat într-un produs
constituie o parte componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou şi
având caracter individual numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)partea componentă, odată încorporată în produsul complex, rămâne vizibilă pe durata
utilizării normale a acestuia; utilizare normală înseamnă utilizarea de către beneficiar, fără a
include întreţinerea sau reparaţiile;
b)caracteristicile vizibile ale părţii componente îndeplinesc ele însele condiţiile privind
noutatea şi caracterul individual.

Art. 7
(1)În sensul aplicării art. 6, se consideră că un desen sau model a fost făcut public dacă a fost
publicat ori dezvăluit în alt mod, expus, utilizat în comerţ, cu excepţia situaţiilor în care
aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil şi în cadrul activităţii obişnuite, să devină
cunoscute cercurilor specializate din sectorul în cauză care acţionează în cadrul Uniunii
Europene înainte de data de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost invocată o
prioritate, înaintea datei de prioritate. Cu toate acestea, nu se va considera că desenul sau
modelul a fost făcut public pentru simplul motiv că a fost dezvăluit unei terţe persoane în
condiţii explicite sau implicite de confidenţialitate.
(2)În aplicarea art. 6 alin. (2) şi (4), divulgarea nu este luată în considerare dacă desenul
sau modelul pentru care se solicită protecţie a fost făcut public:
a)de către autor sau succesorul său în drepturi ori de către un terţ pe baza informaţiilor
furnizate sau actelor îndeplinite de autor sau succesor;
b)în perioada de 12 luni precedând data de depozit a cererii de înregistrare sau, dacă o
prioritate este revendicată, la data de prioritate.
(3)Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în situaţia în care desenul sau modelul a fost făcut
public, ca urmare a unui abuz în legătură cu autorul sau succesorul său.

Art. 8
(1)Desenul sau modelul care este determinat exclusiv de o funcţie tehnică nu poate fi
înregistrat.
(2)Nu poate fi înregistrat un desen sau model care trebuie reprodus în forma şi la
dimensiunile exacte, pentru a permite ca produsul în care acesta este încorporat sau căruia îi
este aplicat să fie conectat mecanic ori amplasat, în jurul sau pe un alt produs, astfel încât
fiecare produs să îşi poată îndeplini funcţia proprie.
(3)Poate fi înregistrat un desen sau model care permite asamblări sau conexiuni multiple între
produsele interschimbabile în cadrul unui sistem modular.

Art. 9
Sunt excluse de la protecţie desenele sau modelele contrare ordinii publice sau bunelor
moravuri.

CAPITOLUL III:Înregistrarea şi eliberarea titlului de protecţie

Art. 10
(1)Cererea de înregistrare a unui desen sau model trebuie să cuprindă:
a)solicitarea de înregistrare a desenului sau modelului;
b)datele de identificare a solicitantului;
c)numărul de desene sau modele pentru care se solicită protecţia;
d)indicarea produselor în care este încorporat desenul sau modelul, dacă este cazul;
e)descrierea elementelor noi, caracteristice desenului sau modelului pentru care se solicită
protecţia, aşa cum apar în reprezentările grafice depuse;
f)numele autorilor sau o declaraţie pe răspunderea solicitantului că autorii au renunţat la
dreptul de a fi menţionaţi în cerere şi/sau în publicaţiile desenului sau modelului;
g)reprezentările grafice ale desenului sau modelului, în 3 exemplare.

(2)Cererea de înregistrare mai poate conţine, după caz, şi alte elemente care nu
condiţionează data depozitului reglementar:
a)datele de identificare a mandatarului autorizat, în cazul în care acesta a fost desemnat în
cererea de înregistrare;
b)actele de prioritate, în cazul în care se invocă una dintre priorităţile prevăzute la art. 16 şi
17;
c)solicitarea amânării publicării;
d)procura de reprezentare în faţa O.S.I.M.;
e)declaraţia indicând informaţiile care, după cunoştinţa solicitantului, permit să se
dovedească îndeplinirea condiţiilor de acordare a protecţiei desenului sau modelului pentru
care se solicită înregistrarea.

Art. 11
(1)Reprezentările grafice trebuie să redea complet desenul sau modelul care face obiectul
cererii de înregistrare, astfel încât caracteristicile sale estetice să fie evidenţiate. În caz
contrar, cererea de înregistrare se respinge. Reprezentările grafice trebuie să fie de o calitate
suficientă, pentru ca toate detaliile desenului sau modelului să fie evidenţiate şi publicarea să
fie posibilă.
(2)În cazul unui desen, reprezentările grafice pot fi însoţite de 3 specimene.
(3)Nu se admit la înregistrare desene sau modele reprezentate grafic în mod schematic sau de
principiu.

Art. 12
(1)Cererea de înregistrare şi descrierea, prezentate conform art. 10 şi redactate în limba
română, însoţite de reprezentările grafice ale desenului sau modelului ori, după caz, de
specimene, se depun la O.S.I.M. şi constituie depozitul reglementar.
(2)O.S.I.M. înregistrează cererea dacă sunt depuse minimum următoarele: o cerere care să
conţină solicitarea de înregistrare a desenului sau modelului, datele de identificarea
solicitantului şi reprezentările grafice sau specimenele, într-un exemplar.
(3)Dacă în termen de două luni de la data depunerii cererii de înregistrare conform alin. (2)
nu sunt depuse completările necesare pentru constituirea depozitului reglementar conform
alin. (1), cererea de înregistrare se respinge.
(4)Data depozitului reglementar este data la care au fost depuse documentele prevăzute la
alin. (2) sau data care rezultă din tratatele ori convenţiile privind desenele sau modelele la
care România este parte.
(5)Cererea de înregistrare având dată de depozit se înscrie în Registrul cererilor depuse.
(6)Registrul cererilor depuse poate să fie realizat atât pe format hârtie, cât şi în format
electronic.

Art. 13
(1)În procedurile în faţa O.S.I.M. solicitantul înregistrării sau succesorul său în drepturi poate
fi reprezentat de un consilier în proprietate industrială autorizat.
(2)Pentru persoanele care nu au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, reprezentarea
conform alin. (1) este obligatorie, cu excepţia depunerii cererii.

Art. 14
(1)Un depozit multiplu poate cuprinde mai multe desene sau modele ale aceleiaşi categorii de
produse, în conformitate cu clasificarea internaţională a desenelor şi modelelor.
(2)Desenele şi modelele care fac obiectul unui depozit multiplu trebuie să satisfacă o regulă
de unitate de concepţie, de unitate de producţie sau de unitate de utilizare ori trebuie să
aparţină aceluiaşi ansamblu sau aceleiaşi compoziţii de articole.

Art. 15
Depozitul reglementar asigură solicitantului un drept de prioritate, cu începere de la data
constituirii acestuia, faţă de orice alt depozit ulterior privind acelaşi desen sau model.

Art. 16
(1)Persoanele fizice sau persoanele juridice ale statelor părţi la convenţiile la care România
este parte beneficiază de un drept de prioritate de 6 luni, cu începere de la data primului
depozit, dacă solicită protecţia în acest termen, pentru acelaşi desen sau model.
(2)Se recunoaşte un drept de prioritate de 6 luni, întemeiat pe un depozit de model de
utilitate.

Art. 17
Dacă solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale
oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale,
semnată la Paris la data de 22 noiembrie 1928, ratificată de România prin Legea nr.
246/1930, cu modificările şi completările ulterioare, organizată pe teritoriul României sau
într-un stat membru al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma
revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, şi dacă o cerere de înregistrare a desenului sau
modelului sub care au fost prezentate aceste produse a fost depusă la O.S.I.M. într-un termen
de 6 luni de la data prezentării în expoziţie, solicitantul va beneficia de un drept de prioritate
de la data introducerii produsului în expoziţie; această perioadă nu prelungeşte termenul de
prioritate prevăzut la art. 16.

Art. 18
Priorităţile prevăzute la art. 16 şi 17 sunt recunoscute dacă sunt invocate odată cu depunerea
cererii şi dacă în termen de 3 luni de la data depunerii cererii se confirmă prin acte de
prioritate.

Art. 19
(1)Cererile de înregistrare depuse la O.S.I.M. vor fi supuse unei examinări preliminare
din care să rezulte;
a)îndeplinirea condiţiilor de formă ale cererii, prevăzute la art. 10 alin. (1);
b)îndeplinirea condiţiilor prescrise pentru reprezentările grafice, prevăzute la art. 11;
c)îndeplinirea condiţiilor prescrise pentru celelalte documente sau acte anexate la cerere,
prevăzute la art. 10 alin. (2);
d)achitarea taxelor în termenul şi cuantumul prevăzute de lege.
(2)În cazul în care neregularităţile nu sunt remediate în termenul acordat de O.S.I.M., cererea
se va respinge sau, după caz, nu se va recunoaşte prioritatea.
(3)Dacă se constată neregularităţi, acestea se notifică solicitantului, acordându-i-se un termen
necesar pentru remedieri.
(4)Cererile care nu îndeplinesc condiţiile de depozit multiplu se vor diviza de către solicitant
la cererea O.S.I.M.
(5)Solicitantul are obligaţia să divizeze cererea în termenul acordat de O.S.I.M., constituind
câte un depozit reglementar pentru fiecare grup de desene sau modele care îndeplinesc
condiţiile prevăzute la art. 14.
(6)În cazul în care solicitantul nu divizează cererea în termenul acordat, O.S.I.M. divizează
din oficiu cererea în mai multe cereri divizate şi va lua în examinare numai prima cerere,
respingându-le pe celelalte.
(7)Cererile divizate nu pot fi depuse decât pentru elementele care nu depăşesc conţinutul
cererii iniţiale. Cererile divizate sunt considerate ca fiind depuse la data de depozit a cererii
iniţiale.

Art. 20
(1)Cererea de înregistrare a desenului sau modelului, precum şi reproducerea, fotografia sau
reprezentarea grafică a acestuia se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al
O.S.I.M., în format electronic, în termen de maximum 4 luni de la data constituirii
depozitului reglementar, în alb-negru sau, la cerere, în culori.
(2)Publicarea prevăzută la alin. (1) poate fi amânată, la cererea solicitantului, pe o perioadă
care nu poate depăşi 30 de luni, calculată de la data depunerii cererii sau de la data priorităţii,
când aceasta a fost invocată.
(3)Publicarea cererilor internaţionale de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale
este considerată o publicare conform alin. (1).

Art. 21
(1)Persoanele interesate pot face opoziţii scrise la O.S.I.M. privind cererea de înregistrare a
desenului sau modelului, în termen de două luni de la data publicării acestuia, pentru
motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).
(2)O.S.I.M. notifică solicitantului cererii opoziţia formulată, indicând numele persoanei care
a formulat-o, precum şi motivele opoziţiei privind înregistrarea desenului sau modelului.
(3)În termen de două luni de la data notificării opoziţiei, solicitantul poate prezenta punctul
său de vedere.
(4)Opoziţia formulată cu privire la cererea de desen sau model publicată se soluţionează de
către o comisie din cadrul Serviciului desene şi modele în termen de 3 luni de la depunere.
Comisia emite un raport de admitere sau de respingere a opoziţiei, care va fi avut în vedere la
examinarea de fond.
(5)Soluţionarea opoziţiei poate fi suspendată în următoarele situaţii:
a)când se bazează pe o cerere de înregistrare a unui desen sau model, până la luarea unei
hotărâri cu privire la aceasta;
b)desenul sau modelul opus face obiectul unei acţiuni în anulare, până la soluţionarea
definitivă a cauzei.

Art. 22
(1)Cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor se examinează de către Comisia de
examinare a desenelor şi modelelor. Comisia hotărăşte, după caz, înregistrarea sau
respingerea desenului sau modelului, în termen de 12 luni de la data publicării cererii, ori
poate lua act de renunţarea la cerere sau de retragerea acesteia. Comisia va lua hotărârea de
înregistrare a desenului sau modelului pe baza unui raport de examinare şi în conformitate cu
prevederile art. 2, 6 şi 7.
(2)Înregistrarea desenelor sau modelelor se face în Registrul desenelor şi modelelor şi se
publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M.
(3)Cererea de înregistrare a unui desen sau model va fi respinsă sau înregistrarea va fi
anulată pentru următoarele motive:
a)nu sunt îndeplinite prevederile art. 2, 6 şi 7;
b)obiectul cererii se încadrează în prevederile art. 8 şi 9;
c)încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice alt
drept de proprietate industrială protejat;
d)constituie o utilizare improprie a oricăruia dintre obiectele menţionate în lista cuprinsă în
art. 6 ter din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită
la Stockholm la 14 iulie 1967, la care România a aderat prin Decretul nr. 1.177/1968, sau o
utilizare abuzivă a emblemelor şi stemelor, altele decât cefe menţionate în art. 6 tar din
convenţie;
e)solicitantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la înregistrarea desenului sau
modelului în sensul art. 3;
f)desenul sau modelul este în conflict cu un desen sau model anterior care a făcut obiectul
unei divulgări publice după data de depozit a cererii de înregistrare sau după data de
prioritate, dacă o prioritate este revendicată, şi care este protejat de la o dată anterioară prin
înregistrarea unui desen sau model comunitar ori printr-o cerere de înregistrare a unui desen
sau model comunitar, sau prin înregistrarea unui desen sau model în România ori printr-o
cerere de obţinere a protecţiei în România;
g)desenul sau modelul foloseşte un semn distinctiv ce conferă titularului semnului dreptul de
a interzice această utilizare.
(4)Când un desen sau model a fost respins la înregistrare ori când un drept asupra unui desen
sau model a fost declarat nul în temeiul alin. (3), desenul sau modelul poate fi înregistrat ori
dreptul asupra desenului poate fi menţinut într-o formă modificată, dacă în acea formă
cerinţele de protecţie vor fi îndeplinite, iar identitatea desenului sau modelului va fi păstrată,
înregistrarea sau menţinerea într-o formă modificată poate să includă înregistrarea însoţită de
o renunţare parţială din partea deţinătorului dreptului asupra desenului sau modelului ori de
înregistrarea în Registrul desenelor şi modelelor a hotărârii judecătoreşti a instanţei care a
pronunţat nulitatea parţială a dreptului asupra desenului sau modelului.
(5)Dreptul asupra unui desen poate fi declarat nul chiar după ce a expirat sau s-a renunţat la
el.
(6)În examinarea cererii, se vor lua în considerare fondul documentar de desene şi modele
existent la O.S.I.M., înregistrările internaţionale de desene şi modele la Organizaţia Mondială
a Proprietăţii Intelectuale, desenele/modelele comunitare, precum şi orice alte documente
relevante pentru procedurile de examinare depuse de persoanele interesate. În procedurile de
examinare, O.S.I.M. poate solicita orice completări necesare, iar în cazul desenelor, chiar
specimene.
(7)Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi cererilor internaţionale depuse conform
Aranjamentului de la Haga, care îşi extind efectele lor în România, în afară de cazul în care
nu se prevede altfel.

Art. 23
Dacă înregistrarea unui desen sau model, reînnoirea înregistrării acestuia sau înscrierea unei
modificări în Registrul de desene şi modele a fost afectată, în mod evident, din eroare
materială, O.S.I.M. poate, în termen de 3 luni cu începere de la data înregistrării sau de la
data înscrierii, să revoce înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificării efectuate.
Hotărârea de revocare, motivată, se comunică persoanelor interesate în termen de 30 de zile.

Art. 24
(1)Hotărârile privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului pot fi contestate, în
scris şi motivat, la O.S.I.M., în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2)Contestaţia va fi examinată, în termen de cel mult 3 luni de la depunerea contestaţiei,
de către Comisia de contestaţii din Departamentul de apeluri al O.S.I.M.*)
_________
*)
Organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci sunt reglementate de
Hotărârea Guvernului nr. 573/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
345 din 11 septembrie 1998, cu modificările ulterioare.

Art. 25
(1)Hotărârea Comisiei de contestaţii se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la
pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile
de la comunicare. Hotărârea este supusă numai apelului.
(2)Hotărârile Comisiei de contestaţii rămase definitive se publică în Buletinul oficial de
proprietate industrială al O.S.I.M., în termen de 60 de zile de la pronunţarea hotărârii.
(3)În faţa Comisiei de contestaţii părţile se pot prezenta personal sau pot fi reprezentate prin
avocat, prin consilier juridic sau printr-un consilier în proprietate industrială autorizat.

Art. 26
Toate hotărârile luate în cadrul O.S.I.M. vor fi motivate.

Art. 27
Eliberarea certificatelor de înregistrare de desene sau modele de către O.S.I.M. se face în
temeiul hotărârilor de admitere a cererii de înregistrare a desenelor sau modelelor, în termen
de 30 de zile de la data la care hotărârea de admitere a rămas definitivă şi irevocabilă.

Art. 28
(1)Procedurile privind cererile de înregistrare de desene şi modele şi certificatele de
înregistrare sunt supuse taxelor, în cuantumul şi la termenele stabilite conform legii. Taxele
se plătesc în contul O.S.I.M.
(2)Taxele datorate de persoanele fizice şi persoanele juridice cu domiciliul sau, după caz, cu
sediul în străinătate se plătesc în valută în contul O.S.I.M.
(3)Neplata taxelor la termenele legale atrage neefectuarea procedurii respective sau
respingerea cererii de înregistrare a desenului ori modelului.

Art. 29
(1)Solicitantul sau titularul certificatului de înregistrare care, din motive de forţă majoră, nu a
putut să respecte un termen privind procedurile în faţa O.S.I.M. este repus în termen, dacă
prezintă o cerere motivată, în termen de 60 de zile de la încetarea cauzei care l-a împiedicat
să acţioneze, dar nu mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în următoarele situaţii:
a)invocarea priorităţii conform art. 16-18;
b)plata taxelor de înregistrare şi publicare;
c)înregistrarea unei opoziţii conform art. 21;
d)formularea contestaţiilor conform art. 24.
(3)Cererea de repunere în termen va fi însoţită de dovada privind plata taxei legale.

CAPITOLUL IV:Drepturi şi obligaţii

Art. 30
Pe întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau modelelor, titularul are un drept
exclusiv de a le utiliza şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă parte care nu dispune de
consimţământul său. Titularul are dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără
consimţământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea
spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul
sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în
aceste scopuri.

Art. 31
(1)Întinderea protecţiei este determinată de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor
înregistrate.
(2)Protecţia acordată unui desen sau model în baza prezentei legi se extinde la orice desen
sau model care nu produce o impresie vizuală globală diferită asupra unui utilizator avizat.
(3)La stabilirea sferei de protecţie se ia în considerare gradul de libertate a autorului în
realizarea desenului sau modelului.

Art. 32
Drepturile conferite la art. 30 nu se exercită în privinţa:
a)actelor efectuate exclusiv în scop personal şi necomercial, experimental, de cercetare sau
învăţământ, cu condiţia ca aceste acte să nu prejudicieze exploatarea normală a desenelor sau
modelelor şi să se menţioneze sursa;
b)activităţilor de reproducere în domeniul cercetării sau învăţământului, în scopul citării ori
predării, cu condiţia ca aceste activităţi să fie compatibile cu practica comercială loială, să nu
aducă atingere în mod nedrept exploatării normale a desenului sau modelului şi ca sursa să fie
menţionată:
c)echipamentelor aflate pe vehicule de transport maritim sau aerian înregistrate într-o altă
ţară, atunci când acestea intră temporar pe teritoriul României, ori importului de piese de
schimb şi accesorii în scopul reparării acestor vehicule sau al executării de reparaţii pe aceste
vehicule;
d)folosirii sau luării măsurilor efective şi serioase de folosire a desenelor sau modelelor de
către terţi, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului şi revalidarea
certificatului;
e)folosirii desenului sau modelului cu bună-credinţă, în perioada cuprinsă între data publicării
decăderii din drepturi a titularului şi data publicării dreptului restabilit.

Art. 33
Drepturile decurgând din înregistrarea desenului sau modelului nu se vor putea exercita în
cazul introducerii pe piaţa comunitară a produselor în care sunt încorporate desene sau
modele protejate ori la care acestea se aplică, introduse pe piaţă anterior de către titularul
certificatului de înregistrare sau cu consimţământul acestuia.

Art. 34
(1)Începând cu data publicării cererii persoana fizică sau persoana juridică îndreptăţită la
eliberarea certificatului de înregistrare beneficiază provizoriu de aceleaşi drepturi conferite în
conformitate cu prevederile art. 30, până la eliberarea certificatului de înregistrare, cu
excepţia cazurilor în care cererea de înregistrare a fost respinsă sau retrasă.
(2)Încălcarea prevederilor alin. (1) atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire
potrivit dreptului comun; titlul pentru plata despăgubirilor se poate executa numai după
eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului.

Art. 35
(1)Perioada de valabilitate a unui certificat de înregistrare a desenului sau modelului este de
10 ani de la data constituirii depozitului reglementar şi poate fi reînnoită pe 3 perioade
succesive de 5 ani.
(2)Pe întreaga perioadă de valabilitate a certificatului, titularul este obligat la plata taxelor de
menţinere în vigoare a acestuia.
(3)O.S.I.M. acordă un termen de graţie de cel mult 6 luni pentru plata taxelor de menţinere în
vigoare, pentru care se percep majorări.
(4)Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturi.
(5)Decăderea titularului din drepturi se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială
al O.S.I.M.
(6)În cazul decăderii din drepturi a titularului, acesta poate solicita la O.S.I.M. revalidarea
certificatului de înregistrare, în termen de 6 luni de la data decăderii, pentru motive
temeinice.

Art. 36
Dreptul exclusiv de exploatare decurgând din înregistrarea desenului sau modelului încetează
în următoarele situaţii:
a)la expirarea perioadei de valabilitate;
b)prin anularea certificatului de înregistrare;
c)prin decăderea titularului din drepturi;
d)prin renunţarea titularului certificatului de înregistrare.

Art. 37
- Titularii certificatelor de înregistrare a desenelor sau modelelor pot menţiona pe produse
semnul D, respectiv litera "D" majusculă, înscrisă într-un cerc, însoţită de numele titularului
sau de numărul certificatului.

Art. 38
(1)Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, drepturile
care decurg din cererea de înregistrare a desenului sau modelului, precum şi drepturile
născute din înregistrare sunt transmisibile în tot sau în parte.
(2)Transmiterea se poate face pe cale succesorală, prin cesiune sau licenţă.
(3)Transmiterea se înscrie la O.S.I.M. în Registrul desenelor şi modelelor şi produce efecte
faţă de terţi numai de la data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială al
O.S.I.M. a menţiunii de transmitere.
(4)Înscrierea transmiterii de drepturi asupra desenelor sau modelelor aflate în litigiu se
suspendă până la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti cu privire la acestea.

Art. 39
(1)Autorul, titular al certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, beneficiază de
drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract cu persoanele care exploatează desenul sau
modelul.
(2)În cazul încheierii unui contract de cesiune, drepturile patrimoniale ale autorului se
stabilesc în acest contract.
Art. 40
Cererile internaţionale făcute în conformitate cu Aranjamentul de la Haga se depun la
Organizaţia Mondială a Proprietăţii intelectuale, direct sau prin intermediul O.S.I.M.

Art. 41
(1)Autorul are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în certificatul de
înregistrare eliberat, precum şi în orice acte sau publicaţii privind desenul sau modelul.
(2)Datele din certificatul de înregistrare se înscriu în carnetul de muncă.

Art. 42
(1)Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei
persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).
(2)Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de înregistrare şi se
judecă de către Tribunalul Bucureşti.
(3)Hotărârea de anulare se înregistrează la O.S.I.M. şi se publică în termen de maximum două
luni de la data înregistrării acesteia.

Art. 43
Litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului, calitatea de titular al
certificatului de înregistrare, cele cu privire la drepturile patrimoniale născute din contractele
de cesiune sau licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit dreptului comun.

CAPITOLUL V:Desenele şi modelele comunitare

Art. 44
Desenele şi modelele comunitare beneficiază de protecţie pe teritoriul României, în baza
Regulamentului nr. 6/2002/CE privind desenele şi modelele comunitare, publicat în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002.

Art. 45
Cererile de desene şi modele comunitare pot fi depuse direct la Oficiul pentru Armonizare în
Piaţa Internă sau prin intermediul O.S.I.M.

Art. 46
Când o cerere de desen sau model comunitar este depusă la O.S.I.M. În temeiul art. 35 din
Regulamentul nr. 6/2002/CE, O.S.I.M. înscrie data primirii pe cerere, şi, fără să procedeze la
examinare, o transmite la Oficiul comunitar în termen de două săptămâni, cu plata unei taxe
de transmitere în cuantum de 70 de lei.

Art. 47
Litigiile având ca obiect desene sau modele comunitare, pentru care Regulamentul nr.
6/2002/CE atribuie competenţa tribunalelor de desene şi modele comunitare în sensul art. 80
alin. (1) din regulament, sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti, care soluţionează
cauzele în primă instanţă.

CAPITOLUL VI:Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci în domeniul

protecţiei desenelor şi modelelor

Art. 48
O.S.I.M. este organul guvernamental de specialitate, cu autoritate unică pe teritoriul
României, care asigură protecţia desenelor şi modelelor.

Art. 49
O.S.I.M. are următoarele atribuţii în domeniul protecţiei desenelor şi modelelor:
a)acordă protecţie prin eliberarea certificatului de înregistrare a desenelor şi modelelor;
b)este depozitarul Registrului cererilor depuse şi al Registrului desenelor şi modelelor;
c)efectuează, la cerere, cercetări documentare privind desenele şi modelele publicate şi
servicii de mediere;
d)întreţine relaţii cu organizaţiile guvernamentale similare şi cu organizaţiile internaţionale de
specialitate la care România este membră;
e)informează Comisia Europeană cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate în scopul
transpunerii dispoziţiilor Directivei 98/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
13 octombrie 1998 privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale;
f)acordă, la cerere, asistenţă în domeniul proprietăţii industriale, organizează cursuri de
instruire pentru specialiştii în domeniu;
g)editează şi publică periodic în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M. date
privitoare la desene şi modele.

CAPITOLUL VII:Răspunderi şi sancţiuni

Art. 50
(1)Însuşirea fără drept, în orice mod, a calităţii de autor al desenului ori modelului constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 51
În cazul în care, printr-o hotărâre judecătorească, se stabileşte că o altă persoană decât cea
care figurează în cererea de înregistrare sau în certificatul de înregistrare este îndreptăţită la
eliberarea certificatului de înregistrare, O.S.I.M. eliberează certificatul de înregistrare
persoanei îndreptăţite şi publică schimbarea titularului.

Art. 52
(1)Săvârşirea fără drept a oricărui act prevăzut la art. 30, după data înregistrării desenului sau
modelului, constituie infracţiunea de contrafacere şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani ori cu amendă.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 53
(1)Dacă titularul unui desen ori model înregistrat sau orice altă persoană care exercită dreptul
de proprietate industriala cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul de
proprietate industrială asupra desenului sau modelului face obiectul unei acţiuni ilicite,
actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat,
poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.
(2)Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
a)interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de
proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi
completările ulterioare.
(3)Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă
privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
(4)Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt
utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.

Art. 54
Autorităţile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului desenului sau
modelului înregistrat, suspendarea vămuirii la importul mărfurilor, în cazurile prevăzute la
art. 53, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

Art. 55
Certificatele de înregistrare a desenelor şi modelelor în vigoare reprezintă active necorporale
şi pot fi înregistrate în patrimoniul titularului, persoană juridică.

Art. 56
(1)La cererea instanţei judecătoreşti, O.S.I.M. este obligat să înainteze actele, documentele şi
informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
(2)În toate litigiile privind desenele şi modelele citarea titularilor este obligatorie.
*
Prezenta lege*) transpune dispoziţiile Directivei 98/71/CE privind protecţia juridică a
desenelor şi modelelor comunitare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L
nr. 289 din 28 octombrie 1998, şi creează cadrul juridic necesar aplicării directe, de la data
aderării României la Uniunea Europeană, a Regulamentului nr. 6/2002/CE privind desenele şi
modelele comunitare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 3 din 5
ianuarie 2002.
_________
*)
Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare este prevăzută în Legea nr. 280/2007
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 129/1992, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 729 din 26 octombrie 2007.
-****-

_________
*)
Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare.

Legea nr. 129/1992 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876
din 20 decembrie 2007 şi ulterior a mai fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 242 din data de 4 aprilie 2014

Ordonanță de urgență 25/2019 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de
afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi
divulgării ilegale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Ordonanță de urgență 25/2019 din 2019.04.19

Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 19 aprilie 2019

Intră în vigoare:
19 aprilie 2019 An

Ordonanță de urgență 25/2019 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de

afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi
divulgării ilegale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Dată act: 18-apr-2019
Emitent: Guvernul

Având în vedere necesitatea imediată de adoptare la nivel naţional a cadrului normativ care să
asigure protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate, care constituie
secrete comerciale, prin stabilirea mecanismelor adecvate de asigurare a accesului la o
instanţă, de dispunere de către aceasta a măsurilor provizorii şi asigurătorii, de oferire a
posibilităţii obţinerii de reparaţii sau a sancţionării în cazul dobândirii, utilizării sau divulgării
ilegale a informaţiilor care constituie secrete comerciale,

în vederea asigurării respectării de către România a obligaţiei de transpunere în legislaţia

naţională a Directivei (UE) 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie
2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete
comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale,

având în vedere expirarea termenului de transpunere, există riscul ca, în cazul neîndeplinirii
obligaţiei de comunicare de către România a măsurilor naţionale de transpunere, Comisia
Europeană să declanşeze, în temeiul art. 258 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene,
o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, infringement, cu consecinţa impunerii de
penalităţi financiare, calculate pe zi de întârziere,

în scopul asigurării posibilităţii legale pentru persoanele prejudiciate de exercitare a acţiunilor

în justiţie pentru asigurarea protecţiei juridice a informaţiilor comerciale secrete în cazul
dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale,
având în vedere faptul că lipsa unui cadru normativ consolidat de reglementare a protecţiei
secretelor comerciale şi a mecanismelor procedurale apte să îndeplinească acest obiectiv
reduce semnificativ stimulentele întreprinderilor de a desfăşura activităţi economice legate de
inovare, de cooperare în materie de cercetare sau în materie de producţie, de externalizare sau
de investiţii,

întrucât absenţa unei reglementări uniforme în materie de protecţie a secretelor comerciale

poate avea ca efect creşterea riscului dobândirii şi utilizării ilegale a acestora, ceea ce
conduce la o alocare ineficientă a capitalurilor destinate dezvoltării, inovării cu potenţial de
stimulare a creşterii economice, prin majorarea cheltuielilor necesare compensării unei
protecţii juridice insuficiente sau ineficiente,

având în vedere faptul că menţinerea unui cadru normativ diferit în raport cu celelalte state
membre ale Uniunii Europene afectează dreptul deţinătorilor legitimi ai secretelor comerciale
pe teritoriul României de a beneficia de o protecţie juridică corespunzătoare, creând astfel un
climat de incertitudine juridică, cu afectarea în mod negativ a siguranţei investiţiilor şi a
posibilităţii de dezvoltare economică a întreprinderilor,

având în vedere necesitatea întăririi capacităţii organizaţionale a autorităţii de concurenţă în

vederea îndeplinirii atribuţiilor de corespondent naţional, alături de Ministerul Economiei, în
relaţia cu Comisia Europeană şi cu celelalte state membre legate de aplicarea prezentei
ordonanţe de urgenţă, precum şi pentru completarea atribuţiilor în sensul efectuării de analize
în vederea identificării barierelor de natură a afecta libera concurenţă, prin restrângerea sau
împiedicarea accesului operatorilor economici pe piaţa naţională sau a operatorilor economici
români pe piaţa unică europeană,

ţinând cont de recentele evoluţii la nivel european în domeniul concurenţei, respectiv de

recenta adoptare a Directivei (UE) 2019/1 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11
decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre
astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării
corespunzătoare a pieţei interne, prin care se doreşte consolidarea competenţelor autorităţilor
naţionale de concurenţă, propunând, în acest sens, noi norme care să abiliteze autorităţile de
concurenţă din statele membre să aplice cu mai multă eficacitate normele europene antitrust,
prevăzându-se, în acest scop, şi necesitatea garantării faptului că acestea dispun de toate
instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor, printre acestea numărându-se şi
dispunerea de o capacitate financiară şi umană corespunzătoare.

Comisia Europeană a notificat autorităţilor române, în data de 20 iulie 2018, Scrisoarea cu

privire la punerea în întârziere pentru necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a
Directivei (UE) 2016/943, procedură care face obiectul Cauzei 2018/0224.

La solicitarea statului român, termenul pentru comunicarea măsurilor de transpunere a

directivei sus-menţionate a fost prelungit cu două luni, respectiv până la data de 20 noiembrie
2018.
Este esenţial ca, în cazul necomunicărilor, autorităţile române să depună toate diligentele în
vederea transpunerii Directivei (UE) 2016/943 şi să notifice Comisiei măsurile de
transpunere, înainte de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Comisia Europeană a atras, totodată, atenţia asupra sancţiunilor financiare pe care le poate
impune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 260 alin. (3) din TFUE, dacă va
fi sesizată în legătură cu neîndeplinirea de către România a obligaţiei de comunicare a
măsurilor naţionale de transpunere a directivei adoptate în temeiul unei proceduri legislative.
Amenda prin care se sancţionează comportamentul statului pentru netranspunerea unei
directive înainte de sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit comunicării
Comisiei [C (2016)5091], reprezintă o sumă forfetară care, în cazul României, este de
minimum 1.849.000 euro.

Întrucât aceste împrejurări constituie elemente extraordinare care impun intervenţia

legislativă,

întrucât lipsa intervenţiei legislative generează prelungirea stării de incertitudine juridică cu

impact negativ asupra siguranţei investiţiilor şi a posibilităţii de dezvoltare economică a
întreprinderilor, a creşterii economice, a competitivităţii sau a capacităţii de inovare a
companiilor, cu efecte negative asupra interesului public,

ţinând cont de faptul că nepromovarea proiectului de act normativ poate avea consecinţe
negative asupra beneficiului public generat de faptul că protecţia secretelor comerciale are ca
efect direct protejarea dreptului de proprietate al întreprinderilor, permiţând acestora să obţină
valoare adăugată din propriile creaţii şi inovaţii, devenind astfel deosebit de importante
pentru competitivitatea acestora, cu efect de multiplicare în economie,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general şi constituie o

situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1: Obiectul şi domeniul de aplicare

(1)Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează normele de protecţie împotriva dobândirii,
utilizării şi divulgării ilegale a secretelor comerciale.
(2)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu aduce atingere:
a)exercitării dreptului la libertatea de exprimare şi de informare, astfel cum este prevăzut în
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, denumită în continuare Carta, inclusiv
respectarea libertăţii şi pluralismului mijloacelor de informare în masă;
b)aplicării normelor naţionale sau ale Uniunii Europene care le impun deţinătorilor de secrete
comerciale să divulge informaţii, inclusiv secrete comerciale, din raţiuni de interes public,
publicului ori autorităţilor administrative sau judiciare în vederea exercitării atribuţiilor
autorităţilor respective;
c)aplicării normelor naţionale sau ale Uniunii Europene care impun sau permit instituţiilor şi
organelor Uniunii Europene sau autorităţilor publice naţionale să divulge informaţiile
furnizate de societăţi pe care respectivele instituţii, organe sau autorităţi le deţin în temeiul
obligaţiilor şi prerogativelor stabilite de dreptul intern sau al Uniunii Europene şi în
conformitate cu acestea;
d)autonomiei partenerilor sociali şi dreptului acestora de a încheia acorduri colective, în
conformitate cu dreptul Uniunii Europene şi legislaţia şi practicile naţionale.
(3)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu constituie temei pentru limitarea mobilităţii
angajaţilor. În special, în legătură cu exercitarea acestei mobilităţi, prezenta ordonanţă
de urgenţă nu oferă niciun temei pentru:
a)limitarea utilizării de către angajaţi a informaţiilor care nu constituie secret comercial, astfel
cum este definit la art. 2 lit. a);
b)limitarea utilizării de către angajaţi a experienţei şi a competenţelor dobândite în mod onest
ca urmare a desfăşurării normale a activităţii lor profesionale;
c)impunerea oricărei restricţii suplimentare angajaţilor în cadrul contractelor lor de muncă,
altele decât restricţiile impuse în conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau cel intern.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)secret comercial - definit conform art. 11 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea
concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea
nr. 11/1991)
b)deţinătorul secretului comercial - definit potrivit art. 11 lit. e) din Legea nr. 11/1991;
c)autorul încălcării - orice persoană fizică sau juridică care a dobândit, a utilizat sau a
divulgat în mod ilegal un secret comercial;
d)mărfuri care contravin normelor - mărfurile a căror concepere, caracteristici, funcţionare,
proces de producţie sau comercializare beneficiază în mod semnificativ de secrete comerciale
dobândite, utilizate sau divulgate în mod ilegal.
Art. 3: Dobândirea, utilizarea şi divulgarea legală de secrete comerciale
(1)Dobândirea unui secret comercial este considerată legală în cazul în care secretul
comercial este obţinut prin oricare dintre următoarele mijloace:
a)descoperirea sau crearea independentă;
b)analiza, studierea, dezasamblarea sau testarea unui produs sau a unui obiect care a fost
făcut public sau care se află în mod legal în posesia celui care a dobândit informaţiile şi
căruia nu i se aplică nicio obligaţie valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea
secretului comercial;
c)exercitarea dreptului angajaţilor şi al lucrătorilor sau al reprezentanţilor angajaţilor sau al
lucrătorilor la informare şi la consultare în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, cu
dreptul intern şi practica naţională;
d)orice altă practică care, în condiţiile date, este conformă cu practicile comerciale loiale,
care nu contravine uzanţelor cinstite sau principiului general al bunei-credinţe şi care nu
produce sau nu este susceptibilă să producă pagube participanţilor la piaţă.
(2)Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată legală în
măsura în care o astfel de dobândire, utilizare sau divulgare este impusă sau permisă în
temeiul dreptului Uniunii Europene sau al dreptului naţional.
Art. 4: Dobândirea, utilizarea şi divulgarea ilegală de secrete comerciale
(1)Deţinătorii de secrete comerciale pot solicita instanţei de judecată competente aplicarea
măsurilor, procedurilor şi acţiunilor reparatorii prevăzute de lege pentru a preveni sau
împiedica dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor lor comerciale sau pentru
a obţine reparaţii în urma unor astfel de fapte.
(2)Dobândirea unui secret comercial fără consimţământul deţinătorului secretului
comercial este considerată ilegală ori de câte ori este efectuată prin:
a)accesul neautorizat, însuşirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanţe
sau fişiere electronice care se află în mod legal sub controlul deţinătorului secretului
comercial şi care conţin secretul comercial sau din care poate fi dedus acesta;
b)orice alt comportament care, în circumstanţele date, contravine practicilor comerciale
loiale.
(3)Utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată ilegală ori de câte ori
este săvârşită, fără consimţământul deţinătorului secretului comercial, de către o
persoană care îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:
a)a dobândit secretul comercial în mod ilegal;
b)încalcă un acord de confidenţialitate sau orice altă obligaţie de a nu divulga secretul
comercial;
c)încalcă o obligaţie contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului
comercial.
(4)Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată ilegală atunci
când o persoană, în momentul dobândirii, utilizării sau divulgării, avea cunoştinţă sau ar fi
trebuit să aibă cunoştinţă, în circumstanţele date, de faptul că secretul comercial a fost
obţinut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul
comercial ilegal potrivit prevederilor alin. (3).
(5)Producerea, oferirea sau introducerea pe piaţă a mărfurilor care contravin normelor sau
importul, exportul sau depozitarea unor astfel de mărfuri în aceste scopuri este, de asemenea,
considerată drept o utilizare ilegală a unui secret comercial atunci când persoana care
desfăşoară astfel de activităţi avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă, în
circumstanţele date, de faptul că secretul comercial a fost utilizat în mod ilegal în sensul alin.
(3), prevederile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 5: Excepţii
Solicitarea de aplicare a măsurilor, a procedurilor şi a acţiunilor reparatorii prevăzute de
prezenta ordonanţă de urgenţă este respinsă în cazul în care presupusa dobândire, utilizare sau
divulgare a secretului comercial a avut loc în oricare dintre următoarele cazuri:
a)pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare şi de informare, astfel cum este
prevăzut în Cartă şi în dreptul intern, inclusiv respectarea libertăţii şi pluralismului
mijloacelor de informare în masă;
b)pentru dezvăluirea unei abateri, a unei fapte reprobabile sau a unei activităţi ilegale, cu
condiţia ca pârâtul să fi acţionat în scopul protejării interesului public general;
c)divulgarea de către angajaţi reprezentanţilor acestora ca parte a exercitării legitime de către
reprezentanţii respectivi a funcţiilor lor în conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau cu
dreptul intern, cu condiţia ca divulgarea să fi fost necesară pentru această exercitare legitimă;
d)în scopul protejării unui interes legitim recunoscut în dreptul Uniunii Europene sau în cel
intern.
Art. 6: Dreptul la acţiune
Pentru protecţia secretului comercial împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale,
deţinătorul acestuia se poate adresa tribunalului.
Art. 7: Principii
(1)Măsurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă au în vedere următoarele
principii:
a)asigurarea proporţionalităţii acestora în raport cu obiectivul urmărit;
b)evitarea creării de obstacole în calea comerţului legitim pe piaţa internă;
c)instituirea de garanţii corespunzătoare împotriva utilizării lor abuzive.
(2)La aplicarea măsurilor, procedurilor şi acţiunilor reparatorii prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă, instanţa se va asigura că acestea:
a)sunt corecte şi echitabile;
b)nu presupun o complexitate sau costuri inutile, termene nerezonabile sau întârzieri
nejustificate; şi
c)sunt eficace şi au un efect disuasiv.
Art. 8: Termenul de prescripţie
(1)Dreptul la acţiunea privind protecţia secretelor comerciale împotriva dobândirii, utilizării
şi divulgării ilegale se prescrie în termen de 6 ani.
(2)Termenul începe să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să
cunoască dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretului comercial de către autorul
încălcării.
(3)Suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie se supun dispoziţiilor cuprinse la art.
2.532-2.543 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările
ulterioare.
Art. 9: Asigurarea confidenţialităţii secretelor comerciale pe parcursul procedurilor
judiciare
(1)În cazul în care instanţa, din oficiu sau la cererea motivată a unei părţi, apreciază că
desfăşurarea procesului în prezenţa publicului poate afecta sau compromite secretul
comercial sau presupus comercial, luând în considerare împrejurările prevăzute la art. 11 alin.
(2), poate dispune ca procesul să se desfăşoare fără prezenţa publicului, art. 213 alin. (2) din
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, fiind aplicabile în mod corespunzător.
(2)Instanţa poate califica ca fiind confidenţiale secretele comerciale sau presupusele secrete
comerciale care fac obiectul unei cereri motivate corespunzător a unei părţi interesate care
participă la procedurile judiciare legate de dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a unui
asemenea secret comercial sau presupus secret comercial, care are acces la documente care
sunt parte integrantă din aceste proceduri judiciare sau care a luat cunoştinţă de asemenea
secrete comerciale în urma acestei participări sau a acestui acces.
(3)La cererea justificată a unei părţi sau din oficiu instanţa poate lua măsurile
corespunzătoare în vederea păstrării confidenţialităţii oricăror secrete comerciale sau
presupuse secrete comerciale utilizate sau menţionate în cursul procedurii judiciare.
(4)În aplicarea prevederilor alin. (3), instanţa poate să dispună:
a)restricţionarea, integral sau parţial, la un număr limitat de persoane a accesului la orice
document care conţine secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale şi care a fost
prezentat de părţi sau de terţi;
b)restricţionarea la un număr limitat de persoane a accesului la şedinţele de judecată, atunci
când pot fi divulgate secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale, precum şi la
înregistrările sau transcrierile aferente şedinţelor de judecată respective;
c)punerea la dispoziţia oricărei altei persoane decât cele care fac parte din numărul limitat de
persoane prevăzut la lit. a) şi b) a unei versiuni neconfidenţiale a oricărei hotărâri
judecătoreşti, din care au fost eliminate sau ocultate pasajele conţinând secrete comerciale;
d)orice alte măsuri prevăzute de lege pentru asigurarea confidenţialităţii secretelor comerciale
sau presupuselor secrete comerciale
(5)Instanţa se asigură că numărul de persoane prevăzut la alin. (4) lit. a) şi b) nu depăşeşte
ceea ce este necesar pentru a garanta respectarea dreptului părţilor la procedurile juridice, la o
cale de atac efectivă şi la un proces echitabil, incluzând cel puţin o persoană fizică din partea
fiecărei părţi şi avocaţii sau alţi reprezentanţi ai respectivelor părţi la procedurile judiciare.
(6)Atunci când se pronunţă asupra măsurilor prevăzute la alin. (4) şi atunci când evaluează
proporţionalitatea acestora, instanţa ia în considerare necesitatea de a garanta dreptul la o cale
de atac efectivă şi la un proces echitabil, interesele legitime ale părţilor şi, după caz, ale
terţilor, precum şi orice eventual prejudiciu cauzat oricăreia dintre părţi şi, după caz, terţilor,
care rezultă din aprobarea sau respingerea unor astfel de măsuri.
(7)Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului articol se efectuează
în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de
abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în
Jurnalul Oficial al uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, şi ale legislaţiei
naţionale în materie.
Art. 10: Măsuri provizorii şi asigurătorii
(1)La cererea deţinătorului secretului comercial, instanţa poate dispune oricare dintre
următoarele măsuri provizorii şi asigurătorii împotriva presupusului autor al
încălcării:
a)încetarea sau, după caz, interzicerea, cu titlu provizoriu, a utilizării sau a divulgării
secretului comercial;
b)interdicţia de a produce, oferi, introduce pe piaţă sau utiliza mărfuri care contravin
normelor ori de a importa, exporta sau depozita astfel de mărfuri în scopurile menţionate;
c)indisponibilizarea mărfurilor suspectate de a încălca normele, inclusiv a mărfurilor
importate, astfel încât să se împiedice intrarea sau circulaţia acestora pe piaţă.
(2)Ca alternativă la măsurile prevăzute la alin. (1), instanţa poate dispune ca orice continuare
a presupusei utilizări ilegale a unui secret comercial să facă obiectul constituirii unei cauţiuni
stabilite de instanţă destinată să asigure despăgubirea deţinătorului secretului comercial.
(3)Este interzisă divulgarea unui secret comercial în schimbul constituirii unor garanţii.
Art. 11: Condiţii de aplicare şi garanţii
(1)Pentru a dispune măsurile provizorii şi asigurătorii prevăzute la art. 10 alin. (1),
instanţa poate solicita reclamantului furnizarea probelor care pot fi considerate, în mod
rezonabil, disponibile, pentru a se convinge cu un grad suficient de siguranţă că:
a)secretul comercial există;
b)reclamantul este deţinătorul secretului comercial; şi
c)secretul comercial este dobândit, utilizat sau divulgat în mod ilegal sau că o dobândire,
utilizare sau divulgare ilegală a secretului comercial este iminentă.
(2)La evaluarea proporţionalităţii încuviinţării sau respingerii cererii prevăzute la art.
10, instanţa ţine seama de circumstanţele specifice ale cauzei, precum:
a)valoarea şi alte trăsături specifice ale secretului comercial;
b)măsurile luate în vederea protejării secretului comercial;
c)comportamentul pârâtului în dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretului comercial;
d)impactul utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial;
e)interesele legitime ale părţilor şi impactul pe care aprobarea sau respingerea măsurilor l-ar
putea avea asupra părţilor;
f)interesele legitime ale terţilor;
g)interesul public;
h)protejarea drepturilor fundamentale.
(3)La cererea pârâtului, instanţa dispune încetarea măsurilor provizorii şi asigurătorii
prevăzute la art. 10 alin. (1), dacă:
a)reclamantul nu a demarat proceduri judiciare care să conducă la pronunţarea de către
instanţă a unei hotărâri privind soluţionarea fondului cauzei, în termen de 30 de zile
calendaristice de la luarea acestora;
b)informaţiile în cauză nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 2 lit. a), din motive care
nu pot fi imputate pârâtului.
(4)În vederea încuviinţării măsurilor provizorii şi asigurătorii prevăzute la art. 10 alin. (1),
instanţa poate să dispună obligarea reclamantului la constituirea unei cauţiuni sau a unei
garanţii echivalente corespunzătoare, destinată să asigure acoperirea oricărui prejudiciu
suferit de pârât şi, dacă este cazul, de către oricare altă persoană afectată de măsurile
respective.
(5)Instanţa poate dispune la cererea pârâtului sau a terţului prejudiciat acordarea unei
despăgubiri corespunzătoare pentru prejudiciul provocat de măsurile prevăzute la art.
10, în următoarele situaţii:
a)măsurile au încetat în temeiul alin. (3) lit. a);
b)măsurile au încetat ca urmare a oricărei acţiuni sau omisiuni a reclamantului;
c)când se constată ulterior că nu a avut loc o dobândire, utilizare sau divulgare ilegală a
secretului comercial sau o ameninţare de producere a unor astfel de comportamente.
(6)Dispunerea de către instanţă a măsurilor provizorii şi asigurătorii prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă se face cu aplicarea regulilor de procedură prevăzute la art. 978 şi 979
din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 12: Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa odată cu soluţionarea fondului
cauzei
(1)Atunci când, în urma judecării fondului cauzei, instanţa, la cererea reclamantului,
pronunţă o hotărâre prin care constată dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a
unui secret comercial poate dispune împotriva pârâtului, autor al încălcării, una sau
mai multe dintre următoarele măsuri:
a)încetarea sau, după caz, interzicerea utilizării sau divulgării secretului comercial;
b)interdicţia de a fabrica, a oferi, a introduce pe piaţă sau a utiliza mărfuri care contravin
normelor ori de a importa, exporta sau depozita astfel de mărfuri în aceste scopuri;
c)adoptarea măsurii corective a eliminării caracteristicilor ilicite ale mărfurilor care contravin
normelor.
(2)În cazul măsurii prevăzute la alin. (1) lit. c), instanţa dispune ca aceasta să fie pusă în
aplicare pe cheltuiala autorului încălcării, cu excepţia cazului în care există motive temeinice
pentru a nu dispune acest lucru.
(3)Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) nu aduc atingere dreptului la daune-interese care
ar putea fi datorate deţinătorului secretului comercial ca urmare a dobândirii, utilizării sau
divulgării ilegale a secretului comercial.
Art. 13: Condiţii de aplicare, garanţii şi măsuri alternative
(1)În vederea analizării cererii reclamantului de luare a măsurilor prevăzute la art. 12,
precum şi pentru evaluarea proporţionalităţii acestora, instanţa va ţine seama de
circumstanţele specifice ale cauzei, incluzând după caz:
a)valoarea sau alte trăsături specifice ale secretului comercial;
b)măsurile luate în vederea protejării secretului comercial;
c)comportamentul autorului încălcării în dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretului
comercial;
d)impactul utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial;
e)interesele legitime ale părţilor şi impactul pe care aprobarea sau respingerea măsurilor l-ar
putea avea asupra părţilor;
f)interesele legitime ale terţilor;
g)interesul public;
h)protejarea drepturilor fundamentale.
(2)La stabilirea duratei măsurilor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), instanţa va avea în
vedere ca aceasta să fie suficientă pentru a elimina orice avantaj comercial sau economic pe
care autorul încălcării l-ar fi putut obţine în urma dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale a
secretului comercial.
(3)În cazul în care, din motive care nu pot fi imputate direct sau indirect pârâtului,
informaţiile nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 2 lit. a), instanţa, la cererea
acestuia, poate dispune încetarea măsurilor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b).
(4)Ca alternativă la măsurile prevăzute la art. 12, la cererea pârâtului, autor al
încălcării, instanţa poate dispune plata de despăgubiri pecuniare părţii prejudiciate,
dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a)în momentul utilizării sau divulgării, persoana respectivă nu avea cunoştinţă şi nu ar fi avut
motive, în circumstanţele date, să ia cunoştinţă de faptul că secretul comercial a fost obţinut
de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal;
b)executarea măsurilor în cauză ar produce prejudicii disproporţionate persoanei în cauză;
c)măsura acordării de despăgubiri pecuniare părţii prejudiciate este apreciată de instanţă ca
fiind mai potrivită în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, fiind suficientă să acopere,
în mod echitabil, prejudiciul suferit de aceasta.
(5)Cuantumul despăgubirilor prevăzute la alin. (4), dispuse ca alternativă la măsurile
prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) nu depăşeşte cuantumul redevenţelor sau al drepturilor
care ar fi fost datorate dacă persoana în cauză ar fi solicitat autorizaţia de a utiliza secretul
comercial respectiv pentru perioada de timp în care s-ar fi putut interzice utilizarea secretului
comercial.
Art. 14: Daune interese
(1)La cererea părţii prejudiciate, instanţa poate dispune obligarea autorului încălcării, care
ştia sau ar fi trebuit să ştie că se implică în dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a unui
secret comercial, la plata de daune-interese proporţionale cu prejudiciul real suferit ca urmare
a dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial.
(2)În cazul în care instanţa constată că angajaţii au dobândit, utilizat sau divulgat ilegal un
secret comercial al angajatorului, fără intenţie, aceasta poate dispune reducerea cuantumului
daunelor-interese.
(3)La stabilirea daunelor-interese prevăzute la alin. (1) instanţa va ţine cont de consecinţele
economice negative asupra părţii vătămate, inclusiv pierderile de profit ale acesteia,
beneficiile necuvenite realizate de autorul încălcării şi, dacă este cazul, orice alt element în
afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat deţinătorului secretului
comercial prin dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretului comercial.
(4)Ca alternativă la modalitatea de stabilire a daunelor- interese potrivit alin. (2), atunci când
circumstanţele cauzei permit, instanţa poate obliga autorul încălcării la plata de daune-
interese în cuantumul unei sume forfetare stabilite pe baza unor elemente cum ar fi, cel puţin,
valoarea redevenţelor sau a drepturilor care ar fi fost datorate dacă autorul încălcării ar fi
solicitat autorizarea de a utiliza secretul comercial în cauză.
Art. 15: Publicarea hotărârilor judecătoreşti
(1)Instanţa, la cererea reclamantului, poate dispune, pe cheltuiala autorului încălcării, măsura
publicării, integrale sau parţiale, a hotărârii judecătoreşti.
(2)Măsura prevăzută la alin. (1) va asigura păstrarea confidenţialităţii secretelor comerciale,
conform prevederilor art. 9.
(3)La dispunerea şi evaluarea proporţionalităţii măsurii prevăzute la alin. (1) instanţa
are în vedere următoarele elemente, după caz:
a)valoarea secretului comercial;
b)comportamentul autorului încălcării în dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretului
comercial;
c)impactul utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial;
d)probabilitatea unei noi utilizări sau divulgări ilegale a secretului comercial de către autorul
încălcării.
(4)La dispunerea măsurii prevăzute la alin. (1) instanţa va verifica dacă informaţiile privind
autorul încălcării permit identificarea unei persoane fizice şi, în acest caz, dacă publicarea
informaţiilor respective ar fi justificată în special în raport cu un eventual prejudiciu pe care o
astfel de măsură l-ar putea aduce vieţii private şi reputaţiei acesteia.
Art. 16: Sancţiuni privind nerespectarea măsurilor provizorii şi asigurătorii dispuse de
instanţă
(1)Nerespectarea măsurilor provizorii şi asigurătorii prevăzute la art. 10 se sancţionează cu
amendă civilă între 500 şi 5.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 0,1 şi 1% din cifra
de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, dar nu mai puţin 10.000 lei. La
individualizarea cuantumului amenzii, instanţa se va asigura că aceasta este eficientă,
proporţională şi cu efect de descurajare în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei.
(2)Amenda civilă prevăzută la alin. (1) se stabileşte în funcţie de gravitatea faptei, de către
instanţa învestită cu judecarea litigiului, prin încheiere executorie, dată în cameră de consiliu,
care poate fi atacată cu apel în 15 zile de la comunicare, la instanţa superioară. Cauza se
judecă de urgenţă în cameră de consiliu. Hotărârea instanţei de apel ne este supusă niciunei
căi de atac.
(3)Instanţa poate dispune obligarea la plata de daune cominatorii între 100 şi 5.000 lei pe zi
de întârziere pentru nerespectarea măsurilor aplicate potrivit prevederilor art. 10.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a)în cazul în care în anul financiar anterior sancţionării persoana juridică nu a înregistrat cifră
de afaceri, va fi luată în considerare cifra de afaceri aferentă anului financiar în care aceasta a
înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de
afaceri în vederea aplicării sancţiunii;
b)în cazul persoanei juridice nou-înfiinţate, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul
anterior sancţionării, aceasta va fi sancţionată cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei;
c)în cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancţionării nu poate fi
determinată, persoana juridică va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 100.000 lei.
Art. 17: Sancţiuni privind nerespectarea măsurilor dispuse de instanţă odată cu
judecarea fondului cauzei
(1)Nerespectarea măsurilor dispuse de instanţă în temeiul art. 12 alin. (1) de către persoana
faţă de care acestea au fost dispuse constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 18: Schimb de informaţii, corespondenţi naţionali şi măsuri pentru îmbunătăţirea
monitorizării mediului concurenţial
(1)În scopul promovării cooperării, inclusiv a schimbului de informaţii între statele membre
şi între statele membre şi Comisie, se desemnează reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi ai
Ministerului Economiei în calitate de corespondenţi naţionali responsabili de toate întrebările
privind aplicarea măsurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1), se înfiinţează în cadrul Consiliului
Concurenţei o structură specializată cu atribuţii privind monitorizarea aplicării prezentei
ordonanţe de urgenţă, precum şi pentru analiza şi identificarea barierelor de natură a afecta
libera concurenţă, prin restrângerea sau împiedicarea accesului operatorilor economici pe
piaţa naţională sau a operatorilor economici români pe piaţa unică europeană.
(3)În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), Consiliul Concurenţei poate
solicita informaţii tuturor entităţilor implicate în procesul aplicării prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă sau entităţilor care pot furniza date sau informaţii care să conducă la
identificarea barierelor de natură a afecta libera concurenţă, prin restrângerea sau
împiedicarea accesului operatorilor economici pe piaţa naţională sau a operatorilor economici
români pe piaţa unică europeană.
(4)Consiliul Concurenţei va înainta anual Guvernului o informare care va cuprinde
concluziile analizelor prevăzute la alin. (2).

Art. 19
La articolul 11 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991, cu modificările şi
completările ulterioare, literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"d)secret comercial - informaţiile care îndeplinesc cumulativ următoarele cerinţe:
1.sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează
elementele acestora, cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile
care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză;
2.au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
3.au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoana
care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete;
e)deţinătorul secretului comercial - orice persoană fizică sau juridică care deţine controlul
legal asupra unui secret comercial;"

Art. 20
Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153
din 29 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1.La articolul 4, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Întreprinderile transmit la cererea Consiliului Concurenţei preţurile de vânzare a
produselor comercializate de acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau
comparaţii de preţ incluse în platformele on-line destinate informării consumatorilor. În
acest scop, selectarea sectoarelor din economie incluse în platformele online se realizează
de către Consiliul Concurenţei, cu consultarea autorităţii de reglementare din sectorul
respectiv."
2.La articolul 31 alineatul (5), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu
următorul cuprins:
"c1) indemnizaţie de şedinţă acordată membrilor Plenului Consiliului Concurenţei;"
 3.La articolul 31, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alineatele (61)-(63),
cu următorul cuprins:
"(61) Membrii Plenului Consiliului Concurenţei beneficiază de indemnizaţie de şedinţă în
cuantum aprobat de Plenul Consiliului Concurenţei, acordată din veniturile prevăzute la
alin. (3). Indemnizaţia de şedinţă acordată într-o lună membrilor Plenului Consiliului
Concurenţei nu va depăşi 50% din cuantumul indemnizaţiei lunare de care aceştia
beneficiază în calitate de membri ai plenului, indiferent de numărul de şedinţe ale
plenului desfăşurate în cursul unei luni.
(62) Modul de acordare a indemnizaţiilor prevăzute la alin. (5) lit. c1) se stabileşte prin
regulament al Consiliului Concurenţei, în limita sumelor prevăzute la alin. (3).
(63) Consiliul Concurenţei poate reţine şi utiliza veniturile din taxa de autorizare a
concentrărilor economice prin înfiinţarea pe lângă acesta a unei activităţi finanţate
integral din veniturile prevăzute la alin. (3); bugetul de venituri şi cheltuieli al acestei
activităţi se va întocmi şi utiliza cu respectarea prevederilor art. 68 din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare."
*
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile art. 1-8, art. 9 alin. (2)-(4), art. 12
alin. (1) lit. a)-c), alin. (2) lit. b) şi parţial art. 16 din Directiva (UE) 2016/943 a
Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecţia know-how-
ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii,
utilizării şi divulgării ilegale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE),
seria L, nr. 157 din 15 iunie 2016.
-****-

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Preşedintele Consiliului Concurenţei,
Bogdan Marius Chiriţoiu
Ministrul economiei,
Niculae Bădălău
p. Ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat,
Paula-Marinela Pîrvănescu,
secretar de stat
p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
Elena Solomonesc,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor publice,
Daniela Pescaru,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Maria Magdalena Grigore,
 secretar de stat
p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Alexandru-Victor Micula,
secretar de stat
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 309 din data de 19 aprilie 2019
DREPTUL
PROPRIETATII
INTELECTUALE
Prezentare generală
Definitie. Obiect

Proprietatea intelectuală include  Definiție: Dreptul proprietății

drepturile privitoare la: intelectuale îl reprezintă totalitatea
normelor juridice care reglementează
 operele literare, artistice și științifice, realizarea, folosirea și exploatarea unei
creații intelectuale sau a unei munci
 spectacole și expoziții ale artiștilor, creative.
fotografilor și televiziunilor,
 Obiectul dreptului proprietății
 invenții în toate domeniile intelectuale îl formează relațiile juridice
cercetărilor umane, descoperirile ce se nasc în legătură cu creațiile
științifice, intelectuale și semnele distinctive
(atunci când nu sunt creații
 semnele industriale, mărcile intelectuale).
înregistrate, cele de servici, numele
comercial și emblemele, protecția
împotriva concurenței neloiale și
toate drepturile rezultând dintr-o
activitate intelectuală în domeniile
industrial, literar sau artistic
ISTORIC

 În Evul Mediu  Autorizarea prealabilă în

Franța-sec VI. Un prim semnal
influența religioasă a pentru ceea ce va reprezenta
menținut statutul dreptul de autor este dat în
Franța în secolul al VI-lea,
creatorilor de opere, când se introduce un sistem de
având în vedere că autorizare prealabilă a
publicării operei și unul de
se vorbea doar de cedare a dreptului de
creația divină, iar publicare, astfel că nici o carte
nu putea apare fără autorizare,
dreptul de transcriere ceea ce era un mijloc de
a aparținut pentru protecție a autorului.
mult timp călugărilor  Acest model a dus la crearea
copiști și unui sistem de privilegii de
librărie, monopolul tipăririi și
universităților. difuzării aparținând tipografiilor
și nu autorilor
STRUCTURA

 Dreptul de autor
 Inventia si brevetul de inventie
 Know-how
 Desenele si modelele industriale
 Marcile
 Indicatiile geografice
 DREPTUL DE AUTOR

Ca drept subiectiv prin drept de autor se are

în vedere posibilitatea conferită autorului de a
folosi opera în vederea satisfacerii intereselor
personale patrimoniale sau nepatrimoniale, în
limitele și cu sprijinul legii.
 Natura juridică: drept subiectiv complex din
categoria drepturilor intelectuale,
nepatrimonial dar cu consecințe patrimoniale,
și care are în conținutul său atât drepturi
personale nepatrimoniale cât și drepturi
patrimoniale
Subiect, obiect, conditii

 Subiectul dreptului de autor: persoana fizică sau

persoanele fizice care au creat opera, independent
de stadiul în care aceasta se află, sau de aducerea
ei la cunoștință publică.
 Obiectul dreptului de autor:"opera literară artistică
sau științifică, precum și alte opere de creație
intelectuală", sau altfel spus, creația intelectuală a
autorului
 Condițiile cerute pentru a funcționa protecția prin
drept de autor:
 originalitate,
 formă concretă de exprimare,
 să fie susceptibilă de a fi comunicată publicului
 CONȚINUTUL DREPTULUI
DE AUTOR
 Drepturi patrimoniale: drepturi ce rezultă
din reproducere, difuzare, comunicare
prin înregistrare audio-video
 Drepturi morale: de divulgare, dreptul la
calitatea de autor, dreptul de retractare,
dreptul la nume
 Durata protecției prin drept de autor
 Cesiunea drepturilor patrimoniale de
Drepturile conexe
autor
Titularii de drepturi conexe
Obiectul, cesiunea
Relația proprietate intelectuală-
proprietate industrială=incluziune

Creațiile ce țin de proprietatea

industrială și fac obiect al protecției
sunt în marea majoritate tot rezultat al
creației intelectuale. Deosebirea ar
rezulta în aceea că drepturile care
aparțin proprietății industriale sunt
creații utilitare, cu aplicație industrială.
PROPRIETATEA
INDUSTRIALĂ
 Invenția și protecția prin brevet
 Know-how-ul
 Desenele și modelele industriale
 Mărcile
 Indicațiile geografice
INVENȚIA

Subiectul protecției: INVENTATORUL

Obiectul protecției prin brevet de
invenție
Condiții de brevetare:
 Noutatea
 Stadiul tehnicii
 Activitate inventivă
 Aplicabilitate industrială sau caracter industrial
INVENTIA (2)

Procedura de brevetare
Drepturile titularului de brevet
Pierderea dreptului asupra brevetului
de invenție:neplata taxei de
mențienere în vigoare, renunțarea,
anularea brevetului
KNOW-HOW (2)

Definiție
Rezervarea prin apropiere?
Cum e protejat?
Contractele de transmitere a
Know-how-ului
DESENELE ȘI MODELELE
INDUSTRIALE
 Noțiune, obiectul protecției
 Condiții:
 Noutatea
 Disocierea formei de funcția utilitară
 Drepturile autorilor de desene și modele
industriale:
 Drept exclusiv de exploatare
 Drept de prioritate
Marca și alte semne distinctive

 Definiție, clasificare, semne susceptibile de

a constitui o marcă
 Condiții de fond: reprezentare grafică,
distinctivitatea, disponibilitatea
 Titularul dreptului la marcă
 Dobândirea dreptului la marcă
 Conținutul dreptului la marcă
 Pierderea dreptului asupra mărcii
înregistrate:renunțare, expirare, anulare
 CALENDAR

 14 săptămâni

Dr de autor
Inventia, Know-how
Marca,Desene

martie mai
aprilie
1. PREZENTARE
 Dreptul
proprietății Dreptul de
intelectuale: autor:
Definiție Noțiune
Apariție, evoluție
Justificare
Obiect
Reglementări Drept
subiectiv
2. Legitimitate

 comportamentul posibililor
 Istoric și subiecți

filozofic s-a argumente etice și morale care


justifică proprietatea
intelectuală: recunoașterea
pus întrebarea pentru autorul unei opere a
unui drept natural asupra
de ce s-ar produselor muncii sale

acorda
drepturi
intelectuale?
3. Aparitie. Evolutie

 Evul mediu  S.U.A. 1780 drept de

 Autorizarea prealabilă în Franța folosință al autorilor pe
 Anglia 1709 copyright 21 ani 14 ani
 Franța 1777 autorul șI  Deși aceste prime
moștenitorii au monopolul reglementări au semănat
editării
foarte mult, ulterior
sistemele de drept au
evoluat diferit, una din
importantele deosebiri,
fiind sistemul de
copyright adoptat în
S.U.A..
4. Obiect de studiu

Analizarea tuturor aspectelor

privind protecția creației
intelectuale, fie că e vorba de
drept de autor, de drepturi
industriale sau semne
distinctive ale activității de
comerț.
5. APARI|IE ÎN ROM~NIA

 Legea presei (domnia  1879 –Legea mărcilor de

fabrici și comerț
lui Cuza) reglementa
următoarele drepturi ale  1923 Legea proprietății literare
și artistice
scriitorilor,
compozitorilor și altor
autori de opere literare:
dreptul de proprietate
asupra operei pe timpul
vieții, dreptul de a
reproduce și difuza
creația
6. Cadru legal actual

 Legea nr. 64/1991 privind brevetele de

invenție și Legea nr. 93/1998 privind
protecția tranzitorie a brevetelor de
invenție;
 Legea nr. 129/1992 privind desenele și
modelele industriale;
 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor
și alte drepturi conexe;
 Legea nr. 84/1998 privind mărcile și
indicațiile geografice.
7. CONVEN|II INTERNA|
IONALE
1883  1886
Convenția de Convenția de
la Paris la Berna
pentru pentru
protecția protecția
proprietății operelor
industriale literare și
artistice
8. ALTE CONVEN|II INTERNA|
IONALE
 Convenția internațională Convenția universală privind dreptul de
autor, Geneva, 1952;
pentru protecția artiștilor
interpreți sau executanți, a Aranjamentul de la Haga privind
depozitul internațional al desenelor și
producătorilor de modelelor industriale din 1925;
fonograme și a Tratatul privind dreptul mărcilor, Geneva
organismelor de 1994
radiodifuziune Roma,1961
 Convenția pentru protejarea
producătorilor de
fonograme împotriva
reproducerii neautorizate a
fonogramelor,Geneva,1971
9. TRATAMENTUL NA|
IONAL
 Principiu  Înregistrarea

Un stat mebru al costurilor și durata

Uniunii trebuie să necesare atunci
ofere unui cetățean când într-un stat
al altui stat membru
membru e nevoie
aceeași protecție pe
care o oferă pentru protecție
cetățeanului propriu de înregistrare
10. GATT

 Acordului General pentru

Tarife și Comerț (GATT- Asocierea
General Agreement on
Tariffs and Trade România -
 "Trade Related Aspects of
Intellectual Property Right's" UE
– TRIP’s
11. DREPTUL DE AUTOR

 SENSURI
 LOCUL DREPTULUI DE AUTOR
 DREPT SUBIECTIV
 RESTRANGERI
 JUSTIFICARE
12. DREPTUL SUBIECTIV DE
AUTOR
 DEFINITIE
 CONDITII PENTRU APARITIE
 CONTINUTUL DREPTULUI SUBIECTIV DE AUTOR
13. NATURA JURIDICA

 DREPT DE PROPRIETATE
 DREPT INTELECTUAL SUI GENERIS
 DREPT LA CLIENTELA
 DREPT AL PERSONALITATII
14. TEORII CU PRIVIRE LA NATURA
JURIDICA

 TEORIA MONISTA  TEORIA DUALISTA

Drept complex în dreptul

conținutul căruia patrimonial
intră drepturi
patrimoniale și depinde de cel
nepatrimoniale nepatrimonial,
care nu fiind o
predomină unele consecință a
asupra celorlalte
și sunt de primului
nedespărțit
15. CONCLUZIE

Dreptul de autor este un drept

subiectiv complex din categoria
drepturilor intelectuale,
nepatrimonial dar cu consecințe
patrimoniale, și care are în
conținutul său atât drepturi
personale nepatrimoniale cât și
drepturi patrimoniale
Dreptul de autor
Subiectul dreptului de autor
Obiectul dreptului de autor
 Introducere

• Subiectul dreptului de autor

• Opere originale si derivate
• Opera comuna
• Obiectul dreptului de autor
• Conditii pentru protectia dreptului de autor
 Subiectul dreptului de autor

• Autorul operei si prezumtia de autor (art. 4)

• Potrivit legii române este autor persoana care a creat
opera și de care este leagat dreptul de autor cu
atributele sale de ordin moral și patrimonial
• Subiecte secundare: succesorii, cesionarii legali și
convenționali ai dreptului de autor; organismele de
gestiune a drepturilor de autor; persoana care face
publică opera adusă la cunoștința în formă anonimă
sau sub pseudonim
 Opere originale si derivate

• Opera originală este aceea care dintr-un începutul creației

nu se întemeiază pe o alta și nici nu depinde de o operă
preexistentă, originalitatea, în sensul pur al cuvântului,
fiind relativă.
• Atunci când în crearea unei opere se are ca punct de
plecare o operă preexistentă, rezultatul este opera derivată.
EX: traducerile, adaptările, culegerile de texte,
enciclopediile, antologiile, etc....
 OPERA COMUNA

• Opera rezultată din activitatea de creație intelectuală a mai

multor persoane
• Atunci când coautorii nu stabilesc partea de contribuție a
fiecăruia, ne aflăm în prezența unei opere comune
indivizibile
• Atunci când contribuția coautorilor este distinctă și are
individualitate proprie opera comună este divizibilă
 OPERA COLECTIVA

• Opera colectivă este aceea care ia naștere la inițiativa unei persoane fizice
sau juridice și în care contribuțiile personale ale autorilor formează un tot
fără a fi posibilă, datorită naturii operei, atribuirea unui drept distinct
asupra întregului operei vreunuia dintre coautori.EX: filmele,
reprezantațiile unor piese de teatru, ziarele, enciclopediile, dicționarele
• Se deosebește de cea comună prin: ia naștere la inițiativa unei persoane
fizice sau juridice; este imposibilă atribuirea de drepturi distincte;
raporturile între persoana din inițiativa căreia ia naștere opera și coautorii
sunt reglementate pe cale convențională, astfel că participanții la actul de
creație nu dobândesc decât pe cale convențională calitatea de subiect al
dreptului de autor.
 SITUATIA ANGAJATULUI

• Persoana care are calitatea de angajat și în această

calitate realizează opera, își păstrează calitatea de
autor, dar legea oferă posibilitatea ca, pe cale
convențională, unele drepturi să aparțină și
angajatorului
• Programele pentru calculator: în lipsa unei convenții
contrare drepturile patrimoniale de autor asupra
programelor create de unul sau mai mulți angajați, în
exercitarea atibuțiilor de serviciu sau după
instrucțiunile celui care angajează, aparțin acestuia din
urmă
 OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR

a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise
sau orale, precum și programele pentru calculator;
b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele
școlare, proiectele și documentele științifice;
c) compozițiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;
e) operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analogic fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene,
design, precum și operele de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de
arhitectură;
i) lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general."
 Opere exceptate

• ideile, teoriile, conceptele, descoperirile și invențiile conținute

într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de
explicare, sau de exprimare; rațiunea pentru care acestea sunt
exceptate țin de efectele negative pe care protecția le-ar putea
avea asupra evoluției societății.
• textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă,
judiciară și traducerile oficiale ale acestora; argumentul pentru
care sunt exceptate de la protecție este acela că sunt destinate
comunicării publice oficiale, pentru unele existând chiar
obligația cetățeanului de a le cunoaște
 Opere exceptate

• simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților

publice și ale organizațiilor, cum ar fi: stema, sigiliul,
drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul și
medalia; exceptarea are în vedere, în acest caz, faptul
că rațiunea pentru care acestea există este tocmai
afișarea și utilizarea lor liberă ca manifestare a
sentimentului național; mijloacele de plată; știrile și
informațiile de presă; simplele fapte și date.
Conditii
CONTINUTUL
privind
DREPTULUI
protectia si
DE AUTOR
Conditii pentru protejare
dreptului de autor
"operele originale de creație
intelectuală în domeniul literar,
artistic sau științific, oricare ar
fi modalitatea de creație,
modul sau forma de exprimare
și independent de valoarea și
destinația lor".
Conditii generale

1) opera să fie rezultat al

creației intelectuale
2) opera să fie originală
3) opera să îmbrace o formă de
exprimare;
4) opera să fie susceptibilă de a fi
adusă la cunoștința publică
Originalitatea operei

 alegerea, analizarea, compararea cu gust, inteligență,

sensibilitate, "într-un cuv`nt, a crea în mod personal"
 opera originală reflectă personalitatea autorului
 originalitatea presupune elemente de "fantezie, alegere,
selecționare a materialului sau prelucrare mintală"
Originalitatea diferitelor
opere
Operele literare
Operele științifice
Programele pentru calculator
Operele de artă plastică
Operele muzicale
Opera literara

Contrafacere: reproducerea într-o

formă c`t mai aproape de Alte două criterii
original a unei opere
preexistetente; nu trebuie ca utilizate în
reproducerea să fie fidelă.
analizarea
originalitățiiă
operei literarea
sunt compoziția
și expresia.
OPERA STIINTIFICA

 CRITERII  Originalitatea se
referă la compoziție,
 exprimarea la modul de
ideilor într-un structurare și nu
neapărat la conținut.
mod c`t mai
 Regulile cercetării
exact și precis; științifice impun
 elementul de menționarea sursei de
unde provine ideea
noutate sau teoria
științifică adus
Opera muzicala si de arta
palstica
 Originaliatea operei de artă
 Opera muzicala plastică ține de planul inițial
al lucrării și de expresia pe
poate fi care aceasta o capătă ca
urmare a executării (desenare,
originală sub trei sculptare, turnare)

aspecte:
melodie, ritm și
armonie
Programul pentru
calculator
 

compilator
proiectare limbaj cod
sursa

cod obiect 
Celelalte conditii de
protectie a dreptului de
autor
 Opera să îmbrace o formă concretă de exprimare
 Opera să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoștința publică
 Criterii fără relevanță în acordarea protecției prin drept de
autor: modalitatea de creație, valoarea operelor, destinația
operelor, obligația de constituire a depozitului legal
Drepturile morale ale autorului
DREPTURILE MORALE
Art. 10 al Legii nr. 8/1996
 de a decide dacă, în ce mod și c`nd va fi adusă la
cunoștință publică opera;
 de a apretinde recunoașterea calității de autor al
operei;
 de a decide sub ce nume va fi adusă opera la
cunoștință publică
 de a pretinde respectarea integrității operei și de a
se opune oricărei modificări, precum și oricărei
atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea
sau reputația sa.
 dreptul de a retracta opera,despagubind daca e
cazul pe titularii dreptului de utilizare
 Caractere
 a) caracter strict personal, ceea ce face să nu să poatăfi
exercitate dec`t de autorul operei;
 b) caracter inalienabil, potrivit art. 11 alin. 1: "drepturile
morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări";
 c) caracter insesizabil, drepturile morale neput`nd fi urmărite
de creditorii autorului;
 d) caracterul perpetuu fost susținut av`nd în vedere că opera va
păstra în timp personalitatea autorului,
 e) caracterul imprescriptibil al drepturilor morale presupune că
vor fi exercitate "at`t timp c`t opera răm`ne în memoria
oamenilor și face obiectul unei exploatări"
 Dreptul de divulgare
• Opera comandata
• Opera comuna si aceea colectiva
• Opera al carei suport e in proprietatea altei
persoane decat autorul (art. 47alin4)
 Divulgarea dupa decesul autorului

#n perioada de protecție a operei

 dacă manifestarea de voință a autorului în sensul divulgării
rezultă din acte sau fapte juridice ale acestuia, atunci
moștenitorii au dreptul să facă acest lucru
 dacă autorul își manifestă voința în timpul vieții în sensul
necomunicării publice a operei, aceasta nu poate fi divulgată de
nici o persoană
Dupa expirarea perioadei deprotectie: 25.2
 Dreptul la paternitatea operei

• Dreptul la nume: • Dreptul de a pretinde

dreptul de a decide recunoasterea calitatii
numele sau de autor:
pseudonimul, de a dreptul de a revendica
pretinde indicarea oric`nd calitatea de
acestora și chiar autor și dreptul de a se
păstrarea opune oricărui act de
anonimatului uzurpare
 Dreptul de a pretinde respectarea integrității
operei
• dreptul autorului de solicita interzicerea
oricărui act care ar aduce atingeri fizice
operei;
• dreptul autorului de a interzice orice
atingere a operei care ar afecta reputația
autorului.
Modificari permise

• dacă e o transformare privată, care nu

este destinată și nu este pusă la
dispoziția publicului;
• dacă rezultatul transformării este o
parodie sau o caricatură, fără a se crea
confuzie cu opera originală și autorul
acesteia;
• dacă transformarea este impusă de
scopul utilizării permise de autor;
• dacă are loc corectarea erorilor unui
program pentru calculator
 Snow vs. The Eaton Centre
• Sculptorul Michael Snow a apreciat că nu a
fost respectat dreptul său la integritatea operei,
fiind atinsă reputația sa. Opera denumită
"Flight-Stop" a fost v`ndută unui centru
comercial din Toronto, The Eaton Centre. #n
perioada sărbătorilor de Crăciun în jurul
sculpturii sale au fost așezate decorațiuni
specifice, M. Snow susțin`nd că astfel opera
arăta ridicol.
 Solutia
• Curtea a decis în favoarea autorului
operei, concluzia fiind că atunci c`nd
e vorba de reputație și onoare acesta
e singurul care poate aprecia.
 Dreptul de a retracta opera
• autorul poate retracta opera dacă partea
care are drepturi rezult`nd dintr-un
contract este de acord cu acest lucru și
este despăgubită;
• proprietarul este de acord cu retractarea
operei după prealabila despăgubire
Drepturile patrimoniale de autor
  dreptul "de a decide dacă (...) va fi utilizată opera sa",
dreptul "de a decide (...) în ce mod și când va fi
utilizată opera sa",
  dreptul "de a consimți la utilizarea operei de către
alții", din aceasta rezultând sau " drepturi distincte și
exclusive ale autorului de a autoriza sau de a
interzice..." (art. 13).
      dreptul de suită.
Dreptul de a decide dacă opera va
fi utilizată sau exploatată

 Autorul are în completarea dreptului

moral de divulgare și dreptul de a decide
dacă opera va fi utilizată sau exploatată
Dreptul de a decide în ce mod va fi utilizată
sau exploatată opera

 Autorul poate hotărâ atât cine va exploata opera cât

și cum va fi exploatată. El poate decide fie să exploateze
opera singur, fie să cedeze acest drept unei alte persoane
fizice sau juridice.
EX: cartea publicată poate fi adaptată pentru a fi pusă în
scenă sau difuzată la radio sau, adaptată pentru a deveni
scenariu de film;
Modalitati de
1.reproducerea operei;
exploatare
6.comunicarea publică, direct
sau indirect a operei, prin
2.distribuirea operei; orice mijloace, inclusiv prin
3.importul în vederea punerea operei la dispoziția
comercializării pe piața publicului, astfel încât să
poată fi accesată în orice loc și
internă a copiilor realizate în orice moment ales, în mod
cu consimțământul individual de către public;
autorului; 7.radiodifuziunea operei;
4.închirierea operei; 8.retransmiterea prin cablu a
operei;
5.împrumutul operei;
9.realizarea de opere derivate.
Clasificare
 Modurile de exploatare a operei enumerate de legea
română pot fi grupate în trei mari categorii:
 reproducere,
 distribuirea,
 comunicarea publica prin orice mijloace
Reproducerea.
 Regula. Prin reproducere se înțelege realizarea uneia sau
mai multor copii ale unei opere, în orice formă materială,
inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau vizuale
a unei opere, precum și stocarea permanentă ori
temporară a acesteia cu mijloace elctronice
 EXCEPTII
EXCEPTII
 reproducerea unei opere în cadrul procedurilor
judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru
scopuri de utilitate publică;
 utilizarea de scurte citate dintr-o operă în scop de
analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de
exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică
întinderea citatului; pentru a nu fi necesară autorizarea
autorului e necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
citatul să fie scurt, și utilizat în vederea analizării sale,
a comentării, a criticării sau dat drept exemplu.
EXCEPTII 2
 utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din
opere în publicații, în emisiuni de radio sau de
televiziune ori înregistrări sonore sau audiovizuale,
destinate exclusiv învățământului ori, chiar direct,
în cadrul instituțiilor publice de învățământ sau de
ocrotire socială
 reproducerea pentru informare și cercetare de scurte
extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor,
filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituțiilor publice
culturale sau științifice care funcționează fără scop
lucrativ , s.a.
Reproducerea pentru uz
personal
Este permisă reproducerea fără autorizare dacă sunt
îndeplinite cumulativ câteva condiții: opera să fi fost
adusă anterior la cunoștință publică, reproducerea să fie
pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei
familii, reproducerea să nu contravină exploatării normale
a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul
drepturilor de exploatare.
Remuneratia compensatorie
 un procent din valoarea în vamă a importului sau valoarea
facturată fără T.V.A. intre limitele stabilite de Legea
nr.8/1996 modificată și completată în art. 107 alin. 8:
- coli de hârtie pentru copiator, format A4, între 1%;
- alte suporturi: 3%;
- pentru aparate 0,5%.
Distribuire
Prin distribuire legea înțelege
transmiterea cu titlu oneros sau
gratuit către public a originalului ori a
copiilor unei opere, precum și
oferirea publică a originalului sau a
unei copii.
-scurte extrase din articolele de presă și reportaje
radiofonice sau televizate în scopul informării asupra
problemelor de actualitate;
-scurte fragmente ale conferințelor, alocuțiunilor,
pledoariilor și a altor opere asemănătoare cu condiția
ca aceasta să se facă în scop de informare privind
actualitatea;
-opere în cadrul informațiilor privind evenimentele de
actualitate.
Importul, închirierea,împrumutul
Import: introducerea pe piața internă a originalului sau
copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe un
suport, în vederea comercializării.
Autorul are dreptul exclusiv de a autoriza închirierea
originalului și a copiilor operei, indiferent de forma în
care e materializată, pentru o perioadă de timp
limitată, în schimbul unui avantaj economic direct sau
indirect.
 Împrumutul în punerea la dispoziția a originalului sau
a copiei operei unei persoane, cu titlu gratuit, în vederea
folosirii pe o perioadă determinată de timp și prin
intermediul unei instituții care "permite accesul
publicului în acest scop".
Comunicarea operelor prin
orice mijloace

 Intră în această categorie toate modalitățile de

exploatare a operei care presupun transmiterea operei prin
cablu, fir, fibră optică, satelit ș.a..
Autorul operei sau cesionarul drepturilor de exploatare
are dreptul de autoriza transmiterea sau retransmitera
integrală, simultană și nealterată a operei, prin convenție
fixându-și remunerația.
Exceptate de la autorizare:
 comunicarea către public prin mijloace
audiovizuale a unor scurte extrase din
articolele de presă și reportaje radiofonice
sau televizate,
a unor scurte fragmente ale conferințelor,
alocuțiunilor ș.a., în scopul informării
asupra problemelor de actualitate
PREZENTAREA ÎN PUBLIC
 supusă autorizării autorului și prezentarea în
public prin orice mijloace a unei opere
radiodifuzate, sau televizate .
 Problema practică: prezența unui receptor TV,
racordat la o rețea de transmisie prin cablu, într-
un spațiu deschis publicului, de genul piață,
restaurant, bar, presupune acordl prealabil al
titularului drepturilor de exploatare a
programelor respective.
RADIODIFUZAREA si RETRANSMITEREA PRIN
CABLU
 Radiodifuzarea poate consta fie în emiterea unei opere
de către un organism de radiodifuziune sau de
televiziune prin orice mijloc fără fir, fie transmiterea
operei sau a reprezentării digitale a acesteia prin cablu,
fibră optică sau alt procedeu similar, în vederea
recepționării de către public.
 Preluarea operelor transmise prin fir, cablu sau fibră
optică și retransiterea integrală și nealterată în vederea
recepționării de către public este supusă autorizării de
către titularul dreptului de autor, potrivit art. 13 li. h al
Legii nr. 8/1996.
Dreptul de suită

Dreptul de suită este dreptul patrimonial

conferit autorilor de a obține o parte din
creșterea valorii operei, prin primirea unei
cote din pretul net de vanzare obtinut la
orice revanzare ulterioara primei
revanzari.
REGLEMENTARE
 art. 21: dreptul de a încasa o cotă din prețul de vânzare
în cazul fiecărei revânzări a originalului unei opere de
artă plastică, grafică sau fotografică prin intermediul
unui salon, galerie de artă sau orice comerciant de
opere de artă; b) dreptul de a fi informat asupra locului
unde se află opra sa
 Coroborând art 21 cu art. 7 se presupune că prin opere
de artă plastică legiuitorul a avut în vedere: sculpturile,
picturile, gravurile, operele de artă monumentală,
grafică, litografie, scenografie, tapiserie, ceramică,
plastica sticlei și a metalului precum și operele de artă
aplicată.
COTA
 Cota ce revine autorului operei variază între:
 5% (pentru sume între 300-3000 euro)
 0,25% (pentru sume peste 500 000 euro
Regimul juridic al anumitor
categorii de opere

Opere: audiovizuală, artă plastică, de

arhitectură, fotografice
 Opera audiovizuală
creaţia cinematografică, sau una
exprimată printr-un procedeu similar
cinematografiei, la realizarea căreia
este utilizată imaginea în mişcare cu
sau fără sunet: filmele
cinematografice, ficţiunile TV,
desenele animate, video-clipurile,
emisiunile de varietăţi
 Autorii (art. 66)
• Autor principal al operei audiovizuale este
regizorul sau realizatorul operei
audiovizuale
• autorul adaptării, autorul scenariului,
autorul dialogului, autorul muzicii special
create pentru opera audiovizuală şi autorul
grafic pentru operele de animaţie sau al
secvenţe de animaţie –raportat la art. 5
 Realizarea operei
• Niciunul dintre autori nu se poate opune
utilizării părţii realizate de el.
• terminată: autorul principal cade de acord
cu producătorul
• Nefinalizarea în 5 ani atrage rezilierea
• Divulgarea: Regula?
 Divulgarea operei
• Art 69 titulari de drepturi morale pot fi doar
autorii prev de art 66: autorul principal ş.a.
• Divulgarea operei considerată finalizată se
face de către producător.
• Singurul care se poate opune divulgării este
autorul principal. Art. 68 alin 4
 Exploatarea operei
Prezumţie: autorii cedează producătorului
drepturile exclusive privind utilizarea
operei în ansamblul său şi dreptul de a
autoriza dublarea şi subtitrarea contra unei
remuneraţii echitabile –în lipsă de clauză
contrară
Excepţie: autorii muzicii special creată
 Reproducerea operei de artă
plastică
Condiţii de autorizare a reproducerii:
• prin contractul de reproducere să se ofere
indicaţii care să conducă la identificarea
operei (descriere sumară, desen, fotografie,
etc...) şi referiri la semnătura autorului;
• titularul dreptului de autor să fi aprobat
exemplarul supus examinării;
• pe toate exemplarele să figureze numele,
pseudonimul autorului sau orice alt semn
care să-l identifice.
 Proiectul de arhitectură
• proiectele de arhitectură expuse în
apropierea şantierului şi ulterior construcţia,
trebuie să poarte scris numele autorului
dacă în mod convenţional nu s-a stabilit
altceva.
• o construcţie nu poate fi realizată decât cu
acordul titularului dreptului de autor asupra
proiectului.
 Fotografia
• Este protejată fotografia originală
• nu se naşte drept de autor pentru fotografiile
scrisorilor, actelor, documentelor desenelor
tehnice
• fotografia care conţine o persoană poate fi
publicată şi reprodusă de aceasta şi succesorii săi
fără consimţământul autorului (în lipsă de
prevedere contrară); numele autorului trebue să se
regăsească şi pe reproducerile ulterioare
 Protecţia portretului
• reproducerea poate fi realizată de autor,
proprietar sau posesor numai cu acordul celui
reprezentat sau al succesorilor săi timp de 20
de ani de la deces.
• Nu se cere acordul: a)persoana reprezentată
este model sau a fost remunerat pentru a
poza, b) portretul este al unei persoane
general cunoscute şi a fost realizat în legătură
cu activităţile publice c) portretul este doar
un detaliu al unei opere care reprezintă o
adunare, un peisaj sau o manifestare publică
 Protecţia corespondenţei
• Acordul prealabil al destinatarului sau
după caz al succesorilor acestuia timp de 20
de ani, dacă destinatarul nu şi-a exprimat o
altă dorinţă
• Corespondenţă M.E. –V.M.
• Dreptul la integritatea operei art. 90
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1613/2017

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2017

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată la data de 16.11.2011 pe rolul Tribunalului Maramureş, în dosar
nr. x/2011, astfel cum a fost precizată la data de 24.06.2014, reclamanta A. a chemat în judecată
pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa - Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, solicitând
instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- recunoaşterea dreptului de autor a autorului său C. cu privire la opera artistică formată din 151
de cruci şi 171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară aflate în Cimitirul Vesel Săpânţa
reprezentând 24% din numărul total de 712 cruci aflate în acest cimitir;

- recunoaşterea drepturilor patrimoniale ale reclamantei A., în calitate de moştenitoare a

autorului C., provenite din operele recunoscute;

- ca urmare a folosirii de către pârâtă, fără drept, a operelor revendicate, să fie obligată aceasta la
plata sumei de 499.725 RON reprezentând despăgubiri, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996
republicată, respectiv 24% din beneficiul net obţinut de pârâtă în perioada noiembrie 2008 -
noiembrie 2011 din perceperea taxei de acces, video, foto pentru vizitatori şi vânzarea de cărţi
poştale şi suveniruri în Cimitirul Vesel;

- obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta un contract de distribuire în sensul art. 141 alin. (1)
din Legea nr. 8/1996 cu privire la drepturile băneşti obţinute ca urmare a oferirii publice a
operelor autorului C. de către aceasta, prin care pârâta se obligă să-i plătească o sumă de bani
reprezentând 24% din toate veniturile obţinute ca urmare a distribuirii, în modalitatea prevăzută
de art. 141 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 a operelor autorului acesteia pe perioada
existenţei drepturilor sale de autor, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei
ce se va pronunţa în prezenta cauză până în anul 2047, anul în care expiră termenul de 70 ani
prevăzut de art. 25 din Legea nr. 8/1996;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 43.059 RON constând în
taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu specialist, onorariu expert, onorariu avocat,
cheltuieli deplasare.

Prin sentinţa civilă nr. 842 din data de 01.07.2016 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar
nr. x/2011, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta
Parohia Ortodoxă Săpânţa reprezentată prin Preot Paroh D., iar reclamanta A. a fost obligată la
plata către pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de
judecată.

1
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că autorul reclamantei, defunctul C.
(născut 1909 - decedat 1977) a fost meşter popular cioplitor. Având această ocupaţie, precum şi
har artistic, defunctul C. a realizat, în marea lor majoritate, crucile de lemn din Cimitirul Vesel
din Săpânţa , judeţul Maramureş.

La fila 21 dosar se află adeverinţa din 30 iunie 2011 emisă de Centrul Judeţean Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, care atestă că meşterul a participat la acţiuni
vizând arta populară, iar la filele 11 - 15 dosar, sunt diplomele obţinute de C., care demonstrează
fără a da loc la alte interpretări că a fost membru al Cooperativei B., cooperativă
meşteşugărească, fiind creator popular.

Toţi meşterii populari, artizanii, indiferent de domeniu, ceramică, olărit, ţesături, cruceri, nu fac
parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor, conform Legii nr. 8/1996,
întrucât folclorul este reprezentat de totalitatea creaţiilor populare, literare, muzicale,
meşteşugăreşti care ţin de tradiţiile şi obiceiurile populare ale unei neam sau ale unei regiuni. Nu
se regăseşte. în ceea ce priveşte creaţia meşteşugărească a folclorului în integralitatea sa o
protecţie în cadrul dreptului de autor, dreptul de autor conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr.
8/1996 fiind perceput ca o creaţie intelectuală, însă, datorită caracterului lor popular, creaţiile
populare sunt folosite liber, nefiind prevăzute în Legea nr. 8/1996, ca obiect al dreptului de autor.

Crucile care au fost confecţionate de C. la comandă sunt anonime, nu sunt semnate de către
meşter, fapt ce atestă în plus caracterul popular al meşteşugului său, meşteşug care a fost predat
ucenicilor săi, care continuă tradiţia crucerului popular C.

S-a reţinut că reclamanta a invocat drept temei legal al acţiunii sale Legea nr. 8/1996. În acest
context, tribunalul a constatat că, sub aspectul temeiului invocat, acţiunea este nefondată, creaţia
populară nefiind inclusă în aria de reglementare şi protecţie a actului normativ invocat.

Convenţia de la Berna din 09.09.1886, pentru protecţia operelor literare, artistice defineşte ca şi
Legea nr. 8/1996, termenul de operă literară şi artistică în sensul că acesta cuprinde: (...) "Toate
lucrările din domeniul literar ştiinţific şi artistic, operele de arhitectură şi sculptură." Art. 7 alin.
(3) din Convenţie statuează că: "Pentru operele anonime sau pseudonime, durata protecţiei
acordate prin prezenta convenţie expiră în 50 de ani după ce opera a fost în mod licit făcută
accesibilă publicului." Este evident că nici la nivel internaţional, nu s-a introdus în categoria
operelor literare şi artistice, creaţii ale unor meşteşugari, referinţele din lege vizând operele de
creaţie intelectuală.

Aceeaşi definiţie se regăseşte şi la art. 1 din Legea nr. 8/1996, care, de asemenea, face trimitere
expresă la sintagma creaţie intelectuală şi nu la creaţie populară meşteşugărească. Operele de
creaţie intelectuală, în accepţiunea legii 8/1996, sunt nominalizate la art. 7 lit. g), unde, de
asemenea, nu sunt inserate crucile în categoria operelor de creaţie intelectuală. În aprecierea
primei instanţe, art. 9 din lege este mai mult decât explicit, întrucât legiuitorul stabileşte că,
ideile teoriile, conceptele conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de prelucrare, de scriere de
explicare sau de exprimare, nu pot beneficia de protecţia dreptului de autor.

Meşterul C., aşa cum s-a demonstrat prin probele administrate, practic, s-a inspirat din arta
meşteşugărească populară ce s-a transmis din generaţie în generaţie, fiind şi astăzi preluată de
alţi meşteri cruceri, astfel încât creaţia sa este exceptată de la prevederile dreptului de autor.

2
Chiar sub auspiciile Legea nr. 8/1996, un autor al unei creaţii intelectuale care a vândut opera,
potrivit art. 141 din lege, după înstrăinare, autorul nu-şi mai păstrează vreun drept asupra operei,
singurul drept ce îi rămâne este dreptul de suită, ce reprezintă dreptul de a obţine o cotă din
preţul vânzării, în situaţia revânzării bunului la un preţ mai mare decât cel la care s-a achiziţionat
opera.

În cazul în care opera nu este supusă revânzării, autorul inclusiv moştenitorii acestuia, nu mai au
niciun drept asupra operei, pentru că a fost remunerat, ca efect al achitării preţului. Astfel, chiar
în ipoteza în care un autor, în accepţiunea art. 141 din Legea nr. 8/1996, solicită încheierea unui
drept de distribuire, obligarea la încheierea unui astfel de contract este inadmisibilă, pentru că
opera nu poate fi vândută de autor decât o singură dată.

Conform art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996, dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la
cunoştinţa publică revine de drept autorului, pentru că dreptul la nume nu este transmisibil,
autorul anonim poate să-şi deconspire identitatea ca autor în timpul vieţii, având în vedere că
legea română prevede stingerea dreptului la nume odată cu decesul autorului. S-a apreciat că
menţinerea numelui autorului pe creaţia sa, este esenţială, aceasta fiind legătura imaterială dintre
autor şi public, fiind evident că pentru a se putea exercita dreptul de paternitate asupra unei
creaţii artistice, ca o componentă a dreptului de autor, este necesar, ca autorul însuşi să-şi
exercite dreptul la nume în timpul vieţii.

Cimitirele sunt locuri publice, cimitirul Săpânţa având acelaşi regim juridic. C. a fost un meşter
popular, care a confecţionat nu numai cruci, ci şi alte obiecte de lemn, acesta nu a înţeles să
semneze crucile pe care le-a confecţionat, ele fiind efectuate la comandă, la cererea rudelor
defunctului.

Având în vedere considerentele de mai sus, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată
conform dispozitivului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. de la 1865 reclamanta a fost obligată la plata
către pârâtă a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu
avocaţial, deplasare la instanţă şi alte cheltuieli efectuate pentru asistenţa juridică calificată a
pârâtei, consemnate în centralizatorul depus la fila 120, vol. IV dosar şi a facturilor şi chitanţelor
depuse la filele 121-199.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel prin care a criticat soluţia pentru
nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia şi admiterea în întregime a
cererii de chemare în judecată.

De asemenea, reclamanta a susţinut în cuprinsul motivelor de apel, între altele, că în mod

neîntemeiat a reţinut prima instanţă că dreptul de distribuire şi încheierea unui astfel de contract
este inadmisibil, deoarece C. nu a vândut opera realizată, în sensul tezei I al art. 141 din Legea
nr. 8/1996.

S-a invocat şi faptul că tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere prin care a
solicitat despăgubiri ca urmare a folosirii fără drept de către Parohia Săpânţa a operelor
revendicate, petit formulat în temeiul art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

3
Pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa reprezentată prin preot paroh D. a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

Prin decizia civilă nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, apelul
reclamantei a fost admis, sentinţa apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a admis în parte
cererea precizată, în sensul recunoaşterii dreptului de autor al lui C. în ceea ce priveşte un număr
de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa ; s-au recunoscut în favoarea reclamantei, în
calitate de moştenitoare a defunctului C., drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit.
a) şi f) din Legea nr. 8/1996; s-a dispus obligarea pârâtei Parohia Ortodoxă Română Săpânţa -
Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de
223.749 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea
drepturilor anterior recunoscute; s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei A. suma de
20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi suma de 19,65 RON cu
titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în apel.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a constatat că prima chestiune asupra căreia trebuie
să se pronunţe este aceea a incidenţei în cauză a prevederilor Legii nr. 8/1996, în ceea ce îl
priveşte pe antecesorul reclamantei, defunctul C., mai exact, referitor la opera acestuia, constând
în crucile de lemn care se află în Cimitirul Vesel din Săpânţa .

Aceasta, în condiţiile în care prima instanţă a respins solicitarea reclamantei din precizarea de
acţiune de la fila 1, vol. III, al Tribunalului Maramureş, de a se recunoaşte dreptul de autor a
defunctului C. cu privire la creaţia artistică a acestuia, formată din 151 de cruci aflate în
Cimitirul Vesel din Săpânţa , precum şi a operei literare formată din versurile inscripţionate pe
aceste cruci, reprezentând 21,2 % din numărul total al crucilor aflate în Cimitirul Vesel.

Argumentele primei instanţe care au stat la baza pronunţării acestei soluţii, au fost, în principal,
acelea că defunctul C. a fost un meşter popular cioplitor, or, meşterii populari, indiferent de
domeniu, nu fac parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor în baza
Legii nr. 8/1996. S-a reţinut, de asemenea, faptul că folclorul, în integralitatea sa, şi creaţia
meşteşugărească, ca parte a acestuia, nu intră în sfera de protecţie a Legii nr. 8/1996, dreptul de
autor, conform art. 1 şi art. 7 din aceasta, având la bază o creaţie intelectuală, or, tocmai datorită
caracterului popular, creaţiile populare sunt folosite liber, fiind apreciat relevant caracterul
anonim al operei, întrucât crucile în discuţie nu au fost semnate de meşter.

La acest punct de vedere a achiesat şi pârâta, astfel cum rezultă din întâmpinarea formulată în
cauză.

Textul de lege care se impune a fi analizat în vederea stabilirii legalităţii soluţiei pronunţate de
către prima instanţă asupra acestui petit, este cel de la art. 7 din Legea nr. 8/1996, care prevede
astfel:

" constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul
literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi
independent de valoarea şi destinaţia lor. "

Prin acest text, legiuitorul a definit în mod explicit obiectul dreptului de autor.

4
În primul rând, s-a stabilit faptul că dreptul de autor este alcătuit numai din opere de creaţie
intelectuală, opera de creaţie intelectuală fiind definită, în doctrina de specialitate, ca fiind
rezultatul activităţii individului uman, întrucât numai acesta are capacitatea de a conştientiza
realitatea înconjurătoare, de a-şi dirija conştient acţiunile şi inacţiunile, în raport cu diverse
interese şi de a dispune de instruire şi educaţie.

În al doilea rând, operele trebuie să fie originale, adică să cuprindă suficiente elemente
particulare care să le distingă de creaţii intelectuale de acelaşi gen.

În al treilea rând, operele trebuie să aparţină domeniului literar, artistic sau ştiinţific.

Un aspect, de asemenea, important este acela că pentru a constitui obiect al dreptului de autor nu
are relevanţă modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare, şi nici valoarea sau
destinaţia lor.

În ceea ce priveşte folclorul şi protecţia acestuia, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la
această problemă, s-a statuat în practica judiciară faptul că este dificil de stabilit prin raportare la
Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în condiţiile în care, conform acestei legi,
paternitatea operelor susceptibile de o asemenea protecţie ar trebui să poată fi stabilită cu
certitudine; or, în cazul folclorului nu este posibilă o asemenea identificare, deoarece conţine
creaţii impersonale (în acest sens, decizia civilă nr. 597/2013 pronunţată de secţia I civilă a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)

Constatându-se şi prin hotărârea identificată mai sus lipsa vreunei reglementări speciale în
materia folclorului şi concluzionându-se în sensul că folclorul nu poate rămâne în afara oricărei
protecţii, s-a apreciat că forma de protecţie, în acest caz, poate fi stabilită prin raportare la
dispoziţiile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial în cuprinsul
căreia sunt definite şi "expresiile culturale tradiţionale", în care se încadrează şi folclorul.

Ceea ce s-a mai subliniat prin decizia civilă nr. 597/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu
valoare de principiu, este aceea că regimul juridic al creaţiilor culturale tradiţionale nu exclude,
în principiu, crearea de opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, pornind de la un element de
expresie culturală tradiţională, cu condiţia originalităţii, aşadar a îndepărtării suficiente de la
sursa originară, pentru a fi identificabilă amprenta personalităţii creatoare a autorului.

Prin prisma considerentelor de mai sus, curtea de apel a apreciat că trebuie analizată opera
defunctului C., pentru a se putea stabili dacă aceasta intră sau nu în sfera de protecţie a Legii nr.
8/1996.

Astfel, s-a constatat că specialistul E., care a întocmit primul raport de specialitate în cauză a
arătat că, crucile de lemn identificate ca aparţinând defunctului C., au preluat forma tradiţională
din zona Maramureşului, însă acestea prezintă elemente specifice, folosite pentru prima dată de
către autorul C., specificul lor fiind reprezentat printr-un tot stilistic: culoare, formă, text, de o
evidentă şi recunoscută originalitate.

Maestrul artist C. a scris o adevărată monografie artistică a satului cu crucile-monument create

de el, creând o operă originală prin contopirea calităţilor şi talentului său de sculptor, pictor şi

5
poet, îmbinând simbolul vechi al crucii de lemn cu basorelieful, pictura naivă şi versul popular
inspirat din activităţile specifice satului.

S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte celelalte cruci din cimitir, care nu au fost realizate de către
C., acestea sunt un produs epigonic şi nu constituie decât o continuare, uneori nereuşită, a
aceluiaşi stil.

Specialistul E. nu a reuşit să se pronunţe cu certitudine asupra numărului crucilor realizate de

către C., arătând că din studiile efectuate ar reieşi că acesta a realizat în timpul vieţii aproximativ
600 de cruci.

Ceea ce s-a mai subliniat de către acest specialist, este faptul că Cimitirul Vesel este vizitat anual
de zeci de mii de vizitatori, reţinându-se chiar o declaraţie a preotului paroh D. în acest sens,
referitor la anul 2005, când obiectivul ar fi fost vizitat 26.000 de persoane.

Precizări suplimentare au fost făcute de către acelaşi specialist şi în şedinţa publică din
13.09.2012, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, domnul E. arătând, că, în opinia
sa, C. a creat opere de artă, descoperind o formă nouă de a privi moartea, pe care a materializat-o
într-un mod original.

Specialistul F., de asemenea, a formulat un punct de vedere la solicitarea instanţei, prin care a
arătat că a putut identifica un număr de 151 de cruci, ca fiind realizate de creatorul C.,
reprezentând procentual 21,2% din numărul total al crucilor din cimitir. Din cercetările efectuate,
a rezultat că C. ar fi realizat aproximativ 600 de cruci, numărul acestora scăzând progresiv
începând cu anul 1996, în medie cu 25 de cruci pe an, ca urmare a exhumării şi refolosirii
locurilor de veci.

Referitor la caracteristicile crucilor realizate de către C. s-a arătat că identificarea crucilor

realizate de acesta nu a fost dificilă, crucile executate în ultima decadă a secolului XX
îndepărtându-se de caracteristicile tradiţiei, ajungându-se la un manierism sec care a înlocuit
fenomenul social şi artistic, fiind executate prin unelte electrice.

Elementele particulare ale crucilor realizate de către C. sunt descrise la filele 13-17 din lucrarea
de specialitate, expertul făcând precizări suplimentare în faţa instanţei de judecată (consemnate
în încheierea şedinţei publice din 17.04.2013), concluzia acestuia fiind în sensul că, crucile
realizate de către defunctul C. se diferenţiază de restul crucilor din cimitir prin culoare, formă,
proporţii şi alte elemente particulare, elemente care sunt specifice creatorului, fiind executate în
spiritul unui artist care dă frâu liber imaginaţiei şi mâinii sale.

De asemenea, specialistul F. a adus precizări suplimentare în ceea ce priveşte opera defunctului

C. în şedinţa publică din 17.05.2013, când s-a vizualizat CD-ul cu imaginile celor 151 de cruci
identificate de către specialist ca aparţinând lui C. S-a învederat de către acesta că artistul C. a
văzut crucea ca un întreg, observându-se evoluţia artistului în timp şi dorinţa acestuia de a spune
tot mai mult prin creaţia sa.

La acel termen de judecată specialistul a făcut o analiză punctuală privind una dintre crucile
realizate de către C., prezentate instanţei de judecată, indicând elementele specifice artistului C.,
ca fiind îmbinarea aproape perfectă între braţele crucii, elementele de tehnică şi de structură a

6
lucrării, forma rotunjită, inexistenţa unor spaţii nelucrate sau negândite şi care să nu conţină un
mesaj artistic, lipsa unor şabloane, fiecare cruce având elemente diferite, elemente care au permis
identificarea crucilor realizate de către acesta.

S-a mai arătat de către domnul F. că C. era un bun cunoscător al etnografiei populare, al zonelor
şi al simbolurilor folosite. Din etnografie, elementul principal preluat este crucea, particularităţi
prezentând şi compoziţia literară şi elementele figurative. Un alt element compoziţional propriu a
fost identificat ca fiind spaţiul sacru, reprezentat de un pătrat în care se configura un element
floral, situat la îmbinarea braţelor crucii, în care orizontala devine verticală şi verticala
orizontală, făcându-se astfel corelaţia dintre teluric şi celest. Artistul nu era axat pe detalii, se
gândea mai mult la esenţă, nefiind preocupat de simetrie, ci de mesaj, fiind un geniu creator.

S-a concluzionat de către specialistul F. în sensul că există o diferenţiere între gândirea

compoziţională a artistului C. şi cea a urmaşilor săi, crucile create ulterior fiind mai aproape de
perfecţiune, de şablon, relevând preocuparea pentru realism, folosindu-se unelte performante şi o
tehnică de lucru actuală, neexistând o legătură compoziţională şi nefiind folosite decât în mică
măsură elementele folosite de către C., precizându-se şi faptul că acesta a fost primul care a
folosit decoraţiunile din folclor şi versurile pe cruci, anterior crucile fiind simple.

O completare la punctul de vedere formulat de către specialistul F. a fost depusă la dosar şi în

vol. III al dosarului de fond, f. 126 şi urm., prin aceasta arătându-se că au fost identificate 151 de
cruci realizate de către C. şi 171 lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară, aceasta datorită
faptului că unele cruci sunt lucrate pe ambele feţe.

La dosarul cauzei a fost depus de către pârâtă un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit de
către expertul G., raport prin care s-au identificat 70 de cruci ca fiind realizate cu certitudine de
către meşterul C. Raportat la caracterul succint al considerentelor acestei expertize, care nu se
coroborează de altfel cu concluziile celorlalte două lucrări de specialitate întocmite în cauză, la
care s-a făcut referire mai sus, curtea de apel a apreciat că acest raport nu constituie o probă
pertinentă pentru soluţionarea cauzei.

Ţinând cont de concluziile lucrărilor de specialitate întocmite în cauză de către specialiştii E. şi

F. şi având în vedere consideraţiile de ordin teoretic făcute anterior, instanţa de apel a apreciat că
se poate concluziona în sensul că opera lui C., reprezentată de crucile de lemn identificate ca
fiind realizate de către acesta, şi care se află în prezent în Cimitirul Vesel din Săpânţa , este o
operă originală, fiind în mod indubitabil identificabilă amprenta personalităţii creatoare a
autorului, neprezentând nicio relevanţă faptul că au fost folosite elemente de etnografie şi folclor
în creaţia sa.

Faptul că aceste cruci nu poartă semnătura autorului, este o problemă care a fost surmontată prin
coroborarea probelor administrate în cauză, expertiza întocmită de către expertul E., punctul de
vedere al specialistul F., precum şi declaraţiile martorilor H. şi C., fiind identificate cu
certitudine, pe baza unor elemente caracteristice, crucile realizate de către C.

În consecinţă, în temeiul art. 7 coroborat cu art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996,
curtea de apel a decis în sensul recunoaşterii calităţii de autor al operei constând în cele 151 de
cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa , în favoarea lui C.

7
S-a apreciat că numărul operelor este cel indicat în lucrarea de specialitate iniţială a specialistului
F., neavând relevanţă faptul că o parte dintre cruci sunt lucrate pe ambele părţi, fiecare cruce, în
integralitatea sa, putând fi apreciată ca reprezentând o operă artistică complexă, cuprinzând
elemente de sculptură, pictură, precum şi elemente literare.

Lămurită fiind problema de drept principală, aceea a recunoaşterii dreptului de autor, instanţa de
apel a apreciat că se impune ca instanţa să se pronunţe şi asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor
pronunţate asupra celorlalte pretenţii din cererea de chemare în judecată, de asemenea, respinse
de către Tribunalul Maramureş.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamantă, aceasta a
solicitat, pe lângă recunoaşterea dreptului moral prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi
recunoaşterea drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. a), b) şi f), constând în dreptul
autorului de a autoriza sau de a interzice reproducerea, distribuirea şi comunicarea publică a
operei, direct sau indirect, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia
publicului.

În vederea aprecierii asupra criticilor formulate prin cererea de apel de către reclamantă în ceea
ce priveşte soluţia pronunţată asupra petitelor având ca obiect recunoaşterea drepturilor
patrimoniale enumerate anterior, se impun a fi analizate în prealabil definiţiile regăsite în lege
referitor la noţiunile de "reproducere", "distribuire" şi "comunicare publică".

Conform art. 14 din Legea nr. 8/1996:

" prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia
ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice
mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei
opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice. "

Susţinerile reclamantei în sensul că pârâta comercializează cărţi poştale reprezentând fotografii

ale crucilor realizate de către defunctul C. au fost confirmate de către pârâtă prin răspunsul la
interogatoriu, răspunsurile la interogatoriu fiind anexate la filele 176-179 vol. I, dosar fond.

Cărţile poştale, reprezentând fotografii ale crucilor realizate de către C. reprezintă o reproducere
a operei acestuia, având în vedere definiţia noţiunii de reproducere redată mai sus, aceeaşi
concluzie fiind valabilă în ceea ce priveşte alte obiecte inscripţionate cu imagini ale crucilor
realizate de către acesta.

Reclamanta este deci îndreptăţită, în condiţiile art. 25 din lege, să i se recunoască acest drept
patrimonial.

În ceea ce priveşte dreptul prevăzut de art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996, se impun a fi avute în
vedere dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 8/1996, care arată că:

" (1) Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înţelege vânzarea sau orice alt mod de
transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea
publică a acestora.

8
(2) Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de
proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul de
drepturi sau cu consimţământul acestuia."

În cauză, astfel cum de altfel s-a susţinut chiar de către reclamantă, crucile de lemn care se află în
Cimitirul Vesel din Săpânţa , au fost confecţionate de către C. ca urmare a unor comenzi date de
către rudele defuncţilor pentru mormintele cărora le erau destinate, fiind plătit un preţ pentru
acestea, chiar dacă, astfel cum susţine reclamanta, unul modic, reprezentând în principiu,
contravaloarea materialelor necesare pentru realizarea crucii. Cuantumul sumei de bani solicitate
şi primite de către C. cu titlu de preţ nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea acestui
drept patrimonial, relevant fiind numai faptul că aceste cruci au fost vândute de către C. după
realizarea acestora, în consecinţă dreptul de distribuire fiind epuizat, astfel cum stipulează expres
alin. (2) al art. 141 din lege.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că această solicitare a reclamantei a fost în mod corect
respinsă de către prima instanţă.

Ultimul drept patrimonial a cărui recunoaştere s-a solicitat de către reclamantă, în calitate de
moştenitoare a defunctului C., este cel privind comunicarea publică a operei, drept prevăzut de
art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 8/1996:

" (1) Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin
orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un
număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor
acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie ori
de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată,
fotografică şi de arhitectură, proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere
audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul
înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul
oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice
comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziţie
publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât, oricare dintre
membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod
individual.

(2) Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziţia
publicului a operelor, nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de
punere la dispoziţia publicului."

S-a apreciat că faptul că opera defunctului C. este pusă la dispoziţia publicului prin intermediul
pârâtei rezultă în mod indubitabil din toate probele administrate în cauză, expertizele de
specialitate, punctul de vedere al specialistului F., răspunsurile pârâtei la interogatoriu,
declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

De asemenea, din susţinerile reclamantei, coroborate cu declaraţiile martorului H., rezultă că taxa
de intrare în cimitir a început să fie percepută doar după decesul lui C., aparent acesta fiind de

9
acord ca operele sale să fie aduse la cunoştinţă publică, nefiind însă de acord cu perceperea unei
taxe în acest sens.

Rezultă din aspectele reţinute mai sus faptul că reclamanta este îndreptăţită la recunoaşterea şi a
acestui drept patrimonial, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în acest sens de art. 13 lit. .f)
coroborat cu art. 15 şi art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Cea de-a treia problemă care face obiectul apelului este aceea a despăgubirilor cuvenite
reclamantei ca urmare a recunoaşterii drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 13 din Legea nr.
8/1996, în limitele stabilite mai sus.

În acest sens, s-a reţinut că în dosarul de fond a fost încuviinţată şi administrată proba cu
expertiza contabilă, efectuată de către expertul contabil I., raportul de expertiză fiind anexat la
filele 229 şi urm. din vol. III al dosarului primei instanţe, respectiv la filele 242 şi urm. din acest
raport.

Raportul de expertiză contabilă a fost întocmit fără ca expertul să aibă la dispoziţie actele
contabile ale Parohiei Ortodoxe B., pârâta refuzând să pună la dispoziţia expertului astfel de
înscrisuri. În lipsa acestor acte, instanţa de judecată a procedat la schimbarea obiectivelor iniţiale
ale expertizei, în şedinţa publică din 18.02.2015, încuviinţând ca expertiza să fie efectuată prin
luarea în considerare a datelor cunoscute privind alte obiective turistice din ţară. Fiecare dintre
părţi a propus câte 3 obiective turistice, ale căror date privind numărul anual de vizitatori şi
veniturile obţinute, să fie avute în vedere la efectuarea expertizei dispuse în cauză,
încuviinţându-se de către instanţă, solicitarea de relaţii de la toate obiectivele turistice alese de
către părţi.

Prin acest raport de expertiză, întocmit de către expertul contabil I., cu participarea expertului
parte J., s-au formulat concluzii raportat la datele obţinute de la obiectivele turistice indicate de
către reclamantă, expertul desemnat în cauză nereuşind să obţină date de la obiectivele turistice
indicate de către pârâtă.

Pe baza datelor obţinute, s-a stabilit numărul mediu de vizitatori ai Cimitirului Vesel Săpânţa
pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, noiembrie 2008 - noiembrie 2011, ca
fiind de 1.135.833.

S-au calculat, de asemenea, în două variante, veniturile pe care pârâta le-a obţinut în perioada
indicată, prin raportare la numărul mediu de vizitatori stabilit anterior.

Într-o primă variantă au fost avute în vedere veniturile obţinute din perceperea taxei de acces,
foto, video şi vânzarea de cărţi poştale şi suveniruri de cele 3 obiective turistice stabilite ca şi
comparabile, iar în cea de-a doua variantă a fost avut în vedere preţul biletelor de intrare în
Cimitirul Vesel din Săpânţa .

Cea de-a doua modalitate de calcul a veniturilor obţinute a fost apreciată ca fiind mai relevantă
de către experţi, care au propus în concluziile expertizei luarea în considerare a acestei valori.

Şi instanţa de apel a apreciat că această valoare este de natură să reflecte realitatea într-o mai
mare măsură, la stabilirea acesteia fiind avut în vedere cel puţin un element cert, preţul biletelor

10
de intrare la Cimitirul Vesel, în cealaltă variantă, atât numărul de vizitatori, cât şi veniturile
obţinute, fiind stabilite prin raportare la alte obiective turistice.

Deşi instanţa consideră că la aprecierea acestei probe nu se poate face abstracţie de atitudinea
procesuală a pârâtei, din culpa căreia nu s-a putut efectua raportul de expertiză în condiţiile
iniţial stabilite, adică pe baza actelor contabile ale pârâtei, s-a reţinut, de asemenea, că
reclamanta era în măsură să facă demersuri suplimentare în vederea stabilirii celorlalte obiecte
care se vând cu titlu de suveniruri la Cimitirul Vesel din Săpânţa , şi a preţului acestora, pentru
ca acestea să fie eventual avute în vedere de către expert la stabilirea veniturilor obţinute de către
pârâtă în perioada de referinţă dintr-o atare comercializare.

Suma indicată de către expert ca reprezentând profitul obţinut de către pârâtă în varianta agreată
de către instanţă, pentru perioada noiembrie 2008-noiembrie 2011, este 1.055.420 RON, din
această sumă, pentru cele 151 de cruci referitor la care s-a recunoscut dreptul de autor al
defunctului C., procentul cuvenit reclamantei cu titlu de despăgubiri, este de 21,2%, adică suma
de 223.749 RON, care se impune a fi acordată, în temeiul art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
8/1996.

Referitor la acest petit, instanţa de apel a apreciat că este oportun a se face aplicarea dispoziţiilor
art. 225 C. proc. civ., refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul încuviinţat pe acest aspect,
urmând a fi apreciat ca un început de dovadă în folosul reclamantei.

S-a mai precizat şi faptul că declaraţiile celor doi martori audiaţi cu privire la această chestiune,
K. şi C. nu cuprind elemente relevante pentru soluţionarea cauzei, aceştia confirmând numai
faptul că numărul de vizitatori ai Cimitirului Vesel din Săpânţa este unul foarte mare, în special,
pe durata verii.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să încheie cu aceasta un contract

de distribuire, în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, aceasta nu este întemeiată, pentru
considerentele deja expuse în ceea ce priveşte dreptul de distribuire.

Cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă au fost acordate parţial de către instanţă, în
măsura în care au fost admise pretenţiile acesteia.

În ceea ce priveşte dosarul de fond, curtea a apreciat că se impun a fi acordate cheltuielile de

judecată dovedite a fi fost efectuate cu taxa de timbru, timbru judiciar, expertiza contabilă
(exceptându-se onorariul achitat pentru expertul parte care va rămâne în sarcina reclamantei,
conform art. 18 din O.G. nr. 2/2000), respectiv opinia exprimată de specialistul F., onorariu
avocaţial şi cheltuieli de transport şi cazare, în total suma de 20.000 RON, în timp ce suma totală
solicitată de către reclamantă pentru judecata în primă instanţă este în cuantum de 43.059 RON,
precizată prin concluziile scrise depuse la dosar.

Cheltuielile de judecată solicitate şi dovedite de către reclamantă ca fiind efectuate în apel sunt
numai cele constând în taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, în cuantum de 19,65 RON,
acestea impunându-se a fi acordate integral.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul reclamantei,
potrivit celor redate în dispozitivul deciziei.

11
Împotriva acestei decizii, pârâta Parohia Ortodoxă Română Săpânţa prin reprezentant - preot
paroh D. a promovat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate reglementate de art. 304
pct. 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

În debutul motivelor de recurs recurenta face un istoric al cauzei şi, în special al cererilor
formulate de către reclamantă, începând de la cererea de chemare în judecată şi continuând cu
redarea fidelă a celor solicitate de reclamantă prin cererile precizatoare a cererii de chemare în
judecată din 12.06.2013, 24.06.2014 şi, respectiv la 4.12.2014 .

Recurenta învederează că analizând această atitudine a intimatei pe parcursul procedurii la prima

insanţă, se poate constata că, practic, intimata însăşi nu a avut certitudinea că meşteşugul de
crucer practicat de tatăl său poate fi protejat de dreptul de autor, aşa cum acesta este reglementat
de Legea nr. 8/1996.

Intimata-reclamantă a calificat activitatea antecesorului său fie drept creaţie literară, fie creaţie
artistică, fie sculptură, apreciind că autorul său a creat iniţial 700 de cruci, apoi 151 de cruci şi
171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară, fără a nominaliza în ce constau aceste
lucrări, astfel că a solicitat de la pârâtă fie 21%, fie 24% din venituri etc.

În acest context, apreciază recurenta, este evident că însăşi reclamanta îşi exprimă nesiguranţa în
ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată şi imposibilitatea de încadrare a
activităţii meşterilor cruceri, inclusiv a lui C., în domeniul dreptului de autor, care vizează opera
cultă, opera de creaţie intelectuală, iar nu un meşteşug.

Referitor la originalitate, recurenta arată că este de esenţa meşteşugului ca fiecare meşter să-şi
pună amprenta personală asupra lucrului pe care îl efectuează, pentru că meşteşugul implică o
activitate personală şi nu industrială singura care poate realiza obiecte identice.

Pentru a exemplifica, precizează că în Satul Mereni, măiestria meşterilor populari este apreciată
atât la nivel local, dar şi la nivel naţional şi internaţional, privind: sculptura în lemn, renumit
fiind meşterul L., în timp ce pentru broderie sunt recunoscute M. şi N.

De asemenea, mai arată recurenta nu trebuie uitate dinastiile de meşteri olari care au pus Vâlcea
pe harta ceramicii mondiale, prin cele trei centre de olărit Vlădeşti, Lungeşti şi mai ales Horezu,
centre care au devenit de notorietate în ţară şi străinătate, fiecare din centru conservând
meşteşugul tradiţional, cu amprenta specifică; de exemplu Vlădeşti este recunoscut ca fiind
centrul caolinului alb, ceramica albă nesmălţuită, printre meşteri este cunoscut meşterul O.,
emblematic pentru ceramica de Vlădeşti fiind cocoşul alb etc.

În concluzie, şi raportat la aceste meşteşuguri, recurenta afirmă că se poate vorbi de desene,

culori, forme, dar şi de faptul că toate aceste valori sunt protejate prin reglementările stabilite de
Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - instanţa
de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut şi a acordat mai mult decât s-a cerut -,
recurenta dezvoltă următoarele critici:

12
Având în vederea multitudinea de cereri şi precizări formulate de reclamantă, practic, nu a
consemnat asupra cărei cereri precizatoare s-a pronunţat, având în vedere că potrivit motivelor de
apel, intimata-reclamantă a solicitat să se recunoască dreptul de autor cu privire la opera artistică
formată din 151 şi 171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară, reprezentând 25% din
numărul total de 712 cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa .

De asemenea, s-a solicitat de reclamantă omologarea rapoartelor de expertiză fără a individualiza

la care din cele patru rapoarte de expertiză se referă şi urmează a fi omologate de către instanţa
de judecată.

Faţă de principiul disponibilităţii prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., evident că instanţa
de apel s-a pronunţat asupra unor cereri care, în speţă, nu au fost explicitate de către reclamantă
şi, în atare situaţie, instanţa nu avea posibilitatea a se pronunţa, întrucât aşa cum rezultă din
motivele de apel, apelanta a solicitat să se constate dreptul de autor însumând un procent de 24%
cu privire la opera artistică de sculptură, pictură şi creaţie literară a antecesorului său, fără a se
preciza care sunt aceste opere şi cum pot fi individualizate.

În acelaşi timp, recurenta arată că apelanta a făcut referire la operele revendicate, deci la o
acţiune reală, care, în opinia sa este inadmisibilă, întrucât, aşa cum rezultă din actele de la dosar,
fiecare cruce era executată la comandă şi era vândută rudelor defunctului, neputând face obiectul
revendicării, aşa cum a solicitat apelanta intimată.

Cu toate că instanţa de apel a făcut trimitere la expertizele efectuate la instanţa de fond de

specialiştii E. şi F., a omis a se pronunţa care dintre rapoartele întocmite sunt cele omologate.

Prin ultima precizare făcută de reclamantă la data de 04.12.2014, aceasta nu a mai individualizat
drepturile patrimoniale pe care le solicită, singurul drept solicitat şi descris de către aceasta din
categoria drepturilor patrimoniale a fost dreptul de distribuire, iar obligarea la despăgubiri nu a
vizat alte drepturi patrimoniale decât cel de distribuire, întrucât reclamanta nu a mai făcut nicio
referire cu privire la drepturile conferite de art. 13 lit. a) şi f).

În acest context, decizia atacată este nelegală având în vedere că instanţa de apel a încălcat
principiul disponibilităţii, întrucât a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut.

Instanţa de apel prin hotărârea atacată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti - art. 304 pct. 4 C.
proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că legiuitorul prin Legea nr. 8/1996, a
reglementat dreptul de autor definit drept creaţie intelectuală, ceea ce presupune creaţia cultă.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este constituit din operele
originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea
de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoare şi destinaţia lor.

În categoria operelor protejate juridic, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996 se efectuează o
enumerare exemplificativă a creaţiilor intelectuale originale ce pot fi incluse în această categorie
şi anume: scrierile literare şi publicistice, conferinţele, operele ştiinţifice, compoziţiile muzicale,
operele dramatice, coregrafice, operele de artă grafică, sau plastică, operele de arhitectură etc.

13
Referitor la creaţia literară, literatura este definită ca fiind: "Creaţie artistică a cărui mijloc de
exprimare este limba literară.'" Or limba literară, presupune cunoaşterea gramaticii, unităţile
ritmice ale versurilor, iambul sau troheul şi implică studiu, ceea ce, în mod evident, desparte
opera literară de îndemânare şi meşteşug.

În consecinţă, meşteşugul crucerilor nu intră sub protecţia dreptului de autor, instanţa neputând
să se substituie legiuitorului, aşa cum a procedat instanţa de apel în prezenta speţă.

Pe temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - decizia instanţei
de apel cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii -, recurenta susţine următoarele:

Instanţa de apel a arătat prin considerentele deciziei supusă controlului judiciar, că "în ceea ce
priveşte folclorul şi protecţia acestuia, s-a statuat de practica judiciară că este dificil de stabilit,
prin raportare la legea dreptului de autor şi drepturile conexe, în condiţiile în care conform a
cestei legi paternitatea operelor susceptibile de o asemenea protecţie ar trebui stabilită cu
certitudine."

S-a făcut trimitere la decizia civilă nr. 597/2013 a Î.C.C.J., dar şi acestei decizii i s-a acordat de
instanţa de apel o altă interpretare decât cea avută în vedere de Înalta Curte, pentru că, în mod
clar, crearea unei opere având la bază o inspiraţie de natură folclorică poate conduce un poet sau
un sculptor să creeze opere originale de creaţie intelectuală, însă, în opinia recurentei, în această
categorie se încadrează P. care s-a inspirat din cultul dacilor pentru Zamolxe şi a creat celebra
Coloană a Infinitului; în acest sens însă, nu trebuie omis faptul că P. a absolvit Şcoala de Arte
Frumoase şi Ecole des Beaux -Arţs din Paris.

Astfel, potrivit reglementărilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 8/1996, creaţia literară şi
artistică ca şi creaţie intelectuală, nu poate fi disociată de studiu şi cultură care desăvârşesc
talentul Q., de exemplu, care, fără a fi studiat filosofia lui R. şi S., nu ar fi putut crea poezia sa
filosofică etc.

Instanţa de apel, prin considerentele deciziei recurate, a recunoscut că în ceea ce priveşte creaţia
folclorică, aceasta cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 26/2008, dar în ceea ce-l priveşte pe
C. a luat în considerare raportul specialistului E., care a recunoscut că meşteşugul de crucer al lui
C. a fost preluat în forma tradiţională din zona Maramureşului, dar crucile confecţionate de C. au
un specific al lor determinat de culoare, formă, text.

Cu toate acestea, instanţa de apel a ignorat faptul că specialistul E. nu a identificat decât 60 de

cruci ale lui C., comparativ cu specialistul F., care ar fi identificat 151 de cruci care ar fi fost
confecţionate de C.

Or, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a statuat obligaţia pentru instanţă de a arăta în cadrul
hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele
pentru care au fost înlăturate cererile părţilor; nerespectarea acestei dispoziţii ar conduce la
nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu toate că instanţa de apel s-a referit la punctele de vedere ale celor doi specialişti menţionaţi
anterior, a înlăturat punctul de vedere al specialistului G., care a identificat 70 de cruci ca fiind

14
confecţionate de C., cu motivarea că aprecierile făcute de către acesta nu se coroborează cu
concluziile celorlalte două lucrări de specialitate.

În aprecierea recurentei, această opinie a instanţei este contradictorie, având în vedere că părerea
specialistului G. se coroborează cu punctul de vedere al specialistului E., ambii identificând în
jur de 60-70 de cruci, comparativ cu specialistul F., care ar fi identificat 151 de cruci, mai mult
cu 100% decât ceilalţi doi specialişti.

De asemenea, este de reţinut şi faptul că instanţa de apel s-a referit la declaraţiile martorilor
propuşi de intimata reclamantă, H. şi C., fără ca în spiritul prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc.
civ. să precizeze care au fost motivele pentru care au fost înlăturate declaraţiile făcute de T., care
a precizat că stihurile după cruce au fost făcute de către familie şi nu de C. iar prin declaraţia lui
C., acesta a relatat că înainte de C., se confecţionau cruci în Săpânţa de către meşterul U. şi că
meşterul era perceput ca meşter crucer şi că nu se pot deosebi crucile făcute de către acesta de
crucile celorlalţi meşteri etc.

În raport de această situaţie, în mod cert faţă de împrejurarea că nu se pot identifica cu acurateţe
crucile confecţionate de C. şi faţă de caracterul contradictoriu al motivelor avute în vedere,
instanţa de apel nu putea să aprecieze câte cruci confecţionate de C. se regăsesc în Cimitirul
Săpânţa , câte sunt confecţionate de ucenicii săi, sau câte de alţi meşteri etc.

În consecinţă fără un probatoriu cert, instanţa nu putea pronunţa o hotărâre legală şi temeinică,
cu atât mai mult cu cât obiectul cererii îl constituie şi obligaţii pecuniare, pentru că s-ar ajunge la
o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea este
lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii -, recurenta arată
următoarele:

Instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui pretins drept de reproducere şi comunicare publică în
favoarea apelantei-reclamante, cu toate că aceasta nu a mai solicitat aceste drepturi, ci numai
dreptul de distribuire.

În accepţiunea legiuitorului, prin art. 7 din Legea nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este
constituit din opere originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific şi
este produsul creatorului operei, întrucât numai acesta dispune de capacitatea de a gândi, de
educaţie şi instruire ca elemente necesare activităţii creative. Un alt element este ca obiectul
dreptului de autor să aparţină domeniului literar, artistic sau ştiinţific ceea ce conduce la
concluzia că enumerarea este limitativă, iar alte creaţii decât cele menţionate excedează dreptul
de autor.

În speţă, confecţionarea unor cruci la solicitarea rudelor defunctului cu inserarea unui epitaf, care
aşa cum s-a demonstrat, era întocmit uneori tot de familie, nu poate face obiectul dreptului de
autor în accepţiunea Legii nr. 8/1996.

În ceea ce priveşte dreptul de autor, ceea ce se transmite sunt drepturile patrimoniale şi morale,
iar nu calitatea de titular al drepturilor morale sau patrimoniale, întrucât dreptul de autor este
definit în doctrină ca fiind acea posibilitate conferită de lege autorului unei opere de creaţie

15
intelectuală de a o utiliza potrivit aprecierii sale, în scopul satisfacerii intereselor personale
nepatrimoniale sau patrimoniale în limitele prevăzute de lege: (G. V. proprietăţii intelectuale,
editura All Beck, Bucureşti, 2007, p. 25)

Conform definiţiei, autorul însuşi este cel în măsură a hotărî asupra modalităţii în care se va
utiliza opera sa, având în vedere că prin art. 10 din Legea nr. 8/1996 sunt enumerate drepturile
morale ale autorului.

Recurenta mai precizează că în ipoteza puţin probabilă ca activitatea meşteşugărească să intre în

sfera dreptului de autor, trebuie a se constata că acest drept trebuie exercitat în primul rând de
către titular; or, conform datelor şi susţinerilor părţilor, rezultă că defunctul C. nu a pretins
niciodată aceste drepturi, cu toate că la data când acesta şi-a exercitat meseria de crucer, era în
vigoare Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, care cuprindea reglementări similare cu
cele conferite de Legea nr. 8/1996, drepturi pe care C. nu le-a revendicat niciodată.

Astfel, având în vedere că C. nu şi-a semnat crucile, a păstrat anonimatul acesta şi-a exprimat
consimţământul ca numele său să nu fie adus la cunoştinţa publică - existând în aceste
împrejurări imposibilitatea moştenitorilor de a solicita dreptul moral la nume aşa cum este definit
de art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996 -, dreptul la nume nefiind transmisibil, întrucât acesta se
stinge odată cu decesul autorului.

Menţiunea numelui autorului pe creaţia sa este esenţială, aceasta fiind legătura imaterială între
autor şi public, fiind evident că pentru a se putea exercita dreptul de paternitate asupra unei
creaţii artistice, ca o componentă a dreptului de autor, este necesar ca autorul însuşi să-şi exercite
dreptul la nume în timpul vieţii.

Stan Ioan Pătraş şi-a păstrat anonimatul în ceea ce priveşte crucile confecţionate de el şi, mai
mult decât atât, acesta le confecţiona la solicitarea rudelor defunctului la comandă, aspecte din
viaţa defunctului fiindu-i aduse la cunoştinţă de către rudele acestuia; pentru simplul fapt că
aceste cruci erau amplasate într-un loc public - cimitir, după momentul amplasării, este evident
că aceste cruci erau aduse la cunoştinţă publică; dacă s-ar aprecia că meşteşugul de crucer s-ar
încadra în dreptul de autor, sigur că prin această expunere opera era divulgată, astfel încât dreptul
moral de divulgare este epuizat la acest moment, neputând fi solicitat de reclamantă A.

Peste voinţa şi consimţământul meşterului nici propria fiică nu poate trece, iar în acest sens este
relevantă atitudinea reclamantei faţă de obiectele confecţionate de tatăl său C., întrucât, după
decesul autorului său, aceasta, împreună cu sora sa, a vândut toate obiectele confecţionate de
către autorul lor (panou pictat, blidar sculptat, farfurii decorative, rame scaune, pat etc.), sens în
care a fost încheiat un Contract de vânzare-cumpărare cu Muzeul Maramureşului la 15.09.1980,
ceea ce denotă că şi în accepţiunea reclamantei, obiectele confecţionate de C. erau rezultatul
meşteşugului său, nefiind apreciate de reclamantă ca aparţinând operei de creaţie intelectuală
conform Decretului nr. 321/1956, întrucât nu a solicitat niciun drept de natură morală sau
patrimonială ca moştenitoare a tatălui său, ci, dimpotrivă, a înţeles să vândă inclusiv casa
meşterului neurmărind decât să încaseze preţul, sumele fiind considerabile la acea vreme.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996, autorul unei opere are dreptul patrimonial de a decide în ce
mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea operelor de către alţii.

16
Recurenta susţine că şi în ipoteza asimilării meşteşugului de crucer cu creaţia intelectuală,
meşterul, urmare a faptului că toate crucile erau făcute la comandă încă din timpul vieţii a
consimţit ca toate crucile confecţionate să fie amplasate într-un spaţiu public - cimitir -, astfel că,
acest drept este un drept exclusiv al autorului, un drept absolut, opozabil erga omnes.

Referitor la reproducere, semnificaţia juridică a acesteia a fost definită de art. 14 din Legea nr.
8/1996 şi presupune realizarea, integrală sau parţială a uneia a mai multor copii ale unei opere,
direct sau indirect, prin orice mijloace.

Or, raportat la reproducere, recurenta susţine că nu poate avea calitate procesuală pasivă, pentru
că reproducerile sunt efectuate de diferite persoane fizice sau juridice, care se ocupă cu editarea
unor imagini cu Cimitirul Săpânţa , cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din documentele şi
probele aflate la dosar, săpânţenii nu plătesc nicio taxă, taxele sunt percepute numai turiştilor, cu
scopul de a se asigura întreţinerea întregului ansamblu al cimitirului, constituit din morminte,
alei, cruci, precum şi biserica din incinta cimitirului.

Instanţa de apel a ignorat faptul că prin vânzarea crucilor către familiile defuncţilor
înmormântaţi, aceste familii au un drept exclusiv asupra acestora, în calitate de proprietari,
putând uza de toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv, posesia, folosinţa şi
distribuirea.

În opinia recurentei, prima instanţă în mod corect a constatat că şi în ipoteza aplicabilităţii în

speţă a dreptului de autor, reglementat de Legea nr. 8/1996, singurul drept ce ar fi putut fi
solicitat de către reclamantă nu putea fi decât dreptul de suită, drept care, de asemenea, nu
operează, întrucât moştenitorii defunctului nu au înstrăinat crucea, aceasta rămânând în
patrimoniul familiei, urmare a caracterului său individual.

Conform art. 21 din Legea nr. 8/1996, dreptul la suită constă în obligaţia vânzătorului subsecvent
de a comunica autorului informaţii în legătură cu preţul vânzării, locul unde se află opera,
precum şi de a reţine şi plăti suma reprezentând dreptul de suită.

Atât prin art. 14 din Convenţia de la Berna cât şi prin Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului nr. 200/84/CE este reglementat dreptul de suită, drept care nu subzistă în speţa
dedusă judecăţii, potrivit argumentelor expuse mai sus.

Legiuitorul, prin referirea efectuată la drepturile conferite de art. 13 şi art. 21 din Legea nr.
8/1996, a avut în vedere ca în situaţia în care autorul a decis ca opera sa să fie utilizată, să nu se
mai pună problema ca acest drept să fie transmis pe cale succesorală, întrucât, în mod evident, în
cazul în care însuşi autorul a hotărât ca opera să fie utilizată, nu se mai pune problema
transmiterii acestui drept şi, pe cale de consecinţă, nici a drepturilor prevăzute de art. 13 şi art.
21, întrucât acesta a fost epuizat prin utilizarea şi exercitarea lui de către autor.

Recurenta-pârâtă pretinde că instanţa de apel a nesocotit şi alte norme de drept:

Potrivit reglementării cuprinse în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul
juridic al cultelor, conform art. 28 din acest act normativ, unităţile locale ale cultelor pot avea şi
întreţine singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor.

17
Aceste cimitire confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deţinător.

Conform art. 186-188 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe
Române, cimitirele parohiale sunt clasificate ca bunuri sacre, fiind insesizabile şi
imprescriptibile, ceea ce înseamnă că acestea nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau
sechestrate.

Pretinderea unor drepturi total necuvenite de către reclamantă, în mod cert generează o grevare a
cimitirului, situaţie care nu este permisă de legislaţia invocată, cu menţiunea că legea specială
derogă de la legea generală.

Mai mult, art. 1 din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi
mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, confirmă prevederile statutare,
în sensul că cimitirele parohiilor sunt proprietatea acestora şi au caracterul de bunuri sacre,
cimitirul parohial fiind destinat înmormântării enoriaşilor decedaţi din acea parohie.

Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, la art. 13
stabileşte că administratorului sau proprietarului cimitirului îi revine obligaţia de renovare,
întreţinere şi asigurare a pazei acestuia.

Conform art. 16 alin. (1), înmormântarea poate fi religioasă sau laică, iar locul şi modalitatea de
înmormântare va fi conformă voinţei defunctului sau, în lipsa acestuia, acestea sunt hotărâte de
către familia defunctului.

Or, aşa cum rezultă din probele administrate, rudele defunctului ce urma să fie înmormântat la
Cimitirul Săpânţa , făceau comanda, o plăteau, unii chiar întocmeau epitaful şi prin această
modalitate, în mod evident, că nu se poate pune în discuţie vreun drept de autor, crucile fiind
confecţionate de meşter, la indicaţia rudelor defunctului care şi solicitau ca aceste cruci să fie
asemănătoare cu celelalte.

Chiar la Cimitirul Bellu, cimitirul marilor personalităţi ale culturii româneşti, unde şi-a găsit
odihna veşnică şi marele poet Q., monumentele funerare executate aparţin domeniului public şi
privat, nefiind vreodată revendicate pentru vreun drept de autor.

În B., cimitirul este bun sacru, monument istoric, inalienabil iar crucile - ca urmare a comandării
acestora de rudele defunctului şi achitarea preţului - sunt bunuri private, fiind proprietatea de
drept a familiei şi a urmaşilor celor înhumaţi.

Relevant este că Cimitirul Săpânţa , ca unitate de sine stătătoare, care cuprinde peste 500 de cruci
şi Biserica Săpânţa, amplasată în incinta cimitirului, au fost clasificate ca monument istoric,
conform dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Cimitirul Vesel Săpânţa se află identificat pe lista Monumentelor Istorice din Maramureş, la nr.
25D021. Conform art. 10 din Legea nr. 422/2001, Monumentele istorice sunt protejate,
indiferent de regimul lor de proprietate, ceea ce denotă că orice ingerinţă în acest drept de
protejare, presupune implicarea şi a Ministerului Culturii şi al Cultelor, reclamanta înţelegând a
nu se judeca şi cu această entitate.

18
Art. 36 din Legea nr. 422/2001, instituie o obligaţie imperativă a deţinătorilor monumentelor
istorice să protejeze şi să exploateze imobilul numai cu respectarea acestei legi pentru folosirea
acestuia conform destinaţiei sale.

Prin urmare, reclamanta, conform acestor reglementări nu poate invoca vreun drept asupra
cimitirului ca entitate, ca monument istoric, crucile fiind astfel cum s-a susţinut, în proprietate
privată.

Cu privire la difuzarea unor pliante sau fotografii cu Cimitirul Săpânţa , recurenta menţionează
că prin Legea nr. 103/1992, privind dreptul exclusiv al cultelor religioase, pentru producerea
obiectelor de cult, Biserica ortodoxă şi celelalte culte au dreptul să producă şi să valorifice bunuri
de cult.

O altă reglementare ignorată de reclamantă este şi Legea nr. 489/2006, privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor.

Conform art. 8 alin. (1) din lege: "Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică,
se organizează şi funcţionează, în baza prevederilor constituţionale, şi ale prezentei legi, în mod
autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice." Art. 27 alin. (1) şi (2): "Cultele
recunoscute şi unităţile lor de cult, pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri
mobile şi imobile asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii. (2) Bunurile
sacre, sunt insesizabile inalienabile şi imprescriptibile. "

Prin urmare, întrucât cimitirul face parte din categoria bunurilor de utilitate publică şi reprezintă
un bun sacru, potrivit art. 170 din Statutul BOR, acesta nu poate face obiectul unor cereri de
natura celei formulate de reclamantă, pentru că ar fi nesocotite aceste reglementări.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a răspuns criticilor

formulate de către pârâtă şi, în consecinţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu
consecinţa menţinerii deciziei date de instanţa de apel.

Pentru termenul de judecată din 20.10.2017, recurenta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri

referitoare la alte două cimitire din România cu un anume specific: Cimitirul Pietriş din Comuna
Baldovineşti, jud. Olt şi Cimitirul Vesel din com. Salcia, jud. Olt, referitoare la meşteşugul
olarilor din Horezu etc.; înscrisurile menţionate au fost ataşate la dosar prin serviciul registratură
la data de 19.10.2017, nefiind solicitate în şedinţă publică; ca atare, acestea nu au fost cenzurate
de instanţa de judecată, astfel încât acestea vor fi evaluate cu ocazia analizării motivelor de
recurs numai în măsura în care au legătură cu criticile dezvoltate prin memoriul de recurs.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.

Recurenta-pârâtă, în temeiul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a
susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut şi a acordat mai mult decât
s-a cerut, întrucât, cu privire la drepturile patrimoniale de autor, aceasta nu a solicitat
recunoaşterea decât a dreptului de distribuire - art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996, iar nu şi a
drepturilor de reproducere a operei - art. 13 lit. a) şi a) celui de comunicare publică - art. 13 lit. f)
din aceeaşi lege.

19
În acelaşi timp, din faptul formulării de către reclamantă a unor cereri precizatoare succesive,
precum şi din indicarea, în cuprinsul acestor cereri precizatoare a unui număr diferit de cruci din
cadrul Cimitirului Vesel din Săpânţa care ar fi fost create de autorul său, recurenta-pârâtă impută
intimatei- reclamante o nesiguranţă procesuală în ceea ce priveşte însăşi existenţa dreptului de
autor al autorului său asupra obiectului acestui drept.

Înalta Curte apreciază că cele subsumate de către recurentă acestui motiv de recurs nu sunt
fondate.

Astfel, în cauză, se constată că în faţa primei instanţe, într-adevăr, reclamanta, după introducerea
cererii de chemare în judecată a formulat mai multe cereri precizatoare.

O astfel de conduită procesuală nu numai că nu este interzisă de C. proc. civ. de la 1865, ci chiar
este reglementată prin dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. în plus, formularea unei cereri
precizatoare poate avea loc ca urmare a iniţiativei părţii care afirmă o pretenţie în judecată, după
cum poate fi concepută ca urmare a unei dispoziţii exprese a instanţei de judecată, stabilite în
temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Ca atare, formularea succesivă chiar a mai multor cereri precizatoare nu poate servi ca
fundament pentru sancţionarea reclamantului în legătură cu calificarea juridică a cererii de
chemare în judecată ori a pretenţiilor formulate, prin aplicarea unor prezumţii judiciare de natura
celor propuse de recurentă în cadrul acestui motiv de recurs, întrucât scopul acestor cereri
precizatoare poate avea o mare legătură chiar cu clarificarea obiectului cererii de chemare în
judecată, cu temeiul juridic al acesteia, cu limitele învestirii instanţei etc. şi sunt de natură a servi
instanţei pentru lămurirea în cauză a aspectelor relevante pentru pricină.

Analizând în concret critica formulată de recurentă, Înalta Curte constată că la fila 113, vol. III
dosar primă instanţă, intimata-reclamantă a solicitat recunoaşterea drepturilor patrimoniale de
autor reglementate de art. 13 lit. a) - reproducerea operei, lit. b) - distribuirea operei şi f) -
comunicarea publică a operei din Legea nr. 8/1996, iar nu numai a dreptului de distribuire a
operei, deci a dreptului patrimonial prevăzut de art. 13 lit. b) din acelaşi act normativ.

În plus, la fila 134 vol. III, dosar primă instanţă, se regăseşte o altă precizare formulată de
reclamantă la 4.12.2014, în sensul că solicită:

- recunoaşterea dreptului de autor a meşterului C. cu privire la opera artistică a acestuia formată

din 151 de cruci şi 171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară aflate în Cimitirul Vesel
din Săpânţa , reprezentând 24% din numărul total de 712 cruci identificate în Cimitirul Vesel;

- recunoaşterea drepturilor patrimoniale ale reclamantei A., în calitate de moştenitoare a

autorului C., provenite din operele recunoscute;

- obligarea pârâtei la plata de despăgubiri potrivit art. 139 din legea nr. 8/1996, republicată, în
cuantum de 24% din beneficiul net obţinut de pârâtă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie
2011 din perceperea taxei de acces pentru vizitatori, taxei foto şi video şi vânzarea de cărţi
poştale şi suveniruri în Cimitirul Vesel, ca urmare a folosirii de către pârâtă, fără drept, a
operelor recunoscute;

20
- obligarea pârâtei să încheie un contract de distribuire în sensul art. 141 alin. (1) din Legea nr.
8/1996cu privire la drepturile băneşti obţinute ca urmare a oferirii publice a operelor autorului
reclamantei, C., de către aceasta prin care pârâta să se oblige să îi plătească o sumă de bani
reprezentând 24% din toate drepturile obţinute din distribuire în modalitatea prevăzută de art.
141 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, pe durata existenţei drepturilor sale de autor
începând de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii pronunţate în prezenta cauză
până în anul 2047, anul expirării termenului de 70 de ani prevăzut de art. 25 din Legea nr.
8/1996.

Această precizare însă nu susţine cele învederate de către recurentă chiar dacă reclamanta nu a
mai reluat în capătul doi al acestei cereri şi enumerarea drepturilor patrimoniale de autor a căror
recunoaştere o solicitase deja, întrucât scopul acestei din urmă cereri precizatoare - date fiind şi
cele motivate de reclamantă în partea expozitivă a cererii, anume raportarea la concluziile
raportului de expertiză efectuat de către specialistul F., întregite cu completarea punctului de
vedere al acestuia - a fost acela de a indica numărul crucilor create de autorul său care se mai
regăseau pentru perioada de referinţă a litigiului în Cimitirul Vesel din Săpânţa (aşadar,
precizarea primului capăt de cerere privind obiectul dreptului de autor), potrivit celor identificate
de menţionatul specialist, iar nu acela de a relua toate capetele de cerere anterior precizate.

Mai mult decât atât, generic, reclamanta a indicat în capătul doi de cerere şi recunoaşterea în
favoarea sa a drepturilor patrimoniale provenite din recunoaşterea operelor autorului său, fără a
se mai raporta în concret la ipotezele normative reglementate de art. 13 lit. a), b) şi f) din Legea
nr. 8/1996; or, o astfel de formulare nu ar fi permis restrângerea obiectului cererii de chemare în
judecată la un singur drept patrimonial, ci, dimpotrivă, ar fi impus instanţei analizarea tuturor
ipotezelor normative de la art. 13, dacă această cerere de solicitare a recunoaşterii drepturilor
patrimoniale de autor ar fi fost singulară; cu toate acestea, instanţa de apel, în mod corect a avut
în vedere cererile precizatoare în succesiunea lor şi le-a analizat în mod coroborat, cu deplina
respectare a limitelor învestirii sale şi, implicit, a principiului disponibilităţii părţilor în procesul
civil, codificat în dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În plus, se constată că reclamanta, în toate cererile precizatoare, a indicat ca temei juridic al

cererii de chemare în judecată prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe, act normativ în raport cu care a conceput şi criticile formulate prin motivele de apel.

Înalta Curte mai constată că cele susţinute de către recurentă în cadrul acestui motiv de recurs cu
referire la noţiunea de opere revendicate, precum şi cu privire la neindicarea raportului de
expertiză omologat de instanţa de apel dintre cele efectuate în cauză, nu sunt susceptibile a se
circumscrie acestui motiv de nelegalitate; în acest context, este suficient a se preciza însă că
instanţa de apel nu a analizat pricina în raport cu regulile unei acţiuni în revendicare, iar referitor
la probele ştiinţifice administrate în cauză (puncte de vedere ale unor specialişti şi expertiză
contabilă), Înalta Curte apreciază că analiza coroborată a probelor realizată de instanţa de apel nu
lasă niciun dubiu cu privire la care dintre probele menţionate s-a raportat şi care dintre acestea au
servit la fundamentarea soluţiei adoptate ca şi pentru efectuarea demonstraţiei juridice în
cuprinsul considerentelor deciziei recurate.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte va înlătura ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a acordat reclamantei mai mult decât a cerut.

21
Recurenta-pârâtă s-a prevalat şi de motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,
imputând instanţei de apel depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin aceea că prin
recunoaşterea dreptului de autor în favoarea lui C. - creaţii ce ţin exclusiv de meşteşugul
crucerilor, iar nu de opera cultă, de creaţie intelectuală - s-a depăşit sfera de reglementare a Legii
nr. 8/1996 şi, astfel, s-a intrat pe tărâmul puterii legiuitoare.

Nici aceste critici nu pot fi primite.

Pentru a argumenta acest motiv de recurs, recurenta se prevalează de dispoziţiile art. 7 din Legea
nr. 8/1996, indicând că în cuprinsul acestui text nu este enumerat şi meşteşugul crucerilor ca
obiect al dreptului de autor.

Înalta Curte constată, astfel cum însăşi recurenta afirmă, că dispoziţiile art. 7 din Legea nr.
8/1996 reprezintă o normă exemplificativă, iar nu una limitativă; ca atare, prin includerea, pentru
motivele arătate în considerentele deciziei recurate, a crucilor din Cimitirul Vesel din Săpânţa în
categoria operelor artistice, opere având o natură complexă şi care reprezintă o simbioză între
sculptură, pictură şi versificaţie, instanţa de apel s-a limitat, în acest context, la aplicarea
prevederilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, demonstrând în mod argumentat caracterul de operă ce
beneficiază de protecţia ca drept de autor, argumente ce nu se impun a fi reluate în prezenta
decizie.

Atare operaţiune juridică de încadrare a unei creaţii umane în categoria operelor ce intră în sfera
de protecţie ca drept de autor ţine de esenţa activităţii de judecată în litigiile ce au un atare obiect
şi de aplicarea legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, cu atât mai mult cu cât norma este una
exemplificativă, iar nu limitativă; numai în situaţia în care dispoziţia legală ar fi fost una
limitativă, prin includerea în sfera sa de reglementare a unei ipoteze neavute în vedere de
legiuitor sau excluse în mod expres de lege (cum este, de exemplu, situaţia dispoziţiilor de la art.
9 din lege) ar fi permis susţinerea unor astfel de critici pe temeiul unei greşite aplicării a legii sau
a lipsei de temei legal a hotărârii recurate.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a calificat operele autorului reclamantei ca fiind exclusiv
creaţii literare, ci le-a calificat drept creaţii artistice de o natură complexă (sculptură, pictură şi
creaţie literară), curtea de apel concluzionând că acestea sunt opere originale în care este
identificabilă o puternică amprentă a personalităţii autorului reclamantei, fără a fi relevant că în
procesul de creaţie a acestor opere, acesta a folosit şi elemente de etnografie şi folclor.

În acest context, este util a se preciza că instanţa de apel a înlăturat argumentat incidenţa în cauză
a dispoziţiilor Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, act normativ
în cuprinsul căruia sunt definite "expresiile culturale tradiţionale" şi care nu exclude în mod
expres crearea de opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, pornind de la un element de
expresie culturală tradiţională (crucea, în speţă), cu condiţia originalităţii, aşadar, a îndepărtării
suficiente de la sursa originară, pentru a fi identificabilă amprenta personalităţii autorului, prin
urmare, aportul creator al acestuia.

Contrar celor susţinute de recurentă, creaţia intelectuală nu presupune în mod necesar creaţia
cultă şi nici nu pretinde un anumit nivel de instruire al autorului, atare exigenţă nefiind inserată
în cuprinsul Legii nr. 8/1996.

22
De asemenea, nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ.

În contextul acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă reia susţineri deja analizate din perspectiva
motivului de recurs anterior - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - neîncadrarea creaţiilor meşterului
crucer C. în categoriile indicate în art. 7 din Legea nr. 8/1996 şi, complementar, incidenţa
prevederilor Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial care au fost
deja analizate, astfel încât nu se mai impune evaluarea lor şi pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.
civ.

Totodată, Înalta Curte constată că, recurenta, sub pretextul invocării motivului de nelegalitate de
la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. susţine critici de netemeinicie a deciziei recurate, însă acestea nu
pot fi analizate de această instanţă, întrucât recursul permite realizarea doar a unei cenzuri de
legalitate, nu şi de temeinicie a hotărârii atacate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de
art. 304 C. proc. civ. stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea ori analiza coroborată probelor
cauzei reprezintă atributul legal exclusiv al instanţelor de fond.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde
motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura
pricinii; în acelaşi timp, raţionamentul redat de instanţa de apel în cuprinsul considerentelor
răspunde standardelor reglementate de ansamblul art. 261 C. proc. civ., implicit şi celor de la pct.
5, iar raţionamentul curţii de apel respectă structura unei demonstraţii juridice apte a susţine
coerent şi convingător soluţia adoptată, pe baza unor ample argumente de fapt şi de drept.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, recurenta critică neluarea în considerare a punctului de

vedere exprimat de specialistul G. în cadrul unei probe extrajudiciare concepute la iniţiativa sa;
or, procesul civil, între altele, este guvernat şi de principiul nemijlocirii administrării probelor,
astfel încât instanţa de apel nu avea îndatorirea de a face o analiză distinctă a acestui punct de
vedere şi nici de a o integra în ansamblul probator al cauzei; un astfel de înscris era dora de
natură a servi apărării pârâtei în cauză şi pentru susţinerae unor puncte de vedere pertinente într-
un domeniu specializat, fie în solicitarea de efectuare a unei expertize judiciare, fie în conceperea
unor obiecţiuni adecvate la o probă încuviinţată de instanţă etc.; dincolo de aceste coordonate, se
constată că instanţa de apel a constatat că acest punct de vedere al specialistului G. nu se
coroborează cu celelalte probe ale cauzei, astfel încât, consecinţa procedurală firească a fost
înlăturarea acestuia.

Pe acelaşi temei, recurenta contestă stabilirea unui element al situaţiei de fapt, şi anume a
numărului de cruci create de C. care se mai regăsesc în Cimitirul Vesel din Săpânţa în perioada
de referinţă a litigiului noiembrie 2008 - noiembrie 2011, sens în care susţine că deşi specialistul
încuviinţat de instanţă E. a identificat un număr de 60 de cruci, curtea de apel a dat prevalenţă
numărului de 151 de cruci identificate de către specialistul Şterbeli F. în cuprinsul lucrării pe
care acesta a întocmit-o (ceea ce reprezintă 21,2% din numărul total al crucilor din cimitir),
completată şi cu punctele de vedere exprimate oral în faţa primei instanţe, la termenele de
judecată din 17.04.2013 şi 17.05.2013, consemnate în încheierile redactate pentru acele termene.

Or, astfel cum deja s-a arătat, stabilirea sau verificarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de
fond nu pot face obiectul evaluărilor permise de lege instanţei de recurs, astfel încât acestea nu
pot fi analizate.
23
Din perspectivă procedurală însă, se constată că fiecare dintre probele judiciare anterior enunţate
- punctele de vedere ale specialiştilor E. - Directorul Direcţiei de Cultură a judeţului Maramureş
şi F. au fost dispuse de instanţa de fond în considerarea unor teze probatorii diferite: identificarea
stilului C. - specialistul E. şi, respectiv identificarea numărului de cruci realizate de C. şi care se
mai regăsesc în Cimitirul Vesel de la Săpânţa - F. (specialist în artă populară la Muzeul de
Etnografie, expert atestat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, potrivit înscrisului de
la filele 260 şi urm. dosar fond, vol. I), conform celor menţionate în încheierea de şedinţă din
23.01.2013.

Prin urmare, aceste probe au avut scopul de a furniza instanţei de judecată informaţii
complementare care, prin coroborare, au condus la stabilirea unor elemente esenţiale ale situaţiei
de fapt a cauzei, ele nefiind în contradicţie.

Recurenta a criticat decizia instanţei de apel şi pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În primul rând, s-a susţinut că instanţa s-a pronunţat asupra unui pretins drept de reproducere şi
drept de comunicare publică în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat şi recunoaşterea
acestor drepturi patrimoniale de autor.

Potrivit celor analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc.
civ., Înalta Curte a reţinut deja că reclamanta a învestit instanţa cu recunoaşterea în favoarea sa,
în calitate de succesoare a autorului său, C., nu numai a dreptului patrimonial prevăzut de art. 13
lit. b) din Legea nr. 8/1996 - distribuirea operei, ci şi a celor prevăzute de art. 13 lit. a) -
reproducerea operei şi art. 13 lit. f) - comunicarea publică.

Înainte de analizare criticilor recurentei cu privire la recunoaşterea acestor drepturi patrimoniale

în favoarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că se impun câteva precizări prealabile
de natură a conferi un plus de rigoare raţionamentului instanţei de apel.

Astfel cum instanţele de fond au reţinut, autorul reclamantei - meşterul crucer C. - a fost cel care
a creat, la comanda rudelor defuncţilor, cele 151 de cruci din Cimitirul Vesel din Săpânţa (care
se mai regăsesc, în prezent, în acest cimitir) pentru care s-a recunoscut calitatea de autor; în
privinţa acestor cruci s-a apreciat că acestea întrunesc însuşirile de a fi opere artistice complexe,
originale care îmbină geniul creator al artistului de sculptor, poet şi pictor şi care poartă amprenta
personalităţii unice a acestuia.

Cum autorul reclamantei a decedat în anul 1977, născut fiind în 1908, reiese cu evidenţă că
aceste opere au fost create sub imperiul Decretului nr. 312/1956, având în vedere că Legea nr.
8/1996 a intrat în vigoare pe 26 iunie 1996, potrivit art. 154 alin. (1) din lege.

În consecinţă, în stabilirea regimului juridic al acestor opere, din punct de vedere al dreptului
temporal, instanţa de apel trebuia a porni de la prevederile acestui act normativ.

Astfel, recurenta a susţinut că împrejurarea că autorul reclamantei şi-a păstrat anonimatul asupra
acestor opere, întrucât nu le-a semnat, îi paralizează acesteia ulterior dreptul de a pretinde
recunoaşterea dreptului de autor asupra operelor.

24
O astfel de concluzie nu subzistă, întrucât art. 3 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Decretul nr. 321/1996
prevedeau: "(1) Dreptul de autor are următorul cuprins: 1. Dreptul de a aduce opera la cunoştinţa
publicului; 2. Dreptul de a fi recunoscut autor, opera urmând să apară, la alegerea autorului, sub
numele sau pseudonimul acestuia sau fără indicarea de nume."

Deşi actul normativ anterior nu cuprindea decât o distincţie implicită între componentele morale
ale dreptului de autor şi drepturile patrimoniale de autor, trebuie precizat că regimul juridic al
acestora în privinţa posibilităţii de transmitere pe cale succesorală a exerciţiului drepturilor
morale de autor nu cunoştea deosebiri esenţiale de reglementare; astfel, art. 3 alin. (2) din
Decretul nr. 321/1956 prevedea că "dreptul de autor nu se poate transmite prin act între vii", iar
alin. (3) stabilea că "el se transmite în cazul morţii autorului în măsura prevăzută de lege".

Similar, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede: "După moartea autorului, exerciţiul
drepturilor prevăzute de art. 10 lit. a), b) şi d) se transmite prin moştenire potrivit legislaţiei
civile, pe durată nelimitată."

În consecinţă, Înalta Curte constată că recurenta, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, în mod
eronat se raportează la dreptul la nume al persoanei fizice, ca atribut de identificare a unui
subiect de drept, drept la nume care se stinge la moartea persoanei fizice, în timp ce în cuprinsul
primului capăt de cerere reclamanta a solicitat recunoaşterea autorului său, C., în calitate de autor
al celor 151 de cruci din Cimitirul Vesel din Săpânţa , exercitând aşadar, dreptul moral al
autorului său reglementat de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 (dreptul de a pretinde
recunoaşterea calităţii de autor al operei) sau art. 3 alin. (1) pct. 2 din Decretul nr. 321/1956,
anterior citat; pe de altă parte, exercitarea acestui drept nu cunoaşte nicio restricţie în cazul în
care opera a fost adusă la cunoştinţa publică fără indicarea de nume, aşadar în mod anonim.

Ca atare, intimata-reclamantă a exercitat dreptul moral al autorului său de a pretinde

recunoaşterea calităţii de autor al operei, exercitarea acestui drept fiind dobândită prin moştenire
legală.

Revenind la drepturile patrimoniale de autor reglementate în prezent de art. 13 lit. a), b) şi f) din
Legea nr. 8/1996 [având un corespondent în Decretul nr. 321/1956 în prevederile art. 3 alin. (1)
pct. 5 lit. a) şi c)], în cauză s-a reţinut că aceste cruci au fost realizate de C. la comanda rudelor
defuncţilor ce urmau a fi înmormântaţi în Cimitirul din B..

În economia Decretului nr. 321/1956, contractul de comandă beneficia de o reglementare legală

în cuprinsul at. 20 şi urm.

Dintre acestea, prezintă relevanţă dispoziţia de la art. 22, potrivit căreia: "(1) Cesiunea dreptului
de reproducere, multiplicare şi difuzare nu cuprinde şi transmiterea dreptului de proprietate
asupra originalului, după cum transmiterea dreptului de proprietate asupra originalului nu
implică şi cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare şi difuzare, dacă nu s-a convenit altfel.
(2) În contracte (de comandă - s.n.) se va prevedea obligaţia restituirii originalului, în toate
cazurile în care nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra acestuia."

Aplicând aceste dispoziţii legale la circumstanţele concrete ale pricinii şi dată fiind afectaţiunea
obiectului creaţiilor autorului reclamantei, astfel cum instanţele de fond au reţinut (instanţa de
apel în cadrul analizei realizate pe temeiul art. 13 lit. b), odată cu executarea comenzii s-a

25
transmis rudelor defunctului şi dreptul de proprietate asupra originalului operelor de creaţie
artistică.

Ca atare, această premisă impune concluzia că transmiterea dreptului de proprietate asupra

originalului "nu implică şi cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare şi difuzare, dacă nu s-
a convenit altfel", potrivit celor arătate la art. 22 alin. (1) teza finală din Decretul nr. 321/1956;
cum în speţă nu s-a dovedit că s-a convenit altfel, respectiv că aceste drepturi patrimoniale de
autor au fost transmise rudelor defunctului odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra
originalului (crucii), rezultă că ele au rămas în patrimonial autorului şi au putut fi transmise pe
cale succesorală moştenitorilor, în speţă, reclamantei, rămasă, între timp, unica moştenitoare a lui
C.

În acest sens prevedea art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956: "La moartea autorului sau a
vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit C.
civ., însă, numai pe următoarele termene: b) descendenţilor, pe tim de 50 de ani", socotit de la 1
ianuarie al anului următor morţii autorului, aşadar până în anul 2038.

Aşa cum s-a arătat, Legea nr. 8/1996 a intrat în vigoare la 26 iunie 1996, act normativ care la art.
149 alin. (3) prevede: "Drepturile patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în
vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform
procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut de
prezenta lege. Prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Din aplicarea combinată a dispoziţiilor art. 26 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, rezultă că
durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor dobândite prin moştenire de către
reclamantă, este de 70 de ani, termen care se împlineşte în anul 2047 (1977 - anul decesului
autorului, plus 70 de ani, durata protecţiei prevăzute de legea nouă).

Totodată, Legea nr. 8/1996 cuprinde dispoziţii tranzitorii dintre care, în speţă, interesează
prevederile art. 149 alin. (1), conform cu care: "Actele juridice încheiate sub regimul legislaţiei
anterioare, îşi produc toate efectele conform aceleia, cu excepţia clauzelor care prevăd cesiunea
totalităţii operelor pe care autorul le poate crea în viitor."

Prin urmare, potrivit textului citat anterior, rezultă că efectele contractelor de comandă (actul
juridic sau acordul de voinţă ori convenţia încheiată sub imperiul legii anterioare) sunt cele
arătate, astfel încât, chiar în condiţiile transmiterii dreptului de proprietate asupra originalului
crucilor realizate de C. către rudele defuncţilor înmormântaţi în Cimitirul din Săpânţa, nu a
operat o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, ci acestea pot fi exercitate de către
reclamantă, care le-a dobândit pe cale succesorală.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a analizat al doilea capăt
de cerere (astfel cum a fost precizat) din perspectiva celor reglementate de art. 13 lit. a), b) şi f)
din Legea nr. 8/1996.

Dintre aceste drepturi patrimoniale de autor au fost recunoscute în favoarea reclamantei dreptul
de reproducere a operei (lit. a)) şi cel de comunicare publică (lit. f)).

26
Instanţa de apel a acordat reclamantei despăgubiri pentru utilizarea de către pârâtă a drepturilor
patrimoniale de reproducere şi de comunicare publică, respectiv, contravaloarea unui procent de
21,2% din preţul estimat al biletelor de acces în Cimitirul Vesel din Săpânţa , reprezentând suma
de 223.749 RON, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pentru repararea
prejudiciului cauzat în perioada noiembrie 2008-noiembrie 2011 prin încălcarea drepturilor
recunoscute în favoarea sa.

Recunoaşterea drepturilor patrimoniale de autor în favoarea reclamantei însă, a fost contestată de

către recurenta-pârâtă.

Referitor la dreptul de reproducere - art. 13 lit. a) rap. la art. 14 din Legea nr. 8/996, recurenta
susţine că nu poate avea calitate procesuală pasivă întrucât reproducerile sunt efectuate de
diferite persoane fizice sau juridice, care se ocupă cu editarea unor imagini cu Cimitirul din
Săpânţa.

Înalta Curte constată că deşi recunoaşterea acestui drept patrimonial de autor a fost solicitată de
reclamantă încă de la prima instanţă, pârâta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în
acest stadiu tardiv al procedurii judiciare.

Cu toate că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive reprezintă o excepţie procesuală de fond,
absolută şi peremptorie ce poate fi invocată inclusiv în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte
constată că recurenta nu a susţinut această apărare prin mijloace de probă concludente şi
pertinente, proba cu înscrisuri fiind permisă şi în etapa recursului, conform celor prevăzute de
art. 305 C. proc. civ. pe de altă parte, înscrisurile depuse în recurs la data de 19.10.2017 nu au
legătură cu acest aspect.

În acelaşi timp, contrar regimului juridic al drepturilor patrimoniale de autor stabilit prin lege
specială - în prezent, Legea nr. 8/1996 -, recurenta se raportează la prerogativele dreptului de
proprietate asupra decurgând din regulile dreptului comun, sens în care a susţinut că numai
rudele defuncţilor care au comandat crucile realizate de C. şi care au dobândit dreptul de
proprietate asupra acestora ar putea pretinde recunoaşterea unor drepturi patrimoniale, în
exercitarea atributelor posesiei, folosinţei şi dreptului de dispoziţie specifice dreptului de
proprietate; pentru motivele deja arătate (în special, trimiterile la dispoziţiile art. 22 din Decretul
321/1956), aceste susţineri ale recurentei nu pot fi primite ca, de altfel, nici cele referitoare la
dreptul de suită reglementat de art. 21 din Lega nr. 8/1996, în speţă, nepunându-se problema
unor revânzări a crucilor.

Cu referire la dreptul de comunicare publică - art. 13 lit. f) rap. la art. 15 din Legea nr. 8/1996,
recurenta a susţinut că acesta era epuizat prin actul de voinţă al autorului reclamantei care a
hotărât ca opera să fie expusă public în mod permanent; prin urmare, acest drept nu putea fi
recunoscut în favoarea reclamantei, moştenitoarea lui C.

Or, această apărare a pârâtei în mod legal a fost înlăturată de instanţa de apel prin invocarea
prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora: "(2) Dreptul de a autoriza sau
de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziţia publicului a operelor nu se consideră
epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziţia publicului."

27
În finalul motivelor de recurs, recurenta-pârâtă impută instanţei de apel şi încălcarea altor acte
normative sau a unor reglementări cu valoare normativă (Statutul pentru organizarea şi
funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române), şi anume: art. 8 alin. (1), art. 27 alin. (1) şi (2) şi art.
28 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul juridic al cultelor; art. 170 şi
art. 186-188 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române; art. 1
din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din
cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române; art. 13 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 102/2014
privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare; art. 10 şi art. 36 din Legea nr.
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice; Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv
al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.

Înalta Curte constată că pârâta nu s-a prevalat de aceste dispoziţii legale în faţa instanţelor de
fond, astfel încât aceasta le invocă omisso medio direct în faţa acestei instanţe, motiv pentru care
nu pot fi analizate, întrucât se opun prevederile art. 316 rap. la art. 292 alin. (1) C. proc. civ.,
conform cărora: "Părţile nu se vor putea folosi în faţa instanţei de apel de alte motive, mijloace
de apărare sau dovezi, decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului sau
în întâmpinare", pârâta fiind în poziţia procesuală de intimată în faţa instanţei de apel; totodată,
nu se poate imputa instanţei de apel ceea ce nu a judecat pentru că nu a fost invocat şi nici nu se
impunea a fi fost invocat din oficiu; mai mult decât atât, recunoaşterea în favoarea reclamantei
prin hotărârea pronunţată în prezenta cauză a drepturilor patrimoniale analizate, nu este de natură
a aduce vreo atingere drepturilor pârâtei asupra Cimitirului Vesel din Săpânţa însuşi, privit ca
universalitate.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata sumei
de 1.000 RON către intimata-reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în
recurs, constând în onorariu de avocat, potrivit dovezii de la fila 37 dosar recurs.

Având în vedere că, din eroare, recurentei i s-a pus în vedere prin citaţia emisă pentru termenul
din 22 septembrie 2017 achitarea unei taxe judiciare de timbru în sumă de 3.063 RON, taxă
judiciară excedentară în raport cu cea legal datorată potrivit art. 11 alin. (1) rap. la art. 5 lit. a) din
Legea nr. 146/1997, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, la cererea
recurentei-pârâte, se va dispune restituirea taxei achitate nedatorat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Săpânţa, prin
reprezentant preot paroh D., împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curţii de
Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 1.000 RON, cu titlu

cheltuieli de judecată.

28
Dispune restituirea către recurenta-pârâtă Parohia Ortodoxă Română Săpânţa prin reprezentant -
preot paroh D. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.063 RON, plătită cu chitanţa din 15
septembrie 2017, emisă de comuna Săpânţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2017.

29
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1613/2017

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2017

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată la data de 16.11.2011 pe rolul Tribunalului Maramureş, în dosar
nr. x/2011, astfel cum a fost precizată la data de 24.06.2014, reclamanta A. a chemat în judecată
pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa - Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, solicitând
instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- recunoaşterea dreptului de autor a autorului său C. cu privire la opera artistică formată din 151
de cruci şi 171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară aflate în Cimitirul Vesel Săpânţa
reprezentând 24% din numărul total de 712 cruci aflate în acest cimitir;

- recunoaşterea drepturilor patrimoniale ale reclamantei A., în calitate de moştenitoare a

autorului C., provenite din operele recunoscute;

- ca urmare a folosirii de către pârâtă, fără drept, a operelor revendicate, să fie obligată aceasta la
plata sumei de 499.725 RON reprezentând despăgubiri, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996
republicată, respectiv 24% din beneficiul net obţinut de pârâtă în perioada noiembrie 2008 -
noiembrie 2011 din perceperea taxei de acces, video, foto pentru vizitatori şi vânzarea de cărţi
poştale şi suveniruri în Cimitirul Vesel;

- obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta un contract de distribuire în sensul art. 141 alin. (1)
din Legea nr. 8/1996 cu privire la drepturile băneşti obţinute ca urmare a oferirii publice a
operelor autorului C. de către aceasta, prin care pârâta se obligă să-i plătească o sumă de bani
reprezentând 24% din toate veniturile obţinute ca urmare a distribuirii, în modalitatea prevăzută
de art. 141 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 a operelor autorului acesteia pe perioada
existenţei drepturilor sale de autor, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei
ce se va pronunţa în prezenta cauză până în anul 2047, anul în care expiră termenul de 70 ani
prevăzut de art. 25 din Legea nr. 8/1996;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 43.059 RON constând în
taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu specialist, onorariu expert, onorariu avocat,
cheltuieli deplasare.

Prin sentinţa civilă nr. 842 din data de 01.07.2016 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar
nr. x/2011, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta
Parohia Ortodoxă Săpânţa reprezentată prin Preot Paroh D., iar reclamanta A. a fost obligată la
plata către pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de
judecată.

1
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că autorul reclamantei, defunctul C.
(născut 1909 - decedat 1977) a fost meşter popular cioplitor. Având această ocupaţie, precum şi
har artistic, defunctul C. a realizat, în marea lor majoritate, crucile de lemn din Cimitirul Vesel
din Săpânţa , judeţul Maramureş.

La fila 21 dosar se află adeverinţa din 30 iunie 2011 emisă de Centrul Judeţean Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, care atestă că meşterul a participat la acţiuni
vizând arta populară, iar la filele 11 - 15 dosar, sunt diplomele obţinute de C., care demonstrează
fără a da loc la alte interpretări că a fost membru al Cooperativei B., cooperativă
meşteşugărească, fiind creator popular.

Toţi meşterii populari, artizanii, indiferent de domeniu, ceramică, olărit, ţesături, cruceri, nu fac
parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor, conform Legii nr. 8/1996,
întrucât folclorul este reprezentat de totalitatea creaţiilor populare, literare, muzicale,
meşteşugăreşti care ţin de tradiţiile şi obiceiurile populare ale unei neam sau ale unei regiuni. Nu
se regăseşte. în ceea ce priveşte creaţia meşteşugărească a folclorului în integralitatea sa o
protecţie în cadrul dreptului de autor, dreptul de autor conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr.
8/1996 fiind perceput ca o creaţie intelectuală, însă, datorită caracterului lor popular, creaţiile
populare sunt folosite liber, nefiind prevăzute în Legea nr. 8/1996, ca obiect al dreptului de autor.

Crucile care au fost confecţionate de C. la comandă sunt anonime, nu sunt semnate de către
meşter, fapt ce atestă în plus caracterul popular al meşteşugului său, meşteşug care a fost predat
ucenicilor săi, care continuă tradiţia crucerului popular C.

S-a reţinut că reclamanta a invocat drept temei legal al acţiunii sale Legea nr. 8/1996. În acest
context, tribunalul a constatat că, sub aspectul temeiului invocat, acţiunea este nefondată, creaţia
populară nefiind inclusă în aria de reglementare şi protecţie a actului normativ invocat.

Convenţia de la Berna din 09.09.1886, pentru protecţia operelor literare, artistice defineşte ca şi
Legea nr. 8/1996, termenul de operă literară şi artistică în sensul că acesta cuprinde: (...) "Toate
lucrările din domeniul literar ştiinţific şi artistic, operele de arhitectură şi sculptură." Art. 7 alin.
(3) din Convenţie statuează că: "Pentru operele anonime sau pseudonime, durata protecţiei
acordate prin prezenta convenţie expiră în 50 de ani după ce opera a fost în mod licit făcută
accesibilă publicului." Este evident că nici la nivel internaţional, nu s-a introdus în categoria
operelor literare şi artistice, creaţii ale unor meşteşugari, referinţele din lege vizând operele de
creaţie intelectuală.

Aceeaşi definiţie se regăseşte şi la art. 1 din Legea nr. 8/1996, care, de asemenea, face trimitere
expresă la sintagma creaţie intelectuală şi nu la creaţie populară meşteşugărească. Operele de
creaţie intelectuală, în accepţiunea legii 8/1996, sunt nominalizate la art. 7 lit. g), unde, de
asemenea, nu sunt inserate crucile în categoria operelor de creaţie intelectuală. În aprecierea
primei instanţe, art. 9 din lege este mai mult decât explicit, întrucât legiuitorul stabileşte că,
ideile teoriile, conceptele conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de prelucrare, de scriere de
explicare sau de exprimare, nu pot beneficia de protecţia dreptului de autor.

Meşterul C., aşa cum s-a demonstrat prin probele administrate, practic, s-a inspirat din arta
meşteşugărească populară ce s-a transmis din generaţie în generaţie, fiind şi astăzi preluată de
alţi meşteri cruceri, astfel încât creaţia sa este exceptată de la prevederile dreptului de autor.

2
Chiar sub auspiciile Legea nr. 8/1996, un autor al unei creaţii intelectuale care a vândut opera,
potrivit art. 141 din lege, după înstrăinare, autorul nu-şi mai păstrează vreun drept asupra operei,
singurul drept ce îi rămâne este dreptul de suită, ce reprezintă dreptul de a obţine o cotă din
preţul vânzării, în situaţia revânzării bunului la un preţ mai mare decât cel la care s-a achiziţionat
opera.

În cazul în care opera nu este supusă revânzării, autorul inclusiv moştenitorii acestuia, nu mai au
niciun drept asupra operei, pentru că a fost remunerat, ca efect al achitării preţului. Astfel, chiar
în ipoteza în care un autor, în accepţiunea art. 141 din Legea nr. 8/1996, solicită încheierea unui
drept de distribuire, obligarea la încheierea unui astfel de contract este inadmisibilă, pentru că
opera nu poate fi vândută de autor decât o singură dată.

Conform art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996, dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la
cunoştinţa publică revine de drept autorului, pentru că dreptul la nume nu este transmisibil,
autorul anonim poate să-şi deconspire identitatea ca autor în timpul vieţii, având în vedere că
legea română prevede stingerea dreptului la nume odată cu decesul autorului. S-a apreciat că
menţinerea numelui autorului pe creaţia sa, este esenţială, aceasta fiind legătura imaterială dintre
autor şi public, fiind evident că pentru a se putea exercita dreptul de paternitate asupra unei
creaţii artistice, ca o componentă a dreptului de autor, este necesar, ca autorul însuşi să-şi
exercite dreptul la nume în timpul vieţii.

Cimitirele sunt locuri publice, cimitirul Săpânţa având acelaşi regim juridic. C. a fost un meşter
popular, care a confecţionat nu numai cruci, ci şi alte obiecte de lemn, acesta nu a înţeles să
semneze crucile pe care le-a confecţionat, ele fiind efectuate la comandă, la cererea rudelor
defunctului.

Având în vedere considerentele de mai sus, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată
conform dispozitivului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. de la 1865 reclamanta a fost obligată la plata
către pârâtă a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu
avocaţial, deplasare la instanţă şi alte cheltuieli efectuate pentru asistenţa juridică calificată a
pârâtei, consemnate în centralizatorul depus la fila 120, vol. IV dosar şi a facturilor şi chitanţelor
depuse la filele 121-199.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel prin care a criticat soluţia pentru
nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia şi admiterea în întregime a
cererii de chemare în judecată.

De asemenea, reclamanta a susţinut în cuprinsul motivelor de apel, între altele, că în mod

neîntemeiat a reţinut prima instanţă că dreptul de distribuire şi încheierea unui astfel de contract
este inadmisibil, deoarece C. nu a vândut opera realizată, în sensul tezei I al art. 141 din Legea
nr. 8/1996.

S-a invocat şi faptul că tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere prin care a
solicitat despăgubiri ca urmare a folosirii fără drept de către Parohia Săpânţa a operelor
revendicate, petit formulat în temeiul art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

3
Pârâta Parohia Ortodoxă Săpânţa reprezentată prin preot paroh D. a formulat întâmpinare prin
care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

Prin decizia civilă nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, apelul
reclamantei a fost admis, sentinţa apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a admis în parte
cererea precizată, în sensul recunoaşterii dreptului de autor al lui C. în ceea ce priveşte un număr
de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa ; s-au recunoscut în favoarea reclamantei, în
calitate de moştenitoare a defunctului C., drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit.
a) şi f) din Legea nr. 8/1996; s-a dispus obligarea pârâtei Parohia Ortodoxă Română Săpânţa -
Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de
223.749 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea
drepturilor anterior recunoscute; s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei A. suma de
20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi suma de 19,65 RON cu
titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în apel.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a constatat că prima chestiune asupra căreia trebuie
să se pronunţe este aceea a incidenţei în cauză a prevederilor Legii nr. 8/1996, în ceea ce îl
priveşte pe antecesorul reclamantei, defunctul C., mai exact, referitor la opera acestuia, constând
în crucile de lemn care se află în Cimitirul Vesel din Săpânţa .

Aceasta, în condiţiile în care prima instanţă a respins solicitarea reclamantei din precizarea de
acţiune de la fila 1, vol. III, al Tribunalului Maramureş, de a se recunoaşte dreptul de autor a
defunctului C. cu privire la creaţia artistică a acestuia, formată din 151 de cruci aflate în
Cimitirul Vesel din Săpânţa , precum şi a operei literare formată din versurile inscripţionate pe
aceste cruci, reprezentând 21,2 % din numărul total al crucilor aflate în Cimitirul Vesel.

Argumentele primei instanţe care au stat la baza pronunţării acestei soluţii, au fost, în principal,
acelea că defunctul C. a fost un meşter popular cioplitor, or, meşterii populari, indiferent de
domeniu, nu fac parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor în baza
Legii nr. 8/1996. S-a reţinut, de asemenea, faptul că folclorul, în integralitatea sa, şi creaţia
meşteşugărească, ca parte a acestuia, nu intră în sfera de protecţie a Legii nr. 8/1996, dreptul de
autor, conform art. 1 şi art. 7 din aceasta, având la bază o creaţie intelectuală, or, tocmai datorită
caracterului popular, creaţiile populare sunt folosite liber, fiind apreciat relevant caracterul
anonim al operei, întrucât crucile în discuţie nu au fost semnate de meşter.

La acest punct de vedere a achiesat şi pârâta, astfel cum rezultă din întâmpinarea formulată în
cauză.

Textul de lege care se impune a fi analizat în vederea stabilirii legalităţii soluţiei pronunţate de
către prima instanţă asupra acestui petit, este cel de la art. 7 din Legea nr. 8/1996, care prevede
astfel:

" constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul
literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi
independent de valoarea şi destinaţia lor. "

Prin acest text, legiuitorul a definit în mod explicit obiectul dreptului de autor.

4
În primul rând, s-a stabilit faptul că dreptul de autor este alcătuit numai din opere de creaţie
intelectuală, opera de creaţie intelectuală fiind definită, în doctrina de specialitate, ca fiind
rezultatul activităţii individului uman, întrucât numai acesta are capacitatea de a conştientiza
realitatea înconjurătoare, de a-şi dirija conştient acţiunile şi inacţiunile, în raport cu diverse
interese şi de a dispune de instruire şi educaţie.

În al doilea rând, operele trebuie să fie originale, adică să cuprindă suficiente elemente
particulare care să le distingă de creaţii intelectuale de acelaşi gen.

În al treilea rând, operele trebuie să aparţină domeniului literar, artistic sau ştiinţific.

Un aspect, de asemenea, important este acela că pentru a constitui obiect al dreptului de autor nu
are relevanţă modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare, şi nici valoarea sau
destinaţia lor.

În ceea ce priveşte folclorul şi protecţia acestuia, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la
această problemă, s-a statuat în practica judiciară faptul că este dificil de stabilit prin raportare la
Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în condiţiile în care, conform acestei legi,
paternitatea operelor susceptibile de o asemenea protecţie ar trebui să poată fi stabilită cu
certitudine; or, în cazul folclorului nu este posibilă o asemenea identificare, deoarece conţine
creaţii impersonale (în acest sens, decizia civilă nr. 597/2013 pronunţată de secţia I civilă a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)

Constatându-se şi prin hotărârea identificată mai sus lipsa vreunei reglementări speciale în
materia folclorului şi concluzionându-se în sensul că folclorul nu poate rămâne în afara oricărei
protecţii, s-a apreciat că forma de protecţie, în acest caz, poate fi stabilită prin raportare la
dispoziţiile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial în cuprinsul
căreia sunt definite şi "expresiile culturale tradiţionale", în care se încadrează şi folclorul.

Ceea ce s-a mai subliniat prin decizia civilă nr. 597/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu
valoare de principiu, este aceea că regimul juridic al creaţiilor culturale tradiţionale nu exclude,
în principiu, crearea de opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, pornind de la un element de
expresie culturală tradiţională, cu condiţia originalităţii, aşadar a îndepărtării suficiente de la
sursa originară, pentru a fi identificabilă amprenta personalităţii creatoare a autorului.

Prin prisma considerentelor de mai sus, curtea de apel a apreciat că trebuie analizată opera
defunctului C., pentru a se putea stabili dacă aceasta intră sau nu în sfera de protecţie a Legii nr.
8/1996.

Astfel, s-a constatat că specialistul E., care a întocmit primul raport de specialitate în cauză a
arătat că, crucile de lemn identificate ca aparţinând defunctului C., au preluat forma tradiţională
din zona Maramureşului, însă acestea prezintă elemente specifice, folosite pentru prima dată de
către autorul C., specificul lor fiind reprezentat printr-un tot stilistic: culoare, formă, text, de o
evidentă şi recunoscută originalitate.

Maestrul artist C. a scris o adevărată monografie artistică a satului cu crucile-monument create

de el, creând o operă originală prin contopirea calităţilor şi talentului său de sculptor, pictor şi

5
poet, îmbinând simbolul vechi al crucii de lemn cu basorelieful, pictura naivă şi versul popular
inspirat din activităţile specifice satului.

S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte celelalte cruci din cimitir, care nu au fost realizate de către
C., acestea sunt un produs epigonic şi nu constituie decât o continuare, uneori nereuşită, a
aceluiaşi stil.

Specialistul E. nu a reuşit să se pronunţe cu certitudine asupra numărului crucilor realizate de

către C., arătând că din studiile efectuate ar reieşi că acesta a realizat în timpul vieţii aproximativ
600 de cruci.

Ceea ce s-a mai subliniat de către acest specialist, este faptul că Cimitirul Vesel este vizitat anual
de zeci de mii de vizitatori, reţinându-se chiar o declaraţie a preotului paroh D. în acest sens,
referitor la anul 2005, când obiectivul ar fi fost vizitat 26.000 de persoane.

Precizări suplimentare au fost făcute de către acelaşi specialist şi în şedinţa publică din
13.09.2012, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, domnul E. arătând, că, în opinia
sa, C. a creat opere de artă, descoperind o formă nouă de a privi moartea, pe care a materializat-o
într-un mod original.

Specialistul F., de asemenea, a formulat un punct de vedere la solicitarea instanţei, prin care a
arătat că a putut identifica un număr de 151 de cruci, ca fiind realizate de creatorul C.,
reprezentând procentual 21,2% din numărul total al crucilor din cimitir. Din cercetările efectuate,
a rezultat că C. ar fi realizat aproximativ 600 de cruci, numărul acestora scăzând progresiv
începând cu anul 1996, în medie cu 25 de cruci pe an, ca urmare a exhumării şi refolosirii
locurilor de veci.

Referitor la caracteristicile crucilor realizate de către C. s-a arătat că identificarea crucilor

realizate de acesta nu a fost dificilă, crucile executate în ultima decadă a secolului XX
îndepărtându-se de caracteristicile tradiţiei, ajungându-se la un manierism sec care a înlocuit
fenomenul social şi artistic, fiind executate prin unelte electrice.

Elementele particulare ale crucilor realizate de către C. sunt descrise la filele 13-17 din lucrarea
de specialitate, expertul făcând precizări suplimentare în faţa instanţei de judecată (consemnate
în încheierea şedinţei publice din 17.04.2013), concluzia acestuia fiind în sensul că, crucile
realizate de către defunctul C. se diferenţiază de restul crucilor din cimitir prin culoare, formă,
proporţii şi alte elemente particulare, elemente care sunt specifice creatorului, fiind executate în
spiritul unui artist care dă frâu liber imaginaţiei şi mâinii sale.

De asemenea, specialistul F. a adus precizări suplimentare în ceea ce priveşte opera defunctului

C. în şedinţa publică din 17.05.2013, când s-a vizualizat CD-ul cu imaginile celor 151 de cruci
identificate de către specialist ca aparţinând lui C. S-a învederat de către acesta că artistul C. a
văzut crucea ca un întreg, observându-se evoluţia artistului în timp şi dorinţa acestuia de a spune
tot mai mult prin creaţia sa.

La acel termen de judecată specialistul a făcut o analiză punctuală privind una dintre crucile
realizate de către C., prezentate instanţei de judecată, indicând elementele specifice artistului C.,
ca fiind îmbinarea aproape perfectă între braţele crucii, elementele de tehnică şi de structură a

6
lucrării, forma rotunjită, inexistenţa unor spaţii nelucrate sau negândite şi care să nu conţină un
mesaj artistic, lipsa unor şabloane, fiecare cruce având elemente diferite, elemente care au permis
identificarea crucilor realizate de către acesta.

S-a mai arătat de către domnul F. că C. era un bun cunoscător al etnografiei populare, al zonelor
şi al simbolurilor folosite. Din etnografie, elementul principal preluat este crucea, particularităţi
prezentând şi compoziţia literară şi elementele figurative. Un alt element compoziţional propriu a
fost identificat ca fiind spaţiul sacru, reprezentat de un pătrat în care se configura un element
floral, situat la îmbinarea braţelor crucii, în care orizontala devine verticală şi verticala
orizontală, făcându-se astfel corelaţia dintre teluric şi celest. Artistul nu era axat pe detalii, se
gândea mai mult la esenţă, nefiind preocupat de simetrie, ci de mesaj, fiind un geniu creator.

S-a concluzionat de către specialistul F. în sensul că există o diferenţiere între gândirea

compoziţională a artistului C. şi cea a urmaşilor săi, crucile create ulterior fiind mai aproape de
perfecţiune, de şablon, relevând preocuparea pentru realism, folosindu-se unelte performante şi o
tehnică de lucru actuală, neexistând o legătură compoziţională şi nefiind folosite decât în mică
măsură elementele folosite de către C., precizându-se şi faptul că acesta a fost primul care a
folosit decoraţiunile din folclor şi versurile pe cruci, anterior crucile fiind simple.

O completare la punctul de vedere formulat de către specialistul F. a fost depusă la dosar şi în

vol. III al dosarului de fond, f. 126 şi urm., prin aceasta arătându-se că au fost identificate 151 de
cruci realizate de către C. şi 171 lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară, aceasta datorită
faptului că unele cruci sunt lucrate pe ambele feţe.

La dosarul cauzei a fost depus de către pârâtă un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit de
către expertul G., raport prin care s-au identificat 70 de cruci ca fiind realizate cu certitudine de
către meşterul C. Raportat la caracterul succint al considerentelor acestei expertize, care nu se
coroborează de altfel cu concluziile celorlalte două lucrări de specialitate întocmite în cauză, la
care s-a făcut referire mai sus, curtea de apel a apreciat că acest raport nu constituie o probă
pertinentă pentru soluţionarea cauzei.

Ţinând cont de concluziile lucrărilor de specialitate întocmite în cauză de către specialiştii E. şi

F. şi având în vedere consideraţiile de ordin teoretic făcute anterior, instanţa de apel a apreciat că
se poate concluziona în sensul că opera lui C., reprezentată de crucile de lemn identificate ca
fiind realizate de către acesta, şi care se află în prezent în Cimitirul Vesel din Săpânţa , este o
operă originală, fiind în mod indubitabil identificabilă amprenta personalităţii creatoare a
autorului, neprezentând nicio relevanţă faptul că au fost folosite elemente de etnografie şi folclor
în creaţia sa.

Faptul că aceste cruci nu poartă semnătura autorului, este o problemă care a fost surmontată prin
coroborarea probelor administrate în cauză, expertiza întocmită de către expertul E., punctul de
vedere al specialistul F., precum şi declaraţiile martorilor H. şi C., fiind identificate cu
certitudine, pe baza unor elemente caracteristice, crucile realizate de către C.

În consecinţă, în temeiul art. 7 coroborat cu art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996,
curtea de apel a decis în sensul recunoaşterii calităţii de autor al operei constând în cele 151 de
cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa , în favoarea lui C.

7
S-a apreciat că numărul operelor este cel indicat în lucrarea de specialitate iniţială a specialistului
F., neavând relevanţă faptul că o parte dintre cruci sunt lucrate pe ambele părţi, fiecare cruce, în
integralitatea sa, putând fi apreciată ca reprezentând o operă artistică complexă, cuprinzând
elemente de sculptură, pictură, precum şi elemente literare.

Lămurită fiind problema de drept principală, aceea a recunoaşterii dreptului de autor, instanţa de
apel a apreciat că se impune ca instanţa să se pronunţe şi asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor
pronunţate asupra celorlalte pretenţii din cererea de chemare în judecată, de asemenea, respinse
de către Tribunalul Maramureş.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamantă, aceasta a
solicitat, pe lângă recunoaşterea dreptului moral prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi
recunoaşterea drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. a), b) şi f), constând în dreptul
autorului de a autoriza sau de a interzice reproducerea, distribuirea şi comunicarea publică a
operei, direct sau indirect, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia
publicului.

În vederea aprecierii asupra criticilor formulate prin cererea de apel de către reclamantă în ceea
ce priveşte soluţia pronunţată asupra petitelor având ca obiect recunoaşterea drepturilor
patrimoniale enumerate anterior, se impun a fi analizate în prealabil definiţiile regăsite în lege
referitor la noţiunile de "reproducere", "distribuire" şi "comunicare publică".

Conform art. 14 din Legea nr. 8/1996:

" prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia
ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice
mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei
opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice. "

Susţinerile reclamantei în sensul că pârâta comercializează cărţi poştale reprezentând fotografii

ale crucilor realizate de către defunctul C. au fost confirmate de către pârâtă prin răspunsul la
interogatoriu, răspunsurile la interogatoriu fiind anexate la filele 176-179 vol. I, dosar fond.

Cărţile poştale, reprezentând fotografii ale crucilor realizate de către C. reprezintă o reproducere
a operei acestuia, având în vedere definiţia noţiunii de reproducere redată mai sus, aceeaşi
concluzie fiind valabilă în ceea ce priveşte alte obiecte inscripţionate cu imagini ale crucilor
realizate de către acesta.

Reclamanta este deci îndreptăţită, în condiţiile art. 25 din lege, să i se recunoască acest drept
patrimonial.

În ceea ce priveşte dreptul prevăzut de art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996, se impun a fi avute în
vedere dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 8/1996, care arată că:

" (1) Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înţelege vânzarea sau orice alt mod de
transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea
publică a acestora.

8
(2) Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de
proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţa internă, de către titularul de
drepturi sau cu consimţământul acestuia."

În cauză, astfel cum de altfel s-a susţinut chiar de către reclamantă, crucile de lemn care se află în
Cimitirul Vesel din Săpânţa , au fost confecţionate de către C. ca urmare a unor comenzi date de
către rudele defuncţilor pentru mormintele cărora le erau destinate, fiind plătit un preţ pentru
acestea, chiar dacă, astfel cum susţine reclamanta, unul modic, reprezentând în principiu,
contravaloarea materialelor necesare pentru realizarea crucii. Cuantumul sumei de bani solicitate
şi primite de către C. cu titlu de preţ nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea acestui
drept patrimonial, relevant fiind numai faptul că aceste cruci au fost vândute de către C. după
realizarea acestora, în consecinţă dreptul de distribuire fiind epuizat, astfel cum stipulează expres
alin. (2) al art. 141 din lege.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că această solicitare a reclamantei a fost în mod corect
respinsă de către prima instanţă.

Ultimul drept patrimonial a cărui recunoaştere s-a solicitat de către reclamantă, în calitate de
moştenitoare a defunctului C., este cel privind comunicarea publică a operei, drept prevăzut de
art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 8/1996:

" (1) Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin
orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un
număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor
acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie ori
de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată,
fotografică şi de arhitectură, proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere
audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul
înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul
oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice
comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziţie
publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât, oricare dintre
membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod
individual.

(2) Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziţia
publicului a operelor, nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de
punere la dispoziţia publicului."

S-a apreciat că faptul că opera defunctului C. este pusă la dispoziţia publicului prin intermediul
pârâtei rezultă în mod indubitabil din toate probele administrate în cauză, expertizele de
specialitate, punctul de vedere al specialistului F., răspunsurile pârâtei la interogatoriu,
declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

De asemenea, din susţinerile reclamantei, coroborate cu declaraţiile martorului H., rezultă că taxa
de intrare în cimitir a început să fie percepută doar după decesul lui C., aparent acesta fiind de

9
acord ca operele sale să fie aduse la cunoştinţă publică, nefiind însă de acord cu perceperea unei
taxe în acest sens.

Rezultă din aspectele reţinute mai sus faptul că reclamanta este îndreptăţită la recunoaşterea şi a
acestui drept patrimonial, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în acest sens de art. 13 lit. .f)
coroborat cu art. 15 şi art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Cea de-a treia problemă care face obiectul apelului este aceea a despăgubirilor cuvenite
reclamantei ca urmare a recunoaşterii drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 13 din Legea nr.
8/1996, în limitele stabilite mai sus.

În acest sens, s-a reţinut că în dosarul de fond a fost încuviinţată şi administrată proba cu
expertiza contabilă, efectuată de către expertul contabil I., raportul de expertiză fiind anexat la
filele 229 şi urm. din vol. III al dosarului primei instanţe, respectiv la filele 242 şi urm. din acest
raport.

Raportul de expertiză contabilă a fost întocmit fără ca expertul să aibă la dispoziţie actele
contabile ale Parohiei Ortodoxe B., pârâta refuzând să pună la dispoziţia expertului astfel de
înscrisuri. În lipsa acestor acte, instanţa de judecată a procedat la schimbarea obiectivelor iniţiale
ale expertizei, în şedinţa publică din 18.02.2015, încuviinţând ca expertiza să fie efectuată prin
luarea în considerare a datelor cunoscute privind alte obiective turistice din ţară. Fiecare dintre
părţi a propus câte 3 obiective turistice, ale căror date privind numărul anual de vizitatori şi
veniturile obţinute, să fie avute în vedere la efectuarea expertizei dispuse în cauză,
încuviinţându-se de către instanţă, solicitarea de relaţii de la toate obiectivele turistice alese de
către părţi.

Prin acest raport de expertiză, întocmit de către expertul contabil I., cu participarea expertului
parte J., s-au formulat concluzii raportat la datele obţinute de la obiectivele turistice indicate de
către reclamantă, expertul desemnat în cauză nereuşind să obţină date de la obiectivele turistice
indicate de către pârâtă.

Pe baza datelor obţinute, s-a stabilit numărul mediu de vizitatori ai Cimitirului Vesel Săpânţa
pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, noiembrie 2008 - noiembrie 2011, ca
fiind de 1.135.833.

S-au calculat, de asemenea, în două variante, veniturile pe care pârâta le-a obţinut în perioada
indicată, prin raportare la numărul mediu de vizitatori stabilit anterior.

Într-o primă variantă au fost avute în vedere veniturile obţinute din perceperea taxei de acces,
foto, video şi vânzarea de cărţi poştale şi suveniruri de cele 3 obiective turistice stabilite ca şi
comparabile, iar în cea de-a doua variantă a fost avut în vedere preţul biletelor de intrare în
Cimitirul Vesel din Săpânţa .

Cea de-a doua modalitate de calcul a veniturilor obţinute a fost apreciată ca fiind mai relevantă
de către experţi, care au propus în concluziile expertizei luarea în considerare a acestei valori.

Şi instanţa de apel a apreciat că această valoare este de natură să reflecte realitatea într-o mai
mare măsură, la stabilirea acesteia fiind avut în vedere cel puţin un element cert, preţul biletelor

10
de intrare la Cimitirul Vesel, în cealaltă variantă, atât numărul de vizitatori, cât şi veniturile
obţinute, fiind stabilite prin raportare la alte obiective turistice.

Deşi instanţa consideră că la aprecierea acestei probe nu se poate face abstracţie de atitudinea
procesuală a pârâtei, din culpa căreia nu s-a putut efectua raportul de expertiză în condiţiile
iniţial stabilite, adică pe baza actelor contabile ale pârâtei, s-a reţinut, de asemenea, că
reclamanta era în măsură să facă demersuri suplimentare în vederea stabilirii celorlalte obiecte
care se vând cu titlu de suveniruri la Cimitirul Vesel din Săpânţa , şi a preţului acestora, pentru
ca acestea să fie eventual avute în vedere de către expert la stabilirea veniturilor obţinute de către
pârâtă în perioada de referinţă dintr-o atare comercializare.

Suma indicată de către expert ca reprezentând profitul obţinut de către pârâtă în varianta agreată
de către instanţă, pentru perioada noiembrie 2008-noiembrie 2011, este 1.055.420 RON, din
această sumă, pentru cele 151 de cruci referitor la care s-a recunoscut dreptul de autor al
defunctului C., procentul cuvenit reclamantei cu titlu de despăgubiri, este de 21,2%, adică suma
de 223.749 RON, care se impune a fi acordată, în temeiul art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
8/1996.

Referitor la acest petit, instanţa de apel a apreciat că este oportun a se face aplicarea dispoziţiilor
art. 225 C. proc. civ., refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul încuviinţat pe acest aspect,
urmând a fi apreciat ca un început de dovadă în folosul reclamantei.

S-a mai precizat şi faptul că declaraţiile celor doi martori audiaţi cu privire la această chestiune,
K. şi C. nu cuprind elemente relevante pentru soluţionarea cauzei, aceştia confirmând numai
faptul că numărul de vizitatori ai Cimitirului Vesel din Săpânţa este unul foarte mare, în special,
pe durata verii.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să încheie cu aceasta un contract

de distribuire, în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, aceasta nu este întemeiată, pentru
considerentele deja expuse în ceea ce priveşte dreptul de distribuire.

Cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă au fost acordate parţial de către instanţă, în
măsura în care au fost admise pretenţiile acesteia.

În ceea ce priveşte dosarul de fond, curtea a apreciat că se impun a fi acordate cheltuielile de

judecată dovedite a fi fost efectuate cu taxa de timbru, timbru judiciar, expertiza contabilă
(exceptându-se onorariul achitat pentru expertul parte care va rămâne în sarcina reclamantei,
conform art. 18 din O.G. nr. 2/2000), respectiv opinia exprimată de specialistul F., onorariu
avocaţial şi cheltuieli de transport şi cazare, în total suma de 20.000 RON, în timp ce suma totală
solicitată de către reclamantă pentru judecata în primă instanţă este în cuantum de 43.059 RON,
precizată prin concluziile scrise depuse la dosar.

Cheltuielile de judecată solicitate şi dovedite de către reclamantă ca fiind efectuate în apel sunt
numai cele constând în taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, în cuantum de 19,65 RON,
acestea impunându-se a fi acordate integral.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul reclamantei,
potrivit celor redate în dispozitivul deciziei.

11
Împotriva acestei decizii, pârâta Parohia Ortodoxă Română Săpânţa prin reprezentant - preot
paroh D. a promovat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate reglementate de art. 304
pct. 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ.

În debutul motivelor de recurs recurenta face un istoric al cauzei şi, în special al cererilor
formulate de către reclamantă, începând de la cererea de chemare în judecată şi continuând cu
redarea fidelă a celor solicitate de reclamantă prin cererile precizatoare a cererii de chemare în
judecată din 12.06.2013, 24.06.2014 şi, respectiv la 4.12.2014 .

Recurenta învederează că analizând această atitudine a intimatei pe parcursul procedurii la prima

insanţă, se poate constata că, practic, intimata însăşi nu a avut certitudinea că meşteşugul de
crucer practicat de tatăl său poate fi protejat de dreptul de autor, aşa cum acesta este reglementat
de Legea nr. 8/1996.

Intimata-reclamantă a calificat activitatea antecesorului său fie drept creaţie literară, fie creaţie
artistică, fie sculptură, apreciind că autorul său a creat iniţial 700 de cruci, apoi 151 de cruci şi
171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară, fără a nominaliza în ce constau aceste
lucrări, astfel că a solicitat de la pârâtă fie 21%, fie 24% din venituri etc.

În acest context, apreciază recurenta, este evident că însăşi reclamanta îşi exprimă nesiguranţa în
ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată şi imposibilitatea de încadrare a
activităţii meşterilor cruceri, inclusiv a lui C., în domeniul dreptului de autor, care vizează opera
cultă, opera de creaţie intelectuală, iar nu un meşteşug.

Referitor la originalitate, recurenta arată că este de esenţa meşteşugului ca fiecare meşter să-şi
pună amprenta personală asupra lucrului pe care îl efectuează, pentru că meşteşugul implică o
activitate personală şi nu industrială singura care poate realiza obiecte identice.

Pentru a exemplifica, precizează că în Satul Mereni, măiestria meşterilor populari este apreciată
atât la nivel local, dar şi la nivel naţional şi internaţional, privind: sculptura în lemn, renumit
fiind meşterul L., în timp ce pentru broderie sunt recunoscute M. şi N.

De asemenea, mai arată recurenta nu trebuie uitate dinastiile de meşteri olari care au pus Vâlcea
pe harta ceramicii mondiale, prin cele trei centre de olărit Vlădeşti, Lungeşti şi mai ales Horezu,
centre care au devenit de notorietate în ţară şi străinătate, fiecare din centru conservând
meşteşugul tradiţional, cu amprenta specifică; de exemplu Vlădeşti este recunoscut ca fiind
centrul caolinului alb, ceramica albă nesmălţuită, printre meşteri este cunoscut meşterul O.,
emblematic pentru ceramica de Vlădeşti fiind cocoşul alb etc.

În concluzie, şi raportat la aceste meşteşuguri, recurenta afirmă că se poate vorbi de desene,

culori, forme, dar şi de faptul că toate aceste valori sunt protejate prin reglementările stabilite de
Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - instanţa
de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut şi a acordat mai mult decât s-a cerut -,
recurenta dezvoltă următoarele critici:

12
Având în vederea multitudinea de cereri şi precizări formulate de reclamantă, practic, nu a
consemnat asupra cărei cereri precizatoare s-a pronunţat, având în vedere că potrivit motivelor de
apel, intimata-reclamantă a solicitat să se recunoască dreptul de autor cu privire la opera artistică
formată din 151 şi 171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară, reprezentând 25% din
numărul total de 712 cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânţa .

De asemenea, s-a solicitat de reclamantă omologarea rapoartelor de expertiză fără a individualiza

la care din cele patru rapoarte de expertiză se referă şi urmează a fi omologate de către instanţa
de judecată.

Faţă de principiul disponibilităţii prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., evident că instanţa
de apel s-a pronunţat asupra unor cereri care, în speţă, nu au fost explicitate de către reclamantă
şi, în atare situaţie, instanţa nu avea posibilitatea a se pronunţa, întrucât aşa cum rezultă din
motivele de apel, apelanta a solicitat să se constate dreptul de autor însumând un procent de 24%
cu privire la opera artistică de sculptură, pictură şi creaţie literară a antecesorului său, fără a se
preciza care sunt aceste opere şi cum pot fi individualizate.

În acelaşi timp, recurenta arată că apelanta a făcut referire la operele revendicate, deci la o
acţiune reală, care, în opinia sa este inadmisibilă, întrucât, aşa cum rezultă din actele de la dosar,
fiecare cruce era executată la comandă şi era vândută rudelor defunctului, neputând face obiectul
revendicării, aşa cum a solicitat apelanta intimată.

Cu toate că instanţa de apel a făcut trimitere la expertizele efectuate la instanţa de fond de

specialiştii E. şi F., a omis a se pronunţa care dintre rapoartele întocmite sunt cele omologate.

Prin ultima precizare făcută de reclamantă la data de 04.12.2014, aceasta nu a mai individualizat
drepturile patrimoniale pe care le solicită, singurul drept solicitat şi descris de către aceasta din
categoria drepturilor patrimoniale a fost dreptul de distribuire, iar obligarea la despăgubiri nu a
vizat alte drepturi patrimoniale decât cel de distribuire, întrucât reclamanta nu a mai făcut nicio
referire cu privire la drepturile conferite de art. 13 lit. a) şi f).

În acest context, decizia atacată este nelegală având în vedere că instanţa de apel a încălcat
principiul disponibilităţii, întrucât a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut.

Instanţa de apel prin hotărârea atacată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti - art. 304 pct. 4 C.
proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că legiuitorul prin Legea nr. 8/1996, a
reglementat dreptul de autor definit drept creaţie intelectuală, ceea ce presupune creaţia cultă.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este constituit din operele
originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea
de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoare şi destinaţia lor.

În categoria operelor protejate juridic, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996 se efectuează o
enumerare exemplificativă a creaţiilor intelectuale originale ce pot fi incluse în această categorie
şi anume: scrierile literare şi publicistice, conferinţele, operele ştiinţifice, compoziţiile muzicale,
operele dramatice, coregrafice, operele de artă grafică, sau plastică, operele de arhitectură etc.

13
Referitor la creaţia literară, literatura este definită ca fiind: "Creaţie artistică a cărui mijloc de
exprimare este limba literară.'" Or limba literară, presupune cunoaşterea gramaticii, unităţile
ritmice ale versurilor, iambul sau troheul şi implică studiu, ceea ce, în mod evident, desparte
opera literară de îndemânare şi meşteşug.

În consecinţă, meşteşugul crucerilor nu intră sub protecţia dreptului de autor, instanţa neputând
să se substituie legiuitorului, aşa cum a procedat instanţa de apel în prezenta speţă.

Pe temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - decizia instanţei
de apel cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii -, recurenta susţine următoarele:

Instanţa de apel a arătat prin considerentele deciziei supusă controlului judiciar, că "în ceea ce
priveşte folclorul şi protecţia acestuia, s-a statuat de practica judiciară că este dificil de stabilit,
prin raportare la legea dreptului de autor şi drepturile conexe, în condiţiile în care conform a
cestei legi paternitatea operelor susceptibile de o asemenea protecţie ar trebui stabilită cu
certitudine."

S-a făcut trimitere la decizia civilă nr. 597/2013 a Î.C.C.J., dar şi acestei decizii i s-a acordat de
instanţa de apel o altă interpretare decât cea avută în vedere de Înalta Curte, pentru că, în mod
clar, crearea unei opere având la bază o inspiraţie de natură folclorică poate conduce un poet sau
un sculptor să creeze opere originale de creaţie intelectuală, însă, în opinia recurentei, în această
categorie se încadrează P. care s-a inspirat din cultul dacilor pentru Zamolxe şi a creat celebra
Coloană a Infinitului; în acest sens însă, nu trebuie omis faptul că P. a absolvit Şcoala de Arte
Frumoase şi Ecole des Beaux -Arţs din Paris.

Astfel, potrivit reglementărilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 8/1996, creaţia literară şi
artistică ca şi creaţie intelectuală, nu poate fi disociată de studiu şi cultură care desăvârşesc
talentul Q., de exemplu, care, fără a fi studiat filosofia lui R. şi S., nu ar fi putut crea poezia sa
filosofică etc.

Instanţa de apel, prin considerentele deciziei recurate, a recunoscut că în ceea ce priveşte creaţia
folclorică, aceasta cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 26/2008, dar în ceea ce-l priveşte pe
C. a luat în considerare raportul specialistului E., care a recunoscut că meşteşugul de crucer al lui
C. a fost preluat în forma tradiţională din zona Maramureşului, dar crucile confecţionate de C. au
un specific al lor determinat de culoare, formă, text.

Cu toate acestea, instanţa de apel a ignorat faptul că specialistul E. nu a identificat decât 60 de

cruci ale lui C., comparativ cu specialistul F., care ar fi identificat 151 de cruci care ar fi fost
confecţionate de C.

Or, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a statuat obligaţia pentru instanţă de a arăta în cadrul
hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele
pentru care au fost înlăturate cererile părţilor; nerespectarea acestei dispoziţii ar conduce la
nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu toate că instanţa de apel s-a referit la punctele de vedere ale celor doi specialişti menţionaţi
anterior, a înlăturat punctul de vedere al specialistului G., care a identificat 70 de cruci ca fiind

14
confecţionate de C., cu motivarea că aprecierile făcute de către acesta nu se coroborează cu
concluziile celorlalte două lucrări de specialitate.

În aprecierea recurentei, această opinie a instanţei este contradictorie, având în vedere că părerea
specialistului G. se coroborează cu punctul de vedere al specialistului E., ambii identificând în
jur de 60-70 de cruci, comparativ cu specialistul F., care ar fi identificat 151 de cruci, mai mult
cu 100% decât ceilalţi doi specialişti.

De asemenea, este de reţinut şi faptul că instanţa de apel s-a referit la declaraţiile martorilor
propuşi de intimata reclamantă, H. şi C., fără ca în spiritul prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc.
civ. să precizeze care au fost motivele pentru care au fost înlăturate declaraţiile făcute de T., care
a precizat că stihurile după cruce au fost făcute de către familie şi nu de C. iar prin declaraţia lui
C., acesta a relatat că înainte de C., se confecţionau cruci în Săpânţa de către meşterul U. şi că
meşterul era perceput ca meşter crucer şi că nu se pot deosebi crucile făcute de către acesta de
crucile celorlalţi meşteri etc.

În raport de această situaţie, în mod cert faţă de împrejurarea că nu se pot identifica cu acurateţe
crucile confecţionate de C. şi faţă de caracterul contradictoriu al motivelor avute în vedere,
instanţa de apel nu putea să aprecieze câte cruci confecţionate de C. se regăsesc în Cimitirul
Săpânţa , câte sunt confecţionate de ucenicii săi, sau câte de alţi meşteri etc.

În consecinţă fără un probatoriu cert, instanţa nu putea pronunţa o hotărâre legală şi temeinică,
cu atât mai mult cu cât obiectul cererii îl constituie şi obligaţii pecuniare, pentru că s-ar ajunge la
o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea este
lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii -, recurenta arată
următoarele:

Instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui pretins drept de reproducere şi comunicare publică în
favoarea apelantei-reclamante, cu toate că aceasta nu a mai solicitat aceste drepturi, ci numai
dreptul de distribuire.

În accepţiunea legiuitorului, prin art. 7 din Legea nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este
constituit din opere originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific şi
este produsul creatorului operei, întrucât numai acesta dispune de capacitatea de a gândi, de
educaţie şi instruire ca elemente necesare activităţii creative. Un alt element este ca obiectul
dreptului de autor să aparţină domeniului literar, artistic sau ştiinţific ceea ce conduce la
concluzia că enumerarea este limitativă, iar alte creaţii decât cele menţionate excedează dreptul
de autor.

În speţă, confecţionarea unor cruci la solicitarea rudelor defunctului cu inserarea unui epitaf, care
aşa cum s-a demonstrat, era întocmit uneori tot de familie, nu poate face obiectul dreptului de
autor în accepţiunea Legii nr. 8/1996.

În ceea ce priveşte dreptul de autor, ceea ce se transmite sunt drepturile patrimoniale şi morale,
iar nu calitatea de titular al drepturilor morale sau patrimoniale, întrucât dreptul de autor este
definit în doctrină ca fiind acea posibilitate conferită de lege autorului unei opere de creaţie

15
intelectuală de a o utiliza potrivit aprecierii sale, în scopul satisfacerii intereselor personale
nepatrimoniale sau patrimoniale în limitele prevăzute de lege: (G. V. proprietăţii intelectuale,
editura All Beck, Bucureşti, 2007, p. 25)

Conform definiţiei, autorul însuşi este cel în măsură a hotărî asupra modalităţii în care se va
utiliza opera sa, având în vedere că prin art. 10 din Legea nr. 8/1996 sunt enumerate drepturile
morale ale autorului.

Recurenta mai precizează că în ipoteza puţin probabilă ca activitatea meşteşugărească să intre în

sfera dreptului de autor, trebuie a se constata că acest drept trebuie exercitat în primul rând de
către titular; or, conform datelor şi susţinerilor părţilor, rezultă că defunctul C. nu a pretins
niciodată aceste drepturi, cu toate că la data când acesta şi-a exercitat meseria de crucer, era în
vigoare Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, care cuprindea reglementări similare cu
cele conferite de Legea nr. 8/1996, drepturi pe care C. nu le-a revendicat niciodată.

Astfel, având în vedere că C. nu şi-a semnat crucile, a păstrat anonimatul acesta şi-a exprimat
consimţământul ca numele său să nu fie adus la cunoştinţa publică - existând în aceste
împrejurări imposibilitatea moştenitorilor de a solicita dreptul moral la nume aşa cum este definit
de art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996 -, dreptul la nume nefiind transmisibil, întrucât acesta se
stinge odată cu decesul autorului.

Menţiunea numelui autorului pe creaţia sa este esenţială, aceasta fiind legătura imaterială între
autor şi public, fiind evident că pentru a se putea exercita dreptul de paternitate asupra unei
creaţii artistice, ca o componentă a dreptului de autor, este necesar ca autorul însuşi să-şi exercite
dreptul la nume în timpul vieţii.

Stan Ioan Pătraş şi-a păstrat anonimatul în ceea ce priveşte crucile confecţionate de el şi, mai
mult decât atât, acesta le confecţiona la solicitarea rudelor defunctului la comandă, aspecte din
viaţa defunctului fiindu-i aduse la cunoştinţă de către rudele acestuia; pentru simplul fapt că
aceste cruci erau amplasate într-un loc public - cimitir, după momentul amplasării, este evident
că aceste cruci erau aduse la cunoştinţă publică; dacă s-ar aprecia că meşteşugul de crucer s-ar
încadra în dreptul de autor, sigur că prin această expunere opera era divulgată, astfel încât dreptul
moral de divulgare este epuizat la acest moment, neputând fi solicitat de reclamantă A.

Peste voinţa şi consimţământul meşterului nici propria fiică nu poate trece, iar în acest sens este
relevantă atitudinea reclamantei faţă de obiectele confecţionate de tatăl său C., întrucât, după
decesul autorului său, aceasta, împreună cu sora sa, a vândut toate obiectele confecţionate de
către autorul lor (panou pictat, blidar sculptat, farfurii decorative, rame scaune, pat etc.), sens în
care a fost încheiat un Contract de vânzare-cumpărare cu Muzeul Maramureşului la 15.09.1980,
ceea ce denotă că şi în accepţiunea reclamantei, obiectele confecţionate de C. erau rezultatul
meşteşugului său, nefiind apreciate de reclamantă ca aparţinând operei de creaţie intelectuală
conform Decretului nr. 321/1956, întrucât nu a solicitat niciun drept de natură morală sau
patrimonială ca moştenitoare a tatălui său, ci, dimpotrivă, a înţeles să vândă inclusiv casa
meşterului neurmărind decât să încaseze preţul, sumele fiind considerabile la acea vreme.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 8/1996, autorul unei opere are dreptul patrimonial de a decide în ce
mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea operelor de către alţii.

16
Recurenta susţine că şi în ipoteza asimilării meşteşugului de crucer cu creaţia intelectuală,
meşterul, urmare a faptului că toate crucile erau făcute la comandă încă din timpul vieţii a
consimţit ca toate crucile confecţionate să fie amplasate într-un spaţiu public - cimitir -, astfel că,
acest drept este un drept exclusiv al autorului, un drept absolut, opozabil erga omnes.

Referitor la reproducere, semnificaţia juridică a acesteia a fost definită de art. 14 din Legea nr.
8/1996 şi presupune realizarea, integrală sau parţială a uneia a mai multor copii ale unei opere,
direct sau indirect, prin orice mijloace.

Or, raportat la reproducere, recurenta susţine că nu poate avea calitate procesuală pasivă, pentru
că reproducerile sunt efectuate de diferite persoane fizice sau juridice, care se ocupă cu editarea
unor imagini cu Cimitirul Săpânţa , cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din documentele şi
probele aflate la dosar, săpânţenii nu plătesc nicio taxă, taxele sunt percepute numai turiştilor, cu
scopul de a se asigura întreţinerea întregului ansamblu al cimitirului, constituit din morminte,
alei, cruci, precum şi biserica din incinta cimitirului.

Instanţa de apel a ignorat faptul că prin vânzarea crucilor către familiile defuncţilor
înmormântaţi, aceste familii au un drept exclusiv asupra acestora, în calitate de proprietari,
putând uza de toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv, posesia, folosinţa şi
distribuirea.

În opinia recurentei, prima instanţă în mod corect a constatat că şi în ipoteza aplicabilităţii în

speţă a dreptului de autor, reglementat de Legea nr. 8/1996, singurul drept ce ar fi putut fi
solicitat de către reclamantă nu putea fi decât dreptul de suită, drept care, de asemenea, nu
operează, întrucât moştenitorii defunctului nu au înstrăinat crucea, aceasta rămânând în
patrimoniul familiei, urmare a caracterului său individual.

Conform art. 21 din Legea nr. 8/1996, dreptul la suită constă în obligaţia vânzătorului subsecvent
de a comunica autorului informaţii în legătură cu preţul vânzării, locul unde se află opera,
precum şi de a reţine şi plăti suma reprezentând dreptul de suită.

Atât prin art. 14 din Convenţia de la Berna cât şi prin Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului nr. 200/84/CE este reglementat dreptul de suită, drept care nu subzistă în speţa
dedusă judecăţii, potrivit argumentelor expuse mai sus.

Legiuitorul, prin referirea efectuată la drepturile conferite de art. 13 şi art. 21 din Legea nr.
8/1996, a avut în vedere ca în situaţia în care autorul a decis ca opera sa să fie utilizată, să nu se
mai pună problema ca acest drept să fie transmis pe cale succesorală, întrucât, în mod evident, în
cazul în care însuşi autorul a hotărât ca opera să fie utilizată, nu se mai pune problema
transmiterii acestui drept şi, pe cale de consecinţă, nici a drepturilor prevăzute de art. 13 şi art.
21, întrucât acesta a fost epuizat prin utilizarea şi exercitarea lui de către autor.

Recurenta-pârâtă pretinde că instanţa de apel a nesocotit şi alte norme de drept:

Potrivit reglementării cuprinse în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul
juridic al cultelor, conform art. 28 din acest act normativ, unităţile locale ale cultelor pot avea şi
întreţine singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor.

17
Aceste cimitire confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deţinător.

Conform art. 186-188 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe
Române, cimitirele parohiale sunt clasificate ca bunuri sacre, fiind insesizabile şi
imprescriptibile, ceea ce înseamnă că acestea nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau
sechestrate.

Pretinderea unor drepturi total necuvenite de către reclamantă, în mod cert generează o grevare a
cimitirului, situaţie care nu este permisă de legislaţia invocată, cu menţiunea că legea specială
derogă de la legea generală.

Mai mult, art. 1 din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi
mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, confirmă prevederile statutare,
în sensul că cimitirele parohiilor sunt proprietatea acestora şi au caracterul de bunuri sacre,
cimitirul parohial fiind destinat înmormântării enoriaşilor decedaţi din acea parohie.

Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, la art. 13
stabileşte că administratorului sau proprietarului cimitirului îi revine obligaţia de renovare,
întreţinere şi asigurare a pazei acestuia.

Conform art. 16 alin. (1), înmormântarea poate fi religioasă sau laică, iar locul şi modalitatea de
înmormântare va fi conformă voinţei defunctului sau, în lipsa acestuia, acestea sunt hotărâte de
către familia defunctului.

Or, aşa cum rezultă din probele administrate, rudele defunctului ce urma să fie înmormântat la
Cimitirul Săpânţa , făceau comanda, o plăteau, unii chiar întocmeau epitaful şi prin această
modalitate, în mod evident, că nu se poate pune în discuţie vreun drept de autor, crucile fiind
confecţionate de meşter, la indicaţia rudelor defunctului care şi solicitau ca aceste cruci să fie
asemănătoare cu celelalte.

Chiar la Cimitirul Bellu, cimitirul marilor personalităţi ale culturii româneşti, unde şi-a găsit
odihna veşnică şi marele poet Q., monumentele funerare executate aparţin domeniului public şi
privat, nefiind vreodată revendicate pentru vreun drept de autor.

În B., cimitirul este bun sacru, monument istoric, inalienabil iar crucile - ca urmare a comandării
acestora de rudele defunctului şi achitarea preţului - sunt bunuri private, fiind proprietatea de
drept a familiei şi a urmaşilor celor înhumaţi.

Relevant este că Cimitirul Săpânţa , ca unitate de sine stătătoare, care cuprinde peste 500 de cruci
şi Biserica Săpânţa, amplasată în incinta cimitirului, au fost clasificate ca monument istoric,
conform dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Cimitirul Vesel Săpânţa se află identificat pe lista Monumentelor Istorice din Maramureş, la nr.
25D021. Conform art. 10 din Legea nr. 422/2001, Monumentele istorice sunt protejate,
indiferent de regimul lor de proprietate, ceea ce denotă că orice ingerinţă în acest drept de
protejare, presupune implicarea şi a Ministerului Culturii şi al Cultelor, reclamanta înţelegând a
nu se judeca şi cu această entitate.

18
Art. 36 din Legea nr. 422/2001, instituie o obligaţie imperativă a deţinătorilor monumentelor
istorice să protejeze şi să exploateze imobilul numai cu respectarea acestei legi pentru folosirea
acestuia conform destinaţiei sale.

Prin urmare, reclamanta, conform acestor reglementări nu poate invoca vreun drept asupra
cimitirului ca entitate, ca monument istoric, crucile fiind astfel cum s-a susţinut, în proprietate
privată.

Cu privire la difuzarea unor pliante sau fotografii cu Cimitirul Săpânţa , recurenta menţionează
că prin Legea nr. 103/1992, privind dreptul exclusiv al cultelor religioase, pentru producerea
obiectelor de cult, Biserica ortodoxă şi celelalte culte au dreptul să producă şi să valorifice bunuri
de cult.

O altă reglementare ignorată de reclamantă este şi Legea nr. 489/2006, privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor.

Conform art. 8 alin. (1) din lege: "Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică,
se organizează şi funcţionează, în baza prevederilor constituţionale, şi ale prezentei legi, în mod
autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice." Art. 27 alin. (1) şi (2): "Cultele
recunoscute şi unităţile lor de cult, pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri
mobile şi imobile asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii. (2) Bunurile
sacre, sunt insesizabile inalienabile şi imprescriptibile. "

Prin urmare, întrucât cimitirul face parte din categoria bunurilor de utilitate publică şi reprezintă
un bun sacru, potrivit art. 170 din Statutul BOR, acesta nu poate face obiectul unor cereri de
natura celei formulate de reclamantă, pentru că ar fi nesocotite aceste reglementări.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care a răspuns criticilor

formulate de către pârâtă şi, în consecinţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu
consecinţa menţinerii deciziei date de instanţa de apel.

Pentru termenul de judecată din 20.10.2017, recurenta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri

referitoare la alte două cimitire din România cu un anume specific: Cimitirul Pietriş din Comuna
Baldovineşti, jud. Olt şi Cimitirul Vesel din com. Salcia, jud. Olt, referitoare la meşteşugul
olarilor din Horezu etc.; înscrisurile menţionate au fost ataşate la dosar prin serviciul registratură
la data de 19.10.2017, nefiind solicitate în şedinţă publică; ca atare, acestea nu au fost cenzurate
de instanţa de judecată, astfel încât acestea vor fi evaluate cu ocazia analizării motivelor de
recurs numai în măsura în care au legătură cu criticile dezvoltate prin memoriul de recurs.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.

Recurenta-pârâtă, în temeiul motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a
susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut şi a acordat mai mult decât
s-a cerut, întrucât, cu privire la drepturile patrimoniale de autor, aceasta nu a solicitat
recunoaşterea decât a dreptului de distribuire - art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996, iar nu şi a
drepturilor de reproducere a operei - art. 13 lit. a) şi a) celui de comunicare publică - art. 13 lit. f)
din aceeaşi lege.

19
În acelaşi timp, din faptul formulării de către reclamantă a unor cereri precizatoare succesive,
precum şi din indicarea, în cuprinsul acestor cereri precizatoare a unui număr diferit de cruci din
cadrul Cimitirului Vesel din Săpânţa care ar fi fost create de autorul său, recurenta-pârâtă impută
intimatei- reclamante o nesiguranţă procesuală în ceea ce priveşte însăşi existenţa dreptului de
autor al autorului său asupra obiectului acestui drept.

Înalta Curte apreciază că cele subsumate de către recurentă acestui motiv de recurs nu sunt
fondate.

Astfel, în cauză, se constată că în faţa primei instanţe, într-adevăr, reclamanta, după introducerea
cererii de chemare în judecată a formulat mai multe cereri precizatoare.

O astfel de conduită procesuală nu numai că nu este interzisă de C. proc. civ. de la 1865, ci chiar
este reglementată prin dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. în plus, formularea unei cereri
precizatoare poate avea loc ca urmare a iniţiativei părţii care afirmă o pretenţie în judecată, după
cum poate fi concepută ca urmare a unei dispoziţii exprese a instanţei de judecată, stabilite în
temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Ca atare, formularea succesivă chiar a mai multor cereri precizatoare nu poate servi ca
fundament pentru sancţionarea reclamantului în legătură cu calificarea juridică a cererii de
chemare în judecată ori a pretenţiilor formulate, prin aplicarea unor prezumţii judiciare de natura
celor propuse de recurentă în cadrul acestui motiv de recurs, întrucât scopul acestor cereri
precizatoare poate avea o mare legătură chiar cu clarificarea obiectului cererii de chemare în
judecată, cu temeiul juridic al acesteia, cu limitele învestirii instanţei etc. şi sunt de natură a servi
instanţei pentru lămurirea în cauză a aspectelor relevante pentru pricină.

Analizând în concret critica formulată de recurentă, Înalta Curte constată că la fila 113, vol. III
dosar primă instanţă, intimata-reclamantă a solicitat recunoaşterea drepturilor patrimoniale de
autor reglementate de art. 13 lit. a) - reproducerea operei, lit. b) - distribuirea operei şi f) -
comunicarea publică a operei din Legea nr. 8/1996, iar nu numai a dreptului de distribuire a
operei, deci a dreptului patrimonial prevăzut de art. 13 lit. b) din acelaşi act normativ.

În plus, la fila 134 vol. III, dosar primă instanţă, se regăseşte o altă precizare formulată de
reclamantă la 4.12.2014, în sensul că solicită:

- recunoaşterea dreptului de autor a meşterului C. cu privire la opera artistică a acestuia formată

din 151 de cruci şi 171 de lucrări de sculptură, pictură şi creaţie literară aflate în Cimitirul Vesel
din Săpânţa , reprezentând 24% din numărul total de 712 cruci identificate în Cimitirul Vesel;

- recunoaşterea drepturilor patrimoniale ale reclamantei A., în calitate de moştenitoare a

autorului C., provenite din operele recunoscute;

- obligarea pârâtei la plata de despăgubiri potrivit art. 139 din legea nr. 8/1996, republicată, în
cuantum de 24% din beneficiul net obţinut de pârâtă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie
2011 din perceperea taxei de acces pentru vizitatori, taxei foto şi video şi vânzarea de cărţi
poştale şi suveniruri în Cimitirul Vesel, ca urmare a folosirii de către pârâtă, fără drept, a
operelor recunoscute;

20
- obligarea pârâtei să încheie un contract de distribuire în sensul art. 141 alin. (1) din Legea nr.
8/1996cu privire la drepturile băneşti obţinute ca urmare a oferirii publice a operelor autorului
reclamantei, C., de către aceasta prin care pârâta să se oblige să îi plătească o sumă de bani
reprezentând 24% din toate drepturile obţinute din distribuire în modalitatea prevăzută de art.
141 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, pe durata existenţei drepturilor sale de autor
începând de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii pronunţate în prezenta cauză
până în anul 2047, anul expirării termenului de 70 de ani prevăzut de art. 25 din Legea nr.
8/1996.

Această precizare însă nu susţine cele învederate de către recurentă chiar dacă reclamanta nu a
mai reluat în capătul doi al acestei cereri şi enumerarea drepturilor patrimoniale de autor a căror
recunoaştere o solicitase deja, întrucât scopul acestei din urmă cereri precizatoare - date fiind şi
cele motivate de reclamantă în partea expozitivă a cererii, anume raportarea la concluziile
raportului de expertiză efectuat de către specialistul F., întregite cu completarea punctului de
vedere al acestuia - a fost acela de a indica numărul crucilor create de autorul său care se mai
regăseau pentru perioada de referinţă a litigiului în Cimitirul Vesel din Săpânţa (aşadar,
precizarea primului capăt de cerere privind obiectul dreptului de autor), potrivit celor identificate
de menţionatul specialist, iar nu acela de a relua toate capetele de cerere anterior precizate.

Mai mult decât atât, generic, reclamanta a indicat în capătul doi de cerere şi recunoaşterea în
favoarea sa a drepturilor patrimoniale provenite din recunoaşterea operelor autorului său, fără a
se mai raporta în concret la ipotezele normative reglementate de art. 13 lit. a), b) şi f) din Legea
nr. 8/1996; or, o astfel de formulare nu ar fi permis restrângerea obiectului cererii de chemare în
judecată la un singur drept patrimonial, ci, dimpotrivă, ar fi impus instanţei analizarea tuturor
ipotezelor normative de la art. 13, dacă această cerere de solicitare a recunoaşterii drepturilor
patrimoniale de autor ar fi fost singulară; cu toate acestea, instanţa de apel, în mod corect a avut
în vedere cererile precizatoare în succesiunea lor şi le-a analizat în mod coroborat, cu deplina
respectare a limitelor învestirii sale şi, implicit, a principiului disponibilităţii părţilor în procesul
civil, codificat în dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În plus, se constată că reclamanta, în toate cererile precizatoare, a indicat ca temei juridic al

cererii de chemare în judecată prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe, act normativ în raport cu care a conceput şi criticile formulate prin motivele de apel.

Înalta Curte mai constată că cele susţinute de către recurentă în cadrul acestui motiv de recurs cu
referire la noţiunea de opere revendicate, precum şi cu privire la neindicarea raportului de
expertiză omologat de instanţa de apel dintre cele efectuate în cauză, nu sunt susceptibile a se
circumscrie acestui motiv de nelegalitate; în acest context, este suficient a se preciza însă că
instanţa de apel nu a analizat pricina în raport cu regulile unei acţiuni în revendicare, iar referitor
la probele ştiinţifice administrate în cauză (puncte de vedere ale unor specialişti şi expertiză
contabilă), Înalta Curte apreciază că analiza coroborată a probelor realizată de instanţa de apel nu
lasă niciun dubiu cu privire la care dintre probele menţionate s-a raportat şi care dintre acestea au
servit la fundamentarea soluţiei adoptate ca şi pentru efectuarea demonstraţiei juridice în
cuprinsul considerentelor deciziei recurate.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte va înlătura ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a acordat reclamantei mai mult decât a cerut.

21
Recurenta-pârâtă s-a prevalat şi de motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,
imputând instanţei de apel depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin aceea că prin
recunoaşterea dreptului de autor în favoarea lui C. - creaţii ce ţin exclusiv de meşteşugul
crucerilor, iar nu de opera cultă, de creaţie intelectuală - s-a depăşit sfera de reglementare a Legii
nr. 8/1996 şi, astfel, s-a intrat pe tărâmul puterii legiuitoare.

Nici aceste critici nu pot fi primite.

Pentru a argumenta acest motiv de recurs, recurenta se prevalează de dispoziţiile art. 7 din Legea
nr. 8/1996, indicând că în cuprinsul acestui text nu este enumerat şi meşteşugul crucerilor ca
obiect al dreptului de autor.

Înalta Curte constată, astfel cum însăşi recurenta afirmă, că dispoziţiile art. 7 din Legea nr.
8/1996 reprezintă o normă exemplificativă, iar nu una limitativă; ca atare, prin includerea, pentru
motivele arătate în considerentele deciziei recurate, a crucilor din Cimitirul Vesel din Săpânţa în
categoria operelor artistice, opere având o natură complexă şi care reprezintă o simbioză între
sculptură, pictură şi versificaţie, instanţa de apel s-a limitat, în acest context, la aplicarea
prevederilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, demonstrând în mod argumentat caracterul de operă ce
beneficiază de protecţia ca drept de autor, argumente ce nu se impun a fi reluate în prezenta
decizie.

Atare operaţiune juridică de încadrare a unei creaţii umane în categoria operelor ce intră în sfera
de protecţie ca drept de autor ţine de esenţa activităţii de judecată în litigiile ce au un atare obiect
şi de aplicarea legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, cu atât mai mult cu cât norma este una
exemplificativă, iar nu limitativă; numai în situaţia în care dispoziţia legală ar fi fost una
limitativă, prin includerea în sfera sa de reglementare a unei ipoteze neavute în vedere de
legiuitor sau excluse în mod expres de lege (cum este, de exemplu, situaţia dispoziţiilor de la art.
9 din lege) ar fi permis susţinerea unor astfel de critici pe temeiul unei greşite aplicării a legii sau
a lipsei de temei legal a hotărârii recurate.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a calificat operele autorului reclamantei ca fiind exclusiv
creaţii literare, ci le-a calificat drept creaţii artistice de o natură complexă (sculptură, pictură şi
creaţie literară), curtea de apel concluzionând că acestea sunt opere originale în care este
identificabilă o puternică amprentă a personalităţii autorului reclamantei, fără a fi relevant că în
procesul de creaţie a acestor opere, acesta a folosit şi elemente de etnografie şi folclor.

În acest context, este util a se preciza că instanţa de apel a înlăturat argumentat incidenţa în cauză
a dispoziţiilor Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, act normativ
în cuprinsul căruia sunt definite "expresiile culturale tradiţionale" şi care nu exclude în mod
expres crearea de opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, pornind de la un element de
expresie culturală tradiţională (crucea, în speţă), cu condiţia originalităţii, aşadar, a îndepărtării
suficiente de la sursa originară, pentru a fi identificabilă amprenta personalităţii autorului, prin
urmare, aportul creator al acestuia.

Contrar celor susţinute de recurentă, creaţia intelectuală nu presupune în mod necesar creaţia
cultă şi nici nu pretinde un anumit nivel de instruire al autorului, atare exigenţă nefiind inserată
în cuprinsul Legii nr. 8/1996.

22
De asemenea, nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ.

În contextul acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă reia susţineri deja analizate din perspectiva
motivului de recurs anterior - art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - neîncadrarea creaţiilor meşterului
crucer C. în categoriile indicate în art. 7 din Legea nr. 8/1996 şi, complementar, incidenţa
prevederilor Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial care au fost
deja analizate, astfel încât nu se mai impune evaluarea lor şi pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.
civ.

Totodată, Înalta Curte constată că, recurenta, sub pretextul invocării motivului de nelegalitate de
la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. susţine critici de netemeinicie a deciziei recurate, însă acestea nu
pot fi analizate de această instanţă, întrucât recursul permite realizarea doar a unei cenzuri de
legalitate, nu şi de temeinicie a hotărârii atacate pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de
art. 304 C. proc. civ. stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea ori analiza coroborată probelor
cauzei reprezintă atributul legal exclusiv al instanţelor de fond.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde
motivele pe care se sprijină, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura
pricinii; în acelaşi timp, raţionamentul redat de instanţa de apel în cuprinsul considerentelor
răspunde standardelor reglementate de ansamblul art. 261 C. proc. civ., implicit şi celor de la pct.
5, iar raţionamentul curţii de apel respectă structura unei demonstraţii juridice apte a susţine
coerent şi convingător soluţia adoptată, pe baza unor ample argumente de fapt şi de drept.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, recurenta critică neluarea în considerare a punctului de

vedere exprimat de specialistul G. în cadrul unei probe extrajudiciare concepute la iniţiativa sa;
or, procesul civil, între altele, este guvernat şi de principiul nemijlocirii administrării probelor,
astfel încât instanţa de apel nu avea îndatorirea de a face o analiză distinctă a acestui punct de
vedere şi nici de a o integra în ansamblul probator al cauzei; un astfel de înscris era dora de
natură a servi apărării pârâtei în cauză şi pentru susţinerae unor puncte de vedere pertinente într-
un domeniu specializat, fie în solicitarea de efectuare a unei expertize judiciare, fie în conceperea
unor obiecţiuni adecvate la o probă încuviinţată de instanţă etc.; dincolo de aceste coordonate, se
constată că instanţa de apel a constatat că acest punct de vedere al specialistului G. nu se
coroborează cu celelalte probe ale cauzei, astfel încât, consecinţa procedurală firească a fost
înlăturarea acestuia.

Pe acelaşi temei, recurenta contestă stabilirea unui element al situaţiei de fapt, şi anume a
numărului de cruci create de C. care se mai regăsesc în Cimitirul Vesel din Săpânţa în perioada
de referinţă a litigiului noiembrie 2008 - noiembrie 2011, sens în care susţine că deşi specialistul
încuviinţat de instanţă E. a identificat un număr de 60 de cruci, curtea de apel a dat prevalenţă
numărului de 151 de cruci identificate de către specialistul Şterbeli F. în cuprinsul lucrării pe
care acesta a întocmit-o (ceea ce reprezintă 21,2% din numărul total al crucilor din cimitir),
completată şi cu punctele de vedere exprimate oral în faţa primei instanţe, la termenele de
judecată din 17.04.2013 şi 17.05.2013, consemnate în încheierile redactate pentru acele termene.

Or, astfel cum deja s-a arătat, stabilirea sau verificarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de
fond nu pot face obiectul evaluărilor permise de lege instanţei de recurs, astfel încât acestea nu
pot fi analizate.
23
Din perspectivă procedurală însă, se constată că fiecare dintre probele judiciare anterior enunţate
- punctele de vedere ale specialiştilor E. - Directorul Direcţiei de Cultură a judeţului Maramureş
şi F. au fost dispuse de instanţa de fond în considerarea unor teze probatorii diferite: identificarea
stilului C. - specialistul E. şi, respectiv identificarea numărului de cruci realizate de C. şi care se
mai regăsesc în Cimitirul Vesel de la Săpânţa - F. (specialist în artă populară la Muzeul de
Etnografie, expert atestat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, potrivit înscrisului de
la filele 260 şi urm. dosar fond, vol. I), conform celor menţionate în încheierea de şedinţă din
23.01.2013.

Prin urmare, aceste probe au avut scopul de a furniza instanţei de judecată informaţii
complementare care, prin coroborare, au condus la stabilirea unor elemente esenţiale ale situaţiei
de fapt a cauzei, ele nefiind în contradicţie.

Recurenta a criticat decizia instanţei de apel şi pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În primul rând, s-a susţinut că instanţa s-a pronunţat asupra unui pretins drept de reproducere şi
drept de comunicare publică în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat şi recunoaşterea
acestor drepturi patrimoniale de autor.

Potrivit celor analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc.
civ., Înalta Curte a reţinut deja că reclamanta a învestit instanţa cu recunoaşterea în favoarea sa,
în calitate de succesoare a autorului său, C., nu numai a dreptului patrimonial prevăzut de art. 13
lit. b) din Legea nr. 8/1996 - distribuirea operei, ci şi a celor prevăzute de art. 13 lit. a) -
reproducerea operei şi art. 13 lit. f) - comunicarea publică.

Înainte de analizare criticilor recurentei cu privire la recunoaşterea acestor drepturi patrimoniale

în favoarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că se impun câteva precizări prealabile
de natură a conferi un plus de rigoare raţionamentului instanţei de apel.

Astfel cum instanţele de fond au reţinut, autorul reclamantei - meşterul crucer C. - a fost cel care
a creat, la comanda rudelor defuncţilor, cele 151 de cruci din Cimitirul Vesel din Săpânţa (care
se mai regăsesc, în prezent, în acest cimitir) pentru care s-a recunoscut calitatea de autor; în
privinţa acestor cruci s-a apreciat că acestea întrunesc însuşirile de a fi opere artistice complexe,
originale care îmbină geniul creator al artistului de sculptor, poet şi pictor şi care poartă amprenta
personalităţii unice a acestuia.

Cum autorul reclamantei a decedat în anul 1977, născut fiind în 1908, reiese cu evidenţă că
aceste opere au fost create sub imperiul Decretului nr. 312/1956, având în vedere că Legea nr.
8/1996 a intrat în vigoare pe 26 iunie 1996, potrivit art. 154 alin. (1) din lege.

În consecinţă, în stabilirea regimului juridic al acestor opere, din punct de vedere al dreptului
temporal, instanţa de apel trebuia a porni de la prevederile acestui act normativ.

Astfel, recurenta a susţinut că împrejurarea că autorul reclamantei şi-a păstrat anonimatul asupra
acestor opere, întrucât nu le-a semnat, îi paralizează acesteia ulterior dreptul de a pretinde
recunoaşterea dreptului de autor asupra operelor.

24
O astfel de concluzie nu subzistă, întrucât art. 3 alin. (1) pct. 1 şi 2 din Decretul nr. 321/1996
prevedeau: "(1) Dreptul de autor are următorul cuprins: 1. Dreptul de a aduce opera la cunoştinţa
publicului; 2. Dreptul de a fi recunoscut autor, opera urmând să apară, la alegerea autorului, sub
numele sau pseudonimul acestuia sau fără indicarea de nume."

Deşi actul normativ anterior nu cuprindea decât o distincţie implicită între componentele morale
ale dreptului de autor şi drepturile patrimoniale de autor, trebuie precizat că regimul juridic al
acestora în privinţa posibilităţii de transmitere pe cale succesorală a exerciţiului drepturilor
morale de autor nu cunoştea deosebiri esenţiale de reglementare; astfel, art. 3 alin. (2) din
Decretul nr. 321/1956 prevedea că "dreptul de autor nu se poate transmite prin act între vii", iar
alin. (3) stabilea că "el se transmite în cazul morţii autorului în măsura prevăzută de lege".

Similar, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede: "După moartea autorului, exerciţiul
drepturilor prevăzute de art. 10 lit. a), b) şi d) se transmite prin moştenire potrivit legislaţiei
civile, pe durată nelimitată."

În consecinţă, Înalta Curte constată că recurenta, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, în mod
eronat se raportează la dreptul la nume al persoanei fizice, ca atribut de identificare a unui
subiect de drept, drept la nume care se stinge la moartea persoanei fizice, în timp ce în cuprinsul
primului capăt de cerere reclamanta a solicitat recunoaşterea autorului său, C., în calitate de autor
al celor 151 de cruci din Cimitirul Vesel din Săpânţa , exercitând aşadar, dreptul moral al
autorului său reglementat de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 (dreptul de a pretinde
recunoaşterea calităţii de autor al operei) sau art. 3 alin. (1) pct. 2 din Decretul nr. 321/1956,
anterior citat; pe de altă parte, exercitarea acestui drept nu cunoaşte nicio restricţie în cazul în
care opera a fost adusă la cunoştinţa publică fără indicarea de nume, aşadar în mod anonim.

Ca atare, intimata-reclamantă a exercitat dreptul moral al autorului său de a pretinde

recunoaşterea calităţii de autor al operei, exercitarea acestui drept fiind dobândită prin moştenire
legală.

Revenind la drepturile patrimoniale de autor reglementate în prezent de art. 13 lit. a), b) şi f) din
Legea nr. 8/1996 [având un corespondent în Decretul nr. 321/1956 în prevederile art. 3 alin. (1)
pct. 5 lit. a) şi c)], în cauză s-a reţinut că aceste cruci au fost realizate de C. la comanda rudelor
defuncţilor ce urmau a fi înmormântaţi în Cimitirul din B..

În economia Decretului nr. 321/1956, contractul de comandă beneficia de o reglementare legală

în cuprinsul at. 20 şi urm.

Dintre acestea, prezintă relevanţă dispoziţia de la art. 22, potrivit căreia: "(1) Cesiunea dreptului
de reproducere, multiplicare şi difuzare nu cuprinde şi transmiterea dreptului de proprietate
asupra originalului, după cum transmiterea dreptului de proprietate asupra originalului nu
implică şi cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare şi difuzare, dacă nu s-a convenit altfel.
(2) În contracte (de comandă - s.n.) se va prevedea obligaţia restituirii originalului, în toate
cazurile în care nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra acestuia."

Aplicând aceste dispoziţii legale la circumstanţele concrete ale pricinii şi dată fiind afectaţiunea
obiectului creaţiilor autorului reclamantei, astfel cum instanţele de fond au reţinut (instanţa de
apel în cadrul analizei realizate pe temeiul art. 13 lit. b), odată cu executarea comenzii s-a

25
transmis rudelor defunctului şi dreptul de proprietate asupra originalului operelor de creaţie
artistică.

Ca atare, această premisă impune concluzia că transmiterea dreptului de proprietate asupra

originalului "nu implică şi cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare şi difuzare, dacă nu s-
a convenit altfel", potrivit celor arătate la art. 22 alin. (1) teza finală din Decretul nr. 321/1956;
cum în speţă nu s-a dovedit că s-a convenit altfel, respectiv că aceste drepturi patrimoniale de
autor au fost transmise rudelor defunctului odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra
originalului (crucii), rezultă că ele au rămas în patrimonial autorului şi au putut fi transmise pe
cale succesorală moştenitorilor, în speţă, reclamantei, rămasă, între timp, unica moştenitoare a lui
C.

În acest sens prevedea art. 6 alin. (1) din Decretul nr. 321/1956: "La moartea autorului sau a
vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin moştenire, potrivit C.
civ., însă, numai pe următoarele termene: b) descendenţilor, pe tim de 50 de ani", socotit de la 1
ianuarie al anului următor morţii autorului, aşadar până în anul 2038.

Aşa cum s-a arătat, Legea nr. 8/1996 a intrat în vigoare la 26 iunie 1996, act normativ care la art.
149 alin. (3) prevede: "Drepturile patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în
vigoare a prezentei legi şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie calculate conform
procedurilor legislaţiei anterioare se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut de
prezenta lege. Prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Din aplicarea combinată a dispoziţiilor art. 26 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, rezultă că
durata de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor dobândite prin moştenire de către
reclamantă, este de 70 de ani, termen care se împlineşte în anul 2047 (1977 - anul decesului
autorului, plus 70 de ani, durata protecţiei prevăzute de legea nouă).

Totodată, Legea nr. 8/1996 cuprinde dispoziţii tranzitorii dintre care, în speţă, interesează
prevederile art. 149 alin. (1), conform cu care: "Actele juridice încheiate sub regimul legislaţiei
anterioare, îşi produc toate efectele conform aceleia, cu excepţia clauzelor care prevăd cesiunea
totalităţii operelor pe care autorul le poate crea în viitor."

Prin urmare, potrivit textului citat anterior, rezultă că efectele contractelor de comandă (actul
juridic sau acordul de voinţă ori convenţia încheiată sub imperiul legii anterioare) sunt cele
arătate, astfel încât, chiar în condiţiile transmiterii dreptului de proprietate asupra originalului
crucilor realizate de C. către rudele defuncţilor înmormântaţi în Cimitirul din Săpânţa, nu a
operat o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, ci acestea pot fi exercitate de către
reclamantă, care le-a dobândit pe cale succesorală.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a analizat al doilea capăt
de cerere (astfel cum a fost precizat) din perspectiva celor reglementate de art. 13 lit. a), b) şi f)
din Legea nr. 8/1996.

Dintre aceste drepturi patrimoniale de autor au fost recunoscute în favoarea reclamantei dreptul
de reproducere a operei (lit. a)) şi cel de comunicare publică (lit. f)).

26
Instanţa de apel a acordat reclamantei despăgubiri pentru utilizarea de către pârâtă a drepturilor
patrimoniale de reproducere şi de comunicare publică, respectiv, contravaloarea unui procent de
21,2% din preţul estimat al biletelor de acces în Cimitirul Vesel din Săpânţa , reprezentând suma
de 223.749 RON, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pentru repararea
prejudiciului cauzat în perioada noiembrie 2008-noiembrie 2011 prin încălcarea drepturilor
recunoscute în favoarea sa.

Recunoaşterea drepturilor patrimoniale de autor în favoarea reclamantei însă, a fost contestată de

către recurenta-pârâtă.

Referitor la dreptul de reproducere - art. 13 lit. a) rap. la art. 14 din Legea nr. 8/996, recurenta
susţine că nu poate avea calitate procesuală pasivă întrucât reproducerile sunt efectuate de
diferite persoane fizice sau juridice, care se ocupă cu editarea unor imagini cu Cimitirul din
Săpânţa.

Înalta Curte constată că deşi recunoaşterea acestui drept patrimonial de autor a fost solicitată de
reclamantă încă de la prima instanţă, pârâta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în
acest stadiu tardiv al procedurii judiciare.

Cu toate că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive reprezintă o excepţie procesuală de fond,
absolută şi peremptorie ce poate fi invocată inclusiv în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte
constată că recurenta nu a susţinut această apărare prin mijloace de probă concludente şi
pertinente, proba cu înscrisuri fiind permisă şi în etapa recursului, conform celor prevăzute de
art. 305 C. proc. civ. pe de altă parte, înscrisurile depuse în recurs la data de 19.10.2017 nu au
legătură cu acest aspect.

În acelaşi timp, contrar regimului juridic al drepturilor patrimoniale de autor stabilit prin lege
specială - în prezent, Legea nr. 8/1996 -, recurenta se raportează la prerogativele dreptului de
proprietate asupra decurgând din regulile dreptului comun, sens în care a susţinut că numai
rudele defuncţilor care au comandat crucile realizate de C. şi care au dobândit dreptul de
proprietate asupra acestora ar putea pretinde recunoaşterea unor drepturi patrimoniale, în
exercitarea atributelor posesiei, folosinţei şi dreptului de dispoziţie specifice dreptului de
proprietate; pentru motivele deja arătate (în special, trimiterile la dispoziţiile art. 22 din Decretul
321/1956), aceste susţineri ale recurentei nu pot fi primite ca, de altfel, nici cele referitoare la
dreptul de suită reglementat de art. 21 din Lega nr. 8/1996, în speţă, nepunându-se problema
unor revânzări a crucilor.

Cu referire la dreptul de comunicare publică - art. 13 lit. f) rap. la art. 15 din Legea nr. 8/1996,
recurenta a susţinut că acesta era epuizat prin actul de voinţă al autorului reclamantei care a
hotărât ca opera să fie expusă public în mod permanent; prin urmare, acest drept nu putea fi
recunoscut în favoarea reclamantei, moştenitoarea lui C.

Or, această apărare a pârâtei în mod legal a fost înlăturată de instanţa de apel prin invocarea
prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora: "(2) Dreptul de a autoriza sau
de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziţia publicului a operelor nu se consideră
epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziţia publicului."

27
În finalul motivelor de recurs, recurenta-pârâtă impută instanţei de apel şi încălcarea altor acte
normative sau a unor reglementări cu valoare normativă (Statutul pentru organizarea şi
funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române), şi anume: art. 8 alin. (1), art. 27 alin. (1) şi (2) şi art.
28 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul juridic al cultelor; art. 170 şi
art. 186-188 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române; art. 1
din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din
cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române; art. 13 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 102/2014
privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare; art. 10 şi art. 36 din Legea nr.
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice; Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv
al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.

Înalta Curte constată că pârâta nu s-a prevalat de aceste dispoziţii legale în faţa instanţelor de
fond, astfel încât aceasta le invocă omisso medio direct în faţa acestei instanţe, motiv pentru care
nu pot fi analizate, întrucât se opun prevederile art. 316 rap. la art. 292 alin. (1) C. proc. civ.,
conform cărora: "Părţile nu se vor putea folosi în faţa instanţei de apel de alte motive, mijloace
de apărare sau dovezi, decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului sau
în întâmpinare", pârâta fiind în poziţia procesuală de intimată în faţa instanţei de apel; totodată,
nu se poate imputa instanţei de apel ceea ce nu a judecat pentru că nu a fost invocat şi nici nu se
impunea a fi fost invocat din oficiu; mai mult decât atât, recunoaşterea în favoarea reclamantei
prin hotărârea pronunţată în prezenta cauză a drepturilor patrimoniale analizate, nu este de natură
a aduce vreo atingere drepturilor pârâtei asupra Cimitirului Vesel din Săpânţa însuşi, privit ca
universalitate.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata sumei
de 1.000 RON către intimata-reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în
recurs, constând în onorariu de avocat, potrivit dovezii de la fila 37 dosar recurs.

Având în vedere că, din eroare, recurentei i s-a pus în vedere prin citaţia emisă pentru termenul
din 22 septembrie 2017 achitarea unei taxe judiciare de timbru în sumă de 3.063 RON, taxă
judiciară excedentară în raport cu cea legal datorată potrivit art. 11 alin. (1) rap. la art. 5 lit. a) din
Legea nr. 146/1997, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, la cererea
recurentei-pârâte, se va dispune restituirea taxei achitate nedatorat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Săpânţa, prin
reprezentant preot paroh D., împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curţii de
Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 1.000 RON, cu titlu

cheltuieli de judecată.

28
Dispune restituirea către recurenta-pârâtă Parohia Ortodoxă Română Săpânţa prin reprezentant -
preot paroh D. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.063 RON, plătită cu chitanţa din 15
septembrie 2017, emisă de comuna Săpânţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2017.

29
Marea Adunare Națională - MAN

Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor

În vigoare de la 27 iunie 1956 până la 23 iunie 1996, fiind abrogat și înlocuit prin
Lege 8/1996.
Publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 27 iunie 1956. Formă aplicabilă la 23 iunie 1996.

Prezidiul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane decreteaza:

CAPITOLUL 1
Dispozitii generale
Art. 1. - Dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra
oricaror alte asemenea opere de creatie intelectuala, create pe teritoriul Republicii Populare
Romane, este garantat autorilor in conditiile prezentului decret.
Dreptul de autor asupra operelor create in alte tari si folosite pe teritoriul Republicii Populare
Romane este garantat:
a) cetatenilor romani, in conditiile prezentului decret;
b) celor care nu sint cetateni romani, in conditiile prevazute de conventiile internationale la care
Republica Populara Romana este parte.
Art. 2. - Este autor persoana care a creat opera.
Autorul se bucura pe tot timpul vietii sale de dreptul de autor.
Dreptul de autor ia nastere din momentul cind opera a luat forma de manuscris, schita, tema,
tablou ori alta forma concreta.
Art. 3. - Dreptul de autor are urmatorul cuprins:
1. dreptul de a aduce opera la cunostinta publicului;
2. dreptul de a fi recunoscut autor, opera urmind sa apara, la alegerea autorului, sub numele sau
pseudonimul acestuia sau fara indicarea de nume;
3. dreptul de a consimti la folosirea operei de catre altii si de a cere incetarea actelor de folosire
savirsite de altii fara consimtamintul sau;
4. dreptul la inviolabilitatea operei si la folosirea ei in conditii potrivite cu natura operei, tinind
seama de imprejurari;
5. dreptul de a trage foloase patrimoniale din:
a) reproducerea si difuzarea operei;
b) reprezentarea sau executarea operei;
c) din orice alt mod de folosire licita a operei;
6. dreptul la reparatie patrimoniala in caz de folosire fara drept a operei.
Dreptul de autor nu se poate transmite prin act intre vii. El se transmite in cazul mortii autorului in
masura prevazuta de lege.
Exercitiul drepturilor patrimoniale de autor poate fi cedat, insa numai pe timp limitat.
Art. 4. - Cind opera este rezultatul unei colaborari, dreptul de autor apartine in comun
coautorilor, iar foloasele patrimoniale rezultate din exercitiul acestui drept se impart in mod egal,
daca ei n-au convenit altfel.
In cazul in care contributia fiecarui autor este distincta, de natura sa poata fi valorificata separat,
fiecare dintre coautori isi poate exercita drepturile personale nepatrimoniale asupra partii sale,
fara insa a putea atinge interesele celorlalti coautori sau a prejudicia operei comune.
Art. 5. - La moartea autorului, sau, in cazul unei opere comune a vreunuia dintre coautori,
sarcina de a apara paternitatea, inviolabilitatea si justa folosire a operei acestuia revine uniunii
sau asociatiei respective de creatori sau, in lipsa acesteia, organului de stat competent.
Art. 6. - La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori, drepturile patrimoniale de autor se
transmit prin mostenire, potrivit Codului Civil, insa numai pe urmatoarele termene:
a) sotului si ascendentilor autorului, pe tot timpul vietii fiecaruia;
b) descendentilor, pe timp de 50 ani;
c) celorlalti mostenitori, pe timp de 15 ani, fara ca in acest caz dreptul sa se poata transmite din
nou prin mostenire.
Termenele prevazute la lit. b si c se socotesc de la 1 ianuarie al anului urmator mortii autorului.
Daca mostenitorii prevazuti la lit. c sint minori ei se vor bucura de aceste drepturi patrimoniale si
dupa trecerea termenului prevazut mai sus, pina la dobindirea deplinei capacitati de exercitiu sau
pina la terminarea studiilor superioare, dar numai pina la implinirea virstei de 25 ani.
Art. 7. - In cazurile aratate mai jos, autorul nu are folosinta drepturilor patrimoniale decit:
a) pe termen de 20 ani de la aparitia operei cu privire la cei care alcatuiesc enciclopedii,
dictionare si culegeri;
b) pe termen de 10 ani de la aparitie cu privire la autorul unei serii de fotografii artistice;
c) pe termen de 5 ani de la aparitie cu privire la autorul de fotografii artistice separate.
Cu privire la operele enumerate mai sus, drepturile patrimoniale de autor se transmit prin
mostenire pe timpul ramas din termenele prevazute, fara a se depasi cele aratate la art. 6.
Cu exceptia cazurilor prevazute la lit. a, b, c, de mai sus, durata dreptului patrimonial de autor
este limitata la 50 de ani de la aparitia operei, in cazul cind acest drept apartine unei persoane
juridice.
Art. 8. - La expirarea termenelor prevazute la art. 6 si 7 sau, in lipsa de mostenitori, din
momentul mortii autorului, dreptul patrimonial de autor se stinge.

CAPITOLUL 2
Obiectul dreptului de autor
Art. 9. - Sint cuprinse in denumirea de opere asupra carora se exercita dreptul de autor, toate
operele de creatie intelectuala din domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi continutul si
forma de exprimare, indiferent de valoarea si destinatia lor, cum sint: romane, nuvele, poezii,
critici literare si de arta, cronici, recenzii, reportaje literare, scenarii de orice fel, manuale scolare
si cursuri universitare si orice alte scrieri literare, stiintifice si publicistice; operele dramatice si
dramatice-muzicale, operele coregrafice si pantomimele a caror punere in scena este stabilita in
scris prin desene sau alt mod asemanator; compozitiile muzicale cu sau fara text; operele
cinematografice si operele realizate pe cale de inregistrare fonica sau prin televiziune, operele de
pictura, sculptura, grafica (ilustratii, afise artistice, caricaturi, desene, gravura, litografie, etc.) si
arta decorativa, operele de arhitectura; operele de arta aplicata, ceramica, mozaic, vitralii si
altele de acest gen, fotografiile artistice, ilustratiile, hartile, planurile, schitele si lucrarile plastice
privitoare la oricare ramura a stiintei.
Art. 10. - Dau de asemenea nastere dreptului de autor:
a) traducerile, adaptarile si prelucrarile cu caracter literar, aranjamentele si orchestratiile de
muzica si orice alte transformari ale operelor literare sau muzicale, insa numai daca acestea au
un caracter creator;
b) traducerile, adaptarile si prelucrarile operelor tehnice sau stiintifice sau transformarile unor
astfel de opere, daca efectuarea lor necesita cunostintele unui specialist in domeniul operei
originale si reprezinta o munca intelectuala de creatie;
c) culegerile de opere literare, artistice sau stiintifice, cum sint antologiile, crestomatiile sau
lucrarile didactice, care prin alegerea sau sistematizarea materialului constituie opere de creatie.
In toate cazurile drepturile autorilor operelor originale vor ramine neatinse.
Art. 11. - Studiourile cinematografice sau radiofonice si organizatiile de inregistrare mecanica au
drept de autor asupra operelor colective pe care le realizeaza.
Autorul scenariului, al compozitiei muzicale, regizorul si orice alti creatori isi pastreaza fiecare
dreptul de autor asupra operei sale cuprinsa in opera colectiva astfel realizata.
Art. 12. - Autorul unei opere aparute intr-un ziar sau intr-o alta publicatie periodica pastreaza
dreptul de a o reproduce si folosi sub orice forma.
Art. 13. - Sint permise fara consimtamintul autorului, dar cu respectarea tuturor celorlalte drepturi
ale acestuia:
a) inregistrarea mecanica a compozitiilor muzicale sau a lucrarilor artistice, literare ori stiintifice,
pe discuri, bande de magnetofon, pelicula si orice alte mijloace, daca aceste compozitii sau
lucrari au fost reproduse si difuzate;
b) transmiterea radiofonica ori prin televiziune sau inregistrarea ori filmarea in vederea
retransmisiunii a operelor de orice fel din salile de spectacole sau localurile publice in care
acestea sint reprezentate, executate sau expuse;
c) inserarea in culegeri, albume sau altele de acest gen pentru exemplificarea continutului ori in
presa pentru ilustrarea unei teme, a unei opere literare, muzicale sau stiintifice, in fragmente sau
integral, ori reproduceri dupa operele de arta plastica;
d) inregistrarea mecanica a operelor muzicale, literare sau artistice, in fragmente sau integral, in
vederea radiodifuzarii, a televizarii sau a folosirii in jurnalele cinematografice.
Dispozitiile de la lit. c si d se vor aplica numai in privinta operelor anterior aduse la cunostinta
publicului prin reproducere si difuzare, reprezentare, executare sau prin expunere.
Art. 14. - Sint permise fara consimtamintul autorului si fara plata vreunei remuneratii respectindu-
se insa celelalte drepturi ale acestuia:
a) reproducerea chiar integrala, in ziare sau in alte publicatii periodice, radiodifuzarea sau
prezentarea cinematografica cu titlu de informatie si de actualitate a discursurilor tinute in
adunari publice;
b) reprezentarea, executarea, recitarea sau expunerea operelor dramatice, muzicale,
coregrafice, literare sau stiintifice in cadrul activitatii obisnuite a scolilor, organizatiilor de masa,
precum si a aceleia a caselor de cultura si a caminelor culturale in cazurile si conditiile prevazute
prin Hotarire a Consiliului de Ministri;
c) publicarea, chiar integrala a operelor literare, muzicale sau stiintifice ori reproducerea operelor
de arta plastica in manuale didactice, cursuri universitare, culegeri sau alte asemenea lucrari
destinate invatamintului, cu exceptia operelor care au fost comandate special in acest scop si
pentru care autorul pastreaza dreptul de remuneratie;
d) reproducerea si radiodifuzarea articolelor de presa;
e) extrase de mica intindere din opere literare, muzicale, cinematografice ori stiintifice, sau
reproduceri, precum si prezentari cu ajutorul aparatelor optice a unor opere de arta plastica,
servind exclusiv ca document explicativ pentru continutul scris sau vorbit in conferinte sau
publicatii cu caracter stiintific, in lucrari de critica ori in darile de seama asupra expozitiilor
publice, sau pentru popularizarea acestor opere prin radio si televiziune;
f) transpunerea operelor de pictura, gravura, desen, sau a altor opere de arta plastica prin
sculptura, ori a operelor de sculptura prin pictura, gravura, desen si altele de acelasi gen, daca
operele rezultate din aceste transpuneri nu se valorifica;
g) reproducerea in alte dimensiuni a operelor de arta plastica asezate in pietele publice, muzee,
pinacoteci sau alte locuri publice cu incuviintarea organelor de conducere ale acestora; este insa
interzisa copierea unei sculpturi prin mijloace mecanice, venind in contact direct cu opera.
Cu toate acestea cel care valorifica aceste reproduceri este obligat sa plateasca autorului
remuneratia cuvenita insa numai daca ele au ca obiect principal opera de arta ca atare;
h) reproducerea operelor de arta plastica in filme, diafilme sau prin televiziune cu titlu de
informare sau de prezentare accesorie.
Daca filmul, diafilmul, sau transmiterea prin televiziune are ca obiect principal reproducerea
acestor opere, autorul are dreptul la plata remuneratiei;
i) expunerea operelor de arta plastica in expozitii publice;
j) fotografierea, copierea si reproducerea in orice mod a unei opere de arta plastica, daca
aceasta nu se valorifica.
Art. 15. - In cazul folosirii operelor conform art. 13 si 14, trebuie sa se indice opera originala,
numele autorului acesteia, al traducatorului sau al autorului operei derivate prevazute la art. 10,
iar la operele de arta plastica trebuie sa se indice si locul unde se gaseste originalul precum si
numele celui care a efectuat copia.
Aceste mentiuni se vor trece si in afisele, anunturile, publicatiile relative la opera realizata dupa o
alta opera literara, artistica sau stiintifica.
Art. 16. - Opera artistica creata de autorul salariat al unei organizatii socialiste in cadrul
obligatiilor rezultind din raportul sau de munca, poate fi folosita de acea organizatie pentru
scopuri strins legate de activitatea sa, fara consimtamintul autorului, cu plata remuneratiei
stabilite pentru aceste cazuri si cu respectarea tuturor celorlalte drepturi de autor.
Timp de 2 ani de la nasterea dreptului de autor, opera nu poate fi folosita de o alta persoana
decit cu incuviintarea organizatiei in al carui serviciu a fost creata.
Art. 17. - Opera este considerata creata in cadrul obligatiilor ce rezulta pentru autor din raportul
sau de munca, in sensul art. 16, daca asemenea obligatii sint mentionate in contractul de munca
sau daca ele rezulta din nomenclatorul de functii ori din planul tematic al organizatiei sau din alte
normative aplicabile in unitate cu caracter obligatoriu pentru angajat.

CAPITOLUL 3
Dispozitii privind exercitiul dreptului de autor
Art. 18. - Dreptul de autor poate fi valorificat direct sau prin contracte incheiate cu unitatile
socialiste.
Apararea si urmarirea dreptului de reprezentare sau executare a operei este in sarcina uniunii
sau asociatiei respective de creatori.
Art. 19. - Contractul privitor la exercitarea dreptului de autor se va incheia in forma scrisa,
cuprinsul contractului neputindu-se dovedi prin martori.
Contractul va trebui sa indeplineasca toate cerintele legii pentru validitatea lui si sa cuprinda
elementele necesare pentru determinarea remuneratiei tarifare sau totale cuvenite autorului.
Art. 20. - Contractele de comanda a unor opere viitoare vor cuprinde termenul de predare.
Persoana care a comandat opera are dreptul sa denunte asemenea contracte, daca opera nu
indeplineste conditiile contractului; in acest caz, sumele incasate de autor ramin cistigate
acestuia.
Oricare din parti va raspunde fata de cealalta pentru pagubele ce i-a pricinuit prin culpa sa.
Art. 21. - Daca in vederea crearii unei opere de orice fel care a facut obiectul unui contract de
comanda s-au efectuat lucrari pregatitoare cu caracter de creatie, acestea, precum si cheltuielile
ocazionate cu pregatirea acestor lucrari, vor fi platite autorului, daca cel care a facut comanda
denunta contractul din motive temeinice si care nu pot fi imputate niciuneia dintre parti.
Art. 22. - Cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare si difuzare nu cuprinde si transmiterea
dreptului de proprietate asupra originalului, dupa cum transmiterea dreptului de proprietate
asupra originalului nu implica si cesiunea dreptului de reproducere, multiplicare sau difuzare,
daca nu s-a convenit altfel.
In contracte se va prevedea obligatia restituirii originalului, in toate cazurile in care nu s-a
convenit transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia.
Art. 23. - Prin Hotarire a Consiliului de Ministri se vor reglementa normele de remunerare a
autorilor si se vor stabili tarifele si modalitatile de plata.
Art. 24. - Clauzele contractuale care defavorizeaza pe autor fata de dispozitiile prezentului
decret, fata de normele de stabilire a tarifelor de remunerare a dreptului de autor si a modalitatii
de plata, precum si fata de prevederile instructiunilor ce se vor da in temeiul acestora, sint nule si
inlocuite de drept cu dispozitiile obligatoriu corespunzatoare.
Art. 25. - Ministerul Culturii va alcatui contracte tip privind valorificarea dreptului de autor potrivit
prevederilor prezentului decret, pentru fiecare gen de creatie.
Art. 26. - Exercitiul temporar al dreptului de reproducere si difuzare poate fi cedat numai printr-un
contract scris, care va cuprinde termenele de predare, de acceptare, de aparitie si de difuzare.
Daca in contractul initial de editare nu s-a convenit altfel, reeditarea nu se poate efectua decit in
temeiul unui nou contract.
Art. 27. - Contractele de editare pentru lucrarile ce urmeaza sa apara in ziare sau in alte
publicatii periodice se pot incheia si verbal.
Art. 28. - Editura sau intreprinderea va putea ceda contractul de editare:
a) fie cu consimtamintul autorului si cu incuviintarea institutiilor, organelor sau organizatiilor
centrale care indrumeaza si controleaza cele doua edituri sau intreprinderi;
b) fie cu instiintarea autorului din dispozitia acestor institutii, organe sau organizatii centrale, in
caz de modificari organizatorice ale retelei de edituri sau intreprinderi; in acest caz, autorul,
pentru temeinice motive, poate cere desfacerea contractului.
Art. 29. - Reprezentarea pentru prima data in public a unei opere dramatice, dramatice-muzicale,
coregrafice sau a unei pantomime de catre o organizatie de spectacole, nu poate avea loc decit
in temeiul unui contract scris.
Organizatia de spectacole este obligata sa reprezinte opera in conditiile si in termenul prevazut
in contract.
Art. 30. - Daca opera a mai fost reprezentata in public, ea poate fi reprezentata, fara incheierea
unui contract, cu respectarea dreptului autorului la remuneratie.
Art. 31. - In cazul unui contract de comanda privitor la o opera dintre cele prevazute la art. 29,
organizatia de spectacol este obligata sa o reprezinte numai daca si-a asumat anume prin
contract o asemenea obligatie.
In acest caz, dupa acceptarea operei comandate, termenul si conditiile de reprezentare vor fi
stabilite de comun acord.
Art. 32. - Dreptul de a reprezenta opera poate fi cedat de catre organizatia de spectacole unei
alte organizatii, cu consimtamintul autorului.
Art. 33. - Cesiunea exercitiului dreptului de folosire in film a unui scenariu cinematografic sau a
unei compozitii muzicale se poate face numai pe baza unui contract scris incheiat intre autor si
studioul cinematografic.
Art. 34. - Prin incheierea contractului de cesiune a exercitiului dreptului de folosire in film, autorul
consimte implicit la reprezentarea in public a operei cinematografice realizate pe baza
scenariului sau a compozitiei sale muzicale, cu respectarea drepturilor sale de autor.
Art. 35. - Radiodifuzarea sau transmiterea prin televiziune a operelor inedite de orice fel nu se
poate face decit in temeiul unui contract scris.
Organizatia de radiodifuziune si televiziune are dreptul sa inregistreze si sa foloseasca in
programele sale, de cite ori va socoti necesar, operele pentru care a incheiat contractul prevazut
in alineatul precedent, precum si, fara incheierea de contract, operele de orice fel care au fost
reproduse si difuzate, reprezentate, executate sau expuse in public, in schimbul unei remuneratii
forfetare stabilite prin Hotarire a Consiliului de Ministri si platita prin organele uniunii sau
asociatiei respective de creatori.
Art. 36. - Autorul unei opere radiodifuzate sau televizate pastreaza dreptul de a o folosi pe orice
cale, chiar daca aceasta a facut obiectul unei comenzi speciale.

CAPITOLUL 4
Dispozitii finale, procedurale si tranzitorii
Art. 37. - Sumele de bani datorate autorului in baza dreptului de autor se bucura de aceleasi
garantii legale ca si salariile si nu pot fi urmarite decit in aceleasi conditii.
Art. 38. - Utilajele, schitele, machetele, manuscrisele si orice alte lucruri care servesc direct la
realizarea unei opere care da nastere dreptului de autor, nu pot forma obiect de urmarire silita.
Art. 39. - Pricinile cu caracter civil nascute din raporturile juridice reglementate prin prezentul
decret se judeca de instantele judecatoresti.
Art. 40. - Incalcarea dispozitiilor prezentului decret in cazul in care ele constituie infractiuni, se va
urmari si pedepsi potrivit prevederilor legii penale.
Actiunea penala pentru infractiunile privind dreptul de autor se pune in miscare la plingerea
prealabila a partii vatamate, a uniunii sau asociatiei respective de creatori ori a Ministerului
Culturii.
Art. 41. - Exercitiul dreptului de autor este supus prevederilor prezentului decret indiferent de
data la care acest drept a luat nastere, cu exceptia drepturilor exercitate si a partii incasate din
remuneratie pina la data intrarii in vigoare a decretului de fata.
In contractele in curs de executare, tarifele de remuneratie noi, stabilite conform art. 23 din
prezentul decret, se vor aplica pentru calculul partii neincasate din remuneratie in masura in care
noile tarife nu ating drepturile cistigate de autor conform contractelor.
Termenele privind dreptul de autor si exercitiul lui, prevazute in legi anterioare, vor continua sa
curga pina la implinirea lor, fara a putea insa depasi termenele corespunzatoare cuprinse in
prezentul decret, socotite de la intrarea lui in vigoare.
Art. 42. - Reglementarea dreptului de autor asupra operelor de arhitectura se va stabili prin
Hotarire a Consiliului de Ministri potrivit principiilor cuprinse in prezentul decret si tinind seama de
conditiile specifice decurgind din relatiile dintre autor, constructor si beneficiar.
Art. 43. - Legea asupra proprietatii literare si artistice, din 28 iunie 1923, Legea nr. 596 din 24
iulie 1946, Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951, Decretul nr. 428 din 13 noiembrie 1952, art. 5 si
7 din Decretul nr. 591 din 24 decembrie 1955, precum si dispozitiile contrare prezentului decret
cuprinse in orice alte acte normative referitoare la dreptul de autor, se abroga.
Art. 44. - Ministerul Culturii va da instructiuni de aplicare a prezentului decret.
DURATA PROTECTIEI

DREPTURILOR PATRIMONIALE
DE AUTOR
 REGULA
Potrivit art. 25 al Legii nr. 8/1996
drepturile patrimoniale de autor
durează tot timpul vieții autorului
și după moartea sa transmise prin
moștenire încă 70 de ani, indiferent
de data la care opera a fost adusă
la cunoștință publică
 Lipsa mostenitorilor
În lipsa moștenitorilor exercitarea
drepturilor patrimoniale revine;
organismului de gestiune colectivă
mandatat de autor
dacă nu a dat un astfel de mandat,
organismului de gestiune colectivă cu
cel mai mare număr de membri din
domeniul respectiv de creație
Anonim sau pseudonim
Drepturile patrimoniale sunt
protejate atunci când opera a fost
adusă la cunoștință publică sub
pseudonim sau fără indicarea
autorului timp de 70 de ani de la
data aducerii la cunoștință publică.
 Opere in colaborare
Drepturile patrimoniale ale autorilor
operelor realizate în colaborare sunt
protejate astfel:
- toată durata vieții autorilor;
- 70 de ani în favoarea moștenitorilor
de la data decesului ultimului coautor
 Operele colective
Durata drepturilor patrimoniale asupra
operelor colective este de 70 de ani de
la data aducerii operelor la cunoștință
publică. Dacă timp de 70 de ani de la
creare opera nu e comunicată
publicului, protecția drepturilor
patrimoniale încetează la expirarea
acestei perioade
 Opera de arta aplicata.
Programe pentru calculator.
Drepturile patrimoniale asupra operelor de artă
aplicată sunt protejate timp de 25 de ani de la
data creării. ART 29 ABROGAT
Durata protecției în cazul programelor pentru
calculator este toată viața autorului, iar după
decesul acestuia se transmit prin succesiune pe
o perioadă de 70 de ani-forma veche 50 de ani
 Drepturi echivalente
Prin drepturi echivalente dreptului de
autor se au în vedere aceleași drepturi
patrimoniale rezultate din exploatarea
creației intelectuale recunoscute acelei
persoane care, după încetarea protecției
dreptului de autor, dezvăluie în mod
legal și pentru prima oară o operă
nepublicată înainte
 Exemplu
Moștenitorul care publică opera creată de
autorul defunct în interiorul perioadei de
protecție (70 ) nu o face în mod legal, având
în vedere că a încălcat dreptul moral la
divulgarea operei. În consecință el nu va
beneficia de dreputurile echivalente
dreptului de autor.
Calculul termenelor de
protectie
Termenele de protecție a dreptului de
autor încep să curgă de la data de 1
ianuarie a anului următor morții
autorului, sau aducerii operei la
cunoștință publică.
 CONCLUZIE
Regula, Pseudoni colaborare colective
(inclusiv m /anonim
calculator)
Toata viata --------- Toata viata ________

70 de ani 70 de ani 70 de ani 70 de ani

de la de la co- de la ulti- de la co-
deces municare muldeces municare
 Decr. 321/1956
Art. 6
La moartea autorului sau a vreunuia dintre coautori,
drepturile patrimoniale de autor se transmit prin
mostenire, potrivit Codului Civil, insa numai pe
urmatoarele termene:
a) sotului si ascendentilor autorului, pe tot timpul
vietii fiecaruia;
b) descendentilor, pe timp de 50 ani;
c) celorlalti mostenitori, pe timp de 15 ani, fara ca
in acest caz dreptul sa se poata transmite din
nou prin mostenire.
 Decr. 321/1956-art7
In cazurile aratate mai jos, autorul nu are
folosinta drepturilor patrimoniale decit:
a) pe termen de 20 ani de la aparitia operei cu
privire la cei care alcatuiesc enciclopedii,
dictionare si culegeri;
b) pe termen de 10 ani de la aparitie cu privire
la autorul unei serii de fotografii artistice;
c) pe termen de 5 ani de la aparitie cu privire
la autorul de fotografii artistice separate.
CESIUNEA DREPTURILOR PATRIMONIALE

• Art. 39 pct. 1 al Legii 8/1996 : calitatea de cedent

al drepturilor patrimoniale autorul sau titularul
dreptului de autor.
• Tipuri: cesiune exclusivă/ neexcusivă
• Cesionarul poate fi cedent numai dacă cesiunea a
fost una exclusivă
• Forma contractului: scrisă ad probationem/
excepție operele utilizate in presa și prezumția de
cesiune in cazul programelor pentru calculator
 Conținutul contractului de cesiune

1 Sub sancțiunea rezilierii:

1.drepturile patrimoniale transmise ( dreptul de a
decide în ce mod va fi exploatată opera, de a
autoriza exploatarea operei, ș.a.)
2. modalitățile de utilizare
3.durata cesiunii;
4. întinderea cesiunii;
5. remunerația titularului dreptului de autor.
 Situatii speciale

• nul absolut contractul prin care sunt

transmise drepturile patrimoniale cu privire
la totalitatea operelor viitoare ale autorului,
nominalizate sau nu
• autorul păstrează pentru opera apărută într-o
publicație periodică dreptul de a o utiliza cu
două condiții: să nu existe o clauză contrară
și să nu fie prejudiciată publicația.
 Actiunea in desfiintare
47 (1) sunt:
• opera este neutilizată sau insuficient utilizată;
• interesele autorului sunt afectate considerabil;
• motivele de insuficientă utilizare sau neutilizare nu se
datorează culpei autorului, faptei unui terț, unui caz
fortuit sau forței majore;
• să fi trecut mai mult de 2 ani de la data cesionării
dreptului patrimonial asupra operei și dacă aceasta e
cedată unei publicații cotidiene de 3 luni sau un an în
cazul periodicelor.
 Contractul de editare
• contractul prin care titularul dreptului de
autor cedează editorului, în schimbul unei
remunerații, dreptul de a reproduce și de
a distribui opera.
• Relația cu contractul de cesiune: gen –
specie
• Categorii de opere:opere literare, muzicale,
științifice, cinematografice și audiovizuale.
 Continut
• durata cesiunii (sub sancțiunea nulității relative);
• natura exclusivă sau neexclusivă și întinderea
teritorială a cesiunii (sub sancțiunea nulității
relative);
• numărul maxim și minim al exemplarelor;
• remunerația autorului (sub sancțiunea nulității
relative);
• numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu
gratuit;
 Continuare

• termenul pentru apariția și difuzarea

exemplarelor fiecărei ediții sau, după caz,
ale fiecărui tiraj;
• termenul de predare a originalului operei de
către autor
• procedura de control al numărului de
exemplare produse de către editor.
 Obligatiile titularului dreptului
de autor

- de predare la termen a exemplarului

original
- de garantare a linistitei folosinte
art 39 alin4
 Obligatiile editorului
- de a reproduce și distribui opera la termen Art 56.3
- de a remunera titularul dreptului de autor
- de a preda autorului numărul de exemplare oferite cu
titlu gratuit
- obligația de a permite autorului să aducă îmbunătățiri
sau modificări în cazul ediției noi revine –daca nu
cresc costurile
- obligația de a restitui originalul operei, a operelor de
artă, ilustrațiile și orice alte documente primite pentru
publicare dacă nu s-a convenit altfel
 Drept de preferinta

• Editorul are, pe o durata de de 3 ani, un

drept de preferinţă pentru reproducerea
operei aflata deja sub forma de volum, in
format electronic.
• Dreptul se exercită in 30 de zile de la oferta
scrisă a autorului.
 Incetarea contractului

• La expirarea termenului prev în contract

sub sancţiunea nulităţii relative
• Dupa epuizarea ultimei editii convenite.
• 56.2: tirajul sau ediția care are un număr de
exemplare nev`ndute sub 5% din numărul
total sau care a ajuns sub 100 de exemplare
este considerat epuizat
Drepturile conexe dreptului de
autor
 Justificare

• Interpretarea sau executarea este

întotdeauna rezultatul unui efort personal de
transmitere a operei într-o forma cât mai
adecvată, astfel că ea va purta amprenta
personalităţii autorului interpretării
.
 Titualrii

• Art. 94 al Legii nr. 8/1996

• artiştii interpreţi sau executanţi;
• producătorii de înregistrări sonore şi
audiovizuale;
• organismele de radiodifuziune şi
televiziune.
 Artist interpret sau executant

• actorul, cântăreţul, muzicianul,

dansatorul şi orice persoană care cântă,
dansează, recită, declamă, joacă,
interpretează, regizează, dirijează ori
execută în orice altă modalitate o operă
literară sau artistică, un spectacol de
orice fel, inclusiv folcloric, de varietăţi,
de circ, sau marionete.
 Drepturi morale:
dreptul de a pretinde recunoaşterea paternităţii
propriei interpretări sau execuţii;
• dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul
său să fie indicat ori comunicat la - fiecare spectacol
şi la fiecare utilizare a înregistrării acestuia;
• dreptul de a pretinde respectarea calităţii prestaţiei
sale şi de a se opune oricărei deformări, falsificări
sau altei modificări substanţiale a interpretării ori
execuţiei sale, sau oricărei încălcări a drepturilor
sale care ar prejudicia grav onoarea ori reputaţia sa.
 Diferenţe

• dreptului la divulgare - lipseşte

• dreptul de retractare - lipseşte
• dreptul de a se opune oricărei utilizări a
prestaţiei sale dacă se aduc prejudicii grave
persoanei sale – se introduce
 Drepturile patrimoniale
• art. 98 al Legii nr.8/1996, dreptul de a
autoriza ori de a interzice:
•   fixarea prestaţiei sale;
• reproducerea integrală sau parţială, directă
sau indirectă, temporară sau permanentă,
prin orice mijloc a prestaţiei fixate;
•   distribuirea prestaţiei fixate ;
• închirierea interpretării sau executării;
 Continuare
• importul în vederea comercializării pe piaţa
internă a interpretării sau execuţiei fixate;
• radiodifuzarea şi comunicarea publică a
prestaţiei, cu excepţia cazului în care aceasta
a fost deja fixată sau radiodifuzată.
• punerea la dispoziţia publicului a prestaţiei
sale, astfel încât să poată fi accesată în orice
loc şi în orice moment, în mod individual de
către public;
• retransmiterea prin cablu.
Durata drepturilor patrimoniale

50 de ani de la data de 1 ianuarie a

anului următor celui în care a avut loc
prima fixare sau, în dacă nu există o
astfel de fixare, de la prima comunicare
către public.
 Organisme de gestiune a
drepturilor de autor

• Societatea pentru Drepturi de Autor în

Cinematografie şi Audiovizual - Societatea
Autorilor Români din Audiovizual (DACIN
SARA),
• COPYRO- Organism de gestiune a drepturilor
asupra operelor literare
• Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din
România - Asociaţie pentru Drepturi de Autor
(UCMR-ADA),
• Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor
de Autor în Domeniul Artelor Vizuale
(VISARTA).
 Organisme de gestiune colectiva
a drepturilor conexe

• ADPFR - Asociația pentru drepturile Producătorilor de

Fonograme din România
• Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor
Interpreţi (CREDIDAM),
• Uniunea Producătorilor de Fonograme din România
(UPFR),,
• "Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din
România"- Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din
Audiovizual (UPFAR-ARGOA)
• AGICOA România asociație de gestiune a drepturilor
conexe ale producătorilor de opere audiovizuale
 Colectori unici
• COPYRO, pentru colectarea remuneraţiei
compensatorii pentru copia privată în
domeniul operelor scrise;
• - Uniunea Producătorilor de Fonograme din
România pentru colectarea remuneraţiei
compensatoriipentru copia privată în cazul
operelor reproduse după înregistrări sonore
sau audiovizuale;
• - UCMR ADA, pentru colectarea remuneraţiilor ce
se cuvin titularilor în urma retransmisiei prin cablu
 ORDA

• Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

este un organ de specialitate în subordinea
Guvernului cu autoritate unică pe teritoriul
României în privinţa evidenţei, observării,
şi controlării aplicării legislaţiei în materia
dreptului de autor şi a drepturilor conexe
 Atribuţii
• reglementează activitatea în domeniu
prin decizii ale directorului;
• elaborează proiecte de acte normative;
• administrează evidenţa repertoriului de
opere şi de autori primit de la organismele
de gestiune colectivă;
• organizează şi administrează registrele
naţionale specifice;
 Atribuţii
• avizează constituirea şi urmăreşte
respectarea legislaţiei de către organismele
de gestiune colectivă, exercitând funcţia de
observare şi control;
• mediază negocierile privind stabilirea
metodologiilor;
• constată contravenţiile şi sesizează
săvârşirea infracţiunilor, având atribuţii
extinse de control.
 Invenţia este soluţia (rezolvarea) unei probleme
tehnice din orice ramură a economiei, ştiinţei,
culturii, sau orice alt domeniu al vieţii sociale, care
prezintă noutate faţă de stadiul tehnicii şi poate fi
aplicată în domeniul respectiv.
 Creaţia umană, rezultat al unei activităţi inventive,
nouă raportat la stadiul tehnicii şi susceptibilă de
aplicare industrială [art. 7 alin. (1)]
 În sensul Legii nr. 64/1991, a realiza o invenţie
înseamnă a crea produse, procedee, metode sau
aplicaţii şi combinaţii de mijloace noi.
 produse, procedee / metode.
 Produsul este un obiect determinat care se
deosebeşte de altele prin trăsăturile şi
elementele sale: compoziţie, structură ş.a.
Realizându‑se invenţii care au ca obiect produse,
se pot crea: aparate, maşini, instalaţii, sisteme
de comandă, substanţe chimice, biologice,
amestecuri fizico‑chimice, microorganisme etc.
 Procedeele sunt activităţi care au ca finalitate
realizarea sau modificarea unui produs, în timp
ce metodele au efecte de natură calitativă.
 în funcţie de obiect
simple, cele care au ca obiect un singur produs,
mijloc sau procedeu;
complexe, cele care au o utilizare mai larga.
 relaţia cu alte invenţii, acestea sunt clasificate
în:
principale, cele care nu au nicio legătură cu alte
invenţii;
de perfecţionare, cele care se bazează o
invenţie anterioară.
 Conf. art. 7 alin. (1)
brevetabile, cele care îndeplinesc condiţiile
prevăzute de lege;
nebrevetabile, care fie nu îndeplinesc o
condiţie, fie sunt expres exceptate de lege.
 nivelul de inventivitate la care se ajunge:
brevet conform Legii nr. 64/1991;
model de utilitate conform Legii nr. 350/2007.
 Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale (OMPI) a definit brevetul de
invenţie ca fiind un act eliberat la cerere de
către un oficiu guvernamental, act care îi
conferă titularului exclusivitatea exploatării.
 art. 1: drepturile asupra unei invenţii sunt
recunoscute şi apărate pe teritoriul României
prin acordarea unui brevet de invenţie de
către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci,
în condiţiile prevăzute de lege.
 act administrativ atributiv de drepturi pentru
următoarele motive:
– este un act administrativ unilateral care atribuie
titularului o situaţie juridică stabilită anterior de
lege;
– ca organ al administraţiei de stat, OSIM îşi
manifestă voinţa în sensul acordării sau nu a
brevetului numai după parcurgerea unei
proceduri deschisă de solicitant în condiţiile legii.
 art. 3 al Legii nr. 64/1991, „dreptul la brevet de invenţie
aparţine inventatorului sau succesorului său în drepturi”.
 art. 5 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 64/1991 unitatea
angajatoare:
– invenţia să fie opera unui salariat;
– acesta să fie angajat cu contract de muncă;
– în contractul de muncă să fie prevăzută expres, în sarcina
salariatului, misiunea inventivă ce corespunde cu
funcţiile sale;
– având în vedere caracterul permisiv al normei, să nu
existe în contractul de muncă clauze care să creeze alt
statut.
 Noutatea: invenţia este nouă dacă „nu rezultă în
mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul
tehnicii”, definiţie identică cu aceea din art. 54
alin. (1) al Convenţiei Brevetului European.
 Stadiul tehnicii include „toate cunoştinţele care au
devenit accesibile publicului până la data
înregistrării cererii de brevet de invenţie sau a
priorităţii recunoscute”
 Anterioritatea este situaţia creată prin
existenţa unor informaţii accesibile publicului
care pot conduce la reproducerea invenţiei.
 Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
anterioritatea pentru a afecta noutatea sunt:
– să fie certă din punct de vedere al existenţei şi
datei;
– să fie accesibilă publicului;
– să permită realizarea invenţiei.
 activitate este inventivă dacă pentru o
persoană de specialitate în acel domeniu
soluţia problemei nu rezultă în mod evident
din datele problemei.
 activitatea inventivă presupune parcurgerea
a trei zone: aceea cunoscută deja şi avută în
vedere pentru informare, o zonă de mijloc în
care omul normal inovează şi una de vârf, a
noului, unde are loc practic, activitatea
inventive care ştiinţa şi tehnica le posedă.
 art. 13 al Legii nr. 64/1991: o invenţie este
susceptibilă de aplicare industrială „dacă
obiectul său poate fi fabricat sau utilizat
într‑un domeniu industrial, inclusiv în
agricultură”.
 industrie şi alte activităţi = tot ceea ce
presupune şi este datorat muncii omului,
activităţii sale asupra naturii
 nu sunt brevetabile „invenţiile a căror
exploatare comercială este contrară ordinii
publice sau bunelor moravuri”.
 Ordinea publică
 Bune moravuri
 nu sunt considerate invenţii brevetabile:
descoperirile, teoriile ştiinţifice, metodele
matematice, creaţiile estetice, planurile,
principiile şi metodele în exercitarea de
activităţi mentale, în materie de jocuri,
programe pentru calculator sau în domeniul
activităţilor economice şi prezentările de
informaţii.
 Durata de valabilitate a protectiei unei
invenţii diferă după felul invenţiei şi este
următoarea:
– pentru invenţia principală, 20 de ani de la
data de depozit;
– pentru invenţia de perfecţionare brevetată
înainte de intrarea în vigoare a Legii
nr. 64/1991, durata este de 20 de ani,
termenul curgând de la data depozitului;
 Drepturile morale ale inventatorului:
- dreptul de a divulga public realizarea sa;
– dreptul la recunoaşterea calităţii de autor al
invenţiei;
– dreptul la nume;
– dreptul la eliberarea unui titlu de protecţie
sau menţionarea numelui în brevet;
– dreptul la eliberarea unui duplicat al
brevetului de invenţie.
 dreptul de prioritate,
 dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei
 dreptul provizoriu de exploatare exclusivă a
invenţiei
 Definiție
 Rezervarea prin apropiere?
 Cum e protejat?
 Contractele de transmitere a Know-
how-ului
Desenele și modelele
industriale
Noțiune
• aspectul vizibil al produsului sau unei părţi a acestuia, rezultând din
combinaţia de linii, culori, contururi, grile, texturi şi/sau materiale ale
produsului sau ornamentaţiei sale
• combinaţii de linii sau culori sau cu forme în volum care dau
produsului o fizionomie proprie, care îl diferenţiază de altele cu
aceeaşi destinaţie.
• desenul a fost definit ca fiind „ansam­blul de linii sau culori care
produce un efect decorativ nou, im­primă unui obiect un caracter nou
şi specific” iar a modelul „o formă plastică care conferă unui obiect
industrial o configurare distinctă, o fizionomie originală”
Relația cu alte drepturi intelectuale
• autorul desenului şi modelului posibilitatea de a opta pentru invocarea dreptului
de autor, sau a celui rezultat din înregistrarea lor la O.S.I.M., opţiunea depinzând
de îndeplinirea condiţiilor specifice originalitate sau noutate, după caz.
• desenul şi modelul industrial îndeplineşte şi o funcţie distinctivă, astfel că există
situaţii în care ele pot fi înregistrate ca mărci; ne aflăm aşadar din nou în faţa
unui drept de opţiune între sistemul de protecţie: înregistrarea ca marca sau
înregistrarea ca desen sau model industrial (spre exemplu, imaginea Coca‑Cola
este un desen, înregistrat însă ca marcă).
• Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale prevede
că nu se poate înregistra desenul şi modelul al cărui aspect estetic este
determinat de o funcţie tehnică.
Condiții :Noutatea.
• Este protejat prin înregistrare aspectul exterior al unui produs dacă
aspectul respectiv „este nou şi are caracter individual” (art. 6). Un
desen sau model este nou dacă, anterior datei de constituire a
depozitului reglementar al cererii sau priorităţii recunoscute, nu a mai
fost făcut public unul identic, în ţară sau străinătate pentru aceeaşi
categorie de produse.
• Noutatea se analizează pe baza principiului specialităţii care presu­
pune inexistenţa unui desen sau model identic pentru aceeaşi
categorie de produse, deci nu trebuie să fie una absolută
Funcţia utilitară
• Protejabil prin înregistrare este desenul sau modelul nou cu funcţie utilitară şi nu cel al cărui
aspect este determinat de o funcţie tehnică. Această condiţie este dedusă din Legea
nr. 129/1992, care pe de o parte exclude de la protecţie în art. 8 desenul sau modelul
industrial al cărui aspect este determinat de o funcţie tehnică, iar pe de altă parte defineşte
în art. 2 desenul şi modelul industrial făcând trimitere la caracteristicile sale artistice.
• Exemplu :Modelele înregistrate erau aplicate unor cabluri pentru diverse comenzi ale
autoturismului Dacia: cablu de acceleraţie, cablu de reglaj faruri, cablu de frână de mână
ş.a. Instanţa a reţinut în urma expertizei: „Construcţia teacă şi miez este specifică cablurilor
pentru comandă metalică, iar accesoriile realizează legătura între elementul de comandă şi
cel comandat şi asigură traseul acestuia în interiorul autovehiculului. (…) Dacă accesoriile,
piesele de legătură de pe teci şi miez ar avea o formă oarecare, fantezistă, fără nicio
legătură cu forma şi dimensiunile locului în care acestea se montează, ele nu şi-ar putea
îndeplini funcţia de comandă.”
Cererea de înregistrare
• trebuie să conţină: solicitarea de înregistrare a desenului sau
modelului industrial, datele de identificare a solicitantului, numărul de
desene sau modele industriale pentru care se solicită protecţia,
indicarea produselor în care este încorporat desenul sau modelul
industrial, dacă este cazul, descrierea elementelor noi, caracteristice
desenului sau modelului industrial pentru care se solicită protecţia,
aşa cum apar în reprezentările grafice depuse, numele autorilor sau o
declaraţie pe răspunderea solicitantului, că autorii au renunţat la
dreptul de a fi menţionaţi în cerere şi/sau în publicaţiile desenului sau
modelului industrial, reprezentările grafice ale desenului sau
modelului industrial, în 3 exemplare şi priorităţile invocate.
Publicitate
• Cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial şi
reproducerea acestuia se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială, în termen de 6 luni de la data constituirii depozitului.
Anterior cererii se face şi o examinare preliminară a depozitului în
urma căruia i se poate acorda un termen de remediere a
iregularităţilor
Opoziție
• După publicare, persoanele interesate pot face opoziţii scrise la OSIM
cu privire la înregistrarea desenului sau modelului, în termen de 3 luni
de la data publicării. Ele se comunică solicitantului pentru a putea
răspunde şi urmează a fi analizate odată cu soluţionarea cererii de
înregistrare
Certificatul de înregistrare conferă titularului
• un drept exclusiv de exploatare; deşi dreptul exclusiv de exploatare se
naşte, potrivit legii, în momentul eliberării certificatului de
înregistrare, din momentul publicării cererii, solicitantul beneficiază
provizoriu de aceleaşi drepturi conferite titularului, singura condiţie
fiind publicarea cererii
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992

LEGE nr. 129 din 29 decembrie 1992 (*republicată*)privind protecția desenelor și modelelor*)
EMITENT PARLAMENTUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 4 aprilie 2014
Notă *) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din
12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare.

Legea nr. 129/1992 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 20
decembrie 2007 și ulterior a mai fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare.

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1
(1) Drepturile asupra desenelor și modelelor sunt dobândite și protejate în România prin
înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, denumit în continuare O.S.I.M., în
condițiile prezentei legi.
(2) Prezenta lege se aplică desenelor și modelelor ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări
de înregistrare în România ori care își produc efectele în România, ca urmare a unei protecții
comunitare sau internaționale.
(3) Străinii cu domiciliul sau sediul în afara teritoriului României beneficiază de prevederile
prezentei legi în condițiile convențiilor internaționale privind desenele și modelele, la care
România este parte.

Articolul 2

În înțelesul prezentei legi, termenii sau expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) Aranjamentul de la Haga - Aranjamentul privind depozitul internațional de desene și modele
industriale, adoptat la Haga la 6 noiembrie 1925, cu modificările și completările ulterioare, la
care România a aderat prin Legea nr. 44/1992;
b) autor - persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înțelegeri, care a
creat desenul sau modelul;
c) certificat de înregistrare - titlul de protecție acordat de O.S.I.M. pentru desenele și modelele
înregistrate;
d) desen sau model - aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în două
sau trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii,
contururi, culori, formă, textură și/sau materiale ale produsului în sine și/sau ornamentația
acestuia;
e) desen sau model comunitar - desenul sau modelul protejat în condițiile Regulamentului nr.
6/2002/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002, de
către Oficiul pentru Armonizare în Piața Internă, cu efect pe întregul teritoriu al Comunităților
Europene;
f) detalii nesemnificative - acele elemente grafice sau de formă, care nu determină caracterul
individual al desenului sau modelului;
g) înregistrare - modul de dobândire a drepturilor asupra desenelor și modelelor în temeiul
prezentei legi sau al convențiilor internaționale la care România este parte;
h) mandatar autorizat - persoana care exercită profesiunea de consilier în proprietate industrială
în condițiile legii și care poate reprezenta o parte interesată în procedurile în fața O.S.I.M.;
i) produs - orice articol obținut printr-un proces industrial sau artizanal, conținând printre
altele și elemente concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaje, forme de
prezentare, aranjamente, simboluri grafice, caractere tipografice; programele de calculator nu sunt
considerate produs;
j) produs complex - un produs compus din elemente multiple ce pot fi înlocuite de o manieră care să
permită dezasamblarea și reasamblarea produsului;
k) solicitant - persoana fizică sau juridică ce solicită la O.S.I.M. înregistrarea, respectiv
eliberarea unui certificat de înregistrare a unui desen sau model;
l) titular - persoana fizică sau juridică căreia îi aparțin drepturile conferite prin înregistrarea
desenului sau modelului și pentru care se eliberează certificatul de înregistrare.

Articolul 3
(1) Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare aparține autorului desenului sau modelului
ori succesorului său în drepturi, pentru desenele și modelele create în mod independent.
(2) În cazul în care mai multe persoane au creat în mod independent un desen sau model, dreptul la
eliberarea certificatului de înregistrare aparține persoanei care a depus prima cererea de
înregistrare.
(3) În cazul în care desenul sau modelul a fost creat ca urmare a unor contracte cu misiune creativă
sau de către salariați, în cadrul atribuțiilor de serviciu, dreptul aparține persoanei care l-a

legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 1/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992
comandat.

Articolul 4

Până la proba contrară, solicitantul este prezumat a avea dreptul la eliberarea certificatului de
înregistrare a desenului sau modelului.

Articolul 5
(1) Drepturile asupra unui desen sau model dobândite conform prezentei legi nu prejudiciază
drepturile asupra desenelor sau modelelor neînregistrate, mărcilor și altor semne distinctive,
brevetelor de invenție și modelelor de utilitate, caracterelor tipografice, topografiilor de produse
semiconductoare.
(2) Protecția desenului sau modelului înregistrat în conformitate cu prezenta lege nu exclude și nu
prejudiciază protecția prin drept de autor a acestuia.

Capitolul II Condiții pentru protecția desenelor și modelelor

Articolul 6
(1) Obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model, în sensul
art. 2, este nou și are un caracter individual.
(2) Un desen sau model este considerat nou dacă niciun desen ori model identic nu a fost făcut
public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată
prioritatea, înaintea datei de prioritate.
(3) Se consideră că desenele sau modelele sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă
numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative.
(4) Se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o
produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de
orice desen ori model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a
fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate.
(5) La evaluarea caracterului individual trebuie să se ia în considerare gradul de libertate a
autorului în elaborarea desenului sau modelului.
(6) Dacă un desen sau model aplicat la un produs ori încorporat într-un produs constituie o parte
componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou și având caracter individual numai
dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) partea componentă, odată încorporată în produsul complex, rămâne vizibilă pe durata utilizării
normale a acestuia; utilizare normală înseamnă utilizarea de către beneficiar, fără a include
întreținerea sau reparațiile;
b) caracteristicile vizibile ale părții componente îndeplinesc ele însele condițiile privind
noutatea și caracterul individual.

Articolul 7
(1) În sensul aplicării art. 6, se consideră că un desen sau model a fost făcut public dacă a fost
publicat ori dezvăluit în alt mod, expus, utilizat în comerț, cu excepția situațiilor în care aceste
evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil și în cadrul activității obișnuite, să devină cunoscute
cercurilor specializate din sectorul în cauză care acționează în cadrul Uniunii Europene înainte de
data de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost invocată o prioritate, înaintea datei de
prioritate. Cu toate acestea, nu se va considera că desenul sau modelul a fost făcut public pentru
simplul motiv că a fost dezvăluit unei terțe persoane în condiții explicite sau implicite de
confidențialitate.
(2) În aplicarea art. 6 alin. (2) și (4), divulgarea nu este luată în considerare dacă desenul sau
modelul pentru care se solicită protecție a fost făcut public:
a) de către autor sau succesorul său în drepturi ori de către un terț pe baza informațiilor
furnizate sau actelor îndeplinite de autor sau succesor;
b) în perioada de 12 luni precedând data de depozit a cererii de înregistrare sau, dacă o prioritate
este revendicată, la data de prioritate.
(3) Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile și în situația în care desenul sau modelul a fost făcut
public, ca urmare a unui abuz în legătură cu autorul sau succesorul său.

Articolul 8
(1) Desenul sau modelul care este determinat exclusiv de o funcție tehnică nu poate fi înregistrat.
(2) Nu poate fi înregistrat un desen sau model care trebuie reprodus în forma și la dimensiunile
exacte, pentru a permite ca produsul în care acesta este încorporat sau căruia îi este aplicat să
fie conectat mecanic ori amplasat, în jurul sau pe un alt produs, astfel încât fiecare produs să își
poată îndeplini funcția proprie.
(3) Poate fi înregistrat un desen sau model care permite asamblări sau conexiuni multiple între
produsele interschimbabile în cadrul unui sistem modular.
legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 2/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992

Articolul 9

Sunt excluse de la protecție desenele sau modelele contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.

Capitolul III Înregistrarea și eliberarea titlului de protecție

Articolul 10
(1) Cererea de înregistrare a unui desen sau model trebuie să cuprindă:
a) solicitarea de înregistrare a desenului sau modelului;
b) datele de identificare a solicitantului;
c) numărul de desene sau modele pentru care se solicită protecția;
d) indicarea produselor în care este încorporat desenul sau modelul, dacă este cazul;
e) descrierea elementelor noi, caracteristice desenului sau modelului pentru care se solicită
protecția, așa cum apar în reprezentările grafice depuse;
f) numele autorilor sau o declarație pe răspunderea solicitantului că autorii au renunțat la dreptul
de a fi menționați în cerere și/sau în publicațiile desenului sau modelului;
g) reprezentările grafice ale desenului sau modelului, în 3 exemplare.
(2) Cererea de înregistrare mai poate conține, după caz, și alte elemente care nu condiționează data
depozitului reglementar:
a) datele de identificare a mandatarului autorizat, în cazul în care acesta a fost desemnat în
cererea de înregistrare;
b) actele de prioritate, în cazul în care se invocă una dintre prioritățile prevăzute la art. 16 și
17;
c) solicitarea amânării publicării;
d) procura de reprezentare în fața O.S.I.M.;
e) declarația indicând informațiile care, după cunoștința solicitantului, permit să se dovedească
îndeplinirea condițiilor de acordare a protecției desenului sau modelului pentru care se solicită
înregistrarea.

Articolul 11
(1) Reprezentările grafice trebuie să redea complet desenul sau modelul care face obiectul cererii
de înregistrare, astfel încât caracteristicile sale estetice să fie evidențiate. În caz contrar,
cererea de înregistrare se respinge. Reprezentările grafice trebuie să fie de o calitate suficientă,
pentru ca toate detaliile desenului sau modelului să fie evidențiate și publicarea să fie posibilă.
(2) În cazul unui desen, reprezentările grafice pot fi însoțite de 3 specimene.
(3) Nu se admit la înregistrare desene sau modele reprezentate grafic în mod schematic sau de
principiu.

Articolul 12
(1) Cererea de înregistrare și descrierea, prezentate conform art. 10 și redactate în limba română,
însoțite de reprezentările grafice ale desenului sau modelului ori, după caz, de specimene, se depun
la O.S.I.M. și constituie depozitul reglementar.
(2) O.S.I.M. înregistrează cererea dacă sunt depuse minimum următoarele: o cerere care să conțină
solicitarea de înregistrare a desenului sau modelului, datele de identificare a solicitantului și
reprezentările grafice sau specimenele, într-un exemplar.
(3) Dacă în termen de două luni de la data depunerii cererii de înregistrare conform alin. (2) nu
sunt depuse completările necesare pentru constituirea depozitului reglementar conform alin. (1),
cererea de înregistrare se respinge.
(4) Data depozitului reglementar este data la care au fost depuse documentele prevăzute la alin. (2)
sau data care rezultă din tratatele ori convențiile privind desenele sau modelele la care România
este parte.
(5) Cererea de înregistrare având dată de depozit se înscrie în Registrul cererilor depuse.
(6) Registrul cererilor depuse poate să fie realizat atât pe format hârtie, cât și în format
electronic.

Articolul 13
(1) În procedurile în fața O.S.I.M. solicitantul înregistrării sau succesorul său în drepturi poate
fi reprezentat de un consilier în proprietate industrială autorizat.
(2) Pentru persoanele care nu au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, reprezentarea conform
alin. (1) este obligatorie, cu excepția depunerii cererii.

Articolul 14
(1) Un depozit multiplu poate cuprinde mai multe desene sau modele ale aceleiași categorii de
produse, în conformitate cu clasificarea internațională a desenelor și modelelor.
legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 3/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992
(2) Desenele și modelele care fac obiectul unui depozit multiplu trebuie să satisfacă o regulă de
unitate de concepție, de unitate de producție sau de unitate de utilizare ori trebuie să aparțină
aceluiași ansamblu sau aceleiași compoziții de articole.

Articolul 15

Depozitul reglementar asigură solicitantului un drept de prioritate, cu începere de la data

constituirii acestuia, față de orice alt depozit ulterior privind același desen sau model.

Articolul 16
(1) Persoanele fizice sau persoanele juridice ale statelor părți la convențiile la care România este
parte beneficiază de un drept de prioritate de 6 luni, cu începere de la data primului depozit, dacă
solicită protecția în acest termen, pentru același desen sau model.
(2) Se recunoaște un drept de prioritate de 6 luni, întemeiat pe un depozit de model de utilitate.

Articolul 17

Dacă solicitantul a prezentat anumite produse și servicii în cadrul unei expoziții internaționale
oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Convenției privind expozițiile internaționale, semnată
la Paris la data de 22 noiembrie 1928, ratificată de România prin Legea nr. 246/1930, cu
modificările și completările ulterioare, organizată pe teritoriul României sau într-un stat membru
al Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale, în forma revizuită la Stockholm
la 14 iulie 1967, și dacă o cerere de înregistrare a desenului sau modelului sub care au fost
prezentate aceste produse a fost depusă la O.S.I.M. într-un termen de 6 luni de la data prezentării
în expoziție, solicitantul va beneficia de un drept de prioritate de la data introducerii produsului
în expoziție; această perioadă nu prelungește termenul de prioritate prevăzut la art. 16.

Articolul 18

Prioritățile prevăzute la art. 16 și 17 sunt recunoscute dacă sunt invocate odată cu depunerea
cererii și dacă în termen de 3 luni de la data depunerii cererii se confirmă prin acte de
prioritate.

Articolul 19
(1) Cererile de înregistrare depuse la O.S.I.M. vor fi supuse unei examinări preliminare din care să
rezulte:
a) îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii, prevăzute la art. 10 alin. (1);
b) îndeplinirea condițiilor prescrise pentru reprezentările grafice, prevăzute la art. 11;
c) îndeplinirea condițiilor prescrise pentru celelalte documente sau acte anexate la cerere,
prevăzute la art. 10 alin. (2);
d) achitarea taxelor în termenul și cuantumul prevăzute de lege.
(2) În cazul în care neregularitățile nu sunt remediate în termenul acordat de O.S.I.M., cererea se
va respinge sau, după caz, nu se va recunoaște prioritatea.
(3) Dacă se constată neregularități, acestea se notifică solicitantului, acordându-i-se un termen
necesar pentru remedieri.
(4) Cererile care nu îndeplinesc condițiile de depozit multiplu se vor diviza de către solicitant,
la cererea O.S.I.M.
(5) Solicitantul are obligația să divizeze cererea în termenul acordat de O.S.I.M., constituind câte
un depozit reglementar pentru fiecare grup de desene sau modele care îndeplinesc condițiile
prevăzute la art. 14.
(6) În cazul în care solicitantul nu divizează cererea în termenul acordat, O.S.I.M. divizează din
oficiu cererea în mai multe cereri divizate și va lua în examinare numai prima cerere, respingându-
le pe celelalte.
(7) Cererile divizate nu pot fi depuse decât pentru elementele care nu depășesc conținutul cererii
inițiale. Cererile divizate sunt considerate ca fiind depuse la data de depozit a cererii inițiale.

Articolul 20
(1) Cererea de înregistrare a desenului sau modelului, precum și reproducerea, fotografia sau
reprezentarea grafică a acestuia se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al
O.S.I.M., în format electronic, în termen de maximum 4 luni de la data constituirii depozitului
reglementar, în alb-negru sau, la cerere, în culori.
(2) Publicarea prevăzută la alin. (1) poate fi amânată, la cererea solicitantului, pe o perioadă
care nu poate depăși 30 de luni, calculată de la data depunerii cererii sau de la data priorității,
când aceasta a fost invocată.
(3) Publicarea cererilor internaționale de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale
este considerată o publicare conform alin. (1).

legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 4/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992

Articolul 21
(1) Persoanele interesate pot face opoziții scrise la O.S.I.M. privind cererea de înregistrare a
desenului sau modelului, în termen de două luni de la data publicării acestuia, pentru motivele
prevăzute la art. 22 alin. (3).
(2) O.S.I.M. notifică solicitantului cererii opoziția formulată, indicând numele persoanei care a
formulat-o, precum și motivele opoziției privind înregistrarea desenului sau modelului.
(3) În termen de două luni de la data notificării opoziției, solicitantul poate prezenta punctul său
de vedere.
(4) Opoziția formulată cu privire la cererea de desen sau model publicată se soluționează de către o
comisie din cadrul Serviciului desene și modele în termen de 3 luni de la depunere. Comisia emite un
raport de admitere sau de respingere a opoziției, care va fi avut în vedere la examinarea de fond.
(5) Soluționarea opoziției poate fi suspendată în următoarele situații:
a) când se bazează pe o cerere de înregistrare a unui desen sau model, până la luarea unei hotărâri
cu privire la aceasta;
b) desenul sau modelul opus face obiectul unei acțiuni în anulare, până la soluționarea definitivă a
cauzei.

Articolul 22
(1) Cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor se examinează de către Comisia de examinare a
desenelor și modelelor. Comisia hotărăște, după caz, înregistrarea sau respingerea desenului sau
modelului, în termen de 12 luni de la data publicării cererii, ori poate lua act de renunțarea la
cerere sau de retragerea acesteia. Comisia va lua hotărârea de înregistrare a desenului sau
modelului pe baza unui raport de examinare și în conformitate cu prevederile art. 2, 6 și 7.
(2) Înregistrarea desenelor sau modelelor se face în Registrul desenelor și modelelor și se publică
în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M.
(3) Cererea de înregistrare a unui desen sau model va fi respinsă sau înregistrarea va fi anulată
pentru următoarele motive:
a) nu sunt îndeplinite prevederile art. 2, 6 și 7;
b) obiectul cererii se încadrează în prevederile art. 8 și 9;
c) încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul
de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, sau orice alt drept de
proprietate industrială protejat;
d) constituie o utilizare improprie a oricăruia dintre obiectele menționate în lista cuprinsă în
art. 6 ter din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, în forma revizuită
la Stockholm la 14 iulie 1967, la care România a aderat prin Decretul nr. 1.177/1968, sau o
utilizare abuzivă a emblemelor și stemelor, altele decât cele menționate în art. 6 ter din
convenție;
e) solicitantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită la înregistrarea desenului sau
modelului în sensul art. 3;
f) desenul sau modelul este în conflict cu un desen sau model anterior care a făcut obiectul unei
divulgări publice după data de depozit a cererii de înregistrare sau după data de prioritate, dacă o
prioritate este revendicată, și care este protejat de la o dată anterioară prin înregistrarea unui
desen sau model comunitar ori printr-o cerere de înregistrare a unui desen sau model comunitar, sau
prin înregistrarea unui desen sau model în România ori printr-o cerere de obținere a protecției în
România;
g) desenul sau modelul folosește un semn distinctiv ce conferă titularului semnului dreptul de a
interzice această utilizare.
(4) Când un desen sau model a fost respins la înregistrare ori când un drept asupra unui desen sau
model a fost declarat nul în temeiul alin. (3), desenul sau modelul poate fi înregistrat ori dreptul
asupra desenului poate fi menținut într-o formă modificată, dacă în acea formă cerințele de
protecție vor fi îndeplinite, iar identitatea desenului sau modelului va fi păstrată. Înregistrarea
sau menținerea într-o formă modificată poate să includă înregistrarea însoțită de o renunțare
parțială din partea deținătorului dreptului asupra desenului sau modelului ori de înregistrarea în
Registrul desenelor și modelelor a hotărârii judecătorești a instanței care a pronunțat nulitatea
parțială a dreptului asupra desenului sau modelului.
(5) Dreptul asupra unui desen poate fi declarat nul chiar după ce a expirat sau s-a renunțat la el.
(6) În examinarea cererii, se vor lua în considerare fondul documentar de desene și modele existent
la O.S.I.M., înregistrările internaționale de desene și modele la Organizația Mondială a
Proprietății Intelectuale, desenele/modelele comunitare, precum și orice alte documente relevante
pentru procedurile de examinare depuse de persoanele interesate. În procedurile de examinare,
O.S.I.M. poate solicita orice completări necesare, iar în cazul desenelor, chiar specimene.
(7) Dispozițiile prezentei legi se aplică și cererilor internaționale depuse conform Aranjamentului
de la Haga, care își extind efectele lor în România, în afară de cazul în care nu se prevede altfel.

Articolul 23

legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 5/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992
Dacă înregistrarea unui desen sau model, reînnoirea înregistrării acestuia sau înscrierea unei
modificări în Registrul de desene și modele a fost afectată, în mod evident, din eroare materială,
O.S.I.M. poate, în termen de 3 luni cu începere de la data înregistrării sau de la data înscrierii,
să revoce înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificării efectuate. Hotărârea de revocare,
motivată, se comunică persoanelor interesate în termen de 30 de zile.

Articolul 24
(1) Hotărârile privind cererile de înregistrare a desenului sau modelului pot fi contestate, în
scris și motivat, la O.S.I.M., în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Contestația va fi examinată, în termen de cel mult 3 luni de la depunerea contestației, de către
Comisia de contestații din Departamentul de apeluri al O.S.I.M.*)
----------
Notă *) Organizarea și funcționarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci sunt reglementate de
Hotărârea Guvernului nr. 573/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din
11 septembrie 1998, cu modificările ulterioare.

Articolul 25
(1) Hotărârea Comisiei de contestații se comunică părților în termen de 30 de zile de la pronunțare
și poate fi atacată cu contestație la Tribunalul București, în termen de 30 de zile de la
comunicare. Hotărârea este supusă numai apelului.
(2) Hotărârile Comisiei de contestații rămase definitive se publică în Buletinul oficial de
proprietate industrială al O.S.I.M., în termen de 60 de zile de la pronunțarea hotărârii.
(3) În fața Comisiei de contestații părțile se pot prezenta personal sau pot fi reprezentate prin
avocat, prin consilier juridic sau printr-un consilier în proprietate industrială autorizat.

Articolul 26

Toate hotărârile luate în cadrul O.S.I.M. vor fi motivate.

Articolul 27

Eliberarea certificatelor de înregistrare de desene sau modele de către O.S.I.M. se face în temeiul
hotărârilor de admitere a cererii de înregistrare a desenelor sau modelelor, în termen de 30 de zile
de la data la care hotărârea de admitere a rămas definitivă și irevocabilă.

Articolul 28
(1) Procedurile privind cererile de înregistrare de desene și modele și certificatele de
înregistrare sunt supuse taxelor, în cuantumul și la termenele stabilite conform legii. Taxele se
plătesc în contul O.S.I.M.
(2) Taxele datorate de persoanele fizice și persoanele juridice cu domiciliul sau, după caz, cu
sediul în străinătate se plătesc în valută în contul O.S.I.M.
(3) Neplata taxelor la termenele legale atrage neefectuarea procedurii respective sau respingerea
cererii de înregistrare a desenului ori modelului.

Articolul 29
(1) Solicitantul sau titularul certificatului de înregistrare care, din motive de forță majoră, nu a
putut să respecte un termen privind procedurile în fața O.S.I.M. este repus în termen, dacă prezintă
o cerere motivată, în termen de 60 de zile de la încetarea cauzei care l-a împiedicat să acționeze,
dar nu mai târziu de un an de la expirarea termenului nerespectat.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în următoarele situații:
a) invocarea priorității conform art. 16-18;
b) plata taxelor de înregistrare și publicare;
c) înregistrarea unei opoziții conform art. 21;
d) formularea contestațiilor conform art. 24.
(3) Cererea de repunere în termen va fi însoțită de dovada privind plata taxei legale.

Capitolul IV Drepturi și obligații

Articolul 30

Pe întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau modelelor, titularul are un drept
exclusiv de a le utiliza și de a împiedica utilizarea lor de o terță parte care nu dispune de
consimțământul său. Titularul are dreptul de a interzice terților să efectueze, fără consimțământul
său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea
pe piață, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat
ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri.
legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 6/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992

Articolul 31
(1) Întinderea protecției este determinată de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor
înregistrate.
(2) Protecția acordată unui desen sau model în baza prezentei legi se extinde la orice desen sau
model care nu produce o impresie vizuală globală diferită asupra unui utilizator avizat.
(3) La stabilirea sferei de protecție se ia în considerare gradul de libertate a autorului în
realizarea desenului sau modelului.

Articolul 32

Drepturile conferite la art. 30 nu se exercită în privința:

a) actelor efectuate exclusiv în scop personal și necomercial, experimental, de cercetare sau
învățământ, cu condiția ca aceste acte să nu prejudicieze exploatarea normală a desenelor sau
modelelor și să se menționeze sursa;
b) activităților de reproducere în domeniul cercetării sau învățământului, în scopul citării ori
predării, cu condiția ca aceste activități să fie compatibile cu practica comercială loială, să nu
aducă atingere în mod nedrept exploatării normale a desenului sau modelului și ca sursa să fie
menționată;
c) echipamentelor aflate pe vehicule de transport maritim sau aerian înregistrate într-o altă țară,
atunci când acestea intră temporar pe teritoriul României, ori importului de piese de schimb și
accesorii în scopul reparării acestor vehicule sau al executării de reparații pe aceste vehicule;
d) folosirii sau luării măsurilor efective și serioase de folosire a desenelor sau modelelor de
către terți, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului și revalidarea
certificatului;
e) folosirii desenului sau modelului cu bună-credință, în perioada cuprinsă între data publicării
decăderii din drepturi a titularului și data publicării dreptului restabilit.

Articolul 33

Drepturile decurgând din înregistrarea desenului sau modelului nu se vor putea exercita în cazul
introducerii pe piața comunitară a produselor în care sunt încorporate desene sau modele protejate
ori la care acestea se aplică, introduse pe piață anterior de către titularul certificatului de
înregistrare sau cu consimțământul acestuia.

Articolul 34
(1) Începând cu data publicării cererii persoana fizică sau persoana juridică îndreptățită la
eliberarea certificatului de înregistrare beneficiază provizoriu de aceleași drepturi conferite în
conformitate cu prevederile art. 30, până la eliberarea certificatului de înregistrare, cu excepția
cazurilor în care cererea de înregistrare a fost respinsă sau retrasă.
(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) atrage pentru persoanele vinovate obligația de despăgubire
potrivit dreptului comun; titlul pentru plata despăgubirilor se poate executa numai după eliberarea
certificatului de înregistrare a desenului sau modelului.

Articolul 35
(1) Perioada de valabilitate a unui certificat de înregistrare a desenului sau modelului este de 10
ani de la data constituirii depozitului reglementar și poate fi reînnoită pe 3 perioade succesive de
5 ani.
(2) Pe întreaga perioadă de valabilitate a certificatului, titularul este obligat la plata taxelor
de menținere în vigoare a acestuia.
(3) O.S.I.M. acordă un termen de grație de cel mult 6 luni pentru plata taxelor de menținere în
vigoare, pentru care se percep majorări.
(4) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturi.
(5) Decăderea titularului din drepturi se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al
O.S.I.M.
(6) În cazul decăderii din drepturi a titularului, acesta poate solicita la O.S.I.M. revalidarea
certificatului de înregistrare, în termen de 6 luni de la data decăderii, pentru motive temeinice.

Articolul 36

Dreptul exclusiv de exploatare decurgând din înregistrarea desenului sau modelului încetează în
următoarele situații:
a) la expirarea perioadei de valabilitate;
b) prin anularea certificatului de înregistrare;
c) prin decăderea titularului din drepturi;
d) prin renunțarea titularului certificatului de înregistrare.

legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 7/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992
Articolul 37

Titularii certificatelor de înregistrare a desenelor sau modelelor pot menționa pe produse semnul D,
respectiv litera "D" majusculă, înscrisă într-un cerc, însoțită de numele titularului sau de numărul
certificatului.

Articolul 38
(1) Dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, drepturile care
decurg din cererea de înregistrare a desenului sau modelului, precum și drepturile născute din
înregistrare sunt transmisibile în tot sau în parte.
(2) Transmiterea se poate face pe cale succesorală, prin cesiune sau licență.
(3) Transmiterea se înscrie la O.S.I.M. în Registrul desenelor și modelelor și produce efecte față
de terți numai de la data publicării în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M. a
mențiunii de transmitere.
(4) Înscrierea transmiterii de drepturi asupra desenelor sau modelelor aflate în litigiu se suspendă
până la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești cu privire la acestea.

Articolul 39
(1) Autorul, titular al certificatului de înregistrare a desenului sau modelului, beneficiază de
drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract cu persoanele care exploatează desenul sau
modelul.
(2) În cazul încheierii unui contract de cesiune, drepturile patrimoniale ale autorului se stabilesc
în acest contract.

Articolul 40

Cererile internaționale făcute în conformitate cu Aranjamentul de la Haga se depun la Organizația

Mondială a Proprietății intelectuale, direct sau prin intermediul O.S.I.M.

Articolul 41
(1) Autorul are dreptul să i se menționeze numele, prenumele și calitatea în certificatul de
înregistrare eliberat, precum și în orice acte sau publicații privind desenul sau modelul.
(2) Datele din certificatul de înregistrare se înscriu în carnetul de muncă.

Articolul 42
(1) Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei
persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).
(2) Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de înregistrare și se
judecă de către Tribunalul București.
(3) Hotărârea de anulare se înregistrează la O.S.I.M. și se publică în termen de maximum două luni
de la data înregistrării acesteia.

Articolul 43

Litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului, calitatea de titular al

certificatului de înregistrare, cele cu privire la drepturile patrimoniale născute din contractele
de cesiune sau licență sunt de competența instanțelor judecătorești, potrivit dreptului comun.

Capitolul V Desenele și modelele comunitare

Articolul 44

Desenele și modelele comunitare beneficiază de protecție pe teritoriul României, în baza

Regulamentului nr. 6/2002/CE privind desenele și modelele comunitare, publicat în Jurnalul Oficial
al Comunităților Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002.

Articolul 45

Cererile de desene și modele comunitare pot fi depuse direct la Oficiul pentru Armonizare în Piața
Internă sau prin intermediul O.S.I.M.

Articolul 46

Când o cerere de desen sau model comunitar este depusă la O.S.I.M. în temeiul art. 35 din
Regulamentul nr. 6/2002/CE, O.S.I.M. înscrie data primirii pe cerere, și, fără să procedeze la
examinare, o transmite la Oficiul comunitar în termen de două săptămâni, cu plata unei taxe de
legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 8/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992
transmitere în cuantum de 70 de lei.

Articolul 47

Litigiile având ca obiect desene sau modele comunitare, pentru care Regulamentul nr. 6/2002/CE
atribuie competența tribunalelor de desene și modele comunitare în sensul art. 80 alin. (1) din
regulament, sunt de competența Tribunalului București, care soluționează cauzele în primă instanță.

Capitolul VI Atribuțiile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci în domeniul protecției desenelor
și modelelor

Articolul 48

O.S.I.M. este organul guvernamental de specialitate, cu autoritate unică pe teritoriul României,

care asigură protecția desenelor și modelelor.

Articolul 49

O.S.I.M. are următoarele atribuții în domeniul protecției desenelor și modelelor:

a) acordă protecție prin eliberarea certificatului de înregistrare a desenelor și modelelor;
b) este depozitarul Registrului cererilor depuse și al Registrului desenelor și modelelor;
c) efectuează, la cerere, cercetări documentare privind desenele și modelele publicate și servicii
de mediere;
d) întreține relații cu organizațiile guvernamentale similare și cu organizațiile internaționale de
specialitate la care România este membră;
e) informează Comisia Europeană cu privire la dispozițiile naționale adoptate în scopul transpunerii
dispozițiilor Directivei 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998
privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale;
f) acordă, la cerere, asistență în domeniul proprietății industriale, organizează cursuri de
instruire pentru specialiștii în domeniu;
g) editează și publică periodic în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M. date
privitoare la desene și modele.

Capitolul VII Răspunderi și sancțiuni

Articolul 50
(1) Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de autor al desenului ori modelului constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Articolul 51

În cazul în care, printr-o hotărâre judecătorească, se stabilește că o altă persoană decât cea care
figurează în cererea de înregistrare sau în certificatul de înregistrare este îndreptățită la
eliberarea certificatului de înregistrare, O.S.I.M. eliberează certificatul de înregistrare
persoanei îndreptățite și publică schimbarea titularului.

Articolul 52
(1) Săvârșirea fără drept a oricărui act prevăzut la art. 30, după data înregistrării desenului sau
modelului, constituie infracțiunea de contrafacere și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2
ani ori cu amendă.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Articolul 53
(1) Dacă titularul unui desen ori model înregistrat sau orice altă persoană care exercită dreptul de
proprietate industrială cu consimțământul titularului face dovada credibilă că dreptul de
proprietate industrială asupra desenului sau modelului face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale
sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară
instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.
(2) Instanța judecătorească poate să dispună în special:
a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de
proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările și
completările ulterioare.
(3) Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispozițiile Codului de procedură civilă
privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 9/10
21.05.2020 LEGE (R) 129 29/12/1992
(4) Măsurile provizorii pot fi dispuse și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt
utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.

Articolul 54

Autoritățile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului desenului sau modelului
înregistrat, suspendarea vămuirii la importul mărfurilor, în cazurile prevăzute la art. 53, până la
pronunțarea hotărârii judecătorești.

Articolul 55

Certificatele de înregistrare a desenelor și modelelor în vigoare reprezintă active necorporale și

pot fi înregistrate în patrimoniul titularului, persoană juridică.

Articolul 56
(1) La cererea instanței judecătorești, O.S.I.M. este obligat să înainteze actele, documentele și
informațiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
(2) În toate litigiile privind desenele și modelele citarea titularilor este obligatorie.

*
Prezenta lege*) transpune dispozițiile Directivei 98/71/CE privind protecția juridică a desenelor și
modelelor comunitare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L nr. 289 din 28
octombrie 1998, și creează cadrul juridic necesar aplicării directe, de la data aderării României la
Uniunea Europeană, a Regulamentului nr. 6/2002/CE privind desenele și modelele comunitare, publicat
în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002.
--------
Notă *) Mențiunea privind transpunerea normelor comunitare este prevăzută în Legea nr. 280/2007
pentru modificarea și completarea Legii nr. 129/1992, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 729 din 26 octombrie 2007.

legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G30VD8L89LT9632OO3TEA8CZ562 10/10
Marca
Semn distinctiv
protejat prin
inregistrare
Definitie

 semn distinctiv „menit să diferenţieze produsele,

lucrările şi serviciile unei persoane fizice sau juridice,
garantând o calitate definită şi constantă a acestora,
semn susceptibil de a forma, în condiţiile legii, obiectul
unui drept exclusiv, care aparţine categoriei
drepturilor de proprietate industrială”
Functii

 de diferenţiere prin individualizarea producătorului,

marca fiind „semnătura” acestuia;
 de concurenţă, permiţând consumatorului să se
orienteze uşor în alegerea produsului;
 de garantare a calităţii, oferind posibilitate
consumatorului de selecta produsele de calitate;
 funcţia de reclamă îndeplinită prin utilizarea ei în
publicitate, marca impunându‑se independent pe
piaţă, impactul în mintea consumatorului fiind de cele
mai multe ori mai mare decât al produsului;
Semne susceptibile

 cuvintele (inclusiv numele de persoane), desenele,

literele, cifrele, simbolurile figurative, forme
tridimensionale, forma produsului sau ambalajului,
combinaţiile de culori, precum şi orice combinaţie a
acestor semne.
Subiect

 orice persoană fizică sau juridică care exercită o

industrie, comerţ sau prestează un serviciu.
 Titular al marcii individuale poate fi orice persoană
fizică sau juridică singură sau împreună cu altele, caz
în care sunt cotitulari ai dreptului pe care îl
exploatează în indiviziune
 Marca colectiva: poate fi o persoană juridică
(asociaţii de fabricanţi, producători sau comercianţi)
care autorizează folosirea mărcii de către alţii.
Distinctivitatea

Un semn este distinctiv dacă nu este banal şi lipsit de

putere de individualizare.
Criterii negative de apreciere:
a) nu este impus de natura sau funcţia obiectului pe care
îl caracterizează;
b) nu este uzual, adică nu a fost folosit în mod neechivoc
de către alte persoane;
c) nu are caracter descriptiv al naturii şi calităţilor
substanţiale;
d) nu este simplu.
Disponibilitatea

 Un semn este disponibil atunci când nu a făcut

obiectul unei apropieri a lui fie prin înregistrare, fie prin
notorietate. Indisponibilitatea se poate datora:
apropierii semnului ca nume comercial, indicaţie
geografică, desen sau model industrial, existenţa unui
drept de autor sau a protecţiei prin drept al
personalităţii.
Notorietatea

 Mărcile notorii se bucură de protecţie potrivit art. 6 bis al Convenţiei

de la Paris în toate ţările membre ale Uniunii.
 Conform Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 (regula 15)
o marcă intră în conflict cu una notorie atunci când ea, sau unul din
elementele sale esenţiale, constituie:
a) o reproducere, o imitaţie, o traducere sau transliterare care pot crea
confuzie cu o marcă notorie, propuse ca marcă pentru produse sau
servicii similare sau identice celor la care marca notorie se aplică;
b) o reproducere, o imitaţie, o traducere sau transliterare care pot crea
confuzie cu marca notorie chiar dacă serviciile sau produsul pentru
care se cere înregistrarea sunt diferite de cele cărora le e aplicată
marca notorie dacă: se creează un risc de confuzie, se aduce
atingere caracterului distinctiv al mărcii notorii, se creează un
avantaj mărcii care s‑ar înregistra datorită plasării ei în siajul celei
notorii.
Liceitatea

 Nu pot fi înregistrate ca marcă semnele care

contravin legii, precum semnele excluse de Convenţia
de la Paris cele contrare ordinii publice şi bunelor
moravuri, semnele care cuprind indicaţii false şi
înşelătoare. Sunt contrare bunelor moravuri semnele
care prin natura lor contravin preceptelor morale ale
societăţii.
 Mărcile care cuprind indicaţii false sau înşelătoare sunt
exceptate de la înregistrare datorită riscului de
confuzie pe care îl creează în rândul consumatorilor
cu privire la calitatea produselor.
Dreptul la marca

 În conformitate cu art. 35 al Legii nr. 84/1992, înregistrarea mărcii

conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii, subordonat
principiului specialităţii.
latura pozitivă: a dreptului constă în posibilitatea de a folosi exclusiv
marca
latura negativă presupune interzicerea utilizarii
– unui semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice;
– unui semn care, datorită asemănărilor, prezintă risc de confuzie;
– unui semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau
pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată,
când aceasta din urmă a dobândit un renume în România.
Existenţa exclusivităţii, dată de marca înregistrată se certifică prin
aplicarea semnului: ® – înregistrat, TM – Trade Mark (marcă
comercială) sau simplu „Marcă înregistrată”.
 Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice - REPUBLICARE
Dată act: 15-apr-1998
Emitent: Parlamentul
*)
Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 iulie 2020,
rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 30 iulie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 337 din 8 mai 2014 şi a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2014 pentru
modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 388 din 26 mai 2014, aprobată prin Legea nr. 165/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
905 din 12 decembrie 2014.

CAPITOLUL I:Dispoziţii generale

Art. 1
(1)Drepturile asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României, în condiţiile
prezentei legi.
(2)Prezenta lege se aplică mărcilor de produse şi servicii, individuale, colective şi de certificare, ce fac obiectul unei
înregistrări sau solicitări de înregistrare în România, ca urmare a unei protecţii europene ori pe cale internaţională,
precum şi indicaţiilor geografice.
(3)Persoanele fizice sau juridice străine cu domiciliul, respectiv sediul în afara teritoriului României beneficiază de
dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mărcile şi indicaţiile geografice la care
România este parte.

Art. 2
Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele,
culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiţia ca aceste
semne să fie capabile:
a)să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; şi
b)să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităţilor competente şi publicului să
stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite titularului lor.

Art. 3
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a)înregistrarea mărcii - modul de dobândire a drepturilor asupra unei mărci, în temeiul prezentei legi sau al
convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte;
b)marca anterioară - marca înregistrată, precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu
condiţia ca ulterior să fie înregistrată;
c)marca Uniunii Europene - marca înregistrată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1.001 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (JOUE), seria L, nr. 154 din 16 iunie 2017;
d)marca notorie - marca larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau
serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă;

1
e)marca colectivă - o marcă desemnată astfel la data depunerii cererii şi care este în măsură să facă distincţia între
produsele sau serviciile membrilor unei asociaţii care deţine drepturile asupra mărcii şi produsele sau serviciile altor
întreprinderi;
f)marca de certificare - marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de
titularul mărcii în ceea ce priveşte materialul, modul de fabricare a produselor sau de prestare a serviciilor, calitatea,
exactitatea sau alte caracteristici şi care este aptă să distingă aceste produse sau servicii de produsele sau serviciile
care nu beneficiază de o astfel de certificare;
g)indicaţia geografică - denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a
unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite
acestei origini geografice;
h)solicitant - persoana în numele căreia este depusă o cerere de înregistrare a mărcii;
i)titular - persoana fizică sau persoana juridică de drept public sau de drept privat pe numele ori pe denumirea căreia
marca este înregistrată în Registrul mărcilor; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanelor juridice şi celelalte
entităţi care au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, de a încheia
contracte sau de a efectua alte acte juridice şi de a sta în judecată;
j)mandatar autorizat - consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi calitatea de reprezentant în procedurile
în faţa OSIM, denumit în continuare mandatar;
k)OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
l)Registrul mărcilor - baza de date, administrată de OSIM, care cuprinde mărcile înregistrate în România, precum şi
toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrări, indiferent de suportul pe care sunt păstrate aceste date;
m)Registrul indicaţiilor geografice - colecţia de date, administrată de OSIM, care cuprinde indicaţiile geografice
înregistrate în România, precum şi toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrări, indiferent de suportul pe care
sunt păstrate aceste date;
n)Convenţia de la Paris - Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris, aşa cum a fost
revizuită şi modificată, ratificată de România prin Decretul nr. 1.177/1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6
ianuarie 1969;
o)ţările Uniunii de la Paris - ţările cărora li se aplică Convenţia de la Paris şi care sunt constituite în Uniunea pentru
protecţia proprietăţii industriale;
p)Aranjamentul de la Madrid - Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14 aprilie
1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat de România prin Decretul nr. 1.176/1968, publicat în Buletinul
Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969;
q)Protocolul referitor la Aranjament - Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la
Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, ratificat de România prin Legea nr. 5/1998, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 15 ianuarie 1998;
r)Clasificarea de la Nisa - clasificarea instituită prin Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a
produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 şi la
Geneva la 13 mai 1977 şi modificat la 2 octombrie 1979, şi la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998 privind
aderarea României la aranjamentele instituind o clasificare internaţională în domeniul proprietăţii industriale;
s)Regulamentul privind marca Uniunii Europene - Regulamentul (UE) 2017/1.001 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, denumit în continuare Regulament privind marca
Uniunii Europene;
ş)întreprindere - orice entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de natura sa juridică ori modul ei de
finanţare.

CAPITOLUL II:Protecţia mărcilor

Art. 4
(1)Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM.
(2)Mărcile Uniunii Europene beneficiază de protecţie pe teritoriul României, potrivit prevederilor Regulamentului
privind marca Uniunii Europene.

2
Art. 5
(1)Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive
absolute:
a)semnele care nu pot constitui o marcă în sensul art. 2;
b)mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
c)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile
comerciale loiale şi constante;
d)mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna felul,
calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului ori a prestării
serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
e)semnele constituite exclusiv din forma produsului sau din altă caracteristică impusă chiar de natura produsului sau
care este necesară obţinerii unui rezultat tehnic ori care dă valoare substanţială produsului;
f)mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare, de exemplu cu privire la provenienţa geografică, calitatea
sau natura produsului sau a serviciului;
g)mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii Europene, ale legislaţiei naţionale
sau ale acordurilor internaţionale la care Uniunea Europeană sau România este parte, care prevăd protecţia
denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice;
h)mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii Europene sau ale acordurilor
internaţionale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd protecţia menţiunilor tradiţionale pentru vinuri;
i)mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii Europene sau ale acordurilor
internaţionale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd protecţia specialităţilor tradiţionale garantate;
j)mărcile care sunt compuse din sau reproduc în elementele lor esenţiale o denumire anterioară a unui soi de plante,
înregistrată în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene sau cu legislaţia naţională ori cu acordurile internaţionale la
care Uniunea Europeană sau România este parte, care conferă protecţie drepturilor de proprietate asupra unui soi de
plante şi care se referă la soiuri de plante din aceeaşi specie sau din specii înrudite îndeaproape;
k)mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se
bucură de renume în România;
l)mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios;
m)mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
n)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de
stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii Europene şi care intră sub
incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris;
o)mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte
embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin
organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii Europene;
p)mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, insigne, blazoane, semne heraldice
de interes public, altele decât cele prevăzute la art. 6 ter din Convenţia de la Paris.

(2)Înregistrarea unei mărci nu este refuzată sau, după caz, înregistrarea nu este anulată în conformitate cu dispoziţiile
alin. (1) lit. b), c) sau d) dacă înainte de data de depozit a cererii de înregistrare sau înainte de data depunerii cererii de
anulare marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a utilizării.
(3)Dispoziţiile alin. (2) se aplică şi în cazul în care caracterul distinctiv a fost dobândit după data depunerii cererii de
înregistrare, dar înainte de data înregistrării mărcii.

Art. 6
(1)O marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată pentru următoarele motive
relative:
a)dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost
înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată;

3
b)dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de identitate sau
similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului,
un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

(2)În sensul alin. (1), sunt mărci anterioare:

a)mărcile Uniunii Europene, mărcile înregistrate în România sau mărcile înregistrate în baza unor acorduri
internaţionale şi având efect în România, a căror dată de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de
înregistrare a mărcii sau, după caz, a dreptului de prioritate invocat în susţinerea acesteia;
b)mărcile Uniunii Europene în privinţa cărora este invocată, în mod valabil, senioritatea, potrivit prevederilor
Regulamentului privind marca Uniunii Europene, chiar dacă această din urmă marcă a expirat sau a făcut obiectul unei
renunţări;
c)cererile de înregistrare a mărcilor prevăzute la lit. a) şi b), sub condiţia înregistrării ulterioare a mărcilor;
d)mărcile care, la data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, la data priorităţii invocate, sunt
notorii în România, în sensul art. 6 bis al Convenţiei de la Paris.
(3)O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă
a fi anulată dacă:
a)este identică sau similară în raport cu o marcă anterioară înregistrată în România, sau în Uniunea Europeană, în
sensul prevederilor alin. (2), indiferent dacă produsele sau serviciile pentru care aceasta este solicitată sau înregistrată
sunt identice, similare sau nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioară este înregistrată, atunci când marca
anterioară se bucură de un renume în România, sau, în cazul mărcii Uniunii Europene, se bucură de renume în
Uniunea Europeană şi dacă utilizarea mărcii ulterioare ar duce fără motiv justificat la obţinerea unor foloase
necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestora;
b)există o cerere de înregistrare a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice depusă în conformitate cu
legislaţia naţională sau cu legislaţia Uniunii Europene înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii sau
de data priorităţii invocate în sprijinul cererii, sub rezerva înregistrării sale ulterioare, iar denumirea de origine sau
indicaţia geografică respectivă conferă persoanei autorizate să o folosească dreptul de a interzice utilizarea unei mărci
ulterioare în România;
c)există un semn asupra căruia au fost dobândite drepturi anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii
sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul cererii de înregistrare a mărcii şi dacă acest semn
conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România;
d)înregistrarea acesteia este solicitată de către mandatarul sau reprezentantul titularului mărcii, în nume propriu şi fără
consimţământul titularului mărcii, cu excepţia situaţiei în care mandatarul sau reprezentantul titularului îşi justifică
demersul;
e)există un drept anterior, altul decât cele prevăzute la lit. c) şi alin. (2), în special un drept la nume, un drept la
imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială;
f)marca poate fi confundată cu o marcă anterioară protejată în străinătate, cu condiţia ca, la data depunerii cererii,
solicitantul să fi acţionat cu rea-credinţă.
(4)O marcă nu este refuzată la înregistrare sau, după caz, nu este susceptibilă a fi anulată atunci când titularul unui
drept prevăzut la alin. (2) sau alin. (3) lit. a) - c), e) sau f) este de acord cu înregistrarea mărcii ulterioare.

Art. 7
(1)Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii nu constituie niciun obstacol la
înregistrarea acesteia.
(2)Atunci când există motive pentru respingerea înregistrării unei mărci numai pentru o parte din produsele sau
serviciile pentru care această marcă a fost solicitată, respingerea înregistrării acoperă numai produsele sau serviciile în
cauză.

CAPITOLUL III:Cererea de înregistrare a mărcii

Art. 8
4
Dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.

Art. 9
(1)Cererea de înregistrare a mărcii, depusă la OSIM, redactată în limba română şi conţinând elementele prevăzute la
alin. (2), constituie depozitul reglementar al mărcii.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii conţine următoarele elemente:
a)solicitarea explicită a înregistrării mărcii;
b)datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului;
c)o reprezentare a mărcii în conformitate cu cerinţele prevăzute la art. 2 lit. b);
d)lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
e)dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii.
(3)Suplimentar cerinţelor prevăzute la alin. (2), cererea cuprinde menţiuni exprese privind:
a)culoarea sau culorile revendicate ca element distinctiv al mărcii;
b)tipul mărcii, dacă aceasta este tridimensională sau de un alt tip decât cele verbale sau figurative;
c)o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii, atunci când marca este compusă, în tot sau în
parte, din alte caractere decât cele latine ori din alte cifre decât cele arabe sau romane sau dintr-unul ori mai multe
cuvinte într-o altă limbă decât limba română.
(4)Cererea se referă la o singură marcă şi este prezentată în condiţiile prevăzute de regulamentul *) de aplicare a
prezentei legi.
_____
*)
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie
2010.
(5)Cererile de înregistrare depuse în baza Aranjamentului de la Madrid sau a Protocolului referitor la Aranjament
trebuie să îndeplinească condiţiile acestor tratate.
(6)Depunerea cererii de înregistrare a mărcii se poate face la registratura OSIM, prin poştă sau pe cale
electronică, în condiţiile prevăzute de regulamentul *) de aplicare a prezentei legi.
_____
*)
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie
2010.

Art. 10
(1)Produsele şi serviciile pentru care se solicită protecţia mărcii sunt indicate de către solicitant cu suficientă claritate
şi precizie pentru a permite autorităţilor competente şi operatorilor economici să determine întinderea protecţiei
solicitate.
(2)Produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrarea unei mărci se clasifică în conformitate cu sistemul de
clasificare stabilit de Clasificarea de la Nisa. Produsele şi serviciile sunt grupate pe clase, fiecare grup de produse sau
servicii fiind precedat de numărul clasei căreia îi aparţine, în ordinea claselor.
(3)Utilizarea unor termeni generali sau a indicaţiilor generale cuprinse în titlurile claselor din Clasificarea de la Nisa
se interpretează ca incluzând toate produsele sau serviciile acoperite de sensul literal al indicaţiei sau al termenului
respectiv.
(4)Produsele şi serviciile nu pot fi considerate ca asemănătoare pe motiv că figurează în aceeaşi clasă şi nici nu pot fi
considerate ca fiind diferite pe motiv că figurează în clase diferite ale Clasificării de la Nisa.

Art. 11
(1)Titularii mărcilor înregistrate în raport cu întreg titlul unei clase din Clasificarea de la Nisa pot declara că intenţia
lor la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii a fost de a solicita protecţia unor produse sau servicii în afara celor
acoperite de sensul literal al titlului clasei respective, cu condiţia ca produsele sau serviciile astfel indicate să fie
5
incluse în lista alfabetică a clasei respective din ediţia Clasificării de la Nisa în vigoare la data depunerii cererii de
înregistrare a mărcii.
(2)Declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune la OSIM până la data de 30 septembrie 2020 şi precizează în mod clar şi
precis produsele şi serviciile, altele decât cele acoperite de sensul literal al indicaţiilor oferite de titlul clasei, la care se
referea iniţial intenţia titularului. OSIM modifică Registrul mărcilor în mod corespunzător.
(3)Formularea declaraţiei prevăzute la alin. (1) nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor art. 26 alin. (4), art. 55 alin. (1)
lit. a) şi art. 59 alin. (1).
(4)În cazul mărcilor pentru care nu se depune nicio declaraţie în termenul prevăzut la alin. (2) se consideră că de la
expirarea termenului respectiv acestea desemnează doar produsele sau serviciile acoperite de sensul literal al
indicaţiilor cuprinse în titlul clasei respective.
(5)În cazul în care Registrul mărcilor este modificat conform dispoziţiilor alin. (2), drepturile exclusive
conferite de marcă nu împiedică un terţ să continue utilizarea unei mărci, dacă utilizarea pentru produsele sau
serviciile respective:
a)a început înainte ca registrul să fie modificat; şi
b)nu a încălcat drepturile titularului în considerarea sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru
la momentul respectiv.
(6)Modificarea listei de produse sau servicii conform dispoziţiilor alin. (2) nu conferă titularului mărcii dreptul
de a se opune unei mărci ulterioare sau de a depune o cerere de anulare a înregistrării unei mărci depuse
ulterior, dacă:
a)marca depusă ulterior era deja utilizată sau era deja depusă o cerere de înregistrare a mărcii pentru produse sau
servicii înainte ca registrul să fie modificat; şi
b)utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective nu a încălcat sau nu ar fi încălcat drepturile titularului în
considerarea sensului literal al desemnării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.

Art. 12
(1)Data depozitului reglementar este data la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare a mărcii în condiţiile în
care aceasta conţine toate elementele prevăzute la art. 9 alin. (1).
(2)Când o cerere de înregistrare a mărcii a fost reglementar depusă pentru prima dată într-o altă ţară membră a Uniunii
de la Paris sau membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, solicitantul poate revendica data primului depozit
printr-o cerere de înregistrare în România a aceleiaşi mărci, cu condiţia ca această din urmă cerere să fie depusă la
OSIM în termen de 6 luni de la data constituirii primului depozit.

Art. 13
(1)Dacă solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii sub o marcă în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale
sau oficial recunoscute, în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928,
ratificată de România prin Legea nr. 246/1930, revizuită la 30 noiembrie 1972, organizată pe teritoriul României sau
într-un stat membru al Convenţiei de la Paris, şi dacă o cerere de înregistrare a mărcii sub care au fost prezentate
aceste produse şi servicii a fost depusă la OSIM într-un termen de 6 luni de la data primei prezentări în expoziţie,
solicitantul beneficiază de un drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziţie.
(2)Termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1) nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 12 alin. (2).

Art. 14
(1)Drepturile de prioritate prevăzute la art. 12 şi 13 trebuie invocate prin cererea de înregistrare a mărcii, justificate
prin acte de prioritate, şi sunt supuse taxei legal stabilite.
(2)Actele de prioritate se depun şi taxa legală se plăteşte în maximum 30 de zile de la data cererii de înregistrare a
mărcii.
(3)Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) atrage nerecunoaşterea priorităţii invocate.

Art. 15
6
(1)Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un
mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de regulamentul *) de aplicare a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

(2)Reprezentarea solicitantului prin mandatar este obligatorie când solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul şi
nicio unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională pe teritoriul Uniunii Europene ori în Spaţiul Economic
European, cu excepţia depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

Art. 16
(1)Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va comunica, odată cu cererea sau cel târziu în termen de 30 de zile de la
depunerea acesteia la OSIM, dovada plăţii taxei de examinare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege.
(2)În cazul neplăţii taxelor în termen se consideră că solicitantul a renunţat la înregistrarea mărcii şi cererea se
respinge.

Art. 17
(1)Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate care se referă la mai multe produse sau
servicii poate solicita la OSIM divizarea cererii iniţiale sau a înregistrării mărcii în două sau mai multe cereri ori
înregistrări, indicând produsele sau serviciile în cadrul cererilor sau înregistrărilor divizionare, cu plata taxei prevăzute
de lege.
(2)Cererile sau înregistrările divizionare păstrează data de depozit a cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul
dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 12 alin. (2) sau art. 13 alin. (1).
(3)În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost deja publicată conform art. 19 alin. (1) sau art. 25 alin. (4),
divizarea şi cererea divizionară se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Prin publicare nu se deschide
o nouă perioadă de depunere a opoziţiilor sau observaţiilor.
(4)Cererea de divizare poate fi depusă la OSIM oricând în cursul procedurii de înregistrare a mărcii sau după
încheierea acesteia.
(5)Cererea de divizare nu este admisibilă:
a)dacă este formulată înainte de atribuirea datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii;
b)dacă este formulată în termenul de opoziţie prevăzut la art. 26 alin. (1);
c)dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei opoziţii, până la data rămânerii
definitive a deciziei de soluţionare a opoziţiei sau de retragere a opoziţiei;
d)dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei cereri de anulare sau de decădere,
până la soluţionarea definitivă a acesteia;
e)după înscrierea în Registrul mărcilor a unei măsuri de executare silită, până la radierea acesteia.
(6)Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate va depune documentele cerute de OSIM
pentru divizarea cererii sau înregistrării iniţiale şi va plăti taxa legală în termen de 30 de zile de la data solicitării
divizării. În caz contrar, OSIM va lua act că solicitantul sau titularul a renunţat la divizarea cererii sau înregistrării
iniţiale.

CAPITOLUL IV:Procedura de înregistrare a mărcii

Art. 18
(1)În termen de 7 zile de la data primirii cererii de înregistrare a mărcii, OSIM examinează dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi, în caz afirmativ, atribuie dată de depozit cererii.
(2)Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1), OSIM va notifica solicitantului lipsurile cererii,
acordând un termen de 30 de zile pentru depunerea completărilor. În cazul în care solicitantul completează în termen
lipsurile notificate de OSIM, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a mărcii a fost completată
conform art. 9 alin. (1). În caz contrar, cererea se respinge.
7
Art. 19
(1)În termen de 7 zile de la atribuirea datei de depozit, cererea de înregistrare a mărcii care îndeplineşte cerinţele
prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2) se publică, în format electronic, în condiţiile prevăzute de
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2)Cererile de înregistrare a unor mărci vădit contrare ordinii publice sau bunelor moravuri nu se publică.
(3)Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2), OSIM va notifica
solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 30 de zile pentru depunerea completărilor. În cazul în care
solicitantul completează în mod corespunzător lipsurile cererii în termenul acordat de OSIM, cererea de înregistrare a
mărcii se publică în condiţiile prevăzute la alin. (1). În caz contrar, cererea se respinge.

Art. 20
(1)În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii, conform art. 19, orice persoană fizică
sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii, producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau
consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz
prevăzute la art. 5 alin. (1).
(2)Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (1) nu dobândesc calitatea de parte în procedura de
înregistrare a mărcii.
(3)Observaţiile prevăzute la alin. (1) sunt comunicate solicitantului, care poate formula comentarii cu privire la
acestea.

Art. 21
(1)OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii sub condiţia achitării taxelor de examinare a cererii
prevăzută de lege şi hotărăşte admiterea cererii de înregistrare a mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea acesteia, în
termen de 6 luni de la publicarea cererii.
(2)OSIM examinează:
a)calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) şi i), după caz;
b)condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;
c)motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) şi, dacă este cazul, observaţiile formulate.
(3)În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), OSIM este obligat la restituirea taxelor percepute.

Art. 22
(1)Când un element neesenţial al mărcii este lipsit de caracter distinctiv şi dacă acest element este de natură să creeze
îndoieli asupra întinderii protecţiei mărcii, OSIM cere solicitantului să declare, în termen de 30 de zile de la data
notificării, că nu invocă un drept exclusiv asupra acestui element. Declaraţia se publică odată cu admiterea cererii de
înregistrare a mărcii.
(2)În lipsa declaraţiei prevăzute la alin. (1) cererea de înregistrare a mărcii se admite în parte sau se respinge, după
caz.

Art. 23
(1)Examinarea motivelor de refuz privind marca notorie se face potrivit unor criterii, cum ar fi:
a)gradul de distinctivitate, iniţială sau dobândită, a mărcii notorii în România;
b)durata şi întinderea utilizării în România a mărcii notorii în legătură cu produsele şi serviciile pentru care o marcă se
solicită a fi înregistrată;
c)durata şi întinderea publicităţii mărcii notorii în România;
d)aria geografică de utilizare a mărcii notorii în România;
e)gradul de cunoaştere a mărcii notorii pe piaţa românească de către segmentul de public căruia i se adresează;
f)existenţa unor mărci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, aparţinând altei persoane
decât aceea care pretinde că marca sa este notorie.

8
(2)Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), OSIM poate cere de la autorităţi
publice, instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat documente, în vederea stabilirii notorietăţii
mărcii în România.

Art. 24
Când un motiv de refuz, dintre cele prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse sau servicii pentru care
înregistrarea mărcii a fost solicitată, înregistrarea va fi refuzată numai pentru aceste produse sau servicii.

Art. 25
(1)Dacă în urma examinării cererii de înregistrare a mărcii, potrivit prevederilor art. 21, se constată îndeplinirea
condiţiilor legale, OSIM hotărăşte admiterea acesteia.
(2)Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mărcii, OSIM notifică solicitantul, acordându-i un
termen de 30 de zile în care acesta să îşi poată prezenta punctul de vedere ori să îşi retragă cererea. Termenul poate fi
prelungit cu încă 30 de zile, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
(3)La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), OSIM va decide, după caz, admiterea cererii de înregistrare a mărcii,
respingerea acesteia ori va lua act de retragerea cererii.
(4)Cererea de înregistrare a mărcii admisă potrivit prevederilor alin. (1) şi (3) se publică în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială, în format electronic, în vederea formulării opoziţiilor.
(5)În cazul respingerii cererii de înregistrare a mărcii potrivit alin. (3), decizia de respingere se publică după ce a
rămas definitivă.

Art. 26
(1)În termen de două luni de la data publicării admiterii cererii de înregistrare a mărcii, conform art. 25 alin. (4), orice
persoană interesată poate formula opoziţie la înregistrarea mărcii pentru motivele relative de refuz prevăzute la art. 6.
(2)Opoziţia trebuie să fie formulată în scris, să cuprindă temeiurile de drept şi motivele pe care se sprijină şi să fie
însoţită de dovada plăţii taxei prevăzute de lege.
(3)Opoziţia poate fi formulată pe baza unuia sau mai multor drepturi anterioare, cu condiţia ca toate drepturile
invocate să aparţină aceluiaşi titular.
(4)La cererea solicitantului, titularul unei mărci anterioare care a formulat opoziţia depune la OSIM dovada
că:
a)în decursul unei perioade de 5 ani care precedă data depunerii sau data de prioritate a cererii de înregistrare a mărcii,
marca anterioară a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele şi serviciile pentru care
aceasta a fost înregistrată;
b)există motive justificate pentru neutilizarea mărcii cu privire la care s-a formulat opoziţie.
(5)Dispoziţiile alin. (4) sunt aplicabile dacă marca anterioară a fost înregistrată cu cel puţin 5 ani anterior datei
depunerii sau datei de prioritate a cererii de înregistrare a mărcii cu privire la care s-a făcut opoziţie.
(6)Oponentul prezintă dovezile de utilizare prevăzute la alin. (4) în termen de cel mult două luni de la primirea
notificării din partea OSIM. În absenţa dovezilor de utilizare, opoziţia se respinge.
(7)În cazul în care marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene, utilizarea efectivă a acesteia se stabileşte în
conformitate cu art. 18 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.
(8)Dacă marca anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost
înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul examinării opoziţiei, decât pentru acea parte de produse sau
servicii.
(9)În cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), se consideră că opoziţia nu a fost făcută.

Art. 27

9
(1)OSIM notifică solicitantului cererii de înregistrare a mărcii opoziţia formulată, acordând un termen de două luni în
vederea unei soluţionări amiabile. La cererea comună a părţilor, acest termen poate fi prelungit cu o perioadă care va fi
indicată în mod expres de părţi şi care nu poate depăşi 3 luni.
(2)Dacă în termenul acordat conform alin. (1) părţile nu ajung la o înţelegere, OSIM notifică oponentul, acordând
acestuia un termen de 30 de zile pentru a prezenta probe şi argumente în susţinerea opoziţiei.
(3)OSIM comunică solicitantului mărcii înscrisurile depuse în susţinerea opoziţiei conform alin. (2) şi acordă acestuia
un termen de 30 de zile în care să îşi prezinte punctul de vedere cu privire la motivele opoziţiei.
(4)În lipsa punctului de vedere al solicitantului, opoziţia se soluţionează pe baza actelor existente la dosar.
(5)Dovezile de utilizare depuse conform dispoziţiilor art. 26 alin. (4) sunt comunicate solicitantului care, în termen de
30 de zile de la comunicare, îşi poate prezenta punctul de vedere cu privire la acestea.
(6)Opoziţia se soluţionează pe baza argumentelor şi înscrisurilor depuse de părţi cu respectarea termenelor acordate de
OSIM în acest sens.
(7)Înscrisurile depuse în cadrul procedurii de opoziţie sunt prezentate în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru
comunicare şi un exemplar pentru OSIM.

Art. 28
(1)Opoziţia formulată împotriva înregistrării mărcii se soluţionează de o comisie din cadrul Serviciului mărci şi
indicaţii geografice al OSIM, potrivit regulamentului *) de aplicare a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

(2)În cel mult două luni de la expirarea termenului prevăzut la art. 27 alin. (2) sau (3), după caz, comisia emite o
decizie motivată privind soluţionarea opoziţiei, care se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la pronunţare şi
care poate fi contestată conform procedurii prevăzute la art. 97 alin. (1).

Art. 29
(1)Procedura de opoziţie poate fi suspendată în următoarele situaţii:
a)când se bazează pe o cerere de înregistrare a mărcii, până la luarea unei decizii definitive privind înregistrarea
acesteia;
b)când există dovezi că marca opusă face obiectul unei acţiuni în anulare sau de decădere, până la soluţionarea
definitivă a cauzei.

(2)Decizia de suspendare a opoziţiei motivată se comunică părţilor şi poate fi contestată în termen de 30 de zile de la
comunicare conform procedurii prevăzute la art. 97 alin. (1).
(3)Pe durata suspendării, oricare dintre părţi poate cere reluarea soluţionării opoziţiei, dacă motivul de suspendare nu
mai subzistă.

Art. 30
(1)Solicitantul poate, în orice moment, să îşi retragă cererea de înregistrare a mărcii sau să îşi limiteze lista de produse
sau de servicii. Când cererea a fost deja publicată, retragerea sau limitarea se publică în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii poate fi modificată, la cererea solicitantului, numai pentru rectificarea numelui sau
a adresei solicitantului, a unor greşeli de exprimare sau de transcriere sau a unor erori evidente ori pentru alte
rectificări ce nu modifică în mod substanţial marca sau nu extind lista de produse ori de servicii. În cazul în care
asemenea modificări vizează reprezentarea mărcii sau lista de produse sau servicii şi sunt aduse după publicarea
cererii de înregistrare a mărcii conform art. 19 şi art. 25 alin. (4), cererea se publică astfel cum a fost modificată.
(3)În situaţia publicării cererii modificate în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), dispoziţiile art. 26 alin. (1) se aplică
în mod corespunzător.

10
(4)Orice modificare cerută de solicitant care afectează substanţial marca ori lista de produse sau de servicii trebuie să
facă obiectul unei noi cereri de înregistrare a mărcii.

Art. 31
În cursul procedurii de înregistrare a mărcii, OSIM poate cere solicitantului lămuririle şi actele pe care le consideră
necesare, dacă există o îndoială asupra exactităţii sau a conţinutului elementelor cererii de înregistrare a mărcii.

Art. 32
(1)OSIM înscrie în Registrul mărcilor acele mărci admise la înregistrare pentru care s-a încheiat procedura de
înregistrare şi eliberează certificatul de înregistrare a mărcii, cu plata taxei legale, în termen de 30 de zile de la data
notificării titularului privind încheierea procedurii de înregistrare a mărcii. Data încheierii procedurii de înregistrare a
mărcii se înscrie în registru.
(2)Procedura de înregistrare a unei mărci se consideră încheiată la data la care cererea de marcă admisă la înregistrare
nu mai poate face obiectul unei opoziţii sau, în cazul în care a fost depusă o opoziţie, la data la care decizia privind
opoziţia a devenit definitivă sau opoziţia a fost retrasă. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi cererilor de
înregistrare internaţională a mărcilor.
(3)În cazul neachitării taxei legale în termenul prevăzut la alin. (1), se consideră că titularul a renunţat la înregistrarea
mărcii. Renunţarea se înscrie în Registrul mărcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(4)Mărcile înscrise în Registrul mărcilor conform dispoziţiilor alin. (1) se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială.
(5)Registrul mărcilor este public.

CAPITOLUL V:Durata, reînnoirea şi modificarea înregistrării mărcii

Art. 33
(1)Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10
ani.
(2)La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata taxei
prevăzute de lege.
(3)Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi făcută de către titularul mărcii sau de către orice altă
persoană autorizată în acest sens prin lege sau în baza unui contract, într-un termen de cel puţin 6 luni anterior
datei expirării înregistrării, în condiţiile prevăzute în regulamentul *) de aplicare a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).
(4)Reînnoirea înregistrării mărcii operează începând cu ziua imediat următoare expirării duratei de protecţie în curs.
(5)Taxa pentru reînnoirea înregistrării mărcii este datorată odată cu cererea de reînnoire. Cererea de reînnoire poate fi
făcută şi taxa poate fi plătită şi în următoarele 6 luni de la expirarea duratei de protecţie, cu majorarea prevăzută de
lege.
(6)Neplata taxei în condiţiile prevăzute la alin. (5) este sancţionată cu decăderea titularului din dreptul la marcă.
(7)OSIM informează titularul mărcii cu privire la expirarea înregistrării, cu cel puţin 6 luni înainte de data acestei
expirări, fără ca lipsa unei astfel de informări să atragă răspunderea oficiului.

Art. 34
(1)Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii va conţine:
a)solicitarea expresă a reînnoirii înregistrării mărcii;
b)datele de identificare a titularului şi, dacă este cazul, numele şi domiciliul, respectiv sediul mandatarului;
c)numărul de înregistrare a mărcii în Registrul mărcilor;
d)data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a mărcii.

11
(2)Când titularul solicită reînnoirea numai pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în Registrul mărcilor,
acesta va indica şi numele acelor produse sau servicii pentru care se solicită reînnoirea înregistrării mărcii.

Art. 35
(1)Dacă OSIM constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea înregistrării mărcii,
notifică aceasta titularului, care poate prezenta un răspuns în termen de 30 de zile de la primirea notificării. În lipsa
unui răspuns în termen, cererea de reînnoire a înregistrării mărcii se respinge.
(2)Solicitantul cererii de reînnoire poate contesta decizia de respingere a reînnoirii înregistrării, în termenul şi cu
procedura prevăzute la art. 97.

Art. 36
(1)Reînnoirea înregistrării mărcii se înscrie în Registrul mărcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială, în termen de maximum 3 luni de la depunerea la OSIM a cererii de reînnoire.
(2)OSIM eliberează titularului un certificat de reînnoire a înregistrării mărcii.

Art. 37
(1)Pe durata protecţiei mărcii, titularul poate solicita la OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege, introducerea de
modificări neesenţiale ale unor elemente ale mărcii, sub condiţia ca acestea să nu afecteze în mod substanţial marca
sau caracterul distinctiv al mărcii. Lista de produse şi servicii nu poate fi extinsă.
(2)OSIM va înscrie în Registrul mărcilor modificările introduse, conform alin. (1), şi va publica marca, astfel cum a
fost modificată.

Art. 38
În tot cursul perioadei de protecţie a mărcii, titularul acesteia poate solicita OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege,
înscrierea modificărilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul mărcilor.
Modificările înscrise în Registrul mărcilor se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

CAPITOLUL VI:Drepturi conferite de marcă

Art. 39
(1)Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
(2)Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de
prioritate a mărcii înregistrate, titularul acesteia poate cere instanţei judecătoreşti competente, printr-o acţiune
în contrafacere, să interzică terţilor să utilizeze, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său:
a)un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;
b)un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau
serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului,
incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;
c)un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii identice, similare sau diferite de cele
pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă prin utilizarea
semnului fără motiv justificat se obţin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce
atingere acestora;
d)un semn identic sau asemănător cu marca care este utilizat în alt scop decât acela de a distinge produsele sau
serviciile, atunci când utilizarea acestui semn, fără motive întemeiate, atrage obţinerea de foloase necuvenite din
caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori aduce atingere acestora.
(3)În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte:
a)aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestor produse;

12
b)oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea
serviciilor sub acest semn;
c)importul sau exportul de produse sub acest semn;
d)utilizarea semnului pe documente comerciale sau pentru publicitate;
e)utilizarea semnului ca denumire comercială ori ca parte a unei denumiri comerciale;
f)utilizarea semnului în publicitatea comparativă într-un mod care contravine Legii nr. 158/2008 privind publicitatea
înşelătoare şi publicitatea comparativă, republicată.
(4)În cazul în care există riscul ca ambalajul, etichetele, elementele sau dispozitivele de securitate ori de
autenticitate sau orice alte suporturi pe care se aplică marca să poată fi utilizate pentru produse sau servicii
într-o manieră care ar constitui o încălcare a drepturilor titularului unei mărci conform alin. (2) şi (3), titularul
mărcii respective are dreptul de a interzice, atunci când acestea sunt efectuate în activitatea comercială,
următoarele acte:
a)aplicarea unui semn identic sau similar cu marca pe ambalaje, etichete, elemente sau dispozitive de securitate ori de
autenticitate sau pe orice alte suporturi pe care se poate aplica marca;
b)oferirea, introducerea pe piaţă sau deţinerea în aceste scopuri, precum şi importul sau exportul ambalajelor,
etichetelor, elementelor sau dispozitivelor de securitate sau de autenticitate sau a oricăror alte suporturi pe care se
poate aplica marca.
(5)Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a
mărcii înregistrate, titularul unei mărci înregistrate este îndreptăţit totodată să împiedice terţii să introducă în cursul
activităţii comerciale produse pe teritoriul României, fără a le pune în liberă circulaţie în România, în cazul în care
aceste produse, inclusiv ambalajele acestora, provin din ţări terţe şi poartă, fără a fi autorizate, o marcă identică cu
marca înregistrată în România pentru respectivele produse sau care nu poate fi diferenţiată, în aspectele sale esenţiale,
de marca înregistrată.
(6)Dreptul titularului mărcii prevăzut la alin. (5) se stinge dacă, în cursul procedurilor de constatare a contrafacerii
mărcii înregistrate, iniţiate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile
vamale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.383/2003 al Consiliului, declarantul sau deţinătorul produselor
prezintă dovezi potrivit cărora titularul mărcii înregistrate nu este îndreptăţit să interzică introducerea produselor pe
piaţă în ţara de destinaţie finală.

Art. 40
(1)Într-o acţiune în contrafacere întemeiată pe prevederile art. 39, la cererea pârâtului, titularul unei mărci anterioare
prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data introducerii acţiunii, marca a fost utilizată în mod efectiv
pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată şi care sunt invocate, sau dovada că există motive
justificate pentru neutilizarea mărcii, cu condiţia ca procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost încheiată de
cel puţin 5 ani la data introducerii acţiunii. În caz contrar, acţiunea se respinge.
(2)În cazul în care marca anterioară a fost utilizată doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost
înregistrată, aceasta se va considera înregistrată doar pentru acea parte de produse sau servicii.
(3)În cadrul acţiunilor în contrafacere întemeiate pe dispoziţiile art. 39, titularul unei mărci nu este îndreptăţit să
interzică utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, dacă această marcă ulterioară nu ar putea fi anulată în conformitate
cu dispoziţiile art. 56 alin. (3), art. 58 şi art. 59.
(4)În cadrul acţiunilor în contrafacere întemeiate pe dispoziţiile art. 39, titularul unei mărci nu este îndreptăţit să
interzică utilizarea unei mărci a Uniunii Europene înregistrate ulterior în cazul în care această marcă ulterioară nu ar
putea fi anulată potrivit prevederilor art. 60 alin. (1), (3) sau (4), ale art. 61 alin. (1) sau (2) ori ale art. 64 alin. (2) din
Regulamentul privind marca Uniunii Europene.
(5)În cazul în care titularul unei mărci nu este îndreptăţit să interzică, potrivit prevederilor alin. (3) sau (4), utilizarea
unei mărci înregistrate ulterior, titularul mărcii ulterioare nu este îndreptăţit să interzică utilizarea mărcii anterioare,
chiar dacă acest drept anterior nu mai poate fi invocat împotriva mărcii ulterioare.

Art. 41
13
În cazul în care reproducerea unei mărci într-un dicţionar, într-o enciclopedie sau lucrare de referinţă similară pe
suport hârtie sau electronic creează impresia că aceasta constituie denumirea generică a produselor sau a serviciilor
pentru care este înregistrată marca, la cererea titularului mărcii, editorul se asigură de îndată că reproducerea mărcii
este însoţită de indicaţia că este o marcă înregistrată, iar în cazul lucrărilor pe suport hârtie, cel târziu în ediţia
următoare a lucrării.

Art. 42
(1)În cazul în care o marcă este înregistrată pe numele mandatarului sau al reprezentantului titularului acelei
mărci, fără consimţământul titularului, acesta din urmă este îndreptăţit să facă cel puţin unul dintre
următoarele demersuri:
a)să se opună utilizării mărcii sale de către mandatarul sau reprezentantul său;
b)să solicite cesiunea mărcii în favoarea sa.

(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care mandatarul sau reprezentantul îşi justifică demersul.
(3)Cererea de cesiune în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) se depune potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) lit. d) în locul
unei cereri de anulare.

Art. 43
(1)Titularul mărcii poate cere ca terţilor să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 39 numai după publicarea
înregistrării mărcii conform art. 32 alin. (4).
(2)Pentru actele prevăzute la alin. (1), săvârşite ulterior publicării cererii de înregistrare a mărcii conform dispoziţiilor
art. 19, titularul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Art. 44
(1)Dreptul asupra mărcii se epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea acesteia pentru produse
care au fost puse în comerţ în Uniunea Europeană şi în Spaţiul Economic European sub această marcă de titularul
însuşi sau cu consimţământul său.
(2)Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă există motive temeinice care justifică opoziţia titularului la
comercializarea ulterioară a produselor, în special atunci când starea produselor este modificată sau alterată după
punerea lor în comerţ.

Art. 45
(1)Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ utilizarea în activitatea sa comercială:
a)numele sau adresa terţului, în cazul în care terţul este o persoană fizică;
b)semne sau indicaţii care nu sunt distinctive sau care privesc felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea
geografică sau data fabricaţiei produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale produselor sau serviciilor;
c)marca, dacă acest lucru este necesar pentru a identifica sau a face o trimitere la produse sau servicii ca fiind ale
titularului respectivei mărci, mai ales atunci când utilizarea mărcii în cauză se impune pentru indicarea destinaţiei unui
produs sau a unui serviciu, în special pentru accesorii sau piese de schimb.

(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca utilizarea de către un terţ a elementelor prevăzute la lit. a) - c) ale
acestuia să fie în conformitate cu practicile loiale în materie industrială sau comercială.

CAPITOLUL VII:Transmiterea drepturilor asupra mărcii

Art. 46
(1)Drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licenţă, fuziune, pe cale succesorală, în baza unei hotărâri
judecătoreşti sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege pentru transferul dreptului de proprietate.

14
(2)Este, de asemenea, considerată transmitere de drepturi şi executarea silită a debitorului, titular al mărcii, efectuată
în condiţiile legii.
(3)Înscrierea transmiterii de drepturi asupra mărcilor aflate în litigiu se suspendă până la data rămânerii definitive a
hotărârilor judecătoreşti cu privire la acestea.

Art. 47
(1)Drepturile cu privire la marcă pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ în care
aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie făcută în scris şi semnată de părţile contractante, sub sancţiunea nulităţii, cu
excepţia cazului în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească sau în urma executării unor obligaţii contractuale.
(2)Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care
marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar parţială, nu poate limita teritorial
folosirea mărcii pentru produsele sau serviciile la care se referă.
(3)În cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere are ca efect şi
transferul drepturilor cu privire la marcă, cu excepţia cazurilor în care există o convenţie contrară sau aceasta rezultă
în mod evident din împrejurări. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular
al dreptului la marcă.
(4)Mărcile identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru produse sau servicii identice
sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate şi numai către o singură persoană, sub sancţiunea
nulităţii actului de transmitere.

Art. 48
(1)Cererea de înscriere a cesiunii conţine informaţii privind identificarea mărcii, a noului titular, a produselor şi/sau
serviciilor la care se referă cesiunea şi va fi însoţită de actul doveditor al schimbării titularului mărcii. În plus, cererea
va cuprinde, dacă este cazul, informaţiile privind datele de identificare a mandatarului noului titular.
(2)OSIM poate refuza înscrierea cesiunii dacă rezultă în mod evident faptul că prin aceasta publicul este indus în
eroare cu privire la natura, calitatea sau originea geografică a produselor sau serviciilor pentru care marca a fost
înregistrată, cu excepţia situaţiei în care cesionarul acceptă să limiteze cesiunea mărcii la produsele sau serviciile
pentru care marca nu este înşelătoare.
(3)La cererea uneia dintre părţi prezentată în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cu plata taxei prevăzute de lege, OSIM
înscrie cesiunea în Registrul mărcilor şi o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea este
opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.
(4)În cazul în care condiţiile pentru înscrierea cesiunii nu sunt îndeplinite, OSIM informează solicitantul cu privire la
deficienţele constatate în termen de 30 de zile de la depunerea cererii conform alin. (1). Dacă deficienţele constatate
nu sunt remediate în termen de două luni de la primirea informării din partea oficiului, cererea de înscriere a cesiunii
se respinge.
(5)În situaţia unei cesiuni parţiale, orice cerere formulată de titularul iniţial aflată în curs de soluţionare este valabilă şi
în ceea ce priveşte marca rezultată în urma cesiunii parţiale. În cazul în care cererea este condiţionată de achitarea
unor taxe şi acestea au fost deja achitate de către titularul iniţial, noul titular nu este obligat să achite taxe suplimentare
pentru respectiva cerere.

Art. 49
(1)Titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul
României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care
marca a fost înregistrată. Licenţele pot fi exclusive sau neexclusive.
(2)Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de marcă împotriva licenţiatului care a încălcat clauzele
contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata utilizării, forma acoperită de înregistrare sub care marca poate fi
utilizată, natura produselor sau a serviciilor pentru care licenţa a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi
utilizată, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenţa.
(3)Pe durata contractului de licenţă de marcă, licenţiatul este obligat:

15
a)să folosească, pentru produsele cărora li se aplică marca, numai marca ce face obiectul contractului de licenţă, având
totuşi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând că el este fabricantul acestora;
b)să pună menţiunea sub licenţă alături de marca aplicată pe produsele ce fac obiectul acesteia, conform contractului.
(4)Licenţele se înscriu în Registrul mărcilor, la cererea titularului mărcii sau a beneficiarului licenţei însoţită de actul
doveditor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, conform
procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi. Licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării
acesteia.

Art. 50
(1)Dacă în contractul de licenţă nu este stipulat altfel, licenţiatul nu poate introduce în justiţie o acţiune în contrafacere
fără consimţământul titularului mărcii.
(2)Titularul unei licenţe exclusive poate introduce o acţiune în contrafacere, dacă, după ce a notificat titularului mărcii
actele de contrafacere de care a luat cunoştinţă, acesta nu a acţionat în termenul solicitat de licenţiat.
(3)Când o acţiune în contrafacere a fost pornită de către titular, oricare dintre licenţiaţi poate să intervină în proces,
solicitând repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea mărcii.
(4)Lipsa înscrierii unei licenţe la OSIM nu afectează:
a)valabilitatea înregistrării mărcii care face obiect al licenţei ori cu privire la protecţia licenţei mărcii;
b)intervenţia într-o acţiune în contrafacere angajată de titular ori obţinerea, în cadrul acestei proceduri, de daune-
interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al licenţei.
(5)Înscrierea licenţei nu este o condiţie pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenţei să poată fi considerată
echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menţinerea validităţii
ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă.
(6)Dispoziţiile alin. (1) - (3) sunt aplicabile şi persoanelor autorizate să utilizeze o marcă colectivă.
(7)În cazul în care persoanele autorizate să utilizeze o marcă colectivă au suferit prejudicii în urma utilizării
neautorizate a acesteia, titularul mărcii colective este îndreptăţit să ceară, în numele lor, repararea prejudiciului.

Art. 51
(1)O marcă poate, independent de întreprindere, să facă obiectul unui drept real ori să facă obiectul unor măsuri de
executare silită.
(2)Înscrierea în Registrul mărcilor a drepturilor reale şi a măsurilor de executare silită se face la cererea persoanei
interesate însoţită de documente justificative, cu plata taxei legale prevăzute pentru înscrierea transmiterilor de
drepturi, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3)În situaţia în care titularul mărcii intră în procedura insolvenţei, la cererea oricărei persoane interesate însoţită de
documente justificative, OSIM face menţiune despre aceasta în Registrul mărcilor.

Art. 52
Dispoziţiile art. 46-51 se aplică în mod corespunzător şi cererilor de înregistrare a mărcilor.

Art. 53
Înscrierile în Registrul mărcilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 46-52 pot fi modificate sau radiate, cu
plata taxelor legale, la cererea persoanei interesate, însoţită de documentele justificative corespunzătoare.

CAPITOLUL VIII:Stingerea drepturilor asupra mărcilor

Art. 54
(1)Titularul poate să renunţe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care
marca a fost înregistrată.

16
(2)Renunţarea la marcă se declară în scris la OSIM de către titularul mărcii sau de către persoana împuternicită de
acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting, cu privire la produsele şi serviciile la care marca se referă, la data
înscrierii renunţării în Registrul mărcilor.
(3)Dacă o licenţă a fost înregistrată, renunţarea la marcă este înscrisă numai dacă titularul mărcii probează că a
notificat licenţiatului despre intenţia de a renunţa la marcă.
(4)În situaţia în care sunt înscrise în Registrul mărcilor garanţii reale sau măsuri de executare silită, renunţarea la
marcă nu poate fi înscrisă decât cu acordul beneficiarului garanţiei sau după radierea înscrierii măsurilor de executare
silită.

Art. 55
(1)Orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii decăderea titularului
din drepturile conferite de marcă dacă:
a)într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data încheierii procedurii de înregistrare, marca nu a făcut
obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost
înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată;
b)după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, desemnarea uzuală în comerţ a
produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistrată;
c)după data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit
susceptibilă a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a
produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistrată;
d)marca a fost înregistrată pe numele unei persoane neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit. h) şi i).

(2)Este asimilată folosirii efective a mărcii:

a)utilizarea mărcii sub o formă care diferă de cea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează caracterul
distinctiv al acesteia, indiferent dacă marca în forma utilizată este sau nu înregistrată în numele titularului;
b)imposibilitatea folosirii mărcii din circumstanţe independente de voinţa titularului, cum ar fi restricţiile la import sau
ca urmare a altor dispoziţii ale autorităţilor publice vizând produsele sau serviciile pentru care marca a fost
înregistrată;
c)aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului;
d)folosirea mărcii de către un terţ având consimţământul titularului sau de către orice persoană abilitată să utilizeze o
marcă colectivă sau o marcă de certificare, fiind considerată ca folosire a mărcii de către însuşi titularul acesteia.
(3)Titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale dacă, în perioada de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) lit.
a) şi până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost folosită efectiv. Totuşi, dacă începerea sau reluarea folosirii
mărcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în justiţie a cererii de decădere, folosirea mărcii nu este luată în
considerare dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a luat la
cunoştinţă de faptul că ar putea fi introdusă o cerere de decădere.
(4)Dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
(5)Decăderea produce efecte de la data introducerii cererii de decădere. La cererea uneia dintre părţi, poate fi stabilită
o dată anterioară de la care a intervenit unul din motivele de decădere.
(6)Marca se radiază din Registrul mărcilor şi menţiunea radierii se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială.

Art. 56
(1)Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută în perioada de protecţie a mărcii de către orice persoană
interesată, pentru oricare dintre următoarele motive:
a)înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1);
b)înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) sau (3);
c)înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă.

17
(2)O cerere de anulare a înregistrării unei mărci poate fi depusă pe baza unuia sau mai multor drepturi anterioare, cu
condiţia ca toate acestea să aparţină aceluiaşi titular.
(3)Cererea de anulare întemeiată pe o marcă anterioară nu este admisă dacă nu ar fi fost admisă la data
depunerii cererii de marcă ulterioară sau la data de prioritate a mărcii ulterioare, pe baza unuia dintre
următoarele motive:
a)marca anterioară, care poate fi anulată pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) - d), nu a
dobândit un caracter distinctiv potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol;
b)cererea de anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b), iar marca anterioară nu a dobândit încă un
caracter suficient de distinctiv pentru a susţine existenţa unui risc de confuzie în sensul acestor dispoziţii;
c)cererea de anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. a), iar marca anterioară nu a dobândit încă un
renume în sensul acestor dispoziţii.
(4)Anularea înregistrării mărcii va avea efect retroactiv, începând cu data depozitului reglementar al mărcii.

Art. 57
Anularea înregistrării mărcii potrivit prevederilor art. 56, 66 sau 73, precum şi decăderea din drepturi a titularului
mărcii potrivit prevederilor art. 55, 65 sau 74 pot fi solicitate:
a)pe cale judiciară, la Tribunalul Bucureşti; sau
b)pe cale administrativă, la OSIM.*)
____
*)
Dispoziţiile art. 471 lit. b), devenit art. 57 lit. b) în forma republicată, intră în vigoare la data de 14 ianuarie 2023,
potrivit prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998
privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august
2020.

Art. 58
(1)Titularul unei mărci anterioare dintre cele prevăzute la art. 6 alin. (2) sau al unui semn ori drept anterior dintre cele
prevăzute la alin. (3) lit. a), c) sau e) al aceluiaşi articol, care a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani utilizarea în
România sau în Uniunea Europeană, după caz, a unei mărci ulterioare, având cunoştinţă despre această utilizare, nu
poate să ceară anularea şi nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pentru produsele şi serviciile pentru care această
marcă ulterioară a fost utilizată, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu rea-credinţă.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), titularul mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune utilizării mărcii anterioare sau
semnului anterior, chiar dacă acestea nu mai pot fi invocate împotriva mărcii ulterioare.

Art. 59
(1)În cadrul procedurii de anulare a înregistrării unei mărci în care este invocată existenţa unei mărci înregistrate cu o
dată de depunere sau cu o dată de prioritate anterioară, la cererea titularului mărcii ulterioare, titularul mărcii
anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data depunerii cererii de anulare, marca anterioară a
fost utilizată în mod efectiv, în condiţiile prevăzute la art. 55, pentru produsele sau serviciile pentru care marca este
înregistrată şi care sunt invocate în cererea de anulare sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, cu condiţia ca
procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost încheiată cu cel puţin 5 ani anterior datei depunerii cererii de
anulare.
(2)În cazul în care, la data depunerii sau la data de prioritate a mărcii ulterioare, perioada de 5 ani în care marca
anterioară ar fi trebuit să fie utilizată efectiv, astfel cum se prevede la art. 55, a expirat, titularul mărcii anterioare
prezintă, pe lângă dovada prevăzută la alin. (1), dovada că marca anterioară a fost utilizată în mod efectiv în perioada
de 5 ani care precedă data de depunere sau data de prioritate a mărcii ulterioare ori că au existat motive întemeiate
pentru neutilizare.
(3)În absenţa dovezilor prevăzute la alin. (1) şi (2), o cerere de anulare întemeiată pe existenţa unei mărci anterioare se
respinge.

18
(4)În cazul în care marca anterioară a fost utilizată, în condiţiile prevăzute la art. 55, doar pentru o parte dintre
produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta se consideră înregistrată, în sensul examinării cererii de
anulare, doar pentru acea parte de produse sau servicii.
(5)Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică şi în situaţia în care marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene, caz în
care utilizarea efectivă a acesteia se stabileşte în conformitate cu art. 18 din Regulamentul privind marca Uniunii
Europene.

Art. 60
(1)Dacă un motiv de decădere sau de nulitate există numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care
marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii.
(2)În cazul în care pentru o marcă a Uniunii Europene este invocată senioritatea unei mărci naţionale sau a unei mărci
înregistrate potrivit prevederilor unor acorduri internaţionale, anularea mărcii sau decăderea din drepturi a titularului
acestei mărci care stă la baza invocării seniorităţii poate fi pronunţată şi după momentul la care marca a făcut obiectul
renunţării sau a expirat, cu condiţia ca anularea mărcii care stă la baza invocării seniorităţii sau decăderea din drepturi
a titularului acesteia să fi putut fi pronunţată la momentul renunţării sau expirării. În acest caz, senioritatea încetează
să producă efecte.

Art. 61
(1)Anularea înregistrării unei mărci sau decăderea titularului din drepturi, solicitate pe cale administrativă la
OSIM, se soluţionează de către o comisie de specialitate din cadrul OSIM ai cărei membri au ca atribuţii doar
soluţionarea cererilor de anulare şi decădere, fără a fi implicaţi în nicio altă procedură desfăşurată la nivelul
OSIM în privinţa mărcilor şi fără a interfera cu activitatea Comisiei de contestaţii din cadrul OSIM, formată
din trei membri cu experienţă în domeniul juridic, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a
prezentei legi. **)
_____
**)
Dispoziţiile art. 491, devenit art. 61 în forma republicată, intră în vigoare la data de 14 ianuarie 2023, potrivit
prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august 2020.

(2)Hotărârile motivate ale comisiei prevăzute la alin. (1) se comunică părţilor în termen de 3 luni de la pronunţare şi
pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Bucureşti.
(3)Hotărârea Tribunalului Bucureşti de soluţionare a contestaţiei prevăzute la alin. (2) este supusă numai apelului la
Curtea de Apel Bucureşti.

CAPITOLUL IX:Mărci colective

Art. 62
(1)Asociaţiile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii sau comercianţi care, în conformitate cu legislaţia care li
se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi şi obligaţii, de a încheia contracte sau de a întocmi
alte acte juridice şi de a sta în justiţie, precum şi persoanele juridice de drept public pot solicita la OSIM înregistrarea
de mărci colective.
(2)Solicitantul înregistrării unei mărci colective va depune, odată cu cererea de înregistrare sau cel târziu în termen de
30 de zile de la data notificării de către OSIM, un regulament de utilizare a mărcii colective. Cererea va fi supusă
cerinţelor prevăzute la art. 9 şi 10.
(3)În regulamentul de folosire a mărcii colective solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va indica persoanele
autorizate să folosească marca colectivă, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei,
condiţiile de folosire a mărcii, motivele pentru care această utilizare poate fi interzisă unui membru al asociaţiei,
precum şi sancţiunile care pot fi aplicate de asociaţie.

19
(4)Regulamentul de folosire a mărcii colective poate să prevadă că marca colectivă nu poate fi transmisă de către
titular decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei.

Art. 63
(1)În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, cu
excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea în
comerţ a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, o marcă colectivă este respinsă la înregistrare,
dacă:
a)solicitantul nu are calitatea prevăzută la art. 62 alin. (1);
b)nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 3 lit. e), art. 62 alin. (2) sau (3);
c)regulamentul de utilizare a mărcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.

(2)Cererea de înregistrare a mărcii colective se respinge şi în cazul în care există riscul ca publicul să fie indus în
eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi, mai ales, dacă există probabilitatea ca aceasta să nu fie
considerată o marcă colectivă.
(3)Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin. (1) şi (2), ca urmare a
modificării regulamentului de utilizare a mărcii colective.
(4)În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii colective, orice persoană fizică sau
juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii, producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau
consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz
prevăzute la art. 5 alin. (1) şi pentru motivele de respingere prevăzute la alin. (1) şi (2).
(5)Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (4) nu dobândesc calitatea de parte în procedura de
examinare a cererii de înregistrare a mărcii.
(6)După publicarea mărcii colective şi a regulamentului de utilizare a acestei mărci, titularul unei mărci anterioare sau
al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al
acestuia, la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi orice
altă persoană interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1), opoziţie la înregistrarea mărcii
colective.
(7)Marca colectivă constituită din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei
geografice a produselor sau a serviciilor nu îndreptăţeşte titularul să interzică unui terţ utilizarea în cursul schimbului
comercial a acestor semne sau indicaţii, atât timp cât sunt folosite de către terţ conform practicilor loiale în domeniul
industrial sau comercial. O astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ care este îndreptăţit să utilizeze o denumire
geografică.

Art. 64
(1)Titularul mărcii colective trebuie să comunice la OSIM orice modificare a regulamentului de folosire a mărcii.
(2)Modificarea regulamentului de folosire a mărcii produce efecte numai de la data înscrierii modificării în Registrul
mărcilor. Modificarea nu este prevăzută în registru, dacă regulamentul de utilizare a mărcii modificat nu corespunde
cerinţelor prevăzute la art. 62 alin. (2) şi (3) şi art. 63 alin. (1) şi (2).

Art. 65
(1)Pe lângă motivele de decădere prevăzute la art. 55 alin. (1), orice persoană interesată poate cere, oricând în
perioada de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă, când:
a)titularul a utilizat marca în alte condiţii decât cele prevăzute în regulamentul de utilizare sau, după caz, în
modificările acestuia înscrise în registru ori nu a luat măsuri adecvate pentru a preveni o astfel de utilizare;
b)modul în care marca a fost utilizată de către persoanele abilitate a avut drept consecinţă posibilitatea ca marca să
inducă publicul în eroare în sensul art. 63 alin. (2);

20
c)modificarea regulamentului de utilizare a mărcii a fost prevăzută în registru prin încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin.
(2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare,
condiţiile stabilite de articolul respectiv.

(2)Dispoziţiile art. 55 alin. (2) - (6) se aplică în mod corespunzător.

Art. 66
(1)Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării unei mărci colective, dacă există unul dintre motivele
prevăzute la art. 56 alin. (1), cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care pot
servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, sau dacă marca a fost
înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 63 alin. (1) şi (2).
(2)Dispoziţiile art. 63 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3)Cerinţele prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) sunt îndeplinite atunci când o marcă colectivă este utilizată în mod
efectiv de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă.

Art. 67
Mărcile colective sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

CAPITOLUL X:Mărci de certificare

Art. 68
(1)Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv instituţiile, autorităţile şi organismele de drept public, poate solicita la
OSIM înregistrarea unei mărci de certificare, cu condiţia ca persoanele respective să nu desfăşoare o activitate
economică ce implică furnizarea de produse sau servicii de tipul celor certificate.
(2)Înregistrarea unei mărci de certificare nu poate fi obţinută în cazul în care solicitantul nu are competenţa de a
certifica produsele sau serviciile pentru care urmează să fie înregistrată marca.

Art. 69
(1)Solicitantul înregistrării unei mărci de certificare va depune, odată cu cererea de înregistrare, prezentată
conform art. 9, ori cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data notificării de către OSIM:
a)regulamentul de folosire a mărcii de certificare;
b)autorizaţia sau documentul din care să rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare ori, dacă este cazul,
dovada înregistrării mărcii de certificare în ţara de origine.

(2)Regulamentul va indica persoanele autorizate să utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie să fie
certificate prin marcă, modul în care autoritatea competentă de certificare trebuie să verifice aceste caracteristici şi să
supravegheze folosirea mărcii, taxele care trebuie plătite pentru folosirea mărcii, procedurile de reglementare a
diferendelor.
(3)Orice persoană fizică sau juridică, furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi autorizată să folosească
marca de certificare sub condiţia respectării prevederilor regulamentului de folosire a mărcii de certificare.
(4)Titularul mărcii de certificare va autoriza persoanele îndreptăţite să folosească marca pentru produsele sau
serviciile care prezintă caracteristicile comune, garantate prin regulamentul de folosire a mărcii.
(5)Dispoziţiile art. 19 se aplică în mod corespunzător.

Art. 70
(1)În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, cu excepţia
prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a

21
provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, o marcă de certificare este respinsă la înregistrare şi pentru
nerespectarea dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi ale art. 68 şi 69.
(2)Marca de certificare constituită din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei
geografice a produselor sau a serviciilor nu îndreptăţeşte titularul să interzică unui terţ utilizarea în cursul schimbului
comercial a acestor semne sau indicaţii, atât timp cât sunt utilizate de către terţ conform practicilor loiale în domeniul
industrial sau comercial. O astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ care este îndreptăţit să utilizeze o denumire
geografică.

Art. 71
(1)În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii de certificare, orice persoană fizică sau
juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii, producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau
consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru neîndeplinirea condiţiilor
prevăzute la art. 3 lit. f), art. 5 alin. (1) şi art. 68.
(2)Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (1) nu dobândesc calitatea de parte în procedura de
examinare a cererii de înregistrare a mărcii.

Art. 72
(1)După publicarea admiterii cererii de înregistrare a mărcii şi a regulamentului de utilizare a acesteia, titularul unei
mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea ori la
numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau un model protejat ori la un drept de
autor, precum şi orice persoană interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1), opoziţie la
înregistrarea mărcii de certificare.
(2)Dacă utilizatorii unei mărci de certificare nu respectă regulamentul, titularul poate să retragă autorizaţia de a utiliza
marca sau să aplice alte sancţiuni prevăzute în regulament.

Art. 73
(1)Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării mărcii de certificare, oricând în perioada de
protecţie a acesteia, dacă:
a)există unul dintre motivele prevăzute la art. 56 alin. (1), cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind
semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a
serviciilor;
b)înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f);
c)marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 68 şi art. 69 alin. (1) - (3).

(2)Cerinţele prevăzute la art. 55 sunt îndeplinite atunci când o marcă de certificare este utilizată în mod efectiv de
către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă.

Art. 74
(1)Orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii de certificare
decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă:
a)într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data încheierii procedurii de înregistrare, marca nu a făcut
obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost
înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată;
b)după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, desemnarea uzuală în comerţ a
produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistrată;
c)după data înregistrării şi ca urmare a utilizării mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a
devenit susceptibilă a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a
produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistrată.

22
(2)Dispoziţiile art. 55 alin. (2) - (6) se aplică în mod corespunzător.

Art. 75
(1)Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de către titularul mărcii.
(2)Transmiterea dreptului asupra mărcii de certificare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

Art. 76
Când o marcă de certificare a încetat să mai fie protejată, ea nu poate fi nici depusă, nici utilizată înainte de expirarea
unui termen de 10 ani de la data încetării protecţiei.

Art. 77
(1)Mărcile de certificare sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
(2)Taxele prevăzute de lege pentru mărcile colective se aplică şi mărcilor de certificare.

CAPITOLUL XI:Înregistrarea internaţională a mărcilor

Art. 78
Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi înregistrărilor internaţionale ale mărcilor, efectuate conform Aranjamentului de
la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin
aceste convenţii nu se prevede altfel.

Art. 79
Cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă înscrisă în Registrul mărcilor, conform Aranjamentului de la
Madrid, precum şi cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă depusă sau scrisă în Registrul mărcilor,
conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi examinată de OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege.

CAPITOLUL XII:Marca Uniunii Europene

Art. 80
(1)O cerere de marcă a Uniunii Europene sau o marcă a Uniunii Europene poate fi transformată într-o cerere de marcă
naţională în condiţiile art. 139-141 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, cu plata taxelor pentru
procedura de examinare a unei cereri naţionale prevăzute de lege.
(2)OSIM notifică solicitantului necesitatea achitării taxelor de depunere şi publicare şi a desemnării unui mandatar, în
situaţiile în care aceasta este obligatorie, acordând un termen de două luni care curge de la data notificării.
(3)Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) atrage respingerea cererii.

Art. 81
Dispoziţiile art. 103-105 şi ale art. 107 sunt aplicabile şi încălcărilor aduse drepturilor titularului unei mărci a Uniunii
Europene.

Art. 82
(1)Litigiile având ca obiect mărci ale Uniunii Europene, pentru care Regulamentul privind marca Uniunii Europene
atribuie competenţa tribunalelor de mărci ale Uniunii Europene, sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti, care
judecă în primă instanţă.
(2)În vederea executării în România a hotărârilor emise de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală,
executorii conform art. 110 alin. (1) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, verificarea autenticităţii este
de competenţa Tribunalului Bucureşti.

23
 CAPITOLUL XIII:Indicaţii geografice

Art. 83
(1)Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la OSIM, potrivit
prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele care
produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
(2)Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilită de prezenta lege, indicaţiile geografice care au dobândit sau vor
dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România.
(3)Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în România, pe baza convenţiilor prevăzute la alin.
(2), va fi înscrisă la OSIM în Registrul indicaţiilor geografice şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială.

Art. 84
(1)Au calitatea de a solicita OSIM înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de producători care desfăşoară o
activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere.
(2)Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerută la OSIM, direct sau prin mandatar, şi este supusă taxei
prevăzute de lege.
(3)Cererea de înregistrare a unei indicaţii geografice conţine elementele prevăzute în regulamentul *) de aplicare
a prezentei legi.
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).
(4)În termen de 3 luni de la depunere, OSIM examinează cererea şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 86 şi 87.

Art. 85
(1)Cererea de înregistrare a indicaţiei geografice se publică în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(2)În termen de două luni de la publicarea cererii, orice persoană interesată poate face opoziţie la înregistrarea
indicaţiei geografice.
(3)Opoziţia la înregistrarea unei indicaţii geografice se soluţionează conform prevederilor referitoare la marcă.

Art. 86
OSIM înregistrează indicaţiile geografice şi acordă solicitantului dreptul de utilizare a acestora după ce autoritatea
publică centrală de specialitate sau, după caz, autoritatea competentă din ţara de origine a solicitantului certifică:
a)indicaţia geografică a produsului, care urmează a fi înregistrată;
b)produsele care pot fi comercializate sub această indicaţie;
c)aria geografică de producţie;
d)caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi comercializate
sub această indicaţie.

Art. 87
Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care:
a)nu sunt conforme dispoziţiilor art. 3 lit. g);
b)sunt denumiri generice ale produselor;
c)sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calităţii produselor;
d)sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.

Art. 88

24
(1)Dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, OSIM decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul
indicaţiilor geografice şi acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
(2)Dreptul de folosire a indicaţiei geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine membrilor asociaţiei
înscrişi în lista comunicată la OSIM.

Art. 89
(1)În termen de două luni de la data deciziei de înregistrare a indicaţiei geografice, aceasta este înscrisă în Registrul
indicaţiilor geografice.
(2)Înscrierea unei indicaţii geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi eliberarea către solicitant a certificatului
de înregistrare a indicaţiei geografice şi de acordare a dreptului de utilizare a acesteia sunt supuse taxelor prevăzute de
lege.

Art. 90
Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători nu constituie obstacol la înregistrarea
aceleiaşi indicaţii de către orice altă asociaţie având calitatea cerută la art. 84.

Art. 91
(1)Durata de protecţie a indicaţiilor geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM şi este nelimitată.
(2)Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de
reînnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care acest drept a fost dobândit.
(3)Cererea de reînnoire este supusă taxei prevăzute de lege.

Art. 92
Persoanele autorizate să folosească o indicaţie geografică pentru anumite produse au dreptul să o folosească în
circuitul comercial, aplicată numai pe aceste produse, în documente însoţitoare, reclame, prospecte, şi pot să aplice
menţiunea indicaţie geografică înregistrată.

Art. 93
(1)Este interzisă folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, chiar dacă se indică
originea reală a produselor ori dacă se adaugă menţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele asemenea.
(2)Persoanele autorizate de OSIM să utilizeze o indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot să
interzică folosirea acestei indicaţii de către orice altă persoană pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt
originare din locul sugerat de indicaţia geografică respectivă, chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului
este menţionată expres ori în cazurile în care indicaţia geografică este utilizată în traducere sau este însoţită de
expresii, cum sunt: de genul, de tipul şi altele asemenea.

Art. 94
Autoritatea publică centrală de specialitate poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la
controlul produselor puse în circulaţie sub indicaţia geografică înregistrată.

Art. 95
Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate să facă obiectul niciunei transmiteri.

Art. 96
(1)Pe întreaga durată de protecţie a indicaţiei geografice oricare persoană interesată poate cere Tribunalului Bucureşti
anularea înregistrării acesteia, dacă înregistrarea indicaţiei geografice s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 86 şi
87.

25
(2)Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se referă
indicaţia geografică, autoritatea publică centrală de specialitate sau oricare altă persoană interesată poate solicita
Tribunalului Bucureşti decăderea din drepturi a persoanelor autorizate de OSIM să folosească indicaţia geografică
înregistrată.
(3)Sentinţa Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă se comunică OSIM de către persoana interesată. OSIM radiază
indicaţia geografică din Registrul indicaţiilor geografice şi publică radierea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială, în termen de două luni de la comunicare.

CAPITOLUL XIV:Apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice

Art. 97
(1)Deciziile OSIM privind cererile de înregistrare a mărcilor, precum şi cererile de înregistrare privind indicaţiile
geografice pot fi contestate la acest oficiu de partea interesată, în termen de 30 de zile de la comunicare, cu plata taxei
legale.
(2)Deciziile OSIM privind înscrierea transmiterilor de drepturi în Registrul mărcilor pot fi contestate la acest oficiu de
persoanele interesate, în termen de 30 de zile de la comunicare sau, după caz, de la publicarea acestora.
(3)Contestaţiile formulate conform prevederilor alin. (1) şi (2) se soluţionează de o comisie de contestaţii din cadrul
Direcţiei juridice a OSIM, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Art. 98
Dacă înregistrarea unei mărci, reînnoirea înregistrării sau înscrierea unei modificări în Registrul mărcilor a fost
efectuată în mod evident din eroare materială, OSIM poate, în termen de maximum două luni, cu începere de la data
înregistrării sau de la data înscrierii, după caz, să revoce motivat înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificării
efectuate; revocarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Art. 99
(1)Hotărârea comisiei de contestaţii, motivată, se comunică părţilor în termen de 3 luni de la pronunţare şi poate fi
atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea Tribunalului
Bucureşti este supusă numai apelului la Curtea de Apel Bucureşti.
(2)Hotărârile pronunţate în cazurile prevăzute la art. 39, art. 57 lit. a) şi art. 96 pot fi atacate cu apel.

Art. 100
Pentru procedurile derulate de OSIM potrivit prevederilor prezentei legi, părţile sau reprezentaţii acestora desemnează
o adresă oficială pentru toate comunicările cu OSIM.

Art. 101
(1)La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze acesteia actele, documentele şi informaţiile
necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
(2)În toate litigiile privind mărcile citarea titularilor este obligatorie.

Art. 102
(1)Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără
drept, a următoarelor fapte:
a)contrafacerea unei mărci;
b)punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse
identice ori similare;
c)punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauză este
originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine.

26
(2)Prin contrafacerea unei mărci se înţelege realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului de către
terţi, în activitatea comercială, a unui semn:
a)identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;
b)care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor ori a
serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în
percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;
c)identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când
aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de
caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
(3)Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau,
după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub
acest semn.
(4)Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracţiuni dacă au fost săvârşite înainte de data publicării mărcii.
(5)În cazul infracţiunii prevăzute la alin. (1) lit. a), împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 103
(1)Dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci ori unei indicaţii geografice sau orice altă
persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul
de proprietate industrială asupra mărcii ori indicaţiei geografice face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente
şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor
măsuri provizorii.
(2)Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
a)interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile
provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
(4)Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ
pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.

Art. 104
Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 102, persoanele vinovate pot fi obligate la
despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Art. 105
(1)Instanţa va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi că
este deţinătorul dreptului ce a fost încălcat ori a cărui încălcare a fost inevitabilă.
(2)În cazurile în care mijloacele de probă în susţinerea pretenţiilor reclamantului se află sub controlul pârâtului,
instanţa va putea să ordone ca probele să fie produse de către pârât, sub condiţia garantării confidenţialităţii
informaţiilor, potrivit legii.
(3)Instanţa poate dispune ca reclamantul să plătească toate daunele cauzate pârâtului ca urmare a exercitării abuzive a
drepturilor procedurale cu privire la marca sau indicaţia geografică protejată.

Art. 106
Titularul mărcii sau, după caz, autoritatea publică centrală de specialitate implicată poate solicita instanţei obligarea
autorului încălcării dreptului la furnizarea de informaţii imediate privind provenienţa şi circuitele de distribuire a

27
mărfurilor ilegal marcate, precum şi informaţii despre identitatea fabricantului ori comerciantului, cantitatea de marfă
fabricată, livrată, primită sau comandată.

Art. 107
Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectării drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice protejate
aparţin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit legii.

CAPITOLUL XV:Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

Art. 108
OSIM este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, unica autoritate care asigură pe teritoriul
României protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice, potrivit prezentei legi.

Art. 109
În domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice, OSIM are următoarele atribuţii:
a)ia în evidenţă, examinează şi publică cererile de înregistrare a mărcii;
b)examinează mărcile înregistrate sau depuse spre înregistrare la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale,
conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia
acestora pe teritoriul României;
c)ia în evidenţă şi publică cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă protecţie acestora pe teritoriul
României;
d)eliberează certificate de înregistrare a mărcilor;
e)eliberează certificate de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă dreptul de utilizare a acestora;
f)organizează şi ţine Registrul mărcilor şi Registrul indicaţiilor geografice;
g)eliberează certificate de prioritate pentru mărci;
h)efectuează cercetări prealabile înregistrării unei mărci;
i)administrează, conservă şi dezvoltă colecţia naţională de mărci şi de indicaţii geografice şi realizează baza de date
informative în domeniu;
j)întreţine relaţii cu organe guvernamentale similare şi organizaţii regionale de proprietate industrială; reprezintă
România în organizaţii internaţionale de specialitate;
k)dezvoltă relaţii de cooperare cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, precum şi cu alte oficii de
proprietate intelectuală pentru a promova convergenţa practicilor şi a instrumentelor legate de examinarea şi
înregistrarea mărcilor;
l)editează publicaţia oficială privind mărcile şi indicaţiile geografice ale produselor şi asigură schimbul de publicaţii
cu administraţiile naţionale similare străine şi cu organismele şi organizaţiile internaţionale de profil;
m)informează Comisia Europeană cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate în scopul transpunerii Directivei (UE)
2015/2.436 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislaţiilor statelor
membre cu privire la mărci (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 336 din
23 decembrie 2015;
n)îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege.

Art. 110
(1)În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege OSIM solicită şi prelucrează date cu caracter personal.
(2)În sensul prezentei legi, prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează în conformitate cu prevederile
Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date
şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 119 din 4 mai 2016.

28
 CAPITOLUL XVI:Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 111
(1)Cererile de înregistrare a mărcilor pentru care nu s-a luat o decizie până la data intrării în vigoare a prezentei legi
sunt supuse prevederilor acesteia.
(2)Până la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de aplicare a acesteia *).
____
*)
A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

Art. 112
(1)Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I **).
_____
**)
Legea nr. 84/1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.

(2)Pe aceeaşi dată se abrogă:

- Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 114 din 29
decembrie 1967;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 77/1968 privind aplicarea Legii nr. 28/1967, publicată în Buletinul Oficial nr. 8
din 27 ianuarie 1968;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.057/1968 pentru aprobarea Regulamentului privind compunerea, organizarea
şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea litigiilor privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în
Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai 1968;
- Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2.508/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale
privind invenţiile, inovaţiile şi raţionalizările, precum şi mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în
Buletinul Oficial nr. 159 din 31 decembrie 1969;
- orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
*
Prezenta lege transpune Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 de
apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (versiune codificată), publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 299 din 8 noiembrie 2008.
-****-

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9
august 2020, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 84/1998 şi care se aplică, în continuare, ca
dispoziţii proprii actului modificator:

"- Art. II

(1)Cererile de înregistrare a mărcilor şi cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice depuse şi aflate în procedurile
de examinare urmează procedurile prevăzute de legea în vigoare la data depunerii spre înregistrare la OSIM.

(2)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi dispoziţiile pct. 26 ale art. I sunt aplicabile şi mărcilor admise la
înregistrare care nu au fost înscrise în Registrul mărcilor pentru lipsa taxelor. ***)

______

***)
Cu referire la art. 29, devenit art. 32 în forma republicată a Legii nr. 84/1998;

29
- Art. III

(1)Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia
dispoziţiilor art. I. pct. 47 referitoare la art. 471 lit. b)****) şi ale art. I pct. 51 referitoare la art. 491*****) din Legea nr.
84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum aceasta a fost
modificată şi completată prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 14 ianuarie 2023.

_____

****)
Devenit art. 57 lit. b) în forma republicată a Legii nr. 84/1998;

*****)
Devenit art. 61 în forma republicată a Legii nr. 84/1998.

(2)În termen de două luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei legi, Regulamentul de aplicare
a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010, se va modifica în mod
corespunzător.

Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2015/2436 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2015
de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (JOUE), seria L, nr. 336 din 23 decembrie 2015."

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 856 din data de 18 septembrie 2020

30
1. Caracterul strict personal al drepturilor morale de autor înseamnă:
a) că aceste drepturi nu pot fi exercitate decât de către autorul operei;
b) posibilitatea personală a autorului de a le transmite oricărei persoane;
c) exercitarea lor de către terţe persoane.
2. Caracterul inalienabil al drepturilor morale de autor constă în:
a) posibilitatea autorului de a le transmite oricărui terţ;
b) echivalează cu autodistrugerea sa morală;
c) interzicerea oricărei renunţări sau înstrăinări a acestor drepturi.
3. Caracterul insesizabil al drepturilor morale de autor înseamnă:
a) posibilitatea creditorilor autorului de a impune divulgarea operei;
b) dreptul creditorilor autorului de a exploata opera pentru a-şi satisface propia
creanţă;
c) împrejurarea că acestea nu pot fi urmărite de creditorii autorului operei.

4. Printre drepturile morale ale autorului se numară:

a) dreptul de a decide dacă exploatează opera, dreptul la retractare, dreptul la nume;
b) dreptul la respectarea calităţii de autor, dreptul de divulgare, dreptul de suită;
c) dreptul la respectarea integrităţii operei, dreptul la nume, dreptul de retractare.

5. Caracterul imprescriptibil al drepturilor morale de autor:

a) constă în faptul că dreptul la acţiune al autorului unei opere intelectuale pentru
apărarea drepturilor sale morale nu se stinge niciodată;
b) reprezintă împrejurarea conform căreia dreptul la acţiune nu poate fi exercitat decât
după un timp de la încălcarea drepturilor morale de autor;
c) se aplică şi drepturilor patrimoniale de autor.

6. Caracterul perpetuu al drepturilor morale de autor:

a) nu asigură protecţia personalităţii autorului ;
b) se aplică şi drepturilor patrimoniale de autor;
c) constă în existenţa şi exercitarea lor de către succesorii autorului ori de către terţi,
după decesul titularului.

7. Dreptul de divulgare este exercitat în una dintre următoarele situaţii:

a) creaţia este fixată pe suport material;
b) un roman scris este ataşat în biblioteca autorului;
c) o poezie compusă, este recitată de autorul sau în prezenţa a 7 persoane.

8. Ne aflăm într-o situaţie de nerespectare a integrităţii operei în una dintre următoarele

situaţii:
a) o balerina introduce intempestiv paşi noi într-o coregrafie;
b) un actor îşi pune propria amprentă asupra interpretării rolului într-o piesă de teatru;
c) opera este divulgată de către un moştenitor al autorului, în condiţiile în care există
voinţa expresă a acestuia de a nu îi fi divulgată creaţia.

9. Care dintre următoarele drepturi morale se transmit prin moştenire:

 a) dreptul de divulgare, dreptul la nume şi dreptul la respectarea integrităţii operei;
b) dreptul la inviolabilitatea operei, dreptul la respectarea calităţii de autor, dreptul de
divulgare;
c) dreptul la respectarea calităţii de autor, dreptul la retractare, dreptul de divulgare.

10. Care dintre următoarele cazuri reprezintă o încălcare a dreptului la respectarea

integrităţii operei:
a) publicarea unei opere eliminând anumite pagini;
b) o transformare a operei utilizată în scop privat, nefiind pusă la dispoziţia publicului;
c) o transformare care are ca rezultat o caricatură, ce nu creează confuzie cu opera
originală.

11. Care dintre următoarele afirmaţii este adevarată:

a) retractarea unei opere este posibilă fără discuţii de ordin juridic, atunci când i se
opune dreptul de proprietate;
b) dreptul de a retracta opera este acea posibilitate recunoscută autorului de a retrage
opera nedivulgată;
c) autorul poate retracta opera, dacă partea, care are drepturi rezultând dintr-un
contract, este de acord cu acest lucru.

12. Care dintre următoarele cazuri reprezintă o încălcare a dreptului la respectarea

integrităţii operei:
a) ruperea unor pagini dintr-o carte;
b) transformarea melodiei în sonerie pentru telefon şi comercializarea ulterioară;
c) transformarea unei opere ce are ca rezultat o caricatură, ce nu creează confuzie cu
opera originală.

13. Dreptul de divulgare:

a) poate fi întâlnit în doctrină şi sub denumirea de dreptul la denunţ;
b) reprezintă dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la
cunoştinţă publică;
c) se mai numeşte şi dreptul de retractare.

14. Dreptul la paternitatea operei:

a) nu îşi are izvorul în însuşi actul creaţieii;
b) se mai numeşte şi dreptul de a pretinde recunoașterea calităţii de autor al operei;
c) reprezintă o recunoaștere neoficială a meritelor autorului.

15. Transmiterea dreptului la paternitatea operei:

a) este interzisă prin acte între vii;
b) nu se poate face prin moştenire legală sau testamentară;
c) aparţine organismului de gestiune legală care a administrat drepturile autorului.

16. Obligaţia corelativă dreptului la paternitatea operei constă în:

 a) îndatorirea terţilor de a indica numele, prenumele sau pseudonimul autorului în cazul
citării şi utilizării de fragmente extrase din operă, când acest lucru este permis fără
consimţământul autorului;
b) îndatorirea celui care publică o operă anonimă de a indica numele moştenitorilor
legali sau testamentari ai operei;
c) posibilitatea autorului operei de a pretinde restabilirea dreptului său ori de câte ori
acesta ar fi încălcat.

17. Dreptul la nume:

a) este numit în doctrină şi dreptul autorului de a decide sub ce nume va fi adusă opera
la cunoştinţa publicului;
b) este dreptul autorului de a-şi publica opera sub numele altui autor;
c) presupune doar respectul numelui sub care este publicată opera nu şi al formei de
reproducere a numelui - cerută de autor.

18. Dreptul la inviolabilitatea operei, constând în posibilitatea juridică a autorului de a se

opune oricărei modificări, suprimări sau completări precum şi oricărei atingeri aduse
operei care prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului, mai este cunoscut în doctrină şi
sub numele de:
a) dreptul la interzicerea modificării operei;
b) dreptul la retractarea operei;
c) dreptul la integritatea operei.

Spete
Prin acţiunea înregistrată la 14 decembrie 1997, C.P. (sculptor) – în calitate de autor al
“Monumentului independenţei din 1877” – a solicitat anularea Deciziei xxx/1996 a Prefecturii
Judeţului B., ca nelegală. Prin Decizia menţionată s-a dispus mutarea monumentului de pe
vechiul amplasament, împrejurare de natură să producă o vătămare a drepturilor de autor.
După decesul reclamantului, survenit pe parcursul derulării procesului, acţiunea a fost
continuată de succesoarea acestuia.
Este de menţionat că – la data ridicării monumentului – acesta a fost amplasat în Piaţă
Independenţei din O., iar prin Decizia xxx/1996 a Prefecturii Judeţului B., grupul statuar a fost
mutat la intersecţia a două mari bulevarde, intens circulate, pe un teren liber de construcţii.
Compoziţia sculpturală dedicată independenţei de stat a României a fost executată de
reclamant în baza unui contract încheiat cu Fostul Consiliu Popular al judeţului B. Pentru
turnarea în bronz a grupului statuar s-a încheiat un contract cu Fondul Plastic, iar pentru
executarea soclului, s-a încheiat contract cu IPJ B. Ulterior, la finalizare, compoziţia sculpturală
a fost predată beneficiarului (Consiliul popular B.).
Întrebări:
1. Care credeţi ca sunt acele drepturi de autor pe care reclamantul le invocă a îi fi fost încălcate?
2. Succesoarea reclamantului putea continua procesul început de acesta? Motivaţi.
3. Despre ce fel de operă este vorba în speţă? Cine are drept de autor şi cine este proprietarul
creaţiei? Care dintre cele două drepturi este mai puternic?
4. Care consideraţi ca este soluţia corectă pe care ar trebui să o pronunţe instanţa cu privire la
cererea reclamantului - să dea acestuia câştig de cauză şi să anuleze decizia Prefecturii Judeţului
B. sau să respingă cererea reclamatului şi să lase grupul statuar pe noul amplasament – aflat la
întretaierea unor artere principale de circulaţie dinspre graniţă spre centrul municipiului O.?
Motivaţi soluţia.

La data de 14 septembrie 2006, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâta Municipiul

Rm.V. prin primar, pentru a se constata: -
- existenţa dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului sculptural "Grapheme",
situat în Municipiul Rm.V.;
- încălcarea drepturilor morale ale reclamantei în calitate de autor al acestei lucrări de
artă plastică şi acordarea de daune pentru acest lucru.
 În cadrul Programului Habitat şi Artă în România desfăşurat în perioada 15 septembrie-
31 octombrie 1998, reclamanta artist plastic C.C., alături de alţi artişti plastici şi arhitecţi a
participat la realizarea obiectivelor. Toţi artiştii au fost remuneraţi printr-un program
guvernamental.
În acest context, reclamanta a realizat lucrarea monumentală "Grapheme", ansamblul
sculptural format din 6 piese colorate din beton şi metal de diverse dimensiuni, amplAşată în
curtea Şcolii nr. 9.
Prin actul intitulat "donaţie" intervenit între autorul lucrării C.C. şi Primarul Mun.
Rm.V., lucrarea a fost donată Primăriei Mun. R.V. Prin acest act, beneficiarul lucrării s-a obligat
să respecte dispoziţiile prevăzute şi în Legea nr. 8/1996, respectiv să nu modifice, să nu mute şi
să anunţe autorul în cazul oricărei intervenţii asupra lucrării. Piesele ce compun ansamblul
sculptural au fost cuprinse în lista de inventar al bunurilor ce aparţin domeniului public al
Municipiului R.V.
Printr-o hotarâre a Consiliului Local al Municipiului Rm.V., din 2002, în temeiul unui
raport întocmit de Serviciul de Cadastru şi Evidenţă Patrimoniu, ca urmare a sesizărilor primite
din partea directorului şcolii şi a părinţilor copiilor din zonă, care arătau ca înălţimea şi greutatea
pieselor pun în pericol viaţa copiilor s-a decis mutarea unor corpuri.
Pe amplAşamentul iniţial din faţa Şcolii nr. 9, s-au identificat expuse două piese
"Grapheme", fiind cele mari din cele şase consemnate în fişa lucrării întocmită de Comisia de
Evaluare a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Restul componentelor au fost identificate de
expert la Grădina Zoologică a Municipiului Rm. Vâlcea.
Pârâta recunoaşte dreptul de autor al reclamantei şi nu l-a contestat nici un moment.  Pârâta
mai recunoaște ca a fost nevoită să mute piese din ansamblul respectiv, pentru a nu pune viaţa
elevilor în pericol. Piesele ce compun lucrarea "Grapheme” nu au fost distruse ci, reamplAşate
într-o altă locaţie. 
Pârâta mai arată ca - referitor la primul capăt de cerere, dreptul de autor al reclamantei este
recunoscut, în virtutea art. 1 din Legea nr. 8/1996 si născut potrivit art. 27 din aceeaşi lege din
momentul creării operei şi în consecinţă este inadmisibilă constatarea acestui drept printr-o
hotărâre judecătorească pe cale contencioasă.
Referitor la al doilea capăt de cerere, pârâta arată ca, potrivit art.10 din Lege nr. 8/1996,
autorul unei opere are dreptul la respectarea integrităţii operei i de a se opune oricărei modificări,
precum si oricărei atingeri adusă operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa. În speţă,
arată pârâta, nu s-a adus nici un prejşudiciu onoarei şi reputaţiei artistului, iar dislocarea pieselor
ce compun ansamblul sculptural Grapheme edificat de autorul artist plastic C.C. s-a făcut din
necesitate la cererea celor îndreptăţiţi şi printr-o hotărâre a Consiliului Local. Mai mult, dreptul
de a cere constatarea încălcării dreptului de autor s-a prescris.
Întrebări:
1. Precizaţi, motivat, dacă au fost încălcate drepturi din conţinutul dreptului de autor şi care ar fi
acestea?
2. Identificaţi problemele juridice, analizând argumentele pârâtei şi precizaţi motivat ce soluţie
aveţi în vedere.
3. Care credeţi ca ar trebui să fie soluţia instanţei?
Decizie nr. 165/A/2008 din 15-sep-2008, Curtea de Apel Pitesti, Sectia civila, conflicte de
munca si asigurari sociale, minori si familie

Decizie comentata
din 15 septembrie 2008
165/2008
Text speţă

Drept de autor. Daune morale. Criterii de apreciere

- Legea nr. 8/1996: art. 10
Ansamblul sculptural "Grapheme" a fost predat Primăriei Municipiului Râmnicu
Vâlcea, aceasta din urmă obligându-se să respecte drepturile de autor prevăzute de art.
10 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, respectiv să nu
modifice, să nu mute şi să anunţe autorul în cazul oricărei intervenţii asupra lucrării.
Instanţa reţinând poziţia socială a reclamantei, aceea de artist plastic profesionist,
calitatea pârâtului care având în patrimoniul ansamblul "Grapheme" trebuia să-l
ocrotească pentru a asigura în rândul locuitorilor oraşului respect pentru această operă
de artă şi în general climatul siguranţei unor asemenea lucrări unicat, modalitatea
barbară asupra lucrării care prezumă dispreţul cu care s-a intervenit în dezmembrarea
sa, dar mai ale reamplasării celor cinci bucăţi din lucrarea "Grapheme" în mod
aleatoriu şi puncte diferite în Grădina Zoologică a Municipiului Râmnicu Vâlcea, sunt
împrejurări concrete de natură să aducă atingere gravă onoarei şi demnităţii
reclamantei, atâta timp cât toate aceste acţiuni ale pârâtului au fost propagate către
public.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări
sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia civilă nr. 165/A din 15 septembrie
2008)
La data de 14 septembrie 2006, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul
Local al Mun. Rm. V. şi Primăria Rm. V. prin reprezentantul lor legal M.G. - Primar, pentru a
se constata existenţa dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului sculptural
"Grapheme", situat în Mun. Rm. V.; să se constate încălcarea drepturilor morale ale
reclamantei în calitate de autor al acestei lucrări de artă plastică; să fie obligaţi pârâţii la plata
sumei de 35.870 RON, echivalentul a 10.000 Euro, reprezentând daune morale şi la plata
sumei de 196.980 RON, echivalentul a 56.000 Euro, valoarea lucrării estimate în anul 1999
de către Primăria Mun. Rm. V., cu cheltuieli de judecată.
În şedinţa publică din 17 noiembrie 2006, Primăria Mun. Rm. V., prin consilier juridic, a
invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, nefiind persoană juridică, fără patrimoniu şi
potrivit art. 19 din Legea administraţiei publice locale nu poate sta în proces.
Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2006 s-a admis excepţia invocată şi s-a constatat că
pârâta Primăria Rm. V. nu are calitate procesuală pasivă, respectiv nu are personalitate
juridică şi nu poate sta în proces.
Prin cererea depusă la data de 15 decembrie 2006, reclamanta prin apărător a solicitat
introducerea în cauză a Mun. Rm. V. reprezentat prin Primarul Municipiului.
În şedinţa publică din 30 noiembrie 2007, la cererea instanţei, reclamanta personal şi prin
apărător a declarat că renunţă la judecată faţă de pârâtul C.L. al Mun. Rm. V., luându-se act
în acest sens.
De asemenea, pârâtul prin consilier juridic M.N. a ridicat excepţia netimbrării punctului 4 din
cerere, cel referitor la plata contravalorii lucrării "Grapheme", în cuantum de 56.000 Euro.
Prin sentinţa civilă nr. 1017 din 7 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia
civilă, a fost respinsă excepţia netimbrării capătului 4 din acţiunea introductivă, invocată de
pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta C.C. împotriva pârâtului Mun. Rm. V. - prin
Primar M.G.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
În cadrul Programului Habitat şi Arta în România desfăşurat în perioada 15 septembrie - 31
octombrie 1998, reclamanta artist plastic C.C., alături de alţi artişti plastici şi arhitecţi a
participat la realizarea obiectivelor Programului Habitat şi Artă din Municipiul Rm Vâlcea. În
acest context, reclamanta a realizat lucrarea monumentală "Grapheme", ansamblu sculptural
format din 6 piese colorate din beton şi metal de diverse dimensiuni, amplasată în curtea
Şcolii nr. 9.
Că, reclamanta este autoarea acestui ansamblu sculptural este de necontestat, ea rezultând din
donaţia depusă la dosar şi semnată de Primarul Municipiului Rm Vâlcea cât şi de
reprezentantul Fundaţiei HAR, declaraţia martorului N.A. şef de lucrări. Amplasamentul
lucrării a fost stabilit de Primarul municipiului S.Z., aşa cum susţine reclamanta în acţiune şi
confirmă şeful lucrărilor, martor A.N.
Afirmaţiile făcute în declaraţia autentică, semnată de către primarul din acea perioadă S.Z., de
autorul articolelor, din diferite ziare cu privire la locaţia lucrărilor din tot oraşul, respectiv
"maidane", "zone defavorizate de civilizaţie", "zone insalubre", "groapă de gunoi" sunt
infirmate de declaraţiile celor doi martori, locuitori ai Municipiului Rm. Vâlcea, respectiv
directorul şcolii în curtea căreia s-a ridicat ansamblul sculptural "Grapheme" şi T.I.
Astfel, terenul ce constituia curtea şcolii era închis cu gard din beton şi asfaltat.
Lucrarea a fost trecută în inventarul domeniului public al Municipiului Rm Vâlcea, prin
Hotărârea nr. 182/69 din 27 septembrie 2004, potrivit actelor depuse la dosar.
Urmare a sesizărilor şi cererilor formulate de către directorul Şcolii nr. 9 şi a locuitorilor din
zonă (aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor şi cererile scrise şi adresate Primăriei
Municipiului Rm Vâlcea, depuse în copie la dosar), Consiliul local Municipal Rm Vâlcea, în
data de 28 aprilie 2005, prin Hotărârea nr. 108, a aprobat schimbarea amplasamentului
ansamblului "Grapheme" din vecinătatea Şcolii generale nr. 9 şi punerea lui în valoare pe un
alt amplasament în zona Grădinii zoologice.
Din declaraţiile martorilor audiaţi şi sesizările adresate primăriei, rezultă că piesele ce
compun ansamblul sculptural "Grapheme" şi amplasate în curtea şcolii au constituit un
pericol pentru copiii elevi ai şcolii cât şi pentru cei ce locuiau în blocurile din zonă. Au existat
accidente în acest sens.
Gardul şcolii fiind distrus în momentul începerii lucrărilor, nu a mai existat nici o protecţie
pentru elevi şi orice persoană putea pătrunde în incinta şcolii.
Piesele nu au fost distruse ci numai dislocate, fapt ce rezultă nu numai din declaraţiile
martorilor amintiţi ci şi din planşele fotografice depuse la dosar şi care atestă starea acestora.
Referitor la valoarea operei artistice în discuţie, specialistul în materie, Ş.P., cercetător
ştiinţific precizează că valoarea unei opere de artă transcende valorii efective pieselor
componente, respectiv material şi manoperă şi diferă de la un moment la altul.
Se apreciază că în prezent valoarea piesei de artă în discuţie este de 3-400.000 euro şi că în
prezent reclamanta a suferit un prejudiciu moral întrucât i-a fost uzurpat dreptul de autor
asupra lucrării în discuţie ca urmare a dislocării unor piese.
Singura posibilitate de rezolvare a acestei situaţii este o colaborare între pârât şi reclamantă în
sensul de a fi reamplasate piesele sub îndrumarea, în viziunea şi colaborarea directă a
autorului lucrării.
De asemenea, a precizat că dreptul de autor al reclamantei asupra lucrării "Grapheme" este
recunoscut prin lege şi totodată nu i s-a contestat până în prezent această calitate.
Şi martorii ascultaţi la cererea reclamantei nu contestă pericolul ce îl prezintă piesele ce
compun ansamblul monumental pentru copii, însă fac precizarea că asemenea pericole se pot
produce şi în parcuri sau în alte zone.
Prin intermediul instanţei, în şedinţa publică din 17 noiembrie 2006, reprezentantul
Municipiului Rm. Vâlcea a solicitat să i se transmită reclamantei ca împreună să stabilească o
altă locaţie unde să fie amplasat ansamblul "Grapheme".
În consecinţă, dreptul de autor al reclamantei privind ansamblul sculptural "Grapheme"
amplasat în curtea Şcolii nr. 9 Ostroveni din Municipiul Rm Vâlcea, este recunoscut prin lege
potrivit art. 1 din Legea nr. 8/1996. Dispoziţiile art. 24 din aceeaşi lege, prevăd că dreptul de
autor asupra unei opere literare, artistice (...) se naşte din momentul creării operei, oricare ar
fi forma concretă de exprimare.
Aşadar, dreptul de autor al reclamantei există din momentul creării ansamblului sculptural în
discuţie, respectiv 15 septembrie-31 octombrie 1998 şi până în prezent nu a fost contestat.
Acest fapt rezultă şi din adresa înregistrată sub nr. 2577/29 martie 2007 a Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor care arată că potrivit Legii nr. 8/1996, art. 3 "este autor persoana
fizică sau persoanele fizice care au creat opera". Potrivit art. 4 din aceeaşi lege "se prezumă a
fi autor până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima
dată la cunoştinţă publică".
Prin aceeaşi adresă s-a comunicat instanţei că reclamantei îi este recunoscută calitatea
dreptului de autor al operei create prin însăşi efectul legii, fără nici o altă formalitate.
Instanţa a constatat că dreptul de autor al reclamantei asupra ansamblului sculptural
"Grapheme" îi este recunoscut de la data creării acestei opere de artă şi ca atare nu se impune
stabilirea acestui drept printr-o procedură contencioasă, respectiv prin pronunţarea unei
hotărâri judecătoreşti.
În ce priveşte încălcarea drepturilor morale ale reclamantei şi obligarea Mun. Rm. V. la plata
valorii lucrării, tribunalul a constat următoarele:
Prin actul intitulat "donaţie" intervenit între autorul lucrării C.C. artist plastic şi Primarul
Mun. Rm. V., lucrarea a fost donată Primăriei Mun. Rm. V. stabilindu-i-se şi valoarea la
suma de 56.000 euro la acea dată.
Este adevărat că prin acest act, beneficiarul lucrării s-a obligat să respecte dispoziţiile
prevăzute şi în Legea nr. 8/1996, respectiv să nu modifice, să nu mute şi să anunţe autorul în
cazul oricărei intervenţii asupra lucrării. Mutarea pieselor s-a făcut însă printr-o hotărâre a
Consiliului local al Municipiului Rm Vâlcea în temeiul unui Raport întocmit de Serviciul de
cadastru şi evidenţă patrimoniu, ca urmare a sesizărilor primite din partea directorului şcolii şi
a părinţilor copiilor din zonă, piesele ce compun ansamblul sculptural fiind cuprinse în lista
de inventar al bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Rm. Vâlcea.
Piesele nu au fost distruse aşa cum rezultă din probele administrate ci au fost dislocate şi
depozitate urmând să fie dislocate şi restul pieselor şi amplasate într-o nouă locaţie.
Din nici o probă nu rezultă că zona Ostroveni, incinta Grădinii zoologice este "groapa de
gunoi a oraşului" aşa cum pretinde reclamanta şi nici restul locaţiilor din oraş unde s-au
realizat alte 9 lucrări, nu erau "maidane".
Tot Oficiul Român pentru Drepturile de Autor precizează că în cazul în care singura atingere
aduse integrităţii operei este schimbarea de către proprietar a amplasamentului acesteia,
proprietarul are această libertate.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 8/1996, autorul unei opere are dreptul de a pretinde respectarea
integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri adusă
operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa.
Or, în speţă, nu s-a adus nici un prejudiciu onoarei şi reputaţiei artistului iar dislocarea
pieselor ce compun ansamblul sculptural Grapheme edificat de autorul artist plastic C.C. s-a
făcut din necesitate la cererea celor îndreptăţiţi şi printr-o hotărâre a Consiliului Local.
În consecinţă, în cauză, instanţa a constatat că nu s-au încălcat drepturile morale ale
reclamantei şi nu se impune obligarea Mun. Rm. V. la plata unor daune morale.
Referitor la ultimul capăt de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 56.000 euro
valoarea lucrării estimate în 1999, instanţa a constat că este neîntemeiat şi se impune
respingerea şi a acestuia.
Din întregul material probator administrat în cauză şi necontestat de către reclamantă, a
rezultat că pentru munca prestată aceasta a fost plătită din fondurile FARE iar materialele,
plata muncitorilor specializaţi, transportul materialelor, au fost suportate de către Primăria
Mun. Rm. V. şi din sponsorizări (declaraţia şefului de lucrări, martor artist plastic A.N.)
Pe de altă parte, potrivit art. 23 pct. 1 din Legea nr. 8/1996, proprietarul originalului unei
opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a oferi autorului preţul de cost al materialului.
Or, piesele ce compun lucrarea "Grapheme" aşa cum s-a arătat nu au fost distruse ci, vor fi
amplasate într-o altă locaţie.
Referitor la primul capăt de cerere, dreptul de autor al reclamantei este recunoscut, în virtutea
art. 1 din Legea nr. 8/1996 şi născut potrivit art. 24 din aceeaşi lege din momentul creării
operei, respectiv 18 septembrie-31 octombrie 1998 şi în consecinţă este inadmisibilă
constatarea acestui drept printr-o hotărâre judecătorească pe cale contencioasă.
În şedinţa publică din 30 noiembrie 2007, Mun. Rm. V., prin consilier juridic, a invocat
excepţia netimbrării capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 196.980 lei
echivalentul a 56.000 euro valoarea lucrării în discuţie.
A fost respinsă această excepţie întrucât art. 5 din Legea nr. 146/1997, prevede că cererile
formulate în materia dreptului de autor drepturile de autor şi conexe se timbrează cu suma
fixă de 39 lei, sumă ce a fost achitată.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel apelanta-reclamantă C.C.V. care, după
descrierea istoricului cauzei, a criticat sentinţa civilă pentru următoarele motive:
1. După ce lucrarea "Grapheme" a fost donată Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, la
data de 13 iunie 2005 a fost demolată, iar o parte din elemente mutate sub pretextul că "erau
prea înalte", fără a se lua nici o măsură de protecţie şi conservare.
În acest fel, întregul ansamblu compoziţional a fost distrus în mod brutal şi barbar, fără
înştiinţarea apelantei-reclamante, fără specialişti în domeniul restaurării, cu încălcarea legii.
În mod eronat instanţa de fond a reţinut acest demers ca fiind justificat, având la bază
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu atât mai mult cu cât prin
probele testimoniale nu s-a dovedit că ar fi avut loc vreun accident în curtea şcolii unde este
amplasat ansamblul compoziţional, cei ascultaţi ca martori neputând da un exemplu în acest
sens, fiecare dintre aceştia afirmând doar existenţa unui eventual pericol, nedovedit însă.
Declaraţia specialistului în materie, cercetătorul ştiinţific P.Ş., confirmă valoarea operei de
artă şi prejudiciul moral adus autorului prin dislocarea pieselor componente, acestea
conducând la modificarea viziunii artistului plastic.
Prin măsurile luate de pârât, s-au încălcat flagrant dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul
de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, făcându-se referire la
dispoziţiile art. 1 alin. 1 din acest act normativ care prevăd că "dreptul de autor asupra unei
opere literare, artistice sau ştiinţifice (...) este recunoscut şi garantat".
S-a susţinut că actul de donaţie este valid, întrucât lucrarea de artă plastică a fost cuprinsă în
inventarul domeniului public al Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Hotărârea nr. 182/69 din
27 septembrie 2004, aspect reţinut şi de către instanţa de fond prin considerentele sentinţei
civile, însă nu au fost respectate obligaţiile ce derivau din acest act, acelea de a nu modifica
sau de a muta lucrarea fără notificarea prealabilă a autorului.
De aceea, în mod eronat instanţa a apreciat că nu s-au încălcat drepturile morale ale
reclamantei, contrar celor susţinute de martorul P.Ş., care a arătat că "în prezent reclamanta a
suferit un prejudiciu moral întrucât i-a fost uzurpat dreptul de autor asupra lucrării în discuţie
ca urmare a dislocării unor piese".
2. Instanţa a apreciat eronat că nu există prejudiciu material suferit de către apelanta-
reclamantă, deşi a reţinut că potrivit art. 23 din Legea nr. 8/1996, proprietarul nu poate
distruge opera înainte de a oferi autorului preţul de cost al materialului, motivaţie care excede
obiectului acestei cauze.
S-a solicitat încuviinţarea refacerii şi completarea probelor administrate de prima instanţă,
eventual administrarea altor probe utile în soluţionarea pricinii, schimbarea în tot a hotărârii
atacate în sensul constatării existenţei dreptului de autor al apelantei-reclamante asupra
ansamblului sculptural Grapheme; al constatării încălcării drepturilor morale ale apelantei-
reclamante în calitate de autor al aceleaşi lucrări; obligarea pârâtului la plata sumei de 35.870
RON, echivalentul a 10.000 euro reprezentând daune morale, obligarea pârâtului la plata
sumei de 196.980 RON, echivalentul a 56.000 Euro, valoarea lucrării estimată în anul 1999
de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu cheltuieli de judecată.
În şedinţa publică din 3 martie 2008, apelanta-reclamantă C.C.V. a solicitat efectuarea unei
expertize de specialitate cu următoarele obiective: stabilirea prejudiciului suferit de apelanta-
reclamantă prin dezafectarea lucrării "Grapheme", executată în anul 1999 şi amplasată în
Municipiul Râmnicu Vâlcea, în incinta Şcolii nr. 9 Ostroveni; să se stabilească dacă prin
dislocarea unor piese şi mutarea acestora într-o altă locaţie, aceste piese au fost distruse şi în
caz afirmativ, care este valoarea acestora, iar ca ultim obiectiv, să se precizeze dacă prin
luarea acestei măsuri s-au încălcat drepturile de autor ale apelantei-reclamante şi în caz
afirmativ, dacă aceasta a suferit un prejudiciu material şi în ce constă acesta.
Această probă a fost admisă de către instanţă potrivit obiectivelor solicitate, lucrarea fiind
executată de către expert A.Z.P., acreditat de Ministerul Culturii şi Cultelor, apelanta-
reclamantă neavând obiecţiuni la raportul de expertiză.
Obiecţiunile formulate de pârât, prin consilier juridic M.N., în sensul că în mod eronat au fost
evaluate operele de artă şi că înţelege să conteste valoarea despăgubirilor concluzionate de
expert, cu atât mai mult cu cât acesta nu este un expert tehnic judiciar, au fost respinse prin
încheierea din 2 iunie 2008, întrucât acordarea daunelor morale este o chestiune de apreciere
exclusă a instanţei, iar în ceea ce priveşte valoarea lucrării, expertul a răspuns la obiectivele
stabilite de către instanţă, exprimându-şi punctul său de vedere ca specialist în domeniu.
Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, apelanta-reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 132 pct. 2
alin. 2 C. pr. civ. a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 210.000 Euro, respectiv la
valoarea totală a prejudiciului artistic al ansamblului sculptural, reţinută de către expert.
Apelul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Este fondat primul motiv de apel, în sensul că mod eronat instanţa de fond a apreciat că n-au
fost încălcate drepturile morale ale reclamantei şi ca atare nu se impune obligarea Mun. Rm.
V. la plata unor daune morale.
Soluţia este eronată întrucât, prin actul intitulat "donaţie", intervenit între reclamanta C.C.
artist plastic şi Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, ansamblul sculptural "Grapheme" a
fost predat Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, aceasta din urmă obligându-se să
respecte drepturile de autor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor
şi drepturile conexe, respectiv să nu modifice, să nu mute şi să anunţe autorul în cazul
oricărei intervenţii asupra lucrării.
Or, din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că s-a intervenit de către pârât
asupra întregului ansamblul sculptural, ocazie cu care au fost dislocate părţi din această
lucrare şi mutate în incinta Grădinii Zoologice a Municipiului Rm. Vâlcea.
Mutarea lucrării este recunoscută şi de pârât, situaţie ce rezultă din răspunsul la întrebarea nr.
6 din interogatoriul restituit instanţei de fond.
Prin raportul de expertiză întocmit de către expertul A.Z.P., se reţine că pe amplasamentul
iniţial din faţa Şcolii nr. 9, str. Ostroveni, Municipiul Rm. Vâlcea, intersecţie cu str. Lucian
Blaga, s-au identificat expuse două piese "Grapheme", fiind cele mari din cele şapte
consemnate în fişa lucrării întocmită de comisia de evaluare a Uniunea Artiştilor Plastici din
România.
Restul componentelor au fost identificate de expert la Grădina Zoologică a municipiului
Râmnicu Vâlcea.
Din starea de conservare, la două din elementele "Grapheme", expertul a dedus că pe
suprafaţa lor s-a încercat o restaurare neprofesionistă, vopsite cu un strat gros de culoare
stridentă fără a respecta nuanţa iniţială, acţiunea de vopsire având ca scop ascunderea
intervenţiei barbare asupra lucrării (lipsa unei bucăţi din piesă).
A mai identificat expertul pe o altă alee, alt grupaj din trei bucăţi, fiind de nerecunoscut şi
complet distruse.
Nu are relevanţă juridică şi nu poate exonera de răspundere civilă pe pârâtul municipiul Rm.
V., Hotărârea nr. 108 din 28 aprilie 2005 emisă de Consiliul Local al Mun. Rm. V. privind
schimbarea amplasamentului a ansamblului "Grapheme", întrucât drepturile morale ale
reclamantei, ca autor al acestei opere de artă prevăzut de art. 10 din Legea nr. 8/1996, nu
puteau fi exercitate decât personal, atâta timp cât pârâtul în calitate de beneficiar s-a obligat
să nu modifice, să nu mute sau să nu distrugă lucrarea, mai mult, să anunţe autorul în cazul
oricărei intervenţii asupra operei.
Cum intervenţia asupra lucrării s-a concretizat în dislocarea, mutarea şi distrugerea parţială a
acesteia, este evident că reclamanta a suferit un prejudiciu moral.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnităţii unei
peroane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă
în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de
lezare al valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitate şi gravitatea atingerii aduse
acestora.
Instanţa reţinând poziţia socială a reclamantei, aceea de artist plastic profesionist, calitatea
pârâtului care având în patrimoniul ansamblul "Grapheme" trebuia să-l ocrotească pentru a
asigura în rândul locuitorilor oraşului respect pentru această operă de artă şi în general
climatul siguranţei unor asemenea lucrări unicat, modalitatea barbară asupra lucrării care
prezumă dispreţul cu care s-a intervenit în dezmembrarea sa, dar mai ales reamplasării celor
cinci bucăţi din lucrarea "Grapheme" în mod aleatoriu şi puncte diferite în Grădina Zoologică
a Municipiului Râmnicu Vâlcea, sunt împrejurări concrete de natură să aducă atingere gravă
onoarei şi demnităţii reclamantei, atâta timp cât toate aceste acţiuni ale pârâtului au fost
propagate către public.
Prin urmare, despăgubirile morale ce se vor acorda reclamantei, au mai degrabă rolul de a-i
procura acesteia o satisfacţie subiectivă, decât a repara propriu-zis prejudiciu.
Odată ce fapta ilicită a pârâtului a fost probată aceasta devine suficientă, urmând ca
prejudiciul moral şi raporturile de cauzalitate să fie prezumate, întrucât caracterul subiectiv,
intern al prejudiciului moral, proba sa obiectivă, este practic imposibilă în condiţiile
răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ.
Faţă de aceste considerente a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva
sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, pe care a schimbat-o, în sensul admiterii în
parte a acţiunii şi a obligării intimatului-pârât la despăgubiri morale în cuantum de 100.000
EURO apreciat de instanţă ca rezonabil în realizarea satisfacţiei subiective a apelantei.
Nu se verifică însă criticile din cel de al doilea motiv de apel.
În mod corect instanţa de fond a respins acţiunea pentru celelalte capete de cerere formulate
de reclamantă prin actul de sesizare al instanţei de fond.
Niciodată pârâtul Mun. Rm. V. nu a contestat că reclamanta este autoarea ansamblului
sculptural "Grapheme", această situaţie rezultând indubitabil din actul de donaţie ataşat la
dosar ce poartă semnăturile părţilor, declaraţiile martorilor N.A., Ş.P., cercetător ştiinţific,
care, referindu-se la dreptul de autor al reclamantei, arată că acesta este dovedit de studiile,
specialitatea, apartenenţa la o breaslă foarte bine definită - Uniunea Artiştilor Plastici şi
recunoaşterea spaţiului public al reclamantei în calitatea de artist plastic pe care o are.
Că reclamanta este autoarea lucrării "Grapheme", este dovedită cu toate actele existente la
dosar, astfel încât există cu certitudine în favoarea reclamantei prezumţia instituită de
prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, în sensul că "Se prezumă a fi autor, până la
proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă
publică".
Prin urmare, cum opera "Grapheme", a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică sub
numele reclamantei C.C., astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, fără
a i se fi contestat până în prezent această calitate, în mod corect instanţa de fond a respins ca
neîntemeiat capătul de cerere de constatare a existenţei dreptului de autor al reclamantei
asupra ansamblului sculptural "Grapheme", lucrare aflată în patrimoniul Municipiului
Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a respins şi capătul de cerere în care reclamanta
a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 196.980 RON, echivalentul a 56.000 euro,
valoarea lucrării stabilită în anul 1999 de către Primăria Mun. Rm. V.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că materialele înglobate în ansamblul sculptural
"Grapheme" nu au fost suportate de către reclamantă, iar aceasta a fost remunerată pentru
lucrarea sa.
Este necesară precizarea că Fundaţia HAR la care se referă punctul 9 din încheierea nr. 21 din
14 iulie 1999 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Vâlcea, este cea
intitulată "Habitat şi Artă în România", emitenta broşurii ilustrate aflată la dosar fond,
fundaţie care în cadrul Ediţiei a II-a, 1998-1999 a realizat personalizarea spaţiilor publice din
habitatele umane aflate în suferinţă pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care
reclamanta C.C. a realizat ansamblul sculptural "Grapheme".
Pentru aceste considerente apelul a fost privit ca fondat şi admis ca atare, în temeiul art. 296
C. pr. civ., cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată, potrivit înscrisurilor existente în dosar.
Publicat în Buletinul Jurisprudenţei din 2008 la Editura Universul Juridic
Decizie nr. 598/2008 din 01-feb-2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia civila si
de proprietate intelectuala

Decizie comentata
din 1 februarie 2008
598/2008
Text speţă

Neexecutarea culpabilă de către editor a obligaţiei de a publica opera. Dreptul autorului

operei la dezdăunare. Remuneraţia stabilită prin contract.
Legea nr. 8/1996, art. 10 lit. c, art. 56
Cod civil, art. 1082, art. 1084, art. 1085
Obligarea pârâtei la plata procentului de 7% din valoarea tirajului minim, convenit şi
neexecutat culpabil de către pârâtă, corespunde atât dispoziţiilor art. 1084-1085 Cod
civil, cât şi prevederilor art. 56 din legea specială, şi anume, Legea nr. 8/1996, privind
drepturile de autor şi drepturile conexe.
Textul de lege menţionat, astfel cum era în vigoare la data încheierii contractului,
prevede posibilitatea obligării editorului la plata de daune pentru neexecutare, autorul
având dreptul de a păstra remuneraţia primită sau de a solicita plata integrală a
remuneraţiei prevăzute în contract.
ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 598, din 1 februarie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 357, din 19 mai 2004, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea
formulată de reclamantul H.D. împotriva pârâtei Casa Editorială „Moldova" S.R.L., acţiune
pe care a constatat-o ca fiind introdusă în termenul de prescripţie, a obligat-o pe pârâtă la
plata sumei de 7.426.035 lei, drepturi de autor aferente tirajului de 26.104 exemplare, a sumei
de 412.019.069 lei, drepturi de autor ca urmare a obligaţiei asumate prin contractul nr.
656/1996, a sumei de 10.000.000 lei daune interese şi a sumei de 14.526.000 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 13 iulie 1996 s-a încheiat între părţi contractul de editare nr. 656, potrivit căruia
reclamantul a cesionat pârâtei dreptul de a edita lucrarea „Dicţionarul limbii române", pe
teritoriul României, pe o durată de 20 de ani.
În contract s-a mai prevăzut că tirajul va fi stabilit de editură în funcţie de rezultatele anchetei
de piaţă, numărul minim fiind de 25.000 exemplare, iar numărul maxim de 90.000 exemplare
pe an.
Dreptul de autor a fost fixat la 7% din valoarea obţinută în urma vânzării fiecărui tiraj.
În perioada 1 august 1996-31 decembrie 2003 pârâta a tipărit 26.354 exemplare din lucrarea
contractată, în valoare de 298.300.500 lei, din care drepturile de autor sunt de 20.881.035 lei.
Tribunalul a arătat că din această sumă reclamantului i se pot acorda 8.441.035 lei, în limitele
învestirii instanţei.
Totodată, tribunalul a reţinut că dacă pârâta se încadra în prevederile contractului şi tipărea
lucrarea într-un număr de minim 25.000 exemplare anual, drepturile cuvenite reclamantului
ar fi fost de 412.019.069 lei.
În ceea ce priveşte daunele-interese pentru editarea unor ediţii pirat, tribunalul a reţinut că şi
această cerere este întemeiată, deoarece pârâta a editat în anii 2000 şi 2001 lucrarea
„Dicţionar selectiv al limbii române", nesocotind art. 1 din contractul de editare şi art. 10 lit. c
din Legea nr. 8/1996, conform căruia autorul unei opere are dreptul de a decide sub ce nume
va fi adusă opera la cunoştinţa publicului.
Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei, conform căreia reclamantul a încălcat clauza art. 7 din
contract, prin care s-a obligat să nu cedeze altei edituri dreptul de editare a lucrării fără
consimţământul pârâtei.
În acest sens, tribunalul a reţinut că cesiunea prevăzută în contract a fost exclusivă pe
teritoriul României, iar editarea lucrării şi la editura „Ştiinţa" din Republica Moldova nu
încalcă respectiva clauză contractuală.
Totodată, nu s-au administrat dovezi privind difuzarea operei pe teritoriul României.
Oricum, pretinsa încălcare de către reclamant a contractului nu o îndreptăţeşte pe pârâtă să
nesocotească acelaşi contract, care nu a fost desfiinţat.
Prin decizia civilă nr. 1814, din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondat
apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
Cauza nu a fost soluţionată într-un complet constituit pentru conflicte de muncă, ci într-un
complet constituit pentru cauze civile, critica formulată pe acest aspect nefiind fondată.
În mod corect, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, deoarece
concluziile acesteia au constatat aspectele financiare ale derulării raporturilor juridice dintre
părţi.
De altfel, şi apelanta recunoaşte în cererea de apel că datorează reclamantului suma stabilită
prin expertiză, astfel că celelalte critici nu se mai impun a fi analizate.
Prin decizia nr. 6462, din 30 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de
proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia curţii de apel şi a
trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele considerente:
Cauza a fost judecată în primă instanţă la Tribunalul Iaşi, în complet de un judecător,
corespunzător cauzelor civile, şi nu în complet constituit pentru conflictele de drepturi care
fac parte din categoria mai largă a litigiilor de muncă.
Excepţia de necompetenţă materială a tribunalului de a judeca pricina în primă instanţă,
invocată de recurentă, este nefondată deoarece, pentru determinarea acestei competenţe, în
speţă nu este operant criteriul valoric.
Astfel, obiectul litigiului îl reprezintă despăgubirile solicitate pentru încălcarea drepturilor de
autor, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. e Cod procedură civilă, procesele şi cererile în materie de
creaţie intelectuală sunt de competenţa tribunalului în primă instanţă, fără ca legea să facă
vreo distincţie după valoarea acestora.
În ceea ce priveşte calea de atac, în sentinţă s-a făcut menţiunea că este supusă apelului,
pârâta a atacat sentinţa intitulând cererea ca fiind recurs, iar instanţa a soluţionat-o ca apel,
fără să pună în discuţia părţilor această chestiune şi fără să motiveze în vreun fel calificarea
dată.
Nici în ceea ce priveşte criticile aduse pe fond sentinţei, decizia curţii de apel nu este
motivată.
Mărginindu-se să reţină - eronat, de altfel - că pârâta recunoaşte pretenţiile reclamantului,
curtea de apel a considerat că nu se mai impune analiza celorlalte critici.
Or, atacând sentinţa, pârâta criticase modul în care prima instanţă a interpretat clauzele
contractului şi în special clauzele de exclusivitate inserate în contract, şi negase dreptul
reclamantului de a primi alte sume de bani decât suma de 8.441.035 lei, aferentă tirajului
tipărit, pentru care a considerat contractul ca fiind în derulare.
Cum însă curtea de apel nu a analizat aceste critici, în cauză nu se poate exercita controlul
judiciar, iar decizia apare ca fiind dată fără soluţionarea fondului cauzei, fiind aplicabile
dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, şi este fondată.
Înalta Curte a mai îndrumat instanţa de trimitere să procedeze şi la calificarea căii de atac,
punând-o în discuţia părţilor, dar nu după distincţia dintre litigiile de muncă şi celelalte cauze
civile, ci în funcţie de valoarea obiectului pricinii, de data pronunţării sentinţei atacate şi
verificând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) Cod procedură civilă, care
prevăd că nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă
în litigii în materie civilă, al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei.
Rejudecând pricina, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a verificat valoarea obiectului pricinii -
431.000.000 lei (vechi) - şi dispoziţiile procedurale incidente la data pronunţării sentinţei nr.
357 a Tribunalului Iaşi - 19 mai 2004 - şi a calificat calea de atac exercitată de pârâtă ca fiind
apel.
Prin decizia nr. 81, din 30 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva
sentinţei şi, totodată, a obligat-o să plătească intimaţilor suma de 4.760 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin contractul de editare nr. 656, din 13 iulie 1996, H.D., în calitate de autor, a cesionat
Casei Editoriale Moldova S.R.L. Iaşi, în calitate de editor, dreptul exclusiv de a edita pe
teritoriul României lucrarea „Dicţionarul limbii române", pe o perioadă de 20 de ani.
Părţile au convenit ca tirajul cărţii să fie stabilit de către editură, în funcţie de rezultatele
anchetei de piaţă, numărul minim fiind de 25.000 exemplare, iar numărul maxim de 90.000
exemplare pe an, în tranşe cuprinse între 3.000-5.000 exemplare.
La art. 3 din contract, părţile şi-au exprimat acordul ca dreptul de autor să fie de 7% din
valoarea obţinută în urma vânzării fiecărui tiraj editat.
Plata dreptului de autor urma să se facă, potrivit art. 4 din contract, în proporţie de 50% la
apariţia lucrării, iar restul după 4 luni de la apariţie, dacă tirajul s-a vândut în proporţie de
95%.
Potrivit clauzei stipulate în art. 7, autorul s-a obligat să nu cedeze altei edituri dreptul de
editare al lucrării, fără consimţământul pârâtei.
Pe baza clauzelor contractuale anterior descrise şi a raportului de expertiză efectuat în cauză,
Curtea de Apel a stabilit că, în situaţia în care pârâta s-ar fi conformat contractului, ar fi
trebuit să achite reclamantului suma de 431.885.100 lei vechi.
Totodată, Curtea de Apel a înlăturat apărarea pârâtei, conform căreia netipărirea numărului
minim de exemplare convenit nu îi este imputabilă, ci se datorează culpei reclamantului prin
aceea că, fără acordul pârâtei, a cesionat lucrarea altor două edituri din Republica Moldova,
iar acestea au vândut în România cărţile tipărite la Chişinău.
Apărarea a fost înlăturată pe considerentul că, din coroborarea art. 1 şi art. 7 din contract,
rezultă că reclamantul a cesionat pârâtei dreptul exclusiv de a edita lucrarea numai pe
teritoriul României.
În aceste condiţii, autorul a putut să cesioneze dreptul de editare a aceleaşi lucrări unor edituri
din afara teritoriului României, fără a fi necesar acordul pârâtei.
Editura „Ştiinţa" din Republica Moldova, deşi avea dreptul să difuzeze cartea numai pe
teritoriul acestei ţări, a vândut-o şi pe teritoriul României, fapt de care nu poate fi însă
culpabil reclamantul.
Mai mult, pârâta nu a făcut dovada că netipărirea celor 25.000 volume anual ar fi consecinţa
directă a nevânzării acestora, ca urmare a vinderii unor cărţi similare, tipărite în Republica
Moldova.
Dimpotrivă, situaţia contului „Dicţionarului limbii române", întocmită de pârâtă la 31 martie
2002, atestă că vânzarea lucrării a înregistrat în perioada 1996-1999 un ritm ascendent.
Între anii 2000-2002 editura „Tipo Moldova", care are ca acţionar unic pe A.Ş., asociat şi în
cadrul pârâtei Casa Editorială Moldova S.R.L., a editat un număr de 250 exemplare din
lucrarea intitulară „Dicţionarul selectiv al limbii române", identic cu „Dicţionarul limbii
române", avându-l ca autor pe reclamant.
Or, dacă lucrarea ce făcea obiectul contractului nr. 656/1996 era greu vandabilă, nu s-ar fi
justificat tipărirea şi vânzarea unei cărţi identice a aceluiaşi autor, dar cu alt titlu.
Critica privind acordarea greşită a unor eventuale drepturi autorului atât timp cât editura nu a
tipărit cele 25.000 volume anual a fost, de asemenea, considerată neîntemeiată, deoarece
pârâta nu a produs dovezi din care să rezulte că neexecutarea contractului s-ar fi datorat forţei
majore sau vreunui caz fortuit, conform art. 1082-1083 Cod civil.
Având în vedere dispoziţiile art. 1073 Cod civil şi art. 1084-1086 Cod civil, Curtea de Apel a
considerat legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, care a obligat-o pe pârâtă să achite
reclamantului suma de bani care s-ar fi cuvenit acestuia dacă pârâta şi-ar fi respectat obligaţia
asumată prin contract, aceea de editare a unui număr minim de 25.000 exemplare pe an.
Deşi în cauză s-a procedat la reactualizarea în raport cu indicele inflaţiei a sumei datorate de
pârâtă, moştenitorii reclamantului, decedat pe parcursul procesului, nu au solicitat să li se
acorde suma reactualizată.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei şi exonerarea
sa de plata sumelor de 412.019.069 lei, 10.000.000 lei, 14.625.000 lei şi 4.760 lei noi, la care
a fost obligată prin cele două hotărâri anterioare, reprezentând despăgubiri civile şi, respectiv,
cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine greşita aplicare a dispoziţiilor
art. 1073 şi art. 1082-1083 Cod civil, în sensul că nu putea fi obligată la plata daunelor pentru
neexecutarea contractului câtă vreme obligaţiile contractuale asumate nu au putut fi onorate
din cauze imputabile reclamantului, ceea ce o exonerează de răspundere.
Recurenta susţine că, potrivit art. 1 coroborat cu art. 7 din contractul de editare, exclusivitatea
dreptului de editare a lucrării nu se referea doar la România, ci şi la teritoriul altor state.
De asemenea, chiar dacă lucrarea a fost publicată la o altă editură din Republica Moldova,
considerată în străinătate, autorul lucrării nu avea dreptul sub nicio formă să o comercializeze
în România.
Aceasta cu atât mai mult cu cât dicţionarul publicat în Republica Moldova este tot în limba
română, şi nu într-o limbă străină, ceea ce a permis comercializarea masivă a acestuia în
România.
Comparând datele încheierii contractelor, instanţa trebuia să constate că la data la care
reclamantul a încheiat contractul de editare nr. 656/1996 cu pârâta, acesta avea deja încheiat
contractul cu Editura „Ştiinţa" din Republica Moldova, dar i-a ascuns pârâtei acest aspect.
Instanţa de apel nu a ţinut seama de aceste aspecte şi nici de înscrisurile care s-au depus la
dosar, pe care recurenta le consideră relevante în soluţionarea cauzei.
Potrivit evidenţelor contabile, instanţa de apel trebuia să constate că pârâta a achitat drepturile
de autor cuvenite reclamantului, corespunzătoare numărului de exemplare care au fost efectiv
tipărite, ceea ce denotă buna-credinţă a pârâtei.
Totodată, în mod greşit Curtea de Apel a obligat-o pe pârâtă la plata unui procent de 7% din
valoarea exemplarelor care ar fi trebuit tipărite, în condiţiile în care art. 3 din contract
prevedea aplicarea procentului la valoarea cantităţii de carte vândută.
Recursul este nefondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:
Deşi invocă nelegalitatea deciziei, recurenta formulează şi critici care privesc greşita reţinere
a situaţiei de fapt, prin ignorarea unor probe administrate sau interpretarea greşită a altora,
critici care însă nu pot fi valorificate în recurs, deoarece nu se încadrează în dispoziţiile art.
304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Prin urmare, Înalta Curte a analizat numai dacă, la situaţia de fapt reţinută, Curtea de Apel a
aplicat corect dispoziţiile legale incidente.
1. Ceea ce s-a reţinut, ca situaţie de fapt, este încheierea între părţi a unui contract de editare
la data de 14 iulie 1996, prin care H.D., în calitate de autor, a cesionat pârâtei, în calitate de
editor, dreptul exclusiv de a edita pe teritoriul României lucrarea „Dicţionarul limbii
române", pe o perioadă de 20 de ani.
Limitele teritoriale ale cesiunii au fost prevăzute expres în art. 1 al contractului, sub acest
aspect nefiind posibilă interpretarea contractului, în sensul că reclamantul a cedat dreptul
exclusiv de editare a lucrării şi dincolo de graniţele României.
2. S-a mai reţinut că părţile au convenit ca tirajul cărţii să fie stabilit de către editură, în
funcţie de rezultatele anchetei de piaţă, numărul minim fiind de 25.000 exemplare, iar
numărul maxim - de 90.000 exemplare pe an, în tranşe cuprinse între 3000-5000 exemplare,
aspect necontestat de pârâtă.
De asemenea, s-a mai reţinut că pârâta nu a respectat clauza potrivit căreia s-a obligat să
tipărească minimum 25.000 de exemplare anual.
Nici acest aspect nu a fost contestat, dar pârâta s-a apărat, invocând excepţia neexecutării
contractului, prin aceea că nici reclamantul nu şi-a respectat obligaţia de a nu ceda altei
edituri dreptul de editare a lucrării, fără consimţământul pârâtei.
Această apărare a fost corect înlăturată deoarece nu s-a dovedit că reclamantul ar fi cedat
vreunei alte edituri dreptul de a edita sau de a pune în vânzare aceeaşi lucrare, pe teritoriul
României, pentru care cedase exclusivitatea pârâtei.
De asemenea, s-a stabilit - ca situaţie de fapt, ce nu poate fi reapreciată în recurs - că nu s-a
făcut dovada de către pârâtă a faptului că editarea lucrării în Republica Moldova şi
comercializarea acesteia în România ar fi avut drept consecinţă directă nevânzarea
exemplarelor editate de pârâtă; dimpotrivă, s-a reţinut că vânzarea acestor exemplare a avut
un ritm ascendent.
În atare situaţie, nu se putea concluziona că neexecutarea obligaţiei contractuale de către
pârâtă s-a datorat unui fapt neimputabil acesteia sau unui caz fortuit ori de forţă majoră, care
să atragă aplicabilitatea art. 1082 sau, după caz, a art. 1083 Cod civil.
La situaţia de fapt astfel reţinută, în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 1073 Cod
civil, potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în
caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
3. În ceea ce priveşte întinderea drepturilor, Curtea de Apel, confirmând sentinţa, a aplicat
dispoziţiile art. 3 din contract, ce reprezintă legea părţilor.
Sub acest aspect, recurenta susţine că art. 3 a fost aplicat greşit, deoarece procentul de 7% a
fost prevăzut a se calcula din preţul cărţilor vândute şi nu al celor tipărite.
Potrivit raţionamentului recurentei, ar însemna ca neexecutarea obligaţiei de a tipări lucrarea,
chiar imputabilă fiindu-i, să nu atragă răspunderea sa patrimonială, deoarece urmarea firească
a netipăririi lucrării este chiar imposibilitatea vânzării acesteia şi, în consecinţă,
imposibilitatea calculării procentului convenit la valoarea exemplarelor vândute.
Soluţia obligării pârâtei la plata procentului de 7% din valoarea tirajului minim convenit şi
neexecutat culpabil de către pârâtă corespunde atât dispoziţiilor art. 1084-1085 Cod civil, cât
şi prevederilor art. 56 din legea specială, şi anume, Legea nr. 8/1996, privind drepturile de
autor şi drepturile conexe.
Astfel, textul de lege menţionat, astfel cum era în vigoare la data încheierii contractului,
prevede posibilitatea obligării editorului la plata de daune pentru neexecutare, autorul având
dreptul de a păstra remuneraţia primită sau de a solicita plata integrală a remuneraţiei
prevăzute în contract.
Cum în speţă s-a reţinut neexecutarea parţială a contractului de către pârâtă, fără a se reţine
totodată vreo cauză exoneratoare de răspundere, decizia atacată apare ca fiind legală, motiv
pentru care Înalta Curte a menţinut-o şi, în baza art. 312 Cod procedură civilă, a respins
recursul ca nefondat.
Decizie nr. 392A/2005 din 15-nov-2005, Curtea de Apel Bucuresti

Decizie
din 15 noiembrie 2005
392/2005
Text speţă

Operă dramatico-muzicală. Drepturile interpreţilor şi executanţilor.

Infracţiuni contra proprietăţii
Decizia civilă nr. 392A/15.11.2005 pronunţată în dosar nr. 637/2005 Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr.393/01.04.2004, reclamanţii I.
C., C. A., C. O., D. I., T. (Ş. D.), F.E., G. F.-Fl, R. A.-A., R. E., M. C.-A., C. C.-O., în
contradictoriu cu pârâta C. R. L. din România, au solicitat să se dispună recunoaşterea
drepturilor conexe dreptului de autor ale reclamanţilor, în calitate de artişti-interpreţi, să se
constate încălcarea acestora, să se dispună publicarea hotărârii ce se va pronunţa în cauză, pe
cheltuiala pârâtei, precum şi obligarea pârâtei la repararea prejudiciului în valoare de 70 de
milioane de lei pentru fiecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că reclamanţii au făcut parte din trupa de teatru a spectacolului
"Visuri trandafirii", exploatat de către pârâtă prin proiectul cu acelaşi nume, finanţat de
fonduri PHARE, prin programul EUROART. Rolul reclamanţilor în această piesă de teatru a
fost să interpreteze diferite personaje, să cânte şi să danseze, conform concepţiei regizorale şi
scenariului piesei. Pentru prestaţia lor, reclamanţii au încheiat cu pârâta, la data de
07.02.2001, contracte de prestaţie artistică, al căror obiect îl constituia prestaţia artistică ce
urma să fie executată pentru realizarea proiectului "Visuri trandafirii", prestaţie pentru care
reclamanţii au fost remuneraţi.
Pârâta a încălcat drepturile morale cu privire la fixarea spectacolului pe suport magnetic
(filmarea), realizată de către pârâtă fără permisiunea reclamanţilor, drepturile morale ale
reclamanţilor cu privire la difuzarea de către pârâtă a casetei filmate, pe postul de televiziune
C.-s. Tulcea, fără consimţământul reclamanţilor, drepturile patrimoniale cu privire la prestaţia
artistică pentru filmarea de către pârâtă a spectacolului susţinut de către reclamanţi la Braşov,
pe 30 martie 2001, şi difuzarea înregistrării pe postul de televiziune C.-s. Tulcea, pe data de
08.07.2001, drepturile patrimoniale cu privire la prestaţia artistică de la Odorheiul Secuiesc,
unde reclamanţii au efectuat deplasarea la cererea pârâtei, cu prilejul festivalului
minorităţilor, din 29-30 iunie 2001.
În drept au fost invocate prevederile art.139 din Legea nr.8/1996, art.54 din Decretul
nr.31/1954, art.992 şi art.998 Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr.1060/22.12.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar
nr.393/2004, primul capăt de cerere a fost respins ca lipsit de interes, iar celelalte capete de
cerere ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că spectacolul "Visuri trandafirii" a fost
prezentat publicului larg de către pârâtă, în calitate de reprezentant al membrilor ansamblului
folcloric din comuna Jirilovca, în urma încheierii unui contract de finanţare cu Uniunea
Europeană. Derularea proiectului a constat în valorificarea tradiţiilor folclorice ale minorităţii
lipovene prin intermediul spectacolului "Visuri trandafirii". A fost avut în vedere art.7 din
Anexa 2 a contractul pentru programe descentralizate, privind trecerea drepturilor de
proprietate intelectuală asupra beneficiarului. S-a apreciat caracterul indiscutabil al faptului
că reclamanţii au participat, în calitate de artişti-interpreţi la derularea spectacolului folcloric
"Visuri trandafirii", fapt dovedit de broşura publicitară în care aceştia sunt menţionaţi în
această calitate, dar şi lipsa oricăror dovezi privind contestarea de către pârâtă a drepturilor
reclamanţilor, în această calitate, reţinându-se în consecinţă, lipsa unui interes născut şi actual
în formularea primului capăt de cerere.
În privinţa capătului de cerere privind constatarea încălcării drepturilor, tribunalul a reţinut
lipsa dovezii difuzării de către pârâtă a spectacolului pe postul de televiziune C.-s. Tulcea,
articolul din ziarul "Obiectiv", făcând referire doar la existenţa unei casete care ar fi ajuns la
postul de televiziune, care şi-ar fi manifestat disponibilitatea de a o face publică, dar nu
rezultă că spectacolul a şi fost difuzat.
Nu s-a putut reţine nesocotirea de către pârâtă a drepturilor patrimoniale ale reclamanţilor
pentru spectacolele de la Braşov şi Odorheiul Secuiesc, cât timp nu se poate reţine existenţa
unor raporturi contractuale care să cuprindă şi clauze privind drepturile patrimoniale.
Capetele trei şi patru de cerere au fost respinse ca urmare a lipsei dovedirii unei vătămări.
Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanţii, cât şi pârâta au declarat apel motivat, legal
timbrat, în termen legal.
În apelul său, pârâta invocă omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii sale
privind cheltuielile de judecată, formulată prin notele scrise depuse prin Serviciul
Registratură.
În apelul lor, reclamanţii invocă greşita reţinere de către instanţa de fond a caracterului de
spectacol folcloric, fiind vorba despre un music-hall, după piesele de teatru "Cererea în
căsătorie" şi "Ursul", de A.P.Cehov, o operă dramatico-muzicală ce are la bază un scenariu
original sau o adaptare. Chiar dacă spectacolul a avut şi momente coregrafice în care au fost
folosite şi elemente din dansul rusesc, iar costumele au avut şi elemente inspirate din
costumul popular rusesc, acestea nu transformă spectacolul în unul folcloric.
Se susţine reţinerea eronată a faptului că pârâtă a avut calitatea de reprezentant al membrilor
ansamblului folcloric din comuna Jirilovca, fără a se baza pe probe sub acest aspect.
Reclamanţii nu fac parte dintr-un ansamblu folcloric şi nu au mandatat-o pe pârâtă pentru a-i
reprezenta. Reclamanţii au fost selectaţi de către regizorul spectacolului, special pentru acest
spectacol şi au avut raporturi contractuale clare, fără cesiunea drepturilor de autor.
Apelanţii-reclamanţi susţin şi reţinerea eronată a faptului că derularea proiectului a constat în
valorificarea tradiţiilor folclorice ale minorităţii lipovene prin intermediul spectacolului
"Visuri trandafirii". Finanţarea a vizat realizarea unui spectacol dramatico-muzical pentru
atingerea a trei obiective: promovarea tradiţiilor, creşterea rolului culturii în dezvoltarea civilă
şi intrarea în circuitul naţional şi internaţional al spectacolelor şi festivalurilor de teatru.
În ceea ce priveşte soluţia asupra primului capăt de cerere, apelanţii-reclamanţi arată că nu au
solicitat recunoaşterea modului în care numele lor au fost aduse la cunoştinţa publicului, ci
recunoaşterea de către pârâtă a calităţii de autor de drepturi conexe, respectiv a faptului că au
drepturi morale şi patrimoniale. Reclamanţii au un interes născut şi actual, întrucât pârâta
contestă drepturile lor, aşa cum rezultă din întâmpinarea formulată de către aceasta.
În privinţa celorlalte capete de cerere, apelanţii-reclamanţi arată că pârâta nu putea exploata
drepturile conexe dreptului de autor, faţă de prevederile art.41-42 din lege, decât în baza unor
contracte de cesiune, în formă scrisă. Or, faptul că între părţi nu au existat raporturi
contractuale în care să fie prevăzute drepturile patrimoniale nu dă dreptul pârâtei să le
exploateze, faţă de prevederile art.100 din lege.
Se invocă şi greşita reţinere a faptului că drepturile apelanţilor-reclamanţi ar fi fost cedate
pârâtei de către Programul EUROART, în baza art.7 din Anexa 2 a contractului încheiat de
către pârâtă cu Consiliul Britanic, apelanţii-reclamanţi fiind terţi faţă de acest contract, iar
ipoteza cesiunii drepturilor de către apelanţii-reclamanţi cocontractantului pârâtei nu este
îndeplinită. Trebuiau a fi avute în vedere art.1.3, art.3.2 şi art.7 din contractul respectiv.
Reclamanţii au fost angajaţi cu contract de colaborare pe spectacol; în acest caz, precum şi în
cazul lipsei raporturilor contractuale, artiştii interpreţi şi executanţi îşi păstrează dreptul
patrimonial.
Este eronată susţinerea pârâtei în sensul că art.101 din lege i-ar fi conferit dreptul exclusiv de
exploatare a prestaţiilor apelanţilor-reclamanţi. Acest text se referă numai la dreptul
producătorului operei audio-vizuale, în baza unor contracte individuale de muncă din care
lipsesc convenţiile referitoare la cesiune. Or, în speţă a fost vorba despre o operă dramatico-
muzicală, care, după aducerea la cunoştinţa publicului larg, a fost fixată şi difuzată, cu
încălcarea prevederilor art.98. Sub acest aspect nu prezintă nici o relevanţă faptul că pârâta nu
obţinut astfel încasări. Apelanţii-reclamanţi au cunoscut doar faptul că vor fi filmate secvenţe
din spectacole şi turneu, necesare popularizării proiectului, aşa cum se menţionează în
contractele pe care le-au semnat. Aceste casete există şi au fost predate la sfârşitul proiectului.
Fixarea şi difuzarea spectacolului nu au fost contestate de către pârâtă, au fost făcute după
închiderea proiectului şi nu au fost prevăzute în contract. Pentru dovedirea difuzării ar fi putut
fi depuse casetele respective, singurul mijloc prin care difuzarea ar fi putut fi dovedită, iar nu
cu înscrisuri, aşa cum a apreciat instanţa de fond.
Deplasarea la Odorheiul Secuiesc a fost făcută în interesul pârâtei, care a asigurat mijloacele
pentru filmarea spectacolului, lipsind afişul cu numele apelanţilor-reclamanţi şi piesa în care
jucau, iar piesa a fost prezentată sub o altă titulatură, ca fiind opera numitei L. P..
Instanţa de fond nu a luat măsuri pentru ca pârâta să pună la dispoziţia reclamanţilor copii ale
documentelor depuse la dosar, în vederea formulării corecte a interogatoriului, probă din care
au fost decăzuţi în mod abuziv.
În final, apelanţii-reclamanţi invocă faptul că sentinţa apelată nu se bazează pe probele de la
dosar şi nici nu este motivată în drept.
Cu privire la apelul declarat de apelanţii-reclamanţi I. C., C. A., C. O., D. I., T. (Ş. D.),
Curtea a invocat din oficiu, în temeiul art.137 al.1 raportat la art.298 Cod procedură civilă,
excepţia procesuală de procedură, peremptorie şi absolută a nulităţii cererii de apel pentru
lipsa semnăturii.
Excepţia a fost admisă prin dispoziţia cu caracter interlocutoriu pronunţată în şedinţa publică
din data de 08.11.2005, în temeiul art.287 al.1 pct.5 şi al.2 raportat la art.133 al.1 Cod
procedură civilă.
Pentru a admite excepţia, Curtea a reţinut lipsa semnăturii celor cinci apelanţi pe cererea de
apel, în care aceştia sunt menţionaţi în această calitate.
În temeiul art.133 al.2 teza I raportat la art.287 al.2 teza a II-a Cod procedură civilă, acordând
eficienţă efectului iniţial dilatoriu al excepţiei nulităţii cererii de apel pentru lipsa semnăturii,
Curtea a dispus citarea celor cinci apelanţi-reclamanţi, la domiciliile indicate de către aceştia
în cererea de chemare în judecată, respectiv de apel, cu menţiunea de a se prezenta în instanţă
pentru a semna cererea de apel.
Apelanţii-reclamanţi nu au înţeles însă, în mod nejustificat, să îşi îndeplinească obligaţia
procesuală ce le incumba, refuzând să se prezinte în faţa Curţii în vederea semnării cererii de
apel ori să procedeze într-o altă formă la complinirea lipsei semnăturii, deşi au fost legal citaţi
cu menţiunea corespunzătoare.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art.268 al.3 raportat la art.298 Cod procedură civilă, apelul
declarat de către aceştia urmează a fi anulat în consecinţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate de către ceilalţi
apelanţi-reclamanţi, Curtea reţine caracterul nefondat al apelului declarat de către aceştia.
Întrucât însă, din considerentele sentinţei apelate a fost omisă analiza unor aspecte esenţiale,
privind existenţa unei opere protejabile, natura operei, calitatea de autor şi de subiect al
drepturilor de autor, natura raporturilor juridice dintre reclamanţi şi pârâtă şi drepturile
conexe drepturilor de autor născute ex lege în favoarea artiştilor interpreţi sau executanţi ai
unei opere dramatico-muzicale, considerentele ce vor fi expuse în continuare vor suplini
aceste omisiuni.
Curtea reţine astfel, că pârâta a avut calitatea de aplicant pentru finanţarea din fonduri
europene a unui proiect cultural, a cărui implementare a fost făcută în parteneriat (file 70-71,
dosar de fond).
Spectacolul, conceput după principiile unei piese de teatru, a avut la bază texte din piesele
într-un act ale lui A. P. Cehov, respectiv "Cererea în căsătorie" şi "Ursul", îmbinate cu muzica
şi dansurile tradiţionale ale ruşilor lipoveni, în scopul atingerii obiectivelor proiectului
cultural: "promovarea tradiţiilor ruşilor lipoveni în contextul societăţii româneşti, creşterea
rolului culturii în dezvoltarea civilă a ruşilor lipoveni din România şi intrarea în circuitul
naţional şi internaţional al spectacolelor şi festivalurilor de teatru" (filele 70 şi 82, dosar de
fond).
Aşa cum s-a preconizat în proiect (fila 70), spectacolul a avut la bază un scenariu privind
istoria etniei din Jirilovca, conceput pe baza unor texte din piesele de teatru cehoviene, cu
includerea unor momente coregrafice inspirate din dansul popular rusesc şi folosirea de
costume conţinând elemente inspirate din costumul popular rusesc, aspecte menţionate în
broşura publicitară a spectacolului (filele 107-110).
Astfel conceput şi realizat, spectacolul a avut caracter original, fiind concretizat într-o
formulă de expresie artistică ce poartă o amprentă proprie de creativitate umană, de natură a
conduce la existenţa unei opere în sensul art.7 din Legea nr.8/1996.
Spectacolul reprezintă aşadar, o operă dramatico-muzicală recunoscută şi protejată ca atare de
art.7 lit.d, aşa cum au susţinut reclamanţii.
Prezenţa în compunerea spectacolului a elementelor inspirate din folclorul muzical şi din
portul popular ruseşti nu transformă spectacolul în unul folcloric, aşa cum în mod neîntemeiat
apreciază instanţa de fond.
Subiect al drepturilor de autor asupra operei dramatico-muzicale este intimata-pârâtă, calitate
de autor are cel a cărui concepţie regizorală a fost transpusă în operă, realizatorul
spectacolului, căruia îi este recunoscut exclusiv dreptul moral de autor prevăzut de art.10 lit.b
din Legea nr.8/1996, în conţinutul anterior modificărilor din 2004, respectiv dreptul de a
pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei, apelanţilor-reclamanţi, în calitate de artişti
interpreţi sau executanţi fiindu-le recunoscute exclusiv drepturile morale conexe dreptului de
autor prevăzute de art.98 din Legea nr.8/1996, în conţinutul anterior modificărilor din 2004
(perioada de referinţă, aşa cum se va arăta fiind anul 2001).
Proiectul cultural nu reprezintă o simplă transpunere în plan scenic sau o simplă execuţie a
unei anumite piese de teatru preexistente, a unei bucăţi muzicale ori a unui exerciţiu
coregrafic cunoscute, ci o îmbinare într-o manieră originală a acestora, prin care elemente
anterior cunoscute (fie că sunt sau nu obiect al unui drept de autor) preluate total sau parţial,
sunt astfel aranjate, legate, în scopul redării cât mai elocvente a mesajului dorit.
Realizarea operei în speţă nu este rezultatul unui contract, în sensul art.58-63 din lege, care
vizează contractul încheiat între autorul unei opere literare, dramatice, muzicale etc. şi o
persoană fizică sau juridică, cu finalitatea reprezentării sau executării în public a operei, ci al
convenţiei încheiate în cadrul unui program de finanţare, în termenii căruia creaţia nu
înseamnă altceva decât implementarea unui proiect.
În speţă, în virtutea contractului de finanţare a proiectului cultural, încheiat între C. B. din
România şi intimata-pârâtă (filele 59 şi următoarele, dosar de fond) nu a operat vreo cesiune a
drepturilor de autor, calitatea de subiect al acestui drept derivând din îndeplinirea cerinţelor
legale.
Deşi în cazul operelor dramatico-muzicale legea nu se referă expres la calitatea de autor şi
nici la subiectul drepturilor de autor, astfel cum precizează în cazul operelor cinematografice
şi al altor opere audiovizuale (art.65-66 din lege), unde se recunoaşte calitatea de autor
regizorului sau realizatorului ori creatorului adaptării, al scenariului etc., când obiectul
efortului creator reprezintă o parte importantă a operei, o astfel de determinare (a calităţii de
autor şi a subiectului drepturilor de autor) este realizată prin interpretarea sistematică a
prevederilor legale generale privind operele protejabile.
Spectacolul a fost conceput ca mesager al valorilor etnice, sens în care portul tradiţional,
dansurile specifice şi celelalte elemente de folclor sunt inserate în ansamblu drept purtătoare
de simboluri, pe fundalul textului cehovian.
Dată fiind maniera de construcţie a spectacolului, rezultatul creativ se datorează fuziunii
contribuţiilor persoanelor implicate: scenarist, coregraf, scenograf, instructor vocal,
costumier, sub directa coordonare a regizorului, aspect ce corespunde operei colective, astfel
cum este definită de art.6 din lege.
Potrivit acestui text, este colectivă opera "în care contribuţiile personale ale coautorilor
formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct
vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create", situaţie în care, "în lipsa unei
convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau
juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată".
Opera dramatico-muzicală în speţă întruneşte condiţia fuziunii contribuţiilor coautorilor, cu
consecinţa imposibilităţii recunoaşterii de drepturi distincte asupra întregului (ce nu implică şi
imposibilitatea de identificare a contribuţiilor, fapt nerelevant însă, din punctul de vedere al
calităţii de coautor), opera fiind unitară din punctul de vedere al creaţiei artistice.
Deşi în art.6 din lege vorbeşte despre "coautori", pentru existenţa operei colective protejabile
nu este necesar ca aceasta să fie una complexă, un ansamblu de alte opere în sensul art.7, care
să îndeplinească cerinţele originalităţii şi a formei concrete de exprimare.
Este suficientă implicarea, într-o formă sau alta, într-o măsură mai mare sau mai mică, a unui
colectiv de persoane, al căror aport este perceptibil în domeniile esenţiale ale creaţiei, ca
exprimare artistică (nu interesează contribuţii de altă natură, de exemplu, de ordin tehnic),
chiar în cazul în care fiecare contribuţie în parte nu se materializează într-o "operă" în
înţelesul legii.
Nu există însă, nici o reglementare expresă a regimului juridic aplicabil operei dramatico-
muzicale, precum în cazul operelor audiovizuale lato sensu (incluzând şi operele
cinematografice), cu privire la care este prevăzută explicit natura acestora de opere comune
(şi nu colective).
Opera a fost creată din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele unei anumite persoane,
în speţă, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, care a contractat proiectul de realizare a
spectacolului "Visuri Trandafirii" cu organismul european ce a asigurat finanţarea proiectului,
asumându-şi toate obligaţiile de realizare a acestuia, stabilind cadrul concret al derulării
proiectului, dincolo de limitele impuse prin contractul de finanţare.
Cocontractantul finanţator nu şi-a asumat nici un drept de proprietate intelectuală asupra
rezultatelor proiectului, ci a recunoscut pârâtei toate drepturile de această natură, în
considerarea naturii operei (rezultatul proiectului), în sensul art.7 din lege, în cadrul unui
contract de comandă, potrivit art.46 din lege.
Prin urmare, fiind vorba despre o operă colectivă, subiect (titular) al drepturilor morale de
autor, prevăzute de at.10 (cu excepţia dreptului moral de autor de a pretinde recunoaşterea
calităţii de autor), şi patrimoniale, prevăzute de art.12-13 din lege, asupra operei dramatico-
muzicale "Visuri trandafirii" este intimata-pârâtă, în lipsa unei convenţii contrare, ce nu a fost
nici invocată şi nici dovedită în cauză.
În cazul operei colective, distingem între persoana fizică sau persoanele fizice autori ai operei
şi subiectul (titularul) drepturilor de autor, care în speţă este o persoană juridică (cazul operei
colective fiind singurul caz în care titular al drepturilor de autor, cu excepţia dreptului la
recunoaşterea calităţii de autor, este o persoană juridică, respectiv iniţiatorul, cel sub
responsabilitatea şi sub numele căruia opera a fost creată).
În cazul operei colective, nu se confundă calitatea de autor cu cea de titular al drepturilor de
autor, cele două calităţi aparţinând fiecare, altei persoane. Titularul dreptului asupra operei
colective nu se confundă cu însuşi autorul operei, însă poate exercita toate celelalte
prerogative morale, precum şi pe cele patrimoniale, care nu sunt la îndemâna coautorilor,
după cum rezultă din interpretarea sistematică, dar şi literală a prevederilor art.6 alin.2 din
lege.
În ceea ce priveşte participanţii la interpretarea şi executarea operei, acestora le sunt
aplicabile prevederile art.92 al.1 din lege, în conţinutul anterior modificărilor din 2004.
Potrivit textului legal menţionat, "drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere
drepturilor autorilor", nici o dispoziţie ce reglementează drepturile conexe dreptului de autor
neputând fi interpretată în sensul unei limitări a exerciţiului dreptului de autor.
Prin urmare, din interpretarea sistematică, coroborată a prevederilor art.92 al.1 raportat la
art.6 al.2 din lege, rezultă faptul că artiştilor interpreţi sau executanţi ai operei colective nu le
sunt recunoscute decât drepturile morale conexe drepturilor de autor prevăzute de art.96 din
lege, în conţinutul anterior modificărilor din 2004. A recunoaşte drepturi patrimoniale conexe
prevăzute de art.98 din lege, în conţinutul anterior modificărilor din 2004, în favoarea
artiştilor interpreţi sau executanţi ai operei colective echivalează cu nerecunoaşterea şi
încălcarea drepturilor morale şi patrimoniale de autor al căror titular este cel din iniţiativa,
sub responsabilitatea şi sub numele căruia a fost creată opera, în speţă, intimata-pârâtă.
Toate persoanele fizice implicate în proiect au fost angajate de către intimata-pârâtă fie în
baza unui contract individual de muncă, fie al unuia de colaborare (fila 70 verso). Apelanţii-
reclamanţi ("trupa de actori") au încheiat cu intimata-pârâtă contracte de colaborare, pentru
fiecare spectacol.
Contractele scrise încheiate între părţi, denumite "contracte de prestaţie artistică", sunt
contracte civile nenumite, prevederile art.100 din lege, invocate de către apelanţii-reclamanţi,
ce privesc exclusiv contractele individuale de muncă, nefiind aplicabile.
Nici una dintre clauzele contractelor (cu conţinut identic, pentru fiecare artist interpret sau
executant) nu conţine vreo menţiune privind cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, iar
dacă o astfel de clauză ar fi fost prin ipoteză, inserată, aceasta nu ar fi putut privi decât
cesiunea drepturilor patrimoniale de autor al căror titular este intimata-pârâtă către apelanţii-
reclamanţi şi nu invers, întrucât acestora din urmă, în calitate de artişti interpreţi sau
executanţi ai unei opere colective, legea nu le recunoaşte nici un drept patrimonial conex
drepturilor de autor. Or, în mod evident, intimata-pârâtă nu ar fi avut nici un interes pentru o
astfel de cesiune.
Contractele respective au fost încheiate pentru reprezentaţiile operei dramatico-muzicale
"Visuri trandafirii" din perioada 07.02.2001-28.02.2001.
Pentru reprezentaţiile ulterioare, de la Braşov din 30.03.2001, respectiv Odorheiul Secuiesc,
din 29-30 iunie 2001, nu au mai fost încheiate contracte scrise. Instanţa de fond apreciază
însă, în mod netemeinic inexistenţa raporturilor contractuale dintre părţi în aceste cazuri.
Existenţa unor contracte verbale pentru aceste reprezentaţii, a căror dovadă o constituie
executarea obligaţiilor reciproce de către părţile contractante (executarea prestaţiei artistice de
către artiştii interpreţi sau executanţi, respectiv plata remuneraţiei de către intimata-pârâtă),
nu a fost contestată de către nici una dintre părţi, ci dimpotrivă, ambele părţi au invocat faptul
că susţinerea reprezentaţiilor s-a făcut la solicitarea intimatei-pârâtă, iar apelanţii-pârâţi au
fost cei care au executat prestaţia artistică, fiind pe deplin aplicabile sub aspect probator
prevederile art.1191 al.3 Cod civil, interpretate extensiv.
Cum apelanţilor-reclamanţi, în calitate de artişti interpreţi sau executanţi ai operei colective,
legea nu le recunoaşte decât drepturile morale conexe drepturilor de autor prevăzute de art.96
din lege, în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de fond lipsa interesului născut şi actual al
acestora în formularea primului capăt de cerere, privind recunoaşterea drepturilor conexe
dreptului de autor ale reclamanţilor, în calitate de artişti interpreţi.
Reclamanţii nu au invocat fapte sau împrejurări care să denote nerecunoaşterea de către
pârâtă faptului că paternitatea interpretării sau execuţiei revine fiecăruia dintre reclamanţi
pentru prestaţia proprie (art.96 lit.a), refuzul pârâtei de a indica sau comunica la fiecare
spectacol sau la fiecare utilizare a înregistrării operei a numelui reclamanţilor (art.96 lit.b),
nerespectarea de către pârâtă a calităţii prestaţiilor reclamanţilor ori deformarea, falsificarea
sau modificarea substanţială a interpretării sau execuţiei ori altă încălcare a drepturilor
acestora, de natură a le prejudicia grav onoarea sau reputaţia (art.96 lit.c), şi nici faptul că
pârâta ar fi utilizat prestaţiile reclamanţilor de natură a aduce persoanei acestora prejudicii
grave (art.96 lit.d).
Într-adevăr, aprecierile instanţei de fond cu privire la lipsa dovezilor privind difuzarea pe
postul de televiziune Cony-sat Tulcea a înregistrării spectacolului sunt neavenite, cât timp
pârâta nu a contestat nici un moment faptul difuzării.
Cu privire la drepturile patrimoniale conexe drepturilor de autor, instanţa de fond a ignorat
prevederile art.92 al.1 raportat la art.6 al.2, art.98 raportat la art.12-13 din lege, în conţinutul
anterior modificărilor din 2004. Ceea ce trebuia să reţină instanţa de fond era nerecunoaşterea
de către lege a unor drepturi patrimoniale conexe drepturilor de autor în favoarea artiştilor
interpreţi sau executanţi ai unei opere colective.
Drepturile patrimoniale conexe, prevăzute de art.98, se suprapun parţial peste cele prevăzute
de art.12-13, exercitate de intimata-pârâtă, iar exerciţiul lor concomitent este imposibil.
Conflictul dintre cele două categorii de drepturi, în cazul operei colective, este rezolvat de
art.92 al.1 raportat la art.6 al.2 din lege, în favoarea titularului drepturilor patrimoniale de
autor, cel din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căruia a fost creată opera, în
speţă, intimata-pârâtă.
Prin urmare, aprecierea instanţei de fond cu privire la nerecunoaşterea unor drepturi
patrimoniale conexe reclamanţilor datorită lipsei unor clauze contractuale privind astfel de
drepturi, este lipsită de fundament juridic. Reclamanţilor, în calitate de artişti interpreţi sau
executanţi a unei opere colective, nu le sunt recunoscute astfel de drepturi de către lege, iar
eventualele clauze contractuale ar fi putut privi exclusiv cesiunea de către intimata-pârâtă a
drepturilor sale patrimoniale de autor în favoarea reclamanţilor, ceea ce nu s-a invocat şi nici
nu s-a dovedit în cauză, iar pe de altă parte, intimata-pârâtă nu ar fi avut nici un interes să
convină în acest sens.
În cazul operei colective în speţă, dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi
când va fi utilizată sau exploatată opera, respectiv dreptul de a autoriza reproducerea integrală
sau parţială a operei şi comunicarea publică prin intermediul înregistrărilor audiovizuale
(art.13 lit.a şi i din lege, în conţinutul anterior modificărilor din 2004), precum şi celelalte
drepturi patrimoniale de autor aparţin intimatei-pârâte, titular al acestor drepturi în calitatea sa
de iniţiator, sub responsabilitatea şi sub numele căruia opera a fost creată.
Criticile apelanţilor-reclamanţi cu privire la proba cu interogatoriul pârâtei, la solicitarea lor,
sunt nefondate, proba fiind una inutilă, faţă de cele până acum expuse, astfel că vor fi
înlăturate fără alte precizări.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că, în mod temeinic, prima instanţă a stabilit
inexistenţa unor drepturi patrimoniale conexe drepturilor de autor, în favoarea reclamanţilor,
chiar dacă pentru alte argumente, care vor fi înlocuite cu cele reţinute prin prezenta.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat
de apelanţii-reclamanţi F. E., G. F.-F., R. A.-A., R. E., M. C.-A., C. C.-O., ca nefondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta-pârâtă Comunitatea Ruşilor Lipoveni din
România, Curtea reţine faptul că, atât prin întâmpinarea scrisă (fila 52, dosar de fond), cât şi
prin concluziile scrise depuse (fila 199, dosar de fond), apelanta-pârâtă a solicitat obligarea
reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, cerere asupra căreia instanţa de fond a omis să
se pronunţe.
În conţinutul încheierii de amânare a pronunţării nu se menţionează eventuala renunţare a
pârâtei la dreptul procesual de a solicita recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de
faza procesuală a judecăţii în primă instanţă.
Instanţa de fond, în virtutea principiului rolului activ, consacrat de prevederile art.129 al.1, 4-
5 Cod procedură civilă, avea obligaţia de a clarifica acest aspect, prin interpelarea pârâtei,
prin reprezentant, în şedinţă publică, la finalul expunerii concluziilor orale asupra fondului de
către aceasta.
În lipsa unei atare interpelări, instanţa trebuia să ţină seama de solicitarea formulată în scris
de către pârâtă, sub acest aspect.
Faţă de cele reţinute, Curtea, în temeiul art.296 Cod de procedură civilă, a admis apelul
declarat de apelanta-pârâtă C. R. L. din România şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în
sensul că, în temeiul art.274 al.1 raportat la art.277 Cod procedură civilă, a obligat
reclamanţii la plata, în mod egal (în cote egale), în favoarea pârâtei, a sumei de 19 800 000
ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată în faza procesuală a fondului, reprezentând onorariu
avocaţial (fila 195, dosar de fond), reclamanţii fiind în culpă procesuală.
În temeiul art.274 al.1 raportat la art.277 Cod procedură civilă, Curtea a obligat apelanţii-
reclamanţi la plata, în mod egal (în cote egale) în favoarea apelantei-pârâte a sumei de 2 200
000 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată în faza procesuală a apelului, reprezentând
onorariu avocaţial, achitat cu chitanţa nr.7481007/01.11.2005, apelanţii-reclamanţi fiind în
culpă procesuală.
1
Sursa: portal.just.ro
Drept de autor. Operă scrisă. Drept exclusiv de a traduce opera şi de a o edita. încălcare

Legea nr. 8/1996, art. 1 alin. (2), art. 7, art. 8, art. 139 1

Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar
potrivit art. 7 şi art. 8 din lege, constituie obiect al dreptului de autor, atât operele originale de creaţie
intelectuală, cât şi operele derivate, cum sunt traducerile.

Utilizarea operei de creaţie intelectuală, înţelegând prin aceasta şi dreptul de a realiza o operă derivată şi
de a o edita în condiţiile art. 48 din lege, se poate realiza numai cu acordul autorului operei sau persoanei
căreia i-a fost transmis, în condiţiile legii, dreptul de autor.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3362 din 30 martie 2006, în B.J., baza de
date

1
Legea nr. 8/1996 a fost modificată ulterior prin Legea nr. 329/2006 (M. Of. nr. 657 din 31 iulie 2006),
art. 1 alin. (2) având în prezent următorul conţinut: „Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi
protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă
nefinalizată”. Soluţia îşi păstrează actualitatea şi în raport de noua reglementare.

La 14 ianuarie 2002, reclamanta SC H. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC G. SRL Cluj-

Napoca, cerând să se constate că este titulara exclusivă a dreptului de traducere, reproducere şi difuzare a
operei literare „Sein und Zeit” („Fiinţă şi timp”), având ca autor pe Martin Heidegger şi că pârâta a încălcat
aceste drepturi.

Ca atare, solicită ca pârâta să fie obligată să înceteze, de îndată, tipărirea şi comercializarea acestei opere,
să retragă de pe piaţă toate exemplarele lucrării pe care le-a tipărit sub sancţiunea plăţii de daune
cominatorii de 100 milioane de lei/zi de întârziere precum şi să fie obligată să îi predea, în vederea
distrugerii, toate exemplarele tipărite.

Totodată, reclamanta a cerut să sc încuviinţeze publicarea hotărârii judecătoreşti de admitere a ccrerii pe

cheltuiala pârâtei.

In motivarea ccrcrii, reclamanta a arătat că a încheiat la data de 11 ianuarie 1995 cu socictatca germană
M.N.V.G. & Co. KG un contract prin carc i s-a acordat o liccnţă exclusivă de publicare în limba română a
lucrării, pe o perioadă de 48 de luni prelungite cu încă doi ani, convcnţie în baza cărcia a încheiat un
contract de traduccrc a lucrării cu domnul G.L.

Arată reclamanta că, în cursul anului 2001, a constatat apariţia în librăriile din întreaga ţară a lucrării,
tradusă şi distribuită în limba română, fară a avea un asemenea drept, de SC E.G. SRL Cluj-Napoca, sens
în care în raport de dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996, se impune admiterea cererii deduse
judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 11 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios
administrativ, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.

In motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanta este titulara exclusivă a dreptului de traducere,
reproducere şi difuzare în limba română a operei „Sein und Zeit” de Martin Heidegger, iar pârâta i-a

1/4
Drept de autor. Operă scrisă. Drept exclusiv de a traduce opera şi de a o edita. încălcare

încălcat acest drept, caz în care, în temeiul art. 139 alin. (2) raportat la art. 48 şi urm. din Legea nr. 8/1996,
se impune admiterea acţiunii.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, invocând necompetenţa teritorială a Tribunalului
Bucureşti de a soluţiona cauza, iar pc fondul procesului, nelegalitatea hotărârii, susţinând că numai printr-o
interpretare eronată a clauzelor contractuale, prima instanţă a reţinut că reclamanta ar avea exclusivitate cât
priveşte dreptul de a traduce, reproduce şi difuza opera în litigiu, prin contractul invocat aceasta dobândind
doar „licenţa exclusivă pentru publicarea lucrării”.

Pârâta susţine că a procedat la publicarea operei în baza acordului dat de Editura V.C., care a publicat
opera completă a autorului şi are drepturi asupra acesteia, caz în care, în mod eronat, s-a reţinut că ar fi
încălcat dreptul dobândit de reclamantă, cu consecinţa admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 27 din 24 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a 111-a civilă, a respins
apelul ca nefondat.

In motivarea deciziei, s-a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti nu poate fi
primită, întrucât nu a fost invocată în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 118 şi art. 136 C. proc. civ., şi
anume în faţa primei instanţei şi până la prima zi de înfăţişare.

Cât priveşte fondul procesului, instanţa a reţinut că apelanta, prin probatoriul administrat, nu a dovedit că
ar fi avut acordul titularului dreptului de autor pentru traducerea, reproducerea şi difuzarea lucrării,
respectiv că Editura V.C. ar fi titulara unui astfel de drept pc care i l-ar fi transmis în mod valabil, caz în
care sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care, motivând, reiterează apărarea privind greşita
interpretare de către instanţele de fond a clauzelor contractului în baza căruia reclamanta pretinde că a
dobândit un drept de exclusivitate cu privire la opera în litigiu şi afirmă că atâta timp cât a avut acordul
domnului Hermann Heidegger, fapt dovedit cu înscrisurile depuse, era îndreptăţită să traducă şi să publice
lucrarea.

Recurenta a mai susţinut că opera în litigiu, fiind publicată în anul 1990, nu beneficiază de protecţia
prevăzută de Legea nr. 8/1996, pentru ca, în finalul recursului, să afirme, în contradicţie cu prima parte a
recursului, că în speţă erau incidente dispoziţiile art. 147 din Legea nr. 8/1996.

Analizând criticile recurentei, înalta Curte constată că nu pot fi primite, pentru următoarele considerente.

Opera de crcaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar
potrivit art. 7 şi art. 8 din lege, constituie obiect al dreptului de autor, atât operele originale de creaţie
intelectuală, cât şi operele derivate, cum sunt traducerile.

Utilizarea operei de creaţie intelectuală, înţelegând prin aceasta şi dreptul de a realiza o operă derivată şi
de a o edita în condiţiile art. 48 din lege, se poate realiza numai cu acordul autorului operei sau persoanei
căreia i-a fost transmis, în condiţiile legii, dreptul de autor.

Or, în speţă, titularul dreptului de autor asupra operei „Sein und Zeit” este Herman Heidegger,

2/4
Drept de autor. Operă scrisă. Drept exclusiv de a traduce opera şi de a o edita. încălcare

administrator al moştenirii autorului acesteia Martin Heidegger, aspect necontestat de către părţile
litigante.

Potrivit memorandumului privind contractul încheiat la 11 ianuarie 1995, M.N.V.G. & Co. KG, societate
care are consimţământul proprietarului operei, a acordat reclamantei „licenţă exclusivă pentru publicarea
în copertă şi/sau pe hârtie, în limba română a lucrării intitulate: Martin Heidegger - Sein und Zeit, pe o
durată de timp, în condiţiile patrimoniale prevăzute în contract în baza căruia editura româncască a
încheiat, la data de 20 februarie 1996, un contract de editare-traduccre a lucrării cu autorul G.L.

In baza contractului menţionat, proprietarul operei a cedat reclamantei, adică a editorului şi dreptul de a
autoriza traducerea şi adaptarea operei, în sensul art. 49 din lege, stipulându-se, în mod expres că
„traducerea lucrării va fi efectuată cu bună-crcdinţă şi acurateţe (...)”. Aşa fiind, cum reclamanta a
dobândit un drept protejat de Legea nr. 8/1996, anume un drept exclusiv de a publica, în România,
lucrarea tradusă în limba română şi, cum pârâta a tradus şi distribuit pc piaţă lucrarea fară a avea un
asemenea drept, în mod just, instanţele de fond au reţinut că reclamanta justifica interes în promovarea
ccrcrii deduse judecăţii, sub acest aspect fiind irclevant faptul că proprietarul operei, la rândul său, nu a
înţeles să o acţioneze în judecată pentru despăgubiri.

Apărarea pârâtei, reiterată prin recurs, în sensul că ar fi dobândit dreptul de traducere şi de publicare
asupra operei în litigiu, de la titularul drepturilor de autor, Martin Heidegger, nu poate fi primită, pentru
următoarele considerente.

Prin înscrisurile depuse la dosar rezultă că, într-adevăr, pârâta a purtat o corespondenţă cu Herman
Heidegger, fară însă ca, din cuprinsul înscrisurilor invocate prin recurs, să rezulte că acesta şi-ar fi dat
acordul privind traducerea şi publicarea de către aceasta a operei.

Dimpotrivă, în cuprinsul corespondenţei relevate în cauză, Hermann Heidegger arată că „ceea cc a

ncgociat editura mea germană N. a avut întotdeauna deplinul meu acord" şi că Editura sa N., precum şi alte
edituri, trebuie să respccte contractele încheiate între ele şi nu înţelege să intervină în conflictul ivit între
editurile româneşti.

Aşa fiind, cum însuşi proprietarul recunoscut al operei îşi manifestă acordul pentru contractul încheiat de
editura sa N. cu Editura H. Bucureşti şi cum recurenta nu poate prezenta un contract valabil încheiat cu
acesta sau cu o altă editură căruia proprietarul să-i fi

conferit dreptul de a utiliza opera, în mod corect, instanţele de fond au reţinut că aceasta se face vinovată
de încălcarea dreptului dobândit de reclamantă, cu consecinţa obligării la plata de despăgubiri.

Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, recursul dedus judecăţii este nefondat şi a fost respins ca
atare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 149 alin. (2) din lege, beneficiază de
protecţia acestei legi şi operele realizate anterior intrării sale în vigoare, în condiţiile prevăzute de alin. (1),
iar dispoziţia art. 147, invocată în recurs, nu se aplică raportului dedus judecăţii în prezenta cauză.

3/4
 Drept de autor. Operă scrisă. Drept exclusiv de a traduce opera şi de a o edita. încălcare

LegeAZ.net

4/4

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)