Administraţia eparhială în Biserica din Regatul României

Protoieria
Protoiereii (sau protopopii) erau numiţi de către chiriarhi, în înţelegere cu Ministrul Cultelor.
Confirmarea lor se făcea prin Decret regal. Puteau fi revocaţi de către chiriarhi, pe motive
întemeiate. Dacă protoiereul ieşea din sfera sa de activitate, putea fi revocat de către Ministerul
Cultelor, în cazul în care chiriarhul refuza să-l destituie la recomandarea ministrului. Protoiereul
era obligat să vegheze asupra preoţilor din judeţul pe care îl administra cu privire la modului în
care îşi îndeplineau aceştia datoriile lor. În acest scop, protoiereii trebuia să inspecteze cel puţin
zece biserici din judeţ, pe lună, şi să prezinte raport chiriarhului şi Ministerului Cultelor, despre
starea religios-morală a parohiilor. Pe lângă fiecare protoierie mai funcţiona un sub-protoiereu,
dintre preoţii licenţiaţi în teologie şi care avea funcţia de secretar al protoieriei. Şi acesta era
numit de chiriarh, în înţelegere cu Ministerul Cultelor. Sarcina sa era de a-l înlocui pe protoiereu,
atunci când acesta lipsea de la reşedinţă (a se vedea Anexa 4.3.3.).
Din păcate, situaţia materială a protoiereilor nu a fost una dintre cele mai bune, astfel că-şi
puteau îndeplini cu greutate sarcina încredinţată. De exemplu, în 1903, revizorul ecleziastic din
episcopia Râmnicului-Noul Severin raporta faptul că protoiereii nu erau remuneraţi şi nu
beneficiau nici de mijloace de transport, precum nici de ajutor din partea sub-protoiereilor. De
asemenea, pentru activităţile de cancelarie, primeau doar cinci lei pe lună (unde intrau şi
cheltuielile cu iluminatul, încălzirea, precum şi alte cheltuieli mărunte) 1 . Un deceniu mai târziu,
mitropolitul Pimen al Moldovei a ridicat în şedinţa CSB şi în prezenţa ministrului de Culte
problema celor care „reprezintă în judeţ autoritatea bisericească, după cum prefectul reprezintă
autoritatea civilă a StatuluiGuvern”. S-a plâns de faptul că protopopii, pe lângă sarcina de parohi,
mai trebuiau să inspecteze şi parohiile aferente. Pentru toate aceste activităţi ei primeau un
salariu de 300 lei pe lună. Pentru cancelaria protopopească, Statul acorda doar suma de cinci lei
pe lună, motiv pentru care erau nevoiţi să scrie diferite adrese pe jumătăţi sau chiar sferturi de
coli de hârtie. Mitropolitul a cerut îmbunătăţirea stării materiale a protoiereilor. Ministrul a
răspuns că va cerceta şi va căuta să rezolve problema ridicată, însă nu s-a arătat de acord ca

1
„Copie după raportul Prea Cucernicului revizor ecleziastic sub nr. 12/1903, către Prea Sfinţitul Episcop al
Râmnicului Noul-Severin”, în BOR, an XXV, 1904, pp. 232-233.
protopopii să fie degrevaţi de îndatoririle de parohi, deoarece nu ar putea justifica timpul în care
nu se aflau în inspecţii2 .

2
„CSB- Şedinţa din 20 octombrie 1912”, în BOR, an XXXVI, 1913, nr. 10, pp. 144-146.