MONTANOLOGIE ȘI TURISM MONTAN

CURS Introducere în Montanologie. Definiții.

1 Importanța regiunilor montane
 Montanologia - știința care se ocupă cu studiul arealelor
montane, din punct de vedere al caracteristicilor fizico-
geografice, socio-economice și al relațiilor acestora cu
comunitățile umane
Oxford
” Orice Webster
English Dictionary porțiune de Dictionary
teren ce se
”O denivelare naturală a proiectează
scoarței terestre, care în mod
se ridică mai mult sau vizibil
Cum definim muntele? mai puțin abrupt desupra
deasupra regiunilor din regiunilor
Numeroase variante de definire jur și care atinge o învecinate”.
altitudine care, raportată
Iron Mountain, Florida, SUA
la altitudinile regiunilor
Aceste definiții oferă o imagine a vecine, este
ceea ce reprezintă un munte, însă... impresionantă sau cel
puțin notabilă”.
Munții Himalaya

...unele masive înalte ar putea să

nu fie considerate munți, pentru
că sunt înconjurate de munți și
mai înalți...(Ex. Himalaya, Anzi
etc.)

...nu orice denivelare mai pronunțată este

un munte...
 Preston James,
”Munții trebuie 1935 Finch și Trewartha,
să fie destul de 1936
înalți astfel
încât să Dar... ”Areale
determine o cu relief
zonare masiv, cu
verticală a vârfuri și
vegetației”. versanți
abrupți” .

...cum definim destul de înalți?

Cum definim muntele? ...cum definim versanți abrupți?

Definiția muntelui necesită criterii suplimentare...

R. Peattie, Wotchish Mountain, Labrador Plateau, Canada
”Munții trebuie 1936
să fie
impresionanți, să
intre în conștiința
comunităților
umane care
trăiesc la poalele
acestuia și Cum cuantificăm conștiința
trebuie să aibă comunităților? Unii munți au ”dispărut” cu timpul...
personalitate”.

...multe dealuri poartă denumirea de munți,

datorită importanței lor simbolice
 Platoul Tibetan, 5000 m

Pentru a putea
fi considerată
munte, o formă
de relief trebuie Dar...
să atingă cel
puțin o anumită
altitudine, de
regulă aceasta
fiind de 300 m.

Altitudinea
Cum definim muntele? Marile Câmpii din
America de Nord, 1500 m
...apar criterii obiective...

Bolivia, platou la peste 4500 m

Relieful local
...criteriu insuficient, dacă este considerat
separat
Se referă la
Unii autori consideră suficient un ecart de 300 m
ecartul
altitudinal dintre
cel mai înalt UNEP World Conservation Monitoring Centre consideră un ecart
punct și cel mai ce minim 1500m. Conform acestui standard, mulți munți nu s-ar mai
jos punct al încadra...
unei forme de Apar peisaje spectaculoase, cu diferență mare de nivel, și în
relief. cazul unor platouri, sculptate adânc de râuri. Pot fi considerate munți?
Munții Appalachi, SUA

...criteriu insuficient, dacă este considerat

separat Marele Canion, Colorado, SUA
 Ama Dablam, Himalaya, 6812 m

Deși peisajul Aspectul de

montan este munte, de
marcat de peisaj
accidentat,
verticalitate, în este dat de
realitate pantele alternanța de
predominante stânci,
sunt cele de prăpăstii și
10°-30°. creste.

Cum definim muntele? Gradul de înclinare a Munții Himalaya

...apar criterii obiective... versanților
Ponderea suprafețelor
fragmentate și înclinate

Munții trebuie
să prezinte, în
cea mai mare Depinde de geologie
parte, suprafețe Munții Alpi Sudul Munților Stâncoși
înclinate și
fragmentate.

Munții Cascadelor
 Prezența
stratelor
faliate și
cutate și a
rocilor
metamorfice. Munții sunt un rezultat al unor forțe și
procese procese interne, care au dus
la clădirea lor.
Criteriul geologic
Unii munți s-au format, însă, în urma altor procese!
Cum definim muntele?
...apar criterii obiective...
Se poate face
Clima și vegetația diferența între munții
înalți și munți medii.
Acest lucru se reflectă în etajarea vegetației De exemplu,
termenii germani
(o diferență de nivel de 600 m este suficientă Hochgebirge (munți
Munții prezintă pentru etajarea vegetației) înalți) și
Mittelgebirge (munții
caracteristici medii), sau termenii
climatice de origine franceză
distincte la hautes montagnes
diferite niveluri și moyennes
altitudinale. montagnes.

Munții înalți sunt cei considerați a avea o zonă

alpină
Alpin – datează din perioada pre-romană, având rădăcini în cuvintele ”alp” sau
”alo”, cu sensul de munte

Cum definim muntele?
...apar criterii obiective...
Un munte este o formă de relief
evidentă și înălțată, cu o
altitudine relativă ridicată, a cărei
suprafață se caracterizează prin
pante abrupte și care prezintă
variații evidente ale climei și
vegetației dinspre bază spre
partea sa superioară. Un peisaj
montan înalt este considerat
acel areal situat deasupra liniei
superioare naturale a pădurii
unde glaciațiunea, înghețul și
dezagregarea sunt procesele
predominante.
Cercetări mai recente și mai moderne au fost folosite în
încercarea de definire a munților, atât la nivel regional cât și
global. În 1996, U.S. Geological Survey a realizat GTOPO30
GDEM, un grid cu o rezoluție de 30 de secunde de arc în care
fiecare kilometru pătrat al planetei a fost măsurat din punct de
vedere altitudinal. Acest grid a fost folosit ulterior de către
diferiți specialiști pentru a defini arealele montane.
Astfel, în primul rând, limita de 2500 m altitudine, adică pragul
deasupra căruia mecanismele fiziologice umane sunt afectate
de diminuarea cantității de oxigen, a fost considerată limita de
la care orice mediu este considerat a fi montan. În al doilea
rând, au fost luate în considerare anumite valori ale declivității.
În al treilea rând, pentru a putea fi incluși și munții joși în
ecuație, s-a luat în considerare un areal cu o rază de 7 km în
jurul munților înalți, cu condiția ca acele areale cuprinse să
depășească 300 m altitudine. Conform acestei clasificări, 35,8
milioane km², adică cca. 24% din suprafața de uscat a
planetei, au fost clasificați ca fiind areale montane.
MONTANOLOGIE ȘI TURISM MONTAN

CURS
2
Originea și formarea munților
 Repartiția scuturilor și a lanțurilor muntoase pe Glob

Scuturi de vârstă Precambriană (Arhaic și Proterozoic, >540 milioane de ani) alcătuite din roci
cristaline – cu negru. Lanțurile muntoase apar în nuanțe de gri, în funcție de vârstă: Cenozoic (ultimii
65 de milioane de ani), Mezozoic (65–225 milioane de ani) și Paleozoic (225–540 milioane de ani)
(Adaptare după mai multe surse – preluată din Martin F. Price, Mountain geography, 2012)
Reprezentare schematică a grosimii crustei Pământului
sub continente și sub bazinele oceanice. Cele mai mari
grosimi se înregistrează sub platouri și sub munți, în
timp ce grosimile cele mai reduse sunt sub bazinele
oceanice. (Adaptare după Holmes, 1965 – preluată din
Martin F. Price, 2012.)

Distribuția generalizată și vârsta (în miliarde de ani)

provinciilor geologice din America de Nord. Interiorul
continentului este, în general, cea mai veche regiune,
în timp ce zonele de coastă sunt cele mai tinere,
indicând astfel creșterea continentelor prin acreție ca
urmare a formării noilor lanțuri montane de-a lungul
marginilor continentale. (Adaptare după Engel 1963:
145; preluată din Martin F. Price, 2012)
Teorii cu privire la
formarea munților

Primele teorii cu privire la

formarea munților s-au bazat pe
observații geologice făcute
asupra Munților Appalachi.

A. Hall(1857) considera că
sedimentarea în bazinele de
sedimentare a dus la
deformarea scoarței terestre la
marginile continentale.

B. Dana (1873) considera că

scoarța terestră a suferit
deformări ca urmare a răcirii
lente a interiorului Terrei și a
contracției acesteia.
Teorii cu privire la
formarea munților
O altă teorie considera că munții
s-au format prin străpungerea
suprafeței terestre de către batoliți.

O teorie ale cărei elemente sunt

valabile și în prezent imaginează
curenți de convecție uriași în
interiorul Pământului. Munții s-ar fi
format acolo unde curenții
ascendenți din cadrul a două
sisteme de convecție diferite
converg, ceea ce duce la
manifestarea unor forțe de
compresie uriașe, care determină
cutarea și deformarea suprafeței
terestre.

Teoria derivei continentale

 Încercări timpurii de potrivire a
marginilor continentale, pentru a suține
teoria derivei continentelor
(Baker, 1912)

Reconstituirea derivei continentale în

trei etape
(Wegener, 1929)
 Contacte divergente
- Emisia continuă de magmă provenită
din mantaua superioară prin ramura
ascendentă a curentului de convecție;
- Se formează scoarță bazaltică
(oceanică) prin procesul de acreție
oceanică, ceea ce duce la expansiunea
fundului oceanic;
- Se formează aparate vulcanice
submerse și emerse (insule vulcanice)
- Manifestări seisimice de suprafață;
- Apar falii transversale – configurație în
zig-zag a rifturilor.
Contacte divergente
Formarea zonelor de rift
continental
 Contacte
convergente
 Subducție oceanică

Acești munți se formează prin subducția unei plăci

oceanice sub o altă placă oceanică.

Munții formați în cadrul acestui tip de contact sunt de tipul

insulelor vulcanice în arc.

Insulele-arc conțin mulți dintre cei mai violenți vulcani ai

lumii, formați din lave andezitice ce provin din topirea
parțială a plăcii subduse în urma contactului cu
astenosfera. Aburii și alte substanțe volatile își croiesc
drum spre suprafață, facilitând ascensiunea magmei care
ajunge la suprafață prin procese vulcanice violente.

Insulele-arc sunt numeroase în Oceanul Pacific, unde

formează așa-numitul ”cerc de foc al Pacificului”, însă
apar și de-a lungul coastelor Americilor.
 Subducție placă continentală-placă oceanică

Atunci când o placă oceanică este subdusă sub o placă continentală, sedimentele
plăcii oceanice sunt ”răzuite” și formează o suprafață acreționară. Când aceasta intră în
contact cu placa continentală, placa subdusă va fi direcționată în adâncime, spre
astenosferă, unde este parțial topită. Căldura și aburii rezultați duc la topirea mantalei
superioare, formându-se magme andezitice. Munții se vor forma, așadar, pe placa
continentală, ca urmare a compresiei și ridicării sedimentelor și rocilor continentale cu
densități mai reduse, precum și ca urmare a intruziunii magmelor ce se formează prin
topirea parțială în zona de subducție.
Subducție placă continentală-placă continentală

În acest caz, două mase cotinentale sunt implicate în

dispariția unui domeniu oceanic intermediar.

Acest tip de contact își are începuturile într-un contact

de tip ocean-continent, placa oceanică fiind
consumată sub continentul cu care vine în contact.
 Munții vulcanici
Principalele
Conuri vulcanice de zgură și cenușă
tipuri de munți

Vulcanul Paricutin, Mexic

 Munții vulcanici
Principalele
Conuri vulcanice de zgură și cenușă
tipuri de munți
 Munții vulcanici
Principalele
Domurile vulcanice
tipuri de munți Dom de lavă, Colima

Dom de lavă, Mt. St. Helens

 Munții vulcanici
Principalele
Vulcani scut
tipuri de munți
Mauna Kea, Hawaii Kilauea, Hawaii Santorini, Grecia
 Munții vulcanici
Principalele
Vulcani scut
tipuri de munți
 Munții vulcanici
Principalele
Conuri compozite (stratovulcani)
tipuri de munți
Mt. Pelée, Martinica Mt. St. Helens, SUA Popocatepetl, Mexic

Cotopaxi, Ecuador Chimborazo, Ecuador

Fuji, Japonia Krakatoa, Indonezia

 Munții vulcanici
Principalele
Conuri compozite (stratovulcani)
tipuri de munți
 Munții vulcanici
Principalele Puncte fierbinți (”Hot spot”)
tipuri de munți
 Munții vulcanici
Principalele Răspândire
tipuri de munți
 Munții vulcanici
Principalele Răspândire
tipuri de munți
Reg. Ponto-Caucaziană
Cercul de foc
al Pacificului Reg. Mediteraneană

Cercul de foc
Reg. est-africană al Pacificului
și a Asiei Mici

Regiunea Oc. Atlantic Regiunea Oc. Indian

Regiunea Intrapacifică
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip hawaiian

 este reprezentată de erupţii bazaltice, foarte

fluide, pe fracturi suprapuse unor rezervoare
Coloană magmatice aflate la mare adâncime, mai precis
de erupție la baza mantalei.

 aceste erupţii sunt însoţite de expulzări de lavă

mai puternice (fântâni de lave) generate de
expansiunea bulelor de gaze.
Lac de lavă
Crater  erupţiile liniştite dau naştere unor râuri şi lacuri
Fumarole de lavă de mari dimensiuni, care se răcesc
Fântână de lavă progresiv, generând la suprafaţă o crustă solidă
fierbinte. Sub această crustă continuă să curgă
râuri de lavă sau se formează adevărate lacuri
Curgeri fierbinţi cu temperaturi de sute de grade.
de lavă
 în cele mai multe cazuri, aceste erupţii dau
naştere unor aliniamente insulare, aşa cum este
cazul arhipelagurilor Hawaii-Emperor,
Galapagos, Azore, Comore, Tuamotu, Gilbert-
Marshal, Reunion-Maurices-Seychelles etc.
Strate de lavă
și cenușă  atunci când punctele calde se află sub plăci
Strate
continentale, erupţiile dau în decursul timpului
Sill naştere unor vulcani aliniaţi în direcţia de
Dike deplasare a plăcii, cel mai vechi fiind în vârful
Canal magmatic aliniamentului vulcanic respective.
Sursa: www.wikipedia.org Cameră magmatică
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip hawaiian

Coloană Fântână de lavă

de erupție

Lac de lavă Curgeri

Crater
de lavă
Fumarole
Fântână de lavă Erupția vulcanului Kilauea (Hawaii)
Sursa: www.wsj.com

Curgeri
de lavă Erupția vulcanului Kilauea (Hawaii)

Crater

Strate de lavă Lac de lavă

și cenușă
Strate

Sill
Dike
Canal magmatic
Sursa: www.wikipedia.org Cameră magmatică Sursa: www.wsj.com
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip strombolian
 este caracterizată prin activitatea intensă şi
aproape continuă, în care expulzările de lavă
Coloană
bazaltică alternează cu cele andezitice în
de erupție aparate vulcanice cu poziţie centrală. Lavele
fierbinţi şi active sunt localizate în cratere, unde
se acumulează.

 predomină erupţiile explozive aproape continue,

Lapilli
cu emisii de gaze şi vapori de apă ce
Material fragmentează lava, generând scorii, lapili şi
vulcanic bombe, dar nu şi cenuşă.
Fântână de lavă

 aceste erupţii permanente şi moderate ca

Bombă intensitate sunt întrerupte uneori de momente
vulcanică paroxistice puternice, iar periodic au loc
Curgeri
expulzări de lavă fluidă bazaltică, asemănătoare
de lavă celor de tip hawaian.

 aparatul vulcanic construit în urma acestui tip de

erupţii se remarcă prin prezenţa unui con central
stratificat, în care materialele piroclastice
alternează cu strate de lavă.
Strate de lavă
Strate și material  acest tip de erupţii sunt caracteristice vulcanului
piroclastic Stromboli situat în arh. Lipari din Marea
Dike Tireniană, dar şi altor vulcani precum Izalco (El
Sill Salvador), Paricutin (Mexic), Erebus (Antarctica)
Sursa: www.wikipedia.org Canal magmatic Cameră magmatică etc.
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip strombolian
Erupția vulcanului Stromboli

Coloană
de erupție

Lapilli
Material
vulcanic
Fântână de lavă

Bombă Sursa: www.tes.com

vulcanică
Erupția vulcanului Paricutin
Curgeri
de lavă

Strate de lavă
Strate și material
piroclastic
Dike
Sill
Sursa: www.wikipedia.org Canal magmatic Cameră magmatică Sursa: www.volcano.oregonstate.edu
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip vulcanian

 se remarcă prin perioade de calm cu durată

variabilă întrerupte de activităţi paroxistice
Coloană violente, explozive.
de erupție
 acest tip de erupţie este impus de natura
magmelor andezitice şi dacitice care, în cele mai
multe cazuri, se consolidează rapid în partea
Lapilli
superioară a craterului sub forma unei cruste.
Cenușă
Fântână de lavă vulcanică  presiunea exercitată de gazele şi lava
acumulată determină o explozie violentă şi
Bombă aruncarea materialului piroclastic rezultat
vulcanică (cenuşă, lapili, bombe) ce cad pe versanţii
Curgeri vulcanului. Prezenţa din abundenţă a cenuşei
de lavă este dată de culoarea închisă a norilor de
deasupra locului erupţiei. Uneori, pe versanţii
vulcanului se revarsă şi lave, dar în cantităţi
reduse.

 aparatul vulcanic rezultat este de tip stratocon,

Strate de lavă cu alternanţe de strate groase alcătuite din
și cenușă
piroclastite şi strate subţiri de lavă consolidată.
Strate
 vulcani reprezentativi: Vulcano (Arh. Lipari),
Bezimianîi (Pen. Kamceatka), Tavurvur (Papua
Sill Dike
Noua Guinee).
Sursa: www.wikipedia.org Canal magmatic Cameră magmatică
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip vulcanian

Coloană
de erupție

Erupția vulcanului Tavurvur

Lapilli
Cenușă
Fântână de lavă vulcanică

Bombă
vulcanică
Curgeri
de lavă

Sursa: www.wikipedia.org

Strate de lavă
și cenușă
Strate

Sill Dike
Sursa: www.wikipedia.org Canal magmatic Cameră magmatică
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip plinian

 se caracterizează prin erupţii explozive foarte

violente urmate de moment de calm total, când
nu se înregisterază nici-un fel de manifestări de
natură vulcanică sau seismică. Mecanismul este
determinat de blocarea totală a coşului vulcanic
şi prezenţa la mare adâncime a camerei
magmatice, ceea ce face ca presiunea foarte
mare a gazelor acumulate să se localizeze
Coloană acolo.
de erupție
Cenușă
vulcanică  acest tip de erupţie a fost descris pentru prima
dată de Pliniu cel Bătrân, descriere continuată
Canal magmatic de nepotul său, Pliniu cel Tânăr.

 în erupţie sunt antrenate lave cu un grad ridicat

de vîscozitate, predominant andezitice, ceea ce
implică caracterul acid al erupţiei.

 aceste lave sunt complet pulverizate de forţa

exploziei impusă de cantitatea mare a gazelor şi
presiunii ridicate, rezultând cenuşă, lapili, bombe
şi piatră ponce. O consecinţă imediată a
Strate de lavă expulzării unei cantităţi aşa de mari de magmă
și cenușă din camera magmatică este crearea unui gol în
Strate interior şi prăbuşirea parţială a părţii superioare
a conului vulcanic (colaps).
Sursa: www.wikipedia.org Cameră magmatică
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip plinian
 exemple recente de asemenea erupţii sunt
numeroase, cea mai puternică fiind erupţia
vulcanului Krakatoa din apropiere de Sumatra,
din anul 1883. Insula clădită de-a lungul timpului
de acest vulcan a fost distrusă aproape în
totalitate de forţa exploziei, locul său fiind luat de
o calderă imensă inundată de apele oceanului.

Coloană  alte erupţii de acest fel au fost cele ale vulcanilor

de erupție Mount Tambora (1815), St. Helen (1980) şi
Cenușă
vulcanică Pinatubo (1991).

Canal magmatic

Strate de lavă
și cenușă
Strate Erupția vulcanului St. Helens
Sursa: www.oregonlive.com

Sursa: www.wikipedia.org Cameră magmatică

 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip Peléean
 este determinat de caracterul extrem de vâscos
al magmei de tip andezitic, dacitic sau riolitic,
fiind caracteristic vulcanului Mount Pelée din
Martinica (Antilele Mici).
Coloană
de erupție
 această magmă se consolidează total în
interiorul coşului vulcanic, dând naştere unui
Cenușă
„dop” de formă cilindrică sau de ac (protuziune)
vulcanică
Dom de lavă ce împiedică ascensiunea magmei şi gazelor
spre suprafaţă.

 ca urmare a blocării coşului vulcanic de aceste

protuziuni, gazele nu pot fi eliberate şi se
Bombă
vulcanică acumulează împreună cu magma păstoasă din
Curgeri
pircolastice interior, creându-se o presiune foarte ridicată.

 în momentul în care protuziunea ce împiedică

ascensiunea acestor materiale vulcanice spre
suprafaţă nu mai reuşeşte să opună rezistenţă,
este expulzat cu o forţă impresionantă alături de
cantităţi mari de fragmente rupte din structura
aparatului vulcanic (cu diametrul de ordinul
Strate de lavă metrilor), dar şi de cenuşă provenită din
și cenușă
Strate pulverizarea lavei incandescente. Aceste
materiale grele în raport cu aerul din jur sunt
antrenate într-o mişcare descendentă pe
Canal magmatic Dike versanţii aparatului vulcanic sub forma norilor
Sursa: www.wikipedia.org
Cameră magmatică arzători.
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupție de tip Peléean

Coloană
de erupție
Erupția vulcanului Mayon (Filipine)
Cenușă
vulcanică
Dom de lavă

Bombă
vulcanică Curgeri
pircolastice

Sursa: www.wikipedia.org

Strate de lavă
și cenușă
Strate

Canal magmatic Dike

Sursa: www.wikipedia.org
Cameră magmatică
 Munții vulcanici
Principalele Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți Erupții submarine
 sunt foarte răspândite, caracterizându-se prin
faptul că erupţia materialului se face în domeniul
Apă submers, generând fenomene specifice.
Nor de vapori de apă

 asemenea manifestări sunt localizate

preponderent în lungul aliniamentelor de
expansiune (acreţie) a scoarţei terestre, dar şi în
lungul aliniamentelor de convergenţă a plăcilor
litosferice.

 dacă expulzările de lavă în lungul rifturilor sunt

în general liniştite, lipsite de spectaculozitate
datorită carcaterului bazic şi ultrabazic al
materialului, în cazul activităţii vulcanice
submarine din lungul aliniamentelor de
subducţie a plăcilor litosferice, erupţiile se
carcaterizează în general prin caracterul
exploziv, ca urmare a acidităţii materialului
magmatic antrenat şi cantităţii mari de gaze
existente în acesta.
Pillow-lava
Strate

Curgeri
de lavă Dike
Canal magmatic Cameră magmatică Perne de lavă (”pillow-lava”)
Sursa: www.wikipedia.org Sursa: www.wikipedia.org
 Principalele Munții vulcanici
Tipuri de erupții vulcanice
tipuri de munți
 Principalele Munții vulcanici
Produse ale manifestărilor
tipuri de munți vulcanice
 Lava reprezintă magma provenită din camerele magmatice din litosferă sau din manta care ajunge la
suprafaţă. În funcţie de compoziţia mineralogică şi proprietăţile chimice ale magmei, aceasta poate fi
bazică, acidă sau intermediară. Conţinutul în silice este determinant, proporţia acesteia oscilând între 44
şi 75%.
• Lavele bazice se remarcă prin proporţia redusă de silice dar şi prin abundenţa fierului şi magneziului. Aceste lave
provin din magma ce se ridică din astenosferă sau din “punctele fierbinţi” de la baza mantalei, rezultată în urma
dezintegrării radioactive şi temperaturilor ridicate, de peste1000°C. Din puncte de vedere al stării fizice, lavele bazice
sunt dense şi foarte fluide, ceea ce face ca la suprafaţă să se răcească mai greu, favorizând erupţiile vulcanice
lente.
• Lavele acide provin din magmele ce se formează în litosferă, cu deosebire în lungul aliniamentelor de subducţie dar
şi în zonele de cutare, la mare adâncime, unde presiunea este foarte mare iar temperaturile depăşesc 700°C,
temperatură peste care rocile se topesc. Aceste magme conţin silice în cantităţi foarte mari, ponderea fiind de circa
75% din totalul mineralelor component, ceea ce le face mai uşoare, dar şi mai vâscoase. Provin în parte din topirea
scoarţei oceanice subdues de-a lungul planului Benioff dar şi din topirea rocilor din marginea continental afectată.
Deasemenea, în mişcarea lor ascensională intersectează strate sedimentare pe care le topelte în zona de contact,
rescând astfel aciditatea acestor mage. Odată ajunsă la suprafaţă, lava erupe violent în raport cu cea bazică,
datorită consolidării rapide şi reţinerii gazelor.
• Lavele intermediare se remarcă prin prezenţa unui procent ponderat de silice (circa 60%), însă ca mod de
manifestare se apropie de cele acide.
• Lava odată ajunsă la suprafaţă sau aproape de suprafaţa scoarţei terestre se consolidează, dând naştere unei game
variate de roci, în funcţie de compoziţia mineralogică, incluse în clasa rocilor afanitice. Din această clasă fac parte
bazaltul, riolitul şi andezitul.
o Bazaltul este o rocă provenită din consolidarea lavei bazice format din piroxeni, olivină şi feldspaţi
plagioclazici;
o Riolitul este o rocă acidă alcătuită din feldspaţi alcalini, cuarţ şi feldspaţi plagioclazici;
o Andezitul face tranziţia între rocile acide şi cele bazice, fiind alcătuit din feldspaţi plagioclazici, piroxeni şi
amfiboli.
 Principalele Munții vulcanici
Produse ale manifestărilor
tipuri de munți vulcanice
 Piroclastitele sunt proiecţiile solide ale activităţii vulcanice, fiind alcătuite din cenuşi, piatra ponce, scorii,
lapili şi bombe vulcanice. Se manifestă cu precădere în cazul erupţiilor de lavă acidă, mai rar în cazul
celor intermediare. Aceste piroclastite se formează din bucăţi de lavă expulzate în stare fluidă:
• Cenuşile vulcanice sunt materiale mobile pulverulente, de dimensiuni foarte reduse, cele mai mari având
dimensiunea nisipului. Iau naştere din fărâmiţarea magmei sub presiunea gazelor ce o însoţesc.
• Piatra ponce reprezintă fragmentele consolidate de magmă vitroasă (sticloasă), umflate şi excesiv poroase,
expulzate în timpul erupţiilor explosive violente. În cele mai multe cazuri, piatra ponce se formează când magmele
acide suferă o decomprimare bruscă, după expulzarea dopului din coş, consolidate în urma unei erupţii anterioare.
Alături de piatra ponce este expulzată şi o cantitate impresionantă de cenuşă sticloasă. Dimensiunea pietrei ponce
este variabilă, diametrul mediu fiind de circa 5 centimetri, uneori atingând însă 20-30 centimetri.
• Scoriile iau naştere din magma bazică şi ultrabazică expulzată şi căzută pe suprafaţa terestră în stare fluidă înainte
de a se solidifica. Pot atinge în diametru 3 metri, dar în general au dimensiuni de câţiva zeci de centimetri. Prin lipire
dau naştere unor conuri sau turnuri cu înălţimi variabile.
• Lapiliile sunt materiale piroclastice cu dimensiuni cuprinse între 2 milimetri şi 2 centimetri. Sunt la origine lave şi
zgure vechi care sunt fărâmiţate în timpul erupţiilor explozive. Uneori provin şi din rocile ce alcătuiesc peretele
interior al conului vulcanic.
• Bombele sunt reprezentate de fragmentele de lavă bazică sau acidă expulzată în momentul erupţiei şi consolidată în
timpul mişcării prin aer, înainte de a cădea pe sol. Prezintă forme foarte variate ca urmare a mişcării de rotaţie din
timpul expulzării. Bombele provenite din lavele bazice, fluide, au în general formă sferică, fusiformă sau de pară şi
conţin un miez de rocă străină provenită din pereţii interior ai aparatului volcanic. Bombele provenite din lavele acide,
vâscoase, au forme neregulate şi un aspect sticlos. Au dimensiuni ce pot varia de la un centimetru la câţiva metri.
Piatră ponce Lapilli Scorie

Bombă
vulcanică
Sursa: www.wikipedia.org Sursa: www.wikipedia.org Sursa: www.wikipedia.org Sursa: www.wikipedia.org
 Principalele Munții vulcanici
Produse ale manifestărilor
tipuri de munți vulcanice
 Gazele vulcanice şi vaporii de apă sunt produse cu temperaturi ce depăşesc în cele mai multe cazuri
200°C, expulzate cu o forţă deosebită şi în cantitate foarte mare, îndeosebi în cazul erupţiilor acide.
 Produsele gazoase se manifestă sub mai multe forme: nori arzători, fumarole, solfatare şi mofete.

• Norii arzători sunt emanaţii rapide de gaze amestecate cu particule de magmă fine. Aceştia se pot ridica vertical la
înălţimi de sute, chiar mii de metri deasupra aparatului vulcanic sau se pot deplasa lateral cu o uşoară ascensiune. Cei
mai periculoşi sunt cei care se rostogolesc datorită greutăţii spre baza versantului vulcanului. Aceste gaze amestecate cu
particulele de lavă au temperaturi ce frecvent depăşesc 500°C şi se deplasează cu viteze de peste 100 km/oră.
• Solfatarele sunt emisiuni de gaze cu temperature sub 300°C, încărcate cu vapori de apă şi bogate în sulf.
• Fumarolele sunt emisiuni de gaze foarte fierbinţi, de până la 900°C, uscate, lipsite complet de vapori de apă.
• Mofetele sunt emisiunile cele mai reci, cu o temperatură a gazelor sub 100°C, alcătuite din dioxod de carbon însoţit
uneori de vapori de apă. sunt emisiuni de gaze cu temperature sub 300°C, încărcate cu vapori de apă şi bogate în sulf.

Nori arzători Mofetă Solfatare

Sursa: www.wikipedia.org Sursa: www.wikipedia.org Sursa: www.wikipedia.org
 Principalele Munții vulcanici
Produse ale manifestărilor
tipuri de munți vulcanice

 Izvoarele fierbinţi sunt manifestări finale ale magmei din adâncime, care emană spre suprafaţă gaze şi
vapori de apă puternic încălziţi. Odată ajunși la suprafaţă, aceşti vapori de apă (ape juvenile) se răcesc
dând naştere unor izvoare termale. În anumite situaţii apa juvenilă intersectează pânze de apă subterană
(apă vadoasă) pe care o încălzeşte şi o ridică spre suprafaţă sub forma unor izvoare bogate în bioxid de
siliciu. Aceste izvoare fierbinţi sunt puternic mineralizate, ceea ce determină apariţia la suprafaţă, imediat
ce se răcesc, a unor cruste rezultate din precipitarea mineralelor (CaCO3, SiO2 etc.).

 Gheizerii (geyser = furios, lb. islandeză) sunt tot nişte izvoare fierbinţi dar intermitente, care “erup” din
scoarţa terestră după ce apa se acumulează în rezervoare din scoarţă la adâncime mare, unde este
puternic încălzită şi transformată în vapori.

Gheizer în Islanda Izvoare fierbinți în Beppu, regiunea Kyushu, Japonia

Sursa: www.smartwatermagazine.com Sursa: www.tsunagujapan.com
 Principalele Munții vulcanici
Structura unui aparat
tipuri de munți vulcanic
Elementele constitutive ale unui aparat
vulcanic sunt coşul (ventru) vulcanic,
craterul şi conul.

 Coşul vulcanic (ventrul) reprezintă canalul care face

legătura între rezervorul magmatic şi craterul aflat la
partea superioară a conului. Prin coş, magma sub
presiune din rezervor execută o mişcare
ascensională şi erupe sub formă de lavă care curge
pe flancurile conului vulcanic. La fiecare vulcan
există un coş (ventru) central, iar în anumite condiţii
se pot dezvolta unul sau mai multe ventre
secundare

 Craterul reprezintă partea superioară a ventrului,

Structura unui aparat vulcanic
După M. Ene, 2012
având dimensiuni şi formă diferită în funcţie de
intensitatea şi tipul erupţiei vulcanice. Cele mai
frecvente forme de crater întâlnite sunt cele
circulare de formă tronconică. Dimensiunile pot
varia de la câteva zeci la sute de metri în diametru,
rar depăşind 1 kilometru, în cazul vulcanilor stinşi.
 Conul vulcanic este reprezentat de edificiul construit
de materialele expulzate în urma erupţiilor
vulcanice. În funcţie de tipul erupţiei şi natura
materialului vulcanic pot fi întâlnite mai multe tipuri
de conuri.
 Munții vulcanici
Principalele
Hazarde asociate
tipuri de munți
Curgeri de lavă Curgeri piroclastice Curgeri piroclastice

Lahare Lahare Erupții freatice

 Munții faliați
Principalele
Tipurile majore de falii
tipuri de munți
Horsturi și grabene
Falii normale

Falie – discontinuitate în structura scoarței terestre;

Horst – bloc central delimitat de falii, care este mai

ridicat față de blocurile vecine;

Graben - bloc central delimitat de falii, care este

mai coborât față de blocurile vecine.
 Munții faliați
Principalele
Tipurile majore de falii
tipuri de munți
 Munții faliați
Principalele
Tipurile majore de falii
tipuri de munți Falii încălecate
Falii inverse

Falii de alunecare
 Munții faliați
Principalele
Exemple de munți
tipuri de munți
Munții Harz, Germania
Munții Sierra Nevada, SUA

Grand Tetons, SUA

 Munții de încrețire
Principalele
tipuri de munți
 Munții de încrețire
Principalele
tipuri de munți
 Munții de încrețire
Principalele
tipuri de munți
 Principalele Munții de încrețire
Forme de relief dezvoltate
tipuri de munți pe structură cutată
 Structura cutată este carcateristică regiunilor de orogen, supuse mişcărilor tectonice orizontale de
compresie sau verticale. Aici iau naştere unităţile montane şi submontane, caracterizate prin structuri
complicate: cutate, faliate, şariate, vulcanice etc.

 Structura cutată este cea în care stratele de roci, în cele mai multe cazuri de natură sedimentară, sunt
ondulate (curbate, îndoite) sub forma unor cute ce îmbracă dimensiuni şi forme diferite.

 Cuta este alcătuită dintr-o arcuitură convexă numită anticlinal şi dintr-o arcuitură concavă numită
sinclinal. Elementele unei cute sunt: şarniera, flancurile cutei, creasta, talpa, planul axial, înălţimea,
lăţimea.

Elementele unei cute (După. M. Ene, 2012)

 Principalele Munții de încrețire
Forme de relief dezvoltate
tipuri de munți pe structură cutată
Forme de relief de concordanţă directă sunt forme de relief în care influenţa tectonicii este determinantă:

 Culmea de anticlinal – interfluviu sau un aliniament de înălţimi dezvoltat în lungul crestei (axului de
anticlinal);
 Valea de sinclinal – aliniament dezvoltat în cea mai mare parte în lungul tălpii (axei de sinclinal), cu un
profil transversal simetric pe cute simetrice sau asimetric pe cute asimetrice, cu afluenţi de tip torenţial;
 Ruzul – afluent de tip torenţial al unei văi de sinclinal, asemănătoare văilor consecvente, ce coboară
perpendicular pe flancurile anticlinalului; are un profil transversal simetric, îngust sau mai larg, în funcţie de
duritatea rocilor, cu un profil longitudinal ce poate prezenta rupturi de pantă atunci când, prin eroziune
liniară străpunge strate cu duritate diferită;

Forme de relief pe structură cutată (După. M. Ene, 2012)

 Principalele Munții de încrețire
Forme de relief dezvoltate
tipuri de munți pe structură cutată
 Clisura – sector de vale transversală ce fragmentează un anticlinal, făcând legătura între două sinclinale
alăturate;
 Şa de anticlinal – sector transversal coborât din lungul unei culmi de anticlinal generată de tectonică;
 Depresiune sinclinală – culoar dezvoltat în lungul unui sinclinal larg sau al unui sinclinoriu.

Forme de relief pe structură cutată (După. M. Ene, 2012)

 Principalele Munții de încrețire
Forme de relief dezvoltate
tipuri de munți pe structură cutată
Forme de relief de concordanţă inversă sunt forme de relief rezultate ca urmare a acţiunii foarte
îndelungate a eroziunii subaeriene, astfel încât formele pozitive (culmi, butoniere.) corespund sinclinalelor iar
cele negative (văi, depresiuni) corespund anticlinalelor.

 Valea de anticlinal – este instalată în partea axială a unui anticlinal (inversiune de relief); se dezvoltă ca un
afluent al unui râu principal, transversal pe cută (formează clisura); determină în timp formarea unor
cueste faţă în faţă sau hogbackuri;
 Culmea de sinclinal (sinclinalul suspendat) – formă pozitivă de relief (masiv, culme, vârf) cu structură
sinclinală;
 Butoniera de anticlinal – excavaţie elipsoidală formată prin eroziunea regresivă a văilor de tip „ruz”.

Forme de relief de concordanță inversă (După. M. Ene, 2012)

 Karakorum
Principalele
tipuri de munți
Munții de încrețire
Himalaya

Anzi Alpi Pirinei

 Principalele Munții reziduali (relicte erozionale)

tipuri de munți Spitzkoppe, Namibia

Pietra di Bismantova, Italia Inselberg în Bahia, Brazilia

Ayers Rock, Australia

MONTANOLOGIE ȘI TURISM MONTAN

CURS
3
Clima munților
 Factorii de control ai climatului
Latitudinea
 distanța față de Ecuator influențează
unghiul de incidență al razelor solare pe
suprafața terestră și, prin urmare, cantitatea
totală de radiație primită de aceasta;

 la tropice, spre exemplu, soarele este

aproape întotdeauna foarte sus pe bolta
cerească în miezul zilei, iar zilele și nopțile
au o durată relativ egală de-a lungul anului,
anotimpurile lipsesc, iar zilele se Durata iluminării zilnice în funcție de latitudine la solstițiul de vară (stânga) și
diferențiază între ele doar prin gradul de cel de iarnă (dreapta) în emisfera
nebulozitate. Odată cu creșterea latitudinii, (După Rumney 1968: 90.)

însă, înălțimea la care se află soarele pe cer

în mijlocul zilei se modifică de-a lungul
anului, iar zilele și nopțile devin mai lungi
sau mai scurte în funcție de anotimp;
 latitudinile mijlocii sunt cele care se
caracterizează în mod frecvent prin
temperaturi mai ridicate în timpul verii față
de tropice, ca urmare a înălțimii moderate a
soarelui pe bolta cerească în mijlocul zilei și
ca urmare a faptului că zilele sunt mai lungi
la latitudinile medii;
 munții situați la astfel de latitudini medii pot primi o
cantitate mult mai mare de energie solară față de
regiunile mai joase de la aceleași latitudini, ca urmare
a faptului că la nivelul munților atmosfera este mai
rarefiată și unghiul de incidență a razelor solare pe
pantele expuse către soare este mult mai mare;
 la aceste latitudini medii, o pantă cu înclinarea de 20°
orientată spre razele solare, va primi o cantitate dublă
de radiație solară față de regiunile joase
cvasiorizontale.
 Factorii de control ai climatului
Latitudinea
 conform modelului de bază al sistemelor
globale de presiune atmosferică, și anume:
minimele ecuatoriale, respectiv între 0 și 20° lat
N/S; maximele subtropicale, respectiv între 20
și 40° lat N/S; minimele subpolare între 40 și
70° lat N/S și maximele polare între 70 și 90° lat
N/S, se reflectă rolul latitudinii în determinarea
tiparelor climatice pe Glob;

 spre exemplu minimele ecuatoriale și cele

subpolare se caracterizează prin precipitații
relativ abundente, în timp ce maximele
subtropicale și polare se caracterizează prin
precipitații relativ reduse;
 aceste zone de presiune minimă/maximă
creează Sistemul Global al Circulației
Atmosferice care determină, la rândul său,
direcția dominantă a vânturilor și principalele
tipuri de furtuni ce se pot forma în funcție de
latitudine;
 atunci când munții sunt situați în cadrul acestui
sistem global al circulației atmosferice, clima
acestora este influențată în mod semnificativ;
Distribuția generalizată a sistemelor globale de presiune atmosferică și
circulația generală a atmosferei. Aceste vânturi imprimă tiparele climatice
globale în funcție de latitudine.
 spre exemplu: munții din apropierea Ecuatorului (Kilimanjaro –
E Africii) se află sub incidența minimelor ecuatoriale și primesc
precipitații atmosferice aproape zilnic, mai ales pe pantele lor
estice expuse vânturilor dominante dinspre E;
 din contră, munții situați la latitudini de cca 30°, pot fi
caracterizați prin ariditate, așa cum se întâmplă în Himalaya
de N, în Platoul Tibetan, M. Atlas (Africa de N). Munții situați la
latitudini mai mari, precum M. Alpi, M. Stâncoși, M.
Cascadelor, M. Anzii de S, M. Alpii Sudici Neozeelandezi
primesc o cantitate mai mare de precipitații pe pantele lor V
expuse vânturilor dominante din V, în timp ce munții din zonele
polare sunt reci și uscați tot timpul anului.