Sunteți pe pagina 1din 9

POLITICA DE DISTRIBUŢIE

Conţinutul şi rolul distribuţiei în


cadrul activităţii de marketing a
firmei
Distribuţia este un element
important al mixului de
marketing care contribuie în
mod decisiv la finalizarea
efectivă a activităţilor
firmelor producătoare de
bunuri şi servicii şi,
totodată, la realizarea
scopului activităţii de
marketing – de satisfacere a
nevoilor utilizatorilor finali.
Ea cuprinde ansamblul
activităţilor prin care
bunurile materiale ajung de
la producător la consumator
– circulaţia mărfurilor,
desfacerea produselor,
comercializarea produselor.
Distribuţia se referă, în
esenţă, la circuitul fizic şi
economic al mărfurilor, de la
producător la beneficiar, cât
şi la sistemul de relaţii care
se stabilesc între
producători, cumpărători,
agenţi de piaţă, firme de
transport etc.
Politica de distribuţie
cuprinde totalitatea
deciziilor care se referă
la o asigurare a treptelor
de desfacere coordonate
cu performanţele firmei.
Prin poziţia pe care o deţine
în ansamblul proceselor
economice, distribuţia
îndeplineşte un rol economic
şi social important, şi
anume: finalizarea activităţii
economice a firmelor şi a
ciclului economic al
produselor.
Principalele funcţii economice
ale procesului de distribuţie se
referă la:
- transferul titlului de proprietate
asupra produsului, prin
intermediul vânzării-cumpărării;
- deplasarea fizică a produsului
de la punctul de producţie la
punctul de consum;
- selectarea şi utilizarea
canalelor de distribuţie.
Procesul de distribuţie poate fi
structurat pe următoarele
elemente componente:
- traseul parcurs de mărfuri de la
producător şi până la
consumatorii acestora;
- ansamblul actelor economice
realizate pe acest traseu (acte de
vânzare-cumpărare, concesiune,
consignaţie, transport etc.);
- procesele fizice la care sunt
supuse mărfurile în drumul
lor de la producător la
consumator (transport,
depozitare, manipulare,
ambalare etc.);
- sistemul de mijloace
operative care asigură
transferul mărfurilor.

S-ar putea să vă placă și