PROIECT REALIZAT DE CATRE STUDENTUL URZICA VASILE-ANDREI

1.METODE SI TEHNICI DE CONDUCERE UTILIZATE IN ORGANIZATIILE PUBLICE

MODERNE :

Tehnicile de management sint un ansamblu de reguli, procedee si instrumente prin care se

solutioneaza concret problemele ce decurg din functiile managementului.

Acestea se caracterizeaza prin faptul ca:

 inglobeaza aspectul concret al actiunii;

 asociaza modurile de activitate ale cadrelor de conducere prin care acestia imbina
cunostintele teoretice cu experienta si iscusinta personala acumulate in timp.

Regulile de management sint acte normative specifice unei organizatii prin care se precizeaza
cadrul in care se aplica metodele si tehnicile manageriale.
Procedeele manageriale reprezinta maniera de a actiona in cadrul exercitarii unor tehnici sau
metode].

Instrumentele manageriale - mijloacele tehnice si conceptuale prin care devin functionale

tehnicile si metodele de management.

Pot  fi:

 materiale (telefon, fax, calculator etc.)

 conceptuale (cuvinte, obiective, decizii, planuri, prognoze,

organigrame, simboluri etc.)

  Metodele de management sint un ansamblu de principii si tehnici care indica maniera de

desfasurare a functiilor de conducere, asigurind rezolvarea concreta a problemelor ce decurg din
aceste functii, in vederea stabilirii si realizarii obiectivelor organizatiei:

 managementul prin obiective (MPO);

 managementul prin exceptii (MPE);

 managementul prin proiecte;

  managementul participativ;

 managementul pe produs;

 managementul prin bugete.

Sistemul de management reprezinta un ansamblu de metode si tehnici asociat cu procedurile

informationale, decizionale si organizatorice specifice metodelor si tehnicilor integrate in cadrul
sistemului.

In stricto senso, sistemele, metodele si tacticile de management reprezinta modalitatile folosite in

managementul public pentru a previziona activitatea in domeniul administratiei publice, a
organiza munca colaboratorilor, a coordona actiunile acestora, a-i antrena la stabilirea si
realizarea obiectivelor, a controla activitatea colaboratorilor si a regla activitatile mentinind
echilibrul organizatiei.

In lato-senso sistemele, metodele si tehnicile de management reprezinta modalitatile folosite de

functionarii de conducere si executanti din aparatul de conducere pentru solutionarea
problemelor ce decurg din functiile administrarii prin care se pun in miscare activitatile pentru
realizarea obiectivelor propuse.

In activitatea de management a organizatiei este necesar sa se foloseasca o multitudine de

sisteme, metode si tehnici intrucit personalul de conducere din acest domeniu trebuie sa
solutioneze o gama larga de probleme, fiecare problema rezolvindu-se printr-o metoda sau
tehnica specifica.

In situatia in care managerul foloseste o gama restrinsa de metode si tehnici, eficienta activitatii
se va diminua considerabil.

3. Metode si tehnici utilizate in managementul public

Desfasurarea activitatii in institutiile publice presupune utilizarea unui ansamblu de metode si

tehnici, care sa permita realizarea obiectivelor stabilite la toate nivelurile administratiei. In
procesul de exercitare a functiilor managementului public, functionarii publici cu functii de
conducere si reprezentantii alesi sau numiti se confrunta cu o larga varietate de nevoi sociale
generale si/sau specifice pentru satisfacerea carora este necesara folosirea unor metode si tehnici
de management public generale si specifice.

Metoda administrativa reprezinta o modalitate sau un ansamblu de modalitati care faciliteaza

realizarea unor obiective ale institutiilor din administratia publica.

De asemenea, metoda administrativa reprezinta un instrument utilizat de functionarii publici,

pentru a realiza sistemul de obiective al institutiei in care isi desfasoara activitatea.

In managementul public se aplica o serie de metode si tehnici specifice alaturi de cele care se
regasesc si in alte domenii ale stiintei.

Metoda administrativa presupune un mod organizat de gindire si actiune in vederea obtinerii

unor rezultate maxime cu eforturi minime.

In functie de obiectivele urmarite, metodele aplicate in administratia de stat sunt grupate in 3

categorii in acceptiunea lui Dumitru Brezoianu.

Principalele metode utilizate in managementul public sint:

1 – Metode de executare;

2 – Metode de organizare si functionare;

3 – Metode de cercetare.

Consultarea mai multor materiale de specialitate ne indreptateste sa facem inca de la inceput o

precizare referitoare la aceste metode. Desi in cele mai multe lucrari de specialitate din domeniu
aceste metode sunt prezentate ca instrumente la indemina celor care isi desfasoara activitatea in
sistemul administratiei publice, totusi, dupa parerea noastra, ele reprezinta in mare parte citeva
modalitati practice, adesea activitati chiar determinate de anumite situatii aparute in realizarea
obiectivelor administrative.

In acceptiunea noastra metodele din aceasta categorie sunt de fapt diverse forme de exercitare a
functiei de motivare a managementului public, se face distinctie intre metodele aplicate in
sistemul administratiei publice din diferite tipuri de state.
In categoria metodelor de executare sunt cuprinse:

- Metoda constringerii;

- Metoda convingerii;

- Metoda cointeresarii.

Metoda constringerii se aplica in mod expres in statele totalitare, care au fost transformate in

instrumente de dominare de catre o minoritate sociala privilegiata asupra majoritatii societatii,
lipsita de drepturi si asuprita. In statele nedemocratice, metoda constringerii este principala
metoda de asigurare a executarii deciziilor administrative, a actelor organelor statului, in general.

In tarile democratice in care organele de stat apara si promoveaza interesele cetatenilor si

actioneaza cu consecventa pentru cresterea bunastarii materiale si spirituale a membrilor
societatii este folosita metoda convingerii.

In statele in care se foloseste cu precadere metoda convingerii, deciziile administrative, actele

organelor statului sunt respectate si executate de bunavoie de catre functionarii publici si de
membrii societatii, constienti fiind ca prin aceasta actioneaza in propriul lor interes. Consecinta
fireasca a unei astfel de situatii o constituie faptul ca, in statele democratice, principala si cea mai
frecvent folosita metoda de executare a actelor organelor de stat este metoda convingerii.

Statul poate sa utilizeze si alte metode pentru a determina functionarii publici si cetatenii sa-si
indeplineasca obligatiile ce le revin, iar personalul implicat in sistemul administratiei sa fie
eficace. Astfel, se pot acorda recompense materiale pentru realizari deosebite in propria
activitate. Stimulentele folosite amplifica gradul de cointeresare a functionarilor publici, in
special. Metoda cointeresarii presupune elaborarea unor sisteme de indicatori pentru
sensibilizarea angajatilor institutiilor publice fata de realizarea intereselor publice generale.

Din categoria metodelor de organizare si functionare fac parte cinci metode cunoscute in

literatura de specialitate ca instrumente folosite in procesul de organizare a activitatii desfasurate
in cadrul institutiilor administratiei publice. Printre metodele de organizare si functionare folosite
in administratia de stat prezentam in continuare:

- Metoda organizarii rationale a activitatilor administrative;

- Metoda sedintei;

- Metoda conducerii eficiente;

- Metoda valorificarii experientei in munca;

- Metoda structurarii corespunzatoare a programului functionarilor publici.

Este necesara o precizare referitoare la metodele din aceasta categorie. Cu exceptia metodei
sedintei, care, dupa parerea noastra, constituie principala metoda folosita in sistemul
administratiei publice de catre functionarii publici situati pe diferite niveluri ierarhice, toate
celelalte descriu de fapt citeva proceduri si activitati prin care obiectivele administratiei publice
pot fi realizate.

Metoda organizarii rationale a activitatilor administrative descrie, de fapt, modul in care

activitatile administrative trebuie sa se desfasoare pentru a servi realizarii obiectivelor
managementului public.

Metoda presupune conceperea unui plan de activitate, care sa fie orientat, pe de o parte, catre
realizarea obiectivelor sociale si pe de alta parte, sa detalieze, la nivelul institutiilor
administrative, o serie de activitati menite sa sustina indeplinirea misiunii sociale a
managementului public.

Metoda organizarii rationale a activitatii administrative presupune conceperea unor planuri de

activitate pe ansamblul sistemului administrativ si a unor planuri de detaliu pentru fiecare
institutie publica.

Intrucit cea mai mare parte a deciziilor administrative sunt adoptate in cadrul grupului, respectiv
prin consultarea managerilor publici in comisii si/sau plenuri, o deosebita importanta prezinta
metoda sedintei.

In esenta, utilizarea sedintei in institutiile publice consta in reunirea mai multor persoane din
sistemul administrativ, pentru un interval de timp, in vederea solutionarii, in comun, a unor
probleme cu caracter decizional, informational, de analiza si cercetare. Sedinta constituie
modalitatea principala de transmitere a informatiilor si de culegere a feedback-ului de la un
numar mare de componenti ai sistemului administratiei publice.
Pot fi identificate citeva precizari referitoare la numarul de sedinte si tipul acestora in
administratia publica. Dupa cum stim, parlamentul si guvernul isi desfasoara, in cea mai mare
parte, activitatea in cadrul unor sedinte, care sunt de informare, de analiza sau decizionale.

In consecinta, ori de cite ori este necesar, Primul Ministru, Presedintele Parlamentului reunesc
ministrii, respectiv parlamentarii, pentru o sedinta in plen. De asemenea, sunt frecvente situatiile
in care activitatea Parlamentului se desfasoara pe Comisii si in cadrul acestora se organizeaza
sedinte cu un numar restrins de parlamentari care fac parte din comisiile de resort.

Desigur, metoda sedintei se foloseste si la nivelul administratiei locale de catre functionarii

publici si reprezentanti alesi si numiti in institutiile publice din administratia locala. Aceste
sedinte au loc ori de cite ori functionarii publici si reprezentantii alesi sau numiti cu functii de
conducere considera necesar.

In institutiile publice, utilizarea metodei sedintei, are o serie de particularitati, determinate de

specificul domeniului. Astfel, durata unei sedinte poate varia de la 15 minute la 2-4 ore, in
functie de tipul sedintei si/sau de nivelul administrativ pe care se utilizeaza. Numarul
participantilor la sedinta variaza, de asemenea, in functie de nivelul pe care se utilizeaza metoda
si de tipul deciziilor administrative care urmeaza a fi adoptate.

In utilizarea acestei metode se constata o serie de abateri de la regulile generale si universale cu

influente atit asupra calitatii deciziilor administrative, a functionalitatii sistemului administrativ
si a eficacitatii managementului public.

Metoda conducerii eficiente consta intr-un ansamblu de modalitati orientate spre desfasurarea
unor activitati eficiente de catre managerii publici implicati in procesele de management si de
executie din institutiile publice. Pentru aceasta, ei trebuie sa posede cunostinte in domeniul in
care isi desfasoara efectiv activitatea, in domeniul administrativ juridic, calitati morale, dar si
calitati si cunostinte in domeniul economic, al managementului, sociologiei si psihologiei.

Pentru o conducere eficienta este necesara o foarte buna cunoastere a realitatii sociale, a
intereselor sociale care stau la baza stabilirii obiectivelor din cadrul sistemului administrativ. De
asemenea, metoda conducerii eficiente presupune stabilirea unor raporturi de munca eficiente
intre functionarii publici cu functii de conducere in sistem si ceilalti colaboratori si subordonati.
O influenta considerabila asupra calitatii proceselor de management si de executie din sistemul
administrativ si asupra rezultatelor activitatii functionarilor publici are experienta in munca care
provine din derularea intr-un timp indelungat a acelorasi operatii sau a unora foarte apropiate in
ceea ce priveste particularitatile lor.

Experienta imprima functionarului public o foarte buna abilitate, ceea ce conduce la realizarea
rapida si eficienta a sarcinilor. Efectuarea permanenta a acelorasi operatii poate avea insa si
efecte negative in momentul in care intervine rutina, comoditatea, lucrarile fiind executate in
mod mecanic fara nici un fel de efort intelectual.

Rutina poate atrage pasivitatea, elimina nu numai dorinta imbunatatirii muncii, introducerii de
modalitati noi, superioare de indeplinire a sarcinilor, ci genereaza chiar o atitudine refractara fata
de inovatii, tendinta de a limita orice fel de schimbare in activitatea desfasurata. Prin folosirea
metodei valorificarii experientei in munca, personalul din sistemul administratiei publice este
incurajat sa-si valorifice potentialul profesional dobindit in timp, dar si capacitatea creativa
pentru gasirea unor solutii eficiente la ineditele probleme sociale care apar in diferite perioade.

Metoda structurarii corespunzatoare a programului functionarilor publici constituie o importanta

modalitate de sporire a eficacitatii muncii tuturor functionarilor publici.

In structura programului de activitate al functionarilor publici cu functii de conducere apar o

serie de particularitati, date de specificul activitatii de administratie, comparativ cu alte activitati.

Aceasta metoda a aparut ca urmare a multiplelor situatii de prelungire exagerata a duratei zilei de
munca, in special a functionarilor publici cu functii de conducere si de utilizarea
necorespunzatoare a timpului de catre functionarii publici implicati atit in procesele de
management, cit si de executie.

Principalele cerinte care sa permita desfasurarea corespunzatoare a programului functionarilor

publici sunt:

- Confort;

- Climat organizational deschis, stimulativ;

- Dotare tehnica adecvata etc.

Este cunoscut faptul ca orice activitate desfasurata fara intrerupere un interval mai mare de timp,
in conditii de concentrare nervoasa, are drept consecinta o puternica stare de oboseala, ceea ce
conduce in mod direct la scaderea capacitatii de munca, deci a eficacitatii functionarului public.

Programarea corespunzatoare a timpului de lucru al functionarilor publici presupune si stabilirea

unui raport optim intre consumul efectiv de energie si perioada de odihna necesara. Pentru a se
putea preintimpina aparitia oboselii exagerate si premature a personalului din administratie este
necesar, in primul rind, sa fie cunoscute cauzele care o provoaca, pentru ca, in functie de ele, sa
se adopte masurile corespunzatoare de eliminare sau, daca nu este posibil, cel putin pentru
diminuarea intensitatii acestora.

Utilizarea metodei structurarii programului de lucru al functionarilor publici implica si

cunoasterea influentei factorilor de solicitare fizica si nervoasa ai mediului ambiant care au un
impact direct asupra calitatii si productivitatii muncii angajatilor din sistemul administrativ. Intre
factorii de solicitare fizica amintim factorii de microclimat, temperatura, umiditatea, circulatia
aerului, radiatiile, iluminatul si nu in ultimul rind, zgomotul.

Acestora li se adauga unii factori psihosociali, cu influenta hotaritoare asupra stilului de

management, a calitatii procesului de conducere din administratia publica. 

2.METODA SEDINTEI-ROLUL SI IMPORTANTA IN ORGANIZATIILE PUBLICE

MODERNE :

Metoda sedintei

Intrucat cea mai mare parte a deciziilor administrative sunt adoptate in cadrul grupului,

respectiv prin consultarea managerilor publici in comisii si/sau plenuri, o deosebita importanta
prezinta metoda sedintei.

In esenta, utilizarea sedintei in institutiile publice consta in reunirea mai multor persoane din
sistemul administrativ, pentru un interval de timp, in vederea solutionarii, in comun, a unor
probleme cu caracter decizional, informational, de analiza si cercetare.
Sedinta constituie modalitatea principala de transmitere a informatiilor si de culegere a feedback-
ului de la un numar mare de componenti ai sistemului administratiei publice.

Pot fi identificate cateva precizari referitoare la numarul de sedinte si tipul acestora in

administratia publica.

Dupa cum stim, parlamentul si guvernul isi desfasoara, in cea mai mare parte, activitatea in
cadrul unor sedinte, care sunt de informare, de analiza sau decizionale.

In consecinta, ori de cate ori este necesar, Primul Ministru, Presedintele Camerei Deputatilor
si/sau Presedintele Senatului reunesc ministrii, respectiv parlamentarii, pentru o sedinta in plen.

De asemenea, sunt frecvente situatiile in care activitatea Parlamentului se desfasoara pe Comisii

si in cadrul acestora se organizeaza sedinte cu un numar restrans de parlamentari care fac parte
din comisiile de resort.

Desigur, metoda sedintei se foloseste si la nivelul administratiei locale de catre functionarii

publici si reprezentanti alesi si numiti in institutiile publice din administratia locala.

Aceste sedinte au loc ori de cate ori functionarii publici si reprezentantii alesi sau numiti cu
functii de conducere considera necesar.

In institutiile publice, utilizarea metodei sedintei, are o serie de particularitati, determinate de

specificul domeniului.

Astfel, durata unei sedinte poate varia de la 15 minute la 2-4 ore, in functie de tipul sedintei
si/sau de nivelul administrativ pe care se utilizeaza.

Numarul participantilor la sedinta variaza, de asemenea, in functie de nivelul pe care se

utilizeaza metoda si de tipul deciziilor administrative care urmeaza a fi adoptate.

In utilizarea acestei metode se constata o serie de abateri de la regulile generale si universale cu

influente atat asupra calitatii deciziilor administrative, a functionalitatii sistemului administrativ
si a eficacitatii managementului public.

3.DECIZIA ADMNISTRATIVA .DEFINIRE.CONTINUT.CATEGORII :

Decizia, in general, din punct de vedere filozofic, este definita ca act individual sau social
premergator actiunii, constand in luarea unei hotarari determinate, intemeiate pe cunoasterea
conditiilor, prevederea efectelor si pe optiune axiologica, in raport cu anumite scopuri sau
idealuri. Decizia administrativa reprezinta o categorie a deciziilor de stat sau publice. In sensul
cel mai larg al notiunii ea este echivalenta cu faptul administrativ sau cu cele patru forme
concrete ale activitatii executive (actul juridic, actul politic, operatiunea tehnico-materiala si
faptul material-juridic) intrucat toate reprezinta manifestari volitionale. In sens juridic larg
decizia administrativa este orice act volitional producator de efecte juridice care imbraca atat
forma unui act juridic cat si forma unui fapt material-juridic. In sens juridic restrans decizia
administrativa reprezinta actul juridic, indiferent de ramura de drept apartinatoare ori de
caracterul uni- sau bilateral al vointei pe care il cuprinde, cu conditia ca actul sa emane de la
administratie.

In mod curent insa prin decizie administrativa se desemneaza numai actele administrative sau de
drept administrativ emise de administratia de stat, ca cea mai importanta categorie a deciziei
administrative. In acest din urma sens decizia administrativa nu se confunda cu acele acte
administrative numite decizii (cum sunt cele emise de premier sau de catre fosta delegatia
permanenta a consiliilor judetene) ea putand avea diverse denumiri (hotarare, ordin, dispozitie,
etc.).

Dupa obiectul sau decizia administrativa se poate referi la domeniul economic, financiar, sanitar,
militar etc., desi nu toate deciziile economice, financiare s.a.m.d. emana exclusiv de la
administratie. Dupa sfera subiectelor carora le sunt adresate deciziile administrative, acestea pot
fi interne, destinate organului emitent sau sistemului administrativ, si decizii externe, care produc
efecte in exteriorul organului emitent sau a sistemului administrativ.

In literatura de specialitate, inclusiv cea administrativa, decizia a fost definita in modurile cele
mai diferite. Incercand sa grupam aceste definitii dupa scopul pe care il urmareste decizia si dupa
mijloacelor avute in vedere la adoptarea ei, obtinem mai multe grupe de definitii.

O prima grupa este constituita din acele definitii in care predomina elementul psihologic in
determinarea deciziei: decizia reprezinta terminarea normala a deliberarii intr-un act voluntar;
decizia este orice modificare de comportament, care decurgand dintr-o trebuinta, este declansata
dupa un proces de evaluare in vederea realizarii unui scop prefigurat, cu alte cuvinte decizia ar fi
actiunea prin care se incearca concretizarea intr-un anumit sens a viitorului ; decizia este
rezultatul unui proces de gandire desfasurat in vederea executarii sau neexecutarii unei actiuni .

O alta grupa de definitii are in vedere in special elementul de optiune sau de alegere in emiterea
deciziei: decizia este un proces rational de alegere a unei linii de actiune, dintr-un numar
oarecare de posibilitati, in scopul de a se ajunge la un anumit rezultat; decizia este un act uman
prin care se opereaza o alegere dintre mai multe posibilitati de a actiona, cine nu are de ales nu
decide .

O alta grupa de definitii insista asupra caracterului de act de conducere al deciziei: decizia este
actul normativ al unui organ conducator; decizia este in toate cazurile un act de conducere ;
decizia este un instrument de conducere .

Numeroase definitii accentueaza elementul executional in definirea deciziei: decizia nu se reduce

numai la alegerea intre mai multe solutii, ci presupune un intreg proces de informare, evaluare-
optiune, incluzand executarea si controlul ei; decizia este actul deliberat al unui individ sau grup
de indivizi, investiti cu aceasta capacitate, prin care se determina natura unei actiuni, agentii,
mijloacele, durata si modul ei de executie .

Din analiza diverselor definitii date deciziei rezulta unele constatari. O prima constatare care se
impune este aceea ca in definirea deciziei nu trebuie inclus elementul de alegere intre doua sau
mai multe variante de solutionare, deoarece unele decizii, cum sunt cele de executie (de ex. in
materia stabilirii impozitelor si a taxelor) pot sa nu contina o asemenea posibilitate. Mai mult, in
unele cazuri organul este chiar obligat sa dispuna masura prevazuta de lege, fara vreo posibilitate
de a proceda altfel (de ex., in cazul actelor atributive de statut personal impuse de lege, cum sunt
diplomele de studii si care trebuie eliberate la solicitare).

In al doilea rand, din definitia deciziei trebuie exclusa caracterizarea ei ca act de conducere,
intrucat, pe de o parte, notiunea de conducere are un continut mai larg (incluzand, alaturi de
dreptul de decizie si dreptul de indrumare, coordonare si control), chiar daca decizia este un
element esential al activitatii de conducere. Pe de alta parte, dreptul de decizie poate sa apartina
si organelor de executie (agent fiscal, agent rutier, agent sanitar, etc.).
In al treilea rand, decizia nu trebuie confundata cu procesul decizional care include etapele de
pregatire, adoptare, executare si control ale deciziei. A considera ca decizia se defineste prin
executare sau control ar insemna ca deciziile neurmate de operatiunea executarii sau a verificarii
nu reprezinta acte decizionale in adevaratul sens al notiunii.

Din analiza diverselor definitii date deciziei si in baza constatarilor care s-au desprins rezulta
unele elemente comune esentiale in configurarea actului decizional. Astfel, decizia este un act de
vointa. Vointa continuta are un caracter deliberat. Prin decizie se urmareste realizarea unui scop
prefigurat.

Desi definitiile date deciziei difera in functie de domeniul de cercetare si de importanta conferita
unor elemente componente ale deciziei, totusi actul decizional se poate defini, in general, ca fiind
o manifestare de vointa deliberata a unui subiect facuta in anumite scopuri. In cazul deciziei
administrative aceasta o putem defini ca fiind manifestarea deliberata de vointa a unei autoritati
publice, realizata in cadrul activitatii executive pentru atingerea scopurilor specifice acestei
forme fundamentale de activitate a statului.

4.FUNDAMENTAREA DECIZIEI ADMNISTRATIVE IN ORGANIZATIILE PUBLICE :

undamentarea juridica a deciziilor administrative constituie o conditie hotaratoare pentru

aplicarea lor.

Decizia administrativa este rezultatul unei stranse colaborari intre diferitele compartimente din

cadrul unui organ al administratiei de stat, intre organe diferite ale administratiei de stat sau, intre
organe ale administratiei de stat, pe de o parte, alte organe de stat, organizatii nestatale, cetateni,
pe de alta parte.

In situatii urgente este posibil ca adoptarea unei decizii sa se faca de o singura persoana.

Atunci cand apare o problema este necesar sa fie analizate toate variantele de rezolvare ale
acesteia. Suntem in situatia de luare a unei decizii. Pentru fiecare varianta sunt analizate
punctele tari si punctele slabe, resursele alocate, timpul necesar, riscurile. Alegerea unei
variante dintre multele optiuni posibile in urma combinarii factorilor de mai sus inseamna
luarea unei decizii.

In teoriile manageriale apar in general patru functii ale unui manager:

 Functia de planificare (pe termen scurt sau pe termen lung);

 Functia de organizare si conducere efectiva;
 Functia de control a activitatii depuse pentru atingerea obiectivelor fixate;
 Luarea deciziilor.

Functiile enumerate mai sus se exercita in conditii de timp limitat, de stres si presiune.

Decizia este un proces de schimbare a realitatii, a resurselor naturale, financiare si umane de

care dispune unitatea, de alegeri rationale dintre alternative.

In elaborarea deciziei trebuie sa avem in vedere:

 actiunea;
 un rezultat unic cuantificabil;
 un interval de timp
 investitia maxima pentru atingerea scopului

Putem defini decizia astfel: un act social, deliberat, al unei persoane sau al unui grup de
persoane, prin care se stabilesc scopul si obiectivele unei actiuni, directiile si modalitatile de
realizare a acesteia, toate determinate in functie de o anumita necesitate, pe baza unui proces
de informare, reflectie si evaluare a mijloacelor si a consecintelor desfasurarii actiunii
respective.

Luarea unei decizii necesita anumite conditii:

 trebuie sa existe unul sau mai multe obiective care trebuie atinse;
 mai multe alternative de actiune trebuie sa fie la indemana managerului;
 factorii limitativi economici (bani, timp, munca), sa fie inclusi in planul decizional;
 fundamentarea stiintifica a deciziei;
 dublarea autoritatii formale de adoptare a deciziei de catre consiliul imputernicitilor
 statului
 unitate de decizie si actiune;
 incadrarea in perioada decizionala optima;
 formulare clara.

Din punct de vedere al continutului functional, deciziile sunt:

o Decizii de planificare;
o Decizii organizationale;
o Decizii de conducere;
o Decizii de stimulare (a angajatilor, de exemplu);
o Decizii de control.

Dupa nivelul de elaborare a deciziilor :

o Decizii strategice. Sunt deciziile care stabilesc orientarile de perspectiva; ele se

iau in colectiv, vizeaza ansamblul activitatii economice a societatii comerciale.
o Decizii tactice. Acestea se iau pentru o perioada mai mica de un an si
vizeaza o activitate sau o subactivitate a societatii comerciale.
o Decizii operationale. Sunt decizii repetative, de rutina si se refera la perioade
scurte, care vizeaza indeplinirea obiectivelor specifice si individuale.

In functie de certitudinea atingerii obiectivelor, deciziile pot fi:

o Decizii certe
o Decizii incerte
o Decizii de risc

In raport cu sfera de cuprindere a decidentului deciziile se clasifica astfel:

o Decizii individuale. Ele sunt adoptate de catre un singur cadru de conducere.

o Decizii colective – adoptate in grup.
ETAPELE DECIZIEI MANAGERIALE

Elaborarea deciziei manageriale presupune mai multe etape:

 definirea problemei, a domeniului de activitate in care ea a aparut;

 identificarea elementelor necesare pentru solutionare;
 idei privind posibilele solutii (care sa vina inclusiv din partea angajatilor);
 adoptarea celei mai bune solutii (pentru aceasta, este de recomandat organizarea de
grupuri de discutie).

5. DECIZIA ADMINISTRATIVA

A) Definitia deciziei administrative

Decizia administrativa poate fi definita ca un proces complex de alegere a unei variante

decizionale din mai multe posibile, in vederea realizarii unui obiectiv al administratiei publice
si care influenteaza activitatea a cel putin unei alte persoane din sistem, a sistemului
administrativ in ansamblul lui sau a societatii, in general.

B) Particularitati ale deciziei administrative :

 Rezulta din colaborarea a diferitelor persoane din compartimente diferite;

 Exista un volum mare de munca;
 Avizarea o fac(e) una sau doua persoane;
 Responsabilitatea apartine mai multor persoane – titulare ale unor functii publice;
 Presupune derularea unui proces in mai multe etape.

C) Cerinte ale deciziei administrative

Orice decizie administrativa trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

 sa fie fundamentata stiintific;

 sa aiba un caracter realist;
  sa intervina in timp util;
 sa fie integrata in ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior;
 sa fie oportuna.

Avand in vedere ca organele si institutiile de la nivel local cunosc cel mai bine nevoile
comunitatii este necesar ca acestea sa adopte deciziile in legatura cu solutionarea problemelor
locale. Este necesar ca functionarii publici din administratia centrala, respectiv din institutii
locale sa aiba o viziune sistemica, asupra realitatilor din sistemul administrativ si o capacitate
ridicata de analiza si sinteza a informatiilor provenite de la administratia locala si/sau de la
cetateni.

Rezolvarea situatiilor din unitatea administrativ-teritoriala prin decizii ale organelor

administrative centrale, ierarhic superioare, comporta riscul unor solutii neadecvate, datorita
cunoasterii, nu totdeauna suficiente de catre acele organe, a problemelor care privesc
colectivitatile locale.

Ierarhizarea din sistemul administrativ impune executarea deciziilor, luate de organele de la

nivelurile superioare, de catre organele de la nivelurile inferioare. Este important ca rezolvarea
problemelor de interes pentru comunitatile locale sa se faca din initiativa administratiei locale.

D) Tipuri de decizii administrative

Exista mai multe tipuri de clasificari ale  deciziilor administrative:

 Dupa situatia concreta la care se refera:

o Decizii normative, care se fundamenteaza in situatiile cu caracter de generalitate
si se regasesc in continutul diferitelor acte normative integrate in cadrul general
al managementului public;
o Decizii individuale, care se fundamenteaza in situatii concrete, particulare de
catre functionari publici care au competente decizionale in acest sens.
 Dupa nivelul ierarhic pe care se afla decidentul:
o Decizii de nivel superior, fundamentate de catre presedinte, parlament, guvern;
o Decizii de nivel mediu, fundamentate de regula de institutiile administrative
 situate pe nivelul mediu al managementului;
o Decizii de nivel inferior, fundamentate in institutiile publice de functionari
publici ai institutiilor si autoritatilor administratiei locale situate pe nivelurile
inferioare ale structurilor organizatorice din administratia centrala si locala.
 Dupa orizontul de timp la care se refera:
o Decizii administrative pe termen nelimitat (deciziile fundamentate la nivel de
parlament si guvern care imbraca forma decretelor, legilor, ordonantelor de
urgenta etc.)
o Decizii administrative pe termen lung, (fundamentate la nivelul administratiei
centrale si locale).
o Decizii administrative pe termen mediu, (fundamentate la nivel de guvern, dar
si la nivelul administratiei locale).
o Decizii curente, (fundamentate la toate nivelurile sistemului administrativ si
care vizeaza orizonturi scurte de timp).
 Dupa frecventa adoptarii:
o Decizii periodice, adoptate la anumite intervale de timp, regulate, de catre
organele administratiei de stat. Decizii aleatorii, care se adopta la intervale
neregulate de timp,
o Decizii unice, care au un caracter exceptional, nerepetandu-se intr-un viitor
previzibil.
 Dupa amploarea sferei decizionale a decidentului:
o Decizii integrale, care se adopta din initiativa decidentului, un posibil
reprezentant al administratiei locale, fara a fi necesar avizul unor functionari
publici de pe nivelul ierarhic superior, respectiv administratia centrala.
o Decizii avizate, a caror aprobare si aplicare sunt conditionate de avizarea de
catre functionarii publici de pe nivelul ierarhic superior. Se adopta in mod
expres la nivelul administratiei locale, si la nivelurile medii ale structurii
sistemului administrativ.
 Dupa numarul persoanelor participante la procesul de fundamentare:
o Decizii de grup, care se fundamenteaza atat la nivelul central, cat si local al
administratiei, la elaborarea acestora participa mai multe persoane reunite in
 birouri, comisii sau consilii, ministere, guvern, parlament.
o Decizii individuale sunt fundamentate cu precadere la nivelul administratiei
locale.
 Din punct de vedere al continutului si al modificarilor pe care le aduc in ordinea
juridica se disting:
o Decizii generale, ce cuprind reglementari, care contribuie la stabilirea unui
cadru juridic corespunzator desfasurarii proceselor de management si de
executie din institutiile publice.
o Decizii specifice, care statueaza o persoana, un functionar public nominal
desemnat pentru a se implica in procesul de realizare a obiectivelor
compartimentului si/sau institutiei publice in ansamblu.
o Decizii determinate de cererea de servicii publice. Acestea creeaza, in beneficiul
particularilor, drepturi si facilitati, de exemplu decizia de eliberare a
autorizatiilor administrative.
o Decizii determinate de schimbarile in structura unei institutii publice si care
confera functionarilor publici un statut in care coexista drepturi si obligatii. De
exemplu, numirea functionarilor publici.
 Din punct de vedere al competentei decidentului:
o Decizii executorii, care au caracter practic si sunt fundamentate numai de
autoritatile administrative.
o Decizii de administrare, care au caracter teoretic pentru ca urmaresc procesul de
management, prin desfasurarea unor activitati de planificare, organizare,
coordonare, gestionare, control si prin modul de aplicare a continutului
deciziilor in procesul de realizare a obiectivelor managementului public. (A.
Andronicescu, 1994)

E) Fundamentarea deciziei administrative

Orice decizie administrativa este dependenta de sistemul legislativ in vigoare. Calitatea

deciziei depinde de respectarea legilor si de cunoasterea corecta a acestora de catre functionarii
publici.
Fundamentarea juridica a deciziilor administrative constituie o conditie hotaratoare pentru
aplicarea lor.

Decizia administrativa este rezultatul unei stranse colaborari intre diferitele compartimente din

cadrul unui organ al administratiei de stat, intre organe diferite ale administratiei de stat sau,
intre organe ale administratiei de stat, pe de o parte, alte organe de stat, organizatii nestatale,
cetateni, pe de alta parte. (vezi figura de mai jos)

In situatii urgente este posibil ca adoptarea unei decizii sa se faca de o singura persoana.

Putem delimita doua categorii de participanti la fundamentarea si adoptarea deciziilor

administrative, in functie de:

 Modul de implicare;
 Nivelul administrativ – pozitia in structura organizatorica.
o Dupa modul de implicare in procesul decizional sunt:
 Functionarii publici implicati direct;
 Functionarii publici implicati indirect;
 Cetatenii consultati si/sau specialisti implicati direct si/sau indirect.

Functionarii publici se pot afla in trei contexte:

 de decizie;
 de consultanta;
 de decizie,

In raport cu situatia in care se afla, gradul de raspundere este diferit. Pentru luarea unor decizii
optime este necesara consultarea cetatenilor din comunitatile interesate.

o In functie de nivelul administrativ pe care se situeaza in structura, functionarii

publici pot fi grupati in doua categorii:
 functionari publici din administratia centrala;
  functionari publici din administratia locala.

O prima categorie o formeaza conducatorii organelor respective, precum si alte persoane care
detin functii de conducere in structura de la acest nivel. (persoanele cu drept de decizie, care
adopta efectiv deciziile administrative)

Adaptarea deciziilor administrative este dependenta si de participarea cetatenilor:

 in organele de conducere colectiva;

 cu sugestii si propuneri pentru rezolvarea problemelor comunitatii.

Procesul de fundamentare a deciziei administrative este complex si presupune derularea a opt

etape succesive in care sunt implicate mai multe persoane:

 initiere decizie;
 definire obiectiv decizional;
 documentarea;
 selectare / analiza informatiei;
 conturarea si analiza alternativelor decizionale;
 adoptare decizie;
 urmarire aplicare decizie;
 formulare concluzii.

5.PROCESUL DE COMUNICARE IN ADMNISTRATIE PUBLICA :

Comunicarea verbala este o modalitate facila de comunicare, fiind folosita in administratia

publica, insa forma de comunicare oficiala in cadrul administratiei publice este comunicarea
scrisa, intalnita atat la nivel inter-institutional, cat si intre institutiile publice si cetatean.

Forma scrisa imbraca deseori forma unui act administrativ, act ce nu poate fi comunicat unui
cetatean decat in forma scrisa, aceasta fiind singura forma de comunicare mutual acceptata, atat
de institutiile administrative ale statului, cat si de catre cetatean.
Exista mai multe modele de comunicare in forma scrisa in cadrul administratiei publice, precum
si cu administratia publica, fiind identificate mai multe modalitati, cum ar fi: raportul, referatul,
memoriul si memorandumul, precum si plangerea prealabila.

Raportul in cadrul administratiei publice este o expunere in scris a tuturor motivelor care au stat
sau stau la baza emiterii unui act administrativ. El reprezinta baza de fundamentare de la care se
pleaca in stabilirea necesitatii, precum si in elaborarea si redactarea actului administrativ.
Argumentele trebuie sa fie pertinente, logice si de necesitate, si mai ales sa nu incalce normele
legale, nici drepturile fundamentale ale cetateanului.

Referatul in cadrul administratiei publice este un raport scris asupra unei activitati, sau pe
marginea unui act administrativ, care are o stransa legatura cu o cerere sau o plangere prealabila
asupra unui act administrativ.

Memoriul in cadrul administratiei publice este de asemenea un raport in forma scrisa, amanuntit

si documentat asupra unei activitati, situatii, probleme sau asupra unui act administrativ. El poate
fi intocmit atat de catre un functionar public cat si de catre un cetatean nemultumit de actul
administrativ emis pe numele sau sau impotriva acestuia, in acest caz memoriul administrativ
luand forma unui „recurs gratios” (de la ceea ce romanii numeau jurisdictio gratiosa) sau al unei
plangeri prealabile impotriva actului administrativ emis de catre administratia publica, fie ea
locala sau centrala.

Memorandumul in cadrul administratiei publice este un document oficial care expune fapte si

argumente de ordin juridic care privesc relatiile dintre institutiile administratiei publice, precum
si intre state si care fac obiectul unor tratative. Argumentele folosite sunt de cele mai multe ori de
natura strategica si economica ori de natura legala, constand in directii ce trebuie urmate pentru a
duce la final negocierile incepute intr-un anumit domeniu.

Plangerea prealabila sau recursul gratios este o forma de comunicare scrisa, o procedura de

solutionare a cererilor in contenciosul administrativ, prin care orice cetatean vatamat intr-un
drept al sau ori intr-un interes legitim, poate solicita autoritatii publice emitente, revocarea in tot
sau in parte a actului administrativ.
Titularii acestei forme de comunicare scrisa sau subiectii de drept ai plangerii prealabile sunt
numai persoanele care au fost lezate in dreptul sau, sau carora le-a fost afectat un interes legitim,
printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Aceasta forma de comunicare scrisa este o forma de comunicare speciala si are loc in cadrul
procedurii necontencioase, denumite si contencios administrativ, prin aceasta realizandu-se o
contestare a actului administrativ vatamator de drepturi.

Cererea de chemare in judecata este forma de comunicare scrisa, prin care orice persoana care se
considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica din
cadrul administratiei publice, fie ea centrala sau locala, printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea in termenul legal a plangerii prealabile, poate sa se adreseze instantei de
contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului sau pretins
sau a interesului legitim, precum si in repararea pagubei ce i-a fost cauzata odata cu emiterea
actului administrativ vatamator.

Dezbaterea in cadrul administratiei publice este o forma de comunicare verbala, prin care in

interiorul administratiei publice au loc discutii cu privire la oportunitatea si legalitatea emiterii de
acte administrative. De regula aceste dezbateri au loc intr-un in cadru de sine statator, cum ar fi
Guvernul, consiliile judetene sau consiliile locale sau orice alta forma de administratie centrala
sau locala, inclusiv consiliile de administratie ale companiilor de stat.

Culegerea de informatii in administratia publica este modalitatea directa si practica, prin care

administratia publica comunica cu cetateanul, chestionandu-l cu privire la oportunitatea sau
legalitatea emiterii unui act administrativ cu caracter general sau special. In acest sens
administratia publica poate organiza dezbateri publice sau poate chestiona direct cetateanul prin
intrebari directe si specifice care vor fi lua forma unui referat de oportunitate sau legalitate.

Comunicarea poate fi scrisa si orala, prin mijloace specifice, gen chestionare sau prin accesarea
paginii de internet a administratiei publice centrale sau locale care a initiat proiectul de culegere
a informatiei din spatiul public in vederea formarii unei opinii cu privire la interesul general.
6.ROLUL SI IMPORTANTA SISTEMULUI INFORMATIONAL IN ORGANIZATIILE
PUBLICE :

Desfasurarea in bune conditii a activitatilor din sistemul administratiei publice este conditionata
de existenta a doua componente esentiale: structura organizatoricasisistemul informational de
management.

Daca structura organizatorica asigura desfasurarea activitatilor institutiilor administrative potrivit

modului de definire a functiilor acestora, sistemul informational managerial asigura circulatia
informatiei intre Sistemul managerial al oricarei structuri administrative poate fi privit ca o retea
de informatii, de comunicari verticale si orizontale, in cadrul careia, compartimentele, personalul
de conducere si personalul condus reprezinta nodurile retelei. Iata de ce, pe structura
organizatorica, sistemul managerial trebuie sa utilizez 252b14c e un sistem informational adecvat
si eficient.

Exercitarea autoritatii publice de catre organele abilitate in acest sens presupune existenta unor
circuite informationale, care sa permita vehicularea datelor si informatiilor.

Fiecare componenta a sistemului administratiei publice este atat un emitator, cat si beneficiar de
date si informatii, care deserveste sistemul in ansamblul sau.

Astfel, in vederea exercitarii atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete si mesaje.

Decretele Presedintelui se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si reprezinta acte de aplicare

cu caracter individual, cel mai adesea, sau normativ, prin exceptie.

Mesajele exprima puncte de vedere prezidentiale fata de o problema politica concreta sau fata de
o lege care i-a fost inaintata spre promulgare.

Intre Presedintele Romaniei si Parlament apare, astfel, un flux informational deoarece, cel din
urma, are obligatia de a lua in discutie mesajele prezidentiale.

La randul lor, Senatul Romaniei si Camera Deputatilor adopta legi, hotarari si motiuni.

Legile adoptate de cele doua camere pot fi:

-constitutionale, de revizuire a Constitutiei Romaniei;

-organice, prin care se reglementeaza sistemul electoral, organizarea si functionarea partidelor
politice, organizarea si desfasurarea referendumului, organizarea guvernului, a Consiliului
Suprem de Aparare a Tarii, regimul starii de asediu si de urgenta, infractiunile, pedepsele si
regimul executarii acestora, acordarea amnistiei si a gratierii colective, organizarea si
functionarea Consiliului Suprem al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului
Public si a Curtii de Conturi, Statutul functionarilor publici, contenciosul administrativ etc.;

-ordinare.

Guvernul Romaniei, in exercitarea atributiilor, adopta hotarari si ordonante. Hotararile de guvern

se emit pentru organizarea executarii legii, iar ordonantele stabilesc limitele si conditiile legii.

Ministerele emit ordine si instructiuni in vederea realizarii atributiilor specifice.

Atributiile consiliilor locale (si judetene), ale primarilor si presedintilor consiliilor judetene,
precum si ale organelor de specialitate ale comunelor, oraselor si judetelor serviciile publice ale
acestora se realizeaza prin adoptarea sau emiterea unor acte administrative specifice. Astfel:

-consiliile locale si judetene adopta hotarari. Ele pot avea caracter normativ, aplicabile pe
intregul teritoriu al unitatii administrativ-teritoriale sau caracter individual, ce produc efecte
juridice fata de cei interesati, de la data comunicarii actului acestora;

-presedintii consiliilor judetene emit dispozitii cu caracter individual;

-primarii emit dispozitii cu caracter individual;

-conducatorii serviciilor publice ale comunelor, oraselor si judetelor emit acte administrative

specifice, ca de exemplu, serviciul de stare civila emite acte de stare civila.

diferitele componente organizatorice potr Sistemul managerial al oricarei structuri

administrative poate fi privit ca o retea de informatii, de comunicari verticale si orizontale, in
cadrul careia, compartimentele, personalul de conducere si personalul condus reprezinta nodurile
retelei. Iata de ce, pe structura organizatorica, sistemul managerial trebuie sa utilizez 252b14c e
un sistem informational adecvat si eficient.

Exercitarea autoritatii publice de catre organele abilitate in acest sens presupune existenta unor
circuite informationale, care sa permita vehicularea datelor si informatiilor.
Fiecare componenta a sistemului administratiei publice este atat un emitator, cat si beneficiar de
date si informatii, care deserveste sistemul in ansamblul sau.

Astfel, in vederea exercitarii atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete si mesaje.

Decretele Presedintelui se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si reprezinta acte de aplicare

cu caracter individual, cel mai adesea, sau normativ, prin exceptie.

Mesajele exprima puncte de vedere prezidentiale fata de o problema politica concreta sau fata de
o lege care i-a fost inaintata spre promulgare.

Intre Presedintele Romaniei si Parlament apare, astfel, un flux informational deoarece, cel din
urma, are obligatia de a lua in discutie mesajele prezidentiale.

La randul lor, Senatul Romaniei si Camera Deputatilor adopta legi, hotarari si motiuni.

Legile adoptate de cele doua camere pot fi:

-constitutionale, de revizuire a Constitutiei Romaniei;

-organice, prin care se reglementeaza sistemul electoral, organizarea si functionarea partidelor

politice, organizarea si desfasurarea referendumului, organizarea guvernului, a Consiliului
Suprem de Aparare a Tarii, regimul starii de asediu si de urgenta, infractiunile, pedepsele si
regimul executarii acestora, acordarea amnistiei si a gratierii colective, organizarea si
functionarea Consiliului Suprem al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului
Public si a Curtii de Conturi, Statutul functionarilor publici, contenciosul administrativ etc.;

-ordinare.

Guvernul Romaniei, in exercitarea atributiilor, adopta hotarari si ordonante. Hotararile de guvern

se emit pentru organizarea executarii legii, iar ordonantele stabilesc limitele si conditiile legii.

Ministerele emit ordine si instructiuni in vederea realizarii atributiilor specifice.

Atributiile consiliilor locale (si judetene), ale primarilor si presedintilor consiliilor judetene,
precum si ale organelor de specialitate ale comunelor, oraselor si judetelor serviciile publice ale
acestora se realizeaza prin adoptarea sau emiterea unor acte administrative specifice. Astfel:
-consiliile locale si judetene adopta hotarari. Ele pot avea caracter normativ, aplicabile pe
intregul teritoriu al unitatii administrativ-teritoriale sau caracter individual, ce produc efecte
juridice fata de cei interesati, de la data comunicarii actului acestora;

-presedintii consiliilor judetene emit dispozitii cu caracter individual;

-primarii emit dispozitii cu caracter individual;

-conducatorii serviciilor publice ale comunelor, oraselor si judetelor emit acte administrative

specifice, ca de exemplu, serviciul de stare civila emite acte de stare civila.

7.RESURSELE UMANE IN ORGANIZATIILE PUBLICE :

Recrutarea, selectia si incadrarea personalului din institutiile publice.

Personalul salariat din institutiile publice este constituit din diferite categorii de lucratori care au
varste, calificari, specializari, pozitii ierarhice diferite, trasaturi de caracter si personalitate
diferite, aspiratii si experiente diverse.

Obiectivele principale ale managementului in legatura cu resursele umane sunt principalele:

atragerea si asigurarea unui numar de salariati conform nevoilor institutiei publice;

preocuparea ca toate posturile de munca sa fie ocupate de catre salariati bine pregatiti
profesional, in concordanta cu cerintele posturilor de munca;

pregatirea si perfectionarea profesionala a salariatilor;

asigurarea mobilitatii salariatilor prin crearea conditiilor de evaluare si promovare a acestora;

urmarirea integrarii socio-profesionale a salariatilor si crearea unui climat de munca adecvat

performantei;

stimularea potentialului creativ al salariatilor, prin utilizarea unor procedee adecvate;

asigurarea unor conditii sociale si culturale in cadrul organizatiei care sa sa permita dezvoltarea
personalitatii fiecarui salariat.

Principalele caracteristici ale politicii de personal in institutiile publice sunt:

Fundamentarea pe principiile etico-morale si profesionale de apreciere, de repartizare si de
promovare;

Caracterul unitar pentru toate institutiile publice;

Situarea rationalizarii pe prim-plan.

Sistemul administratiei publice atrage politici de resurse umane care au anumite particularitati
determinate de specificul activitatilor desfasurate in institutiile publice. Persoanele care detin
functii publice, in administratia de stat poarta denumirea de functionari publici.

Functionarul public este o persoana care, in conformitate cu dispozitiile actelor normative, este

numita de autoritatea publica competenta sau aleasa potrivit normelor legii si investita in mod
legal cu atributiile functiei sale, prestand in mod permanent o activitate, cu scopul de asigura
functionarea continua a unui serviciu public.

Principalele caracteristic ale functionarului public sunt cele din figura nr. 1., la care se adauga
urmatoarele:

Desemnarea, numirea sau alegerea functionarului trebuie sa se faca in conformitate cu

dispozitiile din actele normative;

Exercitarea serviciului se face in mod permanent;

Acordarea unui salariu fix pentru pozitia in organizatie, pentru pregatirea si vechimea titularului;

Investirea intr-o functie publica atrage, in special pentru functionarii publici numiti, o procedura
specifica de depunere a juramantului de credinta.

Din punctul de vedre al competentei decizionale, stabilita de lege, functionarii publici pot fi

grupati astfel:

Functionari de decizie;

Functionari care participa la pregatirea deciziilor;

Functionari care participa la executarea deciziilor.

Functionarii de decizie sunt aceia care detin functii de conducere in sistemul administratiei
publice centrale de specialitate, in administratia publica locala sau unele compartimente
organizatorice ale acestora, cum ar fi: directiile generale, directiile, serviciile etc.

Functionarii care participa la pregatirea deciziilor sunt, de asemenea, stabiliti de lege si isi

desfasoara activitatea in diferite compartimente organizatorice precum acelea de studii si
documentare administrativa.

Functionarii care participa la executarea deciziilor administrative sunt precizati tot de lege,

principala sarcina a acestora fiind de a aplica sau de a urmari executarea deciziilor
administrative, astfel incat interesul general si cerintele persoanelor fizice si juridice sa fie
indeplinite.

Astfel, functionarul public este o persoana care desfasoara activitatea in institutia publica,
urmarind prin aceasta adoptarea si/sau aplicarea deciziilor administrative sub diferite forme, a
continutului legilor si satisfacerea intereselor publice.

La nivel european se vorbeste tot mai mult de functionarii administrativi, dar si de cei tehnici al
caror rol in societatea contemporana nu intarzie sa se manifeste.

Recrutarea salariatilor urmareste atragerea de catre institutia publica a resurselor de munca

neocupate existente pe piata muncii in vederea ocuparii posturilor vacante. Recrutarea trebuie
astfel organizata de catre fiecare institutie publica incat sa se asigure in timp util categoriile de
salariati necesare realizarii obiectivelor stabilite.

Activitatea de recrutare a functionarilor publici cuprinde:

Analiza cerintelor postului vacant;

Intocmirea specificatiilor aferente activitatii in postul liber;

Cercetarea posibilitatilor privind locurile unde pot fi gasiti posibilii candidati;

Atragerea candidatilor pentru posturile care urmeaza a fi ocupate.

Formarea profesionala a salariatilor

Pregatirea profesionala este un proces complex si de durata, care se materializeaza pentru fiecare

individ in calificarea acestuia pentru o anumita profesie din multitudinea de profesii existente in
societate. Calificarea poate fi privita ca dobandirea totalitatii cunostintelor stiintifice de baza,
tehnice, generale si de specialitate, ca si a deprinderilor necesare pentru exercitarea unei profesii
in anumite conditii economice si tehnico-organizatorice.

Pregatirea profesionala cuprinde, in general, doua mari procese distincte si anume:

educatia profesionala;

formarea profesionala propriu-zisa.

Educatia profesionala se prezinta ca un proces prin intermediul caruia se pun in evidenta

aptitudinile fiecarei persoane si, in acelasi timp, se realizeaza orientarea acesteia spre una din
profesiile care se coreleaza cu aptitudinile respective.

Formarea profesionala este procesul prin intermediul caruia se realizeaza in mod efectiv

pregatirea fiecarei pentru meseria aleasa, utilizandu-se o serie de metode si forme pentru
insusirea de cunostinte stiintifice de baza, tehnice, generale si de specialitate si pentru formarea
deprinderilor de munca. Prin urmare, formarea deprinderilor de munca. Prin urmare, formarea
profesionala trebuie sa realizeze o adevarata simbioza (corelare) intre procesul de invatare
propriu-zis (asimilare teoretica) si procesul de munca, actionand pentru aceasra in doua directii si
anume:

asigurarea fiecarei persoane cu volum sporit de cunostinte generale si de specialitate;

formarea unor deprinderi practice de munca.

Personalul care isi desfasoara activitatea in sistemul administratiei de stat trebuie sa aiba o
anumita pregatire, deoarece eficienta serviciilor publice din administratia statului este
determinata si de nivelul de pregatire al functionarilor publici implicati in desfasurarea
activitatilor.

Competenta profesionala si cea in domeniul managementului public sunt absolut necesare pentru
obtinerea eficientei la nivelul sistemului administrativ prin previzionarea corespunzatoare a
evolutiilor viitoare, organizarea activitatii, gestionarea resurselor, motivarea angajatilor si
controlul modului de desfasurare a proceselor.
Unii specialisti considera functionarul public cu functie de conducere trebuie sa devina
un manager public. In lucrarea „New public managers” sunt mentionate ca exista
urmatoarele categorii de competente ale managerilor publici:

Competenta profesionala;

Competenta manageriala;

Competenta politica;

Competenta etica.

Competenta este capacitatea unei persoane de a realiza, in mod corespunzator si cu eficienta

maxima, sarcinile care ii revin. Competenta este cea care genereaza performanta, respectiv
productivitatea si eficacitatea.

Competenta profesionala se imbina in mod armonios cu competenta manageriala, respectiv

capacitatea unui functionar public de a conduce un grup d persoane, un domeniu distinct, o
institutie publica sau un sistem format din mai multe institutii specializate.

Specialistii englezi si americani considera ca definitorii pentru un manager public de succes sunt:

Tripla profesionalizare: economica-manageriala, juridica si psihologica;

Competenta manageriala;

Competenta politica.

Se contureaza in prezent din ce in ce mai mult o noua abordare a problematicii functionarului

public, in care competenta este criteriul cel mai important pentru aprecierea eficacitatii unui
manager public.

In acest sens, sunt necesare abilitati, care inseamna indemanare, capacitatea de a conduce, talent,
capacitatea de a comunica, capacitatea de inovare, capacitatea de rationament logic. Toate
acestea conduc la obtinerea performantei de catre un manager public si a eficientei intr-o
institutie.

Varietatea activitatilor desfasurate in institutiile publice ar putea determina o abordare

diversificata a pregatirii functionarilor publici, in general. Pe de o parte, multidimensionalitatea
si caracterul de sinteza al managementului public determina o specializare a functionarilor
publici pe posturi si functii publice, iar, pe de lata parte, acestea determina o pregatire generala
diversificata care se dezvolta prin rotatia pe posturi si functii a functionarilor publici.

Este necesara o pregatire medie, de baza pe care trebuie sa o aiba orice functionar public,
indiferent de postul si/sau functia publica pe care le ocupa. La aceasta se adauga pregatirea de
specialitate, intr-un domeniu distinct si nu numai pentru functionarii publici de conducere, iar
corolarul este reprezentat de pregatirea in domeniile managementului si psihosociologiei.

In ceea ce priveste sistemul motivational, precizam ca formele de motivare a functionarilor

publici din sistemul administrativ din Romania sunt.

Acordarea unui salariu mai mare;

Avansarea pe post sau functie;

Promovarea unui sistem de indicatori de performanta.

8.LEADERSHIP-UL IN ORGANIZATIILE PUBLICE MODERNE :

Leadership-ul nu este o notiune singulara. Chiar si dupa decenii de cercetare, nu suntem capabili
sa identificam cu certitudine factorii cauzali specifici care sa conduca la un leadership si
management de succes in orice timp si spatiu. Iar acest lucru se datoreaza faptului ca situatiile
din viata reala nu sunt aceleasi, ci intr-o continua schimbare, cu numerosi factori si variabile care
apar aproape simultan. In prezent se urmareste o abordare a leadership-ului si a managementului
care sa conduca la performanta si eficienta. Studiile dovedesc ca cei mai multi doresc o abordare
completa care sa poata fi adaptata cat mai multor organizatii si situatii. O astfel de abordare
permite promovarea unei intelegeri si a unui limbaj comun prin care conducatorii organizatiilor
sa poata sa lucreze impreuna si sa actioneze asupra problemelor pe care le intampina in
activitatile zilnice. Pentru dezvoltarea ideilor si abilitatilor in acest sens, este necesara construirea
unui sistem al comportamentului organizational, folosind un limbaj comun pentru ca cei in
masura sa poata sa stapaneasca capacitatile, principiile si legitatile necesare. Abordarea
situationala a leadership-ului pune la dispozitie acest limbaj comun, menit sa rezolve problemele
organizatiei: un limbaj comun valoros prin care se pot diagnostica problemele leadership-ului,
prin care se poate adapta comportamentul organizatiei pentru a rezolva aceste probleme si prin
care se pot comunica solutiile gasite. In concluzie, in ciuda schimbarilor in conceptul de
organizatie, leadership-ul de succes depinde in mod fundamental de interactiunea dintre cei ce il
urmeaza pe conducatorul organizatiei in indeplinirea obiectivelor acesteia, interventia
conducerii, recunoasterea rezultatelor acestei interventii si schimbarile efective. Toate acestea
sunt elemente esentiale ale leadership-ului. Exista un volum impresionant de literatura teoretica
in ceea ce priveste leadership-ul si cum ar trebui sa fie un bun lider. Oricum, pentru functionarii
publici este mult mai relevant sa li se spuna de ce leadership-ul este atat de important in practica,
cum se integreaza acesta in reforma, cum sa se dezvolte viitorii lideri in sectorul public si cum sa
se poata rezolva problemele printr-o modalitate strategica, nu sa li se prezinte traditionalele idei
precum “ce calitati de leadership sunt necesare pentru a rezolva o situatie specifica”. Desi
importanta unui leadership eficient este larg recunoscuta, trebuie sa intelegem ca notiunea de
leadership este dificil de definit si are semnificatii diferite in tari diferite. In ciuda faptului ca in
Romania s-a pus si problema accentuarii leadership-ului in procesul reformei, nu s-a facut mai
nimic pentru a cultiva leadership-ul in acest sens.